Relatiile Politico Economice Dintre Romania Si Italia

CUPRINS

CAPITOLUL 1. PREZENTAREA DE ANSAMBLU A CELOR DOUĂ ȚĂRI

Prezentarea României

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale care începând din anul 2007 este membră componentă a Uniunii Europene. Relațiile dezvoltate de către România cu Uniunea Europeană sunt deosebit de importante în contextul unui climat economic marcat de schimbări continue. De aceea putem afirma că o diplomație eficientă înseamnă o politică externă de succes care să susțină interesele naționale și ale cetățenilor. De altfel, un proiect de diplomație de anvergură necesită timp, resurse și mai ales muncă de echipă și viziune. Rezultatele apar în timp, iar impactul lor se vede în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Rețeaua de ambasade și consulate ale României este, totodată, și cel mai bun barometru pentru susținerea intereselor fiecărui cetățean peste hotare, pentru promovarea economică, încurajarea investițiilor străine și pentru promovarea culturală.

Conform strategiilor României pe termen lung prioritățile de politică externă a doresc conturarea unui profil distinctiv al țării noastre în arena internațională, în acord cu interesul național.

Anul 2011 a adus în prim planul dezbaterii europene subiecte de prim interes pentru România, care a condus la o mai puternică coeziune a vocilor din regiune pentru o influență mai mare în procesul decizional la nivel UE. Aceste dezbateri au vizat:

Aderarea la spațiul Schengen;

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE);

Strategia Dunării;

Atragerea de fonduri europene sunt pe lista de priorități.

Totodată fructificarea parteneriatelor strategice, la nivel bilateral sau multilateral, au avut ca rezultat dezvoltarea cooperării la nivel regional, european și transatlantic cu beneficii pe termen lung pentru România.

Relația cu celelalte state ale Uniunii Europene, relația cu SUA, Turcia, Rusia, China, statele arabe, puterile emergente și actorii globali urmărește și a urmărit de-a lungul timpului consolidarea cooperării și a dezvoltării palierelor prioritare pentru România.

România a susținut în mod prioritar și pragmatic dezvoltarea unei arhitecturi de securitate europeană în acord cu strategia națională și atribuțiile ce-i revin ca stat membru NATO și UE. Susținerea eforturilor internaționale în procesul de reconstrucție post conflict, combaterea proliferării nucleare și contribuția la noul concept strategic NATO și la procesul de reformare a OSCE sunt o componentă a viziunii de securitate la care România contribuie în mod constant.

Situația precară a piețelor financiare datorate criza economice, în actualul mediu globalizat a demonstrat o dată în plus necesitatea elaborării de soluții la nivel regional și internațional, bazate pe cooperarea la nivel de organizații și interstatal. Subiectele de impact global, vizează un răspuns global. Rolul României în cadrul ONU, Organizației Internaționale a Francofoniei și al altor organizații va consta în susținerea cooperării în format multilateral și adoptarea deciziilor care să vizeze temele de interes major: schimbările climatice, migrația, reconstrucția post-conflict, drepturile omului, eradicarea sărăciei, asistența umanitară și protecția refugiaților.

O altă măsură ce trebuie adoptată de statul român pentru dezvoltarea economică și depășirea situației actuale este încurajarea investițiilor străine și promovarea intereselor economice naționale care, de asemenea, sunt esențiale pentru diplomația românească.

Aderarea României la OCDE rămâne o prioritate a diplomației românești. De asemenea, rolul României ca stat donator ce și-a demonstrat capacitatea de a oferi asistență financiară și tehnică pentru unele state din zona Balcanilor și din Vecinătatea Estică este un argument în favoarea acțiunii concertate de promovare și susținerea dezvoltării economice regionale.

Punerea în aplicare a unei strategii coerente de comunicare, diplomație publică și culturală constituie, în ciuda unor constrângeri bugetare, o prioritate pentru promovarea obiectivelor de politică externă a României de aceea Ambasada Română în Italia reprezintă un susținător al statului de drept și al românilor care trăiesc și își desfășoară activitatea în peninsulă.

Prezentarea Ambasadei României în Italia

Ambasada României în Italia își are sediul în Roma la adresa Via Nicolo Tartaglia 36, 00197. Reprezentarea este garantată de către Răzvan Victor RUSU Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar.

Compartimentele/departamentele care sunt prezente în cadrul ambasadei sunt următoarele:

Cancelaria

Afaceri politice

Birou presă

Comunități românești – politici culturale

Biroul financiar

Biroul administrativ

Biroul IT

Secția consulară

Reprezentanța permanentă a României la FAO,FIDA și PAM

Biroul de promovare comercială

Biroul atașatului pentru probleme de muncă

Biroul atașaților de afaceri interne

Biroul atașaților militari

Serviciile oferite românilor de către ambasadă fac referire la procesarea cererilor de pașapoarte electronice simple, diplomatice și de serviciu, pașapoarte temporare și titluri de calatorie, prin sistemul informatic integrat de management – sistem biometric, transcrierea actelor de stare civilă emise de autoritățile străine, dobândirea cetățeniei române, autentificarea inscrisurilor (procuri, declaratii); legalizarea de copii de pe inscrisuri; efectuarea de traduceri de pe acte de stare civila, cazier judiciar, permis de conducere; legalizarea traducerilor; certificarea unor fapte; asistență consulară.

Alte prezențe instituționale

În Italia funcționează o serie de consulate pe care le voi prezenta în cele ce urmează:

Consulatul României la Catania

adresă: Via Misterbianco nr. 1, CP 95131, CATANIA

Telefon: 0039 095 537 909

Fax: 0039 095 534 588

E-mail: : [anonimizat]

Site: www.catania.mae.ro

Consulatul General al României la Bologna

Adresă: Via Guelfa, 9 Scala A, Int. 3 40138 Bologna (BO)

Telefon: 0039 051 5872209

Fax: 0039 051 5871950

E-mail: [anonimizat]

Consulatul General al României la Milano

Adresă: Via Gignese, 2, 20148 MILANO

Telefon: 02.400 74 018, 02 48701012, 02 48753202, 02 48753203

Fax: 0240074023

E-mail: [anonimizat]

Site web: www.consulatmilano.com

Consulatul General al României la Torino

Adresă: Via Ancona nr.7, 10152 Torino

Telefon de urgență: (0039)3483779223

Telefon: 011/2495264, Fax: 011/2358136

Site: www.consulatulromaniei.it

E-mail: [anonimizat]

Consulatul General al României la Trieste

Adresă: Via Udine 11, Trieste

Telefoane: 0039 040411652 / 0039 040412536

Fax: 0039 04044938

E-mail: [anonimizat]

Totodată mai funcționează:

Consulatul onorific al României la Ancona, Florenta, Genova, Napoli, San Marino, Trento,Treviso, Valletta.

Academia română

Adresă: Piazza Josè de San Martin, 1, 00197 ROMA

Tel/Fax: 06.320 15 94

E-mail: [anonimizat]

Site web: www.accadromania.it

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Adresă: Palazzo Correr (Campo Santa Fosca)

Cannaregio 2214, 30121 Venetia (VE)

Telefon: +39 (0)41 524 2309, +39 (0)41 524 2057

Fax: +39 (0)41 71 5331

E-mail: [anonimizat]

Site-web: www.icr.ro/venetia/

Oficiul de turism

Via Torino 95, Galeria Esedra, 00184, Roma

Responsabil: Ioana Podosu

Tel.064880267; Fax.0648986281

www.romania.it, [anonimizat]

Reprezentanța Permanentă a României la FAO, PAM, FIDA

Adresa: Via Nicolo Tartaglia 36 (Parioli), 00197 Roma

Tel: 0039-06-808.45.29; 0039-06-808.35.37

Fax: 0039-06-808.49.95

Prezentarea Italiei

Italia este țara care in ultima jumătate de secol s-a dezvoltat pe toate palierele în acest sens economia italiană a cunoscut o creștere remarcabilă datorită unui efort antreprenorial susținut, combinat cu o politică comercială liberală. Politica economică din anii 90 a pus accent pe dezvoltarea sectorului privat ca motor al creșterii economice, inițiindu-se un program masiv de privatizare a firmelor și băncilor de stat. Măsurile luate pentru restabilirea unei politici fiscale încurajatoare, stabilitatea monedei și rată scăzută a dobânzilor, au permis Italiei să adere la Uniunea Monetară Europeană și să adopte monedă comună, euro, în calitate de membru fondator, la 1 ianuarie 1999. Din acel moment, până la sfârșitul anului 2001, țările care au aderat la Uniunea Monetară Europeană au adoptat euro ca monedă virtuală pentru tranzacții și ca unitate de cont. Bancnotele euro circula de la 1 ianuarie 2002, înlocuind moneda națională.

În 2001, economia Italiei nu a reușit să evite recesiunea care au cunoscut-o toate economiile, produsul intern brut crescând cu numai 1,8%, nivel superior mediei țărilor zonei euro. Recesiunea economiei italiene de la începutul anului 2005 este atribuită scăderii competitivității (cu 25% în ultimii 4 ani) și slabei creșteri a productivității. Sectorul comercial a fost, în ultimii ani, caracterizat de costuri excesive, de pierderi a cotei de piață, pregătind astfel terenul pentru faza de recesiune. În 2006, economia italiană a început să-și revină. Repozitionarea produselor italiene pe piețele internaționale este rezultatul reorganizării și a recâștigării de către firmele italiene a unor segmente de piața cu un continunt calitativ ridicat.

În 2005, PIB a crescut cu doar 0,1%, iar în primele 9 luni din 2006 cu 1,7% (față de aceeași perioadă din anul precedent). Previziunile pentru 2006 sunt de 1,8%, iar pentru 2007 de 1,3%.

Optimismul specialiștilor se bazează pe convingerea că conjunctura externă va fi favorabilă Italiei datorită relansării economiei europene (în special a celei germane), a stabilității cursului de schimb și prețurilor petrolului.

Cu toate că Italia este o țară dezvoltată, având o politică economică de tip liberal și o economie de piață bazată pe legea cererii și ofertei în ultimul an a avut o prăbușire economică și situația sa rămâne incertă și în anul 2012.

Din punct de vedere al resurselor naturale, acestea sunt destul de reduse. Producția națională a celor mai importante materii prime: cărbune 93,7 mii tone, țiței 5,1 mil.tone, gaze naturale 17,6 miliarde mc, plumb 9,7 mii tone, zinc 5,2 mii tone, magneziu 1,0 mii tone, sare 3.700 mii tone, marmură 4.500 mii.tone, sulf 13 mii tone, feldspat 3.800 mii.tone, caolin 238,5 mii tone, bentonita 891,1 mii tone, nisip silicios 13.900 mii.tone.

Principalele producții:

în agricultură: grâu 7,8 mil.tone, porumb 10,0 mil.tone, orez 1,4 mil.tone, cartofi 2,1 mil.tone, măsline 3,9 mil.tone, citrice 2,9 mil.tone, struguri 68,9 mil vin 48,1 mil.hl;

în industrie: ciment 67,3 mil.tone, cocs 4,9 mil.tone, fonta 1,04 mil.tone, oțel 83,9 mil.tone, aluminiu 387 mii tone, autoturisme 1,4 mil.buc, tractoare 78,1 mii buc, rulmenți 270,0 mil.buc, frigidere 6,6 mil.buc, congelatoare 2,0 mil.buc, mașini de spălat rufe 7,4 mil.buc, mașini de spălat veselă 2,4 mil.buc, televizoare color 1,6 mil.buc, becuri 726,9 mil.buc, vagoane 137 buc, energie electrică 288,0 miliarde kwh, autospeciale 288,0 mii buc, autobuze 3,0 mii buc. Industria alimentară: carne bovină 1.030 mii tone, carne porc 1.980 mii tone, carne peste 106,7 mii tone, lapte și produse din lapte 3.453.600 mii tone.

