Istoria Palatului Cotroceni
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I. PALATUL COTROCENI- PREZENTARE GENERALĂ, SCURT ISTORIC ȘI PERSONALITĂȚI
1.1 Prezentarea generală a Palatului Cotroceni (săli, arhitectură, dependințe).
1.2 Scurt istoric și personalități istorice implicate în evenimentele ce au avut legătură cu Palatul Cotroceni.
1.3 Evoluția teritorială a Palatului Cotroceni de-a lungul timpului
Capitolul II. EVENIMENTE ISTORICE CARE AU IMPLICAT PALATUL COTROCENI
2.1 Prezentarea principalelor evenimente istorice ce au implicat Palatul Cotroceni.
2.2 Locul și influența Palatului Cotroceni în istoria orașului București.
Capitolul III. PALATUL COTROCENI ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI CAROL I
3.1 Domnia Regelui Carol I, si modul cum aceasta si-a pus amprenta asupra imaginii Palatului Cotroceni.
3.2 Cheltuieli destinate construirii noului Palat Cotroceni și costurile de întreținere.
Capitolul IV. PALATUL COTROCENI ÎN PERIOADA COMUNISTĂ
4.1 Imaginea Palatului Cotroceni în perioada regimului comunist
4.2 Palatul Cotroceni- Palatul Pionierilor
Capitolul V. PALATUL COTROCENI- OBIECTIV TURISTIC DE VALOARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ
5.1 Palatul Cotroceni- Muzeul Național Cotroceni
5.2 Palatul Cotroceni- sediul Președenției României
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Palatul Cotroceni este în prezent unul dintre principalele obiective turistice din București și am putea spune, chiar din România, dar vocația acestei clădiri istorice se pierde în negura timpurilor, când orașul București abia devenea un centru urban, a cărui dezvoltare a fost facilitată de funcția comercială.
În ziua de astăzi, majoritatea locuitorilor Capitalei dar și a celor din România sau chiar a turiștilor străini, asociază Palatul Cotroceni cu sediul Președenției României, iar din această cauză a avut de suferit mai ales după anul 1989, în unele cazuri la capitolul imagine, cei neavizași asocind clădirea istorică cu președinții României și cu deciziilor lor politice sau economice. De aceea am ales această temă pentru a prezenta mai în detaliu această clădire istorică, de a analiza faptele istorice la care a fost părtașă dar și evenimentele istorice la care a participat. În consecință, am structurat această lucrare în cinci capitole. După prezenta introducere, urmează primul capitol care este destinat unei prezentări generale a Palatului Cotroceni, cu elemente mai mult de ordin tehnic, săli, anexe, dependințe, arhitectură și arhitecți, etc. Unul dintre subcapitolele primului capitol va prezenta un scurt istoric al evenimentelor istorice care au implicat Palatul Cotroceni și a personalităților a căror viață s-au intersectat direct sau indirect cu Palatul Cotroceni.
Capitolul secund prezintă detaliat evenimente și fapte istorice care au implicat și Cotroceniul dar și locul și influența pe care această clădire prin ocupanții ei a avut-o în cadrul istoriei orașului București.
Capitolul al treilea, este dedicat personalității Regelui Carol I, și legătura sa cu vechiul și noul Palat Cotroceni, motivele pentru care a ridicat un nou palat,de unde a avut finanțare, care au fost cheltuielile construirii dar și costurile pentru întreținerea reședinței regale.
Capitolul patru, prezintă Palatul Cotroceni într-un nou regim, cel comunist, timp în care a fost destinat să fie Palatul Pionierilor, ce funcții a avut atunci, modul cum noua destinație i-a schimbat imaginea atât fizică cât și generală în ochii locuitorilor orașului București.
Ultimul capitol va prezenta Palatul Cotroceni, cu valența sa turistică de muzeu național, dar și ca sediu a Președenției României.
În redactarea acestei lucrări am inserat imagini din diferite surse, unele din arhiva personală, altele de pe internet cu menționarea sursei, pentru a scoate în evidență ideea din text. Sintetizarea informației și studierea bibliografiei au fost de-asemenea două dintre activitățile de bază în redactarea prezentei lucrări de licență, la care am întâmpinat anumite dificultăți în găsirea anumitor informații.
Capitolul I.
PALATUL COTROCENI
PREZENTARE GENERALĂ, SCURT ISTORIC ȘI PERSONALITĂȚI
1.1 PREZENTAREA GENERALĂ A PALATULUI COTROCENI (SĂLI, ARHITECTURĂ, DEPENDINȚE)
Ansamblul Cotroceni a avut de-a lungul timpului diverse funcții, exprimate prin complexitatea dotărilor existente în interiorul acestuia:
– Palat Domnesc, transformat apoi în Palat Princiar, destinat moștenitorului tronului României;
– Pivnițele Domnești, existente și în prezent;
– Pavilionul, anexele, manejul, remiza auto, casa grădinarului, serele, Azilul Elena Doamna;
– Corpul de Gardă (funcția militară);
– Mănăstirea Cotroceni, cu toate dotările sale (chiliile, cuhniile, trapeza, clopotnița, biserica, casele egumenești, capela azilului, pictată de Ghe.Tăttărescu- toate imprimă funcția ecleziastică);
– Gara regală; monumente funerare (Principesa Maria, soții Davila); grădina (ulterior va deveni parte
a Grădinii Botanice), câmp de exerciții și prezentări militare și bariera orășenească cu același nume.
În perioada anilor 1679-1681, domnitorul Șerban Cantacuzino, a ridicat în partea de vest a orașului București, ansamblul Cotroceni, practic cea mai importantă ctitorie a sa. Ansamblul Cotroceni cuprindea în acea vreme, o biserică asemănătoare cu cea de la Curtea de Argeș și un palat grandios, realizat în stil baroc, stil comun construcțiilor occidentale din acea perioadă. Bisericile și anexele mănăstirești au fost ridicate în doi ani.
Arhitectul Casei Regale, francezul Paul Gottereau, alege să finiseze fiecare interior cu câte un stil aparte, cum ar fi cel „ecletic“, cel „Art Nouveau“, cel „neobaroc“ sau cel „neorenaștere“.
Între anii 1913-1915, Palatul Cotroceni mai trece printr-o serie de transformări și amenajări interioare, la intervenția Principesei Maria. Aceasta a amenajat după propriul gust Salonul de aur, Salonul verde, Dormitorul argintiu, Salonul norvegian și cele de pictură și pirogravură, iar unele dintre ele au fost schimbate atât de mult, încât nici nu au mai putut fi recunoscute.
Între anii 2008-2009, s-a reconstruit Biserica Cotroceni, cu același hram, a fost inaugurată la 11 octombrie 2009, în structura sa au fost incluse elemente din pietrăria recuperată de la demolarea din anul 1984, dar și fragmentele de frescă restaurate. Biserica a fost construită păstrând forma inițială a bisericii originale.
Fig. 1.1-1.2 Palatul Cotroceni în anul 1900 (dreapta) și 1908 (stânga), sursa: Album general al României, Dresden, G.D.Roder, 1901-1904 și mișcarea.net
În prezent, Palatul Cotroceni găzduiește Muzeul Național Cotroceni, una dintre cele mai importante instituții de acest profil din România. Muzeul Cotroceni găzduiește pe 2 niveluri mai multe încaperi decorate în stiluri diferite, pornind de la Neorenașterea germană, Henric al II-lea, Luis al XV-lea, Rococo și până la Empire, Biedermeier sau Art Nouveau .
Ideea generală este că fiecare ocupant și-a pus amprenta asupra clădirii în sine, a arhitecturii, a modificat, a dărâmat sau a construit după bunul plac sau după nevoile din acel moment.
Instituirea regimului comunist nu a modificat substanțial arhitectura originală a fațadei dar a modificat într-o anumită măsură interioarele, mărturiile perioadei regaliste au fost înlăturate.
De-a lungul istoriei Palatului Cotroceni, cel mai distructiv eveniment din punct de vedere al construcției propriu-zise a fost cutremurul din anul 1977, care a afectat destul de serios clădirea. Distrugerile au fost importante, a fost nevoie de zece ani pentru ca renovarea și refacerea clădirii să fie complexă.
Palatul este compus în prezent din:
– Holul de Onoare: compoziție decorativă ce amintește de Opera din Paris, realizată de Charles Garnier, în stilul neoclasic francez;
– Sufrageria Germană: decorată în stilul neorenașterii germane și restaurată conform concepției decorative din perioada Gottereau;
– Salonul de Vânătoare: decorat în stilul neorenașterii italiene, ce amintește decorația originară;
– Salonul Florilor: salon a cărui decorație murală reprezintă opțiunea arhitectului restaurator;
– Cabinetul de lucru al Regelui Ferdinand- Biblioteca: singurul spațiu din muzeu care nu a necesitat lucrări de restaurare, cu bogatul fond de carte de botanică al regelui Ferdinand.
– Marele Salon de Recepție: reamenajat între 1925-1926 de către arhitectul român Grigore Cerchez în stil neoromânesc, se învecinează și se continuă stilistic cu Sufrageria Regală Cotroceni.
La etaj se pot vizita apartamentele fostei familii regale și anume:
– Dormitorul și sufrageria: decorate în stilul neorenașterii germane,
– Salonul Oriental: folosit inițial ca atelier pentru pictură și pirogravură de către Regina Maria, urmat de apartamentul regal, salonul Henrich al II-lea și apartamentul francez.
– Dormitorul Reginei Maria: restaurat conform variantei din 1929
– Salonașul Norvegian: ansamblu unic ce reprezintă o reamenajare a budoarului Reginei Maria.
Ultimul apartament, realizat în stil francez, este plasat în spațiul ocupat în perioada Gottereau de camera copiilor.
Fiecare salon a avut caracteristicile sale, care au fost modificate total sau parțial în perioada comunistă și apoi au fost renovate și refăcute conform epocilor și destinațiilor originale.
Iată și o scurtă prezentare foto a sălilor care sunt amenajate pentru vizitare și care se bucură de cel mai mare succes în tabelul de mai jos:
Tabel 1.1 Principalele săli și camere din cadrul Palatului Cotroceni
1.2 SCURT ISTORIC ȘI PERSONALITĂȚI ISTORICE IMPLICATE ÎN EVENIMENTELE CE AU AVUT LEGĂTURĂ CU PALATUL COTROCENI
Satul și moșia sunt atestate documentar pentru prima oară într-un hrisov domnesc din 27 noiembrie 1614, dat de Mihai Viteazu, sub forma "Cotroceni". Locul a existat însă cu multă vreme mai înainte de anul 1600, primii proprietari (Stoica, Preda și Istfan) amintind de acest loc mai înainte de a deveni el proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul.
Mai înainte de zidirea mănăstirii cantacuzine, pe dealul Cotroceni se afla un vechi schit călugăresc, numit Schitul Cotrocenii cei de Sus. Cotrocenii de Jos era denumirea satului de cărămidari, aflat la baza dealului. Numele locului este unul de factura veche, "Cotrocean" înseamna "ascuns", "tăinuit", căci "a se cotroci" înseamnă "a se ascunde", "a se refugia".
Cotrocenii devin proprietatea lui Șerban Cantacuzino în anul 1660, drept răsplată pentru serviciile deosebite aduse domnitorului Gheorghe Ghica. Din pricina mai multor intrigi politice, Șerban Cantacuzino a intrat în posesia moșiei de la Cotroceni, abia după 11 ani și cinci luni, adică in data de 18 noiembrie 1671. Acestui deal, domnitorul îi va mai adăuga încă alte două loturi de pământ, în anul 1671, și anume: vârful dealului, pe care se va ridica mai apoi mănăstirea, și locul de la baza dealului, unde va fi amenajat parcul domnesc.
Prigoana lui Duca Vodă împotriva lui Șerban Cantacuzino îl face pe cel din urmă să se ascundă în dealul Cotroceni, spre a scăpa de mânia celui dintâi, care vroia să scape de concurentul sau la moștenirea tronului. Astfel, în data de 7 octombrie 1678, Șerban Cantacuzino se ascunde la moșia sa de la Cotroceni. Stând ascuns vreme de trei zile, Șerban se roagă Sfinților Serghie și Vah să intervină, pe lângă Născătoarea de Dumnezeu, să-l scape de vrăjmașii lui și, de va scăpa sănătos, drept mulțumire, le va ridica acolo o biserică măreață.
În data de 26 mai 1679, conform pisaniei Bisericii Cotroceni, noul domn al Țării Românești, Serban Cantacuzino, pune piatra de temelie a ctitoriei sale, act de credință și de recunoștință: …den tot sufletul și cugetul nostru…am început o sfântă mănăstire pre pământul nostru, de la saina mai multor intrigi politice, Șerban Cantacuzino a intrat în posesia moșiei de la Cotroceni, abia după 11 ani și cinci luni, adică in data de 18 noiembrie 1671. Acestui deal, domnitorul îi va mai adăuga încă alte două loturi de pământ, în anul 1671, și anume: vârful dealului, pe care se va ridica mai apoi mănăstirea, și locul de la baza dealului, unde va fi amenajat parcul domnesc.
