Dilema de Securitate a Romaniei In Razboiul Rece

Amintind de ostracizarea Spaniei în Evul Mediu dentificăm istoria din secolul trecut al României ca fiind supusă legendei negre, legendă conspirată de inamicii Spaniei Evulului Mediu. Într-adevăr, aparatul critic extrem de bogat e adus la zi prin accesarea unor surse arhivistice capturate de serviciile nord-americane în timpul busculadei produsă de căderea intempestivă a Zidului Berlinului, ceea ce face ca autopsierea cadavrului cominternist să se facă cu acte și documente irefutabile, tăinuite de conspiratori prin măsuri de securitate semnificative.

Victima conspirației „țărilor frățești” era România, și, mutând ce e de mutat, cabala sovietică la care au convenit de-a lungul a jumătate de secol conducerile Ungariei, Bulgariei, Poloniei și Cehoslovaciei ne amintește fratricidul din eposul mioritic. De unde, poate, și titlul variantei românești al cărții… Larry L. Watts se mișcă printre arhivele deconspirate cu o lejeritate care-l trădează nu doar pe expertul în astfel de istorii, ci și pe profesionistul care a avut – sau are! – locul său în lumea serviciilor secrete. Cu atât mai calificat să certifice fapte pe care unii dintre noi, chiar dacă le intuiam, nu le puteam dovedi pentru că omerta interstatală cominternistă impusese, chiar în interiorul serviciilor secrete, reguli stricte de reducere la minimum a urmelor arhivistice. Astfel avea să supraviețuiască și după Revoluție, ca un fatum, legenda neagră despre o Românie nereformabilă. Intoxicarea serviciilor vestice de analiză și de consiliere ale decidenților s-a cronicizat – este una din concluziile cărții lui L.L.W. „Toate campaniile de dezinformare au avut un impact foarte mare. La mijlocul anilor ’80, campaniile de dezinformare la adresa României au avut efect. Chiar Ronald Reagan credea că România a fost un cal troian“

Și pentru că mecanismul de substituire a dizidenței reale a României față de comunitatea Pactului de la Varșovia cu ficțiunea „dependenței ascunse” față de URSS, a continuat să funcționeze; intoxicarea Vestului în sensul disuadării și blocării accesului țării noastre în familia occidentală a fost constantă, complexă și savant pusă la punct, reșapată după ce Iugoslavia reușise – pentru scurt timp – să evadeze în 1948 din proaspătul Lagăr comunist. Intoxicarea a făcut numeroase victime, mai ales, la nivelul mediei și al analiștilor occidentali, iar cecitatea căreia aceștia i-au fost victime a fost cauzată de numeroasele cârtițe infiltrate în Vest, printre care s-au aflat și unii agenți români, refugiați în Occident. Conștient sau nu, în loc ca aceștia să ajute gazdele să se lecuiască de intoxicări au contribuit, repet, poate involuntar, printr-un exces de zel negaționist, la întreținerea confuziei despre România.

E si cazul lui Pacepa. El a livrat la pachet, odată cu informații exagerate privind comportamentul intim al perechii prezidențiale și neadevăruri privind politica externă, de „cal troian sovietic”. O ficțiune care a fost preluată de literatura consacrată regimului comunist, inclusiv în documente oficiale postrevoluționare. Rolul jucat de Pacepa în confruntarea din umbră dintre serviciile secrete pe tema dizidenței României, redeschide discuția despre ce a însemnat în fapt dezertarea acestuia. Desigur, ajuns în custodia americană, Pacepa a făcut mărturisiri, inclusiv că a început prin a fi agent sovietic. S-o fi lepădat de Satana? Dacă am lua în serios cartea sa, Orizonturi roșii,trecând chiar cu vederea exagerările, și am accepta ca naturală schimbarea opiniilor politice, asta, poate, nu l-ar face trădător. (Trădător față de Dictator?) Altceva e extrem de grav. Gravitatea e pusă în lumina sa reală de concluziile studiului domnul Watts, chiar dacă tușele domniei sale nu sunt atât de apăsate pe cât ar fi dorit foștii tovarăși de breaslă ai lui Pacepa, rămași în țară să suporte consecințele dezertării acestuia: Pacepa și-a trădat patria făcând jocul Moscovei în confruntarea pentru dominația geostrategică din timpul și de după Războiul Rece.