Politica externă a Italiei își face resimțită prezența și în Romania după cum observăm în continuare.

Prezentarea Ambasadei Italiei în România

Ambasadorul Italiei în România este Mario COSPITO. Reședința Ambasadorului Italiei la București, (Str. Henri Coanda, 9010667 București) aceeași de la sfârșitul primului război mondial și până astăzi, a fost martorul acțiunii care își propune consolidarea relațiilor de prietenie intensă dintre Italia și România. Motivele unui sediu atât de prestigios trebuiesc căutate fără îndoială în dorința Romei de a conferi un statut special relațiilor italo-romane. Nu întâmplător, imediat după cumpărare, sediul a făcut obiectul unor importante lucrări de reamenajare prin care se urmărea să se dea o anumită maestuozitate și un aspect italian arhitecturii exterioare a cioare a clădirii.

Clădirea a fost proprietate a familiei Stolojan-Vintila Brătianu și a fost locuită după aceea de un bogat întreprinzător norvegian, negustor de lemn, cunoscut prin viață plină de fast pe care o ducea și prin recepțiile frecvente pe care le organiza în saloanele sale, recepții la care luau parte cele mai importante personalități ale lumii politice și artistice romanești din acea perioadă. În anul 1920 clădirea a fost pusă în vânzare și cumpărată în numele Statului italian de către Alberto Martin Franklin, în calitate de trimis special și ministru plenipotențiar al Regatului Italiei la București.

În anii treizeci vila a suferit lucrări de reamenajare conduse de arhitectul florentin Gherardo Bosio (1903-1941) care a transformat exteriorul în stil lictoriu.

Vila este situată pe strada Henri Coandă la numărul 7, în zona centrală a orașului, la numai câțiva pași distanță de sediul celor mai importante instituții romanești și de numeroase alte ambasade, de Calea Victoriei, strada istorică elegantă a capitalei în epoca în care Bucureștiul era cunoscut în toată Europa sub numele de “micul Paris”, și de Piață Romana, în centrul căreia a fost așezată o reproducere în mărime naturale a Lupoaicei Capitoline, dar al Primăriei din Roma din 1906. Aceasta din urmă, prezenta în aproape toate orașele României, atestă importanta pe care romanii o acorda rădăcinilor lor romane.

Ca și ambasada României și cea a Italiei este structurată pe anumite compartimente/birouri dupa cum urmează:

Secția politică

Biroul consular / vize – Competent pentru judetele: Arges, Bacau, Botosani, Braila, Brasov, Bucuresti, Buzau, Calarasi, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Valcea, Vaslui Vrancea

biroul economic si comercial

biroul de presa, afaceri sociale si culturale

biroul relatii cu publicul

Alte prezențe instituționale

INSTITUTUL DE SCHIMBURI COMERCIALE

Director, Dl. Mario Iaccarino

Str. A.D. Xenopol, 15

010472 Bucuresti

Tel: +40 21 211.4240

Fax: +40 21 210.0613

Web: www.ice.it/paesi/europa/romania; www.italtrade.com

INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURA

Responsabil: Dl. Rodolfo Amadeo

Aleea Alexandru, 41

011822 Bucuresti

Tel: +40 21 231.0880

Fax: +40 21 231.0894

Web: http://www.iicbucarest.esteri.it

SCOALA ITALIANA "Aldo MORO"

Presedinte: Prof.sa Tina Savoi

Str. Vasile Lascar, 52

Bucuresti

Tel/Fax: +40 21 2104684

Web: http://www.liberidieducare.it

Funcțiile deținute de Birourile Consulare onorare ale Italiei sunt destinate prin tradiție apărării intereselor italiene și oferirii asistenței persoanelor fizice și juridice italiene care se află pe teritoriul asupra căruia au competență.

Odată cu evoluția situației politice internaționale și consolidarea relațiilor dintre Italia și România, cele patru Vice Consulate de Onoare îndeplinesc și funcții specifice cu caracter administrativ, unele în deplină autonomie, altele după ce au interpelat pentru fiecare caz specific Ambasada Italiei la București sau Consulatul General al Italiei la Timișoara. Printre funcțiile de interes public ce se pot exercita în deplină autonomie se află eliberarea de certificate (cu excepția certificatelor de cetățenie), autentificarea și legalizarea actelor.

Consulatele Italiei în România:

Consulatul General al Italiei la Timisoara

Vice Consulatul Onorific din Craiova

Vice Consulatul Onorific din Cluj-Napoca

Vice Consulatul Onorific din Piatra-Neamț.

Istoricul relațiilor politice dintre România și Italia

Relațiile politice dintre România și Italia începe încă din perioada Primului Război Mondial când România și Italia s-au găsit, la finele primei conflagrații a secolului, în tabăra statelor învingătoare, însă ambele state s-au declarat "nemulțumite" de tratamentul oferit de forumul păcii de la Paris din 1919. Totuși a existat o deosebire esențială în ceea ce privește statutul celor două state la conferința din capitala Franței. În vreme ce reprezentanții Italiei au făcut parte din organisme decizionale ale forumului păcii (Consiliul Suprem, Consiliul celor Zece), România s-a luptat pentru a i se recunoaște statutul de țară aliată.

Totuși evoluția istoriei românilor și cea a italienilor s-a înscris, de la începutul secolului al XIX-lea și, în special, de la mijlocul acelui secol, într-un paralelism frapant și a condus la momente de cooperare cu participarea, în cadrul aceleiași alianțe politico-militare, la primul război mondial și cu încheierea conflagrației, de partea învingătorilor. Interes și simpatie reciproc exprimate bazate și pe originea comună lingvistică și de civilizație, evoluții pozitive în planul relațiilor politice, culturale și economice și simetrii istorice au favorizat, marcat și caracterizat etape identice ale luptei celor două popoare având ca scop, după cum remarca Raul Bossy, unitatea națională și independența națională. Existența sub aceiași domințaie străină a Imperiului Habsburgic și, apoi, a Austro-Ungariei, a unor mase de români și italieni și a teritoriilor locuite de aceștia a contribuit la amplificarea solidarității și cooperării dintre cele două națiuni.

Italia postbelică, devenită după expresia unui autor” cea mai mică dintre marile puteri” învingătoare a fost, pe de o parte, satisfăcută de realizarea unor puncte majore din programul de revendicare, privind obținerea unor teritorii naționale dar, pe de altă parte, nemulțumită de faptul că, nu fusese realizat programul maximal în privința amintită și, de asemenea, de tratamentul pe care i l-au aplicat celelalte mari puteri, de nesatisfacerea cererilor de posesiuni coloniale. Această situație a imprimat politicii externe italiene atribute bivalente, atât antirevizioniste, cât și revizioniste.

În absența unor resurse corespunzatoare de forță economică și militară pentru a-și afirma revendicările de mare putere, supradimensionate de regimul fascist, instaurat în octombrie 1922, politica externă a lui Mussolini a încercat să valorifice deosebita poziție geostrategică a peninsulei în Mediterana și, în acest sens, să beneficieze de interesele, neidentice, ale Franței și ale Marii Britanii față de evoluția relațiilor dintre Roma și Berlin. Interesele vizate de Mussoloni și demersurile diplomației fasciste au condus Italia în situația, dificilă, de a avea obiective comune cu Germania” la Rin, dar nu pe Dunare”.

Pe masura insatisfacților și eșecurilor înregistrate de guvernul fascist, dimensiunea revizionistă a dublat tot mai accentuat politica expansionistă și a devenit preponderentă și apoi determinată în politica externă italiană, împingând Italia în rândul marilor demolatori ai statu-quo-ului politic și teritorial constituit la sfârșitul primului război mondial.

În această situație, era și firesc ca relațiile dintre România și Italia să evolueze contradictoriu și chiar paradoxal în perioada interbelică a României în primul razboi mondial și garantă a statu-quo-ului teritorial al României, prin semnarea tratatelor de pace din 1919-1920 și a tratatului privind Basarabia din 28 octombrie 1920 – pe care-l ratifică în 1927 -, semnatară a pactului de amiciție și colaborare cordială cu România, Italia a fost o adversară tot mai vehementă a sistemului de alianțe care garanta integritatea teritorială a României, ca urmare, în special, a puternicelor contradicții cu Franța și a revendicărilor teritoriale față de Iugoslavia.

Pactul de amiciție și colaborare dintre România și Italia, a fost semnat de șefii celor două guverne, generalul Al. Averescu și B. Mussolini, la 16 septembrie 1926. El cuprindea 6 articole și era însoțit de un protocol privind intenția celor două părți de a dezvolta relațiile economice, de un schimb de scrisori privind ratificarea tratatului referitor la Basarabia și de un schimb de scrisori secrete, prevăzând consultări între Marile State Majore ale celor două state, în caz că deveneau victimele unei agresiuni neprovocate. Pactul nu a condus, însă, la atingerea scopurilor nici unuia dintre cei doi parteneri, dar a determinat o consolidare a situației internaționale și, totodată, a influențat situația internațională în Europa Centrală și de sud-est.

În relațiile politico-diplomatice româno-italiene, în anii 1931 – 1932 s-au detașat ca una din manifestările simptomatice ale situației acestor relații, problemele legate de prelungirea, modificarea sau denunarea pactului de amiciție și colaborare cordială româno-italian, încheiat în 1926.

Guvernul italian a decis, la începutul anului 1931, să evite angajarea unui schimb de opinii privind pactul, urmărind să-și menină deschise posibilitățile pentru diferite soluții. În iunie 1931, s-a ajuns, însă, la un schimb de opinii.

Revenind în zilele noastre putem afirma că relațiile politice dintre cele două state sunt formate din vizite între președinți, delegații oficiale sau grupuri de lucru pentru diferite proiecte.

Istoricul relațiilor din ultima perioadă este prezentat în cele ce urmează:

Vizite la nivelul președinților:

în România: 1993, 1998, 2003, 2011

în Italia: 1991, 1992, 1995, 1996, 1997, 2000, 2001, 2004, 2005, 2008, 2011

Vizite pe linie parlamentară:

în România: 1997, 2003, 2007, 2009, 2010, 2011

în Italia: 1997, 1998, 2003, 2004, 2005, 2007, 2009, 2010

Vizite la nivelul primilor miniștri

în România: 1997, 2002, 2007, 2011

b. în Italia: 1991, 1998, 2001, 2003, 2005, 2007, 2008, 2009

Vizite la nivelul miniștrilor de externe

în România: 1990; 1991, 1995, 1998, 2003, 2004, 2005, 2008, 2009, 2010

b. în Italia: 1990, 1993, 1997, 2000, 2001, 2003, 2006, 2008, 2009

Vizite în Italia – 2008

23-24 ianuarie: Cristian David, ministrul internelor și reformei administrative – participare la „Conferința internațională privind populația rom”; întâlnire cu ministrul italian de interne, Giuliano Amato.

23-24 ianuarie: Theodora Bertzi, secretar de stat în MMFES – participare la „Conferința internațională privind populația rom”; întâlniri cu Paolo Ferrero, ministrul solidarității sociale, și Cristina De Luca, secretar de stat MSS.

13-14 februarie: Dacian Cioloș, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – participare la cea de-a 31-a sesiune a Consiliului Guvernatorilor FAO.

14-16 februarie: delegație parlamentară – participare la reuniunea Comisiei pentru ameliorarea calității vieții, schimburi intre societățile civile si cultura a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene.

22-24 februarie: Paul Păcuraru, ministrul muncii, familiei și egalității de șanse – întâlnire cu Cesare Damiano, ministrul muncii și protecției sociale; participare la „Bursa locurilor de muncă”

24-26 februarie: Corina Comșa, vicepreședinte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, secretar de stat, și Gheorghe Ioniță, membru în Colegiul director CNCD, secretar de stat – participare consultări CNCD-Biroul Național Antidiscriminări Rasiale.

13-15 martie: Grațiela Isac, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii – vizită de lucru.

