Patrimoniul Documentar Cultural Si Stiintific
English Abstract
Rezumat în limba română
PARTEA I: REALIZĂRI ACADEMICE, ȘTIINȚIFICE ȘI PROFESIONALE ANTERIOARE
Preambul
Abordare generala a temei. Particularități contextuale
Parcurs profesional
1. BIBLIOTECONOMIA – DOMENIU FUNDAMENTAL AL GESTIONĂRII PATRIMONIULUI DOCUMENTAR
1.1. Patrimoniu documentar
1.1.1. Procese biblioteconomice – constituire, prelucrare, comunicare, prezervare a patrimoniului documentar și științific
a. Constituirea colecțiilor
b. Prelucrarea colecțiilor și organizarea fondurilor documentare
c. Accesul la informație. Comunicarea documentelor
d. Prezervarea, conservarea colecțiilor
1.1.2 Valorificarea patrimoniului documentar cultural și științific
1.1.3. Patrimoniul în mediul digital – TIC în biblioteci
a. Informatizarea bibliotecilor
b. Accesul la baza de date
c. Digitizare
1.1.4. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare
1.2. Biblioteca – Sistemul Național de Biblioteci
1.2.1. Biblioteca – instituție fundamentală în spațiul comunitar
a. Dimensiunea informațională și tehnologică a bibliotecii
b. Dimensiunea educativă a bibliotecii
c. Dimensiunea culturală a bibliotecii
d. Dimensiunea socială a bibliotecii
1.2.2. Biblioteca tradițională – biblioteca digitală
1.2.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare
1.3. Formare profesională în domeniul Biblioteconomie și Știința Informării
1.3.1. Formarea profesională în domeniul Biblioteconomie și Știința Informării în mediul universitar
1.3.2. Formarea profesională continuă în domeniul Biblioteconomie și știința Informării
1.4. Biblioteca Națională a României
1.4.1. Patrimoniul documentar național reflectat în colecțiile Bibliotecii Naționale a României
1.4.2. Funcția națională a Bibliotecii Naționale a României
1.4.3. Funcția metodologică a BNR
1.4.4 Studii de caz; Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
2. INFORMARE – DOCUMENTARE
2.1. Informare și documentare în biblioteci și alte Sisteme de Informare și Documentare (SID)
2.1.1. Abordări teoretice, tipologii documentare, utilizatori
2.1.2. Metode, proceduri, tehnici de informare și documentare
2.2. Informare și documentare în mediul digital
2.2.1. Abordări teoretice, tipologii documentare în mediul digital, utilizatori
a. Funcții de informare și gestionare de conținut
b. Funcții interactive
c. Funcții colaborative
d. Funcții nomade
e. Funcții de securitate
2.2.2. Metode, proceduri, tehnici de informare și documentare în mediul digital
` 2.2.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
2.3. Informare și documentare specializată – Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură și Urbanism – CDCAS București
2.3.1. Informația specializată în domeniile Construcții, Arhitectură, Urbanism la CDCAS
2.3.2. Documentare specializată în domeniile Construcții, Arhitectură, Urbanism – cercetări documetare tematice
2.3.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
3. ȘTIINȚELE INFORMĂRII ȘI COMUNICĂRII
3.1. Științele Informării și Comunicării – disciplină și domeniu de cercetare
3.1.1. Abordări teoretice; sincronizarea domeniului SIC în România cu nivelul european
3.1.2. Comunitățile științifice – Comunicarea științifică –
3.1.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
3.2. Cultura informației
3.2.1. Cultura Informației în învățământul preuniversitar și universitar: modele standarde, referențiale
3.2.2. Cultura Informației și Biblioteconomia
3.3.Tehnologiile Informației și Comunicării – TIC
3.3.1. TIC în Biblioteci și alte Structuri de Informare și Documentare
3.3.2. TIC în mediul universitar
3.3.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
PARTEA A II-A. AGENDA DE CERCETARE PREZENTĂ ȘI VIITOARE: CONTINUAREA ȘI APROFUNDAREA STUDIILOR DIN ARIILE TEMATICE ENUNȚATE (BIBLIOTECONOMIE; INFORMARE ȘI DOCUMENTARE; ȘTIINȚELE INFORMĂRII ȘI COMUNICĂRII)
1. Activitatea didactică
2. Activitatea de cercetare
3. Proiecte de cercetare
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
ENGLISH ABSTRACT
Character Count: 5335 (imposed limits: 4000‐6000 characters)
SCIENTIFIC, CULTURAL, DOCUMENTARY HERITAGE
CREATION, PROCESSING, PRESERVATION, AVAILABILITY-
The scientific, cultural and documentary heritage stands for the intellectual creation in printed form meant to express the cultural, artistic and scientific evidence of a local, regional or national community, contributing to the defining and expression of the identity of the community both for the present time and for the future generations.
The documentary heritage is focused on two major aspects: 1) it is the documentary reference system for the community concerned (be it local, regional or national) and it accounts for the scientific and cultural heritage for the future generations; 2) it is the main documentation and information source for the concerned community and it is under these circumstances that it supports the social, scientific, cultural and educational functions of the libraries and of other documentation and information organizations.
The research work is centered on defining the documentary heritage and on its characteristics in its printed form as well as in its digital form; the creation of the traditional documentary heritage (document processing work flow in the library: study of the targeted community, development of the library collections, document processing, documents and information resources access, conservation, preservation and restoration of documents); digital documentary heritage; availability of the documentary heritage at local, regional and national levels and its integration in the universal heritage.
The accessibility, the use of the documentary heritage represented by the libraries’ collections, together with the services and the products offered by these institutions can be determined by the way the standards and the work norms specific to the Library and Information Science are utilized, so that the information and the documentation resources should be correctly and accurately flagged and easily accessed by the end users; they are also determined by the users’ training level so that they should be able to create a correct query, to identify the information sources, to locate the necessary documentation and information resources, to find the appropriate the resources for their research topic, to use the information in a correct research and bibliographic work, to understand the inherent moral and ethical aspects of the information. All these are theoretically tackled with by the Information-Documentation fields as well as by the Information and Communication science
In our the theoretical and applied research work, there are three interdisciplinary fields to be considered, Library science, Information and Documentation as well as Information and Communication Science which study mainly the heritage under all its aspects from its creation to its availability including all the required technologies, the general and special professional training, the formation of the end user and of the general public. Therefore, Library studies or Library science has given us the possibility to learn the aspects concerning the creation of the patrimonial collections and their accessibility as an integrated part of the national cultural heritage; we could also learn about the aspects regarding libraries, the National System of Librariesconcerning the creation of the patrim, the librarian’s profession and its role in the contemporary society.
The activity undetaken in the National Library of Romania offered a practical example of the theoretical points of view. The Information and Documentation offered us the possibiliy to develop – from the theoretical and practical points of view-, the aspects concerning the utilization of information within a scientific and professional framework as to satisfy the information need. Information and documentation techniques and theories both in traditional and digital background were taken into consideration and specialized information and documentation was exemplified by the Information and Documentation Centre for Constructions, Architecture and Urbanism – CDCAS Bucharest. The Information and Communication Science (SIC) is an interdisciplinary research field; a transverse field for the other scientific fields as through its analyse of the construction, processing, communication and utilization of the information it contributes to an efficient display of the scientific results from all the fields of activity, especially from the social and human sciences, for the general benefit of the whole society. The Information and Communication Science has given us the possibility to analyze the scientific communities, the information literacy and the information and communication technologies and their influence on the documentary heritage under all its aspects.
Besides the theoretical research of the concerned fields, we have also dealt with its practical aspect, the way in which the theoretical aspect of the evolution of the fields determines the evolution of the patrimonial, information and documentation activities as well as the evolution of the specific professions, in the Romanian institutions. The applied research work is exemplified by the research projects in which I was involved as well as by my activity undertaken in a representative library at the national level and in a information and documentation specialized center.
REZUMAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Character Count: 5066 (imposed limits: 4000‐6000 characters)
Patrimoniul documentar cultural și științific reprezintă creația intelectuală în formă tipărită menită a exprima moștenirea culturală, artistică, științifică a unei comunități locale, regionale sau naționale și care contribuie la definirea și exprimarea identității acelei comunități atât în prezent cât și pentru generațiile viitoare.
Patrimoniul documentar exprimă două mari aspecte: 1) este referențialul documentar al comunității deservite (locale, regionale sau naționale) și reprezintă moștenirea culturală și științifică pentru generațiilor viitoare; 2) este sursa principală de informare și documentare pentru comunitatea deservită și sub acest aspect, sprijină funcțiile educativă, culturală, științifică, socială a bibliotecilor și a altor structuri de informare și documentare.
Problematica urmărită în activitatea de cercetare vizează definirea patrimoniului documentar și precizarea particularităților acestuia în format tradițional și în format digital; constituirea patrimoniului documentar tradițional (fluxul documentar la nivelul bibliotecilor: analiza comunității deservite, dezvoltarea colecțiilor, prelucrarea publicațiilor, comunicarea documentelor și resurselor informaționale, prezervarea, conservarea, restaurarea documentelor); patrimoniul documentar digital; valorificarea patrimoniului documentar la nivel local, regional, național și integrarea acestuia în patrimoniul universal.
Accesibilitatea, utilizarea patrimoniului documentar a colecțiilor bibliotecilor, a produselor și serviciilor oferite de aceste instituții sunt determinate de măsura în care standardele și normele de lucru în domeniile Biblioteconomie și Știința Informării sunt folosite astfel încât resursele informaționale și documentare să fie corect și precis semnalate și ușor accesibile utilizatorilor precum și de nivelul de instruire a acestora din urmă astfel încât să aibă cunoștințele teoretice și competențele practice care să le permită să formuleze corect o nevoie de informare, să identifice sursele de informare, să localizare resursele informaționale și documentare necesare, să evalueze resursele adecvate temei lor de cercetare, să utilizeze informația într-un demers bibliografice și de cercetare corect, să înțeleagă aspectele morale și etice care însoțesc informația. Toate aceste sunt abordate la nivel teoretic de domeniile Informare – Documentare și Științele Informării și Comunicării.
În activitatea noastră de cercetare, teoretică și aplicativă, se conturează trei domenii interdisciplinare, Biblioteconomie, Informare și Documentare, Științele Informării și Comunicării, care au ca obiect principal de studiu patrimoniul sub toate aspectele sale de la constituire până la valorificare incluzându-se și tehnologiile aferente precum și pregătirea profesională de specialitate și formarea utilizatorilor și a publicului larg. Astfel, Biblioteconomia sau știința bibliotecilor ne-a permis urmărirea aspectelor privind constituirea colecțiilor patrimoniale și valorificarea acestora ca parte integrantă a moștenirii culturale naționale. De asemenea, s-au urmărit aspecte privind bibliotecile, Sistemul Național de Biblioteci precum și profesia de bibliotecar și menirea lor în societatea contemporană. Activitatea la Biblioteca Națională a României a permis ilustrarea ca exemplu practic a teoriilor abordate. Informarea și Documentarea ne-au permis dezvoltarea sub aspect, teoretic și practic a aspectelor privind utilizarea informației într-un demers științific și profesional astfel încât să poată fi satisfăcută o nevoie de informare. Au fost avute în vedere teoriile și tehnicile de informare și documentare tradiționale și în context digital iar informarea și documentarea specializată a fost ilustrată prin activitatea Centrului de Informare și Documentare pentru Construcții, Arhitectură și Urbanism – CDCAS București. Științele Informării și Comunicării (SIC) constituie un domeniu interdisciplinar de cercetare; un domeniu transversal asupra celorlalte științe întrucât analizând procesele de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației, contribuie la eficienta valorificare a rezultatelor științifice din toate domeniile, în special în cazul științelor sociale și umane, contribuind la evoluția societății în general. SIC ne-a permis abordarea problematicii privind informația și comunicarea; comunitățile științifice; cultura informației și Tehnologiile Informației și Comunicării și influența lor asupra patrimoniului documentar sub toate aspectele sale.
Dincolo de cercetare teoretică corespunzătoare domeniilor abordate, am urmărit de fiecare dată și aspectul practic, măsura în care evoluția domeniilor sub aspect teoretic determină, în instituții din România, evoluția activităților patrimoniale și de informare și documentare precum și evoluția profesiilor specifice. Cercetarea aplicativă este exemplificată prin proiectele de cercetare în care am fost implicată precum și prin activitatea efectivă într-o bibliotecă reprezentativă la nivel național și într-un centru de informare și documentare specializat.
PARTEA I: REALIZĂRI ACADEMICE, ȘTIINȚIFICE ȘI PROFESIONALE ANTERIOARE
Character Count: 237.266 (imposed size by the law: 150.000‐300.000 characters)
Preambul
Scopul acestei lucrări este de a prezenta succint, conform legislației în vigoare, evoluția carierei mele academice, științifice și profesionale punctând modul în care realizările obținute ulterior obținerii titlului de doctor în filologie (conferit de către Universitatea din București) și doctor în științele informării și comunicării (conferit de către Universitatea Michel de Montaigne Bordeaux III), se cristalizează într-un demers coerent ce prefigurează liniile directoare ale unei dezvoltări independente a carierei mele didactice și de cercetare.
Abordare generala a temei. Particularități contextuale
Analizând propriile contribuții aduse domeniului de specialitate, într-un interval de aproape două decenii, am constatat că s-au conturat trei domenii principale de cercetare teoretică și aplicativă, subordonate temei generale privind patrimoniul documentar, cultural și științific, sub toate aspectele sale de la creare, prelucrare, utilizare, comunicare și valorificare până la prezervare și conservare, avându-se în vedere și Tehnologiile Informației și de Comunicare (TIC) precum și aspectele de formare profesională în domeniu. Avem în vedere domeniile: Biblioteconomie, Informare- Documentare, Științele Informării și Comunicării. Conceptul cheie care leagă aceste trei domenii este informația analizată din multiple puncte de vedere de la proprietățile informației și procesele de construire, de comunicare și utilizare a sa până la practicile de informare și documentare care o însoțesc coroborate cu diversitatea tehnicilor electronice (analoage sau digitale) care o condiționează. Astfel, domeniul Biblioteconomie analizează patrimoniul documentar din perspectiva constituirii, gestiunii și valorificării sale prin intermediul Structurilor de Informare și Documentare (SID) consacrate precum bibliotecile, centrele de informare și documentare, servicii specializate de documentare, etc. Domeniul Informare și Documentare este o aprofundare a domeniului biblioteconomic sub aspectul utilizării și valorificării documentului și informației într-un demers de cercetare și activitate intelectuală și are în vedere în principal punerea în relație a documentului și informației cu utilizatorul prin intermediul metodelor, tehnicilor și mijloacelor de informare. Științele Informării și Comunicării sunt un domeniu relativ nou de cercetare apărut ca urmare a presiunii globalizării informației și a dinamicii Tehnologiilor Informației și Comunicării. Practicile și modelele de informare și documentare tradiționale sunt bulversate și se impun noi practici și modele de comunicare inclusiv de comunicare științifică și sunt necesare noi competente și cunoștințe care să permită utilizarea TIC în activitățile care presupun utilizarea informației și a documentului.
În cadrul acestor domenii, interesele mele de cercetare s-au orientat spre următoarele arii tematice și concepte cheie:
Tabelul 1. Interese de cercetare
Activitatea mea didactică și de cercetare se subordonează domeniilor enumerate mai sus și s-a urmărit permanent sincronizarea și transpunerea în spațiul românesc a teoriilor și practicilor reprezentative la nivel internațional astfel încât atât formarea universitară de specialitate cât și activitatea biblioteconomică și de informare și documentare din România să răspundă exigențelor standardelor profesionale internaționale. Cercetarea teoretică și aplicativă în domeniile Biblioteconomie și Știința Informării în România a început să se dezvolte cu precădere după anul 1990 odată cu apariția specializărilor la nivel universitar și creșterea interesului pentru informație și rolului acesteia în societate. Anterior, cercetarea în biblioteconomie era asimilată ca fiind mai curând o componentă a cercetării filologice având ca obiect istoria cărții și cercetarea bibliografică și avea în vedere biblioteca ca instituție fundamentală care gestionează accesul la informație. În ultimele trei decenii, atât la nivel internațional cât și național se remarcă o dinamizare a activităților de cercetare teoretică și aplicativă în aceste domenii și asistăm la o cristalizare a obiectului lor de cercetare, a metodelor și tehnicilor specifice iar apariție mediului digital face ca accesul la informație să nu mai fie apanajul doar al bibliotecilor ci se diversifică tipologia furnizorilor de informație și dintre aceștia, Internetul este cel mai redutabil concurent.
Factorii principali care au determinat dezvoltarea domeniilor Biblioteconomie și Știința Informării și implicit a cercetării ar fi: „explozia informațională”, globalizarea informației concomitent cu „implozia timpului de comunicare”; TIC care influențează informația în întreg ciclul său de existentă de la crearea, prelucrarea, comunicarea, utilizarea sa până la arhivare și prezervare; cerințele din mediul economic, social și cultural de utilizare specifică a informației; diversificarea și evoluția specializărilor de pe piața muncii în profesiile legate de informare și documentare; necesitatea sincronizării permanente a acestor domenii între nivelul național și internațional de manifestare a lor; etc.
Toți acești factori determină apariția unui nou context informațional și de comunicare în care se remarcă câteva paradigme noi ale informației. În primul rând, se mută accentul de la document către informației. Acum, bibliotecile rămân instituțiile care trebuie să organizeze și să administreze documentul și informația și să ofere utilizatorului informația și nu doar să îi indice documentul unde poate găsi informația dar alături de acestea, sunt numeroși furnizări de conținut digital care oferă acces facil și de la distanță la resurse informaționale integrate fie text sau audiovideo. Se diversifică tipologia documentară și astfel, avem pe lângă tipologia tradițională a documentelor tipărite și documente audio, video pe suport analog sau digital iar documentele electronice sau digitale pe lângă tipologia tradițională (ca urmare a convertirii în format digital prin scanare) cuprind și documente fără echivalent în format tradițional (de ex. documente multimedia). Se mută accentul de la lucrul individual spre lucrul colectiv atât în cazul utilizatorilor cât și în cazul bibliotecilor sau altor structuri instituționale furnizoare de resurse informaționale. Argumentul cel mai puternic în favoarea acestei paradigme este dat de evoluția și activitatea comunităților științifice grupate în centre de cercetare sau chiar în comunități virtuale. Nu se mai poate vorbi, atât în cazul comunităților științifice cât și în cazul bibliotecilor și a altor structuri care oferă acces la informație, de entități precis individualizate și relativ izolate în exercitarea activităților lor. Sunt obligate să comunice, să colaboreze, să fie complementare în activitățile de informare cu alte instituții similare, să faciliteze accesul la informații care nu sunt obligatoriu regăsite în propriile colecții. O paradigmă importantă ar fi paradigma tehnicistă conform căreia toate procesele de creare, prelucrare, organizare, comunicare, utilizare a resurselor informaționale și documentare sunt condiționate de utilizarea unei infrastructuri TIC (Tehnologiile Informației și Comunicării) și prin urmare, toți cei care au nevoi de document și informație sunt obligați să își definească și să asimileze noi competențe în acord cu această condiționare TIC. Tot această influență TIC a determinat ca modelele de comunicare consacrate să fie bulversate și să se impună modele de comunicare noi, fără echivalent tradițional sau care asimilează în proporții diferite modelele tradiționale. (de ex. comunicare electronică permite depășirea barierei spațiu – timp). Nu în ultimul rând, se remarcă o diversificare și extindere a comunității profesionale a științelor informării. Dacă până în ultimele decenii ale secolului XX, profesiile care operau cu informația erau preponderent din domeniul științelor umaniste se remarcă în ultimele trei decenii o tehnicizare, standardizare și internaționalizare a acestor profesii fiind necesare competențe noi care modifică conținutul acestora dar și apariția de profesii noi fără echivalent tradițional.
Structurile de Informare și Documentare (SID) și în principal bibliotecile au menirea de a constitui, prelucra, conserva și valorifica resursele informaționale și documentare ale unei comunități fie ea locală sau regională (bibliotecile publice), fie o comunitate specifică (biblioteci școlare, universitare sau specializate) sau chiar o la nivelul unei țări (biblioteci naționale). În împlinirea misiunii lor, bibliotecile de-a lungul timpului, au fost nevoite să se adapteze permanent la schimbările societății impuse de noi cerințe de informare și documentare, de evoluția cercetării științifice și profesionale de dinamica tehnologiilor implicate, etc. și să rămână astfel, principalele structuri instituționale păstrătoare ale memoriei comunității deservite și furnizoare de resurse informaționale și documentare pertinente. De-a lungul timpului, pentru a putea răspunde provocărilor societății, bibliotecile și-au definit și redefinit misiunea, și-au diversificat oferta de produse și servicii astfel încât să corespundă cerințelor și nevoilor de informare ale utilizatorilor, și-au modelat și actualizat permanent conținutul activităților biblioteconomice și implicit s-au diversificat și specializat profesiile din domeniu.
Patrimoniul documentar cultural și științific reprezintă creația intelectuală în formă tipărită menită a exprima moștenirea culturală, artistică, științifică a unei comunități locale, regionale sau naționale și care contribuie la definirea și exprimarea identității acelei comunități atât în prezent cât și pentru generațiile viitoare. Problematica urmărită în activitatea de cercetare vizează definirea patrimoniului documentar și precizarea particularităților patrimoniului documentar în format tradițional și în format digital; constituirea patrimoniului documentar tradițional (fluxul documentar la nivelul bibliotecilor: analiza comunității deservite, dezvoltarea colecțiilor, prelucrarea publicațiilor, comunicarea documentelor și resurselor informaționale, prezervarea, conservarea, restaurarea documentelor); patrimoniul documentar digital; valorificarea patrimoniului documentar la nivel local, regional, național și integrarea acestuia în patrimoniul universal.
Patrimoniul documentar exprimă două mari aspecte: 1) este referențialul documentar al comunității deservite (locale, regionale sau naționale) și reprezintă moștenirea culturală și științifică pentru generațiilor viitoare; 2) este sursa principală de informare și documentare pentru comunitatea deservită și sub acest aspect, sprijină funcțiile educativă, culturală, științifică, socială a bibliotecilor și a altor structuri de informare și documentare.
Accesibilitatea, utilizarea patrimoniului documentar a colecțiilor bibliotecilor, a produselor și serviciilor oferite de aceste instituții sunt determinate de măsura în care standardele și normele de lucru în domeniile Biblioteconomie și Știința Informării sunt folosite astfel încât resursele informaționale și documentare să fie corect și precis semnalate și ușor accesibile utilizatorilor precum și de nivelul de instruire a acestora din urmă astfel încât să aibă cunoștințele teoretice și competențele practice care să le permită să formuleze corect o nevoie de informare, să identifice sursele de informare, să localizare resursele informaționale și documentare necesare, să evalueze resursele adecvate temei lor de cercetare, să utilizeze informația într-un demers bibliografic și de cercetare corect, să înțeleagă aspectele morale și etice care însoțesc informația. Toate aceste sunt abordate la nivel teoretic de domeniile Informare – Documentare și Științele Informării și Comunicării.
Dincolo de cercetare teoretică corespunzătoare domeniilor abordate, am urmărit de fiecare dată și aspectul practic, măsura în care evoluția domeniilor sub aspect teoretic determină, în instituții din România, evoluția activităților patrimoniale și de informare și documentare precum și evoluția profesiilor specifice. Cercetarea aplicativă este exemplificată prin proiectele de cercetare în care am fost implicată precum și prin activitatea efectivă într-o bibliotecă reprezentativă la nivel național și într-un centru de informare și documentare specializat.
Parcurs profesional
Pentru a nu dubla informația deja prezentă în dosarul de abilitare, voi detalia selectiv câteva informații din CV, ca exemple de contribuții relevante și originale ce probează capacitatea de a dezvolta o carieră academică, științifică și profesională independentă.
Studii:
In perioada 1990 –1994 am urmat cursurile Universității din București, Facultatea de Litere, Secția de Bibliologie și Știința Informării. Am absolvit în 1994 ca șef de promoție.
Am urmat în paralel cursurile (1989 –1994) Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanțe- Bănci- Contabilitate.
Am urmat și cursuri de nivel postuniversitar în perioada 1994 – 1996: Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Secția Comunicare Socială și Relații Publice.
In octombrie 1996 am fost înmatriculată la doctorat în domeniul Filologie, Specializarea Bibliologie avându–l ca îndrumător științific pe Profesor dr. Dan Horia Mazilu.
In 1998, în baza unui acord de cotutelă încheiat între Universitatea din București și Universitatea Bordeaux 3 din Franța, am fost înmatriculată la universitatea franceza ca doctorand în domeniul Științelor Informării și Comunicării. Am beneficiat de doua stagii de cercetare la Universitatea Bordeaux 3 reușind astfel sa finalizez teza de doctorat.
In iunie 2001, ca urmare a susținerii publice a tezei “Utilizarea Noilor Tehnologii ale Informării și Comunicării în mediul Universitar-Aspecte ale formării unei culturi informaționale” am obținut titlurile științifice: Doctor în Filologie, din partea Universității din București; Doctor în Științele Informării și Comunicării, din partea Universității Michel de Montaigne, Bordeaux 3 din Franța.
Funcția și locul de muncă:
În octombrie 1994 am fost angajată, prin concurs, ca preparator la Catedra de Bibliologie și Știința Informării, la departamentul cu același nume a cărui absolventă sunt, din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București. Am parcurs traseul universitar fiind asistent (1997 -2000), lector (2000 -2004) și în prezent conferențiar (2004 – ). În paralel, am lucrat și în Structuri de Informare și Documentare: director general – Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, CDCAS București, instituție de informare și documentare specializată (2001 -2007); director general – Biblioteca Națională a României (2007 – 2014)
Activitatea didactică :
Ca preparator, asistent, lector, și apoi conferențiar universitar la specializarea Biblioteconomie și Știința Informării (devenită acum Științele Informării și Documentării), din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București am susținut cursuri și seminarii din aceste domeniile specifice. Am început cu discipline din subdomeniul prelucrării documentelor (Teorii și Tehnici de Catalogare și Indexare; Comunicarea și Descrierea documentelor, Publicații seriale) și am continuat cu discipline din subdomeniul informaticii aplicate în biblioteconomie și științele informării (Automatizarea bibliotecilor; Sisteme și programe integrate; Sisteme automatizate de informare, Colecții și biblioteci digitale, Documente electronice, Regăsirea informației în Internet, Teorii și practici de Informare și Documentare).
După înscrierea la doctorat am devenit titular de curs. Am realizat și dezvoltat cursurile : Organizarea Colecțiilor. Cataloage. Fișiere de Autoritate; Publicații seriale. In toate disciplinele predate am urmărit asimilarea Tehnologiei Informației și Comunicării în tematica specifică din domeniul Științelor Informării având în vedere și interdisciplinaritatea celor două domenii. Am inclus în programa analitică aspecte privind cataloagele electronice, cataloage accesibile prin Internet, fișiere de autoritate, servicii de referințe electronice ; publicații seriale electronice ; prelucrarea documentelor electronice. Începând cu anul 2004, când am dobândit titlul de conferențiar universitar am devenit titular de curs la masteratul de specialitate. De asemenea, am realizat, dezvoltat și publicat cursuri în care am asimilat cercetările teoretice și aplicative din domeniu și am realizat și îndrumare de seminar și lucrări practice.
În perioada 2002 – 2006 am fost cadru didactic asociat la Facultatea de Biblioteconomie a Universității din Oradea, titular al cursurilor de Automatizarea Bibliotecilor; Rețele de Informare ; Managementul Informației. Experiența de a preda discipline similare și discipline apropiate în conținut la Facultăți de Biblioteconomie din România mi-a permis să am o contribuție în uniformizarea planurilor de învățământ și a programelor analitice precum și a tematicii examenului de licență. De-a lungul activității de cadru didactic la Departamentul de Biblioteconomie și Știința Informării am participat la manifestări științifice, dezbateri, pe teme de învățământ biblioteconomic (cu participare națională și internațională) organizate de universitățile din Cluj – Napoca, Târgoviște, Oradea, Iași, București.
In fiecare an universitar contribui la organizarea și îndrumarea practicii de specialitate a studenților secției de Biblioteconomie și Știința Informării și a masteratului Gestiunea Informației în Societatea Contemporană. Sunt coordonator de lucrări de licență și masterat; referent și coreferent pentru lucrări de licență și masterat; membru în comisii de evaluare referate de doctorat, referent pentru lucrări de doctorat; membru în comisii de licență pentru învățământul de stat; membru în comisii de examinare pentru concursuri didactice (preparator, asistent și lector, conferențiar); evaluator ARACIS.
Activitatea științifică:
Activitatea didactică și de cercetare s-a concretizat în 20 cărți și peste 150 de articole și studii publicate în reviste de specialitate precum și în 21 de proiecte de cercetare naționale și internaționale. Am editat zece cărți de autor, șapte cărți în calitate de coautor, o traducere a unei lucrări fundamentale în domeniul științelor informării, lucrări care sintetizează și prezintă preocupările de cercetare: Utilizarea Noilor Tehnologii ale Informării și Comunicării în mediul universitar; procesele biblioteconomice – abordare în contextul noilor tehnologii; documente electronice; publicații seriale – abordare în context tradițional și electronic, informare și documentare în context tradițional și electronic, resurse Internet și practici de informare, colecții și biblioteci digitale.
Utilizarea Noilor Tehnologii ale Informării și Comunicării în mediul universitar: aspecte ale formării unei culturi informaționale, apărută la Editura Universității din București în 2002, este teza de doctorat și prezintă cercetarea privind relația dinte formarea universitară și TIC dintr-o perspectivă nouă la nivel național și destul de recentă și la nivel internațional. Este vorba de cultura informațională sau cultura informației, concept care înglobează alături de sensul binecunoscut de cultură și sensurile de alfabetizare informațională și instruire informațională și prin care se urmărește dezvoltarea de programe și proiecte care să uniformizeze și să susțină metodele și tehnicile de cercetare și de activitate intelectuală în scopul îmbunătățirii activităților formative didactice și de cercetare dar și în scopul mult mai general de a asigura tuturor cetățenilor o egalitate de șanse într-o lume dinamică, sub influența TIC și cu reale tendințe de globalizare. Cercetarea a urmărit influența TIC în mediul universitar (activitate didactică și de cercetare, biblioteci; studenți, cadre didactice, cercetători), mediul electronic și practicile de informare și comunicare, cultura informației în mediul universitar (modele, standarde, referențiale, tutoriale, integrare în curricula universitară, cercetare aplicativă). Lucrarea a reprezentat prima lucrare din România care a abordat această tematică și în anul următor (2003), problematica culturii informației în mediul universitar a fost reluată și publicată la Editura Tehnică cu titlul Informația și formarea universitară.
Lucrarea Publicații seriale: aspecte privind prelucrarea în context tradițional și electronic. (București: Editura Universității din București, 2002) abordează, din domeniul biblioteconomic, cel mai complex aspect, acela al publicațiilor periodice. Complexitatea este dată de faptul că acest tip de document este extrem de eterogen datorită unor caracteristici specifice precum periodicitatea, diversitatea tipologică, identificare și numerotare, durata de apariție, etc. Toate aceste caracteristici determină o abordare biblioteconomică specifică în achiziție, prelucrare, comunicare și utilizare, conservare. Lucrarea a devenit lucrarea de referință în România pentru problematica publicațiilor seriale.
Din lucrările de autor mai recente, remarcăm Resurse Internet și practici de informare (București: Editura Universității din București, 2011) și Colecții și biblioteci digitale ( București: Editura Universității din București, 2011). Sunt două lucrări complementare care abordează pe cât complet cu putință, problematica documentelor digitale și a informării și documentării în mediul Internet. Sunt prezentate normele și standardele pentru documente electronice, teorii și bune practici în constituirea bibliotecilor și colecțiilor digitale, funcțiile Internetului și ale spațiului web, metode și tehnici de regăsire a informației, evaluarea resurselor digitale, prezervarea, conservarea, arhivarea documentelor digitale.
Cărțile scrise în colaborare (Catalogarea Standardizata a documentelor. Reguli de aplicare a ISBD (M) și ISBD(S); Catalogarea Standardizata a documentelor monografice. Reguli de aplicare a ISBD (M); Aspecte ale regăsirii resurselor informaționale electronice; Informare și Documentare în context tradițional și electronic. Metode specifice de muncă intelectuală) au avut ca scop principal susținerea activității didactice și profesionale devenind instrumente de lucru pentru studenții Secției de Biblioteconomie și Știința Informării de la București și de la specializări similare din țară precum și pentru bibliotecari și specialiști în știința informării.
Am participat la realizarea a peste 30 lucrări de cercetare și documentare în domeniul construcțiilor, arhitecturii și urbanismului. Sunt lucrări de tipul cercetărilor documentare care se realizează de echipe de cercetare interdisciplinare și au ca finalitate asigurarea, în forma sintezelor documentare sau chiar a mini-bazelor documentare, a documentației necesare realizării unei lucrări ample de cercetare, a fundamentării unei decizii legislative în domeniu, a armonizării legislației românești cu legislația Uniunii Europene. Asemenea lucrări sunt supuse avizării în Comitete Tehnice de Specialitate constituite din specialiști recunoscuți în domeniul respectiv. O parte dintre aceste cercetări documentare au fost publicate ca lucrări colective. Exemplificăm prin următoarele lucrări: Identificarea surselor de informații și documente privind patrimoniul construit din România [Resursă electronică] [CD-ROM] / Tîrziman Elena, Bara Simona, Budișteanu Ileana, …. – (București : Editura CDCAS, 2009, ISBN 978-973-88607-5-9); Sistem național unitar de gestionare a informațiilor publice, tehnice și științifice în urbanism, arhitectură și construcții [Resursă electronică] = Unitary national management system of public, tehnical and scientific information in urban planning, architecture and construction [CD-ROM] / Tîrziman Elena, Dumitru Alexandru, Bălan Luminița, …. –(București : Editura CDCAS, 2009, ISBN 978-973-88607-2-8); Sistemul informațional național pentru managementul infrastructurii de evaluare și certificare în industria construcțiilor – SICERT [Resursă electronică] [CD-ROM] / Tîrziman Elena, Bălan Luminița, Stroe Eugen, …. –(București : Editura CDCAS, 2009, ISBN 978-973-88607-8-0).
Cercetarea aplicativă s-a realizat ca urmare a participării la 21 de proiecte de cercetare, naționale și internaționale, majoritatea interdisciplinare dar care au abordat teme de Științele Informării, TIC, vizând realizarea de sisteme informatice de informare și documentare, baze de date, informatizarea bibliotecilor, valorificarea patrimoniului documentar cultural și științific, realizarea de infrastructuri de informare și comunicare pentru diferite domenii științifice și profesionale, etc. În calitate de director de proiect de cercetare, am coordonat echipe de lucru interdisciplinare, am definit planul de activitate și am proiectat bugetul în funcție de obiectivele de cercetare stabilite, am urmărit îndeplinirea obiectivelor, am stabilit comunicarea cu autoritatea contractantă etc.
Exemplificăm cu o parte din proiectele pentru a ilustra tematica de cercetare abordată, dimensiunile și importanța proiectului, nivelul de implicare în cercetarea respectivă:
Itinéraires Balkaniques – Collection numérique en réseau. Parteneri: Biblioteca universitară „Sf. Kliment Ohridski”din Sofia, Bulgaria; Biblioteca universitară „Svetozar Markovic” din Belgrad, Serbia; Biblioteca Națională a României din București, România; AUF-BECO (Agence Universitaire de la Francophonie, Bureau Europe Centrale et Orientale). Proiectul a avut ca obiectiv identificarea, digitizarea, realizarea descrierilor și studiilor critice, publicarea într-o colecție digitală a lucrărilor literare și socio-umane în limba franceză din cele trei țări balcanice și realizarea astfel a unei infrastructuri digitale pentru activitatea didactică universitară. Am fost responsabil de proiect din partea României. Proiectul s-a derulat în perioada 2011-2012.
Reunion of Dispersed Content: Virtual Evaluation and Reconstruction – REDISCOVER. Proiect realizat în cadrul programului european Culture Programme (2007- 2013). Parteneri: Biblioteca Națională a Cehiei, Biblioteca Națională a Poloniei, Biblioteca Națională a Lituaniei, Biblioteca Națională a României. Proiectul a avut ca obiectiv reconstituirea în spațiul digital culturii și civilizației europene de la sfârșitul perioadei medievale și începutul perioadei moderne din perspectivă documentară evidențiindu-se fenomenele de circulației a cărții. Am fost responsabil de proiect din partea României. Proiectul s-a derulat în perioada 2008-2010.
Valorificarea și managementul patrimoniului construit în context intercultural – PATRIVAL. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS, Institutul național de cercetare-dezvoltare pentru urbanism și amenajarea teritoriului, URBANPROIECT, Universitatea din București (Facultatea de Geografie), Academia de Studii Economice, SC. Arbore Verde – societate specializată în dezvoltarea de soft, în cadrul PNCDI2. Am fost director de proiect. Proiectul s-a derulat în perioada 2008-2011.
Evaluarea calității și performanțelor bibliotecilor on-line – LibEval. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI, București, Biblioteca Academiei Române, în cadrul PNCDI2. Obiectivul proeictului a fost stabilirea criteriilor, normelor de evaluare a bibliotecilor electronice. Am fost membru în echipa de cercetare. Proiectul s-a derulat în perioada 2007-2010.
Sistem național unitar de gestionare a informațiilor publice, tehnice și științifice în urbanism, arhitectură și construcții – URBACT-RO. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS, București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și SC. Arbore Verde –societate specializată în dezvoltarea de soft, în cadrul Programului Național Cercetare de Excelență. Am fost responsabil de proiect din partea partenerului CDCAS. Proiectul s-a derulat în perioada 2006-2008.
Sistem Informațional Național pentru Managementul Infrastructurii de Evaluare și Certificare în Industria Construcțiilor – SICERT. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS, București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și SC. Arbore Verde – societate specializată în dezvoltarea de soft, în cadrul Programului Național Cercetare de Excelență. Am fost director de proiect. Proiectul s-a derulat în perioada 2005-2007.
Sistem național de management al resurselor digitale în știință și tehnologie bazat pe structuri GRID – SINRED. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București, Universitatea Politehnică, București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Național de Informare și Documentare, în cadrul Programului Național Cercetare de Excelență. Am fost membru în echipa de cercetare. Proiectul s-a derulat în perioada 2005-2008.
Proiect prototip pentru servicii publice în bibliotecile informatizate – PROSEBA. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București și Universitatea Politehnică București, în cadrul Programului Național RELANSIN. Am fost membru în echipa de cercetare. Proiectul s-a derulat în perioada 2004-2006.
Sistem specializat de informare pentru realizarea bazelor de date urbane. Proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București, în cadrul Programului National AMTRANS. Am fost director de proiect. Proiectul s-a derulat în perioada 2003-2005.
ESTURBANDATA- rețeaua structurilor de informare, documentare, cercetare, formare profesională din domeniul urbanism, arhitectură și amenajarea teritoriului din Europa Centrală și de Est. Proiect realizat prin colaborarea bilaterală între CDCAS-București și CDU-Paris, Franța. Proiectul a facilitat integrarea României, prin Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS București în structura europeana URBAMET care constituie rețeaua (și consorțiul) structurilor de Informare și Documentare din domeniul urbanismului din Europa. Am fost director proiect. Proiectul s-a derulat în perioada 2003- 2005.
Muleta- lexic multilingv informatizat in domeniul arhitecturii și urbanismului http://www.muleta.org Proiect realizat prin colaborarea bilaterală între CDCAS-Bucuresti și CDU-Paris, Franța în cadrul Consorțiului Internațional MULETA . Am fost director proiect. Proiectul sa derulat în perioada 2003- 2004.
