Ideologia Politica a Lui Mao Zedong din Timpul Revolutiei Culturale, Reflectata Asupra Festivalurilor Traditionale Chinezesti Si Revalorizare Acestora In Perioada Post Maoista

Istorie

Ideologia Politica a Lui Mao Zedong din Timpul Revolutiei Culturale, Reflectata Asupra Festivalurilor Traditionale Chinezesti Si Revalorizare Acestora In Perioada Post Maoista

Byadmin ianuarie 1, 2024

Ideologia politică a lui Mao Zedong din timpul Revoluției Culturale, reflectată asupra festivalurilor tradiționale chinezești și revalorizare acestora în perioada post-maoistă

CUPRINS

CAPITOL METODOLOGIC

Capitolul I : FESTIVALURILE TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI

Festivalul Primăverii

Festivalul Felinarelor

Festivalul Dragonului

Festivalul Lunii

Festivalul Dublului Nouă

Capitolul II: IDEOLOGIA POLITICĂ A LUI MAO ZEDONG DIN TIMPUL REVOLUȚIEI CULTURALE, REFLECTATĂ ASUPRA FESTIVALURILOR TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI

Capitolul III: REVALORIFICAREA FESTIVALURILOR CHINEZEȘTI ÎN PERIOADA POST-MAOISTĂ

CONCLUZII

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

BIBLIOGRAFIE

CAPITOL METODOLOGIC

Împreună cu India de nord și Orientul Apropiat, China are una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, iar cultura sa, la fel ca în cazul celorlalte două, s-a răspândit rapid. De la sursa originală din sudul Chinei, a fost diseminată în zonele înconjurătoare și, în cele din urmă, și-a răspândit influența asupra culturilor în formare din Coreea și Japonia. Istoria dezvoltării și difuzării culturii chineze poate fi împărțită în două secvențe cronologice majore. Tema principală a primei secvențe cuprinde tranziția societății chineze de la tribalism la feudalism, de la feudalism la statele mici și, în cele din urmă, de la statele mici la sistemul imperial bazat pe fundamentele filosofice ale unui Confucianism eclectic. Acest întreg proces s-a produs gradual în timpul Dinastiilor Shang (1523-1028 î.Hr.), Chou (1028-221 î.Hr.) și Han (206 î.Hr.- 220 d.Hr.). A doua etapă are ca punct de plecare creșterea și dezvoltarea imperiului chinez după restabilirea sa în timpul Dinastiilor Sui (590-618) și Tang (618-906). În ciuda schimbărilor ce au avut loc pe parcursul dinastiilor din cauza rebeliunilor și cuceririlor nomade, societatea chineză a rămas sub sistemul imperial până în secolul XX, fapt ce poate fi atribuit în mare parte abilității împăraților puternici de a restaura o parte considerabilă a echilibrului social și economic la începutul unei noi dinastii, precum și puterii solide a bazelor confucianiste. Totuși, societatea tradițională chineză a fost adesea supusă impactului forțelor schimbării, atât materiale, cât și spirituale și, de-a lungul lungii sale istorii, nu a fost o societate statică, așa cum a fost descrisă frecvent de europenii și americanii secolului XIX. Dar, deși ideile și instituțiile chineze erau modificate din când în când, nu au existat schimbări de natură revoluționară. Dinastiile s-au succedat printr-un model ciclic, iar această continuitate culturală uimitoare, neidentificată în alte părți ale lumii, a determinat mai mulți observatori străini să pună accentul pe stagnare.

Nivelul cultural atins de China în secolele XVII și XVIII a fost, probabil, egal, dacă nu superior, celui al națiunilor emergente din Europa de Vest. Însă, chiar aspectul ce i-a conferit Chinei puterea- continuitatea culturală- s-a dovedit în vremurile moderne a fi o sursă importantă de dificultate, fiindcă, în secolul XIX, în contextul revoluțiilor tehnologice și politice ale Europei, asupra Chinei a început să se răsfrângă impactul imperialismului occidental, precum și ideile și instituțiile occidentale, fiind incapabilă să facă față șocului cultural.

Dintre cele patru civilizații antice ale lumii, doar civilizația chineză nu a fost marcată de discontinuitate. Această istorie unică și tradiția au dezvoltat un spirit cultural incomparabil al națiunii chineze. Cultura tradițională chineză păstrează o marcă puternică a culturii continentale, a agriculturii și a culturii confucianiste. Așadar, continentul, agricultura și Confucianismul sunt bazele economice, ideologice și de mediu ale culturii chineze, care îmbină calitatea introvertită cu sensul comuniunii. Uneori, procesul este spontan și activ, alteori pasiv. Într-un sens larg, cultura chineză înclină și spre introversiune, dar și spre deschidere. Spre deosebire de culturile vestice, care sunt deschise și extrovertite prin natura lor, cultura tradițională chineză este una introvertită, aspect dat de cele două caracteristici ale teritoriului chinez: este imens, iar condițiile vecine sunt aspre – o mare imensă în est, deșerturi în vestul Chinei Centrale, mare și munți în sud, pășuni în nord. Astfel, chinezii se pot dezvolta spre nord, dar nomazii ce trăiesc în aceste zone au fost mereu un pericol. Cultura occidentală este deschisă factorilor externi, dar închisă celor interni. De exemplu, dacă părinții din țările vestice doresc să intre în camerele copiilor, trebuie să aibă permisiunea acestora, altfel sunt considerați nepoliticoși. În mod contrar, în societatea tradițională chineză, părinții au dreptul să intre în camerele copiilor oricând vor. Chinezii contemporani au învățat multe lucruri din cultura occidentală și mulți dintre părinți știu cum să respecte intimitatea copiilor lor, dar mulți nu sunt, totuși, adepții separării spațiului dintre ei și copii, fiind considerat nepoliticos din partea copiilor să refuze ca părinții să intre în camerele lor. Cu toate că au existat câteva conflicte religioase în China Antică, chinezii au fost întotdeauna adepții toleranței religioase, fiind de părere că oamenii cu diferite credințe religioase pot trăi în armonie, luând ce e mai bun de la fiecare și dezvoltându-se împreună. Chinezii se mândresc foarte tare cu realizările culturii Dinastiei Tang (618-907), care este rezultatul unui amestec dintre trei culturi diferite: Confucianism, Daoism și Budism. În istoria Chinei, au existat multe conflicte mari sau mici între etnici, dar mereu au fost finalizate în armonie și prin integrare, ceea ce era în conformitate cu principalul curent din istoria Chinei.

Acestea fiind spuse, remarc faptul că, în China, cultura tradițională însumează calități ca integritatea, compatibilitatea, realitatea și ambiguitatea. Ea nu încurajează comportamentele externe ci, mai degrabă, pune accentul pe moderație. Cultura tradițională chineză acordă cea mai mare importanță vieții reale, iar chinezii iubesc viața reală cu cea mai mare pasiune. Unii oameni afirmă că înrudirea etnică ar trebui să fie cel mai apreciat lucru pentru chinezi. De fapt, chinezii iubesc pământul nativ și, chiar dacă au călătorit mii de mile departe de casă, nu au uitat să se întoarcă, într-o zi, la locurile natale. Potrivit culturii tradiționale chinezești, acest popor nu numai că a apreciat relațiile de familie, dar a acordat o mare importanță și altor relații personale, China fiind o țară care se preocupă de interesele umane. Chinezii sunt ospitalieri și au o atitudine pozitivă asupra vieții, preocupându-se ca aceasta să fie cât mai bună. Cu toate acestea, clasificarea ierarhică a existat în societatea chineză pentru o perioadă foarte lungă de timp și a produs un impact cuprinzător. Acest concept i-a împiedicat pe chinezi să se auto-înțeleagă corect și să înțeleagă restul lumii. China nu a experimentat discontinuitatea culturală, ci nestatornicia (cu urcușuri și coborâșuri). Grandoarea culturii chineze constă în abilitatea ei de a sparge limitele modelului lăuntric și închis și de a accepta o nouă civilizație cu brațele deschise. Dezvoltarea civilizației chineze este un proces în care chinezii au asimilat și acceptat noi culturi și le-au transformat pe cele vechi, menținând astfel vitalitatea culturii chineze pentru câteva mii de ani, făcând din aceasta un phoenix al civilizației umane globale. Mai mult, cultura chineză implementează o politică de integrare culturală continuă, pentru a renaște din flăcările reformei.

Introducerea de ideologii și culturi străine în China s-a petrecut încă de la începutul secolului XX, perioadă în care s-a manifestat și dorința de independență națională. Chinezii s-au străduit să exploreze o nouă direcție culturală, confruntându-se cu declinul culturii tradiționale și al civilizației feudale. În același timp, chinezii au fost sfidați de puterile occidentale, simțindu-se batjocoriți și prădați. Ei au luptat pentru independența națională pe de o parte, iar pe de altă parte, au învățat și au acceptat continuu ideologiile și culturile occidentale. Integrarea culturală continuă până în prezent, devenită mult mai activă de la sfârșitul anilor 1970, când China a finalizat reforma și a adoptat politica de destindere.

Prin urmare, noua cultură chineză începe să prindă forme, continuând să păstreze esența culturii tradiționale, reușind astfel să se plasese în cadrul unei istorii și culturi chineze vaste și profunde. Datorită moștenirii sale, cultura chineză va beneficia de o dezvoltare și mai intensă, care ar trebui să fie un exemplu cu adevărat viabil pentru civilizația modernă. Negarea totală a istoriei și culturii nu este deloc fezabilă, pentru că, oricât de mult i-au criticat oamenii pe Confucius, Mencius și Zhuangzi, Confucianismul și Taoismul sunt încă elemente existente în cultura chineză. Secretul tinereții eterne a culturii chineze este marcat de două aspecte: absoarberea esenței culturii tradiționale și recurgerea la realizările tuturor civilizațiilor străine. Cu certitudine, cultura chineză deschisă, tolerantă, vibrantă și plină de conținut va ajuta chinezii să se diferențieze de restul oamenilor din întreaga lume și să aducă o contribuție civilizației, ce se aflaă în concordanță cu identitatea lor istorică și etnică.

Religiile populare chineze sunt foarte secularizate, încât zeitățile sunt identificate cu persoane. Ele au emoții, pentru că le pasă de viața comună. Oamenii respectă zeitățile din câteva motive, de exemplu: când oamenii vor ploaie pe timp de secetă, se roagă pentru o regenerare rapidă, venerează zeitățile cu prilejul unei căsătorii, unei nașteri, unor promovări oficiale. Poporul chinez venera zeitățile în templele budiste sau taoiste, în mod total diferit de practicile occidentale din biserici. Chinezii ardeau tămâie atunci când doareau să obțină ceva de la zeități, mai exact, acest lucru se manifestă oarecum ca un comerț cu zeitățile; oamenii cheltuiau bani, ardeau bețișoare de tămâie pentru a câștiga speranța unui trai familial pașnic, pentru a-și asigura norocul, sănătatea, căsnicia perfectă, reflectând astfel caracterul sofisticat al vieții chineze. Am constatat, în urma parcurgerii unor surse bibliografice, că poporul chinez este foarte bun la a îmbina activitățile religioase cu cele populare, de aceea sunt organizate festivaluri, cele mai cunoascute fiind expozițiile și carnavalurile ținute în temple. Unii occidentali pot fi uimiți de modul în care un templu se poate transforma într-un loc zgomotos, ceea ce nu se întâmplă cu bisericile lor, care nu sunt deschise unor astfel de activități. În China, cu aceste ocazii, zeitățile religioase împărtășesc bucuria lor cu publicul larg. Expozițiile și carnavalurile din temple sunt și o sursă de venit, întrucât templele sunt situate în munți cu peisaje frumoase, unde vin foarte mulți turiști. Epoca de aur a religiei chineze a apus, dar cultura chineză va supraviețui pentru mult timp, deoarece există aici numeroase tradiții și obiceiuri ce încă mai reprezintă o mină de aur ce poate fi exploatată. Acest fapt se datorează istoriei îndelungate a Chinei, iar obiceiurile sunt depozitarele culturii naționale, așadar, cu cât istoria este mai lungă, cu atât depozitele sunt mai consistente. Obiceiurile chinezești sunt numeroase și bogate, asemenea unei oglinzi ce reflectă o comoară, reflectând și toate aspectele istoriei și culturii naționale chinezești, asupra cărora politica are un aport semnificant, obiceiurile chinezești antice fiind formate cu o mare influență din partea factorilor politici.

În prezent, poporul chinez se confruntă cu o altă reformă profundă, deoarce, în noua economie de piață, multe dintre tradițiile chinezești intrinsece pot supraviețui cu greu și o nouă transformare la scară largă este inevitabilă. Totuși, astăzi, chinezii sunt mult mai obișnuiți cu diferențele culturale și devin mai toleranți față de diferitele și variatele obiceiuri. China conaport semnificant, obiceiurile chinezești antice fiind formate cu o mare influență din partea factorilor politici.

În prezent, poporul chinez se confruntă cu o altă reformă profundă, deoarce, în noua economie de piață, multe dintre tradițiile chinezești intrinsece pot supraviețui cu greu și o nouă transformare la scară largă este inevitabilă. Totuși, astăzi, chinezii sunt mult mai obișnuiți cu diferențele culturale și devin mai toleranți față de diferitele și variatele obiceiuri. China contemporană nu numai că importă obiceiuri și datini, dar și exportă propriile concepții și credințe în toată lumea și, călătorind în China, putem afla că tradițiile chinezești joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi a fiecărei persoane, valorile tradiționale ajutându-i pe chinezi să rezolve unele probleme umane, să interacționeze și să le ofere un simț de identitate personală și de valoare de sine.

Aceste caracteristici inedite ale culturii tradiționale chineze, însemnătatea psihologică a ritualurilor și celebrărilor festive pentru poporul chinez, precum și valoarea apotropaică a festivalurilor tradiționale reprezintă rațiunea științifică ce m-a determinat să tratez acest subiect în lucrarea mea de cercetare. Din motive personale, am ales această temă, deoarece am înțeles că mă interesează mai mult fenomenele culturale și sociale, în urma anilor de studiu, iar China este o țară care, în acest domeniu, poate oferi multiple posibilități de abordare. Pentru mine, o înțelegere a începutului unui festival sau obicei este importantă nu numai pentru a înțelege faptele, dar și pentru a lăsa un neam întreg să-și reevalueze cultura tradițională și să redefinească rolurile prezente și direcțiile viitoare. Înțelegerea tradițiilor și evoluția acestora ne oferă o mai bună înțelegere a culturii tradiționale chineze și ne permite să comparăm situația prezentă cu cea trecută (de exemplu care erau credințele, nevoile, așteptările, relațiile umane și sociale), redefinind rolul acestor obiecte pentru a servi unei vieți mai bune. „Mai bun” nu implică numai împliniri emoționale sau fizice superficiale, dar și recâștigarea bunelor calități ale trecutului pentru a se potrivi vieții moderne.

Pornind de la ideea că „festivalurile sunt oglinda istoriei unei națiuni și a civilizației acesteia”, fiind și „procesul recunoașterii naturii de către oameni și nesfârșita luptă împotriva naturii”, îmi propun să realizez o analiză a evoluției diacronice a festivalurilor chinezești, plecând de la o descriere a celor mai importante obiceiuri/ tradiții (perpetuate până azi) , încă din Antichitate, cu accent pe schimbările aduse de guvernarea comunistă și impactul social/cultural/ideologic impus de aceasta, pentru că ea (guvernarea comunistă) vedea în reinterpretarea simbolurilor religioase o sursă de autoritate, iar tradiția ca pe o forță rivală statului. Voi urmări să punctez și eforturile de revalorificare a tradițiilor în perioada de după Revoluția Culturală, iar în capitolul final, ca studiu de caz, doresc să centralizez o serie de opinii ale chinezilor din diaspora, cu ajutorul cărora voi trasa propriile concluzii asupra procesului de dezvoltare și al statutului festivalurilor tradiționale pe axa temporală Antichitate- Revoluția Culturală- perioada post-maoistă.

Lucrarea mea este structurată pe trei capitole principale, fiecare fiind edificatoriu pentru obiectivele pe care mi le-am stabilit, capitolul de încheiere, dedicat concluziilor la care am ajuns în urma studierii acestui aspect din cultura tradițională chineză, iar în partea finală am adăugat anexa fotografică corespunzătoare fiecărui capitol.

Astfel, primul capitol-FESTIVALURILE TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI- face o introducere în atmosfera „fierbinte și zgomotoasă” a festivalurilor tradiționale chinezești, în care sunt descrise cele mai importante dintre acestea: Festivalul Primăverii, Festivalul Felinarelor, Festivalul Dragonului, Festivalul Lunii și Festivalul Dublului Nouă, deoarece se pare că festivalurile pot fi tehnologii politice eficiente pentru consolidarea consensului politic, fondat pe cultura populară naționalizată, iar asupra lor au fost centrate discuțiile ulterioare referitoare la revalorificare, în vederea recâștigării identității naționale și a regăsirii de sine. Resursele bibliografice care au avut un aport însemnat pentru conturarea acestui capitol au fost cea a lui Wei Liming, Chinese festivals: traditions, customs and rituals, China Intercontinental Press, Beijing, 2010 și cea a lui Shaorong Huang, Chinese Traditional Festivals, în „Journal of Popular Culture”, ProQuest Central, 1991, ceea ce se va observa în sistemul de citare, întrucât am revenit adesea la ele, pentru că le-am considerat surse bogate de informație. Totuși, vastitatea cercetării domeniului este exprimată prin multitudinea celorlate resurse, la fel de importante, ce pot fi regăsite în notele de subsol și în bibliografia finală.

Cel de-al doilea capitol, intitulat- IDEOLOGIA POLITICĂ A LUI MAO ZEDONG DIN TIMPUL REVOLUȚIEI CULTURALE, REFLECTATĂ ASUPRA FESTIVALURILOR TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI- prezintă portretul politic și intelectual al lui Mao Zedong și își propune să formuleze răspunsuri la întrebările „Care este modul în care Mao și-a exercitat puterea și cum și-a tratat colegii?”, „Să fi fost acesta un unificator sau un tiran răzbunător?”, „Care a fost atitudinea lui Mao Zedong față de religie, din care decurg, în mod evident, festivalurile tradiționale chinezești?” sau „Dacă ideologii comuniști folosesc tradiția antică sau o continuă, urmărind să-și consolideze puterea și să-și formuleze programul propagandistic prin intermediul festivalurilor tradiționale? Sunt acestea o tactică în noua ideologie sau comuniștii își dezvoltă propriile credințe?”. Răspunsurile au fost date, în primul rând, chiar de declarațiile lui Mao, identificabile în sursele primare Mao Zedong, On Coalition Government, Selected Works, Vol. III, April 24 1945 și Mao Zedong, On New Democracy, Selected Works, Vol. II, January 1940, dar și în numeroasele surse secundare dedicate acestui stadiu de cercetare, printre care Gregor Benton, Mao Zedong and the Chinese Revolution, Volume I, Policies and Strategies, 1919-49, Routlege Library of Modern China, London and New York, 2008; Louise Chipley Slavicek, The Chinese Cultural Revolution, Chelsea House Publishers, New York, 2010; Hirotaka Nanbu, „Religion în Chinese education: from denial to cooperation”, British Journal of Religious Education, Vol. 30, no. 3, Routledge Taylor&Francis Group, Kyoto, Japan, Published Online: 24 Jun 2008; Roderick MacFarquhar (ed.), „China under Mao: politics takes command”, a selection of articles from The China Quarterly, Massachusetts Institute of Technology Press, London, 1966 sau Adam Yuet Chau, Miraculous Response: Doing Popular Religion in Contemporary China, Stanford University Press, Stanford, California, 2006.

Capitolul trei, numit- REVALORIZARE FESTIVALURILOR TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI ÎN PERIOADA POST-MAOISTĂ- punctează motivele unei astfel de inițiative, demersurile întocmite în acest sens și imaginea festivalurilor recent reinventate. Sursa bibliografică ce a făcut posibilă completarea acestui capitol este, în special, Xuebing He&Rocca Jean-Louis, « Une tortueuse trajectoire : patriotisme et fêtes traditionnelles dans la Chine des réformes », în Critique internationale, N° 58, 2013, deoarece aceasta a fost prima sursă pe care eu am citit-o și din care m-am inspirat pentru alegerea temei prezentei lucrări. Acesteia i se alătură și lucrările cercetătorilor Jinxia Wang, Xiaoqing Tang, Yali Pang&Wenjie Duan, „Analysis on Modern Anomie Situation of Chinese Traditional Festivals”, în Asian Culture and History, Vol. 6, No. 2, Canadian Center of Science and Education, 2014; Qin Pang, „A Socio-Political Approach to Cultural Resurgence in Contemporary China: Case Study of the Approval of Traditional Festivals as Public Holidays”, în International Journal of China Studies, Vol. 3, No. 1, City University of Hong Kong, Aprilie 2012 sau Hui Zhang, „Festival Celebrations aa Public Pedagogies in Contemporary China: Spectacles, Narratives and Globalized Imagination of National Identity”, Dissertation Publishing, Pro Quest, 2010.