29-31 martie: Vlad Iliescu, secretar de stat Ministerul Sănătății Publice – participare la reuniunea pregătitoare pentru Conferința Ministerială OMS.

21-23 aprilie: Darius Meșca, secretar de stat Ministerul Economiei și Finanțelor – participare la cea de-a XI- ediție a Forumului Energetic Internațional.

15 mai: Cristian David, ministrul internelor și reformei administrative –vizită oficială.

20-26 mai: Mihai Gheorghiu, secretar de stat MAE, șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni – participare la „Forumul Comunității Românești”.

3-5 iunie: Dacian Cioloș, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – participare la „Conferința privind siguranța alimentară mondială și provocările schimbărilor climatice și bioenergiei”.

9 iunie: Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe – vizită de lucru.

18-20 iunie: Anghel Andreescu, secretar de stat MIRA – vizită de lucru.

21 iunie: Akos Derzsi, secretar de stat MMFES – participare la campania de informare și la Bursa locurilor de muncă Torino.

17 iulie: Cristian David, ministrul internelor și reformei administrative – participare la Simpozionul „Italia și România – parteneriat, creștere și viitor în Europa”.

17-18 iulie: Andras Demeter, secretar de stat Ministerul Culturii și Cultelor.

31 iulie: Traian Băsescu, Președintele României – vizită de lucru.

5-7 septembrie: Traian Băsescu Președintele României – vizită oficială în Italia și la Sfântul Scaun.

23-24 septembrie: Petre Roman, Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Românii din Străinătate – contacte bilaterale și participare la lansarea campaniei „România-încântat de cunoștință”.

15-17 octombrie: Bogdan Olteanu, Președintele Camerei Deputaților, Attila Korodi, ministrul mediului, Darius Meșca, secretar de stat MEF – participare la Forumul „Focus energetic”.

9 octombrie 2008: Summitul interguvernamental Italia-România. Au participat din partea română: Călin Popescu Tăriceanu, primul ministru al României, Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, Varujan Vosganian, ministrul economiei si comertului, Cristian David, ministrul internelor si reformei administrative, Ovidiu Silaghi, ministrul pentru Intreprinderi mici si mijlocii, comert, turism si profesii liberale, Cătălin Predoiu, ministrul justiției, Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, Anton Anton, ministrul educației, Adrian Iorgulescu, ministrul culturii.

30 octombrie-2 noiembrie: Petre Roman, Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Românii din Străinătate – vizită de lucru.

Vizite în Italia – 2009

29 ianuarie: Adriean Videanu, ministruleconomiei. Participare la Conferința de la Roma cu tema “Oportunități de investiții în România”

23 februarie: Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe – vizită de lucru.

4 martie 2009: Vizita la Roma a europarlamentarilor români Marian-Jean Marinescu, Sebastian Bodu, Corina Crețu și Daciana Sârbu

3-5 Martie 2009: Vizita europarlamentari C. Cretu, D, Sarbu, S. Bodu, J. Marinescu

26-29 martie 2009: Vizita în Italia a secretarului de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii, Maria Pârcălăbescu

3-4 aprilie 2009: Vizita de lucru în Republica Italiană a Secretarului de stat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Eugen Tomac

22-24 aprilie 2009: Vizita oficiala in Italia a Președintelui Camerei Deputaților din România, Roberta Alma Anastase. Întâlniri cu G. Fini, prelegere a Președintelui Anastase la Camera Deputaților, conferința de presa comuna, semnare declarație comună, întâlnire cu Președintele Senatului, Renato Schifani, cu ministrul afacerilor externe, Franco Frattini.

7-9 mai 2009: Vizita in Italia a secretarului de stat in MAE Natalia Intotero

8 mai 2009: Vizita la Roma a unei delegații a Inspectoratului General al Poliției Române, condusă de adjunctul Inspectorului General

11 mai 2009 : Vizita la Roma a unei delegații de parlamentari români (Sever Voinescu, Vlase Petru Gabriel, Doru Frunzulica, Adrian Scutaru, Ion Mocioalca, William Branza, Olosz Gergely). Participarea la celebrarea aniversării a 60 de ani de NATO

26-28 mai 2009: Vizita la Roma a delegației Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaților, condusă de președintele Laszlo Borbely

28-31 mai 2009: Vizită la Roma a unei delegații de experți ai MECI-ILR Activități de colectare a documentelor de evaluare pentru LCCR și de distribuirea diplomelor, certificatelor pentru încheierea anului școlar, precum și a gramaticilor limbii române pentru profesori.

2-3 iunie 2009: Vizita la Roma a moinistrului român al afacerilor externe, Cristian Diaconescu

4 iunie 2009: Vizita in Italia a secretarului de stat in MAE Natalia Intotero. Participare la lansarea programului TG Romania (telejurnal in limba romana) la Torino

15-16 iunie 2009: Vizita secretarului de stat ANPDC, Ileana Savu. Participare la activitățile circumscrise celei de-a treia Reuniuni a Comisiei Mixte româno-italiene pentru cooperarea în domeniul protecției minorilor români neînsoțiți sau în dificultate aflați pe teritoriul Republicii Italiene

16-17 septembrie 2009: Vizita în Italia a Prim-ministrului român, Emil Boc (din delegație au făcut parte ministrul afacerilor externe, ministrul economiei, ministrul sănătății și secretarul de stat pentru românii de pretutindeni)

17 septembrie 2009: Vizită în Italia a directorului general Irina Zidaru Consultări la nivel de coordonator național ICE pe tema președinției Române a ICE

17-20 septembrie 2009: Vizita în Italia a delegației Camerei Deputaților, condusă de Vicepreședintele Camerei Deputaților Participare la masa rotundă cu tema “Lupta contra terorismului: sfidări în sfera judiciarului” organizată la Florența de către APCE Florența.

17-20 septembrie 2009: Vizită în Italia a domnului Adrian Năstase, Vicepreședintele Camerei Deputaților. Participare la Reuninea Comisiei Juridice și pentru Drepturile Omunlui a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

21-22 septembrie 2009: Vizita de lucru în Italia a consilierului ministrului Afacerilor Externe pe problematica romilor, Gelu Drăgulin. Întâlniri cu membri ai comunității românești de etnie roma cu reprezentanți ai Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe italian, ai Ministerului italian de Interne și ai Primăriei Romei

30 septembrie 2009: Vizita în Italia a delegației Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, condusă de președintele Victor Paul Dobre

9 decembrie 2009: Vizita Roma a unei delegații a MIUMMCA condusă de Claudiu Stafie, secretar de stat

Vizite în Italia – 2010

23 februarie 2010: Vizita la Trieste a domnului Bogdan Aurescu, secretar de stat MAE. Participare seminar „Cooperarea interregională și transfrontalieră: promovarea dezvoltării și stabilității democratice organizată de Comisia de la Veneția a Consiliului Europei

25-27 februarie 2010: Vizita în Italia a secretarului de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Valentin Mocanu

26 februarie 2010: Vizita la Roma a domnului Ilie Dincă, Președintele Agenție Naționale pentru Romi

7-12 martie 2010: Vizita în Italia a unor experți MECI-ILR Asistență la clasă pentru unii profesori români din cursul LCCR în Lazio și Piemonte

15-17 aprilie 2010: Vizita la Roma a Președintelui Senatului, Mircea Genoana. Participare la a 12-a Reuniune a Asociației Senatelor Europene

19-21 aprilie 2010: Vizita la Roma a ministrului român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi

27-30 aprilie 2010: Vizita la Roma a unei delegații a Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice a Camerei Deputaților

26-29 mai 2010: Vizita la Roma a domnului deputat Attilla Korodi Popoarelor Nereprezentate (UNPO). Participare la Adunarea Generală a Organizației

26-29 septembrie 2010: Vizita la Roma a Președintelui Comitetului Parlamentar de prietenie România Italia, Sorin Bota Întâlnire cu Guido Melis Președintele Grupului de pritenie italian

30-31 octombrie 2010: Vizită la Venezia a președintelui CNPAS, Domnica-Doina Pârcălabu

29 noiembrie -01 decembrie 2010: Vizită la Roma a secretarului de stat MMFPS Nicolae Ivășchescu Participare la evenimentul de lansare a Campaniei Consiliului Europei pentru combaterea violenței sexuale asupra copiilor .

15-17 decembrie 2010: Vizita la Roma a secretarului de stat în MAE român, Bogdan Aurescu Consultări bilaterale cu omologul italian, prelegere la universitatea la Sapienza și participarea la inaugurarea Expoziției Aurul Antic al României

16-17 decembrie 2010: Vizita la Roma a secretarului de stat la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Vasile Timiș. Participarea la inaugurarea Expoziției Aurul Antic al României

Vizite în Italia – 2011

21-24 martie 2011: Vizita la Roma a unei delegații MFP-MAE condusă de Dan Lazăr, secretar de stat. Consultări bilaterale pe Convenția privind evitarea Dublei impuneri

30 martie 2011: Vizita la Roma a Ambasadorului Mihnea Constantinescu, reprezentant cu însărcinări speciale MAE. Participarea la conferința cu tema “The Black Sea region: geopolitical realities and opportunities for cooperation”, organizată de Ambasada României în Italia și Institutul pentru Afaceri Internaționale (IAI)

28 martie – 1 aprilie 2011: Vizita de studiu în Italia a delegației comune a Ministerului Finanțelor Publice din România și a Agenției de Achiziții Publice din Republica Moldova, condusă de dna. Cornelia Nagy, director general în MFP

19 aprilie 2011: Vizita în Italia a domnului Bogdan Aurescu, Secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

16 mai 2011: Vizita în Italia a domnului Doru Costea, Secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

30 mai 2011: A doua reuniune interguvernamentală româno-italiană, Bucuresti

2 iunie 2011: Participarea Președintelui României, T. Băsescu, la ceremonia dedicată a 150 de ani de la unificarea Italiei

16-18 septembrie 2011: Vizita Președintelui italian Giorgio Napolitano la București

Detalii despre unele vizite oficiale, dar și diverse acțiuni comune pentru cele două țări se găsesc în ANEXE.

Cooperarea pentru dezvoltare a celor două țări

Începând cu anul 2000, România a fost inclusă, în urma hotărârii Comitetului Interministerial pentru Programare Economică (CIPE), printre țările ce pot beneficia finanțări acordate din fondurile costituite în baza legii legii 49/87 pentru inițiative promovate de ONG-uri și programe de asistentă în regim de urgență.

Principalele domenii de activitate ale asociațiilor italiene prezente în România privesc protecția și îngrijirea copiilor și a adolescenților aflați în dificultate, activitate la care colaborează și numeroase organizații religioase din teritoriu.

O problemă persistentă, în special, încă din perioada căderii regimului lui Ceaușescu, este situația dramatică a copiilor instituționalizați în condiții materiale precare și răspândirea mare a cazurilor de SIDA la copii. Autoritățile române au îndeplinit pași decisivi în ceea ce privește protecția minorilor, prin închiderea instituțiilor de primire pe “stil vechi” de mari dimensioni, crearea de structuri alternative pe modelul “casa-familie”, reintegrarea în familii lărgite și recurgerea la instrumentul foster care (assistenti maternali). Referitor la acest obiectiv se adăugă și intiativa GVC-ului care a contribuit la închiderea a două instituții de primire depășite și ruinate.

În cursul anului 2009, în urma aprobării din 2001 a strategiei pentru protecția minorilor din partea guvernului roman, a continuat procesul de dezinstituționalizare a minorilor, prin recurgerea de către stat la asistenți maternali și promovarea “caselor-familie” de către ONG-uri. În plus, a fost, potențata cantitatea și calitatea serviciilor alternative, favorizând reîntregirea familiilor de origine și în general urmărind diminuarea implicării statului în acest sector în favoarea unei mai mari responsabilizări a familiilor și a serviciilor comunitare de bază.

