Iancu de Hunedoara

Iancu de Hunedoara

În prima jumătate a veacului al XV-LEA ,primejdia cotropirii otomane a început să amenințe direct Transilvania și Ungaria.Înca din anul 1395,s-a produs prima incursiune turcească în Transilvania ,prin pasul Bran,în Țara Bârsei ,unde i s-a împotrivit o oaste recrutată din localnici.

De la această actiune,timp de aproape un sfert de veac nu se mai înregistrează alte atacuri turcești în Transilvania,datorită poporului din Țara Românescă ,sub conducerea lui Mircea cel Bătrân.După moartea lui Mircea,luptele feudale din Țara Românescă au lăsat drum liber trecerii turcilor peste Dunăre și în Transilvania.După luptele antiotomane,Iancu de Hunedoara a urmărit organizarea expediției din Balcani,așa-numita ,,campanie lungă,, din toamna si iarna anului 1443.Ea este legată și de propaganda pe plan european a unei cruciade împotriva turcilor ,prin care papalitatea urmărea să concretizeze rezultatele mai mult formale ale conciliului de la Florența ,din 1439,unde împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul și câțiva reprezentanți ai bisericii răsăritene acceptaseră unirea cu biserica apuseană.

La 1 ianuarie 1443 se înregistrează prima chemare la organizarea unei expeditii,la scurtă durată după ce victoria lui Iancu în Țara Românescă deschisese posibilitatea unei campanii ofensive ,în vederea alungarii turcilor din Europa.În acest scop au loc tratative cu Polonia,Burgundia,Veneția și Aragonul.Campania s-a desfășurat pornind de la Dunăre ,pe Valea Moraviei,în direcția Niș,Sofia,ajungând până la localitatea Zlatița și la răsăritul acesteia.În cursul acestei campanii,oastea condusă de Iancu de Hunedoara a obținut șase victorii,atât în cursul înaintării cât și în cursul retragerii.

Succesul obținut în campania cea lungă determină o nouă propagandă de cruciadă ,în scopul alungării turcilor din Europa,însă Iancu de Hunedoara nu împărtașea graba plecarii într-o nouă expediție deoarece turcii oferiseră condiții avantajoase de pace ,pe care domnitorul le considera oportun să le accepte.Presiunea regelui Ungariei și a nobililor din jurul său au determinat însă ruperea tratatului încheiat cu turcii la Seghedin în iulie 1444 și reînceperea războiului.De această dată ,oastea lui Iancu a înaintat pe malul drept al Dunării ,pentru a face joncțiunea la Nicopole,cu oastea Țării Românești ,condusă de Vlad Dracul.Pe baza experienței din iarna trecută,Iancu a dorit să evite ,în înaintarea spre Constantinopol ,terenul accidentat și greu de străbătut al Balcanilor ,ocolind pe la răsărit acest lanț de munți.Vlad Dracul,venit la Nicopole în întâmpinarea lui Iancu,văzând cât de slab pregătită era,atât ca număr,cât și ca organizare,nu a participat personal la expediție.

El a declarat că sultanul pleacă chiar la vânătoare cu mai mulți ostași decât are regele Ungariei.De aceea,el a trecut comanda corpului de oaste promis chiar fiului său.Oastea Țării Românești s-a distins în câteva rânduri ,în înaintarea către țărmul Mării Negre ,la atacarea unor cetăți întărite de turci.

Între timp,flota aliată nu-și îndeplinise misiunea.Beneficiind ,pe cât se poate ,de concursul unor corăbii ale genovezilor ,rivalii Veneției ,sultanul Murad al II-lea a reușit să-și treacă toată oștirea din Asia Mică în Peninsula Balcanică și,cu forțe incomparabil mai mari decât ale regelui Ungariei,îl îmtâmpină lângă Varna,la 10 noiembrie 1444.

În această mare bătălie ,turcii au repurtat victoria ,pe care talentul militar și vitejia lui Iancu nu au putut-o evita.Uciderea în luptă a regelui Vladislav a demoralizat oastea creștină.Străduințele lui Iancu primeau o grea lovitură,fără a fi însă compromise.Cele trei țări române continuă a fi unite în lupta împotriva turcilor.În tomana anului 1445 ,a întreprins o nouă expediție pe Dunăre ,cu sprijinul unei mici flote burgunde și papale.Armata sa a fost întărită cu 6000 de oșteni conduși de Vlad Dracul. Cetatea Giurgiu a fost recucerită în cursul acestei campanii.După moartea regelui Vladislav,Iancu de Hunedoara a fost ales guvernator al Ungariei.

Și în calitate de guvernator al Ungariei,Iancu și-a concentrat eforturile în scopul înlăturării primejdiei otomane.El a încercat să strângă legăturile cu Țara Românească și Moldova,urmărind o coordonare a politicii acestora cu politica sa ,pentru organizarea unei rezistențe comune împotriva turcilor.Semnificativ este un act din anul 1447 ,în care Iancu poartă pe langă titlurile sale obișnuite,și pe acela de –voievod al Țării Românești.