Nu în ultimul rând, ultimul capitol, al concluziilor, se bazează pe un studiu de caz, în urma căruia doresc să centralizez o serie de opinii ale chinezilor din diaspora, în urma unui chestionar cu întrebări cum ar fi: „1) Descrieți un festival chinezesc care vă place cel mai mult; 2) Cum afectează statul, din punctul dumneavoastră de vedere, prezervarea festivalurilor tradiționale?; 3) Ce schimbări semnificative ați remarcat pe parcursul anilor (copilărie-adolescență-prezent) în desfășurarea festivalurilor?; 4) Care este festivalul chinezesc ce nu s-a schimbat aproape deloc și care încă mai este sărbătorit conform ritualurilor din China Antică?; 5) Care sunt festivalurile pe care le mai sărbătoriți în străinătate și în ce manieră?”. Răspunsurile le-am obținut de la persoane de naționalitate chineză care trăiesc în România sau în Franța, avânt diferite statuturi sociale și diferite vârste, fiind studenți sau angajați, având sau nu o familie, prin urmare punctele de vedere pot veni din mai multe perspective, dar rămâne de văzut dacă subiecții chestionarului meu au sau nu aceleași viziuni asupra statutului festivalurilor chinezești de-a lungul timpului.

Rezultatele cercetării bibliografice arată că : discursul moral din comunitățile rurale nu se completează cu ideologia oficială dominantă; în schimb, oamenii și-au creat formele lor de răspuns la diferite situații, recurgând la diferite sisteme de valori, inclusiv la rămășițele valorilor tradiționale; venerarea zeităților și festivitățile centrate pe procesiunea în numele lor asigură o alternativă la cadrul comunist, prin care să își adreseze preocupările lumești și prin intermediul cărora să interpreteze relațiile umane. Oamenii caută binecuvântarea zeilor pentru a avea noroc și protecție împotriva nenorocirilor care li se pot întâmpla în viață, exprimând, la rândul lor, recunoștința pentru ajutorul primit de la forțele spirituale; statul maoist a distrus cultura locală prerevoluționară și a secătuit capacitatea oamenilor de a restaura credința în supranatural și de a reconstrui experiența religioasă plină de înțeles; totuși, în timp, oamenii au avut abilitatea de a de a reconcilia tradițiile religioase cu cele impuse de stat, ceea ce poate ajuta la o mai bună înțelegere a relației dintre religia populară și formarea identității naționale în China modernă. În timp ce ritualurile au ajutat chinezii să-și definească identitatea națională, aceste festivaluri readaptate le-a permis să-și contureze „identitatea politică”, prin intermediul simbolurilor oficiale, iar „identitatea culturală” prin tradițiile religioase. Altfel fiind spus, tradițiile vechi pot fi reinventate pentru a îndeplini nevoile culturale, economice , politice sau sociale speciale specifice unei anumite perioade, iar ritualurile populare revitalizate recent au atât o însemnătate culturală profundă pentru participanți, cât și o semnificație definitorie pentru activitățile economice orientate spre profit.

Concluzionând că sărbătorile/tradițiile/obiceiurile s-au schimbat, de cele mai multe ori, pentru a satisface nevoi economice sau ideologice, renunțându-se la semnificația calitativă și punându-se accentul pe semnificația cantitativă, aș dori să surprind în cuprinsul lucrării mele și elemente ce țin de parcursul psihologic al poporului chinez în raport cu schimbările suferite de aceste obiceiuri, inventate tocmai pentru a-l ajuta să perceapă fenomene pe care, fără ajutorul credințelor străvechi, al superstițiilor, uneori, nu reușea să le înțeleagă.

Capitolul I : FESTIVALURILE TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI

China este o țară cu o istorie lungă, de peste 5000 de ani, timp în care s-a dezvoltat un număr însemnat de festivaluri tradiționale, variate și de lungă durată. Cultura festivalurilor a prins rădăcini în mintea oamenilor, arătându-și astfel vitalitatea. În ciuda schimbărilor produse în timp, festivalurile au devenit treptat parte din moștenirea culturii chineze pline de culoare.

Formarea și dezvoltarea festivalurilor fac ca acestea să prindă formă, să fie finisate și integrate în viața socială. Forța productivă crescândă a societății, condițiile de viață îmbunătățite, emergența și frecvența activităților religioase au asigurat un spațiu de dezvoltare pentru festivaluri. Cele mai multe dintre festivalurile din China antică au legătură cu dezvoltarea astronomiei, a calendarului și a matematicii. Începutul acestor festivaluri tradiționale a fost legat în special de împărțirea în 24 de divizii sezoniere din cadrul calendarului chinez lunar, stabilite în mare parte în timpul Dinasiei Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.). Acestea au ajutat la formarea festivalurilor, întrucât, în viață și în muncă, oamenii au întreprins diferite obiceiuri și activități ce pot exprima bunele lor intenții în conformitate cu schimbarea anuală a sezoanelor și a fenomenelor naturale. Pe baza acestor obiceiuri și activități, festivalurile chineze au început să prindă formă.

O mare parte a festivalurilor chineze arătaseră deja caracterul rudimentar în pre-Dinastia Qin (înainte de 221 i.Hr.), cum ar fi Ajunul Anului Nou, Ziua de Anul Nou, Festivalul Felinarelor, Festivalul Dragonului, Festivalul Dublului Șapte și Festivalul Dublului Nouă. Totuși, formarea și propagarea obiceiurilor s-au produs într-o lungă perioadă de timp. Obiceiurile fundamentale au fost asociate cu venerarea primitivă și câteva superstiții și, deseori, aveau legătură cu legendele și poveștile pline de culoare, ceea ce a conferit o latură romantică festivalurilor. De asemenea, religia a influențat festivalurile într-o anumită măsură. Unele figuri istorice, după ce au luat contact cu această cultură a festivalurilor, au devenit memorabile în istorie. Așadar, toți acești factori culturali au contribuit la conturarea farmecului istoric și cultural profund al festivalurilor.

Majoritatea festivalurilor tradiționale chineze a fost stabilită încă din timpul Dinastiei Han, aceasta fiind prima perioadă de aur după marea uniune a întregii țări: națiunea avea o poziție stabilă din punct de vedere politic și economic, iar știința și tehnologia se dezvoltau rapid. Culturile regionale cum ar fi Qin, Chu sau Qi-Lu, cu o lungă istorie, au fuzionat într-un mod istoric, întrucât au format o comunitate culturală, reprezentată de cultura naționalității Han. Factorii amintiți au ajutat la crearea condițiilor sociale și culturale propice finalizării festivalurilor. Cu venirea Dinastiei Tang (618-907), festivalurile au dezbrăcat haina misterioasă a sacrificiilor și superstițiilor primitive și au devenit mult mai antrenante, apărând multe activități relaxante ce au prevalat ca un fel de modă. Festivalurile au devenit atât de pline de veselie și de culoare , încât chiar au devenit evenimente fericite. Datorită comunicării dintre diferite naționalități și dezvoltării religiei, o nouă vigoare a fost infuzată în cultura festivalurilor, iar obiceiurile au supraviețuit până azi.

Festivalurile tradiționale nu numai că sunt o parte importantă a vieții culturale a poporului chinez, dar joacă și un rol special în comerț și în comunicarea culturală. Aproape fiecare festival este o ocazie favorabilă pentru atingerea acestor obiective, ocazie cu care fermierii fac schimb între diferite produse, oamenii de la oraș își îmbunătățesc condițiile de viață prin puterea de cumpărare a bunurilor, cercetătorii își împărtășesc lucrările pe această temă, iar guvernul organizează unele mari activități pentru a stabili sau reafirma principiile morale drept o condiție necesară.

Formarea și dezvoltarea festivalurilor tradiționale reprezintă acumularea în timp a istoriei culturale a unei națiuni. Coeziunea puternică și înțelegerea festivalurilor tradiționale chineze se află în acord cu bogata istorie a națiunii chineze. China are o mulțime de grupuri etnice și, dincolo de festivalurile importante ale naționalității Han, celelalte cincizeci și cinci de grupuri etnice au propriile festivaluri și obiceiuri caracteristice. Azi, oamenii pot crea cu ușurință o pictură a vieții sociale din Antichitate, prin intermediul obiceiurilor festive ce își au originea în acea perioadă și se păstrează până în prezent. Apropiindu-te de cultura acestor festivaluri pitorești, poți intra în contact cu esența culturii chineze. Datorită dezvoltării societății și trecerii timpului, perspectivele oamenilor asupra vieții s-au schimbat vizibil, motiv pentru care și cultura festivalurilor chineze se schimbă. Încă din timpul Revoluției din 1911, China a intrat într-o fază în care diferite tipuri de festivaluri au coexistat. Unele dintre ele au înflorit, altele s-au stins. Pe de o parte, puține dintre ele, cele patru festivaluri majore- Festivalul Primăverii, Festivalul Strălucirii Pure, Festivalul Dragonului și Festivalul Lunii- în mod deosebit- mai sunt celebrate într-o măsură extinsă. Acestea au moștenit esența culturii festivalurilor tradiționale și au dezvoltat mai multe forme, preluând noi elemente ale noii epoci. Unele festivaluri mai puțin importante, pe de altă parte, au fost uitate treptat și au dispărut cu trecerea timpului. Recent, unele festivaluri occidentale au fost introduse în China și, aceste „festivaluri străine” : Valentine’s Day, 1 Aprilie, Ziua Mamei și Crăciunul- devin din ce în ce mai populare printre chinezi, cu precădere printre tineri.

Deoarece condițiile de viață continuă să se îmbunătățească și modul de viață se schimbă constant, și modul de celebrare a festivalurilor s-a schimbat. Tradiția și modernitatea sunt îmbinate, marcând o înclinație spre diversificare. Un număr mare de oameni nu mai ține la obiceiurile tradiționale, căutând să celebreze festivalurile într-o formă cât mai simplă, întrucât atenția le-a fost acaparată de noi apariții, cum ar fi internetul, prin intermediul căruia pot trimite mesaje scurte de felicitare.

Festivalurile sunt proiecții temporale importante care marchează tranziția și funcționarea organizării acțiunilor sociale, transformă viețile noastre de zi cu zi, pline de trudă și plictiseală, în reprezentări culturale extrem de încărcate cu ritualuri și simboluri. Cuvântul englezesc „festival” poate însemna o constelație de evenimente diferite. Conform definiției lui Alessandro Fallassi, festivalul este „o ocazie socială ciclică, în care, prin forme multiple și o serie de evenimente coordonate, participă direct sau indirect și în anumite măsuri, toți membrii unei întregi comunități, uniți prin legături etice, lingvistice, religioase și istorice și printr-o perspectivă comună asupra lumii”. Un festival sacru poate cuprinde dorințe și aspirații profane, iar festivalurile profane recurg frecvent la discursuri metafizice și la ritualuri pentru a obține un nivel mai ridicat de legitimitate. Dihotomiile dintre urban și rural, tradițional și modern sunt îndoielnice în contextul Chinei, întrucât diferite tipuri de festivaluri se aseamănă sau se contestă reciproc în ceea ce privește dimensiunea discursurilor sau practicilor culturale.

Conform lui Falassi, cuvântul „festival” derivă din cuvintele latine „festum” și „feria”, care înseamnă „ bucurie, veselie, petrecere” și „abstinența de la muncă, în onoarea zeilor”.

Festivalurile ne pot oferi întotdeauna posibilitatea de a negocia limitele concepțiilor oamenilor cu privire la identitatea etnică, rasială și națională”. Ritualurile și ceremoniile marchează tranziția de la un stagiu la altul al vieții umane, în care schimbările existenței societale a oamenilor, trecerile celeste și schimbările spațio-temporale formează un tot unitar.

Pentru Falassi, festivalul cuprinde toate modalitățile majore ale existenței vieții sociale, deși se realizează prin denaturare, inversare, stilizare sau deghizare. Haosul sau dezordinea simbolică temporară a festivalurilor este menită să genereze o nouă energie, pentru a da ordine sau a aplica sancțiuni instituțiilor. Așadar, festivalurile cultivă un domeniu spațio-temporal independent de realitatea socială prezentă și care, în multe aspecte, prevede noi modalități ale existenței sociale, asociată cu viața de fiecare zi.

Teoreticianul literar rus, Mikhail Bakhtin, în lucrarea „Rabelais și lumea sa”, vede noțiunea de festivitate ca pe unul dintre elementele eterne din viața socială umană: „Sărbătoarea este un ingredient primar, indestructibil al civilizației umane; aceasta poate deveni sterilă și chiar degenerată, dar nu poate dispărea”.

Așadar, așa cum aminteam mai sus, China este o țară cu o civilizație orientală foarte veche. Istoria sa lungă și tradiția i-au oferit cel mai fertil sol pentru dezvoltarea festivalurilor tradiționale. Încă din timpul Dinastiei Shang (1556-1046), poporul chinez era capabil să determine cei patru termeni solari principali: echinocțiul de primăvară, solstițiul de vară, echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă.

Festivalurile sunt oglinda civilizației și istoriei unei națiuni. Nașterea lor este efectul inevitabil și natural al anumitor dezvoltări ale societății umane. Dezvoltarea lor reflectă procesul recunoașterii naturii și a nesfârșitei lupte împotriva acesteia de către oameni. În societatea primitivă, când nivelul de productivitate era scăzut, festivalurile nu puteau lua ființă. Doar atunci când societatea s-a dezvoltat la un anumit nivel, când standardul de viață al oamenilor s-a îmbunătățit și țara a atins un anume grad de unitate și stabilitate, festivalurile au început să se dezvolte într-un mod sănătos. Fiind o națiune de naționalități multiple, festivalurile Chinei sunt bogate și variate. Un proverb chinez spune că „Dacă vei călători 100 Li (jumătate de kilometru), vei experimenta obiceiuri total diferite”. Aceste diferențe cauzate de diferite regiuni geografice , medii naturale și nationalități au creat diferite obiceiuri festive și diferite activități ale unui festival, deoarece China acoperă o mare zonă și este alcătuită dintr-un număr mare de grupuri etnice. În diferite zone, diferitele grupuri etnice au pus baza unor obiceiuri ce țin de mâncare, îmbrăcăminte, locuințe, transport, festivaluri, norme de curtoazie, sacrificii și religie, căsătorie și înmormântări. Toate aceste obiceiuri au durat sute de ani și au devenit parte a culturii din diferite zone și pentru diferite grupuri etnice. În același timp, unele dintre ele au devenit festivaluri și obiceiuri împărtășite de tot poporul chinez și s-au contopit cu tradiționala cultură chineză.

Dar, ca o lege a firii, obiceiurile festive se schimbă constant, odată cu tendința istoriei. În decursul acesteia, unele au murit, altele au supraviețuit. Și, cum China a fost, în principiu, o națiune unită, unele festivaluri comune care sunt celebrate de toată lumea și de toate naționalitățile, au fost perpetuate. Acestea sunt Festivalul Primăverii, Festivalul Lanternelor, Festivalul Strălucirii Pure, Festivalul Dragonului, Qixi- Anticul Festival al Artei, Festivalul Lunii și Festivalul Dublului Nouă.

În cele ce urmează, voi prezenta cinci festivaluri tradiționale chinezești, importante prin faptul că au fost supuse discuțiilor de readaptare începând cu anii 2000, în vederea reconstituirii identității spirituale și naționale a poporului chinez.

Festivalul Primăverii

În fiecare an, când iarna este pe cale să se sfârșească și vine primăvara, chinezii sărbătoresc cu fast primul festival tradițional din an- Festivalul Primăverii (Noul An al calendarului lunar). Poate fi considerat cel mai mare și mai exaltant festival pentru chinezi, cu o lungă istorie și conotații culturale bogate. Festivalul Primăverii marchează începutul anului lunar, numit de obicei „Guo Nian”. În lunga istorie de peste 2000 de ani, obiceiurile chinezești ale Anului Nou au trecut printr-un proces de încolțire, formare, schimbare și tranziție. Perioada Dinastiei pre-Qin este cunoscută pentru apariția obiceiurilor de Anul Nou. Pe atunci, oamenii sărbătoreau după ce terminau cu treburile agrare, încununate cu sacrificii pentru a mulțumi pentru binecuvântarea zeilor. Nu există o dată fixă pentru aceste celebrări, pentru că statele foloseau diferite calendare, dar, pe timpul iernii, oamenii nu erau așa ocupați cu agricultura, fiind embrionul obiceiurilor Anului Nou în ultimele generații. Obiceiurile Anului Nou au fost finalizate în perioada Dinastiei Han. După agitația socială de la sfârșitul Perioadei Statelor Militare (475-221 i.Hr.) și a Dinastiei Qin, guvernul Han din Vest (206 i.Hr.-25 d.Hr.) a adoptat politica „Reabilitării” în perioada de debut, care a însănătoșit și dezvoltat producția socială și a restaurat ordinea socială. Oamenii aveau o perspectivă mai optimistă asupra vieții, astfel încât o serie de obiceiuri festive a prins contur. Adoptarea calendarului Taichu a stabilizat sistemul calendaristic pentru mult timp, iar prima zi a primei luni din calendarul lunar a fost stabilită drept prima zi din an. Pe cale de consecință, venerarea zeilor, sacrificiile și celebrarea activităților ce obișnuiau a fi ținute cu diferite ocazii la sfârșit de iarnă sau început de primăvară, au fost treptat unificate și sărbătorite în prima zi din prima lună a calendarului lunar. Cu trecerea timpului, obiceiurile Anului Nou au devenit din ce în ce mai interesante de la Dinastia Han la dinastiile Sudice sau Nordice (420-589). Oamenii aruncau artificii, făceau schimb de distihuri rimate, beau vin tusu (vin vechi chinezesc), stăteau treji toată noaptea din Ajun de Anul Nou, se bucurau de felinare, de accea Festivalul Primăverii a devenit cel mai important din China reprezentând cea mai importantă sărbătoare pentru fiecare chinez în parte, chiar și pentru cei din străinătate. Celebrarea lui este bogată, având activități variate și pline de culoare. Yutang Lin, un savant faimos chinez, a făcut o descriere foarte bună festivalului: „Vechiul Nou An Chinezesc, din calendarul lunar, era cel mai mare festival din an pentru poporul chinez, în comparație cu care orice alt festival se simțea lipsit de deplinătatea spiritului de sărbătoare. Pentru cinci zile, întreaga națiune se îmbraca în cele mai bune haine, închidea magazinele, hoinărea, paria, bătea gongurile, lansa petarde, făcea vizite și participa la piese de teatru. Aceasta era marea zi a norocului, în care toată lumea aștepta cu nerăbdare un an mai bun și mai prosper, în care toată lumea adăuga cu plăcere încă un an vârstei sale și era gata să-i adreseze vecinului o urare aducătoare de noroc”.

Obiceiurile de Anul Nou au fost schimbate în timpul Dinastiei Tang, perioadă a prosperității economice și a înfloririi politice, precum și a conexiunii dintre cultura chinezească și culturile străine. Aceste obiceiuri, puțin câte puțin, au reieșit din atmosfera mistică a invocației, superstiției și a prevenirii răului, dar s-au schimbat în celebrări distractive. Petardele nu mai erau un mijloc de a ține departe fantomele și pentru a preveni răul, ci o expresie a bucuriei și a distracției. A început să se pună accentul mai mult pe distrarea oamenilor decât pe venerarea zeilor, pe recreere și bucuria de a trăi. Prin urmare, se poate afirma că abia după Dinastia Tang, Anul Nou a devenit un „festival fericit și o zi binecuvântată” pentru toți. Obiceiurile respective au fost tranzitate și în Dinastiile Ming (1368-1644) și Qing (1644-1912), reflecate mai ales în două aspecte: primul se referă la faptul că funcția lor socială și ceremonială a sporit. De Anul Nou, oamenii se vizitau, funcționarii își dădeau felicitări sau mergeau la fiecare acasă. Oamenii de rând țineau și ei cont de normele de etichetă, făcându-și vizite sau oferindu-și cadouri; în al doilea rând, latura recreațională s-a fiind organizate multe activități de acest tip- dansul leului, dansul dragonului, piese de teatru, povestiri, mersul pe picioroange.

Aceste activități aveau diferite caracteristici, în funcție de locurile în care erau ținute. Obiceiurile Anului Nou, în acea perioadă, au absorbit în totalitate cultura tradițională chineză, devenind o expoziție populară, unde obiceiurile și tradițiile chinezești cu o istorie de mii de ani erau afișate într-un mod centralizat. În perioada Anului Nou, care este un festival tradițional, naționalitatea Han și multe alte minorități naționale ale Chinei țin diferite celebrări, cele mai multe dinte ele reprezentând sacrifii pentru zei sau pentru Buddha, sacrificii memoriale pentru strămoși, debarasarea de ce e vechi și primirea a ceea ce e nou, invocarea unui an mai bun, toate în forme diferite și pigmentate de caracterisitici naționale.