În acest scop, Autoritatea pentru Protecția Minorilor, înființată pe lângă Ministerul Muncii, a observat o întărire a propriilor atribuții, acum fiind competenta chiar și în domeniul protecției familiei.

Un alt principiu fundamental care stă la baza strategiei Guvernului roman este prevenirea abandonului, cu ajutorul acțiunilor de susținere a familiilor și de informare și sensibilizare a opiniei publice și promovarea adopțiilor naționale în cazurile în care nu este posibilă reintegrarea copiilor în familia lor de origine.

Astfel de principii stau și la baza reformei legislative în materie de protecție a copiilor care, dincolo de reorganizarea instituțiilor competente în acest domeniu, destinată să le mărească eficienta, pune în centrul sistemului minorul considerat că persoană cu drepturi.

Rămâne totuși problematică situația persoanelor cu dizabilități și a persoanelor cu afecțiuni mintale și este din ce în ce mai răspândit fenomenul copiilor lăsați în grijă rudelor sau a cunoștințelor, de către părinții care se duc la muncă în străinătate. Numărul total al minorilor care se afla în evidență Sistemului Național de protecție, pe diferite tipologii, se ridică în 2009 în jur de 90.000 copii, din cauza blocării adopțiilor internaționale și din cauza ratei de abandon care se menține.

În România sunt active numeroase Organizații non gvernamentale italiene, atât religioase cât și laice. Unele dintre ele, datorită și susținerii Ambasadei Italiei la București, s-au reunit în Comitetul Associatiilor și al ONG-urilor din România (C.I.A.O). Înființat în 2008, Comitetul își propune obiectivul de a coordona activitatea și de a optimiza resursele asociațiilor membre, promovând în exterior valori împărtășite și încercând să sensibilizeze societatea românească asupra problemelor copiilor, asupra intergrarii tinerilor în câmpul muncii, asupra eticii în mediile de lucru și asupra dezvoltării sustenabila. Ambasada Italiei susține și încurajează acțiunea unui astfel de Comitet, stimulând forme de colaborare cu întreprinzători din România și promovând imaginea acestuia pe lângă instituțiile locale.

Cu ocazia “Festivalului Italian 2009”, organizat anul trecut de către Ambasada Italiei, de Institutul Italian de Comerț Exteror și de Institutul Italian de Cultură pentru a promova activitățile italiene pe teritoriul roman, C.I.A.O. a putut să prezinte propriile servicii oferite și propriile activități în fața unui numeros public local.

CAPITOLUL 2. RELAȚIILE ECONOMICE DINTRE ROMÂNIA ȘI ITALIA

2.1. Cadrul macroeconomic al relațiilor economice dintre România și Italia

Din punct de vedere macroeconomic, România traversează în prezent o conjunctură mai puțin favorabilă, în special dacă aceasta este comparată cu perioada de extraordinară creștere economică experimentată de România înainte de 2009. Dacă anii ce au urmat intrării în Uniunea Europeană, fapt petrecut la 1 ianuarie 2007, au reprezentat fără îndoială un punct de referință în dezvoltarea și modernizarea țării (România era pe primele locuri în Europa pentru creșterea economică) începând cu primele luni ale anului 2009 `miracolul` economic a înregistrat o frânare bruscă. Scăderea PIB în 2009 a fost de ordinul -7% și de circa -2% în 2010.

Inflația înregistrată în 2010 a atins o cotă de circa 6,1%. Obiectivele impuse de Banca Centrală a României pentru anul 2010, care prevedeau o oscilație a ratei de inflație între 2,5% și 4,5%, nu au fost deci respectate.

În 2011 decelerarea inflației a fost chiar mai alertă decât se previzionase; de la nivelul de 7,93 la sută consemnat la finele trimestrului 2, rata anuală a inflațieii a coborât în luna septembrie la 3,45 la sută – minimul istoric al ultimilor 20 de ani –, revenind astfel în interiorul intervalului de variație ce încadrează punctul central al inflațintei stabilite pentru sfârșitul anului. Evoluția s-a datorat în principal cvasiepuizării impactului advers imediat al majorării cotei TVA, dar și accentuării corecției prețurilor volatile ale produselor alimentare, pe fondul prelungirii interacțiunii dintre locul pozitiv de ofertă generat de producția agricolă a acestui an și persistența nivelului scăzut al cererii agregate.

Printre alte efecte ale situației economice s-a înregistrat o neașteptată îmbunătățire a deficitului comercial, mulțumită unei scăderi a importurilor într-o măsură mult mai relevantă față de exporturi. Aceasta dinamică a permis a se trece de la un șold negativ a balanței comerciale de 4,3 miliarde de euro în primul semestru din 2009 la un șold, tot negativ, dar de numai 4,7 miliarde de euro, în ultimul semestru din 2011.

Piața forței de muncă va fi unul din domeniile cheie prin care se va măsura renașterea economiei românești. România, care poate conta pe o forță de muncă de 10 milioane de persoane dintr-un total de 22 milioane de locuitori, a înregistrat în anul 2010 o rată a șomajului de 7,6%, în creștere față de 6,3% în 2008.

În baza datelor furnizate de către Banca Națională a României, deficitul balanței în 2010 a atins 6,5% din valoarea PIB. Această valoare a respectat parametrii indicați de către FMI în cadrul unui stand-by-agreement, semnat cu România în anul 2009: acesta prevedea menținerea pierderilor din balanță de stat la un procent de până la 6,8% din PIB pe an. Deficitul balanței a împins datoria publică până la o valoare de 45,3 miliarde de euro în 2010, adică 38% din PIB.

România încheiase, în lună martie a anului 2009, un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional, cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană, cu BERS și cu BEI. Acest stand-by-agreement a dus către transferul, în câteva tranșe, a circa 18 miliarde de euro în vistieria țării. România a încheiat, în februarie 2011, un nou acord, de tip “precautional”, cu FMI, cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială și va avea la dispoziție, în caz de nevoie, 5,4 miliarde de euro.

Cât privește schimburile comerciale cu România, Italia confirma a fi al doilea partener al acesteia, după Germania (valoarea schimburilor a depășit 4,4 miliarde de euro în primul semestru din 2009, ajungând la 5,1 miliarde de euro în primul semestru din 2010). În iunie 2010, Italia rezultă că fiind a doua tara ca valoare a exporturilor către România, după Germania, cu o cotă de 14,2% din total (2,4 miliarde de euro față de 2,2 miliarde de euro din primul semestru din 2009). În aceeași perioadă Italia s-a afirmat că al doilea partener în ceea ce privește importurile (România a achiziționat produse italienești în valoare de 2,6 miliarde de euro, 11,9% din total, față de 2,2 miliarde de euro,12,3% ale aceluiași semestru din 2009). Italia mai deține, de peste zece ani, primul loc ca număr de companii active în România (29872 la 31 octombrie 2010) și a rezultat în 2010 a șaptea pentru volumul de investiții (aceste date nu țin cont însă de investițiile făcute de societățile italiene cu rezidenta fiscală în țări terțe).

Impresionante “numerele” raportului bilateral, cu peste un milion de cetățeni romani prezenți în Italia, mai mult de 400 zboruri săptămânale ce fac legătura între cele două tari prin 27 aeroporturi, circa 800 mii romani angajați în cadrul firmelor italiene în România, 32.452 firme românești în Italia (adică 15,2% din totalul titularilor de firme străine din Italia): un adevărat “Sistema-Paese” ce poate conta, în afară principalelor instituții (Ambasadă, ICE, Camera de Comerț) și pe asociații ale oamenilor de afaceri, cum ar fi Confindustria România, constituită la începutul anului 2011, pe instituții de credit, companii de asigurări, societăți de consultanță, grupuri specializate în realizarea infrastructurilor, etc.

Printre sectoarele economice cu mare potențial, este fără îndoială cel energetic. România a identificat în siguranță și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie una dintre temele cheie pentru viitorul țării. Cât privește compartimentul energiei electrice din România, aceasta este, din anul 2007, exportator net, și tinde a extinde producția ce provine din resurse regenerabile, (hidro, eoliene și biomasa).

Italia, membru fondator al UE, se numără printre cele mai mari economii din lume. Este cea mai avansată economie dintre țările de referință, având în 2005 o cotă de 3.87% în exportul mondial. Italia este principalul partener comercial al României, cu o cotă totală de 16.17 la sută în volumul total al comerțului exterior al României. Italia este principala destinație a exporturilor românești contabilizand 18 la sută din totalul exporturilor din România. Mai mult de jumătate din exporturile românești în Italia sunt articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte, fabricate în principal în lohn.

Prin urmare, o cota considerabilă din exporturile Italiei în articole de îmbrăcăminte și încălțăminte se realizeaza prin acorduri de subcontractare cu firme romanesti. Aceasta se bazează în principal pe manopera ieftină din România. Intrucat România mai are încă un sector textil important, iar salariile sunt în creștere, este de așteptat ca producătorii români se vor orienta spre propriul export de textile si incaltaminte, ajungand la concurență cu producătorii italieni. În plus, exportatorii români vor concura în curând, probabil, de asemenea, cu firme italiene în sectorul industrial, în special în fabricația de autoturisme și de componente auto. Indicele ITC de similaritate de export aseaza Italia pe locul al cincilea, datorită producției de piese auto.

Principalele exporturi din Romania, principalele tari importatoare și raportul dintre principalii exportatori si importatori

Investițiile italiene au furnizat o contribuție excepțională în ceea ce privește creșterea României, în special prin intermediul firmelor mici și mijlocii dar mai ales, în ultimii ani, prin intermediul marilor grupuri industriale. Dinamismului care a caracterizat “Miracolul” Timișoara, la începutul anilor ‘90, animat de firmele mici și mijlocii concentrate în sectoarele de mare intensitate prin delocalizarea producției și punerea în practică a unor tehnici cum ar fi producția "pentru contul terților" (sistemul "lohn") de materii prime sau semifabricate ce provin din Italia, i-a urmat mai recent afirmarea sistemului de joint-ventures cu producători locali pentru furnizarea și asamblarea de piese sau părți ale utilajelor sau alte bunuri și, în ultimii ani, investițiile directe din partea unor mari grupuri italiene. Încă și mai recent dezvoltarea industriei cu o înaltă valoare tehnologică, agroalimentara, a sectorului serviciilor și cel al producției de energie, precum și al sectorului logistic reprezintă “ultimele frontiere” ale intereselor firmelor italiene și din ce în ce mai mult a marilor grupuri. România tinde să devină unul dintre piețele cele mai importante ale “Noii” Europe, confirmându-și propria vocație de a interpreta un rol-cheie că platforma productivă pentru macroregiunea Europei centro–orientala și balcanica și pentru mai amplă zonă geografică ce se extinde până la Caucaz, Rusia și Republicile centroasiatice.

Prezența italiană este răspândită în multe zone ale țării chiar dacă, în cursul ultimului deceniu, s-a manifestat o tendință de a se concentra în anume zone specifice. Printre acestea este relevantă tradițională prezența a oamenilor de afaceri italieni în zona de Nord—Vest, în special în județul Timișoara, unde s-a reprodus un adevărat model districtual italian (peste 2.700 firme italiene și mixte înregistrate). În această zonă geografică și în provinciile limitrofe (Arad, Bihor, Cluj) este în prezent concentrată o treime din întreaga prezența a oamenilor de afaceri italieni în România, în timp ce o cincime din firmele noastre au investit în municipiul București.

Prezența firmelor italiene a primit o susținere importantă din partea băncilor italiene. Unele dintre cele mai importante instituții de credit din Italia și-au deschis propriile filiale în România: printre acestea trebuiesc menționate Unicredit, Intesa-SanPaolo, C.R. și Banca Italo-Romena a Grupului Veneto Bancă.

