Marketingul Politic

Introducere

Prezenta lucrare este împărțită în două mari părți. În prima parte se analizează aspectele teoretice ale marketingului electoral, luând în calcul aspecte din experiența anterioară ale alegerilor ce au avut loc în țara noastră. În cea de-a doua parte am analizat pentru început situația politcă a României de la startul anului 2014 și până la campania electorală a alegerilor prezidențiale. Am continuat prin cunoașterea fiecărui candidat, aducând la lumină detalii despre cei paisprezece candidați la fotoliul de președinte al României. În final am analizat modul în care principalii candidați au tratat campania electorală.

Marketingul politic este un ansamblu de tehnici și tactici ce au ca scop crearea, menținerea și promovarea imaginii unui om politic sau a unei institutii, luând în considerare publicul țintă care va aduce voturile și încrederea publică. Acest ansamblu ia în calcul nevoile publicului țintă, vectorii de împrăștiere a informațiilor și de relațiile dintre acel om politic sau instituție politică și ceilalți indivizi politici de pe piața respectivă.

Odată cu dezvoltarea strategică, o campania electorală presupune și realizarea unui plan amplu de gestionare de resurse. Pentru a obține un număr cât mai mare de voturi, este nevoie de indentificarea corectă a mijloacelor și a temelor de comunicare, dar și de o foarte bună utilizare practică a resurselor de care dispune până la acel moment.

România începea anul 2014 foarte bine din punct de vedere economic. Dintre puținele țări din Uniunea Europeană care aveau creștere economică, țara noastră se clasa pe prima poziție. Atunci când o țară merge bine pe plan economic, cetățenii ei vor dori să aibă aceleași performanțe și în alte domenii, cum ar fi justiția.

În luna februarie are loc ruperea USL, ceea ce va decide soarta României și cine avea să fie viitorul președinte al țării. Una dintre problemele care ar fi apărut era viziunea diferită pe care o aveau cele două mari partide PSD și PNL asupra alegerilor europarlamentare care urmau.

Partidul Social Democrat începe să construiască o nouă alianță alături de UNPR și PC. După mai multe contre între liderii celor două mari partide politice, se conturează direcțiile pe care acestea le vor urma la alegerile prezidențiale: Victor Ponta pentru PSD și Klaus Iohannis pentru PNL. Klaus Iohannis devine tot mai activ, cu tot mai multe apariții.

Campania electorală a PSD s-a axat pe mai multe căi de atac asupra lui Klaus Iohannis și anume: faptul că acesta s-a implicat în adopția unor copii în anii ’90, insinuând că evenimentul ar fi făcut obiectul traficului de organe; deținerea de către Iohannis a șase case, deși el nu are nici un copil, iar casele ar putea fi procurate prin posibile ilegalități; viteza cu care Iohannis vorbește, lucru descris drept „gângav”.

Toate aceste lucruri au făcut practic să întoarcă o mare parte a electoratului împotriva sa și chiar să atragă noi votanți care nu aveau de gând să se prezinte la alegeri.

Astfel, la finalul lunii august două sondaje comandate de PSD trăgeau un semnal de alarmă după ce diferența dintre Ponta și Iohannis era foarte mică, iar cu ajutor din partea candidaților de dreapta, acesta din urmă putea câștiga alegerile.

Prima parte a campaniei electorale l-a avut pe președintele Traian Băsescu foarte activ, fiind de mare ajutor lui Victor Ponta. Campania PSD și PMP s-a desfășurat foarte mult la televizor și în presa scrisă, iar lui Klaus Iohannis și Monicăi Macovei le-a rămas internetul și campaniile în teren.

Dintre cei 14 candidați la prezidențiale, Klaus Iohannis este cel care a acordat foarte mare importanță rețelelor de socializare și nu a greșit. A avut mesaje care se adresau exact oamenilor care utilizează internetul, o echipă tânără ce știa foarte bine metodele de a vorbi cu „internauții”.

La celălalt capăt, campania electorală a lui Victor Ponta s-a concentrat exclusiv asupra oamenilor care urmăresc televiziunile de știri, asupra bătrânilor în special. Mediul online a fost neglijat de oamenii din echipa sa atât din punctul de vedere al activității contului cât și a mesajelor pe care le adresa urmăritorilor.

În seara de 16 noiembrie 2014, România era împărțită în două: o parte a celor care nu înțelegeau de ce nu a ieșit Victor Ponta președinte și o altă parte a celor ce se bucurau că nu a ieșit el președinte. Astfel, președintele României, Klaus Iohannis ieșea în fața jurnaliștilor pentru a face un raport asupra primelor sale 100 de zile la Palatul Cotroceni.

Capitolul 1. Promovarea actorului politic în campania electorală

Elemente introductive

În timpul campaniilor electorale, dar și în apropierea acestora întâlnim doi termeni care se completează. Marketingul politic și marketingul electoral par să aibă același înțeles, dar dacă analizăm de aproape o să concluzionăm prin ideea că marketingul electoral este cuprins de cel politic. Acesta din urmă are un înțeles mai general care cuprinde si marketingul electoral.

Prin marketing politic putem înțelege un ansamblu de tehnici și tactici ce au ca scop crearea, menținerea și promovarea imaginii unui om politic sau a unei institutii, luând în considerare publicul țintă care va aduce voturile și încrederea publică. Acest ansamblu ia în calcul nevoile publicului țintă, vectorii de împrăștiere a informațiilor și de relațiile dintre acel om politic sau instituție politică și ceilalți indivizi politici de pe piața respectivă. Între marketingul electoral, care studiază relația dintre omul politic și alegător și marketingul instituțional care reprezintă relația dintre demnitrul politic și un cetățean sunt foarte multe diferențe.

De-a lungul carierei sale, un om politic poate să se afle intr-una din aceste două ipostaze. În primul rând, se afla în situația când apelează la votul alegătorului pentru a ajunge la putere, iar în al doilea rând, după ce este deja la putere, cere încredere și susținere din partea cetățeanului pe care îl reprezintă și îl conduce. O campanie instituțională este diferită de o campanie electorală prin faptul ca este de lungă durată, iar la finalul mandatului, acestea decid soarta omului politic. Astfel, se poate spune că o campanie electorală este câștigată înainte de inceperea campaniei propriu-zise prin realizarea și menținerea unei imagini favorabile a politicianului pe toată durata mandatului, între momentele electorale.

Deși sunt destul de apropiate, comunicarea instituționlă și cea electorală sunt foarte diferite când vorbim de tehnici. Campania electorală se manifestă printr-o supraexpunere a candidatului, utilizând mijloace specifice publicității comerciale. Politicianul vine acum în mijlocul alegătorilor și le solicită votul nepretinzând altceva în schimb. Campania electorală se învarte în jurul nevoii de voturi, fapt care o face să devină mult mai directă și mai agresivă. Într-o campanie electorală, politicianul care candidează prezintă o agendă, garanția pentru votul pe care alegătorii i-l acordă. De aici se relevă ideea vânzării politicianului exact ca pe un produs comercial. Comunicarea instituțională folosește un ansamblu mai redus de tehnici și impune o relație mai subtilă cu cetățeanul. Politicianul nu trebuie să mai facă ceva pentru voturi, ci pentru binele general. Activitățile electorale avute în perioada mandatului într-o funcție publică sunt contraproductive și aduc reacții negative din partea opoziției și a mediei.

Resursele folosite în campania electorală

Odată cu dezvoltarea strategică, o campanie electorală presupune și realizarea unui plan amplu de gestionare de resurse. Pentru a obține un număr cât mai mare de voturi, este nevoie de indentificarea corectă a mijloacelor și a temelor de comunicare, dar și de o foarte bună utilizare practică a resurselor de care dispune până la acel moment. Putem identifica patru tipuri de resurse pe care managementul unei structuri de campanie electorală le poate avea la îndemână și pe care trebuie să le utilizeze corect pentru un rezultat maxim: resurse electorale, financiare, umane și de timp.

Resusreleelectorale

Baza de la care se pornește lupta este reprezentată de numărul de procente pe care îl au candidații sau partidele la începutul campaniei electorale. Resursele electorale sunt ansamblul încrederii, notorietății și vizibilității pe care îl au fiecare competitor, al mesajelor și acțiunilor lor publice prin care și-au construit imaginea, trecuturile, interacțiunea cu media, familia și afacerile lor. Pentru că bătălia nu începe de la zero în campania electorală, trebuie evaluate toate resursele puse în joc la început. În campania electorală lupta se dă pe nehotărâți.

Având în vedere că există multe teorii despre electoratul care își poate schimba părerea despre anumiți candidați pe baza unor criterii raționale, principala sursă din care candidații încearcă sa ia voturi sunt nehotărâții. De obicei, la startul unei campanii, electoratul este împărțit în votanții candidatului, votanții celorlalți candidați și nehotărâții. De aici înțelegem că votanții unui candidat sunt cei care au fost deja convinși de acțiunile și afirmațiile acestuia, votanții celorlalți candidați sunt cei care au fost convinși de acțiunile altora, iar nehotărâții sunt cei care nu găsesc nimic convingător la nici un candidat. Trebuie luată în calcul și varianta negativă, atunci când se acordă voturi negative, împotriva cuiva și acest aspect face parte tot din resursele electorale. Campania are scopul de a păstra toți votanții proprii, cei pe care îi avea la început un candidat și să atragă cât mai mulți din taberele adverse sau de la nehotărâți.

Resursele financiare

Campania electorală s-a transformat în ultima vreme un consumator foarte mare de fonduri. Gestionarea corectă a resurselor financiare este urmată de obținerea unui efect electoral maxim pe unitatea monetară cheltuită. Principalele costuri dintr-o campanie electorală sunt:

– cumpărarea spațiilor publicitare în media, internet sau outdoor;

– producera materialelor distribuibile prin media, internet sau outdoor (spoturi audio și video, alte forme de materiale filmate sau înregistrate audio, machete de presă, panouri pentru afișaj stradal, afișe, bannere);

– producerea materialelor tipărite distribuibile prin sistem person to person sau door to door (fluturași, broșuri, pliante, fotografii, calendare);

– producerea de obiecte de campanie (brichete, insigne, autocolante, brelocuri, șepci, fulare, tricouri, pelerine de ploaie, umbrele, caiete de școală, creioane, pixuri, lanterne, penare, ghiozdane, sacoșe);

– organizare de evenimente cu sau fără prezența candidatului (întâlniri cu alegătorii, concerte, evenimente sportive, expoziții, lansări de carte, prezentarea grupului de susținători locali).

Până în 2014, majoritatea românilor își culegeau informațiile politice de la televizor, dar dezvoltarea tehnologiei a făcut ca lupta să se mute pe un alt teren. Media rămâne însă cel mai important canal informativ în perioada campaniilor electorale, dar reglementările CNA și politica fiecărui post de televiziune au scăzut de la un an electoral la altul impactul ei pe durata campaniei electorale. Tot mai puține televiziuni își sacrifică timpul pentru difuzarea dezbaterilor și a comunicării electorale. Motivul este simplu. Consiliul Național al Audiovizualului a decis ca televiziunile să pună la dispoziție gratuit spațiul de emisie dedicat confruntărilor electorale, ducând astfel la pierderi semnificative pentru televiziunile private.

Resursele umane

Ca și în situația resurselor financiare, într-o campanie electorală oamenii nu sunt niciodată suficienți. Sunt mai multe niveluri la care își pot desfășura activitatea oamenii. Purtătorii de mesaj care acționează la nivel național sau local, depinzând de notorietatea și de coeficientul de încredere de care dispun, sunt una dintre cele mai importante resurse utilizabile în campania electorală. În cele mai multe dintre cazuri, acești oameni sunt pot fi și candidați pentru funcții naționale sau locale. În strategia de campanie, ei pot fi utilizați pentru:

– lansarea principalelor mesaje;

– împiedicarea atacurilor majore ale oponenților;

– apariția în produsele media (spoturi audio-video, machete de presă, panouri etc.);

– vizitele în teritoriu, care implică întâlniri cu electoratul;

– prezența la interviuri, declarații și reportaje în media;

– dezbaterile televizate cu purtătorii de mesaj care aparțin de celelalte organizații politice.

Cei trei pași fundamentali care trebuie făcuți în relația cu voluntarii sunt, conform lui Gregory Lebel:

– identificarea potențialului fiecărui voluntar;

– instruirea acestuia pe un anumit tronson de competență;

– includerea sa rapidă în structura de campanie.(Bogdan Teodorescu, Dorina Guțu, Radu Enache, 2005, p. 126)

Resursele de timp

Cea mai fragilă resursă dintr-o companie electorală este timpul. După ce a trecut, acesta nu mai poate fi recuperat. De aceea, timpul necesită să fie utilizat cu cea mai mare grijă. Deciziile de a face vizite în teritoriu pentru a organiza întâlniri cu alegătorii trebuie luate doar după analiza atentă a raportului costuri-beneficii, dar și din punct de vedere al timpului alocat. Este important pentru candidați să fie văzuți de un număr cât mai mare de oameni într-un timp mai scurt. Cel mai important lucru pentru echipa de campanie este să cunoască foarte bine care sunt bazinele electorale și unde se găsesc categoriile de electorat pe care se bazează.

Astfel, două lucruri importante pe care le au de făcut candidații sunt:

• cui se adresează;

• ce mesaj trebuie adresat pentru fiecare categorie de public.

Pentru buna gestionare a resurselor de tot felul, echipa de campanie pornește de la aceste constatări statistice. Se identifică electoratul propriu și apoi se împarte în bazine omogene. După se identifică electoratul advers distribuit diverselor zone politice și se împarte, la fel, în bazine omogene. În final, se identifică nehotărâții, cei care, după sondaje sunt aceia care nu știu sau nu răspund întrebărilor. Aceștia pot fi împărțiți în două categorii: nonvotanți și cei care ar vota.Cei care vor vota, totuși sunt aceia care au fost dezamăgiți de candidații pe care i-au votat în trecut și care nu mai găsesc un altul care să le câștige încrederea. Lupta pentru această categorie de alegători este una dintre cele mai importante, aceasta consumând cele mai multe resurse. De cele mai multe ori, un dezamăgit nu se mută spre un alt candidat, ci mai degrabă se orientează spre nonvotanți. De aici poate fi ulterior convin să revină la vechiul partid sau poate fi convins de un alt partid care reușește să îi îndeplinească așteptările.