CIBERPROF- Universitate Virtuală, proiect internațional coordonat Universitatea Bordeaux III, Franța. Au participat cadre didactice și cercetători din domeniul Științelor Informării din instituții de învățământ superior membre AIESI (Association Internationale des Ecoles des Sciences de l`Information) din Franța, România, Elveția, Liban, Tunis, Senegal. Proiectul s–a derulat sub egida AUPELF. Am fost membru în echipa de cercetare. Proiectul s–a derulat în perioada 1997- 2000.
DECID- Definirea Eurocompetentelor în Domeniul Informării și Documentării, proiect internațional realizat de Asociațiile profesionale de informare și documentare din Franța, Belgia, Anglia, Cehia, Spania, Germania, Elveția și România. Am fost membru în echipa de cercetare. Proiectul s–a derulat în perioada 1998-2000.
Informatizarea bibliotecilor din România, proiect realizat în cadrul Catedrei de Bibliologie și Știința Informării. Proiectul a avut ca obiectiv determinarea stadiului de informatizare a bibliotecilor în România în anul de referință 1996 (bibliotecile privite ca structuri de informare și documentare dar și din perspectiva proceselor biblioteconomice) precum și trasarea direcțiilor de dezvoltare în vederea asimilării TIC. Am fost membru în echipa de cercetare. Proiectul s-a derulat în perioada 1996-1998.
Rezultatele activităților de cercetare au fost prezentate la numeroase simpozioane, sesiuni de comunicări naționale și internaționale, mese rotunde, ateliere de lucru.
La nivel național, am participat la manifestări științifice organizate de universitățile din București, Iași, Târgoviște, Oradea, Cluj, Timișoara, Sibiu; la manifestări științifice organizate de asociații profesionale precum InfoDocRom (Asociația profesioniștilor în Informare și Documentare din România), ABIR (Asociația Bibliotecarilor din Învățământ din România), ABBPR (Asociația Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din Învățământ din România).
La nivel internațional, am participat la manifestări științifice și profesionale organizate de universități, institute de cercetare și documentare, asociații și organizații profesionale din Franța, Marea Britanie, Germania, Spania, Danemarca, Rusia, Moldova, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Croația, Maroc, Tunis, Azerbaijean, Finlanda, Cehia, Polonia, Bulgaria, etc.
Recunoașterea profesională:
De-a lungul activității mele profesionale și științifice am fost și sunt membră în diverse asociații profesionale, comitete tehnice și științifice, colegii editoriale ale unor prestigioase reviste de specialitate. De exemplu, sunt membru fondator al Centrului de Cercetare pentru Informație digitală – DIGINFO din Universitatea din București, Facultatea de Litere. În perioada studiilor doctorale la Universitatea Bordeaux III am fost acceptată în echipa de cercetare CEM-GRESIC (Centre d’Études Médias – Le Groupe de Recherche dans la Communication et la Science de l’Information), Université Bordeaux III, coordonator Prof. univ. Dr. Roland Ducasse (1998-2002). Am fost membru evaluator în Comitetul Tehnic de Specialitate CT-S2 – Informatizare, Bănci de date specializate. Ordin MLPTL nr. 262/01.03.2002 (2002-2007). În prezent sunt membru în ISSN Governing Board (Organizația Internațională pentru Control Bibliografic Universal al publicațiilor seriale). De asemenea, sunt membră în colegiile editoriale ale nouă reviste de specialitate precum și evaluator ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), domeniul Științele Comunicării și Informării, Biblioteconomie.
Recunoașterea profesională poate fi apreciată și din perspectiva premiilor, diplomelor, ordinelor și medaliilor primite. În 2006 am primit Premiul Universității din București pentru activitatea de cercetare. Patriarhia Română mi-a conferit ORDINUL „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În 2012, am fost desemnată ”Personalitatea anului pentru o Românie Europeană” de către Fundația Eurolink. De asemenea, mi-au fost oferite peste 20 de diplome și medalii de recunoaștere a activității de către universități, asociații profesionale, instituții publice.
Această redare a parcursului meu profesional sintetizează o carieră de peste 20 de ani dedicată activității didactice în învățământul superior și cercetării.
1. BIBLIOTECONOMIA – DOMENIU FUNDAMENTAL AL GESTIONĂRII PATRIMONIULUI DOCUMENTAR
1.1. Patrimoniu documentar
Unul din elementele care contribuie esențial în definirea identității unui neam, a unui popor este patrimoniul său. Patrimoniul documentar și gradul de acces la acesta joacă un rol însemnat și în determinarea nivelului de civilizație a acelui popor. Bibliotecile sunt instituții fundamentale care contribuie la constituirea și valorificarea patrimoniului documentar al unei comunități și direct și indirect la educarea populației. Pentru a înțelege corect aspectele care reflectă teoriile și practicile din domeniul patrimoniului documentar scris, se impun o serie de delimitări terminologice.
Conform Codului francez al patrimoniului, prin patrimoniu se înțelege ansamblu de bunuri mobile și imobile, aflate în proprietate publică sau privată, care prezintă un interes istoric, artistic, arheologic, estetic, științific sau tehnic (Code de patrimoine, 2010). Bibliotecile constituie un capitol distinct și relevant în acest act legislativ exprimând astfel importanța lor în constituirea și administrarea patrimoniului cultural mobil. Definiția Unesco, extinde sensul conceptului de patrimoniu cultural incluzând și patrimonial imaterial și intangibil precum manifestările etnografice, muzicale sau altfel spus, tot ce reflectă viața culturală a unei comunități atât în trecut cât și în prezent (UNESCO, 2014). Ambele definiții contribuie la clarificare conceptului de patrimoniu cultural completându-se reciproc. În opinia noastră, patrimoniul documentar cultural și științific reprezintă creația intelectuală în formă tipărită menită a exprima moștenirea culturală, artistică, științifică a unei comunități locale, regionale sau naționale și care contribuie la definirea și exprimarea identității acelei comunități atât în prezent cât și pentru generațiile viitoare (Tîrziman, 2014.d).
1.1.1. Procese biblioteconomice – constituire, prelucrare, comunicare, prezervare a patrimoniului documentar și științific
Bibliotecile și centrele de informare și documentare au menirea de a asigura transferul de informație către diferite tipuri de utilizatori contribuind astfel la procesul cunoașterii și implicit la progresul societății. Transferul de informații se realizează printr-o succesiune de activități care exprimă activitatea oricărei biblioteci (Tîrziman, 2000.a):
– Identificarea resurselor informaționale constituie prima etapă a oricărui proces de transfer informațional. Identificarea resurselor informaționale nu are în vedere numai acele informații disponibile pe o piață consacrată a documentelor (librării, anticariate, edituri, producători de alte tipuri de documente etc.), ci și informațiile existente în alte structuri documentare sau în mediul digital (facilitându-se în caz de nevoie transferuri informaționale între biblioteci sau împrumutul interbibliotecar).
– Selecția decide care anume din resursele informaționale adecvate identificate vor fi achiziționate de bibliotecă. Selecția este o etapă foarte importantă întrucât calitatea acestei activități determină calitatea colecțiilor constituite. De aceea este necesară o politică de selecție care să coroboreze nevoile utilizatorilor cu structura și continuitatea colecțiilor de bibliotecă.
– Achiziția reprezintă procesul prin care documentele selectate intră în posesia bibliotecilor. Este procesul care pune în legătură bibliotecile cu furnizorii de documente și care implică o serie de proceduri atât biblioteconomice cât și economice și legislative. (Achiziția include și donațiile, transferurile, includerea în colecții a documentelor realizate de bibliotecă și orice altă formă de intrare fără plată a documentelor în colecții).
– Organizarea fondurilor documentare are în vedere prelucrarea documentelor (catalogare, indexare, cotare) și constituirea cataloagelor de bibliotecă. Eficiența unei colecții este determinată și de modul în care sunt prelucrate documentele și apoi reflectate în cataloage.
– Depozitarea documentelor trebuie să se facă în spații în care se poate asigura un microclimat corespunzător. În cazul deteriorării documentelor trebuie să se asigure recondiționarea acestora iar în unele cazuri să se realizeze chiar restaurarea după anumite tehnici precis stabilite. Pentru a împiedica deteriorarea (sau chiar distrugerea) unor documente, multe biblioteci preferă să realizeze documente de substituție.
– Produse de informare dintre cele mai diverse se realizează pe baza colecțiilor de bibliotecă: bibliografii, sinteze, rezumate etc. Acestea reprezintă un mod de a arăta utilitatea colecțiilor și de a veni în întâmpinarea nevoilor de informare ale utilizatorilor sau de a răspunde unor asemenea nevoi de informare precis exprimate.
– Comunicarea documentelor reprezintă procesul prin care se realizează efectiv transferul de informații de la structurile documentare către utilizatori. Comunicarea documentelor se realizează în mai multe moduri începând cu lectura în săli special amenajate, împrumutul la domiciliu și terminând cu împrumutul interbibliotecar care se realizează între biblioteci și nu implică persoane fizice. Aceasta este faza în care utilizatorii sunt în contact direct cu colecțiile bibliotecilor solicitând documente primare (sau alte produse de informare) în funcție de necesitățile lor de informare.
– Diseminarea, valorificarea documentelor și informațiilor sau folosirea acestora de către utilizatori potrivit scopurilor lor închide cercul transferului de informații. Prin valorificarea informațiilor se obțin noi informații, noi cunoștințe care pot fi apoi regăsite în documente pe o piață specifică și care vor fi identificate de către structurile documentare pentru a fi utilizate într-un proces de transfer de informații.
Prin urmare, transferul de informații este un proces continuu, într-o permanentă dinamică și în care se pornește de la informații și se ajunge tot la informații. Informația este atât materia cât și produsul acestui proces. Trecerea pe un nivel superior de transfer informațional este determinată de calitatea și de modul de valorificare al informațiilor. Progresul societății este asigurat de cunoștințe și nu de informații adică de acele informații care aduc un plus de cunoaștere în realitatea existentă.
Bibliotecile trebuie să se implice în transferul informațional atât cantitativ cât mai ales calitativ, pentru a ajuta utilizatorii să valorifice într-o cât mai mare măsură informațiile astfel încât să obțină noi cunoștințe nu numai noi informații.
În procesul de transfer de informații trebuie să existe o politică clară, proceduri, personal specializat pentru fiecare etapă operațională. De asemenea, trebuie să se realizeze o coroborare între resursele de care dispune biblioteca și activitățile pe care le desfășoară. Acesta este aspectul managerial și administrativ al transferului de informații.
a. Constituirea colecțiilor este o activitate complexă și cu rol determinant în stabilirea profilului colecțiilor și a adecvării și utilității acestora pentru utilizatorii bibliotecilor. În literatura de specialitate, constituirea colecțiilor este regăsită prin conceptul de „dezvoltarea colecțiilor”. Dezvoltarea colecțiilor constituie una din cele mai importante activități de bibliotecă și în egală măsură, un domeniu de bază al biblioteconomiei și al managementului resurselor de informare. Edward Evans definește dezvoltarea colecțiilor ca: “un proces de evaluare a modului în care colecțiile de bibliotecă se integrează în resursele comunitare de informare și răspund nevoilor utilizatorilor și corectarea anumitor deficiențe în completare, dacă ele există” (Evans; Zarnosky Saponaro, 2005).
Dezvoltarea colecțiilor este procesul de concretizare a nevoilor de informare ale utilizatorilor, de întâlnire a acestor nevoi cu documentele de bibliotecă într-o manieră eficientă și economică folosind resursele interne și externe ale organizației. Dezvoltarea colecțiilor este un serviciu complex constituit din mai multe procese, fiecare având tendința de a se dezvolta independent. Poate fi reprezentat grafic astfel (Evans; Zarnosky Saponaro, 2005):
COMUNITATEA
Analiza comunității
Evaluarea Politica de
selecție
Personalul
de
bibliotecă
Eliminarea Selecția
Achiziția
Potrivit acestei reprezentări, dezvoltarea colecțiilor este un proces circular, dinamic, influențat de schimbările din mediul și comunitatea deservită. Componentele procesului de dezvoltare a colecțiilor au tendința de a se dezvolta independent. De exemplu, achiziția este privită ca o activitate mult mai concretă, mai practică: este un serviciu specializat care decide cum se realizează achiziția și nu ce se achiziționează (selecția decide ce se achiziționează și ce nu).
Pentru a putea furniza utilizatorilor informațiile necesare, o bibliotecă trebuie să cunoască foarte bine comunitatea pe care o deservește, să-și structureze colecțiile (prin selecție, achiziție, deselecție, evaluare), să dispună de un personal specializat și de anumite resurse, toate acestea încadrate într-un context managerial adecvat.
Analiza comunității. Determinarea nevoilor de informare ale utilizatorilor
Prima datorie a unui bibliotecar este aceea de a investiga nevoile de informare ale utilizatorilor pe care biblioteca îi deservește. Trebuie analizate: tipologia utilizatorilor (populație urbană sau rurală, studenți sau profesori, un grup mic de specialiști sau o instituție de cercetare etc); activitățile existente în comunitatea studiată; interesul general, nivelul de educație, comportamentul comunicațional și informațional, alte caracteristici ale utilizatorilor. Colecțiile bibliotecilor trebuie structurate astfel încât să răspundă nevoilor utilizatorilor. O analiză a comunității ar trebui să furnizeze următoarele date:
– cine sunt utilizatorii de informații?
– care sunt nevoile de informare și de ce?
– determinarea comportamentului informațional
– cerințele formale și informale ale sistemului de informare (valoare, când?, de ce?)
– cum poate fi folosită informația?
– cum se poate realiza transferul de informații?
– care sunt cauzele succesului sau eșecului de informare.
Politica de selecție
Selecția reprezintă totalitatea proceselor intelectuale și practice ce determină decizia de achiziție a documentelor de bibliotecă. Selecția constă în stabilirea unor principii de completare a colecțiilor; informarea bibliografică asupra producției editoriale și asupra posibilităților de achiziție a altor categorii de documente; selecția propriu-zisă sau decizia ce se achiziționează și ce nu. Politica de selecție a unei biblioteci constă, în viziunea lui David Spiller, în stabilirea unui echilibru între educație și loasir (Spiller, 1986). Deși studiile lui s-au realizat pe modelul bibliotecilor publice rezultatele pot fi generalizate și aplicate tuturor tipurilor de biblioteci.
Colecția de bibliotecă este un organism viu și dinamic care pe de o parte se mărește prin achiziția de noi documente iar pe de altă parte îmbătrânește și se impun activități de eliminare, actualizare, acoperire a golurilor, conservare etc.
În literatura de specialitate sunt acceptate următoarele principii de selecție: completarea este determinată de tipul de bibliotecă; completarea este un proces de creștere și de actualizare a fondurilor; completarea este o activitate permanentă și coordonată ; trebuie respectat un raport între exhaustivitate și selectivitate; volumul și rata completării trebuie coroborate cu posibilitățile de stocare, prelucrare și valorificare a documentelor.
Selecția
Selecția propriu-zisă presupune:
– cunoașterea fondului de carte existent;
– cunoașterea producției editoriale;
– cunoașterea colecțiilor celorlalte biblioteci de pe raza comunității deservite;
– cunoașterea resurselor bugetare alocate și a modalităților de achiziție;
– cunoașterea cerințelor beneficiarilor.
Selecția este un proces ce se realizează în mai multe etape (Tîrziman, 2000.a):
– Informarea bibliografică, etapa preliminară în activitatea de completare a colecțiilor. Pentru a se putea decide ce anume se achiziționează este necesar ca cei ce realizează selecția să se informeze asupra producției editoriale ce va apărea; să știe ce anume există pe piață. În funcție de data de apariție a documentelor informarea bibliografică poate fi: informarea bibliografică prospectivă; informarea bibliografică curentă; informarea bibliografică retrospectivă.
– Selecția preliminară: presupune aplicarea criteriilor de selecție. În această etapă se apreciază un document este “absolut necesar”, “folositor, “interesant” sau “indispensabil” pentru bibliotecă.
– Selecția finală: presupune echilibrarea solicitărilor (se stabilesc nr. de exemplare, nr. de titluri) se adaugă noi opțiuni, se corectează erorile, sunt consultați factorii de decizie. Se folosesc cu precădere, criteriile generale de selecție.
Achiziția
Achiziția documentelor este “operația care permite dezvoltarea și actualizarea fondurilor unei biblioteci, ale unui centru sau serviciu de documentare în funcție de natura și obiectivele acestora”. (Regneală, 1995)
Rolul achiziției este de a procura documente pentru bibliotecă, indiferent de suport (documente tipărite, audiovizuale, cartografice etc.). Achiziția documentelor se realizează pe mai multe căi: prin cumpărare (achiziții cu plată); prin schimb de publicații; prin donații și transfer; prin efectul legii depozitului legal.
Eliminarea documentelor din colecția bibliotecilor.
Majoritatea bibliotecilor se confruntă cu o serie de probleme printre care lipsa spațiului, costurile ridicate, rigiditatea sau inadecvarea colecțiilor. Pentru a se încadra în limitele proprii de creștere și pentru a eficientiza colecțiile bibliotecile sunt puse în fața următoarelor alternative: să dobândească noi spații, să împartă colecția în depozite active și depozite pasive, să facă eliminări de documente din colecție. Termenul “eliminare” utilizat în biblioteconomie nu înseamnă doar îndepărtarea definitivă a unor documente din colecție ci și restructurarea acesteia prin constituirea depozitelor pasive ca nivel secundar de acces. Pentru ca activitatea de eliminare să fie eficientă trebuie să fie gândită ca o parte componentă a politicii de dezvoltare a colecțiilor de bibliotecă și să fie inclusă în serviciul de dezvoltare a colecțiilor. Selecția și eliminarea sunt activități similare: amândouă sunt părți necesare ale unui program de dezvoltare a colecțiilor; folosesc aceleași criterii și se bazează pe decizii asemănătoare. Eliminarea se mai numește și “deselecție” (Regneală, 2009).
Punctul de plecare pentru realizarea unei activități de eliminare a unor documente este o evaluare care să ia în considerare o serie de factori printre care: scopurile bibliotecii și modul în care selecția și achiziția s-au subordonat acestor scopuri; capacitatea de stocare; capacitatea de funcționare în viitor cu documente mai puține; indicele de circulație al colecției etc. Se recomandă să fie eliminate documentele nesolicitate; duplicatele; cărțile sau periodicele uzate moral (depășite din punct de vedere al conținutului); edițiile înlocuite; documentele deteriorate; murdare; cu greșeli de imprimare; volumele disparate ale publicațiilor multivolum. Bineînțeles, criteriile stabilite pentru eliminare nu sunt rigide. Decizia trebuie luată pentru fiecare document în parte, în funcție de interesele particulare legate de acel document. Este foarte posibil ca pentru unele documente să nu fie eliminate duplicatele ci, dimpotrivă, să fie luată decizia de multiplicare, iar multe publicații deteriorate fizic să fie supuse operației de restructurare și nu celei de eliminare.
Evaluarea
Cât de folositoare poate fi colecția? Care este mărimea colecției? Cât se cheltuiește pentru dezvoltarea colecției? Acestea sunt câteva din întrebările ce stau la baza unui proiect de evaluare.
Evaluarea este o activitate fundamentală care închide cercul dezvoltării colecțiilor dar este în același timp și punctul de plecare. Există o multitudine de definiții pentru activitatea de evaluare. În general, toate consideră, evaluarea o apreciere privind valoarea unui obiect sau a unei activități. Colecțiile de bibliotecă, structura lor, pot fi apreciate din punct de vedere economic, moral, religios, estetic, intelectual, educativ, politic, social etc. multe biblioteci și centre de informare și documentare sunt interesate de compararea cu alte structuri similare. Datele comparative ajută bibliotecile să-și rezolve o serie din problemele cu care se confruntă.
Evaluarea colecțiilor este o activitate ce necesită timp, ca mai toate activitățile de bibliotecă, dar, numai în acest fel se poate ști cu exactitate care sunt punctele tari și cele slabe ale colecției. Cunoscând cum este în realitate colecția, personalul își poate formula un plan de activitate care să permită dezvoltarea elementelor pozitive și corectarea eventualelor erori sau slăbiciuni ale colecției. Un asemenea plan trebuie să coroboreze obiectivele și scopurile bibliotecii cu nevoile de informare ale utilizatorilor.
b. Prelucrarea colecțiilor și organizarea fondurilor documentare
Documentele achiziționate, înainte de a ajunge la utilizatori, sunt supuse unui proces complex de prelucrare urmat de constituirea cataloagelor de bibliotecă și aranjarea la raft după anumite criterii. Organizarea fondurilor documentare include prin urmare, prelucrarea documentelor, aranjarea acestora la raft după anumite reguli prestabilite și reflectarea colecției în cataloagele de bibliotecă.
Eficiența unei biblioteci este dată și de modul în care sunt organizate fondurile documentare. Prelucrarea documentelor și constituirea cataloagelor de bibliotecă se află în strânsă dependență de infrastructura tehnologică a unei biblioteci dintr-o anumită etapă a dezvoltării sale.
Brigitte Richter definește prelucrarea documentelor ca: “ansamblu operațiilor practice și intelectuale care sunt efectuate din momentul intrării publicației în bibliotecă până la punerea acesteia la dispoziția cititorului” (Richter, 1995).
Prelucrarea documentelor este o activitate specific intelectuală ce constă în identificarea unică și neambiguă a unui document prin autori, titlu, ediție, date de apariție, colecție și, mai ales, în redarea succintă sub forma indicilor de clasificare sau a descriptorilor, a conținutului. Această activitate necesită consultarea permanentă a unor instrumente de referință: tezaure, vocabulare, tabele de clasificare, documente de referință, date de autoritate privind denumirile oficiale de persoane, denumirile de activități, nume geografice etc.
În prelucrarea documentelor de bibliotecă sunt utilizate trei categorii de date:
– Date pentru descrierea fizică a documentelor.
– Date pentru descrierea de conținut a documentelor.
– Date locale.
Descrierea fizică a documentelor este cunoscută sub denumirea de “catalogare”.
Catalogarea reprezintă: “procesul de descriere a documentelor cu toate elementelor de identificare necesare, înregistrarea acestora într-un format bibliografic, crearea și selectarea punctelor de acces (cu excepția celor de subiect)” (Regneală, 1995). Notițele catalografice ale documentelor sunt orânduite conform unor principii standardizate de alcătuire și administrare a cataloagelor de bibliotecă.
Catalogarea unei publicații se va realiza ținând cont de suportul acesteia. În funcție de suport se va alege standardul de descriere bibliografică corespunzător. În România sunt folosite următoarele standarde internaționale de descriere bibliografică: ISBD(M) pentru publicații monografice; ISBD(A) pentru carte veche; ISBD(S) pentru publicații seriale; ISBD(CM) pentru materiale cartografice; ISBD(PM) pentru publicațiile de muzică tipărită; ISBD(NBM) pentru materiale audio-vizuale; ISAD pentru materiale de arhivă; ISBD(CF) pentru fișiere de calculator.
Descrierea de conținut a documentelor se realizează prin indexare. Indexarea reprezintă operația de analiză, descriere și redare a conținutului unui document cu ajutorul unui limbaj documentar sau natural în vederea regăsirii acestuia.
Limbajele de indexare pot fi:
– Limbaje de indexare cu structură ierarhică (clasificările). Conținutul unui document este exprimat prin indici de clasificare preluați din tabele.
– Limbaje de indexare cu structură combinatorie (indexare coordonată). Conținutul unui document este exprimat prin descriptori preluați din liste de termeni, vocabulare, tezaure.
Datele locale care apar în înregistrările bibliografice sunt date de gestiune și evidență (număr de inventar, număr de exemplare etc.), cota, anumite date specifice bibliotecii sau documentului respectiv.
Clasarea sau aranjarea efectivă a documentelor în depozite (pe rafturi) se realizează conform unor anumite reguli. Orice operație de clasare într-o bibliotecă trebuie să țină seama de: respectarea clasărilor anterioare (fără a fi însă o obligativitate); particularitățile impuse de fondurile speciale; coexistența în interiorul aceleiași biblioteci a unor fonduri care impun criterii de clasare diferite; juxtapunerea mai multor criterii de clasare în interiorul aceleiași serii tematice sau pentru același tip de document (Richter, 1995). Orice mod de clasare are atât avantaje cât și dezavantaje, care pot fi de ordin intelectual sau material și țin de cotare, de aranjarea de raft, de căutările la raft, de verificări (inventare) și de eventualele mutări.
c. Accesul la informație. Comunicarea documentelor. Cu excepția documentelor de arhivă, manuscriselor, colecțiilor de cărți rare și a altor documente speciale, documentele de bibliotecă sunt destinate circulației. Comunicarea documentelor și implicit asigurarea accesului la informație constituie una din cele mai importante misiuni a unei biblioteci. Persoanele care frecventează o bibliotecă doresc să poată împrumuta pentru o perioadă de timp cărți sau alte documente pentru a le consulta la domiciliu, asumându-și responsabilitatea pentru acele materiale. Tot comunicare a documentelor este considerată și orice formă de consultate a acestora în spațiul bibliotecii.
Nivelul de acces la documente este stabilit de către fiecare bibliotecă în funcție de tipul de bibliotecă (publică, specializată, etc.); scopurile propuse; structura colecțiilor; starea colecțiilor; spațiul disponibil etc.
Bibliotecile care au ca obiectiv conservarea producției naționale tipărite vor reduce la maxim comunicarea colecțiilor lor (este cazul bibliotecilor naționale). Bibliotecile care pun accent pe protejarea colecțiilor vor fixa mai multe restricții în comunicare punând accent pe consultarea lor în spațiile proprii. Bibliotecile care pun accent pe comunicarea documentelor vor acorda o atenție deosebită împrumutului la domiciliu.
Se disting următoarele moduri de acces la documente:
Accesul indirect. Este caracteristic documentelor așezate în depozite. Bibliotecarul este cel care transmite documentul solicitat utilizatorului. Este necesar să fie indicate cu precizie coordonateale publicației care face obiectul cererii (cota documentului). Această procedură necesită o anumită perioadă de timp de la formularea solicitării și până la primirea documentului.
Accesul semi-direct. Este caracteristic documentelor foarte solicitate. Pentru a scurta timpul de așteptare multe biblioteci constituie depozite active și depozite pasive. În depozite active sunt incluse documentele cele mai solicitate. Pentru acestea ar fi recomandat să se completeze un buletin de cerere simplificat.
Accesul direct. Este modul de consultare cel mai avantajos pentru utilizatori. Acesta își poate alege singur publicațiile direct de pe rafturile bibliotecii. Accesul liber la rafturi cu documente nu este posibil decât dacă acestea sunt așezate după anumite criterii logico-sistematice. Chiar dacă accesul direct atrage după sine o serie de probleme legate de deteriorarea rapidă a documentelor, furtul acestora etc. tot mai multe biblioteci permit accesul liber la cea mai mare parte a colecției. Accesul liber prezintă avantaje atât pentru utilizator cât și pentru bibliotecar. Utilizatorul ia contact cu documentul aflat în ansamblu altor lucrări cu aceeași temă, timpul de așteptare se reduce la maximum iar personalul bibliotecii, mai puțin solicitat se poate orienta către alte activități (Richter, 1995).
În cadrul programului IFLA “Accesul Universal la Publicații”, împrumutul internațional de publicații este un element deosebit de important. Folosirea reciprocă a colecțiilor este un element esențial al cooperării internaționale dintre biblioteci. Principiile și direcțiile împrumutului internațional sunt elaborate de IFLA. Primul regulament de împrumut IFLA datează din 1954. Din 1978 s-a adoptat și o “declarație de principii” în care se detaliază unele aspecte concrete legate de procedurile de împrumut. Pe baza acestei declarații s-a elaborat: “Împrumutul internațional: principii și tehnici de lucru”. Acest document va fi revizuit în 1987, apoi în 2001 și 2009. După acest document se desfășoară și în prezent împrumutul internațional (IFLA, 2014).
d. Prezervarea, conservarea colecțiilor
Rolul bibliotecarului este acela de a constitui colecția, de a crea și menține un microclimat și condiții de exploatare care să poată asigura integritatea acestor colecții pentru o durată cât mai mare de timp. Responsabilitatea bibliotecarului legată de conservarea și prezervarea colecțiilor, intervine în două momente diferite din viața bibliotecilor:
• În faza de concepție și realizare a planurilor de construcție și echipare. Bibliotecile trebuie să-și desfășoare activitatea în spații construite special cu această destinație și nu în spații adaptate sau chiar improvizate. Neglijențele și erorile comise în stadiul de proiectare vor fi foarte greu de îndreptat mai târziu și vor produce disfuncționalități în activitatea bibliotecii.
• În activitatea curentă, în activitatea de menținere a integrității fondurilor printr-o atenție permanentă la dezordine, la atacul agenților chimici, biologici sau mecanici; prin stabilirea anumitor reguli de consultare a documentelor (Tîrziman, 2000.a).
Funcția de conservare este considerată una dintre funcțiile fundamentale ale bibliotecii. Conservarea condiționează transmiterea și difuzarea cunoștințelor prin comunicarea și împrumutul documentelor.
1.1.2 Valorificarea patrimoniului documentar cultural și științific
Valorificarea patrimoniului bibliotecilor se realizează în forme diverse pornind de la semnalarea în cataloage și baze de date, editarea de lucrări de specialitate, organizarea de manifestări culturale tematice, sprijin documentar în realizarea de materiale culturale tipărite sau audio-video de către alte instituții etc. până la implicarea în proiecte naționale și internaționale de prezervare și valorificare a moștenirii culturale naționale.
Comunicarea documentelor de bibliotecă, elaborarea de produse de informare și documentare cu valoare adăugată, furnizarea de servicii specifice de bibliotecă trebuie să respectă cadrul legal al drepturilor de autor și al drepturilor conexe.
Bibliotecile, fiind principalele instituții care gestionează patrimoniul național scris și instituțiile care asigură accesul utilizatorilor la informație, ar trebui să constituie un garant în rezolvarea problemelor legate de copyright, promovarea accesului la informații, promovarea intereselor bibliotecii și ale utilizatorilor de informații la nivel național (Tîrziman, 2008,j).
Elaborarea publicațiilor de informare permite bibliotecilor să-și valorifice fondurile documentare și în același timp ajută utilizatorilor să-și găsească informația utilă în cel mai scurt timp posibil. Bibliografiile sunt cele mai cunoscute publicații de informare. Cererea pentru informația bibliografică a crescut foarte mult în ultimul timp. Bibliotecile trebuie să ofere informație bibliografică de înaltă calitate, cât mai completă și adecvată cerințelor utilizatorilor.
Valorificarea prin digitizare a devenit forma cea mai întâlnită de valorificare a patrimoniului documentar. Avantajele extraordinare oferite de TIC permit bibliotecilor să își extindă către mediul virtual comunitatea deservită, să își facă cunoscute colecțiile dincolo de semnalarea în cataloage și baze de date bibliografice și mai ales, să devină furnizori reali de conținut digital patrimonial.
Colecțiile digitale patrimoniale, realizate pe baza documentelor tradiționale din colecțiile bibliotecii necesită un efort profesional din partea instituțiilor. Chiar daca se realizează cu mijloace proprii, in-house, sau prin externalizarea serviciului de digitizare, aspectele de prelucrare, constituire a colecțiilor, de creare a modalităților de acces și utilizare, aspectele juridice, economice, tehnice și de administrare sunt în responsabilitatea bibliotecilor (Martin; Bermes, 2010).
Implicarea în proiecte de valorificare a patrimoniului documentar prin digitizare, la nivel național sau internațional, contribuie la integrarea bibliotecilor în circuitul cultural și științific și la promovarea moștenirii culturale proprii comunității deservite.
Pe parcursul lucrării vor fi prezentate diverse implicații ale digitizării în valorificarea patrimoniului documentar.
1.1.3. Patrimoniul în mediul digital – TIC în biblioteci
Apariția TIC a reprezentat o mare provocare pentru biblioteci obligându-le să își modifice și adapteze activitățile specifice, să își redefinească misiunea, locul și rolul în societate și în comunitățile deservite. Provocarea a fost cu atât mai mare cu cât, prin specificul lor, bibliotecile au ca obiect de activitate informația și prin urmare, orice modificare în procesele de creare, comunicare, valorificare, conservare, arhivare a acesteia se reflectă direct în activitatea bibliotecilor. Pentru biblioteci și alte structuri de informare și documentare, informatizarea nu a fost o opțiune ci o obligație și trebuie să țină permanent pasul cu dinamica TIC.
a. Informatizarea bibliotecilor
În 1967 Academia Franceză definea informatica drept “știința prelucrării raționale în special prin mașini automate, a informației considerate ca suport al cunoștințelor omenești și a comunicațiilor în domeniul tehnic, economic și social” (apud. Richter, 1995). Definiția implică colectarea, analiza, organizarea și stocarea într-o manieră accesibilă calculatorului, a datelor sub o formă elaborată și convențională denumite informații. Informatica a pătruns în lumea bibliotecilor încă din primii săi ani de existență. De câteva decenii se vorbește de automatizarea sau informatizarea bibliotecilor. Termenii “informatizare” și “automatizare” sunt sinonimi. “Informatizarea” este folosit cu precădere în spațiul francofon iar “automatizarea” este folosit în țările care utilizează limba engleză. În România se vorbește atât de informatizarea cât și de automatizarea bibliotecilor. În esență, un proces de automatizare presupune colectarea unor date, prelucrarea acestora cu ajutorul calculatorului și obținerea unor informații. Informațiile sunt produsul obținut în urma procesului de automatizare dar, în același timp, pot fi date pentru un alt proces de automatizare
Alain Jacquesson în studiul său “L’informatisation des bibliotheques” a identificat următoarele motive pentru care se informatizează bibliotecile (Jacquesson, 1992) :
– Ameliorarea serviciilor tehnice
Informatizarea permite ameliorarea serviciilor tehnice sub aspectul calității activitățiilor efectuate și produselor oferite cât și sub aspectul rapidității, al sporirii eficienței muncii.
– Control costurilor
Este greu de apreciat costul informatizării întrucât la costul hardware-ului și software-ului se adaugă costul activităților propriu-zise, costul noilor servicii oferite, costul întreținerii sistemului, costul actualizării sistemului etc.
– Ameliorarea serviciilor (în special cele pentru utilizatori).
– Îmbunătățirea managementului de bibliotecă.
Informatizarea poate furniza elemente de bază în fundamentarea deciziilor, poate ajuta într-o foarte mare măsură managementul bibliotecii.
– Reorganizarea bibliotecii
Informatizarea produce modificări esențiale în activitatea bibliotecilor. Se modifică activitatea în sine a serviciilor, conținutul diverselor activități și mai ales se produc modificări la nivelul personalului de bibliotecă, a psihologiei acestuia și a relațiilor interpersonale.
– Răspunsul la criza sistemului manual
Este evident faptul că sistemul tradițional, manual al activităților de bibliotecă se află adesea în situații de criză. Solicitările tot mai diversificate ale utilizatorilor, volumul mare de muncă, incapacitatea de a păstra un control permanent și efectiv asupra masei de informații și documente determină o eficiență din ce în ce mai scăzută a sistemelor tradiționale. Informatizarea pare a fi soluția la multiplele probleme cu care se confruntă în prezent bibliotecile.
– Cooperarea
Informatizarea, prin posibilitatea pe care o oferă de legare în rețele permite o reală cooperare între biblioteci. Pe lângă schimbul de documente se realizează, mai ales, schimburi informaționale sau, pur și simplu, informarea din surse externe bibliotecii.
– Informatizarea pentru sine
Crearea de baze de date proprii, arhivarea diverselor informații pot constitui o motivație puternică de informatizare și implicit de dezvoltare a instituției.
Primele activități cu care bibliotecile au început automatizarea au fost gestionarea inventarelor și a cataloagelor pe fișe precum și evidența împrumutului la domiciliu. Primele sisteme automatizate de bibliotecă au fost sisteme pentru circulație deoarece în aceste servicii se intersectau adesea un număr mare de utilizatori cu un volum mare de documente și cu un indice de circulație al acestora ridicat. În faza de început automatizarea bibliotecilor s-a realizat modular și adesea în etape prin programe separate pentru anumite funcții ale bibliotecii. Astfel s-au creat software pentru procesarea în achiziții, controlul serialelor, catalogare, circulație, etc. Dar utilizarea mai multor sisteme independente produce redundanța datelor, dublarea echipamentelor și a eforturilor și implicit creșterea costurilor (Tîrziman, 2005.d).
Chiar dacă este posibilă conectarea de sisteme independente, soluția cea mai eficientă este sistemul automatizat integrat de bibliotecă care să asigure toate funcțiile de bibliotecă. În orice sistem automatizat sunt implicate trei mari componente: hardware-ul sau echipamentul, software-ul sau programele și datele sau informațiile pe care hardware-ul și software-ul le procesează, stochează, disponibilizează.
Informatizare permite bibliotecilor să interacționeze în mediul electronic cu alte instituții implicate în activități patrimoniale, educative și de cercetare. Astfel, într-o primă etapă este necesară informatizarea activităților proprii ale fiecărei biblioteci (de la achiziție până la accesul publicului online la baza de date) urmată de interconectarea bibliotecilor din aceeași rețea – crearea unui sistem de informare la nivelul rețelelor de biblioteci. Bibliotecile pot să se integreze și în sistemele internaționale existente în domeniu, prin intermediul rețelelor automatizate de comunicații. (de exemplu, EUROPEANA). Fără îndoială, informatizarea oferă biliotecilor posibilități nelimitate de dezvoltare. Viitorul va aparține bibliotecilor integrate în sisteme naționale și internaționale de informare, deci acelor biblioteci care oferă posibilități nelimitate de informare, care oferă produse informaționale cât mai diferite și cât mai sofisticate.
b. Accesul la baza de date.
Serviciile informaționale oferite de sistemele automatizate integrate de bibliotecă, pe baza accesului la baze de date se pot grupa în două categorii:
– Servicii oferite pe baza datelor stocate în bazele de date proprii :
• Accesul online a publicului la cataloage (OPAC – online public access catalog) Cataloagele informatizate de bibliotecă sunt produsul și în egală măsură, serviciul de informare cel mai important al bibliotecii întrucât sintetizează oferta informațională a bibliotecii și reflectă colecții precum și calitatea activităților bibliotecii. Stocarea și organizarea fondurilor informaționale obținute ca urmare a prelucrării documentelor reprezintă alcătuirea catalogului de bibliotecă. Accesul utilizatorului la cataloage îi furnizează acestuia informația necesară pentru identificarea și obținerea unui document sau informații bibliografice pe un anumit subiect.
• Accesul publicului la baze de date full-text. Bazele de date full-text conțin textul integral al unui document (text scris, imagini grafice, fotografii ce alcătuiesc documentul respectiv). Bazele de date full-text pot conține documente integrale (ziare, cărți), porțiuni de documente (articole, citate, indexuri), planșe, planuri etc., hărți și alte materiale cartografice. Accesul se realizează prin intermediul unor indexuri sau prin intermediul unor cuvinte (nu în mod obligatoriu cuvinte-cheie). În bibliotecile, majoritatea covârșitoare a bazelor de date oferite publicului provine din cumpărarea de la furnizori specializați și doar o mică parte se realizează efectiv de către bibliotecă.
– Servicii oferite pe baza accesului în relațiile de informare automatizate. Asemenea servicii oferă bibliotecilor posibilitatea de a comunica informațional între ele. Comunicarea se realizează prin rețele locale, metropolitane, de lungă destinație sau prin Internet (Saffady, 1994; Tîrziman, 2009.d).
c. Digitizare
Evoluția TIC și în special a Internetului cu toate serviciile sale specifice culminează cu transpunerea în mediul digital a activităților socio-economice și culturale, o adevărată globalizare a industriei informației. Digitizarea constă în transpunerea unui document din format tradițional în format digital, prin diverse mijloace și organizarea documentelor digitizate în colecții sau baze de date. Aproape orice tip de informație poate fi reprezentată în format electronic, digital. Se poate vorbi despre text, imagine fixă sau animată, sunet, multimedia, fotografii, reprezentări grafice, artistice, reprezentări cartografice, proiecte, cărți electronice, aplicații informatice, reprezentări 3D, baze de date, etc. Chiar și unele activități culturale, administrative, educaționale, sociale, economice pot fi transpuse într-un context digital.