În ultimii 2000 de ani și chiar mai mult, splendida celebrare a Anului Nou predomină în China. Aproape că a pătruns în viața tuturor și modelează sufletele chinezilor din toată lumea. De fiecare dată când se apropie sfârșitul anului lunar, oamenii care se află departe de casă se grăbesc să se alăture familiei și să sarbătorească, stând treji toată noaptea, făcând jiaozi (colțunași), expediând distihuri rimate, făcând vizite și alte lucruri de au devenit obiceiuri pentru toți chinezii, pentru că, în Ajun de Anul Nou, în cele mai multe părți ale Chinei, mai ales în sud, oamenii obișnuiesc să aibă reuniuni de familie. Fiind ultima masă a anului, toți membrii familiei trebuie să stea împreună pentru a gusta delicatețele și toată lumea, bărbați și femei, adulți și copii, este încurajată să bea. Dar înainte de ospăț, fiecare familie trebuie să ofere o ofrandă strămoșilor. Familia trebuie să așeze o masă cu diverse platouri și să pună la dispoziție un scaun pentru fiecare strămoș. Apoi, cel mai în vârstă membru le toarnă de băut. După arderea unor talismane și lumânări, se presupune că strămoșii încep să mănânce, așa că întreaga familie trebuie să-i venereze în genunchi. Acesta este o tradiție străveche în China, începută din timpul Dinastiei Shang, „lărgită într-un sistem foarte bine organizat”, devenită „marca distinctă a guvernării clasei sociale” în timpul Dinastiei Chou. Chinezii din Antichitate, la fel ca mulții alții din ziua de azi, credeau cu tărie că morții trebuie tratați ca egalii celor în viață. De fapt, morții erau superiori celor vii, întrucât primii erau respecati și venerați de ultimii. După marele ospăț, membrii familiei stăteau treji până târziu , probabil în jurul focului, vorbind, cântând, râzând sau jucând cărți, obicei numit „shousui”, ceea ce însemna „a se culca foarte târziu în Ajun de Anul Nou”, simbolizând trăirea a doi ani în aceeași noapte. La miezul nopții, tinerii ies din case și aprind petarde. Conform unui mit antic, exista un diavol în munții din vest și persoanele care veneau acolo, se îmbolnăveau. Din fericire, diavolul se temea de zgomotul de bambus ars. În consecință, în Ajun de Anul Nou și de Anul Nou, oamenii ard bambus pentru a îndepărta diavolul de casa lor. Astăzi, oamenii mai au acest obicei, dar scopul este mai degrabă de a se distra, decât de a speria spiritele rele și fantomele.

De Anul Nou, părinții oferă copiilor bani – pachețele roșii- Acest obicei este similar cadourilor de Crăciun din țările occidentale. Desigur, oamenii nu mai folosesc acum monede de aramă, ci pur și simplu oferă anumite sume de bani. Cu trecerea timpului, oamenii au început să acorde o importanță cât mai mică ya-sui-qian (bani norocoși), perioadelor tradiționale și modurilor de oferire și primire a pachetelor roșii. A rămas doar credința că un pachet roșu înseamnă fericire, noroc și binecuvântare. Oamenii oferă azi pachete roșii de Anul Nou, cu ocazia nunților, zilelor de naștere, primei zile de școală, examenelor, unui nou loc de muncă. Pachetele roșii încă sunt foarte populare de Noul An Lunar. Chiar dacă multe cupluri tinere și familii călătoresc în străinătate de sărbători, mulți dintre ei tot le oferă celorlalți membri ai familiei, pentru că le asociază cu „norocul” anului ce urmează.

Dintre multele tradiții și obiceiuri chinezești, conținutul pachețelelor roșii s-a schimbat cel mai puțin, spre deosebire de situația din Guangzhou, unde ingredientele pentru mâncarea tradițională au devenit tot mai ciudate (de la orez, gălbenuș de ou, fasole s-a trecut la aripi de rechin, scoici, cuiburi comestibile) sau din Taiwan, unde prăjiturile în formă de lună, altădată făcute din lotus, nuci, gălbenuș de ou, acum sunt făcute din tot felul de ingrediente la care te poți gândi. Dar banii au rămas singurii care umplu pachetele roșii, iar în trecut, oamenii puneau și o bucățică de hârtie roșie, pe care scriau mesaje ce se refereau la bogăție sau la longevitate. Recent, această tradiție a devenit insuficientă, dar banii sunt preocuparea principală a primitorilor și în lumea modernă.

Festivalul Primăverii nu se rezumă la o singură zi, ci include mai multe activități ținute de-a lungul primei luni lunare. Pentru chinezi, celebrarea Festivalului Primăverii ia sfârșit abia după a cincisprezecea zi din prima lună a calendarului lunar, când se termină Festivalul Felinarelor. De fapt, oamenii încep să se pregătească pentru festivalul Primăverii de pe data de 23 a ultimei luni lunare din anul trecut. În această perioadă, toate familiile sunt ocupate să facă curățenie generală, să facă diferite cumpărături pentru festival, să lipească decorațiuni de hârtie pe ferestre, să agațe postere de Anul Nou, să scrie cuplete, să gătească prăjituri din orez și să facă tot felul de mâncare, toate cu scopul de a încununa trecerea dinspre vechi spre nou.

Pe durata Festivalului Primăverii, oamenii au și obiceiul Tie Chunlian (a lipi distihuri rimate). Forma originală a cupletelor de Anul Nou este așa-numita Tao Fu (amuletă din lemn de piersic). Ele au apărut prima dată în timpul Dinastiei Zhou (1046-256 i.Hr.), în formă de bucăți dreptiunghiulare de lemn de piersic, atârnate de fiecare parte a ușii. În timpul Dinastiei Song, oamenii au început să scrie cuplete pe lemnul de piersic, cu trei scopuri. Primul: încă avea funcția de a suprima răul, al doilea: exprima o urare de bine, al treilea: putea fi folosit drept decorație, pentru înfrumusețare. Mai târziu, cupletele erau scrise pe hârtie roșie, simbolizând fericire și bogăție. Ele erau puse de fiecare parte a ușilor și a ferestrelor, pentru a arăta dorința oamenilor de a avea prosperitate și noroc în noul an. Datorită pledoariei puternice a tuturor dinastiilor, cupletele de Anul Nou au devenit o formă specială de artă populară în China, cu o lungă și dezvoltată popularitate. Jocul cu pocnitorile este preferatul copiilor în timpul Festivalului Primăverii. Legenda spune că aruncarea cu pocnitori îndepărtează spiridușii și alungă demonii, așa că în fiecare an în ajun de Anul Nou, sunetul pocnitoarelor durează mai mult. Artificiile și sunetul pocnitorilor adăugă un plus de distracție atmosferei festive, conferind o priveliște unică.

Cu trecerea timpului, obiceiurile petrecerii Festivalului Primăverii au suferit unele schimbări. De exemplu, multe orașe au interzis sau restrâns utilizarea artificiilor și a pocnitorilor, pentru a evita incendiile sau poluarea mediului. Dar acest fapt nu atenuează zgomotul festiv. În ajun de Anul Nou, familiile se strâng împreună și iau cina Hogmanay, pentru că în inimile tuturor descendenților națiunii chineze, Festivalul Primăverii este întotdeauna cel mai important.

Festivalul Felinarelor

Festivalul Felinarelor, numit și Festivalul „Shangyuan”, este sărbătorit pe data de 15 ianuarie, conform calendarului lunar chinezesc. Se petrece în prima noapte cu lună plină din cadrul calendarului lunar chinezesc, simbolizând venirea primăverii. Acest festival poate fi considerat drept ultima zi a Festivalului Primăverii, întrucât acesta din urmă nu se încheie până când nu este celebrat și festivalul prezentat. În acea noapte, când luna argintie strălucește deasupra, oamenii aprind nenumărate felinare, pentru a se distra, de aceea festivalul a căpătat această denumire.

Tradiția aprecierii lanternelor cu ocazia acestui festival datează din timpul Dinastiei Han, care este legată și de introducerea Budismului în China în acea perioadă, motiv pentru care, respectând o convenție budistă, călugării vizitau „sarira” și aprindeau felinare, pentru a-i arăta respect lui Buddha, pe data de 15 ianuarie. Astfel, împărații acestei dinastii, determinați să promoveze Budismul, le-a ordonat oamenilor să aprindă felinare în acea noapte în palate și temple, pentru a-l preaslăvi pe „zeul suprem”. Marea ceremonie, iluminată de sute de felinare, dura toată noaptea, de la amurg până în zori. Acest obicei a devenit în timp un festival, mulți împărați din istorie cerând să se înalțe un semnal de stingere a luminilor pentru că oamenii să se poată distra toată noaptea. De-a lungul a două mii de ani, poporul chinez a dezvoltat festivalul felinarelor, dându-le acestora sute de forme: legume, animale, pești, oameni și numeroase alte obiecte. În ziua de azi, imaginea felinarelor este încă foarte comună. Cu câteva zile înainte de festival, aproape toate parcurile din toate orașele țării trebuie să fie frumos decorate cu diferite feluri de felinare. În orașul Xian, care a fost foarte înzestrat de către istorie, există un zid înalt în jurul întregului oraș. În fiecare an, în timpul Festivalului Felinarelor, zidul este decorat cu mii de felinare colorate și pentru zece zile, partea de sus a zidului este plină de oameni care privesc și admiră felinarele.

Pe perioada festivalului, multor familii le place să atârne felinare în fața caselor. Cei mai încântați sunt copiii, care abia pot aștepta să se însereze pentru a le aprinde. În afara felinarelor, oamenii folosesc și artificii, inventate în timpul Dinastiei Song (960-1279), iar astăzi, focurile de artificii sunt o atracție foarte mare pentru mulți oameni. Activitățile recreaționale din timpul festivalului sunt multiple: mersul pe picioroange, dansul leului, dansul dragonului, dar cele mai populare sunt ghicitorile. Încă din timpul Dinastiei Song, unii oameni au început să scrie ghicitori pe felinare, astfel încât ceilalți, încercând să găsească soluția, să admire, în același timp, meșteșugul. În ziua de azi, ghicitorile sunt mult mai interesante și înșelătoare, iar oamenii se distrează foarte tare încercând să le descifreze.

Mâncarea specifică acestui festival este numită „yuanxiao”, însemnând „bilă de orez lipicios” sau, mai simplu, „tangyuan”. Yuanxiao au partea exterioară modelată în formă de bilă, iar interiorul este umplut cu zahăr alb, pastă de dovleac îndulcit sau susan, iar chinezii au început să folosească pentru umplutură și nuci ori carne. Există afirmații conform cărora rezonanța numelui „yuanxiao” te face să resimți ideea de reuniune familială și fericire, specifice acestui festival chinezesc.

De-a lungul timpului, în cadrul Festivalului Felinarelor s-au dezvoltat tot mai multe activități festive, deja amintite mai sus. În concluzie, Festivalul Felinarelor, festival tradițional chinezesc, cu o istorie de peste 2 000 de ani, este încă foarte popular în China și în străinătate și, oriunde vor trăi, chinezii vor vedea mereu în această zi o ocazie de a sărbători.

Festivalul Dragonului

Căzând în a cincea zi din a cincea lună, conform calendarului lunar chinezesc, Festivalul Dragonului este unul cu o importanță aparte. Acesta a fost celebrat anual pentru mai bine de 2 000 de ani și este remarcabil pentru influența sa educațională. Festivalul îl comemorează pe poetul patriotic Qu Yuan și, de asemenea, este un prilej de schimbare pentru poporul chinez, acesta având șansa să-și mențină condiția fizică bună și să împrăștie boala.

Există multe versiuni despre originea acestui festival, dar cea mai influentă este acea care spune că îl comemorează pe Qu Yuan. Qu Yuan (340-278 i.Hr.) era un dafu (funcționar în China feudală) în statul Chu, în perioada Statelor Militare. Printre cele șapte state de atunci (Qi, Chu, Yan, Han, Zhao, Wei și Qin), Qin era cel mai puternic și intenționa să le cucerească pe celelalte șase și să domine lumea. Datorită capabilității lui Qu, el a fost recunoscut de regele statului Chu, Huaiwang, și a propus o reformă politică și cooperare cu celelalte state pentru a lupta împotiva statului Qin, dar nu a fost susținut. Ceilalți au început să-l vorbească de rău în fața lui Huaiwang, și, treptat, cel din urmă s-a îndepărtat de Qu, iar în final l-a alungat din capitala statului Chu. După acestea, Chu a fost înfrânt de Qin, motiv pentu care, mâhnit și indignat, Qu Yuan s-a aruncat în Râul Miluo și și-a pus capăt zilelor în a cincea zi din a cincea lună a anului lunar 278 î. Hr. Când oamenii au aflat că Qu Yuan s-a înecat, toți s-au întristat și au vâslit pentru a-i recupera corpul neînsuflețit, dar au dat greș. Pentru a salva corpul de pești, au aruncat mâncare în râu pentru a le distrage atenția. De atunci, oamenii vâslesc întotdeauana în bărci-dragon pentru a-l plânge pe Qu Yuan în a cincea zi din a cincea lună a calendarului lunar.

Principalul obicei al acestui festival este de a mânca zongzi, găluște în formă de piramidă, făcute din orez cu gluten, învelite în bambus sau frunze de trestie și de a participa la curse de bărci, mai mult, chinezii umplu bidoane de bambus cu orez și îl aruncă în râuri, în memoria lui Qu Yuan. Se spune că cineva l-a întâlnit odată pe acesta lângă râu și Qu a spus : „Mâncarea pe care mi-ați dat-o a fost furată de dragon. Mai bine ați înveli orezul în bambus sau în frunze de trestie și l-ați lega cu ață colorată, pentru că dragonul se teme cel mai mult de aceste lucruri”. De atunci, oamenii au început să prepare zongzi, făcute din orez cu gluten, învelit în bambus sau în trestie și au devenit mâncarea specifică acestui festival.

Inițial, adevăratul sens al festivalului era de a avea o purificare totală în timpul verii, pentru ca oamenii să fie sănătoși pentru sezonul de cultivare a pământului din timpul anului. Încă din timpul Dinastiei Shang. Împărații își trimiteau slujtorii să „călătorească în țară la începutul verii, îndemnând țăranii să se pregătească pentru recolta de vară” . Ei îi puneau pe țărani să pregătească diferite medicamente naturiste, pentru c oamenii se puteau îmbolnăvi foarte ușor în acea perioadă a anului. Zongzi, care au apărut în timpul Dinastiei Han, nu aveau niciun înțeles special la început. Erau doar un fel de mâncare sezonieră, care, prin gustul răcoros, aveau o funcție antipiretică și previneau febra acută. Există un proverb în China: „După ce mănânci zongzi în luna a cincea a calendarului lunar, îți poți pune toate hainele de iarnă în dulap”, ceea ce arată că zongzi, la fel ca festivalul în sine, semnalează punctul de conectare dintre cele două anotimpuri.

A doua legendă a Festivalului Dragonului este asociată cu figura istorică a lui Wu Zixu (?-484 i. Hr.), din statul Chu, în perioada Statelor Militare. Tatăl și frații lui fuseseră omorâți de regele statului Chu, iar el s-a refugiat în statul Wu și a ajutat la luptele împotriva capitalei statului Chu, Ying. El a dezgropat corpul regelui statului Chu și l-a declarat de trei sute de ori un rege al răzbunării. Mai târziu, statul Wu a fost implicat într-un război cu statul Yue. Wu Zixu l-a avertizat pe regele statului Wu să nu intre în acest joc, dar regele a crezut acuzațiile false aduse lui Wu Zixu și i-a dat o sabie cu care să se sinucidă. Wu i-a spus : „După moartea mea, te rog să-mi scoți ochii și să-i atârni de poarta estică a capitalei statului Wu, ca să pot vedea cum armata statului Yue pătrunde în Wu și îl cucerește”. Apoi s-a sinucis. Regele a fost enervat de acete vorbe și a ordonat ca trupul lui Wu Zixu să fie pus într-un sac de piele și aruncat în râu în a cincea zi a celei de-a cincea luni a calendarului lunar. Așadar, Festivalul Dragonului este cunoscut și ca zi ce îl comemorează pe Wu Zixu. O a treia versiune despre originea festivalului spune că acesta o onorează pe Cao E, o fiică din Dinastia Estică a Han (25-220). Tatăl lui Cao a căzut într-un râu și corpul nu a putut fi găsit pentru câteva zile. Doar fiica sa de 14 ani plângea zi și noapte lângă râu și, într-un final, s-a aruncat și ea în râu în a cincea zi din a cincea lună. După cinci zile, s-a întors cu trupul tatălui ei. Pentru a comemora comportamentul fetei, oamenii au construit un „Templu Cao E” în locul în care ea sărise în râu. De asemenea, satul în care trăia și râul în care a sărit au fost redenumite „Satul Cao E”, respectiv „Râul Cao E”.

Festivalul Dragonului a durat pentru mai mult de două mii de ani în China. Vorbind la modul general, obiceiul este mai mult sau mai puțin același în diferitele zone ale Chinei, de la cursele cu bărci, la pregătirea de zongzi, la purtatul de săculeți parfumați sau decorarea casei cu pelin sau obligeană.

A cincea lună din calendarul lunar nu era sărbătorită în Antichitate. În schimb, oamenii o priveau ca pe o dublare a răului, pentru că luna a cincea era considerată luna răului, iar ziua a cincea, ziua răului. Unii oameni cred că a cincea lună este nocivă, fiind perioada în care multe insecte, inclusiv cele dăunătoare revin la viață pentru a continua să facă rău oamenilor. Așadar, oamenii au creat un obicei și din a pune prin casă pelin sau obligeană, agățate de uși sau în camere, pentru a îndepărta răul și pentru a preveni bolile. Pelinul (numit jia’ai) are o aromă specială care îndepărtează insectele și păstrează aerul curat. Obligeana este o plantă perenă ce conține multă apă. Frunzele sale lungi și înguste conțin o aromă volatilă, revigorantă, ce poate oferi beneficii oaselor și poate omorî insectele. Din această cauză, Festivalul Dragonului mai este numit și „Festivalul Sănătății”. Tot astfel, pentru a se feri de spiritele rele, a apărut obiceiul de a lega de brațe ață în cinci culori (verde, roșie, galbenă, albă și neagră), numită „ața longevității” și de a atârna talismane în aceleași culori, din lemn de piersic, de porți. Aceste cinci culori ar putea avea legătură cu filosofia antică a conceptului Yin-Yang și cu cele cinci elemente (galben-pământ, responsabil de centru; verde- lemn, responsabil de est; alb- metal, responsabil de vest; negru- apă, responsabilă de nord; roșu- foc, responsabil de sud). Mai târziu, ața în cinci culori a fost transformată într-o operă de artă, numită „geanta parfumată”, sub forma unui colier. Cel mai întâlnit model al acestuia era imaginea celor cinci creaturi veninoase (scorpionul, vipera, centipedul, șopârla și broasca râioasă), simbolizând idea filosofică antică și medicală a comabaterii otrăvii. Astăzi, oamenii încă au obiceiul de a picta fruntea, nasul și urechile copiilor cu vin portocaliu, pentru a alunga creaturile veninoase.

Un alt obicei special cu această ocazie este agățarea unei fotografii cu Zhong Kui, pentru a speria fantomele. În bazinul râurilor Yangtze și Huai, oamenii agață poza lui Zhong Kui pentru a-și proteja familiile de fantome. Adevărata poveste despre Zhong Kui este următoarea: Tang Xuanzong (Împăratul Dinastiei Tang, 685-762) suferea de o boală. Într-o zi, a visat două fantome ce se urmăreau una pe alta în curtea imperială. Fantoma mai tânără îmbrăcată în roșu a furat săculețul parfumat al concubinei Yang și flautul împăratului și a alergat în jurul curții imperiale. Fantoma mai în vârstă, care purta o pelerină și o bonetă, a prins-o pe prima, i-a scos ochii și i-a înghițit. Xuanzong a țipat și fantoma mai în vârstă a spus „Numele meu este Zhong Kui. Am dat greș la examinarea imperială, dar mi-ar plăcea să vă ajut să scăpați de fantome”. Când regele s-a trezit, și-a revenit instantaneu. Apoi i-a ordonat pictorului Wu Daozi să-l picteze pe Zhong Kui, pe baza detaliilor lui din vis și să agațe pictura cu ocazia Festivalului Dragonului pentru a veghea împotriva fantomelor. Obiceiul de a bea lichior de realgar este unul foarte popular printre oamenii din bazinul râului Tangtze, întrucât realgarul este un minereu ce conține sulfură și poate îndepărta viperele și insectele. Trebuie amintit și obiceiul purtării săculețelor parfumate, care, deși par a fi folosite pentru a îndepărta răul, sunt mai degrabă elemente decorative pentru haine, deoarece conțin cinabru, realgar și anumite substanțe aromatice, înfășurate în mătase și pot fi croite în toate formele, legate cu ațe colorate.

