Asteptandui pe Americani

AȘTEPTÂNDU-I

PE

AMERICANI

CUPRINS

PREFAȚA AUTORULUI /

ABREVIERI /

I. ÎNCEPUTURILE REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE ÎN ROMÂNIA /

Capitolul 1: Despre aparatul de represiune comunist la începuturile lui /

Metode de tortură și anchetă a Securității /

Mișcarea Națională de Rezistență /

Grupul înarmat „SINAIA” /

Organizația „GRAIUL SÂNGELUI” /

H A I (Haiducii lui Avram Iancu)

II. REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Capitolul 2: Grupuri de rezistență anticomunistă care au activat încă din 1944 în zona Bucovinei /

Grup necunoscut /

Grupul Petre Maruseac (Grup mixt româno-ucrainean) /

Gărzile Decebal /

Grupul Dragoș Flocea /

Batalionul Fix Regional „Bucovina” /

Grupul „Vulturii” /

Detașamentul „Colonel Constantinescu Aurel” /

Gruparea albastră /

Grupul „Șoimii Carpaților” /

Organizația anticomunistă „Inima Neagră” /

Grupul Andrei Ghivnici /

Grupul Silvestru Harsmei /

Grupul Marciuc Vasile /

„Bandele” Blănaru /

Organizația „Cetatea lui Ștefan” /

Grupul tinerilor de partizani (Eliberarea brațelor de fier) /

Gheorghe Munteanu – Fugar izolat /

Fugari izolați /

Grupul „Eliberarea” /

Grupul colonel Vasile Cârlan /

Grupul Grigore Sandu /

Partizanii din Liteni (Grupul Vasile Cămăruță) /

Grupul Ovidiu Găină /

Grupul Vladimir Macoveiciuc /

Grupul Vladimir Tironiac /

Grupul Ion Vatamaniuc /

Grupul Gavril Vatamaniuc /

Grupul Vasile Motrescu /

Grupul Săvuleț /

Grupul Ion Chiraș /

Grupul Constantin Cenușă /

Grupul Cozma Pătrăucean /

Revolte țărănești /

Capitolul 3: Grupuri de rezistență anticomunistă care au activat în Moldova

BOTOȘANI

Organizația anticomunistă „Pui de lei” /

A. E. N. (Asociația de eliberare națională) /

Revolte țărănești /

IAȘI

Grupul Miclăuș Ioan /

Grupul Gall Iosif /

Organizația subversivă preot Matei Dumitru – dr.Gheorghiu Ioan /

Organizația subversivă a dr. Gheorghiu Ioan /

Organizația Rusu Marius /

Organizația anticomunistă „Mâna Neagră” /

Organizația „Tinerimea liberă” /

Grupul „Noua Frăție” /

Organizația „Scutul Patriei” /

Mișcarea de rezistență a tineretului român /

NEAMȚ

Neculai Popa /

Grupul „Frățiilor de arme” /

Grupul Frățiilor de Cruce din Moldova – Neamț /

Partidul Adevăratei Democrații /

Lotul Durău /

Grupul din pădurea Bălușești /

Grupul Corduneanu Vasile /

Grupul „Frontul patriei” /

Grupul Teodor Ungureanu /

Grupul de elevi de la Liceul Teoretic de băieți „Roman-Vodă” Roman /

Oastea Domnului /

Organizația de rezistență „Regele Mihai I” /

Revolta țărănească din Bârgăoani, județul Neamț /

Revolta țărănească din Țibucani, județul Neamț /

Groapa comună de la Dealul Mărului /

Groapa comună de la Dealul Balaurului /

Alte gropi comune din județul Neamț /

BACĂU

Grupul Uturea /

Organizația catolică din jud. Bacău /

Grupul din Munții Moineștiului /

VASLUI

Organizația „Șoimii din Cruciada Libertății” /

Grupul clandestin anticomunist Huși /

BÂRLAD

Grupul Dan Constantin /

Grup neidentificat /

Grupul Mișcarea Oamenilor Dreptății din România /

Grupul Milian ion /

Revolte țărănești /

GALAȚI

Grupuri minore /

„Organizația Mihail” /

VRANCEA

Grupul fraților Paragină /

Revolte țărănești /

Grupul „Păunești” – Vrancea /

Grupul „Păunașii codrilor” /

Grupul „Nistorești” /

Grupul Gheorghe Militaru /

Grupul Ionel Militaru – preot Sebastian Popescu /

Grupul fraților Cucu /

Organizația Vlad Țepeș II – Victor Lupșa /

Grupul Posmagiu /

Grupul Lopătari /

Organizația „Mișcarea oamenilor dreptății din România” /

Revolta de la Vadu Roșca /

Alte revolte țărănești din zona Moldovei /

Capitolul 4: Rezistența anticomunistă din BASARABIA

Cazul Ion Moraru /

Valentin Șerban /

Preotul Boris Nicolaev /

Grupul Filimon Bodiu /

Partidul Libertății /

Gruparea „Arcașii lui Ștefan” /

Partidul Democrat Agrar /

Organizația „Armata Neagră” sau Haiducii morții din zona Culei /

Grupul de rezistență antisovietică din Orhei – Majadahonda. 1940-1941 /

Organizația „Sabia dreptății” /

Grupul de rezistență al lui Ciutac /

Uniunea democratică a socialiștilor din Basarabia /

Grupul din comuna Cobâlnea /

Grupul Afanase Magari /

Organizația Național – Creștină din Schineni,Soroca /

Grupul din Chițcanii vechi, raionul Telenești /

Rezistența prin cultură: Formația „Noroc”;

Formația „Mondial” la Chișinău /

Capitolul 5: Rezistența din DOBROGEA

Grupul Marcovici Gheorghe (sau Ghiță Pop) /

Grupul Tănase Avion /

Grupul elevilor tulceni /

Grupul Vasile Alecsandri /

Grupul Ceamurlia de Jos /

Organizația Nicolae Bălcescu /

Grupul „Pădurea Babadag” /

Grupul Virgil Milcu /

Grupul fraților Croitoru /

Grupul tătarilor /

Grupul de la Constanța /

Mișcarea Națională de Rezistență /

Grupul „Portul Constanța” /

Grupul „Spitalul Militar Constanța” /

Grupuri minore din Dobrogea /

Revolte populare din zona Dobrogei /

Capitolul 6: Grupurile anticomuniste de rezistență armată ce activau în MUNȚII FĂGĂRAȘ – VERSANTUL SUDIC

Grupul Arsenescu – Arnăuțoiu /

Grupul „Dragoslavele” /

Grupul Toma Arnăuțoiu /

Grupul Dumitru Apostol /

Grupul Dincuță Ion /

Grupul Purnichescu /

Grupul Drăgoi Mihai /

Grupul Capu Piscului /

Grupul Furnicoși /

„Banda” Popa Ioan

Organizația „Pajura Neagră” /

„Banda” condusă de Baltag și Zamfirescu /

Revolte țărănești /

Capitolul 7: BUCUREȘTI – ZONA MUNTENIEI

Organizația „Rugul aprins” /

Grupul Trotiliștilor /

Organizația „T” /

Organizația „Pătratul roșu” /

Organizația „Avram Iancu” /

Organizația anticomunistă „Muntenia” /

Organizația „Tinerii luptători anticomuniști” /

Organizația „Salvarea neamului” /

Organizația „M” /

Organizația subversivă „Celula de rezistență” /

Organizația „Tinerimea liberă” /

Grupul Ion Vulcănescu /

Organizația anticomunistă „Frontul Eliberării Naționale” (1956-1959) de la Liceul „Matei Basarab” din București /

Organizația MRNV (Mișcarea de Rezistență Națională din Vlașca /

Organizația „Pro Patria” /

Organizația „Amicii Americii” /

Organizația „Crucea albă” /

Grupul Dumitru Lungu /

Organizația anticomunistă „Alianța R. ”

Grupul Maior Hocic /

Organizația „Pui de lei” /

Organizația Anticomunistă Muntenia /

Grupa subversivă Stancu Ion /

Capitolul 8: Rezistența din DÂMBOVIȚA

Grupul Traian Marinescu /

Grupul Târgoviste /

Revolte țărănești /

Alte revolte țărănești din zona Munteniei /

Capitolul 9: Rezistența din zona OLTENIEI

VÂLCEA

Grupul Arnota /

Revolta de la Fundu Scundului /

Grupul Urzică /

Grupul Pele Gheorghe /

Grupul din Pădurea Saru /

Organizația generalului Ion Carlaonț /

Grup Mandinescu Sergiu /

Grupul Dumitrașcu Marin /

Grupul lui Lungană /

Grupul Morănescu (zis Puiu) /

GORJ

Grup cpt. Brâncuși Grigore /

MEHEDINȚI

Grupul fraților Bocârnea /

Grupul Dumitru Totir /

Comitetul de Rezistență Națională /

Grupul din pădurea Perișor /

Grup Popescu /

Grup neidentificat /

Grup maior Lucian Dimitriu /

Organizația paramiltară „Spartacus” /

Grupul Luță Vasile /

Revolte populare din zona Olteniei /

Capitolul 10: MUNȚII BANATULUI în flăcări

Grup Filon Verca /

Grupul Nicolae Târziu /

Organizația Național-Creștină de luptă împotriva comunismului /

Grupul Teregova /

Grupul Spiru Blănaru /

Grup colonel Uță /

Grupul Ionescu Gheorghe /

Nucleul din jurul lui Dumitru Mutașcu – Dumitru Ișfănuț (1949) /

Grupul Dumitru Mutașcu zi Fus /

Grupul Ișfănuț Dumitru zis Sfârloagă /

Grupul Aurel Vernichescu /

Grupul Ștefan Popescu /

Grupul Ioan Tanase /

Grupul Zaharia Marineasa /

Grup comandor Petru Domășneanu /

Grupul Ioan Târziu /

Grupul Păun Stolojescu /

Grupul fraților Duicu /

Grupul Duicu Ion /

Grupul Nistor Duicu /

Grupul Nistor Armaș zis Garbin /

Grupuri minore din zona Teregova /

Grupul Ivănici Gheorghe /

Grupul „Partizanii lui Tito” /

Grupul Crețu Nicolae /

Grupul Iosif Rateg /

Grupul Rachitovan Gheorghe /

Grupul Nicolae Doran /

Grup dr. Wuc Emilian (Liviu Vucu?) /

Grupul Petre Ambruș /

Grupul fraților Blaj (Grupul de pe Valea Almăjului) /

Grupul din zona Văii Almăjului /

Partizani solitari /

Grupul din Sălbăgel /

Grupul de la Rugi /

Grupul Roi Moise /

Ion Banda /

Mișcarea națională de rezistență „Pentru patrie și rege” /

Grup „Partidul Muncitoresc Creștin” /

Grupul Ghinea /

Grupul Gheorghe Beg /

Grupul Ion Arăngeanu /

Grupul Iosif Cireșan /

Grupul Chera – Dârloni /

Grupul Glimbocenilor /

Grupul Strian Emilian /

Grup Ignea Aurel /

Grup Drăgan Gheorghe /

Tabel cu partizanii căzuți în luptă, executați în închisori sau asasinați /

Capitolul 11: Rezistența în zona ARAD

Grup Gligor Cantemir /

Grup Berău Zaharia /

Grup Bugaru Vasile /

Grup Dobrei Pavel /

Grup Păsculescu Gheorghe /

Grup Stana Simion /

Grup Oprea Petru /

Grup Sasu Ilie – Baltă Vasile /

Grup Neidentificat /

Grup Ungureanu Teodor (rămășițe) /

Grup Lulușa Ioan /

Grup Ștefan Popescu /

Grup Ioan Bogdan /

Grup Zaharia Berău – Lulușa Ioan – Pavel Dobrei /

Grup Stepici Dumitru – Oprea Petru – Farcaș Ioan /

Grupul Mihuț Adrian /

Mișcarea Națională de Eliberare /

Grupul Blăgăilă Ioan /

Grupul Valer Șirianu /

Rămășițe din grupul Podea Alexandru /

Revolte țărănești /

Grupul Cristei Nicolae /

Grupul Duma Vasile /

Grupul Gherman Gheorghe /

Din statisticile organelor de Securitate

Grupul Stupineanu Alexandru /

Grupul Munteanu Gheorghe /

Grupul Mâțu Avram /

Grupl Hrib Alexandu /

Rămășițe din grupul Deac Cornel /

Grupul Sas Savu

Capitolul 12: HUNEDOARA

Organizația ing. Pop /

Grup ing. Lazăr Caragea (Liga partizanilor din Hațeg) /

Grup colonel Dumitrescu /

Grupul Vitan Petre /

Grupul Remetea /

Organizația „Echipele morții” sau „Spărgătorii de fronturi” /

Organizația „Z” /

Mențiune despre „bandele” din Munții Retezat /

Capitolul 13: BRAȘOV

Grupul Victor Enăchescu /

Organizația Vlad Țepeș II /

Grup „Garda Tineretului Român” /

Mișcarea subversivă condusă de Sturza Nicolae /

Organizația anticomunistă „Cutezătorii” /

Capitolul 14: Rezistența anticomunistă pe VERSANTUL NORDIC al MUNȚILOR FĂGĂRAȘ

Organizația comandorului Albu din Crihalma (1949-1950) /

Organizația anticomunistă inițiată în orașul Victoria de studenții Duminică și Stanciu /

Grupul Gheorghe Toader /

Grupul Vultanul /

Grupul Gavrilă Ion – Ogoranu /

Grupul Săplăcan /

Grupul Urdea Slătinaru /

Grupuri minore din Făgăraș Nord

Grupul Mărgineanu Ioan /

Grupul Deac Carol /

Grupul Capola Ștefan /

Grupul Faina Lenuța /

Grupul Lupea Nicolae /

Elemente individuale /

Capitolul 15: Zona SIBIULUI

Grupul Virgil Totoescu și Ion Gligoraș /

Centrul de rezistență de la Fetea – Noul Săsesc /

Partizanii din Cârțișoara – Tr. Roșu /

Grupul de la Gura Râului /

Grupul Moga Ion /

Grupul Roth Mihai /

„Banda” Arsu-Socol-Duminică /

„Banda” din Râușor /

Grupul Mureșan Ion /

„Banda” Popa Ion /

Grupul „Stânca de granit” /

Grupul Traian /

Grupuri minore de rezistență /

Capitolul 16:Rezistența armată anticomunistă din ALBA – CLUJ – MARAMUREȘ – MUNȚII APUSENI

Liga anticomunistă din Alba Iulia /

Grupul Maxim Alexandru (Sandu) /

Grupul Florean Viorel /

Grupul Cricău /

Grupul Petru Mărgineanu /

Grupul Rusu Simion – Grigore Bodea /

Organizația „Glasul munțior” sau Grupul Vasile Rusu /

Grup neidentificat /

Grupul Podea Alexandru /

Grupul Raul Volcinschi /

Grupul „Armata verde” /

Corpul partizanilor albi /

Frăția de Cruce Dobrina /

Grupul Alexandru Ticuș /

Organizația anticomunistă „Stema țării” /

Gavrilă Mihali Ștrifundă /

Organizația anticomunistă „Haiducii viteji” /

Vasile Dunca /

Grupul Pop Dumitru zis Roibu /

Grup Popșa Vasile –Lică /

Organizația „Lupta împotriva comunismului” /

Grupul Pașca Dumitru /

Grupul Pașca Gheorghe /

Grupul Ion Ilban (Grupul Dragomirești) /

Grupul Pop – Oniga (Grupul „Țibleșul”) /

Grupul Ghidaru Vasile /

Grupul Mureșan Vasile /

Grupul Ioan Viragos /

Grupul Gheorghe Finta /

Grupul Borodi Ion /

Alexandru Bel /

Grupul de preoți catolici /

Grupul Vasile Blidaru /

Grupul Șușman /

Grupul Leon Șușman /

Grupul Teodor Șușman /

Lucreția Jurj – ultima femeie partizan /

Grupul Dabija – Macavei (1948-1949) /

Grupul Ștefan Popa /

Grupul Pascu Cornel /

Grupul Oniga Emil /

Grupul ofițerilor de la București /

Grupul Gârbova de Jos /

Grupul Oargă /

Grupul Cornel Deac – Nicolae Moldovan /

Grupul Ioan Robu /

Grupul studenților național-țărăniști /

Grupul Crișan – Abăcioaei /

Grupul fraților Spaniol /

Grupul Ghiță Tăuțan /

Grupul frații Ioanete /

Grupul Capotă – Dejeu /

Echipa „Cruce și spadă” /

Armata albă (Partizanii regelui Mihai) /

Grupul înarmat din Fizeșu Gherlii /

Grupul înarmat Cutcan (continuator al PRMAS) /

Liga apuseană (ardeleană) a moților. (Grupul Alexandru Lazăr) /

Grupul Diamandi Ionescu /

Grupul Sabin Mare /

Grup Sasu Ilie /

Grupul din Dealul Botii /

Grupul din satul Sârbi – Vasile Gherman /

Căzuți în luptă /

Asasinați în timpul cercetărilor la Securitate /

Asasinați după condamnarea la închisoare /

Grup Zubașcu Ilie /

Organizația „Mănunchi de prieteni” /

Grup Ioan Bogdan /

Grup Ludu /

Grupul Pușcaș Dumitru /

Capitolul 17: Rezistența din zona Bihor (ORADEA)

Grupul „Vulturul Negru” (G4) /

Organizația „România independentă” /

Gruparea elevilor din Oradea /

Grupul „Tânărul patriot” /

Grupul „Pumn de Fier” /

Organizația Kiss Ladislau (din comuna Salonta) /

Revolte țărănești /

Capitolul 18: Zona BISTRIȚA-NĂSĂUD

Vlad Gheorghe /

Organizația anticomunistă Cireșoaia / Bistrița /

Capitolul 19: Manifestări ale rezistenței armate anticomuniste din REGIUNEA MUREȘ AUTONOMĂ MAGHIARĂ

Grupul „Patria 7” (Grupul Faliboga) /

Grupul Kelemen /

Grupul Veres /

Grupul Răstolița (grupul mureșean de rezistență Grigorescu-Cândea-Voinescu. (Lotul „Mureș”) /

Grupul Pustai /

Grupul de la Sighișoara /

Grupul Fodor /

Grupul Dragalina /

Capitolul 20: Rezistența din MUNȚII RODNEI

Garda Albă (Liga Național Creștină) /

Grupul „Copii Codrului” /

Organizația de rezistență a partizanilor din M-ții Rodnei

(Garda Albă) /

Grupul Forțun Dumitru /

Revolte țărănești din zona Transilvaniei /

Organizația clandestină „Crucea Albă” /

Asociația foștilor deținuți politici (AFDP) /

III. BISERICA ÎN SPRIJINUL REZISTENȚEI ARMATE ANTICOMUNISTE /

IV. METODELE SECURITÎȚII DE LICHIDARE A PARTIZANIKLOR ȘI A SUSȚINĂTORILOR ACESTORA /

V. PESTE ANI /

Capitolul 21: Despre mecanismul groazei

Cum se acopereau crimele de către Securitate /

Închisorile României în ordinea severității lor /

Gropile comune de pe teritoriul României /

Din documentele Securității privitor la cadrele implicate în

reprimarea partizanilor /

Tabel întocmit de Serviciul „C” cu privire la ofițerii care au participat

la descoperirea unor membri sau „grupări dușmănoase” /

Unii dintre torționarii partizanilor /

Epilog /

Rezistența românească în paginile BIRE /

Bibliografie selectivă /

PREFAȚA AUTORULUI

„Și pe sacrele morminte

Puneți lacrime și flori

Spre a fi mai dulce somnul

Miilor de luptători.”

(Iuliu Dermidont 1858-1940)

În 1945, la Yalta, cu trei luni înainte de sfârșitul celui de Al II-lea Război mondial, Marile puteri – Uniunea Sovietică, Statele Unite și Marea Britanie, reprezentate prin Stalin, Roosevelt și Churchil – au stabilit, pe lângă acordu- rile oficiale, unul neoficial referitor la viitoarele sfere de influență. Încă o dată în geopolitică, când au negociat Marile puteri, libertatea națiunilor mici a fost neglijată. „Captivitatea a milioane de oameni din Europa Centrală și de Est va rămâne în memorie ca una dintre cele mai mari nedreptăți ale istoriei”, va spune 60 de ani mai târziu, George W. Bush, în mai 2005, la Riga.

Deși soarta îi fusese pecetluită la Yalta, „poporul român a fost singurul dintre popoarele ocupate de sovietici, care n-a capitulat după ocupație și care a protestat retrăgându-se în munți, formând grupuri de rezistență. S-au sacrificat astfel sute de mii de oameni, instituțiile represive vânând și exterminând tot ceea ce reprezen- ta luciditate, gândire și dorință de independență a poporului român. De aceea au fost foarte puțini supraviețuitori”, va spune mai târziu C. Coposu.

Îmi aduc bine aminte de pe vremea când eram copil, că părinții, de cum se însera, ne luau repede de la joacă în casă. În scurt timp, totul revenea la liniște. Străzile orașului de la poalele Cetății Neamțului – Târgu Neamț – deveneau pustii, oamenii se închideau în case, zăvorându-și ușile, porțile. Când se auzea vreo mașină, cu toții ne îngrămădeam la geamul care dădea spre stradă și, prin geana de imagine, care ne-o putea oferi minima depărtare a perdelei, priveam cu frică spre stradă: să vedem la poarta cui s-a oprit. Pe urmă, iar revenea liniștea. Era însă o liniște apăsătoare, plină de semne de întrebare, chiar și pentru noi, copiii. Printre oamenii din Târgu Neamț, mai mult șoptit, se auzeau vorbe precum că ar fi fost împușcat cineva dintr-un sat sau altul; că anumiți oameni din oraș – cunoscuți chiar și de noi, copiii – erau găsiți spânzurați prin poduri sau prin pădurea din apropiere. Autorită-țile spuneau locuitorilor că ar umbla bandiții, că aceștia împușcă oameni nevinovați, că aruncă grenade pe geam, că omoară femei și copii. Chiar și adulții neavizați și care proveneau din medii propice cadrelor comuniste – calicimea satelor și ratații orașelor – serveau această momeală propagandis- tică. Poate chiar erau convinși de ea. Mai auzeam uneori, că cineva era arestat pe motiv că ar fi făcut parte dintr-o „bandă”,anume: „Sumanele Negre” fiind numele cel mai des folosit.Morți suspecte erau multe în acel timp, dar tuturor le era frică să vorbească.Tribunalul și Judecătoria, care nu erau departe de casa noastră – ce a fost dată ca locuință părinților mei fugiți din Basarabia din calea tăvălugului sovietic – lucrau din plin. Aproape zilnic veneau dube pline cu arestați, păziți de milițieni cu automatele pregătite să tragă. Uneori, nici nouă copiilor nu ni se permitea să trecem pe acolo. Se spunea că erau „dușmani ai poporului” deosebit de periculoși. La plecarea dubelor, auzeam plânsetele sfâșietoare ale mamelor, soțiilor, celorlalte rude care nu erau lăsate să le dea nici barem un pachet de țigări. De multe ori se mai auzea că, în timpul transportului, spre Piatra Neamț sau Bacău, automa- tele milițienilor se cam descărcau și – după cum susțineau autoritățile – din greșeală. Niciodată, fără a fi împușcat mortal, cineva. Unii dintre cei ares- tați, se mai întorceau de la închisoare. Erau pământii la față, tăcuți, nu vorbeau cu nimeni și nici nu prea ieșeau din casă. La puțin timp auzeam că a murit cutare sau cutare. „Boala” era de vină.

Ani de zile m-a chinuit întrebarea: Cine erau acești „bandiți”? Ce voiau? De ce făceau faptele pe care autoritățile nu pierdeau nici un moment să le facă să intre cu forța în urechile oamenilor?… Cine avea dreptate ?

Abia după 1989, când arhivele au început să-și dezvăluie secretele-chiar dacă timid-adevărul începea să iasă la iveală: „BANDIȚII” ERAU DE FAPT MARTIRI ai neamului românesc, martiri întru credință față de Dumnezeu și față de țară, care nu acceptaseră înrobirea comunistă și sovieti- zarea României. Au luat arma în mână și s-au opus atât cât și cum au putut sistemului dezumanizant, opresiv și totalitar. Au fost mulți. Foarte mulți. Pe întregul teritoriu al țării, de la Vest la Est și de la Nord la Sud. Mormintele lor încă nici până acum nu sunt toate cunoscute; iar nepăsarea conducă- torilor de după 1989, față de jertfa lor este egală cu încă o condamnare: la uitare și nerecunoștință.

Cum altfel, s-ar putea explica faptul că EI, EROII, care – cu prețul vieții lor și al familiilor lor, al rudelor mai apropiate sau mai depărtate,- sunt în continuare trecuți cu vederea, iar asasinii lor, plus urmașii lor direcți se lăfăiesc în averi imense, în funcții înalte ocrotite de legi și imunități speciale și pensii mai mult decât generoase…

Luptătorilor din munți și din întreaga Românie, le dedic această carte-document care se vrea un remember al acelor timpuri, un pomelnic pentru sufletul lor chinuit: atunci, dar și acum. Basarabenilor care, așa cum au știut și ei, s-au opus unui opresor crunt, și care au înălbit cu oasele lor pustiurile imense ale Siberiei. Printre ei fiind și întreaga familie a mamei mele, Iamandi Ștefan, fost primar și fruntaș politic liberal de dincolo de Prut. Nu am putut să-i amintesc pe toți, nici nu aveam cum. Documentele nu sunt încă în totalitate dezvăluite și studiate; iar dosarele, cam zgârcite în a-și etala conținutul dintre coperțile prăfuite și îngălbenite de vreme. În mod sigur, viitorul o va face, chiar dacă adevărul va fi extrem de crud: mulți au fost asasinați și înmormântați numai în locuri de făptuitori știute, în speranța că urmele crimelor vor dispărea cu totul. Lucrarea menționează totuși din abundență, numele partizanilor. Și dacă numele acestor martiri ai neamului trebuie pomenite în veci, atunci și numele asasinilor și torționarilor lor trebuie de asemenea știute. Pentru ca românul care mai vrea să știe câte ceva despre jertfa înaintașilor, să știe pe ce calcă, să-i afle și să-i înfiereze pe cei însetați de crimă, de sânge. Am căutat, de asemenea, acolo unde am găsit, să arăt ocupația celor care luaseră calea luptei armate, pentru ca cititorul să vadă că nu erau teroriști, bandiți, criminali, dușmani ai poporului. Din contra, erau printre cei mai buni români, printre cei mai buni gospodari, în general dintre cei mai buni din mediile din care proveneau. Erau elevi din clasele terminale de liceu, studenți, țărani, muncitori, doctori, ingineri, preoți, avocați, notari, învățători, profesori, cadre universitare, ofițeri ai Poliției, Jandarmeriei, Siguranței, activi sau în rezervă, cadre ale armatei, începând de la soldat până la general sau amiral, foști legionari, poeți, scriitori, chiar și membri ai PMR etc. etc.

Probabil, numărul partizanilor nu a fost mai mare de câteva mii, plus câteva zeci de mii de susținători în localitățile de la poalele munților. Grupuri paramilitare au existat și în zonele colinare, chiar și la câmpie. Au existat organizații pregătite de luptă, dar care au stat în așteptarea unei intervenții eliberatoare, organizații subversive neânarmate, grupuri de sabotaj economic, altele din opoziția țăranilor la colectivizarea agriculturii și grupuri care au cules informații și le-au transmis altora etc. Azi se poate spune că, mare parte a lor (contrar retoricii comuniste și post-decembriste), partizanii anticomuniști nu erau înregimentați politic: peste 50%. Dintre cei care aveau totuși orientare politică, pe primul loc au fost țărăniștii; pe al doilea –paradoxal !- membri ai PCR, care intraseră în conflict cu autoritățile locale. Abia pe locul al 3-lea veneau legionarii, iar pe locul al 4-lea se situau liberalii și, după, alte partide mai mici.

Rezistența cuprindea toate palierele societății,chiar elita acesteia aș putea spune, și a avut două faze :

– faza I, antisovietică, între 29 martie 1944 – 30 septembrie 1944;

– faza a II-a antisovietică și anticomunistă, între octombrie 1944 – 1962.

Asasinarea luptătorilor din rezistența anticomunistă nu a făcut altceva, decât să ducă la sărăcirea intelectuală a țării. Dacă-i mai adăugăm și pe cei plecați peste graniță, voit sau forțat, putem spune că pierderile României pe timp îndelungat au fost imense. La fel ca măsurile „tranzi- ției” de după 1990, către un capitalism autohton ciudat.

Comunismul s-a născut din trădare. Și, de-a lungul a peste șapte decenii, s-a folosit de trădători, pentru a instaura în lume anarhia și teroarea manifestată sub forme sălbatice, chiar diabolice.

Concepția lui sanguinară a dus la crearea unui sistem ce urmărea conducerea societății prin forță, folosind ca arme colective: trădarea, minciuna, jaful, delațiunea, duplicitatea și crima acoperite juridic. Un mare rol în ascensiunea acestui sistem în România l-a avut armata sovietică, după 23 august 1944, deschizând drumul comunismului care a măcinat poporul român, exterminând sute de mii de oameni și schilodind fizic sau moral alte milioane. Așa se face că, beneficiind de sprijinul agenților comuniști veniți pe tancurile sovietice, dar și al altor câțiva din interior, prăpădul bolșevic a proliferat în România, începând să pună la cale și să execute planul de sovietizare a țării. În acest sens se urmărea:

– desăvârșirea reformei agrare

– desființarea armatei și crearea alteia noi

– desființarea micilor gospodării țărănești

– abdicarea regelui și exilul familiei regale

– suprimarea firmelor de import-export și redirijarea acestuia spre URSS și sateliții ei

– suprimarea partidelor istorice, întemnițarea și uciderea fruntașilor

– întemeierea unei poliții populare, de tip NKVD

– îndreptarea populației rurale spre industrie

– interzicerea intrării străinilor din țările capitaliste

– lichidarea tuturor băncilor particulare.

Toate acestea au dus la distrugerea societății românești și au culminat cu falsifi- carea alegerilor din 1946. Furtul acestora a fost legalizat de parlamentul ale cărui lucrări au fost deschise de rege, la 1 decembrie 1946. Valul de procese și abuzuri care a urmat, a destabilizat complet ierarhia valorilor în societatea românească și a făcut ca populației să-i fie clară linia noilor autorități comuniste. Arestarea și condamnarea fruntașilor și membri- lor partidelor istorice, marilor industriași și cadrelor universitare, valorilor armatei, amiralității și serviciilor speciale, ca și a legionarilor mințiți să revină în țară, a fruntașilor țăranilor, muncitorilor, studenților și elevilor, a făcut să nu le mai rămână bieților români decât lacrimile și sângele pe care în curând nu-l vor precupeți pentru apărarea demnității.

Rezistența împotriva regimului comunist a fost generală și a început chiar a doua zi după așa zisa eliberare. Imediat după 23 august 1944, hoar- dele sovietice s-au revărsat asupra României ca intr-o țară inamică, ce trebuia să fie supusă jafului fără milă. Sub pretextul că Uniunea Sovietică pretinde restituiri pentru pagubele de război, întreg inventarul feroviar și echipamentul industrial a fost confiscat și cărat în Rusia sovietică. Au fost demolate fabrici întregi. În plus, soldații sovietici jefuiau populația civilă de tot pe ce puteau pune mâna. În curând, liniile de cale ferată ce mergeau spre Răsărit și care serveau la cărarea prăzii din România spre Rusia, deveniseră insuficiente. Trenuri de 50-60 de vagoane, sub pretextul că transportă mate- riale militare pentru nevoile frontului, însoțite de către 6-10 soldați, rămâneau în gări zile întregi, timp în care circulația era blocată. Soldații care le însoțeau trăiau din jafurile la care se dedau în localitățile respective, din care cauză mulți civili au reacționat, născându-se numeroase altercații. Primele incidente de acest gen au avut loc la Comănești, Dărmănești, Târgu-Ocna și în alte câteva localități. Grupuri de tineri săreau pe trenurile care cărau bunurile confiscate spre Rusia și distrugeau cât puteau. Acestea au fost primele manifestări de rezistență armată împotriva devastărilor comise de armata sovietică și împotriva comunizării țării. Așadar, aceasta a fost prima reacție de apărare împotriva jafurilor, arestărilor și crimelor comise de ocupanții sovietici și de uneltele lor, cozile de topor autohtone sau venite pe tancuri și plantate în țară: Bădulescu Al. (Ghiță Moscu), Foriș Ștefan, Pătrășcanu Lucrețiu, Cristescu Gheorghe, Margulius Samuel, Holoștenco Vitali, Danieluc Ștefanski, Boris Ștefanov, Roitman Iosif (Iosif Chiși- nevschi), Roitman Liuba (Liuba Chișinevschi), Bodnaraș Emil (dezertor din armata româna din 1932), Moscu Choy (Gheorghe Stoica), Rusev Dragan Iordan (Petre Borilă), Petrescu Dumitru, Oigenstein L. (Leonte Răutu), Bondarenco Pantelei, Grosman Ana (căsătorită, în ordine, cu Sorin Toma, C. Pârvulescu și P. Bondarenco), Pauker Ana, Doncea Constantin, Grunberg Boris (Al. Nicolschi), Iacobovici Eugen, Goldberger Mikloș (Ardeleanu), Lukacs Laszlo (Vasile Luca), Niconov Serghei (Serghei Nicolau), Marcovici Șmil (Moraru), Moghioroș Alexandru, Rettenberg Aurel (Ștefan Voicu) și alții ca ei.

ABREVIERI

ACNSAS – Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

AFDP – Asociația Foștilor Deținuți Politici

AMI – Arhiva Ministerului de Interne.

AMJ – DIM – Arhiva Ministerului Justiției, Direcția Instanțelor Militare.

ANIC – Arhivele Naționale de Istorie Centrală

ASE – Academia de Studii Economice

ASRI – Arhivele Serviciului Român de Informații.

AVSAP – Asociația Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei

CNSAS – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

CSS – Consiliul Securității Statului

DGM – Direcția Generală a Miliției.

DGSP – Direcția Generală a Securității Poporului.

DGSS – Direcția Generală a Securității Statului.

DJAN – Direcția Județeană a Arhivelor Naționale

DMRU – Direcția Management Resurse Umane.

D P – Dosar Penal.

DRMI – Direcția Regională a Ministerului de Interne.

DRSP – Direcția Regională a Securității Poporului.

DRSS – Direcția Regională a Securității Statului

DSS – Direcția Securității Statului

DUI – Dosar Urmărire Informativ

FDC – „Frățiile de Cruce” (Organizație de rezistență)

GAC – Gospodărie Agricolă Colectivă.

GAS – Gospodărie Agricolă de Stat

GID – Grupul Independent pentru Democrație

GRU – Serviciul de Informații al armatei sovietice.

G S – „Graiul Sângelui” (Organizație anticomunistă)

HAI – „Haiducii lui Avram Iancu”

IICCR – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România

IICCMER – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Ro- mânesc

ICCJ – SPM – Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul Parchetelor Militare

IFET – Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport

INST – Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului

KGB – Comitetul Securității Statului al URSS

MADOSZ – Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari din România

MAI – Ministerul Afacerilor Interne.

MGB – Ministerul Securității Statului al URSS

MI – Ministerul de Interne

MNR – Mișcarea Națională de Rezistență

m s – muncă silnică.

m s v – muncă silnică pe viață.

MSS – Ministerul Securității Statului

MVD – Ministerul de Interne al URSS

NKVD – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS

ONB – Organizația Națională din Basarabia

ONU – Organizația Naționaliștilor Ucrainieni

OPC – Oficiul de Coordonare Politică. Serviciu special, înființat de către CIA la 1948, care avea misiunea să se ocupe de recrutarea unor români din taberele de refugiați români aflați în Germania, Austria, Iugoslavia pentru a fi pregătiți și apoi trimiși în România ocupată și aveau drept obiectiv crearea unor rețele de agenți. La fel procedau și serviciile secrete franceze și engleze.

PC(b)US – Partidul Comunist bolșevic al Uniunii Sovietice.

PCR – Partidul Comunist Român.

PMR – Partidul Muncitoresc Român.

PNȚ – Partidul Național Țărănesc.

PNȚ-CD – Partidul Național Țărănesc – Creștin, Democrat

PNL – Partidul Național Liberal.

PSD – Partidul Social Democrat.

RSSM – Republica Sovietică Socialistă Moldova

SMERȘ – (SMERTi ȘPIONAM adica „Moarte spionilor”. Departament de contraspionaj creat la 19 aprilie 1943 în cadrul NKVD-ului, în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Avea ca sarcină securizarea spatelui Armatei Roșii și arestarea „trădătorilor, dezertorilor, spionilor și elementelor criminale”. Con- ducătorul serviciului era Victor Abakumov care era subordonat direct lui Stalin. În 1946 a fost desființat.

SRI – Serviciul Român de Informații

SSI – Serviciul Special de Informații

T M – Tribunal Militar.

TUNȚ – Tineretul Universitar Național-Țărănist

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

UTM – Uniunea Tineretului Muncitor

I. ÎNCEPUTURILE REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE

Capitolul 1: Despre aparatul de represiune comunistă la începuturile lui. Organizare. Conducători.

Deși rezistența s-a făcut simțită încă din 1944, când bucovinenii au sărit cu arma în mână pentru apărarea țării, ea s-a accentuat după furtul alegerilor din 1946. În pofida caracterului tot mai dur, a violenței și lipsei totale de reacție externă, când orice speranță de ajutor din afară pentru forțele de opoziție se spulberase, se petrece o mutație în rezistență. Lumea intra într-un război care era din ce în ce mai rece; și, până și cei mai naivi se încredințaseră că promisiunea nimănui „Vin americanii!” era perimată. În acel moment, în Munții Carpați, în condiții deosebit de vitrege, opozanții regimului formaseră detașamente de rezistență armată. Rezistența din munți este capitolul asupra căruia apasă aproape cea mai desăvârșită tăcere. Chiar și acum, când arhivele Securității mai scot la lumină frânturi de documente, cele privitoare la această mișcare nu sunt dezvăluite în totalitatea tainelor lor. Cei retrași în munți au mizat pe un război popular pentru răsturnarea regimului. El însa nu s-a pornit, iar aceste grupuri de rezistență nu au fost capabile să-l declanșeze, cu toate că starea de spirit predominantă era ostilă regimului. Din pricina condițiilor extrem de vitrege în care au fost nevoite să acționeze, lipsei de dotări materiale și mijloace de luptă; a izolării și poa- te, în cele din urmă, a demoralizării, aceste formațiuni de luptă armată au sfârșit prin a fi decimate sau capturate de trupele MAI care i-au etichetat „bandiți legionari” și chiar i-au introdus și în literatură prin Dan Deșliu, cu poemul „Lazăr de la Rusca”, ori capitole din romanul „Scrinul negru” de George Călinescu, nuvela „Drumul câinelui” de Ion Lăncrănjan ș.a. Formele de rezistență în fața uriașului tăvălug comunist au fost dintre cele mai diver- se și s-au regăsit în toate palierele societății, de la intelectualii atașați valorilor democratice, până la militarii animați de un puternic sentiment național și la țăranii trăitori într-un univers în care proprietatea asupra pământului, religia, respectul valorii individuale și al muncii reprezentau coordonatele fundamentale. Printre căile prin care românii au înțeles să se opună comunismului, cea mai dură și cea mai plină de tragism a fost reprezentată de rezistența armată în fața noului sistem, primele grupuri fiind cele ale partizanilor antisovietici, care s-au înființat încă din mai 1944, în Bucovina. (1) Organele Securității au folosit diverse denumiri pentru cei care făceau parte din organizațiile de rezistență armată: fugari, bandiți, teroriști,

1 – Eugen Miron – Rezistența armată anticomunistă din România. Selecție realizată de Eugen Miron.

legionari etc. Amploarea fenomenului de rezistență armată este demonstrată de cifrele furnizate de Securitate: pentru perioada 1945 – 1949, numărul u- nor astfel de grupări se cifra la 1196 iar în 1949 erau deja depistate 200 de grupări subversive care luptau în munți și 23 de „bande teroriste”.

După dispunerea geografică, se pot identifica aproximativ 19 centre care, de fapt, se întindeau pe toată suprafața țării. Acțiunile lor s-au bucurat, inițial, de suportul unor largi pături populare, întrucât cea mai mare parte a populației spera într-o intervenție a Occidentului și în înlăturarea regimului comunist. Ca arii de acțiune a acestor grupuri s-au impus regiunile cu relief accidentat (zonele montane) sau greu accesibile (bălțile Dunării, pădurile). În același timp, acțiunile erau în desfășurate apropierea unor mici așezări rurale, din cadrul cărora membriirezistenței obțineau sprijin informativ și provizii. Densitatea cea mai mare a acestor grupuri armate s-a înregistrat în Bucovina, Munții Apuseni, Argeș, Muscel, Dobrogea (jud. Tulcea). Cei re- trași în munți pentru a organiza unități de mică amploare de rezistență arma- tă mai sperau și pe o revoltă populară generalizată pentru răsturnarea orân- duirii nou instalate. Ea nu s-a pornit, iar aceste structuri care se opuneau fățiș cu arma în mână nu au fost în stare să o facă să se declanșeze, cu toate că întreaga populație a României era ostilă regimului comunist. Poporul român se mințea însă rău de tot așteptând americanii pentru a-i elibera de comuniști dar și de cizma sovietică. Speranțele pe care le aveau, veneau toc- mai de la cei care deja îl vânduseră la Yalta; vânzare parafată și de puterile occidentale la Conferința de Pace de la Paris, din 1947.

Rolul de armă împotriva acestor grupuri de rezistență armată anticomu- nistă și antisovietică l-a avut Securitatea, care avea ca principală sarcină, misiune, prin trupele sale: desfășurarea acțiunilor destinate capturării și distrugerii „bandelor contrarevoluționare înarmate” ce operau în diferite zone muntoase din țară. Dintre toate polițiile politice ale sateliților comu- niști din Europa de Est,Securitatea românească a devenit cea mai cunoscută. Cea mai mare teamă o producea numele lui Gheorghe Pintilie. Se nume cu adevărat Timofei Bodnarcenko, cunoscut și sub diminutivul Pantiușa. S-a născut la Tiraspol în 1902. Este considerat a fi unul dintre principalii organi- zatori ai represiunii din România comunistă, responsabil pentru arestarea, deportarea și întemnițarea a peste 400.000 de români. A fost general de Securitate și a condus Direcția Generală a Securității Poporului între 1948 și 1963. Racolat și instruit de către NKVD pentru acțiuni de spionaj și sabotaj împotriva României, a fost descoperit și arestat de Siguranța Românească în 1928, efectuând ani grei de închisoare la Doftana, Văcărești și Caransebeș. Aici i-a cunoscut pe Gh. Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu și Iosif Chiși- nevschi.După război s-a căsătorit cu militanta comunistă Ana Toma (Ana Grosman), una dintre cele mai temute și viclene membre ale aparatului de partid și secretară a Anei Pauker. Aceasta fusese anterior soția lui Sorin Toma, redactor șef al cotidianului comunist „Scânteia” și va deveni apoi soția lui Constantin Pârvulescu. La 30 august 1948, Pintilie a fost numit la nou înființata Direcție Generală a Securității Poporului. I-a avut ca adjuncți pe Alexandru Nicolski și Vladimir Mazuru.

Pintilie a fost implicat în toate acțiunile securiste ordonate de PCR, inclusiv în reprimarea mișcărilor armate anticomuniste din munții României precum și în realizarea „experimentului Pitești”. A fost pensionat în 1963. La pensie fiind, mergea la ședințele de partid de cartier și sector. La Plenara din 1968, când Ceaușescu l-a reabilitat post-mortem pe Pătrășcanu, genera- lul Pintilie a fost exclus din partid. Era văzut de prieteni acasă, ascultând radio „Europa Liberă”. Fiind anchetat în legătură cu crimele comise, a declarat că pe unele le-a comis din convingere, pe altele din respect față de disciplina de partid. În 1971, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiin- țarea PCR, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat și l-a decorat cu ordinul „Tudor Vladimirescu”. Cu aceeași ocazie, soția sa a primit titlul de „Erou al muncii socialiste”.A încetat din viață la 11 august 1985, în București, fiind înmor- mântat cu onoruri de general, la Cimitirul Militar Ghencea.Este de mențio-nat că, dintr-un număr total de 60 de ofițeri de securitate, de la gradul de maior în sus, plasați în vârful ierarhiei Ministerului de Interne, 38 erau români, 15 evrei, trei maghiari și doi ucraineni (Pintilie și Mazuru). Din grupul celor 15 evrei, în afara lui Nicolski (alias Boris Grunberg) ofițer NKVD, un crud renume și-au câștigat doi directori: generalul Dulgheru (alias Dulberger), care a condus Direcțiunea Generală a Securității Poporu- lui din București, căruia i se atribuie întemnițarea a sute de mii de victime, (ceea ce a dus la constatarea că, în 1952, în închisorile României se afla, se pare,10% din populația României); ca și colonelul Koller de la Aiud, comandantul pușcăriei, devenit și el general după 1951; se mai adaugă Sabău (Salzberger), care și-a desfășurat cariera, mână în mână cu Nicolski.

O figură centrală a instituției terorii a fost și Teohari Georgescu (Burah Tescovici). A deținut fără întrerupere funcția de ministru de interne în anii cei mai bestiali ai dictaturii comuniste (1945-1952) când, la Plenara CC din 2 martie, își încheie cariera alături de Ana Pauker și de Vasile Luca.(2) Între deținătorii de funcții înalte în securitate mai amintim pe:

– general-colonelul Gheorghe Zamfir (Laurian Rechler), născut la Brăila, șeful Securității la începutul anilor ’50;

– Hein Gutman, șef al Securității civile;

– general-maior William Suder, ofițer al Armatei Roșii și șef al informațiilor

2 – Florin Mătrescu – Holocaustul roșu. Vol. II. pag. 246

și contraspionajului;

– Mișa Postanki, devenit – din ofițer KGB – generalul de Securitate Mihail Posteucă;

– Vanea Didenko, ofițer NKVD, devenit generalul Vidrașcu, șeful Direcției Securității Statului;

– Maior Levin, ofițer NKVD, devenit șeful Cenzurii presei;

– Zeller, ofițer NKVD, colonel de Securitate, avansat, ulterior, general;

– Nikonov, cu aceeași origine, promovat în Securitate, însă numai până la gradul de colonel;

– Simon Zigler și Mazurov, ofițeri NKVD, promovați, rapid, colonei;

– colonelul Holban (născut Moscovici, la Soroca sau Bălți, ceea ce duce la ipoteza apartenenței la grupul Anei Pauker) care a debutat în România la sindicate și apoi direct în Securitate, unde a deținut funcția de șef al Securi- tății Bucureștiului; la sfârșitul carierei a emigrat la Paris, unde va mai trăi până la sfârșitul anilor 1980. Dintre ofițerii NKVD, trecuți și promovați cu diferite grade în Securitate, au mai făcut parte următorii (identificați): Marcel Turchiser, Leon Davidovici, Luisa Segal, Telemagnes Fiamboli, Estera Haher, Mihailo Nedelciu, Nathan Matusevici și Alexandru Bădău (Alexander Braunstein); ultimul adus la Târgoviște, unde, cândva, existase „Casa de comerț Braunstein” și devenind, ulterior, șeful „Serviciului de control al străinilor”.(3)

Nou-înființata Direcție Generală a Securității Poporului era organizată în zece direcții la nivel național, după cum urmează:

– Informații – Direcția I-a

– Contrasabotaj – Direcția a II-a

– Contraspionaj în închisori și poliție – Direcția a III-a

– Contraspionaj în forțele armate – Direcția a IV-a

– Anchete penale – Direcția a V-a

– Protecția ministerelor – Direcția a VI-a.

– Tehnică – Direcția a VII-a

– Cadre – Direcția a VIII-a

– Politică (responsabilă cu puritatea partidului) – Direcția a IX-a

– Administrativă – Direcția a X-a

Departamente auxiliare se ocupau cu interceptarea corespondenței, filajul și supravegherea convorbirilor. Mai existau o secție pentru cifru și un secre- tariat. S-au stabilit Direcții Regionale, pentru a acoperi capitala și regiunile Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea Mare, Pitești, Ploiești,

3 – Idem 2, pag. 247

– Laurențiu Ungureanu, Radu Eremia – Apostolii lui Stalin – Lăcătușul Alexandru Drăghici, „meșterul terorii staliniste./ Adevărul.ro, 25.01.2015

Sibiu, Suceava și Timișoara. Fiecare era împărțită în servicii județene, care,la rândul lor, cuprindeau Birourile județene, care și ele, la rândul lor, cuprin- deau Birourile de Securitate din orașe și comune. Astfel:

– Regionala Brașov – director col. Iosif Kalusek, ajutat de maior Adalbert Izsak și având în subordine 18 birouri de securitate;

– Regionala Cluj – condusă de col. Mihai Patriciu (Grunsperger Mihai) ajutat de lt.col. Gheorghe Cuteanu, având 14 birouri de securitate în subordine;

– Regionala Craiova – condusă de mr. Eugen Vistig, ajutat de mr. Vasiles- cu. Avea în subordine 18 birouri;

– Regionala Galați – era condusă de col. Mauriciu Ștrul, ajutat de Gheorghe Babu și avea în subordine 30 de birouri;

– Regionala Iași – condusă de Nicolae Pandelea, ajutat de mr. Aurel Ceia, cu 15 birouri;

– Regionala Oradea – condusă de lt.col. Ludovic Czeller, ajutat de cpt. Toma P. Elekes, Tiberiu Grad, N. Drentea și Ion Retezan. Avea în subordine 14 birouri.

– Regionala Pitești – condusă de col. Mihail Nedelcu, ajutat de mr. Ioan Martin, cu 21 de birouri;

– Regionala Ploiești – condusă de lt.col. Constantin Câmpeanu, ajutat de Racovschi Mănescu. Avea 18 birouri în subordine;

– Regionala Sibiu – condusă de lt.col. Gheorghe Crăciun, ajutat de cpt. Lucian Moldor. Avea în subordine 20 birouri;

– Regionala Suceava – condusă de lt.col. Ioan Popic. Avea 19 birouri;

– Regionala Timișoara – condusă de lt.col. Coloman Ambrus, ajutat de Aurel Moiș, cu 19 birouri în subordine;

– Regionala Constanța – director cpt. Nicolae Doicaru, ajutat de Năstase Pepi și Gheorghe Mandache. Avea în subordine 18 birouri.

În 1948, la înființare, Securitatea avea următoarea structură etnică:

români – 3334 (83,9%)

evrei – 338 (8,5%)

maghiari – 247 (6,2%)

ruși – 24 (0,6%)

iugoslavi – 13 (0,3%)

alții – 17 (0,4%) (4)

Tot în 1948, când s-a pornit la drum , Securitatea avea un efectiv de aproximativ 3973 de cadre care au urmat școli speciale în vederea terorizării populației după metodele sovietice, neuitând angajamentul : „Jur să urăsc

din adâncul ființei mele pe toți dușmanii patriei și poporului muncitor”.

4 – ACNSAS fond Documentar, Dos. 26, f. 127.

Acestora li se mai adăugau cei 42.187 agenți informatori, de care dispuneau încă din 1948. Prima lor acțiune de anvergură a fost cea din noaptea de 14/15 mai 1948, când, într-o singură noapte, au fost arestați 3229 legionari, după ce aceștia făcuseră pactul de înțelegere cu Teohari Georgescu. Legio- narii care au scăpat arestării au fugit în munți, îngroșând rândul partizanilor în încercarea lor de a elibera țara de regimul criminal care se instaura.

Toți aceștia erau ajutați de un corp de consilieri sovietici ai MGB, care supravegheau activitatea tinerei DGSP Consilierul șef al MGB la București, din 1949 până în 1953, a fost Alexandr Saharovski, care în 1956 a devenit șeful Direcției I-a a KGB. Ambasadorul sovietic la București, Serghei Kavtaradze, numit în 1948,a intrat sub autoritatea nou constituitului KI (serviciu de contrainformații), condus de Viaceslav Molotov și de către ad- junctul său, Fedotov, încredințându-i-se controlul rezidenților civili (foști MGB) și militari, (foști GRU) din București.

În 30 martie 1951, prin decretul nr. 50, DGSP este redenumită DGSS (Direcția Generală a Securității Statului), cu următoarea structură:

Direcția A – Informații externe

Direcția B – Contraspionaj

Direcția C – Contrasabotaj

Adaugă această persoană în comunitatea ta
și fii la curent cu activitatea sa din site.

Direcția D – Transporturi

Direcția E – Contraspionaj în Miliție

Direcția F – Supraveghere

Direcția G – Anchete penale

Direcția H – Contraspionaj în forțele armate

Direcția I – Protecția conducerii partidului

Direcția J – Cadre și școli

Direcția K – Administrativă

Direcția L – Politică

Ministerul de Interne a fost reorganizat la 11 iulie 1956 și împărțit în două departamente: Departamentul Securității și Departamentul Internelor. Acesta din urmă a primit în sarcină Miliția și închisorile, în timp ce primul a moștenit structura DGSS, cu următoarele modificări:

Direcția I – Informații externe

Direcția a II-a – Contraspionaj

Direcția a III-a – Informații interne

Direcția a IV-a – Contrasabotaj

Direcția a V-a – Contraspionaj în forțele armate

Direcția a VI-a – Transporturi

Direcția a VII-a – Supraveghere

Direcția a VIII-a – Anchete penale

Direcția Cadre și școli

Direcția Administrativă

Secretariatul

Direcția B – Contrainformații radio

Direcția C – Dosare

Direcția D – Transportul deținuților

Direcția F – Interceptarea corespondenței

Direcția H – Cifru

Direcția K – Contraspionaj în închisori și miliție

Direcția T – Tehnică.

În 1953, structura organizatorică a Trupelor de Securitate era următoarea:

Regimentul de Securitate București, cu 3 batalioane în subordine

Regimentul 1 Securitate Turnu Măgurele, care avea 3 batalioane

Batalionul 1 Tr. Măgurele

Batalionul 2 Drăgășani

Batalionul 3 Oraș Stalin

Regimentul 6 Securitate Tecuci, cu:

Batalionul 1 Tecuci

Batalionul 2 Drăgășani

Batalionul 3 Tg.-Ocna.

Regimentul 7 Securitate Cluj, cu:

Batalionul 1 Florești

Batalionul 3 Dej.

Regimentul 10 Securitate Orăștie cu :

Batalionul 1 Orăștie

Batalionul 2 Timișoara

Batalionul 3 Reșița.

Aceste regimente de Securitate se aflau subordonate Direcției Trupelor Operative și de Pază din MAI

După 1958, în cadrul Serviciului V al Direcției a III-a a Securității, ca urmare a lichidării treptate a organizațiilor de rezistență, mai găsim numai trei birouri:

Biroul I – care „duce lupta împotriva elementelor teroriste”,

Biroul II – care „efectuează urmărirea elementelor din bande și a fugarilor”,

Biroul III – care „descoperă și lichidează activitatea dușmănoa- să din rândurile deblocaților și funcționarilor fostelor organe de represiune”.

În primul deceniu de funcționare, Securitatea s-a aflat într-o permanentă criză de personal, în condițiile în care „ascuțirea luptei de clasă” reclama creșterea numărului cadrelor cu atribuții represive. Comparativ, față de fe- bruarie 1949, în 1951 organigrama DGSP crescuse de aproape 5 ori (la 15.280 posturi), păstrându-se aceleași criterii de încadrare: originea și „ura de clasă”. Din cei aproximativ 10.000 de securiști încadrați – schema de personal era în 1951 incompletă – 4173 fuseseră muncitori, 143 muncitori agricoli, 3484 țărani săraci, 508 țărani mijlocași, 853 funcționari, 131 mici meseriași, 107 comercianți etc.

Acum, nu mai este nici un secret pentru nimeni faptul că, în anii 1945-1956, s-au înregistrat, mai ales în București, numeroase morți suspecte: pe stradă, în parcuri, în fața casei, în trenuri, pe câmp, în păduri etc. Ele erau atribuite agenților SMERȘ, dar erau și o formă de intimidare a Securității. Între 1949-1951,au fost sute de crime comise asupra țăranilor care nu numai că refuzau colectivizarea, ci se răsculau împotriva sistemului. Se continuau într-un ritm ascendent execuțiile pe bandă rulantă la Penitenciarele din Jilava, Gherla, Aiud, Botoșani, Galați, Craiova. Mulți erau asasinați în „transporturile morții”, în „trenul fantomă” sau „trenul special”, ori împuș- cați după ce erau capturați în munți sau erau bănuiți că susțineau mișcarea de rezistență. Nu se știe încă numărul lor exact, dar, se estimează că au fost mii de morți numai în timpul anchetelor.(5)

5 – Florian Banu, Florica Dobre (coordonatori) – Securitatea: Structuri, cadre, obiective și metode. Vol. I, (1948-1967) Edit. Enciclopedică, București, 2006, CNSAS

METODE DE ANCHETĂ ȘI TORTURĂ ALE SECURITĂȚII

– înjurături abjecte, lovituri libere ( pumn, palmă, picior, la gât, coloană, tes- ticule)

– bătaia la tălpi cu cravașă, baston cauciuc sau lemn

– bătaia la palme

– bătaia cu bețe subțiri sau vâna de bou

– atârnarea anchetatului cu capul în jos

– strivirea degetelor și unghiilor cu un clește special

– arderea tălpilor cu flacără oxiacetilenică

– bătaia testiculelor cu un creion greu

– țipetele de groază ale membrilor familiei sau rudelor apropiate înregistrate

– bătaia în cap cu un ciomag

– bătaia cu cizma peste gură

– asmuțirea câinelui lup asupra anchetatului care era legat

– crucificarea în niște belciuge fixate pe pereți

– băgarea unei pisici sub cămașa anchetatului

– bătaia peste răni deschise

– smulgerea unghiilor de la mâini și picioare

– bătaia zilnică pe termene lungi

– stingerea țigării în abdomen sau testicule, regim alimentar cu sare în exces

– folosirea proiectoarelor puternice

– carcera

– șocuri electrice

– legarea în poziții incomode

– interdicția de a fi scoși la W.C.

– bărbieritul cu barba neânmuiată

– violarea fetelor și femeilor deținute.

Torturile aplicate în timpul „reeducării” la Pitești, le întreceau pe cele arătate mai sus, erau inimaginabil mai sadice. Metodele folosite de torționa- rii comuniști întreceau orice limită. Condamnații politic au fost supuși unor chinuri groaznice, iar unii dintre ei au pierit în timpul detenției. Astfel, Gheorghe Broscățan, unul dintre cei care nu s-au mai întors acasă, a fost dus în toiul unei nopți de iarnă la râul Târnava, dezbrăcat, ținut pe gheață ore întregi, iar apoi scufundat în apă. Ulterior, Mathe, comandantul Securității Blaj, l-a aruncat săptămâni la rând în colții unui câine lup dresat special să sfâșie deținuții. Un alt deținut de la Blaj a vorbit despre atrocitățile din tim- pul anchetelor: „curentul electric, metoda punerii „la proțap”(…) te băteau în această poziție până leșinai. Te udau cu apă și o luai de la capăt (…) Mathe obișnuia să-ți așeze alături un câine pe care mirosul de sânge îl înnebunea. Te loveau cu parul și ranga, dar cea mai groaznică era bătaia la testicule, executată de dactilografa Securității, un monstru cu chip de femeie.” (Este vorba de Vidoșa Nedici).(6)Trebuie spus că, în organizarea rezistenței militare anticomuniste, s-au implicat mulți ofițeri superiori, precum generalii Coroamă, Mitrea, Carlaonț, amiralul Horia Măcelariu, col. Arsenescu ș.a. Generalul Aldea, fost ministru de Interne din 1944, în primul guvern de după 23 august, s-a socotit dator să organizeze o rezistență împotriva ocupantului și a format organizația „SUMANELE NEGRE”, ime- diat după război,în 1945.Împreună cu George Kintescu, fost director general al Serviciilor Secrete ale Armatei, a alcătuit un proiect de organizare care prevedea împărțirea țării pe zone de acțiune. Scopul acestei organizații era acela de a crea o țară întregită în hotarele ei firești, garanția unui trai liniștit pentru toți cetățenii și îndepărtarea regimului comunist. Comuniștii au aflat despre această organizație – se zice – datorită trădării lui Șteanță Dumitru și Nicolae Poleacu, ambii foști participanți în GĂRZILE IULIU MANIU.

Este bine să amintesc aici că, încă din septembrie 1946, din inițiativa conducerii PNȚ și cu aprobarea Marelui Stat Major al armatei române, s-au format batalioanele de voluntari „Iuliu Maniu”, cu scopul de a îndeplini măsuri de pază și curățire a teritoriului.Aceste formațiuni, aflate sub coman- da lui Gavrilă Olteanu, au fost desființate în decembrie același an, datorită unor excese săvârșite împotriva populației maghiare din Ardeal. Refugiat în munți, Gavrilă Olteanu, o lună mai târziu, a pus bazele organizației HAI, „HAIDUCII LUI AVRAM IANCU”, primul nucleu fiind constituit în comuna Coșna, județul Câmpulung – Bucovina. Divizia „Sumanele Negre”, făcea parte integrantă din HAI și constituia elementul de luptă împotriva armatei sovietice în caz de conflict între aliați. După desființarea „ Gărzilor lui Maniu”, Gavrilă Olteanu a încercat la Bistrița-Năsăud, unde se ascundea, să pună bazele organizației amintite, dar a fost arestat în vederea discredi- tării partidelor istorice, care, erau de acord cu crearea unei Mișcări de Eliberare Națională.La puțin timp după arestare, dându-și seama în ce angre- naj era târât s-a sinucis, luând o fiolă de stricnină.Încă din mai 1946, fusese arestat generalul Aurel Aldea, cel care, după cum am arătat, îndeplinise funcția de ministru de interne în primul guvern Sănătescu și acuzat, împreună cu 55 de „ complici”- mulți dintre ei țărăniști – de organizarea, cu un an în urmă, a unei rețele de organizații subversive.(7)

6 – Cezar Zugravu – Metodele de tortură din Securitate, din închisori și din lagărele de exterminare, în anul 1947; Căderea cortinei./ În „Analele Sighet” nr. 5, Fundația „Academia Civică”, 1997, București

7 – Pop Ioan – Iuliu Maniu între memorie și istorie.(III)/ www.iuliumaniu.ro

MIȘCAREA NAȚIONALĂ DE REZISTENȚĂ

Cu o zi înainte de alegeri, la 18 noiembrie 1946, Aldea a fost condamnat la muncă silnică pe viață și a murit trei ani mai târziu în închisoarea Aiud. Câteva cuvinte despre acest adevărat OM. Aurel Aldea s-a născut la data de 28 martie 1887 în orașul Slatina, județul Olt. A fost secretar general al Ministerului Apărării în 1938. A îndeplinit funcția de ministru de interne în primul guvern condus de generalul Constantin Sănătescu (23 august – 2 noiembrie 1944). Deoarece s-a alăturat planului regal de scoatere a Româ- niei din război, după formarea guvernului condus de dr. Petru Groza la 6 martie 1945, a fost trecut în rezervă de regimul comunist. După declanșarea grevei regale, s-a preocupat de găsirea unui adăpost pentru rege și a luat le- gătura cu organizația „HAI”,condusă de Gavrilă Olteanu.

Se spune că a fost dat în vileag de Dumitru Șteanță, fiind arestat pe 27 mai 1946 și condamnat – după cum am arătat – pe 19 noiembrie 1946 la muncă silnică pe viață chiar de fostul său coleg de la Școala de ofițeri de artilerie, Vasile Atanasiu, în procesul „Sumanelor negre”. A fost considerat unul din conducătorii mișcării de rezistență. A încetat din viață în temnițele de la Aiud la data de 17 octombrie 1949, după ce în prealabil i se refuzase tratamentul medical. Tot în vederea procesului pregătit de comuniști, a fost târât și un grup de ofițeri de la Regimentul de Gardă – Sinaia, cunoscuți sub numele de:

GRUPUL ÎNARMAT „SINAIA”

În acest grup au mai fost incluși, pe lângă generalul Aldea, generalul Constantin Eftimiu, colonelul Alexandru Evolceanu, lt.col. Eugen Plesnilă, Dumitru Sorescu din Craiova, Constantinescu, maiorii Brezeanu și Gertner, căpitanii Criveanu, Cochinaș, Mantu (parașutist), Victor Sasu, Victor Toma (preot) și Mihai Tanțu (parașutist), locotenenții V. Ciofan, Mircea Holban, N. Alexandrescu, I. Alexandrescu, N. Chisăliceanu. Din ultimele documente ieșite la lumină, reiese că „Grupul Înarmat Sinaia” ar fi fost confecționat în laboratoarele Siguranței. Din documente aflăm că grupul ar fi fost inițiat de locotenent-colonelul Alexandru Evolceanu, maiorul Criveanu Mircea, maiorul Gheorghe Gertner, locotenentul Mircea Holban și căpitanul rezer- vist Popa Dumitru, militari care nu au avut nici o legătură cu generalul Aldea, nu au auzit de organizația „HAI” sau „MNR” și de membrii acestora. Așadar, a fost și el un produs al SSI-ului, locotenent-colonelul Alexandru Evolceanu declarând că „nici un ofițer sau subofițer nu a luat parte la trans- portul armamentului la cabană în noiembrie 1944” iar în privința acestuia, că „nu a sustras armamentul ci la batalion avea un surplus de armament provenit din contopirea a două batalioane; cu acel surplus intenționa înlocu- irea pierderilor suferite de Batalionul 2 Operativ, care venea de pe front. Surplusul de armament și muniții l-a găsit la Batalion, la luarea comenzii, și l-a transportat cu căruțele la cabană, unde l-au depozitat în beciul bucătăriei de vară, fiind predat cu forme în regulă cu Proces verbal la cabanier,(…) recunoaște că armamentul și muniția a fost mutată noaptea în gropile făcute expres, din ordinul său.(…) La SSI după o serie de constrângeri și amenin- țări a fost silit să facă o declarație dictată de teamă să nu-i aresteze soția, restul acuzațiilor nu le recunoaște”. Conform unor alte surse, inclusiv ale Securității, cei care au făcut parte din acest grup au sustras de la unități armament, muniții, explozibili, echipament și alimente și au format impor- tante depozite la Valea Izvorului, în pădurea din marginea comunei Bușteni și pe muntele Clăbucet, la cabana Rentzea. Aveau și elemente speciale pen- tru culegerea informațiilor, pentru legătura cu alte organizații din țară și echipe speciale de partizani, construindu-și bordeie, împărțind teritoriul în zone cu parole și semnale de recunoaștere și un plan adaptat la teren, gata să fie pus în acțiune.

Alte organizații care aderau la Mișcarea de Eliberare Națională și pe care comuniștii le numeau organizații subversiv-teroriste mai erau: „GRAIUL SÂNGELUI”, „ORGANIZAȚIA T”, „VLAD ȚEPEȘ I și II”, GRUPUL DIVERSIONIST ELENA BASARABEANU.

ORGANIZAȚIA „ GRAIUL SÂNGELUI”

La începutul lunii septembrie 1945, Direcția Generală a Siguranței (intra- tă sub control comunist), semnala prezența unei organizații noi, cu caracter subversiv, intitulată „Graiul Sângelui” (GS). Programul ei era datat 15 mar- tie 1945 în București și se concluziona că ar fi fost printre primele forma- țiuni de rezistență închegate pe când România încă era angajată pe frontul de Vest.O notă informativă din 10 noiembrie 1945 privind organizația „Graiul Sângelui” arăta faptul că „Organizația G.S. cuprinde azi peste 2000 de membri în capitală, iar în provincie un număr de peste 3000 de persoane. Cam 5% din membrii acestei organizații sunt ofițeri activi, iar ofițerii deblocați întrunesc procentajul de 50%, ofițerii în rezervă 10% și foștii ofițeri combatanți în războiul antisovietic și decorați cu „Mihai Viteazul”, 10%. Restul de 25% se compun din militari nemulțumiți…”.

Un program al mișcării „Graiul Sângelui” din mai 1946 fixa 23 de obiective, printre care:

– România Stat Național de Sine Stătător, sprijinit pe elementul etnic, respectul omului,

– libertatea presei,

– proprietatea individuală, baza economiei naționale,

– amnistie generală pentru delictele politice,

– schimbarea monedei și justificarea cantității de monedă pre- zentată la schimb, după impozitele plătite, capital de rulaj, moșteniri etc.

– formarea capitalului agricol,

– impozitul agricol plătit în natură,

– reorganizarea armatei,

– rezolvarea radicală a problemei minoritare prin schimbul de populație.

Referitor la această problemă, și față de masiva participare a minoritarilor la sovietizarea și comunizarea României, le cerea acestora să răspundă la următoarele întrebări:

1 – De ce în Țara Românească majoritatea posturilor de conducere le dețin minoritarii?

2 – De ce în Țara Românească minoritarii își asumă dreptul de a ne da lecții de patriotism și a ne învăța istorie?

3 – De ce în Țara Românească minoritarii se consideră conducătorii de drept ai neamului nostru și vorbesc pe plan internațional în numele nostru?

4 – De ce, când s-au retras trupele românești din Basarabia, Bucovi- na și Ardealul de Nord, în conformitate cu dictatele de la Mos – cova și Berlin, minoritarii,deși neprovocați, au tras în armatele țării, au insultat drapelele țării?

5 – Dacă naționalismul este o utopie, de ce URSS, în momentele de grele încercări, a apelat la naționalismul rus al luptătorilor și a prăbușit frontul german de răsărit în numele naționalismului?

6 – Programul mai cerea relații comerciale și culturale cu toate sta- tele lumii.

După unele date, comandantul formației ar fi fost generalul Rujinschi, secondat de Constantin Ion Zlotea și Ion Cismaru. Printre membrii marcanți fuseseră identificați: maiorul Nicolae Argeșanu, maiorul Constantin Zgârbea din Marele Stat Major, colonelul Romeo Zaharia, fost director de cabinet al mareșalului Ion Antonescu și profesor la Școala Superioară de Război; locotenent (r) Moraru P. Ion – cunoscut legionar; locotenent Micu Mehedinți – genist, fost cuzist; căpitan de aviație Sucevan Vasile, general Orezeanu Tudor și căpitan de geniu Rovența Nicolae. Se semnala și prezența genera- lului Ciupercă Nicolae, ca adevăratul șef al organizației.

Existau estimări că organizația avea 2000 de membri în capitală, 3000 de membri în provincie, 5% ofițeri activi, 50% ofițeri în retragere. S-a înscris printre primele organizații paramilitare ce au continuat lupta împotriva ocupantului sovietic și a Partidului Comunist din România.(8)

NOTĂ INFORMATIVĂ PRIVIND FORMAREA ORGANIZAȚIEI

„GRAIUL SÂNGELUI”

9 NOIEMBRIE 1945 D.G.P.

În cadrul discuțiilor care au avut loc în ziua de 6 noiembrie a.c. la Misiunea Americană și anume, dintr-o convorbire dintre colonelul Prager și maiorul Nicolae Argeșanu, rezultă că încă de acum opt luni a fost înjghebată o organizație denumită „Graiul Sângelui”, care s-a format din cadre de militari activi și deblocați.În prezent, ar avea în țară mii de aderenți, fiind într-o continuă ascensiune. Această organizație ar avea oameni în toate instituțiile publice și particulare și în special în armată. Are un pronunțat caracter antisemit. Este condusă de un comitet în frunte cu o persoană foarte energică și hotărâtă. S-au elaborat statutele și regulamentele de activitate. Misiunea Americană va fi pusă la curent cu acțiunile acestei grupări pe care o consideră că are un caracter subversiv, scopul său fiind „apărarea neamului”. Sursă posibilă: A (9)

Se spune că Partidul Comunist s-a folosit de această organizație, ca și de altele, toate exacerbate artificial în importanță, pentru a-și atinge propriile-i scopuri, cel mai important fiind acela al epurării armatei de toate cadrele necorespunzătoare din punct de vedere politic.(10)

8 – I.D. Vulcănescu – Răspuns întârziat la o problemă de mesianism și istorie cu Manifestul program „Graiul Sângelui” elaborat în 1945 pentru generații; Dr. Florin Constantiniu-Rezistența anticomunistă, pag.18./Edit. „Mica Valahie”, București, 2014.

9 – ASRI – Dos. F.D., Nr. 9046, vol. I, F. 96

– www.procesul comunismului.com/…/dicționarno2html-

10 – Radu Ciuceanu – Mișcarea Națională de Rezistență. Organizația „Graiul Sângelui” în Arhivele totalitarismu- lui, Anul III, Nr. 1, 1995, pag. 85-103

– Adrian Brișcă – Vladimir Macoveiciuc. / Arhivele Totalitarismului, Nr. 3, 1994, pag. 242.

– www.scritube.com/istorie/Rezist-armată-anticomunist/3856.php

– George Damian – Băsărăbenii împotriva K.G.B.. / „Ziua”, Dosare ultrasecrete, 27.06.200

HAIDUCII LUI AVRAM IANCU

A fost cea mai importantă componentă a Mișcării Naționale de Rezistență. De fapt, așa cum am mai arătat, Divizia „Sumanele Negre”, ce își avea centrul de operații în Transilvania, era un vlăstar al acestei grupări.

Generalul Aldea a fost judecat împreună cu lotul de 55 de „complici”, și va fi condamnat la muncă silnică pe viață. A murit în închisoarea de la Aiud, la 17 octombrie 1949, în „urma unui atac de cord”. Se zice. Din păcate, grupurile menționate anterior au fost grupuri mici, existau mai mult pe hârtie și încercau să se organizeze în mod spontan, mai ales în lumea satelor.

Rezistența anticomunistă a acestor grupuri nu a fost coordonată la nivel național, ca de altfel și a celorlalte care vor urma, deși s-a încercat.(11)

11 – Ciuceanu Radu, Roske Octavian, Troncotă Cristian – Începuturile mișcării de rezistență, vol. 2, iunie-noiem

brie 1946. Edit. INST, București, 2001

– Troncotă Cristian – Procesul Mișcării Naționale de Rezistență, 1946./ În Arhivele totalitarismului, nr. 19-20,

2-3/1998, p. 102-120

– Viorel Rus – Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanele Negre, o organizație anticomunistă originară din

Năsăudele./ În „Arhiva Someșană”, VII, Năsăud, 2008, p. 205-214

II REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ ÎN BUCOVINA

Capitolul 2: Grupuri de rezistență anticomunistă care au activat în zona Bucovinei

Primii care s-au împotrivit comunismului cu arma în mână au fost buco- vinenii. În vara lui 1944, în fața ofensivei trupelor URSS, mulți dintre ei s-au retras în munți, s-au înarmat și s-au organizat pentru o rezistență de lungă durată.În acea perioadă, Bucovina era cutreierată de mai multe grupuri armate, precum:

„Galiția liberă”, compusă din ucraineni, având o ideologie naționalistă și activând contra germanilor și sovieticilor;

„Bande locale”, care se ocupau cu jaful;

Bande de evrei polonezi care luptau contra germanilor;

Bande comuniste care acționau în favoarea sovieticilor;

Bande de ucraineni, care luptau contra bolșevicilor.

Însă, până la revenirea trupelor sovietice în nordul Bucovinei, în regiunile montane s-au constituit grupuri ale naționaliștilor ucraineni de autoapărare, care la scurt timp au format așa numita „Armată Ucraineană Bucovineană de Autoapărare”, sub conducerea lui Vasil Mironovici Șumka, zis Lugovoi. Efectivul acestei formațiuni ajunsese până la circa 600 de persoane.

În nord-estul Bucovinei, operau partizani ucraineni sub conducerea colo- nelului Kruk. Numărul lor „creștea din zi în zi”, ajungând la „mai multe mii” de persoane.Majoritatea erau în uniforme germane, dar erau și plutoane pentru misiuni speciale îmbrăcate în uniforme sovietice. Restul minorităților din Bucovina – polonezi, lipoveni, evrei – în mare parte, și-au dat concursul la acțiunile administrației de ocupație.

S-au constituit grupuri de partizani numite după conducătorul lor, ca de exemplu: Vladimir Macoveiciuc, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Cons- tantin Cenușă, Petre Maruseac ș.a. Grupurile lor numărau între 20 și 150 de oameni. Erau alcătuite în mare parte din țărani și îngroșate cu ofițeri care luptaseră pe frontul de răsărit, urmăriți acum „pentru crime de război” (a lupta pentru țara ta era o crimă în accepția comuniștilor), foști funcționari din administrația antonesciană, membri ai partidelor istorice, foști legionari, studenți etc. Nerespectând legile războiului, trupele sovietice care au intrat în România s-au comportat ca pe un teritoriu ocupat, jefuind, violând și ucigând. Locuitorii au fost deportați (ex. Dorohoi), rămânând fără animale și bunurile gospodărești, iar satele de la poalele munților au fost incendiate. Bucovinenii au reacționat spontan, tipic oamenilor de munte. Sute de familii s-au refugiat în păduri, unde și-au construit adăposturi bine ascunse și camuflate. După 15 mai 1944, localnicii și-au ales conducătorii și au format grupuri de autoapărare, de „partizani”. Toți erau voluntari și se cunoșteau bine între ei. În fapt aceste grupuri erau constituite cu mult înainte, pentru că din documente reiese că începând chiar din aprilie până în septembrie 1944, partizanii au luptat împotriva trupelor sovietice, pentru apărarea țării. Acțiu- nile din această perioadă au constat mai întâi din căutarea și salvarea românilor care se refugiaseră prin păduri de frica rușilor.Ulterior, Comanda- mentul româno-german din Bucovina a încredințat partizanilor misiuni de patrulare prin păduri, de blocarea căilor de acces spre Obcina Mare, misiuni de recunoaștere și informare asupra pozițiilor trupelor sovietice, organizarea de ambuscade (un simplu grup de partizani a lichidat total o companie sovietică de Stat Major),acțiuni de diversiune, capturarea de militari inamici, incursiuni în spatele liniei frontului sovietic. După 23 august 1944, s-au desprins de camarazii germani, acțiunile lor stingându-se treptat. Lupta devenise inegală. Disproporția forțelor implicate în încleștare, efectivele co- vârșitoare antrenate de Securitate în acțiunile de urmărire și anihilare, tehni- ca modernă de luptă folosită, precum și experiența consilierilor sovi- etici au obligat partizanii la o tactică adecvată, apărarea și riposta cu foc, fiind numai în caz de forță majoră.

În această a doua fază, activitatea partizanilor a îmbrăcat și alte forme de luptă: de pedepsire a trădătorilor, de atacare a unor agenți de securitate, răspândirea de manifeste sau propagandă prin viu grai.

GRUP NECUNOSCUT

„Din sursa S.I.A.-ului (Serviciul de Informații al Armatei) se semna- lează că o bandă armată operează în satul Cândești-Dorohoi și în pădurea Dersca-Dorohoi, fiind bănuiți că sunt în legătură cu ei, plutonie- rul de rezervă Roman Dumitru și sergentul major de rezervă Gherasim Costică, ambii din Dersca-Dorohoi.

Această bandă a atacat, în noaptea de 21/22 și 22/23 septembrie 1948, cu focuri de armă automată, patrula și pichetul de grăniceri Oroftiana – Dorohoi. La ripostă, agresorii s-au retras”.(12)

GRUPUL PETRE MARUSEAC (Grup mixt româno-ucrainean)

Petre Maruseac era originar din comuna Ulma, județul Rădăuți, și a avut în subordinea sa un efectiv de 35 – 40 de combatanți, țărani din comunele Ulma și Brodina, jud. Rădăuți.

Toți partizanii erau cetățeni români, însă mai mult de jumătate erau de origine ucraineană. Și-a început activitățile încă din primăvara anului 1944,

12 – Teo Tiber – Mișcarea de Rezistență Armată Anticomunistă / 29.05.2012

având legături și cu armata ucrainenilor naționaliști. Prins la începutul anului 1946, acest grup a fost judecat mai întâi în septembrie 1946, apoi în alte procese mai mici.(13)

GĂRZILE DECEBAL

Organizația amintită s-a constituit în județul Câmpulung Moldovenesc și era formată din trei filiere. Prima filieră era condusă de Filaret Gămălău, starețul schitului Rarău, arestat la 1 septembrie 1950, denunțat fiind de pictorul din comuna Teiul Doamnei. A doua filieră își desfășura activitatea de la Șarul Dornei și Crucea, până la frontiera sovietică. Șeful acestei filiere era sublocotenentul Jenică Arnăutu din Ungureni – Botoșani, membru al PNȚ Arestat în noaptea de 2/3 martie 1949, reușește să evadeze. A luat calea codrului, fixându-și centrul de acțiune în Munții Suhardului – Bistrița și Mestecăniș, susținut fiind de locuitorii satelor din zona respectivă.

Dintre partizanii acestei filiere, au putut fi identificați:

VASILACHE GH. GHEORGHE, medic în Dorna-Candreni, Câmpulung Moldovenesc

STRĂTESCU GH. CONSTANTIN – inginer din comuna Găinești-Baia

GHERMAN P. DUMITRU – brigadier silvic din comuna Vadul Negrilesei, Câmpulung

CIUMĂU VICTOR – contabil din Vatra Dornei, Câmpulung

DRAGOȘ I. VASILE – constructor din Zugreni, Câmpulung

CACINA GAV. RADU – electromecanic din Vatra Dornei, str. Negrileștilor nr. 14

CHIRAȘ A. VASILE – student din Frumosul, Câmpulung

GAVRILEI P. DUMITRU – student din Iași, str. Baciu, nr. 18

BĂNCESCU V. ALEXANDRU – student din Câmpulung, str. V. Cârlova, nr. 10

BOGZA SIMION CANDREA – din Dorna Candreni, Câmpulung

BOGZA CONSTANTIN – agricultor din Vatra Dornei, Câmpulung

ODOCHIAN JUGA VICTOR – din Vatra Dornei, Câmpulung

ODOCHIAN JUGA ION – din Vatra Dornei, Câmpulung

LANDA B. FRANCISC – din comuna Poiana Micului- Câmpulung

CATRICI B. LIVIU – din Vatra Moldoviței, Câmpulung

PASNICU HARETA – din Farcașa, Neamț

BULUC D. NICOLAE – maior deblocat din Dorna Candrenilor, Câmpulung

SPÂNU GHE. ILIE – pădurar din Dorna Candreni, Câmpulung

13 – Claudiu Târziu – Mausoleul anticomunist geme de eroi anonimi./ 16.01.2007/ odaiadesus.ro/eroi.html

FORMINTE GHE. EMILIAN – din Câmpulung, Capul Satului

SPÂNU ILIE MARIA – casnică din Dorna Candreni, Câmpulung

PRELIPCEANU GH. PETRU – student din Câmpulung,Căminul Studențesc

SÂNCRAI GRIGORE – din Negrileasa, Câmpulung

TRAIAN C. ILIE – conductor tehnic din Suceava, str. D. Dan, 3

BOTNARIUC AUREL

PETRESCU GHEORGHE

CHELSOIU NICOLAE

Sistemul de organizare al „Gărzilor Decebal”, potrivit statutului, era următorul: membrii dintr-o comună formau o centurie, cei dintr-un județ o legiune, iar totalitatea acestor unități alcătuiau marea unitate intitulată „Găr- zile Decebal”. Doctorul Vasilache Gheorghe se intitula mare comandant, și a avut numele conspirativ „Luceafăr”. Erau bine înarmați, dotați cu apara- tură radio-emisie iar adăpostul lor, bine camuflat, nu putea fi depistat pe timp de iarnă. Una din grupele acestei filiere era condusă de Crăciun Dumitru și Sandu Grigore, care și-a stabilit adăpostul în Muntele Bancu. Din cauza unor neînțelegeri, din acest grup au plecat Străchescu Constantin, Chiurculescu Constantin și inginer Grodiuc Aurel.

Desele ciocniri cu Securitatea, luptele duse cu dușmanul declarat – au-toritățile comuniste i-a făcut pe aceștia din urmă să recurgă la fel de fel de stratageme pentru a-i anihila. În grup a fost introdus un „student”, de fapt un agent de securitate. Aceștia au fost prinși la 14 decembrie 1949, când Grodiuc a fost împușcat la Găinești, județul Baia. La anchetă, cei doi au divulgat adăpostul din munte. În ciocnirea care a avut loc pe 16 decembrie, au fost împușcați Ion Apostolini, Iacob Galab, Constantin Todașcă, iar Ion Jenică Arnăutu a fost ucis la temnița din Râmnicu Sărat, pe 2 noiembrie 1959.

Atâta timp cât au existat, „Gărzile Decebal” au avut ca arie de acțiune Munții Dornei și Stânișoarei. La 8 septembrie 1950, VASILACHE GH. GHEORGHE și STRĂCHESCU GH. CONSTANTIN sunt condamnați la moarte și degradare civică, dispunându-se pentru ambii acuzați confiscarea averii pentru crima de uneltire împotriva securității RPR Toți ceilalți, precum și cei care i-au sprijinit, au fost condamnați la pedepse privative de libertate pe diferite termene, la degradare civică, precum și la plata unor sume de bani.

Revenind la Jenică Arnăutu, s-a aflat că acesta și-a dat ultima suflare pe 2 noiembrie 1959, în închisoarea de la Râmnicu Sărat. A stat aproape 1000 de zile izolat în „cavoul” nr. 4, după care a fost aruncat în groapa comună. După 7 ani, când au aflat părinții și li s-a permis să-l ducă acasă, l-au găsit aruncat pe burtă, dezbrăcat alături de o persoană neidentificată. Amândoi au fost înmormântați creștinește. A treia filieră activa pe direcția Vatra Dornei – Bistrița Năsăud.(14)

GRUPUL DRAGOȘ FLOCEA

Era compus din cinci oameni și a fost semnalat pentru prima dată în 1949, în jurul comunei Stulpicani, județul Câmpulung, și în regiunile limitrofe județului Baia. Nu se cunosc date despre sfârșitul acestui grup, el nefiind menționat în documentele Securității. Tot ce s-a putut afla din alte surse a fost, că era compus din 5-6 membri înarmați și că și-a desfășurat activitatea între 1948-1950. Inițial, formațiunea a avut un caracter de drept comun, jefuind stânele și atacând la drumul mare. Mai apoi a căpătat un caracter politic prin propaganda anticomunistă pe care o desfășura în mijlocul populației. S-a mai aflat că grupul a fost infiltrat cu plutonierul de securitate Olaru, din Liteni, ca „partizan”. Se spune că, după ce le-a câști- gat încrederea, Olaru i-a luat prin surprindere, împușcându-i pe toți. Drept răsplată, ar fi fost avansat la gradul de locotenent.(15)

BATALIONUL FIX REGIONAL „BUCOVINA”

A fost constituit numai din voluntari, la 29 martie 1944, din ordinul Marelui Stat Major Român, sub conducerea lt.col. Gheorghe Bătătorescu. A fost prima organizație anticomunistă înarmată din Bucovina, care a luptat împotriva armatei ocupante a URSS Avea un efectiv de 1378 de luptători împărțiți în trei companii. Plutoanele fixe erau instruite de învățătorul din sat, care era ofițer în rezervă. În luna mai, gruparea a fost împărțită în mai multe grupuri mai mici, cu efective variind între 15 și 120 de partizani, care au acționat independent. Comandanții lor au fost Vladimir Macoviciuc, Petre Maruseac, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc și Constantin Cenușă.Voluntarii recrutați erau instruiți pe serii, în centrul din comuna Sadova, pentru a putea lupta în regiunile împădurite și pe teren muntos. Au primit arme, echipamente militare și alimente de la armatele germană și română. Persoana de legătură între partizani și Comandamentul aliat româno-german de la Câmpulung Moldovenesc era căpitanul Constantin Po-

povici, care se ocupa și de recrutarea de personal. După 23 august 1944, o

14 – Ionițoiu, Cicerone – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958. Capitolul „Bucovinenii încep

lupta”, pp. 3./Edit. „Gândirea românească, București, 1993.

15 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România. 1944-1962.

– Constantin Hurdubaia – „Singurul supraviețuitor”: mit în manualul de istorie. / Jurnalul Național/10.05.2004.

– A.M.J. – D.I.M., fond Penal, dos. 690, vol. 3, f. 168.

– Mărturia lui Gavril Vatamaniuc, în Arhiva Durerii, Stockholm, Pionier Press, București, Fundația Academică

Civică, 2000, p. 147.

– Dorin Dobrincu – Grupuri minore de rezistențăanticomunistă bucovineană (1948-1961)

parte din batalion a fost capturată de nemți, iar altă parte a fost prinsă de NKVD, care i-a considerat „criminali de război” politici, pentru că au luptat voluntar împotriva Armatei Roșii, deportându-i la muncă forțată în Siberia. Cei care au scăpat au fost uciși sau capturați în 1945.(16)

GRUPUL „VULTURII”

Era a doua unitate fixă ce era localizată în zona muntelui Dumitrița, lângă Falcău-Suceava. Comandant era căpitanul Cucu din Bacău, și avea un efectiv de sub 100 de oameni. Ca obiectiv își propuseseră: supravegherea liniei frontului, incursiuni în URSS, hărțuirea patrulelor. Câteva nume de partizani:Dumitru Bălan, Nicolae Semaca, Simion Ignatiuc, Dumitru Căli- nici, Constantin Iurașcu, ș.a.(17)

DETAȘAMENTUL „ COLONEL CONSTANTINESCU AUREL”

Așa cum am mai arătat, primele formațiuni de partizani, au apărut în România, în primăvara anului 1944. Ele au luat naștere în Bucovina, în contextul războiului, după ce în martie-aprilie 1944 linia frontului s-a stabi- lizat pentru o vreme în felul următor: frontul româno-german s-a oprit de-a lungul Obcinei Mari, iar trupele sovietice s-au oprit la o depărtare variind între 8-15 km de culmea Obcinei, până aproape de Gura Humorului. Între cele două linii exista o zonă împădurită de aproximativ 800 de km pătrați, o „țară a nimănui”, în care s-au refugiat sătenii din zona românească ocupată de ruși. Din această populație refugiată s-au ridicat, la mijlocul lunii mai 1944, cea mai mare parte a voluntarilor ce au format primele trupe de parti- zani români. Aceste grupuri de partizani erau subordonate Comanda- mentului româno-german din Câmpulung Moldovenesc, fiind considerate unități auxiliare ale armatei. Activitatea lor se desfășura în cadrul detașa- mentului „Col. Aurel Constantinescu”, alcătuit din Regimentul 3 Grăniceri, Batalioanele fixe regionale Bucovina și Neamț, unități mobile. Încadrarea voluntarilor era verificată și aprobată de căpitanul C. Popovici din Corpul 5 Armată română, iar șefii grupurilor de partizani își alegeau numai oamenii de încredere din toate armele.Între misimisiuni,se numărau patrulări prin pădure, supravegherea potecilor de acces spre Obcina Mare, organizarea de am ambuscade pentru distrugerea patrulelor sovietice, lichidarea punctelor de observație sovietice înaintate, diversiuni în spatele liniilor sovietice.

Prin ordinul Nr. 9 al Armatei a IV-a Române, acest detașament trebuia să bareze intrările în defileurile Carpaților, operațiune ce a fost executată la

16 – Wikipedia; Cultura bzi – Batalionul Fix Regional Bucovina, oartizanii anticomuniști români din Bucovina / 2.07.2014

17 – Eugen Șahân – Aspecte din rezistența românească împotriva sovietizării în perioada martie 1944-1962.

– Analele Sighet 2, pag. 213-277.

– AMJ – DIM – fond Penal, Dos 48.192, vol. 3, f. 168.

1aprilie 1944 sub conducerea Corpului 78 armată german, în subordinea căruia se afla detașamentul. Au fost duse lupte eroice, lupte prin care Detașamentul „Colonel Constantinescu Aurel” a scutit pentru câteva luni populația româ-nească din zona montană a Bucovinei de ocupația sovietică.(18)

GRUPAREA ALBASTRĂ

Avea sediul în comuna Corni și ramificații comuna Vlădeni și în orașul Botoșani. A activat între 1947-1948, având ca principală activitate redacta- rea și difuzarea de manifeste prin care populația era îndemnată să nu treacă la colectivă. Manifestele erau confecționate artizanal și erau împrăștiate nu doar în zona Botoșanilor, ci și la Timișoara, București, Constanța. Aveau și un instructor militar, în persoana lui Gheorghe Anghelache, născut în 1921, absolvent al școlii de subofițeri și care a părăsit armata în 1946, revenind acasă, în satul Corni.În organizație a intrat în anul 1948.Păstrau, bine ascun- se un pistol, o pușcă și niște trotil. Gruparea a fost descoperită și, la 10 mai 1951, au început arestările. Unul dintre cei arestați, Alecu Constantinescu care a fost chiar organizatorul ei și care avea 18 ani (20 după alte surse), a cedat în timpul anchetei nu înainte însă de a fi deconspirat întreaga organi- zație. Se știe că a fost anchetat în cel mai crunt mod de către anchetatorul-șef Feller. Când nu era bătut, era scuipat. Un alt membru al grupării a fost bătut și schingiuit până a fost ucis. Se pare că, și la ora actuală, acest Feller locuiește în Suceava. Un alt membru al grupului, Emanuil Babii, născut în 1925 și membru al grupării din 1948, va fi anchetat folosindu-se bătaia la tălpi, electroșocurile și cu izolarea în beciuri, după care a fost condamnat la 15 ani muncă silnică. Un alt membru al grupării era Scutelnicu Olimpiu, născut în 1927, agricultor și meseriaș. Acesta se ocupa cu multiplicarea manifestelor cu ajutorul unor matrițe sculptate artizanal în plumbul de la acumulatoarele radio. Din 1947 până în 1951 a tipărit manifeste contra co- munismului, a lui Dej, a Anei Pauker și a lui Stalin. Un altul, Teodor Fedic, va fi arestat și supus unor chinuri inimaginabile. Ca de obicei, anchetatorul Feller se ocupa de toți (și de Gheorghe Anghelache, fost subofițer) după propriul tipic: „îmi agăța firul de degetul mare de la picior și de testicule. Dar cel mai rău era când îmi punea firul la ureche: simțeam că-mi ples- nește creierul”!(Se înțelege că prin acel fir trecea curent electric) Alecu Constantinescu va fi condamnat la 15 ani închisoare, timp în care îl va cunoaște și pe Țurcanu de de la Pitești. Ceilalți componenți ai grupării implicați în acțiunile diversioniste au primit condamnări între 5 și 20 de ani

18 – Ibidem 8, vol. 2, f. 12

– ANIC București – Fundația DAS, Inv. 1689, Dos. 22/1944, f. 4

de închisoare. Eliberarea va veni mult mai târziu, în 1964. (19)

GRUPUL „ȘOIMII CARPAȚILOR”

Era semnalat în comuna Băișești, județul Suceava, în 1962. În urma primirii de către primarul comunei – Valerian Popovici – a unei scrisori de amenințare a comuniștilor din sat care era semnată „Șoimii Carpaților”, Securitatea și Miliția au început cercetări ce aveau la bază listele ce cuprin- deau foștii deținuți politici. A fost anchetat și Valerian Popovici, care a recunoscut că era autorul scrisorii. Nu s-au găsit mențiuni despre pedepsele ce au fost aplicate în cazul în speță.(20)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „INIMA NEAGRĂ”

Inițiatorul acestei organizații a fost Perjeru Emil, un tânăr de 18 ani. A fost arestat de Securitatea din Fălticeni, bătut până n-a mai rezistat și a divulgat numele altor trei membri ai acesteia, de fapt niște bătrâni pensio- nari. Cei trei au fost arestați în vara lui 1948 și, pentru a scăpa de bătăile crunte aplicate de securiști, au recunoscut la rândul lor, că făcuseră parte din organizația „coordonată de Emil Perjeru”.(21)

GRUPUL ANDREI GHIVNICI

Bazele acestei grupări au fost puse în anii 1945-1946 de către Andrei Ghivnici, din Bosanci, județul Suceava. Era dezertor din armată. Lui i s-a mai alăturat Sava Hrehorciuc, agricultor din comuna Sucevița, fugar din 1946, împreună cu care a început să atace diferite instituții ale puterii. În 1949, avea un efectiv de 5-6 oameni și acționa, în zona pădurilor comunelor Sucevița și Marginea, jud. Rădăuți, dar și pe teritoriul județului Câmpulung. Se manifestau cu „îndrăzneală și energie”, erau înarmați cu o pușcă mitralie- ră, pistoale mici, dispunând de multă muniție, de un binoclu și de un câine lup. În aprilie 1950 s-au întâlnit cu Gavril Vatamaniuc, care s-a atașat grupului pentru o perioadă. În iulie 1950, Vatamaniuc s-a retras, întrucât și-a dat seama că aceștia „voiau să facă numai tâlhărie”. În septembrie 1949 existau informații că s-a atașat formațiunii și Petru Flocea din Câmpulung. Zona în care acționau era acum în raza comunelor Sucevița și Marginea, ju-

19 – Idem 17, vol. 3, f. 308.

20 – Ibidem 10/II

– ACNSAS – fond Penal, dos. 145, vol. 1, f. 89

– Marilena Apostolescu, Anca Bogdan, Stanca Desa, Octavian Roske – Rezistența Anticomunistă in România,

1945- 1965. Retrospective bibliografică 1990-1994, IV – 1992 (H-M), pag. 237-246.

21 – Cicerone Ionițoiu – Dicționar P- Q; Prefață de Alex. Ștefănescu. Lucrare revizuită de Filip Lucian Iorga, Ed.

Mașina de Scris, 2006.

– Monica Grigore – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România 1944 -1962, CNSAS – studii 2;

– Grupul Arnota, un episod al rezistenței anticomuniste române din nordul Olteniei, f. 99 -109.

– Fundația Academică Civică – Instaurarea comunismului între rezistență și represiune, București, 1995, f. 238.

dețul Rădăuți, Ciomârna, Argel, Vatra Moldoviței, Dorna și Vama din Câmpulung, Solca din județul Suceava. Atunci când opreau pe trecători, membrii grupului se interesau dacă aceștia făceau parte din PMR, în cazul răspunsului afirmativ luându-le carnetele de partid. Autoritățile au dispus ca securistul Olaru să fie infiltrat în grup, și se pare că acesta a reușit să-i lichideze între 1950-1951.Unul dintre morți a fost Sava Hrehorciuc, un tânăr de doar 20 de ani.

GRUPUL SILVESTRU HARSMEI

A fost identificat, în iulie 1949, cu ajutorul informatorilor. Era format din 6 sau 12 oameni, toți din zona Storojineț, bine înarmați și care acționau în zona Brodina, trecând chiar peste graniță. Lider era Silvestru Harsmei, de 48 de ani, urmărit de Securitate, care îl caracteriza drept „robust, pervers, foarte periculos și sălbatic”. Alți membri ai grupului erau: Vasile Cujmir, Vasile Sved, Pavel Tiron, Alexandru Tarcan, Ioan Motrescu, Alexandru Cosovan, Nicolae Preziuc, Gheorghe Horobeț.Omul de legătură era probabil un polo- nez, Branislav Nzigota. Ca armament aveau o pușcă mitralieră germană, două pistoale mitralieră germane, două arme ZB, pistoale mici, grenade. Acționau în echipe de câte 4-5 oameni. Nu stăteau prea mult timp într-un loc, și, după ce atacau diverse obiective – chiar și posturi de grăniceri – se retrăgeau la adăpostul pădurilor. În iulie 1950, grupul era amintit ca având 8 membri și se adăpostea în zona comunelor Sucevița și Argel, județul Rădăuți. În octombrie 1950 au fost capturați Emilian Semaca și Vasile Sved, tocmai în comuna Sven, județul Cluj. Ioan Postovei s-a reântors la domi- ciliul său iar Mihai Cosovan s-a despărțit de Silvestru Harsmei. Ultimul partizan din grup -Harsmei- a fost capturat în 1955 ca urmare a operațiunilor desfășurate de Securitate împotriva partizanilor din grupul Vatamaniuc – Motrescu. În acel moment, el activa ca fugar izolat. Înainte însă, mai fusese- ră prinși patru partizani, printre care și Pavel Tiron, care în 1944 activase ca membru al grupului. Petre Maruseac a fost prins în 1951 și extrădat în URSS Cel care a distrus acest grup a fost plutonierul major de miliție Alexandru Sclipa, de la postul Brodina. El va fi și asasinul lui Vladimir Macoveiciuc.(22)

GRUPUL MARCIUC VASILE

Marciuc Vasile s-a născut în 1917 și era țăran din comuna Sucevița. Era un om înalt, foarte calm și hotărât. A fost pe front în Rusia, de unde a venit cu câteva decorații.Combatant în al doilea război mondial ca sergent de arti-

22 – Dorin Dobrincu – Grupuri „minore” de rezistență anticomunistă bucovineană (1948-1961).

– Idem 8/II

– Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România. 1944-1962

lerie antitanc, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” și „Crucea de Fier”, a fost arestat pentru găzduirea fraților Chiraș. A reușit să evadeze și a fugit în munți, la partizanii conduși de Gavrilă Vatamaniuc. A fost prins și arestat din nou, la 17 octombrie 1955, și condamnat la 17 ani închisoare, pe care a făcut-o la Suceava și Gherla.

Nu a putut rezista torturilor la care a fost supus în timpul anchetei și a divulgat locul unde se afla ascuns Gavril Vatamaniuc. A murit în condiții suspecte, după eliberare.(23)

„BANDELE” BLĂNARU

S-a susținut că în orașul Câmulung Moldovenesc își desfășura activitatea o organizație subversivă condusă de Vasile Blănaru și George Ungureanu. Au fost arestați, și odată cu ei și Roman Uriciuc. În urma perchezițiilor nu s-au găsit decât 2-3 puști descompletate și o mână de cartușe ruginite, de pe vremea austriecilor. Torturați și sedați, în aprilie 1959, Tribunalul Militar București îi condamnă pe cinci membri ai grupului la moarte:Vasile Blănaru zis Cezar Flamură, scriitor; George Ungureanu – funcționar; Alexandru Ionescu – preot; Cristofor Dancu – profesor; Roman Uriciuc – tipograf. Nici una din restul pedepselor nu a fost mai mică de 16 ani. Cei condamnați la moarte au avut noroc cu Decretul 162/5 mai 1960, care le-a comutat pedeap- sa la muncă silnică pe viață. (24)

ORGANIZAȚIA „CETATEA LUI ȘTEFAN”

S-a constituit în zona Suceava, în 1949, și a avut 14 membri: Vasile Pânzariu,Viorel Butincu și Gheorghe Pentiuc – ambii absolvenți de liceu, Zaharia Cuciureanu – tehnician de telecomunicații, Gheorghe Cucoș – absol- vent de liceu comercial, Eugenia Donici – absolventă de liceu, Mihai Mun- teanu – subofițer, Amfilochie și Constantin Munteanu – absolvenți de liceu industrial, Ecaterina Popescu – absolventă de liceu, Nicolae Seliuc – student la [anonimizat], Constantin Strugariu – absolvent de liceu industri- al, Aurel S. – refugiat din Basarabia. Formațiunea a activat până în august 1950, când a fost descoperită de Securitate ca urmare a neatenției unora dintre membri.Toți au fost arestați, judecați și condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 10 ani închisoare. Spre exemplu, Vasile Pânzariu a primit zece ani muncă silnică, trecând pe la penitenciarele Jilava, Gherla, Văcă- rești, minele de plumb de la Baia-Sprie și Cavnic, lagărul de la Poarta Albă. S-a eliberat în 24 august 1960 dar a fost rearestat la 22 septembrie 1970 și condamnat la 6 ani închisoare și 4 ani interdicție. În cele din urmă a fost

23 – Cuvântul-ortodox.ro – Ultimii partizani. Memorialul demnității (I). Povestea emoționantă a ultimului partizan,

Dumitru Moldovan

24 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România. 1944-1962

fost achitat, la 8 septembrie 1972.(25)

GRUPUL TINERILOR PARTIZANI sau „ELIBERAREA BRAȚELOR DE FIER”

A fost constituit la începutul anilor 1950 de Ioan Rotărescu din Câmpulung Moldovenesc.Cei cooptați în organizație -13 la număr- pro-veneau din familii persecutate pe motive politice și sociale de regimul comunist. Organizația ținea ședințe la domiciliile lui Lothar Tomaszevski și Ioan Rotărescu. Într-o astfel de ședință a fost ales „ajutor șef” Dumitru Lițu, care devenise membru al grupării în iunie 1952. Pentru a-și procura arma- ment, au sustras arme și muniții (1500) cartușe de la AVSAP Câmpulung. Se spune că au atacat un cetățean sovietic, pe care l-ar fi ucis și căruia i-ar fi luat banii, au dat foc unui depozit de fân din stația Câmpulung. Intenționau să desfacă linia ferată în momentul trecerii unui lider din conducerea PMR, precum și să atace santinela, pentru procurarea de armament, după care să acționeze în munții din apropierea orașului. Unii membri ai organizației- elevi la liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, intraseră deja în atenția Securității și în iulie 1954 au fost arestați și condamnați exemplar la ani îndelungați de închisoare. Dumitru Lițu, de exemplu, considerat „fiu de moșier expropriat”, a fost condamnat la 18 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și 300 lei cheltuieli judiciare, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”. A fost grațiat prin decretul nr. 310/16 iunie 1964. (26)

GHEORGHE MUNTEANU – FUGAR IZOLAT

Dacă în februarie 1951 erau urmăriți pe teritoriul regiunii Suceava 15 fugari izolați, cel mai important dintre aceștia era Gheorghe Munteanu. Deoarece a intrat în conflict cu autoritățile comuniste la alegerile din 1946, fiind condamnat în contumacie, dar mai ales datorită faptului că a fost abuzat de Nicolae Donciu, membru PMR – care i-a luat căruța și i-a bătut soția – a fost determinat să-l împuște mortal pe activistul comunist și să ia calea codrului, având asupra sa armament și muniții. Trădat chiar de fratele său, a fost prins în cele din urmă la 5 martie 1961, la el acasă. Era pregătit să riposteze cu foc. În aprilie 1962, a fost condamnat la 25 ani de muncă silnică și 10 ani degradare civică. Au fost arestați și condamnați toți cei care l-au ajutat într-un fel sau altul. A luat și legătura cu Grupul de rezistență al preo- tului Dumitru Matei din Iași. După sosirea în zonă a lui Liviu Mărgineanu, în toamna anului 1948, acesta a format un grup împreună cu fratele său Sorin Mărgineanu, colonelul Vasile Cârlan – decorat pe frontul de Est cu Ordinul „Mihai Viteazul”, Virgil Cârlan – fiul, Gavril Paleacu și Constantin

25 – Idem 24

26 – Idem 24

Polec.Urmărit de Securitate, a fost arestat la 16/17 octombrie 1949, iar tatăl său a fost prins la Bosanci la 26 martie 1950 și condamnat la 25 de ani mun- că silnică. Frații Mărgineanu aveau să fie arestați la 7 septembrie 1952, după ce la 1 octombrie 1950 fusese prins Gavril Poleacu.(27)

FUGARI IZOLAȚI

La 2 octombrie 1950, au fost prinși VASILE ZEISPIR, TOADER DADACI, NICOLAE CARABULEA.

La 10 noiembrie 1950, a fost prins TOADER NACU într-un bordei din pădurea Roșca, raionul Vatra Dornei, având o armă Z.B., 27 de cartușe și alimente.

La 19 noiembrie 1950, a fost prins de Miliția Fălticeni, Ioan Dochița având asupra sa un pistol mitralieră și 31 cartușe.

În aprilie 1951 erau semnalați pe teritoriul Regiunii de Securitate Sucea- va 9 fugari „răzleți”, pentru ca în septembrie 1952 numărul lor să fie de 11. Manifestări subversive individuale se înregistrau în Bucovina și la jumătatea anilor 60: MOROȘANU CONSTANTIN, din Câmpulung Moldovenesc, asupra căruia s-au găsit o baionetă și 407 manifeste, este un exemplu.

GRUPUL „ELIBERAREA”

Membrii organizației „Eliberarea” aveau ca obiective (după C. Ionițoiu). suprimarea celor ce terorizau satele. S-a înființat în 1956 în comuna Panaci, județul Suceava. Aici, se găsise corpul neânsuflețit al gestionarului coopera- tivei, Gheorghe Ungureanu. La gât avea agățat un carton care era semnat „Grupul Eliberarea”, pe care erau scrise 14 nume ale unor comuniști ce ur- mau să fie condamnați.În urma cercetărilor, numitul Vasile Anichitei a fost condamnat la moarte (dar i-a fost comutată pedeapsa la închisoare pe viață), Petre Niculiță, la 12 ani închisoare, și Aurel Roșu, la 6 luni închisoare.(28)

GRUPUL COLONEL VASILE CÂRLAN

Colonelul Cârlan a fost prins de valul disponibilizărilor din armată și drept urmare, a fost înlocuit de către Ministrul de război, generalul Negulescu, de la comanda Statului Major al Corpului 4 Teritorial Iași. Vasile Cârlan fusese în trupele de elită ale vânătorilor de munte, și știind ce-l așteaptă, a părăsit domiciliul din Bistrița și a luat calea luptei, inițiind un grup anticomunist în studenți, intelectuali din diverse așezări.

A luat legătura cu munții Rodnei și Călimani, alăturându-se unor grupări de ofițeri, țărani, mișcarea armată din munții Semenicului, de unde a procurat

27 – Idem 24

28 – Ibidem 19/II

175 de arme pentru bucovinenii și bistrițenii săi. A plecat în munți și din cauza pre- siunii exercitate de trupele Securității și Miliției, a terorizării familiilor, a ra- colării de informatori. Abilitățile excepționale de vânător de munte i-au permis să ia legătura și cu luptătorii din munții Sighetu Marmației, precum și cu grupul condus de generalul Manoliu și colonelul Dăncilă, stabilit pe vârful Frâul, nu departe de pasul Tihuța. Și tot el a asigurat relația între „Garda Albă”, organizată de către Leonida Bodiu, și mișcarea armată din Munții Semenicului, de unde a și procurat armele amintite mai sus. În febru- arie 1949 scapă din încercuirea Securității și se adăpostește în comuna natală Bosanci, la sora sa Maria Gavrilovici.

Destul de devreme grupul a fost infiltrat de doi securiști și lichidat. În noaptea de 25/26 martie 1950, colonelul a fost prins în locuința surorii sale din Bosanci și condamnat la muncă silnică pe viață pentru că a organizat rezistența din Munții Bucovinei și Călimani. A urmat închisorile din Sucea- va, Jilava, Gherla, Aiud ș.a., întorcându-se acasă în 1964, după 12 ani de pușcărie și trei ani de domiciliu forțat în Bărăgan. Moare în 1969, fiind în- mormântat în cimitirul din Bosanci.(29)

GRUPUL GRIGORE SANDU

În Găinești și în Munții Bancu acționau câteva grupuri de partizani care se aflau sub conducerea lui Grigore Sandu. Gruparea s-a constituit în ianua- rie 1949 cu localnici originari din localitatea Dorna Candrenilor, Vatra Dor- nei și Dorna Arini.Lor li s-au adăugat și alți fugari – ingineri, studenți, preoți -urmăriți de autoritățile comuniste. În urma trădării din 14 și 16 decembrie, Securitatea a surprins aceste grupuri în care au tras fără somație, fiind împușcați 4 din cei 15 partizani. Au fost judecați peste 120 de inculpați, deoarece intraseră în legătură cu organizația „Gărzile lui Decebal”, care avea ramificații în nouă județe.(30)

PARTIZANII DIN LITENI (Grupul Vasile Cămăruță)

„Este semnalată încă de la sfârșitul lunii aprilie 1949, banda care acti- vează în județul Baia.Acest grup compus din elemente foste maniste dispărute din comuna Liteni, Valea Glodului,Pleșești și Bunești, umblă înar- mați prin pădurile județului, se adăpostesc la țăranii chiaburi și,din ultimele informații în curs de verificare, banda ar fi reușit să stabilească legături cu alte elemente din munți aparținând, după toate probabilitățile, organizației

„Gărzile lui Decebal”. Banda lui Cămăruță Vasile duce o vie activitate de

29 – Dorin Dobrincu – Grupuri „minore” din Rezistența anticomunistă bucovineană (1948-1961)./ În revista „Codrul Cosminului”, Univ. Ștefan cel Mare, nr. 12, 2006, p. 188

30 – Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă din Bucovina. „Gărzile Decebal” și grupul Grigore Sandu (1949), în „Memoria”, nr. 51-52, 2-3/2005, pp. 33-48

intimidare, ultima acțiune fiind semnalată la 12 august a.c. când acesta a confiat telefonistului Sfatului Popular Liteni, anume Ion Gatman, că este în posesia unui tabel de toți comuniștii din susnumita comună și că curând va ucide pe tov. Chetrariuc, secretarul Organizației de bază PMR, Teodor Chibici, vicepreședintele Comitetului Provizoriu, Plot. Cârstea Emil, șeful postului de miliție și alții. Sub efectul acestei amenințări cei vizați s-au demobilizat în muncă și nu mai circulă noaptea prin sat. Întrucât pătrun- derea informativă în această bandă a stabilit gazdele și cantonamentele lor, sunt în curs de verificări pentru trecere la operațiuni”. În 1949 (aprilie 1950 ?) se constituie un grup de partizani în pădurile Siretului. Grupul s-a format în jurul învățătorului Cămăruț din Liteni. Cei care s-au adunat erau câțiva oameni de încredere, înarmați, gata să-și apere libertatea, având legături și cu „Gărzile lui Decebal”. Acest grup va fi lichidat în 1950, când învățătorul Cămăruț va fi asasinat de securistul Avrămuț, în Lunca Siretului.(31)

GRUPUL OVIDIU GĂINĂ

Grupul a fost constituit în toamna anului 1944, din 16 partizani antico- muniști legionari. În urma deciziei autorităților germane de a-i folosi pe legionarii din Germania, în decembrie 1944, o echipă dintre aceștia, în frun- te cu Alexandru Șuteu, a fost lansată cu parașutele pe Muntele Rotunda – Bistrița, de unde a trecut în zona Vatra Dornei.În luna martie 1945, în regiune a apărut și Ovidiu Găină, care a preluat comanda echipei și a început să se organizeze în teren. În vara anului 1945, grupul se afla pe muntele Giumalău, unde își construiseră un adăpost în care depozitaseră arme și muniție. Posedau și un aparat de radio. În luna august 1945, când erau pe punctul de a face fuziunea cu grupul Macoveiciuc, membrii acestuia au fost trădați și mulți dintre ei împușcați în urma unei intervenții combinate a NKVD-ului cu Siguranța Română.(32)

Avea un efectiv de 21 de luptători și erau bine înarmați. Mai pot fi amintiți ca făcând parte din grup: Ioan Macovei, Ion Radu, Iosif Vișoianu, Nicu Alexandru, Filip Oprea, Aurel Gherase și Țintă.(33) Grupul s-a dispersat, la 17 august 1945 după ce a fost atacat. De-a lungul timpului gru- pul s-a întâlnitcuVladimir Macoveiciuc și cu Gheorghe Reus, care condu- ceau un alt grup de luptă anticomunistă, în Rădăuți.

31 – Nicolae Totir – Am activat în cadrul Mișcării Române de Rezistență; Cafeneaua Politică și literară / www. Ca-feneauapolitică.ro/index.htm

– Idem 24

32 – Idem 24

33 – Scritube – Istorie, Rezistența armată anticomunistă

GRUPUL VLADIMIR MACOVEICIUC

Unul dintre cele mai active grupuri din zona Bucovinei a fost cel condus de Vladimir Macoveiciuc. Era format din 47 de membri care luptaseră împotriva sovieticilor între 15 mai și 30 septembrie 1944. Cel mai redutabil partizan din Bucovina s-a născut în 1906 la Voitinel, județul Suceava și era tată a patru copii. În 1944, împreună cu un grup de tineri și cu fiul său Silvestru, pun mâna pe arme. Este împuternicit de Comitetul Militar al Mișcării Naționale de Rezistență de la București să organizeze rezistența armată anticomunistă din Munții Bucovinei. Trădați mai întăi de Tudose Simion, pătruns în nucleul organizației, apoi de Toader Brăileanu din Suce- vița și în final de Sclipa Alexandru – șeful postului de jandarmi din Vicovu de Jos, au fost surprinși pe când se aflau la o gazdă. A avut loc un intens schimb de focuri dar, refuzând să se predea, plutonierul Sclipa pune să se dea foc casei. Cei 6 partizani rămași înăuntru au ars, iar Macoviciuc s-a sinucis prin împușcare cu ultimul glonț. Toate acestea se întâmplau în noaptea de 7/8 iulie 1946. Fiul sau, Silvestru, se afla încă, în 1950, în închisoarea de la Galata-Iași, fiind condamnat pe viață. Eliberat, moare în 1969 într-un ciudat accident de circulație. Era născut în 1926. Odată cu moartea lui Vladimir Macoveiciuc, grupul mai acționează timp de doi ani, fiind lichidat in 1947. Printre cei care l-au însoțit în grup se pot aminti: Dumitru Rusu, Gheorghe Coneac, Gheorghe Grijincu, Anania Cicher, Sebastian Rotaru, Victor Macoveiciuc, Savu Onica, Gheorghe Cârdei, Ștefan Veleșcu.(34)

GRUPUL VLADIMIR TIRONIAC

Vladimir Tironeac era un țăran din Voitinel, județul Rădăuți. S-a des- prins din grupul comandat de Vladimir Macoveiciuc, formându-și propriul grup de partizani ce cuprindea 15-20 de țărani din comunele Voitinel, Vicov, Frătăuți și Costișa, județul Rădăuți. Din iulie 1944, comanda grupu- lui a fost încredințată lui Constantin Cenușă, din Putna. După 23 august 1944,Vladimir Tironeac a fost prins de NKVD, condamnat de un Tribunal Militar sovietic din Dej și deportat în Siberia.(35)

GRUPUL ION VATAMANIUC

Acțiunea începută de Macoveiciuc a fost continuată de Ion Vatamaniuc, țăran din comuna Sucevița, care a rezistat până în 1947, când a fost rănit și capturat de ruși. A trăit între 1903 și 1992 și a condus grupul de partizani

34 – Adrian Brișcă – Vladimir Macoveiciuc (1905-1946), publicat în Arhivele Totalitarismului, no 3, 1994, pp.

240-242

– Observator cultural – Măturile de la Tescani, publicat în revista Edituta SC Observator cultural SA, București,

nr 588, august 2011

35 – scritub.com – Imagine de ansamblu asupra rezistenței anticomuniste din România.

încă din vara anului 1944, grup ce avea, la început, un efectiv de 14 oameni. Erau îmbrăcați în haine civile, cu excepția lui Vasile Cazacu, care prinsese o uniformă militară germană. Armamentul din dotarea grupului era următorul: pistoale mitralieră, pușcă semiautomată cu lunetă, pușcă mitralieră, arme ZB, grenade. Așa se face că orice întâlnire cu vreo patrulă sovietică devenea pentru aceasta fatală.Acest grup de partizani, înarmat și echipat de germani, a semănat groaza în rândurile ocupantului sovietic din zonă. Vatamaniuc își va aminti mai târziu: „ … la gura pârâului Strujinoasa, a căzut în ambus- cadă o întreagă companie sovietică. Am folosit armamentul în așa măsură încât focul încrucișat a făcut ca nici un soldat să nu mai aibă scăpare”. Deseori, trecea linia frontului sovietic pentru a culege informații. În cele din urmă, în 1947 este rănit și capturat de ruși. Eliberat, este arestat iarăși în 1953 și condamnat la 8 ani temniță grea. După ce a fost eliberat, va fi din nou arestat în 1956 și condamnat la 7 ani pentru favorizarea infractorului (fratele său Gavril ). Capturați și duși în Rusia au fost și partizanii Brăiloiu Ion și Stagler Frantz, care nu s-au mai întors. Johann – locotenent german născut în Bucovina și care a fost atașat grupului – a căzut într-o ciocnire cu o patrulă sovietică în iulie 1944. Mirăuță Nicolae a fost împușcat noaptea, pe geam, în casa lui, după ce fusese eliberat. Ion Vatamaniuc a murit în 1992, poate cu visul împlinit.(36)

GRUPUL GAVRIL VATAMANIUC

Intrând în conflict cu autoritățile politice, Vatamaniuc scapă de arestare și în toamna anului 1949, se înarmează și fuge în pădurile Suceviței. Era originar tot din Sucevița și avea gradul de sergent major de jandarmi. Fratele său, Ion Vatamaniuc, fusese conducătorul grupului antisovietic încă din vara anului 1944. A fost ultima grupare apărută în 1949 în sudul Bucovinei și a avut cea mai lungă durată: 8 ani. Tactica adoptată de grup a fost așteptarea și folosirea armelor strict pentru apărare, niciodată pentru atac. Activitatea politică a constat în tipărirea și răspândirea de manifeste, distrugerea mani- festelor de propagandă comunistă din Sucevița, propaganda de la om la om și chiar la grupuri de muncitori forestieri.(37) I s-au alăturat, în vara anului 1950, frații Ion și Gheorghe Chiraș. În anul 1954, grupul se întărește prin alipirea lui Vasile Motrescu, abia venit din Făgăraș, după ce acesta reușise să-i salveze pe cei din grupul Ion Gavrilă-Ogoranu din capcana întinsă de Securitate. În ianuarie 1955, are loc o ciocnire cu Securitatea, care era cât pe ce să-i captureze. Reușesc să fugă, omorând 3 securiști. Ultimul membru al grupului a fost Vasile Marciuc, tot din Sucevița. În fiecare toamnă își con-

36 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962; Apariția primelor grupuri de partizani antisovietici din România (mai 1944).

37 – Idem 32, pag. 59

struiau bordeiul în alt loc, pentru mai multă siguranță și se aprovizionau bine pentru iarnă, întrucât nu mai ieșeau afară până primăvara.Cel mai mare pericol pentru ei erau urmele lăsate pe zăpadă.(38)Grupul a avut două ciocniri sângeroase cu trupele de Securitate: la Bâtca Corbului și Ursoaia Mare.(39) La 18 iulie 1955, în lupta de la Ursoaia Mare, cei doi frați Chiraș sunt împușcați aproape instantaneu, iar Vasile Marciuc este capturat la 17 octombrie 1955 și constrâns să dezvăluie ascunzătoarea lui Gavrilă Vatamaniuc. Astfel, a doua zi, la 18 octombrie 1955 a fost prins și Gavril Vatamaniuc în satul Voievodeasa.A fost condamnat la muncă silnică pe viață fiind eliberat în 1964. A trecut în lumea celor drepți la 29 februarie 2012.(40)

GRUPUL VASILE MOTRESCU

Unul din cei mai controversați partizani bucovineni anticomuniști s-a născut la 11 octombrie 1920, în comuna Vicovu de Jos, județul Suceava. În 1942 a fost încorporat și a luptat în Crimeea și Caucaz, unde este decorat cu medalia „Bărbăție și Credință”. A făcut parte din primele grupuri de parti- zani antisovietici-fosta grupare Macoveiciuc.În varalui 1944, vine în permi-sie în comuna Sadova, unde, pentru scurt timp, urmează cursurile școlii de partizani, împreună cu Burciu Gheorghe și Coroamă Constantin. Timp de trei luni de zile, alături de Țugui Gheorghe, Roșca Gheorghe și alții, toți înarmați, acționează în pădurile Bucovinei împotriva trupelor sovietice. Se căsătorește cu Maria Breabăn și are doi copii: Sofia și Gheorghe. Ia din nou calea codrului la 10 aprilie 1949 și se asociază cu Constantin Cenușă. În 1951, Motrescu se predă de bunăvoie, după ce se îmbolnăvește. Este lăsat liber, ca nadă pentru Cenușă. După predarea acestuia împreună cu Cozma Pătrăuceanu, este arestat și Motrescu. Duși la București, se încearcă infiltra- rea lui Motrescu în grupul partizanilor lui Gavrilă Ion, care acționau pe versantul nordic al Făgărașilor. Se face că acceptă jocul și pleacă împreună cu un grup de falși partizani – Boian, Vrabie și Mandea Nicolae. Dejoacă planul Securității iar falșii partizani își primesc pedeapsa: sunt executați. În 1952, la 29 mai, ia din nou, pentru a treia oară, calea codrului, așteptând „venirea americanilor”. În 1954 se îmbolnăvește de icter și se internează la spitalul din Rădăuți, împrumutând buletinul de identitate al lui Cristian Vasile din Vicovu de Jos. Căutat de Securitate, Cristian se sinucide, arun- cându-se înaintea trenului. Tot în toamna lui 1954, Motrescu, Vatamaniuc

38 – Idem 15

39 – Wikipedia, Enciclopedia liberă

40 – Constantin Hrehor – „Muntele mărturisitor”. Dialog cu Gavril Vatamaniuc, la editura Apologeticum, în 2004

– Emil Ianuș, Ion Prelipcean – „Ultimul Haiduc”. Dialoguri cu Gavril Vatamaniuc./ În „Monitorul de Suceava”

– Adrian Brișcă, Gabriel Ciuceanu – Rezistența armată din Bucovina, vol. III (1952-1958), la INST

și frații Chiraș își construiesc un bordei în pădurea Bercheze.În ianuarie 1955, paznicul de vânătoare Niculae Bujinovschi, din Sucevița, divulgă ascunzătoarea Securității, care acționează cu efectivul a două companii, frontal și din flancuri. În bordei nu se aflau decât Motrescu și Vatamaniuc: Primul făcea de santinelă și i-a simțit pe securiști. Imediat s-au făcut nevă- zuți, dar, cu al doilea cerc de urmăritori a trebuit să angajeze lupta. Motrescu i-a împușcat pe soldații Popescu Ioan și Dumitrache Gheorghe iar Vatama- niuc pe soldatul Vălimăreanu Mihai și câinele de urmărire Afumatu, după care au dispărut în direcții diferite. La 18 octombrie 1957 este capturat viu Gavril Vatamaniuc, după ce la 18 iulie 1955 fuseseră împușcați frații Chiraș. Între 1955-1957, cutreieră prin pădurile din zonă sau stă ascuns prin codrii seculari ai Bucovinei ori pe la unii din consăteni: Gheorghe Calancea sau Vasile Marciuc. Trădat de către Toader Sfichi, este arestat împreună cu gaz- dele sale, Gavril și Valerica Sfichi din Gălănești, în noaptea de 13/14 ianua- rie 1958. Este condamnat la moarte și executat în ziua de 29 iulie 1958 orele 21,30. George Ungureanu, căruia i s-a comutat pedeapsa cu moartea, a tran- smis ultima sa dorință: să fie îngropat în comuna natală iar copii lui, Sofia și George, să aibă în casă Biblia.(41)

GRUPUL SĂVULEȚ

Săvuleț era fiul lui Gheorghe al lui Savu, „din încrengătura” sucevițenilor Ion, Grigore, Vasile și Gin. El era deja în munți din 1944, alegând fuga în codru după momentul evacuării. Nu știa nimeni unde se ascunde. Tot ce se știa era că s-a ascuns în munți, de unde a intrat în legătură cu Ghimici și Dragoș Flocea din Gura Humorului.(42)

GRUPUL ION CHIRAȘ

Ion Chiraș a fost un țăran sărac din Bucovina. A făcut frontul de răsărit la vânători de munte, cu care ocazie a fost luat prizonier, dar, în 1948, s-a în- tors în țară, știind deja ce înseamnă comunismul. Fratele său, Gheorghe, mecanic la moara din Sucevița, făcea deja propagandă anticomunistă. În acel timp, Munții Suceviței erau străbătuți de Gavril Vatamaniuc, iar fratele acestuia, Ion Vatamaniuc, era prieten cu ceilalți doi frați Chiraș – Niculai și Vasile. După unele ciocniri și cu Securitatea pe urmele lor – la 18 ianuarie

41 – Adrian Brișcă – Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și Rezistența armată din Bucovina. Edit. INST,

București, 2005

– Dorin Dobrincu – Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență armată anticomunistă Cenușă – Motrescu,

Pătrăucean – Gherman și Cenușă – Pătrăucean (1948-1951). / În Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol,

Iași, vol. XLII, 2005, pp. 451-481

– Băbulescu Theodor, Țăranu Liviu – Existența cotidiană a unui bandit: cazul Vasile Motrescu. Coordonator

Gheorghe Onișoru, CNSAS./ În „Mișcările armate de rezistență anticomunistă din România 1944-1962. Edit.

Kullusys, București, 2003

42 – Constantin Hrehor – Muntele mărturisitor – Ed. Timpul, Iași, 2002, pag. 28.

1955 avusese loc o grea încleștare cu trupele Securității la Bâtca Corbului – Ion Chiraș s-a adăpostit împreună cu Gheorghe și Gavril Vatamaniuc în podul grajdului Mănăstirii Sucevița, timp de trei săptămâni. În vară s-au retras la locul numit Ursoaia Mare. Se despărțiseră de Vasile Motrescu, dar venise Vasile Marciuc din Sucevița. În urma trădării lui Chiraș Toader, ostaș în trupele MAI, la 18 iulie 1955, Securitatea descoperă coliba în care se adăposteau. În timpul luptei, cei doi frați cad secerați. Mai întâi Ion, iar câteva minute mai târziu, Gheorghe.(43)

GRUPUL CONSTANTIN CENUȘĂ

Constantin Cenușă era din Putna, născut în 1911. A fost muncitor fores- tier și pădurar.În timp ce ajuta pe consăteni să se evacueze în păduri, doi locuitori l-au denunțat la autoritățile româno-germane că are legături cu rușii sovietici. Vladimir Macoveiciuc a depus garanție pentru el, după care s-a încadrat în grupul de partizani al lui Vladimir Tironiac. Era un luptător brav, bucurându-se de conferirea decorațiilor „Virtutea Militară” și „Crucea de Fier”.După ce a evadat din arestul închisorii s-a apropiat de Vasile Motres- cu, apoi de Cosma Pătrăuceanu, după care și-a făcut propriul grup. În vara anului 1944, grupul condus de el era compus din: Cenușă Constantin – șeful grupului – Proțiuc Emilian, Ursuț Dumitru, Sposub Samson, Rusu Archip, Ursuleanu Ioan,ș.a. Cenușă purta o uniformă germană.La fel și ceilalți într-o primă fază. În august 1948, după ce a evadat din arestul Securității Rădăuți, se refugiază în munții din zona Putna. Din toamna anului 1948, până în august 1951, cea care îi procura îmbrăcăminte, alimente, tutun și muniție era sora sa, Cenușă Marioara. În tot acest timp, împreună cu Motrescu Vasile au efectuat dese incursiuni și atacuri asupra reprezentanților autorităților comu- niste. În 1949, pentru scurt timp l-a avut ca asociat pe Coroamă Constantin din Vicovu de Jos. Se predă Securității împreună cu Cozma Pătrăucean. Este arestat și condamnat la ani grei de temniță. Este eliberat în anul 1964, împreună cu ceilalți deținuți politici dar, la scurt timp este găsit spânzurat în condiții misterioase. Se întorsese acasă doar de trei zile.(44)

GRUPUL COZMA PĂTRĂUCEAN

Partizanul bucovinean Cozma Patrăucean s-a născut în 1909, în comuna Straja, jud. Suceava. Când începe războiul, îl găsim la Regimentul 5 artilerie

43 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Grupul de partizani Gavril Vata

maniuc (1949-1958)

44 – Idem 41b

– Bianca Pădurean, Lorena Dascălu, Teodora Nicolae – Istoria partizanilor anticomuniști martiri./ În Historia.ro.

la 23.08.2010

– Cenușă Marioara – Începutul amarului. Epopeea lui Constantin Cenușă. Amintiri scrise de soția lui, publicate

în „Despre demnitate”, București, 2011

antiaeriană Caransebeș. Stă aici până la sfârșitul războiului când, revine în Bucovina. În 1940 a beneficiat de o grațiere, fiind acuzat că a asasinat o evreică. În conflict cu Genser, șeful Siguranței, care a încercat prin gardi- anul Galan să-l împuște, devine conștient că viața îi este în pericol și pleacă în Banat. După un timp, pleacă și de aici și revine în Bucovina unde stă ascuns la un cumnat al său din comuna Breaza, județul Câmpulung. Aflând că a fost condamnat la trei ani de zile, în contumacie, în iarna lui 1948-1949, se asociază cu Constantin Gherman, ambii înarmați și stau ascunși în munți. Plecat să-și vadă soția și copiii. Constantin Gherman este prins prin trădarea unui consătean. Nu a durat mult și ascunzătoarea lui Pătrăucean este încon- jurată de Securitate dar, simțind capcana la timp și profitând de noapte, reușește să scape și ia drumul munților pe care i-a cutreierat de unul singur în plină iarnă, zi și noapte, lipsit de hrană și de protecție contra frigului. În luna mai 1950, îl întâlnește pe pârâul Ascunsu pe Constantin Cenușă. Sătui de suferință se predau de bunăvoie, la 29 august 1951. Urmează arestarea a peste 100 de persoane. Cozma Pătrăucean este condamnat la 22 de ani închi- soare corecțională la 19 mai 1952. La 12 decembrie 1955, este amnistiat pentru instigare publică, urmând a executa în continuare, pedeapsa de 8 ani, pentru „tâlhărie repetată”. A fost obligat să muncească în minele de la Cavnic și Baia-Sprie, apoi este adus din nou la Gherla și în final la peniten- ciarul Făgăraș, de unde a fost pus în libertate la 29.08.1959.A fost persecutat însă în continuare și nevoit să se stabilească împreună cu soția la Rădăuți, unde și-a trăit ultimii ani de viață bolnav, în sărăcie și lipsuri. A murit la 10 iunie 1992, fiind înmormântat în cimitirul comunei natale, Straja.(45)

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

CALAFINDEȘTI

La data de 5 august 1949 un țăran din comuna Calafindești, județul Su- ceava a refuzat ordinul de a transporta recolta la arie și a dus acasă doi snopi de grâu. A fost arestat. A doua zi, sătenii s-au coalizat și au cerut autorită- ților eliberarea lui. Speriați de amploarea protestului, reprezentanții puterii au chemat în ajutor securitatea din Rădăuți iar în altercația care a urmat au fost împușcați Caciur Vasile a lui Isidor, Diaconescu Amfilochie a lui Pinti- lie, Irimescu Dumitru,și Alexei Filon. Morții au fost luați de Miliție și îngro- pați în secret în cimitirul din Rădăuți. Familiile acestora au fost deportate în Dobrogea până în 1955.

45 – Arhivele Totalitarismului – Pătrăucean Cozma (1909-1992)./ Biografii / Arhivele Totalitarismului, nr. 1/1995, p. 223-225

FRĂTĂUȚII NOI

Pe 7 august 1949, patru săteni au fost împușcați de către securitate, întrucât au refuzat să ia parte la constituirea ariilor de treieriș și au cerut ușurarea cotelor. Au fost uciși Cuciureanu Ilarion, Davideanu Ion, Isopescu Vasile, Andrișan Ion. Deși a fost și un număr mare de răniți, a fost identificat doar Titus al lui Costa, ceilalți ascunzîndu-și de teamă rănile. Au fost arestați un mare număr de țărani și anchetați sub tortură, fiind dictate condamnări asupra numiților Pandaciuc Maria, Catrina Bucevschi, Nicoară Constantin. Autoritățile au ridicat morții și i-au înmormântat în secret iar familiile celor împușcați au fost obligate să lucreze la Canal până în 1955. Mai trebuie menționată revolta țăranilor din ianuarie 1962 din comuna Drăgiești, județul Suceava, înăbușită în sânge de forțele miliției.

REZISTENȚA ÎN MOLDOVA

Capitolul 3: Grupuri de rezistență anticomunistă care au activat în ju-

dețele Moldovei

BOTOȘANI

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „PUI DE LEI”

Cel care a pus bazele acestei organizații se numea Balanovici Vasile. Era născut în 1927 și era de loc din Ionășești – Trușești, Botoșani. Organizația era de nuanță liberală, născută între anii 1946-1947, cu nuclee în mai bine de jumătate din loca- litățile județului. Țelul ei era păstrarea ființei naționale și a credinței ortodoxe. Activitatea era una periculoasă pentru regimul de „democrație populară” abia instaurat. „Puii de lei” împărțeau materiale de propagandă în care erau înserate și mărturii ale unora care fuseseră în Uniunea Sovietică și care văzuseră bisericile transformate în grajduri sau alte cumplite realități comuniste. Au fost trădați și 32 dintre ei vor fi arestați și duși la Securitatea din Botoșani, condusă la acea dată de Ruchenstein, care mai avea alături pe Feller și pe un țigan, Lungu, un sadic care bătea arestații până când obosea. „Ruchenstein” bătea numai în cursul anchetelor” își vor aminti cei anchetați care erau supuși chiar și 9 luni la cazne. Mâncarea era proastă și dormeau pe dușumele iar hainele erau zdrențuite. Apărătorul lor era avocatul Katz din Piatra-Neamț, care le-a făcut mai mult rău. Au primit condam- nări de 3,5 și 12 ani închisoare. Balanovici va fi condamnat la 12 ani dar va face 14 pe la Jilava, Târgșor și Gherla. Peste ani își vor aminti cu tristețe despre evreii care au fost implicați în represiunea comunistă, nume nu-i dădeau liniște: Ruchenstein, Hudescu, Segal, ș.a.(46)

A E N (ASOCIAȚIA ELIBERĂRII NAȚIONALE)

Mai era subintitulată Asociația Elevilor Naționaliști. A fost constituită de către Dorin Galan, născut în 1942, din Botoșani, împreună cu un alt coleg de clasă. Va fi arestat în octombrie 1950, la mai puțin de 17 ani și condamnat la 18 ani muncă silnică (condamnarea depășea vârsta), pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale.

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

În satele Flămânzi, Frumușica și Nicolae Bălcescu izbucniseră pentru a doua oară revoltele țărănești, mulți țărani fiind arestați și condamnați. La 12 iunie 1949, în comuna Roma, județul Botoșani au loc ciocniri cu trupele de securitate, care folosesc armele de foc. La 31 iulie izbucnește revolta sătenilor din comuna Mihăileni, satul Rogojești.

46 – Cassian Maria Spiridon – Procesul Comunismului. Pledoarii, mărturii; Victime și eroi, I / în Convorbiri

Literare, iulie, 2005.

IAȘI

GRUPUL MICLĂUȘ IOAN

Acest grup, care a activat în zona Iașului, era compus din două elemente. În cursul lunii iunie 1952 era semnalat ca avînd 3-4 elemente, fiind identi- ficați Miclăuș Ioan și Șoroagă Nicolae, ultimul fost plutonier major de jan- darmi. Securitatea a reușit să infiltreze în grup un informator, ținând legătura cu el prin soția lui, dar care a fost nevoit să fugă înainte de a-i cunoaște pe toți membrii grupului, luând însă cu el tot armamentul de care dispunea acesta. După arestarea lui Șoroagă Nicolae, la 7 septembrie 1952, în baza unor informații obținute, în noaptea de 10/11 decembrie 1952, la domiciliul numitului Iancu Cocean din comuna Horlești, a fost prins și „banditul” Miclăuș Ioan, șeful „bandei”. Nu se știe care a fost soarta celor doi, după ce au căzut în mâna Securității.

GRUPUL GALL IOSIF

Este amintit de organele securității ca fiind compus din două elemente. La 8 august 1949 a izbucnit o revoltă a locuitorilor din satul Butea, județul Iași. Credincioșii romano-catolici de aici au sărit cu mic cu mare și au făcut din trupurile lor un cerc de apărare în jurul părintelui Gheorghe Petz, împotriva agenților Securității comuniste veniți să-l aresteze pe „acest duș- man al poporului”. Autoritățile au chemat în ajutor trupe ale Securității și Miliției. În fața bisericii, bărbații s-au luptat corp la corp cu milițienii și soldații. S-a tras și cu armele de foc.S-au operat numeroase arestări.Dintr-un grup de bărbați care s-au luptat cu soldații făceau parte Iosif Gall, Mihai Albert și Dumitru Blaj. Aceștia făceau parte din grupul de inițiativă care făcea de pază și patrula pe ulițele satului noaptea, pentru a nu fi arestat preotul Petz. Iosif Gall și Dumitru Blaj au fost arestați după mai bine de doi ani. Vara au stat fugari prin luncă, pădure, lanuri de porumb iar iarna au stat ascunși la familia Petru Șoican și Ioja Balint. Au fost arestați în urma unor sesizări făcute de niște „oameni de bine” ai Securității și puterii populare. Pentru tăinuire și adăpostirea fugarilor, țăranii Șoican Petru și Ioja Balint au fost condamnați la un an închisoare, iar Gall, Blaj și Albert la câte trei ani închisoare. Multe familii au fost ridicate în cursul zilei de luni, 9 august 1949, și deportate în Dobrogea, fiindu-le confiscate și bunurile. Preotul Gheorghe Petz a fost arestat la 30 octombrie 1950.

ORGANIZAȚIA SUBVERSIVA PREOT MATEI DUMITRU – DR. GHEORGHIU IOAN

Organizația era de natură național-țărănistă. Într-o sinteză privind rezul- tatul cercetărilor efectuate cu privire la elementele implicate, se propunea arestarea și cercetarea preoților Ion Iacoban, Marcu Proca, precum și a ofițerilor Scobai Mircea și Popescu Dumitru. Tot în legătură cu această organizație a fost arestat, în noaptea de 15/16 august 1949, profesorul Gheorghe I. Năstase de la Facultatea de Geografie din Iași. Potrivit luptăto- rului Liviu Mărgineanu, din organizație mai făcea parte și prof. Petru Caraman, personalitate științifică proeminentă. Acesta a fost informat în cursul anilor 1947-1948 de stadiul în care se afla organizarea aripii studen- țești și a celei militare a grupului anticomunist condus de preotul Matei.

