Fotbalul Istoric Si Evolutie

Cuprins

1.INTRODUCERE

1.1. Fotbalul – istoric și evoluție

1.2. Gradul de actualitate al lucrării

1.3. Scopul lucrării

1.4. Ipotezele cercetării

2.FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ

2.1. Antrenamentul – definiții

2.2. Factorii antrenamentului modern în fotbal

A. Factorul fizic

B. Factorul tehnic

Figura 2.2.B: Factorul tehnic

Elementele clasice ale tehnicii jocului de fotbal

Elementele tehnicii jocului în atac

Elementele tehnicii jocului în apărare

C. Factorul tactic

Caracteristicile tacticii

Delimitările tacticii

D. Factorul teoretic

E. Factorul psihologic

F. Factorul biologic

Criterii specifice jocului de fotbal

2.5. Antrenamentul individual și individualizat

3.ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1. Perioada și locul desfășurării cercetării

Campionat republican juniori I

3.2. Subiecții cercetării

N.A

3.3. Metodele de cercetare folosite

A. Studiul bibliografic

3.4. Mijloace pentru perfecționarea pregătirii fizice specifice prin antrenament individual și individualizat

3.5. Elaborarea planurilor individuale pe etapă

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

4.PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII

4.1. Prezentarea datelor

Descrierea probelor de control

Punctarea probelor de control

Recoltarea datelor pentru fișele individuale

Grupa de experiment

Nr. Crt.

Indici somatici

Diferență

Nr. crt.

Indici somatici

Diferență

Nr. Crt.

Indici somatici

Diferență

Nr. crt.

Indici somatici

Diferență

Grupa martor

Nr. crt.

Indici somatici

Diferență

Nr. crt.

Indici somatici

Diferență

Nr. crt.

Indici somatici

Diferență

Nr. crt.

Indici somatici

Diferență

4.2. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor cercetării

4.2.1. Centralizarea datelor

5.CONCLUZII ȘI PROPUNERI

6.BIBLIOGRAFIE

1.INTRODUCERE

MOTTO:

“Fotbalistul nu se naște, el se formează și perfecționează prin exercițiu și studiu perseverent. Este deci hotărâtor ca un copil sau junior înzestrat să aibă șansa, chiar de la început, să intre sub îndrumarea unui tehnician producător de performeri.”

Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în majoritatea țărilor din lume, a parcurs de la apariția lui și până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare și progres.

Procesul dezvoltării fotbalului nu este un act unic, de moment. În evoluția lui, el a trecut prin diferite stadii de dezvoltare, în care nu s-au putut stabili faze de tranziție. Ele apar ca niște salturi calitative determinate, în special, de cerințele mereu crescânde cu privire la practicarea unui joc din ce în ce mai organizat, mai rațional și mai spectaculos. Toate acestea au făcut ca, pe de o parte, apariția noului să modifice tot ce era vechi și perimat, iar pe de altă parte, a dus la noi cuceriri în toată complexitatea problemelor pe care le îmbracă fotbalul.

În condițiile evoluției jocului de fotbal modern spre angajamentul total, cu estomparea specializărilor excesive pe posturi, cu folosirea unor procedee de mare finețe și subtilitate, cu tactici tot mai flexibile și capabile de adaptări, pregătirea timpurie se accentuează, luând forme tot mai perfecționate.

Se optează tot mai mult pentru soluția selecției pe seama vârstei biologice și a valorii sportive, singurele ce pot accelera afirmarea elementelor dotate, talentate care au dobândit cu ușurință cunoștințele și deprinderile specifice jocului de fotbal.

Reușita dezideratului nu este posibilă fără angajarea unor antrenori cu dragoste de copii, calmi, răbdători, inventivi, polisportivi, cu minime cunoștințe teoretice din domeniile psihologiei, sociologiei și fiziologiei și nu în ultimă instanță cunoscători (măcar citit și tradus) ai uneia sau a două limbi străine (engleză, franceză, germană, spaniolă).

Metodele de antrenament din ce în ce mai perfecționate, inovațiile aduse de antrenori și jucători în tehnica și tactica jocului, apariția, modificarea și completarea regulamentului de joc, etc., toate au produs transformări în conținutul jocului. Aceasta a făcut ca fotbalul contemporan să aibă cu totul o altă înfățișare decât fotbalul practicat cu multe decenii în urmă.

O atenție deosebită se acordă pregătirii tactice colective care trebuie să contribuie la disciplinarea jocului și la valorificarea calităților individuale ale jucătorilor.

Toate aceste aspecte trebuie să aibă la bază o serie de cerințe obligatorii de îndeplinit din care se desprind următoarele:

stabilirea unei concepții de selecție pentru toate eșaloanele;

stabilirea modelului de pregătire pe vârste în așa fel încât la terminarea vârstei junioratului sportivul să știe din punct de vedere tehnico-tactic tot fotbalul iar perfecționarea calităților motrice, fini-sarea elementelor tehnico-tactice să-i asigure evoluția ulterioară;

asigurarea unui cadru competițional adecvat vârstei și gradului de pregătire;

asigurarea unui cadru organizatoric al procesului pregătirii sportive eșalonat (școală sportivă, club sportiv, echipa divizionară, loturi de juniori, loturi de tineret);

adaptarea continuă a modelului de pregătire după evoluția fotbalului de performanță.

Activitatea de instruire și de selecție trebuie să se facă ținând seama de acești parametri avându-se în față perspectiva evoluției jocului de fotbal pe parcursul a 10-12 ani, timp în care tânărul selecționat se pregătește pe scara eșaloanelor de vârstă etapizate și ajunge performer.

În activitatea sportivă de performanță, în domeniul perfecționării sportivilor s-au acumulat multe cunoștințe teoretice și practice ca urmare a creșterii numărului și calității competițiilor interne și internaționale cât și a activității de studiere și cercetare științifică.

Datorită bogăției studiilor efectuate cât și a experienței practice există în prezent în domeniul pregătirii sportivilor o multitudine de date.

Ca urmare a acestei mari varietăți de date, de observații din practică și de informații specialiștii care lucrează direct cu sportivii au nevoie de date de sinteză care fundamentează științific programul de pregătire.

Raționalizarea corectă, selecționarea mijloacelor și metodelor are drept scop mărirea eficienței procesului de pregătire în vederea creșterii randamentului, optimizându-l.

Cerințele metodice actuale care determină calitatea procesului de pregătire a sportivilor se referă în principal la asigurarea continuității în pregătire, continuitate legată de:

vârsta cronologică și biologică;

practicarea de timpuriu a sportului;

mijloacele folosite în antrenamente care să îmbine pregătirea fizică cu cea tehnico-tactică și psihică;

pregătirea fizică în funcție de vârstă, particularitățile individuale și măiestria sportivă;

specializarea profundă;

pregătirea psihologică;

individualizarea.

Toate aceste probleme studiate, aprofundate și aplicate de specialiștii în fotbal devin necesare în vederea obținerii performanțelor superioare de către tânărul fotbalist.

Realizarea integrală a concepției românești de competiție este condiționată de folosirea modelelor de pregătire elaborate de către specialiștii catedrei de fotbal din cadrul ANEFS. Astfel, au fost puse la dispoziția antrenorilor modele somatice, motrice, tehnico-tactice, de joc, în așa fel încât existența unui model permite antrenorului în orice moment să poată avea variante disponibile în legătură cu adoptarea unei decizii.

Lipsa unui model duce la o gândire fracționată: de o parte antrenamentul și de altă parte competiția. Elaborarea modelelor asigură optimizarea, obiectivizarea procesului de antrenament, acesta realizându-se pe baza cunoașterii tuturor operațiilor implicate. Modelul nu reprezintă o încorsetare, ci o precizare clară a obiectivelor urmărite, a soluțiilor propuse, a tehnologiei de lucru și a rezultatelor scontate. În acest mod antrenorul își poate raporta în permanență activitatea pe care o desfășoară în procesul de antrenament la anumiți indici.

1.1. Fotbalul – istoric și evoluție

Originile jocului de fotbal se pierd în negura vremurilor. Fără îndoială, acest joc nu a existat dintotdeauna așa cum îl cunoaștem în configurația lui actuală. În mod cert însă germeni ai săi vor fi existat în nenumăratele și variatele jocuri cu mingea cunoscute încă din cele mai îndepărtate timpuri.

Moștenitor al jocurilor de picior cu mingea, fotbalul modern s-a născut în secolul XIX, în colegiile engleze. Devenit sport universal, practicat în orașe, pe străzi și pe stadioanele din lumea întreagă, este astăzi jocul care reunește cei mai mulți adepți de pe planeta noastră.

Universalitatea fotbalului este atestată într-un mod răsunător: 193 de asociații naționale sunt afiliate la F.I.F.A. (Federația Internațională de Fotbal Asociație), fiind mai numeroase decât țările afiliate la O.N.U., iar 250 de milioane de bărbați și femei practică fotbalul în toată lumea. Și este vorba aici doar de jucătorii luați în evidență, deci titulari ai unei licențe de jucători de competiție.

Alte câteva sute de milioane, mici și mari, tineri și bătrâni, indiferent de rasă și clasă socială, se împart de asemenea în două echipe, având ca singur obiectiv să se amuze și să trimită balonul în poarta adversă.

Originile fotbalului se regăsesc în cele patru colțuri ale geografiei și istoriei. Chinezii și japonezii, egiptenii și asirienii, jucau un joc cu mingea cu mult înainte de era noastră. Mai târziu, haspartum, un joc practicat de romani cu o vezică de bou a atins coastele Atlanticului odată cu legiunile care au cucerit Galia. Acest joc care întinerea sufletul a fost considerat, împreună cu il calcio florentin din timpul Renașterii, ca strămoșul veritabil al fotbalului.

În secolul II e.n., chinezii posedau un manual cu 25 de capitole pentru a deprinde ucenicia jocului cu mingea. În el erau citate 11 încălcări ale regulilor de joc. Jucătorii care le încălcau erau expulzați de pe teren sub fluierăturile mulțimii. Jocul avea la început o vocație militară. În momentul când Europa inventa fotbalul, China îl uitase deja de mult timp.

În evul mediu apar în diferite țări jocuri care se aseamănă din ce în ce mai mult cu fotbalul. De aceea, fiecare din aceste țări își atribuie acum originea jocului de fotbal.

În Italia, mai precis la Florența, se practica acum 500 de ani un joc denumit “il giuco di calcio”. Terenul de joc era lung atâta cât poate arunca un om puternic o piatră, iar jumătate din această lungime constituia lățimea terenului. Terenul era împărțit în două părți egale, înconjurat cu un gard. O echipă era alcătuită din 25-27 de jucători, împărțiți în 4 grupe; înaintașii stăteau lângă linia care despărțea terenul în două. În spatele lor erau atacatorii, iar după ei datorii, adică servanții din față, și în fine servanții din spate. Asistând la acest joc ai impresia că asiști la un joc de rugby cu piciorul.

În Franța era foarte răspândit jocul “la soule”. Dimensiunile terenului și numărul jucătorilor se stabileau în mod convențional. Mingea trebuia să fie aruncată într-un cerc atârnat de o prăjină, dincolo de poziția adversarului. Se juca și cu mâinile și cu picioarele.

În Anglia jocul cu mingea a cunoscut perioade de ascensiune și de stagnare din cauza deselor edicte ale puritanilor și regilor, care îl condamnau cu severitate. Cu toate interdicțiile la care a fost supus jocul de fotbal a câștigat în popularitate, fiind practicat pe scară largă în școli și universități. Fiecare școală avea reguli aparte. În anul 1848 încep să apară primele încercări de unificare a regulilor de joc. Numai după 14 ani, adică în anul 1862, rectorul din Uppingham a elaborat primul regulament, care cuprindea 9 articole.

La 26 octombrie 1863 apare în Anglia primul regulament al jocului de fotbal, care cuprindea 13 articole. Apariția primului regulament are pentru fotbal o însemnătate hotărâtoare, întrucât a produs o schimbare importantă încălcau erau expulzați de pe teren sub fluierăturile mulțimii. Jocul avea la început o vocație militară. În momentul când Europa inventa fotbalul, China îl uitase deja de mult timp.

În evul mediu apar în diferite țări jocuri care se aseamănă din ce în ce mai mult cu fotbalul. De aceea, fiecare din aceste țări își atribuie acum originea jocului de fotbal.

În Italia, mai precis la Florența, se practica acum 500 de ani un joc denumit “il giuco di calcio”. Terenul de joc era lung atâta cât poate arunca un om puternic o piatră, iar jumătate din această lungime constituia lățimea terenului. Terenul era împărțit în două părți egale, înconjurat cu un gard. O echipă era alcătuită din 25-27 de jucători, împărțiți în 4 grupe; înaintașii stăteau lângă linia care despărțea terenul în două. În spatele lor erau atacatorii, iar după ei datorii, adică servanții din față, și în fine servanții din spate. Asistând la acest joc ai impresia că asiști la un joc de rugby cu piciorul.

În Franța era foarte răspândit jocul “la soule”. Dimensiunile terenului și numărul jucătorilor se stabileau în mod convențional. Mingea trebuia să fie aruncată într-un cerc atârnat de o prăjină, dincolo de poziția adversarului. Se juca și cu mâinile și cu picioarele.

În Anglia jocul cu mingea a cunoscut perioade de ascensiune și de stagnare din cauza deselor edicte ale puritanilor și regilor, care îl condamnau cu severitate. Cu toate interdicțiile la care a fost supus jocul de fotbal a câștigat în popularitate, fiind practicat pe scară largă în școli și universități. Fiecare școală avea reguli aparte. În anul 1848 încep să apară primele încercări de unificare a regulilor de joc. Numai după 14 ani, adică în anul 1862, rectorul din Uppingham a elaborat primul regulament, care cuprindea 9 articole.

