Analiza Razboiului Rece din Perspectiva Balantei de Putere

INTRODUCERE

Ce a fost și ce anume a declanșat Războiul Rece? Ce înseamnă balanță de putere? Cum s-a terminat și care au fost urmările Războiul Rece din prisma balanței de putere? Acestea sunt o parte din întrebările la care am încercat să răspund sintetic prin analiza mea asupra Războiului Rece din perspectiva balanței de putere.

Conceptul de putere, un concept des utilizat și înseles din foarte multe perspective, m-a determinat să încerc să anlizez în această lucrare balanța de putere pentru a înțelege modul prin care statele aleg să se spijine și în aceleași timp să obțină beneficii în urma unui conflict. Începutul și sfârșitul Războiului Rece, din punctul meu de vedere, au marcat importante momente în evoluția sistemului internațional, referindu-mă aici la bipolarism și unipolarism.

Astfel, prezenta lucrare este structurată în 5 capitole, primul fiind introducerea care crează o imagine de ansamblu asupra temei analizei, structurii și motivării acestui studiu. Al doilea capitol încearcă să explice pe scurt conceptul de balanță de putere, identifică reprezentanții considerați cei mai importanți care au încercat să explice acest concept, prezintă și explică pe scurt tipurile balanței de putere, precum și dimensiunile acestui concept. Al treilea capitol încadrează cronologic evenimentele petrecute în timpul Războiului Rece, explică din diferite perspective termenul de război, arată motivele declanșării și terminării războiului. Al patrulea capitol aplică conceptul balanței de putere asupra Războiului Rece și răspunde la o parte din întrebările propuse în începutul lucrării. Ultimul capitol este reprezentat de concluzii formulate în urma studiului realizat, precum și părerile personale asupra temei.

TEORIE- BALANȚA DE PUTERE

Concepția realistă asupra sistemului internațional evidențiază anarhia drept carcateristică principală, alături de competitivitatea acestui mediu. Întrebarea pe care realiștii și-o adreează referitoare la relațiile dintre statele suverane ale sistemului internațional este: Când va avea loc următorul război? Încercând să depistăm răspunsul la această întrebare, din manieră realistă, găsim ca o eventuală soluție de prevenire a violenței aramate interstatală, balanța de putere.

Acest concept este foarte des întâlnit și totodată divers definit. Astfel, balanța de putere poate fi descrisă privind că „într-un sistem internațional în care există o configurație bipolară sau multipolară, când una dintre marile puteri se dezvoltă, pe un fundal revizionist, devine o amenințare la adresa securității și statusului tuturor celorlalte mari puteri ale sistemului; prin urmare acestea se colaizeză împotriva ei, astfel încât puterile lor relative să o echilibreze pe cea a statului revizionist din sistem, scăzând în felul acesta riscurile și probabilitatea unui atac al acestuia”. Sau se poate referi la „ conceptul general al puterii unuia sau mai multor state care este folosită pentru a o echilibra pe cea a alui stat sau grup de state”. Alternativ, mai poate fi definit ca „ procesul prin care coaliții de contrabalansare s-au format în mod repetat de-a lungul istoriei, pentru a preveni ca un stat să cucerească o regiune întreagă”. Bull încadrează acest concept ca „ o stare de lucruri în care nici o putere nu este într-o poziție prepoderentă și poate face legea pentru alții”.

Acest concept este unul din cele mai vechi ale sistemului internațional. Tucidide considera că exista o balanță de putere între toate oarașele-state ale Greciei Antice. Dar, în general, două perspective sunt avute în vedere atunci când încercăm să stabilim perioada apariției acestui concept. Prima îi aparține lui Alfred Vagts care găsește originile acestui concept în epoca Renașterii între Papă și Împărat, iar apoi în Italia în secolele XV-XVI când statele italiene impulsionau politica expansionistă a regilor francezi. De reținut este că Vagts considera balanța de putere un instrument al relațiilor internaționale care aparține doar statelor și funcționază doar la nivel interstatal. A doua perspectivă este reprezentată de Ernest Haas, care vine cu o noutate spre deosebire de perspectiva analizată anterior, în sensul că acesta consideră că apariția acestui concept a avut loc la nivel subsistemic, referindu-se la relațiile dintre republicile și statele italiene libere din secolul XV.