Până acum, Festivalul Dragonului s-a transformat într-un eveniment foarte popular în China, iar poveștile antice și legendele i-au oferit o vitalitate remarcabilă ce poate dura mulți ani de acum încolo.

Festivalul Lunii

Conform calendarului lunar chinezesc, a șaptea, a opta și a noua lună aparțin toamnei. A opta lună se află în mijlocul toamnei, iar data de 15 a acestei luni se află la mijlocul acestei luni , astfel încât festivalul poartă numele „Festivalul Jumătații de Toamnă”. În noaptea de 15 a celei de-a opta luni, este lună plină , considerată simbolul reuniunii, de aceea acest mai este numit și „Festivalul Reuniunii”. Festivalul Lunii are o istorie lungă, de-a lungul căreia s-au dezvotat obiceiul de a oferi jertfe lunii și de a te bucura de lumina acesteia. Exista, printre regii antici, o convenție instituțională care prevedea că trebuia să ofere jertfe soarelui primăvara și lunii toamna. Obiceiul era respectat și de către oamenii de rând, fiind foarte popular în timpul Dinastiei Tang. Multe poezii ale unor poeți de seamă au devenit ode dedicate lunii, iar activitățile ce implicau luna au devenit mult mai influente în timpul dinastiilor Song, Ming și Qing. În prezent, există multe relicve numite „Închinarea la Altarul Lunii”, „Închinarea la Casa de Vară a Lunii” sau „Observarea Turnului Lunii”. „Altarul Lunii din Beijing” a fost constuit pentru familiile regale, pentru a oferi sacrificii lunii în perioada Împăratului Jiajing al dinastiei Ming. Astăzi, obiceiul a fost înlocuit cu diverse activități distractive, împreună cu familia sau cu prietenii.

Cum se întâmplă și la în cazul celorlalte festivaluri, și cu această ocazie se pregătește mâncare specială. Specifice Festivalului Lunii sunt prăjiturile în formă de lună. Acestea sunt rotunde – tuanyuan- ceea ce înseamnă „reuniune” așa că se mai numesc și „prăjituri tuanyuan” în unele zone; de-a lungul istoriei au fost privite ca un simbol al norocului și al reuniunii fericite. Cu această ocazie, întreaga familie se strânge împreună, mănâncă prăjituri în formă de lună, se bucură de lumina strălucitoare a lunii și discută cu membrii familiei. Există mai multe versiuni ale originii prăjiturilor în formă de lună. Una dintre ele spune că: atunci când Li Shimin (sau Tang Tizong, Împăratul dinastie Tang, 566-635) era la putere, generalul Li Jing (571-649) s-a întors victorios împotriva lui Xiongnu în cea de-a cincisprezecea zi din a opta lună. Atunci, un om de afaceri din Turpan (în nordul Chinei) i-a oferit regelui niște prăjituri pentu a sărbători victoria. Taizong a luat prăjitura rotundă și a îndreptat-o spre lună, spunând cu un zâmbet : „Aș vrea să invit luna să se delecteze cu prăjitura Hu”. Apoi a împărțit prăjiturile cu slujitorii și obiceiul s-a răspândit treptat în toată țara. Se mai spune că lui Li nu-i plăcea denumirea de „prăjitură Hu”, iar concubina sa, Yang (719-756) a privit către lună și i-a spus „De ce nu prajitura-lună?” și așa a fost stabilit numele actual.

Chiar dacă pare credibil sau nu, există o latură patriotică în obiceiul de a găti prăjitura în formă de lună. Povestea se regăsește în ultima parte a Dinastiei Yuan (1271-1368). În acea perioadă, „Chinezii erau pândiți cu atenție de stăpânii mongoli. Spionii mongoli erau infiltrați în familiile private; oamenilor nu li se permitea să se adune în grupuri, pentru a conversa; armele nu erau permise, chiar și cuțitele pentu tăierea legumelor și a cărnii erau interzise pentru o familie din zece. În sfârșit, conform poveștii, cineva a avut ideea de a atașa hârtii pe prajiturile-lună, pe care scriau un mesaj ce îndemna la răscoală și care erau trimise tuturor prietenilor. Ca rezultat, a avut loc masacrul mongolilor, care a condus la înfrângerea definitivă a dinastiei. De atunci, oamenii au înfipt mici bucățele pătrate de hârtie în mijlocul prăjiturilor în formă de lună.

Azi, prăjiturile sunt încă populare pentru festival. Chiar dacă forma a rămas rotundă, mărimea variază. Conform unui raport din 1927, doar în șase ceainării din Guangzhou erau peste optzeci de feluri de astfel de prăjituri.

Încă din timpuri antice, au existat multe legende și povești despre lună, cea mai cunoscută fiind „Zborul lui Chang E către lună”. Chang E era soția lui Hou Yi, eroul care împușcase nouă sori, conform legendei antice chinezești. Se spune că Chang E a băut din elixirul vieții, dat de Regina Mamă a Cerurilor Vestice, fără permisiunea soțului ei. În acest mod, ea s-a transformat într-o zeiță și a zburat spre lună. A doua legendă este cea a lui „Wu Gang care tăia dafin”. Wu Gang era o persoană asociată cu Sisif. El a țintit spre viața eternă și a devenit zeu, dar a fost exilat pe lună din cauza unor greșeli și i s-a ordonat să taie dafin în fața „Palatului Guangham” în fiecare zi și, oricât ar fi reușit Wu să taie, dafinul creștea instantaneu la loc, munca lui fiind în zadar. Aceste legende au dat lunii o aură misterioasă și romantică și chiar și azi copiilor le place să asculte aceste povești spuse de părinții lor, în timp ce privesc luna.

Festivalul Dublului Nouă

Acest festival este sărbătorit în a noua zi a lunii a noua. În cartea antică chineză „Yijing”, numărul șase era văzut ca numărul yin, iar nouă ca numărul yang. Data de nouă în cea de-a noua lună include două numere yang, de aceea ziua este numită „Dublu Yang” sau „Dublu Nouă”.

Originea Festivalului Dublului Noua poate fi trasată înapoi la începutul Dinastiei Han. În acea perioadă, Regina Lü era așa de geloasă pe concubina Qi, una dintre favoritele lui Liu Bang (primul Împărat al Dinastiei Han, 256 sau 247-195 î. Hr.), încât a tratat-o foarte urât, a transformat-o în servitoare și a alungat-o din palat, pentru a se căsători cu un bărbat de rând. Aceasta servitoare, cunoscută sub numele de Domnișoara Jia, le-a spus oamenilor că în fiecare a noua zi din a noua lună, la palatul imperial, ei beau vin de crizantemă și purtau sânger, altfel ar fi avut loc dezastre. Mai târziu, mulți oameni au adoptat obiceiul, ce s-a răspândit în toată țara.

Chinezii din Antichitate nu considerau această zi o zi norocoasă, chiar dacă nu era la fel de malefică precum ziua dublului cinci. Ei purtau frunze de pelin pentru a evita diavolul, se cățărau pe înălțimi pentru a scăpa de el și beau vin de crizantemă pentru a se feri de boală. Han și Go afirmă că obiceiul de a se cățăra pe înălțimi a început în timpul Dinastiei Târzii Han (25-220), pentru că există o legendă referitoare la asta: în acea perioadă trăia un anume Fei Chang-feng, renumit pentru cunoașterea artelor magice, care avea un prieten numit Huan Ching. Într-o zi, Fei i-a spus lui Huan: „În a noua zi din a noua lună, o mare nenorocire i se va întâmpla familiei tale. Dar, dacă faci un sac din mătase roșie și îl umpli cu sânger, apoi îl legi de braț și, dacă vă urcați toți într-un loc înalt și beți vin de crizantemă, năpasta poate fi minimalizată.” Urmând acest sfat, când s-au reîntors în a noua zi, Huan Ching și familia lui au constatat că boii, oile, puii și cățeii lor suferiseră o moarte violentă. Fei le-a spus: „Animalele au suferit dezastrul care s-ar fi abătut asupra noastră”.

Crizantemele înfloresc în luna a noua a calendarului lunar și au un nume frumos, „floarea longevității”. Obiceiul purtării crizantemelor a apărut în Dinastia Tang și apoi a fost foarte popular. Apoi, în vremea Dinastiei Qing, oamenii din Beijing au început să agațe crizanteme de uși și de ferestre pentru „a scăpa de nenoroc”. Există și obiceiul de a bea vin de crizanteme în timp ce le privești înflorind, încă din timpul Dinastiei Estice Jin (317-420), în care a trăit marele poet Tao Yuanming (365-427). Acesta era faimos pentru viața izolată pe care o avea la țară, pentru excelența în poezie și admirația pentru crizanteme. Alți oameni l-au imitat și obiceiul s-a răspândit repede și în capitala Kaifeng, în timpul Dinastiei Song, devenit și mai popular după Dinastia Qing. Dar, desigur, marile celebrări erau în jurul Festivalului Dublului Nouă. Un alt obicei asociat festivalului este acela de a pregăti prăjiturile numite „dublul nouă” , din faină, la care se pot adăuga jujube, caise și muguri de pin pentru a le îndulci sau carne, pentru a fi sărate. Unele prăjituri speciale trebuie să aibă nouă straturi și să arate ca un turn, cu două oi mici în vârf, deoarece în chineză, „oaie” se spune „yang”.

Oamenilor le place să escaladeze munții, să respire aerul proaspăt și să se bucure de frumusețea naturii în această perioadă a toamnei. Obiceiul era cunoscut în Dinastia Tang și i-au fost scrise multe poezii, cum ar fi „Gândindu-mă la frații mei în Shandong”, scrisă de marele poet Wang Wei (701-761) în Dinastia Tang: „Singur pe un pământ străin,/ Sunt de două ori mai nostalgic în această zi./ Când frații poartă sânger pe munți,/ Fiecare câte-un braț, și brațul meu lipsește”. În afară de a alunga nenorocul și dezastrele, să urci pe munți mai înseamnă și „urcarea spre o poziție mai înaltă”, de aceea oamenii îi acordau o mare importanță sau, pentru cei mai în vârstă, însemna și „urcarea spre o viață lungă”. Astăzi, nu se mai păstrează obiceiul plantarii sângerilor, dar oamenii încă urcă pe munți și, în ultimii ani, au adăugat un element de noutate , „Festivalul respectării celor în vârstă”, ținând tot felul de activități care demonstrează că tinerii le doresc o viață fericită și plină de sănătate.

Chiar dacă originea festivalului a fost impregnată cu anumite „culori” superstițioase, cu trecerea timpului, oamenii au uitat natura negativă a zilei și au început să o perceapă ca pe o tradiție. Frunzele de pelin au devenit frumoase decorații pentru vizitatori, urcarea la înălțimi o activitate plăcută pe vremea frumoasă de mijloc de toamnă, vinul de crizantemă o băutură gustoasă, bună pentru sănătate.

Analizând profunzimea tradițiilor împământenite în mentalitatea chinezilor și însemnătatea festivalurilor tradiționale pentru aceștia, în următorul capitol îmi propun să arăt care este raportarea statului față de obiceiurile chinezești vechi de mii de ani în perioada Revoluției Culturale.

Capitolul II: IDEOLOGIA POLITICĂ A LUI MAO ZEDONG DIN TIMPUL REVOLUȚIEI CULTURALE, REFLECTATĂ ASUPRA FESTIVALURILOR TRADIȚIONALE CHINEZEȘTI

Mao Zedong (1893-1976) a fost un „gigant” al secolului XX, care a transformat societatea chineză radical și ireversibil, în mai bine sau în mai rău și este asociat mai mult ca oricine cu triumfurile și dezastrele Revoluției Chineze. Acesta a fost născut într-o familie de țărani bogați din Hunan și a primit o educație tradițională înainte de a deveni profesor în Changsha, capitala provinciei, unde s-a confruntat cu ideile occidentale. În Beijing, a luat parte, în 1919, la Mișcarea de la 4 Mai, ajungând sub influența lui Li Dazhao (1888-1927) și sub marxismul său populist accentuat. În 1921, a ajutat la fondarea Partidului Comunist Chinez. Mai târziu, în 1949, a condus naționaliștii și a proclamat Republica Populară Chineză. La început s-a orientat spre Moscova, dar în 1958 a abandonat modelele sovietice și a lansat Marele Salt Înainte, un experiement colectivist menit să accelereze dezvoltarea industrială și agricolă a Chinei. Acest episod a diminuat sever autoritatea lui Mao. Ca parte a revenirii sale, în 1966 a demarat Revoluția Culturală, care țintea asupra birocrației și „revizionismului” de tip sovietic, dorind să restaureze revoluția prin mobilizarea studenților din Armata Roșie împotriva politicienilor de dreapta. După ce a alunecat spre haos, Revoluția Culturală a ajuns într-o stare de mare tensiune în 1969, unii stabilindu-i sfârșitul odată cu moartea lui Mao, în 1976.

În mod inevitabil, viziunile asupra vieții și muncii lui Mao sunt diferite: unii îl văd ca pe un erou și model pozitiv, alții ca pe un monstru, iar cariera sa ca pe un dezastru. Liderii chinezi de după moartea lui i-au lăudat realizările, mai ales din războiul civil și din războiul cu Japonia, dar au respins schemele lui de stânga, considerând că ar fi fost mai bine să fi murit în 1956, cu reputația intactă. De la crearea Republicii Populare Chineze în 1949 și până la moartea sa, în 1976, la vârsta de 82 de ani, Mao Zedong a fost figura principală din spatele tuturor deciziilor politice, economice și sociale adoptate de statul comunist chinez. Ascensiunea meteorică din cadrul unui sat izolat al Chinei într-un conducător absolut al țării cu cea mai densă populație din lume s-a datorat atât aptitudinilor politice și militare, dar și ambiției și cruzimii neînchipuite. În ceea ce privește viziunea sa asupra lumii, în 1935 a făcut o declarație ce îi definea orientarea politică: „Până în vara lui 1920, devenisem, în teorie și într-o oarecare măsură și în practică, un marxist și din acel moment încoace mă consider marxist”. Așadar, el și-a găsit credința politică în ideile lui Marx și în ideologia comunistă schițată de acesta, totuși, în timp, și-a trasat propriile concepții ideologice. Comunismul este o formă avansată de socialism, o doctrină politică și economică ce își propune înlocuirea proprietății private și a economiei bazate pe profit cu proprietatea publică și controlul comun asupra mijloacelor principale de producție și asupra resurselor naturale ale societății, așa cum reieșea din ideile lui Marx, împărtășite și de Engels și transpuse de cei doi în „Manifestul Partidului Comunist”: „Ceea ce caracterizează comunismul nu este desființarea proprietății în general, ci desființarea proprietății burgheze”; „În acest sens comuniștii pot rezuma teoria lor în formula: desființarea proprietății private”. Găsindu-și sursa de inspirație în efervescența acestei ideologii, Mao o descria astfel: „Comunismul este în același timp un sistem complet al ideologiei proletare și un nou sistem social. Este diferit de orice altă ideologie și sistem social și este cel mai complet, progresiv, revoluționar și rațional sistem din istoria umană. Sistemul social și ideologic al feudalismului are un loc doar în muzeul de istorie. Sistemul social și ideologic al capitalismului a devenit, de asemenea, o piesă de muzeu într-o parte a lumii (în Uniunea Sovietică), în timp ce în alte țări seamănă cu <<o persoană pe moarte care se scufundă repede, la fel cum soarele apune dincolo de dealurile vestice>> și va fi curând exilat spre muzeu. Sistemul social și ideologic comunist singur este plin de tinerețe și vitalitate, măturând lumea cu avântul unei avalanșe și cu forța unui meteorit” și bineînțeles că preaslăvea apartenența la acest curent de gândire, întrucât „Noi, comuniștii, nu ne ascundem niciodată opiniile politice. Dincolo de orice îndoială, viitorul nostru sau programul maxim este acela de a purta China spre socialism și comunism. Atât numele Partidului cât și viziunea marxistă asupra lumii fac trimitere clar spre acest ideal suprem al viitorului, un viitor cu o strălucire și splendoare incomparabile.” Însă, între versiunea chineză oficială a comunismului -Maoism- și viziunea originală a lui Marx exista o diferență vizibilă, deoarece primul a delarat că a îmbunătățit „creativ” teoria marxistă și practica comunistă pentru a se potrivi condițiilor chinezilor. În prima fază, a făcut apel la teoria imperialistă a lui Lenin pentru a explica înapoierea chinezilor și pentru a justifica o revoluție într-o societate agrară săracă, în care nu existau proletari industriali, văzuți de Marx drept o forță necesară pentru a instiga revoluția muncitorilor. Apoi, el a redefinit și înlocuit conceptele-cheie ale teoriei lui Marx. În locul conceptului de „clasă” proletară exploatată de clasa conducătoare capitalistă, a imaginat o „națiune” proletară a țăranilor agricultori, exploatată de țări capitaliste, cum ar fi Statele Unite. Odată cu consolidarea puterii, Mao a devenit tot mai interesat de puritatea ideologică, favorizând în toate domeniile cadrele „roșii” dedicate în defavoarea „experților” tehnici. Tot astfel, a aspirat să devină „marele cârmaci” care să scoată China din sărăcie și să o îndrepte spre un viitor comunist luminos. Putem afirma că Mao s-a diferențiat de Marx prin faptul că el a ajuns la putere prin stimularea țăranilor, pe care îi înțelegea, pentru că și el avea asemenea origini, în timp ce Marx vedea proletarii ca o forță principală. În mod contrar, Mao a subliniat complexitatea societății rurale și a identificat clasele intermediare drept aliați necesari pentru țăranii săraci, principala bază a partidului.

Prin urmare, deși regimul lui Mao a fost văzut la început ca o extensie a lui Lenin, bazat pe marxism și lupta de clasă, în anii următori, unele studii l-au portretizat ca pe un tradiționalist și chiar imperialist, mai degrabă naționalist decât comunist. Totuși, această viziune neglijează influența adâncă a ideilor leniniste și staliniste asupra sa. La fel ca Stalin, Mao și-a dezvoltat un cult al personalității dus la extrem, care a condus la excese uimitoare, dar pentru milioanele de săteni din China nu au părut la fel de absurde ca pentru cei din afară. Cultul lui Mao a jucat, de asemenea, un rol important în construirea unității naționale, așa cum reiese dintr-o afirmație maoistă: „dacă o națiune de 700 de milioane de oameni nu posedă o ideologie uniformă, atunci ar fi nisip împrăștiat. Ideologiile întregii mulțimi pot fi unificate numai prin puterea de gândire a lui Mao Zedong”. În aceeași măsură, pentru a defini stilul său politic și pentru a explica șarmul său extraordinar, unii comentatori fac apel la calitățile sale personale, precum și la tehnicile de conducere. De exemplu, Stuart Schram punctează abilitatea sa de a apărarea atât „grandios” cât și „izolat”, fiind văzut ca un mediator semi-divin între chinezi și destinul lor, iar psihologul politic, Lucian Pye, vede secretul măreției lui Mao în charisma și abilitatea sa de a manipula sentimentele altora.

