Constitutia de la 1866

Constituția de la 1866

Efectele Articolului 7 asupra comunității evreiești din România

Constituția reprezintă garantul statului și existența lui. Aceasta este legea supremă care oferă drepturile, libertățile și obligațiile pentru convițuirea și supraviețuirea unui stat de sine stătător. Nașterea unei constituții diferă de la un stat la altul. Aceasta poate lua ființă în urma unor procese îndelungate, unele mai complexe decât altele, sângeroase sau nu, dar scopul final este cel dorit, născându-se celula de bază a sistemului juridic și pionul organizațional dintr-un stat.

Astfel, pentru a înțele mai bine acest concept de constituție, trebuie să realizez o introducere care să expună nasterea, modul și pași prin care statul român a luat ființă și a fost recunoscut la nivel european pintr-o constituție, în același timp trebuie analizat și faptul că această Constituție, mai precis Constituția de la 1866 nu a fost una perfectă, ea subjugând anumite drepturi care în prezent sunt garantate și oferite de către orice stat democrat. Evoluția constituțiilor române a fost vizibilă dea lungul secolelor, însă prima constituție a pus baza acestora, ea născându-se într-un sistem de guvernare aparte, în timpul regalității. De altfel, sistemul de conducere regal, a cerut de la sine implementarea unei constituții, iar constituția a adus de la sine o stabilitate și o autentificare a sa, ambele coroborând pentru efectul suprem, recunoașterea staului românesc la nivel European.

Pentru ca înțelegerea să fie facilă voi realiza un scurt istoric al nașterii Constituției din 1866 prin explicarea fiecărui pas care a dus la apariția și aplicarea ei. Astfel, după primirea cerințelor de la cele doua adunări Ad-hoc s-a elaborat un act fundamental pentru Țările Romane, denumit sugestiv Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei, care avea prevederi citate atât pentru sistemul organizațional cât și pentru puterile de stat asigurând drepturile cetatenilor, așadar era o adevarata constitutie. Conventiunea, așa cum este cunoscută în paginile itoriei, pune la baza organizarii Principatelor Unite principiul separării puterilor în stat, încredintându-se Domnului puterea executivă, iar puterea legislativa în mod colectiv Domnului, câte unei Adunari Elective de fiecare Principat și unei Comisii Centrale comune. Domnul era ales pe viață, acesta trebuia să fie pământean și guverna cu ajutorul ministrilor și a parlamentului. Conventiunea avea mai multe anexe, dar cea mai importanta era cea de-a doua. Această anexă se intitula „Stipulațiuni electorale anexate la Conventiunea din 19 august 1858” și era asemenea unei legi electorale, o lege care fusese adoptată și modificată pentru a fi în conformitate cu prevederile constituțiunii. Scrutinul era secret, iar votul cenzitar, deci în funcție de venituri. Aceste prevederi doar câteva dintre cele modificate, ele constituind și calitățile care pe noi azi ne fac să numim această anexă o lege electorală. De altfel, acest sufragiu universal conferă o diferențiere a păturilor sociale, bazată pe avere, princiupiu care duce la discriminarea membrilor societății, fapt care mai târziu va ajunge să fie eliminat. Votul cenzitar, este o dicriminare, deoarece acesta era ales pe baza ideei că doar cei avuți erau și cunoscători de carte, deci aceștia erau singurii capabili să voteze și să înțeleagă sistemul electoral al vremii.

