Polonia – de la Comunism la Democratie

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. 1.

Repere cronologice

Cap. 2.

Epoca stalinistă

Cap. 3.

Anii 1980.Solidaritatea

Cap. 4.

Dificultățile tranziției propriu zise

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Europa de Est cunoaște o perioadă de transformări profunde în special din punct de vedere al sistemului politic, trecând în doar câțiva ani  la  forme de conducere autoritare și la impunerea unui sistem politic total strain de valorile democratie occidentale. Noul regim aducea cu sine un sistem  de guvernare comunist ale cărui valori au guvernat viața politică și socială din aceste țări. Stalin a încercat și a reușit nu doar să readucă în cadrul statului sovietic fostele teritorii țariste desprinse în timpul revoluției bolșevice, ci să extindă cât se poate de mult influența și puterea URSS-ului. Punctul de pornire în analiza specificului tranziției Poloniei de la comunism la democrație în raport cu restul țărilor Europei Centrale și de Est îl oferă pentru demersul de față cuvintele lui Budge în a căror accepțiune, “identitatea poloneză a fost susținută de un naționalism fervent puternic conectat catolicismului”, o “trăsătură care a diferențiat Polonia de celelalte țări aflate sub hegemonie sovietică după 1945. În baza aceastui considerent care va fi argumentat în final concluziv, lucrarea noastră își asumă în cele ce urmează o abordare relativ eclectică, aceasta în sensul adoptării unei metodologii care combină elemente ținând de psihologia socială, studii de tranziție, studii de naționalism, studii de arie, teoria regimurilor și elemente de macroeconomie. Pe baza fundamentării și continuității istorice a celor două trăsături definitorii –catolicismul și naționalismul – am ales să analizez specificul tranziției poloneze spre democrație nu doar prin prisma succesiunii proxime de evenimente (anii ’80), ci ca pe un proces gradual și legal, întins pe decenii, în forma unei adevărate “revoluții continuu negociate” începând încă din anii celui de al doilea război mondial. Ca moment-simbol, adus exemplificator în sprijinul acestei abordări, am ales întâlnirea din 16 octombrie 1988 de la Magdalenka, o suburbie a Varșoviei, dintre reprezentanții puterii comuniste, cei ai sindicatului Solidaritatea și respectiv cei ai Bisericii Romano-Catolice. Această întâlnire, o adevărată conferință tripartită, care a evidențiat polii de putere cristalizați de-a lungul deceniilor de comunism în societatea poloneză, a reprezentat baza negocierilor purtate în cadrul de pe acum celebrei “Mese Rotunde” (6 febr.-5 apr.1989) care a marcat de facto disoluția sistemului comunist în Polonia.

Cap.1 Repere cronologice

1945

1 ian. Consiliul Național din Polonia creează un așa-numit guvern provizoriu polonez

19 ian. desființarea armatei poloneze de către gen. Okulicki linia Curzon, în defavoarea Poloniei

1947

10 febr. Polonia pierde teritorii în favoarea URSS

19 febr. proclamarea Republicii Populare Polone

1950

1 mai ordin al mareșalului Rokossowski prin care ofițerii din armata polonă antebelică sunt înlăturați

2 iul. decret de interzicere a sectei Martorii lui Iehova

6 iul. Tratat Polonia-RDG prin care se oficializează frontiera Oder-Neisse

1954

50.000 muncitori acuzați de sabotaj economic sunt repartizați în 27 lagăre de muncă, 8 închisori și 27 batalioane disciplinare

1955

11-14 mai constituirea Pactului de la Varșovia, bloc militare și politic al țărilor comuniste din Europa, ca reacție la includerea Germaniei de Vest în NATO (oct. 1954). Pactul cuprinde Polonia alături de URSS, Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, România și Ungaria

1957

20 ian. sunt aleși primii deputați independenți (Stefan

Kisiełewski și Stanisław Stomma)

