Basarabia In al Doilea Razboi Mondial

Teritoriul de la est de Prut a fost într-o permanentă nesiguranță, la îndemnul/ ordinul generalului Ion Antonescu către armată la 22 iunie 1941 a devenit celebru ,,Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”, ,,starea de spirit” a basarabenilor în acea perioadă a războiului a fost egalată cu confuzia, teama, nesiguranța. Evenimentele marcante și tragice din istoria omenirii se află mereu în atenția istoricilor, cercetătorilor, oamenilor politici. Apariția cărții ,,Basarabia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” semantă de istoricul basarabean Anatol Petrencu are la bază multiple motive, fiind de ordin obiectiv, cât și subiectiv în același timp. ,,Deși s-au scurs șase decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial (cartea a fost editată în 2006), nu toate problemele legate de acest dezastru au fost suficient de bine studiate.”, susține autotul chiar în partea introductivă a lucrării.

Anatol Petrencu, doctor habilitat în științe istorice s-a născut la 22 mai 1954 în orașul Căușeni, Republica Moldova. A studiat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, absolvind-o în 1989. Teza de doctor și doctor habilitat a susținut-o în știinte istorice. Actualmente este profesor la Universitatea de Stat din Moldova, specialist în istoria secolului al XX-lea, autor de monografii referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, de cursuri universitare, manuale scolare, studii și cercetări, enumerând Învățământul istoric în România (1948-1989), Chișinău, Editura Știința, (1991), Relațiile româno-italiene: de la confruntare la colaborare. 1945-1985, Chișinău, Editura Universitas,(1993), România și Basarabia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Chișinău, Editura Epigraf, (1999), Varșovia văzută de un istoric basarabean, Chișinău, Editura Cartdidact, (2006).

Lucrarea ,,Basarabia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, editată la Prut Internațional, Chișinău în 2006, 224 pagini, demască activitatea criminală a regimului bolșevic de la Chișinău în perioada 22 iunie-26 iulie 1941, pe baza unor documente inedite. Autorul Anatol Petrencu abordează cu succes subiecte precum România în prima fază a războilui mondial, procesul diabolic de comunizare bolșevică a Basarabiei în perioada iunie 1940-iunie 1941, dar și procesul de instaurare a administrației românești în Basarabia dupa eliberarea acesteia de către armatele româno-germane, făcând referire la primele acțiuni întreprinse de autoritățile române.

Volumul, structurat în 6 capitole încearcă să depășească șabloanele istoriografiei comuniste și să elucideze obiectiv problemele care vizează trecutul istoric, inclusiv cel cu referire la teritoriul dintre Prut și Nistru, iar accesul la arhivele istorice, anularea cenzurii comuniste permit acest fapt. Studierea evenimentelor ce s-au derulat în vara anului 1940, când teritoriul Basarabiei, nordul Bucovibei, Ținutul Herța și câteva insule românești din Delta Dunării, au fost răpite de imperiul sovietic și înfăptuindu-se astfel sovietizarea a ceea ce mai rămăse din Basarabia în urma hăcuirilor teritoriale.

Capitolul I al cărții ,,România în faza inițiala a celui de-al Doilea Război Mondial”, relatează despre pactul Ribbentrop-Molotov, neutralitatea declarată a României, prabușirea României Mari, dar și despre regimul politic după abdicarea regelui Carol al II-lea. ,,În același timp, diplomația română a încercat să întărească raporturile cu URSS, eforturile soldate cu eșec. Relațiile româno-sovietice s-au înrăutățit după 17 septembrie 1939 când Armata Roșie a atacat Polonia de-a lungul graniței de est.” (p.15) La 24 noiembrie 1939, Carol al II-lea l-a numit pe Gheorghe Tătărescu în postul de prim-ministru al României, considerat a fi ,,mai potrvit a pune în practică hotărârile suveranului și politica externă orientate spre Franța și Anglia.” Referitor la prabușirea României Mari, Anatol Petrencu corelează acest fapt cu memoriul lui Gheorghe Tătărescu , unul dintre promotorii politicii externe românești în anii guvernării lui Carol al II-lea, îndată după cedarea Basarabiei, Ținutului Herța, nordului Bucovinei intitulat ,,Evacuarea Basarabiei și Bucovinei de Nord”. Tătărescu a explicat cauzele și împrejurările pierderii provinciilor voievodale (sublinierea aparține lui Gheorghe Tătărescu), evidențiază totodată că ,,România nu se putea angaja în luptă decât pentru propriile sale interese. Sânge românesc nu poate curge decât pentru interese naționale”. În fața ultimatului sovietic, Tătărescu scrie că nu existau decât două soluții, rezistența sau acceptarea, prima fiind soluția bărbăției, curajului, a instictului.

