Istoria Internet Ului

LUCRARE DE DISERTAȚIE

TITLUL LUCRĂRII

ISTORIA INTERNETUL

INTRODUCERE

Internetul a devenit o parte importantă din viața noastră, datorită tuturor posibilităților pe care le oferă, astfel producând o multitudine de transformări în întreaga lume. Aducând beneficii în toate domeniile de activitate.

Internetul a devenit un mod de viață, acesta adunând în jurul său cele mai diverse profesii, guverne, structure de toate tipurile, inclusive cetățeni de toate vârstele.

Odată cu trecerea anilor a devenit tot mai avansat, există organizații care se ocupă de tot ce înseamnă astăzi Internet.

ICANN este una din aceste organizații, care încurajează noi participări, oricine este interesat de politica de Internet la nivel global, care face parte din misiunea ICANN-ului de coordonare tehnică, este încurajat să participe. Acesta pune la dispoziție o multitudine de forumuri pentru discuții online, organizează întâlniri publice anuale, iar Organiizațiile de Suport pun la dispoziție liste de corespondențe pentru participanți.

Un departament din cadrul ICANN este: IANA, domeniul care se ocupă de funcționarea și operarea stabilă a Internetului, alocând resurse tehnice cu valori unice (de exemplu: adrese IP, nume de domenii, numere de sistem autonom, număr de protocol, număr de port etc.) într-un mod centralizat. IANA fiind autoritatea responsabilă la nivel global în acest domeniu.

Internetul a devenit cel mai important mediu de comunicație folosit atât de persoane fizice cât și de companii în activitatea de zi cu zi pentru informare, afaceri, colectare de informații, comerț electronic, cumpărături, comenzi online, organizarea lucrului în echipă, munca de la distanță, rezervări și check-in online, dar și multe alte servicii.

Numele de domeniu este extrem de important pentru utilizarea serviciilor de Internet. El este utilizat pentru localizarea resurselor pe Internet (site-uri web, servere de mail etc.). numele de domeniu este o combinație de litere ușor de reținut și este asociată cu adresa IP a site-ului sau a server-ului cu care se dorește comunicarea pe Internet.

Internet Protocol (IP) este un protocol prin care datele sunt trimise de la un calculator la altul prin intermediu Internetului. Fiecare calculator (cunoscut ca HOST), pe internet are cel puțin o adresă IP unică, care îl identifică între toate computerele de pe internet. Când se trimit sau se primesc date (de ex.: e-mail, pagini web) mesajul este divizat în părți mai mici numite pachete. Fiecare pachet cuprinde adresa celui care trimite datele, dar și a celui căruia îi sunt destinate.

Internetul din zilele noastre este foarte vast și conține o multitudine de aspecte de toate tipurile.

CAPITOLUL I.: MOMENTE IMPORTANTE DIN ISTORIA INTERNETULUI

Din 1880 populația SUA a crescut atât de mult încât a fost nevoie de mai bine de șapte ani pentru a cataloga rezultatele recensamantului din SUA. Guvernul a căutat un mod mai rapid de a face o treabă, dând naștere la „punch-card” computere care ocupau camere întregi.

În zilele noastre putem transporta mai multă putere de calcul de pe smartphone-uri noastre decât a fost disponibil în aceste modele timpurii.

La inceputurile sale, computerul avea dimensiuni impresionante, ocupând o încăpere întreaga, iar astăzi el încape în palma unui copil – relatează Webnews.

Următoarea scurtă istorie, este o cronologie a felulului în care calculatoarele au evoluat de la începuturile lor umile la mașinile de astăzi care navighează pe Internet.

În anul 1822 matematicianul englez Charles Babbage concepe o mașină de calcul cu aburi, care este în măsură să calculeze tabele de numere. Proiectul a fost finanțat de guvernul englez, dar se dovesește a fi un eșec. Mai mult de un secol mai târziu, primul calculator din lume a fost de fapt construit.

În anul 1890 Herman Hollerith proiectează un sistem de punch-card pentru a calcula recensământului din 1880, realizând această sarcină în doar trei ani, astfel a salvat guvernul de cheltuieli în valoare de 5 milioane dolari. El stabilește o companie care va deveni în cele din urmă IBM (IBM a fost fondată în 1911).

În anul 1937 JV Atanasoff, un profesor de fizică și matematică la Universitatea de Stat din Iowa, încearcă să construiască primul computer fără angrenaje, came, curele sau arbori.

În anul 1940 apare primul computer, denumit pe scurt CNC (Complex Number Calculator), proiectat de către cercetătorul american George Robert Stibitz și finalizat în cadrul Bell Telephone Laboratories.

În anul 1941 același Atanasoff și absolventul său, Clifford Berry, au proiectat un calculator care poate rezolva 29 de ecuații simultan. Aceasta este prima dată când un calculator este capabil să stocheze informații în memoria sa principală. De asemenea apare noul Z3 computer/Bombe, construit de către inginerul german Konrad Zuse și utilizat la decriptarea comunicațiilor militare naziste.

În anul 1943 până în anul 1944 doi profesori de la Universitatea din Pennsylvania, John Mauchly și J. Presper Eckert au construit Electronic Numerical Integrator and Calculator (ENIAC). Considerat strămoșul calculatoarelor digitale, care are 18.000 de tuburi vidate.

În anul 1944 are loc inaugurarea Harvard Mark-1/Colossus – un calculator enorm, dimensionat și poziționat într-o încăpere întreagă, utilizat ca și primul în scopuri legate de războiul cu Germania.

În anul 1946 Mauchly și Presper pleacă de la Universitatea din Pennsylvania și primesc fonduri de la Biroul de Recensamant pentru a construi UNIVAC, primul computer comercial pentru aplicațiile de afaceri și guvern, un computer îmbunătățit, care lucra de 1.000 de ori mai rapid decât comtemporanii săi.

În anul 1950 ERA 1101/SEAC/Pilot ACE devine primul computer comercial.

În anul 1953 Grace Hopper dezvoltă primul limbaj de calculator, care în cele din urmă devine cunoscut sub numele de COBOL. Inventatorul Thomas Watson Johnson, Jr., fiul lui Thomas Watson Johnson, Sr., concepe IBM 701 EDPM pentru a ajuta la Organizația Națiunilor Unite să păstreze file în Coreea din timpul războiului.

În anul 1954 se naște limbajul de programare FORTRAN și IBM creează primul său computer, denumit IBM 701.

În anul 1958 Jack Kilby și Robert Noyce dezvăluie circuitul integrat, cunoscut sub numele de cip de computer, iar Japonia lansează și ea primul său computer, denumit NEAC 1101.

În anul 1960 se realizează primului minicomputer: DEC PDP-1.

În anul 1964 Douglas Engelbart prezintă un prototip de calculator modern, cu un mouse și o interfață grafică (GUI). Acest lucru marchează evoluția computerului de la o mașină specializată pentru oamenii de știință și matematicieni, la o tehnologie care este mult mai accesibilă publicului larg. Totodată IBM System 360 devine prima familie de șase computere compatibile, cu 40 de sisteme periferice, capabile să lucreze împreună.

În anul 1968 se creează și lansează în spațiu computerul Apollo Guidance Computer, de pe Apollo 7.

În anul 1969 conceputul distribuirii informației a intrat în primul său test la scară-largă, prin unirea a patru noduri, Universitatea din California-Los Angeles (UCLA), SRI (Stanford), Universitatea din California-Santa Barbara și Universitatea din Utah. Acest proiect a fost finanțat de către cei de la ARPANET (Advanced Research Project Agency Network), acesta era destinat oamenilor de știință și cercetătorilor care doreau să își acceseze calculatoarele între ei, de la distanță. Această rețea era conectată prin circuite cu viteză de 50 kbps, iar în doi ani s-a transformat într-un oficiu poștal electronic de mare viteză, cu scopul de a facilita schimbul de informații (de la informații cu caracter tehnic pînă la informații cu carecter personal).

În anul 1970 cel mai nou format Intel dezvăluie Intel 1103, primul cip de memorie dinamică (Dynamic Access Memory).

În anul 1971 Alan Shugart conduce o echipă de ingineri IBM care au inventat "floppy disk", acesta permite datelor să fie transmise între calculatoare.

În anul 1972 a luat naștere conceptul de „e-mail”, acesta a fost creat de către omul de știință și cercetătorul Roy Tomlinson în cadrul BBN (Bolt, Berenek and Newman), acesta a ales caracterul de „@” pentru a delimita numele expeditorului și numele rețelei în adresa de e-mail. E-mailul este în continuare principala formă de comunicare între persoane pe Internet. Tot în același an ARPA devine DARPA (Defense Advanced Research Project Agency), iar ARPANET a facut o demostrație publlică de comunicare între 40 de calculatoare și astfel s-a format INWG ( Internet Working Group) care se ocupa cu stabilirea protocoalelor standard.

În anul 1973 Universitatea din Londra împreună cu Royal Radar Establishment, din Norvegia se conectează la ARPANET, iar atunci termenul de „Internet” a luat naștere. De asemenea apare TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol), acest protocol permite interconectarea diverselor rețele de calculatoare și conectarea între ele. Tot odată Robert Metcalfe, un membru al personalului de cercetare pentru Xerox, dezvoltă Ethernet, folosit pentru a conecta mai multe computere și alte componente hardware.

În anul 1974 Vincent Cerf și Bob Kahn concretizează lucrarea „Protocol pentru interconectarea rețelelorde pachete” care pune bazele Comunicației pe Internet, iar din 1974 până în 1977 o serie de computere personale au ieșit pe piață, inclusiv Scelbi & Mark-8 Altair, IBM 5100, RadioShack lui TRS-80-cu afecțiune cunoscută sub numele de „Trash 80”, și Commodore PET.

În anul 1975 IBM 5100 devine primul computer portabil disponibil comercial, iar MITS Altair/Tandem-16 devine primul computer bazat pe un microprocesor Intel 8080, creat pentru procesarea de tranzacții online.

În anul 1976 aste trimis oficial primul mail și apare conceptul de „Ethernet”, acesta permițând tranferarea rapidă a datelor printr-un cablu coaxial, iar Steve Jobs și Steve Wozniak încep Apple Computers în data de întâi aprilie și lansarea Apple I, primul computer cu un singur circuit.

Fig.1: Apple I

În anul 1977 apare programul MODEM, acesta permite schimbul de fișiere între două microcalculatoare prin linie telefonică. Totodată ciclu de producție inițială a Radio Shack a TRS-80 a fost de doar 3.000. Acesta s-a vândut foarte bine. Pentru prima dată, non-geeks ar putea scrie programe și ar putea face un computer să facă ce vroia. Tot în același an Steve Jobs și Wozniak includ Apple și arată Apple II la prima Computer Faire. Acesta oferă o grafică color și încorporează o unitate de casetă audio pentru depozitare.

În anul 1978 contabilii se bucură de introducerea VisiCalc, primul program computerizat de calcul tabelar.

În anul 1979 Atari 400 si 800 sunt primele calculatoare care dispun de opțiuni pentru jocuri, iar procesarea de text devine o realitate.

În anul 1981 apare și este introdus primul calculator personal IBM, numele său de cod este, „Acorn”. Acesta utilizează sistemul de operare Microsoft MS-DOS, are un cip Intel, două dischete și un monitor color opțional. Sears Roebuck & Computerland vând aceste computere, marcând pentru prima data faptul că un calculator este disponibil prin intermediul distribuitorilor din afara. Se popularizează, de asemenea, denumirea de „PC” pe termen lung.

În anul 1982 External Gatewaz Protocol este folosit pentru accesul dintre rețelele cu arhitecturi diferite, iar protocolul TCP definește viitorul comunicațiilor, devenind standardul ARPANET.

În anul 1983 este creat Eunet (European Unix Network), făcând primele conexiuni între Marea Britanie, Olanda, Suedia și Danemarca și furnizând servicii de e-mail. De asemenea Apple Lisa este primul computer personal, cu o interfață grafică. Acesta oferă, de asemenea, un meniu drop-down și icoane. Acesta în cele din urmă evoluează în Macintosh. Gavilan SC este primul calculator portabil cu clapă, factor de formă și primul denumit ca un „laptop”.