2 oct. interzicerea în Polonia a săptămânalului Pro Postu, fapt care semnifică sfârșitul liberalizării

1959

14 mart. “Scrisoarea celor 34”, petiție a unor renumiți intelectuali polonezi

care solicită revizuirea politicii culturale, limitarea cenzurii și asigurarea

hârtiei pentru tipărituri

1968

20 aug. începutul invaziei militare a forțelor Pactului de la Varșovia (mai puțin România) în Cehoslovacia

1972

1 febr. Convenție Polonia-RDG prin care cetățenii celor două țări puteau trece frontiera comună pe baza buletinului de identitate

10 febr. revizuirea Constutuției de către Seim

9 apr. Stanisław Ostrowski devine președinte al Poloniei

1974

1 iun. Reformă administrativă; se înființează voievodatele (49) și comunele

1977

26 mart. înființarea Mișcării de Apărare a Drepturilor Omului și Cetățeanului

14 nov. înființarea Clubului pentru Cunoaștere și Viitor, club de discuții libere

1980

5-6 sept. demiterea din funcția de prim secretar PMUP a lui Gierek Stanisław Kania devine noul șef al partidului.

22 oct. gen. Wojciech Jaruzelski ordonă pregătirea planului de introducere a legii marțiale în Polonia

10 nov. Tribunalul Suprem din Polonia confirmă legalitatea Sindicatului Liberal al Muncitorilor, “Solidaritatea”(Solidarność)

1 dec. informații publice privind amenințarea că trupele Pactului de la Varșovia vor invada Polonia

3 dec. președintele SUA, Jimmy Carter, avertizează guvernul sovietic să nu intervină în Polonia

1981

datoria externă a Poloniei se ridică la 27 mld. USD

11 febr. gen. Jaruzelski devine premier al Poloniei. Seimul face un apel la “90 zile de pace”

16 mart. manevre ale trupelor Pactului de la Varșovia (“Sojuz-81”) care par a pregăti o intervenție militară în Polonia

19 mart. “criza de la Bydgoscz”: torturarea liderilor Solidarității de către securitatea poloneză. Pericolul grevei generale

27 mart. grevă generală de avertisment

12 mai înregistrarea legală a Sindicatului Țăranilor Particulari din Polonia

16-18 oct. gen. Jaruzelski devine prim secretar al PMUP. Ultima fază de pregătire legii marțiale

12-13 dec. lovitură de stat: instaurarea stării marțiale, crearea unui Consiliu de Salvare Națională, internarea opozanților regimului în lagăre speciale, arestarea din motive propagandistice a unor membri ai guvernului anterior, limitarea circulației pe timp de oapte și controlul deplasărilor în țară, militarizarea economiei

14 dec. începutul grevelor în Polonia, înăbușite de intervenția forțelor armate

16 dec. masacrul de la mina Wujek

28 dec. se încheie cea mai lungă grevă minieră desfășurată în subteran

1985

datoria externă a Poloniei atinge 31,2 mld. USD

1 iul. revizuirea Codului Penal și intensificarea represiunilor

13 oct. alegeri pentru Seim. Rata participării la vot este, conform estimărilor oficiale, de 79%, iar conform celor ale opoziției, de 66%

29 oct. amnistie în Polonia

1989

începe introducerea sistemului economiei de piață. Șoc economic care generează hiperinflație. Vicepremierul Leszek Balczerowicz inițiază un program de stopare a inflației și de privatizare a întreprinderilor de stat

4 iun. alegeri generale, încheiate cu succesul opoziției, care ocupă 99% din locurile Senatului. Ultimul președinte în exil al Poloniei (la Londra) devine Ryszard Kaczorowski

19 iul. gen. Jaruzelski este ales de Seim și Senat, la diferență de un vot, președintele Poloniei

29 dec. Seimul revizuiește Constituția. Se renunță la denumirea țării de Republica Populară Polonă în favoarea celei de Republica Polonă

1991

febr. Semnarea acordului de la Vișegrad, între Polonia, Ungaria, Cehoslovacia

“Acordurile Europene” acordă statutul de asociat UE Poloniei și Ungariei (și mai apoi Cehoslovaciei)

1999

17 febr. ambele camere ale parlamentului polon votează într-o proporție covârșitoare în favoarea intrării Poloniei în NATO

16 mart. o ceremonie de arborare a steagurilor la sediul central NATO și o întrunire specială a Consiliului Nord-Atlantic marchează aderarea la NATO a Poloniei, Cehiei și Ungariei.