Tipologia campaniilor electorale

Campaniile electorale au rolul să-i informeze pe alegători în legătură cu toți candidații și modul acestora de percepție asupra problemelor majore ale momentului, cauzele pentru care militează și partidele politice de care aparțin. După ce cunosc candidații, concepțiile, dar și acțiunile lor, alegătorii pot decide cu cine să voteze, dacă este nevoie să-și schimbe preferințele electorale sau le păstrează pe cele anterioare, dacă este devoie să schimbe puterea sau nu. Dar în realitate, campaniile electorale reușesc doar parțial acest lucru, dând greș de ce la mai multe ori în intenția lor de a informa cât mai bine electoratul despre candidații unei campanii electorale.

Campaniile electorale reprezintă momentul culminant al oricărei activități de marketing politic. În perioada celor 30-45 de zile, cât durează o astfel de campanie în România, se folosesc absolut toate tehnicile cunoscute de publicitate, relații publice, lobby, campanii negative sau corespondență directă. Campania electorală poate fi considerată un fel de olimpiadă a politicii unde persoane publice, mai mult sau mai puțin cunoscute, pun în aplicare diferite metode pentru a convinge electoratul și pentru a-i obține voturile.

România are, în acest moment, patru tipuri clare de alegeri: locale, generale, prezidențiale și europarlamentare.

După o altă clasificare a campaniilor electorale mai putem vorbi despre acelea în funcție de actorul care le face. Astfel, există: campanii pentru un candidat aflat deja în funcție, care dorește să păstreze puterea încă un mandat și campanii pentru un candidat aflat în opoziție, care dorește la preluarea puterii.

Analizând conținutul mesajului, campaniile se pot împărți în pozitive și negative.

Mesajul electoral

Mesajul electoral este unul dintre cele mai importante elemente ale unei campanii electorale. Chiar dacă este transmis direct prin discursurile ținute în timpul aparițiilor publice sau prin intermediul presei, mesajul este un element de bază în jurul căruia se organizează campania. Este foarte important ca, în construirea unui mesaj, să nu se înceapă cu o greșeală pentru că asta va duce la compromiterea campaniei.

Pe de o parte, mesajul trebuie să exprime cât mai cuprinzător programul politic al candidatului, iar pe de altă parte trebuie să fie ușor de reținut, atractiv, convingător și coerent. Mesajul general este rezultatul tuturor mesajelor punctuale, pozitive sau negative, pe care candidatul le transmite pe parcursul campaniei electorale. La realizarea lui se iau în calcul mai mulți factori cum ar fi programul prezidențial al candidatului sau interesele populației.

Imaginea publică și portretul media

Principalul punct de pornire în realizarea unei campanii electorale este analiza de imagine. Fiecare actor politic poate fi descris de publicul larg printr-un ansamblu de caracteristici. De cele mai multe ori, o astfel de cercetare se realizează printr-un sondaj având atributele enunțate într-un chestionar. Atributele considerate adevărate, despre un anumit om politic, de peste 90% din subiecții chestionați reprezintă nucleul dur al imaginii respectivului om politic, iar cele care sunt apreciate ca adevărate de mai mult de 50% dintre subiecți reprezintă periferia imaginii acestuia. Aceste atribute ale nucleului dur, împreună cu cele ale periferiei reprezintă structura reprezentării reale, la un moment dat, a imaginii unui om politic. Atributele considerate adevărate de mai puțin de 50% dintre respondenți sunt nerelevante pentru imaginea respectivului actor politic.

Măsurarea imaginii în contextul politic

Deoarece nu există un set de metode structurate de măsurare a imaginii în marketingul electoral, de cele mai multe ori este folosit sondajul de opinie, care prezintă opțiunea diferitelor segmente electorale în diferite momente și fiind destinat în mod special consumului media. Analizele statistice mai sofisticate, în comparație cu sondajele de opinie, se utilizează pentru a izola și explica dimensiunile strategiei candidatului. Deciziile importante sunt însă luate pe baza rapoartelor acestor cercetări, iar calitatea lor fiind direct influențată de cantitatea de informații pe care factorii de decizie o puneau la dispoziție.

Odată cu tranformarea procesului electoral din ultimii ani într-unul de consum și deoarece imaginea a ajuns unul dintre cei mai importanți factori de decizie, nevoia folosirii unor metode calificate a devenit tot mai evidentă. Cercetările de marketing folosesc de obicei metode verbale pentru măsurarea imaginii unui candidat.

Dezbaterile electorale

Confruntările televizate au fost, fără îndoială, punctul culminant al campaniilor electorale din România de după revoluție. La început dezbaterile oamenilor politici aveau loc doar în campania electorală, evoluția televiziunii televiziunii, nașterea posturilor de televiziune private și moda emisiunilor de tip talk-show le-a făcutt să devină cel mai redutabil mijloc de promovare.

Confruntările presupun existența unor așteptări venite din partea electoratului. Cu cât aceste așteptări sunt mai mari, cu atât crește presiunea la care sunt supuși, iar miza este și ea mai mare. Este indicat ca așteptările create asupra unui candidat să fie la un nivel cât mai mic. Odată ce așteptările sunt reduse, atunci sunt și șanse mai mari ca prestația acelui candidat să fie considerată bună. În situația în care nimeni nu are așteptări prea mari de la un anumit candidat, iar acesta are o prestație destul de bună, victoria sa va fi considerată drept una majoră. De cealaltă parte, când așteptările sunt mai mari, atunci se măresc și șansele ca prestația candidatului să nu se ridice la nivelul lor, iar înfrângerea va deveni majoră. Luând în calcul această regulă, una dintre sarcinile importante ale echipei de campanie este să micșoreze aceste așteptări reducând astfel presiunea asupra candidatului și crescându-i șansele de reușită. Așteptările electoratului sunt create, în cea mai mare parte, de mass media. Având în vedere modul în care este văzută în media campania electorată, se conturează impresia că un candidat este mai puternic sau mai slab, neținându-se cont de procentajele sale din sondaje. Acest lucru este foarte evident în cazul candidaților între care nu există o diferență prea mare în sondaje. Înainte de confruntare, în mass media îți fac simțită prezența pronosticuri legate de posibilul câștigător, declarații ale candidaților sau a membrilor de partid despre șansele de reușită, dar și declarații ale unor analiști politici cu privire la așteptările lor despre dezbatere și prestația anumitor candidați. Astfel se crează un culoar favorabil unor candidați și defavorabil altora, un pachet de așteptări mai mari sau mai mici de la ei.

Echipa de campanie

Consultanții din domeniul politic au ca principal scop asigurarea serviciilor necesare unei bune desfășurări a campaniei electorale. Firmele de consultanță politică care oferă servicii complete unui anumit candidat se obligă să ofere informații despre: „categoriile de alegători pe care ar trebui să le vizeze acesta, despre metodele de atragere a electoratului, să conceapă mesaje, să scrie discursuri și materiale pentru presă, să conceapă materialele publicitare, să le plaseze pe unele în media, să organizeze turneul electoral, să planifice vizitele, să ofere pregătire pentru dezbateri etc.” (Bogdan Teodorescu, Dorina Guțu, Radu Enache, 2005, p. 165) Există firme care oferă servicii complete, dar și firme specializate pe un anumit segment al marketingului electoral.

Capitolul 2. Marketingul aplicat în campania electorală din 2014

2.1. Situația politică a României în anul electoral

România începea anul 2014 foarte bine din punct de vedere economic. Dintre puținele țări din Uniunea Europeană care aveau creștere economică, țara noastră se clasa pe prima poziție. Atunci când o țară merge bine pe plan economic, cetățenii ei vor dori să aibă aceleași performanțe și în alte domenii, cum ar fi justiția.

Era un factor foarte important pe care mulți candidați nu l-au luat în considerare și au mers pe aceleași sloganuri învechite care au venit ca o jignire asupra electoratului.

La începutul anului 2014, România venea după un 2013 fără evenimente politice majore, dar pregătită pentru lucrurile ce aveau să se întâmple.

Anul 2014 începea cu presiuni din partea fiecărei tabere politice asupra legii amnistiei și grațierii, Justiția jucând un rol foarte important atât în anul 2014 cât și în perioada următoare. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost de la început împotriva acestei legi afirmând că dorește ca parlamentul să o uite undeva prin sertare sau să nu o adopte. Spre sfârșitul anului, însă, criticata lege este respinsă, asta și după mai multe aparaiții ale viitorul președinte Johannis în care cerea foarte clar să fie respinsă.

Cu ocazia condamnării la patru ani de închisoare cu executare a fostului premier, Adrian Năstase, a avut loc un schimb de replici dur între Victor Ponta și fostul președinte Traian Băsescu afectând foarte grav imaginea justiției. Aflându-se într-o vizită la București, asistentul secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, Victoria Nuland a catalogat drept ”îngrijorătoare” toate acuzele aduse justiției.

Între timp, liderii Partidului Social Democrat din Constanța solicitau desființarea Direcției Naționale Anticorupție, iar Consiliul Superior al Magistraturii considera că afirmațiile făcute de Victor Ponta în legătură cu arestarea lui Adrian Năstase au afectat ”întreg sistemul judiciar„.

Anul începea nu tocmai bine pentru PSD care, atrăgeau tot mai mult atenția oamenilor prin acțiuni negative, afectând imaginea partidului, ducând astfel la pierderea alegerilor la o diferență zdrobitoare în noiembrie.

Luna februarie începe cu ruperea USL, ceea ce va decide soarta României și cine avea să fie viitorul președinte al țării. Una dintre problemele care ar fi apărut era viziunea diferită pe care o aveau cele două mari partide PSD și PNL asupra alegerilor europarlamentare care urmau.

Tot acum are loc și accidentul din munții Apuseni când PNL gestionează foarte bine situația și aruncă toată vina asupra lui Victor Ponta și a guvernului lui ducând la demisii și noi numiri la MAI.

USL era formată inițial din patru partide: PSD, PNL, UNPR și PC și avea o majoritate parlamentară de peste 70%. Elena Udrea spunea atunci că PSD nu va putea câștiga alegerile prezidențiale fără ajutorul PNL.

PSD începe să construiască o nouă alianță alături de UNPR și PC numită USD, denumire care a mai fost folistă și în anii ’90 și care nu va putea fi folosită acum. După mai multe contre între liderii celor două mari partide politice, se conturează direcțiile pe care acestea le vor urma la alegerile prezidențiale: Victor Ponta pentru PSD și Klaus Iohannis pentru PNL. Klaus Iohannis devine tot mai activ, având tot mai multe apariții.

După ce PNL votează ieșirea de la guvernare, PSD cooptează UDMR pentru guvern, iar la Orăștie, cu ocazia întâlnirii Partidului Social Democrat, Victor Ponta anunță pentru prima dată public, faptul că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din toamnă.

Călin Popescu Tăriceanu încearcă pe cont propriu să negocieze cu Victor Ponta rămânerea PNL la guvernare, iar până la urmă ajunge să demisioneze din partid acestuia alăturându-i-se și alți câțiva membri.

După investirea guvernului, Crin Antonescu demisionează din fucția de președinte al Senatului și, susținut de PSD, Călin Popescu Tăriceanu urmărește postul rămas vacant. Tot el susține continuarea colaborării a PNL cu USL având în vedere alegerile europarlamentare ce aveau să vină. Tăriceanu încearcă să se mai înscrie în PNL, dar majoritatea membrilor îi contestă adeziunea și sfârșește prin a fi dat afară din ședința partidului.

Alegerile europarlamentare din 25 mai aveau sa fie ultimul hop până la marele test din toamnă. Crin Antonescu, liderul liberalilor, a stabilit un target de 20% pentru europarlamentare, prag sub care iși anunța demisia.

Pe de altă parte, PSD urma să testeze baza pe care se va putea axa și în toamnă. Ei au încercat să înscrie USD și astfel să le fie mai ușor preluând munca deja făcută pentru USL.

Deși această acțiune nu a fost posibilă, PSD s-a concentrat pe mesaje naționaliste, adresându-se electoratului care era împotriva lui Băsescu. Au pus accent pe conflictul dintre Ponta și Băsescu și au asigurat oamenii de continuitatea USL și a scopurilor ei, cu sau fără PNL.

În cea mai mare parte a campaniei electorale a fost mediatizat conflictul dintre Victor Ponta și Traian Băsescu, iar subiecte cu adevărat importante pentru oameni și pentru țară au fost lăsate pe locul doi.

La sfârșitul campaniei electorale, PNL a câștigat interzicerea utilizării numelui USL de către PSD pe materialele electorale, dar era mult prea târziu.

Rezultatul alegerilor a venit ca un fulger asupra PNL: 15% și demisia președintelui Crin Antonescu și a prim-vicepreședintelui Klaus Iohannis, care a fost surprins de numărul mic de voturi obținut în Sibiu.

De partea cealaltă, PSD alături de UNPR și PC au obținut 37,6% dintre voturile alegătorilor, ceea ce a reprezentat un succes câștigând voturi în mod surprinzător și din zonele urbane.

PMP a fost dezavantajat de conflictul dintre Ponta și Băsescu după ce președintele a declarat de mai multe ori că este susținătorul acestui proiect. Partidul la care se alăturase și Elena Udrea a obținut doar 6,2% fiind considerat un eșec în comparație cu rezultatul obținut de candidatul independent Mircea Diaconu de 6,8%.

Cele 32 de mandate de europarlamentari au fost împarțite astfel: Alianța PSD-UNPR-PC cu 16 mandate, PNL cu 6 mandate, PDL cu 5, PMP și UDMR cu câte două mandate, iar unul a fost obținut de candidatul independent Mircea Diaconu.

În graficul următor putem urmări repartizarea voturilor pe fiecare partid politic sau candidat:

Sursa: roaep.ro

După demisiile cauzate de eșecul de la alegerile europarlamentare, Klaus Iohannis preia conducerea interimară a partidului. Crin Antonescu și Vasile Blaga anunță fuziunea dinte PNL și PDL pentru crearea unui partid mare de centru-dreapta, fapt ce va da peste cap întreaga scenă politică, având în vedere că asta presupunea părăsirea ALDE de către PNL și trecerea la PPE, lucru negat de mai multe ori de către Antonescu.

Klaus Iohannis participă și el la negocierile purtate de cele două partide. Scopul acestui nou partid era și acela de a avea un candidat comun la prezidențiale.

Crin Antonescu surprinde din nou scena politică de la noi și demisionează din PNL, justificându-se că în partid există mai mulți lideri care consideră că Iohanni ar trebui să candideze la prezidențiale.