Constituirea și valorificarea de colecții și biblioteci digitale reprezintă un demers care integrează un întreg ansamblu de cunoștințe teoretice și de competențe din cele mai diverse domenii, cu precădere din domeniile informaticii, științelor informării și comunicării sau domeniul de specialitate în care se realizează produsul informațional.
Din punct de vedere biblioteconomic, colecția reprezintă un ansamblu coerent de documente, organizate după anumite principii, destinate unei utilizări specifice și care face obiectul unei gestiuni sau modalități de administrare. Fiecare document are un plus de valoare în cadrul acestei entități colective decât luat individual. Această definiție își păstrează sensul și în cazul colecțiilor digitale.
Din punct de vedere al modalităților de constituire, în literatura de specialitate se disting trei tipuri de colecții digitale (Martin; Bermes, 2010):
– Colecții de periodice științifice, baze de date, e-books destinate învățământului universitar și cercetării. Se remarcă un nr. relative mic de distribuitori exclusivi la nivel internațional și cu un nivel mare de autonomie în fixarea prețurilor, a modalităților și condițiilor de consultare a documentelor și arhivelor.
– Oferta culturală digitală, colecții digitale care includ cărți electronice, presa de informare și loisir, muzică, video destinate lecturii publice. Asemenea tipuri de documente se regăsesc pe internet mai ales individual, neorganizate în colecții și adesea, atunci când sunt în acces liber, nu respectă drepturile de autor și drepturile conexe. Colecțiile de acest tip, ca structuri organizate și administrate profesionist își găsesc locul în biblioteci publice, sub formă de împrumut dematerializat (posibilitatea de descărcare sau documente cronodegradabile) sau sunt găzduite pe diferite servere și se găsesc în rețea în aceleași modalități de consultare și utilizare.
– Colecții patrimoniale, colecții de documente digitale realizate de către biblioteci în scopul prezervării și valorificării patrimoniului deținut.
În realizarea unei colecții digitale se au în vedere următoarele principii (Tîrziman, 2011.b):
– digitizarea unui document se realizează respectându-se standardele și normele specifice în funcție tipul de document, starea lui de conservare, echipamentele folosite;
– descrierea documentului digital, adăugarea metadatelor se realizează conform normelor internaționale consacrate;
– un document digitizat este stocat pe un server și poate aparține simultan mai multor colecții digitale diferite;
– o colecție digitală se poate constitui prin aportul multiplu al mai multor parteneri sau colaboratori;
– valorificarea colecțiilor digitale se poate realiza in manieră colaborativă prin asocierea mai multor parteneri sau contribuitori și în forme, produse și servicii cu valoare informațională și documentară adăugată ;
– administrarea colecțiilor digitale se poate realiza autonom, colaborativ sau serviciu externalizat către un prestator specializat.
Chiar dacă realizarea și administrarea documentelor digitale reprezintă o activitate deosebit de complexă și de costisitoare care necesită cunoștințe și tehnologii specifice, patrimoniul documentar al unei biblioteci include obligatoriu și această categorie specifică de documente de bibliotecă alături de documentele tradiționale.
1.1.4. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Din proiectele de cercetare în care am fost implicată, două sunt în acord cu dimensiunea teoretică expusă anterior. Astfel, Informatizarea bibliotecilor din Romania, proiect realizat în cadrul Catedrei de Bibliologie și Știința Informării în perioada 1996 – 1998, a urmărit care este stadiul informatizării bibliotecilor din țară (aspectele de hardware, software, condiții tehnice, financiare, de personal, pregătire de specialitate etc.) și în ce măsură bibliotecile tradiționale întrunesc premisele necesare informatizării lor. Studiul rezultat a fost pentru mulți ani un referențial privind stadiul și condițiile informatizării bibliotecilor din România.
Proiect prototip pentru servicii publice în bibliotecile informatizate – PROSEBA, proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București și Universitatea Politehnica București în cadrul Programului National RELANSIN în perioada 2004 -2006, a avut ca obiectiv definirea și realizarea unui model teoretic, testat în servicii publice de bibliotecă, privind activitățile și serviciile de bibliotecă realizate în context tradițional și electronic. Un set de proceduri specifice au rezultat de asemenea, ca urmare a cercetării.
1.2. Biblioteca – Sistemul Național de Biblioteci
Există o strânsă interdependență între specificul unei biblioteci și comunitatea deservită. Când vorbim de tipuri de biblioteci în Sistemul Național de Biblioteci, vorbim de fapt de instituții care își definesc misiunea, funcțiile și atribuțiile specifice în funcție de cerințele utilizatorilor. Pentru a putea furniza utilizatorilor informațiile necesare, o bibliotecă trebuie să cunoască foarte bine comunitatea pe care o deservește, să-și structureze colecțiile, prin selecție, achiziție, deselecție, evaluare în raport de nevoile reale ale utilizatorilor specifici, să dispună de un personal specializat și de anumite resurse, toate acestea încadrate într-un context managerial adecvat.
Sistemul Național de Biblioteci include următoarele tipuri de biblioteci:
Biblioteca Națională, instituție unică la nivelul unei țări care îndeplinește funcții și atribuții specifice (pe care nici o altă bibliotecă nu are obligativitatea de ale îndeplini). Este vorba de funcția patrimonială care îi permite să realizeze Controlul Bibliografic Național ca parte a Controlului Bibliografic Universal (concretizat în Centrul Național ISBN, ISSN, CIP, Agenție națională de Depozit Legal, Agenția Bibliografică Națională) și funcția metodologică care îi permite să coordoneze, sub aspectul standardelor, normelor, practicilor specializate, celelalte bilioteci din Sistemul Național de Biblioteci.
Bibliotecile universitare, biblioteci de învățământ care sprijină procesul educativ și de cercetare fiind parte integrantă a învățământului superior.
Bibliotecile școlare, sunt de asemenea, biblioteci de învățământ, integrate în structurile de învățământ preuniversitar și au rolul de a sprijini procesul educativ și didactic.
Bibliotecile publice, sunt instituții publice cu rol informațional, cultural, educativ, pentru comunitatea locală deservită. De asemenea, pot avea rol patrimonial pentru aceste comunități.
Bibliotecile științifice au rolul de a sprijini comunitățile științifice și activitățile lor de cercetare.
Bibliotecile specializate pot fi la rândul lor de mai multe tipuri în funcție de comunitatea deservită. De exemplu, biblioteci pentru copii, biblioteci pentru persoane cu nevoi speciale, etc.
1.2.1. Biblioteca – instituție fundamentală în spațiul comunitar
Conceptul de bibliotecă a devenit din ce în ce mai dificil de definit. În acepțiunea clasică, biblioteca este definită prin conceptul de colecție fiind considerată bibliotecă o colecție publică sau privată de documente deținută și administrată de o persoană sau o instituție. Termenul bibliotecă este folosit și pentru a denumi clădirea sau partea din clădire care adăpostește o astfel de colecție. Definiția este corectă dar oarecum simplistă întrucât nu reflectă ce reprezintă o asemenea structură instituțională din punctul de vedere al misiunii sale sociale și al serviciilor pe care le oferă.
De-a lungul istoriei, regăsim biblioteca ca o instituție socială în diferite reprezentări în funcție de nivelul de dezvoltare al societății, de circulația informației, de nivelul de educație al populației. Biblioteca antichității se regăsea lângă temple și în palatele regale și era un simbol al recunoașterii sociale întrucât un regat, o comunitate erau deosebit de apreciate pentru nivelul și valoarea intelectuală datorate colecțiilor documentare deținute și prestigiului cărturarilor săi. Nu de puține ori, documentul scris avea o conotație sacră, iar bibliotecarul se alătura savanților vremii. În perioada medievală, se păstrează și se dezvoltă tradițiile cărturărești, iar bibliotecile sunt prezente preponderent în mănăstiri. Rolul lor nu este doar de păstrător al documentelor vremii, ci prin celebrele scriptorii sunt copiate manuscrise, mare parte din moștenirea antichității fiind salvată în acest fel. Remarcăm și domeniile diverse ale documentelor și colecțiilor: teologie, drept, medicină, muzică, retorică, istorie, gramatică etc. și prin urmare, apariția universităților pare un demers cât se poate de firesc. Bibliotecarul avea reputația omului de știință, a cercetătorului. Biblioteca medievală este instituția socială cu o extraordinară reputație în epocă și care, din perspectiva actuală, poate fi considerată instituția fundamentală a emancipării și progresului social. În epoca Renașterii și apoi în perioada modernă, biblioteca rămâne instituția care reflectă societatea și spațiul comunitar. Apariția tiparului a contribuit decisiv la facilitarea accesului la carte și acest lucru s-a reflectat în dezvoltarea bibliotecilor atât din punct de vedere numeric cât și din perspectiva activităților oferite. Comunitățile (naționale sau regionale) se preocupă de înființarea de biblioteci care să fie puse în slujba publicului larg. Apar bibliotecile naționale, bibliotecile publice și se poate vorbi despre demersuri de democratizare a accesului la cultură și educație. Prestigiul universităților este legat de biblioteca deținută. Bibliotecarul devine documentarist având misiunea de a organiza și administra fondurile documentare și de a asigura accesul la acestea. Secolul XX democratizează cu adevărat accesul la informație, iar bibliotecile sunt prezențe indispensabile ale comunităților îndeplinind funcții patrimoniale, educative, științifice, culturale. La nivel național, bibliotecile își delimitează competențele și constituie Sistemul Național de Biblioteci răspunzând astfel cât mai bine cu putință unei nevoi sociale specifice fiecărei țări (Tîrziman, 2014.b).
Secolul XXI aduce o bulversare a modelelor tradiționale de informare și documentare: multe schimbări într-un timp scurt, relativ greu de înțeles de către biblioteci și care obligă aceste instituții să se adapteze permanent la provocările unei societăți în continuă schimbare și în care informația are rol determinant.
Asociațiile profesionale naționale și internaționale, organisme internaționale, comunități profesionale și științifice au sprijinit și sprijină această instituție fundamentală – biblioteca – în a-și defini menirea în societatea actuală. Astfel, în 1994, UNESCO (care a promovat și susținut programul Acces Universal la Informație) și IFLA (International Federation of Library Associations) au lansat Manifestul Unesco pentru Biblioteci Publice (IFLA; UNESCO, 1994).
Principiul de bază al acestui Manifest este acela că libertatea, prosperitatea și dezvoltarea societății și a indivizilor sunt valori fundamentale condiționate de nivelul de educație, de accesul neîngrădit la informare și cunoaștere, iar biblioteca publică reprezintă instituția care poate deveni o forță activă în procesele de educație, cultură și acces la informație și cunoaștere pentru orice membru al comunității locale și implicit al societății indiferent de vârstă, sex, rasă, religie, naționalitate, limbă sau statut social. Manifestul Unesco este reafirmat și întărit prin Manifestul IFLA pentru Internet (IFLA, 2002) și Declarația de la Glasgow (IFLA, 2002). Multe din principiile enunțate în aceste documente sunt valabile pentru toate tipurile de biblioteci. Statele lumii, asumându-și aceste manifeste, au recunoscut rolul bibliotecilor în asigurarea accesului la informare și educare ca un drept fundamental al omului, rolul bibliotecii ca factor activ în activitatea comunităților oferind sprijin în activitățile culturale, educative, sociale, recreative etc.
a. Dimensiunea informațională și tehnologică a bibliotecii
Biblioteca modernă este o bibliotecă hibrid în care resursele informaționale și disponibilizarea acestora se realizează prin intermediul TIC. Serviciile oferite de biblioteci îmbină spațiul fizic, concret al instituției cu spațiul digital și astfel se remarcă o anumită dematerializare a serviciilor de bibliotecă, o extensie a acestora în mediul digital. Internetul poate fi pentru biblioteci un aliat, dar și un concurent. Bibliotecile profită de avantajele acestei infrastructuri și oferă acces la resurse de informare, care nu se află în propriile colecții, dar și dezvoltă produse și servicii de informare electronice disponibile online, precum colecții și biblioteci digitale, baze de date, platforme pentru activități partajate, colective etc. Bibliotecile au integrat aplicații din categoria Web 2.0 în activitatea lor și a utilizatorilor lor în special platformele și rețelele de socializare. Bibliotecarul poate indirect sau direct să ajute la facilitarea accesului la informație.
b. Dimensiunea educativă a bibliotecii
Funcția educativă, obiectiv central al bibliotecilor școlare și universitare este prezentă și în cazul bibliotecilor publice. Biblioteca publică este văzută ca o a doua școală după școala propriu- zisă. Spre deosebire de școala propriu-zisă care se adresează unor categorii bine determinate de persoane de vârste și domenii de interes clar precizate, biblioteca publică se adresează cu mesajul educativ tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, mediu social etc. Dimensiunea educativă a bibliotecii se manifestă prin programe de susținere a lecturii; cursuri de instruire informațională; ateliere și cursuri practice pe diverse teme; conferințe de instruire și popularizare a științei și cunoașterii; realizarea de produse și servicii specifice pentru utilizatori; parteneriate cu instituții de educație și cultură pentru instruirea utilizatorilor bibliotecii și a publicului larg etc., toate acestea subordonate misiunii fundamentale a bibliotecii de asigurare a accesului la informare și cunoaștere, de formare a indivizilor și comunității, de participare activă la viața comunității. Platformele de elearning, platformele interactive de informare, platformele de lucru colaborativ au devenit prezențe și în biblioteci (sau bibliotecile sunt implicate, cu alte instituții, în proiecte care dezvoltă aceste tipuri de servicii de informare și de comunicare) și astfel se creează contexte, spații digitale pentru activități formative, educative sau de lucru individual sau în echipă.
c. Dimensiunea culturală a bibliotecii
Funcția culturală a bibliotecii este mult mai vizibilă în cazul bibliotecilor publice decât în cazul celorlalte tipuri de biblioteci fiind parte a misiunii lor în comunitatea deservită. Așa cum precizează și Manifestul UNESCO (IFLA; UNESCO, 1994), bibliotecile publice sunt instituțiile care au obligația la nivelul comunității deservite, să protejeze și să valorifice moștenirea culturală locală, să se implice în susținerea manifestărilor culturale și artistice ale comunității. Interferența textului scris cu exprimarea artistică sub forma artelor vizuale și a artelor spectacolului, realizarea de colaborări, parteneriate, asocieri de diferite tipuri și mărimi sunt des întâlnite în viața bibliotecilor. Deosebit de important pentru o bibliotecă publică este patrimoniul documentar local care reprezintă memoria comunității, parte a moștenirii culturale locale care se adaugă moștenirii culturale naționale și universale.
d. Dimensiunea socială a bibliotecii
Biblioteca este partenerul autorităților centrale și locale, precum și al altor instituții și organizații, în proiectele și activitățile sociale ale acestora. Prin faptul că asigură acces democratic, nediscriminatoriu la colecțiile și serviciile sale, biblioteca are implicit o dimensiune socială. De asemenea, biblioteca este instituția care sprijină agenții economici din comunitatea locală în demersurile lor specifice de informare, documentare sau chiar promovare. De asemenea, sprijină comunitățile defavorizate sau grupurile minoritare contribuind la sporirea egalității de șanse în mediul social. Biblioteca rămâne singurul spațiu cu acces liber, gratuit, pe toată durata zile pentru orice cetățean și un spațiu cu rol informativ, educațional, cultural, pe drept cuvânt, spațiu comunitar.
1.2.2. Biblioteca tradițională – biblioteca digitală
Pornind de la biblioteca tradițională și până la biblioteca virtuală, întâlnim biblioteca hibrid, biblioteca electronică, biblioteca digitală, biblioteca virtuală. Toate aceste noțiuni au în vedere procesele de organizare și utilizare a unui conținut informațional (existent sau nu într-o structură instituțională) și se întrepătrund și condiționează reciproc.
Evoluția termenului de “bibliotecă” poate fi reprezentată linear astfel:
Bibliotecă tradițională bibliotecă hibrid bibliotecă electronică bibliotecă digitală bibliotecă virtuală.
În cazul bibliotecii tradiționale accentul cade pe forma tipărită (peste 85%). Vorbim de achiziția, prelucrarea, comunicarea documentelor, prezervarea și conservarea acestora. Utilizatorul vine la bibliotecă pentru a căuta un document, singur sau îndrumat de personalul de specialitate. Biblioteca tradițională îi spune unde se găsește informația pe care o caută, în ce document, fără a-i da direct informația.
Biblioteca hibrid este biblioteca în care își fac simțită prezența calculatoarele. Conceptul de bibliotecă hibrid a apărut în literatura anglo-saxonă și desemnează acea structură în care coexistă documente tradiționale tipărite, documente audiovizuale, documente multimedia, precum și posibilitatea de accesare a resurselor informaționale prin rețele și, în principal, prin internet. De asemenea, instrumentele de regăsire a resurselor documentare puse la dispoziția utilizatorilor sunt in format electronic (Oppenheim; Smithson, 1999).
Biblioteca electronică este o bibliotecă care are documente text, audiovizuale, multimedia, transferate pe suport electronic, organizate în colecții și impunând condiții specifice de consultare. Biblioteca electronică propune utilizatorilor accesul online la catalogul informatizat, precum și la alte documente secundare de informare (de exemplu: bibliografii, incluzând sau nu rezumate, referate) și poate oferi, de asemenea, resurse informaționale electronice existente sau nu în bibliotecă. Mai multe biblioteci electronice legate într-o rețea își pot partaja astfel resursele informaționale. Prin posibilitatea de a oferi resurse electronice care nu se află în colecțiile proprii, biblioteca electronică constituie germenele bibliotecii digitale (Pattenati, 1996).
Biblioteca digitală este conceptul care reunește colecții, produse și servicii digitale într-un context tehnologic de informare și comunicare. O bibliotecă digitală este de fapt, o bază de date, o platformă care permite utilizatorilor să lucreze într-un context electronic și hypertextual. Este un context în care se regăsește ciclul de viață al unei resurse informaționale de la creare, stocare, prezervare, diseminare, utilizare până la informație și cunoaștere. Biblioteca digitală se sprijină pe trei piloni importanți: colecțiile digitale sau conținutul digital, tehnologiile de informare și comunicare, utilizatorul.
Integrând resursele informaționale, tehnologiile de informare și comunicare, utilizatorul, într-un concept organizațional, biblioteca digitală reprezintă contextul care include într-o strânsă dependență colecțiile digitale și instrumentele de management al informației: conceptul de bibliotecă digitală nu este echivalent cu cel de colecție digitală și instrumente de management al informației adecvate; reprezintă contextul care reunește colecțiile, serviciile, utilizatorii în scopul asigurării întregului ciclu de viață al informației: crearea, diseminarea, utilizarea, prezervarea, procesul de informare propriu-zisă, cunoașterea. Biblioteca digitală este în egală măsură un concept organizațional dar și o structură stabilă (Borgman, 1999).
Biblioteca virtuală are accepțiuni foarte diverse toate pornind de la sensurile de virtual, de realitate virtuală. Sensurile bibliotecii virtuale pot merge de la o simplă pagină Web până la o bibliotecă într-o realitate tridimensională. Nu s-a impus în literatura de specialitate o definiție științifică a conceptului de bibliotecă virtuală, sensurile vehiculate fiind cele contextuale, colocviale sau impuse ca o sintagmă șablon. Biblioteca virtuală rămâne doar un concept organizațional care integrează într-un context unitar resurse electronice, tehnologii de informare și comunicare, utilizatorii fără o precisă delimitare spațio-temporală. În domeniul științelor informării și comunicării, termenii de bibliotecă digitală și bibliotecă virtuală sunt considerați sinonime parțiale și de fapt, când se vorbește de bibliotecă virtuală se are în vedere sensul mult mai concret și mai explicit al bibliotecii digitale (Tîrziman, 2005.h).
Biblioteca digitală este rezultanta unui proces deosebit de complex care include (Library of Congress, 2014) :
– constituirea resurselor digitale adică întregul ansamblu de activități de selecție și pregătire a documentelor pentru digitizare; digitizarea propriu-zisă în acord cu resursele hardware, software și umane disponibile; prelucrarea documentelor digitizate prin metadate, standarde, norme specifice; stocarea resurselor digitale rezultate;
– interoperabilitatea adică stabilirea protocoalelor și standardelor pentru facilitarea unificării colecțiilor digitale dispersate;
– acces eficient adică integrarea accesului atât la documentele digitale, cât și la cele pe suport fizic; promovarea unor modalități de prezentare a resurselor eterogene într-o formă coerentă;
– drepturile de proprietatea intelectuală adică preocupărilor de natură legală asociate cu accesarea, copierea și diseminarea materialelor pe suport fizic și digital;
– sustenabilitatea financiară adică dezvoltarea unor modele economice pentru susținerea financiară a colecțiilor și bibliotecilor digitale.
Biblioteca digitală – avantaje și dezavantaje
O bibliotecă digitală este o bibliotecă fără ziduri. Chiar dacă se pot localiza colecțiile pe un server sau anumite servere din aceeași locație sau din locații diferite, prin intermediul internetului poate fi accesată de oriunde. Caracteristicile, avantajele și dezavantajele bibliotecii digitale sunt condiționale și de caracteristicile și performanțele infrastructurilor de informare și comunicații. Cele mai importante avantaje ale bibliotecii digitale sunt: înlăturarea barierelor de localizare; accesibilitate nonstop; accesări multiple (aceleași resurse pot fi folosite în același timp de către un număr mare de utilizatori); abordare structurată în organizarea conținutului informațional; regăsirea informațiilor facilitată de instrumente eficiente de regăsire; prezervare și conservare (o copie exactă a originalului se poate face în orice număr fără nici o degradare a calității); spațiu de stocare mare; acces la rețele partajate; costuri de administrare mai mici decât în cazul unei biblioteci tradiționale.
Principalele dezavantaje ale bibliotecii digitale ar fi: lipsa de standardizare pentru informații digitizate; degradarea rapidă a materialului digitizat; ergonomia în utilizare; problemele legate de securizare, viruși de calculator; drepturile de autor (digitalizarea este de multe ori îngrădită de drepturile de autor și de drepturile conexe); costul inițial este ridicat; eficiență în regăsire (cu cât este mai mare cantitatea de resurse digitale, găsirea documentelor potrivite pentru o anumită sarcină devine tot mai dificilă (accesul nu mai constituie o problemă ci selectivitatea și evaluarea resurselor regăsite); mediu de lectură și informare (bibliotecile digitale nu pot reproduce mediul de lectură și informare al unei biblioteci tradiționale); conservare (având în vedere evoluțiile tehnologice, o bibliotecă digitală poate deveni rapid out-of-data și datele sale pot deveni inaccesibile) (Cleveland, 1998; Tîrziman, 2011.b).
1.2.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Proiectul de cercetare care ar putea ilustra legătura dintre teorie și practică în problematica bibliotecilor digitale este Evaluarea calității și performantelor bibliotecilor on-line – LibEval. Proiectul a fost realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București din care am făcut parte, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI București și Biblioteca Academiei Romane în cadrul PNCDI2 și s-a derulat în perioada 2007 – 2010. Scopul a fost identificarea, definirea, testarea unui set de indicatori care să permită evaluarea conținutului digital structurat în colecții, baze de date, biblioteci digitale din mediul Internet.
1.3. Formare profesională în domeniul Biblioteconomie și Știința Informării
Am abordat în subcapitolele anterioare patrimoniul cultural din perspectiva documentelor și a proceselor specifice care contribuie la constituirea și valorificarea acestuia precum și Biblioteca și Sistemul Național de Biblioteci ca structuri instituționale cu responsabilități majore privind patrimoniul cultural național. Se cuvine să abordăm și profesiile din domeniul biblioteconomic și al științelor informării întrucât reprezintă, de asemenea, o componentă importantă a gestionării patrimoniului cultural documentar.
Bibliotecarul este un intermediar al canalului informațional. Bibliotecar poate fi considerat un termen generic care reunește multe profesii din acest domeniu. Astfel, pe lângă bibliotecar propriu-zis (cu atribuții diferite în funcție de domeniul specific de activitate), regăsim catalogatorul, indexatorul, redactorul, bibliograful, conservatorul, restauratorul, administratorul bazelor de date, specialistul TIC, etc. Ca și celelalte meserii ale cărți și meseria de bibliotecar a devenit o meserie care se practică în cea mai mare parte a sa prin intermediul calculatorului. TIC produc mutații în conținutul tuturor proceselor biblioteconomice: achiziție, evidență, prelucrare, comunicarea documentelor, elaborarea de produse informaționale, activitățile de animație culturală. Activitățile repetitive care pot fi supuse unui algoritm sunt preluate de către calculator, bibliotecarului revenindu-i sarcina de a verifica corectitudinea datelor introduse într-un sistem de calcul, de a le supune unei analize critice și de a realiza produse intelectuale cu valoare adăugată. Sistemele automatizate integrate de bibliotecă au devenit o prezență familiară în aproape toate marile biblioteci. În aceste condiții bibliotecarilor le revine rolul de manageri ai cunoașterii și de formatori ajutând utilizatorii să-și găsească și să utilizeze eficient resursele informaționale. Spre deosebire de editor și librar, bibliotecarul nu este un simplu intermediar al unui document; bibliotecarul furnizează și o serie de informații privind conținutul informațional al acelui document, într-o formă cât mai unitară și mai completă cu putință și în plus, pune la dispoziția utilizatorului o serie de instrumente tradiționale și informatice necesare accesului la informație. Prin urmare, formarea profesională în acest domeniu este esențială pentru a putea face față dinamicii domeniului (Association des Bibliothécaires de France, 2007).
1.3.1. Formarea profesională în domeniul Biblioteconomie și Știința Informării în mediul universitar
Biblioteconomia a fost o prezență permanentă a domeniului filologic chiar dacă nu s-a manifestat întotdeauna sub forma unei specializări bine definite. Mari profesori ai Facultății de Litere din Universitatea din București au fost preocupați de biblioteci și de pregătirea bibliotecarilor pentru a se putea asigura astfel accesul la informație și la cultură și pentru a putea fi susținute activitățile educative și de cercetare. Începuturile școlii biblioteconomice românești rămân însă legate de Ioan Bianu, întemeietorul unei adevărate “școli bibliologice” la Biblioteca Academiei Române. Ocupând și poziția de Decan al Facultății de Litere, Bianu reușește să atragă atenția asupra importanței pregătirii de specialitate în domeniul biblioteconomic ca parte a pregătirii fundamentale filologice. Fără a fi o structură instituțională, în accepțiunea cunoscută astăzi, școala bibliologică de la Biblioteca Academiei Române de la începutul secolului XX dar și de la Facultatea de Litere, a reușit să impună o concepție științifică domeniului și să traseze o direcție de dezvoltare națională în acord cu norme, reguli și practici europene.
Alexandru Sadi-Ionescu a fost cel care a introdus sistemul de Clasificare Zecimală Universală (CZU) pentru structurarea, organizarea și reprezentarea colecțiilor de documente. A elaborat primul cod român de catalogare. Și-a susținut concepția bibliologică la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie din București și bineînțeles la Biblioteca Academiei Române, elaborând chiar un curs de biblioteconomie.
Primul deținător al titlului de doctor docent în Bibliologie este Nicolae Georgescu Tistu, considerat de altfel, și continuatorul lui Ioan Bianu și Nerva Hodoș. Bun cunoscător al practicilor biblioteconomice europene și, mai ales, a activității Institutului Internațional de Bibliografie de la Bruxelles fondat de Paul Otlet și Henri La Fontaine, N. Georgescu Tistu se preocupă în perioada interbelică, pentru instituirea unei școli biblioteconomice în România care să facă cunoscute teoriile și practicile legate de carte, bibliotecă, cititor și să contribuie la formarea profesională specializată a bibliotecarilor. A fost profesor la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie din București dar și la Facultatea de Litere și Filosofie susținând cursul de Bibliologie (Buluță; Petrescu, 2013).
La Cluj, Ioachim Crăciun, în aceeași perioadă, se preocupă de asemenea, de afirmarea domeniului bibliologie la nivel universitar. Lecția de deschidere a cursului de la Universitatea din Cluj (noiembrie 1932) O știință nouă – Bibliologia sintetizează concepția profesorului despre locul, rolul, conținutul și importanța noii discipline și a pregătirii profesionale în acest domeniu.
Universitatea din București a avut un departament de Bibliologie în cadrul Facultății de Litere în perioada 1953 – 1958. Cursurile bibliologice inițiate de N. Georgescu Tistu la Universitatea din București au fost continuate de Mircea Tomescu (1960- 1969) și de Dan Simonescu (1970 – 1972). Între 1963 – 1970, profesorul Dan Simonescu a coordonat un departament de bibliologie care avea o durată de școlarizare de trei ani iar din 1968, sub coordonarea aceluiași profesor s-a instituit nivelul de specializare doctorat. Primul absolvent al doctoratului în coordonarea lui Dan Simonescu, a fost Corneliu Dima Drăgan și este și cel care a continuat activitatea didactică universitară în direcția definită de Profesor (Tîrziman, 2014.a).
Din 1990, biblioteconomia revine la o formă de pregătire universitară instituționalizată ca secție de Bibliologie și Știința Informării la Facultatea de Litere a Universității din București. Noua secție își propunea o ofertă educațională pentru formarea profesională în domeniile Biblioteconomie, Informare și Documentare, Știința Informării – pentru meserii într-o permanentă transformare prin conținutul lor: documentul și informația. Specializarea Bibliologie și Știința Informării devenită Științele Informării și Documentării, se adresează cu precădere celor care doresc o formare profesională specifică activităților de informare, documentare, comunicare (profesiile legate de document și informație).
Specializarea împlinește anul acesta 25 de ani de existență și se poate aprecia că obiectivele propuse sunt în continuare linii directoare ale activității sale universitare, integrate în activitatea Facultății de Litere și a Universității din București precum și în relaționare cu mediul profesional și instituțional de specialitate și cu piața muncii. Specializarea Științele Informării și Documentării asigură absolvenților pregătirea pentru următoarele profesii: bibliotecari (catalogatori, indexatori, bibliotecari relații cu publicul, bibliotecari de referințe), redactori, arhiviști, documentariști, specialiști baze de date, intermediari de informație specializată, alte meserii din domeniul Științelor Informării. Deși relativ tânără, specializarea a reușit să se impună la nivel național, în mediul universitar și profesional de specialitate și să dezvolte relații internaționale relevante.
Ulterior înființării secției biblioteconomice la București, au apărut secții similare la universitățile din Oradea, Cluj-Napoca și Timișoara, iar la Sibiu, Târgoviște și Brașov s-au înființat colegii și școli postliceale de biblioteconomie.
Specializarea Biblioteconomie a făcut parte din specializările Universității „Valahia” din Târgoviște din anul 1993-1994 și timp de zece ani a contribuit la formarea de specialiști în biblioteconomie, informare și documentare prin cursuri universitare de scurta durată (colegiu) în principal pentru cerințele instituțiilor din județul Dâmbovița și din județele învecinate. Aplicarea principiilor Procesului de la Bologna a dus la încetarea școlarizării în forma de învățământ de tip colegiu.
La Universitatea din Oradea, în cadrul Facultății de Litere, a funcționat începând cu anul 1996 Secția de Bibliologie și Biblioteconomie. Aceasta s-a orientat încă de la început mai ales în direcția formării specialiștilor în biblioteconomie pentru instituțiile culturale și administrative din județ. Din anul 2002, secție devine o secție cu dublă specializare alături de biblioteconomie fiind prezente și specializări filologice de limba română sau limbi străine. Probabil decizia a dezavantajat specializarea biblioteconomică întrucât în 2007 se renunță la școlarizarea pe această specialitate.
Din 1999, Universitatea de Vest din Timișoara este autorizată sa specializeze în domeniul biblioteconomic. Secția de biblioteconomie a funcționat inițial în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie și funcționa în regim de dublă specializare: biblioteconomie – domeniu filolofic. Începând cu acest an universitar, 2005-2006, durata facultății se modifică de la patru, la trei ani de studiu și se renunță la dubla specializare iar din 2007, odată cu mutarea domeniului de licență de la Filologie la Științe ale Comunicării, secția se mută la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicări dorind să fie și la nivel administrativ la aceeași facultate (Tîrziman, 2005.a; 2014.a).
Concluzionăm observând că specializarea biblioteconomie a avut (și încă are) o existență destul de tumultoasă cu perioade de pregătire biblioteconomică asimilată domeniului filologic, urmată de existență de sine stătătoare (cu diferite denumiri ale specializării) sau în dublă specializare toate acestea demonstrând voința de adaptare a domeniului la exigențele mediului universitar și ale pieții muncii.
1.3.2. Formarea profesională continuă în domeniul Biblioteconomie și știința Informării
O altă formă de specializare, perfecționare a personalului angajat în structurile de informare și documentare ține de Formarea Continuă și este reprezentată de așa numitele cursuri de perfecționare. Din păcate aceste cursuri nu se organizează prin secția de Științele Informării și Documentării ci prin asociații profesionale și centre de formare profesională specializate. Asemenea cursuri sunt deosebit de utile în condițiile în care societatea și implicit, accesul la informație se transformă într-o dinamica extraordinară.
În perioada aprilie 2011 – octombrie 2012, am coordonat grupul de lucru pentru elaborarea Analizei ocupaționale și a Standardului ocupațional – Biblioteca studii superioare reușind astfel să realizăm, primul referențial național al profesiei de bibliotecar. Un asemenea document este un document oficial aprobat de Ministerul Muncii și contribuie la definirea cadrului legal de exercitare a profesiilor biblioteconomice în România având implicații directe în definirea competențelor necesare exercitării acestor profesii, în formarea continuă în domeniu și în evaluarea activităților la nivel instituțional. Demersul grupului de lucru a fost un demers teoretic și practic complex, realizat sub îndrumarea Ministerului Muncii care a avut în vedere următoarele etape:
I. Elaborarea Analizei Ocupaționale pentru profesia Bibliotecar studii Superioare
II. Elaborarea Standardului Ocupațional Bibliotecar Studii superioare
Fiecare etapă a avut o metodologie proprie de lucru. Responsabilități în elaborarea standardului ocupațional au avut: Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a României, Asociația Bibliotecarilor din România (ABR), Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecarilor din Biblioteca Națională a României (ABBNR).
În elaborarea Analizei Ocupaționale au fost urmate următoarele etape:
– Identificare și diseminare a Metodologiei de elaborare a Analizei Ocupaționale,
– Identificare a ariei ocupaționale și a sectorului,
– Identificarea surselor primare utilizate: Sistemul Național de Biblioteci din România , ABBNR, ABR, ANBPR,
– Colectare informații specifice ariei ocupaționale,
– Studierea documentației existente referitoare la subiect,
– Observare directă – în cadrul departamentelor Bibliotecii Naționale a României (BNR),
– Interviuri de grup și individual cu bibliotecari specialiști din BNR,
– Interviuri cu bibliotecari specialiști din toate tipurile de biblioteci din SNBR,
– Colectare informații din studierea fișelor de post din BNR – acoperind toate departamentele de specialitate din BNR,
– Analiza Standard Ocupațional existent (bibliotecar studii medii),
Autoritatea Națională pentru Calificări a validat Analiza ocupațională prin Comitetul sectorial pe baza raportului de verificare completat de verificatorii sectoriali. S-a stabilit că profesia de bibliotecar aparține Ariei ocupaționale: Învățământ, educație, cultură, mass media; Sectorului: cultură, artizanat și meșteșuguri tradiționale. Pentru fiecare Funcție majoră sau activitate de bază realizată în cadrul unei biblioteci s-au urmărit definirea cât mai clară și coerentă a Activității specifice, Rezultatul asociat, Etaloane calitative, Deprinderi practice, Cunoștințe teoretice, Aptitudini, Nivel de responsabilitate și autonomie, Contexte.
Conform Standardului Ocupațional, Bibliotecarul cu studii superioare este specialistul responsabil cu organizarea unei biblioteci și a conținutului info-documentar al acesteia precum și cu asigurarea accesului la informații și documente pentru toate categoriile de beneficiari. Bibliotecarul cu studii superioare lucrează ca angajat în cadrul bibliotecilor înființate la nivel național, județean, orășenesc, comunal, în biblioteci specializate, universitare, școlare etc., centre de informare și documentare sau în centre de informare comunitară, precum și în calitate de bibliotecar în diferite instituții. Principalele sale responsabilități sunt legate de crearea, prelucrarea, organizarea, selectarea, analizarea, sintetizarea, difuzarea și conservarea informației pe orice suport. Bibliotecarii cu studii superioare dovedesc cunoștințele, deprinderile practice și atitudinile specifice necesare pentru: gestionarea documentelor din biblioteci, dezvoltarea colecțiilor de documente, evidența documentelor periodice și neperiodice, prelucrarea colecțiilor pentru descrierea riguroasă și corectă a elementelor definitorii pentru fiecare document în parte, conservarea preventivă a colecțiilor, facilitarea accesului la documente pentru beneficiarii interesați, regăsirea informațiilor, menținerea și dezvoltarea relațiilor cu beneficiarii. În funcție de necesități și de situațiile concrete de lucru, bibliotecarii cu studii superioare, în corelație cu tipul bibliotecii în care lucrează, desfășoară o activitate de îndrumare metodologică a personalului din structurile teritoriale subordonate sau aflate pe același nivel funcțional. Specialiștii bibliotecari cu studii superioare demonstrează foarte bune capacități de: relaționare cu diverse categorii de persoane, comunicare eficace, cercetare, analiză și sinteză, asimilare a unui volum important de informații, administrare a resurselor și colecțiilor de documente, organizare, gestionare a unor situații profesionale diverse, flexibilitate, deschidere spre nou, rezistență la efort intelectual susținut. Aptitudinile principale necesare sunt: preocuparea pentru dezvoltarea profesională continuă, receptivitatea, atenția, răbdarea și responsabilitatea.
Condițiile de acces în ocupație sunt legate de demonstrarea unei culturi generale solide, stăpânirea cel puțin a unei limbi de circulație internațională și deținerea cunoștințelor și deprinderilor de operare a calculatorului (Autoritatea Națională pentru Calificări, 2012).
1.4. Biblioteca Națională a României
Structura de informare și documentare cu rol determinant în constituirea și administrarea patrimoniului documentar al unei țări este biblioteca națională. Activitatea de peste șapte ani la Biblioteca Națională a României mi-a permis transpunerea în practică a principiilor teoretice de organizare a activității biblioteconomice și mai ales, o analiză a patrimoniului documentar tipărit la nivel național din perspectiva atribuțiilor patrimoniale specifice ale acestei instituții.
În contextul globalizării informației e nevoie ca misiunea Bibliotecii Naționale a unei țări să fie definită unitar cu misiunea celorlalte biblioteci naționale, misiune formulată prin consens în cadrul secțiunii specializate „National Libraries” a International Federation of Library Associations (IFLA): Rolul bibliotecilor naționale în societate este de a capitaliza și conserva moștenirea intelectuală națională prin organizarea, prelucrarea, accesul și disponibilizarea, prezervarea, patrimoniului documentar național în orice media. (IFLA. National Libraries, 2014)
Misiunea Bibliotecii Naționale a României, potrivit Legii Bibliotecilor și recunoașterii de către societate a statutului său instituțional, este definită în acord cu recomandările IFLA și similar cu misiunea bibliotecilor naționale din țări europene sau internaționale de prestigiu și are în vedere în principal, asigurarea prin funcții specifice a constituirii, prelucrării, conservării, cercetării, dezvoltării și punerii în valoare a patrimoniului documentar național.