Capitolul al II-lea al cărții ,,Basarabia sub ocupația sovietică” relatează fapte precum bolșevizarea Basarabiei , în urma căreia chiar în prima zi autoritățile sovietice spunându-și cuvântul, au scos în afara legii organele administratuve existente, organele judiciare, militare și polițienești; au interzis activitatea partidelor politice, excepție făcând doar cel bolșevic; au fost suprimate sindicatele, fiind catalogate fasciste și reacționare. Revoluțiile întotdeauna au aplicat teroarea. În susținerea acestei afirmații se regăsește studiul ,,Basarabia dezrobită. Drepturi istorice. Nelegiuiri bolșevice, înfăptuiri românești”, (publicat în 1942), asupra căruia Anatol Petrencu subliniază că ,,teroarea a fost instrumentul de căpetenie pus în mâna conducătorilor regimului”.

Crimele sovieticilor au fost asasinatele în masă, devastările uriașe, multiplele represiuni, chiar și politica ,,pământului ars”, înfăptuirea căreia autoritățile sovietice din Chișinău au desemnat anumite persoane responsabile. Operațiunile de deportare sunt exemple care reflectă abuzurile de neimaginat pe care le-au făcut sovieticii, în vagoane de transportat vite au fost aruncați copii, femei, bătrâni, invalizi… familiile deztrămate, toate fără nicio evidență. ,,Acțiuni de jaf, schimbul leilor pe ruble rusești-o adevărată jăcmăneală, stabilirea unor prețuri exagerat de mari la producția industrială și extrem de mici la cea agricolă… par a fi simple delicte fașă de bestialitățile comise asupra oamenilor. Odată cu retragerea forțelor armate sovietice (22 iunie-26iulie) din Basarabia, autoritățile bolșevice au aplicat tactica ,,pământului ara”, nimicind tot ce prezenta valoarea pe această palmă de pământ.” (p. 47)

Capitolul al III-lea face referire la ,,Eliberarea și administrarea Basarabiei”, cum a fost restabilită administrația românească în Basarabia, care a fost impactul restructurării Cabinetului Civilo-Militar pentru administrarea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, dar și efectele regimului antonescian în Basarabia. Modelul de organizare și administrare a teritoriului a fost creat de regimul lui Carol al II-lea, care a fost bazat pe un puternic centralism, conducerea antonesciană dorinsă să creeze un nou model opus celui format de regimul autoritar al lui Carol al II-lea. Data de 7 iulie 1941 reprezită un moment important și istoric pentru basarabeni, atunic când Ion Antonescu s-a adresat cu o proclamațiune în care menționa că vitejia ostașilor români a fost spulberată contropirea sălbatică a celor ce i-au ținut în robie și au răspândit pe pământul nostru românesc moartea și focul.

În activitatea de administrare a Basarabiei au apărut un șir de probleme. Una dintre ele fiind sesizată de autor -,,neînțelegerea permanentă între armată și administrația locală”, iar izvorul animozităților găsindu-se în contradicțiile de împuterniciri: ,,conform Decretului-Lege pentru organizarea basarabiei și Bucovinei, guvernatorul, în calitate de auttoritate supremă a provinciei, avea dreptul de a lua decizii și a elabora ordonanțe și regulamente pe întreg teritoriul.” (p.69)

Capitolul al IV-lea al volumului de față trasează subiectul ,,Activitatea guvernământului Basarabiei în domeniul economico-social și cultural”. Schimbările din domeniul social, al industriei, agriculturii, comerțului, culturii, educației și învățământului reprezintă reperele primordiale pentru dezvoltatea și evoluția Basarabiei. Numirea genralului Constantin Gh. Voiculescu în calitate de guvernator al provinciei prin decret au marcat o nouă etapă în istoria Basarabiei, Ion Antonescu constatând existența birocrației exagerate , a atras totodată o deosebită atenție asigurării cu hrană a populației. Lupta cu specula a fost în sine un obiectiv în activitatea mareșalului Antonescu. Sporirea suprafețelor însămânțate cu culturi tehnice, interesul crescut pentru culturile oleaginoase, textile, speciale și industriale, combaterea invaziei de lăcuste și omidă rusească, creșterea porcilor, iepurilor de casă, îmbunătățirea raselor de oi și/sau creșterea viermilor de mătase, care se bucura de interesul administrației antonesciane a însemnat dezvoltarea educației agricole a populației rurale, și prin orgnanizarea cursurilorde perfecționare pe scurtă durată pentru țărani, prin conferințe, caravane agricole, publicații, demonstrații practice… ( p.88) În ce privește industria s-a urmărit crearea unei industrii viabile și corespunzătoare nevoilor statului, românizarea industriilor, pregătirea și promovarea specialiștilor din rândurile băștinașilor. ,,La retragerea din Basarabia autoritățile bolșevice au distrus tot ce au reușit.” (p.92) Preocupările în domeniul comerțului au sumat cooperarea persoanelor capabile, prin organizarea pregătirii profesionale. Viața comercială fiind imposibilă fără existența instituțiilor de credit, Banca Națională Română a înființat sucursalele sale în toate capitalele de județ. Activitatea în domeniul comerțului a fost strâns legată de restabilirea căilor de transport, dar și de dezvoltarea mijloacelor de locomoție, una dintre problemele existente fiind cea de satisfacere a populației basarabene cu încălțăminte, însă nu mai puțin dificilă era și asigurarea provinciei cu obiecte din fier.