Între timp are loc celebra întâlnire de la Cotroceni, la finalul căreia Victor Ponta declară că s-a certat cu președintele Traian Băsescu și că acesta a vorbit ”pe un ton bădărănesc„ ministrei finanțelor, Ioana Petrescu. Indignat, Traian Băsescu, face publică toată întâlnirea și de aici cel care are de suferit este Victor Ponta. Atât premierul cât și ministrul finanțelor au fost total nepregătiți, iar președintele nu a putut să ajungă la un acord cu cei doi.

A fost o decizie foarte proastă din parte premierului de a minți în legătură cu ce se întâmplase la Cotroceni luând în considerare și faptul că acesta nu se descurcase și nu era pregătit pentru a susține un proiect de lege.

De partea cealaltă, în timp ce PNL pregătea congresul din iulie având pe Klaus Iohannis candidat la prezidențiale, mai mulți membri consideră că Antonescu ar trebui să se întoarcă și să candideze din partea partidului. Delegația Permanentă a PNL a decis ca dintre Klaus Iohannis și Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale să fie Iohannis.

La sfârșitul lui iulie are loc fuziunea dintre PNL și PDL cu mențiunea păstrării numelui PNL pentru viitorul partid. Încă de la început, fuziunea a fost condiționată de câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, iar un rezultat nefavorabil ar fi dus la încetarea fuziunii.

Victor Ponta a avut parte de o lansare pe măsură. El și-a lansat candidatură de trei ori: prima dată la Craiova unde a fost eclipsat de inundațiile apărute în acea zonă, a doua oară la Alba Iulia, iar ultima dată cu ocazia zilei de naștere pe Arena Națională, eveniment ce a fost asemănat de mulți cu marile parade care aveau loc de ziua fostului dictator Nicolae Ceaușescu, pe același stadion.

Pe parcursul anului, PSD face o serie de greșeli din care oamenii încep să ii catalogheze drept comuniști, asta și datorită legăturii strânse dintre membrii partidului și Ion Iliescu. Imediat după pierderea alegerilor, Dan Șova aruncă toată vina asupra lui Ion Iliescu, deși acesta nu se implicase în campania electorală și nu mai este activ în discursuri.

PSD continuă agresiv campania electorală începută la alegerile europarlamentare și se concentrează asupra religiei și etniei, utilizând termeni precum „băsist” sau „antibăsist”. Aceasta a fost cea mai agresivă campanie electorală negativă asupra unui contracandidat.

Campania electorală a PSD s-a axat pe mai multe căi de atac asupra lui Klaus Iohannis și anume: faptul că acesta s-a implicat în adopția unor copii în anii ’90, insinuând că evenimentul ar fi făcut obiectul traficului de organe; deținerea de către Iohannis a șase case, deși el nu are nici un copil, iar casele ar putea fi procurate prin posibile ilegalități; viteza cu care Iohannis vorbește, lucru descris drept „gângav”.

Datorită faptului că nu are copii, Iohannis nu poate să fie un președinte complet după părerea Gabrielei Firea, purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD.

Printre cei care l-au criticat pe Iohannis se numără și Victor Ponta care consideră că acesta are o „atitudine de moșier” și ar trebui să fie mai „cuminte” cum a fost la el în birou.

Toate aceste lucruri au făcut practic să întoarcă o mare parte a electoratului împotriva sa și chiar să atragă noi votanți care nu aveau de gând să se prezinte la alegeri.

Silviu Miloiu scria pe adevărul.ro: „Controlul exercitat asupra informației, propaganda, mai ales propaganda neagră, campaniile de dezinformare sau intoxicare cu care echipa lui Victor Ponta a încercat să câștige electoratul s-au întors ca un bumerang împotriva sa.”

Astfel, la finalul lunii august două sondaje comandate de PSD trăgeau un semnal de alarmă după ce diferența dintre Ponta și Iohannis era foarte mică, iar doar susținerea Monicăi Macovei putea face ca Iohannis să câștige lejer alegerile.

Sursa: Bilanțul politic al anului 2014, IRES

Sursa: www.inscop.ro

Prima parte a campaniei electorale l-a avut pe președintele Traian Băsescu foarte activ, fiind de mare ajutor lui Victor Ponta. Campania PSD și PMP s-a desfășurat foarte mult la televizor și în presa scrisă, iar lui Klaus Iohannis și Monicăi Macovei le-a rămas internetul și campaniile în teren.

Ponta nu a ezitat în a se folosi de căile guvernamentale pentru a-și ușura munca și anume Ordonanța de Urgență cu numărul 55 care permite aleșilor locali traseismul politic.

În campania electorală, Ponta a făcut o serie de greșeli de o importanță foarte mare pe care a crezut că oamenii le vor uita sau chiar că nu le vor observa. Rezultatul alegerilor a demonstrat însă contrariul: toate aceste măsuri întreprinse de Ponta în campania electorală s-au întors împotriva lui, oamenii au ieșit la vot în număr foarte mare dându-i astfel un mare nu candidatului care se vedea deja președinte.

Primul tur al prezidențialelor marchează începutul creșterii lui Iohannis și a stagnării lui Ponta. Toate evenimentele petrecute de acum până la turul doi vor duce la o creștere spectaculoasă a lui Iohannis, atragând foarte multi noi votanți.

După primul tur situația era următoarea:

Sursa: bec2014.ro

Rezultatul primului tur al alegerilor era 40,44% adică 3.836.093 de voturi pentru Victor Ponta și 30,37% adică 2.881.406 de voturi pentru Klaus Iohannis și părea să-i mulțumească pe cei doi mari câștigători, dar Ponta nu știa că Iohannis atrăgea de partea lui în fiecare clipă noi votanți.

Victor Ponta a continuat să greșească în continuare prin aparițiile la „televiziunile de casă” așa cum le numea opoziția. Prima mare greșeală pe care a făcut-o a fost organizarea celor patru confruntări la patru televiziuni diferite și cu idei politice diferite. Faptul că Ponta i-a dictat lui Klaus Iohannis că așa vor avea loc confruntările a iritat mulți români și le-a făcut o idee clară despre ce va fi dacă Ponta va ieși președinte. Deși Klaus Iohannis și apoi TVR au făcut demersuri pentru a realiza o confruntare neutră, premierul le-a refuzat fără să se gândească.

O altă greșeală care a cântărit foarte greu în ziua alegerilor a fost faptul ca Victor Ponta nu a suplimentat numărul de secții de votare și nici al oamenilor din secții, justificând că Biroul Electoral Central nu ii permite mai multe secții și că regulile nu pot fi schimbate în timpul jocului.

Fără vreo pregătire sau cu minim de informații despre ce se întâmplă acolo, Klaus Iohannis a decis să meargă la două dintre confruntările pe care contracandidatul său le organizase. Românii au văzut în aceste două dezbateri un Victor Ponta însetat de putere, mințind în legătură cu doctoratul, doar pentru a-și realiza scopul și un Iohannis liniștit care nu se arunca în declarații acide și care aștepta mereu să vadă ce are de spus contracandidatul său.

Greșeala capitală pe care a făcut-o însă PSD a fost că au neglijat cea mai importantă categorie de votanți și anume tinerii. Această categorie poate fi foarte influențabilă, dar Ponta împreună cu stafful de campanie nici nu s-au adresat în vreun fel lor, mergând pe idei vechi care ar fi ținut foarte bine acum 20 de ani după cum spunea Cristian Tudor Popescu în emisiunea Vorbește liber de la TVR.

Rezultatul acestor acțiuni se va vedea în seara de 16 noiembrie când, deși nu se anunțase nici un rezultat oficial, toți liderii PSD au plecat pe ușa din spate.

2.2. Televiziunea în România

Avem parte de trei categorii de televiziuni în țară:

• Cea mai evidentă categorie este cea din care fac parte televizunile „antibăsiste” care atacă de fiecare dată o persoană sau un grup de persoane considerate de acestea „băsiști” adică oameni politici care sunt apropiați sau împart aceeași idee cu fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Aceste televiziuni au început să ia naștere în timpul primului mandat al lui Traian Băsescu, atunci când patronii trusturilor de presă care îl susținuseră pepreședinte nu mai erau de acord cu acțiunile acestuia. Scopul lor este manipularea telespectatorilor pentru a vota sau nu pe cineva, pentru a-i face să susțină sau să urască un anumit om politic.

Din 2009 și până în prezent, aceste căi media au creat o bază stabilă pentru PSD, o masă de oameni cărora le-a fost întipărită foarte bine ideea de a vota PSD indiferent de omul de pe buletinul de vot.

Pentru ca acest lucru să fie realizat mai ușor, televiziunile se adresează direct unui public fără studii superioare din zone rurale care este foarte ușor de manipulat.

Această categorie cuprinde televiziuni ca Antena 3 și România TV, dar și ziare cume Jurnalul Național și posturi de radio ca ZU Radio unde Mircea Badea are o emisiune-pamflet pentru a critica „băsismul”.

• Din a doua categorie fac parte televiziunile menite să aibă o replică la atacurile celor mai sus menționate. De remarcat este faptul că acestea din urmă nu manifestă aceeași agresivitate în atacuri și nici nu au ca scop principal manipularea telespectatorlor.

Aceste televiziuni au luat naștere ca răspuns la activitățile pe care le avea Antena 3 înainte de alegerile prezidențiale din 2009 și pare să ducă mai departe lupta cu televiziunea lui Voiculescu. După ce Realitatea TV s-a rupt în două, noua televiziune care a luat naștere, România TV a ales să susțină PSD, iar ceea ce a rămas ne-a dat de multe ori impresia că este de partea ACL.

• A treia categorie este și cea mai cuprinzătoare. Aici intră televiziunile care au ales să fie neutre în lupta politică și să nu facă telespectatorii să voteze într-un fel sau altul. Aici se pot remarca televiziuni ca: PRO TV, TVR, DIGI 24 și altele.

O analiză a Consiliului Național al Audiovizualului ne arată că lucrurile nu au stat chiar așa cum credeam și că sunt unele televiziuni care au expus mai mult sau mai puțin unul dintre cei doi candidați.

Studiul realizat de CNA în ultima săptămână înainte de alegeri aduce la lumină faptul că Victor Ponta a fost clar susținut de Antena 3 și România TV, în timp ce Klaus Iohannis a avut parte de susținerea făcută de Realitatea TV.

Din graficul următor bazat pe analiza CNA se poate observa ca Victor Ponta a fost susținut cu vehemență de „televiziunile de casă” spre deosebire de contracandidatul său ale căror cifre nu se pot compara.

CNA a hotărât să nu sancționeze însă aceste televizuni deoarece Klaus Iohannis a refuzat mai multe din invitațiile lor de a participa la confruntările anterioare alegerilor din 16 noiembrie.

Sursa: cna.ro

2.3. Social media în România

Societatea de azi este foarte diferită de cea de acum 25 de ani. Românii erau atunci buimăciți după lungul somn sub umbrela comunistă, iar principala lor sursă de informare era singura televiziune pe care o aveau.

Având de ales între un Ion Iliescu ce știe foarte bine cum merg lucrurile pe la noi și doi oameni proaspăt reveniți în țară – Ion Rațiu și Radu Câmpeanu – românii decid atunci soarta țării mergând pe mâna unui om care fusese foarte apropiat comuniștilor, de aici și măsurile dure pe care le-a luat împotriva oamenilor când aceștia au ieșit în stradă.

Astăzi este foarte diferit, PSD a rămas însă în acea perioadă și a pierdut așa cum s-au obișnuit de 11 ani. Oamenii sunt informați tot timpul datorită telefoanelor inteligente pe care le au tot timpul la îndemână și fără de care este tot mai greu să trăiești.

Telefonul devine astfel o extensie a corpului uman, parte componentă a lui. Trăind în era informației era și firească această dezvoltare a tehnologiei.

Rețelele sociale au devenit cel mai important mijloc de informație în rândul populației tinere, care reprezintă și majoritatea la noi în țară. Tinerii se informează rapid, dau mai departe prietenilor, îi influențează pe alții cu alte păreri și cel de la vârful acestui lanț este cel care deține puterea.

Facebook este cea mai mare rețea de socializare, numărând aproape un miliard și jumătate de membri activi în primul trimestru din 2015 cu mai mult de un miliard peste Twitter care este principalul concurent.

În țara noastră, cea mai mare rețea de socializare a ajuns anul acesta la 8 milioane de utilizatori activi, cei mai multi avand vârste între 18 și 44 de ani ca în graficul de mai jos:

Sursa: facebrands.ro

Cu o astfel de acoperire la nivelul țării, Facebook era un instrument foarte important ce putea fi utilizat în campania electorală. Din cei 8 milioane de utilizatori activi, 70% sunt utilizatori de telefoane sau tablete, ceea ce înseamnă că mai mult de 5 milioane și jumătate din români erau aproape instant informați în legătură cu ceea ce se intămpla pe scena politică.

Facebook este mai mult decât un instrument, aici politicienii pot interacționa cu electoratul fără alte bariere. Odată postat un articol, acesta ajunge imediat la oamenii interesați, iar dacă articolul este deranjant, comentariile negative nu vor întârzia. De aici articolul va fi dat mai departe, va ajunge la presă și apoi la televizor. Facebook surclasează televiziunea, o face să pară greoaie și lentă.

Dintre cei 14 candidați la prezidențiale, Klaus Iohannis este cel care a acordat foarte mare importanță rețelelor de socializare și nu a greșit. A avut mesaje care se adresau exact oamenilor care utilizează internetul, o echipă tânără ce știa foarte bine metodele de a vorbi cu „internauții”.

Echipa care a condus campania electorală a lui Klaus Iohannis în mediul virtual este formată din trei tineri cu experiență în domeniu și cu multă creativitate, iar principalul lor scop a fost acela de a nu minți, după cum ziceau într-un interviu acordat celor de la businessmagazin.ro: „nu ai cum să minți în online. Adevărul iese la iveală mult mai repede decât în offline. De fapt, acum adevărul iese mai repede la iveală oricum, pentru că oamenii tind să aplice aceleași filtre ca în online – nu mai înghit orice pe nemestecate, caută, întreabă, se îndoiesc. Cu atât mai mult, trăim într-o lume atât de cosmetizată, încât adevărul își face loc imediat“.

Cei trei și-au fixat de la început un scop care nu a fost ușor de atins, dar care a meritat: „I-am spus candidatului de la început că îi vom aduce 1 milion de like-uri și un engagement bun și i-am adus. Am setat o țintă ambițioasă pentru că o astfel de țintă îți impune un anumit stil de lucru. Dacă țintești maxim, muncești maxim și chiar dai dincolo de ceea ce credeai că poți da. Am pus o țintă mare și am construit sănătos în jurul ei“.

