Procesul de Concentrare Si Consolidare Bancara In Tari Centrale Si Est Europene

Procesul de concentrare și consolidare bancară în țări central și est-europene

Abstract: În cadrul acestei lucrări mi-am propus să realizez o analiză a procesului de concentrare și consolidare bancară în unele țări din cadrul Uniunii Europene: Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Aceste țări din Europa centrală și de est, care la fel ca și țara noastră aveau la bază modelul sovietic, bazat pe o economie planificată, centralizată, lipsită de instituții bancare moderne, au fost supuse unui proces de reformă bancară într-o perioadă caracterizată de un cadru macroeconomic instabil, de un management bancar lipsit de disciplină în activitatea desfășurată, de creșterea portofoliului de credite neperformante. Obiectivul urmărit pe parcursul lucrării este evidențierea particularităților procesului de concentrare și consolidare bancară în cadrul acestor state, de la reforma sistemelor bancare și până în prezent. Am abordat evoluția procesului de concentrare și consolidare bancară în cadrul acestor țări deoarece aceste sunt considerate ca având cele mai relevante tranziții în cadrul Europei. Ungaria a fost multă vreme considerată țara cu cea mai rapidă creștere economică, Slovacia, cu aproximativ 90% din capital străin, este una dintre puținele țări din Europa care a evitat criza din sectorul bancar, fără sprijin guvernamental, iar Cehia și Polonia sunt caracterizate prin creșterea numărului de bănci, tocmai datorită atractivității exercitate asupra investitorilor străini. Reformele timpurii realizate în țări precum Polonia sau Ungaria au generat costuri mult mai mici decât reformele realizate în România, Cehia sau Slovacia unde aceste reforme au fost amânate, iar cheltuielile cu restructurarea băncilor au fost mult mai mari. Privatizarea instituțiilor bancare s-a dovedit a fi cea mai de succes strategie, deoarece preluarea instituțiilor bancare de către investitori străini constituie o premisă viabilă pentru crearea unor instituții bancare competitive. Putem afirma, așa cum afirma și Mihai Ilie, că rolul băncilor în perioada de tranziție la economia de piață este foarte important deoarece ele se constituie într-o ”verigă importantă a sistemului financiar a cărui performanță va oferi un instrument eficient de apreciere a stării de sănătate a economiei în ansamblul său” iar volumul disponibilităților financiare existente în circulație într-o economie este o caracteristică a dezvoltării economiei în ansamblul ei.

Keywords: concentrare; consolidare; bank system; reform; transition; Europa Centrală și de Est

JEL classification: G21; G34; F65

1.Introducere

Așa cum afirma și Corrigan (1982, citat în Berea, 2001), numeroși economiști occidentali apreciază că băncile au un rol important în dezvoltarea sectorului bancar, ele sunt cele care creează structura economiei de piață, sunt adevărate locomotive ale dezvoltării economice iar procesul de reformă bancară este necesar să se desfășoare în concordanță cu restructurarea activității economice așa cum ”ajustările la nivel macroeconomic ar trebui să se realizeze concomitent cu restructurarea la nivel microeconomic” (Lăzărescu, 1998). În perioada de tranziție la economia de piață băncile se aflau în proprietatea statului și aveau ca și obiectiv menținerea întreprinderilor de stat.

Barisitz (2009) susține că în Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, la fel ca și în România precum și în celelalte țări aflate în tranziție, primul pas a fost degrevarea Băncii Naționale de activitățile cu numerar, crearea unui sistem bancar pe două paliere, liberalizarea autorizării băncilor în cadrul sistemului bancar în vederea creșterii concurenței. De asemenea portofoliul de credite neperformante preluate de vechiul sistem centralizat precum și cele acumulate în timpul perioade de tranziție au determinat măsuri precum transferul acestora la o ”bancă spital sau bancă rea” sau la o agenție de recuperare a datoriilor și înlocuirea acestora cu titluri de stat. În cazul României acestea au fost transferate la AVAB (Agentia de Valorificare a Activelor Bancare). Succesul reformelor structurale depinde în mare măsură de stabilitatea economică. ”Experiența acumulată în ultimul deceniu alimentează opinia că cele mai bune reușite au fost obținute de acele economii în tranziție care au reușit, concomitent, stabilizarea și aplicarea unor măsuri corespunzătoare de reformă” (Fisher și Sahay, citat în Bădulescu, 2007).