,,Basarabia avea nevoie de brațe de muncă calificate…” (p.107) precizează autorul privind preocupările din domeniul social. Bunurile intrate în patrimoniul statului pe teritoriul basarabean , în baza legilor de românizare, erau administrate de Guvernământul Basarabiei prin Directoratul Românizării, Colonizării și Inventarului. Deși România se afla în război și avea obiective de ordin strategic pe Frontul de Răsărit, conducerea țării a influențat pozitiv redresarea economică a Basarabiei. Rezultate vizibile au fost repararea drumurilor, construirea unor noi căi de acces în punctele de importanță vitată pentru stat, drumuri care făceau posibilă legătura între centrele judțene cu satele basarabene. Guvernământul Basarabiei depănând efort pentru a asigura populația cu alimente, lemne de foc, îmbrăcăminte…

,,Istoriografia veche (comunistă) n-a avut niciodată în centrul atenției problemele învățământului din Basarabia anilor 1941-1943, sub motivul că acesta ar fi fost pământ sovietic, ocupat temporar de inamic.” (p.109) Puterea sovietică instaurată în Basarabia în 1940-1941 a înlocuit sistemul românesc cu idei politice bolșevice- ură de clasă, învrăjbire, dispreț pentru familie, religie, bătrânețe. Îndoctrinarea ideilor cu o concepție politică defectuoasă, bolșevicii au urmărit despărțirea comunitățlor basarabene de românism. O problemă stridentă existentă în acel timp a fost lipsa personalului didactic. În 1941 la redeschiderea școlilor din Basarabia, cadrele didactice venite din Regat nu erau suficiente, de acea a fost utilizat și personalul didactic rămas sub ocupația bolșevică. Școala din Basarabia a contribuit la acordarea ajutorului pentru armată, colectarea plantelor medicinale, plantarea pomilor, lupta împotriva speculei…

În anii războilui Basarabia se bucura de funcționarea Muzeului Regional al Basarabiei, Muzeul Religiei, Muzeul Arheologic, care însă la eliberarea Basarabiei au fost distruse, iar colecțiile împrăștiate. Până la raptul Basarabiei de către sovietici, în Chișinău erau două mari biblioteci Biblioteca Primăriei Municipiului și Biblioteca Centrală, prima fiind arsă din temelii, iar a două a fost păstrată, pentru că rușii doreau s-o transforme într-un centru de iradiere a ideilor comuniste, la eliberarea Basarabiei biblioteca se găsea în faza transformării ei în scopul dorit de bolșevici. ,,Activiștii Fundației Culturale Regale au depus eforturi pentru formarea unor biblioteci la căminele culturale. Cărțile erau distibuite locuitorilor pentru a fi citite, iar la șezători erau citite fragmente din cărți. Fundația Culturală Regală a difuzat și propriile publicații.” (p.117)

