Diplomatul ,patriotul Si Omul Politic Tache Ionescu

Printre politicienii români de la finele secolului al XIX-leași începutul secolului al XX-lea,Tache Ionescu ocupă un loc aparte.Fiind cunoscător al problemelor politico-economice și sociale Cu care se confrunta România ,Tache Ionescu și-a pus întreaga energie și inteligență în slujba țării.A pus întotdeauna interesele țării înaintea intereselor personale.Poate că nu ar fi rău ca politicienii de astăzi să ia exemplu de la renumitul politician Tache Ionescu ,Spiritul de dreptate ,clarviziunea Cu care expunea anumite probleme stringente ,orator desăvârșit i-a adus porecla de Tăkiță gură de aur .Bun negociator era bine primit atât la Paris și Londra ,cât și la Viena ,Berlin,Istambul,Atena.În preajma primului război mondial a fost singurul politician român care a făcut un turneu diplomatic atât în tabăra Puterilor Centrale ,cât și în tabăra Antantei,urmărind înfăptuirea idealului național la care aspiraseră românii secole de-a rândul.A murit în 1922 împăcat Cu gândul că și-a servit țara ca un adevărat patriot.

Avocat,orator,bărbat de stat,diplomat,om de finațe ,publicist ,memorialist și mai presus de toate patriot ,Tache Ionescu a fost o personalitate care a exprimat energic lupta poporului român pentru realizarea unității sale național-politice.S-a născut la 13/25 octombrie 1858 în orașul Ploiești.Tatăl său ,Gheorghe Ioan ,cunoscut sub numele de Ghiță Ioan ,a fost la început un modest negustor de cereale ,pentru ca apoi părăsind Ploieștiul,ăa se stabilească la București și să ia în arendă vama de la Giurgiu,care avea să-i consolideze situția financiară.Prin mama sa,Eufrosina (Frosa) ,femeia de o rară frumusețe, al cărei tată era de origine macedoniană,Tache Ionescu se înrudea cu Ioan Eliade Rădulescu,animatorul literaturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Tache Ionescu și-a început cursurile primare la Ploiești în anul 1863 continuându-le apoi la pensionul ,,Gianiloni” din București unde ,la colegiul Sf.Sava va urma și cursurile liceale. În mai 1875 și-a luat bacalaureatul obținând media maximă.În adolescență Tache Ionescu s-a simțit atras îndeosebi spre literatură,inființând ,ca elev,revista ,,Tinerimii”(1875) în care a publicat diferite nuvele ,versuri romantice,peste care pluteau imaginile lui Victor Hugo si Lamartine,precum și articole critice.Din această perioadă debutează și pasiunea sa pentru politică ,tânărul elev participând adeseori la marile întruniri de la ,,Mazar Pașa” ,sau din sala ,,Slătineanu”,unde luau cuvântul oratori încercați ca M.Kogălniceanu,I.C.Brătianu,C.A.Rosetti,Ioan Ghica,E.Stătescu,care aveau să-i dezvolte gustul pentru oratorie și să-l familiarizezecu problemele politice ale timpului.

În anul 1875 ia drumul Parisului pentru a se înscrie la Facultatea de drept.Timp de șase ani va rămâne în capitala Franței,frecventând cursurile unor maeștrii ca Valette,autor al unui vast tratat despre Codul Civil,Alglave,Beudant,Louis Renalt,Colmet de Santerre,specializându-se în drept civil și comercial.În mai 1881 ,după ce în prealabil publicase broșura ,,De la condition de l'enfant naturel dans la legislation roumaine”,își ia doctoratul cu teza ,,De la recherché de la filiation naturelle”-teză reținută de facultate-care a adus autorului său mențiunea ,,magna cum laude”.Teza lui Tache Ionescu a reținut nu numai atenția juriștilor ,ci și a unor scriitori ca Al.Dmas-fiul preocupat și el de problema copiilor naturali.În toamna anului 1881,după ce la 13 noiembrie,se căsătorise la Brighton,fără consimțământul părinților ,care ar fi voit o noră din aristocrația românească,cu o tânără englezoaică,fără avere,dar foarte instruită ,Elisabeta Richards,Tache Ionescu se reîntoarse la București pentru a intra ca avocat in vâltoarea vieții juridice și politice.România se găsea sub dominația Partidului Național Liberal ,care datorită abilității șefului său,Ion C.Brătianu,guverna din vara anului 1876.În acest timp avusese loc o serie de evenimente: se declarase și se obținuse ,prin participarea la razboiul ruso-turc din 1877,independența de stat a României-recunoscută și de Congresul de la Berlin din 1878;se produsese alipirea Dobrogei –despre a cărei semnificație Tache Ionescu vorbise la congresul internațional de geografie de la Paris ,la 14 martie 1881;se proclamase regatul.În acest climat avea să se producă debutul politic al lui Tache Ionescu,care,datorită talentului său de orator ,pregătirii și energiei sale robustă ,a fost considerat,îndată după reîntoarcerea în țară,drept una din marile promisiuni ale generației sale.