Doctrina a remarcat și o clasificare a tipurilor de balanță de putere, existând astfel, fie balanța simplă, sau balanța cu două talere, care presuspune un sistem sau subsistem bipolar, adică există două tabere opuse, fie balanța complexă sau balanța cu trei sau mai multe talere, care presupune existența a trei sau mai mulți poli sistemici care se echilibrează reciproc.

În ceea ce privește evoluția acestui concept, putem remarca 4 etape: prima începe în secolul XV și se încheie în 1815, la Congresul de la Viena. Se remarcă impunerea acestui concept în domeniul relațiilor internaționale ca soluție pentru stabilitate, și nu pentru pace, precum și împiedicarea dominației unei singure puteri în sistem. A doua etapă începe în 1815 și se sfârșește în 1918. Marile puteri europene au decis în 1815 ca balanța de putere să fie o regulă pentru relațiile internaționale, devenind astfel instituție permanentă a relațiilor internaționale. Următoarea etapă este cuprinsă între 1939 și 1991, carcaterizată prin schimbarea în bipolarism, 2 tabere adverse puternic înarmate și determinate în adoptarea politicii externe expansioniste. Ultima etapă a început cu 1991 și se desfășoară și în zilele noastre, caracteristic fiindu-i unipolarismul, reprezentat de Statele Unite ale Americii. În sistemul contemporan, balanța de putere se manifestă la nivel subsistemic.

Toți autorii au identificat trei dimensiuni ale conceptului de putere: descriptivă, normativă și acțională. Alianțele au un rol important în balanța de putere în sensul în care un număr de state își unesc capacitățile împotriva unui rival cu scopul de a echilibra puterea în sistem. Alteori un anumit stat preia rolul de echilibrator, schimbându-și sprijinul pentru a se opune unui stat sau alianțe care predomină. Alinierea este de asemenea un mijloc prin intermediul căruia un stat trece de partea cea mai puternică dintr-un conflict, cu scopul inițial de a supraviețui respectivului conflict, și secundar, de a obține beneficii din urma diferndului respectiv.

În cele din urmă, conceptul balanței de putere presupune o perspectivă ideologică referitoare la țelul atingerii păcii. Astfel, există două viziuni: prima consideră că acest concept determină instabilitatea și pacea. Argumentarea vine să lămurească faptul că, în esență este vorba despre o luptă pentru putere, statele luptând și creând în primă instanță insecuritate până se ajunge la menținerea în balanță a puterilor antagonice. A doua viziune consideră că balanța de putere înseamnă pace și stabilitate, privită din prisma eforturilor statelor de a menține statu-quo asupra căruia nu există nemulțumiri.

STUDIU DE CAZ- RĂZBOIUL RECE

Pentru studiul nostru vom defini războiul ca „o violență de durată între grupuri, provocând în mod deliberat moartea sau rănirea la care forțele armate ale statelor implicate participă”. Chiar și DEX-ul ne oferă o definiție pentru Războiul Rece: „stare de încordare, de tensiune în relațiile dinte unele state, în special între S.U.A. și U.R.S.S. după 1950”.

Evidențiez astfel că nu ne aflăm în fața unui război în adevăratul sens al cuvântului. În primul rând, Războiul rece este un război ce a durat aproape 50 de ani între U.R.S.S., S.U.A. și aliații lor. În al doilea rând, inamicul nu era un soldat pregătit de luptă, ci o idee și în consecință oamenii ce credeau în ea. Aceea idee era reprezentată de comunism, respectiv capitalism.