Cap.2 Epoca stalinistă

În studiul perioadei staliniste în Polonia (de la preluarea puterii de comuniști în 1947 și până la moartea lui Stalin, în 1953) revenim asupra caracteristicilor generale pentru aria centrală și est europeană ai acestei perioade în accepțiunea lui Rothschild și Wingfield: imitare forțată a instituțiilor politice, administrative și culturale sovietice, obediență absolută față de liniile directoare ale Moscovei, teroare polițienească extinsă, performanțe economice negative ca urmare a dezvoltării unor programe economice ambițioase, dar nesustenabile și respectiv a colectivizării proprietăților agricole, izolare ermetică de lumea noncomunistă, cultul irațional de adulare a lui Stalin, anomie socială propagată, stagnare intelectuală și sterilitate ideologică.

În tiparul general al stalinizării, politica liderilor comuniști de la Varșovia s-a lovit de o suită de obstacole de ordin strategic, demografic, economic și istoric. Țintele vizate sunt societatea civilă în ansamblul ei (intelectualii, muncitorii, țăranii) și Biserica RomanoCatolică care au produs o rezistență neașteptată. Desigur că măsurile represive, caracteristice întregii arii, nu au lipsit nici în Polonia. Sub acest aspect se cuvin amintite de pildă: naționalizările masive din domeniul industriilor și (tele)comunicațiilor (1946), promulgarea Micului Cod Penal (13 iunie 1946), utilizat ca paravan pentru reprimarea opoziției, înființarea Agenției de Control a Presei și implicit introducerea cenzurii (5 iulie 1946), introducerea prin decret a planificării în economie (22 septembrie 1946), numirea unui ofițer sovietic în fruntea armatei poloneze (7noiembrie 1949), înlăturarea din armată a ofițerilor din perioada interbelică (1 mai 1950), introducerea cartelei pentru anumite produse alimentare (1952), etc.

După preluarea puterii însă se cuvine remarcată, relativ mai “delicat” aplicat de Stalin Poloniei comparativ cu celelalte țări ale ariei. O posibilă explicație în acest sens o oferă chiar rezistența acerbă a întregii societăți civile poloneze în fața stalinizării. Consiliului de Stat sub controlul statului (9 februarie 1953) și a arestărilor operate în rândul clericilor, primatul Polonieiardinalul Wyszynski va fi arestat în același an, la 26 septembrie, în speranța iluzorie a conducerii comuniste că, odată decapitată, Biserica va înceta a mai fi “un magnet pentru mulți dintre cei care vedeau în regimul communist o guvernare impusă de un regim strain. Nu numai că nu s-a obținut efectul scontat, ci, mai grav, clerul catolic și-a amplificat campania tacită de subminare a autorităților comuniste. Relevant în context este însuși faptul că Wyszynski nici măcar nu a fost închis, ci “izolat”, tratamentul aplicat lui fiind în mod net mai delicat decât cel căruia i-au fost supuși clericii din celelalte state căzute sub influența Moscovei.