În anul 1985 începe accesul la e-mail, știri și alte informații în format electronic și este înregistrat primul nume de domeniu (symbolic.com). Microsoft anunță Windows, care răspunde la GUI Apple. Commodore dezvăluie Amiga 1000, care dispune de capacități audio și video avansate. De asemenea, apare primul dot-com, nume de domeniu, care este înregistrat pe 15 martie, cu ani înainte ca World Wide Web să marcheze începutul oficial al istoriei Internetului.

Computer Company Simboliștii, un mic producător de computere din Massachussets, înregistrează Symbolics.com. Doi ani mai târziu, numai 100 de dot-com au fost înregistrate.

În anul 1986 Compaq aduce Deskpro 386 pe piață. Este o arhitectură de 32 de biți care oferă o viteză comparabilă cu mainframe-uri.

În anul 1987 începe comercializarea Internetului, unde existau 20000 de puncte de găzduire și tot atunci compania CISCO lansează primmul său router

În anul 1988 NeXT este primul computer care avea încorporat un driver pentru înmagazinarea de date optice și un limbaj adecvat, menit să simplifice programarea.

În anul 1989 este oferit consumatorilor de rând accesul la internet prin dial-up de către The World (word.srd.com).

În anul 1990 IBM, Merit și MCI pun bazele unei corporații non-profit numită ANS (Advanced Network and Services), aceasta se ocupa cu cercetări referitoare la rețelele de mare viteză, iar Tim Berners-Lee, un cercetător de la CERN, laboratorul de fizică al energiilor înalte din Geneva, dezvoltă Hypertext Markup Language (HTML), care a dus la World Wide Web, care permitea accesul eficient la informație către membrii comunităților internaționale, acest sistem permite utilizatorului conectarea de la un document la altul pe diferite site-uri pe Internet, folosindu-se de hyperlink-uri, cuvinte programate special, butoane și grafice.

În anul 1991 este lansat sistemul HTML către publicul larg și este permis accesul la informații de orice tip, oriunde în lume. La Universitatea din Minnesota este creată interfața de navigare point-and-click.

În anul 1992 apar pe Internet primele fișiere video și audio.

În anul 1993 apar serviciile pentru baze de date și directoare, servicii de înregistrare și servicii de informare. În acest an există deja 600 de site-uri www., iar numărul de calculatoare conectate la NFSNET este de 2 milioane. Totodată microprocesorul Pentium avansează în utilizarea de grafică și muzică de pe PC-uri și apare P5 Pentium, lansat de Intel, cu versiunile sale de 60 si 66 MHz.

În anul 1994 numărul de website-uri este de 10.000, comunitățile locale se pot conecta la Internet, băncile își lansează site-uri proprii, iar Microsoft creează browser-ul pentru Windows 95 și se înființează compania Yahoo. PC-uri devin mașini de jocuri.

În anul 1995 numărul site-urilor crește repede ajungând la 100.000. Sunt lansate diferite website-uri ca: Amazon.com, e-Bay sau Hotmail, site-uri cunoscute astăzi la nivel mondial.com, de asemenea este lansat pe Internet și limbajul de programare JAVA. Sony creează PlayStation, care s-a vândut la vremea respectivă în peste 100 milioane de exemplare.

În anul 1996 traficul pe Internet este susținut de către furnizori independenți (MCI, Sprint, ANS, BBN planet, etc.), numărul website-urilor este în continuă creștere, de asemenea și numărul utilizatorilor este mare: 45 milioane în America, 9 milioane în Europa și 6 milioane în Asia.

În anul 1997 Microsoft investește 150 milioane dolari în Apple, care avea probleme atunci, totul încheindu-se în instanță (Apple împotriva Microsoft), în care se susține că Microsoft a copiat „look and feel” a sistemului său de operare.

În anul 1999 termenul de Wi-Fi devine parte a limbii de calcul și utilizatorii începe conectarea la Internet fără fire. Totodată Apare PowerMac G4/AMD Athlon 750 MHz.

În anul 2000 Sony produce PlayStation 2.

În anul 2001 Apple dezvaluie sistemul de operare Mac OS X, care prevede arhitectură de memorie protejată și multi-tasking, printre alte beneficii. Pentru a nu fi mai prejos, Microsoft dezvăluie Windows XP, care are o interfață grafică reproiectată semnificativ.

În anul 2002 RIM lansează primul smarthphone BlackBerry.

În anul 2003 apare primul procesor de 64-bit, AMD Athlon 64, care devine disponibil pe piața de consum.

În anul 2004 Mozilla Firefox 1.0 contestă Microsoft Internet Explorer, în browserele web dominante.

În anul 2005 Intel și AMD elaborează primul lor dual-core 64-bit, în timp ce Microsoft creează primul Xbox 360.

În anul 2006 Apple introduce MacBook Pro, bazat pe primul său Intel, calculator mobil dual-core, precum și un iMac bazat pe procesoare Intel, iar Wii Nintendo apare pe piață.

În anul 2007 Apple lansează primul iPhone și aduce multe funcții de calculator pentru smartphone.

În anul 2009 Microsoft lansează Windows 7, care oferă posibilitatea de a fixa aplicațiile de pe bara de activități și avansuri în contact și recunoașterea scrisului de mână, printre alte caracteristici.

În anul 2010 același Apple creează primul iPad, computerul tabletă care realizează hibridul ideal între un smart-phone și un laptop.

CAPITOLUL II.: ORGANIZAȚII ȘI REGISTRE IMPLICATE ÎN GUVERNAREA INTERNETULUI

2.1 ICANN

ICANN (the Internet Corporation for Assigned Names and Numbers), această organizație coordonează sistemul de nume de domenii (DNS-Domain Name System), adrese IP (Internet Protocol), număr de protocol, alocare de spații, managementul sistemelor pentru nume de domenii generice și cele naționale, de asemenea funcționalitățile de management ale nameserver-elor „rădăcină” (root server). Aceste servicii inițial erau operate de către IANA (Internet Asigned Numbers Authority), dar în prezent funcțiile sale au fost preluate de către ICANN, IANA fiind acum un departament din cadrul ICANN.

ICANN definește politici despre cum ar trebui gestionate „numele și numerele” Internetului. Activitatea sa se bazează pe modelul părților interesate (multi-stakeholder model) cu decizii care se iau „de jos în sus” (Bottom-up), în consens (Consensus-driven).

Multi-stakeholder model se referă la abordarea inclusivistă a ICANN-ului tratează sectorul public și cel privat, precum și experții tehnici în mod egal. În ICANN se găsesc regiștrii, registrări, furnizori de servicii Internet, susținători ai proprietății intelectuale, interese comerciale și de afaceri, cât și interesa non-comerciale și non-profit, reprezentați a mai mult de 100 de Guvene în întreaga lume.

Bottom-up: în cadrul organizației, directorii nu decid întotdeauna singuri ce subiecte sunt abordate, membrii unor grupuri mici din ICANN care pot ridica probleme ce necesită abordare și soluționare, iar dacă aceste probleme necesită abordare, dar sunt amânate de ICANN, estistă varianta ca acestea să fie propuse în rândul Comitetelor Consultative sau Organizațiilor de Suport și Sprijin până când eventuale sugestii de politică sunt supuse votului de către conducerii.

Consensus-driven: cu ajutorul legilor, proceselor și întâlnirilor internaționale, ICANN pune la dispoziție locuri și spații în care toți suusținătorii de specialitate pot discuta probleme legate de politica Internet. Oricine poate lua parte la Grupuri de Lucru voluntare din ICANN, asigurând perspective considerabile lumii. Acest proces rezistă prin analiza fiecărui punct de interes care necesită importanță atunci când se gestionează Internetul la nivel global.

ICANN a făcut o competiție de piață pentru înregistrări de nume de domenii generice (gTLD), datorită acesteia s-a observat o scădere considerabilă a costurilor numelor de domenii (cu 80%), astfel permițând atât consumatorilor cât și mediului de afaceri să economisească peste 1 miliard de dolari anual din taxele de înregistrare a domeniilor.

De asemenea a implementat o Politică, cea a Rezolțiilor Disputelor Numelor de Domenii, astfel scutind mii de dispute privind drepturile numelor de domenii.

ICANN a lucrat cu comunitățile tehnice apropiate și cu părți interesate pentru a adopta ghiduri privind alocarea numelor de domenii internaționalizate (IDN), astfel făcând înregistrarea de nume de domenii posibilă în sute de limbi diferite ale lumii.

Totodată ICANN împreună cu Verisign și NTIA au finalizat în 2010 Extensiile Sistemului de Securitate a Numelor de Domenii pentru zona de rădăcină. Aceste extensii împiedică diferite tipuri de fraude cibernetice.

ICANN a creat un nou program gTLD, prin care un utilizator stabil poate aplica pentru operarea propriului TLD.

ICANN încurajează noi participări, oricine este interesat de politica de Internet la nivel global, care face parte din misiunea ICANN-ului de coordonare tehnică, este încurajat să participe. Acesta pune la dispoziție o multitudine de forumuri pentru discuții online, organizează întâlniri publice anuale, iar Organiizațiile de Suport pun la dispoziție liste de corespondențe pentru participanți.

2.2 IANA

IANA, este domeniul care se ocupă de funcționarea și operarea stabilă a Internetului, alocând resurse tehnice cu valori unice (de exemplu: adrese IP, nume de domenii, numere de sistem autonom, număr de protocol, număr de port etc.) într-un mod centralizat. IANA fiind autoritatea responsabilă la nivel global în acest domeniu.

Aceasta supraveghează alocarea globală a claselor de adrese IP, a numerelor autonome de rețea, a managementului yonei din Domain Name System, dar și alte protocoale de Internet legate de simboluri și numere. IANA este departamentul operat de către Corporația Internet pentru Atribuirea Numerelor și Numelor, cunoscută sub numele de ICANN.

Totodată IANA se ocupă cu alocarea blocurilor de adrese IP către Registrele Regionale de Internet, fiecare la rândul său alocând adrese IP mai departe către Registrele Locale de Internet. Aceste Registre Regionale sunt împărțite în zone georgrafice, ce de exemplu: Europa, America, Canada, dar și o parte din Antartica și din regiunea Caraibelor, Asia, Australia și Noua Zeelandă, Africa, America Latină și cealaltă regiune a Caraibelor.

Aceasta se mai ocupă și cu managementul zonei „root”,atribuțiile ccTLD-ului (country code top-level domains) și a gTLD-ului (generic top-level domains), baza de date a domeniilor de nivel înalt, registru domeniilor interguvernamentale.int și exclusiv pentru infrastructura tehnică .arpa.

Time Zone Database este o componentă din IANA, care conține ora locală pentru diferite locații de pe glob, care sunt expuse în cod și date, acestea sunt actualizate periodic pentru a reflecta modificările aduse de organismele politice la limitele de fus orar precum și a regulilor de vară.

IANA este responsabilă cu mentenanța unor coduri și numere existente în protocoalele de Internet, asigurând servicii în coordonare cu Internet Engineering Task Force.

Astăzi sunt utilizate două tipuri de protocoale de Internet: IP version 4 și IP version 6. Cea mai utilizată versiune în acest moment, este Ipv4.

2.3 Registrele locale IP:

RIPE (Reseaux Europeens IP) s-a înființat în 1989, atunci când un grup de operatori de rețea IP cu sediul în Europa a începutul o serie de întâlniri regulate pentru a împărtăși experințe din activitatea tehnică și a încerca o coordonare din punct de vedere tehnic, dar și administrativ. Au început prin a stabili o bază de date pentru stocarea de date operaționale și totodată să facă schimb de informații.

În 1990, comunitatea RIPE a înființat un „centru de coordonare”, angajând personal cu normă întreagă.

RIPE Network Coordination Centre (RIPE NCC), a fost înființat în 1992, coordonând o rețea Pan Europeană, iar obiectivul său este de a oferii suport organizațiilor de rețea afiliate la RIPE.