La 26 octombrie 1863 apare în Anglia primul regulament al jocului de fotbal, care cuprindea 13 articole. Apariția primului regulament are pentru fotbal o însemnătate hotărâtoare, întrucât a produs o schimbare importantă în procesul dezvoltării jocului. Completările și modificările ulterioare aduse regulamentului au făcut jocul mai interesant, mai spectaculos și mai bogat în conținut.

Modificări ca: îngrădirea jocului brutal, interzicerea opririi mingii cu mâna (1871), noua regulă a ofsaid-ului (1925), precum și altele au schimbat progresiv aspectul jocului.

În puțin mai mult decât un secol fotbalul a devenit o pasiune planetară, un fel de referință universală, unul dintre puținele elemente ale unei culturi mondiale înțelese de toți, traversând o diversitate de regiuni, națiuni și generații. Jocul de fotbal fascinează datorită faptului că induce o asociere, prin structura sa, cu un model ideal de viață colectivă, ceea ce ne spune ceva esențial în ce privește destinul comun al oamenilor.

De oriunde venim, oriunde suntem sau oriunde locuim, fotbalul este sportul numărul unu, este cel care primește toate sufragiile. Este foarte probabil ca oamenii să fi lovit într-un “balon” de când au început să meargă în picioare. Dar este adevărat că un sport nu există atâta timp cât nu este practicat după reguli precise. Deci, fără îndoială, englezii sunt inventatorii fotbalului modern.

Dacă fotbalul a devenit jocul preferat al oamenilor, el își datorează universalitatea simplicității regulilor dar, în aceeași măsură, fantasticei străluciri a Cupei Mondiale. La fiecare 4 ani, întreaga planetă devine pasionată de acest minunat spectacol.

Pe 26 mai 1928 Congresul F.I.F.A. ținut la Amsterdam decidea, prin 23 de voturi contra 5, organizarea unei competiții “deschisă echipelor reprezentative ale tuturor asociațiilor naționale afiliate”. Aprobarea definitivă a acestui proiect a fost votată la Barcelona în anul următor. A fost nevoie de toată încăpățânarea a doi francezi, Jules Rimet, ales președinte al F.I.F.A. în 1921, și Henri Delaunay, Secretar General al Federației Franceze de Fotbal, pentru ca ceea ce fusese mult timp o utopie, să devină o realitate.

Era foarte greu să-ți imaginezi în iulie 1930, atunci când lovitura de începere a Cupei Mondiale s-a dat la Montevideo, că această competiție urma să devină cea mai mare sărbătoare sportivă. De fapt, nici o altă întâlnire internațională și nici un alt eveniment nu beneficiază de un răsunet comparabil, iar această competiție grandioasă a intrat definitiv în domeniul superlativului (1,5 miliarde de persoane s-au aflat în fața micilor ecrane doar pentru finala Brazilia – Italia în 1994).

1.2. Gradul de actualitate al lucrării

Pe baza practicii îndelungate și rodnice a specialiștilor din țara noastră și având în vedere tendințele jocului de fotbal pe plan internațional, s-a impus actualizarea și îmbunătățirea concepției românești de pregătire și competiție atât la nivelul eșalonului de bază, cât și la nivelul de performanță și înaltă performanță.

Fotbalul de performanță a încetat să fie de multă vreme o activitate pur distractivă. Antrenamentele și jocurile s-au transformat într-o activitate responsabilă în care sunt implicate: efortul fizic și psihic considerabil, capacitatea de rezistență la efort pentru a face față luptei sportive și voința fermă în procesul autodepășirii.

Problemele ridicate de fotbalul contemporan, perfecționat în toate componentele sale sunt cu mult mai complexe ca altă dată, jocul în sine, din zilele noastre fiind complet diferit în raport cu cel practicat în deceniile anterioare.

Schimbările survenite în jocul actual se referă la orientarea și structura jocului în ansamblu, pe linii de jucători (compartimente) și posturi, precum și dinamismul cu care se desfășoară trecerile din atac în apărare și din apărare în atac.

Evoluția mereu crescândă a fotbalului contemporan este rezultatul aportului adus de cei mai buni tehnicieni din lume, în vederea modelării jocului în funcție de caracteristicile temperamentului jucătorilor și a tradiției specifice, proprie fiecărei școli de fotbal dintr-o țară sau alta.

Muncă susținută și competentă a specialiștilor care vizau ameliorarea concepției și sistemului de joc, a mijloacelor și metodelor de antrenament, s-a concretizat într-o evoluție calitativ superioară și verificată prin rezultatele obținute în toate componentele antrenamentului: fizic, tehnic, tactic și psihologic.

Unele școli de fotbal și echipe cu tradiție valoroasă, jucători talentați și dotați – personalități remarcabile în fotbal, au descoperit din necesitate zone insuficient exploatate printre componentele jocului și a procesului de antrenament, pe care le-au valorificat într-o manieră creatoare, asigurându-și pentru un oarecare timp supremația (Anglia, Brazilia, Italia, Germania, Argentina, Olanda, etc.).

Ca rezultat al acestor eforturi, fotbalul a înregistrat salturi calitative, remarcate cu ocazia fiecărei ediții a Campionatului Mondial și a altor competiții de amploare.

Evoluția fotbalului contemporan se poate caracteriza prin:

dinamismul și solicitarea intensă la efort;

disponibilitatea jucătorilor de o oarecare valoare în manevrarea rapidă a mingii, în diferitele faze de joc (atac-apărare) cu prețul efortului intens atât fizic cât și psihic;

execuții rapide și eficace, accelerări progresive a vitezei jocului, mai ales în fazele de finalizare;

acțiuni individuale și colective bine concepute, care pot pune în evidență creativitatea, inițiativa, gândirea practică, decizia și participarea responsabilă;

interferența permanentă între zone, linii și posturile din echipe, cerând jucători polivalenți, capabili să participe efectiv și cu eficiență la toate fazele și acțiunile din joc;

înalta clasă profesională a jucătorilor se bazează pe mentalitățile și atitudinile responsabile și angajante;

marea diversitate a acțiunilor individuale și colective, soluțiile originale în alegerea și combinarea mijloacelor tehnico-tactice în realizarea concepției și a sistemului de joc, toate acestea, grație flexibilităților, se pretează la adaptări creative.

După felul în care evoluează fotbalul mondial putem anticipa că nivelul actual de dezvoltare va fi depășit.

Prospectarea manierei în care va evolua fotbalul actual și cunoașterea direcțiilor evolutive determină stabilirea strategiei generale și speciale, dându-se astfel posibilitatea să se acționeze asupra dezvoltării jocului în perspectivă.

Elaborarea modelului implică stabilirea nivelului de exigență în legătură cu dezvoltarea morfofuncțională a organismului, indicii valorici privind dezvoltarea calităților motrice, sistemul de cunoștințe tehnico-tactice, etc., modelul neînsemnând șablonizare ci precizarea cât mai largă și clară a obiectivelor urmărite, a soluțiilor propuse, a tehnologiei de acționare stabilite și a rezultatelor scontate. Lucrând astfel antrenorul dispune de suficiente elemente de referință la care-și poate raporta permanent activitatea pe care o desfășoară în procesul de antrenament.

Pornind de la această necesitate se impune problema optimizării continue a procesului de antrenament îndeosebi în ceea ce privește particu-larizarea și individualizarea jucătorilor.

În acest sens consider că prezenta lucrare este de actualitate prin contribuția pe care doresc să o aduc privitor la îmbunătățirea și perfecționarea pregătirii fizice specifice a jucătorilor, prin antrenamentul individualizat la nivelul juniorilor I.

1.3. Scopul lucrării

Pe baza cunoștințelor acumulate în cadrul orelor de specializare, a cunoștințelor acumulate în orele de pregătire practică și pe baza experienței personale de jucător mi-am propus să elaborez o lucrare care să contribuie la:

Perfecționarea sistemului de obiectivizare a procesului de antrena-ment în cadrul echipelor de club;

Sistematizarea mijloacelor folosite în antrenament pe criteriul solicitării și utilizării în pregătirea globală, selectând mijloacele pe baza eficienței lor;

Precizarea priorităților în procesul de pregătire pe plan fizic, tehnic, tactic, teoretic și psihologic în context cu sarcina de instruire și obiectivele de performanță la nivelul echipelor de club;

Mărirea eficienței în joc a jucătorilor juniori I prin perfecționarea modelului de pregătire;

Demonstrarea importanței dezvoltării și perfecționării pregătirii fizice, atât generale cât și specifice în eficiența jucătorilor, prin antrenamentul individualizat;

Demonstrarea îmbinării procesului de pregătire individualizat cu cel individual, pe tot parcursul anului, în vederea valorificării la cele mai înalte cote a tuturor capacităților lor;

Perfecționarea pregătirii tehnico-tactice în cadrul unor mijloace complexe care să-i pună pe jucătorii juniori I în condiții cât mai apropiate de joc, să le formeze deprinderi corecte de folosire a procedeelor tehnice în funcție de situația tactică.

Ca scop general lucrarea își propune pe baza experimentului de tip psiho-pedagogic formativ, demonstrarea importanței antrenamentului individualizat în îmbunătățirea și perfecționarea pregătirii fizice specifice a juniorilor de la clubul CSS Craiova și intrarea acestora în modelul de pregătire și competiție al echipei.

1.4. Ipotezele cercetării

Având în vedere scopul lucrării – demonstrarea importanței antrenamentului individualizat în îmbunătățirea și perfecționarea pregătirii fizice specifice a juniorilor I de la clubul F.C Unirea Alba iulia și intrarea acestora în modelul de pregătire și competiție al echipei, am fixat următoarele ipoteze:

1.4.1. Selectarea și clasificarea mijloacelor de instruire constituie o necesitate de prim ordin în cadrul procesului de antrenament la ora actuală.

1.4.2. Standardizarea și raționalizarea mijloacelor de instruire oferă antrenorului posibilitatea de a folosi judicios și eficient timpul afectat instruirii în vederea îndeplinirii modelului de concurs.

1.4.3. Raționalizarea mijloacelor instruirii contribuie la respectarea principiului individualizării, condiție esențială pentru valorificarea optimă a calităților fiecărui jucător.

1.4.4. Dezvoltarea pregătirii fizice generale și specifice urmeaza asimilarea celorlalte componente ale pregătirii (tehnică, tactică și psihică).

2.FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ

Ca joc sportiv colectiv fotbalul poate fi discutat din trei puncte de vedere: ca disciplină sportivă, ca mijloc al educației fizice și ca disciplină științifică încadrată în teoria și metodica educației fizice și sportului.

În România există o teorie și o metodică de pregătire a fotbaliștilor de performanță care au la bază o concepție de joc și antrenament pe măsura condițiilor specifice țării noastre și aptitudinilor tineretului într-un sistem competițional prestabilit.

Lucrarea de față, fiind o lucrare științifică, trebuie să aibă o bază teoretică de discutare a tuturor aspectelor incluse aici. De aceea este necesară o tratare mai amplă a tuturor problemelor care intervin în pregătirea juniorilor: probleme de selecție, calitățile motrice în jocul de fotbal, particularitățile fiziologice de vârstă, bagajul de cunoștințe tehnico-tactice necesare unui jucător de nivelul juniorilor I și problema modelării în antrenamentul sportiv.

2.1. Antrenamentul – definiții

Antrenamentul sportiv constituie un proces pedagogic complex, prin care se urmărește dezvoltarea calităților fizice și psihice, măiestria tehnică și tactică a sportivului. Scopul direct al antrenamentului constă în pregătirea sportivilor pentru obținerea celor mai valoroase performanțe sportive.

Dacă sportul agremental dar în special cel de performanță reprezintă o activitate socială în continuă evoluție, ce angrenează tot mai multe segmente ale societății moderne, cum ar fi: factori de conducere, unități organizatorice specializate (de turism, fabrici de echipament și materiale, etc.), atunci antrenamentul constituie procesul de pregătire a sportivilor.

Din sfera genetică a noțiunii de pregătire, vom înțelege prin antrenament: “procesul pedagogic instructiv-educativ (desfășurat sub conducerea unor cadre de specialitate) eșalonat sistematic și gradat de-a lungul mai multor ani, în scopul valorificării în mod progresiv, la nivel maxim competitiv, a calităților, deprinderilor, cunoștințelor și aptitudinilor fotbaliștilor (adaptarea organismului omenesc la eforturile fizice și psihice interne)”.

După alte păreri autorizate, antrenamentul sportiv este considerat un proces pedagogic îndelungat (specializat) de dezvoltare și formare a personalității jucătorului (individual și integrat în echipă) sub aspectul perfecționării sale fizice, psihice, fiziologice și sportive, în vederea realizării unei capacități maxime de performanță, în condițiile unui regim igienic corect și ale unui control medical și pedagogic minuțios efectuat.

Astăzi, s-a ajuns la concluzia că particularitățile și caracteristicile jocului influențează sarcinile și metodica antrenamentului, iar prin antrenament se perfecționează jocul.

În ultima vreme, specialiștii de pretutindeni și-au îndreptat atenția, pe de o parte, spre găsirea celor mai eficace metode de antrenament prin care să accelereze procesul de învățare a fotbalului la începători, iar pe de altă parte, spre stabilirea celor mai indicate metode de pregătire a echipelor de performanță în vederea perfecționării și desăvârșirii jocului lor.

Scopul antrenamentului este de a învăța un colectiv tânăr de jucători să joace fotbal cât mai bine, să obțină performanțe cât mai înalte, să câștige cât mai multe meciuri din cadrul competiției în care este integrat acest colectiv.