Stalin a surprins în Polonia sute de cluburi de discuție ale intelectualilor opozanți regimului. În contrast, tragedia intelectualilor români a fost convingerea iluzorie că timpul ar fi curs în favoarea lor, că se puteau realiza transformări treptate prin colaborarea cu sistemul. Și, spre o diferențiere suplimentară în cadrul restrâns PoloniaCehoslovacia-Ungaria,în prima dintre ele contestarea din perioada stalinistă a vizat sistemul in toto, și nu doar persoane sau ajustări incrementale. Într-o formulare concluzivă, putem sintetiza caracteristicile definitorii ale sferei socio-culturale poloneze din prima decadă a regimului comunist ca fiind: persistența, erodarea progresivă a ideologiei marxist-leniniste concomitent cu adâncirea rupturii în interiorul conducerii comuniste dintre facțiunea reformistă, naționalistă și cea tradiționalistă, moscovită și consfințirea autorității morale și politice, ca fundament identitar al polonezilor, a Bisericii romano-catolice.

Cele trei dimensiuni, de cauzalitate proximă (implementarea preceptelor stalinismului), intermediară (antagonismul față de URSS în timpul războiului și preluarea puterii de către comuniști) și profundă (antirusismul societății civile poloneze) conferă fundamentul distincției operabile între Polonia și restul țărilor central și est europene de-a lungul perioadei staliniste (1947-1953).

Cap.3 Anii 1980 Solidaritatea

Biserica Romano-Catolică, fără să intervină direct în lupta politică, nu a ezitat însă ca, folosindu-se de prestigiul și influența sa imensă, să susțină revendicările sociale ale Solidarității. De-a lungul deceniilor de comunism, această instituție a rezistat tuturor încercărilor conducerii comuniste de a o înregimenta și subordona politic, ea rămânând, după cum sublinia pe bună dreptate și Leszek Kołakowski, “singura sursă independentă de autoritate morală într-o societate bolnavă. În anii ’80, Biserica a luat explicit partea revendicărilor Solidarității, asistându-i pe aceștia la negocierile cu puterea și erijându-se într-o adevărată punte de legătură între putere și societatea civilă.

Practic, anul 1981, cel al “începutului vizibil al sfârșitului” am putea spune, este cel al trei protagoniști pe scena socio-politică poloneză: puterea comunistă, Solidaritatea și Biserica.

Factorii externi cuprind, pentru anii ’80, variate surse de natură politică,socială, culturală, religioasă și de media care și-au exercitat manifest influența directă asupra cursului evenimentelor din Polonia. Pe lângă politica perestroika și glasnost lansată de Gorbaciov de la Moscova, au intervenit de pildă:

Papa Ioan Paul al II-lea, prin cele trei vizite oficiale în cinci ani întreprinse în țara sa natală. În orașele vizitate, el a fost întâmpinat, într-o atmosferă de entuziasm general, și de steagurile Solidarității, față de care suveranul pontif nu și-a ascuns simpatia

media occidentală, care s-a preocupat de strategia inovatoare, nonviolentă, a mișcării Solidarității. Interesul și spațiile acordate în media occidentală mișcării reformiste din Polonia au asigurat Solidarității un sprijin cel puțin moral în timpul acutizării conflictului acesteia cu facțiunea conservatoare a puterii comuniste

liderii politici occidentali, sens în care merită amintit de pilă avertismentul președintelui SUA Jimmy Carter.

Muncitorii au stat în fapt la originea declanșării evenimentelor din 1980, cu singura diferență – esențială de fapt pentru desfășurarea evenimentelor – că de această dată au acționat convergent și unitar cu intelectualii, mai întâi sub sceptrul Comitetului de Apărare a Muncitorilor (KOR), înființat de intelectualii polonezi în 1970, iar apoi prin Solidaritatea, o adevărată organizație simbiotică a tuturor pilonilor societății civile poloneze. Dacă la înființare, KOR număra doar 59 membri, un an mai târziu el își schimbă denumirea în Comitetul de Autopărare Socială și va lansa publicații clandestine și, împreună cu studențimea, celebrele “universități zburătoare”, total independente de sfera politică controlată de cenzura partidului. După valul de greve din iulie 1980 (Lublin, Miełec, Tazew, Swidnik) și formularea la 17 august a aceluiași an a celor 21 cereri ale Comitetului Interprofesional de Grevă (crearea sindicatelor libere, eliberarea tuturor deținuților politici, etc.), la 29 august muncitorii declanșează pentru prima oară o grevă.