1. Evoluția procesului de concentrare și consolidare bancară în Polonia

Înainte de procesul de dereglementare a sistemului bancar polonez, care a avut loc în anul 1989, acesta a acționat ca și componentă a economiei planificate centralizat. Ratele dobânzilor erau stabilite centralizat de către guvern iar dimensiunile și prioritățile activității de credit erau înregistrate în planul anual. Banca Națională a Poloniei era cea mai mare bancă și îndeplinea atât rolul de bancă centrală cât și funcțiile băncilor comerciale (Kozak, 2013). Punctul de plecare al înfăptuirii reformei bancare în cadrul Poloniei a fost crearea unui sistem bancar pe două niveluri, primul nivel fiind reprezentat de către Banca Centrală cu atribuții de supraveghere și monitorizare a instituțiilor bancare, realizarea politicii monetare și de schimb, iar pe următorul nivel fiind băncile comerciale care au fost desprinse din Banca Centrală (în număr de nouă), precum și celelalte bănci de stat, private sau bănci joint-venture. Activitatea Băncii Naționale a Poloniei a fost divizată și au fost înființate nouă bănci comerciale pe criterii regionale, spre deosebire de alte economii în tranziție în care noile bănci au apărut prin divizare, în funcție de tipul de clientelă. Guvernele din Polonia au adoptat o politică protecționistă și au manifestat precauție în acordarea licențelor bancare băncilor cu capital străin, apreciată drept o ”atitudine industrială infantilă, conform căreia băncile autohtone au fost învățate să se apere de concurența băncilor străine atunci când acestea îți fac apariția” (Bonin et al., 2008). Ca urmare, în anul 1995 capitalul străin avea o pondere de doar 4% în total active bancare. Privatizarea sectorului bancar din Polonia s-a realizat sub forma unui mix de oferte IPO și vânzare de pachete minoritare de acțiuni către investitori, ceea ce a determinat manipularea pieței și demiterea guvernului. În perioada următoare, următoarele guverne au încercat să consolideze sectorul bancar prin privatizarea unei bănci (BHP) care deja parțial era privatizată, iar cele mai mari bănci PKO și BGZ nu au intrat în programul de privatizare. Primul pas important în desfășurarea procesului de transformare și consolidare a sectorului bancar din Polonia a fost de demonopolizare și de creare a mai multor bănci comerciale mari. Astfel, au fost create 400 de sucursale situate în orașe importante din întreaga țară, au fost separate de Banca Națională a Poloniei 9 bănci de stat care au început activitatea din data de 1 februarie 1989 (NBP, 2001, citat în Kozak, 2013). În luna august 1997 a fost modificată legislația bancară: Legea bancară și Legea privind Narodowy Bank Polski au introdus modificări în vederea ajustării reglementărilor bancare în Polonia la standardele Uniunii Europene și creșterea încrederii investitorilor străini în sectorul bancar polonez. Cele mai multe dintre tranzacții au fost finalizate în anul 2000, ceea ce cauzat creșterea ponderii activelor bancare controlate de către proprietarii străini de la 47% la 70% (Kozak, 2013). În perioada 1989-2013 consolidarea bancară a afectat sistemul bancar polonez în mai multe feluri; astfel, până în anii 1990 a avut loc o scădere a concentrării sectorului bancar ca urmare a procesului de demonopolizare și de creare de bănci cu capital privat. Concentrarea bancară a înregistrat o tendință de creștere din anii 2000 ca urmare a unor fuziuni și achiziții care a implicat bănci mari. În anii următori a avut loc o creștere a importanței și a gradului de concentrare a băncilor mijlocii cu capital majoritar străin. Această tendință a suferit modificări în urma achiziționării a 2/3 din sistemul bancar a băncii Bank BPH de către Bank Pekao. Din anul 2010 a fost reintrodus trendul ascendent al consolidării bancare în sistemul bancar polonez (Kozak, 2013).