2.2. Factorii antrenamentului modern în fotbal

În condițiile antrenamentului modern, factorii antrenamentului au căpătat o nouă configurație. Astăzi, laolaltă cu factorii clasici ai antrena-mentului: fizic, tehnic, tactic, teoretic, regăsim o serie de factori, considerați auxiliari, dar care au căpătat aceeași importanță ca și primii: psihologic, medical, sociologic, strategic.

A. Factorul fizic

Factorul fizic este o condiție fără de care nu se poate concepe jocul modern. Practicarea jocului de fotbal reclamă o muncă intensă din partea organismului jucătorilor, precum și cele mai neașteptate mișcări în timpul jocului. Pentru ca jucătorii să facă față acestor cerințe trebuie să posede calități care să-i facă capabili să suporte în condiții optime și fără repercusiuni eforturile mari ale jocului.

Scopul final al antrenamentului fizic este perfecționarea tuturor componentelor cunoscute: viteză, îndemânarea, forța, rezistența, detenta.

Factorul fizic este un rezultat al tuturor calităților de bază și specifice fotbalului, acționând una în funcție de alta și, toate, în funcție de ceilalți factori ai antrenamentului (vezi Figura 2.2.A). cele de mai sus s-ar putea exprima sintetic în formula:

(I+V+F)*n=Rsf , unde

Î= îndemânarea n= numărul de repetări

V= viteza Rsf= rezistența specifică fotbalului

F= forța

Unul din principiile importante ale antrenamentului fizic este relația dintre calitățile fizice, transferul pozitiv și negativ, prin intermediul lui realizându-se:

cunoașterea exactă a efectelor lucrului pentru fiecare calitate fizică în parte;

cunoașterea interrelațiilor dintre calitățile fizice într-un tablou orientativ care ajută la dirijarea metodică a antrenamentului practic (vezi Tabelul 2.2).

Figura 2.2.A: Factorul fizic

Scopul final este:

Antrenarea îndemânării În condiții

de joc

Viteza Și în con-

diții de joc

Forța

N (cât mai mare posibil) Toate repetate

de un număr

Ne dau în

Rezistența specifică final

jocului de fotbal

Tabelul 2.2: Interacțiunea calităților fizice

Exemplu: un jucător nu poate face o preluare bună când este în alergare maximă; din tabel se poate observa că viteza este invers proporțională cu îndemânarea (cu cât viteza este mai mare cu atât îndemânarea cu mingea este mai mică).

Factorul fizic este factorul de bază al activității fotbalistice. Niciodată nu se poate spune, cel puțin în activitatea fotbalistică, că antrenamentul este suficient. Resursele organismului sunt nebănuite, iar limitele organismului uman neatinse. Marile performanțe în orice sport și mai ales în fotbal, nu sunt posibile fără depășirea limitelor prezente ale organismului, de care sunt responsabili în primul rând antrenorii.

Importanța pregătirii fizice se reflectă în influența pe care o exercită asupra tehnicii și tacticii, pregătirea fizică constituind baza pe care trebuie să se sprijine acești doi factori. Cu cât pregătirea fizică este ridicată la un nivel mai înalt, cu atât se pot asigura posibilități mai mari de însușire și perfecționare a tehnicii avansate.

B. Factorul tehnic

Tehnica reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice – de procedee specifice manevrării mingii și deplasării jucătorilor în vederea acestor manevre – care se desfășoară după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, în scopul realizării randamentului maxim în procesul de joc.

Ridicarea fotbalului la un nivel superior, precum și răspândirea acestui joc sportiv în toate țările lumii se datorează în special unei cât mai desăvârșite perfecționări a acestui factor.

Privit din cele trei puncte de vedere ale tehnicii jocului de fotbal: tehnica jocului, tehnica specifică fiecărui jucător și tehnica specifică unui sistem de joc, factorul tehnic ar arăta conform Figurii 2.2.B.

Figura 2.2.B: Factorul tehnic

Tehnica de bază a Tehnica specifică

jocului de fotbal fiecărui jucător după

calitățile native

Lovitura cu piciorul

Driblingul

Trasul la poartă

1. Pasă (mijlocași)

2. Dribling (înaintași)

1 2 3. Trasul la poartă

3

Tehnica specifică unei anumite concepții de joc

Pasa combinativă

Contraatac din apărare betonată

Jocul complet atac

Apărare

Elementele clasice ale tehnicii jocului de fotbal

elemente tehnice efectuate fără minge:

– alergarea specifică jucătorului de fotbal;

– săriturile specifice în fotbal.

elemente tehnice efectuate cu mingea:

– lovirea mingii cu piciorul;

– lovirea mingii cu capul;

– preluarea mingii;

– conducerea mingii;

– mișcările înșelătoare (fentele);

– driblingul;

– deposedarea adversarului de minge;

– trasul la poartă;

– aruncarea mingii de la margine.

c) elementele jocului portarului:

– prinderea mingii;

– plonjonul;

– boxarea și trecerea mingii;

– ieșirea din poartă și blocajul.

Elementele tehnicii jocului în atac

pasarea mingii (cu toate procedeele derivate din lovirea mingii cu piciorul sau cu capul);

mișcarea în teren (deplasarea în teren cu fente și schimbări de direcție, etc.);

driblingul (care cuprinde intrarea în posesia mingii, conducerea mingii, fentele, depășirea adversarului, etc.);

trasul la poartă (ca procedeu al lovirii mingii cu piciorul și cu capul).

Elementele tehnicii jocului în apărare

atacul la minge pentru deposedare cu piciorul sau cu capul;

dublajul și acoperirea zonei celui care face deposedarea direct la minge;

intercepția mingii, ca element tehnic deosebit al jocului în apărare;

momentul următor intrării în posesia mingii, repunerea mingii în joc, ca element comun de apărare și atac.

Pregătirea viitorilor fotbaliști trebuie făcută ținând seama de cerințele jocului, de crearea unei tehnici pentru joc, executată în condiții de joc (sau cât mai apropiate de joc). Jucătorii învață tehnica de la cea mai fragedă vârstă până la 18 ani, după care deprinderile formate sunt adaptate condițiilor de vârstă, categoriei echipei în care joacă jucătorul, concepției de joc a echipei, etc.

Tehnica nu trebuie privită ca ceva de sine stătător, ci legată de procesul de joc – în interdependență cu tactica și subordonată sarcinilor educației și culturii fizice. De aceea tehnica trebuie să îndeplinească anumite condiții, care constituie caracteristicile acesteia:

tehnica trebuie să fie științifică: ea se perfecționează permanent pe baza datelor furnizate de științele sociale și biologice aplicate în educația fizică (anatomie, biomecanică, fiziologie, etc.);

tehnica este evolutivă: a evoluat și evoluează continuu datorită faptului că orice mijloc se perfecționează prin găsirea unor rezolvări mai bune, mai utile;

tehnica este perceptibilă: gradul de pregătire tehnică, execuțiile tehnice pot fi apreciate de oricine, de un simplu spectator, spre deosebire de insuficiențele în pregătirea fizică sau tactică spre exemplu, care trec câteodată neobservate.

Importanța factorului tehnic se reflectă în influența pe care o exercită asupra celorlalți factori și în special asupra factorului tactic. Pentru a aplica o tactică superioară, pentru a realiza mai ușor ideile tactice, sunt necesare în primul rând execuții tehnice superioare. Tehnica în fotbal, ca în orice joc sportiv, constituie fundamentul pe care se dezvoltă și se perfecționează jocul.

C. Factorul tactic

Tactica reprezintă totalitatea acțiunilor individuale și colective ale jucătorilor unei echipe, organizate și coordonate unitar și rațional, în limitele regulamentului de joc și ale sportivității, cu scopul realizării victoriei, care se obține prin valorificarea calităților și particularităților de pregătire ale jucătorilor proprii și în concordanță cu caracteristicile adversarilor.

Tactica reprezintă contribuția activă a factorului conștiință atât în cadrul jocului cât și în procesul de antrenament. Deci forța tactică a unei echipe rezidă în participarea activă și creatoare a jucătorilor, în folosirea unor norme și procedee de acțiune, în renunțarea la anumite șabloane care frânează creșterea măiestriei sportive.

În meci, tactica este mijlocul prin care o echipă încearcă să-și valorifice particularitățile și avantajele în pregătirea jucătorilor proprii. Această valorificare este posibilă dacă prin acțiuni colective și individuale se creează condiții și situații de joc favorabile acestei valorificări. Printr-o pregătire tactică just orientată și aplicată în meci, echipa adversă este obligată să primească lupta în condiții dezavantajoase pentru ea, dar favorabilă echipei proprii. Aceste situații și condiții de joc trebuie să fie astfel create, încât lipsurile care se fac evidente în pregătirea fizică, tehnică, tactică, morală și de voință ale adversarilor să coincidă în acțiune cu laturile cele mai bine dezvoltate ale acelorași categorii de pregătire ale jucătorilor proprii. Aceasta depinde de posibilitățile jucătorilor de a folosi și aplica cunoștințele teoretice și practice în interesul general al echipei, precum și de felul cum aceștia știu să profite de slăbiciunile adversarului și cum se adaptează la o serie de factori ai jocului.

Tactica presupune o concepție unitară de desfășurare a activității jucătorilor în timpul jocului, care se realizează prin acțiuni individuale și colective organizate și coordonate în scopul obținerii victoriei. Deci, pentru atingerea scopului, echipa în totalitatea ei își desfășoară jocul pe baza unei concepții unitare. Scopul însă nu poate fi atins fără colaborarea tuturor jucătorilor. Caracterul obiectiv de desfășurare a jocului presupune interacțiunea jucătorilor, presupune folosirea adecvată a acțiunilor tacticii individuale și a procedeelor tehnice bazate pe mișcarea tuturor jucătorilor, precum și pe activitatea creatoare a jucătorilor întregii echipe.

Realizarea tacticii este condiționată de pregătirea tehnică. Tehnica este factorul care concretizează și materializează ideile tactice. Tehnica și tactica constituie o unitate, ele condiționându-se și influențându-se reciproc. Învățarea elementelor tehnice, ca deprinderi de sine stătătoare, constituie o muncă mecanică, lipsită de orizont. De aceea, în exersarea procedeelor tehnice trebuie să se țină seama în permanență de scopurile tactice, după cum acțiunile tactice trebuie să se sprijine pe posibilitățile tehnice și fizice ale jucătorilor.

Caracteristicile tacticii

Pentru a fi eficace, tactica adoptată și aplicată trebuie să se caracterizeze, între altele, prin:

Accesibilitate. Tactica adoptată trebuie să corespundă posibilităților tehnice. Ea trebuie aleasă în așa fel încât jucătorii să dispună de tehnica necesară aplicării ei. Antrenorii greșesc adeseori când aleg o tactică de joc care corespunde cerințelor jocului modern, dar pe care jucătorii nu o pot aplica datorită nivelului lor tehnic scăzut. La elaborarea tacticii trebuie să se țină seama și de pregătirea fizică a adversarului. Neținând seama de gradul de pregătire fizică a echipei adverse, planul tactic conceput n cele mai mici amănunte poate să nu dea rezultatul dorit.

Elasticitatea. Tactica aleasă, deci pregătirea tactică, trebuie în așa fel orientată, încât jucătorii să fie capabili să facă față situațiilor care se ivesc pe neașteptate în joc, să provoace surpriză adversarului, dar în același timp să prevină surprizele din partea adversarului.

Creația. Tactica adoptată să realizeze condițiile de valorificare a forțelor proprii și de anihilare a forțelor adversarilor, dând totodată posibilitate jucătorilor proprii să se adapteze la situații în favoarea echipei proprii.

Evoluția. Tactica a evoluat și continuă să evolueze. În domeniul tacticii nu există stagnare, se caută mereu lucruri noi. Antrenorul trebuie să țină seama de toate noutățile tactice care apar pe plan mondial, să țină seama de toate cuceririle teoriei și practicii în acest domeniu și să se străduiască să le aplice în mod creator în tactica echipei pe care o pregătește. De asemenea, antrenorul trebuie să țină seama de progresele echipei și jucătorilor din punct de vedere tactic. Numai în măsura în care echipa a evoluat în domeniul tactic, antrenorul poate mări și îngreuna sarcinile tactice.

Delimitările tacticii

Tactica colectivă reprezintă totalitatea acțiunilor colective ale jucătorilor unei echipe organizate și coordonate unitar și rațional în limitele regulamentului de joc și ale sportivității, cu scopul realizării victoriei, prin valorificarea calităților și particularităților în pregătire ale jucătorilor proprii și în concordanță cu caracteristicile adversarului și ale competiției.

Acțiunile colective au ca scop rezolvarea în comun a sarcinilor generale și specifice ale jocului. Aceste acțiuni sunt mijloace de realizare a planului tactic general de desfășurare a jocului, care cuprind și o serie de combinații tactice.

Combinația tactică, care este acțiunea a doi, trei sau mai mulți jucători care execută o serie de deplasări cu scopul de a obține situații avantajoase față de adversar; ele se efectuează atât în timpul atacării porții adverse cât și în timpul apărării propriei porți.

Tactica individuală, care stă la baza tacticii colective, reprezintă ansamblul de acțiuni individuale folosite conștient și rațional de un jucător în manevrarea mingii și în lupta cu unul sau mai mulți adversari; toate acestea în colaborare cu partenerii, spre a realiza o sarcină a jocului, în atac sau în apărare.

Sistemul de joc reprezintă forma generală de organizare a activității jucătorilor în timpul jocului, prin stabilirea sarcinilor și a sferei de acțiune a fiecărui jucător, cu scopul realizării uni joc organizat.

În timpul jocului o echipă se poate afla în situații diferite, poate fi în atac sau în apărare.

Atacul reprezintă situația tactică în care echipa fiind în posesia mingii are posibilitatea să întreprindă acțiuni ofensive, în scopul realizării punctelor necesare obținerii victoriei.