Biblioteca Națională a României, prin structura și mărimea colecțiilor deținute, prin specificul produselor și serviciilor oferite, este o bibliotecă enciclopedică, dar care în egală măsură, administrează și colecții speciale și specializate și răspunde celor mai diversificate nevoi de informare de la simpla lectură de loisir până la cercetarea științifică fundamentală și aplicată. In consecință, tipologia utilizatorilor Bibliotecii Naționale este extrem de diversificată.
Primul beneficiar poate fi considerat societatea românească în ansamblul său. Prin constituirea, conservarea, administrarea și valorificarea Patrimoniului Documentar Național, Biblioteca Națională servește interesul național. (Tîrziman, 2010.b)
Distingem o categorie extrem de eterogenă a utilizatorilor persoane fizice cu interese, ocupații și nevoi de informare diferite. Astfel, avem utilizatori interesați de documente care se găsesc doar în colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale; utilizatori interesați de documente care nu se gasesc în țară și care fie direct, fie prin intermediul altor biblioteci sunt beneficiari ai serviciilor de schimb internațional sau de împrumut internațional interbibliotecar etc.
O altă categorie de utilizatori, foarte specifică, o reprezintă bibliotecile din Sistemul Național de Biblioteci – pot fi considerați utilizatori interni, de specialitate dar în egală măsură sunt și parteneri ai Bibliotecii Naționale.
Din categoria utilizatorilor persoane juridice mai distingem editurile, beneficiare a serviciilor de atribuire a ISBN și ISSN și a CIP (catalogare în publicare); institutele culturale românești din străinătate, beneficiare a susținerii din partea Bibliotecii Naționale în completarea colecțiilor lor; de asemenea, instituții de presă, agenți economici, fundații, organizații diverse etc. apelează la colecțiile Bibliotecii Naționale pentru resurse informaționale și documentare specializate cu valoare retrospectivă și alte produse și servicii specifice.
1.4.1. Patrimoniul documentar național reflectat în colecțiile Bibliotecii Naționale a României
Comparativ cu alte țări europene, România are o bibliotecă națională relativ tânără ale cărei colecții ilustrează, prin modalitățile de constituire, dezvoltare, prin structură, destinul istoric al poporului român.
Biografia actualei Biblioteci Naționale a României începe la 15 octombrie 1836, dată la care a fost emis „Jurnalul” (Ordinul) de înființare a primei mari biblioteci publice din istoria țării noastre, de fapt prima bibliotecă națională în cadrul așezământului de cultură la colegiul de la Sfântul Sava. Fondul inițial avea 8000 de cărți care putea fi consultate în două încăperi. Modalitățile de completare a colecțiilor erau donațiile, cumpărătura și Depozitul legal. Prin politica de completare a colecțiilor, se urmărea în mod deliberat să se adune cât mai multe lucrări manuscrise sau tipărite, referitoare la istoria neamului românesc, apărute în cele trei principate sau în străinătate. Colecțiile bibliotecii au sporit an de an, astfel că la 8 ani de la inaugurare aceasta poseda peste 14.000 de volume. Din fondurile alocate anual s-au achiziționat cărți vechi și noi, editate în Transilvania și Moldova, la Buda sau Viena, iar abonamentele au fost reînnoite cu regularitate. În 1861 Biblioteca Națională a fost mutată în localul Universității din București. Trei ani mai târziu, în 1864, prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Krețulescu și promulgat de domnitorul Al. I. Cuza, Biblioteca Națională devine Biblioteca Centrală a Statului. De la această dată și până în anul 1901 ea va îndeplini funcțiile majore ale unei biblioteci naționale. În anul 1901 s-a pus însă în discuție oportunitatea menținerii acestei extrem de importante instituții în peisajul cultural al țării, fapt inexplicabil din perspectivă istorică. În doar două zile (27-28 martie 1901) Senatul și Adunarea Deputaților au votat desființarea Bibliotecii Centrale a Statului și trecerea ei în patrimoniul Academiei Române (Bercan, 1996).
Necesitatea absolută a îndeplinirii funcțiilor de bibliotecă națională a dus la reînființarea acestei instituții după o întrerupere de 54 de ani. Prin hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1193 din 25 iunie 1955, așezământul își reia activitatea sub vechea denumire, ușor modificată, de Bibliotecă Centrală de Stat, până în anul 1990, când a primit titulatura actuală de Biblioteca Națională a României (H.G. 476 din 5.02.1990).
Colecțiile inițiale ale bibliotecii au fost constituite din fondurile unor mari biblioteci publice, sau mai curând din ceea ce a mai rămas din ele, ale bibliotecilor unor așezăminte, fundații și muzee precum și a unor colecții particulare. Multe din aceste fonduri au stat la baza constituirii actualelor colecții speciale ale Bibliotecii Naționale a României (Arhiva BNR, 1955 – 1960).
Biblioteca Națională a României deține două fonduri de colecții de patrimoniu localizate în București și Alba Iulia (Filiala Batthyaneum).
Colecțiile speciale din București
Nucleul colecțiilor speciale din București l-a reprezentat o serie de fonduri anterior constituite cum ar fi: colecțiile Așezământului Cultural Ion I. C. Brătianu, colecția de documente a Muzeului Al. Saint-Georges, colecția de documente a Fundației M. Kogălniceanu, fondurile Scarlat Rosetti, fondurile Exarcu și Gheorghe Adamescu care au aparținut Bibliotecii Ateneului Român. Ulterior colecțiile au crescut și s-au diversificat prin achiziții diverse, cumpărături, donații, transferuri, etc. ajungând în prezent să posede documente din aproape toate tipurile de documente bibliofile și de patrimoniu. Există cabinete de lucru și de studiu pentru fiecare categorie de documente bibliofile în parte, iar activitatea este efectuată de bibliotecari cu studii de biblioteconomie, dar și cu studii universitare umaniste. Astfel, conform conținutului specific al fiecărei colecții, sunt șapte compartimente distincte: Bibliofilie, Manuscrise, Arhiva istorică, Periodice românești vechi, Stampe, Fotografii, Cartografie. La acestea se adaugă secția de documente audio-video care are o colecție de tipărituri muzicale, colecții de înregistrări pe suporturi diverse, de la discuri de patefon, până la CD-uri și DVD-uri.
Cabinetul de Bibliofilie numără circa 53.000 unități bibliografice (u.b.) – incunabule, cărți vechi, cărți rare și bibliofile, documente istorice, foii volante. Colecția de carte românească din Biblioteca Națională a României numără 7.043 de titluri cu 12.638 u.b. și cuprinde carte veche tipărită între anii 1508 și 1830 pe întreg teritoriul național și politic românesc, dar și în centre tipografice de peste hotare, precum cele de la Uniev, Roma, Lvov, Alep, Sankt Petersburg, Veneția, Viena, Buda, Lipsca, Tiflis, Paris sau Ausbach, centre care au tipărit carte românească pentru Principatele Române.
Cabinetul de Manuscrise: – manuscrise latine, arabe, persane, slave, grecești; – cca. 30000 unități bibliografice corespondență și pagini din jurnale (Titu Maiorescu, Martha Bibescu, George Enescu, Simona Lahovari, Mircea Eliade, Emil Cioran, Vasile Voiculescu, Mihail Sebastian etc.); manuscrise literare (O. Goga, N. Iorga, I. Pillat, Duiliu Zamfirescu, L. Blaga, Camil Petrescu, M. Sadoveanu, Tudor Arghezi, G. Călinescu, etc.).
Arhiva istorică: fondul “M. Kogălniceanu” (1.162 dosare), “I.C. Brătianu” (724 dosare), “Al. Saint-Georges” (5.804 dosare).
Periodice vechi românești (de la începutul secolului 19 până la 1948): calendare, almanhuri, anuare, anale, ziare, organe ale partidelor politice, reviste culturale, literare, juridice, economice, etc.
Cabinetul de stampe cuprinde lucrări de grafică românească începând cu pionierii genului de la noi: Carol Pop de Szatmary și Theodor Aman, trecând prin creațiile lui Nicolae Grigorescu, Sava Henția, Theodor Pallady, Iosif Iser, Francisc Șirato, Jean Al. Steriadi, Nicolae Tonitza, până la contemporanii Dimitrie Ghiață și Corneliu Baba.
Colecția de gravuri și stampe cuprinde: desen românesc: 7.000 de u.b.; desen străin: 240 de u.b.; gravură românească: 3.400 de u.b.; gravură străină europeană: 5.300 de u.b.; stampe japoneze: 840 u.b.; albume cu gravuri originale: 235 de u.b.; ex-libris-uri: 18.000 de u.b.
Cabinetul de Fotografii: cca. 113000 unități bibliografice – fotografii originale și cărți poștale ilustrate.
Cabinetul Cartografic: cca. 3661 unități bibliografice – hărți istorice, hărți lingvistice, hărți etnografice, hărți demografice, hărți militare, hărți turistice, hărți și planuri topografice, planuri ale orașelor și statelor; cca. 1000 atlase geografice, geologice, climatice, meteorologice, hidrografice, cărți cu hărți ale solului și mediului.
Cabinetul Audio-Vizual: discuri de gramofon, discuri, CD-uri, DVD-uri, partituri, monografii, etc. (Tîrziman, 2011.c; Andreescu; Constantin; Jaklovsky, 2008).
Colecțiile speciale din Alba Iulia
Colecția personală a episcopului Batthyány Ignác a fost nucleul bibliotecii Institutului lui Batthyani din Alba Iulia și constituie și astăzi fondul de aur al bibliotecii. Donațiile din partea unor persoane particulare și instituții transilvănene au constituit un alt mijloc de îmbogățire a bibliotecii episcopului Transilvaniei. Biblioteca ființează de două sute de ani în clădirea fostei biserici trinitariene din Alba Iulia. Din anul 1951 biblioteca a purtat numele Biblioteca documentară Batthyaneum, iar în anul 1962 a devenit filiala Bibliotecii Centrale de Stat (actuala Bibliotecă Națională a României). Totalul publicațiilor bibliotecii (fondul de carte veche și fondurile contemporane reunite) însumează astăzi 70.958 unități bibliografice, între care 24.000 unități bibliografice de carte veche. Sub raport documentar științific și bibliofil, cea mai importantă colecție este colecția de manuscrise. Ea însumează 1775 de unități bibliografice ilustrative pentru cultura europeană și transilvăneană din secolele IX-XX. Ele sunt redactate în limbile: latină, germană, maghiară, italiană, spaniolă, franceză, ebraică, armeană, arabă și turcă. Colecția de incunabule conservă 571 de unități bibliografice, majoritatea provenite din fondul inițial de carte al bibliotecii. Colecția de carte veche tipărită între anii 1500-1800 în diverse case de editură europeană însumează un fond documentar de 24.000 de unități bibliografice, între care 7.950 sunt din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Biblioteca conservă și alte colecții care au valoare arhivistică sau muzeală. Fondul de documente de arhivă este constituit în principal din arhiva Capitlului romano-catolic din Alba Iulia și cea a Conventului de la Cluj-Mănăștur (circa 17.163 documente), la care se adaugă corespondența manuscrisă a unor episcopi romano-catolici ai Transilvaniei (43.081 documente) (Dârja, 2007).
Colecțiile contemporane.
Biblioteca Centrală de Stat pornea la drum în 1956, când se deschide pentru public, cu 41.959 unități bibliografice. Fondurile cresc cu repeziciune, principalele căi de completare fiind intrările prin depozitul legal, transferurile masive din partea Fondului de Stat al Cărții, achizițiile curente, donațiile, schimburile internaționale și chiar biblioteci întregi ale unor instituții desființate; cea mai masivă intrare de publicații, peste 1 milion, se înregistrează în 1970, la încorporarea Fondului de Stat; fondurile globale ating la începutul anilor ’70 cca. 7.000.000 u.b. Dimensiunea și profilul colecțiilor se datorează în cea mai mare parte funcțiilor naționale pe care biblioteca trebuie să le îndeplinească. Putem vorbi astăzi de existența a circa 12 milioane de unități biblioteconomice mare parte necesitând prelucrare bibliografică și înregistrarea în cataloage. Ca tipologie documentară, regăsim in colecțiile bibliotecii cărți (carte curentă, carte veche, carte rară și bibliofilă, incunabule), periodice (periodice curente, periodice vechi, periodice rare și bibliofile), manuscrise (documente originale, scrise de mână sau tipărite, legate în volume sau organizate în dosare), microformate (microfilme, microfișe), documente cartografice (hărți, atlase, planuri, globuri pământești), documente de muzică tipărită, documente grafice (gravuri, reproduceri de artă, stampe, studii de pictură, desene tehnice), disertații și lucrări de doctorat, standarde, ghiduri, metodologii și alte documente tehnice, documente numismatice și filatelice, afișe și foi volante, litografii, fotografii, documente audiovizuale și documente electronice. (Biblioteca Națională a României – raport de activitate, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012)
1.4.2. Funcția națională a Bibliotecii Naționale a României
Așa cum s-a specificat mai sus, Biblioteca Națională are atribuții specifice, unice în Sistemul Național de Biblioteci. Este singura bibliotecă care îndeplinește ca misiune specifică atribuții patrimoniale și de coordonare a bibliotecilor din sistem. În continuare, facem câteva aprecieri asupra a ceea ce însemnă funcția națională a BNR și a modului în care se realizează aceasta. Conform Legii Nr. 334 din 31 mai 2002 republicată, precum și a Regulamentului de Organizare și Funcționare, aprobat de Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a României este biblioteca de drept public cu personalitate juridică și îndeplinește o serie de funcții specifice care îi permit să organizeze și să administreze patrimoniul documentar național (Legea Nr. 334 din 31 mai 2002 republicată, ROF BNR, 2014). Astfel, instituția atribuie numărul internațional standard pentru cărți (ISBN), pentru documente muzicale tipărite (ISMN), pentru publicații seriale (ISSN) și pentru alte categorii de documente și realizează catalogarea înaintea publicării (CIP); organizează Depozitul legal, potrivit legii; identifică, colecționează, organizează, conservă și pune în valoare Fondul Românica, alcătuit din tipărituri și alte categorii de documente apărute în străinătate, referitoare la România, la poporul român și cultura română, publicații ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicații în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate; organizează și gestionează Rezerva Națională de Publicații; în calitate de Centru Național de Schimb, realizează evidența centralizată și statistica schimburilor internaționale de publicații; în calitate de Centru Național Metodologic, elaborează și emite instrucțiuni și norme metodologice pentru bibliotecile publice și realizează studii, cercetări și informări documentare în domeniul biblioteconomiei și în alte domenii ale culturii; în calitate de Centru Național de Patologie și Restaurare a documentelor, Biblioteca elaborează și emite, în conformitate cu normele internaționale în vigoare, norme și metodologii de conservare și de restaurare, de funcționare a laboratoarelor de restaurare din țară și acordă asistență de specialitate; coordonează proiectul de realizare a Catalogului național partajat al publicațiilor românești și străine, precum și alte proiecte de interes național în domeniu; gestionează și actualizează Catalogul colectiv național al publicațiilor românești și străine existente în bibliotecile din România, prin participarea contractuală a bibliotecilor din Sistemul Național de Biblioteci; elaborează Bibliografia Națională a României pentru toate tipurile de documente; realizează controlul bibliografic național ca parte a controlului bibliografic universal; coordonează crearea Bibliotecii Virtuale Naționale (Biblioteca Digitală Națională); este centru de informare și cercetare documentară în domeniul bibliologiei și științei informării, redactând și editând instrumente de informare în domeniu; asigură conform legislației în vigoare formarea profesională continuă a personalului de specialitate.
Constituirea patrimoniului documentar românesc reprezintă activitatea de bază a bibliotecii naționale și se realizează prin activitatea interdependentă a mai multor servicii din bibliotecă. Prima etapă din fluxul patrimonial este asigurată de Centrului național ISBN-ISSN-CIP care înregistrează editurile din România, administrează codurile ISBN, ISSN, ISMN, descrierile CIP (Catalogare Înaintea Publicării) și raportează agențiilor internaționale de specialitate.
Depozitul legal reprezintă a doua etapă a fluxului patrimonial și principala modalitate de dezvoltare a colecțiilor și de constituire a patrimoniului documentar național. Paradoxal, conceptul de „depozit legal” precum și activitatea în sine, în spațiul românesc sunt premergătoare înființării bibliotecilor publice și a statului național unitar român. Conceptul de „depozit legal” apare în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1708) când se trimiteau gratuit bibliotecilor mănăstirești orice carte, chiar de la apariția tiparului. Actuala lege a Depozitului legal (Legea nr. 111/1995, republicată) înscrie obligativitatea depunerii depozitului legal pentru instituții (tipografii/edituri), dar și pentru persoanele fizice care își asumă responsabilitatea editării și stabilește categoriile de documente, instituțiile ce organizează Depozitul Legal, obligativitatea trimiterii materialelor, categoriile de materiale ce sunt scutite de a fi trimise. Biblioteca Națională, autorizată să exercite funcția de Agenție națională pentru Depozit legal urmărește și controlează modul în care bibliotecile beneficiare prelucrează, depozitează și conservă documentele primite cu titlu de depozit legal. Bibliotecile beneficiare ale depozitului legal care primesc spre conservare publicații de la BNR sunt: Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" Iași, Biblioteca Centrală Universitară "Eugen Todoran" Timișoara.
Prelucrarea documentelor din colecțiile Bibliotecii Naționale a României, a treia etapă a fluxului patrimonial, se realizează după norme, metodologii și proceduri specifice fiecărui tip de document dar în același timp unitare cu normele standard internaționale contribuind la realizarea Bibliografiei Naționale a României (în calitate de Agenție bibliografică națională) cu seriile sale cunoscute (Cărți, albume, hărți; Publicații seriale; Note muzicale, discuri, casete; Teze de doctorat; Articole din publicații periodice; Românica) și creând premisele schimburilor informaționale prin sisteme informatice specifice. Câteva mențiuni legate de seria Românica: Înregistrează publicații consacrate integral sau în parte unei tematici românești, ori semnate sau editate de autori români sau de origine română, apărute în străinătate. La alcătuirea ei sunt folosite deopotrivă surse de informare interne (colecțiile Bibliotecii Naționale, Catalogul cărților străine intrate în bibliotecile din România) și externe (bibliografii naționale, Index translationum, alte publicații cu caracter bibliografic, baze de date de specialitate – cataloage on line ale bibliotecilor din lume, sit-uri ale distribuitorilor de cărți, etc.).
Valorificarea patrimoniului deosebit de valoros al bibliotecii se realizează în forme diverse pornind de la semnalarea în cataloage și baze de date, editarea de lucrări de specialitate, organizarea de manifestări culturale tematice, sprijin documentar în realizarea de materiale culturale tipărite sau audio-video de către alte instituții etc. până la implicarea în proiecte naționale și internaționale de prezervare și valorificare a moștenirii culturale naționale.
1.4.3. Funcția metodologică a BNR
Funcția metodologică este o funcție specifică bibliotecilor naționale și exprimă totalitatea normelor, procedurilor, standardelor, bunelor practici etc. care permit ca, sub coordonarea acestor biblioteci, bibliotecile dintr-o țară să interacționeze între ele și să funcționeze unitar. Prin operaționalizarea acestei funcții, Sistemul Național de Biblioteci (SNB) reacționează ca un întreg.
Funcția metodologică se exprimă prin următoarele aspecte specifice (Tîrziman, 2012.f):
1. Aspectul profesional: realizarea, traducerea, adaptarea de instrumente, standarde, norme metodologice etc., necesare exercitării unitare a activităților biblioteconomice.
2. Aspectul patrimonial: relaționarea Patrimoniu Național – Patrimoniu Local, prin Biblioteca Națională și bibliotecile județene, astfel încât să fie asigurate constituirea, prelucrarea, prezervarea, conservarea și valorificarea patrimoniului documentar scris național. Aspectul patrimonial se operaționalizează la nivelul sistemului de biblioteci publice prin servicii și activități specifice care permit urmărirea unei publicații de la intenția de publicare până la reprezentarea acesteia în instrumente de informare și documentare de tipul bibliografiilor naționale și locale, prezervarea și conservarea în depozite intangibile pentru generațiile viitoare precum și realizarea de produse de valorificare. Sunt avute în vedere: International Standard Book Number- ISBN/ Catalog In publication – CIP; Depozitul legal național și local; Controlul Bibliografic național. Bibliografia națională – bibliografia locală; Catalogul Național Partajat; Biblioteca Națională Digitală.
3. Aspectul legislativ: propunerea și promovarea reglementărilor legislative necesare.
4. Aspectul socio-profesional: susținerea și promovarea Bibliotecarului și a Bibliotecii în societate.
În exercitarea funcției metodologice se pot identifica două direcții de relaționare: relaționare ascendentă, de la biblioteci către Biblioteca Națională a României și relaționare descendentă, de la Biblioteca Națională a României către bibliotecile din Sistemul Național de Biblioteci. Astfel, Biblioteca Națională răspunde unor probleme formulate la nivelul bibliotecilor sau acționează în direcția transmiterii de informații, norme, standarde și instrumente de lucru, necesare desfășurării unitare a activităților profesionale.
Având în vedere cele două direcții de relaționare, se pot identifica o serie de activități realizate la nivelul Bibliotecii Naționale sau la nivelul Sistemului Național de Biblioteci, dar care au impact asupra multor biblioteci din sistem.
Astfel, semnalăm:
– CASIDRO „Catalogul Structurilor Info-documentare din România”, un produs nou pe care Biblioteca Națională a României l-a realizat în colaborare cu SNB (biblioteci publice, biblioteci universitare, biblioteci specializate) și este postat pe pagina web a instituției: http://www.bibnat.ro/biblioteci.php.
– Studii și politici publice. Biblioteca Națională a României a colaborat și colaborează cu Ministerul Culturii și SNB atunci când se dorește elaborarea de politici publice sau alte acte legislative care vizează Sistemul Național de Biblioteci. (de exemplu: Politică Publică de realizare a Bibliotecii Digitale a României în acord cu recomandări Comisiei Europene)
– Ghid de aplicare a Legii Depozitului legal face o prezentare a cadrului legislativ, misiunii, obiectivelor și organizării depozitului legal și furnizează un ghid pentru bibliotecile beneficiare de Depozit legal – central și local – și pentru editori:
– Caiet de sarcini pentru Sistemul integrat de bibliotecă este un material util pentru bibliotecile care doresc achiziționarea unui soft integrat de bibliotecă.
– Procedurile de lucru elaborate de serviciile și birourile bibliotecii naționale prezintă pentru fiecare activitate specifică cadrul legal de desfășurare, instrumentele de lucru necesare, relaționarea cu alte servicii sau activități, algoritmul realizării efective a acestor activități și responsabilitățile implicite.
– LIVRES-RO este proiectul de realizare a tezaurului multilingv care să includă și limba română ca limbă de redactare a descriptorilor incluși în acest instrument de indexare.
– Recomandări tehnice pentru digitizare pentru programele de creare de conținut digital din domeniul cultural reprezintă un real instrument de lucru pentru toți cei implicați în activitățile de digitizare a documentelor de patrimoniu și publicarea acestora în colecții sau baze de date.
1.4.4 Studii de caz; Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Biblioteca Națională a României a fost și este implicată în proiecte internaționale care au ca scop crearea de conținut digital relevant pentru memoria culturală europeană. Contribuția bibliotecii naționale constă în reprezentarea și promovarea patrimoniului cultural național și integrarea acestuia în patrimoniul european și universal.
Începând cu 2007, instituția este implicată în următoarele proiecte:
TELplus – The European Library (TEL) – Proiect finanțat în cadrul Programului eContentplus și coordonat de Biblioteca Națională a Estoniei. A început în octombrie 2007 și durează 27 de luni. Scop a fost dezvoltarea, extinderea și îmbunătățirea serviciilor oferite de portalul The European Library (TEL) în ceea ce privește conținutul, uzabilitatea și accesibilitatea. Unul din obiectivele principale ale proiectului a fost adăugarea colecțiilor bibliotecilor naționale din Bulgaria și România la catalogul colectiv european și susținerea acestor două instituții să devină membre cu drepturi depline în TEL realizându-se astfel un punct unic de acces către resursele bibliotecilor naționale din Europa (The European Library, 2014).
ENRICH – European Networking Resources and Information concerning Cultural Heritage/ Manuscriptorium dezvoltat în cadrul programului eContentplus, are ca scop asigurarea accesului la imagini digitale ale documentelor vechi din diferite instituții culturale europene, prin crearea unui mediu de cercetare virtual dedicat în primul rând studierii manuscriselor, dar și a incunabulelor, cărților tipărite vechi și rare și altor documente istorice. Accesul se realizează prin intermediul portalului de bibliotecă digitală Manuscriptorium, Biblioteca Națională a României este parteneră în cadrul Proiectului Manuscriptorium din luna aprilie a anului 2008 și a contribuit cu 109 cărți românești din secolele XVI – XVIII, având o deosebită valoare culturală, istorică și artistică, precum și cu 358 de manuscrise prețioase din colecțiile Filialei Batthyaneum. Aceste materiale au o valoare istorică și artistică deosebită. Cea mai mare parte a acestor lucrări de patrimoniu o reprezintă lucrările religioase dar sunt de asemenea și cărți de drept sau istorice (Manuscriptorium, 2014).
REDISCOVER (Reunion of Dispersed Content: Virtual Evaluation and Reconstruction), proiect coordonat de Biblioteca Națională a Republicii Cehe și desfășurat sub programul Cultura 2007 – 2010 al Uniunii Europene. Parteneri au fost Biblioteca Națională a Poloniei, Biblioteca Națională a Lituaniei și Biblioteca Națională a României. Scopul acestui proiect este să adune, să reconstruiască virtual și să facă accesibile colecțiile dispersate în Evul Mediu târziu și epoca modernă timpurie. Biblioteca Națională a României a selectat din fondurile de incunabule și carte veche străină ale Serviciului Colecții Speciale, în număr de 254 volume acoperind în timp perioada 1477 – 1620. La baza selecției au stat mai multe criterii: starea de conservare, perioada de timp, zona geografică, valori bibliofile. Selecția reflectă principalele teme și subiecte ce s-au impus în cultura europeană a timpului: texte ale autorilor clasici greci și latini, texte fundamentale ale creștinismului, diverse ediții ale Bibliei, lucrări ale părinților Bisericii, lucrări cu caracter religios atât din spațiul catolic cât și protestant, lucrări de știință reflectând transformările fundamentale aduse de Renaștere și Umanism în științele naturale, geografie și istorie. (Dumitran, 2010)
Itinerarii Balcanice. Colecții digitale online – proiect în parteneriat cu Biblioteca universitară «St. Kliment Ohridski» din Sofia, Bulgaria; Biblioteca universitară «Svetozar Markovic» din Belgrad, Serbia și Agence Universitaire de la Francophonie (AUF), Bureau Europe centrale et orientale (BECO). Proiectul își propune realizarea unui corpus documentar francofon digital de cărți rare și prețioase din aceste biblioteci din regiunea balcanică și publicarea pe Internet a colecției realizate (Tirziman, 2013.i).
Prin atribuțiile și funcțiile sale specifice, Biblioteca Națională a României este instituția care asigură constituirea patrimoniului documentar național și prezervarea acestuia pentru generațiile viitoare. Funcția sa metodologică, îi conferă rolul de coordonator al Sistemului Național de Biblioteci și în această calitate promovează și susține legislația în domeniu, bunele practici în activități specifice, standarde și norme de lucru unitare, coordonează programe și proiecte la nivel național. Activitatea curentă, proiectele și programele derulate la nivelul instituției sunt interdependente și subordonate obiectivului de îndeplinire a misiunii specifice a Bibliotecii Naționale a României: capitalizarea și conservarea moștenirii intelectuale naționale prin organizarea, prelucrarea, valorificarea și disponibilizarea, prezervarea, patrimoniului documentar național în orice media și integrarea acestuia în patrimoniul european și universal.
2. INFORMARE – DOCUMENTARE
2.1. Informare și documentare în biblioteci și alte Sisteme de Informare și Documentare (SID)
Dacă biblioteconomia are ca obiect de studiu documentul și se ocupă de toate teoriile și procesele specifice prin care, bibliotecile, centrele de informare și documentare își constituie colecții și le organizează astfel încât să poată fi utilizate cât mai facil cu putință, informarea și documentarea fac un pas mai departe și se ocupă de informație având în vedere toate teoriile și procesele specifice prin care aceasta este creată, prelucrată, utilizată în contexte diferite de informare și cercetare. Altfel spus, biblioteconomia are în vedere tot ce privește documentul iar informarea – documentarea are în vedere informația din documente și disponibilizarea. Cele două domenii sunt interdependente și se condiționează reciproc.
2.1.1. Abordări teoretice, tipologii documentare, utilizatori
Informarea și documentarea sunt activități preponderent intelectuale și au în vedere identificarea și utilizarea unor resurse documentare și informaționale susceptibile a fi utilizate într-un proces de cercetare și comunicare și presupun cunoașterea surselor unde ar putea fi găsită informația precum și modalitățile prin care poate fi acesta exprimată și instrumentele și tehnicile de regăsire.
Informarea și documentarea într-o bibliotecă, arhivă, muzeu sau centru de informare și documentare nu este eficientă dacă nu se cunoaște modul cum sunt constituite și reprezentate colecțiile unor asemenea structuri info-documentare. Cunoașterea tipologiilor documentare este primul pas spre o documentare de succes.
Purtătorii de informație sau documentele au cunoscut, în îndelungata istorie a omenirii, nenumărate forme de prezentare, determinate de materialele folosite pentru scris și de tehnicile pentru întocmirea lor (piatră, pergament, papirus, hârtie; manuscris, tipărituri, multiplicate pe alte căi etc.). Epoca modernă a lărgit considerabil aria formală a înmagazinării informațiilor, adăugând discul, banda de magnetofon, microfișa, imaginea fotografică, filmul, diapozitivul, microfilmul etc.(Dima Drăgan, 1976).
Corneliu Dima Drăgan propune următoarea tipologie documentară pentru documentele tradiționale:
Documentele grafice includ documentele imprimate (cărți, periodice, broșuri, foi volante) manuscrisele (inclusiv codice), inscripțiile, arhivariile (corespondență, documente de cancelarie, zapise, etc.)
Cartea este cel mai întâlnit document în colecțiile tradiționale. Se face o distincție între cartea științifică, cartea beletristică și cartea de artă. Pentru fiecare categorie se practică și o ierarhizare informativă. Distingem astfel două categorii de cărți științifice: lucrările de sinteză (enciclopediile, lexicoanele, tratatele, manualele și cursurile universitate) și monografiile. Cartea beletristică are, în regimul general al tipăriturilor, ponderea cea mai însemnată. Principalul criteriu de selecție și ierarhizare informativă îl reprezintă ediția (ediții critice, ediții diplomatice, ediții de popularizare, ediții princeps, edițiile definitive antume, postume, ediții originale sau traduceri, ediții bibliofile). Cartea de artă poate fi grupată în două mari categorii, în funcție de raportul între text și imagine: monografii și albume.
Deși sunt mult ulterioare cărții tipărite, periodicele și publicațiile seriale au invadat literalmente zona imprimatelor, constituind astăzi cea mai răspândită formă de tipărituri. Considerăm periodice toate publicațiile ce apar în continuare, la intervale de timp regulat (zilnic, săptămânal, bilunar, lunar etc.)și cuprind materiale științifice, literare și informative scrise de mai mulți autori. Din această categorie de imprimate distingem: ziare și jurnale (cotidiene săptămânale, bisăptămânale); enciclopedice sau speciale; reviste (săptămânale, bilunare, lunare, bimensuale, trimestriale, semestriale, anuale), cu conținut enciclopedic sau special; anuarele – publicații științifice, de regulă, cu ample informații globale, aparținând diferitelor instituții sau organizații; calendare și almanahuri, de asemenea, enciclopedice sau speciale, cu conținut variat, divers și în calendaristică anuală; publicații referative, bibliografice, de librărie și anticariat, destinat documentării, generale și pe ramuri sau propagandei cărții (în regim bibliografic sau comercial).
Documente cartografice (hărți, planuri)
Documente audio-vizuale, din ce în ce mai prezente în biblioteci includ: documente vizuale (fotografii, gravuri, stampe, litografii, ilustrații de carte, cărți poștale, diapozitive, microfilem); documente auditive (casete audio, discuri, benzi magnetice, CD, DVD) documente audio-vizuale (filme)
Când vorbim de utilizatorii sau beneficiarii activităților de informare și documentare avem în vedere aceleași categorii ca în cazul bibliotecilor dar cu precădere toți cei implicați într-un demers de cercetare profesională și științifică pentru care informația pertinentă, utilă, relevantă și regăsită la momentul oportun constituie un factor determinant al succesului (sau eșecului) activităților lor. Teoriile și tehnicile de informarea și documentarea sunt necesare tuturor celor care sunt implicați într-un demers de căutare a unei informații utile pentru a satisface o nevoie de informare sau pentru a găsi răspuns la o problemă dar sunt esențiale celor implicați în cercetarea profesională și științifică care poate determina prin rezultate, mutații importante în progresul social și economic. Cele mai dezvoltate și sofisticate tehnici și metodologii de informare și documentare le regăsim ca parte componentă a procesului de cercetare, în biblioteci specializate și în centre de informare din laboratoare și institute de cercetare.
2.1.2. Metode, proceduri, tehnici de informare și documentare
Bibliotecile își ajută utilizatorii să înțeleagă cum sunt organizate fondurile documentare, cum sunt structurate elementele informaționale, care este forma lor de prezentare, cum pot fi accesate, evaluate și utilizate. Asemenea activități ar trebui să aibă ca finalitate modificarea proceselor cognitive de analiză, interpretare, evaluare a informațiilor, a cunoașterii în general și dezvoltarea gândirii critice, formarea autonomiei informaționale și intelectuale și în ultima instanță, formarea unei metodologii de muncă intelectuală. Un utilizator al unei structuri de informare și documentare, în principal al unei biblioteci, ar trebui să cunoască acea structură căreia i se adresează pentru obținerea de resurse informaționale și documentare adică trebuie să știe tipul de bibliotecă (publică, de învățământ, specializată), natura și dimensiunile colecțiilor deținute, produsele și serviciile oferite de acea bibliotecă, drepturile și obligațiile sale ca utilizator. Utilizatorii pot beneficia de multiple servicii dintre care enumerăm:
consultarea colecțiilor în sălile de lectură cu acces liber la raft;
împrumut de publicații la domiciliu;
fotocopiere (contra cost) după anumite documente din colecțiile bibliotecii;
acces la cataloagele bibliotecilor; asistență de specialitate pentru cercetarea și consultarea cataloagelor;
informarea și documentarea bibliografică pe baza colecțiilor proprii sau din alte biblioteci utilizând cataloagele și bibliografiile existente în colecțiile bibliotecii, respectiv acces on-line la resursele disponibile din rețeaua informatică națională și după caz, internațională;
activități, reuniuni culturale, întâlniri cu personalități din diverse domenii;
acces la Internet; activități de instruire informațională
împrumut interbibliotecar intern și internațional;
realizare de cercetări bibliografice, sinteze documentare, liste bibliografice la cerere (de obicei contra cost).
Informarea și documentarea se face pe o temă precisă definită în literatura de specialitate nevoie de informare. Utilizatorul apelează la bibliotecă sau la o altă structură de informare și documentare pentru a găsi resursele informaționale și documentare care l-ar putea ajuta în demersul său dar se poate întâmpla să solicite îndrumare pentru utilizarea surselor primare de și a materialelor de referință. În această etapă se urmăresc aspecte privind dezvoltarea de strategii informative coerente și eficiente. Aceasta presupune o cunoaștere temeinică a tipologiei documentare, a naturii, formatului și structurii documentelor, a regulilor de indexare și catalogare (Accart ; Rethy, 2008).
În realizarea operei sale autorul poate lucra cu documente tipărite sub forma documentelor originale sau a fotocopiilor, înregistrări din baze de date bibliografice sau înregistrări din bazele de date full-text accesibile online sau offline, documente în format PDF, fișiere realizate prin efort propriu etc. Cataloagele de bibliotecă, bibliografiile, enciclopediile, tratatele, etc. constituie punctele de plecare în activitățile de informare și documentare. Cunoașterea regulilor care au stat la baza indexării și catalogării documentelor permite autorilor să-și construiască strategii de căutare. În cataloagele de bibliotecă, bibliografii, se folosesc chei de căutare precum autorul, titlul, cuvinte din titlu, vedeta de subiect, indicele CZU și chiar căutări prin combinarea mai multor chei de regăsire. Documentarea pentru partea teoretică și metodologică a lucrării se referă la consultarea literaturii de specialitate cu privire la subiectul abordat în lucrare (Tîrziman, 2009.d).
2.2. Informare și documentare în mediul digital
2.2.1. Abordări teoretice, tipologii documentare în mediul digital, utilizatori
Deși a fost conceput și dezvoltat pentru punerea în comun a rezultatelor științifice a publicațiilor și a documentelor de care cercetătorii aveau nevoie, astăzi Internetul conține o multitudine de documente din toate palierele vieții economico-sociale, culturale, politice, etc. ; altfel spus: forma concretă a societății informaționale. Există o adevărată industrie de conținut digital în care se identifică o întreagă tipologie de furnizori (Cartier, 1997):
creatorii și producătorii independenți sau în asociații, editorii de carte, de discuri, CD-ROM etc.
jurnaliștii, specialiștii în marketing ;
brokerii, specialiștii în consiliere ;
dezvoltatori de baze de date, de resurse structurate, aplicații specializate, etc.
radio, tv ca furnizor de conținut digital;
furnizorii primari: bibliotecile, universitățile, muzeele, galeriile, întreprinderile, ziarele și revistele, băncile, bursele, guvernele, ministerele și alte servicii publice, organizațiile și asociațiile artistice.
Resursele documentare și informaționale disponibile pe web sunt de o mare varietate tipologică: resurse documentare tradiționale transpuse în format digital, baze de date de diferite tipuri, resurse digitale imagine, resurse digitale video, fonduri instituționale (muzee, arhive, biblioteci etc.), documente în format digital fără echivalent tipărit; literatură gri (fiind în general exceptată de la regulile copyright, este facil de pus în rețea); situri Web de prezentare și tematice, mass media; aplicații IT din cele mai diverse care transformă www într-un mediu colaborativ și de comunicare și asigură premisele utilizării mediului digital ca instrument de lucru pentru diferite proiecte și activități curente (MINERVA, 2011). Totuși, în copleșitoarea cantitate de informație disponibilă în rețeaua Internet se poate distinge o tipologie documentară care poate fi structurată în acord cu funcțiile de bază ale mediului digital (Annet, 2008; Tîrziman, 2011.a).
a. Funcții de informare și gestionare de conținut
Publicarea de conținut digital cu scopul de prezentare, de informare asupra activităților unei instituții, de prezentare a rezultatelor unor activități științifice reprezintă și rațiunea de realizare a web. Conform acestei funcții, distingem:
– Site-urile de prezentare a instituțiilor care exprimă identitatea instituției respective și reprezintă o modalitate practică și eficientă de interacțiune cu mediul socio-economic în care aceasta își desfășoară activitatea. Un site instituțional complex poate integra, alături de conținutul de prezentare propriu-zis, cataloage web, aplicații comerciale, baze de date, aplicații educaționale de tip elearning, expoziții virtuale, imagini statice sau dinamice, video, formulare și aplicații IT de interactivitate și multe alte elemente de conținut digital.
– Portalurile sunt aplicații complexe de website care pot fi dezvoltate și gestionate de o instituție sau de furnizori specializați de conținut digital. Portalurile, prin interfețele lor specifice, oferă acces la conținut digital structurat tematic sau în baze de date, cu aplicații specifice pentru utilizator și pentru managementul informației și provenind, de obicei, de la mai mulți deținători și furnizori de resurse documentare.