Figura de mai jos evidențiază evoluția numărului de bănci din Polonia în perioada 2007-2013:

Figura nr. 1. Evoluția numărului de bănci din Polonia în perioada 2007-2013

Sursa: ECB, Consolidated Banking Data, diferiți ani https://sdw.ecb.europa.eu/browse.do?node=71390

Se poate observa că în perioada 2007-2013 numărul de bănci din sectorul bancar polonez nu a înregistrat creșteri sau scăderi semnificative; astfel, în anul 2007, numărul total de bănci din Polonia era de 645 în timp ce în 2013 era de 637, iar numărul de bănci cu capital străin era de 53 în 2007 și 54 în 2013.

Figura nr.2. Evoluția cotei de piață a celor mai mari cinci bănci din Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia în total active bancare

Sursa: ECB, Consolidated Banking Data, diferiți ani https://sdw.ecb.europa.eu/browse.do?node=71390

Cota de piață a celor mai mari cinci bănci din Polonia în total active bancare a înregistrat o scădere, gradul de concentrare bancară a scăzut de la 46,60% la 43,37% în anul 2010 și la 45,23% în anul 2013, ca urmare a impactului crizei bancare asupra sistemului bancar, care a dus la o scădere a numărului de bănci.

2. Evoluția procesului de concentrare și consolidare bancară în Ungaria

Ungaria este țara din Europa Centrală și de Est care la începutul tranziției era creditată cu cea mai rapidă și spectaculoasă creștere. În cadrul acestei țări au avut loc trei valuri de reformă:

1989-1990: în cadrul acestei perioade, liberalizarea rapidă și dinamică a creat cadrul legal ca bază a unei economii de piață;

1990-1992: în cadrul acestei perioade au fost adoptate cinci acte importante, inclusiv un act care reglementa sistemul bancar și Banca Națională;

1995-1996: au fost adoptate măsuri de stabilizare cu scopul de a crea condiții pentru o creștere durabilă (Novakova, 2003).

Restructurarea sectorului bancar este o componentă importantă a restructurării economiei în ansamblul ei, deoarece trecerea de la o economie planificată centralizat se poate realiza doar dacă există o economie de piață stabilă. Ungaria este prima dintre țările Europei Centrale și de Est care a introdus reforma în cadrul sistemului bancar: În perioada premergătoare introducerii reformei, sistemul bancar era unul mono-bancar, în care Banca Națională exercita atât rolul de bancă centrală cât și funcțiile unei bănci comerciale. Punctul de plecare în realizarea reformei bancare l-a constituit și în Ungaria desprinderea din portofoliul Băncii Centrale a unui număr de trei bănci comerciale, divizate în sectoare cum ar fi industrie, agricultură, infrastructură și un sector care gestionează afacerile mici și mijlocii. Are loc crearea unui sistem bancar dualist în care pe prima treaptă se află Banca Centrală iar pe următoarea treaptă băncile comerciale, atât cele desprinse din portofoliul Băncii Centrale cât și celelalte bănci cu capital de stat sau privat.