Comunitatea de cercetare a condus dezvoltarea și progresul tehnologiilor, dar și infrastructura și serviciile, încă de la începutul Internetului. În prezent aceasta comunitate reprezintă un rol important în această zonă. TERENA asigură cadrul legal pentru RIPE NCC și facilitează colaborarea între manageri, tehnicieni, specialiști și alte persoane implicate în diferite rețele de cercetare.

RIPE este un forum colaborativ deschis pentru oricine este interesat de rețele de WAN ( Wide Area Network) bazate pe protocolul IP din întreaga lume. Obiectivul său este de a asigura coordonarea administrativă și tehnică a rețelei IP pan-Europene.

RIPE NCC este o organizație non-profit care se ocupă de infrastructura Internet prin coordonare tehnică în regiunea de care răspunde. Se ocupă în principal de a administra Registrul Regional Internet pentru Europa, Orientul Mijlociu și anumite țări din Asia Centrală. De asemenea administrează și baza de date RIPE Whois, aceasta conținând adrese IP, numere de sisteme autonome ( AS Numbers) și organizații care sunt asociate cu aceste resurse.

ICI este Registru IP Local (LIR), în 1992 a fost primul Registru Local din România, care s-a ocupat cu alocarea adreselor IP, dar și a numerelor autonome, cunoscute sub denumirea de numere AS.

Există organizații precum RIPE care au ocupații similare și pentru alte regiuni de pe glob, ca de exemplu: ARIN (America de Nord), APNIC (regiunea Pacificului), AFRINIC (Africa), LACNIC (America Latină și Caraibe).

TERENA (Trans-European Research and Education Networking Association), asociația rețelelor naționale de cercetare și educație din Europa. Fiind înregistrată în Amsterdam.

A fost înființată pentru a coordona activitatea rețelelor naționale de cercetare și dezvoltare din Europa, făcând un forum de colaborare, schimb de informații și experiență în domeniu, astfel contribuind la dezvolarea tehnologiei Internet, a infrastructurii și serviciilor, folosite de către comunitatea științifică.

Această comunitatea științifică a condus dintotdeauna dezvoltarea și progresul Tehnologiei Informaționale, infrastructuri și servicii. În prezent comunitatea este motorul principal în dezvoltarea Internetului. TERENA a facilitat și suportat, în Europa, rolul de „leader”, prin colaborarea inginerilor de rețea și a managerilor din toate regiunile. Este prima organizație colaborativă din domeniu. Scopul său este de a aduce împreună directorii, specialiștii tehnici și alți oameni din comunitatea de cercetare în domeniul rețelelor cu omologii săi din alte țări din Europa.

Există oameni care îndeplinesc sarcinilor, proiectelor, conferințelor și workshop-uilor organizate de TERENA, dar care nu sunt membri angajați ai organizației, ci oameni din mijlocul comunității de cercetare în domeniul rețelelor de calculatoare ( de exemplu: din universități, industrie sau institute de cercetare.).

TERENA promovează și participă șa dezvoltarea infrastructurii internaționale de telecomunicații de calitate în scopul cercetării și educației. Aceasta poate asigura drepturile în numele memrilor săi, însă nu are nici o autoritate pentru a prelua obligațiuni sau datorii în numele acestora.

De asemenea, are patru activități principale de bază:

Asigură promovarea noilor inițiative în comunitatea europeană de cercetare în domeniul rețelelor;

Asigură suport european în dezvoltare, testare, evaluare, intergrare, dar și promovare a noilor rețele și tehnologii aplicate prin Programul Tehnic TERENA;

Organizează conferințe, seminarii și workshop-uri pentru schimburi de informații în comunitatea de cercetare din domeniul rețelelor în Europa;

Asigură promovarea intereselor comune și opiniile membrilor față de guverne, organisme de finanțare, industrie și alte organizații.

Membrii săi pot fi membrii naționali, internaționali, asociați sau observatori permanenți. Adunarea Generală este autorizată să admită membri, indiferent de gradul lor.

Comitetul TERENA menține un registru al tuturor membrilor și al observatorilor permanenți. Înregistrează o persoană denumită membru național sau internațional, în calitate de membru reprezentant sau înlocuitor. Registrul conține și numere de adrese, fax sau telex și poștă electronică, adrese furnizate de către reprezentant sau observator, unde sunt trimise comunicări și notificări.

CEENet (Central and Eastern European Networking Assiociation), este asociația de organizații naționale și se ocupă de rețelele academice, de educație li cercetare din Europa Centrală și de Est.

A fost formată în 1993 de către 11 țări, iar în prezent este formată din 23 de membrii din: Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Georgia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Polinia, România, Rusia, Serbia și Muntenegru, Slovenia, Slovacia, Turcia, și Uzbekistan.

Este o asociație non-profit și este înregistrată în Viena, Austria. Adunarea Generală este formată din reprezentanții membrilor, definește politici, obiective, strategii și sarcinii ale asociației, toate acestea fiind puse în aplicare de către Comitelul de Management, condus de un presedinte.

CEENet urmărește următoarele:

Promovează și suportă colaborări tehnice și organizatorice între rețele naționale în scopul cercetării;

Organizează conferințe, workshop-uri și cursuri;

Pregătește și depune proiecte la organizații Europene și internaționale pentru a promova dezvoltarea retelelor de cercetare;

Creează grupuri de lucru pentru activitățile tehnice în conformitate cu obiectivele asociației;

Promovarea și suportul dezvoltării și instalării serviciilor rețelei naționale;

Urmărește și protejează interesul comun al asociației și al membrilor ei în relații cu alte organizații.

CAPITOLUL III.: DOMENII INTERNET

Un domeniu Internet este o adresă virtuală.

Un nume de domeniu reprezintă o înșiruire unică de caractere, aribuită unei adrese IP a unui server permanent conectat la Internet. Unei adrese IP pot fi atribuite mai multe nume de domenii. Numele de domeniu este unic.

Utilizatorii de Internet pot accesa un site web numai tastând în bara de adresă a browserului pe care îl folosesc numele domeniului, procesul fiind similar cu descărcarea fișierelor Output ale codului sursă al site-ului pe calculatorul său.

Un domeniu reprezintă un șir de caractere de identificare ce definesc o autonomie administrativă, autoritate sau control pe Internet. Numele de domenii sunt formate în baza normelor și procedurilor DNS. În genere, un domeniu reprezintă o resursă IP, cum ar fi un calculator personal folosit pentru a accesa Internetul sau un server ce găzduiește un sait sau orice alt serviciu ce funcționează în Internet.

Un domeniu de nivel superior (TLD) este unul din domeniile ce se află la cel mai înalt nivel ierarhic al sistemului de nume de domeniu DNS. De exemplu, în numele de domeniu exemplu.ro, domeniul de nivel superior este .ro. Managementul celor mai multe domenii de nivel superior este încredințată organizațiilor naționale de către Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), care operează cu Internet Assigned Numbers Authority (IANA) și este responsabilă de managementul zonei DNS.

Se poate face o comparație între această adresă virtuală și adresa non-virtuale: adresa fizică a persoanei fizice respective sau a companiei (bloc, stradă, oraș, județ, țară) se compară în mediul online cu adresa Internet. 

Adresarea pe Internet este mult mai ușoară, mai rapidă și de multe ori mai utilă. Un domeniu Internet este o adresă virtuală de forma: denumire.extensie, de exemplu: domeniulmeu.ro

În acest exemplu ales de domeniu, domeniulmeu este denumirea domeniului, numele lui, iar.ro este extensia domeniului. Prin urmare un domeniu Internet este un spațiu definit prin adresa Internet la care poate fi gasit (ex. www.chroot.ro) și are trăsături caracteristice (ex. Dimensiune-ceea ce înseamnă volumul de date care se poate stoca pe acel domeniu, extensia).

Domeniul Internet este utilizat pentru a accesa conținutul găzduit al unui site (informația textuală și grafică pe care o găsești atunci când „intri pe adresa unui site”). În general extensia domeniului afișează proveniența sa, după cum probabil deja știți.  Domeniile .ro sunt alocate geografic României, așa cum .bg sunt alocate Bulgariei de exemplu sau .it Italiei, .us Statelor Unite ale Americii, etc.

Sunt și domenii universale/internaționale, ale căror proveniență geografică nu poate fi stabilită prin extensie. Exemple de extensii universale ar fi: .com (cea mai apreciată extensie în întreaga lume) , .net , .org , .info , .biz, etc.

Numele de domeniu reprezintă identitatea Dvs. (ca persoană fizică sau companie) în mediul Internet. Denumirea unei companii de exemplu are mult mai multă importanță în spațiul virtual, acolo unde nu se beneficiază de obiecte cum ar fi  firma luminoasă, vitrina, catalogul său de prezența unui reprezentant de vânzări fizic.

În cazul companiilor domeniul Internet este folosit și pentru adresele de e-mail ale angajaților (nume.angajat@firmă.ro) și pentru numele site-ului web oficial (www.numefirmă.ro).

Atunci când se comunică cu un client acesta este primul lucru pe care ei il vor vedea atunci când se trimite un e-mail, la fel cum clienții vad firma unui magazin sau vitrina sa înainte de a decide dacă vor intra sau nu.

O denumire adecvată va da personalitate companiei sau persoanei Dvs. în mediu online și va da încredere potențialilor clienți. Numele de domeniu ales trebuie să fie ușor de citit și de ținut minte.

Dacă nu aveți încă un domeniu inregistrat … trebuie sa va grabiti! De ce? E simplu: În Internet fiecare nume de domeniu este unic, iar principiul utilizat este „primul venit, primul servit”, așa că, dacă nu aveți încă un nume de domeniu înregistrat trebuie să vă rezervați din timp numele de domeniu dorit, chiar dacă nu aveți încă un site web și nici planuri să vă construiți unul în viitorul apropiat.

Sistemul de nume de domenii (DNS) reprezintă o bază de date distribuită interconectată de tip client-server care este folosită de aplicațiile TCP/IP în conversia numerelor de host în adrese IP și viceversa, oferă informații necesare în rtarea poștei electronice, serviciu de nume și altele.

Fiecare site își menține propria sa bază de date cu informația DNS, folosind un program de tip server care poate fi interogat de către alte sisteme (clienți) diin Internet despre informația DNS de care acesta se ocupă.

Accesul la serviciul DNS se face prin un program de bibliotecă denumit rezolver, din punctul de vederele al aplicațiilor.

De cele mai multe ori o aplicație trebuie întâi sa convertească un nume de host într-o adresă IPv4 sau Ipv6, iar după aceea să inițieze un dialog TCP sau să trimită o datagramă.

Toate numele folosite în DNS formează spațiul de nume DNS, iar acest spațiu este împărțit ierarhic asemănător cu sistemul de fișiere (directoare și fișiere) având o formă de arbore și un nod neetichetat ca rădăcină.

Serverele de nume și zonele

Responsabilitatea de gestionare a unei porțiuni din spațiului de nume DNS revine organizațiilor dar și persoanelor private. Această porțiune trebuie să fie servită de două servere de nume sau de două servere DNS, în acest fel clienți DNS pot efectua intrerogări pe aceste nume.

Aceste servere formează serviciul NDS, un sistem distribuit al cărui scop este de a oferii corespondență nume-adresă, cu toate că este diponibilă o întreagă paletă de informații.

Unitatea administrativă DNS se numește zonă. Această zonă este o parte în spațiul de nume DNS care poate fi administrată separat de alte zone.

Fiecare site are atât o adresă de Internet (domeniu), cât și un serviciu de găzduire/hosting. Pentru că aceste două elemente apar, aproape întotdeauna, împreună, marea majoritate a oamenilor cred că sunt unul și același lucru. 
De fapt, ele sunt două servicii complet diferite și fiecare are un scop foarte clar. 
Domeniul (ex: www.site-ulmeu.ro) este adresa site-ului. El funcționează la fel ca o adresă stradală. Mai exact, nu face decât să indice locul în care vei găsi site-ul.

El nu este site-ul în sine. 

Găzduirea/hostingul este un serviciu care îți permite să stochezi site-uri web, fișiere sau alte aplicații pe Internet. Însă, pentru ca ele să poată fi găsite, e nevoie să aibă o anumită adresă (IP sau domeniu). Atunci când accesezi www.site-ulmeu.ro, browserul tău accesează prin Internet această adresă și îți transmite înapoi ce a găsit la adresa respectivă.

