Analiza Potentialului Rusiei de Mare Putere

Introducere

Încă din vechi timpuri, sursa politicii puterii a fost dată de inegalitatea dintre state. În literatura de specialitate este citat un exemplu deosebit de relevant în acest sens, menționat de marele istoric, și, totodată, politician antic atenian, Tucidide (460–396 î.Hr.) în opera sa fundamentală „Istoria războiului peloponesiac”, care înfățișează lupta pentru supremație în lumea greacă, dintre Sparta și Atena, între 431 și 411 î.Hr. Acesta ne spune că, în anul 416 î.Hr., atenienii au pornit o expediție de pedepsire a melienilor (locuitorii insulei Melos/Milos), aliați ai Spartei, care refuzau să se supună Atenei. Potrivit obiceiului încetățenit, atenienii au trimis o solie care să-i convingă pe melieni să se supună de bună voie, mesajul fiind mai mult decât clar: „Atât noi, cât și voi, știm că în treburile oamenilor problema dreptății intervine numai dacă, presiunea necesității este egală asupra ambelor părți și că cel puternic stoarce ce poate și cel slab dă ceea ce trebuie” (melienii n-au cedat și, ca urmare, au fost masacrați). Concluzia, deloc greu de tras: „discuția despre drepturi nu are sens decât între egali; în condiții de inegalitate domnesc legile puterii, dreptul celui mai tare. Și tocmai astfel de «legi» guvernează și relațiile dintre state încă de la începuturile existenței lor, pentru că între popoare și state s-au creat, încă în perioada formării lor, inegalități din punctul de vedere al teritoriului, populației, resurselor naturale, dezvoltării materiale și spirituale”

Actorii scenei internaționale aplică puterea în relațiile cu ceilalți în două feluri: „Primul este utilizarea puterii în mod direct pentru a impune schimbarea comportamentului competitorului. Ceea ce înseamnă utilizarea forței militare, în principal, pentru a impune voința proprie asupra inamicului/competitorului. Cea de-a doua modalitate de aplicare a puterii este cea indirectă sau cooptivă (a doua față a puterii), care utilizează atracția culturală și instituțională a unui actor asupra celorlalți, în scopul schimbării comportamentului acestora din urmă”.

Prin urmare putem definii termenul de „mare putere”internațională ca fiind o națiune sau un stat care are capacitatea să-și exercite influența la scară globală. Marile puteri au întotdeauna o mare putere economică, militară, diplomatică și culturală, ceea ce impune națiunilor mai mici să ia în considerație opțiunile marilor puteri mai înainte de a lua propriile hotărâri.

Termen de „mare putere” a fost folosit pentru prima oară pentru denumirea celor mai importante națiuni ale Europei din perioada postnapoleoniene. De atunci, balanța internațională a puterii s-a modificat de mai multe ori, în mod special în timpul celor două conflagrații mondiale.

Din această cauză pentu a determina potențialul Rusiei de mare putere trebuie să analizăm potențialul acesteia din punct de vedere al puterii economice, militare, politice și culturale.

Cine este Rusia?

Federația Rusăeste o republică prezidențială formată din subiecți federali, având o suprafață de 17.075.200 km² (pământ – 16.995.800 km²; ape – 79.400 km²) și o populație de 142 milioane locuitori. Frontiera maritimă este de 37.653 km iar cea terestră de 20.096,5 km.

Vecini: Norvegia (196 km), Finlanda (1340), Estonia (294 km), Letonia (217 km), Lituania (2805 km, regiunea Kaliningrad), Polonia (232 km, regiunea Kaliningard), Belarus (959 km), Ucraina (1576 km), Georgia (723 km), Azerbaidjan (284 km), Kazahstan (6846 km), China (3645 km), Mongolia (3485 km) și Coreea de Nord (19 km).

Capitala: Moscova (10.508.971 milioane locuitori)

Principalele orașe: Sankt Petersburg (4.581.854 milioane locuitori), Novosibirsk (1.397.191 milioane locuitori), Ekaterinburg (1.332.264 milioane locuitori), Nijni Novgorod (1.272.527 milioane locuitori), Samara (1.134.716 milioane locuitori),

Forma de guvernământ: republică prezidențială, stabilită la 12 decembrie 1993

Șeful statului: Vladimir PUTIN (din 7 mai 2012).