Calea spre activitatea politică a lui Tache Ionescu va trece însă prin barou,în care s-a înscris îndată după sosirea la București,prin redacția ziarului ,,Românul”de sub direcția lui C.A.Rosetti,și prin sala de conferințe a Ateneului Român,tânărul doctor al Universității din Paris întelegând să se impună mai intâi în domeniul profesional și publicistic,la aceasta îl îndemna nu numai vocația și pasiunea sa pentru avocatură și publicistică,ci totodata trebuințele sale de ordin material ,fiidcă Tache Ionescu nu avea nici un alt mijloc de existențăîn afara veniturilor sale profesionale.,,Am intrat în viață –avea să afirme el mai târziu-obscur și fără avere”,mărturisindu-și starea de pauperitate a începuturilor.Concomitent cu intrarea in barou,acesta isi incepe si activitatea publicistică.O bună parte din articolele sale din anii 1890-1891 au fost destinate politicii externe a României,scrise sub pseudonimul Joanera si Tyo și prin care sublinia ,,Pentru o țară ca a noastră a cărei existență națională a fost și este în pericol ,politica din afară trebuie să fie preocupațiunea de capetenie a oamenilor politici”.Articolul său din 1890 despre unitatea națională a românilor cuprindea în embrion insăși orientarea sa politică și diplomatică din anii 1914-1919,când Tache Ionescu ,avea să se impună ca unul din cei mai fervenți luptători pentru realizarea idealului național al românilor.Domeniul în care Tache Ionescu avea să aducă însă o contribuție masivă și ,în care ,prin inteligeța sa excepțională și prin marea artă a cuvântului,se va impune ca un adevărat bărbat de stat și ca un neîntrecut orator,a fost însă domeniul politico-diplomatic.

La alegerile din toamna anului 1884,voind a da un nou impuls cadrelor liberale,Brătianu a făcut apel la câțiva dintre tinerii care se remarcaseră în ultimii ani în viața baroului și în discuțiile provocate de revizuirea Constituției,invitându-I să candideze pe listele partidului său.Printre aceștia,alături de Tache Ionescu se aflau și foștii săi colegi de la Paris C.C Ariton,C.Dissescu,Al.Djuvara,Al.Marghiloman.Tache a candidat și a fost ales la colegiul al III-lea –colegiul țăranilor –din județul Ilfov,intrând astfel în Cameră la vârsta de 26 de ani.Primul său discurs parlamentar a fost rostit la 4 decembrie cu prilejul discuției la mesajul tronului.Deși lipsit de fluiditatea și efervescența oratoricală la care se așteptau unii din admiratorii săi,și îndeosebi ascultătorii din tribune,discursul lui Tache Ionescu ,mai ales că el insista în mod stăruitor asupra problemelor economice,a făcut dovada unei gândiri politice adânci și a unei sincere dorințe de înnoire a vieții de stat.În discursul său s-a situat pe o poziție de centru ,creia avea să-i rămână fidel în întreaga sa activitate.Timp de câțiva ani el se va manifesta astfel ca liberal independent,susținând cu energie și cu talent din ce în ce mai apreciat ,ideile pe baza cărora intrase în viața politică și îndeosebi libertățile cetățenești.