În concluzie domeniul este numele destinației, iar conținutul hostingului reprezintă ceea ce găsești la destinația respectivă. Pentru a publica un site pe Internet ai nevoie, obligatoriu, de ambele componente. 

Găzduirea unui website se referă la stocarea fișierelor ce constituie website-ul. În general serviciul de găzduire include și servicii suplimentare de mail, FTP și altele, și se face pe un calculator conectat permanent la Internet de viteză mare, sigur, monitorizat și protejat la accidente.

Deși teoretic se poate face găzduirea pe orice calculator conectat la Internet, din anumite considerente se preferă în general găzduirea la furnizori specializați ai acestui serviciu. Aceștia oferă hardware specializat de tip server, echipamente scumpe, conexiuni rapide și monitorizare permanentă, în săli protejate împotriva incendiilor, intrării prin efracție, cu temperatură controlată și toate acestea contra unor costuri. În general se oferă un spațiu de stocare minim, accesul la o bază de date pentru păstrarea informațiilor website-ului, conturi de email și acces la aceste servicii pe bază de parolă.

De asemenea atunci când o persoană fizică sau juridică este deținătorul legal al unui domeniu, singurele posibilități ca domeniul respectiv să treacă în posesia altcuiva sunt:

Expirarea perioadei de închiriere. În acest caz, există o perioadă de grație (care variază în funcție de tipul de domeniu) în care domeniul poate fi, încă, recuperat. Dacă și această perioadă expiră, domeniul este repus în vânzare și poate fi cumpărat pur și simplu de altcineva.

Totuși, înainte de expirarea închirierii, vei primi mai multe avertismente prin email. Pentru ca ele să ajungă sigur la tine e nevoie ca e-mailul de contact înscris în sistemul nostru de comandă să fie de actualitate și e recomandat să îți verifici periodic folderele Junk/Spam/Bulk.

Transfer legal – în funcție de tipul de domeniu pe care il deții. Pentru transferarea unui domeniu .ro e nevoie ca atât deținătorul, cât și persoana către care dorește să transfere domeniul, să completeze un acord de transfer, care va fi transmis autorității RoTLD alături de o copie a actului de identitate (sau a certificatului de înregistrare, pentru persoane juridice). Apoi, viitorul deținător va completa un formular online de transfer. Pasul final este achitarea taxei standard de înregistrare, de către noul deținător, iar domeniul trece, astfel, în posesia sa.

Transferarea unui domeniu internațional închiriat, se poate face numai cu acordul deținătorului, de către echipa noastră. Deținătorul ne contactează în acest sens, identitatea sa este verificată/confirmată, iar apoi se fac toate demersurile necesare în funcție de Registrarul Internațional corespunzător extensiei de domeniu Există câteva criterii de care trebuie ținut cont la alegerea numelui potrivit: subiectul website-ului, lungimea numelui de domeniu, disponibilitatea, concurența.

La alegerea unui nume de domeniu se poate porni de la întrebarea „cum vor ajunge vizitatorii în website ?” deoarece majoritatea, probabil peste 90%, vor ajunge prin intermediul motoarelor de căutare iar acestea vor acorda o poziție mai bună în lista de rezultate a website-urilor a căror nume de domeniu este apropiat de termenii de căutare folosiți. Pe de altă parte, reținerea ușoară a domeniului de către vizitatori poate influența pe termen lung succesul website-ului și din acest punct de vedere un nume scurt este de preferat unuia lung.

Concurența a dus la diminuarea domeniilor de internet disponibile care au nume „bune” ceea ce face ca găsirea numelui de domeniu potrivit să fie o operațiune mai dificilă decât pare la prima vedere.

Cel mai simplu website trebuie să conțină câteva pagini de informații și un design plăcut și are doar rol informativ.

Indiferent de tipul sau complexitatea website-ului va trebui să existe un design executat de un webdesigner specializat. Acest design trebuie să respecte anumite reguli pentru ca vizitatorii să folosească website-ul în mod natural, să se simtă confortabil cu el de la prima vedere. De exemplu, vizitatorii se vor aștepta să vadă un „logo” undeva în stânga sus, să vadă un meniu orizontal sau vertical, o combinație de culori potrivită, un text de dimensiune potrivită, etc. În acest design se vor pune informațiile de tip text, poze, muzică sau clipuri video.

Un website interactiv include o metodă de comunicare cu vizitatorii prin utilizarea unei baze de date și a unor pagini programate.

Există diverse moduri de a comunica cu vizitatorii unui website și aici se consideră „comunicare” metodă de a prelua sau transmite informații către vizitatori ca urmare a unor acțiuni a acestora, însă nu neaparat „instant”. De exemplu, existența unui formular de contact este o metodă prin care vizitatorii pot trimite mesaje către proprietarul website-ului, mesajele și răspunsul la acestea rămânând stocate în baza de date a website-ului pentru consultare ulterioară. Alte tipuri de intractivitate pot fi: buletin de știri (newsletter), forum, formular de programare la cabinet, etc.

CAPITOLUL IV.: ÎNREGISTRAREA UNUI DOMENIU ÎN ROMÂNIA

Înregistrarea unui nume de domeniu se poate face solicitând acest lucru unui furnizor de servicii Internet care poate să facă înregistrarea în numele dumneavoastră sau direct pe site-ul unei organizații care oferă servicii de înregistrare.

În România înregistrările se pot face la Registrul ROMANIA TOP LEVEL DOMAIN, pe site-ul www.rotld.ro. Pentru moment domeniul .ro și variațiunile sale se achita o singură dată.

Un domeniu internațional de tipul .com, org, .info, .biz, .eu etc, se plătește anual și se poate înregistra pe oricare dintre site-urile de pe Internet care oferă astfel de servicii de înregistrare.

Pentru înregistrarea unui domeniu din România procedura de înregistrare nume de domenii se găsește pe site-ul www.rotld.ro și este următoarea:

Trimiteți cererea de înregistrare prin formularul electronic disponibil pe site-ul www.rotld.ro ;

Veți primi prin email factura proformă cu instrucțiuni de plată;

Confirmați efectuarea plății;

Domeniul va fi înregistrat numai după efectuarea integrală a plății facturii, inclusiv TVA;

După înregistrare veți primi prin poștă factura fiscală originală.

Întrucât Registrul ROMANIA TOP LEVEL DOMAIN nu isi asumă responsabilitatea asupra corectitudinii datelor din formularul completat de solicitant este foarte important să aordați o atenție sporită corectitudinii și completitudinii datelor de înregistrare.

Internetul a devenit cel mai important mediu de comunicație folosit atât de persoane fizice cât și de companii în activitatea de zi cu zi pentru informare, afaceri, colectare de informații, comerț electronic, cumpărături, comenzi online, organizarea lucrului în echipă, munca de la distanță, rezervări și check-in online, dar și multe alte servicii.

Numele de domeniu este extrem de important pentru utilizarea serviciilor de Internet. El este utilizat pentru localizarea resurselor pe Internet (site-uri web, servere de mail etc.). numele de domeniu este o combinație de litere ușor de reținut și este asociată cu adresa IP a site-ului sau a server-ului cu care se dorește comunicarea pe Internet.

La început numele de domeniu erau văzute resurse tehnice cu care se simplifica utilizarea Internetului. Însă de-a lungul anilor, odată cu marea expansiune a Internetului pentru servicii comerciale, semnificația numelui de domeniu a căpătat o importanță din ce în ce mai mare. Importanța lor este demonstrată prin creșterea continuă a numărului de nume de domenii pentru fiecare țară.

Numele de domenii sunt înregistrate în sistemul Domain Name Systems (DNS), care joacă un rol importantmîn utilizarea Internetului. Sistemul DNS este o bază de date distribuită care este disponibilă în tot Internetul prin intermediul tehnologiei client-server. Serverele, cunoscute sub numele de servere de nume, conțin informații despre domeniile înregistrate. Clienții se numesc rezolvere și au acces la informațiile conținute în baza de date a serverelor de nume prin trimiterea de interogări la un server de nume [2,3,4,5]. Prin acest mecanism client-server, numele de gazdă sunt în mod automat obținute de care care au cerut accesul undeva în rețea.

4.1 DOMENIUL .RO înregistrat la IANA

Domeniul .ro a fost înregistrat la IANA pe 26 februarie în 1993.

Pentru asigurarea funcționării și operării stabile în Internet, alocarea resurselor unice (adrese IP, nume de domenii, numere de sistem autonom, număr de protocol, număr de port etc.) se face într-un mod centralizat.

Autoritatea responsabilă în acest domeniu este IANA (Internet Asignement Numbers Authority). IANA în prezent este un departament din cadrul ICANN, administrînd namesarverele „rădăcină” (root nameserver) din Internet. Deoarece ca un nume de domeniu de nivel înalt cum este .ro să poată fi accesat în Internet este nevoie ca el să fie introdus în nameserverele rădăcină.

IANA este autoritatea care aprobă introducerea unui nume de domeniu de nivel înalt în nameserverele rădăcină. IANA delegând autoritatea pentru înregistrarea domeniului .ro către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), care opera prima linie închiriată cu Universitatea din Viena și furniza conexiune Internet și servicii EARN comunității de cercetare din România. Acesta reprezintă momentul începutului Internetului în România.

4.2 Administrarea DOMENIULUI.RO

Pentru buna administrare a domeniului.ro s-au stabilit următoarele principii:

Luarea în considerație a tuturor cererilor, în ordinea primirii lor, pe principiul „primul venit este și primul servit”;

Operativitatea maximă, de sigur în limita timpului disponibil de lucru și a condițiilor tehnice;

Primirea de cereri prin interfață web de la registranți și prin mail de la registrari, pentru obiectivitatea maximă;

Asigurarea unei disponibilități ridicate pentru serviciile de înregistrare domenii .ro;

Realizarea de backup pentru baza de date DNS, WHOIS, pentru toate domeniile gestionate din domenioul .ro;

Asigură viteză de acces satisfăcătoare la nameserverele atât din țară, cât și din străinătate;

Colectarea statisticilor pentru a analiza funcționarea registrului;

Afișează datele de contact pentru domeniile înregistrate pe serverul whois.rotld.ro;

Furnizează facilitarea de aflare, dacă un nume de domeniu este sau nu liber, prin interogarea standard a serverului whois.rotld.ro, cu orice client pentru serviciul wois și inclusiv folosind serverul www.rotld.ro;

Afișează formularul de înregistrare, a regulilor și a acordului privind înregistarea de nume de domenii. ro pe serverul www.rotld.ro;

Au realizat un robot de validare automată a cererilor de înregistrare a numelor de domenii, care confirmă automat fiecare cerere de domeniu;

Nu este acceptată înregistrarea unui nume de domeniu pentru a fi revândut, astfel putând să protejeze numerele de mărci înregistrate, dar și personalități publice.

4.3 Mărci înregistrate și dreptul de proprietate intelectuală

Este necesară respectarea uzanțelor internaționale, aplikcate și de alte registre;

Înregistrarea unui nume de domeniu nu constituie marcă înregistrată;

Registrele de domenii nu se ocupă cu aspectele legate de „drepturile și proprietatea” privind domeniile;

Solicitantul unui nume de domeniu este responsabil privind utilizarea legală a domeniului alocat, fără a aduce prejudicii uneii terțe părți;

În formularul de înregistare e unui nume de domeniu .ro este solicitată în mod explicit confirmarea respectării dreptului de marcă înregistrată ți nelezarea intereselor unei terțe părți;

În cazul unei divergențe singura obilgație a registrului este de a furniza datele de contact ale domeniului în cauză. Aceste date fiind afișate public pe serverul www.rotld.ro și pot fi obținute de oricine prin Internet;

În cazul unei contestații, registrul .ro încearcă o mediere între cei doi parteneri, oferindu-le posibilitatea unei rezolvări de comun acord;

Dar dacă această mediere nu reușește, cele două părți pot apela la Comisii de arbitraj acreditate de ICANN:

Organizația Internațională pentru Protecția Intelectuală;

EResolution;

CPR Institute for Dispute Resolution;

The National Arbitration Forum (NAF).