Apărarea este situația tactică în care echipa caută să împiedice pe adversar să înscrie goluri, să-l deposedeze de minge, pentru a întreprinde acțiuni ofensive.

D. Factorul teoretic

Jucătorii de fotbal au în prezent o pregătire teoretică de bază bună și foarte bună, ceea ce a dus la ridicarea standardului conștientizării procesului de joc și antrenament. Apariția în teren a unor jucători care pot să înțeleagă, pot să-și formeze reprezentări mintale, să aibă informații despre cele mai diferite aspecte ale jocului și antrenamentului, despre viața extrasportivă și influențele ei directe asupra jocului efectiv fac ca întreaga activitate fotbalistică să fie conștientă, realizându-se un pas înainte în ridicarea performanțelor sportive.

Învățarea este elementul teoretic determinant al fotbalului modern. Formarea deprinderilor de comportare civilizată, ca și a celor de comportare în terenul de fotbal, sunt aspecte la fel de importante ale muncii unui antrenor de fotbal cu echipa. Pregătirea teoretică a antrenorului este astăzi o condiție obligatorie în obținerea calificării și promovării etapelor profesiunii de antrenor de fotbal.

În legătură cu relațiile antrenor-jucător-conducerea clubului, factorul teoretic are laturi deosebite, dintre care:

cunoașterea adversarilor, obținută din presa de specialitate, din studierea documentelor clubului, ale campionatului, a notelor de la observatori, a filmelor, din discuțiile între jucători și antrenori sunt mijloace teoretice pentru stabilirea caracteristicilor jocului advers și, de aici, a datelor subiective și obiective pentru întocmirea planurilor de pregătire ulterioară;

discuțiile de grup sunt metode pur teoretice, pe care antrenorii le folosesc cu mare succes în activitatea lor cu echipa și jucătorii pentru că acestea sunt mijloace de bază pentru realizarea unei pregătiri teoretice fundamentale, fără de care activitatea practică de performanță nu este posibilă;

activitatea antrenorului cu echipa și întreg procesul de concepție și elaborare a planurilor, a înregistrării acestora, a desfășurării lor, etc. sunt activități teoretice, care ocupă majoritatea timpului unui antrenor.

E. Factorul psihologic

Multitudinea problemelor psihologice ale fotbalului este foarte mare. Înțelegând factorul psihologic ca un ansamblu de aptitudini (talentul pentru fotbal), motivația, fără de care progresul nu este posibil, și voința, forța de autodepășire permanentă, toate în funcție de condițiile psiho-sociale-sportive ale colectivelor de lucru (conducerea organizatorico-administrativă, tehnică, jucători și suporteri), se poate afirma că factorul psihologic este o componentă de bază, fără de care marile performanțe internaționale nu sunt posibile.

Atunci când vorbim de factorul psihologic al fotbalului trebuie să ne referim la psihologia jucătorului, antrenorului, spectatorului, arbitrului, ziaristului sportiv, etc. fiecare cu caracteristici și particularități diferite, dar toate legate și dependente în procesul complex al activității sportive.

A cunoaște psihologia publicului, arbitrului, antrenorului, jucătorului, conducătorului de club, a familiei, etc. înseamnă a ști să te comporți în funcție de situație, să înțelegi lucrurile în interdependența lor, să acționezi în funcție de acestea, și mai ales, de interesele și obiectivele individuale și colective ale echipei din care faci parte, etc.; toate acestea sunt argumente ale strategiei fotbalului de performanță, ale antrenorului și jucătorului, ale colectivelor de muncă.

Factorul psihologic este astăzi parte componentă a strategiei sportive a fotbalului, iar multitudinea problemelor psiho-sociale constituie o condiție fără de care nu se poate discuta de marea performanță. Omul este un sistem de legi exacte, în ciuda faptului că fiecare reprezintă un sistem de sine stătător. Cine reușește mai bine să pună de acord aceste sisteme, acela va câștiga.

F. Factorul biologic

În condițiile actuale, de creștere deosebită a cerințelor performanței în fotbal, REFACEREA este considerată ca mijloc specific al antrenamentului, strict necesară reechilibrării psiho-fizice și fiziologice a organismului solicitat la efort.

Refacerea organismului după efort poate fi definită drept acel complex de mijloace naturale și artificiale, provenite din mediul intern sau extern, dirijat în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a funcțiilor organismului și chiar a depășirii vechiului plafon funcțional.

Orice efort fizic generează un răspuns de adaptare din partea organismului. Modificările survenite în urma efortului sunt compensate în perioada de repaus, când intervenim cu o serie de mijloace ajutătoare. Deci antrenamentul comportă ambele aspecte ale acestuia: efort și refacere.

Între aceste două elemente există o intercondiționare reciprocă, influențându-se direct. O intensitate mare a efortului va solicita și o refacere mai intensă. Deci condiționarea este direct proporțională capacității de efort cu nivelul proceselor de refacere. Efortul (solicitarea) și refacerea organismului formează o unitate, două laturi ale unui singur fenomen. Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori ca:

gradul de antrenament și starea formei sportivului influențează direct atât intensitatea cât și rapiditatea refacerii. Jucătorii în formă sportivă suportă mai ușor intensificarea eforturilor, suferă modificări funcționale mai mici pe care la recuperează mai ușor;

nivelul vârstei – influențează refacerea după efort. Jucătorii tineri (20-28 ani) se refac mai rapid după joc sau după antrenament. Datorită duratelor scurte de refacere aceștia pot efectua un număr mai mare de antrenamente sau jocuri;

vechimea în sport, cu întregul său evantai de modificări funcționale, care în afara efectuării efortului într-un regim economic de lucru, posedă și mijloace de refacere mai rapide;

complexul de factori extrasportivi care asigură pe de o parte , substanțele energetice necesare (alimentație) și pe de altă parte protecția organismului față de cheltuielile suplimentare (regimul de viață sportivă) stimulează sistemele compensatoare și reparatoare (mijloace fizice, excitanți naturali ai mediului extern).

Cunoașterea capacității de refacere a fiecărui jucător din echipă stă la baza alcătuirii programului de pregătire a acestora. Astfel, succesiunea pregătirii (alternarea repausului cu efortul), volumului și intensității antrenamentelor trebuie să țină seama de timpul necesar refacerii. Ea influențează, de asemenea, categorisirea jucătorilor în vederea folosirii lor într-un anumit număr de jocuri, jocuri suplimentare internaționale, turnee finale, cupe, etc.

Atât timp cât organismul are posibilități de a reface modificările produse de un efort sportiv, el se găsește în echilibrul biologic. Dacă intensitatea efortului desfășurat depășește posibilitățile de refacere ale organismului, treptat se instalează oboseala. Dacă situația este continuată fără a se lua măsurile de rigoare, e la fenomenul simplu al oboselii, se ajunge la forme și mai grave ca : surmenajul sau supraantrenamentul.

Studierea procesului de refacere a organismului la jucătorii de fotbal, trebuie să țină seama de specificul formelor competiționale cu o solicitare ritmică dată de regularitatea competițiilor interne (campionat, cupă) și internaționale.

Creșterea măiestriei sportive și implicit a performanței, presupune un volum foarte mare de muncă și cu intensități diferite. Pentru aceasta pauzele dintre antrenamente vor tinde mereu să scadă, mai ales în perioadele de vârf ale pregătirii. Azi în mod obișnuit, la nivelul echipelor de club se efectuează 8-10 antrenamente pe săptămână, iar la nivelul echipelor reprezentative 12-13 antrenamente pe săptămână. Respectând legile biologice, organismul trebuie să se prezinte la următorul antrenament , cel puțin la nivelul funcțional optim pe care l-a avut anterior.

Pentru ca pregătirea jucătorilor să fie încununată de succes și să se realizeze salturile calitative, organismul lor, trebuie să se prezinte la noul antrenament cu o capacitate de lucru mai mare decât la cel precedent.

2.3. Particularitățile de vârstă ale grupei de juniori I și implicațiile acestora în procesele de selecție și antrenament

Fotbalul este un spectacol care aduce pe terenuri sute de mii de spectatori și care continuă să-și extindă aria , atrăgând tot mai mulți tineri, bătrâni, copii.

Pe măsură ce fotbalul se dezvoltă cresc și exigențele față de calitatea jocului. În întrecerile dintre cluburi, dintre țări, apar jucători tot mai dotați și mai bine pregătiți. Acest lucru nu se poate realiza însă fără muncă și pasiune. Cine nu ține pasul este eliminat. Peste tot în lume apar an de an tot mai multe echipe bune, cu jucători valoroși, dar și cu antrenori pe măsură.

Spectatorii nu văd însă decât rezultatele unor eforturi intense, depuse de antrenori și jucători, fără să bănuiască că ele sunt rodul unei munci de ani întregi. Pentru ca această muncă să fie cât mai rodnică, într-o perioadă cât mai scurtă, trebuie căutate căile cele mai potrivite pentru a progresa rapid.

De aceea există o serie de concepte de selecție și pregătire, optându-se fără rezerve pentru selecția timpurie și pregătirea îndelungată a jucătorilor de fotbal, de la vârsta copilăriei până la maturitate, în sensul realizării modelului somatic, tehnico-tactic și psiho-comportamental pe grupe de vârstă și valoare. Prelungirea duratei procesului instructiv-educativ, prin scăderea vârstei de selecție și a pregătirii competente (științifice), precum și întregul proces didactic cu copii și juniori, se înscrie în cadrul conceptului modern de antrenament în fotbal.

Importanța pregătirii organizate a copiilor și juniorilor rezultă din asigurarea unui proces instructiv-educativ care să corespundă la toate cerințele științei antrenamentului. Aceasta presupune cunoașterea particularităților bio-psiho-sociale ale fiecărui copil și junior pe trepte de vârstă, dar cu deosebire contradicțiile dintre aptitudini (genetice și dobândite) și dinamica personalității, cu implicații directe asupra conținutului și metodologiei pregătirii.

Abordarea componentelor antrenamentului, metodologia folosită, dinamica parametrilor efortului cu valori proprii etapelor sau ciclurilor de pregătire, precum și organizarea și desfășurarea unor lecții de antrenament atrăgătoare, mobilizatoare, dinamice și interesante, trebuie să fie adaptate strict la treptele de vârstă respective. Numai în aceste condiții pot fi îndeplinite obiectivele intermediare și finale de etapă sau treaptă de vârstă.

Eșalonul de juniori 18-19 ani reprezintă ultimul stadiu al unei munci de pregătire de circa 12 ani (3 stadii, 6 etape și 12 trepte de pregătire și selecție).

Stadiul III (18-19 ani) reprezintă apogeul junioratului care trebuie să reflecte, la sfârșitul lui, întreaga străduință, dăruire, talent pedagogic și competență profesională a antrenorilor, dar mai ales pragul superior al perfecționării și măiestriei unui număr cât mai mare de juniori.

Particularitățile selecției la juniori I sunt determinate atât de caracterul de finalitate al procesului instructiv-educativ prin care au trecut aceștia pe parcursul a 12 ani, cât și de particularitățile morfofuncționale ale acestei grupe de vârstă.

Dintre acestea se pot menționa:

țesutul muscular se dezvoltă mult și subcutanat apare un strat subțire de grăsime;

coloana vertebrală își definitivează curburile;

statura continuă să crească, limitele, la 18-19 ani, fiind cuprinse între 165,9 – 185,7;

capacitatea vitală atinge la 18 ani 4000 – 4500 cmc, iar frecvența respiratorie ajunge la 15 –18 respirații/minut (frecvența adultului);

apneea voluntară se ameliorează, depășind un minut;

globulele roșii ating cifra de 4,5 – 5 milioane, iar cele albe 6000 – 7500; cantitatea de hemoglobină este de 80 – 97 Î, apropiindu-se de valorile adultului;

secreția hormonală este influențată de momentele de mare tensiune din timpul fazelor de joc, care reprezintă un adevărat “stres fizic și psihic”; în aceste condiții se produce secreție hormonului hipofizar adenocorticotrop (ACTH), care, la rândul său comandă sporirea producției de hormoni corticosuprarenali (cortizol, cortizon).

Spre deosebire de selecția de la nivelul celorlalte stadii, în stadiul al III-lea selecția are loc între cei mai buni juniori din mai multe zone ale țării, uneori necunoscuți, candidații nefiind în mijlocul colectivului lor. Întrecerea este acerbă, de ea putând să depindă chiar soarta fiecăruia. Solicitarea psiho-motrică este maximă în cadrul acestei selecții.

Criteriile de selecție în cadrul acestui stadiu ar putea fi:

1. Criterii biologice:

moștenirea biologică: informații despre talia și unele antecedente ale părinților;

starea generală de sănătate: juniorii ajunși în stadiul III vor corespunde cerințelor performanței dacă pe parcursul copilăriei și junioratului au respectat regulile de igienă personală, regimul de viață (în timpul activității sportive și în afara ei) și dacă au fost supuși periodic unui control medical corespunzător;

dezvoltarea fizică armonioasă, rezultanta gradului de nutriție:

indicele de nutriție la 18 ani =355

indicele de nutriție la 19 ani =356

criterii antropometrice (valori medii orientative)

indici fiziologici (valori medii orientative)

criteriile capacității motrice

viteză: 30 m, 50 m, 100 m;

detentă: săritura în lungime de pe loc, săritura în înălțime de pe loc, pentasaltul;

rezistență: 1600 m, testul Cooper;

forța:

flotări, valul, atârnat la bază;

exerciții pentru abdomen;

genoflexiuni (și pentru fiecare picior alternativ);

salturi ghemuit în ghemuit.