ORGANIZAȚIA SUBVERSIVĂ Dr. GHEORGHIU IOAN

În „Tabelul nominal de elemente nearestate din cadrul organizației subversive dr. Gheorghiu Ioan”,figurau și profesorii universitari Petru Cara- man, Alexandru Țupa, Gheorghe Tudoran, Gheorghe Năstase, asist. univ. Boris Ostap, doi avocați, un student, trei medici, un ofițer în rezervă și o casnică. Pentru toți aceștia Securitatea ieșeană a întocmit fișe personale, care au fost atașate la dosarele de urmărire informativă.

ORGANIZAȚIA RUSU MARIUS

Era socotită organizație subversivă despre care se spunea că era în legătură cu organizația de „spionaj” condusă de preotul catolic Matei, din Iași.

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „MÂNA NEAGRĂ”

A fost fondată de către Nani Constantin și Stănescu Gheorghe, Zlăvog Valeriu și Ciobanu Ion. Au redactat manifeste anticomuniste și le-au răspân- dit la 20 decembrie 1953. Nani Constantin a fost arestat la 25 august 1954 și torturat groaznic în timpul anchetei la Securitatea Iași.

Condamnat de Tribunalul Militar Iași la 4 ani închisoare, la 2 decembrie 1954. Din aceeași organizație a făcut parte și Nichitoae Ion, condamnat la aceeași dată.(47)

ORGANIZAȚIA „TINERIMEA LIBERĂ”

A fost o organizație subversivă, anticomunistă ce a avut ca scop principal lupta împotriva sistemului autoritar comunist. A fost condusă de Mircea Ștefanovici și, dacă la început avea rădăcini de stânga, destul de repede a alunecat pe poziții anticomuniste în contextul represiunii inițiate de guvernul Groza.(48)

47 – ACNSAS – fond Penal, Dos. 31, vol. 42, f. 12-13.

48 – ACNSAS – fond Informativ, Dos. 41, vol. 71, f. 29

GRUPUL „NOUA FRĂȚIE”

A luat ființă la inițiativa unor studenți de la Facultatea de Medicină din

Iași, în primăvara anului 1957, și care și-a propus să distrugă statuia ostașului sovietic și să difuzeze manifeste cu conținut anticomunist. Inițiatorul ei a fost Gulea Aurelian, student în anul IV la Facultatea de Medicină. Împreună cu el, mai erau printre alții, Mavrodin Alexandru, Nichifor Sârghie și Timofte Dumitru. În zilele de 21-23 septembrie 1957, toți membrii grupului au fost arestați de către organele de Securitate. La 19 iunie 1958, Tribunalul Militar Craiova i-a condamnat pe aceștia la pedepse cuprinse între 3 și 20 de ani închisoare pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale.(49)

ORGANIZAȚIA „SCUTUL PATRIEI”

A fost înființată în primăvara anului 1948 și era condusă de Sabadac Ioan. Inițial, se numea „Tânăra Gardă”.(50, 51) Cel puțin 24 dintre membrii ei au fost arestați în toamna anului 1949, bătuți în timpul anchetei la Securitatea din Iași și condamnați, la 30 ianuarie 1950, pentru uneltire contra ordinii sociale.(52)

MIȘCAREA DE REZISTENȚĂ A TINERETULUI ROMÂN

A fost înființată de către Renescu Ion Alexandru (fiul dr. Renescu Nicolae, ucis în 1940 de elemente bolșevice care au năvălit în Basarabia) la Piatra Neamț împreună cu Nicolae Chiselef. Cuprindea tineri din toate cate- goriile sociale, precum și mai vârstnici, intelectuali, muncitori, țărani, majo- ritatea având vârste cuprinse între 19 și 25 de ani. Renescu era născut la 12 ianuarie 1930 la Iași, fiind student la medicină. Mișcarea înființată de el cuprindea două grupuri: grupul Piatra Neamț și grupul Iași. Deținea și ceva armament. Până în perioada anchetelor Securității, membrii celor două gru- puri nu se cunoșteau. Primele arestări au început în luna august 1949, restul au fost arestați în noaptea de 8 noiembrie 1949, anchetați și torturați de locotenentul major Ion Leferman, Vasile Dascălu, Kaufman Lică și alții. Circa 20 de persoane, studenți și elevi, au fost judecați în august 1951. Alexandru Renescu a fost condamnat la 7 ani muncă silnică, detenția făcând-o la penitenciarele Iași, Gherla, Caransebeș. A murit în 1996 la Constanța.Grupul de la Piatra Neamț era compus din Ion Alexandru Renes-cu (studentmedicinist),Nicolae Chiselef (student electrotehnist), Puiu Nădej-de (student medicinist), Dumitru Popovici-Mitrel (fost ofițer în armata rega-

49 – Ibidem, 48.

50 – www.scritube.com/istorie/imagine-de-ansamblu-asupra rez 65291.php: Istorie – Imagine de ansamblu asupra rezistenței anticomuniste din România.

51 – M. Lupu, C. Nicoară, Ghe. Onișoru – „Cu unanimitate de voturi”, Buc., FAC, 1997, pag. 100 ; idem 50

52 – I.G.Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Rezistența din jud. Alba.

lă), Laurențiu Popovici (absolvent liceu), Nicu Popovici (șofer),Paul Bratler (student), Vasile Grigorescu, Constantin Palade (țărani din comuna Broș- teni).(53,54) Până acum, se știe – prin declarațiile lui NĂDEJDE PUIU, fost student la facultatea de Medicină Veterinară din Iași și membru al Mișcării de Rezistență a Tineretului Român – că mișcarea avea drept scop, strângerea de diverse informații și transmiterea lor în străinătate.(55) Printre altele mai avea ca scop și formarea unei grupe de rezistență armată împotriva forțelor militare comuniste sovietice și române, în cazul în care ar fi izbucnit un conflict între aliați și URSS Deținea armament insuficient și de aceea se preocupa de procurarea lui în continuare.(56,57) Nădejde Puiu, a fost arestat la 8 noiembrie 1949 împreună cu ceilalți membri ai organizației.Torturat în timpul anchetei la Securitatea Iași.(S-au armată remarcat prin cruzime loco- tenentul Kaufman Lică, locotenentul major Leferman Ion zis Chiper, colonelul Pandele ș.a.) Condamnat de Tribunalul Militar Iași la 4 ani închi- soare (sentința 932/5 august 1951) de o instanță care-l avea ca președinte pe Gavrilaș, fost muncitor CFR Pașcani, transformat în maior magistrat. O parte din detenție a petrecut-o la penitenciarul Jilava și lagărul Poarta Albă.(58) Din lotul Iași al organizației MRTR făceau parte Nicolae Petrescu (absolvent „Liceul Internat”, Iași), Mircea Rusu (absolvent Liceu Comer- cial, Iași), Dan Todirașcu (student la Facultatea de Construcții, Iași), George Nezelschi (absolvent Liceul Internat, Iași), Constantin Arhire (elev, Școala de Ofițeri de Aviație), Dumitru Damian (student la Facultatea de Științe Economice),Gheorghe Liucs (absolvent Liceul Internat-Iași), Mihai Potângă (muncitor CFR). Gruparea trebuia să culeagă informații despre efectivul și mișcările trupelor de ocupație sovietice care plecau în URSS prin Socola, despre convoaiele de prizonieri germani și români care erau transportate cu trenul, precum și despre mișcările pe care le făcea Chestura Poliției. Dispu- nea și de ceva armament.(59,60)

53 – Adrian Nicolae Popescu – Partizani exhumați./Ziua, 28.04.2009.

54 – Dan Todirașcu – Organiuațiile anticomuniste „Mișcarea de rezistență”,„Tineretul României”(1949-1950)/Ana- lele Sighet, Anii 1949-1953-Mecanismele terorii, pag. 365-371/Fundația Academică Civică, 1999.

55 – Mircea Rusnac – Mărturii privind amploarea mișcării de rezistență anticomunistă din Banat, 1945 – 1953.

56 – Cicerone Ionițoiu – Dicționar „R”; Prefață de Alex. Ștefănescu; lucrare revizuită Domnița Ștefănescu, Ecate- rina Rădoi, Ed. Mașina de Scris, 2007.

57 – Dan Todirașcu – Organizația anticomunistă „Mișcarea de Rezistență a Tineretului Român”-1948-1950, pag. 365-37 / Analele Sighet 8, Anii 1949-1953-Mecanismele Terorii./ Fundația Academică Civică, 1999.

58 – Idem 49

59 – Idem 56

60 – Idem 57

NEAMȚ

NECULAI POPA

Neculai Popa s-a născut în 1925 în comuna Dragomirești-Neamț, din părinți țărani mijlocași. A intrat în rândurile celor care se opuneau noului regim opresor, de tânăr. În acest sens, a intrat în legătură cu un trimis de-al lui Gheorghe Ungurașu (vezi „Grupul Uturea” – Bacău), ce demarase con- strucția unui adăpost și care îl contactează pentru a lua parte la ce se hotărâse. În plus, mai trebuia să mobilizeze membrii rezistenței nemțene pentru clipa când ar fi fost nevoie să se ia arma în mână. Adăpostul despre care am făcut referire, trebuia să servească la depozitarea armamentului, dar și ca loc de întrunire în caz de începere a unui război al occidentalilor contra URSS. Lumea încă mai credea în „Vin americanii !”.Grupele de rezistență ce erau constituite deja sau urmau a se constitui aveau ca sarcină ca, în cazul unui conflict de genul celui amintit, să oprească înaintarea trupelor sovietice spre vest sau retragerea lor spre est, mai precis să blocheze Valea Trotușu- lui. Destul de devreme însă, trădați de un oarecare Constantin Doina din Roman, care dezvăluie Securității și existența acelui adăpost, se ajunge la arestări. Unul dintre cei arestați – studentul medicinist Gioga Parizianu – nu a putut rezista torturilor și a dezvăluit locul adăpostului. Escortat de o companie de soldați, ajunge la Uturea. Cei din interior, pentru a nu-l ucide din greșeală pe Parizianu, nu deschid focul. Arestările s-au ținut lanț. În noaptea de 14/15 mai 1948 este arestat și el. Până la 6 mai 1964, a cunoscut ororile temutelor temnițe comuniste din Suceava, Gherla, Târgu Ocna, Aiud, Colonia Culmea, Periprava. Calitatea de om, tăria morală, iubirea de Dumnezeu și de țară l-au ajutat să reziste „reeducării” de la Pitești.

PROCES VERBAL DE INTEROGATORIU

Arestatul JUBERIAN CONSTANTIN născut la 29 octombrie 1926 în comuna Domașnea, regiunea Timișoara, fost student cu ultimul domiciliu în comuna natal,

21 Iulie 1953 Ploești

Interogatoriul a început la ora 12,30

Interogatoriul s-a terminat la ora 20,40

„(…) După ce am terminat cu acel lot, am fost chemat de Țurcanu Eugen și mi-a dat ordin să merg în camera nr. 3 de la secția „M.S.” împreună cu Zaharia Nicolae pentru a pune problema așa-zisei demascări a celor condamnați la muncă silnică ca Mitan Virgil, Olteanu Gheorghe, POPA NICOLAE, Huțuleac Ion, Prois- tosescu Romulus, Pandurescu Aurel, Tudose Păvăloaie Constantin, Magirescu Eugen, Gheorghieș Dumitru, Bordeianu Dumitru și alții (…) noi doi am stat în cameră până a doua zi când a venit Țurcanu Eugen și în câteva minute a organizat bătaia celor de mai sus (…) . La un semn a lui Țurcanu, toți oamenii lui Țurcanu împreună cu el au început să-i bată pe ceilalți.”.

Deși cu sănătatea zdruncinată de bolile căpătate în cursul îndelungatei detenții, a învins toate chinurile pe care unii nici nu ar putea concepe că au existat sau că ar putea exista.

După 1989, și-a așternut pe hârtie anii unei experiențe tumultuoase, mărturii veridice ale unei perioade ce nu poate fi ușor uitată. „COBORÂ- REA ÎN IAD” și „REZISTENȚĂ ȘI REPRESIUNE IN ȚINUTUL NEAMȚULUI”, fiind două lucrări de un veritabil caracter documentar, memorialistic. Cu sănătatea șubrezită, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a depista fostele locuri unde au fost asasinați o parte din acei care au îndrăznit să se opună sistemului opresor, totalitar. Datorită strădaniei lui și a altor câtorva supraviețuitori ai ciumei roșii, parte din cei asasinați și aruncați în gropile comune de pe Dealul Mărului sau Dealul Balaurului și-au putut găsi liniștea.

GRUPUL „FRĂȚIILOR DE ARME”

De coagularea unor nuclee de rezistență armată anticomunistă și antisovietică, nu au fost ocolite nici cele mai pitorești locuri ale județului Neamț, cum ar fi de exemplu Valea Ozanei sau Valea Bistriței, unde nemulțumirile acumulate așteptau momentul oportun pentru a izbucni. Din această cauză, Securitatea, cu zelu-i caracteristic, recurgea la tot felul de metode, unele mai perfide decât altele, cu scopul de a-i lichida pe toți opo- nenții rezistenței. Însă, în lunile august și septembrie 1949, Securitatea a arestat 35 de persoane, trădate – se zice – de învățătorul din comuna Pipirig, județul Neamț, pe nume Hrușcă Constantin.

S-au dat condamnări între 1 și 10 ani. Ca inițiatori au fost socotiți doi tineri: Sălăgeanu Pamfil și Grigore Caraza. Din acest lot au murit 5 persoane. Organizația anticomunistă era compusă din:

1 – Sălăgeanu Pamfil – funcționar

2 – Grigore Caraza – învățător – primii doi au fost și inițiatori

3 – Sălăjeanu Ion – învățător

4 – Coroamă Lulu – funcționar

5 – Roșu Vasile – comerciant

6 – Gheorghiasa Vasile – preot

7 – Blăgescu Vasile – student

8 – Vasiliu Maria – învățătoare

9 – Bistriceanu Nicolae – șef district

10 – Gutman Felix – șef district

11 – Marin Lulu – funcționar

12 – Almășanu Anton – muncitor

13 – Buium Ion – muncitor

14 – Cojocaru Aurel – muncitor

15 – Cojocaru Ion – comerciant

16 – Iosifescu Constantin – muncitor

17 – Iosub Ion – muncitor

18 – Chirilă Dumitru – țăran

19 – Grigoriu Nicolae – țăran

20 – Pântea Dumitru – țăran

21 – Gălbează Anton – muncitor

22 – Crăciun Iosif – țăran

23 – Crăciun Ion – țăran

24 – Ursu Vasile – țăran

25 – Masar Ștefan – țăran

26 – Cerbu Constantin – funcționar

27 – Măntescu Constantin – muncitor

28 – Prună Constantin – muncitor

29 – Crăciun Vasile – țăran

30 – Hrușcă Constantin – învățător.

Din lucrarea „Represiune și rezistență în ținutul Neamțului” – autor NECULAI POPA , martor incontestabil al evenimentelor, reiese că situația reală a grupului amintit mai sus era, de fapt, următoarea: în dorința anihilării tuturor elementelor capabile să opună rezistență sistemului totalitar, Securi- tatea, a creat în propriile-i ateliere această organizație cu scopul de a-și justifica persecuțiile la care a fost supus GRIGORE CARAZA. Trebuiau să fie atrași în organizație foștii legionari sau copiii și rudele lor. „Calul troian” a fost Sălăgeanu Pamfil. Cert este că după arestare (a fost printre primii) , acesta a declarat tot ceea ce știa și cunoștea, sperând că va fi pus în libertate. Nu a fost însă așa, fiind trimis și el la Gherla, unde, odată ajuns, s-a alăturat grupului de torționari condus de Popa Alexandru Țanu.

Că Sălăgeanu Pamfil era cel puțin un trădător odios dacă nu chiar ofițer de securitate acoperit, reiese și din declarațiile unora dintre cei care au avut de-a face cu el ulterior :

Declarația lui POPA GH. ALEXANDRU

Născut în anul 1942, noiembrie, 13, în comuna Prajila, Jud. Soroca.

„ Am discutat cu Sălăgeanu Pamfil, (…) care mi-a povestit într-o discuție, care a avut loc la camera 84, că înaintea arestării a desfășurat activitate de dezinformare a Securității din Iași ca informator al domnului maior „CEC”, când acesta îl folosise ca informator în rândurile unei organizații subversive de la mănăstirile din Nordul Moldovei, cu care ocazie transmisese un șapirograf și niște manifeste acestei organizații. (…) În același timp i-am dat directivă lui Popescu Aristotel, de a-l pune pe Sălăgeanu Pamfil în regim t.b.c. și de a-i procura medicamente întăritoare (calciu, vitamine etc.) lucru pe care Popescu Aristotel l-a făcut”. „ La sfârșitul lunii mai 1951, Sălăgeanu Pamfil îmi comunică că s-a întâlnit în cabinetul de consultații (…) cu un fost coleg de școală al său și bun prieten care acum este locotenent de securitate în detașamentul de pază și că este originar din Neamț. (…) i-am dat ordin lui Sălăgeanu Pamfil, ca imediat să caute să stea de vorbă cu acel locotenent de securitate (…) să-l roage să scoată doar un plic din penitenciar pe care să-l timbreze și să-l pună la poștă (…)”. „ Totodată, i-am atras atenția să nu vorbească de față cu nimeni despre aceasta (…) că îl va costa viața (…). Eu i-am spus că atâta timp cât vom fi împreună în penitenciar, îi voi crea toate avantajele și că voi vorbi cu dl. Slt. Sucigan pentru a-i da aviz favorabil în vederea obținerii unei reduceri de pedeapsă sau chiar a rejudecării procesului”. „ În ziua de 19 decembrie 1951, când subsemnatul am fost transferat de la penitenciarul Gherla la penitenciarul Jilava (…) dându-mi seama că voi fi întrebat despre activitatea desfășurată pe linia „demascărilor” și cum despre activitățile mele de spionaj vorbisem concret și săvârșisem acte materiale cunoscute numai de deținutul Sălăgeanu Pamfil (…) i-am spus (lui Popescu Aristotel) că am un punct nevralgic în Sălăgeanu Pamfil și ca să facă ce-o ști el să-l lichideze, adică să-l omoare, inteligent și fără urme”. „De asemeni, subsemnatul am arătat și activitatea de spionaj desfășurată în penitenciarul Gherla și concretizată prin cele două cazuri, când subsemnatul am încercat să reiau legătura din anul 1947 al lui Bogdanovici – Țurcanu (prin Sălăgeanu Pamfil – locotenent de securitate) (…)”.

13 august 1953 ss/ Popa Ghe. Alexandru.

„ (…) subsemnatul am dat directive deținutului Stoian Ion, Livinschi Mihai, Popescu C. Gheorghe și alții, de a da note informative favorabile despre deținuții, care urmau a fi plasați ca informatori ai Bir. de Inspectori, așa cum a fost cazul cu deținuții Neagu M. Gheorghe, Ionescu M. Gheorghe, Caravia Paul, Sălăgeanu Pamfil, Butnaru Teodor, Colibaba Artemie, etc.”.„ Tot acum, dl. Slt. Sucigan a comunicat prin Șerbănescu Paul, de a ne interesa care din oamenii noștri de încredere doresc să fie transferați la alte penitenciare, în vederea continuării activității de informare a Bir. de Inspecții (…) . Subsemnatul am discutat această chestiune cu deținuții Livinschi Mihai, Sălăgeanu Pamfil, Popescu Aristotel, (…)”.

25 august 1953 ss/ Popa Ghe. Alexandru.

PROCES-VERBAL DE INTEROGATORIU

Arestat: Ionescu P Constantin născut în anul 1927, iunie 7, în comuna Trușești-Botoșani, fiul lui Petru și Elena, fost elev, cu ultimul domiciliu în com. Trușești, nr. 287.

28 iulie 1954

Orașul Ploiești

Interogatoriul a început la ora 9 și min.—

s-a terminat la ora 17 și min.—

„ Am ascuns administrației faptul că legionarii Popescu Aristotel, Zaharia Nicolae, Sălăgeanu Pamfil și Turcu Constantin furau medicamente de la infirmerie și le dădeau legionarului Livinschi Mihai care la rândul lui le dădea la alți deținuți (…)”.

Anchetator, ss/ Ionescu P. Constantin

ss. indescifrabil

Peste ani, GRIGORE CARAZA, în amintirile sale privitoare la acele vremuri, va menționa în lucrarea sa „Aiud însângerat” (ediția a II-a) privitor la acest personaj diavolesc: „Înainte de arestare, împreună cu Pamfil Sălăgeanu, am recurs la crearea unei organizații anticomuniste în zonă, numită „Frăția de arme”, însă, când mi-am dat seama că acesta devine suspect, am continuat să lucrez pe cont propriu. El a fost arestat pe 28 august 1949, iar eu cu trei zile mai târziu”. Iată deci care a fost adevărata istorie a grupului „Frăția de Arme”.

GRUPUL FRĂȚIILOR DE CRUCE din MOLDOVA (NEAMȚ)

În ziarul „Universul”, din data de 3 august 1947, se anunța că a fost dată sentința în procesul organizațiilor „Frățiile de Cruce”. Aceste organizații luaseră ființă și se manifestau în diferite orașe din nordul Moldovei dar mai ales în regiunea muntoasă din județul Neamț. Prin sentința dată au fost condamnați pentru distrugerea unității statului numiții: Adrian Cărăuș, Gheorghe Scutaru, Mihail Pușcașu la câte 12 ani și 6 luni temniță grea și trei ani degradare civică. Pentru diferite termene – între 1 și 2 ani închisoare: Constantin Gemenenco, Aurel Pavel, Ioan Geamănu, Eusebiu Cunescu, Mircea Preisner, Dumitru Ibănescu, Ovidiu a Irimei. De asemeni, au mai primit pedepse pentru „nedenunțarea complotului”: Vasile Popescu, Paul Ionescu, Dumitru Strungaru, Traian Coriciuc, Vasile Fronzischi, Teodor Bădițoiu, V. Moldoveanu, Constantin Hârjoabă, Teodor Bălosul, V. Metinca, Octavian Moga și Mircea Mihăiesei. Că era o organizație anticomunistă era clar. Dar, tot atît de adevărat era și faptul că adevărata natură era cea legionară.(61)

PARTIDUL ADEVĂRATEI DEMOCRAȚII

Se zice că a fost înființat la 11 septembrie 1947, în județul Neamț, de că- tre ing. Aurel Serghie, Th. Dumitrescu, Ion Rizeanu, Zoe Serghie, Georgeta Moldoveanu.Procesul acestei organizații ar fi avut loc la 1 august, la Tribu- nalul Militar al Corpului 2 Armată. Aurel Serghie a fost condamnat la 15 ani m.s. și 5 ani interdicție, Th. Dumitrescu la 12 ani m.s. și 5 ani interdicție, Rizeanu Ion la 5 ani m.s. și 5 ani interdicție, Zoe Serghie la 1 an închisoare.

(62)

LOTUL DURĂU

Așa cum am amintit deja, începând din 1948 se crease în Moldova una dintre cele mai puternice organizații de rezistență sub numele de „Gărzile lui Decebal”. Avea trei ramuri:

1 – Vatra Dornei – Piatra Neamț,

2 – Vatra Dornei – Fălticeni,

3 – Vatra Dornei – Bistrița Năsăud.

Prima ramură a fost condusă, după cum am mai arătat anterior, de starețul Mănăstirii Rarău, Filaret Gămălău, care a fost arestat pe 1 septembrie 1950 în urma trădării pictorului Dumitru Irimescu, soțul doctoriței din Poiana Teiului. Au mai fost arestați: preotul Vasilache, călugării Ioasaf Marcoci și Varahil Moraru de la Mănăstirea Durău. În această acțiune, Securitatea a fost ajutată de Vasile Roșu, cumnatul starețului. Au fost anchetați sadic, de către anchetatorul Ruscioru Modest, din Bucovina, fost învățător. După arestarea a încă 11 călugări, cei rămași au postit și s-au rugat. Peste câțiva ani, anchetatorul Ruscioru Modest a fost dat afară din Securitate, a înnebunit și a ajuns cerșetor în orașul Bacău.

61 – Nicolae Niță – Martirii ne veghează din ceruri, cap. V. pag. 43)

62 – Idem 1

GRUPUL DIN PĂDUREA BĂLUȘEȘTI

Era condus de Cozma Alecu, fost locotenent de aviație, fost prizonier în URSS Întors în țară, a fost ținut în lagărul de muncă de la Onești. În 1953, împreună cu alți doi colegi, a evadat și s-a refugiat în pădurea din Bălușești, de lângă satul Târpești, comuna Grumăzești. Acolo s-au strâns vreo 4-5 oameni hotărâți să lupte pentru libertate. Securitatea a declanșat operațiuni de urmărire și capturare. Rănit, Cozma Alecu a reușit să fugă pe Valea Topoliței, unde din cauza hemoragiei moare. Se pare că în luptă au căzut și mai mulți securiști.(63)

GRUPUL CORDUNEANU VASILE

Era semnalat în primăvara anului 1951, în zona comunei Pipirig și avea în compunere pe Corduneanu Vasile, Acatrinei Ioan și Aioanei Nicolae. Fiind trădat, în august 1951, Aioanei Nicolae a fost arestat. În ciuda anchetei deosebit de dure, nu a divulgat locul unde se ascundeau ceilalți doi. Într-un raport din aprilie 1951, se arăta că aceștia „se adăpostesc în munții din raza comunei Pipirig, raionul Târgu Neamț. Cei trei s-au rezumat la colindarea munților, nedându-se la acte de teroare și jaf. La începutul lunii februarie același an, existau informații că această bandă a dormit la Mănăstirea Sihăstria, unde în aceeași noapte a dormit și șeful postului de Miliție din Vânători, fără ca acesta să fi cunoscut ceva. Ultimul fugar, Acatrinei, s-a predat Securității, în septembrie 1952 „de bunăvoie”, după „acțiuni duse pe lângă familia fugarului”.

GRUPUL „FRONTUL PATRIEI”

Mărturiile despre acest grup le-a furnizat tot Neculai Popa. A fost fondat în iunie 1951 și a activat mai mult în zona comunei Bălănești. A luat ființă din pricina abuzurilor făcute de cei care s-au pus în slujba comunismului. Cel care a pus bazele acestui grup a fost preotul Nicolae Filip din comuna Brătești, jud. Iași. Conducătorii ramificației în jud. Neamț au fost: frații Hrib Alexandru (învățător)și Aurica, din comuna Ștefan cel Mare, Borș Vasile și Mahu Constantin zis „Bujor”, din Verșeni, comuna Tupilați,(ajuto- rul lui Hrib Alexandru) știut și sub pseudonimul „Căpitanul Mateianu”. El era urmărit de Securitate și pentru uciderea unui milițian din Fălticeni. Grupul avea legături puternice în lumea satelor în comunele Ștefan cel Mare,Țibucani, Davideni, Petricani, Bârgăoani, Pipirig, Dragomirești, Tupi- lați, Timișești, Miroslovești și Brătești. Ca loc de întâlnire foloseau, uneori, pivnița de la Hanul Ancuței. Și cum trebuia să fie prezent și „Iuda”, normal că nu a întârziat să apară în persoana unui anume Pleșca, zis „Chiorul”, din

63 – Idem, 8

comuna Bârgăoani. Pe punctul de a fi arestați, partizanii opun rezistență și

deschid focul. Intenția lui Constantin Mahu era de a înlesni fuga lui Alexan- dru Hrib și a soției acestuia. Deși rănit, Mahu reușește să scape, îndreptân-du-se spre „Fântâna Tâlharului”, din pădurea Boureni, unde se va întâlni cu alți tovarăși. Trădați de proprietarul casei, sunt încercuiți de Securitate. Cu pistolul mitralieră ce-l avea asupra sa, deschide focul pentru a înlesni fuga tovarășilor săi, omorând și rănind mai mulți securiști. Nemaiavând nici o șansă de scăpare, s-a împușcat singur, pentru a nu se lăsa prins de viu. În urma acestei lupte intense, toate vitele gazdei, au fost atinse de gloanțe. În cele din urmă au fost toți arestați, anchetarea lor având loc la Securitatea din Bacău. Dintre anchetatorii Mihalcea, Șerban și Neață, primul a dat dovadă de bestialitate, folosindu-se de toate metodele de tortură. Așa se face că în timpul anchetei, a fost practic asasinat preotul Neculai Filip, care după mărturia lui Vasile Iosif Isac, a fost sugrumat cu un cablu de sârmă. Tot în închisoare va muri și soția lui. Prin sentința nr. 342 din 12 mai 1953, s-au dat următoarele condamnări de către Tribunalul Militar – Iași:

– Gavril D. Gheorghe – 8 ani m.s.

– Popa V. Nicolae – 5 ani temniță grea /sentința 344/12.05.1953

– Alexandru Hrib – 25 ani muncă silnică

GRUP TEODOR UNGUREANU

Era format din 4 persoane și acționa în zona Piatra Neamț.(64,65)

GRUPUL DE ELEVI DE LA LICEUL TEORETIC DE BĂIEȚI „ROMAN VODĂ” – ROMAN

Grupul de la Liceul de băieți „Roman-Vodă” din Roman a fost condam- nat pentru că, în vara anului 1947, la sfîrșitul serbării ținute în sala de sport, elevii au imaginat un cortegiu funerar, „înmormîntînd” portretele lui Marx, Engels, Lenin și Stalin. Capul „răutăților” a fost Silviu Dragomir, din clasa a XI-a. Ei aveau ce aveau cu tabloul lui Stalin. Ovidiu Socor, un alt elev de 17 ani (dintre cei 5 condamnați) s-a așezat cu fundul pe portretul lui Stalin. Silviu Dragomir, ca să-l protejeze, i-a spart geamul și l-a agățat în cuier, iar tabloul s-a răsturnat cu capul în jos. Elevii au ajuns de la serbare la închi- soare,condamnați în virtutea art. 327,alin.3 și 4: „atentat la siguranța statului prin acțiuni subversive, insultă adusă marilor conducători”. Silviu Dragomir a stat fugar un timp și la data procesului s-a dus la tribunal și cînd a fost strigat a spus „prezent”, spre surprinderea aprodului și judecătorului, așe- zîndu-se lîngă ceilalți colegi condamnați.Fiindcă judecătoarea a fost înțele- gătoare, a dat o sentință minimă, sub 5 ani, bazîndu-se pe vechea încadrare.

64 – Idem 25

65 – ASRI – Fond D, Dodar 2168, f. 264, 282, 296, 308; idem 25

Dacă îi băga la încadrarea nouă, luau între 5 și 15 ani, așa au luat un an.(66)

OASTEA DOMNULUI

La 23 ianuarie 1965, Tribunalul Militar București, s-a aflat în deplasare în orașul Târgu Neamț. Sentința nr. 38 a dosarului nr. 310/1964 privind pe Măndiță Nicolae, cu domiciliul în Mănăstirea Agapia, raionul Târgu Neamț, regiunea Bacău, de profesie preot protosingel, arăta „că împreună cu Poițelea Vasile, a format un grup de propagandă mistic-religios cu caracter anticomunist și, împreună cu Magirescu Ion, Magirescu Costache, Palade Gheorghe și Bălan Grigore au răspândit literatură ostilă conducerii comuniste. Materialele difuzate de grup au fost realizate în diferite tipografii din București, Botoșani, Roman și Bacău. Autoritățile spuneau că, materia- lele amintite conțineau idei anticomuniste, fiind menite să pregătească terenul psihologic pe care și-l doresc dușmanii regimului nostru, care nu văd cu ochi buni cuceririle actuale ale poporului și faptul că astăzi oamenii se transformă eliberându-se de superstițiile trecutului”. El, personal, mai era acuzat că „a atras în grupul de colportori, pe numiții Ionescu Jorj, Țupu Anica și Chioaru Nicolae, elemente fanatice din asociația interzisă Oastea Domnului”, că „a făcut legătura cu grupul de colportori din București, unde susnumiții s-au deplasat de mai multe ori și de unde au ridicat cantități însemnate de material dușmănos”. Tribunalul l-a condamnat pe Măndiță Nicolae la 8 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de răspândire de publicații interzise, precum și confiscarea totală a averii. Gruparea a mai activat în fostul județ Putna, cu ramificații în județele Buzău, Râmnicu Sărat și Bacău.(67)

ORGANIZAȚIA DE REZISTENȚĂ NAȚIONALĂ REGELE MIHAI I

Unul dintre membrii acestei organizații era și Politic Mihai, paroh în comuna Boboești – Neamț, tatăl a trei copii. A fost otrăvit la Târgu Neamț.

REVOLTA ȚĂRĂNEASCĂ din BÂRGĂOANI, jud. NEAMȚ

Urmare a încercării unor oficiali comuniști de a scoate băncile și covoarele din biserica catolică în vederea unei adunări în care sătenii urmau să fie atrași în colectivizare, aceștia, bănuind ce urma să li se întâmple, au început să huiduie autoritățile și să le bată cu pietre. Mai mult, văzând mași- nile cu care aceștia veniseră de la oraș, s-au repezit să le răstoarne. Șeful de post a tras o rafală de avertisment iar un activist din Piatra Neamț, pe nume Sulă,a telefonat la Securitate, cerând să fie trimisă armata pentru a-i apăra de

apăra de furia mulțimii.Ulterior, acest activist,văzându-se marginalizat și tri-

66 – Lăcrămioara Stoenescu – De pe băncile școlii în închisorile comuniste/http://euxin.wordpress.com/page/2/

67 – http://roorthodoxwiki.org/Oastea_Domnului

mis la munca de jos, pentru a-și pierde urma și-a schimbat numele în Dobreanu.

După lăsarea întunericului, localitatea a fost înconjurată în întregime iar echipe de securiști și milițieni s-au îndreptat spre cei ce urmau să fie arestați. Au fost reținuți 40 de oameni. A scăpat numai Gheorghe Gherghelaș care a fugit la București, dar, trădat, a fost arestat și el. Soția sa a fost bătută și torturată până a înnebunit. A fost găsită moartă pe câmp, la trei luni după ce nu mai fusese văzută prin sat.

Prin sentința nr. 662/02.08.1950 au fost condamnați pentru „Crimă sau delict de uneltire contra ordinei sociale” următorii :

– Gheorghe Darie – 10 ani

– Petru Ionășel – 10 ani

– Leon Budău – 8 ani

– Nița Gherghelaș – 6 ani și 6 luni

– Gheorghe Gherghela – 11ani

– Mihai Pascaru – 3 ani

– Ferdinand Ianoș Rascaru – 1 an și 6 luni (68)

REVOLTA ȚĂRĂNEASCĂ din comuna ȚIBUCANI

În această comună, președinte al CAP-ului nou înființat, cu un număr mic de oameni, era Gheorghe Maftei, fost țăran mijlocaș. Ajuns în fruntea satului împreună cu Manole Văideanu, au început să-i persecute pe cei care nu voiau să accepte colectivizarea. Datorită lor, țăranii care refuzau, au fost acuzați de sabotaj și au umplut pușcăriile. Conflictul a izbucnit după ce Manole Văidea- nu a fost lovitcu hârlețul în cap. Cu capul spart, acesta fuge și anunță Secu-ritatea, iar secretarul de partid Dumitru Crușitu, fuge și se ascunde într-un răchitiș pe malul unui pârâu din apropiere. Văzând furia mulțimii, Securitatea caută să câștige timp dar, după ce sediul CAP-ului a fost lovit de o grenadă (se credea că Maftei este înăuntru), în ziua de 18 mai 1956 se trece la ares- tări. Primii au fost Radu Rusu și Dumitru Stafie. Acesta din urmă era cel care-l „mângâiase” pe cap cu hârlețul pe Manole Văideanu.

În urma anchetelor, prin sentința nr. 270 din 21.01.1957, au fost date 15 condamnări la închisoare, pedepsele fiind între 1 an și 7 ani.(69)

–

GROAPA COMUNĂ DE LA DEALUL MĂRULUI

Informația despre groapa comună de la Dealul Mărului a fost furnizată în aprilie 1990 de către Gheorghe Hapău din satul Vulpășești, comuna Sagna,

68 – Florin Jbanca – Cum s-a făcut colectivizarea în Neamț: revoltă la Bârgăuani, gropi comune la Dealul Mărului

pentru „țăranii neascultătoei” / Adevărul.ro/locale/Piatra Neamț, 12 noiembrie 2014

69 – Cicerone Ionițoiu – Memoria neamului românesc-Rezistența anticomunistă din România. Noi reglementări de

asuprire a țăranilor – Deportările în Bărăgan / În „Universul românesc”.

județul Neamț. Locul este situat pe drumul Cireșului, la câteva sute de metri de șoseaua principală Roman – Vaslui, la circa 30 – 40 metri în pădure, în lo- cul numit „La morți”. Pe copacii din jur se distinge clar semnul crucii. Efectuîndu-se săpături, s-au descoperit schelete umane, drept pentru care s-au anunțat organele în drept – poliția și procuratura, și s-a încheiat următoarea „notă de constatare”:

„ Subsemnații Popa Neculai, Roșca Ioan, Zenembisi Ioan, Tudor Ghe. Ioan, Balan Ioan, Baltă Cornel, Iepure Sergiu, Tănase Mircea și Tănase Traian am constatat astăzi 2 octombrie 1990, în timpul săpării unei gropi din pădurea de pe Dealul Mărului că, într-adevăr, aici se află osemintele unor oameni uciși în condiții dubioase, care se cer analizate atent. Am oprit dezgroparea după ce am găsit craniul unuia dintre cei îngropați, pantoful cu călcâiul în el, așezat sub craniu și încă un craniu dedesubt. Ne-am oprit pentru a solicita sprijinul Procuraturii, care este în măsură să analizeze științific vechimea, condițiile decesului, circumstanțele”. După reluarea săpăturilor, au fost găsite peste 12 cadavre, o oglinjoară, o linguriță, 3 mone- de de 5 lei – ediția 1948 – .bucăți de haine, încălțări, un glonte de calibrul 9 mm ș.a. S-au făcut fotografii și un film ( pe care, după cum era normal, trebuia să-l vadă și populația județului ), după care săpăturile au fost sistate din nou. Ulterior, osemintele au fost reânhumate creștinește în cimitirul co- munei Gâdinți. Cu sprijinul lui Iacob Pintilie și al lui Dan Gâlcă, membri ai AFDP Neamț. A fost adusă la groapa comună o cruce de fier care a fost fixată în beton, la marginea gropii. Unii martori susțin că, de fapt, în acel loc ar fi fost asasinați 30 – 40 de oameni, printre care și o fetiță de 10 ani și mult timp după aceea, „câinii și vulpile scoteau morții din gropi”, că oamenii uciși acolo ar fi fost dintre participanții de la revolta țărănească de la Băcești. Alții își amintesc faptul că, la puțin timp după asasinate, găseau prin pădure haine cu specific bucovinean sau maramureșean. Iată ce declară Vasile Popovici:

„ În 1950, lucram la Sfatul Popular. M-am dus împreună cu șeful de post Dumitru Luca și am văzut locurile unde au fost împușcați nefericiții aceia. Erau oameni în toată firea, de 35 – 45 de ani. Unii aveau vestoane, unii pulovere. Eu am văzut două gropi. Am strâns de acolo doi pumni de tuburi goale folosite la pistoalele „Bereta”. Erau peste 50 de tuburi goale. Responsabil de zonă era Cornel Toma, ajuns ofițer de Securitate (…)”. (70)

S-ar impune ca, barem acum, instituțiile în drept să facă demersurile ce se cuvin pentru elucidarea împrejurărilor în care au fost săvârșite acele crime și pentru a afla numele acelor martiri, locul de unde proveneau, pre- cum și numele criminalilor care au înfăptuit asasinatele.În acest sens, ajuto-

70 – Neculai Popa – Represiune și rezistență în Ținutul Neamțului/Edit. Vremea, 2000

rul fostului comandant al Securrității din Roman, maiorul Constantinescu, pensionar, (adjunctul său, Constantin Sărăcuțu fiind decedat între timp) ar fi mai mult decât util și, de ce nu, și-ar spăla probabil o parte infimă din păcate.(71)

GROAPA COMUNĂ DE LA DEALUL BALAURULUI

Mai exact, locul se numește „Pădurea Balaurului” și se află pe raza comunei Dobreni, județul Neamț. Din acest loc au fost exhumate 6 schelete umane. S-a stabilit că acestea aparținuseră unor persoane de sex masculin, care au murit prin împușcare în perioada anilor 1940 – 1950. Nu s-a stabilit încă identitatea victimelor. Conform unor mărturii, numărul celor asasinați aici ar fi cu mult mai mare și că ar putea proveni din rândul răsculaților din comuna Butea sau Băcești. Din relatările mai multor oameni, execuția victi- melor ar fi fost condusă de maiorul de Securitate MUNTEANU, fiul zugra- vului Munteanu, care locuia lângă oborul orașului și care, după acoperirea cadavrelor, a plecat spre Piatra cu o mașină a Securității.

Mai sus de pădurea Balaurului, într-o altă groapă comună, au fost deshumate alte 5 cadavre. Se știe sigur că în acel loc, printre cei care au fost executați se afla și colonelul Darie Teodorescu, fost prefect al județului Neamț pe timpul guvernării lui Ion Antonescu. Conform mărturisirilor făcute de un fost ofițer de Securitate – Ilisei – cei executați și îngropați în această zonă erau aduși din zona Galați, după cum cei din Neamț care trebu- iau lichidați (asasinați), erau transportați într-o pădure de lângă Hârlău. Certificatele de deces apăreau mai târziu, locul decesului fiind undeva printr-o închisoare iar cauzele invocate – diverse boli.(72)

ALTE GROPI COMUNE DIN JUD. NEAMȚ

Au mai fost găsite cadavre la Cotul Ciocoiței, într-o cultură de in, unde ar fi avut loc execuții;

– La 5 – 6 km. distanță de Mănăstirea Neamț, în apropiere de schitul Icoana Veche, la punctul numit „Vărărie”;

– Lângă Mănăstirea Neamț, ar fi fost executați, în perioada 1949 – 1950, 20 – 30 de preoți;

– Mănăstirea Pângărați a fost, între 1950 – 1956, la dispoziția Securității, servind drept închisoare neoficială. În timpul lucrărilor de refacere a canali- zării s-a descoperit că, de fapt, cele două cămine menajere din curtea mănăstirii, erau pline de oase umane. S-au mai găsit și alte cadavre îngro- pate în poziții nefirești.

71 – Idem 68

72 – Zicu Ionescu – Date extrase din Arhivele Totalitarismului, nr. 1/1993, vol. I și III din Cartea de aur de Cicerone

Ionițoiu, vol. I-IV, din victimele terorii comuniste de același autor

BACĂU

GRUPUL UTUREA (Gheorghe Ungurașu)

În județul Bacău, la 12 Km. de Moinești, la Uturea, trebuia să se pună bazele celui mai puternic centru de rezistență din Moldova. În septembrie 1947, un grup de 13 tineri, elevi și studenți, conduși de Gheorghe Ungurașu -șeful FDC pe Moldova – și Petre Baciu, și-au construit un adăpost – buncăr – ,destinat ca loc de refugiu dar și ca loc de depozitare a armamentului și muni- țiilor. Situat pe Valea Trotușului, se spera ca locul să constituie o poziție ideală pentru blocarea trecerii trupelor rusești în cazul unui război sovieto-american. Aveau armament din abundență: puști ZB, mitraliere, pistoale mitralieră, pistoale, grenade, muniții. În noaptea de 14/15 mai 1948, în cadrul unor arestări masive au căzut mulți dintre componenții grupului. Scăpați cu greu, Gheorghe Ungurașu și Petre Baciu au luat calea munților. Urmăriți de Securitate, aceștia au plecat spre București, dar au fost trădați și arestați. Aproape tot grupul Uturea a fost executat sau a pierit în anchete. Singurul supraviețuitor rămas în viață, după 16 ani de temniță, a fost Petru Baciu.(73)

ORGANIZAȚIA CATOLICĂ DIN JUDEȚUL BACĂU (1949-1950)

În primăvara anului 1949, regimul comunist a trecut la suprimarea bisericii romano-catolice. În județul Bacău exista o numeroasă comunitate greco-catolică, mai ales în comunele de la poalele munților. Văzând că acti- viștii comuniști au eșuat în a convinge populația de binefacerile colectivizării agriculturii, Securitatea a ajuns la concluzia că vinovați sunt preoții și învăță- torii, care fac contra-propagandă.La 8 martie 1949, în satul Fundu Răcăciuni, țăranii l-au apărat pe preotul Susanu, activiștii de partid fiind bătuți, mașina le-a fost răsturnată și i s-au tăiat cauciucurile cu topoarele. Peste două zile, Securitatea a înconjurat satul. Preotul apucase să fugă, dar învățătorul care era în același timp cantor la biserică, a fost chinuit și batjocorit în fața soției și a celor nouă copii, apoi a fost împușcat.

La 15 martie, securiștii au luat cu asalt satele Faraoani și Valea Mare. Cantorul Ioan Farcaș a fost aruncat din clopotniță în timp ce dădea alarma. Au fost arestați preoții Ion Butnaru, Anton Dămoc, Petre Dincă și Anton Olaru. Din rândul sătenilor, un bătrân a fost împușcat iar opt săteni au murit în chinuri. Au urmat la rând comunele Luizi Călugăra și Sărata. Reacția țăra- nilor de a bloca șoseaua cu bușteni sau de a sta la pândă cu furci și topoare a eșuat datorită agenților strecurați în mijlocul lor. Tot inutilă a fost și răspândirea manifestelor care chemau la luptă împotriva dușmanului comun. În final, preoții Dumitru Lucaci și Gheorghe Pătrașcu au fost duși la Sighet.

73 – http://asapteadimensiune.ro/analiza-dictaturii-comuniste-lxvi.html

– Claudiu Târziu – Prăbușirea centrului de comandă al rezistenței/Jurnalul.ro/special/10.05.2004

Ceilalți, împreună cu țăranii catolici arestați, au fost duși la Canal și la Gherla, după ce au fost condamnați de Tribunalul Militar Galați.(74)

GRUPUL DIN MUNȚII MOINEȘTIULUI

Se spune că în prima fază era format din doi elevi, „frați de Cruce”, Ion Lupeș și Petre Măzăreanu. Aceștia au avut ciocniri cu milițienii până în 1954. La 16 februarie 1953, Serviciul Bande al Securității menționa că în regiunea Bacău mai există un număr de fugari izolați care nu sunt urmăriți, din punct de vedere informativ. Este menționat în acest sens, Vasile Borș, fost membru al grupului Hrib Alexandru din Neamț. Cel mai periculos însă, era considerat Ion Lupeș. Acesta, încă de pe vremea când era elev, în 1945, la Liceul Teoretic din Târgu Ocna, a adunat armament și muniții pentru rezistență, din care cauză a fost condamnat la șapte ani închisoare „pentru uneltire contra ordinii sociale”. A evadat după un an din închisoarea Târgșor – Ploiești. A evitat un timp confruntările directe cu Securitatea, stând ascuns în munții Moineștiului. Cobora uneori ioarna în satul Poduri, la părinți. Pentru a-l feri de ochii Securității sora sa Maria, îi săpase un adăpost sub podeaua grajdului. La 12 august 1954, Lupeș a fost văzut în Lucăcești de milițianul Ioan Dragomir, care de altfel a și încercat să-l aresteze. A mers acasă la milițian unde l-a înjunghiat pe Dragomir și l-a împușcat pe seg. maj. Leche. Alți doi milițieni au fugit. A doua zi, Lupeș a spart postul de miliție din Poduri de unde a luat 273 de cartușe precum și documente privitoare la „urmărirea bandiților”. I s-a alăturat și Petre Măzăreanu, veche cunoștință care abia se eliberase din închisoare. La 20 august 1954, au atacat postul de miliție Bârsănești împușcându-i mortal pe sergenții Dumitru Carp și Dumi- treu Sârbu, care fuseseră paznici la închisoarea din Onești și bătuseră groaz-nic pe deținuți, după care au dat foc postului. Tocmai când se pregăteau să plece din țară, Securitatea le-a dat de urmă și i-au capturat. Au fost condamnați la moarte și executați la 18 decembrie 1955 la Jilava. Și familia lui Lupeș a avut de suferit: Alexandru, tatăl lui Ion, a fost condamnat la șapte ani închisoare, mama, Maria, la 18 ani, și sora, Maria,la 15 ani, pentru favorizarea infractorului.(75)

74 – Idem, 15

75 – Idem 73b

VASLUI

ORGANIZAȚIA „ȘOIMII DIN CRUCIADA LIBERTĂȚII”

Numită de Securitate organizație subversivă, a acționat în raionul Huși și, după cum spun documentele, a fost depistată de organele de Securitate în martie 1957. Din anchetarea celor 61 de persoane arestate inițial, a rezultat că organizația a luat ființă din inițiativa lui Nolica Dumitrescu în 1954, ajun- gându-se ca la data arestării să aibă „nuclee” organizate în cinci comune și patru sate. Elemente de conducere în cadrul organizației au mai fost Opriș Epaminonda, frații Boboc, Harnagea Gheorghe. Recrutarea membrilor se făcea de către cadrele de conducere, însă jurământul se depunea după un anumit ritual, în prezența lui Nolică Dumitrescu. În ceea ce privește structura organizației, ramificațiile și formele de activitate n-au fost cunoscute până la data reținerii lui Nolica, moment când s-au găsit asupra lui schema de organizare, rapoarte și alte documente care ilustrau componența și activi- tatea organizației. Pentru păstrarea conspirativității, membrii organizației aveau nume conspirative, erau organizați pe nuclee de trei persoane, pentru a nu se cunoaște mai mulți dintre ei. Scopul organizației era de a educa pe membrii săi în spiritul urii față de regimul „democrat – popular” și de a-i pre- găti în mod organizat pentru acțiuni armate contra organelor politice și de stat într-un eventual conflict internațional.

„Cauza pentru care organele informative n-au avut date concrete asupra organizației până la data reținerii lui Nolica D. se datora faptului că Securi- tatea nu-și crease o agentură calificată și nici n-au infiltrat agenți de valoare pe lângă ei.” Asta spuneau autoritățile.(76)

GRUPUL CLANDESTIN ANTICOMUNIST – HUȘI

Cel care i-a pus bazele a fost Neștianu Valeriu C., născut la 19 februarie 1932, în orașul Huși, Vaslui. Era elev în clasa a IX-a la Liceul „Cuza-Vodă”. La 24 noiembrie 1949 a înființat organizația amintită care avea ca țel boico- tarea ședințelor de îndoctrinare comunistă, ruperea afișelor „progresiste”, distrugerea portretelor lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, difuzarea textelor interzise din Eminescu, Pârvan și Iorga, încurajarea elevilor la atitudine demnă și naționalistă. La 7 mai 1950, din cei 20 de membri ai grupului, 19 au fost arestați. Al douăzecilea era cel care îl denunțase, Vasile Caraiman, și ca- re a ajuns peste ani colonel de Securitate.Bătuți în timpul anchetei la Secu-ritatea Huși de locotenentul Iuclea (în anul următor Iuclea a fost demascat de coreligionarii pe care îi torturase în ghetourile din Transnistria). În noaptea de 15 iunie 1950,cinci dintre elevi au au reușit să evadeze din beciurile Secu-

76 – Cristina Sârbescu – Seria proceselor intentate statului român continuă la Tribunalul Galați./ Ziarul de Iași, 28.X.2000

rității, dar au fost prinși după cinci zile. Neștianu a fost condamnat de Tribunalul Militar Constanța la cinci ani închisoare la 14 aprilie 1951. O parte din detenție a petrecut-o în penitenciarul Galați, lagărul Peninsula, penitenciarul Aiud și minele de la Cavnic. A fost eliberat la 4 mai 1955. Din cauza persecuțiilor Securității a trebuit să facă facultatea când la zi, când la seral, când într-un oraș, când în altul, și a obținut foarte greu o catedră după absolvire.(77)

77 – Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului. Victimele terorii comuniste: arestați, torturați, întemnițați, uciși

GALAȚI și BÂRLAD

GRUPUL DAN CONSTANTIN

În înscrisurile ieșite la lumină până acum este menționat „DAN CONSTANTIN, partizan, șeful unui grup înarmat din regiunea Bârlad. A fost împușcat mortal, în comuna Matca – Tutova, de trupele de Securitate care l-au atras într-o capcană”. În documentele Securității, „Banda Dan Constan- tin” apare ca fiind compusă din cel puțin trei elemente. Deși era suprave- gheată informativ, Securitatea nu avea semnale de implicare a ei în diverse acțiuni. Din unele informații reiese că membrii acestui grup erau ascunși în pădurile din jurul comunelor Adam, Cărăpcești, Fundeanu, Nicopole și Căuești. În luna aprilie 1950, a fost împușcat de către acest grup locuitorul Prisacaru Constantin și rănit un altul, Ciobanu Ion. Securitatea a recrutat un număr de 25 de informatori – 10 calificați și 15 de suprafață – pentru stabili- rea locului unde se afla și pentru a se trece la lichidarea luptătorilor. Printre aceștia se afla și numitul Burcă Nicolae, fost membru al grupului, care se predase organelor de Securitate. Este capturat și Stoica Anton, unul din membrii cei mai activi și importanți ai grupului. În ziua de 26 august 1952, grupul era semnalat că s-ar afla în pădurea Mândra din împrejurimile satului Brătulești, comuna Corod, regiunea Bârlad. Fiind informații că Dan Constan- tin trebuia să vină la numitul Franț Bumbea, din comuna Matca, Bârlad, Securitatea a instalat un post capcană. Nu a vrut să se predea. Ce a urmat, am arătat la început.(78)

MIȘCAREA OAMENILOR DREPTĂȚII din ROMÂNIA

A fost organizată de către Oprișan Dumitru, din Bârlad. Acesta era la data amintită „contabil pensioner” și era semnalat ca având manifestări ostile guvernului comunist. Gruparea avea în compunere opt persoane, fără antece- dente politice sau penale și încerca să inoculeze celor cu care veneau în contact ideile transmise de posturile de radio străine.(79) Rămășițele acestei organizații, în număr de șapte elemente fugare se aflau adăpostite în nordul jud. Covurlui, azi Galați. Ele dispăruseră de la domiciliu în primăvara anului 1950. Din cele șapte elemente amintite, aflate în pădurile județului Covurlui, cu ocazia acțiunilor Securității, șase au fost arestate, unul fiind împușcat

78 – Memoria, revista gândirii arestate, nr. 68/69, 2009. Rubrica: Unde sunt cei care nu mai sunt – „Catalogul” celor

uciși în temnițele comuniste, p. 241

– ACNSAS – fond D, dosar 2168, fișa 156

79 – ACNSAS – fond D,, dos. Nr. 131, vol. I, f. 71-83 / Raport privind concluziile ce se desprind din Activitatea

informativ-operativă desfășurată în rândul elementelor care au inițiat, condus sau participat în bande și organi-

zații subversiv-teroriste./ Direcția I, 132/W.M./85417 din decembrie 1984 – Strict Secret; Elis Neagoe-Pleșa,

Liviu Pleșa – Securitatea: Structuri, Cadre, Obiective și metode (1967-1989), vol. II. Documen- te editate de

Florica Dobre, coordonator./ București, Edit. Enciclopedică, 2006, pag. 672).

mortal.(80)

GRUP NEIDENTIFICAT

Este semnalat în zona pădurilor Aninoasa și Gorlănești. Printre partizani erau și doi indivizi îmbrăcați în pelerine de ploaie nemțești și având pistoale mitralieră asupra lor. Semnalarea data din 21 octombrie 1948.

GRUPUL MILIAN ION

Acest grup era compus din trei elemente. Unul dintre ei, Sturza Milea, zis „Mitiță”, se ascundea în pădurea de lângă comuna Găiceana, la brigaderul silvic Cobaschi. În noaptea de 19/20 octombrie 1952, în urma unei acțiuni a Securității acesta a fost împușcat. Fusese și el trădat. Sturza Milea, era născut la 1.X.1924 în comuna Horgești – Bacău, de profesie agricultor și era fiul lui Dumitru și al Mariei. După 23 august 1944 s-a înscris în UTM, fiind și secretarul unei organizații de acest gen.

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

Aproape de Tecuci, pe pârâul Cerului, se află comuna Cudalbi. Este în sudul Moldovei și a cunoscut represiuni deosebit de sângeroase în urma unei revolte țărănești. Un mare număr de țărani au fost omorâți, alții luând calea codrilor sau a închisorilor. O altă revoltă țărănească a avut loc în județul Vaslui, către izvoarele Bârladului, în comunele Dumești, Băcești, Todirești, și alte câteva sate din județul Roman. Centrul mișcării a fost la Băcești, unde preotul fusese împușcat chiar în mijlocul țăranilor. În apropierea orașului Huși, pe malul Prutului, exista o organizație, care poseda pe lângă alte arme, un tanc „Tigru” abandonat de nemți. Cel care îl ascundea era Vasile Gropineanu. A fost trădat de un oarecare Agarici, fost plutonier de jandarmi.

Sursele contemporane scot la iveală faptul că în zona Galațiului au fost organiza- te mai multe grupări „subversive”, cum ar fi:

„ȘTREANGUL” ,

„VALURILE DUNĂRII”,

„CODRUL”,

„FREAMĂTUL”

„DIHORUL”

Membrii acestor grupări au fost fie foști ofițeri ai armatei române, fie studenți, membri ai PNȚ și în mod covârșitor legionari. De exemplu, șeful organizației „Valurile Dunării” a fost comandantul unei mari unități militare

din Transilvania. Unitățile de partizani aveau legături și cu grupurile de rezis-

80 – Bande, banditi si eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968, Ed.Enciclopedică./ Dare de seamă asupra rezultatelor obținute de organele de Securitate și miliție în acțiunile privind depistarea și lichidarea grupurilor semnalate în munți și păduri. 28 noiembrie 1950, pag. 99.

tență din Iugoslavia și Ucraina, erau sprijiniți de populație și se mai apro- vizionau și din jefuirea coloanelor de mașini sau trenuri de transport spre Rusia.

La 24 iunie 1950, sunt semnalate rămășițe din organizația următoare.

„ORGANIZAȚIA MIHAIL”

Membrii ei, în număr de circa 8 persoane, stăteau mai mult ascunși în Munții Vrancei, Dealul Roșu și Năruja

VRANCEA

Aproape de zona arcului Carpatic, în locurile unde odinioară Vrâncioaia își încredința fiii Voievodului Ștefan cel Mare iar în 1916 – 1918 diviziile germane gustau din paharul amar al înfrîngerii, demnii lor urmași nu au stat cu mâinile în sân și au trecut la fapte, au trecut la organizarea nucleelor de rezistență armată împotriva cotropitorului sovietic ce impunea la conducere, în România, regimul comunist, urât de toată lumea.

GRUPUL FRAȚILOR PARAGINĂ

A fost cel mai important grup de rezistență armată anticomunistă din zonă. Stabilindu-și comandamentul pe pârâul Porcului, aceștia și-au făcut bordeie săpate în pământ, camuflate într-o pădure deasă, în jurul schitului Moșinoaiele. În 1948, în crama lui Costică Bandrabur din Diocheți, Mihai Timaru, ofițer de moto-mecanizate – de loc din regiunea Mureș – s-a întâlnit cu Ion Paragină și Vasile Sava, stabilind, ca obiectiv, salvarea țăranilor de la colectivizare și urmând să acționeze în zona ce se întinde de la Pădureni, pe Valea Siretului spre Țifești, Crucea de Sus, Străoane, până la Păunești. Din grup făceau parte categorii sociale și politice diferite: judecătorul Vasile Chi- rilă din Panciu, Dinu Gheorghe – țărănist, Păvălache Șerban – liberal, Cicero- ne Ungureanu, colonelul Răianu din Țifești, Enache Ivan, Gigi Tipilică, Ior- dache Hărăbor cu cei doi fii, Ștefan și Ticușor ș.a. Grupul era instalat în două bordeie: „al tinerilor” și „al bătrânilor”, săpate în pământ, bine camuflate, prevăzute cu mai multe ieșiri. Erau dotați cu arme automate ușoare și aveau stocuri de muniții. Printre cei care se găseau acolo, se numărau:

Ionel Paragină – absolvent al Facultății de Litere – București

Cristea Paragină

Mihai Timaru

Gheorghiță Balan

Grigore Tudose

Costică Marin

Aurel Condrea

Gheorghe Mălăcescu – învățător

Vasile Camir

Filimon Tudose – călugăr

Vasile Sava

Ticu Cârnu

Ilie Nistor

Valerică Chiper

Valeriu Iorga

Nicolae Baloș

Petrică Bucur

Toderiță Doagă – primar țărănist

Erau aprovizionați de satele din munte, dar mai ales de Mănăstirea Moșinoa- ia a starețului Efghenie Hulea și de stâna lui Nicolae Filimon. În localitatea Străoane, Paragină se întâlnea cu studentul Ion Ungurenu, care făcea legătura cu Bucureștiul, iar în via lui Pavalache Ștefan se întâlneau cu reprezentanți de prin alte sate. Una din întâlniri a fost cu căpitanul Anghel din Clipicești, de la care a plecat și trădarea. Acesta lucra cu Securitatea și prin intermediul lui au fost introduși în grup doi agenți securiști – Ușurelu Roman și Vrabie. În noaptea de 17/18 octombrie 1949, Ionel Paragină s-a înțeles cu Mihai Timaru și cu Vrabie să se întâlnească la moara lui Apostolescu. Deși era trecut de orele 22, aceștia au sesizat mișcări nefirești în tufișuri. Ajunși la destinație, imediat ce au intrat înăuntru au fost imobilizați. La bordeie, Ușurelu, după ce a încercat să-i dezarmeze pe cei tineri, fiind observat de Cristea Paragină, a fugit spre bordeiul bătrânilor. Securitatea înconjurase deja bordeiele și, în schimbul de focuri ce a urmat, cinci soldați ai Securității și-au găsit moartea. Nu a fost capturat decât un partizan – Condrea – restul reușind să iasă din încercuire.

„Bătrânii”, în bordeiul lor, neștiind de trădare și surprinși în somn, nepre- gătiți,au fost arestați imediat, fără a opune rezistență. Aflați la oarecare dis-tanță, Cristea și Gheorghiță au urmărit întreaga desfășurare a evenimen- telor. Cei arestați au fost duși la Panciu și apoi la Focșani. Nenorocirea a fost că la percheziții s-a găsit lista cu numele tuturor celor care făceau parte din grup.Cristea Paragină și Gheorghiță Balan s-au retras în munți. Trădați, au fost descoperiți și, în schimbul de focuri ce a urmat, Cristea Paragină a fost împușcat, Balan reușind să scape. În cele din urmă a fost prins și el și execu- tat la Jilava, în 1952. Mihai Timaru și Ionel Paragină au fost condamnați la muncă silnică pe viață, restul pedepselor începând de la un an închisoare. Iată cum vedeau torționarii securiști „eroismul” călăilor, sau, mai bine zis, iată scurta biografie a unui securist:

„Situația privind ofițerii de securitate care s-au distins prin fapte, eroism și spirit de sacrificiu în lupta cu dușmanul

(…)

Maior de securitate Ușurelu.

S-a născut la 17 ianuarie 1928 în Galați, funcționar, membru PCR din 1947. La 1 septembrie 1948 a fost încadrat în organele de securitate cu gradul de plutonier major, iar la 23 august 1950, a fost trecut în corpul ofițerilor cu gradul de sublocotenent. În prezent este adjunct șef secție la municipiul Piatra Neamț. În anul 1949 a fost introdus în mod legendat în banda tero- ristă compusă din 12 legionari înarmați, conduși de Paragină Ion, care acționa în Munții Vrancei. În aceste împrejurări, Ușurelu Roman, dovedind pricepere, iscusință și spirit de sacrificiu, a știut să câștige încrederea bandei care apoi, pe baza unui plan de acțiune amănunțit, a fost lichidată, trecându-se la reținerea membrilor săi. După lichidarea bandei au fost arestate și alte 60 elemente care acționau în cuiburi legionare sub condu- cerea bandei. Pentru aportul adus la depistarea și lichidarea elementelor dușmănoase a fost decorat cu două ordine și patru medalii ale R S România. (…)

Șeful Direcției Personal Șeful Cancelariei

Colonel Achimescu Vasile Colonel Lintu Ioan

6 august 1968(81)

Dar iată cum este relatată distrugerea grupului fraților Paragină, chiar de către asasini:

Consiliul-Securității-Statului Strict secret

Inspectoratul de Securitate Județean Neamț

Nr. 29025 din 9 iulie 1968

Către

Consiliul Securității Statului București

Cancelaria

Înaintăm alăturat o notă privind o acțiune de securitate în care lucrătorul operativ a dat dovadă de mult curaj, spirit de sacrificiu, riscându-și viața pentru a îndeplini misiunea încredințată. Rugăm a delega un tovarăș care să discute personal cu maiorul Ușurelu Roman întrucât acțiunea este complexă și considerăm că materialul ar trebui întocmit de un tovarăș competent.

Inspector șef

Locotenent-colonel Popa Constantin

NOTĂ

Privind felul cum a fost infiltrat un ofițer de securitate într-o bandă teroristă legionară

In anul 1948, după arestarea Comandamentului legionar pe țară, conducătorii legionari au dat cuvânt de ordine ca unii legionari să fugă în munți și să se pregătească pentru a acționa la momentul oportun în scopul

81 – AMI – fond DMRU, inv. 7389, Dos. Nr. 34, f. 448-472.

răsturnării puterii democrat-populare.

Astfel, în Munții Vrancei, în punctul Tiharaia, în anul 1948 s-a constituit o bandă compusă din 12 legionari înarmați condusă de Paragină Ion.

Activitatea bandei consta în:

– reorganizarea legionarilor din localitățile învecinate prin constituirea de cuiburi ce-și desfășurau activitatea la zi, fiecare membru al bandei răspun- zând de două trei cuiburi;

– în cadrul cuiburilor, în afară de activitatea de îndoctrinare, cotizații, răspândirea de publicații legionare, se făcea și instruire pentru folosirea armamentului și se organizau acțiuni pentru procurarea de armament;

– stabilirea de legături cu legionarii din localitățile mai îndepărtate, în atra- gerea de noi aderenți în scopul constituirii de nuclee înarmate și organi- zația legionară, având în obiectiv, în special, persoane cunoscute cu activi-tate politică și obștească în localitățile respective, cu scopul de a slăbi și organele locale;

– menținerea unei atmosfere de neâncredere în trăinicia regimului, răspândi- rea de zvonuri alarmiste și crearea unui climat de teroare în rândul populației și a activiștilor de partid și de stat. Întrucât în 1949 banda ajunsese să acționeze pe un teren larg, terorizând populația și organele locale, s-a pus problema lichidării ei.

Organele de securitate nu posedau materiale certe referitoare la locul de unde-și pregăteau acțiunile, ce efective aveau, de ce mijloace dispuneau și cum puteau fi făcuți inofensivi fără pierderi din partea organelor noastre. În acest scop s-a hotărât infiltrarea în bandă a plutonierului-major Ușurelu Roman, lucrător în Direcția de Securitate Galați. Despre această acțiune au cunoscut un număr restrâns de cadre de conducere. Legenda folosită s-a bazat pe faptul că una din sarcinile bandei era cooptarea de noi membri dintre elementele așa zis prigonite de regim. Astfel, după ce s-a pregătit aproximativ trei săptămâni, studiind materiale legionare, ofițerul a apărut în raza de activitate a bandei, în postura de fugar (fost FDC-ist, dispărut de la domiciliu în momentul când organele de securitate au venit să-l aresteze). De menționat că legenda s-a bazat pe fapte reale, în sensul că în Galați existase un FDC-ist condamnat pentru activitate subversivă legionară, care fusese reținut de organele noastre, lucru care nu se cunoștea de alte persoane.Primul contact cu banda a fost făcut printr-o persoană de încre- dere folosită de conducătorii bandei, persoană care ajuta organele de securitate. Timp de aproximativ o lună și jumătate, lucrătorul a fost verificat de legăturile bandei, aceștia ascunzându-l, dar purtând în același timp discuții de verificare. Au efectuat verificări și la Tribunalul Militar Galați, pentru a stabili dacă sunt reale cele prezentate de lucrător.După această perioadă, lucrătorul a fost primit în bandă, continuîndu-se verificările cu diferite prilejuri.Acționînd corect, și-a câștigat încrederea conducătorului bandei, iar după o perioadă de timp i s-a dat în primire armamentul și muniția. Lucrătorul a ținut legătura cu conducerea Direcției de Securitate Galați, dând detaliile necesare, astfel că în baza unui plan de acțiune banda a fost lichidată, trecându-se la reținerea membrilor săi și a altor 60 de elemente ce acționau în cuiburile legionare sub conducerea bandei. Acțiunea s-a desfășurat pe raza județului Putna (în prezent Vrancea), în perioada septembrie – noiembrie 1949. Ușurelu Roman este născut la 17 ianuarie 1928 în Galați, a fost încadrat în Securitate la 1 septembrie 1948. În prezent este adjunct șef secție la municipiul Piatra Neamț. (82, 83)

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

Nu mult după anihilarea grupului Paragină, satele vrâncene s-au răsculat, flacăra pornind din satele Neruja și Vidra, la 23 iulie 1950. În toamna acelu- iași an, la moara unde fusese ucis Cristea Paragină, comuniștii și acoliții lor au fost obligați să-și ronțăie carnetele de membri de partid, ca să obțină iertarea poporului. În curând însă armata și Securitatea au invadat munții pentru a înăbuși revolta, dezlănțuind o teroare de nedescris, împușcând, torturând și arestând orice suspect. Printre cei care au plătit cu viața, se numără:

– Strâmbei Ioan, colonel, unul din conducătorii răscoalei

– Gabor Constantin

– Crăciun Radu

– Dănilă Nicolae

– Asaftei Radu

– Hurjini Radu

– Manoliu Victor ș. a.

Nu poate fi uitată uciderea lui Amăriuței, din satul Crucea, și târârea pe uliță, asemeni supliciilor din Evul Mediu. Familiile tuturor participanților au fost arestate în întregime, bărbații torturați, femeile bătute peste sâni de către securiști, copiii speriați.La 25 iulie 1950 începe o revoltă masivă în comunele Bârsești, Dumitrești, Soveja și Nereju. Intervenția trupelor de securitate se soldează cu morți, zeci de răniți și sute de arestări.Au fost semnalate, de ase-

82 – Idem 81, pag. 274-277

83 – Laura Stancu, Liviu Burlacu – Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă. Gheor-

ghe Onișoru (Coordonator). Studii CNSAS – articolul „Organizația de rezistență Paragină în atenția Securității”/

Edit. CNSAS București, 2001, p. 146-153

– Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă în munții României, 1946-1958. Edit. „Gândirea românească”,

București, 1993, Capitolul: „Vrancea”, pp 1-6

– Vasile Surcel – Eroii din Vrancea: Paragină și Timaru./În Jurnalul.ro, la 10.05.2004

-Valentin Muscă – Ion Paragină, sufletul luptei anticomuniste din Vrancea./În „Ziarul de Vrancea” la 14.09.2010

menea, revolte în satele Mihălceni, Suraia, Băleni și Ciorăști în anul 1953,

precum și în Răstoaca. Aici, țăranii revoltați l-au alungat din localitate pe Nicolae Ceaușescu. Acesta, la fel ca la Vadu-Roșca, a dat ordin să se tragă în țăranii revoltați. Au urmat arestări, torturări și condamnări. Pe 18 ianuarie 1958 izbucnește revolta din comuna Vulturul, satul Hăngulești.

GRUPUL „PĂUNEȘTI” – VRANCEA

Din cauza jafurilor, crimelor și violurilor, primarul Vasile Cîmpanu, îm- preună cu alți săteni, s-a hotărât să înființeze gărzi înarmate, care să patruleze pe ulițe.Când un grup de 100-120 de ruși au încercat să captureze conducerea satului, sătenii au ripostat și au început să-i evacueze. Opt ruși au fost împuș- cați și apoi îngropați lângă o pădure.Răniții au fost duși la spitalul din Adjud iar ceilalți au fost transportați cu mașinile până la marginea Adjudului, unde au fost lăsați liberi. Sistemul a funcțio- nat în continuare, rușii fiind opriți la marginea satului. Între luptători s-au remarcat Cacovache Samson Popa și Gheorghe Cautiș.(84)

GRUPUL „PĂUNAȘII CODRILOR”

Era o altă grupare de rezistență cu centrul de acțiune în Fiționești și Ruginești, din care făceau parte Ionel Pătrășcanu, Ștefan Ciubotaru, Ionel Grigoriu.

GRUPUL „NISTOREȘTI”

Era format din circa 50 de români. Bazele grupului au fost puse de preotul Ștefan Marcu, care, în aprilie 1948, aflându-se la Focșani, în vizită la Octav Pavelescu, a intrat în contact cu doi studenți din București, originari din Panciu, implicați în rezistența din Vrancea. El a fost acela care a dat indicații lui Costin Atanasiu, să strângă bani de la mai multe persoane, pentru a-i ajuta pe cei bolnavi și închiși.În 1948,Securitatea a trecut la arestări masive în zona Vrancei, situație care l-a determinat ca, la 17 iulie, să se refu- gieze pe dealurile din apropiere, împreună cu Octav Pavelescu și Costin Atanasiu, chiar cu câteva minute înainte de sosirea Securității. O vreme a stat acasă, apoi pe timpul iernii, la mama sa, la Ioana. În schimb, soția și fiica sa Gabriela au fost reținute. La 25 aprilie 1949, părintele Ștefan Marcu a fost arestat de Securitate. A fost anchetat de la arestare și până în noiembrie 1949. La 14 august 1950, prin sentința 663 a Tribunalului Militar Galați, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică, pentru uneltire contra ordinii sociale și pentru favorizarea infractorului. După condamnare a trecut prin penitenciarele de la Galați (1950 și 9. 04. 1959), Jilava (1959), Aiud (1951, 1956 și 1959) și coloniile de muncă de la Valea Neagră (1950 –

84 – Idem 17

1951),Peninsula (1951) și Poarta Albă (1951). La 21 aprilie 1964, la eexpira- rea termenului de pedeapsă, a fost eliberat din penitenciarul de la Aiud. După eliberare, a fost supravegheat continuu de Securitate. De la 1octombrie 1964, până la pensionare, la 1 ianuarie 1975, a slujit la parohia Maluri, din Proto- eria Focșani, Vrancea, fiind apreciat, respectat și iubit. În seara zilei de 28 septembrie 1989, pe când se întorcea de la piață, pe trecerea de pietoni, din fața scării blocului unde locuia, o mașină l-a lovit și după câteva ore de chin și-a dat obștescul sfârșit. Șoferul mașinii care l-a accidentat avea legături cu Securitatea. Din grup mai făceau parte: Octav Anastasiu Pavelescu, împreună cu cei doi fii, Cosmin și Corneliu, preot Pogan Ionică Busuioc, Ion Cârlig, Gheorghe Toma-învățător, Pantelimon A. Istrate, Dragomirescu Mihai, preot Postolachi Nicolae ș. a. Cu toții au fost capturați și condamnați.

GRUPUL GHEORGHE MILITARU

În partea a doua a anului 1948, Gheorghe Militaru (născut în 1922), ofițer în rezervă, fost prizonier în URSS, a înființat grupuri de rezistență anticomu- nistă în jurul comunei Dumitrești. A fost activ între anii 1947 și 1950 în jurul comunei Dumitrești și în nordul județului Râmnicu Sărat.Fost învățător, Militaru a fost arestat în 1949, restul grupului scăpând – pentru că se ascundeau într-o regiune extrem de accidentată – și continuând rezistența în munți, conduși de colonelul Ion Strâmbei, Victor Isofachescu și Ionel Milita- ru. Au fost arestați în 1950. Ultimul grup, compus din frații Grigore Cucu, Constantin Cucu și Ioan Cucu , a continuat rezistența.(85)

GRUPUL IONEL MILITARU ȘI PREOT SEBASTIAN POPESCU

Militaru Ionel V. era născut la 13 noiembrie 1923,în comuna Dumitrești-Vrancea. Grupul condus de el era compus din 11 persoane și își desfășura activitatea în nordul județului Râmnicu Sărat. În cursul anului 1949, acțiu- nea de lichidare a grupului nu a putut fi dusă până la capăt datorită faptului că membrii acestuia se ascundeau într-o regiune deosebit de accidentată și se camuflau în grupuri mici, fiind ajutați cu alimente de oamenii din regiune. Militaru a fost arestat în septembrie 1950, împreună cu fratele său Gheorghe, ca participant la revoltele țărănești din județ. A fost torturat în timpul anche- tei la Securitatea din Galați și condamnat la închisoare, pe care a făcut-o la penitenciarul Aiud și minele Baia Sprie. La rândul său, Popescu Sebastian, zis Popa Scai, născut în 1908 în comuna Luciu – Buzău, era preot paroh la

85 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Grupul Gheorghe Militaru (Dumi-

trești-Vrancea) 1948-1950,

– Rezistența din munții Vrancei – fresca luptei antisovietizare./ În „Ziarul de Iași” la 07.07.2004

– Adrian Nicolae Petcu – Închisorile părintelui Sebastian Popescu din Dumitrești, județul Râmnicu Sărat./ În

ziarul „Lumina” la 20.09.2013

Lăstuni – Dumitrești, lângă Râmnicu Sărat. Membru PNȚ, a luat parte la răs- coala anticomunistă din Vrancea.A fugit în munți împreună cu soția și copiii, locuind în bordeie, vânând mistreți pentru a se hrăni. Arestat în 1949, a reușit să evadeze. A fost rearestat în iulie 1950, torturat la Securitatea din Galați și condamnat la 20 de ani muncă silnică, pentru că avusese legături cu mișcarea de rezistență anticomunistă din Vrancea.

A fost deținut la Galați, Gherla, Ocnele Mari, Aiud, Baia Sprie-Cavnic, Caransebeș, Periprava, de unde a fost eliberat prin grațiere în 1964. Acțiunile întreprinse de Securitate au determinat destrămarea bandei în trei grupuri mai mici, fiecare grup fiind apoi lichidat de echipele operative care acționau în regiune. În timpul acțiunilor pentru lichidarea grupului „au fost arestați opt fugari,trei au fost împușcați și s-au capturat opt arme diferite, un pistol mitra- lieră și un pistol de buzunar, toate fiind aprovizionate cu muniții”.(86)

GRUPUL FRAȚILOR CUCU

Grigore, Ioan și Costache (Constantin) erau frații care au pus bazele grupului ce le purta numele. Au acționat pentru scurt timp, fiind arestați, iar grupul distrus în 1950, în ziua de 1 noiembrie. Unul din frați – Radu – trăiește și astăzi.(87)

GRUPUL „MÂNA ALBĂ”

Sufletul acestei organizații era căpitanul aviator Ion N. Mândrișteanu. Se născuse în Mândrișca în anul 1907. A absolvit școala primară în sat, după care a reușit la Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Tg.Mureș, pe care l-a absolvit în 1932. A fost în flotila de bombardament de la Brașov și în cea de vânătoare de la Buzău. Sfârșitul războiului l-a găsit la Tecuci ca instructor de zbor. Era căsătorit. La un moment dat, pentru a-și spori eficiența, grupul a început să împrăștie manifeste prin trenuri. Erau bătute la mașina de scris, mașină ce era furată de la primăria comunei Scurta. Cercetările efectuate au condus la căpitanul Mândrișteanu. Nu a fost găsit acasă când s-a vrut aresta- rea sa, întrucât fugise prin grădina din spatele casei și luase drumul pădurii. Era hărțuit mereu de poterele Securității iar când teroarea a devenit acerbă, ceilalți membri ai grupului „s-au dat la fund”. Mândrișteanu a fost și el încol- țit de câteva ori, dar a răspuns prompt cu rafale de armă automată, reușind să scape.La 13 iulie 1950 s-a dus la Parva să-și vadă un prieten – Ionel Dumi- trescu,care avea o soră frumoasă-Păunița-de care se pare că se îndrăgostise. A fost zărit de către un vecin gelos și răzbunător care a anunțat potera. Mândrișteanu și-a dat seama de pericol și a încercat să fugă. Era târziu; secu- riștii au deschis focul. Se zice că și el ar fi ripostat cu foc, dar o rafală l-a ră-

86 – Idem 85c

87 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Grupul fraților Cucu.

pus. Toate acestea se petreceau în comuna Parva, aproape de Bacău. A fost transportat imediat la Focșani. Nici până azi nu are un mormânt, neștiindu-se în ce groapă comună i-a fost aruncat trupul sfârtecat de gloanțe. Încetul cu încetul, au fost „culeși” și ceilalți membri ai organizației: Constantin Bârdan, Gheorghe Șandru, Vasile Călărețu, Constantin Grecea, adjutant aviator Sandu din Sascut. Toți au luat pedepse de numai trei ani pentru că autoritățile nu aveau dovezi. Fratele cel mic al lui Mândrișteanu, Ghiță Bragă (acesta le era de fapt numele de familie) a fost arestat abia în 1959. A scăpat cu De- cretul de amnistie din 1963.

Din toată gruparea el rămăsese singurul supraviețuitor.(88)

ORGANIZAȚIA VLAD ȚEPEȘ II – VICTOR LUPȘA

Victor Lupșa s-a născut la 7 septembrie 1921 în comuna Zagon, județul Trei Scaune (Covasna).În toamna anului 1947, când a pus bazele organizației Vlad Țepeș II în comuna Zagon era membru al PNȚ – Maniu. Scopul ei era să lupte împotriva organizațiilor comuniste maghiare din România, MADOSZ ale cărei abuzuri exasperaseră populația românească. În paralel se ocupa și cu comercializarea lemnelor de foc. În mai 1949 Lupșa se întâlnește în Munții Zagonului cu consăteanul Gheorghe Cornelia, fost primar și mem- bru al PNȚ. De atunci au rămas nedespărțiți. Pleacă în Vrancea în august 1949 și în 1950, unde desfășoară o intensă activitate de organizare a rezistenței. Deși grupările anticomuniste din 19 sate ale Vrancei s-au întrunit în seara zilei de 23 iulie, înarmate toate cu arme de foc, bâte, topoare, aștep- tând semnalul începerii revoltei generalizate, Victor Lupșa n-a avut curajul să-l dea. Securitatea a dezlănțuit o adevărată vânătoare de oameni, partizanii și sprijinitorii lor fiind prinși pe rând, împușcați, unii chiar fără motiv, la marginea satelor, pentru intimidare. Potrivit aprecierilor unor vrânceni supra- viețuitori, Cicerone Ionițoiu și Lucia Hossu Longin au afirmat că Lupșa ar fi fost colaborator al Securității. Din cele ce urmează ne putem da seama însă că aprecierea lor este subiectivă sau chiar eronată. După înfrângerea din Vrancea, Lupșa și Gheorghe Cornelia zis Szarvas, s-au refugiat în pădurile Zagonului, unde au fost localizați și înconjurați. Gheorghe Cornelia s-a sinu- cis prin împușcare la 25 noiembrie 1950. Lupșa, scăpat din încercuire, s-a îndreptat spre Piatra Craiului – Zărnești. Între timp, mama lui a fost ucisă în bătaie în timpul anchetei pentru a-și denunța fiul. În iunie 1951 își găsește adăpost la Iosif Țapu din Rucăr, care-i îngroapă în munți patru lăzi cu docu- mente scrise de Lupșa între 1951-1953, privind Organizația Vlad Țepeș II. După 4 ani și jumătate, iese și se predă organelor MAI din Câmpulung Mus-

88 – Grigore Olimp Ioan – „Mâna Albă”, / Magazin Istoric, Anul XXVII-Nr.3(312), martie 1993, pag.29-30.

– Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962: Grupul Mândrișteanu-Vrancea (1951

cel, la 27 noiembrie 1955. A fost executat la 3 decembrie 1956, orele 24, în incinta penitenciarului Iași.Avea doar 35 de ani.Dar să vedem, acum, ce spun documentele Securității:

Dare de seamă din 28 noiembrie 1950 de rezultatele obținute în urma acțiunilor întreprinse de organele de Securitate,cu sprijinul organelor de miliție, în vederea depistării și lichidării bandelor teroriste și a organi- zațiilor subversive semnalate în munți și păduri.

„(…) banda denumită și organizația subversivă Vlad Țepeș II era formată din 80-90 elemente (…) erau înarmați cu diferite arme: trei puști mitralieră, 7 pistoale mitralieră, 94 puști diferite, 7 pistoale buzunar (…) . (…) la data de 20 octombrie a. c. au fost prinși fugarii: Spulger Șt. Ioan, Nistor Gheor- ghe și Nichifor Ioan (…) din comuna Spulber, Putna. (…) în ziua de 22 octombrie a. c. Nicolae Plăvan, (…) element principal al organizației Lupșa (…) s-a predat la Serviciul Județean de Securitate Rm.Sărat, lt. col. c. d. Strâmbei Ioan unul din colaboratorii apropiați ai lui Lupșa. (…) în seara zilei de 26 octombrie a. c. (…) la punctul numit Valea Purcelului, la S –V de comuna Nereju (…) echipa operativă a dat peste bordeiul a 5 fugari (…) care (…) opunând rezistență au fost împușcați mortal: Caba Constantin, Radu Crăciun și Radu Crețu, iar Joița Crețu și Ionel Bujilă au fost prinși vii. (…) la 13 noiembrie a. c.a fost arestat fugarul Tafta Ionel (…) . În dimineața zilei de 15 noiembrie a. c. , în urma unor informații a fost prins fugarul Botiș Ioan, iar din cercetarea acestuia s-a putut ajunge la locul de ascunziș al lui Balan Gheorghiță și Roșeanu Ion, aceștia fiind capturați. În total au fost arestați până în prezent, în regiunea Vrancei, 87 de fugari din banda Lupșa și 190 ai organizațiilor din 19 comune de la poalele munților(…) ”. (89)

GRUPUL POSMAGIU

Cei care alcătuiau acest grup de rezistență erau de loc din Bârsești, Vrancea și se ascundeau în Munții Gurghiului. La 18 august 1950, Securita- tea a deplasat cadre în zonă, pentru a anihila acest grup, și în lupta care a urmat au fost uciși Ilie (conducătorul grupului) și Toader Posmagiu, tată și fiu, iar partizanul Ioan I.R. Popa a fost capturat.Deși grav răniți,Ioan Tandrea și Costică I.R. Popa au reușit să se strecoare în pădure și să se sustragă capturării.Martorii au relatat că echipa de securiști era călăuzită de Ion Cristea, din Bârsești, care era de altfel, finul lui Ilie Posmagiu. După ce l-au ucis pe Posmagiu, securiștii i-au scos dantura de aur iar cadavrele au fost ur-

89 – Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația Vlad Țepeș II (1949-1950)./ În

Colloquium politicum, An I, nr. 1, ianuarie-iunie 2010, publicație științifică periodică a Universității de Vest

Timișoara, pp. 103-147

– Idem 85 b

urcate pe cai și aduse în sat, pe 20 august 1950, familiile fiind anunțate să ia cadavrele pentru îngropare. Soția lui Toader Posmagiu, Petrica, a fost bătută și alungată din casă, împreună cu cei doi copii mici. Ulterior, și alți partizani au fost capturați: Macovei I. Mortu și tatăl lui, la 28/29 august 1950. Cei mai mulți partizani însă s-au predat Securității pentru a evita distrugerea familii- lor,precum Emil I.Enache,Nicolae Burlui și Gheorghe I.Lădaru. Frații Vasile, Ion și Simion Cojocaru care-și făcuseră un bordei la vreo 4 km de Bârsești, aflând de brutalitățile Securității asupra familiei lor au decis să se predea de bunăvoie.Ei au fost ultimii partizani din Bârsești ajunși în mâinile Securității. Toți arestații au fost duși la Focșani, unde au fost bătuți permanent, după care au fost transportați la penitenciarul din Galați. Cei care au supraviețuit au fost eliberați prin Decretul de grațiere din 17 aprilie 1964. În vara anului 1997, mai erau în viață cîțiva: Macovei I. Mortu, Emil (Milică) I. Enache, Gheorghe I. Lădaru, Nicolae Gh. Burlui.(91)

GRUPUL LOPĂTARI

A fost inițiat de avocatul Nicu Păun din Buzău și era compus din oameni prigoniți de autoritățile comuniste. Nicolae Păun (Nicu) era născut la 18 mai 1912, la Buzău. A absolvit, în 1937, Facultatea de Drept din Iași, după care și-a satisfăcut serviciul militar la Regimentul 3 Roșiori, din Chișinău. În 1941 a fost concentrat ca sublocotenent și a luptat pe Frontul de Est, până la capul de pod de la Kuban. A fost decorat cu ordinul Coroana României cu spade și panglică de virtute militară. A luptat și pe Frontul de Vest, întor- cându-se cu Ordinul Steaua României.În august 1945 a fost arestat de agentul Segal, din ordinul șefului Siguranței Buzău, Ion Sârbu, fost mecanic de locomotivă la Pașcani.Fiind hărțuit continuu de autorități, s-a retras în munții Buzăului, poposind la Năeni, unde în octombrie 1948 a constituit un grup de rezistență anticomunistă, însă centrul le-a rămas tot în satul Lopătari, locali- tate din nord-estul județului Buzău, la frontiera cu Vrancea. În acțiunea lui, era sprijinit de Ioan N. Constantinescu, Teodor Iamandi și Cornel Șercăianu.

În urma unei trădări, au fost înconjurați la 30 noiembrie 1948 de unitățile Securității, care au deschis focul fără somație. Partizanul Ion Constantinescu a fost omorât în vârful Măceșu, din curbura Carpaților, aproape de satul Mânzălești, pe pârâul Jgheabului, în urma denunțului pădurarului locului, care observase mișcările partizanilor și le raportase Securității. Iar restul au fost arestați, anchetați bestial la Buzău, apoi judecați și condamnați. Păun și Iamandi au fost și ei arestați în aceeași zi. Au fost torturați la Securitatea din Buzău, de către Ion Sârbu, căpitanul Olofkoff,de Blănaru, de Nelu Dumitres-

90 – ACNSAS – fond D., Dos. Nr. 36, f. 357-386

91 – Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad Țepeș” II” (1949-1950).

Insurecția de la Bârsești (23/24 iulie 1950), pag. 120, 121-122,138.

cu ș. a. A fost condamnat, la 30 noiembrie 1949, la 15 ani închisoare, deten- ția făcând-o la Aiud, la minele de plumb Baia Sprie și Cavnic. Ultimii cinci ani de detenție (1958-1963) i-a petrecut în Zarca Aiudului. A fost eliberat la 9 mai 1964.(92)

ORGANIZAȚIA „MIȘCAREA OAMENILOR DREPTĂȚII DIN ROMÂNIA”

Ultimii membri ai acestei organizații sunt menționați și semnalați în adăposturile din nordul județului Covurlui, iar alții erau dați dispăruți de la domiciliu.Din documente reiese că 7 membri se aflau, în 1950, în păduri, șa- se fiind arestați iar unul împușcat mortal.

REVOLTA DE LA VADU ROȘCA

Pentru a înfrânge rezistența țăranilor față de colectivizare, în dimineața zilei de 4 decembrie 1957, trupele de securitate, sub comanda căpitanului Ionescu, au tras în plin asupra mulțimii chemate cu o zi înainte, de preșe- dintele Sfatului popular, Mihai Mocăniță, și Secretarul comitetului raional de partid Liești, Ciocîltău, pentru a discuta problema colectivizării. Au fost uciși prin împușcare opt țărani, printre care și un copil de 14 ani.Tânărul Cristea Emil a fost împușcat în clopotnița bisericii,pentru a opri dangătul clopotului care chema lumea în ajutor. Cadavrele celor 9 victime au fost ridicate de Securitate și înmormântate în secret în două cimitire din Focșani. Au mai fost arestate în jur de 30 de persoane, printre care Haralambie Ion, Dobre Marin și Cristea Gheorghe. În după amiaza zilei de 4 decembrie a sosit în sat Nico- lae Ceaușescu, care s-a interesat dacă sunt victime din rândul securiștilor și a analizat situația cu comitetul de partid.(93)

ALTE REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI DIN ZONA MOLDOVEI

Galați – La 7 iulie 1950, în comuna Umbrărești, satul Siliștea, ca urmare a revoltelor, mai mulți țărani au fost împușcați, între care două fetițe. La 17 decembrie 1957 izbucnește revolta din comuna Nămoloasa. Pe 15 -16 ianuarie 1958, în comuna Pisica, activiștii de partid sunt constrânși să restituie cererile de înscriere în colectiv. Drept represalii s-au operat arestări, condamnări până la 10 ani de muncă silnică, precum și confiscarea averii. În iunie 1959 s-au revoltat și țăranii din comuna Cosmești, Satul Nou.

Iași – În anul 1951, în luna octombrie, ca urmare a unei revolte spontane, un țăran a fost împușcat mortal în satul Boureni, comuna Mosca.

Neamț – În 1953, în comuna Grumăzești, un țăran a fost omorât de trupele de securitate și mulți alții au fost arestați și condamnați.

92 – Idem 8.

93 – Silvia Vrânceanu – Martirii din Vadu Roșca./ Evenimentul Zilei, 4 august 2005

IV. REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ DIN STÂNGA PRUTULUI

Capitulul 4: Basarabia se ridică împotriva cizmei opresoare

Se știu foarte puține lucruri despre suferințele îndurate de românii din stânga Prutului în timpul regimului sovietic. Tăcerea arhivelor de la Moscova și chiar de la Chișinău, face posibilă reconstituirea represiunilor masive de după cel de-al Doilea Război Mondial, deși în ultimul timp în Moldova de dincolo de Prut apar noi docu- mente, marturii.Tăcerea arhivelor și a studii- lor asupra subiectului, permite noilor activiști să prezinte perioada sovietică ca una a fericirii, iar comunismul ca primit de basarabeni cu brațele deschise. În realitate, basarabenii au luptat cu arma în mână împotriva invadatorilor bolșevici, însă rezistența basarabeană este extrem de puțin cunoscută.

În Basarabia, crima nu a început cu trupe, cu fumul crematoriilor, cu vapoare pline cu deținuți îndreptându-se spre Magadan, ci cu indiferența cetățenilor, fapt ce a permis distrugerea în masă a populației. Mai întâi au distrus elitele conducătoare, asemeni regimului nazist. Apoi, au început dis- trugerea altor categorii sociale. Îi distrugeau pe cei mai buni țărani, pe cei mai buni muncitori, elevi, studenți, intelectuali, militari, cu scopul slăbirii structurii de rezistență.

Imediat după război, au început să apară grupări de luptă antisovietice, la început formate dintr-un număr redus de oameni. Unele erau lichidate, dar în locul lor apăreau grupări noi. La începutul anilor 50, grupurile numărau în jur de 12-15 oameni. După declanșarea colectivizării, însă ca urmare a silirii ță- ranilor să intre în colhoz și nimicirea prin deportări și confiscări a nucleului economic organizațional și spiritual al satelor, au început să apară organizații mari, unele dintre ele, ca „Armata Neagră” sau „Parrtidul Democrat Agrar”, având în jur de o sută de luptători și susținători. Revoltele au cuprins toate grupurile sociale mari – țărani, muncitori, intelectuali, mici negustori și func- ționari, elevi și studenți-precum și etniile cele mai numeroase. Armata Neagră, Partidul Democrat Agrar și gruparea lui Filimon Bodiu au fost, de fapt, grupări țărănești. Uniunea Democratică a Libertății, cu centrul la Bălți, precum și Partidul Libertății erau alcătuite mai ales din alogeni ruși și ucraineni. „Majadahonda”, care activase între 1940-1941 în orașul Orhei și în împrejurimi, fusese formată din vreo 40 de elevi; „Arcașii lui Ștefan” avea un nucleu constituit din tineri pedagogi și studenți de la colegiile din Soroca; „Organizația revoluționarilor din Moldova” și „Sabia dreptății” erau formați- uni de luptă studențești.După caracterul său, rezistența antisovietică din Basarabia a luat forma obișnuită a luptei politice și de eliberare națională. Formațiunile își aveau cea mai bună justificare în procedeele lor de luptă. De cele mai multe ori, practicau informarea corectă a populației asupra carac- terului politicii statului sovietic în Moldova, după care îndemnau la nesupu-nere față de opresori. Luptătorii din rezistență organizau sabotarea diferitelor acțiuni politice sau social-economice ale regimului, precum organizarea colhozurilor, alegerile în soviete, închiderea bisericilor și mănăstirilor, edu- cația ateistă în școală etc. De obicei, aceste acțiuni se manifestau sub două forme. Una consta în intimidarea slujitorilor, ceea ce dădea de multe ori rezultate bune: se amâna înființarea colhozurilor, se reduceau proporțiile de- portărilor și corvezile „postavcii” (cote obligatorii). Alta era o măsură extremă – suprimarea celor mai zeloși slujitori ai sovieticilor și a iscoadelor angajate de KGB să-i prindă pe membrii rezistenței. Luptătorii din rezistența moldovenească au încercat să colaboreze și cu alte organizații din afara Moldovei, cum ar fi „banderiștii” din Ucraina, sau chiar „să treacă Prutul și să ia contact cu patrioții din România”, în speță cu luptătorii anticomuniști din organizațiile Sumanele Negre, Graiul Sângelui sau Mișcarea națională de rezistență, despre care aflaseră de la posturile de radio occidentale. Și totuși, în pofida cizmei opresoare care aproape că lua aerul basarabeanului, sub nasul ocupantului, poporul se agita și cu metode specifice, cu gradul de risc existent, nemulțumirile răbufneau, uneori cu violență.Teroarea dezlănțuită asupra basarabenilor a fost de nedescris.Autoritățile comunisto-sovietice aveau grijă să aducă la cunoștința populației, uneori, doar pedepsele cu moartea sau cu deportarea în Siberia, pentru a timora în cel mai înalt grad populația și a o face să fie docilă. Acestea nu scoteau nici o vorbă despre manifestările fățiș antisovietice și anticomuniste, în multiplele lor forme. Tăceau din cauza faptului că fenomenul putea deveni „contagios”,putea să se manifeste la scară mare și în fața opiniei publice internaționale iar ocupantul sovietic nu avea cum să justifice deportarea în Siberia sau condamnarea la moarte a populației unei întregi zone geografice.

CAZUL ION MORARU

Grozăviile pe care le-au trăit românii din Basarabia nu sunt mai mici decât cele trăite de românii din țara-mamă. Cazul lui Ion Moraru – care la 18 ani făcea parte din mișcarea de rezistență „Arcașii lui Ștefan cel Mare” iar mai târziu a fondat organizația de luptă împotriva sovietizării României „SABIA DREPTĂȚII”, l-a determinat pe Soljenițin, care scria în lagăr pe pachete de saci de ciment aduse de români, să-l pomenească în „Câteva zile din viața lui Ivan Denisovici”. Dar iată ce nu scriau ziarele timpului, ce nu se spunea la radio și, în general, ce nu trebuia să știe basarabeanul de rând:

„În noaptea de 12/13 decembrie 1945, în satul Hârbova, raionul Otaci, au fost furate listele alegătorilor, listele agitatorilor, precum și procesele verbale. ”

„Au fost maltratați agitatorii și membrii comisiilor electorale de circumscripție în Bulboaca / Bălți, Nicoreni / Cornești, Pragila / Soroca și în alte localități. ”

„Între 25 – 27 decembrie 1945, în circumscripția electorală nr. 30 – Chișinău, mai mult de 500 de pancarte și lozinci au fost rupte pe străzile Sinadino, Pușkin, Mihailovskaia.”

„Sunt constatate acțiuni contrarevoluționare în Bender și Bălți, în anul 946.

„În decembrie 1946, cetățeanul Decomid Bondarenco a pătruns în localul căminului cultural și a smuls portretele a 9 membri ai biroului politic al CC al PC(b)U, precum și 17 lozinci și pancarte de pe pereți, pe altele distrugându-le. ”

„La începutul lui ianuarie 1946, au fost reținuți în timpul nopții Feodosie Romanov și Nadejda Rudacevski, care scoteau lozincile și pancartele. ”

„La 2 ianuarie 1946, din Casa de Cultură a Feroviarilor din stația Basara- beasca au fost sustrase două drapele și portierele de la ferestre.”

„În satul Făgădeu, raionul Fălești, Gheorghe Demețchi a făcut să eșueze ședința cu privire la alegeri. La fel a procedat Feodosie Bodrug din Nicoreni / Cornești, care l-a agresat pe comsomolistul Promorșcic.”(94)

VALENTIN ȘERBAN

Din cauza extrem de multor trădători, „mancurți”- cum erau denumiți, începu- turile rezistenței au fost timide, stârpite barbar și sângeros încă din fașă. Acțiunile basarabeanului Valentin Șerban, înscrise în verticalitatea cauzei naționale, au fost sortite și ele trădării, de către colegii cu care acționase în rândul Serviciilor Secrete ale României în timpul celui de-al doilea război mondial. Este arestat – culmea!- în București (care foia de NKVD-iști și armată sovietică) unde își avea familia – soție și trei copii -, în 1948, condamnat la 25 ani de închisoare cu regim sever și deportat spre nordicul Norilsk, în Siberia. Și părinții lui din Basarabia, tot acolo au fost duși. Trecut nu demult în neființă, el și-a câștigat dreptul de a rămâne în istorie și i-a lăsat pe cei care l-au trădat și au aservit țara sovieticilor să poată vedea că suferințele morale sunt mai grele și mai mari decât cele fizice.(95)

94 – GID – Grupul Independent pentru Democrație / www.gid-românia.com/indexSections,asp?SID=212

95 – Vadim Pirogan, Valentin Șerbacov – Calvarul (Pe valurile vieții)./Chișinău, 2005

PREOTUL BORIS NICOLAEV

Cazul preotului Boris Nicolaev și cel al dascălului Trifon Rabei, par a fi cele mai răsunătoare din șirul lung de crime săvârșite de autoritățile de ocupație sovietice. Asasinarea lui s-a petrecut în 1961. Se știau de atunci atât cei care au pus la cale asasinatul, cât și asasinul. Autoritățile nu au mișcat un deget, dar atunci când satul l-a lichidat pe criminal, au fost date 19 condamnări.(96)

GRUPUL FILIMON BODIU

S-a constituit ca organizație de luptă antisovietică și a acționat între 1945 și 1950 pe teritoriul raioanelor Chișcăreni, Telenești, Sângerei și Călărași. Bodiu, țăran basarabean, și-a constituit o grupare, după unii estimată la 8-10 persoane, desfășurând o activitate de propagandă antisovietică timp de cinci ani, în plină teroare stalinistă.Filimon și Olimpia Bodiu, împreună cu cei trei copii (după unii), se ascundeau de autorități, cum credeau ei că era mai bine în acele timpuri. Mai târziu, grupul se completează cu:

Onisim Roșca

Nicolae Bucilă

Ion Burlacu

Timofei Frasco

Tudor Chiflă

Grupul nu avea un statut, o structură bine definită și un program de acțiuni, precum alte organizații antisovietice basarabene: „Arcașii lui Ștefan” sau „Partidul Libertății”. Metodele și mentalitățile erau cele specifice țăranului, în limitele lui normale. Faptul că a fost activ 5 ani se datorează nu numai abilităților membrilor,ci și supor- tului din partea unui mare număr de țărani. În afară de propagandă antisovietică, grupul mai folosea metoda intimidării unor activiști de partid, iar în ultimii ani a recurs la metode violente – bătăi, omoruri – dar numai în condiții de auto-apărare. Sentințele însă le-au adus și acuzații de jaf și asasinat.

Grupul a fost lichidat în trei etape.

1- Mai întâi au fost arestați câțiva dintre cei mai activi membri: Burlacu și soții Isofie – condamnați la câte 25 de ani închisoare.

2- Mai târziu, prin trădarea unor membri ai grupului – Nicolae Bucilă de exemplu s-a organizat prinderea lui Filimon Bodiu. Asta se întâmpla pe la începutul anului 1950. De fapt, Nicolae Bucilă, un țigan din Mândrești, poreclit „Parapel”, a fost introdus de KGB în grupul lui Bodiu. Alegerea a fost nimerită, țiganul fiind fiind fin de cununie al lui Bodiu. Avea ca sarci-

96 – Cer și pământ românesc/wordpress.com/2010.07.05 – Din istoria sfintei biserici ortodoxe române. Un conflict care nu se mai termină: Mitropolia Basarabiei vs Mitropolia Moldovei

nă să acrediteze în permanență în sânul grupării ideea că Bodiu era un bandit sângeros, creând frică și suspiciune, fapt ce în final, trebuia să ducă la ruinarea grupului. Când Olimpiada, soția lui Bodiu l-a „citit” și era pe cale să descopere diversiunea, acesta a dispărut pentru totdeauna. După acest episod, Securitatea a recurs la o metodă mai fină: a corupt pe unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai acestuia.Omul ales a fost Porfirie Suruceanu, la care, adeseori, o dată cu răcirea timpului, Bodiu obișnuia să-și aducă familia. La momentul luptei finale, se afla în casa acestuia cam de o lună.

3- La 16 noiembrie 1950, casa în care se ascundea împreună cu familia a fost luată cu asalt. Era pe la ora 14 când casa lui Porfirie Suruceanu din satul Mândrești, raionul Telenești, a fost înconjurată de trupele sovietice de se- curitate.Era o zi de duminică și nimeni din familia numeroasă a lui Suru- ceanu nu era acasă. Acest fapt, precum și atacul în plină zi – lipsa gazdelor de acasă în timpul nopții ar fi dat de bănuit – nu lasă nici o îndoială că securitatea îl forțase pe vechiul lui prieten să colaboreze.

În urma schimbului de focuri, Filimon Bodiu a fost ucis, iar fiul său Ion – care era copil – a fost grav rănit, Olimpiada Bodiu fiind și ea grav rănită. Băiatul moare în Spitalul din Chișinău, iar Olimpiada, după ce-și revine, este dusă în lagărul de la Dubrovana, fiind judecată și acuzată de „trădare de patrie”.În timpul anchetei, arestații au fost torturați și amenințați cu deporta- rea dacă nu semnau procesele – verbale false. Examinarea de către medici, probabil la locul decesului, a cadavrului lui Bodiu s-a făcut la orele 18 – 18,30, formulându-se concluzia că „moartea a intervenit în rezultatul câtorva răni de gloanțe în regiunea inimii”. La sfârșitul aceleiași zile, noaptea, cinci persoane, între care Botezatu Tudor Silvestru și Zagoreanu Nicolae Ion, l-au îngropat pe Bodiu într-un cimitir părăsit, care, așa cum explică bătrânii de pe acolo, s-a aflat odinioară pe panta ce coboară dinspre Budăi către Telenești. Printre acuzațiile aduse lui Bodiu de către autoritățile sovieto-comuniste, ar fi din documente, printre altele și următoarele:

în ceea ce privește suprimarea informatorilor se pare că primul caz a fost al lui Ion Bogonos, comsomolist, membru al brigăzii de susținere a Miliției din Mândrești.Împreună cu tovarășul său, Alexandru Apăratu, l-a prins pe acesta în 1948, chiar în timp ce îi urmărea și după ce l-a cercetat pentru motivul urmăririi, l-a aruncat într-o fântână;

în 1950, aprilie, împreună cu I. D. Frasco îl ia pe Dumitru Cosovan, președintele colhozului din satul Marinești, raionul Sângerei, îl duce pe câmpul de lângă Mari- nești unde îl împușcă;

tot lui i se atribuie uciderea lui Efim Buruiană, președintele sovietului sătesc Hiriseni;

în 1949, împreună cu Onisim Roșca îl omoară pe Vasile Gheorghiță, membru al Sovietului sătesc, comsomolist, susținător al Miliției;

în 1947, decembrie, l-ar fi omorât pe un oarecare Barbăroșie, membru al brigăzii de susținere a Miliției din satul Bănești, raionul Chișcăreni;

de asemenea, i se atribuie faptul că a ucis-o pe Sara Burd, comunistă, secretar al Sovietului sătesc Hoginești, raionul Bravicea, sau că într-o noapte a anului 1947, l-a bătut crunt pe un oarecare Bivol N. , membru al brigăzii de susținere a Miliției.

Despre soarta Iuliei Bodiu nu se cunoaște nimic cert. Există două versiuni porivitoare la acest copil. Prima că ar fi putut fi omorâtă chiar de cineva dintre localnici, care ar fi fost în conflict acut cu tatăl ei. A doua, că a fost împușcată de către asediatorii casei lui Suruceanu, care au tăinuit faptul și au îngropat-o pe ascuns. Această variantă pare cea mai verosimilă. În sprijinul ei există două argumente foarte serioase. Unul dintre ele este faptul că, din amiaza zilei de 16 noiembrie 1950, nimeni nu a mai văzut-o, ceea ce ar fi fost imposibil dacă ar fi scăpat din încercuirea trupelor de represalii. Altul, că autoritățile nu par să se fi interesat vreodată de Iulia. Olimpiada Bodiu se liberează în 1966, după 15 ani de detenție. Nu avea casă, nu avea masă iar despre fiica sa nu a mai aflat nimic. Doar că o soră a ei din satul Câșla, raionul Telenești, o adăpostește într-un foarte umil bordei, unde după câțiva ani de suferință, femeia martir își dă sufletul. A dispărut astfel tovarășul de viață, de suferință și de luptă al lui Filimon Bodiu, luptătorul pentru libertate și bunăstare a țărănimii basarabene.(97)

PARTIDUL LIBERTĂȚII

A fost o organizație antisovietică din Basarabia care a ființat între anii 1949 – 1950. În actul de acuzare, organizația este caracterizată ca una forma- tă din „ naționaliști moldo-români”. Întrunea un număr mare de membri de origini sociale diferite și acționa în diverse localități. Nucleul era compus din pedagogi, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior.

Membrii fondatori au fost:

Constantin Condrat – Director al școlii din Băcioi

Ion și Nicolae Istrati – pedagogi la școala Băcioi

Victor Andreev – pedagog școală, Băcioi

Printre membrii activi erau:

Vladimir Bivol – care încă din 1945 în calitate de student la [anonimizat] din Chișinău s-a implicat în activitatea unei alte organizații antisovietice „Organizația Revoluționarilor din Basarabia”;

97 – Mihai Tașcă – Arhivele comunismului. Grupul de rezistență antisovieticăcondus de Filimon Bodiul, I, II, III./

Adevărul.md la 3.01.2013

Tudor Goncearencu – fost ostaș în armata română;

Andrei Sănduță – Director al Școlii primare din satul Sofia, raion Cărpineni și alții.

Avea un regulament cu prevederi stricte, iar printre obiective, se pot aminti: „ „ a reda din nou libertatea și a pune pe tron pe rege” ;

„ a educa oamenii hotărâți, căliți în luptă, care mâine să formeze guvernul statului român”

„ a repatria pe toți cei care stau înlănțuiți în Siberia” ;

„ a restabili granițele țării” etc.

Ca structură, era asemănătoare cu altă organizație antisovietică din Basarabia, „PARTIDUL DEMOCRAT AGRAR”. Se mai cunoaște faptul că a încercat să ia legătura cu organizații similare din Basarabia – MIȘCA- REA NORDICĂ” și din Ucraina. Este posibil ca membrii organizației să fi fost la curent cu ce se întâmpla în Bucovina românească. Activitatea lor a constat în tipărirea de foi, pliante, pe care le distribuiau, organizarea de întruniri cu caracter antisovietic. Se mai știe că avea un depozit de arme, că existau cel puțin 7 celule primare în mai 1950. În iunie, același an a fost capturat Victor Andreev, apoi ceilalți.

Dar, iată cum s-au derulat evenimentele. Pe 17 iulie 1949, la departamen- tul raional Kotovsk al Ministerului Securității Statului (MSS) s-a prezentat cetățeana Klavdia Ivanovna Lazarenko, din satul Vasiel, care a povestit că, locuind în casa fostului chiabur Istrate, întâmplător a auzit dintr-o cameră alăturată o discuție privind dorința de a rezolva unele probleme cu președin- tele consiliului local. La discuție au participat fii lui Istrate, Ivan și Nicolai, și încă două persoane necunoscute.La un moment dat, unul dintre ei a pornit aparatul de radio și au ascultat o emisiune în limba română, transmisă din America. Femeia considera că era vorba de directorul școlii din satul Băcioi și că a observat la Ivan Istrate un pistol. MSS-ul a pus-o să stea cu ochii pe familia Istrate și, nu după mult timp, femeia a informat că, la o altă întâlnire au participat învățătorul Victor Andreev, Ivan Populciu, Vasile Danii, Semi- on Kalistredi și preotul Mihail din raionul Kotovsc. Femeia a auzit cum Nicolae Istrate a încercat să-i convingă pe cei prezenți că uciderea preșe- dinților consiliilor locale și a celor de la Cooperativele Agricole de Producție, nu este oportună la ora actuală, deoarece ar provoca mult scandal și ar duce la eșec. Când a început să colaboreze cu Securitatea, Lazarenko a solicitat măsuri de siguranță și și-a ales numele de cod „NINA”.Tot ceea ce observa, trebuia să transmită „Moriak”-ului (marinarului), un agent infiltrat pe lângă Victor Andreev. Acesta îi făcuse propunerea și ei de a intra în organizație. „Moriak”, cu ajutorul lui Ivan și al lui Andrei, a reușit să se întâlnească cu fratele său, Victor, care, în taină, i-a spus agentului că în satele Vasieni și Manoilești, din raionul Kotovsk, ar exista o organizație clandestină ai cărei membri analizau posibilitățile desfășurării propagandei antisovietice în rândul populației, precum și posibilitatea organizării unor atentate asupra membrilor de partid. Organizația era condusă de fostul dascăl al lui Istrate, care, împreună cu alți membri ai organizației, au fost deportați din Moldova. Cu scopul demascării complicilor lui Andreev, Securitatea l-a luat în obiectiv pe prietenul său Ciorescu, student la [anonimizat] din Chișinău. În operațiune a fost introdus agentul „Busuioc”, care, în septembrie 1949, prezenta un raport în care menționa că un anume Vâlcu i-a povestit lui Ciorescu despre existența unei organizații clandestine, condusă anterior de frații Istrate și că Victor Andreev intenționează să se întâlnească cu membrii Organizației Naționaliștilor Ucrainieni (ONU). Pentru descoperirea membrilor structurilor antisovietice, în această opera- țiune, denumită generic „Les” au fost introduși noi agenți, dintre care unii au fost trimiși în raioanele Kotovsk și Kiriensk. În satul Vasieni, în care locuia învățătorul Grigorii Vâlcu și alte cunoștințe ale fraților Andreev, sub pretextul distribuirii ziarului republican pentru tineret, a fost trimis un agent bine verificat „Vernâi” (loial). „Busuioc”, împreună cu Vâlcu, s-a deplasat în satul Ulma la o întâlnire clandestină în casa lui Constantin Guțu, unde l-a cunoscut pe Bivol și Plămădeală. Întorși la Chișinău, Vasile Vâlcu și „Busu- ioc” s-au întâlnit cu Ciorescu (proaspăt întors de prin satele moldovenești unde fusese în căutare de arme), care a menționat câteva nume de foști chiaburi, și care s-au arătat dispuși să înarmeze organizația la momentul potrivit.Aceste afirmații au fost confirmate ulterior și de agentul „Vernâi”, pe care Vâlcu și Ciorescu au încercat să-l recruteze. Când autoritățile au trecut la expulzarea capilor organizației clandestine ca foști chiaburi, Victor Andreev a trecut pe o poziție semi-ilegală. Agentul „Moriak” a încercat să-l localizeze prin intermediul lui Ivan Andreev, care i-a spus în taină că fratele său se ascunde la mănăstirea Strășeni. Mai târziu, însă, s-a aflat că Ivan Andreev ascundea de fapt locul real în care se ascundea fratele său. Între timp, „Moriak” este primit și el în organizație alături de Andrei Sănduță și alte două persoane. La 2 iulie 1950, „Moriak” a aflat de la Sănduță despre o întâlnire secretă în apropierea satului Bolgani, raionul Karpinensk. Partici- panții la întâlnire au analizat noile candidaturi pentru recrutarea în organi- zație. După aceasta, agentul „Samburgski” l-a informat pe agentul de teren că dascălul din satul Lăpușna, Gheorghe Sili, i-a propus lui și directorului școlii din satul vecin Fiodor Goncearenku, să intre într-o organizație, ce are drept scop refacerea vechii Românii, în frunte cu regele. La Chișinău, „Busuioc” l-a anunțat pe agentul de teren că Vasile Vâlcu i-a cerut insistent să meargă în satul Cornești, la învățătorul Cozma, pentru a-l ruga să doneze armele pe care le are în dotare, întrucât se preconizează trecerea la o formă activă de luptă. În această situație, MSS a trecut la lichidarea „Partidului Libertății”. Pentru început a fost prelucrat Andrei Sănduță, pus sub urmărire operativă, în casă i-a fost pusă instalație de supraveghere, iar „Moriak” a fotocopiat regulamentul organizației. La 3 iulie, Sănduță a fost reținut după un scenariu prealabil.Dus la o secție de Miliție, casa i-a fost percheziționată, găsindu-se regulamentul organizației. În urma celor declarate de Sănduță precum și a datelor sigure furnizate de agenți, la 5 iulie 1950, au fost arestați șefii și membrii activi ai organizației, au fost confiscate documentele, corespondența fraților Ivan și Nicolae Istrate, o cantitate mare de arme și literatură antisovietică. Ancheta a stabilit că organizația a fost înființată în luna mai a anului 1948 iar inițiatorii ei erau frații Istrate și Victor Andreev.(98) Basarabenii nu au avut nici o șansă în fața serviciilor secrete sovie- tice: infiltrați cu trădători, membrii mișcării de rezistență au fost deportați și condamnați la ani grei de închisoare, în cele mai multe cazuri plătind cu viața. Procesul din 18 ianuarie 1951, desfășurat cu ușile închise, s-a sfârșit cu condamnări exagerate: Constantin Condrat, Ion Istrati, Vladimir Bivol, Vasile Vâlcu și Victor Andreev au fost condamnați la moarte prin împușcare. Ceilalți au fost închiși sau deportați în Siberia, pe diferite termene. Din cei condamnați, nu toți au fost reabilitați după 1990; la 25 martie 1994, Judecătoria Supremă a Republicii Moldova a confirmat hotărârea anterioară privind condamnarea lui Ion Istrati, Eremia S. Grigore Vâlcu, Simion Panaghiu și Simion Calistru, considerând că „nu există temeiuri pentru anularea deciziilor judecătorești și reabilitarea lor”.(99)

Să fi fost atunci la conducerea Moldovei, tot Voronin oare?

GRUPAREA „ARCAȘII LUI ȘTEFAN”

(Pe numele complet „Organizația Națională din Basarabia (ONB)

În toamna anului 1945 a existat o primă încercare de realizare a unei mișcâri de rezistență anticomunistă pe baze bine organizate. La originea acesteia au stat:

Vasile Bătârnac

Victor Solovei

Nicolae Prăjină

Teodosie Guzun

Anton Romașcan

Nichita Brumă, student al Școlii pedagogice, Soroca.

98 – Idem 92

99 – George Damian – Rezistența anticomunistăndin Basarabia. Dosarul „Les”./ În „Timpul”, Chișinău

Inițial,se adunau pentru a pune la cale evadarea peste Prut,mai târziu trecând

trecând la propagandă antisovietică. Avea o structură bine definită, statut, fond bănesc și un imn – „Trăiască România Mare”. A fost prima organizație de acest tip din Basarabia, iar la data depistării ei în 1947, număra 140 de membri. S-a constituit la 1 august 1946, având fixat ca obiectiv „să ridice moralul populației prin diferite atacuri împotriva bolșevicilor”.

Printre membrii activi se numărau:

Ion și Maxim Brumă

Pricopie Trofim

Vasile Cvasniuc

Vasile Blănaru

Mihail Ursachi

Toader Colesnic

Vasile Ciubotaru ș. a.

Ca simboluri – foloseau simbolurile României Regale. Obiectivele erau:

– instruirea membrilor și a populației în spirit antisovietic;

– stocarea de armament;

– planificarea unor acte de terorism contra lucrătorilor de partid și sovietici;

– stabilirea de legături cu organizațiile similare din Basarabia,Ucraina Apuseană și România;

Avea o structură bine determinată, având în frunte un comandant cu adjunctul său și fiind împărțiți în secții teritoriale, ce cuprindeau, fiecare, câteva comune conduse de un „comandant” de secție. În cadrul secțiilor activau comitete al ONB sau celule comunale.Fiecărui nou venit în organi- zație i se înmâna un carnet de membru. Fiecare dintre aceștia trebuia să îndeplinească o serie de sarcini, cum ar fi: atragerea de noi membri, instrui- rea populației în spirit antisovietic, obținerea de arme și săvârșirea de acte teroriste împotriva autorităților sovietice. Din păcate, activitatea ONB nu a fost de lungă durată. La 23 martie 1947, sunt arestați Vasile Bătârnac și Vasile Cvasniuc, dată când s-au confiscat și documentele ce conțineau numele mai multor membri ai organizației. În următorul an, au fost arestate peste 100 de persoane care au participat direct sau indirect la acțiunile antisovietice. (100)

PARTIDUL DEMOCRAT AGRAR

Printre membrii marcanți ai acestei grupări pot fi menționați: Simion Zlatan, S. Baranovschi,Vasile Odobescu, Emilian Boțolin, Emanuil Țurcanu, Grigo-

100 – Mihai Ghițiu – Unele aspecte din mișcarea de rezistență antisovietică în Basarabia postbelică./Analele Sighet

: Instaurarea comunismului – între rezistență și represiune/Fundația Academia Civică, 1995,p. 209

re Ciolan sau mai tinerii A. Duca și I. Tăutu. Privitor la acest grup, este interesantă acțiunea KGB-ului, care și-a folosit cu dibăcie informatorii în vederea penetrării lui, și care a avut drept urmare două valuri de arestări, la interval de un an și jumătate. În iulie 1951 a fost arestat doctorul S. Baranovschi din Perieni, raionul Rezina, care era urmărit îndeaproape de două informatoare din sat și de către un tânăr ofițer de securitate, care se dădea drept logodnicul uneia dintre cele două fete. La rândul lui, conducă- torul acestui grup, SIMION ZLATAN, avea de ceva timp legături destul de

strânse cu o femeie din satul Popenchi, raionul Râbnița, Elena Lalovskaia. Aceasta a fost convinsă de KGB să-l trădeze.

O altă persoană care a pus umărul din plin la distrugerea acestui grup a fost Vera Ursu, care locuia în Chișinău, pe strada Podolskaia, nr. 7. În toamna anului 1952, cu ajutorul unui membru al organizației, pătrunde în interiorul grupului, Ștefan Roșca, ce se dădea drept originar din satul Zgărdești, raionul Chișcăreni. După valul de arestări din 1951, conducerea grupării revenise în întregime lui Vasile Odobescu, care, la insistențele cumnatului său Bobeică, acceptă să se întâlnească cu un anume Roșca. Pe șoseaua ce trecea prin dreptul satului Cuizăuca, este arestat, Roșca „reușind să scape”. A doua zi au fost arestați, la Bălți, tot cu ajutorul lui Roșca, alți doi membri marcanți ai organizației, Alexandru Duca și Ilarion Tăutu. Se pare că acest Roșca nu a fost deloc străin de căderea lui Bodiu. După acest episod, Roșca a dispărut definitiv.

Se prea poate să fi fost lichidat de securitate, întrucât știa prea multe și devenise stânjenitor.(101)

ORGANIZAȚIA ARMATA NEAGRĂ sau HAIDUCII MORȚII

din zona Culei

Din cauza disperării și a abuzurilor puterii sovietice, a violențelor asupra populației, sentimentele antisovietice au luat amploare, populația începând să se organizeze în diferite moduri și trecând la rezistență. Acțiuni de acest gen s-au întâlnit și în satele raionului Ungheni.Una dintre cele mai răspân- dite forme de rezistență era neachitarea impozitelor și neexecutarea dispo- zițiilor organelor fiscale de stat. La un moment dat, din cauza faptului că țăranii au ajuns la disperare, au creat în satul Pârlița, un „Comitet pentru eliberarea țăranilor de la livrările obligatorii a pâinii către stat”. În compo- nența lui intrau Andrei Pidghirnâi, Vasile Barbeu și Anton Gafșoc. Astfel de mișcări au avut loc și în alte localități ale raionului, cum ar fi în satul Măgurele, fostul raion Sculeni. Dintre organizațiile acestui grup de rezisten-

101 – Ion Țurcanu – Vasile Odobescu, un ostaș al dezmoșteniților,în Moldova antisovietică.Aspecte din lupta basa-

rabenilor împotriva ocupației sovietice. 1944-1953./ Edit. Prut Internațional, colecția Clio. Coordonator, Ion

Negrei, Chișinău, 2000.Editată cu sprijinul Fundației Soros, Moldova; Raportul Comisiei Cojocaru.

ță împotriva regimului sovietic au fost și cele care și-au desfășurat acti- vitatea în satele Condrătești, Sinești, Boghenii Vechi, Mânzătești (fostul raion Cornești), Năpădeni, Cornova (fostul raion Bravi- cea), Flămânzeni (fostul raion Chișcăreni). Datorită spiritului de sacrificiu de care dădeau dovadă, membrii acestei organizații au început să fie cunoscuți și drept „Haiduci ai morții”

La început organizația era condusă de Gavril Andranovici. În zona de activitate a Armatei Negre, în anumite sate, erau pregătite tot timpul locuin- țe conspirative gata oricând să-i găzduiască pe luptători în condiții cât de cât omenești, cu cele strict necesare la dispoziție, precum și cu proviziile necesare pentru mai multe zile. Astfel de locuințe existau și în zona comunei Bahmut, din județul Ungheni. În vara anului 1949 în pădurile din zona Culei și-a început activitatea mișcarea ce era condusă la acel moment de Gavril Bodiu, originar din Flămânzeni, raionul Chișcăreni și care trecuse în ilega-litate după ce asasinase un agent fiscal. Din grup făceau parte: Gavril Bodiu și G.Bogatu din Flămânzeni, G.Andranovici din Condrătești, raionul Cor-nești, care fusese trecut pe listă pentru a fi deportat în Siberia și care evadase din secția de Miliție, V. Pădure și I. Borș, tot din Condrătești. Ulterior au mai aderat și alții.În octombrie 1949, a avut loc o acțiune de anvergură, în urma căreia, conducătorii mișcării – Gavril Bodiu, Gavril Andranovici, Ion Ganea, Vasile Pleșca și Pavel Cațer sunt uciși. În capcanele întinse de poliția secretă cad aproape toți partizanii. Unii au fost uciși iar alții capturați. De Gavril Andronovici, după ce a fost împușcat, sătenii au avut interdicție să se apropie de el, fiind lăsat să-l mănânce câinii. Niște oameni cu frică de Dumnezeu au nesocotit aceste interdicții, l-au ridicat pe luptător, l-au dus la cimitir și l-au îngropat creștinește, într-un mormânt proaspăt. Securitatea nu a reușit să afle locul. Organizația nu numai că nu a dispărut, ci a crescut mult, devenind mai apoi, „Armata Neagră”, de data asta condusă de Ionică Borș. El a condus formațiunea de luptă până la arestare, în vara anului 1950. La acțiunile grupului au participat activ vreo 50 de luptători, care, cu toată asprimea excesivă a regimului comunist stalinist de ocupație, au avut în per- manență susținerea unei populații numeroase. Printre cei mai activi luptători s-au numărat: Teodor Coșcodan, Ion Ganea, Vasile Pleșca, Simion Alexa, Gavril Bodiu, Gheorghe Bogatu, Ion Coșcodan, Hariton Ciolpan, Pavel Cater, Mihail Jardan, Grigore Iovu. În noaptea de 1 mai 1950, Câțiva membri ai Armatei Negre – T. Coșcodan, I.Ganea și T.Soroceanu – au efectuat o incursiune în satul Curtoaia, raionul Cornești, pătrunzând în casa directorului școlii, Bulmaga, răfuindu-se cu el și cu secretarul organizației comsomoliste, Diaconu. La 19 mai 1950, T.Coșcodan, Gh. Buruiană, I. Ganea și Sergiu Antoci au atacat sovietul sătesc Volcineț, rănindu-l pe lucrătorul de partid Bereșnev, din Călărași. De asemeni, l-au bătut pe reprezentantul comitetului raional de partid din acest sat, Fingurt. La 21 mai 1950, membrii organizației au dezarmat trei lucrători ai miliției din satul Cornova, raionul Bravicea, iar la 27 mai 1950, membrii grupului au efectuat un atac armat în satul Dereneu, același raion, printre cei care au făcut cunoștință cu partizanii fiind I. Șvarțman, președintele colhozului „Moldova Socialistă”, precum și directorul școlii, Rantea. La 6 iunie 1950, în urma unui atac armat, a fost scoasă din funcțiune mașina comitetului raional de partid Cornești, după care atacatorii au devastat clădirea sovietului sătesc Hârcești și l-au agresat pe președintele colhozului, Zmievski. La 18 iunie 1950, Teodor Coșcodan a pătruns în casa activistului de partid Efim Ciobanu din Leordoaia-Cornești, zădărnicind crearea colhozului, iar la 6 iunie 1950, I. Borș, H. Celpan, V. Teodorovici și T. Coșcodan l-au asasinat pe președintele sovietului sătesc Flămânzeni, Ivanov. Atacuri de acest gen au fost mult mai numeroase.În scopul asigurării cu mijloace de existență, membrii organizației au efectuat numeroase furturi din magazinele coope- rației de consum și ale activiștilor de partid și sovietici. Au fost efectuate circa 20 de jafuri.În lunile iulie-august 1950, ca rezultat al măsurilor draconice ale organelor de miliție, au fost uciși mai mulți membri ai organizației, alți 40 fiind capturați și deferiți Tribunalului militar regional Odessa. La 25 decembrie 1950, Ion Borș, Teodor Coșcodan și Ion Coșcodan au fost condamnați la moarte prin împușcare.Vasile Ganea din Condră- tești, Grigore Iovu din Năpădeni, Mihail Jardan din Rădeni, Simion Alexa din Sinești, Gheorghe Buruiană din Condrătești au fost condamnați la 25 de ani privațiune de libertate în lagăre de corecție prin muncă, cu suspendarea drepturilor pe termen de cinci ani și confiscarea averii.(102,103)

GRUPUL DE REZISTENȚĂ ANTISOVIETICĂ DIN ORHEI – MAJADAHONDA. 1940-1941

Totul a început la 28 iunie 1940, când Imperiul Sovietic, respectând tradițiile de jaf ale Rusiei țariste, și având consimțământul direct al Germaniei, a ocupat teritoriul românesc dintre Prut și Nistru. În acele zile, veștile pentru primarul Orheiului, Vasile Mahu, erau cum nu se poate mai proaste: în satul Jora fuseseră împușcați doi grăniceri români, iar la Lopatna s-a încercat lansarea unui grup de parașutiști. Un ostaș moldovean a trecut

102 – Mișcarea de rezistență antisovietică Armata Neagră sau Haiducii Morții din zona Culei – Corneliu Prepeliță,

specialist superior, Direcția Învățământ, Tineret și Sport, Ungheni, istoric. / ziarul „Unghiul”, Miercuri, 12.

02. 2014.

103 – Elena Postică, Gheorghe Buzatu, Alexandru Moraru, Ion Varta, Nicolae Tibrigan – Haiducii Morții: Armata Neagră. Rezistența armată anticomunistă și antisovietică din Basarabia. Studii. Coordonator Stela Cheptea./ Paradigmele istoriei, II, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2009,p. 104-109

Nistrul, fugind din armata rusă, a avertizat autoritățile române despre con- centrarea intensă de forțe sovietice care se pregătesc să atace România. Ce a urmat, știm cu toții. În timpul terorii instalate în Basarabia imediat după venirea sovieticilor, foștii elevi ai Liceului de băieți „Vasile Lupu” se organizau, elaborând planuri de luptă împotriva ocupanților. Locul lor de întâlnire fusese stabilit lângă izvorul de la vilalui Pavel Boguș. Acolo s-au întâlnit Anatol Gumă,Victor Gumă, Grigore Mihu,Constantin Sârbu, Oni- sim Cozma și alții. S-a decis să se întreprindă acțiuni de luptă, prin crearea unei organizații, fiind convinși că vor lupta pentru dreptate, libertate și demnitate. Anatol Gumă a susținut și propunerea lui Gheorghe Martânov de a declanșa o propagandă antisovietică prin intermediul proclamațiilor și ziarelor. La 1 septembrie 1940, mai mulți liceeni deveniseră deja studenți ai Școlii Pedagogice din Orhei: Anatol Gumă, Onisim Cozma, fost elev al Seminarului Teologic Chișinău, Victor Brodețchi, Dumitru Avramoglo, Victor Gumă, Dumitru Dobândă, Grigore Mihu, Gheorghe Martânov, Anatol Cotun, Ion Bacalu, Pavel Boguș, Oleg Frunză, fost elev al Liceului Militar din Chișinău și alții. O parte din liceeni erau elevi ai Școlii medii nr. 2 din oraș. La propunerea lui Anatol Cotun organizația urma să primească numde „Majadahonda”, după orașul cu același nume din Spania, unde un detașament de basarabeni luptaseră împotriva lui Franco.

Organizația trebuia să funcționeze după următoarea structură:

Dosar penal nr. 2233 Strict secret

Vol. V, pag. 1444

Schema

De activitate a organizației ilegale „Majadahonda” a tineretului studios din orașul Orhei (1940-1941). Perioada de inițiere a organizației.

Conducerea

Anatol Gumă

Conducător

Grupul nr. 1 – Anatol Gumă, Victor Brodețchi, Ion Bacalu, Pavel Boguș, Grigore Mihu, Oleg Frunză, Iacob Blănaru, Anatol Duca.

Grupul nr. 2 – Vichentie Eprov, Constantin Sârbu, Eugen Brașoveanu, Victor Gumă, Leonid Budeanu, Veaceslav Așvitz, Vlad Dodon, Valerian Dumitrescu.

Grupul nr. 3 – Dumitru Avramoglo, Dumitru Dobândă, Onisim Cozma, Anatol Cotun, Vlad Alexeev, Vsevolod Ciobanu, Dumitru Stici, Mihail Druguș.

Grupul de fete – Eleonora Vascan, Maria Vascan, Tamara Jovmir, Larisa (Lora) Martânov, Rita Stoianov, Dusea Creciun.

REZERVA:

– Arcadie Țelea, student, Iași

– Vladimir Gumă, student, Chișinău

– Gheorghe Croitoru, elev, Școala Pedagogică

– Sergiu Buiuc, elev, Școala Pedagogică.

PROFESORI – membri ai organizației ilegale „Majadahonda”:

– Dumitru Munteanu

Maria Majaru.

Se preconiza editarea unui ziar „Cu fruntea sus !”, al cărui redactor a fost numit Gheorghe Martânov. În noiembrie și decembrie 1940, au fost distri- buite proclamații și au apărut inscripții pe pereți de genul: „Nu credeți ocupanților bolșevici !”, „Cărați-vă acasă barbarilor !”, „Moarte ocupan- ților staliniști !”. În noaptea de 25 decembrie 1940 au înlocuit de pe clădirile importante drapelul sovietic cu cel românesc. Autoritățile bolșevice au intrat în alertă și chiar șeful secției de Securitate, Gavril Goldenberg a condus ancheta pentru depistarea „elementelor antisovietice rebele”. Urmă- toarele acțiuni ale grupului s-au concentrat asupra răspândirii foilor volante cu mesaje anticomuniste:„Jos călăul Stalin !”, „Jos bolșevismul !”, „Cărați-vă acasă !”, „Jos trădătorii neamului !”. Conform relatărilor unui supraviețuitor – Oleg Frunză – care avea atunci doar 17 ani, membrii organi- zației și-au servit Țara, fotografiind aeroportul de la Ciocâlteni, județul Orhei, de unde decolau avioanele militare sovietice, trimițând imaginile Statului Major al Armatei Române. Pe 1 martie 1941 – conform declarației lui Martânov – au fost arestați primii doi membri. A urmat un val de arestări, după două săptămâni. Au fost anchetați de NKVD al cărui șef „era un evreu zdravăn, păros pe mâini, pe nume Gavril Goldenberg, anchetator șef, unul Cerepanov și simplu anchetator – un sergent Pavel Plotnicov. Clădirea NKVD-ului se afla în casa lui Coteanu – o clădire cu două etaje și subsol, în față cu coloane. Mai la vale de ea era casa lui Cogan, un avocat (…)”.

Tribunalul districtului militar Odesa, în deplasare la Chișinău, după a dat următoarea sentință, la 24 iunie 1941, ora 10,20:

CERTIFICAT

(Dosar penal nr. 2233, U. R. S. S. , vol. V, pag. 1459)

SENTINȚA Tribunalului Militar al Districtului Militar Odessa din 24 iunie 1941 cu privire la condamnarea inculpaților la pedeapsa capitală – Moarte prin ÎMPUȘCARE:

1 – Gumă Anatol Ștefan, a. n. 1921, sat Brânzeni, elev a. II, Șc. Ped.

2 – Eprov Vichentie Profir, a. n. 1920, sat Verejeni, elev, a. II, Șc. Ped.

3 – Mihu Grigore Ion, a. n. 1921, sat Ghiduleni, elev, a. II, Șc. Ped.

4 – Brodeșchi Victor Vasile, a. n. 1922, sat Puțuntei, elev, a. II, Șc. Ped.

5 – Cotun Anatol Tudor – a. n. 1922, sat Sămâșcani, elev, a. I, Șc. Ped.

6 – Dobândă Dumitru Mihai, a. n. 1921, sat Ghtlova, elev, a. II, Șc. Ped.

7 – Cizmă Onisim Ștefan, a. n. 1922, sat Văscăuți, elev, a. II, Șc. Ped.

8 – Grăjdian Mihai Haralambie, a. n. 1922, elev, a. II, Șc. Ped.

A FOST EXECUTATĂ la 27 iunie 1941

Secretarul Judecății Tr. Militar al D. M. O. (Akselrod)

13 iulie 1941.

Ceilalți membri și susținători ai grupului, au primit mari pedepse privative de libertate. Astfel au plătit basarabenii dorința lor de a rămâne aproape de patria mamă, neprecupețind nici chiar supremul tribut: viața.(104)

ORGANIZAȚIA „SABIA DREPTĂȚII”

Organizație antisovietică din Bălți, inițiată de către Ion Moraru și Vasile Țurcanu, la care a aderat apoi și Petru Lungu, ultimii doi fiind studenți la Școala Pedagogică din Bălți, în 1947. Acest grup antisovietic de rezistență armată a activat în Bălți și în localitățile de origine ale membrilor: Mândâc, Slănina, Drochia, Șuri, Chetrosu și gara Drochia. Inițial membrii grupului se considerau un detașament de luptă, numit „Sabia Dreptății”. Una din multi- plele forme de activitate zilnică ale grupului era scrierea și trimiterea de epistole sfidătoare instanțelor,Uniunii Scriitorilor și pe adresa lui Stalin, considerat „căpetenia demonilor”. Organizația a fost descoperită de către NKVD în 1950. Arestările membrilor organizației „Sabia Dreptății” au început în luna mai. La 24 noiembrie 1950 ei au fost condamnați pentru activitate antisovietică.Astfel, Eugen Guțu – născut în 1912 la Drochia, raionul Târnova, acuzat de „complicitate cu ocupanții germano-români” a fost condamnat la 25 de ani detenție în lagăr de muncă silnică, cu suspen- darea drepturilor civice pe termen de 5 ani și confiscarea averii. La fel Mihail Gherghelaș (născut în 1925, în Drochia), Pavel Istrati (n. în 1894, în satul Mândâc, raionul Târnova). Pedepse mai mici au primit Vasile Oleinic, Alexandru Bobeică, Ion Moraru, Petru Lungu, Vasile Țurcanu, Chiril Moră- rescu și David Leahu. Aceștia au primit pedepse privative de libertate între 10 și 5 ani, precum și suspendarea drepturilor civice pe termen de cinci ani. Ultimii cinci condamnați au fost considerați „deosebit de periculoși social” și după ispășirea pedepsei trebuiau să fie exilați pe termen de 10 ani în regi-

104 – Nicolae Țibrigan – Grupul de rezistență Majadahonda (1940-1941) / istoria.md

– Petru Bunacalea, Andrei Calcea – Osândiți la nemurire./ Ed. Concernul „Presa”, Chișinău, 1999, p. 8 – 9

– Elena Postică – Rezistența antisovietică în Basarabia 1944-1950 / Edit. „Știința”, Chișinău, 1997, p. 17

uni îndepărtate ale URSS Ion Moraru, Eugen Guțu, Gherghelaș Mihail și Istrati Pavel au fost decorați post-mortem de către, președintele interimar Mihai Ghimpu, la 23 august 2010, cu „Ordinul Republicii”.(105)

GRUPUL DE REZISTENȚĂ AL LUI CIUTAC

Documente inedite despre acest grup s-au descoperit nu demult în arhiva MAI. Conform acestora, grupul care „teroriza activiștii sovietici și de par- tid”, era înarmat și era format din mai multe persoane. A avut numeroase ciocniri cu trupele de ordine. În ciocnirea din 23 decembrie 1951, unul dintre cei mai activi membri al acestuia, Guzun Andronic, a fost omorât iar alți doi reținuți. În urma mai multor ciocniri armate ulterioare, alți cinci membri ai grupului au fost uciși sau arestați. Mai rămăsese în libertate doar liderul grupului, Ciutac și colegul său Ursu, care intraseră în ilegalitate și erau imposibil de reținut. Întrucât toate măsurile luate de efectivele miliției și a NKVD-ului în zona Vadului lui Vodă, nu au avut sorți de izbândă, în satele Micăuți și Drăsliceni din zona amintită, au fost trimiși doi ofițeri de miliție, deghizați în specialiști de irigație. Pentru reușita acestei operațiuni și pentru camuflarea cât mai sigură a celor doi milițieni, Ministerul Agricul- turii a oferit tehnică pentru irigare și acte de specialiști în domeniul irigației. Cu toate acestea, operațiunea de interceptare și reținere a lui Ciutac și Ursu nu a dat rezultate, cel puțin până în ianuarie 1952.(106)

UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SOCIALIȘTILOR DIN BASARABIA

Acest grup a constituit un caz deosebit de antisovietism.A fost descoperit în 1964 în Basarabia de Sud, la acea vreme, regiunea Odessa, RSS Ucrai-neană.Particularitățile acestei manifestări erau că, spre deosebire de activi-tățile de acest gen care erau inițiate de obicei de o singură persoană, în acest caz erau implicați un grup de antisovietici. Cazul era inedit:din această grupare făceau parte cetățeni din două state: RSS Moldova și RSS Ucrai-neană, dar și de diferite naționalități: români basarabeni, ruși și ucraineni. Avea ca elemente constitutive: un lider hotărât și bine pregătit, scop bine determinat, convingeri anticomuniste și antisovietice, organizație internă cu obligații bine stabilite, finanțare până la jertfă din bani proprii, susținere din partea unor cetățeni simpli, conspirație în comunicare și difuzarea infor- mației etc. Centrul grupului s-a aflat în satul Serpnevo, raionul Tarutin, regiunea Odessa, RSS Ucraineană, cu ramificații la Chișinău, Odessa, Kiev

105 – Alexandru Moraru – Basarabia împotriva comunismului: Cine erau dușmanii puterii sovietice./ Cer și pământ

românesc.wordpress.com/2010/05/31/ Sursa: tribuna Basarabiei.ro/31.05.2010; Victimele terorii comuniste

în Basarabia – Rezistența ocupanților. Arestați. Torturați. Întemnițați. Uciși – Documente secrete sovietice

1944-1954. Vol. I, Chișinău, 2010.

