Multilingvism In Uniunea Europeana O Perspectiva Sociologica

Multilingvism în Uniunea Europeană:o perspectivă sociologică

Cuprins:

Argument

1.Delimitări teoretice:bilingvism,multilingvism,multiculturalitate,interculturalitate

1.1 Interpretarea lingvistică

1.2 Documentele Uniunii Europene

2.Multilingvism în Europa:Politica lingvistică a U.E

2.1 Recomăndarile U.E

2.2 Situația în Romania

3.Multilingvism în Romania

3.1 Limbi vorbite în România

3.2 Schimbările-interferențe culturale

4.Concluzii

Bibliografie

Argument

1.Delimitări teoretice:bilingvism,multilingvism,multiculturalitate,interculturalitate.

În acest prim capitol voi încerca să definesc termenii cheie, care vor apărea pe parcursul întregii lucrări.Voi menționa pentru fiecare cuvant mai multe definiții,din diferite puncte de vedere.Mai întâi voi prezenta fenomenele din perspectiva lingivistică,iar apoi le voi explica după cum apar ele ,in documentele oficiale ale Uniunii Europene.Voi încerca să fiu cât mai succintă și mai coerentă,pentru a înțelege mai bine diferențele existente între acești termini și ceea ce reprezintă ei pentru comunitatea nostra și pentru spațiul european.

1.1 Interpretarea lingvistică

Defințiile bilingvismului și clasificările acestuia

Bilingvism-acestui termeni i s-au atribut în jur de cincizeci de definiții,unele mai reduse sau altele cu o precizare mai detaliată.O cercetare mai amplă în jurul acestui fenomen s-a realizat in secolul XX,ajungând sa fie dezbătut în centre și colocvii internationale .În continuare,voi consemna doar cele mai importante abordări.Prin bilingvism (numit de unii cercetători si dualism lingvistic) se întelege capacitatea unui invivid sau a unei populații de a utiliza în comunicare doua sisteme lingvistice diferite (Tratat de lingvistică generală 1972:530).Un fenomen de utilizare curentă de catre aceeași persoană a două limbi diferite.(DEX 1975:85).Tot aici se punctează și etimologia acestui cuvânt,care este franțuzească.

În sens restrâns,folosirea alternativă a două limbi;în sens larg,folosirea alternativă a doua sisteme lingvistice,indiferent de statutul acestora:limbi distincte,dialecte*ale aceleiași limbi sau chiar varietăți ale aceluiași idiom*.Majoritatea specialiștilor adoptă însă definiția restrânsă .(Dicționarul de științe ale limbii 2001:87).

Lingvistul Hermman Paul descrie fenomenul astfel: „cunoașterea mai mult sau mai puțin perfectă a unei limbi străine”, cauza existenței acestuia fiind „situația unei comunități aflate în limitele a două arii lingvistice și care apare într-o măsură mai mare sau mai mică în funcție de interacțiunea dintre ele”

Conform lingvistului american L.Bloomfield ,bilingvismul face referire la „cunoașterea a două limbi la nivelul de limbă maternă”.Tot el initiaza perspectiva socio-culturală și psihologică, fenomenul fiind raportat la comunitățile multilingvistice având ca efect interferența lingvistică iar ca „mediatori” ai acesteia persoanele „care, mai mult sau mai puțin perfect, au învățat limba străină”.

În studiul său despre Bilingvism,Anna Borbély punctează prezența unor bilingvii care stăpânesc mai bine o limbă decat cealaltă,marcand inexistența lor in definițiile bilingvismului : „În societățile bilingve, vorbitorii prezintă grade diferite de competență. Unii stăpânesc ambele limbi la fel de bine; alții vorbesc numai o limbă, în mod obișnuit, și o cunosc pe cealaltă doar superficial” (Gumperz 1975: 209). Michael A. K. Halliday îi numește pe cei care exprimă abilitatea de a vorbi la același stadiu cele doi limbi ambilingvi (1968: 141) ei fiind reduși din punct de vedere numeric.În continuare ,fenomenul se extinde iar persoana bilingvă poate avea cunostiințe minime pentru a doua limbă în una din cele patru nivele de cunoștințe de limbă: înțelegere, vorbire, citire sau scris (Macnamara 1967) ;dar aceasta teorie este recunoscută mai puțin. William Francis Mackey declară că bilingvismul este „folosirea și cunoașterea a două sau mai multe limbi” (Mackey 1987) iar in cartea Language In Contact a lui Uriel Wienreich,fenomenul are urmatoarea definiție : „Practica folosirii alternative a două limbi este numită bilingvism, iar persoanele implicate, bilingvi” (Weinreich 1953: 1; 1975: 40).

Dupa cum putem observa, bilingvismul nu are o definiție exacta ;de-a lungul timpului marii lingviști atribuindu-i diverse explicații care pot prezenta diferențe minime între ele.Se poate concluziona ,că individul bilingv trebuie să fie competent a vorbi simultan doua limbi sau mai multe.Fenomenul este actual pe întregul glob, unde sunt vorbite aproximativ 5 mii de limbi (Crystal 1998) și sunt doar peste două sute de țări.Există țări în care se vorbesc mai multe limbi oficiale sau grupuri de locuitori, care vorbesc limba din țara adoptivă,pe langa limba lor maternă.Asa cum afirmă Anna Borbély în lucrarea sa ,studiile lingvistice care tratează fenomenul bilingvismului dezvoltă ideea că aproximativ o jumătate dintre locuitorii de pe glob sunt bilingvi sau trăiesc în mediu bilingv (vezi Grosjean 1982: i) sau – poate e surprinzător și de necrezut – „în lume sunt mai mulți indivizi bilingvi decât monolingvi” (vezi Myers-Scotton 2006: 2) .