2. Criterii psihologice:

La portari:

rapiditatea procedeelor perceptiv individuale, câmpul atenției și câmpul vederii periferice;

sensibilitatea kinestezică și percepție vizuală;

capacitatea de concentrare a atenției, distributivitatea și flexibilitatea ei;

gradul de inteligență nativă și posibilitățile de ameliorare a randamentului proceselor psihice de învățare;

mobilitatea proceselor psihice în sfera reactivității și vitezei de reacție complexă;

coordonarea și disocierea manuală, abilitatea motrică și capacitatea de control asupra amplitudinii mișcărilor fine;

sensibilitatea psihică și echilibrul temperamental;

capacitatea de învățare.

La jucătorii de câmp:

nivelul proceselor perceptiv-vizuale și perceptiv spațiale;

viteza de reacție în situații conflictuale simple și complexe, precizia, rapiditatea și eficiența actului psiho-motor;

calitatea atenției, memoriei și gândirii;

posibilitățile de menținere a eficienței psihice intime optime și de reechilibrare psihică după sarcini emoționale.

La acest al III-lea stadiu de vârstă selecția cuprinde și câteva criterii psihologice specifice, cum sunt:

nivelul și natura motivației pentru practicarea fotbalului de performanță;

capacitățile sociomotrice și sociometrice ale fiecărui jucător față de nevoile echipei care îl solicită;

capacitatea psihică de rezistență, luciditatea și convingerea la efortul și privațiunile impuse de marea performanță;

stadiul comportamentului civic cerut de complexitatea procesului instructiv-educativ, dar mai ales a celui competițional intern și extern (cantonamente, turnee în țară și străinătate, călătorii cu trenul și avionul, etc.).

Criterii specifice jocului de fotbal

Cel mai concludent model de selecție ar fi, la acest stadiu, îndeplinirea cât mai deplină a modelului de jucător și a modelului de joc al echipei.

Există astăzi în fotbal orientarea spre un joc cu permanentă și multiplă interferare a liniilor, compartimentelor și posturilor, cu participarea tuturor jucătorilor la fazele de atac și de apărare, la căutarea și promovarea cu precădere, în echipă, a jucătorilor “polivalenți”. Teoretic, această orientare, ar conduce la acceptarea ideii că, cu excepția portarului, nu am avea de-a face cu jucători pe posturi, fiecare component al echipei având capacitatea să joace pe oricare dintre posturi. Practic situația nu se prezintă așa: acceptând și promovând capacitatea plurivalentă a jucătorului, necesitatea ca acesta să poată acoperi zone largi de joc, să participe, în egală măsură, la acțiunile ofensive și defensive prestate în oricare zonă a terenului, marile echipe păstrează totuși în concepția și sistemul de joc funcțiile de libero, fundaș central, fundași laterali, mijlocași, vârfuri de atac.

2.4. Substratul fiziologic și biochimic al principalelor calități motrice implicate în jocul de fotbal

Competițiile de fotbal desfășurate în ultimul timp, atât pe plan național cât și internațional demonstrează că viteză de deplasare și de execuție a diferitelor procedee a crescut, atacul a devenit mult mai rapid și mai incisiv, iar apărarea este mai agresivă și mai hotărâtă.

Din punct de vedere al intensității efortului, jocul de fotbal este încadrat în categoria eforturilor mari, până la foarte mari, caracterizându-se prin succesiunea aciclică a fazelor aerobe, cu cele anaerobe.

Dacă la majoritatea jocurilor sportive, manevrarea mingii se face cu mâna (sau cu un obiect – prelungitor al mâinii, cum ar fi racheta de tenis, bastonul la oină, crosa la hochei, etc.), la fotbal conducerea mingii și disputa pentru intrarea în posesia ei se face cu piciorul (sporadic loviturile cu capul). Deci, în principal, trenul inferior este solicitat în permanență pentru suportarea greutății corpului și menținerea echilibrului pe parcursul întregii evoluții a fotbalistului (antrenamente și jocuri) la care se adaugă implicit manevrarea mingii alternând picioarele.

Modelul tip al jucătorului de mare performanță ar fi următorul: înalt (sau înălțime medie), robust, cu musculatura picioarelor bine evidențiată, ușurință și îndemânare în toate genurile de deplasări, efort economic în mișcările cu și fără minge, dispus să înfrunte efortul și adversarii pe orice fel de teren și orice stare a vremii, pe lumina soarelui sau a reflectoarelor.

Calitățile motrice necesare jucătorului de fotbal sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare în regim de forță, de îndemânare, de rezistență, forța, rezistența, îndemânarea generală și specifică, detenta.

Calitățile motrice ocupă un loc important în procesul de antrenament. Ele sunt însușiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de viteză, forță, rezistență și îndemânare. De regulă calitățile motrice apar combinate cu predominanța uneia sau alteia, după specificul efortului și a ramurii de sport în cadrul căreia activează sportivul.

Viteza este calitatea motrică care reprezintă capacitatea omului de a efectua mișcările cu rapiditate și frecvență mare.

Factorii care condiționează viteza sunt factori ereditari – foarte importantă fiind “zestrea genetică” și factorii care țin de pregătirea sistematică în cadrul procesului de antrenament.

Factorii ereditari sunt:

mobilitatea și forța proceselor nervoase fundamentale, alternarea rapidă a excitației cu inhibiția și forța cu care se transmite fluxul nervos;

frecvența cu care se succed comenzile, impulsurile neuromotoare;

timpul de reacție (viteza de transmitere a impulsurilor) care este alcătuit din cinci componente: apariția excitației în receptori, transmiterea excitației la sistemul nervos central, trecerea excitației prin rețelele nervoase și formarea semnalului efector, conducerea semnalului de la sistemul nervos central spre mușchi, excitarea mușchiului și apariția lucrului mecanic;

ritmul optim de alternare a contracțiilor cu relaxarea grupelor musculare;

proprietățile biochimice ale mușchiului și sângelui;

nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;

lungimea segmentelor favorizează manifestarea vitezei;

mobilitatea articulară;

elasticitatea musculară favorizează contracția și relaxarea rapidă;

capacitatea de concentrare și mobilizare, factorii psihici având un rol important.

În fotbal viteza are anumite caracteristici și se manifestă – datorită specificului jocului – sub diferite forme: viteză de deplasare, de execuția, de reacție.

În procesul de antrenament la fotbal interesează cu precădere dezvoltarea formelor de viteză în combinație cu celelalte calități motrice.

Forța este capacitatea organismului de a învinge pe parcursul mișcării o rezistență pe baza contracției musculare. Factorii care condiționează forța:

grosimea mușchiului;

numărul fibrelor musculare care iau parte la acțiune; un om neantrenat angrenează în timpul contracției 10-20 din totalul fibrelor, iar printr-un antrenament sistematic se pot angrena până la 75 din totalul fibrelor musculare;

posibilitatea de coordonare a grupelor musculare;

avantajul mecanic oferit de pârghiile realizate și utilizate și de direcțiile în care fibrele musculare acționează.

Forța este una dintre calitățile fizice importante ale jucătorului de fotbal: ea determină rapiditatea mișcărilor, viteza de deplasare a jucătorului, ca și viteza și distanța cu care este lovită mingea.

Rezistența este capacitatea organismului de a acționa timp îndelungat fără consecințe dăunătoare.

Caracteristica efortului în fotbal este neuniformitatea lui ca intensitate. În fotbal sunt momente de efort intens care în unele situații este prelungit, dar sunt momente în care intensitatea scade, pentru ca imediat să se schimbe, să devină intensă. Aceste schimbări depind în primul rând de intensitatea acțiunilor de joc, de situațiile momentane de joc, dar depind și de valoarea echipelor și chiar de specificul postului din echipă.

Factori mai importanți care condiționează rezistența sunt:

posibilitățile sistemului cardiovascular și respirator și ale celorlalte funcții ale organismului;

nivelul de dezvoltare a unor calități volitive, perseverență, dârzenie, abnegație;

nivelul la care se realizează coordonarea activității aparatului locomotor și funcțiile vegetative;

alternanța în contracție a fibrelor musculare;

intensificarea secrețiilor unor hormoni.

În concluzie se poate afirma că nivelul de manifestare al rezistenței este condiționat de anumite posibilități morfofuncționale și psihice care sunt perfectibile ca urmare a unei pregătiri adecvate și sistematice.

Îndemânarea este calitatea fizică prin care jucătorii execută toate mișcările – cu și fără minge – ușor, precis și economic.

Factorii care condiționează îndemânarea:

capacitatea scoarței de a selecta informațiile primite de la analizatori și de a programa coordonat impulsurile necesare contracției și relaxării mușchilor implicați în efectuarea mișcărilor;

finețea – acuitatea și precizia organelor de simț;

experiența motrică anterioară, cantitatea și varietatea stereotipurilor deprinderilor și priceperilor pe care sportivul le stăpânește;

gradul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;

mobilitatea articulară și elasticitatea musculară.

Pentru o justă înțelegere a formelor de manifestare a îndemânării, aceasta trebuie raportată la următoarele elemente:

gradul de dificultate și stăpânire a deprinderilor motrice;

posibilitatea utilizării în condiții cât mai diferite a deprinderilor și priceperilor însușite;

posibilitatea de a elabora acțiuni motrice noi prin îmbinarea adecvată a priceperilor și deprinderilor cunoscute;

posibilitatea de a încadra și armoniza propriile acțiuni cu acțiunile partenerilor.

În fotbal, îndemânarea se referă atât la mișcările jucătorului fără minge cât și în momentul executării diferitelor procedee tehnice.

2.5. Antrenamentul individual și individualizat

Corespunzător obiectivelor și mijloacelor specifice perioadelor de pregătire – mezociclurilor – etapelor și microciclurilor, precum și a rezultatelor obținute la probele de control, jocurile de verificare și oficiale, jucătorilor le sunt organizate forme de antrenament diferite și adecvate.

Astfel există:

Antrenamentul colectiv la care participă întregul lot. Este forma de antrenament folosită pe parcursul întregului an de pregătire.

Antrenamentul individualizat

Aplicarea în practică a antrenamentului individualizat se poate face sub patru forme de lucru:

în antrenamentul colectiv: când se lucrează cu doi sau mai mulți deodată (separat ca loc, timp, sarcini, număr de repetări);

în antrenamentul individualizat îndrumat: când sportivul lucrează singur, sub îndrumarea antrenorului;

în antrenamentul individual independent: când sportivul lucrează singur, sub propria sa conducere, având sau nu indicații de la antrenor;

în antrenamentul combinat, în care sportivul aplică indicațiile pentru individualizarea pregătirii sale în fiecare din cele trei forme de antrenament menționate mai sus.

Individualizarea antrenamentului urmărește modelarea procesului de instruire sportivă în funcție de particularitățile sportivilor și de efortul specific în vederea obținerii performanțelor maxime.

Noțiunea de individualizare trebuie înțeleasă în sensul de tratare individualizată, care se concretizează prin:

dezvoltarea, instruirea, educarea, perfecționarea, armonizarea particularităților pozitive individuale referitoare la pregătirea fizică, tehnică și psihologică;

prevenirea, frânarea, scăderea, înlăturarea sau corectarea unor deprinderi greșite din punct de vedere tehnic.

Tratarea individualizată poate și trebuie să fie condusă științific în direcția performanțelor maxime, ținând seama neîncetat de specificul particularităților individuale și de cerințele postului.

Unii autori și sportivi înțeleg prin antrenamente individuale numai o activitate pentru specializarea pe posturi care nu se poate realiza prin antrenamentul în comun.

Prin individualizare trebuie să se înțeleagă însă procesul de cunoaștere complexă și completă a particularităților sportivului și antrenarea lui pentru performanță folosind metode și mijloace adaptate atât particularităților sportivului cât și cerințelor fotbalului modern.

Pentru fotbalul de performanță și de mare performanță, o pregătire pe baze științifice este de neconceput fără aplicarea individualizării, devenită principiu al antrenamentului modern și totodată formă de aplicare a principiului accesibilității.

Prin individualizare se înțelege adaptarea tehnicii sportive și a procesului de instruire și educație la particularitățile fiecărui jucător. Este vorba despre o tratare diferențiată a jucătorilor în raport cu aceste particularități, în activitatea de realizare a obiectivelor și sarcinilor fiecărei forme de organizare a pregătirii sportive.

Când sportivii avansați nu mai progresează deși au posibilități încă nevalorificate, antrenamentele individual și individualizat trebuie adâncite și amănunțite.

Când vrem să dirijăm gradul de antrenament al fiecărui jucător în concordanță cu cerințele calendarului competițional, folosim antrenamentul individualizat.

Pentru sportivii suferinzi, convalescenți, în perioade de refacere a formei sportive, antrenamentul individualizat oferă cele mai bune condiții.

Individualizarea trebuie să se aplice în toate aspectele pregătirii sportive începând cu dezvoltarea fizică, continuând cu dezvoltarea fizică specifică, cu inițierea și instruirea de bază pe componente ale antrenamentului, insistând pe specializarea pe posturi, tratând toate aspectele vieții și muncii sportivului.

Colaborarea cu medicul, psihologul și alți oameni de știință, sprijină efortul de a ridica nivelul științific al metodicii antrenamentului individualizat în fotbal.

Elementul de bază asupra căruia se exercită acțiunea metodelor științifice de pregătire sportivă este jucătorul, privit ca individ, ca personalitate care este caracterizată de anumite particularități individuale.

Individualizarea trebuie să se bizuie pe caracterizarea completă a individului. Pe baza caracterizării complete, din care reies diferențele individuale se poate alcătui programul de instruire sportivă.

Când dorim să obținem performanțe maxime posibile pentru fiecare sportiv se impun următoarele probleme de bază:

cunoașterea exactă a capacității maxime de efort a jucătorului respectiv prin metode de cercetare cât mai obiective;

adaptarea individului la specificul efortului;

adaptarea muncii la particularitățile individuale.