După cel de-al Doilea Război Mondial, S.U.A. și U.R.S.S. au devenit cele două superputeri ale perioadei. Fiecare din cele două puteri avea ideologia în care credea, aliații și arsenalul său de arme nucleare.

Istoricii nu sunt de acord asupra cui îi revine responsabilitatea declanșării Razboiului Rece. După conferința de la Yalta din 1945, în urma căreia Occidentul a admis prezența armatelor sovietice în Europa de Est, temerea puterilor occidentale era ca U.R.S.S.-ul să câștige controlul asupra statelor din Europa de Est prin introducerea comunismului în statele rămase slabe și sărace în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Una din primele mișcări care a ajutat la declanșarea războiului a fost oferirea suportului financiar din partea S.U.A. pentru reconstrucția economiilor europene și crearea alianței NATO prin planul Marshall din 1947.

Apoi s-au semnat câteva pacte, printre care amintim: Pactul de la Bruxelles încheiat între Franța și Anglia și cele trei țări din Benelux la 17 martie 1948, prin care cele din urmă au acceptat o asistență automată în caz de agresiune, pactul Atlantic semnat la 4 aprilie 1949. În 1950 a izbucnit războiul coreean atunci când Coreea comunistă a atacat Coreea de Sud, aliata S.U.A. Un armistițiu a pus capăt în 1953. Prima întâlnire a liderilor marilor puteri a avut loc după ce războiul s-a dezghețat la moartea lui Stalin în 1953. Întâlnirea a avut loc la Geneva în 1955. Condițiile economice jucând un rol foarte mare, politica economică a U.R.S.S. din Ungaria care determina un nivel de trai nesatisfăcător, a declanșat revolta populară în 1956 în Ungaria. Lansarea satelitului Sputnik în 1957 a alarmat S.U.A., iar doborârea unui avion spion american, a grăbit întâlnirea dintre marii lideri. Urmează o eră a crizelor în perioada 1957-1962, printre care: Iran, Taiwan, Berlin, crizele cubaneze. S-a declanșat in 1962 Criza rachetelor din Cuba și exista posibilitatea declanșării unui război nuclear, dar în 1963 s-a semnat Tratatul de interzicere parțială a testelor nucleare. Războiul din Vietnam (1955-1975) a dezbinat poporul american. Relațiile dintre superputeri s-au îmbunătățit după ce Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S. în 1985. În iunie 1989, manifestările ce susțineau democrația din Beijing au fost oprite violent de guvernul comunist. Căderea zidului Berlinului din 1989 a semnificat sfârșitul împărțirii Europei în două părți. Germania s-a reunificat în 1990. Apoi una după alta, țările Europei de Est au înlocuit regimurile comuniste prin intermediul semonstrațiilor.

Nu există opinii unitare asupra explicației de ce s-a terminat Razboiul Rece, în timp ce unii autori au spus că în încercarea U.R.S.S.-ului de a egala din punct de vedere militar S.U.A. condusă de Reagan, fapt ce a dus U.R.S.S.-ul spre faliment, alții au considerat că U.R.S.S. a ajuns la o implozie deoarece existau slăbiciuni la nivelul de guvernare, iar presiunile externe erau foarte mari.

ANALIZA

Războiul Rece a însemnat separarea lumii în două mari tabere: tabara comunistă reprezentată de U.R.S.S. și tabară capitalistă reprezentată de S.U.A, considerate super puteri datorită expansiunii, puterii și forței militare de care au dat dovadă. Puterea este definită ca abilitatea unui actor de a determina un alt actor de a face ceva ce în mod normal nu ar face. De aici reiese caracteristica principală a conceptului analizat, anume unirea forțelor mai multor state în tabăra S.U.A. pentru a echilibra și preveni puterea pe care U.R.S.S.-ul o căpătase în urma politicii expansioniste. Tot aici au intervenit și alianțele militare și politice prin intermediul cărora S.U.A. a reușit să îngrădească URSS-ul pentru a preveni expansiunea.