În acest context, există semene de întrebare asupra modului în care Mao și-a exercitat puterea și cum și-a tratat colegii. Să fi fost acesta un unificator sau un tiran răzbunător? De asemenea, punctând scopul principal al studiului pe care mi-l propun, care a fost atitudinea lui Mao Zedong față de religie, din care decurg, în mod evident, festivalurile tradiționale chinezești? Răspunsul primei întrebări poate fi formulat pe baza analizei făcute de Frederick Teiwes, care distinge cinci perioade în care modul de abordare a lui Mao s-a schimbat dramatic, nu neapărat de la una democratică la una despotică, dar ceva asemănător. El și-a augmentat și consolidat puterea până în 1943, a exercitat-o în mod incontestabil până în 1949, a folosit-o în mod colectiv până în 1957, a exercitat-o arbitrar până în 1965 și a dezlănțuit o catastrofă de la o înălțime olimpică până în 1976. Drumul său spre putere a fost legat de o viziune mai largă. La început, el a înlăturat colegii care doreau un regim mai aspru. Cercul său cel mai apropiat îi reunea pe cei pe care îi considera administratori competenți și marxiști. Totuși, atunci când dorea, puterea sa putea fi aproape absolută, trăind după 1956 ca un despot clasic, deși încrederea în sine l-a împiedicat să devină complet nemilos, cum o făcuse Stalin. Răpunsul la cea de-a doua întrebare poate fi dedus din simpla analizare a unui ghid turistic din China, în care vom observa că țara este plină de situri budiste, astfel că am ajunge la concluzia că religia este acceptată în sens larg în cadrul societății chineze. Însă, în realitate, structura și ideologia națiunii chineze se opun religiei. Pentru o perioadă lungă de timp, religia a fost recunoscută doar în mod pasiv și nici azi nu se poate spune că guvernul chinez a devenit complet tolerant față de religie. În cazul lui Mao, ideologia și cultura erau mult mai importante decât pentru Marx și Lenin, care prioritizau economia. Cel dintâi dorea să unească teoria și practica într-un marxism „concret”, dar a dat greș în a specifica relația exactă dintre politică și economie, iar ambiguitățile rezultate de aici le-au permis succesorilor săi să-l acuze că a ignorat realitatea empirică și simțul practic marxist. Dar religia a fost asuprită în timpul lui Mao, fiind considerată de către ideologia comunistă formulată încă de la început de Marx drept „opiul poporului”, pentru că determina muncitorii să-și accepte condiția ca pe un plan divin, iar comunismul a fost mereu învinuit că desființa religia și morala, „în loc să le dea o formă nouă, el contrazice așadar toată dezvoltarea istorică de până acum“. Mai mult decât atât, Partidul Comunist Chinez care controlează sistemul statal este supus unei viziuni ateiste asupra lumii, iar afirmația conform căreia « cetățenii Republicii Populare Chineze se bucură de libertate de credință » nu este aplicabilă tuturor. Acest drept nu este recunoscut pentru membrii Partidului Comunist, întrucât aceștia « sunt protectorii clasei muncitoare care s-a trezit la comunism. Ei sunt atei. Ei pot crede doar în marxism, leninism și în cugetările lui Mao Zedong. Ei nu pot crede în religie. Nici nu pot lua parte la activitățile religioase ». Motivul era următorul : « ca membrii Partidului Comunist să creadă în religie sau să ia parte la activitățile religioase este împotriva naturii partidului, slăbește forța organizației partidului, diminuează autoritatea partidului în ochii maselor și îngreunează implementarea adecvată a politicii partidului. În ciuda celor spuse, putem constata că tovarășul Mao nu se opunea vehement cunoașterii trecutului și implicit a practicilor religioase tradiționale, însă consider că dorea să fie singurul în măsură să le controleze, în vederea consolidării puterii. Astfel, el a cerut tuturor membrilor Partidului Comunist Chinez să studieze istoria și moștenirea poporului chinez. Scopul era acela de a integra adevărul universal al marxism-leninismului și practica concretă a Revoluției Chineze și de a aplica și dezvolta continuu ideologia marxist-leninistă în conformitate cu condițiile istorice concrete din China și cu caracteristicile acesteia. Așa cum Mao a spus, acest fapt nu este posibil dacă știm doar să copiem lucrurile străine și dăm greș în a înțelege China sau dacă cunoaștem doar China de azi și nu și China de ieri și de alaltăieri.

În ciuda tuturor problemelor legate de politicile adoptate și de modul de exercitare a puterii, în ochii multor chinezi de rând, Mao a ajuns să întruchipeze identitatea chineză, prin personificarea separării ei de comunismul chinez și prin confruntarea cu Japonia și cu Occidentul, ale cărui culturi și puteri economice au atras chinezii, dar au jignit mândria națională. Din aceste motive, este ușor de crezut că moștenirea lui Mao va trăi în mintea chinezilor nu numai ca o simplă nostalgie, ci ca un ingredient activ în contestarea statului pe care el l-a fondat. Paradoxal, faza contemporană a dezvoltării Chinei sub comunism este o formă extremă de occidentalizare și o întoarcere parțială la modelele tradiționale. Caracterul totalitarist al prezentului regim este nu numai o amintire a ordinii autocratice antice, ci și atribuit acelei tradiții datorită acceptării și consimțirii sale. Din punct de vedere ideologic, statul confuziei de gândire, accentuată de o dislocare culturală de aproape un secol, a ajuns într-un punct final prin promulgarea marxism-leninismului drept ideologie de stat, care, prin antiteză cu ortodoxia confucianistă, este omniprezentă.

În urma celor punctate mai sus, mă întreb dacă ideologii comuniști folosesc tradiția antică sau o continuă, urmărind să-și consolideze puterea și să-și formuleze programul propagandistic prin intermediul festivalurilor tradiționale? Sunt acestea o tactică în noua ideologie sau comuniștii își dezvoltă propriile credințe? Îmi propun să găsesc răspunsul la această întrebare într-o următoare analiză, centrată strict pe perioada Revoluției Culturale.

Așa cum am amintit, China este o țară cu o istorie lungă, de peste 5000 de ani, timp în care s-a dezvoltat un număr însemnat de festivaluri tradiționale, variate și de lungă durată. Cultura festivalurilor a prins rădăcini în mintea oamenilor, arătându-și astfel vitalitatea. În ciuda schimbărilor produse în timp, festivalurile au devenit treptat parte din moștenirea culturii chineze pline de culoare. Acestea sunt oglinda civilizației și istoriei unei națiuni. Nașterea lor este efectul inevitabil și natural al anumitor dezvoltări ale societății umane. Dezvoltarea lor reflectă procesul recunoașterii naturii și a nesfârșitei lupte împotriva acesteia de către oameni. În societatea primitivă, când nivelul de productivitate era scăzut, festivalurile nu puteau lua ființă. Doar atunci când societatea s-a dezvoltat la un anumit nivel, când standardul de viață al oamenilor s-a îmbunătățit și țara a atins un anume grad de unitate și stabilitate, festivalurile au început să se dezvolte într-un mod sănătos. Fiind o națiune de naționalități multiple, festivalurile Chinei sunt bogate și variate. Un proverb chinez spune că „Dacă vei călători 100 Li (jumătate de kilometru), vei experimenta obiceiuri total diferite”. Aceste diferențe cauzate de diferite regiuni geografice, medii naturale și nationalități au creat diferite obiceiuri festive și diferite activități ale unui festival, deoarece China acoperă o mare zonă și este alcătuită dintr-un număr mare de grupuri etnice. În diferite zone, diferitele grupuri etnice au pus baza unor obiceiuri ce țin de mâncare, îmbrăcăminte, locuințe, transport, festivaluri, norme de curtoazie, sacrificii și religie, căsătorie și înmormântări. Toate aceste obiceiuri au durat sute de ani și au devenit parte a culturii din diferite zone și pentru diferite grupuri etnice. În același timp, unele dintre ele au devenit festivaluri și obiceiuri împărtășite de tot poporul chinez și s-au contopit cu tradiționala cultură chineză. Ele sunt indicatoare care conduc adânc în subconștientul poporului chinez, pot fi firul conducător al vieții oamenilor. Din punctul meu de vedere, obiceiurile și tradițiile folosesc, însă când încep să controleze oamenii, nepermițându-le să se debaraseze de încărcătura lor superstițioasă și împiedicându-i să progreseze, nu le mai înțeleg utilitatea. Chinezii, însă, s-au folosit de acestea în funcție de context, uneori explorându-le latura socială, alteori ca forță de opoziție împotriva nedreptăților statului comunist, atât de evidente pe parcursul Revoluției Culturale. Venerarea zeităților și festivitățile centrate pe procesiunea în numele lor asigura o alternativă la cadrul comunist, prin care să își adreseze preocupările lumești și prin intermediul cărora să interpreteze relațiile umane. Oamenii caută binecuvântarea zeilor pentru a avea noroc și protecție împotriva nenorocirilor care li se pot întâmpla în viață, exprimând, la rândul lor, recunoștința pentru ajutorul primit de la forțele spirituale. Pe cale de consecință, pentru a le combate, cum au afectat politicile vremii dezvoltarea religiei populare și a festivalurilor și remodelarea relației dintre stat și oamenii de rând ?

„O revoluție nu este un dineu, scrierea unui eseu, realizarea unei picturi sau brodarea; aceasta nu poate fi așa distinsă, așa de tacticoasă și docilă, atât de temperată și blândă, curtenitoare, moderată și mărinimoasă”. Aceste cuvinte au fost rostite de Mao Zedong, liderul suprem al Chinei pentru aproape trei decenii după fondarea Republicii Populare Chineze în 1949, prima dată în 1927 când, ca tânăr activist, încerca să incite masele asuprite ale țării lui să se revolte. Patruzeci de ani mai târziu, aceste cuvinte au fost folosite pentru a justifica brutalitatea și caracterul distructiv al campaniei ținute pentru a stârni răzmerița printre masele chineze: Revoluția Culturală. La sfârșitul anilor 1960, Mao Zedong și adepții săi au făcut cele mai ambițioase încercări să-și impună viziunea comunistă asupra vieții și societății chineze, iar în 1967 a fost nevoit să-și schimbe unele viziuni și a fost forțat să se bazeze mai mult pe armată. Așadar, există o mică incertitudine cum că el ar fi fost figura dominantă din spatele Revoluției Culturale de la început, așa cum a fost în toate dezvoltările majore ale Partidului, timp de treizeci de ani, dar există o incertitudine și mai mare că avea vreo idee unde va conduce această inițiativă. Revoluția Culturală, considerată una dintre cele mai îngrozitoare mișcări politice și sociale, a durat din 1966, când Mao și Partidul Comunist Chinez pe care îl conducea au lansat mișcarea radicală, până la moartea liderului autocratic, un deceniu mai târziu. Scopul principal al acestei acțiuni era acela de a revitaliza fervoarea revoluționară a poporului chinez și accelerarea evoluției Partidului Comunist Chinez spre o utopie comunistă, în care toată proprietatea era egal împărțită. În vederea realizării acestuia, toate rămășițele culturale ale Chinei capitaliste și feudale trebuiau distruse, împreună cu toate persoanele aflate la conducere. Revoluția Culturală a Chinei nu este numai un fenomen de la sfârșitul anilor 1960 și nici o nouă fază a mișcării comuniste chineze. Într-un sens larg, este continuarea procesului evervescenței intelectuale și artistice care a început în secolul XIX, sub impactul presiunilor economice și militare, al ideilor și tehnologiilor Occidentului. Provocarea Vestului a subminat încrederea multor chinezi în relevanța tradițiilor lor în timpurile moderne. Întrebarea pe care mulți și-au pus-o – cum să fii modern, dar încă chinez – are o dimensiune auxiliară pentru comuniștii chinezi de azi; ei trebuie să reconcilieze mândria înnăscută din produsele artistice ale tradiției elitiste chineze cu viziunea lor marxistă a unei noi societăți proletare. Analizele occidentale au înclinat să acorde o atenție redusă cuvântului „cultură” din Marea Revoluție Culturală Proletară. Până la urmă, „proletară” pare să se refere la orice susținător loial al lui Mao; „culturală” pare să se refere la ideologia adecvată și dedicația energică. Zdrunginând întreaga structură politică și socială a Republicii Populare, Revoluția Culturală a depășit, într-adevăr, limitele artei, literaturii și științei. Dar a început atunci și a început cu moștenirea culturală. Curentele de opinie despre Revoluția Culturală se împart în două tabere principale, mărginite de alte opinii intermediare. Unii o văd că pe un produs intenționat al jocului de putere al lui Mao, alții ca pe o acțiune neintenționată și neprevăzută. Susținători ai primei viziuni tind să înfățișeze Revoluția Culturală drept punctul culminant al vieții și gândirii lui Mao, pentru care l-a pregătit întreaga sa carieră; cei din urmă se rezumă mai degrabă la un stagiu, decât la un moment definitoriu. Temeliile conceptuale ale Revoluției Culturale aparțin, în teoria lui Mao, unei revoluții continue. John Bryan Starr susține ideea că un conflict este ubicuu și permanent, chiar și sub socialism, pentru că o clasă poate fi modelată de politică și economie. Schimbarea poate fi regresivă, dar și progresivă: indivizii pot fi „burghezificați”, socialisml poate reveni la capitalism. Așadar, aceste idei justifică Revoluția Culturală.

În timpul Revoluției Culturale, religia populară a devenit ținta opresiunii, statul a început să întărească controlul asupra acesteia, festivalurile din temple au fost interzise și comercializarea „mărfurilor superstițioase” de tipul tămâii sau a hârtiei pentru bani norocoși a fost, de asemenea, interzisă, fiind considerate superstițioase și neproductive. Tot astfel, festivalurile din temple au fost interzise și pentru că piețele de toate tipurile erau acuzate că „preiau drumul capitalist”. Influențat de conceptul evoluției, Partidul Comunist Chinez guvernat de Mao a catalogat credințele religioase drept « superstiții », crezând că eradicarea lor era crucială pentru remodelarea cetățenilor moderni. Politicile guvernului nu numai că au afectat dezvoltarea religiei populare, dar au și redefinit relația dintre stat și oamenii de rând. Este interesant de observat, de-a lungul timpului, contradicțiile dintre stat și oamenii de rând în ceea ce privește poziția față de cadrul religios și, mai ales, interacțiunea dintre cultura oficială și festivalurile tradiționale. Acestea fiind spuse, practicile religioase și celebrarea festivalurilor reprezentau, în viziunea guvernului, o slăbiciune națională, de aceea era important să lupte împotriva superstițiilor pentru a facilita procesul modernizării, motiv pentru care atacurile seculare ale statului asupra religiei au stârnit nemulțumirea publică, ducând la confruntări între stat și cetățeni, care au utilizat aceste practici ca o formă de rezistență politică.

Cultura și educația sunt privite ca expresii concrete ale politicii și economiei unei societăți, iar aceste două aspecte sunt determinate de caracterul clasei. Cu privire la China, există două aspecte în analiza pe care Mao Zedong o face culturii. Primul se referă la interpretarea lui asupra culturii chineze înainte de revoluția comunistă, pe care o descrie în următorii termeni: „Există în China o cultură imperialistă, ce reprezintă o reflecție a controlului total sau parțial al imperialismului asupra Chinei din punct de vedere politic și economic. Această parte a culturii este susținută nu numai de organizațiile culturale, conduse direct de imperialiștii din China, dar și de un număr de chinezi fără rușine. Toată cultura ce conține o ideologie slugarnică aparține acestei categorii. Există, de asemenea, o cultură semi-feudală ce este o reflecție a politicii și economiei semi-feudale, având ca reprezentanți pe toți aceia care, opunându-se noii culturi și ideologii, susțin venerarea lui Confucius, studiul canonului confucianist, vechiul cod etic și vechile ideologii. Cultura imperialistă și cea semi-feudală sunt surori iubitoare ce au format o alianță culturală reacționară pentru a se opune noii culturi chineze. Această cultură reacționară servește imperialiștilor și clasei feudale și trebuie îndepărtată”. De asemenea, Mao Zedong afirma că „zeii au fost înălțați de către țărani. Când vine momentul potrivit, țăranii înșiși vor alunga acești zei cu propriile mâini”, dar, după cum arată cursul evenimentelor, sunt de părere că liderul politic a fost primul care a făcut demersuri în acest sens, înainte ca țăranii să-și schimbe punctul de vedere. Mao a folosit tinerii drept garda Revoluție Culturale. Aceștia erau învățați din copilărie să-l idolatrizeze pe Mao nu numai ca pe liderul fondator al statului, ci și ca pe o sursă de înțelepciune, de aceea nu au ezitat să răspundă chemării „marelui învățător” și „comandantului suprem”. Ei s-au organizat în unități paramilitare numite „Gărzile Roșii”, care umileau în public, torturau și omorau profesori, funcționar locali de partid și alte persoane care nu se conformau comandantului lor și idealurilor acestuia. De asemenea, îndemnați de Mao, Gărzile Roșii au lansat o cruciadă feroce împotriva patrimoniului cultural chinez bogat, arzând și distrugând templele antice, operele de artă, cărțile și alte relicve ale trecutului național feudal. Prin urmare, violența a fost o caracteristică a Revoluției Culturale încă de la început. Se consideră că Revoluția Culturală nu a fost numai iconoclastă, ci și barbară în distrugerea culturii chineze. Sloganul „po si jiu” (distrugerea „celor 4 vechituri”- idei vechi, obiceiuri vechi, cultură veche, tradiții vechi) adăugă o greutate conceptuală acestei percepții. În Vest, cu precădere în comunitățile neacademice, părerea că tot ce era tradițional în China a fost distrus este susținută de imaginile și picturile grotești ale Gărzilor Roșii arzând cărți și distrugând templele religioase și vestigiile istorice. Însă lucrurile nu sunt foarte clare, de aceea consider că statul comunist chinez, în general, și în timpul lui Mao, în special, a fost unul oportunist, care s-a folosit de festivalurile religioase, la nevoie. Drept chinez, comunistul chinez nu lasă Vestul niciodată să uite Războiul Opiului- un nume sinistru. Drept comunist, comunistul chinez nu uită niciodată o metaforă sinistră- „opiul maselor”: religia, care este idealistică și văzută ca anti-științifică; este o robie a minții, o relicvă a sistemelor sociale învechite, un stimulent periculos al maselor, având, din punctul de vedere al unui comunist chinez, un statut ambiguu. Există dovezi* că tradiția poate fi inventată, deformată și manipulată de către elitele politice și culturale, pentru a genera un consens ideologic. Politicile culturale pot fi utilizate de elite pentru a elimina sau reinterpreta în mod conștient anumite reminescențe culturale asociate cu celebrările festive. Ritualurile au fost un instrument important folosit pentru a consolida controlul ideologic , iar atunci când au existat încercări de a elimina spațiile ritualice, poate că acestea au făcut parte din strategia politică a regimului de a se auto-legitima. Tot astfel, poate că regimul politic a intenționat să „civilizeze” oamenii de rând și să-i transforme în cetățeni cu viziuni moderne și cu o conștientizare a crizelor naționale, totuși, acest argument nu este suficient pentru a justifica ororile petrecute în timpul Revoluției Culturale.

Puterea persuasivă a ideologiei maoiste s-a autodistrus în perioada Revoluției Culturale, iar autoritatea morală a guvernului a decăzut. Implementarea planurilor lui Mao Zedong de a transforma idealul comunist într-o realitate s-a dovedit a fi un eșec total, iar nenorocirile cu care oamenii s-au confuntat au arătat că țara minunilor promisă de Mao era o utopie. Sfârșitul Revoluției Culturale a venit odată cu moartea lui Mao Zedong, în septembrie 1976, iar pierderile umane cauzate de această mișcare politică brutală au fost estimate la 3- 4 milioane de chinezi, bărbați, femei și copii, și a traumatizat fizic sau psihic mult mai multe milioane. În urma mișcării devastatoare, Deng Xiaoping, pentru a redresa economia grav afectată în perioada 1966-1976, a instituit o serie de reforme economice liberale care l-ar fi consternat pe Mao Zedong. Datorită acestora, la puțin timp după terminarea Revoluției Culturale, China se afla pe cale de a deveni puterea economică de mai târziu. Mao a considerat că Revoluția Culturală ar fi ajutat la prezervarea moștenirii sale radicale și la protejarea societății chineze de practicile și influențele capitaliste mult timp, însă, în mod ironic, excesele nemiloase au asigurat exact opusul. Odată cu sfârșitul Revoluției Culturale , principalul scop politic s-a îndreptat spre dezvoltarea economică și politica de destindere. În același timp, religia a fost recunoscută, iar cooperarea dintre socialism și religie a fost dorită. Mai mult, au fost căutate modurile în care religia ar fi putut contribui la modernizare, iar festivalurile tradiționale și-au găsit și ele treptat drumul înapoi spre poporul chinez.

Capitolul III: REVALORIFICAREA FESTIVALURILOR CHINEZEȘTI ÎN PERIOADA POST-MAOISTĂ

Epoca Reformei, ce a început din 1980 în Republica Populară Chineză, a fost martora unei masive reapariții a credințelor și practicilor populare chineze. Pentru mai mult de treizeci de ani, statul comunist a încercat să eradice expresiile culturale ale vechii Chine, pre-comuniste, stigmatizându-le drept superstițioase sau „feudaliste”, punând accentul pe clădirea unei culturi noi, socialiste. În acea perioadă a survenit și moartea lui Mao, începându-se reforma economică, însoțită de o relaxare ideologică semnificantă. În acest context s-a petrecut și fenomenul revitalizării culturii populare: dintr-o dată, oamenii au devenit preocupați de reconstruirea templelor și renovarea mormintelor demolate în timpul Revoluției Culturale, încercând să recompună genealogiile familiale arse de Gărzile Roșii și să reinițializeze ritualurile ținute cu ocazia zilelor de naștere, a nunților sau înmormântărilor, îndelung reprimate, așa că au început să participe la festivalurile din temple, să citească manuale în care sunt descrise ritualurile și în care se oferă instrucțiuni pentru punerea în practică a acestora sau să consulte ghicitori și să apeleze la chiromanție.