Aplicarea completă și justă a individualizării pregătirii sportive constituie o activitate complexă cu un mare volum de muncă fizică, psihică și intelectuală desfășurată la o înaltă tensiune nervoasă, cu un mare consum de energie necesitând conștiința unei mari răspunderi în scopul realizării performanțelor maxime în continua lor depășire.

Prin specificul lui, jocul de fotbal amplifică mult numărul de elemente de care trebuie să se țină seama în realizarea individualizării.

Acest specific ridică probleme care trebuie tratate diferențiat datorită pe de o parte numărului remarcabil de procedee tehnice pe care jucătorul trebuie să le învețe, să le perfecționeze, pe de altă parte să le aplice în joc individual, în colaborare cu partenerii și în luptă cu adversarii.

Tot prin intermediul individualizării se rezolvă și situațiile tactice speciale din timpul meciurilor ca de exemplu: marcarea unui adversar, strict, la intercepție, pressing-ul, etc.

Aspectele metodice în care se reflectă și care sunt influențate de individualizare sunt următoarele:

Planificarea curentă și cea de perspectivă

Obiectivele și sarcinile fiecărui jucător se concretizează în planul individual de antrenament.

Eficacitatea acestui plan depinde de măsura în care antrenorul reușește să determine obiectiv și realist profilul actual și de perspectivă ale fiecărui jucător.

Formele de organizare a pregătirii sportivilor:

ciclul de antrenament;

lecția de antrenament.

În cadrul ciclului se vor prevedea exerciții speciale pentru anumiți jucători și mai ales indicații privind dozarea antrenamentului stabilită prin prisma: volumului, intensității și complexității efortului.

Metodele de instruire:

pentru unii jucători exersarea se va aplica sub forma unui număr foarte mare de repetări stereotipe;

pentru alții – exerciții complexe, grupate în serii cu un număr redus de exerciții; între seriile scurte preconizate, de la caz la caz, se vor da pauze sau se vor executa alte exerciții diferite atât ca orientare metodică cât și ca procedee tehnice.

Corectarea greșelilor de execuție – se va ține seama de particularitățile de ordin psihic ale jucătorilor.

Încălzirea jucătorilor înainte de meci presupune o accentuată aplicare a individualizării în privința conținutului, intensității și duratei.

Atât antrenamentul individual cât și cel individualizat constituie o activitate complexă cu un mare volum de muncă fizică, psihică și intelectuală desfășurată la o înaltă tensiune nervoasă, cu un mare consum de energie necesitând conștiința unei mari răspunderi în scopul realizării performanțelor maxime în continua lor depășire.

În fotbalul de mare performanță sunt împinse tot mai departe limitele tuturor factorilor care contribuie la obținerea măiestriei: capacitatea biologică a jucătorilor pentru efort, timpul de pregătire, capacitatea intelectuală și pedagogică a antrenorului, posibilitățile și facilitățile administrativ-organizatorice, cercetarea și aplicarea datelor științei în pregătirea jucătorilor, condițiile socio-pedagogice ale acestui complex proces de pregătire și nu lipsită de importanță și influență a motivației morale dar mai ales materiale.

Permanenta acumulare de cunoștințe teoretice și deprinderi practice de organizare și conducere a procesului instructiv-educativ, începând chiar de pe băncile studenției și continuată pe parcursul carierei de antrenor, este singurul suport al dobândirii experienței și profesionalismului cerut de fotbalul modern.

3.ORGANIZAREA CERCETĂRII

Cercetarea științifică este o activitate umană de mare însemnătate pentru satisfacerea anumitor nevoi și aspirații social-umane. Cercetarea științifică în cele mai diverse domenii se manifestă ca o formă superioară a activității de investigație de tip uman.

Cercetarea științifică se desfășoară sistematic și organizat, în scopul căutării de noi informații, a prelucrării și verificării lor și a formulării de noi cunoștințe științifice sau în scopul stabilirii unui adevăr.

Activitatea de cercetare se desfășoară cu intenție, deliberat, conștient, cu scop într-un anumit domeniu al realității, în vederea producerii unui progres în teoria și practica domeniului cercetat.

3.1. Perioada și locul desfășurării cercetării

Pentru a confirma ipotezele enunțate la capitolul 1.4 am organizat o cercetare de tip experiment psihopedagogic formativ plecând de la respectarea întocmai a sarcinilor propuse ținând cont că am la dispoziție o perioadă de un an competițional, respectiv 29.08.2013 – 30.05.2014.

Echipa la care am efectuat experimentul – Clubul F.C Unirea Alba Iulia – activează în campionatul republican al juniorilor I.

Cercetarea propriu-zisă s-a desfășurat în cadrul Stadionului Cetate. Baza materială a echipei este constituită din: un teren cu iarbă prevăzut cu pistă de atletism din tartan, terenuri de antrenament cu iarba. Pentru pregătirea pe timpul iernii clubul dispune de o sală de sport prevăzută cu vestiare și unde jucătorii își pot desfășura activitatea în condiții optime.

După cum se știe periodizarea antrenamentului se face ținând cont de calendarul competițional.

Pentru anul competițional 2013 – 2014 periodizarea antrenamentului echipelor participante la campionatul republican s-a stabilit în funcție de calendarul intern care prevedea:

Campionat republican juniori I

Tur : 23 august – 29 noiembrie 2013

Retur : 7 martie – 30 mai 2014

Având la bază aceste date periodizarea antrenamentului acestei echipe are la bază următoarea configurație:

o perioadă pregătitoare – perioadă de aproximativ două luni;

două perioade competiționale, una în turul campionatului, iar cealaltă în retur;

o perioadă de tranziție cu durata de o lună.

Experimentul a început pe date de 23 august 2013 și s-a încheiat pe data de 30 mai 2014, iar periodizarea antrenamentului individual și individualizat folosit în experiment reprezintă astfel:

Perioada competițională

23 august – 29 noiembrie 2013 : 14 săpt. x 2 antren.=28 antren.

7 martie – 30 mai 2014 : 12 săpt. x 2 antren.=24 antren.

TOTAL 52 antren.

Perioada pregătitoare

5 ianuarie – 7 martie 2014: 9 săpt. x 2 antren. =18 antren.

TOTAL 18 antren.

TOTAL GENERAL: 70 antren.

3.2. Subiecții cercetării

Folosind primele metode și tehnici de colectare și prelucrare a datelor, respectiv studiul bibliografic, studierea documentelor și instrucțiunilor elaborate de Federația Română de Fotbal, observația și metoda măsurării rezultatelor somatice și motorii, am reușit să realizez o sarcină importantă a cercetării, stabilirea subiecților și efectuarea analizei individuale a acestora (Tabelele 3.2.1 și 3.2.2).

În perioada competițională am folosit metoda înregistrării randamentului jucătorilor în meciurile oficiale, ca metodă de bază, reușind să întocmesc fișele de profil ale celor patru jucători specializați pe posturi, componenți ai echipei de juniori I ai F.C Unirea Alba Iulia ce activează în campionatul republican. Cei patru jucători sunt:

Z.D., născut în anul 1996, practică fotbalul de la 10 ani și este elev la liceul cu program sportiv din Alba Iulia.

B.A, născut în 1997, practică fotbalul de la 11 ani și este elev la liceul cu program sportiv din Alba Iulia.

A.P.născut în 1996, practică fotbalul de la 11 ani și este elev la liceul cu program sportiv din Alba Iulia.

M.E.născut în 1996, practică fotbalul de la 12 ani și este elev la liceul cu program sportiv din Alba Iulia.

Acești patru sportivi reprezintă grupa de experiment, alături de ei am mai selecționat încă patru sportivi (F.E.născut în 1997; F.C.născut în 1996; P.A.născut în 1997; N.A.născut în 1997), care reprezintă grupa martor a experimentului meu.

După aflarea structurii anului competițional 2013 – 2014 am întocmit documentele de planificare, după ce în prealabil am testat cei opt sportivi selecționați de mine pentru experiment, aceasta reprezentând testarea inițială.

După ce în decursul anului am participat de două ori pe săptămână la antrenamentele individuale și individualizate cu cei patru sportivi care reprezentau grupa de experiment, la sfârșitul anului am efectuat testarea finală, comparând datele testării finale cu cele ale testării inițiale, datele obținute de grupa de experiment și cele obținute de grupa martor, și folosind metodele statistico-matematice am obținut toate datele necesare pentru a face o profundă analiză și interpretare a datelor

Tabelul nr.3.2.1: Datele personale ale subiecților experimentului

Tabelul 3.2.2: Specializarea pe posturi a subiecților experimentului

3.3. Metodele de cercetare folosite

Studiul bibliografic

Metoda observației

Metoda înregistrării

Chestionarul

Experimentul de tip psihopedagogic formativ ca principală metodă de cercetare

Metoda statistico-matematică

Studiul bibliografic este o metodă indispensabilă în cercetare, mai ales în această perioadă în care explozia informațională se manifestă în mod pregnant, fapt ce determină perisabilitatea informațiilor în toate domeniile de activitate. În consecință înainte de a începe propriu-zis cercetarea, este necesară o documentare cu informații la zi asupra temei abordate; de asemenea, documentarea permanentă, sistematică și adecvată este un act obligatoriu.

Observația este una dintre cele mai vechi metode de cercetare care se folosește și de sine stătător (individual) sau ca fază anticipativă a unui experiment sau ca metodă de observație în interiorul experimentului, între fazele experimentului și constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă sistematică a diferitelor manifestări ale fenomenului studiat ca și a contextului situațional existent.

Metoda înregistrării și întabelării evoluției în meciuri am folosit-o pentru a obține indici obiectivi privitori la eficiența mijloacelor utilizate în cadrul instruirii pentru a verifica parametrii modelului de pregătire. În acest caz am utilizat înregistrări efectuate de mine la meciurile susținute la Valcea, iar în cazul meciurilor susținute în deplasare am folosit foile de arbitraj.

Chestionarul reprezintă o succesiune programată, logic și psihologic, de enunțuri (interogative și/sau enunțiative), care prin interdependența dintre ele formează un singur tot, și prin administrarea de către operatorii de anchetă, sau prin autoadministrare de către un subiect sau un grup de subiecți, determină din partea acestora un comportament verbal ce urmează a fi înregistrat în scris, pe bandă magnetică sau prin suporți telematici.

Experimentul ca metodă fundamentală de cercetare mi-a oferit posibilitatea verificării mijloacelor de instruire pe care le-am inclus în planurile de individualizare.

Ca urmare a întabelării rezultatelor și măsurătorilor am obținut mai multe șiruri de date pe care le-am prelucrat și interpretat conform metodologiei cercetării științifice. Astfel, pentru aprecierea valorii rezultatelor și ca element de comparație am folosit media ponderată (Mc sau X), iar pentru aprecierea omogenității am ales amplitudinea (A sau W). amplitudinea este un parametru din categoria factorilor de dispersie care se calculează după formula:

W=Xmax – Xmin ,

unde Xmax și Xmin reprezintă valoarea cea mai mare, respectiv cea mai mică din șirul de date, acest parametru oferindu-ne date despre omogenitatea rezultatelor obținute de subiecți.

3.4. Mijloace pentru perfecționarea pregătirii fizice specifice prin antrenament individual și individualizat

Elaborarea acestui capitol pleacă de la ideea folosirii unor mijloace a căror obiectivizare, raționalizare să ajute și să grăbească procesul de instruire și perfecționare a conținutului tehnico-tactic pe cele patru posturi, să ajute la dezvoltarea calităților motrice, lucru ce ar contribui la înlăturarea deficiențelor factorilor fizici și tehnico-tactici, iar pe de altă parte la perfecționarea unor calități motrice individuale.

Mijloacele folosite în acest scop sunt următoarele:

Mijloace folosite pentru îmbunătățirea vitezei

Mijloace folosite pentru dezvoltarea forței

Mijloace pentru îmbunătățirea forței explozive a membrelor inferioare

Mijloace folosite pentru îmbunătățirea rezistenței generale și specifice

Mijloace pentru învățarea și perfecționarea lovirii mingii cu piciorul

Mijloace pentru învățarea și perfecționarea lovirii mingii cu capul

Mijloace pentru a îmbunătăți conducerea și protejarea mingii

Mijloace pentru îmbunătățirea și perfecționare fazei apărării

Mijloace pentru îmbunătățirea și perfecționare fazei atacului

Mijloace folosite pentru îmbunătățirea vitezei (V)

V1 – joc de gleznă

alergare cu genunchii sus

alergare cu pendularea gambelor la spate

Se execută pe distanța de 20 m după care se continuă cu alergare accelerată pe 10 m.

Se execută trei serii, pauză între exerciții – 1 min.; între serii – 3 min.

V2 – sărituri cu genunchii la piept pe loc de 15 ori, legat de alergare accelerată 15 m.

Nr. repetări – 3; nr. serii – 3; pauză între repetări – 3 min. și între serii – 6 min.

V3 – alergare lansată pe 20 – 30 m.

Pauză între repetări 1 min și între serii 4 min.

V4 – antrenament cu repetări 30 m – 2 min pauză; 50 m – 5 min pauză; 100 m – 10 min pauză.

3 serii – 10 min pauză între serii.

Mijloace folosite pentru dezvoltarea forței (F)

F1 – antrenament cu îngreuiere

ridicarea halterei prin stilul smuls și aruncat

genoflexiuni cu haltera pe umăr

împingerea halterei din poziția culcat dorsal

tragerea halterei la piept

4 serii cu pauză între serii de 3 min, fiecare exercițiu 5 repetări.

Creșterea încărcăturii pe serii astfel: 75%, 80%, 85%, 90%.

