Familia Macovei din „tara Chioajdelor”

Istoria unei țări nu poate fi înțeleasă fără a face referire și la zonele care se află mai departe de centru, deci o istorie „a celor mici”. Această „carte a unei nații”, cum afirma Nicolae Iorga despre istorie, nu este o înșiruire de date, întâmplări mai mult sau mai puțin semnificative, o succesiune de nume care astăzi, cu toate eforturile, sunt din ce în ce mai puțin apreciate, ci ar trebui să fie un ecou semnificativ al epocilor trecute pentru contemporaneitate. Am încercat, prin lucrarea noastră, să prezentăm o mică parte din viața unor locuitori care, deși trăiesc, iubesc, sunt stăpâniți de pasiuni la fel ca ceilalți români, au și câteva particularități care au meritat atenția noastră. De asemenea, ne-am axat și pe ipoteza potrivit căreia „elitele fac istoria” și nu doar din punct de vedere politic, ci și social, administrativ etc. deoarece ele sunt cele mai mari păstrătoare de documente, spre deosebire de țărani, care prea puțin au apreciat documentul scris.

Ipoteza noastră de cercetare a plecat de la premiza potrivit căreia în spațiul ales spre cercetare, localitățile de pe Valea Teleajenului, au existat familii boierești care au exercitat presiune asupra zonei, contrar credinței populare că regiunea a fost stăpânită exclusiv de moșneni, iar satele, aproape toate, au fost vetre moșnenești.

Referitor la acest aspect, este indiscutabil faptul că aristocrația existentă aici a avut un impact social semnificativ, construind biserici, școli, locuri de divertisment etc., mulți dintre boierii zonei, fiind slujbași ai statului și exercitând funcții administrative.

Lucrarea noastră de cercetare se încadrează în domeniul istoriei locale pentru că evidențiază o zonă bine delimitată din punct de vedere geografic, axându-se pe viața locuitorilor de aici.

În capitolul de față, familia Macovei este cea care ne-a atras atenția, ea fiind deținătoarea unui domeniu cvasifeudal care se întindea în toată partea de nord – est a județului, ajungând până aproape de Vălenii de Munte prin infiltrările în obștile moșnenilor, mai mult sau mai puțin corecte, după cum vom vedea.

Totodată, am încercat să evidențiem și modul în care documentele vremii relevă relațiile intermoșnenești, dar și pe cele dintre boieri și țărani. Pentru aceasta, ne-am oprit și asupra câtorva definiții ale boieriei pe care le-am racordat la situația noastră, dar și câteva pentru semnificația cuvântului moșnean, cu toate valențele sale.

Desigur, în acest capitol nu ne-am referit doar la impresionantele posesiuni ale Macoveilor, ci am extins căutările cu documente care fac referire și la localitatea Bătrâni, localitate considerată și ea ca făcând parte din zona Văii Teleajenului.

Am folosit atât surse primare prin documentele aflate în colecția particulară a profesorului Ion Bocioacă din Vălenii de Munte, istoric local, bun cunoscător al zonei și deținător al unei impresionante biblioteci cu volume despre această temă, precum și surse secundare.

Sursele primare sunt reprezentate de o serie de documente, douăsprezece la număr, din secolele al XVIII – lea și al XIX – lea care evidențiază modul în care au fost vândute anumite posesiuni, consensul unei părți în momentul în care o alta vindea din obștea sătească, precum și soluționarea unor disensiuni îndelungate și ajungerea la înțelegere între cetele boierești și țărani. Documentele ne prezintă ca părți și pe anumiți logofeți, cel mai cunoscut, Nițu Bătrâneanu, redactează și hotărnicii, fiind cel mai bun cunoscător al loturilor din regiune. Într-unul dintre documente aflăm următoarele:

Sfatul Satului Bătrâni

Primindu porunca ce s-au luat după reclamația ce au dat dl logofăt Niță Bătrâneanu ce supt cerere arătându că are niște cumpărători( cumpărături) de la…….ce s-au dat răposatului Ion sin Stoica Tihu, următori am fost ( înțelegători, buni executanți) și mergându în fața locului am întrebat pe acea Voică că bune este

( sunt) acele vânzări ce le-au făcut către d. Logofăt Niță? Și zise că sântu bune și fără de nicio …….gă? Așa noi ( îndoitură de suport?) pe amândouă părțile: vânzătoru precum și cumpărătoru, am măsurat siliștea ( vatra de sat) ce i se cuvine șă s-au făcutu și prăjini de sălașe numitului Voicu care s-au cuvenitu logofătului Nițu la cumpărătoarea ce au făcut acea Voica către d-lui logofăt Niță și i s-au dat și ……..printre……..luate rău și printre casa pomenitului mai jos prăjini pe lungu din drum și pă în livede un (de) s-au înțelenit ce să fac optsprezece prăjini ce să fac trei trăsuri. Iar pentru arături și fânețe și altele au rămas să și le caute…….

Verso

Facem cunoscut sub cerere, de cele urmate înspre știință.

1855, aprilie

Tudorache Logofăt

Dragomir Slabu

Ion sin Ene Sfatul satului

Gheorghe Avram

Grigore Tosu Mircescu

Pecetea cea veche a satului Bătrâni.

Documentul, în limbajul caracteristic vremii, are menirea de a evidenția un proces de vânzare – cumpărare nesoluționat favorabil pentru una dintre părți, în cazul de față cumpărătorul, care este nemulțumit de măsurătoare. În consecință, acesta face o reclamație care este rezolvată prin chestionarea părților. Vânzătoarea, Voica, afirmă că vânzarea a fost corectă și măsurătorile sunt în regulă, însă cumpărătorul, care avea și o funcție importantă, de logofăt, cere o nouă măsurătoare, care se și execută. Măsurătorile au arătat că logofătul a avut dreptate, un anumit număr de stânjeni nu a fost calculat corect, iar poziționarea acestora, a fost greșită.

Documentul ne arată faptul că logofătul Niță Bătrâneanu, cunoscător al pământurilor din regiune și cumpărător al unor loturi vândute de Voica, probabil o țărancă necăjită, dar nu tocmai corectă, apelează la autorități pentru a măsura pământul cu simț de răspundere, întrucât el nu este de acord cu poziționarea stânjenilor. Tot episodul se încheie cu un document pe baza căruia Bătrâneanu obține pământul dorit, prin recalcularea stânjenilor.

Sursele secundare folosite au fost lucrările lui Paul D. Popescu care a realizat o monografie a localității Chiojdu Mic din județul Buzău, locul de obârșie al familiei Giurescu, din care am extras câteva informații relevante pentru studiul nostru. Am sintetizat și informațiile găsite în monografia comunei Starchiojd, realizată de Stelian Florescu Pântece și le-am coroborat cu Documentele comunei Starchiojd, ca surse primare edite, care ne-au fost de un real folos în stabilirea importanței și autorității familiei Macoveilor, stăpânitorii vreme de aproape două secole a întregii zone.

Am folosit ca instrumente de cercetare interpretarea documentelor primare, ajutându-ne și de informațiile găsite în sursele secundare, pentru o interpretare corectă și în consens cu adevărul istoric. Metoda interviului a fost și ea utilizată prin discuțiile purtate cu bătrânii satelor din regiune și am avut o permanentă corespondență cu profesorul Bocioacă, pentru a găsi noi interpretări, noi lucrări de cercetare asupra temei în discuție.

Vechiul județ al Săcuienilor

După cum am prezentat într-un capitol precedent, județul Saac se constituise în jurul drumului comercial de pe Valea Teleajenului și se lărgise, cuprinzând toate satele legate de acest drum, până când se întâlnise cu alte județe. Județul și-a schimbat numele în Săcuieni sau Secuieni, cam la un secol de la apariția lui, datorită imigrației puternice de transilvăneni.

Parte a acestui județ este și Starchiojdul cu toată zona adiacentă, al cărui nume vine de la slavul ”star”, care înseamnă vechi, bătrân, mare. În ceea ce privește cuvântul Chiojd, Nicolae Iorga îl explică prin cuvântul maghiar Kövesd, pietros, din ko = piatră iar C. C. Giurescu, al cărui tată, tot istoric, s-a născut în comuna Chiojdu – Buzău, afirma că ”numele celor două Chioajde, după toate probabilitățile de origine ungurească, vine din termenul köve sau keve, din care s-au făcut apoi numele topice Kövesd ( pietros). În Amintiri, marele istoric ne informează că ”în prima jumătate a secolului al XIII – lea, așa cum ne arată un document din 1234, era un adevărat curent de trecere din Transilvania, spre munți, în răsăritul Munteniei și în sudul Moldovei unde exista în acea vreme Episcopatul Cuman. Treceau nu numai țărani români, dar și țărani secui și chiar sași, așezându-se în mijlocul populației valahe adică românești de dincoace de Carpați ajung una cu ea, adică sunt asimilați, se românizează. Curentul luase o dosebită intensitate în vremea când stătuseră în Țara Bârsei Cavalerii Teutoni (1211 – 1225), aceștia întinzându-și stăpânirea la sud de Carpați până la Dunăre”.