Cap 4. Dificultățile tranziției propriu-zise

Anul 1990, primul liber din istoria postbelică în Polonia, a adus cu sine conțtientizarea de către polonezi a neajunsurilor cauzate de instaurarea progresivă a negocierii și compromisurilor. Noul guvern era unul majoritar necomunist, dar funcția prezidențială era în continuare de cel ce instituise teroarea legii marțiale în 1981. Comuniștii ocupau portofoliile ministeriale esențiale ale Apărării și Afacerilor Interne, iar situația economică era atât de catastrofală (vezi figura de mai jos), încât Comunitatea Europeană a decis instituirea unui fond de urgență pentru asistarea cu alimente a polonezilor. Rata inflației atinge în 1989 cota record de 500%, datoria externă este cea mai mare din întreaga arie, de 9 ori mai mare decât un PNB superior doar celui al codașelor România și Albania.

În planul puterii politice, după ce la alegerile din 1991, ex-comuniștii din Uniunea Democratică a lui Tadeusz Mazowiecki și Alianța Democratică a Stângii (SLD) își adjudecaseră majoritatea parlamentară, în 1993 SLD în coaliție cu Partidul Țărănesc au câștigat majoritatea voturilor, nominalizându-l premier pe Waldemar Pawlak. După dispute cu Wałesa care a încercat nedisimulat să-și extindă atribuțiile în special în domeniul apărării și securității naționale, premierul demisionează la un an de la investitură, fiind înlocuit cu excomunistul Josef Ołeksi. Apoi, la alegerile prezidențiale din 1995, Wałesa este învins de contracandidatul SLD Alexander Kwasniewski, actualul președinte polonez, în al cărui mandat Polonia și-a normalizat relațiile cu statele vecine și a fost admisă în structurile NATO, semn al întoarcerii firești în blocul militar, dar mai ales politic occidental.

CONCLUZII

Pornind de la ideea fundamentată în literatura de specialitate a unor identități colective în subarii precum Europa Centrală, Europa de (Sud-)Est și continuând cu trecerea în revistă a posibilelor lor delimitări, cauze și implicații, studiul de față s-a confruntat în atingerea obiectivului propus cu problemele ridicate de: varietatea extremă a delimitărilor subspațiilor ariei și, consecutiv, dificultatea (sau chiar inoportunitatea) abordării tranzițiilor în discuție ca pe un tot unitar de tipul unui lanț precum cel inspirat de teoria dominoului. Dincolo de un oarecare tipar comun al politicilor comuniste de inspirație moscovită în aria postbelică, luarea în considerare a trei criterii de comparație – tipul fostului regim politic într-o taxonomie comprehensivă precum cea oferită de Linz și Stepan (1996); tipul politicilor de dezvoltare socio-economică din fostul regim; configurarea și gradul de dezvoltare a societății civile prin antagonism cu cea politică în fostele state comuniste și impactul ei concret asupra viitoarei tranziții – a evidențiat o diversitate remarcabilă funcție de țară de modele de tranziție de la comunism spre democrație. Cum însă nu se pot elimina nici anuite trăsături comune ariei privitor la cauzele, desfășurarea și consecințele tranziției, disputa unicitate/similaritate a respectivelor procese de tranziție rămâne una deschisă. În privința studiului particularizat tranziției din Polonia am ales să ghidăm analiza desciptivă și explicativă a procesului în funcție de pe de o parte modelul trihotomiei cauzale la Joseph S. Nye (1997) – cauze proxime, intermediare și profunde – și pe de altă parte de nivelurile de analiză propuse de Kenneth Waltz (1979) – individual, societal (domestic) și respectiv sistemic (internațional). În lumina acestor cadre conceptuale și analitice, perioadele proxime de timp supuse analizei sunt: anii preluării puterii de către comuniști; perioada stalinistă, anii de după 1953, perioada Primăverii de la Praga Cehoslovaciei vecine și anii ‘70; anii ’80 – ai Solidarității; 1989 și începutul democrației. că “polonezii nu au fost niciodată cu adevărat înfrânți”. Într-o perspectivă generală, acest ansamblu inextricabil de cauze și-a lăsat amprenta indelebilă nu doar asupra evoluției evenimentelor din anii ’80, culminând cu “momentul” 1989, ci inclusiv asupra specificului evoluției ulterioare a noii Polonii democratice într-o abordare comparativă cu restul statelor central- și est-europene. Integrarea în NATO în primul val, alături de Ungaria și Cehia, constituirea grupului de la Vișegrad, a CEFTA, dobândirea extrem de rapidă a statutului de stat asociat UE și în sine succesul remarcabil al “terapiei de șoc” implementate pentru reformarea sistemului economic după 1989 reprezintă evenimente semnificative a căror sursă cauzală se regăsește în mare parte în modul particular în care Polonia a evoluat de la comunism la democrație. Tocmai această relație cauzală directă subliniază o dată în plus nu doar rolul explicativ al unor evenimente trecute al studiului nostru ci inclusiv relevanța sa în înțelegerea actualei realității politice imediate din aria central- și est-europeană.