106 – Ion Varta, dr. în istorie – Rezistența antisovietică și anticomunistă în Basarabia postbelică / ZDG.md, nr.

266, 4.03.2010/Moldova.org

și Gorki. Datorită cauzelor enunțate mai sus, kaghebiștii din Chișinău și Odessa și-au unit forțele, creând un grup operativ și de cercetare. Membrii grupului erau tineri între 22 și 32 de ani, iar lider Nicolae Dragoș, născut la 26 octombrie 1932, un rus cu rădăcini românești. Și-a făcut studiile pri- mare în satul natal – comuna Leipzig (colonie germană, azi Serpnevo, plasa Tarutino, județul Ismail, România), celibatar, fără partid.A prins câteva clase românești, după care, studiile medii le-a făcut la Școala feroviară nr. 8 din Basarabeasca, iar cele superioare le-a început, în 1952 la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău. Ulterior a terminat Facultatea de Mecanică și Matematică a Universității din Odessa. Avea trei frați. Ceilalți membri ai grupului au fost:

Nikolai Tarnavski, ucrainean, n. în 1940, domiciliat în orașul Kiev, lemnar la căile ferate din Kiev,

Ivan Cerdânțev, rus, n. în 1938, profesor la Școala serală din Serpnevo,

Vasile Postolachi, român, n. în 1934, comuna Pelenia, Bălți,

Serghei Cemârtan, n. în 1942, com. Cobâlea, jud. Soroca,

Nicolae Crucereanu, n. în 1941, com. Mereni, jud. Lăpușna, căsătorit.

Lui Nicolae Dragoș i-a venit ideea, în 1960, de a constitui un partid socialist pe o platformă nouă, pe care nu îl vedea în opoziție cu PCUS. Pri- mul căruia i-a destăinuit gândul a fost Nikolai Tarnavschi. Și-au făcut rost de o mini-tipografie și au trecut la procurarea de adrese poștale, unde urmau să expedieze proclamațiile.În acest sens, fratele lui Tarnavschi, Vladimir, student la Chișinău, s-a angajat să culeagă adrese în Moscova, Gorki, Kazan și Kuibâșev. Un alt membru, Boris Gracev, s-a angajat să meargă în orașele Voronej, Saratov, Ulianovsk și Moscova, iar Tarnavschi pentru zona euro- peană a URSS: Leningrad, Lvov, Moscova, Kiev, Riga, Harkov, Donețk, Rostov-pe-Don, Dnepropetrovsk. Proclamația purta numele „Adresarea Uniunii Democratice a Socialiștilor – Adevărul pentru popor”,și urma să aibă două părți: una teoretică, prin care se argumenta necesitatea constituirii noului partid, și programul. Din 15 septembrie 1963, în rândurile grupului a venit Ivan Cerdânțev învățător de chimie la școala din Serpnevo, iar din noiembrie, Vasile Postolachi. La 14 aprilie 1964, Ivan Cerdânțev, a plecat pe ruta Odesa-Kiev-Gorki-Celeabinsk-Dnepropetrovsk și a distribuit prime- le 275 de plicuri. Apoi au mai fost distribuite la Leningrad, Lvov, Odesa. Aflând că este suspectat de KGB, Nicolae Dragoș s-a întors la Serpnevo, unde a ascuns tipografia și a distrus tipăriturile rămase, dar la 15 mai, a fost reținut. Imediat după arestare, securiștii au descins la domiciliul său din Ser- pnevo, precum și în cancelaria Școlii serale din localitate, descoperind cele ascunse. Ancheta a durat trei luni, fiind interogați peste 20 de martori, efectuate percheziții, expertize grafologice și chimice, confruntări, colectări de probe etc.În cadrul ședinței de judecată din 14 septembrie 1954 a Judecă- toriei Supreme a RSS Moldovenești, Nicolae Dragoș și ceilalți și-au recu- noscut vina. El și Tarnavski au fost condamnați la câte 7 ani închisoare, lagăr de corecție prin muncă, regim sever. Cerdânțev și Postolachi la câte 6 ani, în aceleași condiții, Cemârtan și Cucereanu la câte 5 ani. Nu se știe unde au fost internați pentru ispășirea pedepsei.Alți membri ai UDS, precum Vladimir Dragoș, Margareta Cucereanu (soția),Boris Gracev, Petru Bălănu- ță, Mihail Foamete, Isac Cemârtan, Ion Galcenco ș.a., care au prestat doar anumite servicii, au fost exonerați de pedeapsă.

Toți cei condamnați au fost reabilitați la 21 februarie 1989.(107)

GRUPUL DIN COMUNA COBÂLNEA

În ultimii ani, în Basarabia, a devenit tot mai clar că a existat o aprigă rezistență anticomunistă și antisovietică.Și în județul Soroca, vreo câțiva români s-au organizat în comuna Cobâlnea într-un grup de rezistență armată ce avea drept scop nimicirea activiștilor de partid și ai organelor administra- tive de ocupație. În programul de acțiuni al organizației mai figurau și alte forme de luptă, cum ar fi zădărnicirea aprovizionării trupelor sovietice cu muniții și cu produse alimentare și organizarea de atacuri prin surprindere asupra transporturilor auto ce se îndreptau spre linia frontului. Din această organizație făceau parte Semion Plămădeală, Ion Rotaru, Eremei Plămădea- lă, Ion Tacu, Nichita Cardas și Vasile Berghi.(108)

GRUPUL AFANASE MĂGARI

În anii 40-50 ai secolului trecut, în localitatea Recea, raionul Strășeni, a activat un grup de rezistență anticomunistă. Cei care l-au compus, în primă fază, erau din neamul Măgari, ulterior aderând și alții, chiar și din satele învecinate. Spiridon Măgari s-a născut în comuna Recea, jud. Chișinău, în 1912. Împreună cu soția, Ana, a crescut și educat patru feciori și o fiică. În 1947, autoritățile l-au înscris pe lista chiaburilor.În asemenea circumstan- țe, acesta, împreună cu alți câțiva viteji a format un grup de rezistență, nemulțumiți fiind de puterea sovieto-comunistă. A evadat din trenul ce-l ducea spre Gulagul Siberiei, împreună cu Olga și Gheorghe Focșa. După ce au petrecut un timp ascunși prin păduri și șoproane, prin stoguri de fân sau paie, împreună cu vreo câțiva oameni, printre care și Nicolae Cheptene, au luat calea codrului și s-au constituit în grup armat. Existau informații, încă din 1945, că din grup mai faceau parte Gavril Botnari și soția acestuia, Efi-

107 – Mihai Tașcă, dr. în drept – Grupul antisovietic „Uniunea Democratică a Socialiștilor”/ timpul.md/15 octom- brie 2010

108 – Gjitiu Mitru – Instaurarea comunismului între rezistență și represiune.Unele aspecte din mișcarea de rezisten- ță antisovietică în Basarabia postbelică. / Fundația Academică Civică, 1995, p. 202

mia, din Greblești, raionul Bravicea, Gavril Andronache din Zubrești, și Filip Măgari din Recea, la anumite operațiuni participând și Mina Cogan cu soția, tot din Greblești. Grupul lor, antisovietic, acționa cu preponderență în zona Strășeniului. Astfel, în noaptea de 27/28 februarie 1950 au plecat spre casa lui Vasile Cheptene, fostul președinte al sovietului sătesc, pentru că acesta luase acasă oile confiscate de la el, predându-le pe ale lui, care erau mai slăbănoage. Când Vasile Cheptene a apărut în pragul casei, cei doi au tras direct în el.Securitatea a început să-i caute insistent.În urma unei trădări, în dimineața zilei de 23. 04. 1950 inițiindu-se o razie pe câmpul „Cărăbu- șeni”, au fost depistați. După o scurtă urmărire, Nicolae Cheptene, neputând să mai fugă, s-a împușcat cu propria-i armă. De fapt, tot în urma unei trădări, pe 6. 04. 1951, Miliția a fost informată despre faptul că în casa Elisabetei Donica din Recea au intrat Afanasie și Filip Magari și, ceva mai târziu, Gavril Andronache. Între timp, de la Chiși- nău a venit colonelul Jeglov, care a înconjurat casa cu forțele din localitate – cinci colaboratori ai securității înarmați cu pistoale mitralieră. Primul foc a fost tras de Jeglov la ora 23. Tot el le-a propus celor din casă să se predea. Drept răspuns, aceștia au deschis focul cu armele din dotare, rănind pe unul dintre ei. Schimbul de focuri a durat până în zori. Afanasie Măgari și Gavril Andronache au reușit să fugă, dar Filip Măgari, stăpâna casei, Elisabeta Donica, și fiul acesteia de 19 ani, Dumitru, au fost arestați. Cei rămași din grupul de la Recea au continuat să acționeze încă ceva timp. Afanasie Măgari a fost împușcat în toamna anului 1951, în urma unei operațiuni speciale. Mai înainte, fiul lui Afanasie, Iacob, și soția acestuia, Elena, au fost expulzați în regiunea Tiumeni din Federația Rusă. Gavril Andronache a fost împușcat în 1953. Gavril Botnari și Mina Cogan au fost capturați și la 30.XI.1954 au fost condamnați la 20 ani de gulag. Soția lui Gavril, Efimia Botnari, a primit zece ani de gulag. La condamnarea celor capturați, printre acuzații figurau următoarele fapte:

– În noaptea de 30. XI. 1949, Spiridon Măgari, Gavril Botnari, Filip Măgari, Gavril Andronache, Afanasie Măgari și Mina Cogan au jefuit magazinul Cooperativei de Consum din satul Gătești, raionul Strășeni;

– În seara zilei de 16.02.1950, mai mulți membri ai grupului au apostrofat-o pe activista din Recea, Anastasia Coropceanu, pentru că a cules roada din grădina lui Afanasie Măgari;

– La 18 septembrie 1950, Filip Măgari l-a bătut pe președintele Cooperației de Consum din localitatea Zubrești, Ignat Magaleas;

– În noaptea de 20/21 aprilie 1950, Afanasie și Spiridon Măgari l-au prins pe activistul din localitate, Constantin Vlădicescu, bătându-l. Ca urmare, acesta s-a ales cu multiple fracturi și leziuni corporale.

Alte surse spun că în toamna anului 1951, grupul a fost lichidat de trupele speciale ale KGB-ului, mai mulți luptători căzând pe câmpul de luptă sau nimerind pentru ani îndelungați prin gulaguri.(109)Gheorghe Focșa a fost prins în anul 1953 și condamnat de un tribunal militar la 25 ani de pușcărie specială pentru „terorism”.Olga a continuat să acționeze în profundă conspi- rație până în 1956, fiind apoi grațiată. În anul 1997, soții Focșa au fost reabilitați de instanțele Republicii Moldova. Grupul activase între anii 1949-1951.(110)

ORGANIZAȚIA NAȚIONAL CREȘTINĂ ANTISOVIETICĂ

DIN SCHINENI – SOROCA

Această organizație anticomunistă și antisovietică s-a constituit în 1946 și și-a desfășurat activitatea mai ales în comuna Schineni. Pentru a fi mai eficienți în activitate, s-au unit cu „Arcașii lui Ștefan cel Mare”, grupare ce activa și la Soroca. La câteva luni însă de la fuzionare, luptătorii din ambele formațiuni au fost capturați de securitatea sovietică și trimiși în gulag.

Cel care a pus bazele formațiunii a fost învățătorul Vasile Băleanu, care a venit în Schineni în 1944. El a propus denumirea de Organizația Național Creștină Antisovietică,în martie 1946. Împreună cu bătrânul lui Vasile Bu-jor, și-a propus să recruteze cât mai multe persoane cu aceeași viziune, fixându-și ca obiective:

– declanșarea unei răscoale armate împotriva puterii sovietice în momentul începerii unui război între SUA și URSS;

– anihilarea fizică ai unor activiști ai statului;

– colectarea de muniții pentru luptă;

– desfășurarea de agitație anticomunistă în sat.

Primele acțiuni le-au desfășurat începând cu 8 martie 1946, când au difuzat în comună cinci foi volante cu caracter anticomunist, urmate de altele, la 19 martie 1946 la Popeștii de Jos. Au promovat și noi membri din Baxani, Gura-Căinari, Popeștii de Jos, numărul lor ajungând la 28. La una din ședin- țe, și-au propus lichidarea fizică a președintelui sovietului sătesc și a altor activiști de partid. Prin rețeaua de informatori, securitatea i-a identificat pe membrii organizației și a trecut la arestări. Primele au avut loc la 8 aprilie 1947, când au fost arestați: Vasile Băleanu, Const. Gangalinc, Petru Vacari, Ștefan Cristal, Simion Furtună, Pavel Bianc, Const. Vacari, Tudor Colesnic, Vasile Rusu. Vasile Bujor, unul dintre cei mai activi membri, a reușit să se ascundă și să treacă în ilegalitate. A fost și el capturat în 1949 și condamnat la 25 ani de gulag. Un alt membru, Filip Poștaru, a decedat la 20 iulie 1947

109 – Mihai Tașcă – Rezistența anti-sovietică în comuna Recea, raionul Strășeni. /„Adevărul”, 25. 04. 2013

110 – Gheorghe Mârzencu – Elisabeta Rizea a Basarabiei. / Jurnal de Chișinău, 22. XI. 2011 / rubrica Social.

în închisoarea internă a MAI-ului. Judecarea celorlalți a avut loc la 5 august 1947. S-au dispus condamnări între 5 și 25 de ani privațiune de libertate. S-a dispus și confiscarea averii personale și decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de 5 ani. Vasile Rusu a fost achitat. Prin 1956 au început să fie eliberați din gulag. Au fost reabilitați la 4 noiembrie 1991. (111)

GRUPUL ANTICOMUNIST DIN CHIȚCANII VECHI, RAIONUL TELENEȘTI

Acest grup anticomunist a fost constituit de către preotul paroh Serghei Zaporojan, din membrii consiliului bisericesc – Ion Racu, Gheorghe Balan și Pantelei Tabâr- cean – și cei ai comisiei de cenzori – Vladimir Țopa, Petru Călcâi și Vasile Guzun – de la biserica „Sf. Mucenic Gheorghe” din locali- tate. După serviciul religios, preotul-paroh și membrii consiliului, se retră- geau, adesea, în căsuța de lângă biserică, unde, în discuțiile lor, atingeau și chestiuni delicate pentru acele timpuri, precum relația bisericii cu puterea, impozitele, profanarea datinilor religioase, dar și subiecte de politică internațională. Ulterior, preotul a fost învinuit că a criticat guvernul sovietic pentru impozitele mari impuse țăranilor și bisericii. Potrivit securității, el a afirmat că nu i-ar ajunge banii pentru plata acestor taxe chiar dacă ar vinde toate obiectele aflate în proprietatea bisericii. Administrația satului i-a in- terzis să desfășoare servicii religioase în timpul recoltării cerealelor, iar președintele colhozului l-a învinuit de sabotarea procesului de strângere a recoltei. Și ceilalți aduceau aceleași critici instituțiilor și puterii sovietice, afirmând că aceasta va cădea și că, în curând, „vor veni americanii și atunci s-a zis cu comuniștii și cu Stalin și noi ne vom debarasa pentru totdeauna de comuniști și colhozuri”.

Autoritățile i-au arestat pe Ion Racu, Gheorghe Balan și Petru Călcâi pe 16 decembrie 1952. Ancheta preliminară a fost încheiată pe 19 februarie 1953, materialul fiind expus în trei volume. Cei patru au fost acuzați de „participarea la organizație contrarevoluționară cu scopul de a organiza infracțiuni contrarevoluționare”! Securiștii s-au străduit să transforme întrunirile celor patru membri ai parohiei într-un grup organizat, cu scopuri bine determinate. Ședința de judecată a avut loc pe 10 martie 1953, „în zilele de mare doliu pentru poporul sovietic”. Inculpații au fost dârji până la capăt. Au fost condamnați la 25 ani de gulag fiecare, confiscarea averii, decăderea din drepturile politice pentru un termen de cinci ani după ispă- șirea pedepsei și interzicerea dreptului de a locui pe teritoriul RSSM pentru alți cinci ani. La 14 octombrie, tuturor le-a fost micșorată pedeapsa până la zece ani. Ion Racu a fost eliberat din gulag la 24 mai 1956,iar Serghei Zapo-

111 – Mihai Tașcă-Mișcarea de rezistență din Basarabia: Org. Naț. Creștină Antisovietică./Adevărul, 27.09. 2012

rojan la 18 iunie același an. Despre soarta celorlalți doi nu apar informații. La 15 noiembrie 1991, toți patru au fost reabilitați de procuratura republicii Moldova. (112)

REZISTENȚA PRIN CULTURĂ : FORMAȚIA „NOROC”; FORMAȚIA „MONDIAL” LA CHIȘINĂU

Printr-o fericită întâmplare, acum 45 de ani, la Chișinău, formația bucu- reșteană „Mondial” ajungea să susțină două concerte. Pe atunci, viața politică a orașului Chișinău, și nu numai, era autoritar condusă Ivan Ivano- vici Bodiul, prim secretarul Partidului Comunist Moldovenesc, care a rămas în memoria oamenilor ca adversar acerb a tot ceea ce însemna românism.

„Era totul interzis. Trebuia să cânți doar ceea ce dicta ideologia, comunismul” își amintește Alexandru Cazacu, chitaristul de legendă al formației amintite. Pe el, cât și pe ceilalți membri ai formației „Noroc”, afișul cu turneul formației „Mondial” i-a luat prin surprindere. Era ceva de necrezut.Era un vis.Enigma putea avea două explicații: una de ordin economic – Moldova era aproape de România și deci cheltuielile de organi- zare erau mai mici; cealaltă de ordin psihologic, organizatorii de la Moscova nepricepând spiritul ce îi anima pe cei din stânga și din dreapta Prutului. Oricum, această scăpare i-a pus pe gânduri și le-a demonstrat că, toată teroarea asupra basarabenilor de până atunci, toate deportările, toate execu- țiile, tot calvarul dezlănțuit asupra pașnicilor basarabeni au fost în van și că … sîngele apă nu se face.

„Poporul acesta a avut un spirit frumos, sufletesc, al neamului. Erau pan- carte scrise ”Trăiască Mondial, Trăiască România. Patrie. Unire”. Și cred eu că aceasta a fost prima mare Adunare a Neamului nostru.Nu în Piața Marii Adunări, ci chiar acolo a fost în 1970. La toată adunarea aceasta la spectacol nu mai era un loc liber.Și fiecare al zecelea, cred, era sau milițian, sau kaghebist îmbrăcat în civil”, spune Alexandru Cazacu. Și tot el continuă: „Lumea toată căuta să vină pe scenă, cu ovații.Ultima piesă s-a cântat de vre-o patru ori la bis. Eu vorbesc de „Primăvara”.Asta este ultima piesă și noi ne retragem și ne revedem mâine la spectacol.Asta era pe 31 iulie. S-a închis cortina de patru ori, ei de patru ori ies în scenă și vor să plece. Băieții nu au reușit să urce în autocar. Lumea s-a culcat sub roți ca să nu plece autocarul. Miliția, călare pe cai,ucideau cu bastoanele în spectatori. Însânge- rați, caliciți, oameni”… „A doua zi a fost și mai strașnic, nu pot descrie. A fost incredibil. Săreau peste gard și cum a sărit

gardul erau loviți cu bastonul în cap de milițieni.Copacii erau plini cu spec-

112 – Mihai Tașcă – Rezistența anticomunistă de la Chițcanii Vechi. Preotul și câțiva enoriași au fost condamnați la ani de gulag pentru că au discutat subiecte politice în curtea bisericii. /Adevărul.md,14.03.2013

tatori.(…) Mulți au suferit după spectacol. Persecutați, interogați, scoși din funcții.Nu și-au pierdut sufletul, aceiași au rămas. Martorii au dovezi câți ani de pușcărie au făcut, pentru că au ținut o pancartă în mâini. Au suferit oamenii pentru că au fost spectatori la Mondial” spune Alexandru Cazacu. (113) Dar cine era Alexandru Cazacu, cel care a zugrăvit cum nu se poate mai bine acele clipe de neuitat, cu semnificații istorice? Lumea de astăzi sau cel puțin generația acelor ani îl știe ca pe chitaristul de mare faimă, legendar, al formației „Noroc” din Chișinău, cel care prin cîntecele sale, prin armoniile miraculoase ale chitarei lui a trezit conștiința națională a basarabenilor. Atât el cât și colegii lui au plătit greu pentru îndrăzneala lor.

Pentru cei care nu știu câte ceva despre această formație, adaug următoarele:

A fost fondată, în 1967, la Chișinău de către Mihai Dolgan. În toamnă, formația „Noroc” urma să plece într-un turneu în America de Sud.Dar pe 10 septembrie 1970, înaintea plecării, Alexandru Fedico le aduce la cunoștință că trupa a fost desființată. Prin ordinul nr.477 din 16 septembrie 1970, semnat de Leonid Culiuc, formația a fost condamnată la desființare, fără dreptul de a mai activa în Moldova.Motivele invocate erau: lipsa disciplinei, promovarea unor valori artistice de slabă calitate, lipsa ținutei scenice și absența unei sănătoase orientări ideologice.Apoi o parte din membrii forma- ției „Noroc” au fost angajați în Ucraina, la Filarmonica din Cerkask, unde au activat timp de un an.În anul 1973 are loc o nouă dezmembrare a grupu- lui.La Chișinău revin numai Ion Suruceanu, Mihai Dolgan și Lidia Botezatu. În luna mai a anului 1974, se permite reîntregirea formației, dar sub un alt nume – „Contemporanul”, în componența ei intrând Mihai Dolgan, frații Cazacu (Alexandru și Anatol), Valentin Goga, Lidia Botezatu și Ion Suru- ceanu.În anul 1985 – Formația „Contemporanul” a revenit la numele – „Noroc”. Noroc”-ul este pentru Republica Moldova – o carte de vizită a sufletului țării, este destinul și crezul spiritual al moldovenilor, ceasul deșteptător al trezirii conștiinței basarabenilor ca frați de sânge ai celor din dreapta Prutului. (114)

Ce se întâmplase de fapt în timpul și după acel concert ?

În dimineața zilei de 1 octombrie 1970, KGB-ul era în plină panică: pe mai multe instituții și magazine de pe străzile Pușkin, Pirogov, Livezilor, stradela Fântânilor, bulevardul Lenin apăruseră niște înscrisuri în grafie latină ca: „Trăim la ruși cu pielea și-n mănuși”; „Scoală Ștefane cel Mare, scoală, scoală din mormânt, ia-ți tu sabia cea mare, fă dreptate pe pământ”; „Cadre moldovenești”;„Moarte cotropitorilor”; … și încă altele,

113 – Marin Turea, realizator emisiunea La est de Prut-36 de ani de la concertul formației Mondial la Chișinău, 30. XI. 2006.

de același fel. O asemenea sfidare nu mai văzuse puterea sovietică de mulți ani. Sute de KGB-iști și mii de milițieni au intrat în alertă, iar Ivan Bodiul făcea spume la gură: era vizat direct într-o lozincă, în limba rusă: „Bodiul, marș iz Moldavii!” Toți se așteptau la o lovitură de stat. Se așteptau la un batalion sau poate mai multe de combatanți. Numai că, batalioanele erau, de fapt, o fată de 19 ani, Lilia Neagu, studentă la medicină și o copilă de numai 16 ani, Asea Andruh. Aceasta se întâmpla după concertul de pomină al formației „Mondial” de la Teatrul Verde din Chișinău. Și cum altfel să-și descarce obida de veacuri moldovenii, auzind o frumoasă limbă română pusă pe melodie, dacă nu să se ia la bătaie?! Bătaie cu milițienii, bătaie cu rușii, bătaie ei între ei: euforia limbii române, pe atunci atât de înstrăinată la Chișinău, dar și în toată Moldova, le sfâșia piepturile! Acea explozie de limbă română a „Mondial”-ului la Chișinău i-a făcut, pe mulți moldoveni de atunci, români peste noapte. Cele două fete, copleșite de duioasa limbă română au hotărât să se bată altfel: în noaptea de 1 octombrie au luat un bidon cu vopsea roșie, pensule și au pornit din Dealul Schinoasei pe un traseu stabilit, scriind lozinci peste tot unde era posibil.

Lilia a luat ani grei de pușcărie. Asea, dat fiind vârsta minoră, a fost exmatriculată din școală, fără dreptul de a-și mai continua studiile. Urgia pedepselor s-a răsfrânt asupra părinților, fraților și surorilor celor două fete, unii fiind destituiți din funcții, alții alegându-se cu diferite pedepse. E trist că, acum, nimeni nu-și mai amintește de cele două fetișcane care au avut curajul, înaintea multora, să formeze acele „două batalioane roșii de temut”, să înfrunte un regim roșu și să-l bată cu aceeași armă pe care o folosea el: cea roșie. În 2010, la Chișinău, a fost realizată o emisiune TV în cadrul căreia a fost discutat fenomenul „Mondial” la Chișinău. Invitat al emisiunii a fost și un funcționar militar al KGB-ului din RSSM în 1970. Acesta a recunoscut că primul concert al unei formații românești în RSSM în 1970, a fost aprobat de KGB-ul din Moscova, considerându-l drept un test ce ar demonstra dacă românii din RSSM, după un sfert de secol de intensă deznaționalizare și rusificare, își mai aduc aminte de originea lor. Funcțio- narul KGB-ului RSSM a recunoscut că atmosfera în care s-a desfășurat concertul formației „Mondial” la Chișinău, precum și evenimentele imediate ce au urmat, acțiunile de protest anti-sovietic și anti-rus, (îndeosebi cele înfăptuite de Lilia Neagu și Asea Andruh) au făcut conducerea KGB-ului din URSS să se pronunțe: „Mai devreme, ori mai târziu, dar RSSM este pierdută pentru URSS”. (115)

114 – http://www. moldovenii. md/md/people/51

115 – www. Basarabia. net – Prima și ultima noapte a batalioanelor roșii. Testul „Mondial” / Publicat de Aneta Șoimu, 9. X. 2010 / Preluat de Eugen Gheorghiță, sursa: Literatura și Arta, Nr. 4

V. DOBROGEA, MUNTENIA ȘI OLTENIA

Capitolul 5: Rezistența anticomunistă în Dobrogea

Mișcarea de rezistență antisovietică și anticomunistă s-a concretizat în spațiul dobrogean, ca de altfel în întreaga țară, într-o multitudine de forme și expresii, cu momente de reușită, dar și cu pierderi grele, și a culminat cu anihilarea sa de către organele de represiune.Ea este o parte a fenomenului național antitotalitar și antico- munist. Nu a avut culoare politică, ci a fost un proces complex – ca, de altfel, pe întregul teritoriu al României. În Dobrogea, ea a avut totuși un caracter specific, o situație specială din mai multe motive:

– munții Dobrogei sunt complet izolați,

– lipsa reperelor naturale protectoare,

– statutul propriu-zis al zonei – declarată de ocupantul sovietic ca fiind

„zonă de operațiuni”,

– existau cele mai multe spații de detenție.

Sentimentele antisovietice și anticomuniste s-au făcut simțite în Dobro- gea, încă de la sfârșitul anului 1944, după cum rezultă dintr-un document emis de șeful poliției din Tulcea. Luptătorii dobrogeni s-au constituit în grupuri de câte 20 – 30 de membri și au acționat, la fel cu revoltele țărănești, până în anii 1961 – 1962. Între 1947 și 1956, Dobrogea a fost un centru deosebit de activ al rezistenței anticomuniste, care a transformat spațiul dintre Dunăre și Marea Neagră într-un imens câmp de luptă.Un bilanț făcut după 1990 arată că reprimarea mișcării antico- muniste din Dobrogea s-a soldat cu 15 oameni asasinați; zece condamnați la moarte și executați,74 morți în închisori,120 asasinați în „trenul fantomă”, care s-a plimbat timp de câteva luni prin toată țara, 840 de morți în lagărul de muncă de la Canal. Lor li se adaugă mii de oameni care au făcut ani grei de pușcărie și alte mii de familii „vânate” cu sălbăticie de securitate, pentru că nu au vrut să-și predea agoniseala de o viață.

GRUPAREA MARCOVICI GHEORGHE.

(sau GRUPUL GHIȚĂ POP)

Era constituită inițial din trei persoane și acționa pe raza Raionului Tulcea. Pop era născut pe 15 iulie 1901, în comuna Agighiol, raionul Tulcea, fiu al lui Ioan și al Saftei, „de origine socială chiabur”, fost membru al PNȚ Maniu. În anul 1947, a reușit să se strecoare în PCR, apoi în PMR, de unde în anul 1949 a fost exclus. În septembrie 1952,Ghiță Pop,Lefterache Andrei (zis Postolache) și Marcovici Gheorghe îi omoară pe locotenentul Iancu Iuga și sergentul Dumitru Haliț din Miliție, într-o ciocnire care a avut loc cu aceștia. La 14 octombrie 1952 Andrei Lefterache, unul dintre mem- brii grupului, este împușcat mortal în casa săteanului Ilie Munteanu din Agighiol, în urma unor „acțiuni informative”. Curând va fi prins Ghiță Pop, fost membru PMR Gheorghe Marcovici, care rămăsese pentru un timp nedepistat, a fost prins și arestat la 10.XI.1953, dus la Securitatea din Constanța, unde în timpul anchetei a fost torturat.A fost condamnat la moarte executat la Constanța, la 16 iunie 1954, împreună cu Ghiță Pop.

GRUPUL TĂNASE AVION

„În județul Brăila sunt semnalate, încă din luna aprilie a. c. (1949) și anume în regiunea deltei,o serie de bande formate din elemente îmbrăcate în haine de culoa- re neagră, pantaloni lungi, bocanci, șepci cu vizieră neagră, toți înarmați cu pistoale automate.Aceste bande sunt semnalate că au centrul în pădurea Babadagului-Tulcea, conduse fiind de un anume Tănase Avion.Activitatea propagandistică a acestei bande se duce de la om la om și în scris pe copacii pădurilor, unde se găsesc scrise diferite lozinci amenințătoare”.

GRUPUL ELEVILOR TULCENI

A fost înființat de elevi ai Liceului „Spiru Haret” din Tulcea, cu scopul de a se opune prin luptă sistemului comunist. Era compus din 14 membri. Au fost arestați și chinuiți, iar pe 18 decembrie 1948, condamnați. Grupul era condus de Vanghele Vanghele. (116)

GRUPUL VASILE ALECSANDRI

S-a constituit în comuna Vasile Alecsandri și a fost semnalat pentru prima dată, în 6 februarie 1949, ca având legături cu gruparea fraților Fudulea. Organizația a fost identificată la 3 noiembrie 1948 și era condusă, la început, de fugarul Iancu Beca și număra 13 membri. Legătura interioară o făcea Gheorghe Ciciu, avea legături cu organizațiile din Ceamurlia de Jos, Nicolae Bălcescu, Camena, Sarighiol de Deal,Casimcea și legături exteri- oare cu Constanța, prin Gogu Puiu ,și cu București, prin studentul Stere Beca.Autoritățile menționau că „în afară de arestați și de informatori, toți sunt în banda din pădure”. (117,118)

GRUPUL CEAMURLIA DE JOS

Organizația a fost identificată în cursul lunii ianuarie 1949, ca fiind con- dusă de Stere Ploscaru și având un număr de 16 membri identificați.Grupa- rea a fost creată de frații Fudulea și organizată de Gogu Puiu. Avea legături

116 – Idem 17

117 – Idem 64

118 – ACNSAS – fond Penal, Dos. 65, vol. 6, f. 4

cu gruparea din Vasile Alecsandri prin Vasile Papazica, iar cu Constanța, București, Brăila prin Stere G. și Tascu Stavrositu,ambii din comuna Baia, județul Constanța.Organizația era con- dusă de un comitet cu activitatea de organizare și înarmare.(119,120)

ORGANIZAȚIA NICOLAE BĂLCESCU

În luna martie 1948 erau deja identificate 3 grupuri, după cum urmează:

GRUPUL I – Paris Enache, Mihai Enache, Mihaela Beca, Vanghele Beca, Mihaela Gavriz,dr.Papahagi. Aveau ca loc de întâlnire cârciuma lui Paris Enache.

GRUPUL II – Mișu Colaxaz, Panai Colaxaz, Sofronie Bofane, Stere Caluda, frații Bajdani, Mihale Gavrilă, Mihale Bijincu, Stere Bijincu.

GRUPUL III – Gheorghe Arnăutu, Nicolae Arnăutu, Vasile Arnăutu, Tascu Arnă- utu, Tanase Budi, Costea Cumita, Dumitru Cumita, Tascu Cumita.

„Toate trei grupurile aveau legături cu Poturu, județul Constanța. Au legături și cu bandele (neidentificate). Activitate sub formă de petreceri, în familie, toți fiind rude. Nu s-a putut introduce informator în interior” (121)

GRUPUL „PĂDUREA BABADAG”

Acest grup a fost condus de legendarul Gogu Puiu, care împreună cu Nicolae Fudulea, a organizat mișcarea de rezistență din Dobrogea. Acesta a luat diferite forme, începând cu intimidarea organelor represive și terminând cu lupta armată deschisă. Ea a fost declanșată în 1948, când fraților Nicolae și Dumitru Fudulea și lui Gogu Puiu li s-a alăturat Nicolae Ciolacu, acesta conducând mișcarea din centrul Dobrogei.Organizația lor era astfel structu- rată încât nici unul dintre membri nu-și cunoștea legăturile, nici după nume nici după adresă. Și-au făcut adăposturi și ascunzători greu de depistat. Numai prin trădare puteau fi descoperite. Primul adăpost a fost la Gheorghe Ploscaru și fiul său, Iancu Ploscaru. Altul la Stere Gima, dar despre care nu știau toți. Ultimele două adăposturi le-au făcut la Papazica Vasile și Mișa Vanghele. Acestea din urmă au fost atât de bine camuflate, încât nici în 1999 nu fuseseră descoperite. Riposta autorităților comuniste la desele și incisivele acțiuni ale partizanilor a fost cruntă și devastatoare, mai ales că focare de rezistență apăreau aproape în mai toate localitățile Dobrogei. Securitatea s-a pus pe arestat în căutarea celor mai importanți luptători: Gogu Puiu,frații Fudulea, Iancu Ghiuvea, Stere Hapa, Iancu Cușu, Beca Ian-

119 – Idem 64

120 – Idem 118

121 – Idem 64

cu, Hristu Pariza și alții.La 6 iunie 1949 este arestat și împușcat luptătorul Gheorghe Pulpă. În noaptea de 17/18 iunie 1949, Gogu Puiu urma să se întâlnească, la Cobadin, acasă la Filiu Gheorghe cu cei din comunele înve- cinate. Securitatea, aflând despre această întâlnire, a înconjurat comuna, cu intenția de a-i captura pe toți.Primul este arestat Părintele Mihăilescu împreună cu însoțitorii săi.Ulterior toți aveau să fie prinși sau uciși. Unii au refuzat să se predea și s-au sinucis. Alții au pierit în crâncenele încleștări cu trupele de Securitate. Zeci și zeci de familii au fost deportate, începând cu 1949. Gogu Puiu, încercuit fiind de trupele de securitate, a luptat până ce i s-a terminat muniția și, nelăsându-se prins s-a culcat pe ultima grenadă pe care o mai avea la șold. Asta se întâmpla la 18 iulie 1949. În pofida morții lui, mișcarea dobrogeană organizată de el a luptat până spre anul 1960, când ultimii partizani au fost arestați. În 1950, 38 de luptători dobrogeni, condam- nați pe diferite termene, au fost ridicați din pușcării și transferați la Timi-șoara, unde au fost asasinați. La 9 martie 1950, în pădurea Babadag, securiștii l-au răpus pe Dumitru Fudulea și l-au arestat pe fratele său, Nico- lae Fudulea. Acesta, a evadat în septembrie 1950, dar a fost rănit și prins doi ani mai târziu, la 30 martie 1952, în comuna Calfa.Va muri peste trei luni.În timpul luptei din pădure, pe lângă Dumitru Fudulea, a mai fost ucis Ion Cotan, iar Stere Grasu va fi î mpușcat mortal în timpul evadării lui Nicolae Fudulea.Toți fuseseră trădați de ciobanul Nichita Nazarie.Nicolae Ciolacu, se afla ascuns în 1951 comuna Lunca – unde trăia și sora lui – la Costea Brandi.Fiind trădat, este descoperit și arestat. Imediat după el cad în mâinile Securității:ing. Gheorghe Andrei, Costea Șicu, Mihai Șicu, Iancu Costerică, frații Șapera Nicolae și Iancu, frații Brandi Costea și Gheorghe, Cușticu, Nicolae Câju, Toma Andrei, Bancu Peniu, Tomuță Unguru, Iorgu Cârciu- maru și mulți alții.

Au scăpat în prima fază de arestare grupul Stere Mișa(Caragheorghe) și al fraților Croitoru din Delta Dunării.

Grupul Stere Mișa (Caragheorghe), împreună cu alți fugari, își găsește adăpost în Ceamurlia de Jos. Cozi de topor existau însă și aici: sunt trădați de Nicolae Jaca și Iancu Culică (Magiru) care-i denunță Securității. Așa se face că sunt arestați Nicolae Tase, Enache Gima, Stere Gima și Nicolae Mataranga. Stere Mișa Cara- gheorghe și Stere Ploscaru fug în Balta Brăilei unde în cele din urmă vor fi și ei arestați.

În cifre, represiunea arată așa: 2340 de dobrogeni arestați între 1948 și 1958, 113 au fost executați ori s-au sinucis pentru a nu fi prinși, 220 au murit în detenție. La aceștia se mai adaugă cei 38 de partizani care au fost executați – se bănuiește – în trenul morții, în timpul transferului la peniten- ciarul din Timișoara.Se vehiculea- ză că, numărul celor asasinați ar fi fost de fapt 70.

Iată doar numele câtorva eroi împușcați de securitatea comunistă:

– Nicolae Fudulea – condamnat la moarte, evadat și mai apoi împușcat în luptă

– Dumitru Fudulea – mort în luptă cu Securitatea în pădurea Bajbunar

– Gogu Puiu – mort în luptă cu Securitatea, la Cobadin

– Nicolae Ciolacu – executat

– Gică Perifan – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Gheorghe Creșu – executat

– Gheorghe Gulea – executat

– Preot Mihăilescu Dumitru – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Stila Timu – executat

– Plutonier Cenușe – executat

– Iancu Cușu zis Ciocică – mort în luptă cu Securitatea, la Gălbiori.

– Nicolae Hașoti – condamnat la moarte și executat în Constanța

– Arău Gioga – gazdă, împușcat la marginea comunei

– Avganți Enache – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Alexe Stere – mort în închisoarea Aiud

– Anagnoste Ion-Iani – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Beca Iancu – condamnat la moarte și împușcat la Constanța

– Baciu Vasile – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Bajdechi Mihai – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Bajdu Mihai – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Brandi Costea – mort la Constanța

– Cucoli Gheorghe(Gula) – mort la Constanța

– Caranica Alecu – mort în Constanța

– Ceaturi Gheorghe – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Crețu Gheorghe – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Cenușe Marin – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Croitoru Nicolae – mort în Securitatea Constanța

– Costea C. Nicolae – mort în colonia Peninsula

– Cotan Ion – condamnat pe viață, mort în închisoare

– Cuțumișu Gheorghe – mort în București

– Dodică – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Duțu Manea – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Dinu Gh. Ana – asasinată la Securitatea Constanța

– Enache Constantin – împușcat în trenul special

– Eftimie Gheorghe – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Filiu Gheorghe – condamnat pe viață, mort în Constanța

– Ghiuvea Iancu – condamnat la moarte și executat la Constanța

– Grasu Stere – condamnat la moarte și împușcat la Constanța

– Hapa Stere – condamnat la moarte și executat la Constanța

– Hristu Pariza – condamnat la moarte și executat

– Mataranga Nicolae – rănit în luptă cu Securitatea, mort în Constanța

– Ploscaru Stere – mort în Constanța

– Stercu Stere – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Nicu Marin – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Negroiu Dumitru – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Tomoșoiu Gheorghe – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Toma Vasile – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Scupra Gh. Hristu – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Jipa Nicolae – împușcat la Timișoara, în trenul special

– Creșu Iorgu – împușcat la Timișoara, în trenul special .

SENTINȚA Nr. 186/1950:

(…) ÎN FAPT (…) în nodul Dobrogei a fost semnalată această organizație, care a fost descoperită la vreme de vigilența de care au dat dovadă oamenii muncii (…) îndrumați fiind de P. M. R. și primind ajutorul neprecupețit și dezinteresat al U. R. S. S. (…). Astfel a fost descoperită banda de teroriști din jud. Tulcea de sub conducerea fraților Nicolae și Dumitru Fudulea și a cumnatului acestora Stere Grasu(…).Frații Fudulea dându-și seama că sunt urmăriți îndeaproape de autorități se refugiază în pădurea Testemelu de unde, după ce se înarmează cu arme de război, – carabine, pistoale mitra-lieră, pistoale automate portative, munițiuni și grenade (…) trec la acțiunea de organizare a mișcării subversive.(…) se întâlnesc în pădurea Testeme-lu cu un alt cunoscut terorist Iancu Beca pe care îl iau în grupul lor precum și cu Gogu Puiu, trimis special de la București și care venise recent cu instrucțiuni de la centrele de spionaj nord americane.Totodată acest grup face joncțiunea cu gruparea teroristă a banditului Victor Baciu.(…) În ziua de 9 martie, organele securității descoperă grota în care se ascundeau bandiții, o înconjoară și îi somează să se predea.Bandiții Neculai și Dumitru Fudulea răspund cu focuri de armă, începe o luptă care durează 4 ore. (…) După 4 ore de luptă bandiții se predau.În timpul luptei este omorât ciobanul Nichita Nazarie( cel care i-a trădat) și rănit banditul Dumitru Fudulea care ulterior încetează din viață. Astfel sunt prinși bandiții: Neculai Fudulea, Stere Grasu și Ion M. Cotan. (…) Neculai Fudu-lea recunoaște toate faptele ce i se pun în sarcină. Arată cum au trecut la organizarea mișcării legionare în nordul Dobrogei sub conducerea lui Gogu Puiu. (…)

În consecință (…)

TRIBUNALUL, ÎN NUMELE LEGII ,

H O T Ă R Ă Ș T E

1. Făcând aplicațiunea art. 209 pct. 3 C. P. comb. cu art. 1 lit. C din Legea 16/1949 cu unanimitate de voturi condamnă pe FUDULEA NICOLAE, zis Cușa la moarte prin împușcare pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Făcând aplicarea art. 3 teza 1 din Legea 16/1949 cu unanimitate de voturi îl condamnă pe Fudulea Nicolae, zis Cușa, la moarte prin împușcare pentru crima de acte de teroare.

Va rămâne condamnat la moarte prin împușcare.

Conform art. 304 al. 2 CJM se confiscă corpurile delicte.

Conform Legii 212/ 1948 se dispune confiscarea averii. . . .

Dată și citită în ședință publică astăzi 8 iunie 1950 (122)

DECLARAȚIE

10 august 1949

Dată în fața noastră

Plot. Maj. Șef de Sec.

Ss / Panait P.

Subsemnatul Stere Ghe. Hapa, de profesie plugar cu domiciliu în comu- na Sattlab, județul Timiș-Torontal, declar următoarele:

Banda teroristă din Dobrogea din care făceam parte condusă de frații Fudulea, Gogu Puiu, Hristu Pariza și Tasu Fotu, era dotată, cu următorul armament procurat de la membrii organizației, din comunele organizate de către noi după cum urmează:

1 – Nicolae Fudulea, era înarmat cu pistol mitralieră, pistol de brâu, una sabie, o grenadă, cartușe 150.

2 – Dumitru Fudulea, pistol mitralieră rusesc, una grenadă, 150 cartușe.

3 – Gogu Puiu, mitralieră, două pistoale de brâu, una grenadă,150 cartu- șe.

4 – Iancu Beca, pistol mitralieră rusesc cu 72 focuri luate de la Gheorghe Crâșmaru din comuna Beidaud, un pistol de brâu și 100 cartușe.

5 – Iancu Ghiuvea, pistol mitralieră dat de frații Fudulea, pistol de brâu și una busolă dată de Turcu Geafid din comuna Siliștea.

6 – Nicolae Hașoti, pistol mitralieră dat de frații Fudulea, pistol de brâu dat de preotul Mihăilescu din comuna Ciocârlia și 70 cartușe.

7 – Hristu Pariza, pistol de brâu cu 15 focuri dat de Gogu Puiu.

8 – Nicu Marin, pistol mitralieră,una grenadă, două rachete, 100 cartușe.

122 – Arhiva Ministerului Apărării Naționale

Pistolul mitralieră l-a luat de la mine, iar eu de la Gheorghe Jaca din comuna Râmnicelu, plătit cu 2500 lei.

9 – Vasile Baciu, pistol mitralieră, 80 cartușe.

10 – Niculae Jipa, pistol de brâu.

11 – Iancu Cușu, pistol mitralieră dat de frații Fudulea, pistol de brâu, cartușe cca. 80.

12 – Dodica, pistol mitralieră rusesc, pistol de brâu și 100 cartușe, iar sub- semnatul eram înarmat cu pistol mitralieră luat de la frații Fudulea, iar frații Fudulea îl aveau de la Iancu Hagi din Colilia. Mai aveam un pistol de brâu luat de la Mihai St. Caramihai din Colilia. Prin Iancu Beca, mai aveam și o grenadă de la frații Fudulea și un binoclu de la Nicolae Păduraru din Camena, iar cartușe aveam 160 luate de la frații Fudulea, iar ei le aveau de la Gheorghe Cârciumaru din Beidaud. Acest Gheorghe Crâșmaru aprovi- ziona întreaga bandă teroristă din Dobrogea cu cartușe de pistol mitralieră rusești.

Declar, susțin și semnez

10 august 1949 SS / Stere Hapa

PROCES VERBAL AL DIRECȚIEI GENERALE DE SECURITATE CONSTANȚA, cu privire la anihilarea lui GOGU PUIU în localitatea Cobadin. 18 iulie 1949

PROCES VERBAL

Astăzi 18 iulie 1949, orele 14 la Cobadin

Noi, DOICARU NICOLAE, Directorul Direcției generale de Securitate Constanța;

Fiind în continuarea urmăririi capilor grupului terorist subversiv din Dobrogea și având informațiuni sigure că conducătorul grupului anume Gheorghe Puiu zis Gogu, se află în comuna Cobadin, județul Constanța unde a ținut în seara zilei de 17/18 a.c. o ședință cu conducătorii grupurilor comunale din împreju- rimi și cei din Cobadin. Bazați pe cele de mai sus în ziua de 18 iulie a.c.,orele 14 cu o echipă de oameni din Securitate ne-am deplasat în comuna suscitată unde am trecut la aresta- rea gazdelor de bandiți anume Dumitrașcu Ion, care pe loc cercetat ne-a precizat că banditul Gogu Puiu împreună cu concubina sa se află ascuns în casa numitului Adam Ion.Făcând încercuirea casei și somat pentru a se preda am fost primiți cu foc de pistol din partea banditului Gogu Puiu, care a aruncat pe fereastra casei și o grenadă. În această situație, lupta s-a declanșat asvârlindu-se din partea noastră pe acoperișul casei 5 grenade, susținând în același timp cu foc de pistol acțiunea banditului Gogu Puiu care trăgea neâncetat pentru a scăpa din încercuire. Protejat de configu- rația terenului și însăși a imobilului după ce mai întăi a ieșit din casă numita Puiu Olimpia, logodnica lui Gogu Puiu, acesta reușește să iasă din casă după ce rănește grav pe slt. de Securitate Ene Voinea, asupra căruia banditul a tras mai multe focuri de pistol, fracturându-i antebrațul mâinii drepte și ciuruindu-i cu mai multe gloanțe haina și șapca, cauzându-i o ușoară arsură în regiunea toracelui de un glonț în traect.Urmărirea banditului se continua prin mai multe curți, timp în care a fost rănit ușor la picior, ajungând astfel până în curtea numitului Soare Ion, unde i-am ieșit în față subsemnatul, începând un schimb de focuri cu banditul care se afla protejat de fântâna curții susmenționate.În timpul schimbului de focuri s-a putut apropia echipa slt. Sarchiz Jan, cu ajutorul căruia am făcut somați- unile pentru a se preda. Banditul Gogu Puiu răspunde și de această dată cu foc, asvârlind o grenadă. În această situație, am dispus slt. Sarchiz Jan să arunce una grenadă în locul unde se afla banditul Gogu Puiu. Întrucât banditul se afla între subsemnatul și slt. Sarchiz și a auzit ordinul dat, s-a întors cu fața spre slt. Sarchiz trăgând cu pistolul, în timp ce acesta arunca grenada, astfel că un cartuș i-a ciuruit haina sub antebrațul drept în dreptul pieptului.Grenada aruncată de slt Sarchiz Jan a lovit în plin în regiunea pieptului pe banditul Gogu Puiu care astfel a fost răpus.

Asupra banditului Gogu Puiu s-a găsit următoarele:

Un pistol Browning, calibru 9 mm, lung cu 14 focuri(gol)

Un pistol sovietic T. T. cu 8 focuri (având 3 cartușe)

Circa 100 cartușe.

Drept pentru care am încheiat prezentul p. v.

CAPITAN DE SECURITATE,

N. DOICARU

Asistenți: (123)

PROCES VERBAL CU PRIVIRE LA ANIHILAREA GRUPULUI DE LUPTĂTORI FORMAT DIN IANCU CUȘA, HAPA STERE, NICOLAE HAȘOTI, IANCU BECA și IANCU GHIUVEA. 21. iulie 1949.

PROCES VERBAL

Astăzi 21 iulie 1949, orele 16 la Băltăgești.

Noi, DOICARU NICOLAE, Directorul Direcției Regionale de Securitate Constanța;

Astăzi data de mai sus, fiind încunoștiințat telefonic de Biroul de Securitate Hârșova că în regiunea comunei Băltăgești, Gălbiori, Crucea, Județul Con- stanța, se dau lupte între un grup de 3 conducători ai grupului subversiv te-

123 – ASRI Constanța – Fond P, Dos. 1408, vol. 4, f. 167.

rorist din Dobrogea și organele de Miliție și Securitate. Ne-am deplasat cu o echipă de oameni din Securitate la fața locului unde am constatat cele specificate în procesul verbal încheiat de plot. Major de Miliție Popa Ion șeful postului de Miliție Crucea.Cercetați pe loc bandiții Stere Hapa și Nicolae Hașoti rămași în viață în urma luptelor date între organele de Miliție și Securitate, am stabilit că în comuna Băltăgești, Jud. Constanța la chiaburul Bazac Nicolae se mai află ascunși doi din conducătorii grupului terorist subversiv din Dobrogea și anume Iancu Ghiuvea și Iancu Beca. Deplasându-ne la fața locului, am înconjurat curtea celui în cauză și a vecinilor lui după care s-a trecut la cercetarea interiorului.Bandiții au reușit să dispară din curtea chiaburului Bazac în grădinile vecine unde s-a deschis foc de ambele părți. După un virulent schimb de focuri, văzându-se încercuiți și după aruncarea a două grenade din partea organelor noastre banditul Iancu Ghiuvea a fost arestat. În acest timp banditul Iancu Beca a reușit să se furișeze în casa numitului Vlad Baltag.Încercuindu-se casa acestuia după mai multe focuri s-a reușit să se aresteze și banditul Iancu Beca. Asupra lor s-a găsit următorul armament:

1. – Iancu Ghiuvea: un pistol automat Schmeisser german cu două încăr- rcătoare în stare bună de funcționare.Un pistol marca Bereta cal. 9 mm scurt.Una busolă, una hartă a Dobrogei, una geantă piele cu 50 cartușe.

2. – Iancu Beca:un pistol automat sovietic (Balalaica). Un pistol Parabelum cu 50 cartușe.

Cei doi bandiți menționați mai sus, împreună cu bandiții Stere Hapa, Nicolae Hașoti și banditul ucis în luptă Iancu Cușa, au fost aduși la D. R. S. P. Constanța unde cadavrul banditului Iancu Cușa a fost predat medicului legist pentru a dispune autopsierea și înmormântarea lui iar ceilalți patru bandiți au fost depuși la arestul acestei Direcții.

Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal.

CĂPITAN DE SECURITATE

NICOLAE DOICARU

Asistenți: (123,124,125)

GRUPUL VIRGIL MILCU

Prin anii 1951 și 1952, în zona mlăștinoasă de luncă dintre lacul Potel și Dunăre, printre răchite și întinderile de păpuriș și stufăriș, și-a găsit adăpostul un grup de 3-4 partizani. Șeful grupului era Virgil Milcu din comuna Ianca, județul Romanați, student la Cluj, fiu de preot. Printre satele

123 – ASRI – fond P, Dos. 1408, vol. 4, f. 169

124 – Cojoc Marian – Rezistența armată din Dobrogea, 1945-1960. / Edit. INST, București, 2004

125 – Rădulescu Zoe – Rezistența anticomunistă din munții Babadag./ În Analele Sighet, nr. 2: Instaurarea Comu-nismului – între rezistență și represiune./Fundația Academia Civică, București, 1995

cutreierate de acești partizani se numărau Grojdibodu, Ianca, Orlea, Potelu și Ștefan cel Mare. Oamenii simpli de prin partea locului erau alături de acești partizani, în care vedeau speranța de îndreptare a vieții lor grele, venită odată cu rușii. Prezența activă a acestor partizani a făcut ca Securi- tatea să treacă la urmărirea lor. Un alt membru al grupului se numea Patrașcu. A fost trimisă o grupă de intervenție sub comanda căpitanului Romanescu. Prin trădare s-a dat de urma lui Virgil Milcu, care se adăpostea în locuința unor bătrâni, formată numai dintr-o cameră cu două ferestre mici. Casa a fost înconjurată iar Milcu somat să se predea. El a deschis însă focul cu pistolul mitralieră ce-l avea asupra sa. Mai avea un revolver și trei grenade. Cei doi bătrâni s-au culcat la podea, iar Milcu trăgea cu mitraliera prin cele două ferestre. Căpitanul Romanescu s-a strecurat până la intrarea în casă și, cu pistolul în mână, a deschis ușa. În acel moment, Milcu s-a întors, cu mitraliera îndreptată spre el. A început să tremure. Milcu a scos revolverul din buzunar și l-a împușcat în cap, după care a pășit peste trupul lui și din pragul ușii a tras o rafală de mitralieră peste soldați. Aceștia s-au culcat la pământ iar el și-a croit drum printre ei și a scăpat în bălțile Dunării. În cele din urmă este prins și condamnat la muncă silnică pe viață. La proces, unul din martori era chiar căpitanul Romanescu, cu cicatricea lăsată de glonțul ce-i trecuse prin gură. Patrașcu a fost închis la Gherla de unde a fost eliberat în 1964, cu Decretul de grațiere 411.(126)

GRUPUL FRAȚILOR CROITORU

A activat între 1949-1956 și era condus de frații Parfenie și Neculai Croitoru, originari din Malcoci, județul Tulcea. Aceștia au organizat grupul de partizani în Delta Dunării. Amândoi erau urmăriți de Securitate: Neculai, din 1946, și Parfenie, din 1948. La 14 octombrie 1949, încercuiți de securi- tate, scapă prin luptă. În 1950, stau fugiți în deltă. Bolnav și trădat, Parfenie este rănit și prins, fiind condamnat la temniță grea. Neculai va fi prins și el în 1956, la frontiera cu Iugoslavia, și condamnat la moarte.(127)

GRUPUL TĂTARILOR

A activat între 1948 și aprilie 1952. În contextul înclinării balanței războ- iului în favoarea trupelor Aliate, în anii 1943-1944, la 8 aprilie 1944, Marele Stat Major a decis retragerea trupelor române de pe frontul de Răsărit, pe fondul eliberării peninsulei Crimeea de către armatele sovietice din Frontul 4 Ucrainean.Odată cu retragerea trupelor româno-germane, au sosit în România (în special în Dobrogea) și un număr important de tătari crimeeni, după cum reiese din „Raportul informativ asupra stării de spirit a populați-

126 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958/ 27 mai 2010

127 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România (1944-1962) – II, 2 decembrie 2008

ei din municipiul Constanța pe luna aprilie 1944”, întocmit de prefectul județului, Alexandru Ignătescu: „ (…) Numărul mare de refugiați tătari veniți din Crimeea și din teritoriile URSS și care se află încartiruiți în ora- șul și în comunele din județul Constanța, prezintă un pericol permanent în ceea ce privește ordinea și siguranța statului, întrucât speră să fie repatriați cât mai repede în Turcia”.Numărul de refugiați tătari din Crimeea în Dobro- gea va crește simțitor după emiterea de către Comitetul de Stat al Apărării a Decretului nr. 5859 din 11 mai 1944, privind deportarea tătari- lor crimeeni în Uzbekistan și în alte republici sovietice din Asia Centrală, document semnat de IV Stalin și contrasemnat de Beria, Molotov, Malenkov, Andreev, Kosâghin, Smirnov și alții implicați în purificarea etnică a Crimeei.Unii dintre tătarii crimeeni erau suspectați de către sovietici de colaborare cu germanii, iar alții erau suspectați de autoritățile antonesciene de colaborare cu organizații comuniste bolșevice. Cu toate acestea, ei s-au bucurat de sprijinul conaționalilor lor dobrogeni. Sub presiunea ocupantului sovietic, autoritățile comuniste românești au dezlănțuit împotriva lor o campanie de arestări pentru a-i retrimite în URSS. Astfel, în ianuarie 1948, Direcția Ge- nerală a Siguranței a emis ordinul nr. 58120 S, prin care se cerea Comi-sariatului de Poliție Portuară Constanța „să ia măsuri pentru arestarea foștilor membri ai Comitetului Tătar din Crimeea, care în prezent sunt ascunși în România: Abduramil Djemil, fost președinte al Comitetului (…), Kurtseitov Erejden, vicepreședinte, Samsonov Mamet, fost conducător al secției propagandă, Ablai Feumai, fost conducător al secției religioase, Sadâc Fazal, vicepreședinte al secției religioase, Husein Arpan, fost conducător al secției administrative”. Erau date în urmărire 24 de persoane. Autoritățile comuniste nu au fost capabile să-i descopere pe unii dintre aceștia, fapt demonstrat prin repetarea ordinului de arestare. Destui tătari crimeeni, sprijiniți nu de puține ori de membri ai clerului musulman dobro- gean, au reușit să părăsească teritoriul țării în bune condiții. Minoritatea turco-tătară din Dobrogea va cunoaște adevărate drame în anii 1951-1952, când a avut loc un nou val de arestări, iar multe familii ale acestei etnii au fost deportate, în condiții dezumanizante. În noaptea de 19 aprilie 1952, au fost arestați 39 de turci și tătari de diverse profesii.Una din personalitățile dobrogene care s-a implicat în adăpostirea tătarilor din Crimeea a fost Negip Hagi Fazal, poet, om de cultură, dramaturg, culegător de proverbe tătărești, militant al Comitetului Național al Tătarilor din Crimeea. A fost arestat de Securitate în plin centrul orașului Constanța, la 15 octombrie 1948, și după cinci zile de arest și torturi pentru a obține denunțul privind locurile unde se ascundeau tătarii, familia a fost anunțată să vină să ridice cadavrul de la morgă, întrucât Negip Fazal se spânzurase în închisoare.Avea însă părul ars, limba mușcată, capul zdrobit. În 1952, este arestată și soția lui, Sultana. Un alt lider, Iusuf Geafer, va fi și el arestat în aprilie 1952. La 11 martie 1953, a fost condamnat la pedepse aspre un grup format din 14 tătari și un român, acuzați de participare și constituire de orga- nizații contrarevoluționare, propagandă și formarea unui stat independent tătar, prin intermediul Consu- latului turc din Constanța. Toate procesele care au fost intentate ulterior comunității turco-tătare din Dobrogea, au fost șubrede din punct de vedere al probelor, insuficient instrumentate, dar s-au soldat de fiecare dată cu sentințe aspre. Din cele arătate se poate vedea că minoritarii turco-tătari au fost părtași, alături de români și de reprezentanți ai altor minorități, la teroarea dezlănțuită de autoritățile comuniste nou instalate la putere de tan-curile sovietice. Iată numele câtorva dintre ei, intelectuali, cetățeni loiali statului român, fruntași ai comunității lor, victime ale temnițelor comuniste:

Irstmambet Iusuf, învățător din Constanța, condamnat la m. s. v.

Mustegip Samedin, hoge din Constanța, condamnat la m. s. v.

Sali Regep, hoge, imamul de București, condamnat la m. s. v.

Osman Becmambet Ali,din Valea Seacă-Constanța, hoge, 20 ani m. s.

Memet Vani, Dulcești-Constanța, învățător, 15 ani m. s.

Rasat Kamil, medic, Mangalia, 15 ani m. s.

Sadac Ibrahim, fost muftiu, Dulcești-Constanța, 15 ani m. s.

Iusuf Duagi, hoge, Moșneni-Constanța, 14 ani m. s.

Mustafa Amet, fost muftiu, Constanța, 10 ani m. s.

Geafer Iusuf, hoge, Nuntași-Constanța, 10 ani m. s.

Ferhad Faic, hoge, Valea Seacă-Constanța, 10 ani m. s.

Teofic Islean, confesor militar, Grăniceru-Constanța,, 10 ani m. s.

Albamit Izet, hoge, Topraisar-Constanța, 10 ani m. s.

Abdula Ablai, învățător, Valea Seacă-Constanța, 8 ani m. s.

Salim Geafer, hoge, Valea Seacă-Constanța, 8 ani m. s.

Eiup Musa, medic, Valea Seacă-Constanța, 8 ani m. s.

Tasin Ibraim, învățător, Constanța, 8 ani m. s.

Șaib Veli, hoge, Albești-Constanța, 7 ani m. s.

Facredin Omer, avocat, Constanța, ?

Șevchet Musa, Constanța, 8 ani m. s.

Lor li se pot adăuga încă foarte mulți alți conaționali.(128)

GRUPUL DE LA CONSTANȚA

Din el făceau parte foști membri ai unor partide politice, care au fost acuzați, în procesul din 9 septembrie 1952, că „au sprijinit cu bani și alimente, bande de tip fascist”, au ținut ședințe cu caracter subversiv, s-au

128 – Românialiberă.ro/aldine/history – Tragedia tatarilor crimeeni și a sprijinitorilor lor din România. 2007.

înarmat și au instigat muncitorii împotriva noului sistem de salarizare.Din grup făceau parte:Tudor Popescu, Gheorghe Toia, Tache Soare, Ilie Bărba- tu, Constantin Chiseliță, Gheorghe Gheorghe, Sandu Marin, Radu Dumitru, Ion Dumitru, Ion Purcărea, Ion Dogaru.(129)

MIȘCAREA NAȚIONALĂ DE REZISTENȚĂ

A fost înființată în viziunea securiștilor, ca „organizație subversivă de tip fascist (…) ce avea drept scop, răsturnarea ordinii sociale existentă în stat prin violență”. Șeful lotului era Ion Antohe, învățător din Constanța. În grup mai activau 11 învățători și 5 preoți, restul fiind tot intelectuali.Au fost ares- tați și condamnați, la 4 martie 1952, de Tribunalul Militar Constanța. Într-un prim proces au fost judecate 23 persoane, iar în 1954, printr-un alt proces, au fost judecate alte 14 persoane sub aceleași acuzații.(130)

GRUPUL „PORTUL CONSTANȚA”

Era alcătuit din foști membri ai partidelor țărănist și liberal, care erau muncitori în portul Constanța. Aceștia s-au înarmat și s-au organizat, aștep- tând ca trupele anglo-americane să debarce la Constanța.

Au fost capturați și judecați, la 9 septembrie 1952, suportând pedepse excesive. (131)

GRUPUL „SPITALUL MILITAR CONSTANȚA”

„ (…) s-au dedat la acte dușmănoase, calomniind URSS, negând reali- zările regimului și partidului nostru, opunându-se colectivizării, fiind de acord cu contrarevoluția in Ungaria și împotriva intervenției Armatei Roșii (…)”. În noaptea de 8/9 mai 1959 au fost arestați 7 medici militari, șefi de secție. Un al optulea va fi arestat mai târziu. Recursul făcut de cei din lot a fost respins. Au primit pedepse între 7 și 22 de ani muncă silnică.(132)

GRUPURI MINORE din DOBROGEA

– I. Arghiropol

– V. Pricop;

– I. Negulescu;

– I. Mușat;

– Jipa.

129 – Idem 19

130 – Idem 17

131 – Idem 17

132 – Idem 17

REVOLTE POPULARE ÎN ZONA DOBROGEI

Seria revoltelor țărănești începe la 7 ianuarie 1958, în comuna Măcin, județul Tulcea. La 16 ianuarie 1958 izbucnește o revoltă în comuna Isaccea, urmată de condamnări de la 8 la 25 de ani muncă silnică. La 28 ianuarie iz- bucnesc nemulțumiri în comuna Luncavița soldate, și ele cu numeroase arestări. Din documentele Securității,reiese că, la sfârșitul anului 1948, exis- tau nuclee de rezistență în numeroase localități, cum ar fi:

Cogealac – Hristu Pariza;

Dulgheru – Vasile Baciu, preot Bazarof;

Casimcea – Nicu Marin (împușcat la Casimcea la 11. 06. 1949);

Ciocârlia – preot Dumitru Mihăilescu;

Mihai Viteazu – Gheorghe Bituleanu;

Mihail Kogălniceanu – Anastasie Buciuneanu;

Cobadin – Gheorghe Filiu;

Ovidiu – Goga Zdru;

Târgușor – Ion Topârceanu;

Camena – Patașa Dincă.

Fiecare dintre aceste nuclee de rezistență anticomunistă avea un areal de activitate, mai mare sau mai mic, situat, bineînțeles, în jurul locului lor de obârșie, acolo unde aveau rude și oameni de încredere, care îi aprovizionau cu hrană, îmbrăcăminte, arme și muniții, furnizându-le informațiile necesare pentru desfășurarea acțiunilor lor. (133)

REPRESALIILE autorităților comuniste au fost extrem de dure și total disproporționate. Asasinatul devenise ceva obișnuit pentru lucrătorii Securi- tății. Astfel, la marginea comunei Panduru, după o anchetă sălbatică, Gheor- ghe Arău, șeful tineretului legionar din comuna Panduru, fusese asasinat în chip mișelesc de torționarii comuniști, pentru că refuzase să-și trădeze camarazii; spre ziuă, în comuna Șovaghiol, George Pulpa era și el asasinat de Securitate,-la marginea comunei,-după interogatorii și maltratări indes-criptibile.Mai apoi, în afara comunei Dulgheru, cădeau sub gloanțele uci-gașe comuniste Dodica și Vasile Baciu, după ce mai întâi soția lui Dodica fusese asasinată în chip bestial prin introducerea în gură a unui făcăleț pe care i l-au băgat apoi forțat până-n plămâni. Au rămas pe drumuri 7 copii ai acestei familii. Și exemplele pot continua.

133 – Idem 55

Capitolul 6: Rezistența în sudul Făgărașilor

GRUPUL ARSENESCU – ARNĂUȚOIU

Colonelul Gheorghe Arsenescu s-a născut în orașul Câmpulung Muscel, la 31 mai 1907, anul furtunilor țărănești.Gheorghe Arsenescu a primit de mic copil edu- cația ostășească de la tatăl lui, căpitanul Ion Arsenescu, unul dintre ofițerii-eroi rănit grav în luptele dramatice din 6 august 1917,la Mără- șești, și decedat într-un spital de campanie. Înclinat spre uniforma militară, Gh. Arsenescu a intrat în 1926, la Școala de infanterie, pe care a absolvit-o printre primii cu calificativul maxim de „foarte bine”. Avansat locotenent, a fost repartizat pentru scurtă vreme la un regiment de grăniceri, de unde s-a înscris la Școala superioară de infanterie de la Sibiu, pe care a terminat-o cu brio, fiind clasat printre primii cinci din 225 de ofițeri cursanți. Când a început al II-lea război mondial, va pleca la cerere pe front, în calitate de Șef de Stat Major al Diviziei a II-a, Vânători de munte. La sfârșitul războiului, ofițerul de elită decorat cu ordinul „Steaua României” a devenit indezirabil pentru autoritățile comuniste, care l-au disponibilizat, la 2 noiembrie 1946, cu gradul de lt. colonel, iar pe 18 august 1947, va fi trecut în rezervă cu gra- dul de colonel. Indignat de ororile noului regim, dar și considerând că situația politică internațională va duce la declanșarea unui nou război, care va obliga guvernul comunist să decidă arestarea ofițerilor deblocați și a oamenilor politici adversari, ca și eliminarea tuturor elementelor de valoare din țară, Gh. Arsenescu, împreună cu Nicolae Enescu și frații Ion și Gheor- ghe Purnichescu, industriași, a inițiat, la reședința acestora din Cetățeni, înființarea unui grup de rezistență, cu angajamente ferme de a acționa pentru apărarea libertății și proprietății, pentru restaurarea monarhiei. La această inițiativă au aderat și alți prieteni,dintre care se pot menționa:

Ion Constantinescu – avocat,

Radu Rosetti – inginer,

Gh. Duțeanu – colonel,

Petre Cojocaru – căpitan,

Gheorghe Chiriță,

Florin Potcoavă,

Dumitru Burtea – învățător.

Sfârșitul anului 1947, îl găsește în munți, unde își făcuse anterior un adăpost, lângă schitul Cetățuia, din apropierea satului CetățeniPrima grupare constituită purta numele.(134)

134 – Radu Petrescu – Haiducii Muscelului – Mișcarea de rezistență a colonelului Arsenescu./28.02.2012

„DRAGOSLAVELE”

În primăvara anului 1948 aceasta activa deja pe valea Dâmboviței, între Dragoslavele și Rucăr, din organizație mai făcând parte, printre alții, Ion Purnichi – primarul satului Cetățeni, Gheorghe Hockenzelbern, Longin Pre- doiu, Ionși Gheorghe Zechil, inginer Bosie, preotul Cotenescu de la Stoe-nești, preotul Mușatescu (fratele dramaturgului).Privitor la alcătuirea grupu-lui, având în vedere originea socială a acestora, până și organele de securitate își exprimau surprinderea: „Pentru prima oară găsim într-o astfel de organizație elemente moșierești ca ing. Radu Roseti, sau de origine moșierească precum tehnicianul Gheorghe Bosoi, industriași naționalizați ca frații Purnichescu și Andrei Gheorghe (…) elemente P. N. L. -Bejan, avocat Nicolae Enescu (arestat), fost deputat P. N. L. , avocat Constantinescu Ion (arestat), fost director de cabinet al lui Alexandrini, farmacistul Gheorghe Chiriță(arestat), membru în Comitetul P. N. L (…)”. (135)În decembrie, Arsenescu se întâlnește cu locotenentul Toma Arnăuțoiu și discută despre extinderea mișcării.Arestarea unei părți a grupu- lui inițial, îl face să suspende acțiunile din munți și să revină în București pentru iarna 1948-1949. Se întâlnește din nou cu Toma Arnăuțoiu, dar, descoperiți de Securitate, reia calea codrului, împreună cu Toma, sosind pe 1 martie 1949 la Nucșoara, unde, în casa lui Iancu Arnăuțoiu, pun bazele unei noi organizații „HAIDUCII MUSCELULUI”, cu caracter antico-munist și antisovietic.

Principalii membri ai grupului condus de col. Arsenescu erau:

Toma și Petre Arnăuțoiu,

Constantin și Maria Jubleanu,

Titu Jubleanu, fiul lor,

Învățătorul Virgil Marinescu și cei doi fii, Ionel și Alexandru,

Benone Milea,

Ion Chircă

Gheorghe Mămăligă,

Maria Plop,

Preotul Ion Drăgoi cu fiul său, Cornel.

Aveau relații strânse cu grupul profesorului Dumitru Apostol, cu grupul generalului Carlaonț, care acționa în Oltenia, și cu cel al colonelului Uță, din zona Banatului. A încercat să colaboreze și cu grupul lui Ion Gavrilă care acționa pe versantul nordic al Făgărașilor, dar a eșuat, datorită opticii diferi- te asupra ideii de rezistență.

Ca armament, grupul era dotat cu:

– 4 puști semi-automate militare,

135 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. Nr. 36, f. 425 – 440.

– 17 puști mitraliere,

– 7 pistoale automate,

– 1 pistol rachetă,

– mii de cartușe,

– mari cantități de explozibili.

Aria de acțiune era acum între râul Topolog și Dâmbovița, văile râurilor Vâlsan, Doamnei, Târgului, Argeș, culmile sudice ale Făgărașului. Centru de rezistență era considerat triunghiul Sălătruc–Arefu–Rudeni. Mai tot tim- pul, beneficiau de aprovizionare de la așezările din zonă, de la stânile din munți.Erau susținuți și de starețul Mănăstirii Cetățuia, Pimen Bărbierul.Unul din obiectivele grupului armat anticomunist era lichidarea celor care susți-neau noul regim și care aplicau politica de teroare în rândul populației.Unii dintre aceștia s-au grăbit să confiște pentru ei bunurile celor aflați în munți sau în pușcăriile comuniste. Așa cum arăta Arnăuțoiu Toma, într-o scrisoare adresată comunității locale: „(…) v-ați mânjit ca câinii la hoit când a-ți intrat în gospodăriile noastre”. În acest context s-a produs atacul premeditat al lui Ioan Marinescu și Constantin Jubleanu asupra lui Darie Banu și Băncescu Ion, din comuna Nucșoara, membri ai PMR. La 19 iunie 1949, în comuna Nucșoara s-au confruntat cu forțe masive de securitate, angajate într-o operațiune de curățire și intimidare. Au căzut doi securiști iar ceilalți s-au retras înspăimântați de modul în care știau să ducă lupta partizanii, de pregătirea militară a acestora. Pentru a se adapta schimbării de tactică a Securității, care începea să acționeze cu grupuri mai mici, în iulie 1949, se vor împărți și ei în două grupuri, mult mai mobile, unul condus de el, celălalt de Toma Arnăuțoiu. Pe 9 iulie 1950, Darie Banu a fost împușcat mortal, iar Ion Băncescu, grav rănit.

În lupta de pe Muntele Dobroneagu, pe marginea râului Vâlsan, care a avut loc la 7 august 1950 au fost împușcați mortal lt. major Alexandru Ghiță și caporalul Ion Băloiu. O altă ciocnire cu Securitatea, de această dată ieșită din obișnuitul luptei, a avut loc pe 2 septembrie 1950, pe Muntele Gălă-șescu, unde partizanii s-au întâlnit cu un grup de securiști îmbrăcați în civil. Partizanii i-au deconspirat și, în schimbul de focuri care a urmat, au murit plutonierii majori de securitate Baiș Ghervase, Neniu Dumitru, Venter Teo-dor și Maria Tiron.(136)

Grupul colonelului se va destrăma însă treptat, unii membri predându-se, alții fiind prinși de Securitate. După arestarea și condamnarea unui număr de ofițeri activi din grupul maiorului Dumitrache, Gheorghe Arsenescu a ră-

136 – Ion Ștefan – Aspecte privind rezistența armată anticomunistă în zona Nucșoara – File de istorie. Centrul Cultural Pitești / 13. X. 2010. – AMR. – Fond Tribunalul Milit. București, Regiunea a II-a, Sentința Nr. 107/19 mai 1959, f. 11

mas aproape singur, și a trebuit să treacă prin toate capcanele întinse de Securitate. În noaptea de 14 septembrie 1951, traversând vârful Măgura spre râul Târgului, a fost surprins într-o ambuscadă în care a fost împușcat în abdomen și în umărul stâng, fără să fie capturat. Trădat la fiecare pas, col. Arsenescu s-a retras la marginea orașului Câmpulung, în casa soților Apos-tol Poștoacă, pe care nu o părăsea decât noaptea, după ce și-a aplicat singur tratamentul cu medicamentele aduse de bătrân de la socrul lui, Gh. Buduluca. Marea lui dezamăgire a fost capturarea și anihilarea grupului de la Nucșoara, cu aproape 100 de arestări. A fost recunoscut de un vecin, care pe vremuri îi fusese subordonat și care l-a zărit într-o noapte în grădină, când ieșise la mișcare. Individul, pe nume Croitoru, care era cercetat pentru sabotaj, a deconspirat prezența lui Arsenescu în schimbul promisiunii că va fi achitat pentru infracțiunea lui. La începutul anului 1960, pe 1 februarie, a fost arestat, mai bine spus a fost capturat în somn, înainte de a mai folosi grenada pe care o ținea lângă pernă pentru ultimele clipe de libertate. Supus unei anchete care a durat doi ani, cu cele mai sadice torturi, dârzul Arse-nescu ajunge la spitalul de psihiatrie de la Poiana Mare – Dolj. Izolat apoi în vestita celulă zero din Jilava, cu pereții verzi de igrasie, cu beton umed pe jos, cu tavanul din care picurau broboane de apă, fără pat, fără rogojină, hrănit doar cu un sfert de pâine și o cană cu apă caldă la două zile, Arsenes-cu își așteaptă ziua execuției.Procesul are loc în 1962. Pe 12 februarie 1962 este condamnat la moarte, sentința fiind executată, pe 29 mai1962 la peni-tenciarul Jilava. Iată ce consemnează procesul verbal :

„Noi, lt. col. Csako Eduard, judecător la Tribunalul Militar al Procu-raturii Militare și maior Alexandrescu Gh., directorul penitenciarului Jilava pentru punerea în aplicare a sentinței nr. 107 din 11 februarie 1962 prin care Arsenescu Gheorghe a fost condamnat la moarte. După identificarea lui, condamnatul la moarte a fost scos din celulă, legat la ochi și executat prin împușcare cu pistoletul de către o echipă formată din trei militari reangajați din personalul locului de deținere. Medicul penitenciarului a constatat moartea condamnatului după care corpul celui executat a fost preluat de comandantul penitenciarului Jilava care a dispus înmormântarea la locul unde se înhumează ceilalți deținuți decedați în penitenciar”.

Copia certificatului medical eliberat de către dr. Gheorghe Alexandrescu este un exemplu de modul în care comuniștii și Securitatea căutau să-și acopere crimele și asasinatele :

„ Arestatul Arsenescu Gheorghe de 53 ani suferă de boală hipertensivă, boală ulceroasă (operat pentru sindrom stomacal), tahicardie sinusală, amigdalo-faringită acută având și cicatrice după plagă în coapsa dreaptă, în regiunea stângă a abdomenului și umărul stâng”.

Iată cum a sfârșit un erou de legendă. În același proces a fost condamnată la 10 ani de muncă silnică și soția lui, Maria Arsenescu. Fiul său Dragoș, va fi înfiat de o mătușă și își va schimba numele. (137)

GRUPUL TOMA ARNĂUȚOIU

După cum spuneam, una din zonele în care a avut loc o dârză rezistență, a fost județul Argeș. Cazul locotenentului Toma Arnăuțoiu este ilustrativ. A absolvit Școala Militară de Ofițeri în 1944, plecând pe front, unde a fost decorat la 1 noiembrie 1944 cu „Coroana României” cu spadă și panglică de Virtute Militară. A fost rănit lângă Budapesta. În 1947 este trecut în rezervă. În 1948, prin intermediul avocatului Dumitru Lazea, se întâlnește cu col.Gheorghe Arsenescu, implicat deja în acțiuni anticomuniste, și hotă-răsc amândoi înființarea unei ample mișcări de rezistență. Col. Arsenescu era conducătorul iar el adjunctul, cu numele conspirativ „Mereanu”. Au loc dese ciocniri cu Securitatea, dar partizanii reușesc de fiecare dată să scape. Datorită presiunilor crescânde ale organului de Securitate, în iulie 1949, hotărăsc de comun acord scindarea organizației în două grupuri dis- tincte.Cel condus de Toma îi avea ca membri pe Petre Arnăuțoiu, Maria și Titu Jubleanu cu fiul lor Tică, Aurel Marinescu, Maria Plop, ulterior Ionel Marinescu și Gheorghe Mămăligă. Acționau mai mult pe valea râului Vâlsan. Ciocnirile cu Securitatea au fost frecvente și au avut loc mai mult în zona muntelui Gălășescu, dar și în alte puncte, cu pierderi omenești dintre ei.În rândurile lor mai vin Ticu Nicolae (zis Sorescu), Gheorghe și Elisabeta Tomeci, Nicolae Bășoiu.

Din documentele autorităților:

„(…) La data de 19. 06. 1949, Toma Arnăuțoiu, Milea Benone, Petre Arnă-uțoiu, aflându-se împreună cu Arsenescu Ghe.și Chirca Ion în com. Nucșoa-ra pentru aprovizionare cu armament, muniții și alimente, au fost surprinși de organele de Securitate la domiciliul lui Arnăuțoiu Ioan. Fiind somați să se predea, au tras cu armele prin ușă, împușcând mortal pe plt. maj. Apă-văloaie Constantin și rănind grav pe plt.Lungu Florea, pe care apoi l-au și înjunghiat cu baionetele.Confruntarea a avut loc, ca urmare a tentativei Securității de a captura grupul de partizani. În fapt, aceștia, surprinși de încercarea unei grupe formată din șase militari de a pătrunde în casa unde se aflau partizanii, s-au organizat și au răspuns cu foc. Ceilalți militari au fugit spre Comandamentul lor și au raportat cele întâmplate. Arsenescu ținea ușa cu piciorul și, când aceasta s-a deschis, cei

137 – Idem 134

– Cicerone Ionițoiu-Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958.Capitolul „Rezistența din mun- ții Făgăraș, versantul sudic – Grupul „Haiducii Muscelului” condus de Gheorghe Arsenescu și frații Toma și petre Arnăuțoiu.

dinăuntru au tras, doborând pe cei doi plutonieri.Milea Benone a băgat ba-ioneta într-unul, iar Arsenescu, care era un bun trăgător, folosind amân-două mâinile, a croit drumul pe care au dispărut cu toții.El personal a ieșit pe ușa principală mânuind uimitor de repede cele două pistoale din mâini, ca-n filme.Soldații s-au dezmeticit după dispariția partizanilor și au deschis foc în vânt.Partizanii au plecat apoi spre Isvorul Grosului spre a se întâlni cu ceilalți.În continuare, grupul condus de el a pregătit împușcarea mai multor activiști de partid și de stat din com.Nucșoara care desfășurau dife-rite activități pe plan obștesc sau care erau bănuiți de membrii grupului că ajutau organele de stat pentru urmărirea lor. Astfel, în toamna anului 1949, Toma Arnăuțoiu împreună cu Săndoiu Ioan, Marinescu Virgil și alții, a pregătit executarea unor organe de securitate ce se aflau instalate pentru urmărirea lor,la punctul denumit „La Cruce” și numai datorită terenului nefavorabil, au renunțat la punerea în aplicare a planului lor. ”

Acum se știe că ciocnirea din 19 iunie 1949 a avut loc ca urmare a tentativei Securității de a captura grupul de partizani.În acest scop s-a folosit un batalion de soldați pentru bararea căilor de acces în Nucșoara și trei echipe de ofițeri și subofițeri de Securitate pentru a aresta persoanele vizate.

(…)Tentativa din pădurea Cucute este plasată în septembrie 1949. Atunci,membrii grupului Arnăuțoiu au primit de la susținătorii din sate informația că în pădurea Cucute fusese instalat un post de pândă alcătuit din soldați și ofițeri din trupele de Securitate. Postul era format din 6-7 persoane și erau dotați cu armament automat, pistoale automate și una sau două puști-mitralieră. Datorită terenului nefavorabil au renunțat la punerea în aplicare a acestui plan.

(…) „La 27 aprilie 1950, Marinescu Ion și Mămăligă Gheorghe au mers în satul Secături la numita Mălureanu Ecaterina iar de aici la numita Rizea Elisabeta, cu intenția de a lua legătura cu șeful postului de Miliție din Nucșoara.Aici însă au fost întâmpinați de organe de Securitate și s-a produs un schimb de focuri de armă între Mămăligă Gheorghe-Marinescu Ion și acele organe. ”

(…) „În cursul lunii Iulie 1950 „bandiții” au împușcat mortal pe numitul Darie I. Banu din com. Nucșoara și a rănit pe numitul Băncescu Ghe. Ioan, tot din susnumita comună, în timp ce aceștia urcau la muntele Clăbu-cetul.”

(…)„În luna septembrie 1950, Milea Benone, Popescu Constantin, Arse-nescu Gheorghe, Chirca Ioan, Chirca Eugen, Chirca Gheorghe, Titu Jubleanu și Săndoiu Ioan, au atacat” în punctul „Plaiul Plăișorului” un grup format din circa 100 de cetățeni din comuna Corbi care se întorceau de la răvășitul oilor.”

(…)„La 7 august 1950 pe când Marinescu Ioan și Jubleanu Constantin se înapoiau de la atacul unei stâni unde au mai fost Jubleanu Titu și Jubleanu Maria, fiind descoperiți de organele securității în muntele Dobroneagu, pe marginea râului Vâlsan, au deschis foc asupra acestora împușcând mortal pe lt. maj. Chita Alexandru și cap. Băloiu Ioan, după care au mers în punctul „Poeni” pe râul Vâlsan, să transporte de acolo cele două cadavre. În apropierea punctului „Poeni” când Marinescu Ion, Jubleanu Constantin și Mămăligă Gheorghe, traversau o poieniță, au fost somați de pe malul celălalt al râului de organele de securitate. Atunci, Jubleanu Constantin care se afla mai în urmă, s-a adăpostit la un bloc de piatră din apropiere și a deschis foc asupra organelor respective. Mămăligă Gheorghe care fusese rănit grav în mijlocul poienii,s-a putut retrage până la marginea pădurii unde a murit, iar Marinescu Ion protejat de focul deschis de Jubleanu Constantin, a reușit să se retragă într-un desiș de brad de unde a deschis foc. Marinescu Ion, folosindu-se de faptul că Jubleanu Constantin trăgea în direcția echipei de milițieni, a reușit să împuște pe doi dintre ei, iar cel de-al treilea s-a retras.După aceea, l-au îngropat pe Mămăligă Gheorghe și s-au retras,întrucât Jubleanu Constantin era și el rănit ușor la un omoplat”.

Acest caz s-a întâmplat la 10 august 1950. Peste un an, în 1951, s-a aflat că Mămăligă Gheorghe fusese împușcat de Marinescu Ion cu un an în urmă, în iunie 1950.

(…)„La data de 2 septembrie 1950, Arnăuțoiu Toma, Arnăuțoiu Petre, Marinescu Ioan și Jubleanu Constantin,au atacat un „grup” de 5 tu-riști,dintre care au împușcat mortal patru. Printre victime se afla un organ al securității – plut.Ghervase Pais, muncitorul comunist Neniu Dumitru, ing. Vente Teodor și Tiron Maria.

Din cauza trădărilor, a fricii de moarte (…) partizanii s-au bănuit reciproc de neâncredere, și, prin urmare s-au asasinat între ei.Astfel, parti-zanul Chirca Ioan a fost împușcat de partizanul Mămăligă Gheorghe, care la rândul său a fost împușcat la 6 iunie 1950 de partizanul Marinescu Ioan, care la rândul său a fost ucis cu lovituri de topor de Arnăuțoiu Toma și Arnăuțoiu Petre, cu complicitatea inculpatei Maria Plop. ”

Și împotriva acestui grup s-au angajat efective uriașe. S-a folosit chiar și aviația de recunoaștere, fapt ce a permis surprinderea pe râul Vâlsan, prin 1950-1951, a familiei Jubleanu și a lui Ionel Marinescu, lăsată cu pierderi din rândul partizanilor. Descoperirea partizanilor – pe rîul Vâlsan – s-a pro-dus ca urmare a unei tactici ingenioase a Securității: câțiva săteni neutri au fost obligați să pescuiască pe malul râului.Trupele de Securitate se aflau în apropierea acestor „pescari”, astfel încât partizanii erau expuși arestării sau lichidării. În timp ce aceștia pescuiau în „Poiana Vâlsanului”, la un moment dat, s-a văzut venind spre ei 2 „bandiți” înarmați și cu ranițe în spate, dintre care a fost cunoscut Toma Arnăuțoiu și fiul lui Jubleanu. Pădurarul Mihai Gheorghe a anunțat imediat pe lt. major Ghiță, care s-a postat la teren și a deschis focul asupra acestora. S-a crezut că Toma Arnăuțoiu a fost împuș- cat mortal.Din documente s-a aflat acum că, în vara anului 1951, Securitatea a întreprins câteva acțiuni importante de scotocire a terenului, ultima dintre ele având ca rezultat depistarea lui Titu Jubleanu și a soției acestuia, Maria Jubleanu, împușcată în timpul acțiunii. Au reușit să fugă Marinescu Ioan și Constantin Jubleanu, care se aflau împreună când au fost surprinși. Când s-au văzut înconjurați, Maria și Titu Jubleanu au deschis focul pentru a înlesni celor doi tineri partizani scăparea. Au fost imediat înconjurați și cineva, fără să someze, când a văzut-o pe ea din lateral, stând pe brânci și trăgând, a împușcat-o cu un glonț de Z.B.-u. Pe unde intră acest glonț, face o găurică mică, dar pe unde iese, rupe. Și pe urmă au sărit pe ea cu picioarele până i-au ieșit plămânii prin spărtură. Titu Jubleanu, când a văzut că băieții au fugit și nevastă-sa e moartă, a ridicat mâinile în sus și s-a predat. L-au pus să sape o mică groapă, cu unghiile, cu degetele și cu o ruptură de lespede. El a pus peste moartă, cu mâinile, nisip și bolovani, „după ce a sărutat-o și atât a fost”. Pe el l-au dus la Pitești la Securitate.

Despre presiunea continuă asupra lor, despre situația alimentară și de adăpost ne putem da seama chiar din documentele Securității:

Sinteza

Întocmită în problema bande pe perioada 10 august – 10 septembrie 1952

„ În ziua de 5 august a. c. orele 18, banda fraților Arnăuțoiu, a atacat stâna obștească a comunei Poenari-Muscel din Muntele Dragșinul-Cascoe, de unde a luat 31 kg. brânză, 4 kg. unt, lăsând un bon semnat – „Partizanii libertății ”

„ În noaptea de 22 august a. c. s-a descoperit un depozit de alimente în sec-torul Cumpăna, la 1 Km. S-V de originea izvorului Mușeteica. La acest depozit au fost găsite:150 kg. mălai în trei saci, 90 kg brânză în trei burdu-furi și 1 kg. sare”.

„ În noaptea de 17/18 august a. c. au fost atacate de bandiți cabanele Padina nr. 1 și 2 din Munții Bucegi (…)”

„ În ziua de 2 septembrie a.c., a fost descoperit un bordei, la punctul numit-Fața Pietrelor-de pe muntele Căprioara. În fața bordeiului se aflau trei bandiți, dintre care o femeie.Organele noastre, după ce i-a somat, au des-chis foc asupra bandiților care au reușit să fugă printre stânci.” (138)

138 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. Nr. 36, f. 166-192

Trădați, sunt prinși într-o capcană a Securității în aprilie 1958. Lichidarea relativ ușoară a acestui grup, este explicată de Cornel Drăgoi prin trădarea unui fiu de boiernaș, Grigoriță Poienăreanu, ce îi sprijinise anterior pe par-tizani, și care le-a pus narcotice în băutură. Maria Plop s-a predat împreună cu fetița, iar Tică Jubleanu a preferat să se sinucidă. Toma Arnăuțoiu a fost executat pe 18 iulie 1959, orele 21, la Jilava. A trăit doar 38 de ani. În ciuda infiltrării unor elemente ale Securității, a trădărilor și a faptului că s-a bazat pe premisa greșită a ajutorului american, prin declanșarea unui război anti-sovietic, gruparea Arsenescu-Arnăuțoiu, a reușit să acționeze și să supra-viețuiască peste 10 ani, grație devotamentului și credinței țăranilor din zonă.Teroarea dezlănțuită asupra lor a fost de nedescris. Arestări, torturi, schingiuiri și tot arsenalul de anchetă comunist, încă de când luptătorii s-au retras în munți.Iată, de exemplu, cazul lui Jubleanu Titu, care, rănit fiind (într-o luptă cu trupele Securității când soția sa care lupta cot la cot cu el a fost ucisă) este luat prizonier. Dus la Securitatea din Pitești, este anchetat cu o sălbăticie diavolească, pentru a i se smulge destăinuiri despre ascunză-torile partizanilor din păduri, despre gazdele lor, despre cei care îi aprovi-zionau și oamenii din satele de munte cu care aveau legături. Jubleanu a fost schingiuit în fel și chip. Între altele, „ i s-au smuls, rând pe rând, toți dinții din gură cu un clește de scos cuie”.

Voi prezenta o mică parte dintre eroii Muscelului, parte din cei care au scris cu sângele lor o pagină de istorie, după mine, nemuritoare. Trei-sprezece dintre ei au primit pedeapsa capitală. Au fost executați la Jilava, conform sentințelor 107, 108/ 19. 05. 1959 și 119/14. 06. 1959, în noaptea de 18/19 iunie, începând cu orele 21, la intervale de 15 minute.

Arnăuțoiu Toma – condamnat la moarte – locotenent

Arnăuțoiu I. Petre – condamnat la moarte – țăran

Jubleanu Titu – condamnat la moarte – țăran

Popescu I. Constantin – condamnat la moarte – țăran

Săndoiu Ghe. Ioan – condamnat la moarte – țăran

Andreescu N. Nicolae – condamnat la moarte – preot

Constantinescu G. Ioan – condamnat la moarte – preot

Ticu Nicolae(Sorescu) – condamnat la moarte – cioban

Bășoiu D. Nicolae – condamnat la moarte – țăran

Tomeci I. Gheorghe – condamnat la moarte – țăran

Moldoveanu I. Alexandru – condamnat la moarte – învățător

Drăgoi N. Ioan – condamnat la moarte – preot

Arsenescu Gheorghe – condamnat le moarte – colonel

Iată și alți membri ai grupului care au suferit diferite condamnări sau au căzut în timpul ciocnirilor cu Securitatea:

Dumitrescu I. Lazea – cond. m.s.v.

Plop Ghe. Maria – cond. la muncă silnică pe viață (m.s.v.) – refugiată din Basarabia

Grigore Ioan (Leparău) – cond. m.s.v.

Dragomirescu Ilie – cond. 15 ani muncă silnică și 10 ani decădere civică

Vasilescu N. Nicolae – cond. închisoare

Gheorghe Popescu – cond. – învățător

Jubleanu Marioara – căzută în luptă

Jubleanu Constantin – Tică-căzut în luptă, sinucis

Ion Săndoiucond. – țăran

Tomeci Gheorghecond. – proprietar

Nicolae Sufan

Ionel Marinescu – student

[anonimizat] – student

[anonimizat] – elev

Marinica Chirca

Elisabeta Rizea

Ion Chirca

Constantin Mămăligă

Gheorghe Mămăligă

Aceștia și foarte mulți ca ei au creat o adevărată epopee în istoria luptei cu cel mai barbar sistem: orânduirea comunistă. Este trist că puterea comu-nistă a reușit să spele creierele multor nucșoreni sau a altora din întreaga Românie, care îi consideră și astăzi, asemenea securității comuniste, „ban-diți” ce în continuare, trebuie dați uitării, nerecunoștinței. O cauză a acestui fapt poate fi și aceea că, după distrugerea partizanilor, a familiilor lor, precum și a susținătorilor, călăii, neamurile lor și urmașii direcți ai călăilor și-au trecut în proprietate casele și pământurile victimelor. Când se părea că a venit timpul să le înapoieze (venise anul 1989, după care se credea că ierarhiile și valorile vor fi restabilite) eroii din munți au redevenit „ban- diți”, care pot fi din nou blamați și cărora trebuie să nu li se înapoieze proprietățile. Și dacă raportăm fenomenul la scara întregii Românii, putem gândi că martirii care s-au jertfit crezând în libertate se răsucesc acolo unde sunt ei, în morminte știute numai de călăii lor comunisto-securiști.(139)

139 – Claudia Căpățână, Răzvan Ciolcă – Fișe pentru o istorie a rezistenței anticomuniste. Grupul „Haiducii Mus-celului”./ În MI, 32, nr. 6, 1998, pp. 40-44

– Florian Banu – Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România – între negare și hiperbolizare./ În

Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I. Editori: Cosmin Budeancă,

Florentin Olteanu, Iulia Pop/ Cluj-Napoca, Argonaut, 2006

– Ziare.com – Trădare și supraviețuire: Partizanii din Nucșoara (I). Documentar/ 30.05.2012

GRUPUL DUMITRU APOSTOL

Unul din centrele rezistenței armate anticomuniste a fost triunghiul Sălătruc – Arefu – Rudeni, unde grotele subterane și regiunile împădurite au oferit un adăpost bun și sigur partizanilor.(140) Deși a avut o existență de numai un an 1948-1949, acest grup s-a remarcat prin amploare și tragism, fiind unul din cele mai importante pentru perioada respectivă.(141) Grupul se mai intitula și „Partizanii de la Șuici”, de unde erau câțiva din componenții grupului.Dumitru Apostol, s-a născut la 25 februarie 1905, în comuna Șuici, județul Argeș.În facultate a aderat la Mișcarea Legionară.După terminarea studiilor, este numit profesor și director de liceu la Curtea de Argeș dar a activat și ca avocat. După alegerile din 1946, fiind căutat de Securitate, ia calea munților și contactează mai multe persoane de pe Valea Topologului, constituind grupul de rezistență. Zona de acțiune era în sudul Făgărașului, pe valea Topologului, pădurile Pavățului. Grupul condus de el număra, după unii, 40 până la 70 de membri. Printre cei mai importanți erau:

Nicolae Diaconescu – student la [anonimizat],

Ghelmici (?) – inspector școlar,

Ion Moldoveanu – student anul IV la Drept,

Alexandru Preda,

Constantin Donescu,

Gheorghe Dumitrașcu – învățător din Rudeni care a fost dus la pe-nitenciarul din Aiud, eliberat în 1964; după puțin timp a de-cedat acasă,

Nicolae Dincuță – învățător,

Ștefănescu (?) – profesor care a fost găsit împușcat și lăsat în drum,

Silișteanu cu soția,

Nicolae Donescu – preot din Șuici, omorât pentru că a botezat copilul lui Silișteanu născut în pădure,

Haralambie Dinescu – ucis în 1952;

Dorobanțu – învățător în Cărpiniș, împușcat în cap de un agent al Securității;

Alexandru Dumitrescu – învățător din Șuici;

Rudeanu – preot, care era și învățător în Râmnicu Vâlcea și care a murit în timpul schingiuirilor din timpul interogatoriilor.

Întreținea legături cu grupul col. Arsenescu de la Muntele Roșu, și cu grupul generalului Dragalina din Banat. Foștii colegi de facultate erau în București și îl țineau la curent cu informațiile. Au existat multe confruntări cu Securi-

140 – Traian Golea – România ajunsă la culmile răbdării.

141 – www. scritube. com – Imagine de ansamblu asupra rezistenței anticomuniste din România; Interviu cu

Constantin Donescu, com. Ciofrângeni,Argeș; 20. 07. 1998; Interviu cu Dumitru Apostol (nepotul), com.

Șuici, Argeș, 29. 07. 1998;

tatea și, deși putea de multe ori să-i decimeze pe toți, nu a făcut-o. În vara anului 1949, în urma unei trădări, au fost încercuiți în zona Pravăț – Clocotici – Rădăcinești. Cea mai mare parte a partizanilor au fost arestați în mai 1949, datorită informațiilor furniate de un om al Securității infiltrat în grup, un anume Ciobanca. Cert este că i-a trădat și fumul, când gerul iernii i-a obligat să facă foc pentru a nu degera. În 1951, regiunea Șuici a fost îm-pânzită cu milițieni înarmați și dotați cu armament de artilerie, aduși în 30 de camioane.(142)După o confruntare dură, toți au fost prinși.Dumitru Apos-tol a fost capturat și dus la Securitatea din Pitești. Este condamnat la 25 ani de temniță grea. În seara zilei de 5 februarie 1950 a fost luat din penitenciar de către cpt. Cârnu, dus în comuna Șuici și, după ce a fost ținut în Primărie până când s-a întunecat, i s-a spus că este liber să meargă acasă. La circa 50 metri de un pod, plt. maj. de securitate Gheorghe Ciofrângeanu a descărcat pistolul în el, pe la spate. Lumea nu a fost lăsată să plângă la înmormântarea lui, fiind amenințată cu arestarea.(143)

GRUPUL DINCUȚĂ ION

Se crede că avea trei persoane active, fiind compus dintr-o familie: Dincuță Ioan, împreună cu soția, Dincuță Gheorghița, care împreună cu Diaconescu Nicolae s-au constituit în grup, în 1951,după ce fuseseră membri ai grupului Apostol Dumitru.(144)„În ziua de 2 septembrie 1952,într-o acțiune de scoto-cire a Securității pe muntele Căprioara, a fost descoperit un bordei la punctul numit „Fața Pietrelor”. Au fost somați și s-a deschis foc asupra lor. Însă, aceștia au reușit să fugă printre stânci.Femeia a fost rănită la o mână”

GRUPUL PURNICHESCU

„Tot în regiunea munților din jud. Muscel, și anume pe muntele Făgețelul, există din anul 1948, banda lui Ioan Purnichescu, fost mare industriaș, formată din chiaburi, studenți, foști comercianți, totalizând 9 indivizi”.(145)

GRUPUL DRĂGOI MIHAI

Era semnalat ca ascunzându-se în vara anului 1950, într-un bordei în pădurea Runcului, la 5 km. de comuna Vlădești, raionul Câmpulung Muscel. Era compus din Mihai Drăgoi, Ion Drăgoi și Șerban Ioan, toți din Schitu Golești, satul Capu Piscului, raionul Câmpulung Muscel. Drăgoi Mihai fuse-

142 – Idem, 140

143 – Idem 137b

– Claudia Căpățână, Răzvan Ciolcă – Dumitru Apostol. (1905-1950) / În „Arhivele Totalitarismului”, nr. 21, 4/1998, pp. 229-230

144 – Grigore Constantinescu-Rezistența armată anticomunistă pe versanții sudici ai munților Făgăraș/Pitești, 2006

145 – Ion Constantin Mărăcineanu – Un erou de legendă: Colonelul (r) Gheorghe Arsenescu / Revista„Memoria”

se student. În primăvara anului 1951, împreună cu Șerban Mihai, trimite mai multe scrisori adresate Sfatului Popular și organelor de Miliție, aducându-le injurii. După distrugerea adăpostului lor, au stat ascunși pe lângă propriile gospodării, fiind sprijiniți de către familii.În martie a fost arestat Ion Drăgoi. Pentru prinderea celorlalți doi s-a intervenit pe lângă familii, pentru a-i determina să se predea.

GRUPUL CAPUL PISCULUI

Acest grup era condus de Ion Șerban și Ion Voican. Nu sunt până acum cunoscute date despre acest grup, fie datorită faptului că a activat foarte puțin timp, fie datorită unor „amănunte” ce nu trebuie încă știute.(146)

GRUPUL FURNICOȘI

A fost format în zona Furnicoși de către Constantin Stănescu din Țigănești – Topoloveni.Acționa în jurul localității Câmpulung Muscel. În iunie 1952, surprinși de Securitate, s-au retras într-o casă de lângă cantonul CFR.În timpul luptei, trei persoane din grup au căzut împușcate mortal(147) și un al patrulea, Stănescu D. Constantin, fost elev al Liceului Militar, originar din comuna Țigănești-Topoloveni, fiind grav rănit, moare în drum spre spi-tal. El era șeful acestui grup. Cu aceeași ocazie,au mai fost arestați Dumitru Stănescu, tatăl său care a murit în închisoare, Marioara-Ionescu Lungu, soția lui și Sabin Ionescu, din aceeași comună. Ultimele două persoane au trecut prin închisoarea Miercurea Ciuc.(148)Nu se știe ce s-a întâmplat cu ele. Schingiuit de trupele MAI a fost și preotul Gheorghe Tomescu din Țigănești – Topoloveni, care a murit în 1961, precum și băiatul său, student, și Flen-cheș din Călimănești, care se crede că ar fi fost omorât în închisoare, și Ionel Vălimăreanu, student la Teologie, Gheorghe Furtunescu și alții. (149)

CĂTRE D. R. S. S. SIBIU

Urmare la raportul din 7 august referitor la apariția unor elemente la stâna din Podul Giurgiului Muscel:

Din cele declarate de pădurarul Iordan, paznic la cabana Podragul, Făgăraș, reiese că a venit în zilele trecute, într-o seară un individ necuno-scut, înarmat și care după ce a mâncat a stat la stână până dimineața. Dimineața a plecat de la stână împreună cu un cioban care ducea brânză, și cu el străinul. După câteva zile văzând că cel plecat nu s-a înapoiat, ceilalți ciobani au plecat să îl caute. Nu departe de stână l-au găsit pe acesta îm-

146 – Ion Ștefan – Aspecte privind rezistența armată anticomunistă în zona Nucșoara./ 9.09.2007

147 – Idem 17

148 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența în Munții Făgărașului. Aria de acțiune a partizanilor; idem 102.

149 – Idem 140

pușcat și dezbrăcat de haine, asupra sa nemaifiind decât o bluză subțire și toate actele pe care acesta le poseda. Ciobanii bănuiesc că a fost împușcat pe la spate de acel individ.

Lt. Marian Alexandru

Slt. Zăgan Traian

NOTĂ: Astfel și-a făcut apariția în Munții Făgărașului „banda” BOIAN – ANGHEL – VRABIE, la care a fost trimis mai târziu Vasile Motrescu. De fapt, toți aceștia erau securiști deghizați în partizani. (150)

29. 09. 1951 D. G. S. S. Regiunea Stalin

REFERAT

Către Direcția Generală a Securității Statului

S-a stabilit ca om de legătură al BANDEI POPA IOAN, care a mijlocit întâlnirea echipei D. G. S. S. cu bandiții, în Muntele Zârna când au fost împușcați trei din echipă de către bandiți, fapt raportat de noi cu raportul 314 din 17 septembrie 1951. S-a așezat o echipă cu 2 oameni bine înarmați și instruiți introdusă în noaptea de 15 septembrie pe Valea Dejanului, cu scopul de a executa pânde pe potecile arătate mai sus pentru a distruge pe bandiți la apariția lor. De asemenea am introdus în zonă un individ cunoscut de bandiți cu scopul de a se introduce în rândul lor. Acesta s-a întâlnit cu doi bandiți pe piscul Gălășescu. A văzut la o distanță de 80-100 de metri un grup de bandiți, între care l-a recunoscut pe banditul Ilioi Ioan.Omul nostru a încercat să stea de vorbă cu bandiții dar aceștia au refuzat.

Cpt. Cârnu Ioan. (151)

ORGANIZAȚIA PAJURA NEAGRĂ

„În jud. Argeș și anume pe muntele Boia, se află, din informații neverificate, o bandă formată din legionari, condusă de către studentul Popescu Gheorghe”.

Grupul a fost inițiat de Puiu Popescu, student la Facultatea de Matematici din București. El s-a născut pe 18 noiembrie 1928, la Câmpulung Muscel. Tatăl său fiind militar, familia a ajuns la un moment dat la Buzău. Puiu a fost înregimentat în organizația subversivă „Pajura Neagră”, condusă de cadre militare din viața locală, din 1947. Ultima rezistență armată s-a desfă-

150 – ACNSAS – Dosar 84687, vol. 6, f. 214

– I. G. Ogoranu – Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (Note și studii pe marginea documentelor din arhiva ACNSAS

151 – Idem 150/I, vol. 2, f. 478.

șurat în jurul mănăstirii Rătești,nu departe de Munții Buzăului, în 1948. Arestat, P. Popescu a fost eliberat din închisoare în 1962. A decedat la 10. 02. 2010.(152)

„BANDA” CONDUSĂ DE BALTAG ȘI ZAMFIRESCU

A activat în zona Munților Bucegi, în perioada 1949-1950. Este amintită într-un „Tabel întocmit de serviciul C cu privire la ofițerii care au participat la descoperirea unor membri sau grupări dușmănoase”. În acest sens, era menționat maiorul Florea Aurel care participase la prinderea „bandei”.

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI.

În decembrie 1960, în comuna Mojaceni din județul Argeș, țăranii ard cererile de înscriere în GAC, alungă autoritățile locale, întrerup legăturile telefonice și ridică baricade, după care s-au operat numeroase arestări și condamnări.

152 – Magda Băncescu – A murit Puiu Popescu./„Evenimentul Muscelean.ro”, 16 februarie 2010

Capitolul 7: București și zona Munteniei

ORGANIZAȚIA „RUGUL APRINS”

Era socotită de Securitate „o mișcare cu caracter legionar în care au fost racolați o mulțime de tineri pentru a fi educați în spirit mistic-naționalist, cu manifestări de ostilitate față de statul comunist”. Considerată de autorități ca fiind o conspirație anticomunistă, organizația fusese inițiată și organizată de părintele Daniil Sandu Tudor, „Sfântul de la Rarău”, nume sub care a rămas în amintirea celor care au trăit în preajma sa sau care l-au cunoscut îndeaproape. Pentru că „susnumitul are o atitudine ostilă față de regim, fă- când propagandă anticomunistă”, părintele Daniil Sandu Tudor a fost arestat și aruncat în închisoare, unde avea să-și piardă viața. A fost condamnat, pe 8 noiembrie 1958, la 25 ani temniță grea, cu confiscarea totală a averii și 10 ani degradare civică. De fapt, el se numea Alexandru Teodorescu și era publicist. Fusese ofițer și luptase în primul război mondial cu gradul de sublocotenent, iar în cel de-al II-lea cu gradul de locotenent. Începuse să publice în 1925, sub pseudonimul Sandu Tudor, în revista „Gândirea” de sub direcția lui Nichifor Crainic, și în „Cuvântul”, „Fapta”, și „Credința”. În urma torturilor cumplite la care a fost supus de către călăii aflați în slujba organelor de represiune, a murit după doi ani numai în închisoarea de la Aiud. Nu se cunoaște locul unde a fost înmormântat acest mare erudit, care vorbea la perfecție șase limbi de circulație mondială și care a lăsat la Schi- tul Rarău o bibliotecă vastă, cu peste 7000 de volume.Din lotul celor arestați odată cu el au făcut parte câteva fețe bisericești, studenți, scriitori, profesori universitari etc., printre ei fiind și părintele Arhimandrit Benedict Vasile Ghiuș de la Mânăstirea Cernica, doctor în Teologie la Strasbourg, profesor invitat la Londra și Berlin.Condamnat la 16 ani temniță grea, acesta a avut fericirea să supraviețuiască infernului din universul concentraționar. A decedat la câteva luni după răsturnarea odiosului regim, înaintea Învierii Domnului, în 1990.Au mai fost arestați Arhimandritul Serafim Baghiu, ieromonahul Alexandru Făgețeanu, licențiat în Drept și Teologie, călugărul Roman Braga, licențiat în Teologie, părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX, prof. universitar doctor Alexandru Mironescu, părintele Felix Dubneac, părintele Arsenie Papacioc, studenții Gheorghe Vasai, Șerban Mironescu,Nicolae Rădulescu, medicul, scriitorul și po- etul Vasile Voiculescu (avea 74 de ani), Emanoil Mihăilescu, ș. a. Din Mișcarea „Rugul Aprins” au mai făcut parte renumitul compozitor Paul Constantinescu, academician prof. univ. Alexandru Elian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, Constantin Joja, Paul Sterian, și mulți alții. (153)

153 – Idem 120

GRUPUL „TROTILIȘTILOR”

Grupul cunoscut sub numele „Trotiliștii” a împrăștiat manifeste, arunca- te cu ajutorul trotilului,pe 10-11 octombrie 1947, pentru a protesta împotriva înscenării procesului conducătorilor PNȚ.Acestea au fost aruncate în urmă- toarele locuri:

– Terasa Cercului Militar

– Capătul tramvaiului, la gara de est

– La librăria „Cartea socialistă”

– La circa 16 PCR

Arestările s-au făcut pe 2-3 decembrie 1947 și ancheta a făcut-o Dulgheru Mihail, la Ministerul de Interne, cu echipa de torționari, din care n-a lipsit Gheorghe Bulz, C. Niculescu-Turli, Curelea, Pompilian ș. a. Printre arestați: ing. Ion Puiu, avocații Nicolae Adamescu, Alexandru Bratu, Sergiu Maca- rie, ing. Ion Diaconescu, mai tinerii Nicolae Ionescu Galbeni, Nicolae Evol- ceanu, locot. Mihai Gheorghiu, Adela Herișescu, Stelian Comșa ș.a. Arestarea s-a datorat agenților infiltrați, Alexandru Drăgulănescu și frații Paul și Stejărel Sava.

ORGANIZAȚIA „T”

A fost inițiată de Remus Țețu și a ajuns să grupeze îndeosebi membri ai tineretului național-liberal, dar și tineri național-țărăniști sau chiar social-democrați, programul fiind explicit liberal.Prevedeau chiar recurgeri la lupta arma- tă în condiții favorabile, în mod special în cazul izbucnirii unui război între anglo-americani și sovietici. Descoperită de Securitate, organizația a fost anihilată, membrii ei fiind arestați și condamnați.Printre cei implicați în proces a fost și Georgescu Adriana, născută în 1920.Avocată în București, era șefa de cabinet la biroul Primului Ministru, generalul Nicolae Rădescu. Rădescu.Arestată imediat după venirea comuniștilor la putere, a fost impli-cată în procesul înscenat din ordinele lui Alexandru Nicolski (Boris Grun-berg) organizației „T”. A fost torturată cu sălbăticie în timpul anchetei, de torționarul Bulz.Detenția a făcut-o la penitenciarul Văcărești.După eliberare, tocmai când i se pregătea o nouă arestare, a reușit să fugă din țară.

A publicat în exil prima carte despre barbaria comunistă. Pentru acest motiv, prin intermediul oamenilor săi, Securitatea i-a înscenat un accident, în urma căruia a rămas cu sechele pentru tot restul vieții. (154)

ORGANIZAȚIA „PĂTRATUL ROȘU”

I se mai spunea și „Rombul Roșu”.A fost înființată, în 1949, de Marioara Cantacuzino, nepoata lui George Enescu.Era alcătuită dintr-un grup de elevi

154 – ACNSAS – Fond Penal, Dos. 145, vol. 1, f. 89.

bucureșteni de la Liceul de Băieți nr. 7 și de la Liceul de Fete nr.12 (ulterior Colegiul I.L. Caragiale), în majoritate rude ale unor mari personalități ro-mâne. Scopul acestor elevi era de a da o mână de ajutor partizanilor din munți, luptători anticomuniști.(155)După ce au fost arestați și condamnați, în timp ce erau în celulele de la Jilava s-a aflat că avuseseră un plan diabolic: să ia tunul din Parcul Carol și să-l ducă remorcat de tramvaiul 7, pînă în Piața Palatului, ca să-l folosească la bombardarea Comitetului Central al PMR. Conducătorul lor era un băiat, pe nume Vasilescu. Pentru aceasta ei făcuseră un plan pe hîrtie, cineva i-a turnat, au fost prinși, arestați și con-damnați.Grigore Ghika își amintește și el de acest grup, spunînd că reușiseră să ducă tunul agățat de tramvai pînă la Ministerul de Interne.(156)

ORGANIZAȚIA „AVRAM IANCU”

Era alcătuită din elevi de la Liceul „Mihai Viteazul” și Liceul Francez din București.(157)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „MUNTENIA”

Unul din fondatorii acestei organizații anticomuniste a fost Ovidiu Borcea. Arestat, a fost închis la Râmnicu Sărat, unde a beneficiat din plin de tratamentele aferente funcției lui Vișinescu. Iată ce-și aminteau martorii: „Și l-au dus pe Ovidiu la subsol și l-au bătut crunt cu cureaua, pe pielea goală, să spună cu cine a vorbit și ce a spus. L-a bătut chiar directorul Vișinescu”. Amintirea îi aparține lui Ion Diaconescu. Fiind însă tânăr, a rezistat până la capătul iadului.(158)

TINERII LUPTĂTORI ANTICOMUNIȘTI

Cei care făceau parte din acest grup erau fii de mici burghezi sau descendenți ai unor familii domnitoare, simpli țărani ori muncitori, dar animați de o dragoste puternică față de țară și rege. Și-au dovedit curajul când nu erau încă majori și „au scris și împrăștiat manifeste, cu ocazia alegerilor din 1946, susținând partidele istorice, sau împotriva comu- nismului”.Unii și-au manifestat solidaritatea cu Revoluția din Ungaria, alții să demoleze statuia ostașului sovietic sau să ardă arhiva Uniunii Asociațiilor Elevilor din România, pentru a întârzia fuzionarea ei cu Uniunea Tinerilor Uteciști. În urma arestării, au înfruntat temnița, tortura și chiar moartea, iar la eliberare au rămas stigmatizați pe viață.(159)

155 – https://taranista. wordpress. com/tag/luptatori-anticomunisti/

156 – Lăcrămioara Stoenescu – De pe băncile școlii în închisorile comuniste/ http://euxin. wordpress. com/page/2/

157 – Lăcrămioara Stoenescu – Tinerețe furată de comuniști / Adevărul, 6. 07. 2010.

158 – https://taranista.wordpress.com/tag/luptatori-anticomunisti/;Vișinescu-fișa postului:exterminarea lui I.Miha- lache.

159 – Idem 96.

ORGANIZAȚIA „ SALVAREA NEAMULUI”

Inițiatorul acesteia a fost Nichifor Robu. Era născut la 4 mai 1902, în satul Voșovăț, județul Suceava.A fost un om politic român de extremă dreaptă din Bucovina, membru fondator și lider al unor organizații națio-naliste și antisemite, cum ar fi: Liga Apărării Național Creștine (1923) și Partidul Național Creștin. A fost arestat la Caracal, în februarie 1945, fiind deținut până în martie 1946. Începând cu 1947, a stat ascuns. În toamna anului 1947, Nichifor Robu a înființat, alături de mai mulți foști politicieni cuziști (prof. Istrate Micescu, 1881-1951, diaconul Ion Popescu-Măzăceni, Nachiu Apostol, preotul Ilie Imbrescu)organizația de rezistență antico-munistă „Salvarea Neamului”. Pentru a-l constrânge să se predea, comu- niștii l-au arestat pe fiul său, Iancu Robu, la vârsta de 17 ani, și l-au ținut închis o lună.Robu și Micescu însă au fost trădați de Sorin Coroamă. A fost arestat la 15 martie 1948 și anchetat la Ministerul de Interne, fiind con-damnat, la 1 iulie 1948, la 20 de ani muncă silnică, pentru crima de complot în scop de răzvrătire și crima de organizare și participare la formațiuni politice de tip fascist. Au mai fost arestați soția, sora sa, o fiică și fiul. Eliberat 1964. A murit în 1977, fiind înmormântat în cimitirul bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Volovăț, Suceava.(160)

ORGANIZAȚIA „M”

În vara anului 1946, Șerban Ghica, împreună cu un grup de 62 de mem-bri ce aparțineau tineretului PNȚ, au pus bazele organizației conspirativ „M”. Aceasta își propusese să contracareze „orice acțiune ce s-ar ivi în partid, împotriva lui Iuliu Maniu”. După câteva ședințe, deși organizate în mare taină, a ajuns la cunoștința componenților săi că organele de ordine și informații au știință despre existența și activitatea ei. Șefii organizației au hotărât, în acea situație, ca la ședința următoare convocarea să fie făcută pe bază de invitații scrise și numai pentru 52 din membrii săi. 11 dintre cei bănuiți că printre ei ar putea fi informatorul sau informatorii nu au mai fost invitați. Dar, și în această formație, și într-o alta ulterioară, cu numai 8-10 prezenți, informațiile din interior tot ajungeau la autorități.Concluzia era una singură: informația pleca de la vârful organizației.

ORGANIZAȚIA SUBVERSIVĂ „CELULA DE REZISTENȚĂ”

Bazele acestei organizații au fost puse de către George Bonțilă. S-a născut la 16 aprilie 1904, în Ploiești. Armata și-a făcut-o în timpul primului război mondial,pe frontul din Moldova.În 1916 s-a înrolat ca cercetaș în Re-

Regimentul 47 Infanterie, fiind decorat cu mai multe ordine și medalii. Și-a

160 – AMJ-DIM – Fond Penal, Dos. 27.463, vol.5, f.167-169. Și – Wikipedia – Enciclopedia liberă

afirmat opoziția față de noul sistem politic, în noiembrie 1944, când, împreună cu Mihail Fărcășanu (ziarist și membru PNL- Brătianu) și ziaristul Traian Alexandrescu, a pus bazele unei organizații „subversive” de rezis-tență națională numită „Celula de rezistență”. La început, organizația s-a limitat la acțiuni „de trezire a conștiinței naționale și de rezistență împotriva curentului de stânga, care devenea din ce în ce mai puternic”.I s-a atribuit un caracter militar mai pronunțat decât în cazul MNR, datorită „secției mili-tare”, de care răspundea maiorul în rezervă Ioan Tobă, instruit în Germania de celebrul Otto Skorzeny. În materialul său, procurorul militar menționa în legătură cu organizația:

„Elemente reacționare și dușmănoase regimului de democrație populară instaurat în țară, s-au constituit în primăvara anului 1945, într-o orga-nizație subversivă teroristă, care avea ca scop dezlănțuirea unor acțiuni de luptă și acte de sabotaj, urmate de atacarea nodurilor de comunicație, a legăturilor telefonice și telegrafice, a depozitelor de armament, muniții, alimente etc.în cazul unui conflict între URSS și anglo-americani, tinzând la răsturnarea prin violență a guvernului țării”.

După instaurarea guvernului Dr. Petru Groza, s-au încadrat în curentul de opinie al negării noului sistem politic, având ca direcție însumarea forțelor care manifestau ostilitate față de acesta.În octombrie 1845, Bonțilă îl cunoaște personal pe inginerul Ioan Bujoiu, fiind cooptat în Comitetul de Coordonare al organizațiilor subversive. Acest comitet, supervizat de Ioan Bujoiu îi avea în componență pe inginerul D. Gheorghiu, Gh. Antonescu, fostul amiral Horia Macelariu, Gheorghe Manu și Vintilică Brătianu. Împre-ună au hotărât că era momentul „să se înceapă o acțiune hotărâtă care să răstoarne guvernul (…) si să se treacă la înarmarea treptată a membrilor mișcării (…)”În primăvara anului 1946, i-a cooptat în grup pe maiorii Ion Tobă și Iulian Ionescu.Astfel, regionala Brașov era condusă de inginerul Constantin Buican, iar cea de la Sibiu de Liesel Nutz, care aveau și atribuțiuni de recrutare de noi membri.În primăvara anului 1947, organizația avea deja cinci centre regionale: Timișoara (condusă de N. Marinescu), Satu Mare-Cluj-Nordul Ardealului (condusă de căpitanul Tudor Bujor), Turda-Munții Apuseni (sub șefia lui Diamandi Ionescu), Brașov (condusă de ing.Constantin Buican) și Buzău (aflată sub conducerea lui Sergiu Marcoci). Sistemul conspirativ de organizare respecta regula de cinci persoane recrutate, iar fiecare aderent avea ca misiune recrutarea altor cinci, fără a se cunoaște verigile superioare ale organizației. După moartea lui Traian Alexandrescu, în 1947, George Bonțilă a rămas singurul supervizor al orga-nizației. Abdicarea regelui Mihai a făcut ca acțiunile gândite de Bonțilă să nu mai fie posibile, deoarece se afla în atenția Siguranței Statului și, câțiva ani mai târziu, a Securității, prin chiar colaboratorii săi cei mai apropiați. Siguranța deținea informații cu privire la organizarea și structura grupului subversiv pe care-l dirija încă din anul 1944.Cel mai apropiat dintre colaboratorii lui Bonțilă a furnizat Securității note informative despre acțiunile pe care intenționa să le realizeze până în momentul arestării. În 1948, arestările au început, iar în timpul nopții de 24 martie a avut loc o percheziție la domiciliul lui, fiind reținut cu această ocazie pentru cercetări în arestul MAI, căutându-se probe pentru învinuirea de „uneltire contra organelor statului”, și fiind supus unui îndelungat șir de interogatorii.După șapte luni de arest, s-a dispus trimiterea lui în judecată, la 27 octombrie 1948, alături de Popp Alexandru, Mărgineanu Nicolae, Auschnitt Max, Bujoiu Ion, Gheorghiu Dimitrie, Balș Alexandru, Măcelariu Horia, Manu Gheorghe, Petrașcu Nicolae, Teodorescu Eugen, Chioreanu Nistor. La 2 noiembrie 1948, i se hotărăște condamnarea la 15 ani muncă silnică, degradare civică timp de 15 ani, 20. 000 lei amendă și 20. 000 lei cheltuieli de judecată. Primul „popas” l-a făcut la Aiud, unde a rămas timp de 6 ani, până la 20 noiembrie 1954, apoi la Jilava (20.XII-5. IX.1955), penitenciarul Lugoj (5.09.1955-17.02.1956),din nou Aiud (17.II.1956-12.XI.1958), Galați (12.XI.1958-2.XI.1960), Botoșani (noiembrie 1960-17 septembrie 1962), Gherla (20.09.1962-20.03.1963), când i-a expirat pedeapsa.I s-a fixat domi-ciliu obligatoriu în comuna Lățești, raionul Fetești, regiunea București, pentru 24 de luni, rămânând în evidența Securității ca „element periculos”. Restricțiile i-au fost ridicate în 12 martie 1964. Și-a găsit un loc de muncă în specialitatea sa, după doi ani de căutări.

După 1966, Bonțilă a devenit membru al Asociației Psihologilor din România, iar în 1968, membru al Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată. Avea peste 60 de ani. A suportat cu greu moartea celei de a doua soții, de aceea, în 1984, starea lui de sănătate s-a agravat. S-a stins din viață la 12 august 1986 (după unele surse la 22.X.1986), fiind înmormântat la Ploiești. (161)

Similitudinile cu organizația „Rezistența spirituală” menționată anterior, se datorează documentației, care: fie le prezintă ca două organizații separate, fie faptului că, autoritățile comunisteîn goana lor după capturarea grupu-rilor subversive – au împărțit în acte o organizație creând două. Altfel apăreau în ochii șefilor mai eficienți.

161 – Cristina Anisescu – Psihologul George Bonțilă – Completare la destin

ORGANIZAȚIA „TINERIMEA LIBERĂ”

A fost o organizație subversivă având ca scop principal lupta împotriva comunismului. A luat ființă încă din perioada antonesciană și cuprindea tineri din majoritatea partidelor ce acționau pe scena politică. A fost condusă de Mircea Ștefanovici și, dacă la început avea rădăcini de stânga, destul de repede a alunecat pe poziții anticomuniste, în contextul represiunii inițiate de guvernul Groza. Între membri se numărau I. V. Săndulescu, Radu Câm-peanu, Negulescu, Mihadaș, Mănescu Manea, Marcel Boisnard ș. a.(162)

GRUPUL ION VULCĂNESCU

Ion Vulcănescu a fost acela care a creat un nucleu format din Coifan Virgil, lt.col. Constantinescu Victor și Nicolae Balaban. Din manifestele emise de această organizație se desprinde caracterul subversiv, care se oglindește în planul de acțiune contra guvernării comuniste. Situația acestei organizații s-a agravat în momentul în care a căutat să-și conjuge acțiunea cu celelalte grupuri subversive, prin trimisul generalului Rădescu, un oarecare Tony, care a luat contact cu organizația HAI, prin Șteanță Dumitru, zis Oprea Dumitru, astfel fiind la curent cu existența acestei organizații subversive. A fost încadrată și a activat în MNR (Mișcarea Națională de Rezistență).(163)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „FRONTUL ELIBERĂRII NAȚIONALE”

(1956-1959), Liceul „Matei Basarab” din București.

Cel care a pus bazele acestei organizații a fost Mihai Stoica Olteanu. Drept răzbunare pentru faptul că bunicul său fusese arestat, deși avea numai 12 ani, a trecut la organizarea unei grupări care să ia atitudine împotriva abuzurilor comuniștilor. Printre ei (erau trei colegi) se număra Angelescu Nicky, campionul de tenis de masă de mai târziu. În 1956, când avea 14 ani, Olteanu a pus pe picioare organizația pe care a denumit-o „Frontul Eliberării Naționale”, având de acum 12 membri, care au activat până în 1959. Au fost prinși în urma unei expertize grafologice care a comparat scrisul din manifestele pe care le scriau noaptea și le răspândeau ziua, cu cel din testul de orientare profesională, dat numai în Liceul „Matei Basarab”, în anul școlar 1958-1959. La percheziția efectuată la domiciliul lui Olteanu, s-a descoperit un caiet al organizației, care conținea statutul și cîteva procese verbale ale ședințelor organizației. Au fost arestați și condamnați prin sen-tințele date în 25 august 1959, în urma cărora Olteanu a primit 25 de ani de

162 – România liberă, 1956

163 – Emil Dumitru Șteanță-Am luptat în Sumanele negre,pag.218/Edit.Țara Noastră, Uniunea Vatra Românească, ianuarie, 2007

închisoare, iar colegii săi un total de 202 ani de pușcărie, toți fiind minori. Aceștia erau:Olteanu Stoica Mihai, Chioseaua Marin, Vlad Constantin, Spă-taru Dan Victor,Puiu Stancu Costel, Iliescu Ion Vladimir, Furtună Dumitru, Mălăcilă Valeriu, Falk Peter, Teodorescu Alexandru, Spătaru Ion Hugo, Bunescu Paul, Bogoiu Valentin Paul. Pe 13 decembrie 1959, au fost depuși la Jilava, în Fortul 13. Au fost eliberați din detenție, cinci ani mai târziu la 15 aprilie 1964. Olteanu a luat calea exilului, în Statele Unite.(164)

ORGANIZAȚIA MRNV – Mișcarea de Rezistență Națională din Vlașca

A luat ființă la 2 martie 1948, fiind formată din elevi ai Liceului „Ion Maiores- cu” din Giurgiu. Arestările au început în 1949, cu Adrian Brișcă (clasa a XI-a), care i-a dat numele și a conceput manifeste. De la Viktor Kreissl (condamnat la 6 ani de temniță grea) a luat o tiparniță cu care a făcut 600 de manifeste. Ancheta dură de la Securitatea Giurgiu a avut următoarele efecte: Adrian Brișcă și-a pierdut plămînul stîng, Breazu Savu a rămas surd de urechea stîngă pînă la moarte, Mateescu Nicolae, ajuns la Gherla, a fost bătut în cap de doi studenți reeducați și a înnebunit, nemairevenindu-și pînă la moarte (2008).

ORGANIZAȚIA „PRO PATRIA”

Numele organizației a fost dat de Securitate. Era formată din 15 elevi din cl. a X-a, a Liceului „Ion Maiorescu”. Începuseră să împartă manifeste prin București. Au fost arestați și au primit pedepse între 3 și 5 ani.(165)

ORGANIZAȚIA „AMICII AMERICII”

A luat ființă tot la Liceul Economic „Ion Maiorescu” din Giuregiu, în 1948. La acea vreme, din organizație făceau parte 20-30 de elevi, iar șeful ei era Alexan- drescu P. Alexandru. Mai târziu el a plecat în munți, în grupul colonelului Arsenes- cu. Din mărturii reiese că au fost arestați. Un martor relatează că a întâlnit un grup de aproximativ 20 de copii, cu vârste de 14-15 ani, la Jilava, care au fost ulterior transferați la Târgșor.(166)

ORGANIZAȚIA „CRUCEA ALBĂ”

După afirmațiile lui Nichifor Robu, această organizație avea peste o mie de membri secreți, câștigați prin închisorile pe unde a umblat el: Aiud, Craiova, și în special Jilava. Era alcătuită din două categorii de aderenți:

1- o elită conducătoare, constituită din cavalerii „Crucii Albe”, care forma

Consiliul Național al „Crucii Albe”, legați între ei și față de comandantul

164 – Neodacii. Com – Portal de opinii și liberă exprimare a Diasporei, 18. 05. 2013.

165 – Lăcrămioara Stoenescu – De pe băncile școlii în închisorile comuniste/ Marilena Istrati

166 – Idem 46 ;

suprem, Nichifor Robu, prin jurământ obligatoriu pe toată viața;

2 – grosul aderenților, selectați printr-un control sever și după ce treceau în activi- tatea lor incipientă prin trei stări, până să ajungă frați. Cavalerii „Crucii Albe” nu puteau fi decât membri recrutați din închisori.

Bărbați sau femei.Ca distincție înaltă, cavalerii purtau la festivități sumanul bucovi- nean. Scopul politic era ridicarea neamului, restabilirea monarhiei, refacerea granițelor anterioare, restabilirea suveranității naționale. Scopul moral – ajutorul reciproc între frații „Crucii Albe”. (167)

GRUPUL DUMITRU LUNGU

Un alt centru de rezistență a fost cel din munții Postăvaru-Ciucaș, unde în iarna anului 1944, după înființarea lagărelor impuse prin convenția de armi-stițiu, după deportările germanilor, basarabenilor și bucovinenilor, s-a hotărît înființarea unui adăpost (în Munții Ciucaș) care urma să îndeplineas-că două funcții: prima, de refugiu pentru cei urmăriți de NKVD, cea de-a doua, de centru de rezistență și depozit de armament. Cel care avea sarcina conducerii operațiunilor era Dumitru Lungu. Acesta stabilește, în București, relații cu ofițerul, Ionel Moldovan, care organizează un grup de rezistență format numai de ofițeri. Stabilesc ca, în caz de conflict, Moldovan să trimită în tabăra din Ciucaș doi ofițeri instructori și conducători militari.În aceeași perioadă, în zona Postăvaru, exista un grup numeros de fugari, aproximativ 40 de oameni, printre care se găseau și câțiva soldați germani, rămași după retragerea din august 1944. Aflând că există un depozit de armament sub dușumeaua cabanei Babarunca, hotărăsc să-l dezgroape.Totul a fost tran-sportat în zona Ciucaș, dar tocmai acest lucru i-a deconspirat.

Ambele grupuri au fost depistate de Securitate, capturate și judecate de Tribunalul Militar Brașov, sub numele de „lotul Ciucaș”. Acest grup avea legături și cu cei trei parașutiști veniți, în toamna lui 1944, în această zonă: Constantin Ardelea, Constantin Botez și Dumitru Manu.

GRUPUL MAIOR HOCIC

Grupul maiorului Hocic era compus din 4 persoane aflate pe raza comu-nei Lehliu, în inima Bărăganului, între anii 1950-1952. În noaptea de 10/11 noiembrie 1950 au fost capturați doi partizani din grupul său, Barbu Bănică și Țurcanu.(168)

167 – Dana Beldiman, Corneliu Beldiman – Rezistența anticomunistă în lagăre și închisori, Studii de caz: Organi-zația „Crucea Albă”, pag. 591-593, București.

168 – Răzvan Mihaiu – Rezistența armată anticomunistă (4)/17 martie 2013

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „ALIANȚA R. ”

Bazele acestei organizații au fost puse de Petre Mihai Băcanu. Născut la 11 decembrie 1941, la Homoriciu, județul Prahova, Băcanu a absolvit facul-tatea de Litere, după care a lucrat în ziaristică și, ulterior, a format un nu-cleu de rezistență anticomunistă – „Alianța R”, înființând o tipografie clandestină în casa economistei Elena Gheorghe, unde s-a editat ziarul „România”. A fost arestat în ianuarie 1989 împreună cu o parte din grupul de acțiune, din care mai făceau parte Mihai Creangă, Anton Uncu și Ștefan Niculescu-Maier. A fost judecat și condamnat la 6 ani închisoare, în 1989, fiind eliberat pe 22 decembrie 1989, când a fost răsturnat regimul comu-nist.După eliberare a pus bazele ziarului independent „România Liberă”.(169)

ORGANIZAȚIA „PUI DE LEI”

Bazele organizației au fost puse, în ianuarie 1950, la o întâlnire dintre Haituc Mircea și Bucă Nicolae.Aceștia hotărăsc să constituie o organizație secretă subversivă, cu scopul de a lupta împotriva regimului comunist. S-a trecut apoi la recrutarea altor membri, între care: Veicu I.Constantin, Begănescu Valerian, Mitu Nicolae, Iacob Gheorghe, Brismis Gheorghe ș. a. Organizația a primit numele „Pui de lei”. În martie 1950, Begănescu îi predă lui Haituc un pistol și trei cartușe. În iulie 1950, Mitu Nicolae, întâlnindu-se cu Haituc Mircea la sediul Sectorului I. – UTM Buzău, a desfigurat cu o pilă, pe care o avea în buzunar, tablourile conducătorilor țării, și tablourile lui Lenin și Stalin. În final, au fost cu toții arestați, iar la 20 februarie 1951, TM Galați i-a condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale și, în plus, pe Haituc Mircea, și pentru delictul de deținere de armament și muniții. Lui Brismis Gheorghe i s-a reținut și omisiunea nedenunțării. Au primit pedepse de până la 5 ani închisoare și plata unor amenzi.(170)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ MUNTENIA

Organizația a fost creată de către Borcea Ion Ovidiu, împreună cu un grup de tineri.Era născut pe 7 septembrie 1932, la București, și era membru al PNȚ. Grupul fiind descoperit, Borcea a fost arestat pentru prima dată pe 8 noiembrie 1945. A fost condamnat de Tribunalul Militar București la 20 de ani muncă silnică, suportând în închisori abuzurile administrației. Din această cauză, a fost printre inițiatorii grevelor de la Baia Sprie și Oradea (1954), unde era instaurat un climat de teroare. La Aiud, împreună cu Munteanu Vasilică și Balica Mihai, a inițiat greva din primăvara lui 1957.