Unele grupuri italiene au efectuat importante investiții în România. Se pot cita, fără a avea pretenția de a redacta o listă completă, câteva exemple. Printre acestea amintim firma Pirelli, care a realizat importante investiții în sectorul producției de cauciucuri și a filtrelor, Tenaris, care a investit la Silcotub din Zalău și este prezent și la Călărași, mai pot fi enumerate Astaldi, Secol, Tirrenia Scavi, Pizzarotti, Euroholding în sectorul construcțiilor, Gruppo Radici din Bergamo (platforma chimică și textilă la Săvinești), Divăni&Divăni ce aparține Grupului Natuzzi (fabrica pentru producția componentelor pentru canapele în zona Baia Mare), Zoppas (fabrica pentru producția componentelor pentru aparate electrocasnice), Parmalat, ENI România, Assicurazioni Generali, Autoitalia (Concesionar Fiat-Lancia-AlfaRomeo-Maserati), Iveco, Butan Gas, SNAMProgetti, Edison, Gasplus, Siad, Ansaldo Nucleare (în mod direct și prin intermediul Anserv). Unele joint-ventures italo-romanesti se bucura de sprijinul unor importante societăți italiene ale Grupului Finmeccanica în România: Rartel (participare Telespazio), Elettra Communications (cu participarea Selex-Communications).

În ultimii ani prezenta italiană în România s-a distins, printre altele, în sectorul energetic, cel al transporturilor, infrastructurii și agricultură. Câteva exemple: Ansaldo Energia și Ansaldo Nucleare (Finmeccanica), care împreună cu societatea canadiană AECL și cu cea românească Nuclearelectrica a încheiat construcția primelor două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă; ENEL, care după recenta achiziție a Electrică Muntenia Sud a devenit cel mai mare distribuitor de energie al țării deservind un număr de circa 2,5 milioane de clienți; Astaldi, care, prezent de peste 20 de ani în România, a participat deja la modernizarea aeroportului internațional din Cluj-Napoca și a tronsonului feroviar Bucuresti-Constanta iar în prezent lucrează la pasajul suprateran stradal Basarab Overpass din orașul București și la extinderea aeroportului internațional Henri Coandă din capitală; Alenia aeronautică (Finmeccanica), care a semnat în luna decembrie 2008 contractul pentru vânzarea a 7 avioane de transport tactic cu Ministerul Apărării; Selex Sistemi Integrați, care a realizat sistemul de control al traficului aerian civil comisionat de către Ministerul Transporturilor roman; SIA, care a realizat sistemul de plăți interbancare pentru Banca Națională a României; Pizzarotti, care, în joint-venture cu Tirrenia Scavi, a semnat cu Compania Națională a Autostrăzilor și Străzilor Naționale din România contractul pentru realizarea unui tronson al autostrăzii Bucuresti-Ploiesti. În fine, în sectorul agricol sunt deja prezente numeroase firme italiene printre care enumeram Riso Scotti, New Holland, Maschio Gaspardo, Colussi, Monaldi, Antinori. Circa 300.000 hectare de teren cultivabil au fost deja achiziționate de către societatea cu participare italiană (Italia este primul investitor străin în sectorul agricol din România) și tendința este către o ulterioară creștere.

2.2. Relațiile economice dintre România și Italia în sectorul agricol

Agricultura a reprezentat mereu un sector de prima importanta pentru Romania, a carei suprafata se extinde pe 23,8 milioane de hectare: aceea agricola utilizata reprezinta 61,7% din total, adica 14,7 milioane de hectare, a saptea suprafata agricola din UE.

Importanta sectorului agricol se poate deduce si din datele cu privire la populatia rezidenta in zonele rurale, echivalenta cu 45% din total (adica circa 22,2 milioane de locuitori). Numarul celor ce lucreaza in agricultura constituie in medie un procentaj de 29,5% din totalul populatiei active. Si contributia la formarea PIB national este destul de importanta, atingand in ultimii ani o medie de 5-7%.

Categoriile de produse cele mai exportate sunt: animale vii, tutun, seminte si seminte oleaginoase, plante industriale sau medicinale, furaje. Uniunea Europeana absoarbe peste 73% din exportul romanesc. Principala tara de destinatie este Italia, cu o cota de 20,2%, urmata de Bulgaria (12,1%) si Ungaria (8%). In 2009, exporturile de produse agroalimentare catre Italia au atins cifra de 482,8 milioane de euro, in neta crestere (29%) fata de anul precedent. In primul semestru din 2010 exporturile romanesti de produse agricole si alimentare catre Italia au inregistrat 199,9 milioane de euro, in crestere cu 12,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Principalele produse agroalimentare exportate in Italia sunt tutunul, animalele vii, legumele si cerealele, in special orez si furaje.

Importurile totale romanesti de produse agricole si alimentare au atins in 2009 o valoare de 3,8 miliarde de Euro, inregistrand o scadere de 11,3% fata de anul precedent (dupa cresterea cu 29% inregistrata in 2008). In primul semestru din 2010, importurile totale au fost de 1,8 miliarde euro, in scadere cu 1,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent. In 2009 Italia a fost a sasea tara furnizoare de produse agricole si alimentare catre Romania (dupa Ungaria, Germania, Olanda, Bulgaria si Polonia, urmata de Brazilia si Austria), cu o valoare a produselor exportate de 226,4 milioane de euro (dintre care 169,9 milioane de euro produse agro-alimentare), o cota de piata echivalenta cu 5,7% si o scadere fata de valoarea inregistrata in anul precedent (-16,4%) pentru toate produsele din acest sector (-11,9% numai pentru produsele agro-alimentare). In primele 6 luni din anul 2010 exporturile italiene totale de produse agricole si alimentare (produse agroalimentare si produse agricole pentru uz ne-alimentar) au atins suma de 130,6 milioane de euro (in crestere cu 14,8% fata de aceeasi perioada din 2008) si o cota de 7,1%, facand din Italia al cincilea furnizor, dupa Ungaria, Germania, Olanda si Bulgaria si urmata de Polonia, Turcia si Franta.

La data de 31 octombrie 2010, în baza datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, au fost înregistrate în total 29.872 firme italiene. Italia continua să fie, de peste 10 ani, principală tara investitoare prin numărul de firme înregistrate. Numărul societăților mixte din sectorul agricol, silvicultura, piscicultura și industria alimentară și a tutunului se estimează a reprezenta circa 9 % din total. Sub-sectoarele agroindustriale de vârf ale investititorilor italieni sunt: agricultură și zootehnia (1.274 firme) și industria alimentară (273 firme). Numărul cel mai mare al firmelor cu partcipare italiană în sectorul agro-industrial este concentrat în zonele occidentale ale țării (județele Timiș, Arad și Bihor) și la București și împrejurimi.

Firmele italiene dețin cea mai mare suprafață cultivabilă a României, estimată la circa 300.000 hectare de terenuri agricole, echivalent a 3,1% din suprafața agricolă cultivată. Principalele sectoare unde opereza investitorii italieni sunt cultivarea de cereale și creșterea bovinelor (în special vaci de lapte). Printre cele mai importante investiții italiene în loco pot fi menționate: Parmalat (sucuri de fructe), Maschio Gaspardo (mașini agricole), Agrimon (ouă) și Drymon (sectorul avicol), Riso Scotti (cultivarea și trasformarea orezului), Pangram (Colussi).

Prin adeziunea la Uniunea Europeană, România a fost obligată să aplice Politica Agricolă Comunitara (PAC) așa după cum aceasta a fost modificată prin ultimele reforme introduse în domeniu de Primul și al Doilea Capitol:

Primul capitol: susținerea piețelor agricole și a veniturilor agricultorilor: plăti directe și subvenții în cadrul Organizațiilor Comune de Piață (restituiri către exporturi, intervenții destinate a regulariza piețele agricole, plăti directe către agricultori, acțiuni de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țările terțe) finanțate de Fondul european agricol de garanție (FEAGA).

Al doilea capitol: măsuri de dezvoltare rurală, co-finantate de la bugetul UE (Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală FEASR) și de la bugetul național. Fondurile alocate de Uniunea Europeană în perioada 2007-2013 pentru agricultură și dezvoltare rurală vor însuma circa 12 miliarde de Euro (circa 40% din totalul fondurilor alocate în favoarea României pentru următorii 7 ani), dintre care 8 miliarde destinate activităților de dezvoltare. Printre sectoarele prioritare identificate de Autoritățile locale, sunt agricultura primară și trasformarea produselor agricole/producția de elemente agroalimentare, pentru care vor fi destinați 1,7 miliarde de Euro (axa 1, Măsura 121 – Modernizarea companiilor agricole, 991 milioane Euro; Măsura 123 – Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere, peste 850 milioane de Euro).

2.3. Relațiile economice dintre România și Italia în sectorul energetic

România de ceva timp a identificat în siguranță și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie una dintre temele cheie pentru viitorul țării. Din această perspectivă, în 2007 această țară a devenit exportator net de energie electrică (în primul semestru din 2008 exporturile reprezentau 8,4% din energia produsă) și se prevede că pe termen mediu-lung să devină unul din principalii exportatori din regiune. Unei extinderi pe viitor a producției de energie nucleară și modernizării termocentralelor clasice ar trebui să corespundă, până în anul 2020, o creștere de trei ori a cotei de producție de energie ce provine din resurse regenerabile, în special în sectorul eolian.

Previziunile asupra activității de restructurare și dezvoltare a sectorului electro-energetic din România, susținută și de importante finanțări internaționale (Uniunea Europeană, Banca Mondială, ecc.), indică o creștere în acest sector, urmată de o extindere a absorbției pieței cu privire la materiale, instalații și sisteme energetice.

Obiectivele principale ale țării în acest sector sunt:

creșterea siguranței în ceea ce privește aprovizionarea cu energie

cercetări în scopul obținerii unui produs mixt energetic care să pună accentul pe utilizarea cărbunelui, a energiei nucleare și a resurselor regenerabile de energie (incluzând aici și sursele hidroenergetice care până acum nu au fost utilizate la maximum din punct de vedere al propriului potențial)

creșterea competitivității pe piața internă de energie electrică și de gaz natural

creștere nivelului de eficienta energetică

investiții pentru creșterea capacității de inovație și a dezvoltării tehnologice

protecția mediului și reducerea emisiilor de bioxid de carbon.

În conformitate cu cele prevăzute de Directiva Europeană 96/92/EC, a fost constituită Autoritatea Națională pentru Reglementare în Sectorul Energetic.

Proiecte importante și investiții italiene Prezența oamenilor de afaceri italieni în România s-a evidențiat, mai ales în anii din urmă, prin realizarea câtorva mari proiecte în sectoarele energiei, rezultat al unei strânse colaborări între firme italienești, romanești și internaționale.

Prezența stabilă și consolidata în România a firmelor italienești cum ar fi Enel și Ansaldo lasa să se întrevadă și în viitor perspective pozitive: aceste companii, în afară de a ocupa o poziție de prim plan pe piața energiei au acumulat o profundă cunoaștere a țării perfecționându-și "pe teren" competentele necesare pentru a se propune ca interlocutori privilegiați față de autorități și partenerii industriali.

Grupul ENEL este una dintre prezențele italiene cele mai importante din această țară și, în cadrul procesului de privatizare al societăților romanești de distribuție a energiei electrice, a achiziționat întâi un procent de 51% din pachetul de acțiuni al societății de distribuție Electrică Dobrogea și Electrică Banat iar apoi pachetul majoritar al celei mai importante societăți romanești de distribuție, Electrică Muntenia Sud, devenind principalul distribuitor de energie electrică din această țară, cu 5000 angajați, 2,6 milioane de clienți ce acoperă 30% din piață. ENEL prevede o investiție în următorii ani de câteva sute de milioane de euro pentru modernizarea rețelei electrice, favorizând introducerea de tehnologii avansate și înlocuirea utilajelor învechite. În iunie 2009, ENEL a inaugurat la Timișoara primul "Punto Enel", pentru a da viața unui concept inovativ de a gestiona relațiile cu clienții, cu o structură și un design asemănător celor din Punctele Enel prezente pe teritoriul italian.