Șeful guvernului: Dmitri MEDVEDEV (din 8 mai 2012)

Limba oficială: rusă (limba rusă este vorbită în lume de peste 200 milioane persoane)

PIB în 2012: 2.509 miliarde USD; locul 7 mondial

PIB per locuitor: 17.700 USD; locul 71 mondial

Ziua Națională: 12 iunie (la 12 iunie 1990 Congresul deputaților poporului RSFSR a adoptat Declarația privind proclamarea suveranității Rusiei)

Clima: climat continental în cea mai mare parte a teritoriului european; subarctic în Siberia cu climat de tundra în partea de nord

Istoria:

Triburile slave au migrat pe teritoriul Rusiei actuale, din vest, în secolul al V-lea e.n. Poporul rus s-a format, conform teoriei larg răspândite și acceptate, în Rusia Kieveană, în perioada secolelor IX – XI. În secolul al XII-lea au existat două state puternice: Knezatul Vladimir–Suzdal și Knezatul Novgorod. În această perioadă, knezatele estice au căzut, pe rând, sub stăpânirea Hoardei de Aur, pentru o perioadă de peste 250 de ani. Prima victorie militară împotriva Hoardei de Aur a avut loc la 1380 (bătălia de la Kulikovo) în timpul lui Dmitri Donskoi.

În secolul al XVI-lea, Knezatul Moscovei a început să joace rolul de centru al statului, funcție pe care a dobândit-o pe deplin în 1547, când pe tronul Rusiei a urcat Ivan cel Groaznic. Acesta a fost încoronat primul țar al Rusiei. În timpul domniei sale a fost promulgat un nou cod de legi „Sudebnik” și a fost creat primul organism feudal „Zemski Sobor”. 

În secolele XVI – XVII, Rusia și-a extins granițele, înglobând ținuturile Volga, Ural, Siberia Occidentală.

În 1613, pe tronul Rusiei a venit primul țar din dinastia Romanovilor, Mihail Fedorovici. Spre sfârșitul aceluiași secol, sub Petru I, Rusia a obținut ieșire la Marea Baltică și și-a extins teritoriul în toate punctele cardinale. În 1721, Rusia a fost declarată imperiu.

Între evenimentele importante din istoria Rusiei se numără: domnia Ekaterinei a II-a (domnie considerată „secolul de aur” al Imperiului Rus) în timpul căreia Rusia a devenit o mare putere, războiul din 1812 împotriva lui Napoleon, Tratatul de la Paris din 1856 (care a pus capăt Războiului Crimei), abolirea șerbiei în 1861, revoluția din 1905.

Au urmat revoluțiile din 1917, războiul civil, represiunea din anii ‘30, victoria URSS asupra Germaniei naziste în al doilea război mondial.

După destrămarea URSS (8 decembrie 1991), Sovietul Suprem al RSFSR a proclamat oficial la 25 decembrie 1991 independența Rusiei. Noua formațiune statală a primit denumirea de Federația Rusă.

Între evenimentele cele mai importante care au urmat se înscriu: criza guvernamentală și parlamentară din 1993, soldată cu consolidarea poziției președintelui Elțîn, declanșarea războiului din Cecenia în 1994, alegerile parlamentare din 1995, 1999, 2003, 2007 și 2011 precum și cele prezidențiale din iunie 1996 și, respectiv, martie 2000, 2004, 2008 și 2012.

Organizarea administrativă:

Rusia este o federație compusă din 83 de subiecți (21 republici, 9 ținuturi, 46 regiuni, 4 districte autonome, o regiune autonomă și 2 orașe cu statut special: Moscova și Sankt Petersburg. Din anul 2000, la nivel federal, Rusia este împărțită în 7 districte teritoriale, conduse de câte un reprezentant al șefului statului.

Partide politice:

Partidele politice care fac parte din Parlamentul federal rus (Duma de Stat și Consiliul Federației) sunt Partidul „Rusia Unită” (238 mandate), Partidul Comunist (92 mandate), Partidul Rusia Justă (64 mandate) și Partidul Liberal Democrat rus (56 mandate).