Zona Starchiojdului, care se află la extremitatea nord-estică a râului Teleajen, face și ea obiectul cercetării noastre, în sprijinul alegerii stând și afirmația lui Iorga: ”Țara Chioajdelor ( care cuprindea Starchiojdul, Chiojdul de Bâsca, Posești, Bătrâni, Drajna și chiar Cerașu ) este astfel formată: jos, pietrenii [chiojdenii], se mărgineau cu oamenii râului, ai văii [ Teleajenului ],Vălenii și deci țara se întindea până la Teleajen”.

În ceea ce-i privește pe locuitorii înstăriți ai zonei, inițial, moșnenii erau organizați în obști sătești și stăpâneau în devălmașie pământul, ulterior, condițiile de viață modificându-se, a început și diferențierea socială. Acest lucru se petrece datorită faptului că unii dintre moșneni obțin locuri de muncă în cadrul administrației domnești, devenind vătafi, logofeți, postelnici, pitari etc. și se îmbogățesc grație numeroaselor scutiri și foloase de care beneficiau. Alții, împovărați de greutatea impozitelor sau aflați în situații dificile, sărăcesc, se îndatorează și neputând achita datoria, își vând dreptul de moștenire, așa cum ne arată următorul document, în care semnatarul încearcă să răscumpere pământul ”zălogit”, însă, nereușind, îl lasă creditorului:

În creion, văzut șef cabinet

Adică eu Dragomir Tih(u) împreună cu cumnata mea Ilinca, dat-am credincios zapisul nostru la mâna lui jup(ân) Tudor Băcan precum să se știe că după orânduiala ce s-au făcut în anul trecut pentru de a întoarce vânzările și zălogirile înapoi și noi făcând multe soroace ca să răscumpărăm stânjenii 15: care îi cumpărase dumnealui de la un văr al nostru, Stanciu Tih(u)și trecând la mijloc peste un an, acum am făcut cum am putut și am răscumpărat stânjeni zece, dar pentru cinci stânjeni i-am dat noi zapisul la mână ca să – i stăpânească dumnealui cu bună pace despre noi ( din partea noastră nu va fi supărat) și despre feciorii noștri să-i fie dumnealui moșie stătătoare în veci. Însă din toți codrii săi…acești stânjeni care ne numim ”ceata boierească” în hotarul lui Starchiojd.

Și pentru mai buna și adevărata credință ne-am iscălit și ne-am pus și degetele mai jos ca să să crează.

1818, noiembrie 11

Eu Dragomir Tih(u) împreună cu feciorul mieu ot Starchiojdu, adeverez

Eu Ilinca, văduva Stoichi împreună cu feciorii mei, adeverez

A scris preotu(l) Ioniță ot Starchiojd cu zisa sus-numiților

(pe verso)

Iar pentru cinci ce-au rămas de la răscumpărătoare ce credința zapisului i-au mai răscumpărat dintr-aceștia acum în urmă de nu și l-a ales deosebit din…

Și pentru a fi știut și adeverit și d…

1834, martie 20

Semnătură indescifrabilă

Preotu pop Gheorghe Duhovnicul , am fost față la această răscumpărătoare.

În ceea ce privește situația juridică a obștilor țărănești, P. P. Panaitescu explică: ”pământul stăpânit în particular de membri obștei se putea vinde numai în interiorul obștei. Numai dacă nu se ivea niciun cumpărător din obște, atunci se putea vinde și unui străin și aceasta numai cu aprobarea obștii. Dacă obștea nu fusese întrebată , dacă vânzarea se făcuse, fără știrea unor membri ai obștii, aceștia aveau dreptul , după efectuarea vânzării, să restituie banii, să întoarcă cee ace dăduse cumpărătorului și să ia ei pământul. Aceasta constituie dreptul de preempțiune, cunoscut și la alte popoare și în alte țări, în special în dreptul bizantin”. Cazurile în care obștea vindea dreptul unuia dintre membri ei au existat mai ales în perioadele de pericol, răscoale, revoluții, molime, când unii locuitori fugeau din calea prăpădului în zone mai sigure. În momentul întoarcerii, ei aflau că pământul le-a fost vândut și trebuiau să renegocieze vânzarea cu cumpărătorul pentru ca ambele părți să fie mulțumite.

Totodată, apariția și dezvoltarea schimbului de mărfuri impun desfacerea obștii și trecerea la proprietatea particulară. În acest scop, devălmașii se adresează domniei, cerând delegarea la fața locului a unor boiernași cu misiunea concretă de a face împărțirea pe moșii – autorii obștei – sau alegerea drepturilor, adică a proprietăților ce revin – pe baza vechilor drepturi – fiecărui membru al așezării. Aceștia măsoară întregul cuprins sau ocol al obștii și îl atribuie devălmașilor conform sinetelor sau zapiselor înfățișate, potrivit adagiului ”ai carte, ai parte”. În cele ce urmează, documentul dezvăluie modul de împărțire al unei moșii devălmașe din satul Bătrâni.

Copie

Adică noi cei mai josu iscăliți, dat-am bunu și adevăratu zapisul nostru la mâna diaconului Cernat sin popa Radu din sat(ul) Râncezi, precum a fi știut că Stoica și frate-su Dragomir ce le zice Hăulești (Hiulești) și Dorobanți, moșii noștri de aici din satul Bătrâni, plaiul Teleajen, jud Saac, rău am trasu în judecată pe popa Tănase și pe feciorii lui, pă popa Radu și pă diaconul Stanciu, de aici din satul Bătrâni pentru moșie.

Noi punem temeiu pe hotărnicia cea cu leat 7250, iulie 12 ( 1742), cea adevărată (adeverită) de douăzeci și patru de boieri hotarnici și cu portărelul Măriei sale lui Vodă, au hotărât (hotărnicit) această moșie Bătrâni și făcând-o masă au alesu stânjeni buni 573 dintr-acești stânjeni. Au alesu lui Constandin Mihălcescu ce-au avut-o ( adică partea de moșie) de cumpărătoare ……………………..(ilizibil) cu zapise bune stânjeni 360 și au împietrit (au îngropat pietre, ca semne de hotar) moșia de o parte, de către ( dinspre) moșneni.

Ales-au și popei Tănase cu moșnenii din Bătrâni stânjeni 213. Acești stânjeni i-au împărțit pe moșneni.

Ales-au popei Tănase cu feciorii lui anume: popa Radu și diaconul Stanciu din moșul stăpânesc ( moș- filon familial principal în cadrul unei obști moșnenești) stânjen 87. Ales-au și lui Dumitru și lui Radu cu feciorii lui stânjeni 35.

Ales-au și lui Dragomir Roșca și șerban și Dragomir Jana cu frații buni din moșul lor, Neagoe, stânjeni 43.

Ales-au și lui Dragomir Surduc cu frații lui stânjeni 25.

Ales-au și lui Dumitru feciorul lui……………………….stânjeni 19.

Aceasta este moșia moșnenilor Bătrâneni. Tot aceștia să numesc și în hotarul Adâncilor al moșnenilor Bătrâneni. Iar pentru stânjeni 50 s-au ales Hrizea Vornicul cu 12 boieri hotarnici și cu un ……..portar și l-au împietrit de către ( dinspre) alți moșneni, care acești stânjeni partea unui rumân ( clăcaș) i-au stăpânit moșnenii noștri Stoica și Dragomir zicând că se trag dintr-acel rumân și au răscupărat-o de la Udrea comis cu partea lui de moșie…….acești stânjeni dovediți cu cartea lui Matei Vodă Basarabu că s-a răscumpărat de la Udrea comis numai cu ……………..de rumâni ( sau rumânie = clăcășie)