Se poate observa că în lucrările de specialitate termenul de „bilingvism”admite diferite grade de cunoaștere a celor două limbi,de la cunoașterea perfectă la cunoașterea parțială.O definiție potrivită ar putea fi: „A person who is bilingual may be said to be one who is able to communicate ,to varying extents,in a second language “(O persoană este bilingvă dacă este capabilă să comunice ,chiar dacă nu foarte bine ,în a doua limbă,Skiba 1997:1)

Bilingvismul este un fenomen răspândit, care în perioada actuală generează un interes sporit din partea mai multor specialiști din domenii diferite, cum ar fi lingvistica, psihologia,didactica, sociologia, politologia, sociolingvistica.ș.a.

Tipologia bilingvismului este foarte vastă și se modifică în permanență, însă cele mai importante procese de ordin psihopedagogic, social-politic și cultural sunt legate de bilingvismul individual și de bilingvismul colectiv. În timp ce bilingvismul individual pune probleme mai mult de ordin pedagogic și cultural, bilingvismul colectiv are multe aspecte legate de anumite procese politice și sociale complicate, ce pot conduce la tensiuni și ciocniri,care au la bază conflictul lingvistic.

Tratatul de lingvistica generala(1972:532)ofera trei aspecte ale fenomenului vizat:bilingvism colectiv,bilingvism in cazul enclavelor lingvistice si bilingvismul individual.

Bilingvismul colectiv era centrul de atenție pentru lingviștii mai vechi(Scerba,Meillet) și reprezintă modificarea fizionomiei unei limbi ,și nu a structurii ei.Mai exact,o limbă poate avea contact cu o alta limbă iar transformarile care au loc nu afectează structura originară a acesteia.

În cazul enclavelor lingvistice ,limba materna este pe cale de dispariție,câștigând teren limba majorității înconjurătoare sau pot fi folosite ambele limbi,cu precizarea că limba materna se folosește doar în relațiile familiale și poate suferi o puternică influență din partea celelilalte limbi.

Studiile cu privire la bilingvismul individual,concretizate în simple note sau în volume de proporții întinse,aduc de multe ori lumină în explicarea fenomenului de ansamblu.Pentru o buna întelegere ,cea mai indicată metoda este prezentarea câtorva exemple ale unor bilingvi descrise de François Grosjean (1994).Este posibil,ca un muncitor venit dintr-o altă țară să nu cunoască foarte bine limba țării unde muncește,dar să fie considerat bilingv .Sau este considerat bilingv un translator sau traducător. La fel, se poate defini bilingv și acel individ surdomut, care cu prietenii săi utilizează limba surdomuților, iar cu cunoscuții săi, care nu cunosc limba surdomuților, folosește varianta prin semne a limbii vorbite (Grosjean 1994: 1656).

La întrebarea «Cum ajunge o persoană bilingva ? »pot exista mai multe posibilități ,ca de exemplu :individul poate provenii din căsătorii mixte(parinții avand limbi materne diferite) ;individul trăiește într-o comunitate în care normele de comunicare zilnice necesită folosirea a două limbi; individul a migrat dintr-o arie lingvistică în alta.

«Dacă bicicleta are două roți și binoclul două lentile,bilingvismul ar părea un obiect similar care funcționeaza cu două limbi cunoscute».(Colin Baker 2001)

Baker afirmă în continuare : « să vorbești două limbi înseamnă mai mult decât să privești prin două lentile sau să mergi pe două roți.Întrebați pe cineva dacă este bilingv.Se poate ca unii să răspundă cu “da” sau “nu”,iar alții sa dorească să dea un răspuns mai complex.Poate fi considerată bilingvă o persoană care vorbește fluent o limbă dar mai puțin fluent altă limbă?Se poate considera cineva bilingv dacă întrebuințează rar sau aproape niciodată una dintre limbile pe care le știe?».

El declară ca definițiile limitate atribuite bilingvimului sunt prea stricte si pot fi ușor combătute,neizbutind să cuprindă aspectul specific al fenomenului.Din perspectiva sa și definițiile generale sunt prea deschise ,ele declară ca fiind bilingv chiar si un turist care cunoaște câteva expresii dintr-o altă limbă decât cea maternă.Baker susține că preferă o abordare multidimenională care include trăsăturile cheie ale procesului de utilizare a unei limbi.În viziunea lui,identificarea persoanei bilingve si nivelul abilitaților acestuia este mai valoroasă decât datarea unei definții propriu-zise a bilingvismului.

Baker recomanda patru criterii de bază:ascultarea,scrierea,citirea si vorbirea.Pe baza acestor criterii,el a construit un cadru care include imaginea competenței lingvitice.Toate acestea sunt necesare identificării individului bilingv și a abilitaților sale.

Având în vedere noțiunile ample ale lui Skutnabb-Kangas(1981),Baker (2003) înfățișează “gândirea” ca fiind a cincea competență lingvistică.În termeni simpli,”discursul interior”.

Baker evidențiază noțiunea de competență cognitivă în utilizarea limbii,reflectată așa cum este ea de Cummins (1984) ca fiind capacitatea de a utiliza una sau două limbi pentru raționare si deliberare sau ca intrument pentru gândire.

Definitia multilingvismului si tipologiile acestuia

Multilingvismul este definit în sens restrâns ca folosire alternativă a mai multor limbi; în sens larg, folosire alternativă a mai multor sisteme lingvistice, indiferent de statutul acestora: limbi distincte, dialecte ale aceleiași limbi sau chiar varietăți ale aceluiași idiom. Multilingvismul este o consecință a contactului lingvistic. Termenul de multilingvism include bilingvismul și, de asemenea, trilingvismul.El poate fi confundat lejer cu termenul de plurilingvism care presupune folosirea mai multor limbi de către un individ,iar multilingvismul este dat de existența mai multor limbi,silmutan, în același grup social.Termenul de multilingvism este folosit în defavoarea celui de plurilingvism cu bună știință ,iar de multe ori definiția plurilingvismului(cunoașterea de către cetățeni a mai multor limbi) este atribuită multilingvismului.

Conform regulilor Consiliului Europei existente în Cartea europeană a plurilingvismului,o societate plurilingvă este formată din indivizi plurilingvi sau multilingvi,în timp ce o societate multilingvă poate fi creată din indivizi monlingvi,dar vorbitori de limbi diferite.