Datele de contact pentru aceste comisii sunt afișate pe www.rotld.ro;

De asemenea, dacă medierea sau arbitrarea nu sunt acceptate de cele două părți în cauză, divergența poate fi rezolvată prin lege, registrul de domenii .ro respectă orice hotărâre judecătorească.

Datorită tendinței care există pe plan mondial și de recomandările ICANN privind introducerea competiției globale în înregistrarea numerelor de domenii, în ianuarie 2001 au fost stabilite parteneriate cu alte instituții, în special ISP-uri, dar și cu alte organizații interesate în furnizarea de servicii pentru înregistrarea de domenii .ro, în vederea dezvoltării unui registru comun (shared registry) RO.

Conceptul „Shared registry” nu contravine principiului registrului unic. Registrul este unic, dar oferă accesul direct registrar-ilor pentru serviciile de înregistrare de domenii.

Datorită creșterii numărului de domenii din ultimii ani, registrul .roo a pus la dispoziția partenerilor interesați o procedură de înregistrare automată de nume de domenii „.ro”. această procedură urmează să se extindă la toți partenerii.

Totodată a pus în funcțiune un nou sistem integrat de înregistrare și administrare online nume de domenii „.ro”, folosin protocolul EPP ca interfață de comunicare cu partenerii.

4.4 Registrul de DOMENII .RO

În ultimul timp registrul de domenii .ro a realizat o infrastructură redundantă de comunicații a registrului astfel încât să nu existe niciun singur punct de defecțiune care să afecteze conectivitatea la servere și aplicații, folosirea unui sistem redundant de detecție și prevenire a intruziunilor și atacurilor din exterior.

A realizat accesul la servere prin VPN (virtual private network) pentru a sporii siguranța accesului și reducerea riscului de acces neautorizat. Totodată realizând și un sistem de monitorizare a infrastructuri de comunicații și a serverelor: monitorizare încărcare unitate centrală, memorie internă, bandă de rețea, acces la porturi etc.

A făcut un sistem de alertare prin emaill și prin SMS (în caz de urgență) atunci cân dapar defecțiuni hardware sau software, precum si la repararea defecțiunilor.

A realizat un sistem de tip „Auto call atendant” pentru îmbunătățirea relațiilor cu publicul, care permite apelantului să fie transferatdirect la persoana tehnică ce se ocupă de problema pentru care cere lămuriri, fără intervenția unui operator de telefonie.

A realizat un sistem de plată online prin card bancar, atât pentru persoanele din țară cât și cele din străinătate.

A realizat conectivitatea Ipv6 nativ la serverele și stațiile de lucru din ICI.

Realizarea sistemului de înregistrare domenii. ro cu performanțe îmbunătățite, care oferă atât interfață EPP cât și REST partenerilor pentru înregistrarea de domenii .ro, și nu în ultimul rând a realizat un sistem de monitorizare a serverelor web.

4.5 Noul sistem de administrare DOMENII. RO

În anul 2010, după doi ani de la dezvoltarea serviciului EPP și al aplicațiilor dedicate asministrării domeniilor. ro, ROTLD a luat decizia de a dezvolta un nou sistem de administrare a domeniilor. ro.

Motivația acestei decizii a avvut la bază următoarele:

În anul 2008 arhitectura software s-a făcut plecând de la principiul că se va introduce taxa de mentenanță anulă la scurt timp după ce sistemul ar fi devenit operațional, domeniile. ro, pe lângă procedeul de înregistrare, urmând a permite și reînoirea. Neintroducerea taxei de mentenanță însă, a avut ca și consecință imediată imposibilitatea de a oferi serviciul EPP registrarilor ROTLD, cu excepția registrarilor care aveau contract pentru înregistrarea domeniilor livrate într-un pachet de servicii și care aveau prevăzute de mentenanță anuală. Astfel, o primă cerință în dezvoltarea unui nou sistem de administrare a domeniilor .ro a fost ca sistemul să permită accesul la resursele legate de numele de domenii într-un mod ne-discriminatoriu.

Aplicația EPP, oferită registrarilor are la baza sa o platformă OpenReg, această platformă open-source a fost dezvoltată de Internet Systems Consortium (ISC), dar a cărei dezvoltare a fost întreruptă. OpenRegnu a atins un nivel al maturității care să garanteze stabilitatea și securitatea. Mai mult, configurarea și modificarea surselor OpenReg era anevoioasă datorită în special lipsei de documentație și a arhitecturii software care restricționa funcționalitatea la protocolul EPP.

Pe lângă interfețele oferite registrarilor, registrul .ro are în competența sa numeroase alte aplicații delicate administrării domeniiilor .ro: serviciul „whois”, aplicații interne folosite de operatori, aplicații de facturare, evidențe jurnal, toate aceste aplicații fiind implementate independent, folosind arhitecturi diferite, baze de date diferite, avțnd cerințe diferite. Costul administrativ era cu atât mai mare cu cât anumite aplicații intrau în conflict dacă erau instalate pe același server. S-a impus astfel dezvoltarea unei componente de tip „middleware” care implementează metodele necesare aplicațiilor: lucrul cu bazele de date, „log-urile” sau evidențele de tip jurnal, distribuirea calculului, statistici. În esență, middleware este un set de librării partajat și folosit în comun de către aplicații.

Această arhitectură „middleware” asigură accesul la metode implementate prin intermediul unei interfețe, folosind protocoale consacrate, standardizate și care nu pun interdicții la nivel de limbaj de programare.

Autorizează accesul pe bază de credențiale, semnături digitale și restricții la nivel de rețea și distribuie automat cererile venite pe interfața de acces către resursele disponibile. De asemenea înregistrează fiecare dintre aceste cereri, precum și starea acestora într-un jurnal.

CAPITOLUL V.: ADRESA IP (Internet Protocol Address)

Acest număr este un număr utilizat în exclusivitate de către toate echipamentele în tehnologia informației (imprimante, routere, modemuri, calculatoare etc.) ce le permite să se identifice și să comunice între ele într-o rețea de calculatoare. 

Există un standard în comunicații, denumit Protocol Internet (Internet Protocol / IP). în termeni obișnuiți, este ca și adresa de acasă. În cazul în care comanzi ceva prin poștă, respectivii trebuie să știe adresa ta corecta (Adresa IP), orașul în care ești (Network – Rețeaua de calculatoare) sau nu vei putea primi produsele comandate. Același lucru este valabil pentru toate echipamentele din Internet. Fără o adresă specifică, informațiile nu pot fi recepționate. Adresele IP pot fi alocate permanent unui server Email/Business sau unei rețele de reședință sau pot fi alocate temporar de către furnizorul de servicii Internet dintr-o „pușculiță” de adrese disponibile pe principiul primul venit, primul servit (altfel spus, când te conectezi la internet, automat furnizorul îți va aloca o adresă IP astfel încât calculatorul tău să poată comunica cu alte echipamente).

Internet Protocol (IP) este un protocol prin care datele sunt trimise de la un calculator la altul prin intermediu Internetului. Fiecare calculator (cunoscut ca HOST), pe internet are cel puțin o adresă IP unică, care îl identifică între toate computerele de pe internet. Când se trimit sau se primesc date (de ex.: e-mail, pagini web) mesajul este divizat în părți mai mici numite pachete. Fiecare pachet cuprinde adresa celui care trimite datele, dar și a celui căruia îi sunt destinate.

Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în rețea. în schimb,la nivelul utilizatorilor cu acces la Internet, identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS.

5.1: IPV4

Adresele IPv4 sunt de obicei scrise în notație cu un punct zecimal, care consistă în scrierea accei patru octeți ai adresei.

Inițial, o adresă IP era compusă din două părți:

• Network ID: primul octet

• Host ID: ultimii trei octeți

Aceasta a creat o limită de 256 de rețele. Pe măsură ce numărul rețelelor a început să crească, această metodă a devenit inadecvată. Pentru a depășii această limită, clase diferite de rețea au fost definite, într-un sistem care a fost mai târziu cunoscut drept classful networking.

Cinci clase de rețea au fost create (A, B, C, D si E), trei dintre ele (A, B si C) având lungimi diferite pentru partea de rețea. Restul adresei a fost folosit să identifice calculatorul în cadrul unei rețele, ceea ce însemnă că fiecare clasa de rețea avea un număr maxim de stații diferit. Clasa D a fost creată pentru adrese de multicast iar clasa E a fost rezervată.

În jurul anului 1993, aceste clase au fost înlocuite cu schema Classless Inter-Domain Routing (CIDR). Primul avantaj al acestei scheme a fost reîmpărțirea claselor A, B si C în blocuri mai mici sau mai mari de adrese care puteau fi alocate către diferite entități (cum ar fi providerii de servicii Internet și clienților lor) sau rețelelor locale.

Asignarea unei adrese nu este la întâmplare. Principiul fundamental al rutării este, ca fiecare adresă a unui dispozitiv să descrie locația dispozitivului într-o rețea. Acest lucru presupune ca o adresă alocată într-o parte a rețelei să nu fie folosită și în altă parte a rețelei. O structură ierarhică creată de CIDR și supravegheată de IANA (Internet Assigned Numbers Authority) și autoritățile refinale RIR (Regional Internet Registries), controlează asignarea adreselor IP în lumea întreagă. Fiecare RIR menține o bază de date publică WHOIS prin care oferă informații despre adresele IP alocate, informațiile din aceste baze de date joacă un rol central pentru uneltele de localizare geografică a adreselor IP.

5.2: IPV6

IPv6 semnifică: Internet Protocol versiunea 6, el este succesorul protocolului Ipv4 și este folosit în prezent pentru comutarea pachetelor în Internet.

Dezvoltarea stivei de protocoale TCP/IP a început în anii 70 pentru a fi folosită la adresarea nodurilor din rețeaua ARPANET, versiunea 4 fiind prima adoptată și documentată inițial în ianuarie 1980, aceasta permițând adresarea pe 32 de biți, fiind posibile aproximativ 4.3 miliarde de adrese.

Deși Ipv6 a apărut din 1980, a fost destul de greu adoptat. Chiar și în prezent rata de adopție la nivel mondial este sub 10%.

În data de 8 iunie 2011, Internet Society a organizat împreună cu alte organizații implicate în industria Internetului (Facebook, Google, Yahoo etc.), un eveniment numit „World Ipv6 Day” menit să testeze timp de 24 de ore protocolul Ipv6. în urma testelor au fost efectuate diferite măsurători și s-au realizat statistici de trafic, iar problemele identificate au fost minore, mulți operatori continuând să folosească Ipv6 și după trecerea perioadei de test.

Există trei tipuri principale de adrese Ipv6 împărțite în funcție de metoda de rutare pentru care sunt folosite: adrese de tip unicast, de tip anycat și adrese de tip multicast.

Adresele de tip unicast identifică o singură interfață din rețea, iar pachetele trimise către o astfel de adresă sunt dirijate către această interfață.

Adresele de tipul anycast sunt folosite pentru a identifica un grup de interfețe distincte. Pachetele de date trimise către o adresă anycast sunt dirijate către cel mai apropiat membru din grupul de interfețe în funcție de decizia de rutare. Formatul adreselor anycast este identic cu cel al adreselor unicast.

Adresele multicast sunt folosite pentru a identifica un grup de interfețe, la fel ca și adresele anycast, cu deosebirea că pachetele trimise către aceste adrese sunt distribuite tuturor membrilor din grupul de interfețe.

5.3 Tehnologia Anycast

Rețele care folosesc protocolul IP folosesc cele patru metode principale de adresare și dirijare a pachetelor de date: unicast, broadcast, multicast și anycast.

În ceea ce privește metoda unicast, pachetele de date transmise la nodul sursă sunt dirijate către o singură destinație identificată printr-o adresă globală de tip unicast existând astfel o asociere „unu la unu” între adresa sursă și adresa destinație. Adresele unicast se folosesc pentru a identifica atât sura cât și destinația pachetelor.

În cazul adresele broadcast pachetele sunt dirijate de la sursă către toate nodurile din subrețea. Acestea formează domeniul de broadcast. Asocierea este de „unu la mai mulți”.