Iar moșia,………………….bun de răscumpărat, ci zice că unde se va găsi zapisul Udrei comisul va stăpâni acei 50 de stânjeni. Iar Stoica și Dragomir, moșnenii noștri au dat jalbă la măria sa Mihail Racoviță, măria sa i-au trimis la preasfinția sa părintele mitropolit și au scos carte de blestem și au și primit-o popa Tănase cu frații lui și cu toți moșnenii de mai sus, moșneni ce sunt cu vătaful Ene al……………mărturisind că n-au pomenit pă numiții moșneni, ci oameni …….. Apoi nu s-au lăsat nici pă aceasta, ci la leat 722 ( 1743 sau 1744) pe această parte, noi nici într-o seamă n-am ținut-o nici n-o ținem fiindcă au intrat și această carte de blestem la mijloc și au și primit-o și cunoaștem și noi că n-au avut moșii noștri cărți de moșie, nici de moștenire, nici de cumpărătoare, după cum se și dovedește prin hotărnicia celor 24 de boieri, pe care hotărnicie noi nu am avut….și pământurile care au primit cartea de blestem, cu toate că am stăpânit toată partea de moșie a popei Tănase, stăpânesc din hotarul Bătrânesc și adică și codrii (bucățile) de loc din Lera Posada supt cuvânt să-i plătim dijmă din tot cât și clacă pentru case. Apoi venind diaconul ne arătă un zapis cu leat 7259, martie 25 ( 1751) cu care zapisu îi vinde unchi-său diaconul Stoian (ca) partea lui de moșie, însă dimpreună cu fiica sa Cr……. vind din câte treile ( amântreile) hotare și codrii de loc pe care zapisul îi lua de adevărați. Și noi cu zapisul acesta, și noi ne învoirăm să plătim claca și dijma din toți acești (codri?) ce vom afla pe moșia popei Tănase, din care este diaconul Cernat moștenitor. Iar care dintre noi sau din copiii noștri vom mai porni judecată împotriva acestui zapis, orilace judecată se va arăta să iasă rușinat și osândit a plăti tot venitul nostru și ne legăm ca mai punându-se în silnicie p această moșie să plătească lei 50, dijma de fieșcare pogon de porumb și lei 100, dija de car de fân și care va sta împotrivă diaconului Cernat sau a moștenitorilor unuia ca aceluia nesupus să-i dărâme diaconul casa și să fie izgonit din moșie. Asemenea și zapisul lui vasile Dorobanțu și Aldea și al diaconului Dumitru să nu lisă țină nici într-o seamă, că sântu făcute cu vicleșug căt și blestemele și afuriseniile cărții de blestem să pice pe casele și pă copiii acestora.

Și spre o adevărată credință rugarăm pe scriitor de a ne iscăli și noi ne puserăm degetele drept pecete, ca să se crează, fiindcă nu știm carte.

1782, septembrie 8

Eu Mirică………….

Eu Voinea……………

Eu Stoica………….

Eu Tănase…………….

Eu Dragomir……………..

Eu Călin……………………..

Eu Petre……………………….

Eu Dragomir………………… adeverez

Eu Dumitru……………………..

Eu Stoica……………………….

Eu Badea………………………..

Eu Preda………………………..

Eu Constandin…………………

Eu Dragomir……………………..

Eu Gheorghe………………………

Eu Stoian…………………………

Eu Radu Rădoiaș

Eu Panait Pantâru

Eu…………….. față și martor

Eu Tănase Fătu

Eu Balea Moc…

Scriitor cu zisa numiților, rugat fiind și martor Costache Maba………. din Ploiești

Un alt exemplu de document adresat domniei este și cel de mai jos, în care după numeroase adrese către Domnie și către Departamentul Dreptății, proprietarii muntelui Siriu, căci acesta reprezintă pricina neînțelegerilor, primesc răspuns favorabil de la vodă. Speța era una comună în dreptul românesc de secol al XVIII – lea și avea următorul fond: în anul 1750, muntelui Siriu i se stabiliseră proprietarii, printr-o ”foaie de împărțeală” făcută de popa Dumitru, unde se vorbește de moșie ”vândută la boieri vechi de casă”. Cei care au drept asupra muntelui sunt descendenți ai moșului Petresc, iar partea lui Moaghe se împarte în patru părți: o parte vândută lui Macovei, o arte boierilor vechi de casă, două părți Tihuleștilor. Toți aceștia au fost ani de-a rândul, aproape jumătate de secol, în procese și neînțelegeri și doar în vremea domnitorului Moruzzi, gâlceava dintre ei a fost aplanată.

Documentul expus relevă cursul pe care l-au luat evenimentele după împărțirea muntelui prin documentul popei Dumitru, precum și doleanțele nemulțumiților care constau într-o despăgubire dreaptă asupra veniturilor muntelui ( gestionarea unor mori de apă, probabil și din oierit etc), dar și plata cheltuielilor de judecată care se ridicau la 130 de taleri, o sumă însemnată pentru acele timpuri.

Mai mult, documentul relevă faptul că părțile au primit fiecare câte o copie a acestui hrisov pentru ca toată lumea să aibă acte asupra proprietății și să nu mai existe astfel de situații conflictuale între părți.

Zapis găsit în 15 iunie 1843, la Gheorghe Mărlosea din Bătrâni.

HRISOVUL LUI ALEXANDRU CONSTANTIN MORUZZI VOIEVOD

Amândouă părțile învoindu-se cu mulțumita lor la acest așezământ ce l-au făcut însuși ei și dându-ne rugăciune (rugăminte) iarăși amândouă părțile ca să-l întărim am binevoit pentru liniștea și odihna lor de l-am întărit și cu domneasca noastră pecete spre a fi nestrămutat după care să-l urmeze și o parte și alta, lipsind de astăzi înainte orice pricinuire dintre ei.

1794, august 21

Pecetea domnească 1793 Iscălitura: vel logofăt

Noi cei mai josu iscăliți încredințăm cu acest adevărat zapis al nostru la mâna popei Stanciului Tihu și Dumitru Diaconu Moroi și Stanciu Tihu Ionescu și Constantin Gârbea și Ilie Zet Ioan Gârbea și Ilie Băloiu și Tudor Răul și Lupu Bocan și Stoica și Șărban brat ego (fratele lui) și Panait sin Constandin și Dumitru Lupul și Ștefan Lupul și Ștefan Macoveiu post(elnicelul) cu toți ceilalți cetași ai lor care n-au fost aici de față.

Precum să se știe că sunt acum atâția ani de când am tot avut între noi necontenite prigoniri și gâlceve prin judecăți atât pe la fața locului și la dumnealor ispravnicii județului și la Departamenturi și la dumnealor veliții boieri precum și la două divanuri domnești, adică înaintea Măriei sale Alexandru vodă Ipsilantu și înaintea Măriei sale Mihail vodă Șuțu, în vremea ce(le)i dintâi domnii a Măriei sale, pentru împărțeala venitului (dinsp?)re munte avem părți de stăpânire atât noi cei mai jos iscăliți cu alți moșneni …….chiojdenii din Bâsca în care vreme cei……………nat aceste făcăi ( moriști pe ape cu debit mic) și prigoniri între noi. Au fost date și două zapise de învoire și de așezământ la mâinile mai sus numiților însă unul la leatul 1779 în domnia Măriei Sale Alexandru Voevod Ipsilant și altul la leat….. în domnia Măriei Sale Mihai voevod….prin care zapise în cel dintâi am adeverit că au și sus – numiții ca ceilalți cetași ai lor părți de stăpânire în muntele Siriului. În cele din urmă, ne-am fost așezat și ne-am fost învoit iscălind cu toții dimpreună ca să ne fie stăpânirea și împărțeala la tot muntele acesta Siriu, întocmai și asemenea după foaia (ce este) iscălită de preotul popa Dumitru, care și numitul preot o are scoasă după altă foaie veche a părinților noștri să arată într-această foaie pe larg părțile fieștecăruia tot anume câte cât ni se cuvine la moș de obște, atât de moștenire cât și din cumpărături, după care foaie ce au fost întărit-o și cu zapisul…stăpânite și învoieli cum arătăm mai sus. Și noi cești mai jos numiți cătră….urmarea împărțelii după această foaie a ……ui Dumitru.

Și așa …..și acum iarăși în judecată cu mai-sus numiții și după jalba ce am dat Măriei Sale prea Înălțatul și Prealuminatul nostru Domn Alexandru Constantin vvd. ne-am judecat cu mai sus numiții atât la Departament ( Departamentul Dreptății) cât și dumnealor veliților cinstiți veliți boieri precum și chiar la Luminatul Domn de față…și două cercetări cu multă luare aminte și într-adins neputând noi măcar cele mai multe…numite două zapise ce avem date la mâinile sus-numiților am cunoscut și între noi că nu ne-am mai rămas cuvânt a putea str….puterea zapiselor noastre și împărțeala ce să coprinde la sus-numita foaie a lui Dumitru s-a voit ca și acum să facă izbănirea (terminarea, definitivarea) și cea desăvârșită răfuire (împărțire, separare) a acestor prigoniri dintre noi.