Sistemul bancar din Ungaria a fost deschis față de băncile străine încă din anii 1980, din timpul sistemului economic planificat, când acestea au primit permisiunea de a-și deschide subsidiare în Budapesta. În anul 1995 băncile cu capital străin aveau o pondere de 42% din activele bancare ale acestei țări, ca urmare a privatizării a două bănci către investitorii străini (Bonin et al., 2008). Procesul de consolidare bancară în Ungaria a început în anul 1992 când a fost introdusă Legea falimentului și a trecut prin mai multe etape, în anul 1992-1993 realizându-se Programul de Consolidare a Creditului (Bădulescu, 2007; Bădulescu și Bădulescu, 2008). Acest program a presupus curățarea portofoliului de credite neperformante, o parte dintre ele fiind vândute de către guvern cu discount fiind acuzat pentru acesta de ”proaste practici” către o agenție de colectare a activelor și înlocuirea acestora cu titluri de stat. Costurile totale suportate de statul maghiar în cadrul procesului de consolidare bancară au fost de 1,6% din PIB (Novakova, 2003). Guvernul din Ungaria a considerat că o modalitate rapidă de a ieși din criză este vânzarea băncilor cu capital de stat către investitori străini, astfel că în anul 1990 sectorul bancar din această țară a cunoscut o puternică dezvoltare, ponderea capitalului și a creanțelor statului asupra băncilor fiind în scădere; au fost acordate împrumuturi calitative, a avut loc o creștere a dobânzilor, a fost ajustat numărul de angajați, dar în același timp a fost adaptate și măsurile legislative. Privatizarea Budapest Bank în 1995, a treia bancă din Ungaria, a fost un subiect controversat deoarece banca achiziționare – GE Capital – a beneficiat de la stat de posibilitatea de a prelua banca fără creditele neperformante, care au rămas neacoperite (Bonin et al., 2008). Numărul de bănci din Ungaria a crescut constant între 1993 și 1999, cu tendințe divergente în ceea ce privește dezvoltarea băncilor străine și autohtone în prima jumătate a anilor 1990:

Figura nr.3. Evoluția numărului de bănci în perioada 2007-2013 în Ungaria

Sursa: ECB, Consolidated Banking Data, diferiți ani https://sdw.ecb.europa.eu/browse.do?node=71390

După 1995 numărul băncilor autohtone a înregistrat o scădere continuă, concomitent cu creșterea numărului băncilor străine, ca urmare a strategiei de privatizare demarată de statul maghiar. Activele bancare străine le-au depășit pe cele autohtone, astfel că, în anul 2000, 71% din totalul activelor bancare era în administrarea băncilor străine (Bădulescu, 2007). Numărul băncilor din Ungaria a înregistrat o scădere între anii 2007-2013 ca urmare a crizei financiare. Astfel, în 2007 existau în Ungaria 204 bănci, din care 33 cu capital străin și 171 cu capital autohton. În 2013 numărul băncilor era de 159, din care 26 cu capital străin și 133 cu capital autohton. Cota de piață a celor mai mari cinci bănci din Ungaria în total active bancare a înregistrat o ușoară scădere, de la 54,08% în anul 2007 la 51,87% în anul 2013, ca urmare a fuziunilor și achizițiilor care au avut loc în ultimii ani pe fondul crizei bancare. Scăderea nu a fost continuă; anul 2009 a marcat un vîrf (cu 55,18%) al cotei de piață a celor mai mari cinci bănci din Ungaria în total active bancare. Totuși, din analiza cifrelor pe parcursul celor 6 ani menționați, diferențele apar mai degrabă ca ajustări ale unei piețe relativ stabile, decât identificarea unor modificări structurale.

3. Cehia

În Cehia, începutul tranziției de la economia planificată centralizat la cea de piață a avut loc în anul 1990, iar procesul de restructurare bancară a interacționat cu tipul și ritmul reformelor din economia națională, cu evoluțiile macroeconomice și politice precum și cu schimbările care au avut loc în mediul juridic și instituțional (Tuma, 2006).

Primii pași ai reformei bancare din Cehia au fost realizați prin trecerea de la sistemul bancar de tip mono-bancă la un sistem bancar pe două niveluri și divizarea băncii de stat a Cehoslovaciei în patru mari bănci de sine stătătoare. În această perioadă, singura opțiune viabilă de finanțare o constituia sectorul bancar, care a fost considerate nucleul sistemului financiar în perioada de tranziție (Tuma, 2006). Sistemul bancar din Cehia era afectat de moștenirile din trecut: decapitalizarea băncilor, ponderea mare a creditelor neperformante, personalul lipsit de experiență și un cadru inexistent de gestionare a riscurilor.

În Cehia, băncile stăine au avut permisiunea de a-și stabili subsidiare și de a achiziționa acțiuni la băncile autohtone încă din 1990, în timp ce apariția sucursalelor a fost permisă în 1992 (Bădulescu, 2007). Legea care a permis apariția filialelor și sucursalelor băncilor străine era Legea 21/1992, dar cu toate acestea presiunea concurențială a rămas limitată o perioadă datorită faptului că băncile străine s-au rezumat să ofere servicii în valută pentru multinaționale și asociații în participațiune și nu au intrat în sfera de activitate a vânzărilor cu amănuntul (Tuma, 2006).