În cazul adreselor multicast, acestea se caraterizează prin faptul că pachetele de date transmise de sursă sunt dirijate către un grup de noduri care aparțin unui grup de multicast. La fel ca și la broadcast, asocierea este de „unu la mai mulți”. Adresele broadcast și multicast nu se pot folosi pentru a identifica adresa sursă, ci doar adresa destinație pentru pachetele de date.

În cazul adreselor anycast, este vorba de o metodă care dirijează pachetele de date de la sursă către un singur nod care aaprține unui grup identificat prin adresa anycast de de destinație. Selecția nodului dn grup care va primi pachetul de date se face de către protocolul de dirijare în funcție de distanța dintre sursă și destinație. Tipul de asociere în cazul anycast este de „unu la unu din mai mulți”.

În ceea ce privește Internetul, tehnologia anycast se implementează folosind protocolul BGP (Border Gateway Protocol), o clasă de adrese „prefix” anycast asociată unui tip de serviciu fiind anunțată din mai multe locații geografice diferite.

Astfel clienții sunt redirecționați către cea mai apropiată instanță a serviciului din perspectiva topologiei de interconectare dintre furnizorii de Internet și care, în cele mai multe cazuri, este și cea mai apropiată din punct de vedere geografic.

Unele implementări de anycast sunt definite două tipuri de noduri: globale și locale. Aceste noduri globale sunt anunțate fără restricție în Internet, iar nodurile locale sunt anunțate unei comunități restrânse de utilizatori locali.

Nodurile cu adresare anycast au și o adresă unică de unicast pentru management și monitorizare, dar monitorizarea efectivă a serviciului trebuie să se facă distribuit. Totodată trebuie să se facă și o monitorizare permanentă a rutelor.

Pentru prefixul anycast asociat serviciului se poate folosi un prefix, din spațiul de adresare unicast, care să fie independent de provider, iar acest prefix să fie anunțat din același număr AS.

Folosind tehnologia anycast, aduce clienților multe beneficii:

Clienții sunt distribuiți la diferite instanțe ale serviciului realizându-se astfel o repartizare a încărcării serverelor;

Clienții pot accesa cea mai apropiată instanță a serviciului din punct de vedere al routării și al tipologiei obținând cel mai bun timp de răspuns;

Având în vedere că serviciul este distribuit, în cazul unei probleme cu o instanță a serviciului, clientului este redirectat automat către o altă instanță;

Pachetele trimise de un atacator dintr-o anumită locație va afecta doar instanța serviciului cea mai apropiată de atacator.

CAPITOLUL VI.: APARIȚIA INTERNETULUI ÎN ROMÂNIA

Fig.2: Conexiuni Internet

Triumf al tehnologiei dezvoltate de om de-a lungul mileniilor, internetul care azi ne influențează în atât de mare măsură existența are o istorie scurtă, dar densă și accelerată, jalonată de câteva momente de referință, care l-au structurat în forma pe care o cunoaștem azi. Subiect prea vast pentru a putea fi tratat pe larg în spațiul unui articol, istoria internetului poate fi totuși condensată într-o serie de momente-cheie, puncte de reper pe parcursul celei mai spectaculoase evoluții tehnologice din istoria umanității.

În secolul al 19-lea, nu era chiar internet și totuși… Dacă ne gândim la transmisiile globale de date – treaba pe care o face azi internetul, cu asemenea viteză, amploare și acuratețe – aceasta, ca fenomen, există încă de multă vreme, datând de dinainte de apariția computerelor. Să considerăm, de pildă, drept un precursor al internetului, telegraful, care a revoluționat transmisia de date și care era, pentru străbunicii noștri, o minune a tehnologiei la fel de copleșitoare ca și internetul pentru noi. Utilizat intens în domeniul militar, în ziaristică, în politică și afaceri, ca și în viața privată de zi cu zi, telegraful a schimbat viteza cu care se mișca lumea și a deschis era comunicațiilor globale.

Un factor esențial în evoluția internetului a constituit-o dezvoltarea computerelor, începând din anii 1950. Mari cât o cameră (și lente în comparație cu cele de azi), aceste prime calculatoare permiteau transmisiile de date de la un computer principal la terminale și, în ciuda aspectului greoi, au reprezentat o etapă esențială în apariția fenomenului.

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) – o rețea între mai multe computere din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcțiune ca reacție la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spațiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei rețele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear.

Deloc surprinzător, deși originile Internet-ului se afla într-un proiect coordonat de ARPA, mediul militar a fost printre ultimele care au început să adopte pe scară largă elementele acestei tehnologii, datorită caracterului datelor și informațiilor specifice, de asemenea procedurilor de lucru și rigiditatea organizatiilor militare.

Evoluția în plan tehnologic, modificarea drastică a caracteristicilor câmpului de luptă modern, diversitatea acțiunilor militare, volumul tot mai mare și caracterul critic al informațiilor necesare luării deciziilor, au impus utilizarea pe scară tot mai largă a tehnologiei informației și integrarea acesteia cu tehnologia comunicațiilor și cu tehnica militară, ajunsă deja la un anumit grad de maturitate.

La fel ca și manageri ale organizațiilor civile, comandanții militari au constatat că tehnologia Internet le poate aduce multe avantaje și le poate ușura activitatea, deoarece în esența lor, organizațiile militare nu se deosebesc foarte mult de organizațiile moderne civile.

Conducerea și disciplina forțelor și mijloacelor militare a reprezentat din totdeauna un element critic în desfașurarea unui act de comandă, nu este de mirare că sistemele de comandă au fost primele intrate în tehnologia Internet.

Renunțarea treptată la standardele militare în favoarea celor comerciale a redus presiunea exercitată de valoarea crescută a costurilor necesare dezvoltării de echipamente cu utilizare strict militară, precum și a costurilor reprezentate de instruirea și antrenarea utilizatorilor acestora.

Comunicațiile militare au început să adopte filozofia impusă de protocolul IP și care practic reprezintă esența proliferării Internet-ului. Astfel, comandanții au constatat că scoaterea din funcțiune a unui număr de mijloace de comunicații nu atrage după sine întreruperea comunicațiilor.

Diversitatea echipamentelor militare, utilizarea lor strict dedicată și conectivitatea lor scăzută determină dificultăți majore în conducere. Pe măsură ce automatizarea prin intermediul tehnicii de calcul a pătruns în domeniul militar, toate aceste echipamente și noduri decizionale au relevat posibilitatea de interconectare prin exploatarea tehnologiei Internet.

Ducerea acțiunilor militare simultan pe spațiile geografice extinse, ori situate la distante mari a impus tehnologia Internet ca soluție naturală de adaptat nevoilor militare în aceste condiții.

Transmiterea ordinelor de luptă a evoluat de la trimiterea unui plic cu documentul propriu-zis, prin curier, la transmiterea acestora prin mijloace de comunicații secretizate. Documentul în cauză este în prezent un fișier al cărui traseu este practic imposibil de anticipat, conține informații de tip text și multimedia oferind informații mult mai complete celui aflat în postura de executant.

Comandamentul militar este în prezent un intranet în care membrii pot comunica ușor, rapid și sigur.

Soluțiile tehnice de realizare a teleconferințelor și video-teleconferințelor datorează foarte mult deja tradiționalelor voice-chat-urilor de pe Internet.

Formatele de realizare și prezentare a documentelor au dovedit utilitatea și în mediul militar, iar în prezent majoritatea instrumentelor software care asigură suportul activităților de comandament au ca cerință expresă și specificație formatul (limbajul) HTML.

Tehnologia Internet are un impact deosebit asupra organizațiilor militare deoarece pune la dispoziția acestora soluții tehnice și metodologice prin care acestea să își poata îndeplini principalele funcții:

Funcția de comandă, necesară pentru transmiterea ordinelor și recepționarea rapoartelor sub forma unor documente complexe, purtătoare ale unor cantități mult mai mari de informații ierarhizate, într-o manieră autentificată și sigură, la distanțe mari și simultan;

Funcția de control, face posibilă aplicarea unor măsuri determinate de tehnologia utilizată, care să întărească disciplina, controlul și monitorizarea resurselor, precum și vizualizarea în timp real a unor situații și prelucrări automate a unor indicatori relevanți pentru starea organizației;

Funcția de consultare militară și politico-militară, este necesară pentru efectuarea în siguranță a teleconferințelor și videoteleconferințelor în regim secretizat;

Funcția de informare internă și externă, privește trimiterea sau recepționarea de mesaje și documente atât în interiorul, cât și în exteriorul organizației;

Funcția de documentare, este importantă pentru consultarea bazelor de date existente la nivelul unei organizații, la nivelul celor ierarhic superioare, în vederea cunoașterii unei situații, a realizării unei decizii, etc.;

Funcția acțională, facilitează mersul acțiunilor practice specifice, cât și de îmbogățire a tipologiei acționale prin acțiuni pe Internet asupra unor ținte stabilite și cu obiective precizate;

Funcția de cooperare, este necesară coordonării, comunicării și schimbului mai facil de informații într-un mediu unitar, în cadrul acțiunilor militare integrate.

De aici a rezultat un proiect de rețea, unde rețeaua însăși era permanent în pericol de atac. În consecință:- doar un minimum de informații era cerut de la computerele client în rețea – oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată.

Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este și acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se „înțeleagă” unele cu altele. În acest fel, Internetul era și este cu adevărat o platformă-independentă.

Informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (1915 -1990), una dintre cele mai de seamă personalități din istoria IT, în lucrarea sa Man-Computer Symbiosis, arunca o scurtă privire în viitor, spre o lume în care rețele de computere, conectate prin linii de comunicație de bandă largă, vor îndeplini funcțiile unor biblioteci imense. Iar în 1962, Licklider și Welden Clark au publicat o lucrare intitulată "On-Line Man Computer Communication", ce oferea una dintre primele viziuni ale unei lumi "înfășurate" într-o rețea informatică globală. Pentru ei, acesta era viitorul, pentru noi, reprezintă deja realitatea pe care o trăim.

Pe baza ideilor lui Licklider, în 1969, între universitatea California – Los Angeles și Institutul de Cercetare Stanford a fost instalată o legătură printr-o rețea numită ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), a cărei dezvoltare fusese finanțată de Departamentul Apărării din SUA. În același an, ARPANET s-a extins prin adăugarea a încă 2 noduri de rețea – la Universitatea Utah și Universitatea California – Santa Barbara.

Nu pare mare lucru, față de dezvoltarea de acum, dar era un început… Cât de important a fost acest început, cât de mult s-a dovedit el a răspunde unei necesităților și dorințelor oamenilor, se vede din ritmul rapid în care s-a dezvoltat ARPANET: până în 1981, numărul de noduri a crescut la 213.

Anii 1960 și 1970 au reprezentat o perioadă crucială în dezvoltarea rețelelor de transmisie de date; în aceeași epocă, rețele similare, de mici dimensiuni, au fost instalate în Marea Britanie (Mark I), în Franța (CYCLADES), în SUA (Merit Network).

Toate aceste rețele operau pe principiul comutației de pachete (sau comutației asincrone), o tehnică de comunicații digitale care constă în separarea mesajelor în blocuri de dimensiuni reduse (pachete), ce sunt ulterior transmise unul câte unul prin rețea, într-o succesiune rapidă, până la receptor, unde sunt reasamblate în forma mesajului inițial.

În 1978, British Post Office, compania de servicii financiare și de comunicații Western Union International și firma de comunicații Tymnet și-au unit forțele pentru a crea prima rețea de comutație de pachete internațională, International Packet Switched Service (IPSS). Rețeaua s-a extins spectaculos în Europa și SUA, ajungând până în 1981 să deservească și Canada, Australia și Hong Kong, iar în anii 1990 devenind o infrastructură extinsă la nivel global.

În paralel, apăruseră și alte tipuri de rețele, mai mult sau mai puțin extinse, ce foloseau tehnologii de comunicație diferite, dar toate la un loc creau o infrastructură ce acoperea o mare parte a lumii. Era momentul ca aceste "petice" să fie reunite într-o rețea cu adevărat globală, unitară din punct de vedere al funcționării. Cu alte cuvinte, totul trebuia adus la un numitor comun.