Iarăși prin învoială din Divanul Domnesc ne-au dat asupra dumnealor cinstiților veliți boieri ai Țării de Sus Nicolae Filipescul ca să mijlocească a ne împăca între noi precum ne vom putea ajunge. Și așa viind amândouă părțile față înaintea d-lui vel logofăt Fătu, am făcut rugăciunea ca să mijlocească d-lui a ni se plăti cheltuiala ce au făcut acum într-această judecată și să mi se împlinească după foaia popei Dumitru și despre părțile noastre din venitul acestui munte pă trei ani, adică pe leat 1733 fiindcă pe acești numiți ani văzându-se venitul acestui munte de….. a noastră și după mijlocirea d-lui vel logofătul ca să lipsească dintre noi de astăzi înainte toate gălcevurile și zadarnicele cheltuieli și zmăcinăturile prin judecăți. A binevoit și mai sus-numiții de au fost supuși la povața d-lui vel logofătul și au primit a ne răspunde ( a restitui) taleri una sută cincizeci pentru toată cheltuiala ce am făcut noi acum, într-această judecată și deosebit ne-au împlinit și toate părțile noastre din venitul muntelui i-am primit acum pe toți gata și deplin în mâinile noastre.

Și așa printr-acest al treilea zapis al nostru încredințăm și ne legăm că de iznoavă (din nou) ne-am învoit și ne-am așezat ca și de acum înainte să ne fie urmarea stăpânirii ia împărțelii venitului muntelui Siriului. Iară și întocmai și asemenea după numita foaie a popei Dumitru care este………………………..ne-am rugat de ni s-au scos și nouă asemenea copie din cuvânt în cuvânt care ni s-au dat la mâinile noastre, adeverită fiind de d-lui vel logofătul și întărită cu luminata pecetie a Măriei Sale lui Vodă.

Și de acum înainte vânzarea venitului acestui munte Siriu să aibă a se face prin știința și înaintea a tuturor părtașilor, iar să nu se facă vânzarea numai singuri de către mai sus numiții, precum se urma până acum. Și deosebit ne-am învoit și ne-am așezat și la această ….ca până unde merg islazurile în sus numiților în sus numitele…. adică Petreasca și……iana, până acolo să meargă și islazurile noastre, adică Blidarii și Ilieștii și de unde începe partea munților, în sus la muntele Siriu. Iar de acolo să începaă și partea noastră, iar să numească partea, partea de islazuri a noastră mai scurtă și a lor mai lungă. Să meargă tot deopotrivă fiindcă așa ne-am învoit de a noastră bunăvoie.

De aceea încredințăm unii la mâna altora că cu această de acum învoială și așezământ noi am fi nu numai răfuiți ( partajați) și izbrăniți unii de către alții, ci și mulțumiți cu toții de împărțeala ce să coprinde la foaia popei Dumitru. Pentru care am și făcut cu toții rugăciune de ni s-au adeverit și ni s-au întărit aceste zapise ce am dat unii la alții, atât cu iscăliturile d-lor veliților boieri, cum și cu luminata pecete a Măriei Sale lui Vodă spre a ni se păzi acest așezământ și învoială a noastră neschimbat și nestrămutat cu tot în…și neștiind carte ne-am rugat de unul din cetașii noștri , anume popa Dragomir Bârdea…ne-am iscălit cu mâna sa, iar noi ne-am pus aici însuși degetele noastre în loc de pecetie ca să se crează. 1794, martie 20.

Pop Drăgan Bârdea adeverez

Dumitru Frigea- adeverez

Dumitru Lăudat-adeverez

Eu Ilie Frigea

Eu Barbu Voicilaș adeverez

Eu Mihalcea Voicilaș

Eu Dumitru Fofircă

Eu Stan Tătat Tănăsescu

Eu Dumitru Godea

Eu Șerban Godea

Eu Gheorghe Duma

Eu Petre Grecu

Ion Borcea

Și am iscălit eu Popa Drăgan cu toți acești părtași ai mei cu zisa și….ța lor vechililor, fiind și din partea celorlalți părtași ai noștri. O iscălitură, Clucer Mâ(rzea)

Boierii care se infiltrează mai târziu între moșneni nu sunt incluși în ”ceata boierească”, a boierilor vechi de casă , ci în actele mai târzii se numesc ”boieri de neam”, cum sunt Panait Grecu și alții, care în acte mai târzii, de mijloc de secol XVIII vor forma ceată aparte la împărțirea munților. Un hrisov din anul 1845, semnat de domnitorul Țării Românești Gheorghe Bibescu, atribuie lui Dumitraș Dinu Cheșca ”privilegiul de boier de neam”. Stelian I. Florescu Pântece ne informează că acest document se află în original la doctorul Mircea Benia din București, strănepot al titularului, și stă la baza arborelui genealogic al familiei Cheșculescu, importantă familie din zonă. De la același autor aflăm că un venerabil domn, Iancu Cheșculescu, relata în timpul vieții că Dinu Cheșcase trăgea din logofătul Leonte Cheșca, venit de peste Olt cu treburi la Vălenii de Munte, unde a fost atras de bogăția livezilor de pruni, fapt ce l-a determinat să se stabilească în zonă pentru a construi poverne de fabricat țuică din ”gustoasele prune grase și vinete”

Obștile de moșneni reprezintă încă subiectul unor controverse, deoarece nu de puține ori, noțiunea de țaran liber, proprietar a fost confundată cu cea de boier. Constantin Giurescu considera că până în secolul al XVIII – lea, toți proprietarii de pământ se intitulau boieri. Acest statut social nu-i cuprindea doar pe acei membri cu funcții în stat, pe marii proprietari funciari și pe urmașii lor apropiați, ci și pe moșneni. Cu toate acestea, stratificarea socială fusese deja făcută, întrucât titulatura de boier acordată moșnenilor sau megieșilor se mai afla doar în actele care făceau referire la hotărnicii, întrăinări de ocine, jurători și martori. Marii boieri aveau locul lor clar, mai ales că ei ieșiseră din obști și-și constituiseră o moșie, sau chiar mai multe, independentă de a celorlalți membri, unde ei erau proprietarii și o gestionau după bunul plac.

În perioada medievală, această stratificare este mult mai ușor observabilă întrucât mulți dintre acești boieri căutau să se impună în comunitatea pe care o stăpâneau, aservind-o și transformând-o într-una de rumâni. Astfel, singurii boieri care aveau acest statut, erau acești ”mai mari ai pământurilor”, restul pierzându-și rangul, o dată cu libertatea și proprietatea. Boierii rămâneau și moșneni ( proprietari), dar nu mai erau tentați să folosească acest titlu deoarece titulatura de boier era mult mai puternică.

Boieria mai putea fi primită și pe alte căi, mai ales când vorbim de loialitatea în luptă. Domnitorii împroprietăreau pe cei mai viteji dintre supuși, conferindu-le sate care fuseseră rumânite, împreună cu pământurile lor, așa cum este și în cazul boierilor Filipescu, prezentați într-un capitol anterior.

Termenul de moșnean a suferit de-a lungul timpului, o serie de modificări. Dacă la început cuvântul îi desemna pe toți proprietarii unor pământuri, treptat, el a ajuns să se aplice numai unei părți dintre ei, adică celor rămași în composesorat, ceilalți fiind boieri. Diferența s-a impus treptat, mai ales în cercurile oficiale și aristocratice, creând un adevărat imaginar genealogic, mulți dintre boieri continuând până târziu să se considere boieri. Mai mult, titulatura de boier, eronat înțeleasă a dăinuit, atât pe parcursul secolului al XVIII-lea, cât și în secolul trecut și chiar și în noul mileniu; nu de puține ori îi auzim pe bătrâni povestind despre anumite personaje spunând ”era neam de boieri”.

Titlul de moșnean avea, până la mijlocul secolului al XVIII – lea rolul de a servi micilor proprietari distincție socială, deoarece cine avea moșie era un om liber, era stăpân; el fiind stăpân pe uzufructul stăpânirii sale asupra pmântului, el nu dădea dijmă nimănui, nici chiar domnului. Această situație era cu adevărat privilegiată deoarece vremurile când se aplica erau grele, majoritatea populației aflându-se într-o stare de servitute fără precedent, cu biruri grele către stăpânul moșiei și către domnitor. Moșnenii erau mândri de statutul social pe care îl aveau, considerând titulatura de moșnean ca pe un titlu nobiliar.