Pentru fiecare națiune în parte, festivalurile tradiționale joacă un rol crucial în consolidarea coeziunii, în stabilirea valorilor principale și în întărirea identității culturale. Totuși , festivalurile tradiționale chinezești curente nu își joacă foarte bine rolul în stabilirea valorilor principale ale modernității, întrucât acestea sunt produsul civilizației agrare antice, care și-a pierdut terenul de culturi în societatea modernă, conotațiile spirituale încorporate în ea sunt în continuă dispariție și este, în zilele noastre, dificil să subliniezi spiritul festiv și șarmul cultural al festivalurilor tradiționale. Referitor la semnificația festivalurilor în conștiința poporului chinez, folcloristul Jicai Feng făcea următoarea afirmație : „ Festivalul tradițional este climaxul vieții, este purtătorul valorilor cuprinzătoare ale națiunii, este cea mai distinctivă și mai concentrată reprezentare a ADN-ului unui popor, dar totodată și o creație culturală națională colectivă. Spiritul festivalului tradițional chinezesc este deșuet, ceea ce este un lucru sever. Cu alte cuvinte, spiritul festivalurilor tradiționale nu se integrează prea bine în societatea modernă. De exemplu, patriotismul este unul dintre simbolurile culturale importante ale festivalurilor tradiționale chinezești, cel mai bine reprezentat de Festivalul Dragonului, care are o istorie lungă, reperată în legenda lui Qu Yuan. Încă din timpurile antice, poporul chinez și-a exprimat nu numai tristețea și respectul față de Qu Yuan, ci și spiritul patriotic al națiunii chineze pentru celebrarea festivalului, în timp ce acum budinca de orez este un simbol al mâncării preparate cu ocazia acestui eveniment, în timp ce cursele de bărci nu mai sunt exclusive acestui prilej, ci devin un eveniment comun, pierzându-și conotația culturală originară, iar promovarea patriotismului nu-și mai găsește sensul”. Pentru poporul chinez din antichitate, universul și ființa umană sunt unite și coexistă în armonie, iar oamenii urmăresc festivalurile, reprezentând o apropiere și o coordonare cu natura. Odată cu tranziția spre civilizația modernă și orientarea spre multiculturalism și heterogenizarea culturii, această viziune asupra lumii este pusă sub semnul întrebării din ce în ce mai mult; acest mod de gândire este pe cale să fie estompat de către marea mașină de producție a societății industriale și de către producția digitală a societății post-industriale, iar această epocă a tanziției provoacă în mod constant festivalurile tradiționale. Ceea ce trebuie notat este că festivalul tradițional chinezesc este un purtător important al spiritului culturii naționale tradiționale chinezești și al ethosului, declinul semnificației lui fiind o mare pierdere pentru bogățiile culturale.

Coeziunea unei națiuni depinde de cât de multă identitate emoțională posedă. Se poate spune că identitatea emoțională este o comoară neprețuită pentru o comunitate. Pe durata a mii de ani de moștenire a civilizației culturale naționale chinezești, festivalurile tradiționale s-au integrat adânc în lumea emoțională a poporului chinezesc, cu un sentiment național puternic. Totuși, festivalurile tradiționale chinezești nu mai pot reproduce aceeași experiență emoțională națională colectivă, pentru că simțul identității a fost pierdut într-o oarecare măsură, ceea ce este vizibil în 3 aspecte : 1) generația tânără nu are percepție emoțională pentru festivalurile tradiționale, festivalurile tradiționale chinezești rămânând în memoria oamenilor în vârstă. Un număr tot mai mare de tineri nu știe nimic despre festivalurile tradiționale, fiind, în schimb, foarte obișnuiți cu festivalurile străine : „după reforma și politica de destindere, modelele culturale occidentale s-au dezvoltat foarte mult în China . Nu există nicio îndoială că au schimbat modul de viață și de gândire al chinezilor, în special al tinerilor. Preocuparea este că tinerilor le lipsc cunoașterea festivalurilor tradiționale și idealurile și credințele tradiționale, pentru că urmăresc așa-zisa modă occidentală”; 2) oamenii obișnuiti sunt lipsiți de entuziasm față de festivalurile tradiționale. Festivalurile tradiționale chinezești sunt sângele care susține dezvoltarea culturii naționale chinezești, în care oamenii obișnuiți sunt priviți drept celulele vii. Oricum, există tendința ca așteptările oamenilor obișnuiți față de festivalurile tradiționale să nu fie la fel de mari ca înainte. De fapt, entuziasmul lor de a participa la festivaluri este în scădere; 3) experții și savanții manifestă o preocupare crescută față de perimarea culturii festivalurilor tradiționale. În ultimii ani, mulți savanți chinezi au devenit îngrijorați de declinul înregistrat de ele. Unii dintre ei optează pentru redenumirea Festivalului Primăverii, fapt ce indică nevoia urgentă pentru protejarea festivalurilor tradiționale și descoperirea de noi conotații culturale ale festivalurilor.

Care sunt, mai exact, conținuturile sau substanțele ce pot fi subsumate etichetei de „tradiție”? Cum se reconectează oamenii cu acea „tradiție” în practicile culturale după ce au fost rupți de ea pentru atât timp? Cum se pot acomoda oamenii cu acele elemente ale tradiției care sunt, aparent, deșuete pentru modul modern de viață?

Trebuie menționat că reintroducerea sărbătorilor tradiționale este un paradox cu privire la traiectoria istorică a Chinei în secolul XX. Încă de la începutul secolului XX, modernizarea Chinei, la fel ca lupta împotriva tradiției, a fost plasată în centrul câmpului politic. Dacă Revoluția de la 1912 nu a abolit calendarul tradițional pentru a moderniza China, o altă mișcare a „modernizării timpului” a avut loc în anii 1920. În cele din urmă, sărbătorile tradiționale au fost interzise. Totuși, succesul unor astfel de politici a fost unul parțial, mai ales din cauză că un procent ridicat al populației era reprezentat de țărani. Cu toate acestea, memoria tradiției este astăzi slăbită considerabil. Ideea de „reinventare a tradiției” începe în 2004, prin raportul unor deputați din Hong Kong expus în cadrul Conferinței Politice Consultative a Poporului Chinez, în cadrul căreia s-a propus ca unele festivaluri tradiționale să fie declarate zile nelucrătoare. „De Qingming măturăm mormintele și venerăm strămoșii, de Zhongqiu ne strângem în familie, de Duanwu ne plângem strămoșii patrioți, (…) aceste festivaluri tradiționale contribuie la consolidarea coeziuni națiunii chineze”. Textul insistă asupra faptului că aceste festivaluri sunt deja legale în Hong Kong, teritoriu retrocedat Chinei recent. Conținutul raportului a fost preluat imediat de mass-media și reacțiile de pe internet au fost extrem de pozitive. Ji Baocheng, președintele Universității Renmin și deputat al Adunării Naționale, a jucat un rol major în acest context. În cadrul unui forum ținut la universitate cu o lună înainte ca raportul să fie făcut public, el mărturisea cu regret că „unele festivaluri tradiționale dispar încetul cu încetul din cauza atenției insignificante care li se acordă”. Cu toate acestea, continua profesorul, „ele condensează inteligența națiunii chineze, exprimă caracterele esențiale ale civilizației chineze”. Mai târziu, Ji Baocheng a povestit cum i-a venit ideea de a cere înscrierea festivalurilor tradiționale în calendar. În 2003, „eram în Hong Kong și discutam cu redactorul-șef al Jurnalului de Comerț, un fost coleg de școală. La un moment dat, am remarcat că festivalurile tradiționale erau legale în Hong Kong și în Taiwan, precum și în anumite țări asiatice, în timp ce pe continent, în afara Festivalului Primăverii, altele nu erau declarate zile nelucrătoare. Prietenul meu din Hong Kong mi-a spus că trebuie să abordez această chestiune și am redactat imediat un text”. Prin urmare, într-o zonă ce se găsește la marginea lumii chineze, remarcăm că tradițiile chinezești sunt mai bine conservate, fapt datorat, paradoxal, colonizatorului englez care a contribuit la prezervarea acestora, din două motive: pe de o parte, s-a folosit de resursele religiei confucianiste (respectul familial, al vârstnicilor, al superiorilor etc.) pentru a deține controlul social, pe de altă parte, pentru a se opune punctelor de vedere moderniste ale Partidului Național și mai apoi ale Partidului Comunist: tradiția împotriva revoluției. În timp ce subiectul căpăta amploare, Ji Baocheng a făcut o propunere oficială Consiliului de Afaceri ale Statului. Pe data de 10 mai 2004, el a primit un răspuns evaziv: chesiunea ridicată „ne obligă să reflectăm asupra implicațiilor pe care le-ar avea în dezvoltarea economică și asupra capacității de absorbție a societății o astfel de inițiativă. Vom studia cu atenție propunerea dumneavostra”. Însă, cu câteva zile înainte, la 6 mai 2004, apăruse în „Renmin ribao” un articol cu titlul „Nu ar trebui să ne abandonăm sărbătorile naționale!”, scris de jurnalistul Liu Baoqin, ce a avut efectul unei bombe. Acesta puncta faptul că o țară asiatică (Coreea de Sud, mai exact) se pregătea să înregistreze la UNESCO Festivalul Dragonului drept parte din patrimoniul său cultural. Articolul a izbucnit polemici, mai ales pe internet, existând multiple reacții ce pot fi rezumate prin întrebarea „Cum putem accepta să ne vedem cultura jefuită de alții?”. Altfel fiind spus, guvernul coreean iubește și protejează Duanwu, pe când în China nici nu este celebrat. Amploarea reacției a obligat ministerul să declare, în cele din urmă, „că trebuie, fără nicio îndoială, ca această problemă să fie rezolvată și că, de asemenea, cultura tradițională chineză trebuie protejată”.

Se poate remarca la Ji Baocheng absența antagonismului față de influența occidentală, care dă concepțiilor sale o nuanță de cosmopolism. Pentru el, diversitatea culturală nu este în antiteză cu procesul de globalizare, ci este văzută, mai degrabă, ca o particularitate esențială a culturii. Acesta a afirmat într-un interviu: „Nu mă opun celebrării festivalurilor occidentale. Unii oameni cred că, încă din epoca Reformei, cultura occidentală a sosit aici și va mătura festivalurile tradiționale. Nu cred că este adevărat. Modernizarea și tradiția națională nu se află pe poziții opuse. Motivul pentru care am ignorat sau am fost indiferenți față de festivalurile tradiționale ar trebui să ne fie atribuit”. Festivalurile tradiționale reprezintă pentru acesta un vehicul pentru articularea și instalarea unor valori chinezești „esențiale”, cum ar fi afecțiunea familială, valorile etice puternice, legăturile comunitare, menținerea armoniei dintre ființa umană și natură. El crede că prezervarea și utilizarea patrimoniului tradițional vor fi cruciale revitalizării civilizației chineze.

Una dintre cele mai simple explicații ale redresării religioase în epoca reformei în China este aceea că, dezamăgit de falimentul ideologiilor comuniste, poporul chinez se simte gol din punct de vedere spiritual, astfel încât vrea să se întoarcă la practicile religioase tradiționale sau să găsească o nouă consolare spirituală, dacă ar fi să ne raportăm la creșterea rapidă a numărului convertiților la creștinism. Revitalizarea religiilor populare este rezultatul mai multor factori. În mijlocul religiei populare chineze se află conceptul eficienței magice (ling), considerat un răspuns miraculos din partea unei zeități (lingying) la cererea celui care se roagă pentru asistență divină (pentru a avea un fiu, pentru a ploua, pentru rezolvarea unei probleme prin intermediul divinației, pentru garantarea prosperității etc.). Totuși, aceste răspunsuri miraculoase sunt construite din punct de vedere social : oamenii sunt cei care, prin acțiunile lor, facilitează stabilirea relațiilor și interacțiunilor cu zeitățile. De exemplu, poporul Shaanbei întreprinde acțiuni religioase nu numai prin rugăciune sau prin oferirea de jertfe zeităților, ci și prin contruirea templelor, participarea la festivaluri din temple, prin sponsorizarea și vizionarea pieselor de teatru locale, prin mituirea funcționarilor locali, prin relaționarea cu alte temple sau instituții, luptând pentru deținerea pozițiilor de conducere în cadrul unor temple și chiar prin plantarea copacilor sau construirea școlilor. Așadar, revitalizarea instituțiilor și activităților populare religioase ilustrează îmbinarea mai multor forțe sociale: ambiția politică a activiștilor locali, intervențiile normative ale agențiilor statale locale, interesele economice ale templelor, comercianților și specialiștilor ce au legătură cu acest domeniu (inclusiv cântăreții de muzică populară și interpreții de piese de teatru), religiozitatea colectivă și, nu în ultimul rând, legăturile translocale în creștere, dintre actorii sociali din comunitățile locale și actorii din afară. O interpretare adecvată a revalorizării religiilor populare trebuie să ia în considerare toate dorințele și acțiunile actorilor sociali locali.

Ce a cauzat această schimbare de atitudine și în ce context a fost adoptată decizia revalorificării festivalurilor tradiționale chinezești? Care a fost rolul guvernului chinez în această schimbare?

În această privință a existat o dezbatere între două părți, respectiv între Instrumentaliști și Primordialisti. Școala Instrumentalistă a argumentat că guvernul chinez a jucat un rol decisiv sau cel puțin favorabil în ascensiunea culturii tradiționale . Reprezentanții acesteia au arătat că guvernul chinez a ghidat și manipulat artiștii naționaliști de-a lungul unei analize judiciare a unui caz tipic, ceremonia de deschidere a celei de a 29-a Olimpiade din Beijing, ceremonie care, ca reprezentare completă a regenerării culturii tradiționale, a fost creată sub consimțământul Partidului cu colaborarea activă a figurilor artistice locale și internaționale. Min și Galikowski, exponenți ai acestui curent, au susținut, de asemenea, că tradiția confucianistă a fost restaurată de către autorități ca o sursă culturală importantă din care o nouă identitate națională poate fi construită. Pe de altă parte, Școala Primordialistă credea că guvernul chinez a fost invizibil în renașterea culturală și, chiar dacă guvernul ar fi avut vreo contribuție la regenerarea culturală, rolul acestuia a fost minor, în cel mai bun caz. Adepții acestei viziuni au atribuit renașterea culturală unei conștiințe culturale a identificării cu națiunea, în special cu spiritul național sau cu esența națională.

Acestea fiind spuse, consider că această dezbatere arată, de fapt, două viziuni constrastante privind relația dintre stat și societate în China contemporană. Instrumentaliștii văd statul chinez și societatea ca pe două forțe antagonice, statul fiind dornic să-și exercite controlul asupra societății. Statul, în opinia lor, a manipulat cultura tradițională pentru a își menține controlul ideologic asupra societății, pentru că vechea ideologie marxistă își pierduse farmecul. Primordialiștii au respins viziunea unui stat dominator al societății, chiar dacă și ei au punctat importanța statului în învierea culturală. Ei au tins să creadă că a fost inițiativa societății cea care a dat naștere revitalizării culturii tradiționale. Cu alte cuvinte, renașterea culturală nu a fost impusă societății de către stat ; mai degrabă, a fost un proces negociat între stat și societate, iar relațiile dintre cele două nu au fost mereu așa de contradictorii pe cât vor Instrumentaliștii să arate.

Un alt motiv al acestei propuneri ar fi acela că globalizarea și dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaționale, avansul industrializării și al urbanizării au schimbat într-o mare măsură structura socială și stilul de viață al oamenilor, ritmul și relațiile interpersonale, astfel încât relația dintre mediul social pentru supraviețuirea festivalurilor tradiționale cu societatea agrară devine limitată. Așadar, este imperativă reînțelegerea și reconstrucția festivalurilor tradiționale, cu noi reprezentări, pentru a restaura conotațiile culturale ale festivalurilor tradiționale, readucându-le înapoi în viața oamenilor obișnuiți. Avansarea rapidă a globalizării, a tehnologiei informaționale și dezvoltarea cu repeziciune a industrializării și urbanizării au schimbat modul în care oamenii trăiesc, unele dintre simbolurile populare sau riturile din festivalurile tradiționale au fost interzise și pasiunea și vitalitatea acestor festivaluri au dispărut gradual. Identitatea culturală în creștere printre oamenii de rând a servit drept motivație fundamentală pentru schimbarea politicii, în timp ce intelectualii au jucat un rol principal în încercarea de influențare a guvernului. Cu toate acestea, atitudinea guvernului chinez față de această problemă a fost ambivalentă, arătând interes și entuziasm la început, dar opunând rezistență schimbării mai târziu. Motivele schimbării de atitudine au fost, se pare, în principal de natură economică.

Lupta pentru acceptarea festivalurilor tradiționale drept sărbători legale naționale este o mișcare ideologică menită să revitalizeze cultura tradițională chineză și să combată „invazia” culturală străină. De-a lungul mișcării, cetățenii de rând au servit ca forță conducătoare fundamentală, intelectualii fiind cei care au condus. Cât despre guvern, acesta a fost în dilemă, dacă să aleagă între câștigurile economice și sprijinul ideologic, iar în final a ales să cedeze cererii publicului, pentru a câștiga legimitate pentru autoritatea sa. Rezultă de aici perspectiva Primordialistă conform căreia cetățenii de rând și intelecualii au avut un rol principal în procesul de revitalizare culturală. Ei au contestat poziția Instrumentaliștilor, anume că rolul decisiv a aparținut guvernului chinez, întrucât guvernul a fost de departe mai puțin entuziast și activ în aprobarea festivalurilor tradiționale drept sărbători publice. Motivul a fost acela că guvernul chinez nu este un tot unitar cu un interes comun. Mai degrabă, este un corp diversificat cu interese contradictorii. Chiar dacă sectorul cultural al guvernului a aprobat schimbarea politicii pentru a amplifica revitalizarea culturală, sectorul economic s-a opus cu vehemență. Și guvernul local, neavând un interes personal, s-a împotrivit acestei schimbări. Așadar, este prea simplist să vezi guvernul ca o organizație cu o singură voce. De fapt, adevărul este că guvernul nu este niciodată, în unanimitate sau întotdeauna, susținătorul unei incursiuni sociale particulare, cum este exemplul revitalizării culturii tradiționale. Într-un cuvânt, nu este justificat să concepem guvernul ca putere decisivă în ceea ce privește renașterea culturii tradiționale în China contemporană, iar viziunea Instrumentalistă referitoare la dominația statului chinez asupra societății ar trebui pusă sub semnul întrebării.

O altă rațiune ce a determinat luarea acestei decizii face trimitere la dezvoltarea economiei de piață. Sub această economie de piață mondială, cetățenii obișnuiți ai Chinei au început să exercite o influență crescută asupra a ceea ce urma să fie produs de către instituțiile culturale. Comercializarea producției culturale a transformat cetățenii chinezi din ținte de propagandă în consumatori de produse culturale. Drept urmare, deși statul-partid încă menținea statutul de putere, trebuia să negocieze cu interesele atât populare cât și comerciale. Oficialii propagandei Partidului Comunist Chinez au învățat rapid că cea mai bună cale de a atenua impactul culturii populare este să o „încorporeze, apropie, domesticească.

Discursurile oficiale au evoluat în jurul ideii de revalorificare a festivalurilor tradiționale în ultimii ani și, printr-o interpretare mai nuanțată și auto-impusă a relației temporale dintre „modernitate” și „tradiție”, noile politici pot trăda o încercare de reconciliere cu modul tradițional de viață. Acest fapt a arătat și dorința pentru concesie, prin slăbirea controlului rigid în anumite sfere sociale. Totuși, în același timp, se pot observa și eforturile de a asimila și acapara culturile populare, pentru a facilita realizarea noului proiect național conceput de guvern. Politicile culturale privind restaurarea statutului festivalurilor tradiționale ca sărbători naționale situează schimbările politice în zona tranziției societale de la „destradiționalizare” la „retradiționalizare”. Moștenirile culturale ca religiile populare, ideile confucaniste, precum și artele și costumele tradiționale au fost ținta reprimării în secolele trecute. O asemenea revigorare are de-a face cu sponsorizarea tacită a guvernului, local sau central. Festivalurile și ritualurile asociate, simbolurile și obiceiurile se află într-un flux continuu, schimbându-și interpretările și practicile pentru a corespunde noilor dorințe și aspirații generate de transformările sociale.

Publicul însuși și în special internauții s-au mobilizat pentru promovarea acestei cauze. Încă din 1999 putem remarca existența unor opinii critice cu privire la occidentalizare și globalizare în anumite cercuri ale societății. Unele voci se îngrijorează din cauza faptului că tinerii nu mai cunosc originea sărbătorilor tradiționale. În mass-media și în revistele academice, sărbătorile autohtone se opun celor occidentale—practicile legate de Sfântul Valentin sau de Halloween sunt criticate de intelectuali, apărând sloganuri de tipul „să protejăm Festivalul Primăverii, să boicotăm Crăciunul!”. Pentru presa oficială este vorba despre satisfacerea unei revendicări a publicului, și anume protejarea festivalurilor tradiționale.