Prigoana lui Duca Vodă împotriva lui Șerban Cantacuzino îl face pe cel din urmă să se ascundă în dealul Cotroceni, spre a scăpa de mânia celui dintâi, care vroia să scape de concurentul sau la moștenirea tronului. Astfel, în data de 7 octombrie 1678, Șerban Cantacuzino se ascunde la moșia sa de la Cotroceni. Stând ascuns vreme de trei zile, Șerban se roagă Sfinților Serghie și Vah să intervină, pe lângă Născătoarea de Dumnezeu, să-l scape de vrăjmașii lui și, de va scăpa sănătos, drept mulțumire, le va ridica acolo o biserică măreață.
În data de 26 mai 1679, conform pisaniei Bisericii Cotroceni, noul domn al Țării Românești, Serban Cantacuzino, pune piatra de temelie a ctitoriei sale, act de credință și de recunoștință: …den tot sufletul și cugetul nostru…am început o sfântă mănăstire pre pământul nostru, de la satul Cătrăceni,…la carea mănăstire noi singuri am înfipt sapa la pământ, și cu mâna noastră, jos în temelie, cărămizi am pus, pre chipul sfentii și dumnezeieștii cruci.
Domnitorul Șerban Cantacuzino (1678- 1688) a fost cel care pentru prima oară a contruit la vest de București, cea mai important ctitorie a sa, Ansamblul Cotroceni, alcătuit din Biserica Adormirea Maicii Domnului, asemănătoare topologic Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș și grandiosul Palat Domnesc, construit în stil baroc.
Între 26 mai 1679 și 24 aug. 1682 – date aflate în inscripția de pe ancadramentul ușii bisericii și în aceea aflată lângă fresca ctitorilor – au fost ridicate biserica, chiliile, casele domnești, ansamblul acestor construcții formând mănăstirea Cotroceni, reședință a ctitorului ei.
Serban Cantacuzino, era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino. Tatăl lui Șerban Vodă, marele postelnic Constantin Cantacuzino, se însurase cu o fată a lui Radu Șerban Basarab, astfel încât fiii lui se simțeau oarecum moștenitori ai vechilor domni „pământeni”. Se pare că Serban Cantacuzino, refugiat la Țarigrad, și-ar fi cumpărat domnia, conform unor informații ale lui Del Chiaro, informații preluate de către Dimitrie Cantemir .
Familia Cantacuzinilor s-a stabilit în Țările Române în primele decenii ale secolului al XVII-lea implicarea ei în istoria politică fiind însă ceva mai veche – întemeind prin Constantin Cantacuzino ramura familiei din Țara Românească, iar prin Gheorghe Cantacuzino pe cea din Moldova. Originea acestei familii este o împletire de adevăr și legenda: genealogiile, însemnele heraldice și o serie de documente medievale susțin ideea descendenței din loan al VI-lea, unul din ultimii împarati ai Imperiului Bizantin (mijlocul secolului al XIV-lea). Refuzând calea renegării credinței, după căderea Constantinopolului (1453), Cantacuzinii au luat drumul pribegiei dincolo de hotarele stralucitorului Bizanț de altădată. Constantin Cantacuzino, tatăl viitorului domn, a îndeplinit multă vreme dregătorii importante la curtea domnească. Ajungând la înalta demnitate de postelnic, a fost un sprijin de nădejde al domnitorilor Țării Romînesti din prima jumatate a secolului al XVII-lea. Căsătorit eu Elina, fiica lui Șerban-vodă, descendentă a Basarabilor, reușește prin înrudiri matrimoniale și înțeleaptă acumulare de averi, ca și prin cultivarea unui vast sistem de relații în tara și în afara ei, impunerea numeroasei sale familii (12 copii) drept una din cele mai bogate și mai influente, înca de la jumatatea veacului al XVII-lea. Cantacuzinii concurează marile familii boierești autohtone, iar confruntarea – în specia lcu boierii Baleni- ia forme deseori violente.
În anul 1683 a fost nevoit să participle alături de otomani la asediul Vienei, dar de fapt Șerban Cantacuzino, a încheiat un tratat secret cu austriecii, astfel, cronicarii timpului, men/ionează că el tunurile sale lansau ghiulele umplute cu paie, inofensive , astfel, lângă Viena mai este și azi o cruce din piatră ridicată de Șerban Cantacuzino, care evocă memoria creștinilor care sau alflat în armata otomană.
Șerban Cantacuzino, a fost cunoscut ca un abil diplomat, reușind să poarte trative cu toate puterile zonei, Austria, Polonia, Rusia și Imperiul Otoman. Dintre reușitele sale din punct de vedere economic și cultural se remarcă, introducerea culturii porumbului în Țările Române, a sprijinit activitatea tiparnițelor, în anul 1688 a apărut faimoasa Biblie de la București, a construit și Biserica Fundenii Doamnei. De-asemenea, vechii istorici români, îl consideră întemeietorul Academiei Domnești de la București,idea care a fost apoi pusă la îndoială de cercetările ulterioare
A murit în anul 1688 în ziua de 29 octombrie/8 noiembrie, se pare otrăvit de către boierii care sau speriat de politica sa anti-otomană, unele voci spun că și Constantin Brâncoveanu a participat la complot. A fost căsătorit de două ori și a avut un fiu și patru fiice.
Ctitorul cantacuzin, prin daniile sale, a făcut din Mănăstirea Cotroceni una dintre cele mai înstărite mănăstiri din Țara Românească. În anul 1716, mănăstirea din dealul Cotrocenilor avea 20 de mari moșii, zece sate de țigani, 18 prăvălii în București, hanul Șerban Vodă, venituri de la 20 de mănăstiri și schituri din țară, locuri închinate.
Ctitoria lui Șerban Cantacuzino va fi continuată de către Constantin Brâncoveanu (1688-1714) care își va petrece mult timp la Mănăstirea Cotroceni.
Fig.1.1-1.2 Șerban Cantacuzino (dreapta) 1678-1688, a fost primul domnitor care a realizat ansamblul Cotroceni iar opera sa a fost urmată de nepotul său, Constantin Brâncoveanu (stânga),1688-1714
sursa: www.istorie-pe-scurt.ro
De numele lui Constantin Brâncoveanu se leagă una dintre cele mai lungi domnii din Principalele Române, o avere impresionantă, moștenită și sporită în timpul domniei sale, avere care însume bunuri mobile, proprietăți și bani în bănci din diferite locații pe continent, dar și numeroase lăcașuri de cult construite în noul stil brâncovenesc. La fel ca predecesorul său, Constantin Brâncoveanu a reușit să joace bine cartea diplomației, poziționându-se între habsburgi și otomani. În cazul ultimilor a plătit uriașe sume de bani Sultanului și plătind la zi dările către Imperiul Otoman, de aici și-a luat supranumele de Altân Bei (Prințul Aurului). A organizat o rețea de spionaj în intreaga Europă pantru a fi la curent cu mișcările marilor puteri. Cu toate acestea, deși a fost confirmat pe viață la domnie în anul 1699 și de către noul sultan în anul 1703, Constantin Brâncoveanu a încercat să-și asigure un refugiu față de turci.
După moartea tatălui lui, a fost crescut de mama sa în spiritul tradiției familiei Cantacuzinilor. Treptat a urcat treptele ierarhiei domnești, ocupând de-a lungul timpului numeroase funcții în aparatul de conducere. Deși unele izvoare istorice îl consideră părtaș la moartea lui Șerban Cantacuzino, istoric precum Nicolae Iorga sau Constantin Giurescu infirmă această ipoteză pe motiv că deja domnitorul era foarte bolnav pentru a mai avea alte intrigi și diferende cu boierii de atunci.Mai ales că Constantin Brâncoveanu l-a ajutat destul de mult pe Șerban Cantacuzino în negocierile cu austriecii care au fost la un pas de a trce la forță pentru a-l forța pe Șerban Cantacuzino să treacă de partea lor . Relația lui Constantin Brâncoveanu cu austriecii s-a deteriorat însă de-a lungul timpului, astfel s-a ajuns la bătălia de la Zărnești un turcii și tătarii care au sosit în sprijinul lui Constantin Brâncoveanu au învins categoric oastea de austrieci și secui .
După mutarea frontului turco-austriac la nord de Dunăre și spre vest, Țările Române au scăpat de statutul de câmp de luptă și astfel și relații dintre austrieci și Constantin Brâncoveanu s-au mai îmbunătățit din interese comune. De remarcat ostilitatea sa față de familia Cantamireștilor din Moldova, căreia i s-a opus prin toate mijloacele .
Tratatul de la Karlovitz a adus o perioadă de liniște în Balcani în privința războiului dintre turci și austrieci. În anul 1703, pentru Constantin Brâncoveanu vine vestea că o grupare adversă în care se afla și Alexandru Mavrocordat complotează împotriva sa . O solie otomană îl cheamă la Adrianopole pentru închinare, perioadă când domnitorul se îmbiolnăvește iar plecare alaiului se amână. Cu toate acestea, ajuns la Adrianopole, va fi reinvestit domn dar a acceptat creșterea substanțială a tributului .
În mod surprinzător, o solie a turcilor, la începiutul anului 1741, îl va măzili pe Constantin Brâncoveanu, acesta a fost pus sub pază iar noul domn a fost numit Ștefan Cantacuzino. Visteria a fost sigilată. A fost dus cu familia lui la Constantinopole și executat în data de 15/26 august 1714. Dintre capetele de acuzare se precizează: coprespondența purtată cu alte puteri în detrimentul Imperiului otoman, relația tot mai strânsă cu Austria, sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale, pentru că mai mult de jumate din an locuia la Târgoviște, faptul că a bătut monede de aur în Transilvania, că a depus bani la bănci din Viena și Veneția și ca cumpărat de la Viena instrumente muzicale pe care nu le poseda nici sultanul.
Pe plan intern politica lui Comnstantin Brâncoveanu a dus la modernizarea aparatului statal, reformare a sistemului fiscal și un avânt cultural- artistic. Constantin Brâncoveanu a avut patru fii și șapte fiice. A fost apoi canonizat de către Biserica Ortodoxă Română împreună cu familia sa sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.
Constantin Brâncoveanu va rămâne, o figură remarcabilă a istoriei Țării Românești, un foarte bun diplomat dar pâna la urma, averea uriașă i-a adus invidia și până la urmă sfârșitul tragic și mucenicesc.
Stralucirea Cantacuzinilor a trecut în secolul al XVIII-lea asupra ctitoriei lor de la Cotroceni, unde casele domnești și mănăstirea și-au impletit deseori destinele în cele mai neașteptate împrejurări. Platoul Cotrocenilor – proprietate a mănăstirii – a fost folosit frecvent pentru cantonamentul trupelor – autohtone sau străine – dată fiind poziția naturală cu valoare strategică. Mănșstirea avea, pe lângă destinația sa religioasă, și alte funcționalități temporare: aici se pregătea hrana sau se adunau provizii pentru trupele ce staționau în vecinatate. De obicei comandanții locuiau în casele domnești sau în casele egumenești.
În timpul epidemiilor de holeră sau ciumă care au lovit deseori Bucureștii și țara în secolul al XVIII-lea, Cotrocenii deveneau un loc de refugiu sigur pentru familiile domnitorilor. Prima parte a acestui secol controversat a fost dominat de succesivele domnii ale Mavrocordatilor – Nicolae, loan si Constantin. Ei au folosit frecvent casele domnesti ca resedință de vara sau chiar cu caracter permanent; multe legi și diterite hrisoave au fost concepute în acest loc. Nicolae Mavrocordat avea să fie închis aici în noiembrie 1716, după o arestare fulgerătoare pusă la cale de boierimea filohabsburgică.
Fig.1.3-1.4 Barbu Știrbei (stânga), 1849-1853, 1854-1856, are meritul de a fi realizat Grădina Cotroceni iar Alexandru Ioan Cuza (dreapta) 1859-1866, a mutat reședința sa de vară la Mănăstirea Cotroceni; sursa: basilica.ro
În mai 1738 un cutremur violent dărâmă chiliile de pe latura sudică, avariind clopotnița și majoritatea caselor mănăstirești. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, Alexandru-Vodă Ipsilanti a avut o adevărată pasiune pentru Cotroceni, ocupându-se de reparații la casele domnesti și la cele ale mănăstirii, făcând importante donații așezământului religios. În 1780 poruncea construirea unui "chioșc' după moda vremii, numit ulterior "chioșcul lui Ipsilanti'. Dărâmat în 1893, coloanele sale zvelte de piatră au fost integrate la porticurile din aripa nordică a reședinței regale. În mai 1783, Nicolae-Vodă Caragea (1782-1783) își stabilea reședința temporară la Cotroceni, deoarece "Curtea nouă' arsese, și intră în violente conflicte cu egumenul mănăstirii care se instalase într-o aripă a caselor domnești. Era o reflectare a unei perioade puțin faste pentru o mănăstire aflată în conflicte juridice cu diferiții proprietari de bunuri imobiliare și moșii, dependentă într-o măsură sporită de mănăstirile de la Muntele Athos.