Așa arată prima campanie electorală dusă în mediul online la cel mai mare nivel de profesionalism fără de care Klaus Iohannis nu ar mai fi astăzi președintele nostru. Într-un interviu acordat TVR, Cristian Tudor Popescu răspundea simplu la întrebarea „Cui ar trebui să-i mulțumeasca Iohannis după rezultatul alegerilor?” că ar trebui să-i mulțumească prima dată lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook.

O altă campanie ce s-a petrecut foarte mult în mediul online este cea a Monicăi Macovei, care a invest foarte puțină resursă financiară, dar care a avut un adevărat succes datorită tinerilor care s-au regăsit în planurile europarlamentarului pentru România. Ea s-a adresat exclusiv unui public tânăr cu o gândire matură și o viziune europeană, având în vedere că o femeie candida pentru scaunul de președinte al României. Cei peste 4 sute de mii de votanți ai Monicăi Macovei provin din mediul urban, iar în al doilea tur majoritatea au votat pentru Klaus Iohannis.

La celălalt capăt, campania electorală a lui Victor Ponta s-a concentrat exclusiv asupra oamenilor care urmăresc televiziunile de știri, asupra bătrânilor în special. Mediul online a fost neglijat de oamenii din echipa sa atât din punctul de vedere al activității contului cât și a mesajelor pe care le adresa urmăritorilor.

Deși susțin clar că sunt mâdri că sunt români în toate imaginile și afișele, cei de la PSD au utilizat pentru acestea fotogrfii realizat în Polonia și Belarus cu lanuri de grâu și familii fericite.

O altă întâmplare nefericită a lui Victor Ponta a avut loc atunci când a postat o fotografie a lui de la Cetatea Dacică Sarmisegetusa, dându-se de gol că a vizitat-o atunci când aceasta era închisă pentru turiști. Ponta a mai fost ținta glumelor în rețelele de socializare în trecut când acesta a publicat o fotografie cu Regele Mihai spunând că au luat masa în a treia zi de Crăciun, dar regele nici nu era în țară. Vestita plimbare cu barca în timp ce toți ceilalți puteau merge prin apă a devenit principala sursă de inspirație a multor comici, afectând astfel imaginea premierului. Toate aceste postări eșuate au fost șterse imediat ce s-a realizat efectul lor asupra oamenilor la care ajunge.

O parte dintre români cred însă altceva în legătură cu aceste campanii electorate desfășurate și în mediul online. De mai bine de șase ani, Facebook a implementat un proiect în Statele Unite ale Americii, proiect aplicat și în ziua de 16 noiembrie în România.

În ziua alegerilor prezidențiale, românii au avut posibilitatea de a spune tuturor prietenilor că au fost să voteze sau chiar momentul în care votează. Facebook a făcut să fie la modă să votezi, lucru ignorat de foarte mulți tineri din țara noastră.

Acest lucru a avut un impact foarte mare asupra oamenilor, scoțându-i pe aceștia din case, deși inițial nu voiau să voteze, iar cel care a avut de câștigat de aici a fost Klaus Iohannis. Utilizatorii rețelei de socializare îl știau, văzuseră postări cu el, îl văzuseră în mediul lor și l-au votat.

Studiul Facebook din Statele Unite arată că 20% din cei care au văzut pe rețeaua de socializare că prietenii lor au votat, s-au alăturat și ei acestora mergând la vot.

2.4. Prezentarea celor 14 candidați

Odată ce lupta pentru fotoliul de președinte al României a fost deschisă, 14 oameni și-au exprimat interesul pentru a deveni cel mai important om din stat. Fiecare are sfera lui de influență, susținătorii lui și trecutul care poate avea un efect foarte mare asupra prezentului.

În continuare o să analizăm profilul de candidat al fiecărui dintre cei care au dorit să intre în istoria țării.

Primul candidat este și ultimul înscris în lupta electorală, cel care a dorit să se învăluie în mister după cum declara: Mirel Mircea Amariței.

Născut la Galați în 1980, Amariței și-a petrecut tinerețea la partide mici la care nu a avut realizări. A devenit apoi secretar de stat al vicepremierului Dan Nica, dar doar până când acesta și-a pierdut funcția. A început să aibă probleme cu justiția datorită unor declarații de interese și apoi să fie urmărit penal de DNA în dosarul de insolvență al Realitatea Media.

El declara că, spre deosebire de contracandidații săi, a studiat subconștientul alegătorilor și așa a ajuns să pună simbol al partidului o spirală dacică. Tot el spunea: „Așa am hotărât, când am creat acest partid. El a fost creat pe alte principii și procedura de creare este atipică, față de cum se procedează de obicei. Eu dețin și calitatea de președinte al Institutului de Cercetare Studii Comportamentale și Biometrie. În cadrul Institutului am făcut niște cercetari socio-comportamentale.

Foarte sărac în apariții atât în online cât și în offline, Amariței s-a clasat pe ultimul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale cu doar 0,08% ceea ce înseamnă un total de 7.895 de voturi valide.

Următorul pe listă este Constantin Rotaru. Născut în 1955 într-un sat de lângă Râmnicu Vâlcea, începe să lucreze de la 21 de ani, iar mai târziu ajunge șeful uni atelier unde se imprimau materiale textile. După revoluția din 1989, înființează propria firmă care se ocupă în mare parte cu același lucru.

Pe plan politic, Rotaru a fost întotdeauna pentru reîntoarcerea la comunism. Membru al PCR, s-a înscris imediat în Partidul Socialist al Muncii – continatorul Partidului Comunist Român. El a fost deputat în Parlamentul României din partea PSM între 1992 și 1996 și nemulțumit de faptul că partidul său a fuzionat cu PDSR, a creat Alianța Socialistă pe care a redenumit-o apoi în Alternativa Socialistă deoarece Tribunalul București nu i-a permis utilizarea numelui Partidul Comunist Român.

El a reușit doar penultimul loc pe 2 noiembrie, numărul voturilor ajungând la jumătate față de 2009 adică 28.805 de alegători.

William Brânză a fost cu siguranță pata de culoare a acestor alegeri. Candidatul din partea Partidului Ecologist Român s-a născut la Cărbunești în Prahova și până în 2004 când a intrat în politică a încercat mai multe activități intrând la Academia de Poliție ca mai apoi să devină profesor universitar.

Brânză a început cariera politcă pe postul de deputat pentru PRM, părăsindu-l pentru PNG după cearta din partid. A obținut apoi un alt mandat de deputat din partea PDL de această dată și a reușit să se facă remarcat un an mai târziu când declara că ateii sunt oameni foarte periculoși.

Înainte de alegerile parlamentare din anul 2012, el a nu a reușit să treacă de comisia de etică impusă de partid pentru a candida din nou și a decis să încerce pe cont propriu, dar fără rezultat.

În vara anului 2014 a criticat acțiunile lui Vasile Blaga și a părăsit partidul. A obținut apoi susținerea Partidului Ecologist Român pentru a candida la prezidențiale. Deși aveau în program mai mult activități pentru problemele de mediu, sloganul campaniei lui era: „Să le spargem gașca!”.

O candidatură timidă din partea candidatului William Brânză și așa avea să rămână și în ziua alegerilor. Acesta s-a situat pe a 13-a poziție în ziua primului tur al alegerilor cu 0,45% din numărul voturilor.

Fost profesor și decan al Facultății de Horticultură, Gheorghe Funar a candidat independent la postul suprem. El a intrat în politcă în 1990 fiind unul dinte membrii fondatori ai Uniunii Vatra Românească, urmând ca mai târziu să-și creeze propriul partid – Partidul Unității Naționale Române.

Aceste formațiuni politice nu aveau forță la nivel național, dar la nivel regional l-a ajutat pe Funar să devină primarul orașului Cluj-Napoca. Succesul din 1990 l-a făcut să obțină 44 de locuri în parlamentul României pentru PUNR și chiar să iasă pe locul trei la alegerile prezidențiale următoare.

Ca primar s-a făcut repede cunoscut printr-o serie de propuneri mai degrabă trăznite. Datorită asocierii de Caritas, Gheorghe Funar și-a crescut popularitatea reușind performanța de a avea 4 miniștrii în Guvernul României pentru PUNR.

După declarațiile extremiste, la alegerile din 1996 a obținut doar 3,2% și de aici începe declinul PUNR până când se aliază cu prietenul său Corneliu Vadim Tudor și devine secretar al Partidului România Mare.

Funar reușește să mai obțină alte două mandate la primaria Clujului și încep să apară problemele cu justiția unde este acuzat că s-a implicat pentru a ajuta afacerile fiului său. Situația lui se înrăutățește și când vine vorba de relația cu membri Consiliului Local. Acesta a adunat peste o mie de procese civile, penale, administrative și comerciale, dar nu a fost condamnat în niciunul.

După ce a pierdut scaunul de primar în fața lui Emil Boc, acesta a fost acuzat că a lăsat dezastru în primărie și că nu mai sunt bani nici pentru a plăti electricitatea. El își continuă activitatea în PRM unde obține un loc de senator și unde are o activitate foarte bogată.

În 2013 este exclus din partid după ce încearcă, susținut de mai mulți membri, să îl schimbe pe Corneliu Vadim Tudor din funcție. Biroul Electoral Central nu a recunoscut însă acțiunea întreprinsă de aceștia și au dat câștig de cauză lui Vadim.

Un an mai târziu candidează la prezidențiale și obține un scor rușinos de doar 0,47% față de rezultatele pe care le avea înainte.

Un alt candidat foarte interesant este Zsolt Szilágyi, om de baza al UDMR încă de la început și cel mai tânăr parlamentar al României din 1990 când la doar 21 de ani era membru al legislativului.

UDMR nu a urmat linia trasată la început de a obține autonomia Ținutului Secuiesc și asta a stopat ascensiunea tânărului politician. De-a lungul timpului a fost o luptă continuă în interiorul uniunii de a obține autonomia și de a conviețui pe scena politică alături de celelalte partide.

Nemulțumit că partidul nu își urmează obiectivele, Szilágyi și o parte din colegii săi și-au dat demisia și după trecerea prin organizații ale maghiarilor din România, au creat Partidul Popular Maghiar din Transilvania, însă acesta nu a fost în preferințele maghiarilor, aceștia dovedind devotament față de aceeași uniune pe care o susținuseră și până acum.

Nici la alegerile prezidențiale din 2014 nu a avut parte decât de susținerea unui număr de doar 53.146 de maghiari ceea ce înseamnă doar 0,56% din electorat.

Cu o candidatură care a atras multe semne de întrebare, pe ultima sută de metri, Teodor Meleșcanu a intrat și el în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Acesta are în urmă o carieră demnă de invidiat. După ce a terminat Facultatea de Drept în București, în timpul regimului comunist, Meleșcanu urmează cursurile Institutului Internațional de Înalte Studii Internaționale de la Geneva iar după trei ani își definitifează doctoratul tot la Geneva.

Teodor Meleșcanu a lucart ca diplomat 30 de ani după care a decis să intre în politică, debutând ca senator pentru PDSR. În anul 1997 acesta se desparte de marele partid de stanga și, împreună cu mai mulți colegi, formează Alianța pentru România pentru care candidează în 2000 pentru prima dată, la funcția de președinte al României.

Reușește un rezultat rușinos, dar știe să controleze situația și după negocieri cu PNL pentru fuzionarea celor două formațiuni politice, ajunge prim-vicepreședinte al PNL.

După unele declarații referitoare la coabitarea dintre USL și președintele de atunci, Traian Băsescu, Meleșcanu atrage criticile liderilor liberali și se cere chiar sancționarea lui. În 2012, acesta este propus director al Serviciului de Informații Externe în mod surprinzător de Traian Băsescu, deși faceau parte din partide rivale.

Doi ani mai târziu, în septembrie 2014, Teodor Meleșcanu renunță la funcția pe care o avea și își depune candidatura pentru fotoliul de președinte cu peste 400.000 de semnături, activitate la care a fost ajutat de mai multe organizații nonguvernamentale.

După alegeri, acesta număra puțin peste 100.000 de voturi de patru ori mai puțin decat numarul semnăturilor aduse la început, ceea ce inseamnă 1,09% din numărul voturilor.

A doua soluție pentru maghiarii din România a fost Kelemen Hunor, omul care a studiat medicina veterniară și filosofia, dar a lucrat ca jurnalist moderând emisiuni culturale la radio.

Hunor și-a început activitatea în politică brusc, propunându-i-se să reprezinte UDMR ca secretar de stat la Ministerul Culturii unde a avut de depășit un moment greu la comemorarea a 150 de ani de la Revoluția din 1848-1849, în care maghiarii și românii din Transilvania au fost în tabere diferite.

Acesta și-a continuat activitatea politică și în 2000 a fost ales deputat pentru UDMR, obținănd și funcția de președinte al Consiliului de Coordonare în partid. După câțiva ani în care și-a consolidat poziția în partid, Kelemen Hunor a fost ales președinte executiv și avea ca scop atragerea lui Laszlo Tokes aproape de uniune înainte de alegerile europarlamentare. Misiunea a eșuat, iar Tokes a fost ales europarlamentar candidând independent.

La alegerile prezidențiale din 2009, Kelemen Hunor a fost desemnat de UDMR pentru a candida, dar scorul de doar 3,8% a fost unul neașteptat de mic. Între timp revine la Ministerul Culturii, dar de data aceasta ca ministru și are parte din nou de probleme legate de exploatarea de la Roșia Montană.

În perioada următoare, Hunor preia conducerea UDMR, după ce Marko Bela nu a dorit să mai candideze pentru această funcție. Uniunea venea după mai multe conflicte cu maghiarii extremiști și cu Laszlo Tokes, iar Marko Bela a considerat că trebuie să fie o schimbare la uniune pentru a se redresa.

Responsabilitatea era însă una foarte mare, acesta având misiunea de a reuni maghiarii din România după ce mulți dintre aceștia considerau că UDMR nu îi mai reprezintă. Hunor a fost destul de critic la început la adresa gesturilor maghiarilor extremiști atunci când aceștia au spânzurat un manechin cu chipul lui Avram Iancu.

Mai târziu, acesta încearcă o apropiere de ei printr-un proiect ce presupunea înființarea Ținutului Secuiesc, o problemă pentru toți candidații la alegerile prezidențiale.Astfel județele Covasna, Harghita și Mureș ar deveni autonome cu președinte, parlament și guvern. Acest proiect este mai mult decât atât. Prin această inițiativă, UDMR urmărește să atragă cât mai multe voturi de la maghiarii extremiști și să îi unească pe toți sub același scop.