În epoca modernă, festivalurile au devenit un element extrem de important pentru construirea națiunii. Nu numai că toate guvernele caută să definească structura simbolică temporară a națiunii în termenii celebrărilor festive, prin intermediul unei construcții calendaristice sistemice a „sărbătorilor” naționale, dar se și implică în formularea programelor sociale ce doresc să modeleze substratul moral și emoțional al subiecților naționali pentu a corespunde unei cetățenii idealizate. Chiar dacă naționalismul modern este orientat cu precădere spre viitor, acesta nu a încetat niciodată să-și falsifice legăturile cu trecutul. Atât festivalurile, cât și naționalismul și-au bazat legitimitatea pe noțiunea destul de îndoielnică numită „tradiție”. Celebrările festive din epoca contemporană pot fi folosite ca domenii majore de forjare a unui nou mod de guvernamentalism în China. Totuși, diferite tipuri de festivaluri sunt sărbătorite în spații culturale dominate de statul socialist și de piața capitalistă, antrenându-se în contestații mutuale acerbe, în încercarea de a defini și negocia imaginarul asupra compoziției morale și afective a subiecților naționali chinezi. După ce au fost înăbușite de puterea statală în numele „modernizării” timp de peste o jumătate de secol, festivalurile tradiționale din China au revenit la viață în ultimii ani, datorită eforturilor avute de campaniile publice ale intelectualilor.

În acest moment, s-a ajuns deja la punctul în care pot fi oferite ofrande virtuale pe internet (scumpe, dar care nu poluează). La Babaoshan există o cutie poștală unde pot fi puse scrisori pentru strămoși. Prin acest exemplu caricatural putem vedea cum se realizează modernizarea festivalurilor tradiționale. De o parte, este vorba de neutralizarea tuturor urmelor de religiozitate, pe de alta, practicile rituale trebuie să respecte noile sloganuri ale Chinei: armonia, respectul mediului înconjurător, schimburile virtuale. Caracterul inventat al festivalurilor tradiționale și standardizarea lor ridică o problemă majoră pentru autorități. Sondajele de opinie relevă trei aspecte: în primul rând, populația este foarte mulțumită de introducerea festivalurilor tradiționale în calendar; în al doilea rând, aceasta arată un interes scăzut sărbătorilor tradiționale (mai ales pentru Zhongqiu și Duanwu), fiind mai interesată de sărbătorile socialiste, primele nefăcând încă parte din peisajul social; în ultimul rând, cetățenii așteaptă să li se dea zile libere, nu să li se propună anumite activități. De aceea au fost lansate directive pentru a determina autoritățile să dovedească imaginație și creativitate. Începând cu anul 2008, televiziunea locală organizează în fiecare an o seară poetică pentru Qingming și pentru Duanwu, iar televiziunile locale își alcătuiesc propriul program de destindere. Tot astfel, pentru Zhongqiu, poate fi urmărită „o seară a trei teritorii și a două râuri”, destinată comemorării unirii coloniilor Taiwan, Macao și Hong Kong cu continentul. Emisiunile sunt disponibile pe programele internaționale, pentru a avea acces și chinezii din străinătate, deoarece compatrioții nu trebuie niciodată uitați. Pentru reinventarea Festivalului Dragonului există cele mai multe inițiative, însă nu există nicio emoție naționalistă sau patriotică legată de Qu Yuan, ci doar eforturi depuse pentru operațiunile comerciale. Li se explică vizitatorilor diferitele tradiții apărute în timp în jurul acestui festival și li se prezintă câteva activități tradiționale, doar că acestea au un unic scop: să atragă clienții și să-i determine să consume.

Câteva festivaluri chinezești încă sărbătorite sunt Festivalul Primăverii, Festivalul Lanternelor, Festivalul Dragonului, Festivalul Lunii și Festivalul Dublului Nouă, dar ele sunt în mare parte superficiale, doar câteva simboluri culturale cum ar fi suvenirurile, mâncarea specifică și distracțiile festive care pot aduce beneficii economice pot atrage atenția în mediul social dominat de piața de consum, în timp ce spiritele profunde și intrinsece, emoțiile și conotațiile culturale sunt adesea ignorate în mod intenționat sau neintenționat.

Astăzi, oamenii sunt mereu ocupați cu o varietate de sărbători festive, cine sau transmiterea de mesaje pe internet sau a altor informații pe care tehnologia o facilitează cu ocazia sărbătorilor, pierzând însemnătatea autentică a valorii acesteia. În plus, de fiecare dată când un festival chinezesc se apropie, mass-media sau departamentul de propagandă înclină să susțină o idee științifică asupra sărbătorii, dar de multe ori ignoră sensul ritualului și venerația pentru aceste festivaluri.

În ultimii ani, Festivalul Primăverii, Festivalul Dragonului și Festivalul Lunii au fost desemnate drept sărbători naționale legale, luându-se măsuri ca oamenii să aibă timp să celebreze festivalurile, dar această politică pare să cauzeze multe probleme neașteptate, cum ar fi supraaglomerarea serviciilor și a traficului, astfel încât călătoriile devin scumpe și deprimante și alegerile de a le petrece departe de casă devin tot mai puține. Efectele negative aduse de sărbători devin proeminente, determinând tot mai multă lume să reexamineze modalitățile de ajustare a sărbătoririi acestora. Modurile în care festivalurile erau celebrate în cadrul societății agrare sunt greu de adaptat nevoilor oamenilor moderni, din cauza marilor schimbări ale modului de viață. La Festivalul Lunii, mulți oameni care locuiesc în zonele urbane nu pot privi luna, din cauza clădirilor zgârie-nori ;de Festivalul Dragonului, mulți oameni nu mai atârnă pelin sau privesc bărcile-dragon; puțini oameni știu cum să prepare mâncare pentru festivaluri, cum ar fi găluște, budincă de orez sau prăjitura-lună. Mulți folcloriști sunt de părere că astăzi, ideile oamenilor despre celebrarea festivalurilor țin numai de „amintirea” comercianților. În această perioadă, comercianții obțin un profit uriaș, dar conotația festivalurilor se diminuează și entuziasmul oamenilor pentru festivaluri pălește în timp. Cu privire la unele festivaluri tradiționale majore, cum ar fi Festivalul Primăverii, Festivalul Dragonului sau Festivalul Lunii, doar părinții sunt ocupați cu pregătirea mesei pentu a sărbători și uneori trebuie să le ceară fiicelor și fiilor să revină acasă pentru reuniune. Nu există nicio îndoială că oamenii nu mai au nicio așteptare și entuziasm pentru festivalurile tradiționale ca înainte.

Prin urmare, China a fost „naufragiată” în ordinea lumii moderne, care a fost martora schimbărilor majore la nivelul sistemului economic, al structurii sociale, al modelelor de interes și al noțiunilor ideologice. În societatea contemporană, festivalurile tradiționale și artele folclorice se confruntă cu dilema dificultății de perpetuare, care se manifestă în două moduri: mediul pentru dezvoltarea acestor arte este din ce în ce mai îngust, multe activități folclorice afiliate festivalurilor au fost eliminate sau abandonate total sau parțial și artele folclorice atașate lor au dispărut în mod natural, pentru că nu au mai fost solicitate. Așadar, legalizarea festivalurilor tradiționale ca sărbători publice este, de fapt, o măsură crucială pentru a restabili cultura tradițională, întrucât le oferă oamenilor timp liber pentru a practica numeroase obiceiuri și tradiții, pe cale de consecință, consolidează cultura tradițională în rândul publicului chinez.

Unii cercetători teoretizează fenomenul, amintind că modernitatea și tradiția se construiesc în mod mutual: „Dacă nu există modernitate, nu există nici tradiție”. În privat, intelectualii explică faptul că întărirea societății împotriva unui stat-partid omniprezent se realizează prin crearea unei culturi naționale care să lege diferite segmente ale poporului chinez, ducând la apariția unei „conștiințe sociale” eliberate de puterea politică.

Oricare ar fi motivele introducerii sărbătorilor tradiționale în calendarul național, acest fapt creează, oricum, un nou cadru temporal ce trebuie umplut- pentru unii reprezintă oportunitatea de a avea mai multe zile libere, pentru alții, gestionarea festivalurilor devine o afacere ce le ocupă o mare parte din timp și din energie.

Urmărind cursul acestui proces, opinez că reîntoarcerea la tradiție nu se opune modernității, fie ea economică sau politică. Din contră, tradiția este percepută ca o sursă esențială a modernizării comportamentelor și ideilor. Odată cu introducerea festivalurilor tradiționale în calendarul oficial se deschide un nou spațiu personal. Poate că, în cele din urmă, introducerea festivalurilor tradiționale în calendarul oficial este, printre altele, o normalizare a societății chineze.

CONCLUZII

Festivalurile tradiționale chinezești, ale căror obiceiuri au fost inventate de popor pentru a-și putea explica unele fenomene cărora el nu-i putea atribui nicio cazuistică, au fost scoase din acea aură misterioasă în timpul Dinastiei Tang, care, fiind foarte prosperă, a adus schimbări majore acestor festivaluri. Datorită dezvoltării economiei naționale și culturii, oamenii au evadat din atmosfera misterioasă și superstițioasă. Ei au lăsat de-o parte tabuurile și au început să pregătească mâncare bună, să organizeze activități plăcute și recreaționale în timpul festivalurilor, transformând zilele nenorocoase într-o ocazie fericită de a petrece timpul. În ziua de Anul Nou, chinezii aruncau petarde pentru a se distra și nu pentru a speria spiritele rele sau fantomele; de Festivalul Felinarelor, felinarele colorate erau expuse pentru încântarea oamenilor și nu a zeilor; de Festivalul Lunii, venerarea lunii s-a rezumat la admirația lunii pline; în timpul Festivalului Dublului Nouă, oamenii escaladau înălțimile nu pentru a scăpa de demoni, ci pentru a avea o priveliște frumoasă.

În afară de natura comună a sărbătorilor și festivalurilor, festivalurile tradiționale chinezești au și propriile caracteristici. În primul rând, acestea sunt marcate de calitatea istoriei chinezești, întrucât figuri istorice precum Zhong Kui, Qin Shubao și Yu Chigong servesc drept Zeii Ușii în perioada Festivalului Primăverii, marele poet patriotic Qu Yuan este obiectul venerării din timpul Festivalului Dragonului. Progresul făcut de calendarul lunar a fost condiția esențială a festivalului, iar inventarea prafului de pușcă a făcut posibilă apariția petardelor. Mai mult, economia foarte avansată și mediul social pașnic din timpul Dinastiei Tang au determinat adăugarea marilor celebrări și a activităților pitorești în cadrul festivalurilor. În al doilea rând, obiceiurile festive chinezești oglindesc principiile morale tradiționale și conceptele etice, existând o lungă tradiție de venerare și respectare a strămoșilor. Aproape cu ocazia fiecărui festival, chinezii oferă o ofrandă strămoșilor și le arată devotamentul în genunchi, făcând plecăciuni. Poporul chinez apreciază legăturile naturale și relațiile etice dintre membrii unei familii și vede în fiecare festival o ocazie de reunire, mai ales de Festivalul Felinarelor și de Festivalul Lunii. În al treilea rând, obiceiurile festive chinezești au, de obicei, o legătură cu normele de etichetă. Obiceiul măturării mormintelor cu ocazia Festivalului Strălucirii Pure poate fi interpretat ca o ținută de curtoazie față de cel decedat, punctând credința tradițională chinzească, aceea că morții trebuie tratați la fel ca cei vii. În timpul festivalurilor, oamenii fac vizite rudelor, prietenilor și vecinilor, își trimit cadouri și mâncare specifică fiecărui festival, cum ar fi prăjitura în formă de lună, prăjitura din orez și zongzi. Așadar, relațiile de prietenie dintre ei sunt îmbunătățite în mod constant. În al patrulea rând, spre deosebire de sărbătorile tradiționale occidentale, festivalurile tradiționale chinezești sunt puțin influențate de religie. Cu toate că Taoiștii, Budiștii și Musulmanii au sărbătorile lor, oamenilor nu le pasă. De exemplu, Taoismul și Budismul revendică a cincisprezecea zi a primei luni drept sărbătoarea lor, dar oamenii și-o amintesc datorită Festivalului Felinarelor.

În continuare, expunând răspunsurile pe care le-am primit la întrebările formulate în cadrul unui chestionar, îmi propun să trasez concluzii cu privire la perpetuarea, semnificația și statutul actual al festivalurilor în ochii posterității.

Descrieți un festival chinezesc care vă place cel mai mult.

A: Zhe Zhao, 27 de ani, student al [anonimizat], Bordeaux, Franta: „Festivalul Primăverii. În timpul acestuia, toate familiile se reunesc și împărtășesc bucuria. Urmărim ceremonia de Anul Nou, ne jucam Majiang, primim Hongbao (pachet roșu cu bani de la cei în vărstă), atârnam distihuri și aprindem artificii. Este cel mai fumos moment al anului!”.

B:Xi Luo, 26 de ani, voluntară la Institutul Confucius din București: „Noul An Chinezesc. Pregătim multe feluri de mâncare delicioase. Mulți oameni merg în vizită la rude și prieteni, iar membrii familiei se reunesc pentru a sărbători”.

C: Cao Mengjun, 37 de ani, comerciant în România: „Festivalul Primăverii, adică Noul An Chinezesc”.

D: Ming Li, 32 de ani, comerciant în România: „Festivalul Primăverii- Noul An Chinezesc”.

E: Zhiheng Hao, 29 de ani, comerciant în România: „Festivalul Primăverii- Noul An Chinezesc”.

Cum afectează statul, din punctul dumneavoastră de vedere, prezervarea festivalurilor tradiționale?

A: „Stabilește unele festivaluri tradiționale drept sărbători legale”.

B: „Acum, guvernul încearcă să protejeze aceste festivaluri. Aceste festivaluri sunt, în prezent, sărbători oficiale”.

C: „Este foarte grijuliu cu prezervarea lor, pentru a păstra tradiția chineză și în țară și în afară”.

D: „În niciun fel. Și statul petrece festivalurile”.

E: „Impulsionează păstărea lor”.

Ce schimbări semnificative ați remarcat pe parcursul anilor (copilărie-adolescență-prezent) în desfășurarea festivalurilor?

A: „Ei bine, cred că viața noastră devine din ce în ce mai bogată, dar simt mai puțină fericire decât atunci când eram copil. De exemplu, înainte, să mănânci găluște era un lux, ceea ce ne făcea foarte fericiți să avem posibilitatea asta. Dar acum, nu mai are nicio însemnătate. Nu mai pot simți bucuria adusă de un asemenea lucru”.

B: „În opinia mea, nu au avut loc prea multe schimbări. Singurul lucru ar fi acela că mai mulți oameni sunt dornici să celebreze mai multe festivaluri, datorită dezvoltării economiei”.

C: „Au devenit mai îmbelșugate în ceea ce privește felurile de mâncare”.

D: „Am observat că au apărut și sărbători occidentale, de exemplu Ziua Îndrăgostiților, Revelionul sau Crăciunul”.

E: „Părerea mea este că festivalurile au rămas la fel, iar cei care lucrează departe, în alte provincii, încearcă să se întoarcă acasă pentru a sărbători alături de familie”.

Care este festivalul chinezesc ce nu s-a schimbat aproape deloc și care încă mai este sărbătorit conform ritualurilor din China Antică?

A: „În timpul unui festival tradițional, venerarea și oferirea unei ofrande este necesară, cum ar fi să omori aniamale sau să oferi fructe zeilor. Însă în societatea modernă, acest obicei este din ce în ce mai rar”.

B: „La această întrebare aș putea să menționez Festivalul Primăverii, Festivalul Lunii și Festivalul Dragonului”.

C: „Nu știu…poate că Festivalul Stafiilor…chiar nu știu”.

D: „Toate sunt la fel. Nu știu cum erau înainte, de fapt”.

E: „Festivalul Primăverii și al Mijlocului de Toamnă, majoritatea. Acum a apărut și tehnologia, cu felicitări electronice etc.

Care sunt festivalurile pe care le mai sărbătoriți în străinătate și în ce manieră?

A: „Noi celebram în special Festivalul Primăverii, Festivalul Felinarelor, Festivalul Lunii și Festivalul Dragonului. Cu prilejul acestora, mâncăm mâncare tradițională cu prietenii. Este greu să găsești în străinătate astfel de preparate, noroc că unii sunt chiar pricepuți și le prepară ei”.

B: „Sărbătorim, mai ales, Festivalul Primăverii și Festivalul Lunii. Ne întâlnim cu prietenii și cu colegii și mâncăm preparate specifice”.

C: „Festivalul Primăverii, Festivalul Mijlocului de Toamnă, Festivalul Bărcilor-Dragon. Ne întâlnim cu prietenii la un restaurant chinezes sau acasă la unul dintre ei și bem și mâncăm”.

D și E au oferit același răspuns ca C.

Prin urmare, observăm că subiecții intervievați sunt tineri. În primul rând, acestora le place cel mai mult Festivalul Primăverii, poate și datorită faptului că acesta a fost singurul care nu a fost supus reprimării dure din timpul Revoluției Culturale, așadar, și-a păstrat în cea mai mare măsură simbolistica și a reușit să rămână în conștiința chinezilor de toate vârstele. În al doilea rând, așa cum relevă și studiul meu, cu precădere capitolul trei, în care tratez discuțiile și inițitiva de revalorificare a festivalurilor tradiționale chinezești, și subiecții chestinarului au remarcat că statul s-a preocupat în ultimii ani de prezervarea tradiției, motiv pentru care a stabilit unele festivaluri tradiționale drept sărbători oficiale. În al treilea rând, per ansamblu, reiese din răspunsurile subiecților faptul că, în ultima perioadă de timp, festivalurile și-au pierdut latura spirituală, resimțindu-se tot mai mult o influență din partea obiceiurilor occidentale, aprofundată și de accelerarea dezvoltării economice. În această circumstanță, festivalurile tradiționale chinezești sunt obligate să se adapteze factorilor externi, pentru a nu cădea și mai mult în desuetudine. De asemenea, respectarea obiceiurilor tradiționale mai este posibilă doar în măsura în care viața socială modernă îi permite acest lucru. Nu în ultimul rând, chinezii din diaspora au aceeași imagine asupra manierei de a sărbători festivalurile tradiționale chinezești. În general, ei se reunesc și păstrează spiritul festiv prin pregătirea felurilor de mâncare tradițională. Se poate observa în rândul tinerilor o reticență față de festivalurile tradiționale, existând o tensiune între „tradițional” și „modern”. Festivalurile occidentale, orientate spre viitor, reprezintă speranță, posibilități și militează pentru schimbare. Ele sunt caracterizate de dorința și curiozitatea de a cunoaște lucruri noi și inedite, spre deosebire de banalitatea și stagarea care sunt adesea asociate cu cele mai importante festivaluri chinezești, de exemplu cu Festivalul Primăverii. Unul dintre intervievați (Liu Yen, 24 de ani, student în Franța, ) a comentat: „ Cu ocazia Festivalului Primăverii, doar petreci timpul cu părinții și familia. Faci găluște și lucruri de genul acesta. Numai lucruri tradiționale. Poate că eu am devenit mai modern sau poate mai plin de viață, dar când vine Festivalul Primăverii, deodată te simți tras înapoi în timp. Apoi simți asta, ok, aceasta este o perioadă foarte chinezească, tradițională, îți amintește de anii `80, pentru că fiecare Festival al Primăverii este la fel, în fiecare an este același lucru, fără nicio mare schimbare. Dar Crăciunul, în fiecare an se schimba câte puțin. Apoi, în special persoanele din jurul tău, simți asta, anul ăsta doar cinci persoane îl sărbătoresc și îți spun „E Crăciunu!l”. Dar anul următor vor fi șapte persoane și în anul ce va urma, vor fi zece. De Festivalul Primăverii, nimic nu se schimbă, este doar un festival care aparține tuturor, toată lumea îl sărbătorește și o face în același mod”. În acest caz, tradiția este asociată cu anii `80 și este caracterizată prin plictiseală și refuzul față de schimbare.

În concluzie, festivalurile chinezești au o istorie lungă, cele mai multe luând formă înainte de Dinastia Qin (221-207 î.Hr.), iar altele sunt vechi de trei sau patru mii de ani. Originea lor poate fi văzută în venerările primitive, superstițioase și tabu. Ca alte civilizații antice din lume, și chinezii luau animale ( de exemplu dragonul), plante, soarele, luna, cerul și pământul ca obiecte pe care le venerau. Neștiind de ce existau patru sezoane și dezastre naturale sau de ce oamenii se îmbolnăveau și mureau, chinezii au atribuit aceste ghinioane unor forțe superstițioase și au dezvoltat unele tabuuri.