Era nevoie de un protocol de rețea – un sistem de reguli și convenții care să guverneze comunicare între dispozitivele atașate la rețea; un fel de limbaj comun în care toate computerele legate în rețea să se poată înțelege între ele. Formatul mesajului, temporizarea, controlul erorilor, inițierea și finalizarea sesiunii de transfer al datelor și multe alte detalii legate de comunicațiile de date sunt determinate prin protocolul de rețea.

În 1974 apare denumirea de Internet. Un protocol de rețea realizat în 1974 (RFC 675 – Specification of Internet Transmission Control Program), de către Vinton Cerf, Yogen Dalal și Carl Sunshine, conținea cuvântul internet, prescurtare de la internetworking. Pesemne că nici autorii nu prevedeau succesul pe care îl va avea acest termen, devenit azi unul dintre cele mai uzitate substantive.

Internetul este, așadar, o rețea unitară de computere și alte dispozitive cu adrese computerizate, toate conectate între ele și operând coordonat grație unui ansamblu standardizat de protocoale de transfer de date.

Se confundă adesea noțiunea de internet cu cea de WWW (World Wide Web); ele nu sunt însă același lucru, căci WWW este numai una dintre aplicațiile internetului (e-mail-ul, de pildă, este alta).

WWW este un sistem de documente hipertext interconectate, ce pot fi accesate prin internet.

Omul pe care lumea îl descrie adesea – în mod eronat – drept "inventatorul internetului", britanicul Tim Berners-Lee (astăzi Sir Timothy Berners-Lee) este, în realitate, cel care a inventat World Wide Web, ca o aplicație majoră a Internetului care exista deja.

El a elaborat în 1989 o primă propunere în acest sens, iar la 25 decembrie 1990, împreună cu Robert Cailliau (un informatician belgian care lucra la CERN – Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), a realizat prima comunicare prin intermediul HTTP, un protocol pentru transferul documentelor hipertext.

Primul website din lume a fost construit la CERN, pe teritoriul francez al acestui complex de laboratoare așezat la granița dintre Franța și Elveția, și a fost online începând cu data de 6 august 1991.

Iar de atunci, internetul a intrat cu adevărat în viața noastră, a celor mai mulți, dacă nu chiar a tuturor. De unde până atunci fusese accesibil unui număr mic de persoane, în special oameni de știință, odată cu apariția WWW, lumea virtuală s-a deschis pentru toți.

O bună parte din existența noastră se desfășoară în acest mediu, căruia îi folosim intensiv imensele resurse și posibilități, de la comerț și banking online, la lectură; de la socializare la cursuri universitare, de la muzică, jocuri și filme la comunicarea cu cei aflați departe. Internetul ne-a schimbat fundamental experiențele, trăirile, ideile, iar aventura simbiozei noastre cu lumea virtuală oferită de el continuă și se intensifică.

NIC (Network Information Centre) este prima autoritate centralizată care se ocupă de operațiile din cadrul rețelei, la SRI (Standord Institute of Research) în Menlo Park, în California.

În anul 1972 IANA s-a ocupat de managementul legat de aceste probleme.

ARPANET pe atunci era în creștere, iar referirea către host se făcea prin intermediul numelui și unui fișier HOSTS.TXT, distribuit la fiecare host din SRI International. O soluție tehnică a venit sub forma DNS (Domain Name System) creat de Paul Mockapetris, iar NIC (Defense Data Network) s-a ocupat de organizarea înregistrărilor serviciilor inclusiv domeniile top-level al .mil, .gov, .edu,.org, .net, .net și .us. Ocupându-se și de administrarea root nameserver-ului și asignarea de numere sub contractul USDD (United States Department of Defese).

Din 1990 guvernarea Internetului si organizarea a avut o importanță globală asupra comerțului.

Din 1990 guvernarea Internetului si organizarea a avut o importanță globală asupracomerțului.

Organizațiile care au deținut controlul anumitor aspecte tehnice ale Internetului sunt succesori ai ARPANET și cei care au luat decizii zilnice referitor la aspectele rețelei. Recunoscuți formal ca și administratori ai rețelei, rolurile și deciziile lor sunt subiectele obiecțiilor care îi limitează. Aceste obiecții au condus la autoîndepărtarea ICANN din relația cu University of Southern California în 2000 câștigând autonomia de la guvernul SUA, chiar dacă unele obligații cu Departamentul de Comerț au continuat până în 2011.

Istoria Internetului se va reda acum ca și o consecință a organizației ICANN.

Chiar înainte de apariția World Wide Web, au existat motoare de căutare care au încercat să organizeze oarecum Internetul. Primul dintre acestea a fost motorul de căutare ARCHIE de laUniversitatea McGill în 1990, urmată în 1991 de WAIS și GOPHER. Toate trei sisteme au precedat invenția World Wide Web dar au continuat să indexeze Web-ul și restul Internetului pentru încă câțiva ani după apariția Web-ului.

Încă mai există servere GOPHER din 2006 chiar dacă mai sunt si altele mai mari.În timp ce Web-ul se dezvolta, motoarele de căutare și directoarele Web au fost create sățină urma paginilor din Internet și să le ofere oamenilor posibilitatea de a le găsi. Primul motor de căutare full text a fost WebCrawler în 1994. Înainte de WebCrawler căutarea se făcea doar întitlul paginilor Web. Un alt motor de căutare timpuriu a fost LYCOS, creat in 1993 ca și proiectal unei universități și a fost primul cu succes comercial.

Spre finalul anilor 1990, atât directoarele web cât și motoarele de căutare erau populare – Yahoo! fondat în 1994 și Altavista fondat în1995 au fost lideri ai Industriei.

Prin august 2001, modelul directoarelor a început sa cadă în favoarea motoarelor de căutare, atunci ridicându-se Google (fondat in 1998) care a dezvoltat un nou model declasificare a relevanței. Mărimea bazelor de date a fost înlocuită de asemenea cu topul după relevanță, metode după care motoarele de căutare încercau să sorteze rezultatele. Ca și consecință, au fost îmbunătățiți algorimii de căutare.

Metoda de clasificare a Google de asorta rezultatele a primit cele bune calificative, dar toate motoarele de căutare au continuat să-și îmbunătățească metodele de sortare după relevanță. Google Search Engine Începând cu 2006, clasificarea rezultatelor motoarelor de cautare devine tot mai importantă, așa că industria a dezvoltat așa numitele SEO (search engine optimizer) pentru a ajuta programatorii să îmbunătățească căutarea și sortarea rezultatelor.

În 3 iunie Microsoft lansează propriul motor de căutare. Bing a devenit popular imediat printremotoarele de căutare. Alte motoare de căutare ar fi: Ask.com, Baidu, Cuil, Duck Duck Go,Kosmix, Sogou și Yodao (din China), Yandex(Rusia), Yahoo! Search, Yebol, iar dinRomânia ar fi OkiDoki.ro (variantă beta).

Primul telefon mobil cu conexiune la Internet a fost Nokia 9000 Communicator, lansat în Finlanda în 1996. Viabilitatea serviciilor de acces la Internet pe telefonul mobil a fost limitată până în momentul în care prețurile au scăzut începând cu acel model și furnizorii au încept să dezvolte sisteme și sercivii convenabile și în același timp, accesibile la telefoane. NTT DoCoModin Japonia a lansat primul serviciu Internet mobil, denumit i-Mode, în 1999 și acest moment este considerat nașterea serviciilor de Internet mobil.

În 2001 sistemul de e-mail prin telefonul mobil a fost lansat în America de către Research in Motion pentru telefoanele Blackberry. Pentru a putea fi folosit eficient serviciul de e-mail pe ecranul și tastele mici, a fost elaborat un document specific pentru telefoanele mobile denumit WAP (Wireless Application Protocol). Cele mai multe dispozitive mobile operează folosind WAP.

Creșterea serviciilor pentru telefoane mobile a fost inițial un fenomen în Asia, Coreea de Sud și Taiwan, începând ca Internetul mobil să depășească Internetul de pe PC. Au urmat India, Africa de Sud, Kenia, Filipine și Pakistan, toate raportând folosirea Internetului mobil în dauna celui de pe PC.

Utilizarea Internetului în Europa șiAmerica de Nord a fost influențată de către stabilirea unor baze importante pe Internetul pentruPC, așa că aici creșterea Internetului mobil s-a făcut în mod gradual, dar a ajuns la nivele de 20%-30% în majoritatea țărilor vestice. Răsturnarea a avut loc în 2008, când Internetul mobil l-a depășit pe cel fix. În multe părți dezvoltatoare, rația e undeva la 10 utilizatori de mobile la 1utilizator de PC.

6.1 Internetul în România

Acum 20 de ani, în august 1991, se năștea prima pagină de internet și sistemul World Wide Web (www). România a avut nevoie de încă doi ani pentru a intra în rețea.

În România, Internetul a apărut în anul 1993, luna februarie, moment la care fost înregistrat domeniul .ro. La numai câteva luni mai târziu, în iunie 1993, devine funcțională infrastructura de comunicații a Universității Politehnice din București, numită RoEduNet. Același an reprezintă momentul de debut al primului operator comercial Internet, sub numele de SC EUNET SRL.

Firesc, la început a fost calculatorul. Deși sună puțin credibil astăzi, România a fost printre primele zece țări din lume care au avut computere de fabricație proprie. Încă din 1953, la Institutul de Fizică Atomică, profesorul Victor Toma proiectează ordinatorul cu tuburi electronice. După o muncă de 11 ani, în 1964, primul calculator românesc, cu tranzistori din germaniu, este pus în funcțiune. În acel moment, erau doar câteva țări în toată lumea care se mândreau cu aceeași performanță: SUA, Japonia, Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Franța, Uniunea Sovietică, Italia și Danemarca. Ulterior, la 15 iulie 1970, se înființează Institutul Central de Informatică – astăzi numit Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) – instituția care a făcut primii pași în domeniul rețelelor de calculatoare și prima entitate din România conectată la internet.

La începutul anilor '70, când România abia scotea capul în lumea informaticii, agenția americană de cercetare ARPA (Advanced Reserch Projects Agency) lucra avansat la prima rețea importantă de calculatoare interconectate – ARPANET – rețea care zece ani mai târziu avea să devină ceea ce numim astăzi internet.

În 1971, Marius Guran, directorul de atunci al ICI, se întoarce entuziasmat dintr-o călătorie de specializare în SUA, unde a aflat pentru prima dată că două sau mai multe calculatoare pot face schimb de date între ele. Fără a pierde vremea, Marius Guran formează la ICI o echipă de cercetare în domeniul rețelelor de ordinatoare, alcătuită din cinci oameni.

Printre ei, inginerul Eugen Stăicuț. „La vremea aceea, lucram pe două calculatoare românești «Iris», construite după licență franțuzească. Unul singur ocupa o cameră de 50-60 de metri pătrați și era alcătuit din 7-8 fișete metalice care conțineau unul hardul, altul memoria. Ca să vă faceți o idee, memoria lui «Iris» era mare cât un dulap de haine și avea 64 de kilobytes (KB)", își amintește Eugen Stăicuț. Ca o comparație, în ziua de astăzi ultima versiune de Windows nu merge bine pe computer fără o memorie de 2 gigabytes (GB), adică de 31.250 de ori mai mare ca cea de acum 40 de ani. Pe-atunci tastatura nu fusese încă inventată, așa că „Iris" primea comenzile pe cartele perforate.

În 1978, are loc primul experiment reușit. Calculatorul de la ICI și cel de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic din Constanța (o subunitate teritorială a ICI), amândouă „Felix", au fost interconectate, reușind să-și transmită informații unul altuia. Dar cel mai important proiect a fost UNIREA, finalizat în 1985, când s-au pus în funcțiune trei noduri de comunicație de date – unul la București, al doilea la Bacău, iar ultimul la Cluj-Napoca. „I-au spus UNIREA pentru că unea cele trei provincii istorice", explică Eugen Stăicuț.

De data aceasta, calculatoarele erau „Coral", fabricate de asemenea în România și mult mai avansate tehnologic: încăpeau fiecare într un singur dulap metalic. Conexiunea între cele trei ordinatoare s-a realizat pe o linie telefonică de 48 KB/secundă, viteză chiar de peste două sute de mii de ori mai mică decât cea disponibilă astăzi prin fibră optică.