Programul de recapitalizare al băncilor – Consolidarea I – a demarat în anul 1991 când a fost înființată o bancă de consolidare Konsolidacni Banca cu rol de recapitalizare a băncilor aflate în dificultate, care ulterior a fost transformată în Agenția Cehă de Consolidare. Acest program avea ca și obiectiv curățarea bilanțurilor băncilor, iar rolul băncii de consolidare era acela de bancă de recuperare, fiind ulterior transformată în instituție financiară nebancară din motive de prudență bancară. Programul următor – Consolidarea II – a fost realizat între 1995 și 1996, cu rolul de consolidare a băncilor mici private, pentru a preveni pierderea încrederii în sistemul bancar în ansamblu și pentru a preveni riscurile bancare (Tuma, 2006).

Eșecul Băncii Kreditni în august 1996 și revocarea licenței Agrobanka, au provocat unele presiuni asupra sistemului bancar ceh. Guvernul a ales ca și metodă de privatizare vânzarea unor pachete minoritare de acțiuni prin programe de tip voucher. Metoda nu s-a dovedit foarte viabilă datorită faptului că acțiunile au fost cumpărate în principal de unele fonduri de investiții care dețineau participațiuni și la capitalul unor clienți ai băncii, ceea ce a favorizat creșterea numărului de credite neperformante. A avut loc, ulterior, o nouă etapă de privatizare bancară, etapă în care investitorii străini au achiziționat pachete majoritare de acțiuni la băncile de stat. Costurile restructurării sectorului bancar din Cehia au fost de 25% din PIB (Bonin et al., 2008). Numărul băncilor din sistemul bancar ceh a avut o evoluție ascendentă, crescând de la un număr de 5 bănci în anul 1990 la un număr de 55 bănci în anul 1995, urmând ca în anul 1998 numărul băncilor să scadă – acestea erau doar 45, ca urmare a retragerii licenței unui număr de 18 bănci. După 1989, structura sectorului bancar din Cehia a cunoscut o dezvoltare foarte dinamică; un număr mare de bănci nou-înființate nu au putut să facă față concurenței puternice și condițiilor riscante asociate transformărilor economice și au fost obligate să pună capăt operațiunilor lor. Între 1989 și 1998, au fost acordate un număr total de 63 de licențe bancare și 18 revocate. Dintre acestea, 14 au fost retrase, din cauza situației financiare precare a băncii în cauză (CNB, 1998). În 1998 băncile mari aveau o pondere de 65,99% în total active, față de 72,41% în 1996 (CNB, 1998). Declinul brusc al capitalului național ceh la 36,2% în 31 decembrie 1998 de la 50,2% în anul anterior se datorează în mare parte retragerii licențelor bancare de la mai multe bănci cu private, cu capital autohtont (CNB, 1998). Procesul de consolidare bancară a fost caracterizat și în perioada următoare de scăderea numărului de bănci, astfel că, începând cu anul 1998, numărul băncilor scade de la 45 la 36 de instituții bancare în 2005, numărul băncilor străine depășindu-l pe cel al băncilor autohtone. În anul 2007, capitalul străin avea o pondere de 82,6% în total active bancare.

În perioada 2007-2013, numărul total al băncilor are o evoluție crescătoare, așa cum este evidențiat și în figura de mai jos:

Figura nr. 29. Evoluția numărului de bănci din Cehia în perioada 2007-2013

Sursa: ECB, Consolidated Banking Data, diferiți ani https://sdw.ecb.europa.eu/browse.do?node=71390

După aderarea Cehiei la Uniunea Europeană, piața financiară cehă a fost integrată în Piața financiară unică a Uniunii Europene și a fost deschisă altor instituții care își pot desfășura activitatea pe această piață și de a libera circulație sub licența unei singure bănci. Ca urmare, un număr de 305 bănci din statele membre UE au notificat băncii Naționale a Cehiei dorința lor de a desfășura această activitate în Cehia. Cota de piață a celor mai mari bănci din Cehia în total active înregistrează o scădere de la 65,71% în 2007 la 62,84% în 2013, datorită creșterii numărului de bănci care activează în această țară.