UDMR nu avea așteptări ca Hunor să iasă învingător, ci doar să fure cât mai multe voturi contracandidatului său maghiar, Zsolt Szilagyi.Rezultatul alegerilor i-a adus 3,47% din voturi lui Kelemen Hunor, cu un număr de 329.727 de voturi, ceea ce l-a clasat pe locul 8 în primul tur al alegerilor din 2014.

Omul care este constant în politică, dar care nu a fost niciodată la putere, Corneliu Vadim Tudor, candida în 2014, din nou pentru a cincea oară, pentru postul suprem în stat.

Cunoscut încă din perioada comunistă, Vadim este figura extremă naționalistă, fiind criticat pentru scrierile sale în care îl lăuda pe fostul dictator și pe soția acestuia înainte de 1989.

În iunie 1990 lansează ziarul România Mare unde ducea o luptă aprigă cu maghiarii din țară și cu adversarii politici în special. Un an mai târziu, Vadim înființează Partidul România Mare care nu a avut foarte mare succes la început, dar îl ajută să ajungă în Senat și chiar în Guvern în 1995.

1996 este anul în care Corneliu Vadim Tudor candidează pentru prima dată la alegerile prezidențiale, dar obține puțin sub 600.000 de voturi. Insuccesul de la alegeri nu l-a afectat pe acesta și s-a reorientat rapid asupra oamenilor cu discursuri sociale, criticând mineriadele. Rezultatele au venit imediat: la alegerile prezidențiale din 2000, Vadim a intrat în turul doi alături de Ion Iliescu, obținând pest 28% din voturi.

În turul doi pierde în fața lui Ion Iliescu după ce dreapta și-a îndemnat susținătorii ca, dintre două rele să îl aleagă pe cel mai mic. Singur împotriva tuturor, Vadim nu a reușit să cunoască gustul victoriei.

Era vârful ascensiunii acestuia când avea 121 de parlamentari, dar cu o problemă foarte mare nereușind să facă vreo coaliție cu celelalte partide. De acum, treptat, PRM devine din ce în ce mai mic. Încep să plece cei mai importanți lideri ai partidului care se săturaseră de atitudinea președintelui și care credeau că partidul ar trebui să urmeze o altă cale.

Partidul începe să obțină tot mai puține voturi la alegerile la care candidează. În 2004, la alegerile prezidențiale, Vadim nu mai atunge nici jumătatea performanței pe care a avut-o în 2000, convingând doar 12,5% din votanți.

La alegerile parlamentare din 2008, PRM nu a obținut nici un loc în parlament, rezultat care ar fi trebuit să îi facă să se gândească puțin la strategia pe care vor să o urmeze. Un an mai târziu, la alegerile prezidențiale din 2009, cursul era în aceeași scădere drastică, mult mai accentuată acum: doar 5,56% din voturi.

Vadim s-a reorientat rapid către Parlamentul European, printr-o colaborare cu omul de afaceri, George Becali. Pierde postul de europarlamentar și la fel și sediul partidului unde acumulase datorii foarte mari la întreținere.

PRM pierde oameni importanți în continuare, Lucian Bolcaș plecând la PSD. La Congresul Național din 2013, se hotărăște excluderea lui Vadim din partid și înlocuirea acestuia cu Gheorghe Funar, deși președintele PRM afirmase de mai multe ori că partidul este mort fără el.

Tribunalul i-a dat dreptate lui Corneliu Vadim Tudor în privința șefiei partidului, dar duce în continuare lupte pentru acesta cu Gheroghe Funar și cu simpatizanții acestuia.

Alegerile prezidențiale l-au prins așadar pe picior greșit pe președintele Partidului România Mare, atingând un procent de doar 3,68% din voturi, adică 349.146 de votanți.

Prieten cu Vadim, Dan Diaconescu a candidat și el în 2014 pentru a deveni cel mai important om în stat. Născut la Caracal în 1967, a început Facultatea de Mecanică pe care a terminat-o în 2003, dar s-a afirmat ca jurnalist imediat după revoluție. A avut o contribuție destul de mare la înființarea ziarului Jurnalul Național.

În 1995, alături de prietenul său, Marius Tucă, a lansat ziarul Oglinda și a avut numeroase apariții la televizor, dar fără succes prea mare.

Acesta este conștient că nu va avea parte de succes în modul pe care l-a urmat și în 2001 își înființează propria televiziune – OTV – care avea să fie închisă de CNA un an mai târziu datorită declarațiilor făcute de Corneliu Vadim Tudor la cea mai importantă emisiune a postului: Dan Diaconescu Direct.

În ciuda intervențiilor Partidului România Mare, a președintelui acestuia, dar și a organizațiilor pentru protejarea drepturilor omului, Consiliul Național al Audiovizualului și-a menținut decizia și a suspendat transmisa postului pentru doi ani.

În anul 2004, OTV revenea pe piața audiovizualului și avea să „otevizeze” România. Transmițând dintr-un apartament de bloc, postul aducea pe micile ecrane o varietate de personaje create sau nu, dar care țineau cu sufletul la gură țara în fiecare seară. Serialul Elodia este programul cu care Diaconescu a reușit să atingă culmi nebănuite ale ratingului, adunând în studio infractori, maneliști, vrăjitoare, clarvăzători sau fantome.

OTV devenea tot mai puternic, dar în 2010, Dan Diaconescu este arestat pentru că ar fi șantajat un primar cu o înregistrare compromițătoare. Imediat ce iese din închisoare se hotărăște să intre în politică deoarece, spune el, președinții de partid e din România nu au fost arestați vreodată.

Partidul Poporului – Dan Diaconescu lua naștere atunci fără vreo doctrină politică. Președintele partidului făcea băi de mulțime în DD-mobilul devenit deja celebru între cei peste un milion de susținători.

Nimeni nu a crezut asta până când, la alegerile parlamentare din 2012, PP-DD a obținut peste un milion de voturi, clsându-se pe locul trei după USL și ARD. Notorietatea i-a fost adusă și de scandalul pe care l-a avut cu premierul României, Victor Ponta privind privatizarea Oltchim.

Totul mergea foarte bine, partidul reușind să trimită 68 de parlamentari și să obțină 31 de mandate de primari, cea mai mare eroare fiind faptul că Dan Diaconescu nu a obținut un mandat de parlamentar deoarece a dorit să candideze pe același colegiu cu Victor Ponta. Evident a pierdut, iar de aici au început problemele pentru partidul său.

Rămași fără un lider, parlamentarii s-au reorientat către alte partide mai puternice, PP-DD numărând doar 17 mandate în prezent.

Cu televiziunea închisă din nou, Dan Diaconescu spera să îi convingă pe români cu aparițiile de la celelalte televiziuni, dar nu a mai reușit decât 4,03% din electorat de această dată.

Un aer european aduce alegerilor prezidențiale Monica Macovei, cea care se prezintă ca „justițiarul” României o imagine cu care s-a asociat încă din 2014 când a preluat Ministerul Justiției fără a deține o funcție politică.

Născută în urmă cu 55 de ani, Macovei este jurist de profesie, iar înain te de 1990 a fost procuror declarând că: „La 22 de ani, când eram procuror comunist, anchetam cazuri de furturi din tren și alte găinării; cineva trebuia să le facă și pe astea".

După revoluție este implicată în scandalurile mineriadelor pe motiv că ar fi anchetat și arestat studenți care protestau, replicând că a fost exact invers și că a aparat românii bătuți în timpul mineriadelor, dar la atacurile superiorilor demisionează în 1997 și devine avocat al drepturilor omului.

Din 1995 Monica Macovei a lucrat ca expert pe justiție la Consiliul Europei pentru Europa de Est cu misiuni în mai multe țări din zonă.

După ce a renunțat la procuratură, în anul 1997, aceasta lucrează ca expert la Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului la Helsinki, iar în 2004 preia conducerea asociației.

Analizând activitatea acesteia, ea este propusă să preia conducerea Ministerului Justiției de către Alianța PNL-PDL, iar însuși președintele României de atunci, Traian Băsescu afirma: „O mențiune specială fac pentru ministrul Justiției. Îi mulțumesc doamnei Monica Macovei că a acceptat să fie membră a Guvernului României, dânsa fiind un om neangajat politic. Am dorit ca prin desemnarea ei în funcția de Ministru al Justiției să dăm Justiției un semnal de neangajare politică. Eu cred că Justiția trebuie să înțeleagă că, începând de astăzi, nu mai este o anexă a politicienilor, ci este în slujba legii.”

Activitatea ei ca ministru al justiției atrage atât atenția pe plan intern, cât și pe plan internațional, reușind să implementeze reformele cerute de Uniunea Europeană pentru ridicarea stegulețelor roșii, contribuind la acceptarea României în UE în 2007.

Marile publicații din Europa au ridicat-o în slăvi spunând că este eroul României și că fără ea, țara noastră ar fi avut probleme la aderarea la Uniunea Europeană.

Macovei a avut parte și de situații dificile atunci când a fost acuzată că ar fi intervenit într-un proces al părinților ei cu privire la un imobil naționalizat. Aceasta și-a dovedit nevinovăția la CEDO.

În perioada următoare aceasta pune bazele Direcției Naționale Anticorpuție, care a avut rezultate foarte bune, recunoscute atât de Uniunea Europeană, cât și de Statele Unite ale Americii, reușind să ancheteze persoane foarte importante care dețineau funcții în stat.

Tot ea este cea care a început proiectul de formare a Agenției Naționale de Integritate, a introdus declarațiile de avere detaliate pentru a evita ascundera averilor nejustificate de către politicieni și funcționari publici și tot la inițiativa ei, conflictul de interese a devenit infracțiune prevăzută de Codul Penal.

Opoziția devine tot mai iritată de activitatea bogată a ministrului justiției și Senatul adoptă o moțiune inițiată de Partidul Conservator susținut de Partidul Social Democrat împotriva Monicăi Macovei.

Aceasta refuză să demisioneze și este puternic susținută de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu. Cu toate acestea, două luni mai târziu este nevoită să plece de la Guvern datorită restructurării acestuia.

În anul 2009 intră în politică și candidează pe listele Partidului Democrat Liberal la alegerile europarlamentare. Se implică mult în activitatea de la Parlamentul European, iar în primul an avea 40 de legi adoptate.

În anul 2012 a fost cel mai activ raportor dintre cei 750 de europarlamentari după ce a elaborat 35 de rapoarte adoptate în plen. La alegerile europarlamentare din anul 2014, Macovei câștigă un nou mandat.

Meritele Monicăi Macovei au fost recunoscute de multe ori, în perioada 2007 – 2009 ea a fost consilier anticorupție al premierului Macedoniei, în anul 2008 a fost desemnată Femeia Europeană a Anului în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Bruxelles și tot atunci primește premiul Academiei Europene Yuste chiar de la Alteța Sa Regală, Regele Juan Carlos al Spaniei.

Spre surprinderea tuturor celor apropiați, Monica Macovei demisionează din PDL și își anunță candidatura la alegerile prezidențiale din 2014 unde se bazează foarte mult pe votul populației tinere și care are un rezultat încurajator de 4,44% în primul tur al alegerilor.

Cea de-a doua prezență feminină din aceste alegeri este Elena Udrea. După ce și-a legat imaginea de cea a fostului președinte al României, Traian Băsescu, ea este acum președintele Partidului Mișcarea Populară și a candidat la funcția supremă din stat.

Născută în 1973 la Buzău, Udrea a încercat la început să devină cunoscută prin participarea la concursuri de frumusețe, dar la care nu a avut prea mare succes.

Intră în politică în 2002 atunci când se înscrie în Partidul Național Liberal, iar mai târziu se căsătorește cu omul de afaceri Dorin Cocoș. În 2006 trece în tabăra Partidului Democrat și devine consilier de stat la Administrația prezidențială, șef al Cancelariei prezidențiale. Aceasta este perioada în care se apropie de Traian Băsescu afirmând: „Am apreciat stilul deschis al domnului Basescu, tenacitatea sa si capacitatea de a mobiliza oamenii, domnia sa fiind persoana de la care am invatat cel mai mult in materie de politica”.

Este nevoită să demisioneze din funcția deținută deoarce era incompatibilă cu afacerile soțului său, iar în 2013 divorțează de acesta.

Udrea este implicată în scandalul dintre Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu în care primul îi solicita președintelui să intervină într-un dosar în care era vizat omul de afaceri Dinu Patriciu, ea fiind cea care a făcut public mesajul primit de președinte.

Aceasta are tot mai multe apariții mai puțin obișnuite pentru un politician, astfel înainte de alegerile parlamentare din 2008 merge și face curat într-o școală din București, apare croșetând într-o emisiune televizată și devin primul politician care apare la MTV.

Obține un post de deputat din partea PDL, dar promisiunea ei de atunci de a finaliza lucrările la metroul din Drumul Taberei nu s-a realizat nici până în prezent.

În tot acest timp, are două apariții destul de îndrăznețe în revista The One foarte criticate de opoziție, dar în care nu se sfiește să vorbească de președintele, Traian Băsescu.

În 2008 preia Ministerul Turismului și iese și aici în evidență după scandalul „frunzei” unde este acuzată că a plătit mult mai mult din bani europeni pe un logo realizat cu foarte puține resurse.

Un alt scandal în care se implică este dosarul în care fostul președinte al Federației Române de Box este suspectat că ar fi primit ilegal peste un milion și jumătate de euro pentru organizarea evenimentului Gala Bute.

Udrea pleacă din PDL în 2014 și se înscrie în noul partid de suflet al fostului președinte al României și anume Partidul Mișcarea Populară pentru care avea să candideze la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, reușind să se claseze pe locul patru cu 5,2% din voturi, asta însemnând aproape 500.000 de votanți.

Un alt om foarte important care a candidat anul trecut la alegerile prezidențiale este și Călin Popescu Tăriceanu. Născut în urmă cu 62 de ani, într-o familie înstărită, Tăriceanu a fost remarcat de Zina Dumitrescu atunci când era încă elev de liceu și a apărut într-o revistă de modă.

În perioada comunistă a lucrat ca inginer, dar după revoluție a devenit și om de afaceri și politician participând la refondarea Partidului Național Liberal, eveniment petrecut chiar în apartamentul acestuia.