BIBLIOGRAFIE

a)Lucrări de specialitate:

1. Calvocoressi, Peter ,,Rupeți rândurile! Al doilea război mondial și configurarea Europei postbelice”, Editura Polirom, Iași, 2000;

2. Matei, Horia C., Silviu Negruț și Ion Nicolae “Polonia, Enciclopedia Europei”, Editura Meronia, București, 1998;

3. Milza, Pierre și Serge Berstein ,,Istoria secolului XX, vol.II -Lumea între război și pace(1945-1973)” Editura All, București 1998;

4. Popa, Marcel D. și Horia C. Matei ,,Mică enciclopedie de istorie universal”, Ed. Politică, București, 1988;

5. Soulet, Jean-Francois ,,Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre”, Editura Polirom, Iași, 1998;

6. Pavlowitch, Stevan ,, Istoria Balcanilor 1804-1945”, Editura Polirom, Iași 2002;

7. Babeți, Adriana și Cornel Ungureanu coord. Europa Centrală. ,,Memorie, paradis, apocalipsă”, Editura Polirom, Iași, 1998.

b)Site-uri:

w.w.w.historia.ro

w.w.w.comunism.ro

ANEXA nr. 1

Șefi de stat și de guvern în Polonia comunistă

PREȘEDINȚI

5 febr. 1947 – 20 nov. 1952 Bolesław Bierut

Ai Consiliului de Stat

20 nov. 1952 – 7 aug. 1964 Aleksander Zawadski

12 aug. 1964 – 11 apr. 1968 Edward Ochab

11 apr. 1968 – 23 dec. 1970 Marian Spychalski

23 dec. 1970 – 28 mart. 1972 Józef Cyrankiewicz

28 mart. 1972 – 5 nov. 1985 Henryk Jabłonski

6 nov. 1985 – 16 iul. 1989 Wojciech Jaruzelski

16 iul. 1989 – 31 dec. 1989 Wojciech Jaruzelski (președinte al Republicii Populare Polone)

în exil

1939 – 1947 Władisław Raczkiewicz

1947 – 1972 August Zaleski

1972 – 1979 Stanisław Ostrowski

1979 – 1986 Edward Raczyński

1986 – 1989 Kazimierz Sabbat

1989 – 1990 Ryszard Kaczorowski (demisionează după

alegerea lui Lech Wałęsa în Polonia)

ai Republicii Polone

1 ian. 1990 – 21 dec. 1990 Wojciech Jaruzelski

21 dec. 1990 – 1995 Lech Wałę