În octombrie 1787 un nou incendiu a provocat distrugeri importante tuturor construcțiilor de la Cotroceni; prin grija Divanului țării refacerea nu durează mulți ani, în 1793 Alexandru-Vodă Moruzzi (1792-1796; 1799-1801) primind la Cotroceni pe ambasadorul rus AI. Kutuzov, aflat în drum spre Constantinopol. Tot aici au loc în acelasi an fastuoase serbări prilejuite de căsătoria Ecaterinei, sora domnitorului. Familia acestuia s-a refugiat din nou la Cotroceni în 1796, iar un hrisov domnesc vorbește de un izvor cu apă foarte bună descoperit de fiii lui Moruzi și numit apoi "Cișmeaua Beizadelelor'.
În anul 1802, un cutremur puternic va avaria grav corpul de chilii și biserica. Cheltuielile de reparații vor îngreuna mult starea mănăstirii, împrumuturile nemaiputând fi date inapoi. În anul 1816, Adunarea Obștească hotărăște: fie Biserica Protaton va plăti datoriile Mănăstirii Cotroceni, făcute din proasta chivernisire a egumenilor greci, fie mănăstirea va vinde prăvăliile avute în București, spre a achita datoriile. Ba încă și mai mult, mănăstirii i se da un egumen român, întrerupându-se tradiția de a pune egumeni greci.
La 1813 mănăstirea Cotroceni se numără încă printre cele mai bogate și solide așezăminte ale Țării Românești, în timpul lui loan-Vodă Caragea (1812-1818) reînnoindu-i-se vechile acte de proprietăți și privilegii. Domnitorul mutase la 1812 reședința domnească la Cotroceni, ca urmare a proportiilor dezastruoase ale epidemiei de ciuma din București, hotărând în 1816 ca o parte a camerelor mănăstirii să fie permanent rezervate pentru perioadele în care vor mai avea loc epidemii.
Viața mănăstirii aproape s-a încheiat în timpul secularizării averilor mănăstirești, în anul 1863, când la Mănăstirea Cotroceni au mai rămas probabil numai zece călugări. Mănăstirea a fost transformată într-o biserică de curte și aici s-a stabilit o reședință de vară domnească. Anul 1821, cu ocazia Revoluției, Tudor Vladimirescu decide să-și instaleze tabăra în Cotroceni, astfel Cotrocenii devin centrul Revoluției. Revoluția din anul 1821 a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României.
Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determimat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
În afara taberei fortificate de la Țânțăreni și a mănăstirilor oltenești fortificate, un rol important pentru armata revoluționară l-a jucat tabăra fortificată de la Cotroceni . La Cotroceni s-au concentrat majoritatea trupelor revoluționare, aici fiind construită o tabără militară fortificată, prevăzută cu șanțuri de apărare și redute pentru tunuri.
În București s-a amenajat un sistem defensiv bazat pe mănăstirile Mihai Vodă, Radu Vodă, Antim și Mănăstirea Mitropoliei, situate în general pe înălțimi ușor de apărat. Pandurii lui Tudor Vladimirescu au ajuns la Cotroceni în data 17/29 martie 1821.
Revoluția din anul 1821, a fost primul eveniment istoric mai important în care a fost implicat Palatul Cotroceni, fiind atunci practic un punct fortificat, alături de altele din București, dar cu siguranță fiind cel mai bine apărată pe considerentul că era sediul central al Revoluției și dacă această redută ar fi căzut, erau șanse mari ca Revoluția să fie înfrântă.
Fig. 1.5 Bucureștiul în timpul Revoluția din anul 1821, bariere de control și puncte fortificate
Tabăra de la Cotroceni a fost și mai mult fortificată în urma neînțelegerilor dintre Tudor Vladimirescu și eteriști. Revoluția a fost apoi înfrântă datorită intervenției otomanilor și uciderii lui Tudor Vladimirescu de către eteriști.
Anii 1848- 1849, Revoluția Română din această perioadă își va găsi deznodământul chiar aici la Cotroceni, când cu ocazia citirii proclamației Înaltei Porții care condamnă Revoluția, în consecință va urma arestarea arestarea și încarcerarea la Cotroceni a numeroși revoluționari;
În anul 1852, Barbu Știrbei, reface și modernizează ansamblul Cotroceni, în același timp realizează și una dintre marile grădini ale Capitalei din acea perioadă, Grădina Cotroceni .
Barbu Știrbei era descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu . Era fratele lui Gheorghe Bibescu și a fost adoptat de către bogatul său bunic, Barbu Stirbey, căruia i-a preluat numele. A studiat la Paris, apoi sub do,mnia lui Alexandru Ghica, a ocupat diferite funcții în cadrul administrației. Se pare că în timpul studiilor de la Paris a fost inițiat într-o lojă masonică. La conducerea țării a fost în primul rând un adept al economiilor financiare, reușind să reducă datoria țării. A fost cel care a înființat Teatrul București și a redeschis școlile închise în perioada Revoluției din 1848.
Pentru a proteja mănăstirea de abuzuri financiare, domnii au început a-și așeza reședința în incintă. În anul 1863, Alexandru Ioan Cuza și-a stabilit aici reședința, în jurul mănăstirii luând ființă o tabără de instrucție care a devenit un loc important pentru istoria militară a vremii. Acum începe și intrarea în ea a duhului lumesc, neconform celui monahal si isihast.
Cuza (1859-1866) a rămas în istorie prin numeroasele reforme; după realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării. De-asemenea, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
Perioada 1859- 1866, perioada domniei lui Alexandru Ioan-Cuza, va transforma Palatul Cotroceni într-o adevărată reședință oficială europeană. Reparațiile și dotarea vechilor case domnești cantacuzine au fost executate sub supravegherea Ministerului de Externe, caruia i s-a deschis la 26 martie 1862 o linie de credit de 4000 galbeni, completată cu un credit suplimentar de 600 galbeni.
Reședința domnească de la Cotroceni a devenit cadrul discuțiilor și deciziilor care au marcat această domnie înnoitoare și reformatoare. Secularizarea averilor mănăstirești – care a afectat bineînteles și averea mănăstirii Cotroceni- lovitura de stat din mai 1864, reforma agrară din același an au fost gandite și discutate de domnitor și în încăperile de la Cotroceni.
În februarie 1866, la Cotroceni este ultimul popas al domnului în drumul sau spre exil, martor al declarației sale de credință: "Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!", declarație făcută în prezenta Locotenenței Domnești și a Guvernului țării.
Regele Carol I, (1866-1914) decide să construiască un palat nou care să fie utilizat de către moștenitorii Coroanei, astfel în anul 1883, este accesat un credit de 1 700 000 lei pentru dărâmarea vechilor case domnești, și construirea noului palat. La începutul domniei, la 10/22 iunie 1866, Carol I primește de la Corpurile Legiuitoare ca reședință de vară vechile case domnești de la Cotroceni. Iată ce amintesc Memoriile Regelui Carol I scrise de un martor ocular :"Deoarece căldurile din oraș fac palatul princiar imposibil de locuit, prințul Carol se stramută la Cotrocenii din apropiere. Cu toate reparațiunile și amenajările făcute în timpul prinților Știrbei și Cuza, totuși curtea nu corespundea pretentiunilor prințului; acum însa prințul are datorii mai urgente decat a-și aranja casa mai potrivit și mai demn". Unele mici reparații s-au efectuat între 1866-1870.
O descriere a zonei Cotroceni o face pictorul francez Eduard Marbeu in ziarul "Correspondent" din Paris: "Înspre colina pe care o încununa frumoasele clădiri ale Azilului Elena Doamna nu se văd decât pajiști si grădini. În mijlocul acestor umbrare, printul Carol I are reședința de vara".
Lucrările au început imediat și au avut un ritm susținut pentru edificarea cât mai rapidă a construcției.
Domnia lui Carol I se caracterizează ca fiind cea mai lungă din istoria țărilor române, de 48 ani și s-a materializat prin obținerea independenței țării, redresarea economiei, apariția instituțiilor de stat specifice modernității, construcția Castelului Peleș și a podului de la Cernavodă.
Palatul princiar va fi edificat sub îndrumarea arhitectului franceaz Paul Gottereau în perioada 1893- 1895. Dacă de-a lungul timpului, Palatul Cotroceni a avut rolul de a fi reședință domnească, din anul 1895, noul palat, ridicat de către Statul român, va fi destinat Prințului moștenitor și mai apoi Rege al României, Ferdinand de Hohenzoller- Sigmaringen. Principele Ferdinand și Regina Maria s-au mutat în noul palat în anul 1896.
Fig.1.6 Regele Carol I încadrat de Principele Ferdinand (stânga) și Carol al II-lea, sursa: arhivele naționale
La 3/15 noiembrie 1869 Carol I s-a căsătorit cu Elisabeta Paulina Otilia-Luiza de Wied. Cei doi suverani au locuit la Cotroceni până la terminarea reconstruirii palatului regal din oraș. Singurul copil rezultat din această casatorie, Maria, născută la 27 august/8 septembrie 1870, moare la aproape 4 ani, fiind îngropată in gradina palatului, unde, în anii 1894-1895, i s-a ridicat un mausoleum.
La Cotroceni, Regina Elisabeta, în timpul razboiului de independență (1877-1878), a organizat un spital. Lucretia Carandino Platamona, în cartea sa Carmen Sylva, prima regina a României scria: "Îmbrăcată în costum alb de soră, cu banda Crucii Roșii, lucra zi și noapte la Spitalul de la Cotroceni, pansa și vindeca răni trupești și sufletești.'.
Cuplul moștenitor Ferdinand- Maria, s-a mutat în Palatul Cotroceni, în luna martie a anului 1896, dar palatul a început să fie amenajat în acest scop din anul 1892. Unul dintre motivele construirii Palatului Cotroceni a fost protejarea intimității familiei princiare dar și eliberarea treptată de sub tutale Regelui, pregătirea pentru a prelua Coroana României .
Carol I moare la Peleș, la 27 septembrie /10 octombrie 1914. Corpul său neînsufletit a fost depus între 30 septembrie și 1 octombrie (13 si 14 octombrie) 1914 în marele salon de la Palatul Cotroceni. Regina Elisabeta va muri la scurt timp, în martie 1916, înainte ca România să intre în război. Ceremonia înmormantarii a fost asemănătoare cu aceea a lui Carol I. Amândoi sunt înmormântați la Curtea de Argeș, unde este reînhumată si fetița lor, principesa Maria.
Regele Ferdinand I (1914-1927), a devenit începând cu anul 1889, Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare Wilhelm la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară. Ferdinand a devenit Rege al României la 10 octombrie 1914 și s-a remarcat prin loialitatea sa față de România, prin faptul că a luptat împotriva Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial, fapt care i-a adus excluderea din Casa Regală de Hohenzollern.
Anul 1916, la Palatul Cotroceni au loc discuții pentru ieșirea României din starea de neutralitate din timpul Primului Război Mondial și intrarea în război de partea Antantei (Franța, Rusia, Marea Britanie).
La 14/27 august 1916, în marele salon de receptie, s-a desfășurat Consiliul de Coroană, luându-se decizia ieșirii României din neutralitate și intrării în război alături de Puterile Aliate, pentru înfaptuirea unitătii naționale.
În seara de 20 oct./2 noiembrie 1916 moare Mircea, fiul cel mai mic al Mariei și al lui Ferdinand (n 1913). Regina Romaniei își amintește cu durere de acele momente: "Am îngropat pe Mircea în vechea biserica de la Cotroceni. Biserica era plină de crizanteme albe și de lumânări aprinse. Se adunase multă lume în jurul meu. Sicriul mic pe care îl invelisem cu o bucată de brocart vechi, roșu cu aur, a fost coborât sub lespezile bisericii" (în mai 1941, arhiducesa Ileana obținea aprobarea deshumării lui Mircea și depunerii lui în capela castelului de la Bran). În acea tristă toamna a anului 1916, Guvernul și suveranii României au parasit Bucureștii și și-au stabilit "Cartierul general" la Iași.
Anul 1918, la Cotroceni s-a semnat cu Puterile Centrale, Pacea de la București. Tratatul preliminar fiind semnat la Buftea, dar nu a fost ratificat de parlamentul României și promulgat de Rege. Condițiile Tratatului precizau că România să cedeze Cadrilaterul, dar și o parte din Dobrogea de Nord, Bulgariei, iar restul deși teritorial rămânea României urma să fie controlat tot de Germania și Bulgaria; România urma să cedeze Autsro-ungarieie controlul asupra trecătorilor Carpaților și să concesioneze pe 90 ani Germaniei, exploatările petroliere.