După unele neînțelegeri în partid și părăsirea acestuia, Tăriceanu se întoarce în 1996 și primește un post de vicepremier.

În anul 2004, odată cu retragerea lui Stolojan, Tăriceanu conduce interimar partidul, iar la Congresul din 2005 a fost ales președinte al acestuia.

După ce Traian Băsescu a devenit președinte, Tăriceanu a fost desemnat premier, dar relația bună dintre aceștia a durat doar câțiva ani.

Un moment de impas al acestuia a fost atunci când a avut un accident de motocicletă, în urma căruia și-a pierdut permisul de conducere, dar a și avut nevoie de o operație la genunchi.

Apariția bilețelului prin care Tăriceanu îi cerea lui Băsescu să intervină pentru Dinu Patriciu este momentul din care cei doi nu mai pot continua împreună.

Miniștrii PD-L și-au dat demisia, iar Tăriceanu a format un guvern alături de UDMR și susținut de PSD. PSD a încercat apoi să îl dea jos printr-o moțiune de cenzură, dar fără succes.El a încercat să îl demită pe președintele Traian Băsescu, dar nu a reușit.

Din acest moment, Tăriceanu își pierde postul de premier, cel de președinte al Partidului Național Liberal, iar după conflictul din USL acesta părăsește și partidul lui de suflet.

În anul 2014 acesta înființează Partidul Liberal Reformator care pare să fie mai apropiat de PSD decât de PNL.

Tot acum devine președinte al Senatului, susținut de PSD și se hotărăște să candideze la funcția de președinte al României.

În urma afișării rezultatelor, Călin Popescu-Tăriceanu se clasează pe locul trei, o poziție foarte bună, dar cu numai 5,36% din voturi.

Cel care intra cu șansa a doua chiar și după primul tur al alegerilor prezidențiale și care este astăzi președintele României, Klaus Iohannis era primar în orașul Sibiu și a reușit să comvingă românii că este omul potrivit pentru Palatul Cotroceni.

Klaus Werner Iohannis s-a născut la Sibiu în anul 1959 dintr-o familie de sași transilvăneni. Acesta spunea în cartea autobiografică: „Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie și ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobișnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea și casa bătranească, în care locuiau mai multe generații. Dar așa a fost viața mea.”(Klaus Iohannis, 2014, p. 9)

Acesta nu evită să afirme că este de etnie germană, asociindu-se astfel oamenilor care inspiră încredere și seriozitate.

Iohannis întră în politică după 1990, înscriindu-se în Forumul Democrat German din România. În anul 2000, Klaus Iohannis este propus de forum pentru a candida la alegerile pentru primăria Sibiului, deși credeau că nu au nicio șansă și nici un sondaj nu spunea că ar putea câștiga, aceștia voiau doar să se facă prezenți pe scena politică.

În luna iunie însă, acesta câștigă alegerile pentru scaunul de primar al Sibiului o face din nou, de câte ori va participa, dar mult mai accentuat.

Are o viață de familie simplă alături de soția sa, Carmen, de care este apropiat de mai bine de 25 de ani. Faptul că nu au copii și că dețin șase case au fost două subiecte de discuție intens dezbătute de opoziție.

Purtătoarea de cuvânt a PSD, Gabriela Firea, declara despre Ponta că: „este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are aceasta calitate”, dar apoi aceasta a fost chemată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru declarațiile despre familiile fără copii.

Klaus Iohannis a debutat în prima scenă a politicii românești atunci când a fost propus premier de către grupul PSD, PNL, UDMR, PC, dar de fiecare dată a fost refuzat de președintele Traian Băsescu spunând că a fost instrumentul lui Voiculescu și catalogându-l drept „premierul de la Grivco”.

Au mai existat și alte acuzații la adresa lui adresate de către membrii PSD cum că ar fi fost implicat în trafic de copii pe vremea când era inspector școlar sau că ar fi retrocedat ilegal terenuri unor persoane care nu îndeplineau condițiile.

Invitat de președintele PNL, Crin Antonescu, Iohannis semnează adeziuea și foarte repede devine prim-vicepreședinte al partidului.

După ce Victor Ponta refuză propunerea liberalilor de a-l pune pe Klaus Iohannis ministru de interne, Uniunea Social Liberală începe să se destrame.

Iohannis devine președintele Partidului Național Liberal în 2014 și candidatul unic al PNL și PDL sub Alianța Creștin Liberală. În primul tur al alegerilor se clasează pe locul doi, după Victor Ponta cu 30, 37% din voturi, ceea ce înseamnă aproape 4 milioane de votanți.

Premierul României, Victor Ponta, este cel care a plecat cu prima șansă în lupta pentru Palatul Cotroceni. Fiecare sondaj în parte îl aducea tot mai aproape de funcția supremă în stat, dar strategia pe care a adoptat-o acesta l-a făcut să piardă așa cum a pierdut fiecare candidat PSD de zece ani încoace.

Victor Ponta s-a născut la București în 1972 și a studiat dreptul în România și Italia ajungând imediat în atenția opiniei publice la sfâeșitul anilor ’90. Acesta ajunge rapid șeful Biroului de Combatere a Spălării Banilor și era pornirea perfectă a unei cariere politice. Acceptă invitația lui Adrian Năstase de a intra în PSD și obține primul post în Guvern ca șef al Corpului de Control.

Primul mare punct critic al acestuia a fost atunci când Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale din 2004 și el risca să devină un politician anonim dispărut prematur din pesajul politic românesc. Ia însă o decizie foarte bună și se apropie de Mircea Geoană care l-a ajutat să devină vicepreședinte la partid și ministru pentru relația cu Parlamentul.

Între timp se despare de prima sa soție, cu carea avea un băiețel și se căsătorește cu Daciana Sîrbu, fiica vicepreședintelui PSD Ilie Sîrbu care caracteriza căsătoria celor doi drept o greșeală.

După un conflict cu Marian Vanghelie, situația lui Ponta în PSD este tot mai nesigură, dar cu ajutorul susținătorilor acesta devine purtător de cuvânt al campaniei lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale din 2009.

La congresul PSD din 2010, Ponta a candidat pentru președinția partidului pe care a și câștigat-o, afirmând despre fostul său șef, Mircea Geoană că este imaginea eșecului.

Imediat ce s-a văzut la cârma unuia dintre cele mai mari partide, acesta a înființat împreună cu Crin Antonescu, președintele PNL, Uniunea Social Liberală ce avea ca scop principal înlăturarea lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni.

Ponta afirmase în mai multe rânduri că nu va putea colabora cu Traian Băsescu din funcția de premier, dar pe 7 mai 2012 Ponta acceptă propunerea președintelui de a coabita, devenind cel mai tânăr prim-ministru din istoria României.

Dar noul premier al țării nu a avut o viață ușoară și încă de la început s-a aflat în centrul atenței prin scandalul de plagiat. Lucrarea acestuia de doctorat a fost analizată de o comisie a Universității din București, dar justiția a hotărât că nu poate fi urmărit penal.

USL are o victorie clară la alegerile locale și generale din anul 2012 și relația bună dintre cei doi lideri de partide părea garanția unei și mai bune conduceri. Însă anul 2013 a fostu unul plin de scandaluri în uniune, fiecare contradicție transformându-se rapid într-un conflict, acuzându-se reciproc de colaborări cu Traian Băsescu.

Cel care a pus capăt Uniunii Social Liberale a fost chiar actualul președinte al României, Klaus Iohannis care fusese propus ministru de interne de către liberali, dar la refuzul lui Ponta, aceștia au decis că nu mai este loc de colaborare.

Pactul dintre PSD și PNL picase așa că Ponta putea candida liniștit acum la funcția de președinte al României șii așa a și făcut. Și-a lansat candidatura pe Stadionul Național unde a avut aproximativ 70.000 de susținători, trezind pentru mulți amintiri din perioada comunistă atunci când era ziua dictatorului.

Victor Ponta s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor, dar a pierdut rușinos în al doilea în fața lui Klaus Iohannis care a recuperat aproximativ 15 procente.

2.5. Cele mai bune campanii electorale

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începea în ziua de vineri, 3 octombrie, la ora 00:00 și avea să se termine pe 1 noiembrie la ora 7:00. În această perioadă de 30 de zile, candidații pot face propagandă prin mitinguri, afișaj stradal în spațiile puse la dispoziție de primării sau presă cu respectarea anumitor reguli. În regulamentul acestei campanii electorale, accesul candidaților la președinția României este egal și gartuit pe posturile de radio și televiziune.

O să analizăm în continuare 5 cele mai bine organizate campanii electorale de către candidații sau partidelor acestora.

Cea mai slabă campanie electorală dintre cele mai bune cinci este cea a lui Călin Popescu Tăriceanu, care venea cu un partid nou, Parditul Liberal Reformator, format după neînțelegerile din Partidul Național Liberal.

Strategia lui nu era să câștige alegerile, pentru că știa de la început că nu are nicio șansă, dar el urmărea poziția de premier pe care a pierdut-o în 2008 și printr-o alianță cu unul dintre marile partide putea ajunge unde și-a propus.

După primul tur al alegerilor prezidențiale, Tăriceanu obține 5.36% din voturi și se situează pe locul trei, la mare distanță de al doilea clasat, Klaus Iohannis.

Rezultatul este perfect pentru strategia pe care vrea să o urmeze și anunțul vine imediat: Călin Popescu Tăriceanu este propus premier de Victor Ponta în schimbul voturilor acestuia.

Ponta avea parte de foarte mare susținere, iar plusul de voturi de la Tăriceanu îi stabilizau poziția de lider, dar nu toate au mers exact așa. Datorită numărului mare de votanți care s-au prezentat la urne în cel de-al doilea tur, toate calculele social democraților au fost date peste cap și la fel și ale președintelui PLR.

La capitolul promovare, Tăriceanu s-a rezumat la un mesaj pe înțelesul tuturor: „Bunăstare și respect” care l-a ajutat să își facă o imagine liniștită și care i-a adus un număr de peste cinci sute de mii de voturi.

Tăriceanu s-a declarat nemulțumit de faptul că în campania electorală, un actor mult mai activ a fost Direcția Națională Anticorupție decât candidații la prezidențiale. Acesta își încheia campania electorală cu un discurs în care critica dur activitatea bogată întreprinsă de DNA pe durata campaniei, ca mai apoi să se contrazică spunând că totuși înucrajează justiția și că aceasta nu poate ține seama de calendarul electoral.

Pe parcursul campaniei sale electorale, Tăriceanu a dat multe semne de apropiere față de Partidul Social Democrat, deși se declară împreună cu partidul său liberali.

Acesta împarte simplu România în două părți: prima este cea a grupului lui Băsescu din care fac parte Klaus Iohannis, Monica Macovei și Elena Udrea, iar cea de-a doua este reprezentată de grupul anti-Băsescu format din ceilalți candidați la prezidențiale.

Călin Popescu Tăriceanu știe că poate să atragă votanți anti-Băsescu, de aceea declarațiile lui au scopul de a deteriora imaginea fostului președinte și de a lega o parte din contracandidați de acesta.

Tactica este foarte bine pusă în aplicare de PSD de câțiva ani, iar liderul PLR nu face altceva decât să urmeze exemplul acestora. Existând o bază foarte mare de oameni care vor să scape de Băsescu și de toți apropiații lui, acesta știe ce are de făcut pentru a obține voturi în plus.

Tăriceanu își dorea să intre în turul doi alături de Ponta pentru că așa avea garanția că va ajunge foarte repede premier cum și el declara: „Conform tuturor estimărilor, în momentul de față, președintele PSD are asigurat un loc în finală. Pentru celălalt loc, lupta se duce între subsemnatul și Klaus Iohannis, candidatul PNL-Băsescu, care-și spune liberal, dar care numai liberal nu este.El este un personaj fără convingeri politice, manipulat direct și prin intermediari de Traian Băsescu. Singura variantă sigură în proporție de 100% pentru ca noi, cei care am militat activ, să ducem la îndeplinire promisiunea de a pune capăt regimului Băsescu este o finală Ponta-Tăriceanu. Cealaltă finală posibilă, Ponta-Iohannis, conține o marjă de risc, a cărei dimensiune nu o pot anticipa, ca regimul Băsescu să se perpetueze, la început, prin ”marele partid” care-și spune liberal, dar care numai liberal nu mai este, iar ulterior prin cooptarea PMP, a Elenei Udrea, a lui Emil Boc și a celui care vrea să devină viitorul premier și lider al ”dreptei”, Traian Băsescu, folosind aceleași metode din ultimii 10 ani: dosare, dezbinare, șantaje etc.”(Călin Popescu Tăriceanu, 2014)

Pe locul patru am considerat că se poate situa cu ușurință campania Elenei Udrea. Aceasta a dat startul campaniei sâmbătă, în a doua zi în care îi era permis, la Drobeta Turnu Severin, oraș care i-a acordat titlul de cetățean de onoare atunci când era ministru al Devoltării Regionale și Turismului.

Încă de la început, Udrea și-a continuat atacurile asupra celor mai puternici contracandidați spunând despre Ponta ca: „este reprezentantul baronilor locali, este omul care dacă, prin absurd ar ajunge președinte, ar fi la cherenul acestora, așa cum a fost permanent la cheremul mogulilor de presă. Victor Ponta este politicianul care a stat în genunchi în fața lui Voiculescu.”, dar nu l-a uitat nici pe Iohannis declarând: „În 2009, domnul Iohannis era primul-ministru lui Voiculescu și al lui Mircea Geoană. A stat în USL alături de Victor Ponta alături de Voiculescu, a susținut în 2012 atacul la Constituție și la statul de drept în încercarea de a-l demite pe președintele Traian Băsescu.”

Cea mai mare parte din campania Elenei Udrea a fost dominată de lupta împotriva USL, deși această alinață se destrămase la începutul anului 2014, ea a preferat să îi unească în declarații pe Klaus Iohannis și pe Victor Ponta, iar apoi să îi lege pe aceștia de Voiculescu, mogulul ce fusese arestat și amendat cu 60 de milioane de euro.

Iohannis este introdus în acest conflict datorită legăturilor mai vechi pe care le-a avut cu PSD și datorită Uniunii Social Liberale în care fusese până de curând.

Despre Victor Ponta însă, putem spune că are o legătură foarte strânsă cu omul de afaceri Dan Voiculescu, partidul acestuia fiind în continuare în alianță cu PSD, iar aparițiile lui Ponta la „televiziunea de casă” – Antena 3 – ne întărește și mai mult această idee.