4. Slovacia

După anul 1999, odată cu restructurarea și privatizarea băncilor mari, structura sistemului slovac a fost schimbată în mod semnificativ, băncile slovace fiind deținute în proporție de 97% de capitalul străin (Pilkova și Patoprsty, 2002). De peste 20 de ani, sectorul bancar slovac a depășit mai multe obstacole semnificative, având ca rezultat transformarea băncilor de stat și a băncilor subcapitalizate într-unul dintre cele mai solide și profitabile sectoare bancare din cadrul Uniunii Europene. În principal, băncile aflate în proprietatea statului și băncile subcapitalizate au fost transformate într-unul din sectoarele bancare cele mai solide și profitabile din Uniunea Europeană. Slovacia, cu aproximativ 90% din capital străin, este una dintre puținele țări din Europa care a evitat criza din sectorul bancar, fără sprijin guvernamental. Slovacia este printre cele patru țări din zona euro care au evitat criza din sectorul bancar, fără sprijin guvernamental (EBF, 2013). Motivul principal a fost orientarea sectorului bancar spre funcția unei bănci conservatoare: acceptarea de depozite și acordarea de împrumuturi în monedă națională (EBF, 2013). Slovacia este țara cu un grad mare de pătrundere a capitalului străin în perioada de tranziție, după desprinderea din vechea Cehoslovacie. Instituțiile financiare din Slovacia se diferențiază de majoritatea instituțiilor din Uniunea Europeană prin prisma lichidității; băncile slovace se bazează pe clienții din sectorul bancar național, iar raportul dintre credite și depozite este foarte mic (87%) și izolează băncile de șocurile din economie (EBF, 2013, p.73).

Figura nr. 32. Evoluția numărului de bănci din Slovacia în perioada 2007-2013

Sursa: ECB, Consolidated Banking Data, diferiți ani https://sdw.ecb.europa.eu/browse.do?node=71390

În timpul crizei, băncile slovace au rămas profitabile; în 2011, sectorul bancar a realizat cel mai mare profit (674 millioane de euro), totuși în 2012 acest profit a scăzut cu mai mult de 30%. Motivul principal a fost introducerea unei taxe bancare naționale, la un nivel care este cel mai mare din Uniunea Europeană (EBF, 2013).

De la privatizare (1999-2001), cele mai multe bănci din Slovacia sunt controlate de către entități străine, în special grupuri bancare din Austria, Italia și Belgia. Doar patru bănci sunt acum controlate de grupuri de investitori pe piața internă sau de guvern. Primele cinci bănci din Slovacia sunt Slovenska Sporitelna – grup Erste Bank (Austria), VUB banka – grup IntesaSanpaolo (Italia), Tatra Banka – Raiffeisen International (Austria), CSOB – grup KBC (Belgia), UniCredit Bank Slovacia – grup UniCredit (Italia). Sectorul bancar slovac este concentrat în mâinile a cinci jucători importanți, care controlează până la 71% din activele bancare. În ciuda acestei concentrări, unii jucători noi au intrat pe piață în ultimii ani. În comparație cu PIB-ul național, sectorul bancar este unul dintre cele mai mici sectoare din Uniunea Europeană, activele acestuia raportate la PIB sunt de 81%, iar băncile slovace contribuie în mod direct la mai mult de 3% din PIB (EBF, 2013).