După anul 1918, imediat după Mare Unire, palatul a cunoscut o serie de modificări și adăugiri de alte săli și clădiri cu diferite dependințe sub îndrumarea arhitectului Grigore Cerchez. În aceeași perioada Regina Maria, a imprimat palatului o amprentă inconfundabilă, cu clare înclinații artistice. Este o perioadă de importante transformări care va fi prezentată într-un capitol separat din prezenta lucrare. Regina Maria (domnia 1914-1927), a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
Personalitatea Reginei Maria a dus la aprecierea deosebită a poporului român, în timpul Primului Război Mondial fiind prezentă printre ororile războiului. După instaurarea regimului comunist a fost supusă unui proces continuu de denigrare.
La 15 octombrie 1922 s-a încoronat la Alba-Iulia ca primul Rege al României Mari. După Primul Război Mondial, România a început reforma agrară și a introdus votul universal. În anul 1925, are loc criza dinastică, prin care Carol al II-lea moștenitotul tronului renunță la drepturile sale de succesiune la Coroana României și este exclus din Casa Regală a României, și este numit principele Mihai ca moștenitor, fiul acestuia. Este o perioadă tulbure din toate punctele de vedere care se va reflecta și în viața de la Palatul Cotroceni. Casa Regală era zguduită de un scandal fără predent.
Fig.1.7-1.8 Carol I (stânga) a fost cel care a dorit construirea unui nou palat pentru prințul moștenitor al Tronului României, Ferdinand (dreapta), sursa: wikipedia
Influența și contribuția Reginei Maria sunt mai mult decât deosebite în cadrul istoriei României Viața ei este legată nemijlocit de Palatul Cotroceni, acolo unde s-a mutat în anul 1896. Maria se va dedica amenajării interioarelor noii locuințe potrivit gusturilor și dorințelor sale, precum și practicării sportului său preferat, călăria, practicată pe câmpul de instrucție de la Cotroceni, aflat în apropierea noului palat .
Fig.1.9 Regina Maria (domnie 1914-1927), sursa: magazinistoric.ro
Anul 1930, Cotrocenii revin în centrul atenției politice prin întoarcerea lui Carol Caraiman. Acesta a revenit în România, detronându-și propriul fiu.
Regina Maria moare la 18 iulie 1938 la Pelișor, Sinaia. Cu toate restrictiile pe care i le-a impus mamei sale în cei opt ani, Carol al II-lea i-a organizat funeralii fastuoase. Joi, 21 iulie, la ora 11,30, cortegiul funerar sosește la Palatul Cotroceni, fiind anunțat prin 75 de salve de tun. Regina Maria a fost depusă în aceeași sala ca și Regele Ferdinand, între 21 si 23 iulie 1938.
Anul 1939, au loc numeroase Consilii de Coroană și ședințe guvernamentale, prezidate de Regele Carol al II-lea care au avut ca subiect printre altele: apărarea integrității Statului național, relațiile cu vecinii și atitudinea față de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.
Regii Carol al II-lea (1930-1940) si Mihai I (1940-1947) au folosit temporar ca reședință Palatul Cotroceni. După anul 1940, sub îndrumarea arhitecților Mario Stoppa, Nicolae Lupu, Ștefan Balș, Petre Antonescu și Horia Teodoru, au fost făcute unele renovări.
Evenimentele survenite prin actul din 30 decembrie 1947 s-au repercutat grav și asupra fostei reședinte regale. Martorii oculari relatau că jaful dezlănțuit după plecarea din țară a Regelui Mihai a atins forme incredibile. Cărțile din biblioteca palatului, frumos legate în piele, mătase sau aur, au fost în parte arse în curte. Piese de mobilier au fost încărcate în camioane și expediate spre câmpul Dudești, pentru a fi distruse. Nu se știe dacă toate au ajuns acolo sau au căpătat și alte direcții.
În perioada 1949- 1976, Palatul Cotroceni a fost numit Palatul Pionierilor. În perioada comunistă acesta a suferit mai multe modificări prin care s-au eliminat anumite mărturii ale perioadei regale.
Anul 1977, cutremurul de 7,2 grade pe scara Richter, produ la ora 21,22 a afectat destul de grav Palatul Cotroceni. Cutremurul a afectat numeroase clădiri istorice și a afectat nu numai Palatul Cotroceni dar și anexele și dependințele acestuia. Cu toate acestea este de remarcat că față de alte clădiri mai noi, Palatul Cotroceni a rămas în picioare, e drept cu numeroase pagube care au necesitat o lungă perioadă de renovare.
Fig 1.10 Palatul Cotroceni în perioada comunistă, după renovarea în urma cutremurului din anul 1977, sursa:digi24.ro
De asemenea, la cca. 0,50 m sub nivelul solului, la temelia bisericii Cotroceni, s-au descoperit, în vara anului 1977, fragmente de vase din ceramică aparținând culturii Glina III, prima sinteză culturală a Epocii Bronzului (1800 -1600 î.Hr.).
Fig.1.11 Afiș ce prezintă o expoziție foto cu tema Palatul Cotroceni-Palatul Pionierilor, sursa:www.cultura.ro
După cutremurul din anul 1977, în mare măsură, palatul va fi refăcut și se va construi o nouă aripă, destinată Președenției României. Lucrările de restaurare după cutremurul din anul 1977 s-au prelungit de-a lungul a 10 ani și au fost coordonate de către arhitect Nicolae Vlădescu, perioada lungă s-a datorat mai ales numeroaselor pagube produse de cutremur.
În anul 1984, are o loc demolarea abuzivă a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ridicată în anul 1679 de către Șerban Cantacuzino, parte componentă a ansamblului Cotroceni.
Fig.1.12-1.13 Vechea și noua Biserică Cotroceni, sursa:crestinortodox.ro
Se poate afirma că, ansamblul Cotroceni este clădirea din România care a cunoscut cea mai îndelungată utilizare din secolul XVII și până în prezent.
Anul 1989: are loc Revoluția din decembrie în urma căreia Nicolae Ceaușescu și regimul comunist este înlăturat;
După anul 1989, corpul istoric al ansamblului va deveni muzeu , pentru a fi inaugurat în mod oficial în data de 27.12.1991, sub numele de Muzeul Național Cotroceni, cu un caracter istoric, memorialistic.
Anul 1991, este înființat Muzeul Național Cotroceni în corpul istoric al Palatului Cotroceni;
Din anul 2001, Muzeul Național Cotroceni se află în subordinea Administrației Președenției României , și se va constitui într-unul dintre principalele obiective turistice de pe harta turistică a Municipiului București.
Fundația Cantacuzino și-a manifestat intenția de refacere a bisericii mănăstirii în timpul președintelui Emil Constantinescu. Familia Cantacuzino dorește refacerea integrală a Bisericii Cotroceni. Este și dorinta Patriarhiei ca biserica să aibă Altar și să fie sfințită. Președintele Băsescu a răspuns intenției familiei Cantacuzino, susținând refacerea integrală a bisericii și sfințirea ei.
Lucrările au fost începute în timpul președintelui Iliescu și au fost încheiate în anul 2004, o dată cu aducerea rămășițelor familiei fondatoare și instalarea lor în pronaos. Arhitectul Nicolae Vlădescu e cel care a facut planurile pentru refacerea parțială, sub formă de memorial, a Bisericii Cotroceni.
Anul 2004: este refăcută Biserica Mănăstirii Cotroceni, o reparație morală asupra vicisitudinilor istoriei asupra Ansamblului Cotroceni. La deschiderea bisericii , în anul 2009, a fost prezentă foarte multă lume, sosită pentru a vedea această reparație istorică a unei distrugeri importante în domeniul artei religioase.
Biserica fostei mănăstiri Cotroceni, demolată de Nicolae Ceaușescu, în anul 1984, și refăcută la inițiativa urmașilor cantacuzini în anul 2004, a fost resfințită de Patriarhul Daniel în ziua de 11 octombrie. Ctitoria lui Șerban Cantacuzino din anul 1679 a fost ridicată pe același loc și a primit acum și altar, câteva din frescele originale și obiectele necesare cultului, plus un preot slujitor, în persoana arhimandritului Irineu Dogaru.
În anul 1984 au fost salvate câteva fresce, coloane de piatră, pisania, plăcile mormintelor ctitorilor, inclusiv osemintele acestora, și duse la Biserica din Fundenii Doamnei, tot o biserică ridicată de familia Cantacuzino.
1.3 EVOLUȚIA TERITORIALĂ A PALATULUI COTROCENI DE-A LUNGUL TIMPULUI
Palatul Cotroceni a evoluat de-a lungul timpului, atât din punct de vedere teritorial dar și arhitectonic, în funcție de ocupant dar și de nevoile de moment, funcționalitate, vicisitudini ale istoriei, etc.
Dacă Șerban Cantacucino a fost primul care a realizat Ansamblul de la Cotroceni, apoi Barbu Știrbei este cel reface și modernizează palatul și alătură palatului, Grădina Cotroceni. La inițiativa Regelui Carol I este construit un nou palat, Palatul Cotroceni devine palat princiar cu funcționalități specifice. Regina maria a fost aceea care a decorat într-un mod deosebit noul palat Cotroceni.
Palatul Cotroceni va fi naționalizat în anul 1949, iar arhitecții care se vor ocupa de el în toată această perioadă istorică vor avea inspirația de a recreea interioarele și arhitectura istorică.
O aripă nouă a palatului va fi construită odată cu renovarea după cutremurul din anul 1977, aripă care va găzdui Președenția României, mai exact între anii 1980-1986.
Căderea regimului comunist a corespuns aproximativ cu terminarea lucrărilor la palatul Cotroceni, iar un urma unor decizii politice, s-a decis ca Guvernul să fie separat de Președenția României și fizic, astfel a fost ales Palatul Cotroceni ca sediu al Administrației Prezidențiale, fapt care a devenit certitudine din toamna lui 1990.
Domeniul Cotroceni are mai multe porți de acees iar Președintele foloșește exclusiv poarta principală. Ceremoniile oficiale au loc pe Platoul Marinescu.
Fig.1.14 Palatul Cotroceni, vedere aeriană, sursa:digi24.ro
Fig.1.15-1.16 Palatul Cotroceni în perioada contemporană, sursa: www.dreamdestinations.ro
Capitolul II
EVENIMENTE ISTORICE CARE AU IMPLICAT PALATUL COTROCENI
2.1 PREZENTAREA PRINCIPALELOR EVENIMENTE ISTORICE CARE AU IMPLICAT PALATUL COTROCENI
De-a lungul istoriei poporului român au avut loc evenimente istorice de răsunet care au fost mai mult sau mai puțin asociate cu anumite personalități sau clădiri istorice. Palatul Cotroceni nu face excepție deși nu întotdeauna implicarea și rolul acestuia a fost direct sau hotărâtor, în acest capitol secund mi-am propus să fac o scurtă prezentare a principalelor evenimente care au implicat într-un mod sau altul Palatul Cotroceni
REVOLUȚIA DIN ANUL 1821
Tudor Vladimirescu a fost cel care a condus această revoluție, extrem de importantă pentru poporul român, care chiar dacă a fost înfrântă pănă la urmă, a marcat începutul procesului de renaștere națională, a atras atenția puterilor europene despre situația Țărilor Române și a forțat cumva Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
Cauzele care au dus la declașarea acestei Revoluții au fost de natură națională, economică și socială. A fost vorba practic, de acumularea nemulțumirilor, de-a lungul sec.XVIII și începutul sec.XIX, față de domniile fanariote (fiscalitate excesivă, generalizarea corupției) .
În acest context, Tudor Vladimirescu (născut în satul Vladimir din Gorj, se pare în anul 1780, într-o familie de țărăni liberi cu o bună situație materială), a pus bazele noilor unități de panduri, el având deja o experiență militară acumulată în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, fiind decorat și având gradul de locotenent.
Țelurile Revoluției din anul 1821, au fost consemnate în Proclamația de la Padeș și în Cererile norodului românesc. Un capitol important, pe lângă îndepărtarea domniilor străine și anumite măsuri economice era și organizarea unei armate naționale. În paralel s-a dus o politică externă moderată, pentru a nu declanșa o intervenție în forță a otomanilor. Armata pandurilor a ajuns să numere peste 20 000 luptători, recrutați mai ales din țărănimea liberă dar și din rândul clăcașilor, în principal din Oltenia de Nord. Armata era organizată în infanterie, artilerie, cavalerie (în tabăra de la Cotroceni erau fierari care au fost instruiți să fabrice tunuri din clopotele bisericilor), numprul tunurilor era de numai șapte de aceea s-a încercat cumpărarea altora de la Silistra. În tot acest timp, subunitățile de geniu erau cantonate la Cotroceni sub comanda lui Gheorghe Lazăr care se ocupa de modul cel mai bun de fortificare a taberei de la Cotroceni .
Deși inițial situația armamentului nu era foarte bună, țăranii fiind chemați la luptă cu furci și lănci de fier, treptat situația se va ameliora prin preluarea armelor din tabăra antirevoluționară de la Coțofeni sau din cele predate de trupele stâpânirii care au trecut de partea revoluționarilor.