Distribuția egală a puterii specifice conceptului analizat s-a realizat în cadrul Războiului Rece atât prin alianțe, cât și prin balansarea în sensul îndeplinirii rolului de echilibrator, rol distribuit Chinei în acest conflict.

Tot sub ideea distribuției egale a puterii în Războiul Rece, a fost folosită și alinierea, care presupune atașarea unui sau mai multe state la partea cea mai puternică din conflict. Acest lucru s-a întamplat și în cazul războiului, lucru dovedit prin Planul Marshall din 1947, care a dus la reconstrucția Europei de Est unde statele rămase slab dezvoltate în urma Războiului Mondial au primit ajutor financiar de la S.U.A. Acestea au reușit astfel să supraviețuiască în calea U.R.S.S.-ului, dar au obținut și beneficii majore pe plan economic. Vorbind din perspectiva celeilalte tabere și Cuba a primit ajutor economic major din partea URSS-ului.

O altă politică adoptată în cazul Războiului Rece a fost pasarea responsabilității, adică o strategie secundară și temporară prin intermediul căreia o putere mare din sistem permite unui alt stat mai mic să îndeplinească o serie de atribuții. Ca atare, putem vorbi despre cazul Marii Britanii și Germaniei de Vest, ca fiind actori subordonați S.U.A. La fel putem vorbi de Cehoslavacia și Germania de Est, subordonate U.R.S.S.

Așadar, Războiul Rece se încadrează în conceptul balanței de putere, dovada fiind constatările enumerate mai sus.

CONCLUZII

Colapsul U.R.S.S.-ului a reprezentat o șansă unică atât pentru statele mici, ce și-au căpătat independența, cât și pentru analiza reacției acestrora din perspectiva sistemului internațional. Între căderea zidului Berliniului din 1989 și dispariția U.R.S.S.-ului, sistemul internațional a asistat la dezintegrarea structurii bipolare de putere ce a caracterizat ordinea internațională odată cu începutul Războiului Rece.

Din prisma balanței de putere am remarcat posibilitatea unirii capacităților militare și politice în scopul echilibrării puterii din sistem atunci când balanța se înclină prea mult într-o singură direcție. Astfel am descoperit numeroase strategii și politici prin intermediul cărora statele au reușit să contrabalanseze alături de S.U.A. expanisunea U.R.S.S.-ului din timpul Războiului Rece. Așadar, comparând situația sistemului internațional înainte și după războiul Rece din perspectiva acestui concept, am ajuns la concluzia că odată cu declanșarea acestuia, s-a trecut de la puterea mondială reprezentată de statele Europei Ocidentale, la bipolarism, unde cele două superputeri au înclinat-o fie în favoarea U.R.S.S.-ului, fie în favoarea S.U.A., sfârșitul Războiului Rece, creând o nouă ordine mondială, bazată pe un sistem unipolar, reprezentat de S.U.A.

BIBLIOGRAFIE

Cărți, tratate, monografii

1. Duroselle-Baptiste, J., Kaspi A., Istoria relațiilor internaționale, vol. II, Ed. Științelor sociale și politice, București, 2006

2. Goldstein, J., Pevehouse C., Relații internaționale, Ed. Polirom, București, 2008

3. Harrison, Ewan, Sistemul internațional după Războiul Rece, Institutul European, Iași, 2010

4. Miroiu A., Ungureanu R.-S.(coord.), Manual de relații internaționale, Ed. Polirom, București, 2006

5. Moreau Defarges, P., Relații internaționale după 1945, Institutul European, Iași, 1996

6. Preda-Mătăsaru A., Tratat de relații internaționale moderne și contemporane, vol.III -Războiul Rece, Ed. Lumina Lex, București, 2005

7. Sirimarco,E. American voices from the cold war, Ed. Marshall Cavendish, New York, 2005

8. Ungureanu, R.- S., Securitate, suveranitate și instituții internaționale, Ed. Polirom, Iași, 2010