Lucrarea lui Constantin C. Giurescu, Din trecut, are rolul de a îmbunătăți ideile tatălui său, el afirmând: ”Un nume care se dă proprietarilor este acela de moșneni sau moșteni, ceea ce înseamnă ‹ stăpâni ai unei moșii, moștenitori, oameni cu moștenire ›. În actele slave, le corespund termenii deadini, nasledniți, cu același înțeles, ultimul fiindcel mai des întrebuințat. La început, cuvintele care au exprimat noțiunea de ‹proprietate rurală› aveau, atât în limba slavă,cât și în cea română, înțelesul de moștenire. Ocină înseamnă moștenire de la tată, baștină, moștenire părintească, dedină, cuvânt care n-a intrat în limba noastră, așa cum au intrat celelalte două, moștenire de la moși; în sfârșit, moșie a însemnat la început același lucru: moștenire. Așa se lămurește expresia, întâlnită adeseori în documentele românești: ‹toată partea, și de moșie și de cumpărătoare›. De la înțelesul general de moștenire, termenii de mai sus au ajuns în chip firesc să aibă pe acela special de ”moșie”, ”proprietate rurală”, deoarece pământul constituia, de obicei, partea cea mai însemnată a moștenirii. Moșnenii erau, prin urmare, oameni cu moșie, moștenitori, scoborâtori din moșul comun, care întemeiase satul. Ei stăpânesc o parte a moșiei în devălmășie, și anume pădurea, imașul, apa, casa, locurile de arătură, și de fâneață sunt stăpânite individual. Fiecare moșnean are un drept al său în moșia satului, drept determinat prin înrudirea sa cu moșul comun și pentru eventuale cupărări și socotit după regiune, în stânjeni, lei, bănișori, dramuri etc. Când un moșnean vinde moșia, el vinde dreptul sau partea sa ”cât i se va face” sau ”cât se va alege” la o eventuală hotărnicie”.

În următorul document, un membru al obștei Anghel, fiul lui Marcu din Bătrâni, alături de copiii săi își vinde o parte din moșia sa, cu ”știrea fraților de moșie”, această parte cuprinzând făneață și pădure și luciul apei și ”din toate ce le va afla”, adică tot ce va mai găsi pe acel teritoriu.

Stoica Deacăn Gh. Pesache

……..Dobre Ion…….. deputați

Semnătură indescifrabilă

Pecetea satului Bătrâni

Adică eu care mai jos mă voi iscăli pă…. încredințez cu zapisul mieu la mâna lui Niță Drăgan și la mâna lui Bănică fie-su, precum să se știe că le-am vândut doi stânjeni de moșie din hotar(ul) Adâncii, din vâlceaua Lerei până în hotarul lui Stavăr. Și lungul moșiei, însă cu tot analogu(l) lor, din fâneață din pădure, din islaz și din apă și din toate ce le va afla, însă cu tocmială câte lei treizeci și cinci de stânjen. Și numiții (cumpărătorii) să aibă a stăpâni cu bună pace în veci, nestrămutați copiilor și nepoți(lor) și strănepoți(lor) câți Dumnezeu le va dărui să aibă tu… din partea mea și cu știrea tuturor fraților miei de moșie. Și pentru buna dovadă au rugat pă scriitor de m-au iscălit și mi-au pus și degetul la nume ca să se crează.

1842, ghenarie 20.

Eu Anghel sin Stan Marcu ot Bătrâni, adeverez dimpreună cu copiii miei.

Cu (Eu) soția lui……ru Găndu și pă cinstita suptocârmuire (a plaiului) de au adeverisit.

Pe fila a doua

Eu Ilie ales ot Bătrâni, martor

Eu….sin Panaitu-martor

Eu Miricăsin Tănase-martor

Eu Radu sin Soare-martor

Eu Mateiu Vlășceanu-martor

Eu Tănase sin Dobre-martor

Eu Ene Vlășceanu-martor

După martori:

Și banii i-am primit toți deplin în mâna mea.

Și am scris eu diacon Oprea fiindu rugat de numiții și martor.

Verso de pe fila a II-a

Suptocârmuirea de Teleajen

Iscălitura din dos fiind adevărată, spre credit, după rugăciunea(rugămintea) făcută prin reclamația trecută la nr. 39 să adeverează și de suptocârmuire.

1842, mai 2

Iscălitura (suptocârmuitorului) indescifrabilă

Pecetea

Ultima viză

Acest zapis fiind bun și netăgăduit, de către vânzător s-a adeverit și de către noi.

Indescifrabil 1844, iulie 31.

Dacă în documentul anterior, un moșnean își vindea o parte din brazda sa, un prim cumpărător de drepturi moșnenești în Starchiojd, este Calotă, ”căpitan ot sud Buzău”, care, la 1 decembrie 1713, cumpără moșia Brădet din vârful Preadevării, din slemn spre Chiojdu cel Bătrân și până la hotarul Romii de la Dumitru sin Bălai ot Starchiojd. Documentul are un autor necunoscut, probabil un localnic. Sunt invocați moșul Popescu și moșul Jitelescu ( probabil cu sensul de stăpânitori inițiali ai moșiei respective), din care făcau parte proprietățile vândute acum. Acest Calotă, care într-un document anterior apare Caloian, donează mănăstirii închinate Banu din județul Buzău ( care mai există și azi), pământul cumprat, pe care mănăstirea îl vinde la 1 iunie 1746 vătafului Dumitru Macovei. Astfel, mănăstirea Banu devenise proprietară între moșnenii starchiojdeni, Dumitru Macovei fiind văr cu Dumitru Balii. Mănăstirea Banu mai avea cumpărate și alte pământuri la Chiojd, așa cum apare și în alte document, astfel, la 26 iunie 1745, Radu Chiojdeanu își răscumpără de la mănăstire moșie din ”Valea Gardului până la Siliștea Brădetului” dând ca preț al răscumpărării ”oi mari 11, vite mici 11 care fac peste tot, vite mari cu mici 22”.

În momentul instaurării domniilor fanariote, obștile devălmașe continuau să se mențină foarte puternic, dovadă că toate întrăinările de bunuri, după cum am arătat într-un document anterior, erau declarate ca fiind făcute cu știrea și aprobarea tuturor megieșilor, deci a ”fraților” devălmași. În acest context este amintit ”moșul” din care se ”rup” anumite pământuri. Cu toate acestea, obștile nu mai aveau puterea de acum câteva secole. Între moșneni începeau să pătrundă și boieri, ușor de recunoscut după dregătoriile puse alături de numele lor în documente sau după indicarea ”coconilor” în loc de ”fiilor”, ca la ceilalți oameni enumerați în documente. Unii dintre boierii mai mici erau ridicați dintre moșneni, alții erau mari boieri, pătrunși aici prin cumpărări.

Un astfel de caz era și cel al banului Dimitrie Ghica și al fiului său, Grigore D. Ghica, viitor domn pământean al Țării Românești (1822 – 1828), ultimul cumpărând 200 de stânjeni de la Badea Gheorghe și Constantin Gârbea din moșia ”Petreasca”, ”Macrea” și ”Valea Anii” ; tot el cumpără drepturi în muntele Siriu și de la moșnenii din Starchiojd.

Familia Macovei: Ilie, Dumitru, Ștefan

Însă cea mai importantă familie a întregii zone, care făcea și desfăcea treburile mai ceva ca domnitorul, mai ales că ținutul se bucura de o oarecare autonomie prin faptul că era zonă de graniță între Muntenia și Transilvania, era cea a Macoveilor. Nicolae Iorga explică numele acestora prin preluarea explicației pe care Tache Macovei spune că numele provine de la ”Macobeu: vezi numele biblice din Buzău și secuime”. C. M. Râpeanu afirmă că ”Macoveii poate să fie veniți din părțile Buzăului, unde întâlnim des numirea de Macovei, după cum Macovei din balada Gheorghelaș este tot din părțile Buzăului:

„Știi tu, mă, pe Macovei

Feciorul lui Moș Matei

De la vârful lui Ursei”

Cel dintâi Macovei pomenit în documentele satului este Ilie Macovei, care apare ca vătaf în 1719, care-și face intrarea printre drăjnei printr-un act fals ce va fi descoperit după 31 de ani. Al doilea Macovei, Dumitru, fiul lui Ilie ”s-au aflat vătaf de plai ani 40 și au făcut pe moșie cum au vrut”. Funcția de vătaf îi conferea o largă autoritate de care s-a folosit după bunul plac, infiltrându-se între cetele de moșneni și cumpărându-le partea lor de moștenire, atunci când aceștia aveau probleme. Al treilea Macovei, Ștefan, având funcția de postelnic și vătaf, își sporește moșia în dauna unor moșneni nevoiași, el cumpărând proprietăți și la începutului secolului al XIX – lea. Numulțumirile provocate de abuzurile pe care acest Ștefan Macovei le săvârșește, îi determină pe moșnenii chiojdeni să se separe, între chiojdenii bâsceni și starchiojdeni, însă după un efort îndelungat. Evenimentele încep să degenereze în anul 1778 când Stan, Dumitru și Petre Codescu au făcut o jalbă către domnitorul Alexandru Ipsilanti prin care se plângeau domnitorului că Ștefan Macovei le stăpânea munții lor și ”lucrează cășării”, motivul fiind niște datorii mai vechi pe care acesta are să le ia de la ei. Ei cereau ca domnitorul să dispună o judecată dreaptă în așa fel încât ei să-și plătească datoria în bani, iar munții să le revină în stăpânire ”ca să lucreze ei cășărie”.