În afara taberei fortificate de la Țânțăreni și a mănăstirilor oltenești fortificate, un rol important pentru armata revoluționară l-a jucat tabăra fortificată de la Cotroceni. La Cotroceni s-au concentrat majoritatea trupelor revoluționare, aici fiind construită o tabără militară fortificată, prevăzută cu șanțuri de apărare și redute pentru tunuri. În București s-a amenajat un efens efensive bazat pe mănăstirile Mihai Vodă, Radu Vodă și cea de la Antim, la care s-a adăugat Mănăstirea Mitropoliei, situate în general pe înălțimi mai ușor de apărat.
Înainte de declașarea efectivă a înaintării către București, Tudor Vladimirescu a inițiat o campanie de politică externă către toate puterile din zonă pentru a evita pe cât posibil o intervenție externă .
Tudor Vladimirescu a reușit să înlăture primele opoziții armate sosite în întâmpinarea sa și era foarte atent al reacțiile din afara țării, mai ales că Eteria au traversat granițele Moldovei cu sprijinul tacit al Rusiei. Tudor Vladimireascu a avut la început o atitudine prudentă în privința Eteriei, dorind libertate de acțiune și evitând o colaborare dezavantajoasă cu acestia; totuși înaintarea lor spre București, îi ridica numeroase semne de întrebare .
Marșul spre București s-a făcut cu asigurarea flancurilor, armata lui Tudor Vladimirescu era compusă din 2 000 călăreți și 6 000 pedeștri. Înainte de intrarea în București, a lansat către Divanul țării o proclamație la care Divanul răspunde afirmativ, fiind dispuși să poarte discuții.
Pe 18/30 martie 1821, Tudor Vladimirescu ajunge la Cotroceni, situat atunci în afara Bucureștiului pentru ca în data de 21 martie/2 aprilie, pandurii să intre în București, pe Podul Calicilor (Calea Rahovei), fiind primit cu multă bucurie de către popor. Domnul Tudor cum era el numit de către popor și-a asigurat toate punctele strategice din oraș, a colaborat cu Divanul și a evitat pe cât posibil o confruntare cu Eteria. Eteria nu a mai trecut Dunărea și deja se comporta ca o armată de ocupație, jefuind și abuzând totul în calea lor, asta în condițiile în care Rusia nu a recunoscut Revoluția iar Eteria continua să provoace grănicerii otomani, riscând astfel o incursiune armată otomană. În acest condiții Tudor Vladimirescu a trecut la negocieri cu toate părțile implicate.
La întâlnirea cu conducătorul Eteriei, la marginea Bucureștiului, Tudor Vladimirescu a condamnat intrarea Eteriei în București și a refuzat să treacă armata sa de panduri sub controlul acestora. Eteria va ocupa județele din Oltenia de Nord iar Tudot Vladimirescu va fortifica și mai mult tabăra de la Cotroceni.
Fig.2.1-2.2 Doi dintre principalii actori ai Revoluției din anul 1821, Tudor Vladimirescu (stânga) și liderul Eteriei, Alexandru Ipsilanti (dreapta), sursa: www.magazinstoric.ro
Cum tratativele cu turcii au eșuat, acestia cerând în primul rând dezarmarea pandurilor și colaborarea pentru înfrângerea Eteriei, otomanii au trecut la ofensivă iar Tudor Vladimirescu a luat decizia de a se retrage în Oltenia de Nord, o zonă care ar putea fi mai ușor de apărat. Din păcate, pe drum, indisciplina din rândul pandurilor a dus la luarea unor decizii privind executarea unui căpitan pentru nesupunere. Acest lucru i-a determinat, ca răzbunare pe unii dintre cei care au început să nu mai adere la mișcare să trimită Eteriei corespondența lui Tudor cu otomanii. Eteria a con siderat acest lucru o trădare și Tudor a fost ridicat de către acestia din mijlocul taberei sale, fărăca cineva să intervină. În noaptea de 27-28 mai/9-10 iunie, după ce a fost torturat, a fost ucis cu săbiile și trupul său aruncat într-o fântănă. Lipsite de conducerea lui Tudor, o parte din panduri au continuat totuși să lupte alături de eteriști împotriva otomanilor. Eteria și o parte a pandurilor au adoptat apoi strategia inițială a lui Tudor Vladimireascu de a se retrage în Oltenia de Nord dar au fost înfrânți la Drăgășani de garnizoana otomană mai numeroasă și mai bine echipată. Ciocnirile au mai continuat, sporadic, până în luna august. Fratele lui Tudor Vladimirescu a fost și el arestat și dus la sud de Dunăre. Astfel a luat sfârșit Revoluția din anul 1821, încheiată prin trădare și prin moartea lui Tudor Vladimirescu. Revoluție în care Palatul Cotroceni a reprezentat un punct fortificat, o speranță de rezistență a populației românești sub conducerea lui Tudor Vladimirescu. Revoluția a avut ecouri largi și durabile în timp, declanșând sentimentul de luptă pentru identitatea națională.
REVOLUȚIA ROMÂNĂ DIN ANUL 1848
A făcut parte din cadrul mișcărilor revoluționare europene din același an, un factor important a fost determinat de Revoluția Franceză cu ecouri în întreaga Europă.
În cazul Țărilor Române, Revoluția din anul 1848, s-a declașat în condițiile existenței unor teritorii sub stăpânire străină sau sub protectorate .
Față de Moldova, în Țara Românească, mișcările revoluționare au avut o intensitate mai mare, astfel, în data de 7 iunie 1848, la Craiova, Bălcescu și Magheru alcătuiesc în ilegalitate un guvern. În data de 9 iunie este citită Proclamația de la Islaz. În data de 11 iunie, constient că nu mai deține controlul armatei Gheorghe Bibescu semnează Proclamația și abdică sub amenințările rușilor că vor invada țara. Înainte de a ajunge la București, Craiova va deveni primul sediul al Revoluției.
După o primă încercare eșuată de a stinge Revoluția, la Craiova, guvernul provizoriu cu sprijinul dorobanților, pleacă spre București.
Revoluția s-a desfășurat în perioada unui conflict mocnit între Rusia și Imperiul Otoman, Rusia dorea controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele și a găsit o bună oportunitate de a declașa conflictul în Revoluția Română.
După ce în 19 iunie, este anihilată o nouă mișcare contrarevoluționară, în data de 19 iulie, ca urmare a înțelegeii între ruși și turci, primii vor invada Moldova iar turcii vor intra în Țara Românească. Sultanul Soliman, sosit la București, este bine primit și după înlocuirea guvernului cu o locotenență domnească la solicitarea acestuia, recunoaște pe această ca guvern legitim în ciuda protestelor Rusiei.
13 septembrie 1848, în urma unui incident, între un ofițer român, un maior turc și comandantul turcilor, are loc Bătălia din Dealul Spirii. După altă confruntare la Craiova, soldată cu o nouă înfrângere a revoluționarilor, Revoluția Română din Țara Românească a fost înăbușită.
CONSILIUL DE COROANĂ PREMERGĂTOR INTRĂRII ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
La acest Consiliu au participat: membri ai Consiliului de Ministri – I.I.C. Bratianu, Emil Constantinescu, Emil Porumbaru, Vasile Mortun, Al. Constantinescu, AI. Radovici, Dr. C. Anghelescu, Victor Antonescu, I.G. Duca; reprezentanții Parlamentului – M. Ferechide și C. F. Robescu, care îl inlocuia pe B. Missir, președintele Senatului; foștii președinti ai Consiliului de Ministri – Teodor Rosetti, P.P. Carp, Titu Maiorescu; șefii de partide – Take Ionescu, N. Filipescu, Al. Marghiloman; foștii președinți ai Corpurilor Legiuitoare – C. Olanescu și C. Cantacuzino-Pașcanu. Regele a participat împreuna cu moștenitorul tronului, Carol II.
Ferdinand era emoționat. I.G. Duca relata: "Pe figura sa se vedeau întipărite urmele luptei sufletești prin care trecuse, ale nopților chinuitoare de nesomn în care se zbătuse între înclinațiunile sale firești de Principe german și îndatoririle sale poruncitoare de Rege Român, clipe în care conștiința sa de rege și de om l-au obligat să judece toată epocala raspundere ce apasă pe umerii lui'. În aceea zi au luat cuvântul: I.I.C. Bratianu, T. lonescu, AI. Marghiloman, N. Filipescu, P.P. Carp, T. Maiorescu, E. Constantinescu, M. Ferechide, C. Robescu. I.C. Bratianu, vorbind concis și convingător, amintea că, într-o vâltoare ca aceea a actualului război, în care harta lumii se preface, o țară ca a noastră nu putea să rămână neutră până la capăt. Se impune să ieșim din neutralitate, având drept ideal unitatea națională, căci cine știe dacă în decursul veacurilor vom gasi prilej atât de prielnic ca cel de azi". Despre acelasi moment, I.G. Duca scrie în Amintirile sale: "Când am ieșit era trecut de ora unu și parcă eram în alt Palat. Când venisem, acesta era liniștit, aproape deșert, avea înfatisarea lui obișnuită, dar acuma era deja Palatul înfrigurării războinice, coridoarele erau pline de aghiotanți, de demnitarii Curții, de ofițeri, de șefii de cabinet, până și de lachei. Pe toate fețele se citea agitația, bucuria și grija, de pretutindeni, întrebări, felicitari, urări".
În aceeași zi de 14/27 august 1916, Regina Maria scria la Cotroceni: "M-am trezit azi-dimineață știind ce are sa fie. Știam de săptămâni. Am purtat în mine îngrozitorul secret, fără să vorbesc de el, căci trebuia ca alții să nu stie. Am râs și am facut planuri și m-am purtat de parcă toate ar fi fost ca de obicei, și totuși știam. Țărișoara noastră a ajuns să fie aliata scumpei și batranei Anglii, a Franței, a Rusiei, a Italiei, a Serbiei, a Japoniei și a micii și eroicei Belgii". Maria povestește în Jurnalul său despre necesitatea plecării de la Cotroceni, care era prea expus atacurilor aeriene.
PACEA DE LA BUCUREȘTI
A fost semnat de România cu Puterile Centrale în data de 7 mai 1918, după ce inițial la Buftea a fost emnat un tratat preliminar.
Pacea de la București a fost semnată în cadrul unor condiții foarte grele din punct de vedere militar, politic și economic pentru România. Noul guvern bolșevic a retras Rusia din Primul Război Mondial, resursele armatei erau epuizate, se declanșaseră epidemii de tifos; toate acestea au forțat cumva guvernul să semneze această pace. Printre prevederile acestui tratat se preciza că România este forțată să retrocedeze Bulgariei o mare parte din Dobrogea iar restul să se află tot sub control
străin, cedarea în favoarea Austro-Ungariei a controlului trecătorilor carpatice și concesionarea către Germania a resurselor de petrol. În schimb, Puterile Centrale nu s-ar fi opus unei uniri cu Basarabia. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlament sau promulgat de Rege, a fost în vigoare doar șase luni, apoi, odată cu slăbirea Puterilor Centrale, a fost anulat de guvernul Marghiloman, și România a trecut la ofensiva care a dus la Unirea din 1 decembrie 1918.
2.2 LOCUL ȘI INFLUENȚA PALATULUI COTROCENI ÎN ISTORIA ORAȘULUI BUCUREȘTI
Una dintre cele mai selecte zone ale Capitalei, Cartierul Cotroceni este totodată și una dintre cele mai vechi așezări ale urbei noastre. Primele atestări ale satului Cotroceni datează de pe timpul domniei lui Mihai Viteazul.
Acum 400 de ani, Bucureștiul se întindea de-a lungul malului estic al Dâmboviței, iar pe partea de vest a râului se găseau mahalalele. În acele vremuri, domnitorul acestori pământuri era Logofătul Șerban Cantacuzino, care în anul 1671, intră în posesia mai multor terenuri, inclusiv satul și pădurea Cotrocenilor, de la vest de Dâmbovița .Acest fapt i-a atras însă antipatia boierilor acelor vremuri și va fi nevoit să fugă, pentru a-și salva viața, Șerban Cantacuzino fuge din București la 7 octombrie 1678 dorind să ajungă în Turcia, unde beneficia de sprijinul pașei. Fiind urmărit de oamenii lui Duca, se adăpostește timp de trei zile în Pădurea Cotrocenilor, aflată dincolo de satul cu același nume. În acele vremuri, pădurea deasă a Cotrocenilor era un loc de refugiu pentru cei care doreau să-și piardă urma, a tâlharilor și a nelegiuitorilor. În limbajul acelor vremuri, expresia “a te cotroci” însemna a te ascunde, a-ți pierde urma. De aici și numele pădurii.