Da, ostracizarea României în fostul bloc sovietic avea să aibă consecințe și după implozia URSS. Asta scuză, dar nu de tot, zelul cu care soliști ai corectitudinii ideologice au preluat și dezvoltat teza falsă pritocită în laboratoarele inamicilor României conform căreia opoziția vehementă a conducerii române de stat împotriva hegemoniei Moscovei era una trucată, practicată în conivență cu Moscova. Motivul? Pentru a obține în folosul cauzei comune, printre altele, accesul intermediat de URSS la tehnologia de vârf occidentală. Concomitent cu fabricarea acestei teze, serviciile occidentale erau intoxicate cum că, țări care se comportau obsecvios față de Moscova, în întruniri secrete din care România era exclusă – Ungaria, Polonia, Cehoslovacia -, ar manifesta veleități de independență. Nu întâmplător state care, deși au continuat să facă parte timp de doi-trei ani din familia spionajului subordonat Moscovei, demonstrează autorul cărții, aveau să formeze la Vișegrad, în 1990, un terțet cu acces rapid în alianțele vestului; altfel spus dezinformările Kremlinului, pentru a bloca acceptul României spre o „relație specială” cu Occidentul, au continuat să dea roade otrăvite și după desființarea Pactului de la Varșovia: „Descoperirile din arhive, ulterioare Războiului Rece, au scos la iveală o poveste diferită. Opoziția României la preferințele Uniunii Sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimată și (…) destul de singulară după 1956, în timp ce dizidența altor state membre ale Pactului (de la Varșovia- n.n.) a fost mult exagerată, dacă nu cumva întru totul fabricată. La consiliile de miniștri de externe ai Pactului, toți membrii au fost constant de acord cu analizele și cu propunerile sovietice pe toată durata Războiului Rece, în timp ce România a fost excepția, în permanentă opoziție, care a afectat aproape toate subiectele de pe agendă. De asemenea, românii au fost singulari, printre conducătorii militari ai Pactului, în contestarea dominației și controlului sovietic, în timp ce Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia și Bulgaria au continuat să se alinieze fără rezerve, în spatele sovieticilor.”

Operația de disuadare – cum numește autorul efectul urmărit prin virusarea canalelor informaționale – a reușit în bună măsură, după cum arată „realitatea” pe care o promovau analizele și comentariile serviciilor din arhivele vestice, cu precădere americane și vest-germane, cercetate de către L.L.W. Cum a fost posibilă orbirea inteligentelor servicii? Autorul reface cu migală traseul urmat de deciziile de intoxicare luate la vârful comunităților informaționale aservite Moscovei și până la identificarea lor în recomandările destinate decidenților occidentali. Nu e neglijată însă nici originea geografică a unor analiști destinați să urmărească și să prognozeze evoluția țărilor din Est în timpul bipolarității lumii. E de cunoscut – cu un folos actual – și proveniența analiștilor și a observatorilor specializați pe Est. În timp ce organele represive ale României și-au înstrăinat și au încurajat luptele fratricide din diaspora, alte țări, cum ar fi Ungaria, au știut să-și apropie exilul, îmbogățit numeric și calitativ după revolta din 1956 cu numeroși intelectuali; ei vor ocupa catedre universitare de prestigiu de peste Ocean, așa cum știam deja din notele de călătorie americane din anii șaptezeci ale istoricului C. C. Giurescu, dar, așa cum citim din L.L.W., acești universitari ocupau și puncte nodale în lumea secretă a producătorilor și a distribuitorilor de informații și recomandări la cel mai înalt nivel!

Și totuși, în pofida cecității serviciilor occidentale, președinții Carter, Ford sau Nixon au dovedit rezistență la expertiza serviciilor cum că, Ceaușescu și România, erau un dar otrăvit făcut Occidentului de către URSS. „În 1962, pentru prima dată, România a constatat că URSS a fost în stare să provoace un război nuclear fără să informeze România, chiar dacă urma să fie implicată. Din această cauză a avut trei direcții de abordare. De aici s-a răspândit zvonul că politica românească nu a fost stabilă. Prima direcție a fost că negocierea e singura modalitate de rezolvare a conflictelor. A doua direcție a fost cea de dezangajare militară. A treia idee a fost transformarea Pactului de la Varșovia într-o coaliție reală“. Deși eticheta de „cal troian sovietic” lipită României a început să circule relativ târziu – în toamna anului 1976, ne informează autorul cărții, și ea aparține analistului Vladimir Socor de la „Europa Liberă” – , primele semne de neîncredere asupra sincerității politicii românești induse în Occident sunt datate de autorul acestei cărți încă din timpul vieții lui Dej. Eticheta va fi cu atât mai des repetată cu cât accesul nostru la tehnologie avansată devenea mai vizibil și, mai ales, pe măsură ce se acutiza gâlceava sovieto-chineză, iar România găsea calea de a apropia America și China.