F2 – Circuitul nr.1

flotări cu picioarele în sprijin pe banca de gimnastică

sărituri cu mingea de pe loc cu un sac de nisip pe umeri

culcat dorsal cu o minge medicinală, ridicarea și coborârea trunchiului

pase cu mingea medicinală

genoflexiuni cu haltera de 30 kg.

Circuitul se repetă de 3 ori, fiecare aparat se lucrează timp de 30 s, minim 10 repetări, pauză între ateliere 30 s și între circuite 2 min.

F3 – Circuitul nr.2

tracțiuni cu banda elastică

împingerea halterei din culcat

bricege

tracțiuni la bară fixă.

Mijloace pentru îmbunătățirea forței explozive a membrelor inferioare

sărituri succesive în lungime cu pornire de pe loc, 10 repetări de 4 ori.

pas săltat cu săritura în lungime, 10 repetări de 4 ori.

sărituri peste garduri de 50-60 cm, cu ambele picioare, numărul gardurilor 10, distanța între garduri 1 m, 3 serii.

scări de două ori pe piciorul stâng, de două ori pe piciorul drept, de două ori pe ambele picioare și două sprinturi; 4 serii cu pauze de 10 min între serii.

Mijloace folosite pentru îmbunătățirea rezistenței generale și specifice

400 m alergare ușoară; 300 m alergare rapidă; 500 m alergare moderată; 200 m mers vioi; 300 m alergare rapidă;

alergări pe teren denivelat 400 m alergare plat, 200 m alegare în pantă, 400 m alergare la vale și 300 m mers în pantă;

alergare ușoară 10 min; alergare rapidă 5 min; mers vioi 10 min;

5 sprinturi pe 100 m alternate cu mers rapid 50 m.

Mijloace pentru învățarea și perfecționarea lovirii mingii cu piciorul

trimiterea mingii în panou de la 5-10 m distanță, precedată de preluare și manevrare. Se execută timp de 10 min;

de la 2-5 m distanță, loviri directe în panou (fără preluare), alternativ cu ambele picioare. Se execută timp de 10 min;

lovirea panoului de la 10-15 m distanță, mingea fiind așezată la punct fix. Câte 20 de execuții;

lovirea mingii (pasarea) la un partener aflat la 5-20 m distanță. Se execută timp de 10 min;

lovirea mingii din mâna (pasarea) peste cap la un partener. Se execută timp de 10 min.

Mijloace pentru învățarea și perfecționarea lovirii mingii cu capul

jucătorul are mingea în mâini și o aruncă la aproximativ 1 m în sus, deasupra lui, apoi o lovește cu capul și o prinde din nou sau o preia cu piciorul; 10 repetări;

la mingea atârnată, jucătorul exersează lovirea cu capul: de pe loc, din săritură, din alergare. Se execută timp de 10 min;

jucătorul trimite mingea la perete de cât mai multe ori, fără ca aceasta să cadă;

menținerea mingii în aer prin lovituri cu capul din mers și apoi din alergare.

Mijloace pentru a îmbunătăți conducerea și protejarea mingii

jucătorul conduce mingea într-un spațiu delimitat. Se conduce alternativ, cu fiecare picior; 10 repetări;

jucătorul conduce mingea până la un jalon pe care îl ocolește și revine la locul inițial; 10 repetări;

jucătorul conduce mingea printr-un șir de jaloane dispuse la distanțe mereu mai reduse; 10 repetări;

jucătorul conduce mingea de-a lungul unei linii, fără să se abată în plan lateral de la această; 5 repetări;

pase în doi din alergare, cu prelungirea timpului de conducere (5-15 m). se execută timp de 10 min.

Mijloace pentru îmbunătățirea și perfecționare fazei apărării

exerciții de urmărire a adversarilor. 3, 4, 5 jucători se deplasează liber pe o anumită porțiune de teren. Același număr de jucători pleacă în urmărirea lor. Fiecare jucător urmărește un adversar. Rolurile se inversează. 3 repetări;

spațiul din apărare se împarte în 4-6 zone egale. Jucătorii apărători îi urmăresc și îi marchează pe atacanții care temporar intră în zona lor. Apărătorii nu urmăresc și în zonele vecine;

jucătorii din apărare, dispuși pe posturile lor, urmăresc și marchează pe jucătorii atacanți care circulă spre poartă. Marcajul se efectuează prin urmărirea continuă în toate zonele de apărare a adversarului stabilit inițial. 3 repetări.

Mijloace pentru îmbunătățirea și perfecționare fazei atacului

jucătorii din atac (4+2, 3+3, etc.) aleargă pe toată suprafața adversă și pasează între ei, cu circulație liberă. Scopul exercițiului este ca jucătorii să ocupe toate zonele de atac;

joc la o poartă între atacanți și apărători. În apărare se folosește marcajul “om la om” pe tot terenul, însă fără deposedare. Atacanții, prin permanente schimbări de locuri și de zone, se demarcă de sub supravegherea adversarilor. Se execută timp de 10 min;

joc la 4 porți. 7-10 atacanți încearcă, depășind marcajul “om la om” al aceluiași număr de apărători, să marcheze gol la oricare dintre cele patru porți ale unei jumătăți de teren. Se execută timp de 10 min.

3.5. Elaborarea planurilor individuale pe etapă

Elaborarea planurilor individuale pe etapă s-a făcut ținând seama de fișele individuale ale sportivilor din grupa de experiment. Pe baza acestor fișe s-au întocmit planurile de pregătire individualizată și s-au enunțat obiectivele instructiv-educative pentru fiecare dintre cei patru sportivi ai grupei de experiment.

Sportivul Z.D. Obiective instructiv-educative:

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

perfecționarea elementelor tactice în apărare;

blocarea șuturilor la poartă;

perfecționarea colaborării cu apărătorii.

Perioada pregătitoare: 5 ianuarie – 7 martie 2014

Subetapa I: 5 ianuarie – 25 ianuarie 2014

dezvoltarea rezistenței generale;

dezvoltarea forței generale;

dezvoltarea vitezei de reacție;

dezvoltarea forței membrelor inferioare.

Subetapa II: 26 ianuarie – 15 februarie 2014

dezvoltarea vitezei de deplasare;

dezvoltarea vitezei de reacție și de execuție;

dezvoltarea detentei membrelor inferioare.

Subetapa III: 16 februarie – 7 martie 2014

perfecționarea colaborării cu apărătorii;

perfecționarea prinderii mingii.

Perioada competițională II: 7 martie – 30 mai 2014

perfecționarea colaborării cu apărătorii;

perfecționarea prinderii mingii.

Sportivul B.A. Obiective instructiv-educative:

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

perfecționarea elementelor tehnice în apărare;

perfecționarea elementelor tactice în apărare.

Perioada pregătitoare: 5 ianuarie – 7 martie 2011

Subetapa I: 5 ianuarie – 25 ianuarie 2014

perfecționarea paselor din alergare;

dezvoltarea vitezei de deplasare;

dezvoltarea rezistenței specifice.

Subetapa II: 26 ianuarie – 15 februarie 2014

dezvoltarea detentei membrelor inferioare;

îmbunătățirea replierii;

perfecționarea marcajului.

Subetapa III: 16 februarie – 7 martie 2014

1. perfecționarea aplicării marcajului.

Perioada competițională II: 7 martie – 30 mai 2014

perfecționarea marcajului;

perfecționarea paselor din alergare;

perfecționarea plecărilor pe contraatac.

Sportivul A.P. Obiective instructiv-educative:

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

perfecționarea elementelor tehnice în atac;

perfecționarea elementelor tactice în atac;

perfecționarea startului pe contraatac.

Perioada pregătitoare: 5 ianuarie – 7 martie 2014

Subetapa I: 5 ianuarie – 25 ianuarie 2014

dezvoltarea rezistenței generale;

dezvoltarea forței generale;

revederea tehnicii de bază;

dezvoltarea forței membrelor inferioare;

dezvoltarea vitezei de deplasare.

Subetapa II: 26 ianuarie – 15 februarie 2014

dezvoltarea vitezei de deplasare;

dezvoltarea vitezei de reacției și de execuție;

dezvoltarea detentei membrelor inferioare;

perfecționarea paselor și șuturilor la poartă.

Subetapa III: 16 februarie – 7 martie 2014

perfecționarea șuturilor la poartă din alergare;

perfecționarea aplicării marcajului.

Perioada competițională II: 7 martie – 30 mai 2014

perfecționarea paselor și șuturilor la poartă;

perfecționarea șuturilor la poartă din alergare.

Sportivul M.E. Obiective instructiv-educative:

Perioada competițională I: 23 august – 29 noiembrie 2013

perfecționarea elementelor tehnice în atac;

perfecționarea elementelor tactice în atac;

perfecționarea startului pe contraatac.

Perioada pregătitoare: 5 ianuarie – 7 martie 2014

Subetapa I: 5 ianuarie – 25 ianuarie 2014

dezvoltarea rezistenței generale;

dezvoltarea forței generale;

revederea tehnicii de bază;

dezvoltarea forței membrelor inferioare;

dezvoltarea vitezei de deplasare.

Subetapa II: 26 ianuarie – 15 februarie 2014

dezvoltarea vitezei de deplasare;

dezvoltarea vitezei de reacției și de execuție;

dezvoltarea detentei membrelor inferioare;

perfecționarea paselor și șuturilor la poartă.

Subetapa III: 16 februarie – 7 martie 2014

perfecționarea șuturilor la poartă din alergare;

perfecționarea aplicării marcajului.

Perioada competițională II: 7 martie – 30 mai 2014

perfecționarea paselor și șuturilor la poartă;

perfecționarea șuturilor la poartă din alergare.

4.PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII

4.1. Prezentarea datelor

La începutul experimentului, pe data de 23 august 2013, echipa se afla la sfârșitul primei perioade pregătitoare.

Primul pas al cercetării a fost realizarea fișelor individuale pentru fiecare dintre sportivii grupei de experiment, precum și pentru cei din grupa martor.

Astfel, pentru fișa individuală s-au luat în considerație următorii parametri: somatici, motrici și tehnico-tactici.

Parametrii somatici sunt reprezentați de talie (T), greutate (G), anvergură, raportul T-100/G, diametrul biacromial și cel bitrohanterian.

Parametrii motrici sunt reprezentați de: 10 x 30 m; 30 m conducerea mingii printre jaloane; tracțiuni la bară fixă; genoflexiuni; testul Cooper.

Parametri tehnico-tactici sunt reprezentați de totalitatea acțiunilor executate de subiecți în atac și apărare.

Condițiile desfășurării experimentului au fost optime, toate antrenamentele având loc în cadrul stadionului Tineretului.

Descrierea probelor de control

10 x 30 m;

30 m conducerea mingii printre jaloane;

tracțiuni la bară fixă;

genoflexiuni;

testul Cooper.

10 x 30 m

Proba constă în 10 alergări pe distanța de 30 m, cu o pauză de 30 s între alergări. Startul se ia din picioare de la o distanță de 1 m de la linia de start.

Pauza este de 30 s, în timpul acesteia sportivul se îndreaptă spre linia de start, pregătindu-se pentru startul următor.

Cronometrul se declanșează la atingerea liniei de start și se oprește la trecerea liniei de sosire.

Se înregistrează toate cele 10 alergări și se face media aritmetică. Rezultatul este exprimat în secunde și zecimi de secundă.

30 m conducerea mingii printre jaloane

În lungul terenului se așează în linie dreaptă 7 jaloane înalte de 1,5 – 1,8 m după cum urmează: primul jalon la o distanță de 6 m de linia de start iar ultimul la 6 m înainte de linia de sosire, iar între acestea se așează celelalte 5 la o distanță de 3 m unul față de altul.

tracțiuni la bară fixă

Atârnat la bară fixă, ridicări în brațe. Se vor executa 15 ridicări.

genoflexiuni

Se vor executa maximum de repetări pe ambele picioare într-un interval de timp de 20 s.

testul Cooper

Se aleargă 12 minute, pe pista de atletism măsurându-se în metri distanța parcursă de fiecare sportiv. Startul se dă în bloc. Se permite mersul, și chiar oprirea, dar nu se permite părăsirea pistei.

Punctarea probelor de control

10 x 30 m și 30 m conducerea mingii printre jaloane: pentru fiecare zecime de secundă se acordă 8 puncte;

tracțiunile la bară fixă: fiecare ridicare este notată cu 2 puncte;

fiecare genoflexiune este notată cu un punct;

la testul Cooper pentru fiecare 50 m se acordă 10 puncte.

Recoltarea datelor pentru fișele individuale

Grupa de experiment

Fișa individuală Z.D

Tabel 4.1.1: Profil somatic

Tabel 4.1.2: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) =22 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 35

Total testare finală= 41

Media notelor Ti=7

Tf=8,2

Diferența mediilor: 8,2 – 7 = 1,2

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 15

Total testare finală= 17

Media notelor Ti=7,5

Tf=8,5

Diferența mediilor: 8,5 – 7,5 = 1

Fișa individuală B.A

Tabel 4.1.3: Profil somatic

Tabel 4.1.4: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 64 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 36

Total testare finală= 43

Media notelor Ti= 7,2

Tf= 8,6

Diferența mediilor: 8,6 – 7,2 = 1,4

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 40

Total testare finală= 46

Media notelor Ti= 6,66

Tf= 7,66

Diferența mediilor: 7,66 – 6,66 = 1

Fișa individuală A.P.

Tabel 4.1.5: Profil somatic

Tabel 4.1.6: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 50 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 37

Total testare finală= 42

Media notelor Ti= 7,4

Tf= 8,4

Diferența mediilor: 8,4 – 7,4 = 1

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 31

Total testare finală= 34

Media notelor Ti= 7,75

Tf= 8,5

Diferența mediilor: 8,5 – 7,75 = 0,75

Fișa individuală M.E.