169 – Ciocerone Ionițoiu – Procesul comunismului, Dicționar litera N – O. Lucrare revizuită de dr. M. Andreiovici/ Ed. Mașina de Scris, 2005

170 – CNSAS – Dosar nr. 40/1951, Sentința 177/51/9. 02. 1951;

– RPR – T. M. Terit. Oradea; Dosar nr. 100/1956/CNSAS – Sentința nr. 126/1956/30. 03. 1956;

– www. proc. comunismului. com/cedo/21.29.24.42)

A stat și la Râmnicu Sărat, unde a cunoscut din plin teroarea lui Vișinescu, iar la Botoșani s-a opus procesului de reeducare. După eliberare, a emigrat în SUA. Aici a decedat în condiții neclare, la 28 octombrie 1984.(171)

GRUPA SUBVERSIVĂ STANCU ION

Din această grupare făceau parte: Stoian Mihalache, Cojocaru Gh., Pipera Ion, Stan Gheorghe, Dimitriu Vicol, Bratu Ion, Smochină Leonida, Ionescu Constantin, Danica Gh , Matei Carol, Popescu Constantin și Stancu I. Ioan. Tuturor acestora li s-a alcătuit dosarul penal nr. 1031/1951, la Tri-bunalul Militar București, secția II penală, șeful completului de judecată fiind colonelul Băduț Ștefan. La procesul desfășurat cu ușile închise, toți au fost acuzați de uneltire împotriva statului comunist, iar dintre toți, numai Stancu I. Ioan a fost condamnat la moarte, pe motivul că, fiind magazioner la Întreprinderea „Placajul”, magazia a luat foc (ce de fapt, fusese pus de Securitate). Sentința s-a dat pe 18.05.1951, recursul fiind respins. Stancu Ion a fost executat la Jilava, la 13 noiembrie 1951, la vârsta de 27 de ani. În registrul Stării Civile nr.121, de la Sfat raion N. Bălcescu, certificatul de deces seria M. C. nr. 370719, se specifică drept cauză a morții hiperten-siunea arterială. (172)

171 – www. procesulcomunismului. com / marturii / fonduri / ioanitoiu / dictionar_ab / ab/dictionarab_18. html

172 – Memoria – Revista gândirii arestate – Arhiva

DÂMBOVIȚA

GRUPUL TRAIAN MARINESCU

Traian Marinescu s-a născut în anul 1922. După ce a terminat liceul „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, Traian Marinescu a urmat cursurile Academiei Comerciale. Nu după mult timp, ăn ziua de 19 noiembrie 1946, când comuniștii au încercat să falsifice alegerile de la secșția Izvoarele, introducând buletine străine, Traian Marinescu a pus mâna pe urnă și i-a dat foc, în timp ce pistoalele mitralieră ale comuniștilor trăgeau în disperare. Apucase totuși să fugă și să ia calea codrului. După trei ani, în 1949, a fost descoperit în comuna natală. A realizat pericolul când comuniștii și secu-riștii au venit să-l aresteze și, înarmat cu o grenadă și o mitralieră, a ieșit din casa unde era ascuns și a tras o rafală în direcția casei unde se aflau securiș-tii.Rănit de explozia unei grenade, a fost dezarmat și dus la Securitate. După câteva luni, într-o noapte, l-au dus cu mașina la marginea comunei Izvoarele și i-au spus să coboare și să se ducă acasă. O rafală de armă automată i-a curmat viața. Peste ani, o cruce marca locul asasinatului.(173)

GRUPUL TÂRGOVIȘTE

Grup de rezistență format din ofițerii: maior Cristescu, locotenent Minculescu, locotenent Marin Gheorghe Daniel, locotenent Silviu Petrescu ș. a. Formațiunea era condusă de Anton Chirilă. (174)

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

La 6 decembrie 1959, la Slobozia Moară, din județul Dâmbovița, a iz-bucnit o revoltă țărănească soldată cu un condamnat la moarte și cu alte numeroase arestări și condamnări.În septembrie 1960 are loc revolta din comuna Costești-Vale. În 1961, în cursul lunii ianuarie, mai izbucnesc re-volte în comunele Petrești, precum și în comuna Vișina, satul Răscăeți unde țăranii distrug arhiva colectivei aflată în primărie și îi alungă pe activiștii de partid. Ultima izbucnire majoră a fost în 20 februarie 1962, în comuna Dobra, satul Mârcești, unde nucleul revoltei l-au constituit femeile. Mașinile activiștilor de partid, veniți de la Târgoviște, au fost răsturnate. S-au operat peste 150 de arestări și condamnări.

ALTE REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI DIN ZONA MUNTENIEI.

IALOMIȚA – În 1950, între 1 și 10 iulie, în comuna Urziceni, țăranii refu-ză să predea cotele agricole. La Roșiori și Movilița o companie de securitate și un pluton de miliție arestează 96

173 – Radu Petrescu-Muscel – Viața și moartea: Adevărul despre partizanul anticomunist dâmbovițean Traian

Marinescu-Geagu./ 31 mai 2014(numele autorului este pseudonimul literar pentru Ion-Gheorghe Petrescu)

174 – Idem 17

de țărani.

CĂLĂRAȘI – La 29 iulie 1950,țăranii din comuna Independența, satul Pot-

coava se revoltă, fiind operate arestări.În septembrie, în co-muna Lupșanu, satul Plevna circa 500 de țărani cer desfi-ințarea cotelor agricole și baricadează intrarea în sat. Au urmat zeci de arestări.

ILFOV – Pe 7 iulie 1950 peste 1000 de țărani din comuna Gruiu asediază sediul Comitetului Provizoriu și îi bat pe activiștii de par- tid. Două plutoane de securitate instaurează ordinea, făcând uz de arme.

GIURGIU – În 9 iulie 1950, în comuna Ghimpați, peste 800 de țărani cer scăderea cotelor agricole.Drept represalii, autoritățile proce- dează la deportarea unei părți a populației în Dobrogea. Pe 29 iulie, în comuna Schitu, satul Cămineasa, militari aduși cu patru camioane trag în țăranii răsculați, omorând și rănind pe mulți dintre ei.

TELEORMAN – La 5 iulie 1950, izbucnește în comuna Ciuperceni o revoltă țărănească care se extinde apoi în comunele Siliștea, Blejești, Sârbeni, Cosmești, Tătărăștii de Jos, Scurtu Mare ș. a. Au loc ciocniri violente cu trupele MAI, soldate cu 9 morți, 25 de răniți și 285 de arestări. În aprilie 1961, în comuna Tătărăști, satul Negreni, țăranii dau foc cererilor de înscriere în colectiv și îi bat pe milițieni și pe activiștii de partid.

BRĂILA – În 1951, în comuna Însurăței, revolta se soldează cu un țăran omorât în timpul anchetei, cu mulți răniți și arestați.

Capitolul 8: Principalele grupuri de rezistență anticomunistă din zona Olteniei

VÂLCEA

GRUPUL ARNOTA

În primele luni ale anului 1949, ofițeri din diverse zone prielnice organi-zează rezistența armată în munți. În zonă, maiorul Crețu Slătineanu și lt. Simescu (Piatra-Olt) organizează și înarmează grupul din Munții Arnota. De fapt, bazele acestui grup au fost puse, în primăvara anului 1948, de câțiva legionari conduși de Gheorghe Pele. Acesta, împreună cu Ion Martin și Ion Oprițescu, a încercat să organizeze un așa numit „Corp Legionar Muncito-resc”. Grupul condus de Gheorghe Pele era organizat după model legionar, fiind structurat în șase grupe astfel împărțire: prima grupă, condusă de Ion Martin, avea în subordine două cuiburi; a doua grupă, condusă de Ion Tudo-se, trei cuiburi; a treia (Ilie Vlad) două cuiburi; a patra (Ștefan Cetățeanu) unul singur; a cincea (Petre Bănică) două, iar ultima grupă, cea de-a șasea, era condusă de Nicu Constantin, de care ascultau două cuiburi.(175) A urmat un val de arestări, dar acestea au privit mai mult persoanele de sprijin și nu nucleul grupului format din 16 oameni. Ideea retragerii în munți a apărut din discuțiile lui Gheorghe Pele cu Mișu Ocneriu, Dumitru Popescu și Ilie Marinescu, pe la sfârșitul anului 1948 și începutul celui următor. După cercetări la fața locului, în zona muntoasă Arnota, s-a stabilit locul favorabil pentru așezarea taberei în punctul numit „Hoaga Molidului”, din Munții Arnota, județul Vâlcea, loc aflat în apropierea Mănăstirilor Arnota și Bistrița. Constituirea grupului din munți a avut ca urmare împărțirea condu- cerii, astfel că, principalul lider, Gheorghe Pele, a rămas la București, ocu-pându-se de recrutarea de noi oameni, iar Ion Oprițescu a devenit conducă-torul celor din munți, având ca principală sarcină asigurarea mij-loacelor necesare pentru supraviețuirea celor deja stabiliți la Arno-ta.(176)Armamentul era procurat fie de la diferite persoane din București și trimis în munții Arnota, fie de la patron de restaurant din Piatra Olt, care avea cunoștințe în cadrul corpului de pază din gara acestei localități.(177) Singura acțiune importantă a grupului s-a soldat cu capturarea a doi agenți ai Securității, care făceau parte dintr-un post de pândă. Cei doi au fost însă eliberați în schimbul lucrurilor de valoare pe care le aveau asupra lor. Astfel, le-au fost confiscate un ceas de mână, un portofel, un pieptene și un palton.(178)

175 – AMJ-DIM – fond Penal, Dos. 690, vol. 8, f. 5

176 – AMJ-DIM – fond Penal, Dos. 48.192, vol 3, f. 168.

177 – Idem 176, vol. 2, f. 12

178 – Idem 176, vol 3, f. 308

În dimineața zilei de 26 aprilie 1949, au fost descoperiți de către o companie din Batalionul de Securitate Drăgășani și 25 de „persoane operative” din partea DRSP Craiova. Partizanii au refuzat să se predea și au deschis focul, rănind doi soldați.(179)Acțiunea Securității s-a soldat cu șapte morți (Petre Banu, Ștefan Nicolae, Gheorghe Ionescu, Gheorghe Huțanu, Starovici Băncescu, N.Anghel și Adrian Mohorea), cinci arestați și patru dispăruți (Ion Oprițoiu, Ștefan Cetățeanu, C. Popescu, Nicolae Tărăsescu).(180,181) Documentele Securității prezintă numele partizanilor, acțiunile lor, precum și finalul. Ceea ce redau în continuare, reiese din alte documente, care diferă de cele anterioare. Din aceste documente reiese că, în urma unei trădări, grupul este distrus, într-o primă fază fiind împușcați pe loc Huțan Ion – student din Bucovina, Anghelescu Nicolae – student, Bencescu Mircea și Bănică Ion. În timpul luptei, fusese împușcat Pavel Ion, student, tot din Bucovina. Trupurile celor omorâți în munte au fost transportate de securiști și atârnate sub privirile îngrozite ale copiilor de la Școala normală Bistrița. Apoi, acestea au fost înhumate într-o groapă comună, în locul numit „La Peri”, pe un dâmb, față în față cu cimitirul de la Schitul Păpușa, totul fiind făcut în taină, noaptea.(182)Dintre cei arestați, Petrescu David (din Roma-nați) și Copilu (din Mehedinți) au fost condamnați la moarte și executați. Maiorul Crețu și lt. Simescu au fost condamnați la 12 ani muncă silnică. Șeful grupului, Oprițescu Mișu, și ajutorul lui, Cetățeanu Ion, au scăpat din încercuire și se pare că au fost prinși și executați cu un grup de partizani hunedoreni. Acțiunile Securității contra acestui grup au fost conduse de către maiorul de Securitate Filip Nicolae. În timpul confruntărilor, soldații lui au căzut într-o ambuscadă, au fost luați prizonieri și ținuți la mănăstirea Arnota, pe durata sărbătorilor de Paști, după care au fost eliberați. Drept represalii,când i-au capturat pe partizani, oamenii lui Filip i-au împușcat, i-au purtat pe o bârnă, legați de mâini și de picioare, apoi i-au aruncat într-o groapă cu var, la poarta mănăstirii.(183)

REVOLTA DE LA FUNDU SCUNDULUI

În ianuarie 1949, la Fundu Scundului are loc o rebeliune a foștilor lideri țărăniști din localitate. Ilie Nica – fost primar manist, Nicolae Enescu, Toma Gurgu, Marin Duțu și Ion Diaconu au distrus sediul organizației de bază co-

179 – Idem 176, vol. 2, f. 2

180 – ACNSAS – Fond Penal, Dos.145, vol.1, f. 89

181 – CNSAS – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România 1944 – 1962; Studii 2

– Monica Grigore – Grupul Arnota, un episod al rezistenței anticomuniste române din nordul Olteniei, f. 99- 109

182 – http://www.istorielocală.ro

183 – Puica Buhoci – Istorie și fraudă (II). Cum a dispărut o delațiune din Arhiva CNSAS pentru a se deschide apoi. Un proces de calomnie./Ziariștionline, 12.03.2012

– Blogspot.ro – Oameni și munți. Grupul Arnota-despre rezistența armată anticomunistă din Buila

comuniste din localitate, pe care l-au mânjit cu balegă, au rupt articolele de pe ziarul de stradă al organizației și au îndemnat oamenii, în mod violent, să-și distrugă bunurile, ca statul să nu mai aibă ce lua. Securitatea și miliția

au intervenit în forță și cei menționați au fost arestați și închiși.(184)

GRUPUL URZICĂ

Pe 24 martie 1953, Dumitrescu-Coltești, care se eliberase de curând din închisoare, a fost arestat din nou. Astfel a început să se vorbească despre „Grupul Urzică”. Urzică Marin fusese ultimul conducător al tineretului na-țional-țărănist din județul Vâlcea și acesta luase legătura cu Dumitrescu-Colțești, cu scopul de a-i reu-ni pe toți național-țărăniștii din județ. Grupul a fost demascat de către Stroe Mircea, agent al Securității, infiltrat printre ei. (185)

GRUPUL PELE GHEORGHE

După neutralizarea, în decembrie 1948, a grupului format din Ștefan (Puiu) Florescu, Spiridon Obreja, Șerban Secu, Ionuț Stoican și Ștefan (Gandi) Teodorescu, care sprijineau logistic rezistența anticomunistă, Ion (Nelu) Jijie, care rămăsese centrul de legătură cu străinătatea și cu partizanii din munți, l-a contactat pe Gheorghe Pele și l-a trimis în jud. Alba, pentru a găsi mijloace de coordonare a mișcării de rezistență. Din cauza unor trădări este arestat (împreună cu Ștefan Cetățeanu, ce scăpase din încercuirea de la Arnota), anchetat bestial la Jilava și Uranus. În 1950 a fost transferat la Timișoara și împușcat, probabil la 3 martie 1950. De fapt, timp de o lună și jumătate, acolo a fost executat un lot care îi cuprindea pe toți cei care aveau pedepse mai mari de 15 ani.În unele documente se menționează faptul că, după proces, în 1950, au mai fost uciși în „transporturile morții” încă 5 oameni: I. Cetățeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin, Gheorghe Pele și Ioan Oprițescu.(186)

GRUPUL DIN PĂDUREA SARU

Până astăzi, grupul din pădurea Saru a rămas o enigmă. Partizanii din acest grup țineau legătura cu ceilalți prin Costin Ion, responsabilul din Gara Piatra Olt. Se știe că era compus din 28 de persoane și era condus de colonelul Enăchescu.Costin Ion a fost omorât în torturi de lt. Fracase și lt. Mihuț, în Securitatea Craiova, la 21 mai 1949, pentru că refuzau să facă declarații. În rest, nu se știe absolut nimic despre acest grup(187)decât că șeful

184 – Idem 182

185 – Idem 184

186 – Fundația Academică Civică – Instaurarea comunismului între rezistență și represiune, București, 1995, f. 128,

238.

187 – ACNSAS – Fond Informativ, dos. Nr. 770, vol. 29, f. 231.

grupului, Oprițescu Mișu, și ajutorul lui, Cetățeanu Ion, au scăpat în prima fază a arestărilor, dar se pare că au fost prinși și executați cu un grup de partizani din Hunedoara.

Iată ce arată despre rezistența din Vâlcea, dosarele operative ale Securității:

Dare de seamă. Asupra rezultatului cercetărilor în problema bandelor din munți 9 mai 1949

„ (…) în ziua de 11 aprilie a. c. a fost arestat în Gara de Nord un grup de legionari condus de numitul Temistocle Tomescu (…) acest grup urma să plece în munți (…). Asupra lui Măzăreanu s-a găsit material de instructaj privitor la distrugerea de poduri, șosele etc.(…) Din cercetarea lui și a le-gionarului evadat Pele Gheorghe rezultă că(…)un rol important în orga-nizație a fost dat studentului Jijie Ion( urmărit )(…).S-a constatat că legio-narii din munții Vâlcei erau ajutați de anumiți călugări de la mănăstirile Bistrița și Arnota ”. „(…) acțiunea a durat 20-30 minute.S-a capturat arma-ment, alimente (…)6-7 morți dintre partizani (…)5-6 prizonieri. . . . trei dintre partizani în frunte cu șeful bandei Opriș au reușit să fugă (…)”. (188)

ORGANIZAȚIA GENERALULUI ION CARLAONȚ

Frații Dumitru și Ioan Carlaonț au pus bazele unei organizații antico-muniste care, printre altele, își propusese să-l asasineze pe secretarul general al partidului comunist.Urma ca atentatorul să fie desemnat prin tragere la sorți.În ziua respectivă, trebuia să se afle cât mai aproape de vorbitor, iar după executarea planului să se sinucidă pe loc.Dar, cu câteva zile înainte, s-a anunțat schimbarea vorbitorului, situație în care ofițerii au renunțat la plan. Însă, din 1946, ochii serviciilor de informații erau ațintiți asupra generalului Iancu Carlaonț. Acesta era asistat de către colonelul Cărăușu, unul dintre cei mai buni organizatori din teritoriu. Ordinele veneau direct de la acesta. O altă figură emblematică era Ștefan Hălălău,fostul comandant al Școlii de Artilerie din Craiova. Ramura militară a organizației era condusă de către Remus Radina iar fiecare membru al ei avea sarcina să mai recruteze alți 5 membri. În toamna anului 1948, înainte de a se retrage în munți, grupul este arestat. Atât Lucian Dimitriu, cât și Constantin Grădinaru au murit la scurt timp după arestare din cauza torturilor la care au fost supuși de către Securitate. (189)Ioan Carlaonț s-a născut la 19 octombrie 1885 în localitatea Miculești din județul Mehedinți. După 1945, a format în Olte-nia, după cum am arătat, detașamente de rezistență anticomunistă. Arestat în octombrie 1948, la Târgu Jiu, a fost trimis la Aiud în iunie 1949,unde a mu-

188 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. 36, f. 425 – 440.

189 – Ag. Șoim Press-Dezvăluiri. Rezistența anticomunistă; Spicuiri: Oltenia și Maramureș 1948-1951/9. X. 2010.

murit la 6 februarie 1952, orb, anchilozat, bolnav de tuberculoză, într-o ce-lulă fără geamuri, în care dormea pe ciment. Fratele său, Dumitru, se născuse în 1887. A fost arestat în 1948 și a murit la 14 octombrie 1952 din cauza regimului de exterminare. Din Dosarul E. P. 27464, vol. II, pag. 1-285, vedem cum motivau torționarii securiști: „În cursul anului 1948, împreună cu colonelul Hălălău Ștefan, Radu Ciuceanu, dr. Cărăușu și alții din Craiova pun bazele unei organizații teroriste subversive care a luat legătura cu anglo-americanii prin agenții-spioni Andreevici Victor și Pescariu Ciprian.Au plănuit retragerea în munți cu scopul de a lupta pe la spate în caz de război între URSS și Anglo-americani”.

(Din declarația sa din 6.X.1948,luată,cel mai probabil sub tortură)(190)

GRUPUL MANDINESCU SERGIU

S-a născut la 3 iunie 1926, la Bacău. A absolvit Liceul Militar „D. A. Sturza” din Craiova, încercând după aceea să studieze medicina, dar s-a îndreptat spre Școala de Ofițeri Sibiu. Exclus din școală, aaerat la mișcarea de rezistență din Oltenia, condusă de Ioan Carlaonț.Vrând să treacă Dună-rea înot, a fost prins și arestat, condamnat la 12 ani închisoare. În decembrie 1949 a fost dus la Aiud și de acolo, în 1950, la Pitești. A fost eliberat din penitenciarul Gherla în 1960, la 34 de ani. În perspectiva ieșirii din detenție, în ianuarie 1960, Mandinescu organizase un grup de trei persoane, deținuți ca și el, cu care să continue în libertate lupta anticomunistă. A fost trimis la Lătești, în Bărăgan, unde a rămas până în 1961. S-a stinsdin viață în martie 1964, ca urmare a torturilor din închisori.(191)

GRUPUL DUMITRAȘCU MARIN, văzut din interiorul Securității:

Sinteza

Întocmită în problema bande pe perioada 10 august – 10 septembrie 1952

„ (…) în cursul lunilor mai și iunie (…) ne este semnalată existența unei

bande înarmate compusă din trei elemente, foști fugari izolați și anume: Dumitrașcu Marin, Dumitrașcu Gheorghe și Giugulin Marin (…). ” (192)

GRUPUL LUI LUNGANĂ

Era susținut și instruit de „elemente reacționare” din țară și de peste hotare. Numele adevărat era Petrescu David și se spune că, în 1945, a împușcat mortal pe primarul comunei Brastavățu-Olt,după care a dispărut de

190 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României.1946-1958.Partea a IV-a;Pregătiri de luptă și la Craiova. / Edit. „Gândirea românească”, București, 1993

– Cornel Șomâcu – Despre rezistența anticomunistă în județul Gorj / 26.05.2009/verticalonline.ro

191 – Alexandru Niculescu – Sergiu Mandinescu (1926-1964) – poetul temnițelor comuniste/ România Literară,Ar-

hiva 2011, Nr. 19

192 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. 36, f. 166 – 192

de la domiciliu și s-a constituit în „bandă” împreună cu Constantin Lungu, fugar, condamnat la muncă silnică pe viață. Dispunând de arme automate și grenade, au intrat în legătură cu diferite persoane, între care foști moșieri din Craiova, care îi adăposteau și-i subvenționau cu bani, arme și muniții. Um- blau îmbrăcați în uniforme nemțești și îi sfătuiau pe țăranii să saboteze instituțiile comuniste, întrucât vor urma „evenimente mari”. Până în 1950, Petrescu David a întreprins numeroase acțiuni și a comis cinci execuții: trei membri ai PCR, un director al GAS și un funcționar de Sfat popular.

„Organele de Securitate având informații că „Lungană” s-ar afla la mo-șierul Neamțu din Craiova, la 8 februarie 1950 s-a procedat la pătrunderea în obiectiv. După o luptă corp la corp acesta a fost imobilizat, nemaiputând folosi armamentul ce-l avea sub pernă. ”

A fost judecat și condamnat la moarte.

GRUPUL MORĂNESCU (zis Puiu).

Grupul condus de el era o organizație „legionară” – după terminologia autorităților – care activa în raionul Balș, județul Olt. A fost descoperit, în cursul anului 1949, în raza raionului Balș. Morănescu a scăpat capturării, în aprilie 1949, după care s-a ascuns la socrul său. Împreună cu el mai acționa un anume Trușcă. Printr-o combinație, partizanul a fost atras să se adăpos-tească la o anume gazdă, care, în momentul sosirii acestuia, a anunțat Secu-ritatea. Grupul a fost capturat în 1949, fără a apuca să facă uz de arme. Iar Morănescu probabil în 1950.

GORJ

GRUPUL cpt. BRÂNCUȘI GRIGORE

Grigore Brâncuși a fost copil de țărani din comuna Peștișani. Harnic și cinstit, credincios, a reușit să devină ofițer de Stat Major, activând în Regi-mentul 4 grăniceri. A participat la război, atât în Răsărit cât și în Apus. După abdicarea regelui și constituirea armatei populare, asemenea celor mai mulți ofițeri de carieră, a fost dat afară din armată. S-a întors în Gorj și s-a stabilit la Peștișani. O vreme a căutat să se integreze într-o altă activitate, dar a considerat de datoria lui să se angajeze în miș- carea de rezistență din munți. Din organizația alcătuită de el (nepot al marelui sculptor ), au făcut parte: lt. col. Ionescu Vintilă Micandru, cpt. Brâncuși Grigore, învățătorul Ion Rădoi, Alexandru Stoichițescu, Constantin Tabacu, Martin Gheorghe, Dinescu Gheorghe, Tabacu Constanța (și ea nepoată a lui Brâncuși ) și Sârbulescu Palina (născută Brâncuși). Gruparea a activat de la constituire, în 1949, până în 1951. Coordonarea ei se făcea din cabana situată în zona muntoasă de deasupra satului Topești din județul Gorj. Brâncuși a conceput un set de manifeste prin care-i chema pe conaționali la luptă, la unitate în fața politicii de aservire a țării. După câteva zile, cei care împrăștiau mani-festele au fost arestați. În această situație, Brâncuși l-a rechemat pe Martău, fosta lui ordonanță, și au hotărât să urce în munți. Și-au procurat arme și și-au stabilit cartierul general în pivnița țăranului Ion D. din Topești, inten-ționând să ia legătura cu celelalte grupuri de rezistență din Munții Gorjului. Securitatea își intensifica raidurile de căutare, operațiunile fiind conduse de un anume Goga, ofițer de securitate de loc tot din Peștișani, care-l cunoștea foarte bine pe Brâncuși. În 1949, șoferul acestui securist l-a împușcat la Valea Mare (satul lui Martău) pe țăranul Gheorghe Lăcătușu.Pe 10 mai 1951, cabana a fost luată cu asalt de trupele Securității. Înăuntru nu se afla decât cpt. Brâncuși, împreună cu însoțitorul său, Gheorghe Martău. A fost rănit grav, securistul Goga împușcându-l în plămânul drept și în deltoid. A fost dus la Târgu Jiu, iar după vindecare condamnat la 20 de ani muncă silnică fiind închis la Craiova, Jilava,Valea Nistrului,Satu Mare, Aiud, Gher-la, Grindu și Periprava, până în 1964, când a fost eliberat.(193)

193 – Idem 190b

– Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României,1946-1958;Partea a IV-a, capit. Organiza-

ția de rezistență din județul Gorj, p. 3/Edit. „Gândirea românească”, București, 1993

MEHEDINȚI

GRUPUL FRAȚILOR BOCÂRNEA

O altă mișcare de partizani lua ființă în regiunea munților și a platoului Mehedinți.În luna martie 1949, patru tineri din Turnu-Severin au hotărât să ia calea muntelui. Aceștia erau frații Bocârnea, băieții șefului de gară din Turnu Severin. În acea perioadă se spera într-o conjunctură favorabilă pentru ieșirea țării noastre din zona de influență sovietică, prin îndepărtarea conducerii comuniste. Au plecat nepregătiți, fără o călăuză care să cunoască bine zona. La recomandarea unui coleg, au fost găzduiți la Prejna. Sesizând prezența lor, sătenii au anunțat autoritățile locale, situație în care au fost nevoiți să părăsească satul. Fără călăuză, greșesc drumul și, în loc să iasă spre Herculane, au urcat spre Izverna. Seara, obosiți, hotărăsc să rămână peste noapte într-o colibă. Unul dintre ei, Aurică Firulescu, îi părăsește. Gazda i-a primit, dar bănuind că sunt partizani i-a trădat.A doua zi, i-a trimis nu spre Herculane, ci spre Izverna, unde într-un loc bine stabilit îi așteptau comuniști înarmați: șeful de post, învățătorul, brigadierul silvic, pădurari. Fără somație au tras în plin. Au căzut, pe rând, morți Gheorghe Eftimiu (n.4.06.1931, elev în cl.a VII-a la liceul „Traian”-Turnu Severin), Ion Bocârnea (n. mai 1931, elev în cl. a VII-a la același liceu), Eugen Bocârnea (n.18.01.1928, student anul III la Medicină în București), Ion Puiu, student în Drept la Cluj. Nu s-au găsit arme asupra lor. A doua zi a fost adus tatăl unuia dintre ei spre a-i recunoaște. Au fost îngropați toți trei într-o ladă de lemn, la marginea cimitirului din sat, vegheați de Munții Cernei și ai Mehe-dințiului. Asasinul principal al celor trei tineri a fost plutonierul torționar Cioabă, precum și șeful Securității, Mihuț, același care l-a ucis și pe alt partizan – Vărzan – în 19/20 noiembrie 1946, în pădurea din Bistrița.

GRUPUL DUMITRU TOTIR

Dumitru Totir a fost profesor și deputat național-țărănist. Acesta împreu-nă cu avocatul Gheorghe Florescu și Dumitru Năsărâmbă – reprezentant al Partidului Democrat Titel Petrescu – reușesc să desfășoare o activitate susți-nută,prin ramura activă a mișcării,în regiunea dintre râurile Motru, Coșuștea și Topolnița, până la Isverna, Cloșani și Turnu Severin. Sufletul acestei mișcări s-a dovedit a fi Nicolae-Nae Trocan, care, împreună cu vărul său Nicolae Vulcănescu se retrag, în urma unor trădări și ciocniri cu forțele de miliție, în codrii de la Ohaba, apoi în pădurile din jurul comunei Noapteș.

Prin trădarea învățătoarei din comună, N. Vulcănescu este împușcat, Trocan reușind să scape împușcându-l pe șeful trupelor ce-l urmăreau. Pen-tru a îngrozi populația, este adus vestitul borfaș (?) Alimănescu, care o va spânzura pe fata lui Ursunoiu din Șovârna, pe motivul că familia ei le acor-dase găzduire. Familia Trocan a fost ridicată și deportată în comuna Dropia, lângă Călărași. Deghizat, Nicolae Trocan, colinda regiunea, din Gorj până la Turnu Severin, îngrozind trupele de miliție și făcând să se pună un premiu de 100. 000 mii lei pe capul său. A fost arestat la 27 august 1952, fiind trădat de vechi prieteni din copilărie, învățătorul Boulescu și Ticu Chițimia, care, în loc de premiu, au fost condamnați pentru omisiune și găzduire. A fost condamnat la moarte și executat în 20 iulie 1953 în ziua de Sf. Ilie. Dumitru C. Năsărâmbă era de loc din comuna Glogova și lucra ca muncitor la Șantierul Naval Turnu Severin. Era membru al Mișcării de Rezistență Națională, făcând parte din grupul amintit mai sus. Avea sarcina să contac-teze elementele social-democrate din gruparea Titel Petrescu și să ia legă-tura cu conducerea titoistă din Iugoslavia. A fost arestat și el în urma unei trădări, împreună cu alți 150 de membri ai mișcării, în două loturi.Torturat în timpul anchetei de la Securitatea Craiova, a fost condamnat la moarte de Tribunalul Militar București, (în deplasare la Craiova). A fost executat împreună cu Totir Dumitru și Trocan Nicolae. Privitor la Dumitru Totir, peste ani, fiul acestuia, Nicolae Totir,își va aminti că tatăl sau a fost, alături de Nicolae Trocan și Dumitru Năsărâmbă, unul din eroii legendari ai plaiurilor mehedințene înființând Mișcarea Română de Rezistență, care a acționat împotriva comunizării țării până în 1952. El afirmă că tatăl său știa că va fi prins, deoarece și-a dat seama că organizația a fost deconspirată. Cu toate acestea, deși avea un mijloc de transport, a refuzat să fugă în țara vecină, Iugoslavia, spunând că el are de îndeplinit o misiune. După arestare, averea din satul Vladimirești și jumătate din cea de la Turnu Severin i-au fost confiscate, soția a fost dată afară din învățământ (era învățătoare), fiind nevoită apoi să lucreze ca hamal în port, la spații verzi, pentru ca ulterior să ajungă, la o școală de tractoriști, femeie de serviciu. Într-un târziu a fost reprimită în învățământ, în localitatea Cerneți, unde a funcționat până la pensionare. (194)

PROCES VERBAL.

Azi, 20 iulie 1953, orele 1,30.

(…)

În vederea executării condamnaților la moarte prin sentința de mai sus arătată și anume :

– TOTIR I. DUMITRU, născut la 16 martie 1903, în com. Vladimirești, raionul Baia de Aramă, reg. Craiova, fiul lui Ion și Irina, de profesie învă-țător, cu ultimul domiciliu în Tr. Severin, str. Aurelian nr. 83.

194 – Nicolae Totir – Am activat în cadrul Mișcării Române de Rezistență; Cafeneaua politică și literară : /www. cafeneauapolitică. ro/index. Htm

– TROCAN M. NICOLAE zis Naie, născut la 17 martie 1923 în comuna

Zisu, raionul Baia de Aramă, reg. Craiova, fiul lui Ion și Irina, de profesie agricultor, cu ultimul domiciliu în satul Valea Perilor, comuna Cătune, raionul Baia de Aramă, reg. Craiova.

– NĂSĂRÂMBĂ DUMITRU, născut la 2 septembrie 1913 în comuna Ratezu, raionul Baia de Aramă, reg. Craiova, fiul lui Chiril și Ruxanda de profesie mecanic, cu ultimul domiciliu în Tr. Severin str. Adrian, nr. 52.

S-a fixat executarea sentinței pentru astăzi 20 iulie 1953, orele 1,30 și au fost aduși condamnații sub escortă la locul execuției unde au fost identi-ficați.

După ce s-a primit raportul plutonului de execuție, s-a dispus a se citi dis-pozitivul sentinței de condamnare la moarte și li s-a adus la cunoștință condamnaților că hotărârea a rămas definitivă și a sosit timpul să-și ispă-șească pedepsele. Condamnații au fost aduși la locul de execuție legați la ochi.

După îndeplinirea acestor formalități, procurorul militar a ordonat coman-dantului plutonului de execuție să procedeze la executare. Comandantul plutonului de execuție a ordonat focul și astfel condamnații au fost executați. După ce condamnații au fost executați, medicul militar și procu-rorul militar au constatat moartea, constatând că cei executați au încetat din viață. După constatarea morții condamnaților, la o oră după execuție, cadavrele condamnaților(…)au fost date în primirea cdt. penitenciarului Craiova, cpt.Ioniță Alexandru, spre cele legale și pentru a dispune înhu-marea lor.

Făcut la Penitenciarul Craiova, azi 20 iulie 1953, ora 1,30.

Reprezentantul Tribunalului Suprem – Maior de Justiție, Gh. Protopopescu.

Comandantul Penitenciarului Craiova, ss. Ioniță Alexandru.

Reprezentantul Procuraturii Militare, lt. maj. Justiție Nicula Ion.

Medicul Penitenciarului Craiova, ss dr. Manolescu Ghe.

Comandantul plutonului de execuție ss indescifrabil (195)

COMITETUL DE REZISTENȚĂ NAȚIONALĂ

Organizația a fost inițiată de către Bălașa Eugen, tehnician la Întreprinderea de Industrializare a Cărnii din Craiova, și a acționat în Târgu Jiu.(196)

195 – Arhiva Ministerului Apărării Naționale.

196 – ACNSAS, Fond documentar, dos. Nr.131, vol.I, f. 71-83/Raport privind concluziile ce se desprind din

activitatea informativ-operativă desfășurată în rândul elementelor care au inițiat, condus sau participat în

bande și organizații subversiv-teroriste. / Direcția I, 132/W. M. /85417 din decembrie 1984 – Strict Secret;

– Elis Neagoe-Pleșa, Liviu Pleșa – Securitatea: Structuri, Cadre, Obiective și metode (1967-1989), vol. II.

Documente editate de Florica Dobre, coordonator. / București, Edit. Enciclopedică, 2006, pag. 675.

GRUPUL DIN PĂDUREA PERIȘOR

Cel care a organizat grupul se numea Pavel Trancă. Grupul era desfășurat în jurul pădurii Perișor și se mai numea și grupul „Oltenia Sud”.

Primul nucleu a fost constituit din Ghiță Petre, Trancă Pavel, Emil Mărcuș,Nelu și Virgil Popescu Pentru un timp, ei s-au adăpostit în pădure, după ce, în iulie 1948, fuseseră înconjurați de Securitate, dar reușiseră să scape, croindu-și drum cu rafale de arme automate. O vreme, împreună cu ei a fost și Maria Glăvan. Planul de acțiune al grupării a fost conceput de Marin Tucă și tot el a fost acela care le-a procurat primele tranșe de arme. Arestarea lui, în iulie 1948, a constituit o pierdere importantă pentru grup. Presat de Secu-ritate, în urma unui plan de regrupare, grupul s-a deplasat în Munții Sibiului. Acolo, însă, și-au dat seama că punctele de întâlnire erau supravegheate de puternice detașamente ale MAI. Nereușindu-le planul și venind iarna, par-tizanii s-au retras și au hotărât să ierneze fiecare pe cont propriu. Probabil din cauza unei trădări, Nelu Popescu va fi arestat la București, în casa conspirartivă de întâlnire. Frații și soția lui Trancă au fost arestați și, neputând rezista torturilor, un frate le-a divulgat adăpostul. Cincisprezece securiști înarmați cu mitraliere au năvălit peste el și l-au capturat. În urma unei anchete nemiloase, partizanii lui Trancă și Jianu au fost condamnați la pedepse grele.Trancă a trecut prin închisorile din Craiova, Jilava, Aiud, Malmaison, Câmpia Izlaz, Gherla.Va fi eliberat în 1964 și a apucat și evenimentele din decembrie 1989. (197)

În alte documente, Grupul din pădurea Perișor, se întâlnește sub numele de „Grupul Popescu”.Datele sunt în mare parte aceleași. Pentru o informare cât mai corectă a cititorului, redau mai jos datele așa cum apar ele în înscri-surile privitoare la „Grupul Popescu”.

GRUPUL POPESCU

În toamna anului 1948, studentul Popescu Ionel, zis „Nelu”, fiind urmărit de către organele de securitate, împreună cu fratele său Popescu Marin – urmărit și el-s-a retras în munți într-un ascunziș, la locul numit Stâna Voineag, în apropiere de Tălmaciu. Popescu era născut în satul Bălașa, co-muna Trochești-Dolj. A constituit un grup armat în mai 1948, în pădurea Perișor din județul Dolj, împreună cu Maia Glăvan, Emil Mărcuș, Ghiță Petre, Virgil Popescu (fratele lui), Pavel Trancă, Marin Tucă ș.a. S-au refugiat apoi în pădurea Tălmaciu, unde, în decembrie 1948, și-au făcut un adăpost în care, printre altele, a ascuns și 3 puști mitralieră „Oritza”. Din cauza iernii, s-a ascuns fiecare pe cont propriu.Nelu Popescu a fost arestat la

197 – www. smaraldul. blogspot. ro/2011/03/eroii-anticomuniști-din-gorj. Html; maiorul Dimitriu a fost lichidat

prin torturi sadice. Avea strânse legături cu gruparea generalului Ion Carlaonț.

București. A fost anchetat, supus torturii și condamnat la 15 ani muncă sil-nică. Din cauza torturilor, acceptase să devină informatorul lui Țurcanu. A mai trecut prin închisorile Gherla și Aiud, după care, în 1964, a fost eliberat cu decretul de grațiere. A plecat din România și s-a stabilit în Austria.

GRUP NEIDENTIFICAT

Era compus cam din 15 membri înarmați toți cu pistoale mitralieră.

GRUP MAIOR LUCIAN DIMITRIU

Conducea o ramură a organizației militare a generalului Ion Carlaonț. Imediat după confiscarea puterii politice de către comuniști, maiorul Lucian Dimitriu s-a gândit la modul prin care să se dea posibilitatea poporului român să-și aleagă adevărații conducători.Fiecare membru al organizației avea obligația să recruteze alți 5 membri, fără a comunica numele lor nici superiorilor și nici inferiorilor. Maiorul Lucian Dimitriu, împreună cu un grup de ofițeri, printre care Remus Radina, ofițer de cavalerie din Segarcea, Tiberiu Tolescu, ofițer de artilerie și Constantin Grădinaru au organizat, în Craiova, un grup de rezistență. Aflând că, pe data de 6 martie 1948, cu ocazia inaugurării depoului CFR din Craiova, cel mai mare depou din sud-estul Europei, urma ca Gh. Gheorghiu Dej să țină o cuvântare, a propus într-un grup restrâns asasinarea acestuia, după care atentatorul urma să se sinucidă. S-a renunțat însă la plan. Își punea mari speranțe în ajutorul pe care sperau să-l primească din Iugoslavia, sens în care, în 1948, Remus Radina a trecut Dunărea pentru a face constatările de rigoare. Situația era cu totul alta decât și-o închipuiau ei. Printr-o scrisoare trimisă lui Tiberiu Tolescu, codificat, i-a avertizat că nu pot spera la ajutorul iugoslav în cazul unei revolte. Au luat hotărârea să se retragă în munți. Însă, înainte de a lua calea muntelui, întregul grup a fost arestat, printre care și Remus Radina și Tolescu. Constantin Grădinaru a murit în timpul anchetei, iar

ORGANIZAȚIA PARAMILITARĂ „SPARTACUS”

A fost înființată, în 1956, de către Vasile Gavrilescu, sub influența revo-luției maghiare, împreună cu alți foști colegi și prieteni. Gruparea paramili-tară avea scopul de a participa la o eventuală revoluție de tipul celei din Ungaria. Ca urmare a unui denunț, este obligat să părăsească orașul Craiova, împreună cu soția, ascunzându-se în zona minieră Anina, unde lucrează în subteran la mina Ponor. În toamna anului 1958, încearcă să părăsească clandestin țara prin zona frontalieră Iam, unde este arestat împreună cu soția. Este judecat de către TM Craiova și condamnat la 22 ani m. s. Împreună cu el au fost condamnați și ceilalți membri ai grupului, care au primit condamnări între 15 și 22 ani închisoare. După ieșirea din închisoare, pleacă în Franța, de unde revine în 1990. S-a stabilit în zona Horezu, unde locuiește și în prezent.(198)

GRUPUL LUȚĂ VASILE

În vara anului 1949, partizanii bănățeni au intrat în legătură cu grupul condus de Vasile Luță. Era de loc din satul Brebina – Baia de Aramă și a luat de timpuriu legătura cu partizanii din Banat. Și-a constituit un grup de cca15 persoane, acțio- nând în zona Baia de Aramă. Pentru a obține bani, Luță a propus atacarea Băncii de Stat din Baia de Aramă. S-au adunat 15 partizani: Vasile Luță, Ion Duicu, Dumitru Ișfănuț, Nistor Duicu, Petru Duicu, Petru Românu, Ion Ciovică, Gheorghe Cristescu, Nicolae Lalescu, Gheorghe Stănescu (acesta era din nordul Olteniei), Dumitru Mutașcu, Victor Curescu, Ioan Ene, Gheorghe Serengău și Stelian Berbecaru – care s-au împărțit în trei echipe (comandate de Vasile Luță,Ion Duicu și Dumitru Mutașcu zis Fus), pentru a se strecura neobservați spre obiectiv. Doi vecini de-ai lui Luță, care au aflat despre acțiune, au anunțat Securitatea. Din această cauză dar și pentru că unii dintre partizani au renunțat la acțiune, atacul n-a mai avut loc. Au aflat că cei doi vecini de-ai lui Luță care anunțaseră Securitatea erau doi membri de partid, Romulus Bengescu, secretarul organizației de bază a PMR din sat, și Gheorghe Zgândar. I-au dus în munți, în noaptea de 24/25 august 1949, acțiune în cadrul căreia unul dintre ei moare (Bengescu), iar celălalt este salvat cu greu. Dorința de răz-bunare a lui Luță fusese satisfăcută. Mai împușcă mortal pe un comunist important din zonă, după care dezarmează o patrulă de militari. De altfel, aveau armament și muniții din belșug, procurat de la germani în timpul războiului. Ulterior, bănățenii au plecat spre zona lor, iar oltenii au rămas pe loc. Au avut o ciocnire, în Mehedinți, cu o patrulă formată din trei milițieni, care au fost dezarmați, li s-au luat cartușele după care au fost lăsați liberi. În august-septembrie 1949 a avut loc o reorganizare a grupului din comuna Verendin, unde s-au întâlnit:Iancu Baderca, Ion Caraibot, Dumitru Mutașcu, Gheorghe Serengău și Victor Curescu.În octombrie 1949 s-a decis ca grupul format din Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț, Maria Vlădescu, Victor Curescu, Gheorghe Serengău, Nistor Duicu, Ion Duicu, Petru Duicu, Ghiță Gaia, Ion Caraibot, Pavel Vadrariu, Iosif Baderca și Iancu Baderca să se divizeze în trei formațiuni mai mici.Acestea erau conduse de Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț și Nistor Duicu. În cele din urmă, Luță este captu-rat, în timpul interogatoriului dând informații complete despre toți cei din grup, precum și despre gazde. Era un om extrem de viguros. În timpul arestării, 5 oameni abia a reușit să-l imobilizeze. Ne putem închipui că, dacă

198 – Wikipedia.

a ajuns să de-a declarații veridice, torturile la care a fost supus au fost inimaginabile.Despre unul din ultimii supraviețuitori din acest grup, aflăm din:

Situația Bandelor existente la data de 24 iunie 1950 care se urmăresc din punct de vedere informativ.

116/24 iunie 1950

„ (…) Stănescu Gheorghe, care a făcut parte din banda Luță Vasile și care se ascunde în regiunea Dealul Gorganului, jud. Mehedinți (…)”. (199)

REVOLTE POPULARE DIN ZONA OLTENIEI

Gorj – La 4 iulie 1950, în comuna Ciuperceni izbucnește o revoltă țără-nească, în urma căreia un țăran este împușcat mortal de forțele de represiune.În septembrie, în comuna Dănești, satul Ungureni, milițienii sunt dezarmați și președintele colectivei bătut.Trupele de securitate au folosit armamentul.

Dolj – În 1958 încep să aibă loc tulburări grave în comuna Murgaș. În 1959, martie, izbucnesc revolte în comunele Giubega și Băilești, iar țăranii din comuna Urzicuța au plătit cu condamnări de 25 de ani m. s. La 6 aprilie, țăranii din Băilești și Cioroiași pătrund în sediul colectivei și ard cererile de înscriere, iar în iunie, în comuna Ciupercenii Noi, țăranii devastează sediul și magaziile GAC La 24 iunie, în comuna Dăbuleni, țăranii devastează sediul Sfatului Popular și îi bat pe activiștii de partid.

Mehedinți – În 1959, izbucnesc revolte în comunele Vlădia și Vânju Mare.

Olt – Pe 15 ianuarie 1961, în comunele Mărunței, satul Bălănești, Vâlcele și Drăghiceni, trupele de intervenție au deschis foc împotriva țărani-lor revoltați, provocând numeroase victime. Și tot pe 15 ianuarie, dar în 1962, reizbucnește revolta din comuna Vâlcele.

199 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. 36, f. 387-389

VI. REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ ÎN BANAT, ZONA ARADULUI, HUNEDOARA

Capitolul 9: Banatul se mobilizează

GRUPUL FILON VERCA

Grupul condus de Filon Verca a fost lansat la cea de-a doua parașutare germană și cuprindea cinci persoane, printre care Ion Chirilă din Ciuchici, Ion Carapantea din Lugoj, Nicu Bălănescu din București și încă o persoană, care s-a deplasat în regiunea sa natală.Transportarea lor a început la 9 decembrie 1944, la orele 5, trebuind ca în acea noapte să aterizeze la Teregova, în Munții Semenic, sau pe Muntele Mic.În cele din urmă au ajuns tocmai la Bunila, în jud. Hunedoara, Munții Poiana Ruscăi. Din această cauză au fost nevoiți să parcurgă o distanță de 130 km prin munți și păduri, ducând cu ei un aparat de radioemisie-recepție, armament și muniția afe-rentă.În containerul îngropat la locul parașutării mai existau 40 kg. de dinamită, 20 kg de mine, cinci pistoale mitralieră cu muniție, haine civile și alte lucruri. A intervenit însă sfârșitul războiului și acordul încheiat între guvernul comunist și legionari. Acordul a rămas valabil, în linii mari, până la alegerile din 1946, apoi s-a trecut la arestarea legionarilor. Filon Verca a fost arestat la 3 august 1947, chiar în ziua în care trebuia să se căsăto-rească.A reușit să evadeze din închisoare și să fugă pe muntele Nemanu Mare, unde a stat ascuns un timp, alcătuind un nou grup de rezistență armată din câteva persoane apropiate. A fost însă din nou arestat, chiar pe muntele Nemanu Mare, și a ajuns din nou la Securitatea din Timișoara, fiind preluat de maiorul Aurel Moiș. A reușit să evadeze încă o dată din celula nr.10 din incinta Securității, la 22 august 1948. Înțelegând că prezența sa în zonă era nu numai inoportună, ci și periculoasă pentru el și pentru cei din jurul său, profesorul Filon Verca a trecut granița, însoțit de alți partizani, în septembrie 1948, în Iugoslavia, pe la Comorâște.(200)

GRUPUL NICOLAE TÂRZIU

După 23 august 1944, pe timpul cât a mai durat războiul, germanii au efectuat în Banat cel puțin patru parașutări, dintre care trei cu efective umane.Prima dintre ele, efectuată în munții din preajma Domașnei, cuprin-dea un grup format din șase persoane, între care Iosif Găvăgină, din Doclin, încă doi bănățeni din județul Timiș, Nicolae Târziu și Pintilie Țintoiu, pre-cum și un tânăr radiotelegrafist german berlinez, Johann, care provenea din Kriegsmarine. Ei s-au ascuns la coliba unui anume moș Pătru de la Domaș-

200 – Parașutați în România vândută / Edit. Marineasa, Timișoara, 2000

nea. Grupul acesta avea de îndeplinit misiuni informative în favoarea Wehr-macht-ului și de sabotaj împotriva transporturilor militare sovietice pe cale ferată și șosea către front. Imediat după sosire, grupul s-a angajat în lupta anticomunistă prin mijloace specifice.

ORGANIZAȚIA NAȚIONAL-CREȘTINĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI

Atunci când comuniștii se răspândeau în România rapid, în Banat, la sfârșitul anului 1948, se forma „Organizația Național-Creștină de Luptă împotriva Comunismului”, ce cuprindea ofițeri ai armatei, adepți ai parti-delor țărănist, liberal, social democrat, legionari.Urmasă coordoneze grupu-rile de partizani, cele mai importante găsindu-se la Cărpiniș, Iecea Mică, Checea, Jimbolia și Tomnatec. Organizația își mai spunea și „Partizanii României Mari”. Din dosarele Securității reiese că, în noaptea de 18/19 martie 1949, în Banat, urma să aibă loc o lovitură de stat. După eliberarea Timișoarei, urmau orașele Lugoj, Caransebeș și Reșița, anihilarea autori-tăților comuniste urmând să se încheie la Arad, în data de 24 martie.Trădați cu o zi înainte, au fost arestați în jur de 2000 de oameni, iar conducătorii executați imediat, în Pădurea Verde.

GRUPUL TEREGOVA

Gheorghe Ionescu – doctor în drept și teologie, căpitan în rezervă și notar în comuna Teregova, jud. Severin – înființează, la 2 ianuarie 1948, o organizație subversivă cu scopul de a sprijini partizanii anticomuniști. Gru-pul de la Teregova avea mai mult de 50 de membri și printre altele își pro-punea:

– suprimări imediate și demonstrative a elementelor comuniste, – executarea Statului Major Comunist-Pauker, Luca, Bodnăraș, T. Georges- cu,

– atacuri asupra poliției, siguranței și sediilor comuniste,

– aprovizionarea cu arme și muniții.

Trădați imediat, doi membri au fost arestați. În această situație, Gheorghe Ionescu ia legătura cu Spiru Blănaru, care opera deja în munți cu propriul grup și cele două grupuri reunite atacă postul de jandarmi și-i eliberează pe cei doi, după care se refugiază în munți.

În 1949, grupul de la Teregova era alcătuit din:

Spiru Blănaru – avocat

Gheorghe Ionescu – notar

Iancu Ghimboașă – țăran

Martin Copăceanu – țăran

Gavrilă Stoichescu – mecanic

Nicolae Ciuvică – meseriaș (mai târziu în grupul col. Uță)

Romulus Anculia – țăran

Niculici Alexandru – preot

Smultea Traian

Grozăvescu Toma

Vela Ion

Lăzărescu Ion

Ienășiga Grigore

Urdăreanu Ghiță

Vălușescu Vasile

Berzescu Petru

Filon Verca.

Iovan Berzescu – țăran

Gh. Ivănici – măcelar

Ilie Ghimboașă – fierar

Ionaș Grozăvescu – țăran

Gheorghe Smultea – student

[anonimizat] – țăran

Romulus Maritescu – țăran

Nicolae Ghimboașă – țăran

Ion Berzescu – tâmplar

Iacob Cimpoca – țăran

Tudor Ruset – țăran

Petru Anculia – țăran

Ion Stoichescu – țăran

Moise Anculia – țăran

Pavel Stoichescu – țăran

Petru Berzescu – țăran

Aveau următoarea organizare:

Ionescu Gheorghe – comandant

Spiru Blănaru – ajutor comandant

Ruset Tudor – curier (Ciovei)

Echipa de mitralieră – Spiru Blănaru cu 2 oameni

Echipa de intervenție – Vălușescu Vasile cu 2 oameni

Echipa I-a – Anculia Petru cu 3 oameni

Echipa a II-a – Caraiman Ioan cu 3 oameni

Echipa a III-a – Stoichescu Pavel cu 3 oameni

Echipa a IV a – Ciupercă Iacob cu 3 oameni

Echipa a V-a – Stoichescu Ioan cu 3 oameni

Ca armament, aveau în dotare:

1 mitralieră

6 pistoale mitralieră

pistoale de buzunar

grenade

arme Z. B.

Comitetul de organizare a rezistenței anticomuniste era la Caransebeș, unde se formaseră comandamente pentru diferite zone. Astfel:

– Lugoj – conducea rezistența în zona de nord a județului Severin și Arad. Responsabil era Iosif Râpan;

– Nordul Banatului – avea ca organizatori pe ing. Ion Constantin, Ion Sado-van, Gh. Brahonschi, Constantin Pascu, Constantin Florescu, Teodor Ro- man, Petru Cojocaru, Virgil Procapovici, Constantin Munteanu ș. a.

– Sudul Banatului – plasa Teregova – Nicolae Horăscu, Spiru Blănaru, Horia și Romulus Anculia, Petru Grozăvescu.

– Orșova – avea ca organizatori pe Zaharia Marineasa, comandor Petru Domășneanu.

Acțiunile punitive ale Securității au fost numeroase, diverse și au îngrozit populația din zonă. Și pentru a-i înspăimânta mai tare, partizanii capturați au fost judecați și condamnați la moarte sau pe diferite termene.

Ciocnirile și angajările în luptă cu Securitatea au fost dense, aprige și cu victime de o parte și de alta. Astfel, au avut loc lupte grele cu trupele de Securitate la Feneș, sălașul de lângă Mehadica, Teregova, Pietrele Albe. La 22 februarie 1940, trupele de securitate au încercuit zona Pietrele Albe. Forțând un atac puternic pe flancul drept, au făcut o breșă prin împușcarea a doi partizani. În această situație, grupul a făcut o manevră de retragere organizată, în timp ce unii din ei hărțuiau din toate părțile dispozitivul inamic.În adâncul nopții, aceștia au reușit să scape, lăsând pe câmpul de luptă doi morți – Petru Anculia din Teregova și Gheorghe Urdăreanu din Domașnea. Petru Anculia a fost unul din principalii colaboratori ai notarului Gheorghe Ionescu, având un rol important în constituirea și activitatea grupului anticomunist din Teregova. În noaptea de 12/13 ianuarie 1949, a participat la atacul împotriva postului de jandarmi Teregova. A căzut în luptă – după cum arătam mai sus – alături de Gheorghe Urdăreanu zis Tunariu, în încercarea de a salva grupul de la capturare. După ce au fost uciși, cadavrele celor doi au fost expuse în fața Preturii (azi primăria Tere-gova). Împreună cu Gheorghe Urdăreanu a fost îngropat, în secret, de către autorități la periferia comunei. În prezent, groapa comună se află la extremi-tatea cimitirului numit de localnici La Suliță.(201) După acest episod, grupul

201 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din Banat(1946-1958), capit. IV / În „Universul românesc”.com

– IICCR – Acțiunea de dezhumare a patru partizani anticomuniști/Informația/Ag. Amos media/17.06.2009

s-a divizat de comun acord, în mai multe grupuri, continuând să lupte împotriva autorităților comuniste. Mai importante au fost două:

1 – Gruparea condusă de Ișfănuț Dumitru zis „Sfârloagă”, din care au făcut parte – Duicu Nistor, Ciuricu Nicolae, Curescu Victor, Balica Gheor-ghe, Baderca Iancu, Caraibot Ion, Serengău Gheorghe, Vâdraliu Lazăr. Documentele Securității atestă acest grup pe 2 septembrie 1949, la poalele muntelui Semenic.

2 – Gruparea Ionescu Gheorghe – compusă din: Ionescu Gheorghe, Vălușescu D. Vasile, Ghimboașe Iancu zis Nicuț, Purdelea A. Emil, Pitic Iosif și Bejan Petre. S-au îndreptat spre Orșova.Petru Domășneanu s-a retras spre Iablanița iar Spiru Blănaru spre muntele Țarcu, la Feneș. Între Rusca și Feneș, la locul numit Târsătura, SPIRU BLANARU se organizează iarăși de apărare. Plecând spre Feneș pentru informații și alimente, pe Spiru Blanaru și Ion Caraiman îi încercau niște presimțiri rele. Ceva parcă nu era la locul lui. Aflați în casa socrului lui Caraiman, după ce acesta iese din casă, securitatea – care între timp înconjurase locul – îi somează să se predea. În urma intensului schimb de focuri care a urmat, Caraiman cade mort, iar Spiru Blănaru, rănit, este capturat. Socrul își trădase, așadar, ginerele. Restul grupului de partizani, care era la oarece distanță, după ce a angajat un timp lupta, s-a retras spre Domașnea și Teregova, unde o parte din ei au fost înconjurați și capturați.Erau urmăriți și cu aviația. Spre N-E de Teregova, pe dealul Dorane, a mai fost o încercare de rezistență din partea lui Ion Berzescu – Micșescu și Horea Smultea-Crișu, în zilele de 13 și 14 martie 1949, amândoi căzând în luptă.Ion Ber- zescu zis Micșescu – luase și el parte la asaltul asupra postului de jandarmi Teregova, precum și la confrun-tarea de la Pietrele Albe din 22 februarie 1949. La 12 martie 1949, împreună cu Smultea Horia, fiind urmăriți de Securitate, fug pe dealul Dorane, apoi trec pe înălțimea Cracul Cireșului, unde cad răpuși de gloanțele urmări-torilor. Martorii locului afirmă că cei doi, sau cel puțin unul dintre ei, a fost doar rănit, fiind apoi împușcat încă o dată. „ (…) ar fi spus cei doi Vulineți care au fost luați de Securitate ca să-i conducă, că Horia ar fi fost pușcat numai într-un picior, pe urmă l-au pușcat mortal. Martin Copăceanu zis Rică, Ionăș Grozăvescu zis Pârvu, Marițescu Romulus zis Fiert-Trandă au fugit (…)”. Berzescu Ion, și cu Smultea Horia, au fost îngropați noaptea, în secret, într-o groapă comună situată în afara cimitirului La Suliță, lângă grădina lui Ion Schinteie. În urma luptei de la Pietrele Albe, doi partizani au fost uciși iar alți doi au fost prinși.De partea securității un plutonier și un soldat au fost răniți. În anul 1949 au fost arestați 14 membri ai grupurilor Ionescu-Blănaru. Iată ce spun documentele :

RAPORT SPECIAL

Nr. 3/1. II. 1949

Maior Moiș Aurel

Către

Tov. Lt. Colonel Ambruș Koloman, Timișoara

Urmare rapoartelor noastre anterioare, referitor la misiunea încredințată subsemnatului, raportez următoarele :

Din acțiunea informativă și cercetările ce sînt în curs, s-a constatat pînă în prezent și descifrat existența organizației subversive legionare pe teritoriul județului Severin (…) .

Șef al județului contează și în prezent numitul Roman Teodor zis Bubu (arestat), avînd organizatoric două categorii de elemente și anume :

1 – Membrii organizației care sînt la domiciliu.

2 – Membrii organizației care sînt fugiți, înarmați în munți și care sînt grupați în două grupe cu aproximativ 20 de inși.

Pînă în prezent s-au identificat în proporție de 50% elementele încadrate în această organizație care sînt la domiciliu și s-au identificat 90% elementele fugite și organizate în aceste două grupe.

Astfel cele două grupe sînt conduse, primul de avocatul Spiru Blănaru din Caransebeș, originar din Bucovina de Nord, iar al doilea de către Domăș-neanu Petru, fost comandor aviator, cu ultimul domiciliu în Băile Hercu-lane.(…).

Șef securitate /ss/ indescifrabil.

R A P O R T

Comandamentul Unic Timișoara

Strict secret

Prin curier

Nr. 30200 din 24 februarie 1949

Către

Ministerul Afacerilor Interne

Secretariatul General pentru Trupe.

„În ziua de 22 II 1949, Compania Teregova era în executarea misiunii de captare a bandei „Teregova”. Operațiunea de urmărire a fost continuată până în regiunea Pietrele Albe, cota 1099, 8 Km V. Teregova.

Aici, compania a luat contact cu bandiții, ora 15,30.

Bandiții, găsindu-se pe un punct dominant au văzut compania care se îndrepta (cu măsuri de siguranță) pe vâlceaua care duce spre Pietrele Albe.

La aprox. 200 m., bandiții au deschis foc cu armamentul automat, în primele elemente ale Companiei. La primirea focului și după ce a fost conturată zona de desfășurare a companiei pe cei doi versanți ai vâlcelei cu scopul de (a) executa o dublă învăluire.Operațiunea s-a făcut în tot timpul sub observația și focul extrem de puternic al bandiților.Desfășurarea a fost mult îngreunată și apropierea întârziată simțitor. La orele 17, pe timpul când învăluirea s-a produs simțitor, Slt. Airoaiei Vasile cade rănit la picio-rul drept de două gloanțe.Trupa rămânând fără comandant, acționează pe cont propriu.Bandiții, simțind învăluirea schițată de Companie,lasă o ariergardă alcătuită din Petre Anculia, Ghiță Urdăreanu, Ghimboașă Nico-lae și Smultea Gheorghe, sprijinită de focul unei mitraliere, instalată pe un punct dominant.La adăpostul acestei ariergărzi, restul bandiților se retrag și dispar în pădure.Întreaga ariergardă a fost capturată. Mai puțin mitra-liera,care era mult mai în spate în apropierea pădurii. Continuarea operațiunii a fost mult îngreunată și de faptul că întunericul a înlesnit fuga bandiților și pierderea urmelor. Totuși trupa a rămas în tot cursul nopții în zonele unde s-a desfășurat lupta și a doua zi dimineața a reluat înaintarea pe urmele lăsate de bandiți. Operațiunea s-a dus străbătând întregul masiv păduros până în regiunea satului Brebul-Nou, când urmele au fost pierdute.

REZULTATE :

Au fost împușcați mortal în timpul luptelor :

banditul Petre Anculia

banditul Ghiță Urdăreanu

Au fost prinși: banditul Ghimboașă Nicolae

banditul Smultea Gheorghe.

S-au găsit urme de sânge, ceea ce denotă că în rândurile bandiților sunt unii răniți. ” (202,203,204)

GRUPUL SPIRU BLANARU

Spiru Blanaru era născut la Tecuci, în județul Galați. Aflând de iminenta lui arestare, din cauza activității lui legionare ulterioare, a fugit în munții Banatului, în 1948, unde s-a asociat cu notarul public Ionescu Gheorghe și mai apoi cu comandorul Petre Domășneanu, în „Grupul de la Teregova”. Grupul era alcătuit din membri ai tuturor partidelor politice-țărăniști, libe-rali, legionari. Erau și foarte mulți militari.Ulterior, Gheorghe Ionescu fusese obligat și el să fugă în munți, unde s-a alăturat grupului lui Blanaru.La început,partizanii conduși de el au avut o atitudine ofensivă, ata-

202 – Mihai Demetriade, Silviu B. Moldovan, Ion Mitucă – De la rezistență la dizidență./ În Caietele CNSAS, re- vistă semestrială publicată de CNSAS, Anul I, nr. 2, București, 2008, pp. 80,85,89.

203 – Ionuț Baias – Sfinții închisorilor. Spiru Blanaru-erou și martir al rezistenței anticomuniste./Publicat pe Hot

News.ro la 8.10.2007

204 – Atanasie Berzescu – Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului./ Edit. Marinea-

sa, Timișoara, 1999

atacând direct trupele de Securitate. Din cauza represaliilor, au renunțat la tactica ofensivă, menținându-se doar pe poziții de apărare și așteptând ca puterile occidentale și Statele Unite să intervină pentru eliberarea României.(205)

GRUPUL COLONELULUI UȚĂ

Colonelul Ion Uță, a fost prefectul jud. Severin în anii 1943-1944. Fiind mem- bru al PNȚ – Maniu, a intrat în conflict cu autoritățile comuniste și, în mai 1947, împreună cu inginerul Aurel Vernichescu, a plecat în Munții Banatului, unde a organizat un grup de rezistență armată de aproximativ 20 de partizani. Scopul acestei grupări era clar declarat: lupta împotriva autori-tăților comuniste.A respins propunerea lui Spiru Blănaru de a-și uni forțele. Pentru a da lovitura de grație temutului adversar, Securitatea a introdus un informator propriu în rândurile grupului lui Uță, care a comunicat toate locurile de adăpost ale acestuia, precum și oamenii de legătură din grupurile de sprijin. Acest trădător era Andrei Vădraru. El a fost acela care a dus oamenii Securității la sălașul lui Meilă (Mihăilă) Careba de pe dealurile Berzaviței de lângă Borlovenii Noi, la 8 februarie 1949, ora 6,45, sub con-ducerea maiorului Ciorapciu.(206)

Uță a ordonat retragerea și împrăștierea partizanilor, el rămânând să-i acopere cu prețul propriei vieți.În timpul luptei, 5 partizani au fost uciși, printre care col. Ioan Uță, Ilie Cristescu Voica, Pantelimon Erimescu, E. Careba, 6 au fost arestați ca de altfel și alți 20 de sprijinitori. Au scăpat numai 8 partizani, care s-au regrupat și au continuat lupta până în 1954. Printre membrii grupului care a reușit să fugă se numărau Dumitru Mutașcu zis Fus și Petre Mușătescu. Au reușit să-și ia cu ei și armele. Grupa de secu-riști era condusă de sublocotenentul Iacob Boscu. Trupurile neânsuflețite ale lui Uță și Voica au fost transportate la Domașnea și expuse în centrul comu-nei, spre luare aminte, ca pe vremea răscoalelor medievale.(207) Numărul total al celor arestați care au avut legătură cu grupul col. Uță a fost de 86, din care 65 țărani.La 27 noiembrie 1949,11 partizani au fost condamnați, șef de lot fiind Mircea Vlădescu. Scăpat din luptă cu Securitatea, unul din cei mai buni partizani ai col. Uță – Dumitru Mutașcu, zis Fus (condamnat la moarte în contumacie la 2 februarie 1950 ) – se asociază cu alți trei partizani și-și formează propriul grup. La fel Ion Duicu,Petre Duicu sau Sfârloagă, care și-au format organizații proprii, continuând lupta.

205 – Idem 199, 204 b,c

206 – Mircea Rusnac – Mărturii privind amploarea mișcării de rezistență anticomunistă din Banat 1945 – 1953.

– Petre Otu – Grupul de partizani condus de colonelul Uță. 29.05.1998.

207 – Ion Hurtupan – Rezistența armată din Caraș Severin, serial în „Timpul Gulagului”, Reșița, 1998 – 1999, preluate de Mircea Rusnac: „Despre amploarea Mișcării de rezistență anticomunistă din Banat 1945 – 1953.

Către

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A SECURITĂȚII POPORULUI

BUCUREȘTI

A se preda imediat Tov. Director General.

Urmare la raportul nostru telegrafic nr(…),din(…)1949, raportăm următoarele :

1. Acțiunea din ziua de 6 martie 1949 și terminată în ziua de 9 martie a. c.

la obiectivul Cracul Stînii (circa 22 km vest de Cornereva, județul Severin) cu scopul de a lichida rămășițele bandei colonelului UȚĂ IOAN s-a soldat cu următorul rezultat: A fost împușcat mortal banditul ISBAȘA HORIA zis MICȘESCU originar din comuna Canicea, județul Severin, de profesie plugar, care a făcut parte înarmat din bandă luînd parte la actele teroriste de banditism. A fost rănit reușind să dispară, banditul NISTOR ARMAȘ zis GARBIN, membru înarmat al bandei, participant la atacurile teroriste.

2. Desfășurarea acțiunii. În urma informațiunilor precise ce le deținem că restul bandei Uță în număr de 10 bandiți, se găsesc adăpostiți la sălașul numitului LAITIN PAVEL, plugar din com. Cornereva, județul Severin, într-un adăpost special construit la locul numit Cracul Stînii (circa 22 km. Vest Cornereva) s-a hotărît declanșarea unei acțiuni pe ziua de 6 martie 1949 cu un efectiv de două plutoane din Bat. 9 Securitate.

Conducerea operațiunii s-a încredințat slt.de securitate Ghiucici Ristah și căpitanului Dicescu din Bat. 9 Securitate. S-a dat de către noi călăuza, care cunoștea perfect regiunea și locul exact al adăpostului. Deplasarea spre obiectiv s-a executat în bune condițiuni ajungîndu-se în obiectiv în dimi-neața zilei de 6 martie 1949 cînd s-a luat contact cu bandiții. La obiectivul dat de noi au fost găsiți numai cei doi bandiți arătați mai sus, restul de opt bandiți s-au deplasat din obiectiv cu 24 ore înainte de declanșarea opera-țiunii.Luarea de contact cu cei doi bandiți s-a produs prin deschiderea fo-cului de către bandiți la care s-a răspuns cu foc.

(…) În noaptea de 7/8 februarie, către ora 6,45 ajungînd în preajma sălașului ocupat de bandiți, maiorul Ciorapciu care a condus această acțiu-ne, a împărțit oamenii în patru grupe dând fiecăreia misiuni cu scopul de a înconjura inițial sălașul și ulterior de a-l ataca.După efectuarea încercuirii, bandiții simțind prezența ostașilor au încercat să părăsească sălașul.Unul dintre ei (identificat mai tîrziu MUTĂȘESCU PETRE) a reușit să se strecoare prin spatele sălașului și să dispară în pădure. Alți doi (identificați ca fiind CAREBA MIHĂILĂ, proprietarul sălașului și PANTELIMON IRIMESCU ) ieșind din colibă au fost împușcați de serg. maj. Timotei și cap. COMAN SPIRIDON care plecînd de pe linia echipei nr. 1 a plot. Zodilă Gheorghe și urmînd panta s-au apropiat foarte mult de sălaș în apropierea căruia au reușit să arunce și cîteva grenade (…). Văzîndu-se încolțiți 4 dintre bandiți (identificați mai tîrziu ca fiind UȚĂ ION, VOICA ILIE, VLĂDESCU MIRCEA și MITRU FUS ) ieșind din sălaș au încercat să fugă pe direcția echipei nr.4 comandată de slt.Boscu Iacob.Acesta a deschis un foc puternic asupra lor și a reușit să lovească mortal pe colonel Uță Ioan, pe Voica Ilie și să rănească pe banditul Vlădescu Mircea. Banditul Mitru Fus a reușit să se strecoare și să dispară în pădure. Despre col. UȚĂ : (…) Ca prim plan de acțiune col. Uță Ioan și-a determinat zona de acțiune în regiunea Banatului între Reșița, Bocșa, Lugoj, Valea Timișului, Masivul Țarcu și Gugu, între Timiș și Cerna și Berzovia-Coborâște. Din punct de vedere operativ col.Uță Ioan a prevăzut acțiuni de teroare, care le-a și efectuat prin atacarea organelor administrative și a organelor politice din plasa Teregova și prin diferite atacuri tâlhărești, iar pentru mai departe întrevedea lupte de guerilă și la momentul psihologic și politic oportun organizarea unei răscoale în contra regimului democratic de la noi din țară. Voi raporta la timp orice noi constatări. (…)

Lt. Col. de Securitate Ambruș Koloman.

Raport al Comandamentului zonal al Zonei IV Teritoriale Timișoara către Comandamentul Unic Timiș. 9 februarie 1949.

Comandamentul Unic Timiș Nr. 30155 din 9 februarie 1949

STRICT SECRET

Către. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Urmare la telegrama Nr. 30152/949

Raportăm :

În noaptea de 7/8 februarie, pe bază de informații procurate de Securitate, s-au montat acțiunile de mai jos :

(…) C – Acțiunea de la Poiana Lungă și Poiana Dealului / 5 km. N. Boslovenii Noi.În noaptea de 7/8 februarie a. c. către orele 23 s-a prezentat la Mehadica patrulele conduse de plot.Caia Ion și serg. maj.Zaharia Ghe.,individul VĂDRARU ANDREI și le-a comunicat că vine de la banda condusă de fostul colonel UȚĂ și dacă se grăbesc să se ducă la locul pe care îl va indica, vor putea să o prindă. (…)

Către ora 6,45 ajungând în preajma sălașului ocupat de bandiți și identificându-l cu ajutorul banditului CAREBA DIONISIE (…) .

După efectuarea încercuirii, bandiții simțind prezența ostașilor au încercat să părăsească sălașul.Unul dintre ei / identificat mai târziu MUTĂȘESCU PETRE / a reușit să se strecoare prin spatele sălașului și să dispară în pădure. Alți doi/identificați ca fiind CAREBA MIHĂILĂ, proprietarul sălașului și PANTELIMON IRIMESCU/ieșind din colibă au fost împușcați de serg. Maj. Bârsan Timotei și cap. Coman Spiridon.(…) Bandiții au deschis un foc violent, cu armamentul automat la care au răspuns cu toată tăria toți trăgătorii din toate echipele. Duelul de focuri a durat aproximativ 30 minute. Văzându-se încolțiți, patru dintre bandiți / identificați mai târziu ca fiind UȚĂ ION, VOICA ILIE, VLĂDESCU MIRCEA și MITRU FUS, ieșind din sălaș, au încercat să fugă pe direcția echipei Nr. 4 comandată de slt. Boscu Iacob. Acesta a deschis un foc puternic asupra lor și a reușit să lovească mortal pe fostul Colonel UȚĂ IOAN, pe VOICAN ILIE și să rănească pe banditul VLĂDESU MIRCEA. Banditul MITRU FUS a reușit să (se) strecoare și să dispară în pădure.

Urmărit, s-a găsit arma și cartușele aruncate probabil ca să-i fie mai ușor la fugă.

REZULTATE :

Au fost împușcați mortal :

Banditul UȚĂ IOAN / fost colonel /

Banditul VOICA ILIE.

Banditul PANTELIMON IRIMESCU.

Banditul CAREBA MIHĂILĂ.

Au fost răniți :

VLĂDESCU MIRCEA / trăiește /

În viață – arestați :

VĂDRARU ANDREI / denunțătorul /

CAREBA DIONISIE / bandit /

Armament și munițiuni. S-au capturat :

– cinci puști Z. B.

– un pistolet SCHMEISSER,

– una pușcă mitralieră sovietică,

– muniție pentru pușca mitralieră /o traistă /

– două cutii de tablă cu material explozibil,

– una grenadă Kissel,

– un pistol automat Browning,

– una traistă țărănească aparținând banditului UȚĂ IOAN cu diferite acte, însemnări și o hartă.

Comandantul zonei IV Teritorială – G-ral maior I. Băjenaru.

Comandant secund politic – Maior M. Teodorescu.

Comandantul Miliției Severin – Căpitan I. Corciova.

Maior de Securitate – Moiș Aurel.

Maior de Securitate – Zoltan Kling. (208)

Dare de seamă asupra desfășurării operațiunilor executate de Regimentul 10 Securitate în perioada 5. 06 – 1. 07. 1952

„ Efectiv : 11 ofițeri

17 sergenți reangajați

311 trupă

Durata: 5 iunie 1952 – 1 iulie 1952

Tăria și caracterul bandei: rămășițele bandei Uță,în număr de 10. Banda este caracterizată printr-o mare mobilitate și acționează într-un perimetru de 150 – 200 km, cuprins între Caransebeș-Oravița-Dunăre-Târgu Jiu și muntele Godeanu.

Rezultate: banditul Caraiboț zis „Ciovică”, a fost omorât; a fost rănit și prins Românu Nicolae care alimenta banda, și Muțanu Ilie. A fost găsită o grenadă defensivă, trei gropi din care una conținea cca. 50 kg. cartofi, iar la 200 – 300 m. Se găseau 3 sălașe nelocuite unde s-a pus pândă fixă „. (209)

GRUPUL IONESCU GHEORGHE

După destrămarea grupurilor lui Spiru Blănaru și col. Uță, Ionescu Gheorghe își formase un nou grup de luptă împreună cu V. Vălușescu, Emil Purdelea și încă trei luptători. Ei au reușit să mai reziste aproape doi ani. Împreună cu Iancu Ghimboașă, au locuit în cea mai mare parte a timpului la sălașul acestuia în localitatea Rătcoanea din vecinătatea Luncaviței. În perioadele critice se refugiau către Almaj, colaborând cu partizanii răzleți care mai activau acolo.(210) Grupul a aflat că doi comuniști din Teregova, Gheorghe Munteanu și Mihai Cherciu, luau cu forța bunuri din casele cetă-țenilor pentru a le folosi ei, iar la batoze luau aproape tot grâul. Cei doi au fost capturați de partizani pe dealul Cerbu, pe când se întorceau în comună cu o căruță de fân. Fiul lui Gheorghe Munteanu, care era cu ei, a fost lăsat liber, iar el a anunțat Securitatea. Încolțiți, partizanii i-au împușcat pe cei doi și s-au retras către Pietrele Albe,unde a urmat cunoscuta luptă cu Securita –

208 – T. M. Timișoara – Fond Penal, Dos. 64, Caraș, vol. III, f. 183-189.

209 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României,1946-1958.Capitolele:„Banatul, o altă re-

giune frământată”, „Divizarea grupului de partizani după pietrele Albe”/Edit. „Gândirea româneascvă”,

București

– Idem 204

– Teodor Bărbulescu, Liviu Pricop – Rezistența anticomunistă: cazul colonelului I. Uță/ În „Memoria”-revista

gândirii arestate, nr. 44/45, 2003

– AMI – Fond Direcția Secretariat – Juridică, inv. 4311, Dos. Nr. 11/B/4, f. 6-9.

210 – Idem 207

tea, tatea, încheiată nedecis. După luptă ei s-au retras în locul numit Ciula, aproape de Brebu Nou, unde au înnoptat. A doua zi au peregrinat spre Dealul Poienii, către Teregova, apoi la sălașul lui Ion Ciorei, situat la locul

Coșuștea, unde au așteptat ca armata să se retragă pe Valea Timișului.A urmat despărțirea în cele două grupuri mai mici, existente înaintea fuzio-nării.(211)Gheorghe Ionescu a mai rezistat aproape doi ani, împreună cu Iancu Ghimboașă, locuind în cea mai mare parte a timpului la sălașul acestuia.(212) Purdelea Emil și Iosif Pitic au fost împușcați la 6 octombrie 1950, aproape de comuna Gârbovăț, iar la 7 octombrie 1950, lângă Rodna Veche – Năsăud, Petre Bejan.Vasile Vălușescu și Francisc Nimu au fost prinși lângă Caransebeș, la 16 octombrie 1950, pentru ca după o zi, la 17 octombrie, să fie capturat și Dumitru Zoica.Gheorghe Ionescu s-a predat în noaptea de 1 octombrie 1950, fiind condam- nat la moarte la 12 iunie 1951. De fapt ei au fost capturați la sălașul amintit mai sus, în urma trădării fiicei lui Ghimboașă.(213)

NUCLEUL DIN JURUL LUI DUMITRU MUTAȘCU – DUMITRU IȘFĂNUȚ(1949)

Dumitru Mutașcu zis Fus, făcuse și el parte din grupul colonelului Uță, dar izbutise să scape din acțiunea care dusese la prinderea acestuia.Deși rănit, a ajuns în apropierea satului Verendin și, anunțându-și fiul, a fost as-cuns într-un adăpost sub pământ, camuflat pe deasupra. A fost aprovizionat tot timpul de fiul său. În aprilie 1949, împreună cu Iancu Baderca, s-a îndreptat spre un punct din apropierea Cornerevei, pentru a se întâlni cu Pavel Vadrariu, Iosif Baderca și Dumitru Ișfănuț. După reunire, s-a conve-nit reorganizarea grupului, șef fiind ales Dumitru Mutașcu iar ajutor, Dumitru Ișfănuț. Scopul lor era găsirea celorlalți membri ai grupului Uță și fixarea unei întâlniri în octombrie 1949. Dumitru Ișfănuț avea un accentuat simț al dreptății, fiind un luptător și un camarad extraordinar. În anii cât a activat, a răspândit groaza printre activiști, milițieni și securiștii din zona lui de acțiune. În anii următori,Mutașcu și Ișfănuț aveau să fie când liderii grupului extins de partizani, când șefii unor echipe reduse numeric.(214)

211 – Mircea Rusnac – Blog. Mărturii privind amploarea mișcării de rezistență anticomunistă din Banat. Grupul de

partizani condus de notarul Gheorghe Ionescu/4. 09. 1998

212 – Idem 211/pus la 17.06.2009

213 – Mircea Rusnac – „AL doilea nivel” al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat /17.06.2009 – Istoria

Banatului Blogul lui Mircea Rusnac.

– Grupul de partizani din Glimboca – Grupul Glimbocenilor./12.06.1998.

214 – Dorin Dobrincu – Rămășițele grupului Ion Uță; Formațiunile de rezistență din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954, pag. 193-214.

GRUPUL DUMITRU MUTAȘCU zis FUS

În iunie 1950, grupul se ascundea în jurul Mehadiei, spre Poiana Mușuroaiei și Marganita, și ar fi avut 3 membri. La 25 august 1950, partiza-nii erau semnalați în raza comunelor Obârșia și Cloșani, județul Mehedinți. După unele surse, din grupul său făceau parte: Duicu Nistor, Ciurică Nico-lae, Curescu Victor, Balica Gheorghe, Baderca Iancu, Caraibot Ion, Seren-gău Gheorghe, Vădraliu Lazăr, fiind semnalat în această componență, pe 2 septembrie 1949, la poalele Muntelui Semenic. După alte surse, printre membrii grupului se numărau: Dumitru Mutașcu zis Fus, Maria Vlădescu (Jurchescu?),Victor Curescu,Nistor Duicu,Gheorghe Serengău, Ion Caraibot și Iancu Baderca. În martie 1951 s-a produs o nouă scindare. Dumitru Mutașcu a rămas cu Iancu Baderca, Gheorghe Serengău, Victor Curescu și Maria Vlădescu în zona comunei Verendin.Ceilalți s-au îndreptat spre comuna Luncavița.În primăvara anului 1952, existau informații că partizanii erau împărțiți în trei subgrupuri mici, de câte două-trei persoane. Primul era format de Dumitru Ișfănuț zis Sfârloagă, Nistor Duicu zis Boeru și Nicolae Ciurică și fusese semnalat în regiunea Munților Țarcu, râul Șes, Godeanu și nordul regiunii Gorj.Al doilea subgrup era compus din Dumitru Mutașcu zis Fus, Victor Curescu, Gheorghe Serengău și Maria Vlădescu zisă Boboanța (sau Bobonțu), după unele date adăpostindu-se în jurul comunei Verendin și în masivele păduroase ale Munților Semenic. Al treilea subgrup era constituit din Iancu Baderca și Gheorghe Balica, în august 1952 fiind semnalat pe valea Almăjului și în masivele păduroase dintre Semenic și Oravița. Dumitru Mutașcu și Gheorghe Serengău se izolaseră anterior de ceilalți partizani, alături de ei fiind și o femeie, Maria Jurchescu (Vlădescu ?)(215) zisă Boboanța lui Fus.La un moment dat s-a produs o dispută între Dumitru Mutașcu și Gheorghe Serengău din cauza ei. În orice caz, conflic-tul s-a terminat cu uciderea lui Mutașcu de către Serengău, în noiembrie 1954. Cel dintâi a fost găsit la 28 noiembrie 1954, împușcat, în pădurea de lângă Văliug. Serengău rămăsese singurul neprins din vechiul grup. În cele din urmă, Securitatea i-a aflat adăpostul și l-a capturat, la 6 decembrie 1954.Prin sentința 125/1955 a Tribunalului Militar Timișoara, Gheorghe Serengău a fost condamnat la moarte și executat la 23 aprilie 1955. Maria Jurchescu a fost condamnată la 15 ani, dar a scăpat în 1964.(216)

GRUPUL IȘFĂNUȚ DUMITRU zis SFÂRLOAGĂ

A fost gruparea cea mai activă, ce a dat de lucru Securității, reușind să pedepsească pe unii colaboratori. În sarcina lor e pusă omorârea asesorului

215 – Idem 214

216 – Idem 215

popular de la judecătoria din Teregova, a deputatei Sfatului popular din comuna Verendin, anume Munteanu Cala, a soției președintelui Sfatului Popular din comuna Rusca, anume Dobre Floarea, a secretarului organiza-ției de bază din comuna Rusca, anume Davidescu Eftimie, a președintelui Frontului Plugarilor din Caransebeș, Rotescu Filip. În martie 1951, au atacat o mașină a Securității care-i urmărea, iar pe 31 mai, același an, au atacat primăria comunei Borlovenii Noi, împușcând mortal pe milițianul Păsărică. La 12 decembrie 1948, partizanii lui Dumitru Ișfănuț zis Sfârloagă arbora-seră pe fațada clădirii Sfatului Popular din Mehadica drapelul regal al României și tabloul regelui Mihai. În aceeași noapte, secretarul provizoriu al primăriei, Achim Grozav, a reușit să dea jos, cu multe riscuri, tabloul și drapelul, dispărând apoi pentru mult timp din comună pentru a nu fi găsit de partizani.Tot grupul lui l-a ucis pe învățătorul Dumitru Gorgan, din Mehadi-ca, în seara zilei de 13 decembrie 1948. (217)

După ce în noiembrie 1950, au încercat un atentat asupra lui Zoltan Kling, cei doi conducători ai grupului Sfârloagă și Nicolae Ciurică l-au cap-turat pe activistul de partid Miroslav Juca în apropiere de Teregova, l-au dus la o colibă părăsită din zona învecinată, unde l-au silit să își înghită, filă cu filă, carnetul roșu de membru al Partidului Muncitoresc Român. Apoi i-au dat drumul, dar numai după ce a jurat că nu va mai face nici un rău. Așa a și făcut în continuare, îndreptându-se spre biserică și spre credința în Dumnezeu. Tot ei au executat-o pe trădătoarea Anastasia Benghia (Stasia) zisă Soaț, fosta soție a partizanului Gheorghe Urdăreanu, care murise în lupta de la Pietrele Albe. Ea a chemat, în noaptea de 1/2 noiembrie 1950, Securitatea la Domașnea, pentru a-i captura, dar aceștia au reușit să fugă din încercuire, ripostând cu foc de armă și grenade, după care s-au despărțit, luând-o în direcții diferite.În urma delațiunilor ei, 20 de persoane fuseseră capturate de Securitate, așa că într-o seară din aprilie 1951, Sfârloagă și Ion Balica din Văliug au răpit-o de acasă, au dus-o la o stână pe dealul Băută, către Rusca. Acolo, au tăiat-o pe corp cu briceagul, punând pe tăieturi sare și țuică tare, astfel încât a murit în chinuri, răzbunând astfel trădarea.(218)Din aceste cauze lui Sfârloagă i se mai spunea „călăul Reșiței”. În cursul iernii 1950/1951, grupurile lui Dumitru Ișfănuț zis Sfârloagă și cel al lui Dumi-tru Mutașcu zis Fus s-au reunit, adăpostindu-se în Munții Semenic, între comunele Verendin și Văliug, Caraș. Tot în 1951, la Sălașul lui Ilie Urdă-reanu, Securitatea a capturat doi membri ai grupului lui Sfârloagă. Aceștia stăteau ascunși într-o groapă anume săpată și bine mascată de aproape trei luni.Dispuneau de arme automate, muniție și grenade. Armamentul și-l pro –

217 – Mihai Grozavu – S-a întâmplat cândva în Munții Banatului. / Magazin istoric nr. 5/1974, pag. 61.

218 – ASRI – Fond D, Dos. 7778, vol. 3, ff.165-166

curaseră din rezervele abandonate în munți, în timpul celui de-al doilea război mondial.(219)Prin informatoarea „Lina”, amanta lui Ciurică Nicolae, în iulie 1952 au fost atrași într-o capcană trei partizani: Ișfănuț Dumitru, Ciurică Nicolae și Stănescu Constantin. Partizanii însă au reușit să dispară. Între 5 iunie și 1 iulie 1952, Securitatea a lansat o amplă operațiune împo-triva grupului, în urma căreia a fost ucis Ioan Caraiboț zis Ciovică. O nouă capcană la stâna tatălui lui Ciuricu, din muntele Buza Osiei, pe 1 septem-brie 1952, s-a soldat cu un eșec. În cele din urmă, prin agentul „Corbu”, care era socrul lui Victor Curescu, s-a reușit prin metode securiste să-l facă să-i predea. Pe 27 august 1952, „Corbu” a luat legătura cu ginerele său și cu Duicu Nistor zis Boieru, stabilind o întâlnire pentru a doua zi, adică pe 28 august 1952. La întâlnire au sosit însă 35 ostași de securitate, 16 milițieni și 5 câini de luptă/urmărire. În timpul luptei, Duicu Nistor a fost grav rănit și a murit, ulterior, la spital.Victor Curescu a fost prins viu și în urma torturilor a divulgat locurile unde se ascundeau partizanii și susținătorii lor, printre care Roiu (Rain) Avram, Dionisie Obersterescu. Rețeaua informativă utilizată de Securitate pentru capturarea lui Curescu Victor, zis și Gudulea, era compusă din:Curescu Gheorgh(„Cucu”),Curescu Petru („Lupu”), Mutașcu Gheorghe („Cocoșel”)(220),Popescu Teodor („Rață”), Gaiță Aurel („Juiete”), Mutașcu Gheorghe („Câțoiu”).„Convins” să colaboreze, Roiu Avram a fost eliberat. La 29 septembrie 1952, într-un adăpost special amenajat în grajdul lui, Ișfănuț Dumitru zis Sfârloagă a fost încolțit. Căutând să riposteze, securiștii au aruncat o grenadă, rănindu-l mortal.Era născut în 1906, la Mehadica. Conform unei alte surse orale, pentru a nu cădea viu în mâna Securității, Ișfănuț s-ar fi sinucis cu ajutorul unei grenade. Capul său ar fi fost tăiat și trimis la București, trădătorul primind 100.000 de lei recompensă. La începutul anului 1953, grupul mai era compus din 5 persoane. Dionisie Obersterescu, „convins” și el să colaboreze, duce la dezarmarea și predarea lui Balica Gheorghe, Baderca Iancu și a multor altora. În procesul care a urmat au fost condamnați la moarte și executați, la 13 august 1953 în închi-soarea de la Caransebeș, Curescu Victor, Balica Gheorghe și Baderca Iancu. Ceilalți 5 partizani au fost arestați tot prin trădări: părinții lui Budescu Iosif au fost „convinși” de securitate să-l predea pe fiul lor. Prelucrat la rândul lui, a fost lăsat liber – supravegheat totuși – pentru a-i afla legăturile cu ceilalți. Astfel, pe 24 aprilie 1954 (după alte mărturii, pe 22 aprilie) au fost

219 – Idem 213/I;

– Gorgan Alexiu – Emoția recunoștinței;/Magazin Istoric, nr. 8,1974, pag. 97.

220 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. 36, f. 62-63.

– CNSAS – Studii 2 – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România 1944 – 1962; Ed. Kullusys.

– Adrian Brișcă-Rezistența armată din Bucovina. Documente,1944-1950,vol.I, Buc.,INST,1998, pag. 201, 383

arestați Ciuricu Nicolae și Gheorghe Stănescu („de la Mărășești”).(221) Fuseseră trădați de Toma Duicu din Cornereva, văr cu frații Duicu. Cei doi parti zani au fost prinși în timp ce dormeau. Ciuricu Nicolae a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. S-a eliberat la 30 iunie 1964.(222)Iată ce spune

Sinteza întocmită în problema bande pe perioada 10. 08 – 10. 09. 1952.

Regiunea Timișoara, la 16. 09. 1952

„ (…) organele noastre, pe baza informațiilor, au întreprins o acțiune de scotocire a masivului muntos situat între comunele Feneș (nord)-Rusca (sud)-Muntele Râul Sest (est) și șoseaua Caransebeș-Teregova (vest), acțiu-ne care s-a terminat cu un rezultat negativ”.

„(…) în dimineața zilei de 28. 08. a. c., în baza informațiilor primite de la informatorul„Corbu” (…) efectivele aflate în dispozitiv au trecut la acțiune, în urma căreia au fost capturați, bandiții Curescu Victor și Duicu Nistor care fiind grav rănit, a încetat din viață la spital (…)”. „ (…) în baza celor declarate de banditul Curescu Victor (…) s-a ajuns la descoperirea unui adăpost și al unui bordei al bandiților (…) la 4 km. S-E de comuna Verendin (…)”.

„ (…) bordeiul a fost descoperit pe valea Zâză, între Munții Gâgu și Godeanu. . . . . . . în iarna 1951-1952 (…)”.

„ (…) în acest adăpost s-au găsit următoarele alimente și obiecte: un butoi de circa 200 litri în care se găsea 150 kg. făină de porumb, 15 kg. tobă, 40 kg. carne conservată, 10 kg. zahăr, 7 bucăți piei de oaie, 2,1/2 pachete cafea turcească, 2 kg. D. D. T. , una pătură lână, 10 kg. fasole, 1 kg. oțet, 1 kg. slănină, 5 kg. brânză, 3 ceaune diferite, 2 topoare, un târnăcop, o lopată și alte obiecte casnice (…)”.

„ În dimineața zilei de 1 septembrie a. c. , între orele 6-7, s-a acționat în baza celor declarate de Curescu Victor, pentru capturarea bandiților

Ciuvică Nicolae și Stănescu Gheorghe. Aceștia au apărut în dreptul postului de pândă condus de slt. de securitate Varodi Emeric, iar la 50 m. în spate-le lor, venea banditul Ișfănuț Dumitru (…)”.

„ . . . . . . . profitând de faptul că ceilalți oameni aflați în posturi de pândă nu au acționat cu foc, au reușit să scape. . . . . . ”. (223)

221 – Dorin Dobrincu – Rămășițele grupului Ion Uță; Formațiunile de rezistență din Banat conduse de frații Duicu,

Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț 1949 – 1954.

222 – Idem 207

223 – ACNSAS – fond Documentar, Dos. 36, f.166-192

– Dorin Dobrincu – Rămășițele grupului Ion Uță. Formațiunile de rezistență din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954)./ În Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 9/I, 2005, pp. 193-215

Și asta după ce primul post deschisese focul. Probabil că soldații din postu-

rile alăturate nu au vrut să tragă în frații lor. Tot în aceeași perioadă, Securitatea mai avea în obiectiv și:

GRUPUL AUREL VERNICHESCU

O importanță deosebită în cadrul mișcării de rezistență anticomunistă din Banat a avut-o grupul lui Aurel Vernichescu. După alegerile falsificate din 1946, aflându-se la un pas de a fi arestat, împreună cu Ivănescu, s-a retras pe la diferite sălașe și într-un bordei săpat în pădure. A acționat între mai 1947 și martie 1949. A fost membru al Mișcării Legionare și apoi al PNȚ – Maniu. Urmărit în continuare de Se-curitate, a fost determinat să se retragă la Vârciorova, unde a format un grup de rezistență armată. Pe timpul cât cei doi locuiau în bordeiul din pădurea Dosu Mare, spre Muntele Mic, aprovi-zionarea și informarea le era făcută de numiții Picicu și Nițu Pascu zis Raicu. A fost contactat de Ioan Tănase din Timișoara, în vederea ridicării la răscoală a populației din Timișoara, Arad, Lugoj și Caransebeș. Veștile pe care i le aduceau aceștia nu erau dintre cele mai bune: Spiru Blănaru fusese capturat; cu o lună în urmă fusese ucis și Uță, iar pe dealurile Berzoviței fusese capturat comandorul Domășneanu. Fusese arestat Marineasa, iar Gheorghe Ionescu se retrăsese spre sudul Banatului. La una din aceste întâlniri au luat parte Vernichescu, Iovănescu, Ioan Udrea, Brahonschi și Voichița. Ei au căzut de acord să declanșeze simultan o revoltă populară în județele Timiș, Arad și Severin, acțiunea urmând a se declanșa pe 18 martie. Trădați, Securitatea îi arestează, cu o zi înainte de începerea revoltei, pe cei mai mulți dintre ei. Într-o primă fază, Vernichescu și cei care au mai rămas nearestați din grup s-au refugiat în pădurea din apropiere, zona fiind înțesată cu militari, care au arestat în jur de 50 de săteni din Vârciorova. Apoi, s-a ascuns la vărul său Zarie Vernichescu din comuna Cârpa, după care se strecura pe la unele cabane din pădure. Într-o seară în luna mai, venind la părinți pentru a-și lua alimente și rufe de schimb, l-a observat un consătean care s-a dus imediat în comuna Bolvașnița și a anunțat plutonul de intervenție cantonat acolo. Văzându-se trădat, s-a predat și a fost luat la Securitatea din Caransebeș, pe urmă la Timișoara, în ancheta lui Moiș Aurel și Ambruș Coloman. La arestare, avea asupra sa un pistol automat și 32 cartușe. Va fi executat în Pădurea Verde de la Timișoara, pe 2 august 1949. (224)Din grupul lui Vernichescu au fost 29 de arestați. Prinderea lui se petre –

224 – Ciocerone Ionițoiu – Procesul Comunismului

– Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Grupul Aurel Vernichescu (mai 1947-martie 1949)

– Memorialul victimelor comunismului de la Sighet – 25 iunie 1949-Sentința 1091 a Tribunalului Militar din Timișoara. Grupul de rezistență Spiru Blanaru

cuse la 15 mai 1949. Ivănescu a fost prins peste aproape un an ,la un sălaș, de la locul numit „Vâlcele”. Alți doi partizani, Udrea și Jumanca, au stat în bordeiul din Dosu Mare până la 7 martie 1950, când au fost arestați și condamnați la 14 ani închisoare.

GRUPUL ȘTEFAN POPESCU

Ștefan Popescu era originar din Mehedinți și după război, a fost coman-dant al Legiunii de Jandarmi din Lugoj, avându-l ca prefect pe col. Uță. Între anii 1948-1949 a comandat, cu gradul de lt. col., Batalionul de Jan-darmi Timișoara. Sprijinea din toate puterile grupurile de partizani din zonă, împreună cu cei apropiați lui. El a fost acela care l-a sfătuit pe Aurel Vernichescu și pe ceilalți să dispară, întrucât se făceau presiuni de către comuniști să fie arestați și condamnați. De aceea, înainte de alegerile din 19 noiembrie 1946, Vernichescu, avocatul Ionuț Târziu și col. Ion Uță și-au luat ranițele în spate și s-au suit în trenul ce mergea spre Orșova. Fostul senator Dandu Jucu, care făcea și el parte din organizație, rămăsese ascuns la Lugoj. După plecarea celor amintiți, col. Ștefan Popescu l-a chemat pe Constantin Jumanca, un tânăr din Vârciorova ce-și făcea armata la jandarmi și care era un om de caracter, și i-a spus că-l mută la postul de jandarmi din comuna Cârpa, cu obligația să vegheze asupra celor trei, dându-i și trei puști mitralieră pentru apărare. Nu mult după alegeri, Ștefan Popescu a fost înaintat în funcție și mutat la Timișoara.În mod cu totul neașteptat a fost mutat la comanda unei unități de jandarmi din Odorhei, de unde a și fost arestat în toamna anului 1949. A avut parte de o anchetă monstruoasă, fiind supus la tot felul de torturi. În decembrie 1950 a fost transferat de la închi-soarea Jilava la Văcărești. A murit în închisoarea Gherla, în 1953 sau 1954. Se pare că, înainte de aprilie 1955, când deținuții jandarmi și polițiști au fost concentrați la închisoarea Făgăraș, Maria Popescu și fiica lor, Florica, nu știau nimic despre soarta lui.

GRUPUL IOAN TĂNASE

După moartea colonelului Uță, grupului condus de Gheorghe Ionescu i s-a alăturat un al treilea grup, condus de Ion Tănase, care opera în zona Timișoara – Arad ( Muntele Semenic, Brebu, Nemanul Mare, râurile Galet-Slatina-Timiș, Râul Rece, Baldovin, Cerna-sat, Izverna, râul Cerna, Topleț, Iablanița, Prigor, râul Nera). Funcționar în Timișoara, Ion Tănase,- născut în comuna Bratovoiești, Dolj – împreună cu câțiva colegi, a înființat în septem-brie 1948 organizația național-creștină de luptă împotriva comunismului „Partizanii României Mari”.Au multiplicat câteva mii de manifeste, pe care le-au difuzat în București, Arad și Timișoara cu scopul de a antrena opinia publică. La 13 ianuarie 1949, l-a atras în organizație pe Teodor Ungureanu, care trebuia să acționeze în orașul și județul Arad. Intenționau ca în noaptea de 18/19 martie 1949 să ocupe orașele Timișoara, Arad, Lugoj, Caransebeș. A contactat și grupul de partizani al lui Aurel Vernichescu, care trebuia să ocupe trecătoarea Armeniș, spre a bloca circulația trupelor. O ramificație a grupului Ion Tănase, cu un efectiv de 7 membri, lucra pe șantierul Salva-Vișeu, unde intenționau să-i asasineze pe Ana Pauker și Vasile Luca, cu ocazia vizitei acestora, la 6 martie 1949. Mai erau organizate și grupe ale studenților de la Politehnica și Medicina din Timișoara, oraș a cărui comandă trebuia să fie preluată de Eugen Petruc, ajutor de comandant al Miliției județul Timiș. Gruparea însă fusese infiltrată.(225)

Într-un document al Securității se făceau următoarele referiri asupra grupului Tănase:

Dare de seamă asupra rezultatelor cercetărilor în problema bandelor din munți,

din 9. 05. 1949.

„ (…) la Timișoara s-a descoperit recent o organizație teroristă intitulată- ORGANIZAȚIA NAȚIONAL CREȘTINĂ de luptă împotriva comunismului – care-și mai spunea VULTURUL NEGRU și BASTONUL NEGRU. Banda Tănase Ion era organizată pe grupuri la Politehnică, la Medicină și grupuri de ofițeri deblocați (…)”. (226)

Au fost trădați și aproape toți arestați cu o zi înainte de data fixată pentru răscoala amintită. În total au fost 208 arestări: 176 țărani, 11 muncitori și 21 studenți. Grupul condus de Ion Tănase activase din septembrie 1948 până în martie 1949. Prin sentința 1091 din 21. 06. 1949, Ion Tănase a fost condamnat la moarte. Execuția lui și a altor partizani a avut loc pe 16 iulie 1949.

PROCES VERBAL.

Astăzi anul 1949 luna iulie ziua 16

Noi, lt. col. magistrat Stănescu Simion procuror militar șef de pe lîngă Tribunalul Militar Timișoara asistat fiind de grefierul Stoica Nicolae, grefier de ședință al tribunalului Militar Timișoara .

Avînd în vedere că sentința nr. 1019 din 25 iunie 1949, prin care condamnații la moarte SPIRU BLĂNARU, DOMĂȘNEANU PETRU, TĂNA-SE IOAN, PUȘCHIȚĂ PETRU, zis MUTAȘCU, și MARIȚESCU ROMULUS,

a rămas definitivă prin respingerea recursurilor și cererilor de grațiere prin

225 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. Nr. 36, f. 425 – 440.

226 – Idem 225

D. Nr. 1201/1949. Astăzi data de mai sus orele 3,30 ne-am transportat la Pădurea Verde Timișoara, poligonul de tragere pentru a asista la executarea susnumiților, condamnați la moarte. După ce grefierul a citit sentința în fața condamnaților și plutonul de execuție, legîndu-i cu spatele la plutonul de execuție, legați la ochi. Comandantul plutonului a ordonat deschiderea focului.Medicul legist, care se afla de față, reprezentat prin medicul închisorii Timișoara, a constatat moartea, încheind un proces verbal separat.La o oră după executare am dispus înmormîntarea cadavrelor fără nici o ceremonie. (…)

Procuror militar șef, Lt. Col. Magistrat /ss/ Stănescu Simion

Grefier/Stoica Nicolae

Pt. conformitate,

Lt. maj. de securitate Cîmpeanu Cornel

Amploarea acestei lupte s-a auzit, în martie 1949, la ONU, unde minis-trul de externe al URSS s-ar fi exprimat așa: „În România, pe dealurile Teregovei, bandiții înarmați luptă împotriva Partidului Comunist!”.(227)

În 1950, legația Statelor Unite de la București alcătuia un raport în care evidenția faptul că existau dovezi clare despre activitatea grupărilor orga-nizate ale rezistenței anticomuniste din România, și în special din Banat. Astfel, se consemna că activau mai multe grupuri care operau de-a lungul frontierei cu Iugoslavia, dintre care unul atacase un convoi militar sovietic și omorâse 42 de soldați ruși.(228) (Să fie o asemănare confuzie cu fapta gru-pului Ion Vatamaniuc din Bucovina ?)

Aceștia erau partizanii lui Spiru Blănaru, partizani care au făcut dovada sacrifi- ciului suprem în lupta împotriva ciumei roșii.Toate încercările de după Revoluție de a afla unde au fost înmormântați cei executați la Pădurea Verde au fost sortite e-șecului, din cauza relei voințe a autorităților și a fricii martorilor. În testamentul său, Spiru Blănaru spunea :

„ Îmi este dragă țara noastră, neamul nostru românesc. Aș dori ca odată să fie liber, mare și unit. Dumnezeu să fie cu el.Poporul român s-a născut creștin.Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapta credință a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunii noștri, crescuți în legea creștină.(…) Cei care vin după noi să știe ce-am făcut și ce-am gândit și noi, în toiul beznelor adânci”. (229)

227 – Ileana Silveanu – Cărările speranței. Destine ale rezistenței anticomuniste din Banat. Capitolul „Mărturie de început”

228 – Elizabet Hazard – Războiul rece a început în România. /Magazin Istoric, Nr. 8/1996, pag. 58.

229 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Partizanii României Mari(septem- brie 1948-martie 1949)

-Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953).Grupări principale./În „Banati- ca”, periodic editat de Muzeul Banatului montan, Reșița, nr. 16-2, 2003

GRUPUL ZAHARIA MARINEASA

Grupul lui Zaharia Marineasa s-a desprins, încă din primăvara lui 1948, din grupul Spiru Blănaru.S-a mai numit „Grupul Cerna” sau „Organizația de Rezistență Anticomunistă Cerna”.Membrii săi erau:Ștefan Dumitrescu, Ioan Petchescu,Toma Mărășescu, Gogu Spătaru, Băcilă, Gheorghe Popovici, Ion Isma- nă, Ion Tomescu, Pavel Ciucur, Alexandru Dorobanțu, Cornel Lăcătuș, Alexandru Domășneanu, Ilie Vulpeș, Ion Dârpeș, Ștefan Mătăsaru, Ion Talpeș, Ion Spătaru, Moise Popescu, Ion Ghilezan, Nelz Miulescu Domășneanu, Cristian Rudolf, Lazăr Miuțescu, Mugurel Simianu, Ilie Ciu-curel, Gheorghe Stoicovici, Ion Costescu, Nicolae Țăranu, Aurel Chera, Ilie Mărăscu, Gheorghe Mărăscu, Ion Bulbucan, Gheorghe Domșescu, Petre Balovici, Dumitru Petchescu,comandorul Petre Domăș- neanu, Gheorghe (Gogu) Cristescu, Tică Artimescu, Ilie Domășneanu.(230) El a reușit să scape din mai multe capcane întinse de securitate. De fapt, acest grup a fost cel care a inaugurat, în Banat, seria ciocnirilor deschise cu Securitatea, în august 1948, pe peronul gării din Băile Herculane, în momentul când Marineasa și mai mulți membri ai grupului se întorceau de la o întâlnire avută cu comandorul Domășneanu, la o casă a acestuia pe un deal din apropiere. Cu acest prilej,s-a remarcat prin curaj soția lui Domășneanu, Eugenia, care a solicitat securiștilor să nu se lege de călătorii nevinovați care așteptau trenul. Ca urmare a acestui fapt, ea a fost arestată după puțin timp, eveniment care l-a determinat și pe Domășneanu să ia drumul munților. Grupul Marineasa a activat în special în regiunea Orșovei până la Iablanița, având locuri de retragere și de adăpost și în Munții Almăjului. A beneficiat și de aportul a două baze de sprijin: una condusă de învățătorul Nicolae Târziu din Iabla-nița, având în componența sa membri din Mehadia, Petnic, Plugova, Băile Herculane, Topleț și Orșova, iar cealaltă de mecanicul Păun Stolojescu din Cuptoare.(231)El a fost însă devreme dispersat. Organizația a fost depistată de deținutul Costescu Mihai, născut în 1912, informator al comisarului Anghel Stefa din Siguranța Orșova, căruia i-a relatat că a aflat de la deținutul Artimescu Petre că are legături cu unii care sunt fugiți în păduri, înarmați, dând și unele amănunte.De aici a pornit firul urmăririi și, în 6 luni,toată organizația a căzut. A scăpat pentru moment comandorul Domășneanu,care a fost prins prin trădare abia pe 8.02.1949. Marineasa a fost arestat în no-iembrie 1948, și deținut timp de 21 de ani în închisorile comuniste. Supraviețuitorii grupului Marineasa, în frunte cu comandorul Domășneanu, au intrat în noiembrie 1948 în organizația lui Spiru Blănaru, până în ianuarie 1949. (232)

230 – Mircea Rusnac – Grupul de partizani conduși de Zaharia Marineasa / 15. 05. 1998.

231 – Idem 230

232 – Elizabet Hazard – Grupul de partizani condus de comandorul maior Petre Domășneanu / 17. 07. 1998.

GRUPUL COMANDOR PETRU DOMĂȘNEANU

După decimarea grupului Marineasa, supraviețuitorii acestuia, în frunte cu comandorul Domășneanu au intrat în noiembrie 1948 în organizația lui Spiru Blănaru, care l-a primit în mod deosebit și l-a numit adjunctul său, în noiembrie 1948, până în februarie 1949.După această dată, la sfatul lui Spiru Blanaru, Domășneanu s-a retras cu câțiva partizani din nou în plasa Orșova, de unde urma să acționeze pe o suprafață întinsă, incluzând Almăjul, valea Cernei și a Belarecăi, urcând în Munții Cernei, Munții Mehedințiului și acoperind întreaga zonă muntoasă din Mehe- dinți și Gorj.Grupul era format din Gogu Cristescu din Plugova, Constantin (Tică) Artimescu din Mehadia, Gheorghe Danilescu și Dumitru Bușulescu, ambii din valea Bolvașnița, Ilie Domășneanu din Petric etc. Grupul de sprijin care i-a fost de cel mai mare ajutor lui Domășneanu a fost tot vechiul grup de sprijin al lui Marineasa, cel condus de învățătorul Nicolae Târziu din Iablanița. Grupul Domășneanu urmărea să captureze, la Băile Herculane, pe capii regimului comunist care veneau în stațiune la tratament balnear (Ana Pauker, Teohari Georgescu, Alexan- dru Drăghici sau Gh. Gh. Dej, Teohari Georgescu, ministrul de interne, a fost cel mai aproape să cadă răpus de gloanțele partizanilor, ceva mai sus de vechea centrală electrică a stațiunii, din apropierea hotelului

„Roman”. În ianuarie 1948, Petre Domășneanu și Gogu Cristescu – înarmați cu pistoale mitralieră – au intrat într-o sală de festivități din Mehadia, unde avea loc o petrecere, au tras focuri în aer pentru intimidare, i-a pus pe ștabi să ridice mâinile la ceafă, după care le-a ținut o cuvântare moralizatoare. A părăsit apoi localul, lăsându-le celor prezenți o deosebită impresie de curaj și demnitate. Domășneanu a fost prins, în noaptea de 7/8 februarie 1949, la un sălaș din apropierea satului Valea Bolvașnița, împreună cu Gheorghe Danilescu și Dumitru Bușulescu, care prove- neau amândoi din acea localitate. În aceeași noapte fatidică, cădea răpus și colonelul Uță. Fratele său, Domășneanu Alexandru, trăiește și astăzi în comuna Alexandru cel Bun, lângă Piatra Neamț.

Raport al Comandamentului zonal al Zonei IV Teritoriale Timișoara către Comandamentul Unic Timiș. 9 februarie 1949.

Comandamentul Unic Timiș Nr. 30155 din 9 februarie 1949

STRICT SECRET

Către . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Urmare la telegrama Nr. 30152/949

Raportăm :

În noaptea de 7/8 februarie, pe bază de informații procurate de Secu-ritate, s-au montat acțiunile de mai jos :

A – Acțiunea din Regiunea Globului Craiovei. (…)

Rezultate :

S-a capturat :

Banditul GROZĂVESCU PETRE zis DRAGU /în viață/

Banditul POPEȚ IOAN /în viață/

Locuitorul PARASCHIV ANDREI, tăinuitor și gazdă /în sălașul lui a fost capturat banditul/

Locuitorul ILIE ORZA, tăinuitor, gazdă și curierul bandiților. (…)

B – Acțiunea din Regiunea Valea Bolvașnița.

Pe baza informațiilor procurate de Securitate care indicau cu precizie pre-zența banditului fost Comandor DOMĂȘNEANU PETRE, la sălașul locuito-rului DUMITRU BOSULESCU zis RADOSLAV din comuna Valea Bolvaș-nița. Colectivul a hotărât să întreprindă o acțiune în sălașul acestuia cu un ploton din Comp.3/Btl. 9 Mehadia. Plotonul a fost comandat de slt. Sărățeanu Vasile /care îndeplinea și funcția de Comandant de Companie ,ajutat de plot.Major șef Dobre Dumitru, șeful Postului (de) Miliție Meha-dia, cu doi miliționeri. Conduși de o călăuză dată de Ocolul Silvic Mehadia, întregul colectiv, cu măsuri de siguranță s-a deplasat în cursul nopții de 7/8 februarie către ora 2, la sălașul locuitorului DUMITRU BOSULESCU zis RADOSLAV unde informațiile indicau prezența banditului DOMĂȘNEANU PETRE.Cercetându-se sălașul și negăsindu-se nici o urmă s-a constatat că acest locuitor mai are un sălaș la o depărtare de 2 km. în interiorul pădurii. S-a reluat înaintarea în dispozitivul arătat în schița anexată (?).În apropierea sălașului, la aproximativ 20-30 m. s-a văzut un bandit fugind pe o cărare în adâncul pădurii. Sergentul major Ciocodei Vasile cu grupa lui a înconjurat sălașul, barând ieșirile iar restul efectivului a deschis foc puternic asupra banditului ce fugea, bănuindu-se că ar fi și alții. După încetarea focului, serg. Maj. Ciocodei Vasile, împreună cu slt. Sărățeanu, pătrunzând în interiorul sălașului au găsit în prima cameră pe banditul DOMILESCU zis MANEA care s-a predat. În a doua cameră, după ce s-au tras câteva focuri, a fost găsit ascuns sub un scaun fostul COMANDOR DOMĂȘNEANU PETRE. La somație s-a predat și acesta. ( N. A. – Greu de crezut că un militar ca el s-ar fi ascuns sub scaun. Mai bine zis cred că era vorba de o propagandă ieftină menită să-i umilească pe luptători în fața susținătorilor spre a-i determina să vadă în ei niște lași sau de a întrerupe orice fel de ajutor material).

REZULTATUL :

S-a prins :

Banditul DOMĂȘNEANU PETRE /fost comandor/ în viață.

Banditul DOMILESCU zis MANEA – în viață.

DUMITRU BOSULESCU zis RADOSLAV, gazdă, în viață.

Armament și munițiuni :

Două puști, una rusă cu 13 cartușe și una Z. B. cu 62 cartușe.

Una grenadă defensivă – toate la banditul DOMĂȘNEANU PETRE.

Una armă Manlicher 95 Austriac cu 5 cartușe, aparținând banditului DOMILESCU GHEORGHE. (…)(233)

GRUPUL IOAN TÂRZIU

Avocatul Ioan Târziu a aderat, la început, la grupul condus de colonelul Uță, în toamna anului 1947. După descoperirea și uciderea lui Uță, Târziu și Vernichescu și-au construit un adăpost în pădurea Bob, la hotarul comunei Vârciorova. Partizanii conduși de Târziu erau de fapt continuatorii grupului condus de Aurel Vernichescu.La formare, grupul era compus din 4 persoane și era ascuns în jurul „Poienilor Înalte” și apei Igeu. A activat între 1947 -1954 și a fost înființat de avocatul Ioan Târziu și prietenul său Ivănescu. În Lugoj era socotit drept un avocat renumit, un om curajos și foarte popular, secretar al organizației județene a PNȚ al cărei președinte era Emil Ghile-zan. În pădurile munților Poiana Ruscăi, unde s-au refugiat după ce s-au înarmat, Târziu și prietenul său au fost în continuu hăituiți de către auto-rități, din care cauză au fost nevoiți să se refugieze în Munții Mehedințului, unde Ivănescu va cădea într-o luptă cu Securitatea, în 1954. Înainte cu două zile ca grupul de partizani, să atace Caransebeșul, cum își propusese, Securitatea a operat arestări masive. În fața acestei situații și a luptelor care a avut loc, Ionuț Târziu a mai stat câteva zile în regiune și a plecat apoi la niște rude în județul Arad după care, în luna septembrie 1949, a plecat în comuna Igriș, regiunea Timișoara. Aici s-a cunoscut faptul că intenționa să treacă frontiera în Iugoslavia, împreună cu Țerigariu Petru, Țerigariu Mihai, Drilea Mihai, Micșa Florea, Roșu Ștefan, ș. a. Dar, la 29 aprilie 1951, Ion Târziu s-a predat și a fost condamnat, prin sentința nr. 1225/1951, la 15 ani muncă silnică,5 ani degradare civică, confiscarea averii, 10.000 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați la diferite pedepse, un număr de 13 igrișeni printre care Liubomir Marcovici, rudă cu Ioan Târziu, pentru „omiterea denunțării”. După alte surse, a fost arestat prin tră-dare, în 1952. A murit în 1958 la Aiud, în condiții de exterminare. (234)

233 – Tribunalul Militar Timișoara – F.P., Dos. 64 Caraș, vol. III, f. 425-440.

234 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962: Banatul (1947-1962)

– Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958./ Ed. A II-a, revizuită și com- pletată. În „Gîndirea românească”, 1993,p. 140

GRUPUL PĂUN STOLOJESCU

S-a organizat în vara anului 1948, în jurul mecanicului Păun Stolojescu din Cuptoare. Activitatea lor a fost descoperită și, în 19 februarie 1949, luptătorii au început să fie arestați. Din cei 18 reținuți, mulți au plătit cu viața.Printre ei Păun Stolojescu, Petru Jurescu, Ion Juca, Tudor Iliescu, Andrei Jurescu, Petru Lupulescu, Ștefan Cristescu, Andrei Iliescu, Moise Stolojescu și alții.(235)

GRUPUL FRAȚILOR DUICU

La jumătatea lunii februarie 1949, scurt timp după distrugerea grupului Uță, Securitatea considera că partizanii care scăpaseră se aliaseră grupului fraților Duicu din comuna Domașnea. Se considera că liderul grupului era Ion Duicu (zis „Boeru”, dar și „Popa”, pentru că avea obiceiul de a se travesti în haine preoțești), iar alături de el se aflau frații Nistor și Petru Duicu, Gheorghe Cristescu, Petru Românu-toți din Domașnea, Stelian Berbecaru, din Buzău, Nicolae Labescu, Nistor Armaș zis Garbin, Ion Izbașa zis Daba și Ion Duicu, aceștia originari din Cornereva. Cu ajutorul unui informator, Securitatea a aflat locurile de adăpost ale partizanilor pre-cum și toate persoanele care erau în legătură cu ei.În dimineața zilei de 7 martie 1949, în adăpost au fost surprinși 2 luptători, ceilalți 8 părăsind zona cu 24 ore înainte. În schimbul de focuri care a urmat, Horia Izbașa a fost împușcat mortal. Nistor Armaș zis Garbin, a reușit să dispară, deși fusese rănit. Potrivit unor informații, el a reușit să ajungă în satul Frătâncea, din Cornereva. Se pare că a fost împușcat mai apoi de o persoană neidentificată.

Într-o sinteză a Securității din 2 septembrie 1949, se considera că grupul aflat sub conducerea fraților Duicu era format din 14-15 persoane. În august-septembrie 1949 a avut loc o reorganizare a grupului în comuna Verendin, unde s-au întâlnit Iancu Baderca, Ion Caraibot, Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț, Maria Vlădescu, Victor Curescu, pentru ca, în octombrie 1949, să se decidă ca grupul format din Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț, Maria Vlădescu, Victor Curescu, Gheorghe Serengău, Nistor Duicu, Ion Duicu, Petru Duicu, Ghiță Gaia, Ion Caraibot, Pavel Vadrariu, Iosif Baderca și Iancu Baderca să se divizeze în trei formațiuni mai mici. Acestea erau conduse de Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț și Nistor Duicu. Un grup era compus din Dumitru Mutașcu, Gheorghe Serengău și Victor Curescu. Al doilea nucleu îi cuprindea pe frații Ion, Nistor și Petru Duicu, Gheorghe Cristescu, Nicolae Labescu (Furconi),ș. a. și se găsea în zona comunei Domașnea. Cel de-al treilea grup, aflat sub conducerea lui Dumitru Ișfănuț

235 – http://marianolaru. 3xfum. ro/post/21520/1/Grupul_e_ezistență_armată_anticomunist; – Grupul de rezistență armată anticomunistă din Teregova-Banat.

și compus din: Iosif Baderca zis Gherghiniță, Pavel Vadrariu, Iancu Baderca (toți trei erau veri) și Ion Caraibot s-au stabilit în Valea Cățelei, la câțiva km. de Pârvova. Au fost descoperiți de autorități la 12 februarie 1950, dar alarma dată la timp a făcut ca ei să se salveze. S-au instalat apoi într-un adăpost la „Dosul Lazului”, până la 10 martie 1950, când grupul de sub conducerea lui Ișfănuț s-a fragmentat. Iancu Baderca și Ion Caraibot zis Ciovică au plecat la Luncavița, adăpostindu-se în pădurea de lângă grădina celui din urmă. Prin informatorii Elena Popa și Mihai Românu, autoritățile au aflat că un grup de partizani se află în pădurea Marazdinului, lângă Domașnea, iar la 30 ianuarie 1950 o companie de intervenție, împreună cu Miliția, a înconjurat borde- iul. În lupta care a urmat au fost uciși Ion Duicu și Gheorghe Cristescu zis Galea, au fost prinși Petru Duicu, Petru Românu și Nicolae (sau Gheorghe) Lalescu iar Nistor Duicu și Ion Stelică (sau Stelică Berbecaru) au reușit să scape.Cel care i-a trădat pe partizani-Mihai Românu-rudă a lui Petru Românu-a primit atâția bani încât în primăvară și-a putut cumpăra 60 de oi, deși până atunci nu avusese nici una. Elena Popa a fost ridicată mai târziu de luptători, dusă în pădure și împușcată. Partizanii morți în confruntarea cu securitatea-Ion Duicu și Gheorghe Cristescu- au fost duși în Domașnea de soldați, „pe pari ca și cum ai duce o oaie”. Aruncați în fața primăriei, cei doi, „erau în pieile goale aproape și oamenii de aici din sat (Nicolae Curtală și Ion Barbu, doi comuniști) mai se duceau și dădeau cu piciorul în el (…). Cadavrele au fost expuse în public două zile, după care au fost ridicate și duse într-un loc necunoscut”.

Ion Budarcă (Popescu) din Verendin a fost prins în timp ce se ascundea în beciul din casa lui și omorât. După ce au fost prinși, Petru Duicu, Petru Românu, Gheorghe Lalescu au fost legați și bătuți, apoi purtați și ei prin Domașnea, să-i vadă oamenii. Neputând suporta chinurile, Petru Duicu a încercat să se spânzure.În iarna anului 1949, Pavel Vadrariu și Iosif Baderca zis Gherghiniță s-au ascuns în zona comunei lor, iar la începutul lunii martie 1950 s-au dus la sălașul unui localnic, fiind aprovizionați de Marta, soția lui Pavel Vadrariu. Cineva i-a trădat, și la 14 martie 1950, ascunzătoarea a fost descoperită.Au ales soluția de a se preda, după care au fost duși la Caranse-beș, apoi la Lugoj (unde i-a bătut bestial maiorul Kling Zoltan), torturile continuând la Securitatea din Timișoara, torturi care i-au evidențiat pe ofi-țerii de securitate Martin Schnellbach, Weiss și Aurel Moiș. Condamnat, Pavel Vadrariu a petrecut 8 ani în penitenciarele Timișoara, Gherla și Aiud și 3 ani în mina de plumb de la Valea Nistrului. (236)

236 – Dorin Dobrincu – Rămășițele grupului Ion Uță; Formațiunile de rezistență din Banat conduse de frații Duicu,

Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț 1949 – 1954.

– domașnea.com – Grupul de rezistență al fraților Duicu („Noi am stat ca-n mormânt”)

GRUPUL DUICU ION

Duicu Ion zis Boeru era țăran din comuna Domașnea, județul Caraș-Severin. Împreună cu cei doi frați ai săi – Nistor și Petre – a făcut parte, inițial, din grupul de partizani conduși de Spiru Blănaru și a participat la luptele din munți. La sfârșitul lui ianuarie 1949, au plecat din Tomnacica spre Semenic, din cauza arestărilor din Teregova și a celor două batalioane aduse de Securitate în apropiere. La 21 februarie 1949 s-au ciocnit pe drum cu trupele de Securitate, la Pietrele Albe. Duicu Ion a fost împușcat, Duicu Petre, arestat și condamnat ulterior la 25 ani muncă silnică, iar cel de-al treilea frate, Nistor, a reușit să scape. Al patrulea frate, Duicu Samoilă, a fost arestat și condamnat la 5 ani închisoare pentru sprijini- rea partizanilor. Iată, în concluzie, destinul tragic al unei familii de eroi. (237)

GRUPUL NISTOR DUICU

În urma luptei din data de 30 ianuarie 1950, Nistor Duicu și Stelian Berbecaru au reușit să fugă. I-a regăsit pe Victor Curescu și pe alți compo-nenți ai grupului Uță, reunindu-i apoi într-un grup condus de el, de această dată. Este vorba despre Dumitru Ișfănuț zis Sfârloagă din Domașnea, Ion Caraiboț din Luncavița, Dumitru Mutașcu, Victor Curescu și Gheorghe Să-răngău din Verendin, Ioan Baderca, Pavel Vadraru, Gheorghe Baderca din Mehadica, Gheorghe Stănescu din Mărășești, județul Mehedinți, Nicolae Ciurică din Totirlești, același județ, Ion Balica din Văliug plus alții aflați la casele lor și care luau parte numai la atacurile nocturne. Grupurile de sprijin erau aceleași ca în vremea lui Uță și Ion Duicu. În 1950, grupul lui Nistor Duicu a atacat o căruță cu care călătorea către Luncavița, un grup de milițieni fiind împușcat mortal plutonierul-major Cornel Șubu, iar ceilalți răniți. În februarie 1952, în zona Rășchie de lângă Lăpușnicu Mare a avut loc o luptă între partizani și o unitate a Securității. În timpul acesteia, parti-zanul Nicolae Sărăngău a fost rănit, dar a continuat să tragă până când ceilalți partizani au reușit să-l recupereze. În august 1952, au fost trădați de moș Țuruc, socrul lui Curescu. Nistor Duicu a murit în luptă, în atacul Securității de la sălașul lui Cernescu Nistor din Cornereva. Curescu a fost capturat, judecat și executat.După moartea lui Nistor Duicu, supraviețuitorii grupului său se vor regăsi în organizația condusă de Sfârloagă, iar alții au format grupul condus de Nistor Armaș zis Garbin din Cornereva.(238)

237 – Eugen Miron – Rezistența armată anticomunistă din România, 1944 – 1962. Selecție.

238 – D. Obersterescu – Aspecte ale rezistenței anticomuniste din Munții Banatului./În „Banatica”, Reșița, Nr.15/II, 2000, pag. 278.

– Mărturia lui Avram Gâru, consemnată de Iosif Cireșan Loga – Rezistența în Munții Banatului.

GRUPUL NISTOR ARMAȘ zis GARBIN

Nistor Garbin era de loc din Cornereva.Partizanii din grupul format de el făcuseră parte din formațiunile conduse de Uță,Ion Duicu și Nistor Duicu. Se ascundeau în zona comunei Cornereva.După uciderea lui Ion Uță, Ion Duicu își împărțise oamenii în două grupuri, în vederea iernării și a viitoa-relor confruntări. Cei care îl însoțeau – Ion Duicu zis Ujei, Nicolae Lalescu (din Cornereva), Ion Izbașa și Horia Izbașa (din Cănicea) făcuseră parte din grupurile lui Uță și Ion Duicu. Grupul lui Garbin a fost atacat de Securitate la 7 martie 1949, la sălașul lui Pavel Laitin, de pe Cracul Stânei. În acel atac, Horia Izbașa a fost ucis, iar Garbin, rănit, a reușit să fugă. A fost urmă-rit 5 km pe urmele de sânge, fără a mai fi găsit din cauza viscolului și a zăpezii mari. În acel moment, grupul avea 10 oameni și, nu peste mult timp, Garbin va fi împușcat de către șeful postului de Miliție din Cornereva, Nica, în timp ce stătea de vorbă cu doi consăteni. Supraviețuitorii s-au reântors în grupul lui Ion Duicu. (239)

GRUPURI MINORE DIN ZONA TEREGOVA

În zona Teregovei au existat și alte grupuri mici de partizani, dar care au avut o existență efemeră. Astfel, în toamna anului 1949, activa un grup format din Moise Anculia, Ion Caraiboț și Dumitru Mutașcu, primul fiind arestat la 6 ianuarie 1950, într-un bordei construit de el însuși

Un alt grup, constituit din Ion Grozăvescu, Martin Copăcean și Horia Smultea, a ființat doar o singură zi, aceștia fiind imediat arestați.

Grupul lui Gheorghe Ivănici, Iacob Cimpoca și Ilie Ghimboașă a rezistat ceva mai mult, cca. 3 luni.(240)

GRUPUL IVĂNICI GHEORGHE

Ivănici a condus un grup de partizani în zona Banatului, din care mai făceau parte, pe lângă alții, Iacob Cimpoca și Ilie Ghimboașă. A rezistat ceva mai mult de trei luni. Acest grupuscul, ca și altele asemenea lui, erau preocupate mai degrabă de problema propriei supraviețuiri și de amenajarea unor adăposturi, de regulă în locuri greu accesibile și situate în apropierea unor surse de apă. Aprovizionarea lor se făcea din ce în ce mai greu, din cauza numeroaselor razii și controale întreprinse de autorități, atât în interiorul localităților, cât și în împrejurimile acestora.(241)

239 – Ion Hurtupan – Grupul de partizani „Garbin” din Cornereva / 24.07.1998.

240 – Gabriela Bicu – Mărturii orale despre rezistența anticomunistă din Munții Banatului. În „Banatica”, Reșița,

Nr. 15/II, 2000, pag. 271

241 – Ion Hurtupan – Grupul de la Sălbăgel; „Timpul Gulagului”/12. 06. 1998

GRUPUL „PARTIZANII LUI TITO”

La 12 septembrie 1948, Secretariatul general pentru trupe al Direcției Regionale de Securitate Timișoara semnala prezența unei organizații care se intitula „Partizanii lui Tito”. Aceasta activa și își avea sălașele în zona comunelor Vărădia și Mercina. Membrii acestei organizații vor fi fost cu siguranță sârbi.(242)

GRUPUL CREȚU NICOLAE

„În regiunea Făget, Margina, Gladna Română, activează banda unui anume Crețu Nicolae, grup compus din trei elemente, care se ocupă cu atacarea instituțiilor de stat, furturi și dezarmarea pădurarilor”.

GRUPUL IOSIF RATEG

Datele care sunt până acum, menționează că Iosif Rateg era preot iar grupul său opera în zona Mehadica.

GRUPUL RACHITOVAN GHEORGHE

Rachitovan era conducătorul unui grup care avea ca spațiu de operare zonele cuprinse între Topleț și Oravița.

GRUPUL NICOLAE DORAN

Nicolae Doran era student la Facultatea de Drept și ajutor de comisar la Poliția din Oravița. În 1949, a fost transferat la biroul Siguranței, care se transformase în Securitate. Cât a lucrat în Poliție, a emis buletine de populație pe diferite nume celor care erau urmăriți și a înlesnit trecerea frontierei în Apus, prin Iugoslavia, la mai mulți. Împreună cu Popovici Nicolae, pleacă în munți și organizează rezistența, raza de acțiune cuprinzând comunele Ciclova Română, Ciclova Montană, Socolari, Ilidia, Rusova Nouă, Răcăjdia, ș.a. (243)În noaptea de 22/23 august 1948, gruparea lui Doran a fost atacată, în apropiere de Oravița, de organele de Securitate. Doran a ripostat acestui atac, deschizând și el focul. În confruntare a fost ucis partizanul Brindescu, originar din Timișoara. Autoritățile au avut pier-deri mai grele: a fost ucis plutonierul-major Ioan Ion și rănit la picior, sublocotenentul Raichici. (244) După un timp, în păduri au rămas efectiv doar șapte membri ai grupului, respectiv Nicolae Doran, Nicolae Caragea, Ilie Dancea, Gheorghe Stoia, Pavel Cotârlă, toți din Ciclova Română, Nicolae Popovici, din București, și Ion Chirilă, din Ciuchici. Popovici și Chirilă vor fugi în curând la Timișoara , unde primul a fost împușcat mortal de Securita-

242 – Ion Hurtupan – Grupul de partizani condus de „Popa” Ion Duicu, pag. 269. / 3. 07. 1998.

243 – Mircea Rusnac – „AL doilea nivel” al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat. / 17. 06. 2009.

– Istoria Banatului – Blogul lui Mircea Rusnac.

244 – Idem 243

te,în cursul unei operațiuni, în decembrie 1948.Tot atunci, Chirilă a fost capturat și condamnat la 20 ani de închisoare.După afirmația lui Avram Gâru, toate aceste lovituri se datorau trădării lui Alexandru Dobrin, din cauza căruia și alți partizani au fost arestați. Doran a rămas doar cu un grup de trei oameni: el, Caragea și Dancea. În ianuarie 1949, a avut o nouă confruntare cu securiștii, lângă sălașul lui Nicolae Pența, de la Răcăjdia, care îi trădase după ce a fost prins.Au reușit totuși să dispară din încercuire, din cauza haosului creat de faptul că securiștii se împușcau între ei, având în final patru soldați morți și mai mulți răniți.Beneficiind de informațiile ce proveneau de la un om infiltrat în rândurile Securității – Gheorghe Suru – partizanii erau la curent cu toate mișcările acesteia. Așa se explică împuș-carea lui Andrei Ilia, informator al Securității de către partizanul Ilie Dancea. La 24 noiembrie 1949, Gâru a fost arestat la Cluj, unde făcea arma-ta. Arestat a fost și Pența, după care și alte 12 persoane.Trebuie spus că Gâru a fost adus la Timișoara și anchetat de col. Moiș. Caragea a fost capturat la 27 octombrie 1949, fiind rănit în casa lui Nicolae Murgu din Ilidia. În fața acestei situații, Doran și Dancea s-au ascuns acasă la avocatul Martin Bălan din Răchitova. În iarna anului 1950/1951, au fost trădați de Petre Novăcescu din Ciclova Montană. Au fost arestați toți trei în ianuarie 1951 și judecați de către Tribunalul Militar Timișoara. Doran și Dancea au fost condamnați la moarte,Caragea și Pavel Andrei la 20 de ani, Gheorghe Suru, Ion Andrei și Gheorghe Băieșu la câte 12 ani, Nicolae Murgu la 5 ani, ceilalți între 2 și 4 ani.După trei zile,primii doi au fost executați. Caragea a supraviețuit în închisoare până la grațierea din 1964. Membrii acestui grup au fost: Nicolae Doran, Nicolae Popovici, Ilie Dancea, Nicolae Caragea, Nicolae Gâru, Pavel Cotârlă,Vasile Martin, Vasile Măran, Pavel Brânzei, Maxim Pârcea, Vichente Dancea, Pavel Andrei, Cornel Lazăr, Nicolae Zar-cula, Nicolae Irimia, Adam Măran, Nicolae Murgu, Gheorghe Stoia, Ștefan Luca, Valeriu Lazăr, Ion Andrei, Constantin Coniac, Luca Damaschin, Ioan Botișan, Paul Cojan, Dică Paul Botoș, Strein Olaru, Octavian Botoș, Puiu Roșu, Ion Chirilă și Nicolae Pența.(245)A fost condamnat la moarte și executat împreună cu Ilie Dancea la Timișoara, la 7 mai 1952 în Pădurea Verde.(246)

245 – Idem 243

246 – Ion Hurtupan – Grupul de partizani Doran-Popovici din Caraș, condus de Nicolae Doran./ În „Timpul Gula- gului”,18.09.1998.

– Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958./ Ed. A II-a, revizuită și com- pletată. În „Gîndirea românească”, 1993,/Capitolul „Grupul de partizani Nicolae Doran”.

GRUPUL Dr. WUC EMILIAN. (LIVIU VUCU ?)

Ioan Liviu Vucu s-a născut la data de 19 ianuarie 1913 în comuna Zor-lențu Mare, fost județ Caraș. A făcut școala primară în comuna natală, după care a urmat cursurile liceului din Lugoj. În toamna lui 1929, a plecat în Franța, unde s-a înscris la Facultatea de Medicină din Nancy.S-a mutat apoi la Strassbourg, pentru ca în cele din urmă să se transfere la Cluj. A profesat medicina în mai multe localități, și în final, s-a stabilit în satul său natal, Zorlențu Mare. Fiind văzut ca legionar și chemat să se prezinte la Securitate, în octombrie 1948 a fugit de acasă, fiind nevoit să se ducă în Munții Buziașului, spre a scăpa de arestare. Era bine echipat și înarmat. A rămas ca fugar izolat, fiind ajutat o perioadă, de tatăl său cu alimente și informații după care, în iarna lui 1948/49, i se alătură preotul Anton Atnagea din Zorlențul Mare și fiul acestuia, Virgil, apoi Drăgan Ștefan, tot din Zorlențu Mare, Hlobel Iosif din Scăiuș și alții. Devenise conducător de grup. Pentru a nu fi depistați de Securitate au fost nevoiți să se mute frecvent de la un sălaș la altul, operație obositoare pentru el, care era suferind de inimă și invalid de picior. În iarna lui 1950-51 erau adăpostiți în sălașul situat în locul Gropoșu. În octombrie 1951, Beg și Drăgan s-au despărțit de grup, dar pentru scurt timp. Într-o notă de-a Securității din 3 septembrie 1952 se menționează: „ (…) în baza indiciilor informative, în noaptea de 19 spre 20 august a. c,( 1952), a fost întreprinsă o acțiune de amploare în comuna Zorlențu Mare, folosindu-se un efectiv de 12 ofițeri din securitatea statului, 30 ostași (…) 38 milițieni și 200 grăniceri cu cadrele operative (…) care a dus la reținerea bandiților Atnagea Anton și Atnagea Virgil la 22 august a. c. ”.(…)„ Din cercetarea operativă a acestor doi bandiți, au fost obținute noi informații asupra banditului Wuc, șeful bandei și Hlobil Iosif, care sunt în curs de exploatare (…)”. (247)

Wuc ar fi fost în legătură cu GRUPUL KERA (Chera) care activa în aceeași regiune. Kera nu putea fi decât Lascu Ion zis Kera, omorât pe 15 februarie 1949, în comuna Valea Mare, din apropierea Zorlentului. Au murit în luptă, arși în casa incendiată de securiști. În urma unei acțiuni, Dr. Wuc Liviu Emilian și Drăgan Ștefan zis „Lăbău” au fost capturați. De Sfântul Nicolae, la 6 decembrie 1952, ca urmare a torturării lui Anton Hatnagea (Atnagea?) s-a trecut la acțiune asupra sălașului în care se aflau Dr. Wuc și Drăgan Ștefan, aceștia fiind prinși. La arestare, s-au găsit asupra lor 2 pistoale mitralieră cu 64 cartușe, 2 pistoale Parabellum cu 8 cartușe, 3 grenade defensive, o busolă și un binoclu.După cercetări au mai fost arestate 12 persoane. Beg Ion și Hlobil Iosif au scăpat, fiind puși sub urmărire. Au

fost arestați în 1959, în urma trădării, probabil a fraților Stan și a declarații –

247 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. 36, f. 166-192

lor smulse lor prin tortură de anchetatorul penal Loiș Traian, de la Secu-ritatea Timișoara.Prin sentința 772/11 iunie 1959, Beg Ion și Dragan Ștefan au fost condamnați la moarte și executați în aceeași zi. La fel și Bugarin Martin, Beg Gheorghe (tatăl lui Beg Ion). Au mai fost condamnați pentru omisiune și sprijinire Orina Petre zis Bardu, Ciucana Dumitru, Miloș Floa-rea, Ștefan Petru, David Ion zis Novac, Dimcea Oirciu zis Noilă, Dimcea Martin zis Momac, Dragan Maria (soția lui Dragan Ștefan), Bucarin Simion. La fel se va întâmpla și cu Hlobil Iosif. Acesta a fost ultimul lot condamnat al rezistenței armate din Banat.(248,249)Deținuții care l-au întâlnit pe dr. Vucu în închisori declarau că avea mintea rătăcită. A fost eliberat bolnav, în 1964, și se pare că a murit în 1969.