Tipologiile multilingvismului coincid cu cele ale bilingvismului.

In studiul, Multilingvism si limbi minoritare in Romania,2009 se abordeaza urmatoarele denumiri :

a.in functie de gradul de cuprindere sociala al fenomenului :multilingvismul social(colectiv) ,multilingvism de grup,multilingvism individual

b.in funcție de geneză: multilingvism succesiv (secvențial) – limba a doua este invățată

după fixarea primei limbi (după 3-4 ani) sau multilingvism tardiv – distincție similară cu precedenta, dar care permite identificarea unor subtipuri in funcție de varsta la care este

invățată limba a doua, a treia etc. Vorbitorul multilingv a achiziționat cel puțin o limbă

in timpul copilăriei, așa numita prima limbă, dobandită fără o educație formală. Copiii

care achiziționează două limbi de la naștere sunt numiți bilingvi simultani. Chiar și in

cazul bilingvismului simultan, de obicei, una dintre limbi domină. Acest tip de bilingvism

apare in mod obișnuit la copiii crescuți de părinți bilingvi intr-un mediu predominant

monolingv sau la copiii crescuți de părinți monolingvi in țări in care se vorbesc limbi

diferite.

c. in funcție de relația dintre limbi reflectată de uz: multilingvism compus – limbile sunt

privite ca similare funcțional, unitățile lor aflandu-se intr-o relație de corespondență

(cazul limbilor invățate la școală). Vorbitorii sunt, de obicei, fluenți in două sau trei sisteme

lingvistice; multilingvism coordonat – limbile sunt separate funcțional, consideranduse

că unitățile lor exprimă semnificații parțial sau total distincte (o limbă este folosită

in situații oficiale: administrație, școală etc. cealaltă – in familie, intre prieteni etc.; e.g.,

cazul aromanilor din Grecia). Vorbitorii utilizează pentru fiecare limbă o intonație și o

pronunțare diferită, asociate unui comportament social diferit;

d. in funcție de gradul de cunoaștere: multilingvism simetric– toate limbile sunt cunoscute

in egală măsură(situație rar intalnită); multilingvism asimetric – există diferențe de

cunoaștere; multilingvism receptor(pasiv) – una dintre limbi este ințeleasă, dar nu este

vorbită; multilingvism scris – una dintre limbi este ințeleasă la lectură, dar nu și la audiție;

multilingvism tehnic – una dintre limbi este cunoscută numai atat cat o cer necesități

strict profesionale;

e. in funcție de situația politică dintr-un stat sau o comunitate supra-statală: multilingvism

impersonal – caracteristic sistemului de guvernare dintr-un stat ai cărui cetățeni sunt

monolingvi (cazul Belgiei); multilingvism personal – caracteristic pentru un stat al cărui

sistem de guvernare este monolingv, dar ai cărui cetățeni sunt plurilingvi; in acest caz,

multilingvismul poate fi: natural – rezultat al unor căsătorii mixte, al traiului intr-o zonă

de frontieră sau intr-un mediu aloglot; voluntar (de promovare) – determinat de dorința

individului de a promova intr-o societate transnațională multilingvă (cazul Uniunii

Europene); decretat (de concesie) – fondat pe autoritatea de stat, dar contravenind

dorinței cetățenilor (cazul minorităților nemaghiare din Ungaria, inainte de primul

război mondial).

In mod obișnuit la multilingvi apare schimbarea de cod (code switching). Conceptul de code

switching desemnează capacitatea individului de a trece de la o limbă la alta, de la un dialect

sau un stil la altele in cursul interacțiunii verbale, sau, in termenii folosiți de Carol Myers-Scotton,selectarea de către bilingvi a unor forme din embedded language (EL), in enunțul matrix language(ML), in cursul aceleiași conversații.

Multiculturalitate

Prin multiculturalitate se intelege in general conviețuirea diferitelor culturi(in sens antropologic) în interiorul unui sistem social(de cele mai multe ori în cadrul unei natiuni ),chiar daca această conviețuire este pașnica sau conflictuală.Se pare ca termenul multiculturalitate a luat nastere in 1941,in S.U.A.

Multiculturalitatea este definită ,ca fiind o acumulare a mai multor caracteristici,convingeri,credințe si orientări ale indivizilor,într-un spațiu relativ restrâns aflat sub protectia guvernelor si a organizațiilor internaționale.În acest sens, multiculturalitatea devine o formă de definire a identităților individuale si, în aceeași măsura,de formare a solidarităților.Multiculturalitatea este o realitate și o valoare incontestabilă atât in spații culturale formate in țări cu un mare aport de imigranti ,cum întâlnim în câteva cazuri în spațiul occidental,cat și în spații culturale cu o îndelungată tradiție istorică si cu o structură ce presupune conviețuirea între o cultură majoritară si mai multe minoritați istorice.

În concluzie ,multiculturalitatea reprezintă deosebirile culturale, de identitate și politice,etnice si naționale care pot fi esențiale in centrele migraționale sau in grupurile reduse la tăcere, încearcând să-și recupereze identificarea: indigeni, minorități etnice, femeile (prin mișcările feministe), minoritățile sexuale, etc.

Interculturalitate

„Interculturalitatea (într-un sens descriptiv) este o realitate, de aceea [… ] nu se pune întrebarea dacă este posibilă, ci cum este ea posibilă.”Orice definiție a interculturalitații presupune o anumită semnificație a conceptului de „cultura”.Din această perspectivă ,recursul la Johann GottfriedHerder este obligatoriu, fiindcă el este primul autor care vorbște nu doar de „cultură”, ci „culturi”. În celebra sa lucrare “Ideen zurPhilosophie der Geschichte der Menschheit” , apărută în mai multe volume în perioada 1784 – 1791, cultura apare ca fiind„sângele existenței unui popor”. Tocmai de aceea,teoreticienii contemporani ai interculturalității consideră conceptual herderian de „cultură” ca fiind inoperabil. El nu desemnează o realitate, ci o ficțiune.