Cu toate că acționa în afara partidelor guvernamentale,Tache Ionescu ,prin atitudinea și intervențiile sale,a izbutit să se impună în numai câțiva ani ca o reală forță politică și parlamentară.,,Este un tânăr plin de viitor,ambițios,foarte ambițios,ca toți oamenii cari simt ceva în inima și în cap,el caută să ajungă acolo unde cultura lui intelectuală și talentele lui îl împing.Situația lui politică nu e încă definită pentru moment,nu se știe ce va ajunge Tache Ionescu,oricum ar fi ,acest deputat este pentru Parlamentul român o adevarată podoabă”a spus Gheorghe Panu ,el însuși fruntaș al Camerei.In toamna anului 1891Tache Ionescu convins ,,că singur nimeni nu poate face nimic”,și că,,disidentul nu reușește niciodată”,se apropie de conservatori.Evident că aceștia l-au primit cu vădită satisfacție ,adeziunea lui Tache Ionescu fiind considerată ca o achiziție din cele mai strălucite(acesta avea 33 de ani).

Până la moarte își va păstra necontenit un loc proeminent în politica țării ,fiind rând pe rând ministru al Finanțelor (1900,1904-1907),al Internelor (1912-1914),ministru de stat (1916-1917),vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1917-1918),ministru al externelor (1920-1921)și în cele din urmă președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922).

Ca membru al cabinetului Catargiu din anii 1891-1895,Tache Ionescu a desfășurat și o activitate care avea să-l situeze în categoria celor mai inflăcărați patrioți.Este vorba de ajutorul pe care ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice al Româniea acordat în anii 1892-1895 românilor din Transilvania.Atitudinea sa ca ministru în cabinetul Catargiu s-a concretizat și prin legăturile sale personale cu politicieni transilvăneni ca Ioan Rațiu ,Vasile Lucaciu,Iuliu Coroianu,Eugen Brote prin acordarea de subvenții ,în mod sistematic,instituțiilor culturale și ziarelor românești din Transilvania(in 1894 subvențiile sunt de peste 300.000 lei aur).

Dintre toți oamenii politici ai generației sale,Tache Ionescu a fost cel care ,indiferent dacă se afla la guvernare sau în opoziție ,a întreținut cele mai strălucitoare legături cu miniștrii și corespondenții de presă acreditați la București,și care a intreprins numeroase călătorii în străinătate .Calitatea de om politic al unui stat legat printr-un tratat de alianța cu Puterile centrale,nu-l împedică de a căuta contacte și amiciții și în tabăra Antantei,preocuparea sa permanentă fiind de a deschide României,printr-o atentă politică externă,calea spre realizarea unității sale politice.Prin saloanele și birourile sale de la București și Sinaia au trecut rând pe rând reprezentanții diplomatici ai Germaniei(Kiderlen Wächter,viitorul ministru de externe),ai Austriei(contele Agénor Goluchowski și baronul Aehrenthal,viitori cancelari),ai Franței (Gustave de Coutuoly,E.Blondel),ai Angliei,Rusiei si Italiei dintre care unora le va consacra mai târziu substanțiale portrete,impunându-se tuturor prin distincția și luciditatea aprecierilor sale politice.in 1896 –an în care a cunoscut la București pe contele Tisza,viitor prim-ministru al Ungariei-și 1906 Tache Ionescu vizita Viena ,unde revedea pe Goluchowaki și Aehrenthal,ca și Budapesta,intrând în relații cu contele Banffy,premierul maghiar.In 1901,1908 si 1912 el și-a petrecut vacanțele in Italia .În 1907 a făcut o vizită mai lungă la Berlin,unde va reveni și î în 1911 pentru convorbiri cu Kiderlen Wächter,devenit între timp ministru de externe.Anii 1908;1909 sunt consacrați unor călătorii în Franța și Anglia unde are întâlniri cu Aristide Briand și ,pe lângă lordul Balfour,cu Eduard Grey ,ministrul de externe al Marii Britanii,care avea să devină unul din cei mai binevoitori amici ai săi.Vizita la Londra a fost folosită și pentru întrevedere cu diplomatul rus Tatichef,împreună cu care sunt examinate relațiile româno-ruse.În anul 1912 oferă la București ,o strălucită recepție lui Paul Deschanel,fost președinte al Camerei franceze și viitor președinte al Franței,sosit în capitala României într-o vizităde sondare a cercurilor politice românești cu privire la îmbunătățirea relațiilor cu țara sa.În același an ,cu puțin înainte de a intra în guvern,el vizitează din nou Viena pentru a intra în contact cu contele Berchtold succesorul lui Aehrenthal,decedat în anul precedent,și cu diferiți diplomați acreditați în capitala Austro-Ungariei.