Tabel 4.1.7: Profil somatic

Tabel 4.1.8: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 65 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 35

Total testare finală= 38

Media notelor Ti= 7

Tf= 7,6

Diferența mediilor: 7,6 – 7 = 0,6

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 38

Total testare finală= 41

Media notelor Ti= 7,6

Tf= 8,2

Diferența mediilor: 8,2 – 7,6 = 0,6

Grupa martor

Fișa individuală F.E.

Tabel 4.1.9: Profil somatic

Tabel 4.1.10: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 28 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 32

Total testare finală= 34

Media notelor Ti= 6,4

Tf= 6,8

Diferența mediilor: 6,8 – 6,4 =0,4

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 14

Total testare finală= 16

Media notelor Ti= 7

Tf= 8

Diferența mediilor: 8 – 7 = 1

Fișa individuală F.C.

Tabel 4.1.11: Profil somatic

Tabel 4.1.12: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 19 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 35

Total testare finală= 36

Media notelor Ti= 7

Tf= 7,2

Diferența mediilor: 7,2 – 7 = 0,2

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 39

Total testare finală= 43

Media notelor Ti= 6,5

Tf= 7,16

Diferența mediilor: 7,16 – 6,5 = 0,66

Fișa individuală P.A.

Tabel 4.1.13: Profil somatic

Tabel 4.1.14: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 28 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 35

Total testare finală= 36

Media notelor Ti= 7

Tf= 7,2

Diferența mediilor: 7,2 – 7 = 0,2

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 31

Total testare finală= 33

Media notelor Ti= 7,75

Tf= 8,25

Diferența mediilor: 8,25 – 7,75 = 0,5

Fișa individuală N.A

Tabel 4.1.15: Profil somatic

Tabel 4.1.16: Model motric

Diferență: Testare 2 (finală) – Testare 1 (inițială) = 20 puncte

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 34

Total testare finală= 40

Media notelor Ti= 6,8

Tf= 8

Diferența mediilor: 8 – 6,8 = 1,2

X= testare inițială; X’= testare finală

Total testare inițială= 38

Total testare finală= 41

Media notelor Ti= 7,6

Tf= 8,2

Diferența mediilor: 8,2 – 7,6 = 0,6

4.2. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor cercetării

4.2.1. Centralizarea datelor

Tabel 4.2.1.1: Centralizarea rezultatelor testelor motrice

Tabel 4.2.1.2: Centralizarea notelor conținutului tehnico-tactic în apărare

Tabel 4.2.1.3: Centralizarea notelor conținutului tehnico-tactic în atac

Tabel 4.2.1.4: Centralizarea notelor conținutului tehnico-tactic în apărare și atac

4.2.2. Prelucrarea statistico-matematică a datelor

“Interpretarea corectă a rezultatelor obținute de subiecții supuși probelor de control reprezintă etapa cea mai importantă în aprecierea randamentului la educație fizică și sport.”

Cel mai des pentru interpretarea acestor rezultate se folosește metoda statistico-matematică.

4.2.2.1. Indicii statistico-matematici folosiți

Media aritmetică este indicatorul statistic cel mai des utilizat în interpretarea datelor recoltate și care se ia în considerare în toate calculele ulterioare, oferind cea mai precisă măsură a tendinței centrale. În cazul unor date grupate media aritmetică se calculează după formula:

unde x = valorile

n = numărul de cazuri

f = frecvența

Amplitudinea (W). Se calculează după formula:

W=Xmax – Xmin

Abaterea medie (Am)

unde d = diferența dintre valoarea x și media aritmetică.

Abaterea standard (S) este indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în cercetările științifice:

Coeficientul de variabilitate (Cv) reprezintă exprimarea în procente a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică:

Statistica recomandă pentru interpretare următoarele trepte de apreciere:

0 – 10 Î – omogenitate mare

1 0 –20 Î – omogenitate medie

peste 20 Î – lipsă de omogenitate

Corelația statistică, procedeul prin produse. Se bazează pe suma produselor diferențelor valorilor individuale față de medie și produsul abaterilor standard calculate la cele două șiruri de date.

Formula utilizată este:

Corelația nu poate evidenția întotdeauna relația cauzală dintre fenomenele vizate, de exemplu: relația dintre numărul de repetări folosite la un exercițiu sau kilogramele ridicate și creșterea calității motrice vizate. Pentru a aprecia aceasta se aplică formula:

Semnificația diferenței dintre șirurile de date la eșantioanele corelate se calculează după formula:

Semnificația coeficienților de corelație se realizează după formula:

4.2.2.2. Aplicarea metodei statistico-matematice la rezultatele de la probele motrice

Se observă care este diferența dintre șirurile de date (testarea inițială și testarea finală) la cele două grupe (de experiment și martor).

Grupa de experiment

Calculul indicelui t

Abaterea standard a diferențelor:

Abaterea standard a mediei diferențelor:

Calculăm t după formula:

Comparând cu datele din tabela lui a valorilor variabilei t rezultă că valorile calculate pentru t sunt semnificative cu o siguranță de 0,97 Î.

4.2.2.3. Aplicarea metodelor statistico-matematice la rezultatele de la probele tehnico-tactice (apărare și atac)

Grupa de experiment

Calculul indicelui t

Abaterea standard a diferențelor:

SD=3,3

Abaterea standard a mediei diferențelor:

SD=1,65

D=8,25

t=5

Comparând cu datele din tabela lui Fisher a valorilor variabilei t rezultă că valorile calculate pentru t sunt semnificative cu o siguranță de 0,97 Î.

4.2.3. Interpretarea datelor

Analizând modelele somatice ale subiecților experimentului și comparându-le cu cerințele modelului F.R.F. se constată că toți jucătorii specializați pe cele patru posturi se încadrează în cerințele F.R.F. Deoarece acești jucători sunt încă juniori, au apărut pe parcursul experimentului modificări somatice, ceea ce a determinat diferențe foarte mari între testarea inițială și cea finală, mai ales la testele motrice.

La testele motrice subiecții grupei de experiment au făcut salturi valorice în medie de 50,25 p. (Z.D. – 22 p, B.A. – 64 p, A.P – 50 p, M.E. – 65 p), în schimb subiecții grupei martor, pentru care nu am lucrat în mod special pentru calitățile motrice au făcut salturi valorice în medie de 23,75 p (F.E. – 28 p, F.C. – 19 p, P.A. – 28 p, N.A – 20 p).

La componenta tehnico-tactică, subiecții grupei de experiment au avut de asemenea acumulări mai mari decât cei din grupa martor. Astfel, la elementele tehnico-tactice ale jocului în apărare subiecții grupei de experiment au acumulat în medie 5,25 p (Z.D. – 6 p, B.A. – 7 p, A.P. – 5 p, M.E – 3 p) a avut și la acest capitol un salt valoric mai mare decât grupa martor cu o medie de 2,75 p (F.E – 2 p, F.C. – 4 p, P.A – 2 p, N.A. – 3 p)

Concluzionând asupra motricității subiecților experimentului se poate constata că în linii mari se înscriu în limitele modelului elaborat de F.R.F.

Privitor la cunoștințele tehnico-tactice se poate afirma că subiecții experimentului au cunoștințele necesare desfășurării activității sportive în cadrul campionatului republican de juniori 1. Acest lucru se poate observa din faptul că nici unul dintre subiecții experimentului nu a luat note mai mici de 6, nici la testarea inițială și nici la testarea finală.

Urmărind jocurile din Alba Iulia ale echipei de juniori I F.C Unirea Alba Iulia, am observat o slabă cooperare a fundașilor cu mijlocașii și numărul mic de pase primite de vârfuri de la mijlocași.

5.CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Experimentul a confirmat ipotezele de lucru potrivit cărora selectarea și clasificarea mijloacelor de instruire constituie o necesitate de prim ordin în cadrul procesului de antrenament.

Prin standardizarea și raționalizarea mijloacelor de instruire timpul afectat antrenamentului a fost mai judicios folosit, iar exercițiile au avut o eficiență mai mare.

Raționalizarea mijloacelor de pregătire pe baza cunoașterii reale a potențialului biologic și de motricitate a fiecărui jucător contribuie la o mai bună aplicare a individualizării antrenamentelor și implicit la sporirea randamentului în concurs.

Analiza rezultatelor testărilor inițiale la probele de motricitate relevă o mai scăzută preocupare a antrenorilor pentru îmbunătățirea calităților motrice perfectabile la această vârstă.

Chestionarul a evidențiat faptul că antrenorii optează pentru antrenamentul individualizat apreciindu-l ca foarte eficient în pregătirea jucătorilor la nivelul juniorilor I în vederea optimizării modelului de pregătire și competiție al echipei (80 Î din răspunsuri).

Pe baza participării la antrenamente și pe baza înregistrărilor efectuate la meciuri, a analizei comportării subiecților în campionat se remarcă în ansamblu tendința de valorificare mai scăzută a îmbunătățirii și perfecționării pregătirii fizice specifice în jocul de fotbal la nivelul juniorilor I. Pe baza acestei constatări propun introducerea în antrenamente a unor mijloace special destinate îmbunătățirii mai rapide a acestei componente extrem de importante. Această propunere o fac în condițiile evoluției jocului de fotbal modern spre angajamentul total unde se pune accent deosebit pe o pregătire fizică generală superioară, dublată de o excelentă pregătire fizică specifică jocului de fotbal.

6.BIBLIOGRAFIE

Demeter, A. –(1981), Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice, Ed. Sport-Turism

Antohi L,Antohi N.-(1998), Fotbalul modern de la antrenament la joc,Editura Chemarea,Iasi;

Dragnea, A. –(1990), Teoria antrenamentului sportiv, Ed. I.E.F.S. București,

Epuran, M. – (1969), Psihologia sporturilor, Ed.I.E.F.S. București, 1969

Avram S,-(1980), Fotbal-exerciții pentru pregătirea fizică și tactică,Sport-Turism,București;

Cernăianu,C.-(1978), Fotbal modern-Sport-Turism,București;

Cojocaru,V.,Mircescu L.-(1980), Individualizarea antrenamentului sportiv,CNEFS,București;

Motroc, I.; Motroc, F. –(1996), Fotbalul la copii și juniori, Ed. Didactică și Pedagogică;

Cojocaru,V.,-(1994), Curs de fotbal,vol I,București;

Colibaba Evuleț,D.,-(2004), Regândirea și reactualizarea conceptului de antrenament individual în pregătirea echipelor de jocuri sportive colective,Galați;

Constantinescu D.,Honceriu C.,Enache,P.-(2004), Fotbal.Teoria jocului-Editura Cantes,Iași;

Stănculescu, V. – (1977), Fotbal – aspecte moderne de antrenament și joc, Ed. Sport-Turism,

– Dragnea,A.-(2002), Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice,București;

Gîrleanu, D.-(1975), Lecții pentru dezvoltarea calităților motrice ale fotbaliștilor Sport-Turism, București;

Ionescu,M dinu,C.-(1982), Fotbal,concepția de joc,Editura Sport-Turism, București;

Lucescu,M.-(2004), Fotbalul la juniori,Antrenorul nr.2 F.R.F., școala natională de antrenori, București;

Motroc,I.-(1999), Probleme ale teorie și metodicii antrenamentului in fotbal,CNEFS,București;

Rădulescu,M.-(1984), Fotbal. Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, Sport-Turism București;

Stănculescu,V.-(1999), Ghidul antrenorului profesionist de fotbal,Transilvania Expres,Brașov;

Stănculescu,V.-(1977), Fotbal. Aspecte moderne de antrenament și joc.Sport-Turism București;

BIBLIOGRAFIE

Demeter, A. –(1981), Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice, Ed. Sport-Turism

Antohi L,Antohi N.-(1998), Fotbalul modern de la antrenament la joc,Editura Chemarea,Iasi;

Dragnea, A. –(1990), Teoria antrenamentului sportiv, Ed. I.E.F.S. București,

Epuran, M. – (1969), Psihologia sporturilor, Ed.I.E.F.S. București, 1969

Avram S,-(1980), Fotbal-exerciții pentru pregătirea fizică și tactică,Sport-Turism,București;

Cernăianu,C.-(1978), Fotbal modern-Sport-Turism,București;

Cojocaru,V.,Mircescu L.-(1980), Individualizarea antrenamentului sportiv,CNEFS,București;

Motroc, I.; Motroc, F. –(1996), Fotbalul la copii și juniori, Ed. Didactică și Pedagogică;

Cojocaru,V.,-(1994), Curs de fotbal,vol I,București;

Colibaba Evuleț,D.,-(2004), Regândirea și reactualizarea conceptului de antrenament individual în pregătirea echipelor de jocuri sportive colective,Galați;

Constantinescu D.,Honceriu C.,Enache,P.-(2004), Fotbal.Teoria jocului-Editura Cantes,Iași;

Stănculescu, V. – (1977), Fotbal – aspecte moderne de antrenament și joc, Ed. Sport-Turism,

– Dragnea,A.-(2002), Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice,București;

Gîrleanu, D.-(1975), Lecții pentru dezvoltarea calităților motrice ale fotbaliștilor Sport-Turism, București;

Ionescu,M dinu,C.-(1982), Fotbal,concepția de joc,Editura Sport-Turism, București;

Lucescu,M.-(2004), Fotbalul la juniori,Antrenorul nr.2 F.R.F., școala natională de antrenori, București;

Motroc,I.-(1999), Probleme ale teorie și metodicii antrenamentului in fotbal,CNEFS,București;

Rădulescu,M.-(1984), Fotbal. Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, Sport-Turism București;

Stănculescu,V.-(1999), Ghidul antrenorului profesionist de fotbal,Transilvania Expres,Brașov;

Stănculescu,V.-(1977), Fotbal. Aspecte moderne de antrenament și joc.Sport-Turism București;