GRUPUL PETRE AMBRUȘ.

Era semnalat, încă din 1948, ca fiind format din 5 partizani, sub condu-cerea dr. Petre Ambruș, și a acționat în regiunea muntelui Vârful Bătrân, în nordul județului Severin, între 1949 – 1950.(250)

GRUPUL FRAȚILOR BLAJ ( GRUPUL DE PE VALEA ALMĂJULUI)

Grupul s-a format în Valea Almăjului încă din vara anului 1948 și era condus de profesorul de istorie din Bozovici, Doru Blaj, împreună cu Traian Blaj, fostul prefect al poliției din Oravița, și de avocatul Cornel Costea din Bocșa Montană. Organizația lor era una de tip piramidal, astfel încât numai șefii direcți se cunoșteau între ei. În organizație erau înscriși locuitori din toate satele almăjene. În toamna anului 1948, a venit de la Bocșa și Traian Blaj, pentru a contribui la coordonarea organizației. În acest timp, el a stat la Bănia și la Bozovici. Organizația avea ca scop înarmarea populației. Acțiu-nea trebuia să înceapă la Oravița, prin atacarea garnizoanei militare și sustragerea de armament și muniție. Printre membrii organizației se numă-rau:Traian Șchiopu,Ion Ciocu,Ion Chetrinescu, Mircea Cârmaciu, Alexandru Eva, Ilie Rușmir; elevii: Petru Micicoi, Ion Micicoi, Viorel Pistrilă, Petru Craia, Gheorghe Brebu; țăranii: Alexandru Puia, Alexe Bodrilă, Vichente Albu, Novac Albu, Damaschin Căpățână, Petru Pitic,Dănilă Ciortuz; preoții: Pavel Bogoevici, Coriolan I. Buracu, Tiberiu Șuta, Alimpe Aldescu; Nicolae Craia din Bozovici, tâmplarul Nicolae Popiște etc.(251)

248 – Cicerone Ionițoiu – Procesul comunismului, pag. 154.

249 – Cicerone Ionițoiu – Mișcarea de rezistență din Banat. Procesul comunismuklui. Mărturii.

– Camelia Ivan Duică – Din istoria rezistenței anticomuniste din Banat. Organizația Dr. Liviu Vuc (1948-1952)./ În Analele Universității „Dunărea de Jos”, Seria Istorie, Galați, februarie 2003

250 – Mircea Rusnac – Al doilea nivel” al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat./În „Vestul”, 4.08.2010

– Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944 – 1962. Grupul Petre Ambruș 1949-1950

251 – Pavel Panduru – Rezistența Anticomunistă în Valea Almăjului. În „Almăjul”. An III, nr.2-3, aprilie- septem- brie 1997, pag. 25.

Un membru de bază a fost croitorul Traian Șchiopu din Bozovici, în a cărui locuință a fost ținută cea mai importantă ședință a organizației din vara anului 1948, prilej cu care s-a propus contactarea organizațiilor din Teregova, pentru a se realiza unitatea luptei antico- muniste.Organizația avea ca scop înarmarea populației, acțiune ce trebuia să încea- pă prin atacarea garnizoanei militare și sustragerea de armament și muniție. Fiind urmăriți, Traian Blaj și Ion Chetrinescu au încercat să se ascundă în punctul Zăbăl de pe Valea Minișului. Au fost însă descoperiți pe drum și arestați. Au urmat apoi arestările lui Doru Blaj la Anina, a preotului Pavel Bogoevici, a lui Alexandru Puia, Alexandru Craia și Petru Craia.Speriați, partizanii Alexe Bodrilă, Gheorghe Brebu și Damaschin Căpățână s-au retras în zona Almă-jului, în decembrie 1948, stând ascunși acolo până în iarna următoare. Nu au fost trădați de populația Almăjului, care i-a aprovizionat și i-a ascuns. În cele din urmă au fost capturați și ei, după care au urmat torturi și condam-nări, mulți dintre ei fiind uciși în anchete sau în acțiunile ulterioare ale Securității.(252)

GRUPUL DIN ZONA VĂII ALMĂJULUI

Ființa în 1950 și era format, inițial, din trei membri: Emil Purdelea, Iosif Pitic și Damaschin Catană. Peregrinau în preajma localităților Șopotu Nou, Șopotu Vechi, Gârbovăț, Bănia, Rudăria și Dalboșeț. În aprilie 1949, Emil Purdelea rănește un membru de partid cu un foc de armă iar în iulie 1949, fiind surprinși pe când dormeau de milițienii din Dalboșeț, au ripostat cu foc, rănind un milițian și un caporal, dar l-au pierdut pe Damaschin Catană, care a fost ucis. Erau înarmați cu grenade, un pistol Orița, o armă de vână-toare și o armă Z. B. După pierderea lui Damaschin Catană, restul grupului s-a dispersat. Emil Purdelea și Iosif Pitic au fost împușcați mortal la 6 octombrie 1950,în preajma comunei Rodna Veche, jud. Năsăud.(253)

PARTIZANI SOLITARI

În vara anului 1950, în zonă mai peregrinau și unii partizani solitari, supraviețuitori ai vechilor grupuri decimate de autorități, între aceștia numărându-se Vasile Vălușescu, în zona Prigor – Putna, sau Iosif Budescu, în zona Dalboșeț – Moceriș.(254)

GRUPUL DIN SĂLBĂGEL

Opera încă înainte de 1946 și era condus chiar de primarul comunist al comunei,Serafim Mustață, care fugise în pădure. Stătuse o vreme la el acasă,

252 – I. G. Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Rezistența din jud. Alba.

253 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. 36, f. 550-555.

– Gabriela Bicu – Mărturii orale despre rezistența anticomunistădin Munții Banatului. În „Banatica”, Reșița, nr. 15/II, 2000, pag. 280

254 – Idem 240, pag. 284

acasă, într-un adăpost, apoi pe la diverse locuințe și sălașe din Știuca, Scăiuș, Homoriciu, Satu Mic, Zorlencior și Obița. În grupul format de el se mai aflau Mihuț din Zorlencior, Mihai Hlobel din Scăiuș, Ghera (Chera ? Kera ?) din Remetea-Pogănici și încă doi partizani, rămași anonimi, din Obița și Zgribești, ultimul decedând mai târziu în închisoarea din Timișoara. Chiar în 1946, grupul a avut o confruntare cu Jandarmeria, la locuința lui Gheza de la Știuca. Atunci Mustață a fost capturat, executând 18 ani închisoare, de unde a ieșit în 1964, aproape orb. Hlobel și Ghera (Chera) au fost răniți, dar primul a reușit să scape și să se ascundă, alăturându-se apoi grupului de la Rugi.(255)Trebuie recunoscut că grupul lui Mustață se ocupa și cu jefuirea magazinelor sătești din Dragomirești, Scăiuș, Dozești, Remetea-Pogănici, Zorlențu Mare etc. La fel, trebuie spus că membrii acestui grup nu au comis nici o crimă, deși erau înarmați. Prezența acestora avea mai mult un efect psihologic, reușind de multe ori să tempereze zelul colectorilor, perceptorilor și activiștilor comuniști din zonă.

GRUPUL DE LA RUGI

S-a constituit după destrămarea grupului Mustață. La început avea numai trei membri – Martin Rada, Toma Țanțu, Martin Gruia, la care s-a mai adău-gat preotul Bilcă Pavel Dispuneau de două pistoale automate „Orița”, două pistoale sovietice, muniția necesară acestora, două lăzi de grenade defensive și carabine ZB. O mare parte a grenadelor și muniției fusese procurată de Martin Rada. Zona lor de acțiune se situa între Zorlențu Mare, Obârșia Văii, Zăganu, Bradul Moșului, Brebu Nou, Văliug, Lindenfeld, Buchin, Caran-sebeș.Într-un conflict cu sătenii, de care Securitatea nu era străină, partiza-nul Martin Gruia a fost ucis. După acest eveniment, partizanii s-au retras la o cazemată din locul Dârna, iar mai apoi la o cazemată din locul numit Porumbăț. Cazemata dispunea de un izvor și de un WC interior. Aici au fost încercuiți de securiști, la 2 februarie 1949, cei trei predându-se fără a opune rezistență. Au fost anchetați foarte dur. Eliberați în aprilie 1951 au fost rearestați în 1953, când s-a descoperit că fuseseră în legătură cu alte grupuri de partizani bănățeni, primind pedepse de până la 5 ani. (256)

GRUPUL ROI MOISE

„În regiunea Ghimboca, Var, Mal și Crasna, activează banda lui Roi Moise, formată din trei elemente înarmate, bandă care terorizează populația”.(257)

255 – Idem 241, din 17. 08. 1998

– Vestul.ro – Banat ; „Al doilea nivel” al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat (5); Ion Hurtupan –

Grupul de la Sălbăgel/7.08. 1998

256 – Ion Hurtupan – „Bandiții din Rugi”. / în „Timpul Gulagului”,/ Reșița, 29. X.1998

257 – Idem 255.

ION BANDA

Ion Banda zis Milescu era din satul Rusca. Fusese partizan în grupul col. Uță și apoi în cel al lui Ion Duicu. După o vreme, el s-a despărțit de aceștia, nefiind de acord cu modul dur de pedepsire a comuniștilor, activiștilor și trădătorilor, pe care aceștia îl practicau. Se adăpostea în sălașele din jurul Ruscăi și al Cornerevei, ulterior săpându-și bordeie în regiunea muntoasă.

A fost, după cum spun unele documente, ultimul partizan din România. Personal, cred cu convingere că afirmația este hazardată. Va mai trece timp, până când arhivele ne vor oferi cu certitudine adevărul. Avea destulă expe-riență, întrucât intrase în mișcarea de partizani încă din 1946, într-un grup de peste 20 de membri. Securitatea, neputând să-l captureze, i-a arestat fiul, care, fără să-și dea seama, a divulgat o serie de oameni de legătură, care au și fost arestați la 31 august 1950. Este vorba despre Petcu Ghera (Chera), Pasan Nicoară, Mihai Stepănescu, Petru Gherga, Ion Banda zis Jurjulescu, Ianaș Gherga și Ion Matica. Însă, Securitatea nu a reușit niciodată să dea de el. A trăit solitar, în pădure, până în 1962, când în cele din urmă este ucis. Nu de autorități. Se pare că făptașii erau niște braconieri din Cornereva, despre care el știa destule lucruri și care se temeau că, dacă el va fi capturat de Securitate, îi va deconspira.(258)

MIȘCAREA NAȚIONALĂ DE REZISTENȚĂ „PENTRU PATRIE ȘI REGE”

Era semnalată în toamna anului 1948. La data de 8 octombrie 1948, a lansat un manifest adresat muncitorilor, țăranilor,intelectualilor, ofițerilor, subofițerilor și ostașilor. În textul acestui Manifest, căderea comunismului era considerată iminentă. (259)

GRUPUL PARTIDUL MUNCITORESC CREȘTIN

A fost o grupare anticomunistă, apărută în 1950 în Transilvania și Banat, cu dezvoltare ulterioară în toată țara. Grupul era compus din preoți, foști proprietari de pământuri, foști oameni de afaceri și intelectuali.Aveau ca obiectiv răsturnarea prin forță a regimului comunist.Planul fusese pus la punct de preotul arădean Szoboszlai Aladar și avocatul Alexandru Fântânaru și viza în primă fază preluarea controlului asupra instituțiilor importante din capitală.Atrăseseră în complot un comandant de unitate de tancuri din Caracal, care trebuia să se îndrepte spre București, și, prin nucleele din marile orașe, căutau arme și persoane dispuse să lupte. Planul mai viza ocu-

258 – Idem 211

259 – Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă la începutul „republicii populare”./Analele Sighet 6, Anul 1948

– Instituționalizarea comunismului, București,1998, pag. 214.

parea antenei radio din Bod, lângă Brașov, fiind pregătită și distribuirea de manifeste îndreptate împotriva regimului.Mai intenționau crearea unei fede-rații româno-maghiare și mai apoi a unei confederații europene. Proiectată, inițial, în august și amânată apoi pentru luna octombrie a anului 1956, lovi-tura de stat nu a mai avut loc. Organizatorii au fost demoralizați de înăbu-șirea mișcării revoluționare din Ungaria, cu care aveau legături. Ulterior, inițiatorii au fost arestați unul câte unul, iar în 1958 au fost condamnați. Un număr de 10 persoane – capii mișcării – au fost executați prin împușcare, pentru crima de uneltire împotriva securității interne și externe a RPR Ceilalți, complici sau tăinuitori au primit ani grei de temniță, până la închi-soare pe viață, dar au fost eliberați în urma amnistiei deținuților politici din anul 1964. După 1989, sentința a fost revizuită în favoarea lor.

GRUPUL GHINEA

Între 1952 – 1953 au reușit să fugă în Iugoslavia aproximativ 1400 de persoane, astfel încât în țara vecină s-a format un nucleu românesc, aflat sub conducerea ofițerului Ion Ghinea, al cărui grup sosise în Iugoslavia la bordul unui bombardier. Tot în 1952, aterizează în țara vecină încă două avioane de vânătoare, ai căror piloți aduc informații despre represiunile dezlănțuite în armată, chiar la eșalonul superior, după fuga grupului lui Ghinea. Regimul lui Tito i-a pus la dispoziție acestuia toate mijloacele, fiind sprijinit și de „Radio Belgrad”. Din păcate, documentele nu mai oferă informații despre activitatea grupului pentru perioada care a urmat.

GRUPUL GHEORGHE BEG

Gheorghe Beg s-a născut pe 6 iunie 1911. Făcuse parte din grupul condus de dr. Wuc Liviu. Când grupul acestuia a fost capturat, a reușit să scape. Aceleași șanse le-a avut și puțin mai târziu, când, în urma unei trădări, era să fie capturat într-o ambuscadă. În urma schimbului de focuri care a avut loc atunci, un milițian a fost împușcat iar un altul grav rănit. Nu peste mult timp, alături de Beg vine și Hlobel (Hlobil?).Dispuneau de pistoale automate germane, Z. B.-uri, pistolete și grenade. În 1954, în locul numit groapa Murgii, au fost încercuiți de milițienii din Zorlențu Mare. Făcând uz de grenade, Beg l-a ucis atunci pe ajutorul șefului de post.În 1956,încolțiți de Securitate, Hlobel a fost ucis, dar Beg, deși rănit, a reușit să scape. Avea ca areal de acțiune regiunea situată între Zorlențu Mare, Ezeriș, Cornuțel, Rugi, depresiunea Brebu și dealurile Socenilor. Grupul condus de el a rezistat 10-11 ani, până în 1958-1959. A fost capturat la 17 decembrie 1958, fiind trădat de sprijinitorul Lazăr Orășanu.Procesul a avut loc la garnizoana din Timi-șoara, în zilele de 21 și 22 mai 1959, în fața unui complet de judecată, procuror fiind Constantin Ovesa. La 11 iunie 1959 au fost condamnați la moarte de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj. Împreu-nă cu el, au primit aceeași pedeapsă și partizanii Nicolae Ioan Cioca, Gheor-ghe Drăgan și Martin Bugărin zis Labău, Ioan Cata zis Păianu (din Ezeriș ?), toți din Zorlențu Mare.Ulterior, lui Ioan Cata pedeapsa i-a fost comutată la temniță grea pe viață, prin decretul nr. 365 din 21 septembrie 1959. A fost eliberat din pușcărie la grațierea generală din 1964. În momentul execuției, Beg avea 48 de ani, Cioca-61, Drăgan-50, Bugărin-52.(260)

GRUPUL ION ARĂNGEANU

Acest grup a activat în zona munților Arinișului. Primul grup de partizani din această zona a fost condus de Ion Arăngeanu din Remetea – Pogănici. Era format din Ion Șubă și Ioviță, din același sat. Într-o confruntare cu jandarmii, Ioviță a fost împușcat mortal, iar Ion Șubă rănit și capturat. Arăngeanu a reușit să fugă în satul Vișag, apoi în satul Bărbosu, unde s-a aliat cu Văcărescu din Lugoj, care era tot un partizan urmărit de Jandar-merie. Încercând să revină acasă, Arăngeanu a fost ucis de jandarmii care îl pândeau. Mai târziu, ucigașul a fost la rândul lui, omorât de Văcărescu, pe șoseaua dintre Remetea – Pogănici și Lugoj.(261)

GRUPUL IOSIF CIREȘAN

În noiembrie 1946, în satul Duleu a fost format un grup compus din: Iosif Cireșan, Gheorghe Bulgăre, Petru Pau și Iosif Franț zis Gruia. Ei au luat legătura cu Ion Boldureanu din Herendești, care avea bune relații cu gru-purile lui Uță și Domășneanu, precum și cu un căpitan de la magazia de armament din Lugoj. Iosif Cireșan l-a atras în grup și pe Ion Lațcu zis Chera din Remetea – Pogănici, care începuse lupta în Ezeriș, unde îl împușcase mortal pe un comunist venit să adune cotele la cereale. Lațcu a cerut să fie adus și prietenul său, Ion Dârloni din Sacoșu Mare. Împreună au preluat comanda grupului, în toamna anului 1947.(262) Membrii grupului lui Iosif Cireșan erau următorii: Iosif Cireșan din Duleu, Ion Boldureanu din Hende-rești, Ion Drăgan din Ictar, Iacob Rusu din Vermeș, Viorel Crăciunel din Chevereșu Mare, Ion Vancea din Valea Pai, Achim Burcă din Valea Pai, Petre Pau din Bărbosu, Achim Buică din Bărbosu, Ion Franț, Achim Bâlcu, Iosif Lațcu, Petru Lațcu, Ion Trăilă, Petru Cireșan, Ion Vasi, Ion Lațcu, Martin Groza, Ion Smolean, Gheorghe Bulgăre, Ion Bandu, Ion Gârboni, Maria Căprariu, Iuliana Bulgăre, Elisabeta Teodorescu, Traian Foale – toți din Duleu, Ion Lațcu-zis Chera din Remetea Pogănici, Ion Dârloni din Saco-

260 – Idem 250, (8), la 25.08.2010

261 – Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953), pag. 22, 32, 35-36, 194.

– Iosif Cireșan Loga – Rezistența anticomunistă din Munții Arinișului (1947-1949), Timișoara, 1997, pag.13

– Miodrag Milin – Rezistența anticomunistă din Munții Banatului, selecție, București, 2000, pag. 193 – 195.

262 – Idem 261

șu Mare, Petru Lăcătuș din Soceni.(263)

GRUPUL CHERA – DÂRLONI

Imediat ce au preluat conducerea grupului de la Iosif Cireșan, aceștia au devastat casa comunistului Petru Băndășilă zis Vesa din Valea Mare, care luase tot grâul țăranilor din localitate. După aceea, „perceptorii și colectorii nu au mai intrat în satele Duleu și Valea Mare”.(264) Grupul a devastat apoi notariatul din comuna Valea Pai, condus de Nicolae Turcu, al cărui secretar, Pavel Liuba, era agent al Securității.De partea lor au trecut și oameni ai autorităților, precum paznicul de câmp Gheorghe Bandu zis Burda, care îi găzduise și îi prevenea când se apropia Securitatea.El a fost acela care i-a avertizat că satul Duleu va fi cercetat de un batalion de Securitate, comandat de căpitanul Tomescu. Drept urmare, partizanii s-au retras în pădurile din preajma Bocșei, la locul numit Smida. Acolo au bătut patru comuniști care exploatau niște muncitori forestieri.Speriați, șefii de post din comuna Vermeș (Crainic) și Fârliug (Moșoarcă) au transmis partizanilor că ei nu vor activa contra lor. Numai plutonierul Pigui din Valea Pai se dovedea zelos. Nu peste mult timp, partizanii au plecat pe direcția Ezeriș-Soceni, încercând să ia legătura cu Ion Uță, Domășneanu, Spiru Blănaru și Vernichescu. La Soceni, împreună cu un grup din localitate, comandat de Petru Lăutaș, au atacat postul de jandarmi, luând arme și uniforme. „A fost cea mai grea lovitură dată comuniștilor”. (265)

La Domașnea au contactat grupurile amintite prin bătrânul Groza, cărora le-a cerut să lupte împreună.Uță și Domășneanu nu au acceptat propunerea, pentru că grupurile lor se aflau într-o situație critică, fiind atacate de batali-oane ale Securității. S-au reântors atunci prin păduri și au revenit la Duleu, la sălașul lui Lațcu Iosif. Acolo au avut o ciocnire cu securiștii căpitanului Tomescu, care nu a reușit să captureze nici un partizan. Avertizați de Gheorghe Bandu că noi concentrări de securiști sunt așteptate, grupul a hotărât să se retragă în pădurile Buziașului, la un pădurar, văr cu Dârloni, unde a stat aproape un an. Alții stăteau la sălașele lui Ion Vâgă din Valea Pai și Iosif Lațcu.

Au fost bătuți alți doi securiști, pe drumul dintre Ramna și Duleu. După ce au distrus grupurile Uță-Domășneanu-Blănaru-Vernichescu, Securitatea a hotărât să atace decisiv grupul Chera-Dârloni. Preveniți după cum am arătat

263 – Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat,1945-1953;

– Iosif Cireșan Loga – Rezistența anticomunistă din Munții Arinișului 1997, pag. 13.

264 – Idem 261, pag. 22

– IICCR – Acțiunea de exhumare a patru partizani anticomuniști./Ag. Amosmedia-Informația, 17. 06. 2009.

265 – Idem 261, pag.193-195;

– Ion Hurtupan – Rezistența armată din Caraș-Severin, serial în „Timpul Gulagului”, Reșița,1998-1999, preluate de Mircea Rusnac; „Despre amploarea mișcării de rezistență anticomunistă din Banat, 1945-1953.

– s-au despărțit în două grupuri separate, mai mici. Dârloni a plecat către pădurile Buziașului și Chera a rămas în împrejurimile Duleului, împreună cu alți doi partizani, Mihai Burcă și Iosif Bela. Aveau asupra lor, următorul armament:un pistol-mitralieră „Daimler-Puch”, un pistol-mitralieră sovietic „PPS”, o armă „ZB ”, un pistol automat „Mauser”, șase grenade și un sac de muniție.(266)Chera și ceilalți doi au fost încercuiți în Valea Mare, la 16 februarie 1949, de către un grup de securiști comandați de Oncescu (din Herendești), Cozma și Crainic (de la Vermeș), Moșoarcă (de la Fârliug) și Stoica (din Bocșa Montană). Lupta finală s-a dat la locuința lui Petru Damian, de la marginea satului dinspre Fârliug.După o noapte de neâncetate schimburi de focuri, securiștii au mai primit întăriri, mitraliere și puști-mitraliere – din rândul lor, ieșind în evidență sergentul major Gheorghe Popa. (267)Gheorghe Bandu a plecat spre Sacoșu Mare cu speranța de a-l găsi pe Dârloni și de a veni pentru a-l despresura pe Chera.Nu a fost găsit în timp util, acesta ajungând în localitate abia peste patru zile. Singur în cameră, pentru a nu cădea viu în mâinile securiștilor, se sinucide prin împușcare. Foștii colegi nu au putut să-l ajute decât împiedicând sosirea trupelor de securitate de la Lugoj. Sosiseră în schimb, cu mașinile, cei de la Caransebeș. Chera a murit îmbrăcat în haine militare cu gradul de căpitan. El a ars înainte de a se sinucide notele informative primite de la locuitori, pentru ca aceștia să nu aibă de suferit. Cu el au murit și cei doi membri ai grupului său, care l-au susținut în această ultimă confruntare cu Securitatea.(268) Moartea lui Chera s-a datorat în special trădării comise de Ion Gârboni zis Buzău, care s-a ascuns apoi de frica partizanilor. Dârloni, după ce a mai rămas un timp la Duleu, în casa lui Gheorghe Bulgăre sau în podul bisericii, s-a refugiat, în toamna anului 1949, la un sălaș din pădurea Buziașului. Proprietarul sălașului era însă informator al Securității din Timișoara. Într-o seară, securiștii, au încercuit sălașul și au reușit să-i captureze pe cei doi colegi ai lui Dârloni, acesta reușind să fugă în pădure după ce a tras un foc de armă.Ion Franț, unul dintre cei capturați, bătut și torturat de securiști, a dezvăluit numărul membrilor grupului și astfel a început șirul arestărilor la Duleu.Ion Franț din Duleu a fost omorât în bătaie la anchetă.(269)Dârloni și colegul său, Achim Burcă, au mai rezistat circa doi ani, după care, din motive necunoscute, s-au despărțit.Dârloni s-a retras spre satul său natal, Sacoșu Mare, iar Burcă, la Biniș unde, puțin mai târziu a fost găsit mort în pădurea din apropiere, în 1952. Dârloni s-a ascuns la un văr al său care spre

nenorocul lui era informator. Într-o noapte, securiștii l-au încercuit din nou,

266 – Idem 261, pag. 22;

267 – Idem 261, pag. 94; idem 162

268 – Idem 261, pag. 32; Eugen Miron-Rezistența armată anticomunistă din România, 1944-1962, selecție.

269 – Idem 261, pag. 35-36; Cicerone Ionițoiu-Procesul comunismului, pag.154.

rănindu-l și capturându-l după ce încercase să fugă în pădure. Neputând obține nimic de la el, l-au dus înapoi în Sacoșu Mare, unde l-au executat, în 1952, cu un glonț în ceafă.(270)

GRUPUL GLIMBOCENILOR

Avea o denumire oarecum improprie, întrucât din el făceau parte și partizani din localitățile Marga, Ferdinand, Ohaba-Bistra și Crișana. În seara de Sfântul Ion – în 7 ianuarie 1948,Avram Mâțu zis Brangui din Glimboca a strigat „Trăiască regele!”,apoi a rupt portretul Anei Pauker. Fiindu-i teamă de represalii, a fugit în pădure. La câteva luni după el, a fugit și Ion Murariu, care avea asupra lui o armă de vânătoare.Ulterior, grupul a crescut prin sosirea lui Moise Roi și Gheorghe Mădincea, din Ohaba-Bistra, V. Pamfil din Crișana și Mihai Beg din Marga. Toți locuiau într-un bordei, fiind ajutați cu alimente de Ion Ghiaur, Nicolae Ghiaur, Luță Moisescu ș. a. După un timp, Pamfil și Madincea s-au predat de bunăvoie Securității,și au fost lăsați liberi ca momeală pentru prinderea celorlalți. Apoi s-au mai predat Roi și Beg. Acesta din urmă îl ucisese anterior pe primarul comunei Marga. Și el a fost lăsat liber condiționat, pentru a ajuta autoritățile să-i captureze pe Mâțu și Murariu. În martie 1950, într-o seară, aceștia au pătruns în postul de poliție din Glimboca, unde l-au împușcat pe plutonierul Lampă și l-au rănit pe primarul Alexandru Crâsnic, după care s-au făcut nevăzuți. Mâțu era înarmat cu un pistol automat cu 32 de cartușe, iar Murariu cu o carabină ZB.S-au retras în pădurea Obârșia Gogenii, făcându-și acolo o colibă, după care s-au mutat într-un bordei bine camuflat și amplasat într-un loc greu accesibil, la punctul numit „La drapel”. Au locuit acolo din toamna anului 1950 până în martie 1951. Erau aprovizionați cu mâncare de Matei Crâsnic, Pavel Sorinca, Moise Mateoni și Ion Maier. Cel care a divulgat locul ascun-zătorii a fost Ion Maier, după ce a fost torturat o săptămână la Securitatea din Caransebeș.(271)Securitatea i-a capturat pe Mâțu și Murariu la 13 martie 1951, împreună cu armamentul pe care-l aveau.Au fost judecați de către Tribunalul Militar Timișoara, fiind condamnați la moarte și executați în Pădurea Verde, cei- lalți primind pedepse mai ușoare.(272)

Tot la Glimboca mai era menționată o altă grupare anticomunistă, într-un raport din 4 februarie 1949 al maiorului Aurel Moiș către lt. col. Coloman Ambruș. Ea era formată din Teodor Român, Constantin Munteanu și Nicolae Bălănescu. A fost lichidată în scurt timp de autorități.(273)

270 – Idem 263, pag.194, Cicerone Ionițoiu-Procesul comunismului, pag. 154.

271 – Idem 243

272 – Idem 271

273 – Miodrag Milin – Rezistența anticomunistă din Munții Banatului în documente, pag. 177, blog

GRUPUL STRIAN EMILIAN

Nemulțumirea populației comunei Tomești, din județul Caraș Severin, față de regimul totalitar comunist s-a concretizat în constituirea unui grup de rezistență armată. Grupul era compus din Seleșan Ioan (Iustin) și Bucur Antonaș (Crainer) din Tomești, Strian Emilian (Macu) din Luncani, Strian Ion (Striin) din Românești. Ei făceau parte dintr-un grup mai mare condus de foști ofițeri ai armatei române din Deva, care erau în legături și cu grupul de partizani din Munții Banatului. Când erau căutați de armată, în perioada 1949-1950,se ascundeau în munții Șasa Mare, Piciorul Caprii, Padeș, Rusca. Erau găzduiți și de unii locuitori ai zonei: Burger Iosif, Palconi din Lunca-vița și alții, rudele lui Strian Ioan din Românești etc. Cei mai mulți din cei care l-au ajutat au fost depistați și condamnați la ani grei de închisoare, iar „Șarpe” din Românești a fost împușcat mortal. Grupul a colaborat cu Steier Rudolf din Tomești. La presiunea organelor de Securitate, acesta a cedat și a spus unde se aflau ascunși în Tomești membrii grupului. Aceștia au reușit cu mare greutate să iasă din încercuire. În anul 1950, toate grupurile de partizani s-au adunat în masivul Padeș. O parte au hotărât să rămână în țară, printre care și Strian Emilian (Macu), care ulterior a fost capturat și condam-nat.Ceilalți-Seleșan Ioan și Bucur Antonaș ș.a. au trecut granița în Iugo-slavia. Din lagăr, au reușit să evadeze și au ajuns în Franța, unde se aflau și în 2008.(274)În final, documentele Securității, Serviciul „Bande”, menționau că:

„ mai erau 3 elemente: 2 sunt fugiți peste graniță iar 1 fugar izolat”.(275)

Unele documente vorbesc în aceiași termeni și cu aceleași date și personaje despre un alt grup care activa în aceeași perioadă și locație, con-dus de Seleșan Ioan. Se poate ca după capturarea lui Strian Emilian, Seleșan Ioan(276) să fi preluat conducerea elementelor la întoarcerea în țară, rămase necapturate pentru puțin timp. Aceasta este însă numai părerea mea.

GRUPUL IGNEA AUREL

Activa în zona comunelor almăjene Prigor, Borlovenii Noi, Borlovenii Vechi și Putna, în anul 1950. Grupul era condus de Ignea Aurel și mai cuprindea pe Dumitru Hânda, Nicolae Măciucă și Matei Verindeanu. Dis-puneau de un pistol automat „Deimler” și nu acționau fățiș împotriva comu-niștilor, ci stăteau mai mult ascunși prin păduri.(277) Autoritățile bănuiau că ar fi fost în legătură cu gruparea lui Purdelea.

274 – Blogul comunei Tomești, Caransebeș; Monografie.

275 – Idem 243

276 – Idem 274

277 – Idem 274

GRUPUL DRAGAN GHEORGHE

Prin adresa nr.0033 din 2 februarie 1960, penitenciarul Aiud,comunica serviciului „C” din MAI că deținutul Drăgan Gheorghe a inițiat un grup de rezistență, constituit din rândul fostelor cadre MAI aflate în detenție la Aiud și Ocnele Mari, pentru care a fost pedepsit cu 39 zile de izolare. Din grup mai făceau parte Suru Gheorghe, Ilie V. Ioan și alții.

Iată un tabel parțial cu partizanii căzuți în luptă, executați în închisori sau asasinați, precum și o parte din cei care i-au susținut și care au plătit cu ani grei de temniță.

TEREGOVA

Alexandru Nicolici – preot – executat

Dumitru Stoichescu – preot – executat

Ion Iliescu – profesor – executat

Romulus Cojocaru – medic – executat

Grigore Ianoșiga – țăran – executat

Petru Cojocaru – inginer – executat

Ion Lăzărescu – tatăl – țăran – executat

Ion Lăzărescu – fiul – țăran – executat

Horea Anculia – țăran- executat

Toma Grozăvescu – țăran – executat

Corneliu Costea – avocat – executat

Petru Bumbăcilă – țăran – executat

Mihai Copăceanu – țăran – executat

Traian Stoichescu – țăran – executat

Octavian Stoichescu – țăran – executat

Ilie Drăgulescu – țăran – executat

Petru Maran – țăran, executat

Ilie Cojocaru – țăran – executat

Traian Smultea – țăran – executat

Petru Coltan – tatăl – țăran – executat

Ion Coltan – fiul – țăran – executat

Ilie Pârvulescu – țăran – executat

Petru Grozăvescu – țăran – executat

Petru Ruset – țăran – executat

Nicolae Iacobescu – țăran – executat

Dumitru Popescu – țăran – executat

Ion Vela – țăran – executat

Ion Iacobici – țăran – executat

Felicia Stoichescu – învățătoare.

Horea Stoichescu – țăran

Nicolae Burai – țăran

Iacob Niculescu – țăran

Ion Bica – țăran

Nicolae Cojocaru – țăran

Atanasie Berzescu – profesor

Gheorghe Grozăvescu – țăran

Pavel Bona

Petru Stepănescu

Romulus Grozăvescu – țăran

Horea Librimir – țăran

Ilie Grozăvescu – țăran

Petru Stepănescu – țăran

Traian Stepănescu – țăran

DOMAȘNEA

Gheorghe Muntean – țăran, executat

Nicolae Românu

Maria Cristescu

Eftimie Șoimu

Dumitru Ișfănuț

Ion Ișfănuț

Ștefan Jubereanu

Ion Pepa

Iosif Pepa

Ion Inga

Dumitru Benghia

Petru Drăgan

Moise Jurchescu

Atanasie Serafim

Gheorghe Dănescu

Petru Românu

Toma Românu

Constantin Românu

Ion Buru

Dumitru Cristescu

Tudor Cristescu

Gheorghe Cristescu

Petru Duicu

Voichița Pușchiță – executată

Petru Ionese

Boba Petcu

RUSCA

Gheorghe Novac – țăran, executat

Ion Banda – țăran, executat

Ion Nicoară – țăran, executat

Traian Banda – țăran, executat

Ion Stepănescu – țăran, executat

Petru Gherga – țăran, executat

Ionaș Gherga – țăran, executat

FENEȘ

Gurgu Mihai – colonel, executat

Ilie Ghinescu – țăran, executat

Ilie Ponoran – țăran, executat

CORNEA

Ion Sadovan – ing. silvic – executat

VĂLIȘOARA

Petru Tocaci – executat

Mihai Spunei – executat

Toader Oprea – executat

OȚELUL ROȘU

Pamfil Drăguț – executat

Pavel Drăguț – executat

Andrei Moraru – executat

Petru Unguraș – executat

Martin Munteanu – executat

Ion Cerna – executat

Mihai Ciobanu – executat

Brândușa Târziu – executată

Nicolae marian – executat

Traicu Căciulat – executat

Iovu Zgârcea – executat

Simion Margău – executat

CIRESA

Atanasie Boldea – executat

MAL

Gheorghe Suciu – executat

VAR

Sârbu Bujor – executat

BOUTAR

Sabin Varan – executat

RUG

Pavel Bilca – preot – executat

Toma Tăutu – executat

Petru Ilea – executat

Petru Tăutu – executat

Ion Rada – executat

Martin Guia – executat

Toma Gogoașă – executat

ZORLENȚU MARE

Ion Vucu – medic – executat

GLIMBOCA

Lazăr Maghet – executat

Matei Mâțu – executat

Petru Ambruș – executat

Avram Mâțu zis „Brangiu” – executat

Ion Murariu – executat

Gh. Drăguliță – executat

Pavel Sorinca – executat

Pavel Lucu – preot – executat

Ion Mâțu-Victor – executat

Comuna CUPTOARE

Păun Stolojescu – mecanic – executat

Ion Juca – executat

Tudor Iliescu – executat

Andrei Jurescu – executat

Petru Lupulescu – executat

Ștefan Cristescu – executat

Andrei Iliescu – executat

Moise Stolojescu – executat

Gh. Cristescu – executat

CARANSEBEȘ

Veniamin Nistor – episcop – executat

Manole Vlad – inginer

Ion Matei – inginer. .

Traian Anderca – tatăl

Traian Anderca – fiul

Iosif Tocaci – ofițer

Filip Naia – ofițer

Silvestru Trică

Ion Obrejan

Toma Lintu – învățător

Ion Petrovici – profesor

Isaia Suru – preot

Nicolae Orbulescu – profesor

Victor Țăran – impegat

Gavrilă Dumitru

Mhai Suciu

Costi Vasilescu

Franț Alexandru

Dragan (?)

Petru Iana – preot

Filip Pop

Ștefan Șipcă

Pavel Răut

Zarie Răut

Francisc Nimu

Dumitru Guia

Ion Boldea

Busu Busuioc – învățător

IABLANIȚA – MEHADICA – PETNIC – PLUGOVA – BĂILE HERCULANE

Ratec Iosif – preot- executat

Tudor Vadraru – brigadier – executat

LUGOJ

Iosif Râpan – șef contabil – executat

Valeriu Streinu – avocat – executat

Tiberiu Mitar – profesor – executat

Dumitru Moise – librar.

Corneliu Zaslotzi – preot

Petru Vasilescu – preot

Ștefan Ilea – inginer

Zevedei Moraru – profesor

Toma Lintu – învățător

Iosif Lăzărescu – comerciant

Ilean Lăzărescu – comereciant

Ion Boncilă – profesor

Ion Petruțescu – dentist

Nicolae Voin – profesor

Lazăr Tinca

Ioan Marcu – comerciant – executat

Eugen Hodoș

Lazăr Cadia – economist

Tiberiu Sevici – notar

Silviu Stoicovici – medic

Petru Orbulov – croitor

Ion Boldureanu – tatăl

Ion Boldureanu – fiul

Iacob Toma – economist

Coriolan Belgia – medic.

Iosif Cristescu – profesor

Cornel Duma

Gheorghe Duma

Grigore Răpan – croitor

Rusalin Olaru – profesor

Alexa Peta – avocat

Ion Târziu – avocat

Ion Paul

Condamnați la moarte și executați la Timișoara, în Padurea Verde la 16 iulie 1949:

Spiru Blănaru

Petru Domășneanu

Ilie Tănase

Pușchiță Petru zis Mutașcu

Romulus Maritescu

Executați în același loc la 2 august 1949:

Aurel Vernichescu

Gheorghe Popovici

Teodor Ungureanu

Gheorghe Smultea – Crișu

Petru Pușchiță – Liber

Nicolae Ghimboașă – Micluț

Gheorghe Luminosu.

Executat la Timișoara în 1950

Gheorghe Ionescu

În final de LISTE, câteva nume de torționari sadici și asasini ai partizanilor din zona Banatului:

Vidoșa Nedici;

Zora Veltici;

Gheorghe Stoicovici;

Stanoev Dobrivoi;

Jiva Brancovici;

S.Bugarschi

Erau de origine sârbă iar unii dintre ei erau chiar agenți ai spionajului sârbesc.

Capitolul 10: Rezistența în zona Arad

GRUPUL GLIGOR CANTEMIR

Gligor Cantemir din Hălmăjel, fiu de preot, a fost parașutat în iarna lui 1945,venind din Germania, și aranjându-și cartierul general pe Muntele Drocea, lângă Gurahonț.

Avea începute studii de drept și prestanța unui con-ducător înnăscut: tip dârz, ferm, cu putere de convingere. Începând din iunie 1947, comuniștii n-au mai respectat înțelegerea din 1945 cu legionarii, deoarece își înde-pliniseră țelul: au câștigat alegerile, chiar dacă prin forță și fraudă.În noaptea de 14/15 mai 1948 au fost arestați masiv legionarii, împrejurare în care mulți au fugit în păduri, în rezistență.

Într-o astfel de situație a căzut curierul Centrului, care, sub tortură, a făcut declarații. În noaptea de 20/21 decembrie 1948, Gligor Cantemir a fost arestat în comuna Cil, organizația însă și-a continuat activitatea. Prima confruntare serioasă cu securitatea a avut loc la 12 aprilie 1949, după ce trădătorul Bocu Petru a informat-o că partizanii se găseau la moara din Iosășel. Trupele au încercuit moara și celelalte acareturi, schimbul de focuri începând la 4,30 dimineața. În moară se mai aflau Hogea Iulian (Leanu), Dărău Igna și Lazăr Ioan.

La ieșirea lui Jurcuță din casă, împreună cu familia morarului, securistul Maier l-a împușcat în burtă, după care și acesta a fost grav rănit de o grenadă aruncată de Leanu. După ce alți doi s-au predat, Hogea Iulian a continuat schimbul de focuri. Căutând să iasă din încercuire, Lupei Ion a fost rănit la umăr, iar Lulușa Pavel s-a predat. Hogea s-a sinucis, Jurcuța a murit în drum spre spital.

Au urmat zeci de arestări și condamnări. Al doilea grup de luptători înar-mați, care făceau parte din aceeași organizație condusă de Gligor Cantemir, a acționat în pădurile comunei Chisindia și era formată din Mercea Gheor-ghe, Lulușa Ioan, Ienciu Teodor, Birău Zaharie, Zâmbreanu Ioan și Cornea Ioan. Au plecat în munți în iarna anului 1948, după arestarea lui Gligor Can-temir, și au luptat până la 4 noiembrie 1951, când, la locul numit Ciuad, din Chisindia,datorită unui trădător numit Pantea din Minișul de Sus, Securita-tea a dezlănțuit un atac masiv. Sânt împușcați mortal Lulușa Ioan și Dobrei Pavel, restul fiind capturați, mai puțin Mercea Gheorghe care reușește să scape din încercuire, dar va fi și el prins, prin trădarea unui țăran din satul Păușeni. Era rănit în luptă și după ce a fost pus pe picioare, a fost condam-nat la 18 ani de muncă silnică.

S-a eliberat cu Decretul 411 din iulie 1964 și s-a stabilit în localitatea Livada, de lângă Arad, dar, în 1978 a fost lovit cu un lemn în cap de către un activist de partid, fapt ce i-a provocat decesul. Așa zisa anchetă nu a găsit nici un criminal.(278)

GRUPUL BERĂU ZAHARIA

Era compus din 4 persoane.Șeful grupului, Berău Zaharia, era ascuns în comuna Bârstina de Mureș, restul grupului fiind camuflat în pădurea de lângă comuna Slatina de Mureș, plasa Severin, județul Arad.

GRUPUL BUGARU VASILE

Era compus din 4 persoane.

GRUPUL DOBREI PAVEL

Avea în compunere 3 persoane.

GRUPUL PĂSCULESCU GHEORGHE

Era compus din 5 persoane și își avea baza în pădurea Mândra și în Micalaca – Arad.

GRUPUL STANA SIMION

Mai era numit „Nenciu” și se ascundea în pădurile Socodor.

GRUPUL OPREA PETRU

Era compus din 2 persoane și a fost semnalat în Revetiș – Joia Mare, jud. Arad.

GRUPUL SASU ILIE – BALTĂ VASILE

Cuprindea circa 8 persoane și acționa în regiunea muntelui Bihariei – Rotunda și muntele Găina. La data de 15 iunie 1952, partizanii Sasu Ilie și Pataș Ioan au fost semnalați că s-ar adăposti pe raza comunelor Avram Iancu, Zimbru, Poiana Călugăru, regiunea Arad.

GRUP NEIDENTIFICAT

Se bănuia că era compus din 3 persoane și a fost semnalat în regiunea Marga, pe Valea Bistriței.

GRUPUL UNGUREANU TEODOR – rămășite

Resturile acestui grup, între care și numitul Țigău Ion, erau semnalate ca fiind ascunse în regiunea localităților Roșia și Loz, județul Arad. Teodor Ungureanu a fost omorât în timpul anchetei. Procesul a fost judecat de colonelul Mihai Ștefănescu, care a fost și el arestat și condamnat, dar nu îna-

278 – Corneliu Cornea- rezistența anticomunistă în Arad./„Memoria”-revista gândirii arestate/Nr. 55/56, 2006

– Teodor Păiușan,Corina Tulea-Aspecte ale rezistenței anticomuniste. Evocare Gligor Cantemir

– Steliana Breazu-Instaurarea comunismului -Între rezistență și represiune. Grupul de rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din munții Zarandului și Codrului, pe valea Crișuklui Alb./ În Analele Sighet 2, Fundația Academia Civică, București, 1995

înainte de a fi condamnat la moarte 12 partizani; în alte zeci de loturi el a pronunțat peste 10.000 de ani închisoare. Printre cei condamnați de el și executați s-au numărat Spiru Blănaru, Petre Domășneanu, Romulus Mari-tescu,Petre Pușchiță-Mutașcu și Ion Tănase.Foarte mulți dintre cei condam-nați au fost exterminați prin temnițe. I s-a întâmplat și lui Mihai Ștefănescu să treacă prin Peninsulă și Aiud, unde s-a întâlnit cu victimele sale.(279)

GRUPUL LULUȘA IOAN

Era compus din 3 persoane care se ascundeau în jurul localităților Revetiș, Roșia Almaș, plasa Gurahonț și comuna Joia Mare. Lulușa a fost împușcat în noaptea de 26 octombrie 1950. Asupra lui s-au găsit trei arme ZB cu muniție, patru grenade și un pistol „Bereta”. În urma schimbului de focuri au fost răniți trei lucrători de Securitate și un milițian de la Arad.(280)

GRUPUL ȘTEFAN POPESCU

Activa în zona Crișanei și era un grup numeros. Acest grup, la fel cu celelalte din zonă, a avut o componență politică, socială și etnică diversă, unele fiind conduse de foști membri ai unor partide (PNȚ),altele fiind apolitice.Au fost, alături, oameni bine situați social sau de condiție modestă, tineri (majoritari) sau bătrâni, îndeosebi români dar și maghiari, cei mai mulți bărbați, nelipsind femeile. Despre cpt. Ștefan Popescu se știe că a fost împușcat de Securitate în apropierea satului Săghiște.(281)

GRUPUL IOAN BOGDAN

Era o organizație extinsă în partea montană a Aradului, în anii 1948-1949, lichidată însă destul de repede de Securitate. Unii dintre partizanii comandați de Ioan Bogdan scăpând de arestare, s-au regrupat în formațiuni mai mici, care s-au dovedit extrem de active în anii următori, fiind necesare concentrări apreciabile de forțe pentru anihilarea lor.(282)

GRUPUL ZAHARIA BERĂU-LULUȘA IOAN-PAVEL DOBREI

După lichidarea organizațiilor extinse în partea montană a Aradului cele ale lui Gligor Cantemir și Ioan Bogdan, partizanii A fost cazul grupului Zaharia Berău, a grupului armat Milian Ion-Lulușa Ioan-Pavel-Dobrei, sau a

279 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958,pag. 140

280 – Bande, banditi si eroi Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968, Ed. Enciclopedică./ Dare de seamă asupra rezultatelor obținute de organele de Securitate și miliție ăn acțiunile privind depistarea și lichidarea grupurilor semnalate în munți și păduri. 28 noiembrie 1950, pag.104.

281 – Antonio Faur-Cpt. Ștefan Popescu – liderul grupului de rezistență din sudul Bihorului (1946-1950)./În Anua- rul Institutului de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca, vol.XLIII, Serie „Historica”, 2004,p.651-663

– Blog „A șaptea dimensiune” – Analiza dictaturii comuniste (LXVII)

282 – Dorin Dobrincu – Organizații și grupuri de rezistență armată anticomunistă din zona Aradului.(1948-1956./În „Acta Transylvanica. Anuarul Centrului de Istorie a Transilvaniei”, vol. I, 2004, pp. 171-202

grupului Ilie Sasu.Grupurile de rezistență din zona Aradului au pus probleme însemnate Miliției și Securității în perioada în care au existat, fiind implicate și în confruntări armate, soldate cu victime de ambele părți.În cele din urmă au fost infiltrate și distruse.(283)Grupul era format din: Mercea Gheorghe din Chisindia, Lulușa Ioan, Dobrei Pavel, Berău Zaharia din Bârsa, Zâmbreanu Ioan din Almaș și Cornea Ioan din Chisindia. Au acționat în pădurile din jurul comunei Chisindia.Ei au devenit fugari în iarna anului 1948, după arestarea lui Gligor Cantemir, când începuseră arestări masive în satele de pe Valea Crișului Alb și au rămas în această situație până la 4 noiembrie 1951, când, la locul numit Ciuad, din Chisindia, Securitatea a declanșat un atac asupra grupului de luptători, urmare a informațiilor primite de la unul din informa- torii ei, numit Pantea, din Minișul de Sus.

Fiind înconjurați și somați să se predea, de către securistul Hegheduș din Sebiș, aceștia au refuzat și s-au angajat într-un intens schimb de focuri. Lulușa Ioan, urcat într-un copac, pentru a putea aprecia situația, a fost împușcat mortal. La fel și Dobrei Pavel.Ceilalți,mai puțin Mercea Gheor- ghe, au fost capturați. Mercea a reușit să scape din încercuire dar, fiind rănit la un picior, va fi și el prins mai târziu, prin trădarea unui țăran din satul Păiușeni. A fost condamnat la 18 ani muncă silnică și eliberat abia în 1964.După eliberare, s-a stabilit în localitatea Livada. Aici a fost lovit în cap cu un lemn de către un activist de partid și a decedat în 1978. Așa-zisa anchetă după cum era de așteptat, a rămas fără rezultat.(284)

GRUPUL STEPICI DUMITRU – OPREA PETRU – FARCAȘ IOAN

Acest grup era din satul Văsoaia, în hotar cu Chisindia, și acționa la hotarul acesteia. Era compus din învățătorii Stepici Dumitru din Revetiș și Oprea Petru din Joia Mare, precum și țăranul Farcaș Ioan, tot din Joia Mare.(285)

GRUPUL MIHUȚ ADRIAN

Mihuț Adrian era originar din comuna Măderat, fiul unui maistru dogar. S-a născut la 24 septembrie 1922. A fost un elev și un student eminent, având o înfățișare plăcută, fiind voluntar și chibzuit în tot ce făcea, dotat în mod deosebit pentru științele exacte. Comuna natală, era situată la 35 km. de Arad. Devenind student la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timișoara, ajunge să fie unul din liderii mișcării studențești.Fiind căutat de Securitate pentru implicare în greva studenților clujeni din 1946. El reușește în vara aceluiași an, să formeze împreună cu Gheorghe Poenaru (coleg de li-

283 – Dorin Timonca – Răzbunarea gropilor comune; România Liberă, 20. XII. 2006

284 – Corneliu Cornea – Rezistența anticomunistă din Arad; Memoria – Revista gândirii arestate, Noiembrie, 70/1/ 2010.

285 – Idem 284

liceu și de facuiltate) o organizație anticomunistă compusă din oameni de încredere.Camarazii din grup erau din Măderat, Masca, Pâncota, Agrișu Mare, Iermăta, Morona, și Ineu. Primul contact cu Securitatea și Miliția a avut loc în primăvara anului 1951, la Ineu, când, urmărit de trei milițieni, dintre care unul era chiar șeful Miliției din localitate, Adrian Mihuț reușește să scape, împușcând în picior pe unul dintre urmăritori. În anul 1952 este din nou în situația de a fi prins de către trei milițieni, dar scapă și de data aceasta, folosindu-se de pistol, dar fără a-i răni pe urmăritori. În anul 1954, intră înarmat în clădirea Sfatului Popular din Moroda, avertizându-l pe președintele acestuia să înceteze cu samavolniciile îndreptate împotriva țăranilor. În vara anului 1956 este surprins de către un milițian, în casa lui Suciu Pavel din Iermata, fapt în urma căruia și acesta devine fugar. Reușește și acum să se salveze, rănindu-l în brațul stâng pe urmăritor.

La 16 noiembrie 1956, trădat de vărul său – este împușcat în piciorul drept, și refugiindu-se într-o căpiță de tulei trage cu pistolul spre urmăritori, până rămâne fără gloanțe, împușcând mortal un securist.Împreună cu Andrei Mihuț era și Pavel Suciu, care a reușit să fugă dar a fost prins mai târziu. Ancheta a durat din decembrie 1956 până în aprilie 1957, când au fost condamnați la moarte și executați în Valea Piersicilor de la Jilava, restul grupului a primit condamnări între 2 ani și închisoare pe viață. Informațiile privind acest grup au fost date de profesorul Gheorghe Poenaru, prieten apropiat al lui Adian Mihuț, camarad de luptă al acestu- ia, condamnat la 20 de ani muncă silnică.(286,287)

MIȘCAREA NAȚIONALĂ DE ELIBERARE

Această organizație anticomunistă a adunat aderenți din trei județe – Arad, Bihor și Hunedoara, în fruntea ei aflându-se învățătorul Ion Blăgăilă din Arad și Ion Grosolina din Tăgădău. Organizația creată de ei era una pa-ramilitară, intitulată „Mișcarea Națională de Eliberare” și număra în jur de 38 de persoane. Scopul ei – să doboare regimul comunist. Începând cu luna august 1951,membrii acestei organizații au fost capturați de Securitate, fiind judecați de Tribunalul Militar din Timișoara.Organizația aceasta a căzut pra-dă unei diabolice țesături a Securității, care, după ce a aflat de existența ei, și-a trimis aici un om bine pregătit. Acesta, sub masca de comis-voiajor, a străbătut satele care-l sprijineau și a început organizarea armată a celor afiliați, promițând că va face rost la timp de armamentul necesar declanșării

286 – Idem 284

287 – Gabriel Moisă – Organizația anticomunistă condusă de Adrian Mihuț (1948-1956) / În revista „Crisia”, nr. XLIII, 2013, pp. 161-179

– Gabriel Moisă – Adrian Mihuț, lider al grupului sde rezistență de pe vbalea Crișului Alb (1948-1956)./ În vol. „Destine individuale și colective în comunism”, de Cosmin Budeancă și Olteanu Florentin (coordonatori), Edit. Polirom, 2013

unei acțiuni armate.Descoperirea de către Grosolina a adevăra- tei fețe a presupusului anticomunist s-a dovedit a fi prea târzie, astfel că oamenii angajați în această acțiune au fost luați de Securitate, înainte de a reuși în tentativa lor. Cei 37 de membri ai organizației au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare, cei doi conducători, primind condamnarea pe viață. Au fost judecați de Tribunalul Militar din Timișoara și au primit pedepse variind de la 15 ani temniță grea la muncă silnică pe viață.(288)

*

Privitor la „Mișcarea Națională de Eliberare”, alte documente prezintă acest grup ca intitulându-se „Grupul Blăgăilă Ioan”. În mare parte datele sunt aceleași dar se pare că sunt de la cineva care cunoștea foarte bine situ-ația și istoricul grupului. Pentru comparație, redau mai jos informațiile referitoare la grupul Blăgăilă Ioan. (289)

GRUPUL BLĂGĂILĂ IOAN

S-a format în raionul Brad, în jurul lui Blăgăilă Ioan, născut la 5 octom-brie 1906, în satul Cărăstău. Acesta a fost învățător în zona natală (la Cărăstău, Lunca, Târnava) iar apoi la Arad, după care a fost inspector pe trei județe.Urmărit de autorități pentru că „a vrut să răstoarne … s-a împotrivit comunismului”, a stat ascuns mai întâi acasă, apoi prin grajduri și șuri, la mai multe rude sau prieteni. Pentru a-l prinde pe Blăgăilă, trei securiști au descins într-o seară, târziu, la casa mamei sale din Cărăstău, unde locuia și fratele lui, Slugan Victor, pe acesta securiștii obligându-l să-i însoțească la Șteia, unde știau că-i ascuns Blăgăilă. Trădat fiind, autoritățile l-au capturat cu ușurință. La procesul desfășurat la Tribunalul Militar din Timișoara, în 1953, au compărut și cei care au colaborat cu el, sau l-au sprijinit în diverse forme. A fost găsit vinovat de faptul că a fost „organizatorul unui grup subversiv legionar” și condamnat, pentru crima de uneltire, la muncă silnică pe viață, pentru ca la 22 ianuarie 1953 să i se comute pedeapsa în la 25 ani muncă silnică. Fosta soție reușise să emigreze, împreună cu copiii, în SUA S-a dus să-i viziteze, dar ajuns acolo, soția i-a făcut grele reproșuri – că le-a distrus viața și l-a amenințat că-l împușcă. A decedat la Cărăstău, în 1994, și a fost înmormântat în cimitirul satului.La cererea sa, în sicriu, i-a fost pus un steag al României din care fusese decupată stema RSR. Odată cu el au mai fost arestați și condamnați: Pașca Vasile din Cărăstău, Slugan Victor din Cărăstău, Martin Zaharia din Lunca, preotul din Bulzești, Maria Dobrotă, soția lui.(290)

288 – Idem 284

289 – Idem 250, 284

290 – Idem 284

GRUPUL VALER ȘIRIANU

Grupul a avut un efectiv de circa 105 membri și a luat ființă în 1948. Din el a făcut parte generalul Bălășoiu, colonelul Rădulescu, dr. Boieriu, preotul Tiberiu Dârlea, subofițerul Ion Ardelean, Sabin I. Sas, ș. a.(291)

RĂMĂȘIȚE DIN GRUPUL PODEA ALEXANDRU

După ce Podea Alexandru a fost omorât pe 10 noiembrie 1951 în timpul anchetei la care a fost supus la Securitatea din Cluj, rămășițe din grupul condus de el erau semnalate și pe raza județului Arad. Autoritățile estimau la cinci numărul acestor partizani.(292)

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

Acestea s-au manifestat între 1 și 2 august 1949, mai cu intensitate în următoarele localități:

Ateaș

Apateu – împușcați 5 țărani și arestați 22

Berechiu – împușcați 2 țărani și arestați 18

Chereluș

Șerpeuș – împușcați 4 țărani

Somoșcheș – împușcați 2 țărani

Gurba

Moțiori – arestați 10 țărani

Șiclău

Sintea Mare

Aceste revolte, erau, de fapt, o prelungire a răscoalelor din județul Bihor și s-au soldat cu peste 156 de țărani arestați, mulți fiind deportați în Câmpia Bărăganului. Numărul celor împușcați sau dispăruți încă nu se cunoaște. Deocamdată. După cum se va vedea mai jos, Securitatea, prin specialiștii ei – asemeni unor experți contabili – ținea evidența la persoană, la tot ceea ce însemna partizan. Mare mai era frica. Iată notație din evidența ținută de a Biroul 314, în perioada anilor 1950 – 1951.

„GRUPUL CRISTEI NICOLAE

Documentele securității specificau că „mai are 2 elemente: 1 depistat și 1 fugar izolat”.

291 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Grupul Valer Șirianu 1948.

292 – Șular Claudiu-Mișcarea de rezistență anticomunistă a grupului Alexandru Podea din Negrilești/În AIO,1998, 1, p. 215-234

– Cicerone Ionițoiu – Victimele terorii comuniste. Dicționar A-B.Lucrare revizuită de prof. univ. Florin Ștefă- nescu, Ed. Mașina de Scris, 2000.

GRUPUL DUMA VASILE

Duma era maior deblocat. Grupul condus de el a fost constituit în 1949, pentru ca în 1951 să cuprindă 250 de membri. S-a născut la 3 februarie 1912, în satul Sintești, comuna Margina – Timiș. A făcut parte din grupul de partizani condus de Nicolae Dabija. Începând din februarie 1949, alături de preotul Ioan Lupșa și alți credincioși din comuna natală Runcșorul, a trecut la organizarea unor grupuri de rezistență anticomunistă care să urce în munți. Grupul se regăsea în actualele județe Timiș, Arad, Hunedoara și Alba.Acționa și pe Valea Mureșului, având și ramificații spre Banatul Montan. Ca șef, Duma acționa în special în zona Banatului. Opozanții care făceau parte din acest grup erau răsfirați prin mai multe localități, din Bobâlna (raionul Orăștie) până în aria comunei Zam și aveau locuri de întâlnire și oameni de legătură. Din această organizație au făcut parte „chiaburi, țărani muncitori, angajați la întreprinderi de stat, preoți”. Cu toții așteptau „să vină americanii”. Mai erau și persecuțiile la adresa legionarilor, fapt ce i-au determinat pe unii dintre aceștia să încerce evitarea arestării, încadrându-se în mișcarea anticomunistă.Printre alții, din grup făceau parte: Biriș Petru (Pătru), Florinca Zaharie, Florinca Gheorghe, Savu Ioan, Ardean Cornel, Câzu Remus, Trufaș și Lăzărescu Mircea din Simeria, Luncan Gheorghe, Muntean George Giura, Andreșec George Gaiță, Păpuc, Toplea Rusalin, Sebeșan Ion, Meteșan, Mircea Aurel, Gheara Trandafir, Ione Flore Sandu din Mihăiești, de unde erau cei mai mulți, George, Șindea etc. Se susține că la Câmpuri Burjac au avut cazemată, iar preotul Ion Lupșa era unul dintre membrii importanți ai organizației. Treptat, membrii grupării au fost arestați sau chiar împușcați, cel mai adesea în urma trădării sau prin infiltrare de securiști.La 10 septembrie 1950 au fost prinși în comuna Gurasada, județul Hunedoara, Dehel Traian, Mareș Niculiță din Câmpuri-Surduc (condamnat la 15 ani), Negru Roman, Oprean Viorel, Biriș Petru (executat la 26 august 1952). Preotul Lupșa a decedat (sau a fost executat) la 24 mai 1951.În final, Duma a fost capturat în noaptea de 18/19 februarie 1950 și anchetat în condiții groaznice. La 5 decembrie 1950, prin sentința nr. 448, a Tribunalului Militar Sibiu, a fost condamnat la moarte. Sentința a fost executată. Asupra acestui grup sunt în curs cercetări, în zona poalelor Munților Metaliferi din Apuseni și pe Valea Mureșului. Documentele spun că grupul a fost infiltrat încă din anul 1948 de Boian Ioan, care a furnizat materiale ce au dus la lichidarea „bandei”. Acesta a indicat, în 1950, chiar și locul unde poliția legionară depozitase armament în 1940. (293)

293 – www. crimelecomunismului. ro/ro/proiecteinvestigații_speciale/misterul_execuției_lui_Iosif_Orșa/

Statisticile organelor de securitate mai consemnau:

GRUPUL GHERMAN GHEORGHE – are 5 elemente depistate;

GRUPUL STUPINEANU ALEXANDRU – mai are 3 elemente din care 2 sunt depistați iar 1 este fugar izolat;

GRUPUL MUNTEANU GHEORGHE – are 2 elemente: 1- depistat și 1 fugar izolat;

GRUPUL MÂȚU AVRAM – mai are 2 elemente;

GRUPUL HRIB ALEXANDRU – 2 elemente încă active;

RĂMĂȘIȚE DIN GRUPUL DEAC CORNEL – 3 elemente active.

Securitatea, cu o ferocitate de nedescris, nu s-a lăsat până când toate „elementele” au devenit inactive. Pentru totdeauna

GRUPUL SAS SAVU

DGSP 5/R 19. 08. 1950

REFERAT

Prin raportul nr. 5/16234 din 13 iulie 1950 a D. R. S. Timișoara, se arată că grupul compus din 8 elemente și condus de Sas Savu, avea acti-vitatea în județul Arad, și uneltea împotriva ordinii sociale.După eșuarea atacului asupra autorităților din Arad, proiectat pentru 18-19 martie 1949, elementele grupului s-au constituit într-o organizație subversivă, depunând jurământ pe formulare scrise, înarmându-se cu arme automate, pistoale, arme de vânătoare, grenade, cu care intenționa să se apere în cazul când vor fi atacați.Unii dintre membrii grupului, au procurat adăposturi și alimente celor care erau urmăriți, informându-i și asupra măsurilor luate de autorități.

Lt. maj. de securitate

S. Sigler

Notă: Lotul subversiv-terorist, este compus din 8 elemente, în frunte cu Sas Savu, cu activitate în județul Arad. Ceilalți partizani, membri ai grupului, erau: Șoimoșan Petru, Păsculescu Nicolae, Păsculescu Gheorghe, Octavian Tatar, Ghilezan Nicolae, Pădurean Elena, Hotăran Floarea.

Capitolul 11: Grupuri și organizații anticomuniste care au activat în zona Hunedoara

ORGANIZAȚIA POP

Implicat în Procesul de rezistență din zona Hunedoarei, inginerul Pop, zis „Domnul Alecu”, era director la uzinele Reșița și s-a aliat în acest sens cu inginerii Bujoiu și Balș, amiralul Horia Măcelaru, profesorul universitar George Manu, Dumitru Zamă, Nelu Pădureanu, Ion Pop și mulți alții. Tră-dați, au fost cu toții arestați în vara anului 1947, după ce la începutul anului abia se constituiseră. Printre alte învinuiri a fost și aceea că printr-un tunel săpat sub localul Adunării Deputaților, urmăreau să-l arunce în aer.În primă-vara anului 1947 exista o fracțiune a acestei mișcări condusă de un anume Paul Tomescu. Tot în aceeași perioadă s-a aflat și de un anume Drăgulescu, care se bănuia că ar fi omul Securității. După arestarea lui Costică Ionașcu, în mai puțin de un an au fost arestați și ceilalți.Toți au luat drumul închiso-rilor sau au fost asasinați. Unii au mai fost văzuți prin închisori, dar despre Paul Tomescu nu s-a mai auzit nimic. Se bănuiește că ar fi avut alt nume, însă nici figura nu i-a mai fost zărită. Printre cei exterminați în închisori se numărau și Ion Pop, Ion Bujoi, Petre Balș, George Manu ș.a.

GRUPUL ing. LAZĂR CARAGEA (LIGA PARTIZANILOR DIN HAȚEG)

Grupul a activat în perioada 1948-1949, sub conducerea inginerului Lazăr Caragea și continua acțiunea celor din Semenic. Inițial gruparea s-a ascuns în Mun-ții Retezat. Membrii ei, cei mai mulți foști țărăniști, erau convinși că „vin americanii” și îi vor alunga pe comuniști. Aproape toți erau veterani de război. În vara anului 1949, Lazăr Caragea a fost trădat de un anume Petre al Popeștilor din comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara. A fost prins și torturat la Securitatea din Hunedoara. Drept urmare, o parte din grup s-a reorganizat în jurul lui Petru Vitan, ocazie cu care partizanii și-au relocat ascunzătorile în Munții Șureanu, în zona satului Băiești. Din grup mai făceau parte Iosif Nandra, Adam Costa, David Lucaciu, Constantin Ciu-curescu și Filimon Mărilă. Unii dintre partizani au fost urmăriți și împușcați tot din cauza trădării:Nandriș Iosif, Dedu, Vitan Iosif.Acțiunea lor a durat de la 20 iunie 1949 până la 21 noiembrie 1952, la moartea lui Vitan Iosif. Arestările în acest caz au durat până în 1954.(294)

294 – România liberă – Eroul din munții Sureanu a fost deshumat./ 7.05.2009

– IICCMER – Acțiunea de exhumare a partizanului anticomunist Vitan Petru, împușcat de Securitate la 21 no- iembrie 2009

– Ciprian Ionescu – Securiștii l-au împușcat dar nu l-au înfrânt; EVZ, 8.05.2009

GRUP COLONEL DUMITRESCU

„După capturarea lui Caragea Lazăr, șeful unei bande din jud. Hunedoara, este semnalată în regiunea muntelui Retezat banda colonelului Dumitrescu, formată din 5-6 indivizi, îmbrăcați în uniforme militare și înarmați cu pistoale automate. Ultimele informații semnalează că bandiții se adăpostesc în vârfurile Retezatu și Cioclovina”.(295 a)

GRUPUL VITAN PETRE

Zis și „Ghebereci”, și-a constituit un grup compus din 4 membri și s-a localizat în Munții Hațegului, la locul numit „Valea Râu Bărbat” – „Fata Galerului”. Grupul său făcea parte din „Liga Partizanilor Români”. În urma unei acțiuni, în ziua de 21 noiembrie 1952, a fost încercuit chiar șeful gru-pului, Vitan Petru. În timpul luptei, partizanul Nandra Iosif,care intenționa să se predea a fost „împușcat” chiar de către Vitan Petru, care apoi s-a sinucis prin împușcare. Cel puțin așa spuneau sursele primare, securiste, pentru a acoperi ceva. Din surse mai noi, bazate pe documentații ale IICCR reiese că Vitan a fost omorât pe 21 noiembrie 1952, dimineața, de către un pluton format din ofițeri de securitate, după ce fusese prins la coliba din pădurea unde se ascunsese împreună cu Iosif Nandra. Acesta din urmă a supraviețuit atacului, deși a fost împușcat în spate.Trăiește și acum și are 87 de ani.(295 b)Își amintește și acum că a trăit mai bine de 3 ani în munți, într-o groapă săpată în pământ, că alți 12 au suferit în lagărele comuniste, că el a fost împușcat cu alice și cu gloanțe, și că a supraviețuit miraculos. Avea 24 de ani când a plecat în munți.Viața lui Petru Vitan și suferințele lui au valorat cât o pereche de boi. Atâta a primit cel care i-a trădat. Era exact omul lor de legătură.(296)Alții doi, Ciucurescu Constantin și Marila Filimon, care se ascundeau în satul Galați, cătunul Gura Luncii, au fost capturați. Securiștii au susținut că Vitan Petru ar fi fost membru al Mișcării Legionare, unde a deținut funcția de șef de cuib. Potrivit IICCR-ului însă, în 1948, Vitan a intrat ală- turi de alte persoane în organizația de rezistență numită „Liga Partizanilor Români” din Hațeg, condusă de inginerul Lazăr Caragea, în care majoritatea erau foști membri ai Partidului Țărănist.(297)

În mai 2009, a avut loc acțiunea de exhumare a rămășițelor partizanului la locul numit Pârâul Fădițăului, între dealurile de la nord-est de satul Băiești, comuna Pui, județul Hunedoara.(298)

295 – Caietele CNSAS – Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității –

Anul IV, nr. 1-2 (7-8)/2011/Editura CNSAS, București 2013.(a)

– Ciprian Iancu – Încă un partizan exhumat; EVZ, 7. 05. 2009. (b)

296 – Adevărul, Maximilian Gânju, 7. 05. 2008.

297 – Idem 296

298 – Cotidianul, 6. 05. 2009.

Alte grupuri aflate din documentele Securității:

Dare de seamă asupra activității serviciului 6 în perioada ianuarie 1953

mai 1954

GRUPUL REMETEA

„ (…) este compus din 5 elemente înarmate sub conducerea banditului Remetea Ilie, fugar de drept comun, care și-a început activitatea în vara anului 1952, în zona dintre Hunedoara și Orașul Stalin.

Această bandă a luat un caracter politic în urma unei crime comise în ianuarie 1953 asupra caporalului de miliție Stan Petru, a unui atac asupra unui post MFOILA și a unor jafuri date asupra unor unități socialiste (…)”.

ORGANIZAȚIA „ECHIPELE MORȚII” (SPĂRGĂTORII DE FRONTURI)

„ (…) au fost create de mișcarea legionară și care cuprinde cele mai fanatice elemente naționaliste, educate în spiritul de sacrificiu, instruite și pregătite în mod special pentru acțiuni de teroare și asasinate, după tipul organizațiilor fasciste”.

Așa era descrisă de către organele Securității și nu trebuie să surprindă pe nimeni.(299)

ORGANIZAȚIA „Z”

(…) „În regiunea Dobra – Hunedoara, acționează organizația „Z”, formată din 15-16 țărani, care s-au așezat în munte, la locul Fața Roșie”(…)

Mr. Securitate

Briceag Niculae

„Tot în jud. Hunedoara este cunoscută banda teroristă „Z”, formată din țărani, chiaburi și intelectuali, stabilindu-se că se adăpostesc la locurile numite „Măgura”, „Prisaca”, Șurian” și „Stâna Pârvii”.(300)

MENȚIUNE DESPRE BANDELE DIN MUNȚII RETEZAT

(…) Până în prezent avem informații despre Socaci Teodor din Sălajul Superior, fost legionar. Socaci David, zis Dedu, din Băicești, Itu Niculae, legionar din aceeași comună și ofițerul Caragea. Ca sprijinitoare a fost arestată femeia Pius Elisabeta din Pui. În urma acțiunii Miliției, ofițerul Caragea a fost prins, iar Socaci David a fost rănit grav. Din anchetă rezultă că banda din Retezat acționează sub comanda col. Dumitriu.

299 – ACNSAS – fond Documentar, Dos. Nr. 36, f. 36-45

300 – Gheorghe Firczak, Liviu Lazăr – 25 de ani de la căderea comunismului III / servuspress.ro/8.decembrie 2914

Acțiunea Securității s-a desfășurat de către col.Dulgheru. În regiunea Dobra-Hunedoara, acționează organizația „Z”, formată din 15-15 țărani, care s-au așezat în munte, la locul Fața Roșie.

În localitatea Săliște, studentul Pătruț Niculae, legionar, este dispărut de la domiciliu. În prezent avem informația că s-ar afla în munți. (…)

Mr. De Securitate

Briceag Niculae.(301)

301 – ACNSAS – fond D, vol. 27, fila 165, dosar nr. 84. 687

– I.G. Ogoranu – Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva CNSAS

VII. REZISTENȚA DIN ZONA BRAȘOV ȘI A VERSANTULUI NORDIC AL FĂGĂRAȘULUI. SIBIU

Capitolul 12: Zona Brașovului în contextul luptei anticomuniste

GRUPUL VICTOR ENĂCHESCU

În septembrie 1945, Victor Enăchescu, a organizat primele grupuri înar-mate, având drept scop, să salveze ceva „din demnitatea noastră românească prin lupta și apărarea adevăratului spirit al neamului”. Aria de acțiune cuprindea zonele: Cristian, Satele Branului (s-a întâlnit chiar cu principesa Ileana, de două ori), Zărnești, Poiana, Codlea, Dumbrăveni, Vlădeni, Prej-mer, Vama Buzăului, Barcani, Săcele (în care zonă mai activa Ion Pitaru). Trădați, combatanții au fost prinși, după care au urmat condamnările și exe-cuțiile: Baiu Petre, Gheorghe Brohonschi ș. a.

ORGANIZAȚIA VLAD ȚEPEȘ II

Anterior, când am vorbit despre zona Vrancea, nu am specificat faptul că Organizația Vlad Țepeș II a acționat în trei mari regiuni ale țării.O fac acum, pentru că Brașovul a fost a II-a regiune unde s-a făcut simțită.

Se știe că, după eșecul din Vrancea, Lupșa împreună cu Szarvas s-au retras spre Zagon, unde ultimul, încolțit de Securitate, se sinucide în pădure, cadavrul său fiind găsit la 17 mai 1951, iar Lupșa se predă în cele din urmă puțin mai târziu. În Brașov, soarta i-a fost la fel de potrivnică: la 6 iulie 1951, un lot de 24 de partizani și sprijinitori ai lor a fost arestat, printre care Gheorghe Chelemen și Maria Lupșa – soția lui Vasile Lupșa. Au urmat alții, pentru ca în final să fie 32 de condamnați, din care 23 țărani și 7 muncitori. Cu aceste arestări vine și marea surpriză pentru autoritățile comuniste: dintre cei arestați, 22 erau membri ai P.C.R.(302)

GRUPUL „GARDA TINERETULUI ROMÂN”

A luat ființă în 1957,la inițiativa unui grup de elevi ai Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov. În marea lui majoritate, grupul era format din tineri liceeni care aveau deja format un plan de acțiune, aveau case conspirative. Aveau chiar și o tiparniță clandestină.Țelul lor era lupta împotriva comu-niștilor prin cultură și educație.Nu au apucat să-și pună planurile în aplicare, pentru că, pe 25 iunie 1958, toți cei 15 membri, majoritatea deja admiși la facultăți din Brașov,București sau Iași, au fost arestați. Cea mai grea pe-deapsă a fost de 25 de ani (Nicolae Vlad) iar cea mai „ușoară” de 15 ani. Din cauza condițiilor de exterminare din detenție, patru dintre ei nu mai sunt

302 – Baicu Petre, Salcă Alexandru – Rezistența în munți și orașul Brașov (1944-1948)/Edit.Transylvania Express, Brașov, 1997

în viață, trei suferă de pareză dreaptă și grave tulburări de memorie, echi-libru sau vorbire. Unul dintre cei 15 nici nu-și mai recunoaște frații de sufe-rință. Dintre cei care s-au remarcat prin cruzime împotriva tinerilor, mai trăiau în vara anului 2009, în condiții deosebit de bune: col. Ion Taropa, Dorin Șovăială, col. Bărăscu, col. Ion Obaciu, col. Ion Urzică. (303)

MIȘCAREA SUBVERSIVĂ CONDUSĂ DE STURZA NICOLAE Mișcarea a fost organizată de către Sturza Nicolae în zona Brașovului. Printre cei arestați se număra și Ostroveanu Nelly, care, torturat în timpul anchetei, a făcut declarații despre grupul din munții Ciucaș, după Dicțio-narul lui Cicerone Ionițoiu.

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „CUTEZĂTORII”

Organizația s-a format în jurul lui Mihai Boicu, iar membrii ei depu-seseră jurământ, tăindu-se la un deget, picurând sânge într-un pahar de vin și bând cu toții din el, spunând: „Jur că nu voi trăda organizația, iar dacă voi trăda, să fiu pedepsit cu moartea”.

Unul dintre membrii ei, Pop Augustin, muncitor la întreprinderea „Steagul Roșu” din Brașov, a fost arestat în 1958 și implicat în procesul înscenat de Securitate organizației care era acuzată că ar fi plănuit sabotarea instituției.(304)

303 – Marius Oprea – Garda Tineretului Român. Brașov, 1958. Istoria unei organizații anticomuniste./ Ediție îngri- jită de Horia Salcă, Edit. Transylvania Press, Brașov, 1998

– ACNSAS – Fond Penal, Dos.16, vol. 2, f.433

304 – Idem 302

Capitolul 12: Pe versantul nordic al Munților Făgăraș ia amploare lupta anticomunistă

ORGANIZAȚIA COMANDORULUI ALBU din CRIHALMA

(1949-1950)

În satul Crihalma își ducea traiul fostul comandor de aviație Albu, care parti-cipase la o organizație militară din București, ce activa și în 1949. În 1950, organizația era încă intactă. În toamna anului 1950, colonelul Albu contactează grupul Hașiu-Gavrilă, solicitând de asemenea legături și cu organizația militară a căpitanului Traian Monea din Făgăraș, urmărind extinderea activității grupurilor de rezistență făgărășene.(305)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ INIȚIATĂ ÎN ORAȘUL VICTORIA DE STUDENȚII DUMINICĂ ȘI STANCIU

Ion Dumunică și Nicolae Stanciu, erau studenți la Academia Comercială din București, ambii fiind originari din Aluniș – Olt. Urmăriți de Securitate (se pare că pentru apartenența la grupul Arnota), ajung fugari în orașul Victoria.Aici au inițiat o organizație anticomunistă cu baza în oraș și cu filiale în orașele învecinate.Alături de ei mai erau menționați: Nicolae Greavu, fost student la Teologie, Ion Leluțiu, Octavian Cârje, Vasile Surdu, absolvent de liceu, Ion Monea, toți din Olteț. În cadrul activității, au inițiat relații cu organizația militară din care făcea parte căpitanul Traian Monea. În momentul în care au devenit suspecți în Victoria, au fugit în satele făgărășene, aderând la organizația lui Mogoș.Au fost arestați în noaptea de 14/15 noiembrie 1950, împreună cu membrii organizației Mogoș, Stanciu fiind rănit la arestare. Au fost condamnați la moarte de Tribunalul Militar Brașov, în iulie 1951.(306)

GRUPUL GHEORGHE TOADER

Tânăr inginer, Toader era șeful de promoție la Politehnica din Timișoara. Era în legătură cu rezistența militară din garnizoana Făgăraș, prin căpitanul Sabin Mare, și cu organizația studenților și muncitorilor din Brașov, prin Gheorghe Hâmboi și frații Alexandru și Ion Fulicea. La arestările din 1948, s-au pierdut cei mai mulți dintre studenții făgărășeni, între care: Iancu Morar, Moise Bărcuțean, Ion Ivan, Gheorghe Peptea, Nelu Muntean, Gheorghe Bulgar, Octavian Tomuță, Octavian Crișan, Octavian Popa, Aurel Nuțiu. Aveau să fie uciși în închisoare: ing. Gheorghe Toader, dr. Petru Săbăduș, Gheorghe Jimboi și muncitorul Ion Fulicea. Puținii studenți și elevi din grup, scăpați de arestare, au pus bazele grupului de rezistență de pe

305 – Idem 17

306 – Idem 17

versantul nordic al munților Făgăraș.(307)

GRUPUL VULTANUL

A luat ființă în toamna anului 1949, în partea răsăriteană a jud. Făgăraș, sub conducerea învățătorului Pridon, din Părău, căpitan în rezervă. Alături de învățăto- rul Boamfă Ion și fugarul Cornea Marcel, au hotărât să pună bazele unei organizații pe care să o denumească „Vultanul”. Mai precis, în perioada amintită, locuitorul Redecea din comuna Veneția de Jos, raionul Făgăraș, a mers la învățătorul Pridon Ioan, din comuna Părău, pe care l-a rugat să găzduiască pe fugarul Cornea Marcel, fapt cu care a fost de acord. În urma discuțiilor care au urmat, s-a reușit să se pună bazele acestei organizații.Aceasta trebuia să fie compusă din tineri a căror condiție socială și inteligență să le permită înțelegerea unor scopuri și principii de bază înalte. Au fost recrutați în organizație sătenii Nicolae Noara, Ioan Clement, Oana și Cerbu Andrei. Jurământul se efectua cu o mână pe pistol și una pe inimă. Punctele de bază erau:

1 – Vultanul trebuie să fie un bun român;

2 – Vultanul trebuie să fie un bun creștin;

3 – Vultanul trebuie să dea adăpost și hrană elementelor urmărite, dacă acestea nu au crime la activul lor;

4 – Vultanul trebuie să păstreze secretele și viața morală.

Scopul organizației era „formarea unui om nou” care să lupte împotriva co-munismului prin participarea directă sau indirectă la rezistența armată. Din grup mai făceau parte studentul Cornea Marcel, învățătorul Boanță Ioan și tânărul Buta Ioan.(308)

GRUPUL GAVRILĂ ION – OGORANU

Zona de nord a Făgărașilor avea să devină un important centru de rezistență anticomunistă. În el s-au implicat, începând cu 1948, studenți, elevi de liceu, muncitori, țăraniși pădurari, care au constituit „GRUPUL CARPATIN FĂGĂRĂȘAN” sau pur și simplu „banda Gavrilă” – cum îi spunea Securitatea. Rezistența în munții Făgărașului s-a coagulat în jurul tinerilor Marcel Cornea, Nicolae Mazilu, Ioan Mogoș, Andrei Hașu, Ioan Gavrilă, Virgil Roadeș, Silviu Socol, Nicolae Stan-ciu, Gheorghe Arsu. Se cunoșteau cu toții din anii de liceu (Liceul „Radu Negru” din Făgăraș), timp în care unii dintre ei au făcut parte din organizația tineretului legionar „Mănunchiul de prieteni” și au încercat să se organizeze sub diferite sigle precum: FDC, Vultanul etc. Erau foarte tineri, dar parte din ei fuseseră deja

307 – Idem 301b

308 – Dorin Dobrincu-Rezistența armată anticomunistă din munții Făgăraș, versantul nordic.„Grupul Carpatic Fă- gărășan”/Grupul Ion Gavrilă Ogoranu 1949/1950 – 1955/1956 / Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iași

condamnați pentru activitatea legionară și, din 1946, după greva anticomu-nistă a studenților de la Cluj, erau urmăriți de comuniști pentru a fi arestați. (309)Constituirea grupului propriu-zis a avut loc la 1 mai 1950, atunci când Andrei, Laurian și Gheorghe Hașu, Ion Gavrilă, Ion și Gelu Novac, Gheor-ghe Șovăială, Silviu Socol, Remus Sofonea și Ioan Chiujdea au urcat la munte, unde au ținut o ședință legionară. Începând din acest moment, ei au acționat unitar, alegându-și un șef. (310) Fiecare membru al grupului purta cu el armament ușor: pușcă sau pistol mitralieră, revolver,uneori grenade defensive.(311)Și-au procurat și depozitat chiar și armament greu, în aștepta-rea unui prilej favorabil. În toamna anului 1950, rebelii au achiziționat de la Sabin Mare un șapirograf cu ajutorul căruia au tipărit peste 500 de manifeste intitulate „Români” și semnate „Grupul 73 carpatin de eliberare națională”. (312)Scopul acestei acțiuni, declarau unii dintre ei peste ani, sub anchetă, era lămurirea țăranilor să nu intre în gospodăriile colective.(313) „Banda lui Gavrilă” este una dintre cele mai cunoscute grupări de partizani, care timp de aproape opt ani, a luptat cu trupele de securitate de câteva zeci de ori. A evitat însă permanent, luptele deschise, pentru a nu fi nevoită să ucidă soldați în termen. (314) O parte din membrii acestui grup ar fi următorii:

Gavrilă Ion – Ogoranu

Traian Trifan

Partenie Cosma

Toma Pirău

Nelu Novac

Gheorghe Șovaială

Ion Ilioi

Dr. Pavel Mârza

Victor Metea

Mihai Maga

Mihai Novac – profesor

Olimpiu Borzea

Remus Budac

Remus Sofonea

Gheorghe Hașiu (Ghiță)

309 – Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului – Preoți și diaconi arestați în perioada 1945-1989; Martiri și mărturisitori ai bisericii din România.(1948 – 1989).

310 – I. G. Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Mărturiile lui Victor Șandru, susținător al Grupului de Rezistență Viștea.

311 – Ion Anton Datcu – Speranțe încătușate. Pagini Românești, 20. XI. 2009, Montreal / Canada.

312 – ACNSAS – Fond documentar, Dos. Nr. 36, f. 425-440.

– Bande, Bandiți și eroi – Grupurile de rezistență și securitatea, p. 63.

313 – AMI – Fond DMRU, inv. nr. 7389, Dos. Nr. 34, f. 107-110.

314 – ACNSAS – Fond Penal, dos.145, vol.1, f.89. ; Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș între anii 1948-1955. Grupul Gavrilă, p.10-17.

Gema Novac

Andrei Hașiu (Baciu)

Gelu Novac

Silviu Socol

Ion Chiujdea (Profesorul)

Elisabeta Malene

Ioan Bărcuțean

Petru Săbăduș – doctor

Lenuța Faina

Ilie Mogoș

Gheorghe Toader

Stanciu Stroia – doctor

Laurean Hașu (Leu)

Jean Pop (Fileru)

Eugen Pintea

Dumitru Oniga

Aurel Virgil Roadeș

Moise Câlțea

Victor Dâmboi – preot

Nicolae Burlacu – doctor

Comșa Constantin

Miloșan Pandeli

Colțea Corneliu

Ostăcioaia Gh. Aidamac

Moldovean Dumitru Vișovan

Pop Gavril

Moise Bărcăuțean

Ion Grecu

Petrișor Recea

Voicu Trombițaș Hașiu

Anca Iftim Stângu

Ana Gavrilă Săbăduș

Baniciu Aurel

Traian Monea – căpitan

Liviu Răcean

Lucian Stanciu

Ion Victor Pica

Nicolae Grecu

Gheorghe Pascu

Susținători:

Srâmbu Aurel

Popione Gheorghe

Balaban Vasile

Ursu Cornel Mircea

Novac Petru

Ion Buta

Novac Aurel

Florea Ion

Eugenia Grecu

Marius Valer Neagoe

Dușa Dumitru

Octavian Alexi

Ursu Romulus

Gabor Ioan

Mircea Coman

Maria Cornea

Cornel Dascăl – preot.

Pe lângă aceștia, mai erau sute de oameni care ajutau grupul, oameni din zeci de localități, de pe o mare zonă geografică, constituiți într-o rețea condusă de învățătorul Olimpiu Borzea din Viștea de Jos.

Voi menționa în continuare numele localităților implicate în sprijinirea rezistenței: Mănăstirea Brâncoveanu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Avrig, Bărcuț, Bohoț, Brui, Berivoi, Breaza, Bucium, Calbor, Cârțișoara, Cuciulata (satul lui Aron Pumnul), Crihalma, Cincișor, Cincu, Cârța, Comăna, Colun, Corbi, Dăișoara, Dacia, Dridif, Dejani, Dumbrăvița, Fântâna, Feldioara, Felmer, Făgăraș, Galați – Grid, Gura Văii, Glimboaca, Grânari, Hârseni, Hurez, Iași – Făgăraș, Ileni, Jilbert, Ludișor, Luța, Lisa, Mândra, Merghin-deal, Mărghinenei, Olteț, Poienița, Perșani, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Noul Român, Ohaba, Poiana Sibiului, Părău, Pojorâta, Racoviță, Rotbav, Râușor, Rucăr – Făgăraș, Săcădate, Recea, Sâmbăta de Jos, Săsciori, Săvăstreni, Șona – Făgăraș, Scorei, Șercaia, Șercăița, Sebeș – Olt, Șura Mare, Sâmbata de Sus, Sărata, Șinca Veche (satul lui Gheorghe Șincai), Șinca Nouă, Șoarș, Ticușul Nou, Ticușul Vechi, Toarcla, Toderița, Țichindeal, Ucea de Sus, Ucea de Jos, Vlad, Voila, Veneția de Sus, Veneția de Jos, Viștea de Sus, la care se adaugă diverse alte persoane. Ajutorul era mai mult decât necesar, mai ales în unele ierni crunte, când membrii grupului – niciodată mai mulți de 30 – se refugiau pe la casele unor țărani de la poalele munților.Uneori iernau chiar în munți. Este de la sine înțeles că, în fața unui grup de partizani de o asemenea mărime și cu o asemenea rețea de sprijin, Securitatea a angajat efective imense și a inițiat numeroase acțiuni pentru a-l captura sau a-l distruge.

În total s-au dus 108 acțiuni de luptă împotriva partizanilor, după cum urmează :

în 1950 au fost 16 acțiuni ;

în 1951 – 7

în 1952 – 15

în 1953 – 23

în 1954 – 25

în 1955 – 18

în 1956 – 4

Pierderile – dureroase – nu au întârziat să apară. Astfel, în 1950, cade ucis în luptă studentul Marcel Cornea, e capturat studentul Gilu Radeș, și mai cade Toma Pirău (Porâmbu).În ajunul Crăciunului, mor vânduți Ion Mogoș și Nicolae Mazilu elevi; sunt vânduți și prinși-elevul Silviu Socol, țăranul Gheorghe Arsu, studentul Gheorghe Duminecă și Nicolae Stanciu. Toți aceștia, împreună cu plutonierul Partenie Cosma, Dumitru Cornea, Traian Muraru, învățătorul Pridon, cpt. activ Monea Traian, sunt condamnați la moarte în 1951. Tot în 1951, decembrie, este rănit grav și cade în mâinile Securității luptătorul Dumitru Moldovan. Este prins și tatăl său, Vasile Moldovan, și Novac Petru, tatăl lui Nelu Novac. În 1952, în februarie, este vândut și ucis Andrei Hașu (Baciu), iar spre finele anului, este ucis în luptă lt. „Dumitriu”, pe numele său real Gheorghe Ionele din Arieșeni-Alba. O parte din ceea ce s-a întâmplat în anul 1952 este consemnat și în unele documente ale Securității.

În …

„Sinteza întocmită în problema bande pe perioada 10. 08 – 10 . 09. 1952” (datată 16. 09. 1952) privitor la „banda” Gavrilă Ion , se arăta:

„ În ziua de 17 august a. c. orele 17, un număr de 7 bandiți din această bandă, dintre care au fost recunoscuți Gavrilă Ioan (șeful bandei), Metea Victor, Novac Gelu, Novac Ioan și Sofonea Remus, au atacat mai multe grupuri de excursio-niști ce se reântorceau de la cabana Bâlea – Cascadă din Munții Făgărașului”.(315)

În realitate aceștia erau agenți ai securității, deghizați. Iată un document despre un astfel de „turist”:

Inspectoratul de Securitate Județean Neamț

STRICT SECRET

Nr. 22786 din 25 august 1968

Consiliul Securității Statului

Către

Consiliul Securității Statului

Direcția Personal – București

La ordinul dvs. Nr. 354379/23 august a. c. , raportăm:

(…) Vrabie Ion – fost informator al organelor de securitate, împușcat în anul 1952 în Munții Făgăraș de către elemente din banda legionarului Gavrilă Ioan, în timp ce îndeplinea misiunea dată de organele de securitate.

Soția sus-numitului, Vasiliu Maria, recăsătorită, cu domiciliul în Roman, strada M. Kogălniceanu nr. 3, neâncadrată în câmpul muncii, nu primește pensie, ci numai fiica acesteia pe nume Vrabie Neli, în vârstă de 19 ani, studentă la Institutul de Arhitectură „I. Mincu” din București.

Elementele din banda respectivă au fost arestate și condamnate.

Inspector șef

Locotenent-colonel Popa Constantin (316)

Cineva, aici mințea. La acea dată, Gavrilă Ioan nu era arestat. Mai trebuie să adaug că Vrabie Ion era „eroul” care, împreună cu Ușurelu Roman, au fost infiltrați în grupul fraților Paragină – din Vrancea – fapt ce a dus la capturarea grupului,la execuția și condamnarea multor partizani și a susținătorilor acestora. Dumnezeu l-a bătut pe Vrabie iar grupul lui Gavrilă nu a făcut decât să dea trădătorului ceea ce i s-a cuvenit. „Am fi căzut sigur dacă în această grupă de falși partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt în haine naționale, care ne-a salvat viața”, declara peste ani, într-un inter-viu, Ion Gavrilă. La întâlnirea asupra căreia se convenise anterior, s-au prezentat la locul stabilit, Andrei, Laurian și Gheorghe Hașu, Gavrilă și Chiujdea, precum și falșii partizani, nebărbieriți, îmbrăcați și înarmați ca și ei. S-au recomandat Vrabie,Căpitanul și Vasile Bucovineanul și și-au manifestat bucuria de a întâlni camarazi alături de care să ducă în continuare lupta împotriva comunismului. Despre un al patrulea, Boian, au spus că este bolnav și a rămas într-o casă din pădure. Pe drumul spre acel loc, trecând peste o punte în Valea Zirnei, aflat în spatele Căpitanului, Bucovi-neanul i-a scos pistolul, exclamând: „Tâlharilor, vreți să-i vindeți pe românii ăștia!”.(317)Andrei și Gheorghe Hașu i-au imobilizat pe Vrabie și Căpitan. Gavrilă și Andrei Hașu au plecat și l-au adus pe Boian. Cei patru fuseseră trimiși de Securitate să lichideze grupul condus de Gavrilă. Erau securiști și foști partizani, prinși și obligați de Securitate să lucreze pentru ea. Bucovineanul era de fapt Vasile Motrescu, care a activat prima dată ca parti-

315 – ACNSAS – Fond Documentar, Dos. Nr. 36, f. 166, 192.

316 – AMI – Fond DMRU, inv. 7389, Dos. Nr.34,f.273

317 – Idem 303

zan, în primăvara lui 1944, în spatele frontului sovietic, apoi în grupul lui Cenușă. A fost capturat și în schimbul libertății i s-a propus, să participe, alături de grupul „Mandea”, la lichidarea altor grupuri de partizani. Căpita-nul a recunoscut că „a mai băgat la apă șapte grupuri de studenți din Iași”,iar Vrabie că a fost agent la Huși și Bârlad. Nu a recunoscut că a vândut și grupul Paragină din Vrancea, alături de Ușurelu. Boian a încercat să scape prin fugă, dar a tras după el chiar prietenul său.În fața morții, a recunoscut că era agent al Securității. Imediat a luat-o la fugă și Vrabie, fiind împușcat mortal și el. Căpitanu a fost executat cu un glonț în cap, toți trei fiind apoi îngropați.(318)

Dar să revenim la sinteza din 16. 09. 1952:

„În noaptea de 1. 09. a. c. , au fost descoperite în Valea lui Mogoș, la 1 km. N-V de stâna Persic, două bordeie în care s-au găsit următoarele obiecte: o armă de vânătoare, un aparat de fotografiat, o cratiță de 5 kg., un port pumnal, o lampă, un felinar fără sticlă, un ceaun pentru mămăligă, o cană, o șapcă civilă, o furculiță, un topor, un polonic, o sticlă cu oțet, două cești de porțelan, un ciorap de damă, o carte curs de gospodărie, una cutie cu alice de vânătoare, un lighean pentru făcut pâine, două tăvi de servit la masă și alte lucruri de gospodărie. În celălalt s-au găsit:o tavă mare de argint pentru servit la masă, 20 farfurii mici, 20 farfurii mari, 34 farfurii adânci, toate din porțelan, un felinar mare, o sticlă și o strecurătoare”.

În 1954, la 6 august, cad în luptă Gheorghe Șovăială și Gelu Novac, iar la 20 august, grav rănit, elevul Ilioi.Este prins și preotul greco-catolic David Ioan, precum și cumnatul său Bardas Candid, iar la Porumbacul de Sus este prins dr. Cismaș Constantin. Tot în același an, Securitatea pune în aplicare un

Plan de măsuri informativ – operative în vederea identificării și lichidării bandei Gavrilă Ioan din 2. 04. 1954

1) Zona de activitate a bandei va fi împărțită în șase sectoare operative, care vor activa sub conducerea Statului major format din:

– lt. col. Crăciun Gheorghe – Șeful Statului Major

mr. Cornea Ioan – locțiitor

mr. Bescu Iacob – din partea trupelor de securitate operative

2) Elaborarea planurilor de acțiune și a combinațiilor informative, în raport cu informațiile obținute între timp;

3) Conducerea Statului Major, va ține personal legătura cu agentura cea

318 – ACNSAS – Fond Penal, dos.145, vol.1, f. 89;

– Iuliu Cracană-Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș între anii 1948-1955.Grupul Gavrilă, pag.10-17

mai importantă, (…) informatorii „Motociclistul”, „Ionașcu”, „Cluj”, „Păpușoi”, „Poiana”, „Voiosul”.

4) Se va efectua recrutări de informatori calificați. Se interzice categoric reținerea persoanelor care vin în mod voluntar și semnalează despre existența bandei (…) . Măsuri speciale:

Șeful serviciului „T”,împreună cu Șeful de Stat Major, vor studia posibi-litatea de folosire a tehnicii în vederea prinderii bandei. În mod special, se va folosi tehnica în locurile unde vor fi organizate capcane și în casele celor mai apropi- ate legături și rude ale bandiților.(319)

În iunie 1955, răniți grav, Remus Sofonea și Hașu Laurean, hotărăsc să se sinu- cidă, pentru a nu fi prinși. Hașu Laurean nu moare. Este salvat și vindecat de prof. Olimpiu Borzea. Prin vânzare, rând pe rând, sunt prinși: studenții Ion Chiușdea și Laurean Hașu, elevii Ioan Novac și Victor Metea. De fapt, până în 1955, aproape toți oamenii lui Gavrilă au fost omorâți sau prinși prin trădare. Tăvălugul trădării s-a pus în mișcare după întâlnirea din 10/11 aprilie 1954, de la Sibiu, cu Ion Grovu, când s-au pus la cale „plecă-rile” în Occident, care, de fapt se terminau la MI. Ultimul a fost dus Olimpiu Borza, pe 7 octombrie 1956. După ce a dormit o noapte la Costică Nicules-cu, a fost arestat din mașina care-l ducea spre Giurgiu.Pe 10 și 11 decembrie 1956, s-a trecut la arestări masive în județe, după liste întocmite de informa-torii satelor, cu acei care ar fi sprijinit pe partizanii din munți. Au fost arestați:

Andrei Ioan din Sibiu;

Comănici Octavian

Cotoros Matei – a fost arestat la 11 decembrie 1956, după unii de locotenentul MATEI PETRE, după alții de cpt. BOTT BELA, fiind torturat în timpul anchetei, și condamnat cu lotul al 4-lea, al partizanilor din Făgăraș, la 20 de ani muncă silnică. Următorii au fost arestați pe data de 11. 12. 1956:

Nițu Gheorghe

RambaGheorghe

Vanu Gheorghe

Popa Iov Octavian

Dascălu Cornel

Muntean Vasile

Mihai Aurel

Geamănu Victor

Șandru Victor

Metea Gheorghe

319 – ACNSAS – fond Informativ, dos. Nr. 770, vol.1, f. 328– 337

Numărul lor a fost de aproximativ 80. Gavrilă a evitat în ultimul moment capcana întinsă de omul de legătură – agent al securității – în care căzuseră în prealabil ultimii 8 camarazi. A stat ascuns timp de 21 de ani, la Ana Săbăduș din Galtiu – Alba, cu care s-a și căsătorit în secret. Anul 1956 este și anul când, pe lângă Olimpiu Borzea, este prins și Pop Ioan. Borzea, împreună cu dr. Nicolae Burlacu, vor fi executați la Jilava, în noiembrie 1957.În condiții suspecte va muri în închisoare și dr.Pompiliu Stanciu.Rezistența activă din munții Făgărașului, susținută de imensa rezistență pasivă din sate, a reușit să irite la maximum autoritățile comuniste, care au concentrat un număr mare de trupe pentru a o anihila. Anul 1957 a fost anul în care trei loturi de parti-zani au fost capturate și întemnițate. Șase persoane au fost executate prin împușcare iar alte sute au fost condamnate de la 10 ani, la muncă silnică pa viață. Iată loturile de arestați din 1957:

LOTUL I – arestați în iulie

Chiujdea Ioan – condamnat la moarte și executat

Hașu Gheorghe – condamnat la moarte și executat

Pop Jean – condamnat la moarte și executat

Ilioiu Ioan – condamnat la moarte și executat

Burlacu Nicolae – condamnat la m. s. v.

Borzea Olimpiu – condamnat la m. s. v.

Execuția acestor eroi a fost făcută la Jilava pe 20 noiembrie 1957. Au fost crunt anchetați de către Urzică Traian, comandantul grupei de călăi fiind Sălceanu Gheorghe.

Acestora li se adaugă rezistența de sprijin din Viștea, condusă de Olimpiu Borzea:

Borzea A. Gheorghe

Grovu Ioan

Șandru Victor

Dâmboiu Victor

Stanciu Lucian

Bucelea Ioan

Cristian Ioan.

LOTUL II – arestați în august

Geamăn Victor

Logrea Gheorghe

Munteanu Octavian

Albu Eronim

Fogoroș Liviu

Munteanu Vasile

Polexe Ioan

Lor li se adaugă grupul din localitatea Râușor, ce aparținea Rezistenței de sprijin – Viștea.

LOTUL III – arestați în septembrie

Budacu Remus

Ostăcioaia Ioan

Vâlcu Ioan

Oancea Virgil

Nâftănăilă Ioan – preot

Banciu Aurel

Maria Ioan

Pe lângă aceștia au mai fost arestați:

frații Ioan și Nicolae Grecu din Șoarș;

un grup din Olteț, condus de Surdu Vasile.

Mai rămânea de capturat șeful grupului, Gavrilă Ion. Pentru Securitate acesta era vânatul cel mare. În acest sens, se elaborează la nivel superior:

Plan de măsuri pentru urmărirea pe țară a banditului Gavrilă Ioan.

6 iulie 1958.

(…)

„B – Folosirea agenturii pentru identificarea fizică a banditului”.

„ (…) cei mai capabili agenți(…)vor fi marșrutizați(…)pentru căutarea și iden-tificarea fizică a banditului.(…)vor fi folosiți informatorii „Andrea Dumitru”, prieten bun cu Gavrilă în timpul studenției, „Bordeianu”, fost coleg de liceu cu Gavrilă, „Munteanu Maria”, fostă concubină a banditu-lui, „Dobrescu”, „Bicaz” și alți agenți corespunzători (…)”.

C – Măsuri pentru compromiterea lui Gavrilă față de familiile bandiților con- damnați și față de legionarii din țară și străinătate, cu scopul de a-i determina pe aceștia să contribuie în orb sau în mod direct la identificarea lui. Ideea ar fi că acei partizani condamnați la moarte, să adreseze câte o scrisoare „testament”, rudelor mai apropiate, în care să le facă cunoscut că au fost arestați fiind trădați de Gavrilă Ion care a rămas liber. Se va lansa zvonul că aceste „scrisori testament” se găsesc la un fost subofițer din paza închisorii. În cadrul combinației, se vor prevedea unele măsuri ca și copi-ile acestor scrisori sau știrea despre conținutul lor, să ajungă la legionarii din străinătate”. Măsurile luate de autoritățile comuniste nu se opreau însă aici. Deși grupul de partizani era sever diminuat, chiar și în condițiile când mai erau o mână de oameni, Securitatea se întărea puternic în zonă, în ceea ce privește efectivele, sporindu-le exagerat sub raport numeric. Astfel, „Posturi de miliție din zonă care au sarcina să ducă muncă informativă și operativă proprie, cu scopul de a depista și lichida banda Gavrilă, cărora li se vor mări efectivele :

Postul Berivoiul Mare – 10 milițieni

Vaida Rece – 10

Lisa – 10

Drăguș – 10

Voila – 6

Ilieni – 6

Hârseni – 6

Viștea de Jos – 6

Cârțișoara – 8

Șinca Nouă – 10.

Șercăița – 10

Șinca Veche – 6.

Se înființează următoarele sub-posturi :

Săvăstreni-Săscior – 6 milițieni

Netotu – 6

Pojorâta – 6

Breaza – 6

Sâmbăta de Sus – 6

Viștea de Jos – 6

Voevodeni – 6

Râușor – 6

Sebeș – 6

Ucea de Sus – 6

Arpașu de Sus – 6 (320)

Se mai constituie o zonă secundară care cuprinde un număr de 14 posturi ale căror efective se vor mări la 5 oameni fiecare: Șercaia, Mândra, Veneția de Jos, Comana de Jos, Crihalma, Ticușul Vechi, Felmer, Șoarș, Rotbav, Ciucul, Bruiu, Șomartin, Cârța și Arpașu de Jos.

Efective în vederea realizării anumitor acțiuni operative și pentru a putea interveni în cazuri de urgențe :

– o companie dislocată de la Batalionul Trupe de la Securitatea oraș Stalin

– 7 organe de securitate de la DRSS.

– 5 organe de miliție de la DGM.

– 60 milițieni din Școala de specializare bande – Odobești

– 20 cadre miliție de la DMR. Timișoara din efectivul sect. Teregova

– 60 milițieni de la DMR. oraș Stalin”. (321)

Teroarea dezlănțuită asupra tuturor celor bănuiți că ar avea legături cu parti-

320 – ACNSAS – Fond Informativ, dos. Nr. 770, vol. 77, f. 111-112,116-118.

321 – ACNSAS – Fond Informativ, dos. Nr. 770, vol.1, f. 408-420.

zanii a fost de nedescris. Mulți dintre ei erau ridicați noaptea din casele lor sau chemați la miliție, de unde cei mai mulți făgărășeni se întorceau după mai multe luni, de nerecunoscut. Bătaia, amenințarea și șantajul erau mijloacele obișnuite. Rudele ce- lor fugiți în munți erau urmărite permanent. Factorii poștali erau, în general, cei care ajutau Securitatea la interceptarea corespondenței, dar și la aflarea unor informații prețioase din discuțiile cu sătenii. Alte persoane obligate la colaborare erau pădurarii și cabanierii. Fiecare persoană întâlnită în munți era legitimată și interogată. (322)

Securitatea a mobilizat și clerul în vederea depistării lui Ogoranu. Așa se face că, după ce-i pierduse urma, în 1969, l-a luat din nou în colimator când a aflat de la un preot informator din Mănăstirea Sâmbăta de Sus că în pomelnicul adus de sora lui Gavrilă, acesta era trecut în rândul celor vii, deși până atunci fusese trecut în rândul morților.

M. A. I. – Insp. Jud. Brașov de securitate

29. 04. 1976

NOTĂ INFORMATIVĂ

(VOL. 107, PAG. 166)

14. 001/6476/0020

Duminică 18 aprilie 1976, a fost la mănăstire Elena Lazea, sora fugarului Gavrilă Ion. În discuții purtate la spovedanie și cancelarie, sora sa a încer-cat să afle, dacă fratele ei trăiește sau e mort. Elena a răspuns că nu știe, că n-a primit nici o veste dacă este viu sau mort. De aceea ei îl pun în pomelnic la morți, pentru iertarea păcatelor lui. I s-a sugerat să o aducă și pe bătrână la mănăstire. Elena a răspuns, că mama ei e bolnavă. Sursa a promis că-i va face maslu acasă.Cu acest prilej, o să le transmit că Ion Gavrilă se poate întoarce acasă, că este o lege care prescrie orice culpă după 20 de ani. În 30 aprilie informatorul „Timaru Gică” i-a transmis Elenei problema prescripției. Elena a dat un pomelnic, tre- cându-l pe Ion la vii. Vor merge preoți instruiți la Gura Văii.

Lt. col. Olariu.

Pentru a se înțelege mai bine cerbicia de care securitatea dădea dovadă în capturarea și lichidarea grupului Gavrilă, edificator este un extras din:

Jurnalul de operații al U. M. 0111 privind acțiunile duse de trupele de securitate pentru „urmărirea și capturarea bandei Gavrilă” în perioada februarie 1953 – februarie 1956.

Strict secret

U. M. 0111

322 – Idem 318

Forțe ce au acționat – una companie din U.M.0301 dislocată permanent în zona sud Făgăraș. Operațiunea a început la 26. 02 1953 și s-a terminat la 03.11. 1953, când a început o altă operațiune.

Descrierea acțiunilor de luptă – Misiunea companiei a fost de a intercepta căile de acces dinspre sate spre munte și invers, pentru a captura bandiții care circulau în zona sud Făgăraș. În ziua de 26 iulie 1953, ora 18, plutonul comandat de lt. Manea Gheorghe, a luat contact cu doi bandiți sub distanța de 50 m și, deși s-a deschis foc nu s-a reușit să se distrugă nici un bandit.Bandiții au lăsat pe teren, două ranițe cu alimente, munițiuni și echipament. În noaptea de 5/6 august 1953 bandiții au jefuit stâna din Bandea și stâna din Nisipuri, luând cca 100 kg. brânză și o oaie tăiată.În ziua de 29 august 1953,ora 10,00, o patrulă din subunitatea dislocată la cabana Sâmbăta, comandată de sg. major Lăzărescu D. a luat contact cu un bandit la o distanță de 60-70 de metri. După un schimb de focuri, banditul a reușit să dispară.

Rezultatele operațiunilor: pe timpul unei scotociri executate pe Muntele Trăznita s-a găsit un adăpost al bandiților cu cca 100 kg porumb și mai mulți bulgări de sare.

Pierderi proprii: la 10.06.1953 soldatul Toader Ilie din U.M.0301, în timp ce se găsea în serviciu pentru descoperirea bandiților, a căzut de pe o stâncă în punctul Fereastra Mare, rănindu-se mortal. În urma accidentului militarul a încetat din viață.

Forțe – O grupare operativă formată din:

U.M. 0301

U.M. 0136

U.M. 0199

U.M. 0433

U.M. 0377

U.M. 0204

Descrierea acțiunilor de luptă – În ziua de 1 noiembrie 1953, ora 10,00, banda „Gavrilă” a jefuit cabana de pe Muntele Negoiu ridicând cca 380 kg alimente și diferite materiale de îmbrăcăminte.În ziua de 2 noiembrie 1953, ora 18, o patrulă de patru militari din U.M. 0301 a luat contact cu bandiții la 3 km sud de Arpașu de Sus. După un schimb de focuri, bandiții au reușit să dispară. În scopul capturării bandiților s-a organizat blocarea și scoto-cirea pantelor de nord ale Munților Făgăraș, între Apa Râului și Râul Mare. Pe timpul scotocirii a fost găsite de U.M. 0199 în punctul (520, 568, 500) un adăpost al bandiților, între stânci, conținând diferite materiale și indicii că adăpostul fusese părăsit de 7-8 zile.

Rezultatele operațiunilor – Pe timpul scotocirii s-a descoperit în punctul Vf. Muntelui un bordei cu alimente, munițiuni și obiecte de uz casnic. La 18 noiembrie 1953 U.M.0136 a găsit de asemenea mai multe obiecte de îmbră-căminte, alimente, munițiuni și medicamente, aparținând bandiților.

Pierderi proprii: la întâlnirea cu bandiții din ziua de 1953, aceștia au des-chis foc asupra câinelui de serviciu, pe care l-au împușcat.

Forțe: o grupare operativă compusă din

U.M. 0301

U.M. 0199

U.M. 0377

U.M. 0433

U.M. 0301

Operațiunea a început la 28 noiembrie 1953 și a durat până la 10 aprilie 1954, când unitățile s-au retras, fiind înlocuite cu U.M. 0247.

Descrierea acțiunilor de luptă:pentru continuarea operațiunilor de captu-rare a bandei, unitățile au fost dislocate în localități și au dus acțiuni prin elemente de serviciu în sectoarele de responsabilitate repartizate. În ziua de 17 ianuarie 1954, pe timpul executării unei acțiuni pe bază de informații, în cooperare cu organele operative MAI, a fost descoperit și capturat, într-o casă din comuna Porumbacu de Sus, banditul Cismaș Ioan.Restul acțiunilor executate în această etapă au avut rezultate negative.

Rezultatele operațiunilor: prinderea banditului Cismaș Ioan și ridicarea de organele securității statului a 10 gazde și elemente de sprijin ale bandiților.

Pierderi proprii: nu au fost.

Forțe: U.M.0247 dislocată permanent în zona Făgăraș a continuat acțiunile de descoperire a bandei de la 10 aprilie 1954 – 15 noiembrie 1954, timp în care s-au executat și alte operațiuni cu mai multe unități.

Descrierea acțiunilor de luptă: la 7 mai 1954 ora 20,00, doi militari din 0247, care executau pânda la pârâul Râuleț, cota 648 (550,575) harta Sibiu, au observat 6 bandiți și au deschis foc asupra lor, însă bandiții au reușit să dispară în pădure. Pentru blocarea și încercuirea zonei în care s-a semnalat banda, s-au trimis în zonă încă trei unități de securitate :

U.M. 0204

U.M. 0301

U.M. 0199

care au dus acțiuni în perioada 6 mai 1954 – 21 mai 1954, în zona cuprinsă între V. Dejanilor și V. Poșortei. Nu s-a luat contact cu bandiții în această perioadă, iar la 21 mai 1954 cele trei unități s-au înapoiat la reședință, în zonă rămânând în continuare numai U.M. 0247.

Rezultatele operațiunilor: pe timpul scotocirii a fost descoperit un bordei cu

obiecte de îmbrăcăminte și veselă pe V. Poșortei (540,570) Sibiu. S-a descoperit un bordei cu 5 culcușuri și un adăpost subteran pentru alimente pe Vf. Berivoiu (550, 570).

Pierderi proprii: a fost tăiat și s-a furat de mai multe ori cablu din rețeaua telefonică.

Forțe: o grupare operativă compusă din :

U.M. 0247

U.M. 0301

U.M. 0487

U.M. 0446

U.M. 0199

Descrierea acțiunilor de luptă: în ziua de 23 iunie 1954, ora 11,00, un grup de bandiți au jefuit stâna de la Izvorul Mizgavul. Pentru prinderea grupului de bandiți au acționat 5 unități, timp de 5 zile, executând blocarea și scoto-cirea zonei cuprinsă între Arpașu de Sus și pârâul Auristei,R. Mare.Bandiții nu au fost descoperiți în această zonă, astfel că la 30 iunie 1954 unitățile s-au înapoiat la reședință.

Rezultatele operațiunilor: s-a descoperit pe V. Laița (515,570) Sibiu un adăpost în care s-a găsit armament, munițiuni, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte și alimente.

Pierderi Proprii: nu au fost.

6 – Forțe: o grupare operativă compusă din :

U.M. 0301

U.M. 0347

U.M. 0199

U.M. 0487

U.M. 0446

U.M. 0153

U.M. 0362, de la 2 iulie – 10 iulie 1954.

Descrierea acțiunilor de luptă – În ziua de 8 iunie , ora 14,00, un grup de 8 bandiți au jefuit cabana IFET de pe V.Cascoe (15 km nord-vest de Rucăr), luând alimente și patru cai.În noaptea de 2 iulie 1954 grupul de bandiți a luat contact cu un element de serviciu și deschizând foc asupra militarilor au fugit, lăsând pe teren materialele jefuite.Pentru capturarea bandiților, s-au dislocat în zonă 7 unități de securitate, care au executat blocarea și scotocirea zonei: Bârsa Fierului – Piatra Craiului – Gura Budarița – Vf. Taga. În noaptea de 6/7 și 7/8 iulie 1954, mai multe pânde din dispozitiv au deschis foc asupra unor indivizi ce ar fi încercat să iasă din zona blocată. Rezultatele operațiunilor – Banda a reușit să se sustragă din zonă.Au fost capturate o mare parte din obiectele și alimentele jefuite de bandiți de la cabana IFET de pe V. Cascoe.

Pierderi proprii – Cu ocazia operațiunii s-au consumat cantități apreciabile de munițiuni, carburanți și diferite materiale evaluate la aproximativ 72 mii lei.

7 – Forțe – O companie din U.M. 0199, care a acționat la cererea DRMAI Deva, de la 6 august – 7 august 1954.

Descrierea acțiunilor de luptă – la 5 august 1954 bandiții Novac Gelu și Șovăială Gheorghe au fost semnalați în marginea comunei Obreja, raionul Alba Iulia.Unul dintre bandiți a fost împușcat de către organele MAI, iar celălalt s-a ascuns după ce împușcase un milițian. În urma acțiunii duse de subunitatea comandată de Lt.Vatcu C. A fost împușcat și celălalt bandit de către sergent T.(R. ) Bunea Ștefan.

Rezultatele operațiunilor -A fost ucis un bandit și s-a capturat armament, muniți-uni și diferite schițe și însemnări ale bandiților.

Pierderi proprii – Nu au fost.

8. Forțe – O grupare operativă compusă din:

U.M. 0446

U.M. 0487

U.M. 0301

U.M. 0433

U.M. 0247

U.M. 0106,

de la 10 iulie – la 8 noiembrie 1954, când unitățile au fost înlocuite.

Descrierea acțiunilor de luptă – Unitățile au fost dislocate în anumite zone de responsabilitate, acționând prin elemente de serviciu. În ziua de 19 august 1954, ora 16,00, un element de serviciu comandat de Lt. Rariș N. Din U.M.0487 a luat contact cu un grup de bandiți, la o stână de pe V. Scara, care au deschis foc și au fugit. Pe timpul urmăririi, soldatul Orosz a fost împușcat mortal de către bandiți.Bandiții, printre care Gavrilă, Pop Jean, Ilioiu, Novac și Sofonea, au reușit să dispară folosind ceața și ploaia. În ziua de 20 august 1954, ora 17,00, elementul de serviciu, comandat de locotenent major Hotăran Alex. Din U.M. 0106, a luat contact cu un grup de 5 bandiți, la o cabană de pe râul Jibrii (509,569) Sibiu. În urma luptei ce a avut loc a fost rănit și capturat banditul Ilioiu.

Rezultatele operațiunilor – A fost capturat banditul Ilioiu, asupra căruia s-a găsit o pușcă, un pistolet, munițiuni și alte obiecte. Ceilalți bandiți au reușit să dispară datorită acoperirilor și terenului foarte accidentat.

Pierderi proprii – A fost împușcat de către bandiți soldatul Orosz Ioan din U. M. 0487.

9. Forțe – O grupare compusă din :

U.M. 0377

U.M. 0329

U.M.0199, de la 13 noiembrie 1954 – 14 septembrie 1955, când unitățile au fost înlocuite.

Descrierea acțiunilor de luptă – S-au executat acțiuni pe elemente de servi-ciu în sectoarele de responsabilitate repartizate, cu misiunea de a descoperi și captura banda Gavrilă. În această perioadă s-au executat mai multe operațiuni care au avut ca rezultat descoperirea unor bordeie, adăposturi, armament și munițiuni folosite de bandiți.A fost prins, la o casă de pe dealul Arșița (465,580) Sibiu, într-o casă nelocuită, individul Iorivaș Vasile, care a avut legătură cu banda Gavrilă. După 14 septembrie 1955 operațiunile au fost continuate de U.M.0204 până la 26 februarie 1956, după care în zonă a mai rămas o companie din U.M.0301.

Rezultatele operațiunilor – Pe P. Ursului (480,570) Sibiu s-au descoperit cinci bordeie. În sălașul individului Moldor N.,din comuna Bolița, s-a găsit un revolver și munițiuni. S-a desco-perit un bordei la 3 km V.de satul Găinari (517,519) Sibiu.

Pierderi proprii – nu au fost.

Conform cu documentele originale:

Maior Nicolau Ilie. (323)

Iată, deci, cam ce forțe erau pe teren împotriva câtorva oameni care nu voiau altceva decât libertatea de a trăi demni în țara lor.În final, nu mai rămăsese decât unul singur, Gavrilă Ion, care era deja condamnat de Tribunalul Militar din Orașul Stalin (Brașov) la moarte, încă din 1951. În lipsă. Căutat cu toate forțele, Gavrilă stătea ascuns la Ana Săbăduș din comuna Galtiu, județul Alba.Timp de douăzeci de ani, de existența lui nu a știut nimeni, în afară de Ana și copii ei, deși era tot timpul supravegheată de Securitate, datorită faptelor fostului soț. Coșmar al Securității timp de aproape 30 de ani, Gavrilă Ion a fost prins abia în 1976, și el în urma unei trădări, dar la intervenția președintelui american Richard Nixon a fost pus în libertate. Datorită noii conjuncturi internaționale acesta a fost tratat omeneș-te în timpul celor șase luni de detenție secretă în sediul Securității din Calea Rahovei. Totuși, trebuie spus că s-a încercat iradierea lui, pentru a scăpa în timp de o persoană incomodă regimului. Este de menționat că faptele sale fuseseră prescrise. A fost urmărit în continuare, până în 1989. Absolut toți

partizanii lui au căzut, fie uciși în timpul luptelor, fie trădați.Interesante sunt

323 – ACNSAS – Fond Penal, dos. Nr. 16, vol. 5, f.192-195

– Bande, Bandiți și Eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1946-1968/CNSAS-Edit. Enciclopedică, 2003

sunt și traiectoriile ofițerilor de Securitate care l-au urmărit pe Gavrilă. În cuprinsul dosarului, numele lui Gergely Francisc apare frecvent. Îl întâlnim în 1953 cu gradul de sublocotenent, cu ocazia unei „ședințe de analiză a muncii în problema Bandei Gavrilă”, la care se putea lăuda că a raportat cea mai numeroasă agentură (douăzeci și doi de informatori)(324),îl întâlnim în 1960, căpitan iar în 1973, era deja colonel.Va fi cel care îl va transporta pe Gavrilă de la Cluj către Rahova.(325)

GRUPUL SĂPLĂCAN

Grupul de rezistență parașutat „Săplăcan” a fost lansat în zona Sărata, în 1951, și era format din :

Constantin Săplăcan – din Bihor.A fost prins și ucis în condiții necunoscute;

Ilie Puiu – legionar din Rusca Montană, Timiș. Mort în condiții necunos-cute;

Spiendler Wilhelm – sas din Sibiu. Mort în condiții necunoscute;

Bohn Matias – sas, originar din Balcaciu, Alba;

Gheorghe Bârsan – legionar, mort în condiții necunoscute;

Ilarie Serafim – elev din Sibiu, ucis la Jilava.Avea 22 de ani;

Mircea Coman – elev din Sibiu, a ajutat grupul.Ucis la Jilava;

Mara Serafim – soția lui Gheorghe Serafim. Condamnată la 4 ani;

Gheorghe Serafim – gazdă; condamnat la 7 ani;

Gustav Sotz – din Sibiu. A sprijinit grupul.A luat 12 ani de muncă silnică;

Gheorghe Comănici – țăran din Sărata, gazdă. Condamnat la 10 ani muncă silnică;

Maria Eder – sora lui Spiendler.Condamnată la 5 ani;

Spiendler Luiza – tot soră a lui Spiendler. Condamnată la 3 ani;

Ernest Edler – era din Sibiu. Condamnat la 8 ani;

Ecatherina Spiendler – mama lui Wilhelm. Condamnată la 3 ani;

Jan Țeposu – țăran din Sărata. Condamnat la 4 ani pentru sprijin;

Constantin și Ioana Puiu – părinții lui Ilie Puiu.Condamnați la câte doi ani închisoare;

Teodor Muntean – țăran. Condamnat la 4 ani închisoare pentru ajutor;

Elena Teodorescu – studentă. Condamnată la 5 ani pentru sprijin;

Petru și Olivia Nedelcu – condamnați la câte 5 ani pentru sprijin;

Maria Puiu – sora lui Ilie. Condamnată la 2 ani pentru sprijin;

Ioan Puiu – văr cu Ilie Puiu. Condamnat la 4 ani pentru sprijin.

După parașutare, aceștia au reușit să ia legătura radio cu baza din Franța,

de unde veniseră. Spiendler a făcut greșeala că a ieșit din ascunzătoare și s-a

324 – ACNSAS – Fond Informativ, dos. Nr. 770, vol.118, f. 201.

325 – Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958. Rezistența din munții Făgărașului de pe versantul nordic./ Edit. „Gândirea românească”, București, 1993

dus acasă la părinții lui din Sibiu. Din proces a reieșit că ar fi fost vândut de propriul lui tată, care nu a apărut la proces. Dacă ar fi adevărat, ar fi una dintre cele mai odioase înjosiri la care au adus comuniștii relațiile de fami-lie. În lumina documentelor de azi, este mult mai plauzibilă vânzarea încă din Franța a grupului, prin spioni de genul lui Kim Philby și alții ca el,care informau serviciile sovietice de orice parașu- tare în România sau în altă țară cotropită de sovietici. Mai mult ca sigur că tocmai pentru a nu se bănui acest secret, securitatea elabora astfel de legende. Misiunea acestui grup era de a se întâlni și colabora cu celelalte grupuri de rezistență din munți.După ce Spiendler a fost prins, a urmat înconjurarea satului Sărata și prinderea celor ascunși acolo. Se pare că în această acțiune a securității nici un parașutist nu a fost prins viu.(326)

GRUPUL URDEA SLĂTINARU (Grid – Făgăraș)

Țăran implicat în mișcarea de rezistență din munții Făgărașului. A trăit între anii 1912-1998. De loc din Grid, Făgăraș. Era un fruntaș al mișcării antico-muniste din Făgăraș. Lumea nu-l denunța pentru că ținea foarte mult la el. În cele din urmă, a fost capturat și condamnat la ani grei de temniță, cu persecutarea întregii familii. Așa s-a întâmplat, de exemplu, și cu sora sa, Valeria Cornea.(327)

GRUPURI MINORE DIN ZONA FĂGĂRAȘ NORD

GRUPUL MĂRGINEAN IOAN – zona Ohaba – Făgăraș

GRUPUL DEAK CAROL – Sânbenedic – Târnăveni

GRUPUL CAPOLA ȘTEFAN – Zărnești – raionul Stalin

GRUPUL FAINA LENUȚA – Mărgineni – Făgăraș

GRUP LUPEA NICOLAE – Tiur – Blaj.

ELEMENTE INDIVIDUALE :

Lene Vespasian – Merghindeal – Agnita

Bucșan Niculae – Săliște – Sibiu

Bratu Bucur – Rășinari – Sibiu

Cismaș Constantin – Porumbacu de Sus

Dobre Mircea – Sighișoara

Depner Ioan – Jibert – Rupea.

Este de menționat faptul că Securitatea și Miliția nu au reușit să se apropie

326 – Marius Oprea – Spionii care au intrat în frig. Grupul Săplăcan./despredemnitate.wordpress.com/2012/03/16

/saplacan/; Idem 323b

327 – I.G. Ogoranu – Brazii se frâng,dar nu se îndoiesc.Din rezistența anticomunistă din munții Făgăraș/Timișoara,

Edit. Marineasa, 1995.

– Florin Ispas – Istorie amară / 28 august 2011

de țărănimea săracă, deoarece această populație era „încă apropiată de chiaburime, și mai mult, populația din această regiune mai este încă obsedată de religie”, nota, într-un raport secret, organele Securității. La acea dată, încă nu reușise să-și creeze o agentură recrutată pe bază de material compromițător din rândul țărănimii sărace.(328)

328 – Idem 327

Capitolul 14: Rezistența anticomunistă din zona Sibiului

GRUPUL VIRGIL TOTOESCU ȘI ION GLIGORAȘ

Grup parașutat în România de către guvernul legionar constituit la Viena. Fusese lansat în zona Sighișoarei, împreună cu un alt grup. A fost capturat în 1948, ocazie cu care Siguranța din Mediaș, condusă de comisarul Vasile Moga, a aflat de existența grupului Fetea, cu care Totoescu și Gligoraș urmau să ia legătura.

CENTRUL DE REZISTENȚĂ DE LA FETEA – NOUL SĂSESC

Trei studenți mediciniști, Teofil Mija, Axente Păcurariu și Ion Golea, au creat, în octombrie 1944, mai multe „gărzi cetățenești” în jurul Mediașului, pentru a apăra populația de atrocitățile comise de trupele sovietice.

A funcționat între octombrie 1944 și 15 mai 1948. Cei care făceau parte din această organizație și-au făcut adăposturi în pădurea de la Fetea, lângă comuna Noul Săsesc, construindu-și și adăposturi pentru alimente și arma-ment. La 15 mai 1948 au fost descoperiți și arestați aproape toți. Încă de la constituirea lui, grupul s-a bucurat de o mare extindere în plan teritorial. Centrul de comandă urma să fie tot în pădurea Fetea. În iarna anului 1944, Ion Golea a luat legătura cu grupul parașutat în zona Sighișoarei, condus de Virgil Totoescu și Ion Gligoraș. Acest grup a fost însă capturat și în urma anchetei făcute la Securitatea din Mediaș de comisarul Vasile Moga, s-a aflat și de grupul de la Fetea. Ion Golea a fost arestat în 1945, dar a reușit să evadeze de sub escortă. În 1948, în timp ce se afla la Sibiu, a fost din nou arestat, dar iar a reușit să evadeze. Împreună cu fratele său, Traian, și cu cumnatul Boris Bucșan a reușit să fugă prin Iugoslavia în Germania. Au ajuns în Germania în zona americană, unde a fost contactat de serviciile de informații ale SUA. În 1953, împreună cu grupul celor 13 și cu alții,au fost parașutați în România, contactându-i apoi pe o parte din cei de la Fetea. Securitatea, folosind agenți infiltrați, i-a arestat pe toți.Au fost condamnați de Tribunalul Militar București la moarte și executați. Au fost împușcați fără judecată: Ion Golea, Ștefan Popa, Axente Păcurariu, Ion Samoilă. Dr.Teofil Mija a fost unul dintre puținii supraviețuitori. Fusese condamnat la 16 ani închisoare și eliberat în 1964. Traian Golea, fratele lui Ion, stabilit în SUA, a marcat destinul tragic al acestei familii printr-o modestă plăcuță de marmură, instalată pe casa familiei Golea, din Bahna.(329)

329 – Raportul comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste – Rezistența armată anticomunistă din pă-

durile Fetea-Noul Săsesc (octombrie 1944-15 mai 1948)

– Nicolae Balint – Cei care au îmbtăcat camașa morții (I)-Condamnați la moarte prin împușcare/clipa.com/edi-

ția 956, 2 octombrie 2010, anul XX

PARTIZANII DIN CÂRȚIȘOARA – TURNU ROȘU

Au acționat între anii 1953 – 1954. Din cauza iernii grele din 1953/1954 și a arestării sprijinitorilor din sate, aprovizionarea a devenit foarte grea, partizanii fiind nevoiți să se strecoare printre securiști pentru a-și procura alimente din satele de la poalele Făgărașilor. Într-o astfel de acțiune, un partizan din comuna Sărata a fost surprins, pe când se ducea spre casă. A fost nevoit să se apere și, cu ultimul cartuș, s-a împușcat pentru a nu fi prins viu. Au fost apoi operate arestări masive în sectorul „Cotul Oltului”, cuprins între comunele Cârțișoara și Turnu Roșu, la fel și în zona comunelor Sarata și Porumbacu.Cei mai mulți oameni din grup au fost capturați în 1952. Trădați, ultimii partizani au fost arestați în 1954.(330)

GRUPUL DE LA GURA RÂULUI

S-a constituit în iulie 1940. A fost un grup format spontan. Într-o duminică din luna iulie 1949, doi activiști de partid de la județul Sibiu i-au spus preotului că vor să vorbească oamenilor despre colectivizare. După încheierea slujbei, țăranii s-au strâns în curtea bisericii, unde unul din activiști a început să le vorbească țăranilor. Aceștia, i-au huiduit, iar femeile l-au luat la bătaie. Au fost chemați securiștii de la Sibiu, conduși pe atunci de Gheorghe Crăciun. Preotul a fost arestat împreună cu 64 de țărani. S-au folosit chiar și armele de foc. Arestații au fost bătuți, torturați și înfometați până au cedat și s-au înscris în colectiv(331).

GRUPUL MOGA ION

Zis și „Iacobuț”, Moga Ion, împreună cu Rus Ilarie, își făcea simțită prezența în jurul comunei Tilișca și pe Muntele Novaci, jud. Sibiu.

GRUPUL ROTH MIHAI

Era alcătuit din cinci persoane și avea drept scop fuga în Germania. De aceea a fost semnalat, la 3 iunie 1959, ca acționând aproape de Dunăre, în jud. Mehedinți. În timpul tentativei de a trece Dunărea înot, fratele său s-a înecat, iar ceilalți au fost capturați. Roth Mihai a fost condamnat la moarte iar ceilalți trei la muncă silnică pe viață.

DECLARAȚIE

30.04.1957 Dată în fața noastră

„Sergent major Ichim Gheorghe, din Miliția raionului Făgăraș, declar ur –

330 – Mișcarea. Net-Centrul de documentare; Rezistența armată anticomunistă din România (1944-1962), 2. XII. 2008.

– Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Partizanii din Cârțișoara-Turnu Roșu, județul Sibiu (1953-1954)

331 – Idem 330: Partizanii de la Gura Râului – Sibiu, iulie 1949.

mătoarele: În 1950, luna noiembrie 14, am fost deplasat la acțiunea din satul Râușor, raionul Făgăraș, în problema prinderii bandei ARSU; SOCOL; DUMINICĂ și alții, care la deplasarea noastră din informațiile date de fostul plutonier major Oncescu Stelian, șef de post la Postul comu-nei Ileni, la care acțiune, s-a început la ora 12 până la 3, unde au fost bandiți găzduiți, în care am fost organizați pe grupe, unde a fost înconjurată casa, iar fostul sergent major Biliboc Valentin, a fost împușcat în urma unor schimburi de focuri între bandiți și organele noastre, care a căzut mortal în fundul grădinii, care era în post fix lângă gard, unde după moartea lui, au dispărut bandiții, din care o parte au fost prinși, iar o parte au fugit în comuna Mândra și alte sate, unde s-a continuat urmărirea lor. ”

Declar, susțin și semnez propriu

Serg Maj. Ichim Gheorghe

Lt. Maj. Averbuch Izu (332)

„BANDA” DIN RÂUȘOR

NOTĂ INFORMATIVĂ

În 7 aprilie 1951, m-am întâlnit cu secretarul organizației de bază Roșca Vichente și deputatul Țipu Ioan, care s-au plâns că cu ocazia descoperirii BANDEI DIN RÂUȘOR și-au pus viața în pericol pentru a descoperi bandiții, cu speranța că vor fi răsplătiți. Dar după ce au dat informații sigure, nu au fost răsplătiți după munca depusă, din partea Securității, spu-nând că nu mai au nici o dragoste pentru a mai duce acea muncă contra acestor bandiți, dacă ei nu sunt răsplătiți.

NOTĂ: În urma „muncii” lor, au fost împușcați mortal cinci tineri, 17 oameni au fost condamnați la moarte, alți zece au fost condamnați la închisoare. Securitatea a incendiat două gospodării, care au ars până la temelii, și a produs jale și teroare în zece localități din Țara Făgărașului.(333)

GRUPUL MUREȘAN ION

Miliția Județului Făgăraș Strict secret

07. 09. 1950

CĂTRE DIRECȚIA GENERALĂ A MILIȚIEI BUCUREȘTI

1(…) A apărut banda lui Mureșan Ion din Ohaba, Făgăraș, cu cinci indivizi din București, un ofițer deblocat, din Codlea, și studentul Mogoș Ion din

332 – ACNSAS – Dosar nr. 84. 687, vol. 122, f. 23; Idem. 268;

333 – ACNSAS – Dosar nr. 84. 687, vol. 28, f. 34;

– ACNSAS – Dosar nr. 84. 687, vol. 28, f. 52.

– I. G. Ogoranu-Rezistența anticomunistă din munții Făgărașului-Note și studii comparative pe marginea docu- mentelor din arhiva CNSAS

Toderița. Mogoș Ion a lansat un manifest în Toderița, Făgăraș, antidemo-cratic, referitor la colectivizare. S-a organizat serviciul informativ, s-au făcut patrulări în munți, pe Strâmba (…). Bandele sunt simpatizate de populație, care îi favorizează, alimentează și găzduiește.

Propuneri: să mi se dea urgent efective sporite, pentru a putea face față.

Cpt. de Miliție: Ciupu Alexandru

Miliția Regiunii Stalin

„BANDA” POPA IOAN

D. G. S. S. Reg. Sibiu

29. 09. 1959

REFERAT

Către Direcția Generală a Securității Statului

S-a stabilit ca om de legătură al bandei Popa Ioan, care a mijlocit întâlnirea echipei DGSS cu bandiții, în muntele Zârna când au fost împuș-cați trei din echipă de către bandiți, fapt raportat de noi cu raportul 314 din 17 septembrie 1951.(…) De asemenea am introdus în zonă un individ cunoscut de bandiți cu scopul de a se introduce în rândul lor.Acesta s-a întâlnit cu doi bandiți pe piscul Gălășescu. A văzut la o distanță de 80-100 m. un grup de bandiți, între care l-a recunoscut pe banditul Ilioi Ion. Omul nostru a încercat să stea de vorbă cu bandiții dar aceștia au refuzat.

Col. Ambruș Coloman

Cpt. Cârnu Ioan

GRUPUL „STÂNCA DE GRANIT”

Era inițiat și condus de către Volcinschi Raul, pe când avea 60 de ani (1984). Era considerat „organizație subversiv-teroristă”. Dintre participanții la organizație era menționat Antal Paul.(334)Alte surse, spun că ar fi activat în zona Marca și era condus de Paul Tegzeș.(335)

GRUPUL TRAIAN

„În regiunea comunelor Ceru – Băcăinți și Valea Mare, la hotarul județului Alba, se se semnalează, încă de la începutul lunii august, apariția unei bande de tâlhari, în număr de 10. Banda în cauză a trecut la atacuri tâlhărești pentru a obține hrană și îmbrăcăminte, dar se menționează că, în

334 – ACNSAS – Fond documentar, dos. Nr.131, vol. I, f. 71-83/Raport privind concluziile ce se desprind din acti-

vitatea informativ-operativă desfășurată în rândul elementelor care au inițiat, condus sau participat în bande

și organizații subversiv-teroriste./Direcția I, 132/W.M./85417 din decembrie 1984 – Strict Secret;

– Elis Neagoe-Pleșa, Liviu Pleșa – Securitatea: Structuri, Cadre, Obiective și metode (1967-1989), vol. II.

Documente editate de Florica Dobre, coordonator./București, Edit. Enciclopedică, 2006, pag. 674.

335 – Alina Pop – Rezistența anticomunistă în Sălaj: grupuri care se pregăteau să-i ajute pe americani să-i dea jos

pe comuniști./Adevărul. ro, 28.04.2014.

componența ei este în majoritate legionară, deci cu fond politic. În ultimul timp, banda a oprit pe secretarul PMR din Valea Mare căruia i-a pus diferite întrebări asupra problemelor politice internaționale.În prezent, banda, care ar fi condusă de un oarecare Traian, este în continuă deplasare și,după unele informații,urmează să-și construiască o colibă subte- rană (bordei) în această regiune”.