Sunt inventariate în carte numeroase întâlniri, mai mult sau mai puțin secrete la niveluri de vârf dintre factorii militari, de inteligence, audiențe la Bodnăraș ale ambasadorilor americani la București etc., care aveau să culmineze cu o discuție secretă, la cel mai înalt nivel, la Casa Albă, în care președintele Carter avea să-i facă lui Nicolae Ceaușescu o propunere absolut tulburătoare. Iată ce scrie Larry L. Watts: „Administrația Carter, convinsă că România e singura din Pactul de la Varșovia care poseda dorința de a părăsi Blocul dominat de sovietici, a decis să-i ofere posibilitatea să facă exact acest lucru pentru un viitor economic și politic total diferit. Oferta a fost făcută în timpul vizitei în SUA din aprilie 1978, când președintele Carter a recunoscut explicit cooperarea Bucureștiului cu precedentele administrații SUA și rolul esențial al conducătorului român în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Într-o întâlnire la care a participat numai președintele Carter, Zbigniew Brzezinski, Nicolae și Elena Ceaușescu și translatorul român Sergiu Celac, Carter s-a oferit să listeze la Bursă industria României, evaluată atunci la aproximativ 147 miliarde de dolari. Mișcarea fusese calculată nu numai pentru a include economia României «în sistemul occidental de evaluare», deschizând astfel calea pentru investiții, tranzacții, achiziții și acces la expertize critice, dar și pentru „a genera o dezertare în spațiul sovietic. Ea nu a fost o simplă oportunitate – comentează mai departe autorul american – de a reconecta economia României la lumea occidentală (vizita având deja un mare număr de acorduri economice SUA-România). Oferta președintelui Carter presupunea un grad de implicare la care românii aspiraseră, fără succes, încă de la fondarea statului lor unificat.” A doua zi Ceaușescu a declinat oferta și ca-ntr-un banc a la Radio Erevan i-a propus președintelui american ca SUA s-o ia pe… calea socialismului! Interesant e însă cum au reacționat soții Ceaușescu în intimitate la această propunere. Evident, gazdele aveau să afle asta prin tehnica operativă instalată la reședința oaspeților: „Elena Ceaușescu a reacționat violent la propunere, clamând că americanii „vor să cumpere România pe 147 de milioane de dolari”. Ea și soțul ei au petrecut toată noaptea de la Blair House, argumentând pro și contra între soți și colideri (?), în care nu au îndrăznit să intervină nici unul dintre specialiștii calificați din delegația română. Se schimbaseră multe în ultimii ani față de vremurile în care Ceaușescu lua deciziile vitale din politica de securitate împreună cu Emil Bodnăraș (decedat în 1976). Acum, cel mai apropiat consilier al lui era nevasta, care nu avea nimic din abilitatea înnăscută și foarte puțin din orientarea lui națională, din experiența sa în problemele securității naționale, a relațiilor internaționale sau din viziunea sa. Faptul că discuția a fost așa de lungă și aprinsă sugerează că Ceaușescu s-a poziționat în favoarea ofertei, împotriva soției sale, și că ajunsese la o răscruce. Întrebarea era dacă el dorea să continue pe traseul de la Est la Vest început în timpul lui Gheorghiu-Dej sau dacă voia să-și conducă țara și spre Est și spre Vest către un destin neclar”.