4. Concluzii

Numărul de tranzacții de fuziuni și achiziții transfrontaliere a scăzut la mai puțin de jumătate în ultimii ani față de anii premergători crizei financiare, în special datorită efectelor propagate ale crizei la nivelul economiei reale, incertitudinilor legate de perspectivele economice, a unor strategii conservatoare de expansiune.. Am găsit că în țările europene mai mici, sistemele bancare sunt mai concentrate; astfel, în 2013, în țări precum Estonia, cota de piață a celor mai mari cinci bănci în total active este de 89,71%, în Slovacia de 70,31%, în Croația de 72,85%, în Cehia de 62,84%, în Slovenia de 57,08% în timp ce în Ungaria este de 51,87%, iar în Bulgaria de 49,85%. Desigur, nu am găsit o corelatie directă între dimensiunea țării (și, implicit a sectorului bancar) și gradul de concentrare a sistemului bancar, dar anumite tendințe sunt evidente și nu pot fi ignorate. Considerăm că o creștere a concentrării bancare conduce către o bunăstare socială inferioară datorită creșterii dobânzilor la credite care devin astfel tot mai costisitoare, și implicit sunt evitate de către firmele din economia reală, dar și datorită faptului că prin introducerea anumitor bariere la intrare se limitează concurența, iar lipsa concurenței în sectorul bancar este un factor care conduce la îngreunarea dezvoltării economice.

Am găsit și performeri, dar si perdanți ai proceselor de concentrare și consolidare bancară din ultimele decenii, din Europa centrală și de est. Spre exemplu, în timpul crizei, băncile slovace au rămas profitabile, în 2011 sectorul bancar a realizat cel mai mare profit de la restructurare (674 millioane de euro) in condițiile în care sectorul bancar din aceasta țară este relativ restrâns ca număr de bănci si unități bancare, dar și ca pondere în PIB. Ungaria este prima dintre țările Europei Centrale și de Est care a introdus reforma în cadrul sistemului bancar, sector care a contribuit, cel puțin în prima parte a anilor 1990 la susținerea unei dezvoltări intensive a economiei ungare. Polonia, prin dimensiunile pieței interne și angajamentul implementărilor reformelor economice, dar și Cehia prin atractivitatea economiei pentru investitorii străini, sunt exemple ale unei reforme bancare clare, care, după perioade dificile a dat rezultate, iar sectorul bancar și-a găsit locul important în economie și societate.

References

Berea, A.O. (2001): Strategie bancară, Editura Expert, București;

Barisitz, S. (2009): Banking Transformation 1980-2006 in Central and Eastern Europe–from Communism to Capitalism, South-Eastern Europe Journal of Economics 2: 161-180;

Bădulescu, D. (2007): Globalizarea și băncile, Editura Economică, București.

Bădulescu, Daniel și Bădulescu, Alina, Aspects Regarding the Motivation and Forms of Foreign Banks’ Penetration in Central and Eastern Europe, Revista Economie teoretică și aplicată/ Theoretical and Applied Economics,  ISSN 1841-8678 (editia print), vol. 12 (529)/2008, pp. 89-100

Bonin, J., Hasan, I. și Wachtel, P. (2008): Banking in transition countries, Bank of Finland, Institute for Economies in Transition;

Copil, C.A.(2015): Concentrarea și consolidarea pieței bancare din România în context european și global-teza de doctorat, Universitatea din Oradea

Czech National Bank, (1998): Report on Banking Supervision in the Czech Republic, [Online], Disponibil: https://www.cnb.cz/en/general/advanced-search.jsp?cnb-search-area=english-version&cnb-folder=%2Fen%2F&cnb-search-action-block=search&cnb-search-query=Banking+Supervision+

European Banking Federation, (2013): European Banking Sector Fact &Figures

Kozak, S. (2013): Consolidation of the banking sector in Poland in 1989-2013 in comparison with the structural changes of the banking sector in the USA and the EU, NBP Working Paper No. 166 Narodowy Bank Polski Economic Institute Warsaw;

Lăzărescu, V. (1998): Băncile comerciale în economia de piață din România, Editura Agora, Bacău

Novakova, J. (2003): Restructuring of the banking sector in Hungary, BIATEC, Volume XI, 3/2003, Narodna Banka Slovenska

Pilkova, A. și Patoprsty V. (2002): Slovak banking sector new look and new challenges (from the document White Book Slovakia 2001) Part 1, BIATEC, Volume X, 4/2002 Narodna Banka Slovenska

Tuma, Z. (2006): Banking Reform:the Case of Czech Republic, High-level Seminar on Central Bank Modernization and Banking Reforms Toledo, Spain, Czech National Bank;