Așadar, în opinia mea, festivalurile au apărut din dorința oamenilor de a avea o explicație pentru ceva ce nu cunoșteau, din dorința de a își înțelege mai ușor rostul în lume și pentru a descifra simbolurile unei identități naționale pe care nu aveau altfel puterea de a le percepe. De aceea ne putem întreba: este societatea cea care a jucat un rol crucial în inventarea tradiției? Festivalurile sunt răsfrângerea tradiției și civilizației unei națiuni. Ele sunt florile unice prin frumusețe în grădina unei culturi a națiunii. La fel ca portretele și fosilele civilizației chineze, și festivalurile tradiționale au fost supuse unei lungi istorii a dezvoltării și progresului. Acum, ele sunt pe deplin mature și pline de vitalitate. De asemenea, opinez că toate aceste schimbări suferite de religia populară și de festivalurile tradiționale, precum și statutul pe care l-au avut de-a lungul timpului, au fost marcate de conotații politice și economice. Sărbătorile, tradițiile și obiceiurile au fost modelate și remodelate din rațiuni politice și pentru a satisface unele nevoi economice, de aceea, în acest proces, s-a renunțat la semnificația calitativă, punându-se accentul pe semnificația cantitativă. Astfel, dincolo de semnificațiile spirituale, cred că decizia de a revalorifica festivalurile tradiționale chinezești se înscrie în cercul motivației obținerii unor câștiguri financiare, deoarece, așa cum puncta antropoloaga Helen Siu, societatea chinezească a fost atât de profund transformată de monopolizarea puterii statului, încât tradiția populară a fost „diluată” irevocabil, iar practicile tradiționale pe care le vedem azi sunt „fragmente culturale reciclate sub noi circumstanțe”, astfel încât tradiția nu mai poate oferi acum, într-o epocă a globalizării și a consumerismului, palpitațiile sufletești de odinioară. Chiar dacă există unele probleme în succesiunea acestor festivaluri în societatea modernă, ele nu sunt dezintegrate în totalitate și de accea este necesar să fie reconsiderate și reconstruite prin restaurarea conotațiilor culturale originale cu noi forme și acceleratori. În plus, cultura festivă sofisticată ar trebui conectată cu nevoia oamenilor contemporani, respectând tradiția dar și dezvoltând-o, pentru a deștepta memoria națională colectivă și conștiința culturală. Confruntându-se cu fenomenul globalizării, festivalurile tradiționale ar trebui să progreseze spre renașterea din desuetudine.

ANEXE

Anexa 1 – corespunde primului capitol

Festivalul Primăverii

Reuniune familială

Pocnitori

Modele de hârtie decupată

Distihuri

Zeii gardieni, imagini ce erau lipite pe uși, în ideea că aceștia alungau spiritele rele

Pachet roșu cu picturi și caligrafie chinezească (Banca Provincială din Kwangtun/Guangdong)

Festivalul Felinarelor

Felinar tradițonal în formă de morcov

Felinare tradiționale, în formă de fluture și de pește

Felinare de hârtie, datând din anii 1950

Binecuvântări sau poezii scrise pe felinare

Felinare făcute din căni de lapte reciclate, datând din anii 1960

Festivalul Dragonului

Poetul Qu Yuan

Cursă cu barca

Festivalul Lunii

Chang E, zeița Lunii și a Imortalității

Hou Yi își priveșe neajutorat soția, care se înalță către lună, după ce a băut din elixirul vieții

Festivalul Dublului Nouă

Persoane care beau vin de crizantemă

Alte imagini reprezentative

Anexa 2- corespunde celui de-al doilea capitol

O fotografie din 1910, în care apare tânărul Mao Zedong, împreună cu tatăl său, Mao Rensheng. În momentul în care Rensheng a acceptat să-i plătească studiile, Mao a lăsat în urma sa viața de țăran

Mao Zedong pe un cal, în timpul Marșului cel Lung. Această mișcare strategică a avut o semnificație aparte în istoria Partidului Comunist Chinez și a ajutat la consolidarea puterii lui Mao și a susținătorilor săi, propagându-i în fruntea Partidului

Armata Eliberării Poporului intră în Beijing în 1949. În timp ce trupele comuniste înaintează în oraș, camioanele de propagandă încearcă să stârnească entuziasmul cetățenilor. Camionul din imagine poartă un steag roșu cu fotografia lui Mao, ce se află în centrul unei stele roșii

În luna octombrie a anului 1958, angajații unui hotel contruiesc un furnal de topit rudimental, ca parte a inițiativei lui Mao- Marele Salt Înainte. Prin acest plan, Mao spera să crească standerdele de viață din China cu 15 ani, prin reorganizarea populației rurale în comune, dar programul s-a dovedit a fi un dezastru, mai degrabă „un pas înapoi”

Mao înconjurat de studenți și de profesori, 1959

Demonstrație ținută în piața Tiananmen, în timpul Revoluției Culturale

În timpul Revoluției Culturale, susținătorii lui Mao au urmărit să distrugă toate urmele „celor 4 vechituri”-obiceiuri vechi, idei vechi, cultură veche și tradiții vechi. În imaginea 25, cărțile interzise sunt arse

În imaginea 26, conducătorul Mao își salută susținătorii la un congres ce are loc în timpul Revoluției Culturale. Acesta poartă banderola Gărzilor Roșii, în semn că susține eforturile tinerilor generali de a îndepărta din rădăcină comportamentul burghez din societatea chineză

Anexa 3- corespunde capitolului 3

Câteva imagini cu obiceiuri festive din perioada post-maoistă, cu influențe externe, în această perioadă a globalizării și a consumerismului

Hello-Kitty, un desen animat japonez popular. Imaginea conține distihuri specifice Anului Nou

Pantera Roz (companii producătoare: Mirisch Company, ITC Entertainment, United Artists, DePatie-Freleng Entreprises)- în imagine apar cuvinte de promovare

Felinare moderne, înfățișând desene animate japoneze

Felinar în formă de Sailor-Moon Felinar în formă de Hello-Kitty

Felinar în formă de Urugoraman Felinar în formă de Chibimaruko-Chan

Imagini actuale ale festivalurilor

Festivalul Primăverii în anul 2015

Cele 12 semne ale zodiacului chinezesc- anul 2015 este anul caprei

Reuniune familială

Atmosfera în stradă

Plic roșu Distihuri

Festivalul Felinarelor în anul 2015

Festivalul Dragonului

Festivalul Lunii

Festivalul Dublului Nouă

BIBLIOGRAFIE

►Surse primare

●MARX, Karl&ENGELS, Friedrich, Manifestul Partidului Comunist, Editura Politică, 1962 (Marxist Internet Archive).

●SNOW, Edgar, Red Star over China, Random House, New York, 1938. (În 1936, în nordul Shaanxi, Mao a povestit o parte din viața lui jurnalistului american Edgar Snow. Cartea acestuia este numită „Autobiografie”).

●ZEDONG, Mao, „On Practice”, în Selected Works of Mao Tse-tung, Laurence and Wishart, London, 1954, Vol. 2.

●ZEDONG, Mao, On Coalition Government, Selected Works, Vol. III, p. 282, April 24 1945, în https://www.marxists.org/reference/archive/mao/works/red-book/ch03.htm, accesat la 17.05.2015.

●ZEDONG, Mao, On New Democracy, Selected Works, Vol. II, January 1940, pp. 360-361, în https://www.marxists.org/reference/archive/mao/works/red-book/ch03.htm, accesat la 17.05.2015.

►Surse secundare

◊◊◊ Cărți

●BAKHTIN, Mikhail, Rabelais and His World, trans. Hélène Iswolsky, Indiana University Press, Bloomington, 1984.

●BECKMANN, George M., The Modernization of China and Japan, Harper&Row Publishers, New York, 1962.

●BENTON, Gregor, Mao Zedong and the Chinese Revolution, Volume I, Policies and Strategies, 1919-49, Routlege Library of Modern China, London and New York, 2008.

●BREDON, J. & MITROPHANOW, I., The Moon Year: A Record of Chinese Customs and Festivals, Paragon Book, New York, 1996.

●CHAU, Adam Yuet, Miraculous Response: Doing Popular Religion in Contemporary China, Stanford University Press, Stanford, California, 2006.

●CHEN, J.J. & LU, L. R., Zhong Guo Jie Qing Ji Qi Qi Yuan [Chinese festival celebrations and their beginnings], Shanghai Ke Ji Jiao Yu Chu Ban She, Shanghai, 1989.

●COHEN, Paul A., Discovering History in China: American Historical Writing on the Recent Chinese Past, Columbia University Press, New York, 1984.

●CROIZIER, Ralph C., China’s cultural legacy and communism, Pall Mall Press, London, 1970.

●EICHBORN , Werner, Chinese Civilization: An Introduction, trans. Janet Seligman, Frederick A. Praeger, New York and Washington, 1969.

●FALASSI , Alessandro, Time out of Time: Essays on the Festival, University of New Mexico Press, Albuquerque, 1987.

●FAN, Maozheng, The Folk Custom and Folk Art in China, Folk Craft, 1984.

●FAN, Y.& SHANG, J. S., Zhong Guo Nian Jie Wen Hua [Chinese year-festival culture], Hai Nan Ren Min Chu Ban She, Haikou, 1988.

●FITZGERALD, C.P., Istoria culturală a Chinei, Humanitas, București, 1998.

●GAO, Mobo, The Battle for China’s Past. Mao and the Cultural Revoution, Pluto Press, London, 2008.

●HAN , Yangming & GO, Xinwen, Festival Customs in Ancient China, Shaanxi People’s Publisher, Xian, 1987.

●HARRISON, James Pinckney, The Long March to Power, Praeger Publishers, New York, Washington, 1972.

●HO, H. L., Chung Kuo Tzu Jan Shen Yu Tzu Jan Chung Pai [Chinese nature gods and nature worship], Shanghai Sheng Huo, Tu Shu, Hsin Chih San Lien Shu Tien Shanghai Fen Tien, 1992.

●HODOUS , Lewis, Folkways in China, Arthur Probsthain, London, W.C., 1929.

●LIMING, Wei, Chinese festivals: traditions, customs and rituals, China Intercontinental Press, Beijing, 2010.

●LIN, Yutang, The Importance of Understanding, The World Publishing Company, Cleveland and New York, 1960.

●MEISNER, Maurice, Mao Zedong-A Political and Intellectual Portrait, Polity Press, USA, Cambridge, 2007.

●PYE, Lucian W., Asian Power and Politics. The Cultural Dimensions of Authority, The Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts and London, England, 1985.

●SCHOENHALS, Michael, ed., China’s Cultural Revolution, 1966-1969: Not a Diner Party, M. E. Sharpe, New York, 1996.

●SLAVICEK, Louis Chipley, The Chinese Cultural Revolution, Chelsea House Publishers, New York, 2010.

●TEIWES, Fredrick Carle, , Leadership, Legitimacy and Conflict in China: From a Charismatic Mao to the Politics of Succesion, New York, M. E. Shape, 1984.

●TUN, Li-Chen, Annal Customs and Festivals in Peking, Hong Kong UP, Hong Kong, 1965.

●WELLER, Robert , Resistance, Chaos and Control in China: Taiping Rebels, Taiwanese Ghosts and Tiananmen, University of Washington Press, Seattle, 1994.

●WOLF, Eric, Peasants, Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, 1996.

●ZHONGWEN, Shi& QIAOSHENG, Chen, China’s culture, China Intercontinental Press, Beijing, 2010.

◊◊◊ Articole și lucrări de specialitate:

●ENG,Irene&LIN, Yi-Min, „Religious Festivities, Communal Rivalry and Restructuring of Authority Relations in Rural Chaozhou”, în The Journal of Asian Studies, 61, 4, November 2002.

●FENG, Jicai, „Dig Traditional Festivals Resources and Inherit National Culture”, în Chinese Arts Report, April 10, 2009.

●GUANZHONG, Chen, „Chuantong jieri de wenhua shengming” (Vitalité culturelle des fêtes traditionnelles), Dushu (Lire), Avril 2009.

●HONG KONG FEDERATION OF YOUTH GROUPS, Jie Ri Yu Jia Ting [Festivals and families], Hong Kong Federation of Youth Groups, Hong Kong, 1984.

●HUANG, Shaorong, „Chinese Traditional Festivals”, în Journal of Popular Culture, ProQuest Central, 1991.

●JI, Baocheng, „Traditional Festivals Are Irreplaceable Vehicles for Traditional Culture” (Chuantong Jieri Shi Chuantong Wenhua Büke Tidai De Zaiti), în China News Website (Zhongguo xinwen wang), accesat la 04.04.2008.

●Jiefang ribao (Quotidien Liberation), 4 avril 2008.

●KANGSHENG, Zheng, „Xiandaixing guochengzhong de chuantong he xiandai” (Modernité et tradition dans le processus de modernité), Xueshuyanjiu, 2007-11.

●KAWAMA, T., „A Semiotic Approach to the Design Process”, în Marketing and Semiotics: New Directions in the Study of Signs for Sale, Jean Umiker-Sebeok, Berlin, New York, Amsterdam, 1987.

●LEMEI , Yang, „China’s Mid-Autumn Day”, Department of Folklore and Ethomusicology, Indiana University, în Journal of Folklore Research, Vol. 43, No. 3, 2006.

●LU, S. H., „Postmodernity, popular culture and the intellectual: A report on post-Tiananmen China” , în Boundary 2, 23(2), 1996.

●MACFARQUHAR, Roderick (ed.), „China under Mao: politics takes command”, a selection of articles from The China Quarterly, Massachusetts Institute of Technology Press, London, 1966.

●NANBU, Hirotaka, „Religion in Chinese education: from denial to cooperation”, British Journal of Religious Education, Vol. 30, no. 3, Routledge Taylor&Francis Group, Kyoto, Japan, Published Online: 24 Jun 2008.

●REN, Li, „Imagining China in the Era of Global Consumerism and Local Consciousness: Media, Mobility and The Spring Festival”, A dissertation presented to the faculty of the College of Communication of Ohio University, Pro Quest, 2003.

●Renmin Ribao (Le Quotidien du peuple), 9 novembre 2007.

●SCHRAM, Stuart R., „Mao Studies: Retrospect and Prospect”, China Quarterly, no. 97, March 1984.

●SIU , Kin Wai Michael, „Red Packet: A Traditional object in the modern world”, în Journal of Popular Culture, Pro Quest Central, 2001.

●SIU, Helen F., „Recycling Rituals: Politics and Popular Culture in Contemporary Rural China”, în MADSEN, Richard, LINK, Perry and pickowicz, eds., Unofficial China: Essays in Popular Culture and Thought, Boulder, CO: Westview.

●SIU, Kin Wai Michael, „The Mid-Autumn Festival Lantern in Contemporary Hong Kong”, The MIT Press, în Design Issues, Vol. 14, No. 3, 1998.

●WAH, Poon Shuk, „Refashioning Festivals in Republican Guangzhou”, în Modern China, Vol. 3, No. 2, Hong Kong, April 2004.

●WANG, Jinxia, TANG, Xiaoqing, PANG, Yali& DUAN, Wenjie, „Analysis on Modern Anomie Situation of Chinese Traditional Festivals”, în Asian Culture and History, Vol. 6, No. 2, Canadian Center of Science and Education, 2014.

●XUEBING, He & ROCCA, Jean-Louis, „Une tortueuse trajectoire : patriotisme et fêtes traditionnelles dans la Chine des réformes”, în Critique internationale, N° 58, 2013.

●YUANXI, Li, „Quanqiuxing, minzuxing, yubenshangxing –xianggagxueshujie de houzhimin piping yu xianggang wenhua rentong de zai jiangou” (Globalisation, nationalité et indigenisation– la réfondation de l’identité culturelle des hongkongais et la critique post-coloniale dans le milieu academique de Hong Kong), Shehui yanjiu (Études sociologiques), 2005.

●ZHANG, H.W. & HUANG, B. L., „The Meaning of Protecting the Traditional Festival Culture”, în Tribune of Social Sciences, 2005.

●ZHANG, Hui, „Festival Celebrations as Public Pedagogies in Contemporary China: Spectacles, Narratives and Globalized Imagination of National Identity”, Dissertation Publishing, Pro Quest, 2010.

●ZHANG, Xianglong, „A Phenomenological Inquiry Of Festival”, 2006, în http://www.studa.net/zhexueqita/060530/0950201.html, accesat la 15.06.2010.

◊◊◊ Surse Internet:

●„12 Chinese zodiac animal signs”, în http://www.chinahighlights.com/travelguide/special-report/chinese-new-year/, accesat la 31.05.2015.

●„2015 Chinese New Year Envelope Season Red Packet”, în http://www.alibaba.com/product-detail/2015-Chinese-New-Year-Envelope-Season_60132199206.html, accesat la 31.05.2015.

●„2015 Lucky New Year Door Couplet”, în https://www.fengshuishopper.com/products.php?cid=174&id=1014, accesat la 31.05.2015.

●„Chang’e- The Moon Goddess of Immortality”, în http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ea/Chang%27e_Flying_to_the_Moon_%28Ren_Shuai_Ying%29.jpg, accesat la 30.05.2015.

●„Chinese Communism”, în http://www.britannica.com/EBchecked/topic/129104/communism , accesat la 16.05.2015.

●„Chinese Mid-Autumn Festival 2015”, în http://www.chinatravel.com/focus/mid-autumn-festival/, accesat la 31.05.2015.

●„Chinese Spring Festival 2015”, în http://www.yokohamajapan.com/upcoming-events/yokohama-china-town-chinese-spring-festival-2015/, accesat la 31.05.2015.

●„Chongyang Festival (Double Ninth Festival)”, în http://www.cnto.org/festivals-celebrations/chongyang-festival-double-ninth-festival/, accesat la 31.05.2015.

●„Chongyang Festival: The Double Ninth Festival”, în http://gbtimes.com/life/chongyang-double-ninth-festival, accesat la 31.05.2015.

●„Communism-Ideology”, în http://www.britannica.com/EBchecked/topic/129104/communism , accesat la 17.05.2015.

●„Critique of Capitalism”, în http://www.britannica.com/EBchecked/topic/129104/communism, accesat la 16.05.2015.

●„Double-Ninth Day”, în http://traditions.cultural-china.com/en/14Traditions106.html, accesat la 30.05.2015.

●„Dragon Boat Festival 2015”, în http://www.chinahighlights.com/festivals/dragon-boat-festival.htm, acesat la 31.05.2015.

●„Dragon Boat Festival”, în http://traditions.cultural-china.com/en/14Traditions68.html, accesat la 30.05.2015.

●„Dragon Boat Festival”, în http://www.hotel.com.tw/en/taiwanhotel/dragonboatfestival/, accesat la 31.05.2015.

●„Dragon Boat Festival”, în http://www.travelchinaguide.com/essential/holidays/dragon-boat.htm, acesat la 31.03.2015.

●„El Festival de Botes de Dragón y la historia dl poeta Qu Yuan”, în http://www.lagranepoca.com/archivo/32023-festival-botes-dragon-historia-del-poeta-qu-yuan.html, accesat la 30.05.2015.

●„Hong Kong Dragon Boat Carnival”, în http://www.discoverhongkong.com/eng/see-do/events-festivals/highlight-events/dragon-boat-carnival.jsp, accesat la 31.05.2015.

●„Houyi helplessly looking at his wife Chang'e flying off to the moon after she ate immortality pills”, în http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/Chang%27e_flies_to_the_moon_-_Project_Gutenberg_eText_15250.jpg, accesat la 30.05.2015.

●„Introducing Lantern Festival”, în http://blog.asianinny.com/events-in-nyc/introducing-lantern-festival/, accesat la 31.05.2015.

●„Lantern Festival 2015 Dates, Facts, Traditions And Food: How To Mark End Of Chinese New Year”, în http://www.ibtimes.com/lantern-festival-2015-dates-facts-traditions-food-how-mark-end-chinese-new-year-1836254, accesat la 31.05.2015.

●„Lantern Festival”, în http://traditions.cultural-china.com/en/14Traditions99.html, accesat la 31.03.2015.

●„Lantern Festival”, în http://www.eventfinder.co.nz/2015/auckland-lantern-festival/auckland, accesat la 31.05.2015.

●„Mid-Autumn Festival”, în http://www.officeholidays.com/countries/china/midautumn_festival.php, accesat la 31.05.2015.

●„Six Major Festivals in China”, în http://www.chinaculturetour.com/culture/index.htm, accesat la 31.05.2015.

●„Tai Chu Calendar”, în http://www1.chinaculture.org/created/2005-09/02/content_72427.htm, accesat la 29.03.2015.

●„The Legend of Qu Yuan and The Dragon Boat Fesival”, în http://propitiouspanda.com/post/86815707652/the-legend-of-qu-yuan-and-the-dragon-boat-festival, accesat la 30.05.2015.

●„Top Mid-Autumn Festival Destinations”, în http://www.chinatravel.com/focus/mid-autumn-festival/top-destinations.asp, accesat la 31.05.2015.

●Origins of Chinese Festivals, ASIAPAC Books, Singapore, 2004, p. 3, în https://books.google.ro/books?id=UGfpAgAAQBAJ&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&hl=en#v=onepage&q&f=false, accesat la 30.05.2015.