La 20 ianuarie 1779, domnitorul se adresa ispravnicilor județului Saac, cerându-le să cerceteze cazul, după ce le prezentase conținutul jalbei moșnenilor. De asemenea, domnitorul subliniazăcă munții erau stăpâniți de biv vel spătarul Ghica, care avea de mult cășării aici și căruia el îi dăduse autoritate în anii trecuți să-i țină mai departe până i se vor fi plătit toți banii, moșnenii fiind datori către acesta. Se recomanda ca moșnenii Codești și Chiojdeni, după ce vor fi achitat datoria către spătatul Ghica, să rămână în stăpânirea munților pe baza dreptului de protimisis. Documentul se încheia astfel favorabil entru petiționari, cu rezerva că dacă aceștia revendicau mnții pentru ei și urmau să-și facă pe banii lor cășării, trebuia să li se dea dreptate, dar dacă îi revendicau numai ca să-i revândă la alți străini, atunci nu mai beneficiau de dreptatea domnitorului și, în urma aceluiași drept de protimisis, stăpânirea urma să treacă asupra spătarului Ghica.

Desigur, acest fapt prezentat este ultimul dintr-un lung șir de evenimente care s-au succedat cu repeziciune și care începe undeva în 1777 când moșnenii chiojdeni având ca lse ideri ai lor pe popa Stoica și pe Stan Posidar și moșnenii starchiojdni, în frunte cu popa Leontie și cu Chircă au înaintat o jalbă domnitorului împotriva lui Ștefan Macovei. Acesta din urmă își formase o ceată în jurul lui și avea pretenția să se facă o împărțire a tuturor bunurilor moșnenești în trei părți.

La această judecată din 1777 participase și postelnicelul Ștefan Macovei și împuterniciții celorlalte cete, Dumitru Șugă, Lupu fiul lui Stoica și Dumitru Frigea. Cei din urmă au dovedit că moșia Chiojdu s-a împărțit în trei moși și anume: un moș popa Stoica Bocan și cetașii lui ot Chiojdul din Bâsca, un moș popa Leonte cu Chircă Frințe ( sau Frigea) din Starchiojd și un al treilea moș postelnicelul Ștefan Macovei și cetașii săi. Se arată că fiecare dintre aceste cete are izlazuri, fânețe, livezi, locuri de arătură pe lângă satele respective, proprietăți cunoscute și de nimeni contestate. Pentru Muntele Siriu care era subiect de ”gâlceavă” între părți a fost întrunită o comisie specială formată din slugerul Ioniță Caramalău și șetrarul Ianache Mavrodin pentru a cerceta și a stabili hotarele. Trimișii domnești au descoperit că moșnenii aveau cărți de stăpânire asupra lor, adică cei din Chiojdul de Bâsca și cei din Starchiojd, anterioare judecății din 1777, însă în momentul noii judecăți s-au prezentat și alți moșneni din Starchiojd și anume Stoica Tihul, Stanciu Tihul, Dumitru Șugă, Ieremia Râmbea cu cetașii lor, din care făcea parte și Ștefan Macovei care pretindea căse trage dintr-un al trilea moș Petreasca și Miercana și că au stăpânit în devălmășie cu ceilalți, muntele Siriu, arătând ce părți li se cuveneau din vânzarea venitului acestui munte. La înfățișare, moșnenii chiojdeni au continuat să susțină că muntele aparține doar celor două cete, fără ceata lui Ștefan Macovei, arătându-și în acest sens o carte de stăpânire. Moșnenii starchiojdeni aveau și ei un asemenea document, însă nu au avut curajul să-l arate, intimidați fiind de o carte de blestem scoasă de postelnicelul Macovei. Mai mult, intimidarea a mers până într-acolo încât starchiojdenii au recunoscut că ceata lui Macovei ar avea a douăsprezecea parte din vinderea veniturilor muntelui Siriu. Chiojdenii din Bâsca nu au recunoscut aceste lucruri, nelăsându-se astfel intimidați de cartea de blestem a postelnicelului.

În fața domnitorului Scarlat Ghica, cetașii starchiojdeni au arătat că Macovei nu are niciun drept asupra muntelui în discuție, tot el fiind cel care le-a furat cărțile, intimidându-i cu o carte de blestem și deposedându-i în mod samavolnic.

Alexandru Ipsilanti stabilea că Macovei și cetașii lui au numai moșie de stăpânire iar muntele Siriu este al celor două cete de moșneni, oferindu-se și acte pentru a atesta porunca domnească. Tot Ipsilanti a poruncit celor două cete să-și împartă muntele Siriu, stabilind hotarele pe care le-a însemnat. Porunca a fost executată imediat, încheindu-se și un zapis între cele două părți și adeverit de 6 boieri.

Ultimul document al acestei serii, semnat de același domn, dispune ca moșnenii celor două cete să-i plătească vătafului de păhărnicie câte 12, 60 taleri pentru ”osteneală”, deci cheltuielile judecătorești.

Observăm astfel că moșnenii au avut de înfruntat intruziunea părților boierești în pământurile lor, însă domnitorii nu au fost părtinitori celor din urmă, situația prezentată mai sus dovedește acest fapt. Familia Macovei avea întinse posesiuni pe toată valea adiacentă a Teleajenului, ajungând și în Drajna cu domeniul său, ori în partea Buzăului, în zona Chiojdului bâscean.

I-am menționat deja pe principalii reprezentanți ai acestei familii latifundiare, însă câteva nuanțe se impun, mai ales pentru a vedea modul în care bunurule funciare s-au ”lipit” de întinsul domeniu al Macoveilor.

Reprezentativ pentru perioada asupra căreia ne-am axat, mai ales secolul al XVIII – lea este continua luptă pentru supraviețuire a țăranilor liberi în fața unor forțe externe obștilor lor, de exemplu mari proprietari de pământuri, egumeni ai mănăstirilor etc. Și în cazul de față situația era similară, al doilea Macovei, Dumitru, este cel care cumpără pământuri, case, tot ce se poate de la moșneni, atât în zona Starchiojdului, unde are cea mai mare parte din domeniu, cât și în Chiojdul de Bâsca, unde își extinde autoritatea. Fost vătaf, el strânge între 1749 și 1762 numeroase hrisoave, pe unele dintre ele falsificându-le, pentru a intra în posesia unor noi bunuri. Practica era moștenită de la primul Macovei, Ilie, care și-a făcut intrarea în moșia drăjnenilor printr-un fals descoperit 35 de ani mai târziu. Desigur, el este cel care a deținut funcția de vătaf vreme de patruzeci de ani, timp în care și-a stabilit după bunul său plac granițele, încălcând moșia devălmașă și abuzând astfel de funcția și puterea sa.

Fiul său, Ștefan, nu se dezminte de activitățile tatălui și, în baza funcției, care nu era de prim rang, unele documente menționându-l ca postelnicel, abuzează de putere, extinzându-și proprietățile, în detrimentul țăranilor aflați în dificultate.

Și în cazul lui Ștefan cumpărările continuă, mai ales în zona Starchiojdului, dar și în zonele vecine. Astfel, în schimbul unei datorii de 10 taleri, Macovei primește de la Stoica Miroslav un zapis de mână prin care îi ceda boierului o livadă de pruni în Brădet, unde Macovei mai avea pământuri.

Câțiva ani mai târziu, în 1794, Ștefan Macovei primea un zapis de la popa Stoica Coadă prin care lui Macovei i se recunoștea o bucată de pământ din hotarul moșiei Roma. Pentru aceasta, Macovei trebuia să stea în proces cu Voicileștii, care intraseră abuziv pe teren și care nu puteau fi înlăturați prea ușor.

Procesele se țineau lanț de casa Macoveilor, dar acest lucru nu părea să-l deranjeze prea tare pe Ștefan, care, între timp, a devenit și ipistat al banului Dimitrie Ghica, administrându-i cășăriile din munții Siriului. Am arătat mai sus un document care dezvăluia nemulțumirea unei dintre cetele moșnenești în legătură cu faptul că Macovei i s-a substituit banului Ghica și, în schimbul unei datorii mai vechi pe care moșnenii o aveau la el, abuzează de veniturile cășăriilor din muntele Siriu, nelăsăndu-i să extragă ei venitul care li s-ar fi cuvenit de acolo.