GRUPURI MINORE DE REZISTENȚĂ

„Banda” Mărgineanu Ion – Ohaba, Făgăraș

Deak Carol – Sânbenedic, Târnăveni

Capola Ștefan – Zărnești, raion Stalin

Urdea Slătinaru – Grid, Făgăraș

Lupea Nicolae – Tiur, Blaj

Lene Vespasian – Merghindeal, Agnita

Bucșan Niculae – Săliște, Sibiu

Bratu Victor – Rășinari

Cismaș Constantin – Porumbacu de Sus

Dobre Mircea – Sighișoara

Depner Ioan – Jibert, Rupea. (336)

336 – Idem 333

VIII. IMPORETANTE ZONE ALE TRANSILVANIEI, IAU CALEA REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE: ALBA, CLUJ, MARAMUREȘ, MUNȚII APUSENI, BIHOR

Capitolul 15: Rezistența anticomunistă a celor mai importante grupuri și organizații din zonele menționate

LIGA ANTICOMUNISTĂ DIN ALBA IULIA

Liga a luat ființă în toamna anului 1949 și a fost fondată exclusiv de elevi ai liceelor Teoretic (fost Mihai Viteazu) și Comercial din Alba Iulia. Entu-ziaști și plini de curaj, ei au dorit ca la numai 16,17 sau 18 ani să reacționeze împotriva instaurării dictaturii comuniste în România.Oficial, organizația a fost înființată pe 7 noiembrie, exact în ziua în care comunismul era serbat cu fast, discursuri și manifestații grandioase. Întâlnirile se țineau în secret în șanțurile cetății, acolo unde a fost ales și șeful organizației, Tic Gherasim. Liceenii care au aderat la această curajoasă inițiativă trebuiau să dea dovadă de tărie de caracter, să creadă în idealurile anticomuniste, să plătească o cotizație și să păstreze secretul total al acțiunilor. Obiectivele mari ale Ligii erau lupta împotriva comunismului și consolidarea organizației în eventuali-tatea unei participări militare alături de forțele care ar fi intervenit pentru a elibera țara de comuniști.În 1950, o parte din tineri au părăsit organizația. Cei rămași au format o nouă mișcare de rezistență care-l avea în frunte pe Tiberiu Low. Ei au fost arestați însă în anul 1952, iar în 1953 au urmat alte rețineri. Au fost acuzați că fac parte dintr-o „organizație paramilitară de tip fascist”. Au înfruntat cu demnitate procesele care au urmat, impresionând până și completul de judecată. Au avut parte de condamnări extrem de dure: Tic Gherasim – 20 ani muncă silnică, Tiberiu Low – 20 ani muncă silnică. Pedepsele celorlalți au fost cuprinse între 1 an și 20 ani muncă silnică.(337)

GRUPUL MAXIM ALEXANDRU (Sandu).

În iulie 1948, în comuna Galda de Jos, județul Alba, a sosit un tânăr de 22 de ani, cu scopul de a crea în regiune o organizație de rezistență națională anticomunistă sau, după cum spun documentele comuniștilor să creeze „o organizație subversivă, care, în cazul izbucnirii unui război între Statele Unite și Uniunea Sovietică, să înlăture autoritățile comuniste, să instaleze în zonă o conducere anti- comunistă, să arunce în aer liniile ferate și podurile și să acționeze armat, în spatele frontului, ajutând armata americană”. Maxim Alexandru – căci despre el este vorba – s-a născut în anul 1926, în comuna Ciorani, județul Prahova,domiciliul avându-l în satul

337 – Simona Drăgoi – Liga anticomunistă a fost o asociație patriotică / Ziare.com, 14 decembrie 2011

Sălciile – Prahova. Mai avea doi frați. Împreună cu Nicu Marin, student anul II la ASE București, îl contactează pe Radu Anton Ionescu, student anul II la Facultatea de Științe Juridice, și pe Robu C. Ioan (Ionel), student anul IV la aceeași facultate, care îi încredințează misiunea de a organiza un grup de rezistență în zona Sălciile, Prahova. Fiind pârât la jandarmi, este nevoit să părăsească satul. Peste puțin timp, se întâlnește cu Ionel Robu și cu preotul Nicolae Suciu. Acesta din urmă l-a pus pe Sandu Maxim în legătură cu Pascu Cornel, învățător în comuna Întregalde. Acesta va deveni unul din oamenii de bază ai organizației iar frații lui, Petru și Gheorghe, au asigurat colectarea cerealelor și banii, dar și trimiterea rezistenților pe Muntele Mare. La organizație mai aderă Mihai Florinc, frații Vandor (Sabin și Victor), care i-au făcut ulterior legătura cu frații Macavei. În afara județului Alba, studen-ții național-țărăniști din București au extins organizarea grupelor de rezistență armată și în județele Prahova, Călărași, Buzău, Hunedoara. (338)Au fost organizate grupuri de partizani cu precădere pe Valea Gălzii și pe Valea Mureșului. Dintre liderii acestor grupuri se pot menționa:

în Mogoș – Simion Marian și Bogdan Nicolae

Întregalde – Mihai Florinc, Vandor Sabin

Galda de Sus – Nistor Zaharia, Micu Petru

Benic – Laslo Aron

Cetea – Sabin Crișan

Galda de Jos – Picoș Florian

Oiejdea – Fleșeriu Vasile

Sântimbru – Fleșeriu Partenie

Mihalț – Hațegan Simion

Obreja – Mărgineanu Petru

Ciunga – preotul greco-catolic Nicoară Virgil

Băgău – Voicu Vasile.

Pascu Cornel a mai atras în organizație pe Scridon Ioan, din Benic, fost șef de post de jandarmi, iar preotul Nicolae Suciu pe Florea Petru, militar activ din Brigada I Tancuri. Tot în acea perioadă, au mai intrat în organiza-ția lor Călin Ioan și Popa Gheorghe din Cicău, Părduț Simion și Vasile Scridon, Crișan Vasile, Sularea Vasile, Cuptor Ioan, Miclea Remus, Bogdan Pamfil, Gheorghiu Iosif, Sularea Victor din Mogoș, Bârluț Aurel, Bogdan Niculae din Cojocani și învățătorul Dan Pamfil. Mai târziu, grupul Maxim s-a unit cu cel condus de frații Macavei și de maiorul Nicolae Dabija, cu sediul pe Muntele Mare. Alexandru Maxim și frații Macavei intenționau ca organizația lor să fuzioneze și cu grupurile conduse de Popa Ștefan și Leon

338 – ACNSAS – Fond Penal, dosar nr. 232, vol.1, f.12-14.

– I. G. Ogoranu – Rezistența anticomunistă în județul Alba.

Șușman și cu alte grupuri anticomuniste din zonă. Pe de altă parte, prin par-tizanul Titus Onea, urma să se facă fuziunea grupului Dabija cu cel al lui Popa Ștefan. În acest scop a avut loc o întâlnire între Ștefan Popa, Sandu Maxim și Nicu Moldovanu și au rămas înțeleși ca ultimii trei partizani să meargă pe data de 7 martie 1949 la Ghioncani, la Victor Vandor, unde să discute cu maiorul Dabija și cu frații Macavei. La data stabilită, la Vandor au sosit doar Cornel Pascu și Ioan Scridon, care reușiseră să scape din încercuirea Securității pe Muntele Mare.Urmăriți de autorități, Ștefan Popa, Nicolae Moldovan, Sandu Maxim, Cornel Pascu și Ioan Scridon s-au refugi-at pe Muntele Mare, apoi au fugit pe Valea Tibrului, unde au fost surprinși de Securitate la 8 martie 1949, în locul numit Bogoloaia. În urma luptei ce a avut loc aici, Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu au fost uciși, iar Alexandru Maxim și Ioan Scridon răniți și arestați. Împreună cu întregul lot de partizani arestați, la 5 mai 1949, Sandu Maxim a fost transportat la București pentru proces. Cu toții au fost acuzați de înaltă trădare, uneltire contra ordinii sociale, crimă de răzvrătire și alte infracțiuni. Maxim vea 23 de ani când a fost condamnat la muncă silnică pe viață și confiscarea averii. Chiar dacă nu au fost condamnați la moarte, în nopțile de 2 și 5 aprilie 1950, Sandu Maxim, Emil Dalea, Emil Olteanu și Ioan Bedeleanu au fost urcați într-o dubă a Securității din Cluj și executați (asasinați) la o margine drum, fiind îngropați într-un loc necunoscut.(339,340)Din această organizație denumită de autorități „subversivă”, făceau parte elevi de la școlile din Blaj și din satele vecine. Din ea au făcut parte și mai mulți elevi din Mihalț: Ordeanu Simion, Hațeganu Gheorghe, Deceanu Dănilă, Hațeganu Simion, al lui Toma, Breazu Iuliu, al lui Mălai, Sabău Viorel, Barna Iulius, Drâmbă-rean Cornel al lui Florean, Barna Ioan și Breazu Ioan. Organizația se afla în legătură cu Mărgineanu Petru, iar prin acesta cu Sandu Maxim. Circulau zvonuri că organizația ar fi fost creată chiar de Maxim.(341) Grupul a fost organizat, pe structura Frățiilor de Cruce, prezentat de Securitate ca fiind de nuanță „manisto-legionară”.(342)

GRUPUL FLOREAN VIOREL

Din informațiile Securității reieșea că exista o organizație anticomunistă condusă de Florian Viorel, zis Călin. Din această organizație făceau parte și surorile Blănaru. (343)

339 – Idem 333, dosar Penal nr. 65, vol.1, f. 235.

340 – Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă în sud-estul munților Apuseni (II)/Revista 22, 1.01.2010

– I.G. Ogoranu – Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. I – Grupul Maxim Alexandru (Sandu)/ Edit. Marinea- sa, 1993

341 – Idem 333, dosar Penal nr. 65, vol. 4, f. 329.

342 – www. procesulcomunismului. com/mărturii/. . . 64/. . . /corp9. htm

343 – Idem 341

GRUPUL CRICĂU

Localitatea Cricău este situată în județul Sălaj. Grupul de partizani care s-a constituit în această localitate avea legături, prin Croitoru Ioan, cu organizația Garda Albă. Dintre partizanii care făceau parte din organizație se pot aminti Victor Gruiță, Mârza Pavel și Săbăduș Petru. Se spune că aveau legături și cu grupul lui Ștefan Popa.(344)

GRUPUL PETRU MĂRGINEANU

Țăran din Obreja – Alba, plugar, în vârstă de 46 de ani, cu 4 iugăre de pământ, fost primar în Obreja, era frate cu profesorul Nicolae Mărgineanu de la Universitatea din Cluj, la acea dată, arestat în cadrul lotului „Popp-Bujoiu-Nicolae Petrașcu”. Grupul era compus din țărani, intelectuali, elevi. Prin străduința lui Petru Mărgineanu, s-a încercat reunirea tuturor acestor luptători, într-o singură organizație, sub conducerea lui Popa Ștefan, dar fuziunea s-a realizat abia la sfârșitul lunii februarie 1949.(345)Au fost însă descoperiți, arestați și condamnați. La 20 octombrie 1949, Tribunalul Militar Sibiu i-a condamnat pentru „activitate în organizație subversivă, acte de teroare și atentate împotriva conducătorilor poliției și institu- țiilor de stat, crimă de uneltire contra ordinii sociale și împotriva Securității Poporului, plan de sabotaje asupra pădurilor și căilor de comunicație, în caz de război între anglo-americani și URSS, plănuiau atacuri de hărțuire în spatele trupelor româno-sovietice și ocuparea punctelor strategice și aservirea teritoriu- lui RPR forțelor imperialiste dușmănoase statului nostru de democrație popu-lară”.(346)

GRUPUL RUSU SIMION – GRIGORE BODEA

Era semnalat de către DRS Cluj, ca fiind localizat în Munții Țibleșului, în zona Tărguș și Lăpuș, jud. Someș. Era format din cinci persoane și la 24 iunie 1950 este din nou localizat în Munții Țibleșului, regiunea comunelor Târguș și Lăpuș, județul Someș.Ulterior, alături de cei cinci partizani a venit și căpitanul Grigore Bodea, ajuns apoi pe o poziție dominantă. Compusă acum din șase persoane, formațiunea este semnalată de această dată în zona comunei Băiuț – Someș, Lăpuș – Someș și Munții Țibleșului.(347)

344 – Idem 341

345 – Arhivele Statului București – Insp. Gen. al Jandarmeriei – Dosar nr. 65/1945, f. 202

346 – ACNSAS – Dosar Penal nr. 711, vol.10, f. 211; Idem 280

347 – Dorin Dobrincu – Formațiuni „minore” de rezistență anticomunistă și fugari izolați din nordul Transilvaniei (1949-1958), f.136-137.

– DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dos. Nr. 24/1950, f. 53; dos. Nr. 58/1951, f. 10

– DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dos. Nr. 58/1951, f.12

– ASRI – Fond D, dosar 2168, f. 12-13, 241,280,285,314,338,388-389,406

ORGANIZAȚIA „GLASUL MUNȚILOR” sau

GRUPUL VASILE RUSU

„În județul Satu Mare, activitatea teroristă este condusă de către un anume Rus Vasile, însoțit de alți trei bandiți. Aceștia au atacat pe locuitorul Cămăruță Ioan, pe care l-au bătut, pe când se afla la munca câmpului”. Se pare că grupul a fost constituit, în contextul naționalizării din iunie 1948, de către Vasile Rusu, țăran din comuna Satu Nou, de lângă Baia Mare, când acesta a cerut să i se dea partea ce i se cuvenea din fabrică, întrucât aflase că a devenit și el proprietar. Ironia aceasta a făcut ca să fie pus sub urmărire de autorități, situație în care el a hotărât să se înarmeze și să devină fugar. Era membru PNȚ Grupul condus de el era format din trei persoane și, în septembrie 1949, era amintit ca acționând în zona județului Satu Mare. Documentele Securității arătau că acest grup urmărea răsturnarea prin mijloace violente a ordinii sociale existente în stat.În condiții neelu-cidate încă, unii membri ai grupului au fost arestați.(348)S-a aflat însă că Regionala de Securitate Baia Mare, reușise în 1951, prin acțiuni informativ-operative, să depisteze trei fugari izolați, între care și Vasile Rusu, care a fost „împușcat mortal”.(349)Procesul s-a desfășurat în noiembrie 1950.Printre cei judecați erau Marin Mandiu, Gheorghe Călugărul și Ioan Cosmuță. La 9 noiembrie 1950, Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat pe Mandiu Marin, de 36 de ani și de profesie plugar, la 15 ani muncă silnică. La fel și pe Călugă-rul Gheorghe, acesta fiind acuzat și că i-ar fi procurat niște dinamită lui Rusu Vasile.Rusu și Dumitru Blidaru erau semnalați de către DRSP Oradea la sfârșitul anului 1950 și începutul anului 1951 ca fugari izolați. În cele din urmă Rusu Vasile a fost împușcat mortal, corpul său fiind lăsat la marginea satului timp de o săptămână, drept învățătură că „cine face ca el, ca el va păți”. (350)

GRUP NEIDENTIFICAT

Se spunea că ar fi avut în componență 5 persoane și era ascuns în Munții Gurghiului.

GRUPUL PODEA ALEXANDRU

Fiind pus de către tatăl său să supravegheze numărarea voturilor, a văzut cum voturile favorabile PNȚ erau înlocuite cu voturi false.Comuniștii nu au apucat să le ardă pe toate, așa că, a doua zi, Podea a luat ce a mai rămas nears în sobă și le-a arătat oamenilor. Jandarmul venit să-l aresteze a fost lovit după care Podea a fugit în pădure. A fost prins, apoi, după scurt timp,

eliberat. Totuși, comuniștii nu voiau ca tocmai cel care îi surprinsese arzând

348 – ACNSAS – Fond Penal, dos. 31, vol.42, f.12-13.

– George Georgescu – File din Rezistența Spirituală anticomunistă – „Rugul Aprins”

349 – Gazeta de Maramureș – Dosar; Rezistența anticomunistă – Gherla, iadul comunist / 28. 09. 2010

350 – Idem 348

voturile PNȚ -ului să fie lăsat liber. A fost din nou arestat. Într-o noapte, a reușit să evadeze de la Securitatea din Dej, a fugit în munți și a organizat un grup de rezistență anticomunistă, avându-i alături pe Alexandru Drăgan (n.1917), Augustin Drăgșan (n.1919) și Constantin Drăgșan (n.1927). În pădurile de la Huta s-a întâlnit și cu alți partizani de sub conducerea căpi- tanului de artilerie Pascu, cu alți țărani sau soldați care se ascundeau în pă-dure.Grupul lui Podea Alexandru era compus din 6 membri și a fost semna-lat nu peste mult timp pe Someș. Iarna lui 1949/1950 a petrecut-o într-un bordei din pădurea Dobric. În vara lui 1950, au luat legătura cu partizanii din Huta, iar în noaptea de 7/8 noiembrie 1950 au avut o ciocnire cu secu-ritatea pe valea Huta, în cursul căreia a fost capturat Constantin Drăgșan împreună cu Jorj Dănilă. Au urmat apoi și alte arestări; în noaptea de 10/11 noiembrie a fost capturat Drăgșan Augustin iar în ziua de 17 noiembrie, Drăgșan Alexandru. În două săptămâni au fost prinși toți, cu excepția lui Alexandru Podea, care a rămas singur. În urma unui denunț, în noaptea de 25 noiembrie 1950, a fost prins și el, împreună cu Farkaș Ioan, la hotarul dintre comuna Breaza și Spermezeu. Asupra lor s-a găsit un pistol PPS cu 68 de cartușe și o armă ZB cu 20 de cartușe. Podea a fost bătut timp de două luni, până i-au crăpat călcâiele. Condamnat la 6 ani închisoare, a executat 5, după care a fost eliberat. Doi ani a fost urmărit în permanență de securitate, care a arestat și torturat cinci dintre soțiile partizanilor, iar tatăl celor trei frați Drăgșan a fost ucis în bătaie. Tovarășii lui Podea muriseră în închisoare înainte de procesul din martie 1951.(351)

GRUPUL RAUL VOLCINSCHI

Provenea dintr-o familie veche de boieri și a beneficiat din plin de preocupările intelectuale ale înaintașilor. S-a născut la 14 septembrie 1923 (ziua Sf. Cruci) în Lvov, unde tatăl său era consul al României. Tot în acea zonă și-a trăit primii ani ai copilăriei, la bunicul său care era stareț al mănăstirii Putna. A urmat două facultăți: Facultatea de Dreptul și Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. Pe plan politic, a fost înscris în Tineretul Universitar Național Țărănist. Era profesor univer-sitar în Cluj. Trebuie menționat că un segment important al rezistenței anticomuniste l-a constituit studențimea din toate centrele universitare, care s-a organizat în diferite grupuri. Profesorul Volcinschi, bucovineanul erudit, a dat mult de furcă securității, și a dedicat mare parte a timpului său luptei anticomuniste. A intrat în contradicție cu puterea comunistă și s-a radica-lizat, ajungând să își formeze un grup de studenți, alături de care dorea să

351 – Paula-Vasilica Ivan – Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din munții Apuseni în memoria colectivă (1948-1958) / Teză de doctorat, Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filozofie

sprijine grupurile de luptători din Munții Făgărașului.Urmărit de securitate, a fost arestat la 23 noiembrie 1956, imediat după izbucnirea revoluției din Ungaria, și odată cu el au fost arestați și studenții cu care cooperase. Se bănuiește că ar fi fost trădați de Ion Albu din Voivodeni. Anchetați deosebit de dur, au fost încarcerați apoi la Gherla. A vrut să evadeze la 5 mai 1957, împreună cu un coleg, dar a eșuat.A fost condamnat la 25 ani muncă silnică, plus 20 pentru tentativă de evadare. Scoși din închisoare, sunt reanchetați, la Cluj, timp de trei săptămâni, cu cele mai groaznice metode, de către Beiner Sighi, care voia să-i transforme în turnători. Profesorul Volcinschi a fost eliberat în 1964. S-a stins din viață în casa sa din Cluj-Napoca, la 9 ianuarie 2010, la 87 de ani. Dosarul pe care i l-a întocmit Securitatea conține peste 100. 000 de file, cuprinse în 123 de volume.(352)

GRUPUL „ARMATA VERDE”

Era condus de Vasile Rodina, zis și Calul Bălan, care era un țăran sărac (deținea doar 3 iugăre de pământ), născut în anul 1909, în comuna Bălan, raionul Jibou, regiunea Cluj, unde își avea domiciliul. A devenit membru al „organizației subversive ARMATA VERDE” la 1 mai 1949, organizație din care mai făceau parte Ion Cozar, Gavril Sastraș, David Vlaic, Simion Jeler și alții. Erau anticomuniști declarați, care au inițiat acțiuni de intimidare împo-triva membrilor PMR din zonă. Securitatea a reușit să-i aresteze pe membrii acestei formațiuni, cu excepția lui Vasile Rodina care, la 27 aprilie 1950, a fost judecat în contumacie de Tribunalul Militar Cluj și condamnat la 10 ani temniță grea „pentru uneltire contra ordinii sociale”. În anii 1949-1950 era semnalat ca fugar izolat, având asupra sa două arme militare cu munițiile aferente. Se adăpostea într-o colibă, pe care si-a făcut-o într-o vie din margi-nea comunei, în apropiere de pădure.Securitatea și-a intensificat măsurile represive și drept urmare, prin ianuarie 1951,a intrat în posesia unor infor-mații, printre care și aceea că Rodina începuse să bea, devenind probabil dependent de alcool. A fost prins, în urma unei lupte cu miliția, la 22 ianu-arie 1951 (sau 31 ianua- rie 1951).La 18 iunie 1951 au fost arestați și susți-nătorii lui, printre care Ion Rodina, Simion Moldovan, Ludovica Pintecan și Traian Petrulea, țărani cu vârste cuprinse între 36 și 40 de ani, din comuna Bălan, raionul Jibou, regiunea Cluj. La 17 septembrie 1951, Vasile Rodina a fost condamnat la muncă silnică pe viață, confiscarea averii și 10.000 lei cheltuieli de judecată, iar susținătorii lui, la câte 2 ani închisoare corec- țională.(353)Din grup maifăceau parte: Druhară Florea, Jecan Vasile, Câmpeanu Florea, Tiberschi Cosma, Boldor Ion, Vaida Teodor, Marchete

352 – Raul Volcinschi – Tragedia rezistenței anticomuniste din țările fostului lagăr socialist/În e-biblioteca, 9.01.

2011

353 – Idem 348

Aurel,Nica Ilie,Tiplea Teodor, Pintea Pavel, Dioșan Ioan, Cupșa Alexandru, Caprar Alexandru, Matei Ioan.

CORPUL PARTIZANILOR ALBI

A fost înființat de Teodor Dumitrescu, care a luat legătura și cu partizanii ce activau încă din 1944 în nordul Moldovei, printre care Adrian Cărăuș, Gheorghe Scutaru și Mihail Pușcaș. Aceștia conduceau mici grupuri de partizani și erau cunoscuți sub numele „Frăția de cruce”. După ce în aproape întreg grupul fusese arestat, Tribunalul Militar al Corpului II Armată, a con-damnat la 1 august 1947, pentru agitație contra liniștii, distrugerea unității și răspândirea de manifeste pe următorii:ing.Aurel Seghie, Dumitrescu Teodor, Rizeanu Ion, Zoe Seghie, Simion D.Argenti Ana, Drăgușin,Stanciu T., Ene T.,Gheorghe Moldoveanu,Laura Săvulescu, Măndița Ghica, la pedepse cuprinse între 2 luni închisoare și 15 ani muncă silnică și 5 ani interdicție civică. (354)

FRĂȚIA DE CRUCE DOBRINA

A fost cel mai mare grup de rezistență care a funcționat, în Sălaj, la începutul perioadei comuniste, și care activa pe teritoriul cuprins între comunele Surduc și Zalha. „Grupul era condus de Leon Abăcioae, un tânăr din Iași ajuns aici din cauza persecuțiilor la care era supus acolo pentru convingerile sale politice. El îi strângea pe oamenii din zonă și încerca să constituie nuclee de rezistență care să-i pregătească pe români pentru mo-mentul în când ar fi urmat să vină americanii să-i dea jos pe comuniști”.Tot el se ocupa, se pare, cu aprovizionarea cu arme și alimente a celor care erau împotriva cotelor și a colectivizării. În cele din urmă, a fost rănit și capturat în timpul luptei din Munții Apuseni, în 1950. În februarie 1950, a fost ridicat din celulă de anchetatorii Stănescu și Beiner și împușcat în cea- fă, împreună cu alți deținuți, lângă cimitirul de pe Valea Turzii.(355)

GRUPUL CONDUS DE ALEXANDRU ȚICUȘ

Acționa în zona Drighiu. Țicuș a sfîrșit în condiții suspecte, în închisoarea de la Aiud.(356)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „STEMA ȚĂRII”

Inițiatorul acestei organizații, a fost un avocat de orientare socialistă, Vladimir Corbasca, care încercase să participe la alegerile din 1946 cu un partid înființat de el, dar neîntrunind numărul de adepți, nu fusese înscris pe

354 – Nicolae Niță – Martirii ne veghează din ceruri, cap. V

355 – Alina Pop – Rezistența anticomunistă în Sălaj: grupuri care se pregăteau să-i ajute pe americani să-i dea jos pe comuniști./Adevărul.ro, 28.04.2014.

356 – Idem 1

liste. În așteptarea unor eventuale noi alegeri, încercase, împreună cu Justin Paven și Titus Pittini, să-și formeze cadre pentru o platformă de viitor. Toți au fost arestați și condamnați. Justin Paven, care a ajuns la pușcărie la vârsta de 24 de ani, este astăzi episcop al bisericii greco-catolice. Ajunsese în organizația căreia i-a dat numele de „Stema Țării” după titlul revistei „Stema Țării”, al cărei naș fusese, ca redactor unic, alături de T. Pittini, răspunzător de grafica și machetarea ei. (357)

GAVRILĂ MIHALI ȘTRIFUNDĂ

Maramureșul a știut dintotdeauna să-și apere cu demnitate onoarea și drepturile. Semnalul ridicării la luptă l-a dat șeful de plasă Gavrilă Mihali Ștrifundă, în primăvara anului 1945, când, pe data de 5 martie, la Vadul Izei, câteva mii de maramureșeni au început lupta împotriva instaurării noii dictaturi și a ocupației sovietice.Trebuie știut că armata sovietică instituise un regim de ocupație, numind ca prefect un ucrainean, Ivan Odoviciuc. Reprezentantul Comisiei Aliate de Control, generalul Zaharascenko, instalat la Sighet, trecea cu vederea tendința minorității ucrainene care vroia nu mai mult decât trecerea Maramureșului la Ucraina Subcarpatică. Manifestația care a avut loc a fost primită cu gloanțe, tocmai când participanții se retră-geau la casele lor, Ștrifundă nevoind un conflict deschis în care nu avea nici o șansă. Odoviciuc a ordonat arestări și capturarea celor care au organizat manifestația.Petru Groza află despre cele întâmplate, îl destituie pe prefectul Odoviciuc (care fuge în Ucraina), dar ordonă și urmărirea și arestarea ini-țiatorilor. În această situație, împreună cu alți maramureșeni apropiați, Ștri-fundă a luat calea munților.(358) Pentru a-l face să se predea, autoritățile i-au arestat feciorul, care în timp ce era ținut prizonier s-a îmbolnăvit de TBC (V-a murit în 1948).În 1947, Ștrifundă este capturat și dus la București, dar reușește să dispară și să ia din nou calea munților până în noiembrie 1949, când se predă. A fost condamnat – muncă la Canal – până în mai 1951, iar apoi se angajează, în Bucovina, la o întreprindere forestieră. Este arestat din nou în 1958. Moare în închisoarea Botoșani, în 1961.(359)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ „HAIDUCII VITEJI”

Cei care i-au pus bazele erau niște adolescenți care se ridicaseră împo-triva deciziei totalitare cunoscută sub numele de „colectivizare”. Organiza-ția era condusă de Nagy Ludovic și a activat cam doi ani, timp în care își făcuseră rost și de arme. În grup erau 17 inși, iar părinții lor nu știau nimic

357 – Justin Pivin – Un tânăr regalist în demascări.Istoria literaturii de detenție la români I

358 – Ionuț Țene – Cum a luptat primarul Ștrifundă din Borșa ca Maramureșul istoric să nu fir ocupat de sovietici. 5 martie 1945/Eternul Maramureș/Sursa: napocanews.ro.

359 – Timiș Nicoară – Legendarul Gavrilă Mihali Ștrifundă din Borșa./Edit. Societății Culturale pro Maramureș Dragoș Vodă, Cluj-Napopca, 200

nimic despre ce făceau copiii. Au fost reperați de Securitate, și în lupta din apropiere de Baia Mare, unul dintre ei a fost împușcat în braț. Au fost cu toții capturați de Securitate, anchetați, bătuți permanent și umiliți în mod special de către anchetatorul Șereș. Au fost condamnați cu toții la un număr de ani de închisoare, după câți ani avea fiecare. (360)

VASILE DUNCA

Era cioban în Budești și a organizat un mic nucleu de rezistență pentru a răspunde nedreptăților comise, crimelor de pe văile Mare, Cosăului și Izei. Grupul era compus din 11 oameni, mulți originari din comunele Călinești, Sârbi, Budești și Borșa.(361)Agenții puși pe urmele lui Dunca au reușit ca prin trădare să-l captureze, împreună cu bunul lui tovarăș, Părăseau. Aresta-rea a avut loc la moara Bâcului, din comuna Călinești, de pe malul pârâului Cosău, afluent al Marei. Se spune că au fost împușcați de plt. Coza din Săpânța. După o altă ciocnire, au fost prinși și condamnați și ceilalți membri ai grupului, care erau originari din comunele Călinești, Sârbi, Budești și Borșa. A urmat un val de arestări și asasinate. Reținuți au fost și cei doi frați partizani Gherman din comuna Sârbi (unul avea prenumele Vasile), Frunză Ion, tot din Sârbi, cei doi frați Sandordin din Budești (unul din ei, Puiu, era învățător în comună), Andreia Ion din comuna Călinești, Tomoioagă Vasile, Gheorghe Dunca din Borșa și alții. În una dintre ciocniri, fusese rănit la mână și pădurarul Șerban Vasile Simion, din comuna Călinești, care aducea alimente partizanilor. Capturat, a murit în închisoarea Gherla, în 1961, lă-sând în urmă cinci copii. Conform altor surse, ar fi fost vorba de un grup condus de Ion Dunca, alături de el fiind menționați cei amintiți. Acesta avea să moară, în 1961, în închisoarea Gherla, rămânând cinci copii orfani.(362)

GRUPUL POP DUMITRU (zis ROIBU)

Pop Dumitru era un țăran din Ieud, Maramureș. Ajuns primar al Ieudu-lui, la 30 august 1944, a menținut ordinea după retragerea trupelor maghiare și s-a opus încorporării Maramureșului în URSS (Ucraina Subcarpatică). A luat parte la manifestația de la 5 martie 1945,de la podul de peste Iza. După 6 martie 1945, a fost înlăturat de la primărie, dar a continuat să fie liderul din Ieud și s-a luptat pentru împiedicarea fraudării alegerilor din 1946. S-a împotrivit și colectivizării. Arestat, la 4 mai 1949, a fost anchetat la Securi-tatea din Cluj și condamnat la 5 ani închisoare. A fost deținut la Gherla și Peninsula, fiind eliberat la 11 august 1954.(363)

360 – Liciniu Faina – Zbucium în declinul neamului./Conexiuni, nr.31,oct.2007

361 – Adrian Brișcă – rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Grupul Vasile Dunca (1948)

362 – Idem 330

363 – Cicerone Ionițoiu – Morminte fără cruce. Contribuții la cronica rezistenței românești împotriva dictaturii/7. august 2014

GRUPUL POPȘA VASILE – LICĂ (1922-1952)

Ion Popșa s-a născut la 1 noiembrie 1922, în comuna Apșa de Mijloc și a fost student la Academia comercială București. De loc era din Ieud. Toți cei patru băieți ai morarului Popșa (Ioan, Vasile, Mihai și Aurel) au fost stu-denți la diferite facultăți. Familia locuia la marginea orașului Sighet, unde aveau o casă cu moară pe râul Ronișoara, afluent al Izei. După trecerea frontului și fraudarea alegerilor din 1946, comuniștii deveneau tot mai amenințători. În vara anului 1948, au început arestările elevilor, studenților și a unor profesori din zonă. Datorită atitudinii lui, s-a vrut arestarea, dar a reușit să se sustragă de câteva ori. Frații Popșa, fiind avertizați că și ei vor fi arestați în curând, au luat calea munților pentru a organiza lupta cu arma în mână. Declanșându-se urmărirea permanentă, Popșa e nevoit să-și asume condiția de fugar. Împreună cu studenții legionari Mihai Sofron și Ioan Rusu (ascuns la periferia orașului Sighet), cu manistul Vasile Hrincu pun bazele grupării și împreună pornesc în pribegie. Li s-a adăugat și un tânăr țăran din Rozavlea,Tamd Ștefan. Au mers în direcția Valea Izei, unde, în comuna Rozavlea, era ascuns de circa nouă luni fratele său, Popșa Ioan. Împreună, au hotărât crearea unor grupări-nuclee în mai multe comune din plășile Iza și Vișeu din Maramureș, unde aveau mai multă priză datorită legăturilor familiale și cunoștințelor personale. Ca urmare a măsurilor informative luate de Securitate, începând din 31 martie 1949 au început arestările.În dimineața zilei de 3 mai 1949, gruparea este luată prin surprindere de batalionul de intervenție, în comuna Ieud. Prin trădare, în noaptea de 4 mai 1949, pe când se aflau în casa familiei Dunca Dumitru (Patu) din Ieud, au fost înconjurați de efective numeroase de Securitate și Miliție. Frații Popșa aveau fiecare câte un pistol mitralieră și grenade.Au încercat să evite situația printr-o stratagemă care însă nu a mers. Lupta a durat aproximativ 30 de minute. Popșa Vasile a fost împușcat de căpitanul de securitate Retezan (după alte surse, de securistul Ștern, pe când escalada fereastra, și la scurt timp a decedat).A tras în el fără somație. Fratele său, Popșa Ion, fost secretar județean al tineretului PNȚ Maramureș a reușit să se salveze.Alți trei tineri s-au ascuns în pivnițe, dar au fost somați și arestați. În cursul lunii mai 1949, Popșa Ion a format o nouă organizație, compusă din patru membri, cu care a umblat prin sate, luând legătura cu diferiți cetățeni, cărora le solicita mobilizarea împotriva regimului. El a continuat acțiunea până în ianuarie 1950, când, tot prin trădare, a fost prins într-o cabană de la poalele muntelui Țibleș. (Alte surse spun că pe la sfârșitul lunii iunie Popșa Ioan s-a despărțit de grup și, la scurt timp, în noaptea de 27/28 iunie, a fost capturat în comuna Săliște. Sofron Mihai, reușind să deschidă focul, s-a făcut nevăzut. Prin trădare, este capturat și el mai târziu și, din cauza bătăilor și a regimului de detenție, moare în închisoarea Târgu Ocna. Au fost arestate peste 100 de persoane-majoritatea elevi, intelectuali, țărani: Iușco Gavrilă-Sfică – elev, Iușco Doru – elev, capturați odată cu uciderea lui Popșa Vasile; Iușco Ga-vrilă – medic, Otic Vasile – contabil, Rubel Ionaș – meseriaș, Vlad Mihai -tehnician, Zubașcu Ilie – țăran. Majoritatea componenților grupului au fost însă elevi și studenți. Cei care au scăpat, s-au alăturat mișcării de rezistență din Munții Țibleșului Din lotul Popșa, cea mai mare condamnare a primit-o Ion Popșa – 20 de ani muncă silnică pe viață. A murit în închisoare, în 1952, la Târgu Ocna, – după cum am arătat – la vârsta de 30 de ani, grav bolnav și fără asistență medicală. În registrul de morți de la Sfatul Popular, la nr. 63, din 4 aprilie 1952, s-a înregistrat moartea lui Popșa Ioan de TBC pulmonar. Cei doi Iușco au fost și ei condamnați la câte 5 ani, deși erau minori. Casa familiei Dunca Dumitru a fost devastată. Soția, legată în curte, cu copilul de 2 ani în brațe, și care i-a fost smuls tot de către securistul Ștern, a asistat innebunită de durere la momentul când Ștern l-a aruncat lângă un gard, într-o grămadă de urzici, spunându-i că puii de viperă trebuie lăsați să moară.(364)

ORGANIZAȚIA „LUPTA ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI”

A fost semnalată în comuna Dragomirești (învecinată cu Săliștea de Sus) Maramureș, unde au fost depistate persoane implicate în organizație, aceasta fiind nevoite să se refugieze în munți.Pentru o scurtă perioadă de timp, frații Pașca s-au integrat în acest grup, însă, după uciderea lui Dumitru de către securiști, în februarie 1950, Gheorghe Pașca preferă să reziste mai mult izolat, sporindu-și astfel șansele de supraviețuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei organizații, furnizându-le informații, arme și muniții până când toți componenții grupului au fost anihilați.(365)

GRUPUL PAȘCA DUMITRU

După ce frații Popșa și o parte din grup „au căzut”, cei rămași au reușit să fugă în Munții Țibleșului operând în regiunea Valea Fiadului, județul Mara-mureș. Acolo i-au întâlnit pe frații Dumitru și Gheorghe Pașca, din Săliștea de Sus, care i-au înarmat și i-au primit în grup.Aceștia erau:Ioan Ilban, Ianoș Rubel, Ilie Zubașcu, cărora li s-au atașat apoi Dumitru Petrovan, Ioan Petro-van, Vasile Ofrim și Ion Ardelean. În timpul verii au trăit în diferite colibe, iar după venirea frigului s-au adăpostit la „Piciorul Văii Calului”, unde au stat 6 luni, cu excepția lui Gheorghe Pașca care s-a retras spre comuna Săliștea, unde putea fi mai ușor alimentat de rudele sale, trăind astfel izolat.

364 – Camelia Ivan Duică-Rezistența anticomunistă din Maramureș. Gruparea Popșa (1948-1949)/INST,București, 2005

– The Epoch times România – Asasinarea lui Vasile Popșa (Lică)-1949/21.02.2007

365 – Ziua de Cluj-Rămășițele a doi partizani anticomuniști uciși de Securitate, deshumate de o echipă coordonată de la Cluj. /25. 04. 2014.

În februarie 1950, adăpostul le-a fost descoperit de un paznic de vânătoare, care i-a trădat. Securitatea a înconjurat zona, dar partizanii au reușit să iasă din încercuire și timp de o lună, au stat liniștiți în pădurea de pe Măgura. Au fost trădați din nou de un dezertor. Știind ce urmează, după două săptămâni timp în care s-au văzut încercuiți de trei cordoane de securiști, s-au despărțit în grupe de câte doi și au scăpat și de data aceasta. Tot în februarie 1950, Dumitru Pașca a fost împușcat mortal. După ce fratele acesta a fost fost ucis, Gheorghe Pașca a plecat spre Săliștea de Sus, cu securiștii după el, conduși de primul trădător, Simion Răchită. Deși avertizat, Răchită l-a urmărit în continuare până s-a trezit cu un glonț în frunte. Pașca Gheorghe a murit în pădure, fiind împușcat în 1956. Dumitru și Gheorghe Pașca mai aveau un frate, Vasile.(366)

GRUPUL PAȘCA GHEORGHE

Era originar din comuna maramureșeană Săliștea de Sus, provenind dintr-o familie numeroasă și săracă. Se născuse la 13 aprilie 1901. Toți bărbații din familie erau foarte pricepuți dogari și vânători, buni cunoscători ai pădurilor și munților din zona lor. A intrat în conflict cu autoritățile ca urmare a refuzului de a-și preda pușca de vânătoare cu lunetă, în anul 1946. Din această cauză, a fost nevoit să plece în munți. A rezistat de unul singur și, mai mult, a aprovizionat cu arme grupul „Dragomirești”, din care făcea parte și fratele său, Dumitru. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munți pe Ioana Vlad,o tânără din Săliștea de Sus, pentru a-l găsi pe partizan, și a-i comunica locul. Cei doi însă au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se un copil și era așteptat al doilea. Trăiau într-un buncăr situat la Măgura Telciului. În iunie 1953 au fost înconjurați de Securitate. Ioana Vlad a fost prinsă dar Pașca Gheorghe a reușit să scape. În vara lui 1952,Pașca și familia lui au fost încadrați cu câte doi-trei informa-tori. La 4 iunie 1953, a fost din nou încercuit și în lupta care a avut loc au fost împușcați mortal mai mulți ofițeri ai Securității. Până în 1955 a activat îndeosebi pe raza raionului Năsăud, regiunea Cluj și mai puțin în raionul Vișeu, regiunea Baia mare. Potrivit Securității, activitatea grupului său consta în lichidarea unor securiști și în atacarea proprietăților statului comunist. Unul dintre cele mai importante personaje ucise de el a fost Iosif Sipos, șef al Securității din Vișeu.În 1955-1956, s-a stabilit în zona comunei Bichigiu împreună cu un dezertor din armată, fiul morarului din localitate, acesta aprovizionându-i cu alimentele cele mai necesare. Trădarea însă l-a lovit și de această dată. La 4 februarie 1956, forțe de tăria a două batalioane

de securitate au fost deplasate pentru blocarea și cercetarea regiunii, partiza-

366 – Gazeta de Maramureș – Eroii rezistenței anticomuniste – Grupul Dragomirești / 10.05.2009

anii fiind luați prin surprindere. Gheorghe Pașca -după unele surse- s-a sinucis pentru a nu fi prins viu de Securitate, dar nu înainte de a-l fi ucis pe fiul morarului, pe care-l bănuia de trădare. Alte mărturii spun că a fost ucis în luptă cu Securitatea, în februarie 1956, în zona satului Bitiți, județul Bis-trița Năsăud. Împreună cu el se mai afla și partizanul Gavrilă Rus. Securiștii i-au legat corpul inert de o sanie și l-au târât până în Năsăud, unde l-au pus în curtea primăriei, scriind și o lozincă: „Cine face ca el, ca el pățește”. Apoi l-au aruncat într-o groapă fără a avea parte de o slujbă creștinească. Cu puțin timp în urmă, în cimitirul din Năsăud i-a fost descoperit mormântul, familia hotărând să îi mute rămășițele în Maramureș.Autoritățile locale din Năsăud, intenționează să-i ridice un monument în memoria lui.(367)

GRUPUL ION ILBAN ( GRUPUL DRAGOMIREȘTI )

A activat în zona Dragomirești între anii 1949 – 1956. Aici s-a format cel mai numeros nucleu de rezistență anticomunistă din Maramureș.Era compus la început din 38 de persoane, avându-l în frunte pe plugarul Ion Ilban. Organizarea acestui grup a fost făcută de Ion Popșa, în martie 1949, dar conducătorul lui a fost țăranul Ion Ilban. Cei 7 membri ai grupului au fost descoperiți în luna mai 1949, dar, au reușit să fugă în Munții Țibleșului, unde s-au întâlnit cu frații Gheorghe și Dumitru Pașca din Săliștea de Sus. În grup au mai intrat Ianoș Rubel, Ilie Zubașcu, Dumitru Petrovan, Ion Petrovan și Vasile Ofrim, plus Ion Ardelean. În timpul verii au trăit în diferite colibe iar după venirea frigului și-au făcut un adăpost de iarnă la „Piciorul Văii Calului”, unde au stat 6 luni, cu excepția lui Gheorghe Pașca care s-a retras spre comuna Săliștea, unde putea fi mai ușor alimentat de rudele sale. Au urmat ciocniri dure cu securitatea.În februarie 1950, adăpos-tul lor a fost descoperit și trădat de către paznicul de vânătoare Gheorghe Simon Răchită. Partizanii au reușit să iasă, însă, din încercuire și au stat un timp ascunși în pădurea de pe Măgura. Din nou au fost descoperiți și trădați de către un dezertor, dar au reușit iar să scape. Pentru a se răzbuna, organele de represiune au tăbărât asupra comunei Dragomirești, arestând peste 150 de persoane din familiile și rudele fugarilor. Spre a-și cruța familiile de chinuri, partizanii au hotărât să se predea. În timpul anchetei, Ilie Zubașcu a fost ucis, iar alți 38 au primit diferite condamnări.(368) Gruparea a fost în strânsă legătură cu frații Popșa. Una dintre primele pierderi mari ale grupului a fost

367 – Rus Vasile-Pagină dedicată lui Gheorghe Pașca. Balada lui Gheorghe Pașca./Pe site-ul „Despre demnitate”,

la 25.09.2013; – Gheorghe Pașca-simbol al rezistenței anticomuniste/În „Răsunetul”, cotidianul bistrițenilor de oriunde, 25.09.2010

– Ioana Lucăcel, Mircea Crișan-Memoria umilită a unui simbol al rezistenței anticomuniste/ Gazeta de Mara

mureș, 7.10.2013

– Ioan Pop-Eroii rezistenței anticomuniste. Maramureșul liber din munți/ Gazeta de Maramureș, 10.08.2009

368 – Ana Maria Luca-Răzvrătiții din pădurile Maramureșului voievodal/În Jurnalul.ro, la 10.04.2004

Dumitru Pașca, împușcat mortal în februarie 1950. Fratele său, Gheorghe Pașca, a murit în păduri, împușcat în februarie 1956, după ce l-a urmărit și executat pe trădătorul Răchită. Fiul său avea doi ani și jumătate când i-a fost omorât tatăl. Tot în pădure, Ioana Vlad -a doua soție- i-a născut o fetiță.În ziua morții soțului, era însărcinată în luna a șasea, și va naște din nou, dar în pușcărie. După prinderea tuturor fugarilor care făceau parte din grup, la 13 martie 1951 a avut loc un alt proces, în care cea mai mare condamnare a primit-o Ioan Ilban – 10 ani temniță grea, restul pedepselor variind între 6 luni și 7 ani.(369,370)

GRUPUL POP – ONIGA (GRUPUL ȚIBLEȘUL)

Într-o sinteză a Securității din februarie 1952, grupul Pop-Oniga era considerat între primele cinci formațiuni înarmate anticomuniste din Româ-nia, ocupând chiar poziția a cincea. A activat în Munții Țibleșului între 1949 și 1953. Nicolae Pop era urmărit de Securitate pentru că ajuta fugarii ascunși prin păduri. Când era să fie arestat, și-a luat arma și a urcat în munți, unde se unește cu Vasile Pașca și cu alți trei partizani maramureșeni. De fapt, el era urmărit și din cauză că, în mai 1948, îl scăpase din mâna securiștilor pe Vasile Pașca, pe care îl adăpostea încă din aprilie 1948(371)Acesta, fost membru activ al PNȚ, își exprimase, aflându-se în centrul comunei sale,în august 1947, protestul față de regimul politic instaurat prin forță de de către comuniști. În decembrie același an se afla printre opozanți și preotul Ata-nasie Oniga, care se ascundea în urma unui incident petrecut în comună în ziua de Sfântu Dumitru a anului 1948, când enoriașii săi i-au obligat pe activiștii de partid veniți să facă propagandă ateistă să se „boteze” îmbrăcați în râul Lăpuș.(372) Persoana cu cea mai are autoritate a fost Nicolae Pop, cel mai vârstnic din grup, fost pădurar și foarte bun cunoscător al drumurilor de munte. De asemenea, prin prestigiul de care se bucura în cadrul comunității acesta a reușit să asigure mijloacele de subzistență ale grupului, precum și armele, în marea lor majoritate de la sătenii ce nu le predaseră la posturile de miliție.(373)În august 1950, li se mai alătură 7 tineri din Ieud, grupul având acum 17 luptători, ajutați de zeci de localnici de religie greco-catolică dar și ortodoxă. Partizanii aveau oameni de încredere în rândurile administrației locale comuniste. Astfel, Ion Țura, secretarul PMR din Costeni, a organizat

369 – Gazeta din Maramureș – Eroii rezistenței anticomuniste. Grupul Dragomirești./5.10.2009

370 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din Românbia 1944-1962. Grupul Ion Ilban-Dragomirești (1949-1956)

371 – AMJ-DIM – Fond Penal, dos.724, vol.1, f. 510

372 – Andreea Lopșor-Rezistența anticomunistă din Maramureș;cazul Aristinei Pop-Săileanu/În Historia.ro,octom- brie 2012

– Romului Rusan-„Să trăiască partizanii până vin americanii”. Povestea Aristinei Pop Săileanu/28, 29 noiem- brie 2014

373 – Marian Tiu – Mișcarea legionară reactivată de americani./Jurnalul. Ro/12.03.2008.

la un moment dat cazarea partizanilor la școala din localitate, după care i-a dat în primire unui alt membru de partid, care i-a ascuns în podul casei sale. Acum, potrivit datelor recente (dar incomplete) s-a putut afla numele unora care făceau parte din grup la apogeul său: Nicolae Pop, copii săi Achim Pop și Aristina Pop, Vasile Pașca, Vasile Hotea, Mircea Dobre, Vasile Blaga, Vasile Chindriș, Ștefan Chindriș, Dumitru Chindriș, Gavril Dunca, Dunca Ilieș, Toader Jurj, Hotico Dumitru, Hotico Ioan, Mâț Ioan, Rusu Ioan și Tivadar Vasile. Pe lângă armele amintite anterior, mai dispuneau de arma-ment de proveniență germană, ungurească și rusească, rămas din timpul războiului. Pe de altă parte, Securitatea le arestează familiile și le terorizează prin bătăi și alte umilințe. În iarna anului 1952 le este descoperit bordeiul dar, alarmați, cei mai mulți dispar. Au fost capturați totuși Hotico Ioan, Dunca Gavrilă și Dunca Ilieș.(374)Acesta a fost începutul sfârșitului. Încă din septembrie 1951, Oniga, Dobre și Blaga, au plecat din grup din cauza unor neânțelegeri cu Nicolae Pop. În noaptea de 5/6 ianuarie 1953, pe când se aflau în casa părinților călugărului Nifon Casian din Rohia, au fost înconjurați de trupele de Securitate.Oniga Atanasie a fost rănit și a murit la spital,iar Mircea Dobre a fost capturat. Despre Blaga nu mai există alte informații. Rusu și Tivadar s-au îndreptat spre Sighet unde au stat ascunși până la depistarea lor, în martie 1953. (375)La 13 septembrie 1952, prin trădarea unuia dintre cumnații săi, a fost prins Ștefan Chindriș, iar Hotico Dumitru a fost împușcat mortal. Chindriș Vasile și Chindriș Dumitru s-au predat la postul de miliție din Ieud. Alături de Nicolae Pop au mai rămas doar copii săi, Achim și Aristina, Hotea și Mâț. Rămânând fără adăpost și alimente, Nicolae Pop, la 54 de ani, paralizează de partea dreaptă și nu mai poate vorbi. Este găsit de doi localnici pe malul Botizei, „cărora prin semne le-a cerut să-l depună la Miliție”, după care i se pierde urma. Multă vreme nu s-a știut ce s-a întâmplat cu el, dar în anii din urmă s-a aflat că a fost executat, la scurtă vreme după capturare, de către Securitate, apelându-se la metoda binecunoscută a glontelui în ceafă. Potrivit unor informații și alți membri ai acestui grup au fost executați din ordinul șefului Biroului de Securitate Dej, Nicolae Briceag. Rămas fără conducător, grupul Țibleșul a fost lichidat, de regulă prin trădare. Cei capturați au fost judecați de „spaima justiției”, generalul-maior Alexandru Petrescu, iar cei rămași au fost împuș-cați în luptă. Corpul lui Pop a fost aruncat într-o ladă murdară și îngropat într-un loc neprecizat pe Dealul Florilor, orașul Dej. Abia după 11 ani avea să afle familia despre moartea sa. Ultimii partizani în libertate, Aristina Pop,Achim Pop și Vasile Hotea au căzut într-o ambuscadă organizată de Se-

374 – ACNAAS – Fond Informativ, dos. 2426, vol.1, f.19.

375 – Idem 142, f.18-19.

curitate în satul Dobric din regiunea Lăpuș, în martie 1953. Primii doi au fost capturați iar ultimul împușcat mortal. Familiile tuturor celor implicați au trecut prin suferințe de neimaginat, peste 70 de persoane fiind torturate, închise sau deportate în Bărăgan iar bunurile confiscate.

GRUPUL GHIDARU VASILE

Era constituit din 4 oameni și opera în jurul comunelor Socond și Hodișa, jud Satu Mare.

GRUPUL MUREȘANU VASILE

La începutul anului 1950, organele de Securitate menționau că era compus din 4 elemente, toate depistate, și că acționa în plasa Oaș, județul Satu Mare. Puțin mai târziu, din grup mai făceau parte Gheorghe Podae și alte trei persoane neiden- tificate, care nu fuseseră prinse.Gherman, și Podae au fost capturați la sfârșitul anului 1950, începutul anului 1951(376).

GRUPUL IOAN VIRAGOS

Și-a desfășurat activitatea în toamna anului 1946, în codrii Țării Oașului, dar s-a dezorganizat în același an, după arestarea șefului grupului. (377,378)

GRUPUL GHEORGHE FINTA

Gheorghe Finta a reorganizat în 1947 rămășițele grupului ce fusese condus de Ioan Viragos, dar toți membrii au fost arestați în toamna aceluiaș an. (379,380)

GRUPUL BORODI ION

Ion Borodi zis „Frunzilă” era din comuna Breb, Maramureș. Grupul era compus din 2 persoane și opera în jurul comunei Trestia, județul Satu Mare. A fost capturat în noaptea de 3/4 noiembrie 1950. Aveau asupra lor o armă ZB și un pistol de buzunar. Se spune că înainte de a fi ucis, într-una din zile, Frunzilă s-a dus la popa din Târșolt pentru a se spovedi. Acesta i-a zis că nu-i bună cuminecătura și să vină a doua zi.În momentul când a revenit, securiștii, care erau ascunși și în casă și afară, au năvălit asupra lui. I-au dat cu o secure în cap. După această faptă, popa a fugit în Apa, la Satu Mare.

ALEXANDRU BEL

Un raport al Securității, din 19 februarie 1969, prezenta cazul lui Alexa Bel, zis „Diacu”, din satul Cufoaia, județul Maramureș. Conform documen-tului, partizanul fusese capturat în satul său natal.Acesta dispăruse de la do-

376 – ASRI – Fond D, Dos. 2168, f. 388-389.

377 – Idem 49

378 – Idem 50

379 – Idem 49

380 – Idem 50

miciliu și devenise fugar, ca urmare a unei condamnări de drept comun, fiind învinuit de sabotaj economic. După prinderea sa, în seara zilei de 25 decembrie 1949, pe baza ordinului primit de la Nicolae Briceag, fost coman-dant al Securității județului Someș, Bel Alexa a fost dus lângă casă și exe-cutat.

Bel Alexa s-a născut la 5 decembrie 1897 în satul Cufoaia, comuna Dumbrava, județul Maramureș, fiu al lui Iov și al Iulianei, de profesie agri-cultor, categorisit în anul 1949 chiabur, deoarece poseda o batoză de treierat și 82 iugăre de pământ, dintre care 12 iugăre de teren arabil, iar restul pădure, fânețe, stânci etc.Între anii 1940-1946, a îndeplinit funcția de primar al comunei și a făcut atunci și ulterior politică național-țărănistă. La începu-tul anului 1949, Bel Alexa a avut mai multe discuții cu consăteni de-ai săi, printre care și Ioan Hodiș, membru de partid, cărora le spunea că vor veni americanii.Hodiș,care era în dușmănie cu Bel, l-a dat pe mâna Securității. Aflând că s-a emis mandat pentru arestarea sa, la începutul anului 1949 fuge și stă ascuns în păduri și în unele localități, timp în care și-a procurat și o armă de război. Nu a acționat în nici o „bandă”. În seara zilei de 24/25 decembrie 1949 s-a organizat o acțiune în satul Cufoaia, la domiciliul lui Alexa Bel, întrucât existau informații că acesta urma să vină acasă în ziua de Crăciun. În urma acțiunii întreprinse de 20 de lucrători de Miliție de la circumscripția Tg. Lăpuș, Bel Alexa a fost prins viu, deși a ieșit din casă înarmat și pregătit să fugă. A fost prins, bătut, apoi dus în casa lui Ioan Hodiș, vecin cu el, unde atât milițienii cât și Bel Alexa au consumat băutură și mâncare, până în dimineața zilei de 25 decembrie 1949, după care, a fost legat și transportat cu o sanie la Miliția din Târgu Lăpuș. Cei de aici, au primit ordinul de a-l executa sub pretextul fugii de sub escortă, deși au fost obiecțiuni din partea plutonierului Augustin Boar că nu există bază legală. L-au dus de la miliție și ajunși la domiciliul lui Bel Alexa, l-au dezlegat și l-au dat jos din sanie, obligându-l să fugă din grădină spre casă. La început Bel, din teama de a nu fi împușcat, a refuzat să plece din mijlocul milițienilor, dar în cele din urmă a fost determinat să fugă.După vre-o 10-15 metri, cei cinci milițieni au deschis focul îm- pușcându-l. Alarmat de împușcături, Bel Ioan, vecinul și cumnatul său în același timp, a ieșit afară, unde l-a găsit pe Alexa Bel căzut la pământ, plin de sânge și zbătându-se. Încă nu murise. Atunci, fostul subofițer Vasile Pașca a mai tras un glonte în el.(381)Șeful criminalilor -Trif Fabian-adresându- se soției celui ucis i-a spus: „hai scroafă puturoasă și îți ia porcul din grădină că a fost lichidat”. I-a dat și ordin ca până dimineața-era deja 26 decembrie să fie înmormântat.

381 – Idem 366

– Mihai Pelin – Radiografia unui asasinat/9am.ro/8.09.2007

GRUPUL DE PREOȚI CATOLICI

S-a înființat în Munții Maramureșului și era format din 5 persoane. În cursul acțiunii din 23 octombrie 1950(?) au fost arestați: Rițiu Grigore, Bot Ioan, Sălăgean Grigore și Miclăuș Vasile, ultimii doi preoți greco-catolici de la Mănăstirea Bicsad, precum și Gus Nicolae. În adăpostul lor s-au găsit alimente, armament și muniții.

GRUPUL VASILE BLIDARU

A activat între 1949 și 1958. Vasile Blidaru făcuse războiul pe frontul de Est, după care, întors în sat, intră în conflict cu gestionarul cooperativei. Este arestat la 15 august 1949, dar evadează și fuge în munți.Drept represalii îi este arestată și torturată familia. Se pare că, între 1951-1956, a reușit să ajungă în Italia, unde a fost instruit în culegerea și transmiterea informați-ilor, acte de terorism și diversiune. În 1956, revine în țară și se răzbună pe cei care i-au făcut rău. A fost cel mai violent partizan din Maramureș și a acționat în zona Codru, la întâlnirea județelor Maramureș, Satu Mare și Sălaj. În vinerea Rusaliilor anului 1958, într-o ambuscadă în pădurea Huta, trădat de o femeie, cade în luptă. Soția, deși a fost obligată să divorțeze, este și ea condamnată la 10 ani de temniță grea.Timp de peste un deceniu, în Munții Țibleșului, Rodnei, Maramureșului, Gutâi și Oaș au acționat mai multe grupuri de partizani anticomuniști, cât și luptători izolați. Împotriva lor, Securitatea a dezlănțuit o vastă campanie de curățire, în urma căreia, mai ales prin lunile ianuarie-martie 1952, dar și după aceea, foarte mulți par-tizani au fost uciși sau arestați. Printre aceștia se numărau și Vasile Hotea și Dumitru Hotico uciși amândoi în luptă. Ultimul la 18 septembrie 1952.(382)

GRUPURILE ȘUȘMAN

Este necesară de precizarea că, încă de la început, în cadrul mișcării naționale de rezistență au existat două grupuri Șușman: grupul Leon Șușman, și grupul condus de Teodor Șușman. Familia lui Leon Șușman locuia în Măhăceni, Turda, în vreme ce familia lui Teodor Șușman era originară din Răchițele, Cluj, neexistând nici o relație de rudenie între cele două familii și nici un fel de conlucrare în ceea ce privește acțiunile lor anticomuniste.

GRUPUL CONDUS DE LEON ȘUȘMAN

A luat ființă în mai 1948, când acesta și-a părăsit domiciliul, acționând în apropierea comunei Poșaga și a satelor componente (situate în Munții Apuseni, pe teritoriul județului Alba ), până în noaptea de 18/19 iulie 1957,

382 – Iosif Țiproc – Vasile Blidaru omul și legenda/Edit. Dacia, 27.06.2011

când grupul a fost descoperit și anihilat de către organele Securității din Cluj, unic supraviețuitor fiind Gheorghe Șușman, fratele mai mic al lui Leon. Alături de frații Șușman s-au aflat și preoții greco-catolici Simion Roșa și Grigore Jaflea (apare și cu numele de Grigore Javlea), ambii din comuna Poșaga. În afara fratelui Gheorghe, mai era și un alt frate de-al lor, Ieronim, preot la Seminarul greco-catolic din Blaj,care a luat legătura cu Gheorghe Broscăuțeanu, șeful grupării legionare a Corpului Răzleților, hotă- rând să organizeze un nucleu legionar la seminar. Aflând că este urmărit, a fugit împreună cu Leon pe valea Mureșului, însă a fost arestat la doar cinci luni după fuga sa (pe 26 octombrie 1948).(383)În primii doi ani (1948-1949) grupul era format din Leon Șușman,Gheorghe Șușman,Cornel Deac,Nicolae Moldovan, Iacob Târziu, Simion Bârduțiu, Alexandru Teglaru, Dumbrăvea-nu Ioan și Maria Gligor și a activat în zona Turda-Ocna Mureș-Aiud-Blaj, în preajma localităților Dumbrava, Cisteiu de Mureș, Alecuș, Ormeniș, Cicău, așezări situate pe Valea Mureșului, locuind pe la diferite gazde sau în adă-posturi construite de ei în pădure.(384) În aprilie 1949, Leon și Gheorghe Șușman, însoțiți pentru o scurtă perioadă de Simion Bărduțiu, s-au despărțit de restul grupului.Centrul de greutate al acțiunilor lor este situat în partea de nord-est a Apusenilor, mai exact între masivele Trascău și Muntele Mare. Aici li s-au alăturat preoții greco-catolici Simion Roșa și Grigore Jaflea, iar mai apoi Ioan Boboaia, zis „Forgău”, din satul Săgagea, județul Alba. Cei care i-au sprijinit pe membrii grupului au fost în general oameni simpli, lipsiți de un orizont politic bine definit, dar care nu agreau comunismul. Legăturile de sprijin mai erau motivate de convingeri politice sau religioase, relații de rudenie sau de vecinătate. Pentru a nu fi descoperiți de Securitate, și-au construit adăposturi, săpate în pământ, acoperite cu scânduri și camu-flate deasupra cu brădet și frunziș. Erau făcute din grinzi tăiate din pădure. Printre adăposturile folosite de fugari s-au numărat cele situate la locurile: Dosul Pietrii (aprilie-iunie 1950; mai 1951), Pădurea Dumbrăveni, în locul numit „Din Față” (mai 1951-primăvara 1952), de lângă „Pârâul haiducului” (iarna 1951-1952), locul numit Prag (toamna 1952-iarna 1952/1953), Dealul Gruiul Uliului (iarna 1952/1953; ianuarie-mai 1953), folosit concomitent cu cel de la Hârtoape (10 decembrie 1952- primăvara 1953), și în pădurea „După Bulz” (toamna 1953 – vara 1956)(385), folosit concomitent cu cel din

383 – Revista „Memoria”-Unde sunt cei ce nu mai sunt. „Catalogul celor uciși în lupta împotriva comunismului” ./Nr. 19, martie 1997, pag. 140; – ASRI – Fond D, dosar nr. 2168, f.12,140, 259

384 – Idem 311

385 – Dorin Dobrincu-Formațiuni „minore” de rezistență anticomunistă și fugari solitari din nordul Transilvaniei, 1949-1958.

– DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dosar 25/1950, f.14,18,19-20

– TM Cluj-Secția I-a, dos.1000/1950; dos 596/1951;doc. de la DJAN Cluj

– DJAN Cluj – Dos. Nr. 58/1951, f.10

Dealul Bradului (primăvara 1953 – vara 1956). La sfârșitul anului 1956, Direcția Regională MAI Cluj a întocmit un plan de măsuri pentru identi-ficarea și arestarea „bandiților” Leon Șușman, Gheorghe Șușman și Simion Roșa, plan în care una dintre măsurile importante era folosirea agenților și informatorilor, efectuarea de combinații informative pentru a se ajunge la ei.(386)Dintre informatorii pe care Securitatea i-a folosit pentru a anihila grupul Leon Șușman se pot menționa: „Piatră Nicolae”, „Bucur Petre”, „Maxim Ionescu”, „Brad Gheorghe”, Popescu”. Sunt nume conspirative. În ceea ce privește identitatea unor agenți, se știe sigur că Securitatea l-a folosit și pe Vasile Răfăilă pentru a da informații despre membrii grupului. S-a dovedit însă, ulterior, că acesta a fost omul cel mai apropiat de Leon Șușman, pe care „îl informa cu toate problemele pe care le afla, din contac-tul cu organele noastre, iar Șușman, la rândul său, îl pregătea cum să dezin-formeze organele de securitate”.(387)Suspectat că ar intenționa să-i trădeze pe membrii grupului condus de Leon Șușman, fapt ce ar fi echivalat cu arestarea de către Securitate a majorității oamenilor din acele sate, doi dintre sprijinitori, Vasile Răfăilă și Andrei Bicuț, îl ucid pe Ioan Boboaia, zis „Forgău”, în septembrie 1954.

Grupul a fost descoperit în noaptea de 18/19 iulie 1957, în casa lui Vasile Crișan, una dintre gazdele grupului, secretar al organizației de bază a PMR din Săgagea. Momentul a fost povestit de către numitul Ioan Mazăre, nimeni altul decât informatorul „Maxim Ionescu”, cel care i-a trădat pe Leon Șușman, Gheorghe Șușman și pe preotul Simion Roșa, singurii care mai rămăseseră din grup.După un schimb de focuri care a durat toată noaptea, spre ziuă Securitatea a intrat în casă și i-a arestat pe toți. O persoană a fost împușcată, Leon Șușman, Ioan Mazăre fiind rănit.(388)În urma rănilor de la cap și abdomen Leon Șușman moare. A urmat un val de arestări și în final, trei loturi de condamnări severe după cum urmează:

Lotul I – era alcătuit din 18 persoane. Prin sentința nr. 463 din 12 aprilie 1958, doi dintre inculpați au primit pedeapsa cu moartea „pentru crima de constituire în bandă în scop terorist”.Gheorghe Șușman a fost executat la Gherla, prin împușcare, în seara zilei de 4 august 1958 (389) iar Vasile Crișan, „pentru crima de favorizare la constituire în bandă în scop terorist”. Restul lotului a primit condamnări începând de la 5 ani muncă silnică până la 18 ani.

Lotul II – a fost condamnat prin sentința nr. 464 din 12 aprilie 1958, pronunțată de același Tribunal Militar Cluj și era compus din 20 de persoa-

386 – Sebastian Oancea – Ziarul de Iași, 23. 01. 2010.

387 – Corneliu Cernea – Rezistența anticomunistă din Arad; „Memoria” – Revista gândirii arestate.

388 – Idem 348/II

389 – Idem 34/II

ne. Dintre aceștia, Teodor Trâncă și Ilie Vlad au fost executați la 4 august

1958, orele 21,30, la Gher-la.(390)

Lotul III – însuma un număr de 16 persoane și a fost condamnat prin sentința nr. 465 din 12 aprilie 1958. Au primit pedepse cuprinse între 5 și 16 ani, iar în cazul lui Aurel Puf muncă silnică pe viață.

Lotul IV – era format din 15 persoane și a fost condamnat prin sentința nr. 561 din 30 aprilie 1958. La data de 2 septembrie 1958, între orele 18 și 19, la Gherla, au fost executați Vasile Răfăilă și Andrei Bicuț.(391)Ceilalți au primit pedepse de la 6 ani muncă silnică la 20 de ani. În viziunea Securității, faptul cel mai grav săvârșit de acest grup a fost împușcarea, în noaptea de 18/19 iulie 1957, a maiorului de Securitate Vieru. (392,393,394)

GRUPUL TEODOR ȘUȘMAN

Conform amintirilor Lucreției Jurj, Teodor Șușman senior era un om bogat, poate cel mai bogat din Răchițele. Respectul oamenilor și l-a câștigat nu doar datorită faptului că era bogat ci și ca urmare a măsurilor pe care le luase ca primar al comunei Răchițele, măsuri care contribuiseră la creșterea veniturilor țăranilor din zonă. În 1925, aflat în audiență la regele Ferdinand, a obținut, pentru moți, dreptul de exploatare a pădurilor.„Banda Șușman Teodor” a luat ființă în 1948, la inițiativa lui Șușman Teodor senior. Lui i s-au alăturat băieții mai mari, Teodor,Traian și Avisalon. Treptat numărul membrilor crește, în grup mai venind: Ioan Popa zis Cioată, Mihai și Lucre-ția Jurj, Teodor Suciu, Ioan Bortoș (s-ar fi sinucis după un timp), Gheorghe Mihuț, Roman Oneț și, pentru o perioadă, Petru Purcel și Pascu Suciu, ulterior aflându-se că aceștia au fost executați de Șușmani, fiind bănuiți de trădare. În perioada de început, grupul „Teodor Șușman” era definit de autorități ca o „bandă cu caracter pur politic” și era format din persoanele amintite, la care se mai alătură Ilie Lazăr (Jeru) și Nuț Lazăr (Mirghiș). Erau înarmați cu arme de vânătoare, arme militare tip ZB, carabine ungurești, pistoale, muniția aferentă, grenade și un binoclu. În decembrie 1951 are loc prima acțiune serioasă a trupelor de securitate, acțiune ce duce la încercuirea lui Șușman senior, care pentru a nu se preda preferă să se sinucidă. Anterior, cei trei copii mai mici,Traian, Emilian și Romulica fuseseră condamnați.Cea mai amplă și complexă măsură întreprinsă pentru capturarea fugarilor a fost cea desfășurată în anul 1952. Forțele care erau mobilizate pentru această mi-

390 – Idem 354

391 – I. G. Ogoranu, Lucia Baki Nicoară-Brazii se frâng dar nu se îndoiesc -vol. III, Ed. Marineasa, 1999, p. 135

392 – Idem 391, pag. 32. CNSAS

393 – Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968). Documente; pag. 222, 230

394 – Gheorghe Onișoru – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962./CNSAS, Edit. Kullusys, București, 2003

siune numărau 18 ofițeri ai DRSS. Cluj, trei ofițeri ai DRSS Oradea, 2.427 soldați aparținând batalioanelor de Securitate Florești, Oradea, Orăștie, o companie de miliție (cca. 100 oameni), șase câni de urmărire. Un număr de 14 informatori au fost trimiși în munți către punctele Piatra Arsă, Ponor, Valea Călineasa, Neagra de Sus etc. În timpul acestei acțiuni grupul a fost încercuit, dovadă fiind cele 26 de ciocniri cu trupele, soldate cu moartea lui Ioan Popa (la 6 iulie 1952) și Gheorghe Mihuț (rănit la 13 iulie 1952) care ulterior a decedat la spital.În ciuda acestei desfășurări de forțe,Securitatea nu a obținut informații consistente despre locurile de adăpost ale membrilor grupului. Abia în 1953, Securitatea a început să pună accent pe crearea unei vaste rețele informative. Numai în septembrie 1952 fuseseră recrutați aproape 80 de informatori.Comuna Răchițele avea, în permanență, în jur de 20.Printre cei care au furnizat cele mai utile informații au fost Mina Moldo-van („Negrea Sofia”),Teodor Balas(„Victor”),Ioan Handrea („Vasile”), Petre Bortoș („Ionescu”),Ana Corchiș („Aurora”, verișoara fraților Șușman), Ana Pandea („Pliscu”, sora lui Mihai Jurj, datorită căreia el, soția și fratele lui au fost arestați). În cele din urmă, în august 1954, au fost capturați soții Jurj, Mihai și Lucreția, și Roman Oneț.Abia în 1957 Securitatea întocmește un plan de combinații complicat. Este arestat Iosif Floca, un căruțaș, care după trei zile de anchetă recunoaște că știe ceva despre frații Șușman și că aceștia s-ar afla în satul Traniș, comuna Valea Drăganului, la Costan Florea, sau fiul lui, Romul Florea. Pe baza acestor informații, pe 1-2 februarie 1958, trupele de securitate ale batalionului Florești au descins la adresa indicată de Floca. În dimineața zilei de 2 februarie 1958,la ora 5,30, au blocat locuința și grajdul lui Romul Florea.Grajdul a fost încer- cuit și a urmat un puternic schimb de focuri.După două încercări eșuate de pătrundere, grajdul a fost incendiat.(395)A doua zi, s-a făcut expertiza medico-legală, gazdele recunoscând în fața procurorului victimele ca fiind frații Șușman, care arseseră de vii.Nu este exclus ca ei să se fi sinucis când au văzut că nu mai au nici o șansa de a scăpa iar flăcările îi cuprindeau din toate părțile. Câtă frică trebuie să fi avut autoritățile comuniste de acești partizani dacă împotriva a doi oameni au folosit un batalion de soldați? În iulie 1958, are loc procesul grupului Șușman, la Tribunalul Militar Cluj, dar nici unul din familie nu era prezent. Toți fuseseră uciși, după ce rezistaseră 10 ani cu arma în mână împotriva comuniștilor.(396)

395 – Idem 162

– Bodeanu Denisa, Budeancă Cosmin – Rezistența armată anticomunistă din România. Grupul Teodor Șușman (1948-1958). Mărturii/Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, 2004

396 – Claudiu Pădurean – Memoria luptătorilor din munții Apuseni, recuperată de istorici. Cum a murit șeful luptei anticomuniste din Apuseni/În „România Liberă”, 21.06.2010.

LUCREȚIA JURJ – ULTIMA FEMEIE PARTIZAN

Lucreția Jurj a fost printre puținele femei care au luat parte activ la mișcarea de rezistență din munți, timp de patru ani. În perioada 1950-1954 a luptat alături de cei din grupul Șușman din Răchițele împotriva instaurării regimului comunist în România.După ani întregi de hărțuire și urmărire din partea autorităților, este ares- tată.În ambuscada de dinaintea capturării, soțul ei, Mihai Jurj, a fost grav rănit și ea nu-l va mai revedea niciodată.A trecut prin închisorile Jilava, Mislea, Miercurea-Ciuc, Cluj, Văcărești.A fost eliberată în 1964, bolnavă de tuberculoză.Până în ultima clipă, a avut pe față surâsul unui om pe care răul nu l-a putut doborî. A încetat din viață nu demult, cu regretul că revoluția din 1989 nu a adus adevărata izbăvire pentru poporul român, că sacrificiul luptătorilor a rămas în zadar. Trebuie să reți-nem aici atitudinea loială, dusă până la sacrificiul suprem a lui Neag Teodor, țăran din satul Dealu Bălții, tatăl a trei copii minori. În noiembrie 1951, i-a adăpostit pe soții Jurj, amenajându-le o ascunzătoare în grajd, la rugămintea lui Roman Oneț (cumnat cu Mihai Jurj). Securitatea a aflat de la un preot trădător (comuna Dumbrăveni-Dolj) și l-au arestat. Cu cătușe la mâini și înconjurat de securiști, acesta a fost escortat până în apropierea ascunzătorii și apoi trimis înainte pentru a-i convinge pe ceilalți partizani să se predea fără luptă. Roman Oneț a reușit să-și rupă cătușele, i-a explicat lui Mihai Jurj locurile unde așteptau securiștii și toți trei, cu armele în mână, au reușit să scape din încercuire și să se ascundă în munți. În momentul când s-a deschis focul, Teodor Neag a încercat să fugă și a fost împușcat pe loc. Era 11 noiembrie 1951. Soția sa, Maria, a fost arestată și a născut, în perioada anchetei, la Securitate. A urmat arestarea tuturor celor ce erau bănuiți că au avut contacte cu grupul fraților Șușman.(397)

Sinteză întocmită în problema bande pe perioada 10. 08 – 10. 09. 1950

„ Banda Șușman Teodor (…) de către regiunea Bihor au fost recrutați încă trei informatori de calitate, care au fost dirijați în munți și un număr de 8 informatori de suprafață, recrutați din anturajul elementelor suspecte de legături cu bandiții”. (398)

GRUPUL DABIJA – MACAVEI (1948-1949)

A activat pe versantul oriental al Munților Apuseni. Maiorul Nicolae Dabija era de loc din Galați și era văr cu Gh. Gheorghiu Dej.Participant la războiul din Cau, caz, a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazu” pe care l-a primit chiar din mâna mareșalului.Frații Traian,Alexandru,Viorel și Nicolae

397 – Cătălin Siclitaru – Haiducii aromâni; Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei. Istoria neștiută a rezistenței antico- muniste dintre Dunăre și Marea Neagră.

398 – ACNSAS – Fond Documentar, dos. Nr. 36, f.166-192.

Macavei erau nepoții conducătorului țărănist Ștefan Cicio Pop, motiv pentru care erau urmăriți cu îndârjire de către comuniști.Mai ales că în cursul unei lupte au împușcat 2 jandarmi. În februarie 1948, prin intermediul maiorului deblocat Ioan Opreanu, maiorul Dabija se cunoaște cu frații Macavei și constituie gruparea „FRONTUL APĂRĂRII NAȚIONA-LE – CORPUL DE HAIDUCI”. Prin cumnatul său, maiorul deblocat Nicolae Nițescu, Dabija urma să primească informații cifrate cu caracter militar și politic. Prin alt cumnat, Mihai Angheluță, se căutau legături cu misiunile diploma-tice apusene la București. În mai 1948, Dabija s-a întâlnit în capitală cu generalul Dumitru Petrescu, fost atașat militar la Washington, spunând acestuia că în cazul izbucnirii unui război cu sovieticii, el intenționează să blocheze defileurile Mureșului, Someșului, Oltului, Prahovei, Dornei și să întreprindă sabotaje în zona petrolieră. El urmărea însă și crearea unei atmosfere propice pentru o revoltă anticomunistă în masă. În 1949, împreu-nă cu 24 de membri, și-au stabilit locul de adăpost și apărare pe Muntele Mare, la 1825 m. altitudine. Nu peste mult timp, efectivul va fi de peste 100 de partizani iar zona de acțiune se va extinde spre Arieșeni, Ampoi, Crișuri, Valea Gălzii.Ca armament, erau dotați cu pistoale mitralieră, arme ZB, pistoale de buzunar, grenade.Numărul celor implicați în activitatea grupului era aproximat la peste 400 de oameni.Au avut loc lupte puternice cu trupele Securității, dar cea mai dură a fost aceea de la Muntele Mare, unde au fost copleșiți de numărul superior al atacatorilor aduși de trădătorul Augustin Ristei, frate vitreg al partizanilor Avram și Traian Ihuț. La începutul lunii martie 1949, grupul era distrus. Pierderi au avut și unitățile securității: 5 morți și numeroși răniți.Rândurile partizanilor fuseseră deja rărite din lup-tele anterioare de la Bistra, Mesentea și Crihău iar acum, cei care n-au căzut în luptă, s-au răspândit sau au fost capturați. Și ei au fost uciși mai târziu în închisori. Dabija a fost capturat în zona cantonului CFR – Musca, de o gazdă care, împreună cu alți câțiva, l-au imobilizat, bătut și predat autorităților, care l-au dus la Câmpeni, apoi la Turda. Este posibil ca maiorul Dabija să fi fost paralizat în urma vreunui drog introdus în laptele oferit, dar cel mai probabil a fost scârbit de vânzarea asemănătoare cu a lui Horea, Cloșca și Crișan, care nici ei nu reacționaseră.Trebuie știut că, în timp ce-l transportau pe Dabija legat cu funii, maiorul a fost bătut de unii săteni, mai ales de unul Bucea Gheorghe, zis Bâcu, care-l lovea fără milă în spate cu securea și-l înjura. De altfel, acest Bâcu a fost și cel care condusese echipele Securității la casa lui Traian Ihuț, la 2 martie 1949.A fost însă printre săteni și un om milos, Ciorea Alexandru, care le-a cerut să nu-l mai lovească.(399)

399 – Ion Gligor – Amintiri;Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni./Revista „Memoria”,nr.

36-37, p. 235/ În Realitatea. net 01. 05. 2012.

Partidul și Securitatea i-au recompensat cu câte 10.000 lei. Celor care au reușit să scape la Muntele Mare, soarta nu le-a fost favorabilă :

Alexandru Macavei (Sandu) a fost ucis la 20 iunie 1949;

Nicolae Macavei a fost ucis de securitate într-un raid, în 1949, împreună cu fetița de 4 ani;

Traian Macavei a fost ucis la 25 iulie 1949;

Viorel Macavei(avocat), condamnat la închisoare, moare suspect la Poarta Albă;

Eugenia Bambus, soră, este arestată și torturată.

Ultimii membri – Nicolae Salagea și Traian Ihuț – au rezistat ca fugari izolați până au fost uciși în luptă în septembrie 1950 și iulie 1952. Despre Mișu Ioan,Ioan Oarga (student la [anonimizat] Brașov), Simion Moldo-van (student la [anonimizat] București), Avram și Ioan Ihuț, tova- rășii cu care Dabija a început să urce muntele, nu s-a mai auzit nimic Mai mult ca sigur că, dacă n-au murit în luptă, au fost asasinați ulterior. Alții, care și ei reușiseră să scape, s-au îndreptat spre pădurile munților Trascău, unde se aflau ascunse bordeiele neânfricaților moți, care-și apărau libertatea. Securitatea a înconjurat zona și, luați prin surprindere, rezistența lor nu a mai putut fi eficace, fiind uciși Popa Ștefan și Pascu Cornel, unii au fost răniți iar alții s-au predat.După acest episod din localitatea Bogoloaia a urmat cel de la Mesentea, pe 6 martie 1949, când doi partizani, Mârza Traian și Gligor Traian, fiind trădați, au luptat până spre seară, iar când muniția li s-a terminat, cu ultimele două cartușe, s-au sinucis. Au fost ares-tați și schingiuiți peste 50 de moți, sute de familii din regiune au fost tortura-te, încât și acum teama îi face să nu poată vorbi despre cele îndurate. Maiorul Dabija Nicolae, împreună cu Onea Titus, Scridon Ioan, Oprița Gheorghe, Mihălțan Traian, Rațiu Augustin și Bolfea Silvestru au fost con-damnați la moarte și executați la 28 septembrie 1949.

Iată cum raporta execuția faimosul torționar Gheorghe Crăciun:

„Raportăm că în dimineața de 28. 09. 1949, în urma respingerii cererilor de grațiere a celor 7 condamnați la moarte din lotul Dabija și anume, Dabija Nicolae, Onea Titus, Scridon Ioan, Oprița Gh. ,Mihalțan Traian, Rațiu Augustin și Bolfea Silvestru, au fost ridicați din penitenciar la orele 4,30, fără a li se spune motivul și au fost transportați de organele noastre la locul de execuție. La orele 5 au fost așezați în linie condamnații Dabija Nicolae și Scridon Ioan, cărora li s-a citit degradarea, primul din gradul de maior în rezervă și al doilea din gradul de plutonier în rezervă. După aceea au fost așezați în linie și ceilalți condamnați, iar procurorul militar le-a făcut cunoscută respingerea cererii de grațiere și că în consecință condamnarea la moarte a rămas definitivă. După aceasta, condamnații au fost legați la ochi, în care moment Dabija s-a exprimat că el nu vrea să fie legat la ochi, fără a i se îndeplini această dorință.Au fost așezați pe locul execuției și înainte de deschiderea focului, condamnații au început pe rând să-și manifeste anumite exprimări, astfel: Mihalțan Traian a spus „Cu aceeași monedă vă vom plăti”, Bolfea Silvestru a spus „Doamne ajută” iar Dabija a strigat „Trăiască România”.A urmat împușcarea lor.După care medicul legist a confir- mat moartea celor 7 executați. Atât tov. Lt. col. care a citit degradarea celor doi condamnați, cât și ceilalți membri, au avut o atitudine demnă. Plutonul de execuție s-a comportat conform instrucțiuni-lor primite de la comandantul plutonului, care după execuție a spus ostașilor „Tovarăși, ne-am îndeplinit datoria față de clasa muncitoare”. Cadavrele celor 7 au fost transportate de la locul execuției și au fost îngropate de către org. de miliție și securitate sub directa noastră supra- veghere. Execuția celor 7 a decurs în ordine, asistenții fiind comandanți militari din Sibiu, avocați apărători și membri din Biroul Județenei PMR Sibiu. Paza a fost asigurată de către miliție.

Lt. col de securitate Ghe. Crăciun

Lt. de securitate V. Nistor.

(…) Martorul Râștei Avram a declarat la proces că ziua în care a putut să-l prindă pe maiorul Dabija a fost cea mai însemnată zi din viața lui, pricinuindu-i cea mai mare bucurie (…)(400)

Poate că locul unde au fost înhumați ar fi rămas neștiut până azi dacă, țăranul Ion Silaghi, din întâmplare, n-ar fi văzut cele petrecute, iar locul pe care criminalii l-ar fi dorit neștiut pentru vecie a putut fi găsit, iar osemintele lor înhumate creștinește.(401)

GRUPUL ȘTEFAN POPA

„În apropiere de banda Dabija – Macavei, opera o altă bandă condusă de Popa Ștefan, ucis în operațiune, formată din 7 membri (…) care își aveau sălașul tot pe versantul oriental al Munților Apuseni și anume pe Vârful Piatra Caprei, din jud.Alba”.Această organizație a fost înființată de tânărul Alexandru Maxim (arestat), care a trecut în banda lui Popa Ștefan după ce banda Dabija a fost distrusă…(402)

Așa spun documentele securității privitor la acest grup. S-a constituit în 1948, având sălașul, pe versantul oriental al Munților Apuseni și anume pe

400 – ACNSAS – Dosar Penal, nr. 711, vol.10, f. 211

401 – Liviu Pleșa – Organizația de rezistență condusă de maiorul Nicolae Dabija (1948-1949). Edit. CNSAS, Bucu- rești, 2009

– Adrian Brișcă, Puica Buhoci – Rezistența armată din munții Apuseni.Gruparea maiorului Nicolae Dabija 1948-1949/Editura INST, București, 2007

402 – ACNSAS – Fond Documentar, dosar nr. 36, f. 425-440

Vârful Piatra Caprei din județul Alba. A activat între 1949 – 1953. Din grup făceau parte: Hanu Nicodim, Hanu Gheorghe, Hanu Nicolae, Gligor Traian, Man Cornel, Mihail și Mârza Traian, Bratu – sublocotenent, Nicolae Suciu – preot greco-catolic, Petre Mărgineanu – fratele profesorului Nicolae Mărgi-neanu, Silvestru Bolfa, ofițerul invalid Nicolae Lazăr și Alexandru Maxim, fost membru al grupului Dabija. Popa Ștefan fusese parașutat în țară după 23 august 1944 cu grupul condus de Nistor Chioreanu. În Aiud aveau legături cu gruparea fraților Spaniol.De asemenea, avea legături cu mișcarea de rezistență ce activa în zona Cricău, cu organizația Garda Albă, cu Leon Șușman, cu gruparea din Gârbova de Jos, de lângă Aiud, cu anumite cercuri din București. Prin Pușcaș Ștefan, membru de bază, au fost primiți în grup doi tineri – Mârza Traian din Galtiu și Gligor Traian din Cocova (Livezile). Acești doi bravi luptători au rămas tot timpul împreună, fiind gardă de corp la toate acțiunile întreprinse. În noiembrie 1948, fiind surprinși la Vălișoara au fost nevoiți să angajeze lupta, ucigând pe unul dintre urmări-tori. În februarie 1949, Ștefan Popa împușcă doi lucrători de securitate, în Teiuș și Aiud. La 10 martie 1949, au fost surprinși din nou într-o casă aparținând Silviei Giurgiu, la marginea comunei Mesentea, fiind uciși după mai multe ore de luptă. Au fost arestați 177 de partizani și sprijinitori ai aces- tora. După aprecierea Securității, gruparea lui Popa Ștefan era mai bine organizată și disciplinată, dovadă fiind puținele informații pe care le avea Securitatea despre ea.(403)

Documentele Securității menționau:

„ Din Banda lui Popa Ștefan: cinci bandiți au fost împușcați, 2 arestați, alți 96 de membri ai organizației maniste de la poalele munților fiind prinși ulterior. 3 inițiatori ai acestei organizații au fost arestați la București, 9 la Oradea, odată cu Popa Ștefan” raporta Securitatea din Oradea, în februarie 1949.(404)

GRUPUL PASCU CORNEL

Acesta era învățător din Benic-Alba. După ce a scăpat din lupta de la Muntele Mare, Cornel Pascu, împreună cu Ioan Scridon, au plecat spre co-muna Întregalde, la locuința lui Victor Vandor, unde trebuia să se întâlneas-că cu Ștefan Popa. La 7 martie 1949 cei doi l-au întâlnit pe acesta, care mai era însoțit de Nicu Moldovan și Sandu Maxim. Având știre de sosirea trupelor de Securitate (care le aflaseră ascunzătoarea de la Viorica Buțuțui, după ce aceasta probabil că nu mai rezistase torturilor din timpul anchetei,

403 – Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat. Grupul de pe Valea Almăjului.

404 – Idem 395b

– I.G. Ogoranu, Lucia Baki – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Vol. III. Edit. Marineasa, Timișoara

– ACNSAS – Dos. Nr. 761,vol. 2, f. 331; I.G. Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc.Mișcarea de rezistență din județul Alba/Ed. Îngrijită de Elis Neagoe Pleșa și Liviu Pleșa.

dar și de la informatorii recrutați în zonă), au plecat înspre Valea Tibrului, unde s-au adăpostit într-o colibă părăsită de la locul numit Bogoloaia. Aici ei au fost descoperiți de organele de represiune după urmele lăsate pe zăpa-da proaspăt căzută.Operațiunea a fost condusă personal de lt. col. Gheor- ghe Crăciun, șeful Direcției Regionale de Securitate Sibiu, care, în dimi-neața zilei de 8 martie 1949, cu doar câteva ore înainte de luptă,a trimis un raport la București către DGSP.,cu privire la desfășurarea operațiunilor. Potrivit declarațiilor lui Ion Scridon, lupta dintre grupul lui Ștefan Popa și Securitate din Valea Tibrului a decurs în felul următor: „În 6 martie 1949, împreună cu Pascu Cornel, ne-am întâlnit cu Popa Ștefan, Maxim Alexan-dru și Moldovan Nicolae, care erau în drum spre Muntele Mare, spre a ajunge la Dabija. În 8 martie 1949, la ora 8 dimineața, a venit un băiat din sat, pe care nu-l cunosc, la adăpostul nostru și ne-a anunțat că vin jandarmii.Curând am fost somați să ne predăm. Popa Ștefan a strigat să nu se predea nimeni. A început lupta, în urma căreia Ștefan Pascu și Moldovan Nicolae au fost uciși, eu și Maxim Alexandru au fost prinși vii”. (404)

GRUPUL ONIGA EMIL

Maiorul Emil Oniga, camarad cu maiorul Dabija, a creat încă din anul 1948 o organizație anticomunistă formată din militari. Au fost trădați și arestați în 1949. Era considerat de maiorul Dabija trădător,din cauză că nu a vrut să fuzioneze cu or-ganizația lui. Poate să fi fost și așa, dacă luăm în considerare torturile la care erau supuși cei prinși. Născut la 29 iunie 1901, în comuna Micoșlaca, județul Alba, Emil Oniga a activat ca preot militar, având gradul de maior. După instaurarea regimului comunist a fost trecut în cadrul disponibil, ceea ce se pare că l-a făcut să adere la organizația de rezistență condusă de Cornel Pop. A făcut parte din grupul condus de dr. Ioan Gărduș, șeful organizației din județul Turda. Membrii acestui grup, inclusiv Oniga, au fost arestați în zilele de 30-31 ianuarie 1949, la Cluj, în casa surorilor Blănaru, toți fiind ulterior condamnați. Peste numai câteva zile a fost arestat și Cornel Pop. Probabil că la anchetă, dacă nu cumva tot el a fost cel care a trădat și această organizație, Emil Oniga a fost de acord să-l predea Securității pe Ștefan Popa, pentru a scăpa de condamnare. Mențio-năm faptul că Emil Oniga a fost eliberat de către DRSP Cluj după numai o zi de anchetă, fără a fi înaintat instanței. Una dintre persoanele care au cunoscut direct aceste evenimente, Alexandrina Teglaru, precizează faptul că, prin anul 1948, maiorul Oniga trăia la Cluj, însă „excesele: băuturi, cărți de joc, femei, îi epuizaseră și ultimele resurse financiare”. Totodată, aceasta înaintează două posibile variante pentru trădarea lui Oniga: fie a aderat la un

404 – Idem 404, pag.298

grup de rezistență și a trădat după ce a fost prins, fie a plecat de la început cu ideea de a se alătura acestor grupuri pentru a le trăda și a-și asigura astfel o sursă de venit de la Securitate.Totodată, Alexandrina Teglaru îi atribuie lui Oniga și implicarea în asasinarea de către Securitate,în orașul Aiud, la 1 februarie 1949, a lui Ioan Tiuțiu și a soției acestuia, una dintre gazdele lui Ștefan Popa, fapt verosimil dacă se ține cont de faptul că a doua zi el a participat la incidentul de la Teiuș. Se pare însă că trădarea sa a fost „răsplătită” chiar de Securitate, care ulterior l-a arestat și trimis la Canal, serviciile sale fiind uitate.(405)

GRUPUL OFIȚERILOR DE LA BUCUREȘTI

Era un grup de rezistență anticomunistă, alcătuit din ofițeri de grad înalt deblocați din armată. Era condus de generalul Dumitru Petrescu, fost atașat militar al României la Washington, el fiind șeful organizației de rezistență „Frontul Apărării Naționale”. Printre alții, din grup făceau parte: maior Nițescu Nicolae (făcea legătura cu grupul Dabija), Angheluță Mihai, fost membru al grupării „Gândul Nostru” condusă de Mihail Ralea, Carra Ioan, din Leova, Cahul, fost locotenent-colonel aviator, participant pe fron-turile de răsărit și apus, decorat cu „Virtutea aeronautică” cl.a III-a și a II-a, „Coroana României” cu panglică, Medalia „Victoria”, Ceauș Titus, lt. col. în rezervă, fost șef al Batalionului de operații al Flotilei de Vânătoare, deco-rat cu „Steaua României” cu panglică, „Virtutea aeronautică” cl. I-a de aur, cu spadă, „Virtutea Militară”. Fiind deblocați din armată, erau nevoiți să presteze munci cu mult sub pregătirea lor (funcționari sau vânzători la magazine) din care cauză au aderat la mișcarea maiorului Dabija.

GRUPUL GÂRBOVA DE JOS

Din relatările Securității rezultă că, în Gârbova de Jos exista o grupare de rezistență alcătuită din: Medrea Mihail, Ștef Ioan, Țălnaru Roman, Stan Ioan și Dancea Aurel. Toți aceștia activau în comuna amintită și se bănuiește că aveau legături cu grupul Ștefan Popa.(406)

GRUPUL OARGĂ

Ioan Oargă era student și era de loc din comuna Seușa. Pe 15 martie 1949, i s-au mai alăturat elevii Ion Purcariu, Ovidiu Purcariu, Ioan Turcu,

405 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962-Grupul maiorului Oniga

– Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă în sud-estul munților Apuseni (II)/În Revista 22, 01.01. 2007

– CNSAS – Organizația de rezistență condusă de maiorul N.Dabija (1948-1949).Documente editate, studii In- troductive și note de Liviu Pleșa./Edit. CNSAS, Buc. 2009, pag. 31

– ACNSAS, Fond Penal, dosar nr.339, vol.1-4.

– Dina Teglaru-Voina, Preț de sânge. Cazul Oniga, în „Puncte Cardinale”, nr. 15/1992, p.8

406 – Idem 341

tricoterul Gheorghe Mai. Doreau să meargă în munți să-l întâlnească pe Traian Ihuț, dar au auzit că acesta fusese arestat. Întorcându-se la Alba Iulia, Oargă a fost reținut și el. Cei trei elevi, trădați, au fost și ei arestați, după ce au fost imobilizați de gazda care-i adăpostea și de alți săteni. La fel s-a întâmplat și cu Gheorghe Mai. Toți au fost predați Securității din Câmp-eni. Împreună cu alți condamnați la detenție din lotul său, Ioan Oargă a fost dus la Aiud, iar în noiembrie 1949 a fost expediat în infernul de la Pitești, unde tocmai începea așa-numitul proces de „reeducare”, pe care l-a cunoscut din plin. După ce a trecut pe lângă moarte a fost trimis la Canal, în lagărul de la Peninsula, apoi la Deva, Brașov și Aiud, fiind chinuit până la eliberare.(407)

GRUPUL CORNEL DEAC – NICOLAE MOLDOVAN

Ambii erau din Uioara de Sus și împreună cu Ioan Mărgineanu, din comuna Alecuș,au pus bazele acestui grup. Primii doi erau urmăriți de Securitate pentru uciderea a doi soldați sovietici. Din primăvara până în toamna anului 1949 componența grupului se mărește. În perioada iulie-octombrie 1949, au fost găzduiți de Deceanu Gheorghe (soția acestuia fiind soră cu Mărgineanu) și de Colcer Gheorghe. Erau alimentați cu arme de către frații Târziu-Iacob, Teodor și Ioan. Împreună, dețineau un pistol și două arme ZB, Deac – un pistol de buzunar, un pistol automat PPS și o grenadă, Dumbrăveanu – un pistol de buzunar și o armă ZB, Nicolae Moldovan – pistol automat Daimler-Puch și o grenadă. În 4 octombrie 1949, Iacob Târziu, și probabil, Ion Dumbrăveanu au fost arestați de Securitate. Pentru prinderea celorlalți trei membri rămași în grup, Securitatea a recrutat numeroși informatori. Grupul însă se ascundea numai la persoane de încre-dere și schimba des zona.La 22 iunie 1952, la marginea comunei Alecuș, ciurdarul Gotea Pavel îi trădează.Cornel Deac, fiind prea aproape de urmăritori și fiind surprins, se predă, dar ceilalți doi deschid focul și reușesc să scape. În ianuarie 1953, reușesc iar să scape din încercuire în urma altei trădări. În februarie 1953, cei doi se ceartă și se despart. Cu ajutorul infor-matorilor, Ioan Mărgineanu este arestat la 14 noiembrie 1953, în comuna Pănade, pe când se afla la Bian Alexandru. Anchetat foarte dur, divulgă lo-cul unde era ascuns Nicolae Moldovan, care este arestat în aceeași zi și dus la Securitatea din Cluj. A urmat un val de arestări în rândul gazdelor și al susținătorilor. Cornel Deac, Nicolae Moldovan și Ioan Mărgineanu, au fost eliberați din închisoare abia în 1964.(408)

407 – Dorin Dobrincu-Rezistența armată anticomunistă în sud-estukl munților Apuseni (I)/Revista 22, 21.02.2013

408 – I.G. Ogoranu – Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc – Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan;Biografii-grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan.Vol. I/Edit. Marineasa, 1993

GRUPUL IOAN ROBU

Grupul a activat între 1948 și 1949. Ioan Robu, originar din Timișoara, a fost student la Facultatea de Științe Juridice București și Secretar General al Tineretului Universitar Național Țărănesc (TUNȚ) din centrul universitar București până în 1947,când comuniștii au desființat partidul condus de Iuliu Maniu. În aprilie 1948, a reânceput activitatea anticomunistă entuzias-mat de pregătirile rezistenței din Munții Apuseni.Tot în 1948, îndemnat de Alexandru Drăgulănescu – agent al securității, pleacă însoțit de Ionescu și Alexandru Maxim -studenți și ei- în județul Alba, unde oamenii începeau să se înarmeze. Securitatea, care era la curent cu toate, a înconjurat cu trupele sale din Cluj, Sibiu și București, aflate sub comanda maiorului Gheorghe Crăciun, zonele în care se găseau partizanii. Au urmat arestări și execuții la marginea drumului. Ioan Robu și Alexandru Maxim, după ce au fost prinși și condamnați, la 2 aprilie 1950, au fost ridicați din arestul Cluj și asasinați.

GRUPUL STUDENȚILOR NAȚIONAL – ȚĂRĂNIȘTI

În aprilie 1948, avocatul Emanoil Heul și dr. Gheorghe Staicu au început regruparea studenților național-țărăniști, cu scopul de a contribui prin orice mijloace la răsturnarea regimului comunist. Foarte probabil că se așteptau la iminenta izbucnire a unui conflict între URSS și SUA, caz în care ar fi trecut și ei la acțiune. Pentru a-și pune planul în aplicare, ei au apelat la Ionel Robu, care a trecut la înființarea de organizații național-țărăniste în mai multe zone ale țării.

GRUPUL CRIȘAN – ABĂCIOAIEI

A activat tot între anii 1948-1949. Fost învățător, Ion Crișan, originar din Turda, a intrat în lupta anticomunistă organizând pe cei care se ofereau voluntari și acționând în județele Someș și Cluj, în Munții Hășmașului. Aici l-a întâlnit pe Leon Abăcioaei, moldovean, student la Cluj. Împreună au or-ganizat, în câteva județe, grupuri de rezistență care au băgat groaza în comuniști,unii chiar fiind aspru pedepsiți pentru crime și abuzuri, uneori chiar spânzurați. Au greșit însă prin faptul că nu au colaborat mai strâns cu oamenii care se refugiaseră în munți.Urmărit de agenți, Ioan Crișan a fost surprins de o patrulă a Securității condusă de locotenentul Moise Barany, în Cluj, în martie 1949, și împușcat aproape de unul din podurile peste Someș. Abăcioaei era ascuns tot în Cluj, la niște studenți.Fiind filat a fost prins într-o seară pe când schimba ascunzătoarea.A rănit totuși câțiva securiști. În februarie 1950, a fost ridicat din celulă de anchetatorii Stănescu și Beiner și împușcat în ceafă, împreună cu alți deținuți, lângă cimitirul de pe Valea Turzii.(409)

409 – Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962

GRUPUL FRAȚILOR SPANIOL

Frații Vasile și Ștefan Spaniol s-au înarmat și s-au retras în munți, de aici, trecând la acțiuni împotriva autorităților comuniste.Asta se întâmpla pe 31 decembrie 1950. Spaniol Vasile, avocat, era fost legionar și fusese con-damnat pentru participare la rebeliune. Se spunea că ar fi avut relații apropiate cu Nistor Chioreanu, care i-ar fi oferit postul de șef al poliției legionare din Aiud în anul 1940. Înainte de a se retrage în munți, cei doi frați îl atacă pe plt. maj. Fogorași Gheorghe din serviciul de Securitate Alba, pe care-l înjunghie, luându-i apoi arma și legitimația. Securitatea, având informația că aceștia vor fi la un moment dat acasă, a organizat capturarea, ceea ce s-a și întâmplat.În timpul schimbului de focuri, sublocotenentul de Securitate Dobocan Iosif a fost împușcat în braț, iar slt. Nicoară Petru, rănit. Cei doi frați au fost capturați și executați.(410)

GRUPUL GHIȚĂ TĂUȚAN

Era student în anul IV la Medicină, când, în urma unei provocări, învă-țătorul Vasile Vomir, cumnatul lui Tăuțan, a fost arestat și condamnat la 10 ani închisoare.Din această cauză și Tăuțan a fost exclus din facultate.Venit acasă, a preluat frâiele gospodăriei. Agentul agricol însă, cel care înscenase și arestarea cumnatului, îl voia și pe el închis. Într-o bună zi, agentul a fost găsit cu capul sfărâmat în fața casei lui Tăuțan. În puterea nopții, acesta a fost smuls din pat și dus la închisoarea din Turda, unde a fost bătut pentru a recunoaște asasinatul. Printre călăii lui se găsea și tapițerul Albon, din Turda, devenit mai târziu unul din torționarii de la „Canalul morții”. Peste o săptămână, Tăuțan a fost judecat public la țară, unde s-au adus cu forța țărani de prin împrejurimi, constrânși să ceară moartea sa, ca dușman al poporului. Nu a avut nici o posibilitate de a se apăra și, la 12. 08. 1953, a fost condamnat la moarte și executat.

GRUPUL FRAȚII IOANETE

Una dintre cele mai ferme mișcări de rezistență contra regimului comu-nist a fost organizată în regiunea Arieșului de mijloc, în împrejurimile satului Ocoliș, în zona torenților care veneau din Muntele Mare. Aici și-au stabilit adăpostul frații Ionete, care cunoșteau foarte bine regiunea. În pădu-rile de mesteceni din regiune, mistreții trăiau în turme, mai ales după ce se interzisese vânarea lor. Partizanii aveau hrană din belșug în orice sezon. Jandarmii erau acolo de formă și nu îndrăzneau să părăsească perimetrul comunei, după ce plutonierul Băjenaru fusese găsit ștrangulat în biroul său,

410 – Anuarul Institutului de istorie Orală – Rezistența armată anticomunistă în zona Aiud. „Grupul Spaniol”/Vol. II, 2002

– I.G. Ogoranu – Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. „Biografii grupul Spaniol”, vol. I/Edit. Marineasa, 1993

iar ceilalți jandarmi fuseseră dezarmați și constrânși de Ioanete să părăseas-că regiunea, care era domeniul său. Dacă, într-o primă fază, jandarmii și milițienii trimiși din Turda se încăpăținaseră să se aventureze cu riscul de a se întoarce în chiloți și de a fi ridiculizați de săteni, apoi ei au adoptat o tactică nouă: corupția. Dar și de data aceasta eșecul a fost total. Timp de 4 ani, Ionete Cucu nu numai că a rezistat încercărilor de a fi capturat, dar și-a impus propria lege pe teritoriul pe care-l controla. În 1950, autoritățile au recurs la o acțiune disperată, riscantă, dar și ingenioasă. Au plasat în posturile administrative, încet, încet, milițieni înarmați.Perceptorii, primarii, agenții fiscali, învățătorii, bibliotecarii, directorii căminelor culturale, sub aparența unor funcționari pașnici, ascundeau sub haine pistoale automate, fiind de fapt milițieni bine antrenați.Așa au reușit să afle că în casa preotului Ioanete din Poșaga se aflau partizanii, care nu bănuiau că asasinii îi încer-cuiau. Tocmai când se așteptau mai puțin, și-au dat seama de aceasta, dar era prea târziu: li se transmisese ordinul de a se preda. Ioanete și ceilalți partizani rămași în picioare au rezistat până la căderea nopții, sperând că vor putea sparge barajul pe latura dinspre pădure, și apoi să se strecoare pe acolo. Dar intenția lor a fost devansată de milițieni, care, la lumina lămpilor, le-au tăiat drumul, astfel că au fost nevoiți să rămână în casă. După 20 de ore de luptă, cu victime de ambele părți, milițienii au primit întăriri și, a doua zi, partizanii au început să cadă unul câte unul. Dintre cei aproape 12 oameni ai grupului, nu se știe dacă a scăpat vreunul. Cei care nu au fost uciși în luptă s-au sinucis.

GRUPUL CAPOTĂ – DEJEU

Acest grup și-a desfășurat activitatea între septembrie și noiembrie 1948, și a fost înființat în zona Stâna de Vale-Vlădeasa, zonă în care au și acționat pentru scurt timp. Apariția lui a fost încurajată de locuitorii de pe Valea Drăganului, care s-au ridicat la luptă împotriva politicii de colectivizare forțată. Bazele acestui grup le-a pus medicul veterinar Iosif Gheorghe Capotă – secretar al PNȚ – Huedin, ajutat de dr. Alexandru Dejeu, avocatul Mureșan din Beiuș ș. a. Nu au avut arme suficiente, dar, în schimb, aveau un suport larg în ce privește informația și adăpostul-preoți, notari, avocați, pă-durari dar mai ales țărani. Trădați și ei, au fost arestați la 20 noiembrie 1948. Doctorii Capotă și Dejeu au fost executați la Gherla, în seara zilei de 2 septembrie 1958. Din documentele securității reiese că: „ … doctorul Capotă, medic veterinar, fost secretar PNȚ din Huedin-Cluj, și-a format o bandă care în cursul lunii septembrie 1948 cuprindea pe dr. Dejeu (urmă-rit), avocat Mureșan din Beiuș (urmărit), avocat Stănescu (urmărit), lt. c. d. Bărcescu (urmărit), notarul Pantiș (urmărit) și avocat Ionescu (urmărit) (…)”.

„ (…) banda era ajutată de gazde și iscoade (…) care au fost arestați cu ocazia unor operațiuni făcute de DRSP Oradea în legătură cu DRSP.

Cluj la 30 noiembrie 1948”.(411)

Iosif Capotă s-a născut la 24 ianuarie 1912 în localitatea Mărgău, județul Cluj, într-o familie numeroasă de țărani români, greco-catolici.Era absolvent al Facultății de Medicină București. S-a stabilit la Huedin, unde și-a organi-zat o gospodărie prosperă, cuprinzând aproximativ 350 de oi, cabaline și bovine și o livadă destul de mare cu pomi fructiferi. S-a căsătorit cu Elena Leu și a avut două fete: Adriana și Mariana.Era membru PNȚ încă din perioada interbelică. În perioada anterioară alegerilor din 1946, începuse deja să colaboreze cu Alexandru Dejeu, alături de care a pus bazele unui grup anticomunist. În martie 1947 a fost arestat pentru 10 zile. După ce a fost eliberat, a fost ținut sub strictă „observare”, fiind amenințat chiar cu asasinatul sau rearestarea. Prevenit la timp în legătură cu aceste scenarii de către Mihai Simula, membru PCR, Capotă a părăsit Huedinul la 9 mai 1947, în locul său fiind executat tocmai cel care îi sugerase să se ascundă. În scurt timp era considerat de Miliție drept „conducătorul unei bande” care acționa în zona Munților Apuseni. Familia i-a fost deportată în Bărăgan, unde a rămas până în 1956. În 1952 a plecat la Brașov, unde avea multe cunoștințe personale. A mai locuit și la Hodiș, lângă Brăișor. Alexandru Dejeu se mu-tase și el în Dragu. Astfel, grupul Capotă-Dejeu intra într-o nouă fază de evoluție. Capotă a format un important grup de colaboratori cu care avea întâlniri constante, o activitate asemănătoare desfășurând și Alexandru Dejeu, în Dragu. Din punct de vedere formal, cele două subgrupuri au făcut parte din organizația anticomunistă „Frontul Național Creștin Iuliu Maniu. Gruparea pentru Libertate, Patrie și Cuce”, denumire stabilită de Iosif Capo-tă din 1949. Pricipalele acțiuni ale grupului constau acum în redactarea și difuzarea a aproximativ 5000 de manifeste anticomuniste, cu o tematică diversificată: desființarea bisericii greco-catolice, colectivizarea, rebeliunea antisovietică a lui Tito etc. Se poate constata că grupul Capotă-Dejeu a avut un caracter non-violent, deși după 1952 unii dintre membri erau înarmați. Capotă, din cauza insecurității, luase în calcul ca, în primăvara anului 1950, să treacă ilegal frontiera cu destinația Austria și Italia. După 11 ani de clandestinitate, la 17 decembrie 1957, Iosif Capotă a fost arestat. Arestarea s-a făcut fără incidente, ofițerii fiind confundați cu Ioan Borțig, care era așteptat să revină acasă în aceeași noapte dintr-un sat vecin. Luat prin sur-prindere, dr. Capotă a încercat să se sinucidă în ultimul moment prin otrăvire, dar nu a reușit. La 18 iulie 1958, a fost condamnat la moarte și a fost executat prin împușcare la penitenciarul Gherla, la 2 septembrie 1958.

411 – Idem 402

Alexandru Dejeu s-a născut în localitatea Poieni, la 1 iunie 1923, într-o familie de greco-catolici, care avea șase copii. După absolvirea liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea, a urmat cursurile Facultății de Medicină din Sibiu și apoi din Cluj, după care a fost repartizat ca medic de circumscripție în Călățele, ulterior, îndeplinind aceeași funcție în Mărgău, Silivașu de Câmpie (Județul Mureș) și Dragu, județul Sălaj. Pe când era în Mărgău, s-a căsătorit cu nepoata de soră a dr. Iosif Capotă. După revenirea la Cluj, s-a implicat în activitatea PNȚ, mai ales în alegerile din 1946, fiind reținut pentru o scurtă perioadă la Postul de Poliție din Huedin. După perioada de detenție, s-a aflat într-o legătură permanentă cu Iosif Capotă, ajutându-l cu bani sau alimente. Colaborarea lor a continuat ori de câte ori a fost posibil. Subgrupul condus de el, avea o activitate identică cu cea a subgrupului condus de Iosif Capotă.Dar „având în vedere faptul că sus-numitul se bucură de încrederea elementelor dușmănoase din comuna Dragu, a fost luat în studiu în vederea recrutării, iar la data de 23 octombrie 1956 s-a trecut la recrutarea lui ca agent în problema PNȚ Maniu”, dar se pare că în acțiunile sale Alexandru Dejeu, „a făcut un joc dublu, destul de periculos”, pe care l-a acceptat, probabil pentru că nu a avut de ales, ba mai mult, a considerat că prin inteligență ar fi putut controla ofițerul de securitate care-l avea în legă-tură, ar fi putut ține la distanță încercările repetate de arestare ale lui Iosif Capotă și, implicit, descoperirea legăturilor sale cu fugarul și a rețelei de apropiați. În toamna anului 1957, Securitatea nu mai era mulțumită de cola-borarea cu el, deoarece „nu prezenta încredere, fiind capabil oricând să desfășoare activitate organizată împotriva regimului”. De acum era clar că Dejeu camufla acțiunile ostile contra regimului, ale sale și ale apropiaților săi, prin acceptarea în mod formal a colaborării cu Securitatea. În seara de 7 decembrie 1957, a fost arestat împreună cu soția sa, de la domiciliul din Cluj-Napoca.În timpul procesului, Alexandru Dejeu a făcut un dur rechizi-toriu la adresa regimului comunist. A fost condamnat și el la moarte, fiind executat prin împușcare la Peni- tenciarul Gherla,în 21 septembrie 1958.A fost reabilitat moral la 26 iunie 1998.(412)

ECHIPA CRUCE ȘI SPADĂ

Această grupare a activat în Apuseni între 1948-1949. În anul 1948, profesorul Gheorghe Gheorghiu, împreună cu Ștefan Giurcoi și Gavrilă Forțu, creează o organizație anticomunistă numită „Echipa Cruce și Spadă”. Nucleul organizației era format din: Covaci Alexandru, Mereu Traian, Negoiță Alexandru, Oprescu Mircea, Nicu Boiangiu, Pițură Nicolae și Aurel Ciurcel, mai târziu și Iordan Ionel. Au mai fost recrutați Pașca Traian, precum și plutonierul deblocat Torcea Ioan. Manifestele ei sunt citite în septembrie 1948 în București, precum și la Bologa, județul Cluj.Avea arma-ment și muniție și se considera pregătită pentru lupta în munți. În octombrie 1948 se stabilesc la Săcuieu – județul Cluj, unde vin noi membri atât din împrejurimi, cât și din Brașov, Iași, Botoșani, Pașcani. Au avut acțiuni timide, iar pe unele le-a ratat. După spusele autorităților, „aceștia aveau de gând să atace depozitul de alimente de la Valea Drăganului, județul Cluj, să atace și să captureze depozitul de trotil de la Bologa pentru a distruge podurile, căile ferate, diferite depozite și fabrici care lucrau pentru armata sovietică, distrugerea fabricii de la Poieni și ridicarea banilor existenți, capturarea alimentelor din cooperativa din comuna Secuieu-Cluj și de a porni o răscoală în cazul unui eventual război cu sovieticii”. Beneficiind de datele topografice ale zonei Săcuieu, jud. Cluj, de unde erau originari Forțu și Mereu, fac o recunoaștere a regiunii, cu care ocazie îl cunoaște, și îl convinge să li se alăture, pe Aurel Potra, fost ofițer în Regimentul de Gardă regală. Aici are loc și prima acțiune în forță, la depozitul de cereale din Zam-Sâncrai, pe 10 octombrie 1948, și distribuirea de manifeste în comuna Bologa. Pe 26 februarie 1949, grupul a ținut o conferință la București pentru constituirea unui Stat major și a unei echipe de acțiune pentru zona Huedin-Sâncrai, județul Cluj, pe data de 14 martie. De aici lucrurile se precipită, cu o desfășurare alertă, dar și tratragică. Pe 14 martie, grupul de luptători Gheorghiu, Torcea, Ciurcel, Pituru, Forțu pleacă la Huedin, apoi spre dealul Runcuri, unde cu ajutorul lui Dumitru Panican și moș Costan, noi membri ai grupării, găsesc un adăpost provizoriu. Pe 25 martie, în comuna Horăița, echipa începe construirea unei cabane.Însă în noaptea de 11/12 aprilie 1949, în gara Huedin este împușcat Torcea Ioan, plutonier deblocat, membru al grupului, 4 inși au fost reținuți, pe urmă alți 7 iar alți 2 dați în urmărire. Sunt condamnați, la 29 septembrie 1945, la pedepse ce variau între 10 și 25 de ani. În noiembrie 1949, Securitatea Cluj îi ridică din celulele lor pe Gheorghe Gheorghiu-profesor, pe Aurel Potra-ofițer, pe Nicolae Pițură-far-macist și pe Forțu Gavrilă-profesor, și îi asasinează la Zam-Sâncrai, lângă Huedin. Securitatea făcea următoarea referire la această grupare :

„La 7 aprilie 1949(…)Direcția Securității Capitalei a reținut un număr de 8 indivizi (…) din cercetarea lor reieșind că(…)sunt membrii unei organizații sub- versive numite „Echipa Cruce și Spadă”(…)inițiatorul și conducătorul (…)este numit Gheorghe Gheorghiu, zis „Mărășești” (reținut) (…) sunt 22 arestați, 15 urmăriți și unul ucis în operațiune”.(413)

412 – Oana Ionel, Dragoș Marcu – Rezistența împotriva comunismului prin difuzarea de manifeste.Cazul Iosif Capotă/CNSAS, fond Penal, dosar nr. 86, vol. 5, f. 38/În „Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962”/Edit. Kullusys, 2003, p. 115

– Gheorghe-Dragoș Braica – Medicul Iosif Capotă/ În „Renașterea”, iulie-august, 2000, p. 10

413 – Idem 402

S-au dat următoarele condamnări :

1. Gheorghe Gheorghiu Mărășești – 25 de ani m. s., 10 ani degradare civi-că și confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, -15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de incendiu

– 5 ani închisoare corecțională și 2000 lei amendă corecțională pentru delictul de deținere ilegală de arme. Va executa pedeapsa cea mai gravă.

2. Paraschiv V. Ioan zis Vicu – la 2 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție pentru crima de favorizarea infractorilor.

Ceilalți arestați au primit pedeapsa cu închisoarea pe diferite termene.(414)

ARMATA ALBĂ ( PARTIZANII REGELUI MIHAI )

Această organizație era cunoscută și sub denumirea de „Partizanii Majestății Sale Regele Mihai I”. S-a constituit la Cluj, în cursul anului 1948, din inițiativa lui Alexandru Suciu, Gheorghe Mureșan, Lazăr Bondor și Ionel Manu. Organizația s-a extins în zona din apropierea Clujului, de la Turda până la Gherla, având foarte mulți aderenți din jurul acestor orașe. (415)Această mișcare s-a dezvoltat rapid după 1948, când comuniștii au pre-luat puterea. Oamenii care au aderat la această organizație de partizani proveneau din categorii sociale diferite, de la muncitori și țărani la notari, învățători, dar și profesori și militari.(416) Era o organizație alcătuită din simpatizanți ai regelui și era condusă de Alexandru Suciu, fost căpitan din marina regală.Avea sediul la Cluj.Scopul declarat era lupta împotriva comunismului și restaurarea monarhiei. A activat mai ales în județele Cluj, Someș și Turda, dar se pare că rețeaua s-a extins și în Maramureș, Bistrița Năsăud și Mureș. Începând cu toam- na anului 1948, Securitatea relata tot mai des despre existența acestei rezistențe active anticomuniste. Implicați în această organizație mai erau Alexandru Maxim, Petru Mărgineanu,preotul Leluțiu Aurel de la mănăstirea greco-catolică din Obreja, jud. Alba, Eugen Mărgineanu, student, fiul lui Petru, și doreau să înceapă lupta cât mai repede cu putință. În aprilie 1949, Alexandru Suciu s-a deplasat în comuna Fizeșu Gherlii unde a stabilit legături cu Alexandru Săcui, Ioan Bănuț și Alexandru

Bănuț, cărora le-a cerut să formeze și ei, în comuna lor, o grupare asemănă-

414 – Arhiva MApN

– Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962. Echipa Cruce și Spadă (Munții Apuseni 1948-1949)

– Cosmin Budeancă, Denisa Bideanu, Valentin Orga – Studiu introductiv. Mișcarea de rezistență anticomunistă în România. Grupul Cruce și spadă. Mărturii/ Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul de Istorie Orală, Ed. a II-a, Editura „Argonaut”, Cluj Napoca, 2009

415 – „Făclia”, ziar independent de Cluj-Simion Mureșan, împușcat de Securitate la 5.X.1949, a fost exhumat ieri, la Sântejude Vale./23.X.2009. 300 – Marius Statoiu – Partizanii Regelui Mihai, împușcați la marginea pădurii Gherla./Anchete online, 2.09.2010.

416 – Marius Statoiu – Partizanii Regelui Mihai, împușcați la marginea pădurii Gherla/Anhete online, 2.09.2010

asemănătoare. Le-a destăinuit faptul că, organizația urma să acționeze în momentul în care s-ar fi declanșat un război între americani și sovietici. Le-a transmis și sarcina de a procura armament, urmând ca la momentul potrivit să fie anunțați prin curier, să treacă la ocuparea primăriei și a postului de miliție din comună. La intrarea în organizație, preotul Eusebiu Cutcan le lua tuturor recruților un jurământ. Membrii organizației strângeau și alimente pentru a le duce la Cluj, iar de acolo în munți, în același timp căutând să procure și arme în încercarea de a înfiripa un arsenal. La sfârșitul lunii septembrie și începutul lui octombrie 1949, Serviciul de Securitate din Dej avea în atenție mai multe loturi de membri ai organizației, reținând pe mulți dintre ei.Gruparea a fost depistată de Securitate în urma unei trădări venite din partea unui membru care a primit bani de la autoritățile comu-niste. Pe 5 octombrie 1949, Direcția de Securitate din Cluj a organizat o razie, pe baza unor informații primite de la un turnător din Sântejude Vale. 30 de securiști înarmați au înconjurat gospodăria partizanului Mureșan. În urma schimbului de focuri, partizanul Mihălțan Ioniță s-a predat, altul a fost capturat iar al treilea a reușit să fugă. Cei doi au fost duși, noaptea, la marginea pădurii satului și împușcați fără a fi puși sub acuzare și condam-nați. Cel care reușise să fugă a fost prins a doua zi și împușcat în același mod.Gazda partizanilor, Mureșan Simion, a fost și el împușcat iar fiul său a fost obligat să-i sape groapa.Toți cei care au făcut parte din această grupare au fost arestați, anche- tați și torturați, condamnați la ani grei de temniță, unii, după cum s-a văzut, fiind asasinați.(417)În lumea deținuților din Gulagul românesc, membrii acestei organizații au fost apreciați ca „oameni excep-ționali, oameni care au rezistat cu multă demnitate suferințelor și celor mai cumplite privațiuni.

GRUPUL ÎNARMAT DIN FIZEȘU GHERLII

Existența și activitatea lui, compunerea grupului, sânt legate de cea a PRMAS (Partizanii Regelui Mihai Armata Secretă). La sfârșitul lui mai 1949, după ce conducerea fusese arestată la Cluj, Securitatea a început arestările și în rândurile membrilor PRMAS din comuna Fizeșu Gherlii. Aflând despre arestarea lui Alexandru și Vasile Bănuț, ceilalți membri au fugit în pădurile din zonă, constituindu-se într-un grup înarmat. Vasile Mureșan și Alexandru Buzdugan au fost și ei reținuți însă l-au atacat pe milițianul care-i escorta, Vasile Mureșan reușind să fugă în pădure, dar Alexandru Buzdugan va fi reținut. Grupul din pădure trimitea scrisori acti –

417 – Idem 416

– Dorin Dobrincu- Rezistența armată anticomunistă și Rezistența greco-catolică în centrul Transilvaniei. Orga- nizația „Partizanii Regelui Mihai-Armata Secretă” (1948-1950), publicat în revista Revista Arhivelor, ianu-arie 2009, Volumul 86, no 1, pp. 204 – 218

-viștilor comuniști din sate, amenințându-i cu împușcarea. După un timp, unii dintre membrii grupului au plecat. În pădurea din apropierea comunei Fizeșu Gherlii, la locul numit Fundoaia, au rămas doar Ion Bănuț, Alexan-dru Săcui, Dumitru Bilt, Vasile Mureșan și Livia Săcui. Întrucât Securitatea nu reușea să procure date despre grup, plutonierul Lazăr Diugan s-a travestit în haine de pădurar și a plecat să facă cercetări în pădure. Pe 7 octombrie 1949, securistul a descoperit bordeiul partizanilor, dar a fost ucis în urma unui schimb de focuri. Și Vasile Mureșan a fost rănit în confruntare. Parti-zanii au părăsit locul, dându-și seama că securiștii aveau să înceapă căutarea tovarășului mort, pe care l-au găsit după opt zile. Luptătorii aveau să fie prinși abia în 1950.

GRUPUL ÎNARMAT CUTCAN. CONTINUATOR AL PRMAS

Preotul Cutcan, după ce a plecat acasă, a intrat în legătură cu un grup de rezistență din zona Nicula, parte a organizației lui Alexandru Suciu. Lider pe teren era un tânăr (27-28 de ani) pe nume Sălăgean. La scurt timp, a fost împușcat de Securitate. Fiind singurul om cu carte,Cutcan a devenit liderul acestei formațiuni de partizani (între ei Gheorghe Fântânaru, Matei Mâțu, cel mai bun trăgător al grupului).Gruparea dispunea și de informatori în sate,inclusiv femei și copii, care ofereau date prețioase pentru supraviețuirea lor.Ei s-au implicat în acte justițiare, de pedepsire a activiștilor comuniști prea zeloși. Uneori aveau loc și corecții fizice. Un astfel de caz s-a petrecut în comuna Breaza.Un plutonier de miliție a prins-o pe soția unui partizan fugit în pădure, pe care a bătut-o până ce a ucis-o. Pentru a se justifica la o eventuală anchetă, a dus cadavrul în grădină și l-a spânzurat, pentru a crea impresia unei sinucideri. De acest lucru au auzit partizanii, care au inițiat o acțiune de pedepsire. Patru partizani, cu prenumele Ilarie, Grigore, Matei și Dumitru, cel din urmă fiind și soțul victimei, l-au prins pe plutonier. Dumitru l-a legat de un stâlp de telegraf, l-a stropit cu petrol și i-a dat foc. Ulterior, avea să fie și el împușcat de Securitate.Pentru prinderea lui Cutcan și a grupului său au fost angrenate forțe importante. La Gherla s-a pus chiar și un premiu de 250. 000 de lei. Cu toate acestea, Cutcan a reușit de multe ori să scape de capturare. Prima dintre ciocniri cu autoritățile s-a petrecut în toamna anului 1949, în zona localităților Cormeniș, Răstoci și Negreni, când au reușit să-i pună pe fugă pe milițieni, care dispuneau și de câini de urmă-rire. În cele din urmă mulți dintre partizani au fost capturați.Așa se face că, în luna octombrie 1950, grupul se compunea doar din patru persoane: Eusebiu Cutcan, Vasile Pop, Nicolae Pop și Liviu Pop, toți din satul Vale, comuna Aluniș.Toți erau înarmați și se ascundeau, în acel moment, în pădurile din preajma localităților Șigău Vale-Pintic-Bobâlna-Cubleș-Teocul de Jos și Corneni.Securitatea a pus pe urma lor numeroși informatori, cărora li s-au dat „misiuni concrete de felul cum trebuie să acționeze”. La sfârșitul lui octombrie 1950, Eusebiu Cutcan fusese văzut în zona comunelor Lona-Dăbâca și Lujerdiu, raionul Gherla. În cele din urmă, a fost prins de Miliția raionului Gherla în noaptea de 22/23 decembrie 1950, la domiciliul lui Simion Cristoltean, din Dăbâca, asupra lui găsindu-se un pistol „Sauer” cali-brul 7,65 și o armă militară retezată. După anchetare a fost predat Securitîții din Gherla, care l-a maltratat în timpul interogatoriilor. După încheierea anchetei, a fost condamnat la 15 ani închisoare, din care a făcut 14, între 1950 și 1964, la Aiud, Sighet, Baia Sprie etc.

LIGA APUSEANĂ (ARDELEANĂ) A MOȚILOR

sau GRUPUL ALEXANDRU LAZĂR

Cel care a format inițial grupul, cu menirea de a-i sprijini pe partizani, și care i-a dat denumirea menționată a fost Alexandru Lazăr, magazioner la „Industria sârmei” din Câmpia Turzii. Mai apoi au hotărât să acționeze ei în-șiși în zona munților Apuseni. A tipărit chiar și un manifest, pe care l-a difu-zat printre prietenii săi în Câmpia Turzii, Turda și Cluj. A încercat să acțio-neze mai intens în zonă, din grupul lui făcând parte, o vreme, și frații Macavei. Trădat și filat de Securitate mai multe săptămâni, Alexandru Lazăr a fost arestat în primăvara anului 1949, tocmai când se îndrepta spre întâlnirea cu frații Macavei. S-au operat peste 150 de arestări, el fiind con-damnat la 10 ani. Legăturile fraților Macavei cu această organizație aveau să le fie fatale, întrucât după arestarea lui au fost descoperiți și ei.

GRUPUL DIAMANDI IONESCU

Extras din fișele Securității:

„Acțiunea acestui grup a fost asemănătoare grupului Dabija. Diamandi fusese ofițer de aviație și luptase pe ambele fronturi fiind decorat cu înalte ordine și medalii. Era în legătură cu grupuri militare de rezistență, mai ales cu ofițeri din Flotila a II-a de Aviație de la Turda. A pornit cu intenția unei revolte populare imediate în satele din zonă și nu cu aceea a creării unei unități de elită ca maiorul Dabija. (…) Și el, ca și Dabija, a greșit punând un preț prea mare pe patriotismul local al locuitorilor din Apuseni, care nu erau pregătiți pentru astfel de acțiuni (…) După arestările din lotul Pop-Bojoiu s-a refugiat în munți”.(418)A fost arestat pentru că luase poziție împo-triva falsificării alegerilor din 19 noiembrie 1946. Evadează împreună cu un alt ofițer aviator și fug pe Valea Ierii, spre Muntele Mare. Din grupul său făceau parte: Codoreanu Iosif, Gălbează Simion, Marc Victor, Mârzan Ioan, Spulbatu Gheorghe,Ladar Victor, Doctor Remus, Grozav Simion, Vâtcă Va-

418 – Idem 404; Dosar Penal, nr.711, vol.10, f. 211.

Vasile, Vâtcă Constantin, Cirebea Metodie Filon, Grozav Filip, Herculea Gavril, Vlad Ioan, Giurgiu Iosif, Vâtcă Ștefan, Cirebea Nicodim, Țolea Augustin, Ciulea Ioan, Cidrea Ioan, Iancu Vasile, Pop Laurențiu, Puiu Victor, Cidrea Victor, Stoica Ioan, Țerfea Teodor, Țefrea Aurel, Popa Vasile. A început să acționeze în 21/22 iulie 1949, când a coborât în comuna Muntele Băișorii și l-a prins pe președintele Sfatului Popular din localitate. Apoi a arestat-o pe asesoarea populară și i-au dus în centrul satului, unde a ținut o cuvântare, în final spunând că așa vor păți toți comuniștii. De aseme-nea, a mai ridicat un locuitor, agent al Securității, pe care l-au luat cu ei în pădure, unde i-au ținut trei zile.(419)I-a arestat pe jandarmii, informatorii și autoritățile locale, îi închide într-o magazie și arde registrele ce conțineau cotele datorate de țărani, tablourile și lozincile comuniste, taie liniile telefo-nice. După o zi, apar trupele de securitate care arestează peste 500 de țărani și-i torturează sălbatic. Securitatea din Cluj, condusă de lt. colonel Mihail Patriciu-Weiss, a ucis 7 oameni arestați-dar nejudecați: Victor Mare, Vasile Mare, Samson Muntean, Avram Ihuț, Traian Ihuț, Ioan Ihuț și Gligoruț (?). Echipa de asasini a fost comandată de Octavian Vociu de la Securitatea din Turda, la 9 august 1949. Într-un raport din 24 iulie 1949, cpt. Kovacs rapor-tează că „o patrulă de Miliție a fost atacată, la ora 11, în dreptul Primăriei, trăgându-se asupra lor cu pistoale automate rusești, până ce milițienii au fugit din comună de frică”. În noaptea de 29/30 iulie 1949, o echipă de 20 de milițieni au atacat coliba în care se aflau partizanii, „abuzând persoanele din zonă, fiind maltratate chiar și femeile”. După aceea s-au îndreptat spre cabana Muntele Băișorii. Cabana însă a fost atacată de partizani, care au ridicat haine și chiar s-au împrietenit cu unii excursioniști, după care partizanii au distrus echipamentul Stației de Comunicare Radio și au sechestrat un camion pe care l-au găsit acolo, intenționând să-l folosească în deplasările lor.(420)În noaptea de 31 iulie 1949, au lipit un manifest pe ușa primăriei din Cacova Ierii, amenințând autoritățile locale comuniste. Mani-festul a fost găsit în dimineața zilei de 1 august 1949 de către vicepreședin-tele Comitetului Provizoriu PMR(421)În ciocnirile care s-au produs în zilele următoare acestor acțiuni, un număr de 18 membri au fost prinși, însă nu și conducătorii grupului. Câțiva dintre cei arestați, împotriva cărora nu existau probe concrete, au fost executați pe loc de Securitate, fără nici o judecată. Se urmărea astfel instaurarea unei atmosfere de teroare în zonă, astfel încât asemenea acte să nu mai fie posibile în viitor. La 18 ianuarie 1950, lt.Irimieș Pavel și slt. Mărgineanu Vasile, ambii din cadrul Securității Cluj,l-au arestat

419 – Idem 404; Dosar Penal, nr.711, vol.1, f.51.

420 – Idem 404; Dosar Penal nr. 711,vol.11, f.28 – 29

– Claudiu Pădurean – Diamandi Ionescu, omul care i-a gonit pe comuniști din Muntele Băișorii/la 2.08.2012

421 – Idem 404; Dosar Penal nr. 956,vol.3, f.368

pe Ionescu Diamandi, care se ascundea pe șantierul „Electrocarbon” din Cluj, sub numele de Turov Ioan.După o luptă scurtă, a fost imobilizat.(422) Fusese trădat de către soția sa, care devenise amanta unui ofițer de securitate. A urmat un val de arestări. La 25 noiembrie 1950, col.Patriciu a raportat DGS București faptul că avocații numiți din oficiu la Procesul lotului Diamandi „au fost în prealabil verificați de noi”. Procesul a început la 27 noiembrie 1950, la Cluj, iar în sală au fost aduse persoane din regiunea Turda și muncitori de la fabricile din Cluj.(423) Execuția lui Ionescu Diamandi și a lui Iosif Codoreanu a avut loc la 15 mai 1951, ora 4, la Penitenciarul Cluj. Cei doi au fost executați împreună cu Laurean Gavrilă, condamnat și el la moarte în altă cauză. Anterior, recursurile lor fuseseră respinse de către Prezidiul MAN.(424) Doi partizani care erau condamnați la câte 10 ani – Samson Vâtcă și Ștefan Vâtcă – au fost asasinați de Securitate după proces. Alți 59 de inculpați au primit condamnări pe termene diferite.

GRUPUL SABIN MARE

După terminarea războiului, Sabin Mare, asemenea multor camarazi care au intuit exact „binefacerile” comunismului, a ales calea libertății, rămânând în Occident. Nu după mult timp, a hotărât să pună umărul și el la dezrobirea țării de sub teroarea comunistă. În acest sens, împreună cu doi camarazi-Gavrilă Pop și Rada Ilie, a urmat cursurile de parașutism și școala specială de la Ardily, din Franța, unde au fost ajutați de comandorul Mihai Opran și de Mircea Mușatescu.Sabin Mare și ceilalți doi partizani (echipa „Carpați”) au fost parașutați, în noaptea de 30.06/1.07.1953, în pădurile din zona dealu-rilor Chioarului și ale Sălajului, având asupra lor documentația necesară îndeplinirii misiunii.Acest grup urmărea coagu- larea mișcărilor de partizani în vederea constituirii unei mici armate, dar nu au primit sprijinul promis de peste hotare. După ce și-au găsit o gazdă în apropierea locului parașutării, au confirmat centrului că au ajuns. Apoi, Gavrilă Pop a plecat să predea o scrisoare „surorii” Sabina, care, după alungarea din mănăstire, locuia în Satu Mic. Aceasta a vorbit către vânzătorul de la aprozar, care a alertat ime-diat Securitatea. În scurt timp, două plutoane de Securitate, sub comanda lui Stern Eugen, s-au deplasat la locuința Sabinei, unde au arestat fără opoziție pe Gavrilă Pop. Acesta a mărturisit unde se aflau ceilalți doi parașutați. Surprinși de securiști, Sabin Mare și Rada Ilie au reușit să se piardă prin pădurile care înconjurau casa și au luat-o spre Făgăraș.După un timp, Sabin Mare a fost găsit împușcat, cu o cruce de snopi de grâu la cap, iar lui Rada Ilie, i s-a pierdut urma.Ulterior, s-a auzit că a reușit să treacă granița și să a-

422 – Idem 404; Dosar Penal nr. 711, nr. 711,vol.1, f.114

423 – Idem 419

424 – Idem 404; Dosar Penal nr. 711, vol. 9, f. 305

jungă la Munchen și apoi la Paris. Unele mărturii spun că ajunsese fermier. Aici a aflat despre execuția celor 13 tovarăși ai lui. Printre cei executați s-au aflat Ion Cosma Juhaz precum și gazdele și sprijinitorii lui Sabin Mare. (425)

GRUPUL SASU ILIE

Se știe că era alcătuit din 8 oameni și acționa în zona Cucurbăta.Probabil că sfârșitul i-a fost similar cu al celorlalte grupuri. (S-ar putea să fi fost unul și același grup cu cel amintit la zona Arad, pag. 139. Sursele sunt diferite.)

GRUPUL DIN DEALUL BOTII

Pe valea pârâului Iada, până la vărsarea în Criș, a acționat un grup de partizani din care făceau parte: Ciota Ion, fost șofer al mareșalului Anto-nescu, parașutat în spatele frontului de la Leningrad, Jurj, un țăran din părțile satului Ghiugița de Sus, și soția lui Jurj, Lucreția. Luptele au avut loc în iulie 1952 și în cursul lor au căzut Ciota Ion și Mihuț Gheorghe.Țăranul Jurj a fost executat la Oradea, iar soția lui condamnată la muncă silnică pe viață.

GRUPUL DIN SATUL SÂRBI – V. GHERMAN

Satul Sârbi făcea parte din comuna Budești, Maramureș. Cel care a pus bazele grupului a fost Vasile Gherman,(zis „Frunzilă”) din satul Sârbi, comuna Budești, de pe Valea Cosăului.A făcut prima dată parte din grupul lui Ioan Popșa, anihilat în 1949. Membrii acestui grup, precum și susținătorii lor au fost capturați, judecați și condamnați.Gherman a fost judecat într-un lot de 19 persoane, sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. În 1950, Tribunalul Militar Cluj îl condamnă la închisoare și până în 1956 a trecut pe la Gherla, Aiud, lagărele de la Canal, minele de la Nistru și Baia Sprie.(426)După alte surse, a decedat în 1961 în închisoarea Gherla, în urma sa rămânând cinci copii orfani.(427)Unele documente arată că ar fi fost vorba, de fapt, de un grup condus de Ion Dunca, alături de el fiind mențio-nați Vasile Șerban, Vasile Gherman și încă un frate al acestuia din comuna Sârbi, Ion Frunzilă din aceeași comună, Puiu Șandor și fratele său din Budești, Ioan Andreica din Călinești, Vasile Tomoioagă, Gheorghe Dunca din Borșa, Părăscău (?).Vasile Dunca și Părăscău au fost împușcați la Călinești, în timpul unei ambuscade organizate de autorități. Membrii gru-pului și susținătorii au fost capturați, judecați și condamnați. Spre exemplu, pădurarul Vasile Simion Șerban din Călinești a fost prins în timp ce transporta alimente pentru partizani, nu fără a fi rănit.Avea să moară în 1961

425 – Bande, Bandiți și Eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1946-1968/CNSAS-Edit. Enciclopedică, 2003

426 – Ștefan Bellu – Pădurea răzvrătită. Rezistența armată anticomunistă din nordul Transilvaniei.(1945- 1958)./În Anuarul Institutului de Istorie „Gheorghe Bariț” din Cluj-Napoca, Series „Historica”, vol. XLIII, 2004, p. 330-341.

427 – George Georgescu – File din rezistența spirituală anticomunistă – „Rugul Aprins”. (348/ II)

închis la Gherla, în urma sa rămânând cinci copii orfani. În afară de grupu-rile menționate mai sus, în zonă mai acționau:

Alexandru Curta zis „Bruxner” – a fost împușcat la Chișlaca.

2 elevi ai Școlii de Ofițeri din Beiuș, care au fugit în munți cu armamentul din dotare.

O mică parte din eroii care și-au dat prinosul de sânge pe altarul Patriei:

CĂZUȚI ÎN LUPTĂ

Popa Ștefan – 27 ani, student

[anonimizat] – 23 ani, student

[anonimizat] – 23 ani, plugar

Mârza Traian – 22 ani, plugar

Pascu Cornel – 24 ani, învățător

Joflea Grigore – 45 ani, preot

Cigmăian Ion – 40 ani, maistru

Rosa Simion – 45 ani, preot

Macavei Alexandru – 28 ani, ofițer

Macavei Nicolae – 20 ani, comisar

Macavei Maria – 6 ani, copil

Macavei Traian – 38 ani, subinginer

Macavei Viorel – 45 ani, avocat

Spaniol Iuliu – ? , student

[anonimizat] – 32 ani, avocat

Vandor Victor – ? , învățător

Conțan Ieronim – 35 ani, plugar

ASASINAȚI ÎN TIMPUL CERCETĂRILOR LA SECURITATE

Pintea Eugen – 24 ani, student

[anonimizat] – 25 ani, student

[anonimizat] – 28 ani, student

[anonimizat] – ?