Odată încheiat conflictul, Șerban Cantacuzino se va întoarce în oraș și va ridica o mănăstire între anii 1680-1682, chiar în pădurea care i-a salvat viața. Faptul că pădurea i-a salvat viața este consemnat chiar de către Șerban Cantacuzino, în hrisovul din 1681, dat pentru mănăstire: “chiar din acest loc am fost mântuiți din mâinile sângeroșilor vrășmași”.
Acesta a fost începutul unei construcții foarte valoroase și influente pentru orașul București. Aici era centrul administrative al orașului, majoritatea celor care au condus Țara Românească după sfârșitul secolului XVII, au ales ca reședință Palatul Cotroceni, acesta a devenit astfel, centrul puterii și locul de unde se dadeau ordinele și legile statului. Acest lucru s-a păstrat și în timpul domniei lui Cuza și Carol I, pentru ca apoi funcția dominantă să scadă mult în valoare, prin mutarea factorilor centrali de decizie la Palatul Regal din București, iar în mare parte din perioada comunistă a avut
doar privilegiul de ai găzdui pe pionerii patriei.
Statele Unite ale Americii au Casa Albă. Președintele Rusiei conduce țara de la Kremlin. Palatul Elysee este sediul oficial al liderului Franței. Acestea sunt cele mai cunoscute reședințe prezidențiale din lume. Instituția simbol a României a primit o casă nouă in anul 1990. Palatul Cotroceni este locul în care lucrează președintele țării împreună cu staff-ul său.
Evenimentele din anul 1989 au dus, printre altele, la apariția unei instituții noi, Președinția României. Exista, însă, o problemă de ordin practic. Vechiul sediu al Comitetului Central al PCR era asociat cu dictatura lui Nicolae Ceaușescu, iar noua conducere, atentă la imaginea sa, nu putea să se instaleze în același loc .
După căderea regimului comunist, influența Palatului Cotroceni va crește foarte mult, mai ales odată cu mutarea în cadrul unei aripi a sa a Președenției României. Acest lucru a asociat imaginea Palatului Cotroceni cu funcția supremă în statul român.
Ion Iliescu, fost președinte al României între 1990-1996 și apoi între 2000 și 2004, povestește, la rândul său: „După alegerile din 1990 se năștea o nouă instituție, Administrația Prezidențială, unde să-și exercite mandatul său președintele. Până atunci, în cadrul reunit al CFSN și al CPUN-ului am funcționat odată cu Guvernul, deci în clădirea guvernamentală, apoi la Parlament, că CPUN-ul era un fel de pre-parlament. Ei, acum parlamentul avea structura sa, guvernul a lui. Trebuia creată Administrația Prezidențială”.
Instituția președintelui României a prins, treptat, contur. Înainte de alegerile din 20 mai 1990, Ion Iliescu si echipa sa lucrau deja la noua organigramă a Administrației de Stat. Dar problema unui sediu potrivit pentru noua putere era încă nerezolvată.
„Întâmplarea fericită era că se terminaseră lucrările în cursul anului 1989 la această zonă a Cotrocenilor. Și parcul, și clădirea respectivă. Cred că ideea inițială era să fie un fel de casă de odihnă, casă de recepție pe care șeful statului să o aibă pentru șefii de stat care vin în vizită în țara noastră. Cam asta era destinația acestor clădiri. Or neavând un spațiu pentru noua instituție, Administrația Prezidențială, am vizitat complexul Cotroceni și mi s-a părut că este un loc adecvat și întâmplarea a făcut fericită să existe această construcție terminată și încă neutilizată”, își amintește Ion Iliescu, fost președinte al României (1990-1996, 2000-2004).
Ideea de a fi ales Palatul Cotroceni ca sediu simbolic reprezentând națiunea română a fost foarte bună pentru că este o clădire în egală măsură cu valențe istorice, cu valențe arhitectonice și valențe culturale. Și vreau să vă spun că toți liderii importanți au admirat Palatul Cotroceni”, spune Emil Constantinescu, fost președinte al României (1996-2000).
Fig.2.3 Papa Ioan Paul al II-lea a fost primit la Cotroceni de președintele Emil Constantinescu, sursa:digi24.ro, captură TVR
Mutarea instituției Președenției în cadrul Palatului Cotroceni a reprezentat atât avantaje deosebite, legate de conservarea mult mai meticuloasă a elementelor sale de valoare, dar și la o anumită stare de repulsie, datorată mai ales anumitor decizii sau politici luate de către anumiți conducători de stat. Acest lucru a venit împreună cu creșterea măsurilor de securitate, accesul este foarte mult limitat, se vizitează numai un anumit sector din Palatul Cotroceni, și nu se pune problema accesului în alte zone sau sectoare ale Complexului Cotroceni.
De-a lungul timpului, locuitorii Bucureștiului, au respectat această clădire, mai mult sau mai puțin, în funcție de cine era la conducerea statului, au fost puțini și din păcate încă mai sunt puțini, cei care au apreciat Palatul Cotroceni, pentru valoarea sa istorică și arhitecturală.
Palatul Cotroceni a fost de-a lungul timpului al domnitorilor, al regilor, al pionierilor și al șefilor de stat. Și rămâne clădirea simbol a României, indiferent de numele președintelui care o ocupă temporar.
Fig.2.4 Gravură de epocă ce prezintă Mănăstirea Cotroceni în anul 1860, sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/
Capitolul III
PALATUL COTROCENI ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI CAROL I
3.1 DOMNIA REGELUI CAROL I ȘI MODUL CUM ACESTA ȘI-A PUS AMPRENTA ASUPRA IMAGINII PALATULUI COTROCENI
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n.2 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914,Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.
A domnit între aprilie 1866- 27 septembrie/10 octombrie 1914.
După anul 1862, țara s-a numit România, an în care era condusă de către Alexandru Ioan Cuza. Înlăturarea acestuia a dus la crearea unui vid de putere, acoperit de un guvern provizoriu, care a organizat un plebiscit pentru acordul populației de al pune ca Domnitor pe Carol I, rezultatul a fost covârșitor în favoarea numirii sale în această funcție. Astfel în data de 10 mai 1866, Carol I, în ciuda unor criticii și amenințări externe este numit Domn al Principatelor Române. Cu toate acestea, s-a păstrat suzeranitatea otomană ca condiție de pace negociată de Imperiul Otoman, cu Franța și Marea Britanie .
Carol I a sosit în România, pe ascuns, pentru a nu fi recunoscut, a intrat în România, în ciuda avertismentelor sosite din diferite direcții, a ajuns la Drobeta-Turnu Severin, unde a fost preluat de către Brătianu.
Deși la 10 mai 1866, Carol I a intrat în București, acesta era deja în funcție din aprilie 1866, din clipa în care a intrat în România. Este proclamat Rege în data de 14 martie 1881. Ceremonia de încoronare a avut loc în data de 10 mai 1881.
Carol I, era apreciat de cei din jurul lui ca o persoană glaciară, chiar și soția lui îl caracteriza astfel, el și-a asumat un risc deosebit, conducând o țară francofonă, iar acest lucru a fost aproape să-l coste coroana, în anul 1870, în timpul războiului franco-prusac, când s-a declarat de partea germanilor .
În timpul domniei sale, România, a obținut independența de stat, față de Imperiul Otoman, în timpul Războiului de Independență (1877-1878). În acest conflict, a fost conducătorul efectiv al
Armatei Române. Tratatul de la Berlin, din anul 1878, a consfințit independența României, față de Poartă și a adus un mare prestigiu României și Regelui Carol I.
Tot în timpul domniei lui Carol I, are loc al doilea război balcanic, în anul 1913, în urma căruia România, obține Cadrilaterul.
Având o singură fiică, Măriuca, care a murit la numai 4 ani, Regele Carol I, îl va declara ca succesor pe nepotul său de frate, Ferdinand.
Cele două răscoale ale țăranilor, din anii 1888 și 1907, au umbrit ăntr-o oarecare măsură domnia Regelui Carol I, mai ales că revoltele au fost înnăbușite în forță. De fapt, problema agrară va fi una dintre principalele probleme nerezolvate de către administrația sa.
Carol I, va muri în data de 27 septembrie/ 10 octombrie 1914, după o domnie de 48 ani, în pragul Primului Război Mondial, atunci când ar fi dorit ca România să lupte de partea Puterilor Centrale, fapt care a fost respins de către majoritatea membrilor Consiliului de Coroană.
Printre altele, Carol I, a fost cel care și-a pus, poate, cel mai mult amprenta asupra Palatului Cotroceni. Adevarata transformare a avut loc însa în 1866, când țara era condusă de Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen – un adevarat domnitor avea nevoie de o reședință pe măsura, drept pentru care casele domnesti au fost transformate în resedință de vară, din ordinul Corpurilor Legiuitoare. Tot atunci au primit numele de Palatul Cotroceni. Carol I a locuit acolo vreme de 20 de ani, după care acesta hotărăște că este momentul să construiască un palat în adevaratul sens al cuvântului, pentru a-l lăsa moștenitorilor Coroanei – Principele Ferdinand și Principesa Maria .
Astfel, în 1893, după ce demolează ansamblul mănăstiresc și casele domnești, Carol I începe să construiască ceea ce avea sa fie cunoscut drept Palatul Cotroceni de astăzi. Amenajările au durat până la începutul secolului XX. Francezul Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale, alege pentru fiecare interior câte un stil – ”Art Nouveau”, ”eclectic”, ”neobaroc”, sau ”neorenaștere”. Regina Maria intervine și ea între 1913 și 1915 și amenajează după propriul gust Salonul de aur, Salonul verde, Dormitorul argintiu, Salonul norvegian și salonul de pictură și pirogravură.
Carol I a ordonat amplificarea palatului, căruia i s-au adăugat câteva „odăi cu galerii”, amplasate într-o aripă nouă, extinderea unei aripi mai vechi „cu două etaje și ridicarea podului (…) spre a-i da o înfățișare mai demnă de un Palat Princiar al țării…”, fiind consemnate și modernizarea „băii cu duș” sau unele intervenții în decorația de interior .
Palatul va deveni, în 1889, reședința oficială a principelui moștenitor Ferdinand I și a soției sale, principesa Maria, alegerea Cotrocenilor, ca reședință pentru perechea princiară, fiind, pentru Carol I, „o modalitate convenabilă de a-i ține pe cei doi nepoți sub supraveghere, dându-le iluzia independenței”.
În mai 1893, pe Carol I să ia hotărârea de demolare a caselor domnești și refacerea pe vechile temelii a unui nou palat, o construcție modernă, confortabilă, consonantă cu arhitectura Capitalei.
Deși Principesa Maria a modificat multe din planurile inițiale ale regelui și a reușit să-și impună stiluri englezești în mai multe camere, „întregul a păstrat un netăgăduit aer oficial, rezultat al mobilării standardizate și al atribuirii de funcții imuabile fiecărei încăperi”.
Începând cu anii 1911-1913, principesa Maria decide transformarea unei părți a palatului în stil neoromânesc
Fig.3.1 Palatul Cotroceni în timpul domniei lui Carol I, anul 1900, sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/
3.2 CHELTUIELI DESTINATE CONSTRUIRII NOULUI PALAT COTROCENI ȘI COSTURILE DE ÎNTREȚINERE
Inițial Alexandru Ioan Cuza, în ceea ce privește dotarea palatului, a alocat două credite importante, unul pentru „reparații și dotări adiacente” și altul „spre facerea mobilației trebuitoare”, cele mai importante sume fiind cheltuite pentru furnizarea de obiecte de artă cu „tentă clasicistă”.
Din analiza datelor existente în arhivele istorice, a existat un credit de 1 700 000 lei, accesat de către Guvernul României, pentru dărâmarea vechilor case și construirea noului Palat Cotroceni. Oricum investițiile lui Carol I, comparativ cu reședința sa de vară de la Peleș, sau comparativ cu remodelarea Palatului Golescu, au fost substanțial mai mici.
O astfel de clădire, de o așa anvergură și importanță, necesită totuși mari investiții, atât pentru conctrucția efectivă a clădirii principale, dar și a clădirilor-anexe. Alte investiții, de asemenea importante din punct de vedere financiar, merg pentru întreținerea palatului care altfel se va degrada.
Dacă suma de 1 700 000 lei era o sumă mare și pentru acea perioadă, nici actualele consturi de întreținere nu sunt mai mici, de exemplu, numai întreținerea parcului din fața Palatului Cotroceni, costă 40 000 lei .
După alte surse, întreținerea lunară a Palatului Cotroceni s-ar ridica la aproximativ 55 000 euro . Numai pentru iluminatul întregului palat, se plătește 18 000 euro.
Utilizarea banilor la Palatul Cotroceni se face exact asa cum spune legea. Cand e vorba de banul public angajatii presedintelui masoara de trei ori si taie o singura data. ”Aceste omente oment ca orice cheltuiala realizata din banii publici sa fie analizata cu minutiozitate, de o comisie, urmand pasii specifici unei omente de achizitie”, explica Cristina Iana, consilier de stat in Departamentul Financiar si de Logistica. De exemplu, RTC Holding, prin compania Effice Express, a castigat achizitionarea tonerelor si a cartuselor de imprimanta. Xerox Romania a obtinut, in mai multe randuri, furnizarea hartiei, iar Imprimeria Nationala, achizitionarea mapelor, plicurilor si a hârtiei.