Țara este guvernată într-un mod democratic, având la bază principiului separării puterilor în stat, conform Convențiunii. Dar acest principiu se menține până în primavara anului 1864, când se realizează o dispută între puterea executivă, adică între domn și guvern care reprezentau puterea executivă, și puterea legiuitoare reprezentată de Adunarea Generală. Această dispută provoacă criză politică de amploare. Această criză politică va aduce Guvernul la o propunere legislativă agrară, cu un scop destul de precis, dar propunerea legislativă se lovește vehement de impotrivirea Adunării Generale. În această situație, Adunarea Generala, dezaprobă guvernul, ba chiar dorește să-l declare nul. Criza constituțională era deschisă, deoarece această colaborarea fictivă dintre puterea executiva, Guvern si puterea legislativa, Adunarea Generală, era subjugată și blocată de principii ale căror rost nu-și vedeau finalitatea într-o asemenea conjunctură. Sprijinind guvernul in continuare, Alexandru Ioana Cuza prorogă mai întai lucrarile Adunării Generale. La redeschiderea propunerilor Adunării Generale , aceasta este însă dizosvată printr-un decret. Prin acelasi decret, Domnitorul A lexandru Ioan Cuza supune aprobării poporului Statutul Desvoltator Conventiunii din 1858. Dar în același timp dmnul Alexandru Ioan Cuza propune și reforma legii electorale, chemând poporul să se pronunte cu privire drept și deschis la aceste doua reforme. Însă trebuie menționat că votul era oral, deschis și nominal, cu liste separate pentru opozanți. Această acțiune este un prim pas în dezvoltarea votului unic, secret și fără discriminări și totodată un prim pas în înlăturarea votului cenzitar. Însă nu trebuie omis că Statutul și Programul electoral, cum este denumită la început noua lege electorală, sunt aprobate în prin plebiscit în zilele de 10 și 22 mai 1864. Această acțiune reformatoare nu este privită cu căldură de opozanți și bineînțeles de mulți membrii ai clasei superioare, ea lăsând niște urme care vor aduce repercusiuni sistemului și politicii abordate de către domnitor. Statutul nu prevedea o intrare automată în vigoare prin aprobarea plebiscitară, deoarece el trebuia mai întâi să fie aprobat și de puterile garante, care din fericire, doar cu mici excepții, îți daduseră acordul prin Protocolul Conferinței de la Paris. După cum se știe acest protocol a fost însemnat într-un, așa numitul  Act adțional la Convenția din 17 /19 august 1858, act care garanta acordul Puterilor și cunoștința lor cu privire la aceastea. Nu trebuie omis faptul că acest statul este considerat de unii ca un act de sine statator, un act care pune baza unor acțiuni vehemente pentruu viitorul istoriei românești. Mai mult, unii il consideră prima Constituție a Romaniei, făcând implicit aluzie la caracterul străin al Convențiunii. Însă, Statutul este numai un act adițional la Convențiune, care continuă să fie Constitutia Romaniei pana la 1 iulie 1866, rămânând în vigoare în masura în care Statutul nu o modifica.

Constituția capata prin aceste modificări încă un caracter autoritar, deoarece sporea mult prerogativele puterii executive în detrimentul puterii legiuitoare, putere care în stat nu era considerată la fel de importantă ca cea executivă.

De asemenea, în această perioada a avut loc o activitate rodnica de modernizare a legislației române. În primul rând, se pune în vigoare, de la data 1 decembrie 1865, Codul civil roman, cod care este preluat și tradus în cea mai mare parte după Codul lui Napoleon din 21 martie 1804.

La 23 februarie 1866, în urma unei loviturii de stat, domnul Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice și să părăsească țara, fiind trimis în exil. Se constituie o Locotenență Domneasca, formată din trei persoane. Această Locotenență Domnească reia vechea cere a Adunarilor Ad-Hoc, aceea de a aduce pe tron un prinț dintr-o dinastie domnitoare din Europa . După discuții și acțiuni diplomatice îndelungate în ședința din 1 mai 1866, Adunarea Constituantă proclamă pe principele Carol Ludovic principe al Romaniei sub numele de Carol I și totodată voința nestramutată a națiunii de a rămâne pururi unită, sub acest principe străin și cu o monarhie ereditară. Dar în mai puțin de trei luni , Adunarea Constituantă voteaza și adoptă o nouă constituție. Aceasta este inspirată din Constituția Belgiană , care la vremea respectivă era una dintre cele mai liberale și democrate constitții din Europa. Constituția a fost promulgată de Domnitorul Carol I la 30 iunie 1866 și a intrat în vigoare o lună mai târziu, dată în care a fost publicată în Monitorul oficial. Se enunța principiul separării puterilor în stat, iar statul emana de la natiune și era dezvoltat principiului democratic, pe baza puterilor separate, domnul fiind garantul aplicării și executării lor. Puterea era încredintata domnului, puterea legislativă în mod colectiv domnului și Reprezentanței Naționale, iar puterea judecătorească tribunalelor și curtilor. Reprezentanța Naională se compunea din Senat și Adunarea Deputaților. Se adopta deci sistemul bicameral.