– Bazele de date au devenit unele dintre cele mai comune și mai întâlnite modalități de reprezentare a conținutului digital în spațiul web. Avantajul bazelor de date este că oferă un conținut digital omogen și controlat, structurat după criterii prestabilite, gestionat prin aplicații specifice de gestionare a bazelor de date, dinamic și cu actualizări automate, ergonomic în utilizare, cu un nivel înalt de securitate a datelor. Tipologia bazelor de date din spațiul digital este foarte diversă. Regăsim baze de date științifice, dezvoltate și gestionate de marii editori sau universități (depozite digitale instituționale) care cuprind producție științifică de tipul articolelor din publicații periodice, rapoarte de cercetare, teze de doctorat etc., baze de date administrative (de tipul celor care țin evidența populației sau a impozitelor), baze de date statistice (indicatori statistici sau economici); baze de date factuale (care gestionează aplicații ce monitorizează o temă, de ex. bazele de date pentru informațiile seismice sau meteorologice și hidrografice), baze de date comerciale (care prezintă o ofertă comercială însoțită de aplicația specifică pentru efectuarea tranzacțiilor de vânzare-cumpărare, de ex. bazele de date ale editurilor sau ale magazinelor online), baze de date ale unor aplicații specifice (de ex. bazele de date care gestionează transporturilor – mersul trenurilor sau rutele aeriene; baze de date pentru compuși chimici; baze de date pentru documente multimedia); etc.
– Colecții și biblioteci digitale se regăsesc cu precădere în mediul cultural și științific, conținutul lor digital este din categoria patrimoniului documentar al unei țări sau regiuni geografice și se realizează prin transpunerea în mediul digital a documentelor tradiționale. Instituțiile care dezvoltă colecții și biblioteci digitale sunt bibliotecile, arhivele, muzeele, universitățile.
– Site-uri miscellaneum sunt cele care au un conținut compozit și prin urmare nu pot fi clasificate într-o categorie sau domeniu tematic. Asemenea site-uri pot oferi, din aceeași interfață, servicii de informare și documentare pe o tematică diversă, aplicații de jocuri electronice; servicii și aplicații de regăsire a informației, servicii și aplicații interactive, link-uri externe spre alte tipuri de resurse digitale etc.
b. Funcții interactive
Interactivitatea este caracteristica de bază care definește web-ul ca spațiu de comunicare. Într-o accepțiune simplă, putem defini interactivitatea în mediul digital ca fiind capacitatea de a transmite un mesaj între utilizatori prestabiliți sau capacitatea de a intracționa față de un conținut digital, transmițând un mesaj, exprimând o opinie, semnalând acel conținut digital etc.
– Poșta electronică. Serviciul de poștă electronică cunoscut mai ales prin denumirea «e-mail» este astăzi cel mai utilizat serviciu Internet.
– Chat și mesageria instant. Chat-urile permit realizarea așa-numitelor «discuții în timp real», adică se realizează o comunicare sincronă.
– Lista de discuții și Forumul. Serviciile de liste de difuzare sau de discuiții se sprijină, de asemenea, pe serviciile de poștă electronică. Aceste servicii permit abonaților să comunice, să schimbe idei, să solicite informații în legătură cu o temă sau un subiect definit în prealabil.
– Newsletter. Este un buletin informativ, cu o anumită periodicitate, distribuit prin e-mail abonaților unei liste de difuzare. Newsletter-ul este o formă de comunicare a unei organizații sau a altui tip de titular al unui site web, cu utilizatorii săi.
– Blogul, fotoblogul, videoblogul, geoblogul. Blogul este un produs informativ care, utilizând avantajele oferite de infrastructurile TIC și de platformele de management al informației, facilitează publicarea de conținut digital sub formă de jurnal. În cazul în care proporția dintre text și imagine este favorabilă imaginii, avem un fotoblog; dacă conținutul principal este video și textul este folosit doar ca explicație, avem videoblog; în cazul în care regăsim o hartă interactivă, ca suport informativ pentru o prezentare, conectată la o hartă geografică online, avem geoblog.
– Serviciul digital de referințe este un serviciu specific bibliotecilor, centrelor de informare și documentare și instituțiilor administrative care trebuie să fie în contact cu cetățenii.
– WebCam, Videoconferințe, Call Center, telefonie prin Internet. Webcam-ul sau camera web este un serviciu care permite ca, prin intermediul unor camere de luat vederi, să se transmită live pe web imagini din anumite zone geografice sau din localități sau chiar instituții. Videoconferințele se bazează pe tehnologii de telecomunicații interactive care permit crearea unui spațiu virtual de comunicare prin care două sau mai multe locații pot comunica simultan prin transmisii audio-video. Sunt utilizate de către comunitățile științifice, domeniul administrativ, mass-media. Call Center este o aplicație care are la bază serviciile de telefonie. Cunoscute și cu denumirea de „centru suport”, „helpdesk”, „hotline”, call centerele sunt platforme rezultate din combinația telefonie – informatică și au menirea de a oferi asistență utilizatorilor pe problematici specifice. Telefonia prin Internet reprezintă o alternativă sau o complementaritate la celelalte forme de telefonie.
– Univers virtual, jocuri digitale. Recrearea unui mediu, a unui spațiu de activitate în mediu virtual este o activitate complexă care presupune reunirea mai multor tehnologii și aplicații IT. Asemenea aplicații, chiar îmbogățite cu tehnologii 3D, își găsesc utilitatea în mediile științifice și profesionale, dar și în cazul jocurilor virtuale.
– Formulare interactive, servicii pentru utilizatori. Fără a avea o existență de sine stătătoare, în mediul web întâlnim o serie de aplicații interactive care îmbogățesc funcționalitatea și atractivitatea site-urilor web. Este vorba de o serie de servicii pentru utilizatorul final, precum posibilitatea de a completa formulare online, posibilitatea de a adăuga un comentariu la un articol, de a vota sau exprima o opinie față de un mesaj, posibilitatea de a semnala sau transfera unui alt utilizator un conținut digital, posibilitatea de a personaliza un site, posibilitatea de a-ți crea cont pe un site și a de a te înregistra ca un tip aparte de utilizator cu anumite drepturi și obligații etc.
c. Funcții colaborative
Colaborativitatea în spațiul web este de fapt o formă superioară a interactivității. Dacă, prin interactivitate, unul sau mai mulți actori web relaționau între ei, prin colaborativitate, mai mulți actori web conlucrează pentru obținerea unui produs comun cu valoare adăugată.
– Wiki este un sistem de gestiune a conținutului unui site web în care paginile sunt modificate de către utilizatori autorizați. Prin wiki se poate partaja, schimba, stoca, actualiza conținutul digital într-un context colaborativ. Cel mai cunoscut wiki rămâne Wikipedia, sistem multilingv menit a dezvolta o enciclopedie gratuită online prin activitatea colaborativă a utilizatorilor.
– Aplicații Knowledge Management se referă la sistemele de gestiune a cunoașterii, adică la ansamblul de metode, tehnici și instrumente informatice care permit identificarea, capitalizarea, organizarea și difuzarea cunoașterii sub forma resurselor documentare și informaționale. O aplicație de managementul cunoașterii trebuie să aibă în vedere întregul ciclu de viață al unei informații implicată într-un proces de cunoaștere: identificarea și reperarea informației, prezervarea, crearea și partajarea informațiilor și cunoștințelor, actualizarea acestora.
– Groupware este un software colaborativ care, integrând mai multe tipuri de aplicații informatice, permite mai multor persoane, localizate în zone geografice diferite, să constituie un grup și să lucreze la un proiect comun.
– Rețele și site-urile de socializare exprimă caracteristica de bază a web 2.0. Un site de socializare este o platformă care permite relaționarea între indivizi sau organizații care au aceleași domenii de interes.
d. Funcții nomade
O serie de tehnologii și aplicații dezvoltate în spațiul Internet pot fi folosite și portabil, desprinse de rețea, fie offline, fie prin tehnologii de telecomunicații fără conexiune fizică. Este vorba de tehnologiile nomade, în care sunt asimilate tehnologiile pentru laptop-uri și iPad- uri, tehnologiile de telefonie mobilă, GPS bazate pe conexiuni Wi Fi și Bluetooth.
e. Funcții de securitate
Publicarea unui conținutul digital în spațiul web, fie în acces liber și gratuit, fie în acces restricționat după diferite criterii, are o serie de efecte asupra tuturor actorilor și factorilor implicați. Sunt necesare măsuri de securizare a conținutului digital distribuit prin rețele, astfel încât să fie asigurate integritatea și protecția resurselor informaționale și documentare, confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, precum și a informațiilor clasificate și confidențiale privind structurile instituționale și securitatea sistemelor informatice. Soluții de securitate și protecție a datelor și informațiilor ar fi: centre server și centre backup, aplicațiile de securitate, firewall, anti-spam.
Diversitatea tipologiei documentare și a aplicațiilor și a utilizării Internetului atrage după sine o tipologie la fel de diversificată a utilizatorilor. Fiecare persoană are posibilitatea cel puțin teoretic să acceseze Internetul să fie în același timp și producător și consumator de informație digitală sub forme diverse.
2.2.2. Metode, proceduri, tehnici de informare și documentare în mediul digital
Pentru a înțelege și utiliza Internetul sunt necesare cunoștințe și competențe specifice care să cuprindă cunoașterea noii accepțiuni a noțiunii de document, a noilor tipologii documentare, a noilor metode și tehnici de prelucrare a documentelor digitale; a metodelor, tehnicilor și instrumentelor de regăsire și utilizare a resurselor informaționale. Amploarea rețelei Internet și arhitectura sa fac imposibilă realizarea unui inventar exhaustiv al resurselor disponibile. În ciuda ofertelor făcute de serverele comerciale nu se poate vorbi de existența unei strategii unice de regăsire a resurselor informaționale. Numeroasele instrumente și programe de căutare disponibile se caracterizează printr-o specializare mai mult sau mai puțin importantă, mai mult sau mai puțin adecvată scopului propus. Metodele de colectare și selectare a elementelor informative variază în limite largi de la un instrument de căutare la altul. Pentru a optimiza o căutare informațională, pentru a găsi cele mai bune surse este necesară o multiplicare a strategiilor de căutare, o utilizare combinată a lor.
Regăsirea online a resurselor informaționale și documentare are în vedere punerea îm relație a unui utilizator cu resursa de care are nevoie pentru satisfacerea unei nevoi de informare. Aceasta presupune utilizarea de sisteme și instrumente de căutare, utilizarea unei metodologii de căutare care să-i permită utilizatorului formularea unei ecuații de căutare, evaluarea resurselor regăsite, utilizarea acestora într-un demers de informare și comunicare.
Sistemele și instrumentele de organizare și reprezentare a informațiilor și documentelor pe web sunt, de cele mai multe ori, atât sistemele, cât și instrumentele de regăsire. Cele mai importante dintre ele sunt (Tîrziman; Erich, 2007):
– Browsere;
– Motoare de căutare;
– Instrumente de meta-căutare;
– Directoare de resurse Internet și WWW;
– Sisteme de regăsire în baze de date;
– Cataloage accesibile pe World Wide Web.
Regăsirea informației în mediul digital are la bază aceleași principii și aceleași metode și tehnici ca în regăsirea informației în sistemele tradiționale de informare și documentare. Metodologiile utilizate în Internet s-au dezvoltat din metodologiile de regăsire tradiționale, prin asimilarea cunoștințelor și competențelor specifice TIC.
Metodologia de căutare presupune înțelegerea a ceea ce este din punct de vedere fizic Internetul, cunoștințe de bază privind arhitectura și funcționarea, serviciile de bază, cunoștințe generale privind instrumentele ce au fost dezvoltate pentru a facilita căutarea de resurse informaționale, recunoașterea tipului de resursă informațională găsită (adresă, aplicație IT, articol, raport, documentație comercială, liste sau forumuri de discuții, bibliografie etc.), cunoașterea delimitărilor spațiu public/ spațiu privat în domeniul surselor de informare, etc. Pentru a găsi o resursă informațională considerată utilă pentru satisfacerea unei nevoi de informare, un utilizator trebuie să urmeze o metodologie de căutare care, la nivel intuitive, ar putea fi însemna că trebuie să își precizeze: ce caută?, unde caută?, cum caută?, cum selectează, cum evaluează, cum utilizează resursele găsite?
Tehnicile de căutare se pot dezvolta pornindu-se de la opțiunile căutare simplă sau căutare avansată. Căutarea simplă are în vedere utilizarea unui număr limitat de criterii și opțiuni de regăsire, iar căutarea avansată are în vedere utilizarea unui număr extins de opțiuni de căutare, precum și combinarea acestora. Și într-un caz și în celălalt sunt avute în vedere tehnicile de utilizare a descriptorilor sau a cuvintelor cheie, utilizarea operatorilor booleeni, extinderea sau limitarea căutării și posibilitatea ordonării rezultatelor în funcție de criteriile specificate.
Evaluarea reprezintă activitatea prin care se poate determina utilitatea, fiabilitatea, importanța, eficiența unui produs sau serviciu informațional, fie că este vorba de simple resurse, digitale, colecții, fie de baze de date, sisteme complexe de informare sau site-uri web. Cea mai relevantă evaluare a unei resurse digitale este realizată de către utilizator, care este cel mai în măsură să aprecieze dacă documentul digital îi este util pentru a satisface o nevoie de informare. Aflat în fața Internetului, prima senzație a utilizatorului care a construit bine o cerere informațională este de abundență, de multitudine de resurse informaționale care ar putea constitui posibile răspunsuri la întrebările sale. Prin urmare o problemă importantă a utilizatorilor nu mai este aceea de acces, ci de selectivitate și de evaluare. Necesitatea evaluării site-urilor web a devenit deosebit de importantă în condițiile creșterii aproape exponențiale a numărului acestora. Devine din ce în ce mai dificil de apreciat calitatea unui site. Potrivit recomandărilor proiectului MINERVA (MINERVA, 2005), un site trebuie să întrunească următoarele principii de calitate: Identificarea: «un site Internet de calitate trebuie să fie ușor identificabil, să prezinte clar obiectivele precum și organismul responsabil de gestiunea sa»; Pertinența: «un site Internet de calitate trebuie să selecționeze și să prezinte conținuturi pertinente, valide și adaptate publicului vizat»; Întreținerea: «un site Internet de calitate trebuie să aibă o politică clară de întreținere și actualizare a conținutului»; Accesibilitatea: «un site Internet de calitate trebuie să fie accesibil tuturor utilizatorilor indiferent de tehnologia pe care o utilizată, să fie accesibil și persoanelor cu handicap în acord cu recomandările existente»; Orientarea către utilizator: «un site Internet de calitate trebuie să fie adaptat nevoilor utilizatorilor; să aibă o interfață ergonomică și să țină cont de evaluări și comentarii»; Reactivitatea: «un site Internet de calitate trebuie să fie reactiv, să permită utilizatorilor să contacteze site-ul și să primească răspuns la mesajul lor»; Multilingvismul: «un site Internet de calitate trebuie să fie multilingv, să traducă un minim de conținut în cel puțin două limbi»; Interoperabilitatea: «un site Internet de calitate trebuie să respecte principiul interoperabilității cu rețelele culturale pentru a permite utilizatorilor să găsească ușor conținut informațional și servicii»; Respectarea drepturilor: «un site Internet de calitate trebuie să respecte toate dispozițiile legale legate de drepturile de proprietate intelectuală și privind viața privată și să precizeze clar condițiile de utilizare a site-ului și a conținutului său»; Perenitatea: «un site Internet de calitate trebuie să-și asigure perenitatea proprie precum și perenitatea conținutului în conformitate cu strategiile și standardele adaptate»
Reușita unui proces de informare și documentare în mediul digital este condiționată de cunoștințele teoretice și competențele practice pe care le posedă o persoană legate de informație și de toate tehnologiile și posibilitățile de utilizare care o însoțesc. Un nou domeniu de cercetare teoretică și aplicativă cu acest obiect de studio se impune. Este vorba despre cultura informației despre care vom vorbi în capitolul următor.
2.2.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Dintre proiectele în care am fost implicată, unul poate fi considerat ca fiind dezvoltat în sprijinul activităților de informare și documentare bazat pe platforme integrate accesibile prin Internet. Integrarea bazată pe semantică a serviciilor publice în sprijinul mediului de afaceri (SEM-A2B), proiect realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București, Universitatea Politehnica București, Institutul National de Cercetare – Dezvoltare în informatica ICI- București, SIVECO SA în cadrul Programului National Cercetare de Excelenta în perioada 2005- 2008, a avut ca obiective generale specificarea, dezvoltarea și evaluarea unui cadru de colaborare digital pentru mediul de afaceri bazat pe tehnologia semantică pentru o rețea integrată de furnizori de servicii interoperabile și integrate. De asemenea, s-a avut în vedere realizarea unui portal și a unui sistem software experimental capabile să sprijine activitățile oamenilor de afaceri.
Alte proiecte din domeniul documentării în care am fost implicată au fost:
DECID- Definirea Eurocompetentelor în Domeniul Informării și Documentării, proiect internațional realizat de asociațiile profesionale de informare și documentare din Franța, Belgia, Anglia, Cehia, Spania, Germania, Elveția și Romania în perioada 1998 – 2000. Echipa de cercetare din România a realizat un referențial național al competențelor în activitățile de informare și documentare în acord cu eurocompetențele specifice.
INFOCOPERNICUS- Baze de date din Sud-Estul Europei, proiect internațional. realizat de asociațiile profesionale de informare și documentare din Franța, Spania, Germania, Elveția și Romania în perioada 1998 – 1999 a urmărit realizarea unui inventar al bazelor de date specializate utilizate în activitățile de informare și documentare din țările implicate.
2.3. Informare și documentare specializată – Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură și Urbanism – CDCAS București
Centrul de Documentare pentru Construcții, Arhitectură și Urbanism – CDCAS București, este o structură de informare și documentare specializată având menirea de a capitaliza, prelucra, gestiona, arhiva, comunica și valorifica informațiile publice și tehnico-științifice în domeniile Construcții, Arhitectură, Urbanism, Amenajarea teritoriului și diseminarea acestora pe plan național și internațional. Activitatea de peste șase ani la această instituție mi-a permis să aprofundez cunoștințele teoretice și practice privind constituirea, utilizarea și valorificarea informației specializate către un grup de utilizatori la rândul lor foarte specializați. De asemenea, am avut prilejul să transpun în practică cercetările teoretice realizate și să evidențiez relația dintre informație în general și informația specializată.
2.3.1. Informația specializată în domeniile Construcții, Arhitectură, Urbanism la CDCAS
Informația specializată se regăsește în biblioteca tehnică specializată a CDCAS și în bazele de date dezvoltate și administrate de instituție. Înființată în 1954, instituția a avut ca misiune principală constituirea unui patrimoniu documentar și de cercetare pentru domeniile arhitectură, construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și a avut ca nucleu central biblioteca tehnică în jurul căreia s-au dezvoltat activitățile de informare și documentare specializată specifice unui centru de informare și documentare. Biblioteca tehnică specializată din cadrul CDCAS se numără printre cele mai importante unități de acest gen din țară pentru domeniile construcții, arhitectură, urbanism și amenajarea teritoriului.
Fondul documentar de care dispune Biblioteca tehnică specializată din cadrul CDCAS a fost acumulat în timp fiind dezvoltat continuu, prin munca a numeroși specialiști, care au cules, prelucrat și stocat cele mai diverse informații din cele mai importante publicații de specialitate din Europa și din lume. În structura fondului de documente se includ: colecții de reviste de prestigiu străine și românești; cărți de specialitate; rapoarte ale unor simpozioane și conferințe din domeniile construcții, arhitectură, urbanism și amenajarea teritoriului; enciclopedii și dicționare; reglementări tehnice europene. Fondul bibliotecii are cca. 55.000 de cărți de specialitate și peste 200.000 de reviste; totodată, menționăm că zestrea informațională a Bibliotecii s-a amplificat prin transferarea fondului documentar deținut de biblioteca tehnică a fostului Minister al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.Trebuie precizat că multe dintre periodicele deținute de Biblioteca tehnică specializată a CDCAS nu numai că sunt unicate în țară, dar au și o relativă continuitate, fapt ce sporește valoarea informațional-documentară a colecțiilor existente (Bara, 2008).
În cadrul Bibliotecii principalele activități desfășurate sunt: identificarea și achiziționarea materialelor documentare; prelucrarea materialelor documentare; servirea informațională a utilizatorilor.
a. Identificarea și achiziționarea materialelor documentare are în vedere satisfacerea solicitărilor speciale ale beneficiarilor, menținerea conținutului colecțiilor și asigurarea continuității acestora; paralel se urmărește și dezvoltarea pe suport informațional electronic unor noi colecții de documente.
b. Prelucrarea materialelor documentare se realizează prin parcurgerea fluxului de prelucrare de la achiziție la depozitare; astfel, are loc descrierea bibliografică a unui material documentar. De asemenea, în Bibliotecă, în timp, s-a constituit și o colecție de informații, full-text, referitoare la legislația CE în construcții. Funcțiile de construire și organizare a catalogului bibliotecii tehnice specializate din cadrul CDCAS sunt realizate cu softul intern utilizat prin construirea și actualizarea bazei de date a sistemului. În consecință, baza de date a Bibliotecii reprezintă forma electronică, digitală a cataloagelor tradiționale de bibliotecii.
c. Servirea informațională a utilizatorilor implică: punerea la dispoziția solicitanților a materialelor documentare pentru consultare; accesul publicului la colecții și baze de date, respectiv diseminarea informațiilor către diferite categorii de specialiști; asigurarea accesului asistat de calculator la interogarea băncilor de date existente în CDCAS; editarea și difuzarea unor publicații specializate; colaborarea cu organisme de informare-documentară cu preocupări analoge din străinătate în domeniul armonizării sistemelor de lucru, al informatizării și gestionării bibliotecii, dar și al creării unor baze de date, a unor proiecte de cercetare comune, etc.
Beneficiarii activității de documentare a Bibliotecii tehnice specializate din cadrul CDCAS se împart în două mari categorii: persoane juridice – administrațiile publice centrale (MDLPL) și, uneori, locale (primării); inspectorate în construcții; unități de învățământ mediu și superior, precum și de cercetare din domeniile construcții și arhitectură (INCERC, ICECON, IPCT, RomProiect, IPC, Urban Proiect, ProDomus, PROED, Proiect București, IPTANA, Institutul de Construcții, UAUIM, Uniteh, COCC, ProCEMA, etc.); agenți economici; mass-media; biblioteci și centre de informare și documentare din țară și străinătate; organizații patronale și sindicale; fundații și asociații;
persoane fizice – specialiști din țară din domeniul construcții și materiale de construcții; studenți și cadre didactice din domeniul construcțiilor și arhitecturii; specialiști din străinătate studenți, etc. (Bara, 2008).
2.3.2. Documentare specializată în domeniile Construcții, Arhitectură, Urbanism – cercetări documetare tematice
După anul 2000, întreaga activitate a CDCAS s-a reorientat către utilizarea noilor instrumente de informare-documentare specifice Internetului. Totodată, alături de parteneri puternici și stabili (de ex. Universitățile de Arhitectură și Construcții) s-au dezvoltat colecții și bănci de date specializate pentru construcții, arhitectură, urbanism și amenajarea teritoriului. Astfel, s-a amplificat activitatea de documentare, sinteză și de gestionare de informații științifice, tehnice, economice, statistice și legislative din următoarele domenii: construcții civile și industriale; construcții pentru transporturi; instalații; infrastructuri; arhitectură; amenajarea teritoriului; urbanism; economie urbană; economia construcțiilor; dezvoltarea durabilă; calitatea construcțiilor; formarea specialiștilor în construcții; ecologie; protecția mediului; eficiența energetică în construcții; surse de energie regenerabile; utilaje pentru construcții; materiale de construcții, produse, tehnici și tehnologii; marketing; management; istoria construcțiilor (Bara, 2008). Activitatea instituției s-a orientat spre proiectarea, constituirea și administrarea unor colecții și bănci de date tehnice și științifice de profil; elaborarea și editarea unor publicații de specialitate, cum au fost: sinteze și studii de documentare-cercetare; cercetări bibliografice; bibliografii retrospective; Buletinul de Informare Tehnică – BIT; Buletinul sumarelor de construcții etc.; realizarea unor lucrări de documentare și sinteză în scopul susținerii proceselor de armonizare cu sistemele de informare internațională, și mai ales europeană, al intensificării schimburilor de informații tehnice și științifice de profil.
Realizarea cercetărilor documentare tematice a devenit o activitate a CDCAS și o sursă de finanțare care a susținut și activitatea bibliotecii. Aceste cercetări documentare au sprijinit activitatea Ministerului Lucrărilor publice și au contribuit la pregătirea actelor normative în construcții și armonizarea acestora cu cele din CE în perspectiva aderării; asigurarea calității în construcții; dezvoltarea infrastructurii; conservarea patrimoniului național; probleme legate de mediul construit și dezvoltarea durabilă, etc.
2.3.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Câteva din proiectele în care am fost implicată în timpul activității la CDCAS au devenit de referință în cercetarea în domeniile Construcții, Arhitectură, Urbanism la nivel național.
Proiectul Sistem Unitar pentru Gestionarea Fondului National de Reglementari Tehnice a fost realizat de un colectiv de cercetare de la Universitatea din București și CDCAS în cadrul Programului National AMTRANS în perioada 2004 – 2006. Proiectul a avut ca scop obținerea unei platforme integrate care să cuprindă: baza de date referitoare la Fondul Național de Reglementări Tehnice pentru construcții; baza de date pentru arhitectură care să cuprindă sinteze documentare, programe de arhitectură; proiecte; baza de date pentru domeniile amenajarea teritoriului, urbanism și habitat care să cuprindă reglementări; ghiduri; metodologii; studii-pilot, proiecte; documentații; lucrări documentare.
Proiectul Sistem Informațional Național pentru Managementul Infrastructurii de Evaluare și Certificare în Industria Construcțiilor – SICERT a fost realizat de un colectiv de cercetare de la CDCAS, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Iulian Mincu din București și S.C. Arbore Verde –societate specializată în dezvoltarea de soft în cadrul Programului National Cercetare de Excelenta și s-a derulat în perioada 2005- 2007. Acesta a avut drept scop sprijinirea deciziei la nivelul administrației publice centrale în corelație cu mediul economic, universitar și cu publicul larg. Proiectul s-a concretizat prin realizarea unui site propriu al întregii baze de date legale, tehnice și științifice, a procedurilor de certificare și crearea unui registru unic cu caracteristicile tuturor produselor certificate fiind o sursă importantă de informații profesionale pentru proiectanți, constructori, mediul universitar și posibili investitori europeni.
Proiectul de cercetare Sistem național unitar de gestionare a informațiilor publice tehnice și științifice în urbanism, arhitectură și construcții – URBACT-RO – realizat de CDCAS tot în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură din București și cu SC Arbore Verde în perioada 2006-2008 și-a propus o extindere a accesului la informațiile din sectorul public, precum și stimularea re-utilizării acestora de către mediul de afaceri și alți factori implicați prin accentuarea interdisciplinarității domeniilor de referință. S-a realizat: un sistem național unitar de gestionare și de valorificare a informației publice și tehnico–științifice din domeniile urbanism, arhitectură și construcții (UAC) – prin crearea unei platforme informatizate integrate, structurată pe module specializate interdependente; crearea de interfețe cu sisteme similare din alte țări europene și atragerea de parteneri străini
Proiectul Valorificarea și managementul patrimoniului construit in context intercultural – PATRIV@L având ca parteneri CDCAS, Universitatea din București, Academia de Studii Economice, INCD Urban Proiect, SC Arbore Verde derulat în perioada 2008- 2011 și-a propus valorificarea și gestionarea patrimoniului construit printr-un sistem unitar de cunoaștere în scop educațional, științific și cultural.
În afară de proiectele naționale menționate mai sus au mai existat și proiecte europene care au avut ca scop integrare a CDCAS pe direcția parteneriatului cu structurile similare din Comunitatea Europeană.
Exemplificative în acest sens sunt proiectele MULETA și ESTURBANDATA.
Proiectul MULETA – Dicționar explicativ în domeniul arhitecturii, urbanismului și amenajării teritoriului, dezvoltat în cadrul programului european Multilingual Information Society (MLIS), reprezintă un instrument multilingv și multimedia, care utilizează o bază de date lexicală pe teme legate de planificarea urbană, mediul înconjurător, arhitectură și construcții. CDCAS a realizat varianta în limba română a dicționarului informatic.
Proiectul de extindere a rețelei europene URBAMET intitulat “Inventarul institutelor cu activitate în domeniul construcțiilor, arhitecturii, urbanismului și amenajarea teritoriului – EST-URBANDATA – ca viitoare parte a rețelei europene URBAMET” a fost o lucrare de documentare ce urmărea furnizarea unui ansamblu de informații viabile privind instituțiile ce gestionează domeniile urbanismului și habitat-ului în țările Europei Centrale și de Est.
3. ȘTIINȚELE INFORMĂRII ȘI COMUNICĂRII
3.1. Științele Informării și Comunicării – disciplină și domeniu de cercetare
Secolul XX a adus cu sine o evoluție științifică, culturală și economică a lumii fără precedent. Este cunoscut faptul că în secolul XX au existat mai multe invenții și inovații decât în întreaga istorie a omenirii. Această evoluție a societății are la bază informația și cunoașterea. Procesele de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației au devenit esențiale pentru toate domeniile cunoașterii. A devenit o necesitate studierea acestora întrucât de aceste studii și cercetări depinde dezvoltarea generală a societății.
Științele Informării și Comunicării (SIC) constituie un domeniu interdisciplinar de cercetare; un domeniu transversal asupra celorlalte științe întrucât analizând procesele de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației, contribuie la eficienta valorificare a rezultatelor științifice din toate domeniile, în special în cazul științelor sociale și umane, contribuind la evoluția societății în general (Tirziman, 2005.i; 2008. p, r; Escarpit, 1991).
După cel de-al doilea război mondial, odată cu dezvoltarea formidabilă a producției și consumului de informație, precum și dezvoltarea mijloacelor tehnologice de stocare, prelucrare și difuzare a acestei mase enorme de resurse informaționale, au apărut studii științifice privind științele informării și comunicării. În lumea științifică americană și europeană a început să se vorbească despre fundamentarea științifică a informării și comunicării; au apărut teorii și modele ale informării precum și numeroase “școli” și grupuri de cercetare în domeniu. Cercetători de prestigiu își leagă numele de teorii din domeniul Științelor Informării și Comunicării (SIC) .
3.1.1. Abordări teoretice; sincronizarea domeniului SIC în România cu nivelul european
În literatura de specialitate regăsim o dublă abordarea a Științei Informării (spațiul francofon), fie ca disciplină autonomă fie integrată în domeniul comunicării rezultând domeniul Științelor Informării și Comunicării (spațiul anglo-american). În România sunt cunoscute ambele abordări iar Știința Informării este considerată o disciplină științifică aparținând domeniului mai larg Științele Informării și Comunicării.
Yves F. Le Coadic în lucrarea sa “Știința Informării” (Le Coadic, 2004) aduce argumente pentru această nouă disciplină care are ca obiect de studiu: informația. Potrivit acestui profesor, Știința Informării este o știință de care are nevoie Societatea Informației întrucât asistăm la o dezvoltare a producției și nevoilor de informare; apariția unui nou sector al industriilor de informare; invazia tehnicilor electronice. Informația este o semnificație transmisă unei ființe conștiente prin mijlocul unui mesaj înscris pe un suport spațio-temporal : tipărit, semnal electric, unde sonore, etc. Informația determină modificarea stării noastre de cunoaștere a lumii înconjurătoare. Starea de cunoaștere a proceselor, obiectelor, faptelor, etc reprezintă imaginea noastră asupra lumii, nivelul nostru de cunoaștere. Orice perturbare a stării noastre de cunoaștere determină apariția unei nevoi de informare în scopul echilibrării nivelului cunoașterii. Nevoia de informare are la bază o dublă motivație: nevoia de a ști și nevoia de a găsi un răspuns la o întrebare practică, de a rezolva o problemă, de a realiza o cercetare aplicativă (Mucchielli, 2001).
Știința informării a identificat și delimitat obiectul său de studiu și problemele sale fundamentale de cercetare: studiul proprietăților generale ale informației (natura, geneza, efectele), al proceselor și sistemelor de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a acestei informații (Le Coadic, 2004). Aceste proprietăți, aceste procese și aceste sisteme au fost studiate în mod divers de către diferite discipline: biblioteconomia, muzeologia, documentarea, jurnalismul mai întâi și apoi psihologia, informatica, sociologia (sociologia științelor în particular), științele cognitive, știința comunicării (mass-media) apărând o știință interdisciplinară – știința informării. Au fost elaborate încetul cu încetul concepte, metode, legi și teorii proprii acestei noi științe.
Yves Le Coadic consideră că dintro practică de organizare, Știința Informării a devenit o știința socială riguroasă care se sprijină pe o tehnologie la fel de riguroasă. Proceselor de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației au fost prezentate în capitolele anterioare din perspectivă biblioteconomică și a informării și documentării. SIC reunește aceste abordări și adaugă abordarea teoretică, științifică care permite alăturarea SIC disciplinelor științifice consacrate. Se poate vorbi de o epistemologie, de conceptele, metodele, legile, modelele și teoriile științei informării .
Conceptele științifice adică definițiile stabile, permanent identificate cu ele însele, sunt rezultatul experiențelor, adesea cantitative. Conceptele tehnice de natură mai mult empirică, intuitivă uneori, sunt mai puțin stabile, mai puțin constante, mai mult cantitative. Există deja în literatura de specialitate numeroase dicționare explicative privind terminologia domeniului. Știința informării a dezvoltat metode puternice de analiză cantitativă și calitativă a resurselor documentare și informaționale: catalogarea, indexarea, recenzarea, analiza lingvistice precum analiza co-citărilor și analiza cuvintelor asociate, analize statistice, infometria, bibliometria, webmetria, metode de anchetă prin chestionar, interviu, etc.
Legile cantitative precum legile bibliometrice permit analiza unui fond documentar (politica de dezvoltare a colecțiilor, epurarea documentelor, comunicarea colecțiilor, etc.), Utilizarea periodicelor într-o bibliotecă, repartiția articolelor despre un subiect dat în diferite reviste, frecvența utilizării cuvintelor în indexare, etc., pot fi analizate și prin prisma legilor BRADFORD, LOTKA, ZIPF care le guvernează.
Modele structurale, grafice, funcționale, matematice, probabilistice, lingvistice, modelizarea nu lipsesc în știința informării. Un model permite să se interpreteze un ansamblu de fenomene prin intermediul unei structuri care arată principalele elemente și relațiile care există între aceste elemente
Teoriile – Știința informării nu are încă din păcate o teorie sau un ansamblu de teorii care să permită interpretarea într-o manieră științifică, rațională, a acestor legi și a acestor modele empirice. În materie de informație, teoria a fost mereu precedată de practică. Amintim totuși: Teoria matematică a “informației”, Teoria comunicării interactive; în ceea ce privește informația științifică, un prim sistem logic explicativ a fost propus de către DE SOLLA PRICE sub numele de “teoria generală a bibliometriei și a proceselor cumulative” (Le Coadic, 2004).
Evoluția profesiilor de informare este strâns legată de avansarea științei și tehnologiei informației. Întâlnim deci forme evoluate ale acestor profesiuni în țările și regiunile care au dezvoltat o industrie de informare, precum Statele Unite, Europa și Japonia. Prin profesioniști în informare înțelegem persoanele, care preiau informația înregistrată pe diferite suporturi, o organizează, o etichetează, o indexează, o stochează, o reperează, o distribuie ca atare sau distribuie produse elaborate pornind de la ea.
Am spus că Știința Informării este integrată domeniului Științele Informării și Comunicării. Alte subdomenii sunt: Tehnologiile Informației Comunicării (TIC); Cultura Informației; Comunicarea de masă; Comunicarea de tip publicitar (incluzând aici comunicarea socială și comunicarea politică); Comunicarea organizațională. Informația reunește toate aceste subdomenii într-o disciplină științifică și un domeniu bine definit de cercetare (Mucchielli, 2001).
3.1.2. Comunitățile științifice – Comunicarea științifică –
Știința nu poate exista fără informație. Activitățile științifice și tehnice generează cunoștințe care odată înregistrate și prelucrate devin informații și care la rândul lor vor genera alte activități științifice și tehnice. Din perspectiva comunităților științifice, analiza acestor activități reprezintă analiza proceselor de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației și implicit a produselor și sistemelor care permit construcția, prelucrarea, comunicarea, stocarea și utilizarea sa.
Comunitatea științifică este un grup social format din indivizi a căror profesie este cercetarea științifică și tehnică (Le Coadic, 2004; Tîrziman, 2006.i). Principiul după care funcționează o asemenea comunitate are la bază schimbul informațional și comunicarea de grup și socială. Individul aduce comunității științifice căreia îi aparține informațiile pe care le deține și primește în schimb alte informații precum și recunoașterea din partea comunității ceea ce înseamnă consacrarea sa ca om de știință.
Evoluția cercetării științifice sau instituționalizarea sa după cum consideră Yves Le Coadic se realizează în mai multe etape: oamenii de știință izolați (primele eforturi legate de dezvoltarea științelor au fost realizate de oameni lipsiți de susținere instituțională); amatorism științific (stadiul eforturilor izolate, urmate de tentative de munca colectivă cu maeștri și discipoli); știința academică (sunt Academiile care au permis primele specialiștilor în științe naturale să se consacre în întregime muncii lor; universitățile vor permite și ele specialiștilor în științe sociale să facă același lucru); știința organizată (oferă elementele de bază ale unui program de dezvoltare a cercetării și pregătirea pentru activitățile de cercetare; acesta este la ora actuală modelul cel mai răspândit); megaștiința (ea se distinge prin dimensiunea laboratoarelor, amploarea bugetelor de cercetare, complexitatea echipamentelor, importanța comunității profesionale naționale, respectiv internaționale).
Internetul, o tehnologie devenită cotidiană și aproape indispensabilă, relativizează timpul și spațiul ducând chiar la aspecte de despațializare și detemporalizare în informare și comunicare. Internetul, o rețea de rețele, este o construcție colectivă ce incită la o abordare colaborativă inclusiv pentru activitățile de învățământ și de cercetare. El modifică practicile de utilizare, de timp și spațiu rețeaua răspunde unei dorințe de libertate ce se caracterizează prin crearea, re-crearea unui spațiu public materializat prin punerea gratuita la dispoziția utilizatorilor a numeroase servicii și produse (Renzetti,1994). Rezultatele activității de cercetare, produsul construcției de informație se concretizează în articole, studii, comunicări științifice, cărți, brevete, invenții, produse, aplicații specifice, etc. Rolul comunicării este de a asigura schimbul de informații asupra lucrărilor în curs menținând astfel comunitățile profesionale și științifice în contact. Internetul determină modificări ale activităților științifice atât în faza construcției de informație cât și în faza de difuzare, de prezentare publică a rezultatelor activităților de cercetare. Datorită posibilităților de comunicare și de realizare de activități comune la distanță prin intermediul rețelelor, comunitățile științifice funcționează ca niște comunități virtuale.
Comunicarea informației. Două procedee de comunicare sunt folosite: un procedeu scris, (preponderent formal) și un procedeu oral (preponderent informal). Comunicarea orală este constituită din formele publice (conferințe, colocvii, seminare, etc.) și private (conversații, schimb de mesaje, etc.) de distribuire a informațiilor. Datorită TIC putem asista la videoconferințe transmise în timp real prin rețeaua Internet și chiar interveni cu întrebări, observații, puncte de vedere. Sala de conferințe devine o sală virtuală, fără ziduri. Noțiunea timp se relativizează nu numai prin transpunerea la scară globală a unei manifestări științifice ci și prin conservarea și arhivarea acesteia în forma cea mai autentică (comunicări, dezbateri, intervenții, concluzii, etc.) pentru consultări ulterioare (poate chiar la distanță de generații) (Tîrziman, 2006.g).