Mai mult, funcțiile lui Ștefan Macovei sunt în continuă creștere, el fiind avansat pitar și obține în acest fel, încrederea domnitorului Șuțu care îl numește vătaf de plai pentru județul Saac și Buzău. În acest fel, el poate continua lista abuzurilor, obținând documente de la țărani și întrăinandu-le acestora pământurile.

Dintre fiii săi, Costache, Iancu și Dumitrache, doar ultimii doi continuă „opera” de strângere a pământurilor pe care tatăl lor la rândul său, a moștenit-o, primul dintre fii, călugărindu-se.

Observăm astfel că mentalitatea de mari proprietari funciari se transmite din tată în fiu, toți Macoveii până în secolul al XIX – lea au încercat să-și extindă domeniul prin vânzări, cumpărări, schimburi, substituiri de autoritate etc. Funcțiile de care au dispus aproape toți Macoveii le-au facilitat avansul social și funciar, iar pentru abuzurile comise autoritatea centrală nu le-a limitat puterea, dimpotrivă, au câștigat numeroase procese intentate de țărani. Cărțile de blestem au reprezentat și ele o realitate la care Macoveii nu s-au sfiit să apeleze, atunci când au vrut să impresioneze și să descurajeze țăranii nemulțumiți de infiltrarea lor în anumite loturi.

Cu toate aceste minusuri, neamul Macoveilor a exercitat și o influență benefică prin construirea unor edificii de cult, încurajarea învățământului dar și prin construcțiile realizate.

BIBLIOGRAFIE

Surse inedite:

Documentele familiei Săndulescu, aflate în colecție particulară

Colecția particulară de documente Ion Bocioacă

Dumitru Kretzulescu – Warthiadi, Istoricul castelului din Drajna, a regiunii înconjurătoare și a familiei care-l stăpânește de peste 300, 1957 – 1959 + foto, Arhiva INP, Dosar DMI (Direcția Monumentelor Istorice), Nr. 4504.

Arhivele Naționale ale României

Arhivele Naționale ale României, Filiala Prahova

Fond Ion Bocioacă

Fond Judecătoria Saac

Fond Ocârmuirea Județului Saac

Surse edite:

Colecții de documente:

Acte judiciare din Țara Românească, 1775 – 1781, ediție întocmită de Gh. Cronț, Al. Constantinescu, A. Popescu, T. Rădulescu, C. Tegăneanu, Editura Academiei Române, București, 1973;

ALEXIU, Eleonora, Documente de pe Valea Teleajenului din arhiva domnului Gh. I. Cereșanu, Editura Bucovina, București, 1939.

BREZEANU, D. I., JERCAN, I, SIMACHE, N. I., VULPESCU, M., Documente de pe Valea Teleajenului, Muzeul de Istorie al Județului Prahova;

BREZEANU, O. D., File de istorie din trecutul comunei Teișani, Muzeul de Istorie al Județului Prahova;

CERNOVODEANU, PAUL, GAVRILĂ, IRINA, Arhondologiile Țării Românești de la 1837, Istros, Brăila, 2002;

CIOBOTEA, D., CIOCOIU, M, CÎRSTEA, M, GAIȚĂ, A, Obștile moșnenilor proprietari din Chiojdul de pe Bâsca, Craiova, Editura Helios, 2001;

COJOCARU, ION, Documente privitoare la economia Țării Românești, Editura Științifică, București, 1958;

Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea, vol. I, Țara Românească, București, 1961;

IORGA, NICOLAE, Documente de pe Valea Teleajenului, Neamul Românesc,Vălenii de Munte, 1925;

IDEM, Scrisori de boieri și negustori olteni și munteni către casa de negoț sibiiană Hagi Pop, Socec, București, 1906;

SIMACHE, NICOLAE, RÂPEANU, C. M., Documente privitoare la istoria comunei Starchiojd, Muzeul de istorie al județului Prahova, Ploiesti, 1973;

URECHIA, V. A., Documente dintre 1769-1800, Tipografia Academiei Române, București, 1889;

VLAD, LAURENȚIU, LIVADA – CADESCHI LIGIA, Departamentul de cremenalion, Ed. Nemira, 2002.

Surse narative

Călători străini despre Țările Române, ed. Holban, Maria, vol. I, serie veche, București, Editura Științifică, 1968;

Călători străini despre Țările Române, ed. Holban, Maria,. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Maria M, Cernovodeanu, Paul, vol. X, Partea I, serie veche, București, Editura Academiei Române, 2000;

Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, ed. Filitti, Georgeta, Marinescu, Beatrice, Rădulescu-Zoner, Șerban, Stroia, Marian, Cernovodeanu, Paul, vol. I, Serie nouă (1801-1821), București, Editura Academiei Române, 2004;

ROSETTI, RADU, Amintiri. Ce am auzit de la alții, București, Humanitas, 2011;

VAILLANT, J. A., La Roumanie ou Histoire, Langue, Literature, Orographie, Statistique des peuples de la langue d’or, ardialiens, vallaques et moldaves, resumes sous le nom de Romans, Paris, 1844, vol. I-III ;

Studii de specialitate

ARON, R., Opiumul intelectualilor, Curtea veche, București, 2007;

BARBU, A, VALENTIN NEAMTU- Hrisovul pădurilor de brad, București, 1992 ;

BĂLAN, CRISTIAN PETRU, Monografia orașului Boldești-Scăieni, Ploiești, Editura Premier, 2007 ;

BÂZGAN, MELENTINA, Județul Saac până la mijlocul secolului al XVIII – lea, „Arhivele Prahovei, nr. VII/2003;

IDEM, Evoluția teritorial – administrativă a județului Prahova, până la mijlocul secoului al XVII – lea, „Arhivele Prahovei”, nr. VII / 2003;

BOCIOACĂ, Ion, Vălenii de Munte, ASA, 2004.

BRĂTESCU, PAULINA, MORUZI ION, Dicționar geografic al județului Prahova, Târgoviște, 1897;

BREZEANU, D. I., Teișanii vatră străveche de moșneni, București, 1991 ;

CARAMELEA, VASILE, V., Tipuri de composesorateale foștilor boieri și grăniceri din Țara Oltului. Sistemul juridic consuetudinar genealogic, Câmpulung – Muscel, 1945;

CAZIMIR ȘTEFAN, Alfabetul de tranziție, București, Editura Humanitas, 2006 ;

CÂLȚIA, SIMION, Așezări urbane sau rurale? Orașele din Țările Române de la sfărșitul secolului al XVII – lea la începutul secolului al XIX – lea, București, Editura Universității din București, 2011;

CEPOIU, TR. TRAIAN, Cronica Cerașului – 2000 de ani de istorie, Cerașu, Editura Scrisul Prahovean, 2012;

CIUPALĂ, ALIN, Femeia în societatea românească a secolului al XIX- lea. Între public și privat, București, Editura Meridiane, 2003;

COJOCARU, I, ORNEA, Z, Falansterul de la Scăieni, București, Editura Politică, 1966.

CONSTANTINIU, FLORIN ,Constantin Mavrocordat, București, Editura Militară, 1985;

IDEM, Relațiile agrare din Țara Românească în secolul al XVIII-lea, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972;

IDEM, Aspecte ale mentalului colectiv sătesc în societatea medievală românească, în Studii și Materiale de Istorie Medie, VII, 1974;

COSTEA-TELEAJEN, NICOLAE, Drajna și Ogretin, sate de moșneni. Monografie, Ploiești, Editura Printeuro, 2005;

DEDU, I., R., Așezări prahovene. Repere istorice, Ploiești, Editura Ploiești – Mileniul III, 2007;

DUȚU, ALEXANDRU, Coordonate ale culturii românești în secolul al XVIII-lea. (1700-1821), București, Editura pentru Literatură, 1968;

DJUVARA, NEAGU, Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne, București, Editura Humanitas, 2007;

ELIADE, POMPILIU, Influența franceză asupra spiritului public în România. Originile. Studiu asupra stării societății românești în vremea domniilor fanariote, București, Editura Humanitas, 2000;

Filitti, C. IOAN, Domniile române sub Regulament Organic, 1834 – 1848, București, Librăriile Socec, 1915;

FLORESCU – PÂNTECE, STELIAN, Starchiojd – sat de moșneni în acte, studii și mărturii. Schiță monografică, f. l ., 1992;

40. FOTINO, Dionisie, Istoria generală a Daciei, a Daciei sau a Transilvaniei, a Țării Muntenești și a Moldovei, trad. In greacă de George Sion, Editura Valahia, București, 2008;