Alte partide politice înregistrate oficial sunt Partidul „Iabloko”, Partidul „Patrioții Rusiei”, Partidul „Cauza Dreaptă”, Partidul Republican al Libertății Populare (PARNAS), Partidul „Alianța Verzilor”, Partidul „Orașele Rusiei”, Partidul Democratic Rus, Partidul Pensionarilor, Partidul „Tânăra Rusie”, Partidul „Noua Rusie”, Partidul „Comuniștii Rusiei”, Partidul Ecologic „Verzii”, Partidul Popular „Pentru femeile Rusiei”, Partidul Agrarian Rus, Partidul Popular Rus, Partidul „Pentru Dreptate”, Partidul Rețelelor Sociale, Partidul „Uniunea Orășenilor”, Partidul Comunist al Echității Sociale, Partidul Social Democrat, Partidul Protecției Sociale, Partidul „Rusia Inteligentă”, Partidul „Forța civică”, Partidul Platforma Civică, Partidul „Uniunea Populară Rusă”, Partidul Păcii și Unității, Partidul Monarhic, Partidul „Dreptatea”.

Cultură:

Este una dintre cele mai bogate culturi din lume, cele mai reprezentative domenii fiind literatura, muzica, pictura, baletul rus.Fondatorul literaturii ruse moderne – considerat un adevărat „Shakespeare rus” – a fost Alexander Puskin. Alți reprezentanți: Mihail Lermontov, Nikolai Gogol, Ivan Turghenev, Fiodor Dostoievskii, Lev Tolstoi, Anton Cehov.

Printre renumiții compozitori ruși se numără Anton și Nikolai Rubinstein, Mihail Glinka, Piotr Illia Tchaikovsky, Serghei Rachmaninoff, Igor Stravinsky,  Serghei Prokofiev.

Reprezentanți ai baletului rus: Maya Plisetskaya, Rudolf Nureiev, Mihail Barîșnikov.

Teofanes Grecul (Theophanes the Greek) și Andrei Rubliov sunt asociați cu începuturile picturii în Rusia, celebri prin picturile de icoane.

În 1757 a fost creată Academia Rusă de Arte destinată să acorde artiștilor un statut internațional. Printre reprezentanții de seamă ai picturii ruse figurează Ivan Argunov, Fiodor Rokotov, Dmitri Levitzki, Vladimir Borovikovsky, Ivan Șîșkin, Isaac Levitan, Illia Repin, Viktor Vasnețov.

În capitolul următor vom analiza mai în detaliu de ce Rusia reprezintă o putere economică.

De ce putere economică?

Rusia este foarte bogată în resurse minerale, forestiere, agricole. Conform datelor statistice ruse, rezervele de resurse naturale, exprimate în procente față de resursele mondiale, reprezintă: material lemnos – 20%, cărbune – 30%, țiței – 40%, gaze naturale – 45%, șisturi – 50%, minereu de fier – 44%, crom – 30%, mangan – 74%, metale rare – 40%. În Rusia este concentrată 28% din extracția mondială de diamante și 30% din cea de pietre prețioase.

În anul 2012, Rusia a ocupat locul I mondial la producția de petrol cu un volum de 516,8 milioane tone (504,9 milioane tone în 2011), și locul II mondial la producția de gaze, cu un volum de 653 miliarde m³ (669 miliarde m³ gaze în 2011).

La sfârșitul anului 2012, rezervele valutare ale Federației Ruse au fost de 537,6 miliarde (498,63 miliarde USD în 2011).

În anul 2012, volumul exportului de mărfuri a fost de 530,7 miliarde USD (521,4 miliarde USD în 2011), iar al importului de 335,4 (323,3 miliarde USD în 2011).

PIB-ul a crescut în 2012 cu 3,6%, iar rata șomajului a atins 6,2% (6,6% în 2011).

Graficul 1: Evoluția ritmului real de creștere al PIB (în %) și a principalilor săi contributori în perioada 2012 – 2015

Sursa: www.tradingeconomics.com

Urmărind evoluția ritmului de creștere, descreștere a PIB-ului în perioada 2012 -2015, se poate aprecia că economia rusă era relansată până în momntul crizei din Ucraina, după care PIB-ul Rusesc a început ușor ușor să se îndrepte spre o pantă descendentă. Anii 2012 – 2013 s-au caracterizat printr-o încetinire a ritmului creșterii economice (mai puternică în 2013), pe fondul unui climat economic intern și internațional nefavorabil. În continuare PIB-ul Rusiei se confruntă cu o scădere continuă pe fondul crizei din Ucraina și a sancțiunilor impuse de UE și SUA.