Consecvent cu atitudinea sa din întreg decursul războiului –atitudine exprimată cu fermitate atât în consiliile de miniștri cât și în consiliile de coroană-Tache Ionescu a refuzat să recunoască pacea încheiată de Marghiloman,mărturisindu-și încă de la începutul tratativelor intenția de a părăsi țara și de a se stabili la Paris ,pentru a continua lupta începută pe baricadele diplomației și ale propagandei și totodată ,pentru a lămuri adevăratul caracter al păcii de la București.La Paris ,unde se afla un numar mare de profesori universitari și parlamentari români emigranți și unde unii din aderenții săi,în frunte cu Paul Brătășanu ,înființaseră încă de la începutul anului (17 ianuarie 1918)ziarul ,,La Roumanie”,Tache Ionescu avea să găsească o atmosferă apăsătoare ,primul ministru al Franței ,Georges Clemenceau,fiind profund nemulțumit și indignat de pacea separată încheiată de Al.Marghiloman.La 27 iulie el are o primă întrevedere cu Clemenceau,urmată apoi de o lungă discuție cu S.Pichon,ministrul afacerilor externe ,pe care îi informează în mod direct asupra situației din România.Concomitent cu întrevederile avute cu Clemenceau,el are alte întrevederi cu Aristide Briand,fost președinte al Consiliului (28 iulie) și cu Paul Deschanel,președintele Camerei.În urma acestor întrevederi ,Tache Ionescu scria,,Aici totul e complicat,nu știu ce voi reuși să fac,dar eu îmi voi întrbuința tot calmul''.Astfel acesta izbutește să dobândească înțelegerea acestora pentru situația grea în care se găsea izolată țara.Cu un strălucit succes s-a desfășurat activitatea sa și în Anglia,unde,însoțit de Nicolae Titulescu,a făcut în august ,octombrie și noiembrie trei călătorii,fiind primit în audiență de primul ministru,Loyd George(6 august și 15 octombrie),de lordul Balfour,ministrul de externe (6 august și 7 octombrie),și de Wiston Churchill(5 august).Declarațiile și precizările lui Tache Ionescu au fost reproduse și comentate și de jurnalele :,,Times '', ,,The Evening'' , ,,Standard'', ,,The Daily Chronicle'' , având un puternic răsunet în opinia publică engleză.

Întemeierea Micii Înțelegeri a fost ultimul act politic important al lui Tache Ionescu.La începutul lunii decembrie 1921,pentru a înlesni regelui Ferdinand I formarea unui cabinet alcătuit din toate partidele politice –așa cum acesta anunțase prin mesajul regal de deschidere a corpurilor legiuitoare-el își dădu demisia ,provocând astfel demisia întregului guvern.

În aprilie 1922 se afla în feericul peisaj de la Neapole unde avea să contracteze o febră tifoidă.Timp de câteva săptămâni ,internat într-un sanatoriu de la Roma și îngrijit de cele mai mari somități medicale ale Italiei ,avea să se zbată dureros între moarte și viață.La 20 iunie –după ce între timp fusese vizitat de fratele său Toma Ionescu,un renumit chirurg și de Ion I.C.Brătianu –intră în agonie.În ziua următoare la orele 10 (21 iunie 1922)sub privirile îngrozite ale soției,moartea îi curmă firul vieții.Guvernul a dispus să i se facă funeralii naționale.La 24 iunie rămășițele sale pământești au pornit spre România fiind întâmpinate în toate gările Cu flori și drapele îndoliate.Ceremonia funebră s-a desfășurat sub cupola Ateneului Român din București(30 iunie 1922)unde memoria sa a fost elogiată de 18 oratori în frunte cu I .C.Brătianu.Corpul neînsuflețit al lui Tache Ionescu a fost depus apoi spre veșnică odihnă la mănăstire Sinaia unde ,prin grija soției,avea să i se construiască un impunător mausoleu de marmură.

Bibliografie :

1.C.Xeni-Tache Ionescu ,1858-1922,București,1933

2.Tache Ionescu-Amintiri,Paris ,1919

3.N.Iorga-Oameni care au fost,București,1936