Lupea Traian – 36 ani, plugar

Moldovan Alexandru – 56 ani, ?

Morărescu Ioan – 45 ani, învățător

Petrașcu Nichifor – 60 ani, plugar

Florin Mihai – 45 ani, plugar

Picoș Gheorghe – ?

Turcu Ioan – ? , ceferist

ASASINAȚI DUPĂ CONDAMNAREA LA ÎNCHISOARE

Mărgineanu Petre – 47 ani, plugar

Pop Alexandra – 22 ani, studentă

Beldean Nicolae – 30 ani, muncitor

Vandor Sabin – 35 ani, învățător

Dalea Emil – 33 ani, plugar

Olteanu Emil – 26 ani „

Picoș Florean – 45 ani „

Pascu Petre – 24 ani „

Moldovan Simion – 27 ani, student

[anonimizat] – 27 ani, student.

GRUPUL ZUBAȘCU ILIE

Ilie Zubașcu era născut în 1921, în Dragomirești. A fost unul din liderii marcanți ai lotului Dragomirești. Când în această localitate s-a constituit organizația anticomunistă, Ilie Zubașcu a fost printre primii înscriși. Grupa-rea a fost repede deconspirată, iar membrii ei arestați. Cei care au scăpat, printre care și Zubașcu, s-au retras în munți. În prima fază, 7 au fost cei care au fugit din comună și au reorganizat rezistența în munții Țibleș, unde s-au unit cu cei din Săliște. În 1948 se semnala că era în bune legături cu gruparea Popșa, care a fost lichidată în cursul anului 1949, grupul lui 7 membri fiind o rămășiță a acestuia. După distrugerea grupului, Zubașcu a rămas în munți și s-a alăturat organizației fraților Pașca, apoi celei conduse de Ion Ilban, după care și-a alcătuit propriul grup. Securitatea îi căuta de zor, dar au scăpat din toate încercuirile. Ca să le forțeze mâna, le-a arestat fami- liile cu tot cu copii și le-au dat un ultimatum: „dacă nu vă predați, familiile voastre vor fi ucise”. În fața acestui șantaj nu au putut rezista. Ilie Zubașcu s-a predat la începutul lunii octombrie și, pe 20 ale aceleiași luni, a fost ucis. Cei 7 fugiți în munte împreună cu el au fost judecați în contumacie și au primit pedepse de 25 ani muncă silnică și confiscarea tuturor bunurilor. În noaptea de 30 septembrie 1950, au căzut în mâinile Securității partizanii Ardeian Ioan și Ofrim Dumitru, care veniseră în comuna Dragomirești după alimente. După cercetarea lor, s-a ajuns la locul unde se ascundea grupul, astfel că au fost capturați cu toții. Potrivit altor izvoare, după ce s-a predat, Zubașcu a fost judecat și condamnat la 15 ani muncă silnică.În adăpostul lor s-au găsit trei arme ZB, un pistol de buzunar și cca 30 de cartușe. Ar fi fost ucis în timpul anchetei. Grupul și-a desfășurat activitatea pe raza județelor Maramureș și Satu Mare.(428)

428 – Idem 366

ORGANIZAȚIA „MĂNUNCHI DE PRIETENI”

Această organizație apare menționată într-o declarație a lui Ion Ilban (seria C-0370139) dată la 2.XI.2006, cu privire la evenimentele din perioada 1950-1957 din orașul Sighetu Marmației. El a declarat că, în august 1948, a fost arestat de Securitatea din Sighetu Marmației, pentru activitate subver-sivă, oponentă a introducerii metodelor comuniste și rusești. Organizația era constituită în majoritate din elevi de la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației. Descoperiți, cu toții au fost arestați și duși la penitenciarul Sighet, apoi la Satu Mare, Cluj, București (Jilava), Târgșorul Nou, Pitești, Gherla.(429)

GRUPUL IOAN BOGDAN

Era un maramureșean din Dragomirești, care a înțeles pericolul comunist și a decis să se opună lui, indiferent de riscuri. Născut într-un „nucleu” al rezistenței anticomuniste, Ioan Bogdan a aflat de mic ce însemna „raiul” comunist și de la consăteanul său Ilie Zubașcu. În 1948 a fost arestat în miezul nopții. A fost dus la Sighet, apoi la Oradea, unde, timp de trei luni, securiștii l-au ținut numai în bătăi și torturi. De acolo a ajuns la Cluj. A cu-noscut și Jilava, unde a văzut ce poate celebrul torționar Maromet. A execu-tat în total 11 ani de detenție. În final, a ajuns să lucreze undeva pe lângă granița cu Iugoslavia. A afirmat tot timpul, cu tărie, că nu intenționează să fugă din țară. Iubea prea mult pământul românesc.(430)

GRUPUL LUDU

„În regiunea Borodului există un grup terorist care, din afirmația unuia dintre bandiți, rezultă că este format din 30 de elemente înarmate cu Z. B. -uri, printre care se găsesc și urmăriți de drept comun. Mai sunt cunoscuți din activitatea propagandistică o serie de 9 elemente înarmate, printre care au fost recunoscuți studenții Ludu Sorin și Ludu Lucian, din Timișoara”. (431)

GRUPUL PUȘCAȘ DUMITRU

La 4 martie 1950 era semnalat un nou grup de rezistență din zona Beneia – Bercea – Baica, județele Cluj și Sălaj, despre care forțele represive credeau că este compus din patru membri. Liderul era Dumitru Pușcaș, zis Mitrofan, din comuna Bazna, și era urmărit pentru nesupunere la încorporare și furt. Dintre membri se pot aminti: Iuliu Ungur, din comuna Răstolț, Pan Crăciun, ș. a. Grupul dispunea de o pușcă mitralieră retezată, două arme „ZB” și un pistol de 9 mm. Acționa în zona localităților Balan-Agrij-Răstolț-Almașul-

429 – Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ – SPM nr. 35/P/2006./Declarație martor Seria C-03701 39/ 2.XI.2006

430 – Cornel Jurj – Familia și rezistența anticomunistă din munții României. Interviu cu Igna Darău

431 – I.G. Ogoranu – Note și studii comparative pe marginea documentelor din Arhiva CNSAS

Baica-Beneia. În septembrie 1950,în ur- ma unei acțiuni informative, grupul a fost capturat în pădurea numită Dosul Agrijului, județul Sălaj.Mai erau semnalați atunci ca făcând parte din grup Vasile Negreanu și Constantin Moroti (sau Morăreț)(432)În urma acțiunii din 19/20 noiembrie 1950, întregul grup a fost capturat

432 – Dorin Dobrincu – Formațiuni „minore” de rezistență anticomunistă și fugari izolați din nordul Transilvaniei (1949 – 1958), p.136-137.

– DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dos. 24/1950, f. 53; dos. 58/1951, f.10.

– ASRI – Fond D, dosar 2168, f.12-13,241,338;

– DJAN – Cluj – Fond Insp. de Pol. Cluj, dos. 58/1951, f. 12;

– ASRI – Fond D, dos. 2168, f. 280,285,314,388-389,406

IX. ÎN BIHOR ANTICOMUNISMUL ÎNCEPE SĂ SE MANIFESTE

Capitolul 16: Rezistența anticomunistă din zona Bihorului (Oradea)

GRUPUL VULTURUL NEGRU („G4”)

Astăzi aproape necunoscută, „G4” a fost, probabil, cea mai bine organi-zată grupare de rezistență din Bihor. Comandantul grupării, Dumitru Oprea, fost ofițer de artilerie își împărțise grupul său numeros în două: bărbații maturi luptau în munți, iar tinerii încercau să facă rost de arme. „Pe la oa-meni și prin păduri se mai găseau arme, muniție, grenade, rămase din război. Noi încercam să le recuperăm și să le trimitem către prietenii noștri din munți”. Avea în compunere 11 membri. În colaborare cu acest grup, acționa și grupul condus de Popa Ștefan, fost sergent în Regimentul 9 cavalerie din Oradea. Era format în cea mai mare parte din militari activi sau lăsați la vatră după război. Aceștia au fost nucleul militar al organizației. Membrii organizației însă erau în cea mai mare parte elevi de la Liceul Industrial, Liceul Comercial și Liceul teoretic „Alexandru Roman”, toate din Oradea.

Printre primele activități întreprinse a fost lipirea unor afișe cu îndemnul „Răsculați-vă”, fiind de fapt o poezie a lui Oprea Dumitru. În ziua de 12 martie 1949, un grup de șapte – Oprea Dumitru, Mihele Ștefan, Simoca Alexandru, Haiduc Iosif, Lupoi Petru, Bozântan Victor și Bradea Luca, au părăsit orașul cu intenția de a lua legătura cu partizanii din munți. Potrivit sentinței nr.1623 a Tribunalului Militar Cluj, din 25 noiembrie 1949, cei șapte au mers până în comuna Măgești, iar aici au fost găzduiți la părinții lui Bradea Luca. În ziua de 13 martie, au plecat mai departe spre comuna Zece Hotare, unde au dormit în noaptea de 13-14 martie 1945, în podul unui grajd, la numitul Vandiciu Gavril. În dimineața zilei de 14 martie, au fost înconjurați de organele de miliție, iar în urma unui schimb de focuri Oprea Dumitru și Haiduc Iosif au fost prinși.(433)Ceilalți s-au salvat prin fugă. În urma torturilor la care au fost supuși de către organele de anchetă, au divul-gat numele tuturor membrilor din organizație, ceea ce a făcut ca în următoarele două săptămâni toți să fie capturați. Toți au fost bătuți atât de crunt, la tălpi și la stomac, încât nu mai puteau merge. Din câte și-a amintit Haiduc Iosif, organele de represiune i-au interceptat în urma trădării socrului lui Vandici Gavril, care, ulterior, va fi condamnat și el, decedând la data de 6 iulie 1959, la Formațiunea Canal Dunăre – Marea Neagră. Iată o parte din componenții organizației „G 4” : Bozântan Victor, Bradea Luca, Brazdă Aurel, Brazdă Ioan, Ficuț Iosif, Haiduc Iosif, Lupoiu Petru, Mălan

433 – Octavian Căpățână – Dincolo de istorie; Despre partizanii bihoreni.

Pavel, Mihele Ștefan, Mihuț Dumitru, Mihele Maria, Simoca Alexandru, Vandici Gavril, Vecon Gheorghe.(434)Gruparea a fost lichidată în februarie-martie 1949: 5 morți, 2 arestați. Ulterior au fost arestați alți 96 de membri dintre care 3 la București -inițiatorii – și 9 la Constanța.

ORGANIZAȚIA „ROMÂNIA INDEPENDENTĂ”

Această organizație i-a avut ca principali actori pe elevii Liceului „Alexandru Roman” din Oradea.Organizația a început să prindă viață în primăvara anului 1948, avându-l ca șef pe elevul Bădiceanu Nistor, din clasa a VI-a. La foarte puțin timp, la 31 mai 1948, mulți dintre ei au fost luați de la cursuri, urcați într-o mașină și duși la sediul Securității, unde au început un șir de anchete deosebit de dure. Unul dintre cei anchetați, Rusu Vasile, își amintește că anchetele se desfășurau noaptea și erau conduse de căpitanul Retezaru și executate de Czeler, căpitanul Elekeș, slt. Plop Gheor-ghe, Gutman, Grad, Stern, plutonierii Lituin, Ursu, Rosman și Rozenberg. Interogatoriul consta în bătăi, umilințe fizice și psihice, înfometare. Scopul acestei organizații era de a se extinde la sate, în rândul țăranilor, de a răstur-na printr-o insurecție armată ordinea de stat comunistă și reinstaurarea mo-narhiei.Condamnați pentru apartenență la Organizația România Indepen-dentă:Abrudan Lazăr,Bădiceanu Nistor,Băran Viorica (fostă Furtos), Budar Leontin,Domocoș Ștefan, Furtos Pavel, Molnar Leontin, Rusu Vasile, Sarca Eugen.Cu excepția lui Băran Viorica-funcționară, toți erau elevi.(435)

GRUPAREA ELEVILOR DIN ORADEA

A fost înființată de Domokos Miklos, în vârstă de 15 ani (?), în primă-vara anului 1956, cu scopul de a participa la mișcări similare revoluției maghiare. Au răspândit diferite manifeste, au scris lozinci pe pereți, iar buncărele pustii din jurul orașului au fost cercetate pentru a se găsi arme. Organizația a fost desființată formal în 1958, dar câțiva dintre membri au reorganizat grupul și s-au întâlnit până în toamna anului 1960. Pe baza unor estimări „circa 400-500 de oameni au fost interogați în legătură cu acest caz, iar 59 de persoane au fost condamnate, cumulând un total de 540 ani”. Procesul a avut loc în perioada septembrie-decembrie 1961.(436)

GRUPUL „TÂNĂRUL PATRIOT”

Se știe, deocamdată, că unul din partizanii acestui grup se numea Pop Augustin, născut la 28 septembrie 1938, în comuna Orteleac-Bihor. A fost condamnat prin sentința 139/25.05.1958 a Tribunalului Militar Cluj, la 16

434 – Cristina Pușcaș – Memoria rezistenței – Organizația „G 4”/Asociația „Cei 40 de mucenici” – Asociația Foști-

lor Deținuți Politici Filiala Bihor/ Membri ai organizației „G 4” /9. 03. 2014

435 – Idem 434

436 – Csongor Janosi – Procesul membrilor mișcării de reânnoire spirituală „Bethania”.

ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire”. A fost închis la Gherla, Chilia Veche, Grindu și Jilava, unde a declarat greva foamei. A fost eliberat cu decretul din 1964, la 31 iulie.

GRUPUL „PUMN DE FIER”

Organizația a fost înființată în anul 1953 de către Vâlsan Dumitru, Ciobâncan Vasile și Gârba Alexandru, în Lunca Vașcăului, regiunea Ora-dea. Din organizație au mai făcut parte Toma Dumitru, Vas Teodor și Cora Vasile.Sarcinile acestei organizații constau în acte de sabotaj, de diversiune, procurare de armament, confecționarea de materiale cu caracter antico-munist.Ulterior, au mai fost recrutate și alte persoane. Au fost cu toții prinși și arestați. Se cunoaște faptul că Ciobâncan Vasile a fost condamnat la 15 ani m. s. și 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, la 30 martie 1956.(437)

ORGANIZAȚIA SUBVERSIVĂ KISS LADISLAU (din com. Salonta)

Organizația era compusă din 7 persoane care, conform raportului Nr. 5/31.016 din 18.XI.1949, era „condusă de Kiss Ladislau și care se face vinovat de complot, crimă de uneltire contra ordinei sociale, precum și deți-nere de armament ilegal și munițiuni”. Kiss Ladislau „a pus bazele acestei organizații subversive în iulie 1949, al cărei scop era comiterea de acte de sabotaj și teroare în vederea înlăturării actualului regim, cum și, în cazul izbucnirii unui război între anglo-americani și sovietici, împreună cu ban-dele teroriste din munți, să-i ajute pe cei dintâi prin acțiuni în spatele fron-tului. Activitatea acestei organizații consta în recrutarea de noi membri, procurarea de armament și materiale explozibile, menținerea legăturilor cu bandele teroriste din munți, difuzarea unor manifeste cu caracter instigator, toate în scopul arătat mai sus.Membrii acestei organizații sunt aproape în totalitatea lor fii de chiaburi, nemulțumiți de regimul actual și luptând cu perfidie contra lui, prin participarea mai departe la ședințele UTM, în care cea mai mare parte dintre ei erau încadrați, pentru a nu da de bănuit, și a lovi puternic la momentul oportun”. (…)

Lt. de Securitate

A. Siegler

Din grup făceau parte Kiss Ladislau, Pelok Iosif, Balogh Ludovic, Vincze Francisc, Panyska Iosif, Daniel Iuliu și Kenez Alexandru

5 R 2. 01. 1950

437 – RPR – TM Terit. Oradea; Dosar nr. 100/1956/CNSAS – Sentința nr. 126/1956/30.03.1956;

– www. proc. comunismului. com/cedo/21.29.24.42

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI

La 5 iulie 1949, în comuna Arpășel, județul Bihor, țăranii sechestrează activiști de partid, care sunt eliberați de trupele de securitate.

La 23 iulie, în comunele Tinca, Tăut și Batâr din același județ, țăranii incen-diază arhiva primăriei și întrerup liniile telefonice; în comunele Cociuba Mare, Olcea, Mădăraș, Cefa, Abram și Balc sunt devastate primăriile, arse procesele verbale de impunere a cotelor agricole și steagurile roșii. La 1 august, satele revoltate sunt ocupate de 315 milițieni și 65 de securiști, care execută 10 țărani și deportează 245. Mai trebuie menționată și revolta din satul Sișterea, comuna Cetariu, unde Miliția împușcă mortal un țăran și operează mai multe arestări.

REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ DIN ZONA BISTRIȚA-NĂSĂUD, REGIUNEA MUREȘ AUTONOMĂ MAGHIARĂ, MUNȚII RODNEI

Capitolul 17: Începuturi de revoltă în Bistrița-Năsăud

VLAD GHEORGHE

Zis și „Împăratul”, era de loc din Săliște. Un timp a fost aliat în pribegie cu Gheorghe Pașca, după ce a intrat în conflict cu comuniștii. Aceasta se întâmpla după alegerile din 1946. Se spune că cei doi fugari se ascundeau undeva pe „granița” Bistriței cu Maramureșul.Aveau un talent deosebit în a mânui pușca și cunoș- teau foarte bine zonele unde acționau, beneficiind și de sprijinul masiv al populației. Speriate, autoritățile au concentrat trupe importante în căutarea lor. A fost ucis în luptă cu Securitatea în 1948.(438)

ORGANIZAȚIA ANTICOMUNISTĂ DIN CIREȘOAIA / BISTRIȚA

În luna septembrie 1948, gospodarul Deneș Andrei a constituit în Cireșoaia, împreună cu alți 5 săteni, o organizație secretă anticomunistă cu scopul ca în caz de izbucnire a războiului între Uniunea Sovietică și țările occidentale, să înlăture conducerea comunistă a comunei, să oprească pe cei ce vor primi ordin de a fi mobilizați pe front și să oprească rechizițiile de animale și bunuri pentru front, trecând de partea Occidentului. La sfârșitul lunii martie 1949, Deneș Elemer, tot din Cireșoaia, elev la Dej, după ce s-a întâlnit cu Deneș Andrei, a trecut și el la constituirea unei astfel de organi-zații la Liceul Maghiar din Dej. Printre cei care s-au înscris în orga nizație a fost și Balla Balint. A participat și la două ședințe clandestine, una pe po- dul Someșului, și una pe dealul dinspre Ocna Dejului. Nu se știe cum, în iunie 1949, securitatea a aflat despre cele două organizații și scopurile lor și i-au arestat pe toți membrii și colaboratorii acestora, în număr de 21.Au fost judecați de Tribunalul Militar Oradea, toți primind condamnări la ani buni de închisoare.(439)

438 – Gazeta de Maramureș – Eroii rezistenței anticomuniste – Haiducul Pașca/3. 08.2010

439 – www. academia. edu/4018326/Personalități_ale_rezistenței_anticomuniste_din_județul_Bistrița-Năsăud

Capitolul 18: Grupuri de rezistență anticomunistă din Regiunea Autonomă Maghiară

GRUPUL „PATRIA 7” ( GRUPUL ION FALIBOGA)

A fost un grup de rezistență anticomunistă care a acționat în zona jude-țului Mureș. Embrionul acestei mișcări se formase încă din 1954 și își propusese, la început, rezolvarea unor revendicări salariale, după care s-a radicalizat, mergând până la a concepe un plan de răsturnare a regimului. Conducătorii grupului erau considerați Ion Faliboga, Gheorghe Maier și Ioachim Vlad. Din grup mai făceau parte Frunda Carol (tatăl senatorului Gyorgy Frunda), Nuțiu Eugen, Sopoteanu Ștefan, Pop Simion, Grecu Mihai ș. a. Ca structură profesională, avea: 15 funcționari, 12 angajați CFR (de la acar la șef de stație), 9 foști militari de carieră (de la subofițer la colonel), 6 cadre didactice, 4 ingineri, 4 juriști, 4 medici, 2 contabili, 2 preoți, 1 arhitect,1 comerciant,1 tapițer,6 agricultori, 3 casnice. Acțiunile acestui grup erau în atenția Securității încă de la înființarea lui. Grupul avea un „Cartier Militar”, în a cărui competență au intrat o serie de foști ofițeri, cu scopul ca la momentul oportun să treacă la atacarea depozitelor de arme și muniții pentru înarmarea organizației și astfel să acționeze în vederea schimbării formei de guvernământ. Au fost infiltrați, iar când Securitatea a găsit de cuviință, a trecut la arestarea lor. Anchetați deosebit de dur, timp de 7 luni, la Securitatea din Târgu Mureș. În 1957, cei trei au fost condamnați la moarte, alți 67 de inculpați fiind condamnați la pedepse variabile, dar au beneficiat cu toții de grațierea acordată de Gheorghiu Dej în 1964.(440)

GRUPUL KELEMEN

Era un grup mai puțin organizat decât grupul Faliboga, fiind constituit pe criterii etnice. A fost anihilat rapid de Securitatea mureșeană. Grupul era format din 8 persoane și urma să acționeze în zona Sovata și Reghin, locul unde domiciliau sau lucrau membrii acestuia. Șapte din cei 8 membri ai grupului au fost arestați în ziua de 28 octombrie 1956, iar Kelemen, condu-cătorul grupului, a doua zi, pe data de 29 octombrie 1956.Au fost condam-nați pentru „activitate subversivă împotriva ordinei democrației populare și procurarea de arme”.(441)

GRUPUL VEREȘ

Ca și grupul Kelemen, era un grup constituit tot pe criterii etnice și era format din șase persoane.Urma să acționeze în zona Sângeorgiu de Pădure,

440 – Nicolae Balint-A XV-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice de la Sf. Gheorghe./14. X. 2009

– Arhivele Naționale Direcția Mureș (ANDM)-Fond Procuratura Mureș, dosar 210/1956, f.1-116; dosar 301/ 1956, f.1-82

– ANDM – Fond Procuratura Militară a județul Mureș, dosar 246/1956, dosar 188/1957

441 – Idem 440

locul de domiciliu al majorității membrilor săi. Nu aveau cunoștință de existența grupurilor Faliboga sau Kelemen. Cei șase membri ai acestuia, au fost arestați în intervalul 22 iunie – 29 iulie 1957, fiind învinuiți de „uneltire și activitate antisocială „și că aveau ca scop” răsturnarea prin violență a regimului de democrație populară”.Se mai menționa faptul că „în vederea scopului propus, organizația subversivă denumită Organizația Secretă Re- voluționară, prin programul ei îndemna la contrarevoluție, asemănătoare puciului fascist din Ungaria. Membrii organizației subversive își întocmeau planurile criminale pe baza îndrumărilor ce se făceau de către posturile de radio Vocea Americii, Europa Liberă și Londra…”. (442)

GRUPUL RĂSTOLIȚA sau Grupul mureșean de rezistență Grigorescu -Cândea-Voinescu (Lotul „Mureș”)

Grupul anticomunist de rezistență Grigorescu – Cândea – Voinescu sau „lotul Mureș”, cum a fost denumit de Securitate, care urma să activeze în zona Răstolița-Deda-Vâtava-Reghin, a fost depistat, în 1947, prin acțiuni specifice derulate de Poliția și Siguranța mureșeană.Primii membri, Alexan-dru Grigorescu și Nicolae Cândea, erau încadrați ca funcționari la Întreprin-derea forestieră din Răstolița iar Silviu Voinescu era avocat. La final, grupul cuprindea cca. 100 de membri, fiind format din preoți, învățători, militari deblocați, agricultori și meseriași particulari, dar nu apucase să treacă la acțiuni de anvergură, așa cum preconizau, în special sabotaje. Încă de la constituire, grupul a fost penetrat informativ, fiind monitorizat permanent de Siguranță și Jandarmerie. Există o Notă-raport, nr. 83/18 iunie 1948, a lui Ștefan Moise, plutonier major de jandarmi la Deda, care specifica agenții de legă- tură ai grupului, cei care făceau munca de curieri, respectiv pe Vasile Covrig și Ion Netea din Vâtava, precum și Iov Ciontea din Deda.Totodată, în cuprinsul notei erau nominalizați și foarte mulți membri ai grupului. Pe data de 3 iunie 1948 au început arestările. Au fost reținute 11 persoane din Răstolița (Teodor Moldovan-preot și pe soția acestuia, Viorel Iustinian -inginer, Octavian Mihon-inginer, Vasile Movilă-fost notar, Aurel Gliga-agricultor, Ion Napan-funcționar,Nicolae Vlădescu-funcționar, Magda Szocs -funcționar, IoanSenici-funcționar și Rozalia Toncean – „concubina lui Gri-gorescu”. Cinci zile mai târziu, tot la Răstolița, au mai fost arestate 4 persoane: Filip Lircă-administrator agricol, Ioan Gabor-fiul adoptiv al lui Lircă, Dumitru Oprea-brigadier silvic, și soția acestuia. Pe data de 17 iunie 1948 au urmat încă 6 arestări: Dumitru Cioată (Vâtava), Ioan Timar (Deda), Maria Timar-soția sa, și Eugenia Timar, fiica lor, Pavel Câmpean din Bistra Mureșului. Din acest lot au fost luați și duși, la Răstolița, fostul ofițer Ale –

442 – Idem 440

xandru Grigorescu, doctor în științe economice, Eugen Cengher și studentul Ion Gheorghiu zis Cândea. După o anchetă bestială, care a ținut șase luni de zile, au fost readuși la Răstolița cu cătușe la mâini și legați la picioare. Au fost împușcați la marginea comunei sub pretextul „că au încercat să fugă de sub escortă”. Au fost aruncați pe marginea drumului.(443)

GRUPUL PUSTAI

Nu se știe ce scopuri avea și ce alcătuire, deocamdată. A fost imediat depistat și capturat.

GRUPUL DE LA SIGHIȘOARA

A fost unul dintre grupurile parașutate în România. Era condus de Virgil Totoescu și Ion Gligoraș. Acest grup a căzut însă în 1948, ocazie cu care Siguranța din Mediaș, condusă de comisarul Vasile Moga, a aflat și de grupul Fetea. Astăzi, este sigur că Securitatea reușise să penetreze grupul, încât o bună parte din membrii săi au fost deconspirați destul de repede, iar grupul, parțial, s-a dezorganizat.(444)

GRUPUL FODOR

Evenimentele din 1956 din Ungaria au avut ecou și în Transilvania, provincie românească în care trăia o puternică minoritate maghiară, dar și în rândurile tinetretului român din unele centre universitare.Securitatea română s-a văzut pusă în fața unei duble provocări: să apere sistemul comunist, cât și integritatea statală a României. Așa se face că în acest context complex, Procuratura Militară din Târgu Mureș, împreună cu Securitatea locală, instrumenta ancheta unui grup anticomunist ce ar fi urmat să acționeze în zona Mureșului. Printre membrii grupului apare menționat frecvent, ca având un rol important în cadrul acestuia, episcopul Marton Aron, perso-nalitate aflată încă din perioada interbelică în atenția serviciilor de contraspionaj române. Grupul mai cuprindea pe Fodor Pavel, Haidu Geza, Szentmartoni Valentin, Szocs Ignatiu și Csiha Coloman. Ei militau și acțio-nau pe următoarele direcții:un Ardeal independent, un Ardeal dat în întregime Ungariei sau un Ardeal despărțit în două părți egale între România și Ungaria. Acestea erau și concluziile de învinuire puse la data de 22. 01. 1958 de către organele de Securitate. În cadrul anchetei se conturase faptul că grupul era cu mult mai numeros și se afla într-o permanentă legătură cu episcopul romano-catolic Marton Aron. La momentul respectiv, 1958, acesta se afla în domiciliu obligatoriu la Alba Iulia, supus unui permanent filaj operativ. Grupul a fost arestat în 1957, la un an după evenimentele din Ungaria.

443 – Nicolae Balint – „Cei care au îmbrăcat cămașa morții II”. În „Curentul Internațional”, la 9. XII. 2010.

444 – Nicolae Balint – „Cei care au îmbrăcat cămașa morții I”, În „Curentul Internațional”, la 15.XI.2010

GRUPUL „DRAGALINA”

Era coordonat de un anume Dorolți, care, după ce a fost capturat, a murit la Cluj în timp ce era judecat.(445)

445 – Alina Pop – Rezistența anticomunistă în Sălaj: grupuri care se pregăteau să-i ajute pe americani să-i dea jos pe comuniști/Adevărul.ro/28.04.2014.

Capitolul 19: Rezistența anticomunistă din Munții Rodnei

GARDA ALBĂ sau LIGA NAȚIONAL CREȘTINĂ

În deplină obiectivitate, se consideră că „Garda Albă” îl avea ca inițiator pe Nistor Ioan – singurul care-i cunoștea pe cei aproximativ 60 de aderenți, în majoritate săteni avuți, comercianți, muncitori etc., persecutați și asupriți care s-au declarat doar potrivnici regimului comunist. Nu se proiectase nici o acțiune proprie și nici nu au inițiat, nu au participat și cu atât mai mult nu au întreprins nici un gest sau act de protest împotriva ordinii sociale, rămânând doar ostili în opinie și disponibili pentru eventuala schimbare și un nou regim politic.Toți au fost arestați și s-au cerut 56 condamnări la moarte, restul fiind prevăzuți la pedepse pe termen limitat. Instanța a reținut șase condamnări la moarte, dintre care patru au fost duse la îndeplinire, în februarie 1959, după cum urmează: Nistor Ioan, Voina Gheorghe, Moldovan Ioan și Roman Miron. Ceilalți doi condamnați la moarte au fost Homo- rodean Laurențiu (decedat în condiții necunoscute) și Pleșa Traian, cărora însă pedeapsa le-a fost comutată la muncă silnică pe viață. Procesul s-a judecat într-o sală a Tribunalului Județean Hunedoara, asistența fiind forma-tă numai din angajați ai Securității, nici un membru al familiei neavând acces. Acest simulacru de proces a fost desființat de Curtea Supremă de Justiție, prin Sentința Nr.14 din 14 aprilie 1997, care i-a achitat pe toți condamnații politici. Iată-i pe o parte din cei judecați la Hunedoara, acuzați în procesul „Garda Albă”:Nistor Ioan, Voina Gheorghe, Roman Miron, Moldovan Ion, Pleșa Traian, Iacob Dumitru, Cazan Toma, Samoilescu Ioan, Scurtu Iosif, Bach Oskar, Bejan Adolf, Stănescu Aron,(446)

Se știe că organizația „Garda Albă” avea ramificații în toată țara și că ar fi fost sub comanda generalului Manoliu și a unui anume Bodiu Leonida despre care se zice că ar fi condus și gruparea următoare.

GRUPUL COPIII CODRULUI

În dosarul de anchetă 26091, format din 9 volume, cu privire la grupul „Garda albă”, de sub conducerea lui Leonida Bodiu, în vol.I apare, în Referatul din 5 iunie 1949 (o informare a Inspectoratului Regional de Sigu-ranță Cluj), faptul că, în Munții Rebrișoara, județul Năsăud, activa o organi-zație „subversivă, teroristă”, formată din „condamnați pentru crime de război”, ofițeri deblocați, chiaburi și sași expropriați, sub denumirea de „Copiii Codrului”, apoi „Garda Albă” și în final „Liga Națională”.(447)

446 – „Servus” – Cotidian independent, Hunedoara – Procesul „Garda Albă”(Nesemnat), nr.1176, 23.XII.2008.

447 – Ioana Diaconescu – Scriitori în arhiva CNSAS: deținutul nr. 3964/49 – „Romînia Literară, nr. 9/2006

„ORGANIZAȚIA de REZISTENȚĂ a PARTIZANILOR din MUNȚII RODNEI”. („GARDA ALBĂ”)

Alte surse menționează faptul că această organizație („Garda Albă”) ar fi fost înscenată din ordinul maiorului de Securitate Gligor Viorel și plt. Huțu, care l-au pus ca șef pe învățătorul Bodiu Leonida din Poiana Ilvei, apoi au arestat vreo 15 persoane. Printre ei au fost profesorul Teohar Miha-daș și Constantin Tonegaru. Bodiu Leonida a fost dus pe Dealul Crucii și împușcat de slt. Liviu Pangrațiu. Timpul va dovedi dacă această variantă este veridică sau nu. Până acum se știe că grupul a fost anihilat în perioada ianuarie – aprilie 1949. Se mai știe că Bodiu a fost trădat de către prietenul său Alexandru Moraru, șeful Miliției orașului Năsăud, care aderase la „Garda Albă” având un rol dublu: de informator al Securității și om al lui Bodiu, pe care chipurile îl ținea la curent cu anumite acțiuni ale autorităților. Alexandru Moraru l-a invitat pe Bodiu Leonida la botezul unui nepot, care a avut loc la Sângeorz-Băi. Aici, în noaptea de 24/25 aprilie, a fost arestat de o echipă a Securității Năsăud, legat și transportat cu un IMS la sediul acestei instituții. În luna mai 2009, ipoteza uciderii lui s-a confirmat.Între timp, IICCR, după îndelungi cercetări în arhive și pe teren, inclusiv pe baza mărturiilor orale ale unor persoane contemporane cu evenimentele în cauză, a stabilit locul unde acesta a fost îngropat și a deschis un șantier arheologic. Gheorghe Petrov, coordonatorul acestui șantier, a declarat că „ avea capul efectiv zdrobit și, după cum au spus criminaliștii veniți la fața locului, erau și câteva coaste rupte, probabil înainte”.(448)Dintre cei arestați, din punct de vedere politic,18 fuseseră în Partidul Național Țărănesc, patru erau simpati-zanți PNȚ, patru în Partidul Național Liberal, trei în Grupul Etnic German, opt în PMR, doi în Uniunea Tineretului Muncitoresc, 11 în Frontul Plugari-lor. Nu se înregistra nici un legionar. Din lotul celor arestați făceau parte și cinci preoți, probabil greco-catolici.Ca mijloace de luptă, organizația a dispus de patru arme de război, patru pistoale mitralieră, un pistol (sau revo-lver) și 80 de cartușe, adică mai puțin de 10 lovituri pentru fiecare armă. (449)IICCR a mai descoperit că principalul asasin, securistul Liviu Pangrațiu, în etate acum de 90 de ani, mai trăiește în Cluj. Stă într-un apartament de 4 camere dintr-o vilă, și are o pensie de 1600 lei, plus remunerația de 200 lei primită pentru că a fost pe front. Este membru al Uniunii Veteranilor de Război, Cluj. În 1952 a fost trecut în rezervă. A lucrat ca șofer și a ajuns șef de stație de pompare, la Direcția de Ape-Criș, de unde s-a pensionat în 1980. Acum, recunoaște că a fost de față, dar neagă categoric că el le-ar fi luat via-

448 – Idem 207

– Ion Hurtupan – Parașutiștii în sprijinul partizanilor bănățeni și Mișcarea Legionară. /10.04.1998;

– Mihai Stoica – Luptătorii anticomuniști exhumați din grapa comună./EVZ/29. 04. 2009/Mediafax

449 – Idem 447

ța celor trei luptători anticomuniști. Probabil știe că dacă ar recunoaște, ar fi condamnat pentru crime împotriva umanității. Președintele IICCR, Marius Oprea, susține că Liviu Pangrațiu făcea parte din așa numitele comandouri de ofițeri și soldați ai Securității care se ocupau cu misiunile speciale. Uneori aceste unități săreau calul și împușcau prea mulți. Acțiunile lor erau socotite ca fiind preventive. El mai este menționat și în cartea „Pe muntele Ebal”, scrisă de Teohar Mihadaș, acuzat la rândul lui de apartenență la grupul „Garda Albă”, împreună cu un alt scriitor, Constantin Tonegaru. El precizează că anchetele la Securitatea Bistrița erau condu-se de maiorul Viorel Gligor și de adjuncții lui, Andrei Lothe, Andrei Szabo și Liviu Pangrațiu. IICCR este în posesia unei telegrame trimise de acesta din urmă la București, prin care raporta îndeplinirea misiunii; „La orele 9, ziua 8 iulie 1949, a raportat telefonic sublocotenentul de securitate Pangrațiu Liviu că cei trei arestați în timp ce au dezgropat depozitul de armament, au încercat să pună mâna pe grenadele aflate în depozitul de armament, atacând prin aceasta organele de escortă de securitate.Pentru a împiedica fuga celor trei arestați, periculoși pentru securitatea statului, s-a făcut uz de armă, împușcând pe cei trei arestați”. Pangrațiu nu-și mai amintește de ceilalți doi partizani asasinați împreună cu Leonida Bodiu, Toader Dumitru și Ioan St. Burdet care au făcut și ei parte din grupul de rezistență anticomu-nistă „Garda Albă” și că toate cele trei victime au fost îngropate în locul numit Dealul Crucii, din satul Nepos, comuna Feldru, județul Bistrița Năsă-ud, unde, de fapt, existau mai multe gropi comune.În urma cercetărilor, s-a aflat că luptătorii au fost aruncați în una din ele, de mici dimensiuni și puțin adâncă, astfel că bărbatul aflat deasupra avea picioarele ridicate, ceilalți, genunchii îndoiți. S-a mai stabilit că din grupa celor care i-au executat pe cei trei, în afară de Liviu Pangrațiu, mai este în viață și fostul plutonier-major Traian Seserman (Unele surse susțin că ei i-au executat pe partizani).(450)Al treilea, plutonierul-major Liviu Herța,decedase între timp. Numai el ucisese 20-30 de partizani în Munții Apuseni.(451)La acea dată, cei Pangrațiu, Seserman și Herța erau cadre ale Securității din Bistrița.(452)Există mărturii care susțin că cei trei torționari, împreună cu ortacul lor Grigore Pop, precum și cu agentul NKVD Vasile Vianu, trimis pe post de medic legist, după ce i-au torturat cu sălbăticie i-au executat la 8 iulie 1949. După moartea lor, Securitatea a înscenat un proces, în urma căruia procurorul Crețu și judecătorul Zeno Barbu, ultimul de la Tribunalul Militar Cluj, i-au

450 – Cicerone Ionițoiu – Idem 240. Sursa Newsin, www. mondonews. ro/28. 04. 2009

451 – Cicerone Ionițoiu – Idem 56

– Adrian Nicolae Popescu – Partizani exhumați/ În „Ziua”, 28. 04. 2009.

452 – Cicerone Ionițoiu – Idem 56; Groapă comună cu luptători anticomuniști dscoperită în Bistrița. /Gândul/ 28. 04.2009/Mediafax.

condamnat, pe 10 noiembrie 1949, la ani grei de închisoare. Grigore Pop și Vasile Vianu au murit între timp, la fel și fostul colonel de Securitate Mihai Patriciu, șef al Regionalei Cluj de Securitate, cel care a ordonat asasinatul. Ceilalți asasini rămași în viață primesc în continuare pensii substanțiale și nu au fost deranjați de nici o anchetă până acum.(453)Șoferul mașinii lor ar fi fost un anume Pentecher. Potrivit mărturiilor unor persoane care au trăit evenimentele tragice de acum 60 de ani, chiar Securitatea ar fi creat anumite grupări botezate „Garda Albă”, în scopul de a scăpa de persoanele mai înstărite, cu convingeri anticomuniste. S-ar părea că este cazul (situația era des întâlnită în acele timpuri) și a celor trei partizani uciși la Nepos. (454)Leonida Bodiu, era născut la 16.01.1918 în localitatea Poiana Ilvei, județul Bistrița Năsăud, Burdet era născut la 15.08.1905 în localitatea Rebri-șoara și era proprietar de Cârciumă, iar T. Dumitru era născut la 22.X.1914, în localitatea Welland, din Ontario, Canada. În mod oarecum ironic, Zeno Barbu, fostul magistrat militar, cel care i-a condamnat pe membrii grupului Leonida Bodiu la ani lungi de închisoare iar mai apoi să fie chiar executat în mod mișelesc, după înlăturarea Anei Pauker de către grupul rival al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, avea să fie aruncat și el în Gulagul românesc. A cunoscut realitatea dură a pușcăriilor Jilava și Aiud, dar și a minelor de plumb din nordul Transilvaniei, unde s-a îmbolnăvit de silicoză, fapt ce avea să-i pricinuiască moartea, în 1979.(455)

GRUPUL FORȚUN DUMITRU

Grupul era compus din aproximativ 15 persoane. Se spune că atacau patrule de jandarmi, sau că „au furat de la o stână 2 vaci și 30 de oi”.

„Banda lui Forțun Dumitru, în număr de 15 persoane, au atacat o patrulă de jandarmi de la postul Maieru. Nu avea legături cu organizația locotenentului Bodiu Leonida și nu are în sânul ei nici un refugiat politic”.

REVOLTE ȚĂRĂNEȘTI ÎN ZONA TRANSILVANIEI

SATU MARE – În comuna Odoreu din județul Satu Mare, câțiva țărani au fost împușcați și lăsați la marginea drumului iar alți 150 au fost arestați și torturați la Securitate, la 15 august 1949.

SĂLAJ – La 2 august 1959 are loc revolta țăranilor din comuna Jibou, satul

Cuceu.

453 – Idem 415, Idem 186

454 – Ziua de Cluj – Torturat și ucis de Securitate./22.X.2009; Idem 186

455 – Dorin Dobrincu – „Garda Albă”o formațiune de rezistență anticomunistă din estul Transilvaniei (1948-1949),

pag.51.Studiu publicat în ziarul Pontes Review of South East European Studies,[Chișinău], vol. II, 2005,

pp. 154.

– Cosmin Budeancă – Noi date despre organizația anticomunistă „Garda Albă”, eliminată de fosta Securitate, în 1949/ În „Napoca News” la 28.04.2009

MUREȘ – În iulie 1958 izbucnește revolta țăranilor din comuna Gănești.

BRAȘOV – Pe 2 august 1958 se revoltă țăranii din comuna Sântămăria.

Pe lângă grupurile arătate în această lucrare, au existat și alte grupuri, mai mari sau mai mici, care fie că au fost anihilate imediat, fie că au avut o existență efemeră, fără a se face remarcate cu acțiuni de anvergură, auto-dizolvându-se. Mai existau de asemenea foarte mulți fugari izolați, care puneau deseori pe jar autoritățile comuniste. Iată care era statistica acestora, în anii 1950 – 1951:

Regiunea – Suceava 20 urmăriți

Botoșani – 4 „

Iași – 1urmărit

Bacău – 15 urmăriți

Bârlad – 9 „

Putna – 5 „

Galați – 16 „

Constanța – 23

Ialomoța – 1 urmărit

Buzău – 5 urmăriți

Prahova – 10 „

Dolj – 9 „

Gorj – 7 „

Timișoara – 15 „

Bihor – 3 „

Rodna – 17 „

Mureș – 7 „

Orașul Stalin – 20 „

ORGANIZAȚIA CLANDESTINĂ „CRUCEA ALBĂ”

A fost înființată de Dumitru Robu, fost deputat și membru marcant al Parti-dului Național Creștin (Goga – Cuza), în timp ce se afla în penitenciarul Aiud, unde își ispășea pedeapsa de 20 de ani.Organizația inițiată de el avea ca scop reabilitarea vechilor granițe ale României, a monarhiei, suveranității naționale, credinței creștine și asigurarea existenței fiecărui membru al organizației.„Crucea Albă”dispunea de ramificații în orașele și penitenciare-le din Hunedoara, Reșița, Arad, Iași, Constanța, Pitești, Fălticeni și Suceava, iar în zona Oradiei avea o filială intitulată „Regele Mihai”. Fiecare membru al „Crucii Albe” trebuia să aducă jertfe sau contribuții materiale egale cu cele ale foștilor deținuți politici și să depună un „jurământ de tip masonic”, care sancționa demisia sau divulgarea la pedeapsa cu moartea. În fruntea organizației se afla un „Consiliu Național” condus de un președinte, ce avea în subordine corpul „cavalerilor”, format din deținuții politici recunoscuți ca martiri pentru cauza românismului și corpul „fraților”, în care urmau să fie cooptați membrii de familie ai celor condamnați și rudele lor de orice fel.

ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI (AFDP)

La 29 iulie 1954, organele de Securitate din penitenciarul Aiud au obținut informații, potrivit cărora, în anii 1948-1949, în acest penitenciar s-ar fi constituit organizația amintită. Inițiatorii ei au fost: Ion Petrovici (prof. de istorie, membru al Partidului Național Creștin), Licea (avocat din Turnu Severin), Dan Cernovodeanu (prieten intim al regelui Mihai și diplo-mat din partea Partidului Liberal), dr. Victor Zinga și Herlea, din Brașov (ambii profesori la Academia Comercială), Dumitru Gerota (ministru anto-nescian), Radu Boroș, (diplomat, PNȚ Maniu), general Socrate Mardare, colonel Harabagiu, colonel Virgil Enescu, colonel Hărdălău (ofițeri pro-monarhiști), prof. Constantin Cristian Petrescu (legionar), Constantin Papa-nace (secretar de stat în guvernul național legionar), Radu Mironovici (șeful Poliției legionare). Membrii fondatori ai acestei organizații își propuseseră ca, în eventualitatea schimbării regimului politic din România prin intervenția anglo-americanilor, opoziția să fie pregătită să ia puterea pe baza unui program de acțiune atât în ilegalitate, cât și după instaurarea regimului, program inspirat de platformele tuturor partidelor ce au inițiat asociația. Membrii AFDP se contactau reciproc, la plimbare sau la baie, în ateliere, în infirmeria și spitalul penitenciarului, ori prin schimbarea celulelor (provo-cată sau la cerere).În AFDP puteau intra numai deținuții politici condamnați pentru acțiuni împotriva regimului popular, indiferent de partid. La acea vreme se conta pe 40-50.000 de membri, care erau obligați să depună jură-mânt de conspirativitate, de respectare a statutului, îndeplinind orice misiu-ne, cu orice risc. Programul de acțiune al AFDP prevedea două etape: în penitenciar (în ilegalitate) și după instaurarea guvernului comunist. Cu toată supravegherea din partea Securității, în noaptea de 5/6 mai 1955, 50-60 de deținuți din lagărul de la Baia Sprie, sub conducerea preotului Gherman Vasile, au organizat acțiuni dușmănoase și de nesupunere față de organele de administrație (sărbătorirea Învierii)Datele asupra AFDP au fost obținute înmare paerte din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, București, 2006.

XI. BISERICA ÎN SPRIJINUL REZISTENȚEI ARMATE ANTICOMUNISTE

Pe întreg arealul geografic unde au activat mișcările de rezistență, clerul ortodox s-a implicat în sprijinirea activă a tuturor celor care au luat arma în mână și au avut tăria de a se opune fățiș sistemului dezumanizant introdus în România cu tancurile sovietice. Cu riscul de a ajunge în anchete sălbatice și în temutele închisori de unde în cel mai fericit caz ieșeai neom toată viața, clericii și monahii de pe întreg cuprinsul României au făcut tot ce le-a stat în putință pentru cauza nobilă a salvării neamului și țării. Cele mai sprijinite grupări au fost: Divizia Sumanele Negre, HAI,Graiul Sângelui, Vlad Țepeș I și II etc. Se poate afirma pe bună dreptate și acum, susținut cu probe scrise, că, mulți dintre partizani, urmăriți de Securitate și-au găsit adăpostul în mă-năstirile și schiturile din munți, viețuitorii acestora implicându-se de multe ori efectiv în rezistență. Ca la o comandă, clerul ortodox, preoți de mir și călugări au ajutat rezistența armată anticomunistă: monahii de la Putna, Rarău, Durău, Tismana, Polovragi, Bistrița olteană, schitul Pahomie, Mușu-noaiele, Brazi, Sihăstrie, Arnota s-au implicat în sprijinul rezistenței, parti-cipând pe cât puteau la aprovizionarea cu alimente și medicamente, sfătuindu-i, împărtășindu-i. Astfel, starețul Paulian de la mănăstirea Putna ajuta pe soția lui Constantin Cenușă, capul mișcării anticomuniste din munții Bucovinei, la un moment dat, împreună cu soția arhitectului Joja.Fapta a fost considerată drept crimă de colaborare cu bandiții.(456)Este concludentă o notă a DGSP, din 25 martie 1949, în care se arată: „În țară există 206 mănăstiri și schituri, cu 5564 călugări și călugărițe, frați și surori,așezate mai ales în regiunile muntoase greu de supravegheat.Dacă această așezare a mănăstirilor și schiturilor ortodoxe era datorită faptului că ele slujeau drept adăpost în caz de invazie militară,în prezent, constituie o gravă preocupare a autorităților, pentru că mereu se descoperă legături între călugări și călugărițe pe de o parte și elemente subversive pe de altă parte.(…) În această situație, (cum este Găvanul din județul Buzău de care nimeni nu se poate apropia la mai mult de trei km. fără să fie văzut din orice parte) ele au devenit adevărate focare de activitate subversivă, călugării transportând corespondența celor fugiți, procurându-le alimente, ziare, tutun, chibrituri etc.”La mănăstirea menționată, în 1948, se vor refugia elemente înarmate „neidentificate”. HAI au primit sprijinul mitropo-litului Banatului, Vasile Lăzărescu, precum și alepiscopilor Andrei Magie-

456 – Idem 52;

– C. Păiușan, R. Ciuceanu – Oameni ai bisericii în rezistența anticomunistă din munții României./Analele

Sighet 2, dos.94, p.185,186, București, Fundația Academică Civică, 1995, p. 279-294.

ru, de Arad și Nicolae Colan, din Cluj. Ieromonahul Filaret Gămălău, de la schitul Rarău, a susținut și aprovizionat organizația „Gărzile lui Decebal”, condusă de doctorul Gheorghe Vasilache. El era ajutat de ieromonahul Ursu Chesarie de la mănăstirea Neamț, recrutat de primul, precum și de călugării Varahil Moraru și Ioasaf Marcoci, de Hrisostom Asavei de la schiturile Rarău și Durău.Legături cu această mișcare de rezistență a avut și călugărul Martinian Conuț de la mănăstirea Slatina. La sfârșitul anului 1949, părintele Filaret a fost arestat și deținut până în 1964.Tot în anul 1949 era arestat și ieromonahul Hrisostom Asavei de la schitul Durău, iar alți 7, printre care și Ioasaf Marcoci, au fost arestați pentru ajutor dat luptătorilor lui Vasilache. În nota informativă a DRSP Iași, din data de 26 octombrie 1948 privind urmărirea unor ierarhi din zona Iașilor, se vorbește despre unii intelectuali care s-au retras în unele mănăstiri din Moldova, probabil suspectați de Securitate pentru trecutul lor. Este cazul doctorului Fulgeanu Gheorghe, fostul director al Spitalului de stat din Bacău, care a plecat în septembrie 1948 la mănăstirea Neamț, „cu intenția de a se călugări”. Și aceasta se făcea cu binecuvântarea starețului, precum se arată în document: „La mănăstirea Neamțului a stat până la 1 octombrie 1948 sub protecția starețului Melchisedec Dumitru, numita Olga Sturza. În acest timp Olga Sturza a avut strânse legături de prietenie cu Arhimandritul Vasile Vasilache, fost conferențiar la radio în timpul războiului antonescian, izgonit de la Patriar-hie, venind la mănăstirea Neamț, starețul i-a pus la dispoziție palatul vechi al fostului Patriarh Nicodim.Olga Sturza avea legături și cu călugărul Petre Pogonat, fostul decan al baroului Iași până la 23 august 1944. A mai avut legături și cu Vladimir Muscă și Victor Ojoc. David Muscă zis Vladimir are gradul de Arhimandrit și este directorul tipografiei mănăstirii. Acești indi-vizi, în tot timpul cât a stat Olga Sturza la Mănăstire, se strângeau fie la stăreție, fie la Olga Sturza și discutau tot felul de chestiuni la adresa actualului Guvern”.(457)Gherasim Iscu, starețul de la Tismana, a colaborat cu gruparea generalului Carlaonț, în care sens a organizat acțiunea de procurare și instalare în mănăstire a unui aparat de radio-emisie-recepție. Deseori se întâlnea cu membrii mișcării de rezistență Nelu Pârvulescu, Vlad Dragoescu, lt. col. Stavril Constantin. Ieromonahul Ioasaft de la schitul Pahomie și maicile de la mănăstirea Bistrița olteană au susținut grupurile de luptători din zona Arnota. Arestat, intimidat și bătut, părintele Ioasaft nu a recunoscut legătura cu grupul de rezistență și astfel a scăpat, slujind în continuare pe Domnul. În aceeași zonă activa din anul 1948 un grup de inte-

457 – Idem 432;

– Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu – Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol. I, dos. 28, p. 82-83, București, INST

lectuali în frunte cu Ilie Niculescu, care au primit ajutor de la mănăstirile Arnota și Bistrița. Maica stareță Olga Gologan trimitea periodic alimente celor din munți. În cele din urmă, Securitatea a depistat și a împânzit zona cu trupe. Membrii grupului au fost arestați, iar de la mănăstire au fost ridicate 4 maici care cunoșteau și țineau legătura cu cei din munți. La fel, starețul Pimen Bărbierul, de la mănăstirea Cetățuia din zona Câmpulung-Muscel, a susținut moral și material gruparea col. Gheorghe Arsenescu, uneori înlesnindu-le acestora întrunirea chiar în mănăstire.Și tot din această zonă, putem aminti pe preotul din comuna Poenari-Muscel, I. Andreescu, pe preotul din comuna Vorbișori-Muscel, I. Constantinescu, sau pe preotul Haralambie Doinescu. Aceștia au fost confesori spirituali ai partizanilor anticomuniști din Făgăraș.Toți trei au fost împușcați de Securitate. Partizanii grupului Apostol au fost ajutați de părintele Constantin Hodo-roagă din Cărpiniș și de părintele Ion Popa. Din grupul Topolog făcea parte și părintele Nicolae Donescu din Șuici, ucis de securiști pentru că botezase copilul familiei de luptători Silișteanu.(458)Fostul Prefect al Jandarmeriei Odessa a fost ajutat la rândul lui prin adăpostirea la mănăstirile Polovragi și Govora, între anii 1945-1949, și chiar în București, la mănăstirea Antim. Ieromonahul Victor Ignat, în legătură fiind cu o grupare de rezistență, a as-cuns în mănăstirea Bogdana, județul Bacău, armament pentru sprijinirea acesteia. Și lista poate continua: călugărul Gherasim Gavril de la Peștera Ialomicioarei adăpostea la schit pe membrii unui grup de rezistență, veniți acolo ca „excursioniști”. Călugărițele Severică Iudita și Dumitru Atenia de la mă- năstirea Rătești au sprijinit membri ai rezistenței urmăriți, precum și pe studentul Popescu Puiu, urmărit ca făcând parte din organizația „Pajura Neagră”.Alte schituri și mănăstiri, precum Bistrița Moldavă, Rogozu (Râm-nicu Sărat), Lainici, Cheia (Prahova) colectau ajutoare pentru luptătorii din rezistență. Mănăstirea Cernica, l-a ascuns pe fostul mitropolit al Chișinăului, Efrem Enăchescu.Într-o sinteză a DGSP,din septembrie 1948, se menționa referitor la el: „Fostul Mitropolit al Chișinăului, Efrem Enăchescu, după ce a fost pus în retragere din oficiu la data de 17 septembrie a. c., s-a retras la mănăstirea Cernica, unde este stareț. Aici grupează elemente dușmănoase antisovietice, fugite din Basarabia, în jurul său, pentru a putea la timpul potrivit să ajute Biserica și Statul”.(459)Mănăstirile Pasărea, Ciolanu, Țigănești, Ciorogârla sprijineau la rândul lor mișcările de rezistență din zonă. Monahii schiturilor Mușunoaiele și Brazi, printre care Teodosie Filimon, Evghenie Hulea, Nichifor Ilie Emilian și mai ales preotul Ștefan

458 – Rezistența anticomunistă din Dobrogea. Procese, Sentințe; G. Aioanei, Cr. Troncotă – Contra armatei negre

a călugărilor și călugărițelor. /Magazin Istoric, an XXX (1996), nr.1(346), p. 3

459 – Cicerone Ionițoiu – Victimele terorii comuniste

Marcu, sprijineau activ grupul fraților Paragină. Deosebit de periculoase erau considerate de autorități mănăstirile Frăsinei, Ghighiu, Pătrunsa-Vâl-cea, Durău-Neamț, Cetățuia-Muscel, Vodița-Mehedinți, Izbuc-Bihor, Moi-sei-Maramureș ș.a. Biserica Ortodoxă mai susținea rezistența anticomunistă și prin discurs. De pildă, părintele Cleopa Ilie, ținea la 21 mai 1948, de praznicul Sfinților Împărați, o predică cu conținut moralizator, în care spunea: „Să dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinții Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac!”.Ulterior, părintele a povestit despre urmările gestului său: „Atunci unul din popor m-a și înregistrat și nici n-am apucat să-mi scot veșmintele, că a venit o mașină și mi-au zis să merg cu ei. M-au dus la Târgu-Neamț și acolo m-au pus într-un beci care nu avea decât un pat de ciment.Apoi m-au anchetat timp de cinci zile, ținându-mă fără apă și fără mâncare. Pe urmă mi-au dat drumul”. După acest eveniment, părintele Cleopa s-a retras în munți, pentru a nu crea tulburări în obștea mănăstirii.(460) O situație ce deranja organele de partid era cea de la praznicele împărătești sau hramurile unor mănăstiri. De pildă, în anul 1950, de Înălțarea Domnului (18 mai), la hramul mănăstirii Neamț, „au participat cca 8000 credincioși veniți din diferite județe ca: Baia, Suceava, Câmpulung, Roman, Iași, Bacău și Neamț”. Sărbătoarea a fost atât de mare încât „credincioșii au început să se adune de la data de 15 mai a.c.,iar până la data în care s-a început hramul,au vizitat mănăstirile din raza județul Neamț, care nu puteau fi decât Agapia, Văratic, Bistrița, Secu, Sihă-stria, mai ales ultimele două, care depindeau de marea lavră.(461)

Represiunea asupra bisericii ortodoxe din partea autorităților comuniste s-a făcut tot prin Securitate și au fost de-a dreptul diabolice: au fost arestați în jur de 2000 de preoți de mir, mulți au primit „domiciliu obligatoriu”,au fost executați, iar cei care n-au murit în închisori au fost asasinați după aceea. Numărul așezămintelor monahale a fost drastic redus, unele chiar cu forța.

460 – Longin Vasilescu – Lumea rezistenței anticomuniste românești – Alexandru Popescu./„Got mit Uns” la 24.05. 2009

461 – Idem 409; Idem 456/II

XII. METODELE SECURITĂȚII DE LICHIDARE A PARTIZANILOR ȘI A SUSȚINĂTORILOR ACESTORA

Capitolul 20: Din interiorul mecanismului terorii

Conform documentelor, primele mișcări de rezistență anticomunistă au apărut, încă din 1944, în regiunea Bucovinei și apoi în Vrancea. În fața acestei situații, comuniștii au amplificat acțiunile de eliminare a acestora, în prima fază, opera-țiunile fiind efectuate de către trupele NKVD(462)Apoi, această sarcină a revenit Jandarmeriei. Odată cu înlăturarea monarhiei și crearea noilor instituții, misiunea de a lichida orice formă de rezistență a fost asumată de Direcția Generală a Securității Poporului.

Principala armă a Securității a fost reprezentată de rețeaua informativă. Într-o Sinteză asupra problemei bandelor teroriste din cuprinsul țării, din 21 octombrie 1948, întocmită de colonelul de securitate Gavril Birtaș, se menționa: „Ca această acțiune de lichidare a bandelor să dea rezultatul dorit, este necesară organizarea unei acțiuni informative fără de care nu se poate duce la bun sfârșit curățirea regiunilor semnalate”.Interesant este modul cum ofițerii de Securitate știau să-i mobilizeze pe oamenii din zonele respective, pentru a furniza informații. Este relevant cazul maiorului Alimă-nescu, care, fiind trimis la Nucșoara pentru capturarea grupării Arnăuțoiu, a sechestrat rudele și frații acestora și i-a torturat. Aceleași metode au fost aplicate și în comuna Brădet-Argeș numitului Ioan Florea zis Cârlan care „a recunoscut că, astă vară, 1949, a găzduit pe soția fugarului Titu Jubleanu și, fiind bătut după ce a fost tras cu funia de grindă, a spus că știe locul și că îi duce la bordeiul bandiților”.(463) La 28 octombrie 1950, într-un Referat întocmit de căpitanul N. Popescu, cu privire la măsurile propuse în vederea depistării grupării Arsenescu, se propunea: „Să se ia măsuri de dislocare a familiilor bandiților și a rudelor de gradul I și II, care cuprind părinți, frați, surori, veri, nepoți și fini, aceasta pentru a le tăia orice posibilitate de aprovizionare și adăpostire a bandiților și pentru a determina pe cei rămași în comune, care au avut sau au legături cu bandiții, să nu-i mai ajute și să-i predea autorităților. ”(464)Recrutarea informatorilor era bazată, așadar, fie pe teroare și constrângere fizică, fie pe specularea sărăciaei extreme sau, pur și simplu, pe exploatarea unor resentimente de natură personală.(465) O altă me-

todă folosită de Securitate în acțiunea de lichidare a organizațiilor de rezis-

rezistență a reprezentat-o infiltrarea de informatori sau ofițeri acoperiți în

462 – Idem 440; A. Brișcă, R. Ciuceanu – Rezistența armată din Bucovina 1944-1950, vol.1, p.53, București,1998

463 – ACNSAS – Fond Documentar, dos. 36, f. 550-555; idem 174

464 – AMJ – DIM – Fond Penal, dos. 27.463, vol. 5, f.167-169.

465 – AMI – DMRU – inv. 7389, dos.34, f. 92.

cadrul acestora. Legenda cel mai des folosită îi prezenta pe aceștia ca fiind „fugari” care încearcă să se afilieze unei grupări, fiind urmăriți de Securitate. O acțiune de amploare a fost pusă la cale de organele de secu-ritate, în septembrie 1951, prin trimiterea în regiunea munților Argeș și Făgăraș a grupului de diversiune „Mandea”.Acest grup de așa, ziși „rezis-tenți” trebuia să intre în contact cu grupul condus de frații Arnăuțoiu, dar a făcut legătura cu cinci membri ai grupării conduse de Gavrilă Ion. Datorită lipsei de tact, grupul „Mandea” s-a deconspirat și trei dintre membrii săi au fost executați de către oamenii grupului Gavrilă.(466)Unul dintre ei, Vrabie Ion, a contribuit și la capturarea grupării Paragină. La fel s-a întâmplat și în cazul lui Diaconescu Petre, țăran din comuna Cetățeni-Argeș, împușcat în 1948, pe Muntele Roșu, de membrii grupării Arsenescu.(467)În zonele în care grupurile de rezistență își aveau baze de aprovizionare au fost trimise grupuri de lucrători de securitate acoperiți, care urmau să petreacă o perioa-dă de timp mai lungă sub diverse acoperiri: turiști,pescari sportivi, meteoro-logi, magazioneri, gestionari la punctele alimentare. O astfel de acțiune sub acoperire a fost folosită cu succes în lichidarea grupării „Șușman Leon”. În 25 mai 1957, în comuna Poșaga, raionul Turda, a fost trimisă o echipă de zece ofițeri de securitate sub legenda de „geologi”. Echipa era condusă de maiorul Vieru Constantin, prezentat localnicilor drept „profesorul Con- stantinescu”. Această echipă, anunțată în timp util de un informator din comună, i-a putut înconjura și captura pe membrii grupării Șușman aflați la o petrecere într-o casă din comună.(468)

Instalarea de tehnică operativă în casele rudelor sau a susținătorilor celor fugiți în munți a fost folosită pe o scară mai mică datorită imperfecțiunilor tehnice și dificultăților de fixare a posturilor de ascultare. Așa s-a întâmplat la sfârșitul anului 1957, în casa Anei Lungu din satul Hodiș, când s-au obținut informații despre Șușman Teodor și Șușman Avisalon, urmăriți de multă vreme și uciși la 2 februarie 1958.Tehnica operativă a fost folosită în cadrul acțiunilor de lichidare a „bandei Arnăuțoiu” ce acționa în zona Câmpulung-Curtea de Argeș. În acest caz s-a renunțat, după un timp, la folosirea ei și datorită descoperirii ei întâmplătoare de către Iancu Arnău-țoiu.(469)

Discreditarea în fața populației și a elementelor de sprijin a membrilor grupării din munți a fost utilizată de Securitate pentru a reduce posibilitățile de informare și aprovizionare a luptătorilor. Această metodă a fost folosită

466 – Idem 463, f. 249

467 – Laura Stancu (conf), Liviu Burlacu – Organizația de rezistență „Paragină”;Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, București, 2001, p.151; idem 403, dos.34, f.21

468 – ACNSAS – Fond Documentar, dos. 41, vol. 2, f. 712

469 – Idem 467, f.139

în cazul lui Gavrilă Ion. După capturarea unor camarazi și condamnarea lor,aceștia au fost forțați să adreseze câte o scrisoare „testament” rudelor lor mai apropiate, în care să le facă cunoscut că au fost arestați fiind trădați de Gavrilă Ion, care a rămas liber.(470)Tot în direcția discreditării rezistenței se înscrie și măsura luată de Securitate referitoare la obligarea ciobanilor, lucrătorilor forestieri și cabanierilor să achite alimentele și alte materiale luate de luptătorii din munți pentru a supraviețui.(471)Cel mai adesea s-a apelat la folosirea masivă a trupelor de securitate pentru blocarea și captu- rarea grupurilor de rezistență.(472)O metodă ridicolă, deoarece sute de oameni urmăreau câțiva indivizi. Disproporția uriașă de forțe a permis înregistrarea unor succese prin capturarea unora dintre membrii grupurilor de rezistență în urma unor operațiuni ca scotocirea sau blocarea unor zone, organizarea de pânde și posturi capcană sau asaltul direct asupra unor adăposturi,folosirea frecventă a câinilor de urmărire și luptă. Datorită pre-zenței unor astfel de câini, special dresați, a fost capturat Neculai Aioanei, organizatorul unei grupe de partizani din zona Neamțului.(473)Folosirea masivă a trupelor de securitate în operațiunile de capturare și lichidare a organizațiilor din munți este lesne de înțeles și datorită faptului că gradul de expunere al ofițerilor de securitate scădea considerabil.În confruntările armate, numărul cel mai mare de victime a fost înregistrat în rândul solda-ților și a gradelor inferioare din trupele de securitate, care erau,de obicei, împinse să „scoată castanele din foc”. Lipsa pregătirii militare și a pregătirii fizice a cadrelor de securitate determinau o lipsă de curaj în acțiunile între-prinse împotriva unor oameni care, în majoritatea lor, făcuseră frontul și erau perfecți cunoscători ai locurilor.(474)Pentru a suplini lipsa de cunoștințe a proaspeților ofițeri, conducerea Securității a avut grijă să păstreze o parte din ofițerii fostului Serviciu Special de Informații (SSI) și ai Siguranței, ofițeri de ale căror cunoștințe nu se putea dispensa. Aceștia au redactat instrucțiuni clare despre calitățile necesare și modalitățile de recrutare a unui informator:

– „să fie încadrat în obiectivul pe care îl urmărim (condiție indispen-sabilă) și, pe cât posibil, element cu posibilități de contact și mișca-re cât mai largă;

– să fie element perspicace, conștiincios și, mai ales, de perfectă bună-credință;

470 – ACNSAS – Fond Informativ, dos. 770, vol.1, f.111-112,116-118

471 – ACNSAS – Dosar 40, f.72-87,Raport informativ al biroului 361 asupra felului cum s-a desfășurat munca in- formativă pentru urmărirea și lichidarea bandei Arse- nescu-Arnăuțoiu,15 iulie 1953.

472 – ACNSAS – Fond Documentar, dos. 36, f.40-41.

473 – Revista „Memoria” – Destăinuirea unui condamnat la moarte./nr.36-37 (3-4), 2001, p. 40-41

474 – Idem 472

– să fie orientat asupra misiunii sale;

– să fie element de absolută discreție și conspirativ”. (…)

„ La recrutarea unui informator se poate uza de următoarele mijloace:

– convingerea (la oamenii de caracter) (…)

– stimularea unei slăbiciuni și oferirea de posibilități pentru îndepli-nirea ei;

– îndatorarea celor în cauză prin diferite servicii făcute, cerându-li-se apoi să lucreze;

– intimidare, folosind informațiile ce avem asupra unor eventuale culpe ce ar apărea asupra celui vizat;

– șantaj pe tema eventualelor informațiuni compromițătoare;

Abordarea se poate face insinuant și prin surprindere”.(475)

475 – ANIC – Fond Direcția Gen. a Pol., dos. 87/1947, f. 64.

PESTE ANI

La sfârșitul anului 1984, Direcția I-a a realizat o sinteză referitoare exclusiv la foștii condamnați pentru activitatea desfășurată în „bande și organizații subversive”, pe care a înaintat-o conducerii DSS, sub semnătura generalului Aron Bordea, șeful direcției. La acea dată, din această categorie, figurau în evidențele Securității 3817 persoane, din care 1886 în mediul urban și 1930 în mediul rural. Dintre acestea, 171 erau foști inițiatori și conducători ai unor astfel de organizații. Din punct de vedere al vârstei, 86 aveau până în 60 de ani, 52 erau între 60 – 70 de ani, iar 33 erau în vârstă de peste 70 de ani. După profesii, 17 erau ingineri, 20 – profesori, 25 – juriști, 8 – medici, 52 – funcționari, 136 – muncitori și tehnicieni și 68 – țărani. În baza de lucru erau incluse 1500 persoane (42%): dintre acestea 124 erau lucrate prin DUI și 1376 erau supravegheate informativ cu prioritate. Această activitate era justificată de faptul că „o parte însemnată din rândul acestor elemente nu au renunțat la concepțiile lor reacționare și continuă să adopte atitudine potrivnică orânduirii socialiste”.

De o supraveghere informativă minuțioasă se „bucurau” și cei 336 „des-cendenți ai foștilor condamnați la moarte și executați, ai celor care au dece-dat pe timpul detenției, ai șefilor de bande și organizații subversive”. Dintre aceștia, 73 erau urmași ai foștilor condamnați la moarte, 58 ai celor care decedaseră în închisoare, 205 ai unor „șefi de bande și organizații subversive”. Nouă astfel de urmași fuseseră ei înșiși condamnați pentru infracțiuni contra securității statului, iar 8 erau stabiliți în străinătate. Inspectoratele Județene de Securitate care aveau în raza lor un număr mai mare de persoane din această categorie erau: Suceava – 36, Argeș – 20, Harghita – 16, Vrancea – 16, Caraș – Severin – 12 și Inspectoratul de Securi-tate al Municipiului București (ISMB) – 40, întrucât pe raza acestora „au existat mai multe bande și organizații subversive”. Printre alții, erau semnalați în continuare Păvăluță Mihai din Bacău, fiul unui condamnat mort în închisoare, el însuși condamnat pentru sprijinirea organizației „Frontul Mișcării Naționale”, fiind semnalat cu comentarii ostile și legături suspecte în rândul cetățenilor străini; Tomeci Ion, condamnat la 20 de ani închisoare pentru „favorizarea bandei Arnăuțoiu”, tatăl său decedând în perioada întemnițării; cei patru fii ai lui Pop Romulus din Cluj, fost șef al organizației „Mișcarea Națională de Rezistență” (urmărit prin DUI „Radu”), semnalați cu „manifestări dușmănoase, activitate clandestină de natură greco-catolic și legături suspecte cu unii cetățeni străini”; Ciurică Ion, fiul „banditului” Ciurică Nicolae (condamnat la 25 de ani închisoare ca membru al „bandei teroriste” condusă de Ișfănuț Dumitru zis Sfârloagă) care, deși elev în 1984, „a fost pus în discuția organizației UTC” pentru „atitudinea dușmănoasă manifestată în școală”. Șușman Nicolae, fiul unui alt „bandit” celebru – Șușman Leon, încadrat ca inginer la Combinatul de Fire și Fibre Sintetice Săvinești era urmărit de Securitate întrucât întreținea relații „suspecte” cu rudele stabilite în SUA. Vasilache Gheorghe Vespasian, medic din Fălticeni, era trecut în evidențele Securității deoarece făcea „comentarii necorespunză-toare” și considera că nu s-a realizat profesional așa cum a dorit „datorită trecutului tatălui său” care fusese condamnat la moarte pentru inițierea și conducerea organizației „Gărzile lui Decebal”. Ca urmare a unor „măsuri de îmbunătățire a activității”, evidențele Securității au fost reverificate și au ajuns să inclu- dă, în noiembrie 1985, 18.297 persoane din categoria „foști condamnați pentru infracțiuni contra securității statului”.

Acestea erau grupate în trei categorii:

– persoane care „au renunțat la concepțiile reacționare ori s-au resemnat, cristalizându-li-se convingerea că încercarea de a acționa nu poate avea succes, ceea ce-i determină să evite discuțiile și legă-turile de natură să creeze suspiciuni din partea organelor de stat”;

– persoane care „lasă impresia că au renunțat la convingerile ostile, dar în fapt, ocazional, nutresc și uneori exprimă speranța în schimbarea orânduirii socialiste din țara noastră”;

– „elemente profund fanatice” care continuă să adopte „atitudini potrivnice statului nostru, fiind pretabile la fapte cu un grad sporit de pericol social”.

Desigur că persoanele din a treia categorie erau în prim planul atenției Securității. Unitățile centrale și teritoriale de Securitate „lucrau” 7198 „ele-mente”, din care 625 prin DUI și erau calificate ca având „convingeri anticomuniste și experiență în activitatea clandestină, suspecte că ar deține armament, muniție și explozivi, au activități și relații dubioase ori caută să realizeze legături cu persoane dușmănoase stabilite în exterior”.(476)

Urmărirea informativă a acestor categorii de cetățeni ai Republicii Socialiste România se realiza prin întreaga gamă de mijloace și metode specifice Securității. Pe primul loc se situa încadrarea elementelor suspecte cu o cât mai largă rețea de informatori, cea mai mare parte dintre aceștia fiind recrutați chiar din rândul foștilor condamnați, iar restul provenind din rândul vecinilor, colegilor de muncă, rudelor.(477)Se apela deseori și la instalarea mijloacelor speciale T.O. (tehnică operativă pentru interceptarea convorbirilor), filaj, interceptarea scrisorilor. Astfel, în 1984 au fost aplicate

476 – ACNSAS – Fond Documentar, dos. 131, vol.1, f.119.

477 – Idem 112

– Teodor Bărbulescu, Liviu Țăranu – Existența cotidiană a unui „bandit”. Cazul Vasile Motrescu, p. 290

456 măsuri care au constat în „cercetarea” a 121 de persoane, 71 au fost „avertizate”, 52 au fost „atenționate” iar asupra a 200 de persoane s-a acționat, prin ofițerii de securitate și agentura informativă, pentru „influ-ențare pozitivă”.

CUM SE ACOPEREAU CRIMELE DE CĂTRE SECURITATE

Penitenciarul Principal Aiud

21 februarie 1950

Către Tribunalul Cluj

În conformitate cu ordinul telefonic al tov. Inspector Ticaliuc, din Direcția generală a Penitenciarelor, din 20 februarie 1950, avem onoarea de a vă transfera odată cu prezenta pe deținuții politici Moldovan Simion și Nițescu Nicolae. Motivele pentru care au fost transferați nu ne-au fost comunicate, dar credem că ordinul cu susnumiții deținuți îl va poseda șeful ambulanței. Anexăm copii după foaia de carceră și dosarul cu actele condamnatoare.Vă rugăm confirmați primi-rea deținuților.

Dir. Penitenciar Aiud Secretar,

Indescifrabil

M. Beldea

Urmează adnotat cu mâna : „ Deținuții Florin C. Mihai, Vandor Victor, Olteanu Emil și Bedeleanu Ioan, la 9 noiembrie 1949 au fost transferați la Penitenciarul Gherla, unde vă rugăm a vă adresa după ei”.

Mențiune :

De la Gherla, deținuții menționați mai sus au fost predați Securității din Cluj. Ulterior însă, nici unul dintre acești deținuți nu a mai fost găsit pe undeva. Probabil că s-au „teleportat” în timpul transferului, pe drum.

SAU

M. A. I. D. R. S. P. Sibiu

Nr. 5/8589,14 noiembrie 1949

Către Direcția Generală a Securității Poporului.

Au fost aduși la Penitenciarul Sibiu de la Pitești, pentru cercetări, condamnații Robu Ioan (muncă silnică pe viață, nu condamnat la moarte), și Ionescu Radu, 25 ani m. s. , și de la Gherla, Picoș Florian, m. s. v. și Dulea Emil m. s. v. și de la Aiud, Maxim Alexandru. Mărgineanu Petre se află în Închisoarea Sibiu, cu aprobarea tov. Colonel Dulgheru.

Lt. col de Securitate Gh. Crăciun Lt. Nistor Victor

Mențiune :

Nici acești deținuți nu au mai dat semn că ar mai trăi după această dată. Toți au fost executați de Securitatea din Cluj, în aprilie 1950. Cu o singură excepție : Radu Anton Ionescu, cel care îl însoțise pe Ionel Robu de la București la Alba Iulia. Radu Ionescu a rămas în viață, dar în schimb a fost groaznic torturat în timpul reeducării de la Pitești. A fost apoi transferat pentru reeducare la Gherla, unde iarăși a fost supus celor mai mari brutalități. În urma bătăilor repetate, și-a pierdut mințile. În 1955, când a fost eliberat după îndelungi stăruințe ale mamei acestuia, era grav bolnav de schizofrenie și foarte probabil că nu și-a mai revenit niciodată. Când a fost arestat era student la două facultăți – Drept și Academia Comercială.

SAU

M. A. I. Ploiești

Secția II, Biroul III

20 octombrie 1955

HOTĂRÂRE PRIVIND PE MAXIM ALEXANDRU

„ În 1948 – 1949 a făcut parte dintr-o bandă subversivă în Munții Apuseni, fiind condamnat la 25 ani muncă silnică. Tot în acest an a evadat din închisoare și a fugit în S. U. A. , unde se află în prezent, fiind crainic la „Vocea Americii”. Să fie trecut în evidența operativă, trădător de patrie. Scopul deschiderii dosarului este de a urmări prinderea fugarului dacă va veni în țară, în misiuni de spionaj sau ar trimite curier la familie. Dispunem de materiale neândoielnice că Maxim Alexandru a fugit în S. U. A.

Redactat azi 20 octombrie 1955,, Șef birou C. Luca Lucrător operativ

A. Ștefana

În orașul Ploiești

Se aprobă,

Șeful D. R. S. Ploiești, col. Mauriciu Ștrul.

Mențiune :

Deși era mort și aruncat într-o groapă comună numai de Securitate știută, tatăl său, Maxim Constantin era bucuros că barem fiul fugit în S. U. A. va trăi. Celălalt fiu, Virgil, se afla în închisoarea Gherla și pe acesta nu spera să-l vadă ieșind viu. În cele din urmă, Securitatea a recunoscut că a fost împușcat, întrucât „voise să fugă de sub escortă” în 1956.

Iată ce declara M. Patriciu : „ La o conferință pe țară a Regionalelor de Securitate s-a stabilit că în comunele unde există cazuri de rezistență a locuito-rilor, se ia 1 sau 2 chiaburi, care să aibă gâtul gros, trântim cu ei la pământ, apoi luăm legătură cu miliția să adune pe cei din comună, să-i îngroape pe cei împuș-cați, apoi să raporteze sub formă că a fugit de sub escortă sau a atacat organele noastre”.

Mențiune: În urma instrucțiunilor primite, Securitatea a început uciderea celor pe care organele de represiune și secretarii de partid îi socoteau dușmani ai poporului, motivându-și crimele cu rapoarte mincinoase de genul celor arătate anterior.(478)

478 – I.G. Ogoranu-Brazii se frâng dar nu se îndoiesc.Mișcarea de rezistență din județul Alba.Biografii, documente CNSAS

Exemple de execuții fără judecată în Apuseni :

Bihorean Viorel – „a fost împușcat mortal, întrucât a atacat cu un pistol două cadre ale Securității și ar fi vrut să-l bată pe secretarul PMR, Pusztai”. În realitate, acesta era condamnat la o lună închisoare pentru neplata cotelor agricole.

Leluț Remus – a fost ucis în același fel, la 3.08.1950, lângă comuna Croșea-Turda. Maiorul Kovacs, a recunoscut că tot el, și în același fel îl împușcase și pe Cuc Mihai, din Ceanu Mare, jud. Turda.

În aceeași vară au fost împușcați Iosif Trifa, Pom Traian și Andreșel Ion. Cor-purile lor au fost expuse publicului în trei locuri diferite, lângă Câmpeni. În docu-mente, colonelul Patriciu, lt. col. Cuteanu, mr. Kovacs și lt. Herța au susținut că cei trei chiaburi fuseseră împușcați în cursul luptelor cu Securitatea. La fel s-a procedat cu doi membri ai grupului condus de Teodor Șușman, Mihuț Gheorghe și Popa Ioan zis Cioată.

La 1 februarie 1949, la Aiud, soții Tiuțiu au fost uciși trăgându-se pe geam asupra lor, securiștii raportând că cei doi îi atacaseră cu focuri de armă. În același mod au fost uciși, la Alba Iulia, studentul Solomon Sabin, iar la Blaj studenții Pintea Eugen și Păcurar Axente (au fost împușcați pe Câmpia Libertății).(479)

479 – Idem 478

ÎNCHISORILE ROMÂNIEI ÎN ORDINEA SEVERITĂȚII LOR

Cititorul trebuie să știe că în perioada 1948 – 1955 au funcționat, clasificate pe categorii, următoarele penitenciare:

Categoria I – Aiud, Gherla, Jilava.

Categoria II – Erau totuși „penitenciare închise”, pentru deținuți cu grad sporit de periculozitate: Arad, Caransebeș,Cluj (Tribunal, Principal), Con-stanța, Craiova, Făgăraș, (Central, Principal), Galați, Mărgineni, Mislea (femei), Ocnele Mari, Oradea, Orașul Stalin (Brașov-Tribunal, Cetate), Pi-tești, Ploiești, Rahova, Suceava, Târgșor, Târgu Ocna (penitenciar-spital TBC), Timișoara, Văcărești (spital).

Categoria III – Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj (minori), Dej, Deva, Dumbrăveni (femei), Focșani, Iași, Rahova II, Rm. Sărat, Sibiu, Satu Mare, Sighet (Principal, 200), Târgu Mureș).

Categoria IV – Bârlad, Bistrița, Caracal, Carei, Călărași (1953-1959), Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Codlea, Dăeni, Giurgiu, Făgăraș (raional), Fălticeni, Dorohoi, Huși, Ișalnița, Lugoj, Miercurea Ciuc (femei), Odorhei, Oravița, Petroșani, Piatra Neamț, Rădăuți, Rm.Vâlcea, Roman, Sf. Gheorghe, Sighișoara, Sighet (raional), Slatina, Târgoviște, Tg. Jiu, Tecuci, Tulcea, Turda, Turnu Măgurele,Turnu Măgurele, Turnu Seve-rin, Vaslui, Zalău.

Colonii sau unități de muncă – Arad, Baia Mare, Baia Sprie, Bârcea Mare, Bicaz, Borzești, Brad, Brâncovenești, C. R. M. București, Buzău, Capu Midia, Castelu, Cavnic, Câmpulung Muscel, Cernavodă (cu trei colonii, Chilia, Constanța, Chirnogi, Crâscior, Culmea, Dedulești, Doicești, Dom-nești, Dorobanțu, Dudu, Fântânele, Fundulea, Galeșu, Giurgeni, Ghencea, Iași, Ițcani, Km 31, Lucăcești, Mărculești, Mo-goșoaia, Nistru, Onești, Onești Baraj, Peninsula / Valea Neagră, Periprava, Periș, Poarta Albă, Roșia Montană, Roșia Pipera, Roznov, Salcia, Grădina Băndoiu, Strâmba, Stoe-nești, Piatra-Frecăței, Saligny, Sibiu, Simeria, Slatina, Spanțov, Tătaru, Târ-năveni, Toporu, Vlădeni, Zlatna.

Mai pe larg despre cele mai sinistre:

1– SIGHET – A fost construită în anul 1897 când Transilvania încă făceau parte din Imperiul Austro-Ungar. În 1945, românii deportați sau prizonierii de război în Uniunea Sovietică, la repatriere, treceau prin Sighet. Până în 1948 a funcționat ca închisoare de drept comun. În 1948, după ce regimul comunist s-a consolidat, Sighetul a devenit închisoare pentru oponenții regimului. Între 1950-1955 aici au fost aduși aproximativ 200 de foști demnitari. Printre aceștia se găseau miniștri, politicieni, academicieni, economiști, ofițeri, istorici, jurnaliști. Majoritatea dintre ei aveau peste 60 de ani. Multe personalități interbelice au murit aici, inclusiv liderul Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu. Dintre personalitățile închise la Sighet, amintesc:

– Iuliu Maniu – președinte al PNȚ, fost prim-ministru, decedat în 1953; a murit în închisoarea din Sighet, la 3 februarie 1953, la vârsta de 81 de ani. Trupul lui a fost târât de gardianul de serviciu într-un sac. Se afirmă că nu i se cunoaște mormântul;

– Constantin Argetoianu – fost președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de justiție, ministru de Finanțe, ministru de interne. A murit în închisoare. (1952?)

Sebastian Bornemisa – gazetar, ministru secretar de stat la Cultură între 1937 – 1938, fost primar al Clujului și al Orăștiei, mort în închisoare în 1953;

Constantin I.C. Brătianu – istoric, profesor universitar. S-a sinucis în închisoare în 1951;

Gheorghe I. Brătianu – istoric și om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române;

Dimitrie Burileanu – fost guvernator al Băncii Naționale, mort în închi-soare;

Ion Cămărășescu – fost ministru de Interne;

– Corneliu Coposu – secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNȚ, arestat în 1947, eliberat în 1962;

Iuliu Hossu – episcop greco-catolic de Cluj-Gherla;

Ion Nistor – istoric și militant unionist bucovinean, rector al Universității din Cernăuți, membru al Comitetului Unional al unirii Bucovinei cu România, prof. univ. la București, membru al Academiei Române, fruntaș PNL, ministru al Lucrărilor Publice, al Muncii și în final al Artelor.

Victor Papacostea – istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București, fost subsecretar de stat la Ministerul Educației;

Radu Portocală – avocat, om politic liberal, mort în tortură în 1952 sau 1953;

– Henri Cihoski – general și fost ministru al Apărării Naționale, decedat la 18 mai 1950;

Grigore Georgescu – general al Armatei Române, mort pe 24.04.1952;

Nicolae Pais – general al Armatei Române, mort pe 16.09.1952;

Ioan Mihail Racoviță – general al Armatei Române, mort pe 29.06.1954;

Gheorghe Vasiliu – general al Armatei Române, mort la 20. 09. 1954;

Ilie Lazăr – fruntaș național-țărănist, eminent jurist și om politic, gardă de corp a lui Iuliu Maniu.

– Ion Mihalache – a fost deținut într-o celulă izolată până la sfârșitul vieții. Un martor și tovarăș de suferință a vicepreședintelui PNȚ, Ion Ovidiu Borcea, afirma că ar fi fost asasinat.

Nicolae Penescu – secretar general al PNȚ condus de Iuliu Maniu și unul dintre apropiații acestuia, ministru de interne în guvernul Sănătescu.

Sunt numeroase mărturii despre condițiile inumane de aici: mâncarea consta din terci, deținuții sufereau de frig, nu exista tratament medical, singurul existent fiind o aspirină. Se urmărea astfel exterminarea prin uzură fizică și psihică. Regimul alimentar ducea la o mortalitate de 40%. Gardienii de aici nu cunoșteau bine limba română, deoarece erau agenți KGB. În perioada 1950-1954, când director era Vasile Ciolpan, sunt mărturii că acesta și-ar fi adus porcii de acasă și i-ar fi hrănit cu mâncarea deținuților. În timpul direc-toratului său, timp de cinci ani, din cei 200 de deținuți politici, 58 au murit în chinuri greu de descris. Unii cercetători afirmă însă că numărul lor a fost cu mult mai mare. În cei cinci ani de sub comanda lui Ciolpan, frigul, foa-mea, singurătatea, lipsa medicamentelor au fost „armele crimei” pentru cei încarcerați, la care se adăuga vârsta înaintată a multora dintre cei închiși. Există mărturii că unii au înnebunit sau au sfârșit delirând.(480)

Tot în închisoarea de la Sighet, printre alții, au trecut în neființă și următorii:

Nicolae Carandino – scriitor și ziarist;

Alexandru Constant – fost ministru al propagandei;

Dorel Dumitrescu – fost guvernator al Băncii Naționale;

Emil Hațieganu – profesor universitar, PNȚ;

Ion Hudiță – profesor universitar;

C. C. Giurăscu – profesor universitar;

Victor Iliescu – general, fost ministru;

Aurel Leucuția – fruntaș PNȚ, fost ministru al economiei naționale;

Ion Gigurtu – fost președinte al Consiliului de Miniștri;

Mihai Manoilescu – fost ministru de Externe;

I. N. Marinescu – ministru al Justiției;

Aurelian Pană – fost ministru al Agriculturii;

Nicolae Penescu – secretar general al PNȚ, fost ministru de interne;

Constantin Titel Petrescu – președinte al PSD, fost ministru de stat;

Victor Papacostea – profesor universitar;

Titus Popovici – fost ministru, fruntaș liberal al Banatului;

Petre Strihan – profesor, fruntaș al Basarabiei;

Gheorghe Tătărăscu – fost președinte de partid, fost președinte al Consiliului de Miniștri;

Alexandru Tătărăscu – general;

480 – Nicolae Teremtuș – A murit un torționar. / Gazeta de Maramureș, 10. 05. 2004.

Alexandru Todea – episcop greco-catolic;

Gheorghe Vasiliu – general, mort la 10. 09. 1954;

Anton Zvidenek – fost Mareșal al Curții Reginei Maria, de asemenea mort la Sighet.(481)

După 1955, mai precis după intrarea României în ONU și după Convenția de la Geneva, Sighet a redevenit închisoare de drept comun și a funcționat ca atare până în 1977 când a fost desființată. Începând cu 1977, a devenit un simplu depozit de materiale, administrat de primărie și încet, încet s-a părăginit.(482)

2 – CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ – În 1949 a început con-strucția canalului, cei mai mulți dintre muncitori fiind deținuți politici din închisorile comuniste, precum și din rândurile minorităților etnice și religioase.(483) Pe atunci se avea în vedere un dublu scop: să lege Marea Neagră prin Dunăre cu canalul Oder – Rin, pentru transportul minereului de fier, dar, în același timp, ar fi urmat să permită trimiterea unor nave sovie-tice, în amonte de Dunăre, în eventualitatea unui conflict armat cu Iugo-slavia. Mâna de lucru era asigurată, după cum am arătat, de deținuții politici, așa zisele „elemente reacționare”, majoritatea „reținute administrativ”, fără proces, pe termene variind între 12 și 60 de luni. Canalul era numit „un mormânt al burgheziei românești”. După cele mai prudente estimări, în lagărele lui au fost concentrați, numai în 1950, peste 4000 de deținuți. Alți 20.000 erau așa-numiții „lucrători voluntari”. Colonia cea mai mare a Canalului era la Poarta Albă, acolo aflându-se constant aproximativ 12.000 de deținuți, spre deosebire de celelalte colonii penitenciare, tot de pe Canal, care aveau efective de 5000-7000 de oameni. Lucrările au fost sistate în 1953, după ce a murit Stalin.(484)În 1951, numărul deținuților ajunsese la 300.000, iar cota de morți era de aproximativ 400 de morți pe zi. Aici, pe o distanță de 38 km exista următoarea rețea de lagăre: Midia – Luminița –Năvodari – Stânca – Culmea – Peninsula – Galeș – Poarta Albă – Km31 –Medgidia – Constanța – Ovidiu – Km.4 – Saligny – Cernavodă. Orice pas făcut aici este făcut călcându-se pe oase. Aici au fost executați partizanii din Munții Banatului, participanții la răscoalele țărănești din Bihor, partizanii din Muntele Mare ai maiorului Dabija.(485)

481 – Cicerone Ionițoiu – Morminte fără cruce. Contribuții la cronica rezistenței românești împotriva dictaturii. Vol. III, Ed. Coresi, Freiburg, 1983

482 – Wikipedia – Enciclopedia liberă.

– B. B. C. Romanian. Com – Scurt istoric al Închisorii Sighet. Interviu cu Marius Uglea, muzeograf la Memo- rialul Victimelor Comunismului și Rezistenței;

– Arhiva Ministerului Apărării Naționale.

483 – Wikipedia-Enciclopedia liberă

484 – Adrian Bucurescu – Tragicul Canal Dunăre – Marea Neagră, 12. 03. 2010

485 – Idem 483

3 – SALCIA – Situat lângă Brăila, era destinat mai ales celor ce deținuseră „ilegal” aur, cei mai mulți fiind vârstnici. Transportul deținuților spre acest lagăr se făcea în condiții de supliciu extrem: deținuții erau înghesuiți ca sardelele în vagoane de transport ciment sau vite, într-o atmosferă irespi-rabilă, fără lumină. Singura hrană era formată din două bucăți de slănină și brânză, ambele foarte sărate în condițiile când apa era un lux nepermis. În lagărul de la Salcia erau în jur de 1200 de deținuți -„bandiți”- la care se adăugau infractori de drept comun. Se muncea din zori și până-n noapte la consolidarea digului și în orezărie. La Salcia, oamenii deveneau un număr, nu mai aveau dreptul la un nume, la o identitate. Totul aici se desfășura pe baza unei logici de abator. Până și „procesarea cadavrelor” urma un tipar industrial. Un fost deținut de drept comun -Petre Constantinescu- , ajuns „brigadier”, perfecționase o metodă proprie: cresta cu o toporișcă craniul mortului, înfigându-i numărul de identificare în plină țeastă. Se mai spune despre acest personaj că, venindu-i într-o zi un cadavru care depășea lungimea sicriului, i-a retezat pur și simplu picioarele, după care le-a pus alături, în sicriu. În acest lagăr, noțiunea de „om” era definitiv anulată: devenea o simplă bucată de carne.(486)

4 – MINELE DE PLUMB DE LA BAIA SPRIE, CAVNIC și NISTRU – Primul lot de deținuți care au ajuns aici era în număr de 250. Parcă erau stafii: aveau fețele palide și secătuite. Curând aveau să constate că au fost trimiși aici la moarte sigură.Munca în mină se făcea într-un mod rudimentar. La perforarea și spargerea bolovanilor se folosea barosul, iar pentru tran-sport, celebra roabă. Mâncarea era insuficientă iar bătaia din abundență. Aer era puțin și praf de siliciu din belșug. Temperatura era până la 40 de grade Celsius. Deținuții de aici erau expuși la riscuri de accidente și intoxicații chimice. Totul era un fel de Golgota. Norma de șapte vagonete pe schimb era imposibil de realizat, spre bucuria gardienilor, care îi băteau cumplit pe „sabotorii” care nu se achitau de sarcină. Aici au fost încarcerați și doi oameni de excepție: Ion Bujoiu și Alexandru Balș. Amândoi erau absolvenți ai unor universități tehnice din Paris și au condus minele din Valea Jiului. Ion Bujoiu a fost profesor universitar și ministru al economiei, masacrat în final la Văcărești. (487)

5 – AIUD. – Cea mai sinistră după Sighet, a fost în mare parte rezervată personalităților politice de „mărimea a doua”, Gărzii de Fier și intelec-tualilor. Aici și-a găsit sfârșitul marele filozof Mircea Vulcănescu. Călăii care tronau aici erau Koller(Colier) Ștefan și Dorobanțu Mihai, iar schin-

486 – Octavian Manea – Salcia – „loc de delectare și agrement” pentru dușmanii de clasă./22, Revista Grupului

pentru Dialog Social.

487 – Ion Anton Datcu – Surâsul morții e peste tot./„Pagini Românești”, 60 Montreal, 8.X.2010

giuitorul fără de asemănare era Maromet. Din februarie 1945, soseau la Aiud așa zișii criminali de război. La început câteva loturi de ofițeri superiori și inferiori, apoi subofițeri, gradați și simpli soldați. Criminalii de război constituiau elita armatei române care luptase împotriva cotropitorilor pământului strămoșesc și a comunismului. Mulți ofițeri superiori au murit la Aiud. Aici, apogeul reeducării a fost între decembrie 1962 și1964.

Conducerea închisorii:

Alexandru Guțan 1945-1948

Alexandru Farcaș 1948-1950

Nicolae Dorobanțu 1950-1953

Ștefan Koller 1953-1958

Gheorghe Crăciun 1958-1964

Iorgu Volcescu 1965-1973

6 – GHERLA. – Deși cu o istorie lungă, ce coboară până în secolul al XVI-lea, consacrată în secolul al XVIII-lea, în vremea Mariei Tereza, ca spațiu de detenție pentru cei condamnați din cauza unor infracțiuni grave, peni-tenciarul Gherla s-a făcut vestit în perioada comunistă prin „performanța” de a crește atât numărul deținuților politici, cât și regimul de teroare, la cote maxime.

A devenit celebră prin bestialitatea unora dintre cei care au condus-o: Lazăr Tiberiu (1948-1950), căpitanul Constantin Gheorghiu (1950-1952); în epoca conducerii sale aici a avut loc cumplita reeducare organizată de sublocotenent Sucigan Gheorghe și slt. Avadanei Constantin, pusă în practică de studenții veniți din lotul Pitești: Popa Tanu, Livinski și alți torționari;căpitan Goiciu Petrache(1952-1959) – devenit cunoscut prin cru-zimea și incultura care-l caracteriza, dar și prin subalternii săi fideli: Somlea, Istrate, Mihalcea, care l-au ajutat să instituie și să mențină teroarea; Iosof Domokos, în anii 60, precum și doctorul Securității, Sin. Dintre cei care aveau reținute fapte contra securității statului, situația se prezenta în felul următor: 100 în iulie 1946, din totalul de 175 de deținuți, 106 în iulie 1948 din totalul de 259, data de când aici au început să fie aduși tot mai mulți deținuți politici, astfel că, la sfârșitul anului, din cei 703 deținuți peste 600 erau condamnați pentru fapte de natură politică, în majoritatea lor fiind țărani și muncitori, elevi și studenți, membri ai grupu-rilor de rezistență din munți (peste 1600 au fost aduși aici până în 1952), dar și membri ai fostelor partide politice din perioada interbelică. La mijlocul anului 1950, la Gherla se aflau cca. 1600 de deținuți, din care 104 de drept comun, 1 sabotor, 1186 condamnați pentru fapte politice și 304 internați de către DGSP. Din 1951 mulți dintre cei închiși aici au fost transferați la Canal. Transferul acestora a coincis în mare parte cu numirea, în mai 1952, în fruntea penitenciarului a căpitanului Petrache Goiciu (devenit colonel când s-a pensionat, în 1959). El a instituit un extrem de riguros regim de detenție și muncă, asistat de cel care avea să-i devină ginere, locotenentul Mihalcea.(488)734 dintre condamnații politici au precizată și apartenența la diferite organizații subversive: Organizația Vlad Țepeș – 129, „Avântul Tinereții” – 89, Lotul Suceava – 61, Grupul Constanța – 33, MRN Lupșa – 31, Grup Ionescu – Diamandi – 26, Organizația Craiova – 13, Organizația Național Creștină – 11,Cetatea lui Ștefan – 11, Gruparea Albastră – 11, 2+1 Huși – 9, Popșa-Maramureș – 7, Muntele Mare Alba – 5, Cruce și Spadă – 4 etc.(489) În această închisoare a stat închis un timp episcopul catolic Iuliu Hossu și a fost ucis fruntașul socialist Fluieraș.(490) (Apogeul reeducării:6 iunie 1951-decembrie 1951)

Conducerea:

Tiberiu Lazăr 1948-1950

Constantin Gheorghiu 1950-1952

Goiciu Petrache 1952-1959

„Toți cei care au trecut prin Gherla, nu numai în timpul demascărilor, dar și înainte și după aceeaînainte și după aceea, nu pot uita închisoarea, unde atâția fuseseră torturați sau uciși. ”

7 – SUCEAVA. – Închisoarea a fost construită de austrieci, cât timp stăpâniseră Bucovina, de la 1775 la 1918, și aici erau închiși românii care-și cereau dreptul la libertate. Întregul subsol era prevăzut numai cu celule. Începând cu parterul și terminând cu etajul doi, de o parte a coridorului erau celule, iar în cealaltă parte camere. Mobilierul celulei sau camerei era foarte sumar: un prici cu o rogojină în loc de saltea, tineta pentru necesități fizio-logice și ulciorul cu apă de băut. Ferestrele celulelor aveau dimensiuni de 40/40 cm., iar ale camerelor mari, 1,5/1 m. Toate geamurile erau prevăzute cu drugi groși de fier. Celulele de pedeapsă de la subsol erau mult mai greu de suportat decât cele de pe etaje. Închisoare de anchetă, mai ales pentru legionari, și loc unde s-a predat „reeducarea”. Ca toate temnițele,

Mihai Dorobanțu 1959-1960

Gheorghe Sucigan – șef birou inspecții

Constantin P. Avădanei – ofițer politic

închisoarea Suceava se ridica tristă și solitară în mijlocul unei curți împrejmuite cu ziduri înalte de piatră. Avea un aspect urât și deprimant, posomorât. În interior,culoarele erau înguste și întortocheate, întunecoase. Fiecare culoar forma o închisoare aparte. Nu exista, practic, posibilitatea de

488 – Idem 349

489 – Răzvan Mihaiu – Blog. Penitenciarul Gherla

490 – Idem 349

contact între ele și nu se puteau transmite știri. De multe ori aveau regimuri diferite. Igiena lipsea cu desăvârșire iar gângăniile scârboase, într-un număr înspăimântător, colcăiau prin toate celulele. Asta era Suceava: un mormânt fără cruce. Pe aici a trecut episcopul de Alba Iulia, Iacob Antal. Cel care trona aici ca torționar șef era Poppig Ianos- Adalbert.(491)

8 – RÂMNICU SĂRAT – Închisoare disciplinară cu regim celular extrem de strict, rezervat politicienilor, personalități ale vieții economice, demnitari ai Bisericii Catolice și Unite. Era una din temnițele cele mai de temut ale României, culminând cu regimul de exterminare practicat de autoritățile comuniste.

Construirea penitenciarului s-a făcut începând cu anul 1899, după mode-lul francez și englez. Până la regimul comunist, închisoarea Râmnicu Sărat, a cunoscut două evenimente: în 1907, în timpul răscoalei țărănești, numeroși țărani au fost încarcerați aici, iar, în 1938, au fost încarcerați capi ai legionarilor, printre care s-a numărat și Corneliu Zelea Codreanu. De aici au fost luați, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 sub pretextul mutării la Jilava și în apropiere de Tâncăbești au fost uciși din ordinul lui Carol al II-lea, motivându-se că au vrut să evadeze. În interiorul penitenciarului au fost împușcați, la 21-22 septembrie 1939, membrii câtorva comandouri legiona-re, care au fost ulterior îngropați în cimitirul orașului. După 1945, aici au fost închiși membri ai guvernului Antonescu, generali ai armatei, fruntași ai PNȚCD: gen. Dobre Dumitru, gen. Constantin Pantazi (arestat împreună cu grupul Antonescu, sub guvernarea căruia fusese ministru de război).A fost declarat criminal de război. La 17 mai 1946,Tribunalul Poporului, având în componență personaje ignorante despre care se știa ce pregătire aveau, l-au condamnat la moarte, Regele Mihai comutându-i pedeapsa în muncă silnică pe viață. A fost transferat de la Aiud la Râmnicul Sărat, unde a murit orb, celula din subteran neavând fereastră.(492)Apoi gen. Gheorghe Jienescu, gen. Nicolae Stoenescu, contraamiralul Horia Macellaru, Ion Petrovici, Victor Pogoneanu,Titel Petrescu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu și mulți alții. Referindu-se la închisoarea Râmnicu Sărat, Cicerone Ionițoiu va spune: „Dacă Piteștiul s-a caracterizat prin violență colectivă, Râmnicu Sărat a excelat prin exterminare individuală, într-o liniște de mormânt”. La 13 aprilie 1963 s-a desființat.(493)

9 – CRAIOVA – La începutul existenței sale, în anii 1894-1897, peni-tenciarul de maximă siguranță Craiova era situat într-o zonă laterală a orașului, dar, pe măsură ce acesta s-a extins, a cuprins și această unitate. El a

491 – Nicolae Roșca – Închisoarea Suceava. / Barcelona, Spania, iulie 1957

492 – Ion Anton Datcu – Masacrarea generalilor eroi /„Pagini Românești”, 8.X. 2010, Montreal, Canada

493 – Adrian Bucurescu – Penitenciarul de la Râmnicu Sărat./România Liberă

fost construit pentru a corespunde unui grad mai avansat de detenție și separațiune. În anul 1900, după trei ani de la darea lui în funcțiune, peni-tenciarul număra un efectiv de 300 de deținuți. (494)Rezervată între 1948-1950 țărăniștilor, în celule zidite cu o singură gaură pentru transmiterea gamelelor cu mâncare.(495)

10 – FĂGĂRAȘ – Monument istoric din secolul al XIV-lea, Cetatea Făgărașului a funcționat ca închisoare politică timp de 10 ani, între 1948-1960. Era rezervată jandarmilor și polițiștilor sau agenților din rețeaua de spionaj și contraspionaj, foști ofițeri din armata regală, dar și localnici care s-au opus colectivizării sau care au avut legături cu partizanii. În total, 4000 de oameni au trecut prin închisoarea de la Făgăraș. Rata mortalității a fost ridicată printre deținuți, 165 pierzându-și viața din cauza condițiilor proaste, frigului și alimentației necorespunzătoare.(496)Aici au fost masacrați cinci generali: gen. Emanoil Leoveanu – 1959, gen. Gheorghe Ștefan – Liteanu -1959, gen. Gheorghe Linteș – 1955, gen.Ion Popescu – 1954, gen. Vasile Zorzor – 1952.(497)Torționar șef era securistul Lazăr Tiberiu. Începând cu 1960 Cetatea Făgărașului a fost dezafectată.(498)

11 – SIBIU – Avea o reputație sinistră, mai ales datorită celulelor subterane. Colo- nelul de Securitate Crăciun Gheorghe era suveran.

12 – JILAVA – Aici exista celebrul „Fort 13”, cu vestiții torționari plutonierul Ivănică și căpitanul Maromet.Numele întreg era Maromete Gh. Nicolae. Era născut pe 3 mai 1912 în comuna Topana, sat Gherăiești, județul Olt. A fost om de serviciu la Primăria Capitalei în timpul generalului Dombrovschi. În luna mai 1948, a ajuns comandantul Jilavei, unde a tronat până în aprilie 195, având ca ajutoare o mulțime de călăi, printre care și pe cel amintit anterior, Ivănică Ilie. Acesta se născuse pe 24 februarie 1910 în comuna Prunișor, județul Mehedinți. Avea grad de plutonier și a fost comandantul subofițerilor din paza penitenciarului Jilava din toamna anului 1949 până în 1954. El era cel care schingiuia și tortura până la exterminare. Dese- ori îi împușca personal. Numai Dumnezeu știe câți au fost asasinați în astfel de condiții. Celor doi faimoși torționari, li se mai adăugau: Moraru (ofițer politic), Iamandi (plutonier care se ocupa și de execuțiile celor condamnați la moarte), Bărbuică.

Dintre conducători:

Loghin Berezovschi 1948-1949

Nicolae Maromet 1949-1952

494 – Penitenciarul Craiova – Pagina Web

495 – Florin Mătrescu – Holocaustul roșu, pag.146.

496 – N. Steindhardt – „Jurnalul fericirii”

497 – Idem 492

498 – Idem 496

Ion Ciachi 1952-1954

Mihai Gheorghiu 1954-1961

13 – TÂRGȘOR – Din diferite date, precum și din registrul istorico-tehnic al domeniilor militare, reiese că o parte a clădirilor penitenciarului Târgșor au fost construite în anul 1857 de egumenul Rovin, pentru Mânâstirea Crângul Teiului. În anul 1864, călugării au părăsit clădirile, care au fost transformate în pulberărie a armatei. În 1882, ca urmare a unei revolte militare, I.C. Brătianu a dispus transformarea pulberăriei în închisoare. După primul război mondial a devenit închisoare pentru delincvenți de drept comun, era socotită supapă de siguranță în cazul aglomerării cu deținuți a penitenciarului din Ploiești. În perioada 1948-1962, în acest penitenciar și-au executat pedeapsa deținuții politici, iar între 1948 și 1953 a fost rezer-vată elevilor de liceu care erau implicați în rezistența națională. Aici s-a hotărât reeducarea tineretului, arestați în timpul și după manifestațiile din toată țara sub guvernul Rădescu, ultimul pion sacrificat în jocul dintre Roosevelt și Stalin. Din toamna lui 1948, aproape zilnic, soseau grupuri de elevi între 12 și 18 ani, din toate părțile țării:slăbiți, timorați, unii bolnavi. Cel mai numeros grup, 40-50 elevi, era de la Cluj și Beiuș. Până în mai 1949 au sosit 7-800 de tineri. Din anul 1954, penitenciarul a fost destinat și pentru femeile deținute de drept comun.(499)

14 – OCNELE MARI – Până în anul 1948, a fost unul din centrele în care au fost încarcerați și membri ai PCR printre care și Gheorghe Gh. Dej. După instaurarea regimului comunist a devenit unul din cele mai importante lagă-re de concentrare a luptătorilor din Mișcarea de Rezistență Anticomunistă. Această închisoare era destinată inițial deținuților administrativi, iar mai apoi a fost rezervată și salariaților Ministerului de Interne. Cel care trona aici era Alexandrescu, însoțit de trei brute: Ionescu Traian-ofițer politic, Sava – locotenent (a ajuns comandant la Sighet, între 1958-1960), locote-nent Ceaușu, care bătea cu sete, numai pentru plăcerea de a o face. Aici au fost exterminate prin împușcare o serie de figuri însemnate ale intelec- tualității românești precum și oameni simpli, legați de idealul luptei antico-muniste, îngropați ca anonimi în cimitirul Bozeasca.(500)Aici, tortura era la ea acasă și printre cei care au simțit-o din plin se numără: col. Montian, Emil Ottulescu, general Coroamă, Iancu Arnăuțoiu, Radu Câmpeanu, Ale-xandru Cartojan, Caranica, Gheorghe Cristescu „Plăpumarul”, fost social-democrat, Dumitrescu Puiu – general, fostul șef de cabinet al lui Miron Cris-tea, Codreanu Decebal, general Ionescu-Galbeni Nicolae, Măcărescu Gică, avocat din Piatra Neamț,Manoilescu Mihai, fost ministru, Stoica Vasile, fost

499 – Wikipedia, Enciclopedia liberă – Administrația Națională a Penitenciarelor

500 – Ion Bălan – Regimul concentraționar din România, Ed. Fundației Academia Civică, București, 2000.

ambasador, figură distinsă a diplomației, Teodorescu Chițu, senator PNȚ din Râmnicu Sărat, Țuțea Petre, filozof, Zaharia Romeo, colonel, aghiotantul mareșalului Antonescu, care-și pierduse o mână pe frontul din Rusia și mulți alții.(501)Tot aici, se găseau câteva sute de deținuți fără condamnare, toți oameni în vârstă. În vederea distrugerii acestora s-a trimis o echipă de tor-ționari, formată din Ștefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Con-stantin și Vlădoianu Silviu, care au primit toate înlesnirile din partea administrației pentru a-și desfășura oribila muncă. Aveau la dispoziție celulele 10, 11 și 12, de la etaj. În timpul torturii lor au fost omorâți istoricul de la Roma Grama Gheorghe-Gioto, alții, ca Ștefan Verescu și preotul Adrian Adam, au înnebunit, revenindu-și după ani și ani. (502) Penitenciarul a rămas în istoria României unul dintre cele mai dure centre de detenție, condițiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică a deținu- tului. A dispărut odată cu surparea salinei.(503)

15 – TÂRGU OCNA – A fost o închisoare pe care MAI-ul a destinat-o ca spital pentru sutele de bolnavi de plămâni, ajunși în această situație din cauza condițiilor de exterminare în care fuseseră ținuți și a torturilor prin care trecuseră. Aici s-a încercat introducerea sistemului de reeducare de la Pitești sub, acoperirea ofițerului politic Șleam Augustin și a inspectorilor Nemeș și Tudor Sepeanu. Bolnavii însă, au găsit energia să reziste, să riposteze, alertând prin strigăte locuitorii orașului. Nutti Pătrășcanu, cel care trebuia să implementeze acest sistem, a rămas doar să o facă pe informatorul ofițerului politic până în 1952, când a fost ridicat și implicat de cei pe care îi servise în timpul lui Eugen Țurcanu, sfârșindu-și ticăloasa activitate, după comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava. Prin-tre martorii reeducării de la Târgu Ocna sunt Penciu Gheorghe și Nicolae Ionescu-Galbeni, care, la rândul lor, și-au amintit de alții care au trăit ororile de aici.(504) Dintre cei cărora le-a rămas încrustat numele pe monumentul ridicat aici se numără: Gafencu Valeriu-student, Iscu Gherasim-stareț, Nițescu Gheor-ghe-inginer, Masichievici Eduard-elev, Duțescu Radu-farmacist, Contici Dumitru-polițist, Tobescu Emanuel-general, fostul șef al Jandarmeriei Române, Ștefan Traian-polițist, Max Mozes-comerciant, Prundea Alexandru -polițist,Crihan Panait-profesor, Precup Nicolae-muncitor, Cotnăreanu Au-rel-ceferist, Cota Petru-miner, Savu Florica-elevă. Între 1950 și 1953, cel puțin 54 dintre cei închiși aici au decedat în condițiile amintite mai sus. (505)Apogeul reeducării: iunie 1950 – mai 1956.

501 – Idem 481

502 – Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului. Rechizitoriu, partea a II-a: Distrugerea societății românești. 503 – Idem 500

504 – Idem 502

505 – Constantin Voicescu, preot – Martirii de la Tg. Ocna-Cuvânt de înmormântare. / creștinortodoxia. ro

Conducerea închisorii:

Ioan Ionescu – 1945

Constantin Știrbu – 1945

Nicolae Costescu – 1946

Ștefan Daniliuc 1946-1950

Anton Brumă 1950-1952

Petru Călin 1952-1953

Gheorghe Ciureanu 1953-1966

16 – MISLEA – Penitenciarul este situat în comuna cu același nume, din județul Prahova, aflată la jumătatea distanței dintre Câmpina și Ploiești. A luat ființă în 1869, pe locul fostei mănăstiri Mislea, întemeiată de Radu Paisie în 1534.Din 1944, penitenciarul a fost destinat deținutelor politice, cât și celor de drept comun. Între 1952 și 1956, acesta a devenit loc de detenție exclusiv pentru deținutele politice, iar din 1956 penitenciarul și-a pierdut formal componenta politică. În realitate, a continuat să fie și după 1956 loc de detenție destinat femeilor condamnate pentru infracțiuni cu caracter politic.Așa a fost și cazul doamnei Aspazia Oțel-Petrescu, deținută la Mislea până în 1958. Penitenciarul avea 17 camere mari, în care puteau fi inter- nate, în total, 527 persoane. Dreptul la hrană și igienă personală le era sever limitat, nu aveau dreptul la corespondență, la pachete și vizite. Pedepsele administrate frecvent erau: privarea de hrană, obligarea deținutelor să stea în picioare de la deșteptare (ora 5 dimineața) până la stingere (ora 22), izolarea în camere înghețate, pline de șobolani, cu cătușe la mâini etc. Printre deți-nutele de aici s-au numărat: Maria Antonescu-soția mareșalului Ion Anto-nescu, Arlette Coposu, Maria Golescu, Liuba Chișinevschi, Constanța Cră-ciun, Elisabeta Rizea, Niculina Mihalache-soția liderului țărănist Ion Miha-lache, soții de miniștri, avocate, doctorițe, maici,(506)Lilica Codreanu-vădu-va șefului mișcării legionare, Iridente Moța – văduva lui Ion Moța, Annie Samuelli și sora ei Nora (Bobsy), Principesa Eleonora Zuweld-Bunea, șefele tineretului legionar, principalele „criminale” de război Elena Zamfirescu și Ana Megyessi și altele.(507)Aici au murit Maria Calafeteanu-soție de moșier, în 1955, Mercades Comșa – care a oferit găzduire luptătorilor din munți în 1953, Lucia Costescu-soție de ofițer, în 1954, Silvia Hoffner-soție de magistrat, în 1950, Valeria Nicolescu-studentă, în 1953.(508)

Conducerea: Elena Tudor 1944-1953

Dobra Stan 1953-1954

Mihail Dorobanțu 1954-1959

506 – Blog Noua Dreaptă – Generații de sacrificiu II – Mucenițele./8.09.2008, de G. H.

507 – Iulian Preduț – Eroii rezistenței anticomuniste. Femei în închisoare./Gazeta de Maramureș.online, 8.02.2010.

508 – Ion Anton Datcu – Sacrificarea unor femei nevinovate./„Pagini românești”, 8.X.2010, Montreal, Canada.

Gheorghe Găvan 1959-1961

Mihai Damian 1961-1966

Nicolae Cozma 1966- ?

17 – DUMBRĂVENI – Primul document despre Dumbrăveni datează din anul 1332. În documentele din secolul XIV și XV, Dumbrăveni apare sub numele de Ebesffalwa (satul lui Ebas),care probabil a fost numele unui stăpân feudal. Așezarea se afla, ca și azi, pe malul râului Târnava, la 20 km distanță de Mediaș și la 77 km.de municipiul Sibiu. La 1 ianuarie 1773, Iosif al II-lea sosește dinspre Sighișoara la Dumbrăveni, unde a fost cazat în casa armeanului Martin Gaspar, care ținea Hanul Ibșfalăului. Închisoarea Dum-brăveni avea o curte mare, cu teren nisipos, o clădire dreptunghiulară cu parter și două etaje cu geamurile plasate sus. Celulele erau așezate de o parte și de alta a spațiului gol, cu uși mari, masive, culoare înguste. Camerele nu aveau voie la nici un contact, orice încălcare fiind sever pedepsită. Nu era voie să te culci în cursul zilei, ci numai la 10 seara, când se dădea „stinge-rea”. La parter, erau două persoane izolate în câte o celulă, despre care nu se știa nimic. S-a reușit totuși să se ia legătura cu ele și astfel s-a aflat că erau din procesul Pătrășcanu: Lena Constante și Elena Pătrășcanu.(509)

18 – MIERCUREA CIUC – Cel mai cumplit loc de detenție pentru femei a fost temuta Miercurea Ciuc. Aleasă special pentru că era la polul frigului din România, închisoarea avea permanent pereții înghețați. Multe dintre con-damnate au suferit aici, au murit, au fost îngropate fără cruce, fără preot, neștiute de nimeni, decesul fiind anunțat familiei după mulți, ani sau deloc. În tenebroasa închisoare erau femei acuzate pentru omisiuni de denunț, condamnate pentru că nu își demascaseră copiii sau soții, femei care refu-zaseră să-și vândă frații, surorile și prietenii. Erau femei care își lăsaseră acasă părinți bătrâni și bolnavi, paralizați, fără nici un sprijin de la cineva, moral sau material. Între aceste femei cu caracter imaculat se aflau și câteva călugărițe, acuzate că au ajutat cu alimente luptătorii anticomuniști din munți. Femeile încarcerate la Miercurea Ciuc, nu au avut niciodată dreptul să scrie sau să primească o scrisoare, nu au avut bucuria de a fi primit un pachet. Ani de zile nu au văzut o floare, sau fructe.În infernul concentra-ționar, atunci când o deținută rămânea însărcinată în urma violării ei de către torționari, medicul închisorii îi spunea că trebuie să fie mândră că va deveni mama unui fiu de nădejde al patriei. În cazul în care vreo nefericită era gravidă când intra în închisoare, călăii, folosind un simplu șoc electric, prin intermediul unor fire lipite de pântecul femeii, provo- cau avortul dorit sau scontat. Printre deținute au fost: Dorina Potârcă-soție de ministru în guvernele Maniu, Mironescu, Vaida-Voevod și Goga; Maricica Vulcănescu

509 – www. procesulcomunismului. com/mărturii/. . . 64/. . . /corp9. htm

– cea mai mică dintre deținute (18 ani) și fiica lui Mircea Vulcănescu; Micheta Vulcănescu – sora lui; Lucia Samsonovici, cu mama ei Margareta -soția generalului; Țuca Lugoșianu și sora ei Aneta, luate pentru fratele lor Ionel Lugoșianu, fost ministru țărănist. Cea mai în vârstă, doamna Roșca, luată pentru că tatăl ei, a fost guvernator al Basarabiei între 1916-1918. Era o femeie de peste 60 de ani, cu bocanci în picioare, întrucât fusese arestată direct de pe plantația viticolă, împreună cu nepoțica ei. Băgată singură în celulă, aproape că își pierduse mințile, auzind în camera de alături cum plângea nepoțica. Mai erau: soția fostului ministru liberal Stângă, soția lui Gigurtu, Cireșica Tătărăscu ce se măritase de puțin timp cu generalul Tătărăscu, soția lui Titel Petrescu. După un timp au fost transferate la Dum-brăveni. La închisoarea Miercurea Ciuc au murit în chinuri groaznice: Maria Arnăuțoiu, (Maria Plop), – în 1958, soția partizanului Toma Arnăuțoiu, lup-tător în munți, Aneta Neacșu – soție de general,- în 1958, în 1961, Caliopi Sambueski – soție de magistrat în -1957, Elena Teodorescu – soție de general – în 1957, Maria Vlădescu-soție de insurgent și multe altele.(510)

17 –TIMIȘOARA,

18 – ORADEA,

19 – CLUJ,

20 – CODLEA . Erau închisori pentru „deținuții de rând”.

Iată și alte inchisori, fiecare cu un „Maromete” al Securității pe post de director al închisorii, dar și al torturii și asasinatelor:

– GALAȚI – torționar șef, Mauriciu Ștrul

22– FĂLTICENI – Fucs Iani

23– PITEȘTI – Dumitrescu Alexandru.

Aici avea loc faimosul „fenomen Pitești”,adică reeducarea prin tortură.

Aceasta a început să fie aplicată la închisoarea din Suceava, când studentul Bogdanovici Alexandru, împreună cu Direcția Închisorii și cu reprezentanții Securității, au pus la cale un program de „reeducare” a tinerilor pentru „a fi reintegrați în societatea comunistă”. Ideea a luat amploare în mintea lui Eugen Țurcanu, care și-a dat frâu liber instinctelor animalice și a propus „reeducarea” prin violență, tortură și umilință.Acest stil a fost des folosit și la o scară mare, în închisoarea Pitești, de către Țurcanu, de unde și denu-mirea fenomenului. Se ajungea până acolo, încât un deținut „reeducat” trebuia să-și maltrateze cel mai bun prieten sau coleg, spre a demonstra că este adeptul noului sistem. Aceste practici au încetat în 1951. Au continuat să fie aplicate însă la Aiud, Gherla, Baia Sprie, Tg. Ocna, cât și în alte centre de detenție.Eugen Țurcanu, mentorul sinistrei metode de „reeducare”, devine „oaia neagră” a regimului, care chipurile nu știa ce se întâmplă în sis-

510 – Idem 508

temul concentraționar românesc (între timp, se aflase în Occident de tortura abominabilă de la Pitești), este arestat, socotit principal vinovat al atroci-tăților și executat la închisoarea Jilava, în noaptea de 17/18 decembrie 1954, împreună cu 16 camarazi în ale meseriei de torționar.

24 – VĂCĂREȘTI – În această închisoare au murit Mia Antonescu, în 1958, soție de ministru, Anușca Anton – pentru refuz de denunț, Ileana Chirihas, în 1953, studentă, Maria Herescu-refuz de denunț, în 1954, Maria Ionescu – profesoară, în 1954, Clementina Mater – soție de arestat politic, în 1955, France Marcovici, fiica generalului, în 1957, Margareta Pavalache -soție de arestat politic, în 1952, Elena Statui – profesoară care își ascunsese fratele urmărit, în 1958.(511)

25 – ORADEA – Clădirea în care se afla penitenciarul a fost construită în 1852. În anul 1865, ea a fost cumpărată de municipalitate și transformată în penitenciar, fiind astfel reunite cele patru temnițe existente până atunci pe raza orașului Oradea.Oradea a fost și ea un reper pe harta pușcăriilor comu-niste. Centru zonal al Securității, din Maramureș până la Arad, pe la Oradea au trecut câțiva dintre cei mai brutali torționari ai regimului comunist. Printre cei care au semănat jale la penitenciarul Oradea se pot aminti: Mihai Emeric, Birtaș Gavril, Cârliga Ion, Cotuna Teodor. Nu poate fi uitat Roibu, ofițerul politic de la penitenciar care, în anii 50, „se purta foarte dur cu deținuții, fiind de o prostie remarcabilă”. Credea neabătut în infailibilitatea regimului pe care îl slujea, de fapt în „organe”, iar stupiditatea și îndo-ctrinarea lui se asociau cu insensibilitatea. Prin anii 50, directorul închisorii era Tilici.Acesta a rămas în memoria foștilor deținuți politici pentru durita-tea exprimată prin crâncene înjurături, cât și pentru faptul că vederea oamenilor suferinzi îi provoca bucurie.În cumplita iarnă 1953/1954, regimul era atât de aspru încât deținuții au mâncat fetușii găsiți în burta unei scroafe, pe care o tăiaseră și o duse- seră în întregime la comandant. În anul 1977, penitenciarul a fost desființat, până în 1983, când și-a reluat activitatea.(512)

26 – CODLEA – Penitenciarul Codlea a fost înființat în luna mai 1953, prin desființarea celui de la Brașov, de unde au fost preluați 286 deținuți. Unita-tea a fost instalată în clădirea fostei fabrici de mezeluri ce aparținea Între-prinderii Industriale Raionale „Gheorghe Dimitrov” Codlea, iar birourile au fost amenajate în case particulare aparținând numiților Hordocher Roxa, Totler Ioan, Totler Emil, Bocher Augustin. Avea 267 de paturi. Din docu-mentele existente reiese că la înființare, în penitenciarul Codlea în jur de o treime din deținuți aveau pedepse între 8 ani și muncă silnică pe viață, pentru fapte săvârșite contra Securității statului.(513)

511 – Idem 508

512 – Florin Budea – Călăii roșii. „Bihoreanul” online, 16. 05. 2005

513 – Penitenciarul Codlea – Blog

27 – GALAȚI – În anul 1893, primăria orașului Galați a cedat statului, respectiv Direcției Generale a Penitenciarelor, un loc din proprietatea ce se afla pe strada Traian. În anul 1894 a început construcția penitenciarului, construcție ce a fost terminată în anul 1897, când deținuții din cele două aresturi au fost mutați în noua clădire. Arhitectura a fost identică cu cea a Penitenciarului Craiova, ele constituindu-se în același timp. Penitenciarul Galați, încă de la construirea sa a fost apreciat de politicienii vremii ca un penitenciar modern, având toate dependințele necesare unei bune desfășurări a activităților.(514)Atât de modern era, încât mulțimea de șobolani, roseseră valizele, încălțămintea și hainele deținuților.(515)În această închisoare blestemată și-au găsit moartea mii de oameni torturați: țăranii care s-au opus colectivizării, preoții și călugării de la Mănăstirea Vladimirești, precum părintele Ioan Iovan și maica Veronica.

Dej – Briceag Nicolae

RAHOVA – Teodor Sepeanu

CONSTANȚA – Doicaru Nicolae

BRĂILA – Raceu Dumitru

IAȘI – Blehan Octavian

RĂDĂUȚI – Karl Segal

BOTOȘANI – Ruckenstein

ROMAN – Davidovici

514 – Penitenciarul Galați – Blog

515 – Eugen Popescu – Mărturii: Vremuri de tristă amintire; Penitenciarul Galați.

EXPERIMENTUL PITEȘTI

Apel la memoria documentelor de arhivă

„ R. P. R.

PROCURATURA MILITARĂ TERITORIALĂ.

BUCUREȘTI

Dosar Nr. 2214/954

RECHIZITORIU

Nr. 2214 din 20 septembrie 1954

Noi, cpt. de justiție ALEXANDRU GH. GHEORGHE, procuror militar ajutor, din Procuratura Militară Teritorială București;

Văzînd actele dosarului privitor pe (…) Această acțiune de teroare și diversiune dusă de către acuzați în penitenciarele Pitești și Gherla, care a fost începută la Suceava, a fost extinsă și în penitenciarele Tîrgșor, Tg. Ocna, colonia de muncă Peninsula și Poarta Albă și urma să fie extinsă și la celelalte penitenciare, dacă vigilența organelor de stat nu ar fi descoperit la timp această acțiune criminală dusă de către acuzații din prezentul dosar.

Cele puse în sarcina acuzaților, se materializează după cum urmează :

ȚURCANU EUGEN, născut la 8 iulie 1925 în comuna Păltiniș- C. Lung Moldova, regiunea Suceava, fiul lui Gheorghe și Elena, a fost student la Facultatea de Drept din Iași, căsătorit, având un copil, cu ultimul domiciliu în comuna natală, în prezent condamnat la 7 ani pentru activitate contra-revoluționară.

În iunie 1948 ȚURCANU EUGEN a fost arestat pentru a fi cercetat asupra activității pe care a desfășurat-o în organizația legionară, fiind în acest scop încarcerat în penitenciarul Suceava împreună cu toți legionarii care activaseră în regiunea Moldovei.În același an, fiind mutat în penitenciarul Pitești, Țurcanu Eugen întreprinde o nouă acțiune de așa zisă demascare, deoarece acțiunea de reeducare începută la penitenciarul Suceava, fusese deconspirată și interzisă de către organele de stat.În cadrul acțiunii de demascare, acuzatul a forțat pe deținuții din penitenciar, prin cele mai odioase și mârșave metode de tortură să dea în scris informații despre activitatea lor legionară sau contra-revoluționară pe care au desfășurat-o înainte de a fi arestați cât și în timpul deținerii lor în penitenciare. Mai târziu, fiind transferat la penitenciarul Gherla, Țurcanu Eugen continuă această acțiune de așa zisă demascare prin aceleași metode de torturare în scopul scoaterii de material informativ.

Printre metodele de tortură folosite atât de acuzatul Țurcanu Eugen, cât și de către ceilalți coacuzați, au fost:

– mâncatul din poziția culcat pe burtă fără ajutorul mâinilor,

– întreruperea totală a somnului pe timpul nopții,

– bătaia cu cureaua la tălpi și pe tot corpul,

– exerciții fizice până la epuizare,

– bătaia pe tot corpul cu diferite obiecte printre care picioarele de la prici, curele, cozi de mătură și vână de bou,

– punerea deținuților care trebuiau să-și facă demascarea în diferite poziții chinuitoare : cu ochii la bec într-un picior, cu bagaje de 20-40 kg. pe spate, timp de 4-5 ore, la perete, pe șezut cu mâinile întinse la picioare,

– smulgerea părului din cap cu ajutorul unui nasture prins de o ață,

– smulgerea părului din cap și a mustăților cu mâna, pe viu – folosirea unui instrument cu ajutorul căruia striveau degetele de la mâini și de la

picioare,

– se rădeau pe cap deținuții care intrau în demascare și se lăsa să se scurgă dintr-un vas, picătură cu picătură pe capul deținuților până ce aceștia nu mai puteau suporta,

– punerea de cantități exagerate de sare în mâncare, după care nu li se dădea să bea apă timp de câteva zile,

– curățarea closetului cu mâinile și apoi servirea mesei fără a fi lăsați să se spele pe mâini,

– darea pe la gură cu un băț plin de fecale,

– obligarea deținuților sub tortură să mănânce materii fecale, fie ale lor, fie ale altor deținuți, să bea urină,

– obligarea sub tortură a deținuților de a se scuipa în fund și apoi de a se lua scuipatul cu limba,

– punerea deținuților cu capul în closet și picioarele în sus câte o zi sau mai mult,

– punerea deținuților să se bată în cap unii pe alții până ce își umflau capetele,

– dezbrăcarea deținuților complect după care treceau printr-un cerc de bătăuși care îi lovea până ce aceștia cădeau jos în nesimțire,

– batjocorirea deținuților prin diferite metode,

– punerea deținuților să se urineze unul în gura celuilalt cât și obligarea lor de a-și mânca materiile fecale.

Toate aceste acte de tortură îngrozitoare, erau folosite de către acuzați și dirijate de către Țurcanu Eugen de la caz la caz. În urma acestor torturi au fost omorâți câțiva deținuți, s-au sinucis trei deținuți, au înnebunit patru deținuți iar un mare număr au fost mutilați. (…) .

POPA ALEXANDRU (ȚANU), născut la 13 noiembrie 1924 în comuna Prașila / Soroca-URSS, fiul lui Gheorghe și Sultana, necăsătorit, fost student la Facultatea de Agronomie din Iași, cu ultimul domiciliu în Iași, str. Dr. Paulus Nr. 2; în prezent condamnat 6 ani închisoare pentru activitate contra-revoluționară.(…)În 1943 a fost judecat și condamnat la 3 ani închisoare corecțională de către Curtea Marțială din Chișinău, pentru activitate legionară.(…). POPA ALEXANDRU a pregătit în penitenciarul Suceava deținuții care urmau să fie transferați în alte penitenciare pentru a se prezenta la conducerea penitenciarului respectiv și să devină informatori, cu scopul de a dezinforma organele de stat și totodată de a culege informații (…) Din ordinul și sub conducerea și supravegherea directă a lui Țurcanu Eugen, începând din decembrie 1949,POPA ALEXANDRU a condus în mai multe camere bătăile și maltratările torturând pe deținuți pentru a-i încadra în sancțiunea lor criminală (…) În cadrul activității sale criminale, POPA ALEXAN-DRU a pregătit deținuții care urmau să se elibereze, ca după ce se vor elibera să se prezinte la organele de securitate cărora la început, să le dea informații pentru a putea reuși să devină informatori (…) .

PUȘCAȘU VASILE, născut la 12 septembrie 1923 în comuna Băcești, raionul Negrești , regiunea Iași, fiul lui Vasile și Maria, fost student la drept, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna sa natală, în prezent arestat(…) în urma maltratărilor comise de acuzat cât și de ceilalți coacuzați, în penitenciarul Pitești, au fost omorâți mai mulți deținuți iar alții s-au sinucis prin aruncarea de la etajul penitenciarului. Tot acuzatul, din ordinul lui Țurcanu Eugen l-a omorât pe BOGDANOVICI ALEXANDRU, socotindu-l ca trădător al organizației legionare (…).

PĂVĂLOAIE VASILE, născut la 14 august 1926 în comuna Dolhasca, regiu- nea Suceava, fiul lui Dumitru și Elena, absolvent al școlii de subingineri silvici din Timișoara, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în Cluj str.Horea Nr.56, în prezent deținut în penitenciarul Gherla condamnat la 8 ani închisoare pentru activitate contra-revoluționară.(…)La 6 iunie 1950, împreună cu un lot de aproximativ 90 deținuți(…)A fost transferat la penitenciarul Gherla.Fiind pregătit încă din peni-tenciarul Pitești pentru a-și continua activitatea legionară sub masca de reeducat, acuzatul, în penitenciarul Gherla a desfășurat o activitate mult mai vastă decât la Pitești,maltratând sute de deținuți dintre care au fost și cazuri mortale(…). În urma maltratărilor la care a participat (…).(…) au decedat deținuții CRISTEA ION și DINCĂ ION iar majoritatea celor care au fost torturați au rămas cu diferite infirmități (…).

LIVINSCHI MIHAI, născut la 26 iunie 1926 în comuna Bucium. Regiunea Iași, fiul lui Mihai și Elena, fost student la drept, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în Iași, str. C. I. Parhon ,Nr. 165; în prezent condamnat la 7 ani închisoare pentru activitate contra-revoluționară. (…) În urma torturilor folosite de Livinschi Mihai și ceilalți coacuzați, au fost omorâți în penitenciarul Pitești mai mulți deținuți iar justificarea acestor asasinate, acuzatul o prezintă sub forma: – Trebuiau să fie omorâți pentru a nu trăda acțiunea de spionaj din penitenciar și metodele ce le foloseam noi,(…). În iunie 1950 împreună cu alți 80 deținuți legionari a fost transferat la penitenciarul Gherla unde și-a continuat activitatea criminală .

STOIAN IOAN, născut la 7 ianuarie 1929 în comuna Vasile Roaită, regiunea Bacău, fiul lui Constantin și Zenaida, fost elev de liceu, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna sa natală, în prezent condamnat la 8 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) În camera 99 împreună cu legionarul Livinschi Mihai, Morărescu Vichentie, Botez Octav și Boeru Liviu, acuzatul a continuat acțiunea legionară de așa zisă demascare până în luna martie 1951 maltratând și torturând un număr de 35 deținuți din 67 câți erau băgați în așa zisa reeducare.(…) În urma acestor acte teroriste, la penitenciarul Gherla au decedat un număr de 8 deținuți.

ROMANESCU GRIGORE, născut la 13 mai 1928 în orașul Iași, fiul lui Grigore și Alice, fost student la Facultatea de Drept din Cluj, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în Oradea, str. N. Jiga, Nr.49, în prezent arestat.(…)„În urma tortu- rilor la care am participat eu, au decedat deținuții Dumitru Vasile, și Dimciu Garofil. Dumitru Vasile a decedat în camera 98 după 3 zile de bătaie iar Dimciu Garofil a murit mai târziu, după ce a mai fost bătut și în alte camere”. Eliberându-se din penitenciarul Gherla la data de 18 iunie 1951, Romanescu Grigore, potrivit instruc- țiunilor primite de la Popa Alexandru, s-a prezentat la securitatea Oradea unde și-a demascat părinții și toți cumnații ca fiind bandiți, pentru a putea obține încrederea organelor de stat și a deveni informator. (…) .

VOINEA OCTAVIAN, născut la 23 aprilie 1922 în comuna Panciu, regiunea Bârlad, fiul lui Nicolae și Maria, fost student la Politehnica din București, necăsă- torit, cu ultimul domiciliu în București, str. Avocat Tomescu, Nr.11, în prezent condamnat la 25 ani muncă silnică pentru crimă de înaltă trădare.(…) Din ianuarie 1945 până în iulie 1945 a condus echipele de teroriști și sabotaj din spatele frontului din regiunea Aiud.(…).

POPESCU ARISTOTEL,născut la 23 noiembrie 1923 în orașul București, fiul lui Constantin și Dumitra, fost student la medicină, căsătorit, cu ultimul domiciliu în București, str. Eroului Nr. 9, în prezent condamnat la 4 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…)A falsificat diagnosticul morții lui DINCĂ ION cu scopul de a ascunde adevărata cauză, adică aceea că Dincă Ion fusese omorât în urma actelor de teroare și barbarie folosite (…). În același scop, acuzatul a mai falsificat și fișa morții deținutului POPESCU PETRE care fusese omorât tot în urma maltratărilor. La penitenciarul Gherla, în camera 103 Popescu Aristotel a condus acțiunea de așa zisă demascare, folosind aceleași metode barbare de tortură în urma cărora a decedat deținutul Dîmbu Vasile iar deținutul Pangrati Ion a încercat să se sinucidă cu cioburile unui geam pentru a scăpa de torturi (…).

PĂTRĂȘCANU NUTTY, născut la 1 august 1923 în orașul Constanța, fiul lui Ion și Voica, fost student la Facultatea de Medicină din București, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în București, bulevardul N. Bălcescu, Nr. 25, în prezent condam- nat la 6 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…)Personal a participat din ordinul lui Țurcanu Eugen la maltratarea deținutului Bogdanovici Alexandru (…) . În urma actelor de tortură care i s-au aplicat lui Bogdanovici Alexandru de către acuzat cât și de către Roșca Gheorghe și Pușcașu Vasile, acesta a decedat în cursul lunii aprilie 1950.(…) Fiind transferat la spitalul Tg. Ocna,(…) Folosind aceeași metodă ca la penitenciarul Pitești a bătut pe deținuții ANDREEV și DIMITROV care însă strigând și cerând ajutor, administrația penitenciarului a descoperit la timp această activitate criminală și a interzis-o.

POP CORNEL, născut la 3 septembrie 1924 în comuna Gârbău, regiunea Cluj, fiul lui Octavian și Otilia, fost student la Facultatea de Medicină din Cluj, necăsă- torit, cu ultimul domiciliu în comuna Lopadea Veche, raionul Aiud, regiunea Cluj, în prezent condamnat la 15 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) În urma actelor de tortură la care acuzatul a participat, au decedat în penitenciarul Pitești mai mulți deținuți.De asemenea, 2 deținuți s-au sinucis și mulți au rămas cu infir- mități (…) .