Comunicarea scrisă este compusă în principal din publicațiile primare, primele apariții publice sub formă de produs de informare privind rezultate ale cercetării și publicațiile secundare și terțiare, foarte strâns legate de publicațiile primare pentru că prezintă rezumatul și indexul acestora. Și aici, TIC permite o eficientizare a realizării acestor publicații prin noi modalități de comunicare a celor implicați și în noi dimensiuni spațio-temporale.
Regulile tradiționale de difuzare a informațiilor (a cunoașterii) au fost bulversate de digitizare. Pornind de la facilitățile și caracteristicile oferite și impuse de TIC introducem în existența și activitățile noastre noțiunile de digital și virtual. Vorbim astfel de realitate digitală și/ sau virtuală, comunități digitale și/ sau virtuale, educație digitală și/ sau virtuală, expoziție digitală și/ sau virtuală, bibliotecă digitală și/ sau virtuală, etc. Asta înseamnă o globalizare a existenței umane pe toate palierele sale: profesional, personal, psihologic, cultural, etc.; o existență în care spațiul și timpul nu mai sunt percepute ca bariere insurmontabile.
3.1.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Proiectul Sistem național de management al resurselor digitale în știință și tehnologie bazat pe structuri grid – SINRED – derulat în cadrul programului Cercetare de Excelență în perioada 2005 – 2008 și-a propus crearea unui sistem național de management al resurselor digitale în știință și tehnologie bazat pe structuri GRID. Partenerii consorțiului de cercetare au fost Universitatea din București (am făcut parte din această echipă); Universitatea Politehnica din București; Universitatea Tehnica din Cluj Napoca; Institutul National de Informare și Documentare; Universitatea de Vest din Timișoara. Obiectivele derivate au constat în definirea și fundamentarea soluțiilor privind constituirea unei biblioteci digitale bazate pe rețeaua bibliotecilor universitare, publice și academice (Biblioteca Academiei Române și Biblioteci ale Institutelor din subordinea Academiei); definirea metodelor și metodologiilor de creare a unui sistem unitar la nivel național în domeniul info-documentar bazat pe documente digitale; analiza și testarea modalităților de valorificare a tehnologiilor GRID în domeniul info-documentar; adoptarea unei soluții compatibile atât la nivel național pentru rețele de biblioteci cât și între acestea și sisteme internaționale în domeniu.
3.2. Cultura informației
Internetul este un spațiu informațional și de comunicare în care sursele de informare pot fi localizate în locuri diferite și pot avea forme diferite. Instrumentele de căutare se centrează pe ceea ce este considerat a fi « util ». Aceasta înseamnă că se abandonează conceptul de « exhaustivitate » în favoarea celui de « selectivitate ». A devenit utopic să crezi că poți să cunoști toată producția intelectuală a unui domeniu, fie el științific sau economic și de afaceri, transmisă prin diverse canale de comunicare. Se vorbește tot mai de des de « explozie informațională », de « abundență informațională » sugerându-se de fapt prin aceste expresii, existența unui volum informațional imens și în același timp, dificultățile în accesarea, selectarea și evaluarea resurselor informaționale cu adevărat relevante. Apare sentimentul de a fi incapabil de a extrage dintr-un volum imens de resurse informaționale elementele cu adevărat relevante. Pot fi identificate mai multe motive pentru a explica aceasta : necunoașterea tipologiilor documentare (în special a celor pe suport electronic) ; necunoașterea și neînțelegerea formelor și a modului de disponibilizare a elementelor informaționale; necunoașterea strategiilor și a tehnicilor de localizare a resurselor informaționale ; absența în unele cazuri a certitudinii că anumite resurse informaționale, într-o anumită formă, există cu adevărat ; cunoașterea resurselor informaționale și localizarea lor dar imposibilitatea de a le accesa.
Școala, învățământul la toate nivelele sale trebuie să asigure elevilor și studenților o alfabetizare informațională, o cultura informațională, abilități necesare utilizării resurselor informaționale. Prin cultura informației se înțelege un ansamblu de cunoștințe teoretice și competențe practice care permit identificarea unei nevoi informaționale urmată de localizarea, evaluarea și utilizarea informației găsite, într-un demers de rezolvare a unei probleme, de găsire a unui răspuns și comunicarea informației reținute și prelucrate. (Tîrziman, 2002 .d).
Cultura informației presupune o cunoaștere a naturii informației, a modului în care este organizată, cum poate fi reperată printr-o varietate de surse de acces și de tehnici, cum poate fi adaptată și aplicată la diferite studii și probleme concrete. Acest ansamblu de cunoștințe reclamă un set de competențe adecvate ce permit unui individ să se integreze profesional și să se adapteze într-o societate informațională.
Pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de cultura informației este nevoie să fie cunoscuți și termenii înrudiți, acei termeni la care se face deseori apel pentru a explica conținutul semantic al noțiunii. Astfel, în literatura de specialitate nord americană sunt utilizați următorii termeni:
– Competență informațională (Information Competence): “abilitatea de a utiliza informația, de a găsi, evalua și exploata o informație adecvată unei nevoi de informare” (ALA, 1998).
– Competență în utilizarea calculatoarelor (Computer Literacy): “experiența și cunoștințele necesare pentru a utiliza inteligența și eficiența calculatorului într-un domeniu specific de interes”(Academic Computing Policy, 1997).
– Competență tehnologică, Tehnologia Informației (Information Technology): “abilitățile necesare unui individ pentru a utiliza computerele, aplicațiile software, bazele de date și alte tehnologii pentru a rezolva o varietate de probleme educative, de activitate practică sau personală” (Association of College and Research libraries, 2000).
– Cultura media (media literacy):”abilitatea unui individ de a citi, analiza și evalua informațiile tipărite, audio sau vizuale prezentate unei audiențe prin intermediul a diferite forme de media (televiziune, presă scrisă, radio, internet)”(Albuquerque Academy, 2014).
– Cultura vizuală (visual literacy):“abilitatea de a înțelege sensul și componentele unei imagini pornind de la cunoașterea elementelor vizuale de bază” (Pomona College, 2014).
– Formarea continuă, Învățarea auto-didactică (lifelong learning): “eforturile deliberate și intenționate de a învăța singur pe baza unui plan prestabilit și a unei organizări proprii în concordanță cu propriile motivații, propriile abilități în scopul auto-informării profesionale și personale” (Analytic Quality Glossary, 2014).
Cultura informației înglobează atât aspecte tehnologice și competențe specifice cât și ansamblu specific de cunoștințe și teorii de informare și are în vedere și impactul ce-l poate avea asupra indivizilor și a domeniului lor de activitate. Cultura informației este o cultură de sinteză.
3.2.1. Cultura Informației în învățământul preuniversitar și universitar: modele standarde, referențiale
Preocupările privind dezvoltarea de referențiale, de modele teoretice menite a ajuta la dezvoltarea unei metodologii de cercetare și la formarea unui comportament informațional, datează încă din anii ’50 (Hayden, 2001). În literatura științifică din acea perioadă apar numeroase opinii privind necesitatea dezvoltării unor modele de metode de cercetare axate în principal pe regăsirea și prelucrarea surselor de informare. Apariția documentelor pe suport netipărit, existența resurselor informaționale și documentare în baze de date și rețele, dinamica extraordinară a producției editoriale, au condus la modificarea comportamentelor informaționale clasice și ca o consecință a acestui fapt s-au multiplicat preocupările de formulare a unui model informațional care să includă aspecte legate de o metodologie de cercetare și descrierea unui comportament informațional.
TCI au schimbat instrumentele de lucru, au dus la crearea de noi servicii și produse, au determinat o nouă abordare a domeniului și a conținutului său informațional. Scopul cercetării rămâne însă același: construirea de sens pornind de la sursele identificate și crearea de produse ce exprimă și comunică eficient acel sens, acea semnificație. Pentru îndeplinirea acestui scop este nevoie ca fiecare individ să fie capabil :
să determine și să definească precis nevoia informațională;
să localizeze eficient sursele de informare;
să evalueze critic elementele informative și sursele de informare;
să integreze informațiile selectate în cunoștințele sale de bază;
să utilizeze efectiv informația pentru realizarea activității propuse;
să înțeleagă problemele economice, sociale și legale ce însoțesc informațiile și să folosească informația în mod etic și legal.
Prezentăm în continuare principalele modele care au reușit să se desprindă de un anumit context particular și să devină instrumente de lucru în mediul educativ și de cercetare :
– Modelul Marland (Marland, 1981), se remarcă prin simplitatea sa. Punctele principale ale acestui model sunt : formularea unei teme de lucru ; localizarea surselor de informare ; sintetizarea acestora, prezentarea și evaluarea lucrării finale.
– Modelul Irving (Irving, 1985; 1990) este axat în principal pe activitățile documentare. Se acordă importanță formulării și analizării precise a nevoii de informare întrucât această etapă este considerată etapa cheie a modelului ; etapa care influențează direct calitatea activităților ulterioare și a lucrării finale.
– Modelul Big Six Skills (Eisenberg; Berkowitz, 1988, 1990) este un model în șase etape, adoptat pe scară largă în spațiul nord american și se bazează înțelegerea mecanismelor cognitive ale proceselor învățării. Este un model sursă, de la acesta dezvoltându-se nenumărate variante practice, alte modele ulterioare; a suportat numeroase modificări și îmbunătățiri în scopul adaptării cerințelor de informare impuse de noile tehnologii; face obiectul a numeroase dezbateri pe teme educative și de cercetare și chiar s-au constituit liste de discuții pe această temă.
– Modelul Kuhlthau (Kuhlthau, 1993) descrie un comportament informațional din perspectiva emoțiilor, gândurilor, acțiunilor, strategiilor, orientării – atribute cu un caracter psihologic accentuat dar care nu sunt întotdeauna considerate elementul central al activităților de informare și documentare. Modelul rămâne un model cognitiv ce vizează înțelegerea procesului și mecanismelor psihologice ale informării fără a accentua aspectele de formare documentară sau de dezvoltare a unor competențe informaționale specifice.
– Referențialul FADBEN, Compétences en information-documentation, (FADBEN, 1997) este modelul francez al competențelor în informare și documentare. Obiectivele pe care și le-a propus acest referențial sunt multiple și au în vedere în principal o uniformizare a tehnicilor și metodelor de informare și documentare utilizate în mediul educativ. Procesul informativ și de cercetare este privit ca o succesiune de șase etape în cadrul cărora se pot distinge însă sub-etape. Pentru fiecare etapă sunt precizate aceleași elemente de referință : sunt precizate obiectivele specifice ale etapei pentru a se înțelege necesitatea și importanța ei; se specifică care sunt elementele teoretice de bază pe care ar trebui să le cunoască studentul, cercetătorul sau orice alt utilizator pentru a se situa într-un mediu informațional și de documentare; sunt apoi enumerate o parte din competențele și deprinderile informative ale fiecărei etape; sunt prezentate metodele și tehnicile de lucru adecvate și în final se apreciază care ar trebui să fie rezultatul acestor activități.
– Standardele American Association of School Librarians AASL (AASL, 1998), în număr de 9, au menirea de a ajuta studenții să dobândească o buna instruire informațională ; să devina independenți din punct de vedere informativ; să fie în egală măsură producători și consumatori de elemente informaționale; să se integreze social și profesional; să dobândească o cultură informațională și competențe specifice utile întreaga viață.
Toate modelele, referențialele și standardele prezentate au ca obiectiv comun dezvoltarea de competențe specifice care să asigure o bună instruire informațională a utilizatorilor fie că sunt studenți, cercetători sau utilizatori ai unor structuri de informare și documentare. O atenție deosebită se acordă dezvoltării competențelor necesare realizării cercetării documentare și folosirii informației textuale utilizându-se atât instrumente clasice cât și moderne (programe informatice dar și limbajele documentare). Care este cel mai bun model, cel mai bun referențial sau cel mai util standard este dificil de spus. Nu poate exista un răspuns categoric la această întrebare. Răspunsul este dat mai curând de eficiența pe care și-a dovedit-o fiecare în utilizare. Specialiștii din domeniul științelor informării și comunicării, cei implicați în activitățile educaționale și de cercetare încearcă să fixeze repere criterii în aprecierea unor asemenea instrumente de lucru.
3.2.2. Cultura Informației și Biblioteconomia
Bibliotecile își pot asuma cu adevărat un rol educativ pentru că principala lor menire este de a pune la dispoziția utilizatorilor resursele documentare și informaționale necesare precum și instrumentele și metodologia de utilizare a lor. De asemenea, își pot asuma un rol de manager al cunoașterii întrucât sunt structuri intim legate de ceea ce înseamnă document, informare, cercetare.
În evoluția lor, bibliotecile au acumulat, dezvoltat și perfecționat metode și tehnici de organizare a documentelor, de exprimare a conținutului lor informativ ; au realizat documente de sinteză cu valoare adăugată pentru a preîntâmpina nevoile utilizatorilor; s-au implicat în activitățile educative și de cercetare. Bibliotecile și în special cele universitare susțin și în multe cazuri chiar au inițiat programe de cultura informației.
A vorbi de rolul educativ al bibliotecilor înseamnă a vorbi de rolul lor într-un cadru mult mai larg al formării și educării universitare; rolul lor de suport al activităților didactice și de cercetare. Bibliotecile își ajută utilizatorii să înțeleagă cum sunt organizate fondurile documentare, cum sunt structurate elementele informaționale, care este forma lor de prezentare, cum pot fi accesate, evaluate și utilizate.
Bibliotecile universitare sunt în același timp mari colecții de cărți, periodice și alte resurse documentare și informaționale pentru uzul studenților, profesorilor și a altor membri ai comunității universitare; principalul laborator de cercetare pentru majoritatea cercetătorilor (în special cei din domeniul științelor umaniste, sociale, drept); spațiu în care se realizează instruirea informațională necesară mai ales în cazul utilizării resurselor electronice.
Bibliotecile universitare participă la realizarea instrumentelor de informare necesare utilizatorilor săi, la remodelarea sistemelor de informare și documentare; se implică în activitățile informative și de cercetare ale studenților și cercetătorilor (Stephens; Unwin, 1997). Bibliotecile se preocupă de disponibilizarea elementelor informaționale utilizând ca surse publicațiile electronice și de asemenea, de a facilita accesul la resursele informaționale prin intermediul noilor tehnologii utilizându-se diferite programe inclusiv programe multimedia. Bibliotecile universitare se preocupă și de realizarea de produse electronice informative cu valoare adăugată pentru a oferi o alternativă, superioară calitativ, produselor electronice comerciale (Stoffe, 1996).
Bibliotecile sunt parte integrantă a misiunii educative a universității; ajută și stimulează activitățile de cercetare; contribuie la formarea reputației universitare. Bibliotecile universitare contemporane, datorită TIC, nu mai sunt simple depozite documentare și un spațiu liniștit de studiu ci sunt din ce în ce mai mult, spații informaționale care permit facultăților (și studenților, profesorilor și cercetătorilor) să exploreze, investigheze, evalueze, utilizeze resursele informaționale indiferent de amplasarea lor, la nivel local, național sau internațional, într-un spațiu real sau virtual.
3.3.Tehnologiile Informației și Comunicării – TIC
TIC sunt considerate în opinia lui Alex Mucchielli “un domeniu privilegiat de studiu, o preocupare pentru toți actorii vieții sociale” (Mucchielli, 2001) întrucât transformă fundamental industria informației și aduce modificări fără precedent societății în general pe toate palierele sale de activitate.
3.3.1. TIC în Biblioteci și alte Structuri de Informare și Documentare
În capitolele anterioare al prezentei lucrări au fost prezentate și influențele TIC asupra bibliotecilor și a altor instituții care realizează activități de informare și documentare. În primul rând se poate observa o informatizare a proceselor tradiționale de bibliotecă, prin sisteme automatizate specializate, urmate de realizarea de activități, produse și servicii noi, fără echivalent tradițional (colecții și biblioteci digitale, baze de date, servicii digitale de informare și comunicare, etc.). De asemenea, trebuie subliniate influențele TIC asupra profesiilor domeniului SIC precum și asupra utilizatorilor de informații.
3.3.2. TIC în mediul universitar
TIC au devenit suport și instrument de lucru și pentru majoritatea activităților din mediul educațional. Din ce în ce mai des se vorbește de « învățământ virtual », « universitate virtuală ». TIC, prin implicațiile sale, modifică în profunzime toate sectoarele și activitățile unei instituții universitare. Așa cum remarca și Philippe Marton, utilizarea TIC a dus la apariția unui nou model, a unei noi paradigme și a unei noi relații în triunghiul profesor-student-disciplină de studiu (MARTON, 1999).
Mediul universitar, prin definiție mediu formativ și de cercetare, a contribuit în mare măsură la apariția și dezvoltarea TIC în prezent fiind folosite pe o scară din ce în ce mai largă atât ca material didactic auxiliar menit a ilustra un conținut informativ, cât și ca suport informațional și de comunicare pentru activitățile de cercetare și de educație la distanță sau pentru activități intelectuale individuale și chiar ca suport al activităților administrative și de secretariat.
Alături de alți factori specifici și determinanți precum implementarea Planului Bolognia, necesitatea definirii unui Sistem de Management al Calității, etc., TIC contribuie la definirea și redefinirea identității universitare. Prin infrastructura de informare și comunicare pe care o conțin implicit, TIC transformă funcția de comunicare a universităților, conținutul multor activități specifice și contribuie la modificarea relației universităților cu mediul lor intern și extern. Se disting astfel anumite caracteristici ale spațiului universitar datorate influențelor exercitate de TIC și încercăm să le prezentăm pe scurt.
a. Sistemul educațional tradițional – evoluția sa spre Sistem educațional modern în context TIC
Când se vorbește de sistem educațional tradițional se are în vedere un ansamblu de săli de studiu (clase, amfiteatre, săli de seminar, săli de studiu, săli de biblioteca, etc.) și de un anumit context educațional. Un asemenea context educațional cuprinde: o disciplină (o anumită materie de studiu inclusă în planul de învățământ și dezvoltată după o anumită programă care specifică temele ce trebuie prezentate studenților); profesorul (specialistul materiei respective); grupul de studenți ( principala lor activitate constă în a audia profesorul, a răspunde întrebărilor ce le sunt puse și de a realiza anumite lucrări practice sau teoretice independent sau sub îndrumarea unui profesor); un spațiu fizic concret (sala de curs sau seminar cu mobilierul și materialul didactic specific). Aceasta este o reprezentare simplistă pe care o putem avea despre sistemul educațional tradițional privit din exterior fără a lua în calcul procesul efectiv de transmitere de cunoștințe și eficiența lui. Când se vorbește de modificarea sistemului educațional se au în vedere mai multe etape succesive ce au avut următoarele efecte :
– Înlocuirea parțială a tablei și a manualelor cu fotocopiile ; utilizarea xeroxului ca tehnologie didactică ;
– Utilizarea produselor și serviciilor informatice ca material didactic ;
– « Extinderea sălilor de curs »- tehnologiile de informare și comunicare permit stabilirea unor relații speciale între profesor și studenți fără a fi obligatorie prezența lor fizică în aceeași încăpere.
b. Utilizarea Internetului în activități educaționale
Tehnologiile multimedia, Internetul transformă complet utilizarea TIC în educație. Robert Bibeau grupa posibilitățile oferite de Internet în patru nivele: un nivel de lucru; un nivel de discuții și dezbateri; un nivel de schimb de informații; un nivel de publicare (Bibeau, 1997). Altfel spus, Internetul oferă o platformă interactivă adaptată nevoilor educative: poșta electronică și listele de difuzare permit mai multor persoane (studenți și profesori) să lucreze la același proiect ; forumurile și grupurile de discuții sunt utilizate pentru dezbateri; infrastructurile telefonice, videoconferintele, chat-ul, camerile de luat vederi permanente (webcam) permit informări și schimburi online ; rețeaua web permite publicarea de informații.
Pornind de la o clasificare propusa de Judi Haris, Pierre Séguin propune la rândul său următoarea tipologie a activităților pedagogice pe Internet : (Haris ; Seguin, 2008)
– Activități de comunicare interpersonală;
– Activități de colectare și partajare de resurse informaționale;
– Activități de rezolvare a unor probleme ce conțin sarcini concrete de efectuat de către studenți în scopul realizării unei lucrări colective sau de creare a unui « microunivers virtual »;
– Activități de editare, publicare;
– Activități autodidacte având ca suport infrastructura Internet.
c. Evoluția funcției interne a universității
Universitatea, mediu formativ și de cercetare va evolua în contextul utilizării TIC, va fi obligată să-și redefinească conținutul și metodologia pentru multe din activitățile sale de bază. Procesele pedagogice se modifică considerabil. Triunghiul clasic : profesor – student – disciplina de studiu este atins în fiecare din elementele sale (analizate independent precum și în context relațional). De asemenea, modificări importante se produc la nivelul activităților de cercetare . Introducerea tehnicilor de calcul și de comunicare a schimbat meseria de cercetător. Biblioteca, în forma ei clasică este înlocuită în mare parte cu bazele de date și cu resursele Internet și ca o consecință a acestui fapt metodele de muncă intelectuală suferă o modificare considerabilă.
Impactul TIC asupra Profesorului. Profesorul – « maestrul », « modelul », « formatorul » din modelul pedagogic tradițional continuă să fie evaluatorul și în noua formulă universitară chiar dacă sala de curs sau de seminar se extinde pană la pierderea totală a zidurilor. Profesorul rămâne « referențialul » pentru student, punctul inițial și punctul evaluator al activității educative. Se pot observa următoarele mutații în activitatea Profesorului: trecerea de la activități individuale la activități de echipă; trecerea de la activități de expunere la activități de coordonare și evaluare; modificarea metodelor pedagogice (Finance, 1999). Un nou model de comunicare pedagogică își face simțită prezența ; alături de suportul hârtie se impune suportul multimedia. Interactivitatea dată de multimedia modifică metodele de muncă intelectuală : studenții și profesorii au din ce în ce mai multă nevoie de centre de resurse informaționale. Profesorului îi revine rolul de a relaționa resursele informaționale ale domeniului; el este « expertul » ce trasează direcțiile principale de studiu și de cercetare ale unui domeniu. Centrarea activității profesorului spre coordonare și evaluare are drept consecință și modificarea relației dintre student și profesor cât și a numărului de studenți care pot lucra cu un profesor într-un interval de timp.
Chiar dacă conținutul activităților unui profesor se modifică sub influența noilor tehnologii ale informării și comunicării, menirea lui este neschimbată ; el continuă să rămână reperul procesului formativ universitar. Profesorul nu este un simplu transmițător de conținut ci în egală măsură un purtător de metode privind condițiile de acces la mesajul însuși; un consilier. El trebuie să ajute fiecare student să dobândească cunoștințele necesare obținerii unei diplome dar și competențele specifice de muncă intelectuală.
Impactul TIC asupra studentului. Studentul rămâne principalul beneficiar al activităților universitare. Mai mult decât atât, el este un participant activ, se implică în procesele ce determină formarea sa. TIC sunt din ce în ce mai utilizate de studenți atât pentru activități educative, pentru îndeplinirea unor sarcini școlare cât și pentru loisir. A utiliza însă eficient noile tehnologii în activitățile educative presupune a cunoaște metode de informare specifice, a avea competențe tehnologice necesare utilizării acestor noi instrumente de lucru, a ști la ce pot fi utile noile tehnologii și în special Internetul.
Aspectele principale ce sunt avute în vedere când se discută de impactul noilor tehnologii asupra studenților sunt: aspectul formative (programe specializate în anumite domenii științifice; aplicații de evaluare, auto-evaluare); acces la resursele documentare; aspectul vieții studențești (activitățile culturale sau de loisir); inserarea profesională a studenților.
În context TIC, studentul devine propriul său arhitect. El este cel care caută resurse informaționale, cel care le asamblează, le modifică adaptându-le scopurilor sale. Studentul devine acum un personaj activ interesat în primul rând nu în a învăța, a memora, a-și însuși o cantitate de elemente informaționale ci în a învăța să învețe, în a-și însuși o metodologie de muncă intelectuală, a-și dezvolta competențe informative, a-și forma și dezvolta o cultură informațională.
Impactul TIC asupra activității de cercetare. TIC nu ating numai metodele de învățământ ci și conținutul disciplinelor. Tehnologiile informării și comunicării sunt instrumente profesionale pe care cercetătorii, profesorii-cercetători le utilizează în mod constant pentru a-și realiza lucrările. Prelucrarea de text, programele specializate, dispozitivele de experimentare în multe discipline contribuie la realizarea unei producții științifice de tip nou care va conduce în mod natural la o nouă formă de utilizare a acesteia în activitățile educative. Activitățile de cercetare evoluează în direcția activităților de echipă, a cercetărilor de grup fiind esențială apartenența la o comunitate științifică. De asemenea, din punctul de vedere al cercetării științifice, instituțiile universitare evoluează în direcția asocierii mai multor centre de resurse informaționale inclusiv biblioteci într-o dimensiune de cercetare și/sau pedagogică unitara (Finance, 1999).
Așa cum am arătat anterior, cercetarea științifică este determinată de TIC în toate etapele sale de la documentarea inițială până la producerea și diseminarea rezultatelor. Accesul la o mare cantitate de resurse informaționale, actualizarea rapidă a cunoștințelor, facilitarea stabilirii de contacte, ameliorarea proceselor de colaborare, accelerarea realizării lucrărilor științifice în forma lor finală și difuzarea lor sunt elemente care argumentează schimbările ce se produc la nivelul comunităților științifice universitare.
În mediul universitar unde cercetătorii sunt adesea și profesori, rețelele permit lărgirea spațiului didactic și punerea la dispoziția studenților a unui corpus documentar și de cunoștințe mult mai larg. Internetul oferă universităților posibilitatea de a-și prezenta și pune în valoare nu numai misiunea lor didactică ci și activitățile de cercetare care rămân în unele cazuri într-un con de umbră.
d. Evoluția relației dintre universitate și mediul său
Când se vorbește de mediul unei universități se are în vedere spațiul său relațional ce include componente teritoriale, administrative, socio-demografice, culturale, politico-economice.
Mediul imediat al oricărei universități este reprezentat de utilizatorii săi, de beneficiarii reali sau potențiali ai activităților universitare de formare sau cercetare. Acest mediu include o populație foarte variată : liceeni, părinți, studenți, instituții economice și culturale, mediul economic și în special piața forței de muncă. Noile tehnologii permit o bună relaționare a universității cu mediul său.
Organizarea învățământului la distanță determină o lărgire a mediului universitar și implicit a publicului său. În acest caz, TIC sunt un adevărat suport, constituie infrastructura necesară funcționării acestei forme educative.
Activitățile de perfecționare, de formare continuă constituie la rândul lor o modalitate concretă de relaționare a universităților cu mediul lor exterior chiar dacă în multe cazuri subiecții unor asemenea activități sunt foști absolvenți. Important este de remarcat că universitatea ca instituție este implicată și este responsabilă de asemenea activități formative cu efect la nivelul desfășurării unor activități profesionale.
Dimensiunea de cercetare a activităților universitare este de asemenea, privită într-un context relațional ce depășește mediul intern al universității. Realizarea de echipe de cercetare interdisciplinare, distribuite geografic constituie o dovadă a evoluției metodologiilor unor asemenea activități.
Universitatea este permanent într-o strânsă interdependență cu mediul său ; existența sa este condiționată în mare măsură de cerințele mediului; este obligată să evolueze împreună cu acesta. TIC pot contribui la o mai bună relaționare a universității cu mediul sau, la o îmbunătățire a aspectelor comunicaționale. TIC constituie un catalizator al schimbărilor atingând toate sectoarele lumii universitare: administrativ, managerial și în primul rând, educațional. Calitatea procesului pedagogic, calitatea și importanța activităților de elaborare a produselor informaționale depind direct de eficacitatea și performanțele sistemelor informaționale, a sistemelor de comunicare, a altor servicii specializate în resurse informaționale. De asemenea, capacitatea universităților de a-și disponibiliza resursele informaționale prin pagini Web sau prin alte metode ce implică TIC, contribuie la ameliorarea practicilor pedagogice.
3.3.3. Relația teorie – practică – implementare (proiecte de cercetare)
Implicarea TIC în activitățile didactice și de informare, documentare, cercetare poate fi exemplificată cu următoarele proiecte la care am participat:
Punerea în valoare și protejarea patrimoniului cultural din Județul Dâmbovița cu ajutorul Noilor Tehnologii ale Informării și Comunicării, proiect realizat în cadrul CERES în perioada 2003 – 2005. Scopul a fost realizarea unui studiu documentar și a unei baze de date privind patrimoniul cultural imobil al județului Dâmbovița.
Prototip operațional pentru sistemul bibliotecii virtuale locale din cadrul Colegiului Universitar de Administrație și Secretariat București, proiect realizat în cadrul programului Orizont 2000 în anul 2000 și a avut ca scop realizarea unei colecții digitale de reduse didactice și informaționale în acces local și cu scop didactic pentru studenții departamentelor de Studii Administrative și Secretariat.
Centru de Informare și Documentare Multifuncțional, proiect derulat în perioada 2000 – 2001, finanțat de Banca Mondială a avut ca scop realizarea la Facultatea de Litere a Universității din București a unui centru multimedia suport pentru activitățile didactice și de cercetare.
“CIBERPROF- Universitate Virtuală”, proiect internațional finanțat de AUF (Agenția Universitară Francofonă), derulat în perioada 1997 – 2000. A fost coordonat de Franța prin Universitatea Bordeaux III și au fost implicate facultăți de Biblioteconomie și Știința Informării din țări francofone precum Belgia, România, Tunis, Maroc, Liban, Elveția. Scopul a fost integrarea acestor structuri universitare într-o rețea specializată și oferirea de sprijin reciproc în activitățile didactice și de cercetare.
Partea a II-a. Agenda de cercetare prezentă și viitoare: continuarea și aprofundarea studiilor din ariile tematice enunțate (Biblioteconomie; Informare și Documentare; Științele Informării și Comunicării)
Character Count: 21.056 (imposed size by the law: 25.000 characters)
Cariera mea didactică universitară și de cercetare de peste 20 de ani s-a contruit în domeniile Biblioteconomiei și Științelor Informării și Comunicării, fundamentându-se pe o formare profesională în aceste domenii de nivel licență, studii postuniversitare și doctorat. Prin urmare, principalele direcții de interes pentru viitorul meu academic se vor regăsi în aceleași domenii de cercetare. Obiectivele generale ale acestui plan de dezvoltare a carierei sunt legate de îmbunătățirea continuă a actului didactic, dezvoltarea personală prin aprofundarea unor direcții de cercetare științifică și dezvoltarea instituțională prin cooperare și participare la proiecte locale, naționale și internaționale.
II.1. Activitatea didactică
Activitatea mea didactică se desfășoară la Universitatea din București, Facultatea de Litere unde susțin cursuri și seminarii la specializățile Științele Informării și Documentării (SID) și Administrație Managerială și Secretariat (AMS), nivel Licență și Master. Dezvoltarea activității mele didactice are în vedere:
– Îmbunătățirea și actualizarea cursurilor ceea ce presupune revizuirea suporturilor de curs și seminar, îmbunătățirea și diversificarea materialelor didactice, adecvarea evaluării studenților cu medodele didactice utilizate șicunoștințele și competențele pe care trebuie aceștia să și le însușească, etc. Avem în vedere cursurile Sisteme automatizare de regăsire a Informației (An III AMS), Programe și sisteme de bibliotecă (AN II SID), Regăsirera Informației în context electronic, Structuri de date (Master Gestiunea Informației și Documentelor)
– Introducerea de discipline noi care să reflecte dezvoltarea domeniilor de formare profesională. Evoluțiile pieții muncii, necesitatea dezvoltării de cunoștințe și competențe care să corespundă nevoiilor de formare profesională impune periodic o actualizare a disciplinelor în planurile de învățământ. Corespunzător ariilor mele de competență, în perioada următoare se propun spre includerera în planul de învățământ a următoarelor discipline: Colecții și biblioteci digitale la masteratul Gestiunea Informației și Documentelor (SID – nivel Licență) și Organizarea și regăsirea informației la masteratul Managementul Informației și Documentelor (AMS – nivel Licență). Disciplinele propuse au în vedere continuarea la un nivel aprofundat a formării profesionale obținute la nivelul licență și urmăresc adăugarea de compenețe și cunoștințe noi absolut necesare unei bune specializări în profesiile alese.
– Promovarea multi, inter, transdisciplinarității în sensul de dezvoltarea de cursuri opționale și facultative care să se adreseze studenților de la cât mai multe specializări și cărora să le furnizeze cunoștințe teoretice și competențe practice în organizarea, prelucrarea, utilizarea informației și dobândirea unei autonomii intelectuale prin tehnici și metodologii specifice. Este vorba despre cursuri de Cultura Informației care se pot organiza atât pentru nivelul licență sau masterat cât și la nivelul școlilor doctorale ajutând acești sudenți să dobândeasca competențele necesare activităților de cercetare științifică.
– Dezvoltarea și promovarea de programe flexibile și aplicate pentru practica de specialitate. Practica de specialitate poate contribui decisiv la inserția absolvențilot pe piața muncii. Prin urmare, realizarea practicii de specialitate în instituții dintre cele mai diverse (instituții adninistrative, culturale, societăți comerciale, fundații, etc) este un obiectiv urmarit la nivelul fiecărei specializări. Atribuțiile mele în realizarea practicii de specializate au în vedere definirea programelor de practică în acord cu specializările teoretice, evaluarera și optimizarea acesteia unde este cazul.
– Dezvoltarea de programe de cooperare Erasmus. În prezent, suntem în faza de încheiere a două noi programe de cooperare Erasmus, cu Universitatea din Madrid și cu Universitatea din Barcelona pentru studenți și profesori în specializarea Științele Informării și Documentării a căror responsabil sunt.
II. 2. Activitatea de cercetare
Cercetarea teoretică și aplicativă pe care o realizez în prezent și direcțiile de cercetare pe care le propun pentru perioada următoare au un dublu scop:
a. Susținerea activității didactice și a cercetării în direcția asimilării noutăților domeniilor de formare profesională; dezvoltarea competențelor necesare exercitării profesiilor susținute de specializările la care predau;
b. Realizarea unei relații între teorie și practică; între mediul universitar și mediul economic, social și cultural și asigurarea posibilității implementării rezultatelor cercetării teoretice în instituții de specialitate în activitățile specifice.
Principalele arii de cercetare, în domeniile în care deja am obținut recunoaștere, care se conturează pentru perioada următoare sunt:
Biblioteconomie:
– Procedurile activităților de bibliotecă – realizarea acestora la un nivel teoretic referențial va contribui la uniformizarea și realizarea după norme și standarde unitare a activităților și proceselor biblioteconomice în toate instituțiile de informare și documentare din România. Cercetarea va continua cercetarea realizată la Biblioteca Națională a României unde am coordonat și am fost implicată efectiv în realizarea Standardului profesional național Bibliotecar Studii superioare și a procedurilor la nivel de instituție conform normelor profesionale și a legislației în vigoare. Scopul acestei cercetări va fi realizarea de proceduri unitare pentru activitățile standard de bibliotecă, în funcție de tipul de bibliotecă și mărimea acesteia (biblioteci publice județene, municipale, orășenești și comunale, biblioteci specializate, biblioteci universitare, biblioteci școlare, centre de informare și documentare) astfel încât fiecare bibliotecă din Sistemul Național de Biblioteci (SNB) să poată să iși adapteze procedura standard la normele concrete de lucru. Procedurile referențiale standard vor contribui la eliminarea în mare măsură a decalajelor dintre biblioteci, la eliminarea activităților redundante, a erorilor din diverse procese și activități specifice și vor contribui la integrarea reală a fiecărei instituții în SNB și în rețele de biblioteci publice sau de învățământ. Studiul teoretic va contribui la realizarea unui proiect cu Asociația Bibliotecilor din România prin care se va urmări implementarea acestor proceduri în bibliotecile din România.
– Biblioteca hibrid – un concept care s-a impus în ultimii ani în literatura de specialitate anglosaxonă dar neabordat, dincolo de terminologie, în literatura de specialitate românească. Conceptul exprimă modelul de evoluție e bibliotecilor în direcția asimilării Tehnologiilor Informației și Comunicării (TIC) astfel încât acestera să devină instituții care să fie capabile să ofere acces la resurse informaționale și documentare cât mai diversificate și pe suporturi tradiționale cât și moderne. În plus, în bibliotecile hibrid, utilizatorii au posibilitatea să folosescă sisteme de informare și documentare care să le permită realizarea de activități de informare, comunicare și cercetare atât din spațiile bibliotecii cât și de la distanță. Cercetarea noastră teoretică va avea în vedere definirea conceptului, structura unui astfel de model instituțional și activitățile specifice, modalități concrete de devoltare a bibliotecilor românești în direcția asimilării TIC, diversificarea produselor și serviciilor oferite de biblioteci. Biblioteca hibrid presupune o schimbare a culturii organizaționale, o dezvoltare tehnologică considerabilă și de asemenea, o abordare modernă și inovativă a profesiilor biblioteconomice. Biblioteca hibrid este pasul intermediar între biblioteca tradițională și biblioteca digitală și reprezintă, în mod concret, tipul de biblioteca care va exista în societate, inclusiv în societatea românească, mult timp de accum înainte. Prin urmare, considerăm că o asemenea cercetare teoretică va putea deveni un ghid util pentru bibliotecilor din România.
– Biblioteca în spațiul digital – o cercetare complementară cercetării privind biblioteca hibrid. Scopul cercetării este identificarea provocările și cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească o bibliotecă astfel încât să își păstreze și dezvolte funcția de informare, documentare și educare a publicului larg întrun medoiu concurențial când nu mai este singura structură furnizoare de resurse de informare. Cercetarea va avea în vedere două mari aspecte: i)glisarea bibliotecilor spre mediul digital prin extinderea produselor și serviciilor oferite spre Internet (cataloage online, servicii de referințe electronice, achiziționarea de resurse electronice și baze de date, servicii noi interactive pentru utilizatori, biblioteca 2.0., etc); ii) dezvoltarea de biblioteci digitale fie de către biblioteci care își digitizează patrimonoiul documentar și îl oferă în acces structurat pe Internet fie se dezvoltă noi structuri instituționale care au ca scop realizarea de conținut digital sub forma bibliotecilor digitale contribuind astfel le dezvoltarea și diversificarea conținutului digital.
– Arhivarea și prezervarea digitală a patrimoniului – o temă de cercetare care continuă preocupările mele în domeniul TIC și a documentelor și colecțiilor digitale. Digitizarea masivă, crearea de documente direct în format digital fără echivalent tradițional, dinamica extraordinară a tehnologiilor și a aplicațiilor informatice urmată și de obsolența lor la fel de rapidă, multitudinea standardelor și formatelor pentru documente electronice, absența unor norme unitare de lucru pe traseul ciclului de viață al unui document electronic fac ca prezervarea, conservarea și arhivarea documentelor și colecțiilor digitale să devină o problemă de maximă importanță pentru structurile deținătoare de asemenea documente și responsabile cu administrarea patrimoniului instituțional ca parte a moștenirii culturale și științifice naționale. Arhivarea și prezervarea patrimoniului are în vedere cadrul legislativ (deja sunt două directive ale UE în acest sens precum și Carta Unesco), aspectele tehnice, financiare, administrative și umane. În cercetarea noastră vom încerca să dezvoltăm toate aceste aspecte astfel încăt să realizăm o lucrare utilă pentru toți cei din domeniu implicați în reralizarea de conținut digital și implicit, în prezervarea și arhivarea acestuia.
– Coordonarea volumului II, Partea a doua din Tratatul de Biblioteconomie prevăzut să apară în 2015 și realizarea capitolului Biblioteca digitală din volumul III al Tratatului de Biblioteconomie prevăzut să apară în 2016.