În vremea aceea, însă, 48 KB/secundă era viteza maximă de care era capabilă o singură centrală interurbană de telefonie. La începutul anilor '80, regimul comunist s-a înăsprit. „Înainte, aveam permisiunea de-a pleca la specializări în străinătate, mai ales în SUA și Japonia, țările cele mai avansate în domeniul informaticii. În plus, ICI era abonat la toate revistele de specialitate din lume și eram la zi cu evoluția tehnologiei.

După 1980, deplasările au fost interzise și abonamentele anulate. Eram complet izolați de lumea de-afară", își amintește inginerul Stăicuț. Resemnați, cercetătorii de la ICI s-au concentrat pe ce aveau. Astfel, pe structura UNIREA, rețeaua s-a dezvoltat la 30 de noduri de comunicație până în 1989, interconectând cele 30 de calculatoare existente în România. Devenise o rețea națională, care lega toate județele la informație. „Platforma era folosită de Ministerul Industriei Electronicii și Electrotehnicii, în subordinea căruia era ICI, pentru a transmite rapoarte zilnice cu realizările și depășirile de plan ale fabricilor din țară", adaugă Eugen Stăicuț.

Imediat după Revoluție, cercetătorii de la ICI constatau, năuciți, cât de în urmă rămăseseră față de tehnologia din Occident. Lipsiseră zece ani.

În 1991, au aflat de EARN (European Academic Research Network) – o rețea de calculatoare care conecta universitățile europene în scop strict academic. „Austria, prin Universitatea din Viena, a invitat România, prin ICI, să se conecteze la EARN. Din păcate, n-aveam cu ce. Dar, din fericire, în scurt timp americanii de la DEC (Digital Equipment Corporation) ne-au donat tehnologia necesară.

În decembrie 1992, ICI s-a conectat la EARN printr-o linie telefonică închiriată de la Romtelecom, care ne costa 7.000 de dolari pe lună. Evident, nu era o legătură permanentă cum este acum internetul, ci trebuia să apelăm un număr de telefon din Austria ca să ne conectăm la rețea. Cred că primul e-mail din România a fost trimis atunci de mine către Viena", își amintește Eugen Stăicuț. Nici nu s-au obișnuit bine cu EARN, că Universitatea din Viena le-a propus cercetătorilor români să renunțe la arhitectura de protocoale europeană (pe care funcționa EARN – n.r.) și să treacă pe cea americană TCP/IP (arhitectura de protocoale care stă la baza internetului)..
În februarie 1993, din sediul ICI, România se cuplează oficial la internet. Domeniul „.ro" a fost recunoscut la nivel internațional de către Internet Assigned Numbers Authority – entitatea care supraveghează alocarea adreselor de IP în toată lumea. Iar primul site românesc a fost, cum era de așteptat, www.ici.ro.

De asemenea în același an, prin ICI, atunci singurul provider de internet s-au conectat la rețea Comisia Națională de Informatică, Institutul de Matematică al Academiei Române, Ins¬titutul de Tehnologie de Calcul, Academia de Științe Agricole, Academia de Științe Economice, Universitatea Politehnică București, Centrul Republican de Informatică și Academia Moldovei din Chișinău.

ICI a continuat să ofere servicii de internet până prin 2000, când a fost înlocuit pe piață de rețele comerciale.

În anul 1995, în cadrul Strategiei de aderare la Uniunea Europeană, au fost trasate princiaplele priorități pentru dezvoltarea Societății informaționale a țării noastre. În anul 1998, se atinsese cifra de 20.000 de utilizatori aparținând domeniului .ro. Evoluția numărului domeniilor înregistrate în România a crescut vertiginos de la un an la altul. Astfel, numai în anul 2007, s-au înregistrat aproximativ 80,000 de domenii .ro, ajungându-se la un total de peste 250.000 de domenii înregistrate. Numărul total de domenii înregistrate în anul 2007 a fost, comparativ cu anul 2006, cu 35% mai mare. Pentru anul 2008, se estimează o creștere în același ritm alert, de aproximativ 35-40% față de anul precedent.

O evoluție similară celei pe care a înregistrat-o numărul de domenii înregistrate o are și numărul de utilizatori ai Internetului. Un raport realizat de PricewaterhouseCoopers relevă faptul că numărul de utilizatori de Internet în România, începând cu anul 2001, a crescut cu aproximativ 1 milion de utilizatori pe an. Astfel, dacă în anul 2001 existau aproximativ 1 milion de utilizatori de Internet, la sfârșitul anului 2007 erau circa 7 milioane de utilizatori.

Aproximativ 83% din populația globală nu folosește Internetul, potrivit unui comunicat de presă al fundației ECDL. Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-line Internet World Stats, în noiembrie 2007, rata de intrare a Internetului în România a atins nivelul de 31,4% din totalul populației, estimată la 22,27 milioane de locuitori, iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300. Piața de Internet și broadband a României trăiește o creștere puternică, în ciuda intrării mici referitor la numărul de conexiuni pe cap de locuitor. Serviciile broadband (bandă mare) sunt disponibile în număr foarte mare de la operatorii de la cablu, dar și de la rețeaua de telefonie fixă RomTelecom care a lansat serviciul broadband ADSL, ademenind utilizatorii prin prețurile mici.

Serviciile broadband bazate pe LAN sunt de asemenea foarte populare. A fost lansat un număr mare de servicii bazate pe satelit în 2005 cu un operator extinzându-și serviciile și în afara țării, serviciile terestre TV digitale fiind în continuă dezvoltare.

Odată cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut și activități care oferă o alternativă sau chiar posibilitatea de a avea acces la informație: e-learning, audio-learning cuajutorul audio-books, etc. Mai mult decât atât, ca aplicație a Internetului a apărut întreaga branșă numită „e-commerce” sau „comerțul electronic”, prin care ofertanții de mărfuri și servicii dispun de o piață de desfacere enormă: Internetul.

Practic, Internetul a oferit acces la o piață globală multor afaceri mici și mijlocii, care, fără aportul Internetului nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se adresa unor clienți la scară planetară. Astfel, Internetul a devenit și un important mediu de afaceri. Ca și aspect social, gradul de răspândire al Internetului pe glob este uriaș: în 30 iunie 2009 aveau acces la Internet circa 1,67 miliarde de locuitori ai globului pământesc. În intervalul 2000-2007, România a înregistrat o creștere a numărului de utilizatori de Internet de 775%, clasând țara noastră pe primul loc în cadrul țărilor membre ale Uniunii Europene în privința creșterii. Din punctul de vedere al numărului de utilizatori de Internet, România se clasează pe locul 9 în Uniunea Europeană, conform Internet World Stats. Figura 3 prezintă situația primelor 10 țări din Uniunea Europeană la acest capitol.

Fig.4: Situația primelor 10 țări din Uniunea Europeană

Cifra de 7 milioane de utilizatori, atinsă spre finele anului 2007 reprezintă un grad de intrare de 31,4%. Această evoluție a săltat România cu două poziții, părăsind ultimul loc, într-un clasament al ratei de intrare a Internetului în țările membre ale Uniunii Europene. Cei 7 milioane de utilizatori de Internet din România reprezintă 2,6% din totalul utilizatorilor de Internet ai Uniunii Europene.

Fig.5: Evoluția numărului de utilizatori

Deși România se află pe ultimele locuri între țările Uniunii Europene din punctul de vedere al ratei de penetrare a Internetului, rata foarte mare de creștere a numărului de utilizatori ai Internetului ne dă speranța că, în câțiva ani, putem ajunge la nivelul mediei Uniunii Europene.

În acest moment, conform celor mai recente rapoarte, ultimele două poziții sunt ocupate de Polonia și respectiv Bulgaria. La polul opus al clasamentului se află Olanda, cu o rată de intrare de 87,8%, urmată de Suedia, fostă ocupantă a primului loc, cu 77,3% și Portugalia, cu 73,1%. La nivelul întregii Uniuni Europene, rata medie de intrare ajunsese la 55,7%, față de 51,8% înregistrată la începutul aceluiași an.

Accesul simplu și ieftin la Internet are și o consecință negativă și anume: nimeni nu poate garanta corectitudinea utilizatorilor. Astfel, există deja o gamă largă de programe dăunătoare creeate de rău-voitori, care încep cu spionare invizibilă a activității unui utilizator și se termină cu furtul din contul bancar al persoanelor care nu se pricep cum să se apere.

Anumite state de pe glob interzic, cenzurează sau restricționează populației accesul la Internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie ș.a., de exemplu Coreea de Nord, China.

Cele mai accesate site-uri din lume sunt: www.google.com, www.facebook.com, www.youtube.com, www.yahoo.com, www.wikipedia.org, www.twiter.com, www.bing.com, www.amazon.com, acestea fiind urmate de multe alte site-uri de diferite subiecte.

Cele mai accesate site-uri din România: www.google.ro, www.yahoo.com, www.youtube.com, www.facebook.com, www.blogger.com, http://ro.wikipedia.org, www.trilulilo.ro, www.imdb.com, www.softpedia.com, aceste site-uri fiind acesate în permanență de milioane de utilizatori zilnic.

România este pe locul al doilea în topul țărilor europene care petrec cel mai mult timp online, cu o medie de 18,6 ore petrecute săptămânal pe Internet, conform celui mai recent studiu Mediascope.

Pe primul loc se clasează Ucraina, cu 20 de ore petrecute online pe săptămână. România este urmată în top de turci, cu o medie de 18,3 petrecute pe Internet săptămânal.

La nivelul activităților desfășurate online, România se află printre țările care folosesc cel mai mult mesageria instant. Folosesc servicii de mesagerie instant cu 60% mai mult pentru a comunica online decât media europeană a utilizatorilor de Internet.

E-mailul este folosit de aproximativ întreaga populație de origine cehă cu acces la Internet, iar rețelele sociale profesionale sunt utilizate de mai mult de 90% dintre portughezi.

În ceea ce privește clasamentul celor mai activi europeni în mediul online, danezii fac recenzii și dau feedback după utilizarea anumitor produse și servicii de două ori mai mult decât media înregistrată la nivelul întregii Europe. Grecii sunt cei care folosesc cel mai mult blogurile, aceștia scriu pe blog de două ori mai mult decât media europeană, iar utilizatorii bulgari fac cele mai multe apeluri telefonice online, utilizând servicii cum ar fi Skype-ul, cu 89% mai mult decât utilizatorul mediu european.

În prezent, România ocupă poziția a patra în lume și primul loc în Europa din perspectiva vitezei medie a conexiunilor la Internet, potrivit unui raport al companiei americane Akamai, publicat la începutul anului. Constanța este orașul european cu cele mai bune performanțe.

CONCLUZII

În prezent Internetul face parte din viața noastră, zilnic cei mai mulți dintre noi accesăm pagini web de diferite tipuri.

De asemenea avem norocul de a găsi în acest spațiu ceea ce ne dorim, indiferent de natura subiectului.

Astăzi pentru unii specialiști și utilizatori, conectarea dintre două calculatoare pare ceva simplu, chiar banal am putea spune. Însă acum 20 de ani nu a fost atât de ușor ca acum în România, deoarece totul a însemnat muncă, cercetare și cooperare.

Internetul a devenit cel mai important mediu de comunicație folosit atât de persoane fizice cât și de companii în activitatea de zi cu zi pentru informare, afaceri, colectare de informații, comerț electronic, cumpărături, comenzi online, organizarea lucrului în echipă, munca de la distanță, rezervări și check-in online, dar și multe alte servicii. Putem spune că Internetul ne-a facilitat viața din multe puncte de vedere.

Internetul este folosit din ce în ce mai mult, absolut în toate domeniile. Este folosit de către majoritatea organizațiilor, firmelor, instituțiilor și de către cetățeni. De exemplu pentru achitarea online a facturilor, rezervări de bilete de orice tip, comunicare între între utilizatori, iar lista poate continua la nesfârșit.

Majoritatea afirmă că, în prezent nu ar mai putea trăi fără Internet și facilitățile acestuia.