Strategia aceasta a fost simplă: Dan Voiculescu, o persoană foarte cunoscută în România, a fost arestat după o anchetă a DNA, iar evenimentul a făcut valuri în rândul oamenilor atât din țară cât și din străinătate.

Elena Udrea avea simpla misiune de a lega numele celor doi contracandidați de cel al unui corupt foarte bine știut de multă lume, iar Voiculescu a fost omul potrivit.

Prin această metodă, candidata din partea PMP a încercat să atragă de partea sa votanți anti-PSD. A acuzat Partidul Social Democrat de legături dubioase cu baroni locali din toată țara, punându-se în postura de salvatoare, luptătoare împotriva acestora.

Ea nu a ezitat la nicio apariție să vorbească despre fostul președinte al României, Traian Băsescu, despre cum a învățat de la acesta tainele politicii și că este mândră să ducă mai departe ceea ce el a făcut până acum pentru țară. Udrea creează acum o imagine a candidatului care vine să continue toate lucrurile bune ce au fost făcute în ultimii zece ani.

Înainte, dar și în timpul campaniei electorale, Traian Băsescu a arătat o apropiere de Partidul Mișcarea Populară susținând și apreciind activitatea acestora care au reușit să crescă foarte mult partidul într-un timp foarte scurt.

La finalul campaniei Elena Udrea, care s-a bucurat în tot acest timp de susținerea lui Băsescu, declara că la finalul mandatului de președinte, acesta se va înscrie în PMP. Această declarație venea pentru a confirma din nou faptul că ea este continuatoarea lui Traian Băsescu, deși într-un alt partid și că acesta va fi în continuare alături de ea în lupta pe care o duc cu mogulii.

Pe de altă parte, campania cadidatei PMP purtată pe internet, în media și afișe avea cu totul alt mesaj. Aici este o mare greșeală pe care aceasta a făcut-o pentru că oamenii vedeau ceva în spoturile publicitare sau în afișe, iar atunci când susținea un discurs era cu totul altă persoană.

Udrea a greșit prin faptul că a avut două căi pe care nu a știut cum să le lege, preferând să meargă separat pe ambele și să inducă susținătorii, dar și potențialii votanți într-o stare de confuzie ce i-a făcut să se reorienteze asupra altui candidat.

Dacă mesajul pe care aceasta îl transmitea când era în direct la televizor sau la un miting în fața a mii de oameni era lupta împotriva mogulilor și a corupților, în clipurile de prezentare și pe afișe oamenii vedeau altceva.

Astfel, în afișele electorale, Udrea apare îmbrăcată în alb, cu o imagine impecabilă asortând accesorii cum ar fi cască de protecție sau ghiozdan în funcție de mesajele din imagine. Din acest punct de vedere, afișele ilustrează statistici cu obiectivele îndeplinite de ea în perioada în care a deținut diferite funcții publice, dar care nu prezintă o sursă sau care nu pot fi verificate cu ușurință. Deși Elena Udrea i-a atacat cu fiecare ocazie pe Victor Ponta și pe Klaus Iohannis, aceștia au considerat că o luptă cu ea nu merită începută, deoarece era cotată cu șanse foarte mici la alegeri. Sloganul este și acesta unul cu două direcții, caracterizând-o simplu „Bună pentru România!”

În a doua săptămână a campaniei electorale, în timpul unui miting, Elena Udrea a fost în centrul atenției după ce au apărut fotogrfii în care părea că își deschide decolteul în fața oamenilor cu care vorbea. Mulți au fost de părere că a fost o mișcare gândită înainte, o strategie de marketing planificată pentru a atrage voturi.

Situația a fost claraificată de aceasta pe contul de facebook explicând că totul a fost spontan și că își aranja doar decolteul, neratând ocazia de a-i ataca pe cei care au criticat-o.

Pe a treia poziția o să analizăm campania doamnei europarlamentar Monica Macovei. Ea a adus acestor alegeri un aer european care a speriat pe mulți dintre contracandidații săi.

Candidat independent, Macovei s-a bazat pe forța tinerilor, a celor care vor o schimbare majoră pentru țară, punând accent pe capitolul la care se pricepe cel mai bine: justiția.

Spre deosebire de ceilalți candidați, ea nu și-a atacat adversarii politici, ci a încercat să îi convingă pe oameni că poate să pună justiția la punct în țară, dar campania low cost organizată și legătura cu Băsescu mediatizată de contracandidați.

Campania dusă de Macovei este considerată de mulți cea mai corectă și curată. Majoritatea resurselor financiare cheltuite pentru promovare au fost donate de către susținători printr-un program de donații foarte bine gândit unde puteau participa oameni simpli care erau de acord cu ideile ei și care voiau să le transmită mai departe și să fie cunoscute de cât mai mulți români.

Eu consider că, dacă Monica Macovei a venit pur și simplu, a candidat la prezidențiale ca independent și a mobilizat atâția voluntari, iar rezultatul fiind unul foarte bun, pe viitor s-ar putea să discutăm de președintele României, Monica Macovei.

Dintre toți candidații la prezidențiale, ea și Klaus Iohannis s-au bazat pe un logo, ceva reprezentativ care să îi diferențieze de contracandidați. Cei doi au dus deja această lupta la un alt nivel, dar un nivel care nu poate fi observat de oricine.

Aici a intrat intr-un mic scandal când mai mulți utilizatori ai internetului au observat că logoul de campanie, care era reprezentat de litera „M” combinată cu „!” al ei seamănă foarte bine cu unul deja existent pe un site socializare cu denumirea „Good Morning!”

Publicul țintă al acesteia este reprezentat de oameni care nu sunt interesați de actuala clasă politică, oameni cu studii superioare care înțeleg faptul că principala problemă a țării nu este Băsescu, ci justiția care trebuie revizuită din nou de perspicacitatea Monicăi Macovei.

Macovei este foarte activă pe rețelele de socializare, pozând într-o iubitoare de animale cu pisicile ei, dar mult mai dură în critici atunci când simte că lucrurile nu merg cum ar trebui.

Dintre toți candidații, este singura care are curajul să iasă în stradă alături de oamenii nemulțumiți de votul din diaspora, repetând acțiunea de fiecare dată când românii au ieșit și au manifestat împotriva Guvernului.

Cel mai mare dezavantaj a fost faptul că, spre deosebire de cei mai importanți candidați, ea nu a fost susținută financiar de nici un partid sau de vreun om de afaceri, idee care privită din punctul de vedere al oamenilor care vor să schimbe clasa politică actuală este un foarte mare avantaj.

Aceasta a fost nomializată în 2004 de președintele de atunci, Traian Băsescu, să preia Ministerul Justiției deși nu mai avusese legătură cu politica până atunci. Șeful statului afirma că de atunci justiția va avea mână liberă și nu va mai depinde de partidele politice.

Datorită acestui eveniment, opoziția a criticat-o și a suspectat-o mereu pe Macovei de legături ascunse cu Traian Băsescu.

Monica Macovei a dus o campanie „low-cost”, fiind foarte activă pe internet, unde nu sunt necesare resurse financiare mari. Aceasta a reușit să mobilizeze un număr mare de voluntari care au ajutat-o pe fiecare domeniu. De multe ori s-a plâns în presă că o costă foarte mult printarea afișelor și a pliantelor, de aceea s-a concentrat pe rețelele de socializare. Societatea românească a atins și un oarecare prag de maturitate, dovadă fiind faptul că două femei se duelează pentru prima dată pentru postul de președinte al României.

Pe locul doi am situat o campanie sufocantă, ale cărei mesaje negativiste și cu substrat au fost amplasate pe toate drumurile. Este vorba de campania electorală organizată de PSD, loc nemeritat.

Consider că nu merita locul doi pentru că este adresată votanților „captivi” ai PSD, oamenilor care votează partidul și nu persoana. Campania dusă de social democrați, pentru că nu putem vorbi de o campanie dusă de Ponta așa cum ar fi normal, urmează exemplul campaniilor eșuate pe care ei le-au mai avut anterior.

În 2004 Adrian Năstase pierdea alegerile în fața lui Traian Băsescu, după ce Năstase avusese un mandat de premier foarte bun și care îi deschisese drumul către președinție.

Cinci ani mai târziu, același Băsescu îl învingea pe Mircea Geoană, într-o perioadă în care Băsescu nu mai era în grațiile electoratului iar Geoană, cu o campanie condusă de Victor Ponta, părea să fie deja președinte, ceea ce s-a întâmplat pentru o seară.

Ponta a purtat o campanie electorală extrem de negativistă împotriva principalului său contracandidat, aruncând în media informații toxice, mincinoase în speranța de a degrada imaginea lui Iohannis.

În cardul emisiunii „Vorbește liber” de la TVR1, Cristian Tudor Popescu declara că Victor Ponta a greșit că a urmat o astfel de strategie de anihilare a contracandidatului într-o perioadă în care toată lume poate verifica foarte ușor o informație. Oamenii au observat atitudinea lui Ponta față de contracandidații săi și față de electorat și au decis să îi demonstreze acestuia contrariul.

Ceea ce a încercat PSD să facă a fost o campanie în care au încercat să il prezinte pe Iohannis așa cum nu era: traficant de copii, traficant de organe, originar din familii burgheze germane care vor să pună stăpânire asupra țării, s-au legat și de faptul că este neamț și au instigat electoratul împotriva lui.Cea mai mare problemă este că s-au adresat unui electorat format din oamenii cu studii cu mesaje ce trebuiau transmise mai degrabă acelora cu discernământ limitat.

Victor Ponta câștigase primul tur cu 3.836.093 de voturi și cu susținerea promisă de majoritatea candidaților, era ca și președinte, dar ceva s-a întâmplat. În primul tur mulți români din străinătate nu au reușit să voteze deși așteptaseră ore în șir la cozi. Acesta a avut ghinionul să fie responsabil, iar electoratul „adormit” s-a trezit din somnul său cel lung. Parcă o mână a destinului s-a pus în funcțiune și a dirijat țara pe drumul cel bun.

O parte a analiștilor politici consideră că Ponta știa de la bun început că diaspora nu trebuie să voteze, după ce în 2009 aceasta a decis președintele României.

Ceea ce s-a întâmplat pe 16 noiembrie este greu de explicat chiar și de cei mai experimentați analiști politici. Două milioane de votanți s-au prezentat în plus la turul doi al alegerilor prezidențiale revoltați de atitudinea și disprețul arătate de social democrați și Victor Ponta primea o lovitură pe care nu o văzuse venind, acesta rămânând cel mai mare vot negativ primit de un candidat la președinția României.

În graficul următor vom analiza cum s-a schimbat rația în cel de-al doilea tur al alegerilor, față de primul.

Sursa: bec2014.ro

Ponta a greșit foarte mult prin faptul că și-a asociat imaginea de cea a unor oameni foarte apropiați fostului regim comunist. Acesta a acceptat și a ținut lângă el oameni ca Teodor Meleșcanu, Călin Popescu Tăriceanu și a preluat foarte bucuros voturile lui Corneliu Vadim Tudor.

Oamenii pe care Victor Ponta i-a avut lângă el a ajutat electoratul să-și facă o idee despre ce fel de om este. În lupta pentru putere, acesta nu a mai ținut cont de lucrurile care fac diferența. Orbit de scopul lui de a prelua puterea, Ponta a greșit fatal, iar modul în care a pierdut a fost unul foarte dureros pentru el.

Imaginea lui Victor Ponta a fost alterată și de clipurile care au circulat pe rețelele de socializare în acea perioadă în care un preot din Satu Mare îndemna credincioșii să voteze cu el la alegerile prezidențiale ce urmau.

Analizând mesajele transmise de social democrați în campania electorală aceștia au mizat pe Victor Ponta, „Președintele care unește”. Au continuat campania „Mândri că suntem români” cu aluzie la faptul că Iohannis are rădăcini nemțești.

„Doar Ponta îți protejează pensia” era un mesaj pe care îl vedeam scris mare, să poată fi citit în zonele frecventate de bătrâni, în centrul orașelor sau chiar și în zone mai puțin circulate, iar de aici putem vedea cum campania PSD a sufocat românii și i-a scos la vot.

Dar social democrații au continuat seria greșelilor trimițânnd zeci de mii de pliante prin poștă bătrânilor în care spuneau clar că Iohannis le va tăia pensia dacă îl vor vota, lucru ce a funcționat la mulți dintre ei, dar care a întors împotrivă și mai mulți.

O altă campanie foarte curată, exceptând pe cea a Monicăi Macovei, a fost cea dusă de Klaus Iohannis.

Origini nemțești, dar nu se teme să spună, se mândrește chiar pentru că îi place lucrul bine făcut și vrea ca România să devină țara lucrului bine făcut. Om simplu, foarte calm a avut de dus o luptă grea cu opoziția social democrată deoarece aceștia aveau ca scop principal defăimarea lui Iohannis.

Acesta este singurul dintre toți candidații care au investit foarte mult atât în afișe și clipuri pentru televiziuni, cât și în echipa care a coordonat activitatea lui pe rețelele de socializare.

Fiind susținut de un o alianță destul de puternică, acesta era văzut ca principalul contracandidat al lui Ponta care se bucura de primul loc în orice sondaj. Foarte mulți oameni care erau anti-Ponta au considerat că mai bine merg și îi dau un vot negativ acestuia prin votarea lui Iohannis.

În al doilea tur, Iohannis a primit sprijinul Monicăi Macovei și al Partidului Elenei Udrea, iar cu o zi înainte de alegeri, Traian Băsescu îndemna „băsiștii” să meargă și să-i dea un vot negativ lui Victor Ponta.

Principalul mesaj al lui Klaus Iohannis a fost „România lucrului bine făcut”, departe de „Președintele care unește” al lui Ponta și care a unit românii împotriva sa, după cum spunea Cristian Tudor Popescu.

Candidatul ACL a ținut să intre în atenția oamenilor și prin lansarea cărții sale autobiografice „Pas cu pas”, eveniment la care au fost prezenți foarte mulți oameni și la care Iohannis a așteptat până când fiecare dintre ei a primit autograf, prelungindu-și programul.

În timp ce Victor Ponta promitea pensii mai mari, Iohannis vorbea despre probleme de viitor cum sunt educația, sănătatea și demografia.

Specialiștii în comunicare spuneau că Iohannis este o figură politică total diferită față de cele cu care românii erau obișnuiți până în prezent.

Ca puncte slabe ale candidatului ACL putem menționa: momentul în care a declarat că ceilalți profesori care nu au șase case sunt ghinioniști, faptul că s-a dus într-o emisiune televizată organizată de contracandidatul său la care nu era în temă, iar susținerea primită din partea Partidului Democrat Liberal nu a fost văzută cu ochi buni de majoritatea electoratului.