Științele Informării și Comunicării:
– Cultura informației – cercetarea în acest domeniu va avea ca obiectiv realizarea unui curs transdisciplinar de cultura informației, adresat studenților de la masterat și școală doctorală care să le furnizeze acestora cunoștințele teoretice și competențele practice care să îi ajute să realizeze o lucrare de cercetare și să dobândească o metodă de muncă intelectuală în context digital. TIC facilitează accesul imediat, direct a informației de către utilizator. Probleme nu mai este accesul ci selectivitatea și evaluarea. Pentru a găsi într-un timp scurt, informația relevantă, utilă unei nevoi particulare de informare este nevoie de o cultură informațională, de cunoaștere a metodelor și tehnicilor de informare și documentare specifice noului mediu, este nevoie de asemenea de abilități de utilizare a noilor tehnologii. Toate aceste cunoștințe și competențe noi neceare regăsirii utilizătii informației în mediul digital reprezintă Cultura Informației (Information Literacy – IL) – un domeniu de cercetare și formare universitară, în plină dezvoltare și considerat a fi un îndrumar indispensabil pentru o societate informațională. Propunem în lucrare un model de cultura informației în cinci etape: i)Identificarea și formularea unei nevoi de informare; ii)Identificarea și reperarea surselor de informare. Documentarea în vederea realizării lucrării științifice; iii)Evaluarea și organizarea resurselor informaționale; iv)Realizarea și comunicarea rezultatelor; v)Evaluarea și autoevaluarea procesului. Ca obiective și rezultate secundare ale cercetării, se vor obține modele de cultura informației particularizate pe discipline și domenii de studiu care să le permită studenților să identifice și să utilizeze, resurese, baze de date, tehnici și tehnologii specifice nevoilor lor particulare.
– Organizarera și regăsirea informației – cercetarea va continua cercetările pe această temă și va avea ca obiectiv și realizarea unui curs care reprezintă o disciplină nouă pentru masteratul de managementul Informației și Documentelor. Dacă în cercetările și studiile de până acum am avut în vedere atât documetele tradiționale, pe suport tipărit cât și documentele electronice, în cercetarea actuală, imi propun să analizez problematica organizării și regăsirii informației doar în mediul digital. Cercetarea presupune analiza informației ca noțiune și tipologie, standardele, formatele și normele de creare, prelucrare, comunicare, publicare, utilizare a informației, sistemele și programele informatice de regăsire a informației, evaluarea și utilizarea informației precum și exemple și studii de caz care să ofere modele de organizare și regăsire a informației din divese domenii ale cunoașterii umane.
Participarea la manifestări științifice și publicarea de lucrări de specialitate
Diseminarea și valorificare rezultatelor parțiale și finale ale cercetărilor se va realiza ca și până acum, prin participarea la seminarii, conferințe, workshopuri și publicarea în publicații de specialitate reprezentative. Avem în vedere Conferința Națională anuală a Asociației Bibliotecilor din România, Conferinta internațională Bibiologie si Patrimoniu Cultural National ajunsă la editia a VIII-a, organizată de Universitatea din Alba Iulia, conferințele internaționale organizate de Universitatea de vest din Timișoara, Conferința francofonă realizată de Departamentul de Științele Comunicării al Facultății de Litere, Universitatea din București precum și Colocviul internațional organizat de același departament, Conferința Globalization, Intercultural dialogue and National Identity, organizată de Universitatea din Târgu Mureș, etc. Dintre publicațiile de specialitate în care public în mod curent, pot fi amintite Revista Transilvania (indexata Scopus), Revista Biblioteca (indexata Ebsco și Proquest), Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării (indexată Proquest), Journal of Romanian Literary Studies (indexată CEEOL, Global Impact Factor, Google Academic), Library and Information Science Research (indexată Ebsco, Proquest, CEEOL, RePEc), etc.
II.3. Proiecte de cercetare
De-a lungul carierei mele, activitatea didactică și de cercetare teoretică a fost permanent împletită cu activitatea practică de cercetare participând până acum la 21 de proiecte și granturi de cercetare și la peste 30 de lucrari de cercetare documentară specializată. Și în perioada următoare îmi propun să fiu implicată în proiecte de cercetare din domeniul meu de activitate.
Pe termen scurt am în vedere următoarele proiecte:
– Dezvoltarea Infrastructurii de cercetare din Facultarea de Litere, Centrul DIGINFO. Este un proiect pe care intenționăm să il propunem în cadrul Programului POSCCE: Operatiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii Cercetare Dezvoltare existente și crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare) din cadrul Axei prioritare 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare. Obiectivele acestui proiect vor avea în vedere modernizarea infrastructurii laboratorului existent astfel încât să fie utilizat pentru proiecte de cercetare, pe aria de competență a Centrului de cercetare, în care colectivul poate fi partener cu alte universități, institute de cercetare sau cu soietăți și organizații din mediul privat cât și pentru activități didactice în special pentru studiile mastarale și școala doctorală. Chiar dacă proiectul include o parte majoritară de asigurare a infrastructurii de cercetare a Centrului DIGINFO a Facultății de Litere, va exista și o cercetare teoretică și aplicativă care va avea ca obiective realizarea de studii, preoceduri, metodologii privind teoriile și thnologiile de cercatare în domeniile științelor sociele și umane precum și a unui studiu și a unei aplicații practice de realizare a unui depozit instituțional al resurselor de cercetare proprii ale facultății și ale celor utilizate și reziltate din activitățile de cercetare.
– Proiecte de dezvoltare poli de excelență – Cultura Informației – va fi de asemenea, un proiect popus în cadrul Programului POSCCE: Axa prioritară 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare. Parteneri în acest proiect vor fi Universitatea din București prin colectivul Centrului de Cercetare DIGINFO și Universitatea din Brașov care are o bogată experiență în proiecte europene privind Cultura Informației.
Mediul universitar este spațiul în care schimbările generate de TIC se simt cu o forță extrordinară și reprezintă în același timp spațiul unde se intersectează cele mai multe nevoi de informare, cele mai diversificate domenii de interes. Universitatea, având în egală măsură vocație de educare dar și de cercetare este deschisă tuturor noutăților fiind gata să asimileze rezultatele recente ale cercetărilor dar să și propună și să promoveze noi alternative. Într-un asemenea mediu Cultura Informației devine indispensabilă. Proiectul își propune să dezvolte în cele două universități poli de excelență (cu laboratoare cu toate dotările necesare) care să permită cercetarea – dezvoltarea teoretică și aplicativă urmată de implementarea în planurile de învățământ nivel licență, masterat, școală doctorală a Culturii Informației ca disciplină obligatorie, opțională sau facultativă (după caz) astfel încât să fie asigurate cunoștințele teoretice și competențele practice necesare studențior și cercetătorilor în îndeplinirea obligațiilor lor didactice și de cercetare și să dobândească o autonomie intelectuală și să se contribuie astfel la ameliorarea calității activităților educative și de cercetare. Un asemenea proiect de cercetare ar permite includerea universităților din România în rândul țărilor (europene, nord-americane, asiatice) în care Cultura Informației este recunoscută ca un domeniu fundamental al Societății Informației întrucât reprezintă principala premisă a funcționării eficiente a societății contemporane prin educația indivizilor pentru informare, pentru folosirea instrumentelor de căutare și tehnologiilor și infrastructurilor și în care mediul universitar a asimilat această disciplinî ca o componentă obligatorie a curriculei universitare.
– Proiecte în cooperare cu Asociația Bibliotecarilor din România. Asemenea proiecte reprezintă o activitate curentă a cadrelor didactice ale specializării Biblioteconomie (licență- Științele Informării și Documentării, Master – Gestiunea Informației în Societatea Contemporană) întrucât permite o sincronizare a procesului didactic cu realitatea practică din biblioteci și alte structuri de informare și documentare benefică de ambele părți. La nivelul specializării se realizează o ameliorare a conținutului disciplinelor și asigurarea reală a competențelor necesare exercitării profesiilor specifice precum și realizarea în bune condiții a practicii de specialitate iar la nivel structurilor de informare și documentare se realizează o îmbunătățire a activităților lor prin asimilarea celor mai noi teorii ale domeniului, prin utilizarea unitară a standardelor, normelor și instrumentelor de lucru.
Proiectele avute în vedere în perioada imediat următoare sunt
– Realizarea Manualului procedurilor activităților de bibliotecă și implementarea acestora în bibliotecile publice și de învățământ din Sistemul Național de Biblioteci.
– Inventarul standardelor, normelor, ghidurilor, metodologiilor, instrumentelor de lucru utilizate în activitățile biblioteconomice și de informare și documentare în scopul uniformizării acestor activități la toate bibliotecile și centrele sau structurile de documentare și sincronizarea cu practicile similare internaționale.
– Realizarea de Studii de utilizatori pentru bibliotecile publice în scopul identificării clare a profilului acestora și a nevoilor lor de informare și astfel activitățile bibliotecilor să poată fi modelate astfel încât să corespundă cerințelor existente.
Toate aceste direcții de cercetare prezente și viitoare exprimă o carieră profesională universitară, didactică și de cercetare, care a urmărit permanent asimilarea noutăților domeniului ales, sincronizarea realității românești cu realitatea similară internațională, în principal europeană, asigurarea unui act didactic modern și care să furnizeze studenților competențele și cunoștințele reale necesare pe piața muncii, implementarea și transferul tehnologic, unde a fost cazul, a cercetării teoretice și aplicative către instituțiile beneficiare ale unor asemenea produse informaționale.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
ACADEMIA ROMÂNĂ. (2004-2009). Dicționarul general al literaturii române. București: Editura Univers Enciclopedic, 7 vol. ISBN 973-637-070-4
ACCART, Jean-Philippe; RÉTHY, Marie-Pierre. (2008). Le métier de documentaliste . 3e édition. Paris : Éditions du Cercle de la Librairie. ISBN 978-2-7654-0961-8
AIDOINE, Bernard. (1994). Le traitement électronique du document multimedia. (1994). În : Le traitement électronique du document. Cours INRIA, Aix-en-Provence ,3- octombre, 1994,. Paris : ADBS. ISBN 2-901046-76-2, p. 149-203.
ANDRIEU, Olivier. (1997). Méthodes et outils de recherche sur l’Internet. Paris : Edition Eyralles. ISBN 2-212-08939-2.
ANDREESCU, Anca; CONSTANTIN, Letiția; JAKLOVSKY, Mariana. (2008). Donații și donatori în Biblioteca Națională a României: 1998-2008. În: Revista Bibliotecii Naționale a României, 14, nr. 2, ISSN 1224-0184, p. 24-34.
ASSOCIATION DES BIBLIOTHÉCAIRES DE FRANCE. (2007). Le métier de bibliothécaire. Sous la direction de Raphaële Mouren et Dominique Peignet. Édition mise à jour et corrigée. Paris : Éditions du Cercle de la Librairie. ISBN 978-2-7654-0957-1
BIBLIOTHÈQUE NATIONALE DE FRANCE. (2006). Référentiel des emplois et des compétences.
BARA, Simona. (2008). De la documentare la cercetare sau o jumătate de secol de evoluție a unei biblioteci românești. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 4, nr. 2, ISSN 1841- 1940, pp. 51-56
BAILLY, Florence. (1998). Les usages du courrier électronique en milieu professionnel. În : Communication, société et Internet : Actes du colloque GRESICO de Vannes, Université de Bretagne-Sud, 10-11 septembre 1998. Paris ; Montreal : Harmattan, ISBN-13: 978-2-7384-6733-1. p. 61-74.
BARRY, Christine. (1997). Information skills for an electronic world: training doctoral research students .În: Journal of Information Science. 23 (3), ISSN: 0165-5515, p. 225-238.
BERCAN, Gheorghe-Iosif. (1996). Biblioteca Națională a României. Scurt istoric. În: Revista Bibliotecii Naționale, 2, nr, 1, ISSN 1224-0184, p. 5-13
BERCIU – DRĂGHICESCU, Adina. (2013). Facultatea de Litere a Universității din București. 150 de ani de învățământ filologic românesc. 1863 – 2013. Tradiție și valoare (Volum I-II), Colaboratori Ovidiu Bozgan, Cristina Gudin, Silviu Nedelcu, București: Editura Universității din București. ISBN 978-606-16-0301-5
BERTRAND, Anne – Marie. (2012). Bibliothèque publique et public Library. Essai de génealogie comparée. Villeurbanne: Presses de l’Enssib. ISBN 978 – 910227 – 78- 4.
BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012). Raport de activitate. București: Editura Bibliotecii Naționale a României. ISSN 1844-0932
Bibliothécaire, quel métier? / sous la direction de Bertrand Calenge. (2004). Paris : Éditions du Cercle de la Librairie. ISBN 978-2-7654-0890-1
BEAUDOUNIU, Valérie ; VELKOVSKA, Julia. (1999). Constitution d’un espace de communication sur Internet. În : Internet, un nouveau mode de communication ?. Paris : Hermès Science Publications, ISBN : 2-7462-0078-3, p.121-177.
BORGMAN, C.L. (1999). What are digital libraries? Competing vision. Information Processing and Management, 38 (3). În G. Marchionini and E. Fox (eds.), Special Issue: Progress Toward Digital Libraries, ISSN 0306-4573, p. 227-243.
BUCKINGHON, David. (1998). Media Education în The UK: Moving Beyond Protectionism. În: Journal of Communication, Vol. 48, (1), ISSN 0021-9916, p. 33- 43.
BONDOC, Gheorghe. (1997). Prolegomene la o viitoare istorie. În: Revista Bibliotecii Naționale 1997, 3, nr. 1, p. 3-10
BOSS, Richard W. (1990). The Library Manager's Guide to Automation. Boston: GK Hall. ISBN 0-8161-1942-2
BULUȚĂ, Gheorghe; PETRESCU, Victor. (2013). Galeria bibliologilor români. Portrete. Târgoviște: Editura Biblioteca. ISBN 973-8413-38-9
CARNABY, Penny. (2010). The delete generation: how citizen- created content is transforming libraries. În: Envisioning future academic library services. London: Facet Publishing. ISBN: 978- 1- 85604- 691- 6, p. 15-31
Coaching in the Library: A Management Strategy for Achieving Excellence. (2011), Second Edition-print/e-book Bundle Ruth F. Metz Publisher: ALA Editions. ISBN 978-0-8389-1037-5
CARTIER, Michel. (1997). Le nouveau monde des infostructures. Quebec : Fides . ISBN 2-7621-1883-2
CHARTIER, Roger. (1997). Le livre en révolution. Paris : Les Editions Textuel. ISBN 2-909317-34-x,
CAWKELL, Tony. (1997). The information superhighway: a reviw of some determining factors. În : Journal of Information Science, Vol. 23, (3), ISSN: 0165-5515, p. 187-209.
CHRIST, William; POTTER, James. (1998). Media Literacy, Media Education and he Academy. În: Journal of Communication, Vol. 48, (1), 1998, ISSN 0021-9916, p. 5- 14.
DÂRJA, Ileana. (2007). Biblioteca Batthyaneum- Alba Iulia. Informare și Documentare: lucrări ale sesiunilor profesionale, 2007. București: Editura Bibliotecii Naționale a României. ISBN 978-973-8366-02-2. p. 138-141.
DEPOVER, Christian ; GIARDINA, Max ; MARTON, Philippe.(1998). Les Environnements d’apprentissage multimedia : Analyse et conception. Paris ; Montreal : L’Harmattan. ISBN 2-7384-6787-3.
Diffuser la documentation via Internet et Intranet : description des serveurs Web associés aux systémes des gestion documentaire et de bibliothèque. (1998). Etude rédigée par Michéle Lenart, Nadia Bony, Marc Maisonneuxe avec la collaboration de Sophie Constham. Paris : ADBS, ISBN 2-84365-021-6.
DIMA-DRĂGAN, Corneliu. (1976). Bibliologie generală. Fasc. 1 : Organizarea și prelucrarea colecțiilor. București : Tipografia Universității.
DUMITRAN, Adriana. (2010). Proiecte culturale europene: REDISCOVER (2009-2010). În: Revista Bibliotecii Naționale a României, XV, (nr. 29-30), 1-2, ISSN 1224-0184, p. 78-79.
DICTIONNAIRE de l’Information. (2004). Directeur du Comité de redaction Serge Cacaly ; Comité de redaction Yves- François Le Coadic, Paul-Dominique Pomart, Eric Sutter . – 2- ème édition . – Paris : Armand Colin, – ISBN : 2-200-26682-0
ESCARPIT Robert. (1991). L'information et la communication: théorie générale. Paris: Hachette. ISBN 978-2-01016-819-2
The Ethics of librarianship : an international survey. (2002). Ed. by Robert W. Vaagan ; an introduction by Alex Byrne München : K.G. Saur. ISBN 3-598-21831-1
EUROGUIDE LIS – Competencies and aptitudes for European information professionals (2004). European Council of Information Associations. Paris: Association des professionnels de l’information et de la documentation. ISBN 2-84365-074-7
EVANS, Eduard; ZARNOSKY SAPONARO, Margaret. (2005). Developing Library and information center collections. Littleton, Colorado: Libraries Unlimited. ISBN 978-1-5915-8218-2
FLICHY, Patrice. (1999). Internet ou la Communauté scientifique idéale. În : Internet, un nouveau mode de communication ?. Paris : Hermès Science Publications, 1999. ISBN 2-7462-0078-3, p.77-120.
FEATHER, John. (2013). The Information Society. A study of continuity and change. Sixth edition. London: MPG Booxs Group. ISBN 978-1- 85604-818-7
FINANCE, Jean Pierre. (1999). Impact de Nouvelles Technologies sur les Acteurs de l’Universite. Conférence des Présidents d’Universite: Nancy, 18 mars 1999
GRUIA, Luminița. (2007). Biblioteca Europeană: acces integrat la colecțiile bibliotecilor naționale din Europa. În: Revista română de biblioteconomie și știința informării, 3, nr. 3, ISSN 1841-1940, p. 53-57
HASTINGS, Robin. (2010). Microblogging and Lifestreaming in Libraries. The Tech Set Series. London : Facet Publishing, ISBN 978-1-85604-723-4. p 9-11
HERNON, Peter; MATTHEWS, Joseph R. (2013). Reflecting on the future of Academic and Public Libraries. London: Facet Publishing. ISBN: 978- 1- 85604- 948- 1
Internet Governance. Infrastructure and Institutions. (2009). Edited by Lee A. Bygrave and Jon Bing. New York: Oxford University Press. ISBN 978-0-1915-6976-0
JACQUESSON, Alain. (1992). L'informatisation des bibliotheques. Paris: Editions du Cercle de la Librairie. ISBN 2-7654-0511-5
JAKOBIAK, François. (1996). L'information scientifique et technique. Paris: Presses Universitaires de France. ISBN 978-2-1304-7272-8
Conférence des recteurs et des principaux des universités du Québec. La gestion des documents numeriques des etablissements universitaires du Quebec (2004).. Montreal. ISBN 978-2-8957-4028-5
LE COADIC, Yves F. (2004). Știința Informării. București: Editura Sigma. ISBN 973-649-155-2
LE COADIC, Yves- François. (2004). La Science de l’Information. – Troisième édition refondue . – Paris : Presses Universitaires de France. ISBN 2-13-054749-4
LE COADIC, Yves- François. (2001). Usages et Usagers de L’information. Paris : ADBS, Nathan. ISBN 2-09-190366-3
CABIN, Philippe (directeur). (1998). La communication. Etat des Savoirs. Auxerre : Éd. Sciences humaines. ISBN 2-912601-03-7.
CASSERLEY ROBINSON, Thomas Sean. (2010). Library Videos and Webcasts. London : Facet Publishing. (The Tech Set Series, 4). ISBN 978-1-85604-724-1.
Librarianship and information work worldwide. (2000). Ed. Line, Maurice Bernard, Mackenzie, Graham; Sturges, Paul. London ; Melbourne ; Munich : Bowker Saur. ISBN 978-1-8573-9263-0
LIVERMORE, Charles P. (2010). Second Life and libraries: boom or bust?. În: Envisioning future Academic Library Services: Initiatives, ideas and challenges. London: Facet Publishing. ISBN: 978-1- 85604-691-6
LINE, Maurice; VICHERS, Stephen. (1983). Universal Availability of Publication. New York; London; Paris: K G Saur. ISBN 978-3-5982-0387-9
MATTELART, Armand. (1997). L’invention de la communication. Paris : La Découverte. ISBN 2-7071-2791-4,
MARLAND, Michael (ed.). (1981). Information skills in the secondary curriculum: the recommendations of a Working Group sponsored by the British Library and the Schools Council London: Methuen Educational. ISBN 978-0-4235-0910-6
MASSELOT, Cyril. (1999). Pratiques pédagogiques et internet. În : Internet , Communication et langue Française. Paris : Hermès Science Publication, p 113-131.
MUCCHIELLI, Alex. (2001) Les Sciences de l`Information et de la Communication . – 3-éme édition revue et mise á jour. Paris: Hachette. (Les Fondamentaux. La Bibliotheque de l`étudiant. Sociologie/Communocation) . ISBN 2-01-145415-8.
NEAL, James G; JAGGEARS, Damon E. (2010). Web 2.0: redefining and extending the service commitment of the academic library. În: Envisioning future academic library services. London: Facet Publishing,. ISBN 978-1- 85604- 691- 6
NEMEȘ, Doina. (2007). Colecții speciale – prezentare. Informare și Documentare: lucrări ale sesiunilor profesionale, 2007. București, Editura Bibliotecii Naționale a României. ISBN 978-973-8366-02-2. p. 105-108
OPPENHEIM, Charles ; SMITHSON, Daniel. (1999). What is the hybrid library ? În : Journal of Information Science. Vol. 25, (2), ISSN: 0165-5515, p. 97-112
PANIJEL , Clare. (1998). La formation documentaire dans l’enseignement supérieur en France. În: La formation documentaire .Textes réunis sous la direction de Richard Laverdiere. Actes du Colloque de l`ABCDEF. Universite Laval, Quebec, Montreal: AUPELF, ISBN 2-920021-82-6, p.95-103
PERRIAULT, Jacques. (1996). La communication du savoir à distance :autoroutes de l’information et télé-savoir. Paris ; Montreal : Harmattan. ISBN 2-7384-4342-7
PATTENATI, Corrado. (1996). Bibliothéques virtuelles, bibliotheques numeriques. În : Cours INRIA. La recherche d’information sur les réseaux :. Paris : ADBS, ISBN 2-84365-062-3, p.11- 42
PRINS, Hans; BOWDEN, Russell. (1995). The image of the library and information profession. Munchen; New Providence: Saur. ISBN 978-3-1109-6395-3
Reunion d’experts sur la formation des utilisateurs de l’information dans l’enseignement superieur. (1991). Espoo (Finlande) 13-17 aout 1990. Rapport final. Paris: UNESCO
ROUET, François. (2000). Le livre: mutations d’une industrie culturelle. Paris : La documentation Francaise. ISBN 2-11-04459-4.
Ridley, Michael. (2013). Culture, value and change : observations from three consortia in Canada. Collaboration in Libraries and Learning Environments. Edited by Maxine melling and Margaret Weaver. London: Facet Publishing. ISBN: 978- 1- 85604- 858- 3, p.51 – 68.
REGNEALĂ, Mircea. (2009). Noi studii de biblioteconomie. București: Editura ABR. ISBN 978-973-85962-5-2
RICHTER, Brigitte. (1995). Ghid de biblioteconomie. București: Editura Grafoart. ISBN 973-9054-01-3
RONCHI, Alfredo M. (2009). eCulture. Cultural content in the Digital Age. London, New York: Springer, (disponibil și în Google Books). ISBN 978-3-540-75273-8
SINGER, Paula M.; GRIFFITH, Gail. (2010). Succession Planning in the Library: Developing Leaders, Managing Change. Chicago: American Library Association. ISBN 978-0-838-99749-9
SAFFADY, William. (1994). Introduction to Automation for Librarians. Chicago; London: American Library Association.
SPILLER, David. (1986). Book Selection: an introduction to Principles and practice. London: Bingley, ISBN 978-0-851-57404-2
SCHAMBAR, Linda. (1996). What Is a Document? Rethinking the Concept in Uneasy times. În: Journal of The American Society for Information Science. Vol. 47, nr. 9, ISSN 0002-8231, p. 669.
TÎRZIMAN, Elena. (2014.a). 150 Years of Romanian Philological and Librarianship Education at the University of bucharest. În: Foreign Language Teaching. Bulgarian Educational journal. Volume 41, Number 1, Sofia, 2014. ISSN 0205 – 1834 (Print); ISSN 1314 – 8508 (online), pp. 80 – 84. Disponibil pe Internet: http://www.azbuki.bg/en/editions/journals/foreign/fltcont012013-2/26-languages/foreignarticle/1069-cheo012014#art06 [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2014.b). Biblioteca – spațiu comunitar. În: Biblioteca, nr. 4, ISSN 1220- 3386, pp. 99 –100.
TÎRZIMAN, Elena. (2014.c). The National Library of Romania – the new headqueterss –new challenges and perspectives. În: Journal of Romanian Literary Studies, nr. 4, 2014. Târgu Mureș: Arhipelag XXI Press, ISSN 2248-3004, pp. 256 – 262.
TÎRZIMAN, Elena. (2014.d). The Problematic of the Communication in the Modern Library. În: Globalization and intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives (Editor: Iulian Boldea), Târgu Mureș: Arhipelag XXI Press, ISBN 978- 606 – 93691- 3- 5. pp. 351 – 357. Disponibil pe Internet: www.upm.ro/gidni [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2014.e). Prezervare și valorificare a patrimoniului documentar național prin digitizare – stadiul actual al proiectului Bibliotecii Digitale a României = National documentary patrimony preservation and valorization through digitization. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Stiinta Informarii= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 10, nr 2 / Vol. 10 Iss. 2, ISSN 1841- 1940, pp 23- 29 ro., pp 30- 36 eg.
TÎRZIMAN, Elena. (2014.f). Current Aspects of Continuous Training in Library and Information Science. În: Education and Continuous Education Vol. II. Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, UK, ISBN (10): 1-4438-5640-1, ISBN (13): 978-1-4438-5640-9. pp. 75-81.
TÎRZIMAN, Elena. (2014.g) Rolul bibliotecii în formarea culturii informaționale. În: Dan Horia Mazilu 70. București: Tracus Arte, ISBN 978-606-664-224-8. pp. 113-120
TÎRZIMAN, Elena (2013.a). An Experience of preservation ans evaluation of documentary heritage through digizitation: „manuscriptorium „ project. În: INFOTheca: Journal of Informatics and Librarianship. Belgrade, vol 14, iss.1, YU ISSN 1450 – 9687, pp. 7-14 (eg). , (editie bilingva, parte II ) 8 – 17 (yu)
TÎRZIMAN, Elena. (2013.b). The National Library of Romania and its Users. An Approach to the Influence of the New Building on the Information Access. În: Bulletin of the Transilvania University of Brașov ,Vol. 6 (55), No. 2 (2013), Series VII. pp 329 – 334.
TÎRZIMAN, Elena. (2013.c). Depozitul legal digital. În: Biblioteconomia românească la început de secol XXI. Constanța: Ex Ponto. ISBN: 978- 606 – 598 – 283 – 3. pp. 73- 80.
TÎRZIMAN, Elena. (2013.d). Biblioteca Națională a României – șansa unui nou început = The National Library of Romania – opportunity for new beginnings. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Stiinta Informarii= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 9, nr. 2 / Vol. 9 Iss. 2, ISSN 1841- 1940, pp 7- 8 ro., pp 9- 10 eg.
TÎRZIMAN, Elena. (2013.e). Colecții speciale – abordare biblioteconomică. În: Transilvania. Serie nouă , Anul XLI , nr. 5-6, ISSN: 0255- 0539, pp. 68-74.
TÎRZIMAN, Elena. (2013.f). Formare continuă și evaluare în profesiile biblioteconomice. Standardul ocupațional: bibliotecar cu studii superioare. Conferința Națională a Bibliotecarilor din România, Biblioteca: Cunoaștere, cercetare, Cultură, Ediția a XXIV a, Oradea, 4-6 septembrie 2013. (resursă electronică)
TÎRZIMAN, Elena. (2013.g). Revista Biblioteca – un argument pentru statutul domeniului biblioteconomic în România. În: Biblioteca, nr. 7, ISSN 1220- 3386, p 195.
TÎRZIMAN, Elena. (2013.h). Narodni knihovna Rumunska. În: Knihnova plus. Praha, Národní knihovna České republiky , Nr. 1. Ediție online, ISSN 1801- 5948. Disponibil pe Internet: http://kihovna.nkp.cz/hpme.html. [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2013.i). Preservation and Valorisation of Documentary Heritage through Digitisation: The “Balkan Itineraries” Project. În: Applied Social Sciences: Communication Studies. Edited by Georgeta Rață, Gheorghe Clitan and Patricia-Luciana Runcan, Newcastle: Cambridge Scholars Publishing, ISBN 978-1-4438-4340-9, pp. 211 – 215
TÎRZIMAN, Elena. (2013.j). La Bibliotheque nationale de Roumanie. Institution de reference pour le patrimoine roumaine. În: Bibliotheque(s), revue de l’Association des bibliothecaires de France, nr. 67, ISSN 1632- 9201, pp.20- 23.
TÎRZIMAN, Elena. (2013.k). Valorificarea patrimoniului documentar al Bibliotecii Nationale a României prin proiecte internaționale. În: Transilvania. Serie nouă , Anul XLI (CXLV), ISSN: 0255- 0539, pp. 78-81.
TÎRZIMAN, Elena. (2012.a). Misiunea patrimonială a Bibliotecii Naționale a României (The Patrimonial Mission of the National Library of Romania). În: Libraria. Studii și cercetăti de Bibliologie. Anuar XI, Târgu- Mureș: Biblioteca Județeană Mureș, ISSN 1583 – 4468, pp. 17 – 35.
TÎRZIMAN, Elena. (2012.b). Biblioteca Națională a României s-a mutat în casă nouă. În: Biblioteca, nr. 4, ISSN 1220- 3386, p 99.
TÎRZIMAN, Elena. (2012.c). Proiecte internaționale de valorificare a patrimoniului documentar al Bibliotecii Naționale a României= International projects to valorize the documentary patrimony of the National Library of Romania. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Stiinta Informarii= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 8, nr 1 / Vol. 8 Iss. 1, ISSN 1841- 1940, pp 37- 42 ro., pp 43- 48 eg.
TÎRZIMAN, Elena. (2012.d). The Library, the User and the Information Literacy. Innovative approaches concerning the promotion of open access to scientific information by information literacy = Abordări inovatoare privind promovarea accesului deschis la informașia științifică prin cultura informației. În: Report Regarding The Exploratory Workshop Innovative Approaches Concerning The Promotion Of Open Access To Scientific Information By Information Literacy, 14-15 of November 2012, Transilvania, University of Brasov, Romania. Disponibil pe Internet: http://mfm.unitbv.ro/Proiecte/00_2012_workshop/workshop%20prezentari/Elena%20TARZIMAN.pdf. (accesat 30 decembrie 2012)
TÎRZIMAN, Elena. (2012.e). Preservation and Valorisation of Documentery patrimony through Digitisation. „Balkan Itineraries” Project. În: Revista internațională de științe sociale aplicate = International Journal of Applies Social Sciences, volumul 1, nr. 1, ISSN 2285 – 2263, ISSN –L 2285 – 2263. Timișoara: Editura Universității de vest, p. 177
TÎRZIMAN, Elena. (2012.f). Valențele metodologice ale Bibliotecii Naționale a României = The methodological functions of the National library of Romania. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Stiinta Informarii= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 8, nr 1 / Vol. 8 Iss. 1,ISSN 1841- 1940, pp 7- 11 ro., pp 12- 16 eg.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.a). Resurse Internet și practici de informare. București: Editura Universității din București, ISBN 978-606-16-0038-0.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.b). Colecții și biblioteci digitale. București: Editura Universității din București, ISBN 978-973-737-979-5.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.c). Patrimoniul documentar reflectat în colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României. În: Conferințele ASTREI. Sibiu: Editura Bibliotecii Județene Astra, ISSN: 1843-4754. Disponibil pe Internet: http://www.bjastrasibiu.ro/conferinte/140-Elena%20Tirziman.pdf) [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2011.d). Resurse de comunicare și informare Internet – dezvoltări și caracteristici. În: Biblioteconomie: sinteze, metodologii, traduceri, Anul XLVII, nr. 1 (2011). București: Editura Bibliotecii Naționale, 2012, ISSN 1220-3076, pp. 62-147.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.e). Contemporary Libraries. Libraries in the Contemporary Society – challenges, mutations, perspectives in a digital context. Disponibil la adresa: http://www.lisr.ro/en13-tirziman.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2011.f). Cartea electronică (Le livre electronique). În : Libraria. Studii și cercetăti de Bibliologie. Anuar X, Târgu- Mureș: Biblioteca Județeană Mureș, ISSN 1583 – 4468, pp. 19 – 33.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.g). O casă nouă pentru Biblioteca Națională a României. În: Buletinul Fundației Urechia, An 9, Nr.12 Galați: Editura Axis Libri, ISSN: 1220- 3459, pp.10-15.
TÎRZIMAN, Elena. (2011). Biblioteca Națională a României – un nou sediu – un nou început. În: Studii de Biblioteconomie și Stiinta Informarii / Library and Information Science Research, nr. 15, ISSN 1453-5386, pp. 28-35. Disponibil pe Internet: http://www.lisr.ro/15-tirziman.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2011.h). Itinerarii Balcanice: colecții digitale online. În: Biblioteca, nr. 10, ISSN 1220- 3386, pp. 302 –303.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.i). The National Library of Romania, benchmark of the romanian documentary patrimony. În: Romanian Libraries. Bucharest: Romanian Library Association. ISBN: 978-973-85962-8-3, pp. 9-59.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.j). Le patrimoine documentaire national – Reperes de l’activite de la Bibliotheque Nationale de Roumanie. În: Les Cahiers de propriete intellectuelle, Vol. 23, nr. 1. Montreal: Editions Yvon Blais, 2011. ISSN: 0840-7266, pp 277- 312.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.k). Digitizarea în Biblioteca Națională a României. În: Lucrările simpozionului internațional: “Gheorghe Asachi – ctitor de cultură românească”. Secțiunea: Rolul bibliotecilor în contextul informațional actual, Editia a -4- a, 14- 15 aprilie 2011. [resursă electronică]. Iași: Biblioteca județeană Gheorghe Asachi,
TÎRZIMAN, Elena. (2011.l). Preservation, conservation and archiving of digital heritage. În: The Second International Conference in Romania on Information Science and Information Literacy, 14-15 April 2011. [resursă electronică]. Sibiu: Editura Universității din Sibiu, ISSN 2247-0255.
TÎRZIMAN, Elena. (2011.m). Drepturile de proprietate intelectuală în cazul colecțiilor și bibliotecilor digitale = The intellectual property in the case of the digital collections and libraries. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Știința Informării= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 7, nr 1 / Vol. 7 Iss. 1, ISSN 1841- 1940, pp 25- 29 ro., pp 30- 35 eg.
TÎRZIMAN, Elena, ERICH, Agnes. (2010). Evaluarea calității și performanței bibliotecilor digitale în România = Quality and Performance Evaluation of Digital Libraries in Romania. În: Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research, nr. 14, (2010), ISSN 1453-5386 pp. 56-70, pp. 71-84. Disponibil pe Internet: http://www.lisr.ro/14-erichtirziman.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2010.a). Written cultural heritage in the National Library of Romania. În: The Annals of „Valahia” University of Târgoviște. Letters section, Nr. 1 (8), Valahia University press, ISSN 2066 – 6373, pp. 121- 132.
TÎRZIMAN, Elena. (2010.b). Biblioteca Națională a României și utilizatorii săi = The National Library of Romania and its users. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 6, nr 4 / Vol. 6 Iss. 4, ISSN 1841- 1940, pp 7- 14.
TÎRZIMAN, Elena. (2010.c). Funcția patrimonială a bibliotecilor naționale = The patrimonial function of the national libraries. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 6, nr 2 / Vol. 6 Iss. 2, ISSN 1841- 1940, pp 5- 6.
TÎRZIMAN, Elena. (2010.d). Bibliotecile în context World Wide Web= Libraries in the World Wide Web connection. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Știința Informării= Romanian Review of Library and Information Science , Anul 6, nr 1 / Vol. 6 Iss. 1, ISSN 1841- 1940, pp 7- 20.
TÎRZIMAN, Elena; COMAN, Mihai; ERICH, Agnes. (2010). Digital Libraries Initiative in Romania. În: Recent advances in artificial inteligence, knowledge engineering and data bases proceedings of the 9 th WSEAS International Confernece on Artificial Intelligence, knowledge Engineering and Data bases (AIKED 10). University of Cambridge: WSEAS Press, 2010. ISBN 978-960-474-154-0; ISSN 1790-5109
TÎRZIMAN, Elena. (2010.e). Patrimoniul documentar românesc: repere din activitatea Bibliotecii Naționale a României. În: Biblioteca, nr. 6, ISSN 1220- 3386, pp. 161 –165.
TÎRZIMAN, Elena. (2010.f). Biblioteca « V.A. Urechia »- un destin aparte. În: Axis Libri: revistă culturală editată de Biblioteca județeană V.A. Urechia, Galați. Anul III, nr. 9, ISSN 2066-0340, p. 10
TÎRZIMAN, Elena. (2010.g). L’ universite et l’ identite universitaire dans le contexte informatique defini par les Technologies de l’ Information et de la Communication. În: La méthodologie de la recherche scientifique – composante essentielle de la formation universitaire. Projet de cooperation scientifique inter-universitaire « Methodologie de l’apprentissage de la recherche universitaire L’harmonisation des pratiques academiques,/Departament de langues Etrangeres et Communication de l’ Universite Technique de Construction de Bucarest, UFR des langues et Cultures Etrangeres de l’Universite Paris Ouest Nanterre la Defence, Faculte de Langues et litteratures Etrangeres de l’Universite Pedagogique d’Etat « Ion Creangă » Chișinău, Agence Universitaire de la Francophonie. București: Ars Docendi, ISBN 978-973-558-461-0, pp 215- 226.
TÎRZIMAN, Elena. (2010.h). Information et Documentation dans les bibliotheques. În: Methodologie de l’apprentissage de la recherche universitaire. Projet de cooperation scientifique inter-universitaire « Methodologie de l’apprentissage de la recherche universitaire L’harmonisation des pratiques academiques »/ Departament de langues Etrangeres et Communication de l’ Universite Technique de Construction de Bucarest, UFR des langues et Cultures Etrangeres de l’Universite Paris Ouest Nanterre la Defence, Faculte de Langues et litteratures Etrangeres de l’Universite Pedagogique d’Etat « Ion Creangă » Chișinău, Agence Universitaire de la Francophonie. București : Editura Didactică și Pedagogică, ISBN 978-973-30-2719-5, pp 129- 139.
TÎRZIMAN, Elena. (2009.a). Identificarea surselor de informații și documente privind patrimoniul construit din România [Resursă electronică] [CD-ROM] / Tîrziman Elena, Bara Simona, Budișteanu Ileana, …. București : Editura CDCAS, Antetitlu: Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului, Centrul Național de Cercetare-Dezvoltare și Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS. ISBN 978-973-88607-5-9
TÎRZIMAN, Elena. (2009.b). Sistem național unitar de gestionare a informațiilor publice, tehnice și științifice în urbanism, arhitectură și construcții [Resursă electronică] = Unitary national management system of public, tehnical and scientific information in urban planning, architecture and construction [CD-ROM] / Tîrziman Elena, Dumitru Alexandru, Bălan Luminița, …. București : Editura CDCAS. Antetitlu: Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului, Centrul Național de Cercetare-Dezvoltare și Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS. ISBN 978-973-88607-2-8
TÎRZIMAN, Elena. (2009.c). Sistemul informațional național pentru managementul infrastructurii de evaluare și certificare în industria construcțiilor – SICERT [Resursă electronică] [CD-ROM] / Tîrziman Elena, Bălan Luminița, Stroe Eugen, …. București : Editura CDCAS. Antetitlu: Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului, Centrul Național de Cercetare-Dezvoltare și Documentare pentru Construcții, Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului – CDCAS. ISBN 978-973-88607-8-0
TÎRZIMAN, Elena. (2009.d). Informare și documentare in biblioteci (Information and Documentation in Libraries). În : Libraria. Studii și cercetăti de Bibliologie. Anuar VIII, Târgu- Mureș: Biblioteca Județeană Mureș, ISSN 1583 – 4468, pp. 35 – 46.