COBILAS NICOLAE, născut la 3 decembrie 1917 în comuna Pelenia / Bălți- U RSS, fiul lui Petru și Ana, fost avocat, cu ultimul domiciliu în orașul Huși, str. Ștefan cel Mare Nr. 9, necăsătorit, în prezent condamnat la 25 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) În anul 1941, fiind șeful centrului studențesc legionar din Iași, a ținut legătura cu Bir. II din Corpul IV Armată Iași cu maiorul Tulbure căruia i-a recomandat diferite elemente pentru activitate de spionaj (…) .

SOBOLEVSCHI MAXIMILIAN, născut la 27 februarie 1925 în comuna Vama, regiunea Suceava, fiul lui Wilhelm și Eugenia, fost student la Facultatea de Medici- nă, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna sa natală, în prezent con-damnat la 5 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) La Pitești, Sobolevschi Maximilian (…) participă sub masca așa zisei demascări la maltratarea și tor-turarea deținuților.În urma acestor acte de teroare la care a participat în penitenciarul Pitești, au decedat mai mulți deținuți, doi s-au sinucis aruncându-se de la etaj și mulți au rămas cu infirmități. În martie 1950, acuzatul a fost transferat la penitenciarul din orașul Stalin (…) unde a bătut un număr de 6-7 deținuți. Mai târziu, în anul 1951, fiind transferat la colonia de muncă Peninsula împreună cu (…) au continuat această activitate legionară maltratând și torturând un număr mare de deținuți iar din cauza acestor acte de teroare, un deținut s-a sinucis (…).

DUMITRESCU DAN, născut la 19 noiembrie 1922 în Iași, fiul lui Tudor și Veronica, fost student, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în orașul Iași, str. Săvescu Nr. 12, în prezent condamnat 15 ani pentru activitate contra-revoluționară. (…) În activitatea de așa zisa demascare, acuzatul, potrivit directivelor primite de la legionarul Țurcanu Eugen a folosit metoda terorii și schingiuirii deținuților (…) .

ZBRANCA OCTAVIAN, născut la 7 ianuarie 1927 în comuna Sadova, fiul lui Nicolae și Ioana, de profesie fost funcționar, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna Iacobeni raionul Vatra Dornei, regiunea Suceava, în prezent condamnat 6 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) acuzatul a participat activ la ceastă acțiune(…).Prin maltratarea și torturarea deținuților care erau obligați să-și facă așa zisa demascare (…) cu care ocazie a folosit cele mai groaznice metode de teroare și maltratare a deținuților (…) .

JUBERIAN CONSTANTIN, născut la 29 octombrie 1926 în comuna Domașnea, raionul Severin, regiunea Timișoara, fiul lui Atanase și Sofia, fost student la Facul- tatea de Drept din Cluj, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna sa natală, în prezent condamnat la 7 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…)În peni-tenciarul Gherla, acuzatul a folosit……metode de schingiuire (…) și știe că de pe urma torturilor ce s-au aplicat, au fost omorâți mai mulți deținuți (…) .

POPOVICI CORNEL, născut la 15 septembrie 1928 în orașul Piatra Neamț, regiunea Bacău, fiul lui Gheorghe și Alexandrina, fost student la facultatea de Pedagogie din București, necăsătorit, cu ultim domiciliu în București, str. Călă-rași, Nr.254 în prezent condamnat 3 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) a luat parte activă la maltratarea și torturarea deținuților Preda Mircea, Dușmanu Vasile, și Călinescu Nicolae (…). La 8 iunie 1950 a fost transferat la penitenciarul Gherla și (…) în camerele 105, 104, 101, 98 și 83 de la etajul 3 (…) a maltratat și torturat un număr mare de deținuți legionari și nelegionari, folosind metodele cele mai sălbatice de tortură. În urma maltratărilor la care acuzatul a participat, a decedat deținutul Radovan Alexandru iar lui Caravia Paul i s-au scos două coaste (…) .

VOIN ION, născut la 23 noiembrie 1923 în comuna Ezeriș, raionul Reșița, regiunea Timișoara, fiul lui Lazăr și Maria, fost student la Facultatea de Medicină din Cluj, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în orașul Cluj, str. Ion Vidu, Nr. 2, în prezent condamnat la 5 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) a făcut parte din mai multe comitete de cameră câștigând încrederea legionarului Popa Alexan- dru prin folosirea celor mai groaznice metode de maltratare și torturare pe care le-a folosit cu ocazia așa ziselor demascări. În urma acestor acte de teroare (…) au fost asasinați trei deținuți și maltratați zeci de deținuți. În camera 102 de la etajul III (…) un număr de aproximativ 20 de deținuți au fost torturați (…) iar la camera 102 a maltratat un număr de circa 15 deținuți (…) Metodele folosite de Voin Ion au fost din cele mai sălbatice, metode de tip huliganic, de exterminare (…) .

CERBU ION, născut la 18 octombrie 1924 în comuna Partoș, jud. Alba, fiul lui Gheorghe și Floarea, fost student la teologie, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în orașul Sibiu, str.Mitropoliei Nr. 26-28; în prezent condamnat 5 ani pentru activita-te contra-revoluționară. A participat activ la reeducare atât la Pitești cât și după iunie 1950 când a fost transferat la Gherla. (…) Acuzatul recunoaște că în urma torturilor și maltratărilor la care au fost supuși unii deținuți au decedat: CRISTEA ION, TÎMPA ION, și POPESCU PETRE care au decedat. Dintre deținuții care au fost maltratați în camera 102 unde acuzatul a condus această activitate criminală au fost Păcuraru Tudor, Botoacă Ion, Cristea Ion, Fulicea Alex, Tâmpa Ion, Furtos Vasile, Coadă Gheorghe, Popescu Gheorghe, Andreescu Florica, Ladaru Victor, Bașotă Grigore, Oprea Filip, Colibaba Artemie și alții (…) .

POPESCU GHEORGHE, născut la 13 august 1929 în orașul Chișinău-URSS, fiul lui Constantin și Ecaterina, fost student la Facultatea de Chimie din Timișoara, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în Timișoara, b-dul 30 Decembrie Nr. 26; în pre- zent condamnat la 8 ani pentru activitate contra-revoluționară.(…) Acuzatul arată în declarația sa, metodele cu totul sălbatice care se foloseau în ceastă acțiune criminală. De asemeni, recunoaște că în urma acestor acte de teroare pe care le-a săvârșit, deținutul Dimciu Garofil a decedat (…).

ȘERBĂNESCU CRISTIAN PAUL, născut la 11 iunie 1923 în orașul București, fiul lui Ioan și Cornelia, de profesie tipograf, căsătorit, cu ultimul domiciliu în București, str.aviator Dorian Nr. 60; în prezent arestat.(…)acuzatul a sprijinit banda de legionari condusă de Popa Alexandru în desfășurarea acțiunii criminale, înce- pând de la data de 15 octombrie 1950 până la plecarea sa din penitenciar în mai 1951 (…) a ascuns cauza reală a morții a patru deținuți care au decedat în camerele de izolare în urma actelor de teroare la care și acuzatul a participat. Personal Șerbăneascu Cristian Paul a bătut pe deținuții Radovan Alexandru, Dumitru Vasile, Preotescu Ioan, Caravia Paul, Măzăreanu Petre, Neagu Virgil, Cheric Gheorghe și alții, folosind aceleași metode barbare legionare (…) .

IONESCU CONSTANTIN, născut la 7 iunie 1927 în comuna Trușești, regiunea Suceava, fiul lui Petre și Elena, fost elev, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna natală, în prezent condamnat la 8 ani pentru activitate contrarevolu-ționară.(…). La 15 septembrie 1949 , a fost transferat la penitenciarul Gherla (…). În anul 1950 a intrat în așa zisa acțiune de demascare deținând încă de la început funcția de membru în comitetul de conducere iar mai târziu începând din luna mai 1951 până în septembrie același an, a condus acțiunea de așa zisă demascare împreună cu legionarul Popa Alexandru. (…) personal a bătut și maltratat deți-nuții (…) a făcut și pus în practică planul de scoatere din penitenciar a cadavrului deținutului DINCA ION fără știrea medicului, prin înlocuirea lui cu cadavrul altui deținut care decedase (…) ”.

TRIBUNALUL în numele Poporului

HOTĂRĂȘTE:

Făcând apli. art. 1 lit. D din D. 199/950. art. 6 al. 2 comb. cu art. 1 lit. c din D. 199/ 950 și art 4 din același Decret, cu unanimitate de voturi condamnă pe : ȚURCANU EUGEN, POPA ALEXANDRU, PUȘCAȘU VASILE, PĂVĂLOAIE D. VASILE, LIVINSCHI MIHAI, STOIAN ION, ROMANESCU GRIGORE, VOINEA OCTAVIAN, POPESCU ARISTOTEL, PĂTRĂȘCANU NUTTY, POP CORNEL, SOBOLEVSCHI MAXIMILIAN, DUMITRESCU DAN, JUBERIAN CONSTANTIN, POPOVICI CORNEL, VOIN IOAN, CERBU ION, POPESCU C. GHEORGHE, ȘERBĂNESCU CRISTIAN PAUL și IONESCU P. CONSTANTIN, la moarte și confiscarea averii personale pentru crima de acte de teroare în grup și crima de acte de pregătire la crima de uneltire contra securității interne a R P.R.

Făcând aplic. Art. 1 lit. d din D. 199/950, art. 6 al. 2 comb. cu. art. 1 lit. c din D. 199/950, art. 4 din același decret art. 186 al. 2 c. p. și art 25 pct. 6 c. p. cu unanimitate de voturi condamnă pe ZBRANCA OCTAVIAN la moarte și confis-carea averii personale pentru crima de acte de terorism în grup și crima de acte de pregătire la crima de uneltire contra securității interne a R.P.R. și la 25 (două-zecișicinci) ani muncă silnică și 10 (zece) ani degradare civică pentru crima de înaltă trădare.

Făcând aplic. art. 6 al 2 comb. cu art 1 lit. C din D. 199/950 și art 4 din același decret, cu unanimitate de voturi condamnă pe COBILAS NICOLAE, la moarte și confiscarea averii personale pentru crima de acte de pregătire la crima de uneltire contra securității interne a RPR.

Făcând aplic. art 304 al. 2 c. j. m. confiscă corpurile delicte din acest proces.

Tribunalul reintrând apoi în ședință publică, președintele a dat citire dispozitivului de mai sus.

Dată și citită în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 1954, la București.

PREȘEDINTE

General maior de justiție

Petrescu Alexandru

Lt. col. Eftimie Gheorghe

ASESORI…POPULARI

Maior, Vlase Teodor

GREFIER ȘEF,

T. Petrescu Joițeanu.

Executarea pedepsei cu moartea a condamnaților a fost dusă la îndeplinire la data de 17 decembrie 1954, ora 23, în penitenciarul de la Jilava, conform procesului verbal fiind executați: Țurcanu Eugen, Stoian Ion, Cobilaș Nicolae, Șerbănescu Cristian Paul, Romanescu Grigore, Pop Cornel, Popovici Cornel, Zbranca Octavi-an, Voin Ioan, Cerbu Ion, Popescu C. Gheorghe, Ionescu P. Constantin, Juberian Constantin, Livinschi Mihai, Păvăloaie D. Vasile și Sobolevschi Maximilian.

La data de 22 iunie 1955, orele 21,30 a fost executat, tot la Jilava, Pușcașiu V. Vasile.

Le-a fost comutată pedeapsa cu moartea la muncă silnică pe viață numiților : Popa Alexandru, Voinea Octavian, Pătrășcanu Nutty și Dumitrescu Dan în octombrie 1957.

Și pentru ca piesa de teatru să fie completă au fost găsiți și câțiva țapi ispășitori din rândul autorităților. Astfel au fost găsiți culpabili următorii :

SEPEANU TUDOR, fost Lt. Col. M. A. I. condamnat la 8 ani m. s. și computarea prevenției de la 15 martie 1953 și confiscarea totală a averii;

DUMITRESCU ALEXANDRU, fost Lt. Maj. M. A. I. la 7 ani muncă silnică cu computarea prevenției de la 12 iulie 1953 și confiscarea totală a averii;

SUCIGAN GHEORGHE, fost Lt. M. A. I. la 7 ani muncă silnică cu computarea prevenției de la 13 martie 1953 și confiscarea totală a averii;

AVADANEI CONSTANTIN, fost Slt. M. A. I. la 6 ani muncă silnică cu compu-tarea prevenției de la 24 martie 1953 și confiscarea totală a averii;

Achită pe Sepeanu Tudor, Dumitrescu Alexandru, Sucigan Gheorghe, Avadanei Constantin pentru acte de pregătire la crima de uneltire contra securității interne a R. P. R. p. p. de art. 6 al. 2 comb. Cu art. 1 lit. C din D. 199/950 iar pe Sepeanu Tudor și pentru delictul p. p. de art. 209 p. IV C. P.

BARBOSU VIOREL, de profesiune medic la 5 ani temniță grea cu computarea prevenției de la 1 septembrie 1953 și confiscarea averii personale, pentru crima de nedenunțare a actelor de teroare (…) . ”

Așa a luat sfârșit drama scrisă de puterea comunistă, regizată și pusă în scenă de către Securitate. Numărul morților și a celor distruși fizic și psihic poate nu-l vom cunoaște niciodată. Numai un naiv ar putea crede într-un astfel de proces. Un lucru era cert: partidul comunist își devora propriile-i creații malefice după ce și-a atins scopul. Și, ca să fie cu mâinile curate, s-a debarasat cu ușurință de fidelii lui execu- tanți. Guvernul comunist a reușit în scurt timp să distrugă, prin așa zisa reeducare, majoritatea oponenților, pe care a avut grijă să-i trimită după gratii, să-i anatemi- zeze pe legionari ca fiind autorii ororilor „fenomenului Pitești” în fața întregii țări (în afară, nimeni nu le credea minciunile) pentru lung timp, să instaureze groaza și teama pe întreg teritoriul țării. Drumul le era de acum deschis. Prin propaganda cu toate mijloacele în rândul maselor, aceștia trebuiau să fie „bandiții”, „criminalii”, „asasinii”, „torționarii”, „autorii reeducării”, „fugarii din munți” etc. Or fi fost și dintre ei, dar a li se atribui absolut toate ororile petrecute în sistemul concentra- ționar românesc frizează ridicolul. Ar trebui ca cineva să-și pună întrebarea: oare cei care au făcut toate acestea, din ce cauză au făcut-o? Sub ce impulsuri? Nu cumva autoritățile i-a adus în stadiul de roboți, pentru a executa întocmai tot ce li se ordona? Oare de ce au fost lichidați în grabă toți? Sunt întrebări la care istoria și cercetarea în domeniu trebuie să ofere un răspuns. Un lucru este cert: sistemul comunist își devora slugile credincioase în speranța că petele de sânge vor dispărea pentru totdeauna.

Conducerea penitenciarului Pitești:

Victor Stănescu 1944-1949

Alexandru Dumitrescu 1949-1951

Anton Kovacs 1951-1953

Dulgheru Mișu

Camerele de tortură:

Camera 4 spital

Camera 99

Camera 106 (516)

Despre torționarii Piteștiului: Georgescu Alexandru

Realitatea de la Pitești a depășit toată fantezia literaturii universale. La Pitești a excelat un temnicer, Georgescu, un prăpădit puțin înapoiat mintal un dezechilibrat căruia i s-au băgat în cap grade și avansări. Întrucât lucra și cu Securitatea și cu directorul, se considera mare exponent al partidului și cu plăcere criminală bătea până la sânge. Bătea cu pumnii, călca în picioare, bătea cu ciomagul, și-a procurat chiar și o rangă de fier.Tot el a asmuțit și pe ceilalți temniceri să-i urmeze exemplul. Temniceri ca Georgescu erau recrutați din pleava societății, oameni reduși mintal, cu tare psihice grave, injectați cu ideea de a-i distruge pe toți „contrarevoluționarii”, „burghezii”, „imperialiștii”, „fasciștii” și „misticii”, injectați cu o ură de moarte împotriva „dușmanilor revoluției”, încât să-i poată ucide cu indiferența cu care se ucid muștele și se strivesc viermii. Prost și rău, incult și opac, labil moral și ros de orgolii. Inferioritate care urăște tot ce-i superior, slugarnic și în compensație, bolnav de putere. Astfel de oameni pot fi ușor transformați în carica- turi magnifice, despotice, tiranice. Ei ajung să se creadă zei, împărați, salvatori, eroi. El devine însă periculos când este inoculat cu duhul crimei misionare, căci, imbecil cum era, devenea ușor bestie, canalie, ucigaș. Când acești oameni au fost eliminați din jurul partidului și au devenit țapi ispășitori s-au dezechilibrat, căci niciodată nu avuseseră un suport interior care să-i susțină. Au rămas meschini, jalnici și murdari, s-au mulțumit cu o viață de vierme. După ce a făcut jocul Securității, Georgescu a fost arestat. În clipa aceea a dat semne de nebunie și a vrut să fugă urlând: „copilașii mei!copilașii mei!”. Tovarășii lui l-au prins și l-au snopit în bătaie. A zăcut multă vreme în închisoare, unde era jumătate idiot, jumătate nemernic.(517)

516 – Traian Popescu Macă – Experimentul Pitești.Terorismul din închisorile Pitești, Gherla, Canal și Tg. Ocna/

Edit. Criterion Publishing, 2005, București

– Virgil Ierunca – Fenomenul Pitești/ Edit. Humanitas, 2013, București.

517 – Ion Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Portretul torționarului Georgescu / feri- citiceiprigoniti.net/prigonitori

GROPILE COMUNE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI

După cum s-a văzut, mișcarea de rezistență armată a cuprins întreg teritoriul României: de la cel mai minuscul cătun până la capitală, zona Deltei Dunării, zonele de câmpie, de deal și de munte. Represiunea a fost cruntă, nemiloasă. Nu greșesc dacă aș spune că a fost criminală, de exterminare. Asasinatul era la ordinea zilei; luptătorii, fie cădeau în ciocnirile cu trupele Securității, fie erau asasinați imediat după ce erau capturați, în timpul anchetei, în închisoare, pe timpul tran-sportului, după cheful sau gradul de sadism al anchetatorilor securității, sau imediat după ce erau eliberați. Masacrul nu se oprea numai la cei implicați în lupta directă: erau lichidați membrii familiilor partizanilor, rudele acestora, susținătorii activi.

De aceea întregul teritoriu al țării este semănat de gropi comune, gropi unde își duc somnul de veci cei care au plătit cu viața dorința de a trăi liber și nu într-un sistem concentraționar, bazat pe teroare și dictatură. În aceste gropi cumune își duc somnul de veci și partizanii despre care familiile lor nu au mai aflat nimic, cei care dispăreau subit, în general toate victimile holocaustului comunist înfăptuit prin Securitate și conducătorii ei,și despre a căror dispariție nu se voia să se știe.

GROPI COMUNE – ASASINATE – EXECUȚII

1 – Agaua – jud. Brăila

2 – Alba – Iulia

3 – Apateu – Arad

4 – Arad

5 – Arnota – Vâlcea

6 – Bârsești – Vrancea

7 – Batăr – Bihor

8 – Belfir – Bihor

9 – Bistra – Alba

10 – Botoșani

11 – Brașov

12 – Brodic – Vaslui

13 – Căciulați /Snagov – Mai precis de la fostul Palat Ghica, din preajma Bucureș- tiului,unde a funcționat între 1949-1953 un sediu al Securității din raionul Snagov și unde s-a descoperit într-o groapă comună cca. 140 de schelete ale unor bătrâni, tineri, copii, lichidați în anii 50. Ulterior numărul lor a crescut la 300.

14 – Calafindești – Suceava

15 – Călinești – Maramureș

16 – Capu Midia – Constanța

17 – Caransebeș – Caraș Severin

18 – Ceamurlia – Tulcea

19 – Cheile Runcului – Alba

20 – Cluj

21 – Cobadin – Constanța

22 – Constanța

23 – Cracul Porcului – Mehedinți

24 – Cracul Stânei – Mehedinți

25 – Craiova

26 – Cricău – Alba

27 – Culme 5 – Constanța

28 – Dealul Balaurului – Neamț

29 – Dealul Crucii – Bistrița Năsăud

30 – Dealul Mărului – Neamț

31 – Deva – Hunedoara

32 – Dulgheru – Constanța

33 – Fizeșu Gherlei – Cluj

34 – Focșani – Vrancea

35 – Frătăuți – Suceava

36 – Galați

37 – Gherla – Cluj

38 – Gilău – Cluj

39 – Girișul Negru – Bihor

40 – Ieud – Maramureș

41 – Iosășel (Iosaș) – Arad

42 – Isverna – Mehedinți

43 – Izvorul Dulce – Buzău

44 – Jilava – Ilfov

45 – Lăpușul Românesc – Maramureș

46 – Lechința – Mureș

47 – Mărgău – Răchitele – Cluj

48 – Mesentea – Alba

49 – Miercurea Nirajului – Mureș

50 – M. Kogălniceanu – Constanța

51 – Monteoru-Nereju – Vrancea

52 – Muntele Băișori – Cluj

53 – Musca – Alba

54 – Nicula Gherlei – Cluj

55 – Obreja – Alba

56 – Ocnele Mari – Vâlcea

57 – Pădureni – Arad

58 – Pîncota – Arad

59 – Papiu Ilarian – Mureș

60 – Peninsula – Constanța

61 – Pitești – Argeș. În urma unor săpături în perimetrul fostei pușcării s-au desco- perit zeci de oseminte îngropate. Se bănuiește că parte din cei asasinați aici au fost îngropați pe ascuns și în pădurea Trivale.

62 – Poarta Albă – Constanța

63 – Poieni-Tranisu – Cluj

64 – Posaga – Alba

65 – Răstolița – Mureș

66 – Salcia – Brăila

67 – Sântana – Arad

68 – Sarighiol – Tulcea

69 – Serpeuș – Arad

70 – Sibiu

71 – Sighet – Maramureș

72 – Somoșcheș – Arad

73 – Spinești – Vrancea

74 – Stulpicani – Suceava

75 – Suceava – Aici au fost făcute descoperiri asemănătoare celor de la Căciu- lați/Snagov în incinta închisorii de la Suceava. La fel la grota de la punctul „Pădurice”, unde au fost găsite scheletele unora din cei 10.000 de deținuți aflați în lagărul din apropiere, din fostul poligon de tir „La călău”, folosit azi ca loc de depunere a gunoaielor.

76 – Șuici – Argeș

77 – Susani – Arad

78 – Țaga-Sântjude – Cluj

79 – Tg. Ocna – Bacău

80 – Timișoara

81 – Ucuriș – Bihor

82 – Vadu Mitrești – Mureș

83 – Vadu Izei – Maramureș

84 – Vadu Roșca – Vrancea

85 – Vătași – Teleorman

86 – Vicovu de Sus – Suceava

87 – Vima Mare – Maramureș (518)

518 – Comunismul în România. Gropi comune.Asasinate. Execuții./În martiriaiud.ro/comunismul-in românia/geo-

grafia-represiunii/gropi-comune-asasinate-executii

– Romulus Rusan – Cronologia și geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populației concentraționare (1945-1989)/Fundația Academia Civică, iulie 2007

DIN DOCUMENTELE SECURITAȚII, CU PRIVIRE LA CADRELE IMPLICATE ÎN REPRIMAREA PARTIZANILOR

Inspectoratul de Securitate al Jud. Brașov

Strict secret

25 iunie 1968

RAPORT

Cu privire la unii ofițeri și subofițeri de securitate, activi și din rezervă, care s-au evidențiat în mod deosebit în lupta cu dușmanii clasei muncitoare.

În acțiunile pe care le-au desfășurat organele Securității Statului din jud. Brașov, în prinderea și lichidarea unor grupe de spioni, elemente constituite în bande sau acțiuni periculoase(…).Astfel, au acționat la lichidarea grupului de spioni ameri-cani parașutați în Munții Făgăraș în anul 1951, la lichidarea bandei contrarevo-luționare de sub conducerea lui Gavrilă Ioan, a bandei contrarevoluționare a lui Lupșa și alte acțiuni periculoase, evidențiindu-se în mod deosebit următorii ofițeri și subofițeri :

– maior Urzică Traian – În anii 1948 – 1957 a acționat împreună cu alți ofițeri la prinderea bandelor contrarevoluționare conduse de Gavrilă Ioan și Lupșa, precum și la capturarea unor spioni parașutați în Munții Făgăraș.

– maior Nicoară Vasile

– căpitan Topârceanu Dumitru

– căpitan Dan Ion

– plutonier Solschi Ioan

– maior Malcic Nicolae

– maior Olariu Ioan

– plutonier major Hodiș Gavrilă

– căpitan Militaru Toma

– plutonier major Cucu Vasile

– maior Bakoș Eugen

De asemenea se pot menționa o parte din ofițerii care în prezent sunt în rezervă și anume:

colonel Ambruș Coloman

„ Ivan Ioan

lt. col. Alexandrescu Stelian

„ Cârnu Ioan

„ Popa Iacob

„ Ispas Eliade

maior Pavel Ioan

„ Suha Gheorghe

„ Stângă Constantin

„ Lonț Mihai

„ Ioan Ștefan

„ Ionescu Marin

„ Stana Ionel

„ Truțiu George

„ Vlad Leonida

„ Livezeanu Constantin

„ Chifa Ioan

Căpitan Csilag Paul

„ Marin Alexandru

„ Brăilă Mircea

„ Nistor Victor

„ Totu Dumitru

„ Todea Aron

„ Silea Stelian

„ Habric Ioan

Locotenent major Preda Stelian

„ Vinereanu Ioan

„ Onisie Emanoil

„ Locotenenții : Alexandrescu Iliaș

„ Baba Gheorghe

„ Comănici Gheorghe

„ Dobre Stan

„ Lupea Samoilă

„ Stroilă Ioan

„ Oprișor Ioan

Sublocotenent – Preoteasa Gheorghe

*

Inspector Șef Șeful organului personal

General Bolintineanu Ion Maior Gherman Ionel (519)

sau,

Tabel întocmit de Serviciul „C” cu privire la ofițerii care au participat la descoperirea unor membri sau „grupări dușmănoase”.

– Maior Pârnău Dumitru – În perioada 1951 – 1952, a participat la descoperirea bandei Arsenescu, semnalată în Munții Coziei, precum și la depistarea unor au- tori de manifeste și inscripții cu caracter contra-revoluționar.

– Maior Gagiu Petre – În anul 1957(…)a descoperit gruparea subversivă cu caracter legionar condusă de Ionescu Alexandru, grup ce a activat prin recruta- rea de noi membri și strângerea de ajutor legionar pentru cei cărora li se fixase

519 – AMI – fond DMRU, inv.nr. 7389, dos. Nr. 34, f. 87.

domiciliu obligatoriu. În anul 1958, tot ca rezultat al muncii informative, a desco-perit gruparea subversivă condusă de Funda Tache Dumitru și Bălteanu Elena, elementele respective fiind trimise în instanță, judecate și condamnate.

– Căpitan Draghicevici Dușan – În perioada anilor 1948 – 1950 a participat la depistarea și arestarea elementelor dușmănoase constituite în organizația subver- sivă cu caracter legionar, condusă de Ionescu Nicolae zis „Popovici Nicolae” și sprijinită de fostul comisar Doran Nicolae și fostul plutonier Suru, acțiune înche-iată cu suprimarea activității unora dintre aceste elemente (…) .

– Căpitan Iordan Nicolae – În perioada anilor 1952 – 1953 a participat la aresta- rea spionilor Tănase și Popovici și a spioanei Montany Silvia care a desfășurat activitate în favoarea Statelor Unite.

– Maior Ionescu Gheorghe – În perioada anilor 1953 – 1956,(…) a participa la prinderea unor bande dușmănoase din munți, astfel: banda condusă de Șușman Leon din Munții Apuseni, banda Gavrilă din Munții Făgăraș, banda Beraru din împrejurimile localității Băița-Oradea, banda lui Pașca și Vlad” Împăratul” din Munții Bistriței Năsăud.

– Maior Pavel Ion – În anul 1955 a contribuit la descoperirea activității de contra- bandă desfășurată de grupul condus de Fux Ițic, reușindu-se să se aresteze apro- ximativ 118 persoane.

– Maior Florea Aurel – În perioada 1949 – 1950(…)a participat la prinderea bandei condusă de Baltag și Zamfirescu, care acționa în Munții Bucegi.

– Căpitan Toma T. Petre – În perioada iulie-august 1954 (…) a participat la acțiunea de depistare a fugarilor din Munții Făgăraș, grup condus de Gavrilă Ioan.

– Căpitan Constantinescu Victor – În anul 1949 (…) a luat parte (…) la prinderea bandei Arsenescu.

– Căpitan Duminică Vasile – În perioada aprilie-mai 1949 (…) a participat la prinderea bandei de spioni și trădători în frunte cu colonelul Uță, Spiru Blănaru și alții.

– Maior Moraru Ion – În perioada 4 iunie – 20 octombrie 1954 (…) a luat parte la acțiunea întreprinsă pentru prinderea bandei condusă de frații Arnăuțoiu.

– Căpitan Popescu Gheorghe – În perioada 1954 – 1955.(…)a reușit să descopere, pe baza unor informații furnizate de agentură, un grup de trei militari în termen care fuseseră atrași la activitatea dușmănoasă desfășurată de o bandă din Munții Făgăraș și care, prin spargerea magaziei unității din care făceau parte, au sustras echipament militar și alimente, care urmau să fie trimise bandei respec- tive prin intermediul unui comerciant din Ploiești.

Șeful serviciului Maior Mateescu Lucian)(520)

520 – AMI – Fond DMRU, inv. nr. 7389, dos. Nr. 34, f. 368-370, 406 – 440

UNII DINTRE TORȚIONARII PARTIZANILOR

ARAMĂ ION – șeful al Securității din Galați, în iarna anului 1957, când a avut loc răzmerița țăranilor din Vadul Roșca, supuși unei a doua tentative de colecti- vizare forțată. Revolta țăranilor a fost urmată de un adevărat măcel. Ancheta- tor și schingiuitor al partizanilor din munții Vrancei. A anchetat și grupurile din județul Neamț. Este posibil să fie unul și același cu un Aramă ce funcționa la Roman, iar altul, al treilea, Aramă I., funcționa la Piatra Neamț. Se zice că ar fi murit la Piatra Neamț.

BACAL D. – În 1949 era locotenent în DRSP Suceava. A participat la arestarea și anchetarea unuia dintre primele grupuri de luptă anti-sovietică, cei aproape 20 de partizani din jurul familiei Vladimir Macoveiciuc. La 18 noiembrie 1950, era lt.major,semnatar al unui ordin de audiere a lui Ștefan Breabăn, fost comba-tant în Compania a 3-a Fixă „Putna”,în legătură cu activitatea desfășurată de grupul Constantin Cenușă, în vara anului 1944.

BAKOS EUGEN – A fost încadrat, la 15 octombrie 1949, la DRSP Brașov. Cu gradul de căpitan, s-a ocupat în anul 1954 cu anchetarea partizanilor din Munții Banatului, respectiv, a lui Nicolae Ciurică din satul Titerlești, arestat împreună cu Gheorghe Serengău în chiar Joia Paștelor (22 aprilie) prin trădarea lui Toma Duicu din Cornereva. Anchetatorul Bakos, și restul ofițerilor din Timișoara au fost trași pe sfoară de prizonier, care i-a purtat pe tren într-o încercare disperată de a favoriza salvarea sa de către colegii de luptă aflați încă în libertate. S-a „evidențiat în mod deosebit în lupta cu dușmanii clasei muncitoare”, respectiv, „lichidarea grupului de spioni americani parașutați în munții Făgăraș în 1951, la lichidarea bandei contrarevoluționare de sub conducerea lui Gavrilă Ioan, a bandei contrarevoluționare a lui Lupșa și alte acțiuni periculoase”.

BALTAG DUMITRU – Lt. col., la 26 august 1968, inspector șef la Inspectoratul de Securitate al județului Tulcea, semnatar al unui raport către Direcția Perso- nal a Consiliului Securității Statului despre plutonierul de miliție Haliz Dumi- tru și lt.de miliție Iuga Iancu, împușcați mortal într-o confruntare cu „bandiții” Popa Gheorghe și Lefterache Andrei, în pădurea Mândra-Agighiol, la 18 sep- tembrie 1952.

BANC ALEXANDRU – În 1949, era subofițer în Dej, reședința fostului județ Someș. A fost implicat în capturarea unor țărani fugiți în munți de frica Securi- tății și a anticomunismului afișat în public. Printre aceștia s-au aflat Ion Ciocan (47 ani) și Ion Marc (20 ani) din satele Sălnița și Dealul Corbului, comuna Vima Mică. Împreună cu ofițerul Simion Silnic l-a condus pe Ion Ciocan de la postul de Miliție din sat la arestul Securității din Dej. Peste numai câteva nopți, cei doi au fost împușcați pentru „fuga de sub escortă”, în dreptul dealului Răstignirea. Unul dintre autorii dublului asasinat a fost Augustin Tomșa.

BĂDICUȚ TĂNASE – Ca lt.major, în anii 1950 a fost anchetator penal al grupu- rilor înarmate care s-au opus sovietizării României, respectiv, grupul fraților Arnăuțoiu. (ex. Ion Pățitu, 17 iunie 1956 din comuna Nucșoara și Nicolae Su- șală, 25 iunie 1958, Pitești).A ucis mai mulți partizani și i-a torturat pe sătenii bănuiți de complicitate cu „bandiții”. La Pitești a torturat-o cu brutalitate pe Elisabeta Rizea.

BÂRU GHEORGHE – Plutonier în 1950, octombrie, comandant al unei echipe de pândă a lui Vladimir Copiceac din comuna Putna, cumnatul „banditului” Con- stantin Cenușă.

BOSCU IACOB – Sublocotenent, în martie 1949, la DRSP Timișoara. În cadrul operațiunii de lichidare a „bandei col. Uță”, a condus grupa nr. 4 spre care au încercat să iasă din încercuire cei urmăriți, situație în care ofițerul „ a deschis un foc puternic asupra lor și a reușit să lovească mortal pe fostul colonel Uță Ioan, pe Voica Ilie și să rănească pe banditul Vlădescu Mircea. Banditul Mitru Fus a reușit să se strecoare și să dispară în pădure”. Cu gradul de maior și ca membru al Statului Major al „Grupului Operativ Făgăraș” din partea trupelor operative, în aprilie 1954 a întocmit și semnat un „Plan de întrebuințare a trupelor” împotriva „bandei Gavrilă”, consemnat de lt. col. Gheorghe Crăciun și aprobat de ministrul Alexandru Drăghici, la 4 mai.

BOTA GHEORGHE – Încadrat la 20 iunie 1950 în Direcția Regională de Securitate Timișoara. În 1958, cu gradul de căpitan, a participat la capturarea dr. Vuc Liviu și a unor membri din gruparea „contrarevoluționară” condusă de acesta. Ca maior și șef al Serviciului III, în noiembrie 1967 a răspuns cererii Direcției I Informații Interne (U.M.0610) privind „studierea marșrutizării agentului ”Radomirescu Mihai”, din legătura căpitanului Vânosu Alexandru, pe lângă obiectivul nostru, Ciuceanu Radu” și raportarea oricăror date despre cel urmărit. La 7 mai 1968 a fost retrogradat la funcția de șef serviciu.

BOTEA NICOLAE – Născut la 25 decembrie 1927, în comuna Măceșu, jud. Dolj. A fost încadrat în Securitate, la 20 septembrie 1948, cu gradul de sergent major, apoi în corpul ofițerilor, la 23 august 1950.A lucrat inclusiv ca anche- tator penal în perioada 1 iulie 1956-31 mai 1959, după care a „fost trecut în rezervă pentru unele abuzuri în ceea ce privește construirea unei case de locuit, având și unele rude apropiate cu antecedente politice și penale”. Printre altele, în anii 1949-1952 a participat la capturarea mai multor „bande” și „bandiți” între care MIHAI MORĂNESCU, DUMITRU TRUȘCĂ (19 iunie 1949), DAVID PETRESCU zis „LUNGANĂ”(8 februarie 1950) și NICOLAE TROCAN (26 august 1952). Pe capul ultimului nominalizat s-a pus cea mai mare recompensă, 100.000 lei, sumă imensă care l-a tentat pe trădătorul Gheorghe Boulescu, membru al grupului, decorat anterior cu ordinul „Mihai Viteazu” pentru fapte de eroism pe frontul de est. Capturat într-o ambuscadă, Trocan a fost condamnat la moarte.Trădătorul a avut parte de o surpriză: ares-tare, anchetare, judecare, condamnare și întemnițare pentru „omisiune și găzdu-ire”, ca fost membru al grupului de partizani.

BUDIȘTEANU NICOLAE – În 1950, a fost anchetator penal al grupurilor înarmate care s-au opus sovietizării României, respectiv grupul fraților Arnăuțoiu.

BULZ GHEORGHE – Comisar șef, în vara anului 1945, implicat în coordonarea anchetării de către Direcția Generală a Poliției a Grupului Tinerilor Liberali Anticomuniști din Organizația „T”, inițiată și condusă de avocatul Remus Țețu.

FEHLER MORITZ (Fellar, Feller) – Șeful Departamentului de anchete penale din Suceava, în ianuarie 1958, când este prins ultimul partizan din Bucovina, Vasile Motrescu, condamnat la moarte. A asistat la execuția acestuia, care a avut loc în luna iulie, la Botoșani.Înlăturat probabil din Securitate la un mo- ment dat, a ieșit la pensie ca salariat civil. A anchetat și lotul de partizani condus de Vasile Blanaru, din Câmpulung Moldovenesc.Se instruise ca anche- tator, la Moscova.

GHEORGHE CONSTANTIN – În calitate de colonel magistrat, președinte al Tribunalului Militar Iași, a judecat, la data de 6 iunie 1950 (sentința nr. 487/ 1950), grupul de partizani conduși de Macoveiciuc; la data de 20 iunie 1950 (sentința nr.547/1950), pe Petre Corduneanu, „complice” al grupului Macovei- ciuc; la data de 19 septembrie 1950 (sentința nr. 781/1950), grupul de partizani condus de Grigore Sandu și Dumitru Crăciun; la data de 26 septembrie 1950 (sentința nr. 763/1950) pe partizanii Constantin Cenușă, Vasile Motrescu și a unii favorizatori ai acestora. A pronunțat sute de condamnări la moarte.

GHEORGHIU CONSTANTIN – General-colonel, comandantul Școlii de Securi- tate din Sibiu, a participat la capturarea și uciderea parașutiștilor sosiți cu aju- toare pentru partizani, prinși datorită vestitului spion Kim Philby, care spiona pentru sovietici.

GONCEARUC PETEA – Agent sovietic,trimis să participe la sovietizarea Româ- niei, o dată cu intrarea armatei roșii în țară. Sub numele românizat de Petrescu Petre, a devenit școlii de spionaj de pe strada Sf.Ionică, care urmărea, sub autoritatea SSI, depistarea și reprimarea oricăror nuclee de rezistență.

HEGHEDUȘ MARGARETA – Ofițer de Securitate. A împușcat partizani în munți, și i-a torturat pe cei arestați. Consemnată în „lista” lui Cicerone Ionițoiu, cu precizarea: „chinuia, împușca cu aceeași bestialitate ca și Vida Nedici”.

HERTA LIVIU – Plutonier major la Securitatea din Bistrița în 1949. A participat la asasinarea, înainte de proces, a lui Leonida Bodiu, căpitan, comandant al mișcării de rezistență „Sumanele negre”, în zorii zilei de 24 iunie 1949, pe dealul Crucii (Căpățânii) din apropierea localității.

IORGULESCU IONEL – Comandantul trupelor de Securitate care au ucis mai mulți partizani din grupul „Haiducii Muscelului”. Înainte de a-i ucide, Iorgu- lescu îi schingiuia într-un mod oribil.

IRINCA ION – Maior de Securitate, în 1949, membru al Comandamentului Unic Timiș, alcătuit de Miliție, Securitate și Forțele Armate pentru nimicirea rezis- tenței din munți. A participat la capturarea partizanilor din munți, în zona Timi- șoarei. S-a distins în aceste acțiuni, primind laudele șefilor.

LOIȘ TRAIAN – Anchetator penal de Securitate la Timișoara, între 1957-1958. A anchetat loturile luptătorilor rezistenței din munții Banatului, anchete finali- zate cu 22 condamnări la moarte, dintre care 13 executați. Avea gradul de lt. major și mențiunea de „prim” lângă calitatea de „anchetator”, care probabil, semnifica un grad superior. Dintre cei anchetați de el, cinci au fost executați și 11 condamnați la diferite pedepse.

LUNGULEAC SAVA – Sublocotenent la Securitatea din Rădăuți la data de 16 mai 1949. I-a anchetat cu deosebită violență pe membrii grupului Macoveiciuc Silvestru, partizani anticomuniști din Bucovina.

MAIER LAZĂR – Locotenent major de securitate la Arad, i-a terorizat pe țăranii din Gurahonț. A prigonit pe partizanii din Munții Zarandului și ai Codrului, conduși de Gligor Cantemir. Pe șeful partizanilor n-a reușit să-l ucidă în con- fruntare directă. Conform relatării acestuia din urmă, semnele de pe pereți ale gloanțelor trase asupra lui, îi conturaseră trupul, „ca și cum ar fi fost sub pro- tecție divină”. Deși criminal notoriu, Maier Lazăr n-a uitat acest episod, care l-ar fi „cutremurat”. Asta nu l-a împiedicat să-și extindă represaliile, arestând într-un rând toată familia care-l găzduise pe fugar și nelăsând în casă decât o femeie de 80 de ani.

NEIDMAN GHEORGHE – Căpitan de Securitate în Direcția generală a Securi- tății Poporului în 1949, când a participat la lichidarea grupului de rezistență condus de Macoveiciuc și la înăbușirea răscoalei țăranilor din Calafindești și Frătăuții Noi, Bucovina. În aceste răscoale au fost uciși opt țărani și răniți peste 50. Personal, Gheorghe Neidman a trimis în judecată un lot de 13 rezistenți, în 29 septembrie 1949.

NISTOR VICTOR – Ofițer de Securitate între anii 1948-1950. A schingiuit și a ucis mai mulți partizani luați prizonieri.Era angajat al Securității din Satu Mare. A apărut pe „lista” lui Cicerone Ionițoiu, ca anchetator la Securitatea din Sibiu, în anii 50.

PAPUC GHEORGHE – Căpitan de Securitate. A participat, în fruntea unei com- panii, la prigonirea și capturarea partizanilor din Munții Apuseni, ai lui Nicolae Dabija, una dintre operațiunile cele mai dificile ale Securității, condusă de însuși ministrul Drăghici și de col. Gheorghe Crăciun.

POPA NICOLAE – Șeful Securității din raionul Babadag, între 1948-1950. I-a arestat pe șase dintre luptătorii lui Gogu Puiu. Când acesta a organizat un co- mando și, cu complicitatea unui gardian, și-a eliberat camarazii din arestul Securității, unul dintre ei avea urechea tăiată din timpul anchetei. În acea perioadă, satele dobrogene trăiau teroarea ridicării oamenilor de acasă, duși apoi la anchetă, unde, în zorii zilei, erau aduși în pled, mai mult morți decât vii și aruncați în pragul casei, „de unde-i culegea familia la trezire”. Împreună cu Nicolae Doicaru, șeful Securității Constanța, Popa n-a ezitat să aresteze, pentru a-i determina pe luptători să se predea, întreaga familie a fraților Fudulea, tatăl, de 90 de ani, soțiile și copiii între 3 și 12 ani, ca și pe un tată care-și veghea cu lumânarea fiica muribundă. Pe mama unuia dintre ei, Stere Alexe, securiștii lui Popa au pus-o cu picioarele pe jar ca să-și denunțe fiul. Pe Gioga Arau, căsătorit duminica, Nicolae Popa l-a luat miercuri, l-a ucis la marginea unui lan de porumb și l-a lăsat acolo. Toate acestea se petreceau în 1949.

ROMANESCU GRIGORE – Căpitan de Securitate, a lichidat mulți partizani în zona munților Maramureșului, în anii 50. A fost împușcat de unul dintre parti- zani în gură. Romanescu a supraviețuit, s-a prezentat la proces și partizanul, pe nume Milcu, a fost închis pe viață.

ROMANIUC NICOLAE – Ofițer de Securitate prin anii 50.A participat la prigoa- na împotriva partizanilor din Munții Semenicului.

RUSCIORU MODEST – Ofițer anchetator la Securitatea din Piatra Neamț, în anii 1949-50.A fost învățător, originar din Bucovina. Cei care i-au trecut prin mâini îl caracterizau drept „un câine de om”. A anchetat lotul de preoți Durău. După informații deținute de unii memorialiști, ar fi sfârșit nebun și cerșetor în orașul Bacău.

RUSU IOAN – Căpitan de justiție în Procuratura Militară.A pus concluziile de condamnare la moarte pentru patru dintre partizanii rezistenței din Munții Banatului. Sentința, confirmată de Tribunal, a fost comutată, în august 1958, în muncă silnică.

SIDOROVICI ALEXANDRA – Acuzator al poporului în primele procese de după preluarea puterii de către comuniști cu sprijin sovietic, printre care cel al ziariștilor (în care au fost condamnați Pan Vizirescu, R. Dianu, Pamfil Șeicaru, Nichifor Crainic, Stelian Popescu) din mai-iunie 1945, și cel al generalului Nicolae Macici, a cărui sentință s-a dat în 21 mai 1945.Când soția acestuia, Ileana Macici, a vrut să intre în sală pentru a asista la proces, aflând cine este, a pălmuit-o și „a aruncat-o afară cu o sfântă mânie proletară” („Memoria” 6, 52). În 1947 era deputată în Marea Adunare Națională. Profesoară de formație, a fost soția lui Silviu Brucan (Saul Bruckner), ideolog al PCR în aceeași perioadă.

STANCIU CONSTANTIN – Colonel, procuror în procesul „Organizației subver- sive Mișcarea Națională de rezistență”, din octombrie 1948. A întocmit rechizi- toriul în care a cerut pedeapsa maximă, adică moartea, pentru I. Bujoiu, Max Auschnitt, Gh. Manu, Alex. Balș.

VLAS VASILE – Colonel de Securitate, participant la reprimarea rezistenței din Munții Apuseni, în 1949.A condus un tribunal în care a pronunțat trei condam- nări la moarte și închisoare totalizând 360 de ani.

VOICIU OCTAVIAN – ofițer de Securitate la Turda, unde, în martie 1949, a îm- pușcat, în fruntea unei companii fiind, 77 de partizani din grupul Dabija. Tot el, la 9 august 1949, la ordinele comandantului Mihai Patriciu (Grunsperger) , a condus echipa care a asasinat fără judecată un număr de 7 partizani capturați în confruntările cu grupul de rezistență al lui Ionescu Diamandi.(521)

521 – Doina Jela – Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste/Edit. Humanitas, 2001

E P I L O G

Drept epilog, prezint cititorului bilanțul prezentat de Securitate, cu privirela cadrele care au căzut în luptele cu partizanii. Și cum era să fie altfel decât că securiștii erau „eroi” iar partizanii „bandiți”:

98 au căzut în luptă :

12 ofițeri și subofițeri de securitate;

37 ofițeri și subofițeri de miliție;

13 soldați și gradați din trupele de securitate;

36 de muncitori, țărani, intelectuali membri PCR,UTC și fără de partid, cei mai mulți dintre aceștia „fiind asasinați în mod mișelesc de către teroriști, în ura lor împotriva regimului democrat-popular”,

54 au fost răniți, din care:

28 ofițeri și subofițeri de securitate;

14 ofițeri și subofițeri de miliție;

8 gradați și soldați din trupele de securitate;

4 colaboratori ai organelor de securitate.(522)

Iată-i deci, o parte din acel soi ciudat de „eroi” care au contribuit din plin – cu elan revoluționar caracteristic noilor guvernanți comuniști -, la săparea și umplerea gropilor comune știute până acum. Pot fi găsiți – atât ei cât și urmașii lor – oriunde este bine, cald, salarii dintre cele mai mari, în vile și reședințe de lux, Parlament, Senat, ministere, ambasade, instituții importante.Unii, chiar dacă sunt asemeni unor vampiri însetați de sânge, își duc bătrânețile fără nici un fel de probleme, departe de lipsurile, greutățile și zbuciumul cotidian. Statul actual a avut deosebită grijă să le mențină privilegiile și pensiile astronomice.

Ce să-i faci !… E rentabilă, pentru unii și meseria de CĂLĂU.

Nu trebuie trecută cu vederea activitatea presei comuniste de pe atunci. Sistematic, poporul era dezinformat și i se inocula ideea că întreaga țară era împotriva partiza- nilor anticomuniști, că toată suflarea României dorea să fie capturați și executați. Oare îi credea cineva în afară de cei neajutorați mintal sau vechii adepți? Cert este că tancurile sovietice și-au făcut datoria și au înecat în sânge o țară întreagă. Dar, să vedem ce spunea ziarul „Scânteia”la datele menționate mai jos:

– 21 mai 1945 – „Din mii de guri, un singur strigăt; Din mii de piepturi o singură dorință: moarte criminalilor de război ! Moarte lor !”, scria Aurel Baranga într-un reportaj.

– 10 iunie 1945 – Ministerul de Interne anunță descoperirea unor „organizații teroriste dirijate de un comandament central”, de fapt organizații de rezistență anticomunistă. Ele se numesc: „Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanelor Negre, Glasul Sângelui, grupul diversionist Elena Basarabeanu, precum și arestarea până în prezent a unui număr important de persoane, printre care Aurel Aldea (mi-

nistru de interne între 23 august 1944 și 3 noiembrie 1944),Elena Basarabeanu (fos-

522 – Idem 520

ta secretară a mareșalului Antonescu), Gheorghe Kintescu, lt. col. Constantinescu etc”.

– 10 septembrie 1945 – „La secția a IV-a a Curții Marțiale începe procesul celor 33 de inculpați ce alcătuiesc primul lot din organizațiile teroriste „T” și „Tinerimea Liberă” (…) majoritatea acuzaților sunt membri ai organizațiilor de tineret ai PNL în special și ai PNȚ, studenți la drept, filozofie sau politehnică” Printre aceștia se afla și Adriana Georgescu, tânăra avocată, fostă șefă de cabinet a generalului Rădescu, arestată încă din 29 aprilie. Ea a fost anchetată de temutul torționar Nicolski (Boris Grunberg) și torturată în mod bestial.(…) de același tratament „beneficiaseră” și ceilalți acuzați.(…)Cele două organizații se aflau, potrivit „Scânteii”, sub comanda „sceleratului de Rădescu” și împreună „pregăteau un carnagiu care ar fi întrecut mult pe cele cunoscute din organizația Gărzii de Fier”. (…)

– 28 septembrie 1945 – „Începe judecarea procesului organizației de rezistență „Partizanii Naționaliști Români” în care sunt implicați șapte elevi de liceu acuzați de „acțiune pentru defăimarea membrilor guvernului”.

– 11 noiembrie 1945 – „La Curtea Marțială (…) începe judecarea conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistență Sumanele Negre, Mișcarea Națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Grupa de Rezistență Sinaia (…). Dintre cei 91 de inculpați, în boxă se află 57 în frunte cu generalul Aurel Aldea, general Eftimie, col. Bucur (…).”

– 18 noiembrie 1945 – „La Curtea Marțială, completul special al Curții de Casație și Justiție Militară pronunță sentința în procesul membrilor organizațiilor de rezis- tență.(…) Sunt condamnați la muncă silnică pe viață 28 de acuzați, printre care generalii Aurel Aldea și C. Eftimiu, lt. col. Plesnilă, în contumacie Horia Macella- riu, Vintilă V. Brătianu, Mihai Fărcășanu, etc. Alți acuzați au fost condamnați la 20 ani muncă silnică (2 persoane), 15 ani (4 persoane), (…).

Prin urmare, ceea ce am arătat anterior, demonstrează clar faptul că manifestările de tot felul în contra noilor autorități comuniste instalate în România cu ajutor sovietic au fost multiple, au îmbrăcat numeroase forme și au culminat cu rezistența armată.Această rezistență nu a fost singulară din punct de vedere geogra- fic ci s-a manifestat pe întregul teritoriu al țării, indiferent de formele geografice de relief sau de densitatea populației, de ierarhizare socială. Asocierea în aceste gru- puri și organizații de luptă deși se făcea mai ales pe criterii de rudenie, de vecină- tate, nu se considera impedimente originea, și opțiunile politice. Extrem de frec- vente erau cazurile în care în aceste grupuri de rezistență luptau umăr la umăr foști legionari, membri PNȚ, membri PNL, ofițerii activi și deblocați din armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete, țărani, elevi, studenți, muncitori, apolitici și chiar membri ai PMR sau ai Frontului Plugarilor. Existau asocieri între marii proprietari și intelectuali, cu simpli țărani și muncitori, cu studenți și chiar cu elevi din clasele terminale de liceu. Rezistența împotriva regimului comunist a fost generală și a început chiar a doua zi după așa-zisa eliberare. Este adevărat: nu a avut un centru de conducere național, dar, în același timp, nu putem să nu ne întrebăm: în aseme- nea condiții avea vreo șansă, având în vedere faptul că raportul de forțe era totalmente în favoarea comuniștilor? Mai adăugăm faptul că în țară erau trupe sovietice, care, atât prin unitățile de luptă, cât și prin consilierii lor cu îndelungată experiență în domeniu ,sprijineau masiv represiunea. Rezultatele acestor lupte îndârjite se știu. Pentru moment, comunismul triumfase; iar luptătorii au înfundat temnițele sau au fost uciși. Printre cauzele înfrângerii Mișcării Naționale de Rezis- tență se pot enumera și cele de ordin organizatoric.Se poate spune – cu rare excepții – că grupurile de rezistență nu aveau un program politic bine închegat, ci acționau aproape instinctiv împotriva comunismului, văzut ca un rău absolut, promovat de oameni „fără neam și Dumnezeu”. Dotarea cu material militar era, cel mai adesea, precară : arme de foc ușoare, grenade defensive și ofensive. Un element esențial în lichidarea rezistenței armate l-a reprezentat lărgirea și ameliorarea rețelei infor-mative în zonele în care acționau grupurile de rezistență. Acest fapt era posibil datorită represiunii dezlănțuite, înspăimântării familiilor, rudelor, a unor comunități întregi prin teroare, tortură și asasinate, prin zvonuri care să-i facă pe oameni să se teamă și să se suspecteze unul pe altul. Pentru că nu puteau fi ușor capturați, deseori, Securitatea a luat măsuri speciale, cum ar fi infiltrarea grupurilor cu cola- boratori ai Securității, racolați din satele de la poalele munților, din rândul ciobani- lor, a îngrijitorilor de sălaș sau a lucrătorilor forestieri.Uneori, Securitatea a organi- zat adevărate înscenări teatrale pentru a-i prinde pe partizanii anticomuniști, travestindu-și ofițerii în turiști, ciobani, pădurari sau chiar falși partizani; care însă deseori au fost deconspirați și pedepsiți exemplar, chiar executați. Baza capturării acestora au constituit-o totuși informatorii recrutați din sate, care deseori au practicat un joc dublu; alteori, datorită torturilor la care au fost supuși sau pro- misiunilor făcute au trădat, atrăgându-i pe partizani în spații unde puteau fi ușor prinși. Securitatea s-a infiltrat și în mănăstiri sau în rândurile clerului de la sate. Românii nu prea știu, dar un rol important în căderea multor grupuri de partizani l-a avut și spionajul sovietic, printr-un agent strecurat în vârful ierarhiei structu- rilor informative occidentale. Lumea îl știa pe Kim Philby recrutat de mult timp de către KGB. Numele adevărat era Harold Adrian Russel Philby, care împreună cu trei colegi de facultate de la Cambridge – Guy Burgess, Donald Maclean și Antony Blunt – pusese bazele unei organizații de spionaj în favoarea URSS, furnizând Moscovei informații foarte utile – printre altele – și asupra zonei Balcanilor. El fusese angajat încă din 1942 în serviciile de spionaj britanice, pentru ca în 1949 să-l găsim numit agent de legătură cu CIA și FBI A avut acces la toate secretele. Așa a aflat și despre toate infiltrările și parașutările de oameni, materiale și tehnică efectuate de aliați pentru sprijinirea rezistenței din România. Absolut toate datele, în cele mai mici detalii, ajungeau la Moscova, apoi la București. Securitatea știa deci totul și, la momentul oportun, acționa. Așa se explică de ce erau capturate toate materialele și toți oamenii parașutați. Cu toate acestea, deși nu se recunoaște, regimul comunist a trăit cu obsesia „bandelor din munți” chiar până în anii 70. În fapt, simpla existență a grupurilor de rezistență a demonstrat că poporul român nu s-a resemnat vreme îndelungată în fața sistemului impus de Uniunea Sovietică. Din păcate, lupta lor este și astăzi prea puțin cunoscută; iar națiunile occidentale, vinovate de a fi întreținut prin emisiunile unor posturi de radio speranțele vane ale luptătorilor, sunt încă departe de a-și asuma responsabilitatea. Occidentul ar trebui să recunoască faptul că, pentru a-și crea primele rețele de agenți în URSS, Serviciul de Informații Secrete din Marea Britanie (SIS), și, mai târziu, CIA au utilizat grupurile de rezistență împotriva comunismului. Dar majoritatea tentativelor de penetrare dinspre statele baltice la nord și dinspre Turcia la sud s-au încheiat cu răsunător eșec.(523)În România, mișcarea de rezistență a fost socotită destul de importantă pentru ca OPC (Oficiul de Coordonare Politică) – al cărui director era un bun cunoscător al realităților românești (în timpul războiului acesta a condus prima misiune OSS – Biroul de Servicii Strategice, predecesorul CIA în România. (524) – să încerce să o exploateze. Gratien Yatsevich, care conducea operațiunile secrete din zona Balcanilor, a dezvăluit că, din punctul de vedere al resurselor alocate și agenților recrutați, acțiunile din România se aflau pe locul 2, după cele din Albania.

Privite în ansamblu și cu obiectivitate, evenimentele care s-au derulat după 23 August 1944 pot fi apreciate ca extrem de dure. În această confruntare politică, de- decizia a aparținut forțelor de stânga, nu pentru că ar fi avut adeziunea maselor ci numai prin ajutorul logistic al trupelor sovietice de ocupație. În acest context, Mișcarea Națională de Rezistență poate fi apreciată ca reacție firească a stării de spirit a poporului român contra abuzurilor ocupantului străin, dar mai ales ale ideo- logiei comuniste, total străină tradițiilor naționale, ce încerca să se impună cu forța. Nu vom ști niciodată câți oameni au fost asasinați de către Securitate, fie în hrubele ei de detenție, fie în păduri, în câmp, în sat sau în oraș, pe stradă, în ograda sau în patul lor de acasă. Speranțele că „vin americanii” se diminuaseră de mult timp. Românii și-au dat seama cam târziu că fuseseră abandonați în ghearele cotropitorului. Iar ceea ce făceau americanii, era doar un joc la două capete cu prețul martirizării unui popor întreg: singurul din fostul lagăr socialist care s-a opus cu arma în mână, aproape 20 de ani, comunismului. Sfârșitul agenților parașutați în România, care în prealabil erau informați că, în cazul unui eșec, State- le Unite aveau să nege orice implicare în acțiune, nu a diferit de cel al omologilor din celelalte țări ale Europei de Est:

Grupul lui Constantin Saplacan care fusese recrutat în Italia și parașutat pe Muntele Negoiu în Făgăraș în noaptea de 18-19 octombrie 1951, n-a supraviețuit decât o lună, nereușind să stabilească vreun contact cu rezistența, și dovedind o pregătire deplorabilă.(525)

Căpitanul Sabin Mare, un ofițer deblocat, care în toamna anului 1950 plecase în Franța, a fost parașutat în 1953, dar nu s-a putut întâlni cu grupul lui Ion Gavrilă din Munții Făgăraș(526) murind în fruntea unei grupe de rezistență din

Maramureș.

523 – Christopher Andrew, Oleg Gordievski – KGB – Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gor- baciov. București, Ed. ALL, 1994, p. 271.

524 – Idem 228

525 – Idem 323b Idem 326.

526 – ACNSAS – Fond Penal, dos.16, vol. 5, f. 29.

– Bande, Bandiți și Eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1946-1968/CNSAS-Edit. Enciclopedică, 2003

– sau echipa „Robert” (Tănase-Popovici)(527)

– De asemenea, grupul Samoilă-Golea; ultimul, recrutat dintr-o fabrică din Salz-

burg unde lucra ca muncitor.(528)

– Tanțu Mihail, care primise misiunea de a reactiva, pentru serviciul de informații

al militarilor români din exil, o agentură național-țărănistă condusă de inginerul

Secară Dumitru,(529) nu au fost decât simpli pioni ai SUA, pentru testarea capa-

cității de reacție a URSS. Anihilarea acestora de către Securitate, fiind apreciată

la cel mai înalt nivel de către conducerea RPR.(530)

Un prim pas în recunoașterea acestei îndelungate și crâncene rezistențe l-a făcut președintele SUA, Bill Clinton, care, la 11 iulie 1997, afirma „nici un popor din Europa nu a suferit mai mult represiunea comunistă, nici un popor nu a plătit un preț mai mare pentru dreptul fundamental de a trăi liber și nici un popor nu a avut de înfruntat obstacole mai dificile în lupta de a o lua de la capăt”.

La rândul său, Karl Jaspers arăta: „Nu se poate admite ca grozăviile trecutului să fie date uitării. Ceea ce s-a petrecut este o prevenire. Trebuie să ne amintim tot timpul de trecut. El a existat, s-a dovedit posibil și această posibilitate rămâne. Pericolul constă în refuzul de a ști, în tendința de a uita și a nu crede că toate acestea s-au petrecut în realitate”.

Pentru supraviețuitorii terorii comuniste care au reușit să asiste la căderea sistemului totalitar, chinurile nu s-au terminat. Înjosiți, acuzați, nedreptățiți, deposedați în continuare de bunurile confiscate de comuniști ei speră în conti-nuare. Dacă speranța lor este în van sau nu, timpul ne-o va dovedi. Numai că timpul nu este generos cu ei, nu prea mai are răbdare. Anii de luptă, de pri-begie, torturile suportate in beciurile comuniste, prigoana pentru cei care au supraviețuit, îi fac să fie de la an la an, mai puțini.

Vor apuca oare cei care au mai rămas ziua izbânzii depline?

Piatra Neamț – București – Chișinău

2001 – aprilie 2015

*

* *

527 – Neagu Cosma – Cupola. Din culisele Securității. Ed. Globus, București, f. 138-143

– Hadrian Gorun – Historia Magister Vitae. Sine ira et studio – Un parașutat în România vândută – Mircea

Popovici./ În hadrian-gorun. Blogspot.ro.

528 – Ioan Ciarnău – Vânătoare de spioni./Edit. Fidelia, 2013

529 – Mircea Tanase – Căpitanul Parașutist Mihail Tanțu. Faptele, mărturisirea și osânda unui cavaler./ Edit. Mili- tară, 2015

530 – „Scânteia” – nr. 3556/29. 03. 1956, p. 2

REZISTENȚA ROMÂNEASCĂ ÎN PAGINILE BIRE

BIRE era un Buletin de Informație a Românilor din Exil. A fost în primul an de apariție o revistă săptămânală, apoi bilunară, editată la Paris în perioada 1 februarie 1948 – 1 martie 1990.A fost fondată de Martin Economu. După retragerea acestuia, la 1 ianuarie 1951, a fost preluată și condusă de-a lungul timpului de Rene Theo, Mihail Korne și Radu Câmpeanu. O parte din colecția acestei reviste a apărut, recent, în țara noastră sub îngrijirea IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc). Rândurile de mai jos, privitoare la activitatea grupurilor de rezistență din România, sunt preluate din paginile revistei.

E oare posibil?

„Primim o veste, ce refuzăm să o credem. În închisorile din țară, medicii comu-niști ar inocula pe deținuții politici cu diverse seruri, pentru a-i îmbolnăvi. Astfel s-ar explica moartea, din ce în ce mai răspândită, în rândurile foștilor fruntași politici. E oare posibil așa ceva în secolul XX?”

*

Rezistența din țară activează

„În Dobrogea, un tren ministerial era cât pe aici a fi aruncat în aer. El conducea pe d-nii Dej și Bodnăraș la o vânătoare în Deltă. Cu câteva minute înainte de trecerea trenului, complotul a fost descoperit și trenul a luat o altă rută. Poliția n-a reușit să aresteze pe nimeni. ”(531)

*

Viața politică românească

„Guvernul român a interzis tuturor particularilor de a poseda duplicatoare. Motivul e că sunt alarmate de numărul mare de manifeste și jurnale clandestine, care atacă regimul.Scoaterea patului din cameră nu va asigura fidelitatea femeii … Cei care au curajul să scrie și să difuzeze manifeste vor avea și curajul să ascundă duplicatoarele … Germanii au procedat la fel pe timpul naziștilor, cu deosebirea că nu confiscau aparatele, ci obligau doar pe posesori să le declare. Comuniștii sunt mai speriați încă de … duplicatoare. ”(532)

*

Condamnare

„Tribunalul Militar al orașului Constanța a condamnat la moarte prin împușcare pe locuitorul Alexandru Gheorghe Dumitru, pentru vina de a fi ucis cu lovituri de bâtă pe comunistul Ion Voinea, președintele Comitetului provizoriu (sovietul comunei Orez-Ialomița). ”(533)

*

Sabotaj

„Știri ce provin din țară arată că, recent, rezistența din țară e autoarea unui act de sabotaj de mare anvergură. E vorba de incendierea unei părți importante a uzine-

531 – B I R E – An 3, Nr. 13, pag. 3 / 10. 04. 1950

532 – Idem 426, An 3, Nr. 14, pag. 5 / 18. 04. 1950

533 – Idem 426, An 3, Nr. 15, pag. 14 / 26. 04. 1950

lor Grozăvești, care, după cum se știe, alimentează cu electricitate capitala țărei. Poliția a procedat imediat la o strânsă anchetă și a operat 300 de arestări printre muncitorii uzinelor din București. ”(534)

*

Un centru de rezistență

„Încă din luna mai a.c. organele de poliție au avut informații că în regiunea Neamț funcționează și se organizează mereu un important centru de rezistență anticomunistă.Evaluările arătau circa 1000 de oameni.Activitatea lor s-a manifestat curând prin sabotaje sistematice, atacuri împotriva trenurilor de mărfuri, incendi- erea depozitelor de cereale și alimente, atacarea secțiilor comuniste etc. Autorită- țile de la Centru au decis să treacă la o energică acțiune de reprimare. Trupa ce i s-a pus la dispoziție era formată din unități alpine, formate la centrul de instrucție Fă- găraș, sub comanda colonelului comunist Almăgeanu. Acesta a trimis un grup de agenți care s-au infiltrat în rândurile populației țărănești din regiune, iar sanatoriul Bisericani, care se credea că era centrul de aprovizionare al partizanilor, a fost pus sub observație. Primul conflict s-a produs între o unitate alpină, care făcea de formă exerciții, și un grup de 200 de partizani. Lupta a durat zece zile și zece nopți, răniții comuniști umplând spitalele din Piatra Neamț.Răniții din rândul partizanilor au fost transportați la București pentru a fi anchetați.Se afirmă că unii soldați au trecut de partea rezistenților.În cele din urmă rezistența a fost înfrântă iar trupurile celor uciși au fost arse pe loc și au fost declanșate peste 300 de arestări printre țăranii bănuiți a fi avut legături cu partizanii” „XYZ” (535)

*

În munți

„În munții Apuseni se observă o intensă activitate a partizanilor.S-au luat măsuri drastice contra țăranilor, care sunt bănuiți că acordă ajutorul lor partizanilor din munți.Un mare număr de săteni au fost arestați și conduși spre o destinație necu- noscută. De altfel, această știre e confirmată și de organul oficial al statului major grec din Atena, „Noutăți militare”,care arată că, pentru a înăbuși revoltele țărănești din armata rusă, au fost trimise unități care au deschis focul contra țăranilor români. ”(536)

*

Lupte

„Pe data de 28 martie 1951, linia ferată între Câmpulung și Vatra Dornei, după ce a fost restabilită și redată circulației, a fost din nou atacată de partizani. Deta- șamentul de trupe sovietice și organele Securității au dat crâncene lupte cu parti- zanii.Din rândul eroilor români au căzut în luptă:cap.Dulgheru, Constantin Apetrei, Ilie Hurtupan, Ion Mugureanu, Ioachim Obadă. Echipele comuniste au suferit și ele grave pierderi.În zilele de 13-15 aprilie 1951, la sud-vest de Borșa Borșa (Maramu- reș) partizanii aflați în această regiune au fost atacați prin surprindere și din rându- rile rezistenței au căzut: Niculai Ghibu, Oreste Sofulis, Emil Bontea, Dumitru Șiria,

534 – Idem 426, An 3, Nr. 25, pag. 7 / 18. 07. 1950

535 – Idem 426, An 3, Nr. 28, pag. 9/15.08.1950

536 – B I R E – An 4, Nr. 11-12, pag. 5/27.04.1951

Octavian Țugui, Raul Tănăsescu, Vasile Ioraș și Virgil Pop. La 24 aprilie 1951, în regiunea sud și nord Zeletin (Bucovina) au căzut în luptă Filip, Reis, lt. col. Ilarie Micu, Simion Andronache, Ivan Vișnovski și M. Guțu. În zilele de 28-30 aprilie 1951, cuiburile de rezistență da la Oboina Mică au fost bombardate de aviație. ”

*

Post de radio

„Partizanii din România cari se luptă împotriva teroarei comuniste au reușit să monteze un post de radio care emite pe o lungime de undă de 13,6 m. Din cauza incursiunilor repetate a trupelor de Securitate și trupelor de grăniceri, M. V. D. din regiunea militară Cernăuți, în munții Bucovinei și în munții Maramureșului, postul de radio al partizanilor a încetat provizoriu emisiunile sale, după cum a anunțat spicherul emisiei. ”(537)

*

Ciocnire violentă între partizani și comuniști

„În regiunea de frontieră, la Teaca Tisei, a avut loc o ciocnire violentă între grăniceri și partizani care conduceau un transport de muniții și alimente. Au căzut din partea partizanilor eroi: T. Crăciun, S. Boteanu, dr. Maka, Octavian Cabu și V. Brobicika. ”(538)

*

La lichidarea buletinului

„Au căzut pe câmpul de onoare, în lupta contra comuniștilor din țară în diverse regiuni, următorii eroi: Constantin Draga, Liviu Trandafirescu, Niculae Tocmelea, C. Balmez, Vasile Sârbulescu, Gheorghe Patraș, Sergiu Popovici, Eugen Nicolau, Traian Ștefănescu, Mihai Sporea, Sandy Tilman, Paul Trandafir și D. Tsacenko. Fie-le țărâna ușoară !”

*

Regiunea Piatra Neamțului

„A fost din nou centrul unor numeroase bătălii între trupele roșii și partizanii adăpostiți în munți. Numeroasele detașamente de trupe sovietice au luat parte efectivă la luptele ce s-au dat contra partizanilor din munți. ”(539)

*

Incendiere

„În noaptea de 21 iulie 1951, pe linia ferată dintre Vlădiceni și Hulboca partizanii au dat foc unui convoi de vagoane cisterne cu petrol care se îndreptau spre U. R. S. S. Un număr de 37 de vagoane au explodat și circulația pe această linie a fost oprită câteva zile. ”(540)

Depozite descoperite

„În apropierea Turdei și Marghitei au fost descoperite de către autoritățile comuniste două depozite importante cu alimente aparținând partizanilor. ” (p. 5)

*

537 – Idem 431, An 4, Nr.14-15, pag. 5/28.05.1951

538 – Idem 431, An 4, Nr. 20-21, pag. 3/30.07.1951

539 – Idem 431, An 4, Nr. 27-28, pag.11/27.X.1951

540 – Idem 431, An 4, Nr. 29/123, pag. 5/12.XI.1951

Securitatea și cimitirele

„Securitatea a dat dispozițiuni să fie identificate cimitirele unde partizanii își îngroapă camarazii lor căzuți în luptă sau răpuși de boală. Vremea rea de toamnă și lipsa de medicamente necesare, contribuie la sporirea mortalității printre acei care se adăpostesc prin păduri și prin munți. ” (p. 5)

*

Atac tren militar

„Rezistența din munți a atacat un tren militar rusesc lângă Suceava.”(p.10) (541)

*

Mașină sovietică atacată

„Pe șoseaua Sculeni – Iași, (pădurea Roznovan), o mașină sovietică a fost ataca- tă cu grenade de mână de către partizani. ”

*

Raiduri aviatice

„Aviația din RPR execută zboruri de recunoaștere pentru stabilirea locurilor de iernare a partizanilor. Acolo unde nu reușesc să pătrundă echipe speciale de alpi- niști, avioanele bombardează și mitraliază cuiburile de rezistență. Din cauza vremei nefavorabile, un avion s-a prăbușit în munții Harghita, iar un altul a fost avariat la 30 km. vest de Tg. Neamț. ”(542)

*

Partizanii atacă demnitari

„Partizanii au atacat pe ministrul adjunct al Forțelor Armate în cursul lunii mar- tie.Aceștia au atacat în apropierea Brașovului, la Bran, pe gen. maior Constantin Doncea, ministru-adjunct al Armatei, care inspecta garnizoanele din Pitești și Bra- șov.În lupta care s-a angajat, Doncea a fost rănit, dar a reușit să scape cu mare gre- utate. Însoțitorii ministrului au avut de susținut o luptă grea cu partizanii. Au căzut morți și răniți din ambele tabere. ”(543)

*

Activitatea partizanilor

„În regiunea muntoasă N. V. de Odobești, se găsește o importantă grupă de partizani. O altă grupă activează în munții din Pietrari de Jos, județul Vâlcea. ”

*

În același număr apar o serie de nume a unor torționari, cum ar fi:„BRĂILA – Belu Barbac – șef Miliția Brăila, supranumit „Spaima Brăilei”, Luchian Leonida, Vaciu Grigore, maiorul Soviatov – șeful Securității; femeia căpitan Abramovici – șefa Miliției; Ganea – șeful miliției economice; Emil Mazilu – fost legionar, prefec- tul județului; Vasile Potop – deputat în Sfatul Popular, fost legionar; Mircea Cotean – primarul de la Ciurea, fost legionar. ”(544)

*

541 – Idem 536, An 4, Nr. 32/125, pag. 5,10/15.XII.1951

542 – B I R E – An 5, Nr. 2(128), pag. 5/31.01.1952

543 – Idem 542, An 5, Nr.11(137), pag. 4/16.06.1952

544 – Idem 437, An 5, Nr.16-17, pag. 10,13/15.09.1952

Activitatea rezistenței în țară

– „În seara zilei de 20 septembrie a.c. pe șoseaua care duce prin codrul Cosminului, o coloană sovietică compusă din opt mașini cu cheson port-armament și muniții a fost atacată și complet distrusă de partizani.

– În noaptea de 24 august a.c., partizanul Temirean, Levcenko (dezertor sovietic), Roșianu și Bercu, au fost surprinși într-o casă din marginea orașului Tulcea.O luptă crâncenă s-a încins între cei asediați și polițiști. Toți cei patru de mai sus numiți au fost ciuruiți de gloanțe. Pierderile comuniștilor s-au soldat cu cinci morți, doi grav răniți și șase ușor răniți.

– Încă la începutul lunii august, trupele de șoc au primit ordin de a nimici partizanii din regiunea Tg. Neamț. Sute de țărani au fost arestați, fiind bănuiți că au sprijinit pe cei din munți. ”(545)

*

Depozite de arme

„Mai multe depozite de armament din Sibiu au fost aruncate în aer.Drept represalii, sute de rezistenți din închisori au fost executați. ”(546)

*

Pădurari

„Toți pădurarii din părțile unde se semnalează apariția partizanilor activi, sunt obligați să facă cursuri speciale de informatori, pe lângă serviciile regionale silvice. ”(547)

*

Parașutări

„În noaptea de 24/25 noiembrie a.c., la 18 km. de Câmpulung Muscel, un avion misterios a lansat cu parașute alimente, arme și medicamente pentru partizani. Se- curitatea, care s-a sesizat de această parașutare, a sosit la fața locului, dar prea târziu.Comuniștii au putut însă constata, din resturile ce nu au putut fi ridicate de către partizani, că armele, conservele și medicamentele erau de proveniență sovie- titică (…)”. (548) *

Explozie în București

„În noaptea de 31 decembrie s-a înregistrat o puternică explozie la fabrica de țesătorie din șoseaua Pantelimon, care a făcut numeroase victime, 54 morți și 34 răniți. Securitatea bănuind că ar fi vorba de un act de sabotaj, a operat numeroase

arestări printre muncitorii fabricii. ”(549)

*

Cadavre „împușcate”.

„Asta se făcea pentru a încasa premii. Serviciile regionale și raionale de securi- tate eliberează premii pentru fiecare partizan împușcat.Iarna grea, lipsa echipamen- telor speciale și hărțuiala din partea echipelor mobile, fac ca partizanii să moară pe

545 – Idem 437, An 5, Nr. 20(144), pag.1/31.X.1952

546 – Idem 437, An 5, Nr. 21(145), pag. 10/15.XI.1952

547 – Idem 437, An 5, Nr. 22(146), pag. 7/30.XI.1952

548 – Idem 437, An 5, Nr. 23(147), pag. 7/15.XII.1952

549 – B I R E – An 6, Nr.150, pag.1/1.02.1953

capete, degerând în vizuinele lor improvizate.Amatorii de „premii” descoperă asemenea adăposturi și descarcă câteva focuri în cadavrele degerate și apoi le pre- zintă șefilor cu rapoarte asupra „grelelor lupte și actelor de bravură”. Un ofițer și patru grade inferioare de la Securitatea Piatra Neamț au fost deferiți justiției militare pentru „înșelăciune”, întrucât s-au dovedit că „au împușcat” 28 de cadavre de partizani. ”(550)

*

Tracte anticomuniste

„Acestea au fost aruncate deasupra Bucureștiului în noaptea de 12 august, în timp ce se desfășurau în parcul Stalin din București, festivitățile în cadrul Congre- sului Tineretului Comunist, avioane necunoscute aruncând sute de mii de astfel de tracte.Acestea, aveau imprimate pe o parte un soldat rus care fuge, având la subsi- oară un purcel, în timp ce țăranul român zace înjunghiat de un cuțit în spate (…) Trebuie arătat că în luna iunie avioane necunoscute au aruncat de asemenea, tracte anticomuniste nu numai deasupra București-ului, dar și în restul țării. ”(551)

*

Activitatea partizanilor în R. P. R.

„Buletinul contra-informativ al Armatei RPR-iste publică în mod regulat infor- mații din care rezultă că partizanii în țară sunt foarte activi.Astfel, Buletinul pe luna august a.c. se ocupă de regiunea militară Ardeal. Iată câteva pasagii edificatoare:

– sectorul Făgăraș – au fost semnalate două încercări de a provoca deraiere de trenuri; împușcat un ostaș și alți doi răniți din paza podurilor și liniei ferate; incen- diat un depozit de materii prime din uzinele U; jefuirea magazinelor și transpor- turilor cu alimente.

– Sectorul Sighișoara – liniște;

– Sectorul Sibiu – Rm Vâlcea declarat nesigur; blocarea drumului cu bolovani de piatră; tăierea liniilor telefonice și telegrafice; doi indivizi suspecți arestați în veci- nătatea depozitului de muniții din Rășinari;

– Sectorul Deva – s-a semnalat dispariția a câtorva muncitori care au fost membri în organizația subversivă „S”. (552)

*

7 rezistenți au fost împușcați

„În ziua de 25 noiembrie a.c. la Întorsura Buzăului, un grup de rezistenți au încer- cat să atace un convoi de mașini cu alimente. Milițienii care însoțeau convoiul au deschis focul, împușcând șapte dintre rezistenți, iar patru au fost capturați de comu- niști. Cercetările întreprinse au dovedit că trei dintre rezistenți erau pădurari, unul șef de ocol silvic, patru funcționari ai căilor ferate, doi țărani și un evadat dintr-un lagăr de concentrare. ”(553)

*

550 – Idem 549, pag. 4

551 – Idem 444, An 6, Nr.165, pag.3/15.X.1953

552 – Idem 444, An 6, Nr.167, pag.3/16.XI.1953

553 – B I R E – An 8, Nr.192, pag.1/1.01.1955

Cuvântul „partizan” = „bandit”

„Ministerul de interne a ordonat tuturor instituțiilor din subordine, ca pe viitor, în toate rapoartele lor să nu mai fie utilizat cuvântul „partizan”, când e vorba de rezistenți anticomuniști, ci doar „bandit, tâlhar, diversionist etc. ”(554)

*

Sabotaje

„Autoritățile de Securitate din regiunea Iașului sunt alarmate din cauza unor acte de sabotaj, care sunt executate de un grup de partizani cari operează pe traseul Iași-Ungheni și pe șoselele Iași-Bivolari și Iași-Hârlău. Astfel, în noaptea de 17/18 decembrie 1954 un tren de marfă destinat Rusiei, la ieșirea din gara Cristești, a fost cuprins de flăcări. În seara zilei de 17 decembrie 1954, la km. 7 de pe șoseaua Iași -Bivolari a fost atacată o mașină de turism. Ocupanții ei, conducătorul politic Rafalov, de la Centrul de educație politică din Iași și un maior de grăniceri, au fost spânzurați de un copac În ziua de 18 decembrie, în apropierea gării M. Kogălni- ceanu (Iași – Dorohoi) a fost jefuit vagonul poștal. ”

*

Eroare aviatică

„În timpul așa-ziselor „sărbători de iarnă”, un avion de vânătoare a mitraliat la est de Predeal un grup de turiști „oameni ai muncii”, cari din greșeală au pătruns în zona interzisă.Autoritățile reperiste și-au declinat orice răspundere, întrucât se arată că la intervale de 10 zile, se aduce la cunoștința celor cari vor să facă ascensiuni pe munți, eventualele schimbări în delimitarea zonelor interzise. Aceste zone au fost create pentru a intensifica vânătoarea de partizani, cari iarna sunt forțați din cauza timpului, să părăsească ascunzișurile lor din munți și păduri. ”(555)

*

Razii

„Concomitent cu razia efectuată în ziua de 3 ianuarie a. c. la Socola, Nicolina și Copou, trupele Ministerului de Interne au înconjurat importante sectoare din pădurea Roznovanu și Valea Jijiei. Timp de 6 ore, circulația vehiculelor pe ruta Iași – Sculeni și Iași – Bivolari a fost întreruptă. Aceste operațiuni au dat un rezultat negativ. Șefii Securității Iași au primit de la Minister un ordin observator, care pune în joc situația lor. Aceste razii au fost întreprinse în urma urma unor acțiuni a partizanilor care au pus în derută Securitatea reperistă. ”(556)

*

Atac

„O mașină a Securității a fost atacată lângă Roman. La 6 ianuarie 1955, pe șoseaua Roman-Bozieni-Schinăreri, o mașină aparținând Securității raionale a fost atacată de necunoscuți. ”(557)

554 – Idem 553, pag. 3

555 – Idem 553, An 8, Nr.193, pag.1/15.01.1955

556 – Idem 553, An 8, Nr.195, pag.1/15.02.1955

557 – B I R E – An 9, Nr. 219, pag. 3/15.03.1955

Depozit

„Un depozit clandestin de arme și muniții a fost descoperit lângă Târgoviște. Abia acum s-a putut afla că în luna octombrie 1954, în pădurea Tarsi lângă Târgo- viște, autoritățile reperiste au descoperit într-o hrubă un depozit de arme și muniții. S-au găsit aproximativ 85-90 de arme automate, cartușe și aproape 1000 de grenade de mână, de proveniență sovietică. ”(558)

*

Tatuaje

„Partizanii din RPR tatuează pe cei care execută ordinele regimului. Abia acum s-a putut afla cum pedepsesc partizanii din țară, pe cei care execută ordinele regi- mului criminal din țară. Cei ce sunt capturați de către partizanii din munți, sunt tatuați pe frunte cu secera și ciocanul sau cu cuvintele de spion, rus, călău, vândut. Toți cei astfel tatuați sunt scoși din serviciile active ale Securității sau Miliției și trecuți în servicii în care nu au de a face cu masele populare, spre a nu ridiculiza serviciile Securității. ”(559)

*

Sabotaje

„Actele de sabotaj ale rezistenței din țară sunt numeroase și cu toată discrețiunea impusă de autoritățile reperiste, ele încep să fie cunoscute de opinia publică. Iată câteva cazuri precise, întâmplate în țară:

– un automobil aparținând unei delegații a PMR-ului a fost capturat de partizani lângă Câmpulung-Muscel.Cei cinci ocupanți au fost dați jos și după ce li s-au luat actele, ei au fost tatuați pe frunte cu secera și ciocanul.

– În luna ianuarie a.c. vagoane cisterne ce transportau combustibil spre URSS au fost găurite. Mii de arestări au fost operate prin personalul căilor ferate, dintre care numai 150 au fost reținute.

– cazuri de detașări de vagoane de mărfuri în timpul mersului trenului, sunt înregis- trate foarte des. ”(560)

*

Judecată

„Tribunalul popular din Brașov a judecat un număr de 10 tineri, acuzați că au atacat de mai multe ori, în timpul zilei și noaptea pe mai mulți comuniști din Toha- nul Vechi, lovind foarte grav pe unul din ei. (…) Cetățenii au fost obligați să vină în sala Căminului Cultural al întreprinderii „Colorom” din Codlea.Cei zece deținuți erau acuzați de … „huliganism”, conform Decretului Lege Nr. 22 din 15.03.1955. Ei au fost condamnați după cum urmează: Constantin Iordăchescu și Ștefan Gri- gore la câte 2 ani închisoare, Gheorghe Brăileanu la 1,1/2 ani închisoare, Sava Burlacu, Ioan Popa, Vasile Manole, la câte 6 luni, Vasile Fifilică la 4 luni, Carol Augustin la 3 luni și Hurmuzache Rotaru la 2 luni. Toți condamnații sunt tineri cari n-au depășit vârsta de 20 de ani. ”(561)

*

558 – Idem 452, An 9, Nr. 219, pag. 3 / 15. 03. 1956

559 – Idem 452, An 9, Nr. 223, pag. 1 / 15. 05. 1956

560 – Idem 452, pag. 3

561 – Idem 452, An 9, Nr. 225, pag.5/15.06.1956

Acte de sabotaj

„Actele de sabotaj care încetaseră la un moment dat, au început din nou să fie înregistrate în împrejurimile Iașului.Astfel, la începutul lunii aprilie a.c. un tren cis- ternă încărcat cu benzină destinată URSS-ului a fost grav avariat între Iași și Un- gheni. Firele telefonice între Iași și Poiana au fost tăiate în două locuri. Securitatea a operat numeroase arestări, dar fără nici un fel de rezultat. ”(562)

*

Sabotaj la Galați

„În noaptea de 5/6 august a. c., firele telegrafice și telefonice între Galați și Fol- tești au fost tăiate în două locuri. Securitatea, care a întreprins cercetări, nu a putut identifica pe autorii acestui sabotaj pe care caută să-l camufleze sub un act de huli- ganism. ”(563)

*

Ofițer bătut

„Un ofițer de Securitate a fost bătut până la sânge. Acesta se numea Dumitru Fucaliuc, din Hârlău, avea multe păcate pe suflet. Într-o noapte a fost acostat de un grup de cetățeni mascați, care după ce l-au dezarmat, l-au bătut până la sânge, lă- sându-l în nesimțire. Întâmplarea e recentă, din luna septembrie a.c, „Huliganii” nu au putut fi încă identificați. ”(564)

*

Țăranii aprovizionează pe partizani

„Doi pădurari din Ucea de Sus, D. Tanase și I. Aldea, au fost arestați de agenții Securității, bănuiți că întrețineau legături cu partizanii ce se găsesc în jurul lacului Podragul și la Izvoarele Arpașului Mare din munții Făgăraș. Această zonă este ofi- cial interzisă vizitatorilor particulari și cei doi pădurari au fost văzuți în această regiune. ”(565)

*

Dezertori sovietici

„Doi ofițeri sovietici aparținând regimentului 254 al Direcției Vânători de gardă, aflându-se la vânătoare la S-E de Zalău, au fost atacați de partizani. Li s-au luat ar- mele, muniția, echipamentul și proviziile.Unul dintre partizani a vorbit perfect ru- sește. Ofițerii care au raportat cele de mai sus, cred că printre partizanii din munți se găsesc dezertori și din armata sovietică.(566)

*

Comandamentul sovietic oferă premii

„În localitățile rurale din nordul țării a fost afișat un apel adresat sentimentelor „patriotice” și „partinice” ale populației, cu promisiunea de premii de 3, 5 și 10 mii lei pentru cei care vor da indicații precise asupra „acelora cari provoacă nesiguranța transporturilor rutiere și feroviare, răpesc averea obștească și amenință viața func –

562 – Idem 557, An 9, Nr. 227, pag.1/15.07.1956

563 – Idem 557, An 9, Nr. 231, pag.1/15.X.1956

564 – Idem 557, An 9, Nr. 232, pag.1/1.XI.1956

565 – Idem 557, An 9, Nr. 233, pag.1/15.XI.1956

566 – B I R E – An 11, Nr. 266, pag. 3/1.05.1958

ționarilor de stat.” În comuna Săcel, Rodna, Negrești, aceste afișe au fost rupte, iar la Bicsad a apărut un contra-afiș, spunând că „încasatorii acestor premii vor fi pe- depsiți cu moartea”.Apelul disperat a fost provocat la cererea comandamentului so- vietic din Hust (Ucraina Subcarpatică) alarmat de mișcările de partizani din acest ținut, care jenează staționarea unităților sovietice.”(567)

*

Grup de rezistență la București

„Presa reperistă a publicat la 6 decembrie o știre laconică, sub formă de comunicat, relatând ultima ispravă criminală a regimului: condamnarea la moarte a unor criminali de către Tribunalul Militar din București, acuzați de săvârșirea unor serii de jafuri. Fiind urmăriți de organele miliției, criminalii au rănit mortal trei mi- lițieni.Cei condamnați la moarte sunt: Ion Lugoșanu, Viorel Sânpetru, Anton Anto- scu și Wilhelm Leonhardt. Sentința a fost executată.(…) În luna august a.c. guver- nul reperist a fost înspăimântat de o serie de omoruri ce au fost săvârșite în diverse puncte ale Capitalei, contra unor agenți ai Securității și ai Miliției. Peste 12 cadavre ai diverșilor călăi aflați în slujba aparatului de opresiune, au fost descoperite. În special omorul a trei milițieni, în cartierul Hala Traian, într-o singură noapte, a înspăimântat Securitatea.Aceste omoruri au devenit publice și erau discutate în Bu- curești în diferite chipuri. La începutul lunii octombrie, din motive ce nu sunt încă lămurite, au fost arestați doi tineri, ceea ce a dus la arestarea altor șapte persoane. Acest grup a recunoscut că sunt autorii executării agenților Miliției și Securității. Toți sunt tineri având vârsta de 18-25 de ani și nu aparțineau nici unei organizații politice. Făceau în schimb parte dintr-o organizație clandestină, care luase misiunea să execute pe agenții Miliției și Securității.”(568)

*

Vânători de munte

„O echipă de vânători de munte din RPR a fost nimicită de un grup de partizani. La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1959, o echipă de vânători de munte a fost atacată de un grup de partizani și nimicită în apropierea stânei Buzdu- gan din munții Făgăraș. Aparatul TFF capturat de grupul de partizani a fost folosit de aceștia pentru a induce în eroare o altă echipă de vânători de munte lansată în urmărirea lor la poalele muntelui Belia.”

*

Înlocuiri

„Numeroși pădurari și șefi de ocol din Repere au fost înlocuiți sau arestați. Motivul acestor arestări se datorește faptului că aceștia au renunțat la premiile ce li se acordau pentru a trage fără somație în persoane străine găsite prin păduri sau munți. Ei au justificat acest refuz că în cazul acestor împușcături fără somație, viața lor ar fi fost pusă în pericol de către partizani”.(569)

*

567 – Idem 566, An 11, Nr. 268, pag. 3/1.06.1958

568 – Idem 566, An 11, Nr. 279, pag. 3/16.XII.1958

569 – B I R E – An 13, Nr. 304, pag.1/16.02.1960

Bombă

„În urma aruncării unei bombe incendiare, timp de 48 de ore a avut loc la Brăila o uriașă razie. În ziua de 9 martie a. c. , în garajul Securității raionale din Brăila, a fost aruncată o bombă incendiară. Au urmat razii timp de două zile, atât în orașul Brăila, cât și în regiunea oborului de vite de la Izlaz și Nedelcu-Chercea, precum și la Brăilița. Securitatea a descoperit într-o pivniță de pe strada Malakof, pistoale automate și mine de calibru mic, de proveniență sovietică. Locatarii casei respective, unde a fost găsit armamentul sus-arătat, au dispărut înaintea sosirii autorităților.Securitatea având informații că ei s-ar fi refugiat în comuna Baldo-vinești, un control amănunțit în această regiune nu a dat nici un rezultat”(570)

* * *

570 – Idem 569, An 13, Nr. 308, pag.3/16.04.1960

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I

Wikipedia – Enciclopedie liberă – Gheorghe Pintilie.

Wikipedia, Enciclopedia liberă – Administrația Națională a Penitenciarelor

Scritube – rezistența armată anticomunista.

Scritube – Istorie, Rezistența armată anticomunistă.

www.crimelecomunismului.ro/ro/proiecteinvestigații_speciale/misterul_execuției

_lui_Iosif _Orșa/

www. procesul comunismului. com/…/dicționarno2html-

www. scritube. com/istorie/Rezist-armată-anticomunist/3856. php

www. scritube. com/istorie/imagine-de-ansamblu-asupra rez 65291. php –

www. eroinenucșoara. ro – rezistența anticomunistă. Biografii-MariaJubleanu

www. scritube. com–Imagine de ansamblu asupra rezistenței anticomuniste din România; Interviu cu Constantin Donescu, com. Ciofrângeni, Argeș / 20.07.1998; Interviu cu Dumitru Apostol (nepotul), com. Șuici, Argeș, 29.07.1998;

www. procesulcomunismului. com/. . . /dicționarno-2. html

www. procesulcomunismului. com/mărturii/. . . 64/. . . /corp9. htm

Analele Sighet, vol. 2, pag. 213-277

Analele Sighet, vol. 7, 1999 – Vasile Pânzariu – Arestat pentru poezie

Dosarele Istoriei – Pagini din copilăria Securității române. (nr. 5/1996,p. 34-38)

Enciclopedia română – Ilie Lazăr

Epoch Times – Memoria

Epoch Times – Asasinarea lui Popșa Vasile(Lică)-1949./Noua dreaptă, Maramureș.

Marilena Apostolescu, Anca Bogdan, Stanca Desa, Octavian Roske – Rezistența Anticomunistă in România, 1945-1965. Retrospectivă biblio- grafică 1990-1994, IV-1992.

II

ACNSAS – Fond Documentar, dos. nr. 26,f.127

ACNSAS – Fond Documentar, dos. nr. 36,f.36-45,40-41,62-63,166-192,357-386,387-389,425-440,550-555

ACNSAS – Fond Documentar, dos. nr.131,vol.1, f.119

ACNSAS – Dosar nr.40, f. 72-87, Raport informativ al biroului 361 asupra felului cum s-a desfășurat munca informativă pentru urmărirea și lichidarea bandei Arsenescu-Arnăuțoiu, 15 iulie 1953.

ACNSAS – Fond Documentar, dos. nr. 41, vol. 2, f. 712

ACNSAS – Fond Informativ, dos. nr. 41, vol. 71, f. 29

ACNSAS – Fond Penal, dos. nr.16, vol. 2, f. 433

ACNSAS – Fond Penal, dos. nr.16. vol. 5, f. 29

ACNSAS – Fond Penal, dos. nr. 31, vol. 42, f.12-13

ACNSAS – Fond Penal, dos. nr. 65, vol. 6, f. 4

ACNSAS – Fond Penal, dosar nr. 84 și 20. 307

ACNSAS – Fond Penal, dosar nr. 86, vol. 8A, f. 28

ACNSAS – Fond Penal, dos. nr.145, vol.1, f.89; Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș între anii 1948-1955. Grupul Gavrilă, p.10 -17

ACNSAS – Fond Penal, dosar nr. 232, vol.1, f.12-14

ACNSAS – Dosar Penal, nr.711, vol.1, f. 51,114

ACNSAS – Dosar Penal, nr.711, vol. 9, f. 305,166 -192

ACNSAS – Dosar Penal, nr.711, vol.10, f. 211

ACNSAS – Dosar Penal, nr.711, vol.11, f. 28-29

ACNSAS – Dos. nr.761, vol.2, f. 331

ACNSAS – Fond Informativ, dos. nr.770, vol.1, f.111-112,116-118,328-337,408-420

ACNSAS – Fond Informativ, dos. nr.770, vol. 29, f. 231

ACNSAS – Fond Informativ, dos. nr.770, vol.118, f. 201

ACNSAS – Dosar Penal, nr. 956, vol. 3, f. 368

ACNSAS – Dosar Penal nr. 2233, vol. III, pag. 691

ACNSAS – Fond Informativ, dos. nr. 2426, vol.1, f.19

ACNSAS – Fond Informativ, dos. nr. 3223, f. 3

ACNSAS – Dosar nr. 84.687, vol. 6, f. 214

ACNSAS – Dosar nr. 84.687, vol. 28, f. 34, 52

ACNSAS – Dosar nr. 84. 687,vol.122, f. 23

Arhiva CSS – Fond documentar (F.D.), vol. 72, fila 438; Dosar 2, f.109

Arhiva DSS – Fond „D”, Dosar nr.4143/8618-Referitor la procese verbale ale Colegiului special al MSS cu persoanele cu trecut reacționar, hotărâte a fi dislocate în anul 1953.

AIIO – Arhiva Institutului de Istorie Orală – Cluj– Interviu cu Ileana Lazea.

AIIO – Cluj-Interviu cu Ileana Lazea, Alexandru Cozar, Teofil Crețu, Valer Borțig, Petre Costișor, Valer Fărcane.

AIIO – Cluj-Napoca-Interviu cu Teofil Crețu. Interviu cu Gavril Dejeu cu Florica Moldovan și Maria Farcaș.

AIIO – Cluj-Napoca – nterviu cu Ludovica Briciu și Veronica Iancu.Arhiva MApN

AMI – fond Direcția Secretariat – Juridică, inv. 4311, dos. nr.11/B/4, f. 6-9

AMI – fond DMRU, inv.7389,Dos.nr.34,f.87,107-110, 273, 368-370, 406-409,448-472

AMJ – DIM – Fond Penal, dos. nr. 690, vol. 3, f. 168

AMJ – DIM – Fond Penal, dos. nr. 690, vol. 8, f. 5

AMJ – DIM – Fond Penal, dos. nr. 724, vol. 1, f. 510

AMJ – DIM – Fond Penal, dos. nr. 27.463, vol. 5, f.167-169

AMJ – DIM – Fond Penal, dos. nr. 48. 192, vol 3, f.168

AMR – Fond Tribunalul Milit. București, Regiunea a II-a, Sentința Nr.107/19 mai 1959, f. 11

Arh. Naționale Direcția Mureș (ANDM) – fond Procuratura Mureș, dosar 210/1956, f.1 – 116;dosar nr.301/1956, f.1 – 82

Arh. Naționale, D.J.Suceava – Fond Poliția orașului Rădăuți, dosar 12/1949, f. 21-23; dosar 14/ 1949, f. 3

ANDM – Fond Procuratura Militară a jud. Mureș, dosar 46/1956, dosar 188/1957

ANDM – Fond Procuratura Militară a jud. Mureș, dosar 2

ANIC – Fond CC al PCR-Cancelarie, dosar 94/1951, f. 9-13

ANIC București – Fundația D.A.S. , Inv.1689, Dos. 22/1944, f. 4

ANIC – Fond Direcția Generală a Pol., dos. nr. 87/1947, f. 64

ANR – DJC – Fond inspectoratul de Poliție Cluj, dosar 17/1950, f. 45

ANRM Chișinău – Fond 706, Inv.1, dosar nr.666, f. 1020

Arhiva SRI – Fond „D”, dos. nr. 1238, vol. 44, f. 15

ASRI – Fond D, dosar nr. 1742, f.13 – 21

ASRI – Fond D, dos. nr. 2168,f. 12,140,259,12-13,41, f. 264,282,296,308,338; f. 280,285,314,388 – 389, 406

ASRI – Fond D, dosar nr. 7611, f. 53-55

ASRI – Fond D, dos. nr. 7778, vol. 3, ff.165-166

ASRI – Dos. F. D. , nr. 9046, vol. I, f. 96

ASRI Constanța – Fond P, dos. nr.1408, vol. 4, f.167,169

ASRI – Fond P, dosar 3820, vol. 4, f.102-105

ASRI – Fond P, dos. nr. 40. 002, vol. 203, f.101-102

Arhiva SRS (Serviciul Român de Securitate) – Fond „D”, dos. nr.11.251, vol. 2, f. 37

Arh. Statului București – Insp. Gen. al Jandarmeriei, dos. nr. 64/1946, f. 347

Arh. Statului București – Insp. Gen. al Jandarmeriei, dos. nr.65/1945

Arh. Statului București – Insp. Gen. al Jandarmeriei, dos. nr. 393/1945,f.184, 202

Arh. Statului Cluj – Insp. de Poliție Cluj, fond 209, dos. nr. 627/1946, f. 39

Arh. Statului Cluj – SSI Cluj – Turda, Biroul de Cenzură, dos. 7/1947, f. 15-17

Arh. Statului Cluj – Serviciul Secret de Informații Cluj – Turda, Biroul de cenzură, dos. nr. 9/1944-1947, f.194

Arhivele Totalitarismului – Silvia B.Moldovan–Mihail Fărcășanu și Mișcarea Națională de Rezis- tență. /Anul XIV

Arhivele Totalitarismului – Anul II, Nr.3/1994.Constantin Aioanei, Cristian Troncotă – Rezistența anticomunistă în penitenciarele din România 1945-1964, pag. 20

Arhivele Totalitarismului – An II – Nr. 4/1994

Arhivele Totalitarismului – An III – Nr. 1/1995

Arhivele Totalitarismului – An III – Nr. 2/1995

Arhivele Totalitarismului – Anul III – Nr. 3/1995-INST – Dosarul preliminar în instruirea procesu- lui contra organizației HAI, Grupul înarmat Sinaia, Graiul sângelui și alte formați- uni grupate în Mișcarea Națională de Rezistență.

Arhivele Totalitarismului – An III – Nr. 4/1995

Arhivele Totalitarismului – Anul IV,Nr.17,4/1997;„Dare de seamă asupra grupu- rilor de partizani existente pe teritoriul României”./2 septem- brie 1949, București, DGSP – Biroul 16/pag.139,140,142,143, 144,146.

Arhivele Totalitarismului – An VI – Nr.19-20

Arhivele Totalitarismului – An VI – Nr. 21

Arhivele Totalitarismului – An X, Nr. 36-37/ 3-4/2002

Arhivele Totalitarismului – Camelia Ioan Duică – Anul XIII, Nr. 48-49/3-4, 2005, pag. 250 – Ioan Popșa (1922-1952)

ASER – Fond „D”, dosar nr. 7589, f. 2

ASER – Fond „D”, dosar nr.10.021, f. 89-105

ASER – Fond „D”, dosar nr.10. 950, vol.4, f.170

ATMT – Fond C.S. , dosar nr.1410

BBC Romanian. com – Scurt istoric al Închisorii Sighet. Interviu cu Marius Uglea, muzeograf la Memorialul Victimelor Comunismului și Rezis- tenței. Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului – Memorialul victimelor comunismului și Rezistenței

Biblioteca lui Monia Gugu/13.02.2011

Biblioteca lui Monia Gugu – A murit luptătorul anticomunist Raul Volcinschi / 09. 01.2011

CNSAS – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România 1944-1962; Studii 2

CNSAS – DSS – Referat Nr. 350/26.XII.1958. Exemplar nr. 2/Strict Secret/DSS

CNSAS – fond Penal, dos. Nr. 16, vol. 5, f.192-195

CNSAS – MSS – Arhiva Operativă, Serviciul „C”.Fondul de corespondență operativă pe anul 1950.Dosar Nr.9572, vol. 13,/Dosar 055, vol. 13/14.07.1954.

CNSAS – Studii 2-Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România. Raportul final – București, 2006.

CNSAS – „Bande, bandiți și eroi” – Grupurile de rezistență și Securitatea (1948 – 1968). Documen- te. / Ed. Enciclopedică,2003.

DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dos. nr. 24/1950,f.53; dos.nr.58/1951,f.10, 11

DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dosar nr. 25/1950, f. 14, 18, 19-20

DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dosar nr. 26/1950, f. 27

DJAN Cluj – Fond Insp. de poliție Cluj, dosar nr. 28/1950, f. 230, 274, 281-282

DJAN Cluj – Fond Insp. de Poliție Cluj, dos. nr. 58/1951, f.10,12

File de istorie. Centrul Cultural Pitești/13. X. 2010

Fundația Academică Civică – Instaurarea comunismului între rezistență și repre- siune, București, 1995,f.128, 238 – Forumculture. Net – Viața nu prețuia nimic; Interviu cu Kaltes Nicolae (n. 1926).

GID – Grupul Independent pentru Democrație

GDS – Raport pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim și criminal, 2005.

IICCR – Acțiunea de dezhumare a patru partizani anticomuniști/Informația/Ag. Amos media/17.06.2009.

IICCMER – Consiliul Securității Statului – Centrul de evidență, dispecerat și arhivă; „Studii și documente”, vol. 6, septembrie 1970/„Inten- nsificarea activității informative a organelor de ordine și infor- mații în anul 1946” – maior Gelu Ureche, cercetător științific.

MAI – Direcția generală Juridică – Dosar 3610/XIII-H-1/1952. Referitor: Ordine MAI originale. Data începerii 16.06.1952 – data încheierii 30. XII. 1952; 159 file; Inventariat sub nr. I. Termen de păstrare: permanent. Ins. Gen. al Jandarmeriei – dos. 65/1945, f. 202

Penitenciarul Codlea – Blog

Penitenciarul Galați – Blog

Penitenciarul Craiova – Pagina Web

Sinteză întocmită de Biroul 116 asupra grupurilor de partizani anticomuniști de pe teritoriul României. 21 octombrie 1948, București.

Sinteză realizată de Serviciul Special de Informații al Frontului de Vest, Edit. Publiferom, 2000.

T. M. Cluj – Secția I-a, dos.1004/1950; dos 596/1951; doc. de la DJAN Cluj

T. M. Timișoara – F.P. ,Dos.64 Caraș,vol.III,f.183-189,425-440.Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj./În „Analele Sighet” 7, anii 1949-1953: mecanismele terorii./București, 1999.

III

Adrian Brișcă – Rezistența armată din Bucovina. Documente, 1944-1950, vol. I, Buc., INST, 1998, pag. 52, 53-59, 201, 383./3-4, 2006.

Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din Bucovina (1944-1958). /în „Lumea românească” nr. 2/1996, pag. 7.

Adrian Brișcă – Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962.

Adrian Brișcă – Ion Chiraș

Adrian Brișcă – Victor Lupșa, 1921-1956

Adrian Brișcă – Documente

Adrian Brișcă – O zi din viața unui Partizan

Adrian Brișcă – Vladimir Macoveiciuc./Arhivele Totalitarismului,Nr.3,1994,pag. 242

Adrian Brișcă – Ioan-Liviu Vucu (1913-1969?), pag. 274

Adrian Brișcă, R.Ciuceanu – Rezistența armată în Bucovina (1944-1950)/București, INST,1998, vol. I, pag.136,396.

Adrian Bucurescu – Tragicul Canal Dunăre – Marea Neagră, 12.03.2010

Adrian Bucurescu – Penitenciarul de la Râmnicu Sărat. / România Liberă

Adrian Lupescu – Revista „Permanențe”

Adrian Nicolae Popescu – Partizani exhumați./Ziua, 28.04.2009

Adrian Nicolae Petcu – Preotul Ioan Lupșa în lupta anticomunistă. Ziarul „Lumi- na”, 10.06.2011.

Adrian Nicolae Petcu, Pr.Nicolae Ene – Părintele Ștefan Marin. Un simbol al rezis- tenței anticomuniste din Vrancea.

Alex.Niculescu – Sergiu Mandinescu (1926-1964) – Poetul temnițelor comuniste. /”România Literară”, Nr. 19, 2011.

Alex Stoenescu – Prefață la „Victimele Terorii Comuniste”.

Antonio Faur – Cpt.Ștefan Popescu-liderul grupului de rezistență din sudul Bihoru- lui (1946-1950)./În Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca, vol. XLIII, Serie „Historica”, 2004, p. 651-663

Atanasie Berzescu – Documente personale

Atanasie Berzescu – Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă din Munții Banatu- lui.

Baias Ionuț – Spiru Blănaru-erou și martir al rezistenței comuniste.

Bășoiu Filofteia – Rezistența armată anticomunistă în județele Argeș și Muscel. 1948-1958.

Camelia Ioan Duică – rezistența anticomunistă din Maramureș. Gruparea Popșa (1948-1949), INST, 2005.

Cassian Maria Spiridon – Procesul Comunismului.Pledoarii, mărturii;Victime și eroi I / în „Convor- biri Literare”, iulie 2005.

Cătălin Siclitaru – Haiducii aromâni; Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei. Istoria neștiută a rezistenței anticomuniste dintre Dunăre și mare -ACNSAS – fond Documentar, dos. nr. 36, f. 62-63.

Cezar Aurel Banu – Turcii și tătarii din Dobrogea: rezistență și represiune în România comunistă.(„Memoria”-revista gândirii arestate Nr.4/ 2007).

Christopher Andrew, Oleg Gordievski – KGB – Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov. București, Ed. ALL, 1994, p. 271.

Cicerone Ionițoiu – Morminte fără cruce. Contribuții la cronica rezistenței româ- nești împotriva dictaturii. Vol. III, Ed. Coresi, Freiburg, 1983

Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului. Rechizitoriu, partea a II-a:Distrugerea societății româ- nești.

Cicerone Ionițoiu – Victimele terorii comuniste. Dicționar A – B. Lucrare revizuită de prof. univ. Florin Ștefănescu, Edit. Mașina de Scris, 2000.

Cicerone Ionițoiu – Dicționar P-Q; Prefață de Alex Ștefănescu. Lucrare revizuită de Filip Lucian Iorga, Ed. Mașina de Scris, 2006.

Cicerone Ionițoiu – Dicționar „R”; Prefață de Alex. Ștefănescu; lucrare revizuită de Domnița Ștefănescu și Ecaterina Rădoi, Ed. Mașina de Scris, 2007.

Cicerone Ionițoiu – Victimele terorii comuniste. Dicționar „S”.Lucrare revizuită de Ecaterina Rădoi și Constantin Rădoi, Ed.Mașina de Scris, 2008.

Cicerone Ionițoiu – Procesul comunismului. Asasinarea prin metode diabolice a deținuților politici de la penitenciarul Galați.

Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului. Holocaustul din Basarabia.

Cicerone Ionițoiu – Genocidul din România. Repere în Procesul Comunismului.

Cicerone Ionițoiu – Înscenări de procese legate de lotul Maniu.

Cicerone Ionițoiu – Rezistența din Munții Făgărașului./În Universul românesc.org

Cicerone Ionițoiu – Rezistența în Munții Făgărașului. Aria de acțiune a partizanilor.

Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului.Victimele terorii comuniste: arestați, torturați, întemnițați, uciși.

Cicerone Ionițoiu – Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958, Ed. a II-a,revăzută și completată. /„Gândirea Românească,1993.

Cicerone Ionițoiu – Procesul Comunismului-Preoți și diaconi arestați în perioada 1945-1989;Martiri și mărturisitori ai bisericii din România. (1948-1989).

Ciprian Iancu – Încă un partizan exhumat; EVZ,7.05.2009. Cotidianul, 6. 05. 2009.

Ciprian Ionescu – Securiștii l-au împușcat dar nu l-au înfrânt; EVZ, 8.05.2009

Claudiu Pădurean – Torționari acuzați că au lichidat „Garda Albă” – România Liberă, 28.04.2009

Claudiu Târziu – Mausoleul anticomunist geme de eroi anonimi.

Claudiu Târziu – Ultimii „bandiți” rămași printre noi. (Cotidianul din 8.05.2006).

Claudiu Târziu – Gavrilă Ogoranu-voievodul rezistenței anticomuniste. („Rost”- cultural, politic, Religios.)

Claudiu Secașiu – Gen. A. Aldea: Acesta este adevărul (Revista de istorie).

Constantin Ispas, (col. r) – rev. „Murmurul Jilțului”, martie 2010, pag. 4, România 1944 – 1962; Ed. Kullusys.

Constantin Voicescu, preot – Martirii de la Tg. Ocna-Cuvânt de înmormântare/ creștinortodoxia. ro

Constantin Hurdubaia – „Singurul supraviețuitor”:mit în manualul de istorie./Jurna- lul Național/ 10.05.2004.

Cristian Troncotă – Procesul Mișcării Naționale de Rezistență.

Cristian Troncotă – Contra armatei negre a călugărilor și călugărițelor./Magazin Is- toric, an 2003.

Cristina Anisescu – Psihologul George Bonțilă – completare la destin.

Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu – Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945 – 1958, vol. I, dos. 28, p. 82-83, Buc. INST.

C. Păiușan, R. Ciuceanu – Oameni ai bisericii în rezistența anticomunistă din munții României/Analele Sighet 2, dos.94, p.185-186, Buc., Fundația Academică Civică, 1995, p. 279-294.

Corneliu Cornea – Rezistența anticomunistă din Arad; Revista gândirii arestate, Noiembrie,70/1/2010.

Corneliu Cornea – Rezistența anticomunistă în Arad.(„Memoria”-Revista gândirii arestate.Nr. 57/4/ 2006. Arhivă.

Csongor Janosi – Procesul membrilor mișcării de reânnoire spirituală „Bethania”.

Dan Cătănuș – Toma Arnăuțoiu

Dan Cătănuș – Col. Gheorghe Arsenescu,1907-1962.

Dan Cernovodeanu – Dramatica situație a membrilor armatei regale române în anii comunismului./În „Memoria-revista gândirii arestate”, nr. 75-76, 2011.

Dan Todirașcu – Organizația anticomunistă „Mișcarea de Rezistență a Tineretului Român”-1948-1950),pag.365-371/Analele Sighet 8,Anii 1949- -1953-Mecanismele Terorii/Fundația Academică Civică, 1999.

Dana Beldiman, Corneliu Beldiman – Rezistența anticomunistă în lagăre și în-chisori, Studii de caz: Organizația „Crucea Albă”, pag. 591 – 593, București.

Dănuț Doboș – Savantul Petru Caraman – victimă a bolșevizării învățământului superior./rev. „Memoria”, mai, 1997.

Dennis Deletant – Opere,pag. 54.

Dennis Deletant – România sub regimul comunist.(„Pagini Românești”-Canada, 10. XI. 2007).

Dennis Deletant – Ceaușescu și Securitatea.( Ed„Hurst”,Londra,1995,p. 63).

Doina Jela – Lexiconul negru. Unelt ale represiunii comuniste. Ed. Humanitas, Bu- curești, 2001.

Dorin Dobrincu – Rămășițele grupului Ion Uță; Formațiunile de rezistență din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț 1949-1954.

Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă la începutul „republicii popula- re”./Analele Sighet 6,Anul 1948 – Instituționalizarea comunis- mului, Buc.,1998.

Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă în sud-estul munților Apuseni./ „22”, nr. 876, Anul XV.

Dorin Dobrincu – Biografii neconvenționale în istoria Holocaustului și Gulagului din România.

Dorin Dobrincu – Printre partizani erau mai mulți comuniști decât legionari.

Dorin Dobrincu – Grupuri „minore” de rezistență anticomunistă bucovineană,1948 -1961.

Dorin Dobrincu – Rezistența armată anticomunistă și rezistența greco-catolică în centrul Transilvaniei. Organizația „Partizanii Regelui Mihai-Armata Secretă” (1948-1950).

Dorin Dobrincu – Formațiuni „minore” de rezistență anticomunistă și fugari izolați din nordul Transilvaniei (1949-1958), pag.136-137.

Dorin Timonca – Răzbunarea gropilor comune; România Liberă, 20. XII. 2006.

D. Obersterescu – Aspecte ale rezistenței anticomuniste din Munții Banatului./În „Banatica”, Reșița, Nr. 15/II, 2000, pag. 278.

D. Curean – La morgă te așteptau șobolanii…/ în „NU”, 67, 3-10 martie 1992, p. 12.

Dumitru Bordeianu – Suceava-sâmburele reeducării (Mărturisiri din mlaștina dis- perării).

Dumitru Perceli – Eroi și martiri dobrogeni anticomuniști-Stere Mișu-Caragheor- ghe.

Dumitru Sandu – Rezistența anticomunistă din Maramureș. Elena Postică-Procese judiciare intentate participanților la mișcări de rezistență anti- sovietică din Moldova postsovietică./Tyrageția-Chișinău, vol. IV(XIX), nr. 2, 2010.

Elena Postică – Strategia represiunii în Basarabia și forme de rezistență împotriva ocupantului sovietic, 1944-1950.

Elena Postică – Rezistența antisovietică în Basarabia 1944-1950./ed. „Știința”, Chișinău, 1997.

Elizabet Hazard – Grupul de partizani condus de comandorul maior Petre Domăș- neanu/17.07.1998.

Elizabet Hazard – Războiul rece a început în România./Magazin Istoric, Nr.8/1996.

Eugen Cristescu – Asul serviciilor secrete românești. Memorii,1916-1944.

Eugen Miron – Rezistența armată anticomunistă din România, 1944-1962, selecție.

Eugen Popescu – Mărturii: Vremuri de tristă amintire; Penitenciarul Galați.

E. Sahan – Aspecte din rezistența românească împotriva sovietizării în perioada martie 1944-1962./în „Analele Sighet 2”,București,FAC,1995, oag. 213.

Eugen Sahan – Instaurarea comunismului-între rezistență și represiune. Aspecte din rezistența românească împotriva sovietizării/Fundația Acade- mică Civică, 1995.

Eugen Sahân – Cercetări.

Filon Verca – Parașutați în România pierdută. Mișcarea de rezistență 1944- 1948/1993.

Florian Bichir – Preot informator. („Evenimentul Zilei” – 30.08.2006).

Florin Budea – Călăii roșii. „Bihoreanul” online, 16.05.20.

Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român.

Florin Ispas – Istorie amară./28.08.2011/Blogul lui Florin Ispas.

Florin Mătrescu – Holocaustul roșu, vol. II, pag246.

Florin Mihai – Luptătorii din munți. („Jurnalul Național”- 4.03.2008)

Florin Mihai – Istoria Comunismului : „Așteptându-i pe americani”.

Gabriel Cobușneanu – „Noi nu am avut tinerețe”./În „Albaiulianul”-Totul despre Alba Iulia, 12.05.2010.

Gabriela Bicu – Mărturii orale despre rezistența anticomunistă din Munții Banatu- lui./În „Banatica”, Reșița, Nr.15/II, 2000, pag. 271-blog.

Gabor Adrian – BOR și regimul comunist,1945-1964. O imagine a relațiilor Stat-Biserică.

George Damian – Basarabenii împotriva KGB/„Ziua”, Dosare ultrasecrete, 27.06. 2009.

George Georgescu – File din Rezistența Spirituală anticomunistă – „Rugul Aprins”.

George Rădulescu – Radu Ciuceanu:„Dacă Stalin mai trăia, poate scăpam de co- muniști”/Adevărul. ro, 28.01.2010.

Gh. Boldur-Lățescu – Gulagul românesc în cifre.

Gheorghe Dragoș Braica, preot, Mărgău – Pagini de istorie./Cluj-Napoca, Provița, 2004, pag.183.

Gheorghe Gorun – Destine în comunism.- Căpitanul Grigore Brâncuși și Rezistența anticomunistă din Gorj.

Gheorghe Onișoru – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962. București, Edit. Kullusys, 2003, p. 115.

Gheorghe Românu – Mișcarea Națională de Rezistență.

Gjitiu Mitru – Instaurarea comunismului între rezistență și represiune.Unele aspec- te din mișcarea de rezistență antisovietică în Basarabia postbe- lică, pag. 202, 206./Fundația Academică Civică, 1995.

Gorgan Alexiu – Emoția recunoștinței;/Magazin Istoric, nr. 8, 1974, pag. 97.

Grigore Caraza – Aiud însângerat. Ed. a II-a./Edit. Vremea XXI, 2004

Grigore Olimp Ioan – „Mâna Albă”,/Magazin Istoric,Anul XXVII-Nr.3(312), martie 1993, pag. 29-30.

Ion Anton Datcu – Sacrificarea unor femei nevinovate./„Pagini românești”,8. X. 2010, Montreal, Canada.

Ion Anton Datcu – Masacrarea generalilor eroi./„Pagini Românești”,8.X.2010, Montreal, Canada.

Ion Anton Datcu – Surâsul morții e peste tot./„Pagini Românești”,Montreal,8. X. 2010.

Ion Anton Datcu – Speranțe încătușate.Pagini Românești,20.XI.2009, Montreal/ Canada.

Ion Bălan – Regimul concentraționar din România, Ed. Fundației Academia Civică, București, 2000.

Ion Cârjă – Canalul morții, București, 1993, pag. 96, 121, 135.

Ion Constantinescu Mărăcineanu – Un erou de legendă: Colonel (r) Ghe. Aresenes- cu. („Memoria”- revista gândirii arestate/Nr. 4/2004).

Ion Golea – Condamnat la moarte prin împușcare./17.07.2011/Mișcarea.net/Centrul de documen- tare.

I. G. Ogoranu – Rezistența anticomunistă din munții Făgărașului.Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva CNSAS.

I. G. Ogoranu – Brații se frâng dar nu se îndoiesc. Mișcarea de rezistență din jud. Alba, Ed. îngrijită de Elis Neagoe Pleșa și Liviu Pleșa.

I. G. Ogoranu, Lucia Baki Nicoară – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc – vol.I,II,III, Ed. Marineasa,1999.

I. G. Ogoranu – Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului. Scurt istoric al rezistenței armate anticomuniste din România.

I. G. Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Mărturiile lui Victor Șandru, susținător al Grupului de Rezistență Viștea.

Ilarion Tiu – Fenomenul Pitești. („Jurnalul Național” – 11.03.2008)

Ion Hurtupan – Grupul de la Sălbăgel; „Timpul Gulagului”/12.06.1998

Ion Hurtupan – Grupul de partizani condus de „Popa” Ion Duicu/ 3.07.1998.

Ion Hurtupan – Grupul armat din Zorlențu Mare (dr, Wuc – Beg)./În Timpul Gulagului”, 26.06.1998.

Ion Hurtupan – Grupul de partizani Doran – Popovici din Caraș, condus de Nicolae Doran./În „Timpul Gulagului”, 18. 09. 1998.

Ion Hurtupan – „Bandiții din Rugi”./ În „Timpul Gulagului”,/Reșița, 29.X.1998.

Ion Hurtupan – O „evadare” și o urmărire ca în filme după un partizan singuratic.

Ion Hurtupan – Contribuția lui Filon Verca la mișcarea de partizani./1998.

Ion Hurtupan – Rezistența armată din Caraș-Severin, serial în „Timpul Gulagului”, Reșița,1998-1999,preluate de Mircea Rusnac;„Despre amploa- rea mișcării de rezistență anticomunistă din Banat, 1945-1953.

Ion Hurtupan – Grupul de partizani „Garbin” din Cornereva /24.07.1998.

Ion Hurtupan – Rezistența armată în Caraș Severin./Serial publicistic în „Timpul Gulagului”, Reșița, 1998-1999, episoadele intitulate „Mișcarea legionară”, în nr. 10, din 10.04.1998 și „Parașutări în sprijinul partizanilor bănățeni”, în nr. din 16.X.1998.

Ion Hurtupan – Parașutiștii în sprijinul partizanilor bănățeni și Mișcarea Legio- nară./10.04.1998; Ion Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Docu- ment pentru o lume nouă.

Ion Ștefan – Aspecte privind rezistența armată anticomunistă în zona Nucșoara .

Ileana Zubașcu Cristescu – Eroii rezistenței anticomuniste. Grupul Dragomirești./În „Gazeta de Maramureș”,5.X.2009.

Ioana Lucăcel – Eroi ai rezistenței anticomuniste.De la școală la închisoare./ „Gazeta de Maramureș”, 28.09.2011.

Ion Varta, dr. în istorie – Rezistența anticomunistă și antisovietică în Basarabia postbelică. /Moldova. org, 9. 03. 2010./ZDG. md

Ion Ioanid – Închisoarea noastră cea de toate zilele.

Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu – Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu. Grupul de la Nucșoara.Documente ale anchetei, procesului, detenției. 50 ani de la execuție./Ed. „Vremea” București, 2009.

– Istorie-Imagine de ansamblu asupra rezistenței anticomuniste din România.

I. Țurcanu – Rezistența anticomunistă din Basarabia. Grupul Filimon Bodiu,1946-1950.

Ion Țurcanu – Rezistența antisovietică a basarabenilor.(„Memoria”- revista gândirii arestate. Nr. 4/2004).

Iosif Cireșan Loga – Rezistența anticomunistă din Munții Arinișului (1947-1949), Timișoara, 1997, pag. 13.

Iulian Preduț – Eroii rezistenței anticomuniste. Femei în închisoare./Gazeta de Maramureș. online, 8.02.2010.

Iuliu Cracană – Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș între anii 1948 -1955.Grupul Gavrilă, pag. 10-17.

Iuliu Dermidont – Poezii.

Justin Pivin – Un tânăr regalist în demascări. Istoria literaturii de detenție la români, I.

Karl Jaspers – Studii

Laura Stancu (conf), Liviu Burlacu – Organizația de rezistență „Paragină”; Totali- tarism și rezistență, teroare și represiune în România comunis- tă, București, 2001.

Lavinia-Simona Bădulescu,prof.–A murit Puiu Popescu./Argeș Media, 16.02.2010 /Sursa: www.evenimentulmuscelean.ro

Liciniu Faina – Zbucium în declinul neamului. / Conexiuni, nr. 31, oct. 2007.

Liliana Bocu, Victor Lungu – Transformarea adversarului politic în delincvent de drept comun la

Livia Coroi – Jud. Hunedoara, în perioada comunistă, 1948-1989. Monografie, vol. II./Coordonatori: Ioan Sebastian Bara, Denisa Toma, Ioachim Lazăr.An 2012, Edit. Ema/ Deva, edit. Timpul.

Liviu Crăcană – Sprijinitorii „haiducilor” în lupta cu Securitatea.

Longin Vasilescu – Lumea rezistenței anticomuniste românești – Alexandru Popescu./„Got mit Uns” la 24. 05. 2009

L. H. Longin – Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara. Mărturia lui Cornel Drăgoi.

Marius Lupu, Cornel Nicoară, Gheorghe Onișoru – „Cu unanimitate de voturi”, Buc. , FAC, 1997.

Maria Buruiană – parte a Armatei Negre în lupta antisovietică. /Blogosfera. Md/la 6. 01. 2009.

Marian Tiu – Mișcarea legionară reactivată de americani. / Jurnalul. Ro/12. 03. 2008.

Marius Lupu, Cornel Nicoară, Gheorghe Onișoru – Cu unanimitate de voturi. Sentințe politice adunate și comentate./București, Fundația Academică Civică, 1997.

Marius Oprea – „Vladimir Mazuru”. Fapte și moravuri ale securiștilor anilor 50. Radiografia Direcției de anchete penale a Securității (1949-1953).

Marius Oprea – Banalitatea Răului. O istorie a Securității în documente,1949-1989.

Marius Statoiu – Partizanii Regelui Mihai, împușcați la marginea pădurii Gherla. / Anchete online, 2. 09. 2010.

Mărturia lui Avram Gâru, consemnată de Iosif Cireșan Loga – Rezistența în Munții Banatului

Memorialul Ororii – Documente ale procesului „Reeducării” din închisorile Pitești și Gherla.

Mihai Bacalu – Eroi anticomuniști achitați după 52 de ani./Adevărul de Cluj, 18. 05. 2010.

Mihai Grozavu – S-a întâmplat cândva în Munții Banatului. / Magazin istoric nr. 5/1974, pag. 61.

Mihai Pelin – Radiografia unui asasinat. („Confidențial”. jurnal, arhiva).

Mihai Pelin – Cartea alba a Securității, vol. II.

Mihai Pelin – Culisele spionajului românesc.

Mihai Stoica – Luptătorii anticomuniști, exhumați din groapa comună –EVZ, 29. 04. 2009.

Mihai Stoioca – Luptătorii anticomuniști exhumați din groapa comună./EVZ/29.04. 2009/Mesiafax.

Mihai Trașcă, dr. în drept – Grupul antisovietic „Uniunea Democrația Socialiști- lor”./Secretar al comisiei prezidențiale pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldo- va./23.X.2010 – Secretarhive. org/sursa www.timpul.md

Miodrag Milin – Rezistența anticomunistă din Munții Banatului, selecție, Bucu- rești, 2000.

Mircea Rusnac – Blog. Mărturii privind amploarea mișcării de rezistență antico- munistă din Banat. Grupul de partizani condus de notarul Gheorghe Ionescu/4.09.1998

Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat.Grupul de pe Valea Almăjului.

Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953),pag. 22,32,35-36, 194.

Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat, 1945-1953; Iosif Cireșan Loga-Rezistența anticomunistă din Munții Arinișului 1997.

Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953). Grupări principale.

Mircea Rusnac – Mărturii privind amploarea mișcării de rezistență anticomunistă din Banat 1945-1953.

Mircea Rusnac – Grupul de partizani conduși de Zaharia Marineasa,15.05.1998.

Mircea Rusnac – Al doilea nivel” al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat(6)./În „Vestul”, tribună a demnității bănățene, 19.08. 2010.

Mircea Rusnac – Rezistența anticomunistă din Banat pe Internet

Milițiaspirituală. ro – Lista lui Secu, 23. X. 2010.

Monica Grigore – Grupul Arnota, un episod al rezistenței anticomuniste române din nordul Olteniei.

Monica Grigore – Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România 1944 -1962, CNSAS-studii 2;

N. Ianassi, ing. – Mărturie de sânge pentru Credință, Țară, Neam .

N. Steindhardt – „Jurnalul fericirii

Neagu Cosma – Cupola. Din culisele Securității. Ed. Globus, București.

Nicolae Balint – A XV-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Țtiințifice de la Sf. Gheorghe. / 14. X. 2009.

Nicolae Balint – Cei ce au îmbrăcat cămașa morții. Grupuri de rezistență anticomunistă./„Foaie Națională”-Revistă liberă de luptă culturală și spirituală.

Nicolae Balint – „Cei care au îmbrăcat cămașa morții II”. În „Curentul Interna- țional”, la 9.XII.2010.

Nicolae Balint – Acțiunile spionajului maghiar în spațiul românesc III/„Curentul internațional”, 4. 01. 2010.

Nicolae Balint – Memoria ca formă de justiție. („Ziarul de Mureș” – 31. 07. 2006).

Nicolae Ciolacu – Rezistența armată anticomunistă din munții Babadagului, Dobrogea.

Nicolae Ciolacu – Haiducii Dobrogei. Eroi ai rezistenței anticomuniste

Nicolae Niță – Martirii ne veghează din ceruri.

Nicolae Popa – Represiune și rezistență în Ținutul Neamțului.

Nicolae Roșca – Închisoarea Suceava./Barcelona, Spania, iulie 1957.

Nicolae Teremtuș – A murit un torționar./Gazeta de Maramureș,10.05.2004.

Nicolae Tibrigan – www. istoria. md – Grupul de rezistență antisovietică din Orhei-Majadahonda (1940-1941).

Nicolae Totir – Am activat în cadrul Mișcării Române de Rezistență; Cafeneaua politică și literară /www.cafeneauapolitică.Ro /index. htm.

Nicoleta Codrin – Rezistența în munți.

Oana Ionel – Alexandru Dejeu și Securitatea.

Oana Ionel, D. Marcu – Mesagerul stării de spirit din Munții Apuseni. Cazul Iosif Capotă. /În „Dosarele istoriei”, an VII, nr.12(76)2002.

Oana Ionel, Dragoș Marcu – Rezistența împotriva comunismului prin difuzarea de manifeste.Cazul Iosif Capotă./În „Mișcarea armată de rezisten- ță din România.1944-1962, București, Ed. „Kullusys, 2003.

Octavian Căpățână – Dincolo de istorie; Despre partizanii bihoreni.

Octavian Coman – „Trebuie să ai curaj să spui nu”(Memoria”-revista gândirii arestate. Nr. 4/2004)

Octavian Manea – Salcia – „loc de delectare și agrement” pentru dușmanii de clasă. / 22, Revista Grupului pentru Dialog Social.

Pavel Moraru – Mișcarea de rezistență antisovietică din Bucovina.

Pavel Panduru – Rezistența Anticomunistă în Valea Almăjului. În „Almăjul”. An III, nr. 2-3, aprilie-septembrie 1997.

Petre Otu – Grupul de partizani condus de colonelul Uță. 29. 05. 1998.

Petru Bunăcalea, Andrei Caleea – Osândiți la nemurire./Concernul „Presa”, Chiși- nău, 1999.

Petru Cristescu – Nucleul din jurul lui Dumitru Mutașcu-Dumitru Ișfănuț. /

În www. domașnea. ro,la 3. XII. 2011.

Radu Ciuceanu – Mișcarea Națională de rezistență. Organizația „Graiul Sângelui”.

Radu Ciuceanu – Mișcarea Națională de Rezistență. Organizația „Graiul Sângelui”- Dosar Operativ, pag.85-103 în Arhivele Totalitaris- mului, Anul III, Nr. 1/1995.

– Rezistența armată în Bucovina 1944-1950.

Rezistența anticomunistă din Dobrogea. Procese, Sentințe;

Rezistența armată anticomunistă din România – Scurt istoric.Grupul Carpatin – Făgărășan.

Romulus Rusan – De la crima perfectă la genocid.(„România Liberă”- 17.XI.2006)

Ruxandra Mihăilă, Ruxandra Tudor – Poveste cu final deschis./Liternet. ro, 10. 04. 2007

Răzvan Mihaiu – Blog. Penitenciarul Gherla.

Sebastian Oancea – Ziarul de Iași, 23.01.2010.

Sebeșan Emil, Silveanu Ileana – Rezistența din Banat. 1949.

Sentința de condamnare a părintelui Nicodim Măndiță–Matei Vasilică, 22.06.2007. /Site-ul Oastea Domnului în „Biserica Ortodoxă, site neoficial.

Sergiu Praporșcic – Ion Muraru. /Flux, 22.X.2010.

Stejărel Olaru, Marius Oprea – „Fiul bucătăresei. Viața și activitatea col. de Securi- tate Pavel Aranici”-Analele Sighet, p. 626-646.

Stela Popa – Noi detalii despre cei nouă tineri uciși de NKVD.Există supravie- țuitori./Articol disponibil on-line la: http://stelapopa. unimedia. md/2010/03/11/noi-detalii-despre-cei-9-tineri-omorâți-de-nkvd-în-41-supraviețuitori.(05.05.2010)

Șteanță Emil – Scrisoare deschisă Guvernului României la 10.01.2001.

Ștefan Bellu – Pădurea răzvrătită.Rezistența armată anticomunistă din nordul Transilvaniei.(1945-1958)./În Anuarul Institutului de Istorie „Gheorghe Bariț” din Cluj-Napoca, Series „Historica”, vol. XLIII, 2004.

Ștefan Lupu, pr. dr. – Butea: 60 de ani de la revolta anticomunistă./În „Viața Diocezei”, Episcopia romano-catolică, Iași.

Teodor Bărbulescu, Liviu Țăranu – Existența cotidiană a unui „bandit”. Cazul Vasile Motrescu.

Teofil Ivanciuc – Vitejii Maramureșului. („Gazeta de Maramureș”,9. XI. 2007).

Traian Golea – Nașterea grupelor de rezistență anticomunistă./În „România ajunsă la limitele răbdării”.

Țurcanu Ion – Rezistența antisovietică a basarabenilor. („Memoria”-revista gândirii arestate. Nr. 4/2004)

Ungaria – Organizațiuni și formațiuni iredentiste paramilitare (februarie 1943), Edit. Stratulat.

V. Naumescu și G. Năsui – „Și crucea și spada simbolizează biruința” – interviu cu Eusebiu Cutcan în „Echinocțiu”, 10-11/1991.

Vadim Pirogan, Valentin Șerbacov(Șerban) – Calvarul; Pe valurile vieții.

Vasile Iancu – Destine frânte în comunism. Istoria unei familii.

Vasile Novac, Gheorghe Nicolescu – Procesul grupului Arnăuțoiu.

Victor Frunză – Istoria stalinismului în România.

Victor Roncea – Despre profesorul Raul Volcinschi./În Ziariști online, 10. 01. 2010

Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată.

Vladimir Bukovski – Cuvânt la Sighet, 2002.

Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile – Raport final. Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Româ- nia./București, Ed. Humanitas, 2007.

Zaharia Cotoc – Dreptate peste ani pentru trei luptători anticomuniști./Gazeta de Cluj/22.06.2009.

Zoe Rădulescu (fiica lui Gogu Puiu). – Amintiri.

IV

Adevărul, Maximilian Gânju, 7. 05. 2008.

„Bihoreanul” – cotidian,nr. 366/12.XI.2007

„Dilema” – Viața col. de Securitate Mișu Dulgheru./nr.126/iunie 1995

„Făclia”, ziar independent de Cluj – Simion Mureșan, împușcat de Securitate la 5. X. 1949, a fost exhumat ieri,la Sântejude Vale./23.X.2009.

Foaie națională.ro – Evrei în structurile de conducere ale statului român în comu- nism „Gardianul” – cotidian,29. 07. 2002. Arhiva.

Gândul – Groapa comună cu luptători anticomuniști descoperită în Bistrița-28.04. 2009,Mediafax.

Gazeta de Maramureș – Dosar; Rezistența anticomunistă-Gherla, iadul comunist / 28.09.2010.

Gazeta de Maramureș – Eroii rezistenței anticomuniste-Grupul Dragomirești/10. 05.2009.

„Informația de Vest” – cotidian, arhiva.

Jurnalul Național – Partizanii Dobrogei./10.05.2004, Ediția de colecție.

„Jurnalul Național” – Drumul oaselor. Eroii morți cer dreptate.(24.03.2007)

Literatura și arta – Comunicat de presă./Nr. 34 (3390), 26.08.2010

Revista 22 – An XV(887) din 29.XII.2006/4.01.2007

Revista „Memoria” – Unde sunt cei ce nu mai sunt. „Catalogul celor uciși în lupta împotriva comu- nismului”. / Nr.19, martie 1997.

Revista „Memoria” – Destăinuirea unui condamnat la moarte. /nr. 36-37(3-4), 2001

România liberă – 1956

„Scânteia” – nr. 3556/29.03.1956

„Servus” – Cotidian independent , Hunedoara – Procesul „Garda Albă”(Nesemnat), nr. 1176, 23.XII.2008.

„Ziarul de Gardă” – Chișinău, nr. 124/5.04.2007

Ziarul de Iași” – Rezistența din munții Vrancei, frescă a luptei antisovietice, 12. XI.2007.

Ziarul „Din Gorj, De Gorj, Pentru Gorj” – Generalii Ioan și D. Carlaonț.

Ziarul „Vestul” – Al „doilea nivel” al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat. /Rezistența anticomunistă din Munții Banatului.

Ziua de Cluj – Torturat și ucis de Securitate./22. X.2009; idem 80. XXX (1996), nr. 1(346).

Ag.Șoim Press – Dezvăluiri.Rezistența anticomunistă; Spicuiri: Oltenia și Maramu- reș 1948 – 1951./9.X.2010.

Newsin, www. mondo news. ro/28.04.2009

Portalul revoluției – Victime ale comunismului

Banaterra. eu – Cap. XVI – Zile de tristețe și suferință

Blogul comunei Tomești, Caransebeș; Monografie

Blog „A șaptea dimensiune” – Analiza dictaturii comuniste (LXVII)

Istorie. uab. ro – Lichidarea social-democrației din România. Cazul Ion Flueraș (aug. 1944 iunie 1 1953).

Istoria Banatului – Blogul lui Mircea Rusnac

.

.

.

5 – Florian Banu, Florica Dobre (coordonatori) – Securitatea: Structuri, cadre, obiective și metode. Vol. I, (1948-1967) Edit. Enciclopedică, București, 2006, CNSAS

12 – Teo Tiber – Mișcarea de Rezistență Armată Anticomunistă / 29.05.2012

Cultura bzi – Batalionul Fix Regional Bucovina, oartizanii anticomuniști români din Bucovina / 2.07.2014

– Bianca Pădurean, Lorena Dascălu, Teodora Nicolae – Istoria partizanilor anticomuniști martiri./ În Historia.ro. la 23.08.2010

– Cenușă Marioara – Începutul amarului. Epopeea lui Constantin Cenușă. Amintiri scrise de soția lui, publicate în „Despre demnitate”, București, 2011