2.6. Analiza campaniei electorale privind mesajele transmise

Vlad Fiscutean analiza campania electorală din punct de vedere al comunicării și al brandurilor și considera că mesejele pe care le transmit aceștia în fiecare campanie respectă un anume tipar impus de partid.

Patidul Național Liberal se adresează oamenilor car vor o altă Românie, Partidul Mișcarea Populară vorbește cu cei care vor pe cineva competent pentru țară, iar Partidul Social Democrat păstrează aceeași idee folosind mesaje asemănătoare scandărilor socialiste precum „România are cea mai mare creștere economică din Europa”.

Mai importantă decât campania electorală este etapa premergătoare care pregătește publicul pentru primirea candidatului. Un bun exemplu pentru această metodă este situația lui Victor Ponta căruia, cu mult înainte de campania electorală i s-a atribuit imaginea de plagiator.

Candidatul PSD, Victor Ponta era la un nivel destul de ridicat de popularitate și nu mai avea unde să urce, singura lui grijă rămânea să nu piardă din electorat.

PSD mergea în 2000 pe sloganul „Aproape de oameni. Impreună cu ei”, iar patru ani mai târziu „Mergem înainte împreună” pe când după cinci ani au folosit „Invingem împreună”. În actuala campanie electorală, social democrații nu aleg ceva foarte diferit și utilizează „Președintele care unește”.

Pe același model au mers și cei de la PNL care, în 2009 erau reprezentați de sloganul „România bunului simț”, iar anul trecut au decis să continue tradiția și au ales „România lucrului bine făcut”.

În 2004, Traian Băsescu folosea celebrul slogan „Să trăiți bine!” ca mai apoi, în 2009 să meargă pe „Băsescu pentru România”. Pentru anul 2014, noul PMP a considerat că cel mai bun slogan este „Bună pentru România”.

Monica Macovei a fost unul dintre cei mai interesanți candidați ai acestei campanii, alăturându-se oamenilor care ies în stradă și protestează, celor care cer dreptate și care o consideră foarte importantă.

Analistul considera că Macovei deși pare că a avut o campanie low cost, a avut o activitate foarte bine organizată pentru că necesita coordonarea unei echipe mari de voluntari ceea ce ar necesita o cantitate mare de resurse financiare.

2.7. Impactul primelor 100 de zile cu Iohannis președinte

În seara de 16 noiembrie 2014, România era împărțită în două: o parte a celor care nu înțelegeau de ce nu a ieșit Victor Ponta președinte și o altă parte a celor ce se bucurau de acest lucru.

Pentru țara noastră începea o nouă etapă, urma să își preia mandatul de președinte un alt tip de politician, un om. Oamenii erau curioși să trăiască în țara lucrului bine făcut, slogan care devenea acum realitate.

După alegerile în care mii de oameni nu au putut vota în străinătate, iar principalul tras la răspundere era Guvernul, oamenii încă mai protestau în fața sediilor PSD.

Prima intervenție a lui Iohannis ca viitor președinte a fost o critică foarte dură la adresa premierului în care îi cerea să rezolve cât mai repede problema alegerilor pentru a nu se repeta și pe viitor.

Pe 31 martie 2015, președintele României, Klaus Iohannis ieșea în fața jurnaliștilor pentru a face un raport asupra primelor sale 100 de zile la Palatul Cotroceni. Acesta a început prin a justifica faptul că nu este așa de activ cum sunt alți politicieni, spunând: „Dragi români, au trecut primele 100 de zile de la preluarea mandatului meu de președinte. Unii se întreabă de ce nu am vorbit mai mult în această perioadă, de ce nu am eu prima reacție la fiecare breaking news, de ce nu critic zilnic alți politicieni. Foarte simplu: Pentru că nu acesta este rolul unui președinte. Și pentru că aceasta a fost prima mea promisiune – alt mod de a face politică, fără gălăgie și spectacol, mai puține vorbe și mai multă construcție, cu rațiune și răbdare.”

Prin acest discur el a ales să își contureze activitatea viitoare, urmând ca mai apoi să își dezvăluie planurile de viitor asupra vizitelor pe care le va face.

Iohannis a avut parte și de o numulțumire foarte mare în aceste zile, criticând modul în care Parlamentul tratează justiția, spunând că de fiecare dată când Parlamentul blochează justiția, România face un pas înapoi.

În încheiere, acesta nota că „Românii trebuie să știe că reperul meu este litera și mai ales spiritul Constituției. Preocuparea mea este să fac ce am spus că fac. Conduita mea este cea pe care o cunoașteți și singura direcție este cea al viitorului pe care îl construim împreună. Al unei Românii cu adevărat democratice și puternice.”

Klaus Iohannis a urmat o cale simplă a noului președinte, folosită cu sccues și de Traian Băsescu prin atragerea mai multor susținătoride partea sa. Această metodă a dat roade prin sprijinul acordat de președinte justiției lăsând-o să funcționeze și prin lupta împotriva corupției. Apropierea de Statele Unite ale Americii i-a adus de asemenea un plus de valoare.

Într-un sondaj realizat de ziarul Gândul, adresat utilizatorilor de internet, românii erau întrebați cum apreciază începutul mandatului lui Klaus Iohannis. În graficul următor sunt prezentate părerile acestora.

Sursa: gandul.ro

Aici putem vedea că majoritatea românilor consideră că începutul de mandat al lui Klaus Iohannis este mulțumitor, dar există și o parte importantă care sunt destul de nemulțumiți care îl vor solicita să dea și mai mult pentru a deveni plăcut.

Concluzii

În seara de 16 noiembrie 2014, înconjurat de mii de oameni susținea discursul de nou președinte Klaus Iohannis și nu Victor Ponta așa cum spunea fiecare analist politic sau sondaj de opinie.

Rezultatul venea ca fulger asupra alegerilor prezidențiale a căror campanie electorală a fost clar dominată de președintele Partidului Social Democrat. Victor Ponta a fost cel mai vehiculat nume în această campanie electorală, fiind susținut de majoritatea televiziunilor care acoperă acest domeniu.

Klaus Iohannis venea cu experiența de primar al orașului Sibiu timp de 14 ani și o imagine creată, culmea, de Uniunea Social Liberală în 2012 pentru a-l investi în funcția de premier. Cu origini nemțești, președintele Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis s-a folosit cu ușurință de acest aspect pentru a convinge românii că aduce, odată cu el, perfecțiunea nemțească.

Elementul de noutate al acestei campanii electorale este cu siguranță promovarea foarte bine gândită a candidatului în mediul online și chiar mobil online, activitate practicată cu succes de Klaus Iohannis.

De partea cealaltă, Partidul Social Democrat, care a mizat pe Victor Ponta pentru câștigarea alegerilor, au preferat să vorbească unui public mai matur, dar și mai restrâns. Votantul lui Victor Ponta are peste 45 de ani, este în mare parte din mediul rural și nu are decât studii medii.

Social democrații au decis să urmeze aceeași formulă pe care au utilizat-o la campania electorală a alegerilor europarlamentare din același an, dar care nu a mai avut același efect. Este simplu de văzut de ce: alegerile prezidențiale sunt considerate mai importante de români față de cele europarlamentare și în toamnă s-au prezentat în număr mai mare, dar și o majoritate de votanți cu alte idei.

Greșeala capitală a lui Victor Ponta a fost că, după primul tur al alegerilor, a decis să nu mărească numărul de secții de votare din străinătate și nici personalul acestora, el fiind considerat de electorat principalul vinovat.

Mulți analiști politici consideră că aceasta a fost o metodă aplicată de premier pentru a nu lăsa diaspora să voteze, având în vedere faptul că la alegerile din 2009 aceasta a făcut diferența între Mircea Geoană și Traian Băsescu.

Oamenii au reacționat imediat la măsurile întreprinse de premier, dar și instigați de principalii contracandidați Klaus Iohannis și Monica Macovei, dar și de activiști în social media cum sunt Lucian Mîndruță care a fost la una din secțiile de votare din Paris unde nu a reușit să voteze.

Cristian Tudor Popescu aprecia că, la această campanie electorală, oamenii au văzut lucrurile care nu se dau la televizor, au avut libertatea de a cunoaște adevărul și au vorbit între ei rapid prin intermediul internetului și au decis să meargă la vot. Românii au fost uniți de un scop comun, au ieșit la vot în semn de solidaritate față de cei care așteptau ore în șir în străinatate și nu reușeau să voteze. Scopul principal era de a da un vot negativ premierului care, însetat de putere, a luat mai multe decizii greșite de-a lungul campaniei electorale.

Victor Ponta câștigase primul tur la zece procente distanță de Klaus Iohannis și urma să primească sprijinul mai multor candidați cu procente importante în acest prim tur. Iohannis nu primea decât sprijinul Monicăi Macovei și al Elenei Udrea, dar nu era suficient. Nu putea să-i fure alegătorii lui Victor Ponta, iar singura soluție era atragerea de noi votanți care să îl ajute să câștige alegerile.

Metoda a dat roade și cu ajutorul contracandidatului care a greșit foarte mult, iar în al doilea tur s-au prezentat cu două milioane de oameni mai mult, rezultatul fiind unul greu de explicat chiar și de cei mai experimentați analiști politici.

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014 cu un avans de zece procente față de premierul Victor Ponta și șoca o lume întreagă, mulți străini apreciind că societatea românească a atins un nivel ridicat de maturitate, alegând un om cu origini străine și de o confesiune religioasă minoritară să reprezinte poporul în dauna unuia care se înscria în tiparul majorității.

În concluzie, o campanie agresivă negativistă și puternică așa cum a dus Victor Ponta trebuie aplicată, dar trebuie ținut cont de strategiile celoralalți candidați care pot duce lupta pe terenul pe care le este mai convenabil.

Bibliografie

Cărți:

[1] Bogdan, T. (2001), Marketing politic 10, Editura SNSPA, București;

[2] Bogdan, T, Dorina, G, Radu, E. (2005),Cea mai bună dintre lumile posibile: marketingul politic în România: 1990-2005, Comunicare.ro, București;

[3] Iohannis, K. (2014), Pas cu pas, Curtea Veche Publishing, București;

[4] Rus, F. C. (2006), PR Politic, Editura Institutul European, Iași;

[5] Rus, F.C. (2004), Relații Publice și Publicitate, Editura Institutul European, Iași;

Articole de specialitate:

[6] INSCOP, Barometrul Inscop – Adevărul despre România, Iulie 2014;

[7] IRES, Bilanțul politic al anului 2014;

[8] Rus Flaviu Călin, Strategii de promovare a actorului politic;

Articole sau documente descărcate de pe internet:

[9] Situația voturilor finale – alegerei europarlamentare, http://www.roaep.ro/bec_europ2014/wp-content/uploads/2014/05/Situatia-voturilor-valabil-exprimate.pdf;

[10] Liviu, D. (2014), Retrospectiva politică a anului 2014, http://www.mediafax.ro/politic/retrospectiva-politica-a-lui-2014-anul-in-care-romanii-si-au-ales-un-nou-presedinte-si-au-dat-un-semnal-clasei-politice-13743284;

[11] Rezultate alegeri – primul tur, http://www.bec2014.ro/rezultate-finale-2-noiembrie-2014/;

[12] Călin P. T. (2014), Discurs de încheiere a campaniei electorale, http://www.tariceanu.ro/discursul-de-incheiere-a-campaniei-electorale;

[13] Mihai, Ș. (2014), Campania electorală, analizată de Vlad Fiscutean, http://www.activenews.ro/prima-pagina/Campania-electorala-analizata-de-Vlad-Fiscutean-specialist-in-comunicare-Totul-despre-Iohannis-si-ce-nu-este-plauzibil-in-campania-Monicai-Macovei-76900;

[14] Portret de candidat, http://reportaj.stirileprotv.ro;

[15] G. S. (2015), Bilanțul lui Iohannis la 100 de zile, http://www.antena3.ro/politica/bilantul-lui-iohannis-la-100-de-zile-cea-mai-mare-nemultumire-este-modul-in-care-parlamentul-288952.html.

Bibliografie

Cărți:

[1] Bogdan, T. (2001), Marketing politic 10, Editura SNSPA, București;

[2] Bogdan, T, Dorina, G, Radu, E. (2005),Cea mai bună dintre lumile posibile: marketingul politic în România: 1990-2005, Comunicare.ro, București;

[3] Iohannis, K. (2014), Pas cu pas, Curtea Veche Publishing, București;

[4] Rus, F. C. (2006), PR Politic, Editura Institutul European, Iași;

[5] Rus, F.C. (2004), Relații Publice și Publicitate, Editura Institutul European, Iași;

Articole de specialitate:

[6] INSCOP, Barometrul Inscop – Adevărul despre România, Iulie 2014;

[7] IRES, Bilanțul politic al anului 2014;

[8] Rus Flaviu Călin, Strategii de promovare a actorului politic;

Articole sau documente descărcate de pe internet:

[9] Situația voturilor finale – alegerei europarlamentare, http://www.roaep.ro/bec_europ2014/wp-content/uploads/2014/05/Situatia-voturilor-valabil-exprimate.pdf;

[10] Liviu, D. (2014), Retrospectiva politică a anului 2014, http://www.mediafax.ro/politic/retrospectiva-politica-a-lui-2014-anul-in-care-romanii-si-au-ales-un-nou-presedinte-si-au-dat-un-semnal-clasei-politice-13743284;

[11] Rezultate alegeri – primul tur, http://www.bec2014.ro/rezultate-finale-2-noiembrie-2014/;

[12] Călin P. T. (2014), Discurs de încheiere a campaniei electorale, http://www.tariceanu.ro/discursul-de-incheiere-a-campaniei-electorale;

[13] Mihai, Ș. (2014), Campania electorală, analizată de Vlad Fiscutean, http://www.activenews.ro/prima-pagina/Campania-electorala-analizata-de-Vlad-Fiscutean-specialist-in-comunicare-Totul-despre-Iohannis-si-ce-nu-este-plauzibil-in-campania-Monicai-Macovei-76900;

[14] Portret de candidat, http://reportaj.stirileprotv.ro;

[15] G. S. (2015), Bilanțul lui Iohannis la 100 de zile, http://www.antena3.ro/politica/bilantul-lui-iohannis-la-100-de-zile-cea-mai-mare-nemultumire-este-modul-in-care-parlamentul-288952.html.