România era prea mică pentru confruntarea deschisă, capitală care ar fi urmat cu Moscova! Să mai adăugăm un comentariu al acestui autor care, evident, în deosebire de alți autori români de istorie recentă, chiar iubește România, despre cum ar fi reacționat Moscova. În subsolul paginii 705, L.L.W. adaugă o notă semnificativă despre opinia definitivă a liderilor sovietici asupra instinctului național al românilor: „Aprecierea lui Carter evident a fost împărtășită de Kremlin. Chiar și în februarie 1989 autoritățile sovietice erau deplin convinse de „pericolul unei întoarceri decisive” a României „în direcția Vestului”, care includea posibilitatea reală a ieșirii din Pactul de la Varșovia”, dat fiind că populația „trăia în spiritul comunității cu lumea latină (romanskiy), în timp ce Polonia, Ungaria și R.D.G-ul, „cu greu ar ridica problema părăsirii Tratatului.”

Pe tot parcursul Războiului Rece România se opunea politicii externe și de securitate a Pactului, refuza subordonarea în cadrul alianței și manifesta dorința de a se apropia de Vest. Pentru a evita un conflict deschis și a preveni o posibilă retragere a României din politicile de securitate, Pactul a ascuns diferendele româno-sovietice. Consecința a fost o izolare diplomatică față de occident a României menținută chiar și după căderea Zidului Berlinului. Astfel, fostul șef al SIE, Flaviu Predescu, în urma unei vizite efectuate pe 14 aprilie 1992 în țările membre NATO, a fost uluit de atmosfera grea conform căreia România era vinovată de toate relele de dinainte de 1989, iar în noua concepție asumată la nivel internațional „nici măcar nu existase vreo confruntare între NATO și Tratatul de la Varșovia, că doar România otrăvise relațiile internaționale”.

Centrala KGB a înlăturat DSS când a introdus „relațiile operaționale regulate și directe”, prin care au fost instituționalizate departamentele de dezinformare în RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria și Polonia. Tema „calului troian” a fost fabricate cu grijă de serviciile secrete sovietice și a constituit o lovitură în materie de informații atât pentru SUA, cât și pentru România. Prejudecata anti-românească în CIA și Departamentul de Stat era alimentată prin rapoartele experților est-europeni care erau deseori membri ai unor grupuri regionale etnice, care urmăreau în primul rând interesul țărilor de origine.

Nu pot încheia consemnarea fără a afirma că ea re-scrie istoria politicii externe românești în lumina adevărului bazat pe documente secrete, după ce unii politologi s-au străduit să înnegrească cu asupra de măsură legenda neagră, blestemul care urmărește de aproape un secol România. Probabil că Larry L. Watts are deja un volum doi, cuprinzând revelații despre circumstanțele proprii ale Revoluției române, în contextul căderii regimurilor comuniste. Până atunci însă, intuitiv, doar pe baza documentației noi adusă de autor la lumină, cred că Ceaușescu a perceput începutul Revoluției la Timișoara ca fiind împlinirea obsesiei asupra coșmarului invaziei sovietice, a năvălirii „țărilor frățești”, sprijinită de coloana a cincea din interior. Nu era departe de adevăr; „armata fără uniforme” s-a deconspirat în bună măsură atunci. Alții au coalizat cu învingătorii, aliniindu-se sub pulpana Celui așteptat. Oricum, scenariul era scris la „Mosfilm” și producția a fost pusă în operă după ce Occidentul și, mai ales, poporul, care nu-l mai identifica de mult cu țara, îl abandonaseră. Și totuși, doi din frații săi, Andruța și Ilie, care ajutaseră cândva americanii să pătrundă secrete militare sovietice, primiseră drept de azil în SUA. Doar că vestea sosea prea târziu; primul avea să fie, probabil, „sinucis”, în subsolul rezidenței economice din Viena, celălalt va prefera să rămână acasă cu pensie de general. Dintr-o altă sursă credibilă aflăm că dacă agenții Moscovei nu s-ar fi grăbit să-i judece și să-i execute pe Nicolae și Elena Ceaușescu cu acea grabă suspectă, cei doi ar fi putut beneficia de azil american. Nu pot crede că Ceaușescu ar fi acceptat refugiul alături de Pacepa.

Bibliografie:

Larry L. Watts, Fereste-ma Doamne de dusmani…, Editura RAO, București, 2011

Predescu, Flaviu Cum a predat Talpeș americanilor „fantomele” Securității, Lumea, an XVII, nr. 12 (225), 2011.

http://www.frontpress.ro/2014/08/de-ce-a-fost-impuscat-ceausescu-explicatia-istoricului-american-larry-watts.html

Răspunsul României la mecanismele de control sovietic (1949-1964)