Aceasta ar fi o mică prezentare a nașterii Constituției din punct de vedere al evenimentelor și conjuncturilor politice care au dus la luarea hotorârilor și la aplicarea lor.

Constituția cuprinde 8 Titluiri, dintre care cel mai reprezentativ pentru analiza noastră este cel de al doilea, acesta fiind Titlui Drepturilor Românilor. Titlul II prevedea cele mai largi libertăti: libertatea constiinței, a presei, a învățământului, a persoanei, a proprietății. Se desființau tritlurile de noblețe și privilegiile, astfel dorinduse punerea în egalitate a cetățenilor. Inviolabilitatea persoanei și a domiciliului erau garantate ele fiind considerate inovatoare, până la acel moment garantarea propeirtății private fiind numai pentru cei înstăriți, pătura de mijloc sau chiar sub acest nivel, nici nu se putea visa la un asemenea drept. Se interzicea pedeapsa cu moartea și confiscarea averii. Aceste două măsuri constituie alte inovații, deoarece pedeapsa cu moartea reprezenta o pedeapsă radicala, iar în acele remuri judecata nu era una dreaptă pentru toate păturile sociale. Se asigura secretul corespondentei, o altă măsura care aducea un plus, fiind garantat dreptul la intimitate și la siguranța informațiilor transmise prin diferite metode de comunicare la distanță. Libertatea presei era garantata foarte eficient, specificandu-se ca ziarele n-aveau nevoie de autorizatie pentru a se aparea, nu puteau fi puse sub regimul avertismentelor si nici nu puteau fi suspendate. De asemenea nu se puteau vota legi exceptionale in materie de presa, legile date prin Constituție erau unice, iar presa era obligată să se supună, având totodată și garante. O interdicție era pusă cetateanului român, aceea de a nu intra în serviciul altui stat fara autorizatia guvernului, sub sanctiunea pierderii cetateniei romane. Astfel, cetățeanul român trebuia ia acordul, dacă nu-l primea nu putea înfăptui acea acțiune, sancțiunea fiind sigură și irevocabilp. Cu exista interdicție, trebuia să existe și o discriminare care era impusă cetățenilor străini, anume: numai cei de rit creștin puteau cere împămantenirea, adică cetățenia română. Continuând lista drepturilor și sancțiunilor, trebuie menționate și drepturile electorale care se bazau tot pe cens, alegătorii fiind împărțiți în patru colegii electorale în funcție de venit, profesiune și funcții deținute. In afară de curțile și tribunalele ordinare, mai erau înființate și curtile cu jurați, care judecau crimele, precum și delictele politice și de presa. În mod numai aparent surprinzator, în această constitutie liberală era omisă inamovibilitatea și stabilitatea judecătorilor, dar erau enumerate prerogativele domnului și se prevedea în mod expres că „Domnul nu are alte puteri, decât acelea date lui prin Constitutie”. Se prevăd imunitatea și inviolabilitatea deputatilor și senatorilor, cu interdictia ca domnul să poata apara de raspundere pe un ministru, prin ordin verbal sau scris. Astfel, acesta avea o putere asupra miniștrilor și senatorilor, el fiind considerat un fel de salvator al lor în caz de aceștia înfăptuiau fapte delicvente sau cu repercusiuni asupra statului și poporului. O prevedere importantă a noii Constitutii era modalitatea de revizuire a ei. Modul de reviziure este diferit de la o constituție la ata, însă pentru a se evita ca reprezentanta națională ordinara să fie convocată, se prevede ca propunerea de revizuire a constituției trebuie citita de trei ori din 15 in 15 zile în sedinta politică și sa fie adoptata de ambele adunări.