Interculturalitatea cuprinde ansamblul fenomenelor ce iau naștere la întâlnirea dintre două culturi. Acest lucru rezultă din însăși analiza termenului, însă disputele apar în momentul în care se ridică întrebarea: ce este cultura? „Dacă ar fi concepute culturile de astăzi ca fiind insulare și sferice, atunci problema coexistenței și cooperării lor n-ar putea fi nici ocolită și nici rezolvată[… ]. Însă culturile noastre nu mai au de fapt de mult forma omogenității, ci se caracterizează în mare măsură prin amestecuri și întrepătrunderi.

Conceptul de interculturalitate, presupune tolerarea diferențelor culturale, mai precis implică existența și înțelegerea reciprocă a fiecărei culturi pentru a preveni anumite dispute. De-a lungul timpului se recunoaște importanța cunoașterii, interpretarea și acceptarea mai multor culturi din diferite țări pentru că necesită extinderea orizontului cultural , înțelegerea lumii globalizate, respectul și toleranța diverselor culturi.

Termenii de multiculturalitate si interculturalitate se pot confunda foarte ușor.Multiculturalitatea reprezintă conviețuirea grupurilor socio-culturale într-un spațiu dat care nu intenționează în mod special realizarea de schimburi culturale,ci interacționează firesc în procesul coexistenței și dezvoltării sociale.Altfel spus,culturile pot exista în același spațiu fără să interacționeze obligatoriu,pe când interculturalitatea presupune un dialog obligatoriu,o relație de interacțiune și cooperare continuuă a grupurilor (culturale,etnice,religioase).

2.1 Documentele Uniunii Europene

Multilingvismul

Uniunea Europeană întărește legătura puternică dintre limbă și identitate,dar și faptul că limba este expresia cea mai directă a culturii.Respectarea diversității lingvistice a dus la emiterea politicilor lingvistice pentru a promova multilingvismul și pentru a sprijini limbile aflate în pericol. „Multilingvismul a fost creat la data de 1 ianuarie 2007 ca un portofoliu separate pentru a reflecta dimensiunea sa politică în cadrul U.E ,având în vedere importanța sa pentru educație inițială,învățarea continuă,ocuparea forței de muncă,justiție,libertate și securitate.”

Urmează un fragment din lucrarea Multilingvismul – o punte de legătură pentru înțelegerea reciprocă, tipărită de Comisia Europeană in 2009 și prefațată de comisarul Leonard Orban, care apreciază:“Respectul pentru diversitate se află astăzi, mai mult ca niciodată, in centrul proiectului european. Diferențele lingvistice și culturale care există între noi nu mai sunt percepute ca obstacole care ne împiedică să urmărim idealul comunitar sau să realizăm aprofundarea integrării europene. Dimpotrivă, acestea sunt considerate o valoroasă sursă de bogăție și un avantaj pentru Europa. Din acest motiv, multilingvismul și-a asumat un rol important.Demonstrand că Europa este o entitate bazată pe valori comune pe care fiecare cetățean le poate împărtăși, politica noastră în domeniul multilingvismului transmite un mesaj clar:fiecare dintre noi ar trebui să poată vorbi și să fie înțeles în limba sa maternă, iar toate limbile vorbite de noi sunt o bogăție pentru toți”.

Multilingvismul in Contextul European este perceput pozitiv,prezentat ca un avantaj și un angajament.Cunoașterea mai multor limbi străine este considerată o necesitate în lumea globalizării,multilingvismul fiind puternic promovat de Uniunea Europeană,de Consiliul Europei(Comisia europeană-European Commission 2005,2007).Pentru a face față provocărilor generate de noile realități ,a fost necesară dezvoltarea dialogului intercultural care are o importantă componență lingvistică, „limba fiind cea mai importantă expresie a fiecărei culturi”(Carp 2008:41).Multilingvismul ,în accepțiunea dată de contextul Uniunii Europene,reprezintă abilitatea cetățenilor UE de a comunica între ei,dreptul cetațenilor si purtătorilor de interese din U.E ,să comunice cu instituțiile europene pentru a-și cunoaște drepturile și a-și îndeplini obligațiile și ,la nivelul intra-instituțional,interacțiunea din interiorul instituțiilor U.E(Carp 2008:48).

Multilingvismul are,însă,și anumite aspecte negative,printre care se numără și deficiențele de exprimare ale copiilor emigranților.Plurilingvismul imigranților este adesea văzut ca un obstacol în procesul învățării limbii dominante și al integrării.

Inclus în tratatele europene(Articolul 22 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,adoptată în anul 200,afirmă respectul pentru diversitatea lingvistică iar Articolul 21 interzice discriminarea pe diverse criterii,inclusiv pe baza celui lingvistic),multilingvismul reflectă diversitatea culturală și lingvistică din spațiul public european.Parlamentul European se distinge de celelalte instituții ale Uniunii prin obligația sa de a asigura cel mai înalt grad de multilingvism ,fiindcă toti cetațenii europeni trebuie să poată avea acces la legislația care îi prevește în mod direct în limba lor maternă.Sunt create diferite acțiuni care să valideze multilingvismul și interculturalitatea cu scopul de afirmare a identității lingvistice și culturale.Activitățile de sprijin ale multilingvismului și de facilitare a accesului la oportunitățile de învățare a limbilor străine,introduse de către Uniunea Europeană și de statele membre au un impact direct asupra vieții acestor grupuri și asupra fiecărui cetățean ,ducând astfel la o integrare echilibrată bazată pe concepția „unitate în diversitate”.