Cat costa intretinerea lunară la Palatul Cotroceni?
Apa – 8.600 RON
Salubritate – 1.600 RON
Iluminat – 63.000 RON
Incalzire – 50.000 RON
Carburanti – 36.000 RON
Telefoane – 32.100 RON
Total – 191.300 RON
De precizat, că aceste sume sunt alocate întregii activități din cadrul Palatului Cotroceni, incluzând și Administrația Prezidențială. Nu toate aceste sume sunt destinate clădirii efectiv ci activității din cadrul clădirii respective, este adevărat că apa, salubritatea și alte cheltuieli de acest tip sunt destinate păstrării în bune condiții a tot ce înseamnă Palatul Cotroceni.
Capitolul IV
PALATUL COTROCENI ÎN PERIOADA COMUNISTĂ
4.1 IMAGINEA PALATULUI COTROCENI ÎN PERIOADA REGIMULUI COMUNIST
Abdicarea regelui Mihai I și proclamarea Republicii (30 dec. 1947) schimbă și istoria Palatului Cotroceni, prin decretul din 26 mai 1948 toate „bunurile mobile și omente, care la data de 6 martie 1945 se aflau în proprietatea fostului Rege Mihai și ai altor membrii ai fostei familii regale trec, pe aceeași dată, în proprietatea statului”, apoi în omenteal diferitelor ministere (Agriculturii, Sănătății etc.).
Palatul (compus din 5 corpuri, cu 150 de oment) a dobândit noi destinații: mai întâi a fost trecut în administrația Ministerului de Interne (în iunie 1948), apoi este cedat Ministerului Artelor și Informațiilor (în septembrie 1948), iar din 1949 a fost dat Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM), care a amenajat aici Palatul Pionierilor (1950-1976), realizându-se intervenții brutale care au omente multe spații și finisaje ale saloanelor. În noile spații amenajate au funcționat cercuri tehnicoaplicative și de cultură. Parcul palatului a fost transformat și el, fiind amenajate terenuri de volei și tenis, o pista de alergări, un bazin de înot etc.
Începute în 1976, lucrările de reconstrucție a palatului au căpătat o altă dimensiune după cutremurul din 4 martie 1977, cînd gravele avarii au impus reconsiderarea intervențiilor. S-a impus astfel consolidarea și modernizarea întregului complex, arh. Nicolae Vlădescu fiind numit coordonatorul lucrărilor. Destinat reședinței prezidențiale, a fost construit un nou corp de clădire pe 4 latura de sud (oment Președinție), conceput prin raportare la ansamblul istoric, în interioare, „orice sugestie alogenă fiind exceptată, exacerbându-se un repertoriu național de forme, în consens, de altfel cu funcția acestei aripi”. Noul ansamblu de la Cotroceni este terminat în 1988 .
Chiar dacă în acel moment România se afla sub dictatura comunistă, arhitectul Nicolae Vlădescu, cel care a coordonat lucrările, a reușit să impună un stil asemănător cu cel al vechiului Palat. Arhitectul noii aripi a Palatului Cotroceni a avut în plan să aducă cele mai importante oment din istoria României, în decorațiunile clădirii.
Dar influența comunistă nu s-a manifestat numai asupra Complexului Cotroceni ci asupra întregii zone Cotroceni, nume mari ale culturii române au locuit în Cotroceni, în special scriitori, doctori și ofițeri: criticii literari Eugen Lovinescu, Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu, poeții Ion Minulescu și Corneliu Vadim Tudor, sculptorul Oscar Han, omul de știință Emil Racoviță, compozitorul Vasile Vasilache. După ocupația sovietică și instaurarea comunismului, burghezia roșie a preluat forțat casele „naționalizate” ale celor trimiși la Canal și în alte închisori. Aici s-au mutat înalți demnitari comuniști, în frunte cu Ana Pauker, ministrul de Externe, care conducea de facto guvernul Petru Groza, securiști de rang înalt și alți răsfățați ai regimului .
Trebuie amintită, de asemenea distrugerea Mănăstirii Cotroceni, care a avut loc din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1984 și refăcută în anul 2004.
Fig.4.1 Palatul Cotroceni, în perioada regimului communist, sursa:digi24.ro
4.2 PALATUL COTROCENI- PALATUL PIONIERILOR
Amenajarea și funcționarea Palatului Cotroceni ca și Palat al Pionierilor, a avut loc între anii 1950- 1976, realizându-se intervenții brutale care au mutilat multe spații și finisaje ale saloanelor. În noile spații amenajate au funcționat cercuri tehnicoaplicative și de cultură. Parcul palatului a fost transformat și el, fiind amenajate terenuri de volei și tenis, o pista de alergări, un bazin de înot etc.
Aici au început să funcționeze numeroase cercuri: muzică, coregrafie, literatură, teatru, cultură și civilizație, activități tehnico-aplicative, ecologie, biochimie, machete, modelism, aeromodele, navomodele, automodele, racheto-modele, electronică, radiotelecomunicații, dans sportiv, fotbal, tenis, gimnastică de mai multe feluri, judo, karate, orientare sportivă ș.a., cele mai multe existând și acum. Astfel, se ajunsese ca în 1970, la Palatul Pionierilor, copiii să beneficieze de trei cluburi: de cultură teatrală, muzicală și cinematografică. Pentru că aceste acțiuni aveau un caracter diversificat și atractiv ele antrenau în jurul lor zeci și sute de mii de participanți. Se pot aminti acîiunile prilejuite de unele aniversări tradiționale, spectacole de datini și obiceiuri, evocări istorice, diferite concerte, matinee științifice, îndragitul concurs Vânâtoare de vulpi, serbări câmpenesti, șezători, întreceri și concursuri sportive, jocuri de orientare turistică, drumeții și excursii. Acestea sunt doar câteva dintre manifestările care impulsionează și satisfac curiozitatea, dorința de mișcare, educația fizică. La Palatul Pionierilor din București funcționau peste 40 de cercuri de știință și tehnică, artistice și sportive, unde mai bine de 9 000 de pionieri și scolari își petreceau timpul liber în mod plăcut și folositor. Aici își îmbogățeau cunoștințele despre lume și viață, își lărgeau orizontul cultural, căpătau deprinderi practice învățând să mănuiască unelte, aparate și mașini. Aceste cercuri cu diferite profiluri creeau un cadru favorabil cultivării intereselor și aptitudinilor, pe alte căi decât cele didactice .
„Salonul de zi al principesei a devenit sală de balet. Fostele dependințe erau folosite pentru cercul de automobilism. În celelalte saloane învățau să coasă, să gătească, să facă poze… Cred că asta a și fost ideea, să șteargă cumva din memoria colectivă fastul monarhiei, strălucirea de altădată. Bine că nu a fost demolat sau transformat în vreun spital sau mai știu eu ce, cum au pățit celelalte reședințe boierești și regale", spune muzeograful Ștefania Ciubotaru.
„La început erau aleși cei mai buni pionieri, dar cu timpul numărul lor a crescut și au început activități de masă. Se ajungea prin anii '70 ca un număr de aproape 13.000 de pionieri să viziteze săptămânal palatul." spune muzeograful Ștefania Ciubotaru
Au fost și câteva cercuri cu tentă politică, însă, cum era de așteptat, au dispărut imediat după revoluția din '89 .
Clubul sportiv Cutezătorii, s-a înființat la 8 iunie 1968, fiind primul club sportiv al pionierilor și școlarilor din țară și avea ca sarcină organizarea unor acțiuni de masă (concursuri, competiții sportive), selecționarea și pregătirea celor mai dotați copii pentru reprezentativele pe ramuri de sport ale clubului.
De reținut este faptul că pionierii care se îndreptau câtre cercurile Palatului Pionierilor nu cumpărau bilete pe aceste mijloace de transport în comun. Deoarece Palatul Cotroceni trebuia să devină reședința sefului statului de atunci și pentru că trebuia să intre în renovari și restaurări adecvate scopului propus, în data de 25 octombrie 1975, Palatul Pionierilor a fost mutat intr-o cladire din strada Sfintii Apostoli
La Cotroceni, în Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei și-a desfășurat activitatea "viitorul țării", până la cutremurul din 1977, când, din cauza distrugerilor suferite, au început lucrările de restaurare. Acestea au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu.
Capitolul V
PALATUL COTROCENI- OBIECTIV TURISTIC DE VALOARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ
5.1 PALATUL COTROCENI- MUZEUL NAȚIONAL COTROCENI
Conform Legii 1/30.06.1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituție muzeală și H.G. nr.478 din 10.07.1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Național Cotroceni.
Activitatea desfășurată de către Muzeul Național Cotroceni, este una de natură cultural-științifică, educativă, variată și intensă.
Muzeul Național Cotroceni, găzduiește, expoziții temporare cu o tematică diversă, conferințe, simpozioane, dezbateri, lansări de carte și concerte; în egală măsură prin programele sale educative, atrage tinerii, în domeniul artelor plastice și muzicale.
Muzeul Național Cotroceni este împărțit în mai multe departamente, după cum urmează:
– Secția de Relații Publice, Grafică și Marketing;
– Secția de Istorie și Documentare;
– Secția de Evidență- Patrimoniu, Fototecă, Bibliotecă;
– Secția de Restaurare și Conservare a Patrimoniului.
Colecția Muzeului Național Cotroceni este de asemenea, împărțită în următoarele domenii:
– Artă plastică (artă religioasă- icoane pe lemn, pictură românească- lucrări ale pictorilor români de la sfârșitul sec.XIX, pictură universală- lucrări din sec.XVIII-XIX, diverse școli de pictură, grafică- acuarele, gravuri, desene din sec.XIX-XX, sculptură românească- lucrări ale unor artiști renumiți: Carol și Frederick Storck, Mac Constantinescu, Milița Petrașcu, Oscar Han, Ion Jalea și universală- Causse, Gardet);
– Artă decorativă (ceramică- porțelanuri de Sevres, Meissen, Kuznețov, sticlă- serviciul de masă al Reginei Maria, obiecte în stilul Art Nouveau, metal, textile- colecție valoroasă de covoare, mobilier- stil românesc, din lemn, garniture de salon Empire, Napoleon al III-lea, stil oriental);
– Numismatică, Medalistică- medalii comemorative din anii 1881, 1898, 1919, 1941, Istorie, Arheologie.
Palatul este compus din
Holul de Onoare, compoziție decorativă ce amintește de Opera din Paris, realizată de Charles Garnier, în stilul neoclasic francez.
Sufrageria Germană – decorată în stilul neorenașterii germane și restaurată conform concepției decorative din perioada Gottereau.
Salonul de Vânătoare, decorat în stilul neorenașterii italiene, ce amintește decorația originară.
Salonul Florilor, salon a cărui decorație murală reprezintă opțiunea arhitectului restaurator.
Cabinetul de Lucru al Regelui Ferdinand- Biblioteca (singurul spațiu din muzeu care nu a necesitat lucrări de restaurare), cu bogatul fond de carte de botanică al regelui Ferdinand.
Marele Salon de Recepție, reamenajat între 1925-1926 de către arhitectul român Grigore Cerchez în stil neoromânesc, se învecinează și se continuă stilistic cu Sufrageria Regală Cotroceni.
La etaj se pot vizita apartamentele fostei familii regale și anume: dormitorul și sufrageria decorate în stilul neorenașterii germane, Salonul Oriental folosit inițial ca atelier pentru pictură și pirogravură de către Regina Maria, urmat de apartamentul regal, salonul Henrich al II-lea și apartamentul francez.
Dormitorul Reginei Maria, restaurat conform variantei din 1929
Salonașul Norvegian, ansamblu unic ce reprezintă o reamenajare a budoarului Reginei Maria.
Ultimul apartament, realizat în stil francez, este plasat în spațiul ocupat în perioada Gottereau de camera copiilor.
Prin toate aceste valoroase exponate, Muzeul Național Cotroceni este cu siguranță, unul dintre cele mai importante și apreciate muzee din România, care ar putea fără problem să fie inclus în orice circuit turistic. Este de apreciat înclinarea către turismul școlar, către atragerea tinerilor către artă și cultură.
5.2 PALATUL COTROCENI- SEDIUL PRESEDINȚIEI ROMÂNIEI
Evenimentele din anul 1989 au dus, printre altele, la apariția unei instituții noi, Președinția României. Exista, însă, o problemă de ordin practic. Vechiul sediu al Comitetului Central al PCR era asociat cu dictatura lui Nicolae Ceaușescu, iar noua conducere, atentă la imaginea sa, nu putea să se instaleze în același loc.