TÎRZIMAN, Elena. (2009.e). Evaluarea și organizarea resurselor informaționale electronice. În: Biblioteca, nr. 11-12, ISSN 1220- 3386, pp. 305 –308.
TÎRZIMAN, Elena. (2009.f). Biblioteca contemporană și activitatea de informare și documentare. În: Biblioteca, nr. 9-10, ISSN 1220- 3386, pp. 247 –252.
TÎRZIMAN, Elena. (2009.g). CENL – Conference of European National Librarians. În: Revista Bibliotecii Naționale a României, Anul XV, nr. (29-30) 1-2. ISSN 1222- 0184. pp. 12- 14.
TÎRZIMAN, Elena. (2009). Digitization and Online Communication of Library Documents. European and National Perspectives. În: Contribution to Library Progress. București: Editura Enciclopedică, ISBN: 978- 973- 45- 0597- 5. pp. 109- 18.
TÎRZIMAN, Elena. (2009.h). Biblioteca europeană- TEL și Biblioteca Digitală Europeană- Europeana: proiecte europene complementare susținute de bibliotecile naționale. În: Biblio 2009- Conferința Internațională de Biblioteconomie și Stiința Informării. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov, ISSN 2066- 5121, pp. 55- 58.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.a). Biblioteconomie și Știința Informării: studii și articole. București: Editura Universității din București. ISBN: 978- 973-737-631-2.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.b). The National Library of Romania: Goals and Perspectives in the Light of Cultural Heritage = Nacionalna biblioteka Rumunije: ciljevi perspektive u svjetlu kulturnog naslijeda. În: Bosniaca: jurnal of the National and University Library of Bosnia and Herzegovina, Vol. 13, nr. 13, ISSN 1512 – 5033, pp 64- 70.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.c). The National Library of Romania contribution to representative European projects – TEL, Manuscriptorium, ENRICH. În: Les Annales de l’ Universite “Valahia” de Târgoviște, Section Sciences Economiques, XIII Annee, nr. 21, Seminaire International Espaces Europeens « Converger dans le cadre de l’Union europeenne », octombrie 2008, ISSN 1453- 8202, pp. 384- 392.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.d). Digitization and on line communication of library documents. European and national persepctives. În: Diversitate și identitate culturala in Europa. Bucuresti: Editura Muzeul Literaturii Romane, ISBN 978-973-167-017-1, p. 36-47
TÎRZIMAN, Elena. (2008.e). Bibliotecile în era digitală – provocări, mutații, perspective (Libraries in Digital Era – Challenges, Changes, Perspectives). În : Libraria. Studii și cercetăti de Bibliologie. Anuar VII, Târgu- Mureș: Biblioteca Județeană Mureș, ISSN 1583 – 4468, pp. 17 – 31.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.f). Biblioteca Națională a României – obiective și perspective în valorificarea patrimoniului cultural = The National Library of Romania – goals and perspectives in valorising the cultural patrimony – . În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. Library and Information Science Research nr.12. București: Editura Universității, ISSN 1453- 5386, pp. 11-23 (ro) , 24-37(eg).
TÎRZIMAN, Elena. (2008.g). L’usage des Technologies de l’Information et de la Communication dans le monde universitaire : les aspects de la formation d’une culture informationnelle. În: La méthodologie de la recherche scientifique – moyen d’une meilleure valorisation de l’intelligence des débutants dans la recherche. Actes du colloque international, UniversitéTehnique de Construction de Bucarest (UTCB). Département de Langues étrangères et Communication Bucarest, 18-19 septembre 2008, ISBN 978-973-558-398-9, pp 183- 198.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.h). Biblioteca Digitală Europeană – Biblioteca Digitală a României. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Stiinta Informarii, nr 2 , pp 60- 64.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.i). Gestiunea Electronică a Documentelor (GED)/ Gestiunea Electronică a Informațiilor și Documentelor Existente: Electronic Document Management Systems (EDMS) / Electronic Records and Documents Management Systems (ERDMS). În: New Search and Documentation Tools in Building Urban and Spatial Planning. Prerequisites for Active Participation of the Specialised Research in the European programmes. International Workshop, București, 22- 23 mai 2008, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Editura CDCAS. ISBN: 987 – 973- 88607- 2- 8. (Resursă electronică), 24 p.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.j). Resurse informaționale și digitale electronice. Aspecte privind construcția, achiziția, prelucrarea, utilizarea, conservarea, conservarea, arhivarea. În: Cercetare și dezvoltare în Bibliotecile Naționale ale României și Republicii Moldova: volum de lucrări științifice. București, Chișinău: Editura BNR, Editura BNRM, ISBN 978 – 973- 8366-08-4, ISBN 978- 9975-9968 – 2-2. pp 43- 67
TÎRZIMAN, Elena. (2008.k). The digitization of the cultural heritage at the National Library of Romania: Objectives and Perspectives. În: Digitization – the Path to Protection and Access to Documents, 2nd Colloquium of Library Information Employees of the V4+ Countries, Brno, 6-8 July 2008, ISBN 978-80-7051-178-7, pp.54-66
TÎRZIMAN, Elena. (2008.l). Biblioteca digitală a României. Context european și perspective naționale. In :Studii și cercetări de istorie a presei. Arad : Editura Universității de Vest « Vasile Goldis », ISBN 978-973- 664- 307- 1, pp 197- 206.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.m). Biblioteca Națională – o mare responsabilitate pentru viitor. În: Biblioteca, nr. 3, ISSN 1220- 3386, pp. 66 –70.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.n). Digitizarea documentelor de bibliotecă – perspective europene și naționale (I). În: Biblioteca, nr. 4, ISSN 1220- 3386, pp. 109 – 110.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.o). Digitizarea documentelor de bibliotecă – perspective europene și naționale (II). În: Biblioteca, nr. 5, ISSN 1220- 3386, pp. 143 – 144.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.p). Știința Informării – o știință interdisciplinară (I). În: Biblioteca, nr. 6, ISSN 1220- 3386, pp. 176 – 177.
TÎRZIMAN, Elena. (2008.r). Știința Informării – o știință interdisciplinară (II). În: Biblioteca, nr. 7, ISSN 1220- 3386, pp. 205 – 206.
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes. (2007.a). Informare și Documentare în context tradițional și electronic. Metode specifice de muncă intelectuală. București: Editura Universității. ISBN 978- 973- 737- 283-3.
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes. (2007.b). Informatie și document in Societatea Cunoasterii. Targoviste: Editura Bibliotheca. ISBN 978-973- 712- 291-9.
TÎRZIMAN, Elena. (2007.a). Informare și documentare în biblioteca contemporană. În: Revista Romana de Biblioteconomie și Stiinta Informarii, nr 4 , pp 11- 17
TÎRZIMAN, Elena. (2007.b). Information culture- European Perspectives. În: Diversite et identite culturelle en Europe: tome IV. Bucuresti: Editura Muzeul Literaturii Romane, 2007, p. 53-60.
TÎRZIMAN, Elena. (2007.c). Digitizarea documentelor de bibliotecă – proiecte europene și naționale. A 18- a Conferință națională a ANBPR: Bibliotecile publice și accesul la Informare și comunicare. Sibiu, 8 – 10 noiembrie 2007. Disponibil pe Internet: http://www.anbpr.org.ro/ecs/2007/1111/DIGITAL1.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
TÎRZIMAN, Elena. (2007.d). Ciclul de viata al unui document (II) : Prelucrarea. În: Biblioteca, nr. 1, ISSN 1220- 3386, pp 19- 20
TÎRZIMAN, Elena. (2007.e). Ciclul de viata al unui document (III) : Comunicarea. În: Biblioteca, nr. 2, ISSN 1220- 3386, pp 47- 48
TÎRZIMAN, Elena. (2007.f). Ciclul de viata al unui document (IV) : Utilizarea. În: Biblioteca, nr.3, ISSN 1220- 3386, pp 78 – 79
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes. (2006). Descrierea Standardizată a documentelor. Norme ISBD. București: Editura Universității, 2006, ISBN 973- 7371- 46-1.
TÎRZIMAN, Elena. (2006.a). Ciclul de viata al unui document. Partea I: constructia, achizitia. În: Biblioteca, nr. 11-12 , ISSN 1220- 3386, pp. 330 – 332
TÎRZIMAN, Elena. (2006.b). Activități de cercetare științifică ale colectivului de informatică aplicata = Scientific Research Activity of the Applied Informatics Team. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. Library and Information Science Research nr. 9 (2005)- 10 . București: Editura Universității, ISSN 1453- 5386, pp. 70-75 (ro) , 76-80(eg).
TÎRZIMAN, Elena. (2006.c). Specializarea Biblioteconomie și Știința Informării la Universitatea din București. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, An II, nr. 4, ISSN 1841-1940, p. 33-37.
TÎRZIMAN, Elena. (2006.d). Gestiunea electronica a documentelor. În: Lucrările centrului de cercetare și expertizare a resurselor naturale și a mediului. Târgoviște: Valahia University Press, pp. 145-149.
TÎRZIMAN, Elena. (2006.e). Canalul informațional autor- utilizator în context electronic. În: Biblioteca, nr. 8- 9, ISSN 1220- 3386, pp. 241 – 244.
TÎRZIMAN, Elena. (2006.f). Stiinta Informarii. În: Comunicarea politica: repere teoretice și decizionale, vol coord. de Ana Bazac. București: Editura. Vremea. ISBN (10)973-645-232-8, pp. 74- 88.
TÎRZIMAN, Elena. (2006.g). Dimensiunea “Timp” în context electronic. În: Vasilescu, Lucreția (coord.). Timp și Spațiu: o abordare din perspectiva științelor umaniste. București: Editura Universității din Bucuresti. ISBN 978- 9-737-37155-3, pp. 370- 376.
TÎRZIMAN, Elena (2006.h) Marketinul și relatiile publice – sprijin in promovarea structurilor de informare și documentare in societatea informationala. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, An II, nr. 3, p. 27-31
TÎRZIMAN, Elena (2006.i) Informarea și comunicarea stiintifica in context electronic. În: Emergenta modelelor: Studia Bibliothecalia in honorem Vasile D. Târa. Timisoara: Editura Universității de Vest, pp. 93- 103.
TÎRZIMAN, Elena (2006.j) Conservarea- prezervarea- arhivarea documentelor electronice. În: Biblioteca, nr.5, ISSN 1220- 3386, pp.147 –150.
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes (2005) Aspecte ale regăsirii resurselor informaționale electronice. București: Editura Universității, ISBN 973- 737- 000 – 7.
TÎRZIMAN, Elena (2005.a) De la Biblioteconomie la Stiinta Informarii – invățămînt biblioteconomic romînesc: tradiție și modernitate. București: Editura AGER, ISBN 973- 7961- 44- 7.
TÎRZIMAN, Elena (2005.b) Canalul informațional autor – utilizator în context electronic. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, Anul I, nr. 1, ISSN 1841-1940, pp. 36 – 41. Disponibil pe Internet: http://router2.bcut.ro/abir/canalul_informational.pdf
TÎRZIMAN, Elena (2005.c) Comunitățile științifice – aspecte privind construcția, comunicarea și utilizarea informației. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, Anul I, nr. 2, ISSN 1841-1940, pp. 17 – 22. http://router2.bcut.ro/abir/comunitatile%20stiintifice.pdf
TÎRZIMAN, Elena (2005.d) Sisteme de Informare Specializată. În: Biblioteca, nr.4, ISSN 1220- 3386, pp.106 –107.
TÎRZIMAN, Elena (2005.e) Noile tehnologii ale informarii și comunicarii și influentele lor specifice asupra formarii identitatii universitare. În: Diversitate și identitate culturala in Europa, vol. II/ coord. Gh. Barlea. Targoviste: Editura Bibliotheca, ISBN 973-712-093-0, p. 243-251.
TÎRZIMAN, Elena (2005.f) Gestiunea Electronică a Documentelor. În: Biblio- Brașov – Conferința Națională de Biblioteconomie și Știința Informării. Brașov: Editura Universității Transilvania,ISBN: 973- 635- 505- 5, pp. 187- 191.
TÎRZIMAN, Elena (2005.g) Aspecte privind formarea utilizatorilor din mediul universitar. În: Lucrarile Simpozionului Biblioteca in Societatea Cunoasterii: 22 aprilie 2005. Targoviste: Valahia University Press, pp. 23-28.
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes (2005) Standarde- Norme – Documente numerice: Aspecte generale. Partea I. În: Biblioteca, nr.1, (2005), pp.12 –13. Partea II. În: Biblioteca, nr 2, (2005), pp.49 –50. Partea III. În: Biblioteca, nr.3, (2005), pp.79 – 80 ISSN 1220- 3386.
TÎRZIMAN, Elena (2005.h) Biblioteca digitala – incercare de definire. Partea I. În: Biblioteca, nr.6, pp.175 –176. Partea II. În: Biblioteca, nr.7, pp.204 – 205. ISSN 1220- 3386
TÎRZIMAN, Elena (2005.i) Stiintele Informarii și Comunicarii – domeniu de cercetare. În: Biblioteca, nr.9,ISSN 1220- 3386, pp. 272 – 274.
TÎRZIMAN, Elena; COTOARĂ, Daniela (2004) Aspecte ale comunicarii in domeniul socio-uman. București: Editura Universității, ISBN 973- 575- 865- 2.
TÎRZIMAN, Elena (2004.a) Tehnologia Informației. Dicționar explicativ în limbile: română, franceză, engleză. București: Editura Universității, ISBN 973-575-838-5.
TÎRZIMAN, Elena (2004.b) Științele Informării și Comunicării : studii și aplicații practice. (coordonator). București: Editura Universității, ISBN 973- 575- 899- 7.
TÎRZIMAN, Elena (2004.c) Resurse informaționale electronice: ciclul de viață. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării, nr 8, București: Editura Universității, ISSN 1453- 5386, pp 37- 49.
TÎRZIMAN, Elena (2004.d) Publicații seriale electronice disponibile în rețele. Partea I. În: Biblioteca, nr. 7, pp.206 – 207; Partea II. În: Biblioteca, nr.8, (2004), pp.238 –239.
TÎRZIMAN, Elena (2004.e) Mediu universitar și formarea documentară. În: Biblioteca, nr. 9, ISSN 1220- 3386, pp.269 – 271
TÎRZIMAN, Elena (2004.f) Științele Informării și Comunicării- Domeniu de cercetare. În: Studia Bibliologica Valahica: Informare-documentare-comunicare. Anuar editat de Facultatea de Științe Umaniste, Universitatea Valahia Târgoviște, An II-III, (2001-2002), Târgoviște: Editura Biblioteca, pp. 93- 98.
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes (2003.a) Catalogarea Standardizată a documentelor. Reguli de aplicare a ISBD (M) și ISBD(S). Îndrumar practic de seminar. București: Editura Universității, ISBN. 973- 575- 824- 5.
TÎRZIMAN, Elena; ERICH, Agnes (2003.b) Catalogarea Standardizată a documentelor monografice. Reguli de aplicare a ISBD (M). Îndrumar practic de seminar. București: Editura Universității, ISBN 973- 575- 722- 2.
TÎRZIMAN, Elena (2003.a) Informația și formarea universitară. București: Editura Tehnică, ISBN: 973- 31-2197-5.
TÎRZIMAN, Elena (2003.b) Științele Informării și Comunicării – Domeniu de cercetare. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. nr.7, București: Editura Universității, ISSN 1453- 5386, pp. 43 – 49.
TÎRZIMAN, Elena (2003.c) Integrarea culturii informaționale în curricula universitară. În: Identitate românească și integrare europeană. Probleme și perspective. București:Ars Docendi, pp. 105-113.
TÎRZIMAN, Elena (2002) Publicații seriale: aspecte privind prelucrarea în context tradițional și electronic. București: Editura Universității din București, ISBN: 973-575-666 – 8. (Cartea este publicată și in format electronic pe site-ul universității : http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteCOM/tirziman/index.htm)
TÎRZIMAN, Elena (2002.a) Utilizarea Noilor Tehnologii ale Informării și Comunicării în mediul universitar: aspecte ale formării unei culturi informaționale. București: Editura Universității din București, ISBN: 973-575-625-0.
TÎRZIMAN, Elena (2002.b) Reviste electronice pe Internet: dimensiunea biblioteconomică și dimensiunea economică. În: Biblioteca, nr. 7, ISSN 1220- 3386, pp.212-213.
TÎRZIMAN, Elena (2002.c) Evaluarea și organizarea resurselor informaționale electronice. În: Biblioteca, nr. 4-5, ISSN 1220- 3386, pp.138-139.
TÎRZIMAN, Elena (2002.d) Cultura informațională- un concept care se impune în condițiile utilizării pe scară largă a noilor tehnologii ale informării și comunicării. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. nr.4-5, (2000-2001). București: Editura Universității, ISSN 1453- 5386, pp. 13-22. Disponibil pe Internet: http://www.lisr.ro/4-5-tirziman.pdf
TÎRZIMAN, Elena (2001.a) Le comportament informationel chez les étudiants de IV-eme année et de Master en Bibliologie et Sciencesde l’Information, Faculté des Lettres, Universite de Bucarest. În: Nouvelles compétences, nouveaux métiers, nouvelles formations au debut du 21-éme siecle. Rabat: Ecole Internalionale de l’AIESI,
TÎRZIMAN, Elena (2001.b) Informația – componenta esențială a Societății Informaționale. În: Biblioteca, nr. 8-9, ISSN 1220- 3386, pp.254-261.
TÎRZIMAN, Elena (200.c1) Noile Tehnologii- condiție practică de integrare a sistemelor de informare și documentare în societatea informațională. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. nr.3, (1997). București: Editura Universității, ISSN 1453- 5386, pp. 34-41.
TÎRZIMAN, Elena (2000.a) Procesele de bibliotecă: abordare în contextul utilizării noilor tehnologii. București: Editura Universității din București, ISBN: 973-575-486-4.
TÎRZIMAN, Elena (2000.b) Selecția documentelor de bibliotecă – proces determinant în dezvoltarea colecțiilor. În: Studia Bibliologica Valahica: Informare-documentare-comunicare. Anuar editat de Facultatea de Științe Umaniste, Catedra Birotică, Biblioteconomie, Muzeologie, An I, pp.62-66.
TÎRZIMAN, Elena (2000.c) Catalogul pe subiecte. În: Biblioteca, nr. 7-8, pp.228-229.
TÎRZIMAN, Elena (1999.a) Fișierul de autoritate pe subiecte. În: Revista Bibliotecii Naționale. An IV, nr.1-2, pp. 32-34.
TÎRZIMAN, Elena (1999.b) Informația și serviciile de informare și documentare. În: Biblioteca, nr.9, ISSN 1220- 3386, pp.273.
TÎRZIMAN, Elena (1998.a) Utilizatorii și libertatea de acces la informații – componenta motivațională a Societății Informaționale. În: Biblioteca, nr 11, ISSN 1220- 3386, pp. 332 – 334.
TÎRZIMAN, Elena (1998.b) Specialiștii în biblioteconomie și știința informării . În : Revista Bibliotecii Naționale. An IV,nr.1, pp.20-23.
TÎRZIMAN, Elena (1998.c) Bibliotecile și activitatea de relații publice. În: Biblioteca. nr.5, ISSN 1220- 3386, pp. 138-139.
TÎRZIMAN, Elena (1998.d) Publicațiile de specialitate și pregătirea profesională. În: Biblioteca. nr.2, ISSN 1220- 3386, pp.45-46.
TÎRZIMAN, Elena (1997.a) Biblioteca automatizată- un pas important spre biblioteca digitală. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. nr.2, București: Editura Universității, pp.52-66.
TÎRZIMAN, Elena (1997.b) Aspecte ale prelucrării automatizate a documentelor și construirii cataloagelor informatizate de bibliotecă. În: Biblioteca.nr 9, ISSN 1220- 3386, pp. 258-260.
TÎRZIMAN, Elena (1997.c) Implicațiile noilor tehnologii în procesele biblioteconomice. În: Biblioteca. nr 4-5, ISSN 1220- 3386, pp. 123-125.
TÎRZIMAN, Elena (1996.a) Locul și rolul bibliotecilor în procesul de comunicare-un punct de vedere. În: Studii de Bibliologie și Știința Informării. nr.1, București: Editura Universității, ISSN 1453-5386, pp.41-45.
TÎRZIMAN, Elena (1996.b) Învățământul biblioteconomic într-o lume în schimbare. În: Biblioteca.nr.4-5-6, ISSN 1220- 3386, pp. 109-110.
ȚILICĂ, Dana Silvia.(2007). Colecția de carte bibliofilă românească: rarități. Informare și Documentare: lucrări ale sesiunilor profesionale, . București: Editura Bibliotecii Naționale a României. ISBN 978-973-8366-02-2. p. 109-115
WHITTAKER, Kenneth. (1993). The basics of Library – based User Services. London: Library Association Publishing. ISBN 978-1-8560-4075-4
Wallin, Margie; Kelly, Kate; McGinley, Annika (2012). Using mobile technology to deliver information in audio format: learning by listening. M-librarie 3. Transforming Libraries with Mobile Technology. Edited by Mohamed Ally and Gill Needham. The Tech Set Series. London : Facet Publishing, ISBN 978-1-85604-776-0, p 57-64.
Referințe Web
ALEXANDER, Martha Latika; GAUTHAM, J.N. (2004). Interoperability and Open Archives Initiative Protocol for Metadata Harvesting (OAI-PMH). [online]. 2nd International CALIBER-2004, New Delhi, 11-13 February, 2004, Road Map to New Generation of Libraries Using Emerging Technologies INFLIBNET Centre, Ahmedabad . Disponibil pe Internet: http://ir.inflibnet.ac.in/dxml/bitstream/handle/1944/352/04cali_44.pdf?sequence=1 [accesat 11 decembrie 2014]
American Library Association. (1998). Presidential Commission on Information Literacy: Final Raport. [online]. Chicago: ALA. Disponibil pe Internet: http://www.ala.org/acrl/nili/ilit.1st.html [accesat 19 aprilie 2011]
Analytic quality : Glossary. (2014). Disponibil pe Internet http://www.qualityresearchinternational.com/glossary/lifelonglearning.htm [accesat 10 noiembrie 2014]
AASL- American Association of School Librarians. (2014). Disponibil pe Internet: http://www.ala.org/aasl/ip_implementation.html [accesat 10 noiembrie 2014]
OFFICE OF ACADEMIC COMPUTING NORTHERN KENTUKY UNIVERSITY. (1997). Academic Computing Policy and Procedures Manual. Disponibil pe Internet: http://nosferatu.cas.usf.edu/lis/il/definitions.html [accesat 10 noiembrie 2014]
ALBUQUERQUE ACADEMY. Media Literacy project. [online]. Disponibil pe Internet: http://medialiteracyproject.org/learn/media-literacy [accesat 10 noiembrie 2014]
AROT, Dominique. (2000). Table ronde sur le livre électronique organisée par l’enssib .Salon du livre – 20 mars 2000. Intervention. [online]. Conseil supérieur des bibliothèques, mars 2000. Communications, articles et etudes. Disponibil pe Internet: http://enssibal.enssib.fr/autres-sites/csb/csb-interventions/csb-ebook.html [accesat 10 noiembrie 2014]
ASSOCIATION INTERNATIONALE FRANCOPHONE DES BIBLIOTHECAIRES ET DOCUMENTALISTES. (2010). Numérisation: préservation et conservation du patrimoine numérique- Dossier. [online]. Disponibil pe Internet:
http://www.aifbd.org/index.php?option=com_content&view=article&id=149&Itemid=96 [accesat 10 noiembrie 2014]
ASSOCIATION OF RESEARCH LIBRARIES. (1995). Definition and Purpose of a Digital Library. [online]. Disponibil pe Internet: http://old.arl.org/resources/pubs/mmproceedings/126mmappen2 [accesat 10 noiembrie 2014]
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CALIFICĂRI. (2012). Standard ocupațional. Bibliotecar (studii superioare). [online]. Disponibil pe Internet: http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/Bibliot%20st%20sup_final.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
BIBLIOTHÈQUE NATIONALE DE FRANCE. Direction des Services et des Réseaux Département de la Conservation Service numérisation. (2009). Charte de numerisation: Documents iconograhiques, Documents imprimés, Presse, Prises de vue, Indexation, Livraisons, Contrôles qualité. [online]. Bibliotheque nationale de France. Disponibil pe Internet: http://fr.scribd.com/doc/238205573/charte-numerisation-pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI (2008), (2009), (2010), (2011), (2012), (2013). Raport de activitate. Disponibil pe Internet: http://www.bibnat.ro/Raport-de-activitate-anual-s5-ro.htm [accesat 10 noiembrie 2014]
BIBEAU, Robert. (1997). Education : Les defis de l’ecole virtuelle. În: Webzine Cybersciences. Juin 1997. Montréal (Canada). Disponibil pe Internet: http://www.cybersciences.com/Cyber/1.0/1_29_70.htm [accesat 19 aprilie 2011]
THE BIG 6. Big Six Skills Overview. Disponibil pe Internet: http://big6.com/pages/about/big6-skills-overview.php [accesat 10 noiembrie 2014]
BOSSENBROEK, Martin. (2009). Planing a Digital Library. Reinventing the Tricycle. În: World Library and information Congres: 75th IFLA General Conference and Concil, august 2009, Milan, Italy. [online]. Disponibil pe Internet: http://www.kansalliskirjasto.fi/attachments/5BpKntESb/5DWbiKH5R/Files/CurrentFile/Abstract_KB_Milan_09.pdf
[accesat 10 noiembrie 2014]
BROUDOUX, Evelyne. (2002). Outils informatique d’ecriture et de lecture: nouvelles conditions au «devenir auteur». [online]. Communication donnée le 26 septembre 2002 au Colloque d’ Ecritures en ligne: pratiques et communautés, Rennes2. Disponibil pe Internet: http://archivesic.ccsd.cnrs.fr/sic_00000796/document [accesat 10 noiembrie 2014]
CALENGE, Bertrand. (2000). Doc Forum. Las saviors en questions. [online]. În: Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 3, 2000, p. 109-112. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2000-03-0109-002 [accesat 10 noiembrie 2014]
CLARK BROWN, Laura; RUTTENBERG, Judy; SMITH J.D, Kevin L. (2011). The Triangle Research Libraries Network’s Intellectual Property Rights Strategy for Digitization of Modern Manuscript Collections and Archival Record Groups. [online]. january 2011. 11 p. Disponibil pe Internet: http://www.trln.org/IPRights.pdf [accesat 19 aprilie 2011]
CLEVELAND, Gary. (1998). Digital Libraries: Definitions, Issues and Challenges. International Federation of Library Associations and Institutions. [online] UDT Occasional Paper # 8, march 1998. Disponibil pe Internet: http://archive.ifla.org/VI/5/op/udtop8/udtop8.htm [accesat 10 noiembrie 2014]
Code de patrimoine. (2014). Disponibil pe Internet:
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT000006074236 [accesat 10 noiembrie 2014]
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES. (2006). Commission recommendation on the digitisation and online accessibility of cultural material and digital preservation (2006/585/EC). [on-line]. Disponibil pe Internet:
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2006:236:0028:0030:EN:PDF [accesat 10 noiembrie 2014].
THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION. (2006). Council Conclusions on Digitisation and Online Accessibility of Cultural Material, and Digital Preservation (2006/C 297/01). [on-line]. Disponibil pe Internet:
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2006:297:0001:0005:EN:PDF [accesat 10 noiembrie 2014].
CANDY, Philip; CREBERT, Gay; O’LEARY, Jane. (1994). Developing Lifelong Learnes Through Undergraduate Education. [on-line]. [Canberra]: Australian Government Publishing Service. Disponibil pe Internet: http://www.voced.edu.au/content/ngv22704 [accesat 10 noiembrie 2014]
Digital legal deposit in the EU member states: An Overview of Regulatory and Implementation Status Background Report in connection with the Communication on Digital Libraries. (2010). În: Conference of European National Librarians (CENL), [on-line]. 2010, 91 p. Disponibil pe Internet:
http://web3.nlib.ee/cenl/docs/Digital%20Legal%20Deposit%20in%20the%20EU%20member%20states.pdf [accesat 10 noiembrie 2014].
HIGH LEVEL EXPERT GROUP ON DIGITAL LIBRARIES. (2009). Digital libraries: Recommendations and Challenges for the Future. Final Report. Disponibil pe Internet: http://www.dlorg.eu/uploads/External%20Publications/HLG%20Final%20Report%202009%20clean.pdf
[accesat 10 noiembrie 2014].
Digital library and its different aspect. (2014). Library and Information Science Wiki. Disponibil pe Internet: http://liswiki.org/wiki/Digital_library [accesat 10 noiembrie 2014]
DUGUID, Paul. (1997). Report of the Santa Fe Planning Workshop on Distributed Knowledge Work Environments: Digital Libraries. [online]. March 911, 1997. Disponibil pe Internet: http://www.și.umich.edu/santaFe/ [accesat 10 noiembrie 2014]
EDWARDS, Judith. (1997). Electronic Journals. Problem or panacea? [online]. Ariadne web version. Disponibil pe Internet: http://www.ariadne.ac.uk/issue10/journals/ [accesat 10 noiembrie 2014]
FADBEN. (1997). Compétences en information-documentation : référentiel. Paris : FADBEN, 1997. (Médiadoc. Les Dossiers). Disponibil pe Internet: http://www.fadben.asso.fr/IMG/pdf/REFERENTIEL-COMPETENCES-1997-2.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
FRAPPIER, Désirée. (2008). Bibliothèques et libraries. Séquences et consequences. În: Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 2, 2008, p. 28-38. [online]. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2008-02-0028-004 [accesat 10 noiembrie 2014]
HAYDEN, Alix. (2001). Information Seeking Models. Disponibil pe Internet: http://www.ucalgary.ca/~ahayden/seeking.html [accesat 10 noiembrie 2014]
HARIS, Judi. (1995). Organizing and Facilitating Telecollaborative Projects. În: The Computing Teacher,
Vol. 22, Nr. 5, pp. 66-69. Disponibil pe Internet: http://lrs.ed.uiuc.edu/mining/February95-TCT.html [accesat 10 noiembrie 2014]
I2010: DIGITAL LIBRARIES HIGH LEVEL EXPERT GROUP – COPYRIGHT SUBGROUP. (2007). Report on Digital Preservation, Orphan Works and Out-of-Print Works. [online] 18 apr. 2007, 12 p. Disponibil pe Internet: http://ec.europa.eu/information_society/newsroom/cf/itemlongdetail.cfm?item_id=3366 [accesat 10 noiembrie 2014]
IFLA/UNESCO. Public Library Manifesto. (1994). Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/publications/iflaunesco-public-library-manifesto-1994; http://www.unesco.org/webworld/libraries/manifestos/libraman.html [accesat 10 noiembrie 2014]
IFLA. Internet Manifesto. (2002). Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/files/assets/faife/publications/policy-documents/internet-manifesto-en.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
IFLA. (2002). The Glasgow Declaration on Libraries Information Services and Intellectual Freedom. Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/publications/the-glasgow-declaration-on-libraries-information-services-and-intellectual-freedom [accesat 10 noiembrie 2014]
IFLA. (1954, 1978, 1987, 2001, 2009). International Resource Sharing and Document Delivery: Principles and Guidelines for Procedure. Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/files/assets/docdel/documents/international-lending-en.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
ASSOCIATION OF COLLEGE AND RESEARCH LIBRARIES. (2000). Information Literacy and Information Technology. 18 ian.2000. Disponibil pe Internet: http://www.ala.org/acrl/ilintro.html [accesat 19 aprilie 2011]
IRVING, Ann. (1985). Study and information skills across the curriculum. Porthsmouth, NH: Heinemann, 1985. Apud : http://tornade.ere.umontreal.ca/~bernh/secondai/theorie/kuh_etap.htm [accesat 19 aprilie 2011]
KULTHAU, Carol. (1984, 2004). Kuhlthau's Model of the Stages of the Information Process. Disponibil pe Internet: https://comminfo.rutgers.edu/~kuhlthau/information_search_process.htm [accesat 10 noiembrie 2014]
LANDON, George V. (2009). Toward Digitizing All Forms of Documentation. [online]. În: DLib Magazine, Vol. 15, nr. 3-4, martie 2009. Disponibil pe Internet: http://www.dlib.org/dlib/march09/landon/03landon.html [accesat 10 noiembrie 2014]
LEBERT, Marie. (2009). Une courte histoire de l’ebook. [online] NEF, Université de Toronto. Disponnibil pe Internet: http://www.etudes-francaises.net/dossiers/ebookFR.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
LEBERT, Marie. (2007). Les mutation du livre a l’heure de l’Internet. [online]. Disponibil pe Internet: http://www.etudes-francaises.net/dossiers/mutations.htm [accesat 19 aprilie 2011]
Lege nr. 334 din 31 mai 2002. Republicată. Legea bibliotecilor. (2002, 2007). [online]. Disponibil pe Internet: http://www.bibnat.ro/Legislatie-s6-ro.htm [accesat 10 noiembrie 2014]
Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. (1996, 2004). [online]. Disponibil pe Internet: http://www.legi-internet.ro/lgdraut.htm [accesat 10 noiembrie 2014]
LEGENDRE, Françoise. (2009). La place de l’auteur dans les manifestation du livre. [online]. În: Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 2, 2009, p. 109-110. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2009-02-0109-007 [accesat 10 noiembrie 2014]
LIARD, Marie-Francoise. (2009). Ressources électroniques en bibliothèques: mesures et usages. [online]. În: Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 2 , 2009, p. 115-116. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2009-02-0115-011 [accesat 10 noiembrie 2014]
Library of Congress. (1995). National Digital Library Program. Challenges to Building an Effective Digital Library. Disponibil pe Internet: http://memory.loc.gov/ammem/dli2/html/cbedl.html [accesat 10 noiembrie 2014]
LUPOVICI, Christian. (2002). La chaine de traitement des documents numériques. Caractéristiques et mise en oeuvre. [online] În: Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 1, 2002, p. 86-91. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2002-01-0086-001 [accesat 10 noiembrie 2014]
NATIONAL LIBRARY OF CZECH REPUBLIC. (2006, 2014). Manuscriptorium. European Digital Library of Written Cultural Heritage. Disponibil pe Internet: www.manuscriptorium.com [accesat 10 noiembrie 2014]
Mise en relation de huit modèles du processus de recherche (1997, 2007). Disponibil pe Internet: http://www.ebsi.umontreal.ca/formanet/modeles.html [accesat 10 noiembrie 2014]
MARC Standards. [online]. Disponibil pe Internet: http://www.loc.gov/marc/marcdocz.html [accesat 19 aprilie 2011]
MARTIN, Frédéric; BERMES, Emmanuelle. (2010). Le concept de collection numérique. [online]. În: Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 3, 2010, p.13-17. http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2010-03-0013-002.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
MARTON, Philippe. (1999). Les technologies de l’information et de la communication et leur avenir en education. În : Education et Francophonie, Vol. 27, nr. 2, automne-hiver, 1999. http://www.acelf.ca/c/revue/pdf/EF-27-2-00_liminaire.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
MAUREL, Lionel. (2009). « Le droit d'auteur dans l'économie de la connaissance ».Le nouveau Livre vert de la Commission européenne, une opportunité pour les bibliothèques ? [online]. Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 1, 2009, p. 6-12. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2009-01-0006-001 [accesat 10 noiembrie 2014]
Minerva EU Working Group “Quality, Accessibility and Usability”. (2008). Handbook on cultural web user interaction. Disponibil pe Internet: http://www.minervaeurope.org/publications/Handbookwebuserinteraction.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
Minerva project. Groupe de travail Minerva nr 6. Guide des bonnes pratiques. (2004). Identification des bonnes pratiques et des centres de competence. Disponibil pe Internet: http://www.minervaeurope.org/structure/workinggroups/goodpract/document/goodpractices1_3.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
MINERVA Technical Guidelines for Digital Cultural Content Creation Programmes: Version 2.0. (2008). Disponibil pe Internet: http://www.minervaeurope.org/publications/MINERVA%20TG%202.0.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
Minerva Working Group 5. (2003). Identification of user needs, contents and quality criteria for cultural Web applications. Handbook for quality in cultural Web sites: improving quality for citizens. [online]. Disponibil pe Internet: http://www.minervaeurope.org/publications/qualitycriteria1_2draft/qualitypdf1103.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
MINERVA WORKING GROUP 5. (2005). Identification of user needs, contents and quality criteria for cultural Web application. Quality Principles for cultural Web sites: a handbook. [online]. Disponibil pe Internet: http://www.minervaeurope.org/publications/qualitycommentary/qualitycommentary050314final.pdf [accesat 10 noiembrie 2014].
NIELSEN, Erland Kolding. (2008). Digitization of library material in Europe. Problems, obstacles and perspectives anno 2007.[online] Liber Quarterly, 18, nr. 1, April 2008, p. 20-28. Disponibil pe Internet: rauli.cbs.dk/index.php/revy/article/download/1389/1380 [accesat 10 noiembrie 2014]
PATINO, Bruno. (2008). Le devenir numérique de l'édition : du livre objet au livre droit. [online] 13 mar. 2008, 88 p. Disponibil pe Internet: http://lesrapports.ladocumentationfrancaise.fr/BRP/084000381/0000.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
POMONA COLLEGE. The On-Line Visual Literacy Project. Disponibil pe Internet:
http://old.pomona.edu/Academics/courserelated/classprojects/Visual-lit/intro/intro.html [accesat 10 noiembrie 2014]
SEGUIN, Pierre. (1998). Internet : une technologie pour l’apprentissage. Disponibil pe Internet: http://www.colvir.net/pedagogie/parea/index.html [accesat 10 noiembrie 2014]
STOFFLE, Carla. (1996). The Emergence of Education and Knowledge management as major functions of the Digital Library. Disponibil pe Internet: http://www.ukoln.ac.uk/services/papers/follett/stoffle/paper.html [accesat 10 noiembrie 2014]
STEPHENS, K. ; UNWIN, L. (1997). The Heart of the Matter: Libraries, Distance education and Independent Thinking The Journal of Library Services for Distance Education. 1, august 1997. Disponibil pe Internet: http://www.westga.edu/library/jlsde/jlsde1.1.html [accesat 19 aprilie 2011]
TEL- The European Library. Disponibil pe Internet: http://www.theeuropeanlibrary.org/tel4/ [accesat 10 noiembrie 2014]
UNESCO. (2003). Charte de l’Unesco sur la conservation du patrimoine numérique. Disponibil pe Internet:
http://portal.unesco.org/ci/fr/files/13367/10702838853Charter_fr.pdf/Charter_fr.pdf [accesat 10 noiembrie 2014]
UNESCO. (2014). Cultural heritage. Disponibil pe Internet: http://portal.unesco.org/culture/en/ev.php-URL_ID=2185&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html [accesat 10 noiembrie 2014]
WESTEEL, Isabelle. (2009). Le patrimoine passe au numérique. [online] Bulletin des Bibliothèques de France, nr. 1, 2009, p. 28-35. Disponibil pe Internet: http://bbf.enssib.fr/consulter/bbf-2009-01-0028-003 [accesat 10 noiembrie 2014].
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Patrimoniul Documentar Cultural Si Stiintific (ID: 151326)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.