„Europa este multilingvă,o știm cu toții-afirmă Comisarul European pentru Multilingvism ,Leonard Orban.  În Uniunea Europeană există 23 de limbi oficiale, în jur de 60 de limbi regionale și minoritare și zeci de alte limbi din diferite regiuni ale lumii care sunt vorbite în comunitățile de imigranți. Această multitudine de limbi poate fi percepută ca un obstacol, dar limbile reprezintă o punte între oameni și culturi. Putem transforma această diversitate lingvistică și culturală într-un atu. Multilingvismul și învățarea limbilor străine pot să-și aducă contribuția pe plan economic, social și cultural. Astfel,acțiunea de susținere a multilingvismului inițiată de către Uniunea Europeană și statele membre are un impact direct asupra vieții fiecărui cetățean. Comisia Europeană susține noi activități de sensibilizare a publicului cu privire la învățarea limbilor străine, motivarea cetățenilor în această direcție, facilitarea accesului la oportunitățile de învățare a limbilor străine și difuzarea informațiilor despre cele mai bune metode de predare.”Comisarul European pentru Multilingvism a subliniat că, pentru o bună funcționare a Europei Unite multilingve, sunt necesare trei cerințe:

1) instituțiile Uniunii Europene trebuie să poată funcționa fără bariere lingvistice, ceea ce înseamnă folosirea de interpreți și traducători;

2) instituțiile trebuie să interacționeze cu cetățenii UE în limbile acestora pentru a înțelege legislația UE, drepturile și obligațiile care decurg din aceasta și să poată contribui la proiectul european;

3) pentru ca Europa Unită să devină o realitate, este esențial ca cetățenii să poată înțelege tradițiile și culturile vecinilor lor, iar multilingvismul să „clădească punți pentru a transforma aceasta în realitate”.

La 1 ianuarie 2007, în cadrul UE a fost creat ca un portofoliu separat, Multilingvismul, pentru a reflecta dimensiunea politică și importanța crescândă a problematicii legate de limbile europene, portofoliu pentru care a fost nominalizat reprezentantul comisarul pentru multilingvism,Leonard Orban. Portofoliul multilingvismului are o dimensiune semnificativă, acționând în colaborare cu alte compartimente ale Uniunii Europene, cum ar fi cultura, educația, comunicarea, politica socială, ocuparea forței de muncă, libertatea și securitatea, justiția etc. Printre obiectivele principale ale mandatului Comisarului se va număra definirea contribuției multilingvismului în: – educația inițială, învățarea continuă și dialogul intercultural; – competitivitatea economică, ocuparea forței de muncă și crearea unor locuri de muncă mai bune; – crearea unui spațiu al dialogului politic la nivel european, printr-o comunicare multilingvă cu cetățenii.Prin urmare, contribuția sa la elaborarea și conturarea politicilor UE – atât a celor interne cât și a celor externe – trebuie analizată în profunzime, iar beneficiile trebuie promovate oriunde este posibil.

Importanța multilingvismului in Europa se remarcă și prin inițiativa comisarului U.E de a înființa Campania intitulată „Piccoligno” cu obiectivul de a promova învățarea limbilor străine de la o vârstă fragedă.

Multilingvismul a apărut în urma unor răsturnări politice,sociale,militare,economice sau tehnologice însemnate.El poate crea diverse dispute, nefiind acceptat cu ușurință de toți membrii unei colectivități.Conflictele pot apărea în urma unui raport de forțe între limbi,datoriță statutului inegal al limbilor.Există variate clasificări:limbi interzise,limbi tolerate,limbi ignorate etc.Limba are puterea de a produce mari tensiuni într-o comunitate,ea poate fi dominată sau dominantă.Individul care folosește limba dominată poate avea sentimental de inferioritate și invers cel care folosește limba dominantă ,sentimentul de superioritate.De aceea multilingvismul poate deveni un obstacol în nevoia de păstrare a identității culturale,dacă nu este gestionat corespunzător.

În literatura de specialitate,se precizează noțiunea de menținere a multilingvismului mai ales în țările mai puțin dezvoltate cu nevoia de păstrare a obiceiurilor și a identității culturale.Țările moderne,cu un nivel de trai ridicat s-ar caracteriza prin omogenizarea lingvistică și unilingvism.Așa s-ar putea explica favorizarea unor limbi ca:engleza,franceza,spaniola,portugheza în dezavantajul limbilor naționale și /sau tradiționale.De un mare avantaj se bucură si limbile precum chineza sau limba hindi fiind vorbite pe o suprafață întinsă de popoare numeroase.În cazul Uniunii Europene si în cazul țărilor care fac parte din această uniune se pune întrebarea cu privire la viitorul multilingvismului ,mai exact care ar fi cea mai potrivită limbă pentru acest spațiu.Acest lucru ar avea o puternică trecere asupra politicii lingvisticii comunitare și asupra economiei,iar momentan selectarea unor limbi de lucru comune și instituirea principiului comunitar al legalității lingvistice pare irealizabil.

Totuși dacă s-ar putea admite o limbă unică în spațiul European ,ea ar trebui să corespundă mai multor principii:să fie plăcută,melodioasă,să se potrivească nevoilor de comunicare ale tuturor europenilor,ușor de pronunțat și de scris,să posede capacitatea de a reda gândirea prin formulări care să conțină idei diversificate.Cu timpul,două limbi au tins la acestă poziție:limba engleză și limba esperanto.Limba engleză este considerantă cea mai puternică limbă din lume,ea este folosită în majoritatea instanțelor internaționale,un minunat mijloc de comunicare care se pare a fi simplu,practic,categoric,adaptat.Sunt susținute mai multe argumente,printre care diminuarea costurilor pentru traduceri,lejeritatea cu care se poate învăța,caracterul pragmatic pentru acceptarea limbii enlgeze ca limbă unică comunitară.Deși sunt multe lucruri care favorizează limba engleză,ea nu poate fi luată în vedere ca o limbă autentică internațională care să efectueze comunicarea în orice circumstanță.

Limba esperanto a fost special concepută în acest sens,de a sluji drept instrument inetrnațional de comunicare.Ea este o limbă artificială,care îngăduie conservarea diversității culturale din spațiul comunitar.Însă ,s-a dovedit că este destul de dificilă învățarea ei.Chiar dacă aceste două limbi au fost propuse,nici una dintre ele nu corespund cerințelor impuse cu strictețe de către U.E.