GANE, CONSTANTIN, Trecute vieți de doamne și domnițe, București, Editura Orizonturi;

GEORGESCU, VALENTIN, Bizanțul și instituțiile românești până la mijlocul secolului al XVIII-lea, București, Editura Academiei Române, 1991;

GHIȚULESCU – VINTILĂ, CONSTANȚA, În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII – lea, Editura Humanitas, 2004;

IDEM, Focul amorului. Despre dragoste și sexualitate în societatea românească, Editura Humanitas, 2006;

IDEM, Evgheniți, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernități românești, 1750 – 1860, Editura Humanitas, București, 2013;

GINZBURG, CAROL, Brânza și viermii. Universul unui morar din secolul al XVI – lea, București, Editura Nemira, 1997;

GIUREA, D., Evoluția și rolul politic al clasei dominante din Moldova în secolele XV – XVIII, „Anuarul Institutului de Științe Istorice și Arheologie A. D. Xenopol, XVII, 1980;

GIURESCU, CONSTANTIN, Studii de istorie socială. Vechimea rumâniei în Țara Românească și legătura lui Mihai Viteazul. Despre rumâni. Despre boieri. Editura Universul, București, 1943;

GIURESCU, C. C. , Din trecut, București, Editura Compania, 2010;

GIURESCU, C.C., Istoria Românilor vol. III, De la moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocii fanariote, București, BIC All, 2007;

GOROVEI, ȘT. S, Clanuri, familii, autorități, puteri. Moldova secolele XV – XVIII, în Arhiva Genealogică, nr. I, 1994, vol. I – II.

GRECIANU, ȘTEFAN, Genealogiile documentate ale familiilor boierești, Tipografia Cooperativa, București, 1916;

GUSTI, DIMITRIE, La Monographie et l’Action Monographique en Roumanie, Paris, 1935;

IDEM, Un sistem de cercetări sociologice la teren, în Traian Herseni, Îndrumări pentru monografiile sociologice, București, 1940;

HITCHINS, KEITH, Românii (1774-1866), București, Editura Humanitas, 2004;

HOINĂRESCU, CĂLIN, HOINĂRESCU, MANUELA, Habitatul rural tradițional prahovean, Editura Restitutio Edit, Ploiești, 2013;

IACOB, DAN DUMITRU, Balurile înaltei societăți din Principatele Românela mijlocul secolului al XIX – lea, în Laurențiu Rădvan (coordonator), „Orașul din spațiul românesc între Orient și Occident. Tranziția de la medievalitate la modernitate”, Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009.

IORGA, FILIP-LUCIAN, Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române, Editura Humanitas, 2013;

IORGA, NICOLAE, Istoria Românilor vol. VII, Reformatorii, București, f. e.,1938;

IORGA, NICOLAE , România cum era până la 1918, vol. I, Editura Minerva, București,;

IDEM, Din viața moșnenilor vieri ai ținutului Săcuienilor, Analele Academiei Române, XXXIV;

IDEM, Prigonire politică sub fanarioți, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul IV, Mem. 5, Cultura Națională, București, 1925;

IDEM, Un boier de provincie în timpul Eteriei și Regulamentului Organic, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Secția III, Tomul IX, 1929, Cultura Națională, București, 1929, Ședința de la 16 noiembrie;

ISCRU, G. D., Un dregător mai puțin cunoscut: ispravnicul de ”ungureni” în Țara Românescă, în ”Revista arhivelor”, Anul XI, București, 1968;

IDEM, Drumurile de comerț creatoare ale statelor românești,Bucuresti, 1920;

LECCA, OCTAV GEORGE, Familii boierești române, București, Editura Semne, 2009;

LEMNY ȘTEFAN, Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc, Meridiane, București, 1990;

LIVADĂ – CADESCHI, LIGIA, De la milă la filantropie. Instituții de asistare a săracilor din Țara Românească și Moldova în secolul al XVIII – lea, București, Editura Nemira, 2001.

MANEA ANTON, CRISTINA, Elita politică în Țara Românească în secolele XVI – XVII, București, 2002, Teză de doctorat;

MOISESCU, GH. I., Istoria școalelor din Vălenii de Munte, 1831-1931, Vălenii de Munte, Editura „Datina Românească”, 1931;

MURGESCU, BOGDAN, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Iași, Editura Polirom 2010;

IDEM, Țările române între Imperiul Otoman și Europa creștină, Iași, Polirom 2012;

IDEM, Istorie românească – istorie universală (600-1800), București, Editura Universitas, 1999;

MURGESCU, MIRELA – LUMINIȚA, Între „bunul creștin” și „bravul erou”. Rolul școlii primare în construirea identității naționale românești ( 1831 – 1878), Editura ’92, Iași, 1999;

MURGOCI, G. M., Valea Teleajenului, descriere în vederea excursiunilor, Vălenii de Munte, 1909;

NEDELEA, DUMITRU, File din trecutul istoric al județului Prahova, 1971;

NEGOIȚĂ, Florin, Istoria administrației publice din România, București, Editura Universitară, 2009;

NEGRU, A. Din istoria cercetării sociale românești. Institutul Social Banat-Crișana, Cluj-Napoca, 1999;

NICULESCU, GH. , Valea Teleajenului, București, Editura Sport-Turism, 1981;

NICOARĂ, TOADER, Istorie locală și surse orale, Proiectul pentru învățământul rural, Cluj, 2005;

PANAITESCU, P. P., Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduire feudală, Editura Academiei RPR, 1964;

PAPACOSTEA, ȘERBAN, Contribuții la problema relațiilor agrare în Țara Românească în prima jumătate al veacului al XVIII-lea,SMIM, 1959;

PIPPIDI, ANDREI, Lecturile unui boier muntean, acum un veac: Ioan Manu, în „Revista de teorie literară”, tom 20, 1, 1971;

POPESCU, PAUL D. , Cartea satelor chiojdene – Prezentare monografică a comunei Chiojdu, județul Buzău, vol. I, Ploiești, Editura Prahova, 2007;

RACHIERU, MIHAI, Istorie și comerț pe Văile Prahovei și Teleajenului, 1774- 1848, Ed. Silex, București, 1996;

RĂDULESCU, MIHAI SORIN, Genealogii, Editura Albatros, 1999;

RĂDVAN, LAURENȚIU (coordonator), „Orașul din spațiul românesc între Orient și Occident. Tranziția de la medievalitate la modernitate”, Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009.

RÎPEANU, C. M., Vechea administrare a plaiurilor ”Despre Buzău și ”Teleajen”din fostul județ al Saacului, în ”File din trecutul istoric al județului Prahova”, Muzeul de Istorie al Județului Prahova, 1970;

IDEM, În căutarea unor istorii uitate. Familii românești și peripluri apusene, Editura Vremea, Bucuresti, 2011;

STĂNESCU, DUMITRU, Viața religioasă la români și influența ei asupra vieții publice, București, 1906;

STURDZA, DIM. MIHAI, Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, Simetria, București, 2004;

ȘTEFĂNESCU, ȘTEFAN, Istoria Românilor în secolul al XVIII-lea între tradiție și modernitate, Editura Universitatii din Bucuresti, 1999;

UNGUREANU, MIHAI – RĂZVAN, Granițele morale ale Europei. Despre morala cuplului în societatea românească la începutul secolului XIX, în „Secolul XX”, 1997;

IDEM, Izvoare genealogice inedite: vidomostile deceselor boierești (I), „Arhiva Genealogică”, I (VI), vol. 1-2, 1994;

VULCĂNESCU, MIRCEA, Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti, București, Editura Eminescu, 1998;

ZAGORITZ, GH., Trecătorile de pe Valea Teleajenului, în „Anuarul de geografie și antropografie”, an III, 1911- 1912;

IDEM, Evoluția orașelor și târgurilor dintre Buzău, Târgoviște și București în ”Anuarul de geografie și antropogeografie”, 1914-1915, director Simion Mehedinți, Tipografia ”Lupta”, București, 1915.

ZEMON DAVIS, NATALIE, Ficțiunea în documentele de arhivă, Editura Nemira, București, 2003.

Lucrări speciale

Dum. I Brezeanu, Ocolnița, adică hotărnicia și alegerea sforilor de moșie cuvenită după spița neamului fiecărui moșnean în hotarul comunei Teișani, plaiul Teleajen, județul Prahova, făcută de Tudorache Homorâceanu, hotarnic, la 4 decembrie 1814, extras din „Revista Istorică”, an XIV, No. 10-12, Oct.-Dec. 1928, pag. 371-391, Vălenii de Munte, Tipografia „Datina Românească”, 1928.