ANSALDO ENERGIA (Gruppo Finmeccanica) este prezent în România de peste 25 ani prin intermediul ANSALDO NUCLEARE care, după ce a realizat primul reactor al centralei nucleare de la Cernavoda, l-a pus în funcțiune în octombrie 2007 și pe cel de-al doilea, contribuind la dublarea cotei de energie ce provine din surse nucleare în România, producând astfel aprox. 20% circa din necesitățile naționale. Cele două unități sunt fructul unei colaborări cu Atomic Energy of Canada Limited (AECL) și cu firma românească NUCLEARELECTRICA. În lună martie 2009 a fost constituit și înregistrat nouă project company ENERGONUCLEAR (din cadrul căreia fac în prezent parte 3 investitori, firma italiană Enel, cea românească ARCELOR MITTAL și NUCLEARELECTRICA ce deține circa 85%) care va trebui să administreze diferitele faze de finanțare și adjudecare a contractului. Compania energetică națională în prezent evaluează modalitățile de atribuire ale contractului.

TERNA, în luna noiembrie 2007, a semnat cu administratorul rețelei de distribuție a energiei electrice, Transelectrica, un acord asupra dezvoltării infrastructurii și un partnership strategic ce prevede cooperarea dintre cele două firme pentru a pune la punct noi infrastructuri de distribuție în arealul balcanic și implementarea de programe comune de asistență tehnică. Activitatea de dezvoltare industrială de importanță majoră privește proiectul, suportat de BERS, de construcție și administrare a unei noi linii de interconexiune electrică între România și Moldova; această linie va fi realizată de către un consorțiu italo-romano-moldovean alcătuit din Terna, Transelectrica și Moldelectrica.

Semnificative în mod special sunt și investițiile italiene în sectorul energiei regenerabile:

SORGENIA ROMÂNIA, constituită la finele lunii martie 2008, ce are ca obiect realizarea, administrarea și întreținerea parcurilor eoliene, prevede a învești în sectorul eolian, având proiecte localizate în zonele din Constanta-Tulcea și Iasi-Vaslui.

ERG Renew, divizia de energie regenerabilă a Grupului petrolifer italian ERG, care intenționează să se extindă în Italia, Franța, Polonia și România prin achiziții și partnership atât în proiecte noi cât și în colaborare cu firme ce operează deja pe aceste piețe, dorește să-și crească și capacitatea instalată în propriile centrale eoliene și a decis să efectueze importante investiții în energia eoliană în perioada 2009-2012.

Inergia, născută din diversificarea strategică a grupului Santarelli, unul dintre grupurile italiene private de mare succes în sectorul construcțiilor de locuințe și a lucrărilor publice, a decis să devină un protagonist în sectorul energiilor regenerabile și a dezvoltării durabile.

2.4. Relațiile economice dintre România și Italia în sectorul manufacturier

Sectorul manufacturier cuprinde industria metalurgică, chimică și petrochimica, industria construcțiilor de mașini și utilaje, electronică și mecanică fină, industria prelucrării lemnului, textilă, a automobilelor, a materialelor de construcții și altor materiale neferoase, a tehnologiei informației și comunicării, a reciclării deșeurilor. Luând în considerare ponderea principalelor sectoare productive în scăderea cu 1,5% a PIB înregistrată în primul semestru din 2010, sectorul serviciilor a contribuit cu un procent de 1,3%. Și exporturile de produse industriale au crescut în ultimii ani iar țările UE, cu un procent de 73,3% din total, reprezintă principala destinație a mărfurilor romanești exportate. Forța de muncă ocupată în acest sector reprezintă 80,5% din totalul celei din întreaga industrie.

Pentru a stimula creșterea exporturilor, Guvernul roman a alocat peste 35,9 milioane de euro firmelor export-oriented din sectorul manufacturier: planul cincinal 2009-2013 stabilit de Ministerul Economiei din România prevede extinderea pieței interne de produse industriale, încurajează formarea unor alianțe strategice în sectoarele high-tech, promovează producția de produse cu înalt nivel calitativ(incluzând tehnologii de informare și comunicare, electronică și componente pentru automobile), susține producția de bunuri, că de exemplu mobilă, fabricată din materii prime ce se găsesc din abundență în România. Planul favorizează cu precădere și extinderea sectorului textil, promovând grupurile industriale, susține cercetarea și dezvoltarea, cu obiectivul final de a ridica standardele de producție și calitate din sectorul industrial al țării.

În ultimii ani, compartimentul industrial românesc a reprezentat principalul pol de atracție al investițiilor externe directe, ajungând de la 5,1 miliarde de euro în 2004 la 9 miliarde în 2008: în 2009, din cauza efectelor crizei, investițiile directe externe au scăzut la 3,5 miliarde de euro. Acest trend a continuat și în primul semestru din 2010, cu investiții directe externe în valoare totală de 1,8 miliarde de euro (-29% față de primul semestru din 2009). În primul semestru din 2010, în baza datelor publicate de Institutul Roman de Statistică, indicele producției industriale, considerând și oscilațiile determinate de sezon și de numărul zilelor lucrătoare, a crescut, față de aceeași perioadă a anului 2009, cu 4,4%, ca urmare a creșterilor înregistrate în sectorul producției de electricitate, gaze și aer condiționat (+11,4%) și în sectorul manufacturier (+4,8%). A scăzut însă, cu 9,3% producția din sectorul minier.

În sectorul manufacturier principalele creșteri au fost înregistrate în sfera construcțiilor vehiculelor cu motor, remorci și semiremorci (+42,9%); utilaje electrice (+38,9%) și industria metalurgică (+37,2%). A scăzut însă fabricarea altor mijloace de transport (-39,6%); produsele din tutun (-27,3%); alte activități industriale (-22,1%), fabricarea de computere, materiale electronice și optice (-18,4%) și fabricarea de utilaje, instalații și echipamente (-17,9%).

În primul semestru din 2010 indicele productivității muncii din industrie a crescut cu 21,1% față de aceeași perioadă din 2009, mulțumită creșterii productivității înregistrată la producția de electricitate, gaze și aer condiționat (+22,0%), în sectorul manufacturier (+22,0%) și în industria mineritului (1,2%).

În domeniul manufacturier, creșterile cele mai semnificative de productivitate au fost înregistrate în următoarele sectoare: industria metalurgică (+70,1%); fabricarea de echipamente electrice (+50,9%); fabricarea vehiculelor cu motor, remorci și semiremorci (+41,3%); reparație, întreținere și instalare de utilaje și echipamente (+38,7%); în fabricile de lemn și produse din lemn, excluzând însă producția de mobilă (+36,0%). Un trend negativ a fost înregistrat însă de indicele de productivitate în sectorul produselor din tutun (-38,2%); fabricarea altor mijloace de transport (-21,0%) și alte activități industriale (-12,2%).

În primul semestru din 2010, față de aceeași perioadă a anului 2009, indicele câștigurilor totale în industrie (cel ce referă la piața internă și externă) a crescut cu 10,9% datorită creșterii înregistrată în sfera industrială (+11,7%). În compartimentul extractiv-minier încasările au scăzut cu 5,1%.

În sectorul industrial, creșterile cele mai semnificative au fost înregistrate în următoarele sectoare: fabricarea vehiculelor cu motor, remorci și semiremorci (+41,4%); industria metalurgică (+36,2%); computere, produse electronice și optice de înaltă precizie ( 36%); produse petroliere rafinate (+33,8%) și fabricarea de echipamente electrice (+27,6%).

Au scăzut însă încasările din sectoarele: reparații, întreținere și instalare de mașini și utilaje (-26 %); fabricarea altor mijloace de transport (-20,6%); alte activități industriale (-8,4%); fabricarea produselor din tutun (-8,2%); băuturi (-8,0%).

La sfârșitul primului semestru din 2010 exporturile din sectorul industrial se ridică la un total de 3.155 milioane de euro. Principalele mărfuri de export au fost: autovehicule, remorci și semiremorci (562,6 milioane de euro); computere, produse electronice și de optică de înaltă precizie (328,7 milioane de euro); mașini și utilaje (268,4 milioane de euro); instalații electrice (241,3 milioane de euro); îmbrăcăminte (217,6 milioane de euro).

2.5. Relațiile economice dintre România și Italia în sectorul bancar

Institutele bancare italiene sunt reprezentate la nivel optim în România. Băncile italiene și-au dat seama din timp de dinamismul crescând al României și de necesitățile conexe precum și de potențialul sectoarelor financiare și serviciilor de intermediere bancară. Unele bănci italiene au cumpărat, în timp, cote ale băncilor locale și constituie astăzi un instrument de neînlocuit în susținerea firmelor italiene active în România. În pofida recentei crize financiare internațională, băncile italiene au demonstrat o viziune pe termen lung, în ceea ce privește expansiunea pe piața românească păstrând însă o strategie coerentă cu mecanismele pieței. Prezența bancară italiană în România poate fi astfel schematizata:

UNICREDIT a cumpărat grupul HBP-Tiriac Bank în anul 2007, devenind unul din principalii operatori bancari pe piața locală sub titulatura “Unicredit-Tiriac Bank”.

ÎNȚESA SAN PAOLO, a cumpărat 97% din procentele West Bank, având în prezent o rețea de 96 sucursale și agenții.

BANCA ITALO-ROMENA, aparținând Grupului Veneto Bancă, operează în România încă din anul 1980 ca banca teritorială, cu peste 20 filiale în principalele orașe ale țării.

BANCA C.R. FIRENZE, care a cumpărat cota majoritara Daewoo Bank România are în prezent sucursale distribuite în capitale și principalele centre ale României.

2.6. Prezența firmelor Românești în Italia

Statisticile Camerei de Comerț din Milano arata că în perioada 2005-2010 numărul afacerilor cu titular roman din Italia a ajuns la cifra de 24.314 de firme individuale administrate de cetățeni români.

Aproximativ o cincime din totalul firmelor romanești 5.123 sunt înregistrate în regiunea Lombardia, în timp ce în provincia Milano sunt 1.514. Cea mai mare creștere a numărului firmelor cu patroni români s-a înregistrat în perioada 2006-2007.

În domeniul construcțiilor sunt înregistrate 4.126 de firme, în cel a activităților artiyanale 276, iar în comerț 236 de firme sunt patronate de români.

Firmele cu patroni români din Italia înfruntă criza economică la fel ca și cele italiene. Unele și-au înjumătățit personalul. În același timp, sunt și români care s-au îmbogățit tocmai acum.

Multe dintre firmele românești din Torino au ca profil comercializarea produselor alimentare aduse din România. Pe timp de criză, au supraviețuit comercianții care aveau experiență în domeniu, dar și clienți fideli. Comercianții emit cecuri în alb Nu tuturor comercianților le merge la fel de bine. Românii nu mai fac cumpărături la fel ca acum un an, iar magazine românești se deschid și se închid rapid.

Firmele românești din domeniul construcțiilor sunt printre cele mai afectate de criză. Lucrările sunt puține, iar clienții nu plătesc la timp. Din cauză că nu mai au de muncă au redus numărul de anjagați de la 40 la 15. Alții au redus mult din preț pentru a putea obține lucrări, dar nu le mai ajung banii de salarii”, spune sindicalistul.

CAPITOLUL 3. EMIGRATIA ROMÂNILOR ÎN ITALIA

3.1. Statistici privind emigranții români în Italia

Statisticile oferite publicității de către Eurostat referitoare la emigranții români în Italia oferă date până în peioada 2000 – 2010. Situația emigranților români se prezină în felul următor:

Începând cu anul 2003 Italia a înregistrat o intensificare a fluxului de imigranți cu cetățenie română. Au existat chiar și perioade când fluxurile către Italia s-au transformat în avalanșe. În perioada 2007- 2009 un număr de 551,5 mii persoane aparținând aceleiași categorii sociale a ales ca țară de destinație Italia. Este de remarcat faptul că anul 2007 anul intrării României în UE a fost anul cu volumul cel mai ridicat de emigrare din România: peste 553 mii persoane. Este posibil ca o parte dintre aceste persoane să fi fost deja plecate dinainte de 2007 însă odată cu intrarea României în UE legalizarea statutului s-a putut realiza mai ușor.