Multiculturalitate

În Europa Multiculturalitatea apare ca și proces, încă din perioada medievală.Se știe ca din cele mai vechi timpuri ,oamenii de știință călătoreau și își expuneau ideile,cunoștiințele și conceptele acumulate întregii omeniri.Multiculturalitatea înseamnă unitate și diversitate.Diversitatea este esențială multiculturalității,ea constituie deosebirile dintre culturi și în același timp frumusețea de a le regăsi în acelasi loc.În zilele noastre,multiculturalitatea se întemeiază pe susținere,toleranță,bucuria de a fi în mijlocul unui tumult de idei ,concepte,credințe si personalități pregătite în medii culturale cu totul și cu totul aparte.Individul de azi este creat dintr-un amalgam de influențe culturale,inspirat din modul de viață al celor care îl înconjoară,aceștia putând proveni din etnii diferite cu percepții caracterizate prin diversitate.De aceea,multiculturalitatea o regăsim la orice pas,oriunde am privi sau la orice conersație am participa.Fenomenul este întâlnit la nivel național dar și continental.În spațiul European, multiculturalitatea este dată de totalitatea culturilor tuturor popoarelor care o alcătuiesc.Diversitatea se evidențiază pe tot cuprinsul Europei atât la nivel cultural cât și economic.

Multiculturalitatea,la nivel național este redată de varietatea de imigranți și de minorități.Diversitatea culturală este o realitate indubitabilă ,iar negarea acesteia ar fi o eroare.

Multiculturalismul operează în cadrele respectului pentru normele liberal-democratice,ale drepturilor omului și ale egalității dintre sexe ,logica sa presupunând „integrarea diversității în limitele principiilor constituționale ale posibilităților egale și drepturilor individuale”.

„Les sociétés européennes sont multiculturelles et multiethniques,et leur diversité est enrichissante et constructive.”(Societățile europene sunt multiculturale si multietnice, iar diversitatea lor este plină de satisfacții și constructivă,trad.mea).Această formulă vizează propunerea Consiliului European în lupta contra rasismului și a xenofobiei (28.11.2001).

Multiculturalitatea în contextul european nu se referă la un multiculturalism politic(care constă în recunoașterea drepturilor popoarelor minoritare existente în Uniunea Europeană) ci la o modalitate de îmbogățire ,o intrepătrundere între culturi fără o deteriorare a culturii specifice fiecărui popor,o trecere de la multiculturalitatea la interculturalitate.

„Le multicultuarilsme dénote “la reconnaissance de l’existence d’une citoyenneté composée de gens de couleurs ,différents et célébrant la diversité culturelle “(GOULBOURNE 1998),multiculturalismul relevă „recunoșterea existenței cetățeniei formată din persoane de culoare ,diferențelor și celebrarea diversității culturale.Franța,de exemplu, nu recunoaște nici existența minorităților sau a comunităților,nici drepturile care le revin.Multiculturalismul (politic) care ar permite o asemenea recunoaștere este respins.Termenul de multiculturalitate este defavorizat în detrimetrul celui de interculturalitate.

În Germania,multiculturalismul a apărut ca o alternativă a policticii externe(politica străinilor).Germania este recunoscută ca o țară unde se poate imigra doar de câțiva ani încoace.

În Olanda,multiculturalismul vieții sociale este un lucru ,noțiunea este dată de populațiile diverse a culturi lor ,a mediului social,a originii lor naționale sau regionale.Unul din aspectele politice de integrare este conservarea identității culturale a minorităților etnice.După mai multe dezbateri,din anii ’90 se favorizează intrumentele multiple care țintesc explicit grupurile minoritare precum și altele care sunt destinate indirect celor care locuiesc în cartierele defavorizate.

Multiculturalismul nu înseamnă asimilarea minorităților, nici tolerarea lor, ci deschiderea spre alteritate, spre celălalt și socotirea diferențelor, a diversității drept bogăție.Multiculturalismul presupune și o regândire a identității și ar trebui să ajute la construirea unei identități europene la care fiecare nou venit să-și poată aduce aportul. El înflorește acolo unde abordarea de sus în jos, prin politici specifice, este însoțită de o deschidere de jos în sus, de o maturizare pe orizontală. Ori închistarea oamenilor, izolarea lor socială, blocarea în temeri, frica, intoleranța, care se accentuează mai ales în perioadele de criză economică, nu fac decât să creeze un sol fertil pentru mișcările extremiste. Multiculturalismul înseamnă a trăi împreună în diversitate și nu a separa minoritățile de societatea majoritară. Înseamnă a facilita participarea lor la societatea majoritară și integrarea lor în această societate. El ar trebui să contribuie la dezvoltarea unui nou sens al identității și la coeziunea socială.

Multiculturalismul este o teorie a diversității culturale care s-a bucurat de o largă receptare în literatura de specialitate a ultimelor decenii, fapt ce l-a determinat pe sociologul american Nathan Glazer să afirme că ”acum suntem toți multiculturaliști”.

„Diversitatea culturală”sau „multiculturalitatea”se referă la coexistența armonioasă și interacțiunea diferitelor culturi diferitelor culturi,unde „cultura ar trebui privită ca un set distinctiv de caracteristici spirituale,materiale,intelectuale și emoționale ale unei societăți sau ale unui grup social și pe care le completează ,pe lângă artă si literatură ,modurile de viață ,modurile de conviețuire ,sistemele de valori,tradiții si credințe”.

Se pot delimita 3 modele de societate multiculturală potrivit experților:

Modelul asimilaționist,se referă la adaptarea culturală a minorităților și imigranților la cultura predominantă.O altă variantă a acestui model o reprezintă modelul integrativ deoarece se presupune că asimilarea este un proces care durează.El presupune garantarea anumitor drepturi care țin de educație,religie și participarea a reprezentanților culturilor minoritare.Hans Jürgen Lüsebrink indică societatea franceză din cea de-a Treia Republică(1871-1940) ca fiind adepta primului model asimilaționist,în timp ce societatea britanică de astăzi ca și germană sau americană se evidențiază prin adoptarea modelului integrativ.