Deși suferise unele insuccese între anii 1444-1447,Iancu a pregătit o acțiune de mari proporții dincolo de hotarele regatului Ungariei,armata sa fiind compusă din trupe de mercenari și slujitori,ultimii subordonați direct,în ordinea ierarhiei vasalice ,lui Iancu de Hunedoara.În rândurile slujitorilor existau numeroase elemente cneziale și țărănești.Tactica sa de luptă a fost conform cerințelor pe care le impunea caracterul popular al armatei și al acțiunii sale ofensive.El și-a întemeiat planul de luptă și de acțiune pe edestrimea transportată cu ajutorul căruțelor care puteau servi și ca centură improvizată de apărare .De asemenea,Iancu s-a adaptat și cerințelor tehnicii de luptă celei mai înaintate a vremii ,întărindu-și artileria,datorită sprijinului activ al orașenimii ,al meșteșugarilor din orașele trasilvănene îndeosebi,cărora le adresează numeroase și urgente comenzi de tunuri,ghiulele,pulbere,etc.

În septembrie 1448 ,Iancu a pornit în camapanie cu o armată de 22000 de ostași ,pe valea Moraviei,spre Niș,iar de aici s-a îndreptat către Macedonia,intenționând unirea cu forțele lui Scanderbeg și să ajungă până la Salonic,iar de acolo să înainteze spre Constantinopol.

Și în cursul acestei campanii ,oastea lui Iancu a fost sprijinită de populație.În schimb,despotul sârb Gheorghe Brancovici ,care încheiase pacea cu turcii ,a refuzat să îl ajute,înștiințându-l pe sultan despre mișcările armatei lui Iancu.

Cu forțe de câteva ori mai mari,turcii l-au atacat pe Iancu la Kossovopolje ,în același loc unde se daduse bătălia din anul 1389.Lupta a ținut trei zile,17-19 octombrie 1448.Cu toate că tactica populară ,a întăriturii de căruțe ,s-a dovedit de o mare valoare,numărul mare al armatei turcești a făcut ca victoria să încline de partea acestora.Prin durata ei,prin rolul jucat de artilerie,prin felulmanevrelor executate de cele două oștiri și prin numărul mare de ostași aruncați în luptă de ambele părți,bătălia de la Kossovopolje poate fi considerată una din primele acțiuni militare de tip modern,în opoziție cu tactica de luptă militară.

O dată cu această înfrângere,încetează faza războielor ofensive împotriva turcilor ,Iancu de Hunedoara fiind constrâns la o luptă de apărare.

În anul 1456 ,sultanul Mahomed al II-lea a organizat o mare expediție împotriva regatului maghiar ,începând prin asedierea cetății Belgrad ,cheia strategică ce deschidea drumul către Câmpia Ungariei.În luptele din jurul Belgradului ,din iulie 1456 a apărut caracterul rpofund popular al luptei de apărare împotriva turcilor.Oastea lui Iancu a fost întărită printr-un număr mare de luptători veniți din stegul său atât din Ungaria cât și din alte țări.

Cruciada la care chema din nou în acele momente,în special călugărul franciscan Ioan de Capistrano s-a transformat într-un adevărat război popular ,susținut de masele largi nu din considerente religioase,ci din necesitatea apărării existenței lor. Mărturiile contemporane notează trecerea prin orașele din Europa centrală a acestor cete ,alcătuite din meseriași și oameni săraci ,care se îndreptau pe jos spre Belgrad.După unele izvoare,numărul acestor elemente populare ar fi atins cifra de 60.000 de oameni;altele-probabil mai apropiate de adevăr- dau numărul de 27.000 de oameni.Când această oștire se apropia de Belgrad,comandantul garnizoanei ,privind-o din înălțimea turnurilor cetății ,spunea că-”Niciodată n-ar fi crezut,dacă n-ar fi văzut cu ochii lui ,că în Ungaria este atâta popor ,care se adună ca zăpada mânată de viscol…”.Aceasta mișcare ilustrează solidaritatea popoarelor împotriva agresiunii și invaziei turcești,peste indiferența sau chiar ostilitatea claselor dominante.

Sultanul dispunea de o armată între 100000 și 200000 de oameni.El a înconjurat Belgradul și a început asediul propriu-zis în ziua de 4 iulie 1456.Iancu de Hunedoara a reușit să facă o spărtură în cercul asediatorilor datorită victoriei pe care armata sa o obținut-o ,la 14 iulie ,pe Dunăre,asupra flotei turcești.El a izbutit ,pe această cale,să strecoare însemnate întărituri în cetate.

Cu ajutorul trupelor populare,Iancu de Hunedoara a dobândit o strălucită victorieîn zilele de 21 și 22 iulie .Asaltul general dezlănțuit de turci în prima zi a fost respins cu prețul unor mari eforturi,pricinuind în același timp ,oastei turcești mari pierderi și o oarecare demoralizare.A doua zi,unitățile populare i-au atacat pe turci din propia inițiativă,obținând succese locale însemnate.Iancu a folosit aceste momente favorabile și a dezlănțuit atacul general și concentric asupra taberelor turcești.Armata otomană,în frunte cu sultanul Mahomed al II-lea s-a retras în dezordine,lăsând o pradă bogată în mâinile învingătorilor.

În timp ce întreaga Europă sărbătorea această victorie,Iancu de Hunedoara murea de ciumă ,în tabăra de langă Belgrad,la Zemun,în ziua de 11 august 1456.