Capitolul al V-lea cuprinde subiectul ,,Luptele românilor pe frontul de est” și relatează despre ofensiva forțelor române la est de Nistru, adminstrarea Transilvaniei și ieșirea României din războiul împotriva Națiunilor Unite. Trecând Nistrul, Ion Antonescu a dat curs cererii lui Hitler de a continua ofensiva. Fuhrerul i-a scris lui lui Antonescu la 27 iulie 1941 că ar,,aprecia cu deosebită recunoștință” dacă Armata română ar înainta în spațiul de la Sud-Vest de Bug și prin aceasta ar lua ,,asigurarea controlului acestui teritoriu”. Situația internațională a României devine complicată odată ce guvernul Marii Britanii a declarat război României la 7 decembrie 1941, iar în 12 decembrie Bucureștiul urmează exemplul Germaniei, Italiei care au declarat război SUA, după atacul Japoniei asupra bazei militare americane de la Pearl-Harbor și decizia SUA de a intra în război. Privind administrarea Transilvaniei, care reprezenta o ,,unitate administrativă cu viață și conducere proprii, organizate pe principiul autonomiei locale. (…) Guvernatorul Transilvaniei avea dreptul să elaboreze decizii, ordonanțe și regulamente aplicabile pe întreb teritoriul provinciei dintre Nistru și Bug.” (p.123) Retragerea Armatei 3 și 4 în țară după înfrângerea armatelro germane și a aliatelor lor în bătălia de la Stalingrad, către 17 aprilie 1943 acestea au fost demobilizate. ,,Pierderile omenești ale românilor pe Frontul de Est au fost circa 624740 morți, răniți, dispăruți.”

Cererea guvernului sovietic privind capitularea necondiționată a României, semnarea unui armistițiu, care includea întoarcerea armelor contra Germaniei fasciste și Ungariei hortiste, alianța cu armatele Națiunilor Unite, restabilirea graniței dintre URSS și România , contribuție de război de 300 mil. de dolari… Guvernul antonescian respinge condițiile de armistițiu, ceea ce intensifică colaborarea forșelor opoziționiste, formându-se Frontul Unic Muncitoresc, având la bază acordul dintre comuniști și social-democrați. În 1944, iunie se formează Blocul Național-Democratic, compus din Partidul Național Țărănesc, Partidul Social-Democrat, Partidul Național Liberal, Partidul Comunist.

Semnarea Armistițiului la 13 septembrie 1944, la Moscova cu Puterile Aliate, (din partea rușilor fiind semnat de Malinovscki, iar din delegația română făcând parte Barbu Știbey, Lucrețiu Pătrășanu, G. Popp, D. Dămăcianu, urmând ca trupele române să ducă războiul sub conducerea sovieticilor) și actul de la 23 august, România a încheiat o etapă importantă pentru istoria sa.

Capitolul al VI-lea al cărții ,,România în ultima fază a războiului din Europa” face referire la campania din Vest (septembire 1944-mai 1945), tratează obiectiv problema frontierei de răsărit a României, dar și procesul mareșalului Ion Antonescu. ,,Într-un mesaj trimis lui F. Roosevelt, W. Churchill sublinia că soluționarea problemei balcanice în manieră procentuală avea drept scop ca, prin influența și autoritatea marilor puteri, să evite în aceste țări mișcări de protest din partea populației , răscoale și chiar războaie civile nedorite.” (p.131)

Revenirea organelor Puterii sovietice de ocupație în august 1944, în Chișinău, în RSS Moldovenească, fiind restaurat regimul totalitar cominist, care au început refacerea economică națională, ar și represiile împotriva oamenilor pașnici. Calvarul românilor basarabeni reîncepându-se prin ,,eforturile” poliției secrete de a stabiliza situația din țară. Sovieticii i-au cerut lui Antonescu să declare , în scris, că ,,România a dus un război de jaf împotriva Uniunii Sovietice, iar Basarabia și Bucovina nua u fost niciodată pământ românesc, românii stăpânindu-le vremelnic fără nici un drept.” Principala învinuire adusă de sovietici mareșalului Antonescu a fost participarea României de partea Germaniei naziste în războiul împotriva URSS.

Încheierea cărții trasează subiectul loviturii de stat din 23 august 1944, Conferința de Pace de la Paris din 1946 când României nu îi este recunoscut statutul de țară cobeligerantă, fiind tratată ca aliat al unei Germanii naziste, tratutul de pace care a fost semnat în 10 februarie 1947 de România și Națiunile Unite fixa multe nedreptăți față de români, aici incluzându-se recunoașterea hotarului pe Prut.

Anexele utilizate pentru efectuarea studiului au fost documente din perioada 6 septembrie 1939 și 13 mai 1945, printre care Nota Guvernului sovietic remisă Guvernului român, Scrisoarea lui Iuliu Maniu către Ion Antonescu, Decretul-Lege nr. 790, Pentru organizarea Basarabiei și Bucovinei, Raportul Guvernământului Provinciei Basarabia despre comportamentul agenturii sovietice la ecacuarea Basarabiei în iunie 1940, Proclamația către Țară a Majestății Sale regele României Mihai I, Extras din Raporul comitetuluijudețean Bender aș Partidului Comunist (bolșevic) al Moldovei cu privire la protejații și complicii acupanților germano-români de pe teritoriul județului etc.