Modelul Apartheid precizează o delimitare riguroasă a culturilor minoritare dusă până la izolarea acesteia.Africa de Sud de dinainte de 1995 este consemnată ca întruchipare a acestui model de societate multiculturală.În Europa ,Germania era vizată în timpul celui de-al treilea Reich și societățile coloniale.Potrivit dicționarului, termenul Apartheid își are originea într-una din limbile locale din Africa de Sud , „apart” înseamnă „unic”, „distinct”, „deosebit” cel mai subliniat aspect de Herder în definiția culturii.După suprimarea acestui model diferențele culturale din Africa s-au intensificat și mai mult în loc să se diminueze.

Modelul policentric constă în coabitarea unor diferite culturi într-o societate în care acestea sunt socotite egale.Elveția,Belgia,Canada și California(mai rar) sunt societăți care luate în parte se pot încadra în acest model.Peter A Adler a mers mai departe și a denumit omul multicultural ca un individ care nu identifică diferențele etnice și culturale decât ca pe niște delimitări care trebuie depășite pentru a deveni progresiv cetățean al lumii. „O persoană multiculturală aparține în întregime culturii sale.Ea trăiește mai degrabă într-o zonă de frontieră.”

Se observă folosirea termenului de multiculturalism în cele expuse mai sus.Voi scrie în continuare diferența dintre multiculturalitate și multiculturalism. „An empirical demographic condition refferin to a society(…)having to or more ethnic groups”(o condiție demografică empirică corespunzând unei societăși unde există două sau ami multe grupuri etnice) și „a normative critique of the public sphere that are seen as injuring and depriving a cultural minority of its rights”(o critică normativă a ideii de sferă publică văzută ca împiedicănd și depravând o minoritate culturală de drepturile sale).Multiculturalismul în accepțiunea sa filosofic-culturală implică rearanjarea spațiului public cu intenția de a valoriza fiecare cultură și modul de viață existente într-o comuniune fără însemnătatea numărului celor care iau parte la ea.

În America este pedepsită orice marginalizarea a unui grup „minoritar”,în universitățile lor sunt implantate coduri speciale de comportament și vorbirea care au în vedere înlăturarea orcărei manifestații antimulticulturalistă.În spațiul Occidental ești „corect din punct de vedere politic”dacă aderi la principiile multiculturaliste.În cazul în care vreun intelectual se opune acestor învățăturii,el poate fi etichetat cu ușurința ca fiind rasist și/sau elitist și îndura repercusiunile.Potrivit formulei emblematice „Ori ești cu noi ,ori ești împotriva noastră”,multiculturaliștii se revoltă astfel „Ori ești pentru drepturile homosexualilor ori ești ‘homophobic’ ”, „Ori lupți pentru drepturile femeilor ,ori ești misogin”.În Franța, de exemplu elitele franceze sunt deranjate de excesele multiculturalismului american ,dar nu au nimic împotriva ideologiei multiculturaliste a Europei unite.

Interculturalitate

„Interculturalitatea reprezintă o situație de coeziune,de aromonie,de întrepătrundere între culturi,de evoluție simultană și deschiderea reciprocă ,permițând pe de-o parte menținerea și afirmarea valorilor proprii,iar pe de altă parte infuzarea altora noi,prin contactul altor culturi.”

„Interculturalismul definește ipostaza dialogică culturilor prin intrarea în rezonanță a diferențelor ,în timp ce multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferențelor.”

Interculturalitatea reprezintă un proces al Europei de azi ,care este multiculturală ,spre Europa de mâine care va fi interculturală.Este important dialogul intercultural care are loc în rândul copiilor tineri,adulților și susținerea lor în schimbul de idei referitoare la imaginea unui spațiu multicultural.Interculturalismul necesită înțelegerea ,aprecierea și valoarea culturii proprii,fiind la fel de importantă informarea față de cultura etnică a celuilalt.

Etimologic vorbind termenul este un derivat al cuvântului „cultură” la care se adaugă elementul de compunere neologic „inter” care înseamnă „între” și exprimă interacțiunea sau contactul dintre două lucruri,fenomene,stări de fapt sau persoane.Din punct de vedere conceptual,termenul apare în ultimele decenii ca o continuare naturală a noilor tendințe mondiale de universalism și globalizare.Ca fenomen nu este o inovație, deoarece de-a lungul istoriei odată cu extinderea unui imperiu,erau adunate mai multe popoare laolaltă între care aveau loc dialoguri interculturale.Dar circumstanțele istorice și lipsa toleranței au împiedicat ca aceste schimburi culturale să fie marcante și să nu producă mereu rezultate pozitive.Alăturarea civilizaților și a valorilor a iscat tensiuni,furie,erori cronologice,războaie.Și în prezent se manifestă sub diferite forme,precum rasismul,xenofobia,ostilitatea față de evrei,șovinismul.Pentru o relație de inetrculturalitate este nevoie de întelegerea unei alte culturi ,sau pur și simplu perceperea că cel de lână noi nu s-a format în același mediu,că poate fi diferit și avea obiceiuri distincte.

Uniunea Europeană este alcătuită din culturi superioare și culturi inferioare,fiind aclamate de către europeni cele superioare,în detrimentul celor inferioare atribuite noilor veniți.În era actuală,dialogul intercultural se poate realiza foarte ușor datorită mass-mediei sau internetului care transmite surprinzător de rapid informații pe tot mapamondul.Pentru a comunica cu o persoană este necesară cunoșterea mediului său cultural.Grație tehnoligiei informației și promovării conceptului de „open-mind” ar trebui ca în viitor europenii să treacă peste această luptă de putere dintre culturi și numeroasele prejudecăți care există între etnii.În Europa este Elveția este țara unde există diverse populații care interacționează și se îmbogățesc simultan din ceea ce au mai semnificativ în istoria lor culturală.