Ioan Mircea Pașcu, fost consilier pe politică externă al președintelui Iliescu, explică: „Noi am primit o ofertă de la guvern, dl Petre Roman, să ne cedeze două etaje din Palatul Victoria pentru Președinție. Și noi atunci am spus, noi, consilierii, am fost de părere că dacă e vorba de separația puterilor, ea trebuie să fie și fizică. Și atunci domnul care cred că era deja speaker al Camerei Deputaților, îmi scapă acum numele, a primit misiunea de la dl președinte să caute o locație”.
După Revoluție, Palatul Cotroceni devine reședința celor patru președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis.
Ion Iliescu, fost președinte al României între 1990-1996 și apoi între 2000 și 2004, povestește, la rândul său: „După alegerile din 1990 se năștea o nouă instituție, Administrația Prezidențială, unde să-și exercite mandatul său președintele. Până atunci, în cadrul reunit al CFSN și al CPUN-ului am funcționat odată cu Guvernul, deci în clădirea guvernamentală, apoi la Parlament, că CPUN-ul era un fel de pre-parlament. Ei, acum parlamentul avea structura sa, guvernul a lui. Trebuia creată Administrația Prezidențială”.
Ioan Mircea Pașcu, fost consilier pe politică externă al președintelui Iliescu: „Problema care s-a pus a fost bun, bun, dar ăsta este un palat, pe atunci bătăliile monarhie/republică erau foarte intense, ascuțite și simbolistica conta foarte mult. Și atunci am spus: ăsta este un fost palat regal. Facem sediul Președinției aici? O să avem o problemă de interpretare! Și atunci am venit cu ideea da, dar în același timp amenajăm un muzeu care va fi deschis publicului. Și în felul ăsta s-a echilibrat această chestiune și așa s-a și întâmplat, așa este și acum”.
Din toamna anului 1990 Palatul Cotroceni a devenit sediul oficial al Președinției României, adică locul în care lucrează președintele țării.
Domeniul Cotroceni are mai multe porți pe unde se poate face accesul celor care lucrează in palat. Bineînțeles, Președintele folosește întotdeauna intrarea principală.
Fiecare loc din sediul Administrației Prezidențiale are și o denumire informală, pe care o folosesc doar angajații de aici. Platoul Marinescu, așa cum este cunoscut printre lucrătorii de la Cotroceni, este folosit pentru primirea protocolară a președinților din alte țări care vin în vizită oficială în România. Aceștia sunt întâmpinați la poartă de șeful statului. Urmează intonarea imnurilor de stat. Apoi cei doi lideri salută drapelul și garda de onoare.
După primirea unui invitat de rang înalt, făcută conform protocolului, președintele României îl însoțește prin grădina Palatului Cotroceni, până la intrarea oficială în clădire. Și această zonă are un nume de cod.
Intrarea din zona de sud a Administrației Prezidențiale este numită de cei care lucrează aici „La Copertină”.
Dacă invitații de cel mai înalt rang sunt întâmpinați de președinte încă de la poarta Palatului Cotroceni, alți demnitari sunt așteptați de liderul român pe holul de onoare al Președinției. Oricine este vizitatorul, regulile rămân aceleași.
În fișa postului unui președinte de țară o activitate importantă este și întâlnirea cu alți șefi de stat. Președintele României împreună cu oaspetele său au de urmat un protocol bine pus la punct. Orice ezitare este remarcată imediat de camerele de luat vederi și devine știre.
CONCLUZII
Palatul Cotroceni, are o sitorie a lui, și numai a lui, o istorie zbuciumată în care a cunoscut suișuri și coborâșuri, perioade de distrugere și de opulență. A cunoscut șiu a găzduit între zidurile sale numeroase personalități ale istoriei poporului roman și a fost în mijlocul multor evenimente istorice. A fost iubit și hulit în egală măsură, a schimbat regimuri, dar nu și-a schimbat stilul. Dacă zidurile lui ar putea să vorbească ne-ar spune o poveste cu domnitori, regi, prinți și președinți.
Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic și, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste.
Te aștepți ca, dând la o parte colțul unei cortine care acoperă o ușă, să găsești, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceaușescu.
Opulența unor birouri imense și întunecate se combină cu starea precară a instalațiilor sanitare. Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Niște oameni copleșiți de respect deschid și închid uși. Unde sunt portari ceremonioși, te-ai aștepta să fie și pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri.
Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deși angajații administrației petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate și Coca-Cola.
În schimb, dacă ți-e sete, formezi un număr de interior și cineva sosește cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă și un pahar. “Permiteți să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) și v-am adus apa. Vă rog să semnați acest bon.” Și semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Asta viața din acest moment din interiorul Palatului Cotroceni, acolo unde se iau decizii importante pentru țară.
Cei care au lucrat prin birourile președinției de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacție această coregrafie a stăpânirii.
Când e să clintești birocrația locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajați ai administrației (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îți dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiții atât de complicate încât te lași păgubaș.
Străbătând culoarele Palatului, înțelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune și cu rele, cât și cultura “baronului” local. Înțelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administrației (prezidențiale și nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, și de așezare în prezentul secolului XXI”,
Nu am folosit decât o descriere a unie persoane care acum lucrează acolo, Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al actualului Președinte al României, care exprimă cât se poate de elocvent ce a însemnat și ce înseamnă în acest moment Palatul Cotroceni cu toate simbolurile lui.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru D. Xenopol, (1925) Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București,
Aricescu C.D (1844)., Istoria revoluțiunii române de la 1821, Craiova,
Berindei, Dan (1989), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Busuioceanu, Andrei (1989), „Constantin Brâncoveanu în viziunea istoriografiei române și străine”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin,Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Boia, Lucian (2001), History and Myth in Romanian Consciousness, Traducere în limba engleză de James Christian Brown, Budapesta: Central European University Press
Cernovodeanu, Paul (1995), „Studiu introductiv”, in Cantemir, Dimitrie, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, București: Editura Minerva
Cernovodeanu, Paul (1989), „Coordonatele politicii externe a lui Constantin Brâncoveanu”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Cernovodeanu, Paul (1997), În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), București: Editura Silex
Constantin, M.(2011) Palatul Cotroceni. Destinul unei reședințe princiare. București: Editura Noi Media Print
Cronț, Gheorghe (1966), „Începuturile Academiei domnești din București”, Materiale de Istorie și Muzeografie
Duică Bogdan, (1924) Gheorghe Lazăr, București
Giurescu, Constantin; Dobrescu, N. (1907), Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu, București: Inst. de Arte Grafice Carol Göbl
Horia C. Matei, Ion Nicolae, Silviu Neguț, Caterina Radu, (2001) Enciclopedia statelor lumii, ediția a VII-a, București, Editura Meronia
Mihai, Dana„110 ani de la inaugurarea Castelului Pelișor, darul făcut de Carol I lui Ferdinand și Reginei Maria”, Adevărul, 3 februarie 2013
Mircea Mâciu, Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu, (1986) Mic dicționar enciclopedic, București, Editura Științifică și Enciclopedică
Neagu Djuvara,(2002) O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, ediția a IV-a, București, Ed Humanitas
Nistor,Ion (1940) Vladimiescu și Sfânta Alianță, București
Stoican, Florin „Istoria Palatului Cotroceni: de la Șerban Cantacuzino la Traian Băsescu. Cum a luat naștere sediul prezidențial din buricul Bucureștiului”, în Adevărul, 18 mai 2012
www.istorie-pe-scurt.ro
www.muzeulcotroceni.ro
www. magazinistoric.ro
www.digi24.ro
www.cultura.ro
www. crestinortodox.ro
www.dreamdestinations.ro
www.bucurestiivechisinoi.ro
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/istoria-palatului-cotroceni
http://www.seebucharest.ro/obiectiv/muzeul-national-cotroceni-palatul
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cartierul-cotroceni-codrul-t-lharilor-i-al-fugarilor-palatul-preziden
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/COTROCENI+2014/SPECIAL+ALEGERI+PREZIDENTIALE+2014+PALATUL+COTROCENI
http://blog.hotelguru.ro/palatul-cotroceni-istoria-sediulului-presedintiei-romaniei/
Cât plăteşte Administraţia Prezidenţială pentru întreţinerea Parcului Palatului Cotroceni
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/la-palatul-cotroceni-se-cheltuie-lunar-18-000-de-euro-doar-pentru-iluminat-166543-1.html
Bătrânul cartier Cotroceni și casele lui. De la vechea burghezie la nomenclatura comunistă
http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=681
jurnalul.ro/scinteia/special/la-palatul-pionierilor-se-faureau-constiinte-507517.html
*** Album general al României, Dresden, G.D.Roder, 1901-1904
*** Magazin Istoric nr.6 iunie 1983, Gând și faptă națională, prof. univ. dr. Gh. Platon
Legea 1/30.06.1990 și H.G.478/10.07.1991
Legea 47/1994, cu modificările și completările ulterioare și H.G.1279/2001
"England, Russia and the Rumanian Revolution of 1866". Author(s): W. E. Mosse. Source: The Slavonic and East European Review, Vol. 39, No. 92 (Dec., 1960), pp. 73-94. Published by: the Modern Humanities Research Association and University College London, School ofSlavonic and East European Studies.
Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013
wikipedia
BIBLIOGRAFIE
Alexandru D. Xenopol, (1925) Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București,
Aricescu C.D (1844)., Istoria revoluțiunii române de la 1821, Craiova,
Berindei, Dan (1989), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Busuioceanu, Andrei (1989), „Constantin Brâncoveanu în viziunea istoriografiei române și străine”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin,Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Boia, Lucian (2001), History and Myth in Romanian Consciousness, Traducere în limba engleză de James Christian Brown, Budapesta: Central European University Press
Cernovodeanu, Paul (1995), „Studiu introductiv”, in Cantemir, Dimitrie, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, București: Editura Minerva
Cernovodeanu, Paul (1989), „Coordonatele politicii externe a lui Constantin Brâncoveanu”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Cernovodeanu, Paul (1997), În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), București: Editura Silex
Constantin, M.(2011) Palatul Cotroceni. Destinul unei reședințe princiare. București: Editura Noi Media Print
Cronț, Gheorghe (1966), „Începuturile Academiei domnești din București”, Materiale de Istorie și Muzeografie
Duică Bogdan, (1924) Gheorghe Lazăr, București
Giurescu, Constantin; Dobrescu, N. (1907), Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu, București: Inst. de Arte Grafice Carol Göbl
Horia C. Matei, Ion Nicolae, Silviu Neguț, Caterina Radu, (2001) Enciclopedia statelor lumii, ediția a VII-a, București, Editura Meronia
Mihai, Dana„110 ani de la inaugurarea Castelului Pelișor, darul făcut de Carol I lui Ferdinand și Reginei Maria”, Adevărul, 3 februarie 2013
Mircea Mâciu, Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu, (1986) Mic dicționar enciclopedic, București, Editura Științifică și Enciclopedică
Neagu Djuvara,(2002) O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, ediția a IV-a, București, Ed Humanitas
Nistor,Ion (1940) Vladimiescu și Sfânta Alianță, București
Stoican, Florin „Istoria Palatului Cotroceni: de la Șerban Cantacuzino la Traian Băsescu. Cum a luat naștere sediul prezidențial din buricul Bucureștiului”, în Adevărul, 18 mai 2012
www.istorie-pe-scurt.ro
www.muzeulcotroceni.ro
www. magazinistoric.ro
www.digi24.ro
www.cultura.ro
www. crestinortodox.ro
www.dreamdestinations.ro
www.bucurestiivechisinoi.ro
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/istoria-palatului-cotroceni
http://www.seebucharest.ro/obiectiv/muzeul-national-cotroceni-palatul
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cartierul-cotroceni-codrul-t-lharilor-i-al-fugarilor-palatul-preziden
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/COTROCENI+2014/SPECIAL+ALEGERI+PREZIDENTIALE+2014+PALATUL+COTROCENI
http://blog.hotelguru.ro/palatul-cotroceni-istoria-sediulului-presedintiei-romaniei/
Cât plăteşte Administraţia Prezidenţială pentru întreţinerea Parcului Palatului Cotroceni
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/la-palatul-cotroceni-se-cheltuie-lunar-18-000-de-euro-doar-pentru-iluminat-166543-1.html
Bătrânul cartier Cotroceni și casele lui. De la vechea burghezie la nomenclatura comunistă
http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=681
jurnalul.ro/scinteia/special/la-palatul-pionierilor-se-faureau-constiinte-507517.html
*** Album general al României, Dresden, G.D.Roder, 1901-1904
*** Magazin Istoric nr.6 iunie 1983, Gând și faptă națională, prof. univ. dr. Gh. Platon
Legea 1/30.06.1990 și H.G.478/10.07.1991
Legea 47/1994, cu modificările și completările ulterioare și H.G.1279/2001
"England, Russia and the Rumanian Revolution of 1866". Author(s): W. E. Mosse. Source: The Slavonic and East European Review, Vol. 39, No. 92 (Dec., 1960), pp. 73-94. Published by: the Modern Humanities Research Association and University College London, School ofSlavonic and East European Studies.
Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013
wikipedia
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Istoria Palatului Cotroceni (ID: 151209)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.