Astfel, făcând această scurtă prezentare a nasterii Constituției de la 1866 putem privi peransamblu contextual în care ea a luat naștere și totodată de ce aceasta a adus niște restricții care au vizat précis apartenența la religie, și au adus în prim plan antisemitismul.

Articolului 7 din Titlui II – Despre Drepturile Românilor spune: Insusirea de Roman se dobandesce, se conserva si se perde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai streinii de rituri crestine pot dobindi impamentenirea.

Acest articol specifică într-un mod foarte restrictiv o condiție și o interdicției. Condiția privește dobândirea cetățeniei, care se poate realiza numai și numai pe baza legilor civile ale statului roman, legi garantare și susținute de către puterea constituției. Aici se adaugă condiția prin care se realizează discriminarea interrasială, adică antisemitismul, deoarece condiția este una exclusivă pe baza religiei. Numai cei de religie creștină, indiferent dacă posedă o altă naționalitate sau nu, pot dobândi cetățenia română. Astfel, numai străini care fac dovada religiei creștine pot intra în posesia cetățeniei, excluzându-se alte religii, deci excluzându-se categoric calitatea de obținere a cetățeniei.

Nu trebuie omis din analiză faptul că acest articol a fost introdus în legea fundamentalǎ românǎ din cazua unor considerente de naturǎ socialǎ și economic. Frica conducătorilor români a fost alimentată de numărul evreilo, care în pofida faptului că ei constituiau o minoritate numeroasǎ reușeau să posede și o mare pondere economică. Apelând la rațiuni de ordin istoric și la faptul că această constituție a fost adoptată sub suzeranitate otomană, turci au ajuns a conscluzia că aceastǎ excludere este de bun augur și altfel tradiționalǎ în relațiile româno-otomane. Mǎsurǎ era privită ca una benefică, ea fiind optimă pentru pǎstrarea identitǎții naționale. Aceste pot fi considerate principalele cauze ale impunerii Articolului 7 din Titlul II. Ele nu sunt usor de neglijat și chiar imposibil de uitata pentru evreii care au fost nevoiți să se supună acestuia.

Ponderea lor mare și puterea economică pe care o posedau au generat o frică conducerii române, care a decis că trebuie să-i restricționeze cumva. Neavând acces sau mai bine zis fiind aproape imposibil să primească cetățenia române, erau automat excluși de la anumite beneficii și garanții cetățenești ale statului român. O măsură restrictivă și ofensivă în același timp. Ofensivă, deoarece pe baza teoriei pericolului demografic, conducătorii partidului liberal de la vremea respectivă au decis să lanseze o politică plină de acțiuni anti-evreiești. Una dintre ele era cea de interdicții a locuirii în mediul rural. O interdicție care a subjugate într-o oarecare măsură evreii meștesugari, și într-o ala a sistat evoluția lor economică. Acțiunile de expulzăre au fost alte măsuri aplicate de politica vremii. Restricțiile de ordin economic se numără printre măsurile aplicate, puterea economică garantând putere de atac și de apărare a evreilor, care dacă posedau un anumit statul financiar puteau să-și câștige și alte drepturi sau prerogative în societatea română, de exemplu fiind cel de educație și de Toate subjugările și restricțiile au utut fii agravate și de administrațiile locale, care au înrăutățit situația evreilor, ele împiedicând desfășurarea lină a activităților cu care erau însărcinate.