La nivel mondial,cel mai bun exemplu și primul în realizarea interculturalității la un nivel mai mare este modelul nord-american,unde grație circumstanțelor istorice cunoscute se întâlnesc în jur de 400 de culturi din întreaga lume.Diferențele culturale au culminat, la început și acolo ciocniri sângeroase ,Razboiul de Independență.Printr-o legiuire corectă formată pe criterii geo-politice și economico-financiare ,U.S.A a săvârșit o conviețuire pacifică a acestor culturi.

În Europa,se încearcă acelasi lucru,se dorește o Europă Unită ,dar e puțin mai dificil. Acestă uniune este bazată pe un interes economic.Economisitul francez Jean Monet,un important susținător al ideii de „Europa Unită” prevedea aproape ca un vizionar atunci când spunea despre Uniunea Europeană și principiile de bază ale constituirii ei ,că dacă ar trebui să reînceapă, ar începe cu cultura.În acest spațiu sunt popoarele străvechi care au determinat culturi profunde ,multimilenare.Este vorba de cele trei mari familii de popoare:anglo-saxonii,latinii și slavii.Culturile antice greacă si romană au influențat și ele tipologiile europene,mentalitățile și subconștientul popoarelor.Aceste familii,popoare ,civilizații stau la baza culturii europene și au adus un progres remarcant în istorie.Acum însă aceste arcuri culturale sunt un zid greu de distrus și rezultă o problemă a interculturalității în Europa.Popoarele au devenit adepte ale unor anumite categorii de cugetare ,de ex. curentul aristotelic în mentalitatea occidentală și religia romano-catolică ,ideile platoniene în spiritualitatea ortodoxă.

Confruntarea îndelungă dintre mai multe imperii(imperiul țarist,imperiul otoman și imperiul austro-ungar) a împins popoarele să se lupte între ele,să existe o luptă între religii și chiar între frați.Luptele grele duse pe teritoriul Europei în ultimii 100 de ani,atacurile masive,dușmănia și dezgustul dintre popoare,încă se resimt și împiedică dialogul intercultural.Trebuie amintite și cele două războaie mondiale în urma cărora sute de oameni,copii și milioane de evrei au fost rași de pe fața pământului.U.E este obligată să ia în considerare motivele care au stârnit cele două războaie pentru a evita un al treilea război mondial.

„Cetățenia europeană” nu are acceiași importanță pentru individul a cărei țară face parte din Uniunea Europeană în comparație cu „cetățenia americană” unde individual resimte sentimentul de apartenență.Sunt deosebiri de mentalitate chiar în interior,între Europa Occidentală care prezintă accese nesemnificative de naționalism și care tinde spre o cultură interdependentă și Europa Orientală unde se menține apartenența la o singură etnie și caracterul irevocabil al suveranității.

În România dialogul intercultural s-a dovedit a fi tolerat de-a lungul istoriei(cu mici exceptii generate de anumiți conducători sau de perioada comunistă),cultura românească fiind puternic influențată de anumite etnii care s-au putut exprima aici în completă libertate.Deși încă există o disproporție în ceea ce privește progresele civilizațiunii, între România(aceiași situație o prezintă și țările din Estul Europei care au aderat la comunism)și Occident, nu stăm așa rău din punct de vedere cultural(deținem influențe slave,bizantine și islamice).Dealtfel,România se bucură de un privilegiu neasemănat și original ,pentru că este unica țară de limbă latină unde religia majoritară este ortodxă. Din acest punct de vedere suntem singura țară din Europa,fiind un exemplu palpabil de însușire a valorilor culturale non-europene ,dar păstrând totodată valorile tradiționale și specifice.Crearea „unității în diversitate” este o probă trecută de cultura românească și spiritualitatea ortodoxă ,putând fi un model pentru Uniunea Europeană.

România este asaltată de diferite grupuri ,numite „minorități” încă din 1918:germani,ucrainieni,ruși ,evrei,armeni,sărbi,greci,polonezi,italieni,maghiari,bulgari,sași ,secui,rromi iar experiența interculturală a avut impact asupra întregii culturi.Transilvania posedă o reală tradiție de schimburi interculturale între români și maghiari.

„La reconnaissance des identités des groupes immigrés est très limitée.Elle se fait à travers la notion d’interculturalité.”În Franța,recunoașterea identității grupurilor imigrante este foarte limitată,ea se face prin intermediul noțiunii de interculturalitate practicată în cadrul educativ.Au fost infințate încă din anul ’70 pentru copii imigranților (în ideea unei reveniri în țara de origine)cursuri de limbă maternă și cultură.În 1981 a fost promulgată o nouă lege pentru străini care se pot îndrepta sau fi membri ai unei asociații cu drepturi comune.Sistemul francez pledează pentru transmiterea culturii franceze străinilor și renunțarea lor la limba maternă în cadrele oficiale.

În Italia, interculturalitatea este luată în considerare de către lege și prin măsurile specifice luate în cadrul învățământului încă din anii ’80.Ea se înscrie într-o politică de inserare-integrare a copiilor imigranților.Rolul administraților locale în educația interculturală,învățarea limbii italiene,precum și cultura de origine a imigranților fost confirmată de către lege în 1998(ALLASINO 2002).

Spania este un caz particular în cadrul Uniunii Europene,unde sunt recunoscute mai multe naționalități și unde există un plurilingvism lingvistic.Dacă în fiecare țară europeană există o singură limbă oficială ,în Spania sunt 4 limbi oficiale vorbite.Termenul de interculturalitate a fost recent dezvoltat în legătură cu problema recunoașterii diversițății culturale produsă de imigrație.

Este necesară comunicarea între culturi,stabilirea unor relații și o influență reciprocă la nivelul statelor europene ,fără schimburi, culturile se deteriorează spiritual așa cum se degradează genetic persoanele.

Interculturalitatea poate fi și negativă:agresivă și intolerantă deoarece cultura predominantă obișnuiește să le anuleze pe cele minoritare cu care vine în contact.Toleranța și încrederea putând fi singurele care să permită transformarea interculturalității negative într-una pozitivă,care să realizeze formarea unei Europe unite.