Un prim indicator – care permite măsurarea mai exactă a poziției României ca țară furnizoare de imigranți în Italia – îl reprezintă ponderea imigranților cu cetățenie română în țările Europene.

Detaliile sunt prezentate în următoarea figură.

Se observă că Italia se clasează pe primul loc privind situația emigranților români cu 48,64%din totalul emigranțior.

Cu privire la regiunile unde lucrează migranții din județele studiate, ponderea non-răspunsurilor se ridică la aproximativ o treime, iar în jur de 35% sunt regiuni/localități diverse, răspândite în toată lumea. Cel mai frecvent menționate sunt regiunile Roma, Madrid, Milano, Paris și Londra. În regiunea Romă sunt 11% din migranții aflați în străinătate, iar probabilitatea de revenire în România în 2010 este disproporționat de mare (21% din persoanele revenite s-au întors din regiunea Romă). În Madrid și Milano sunt circa 4% din migranții aflați în străinătate, iar în Paris și Londra sunt în jur de 3%. Probabilitate semnificativ mai mare de a veni în România în concediul din vara 2010 au migranții din Paris și cei din Madrid, care reprezinte câte 9% din migranții în vacanță.

Fenomenul migraționist a căpătat o amploare deosebită (jumătate din totalul populației emigrate fiind după intrarea României în Uniunea Europeană.

Principala țară de destinație este Italia, după cum se observă și în statisticile de mai sus.

3.2. Situația juridică a lucrătorilor români în Italia

Conform Decretului legislativ nr. 32/2008, cetățeanul UE sau membrul său de familie, se poate prezenta la un birou de poliție pentru a-și declara propria prezență pe teritoriul național. În cazul în care această declarație de prezență nu a fost efectuată, se presupune, în lipsa unei probe contrare, că șederea s-a prelungit peste termenul de trei luni.

Pentru a sta pe teritoriul Italiei pentru o perioadă mai mare de 3 luni de zile, cetățeanul român trebuie să se înscrie la registrul de evidență a populației/„anagrafe”. Pentru aceasta, pe lângă fotocopiile unui act de identitate în curs de valabilitate (pașaport sau carte de identitate) și ale codului fiscal, este necesar să se depună documentație specifică care pentru lucrători se realizează astfel: trebuie depusă documentație care să ateste existența raportului de muncă (de exemplu: copie după contractul de muncă, ultimul fluturaș de salariu, chitanța care atestă plata contribuțiilor de asigurări sociale, comunicarea obligatorie privind începerea raportului de muncă etc.). Dacă angajarea este efectuată într-un sector de activitate în care accesul pe piața muncii este condiționat de obținerea autorizării pentru angajare/„nulla osta al lavoro” este necesar să se prezinte și respectiva autorizarea. Pentru înscrierea lucrătorilor autonomi în registrul de evidență a populației, este suficientă prezentarea certificatului de înscriere la Camera de Comerț sau a atestatului de plătitor al taxei pe valoarea adăugată (cod TVA) eliberat de Secția Financiară locală (Agenzia delle Entrate).

Dacă exercitați o profesie liberală trebuie să prezentați atestatul de înscriere în respectivul ordin profesional.

Lucrătorii sezonieri pot solicita înscrierea în registrul populației temporare. Înscrierea în respectivul registru are valabilitatea de 1 an.

Pentru înscrierea lucrătorilor detașați în registrul de evidență a populației este necesară prezentarea declarației filialei italiene a firmei principale.

Potrivit prevederilor Decretului legislativ 32/2008, absența înscrierii la Serviciul de evidența populației poate duce la îndepărtarea de pe teritoriul italian.

Cetățenii care se află legal în Italia de cel puțin 5 ani pot obține dreptul de ședere permanentă. Pentru calcularea acestei perioade se ia ca reper „data de începere a valabilității documentului de ședere pe care interesatul îl posedă”.Continuitatea șederii nu este prejudiciată de absențe care nu depășesc în total 6 luni pe an, precum și de absențe cu o durată superioară pentru îndeplinirea serviciului militar respectiv absențe de până la 12 luni consecutive pentru motive relevante, ca de exemplu sarcina și maternitatea, boli grave, studii sau formare profesională ori detașare pentru motive de muncă într-un alt stat membru sau într-o țară terță.

În anul 2011 Guvernul italian a menținut accesul liber în următoarele sectoare: cele în care își desfășoară activitatea personalul de conducere și cu o înaltă calificare; agricol; turistic-hotelier; al activității casnice (menajere) și de asistență pentru persoane (îngrijitoare); construcții; mecanic; cele în care se desfășoară activități sezoniere; cazurile prevăzute la art. 27 din Textul Unic privind imigrarea și munca sezonieră (lectori universitari din cadrul programelor de schimb sau de limba maternă; profesori universitari și cercetători ce trebuie să desfășoare în Italia o sarcină academică sau o activitate retribuită de cercetare în cadrul universităților, institutelor de educație sau de cercetare care funcționează în Italia; traducători și interpreți; colaboratori familiali care erau angajați și în străinătate, de cel puțin un an, având un raport de muncă domestic cu program normal de lucru stabilit cu cetățeni italieni sau din unul din statele membre UE cu reședința în străinătate, care se transferă în Italia, pentru continuarea raportului de muncă; persoane care, fiind autorizate să stea în Italia pentru motive de formare profesională, desfășoară perioade temporare de pregătire în cadrul firmelor italiene, efectuând și prestări care fac parte din activități de muncă subordonată; lucrători angajați în cadrul circurilor sau spectacolelor ambulante din străinătate; personalul artistic și tehnic pentru spectacole lirice, de teatru, concerte sau de balet; balerini, artiști și muzicieni angajați în localuri de petrecere; artiști ce sunt angajați la instituții de teatru sau de cinematografie sau la societăți radiofonice sau de televiziune, publice sau private, sau la instituții publice, în cadrul manifestărilor culturale sau folclorice; străini care trebuie să desfășoare orice tip de activități sportive de performanță pe lângă societăți sportive italiene; ziariști corespondenți oficiali acreditați în Italia și angajați legal primind salariul de la organisme de presă cotidiane sau periodice, sau de la posturi radiofonice sau de televiziune străine; persoane care, în conformitate cu normele și acordurile internaționale în vigoare pentru Italia, desfășoară activități de cercetare sau o muncă ocazională în cadrul programelor de schimb de tineri sau de mobilitate a tinerilor sau sunt persoane care lucrează în sistemul au pair; asistenți profesioniști angajați în cadrul structurilor sanitare publice sau private).

Pentru angajarea lucrătorilor români și bulgari în alte sectoare de activitate este necesară obținerea, în prealabil, a unei autorizării de angajare/”nulla osta al lavoro”. Autorizarea pentru angajare trebuie solicitată de către angajator de la Ghișeul Unic pentru Imigrare din cadrul Prefecturii locale, aceasta fiind eliberată printr-o procedura simplificată.

Nu este posibilă începerea muncii înainte de eliberarea autorizării pentru angajare în sectoarele în care accesul lucrătorilor români este condiționat de obținerea acestui document.

Dovada existenței unor relații de muncă între un angajator și un angajat italian este reprezentată de încheierea unui contract de muncă între cele două părți. În Italia nu există un contact de muncă tip valabil la nivel național. Fiecare contract are elemente proprii în funcție de tipul de raport de muncă pe care îl vizează.

În general un contract de muncă trebuie să conțină în principal, următoarele elemente: tipologia contractuală, indicarea contractului colectiv de muncă aplicabil, datele de identificare ale angajatorului și ale salariatului, data de începere a raportului de muncă, locul de muncă, funcția și încadrarea profesională a salariatului, programul de lucru.

Contractul de muncă trebuie să respecte Contractul Colectiv Național de Sector, în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile lucrătorului.

În Italia, conflictele individuale de muncă sunt reglementate la nivel general de Legea 553/1973 privind conflictele individuale de muncă și conflictele din domeniul protecției sociale, Decretul Legislativ nr. 124/2004 privind raționalizarea funcțiilor de inspecția muncii, Legea 183/2010 privind reforma din domeniul muncii, precum și de Codul de procedură civilă (art. 409, 410, 412, 413, 415 etc.), iar în detaliu de contractele colective de muncă încheiate de organizațiile patronale și sindicale reprezentative, valabile pentru fiecare sector de activitate sau la nivel teritorial / de societate.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 183/2010, lucrătorii se pot adresa direct instanței de judecată pentru a intenta proces împotriva angajatorului, în vederea acordării drepturilor cuvenite. Excepție de la această regulă fac contactele de muncă autentificate, în cazul cărora este obligatorie parcurgerea tentativei de conciliere în fața comisiei care a autentificat respectivul contract de muncă.

Înainte de a se adresa instanței, lucrătorul are posibilitatea de a recurge la forma de soluționare a litigiului pe cale amiabilă pe care o consideră cea mai potrivită, în mod direct sau cu ajutorul unei organizații sindicale.

Pentru lucrătorii români detașați nu este necesară autorizarea pentru angajare. În cazul unei șederi mai mari de trei luni, lucrătorii trebuie să se înregistreze în registrul de evidență a populației.

Lucrătorii pot fi detașați pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Lucrătorilor detașați în Italia de către o întreprindere situată într-un alt stat membru UE, trebuie să li se asigure „aceleași condiții de muncă” ca și pentru lucrătorii italieni care desfășoară activități similare.

În mod concret, dacă activitatea lucrativă se desfășoară în Italia, pe întreaga perioada de detașare, se aplică prevederile legale italiene (normele legale și contractele colective de muncă) care reglementează următoarele aspecte:

programul maxim de lucru și perioada minimă de odihnă;

durata minimă a concediului anual plătit;

salariul minim, inclusiv plata orelor suplimentare. Indemnizațiile specifice detașării sunt considerate parte integrantă a salariului minim, cu condiția ca acestea să nu fie plătite pentru rambursarea cheltuielilor suportate efectiv ca urmare a detașării, cum ar fi cheltuielile ocazionate de transportul și cazarea lucrătorilor.

condițiile de punere la dispoziție a lucrătorilor, în special de către întreprinderile de muncă temporară;

securitatea, sănătatea și igiena la locul de muncă; măsurile de protecție privind condițiile de muncă și de încadrare în muncă a femeilor însărcinate sau care au născut de curând, a copiilor și a tinerilor;

egalitatea de tratament între bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare.

În Italia, munca menajerelor și a îngrijitoarelor este reglementată prin contractul național de muncă în domeniul asistenței acordate persoanelor în care sunt precizate drepturile și îndatoririle lucrătorilor și ale angajatorilor.

În contract trebuie să se prevadă următoarele:

data la care începe raportul de muncă;

încadrarea;

durata perioadei de probă;

durata orelor de muncă și distribuirea acestora;

dacă lucrătorului i se asigură cazare și masă;

salariul;

aplicarea prevederilor conținute în contractul colectiv de muncă corespunzător;

care este jumătatea de zi liberă pe lângă ziua de duminică;

locul prestării muncii, precum și dacă există posibilitatea efectuării unor deplasări;

perioada de vacanță anuală;

indicarea spațiului adecvat în care lucrătorul își va putea depozita și păstra lucrurile;

eventuala ținută de lucru care trebuie asigurată de angajator.

Munca în domeniul construcțiilor, în Italia, este reglementată de următoarele contracte naționale de muncă pe ramură: industrie, industrie ușoară, cooperative și artizanat. În cadrul acestora sunt precizate drepturile și îndatoririle lucrătorilor și ale angajatorilor.

Prin art. 1 din Contractul colectiv de muncă aplicabil, se stabilește obligația întreprinderii de a efectua angajarea lucrătorului prin intermediul unei scrisori care conține caracteristicile raportului de muncă. De asemenea, angajatorul trebuie să recunoască în scris dobândirea unei calificări de către un lucrător sau faptul că acesta desfășoară munci grele, schimbând încadrarea lucrătorului în mod corespunzător.

Lucrătorul trebuie să păstreze o copie a comunicării preventive a angajării/„comunicazione preventiva di assunzione” sau a declarației de angajare/„dichiarazione di assunzione”, care conține datele de înregistrare din registrul matricol sau din statul de plată și să prezinte documentul respectiv în situațiile prevăzute prin lege.

În același timp, angajatorul are dreptul să solicite lucrătorului cazierul judiciar înainte de angajare.

3.3.Tendințe ale fenomenului migraționist

Migrația s-a transformat de-a lungul timpului dintr-un proces regional, determinat de factori economici, sociali, naturali sau politici, într-un fenomen global, în prezent fiind cuantificat la aproximativ 3% din populația totală. Nici o țară nu se află în afara fluxurilor migratorii internaționale, acestea având fie calitatea de loc de origine, fie de tranzit ori destinație sau, în unele cazuri, toate simultan.

Crearea unui spațiu comun al liberei circulații confruntă statele membre cu noi provocări. Acțiunile unui stat pot afecta interesele altora. Accesul pe teritoriul unuia dintre statele membre poate fi urmat de accesul pe teritoriul altor state membre. Prin urmare, este imperativ ca fiecare stat să țină seama de interesele partenerilor săi în definirea și în punerea în aplicare a politicilor sale în materie de migrație, integrare și azil.

Uniunea Europeană a înregistrat progrese importante în ceea ce privește construcția acestui spațiu de libertate, securitate și justiție. Impulsul a fost dat de două programe multianuale succesive care au prezentat, în detaliu, prioritățile și inițiativele care urmează a fi luate în diferite sectoare.

România este expusă rutelor de migrație (legală și ilegală) din statele din estul Europei, cu origine în statele din Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est sau Africa. Deși în unele state membre ale UE au fost înregistrate tendințe de migrație din state din America Centrală și de Sud, acestea nu au fost sesizate încă în România, datorită poziției geografice și atractivității reduse pentru cetățenii provenind din aceste state.

Analizând contextul național actual, România trebuie să facă față următoarelor provocări în domeniul migrației:

– aderarea României la UE și, implicit, dobândirea de către cetățenii români a dreptului la libera circulație și rezidență, a provocat o migrație a forței de muncă autohtone calificată sau necalificată către piețele altor state membre, fapt ce a condus la apariția unor deficite în unele domenii de activitate;

– deschiderea, mai mult ca oricând, a pieței forței de muncă în 2008 pentru lucrători cu un nivel scăzut și mediu de calificare, precum și prelungirea crizei economice mondiale instaurate la începutul anului 2009 creează posibilitatea ca mulți dintre străinii admiși pe teritoriul României pentru angajare în muncă să își piardă locurile de muncă și să încerce să părăsească teritoriul național către alte piețe de forță de muncă;

– aplicarea în totalitate a dispozițiilor acquis-ului Schengen, de la data adoptării deciziei Consiliului, va transforma România într-un stat mai atractiv pentru migrația legală, cât și pentru migrația ilegală;

De la 1 ianuarie 2012, piața muncii din Italia este liberalizata pentru lucrătorii romani. Precizăm că ultimele demersuri ale Ambasadei României în Italia, pe tema liberalizării complete a pieței muncii din Italia, au avut loc pe 16 decembrie 2011. Au fost remise scrisori ale ambasadorului roman în Italia, către miniștrii italieni de externe, muncii și de interne. Demersurile au fost dublate de întâlniri cu experții de resort din instituțiile italiene decidente. Scrisoarea părții italiene face referire la demersurile Ambasadei României în Italia, din 16 decembrie 2011. Decizia Italiei confirma raportul CE din 11 noiembrie care demonstrează că romanii au un rol important în economiile țărilor de destinație (impactul mobilității a dus la o creștere de 0,3% la PIB pentru UE-27 și 0,4% pentru UE-15).

Pentru prima dată in ultimii 20 de ani, numărul romanilor din Italia a inregistrat o scădere ușoară, stabilindu-se puțin sub 900.000. Mai precis, ultimele date statistice ale lui 2010 menționau că in Italia trăiesc oficial 887.763 romani, deși estimarea numărului real de romani aflați pe teritoriul italian se situează in jurul cifrei de 1 milion de persoane. Astfel, romanii se mențin pe primul loc in clasamentul comunităților de străini prezente in Italia, urmați la mare distanță de albanezi și marocani, care numără impreună, aproximativ 450.000 de reprezentanți.

CONCLUZII

Prezența semnificativă a românilor în Italia este, trebuie să o recunoaștem, și unul dintre elementele de tensiune în relația bilaterală: problema alterității. Este evident faptul că întotdeauna Străinul cu înfățișare și comportament exotice trezesc pentru început curiozitatea, iar în cazul producerii unor agresiuni fizice sau simbolice ale acestor minorități asupra unora din membrii comunității majoritare aceasta din urmă are tentația de a se îndrepta împotriva sursei problemei. Uneori pe bună dreptate, dar de multe și în căutarea unor țapi ispășitori. Or, cu toții știm că au existat momente în istoria Europei în care responsabilitatea individuală s-a transformat în vinovăție colectivă și nediferențiată, ajungându-se la pogromuri sau chiar la Holocaust. Nu vreau să spun că suntem în iminența unor astfel de fenomene, dar trebuie să fim atenți cum utilizăm afectele și iraționalitatea oamenilor, mai ales în momente de criză economică. Uneori, politicienilor le este mai ușor să găsească țapi ispășitori decât să-și recunoască onest propriile eșecuri. Nu vreau să generalizez, cu atât mai mult cu cât știu că au fost voci puternice în societatea italiană, și nu puține, care au condamnat retorica rasistă și incitarea la violență, și doresc să le mulțumesc public pentru acest lucru. Responsabilitatea ar trebui să caracterizeze toate acțiunile noastre.

Spațiul în care oricât ai realiza niciodată nu este suficient este, fără îndoială, cel al culturii. Și pentru că ne aflăm în această extraordinară instituție de cultură, cred că nu ar fi lipsit de interes ca Accademia di Romania să ofere anual un premiu pentru cel mai merituos promotor al culturii și valorilor românești în Italia. De asemenea, fundațiile și asociațiile profesionale ar putea premia persoanele, instituțiile sau inițiativele care au valoare de simbol pentru relațiile româno-italiene. Avem nevoie urgentă de cazuri de succes și de exemple pozitive, pentru a detoxifica atmosfera psihologică destul de încărcată.

Lucrătorii migranți reprezintă o resursă importantă atat pentru țările de origine, cat și pentru țările de destinație, iar criza economică și financiară globală le-a afectat in profunzime pe ambele, generand consecințe directe asupra vieții migranților și a participării lor pe piața muncii. Toate acestea au contribuit și sau manifestat sub forma unei vulnerabilități crescute pentru migranți in plan economic și social, pe fondul propagării unui discurs politic generalizat și a unei opinii publice in defavoarea imigrației, naționalistă și care optează pentru adoptarea unor măsuri protecționiste și restrictive.

Majoritatea romanilor aflați la muncă în Italia raportează impactul crizei prin faptul că „mulți migranți au inceput să iși piardă locul de muncă” sau „a crescut costul vieții” și „salariile multor migranți au fost reduse”. Cu toate acestea, cand sunt intrebați personal despre propriile venituri, cei mai mulți migranți (63%) declară că veniturile lor au rămas neschimbate in ultimele șase luni și doar un procent mult mai mic (17%) afirmă ca acestea au scăzut. Impactul crizei asupra veniturilor pe care le caștigă romanii in străinătate variază insă semnificativ in funcție de țara de destinație și de evoluția economiei, respectiv manifestarea crizei în țările gazdă.

BIBLIOGRAFIE

Ciachir, N., Marile Puteri Și România(1856-1947), Editura Albatros, București, 1996

Ciocănescu, E.. D., Migrația externă: de la țara de origine România, la țările de destinație din spațiul Uniunii Europene – scurtă analiză pentru anii 1998-2009

Epure, E., România într-o Uniune Europeană extinsă, Editura Tribuna Economică, București, 2008

Epure, N., Relațiile româno-italiene 1933 – 1943

Franco, Pittau, Antonio Ricci și Laura Ildiko Tims (coordonatori), 2011, Românii din Italia între respingere și acceptare, Confederația Caritas Romania și Caritas Italiana.

Prisecaru, P., Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economică, București, 2004

Sandu, D. Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Ed. Polirom, Iași, 2010

Stănculescu, M., Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești, Friedrich-Ebert-Stiftung, 2011

Zamfiroiu, L., Relații diplomatice româno-italiene 1918-1940, Ed. Tritonnic, 2011

Banca Națională a României , Rapoart asupra stabilității financiare 2011

Banca Națională a României, Investițiile străine directe în România

Banca Națională a României, Rapoart asupra inflației, noiembrie 2011

Directiva Europeană 96/92/EC

Ghidul Lucrătorului român în Italia 2011, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ambasada României în Italia

Harta de Acces a Pietei, ITC (2007)

Italia – Indrumar de afaceri

Ministerul Muncii, Detașarea lucrătorilor în spațiul comunitar

Programul de la Haga: Întărirea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană

Revista Română de Statistică nr. 7 / 2011

Strategia de securitate națională a României

Strategia Nationala de Export a României 2011-2015

Strategia Națională Privind Imigrația pentru perioada 2011 – 2014

Insse.ro

www.ambbucarest.esteri.it

www.bnro.ro

www.buongiorno-romania.ro

www.efin.ro

www.epp.eurostat.ec.europa.eu

www.eur-lex.europa.eu

www.guv.ro

www.ier.ro

www.roma.mae.ro

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Ciachir, N., Marile Puteri Și România(1856-1947), Editura Albatros, București, 1996

Ciocănescu, E.. D., Migrația externă: de la țara de origine România, la țările de destinație din spațiul Uniunii Europene – scurtă analiză pentru anii 1998-2009

Epure, E., România într-o Uniune Europeană extinsă, Editura Tribuna Economică, București, 2008

Epure, N., Relațiile româno-italiene 1933 – 1943

Franco, Pittau, Antonio Ricci și Laura Ildiko Tims (coordonatori), 2011, Românii din Italia între respingere și acceptare, Confederația Caritas Romania și Caritas Italiana.

Prisecaru, P., Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economică, București, 2004

Sandu, D. Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Ed. Polirom, Iași, 2010

Stănculescu, M., Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești, Friedrich-Ebert-Stiftung, 2011

Zamfiroiu, L., Relații diplomatice româno-italiene 1918-1940, Ed. Tritonnic, 2011

Banca Națională a României , Rapoart asupra stabilității financiare 2011

Banca Națională a României, Investițiile străine directe în România

Banca Națională a României, Rapoart asupra inflației, noiembrie 2011

Directiva Europeană 96/92/EC

Ghidul Lucrătorului român în Italia 2011, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ambasada României în Italia

Harta de Acces a Pietei, ITC (2007)

Italia – Indrumar de afaceri

Ministerul Muncii, Detașarea lucrătorilor în spațiul comunitar

Programul de la Haga: Întărirea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană

Revista Română de Statistică nr. 7 / 2011

Strategia de securitate națională a României

Strategia Nationala de Export a României 2011-2015

Strategia Națională Privind Imigrația pentru perioada 2011 – 2014

Insse.ro

www.ambbucarest.esteri.it

www.bnro.ro

www.buongiorno-romania.ro

www.efin.ro

www.epp.eurostat.ec.europa.eu

www.eur-lex.europa.eu

www.guv.ro

www.ier.ro

www.roma.mae.ro