Economia rusă a avut un 2014 cumplit și în acest an pare a fi chiar mai rău, este de așteptat ca indicele economic să se micșoreze cu 3,8%. Criza din Ucraina umbrește economia Rusiei. Economia se supra-bazează pe sectorul de gaze naturale și petrol – reprezentând 71% din totalul de exporturi în 2014. Bugetul de stat este sub presiune, ministerul de finanțe a estimat că ar pierde 45 miliarde $ în acest an, dacă petrolul continuă să rămână la prețul de aproximativ 50 de dolari pe baril. Monedă slabă, creșterea inflației, colaps în afaceri și pierderea încrederii consumatorilor sunt efecte ale prețului mic al petrolului.

Investițiile sunt în scădere și țara se confruntă cu o provocare demografică odată cu îmbătrânirea populației. Productivitatea este scăzută. Economia este supra-dependentă în mod clar pe sectorul de petrol și gaze naturale, dar lipsa investițiilor în domenii dinafara sectorul petrolier situează Rusia într-o poziție slabă pentru a concura pe piețele globale.

Cu toate acestea, provocările pentru economia Rusiei nu se vor termina în 2015. Economia a fi în recesiune și în 2016 , precum și – mai ales din cauza lipsei de investiții și recuperarea lentă în alte domenii . Lipsa cheltuielilor de investiții nu se datoreaza numai sancțiunilor, ea a început mult mai devreme , și este probabil să fie legate de încredere scăzută în modelul economic . Ca urmare , indicele de activitate economic poate să scadă cu 1,4% în 2016. RUB este probabil să rămână depreciată în ciuda tendințelor de revenire a prețurilor la petrol. Riscurile și evoluțiile din perioada 2016-2017 vor depinde foarte mult de deciziile politice, și de alegerile ce vor urma.

Cu toate acestea Rusia reprezintă un actor important pe piața economică situâdu-se pe locul 15 în ierarhia mondială. Este principalul distribuitor de gaze din Euro-Asia, reprezentând o putere economică în regiune și în același timp reușește să folosească aceasta ca o metodă de influență sau monedă de schimb în vederea exercitării și implementării politicii sale externe. Rusia reprezintă, încă, un actor puternic pe scena economică, dar asta se datorează și capabilității sale militare, aspect ce va fi analizat în capitolul următor.

De ce putere militară?

Puterea militară este capacitatea de acțiune armată a unui stat, asigurată de potențialul său militar (buget, personal, infrastructură, armament, logistică, industria de apărare și instituțiile de cercetare-dezvoltare specifice etc.), în scopul asigurării propriei securități și a aliaților și îndeplinirii obiectivelor/intereselor politico-militare.

După 25 de ani, Rusia își reconstruiește capabilitățile militare și operaționale. Pentru aliați, a devenit esențial ca modernizarea propriilor forțe militare, cât și strângerea de informații referitoare la forțele armate ruse să fie elementele fundamentale pentru viitoarele bugete militare. Noua strategie militară, dar și politicile externe ale Rusiei se articulează în așa-numita Doctrină Putin, prin care Rusia se definește ca un partener indispensabil în arena internațională, un partener care-și protejază etncii ruși prezenți în zona adiacentă sau nu a spațiului național. Strategia de securitate a Rusiei urmărește o lume multipolară, bazată pe echilibrul puterii, o lume deloc similară cu cea existentă între războiele purtate de Napoleon și Primul Război Mondial. Menținerea unui echilibru între G-7 și BRICS (Rusia, Brazilia, China, India și Africa de Sud) a făcut ca Rusia să caute o creștere a capabilităților militare, inclusiv modernizarea triadei nucleare, construirea unei flote navale pentru secolul XXI, redefinirea și modernizarea forțelor spațiale și creareea unei armate de uscat ultramoderne. Rusia a urmărit două lucruri: să contracareze unul din pilonii forței unipolare a SUA, armata, și, în același timp, să redevină un stăpân al fostei lumi sovietice, creând o sferă de interese exclusive (declarația îi aparține lui Dmitri Medvedev), un fel de neocolonialism rus. Modernizarea armatei devine, astfel, punctul esențial în Doctrina Putin, care cheamă totodată la implicarea Moscovei în crizele globale, precum Siria, dar și păstrarea unui loc important în angajamentele regionale: Tratatul de Securitate Colectivă, Organizația de Cooperare de la Shanghai, Uniunea Vamală.

Vladimir Putin este îngrijorat de puterea militară a SUA și de progresul militar al Chinei pe termen lung, de amenițările strategice non-statale sau de radicalii islamici din Caucaz și din Asia Centrală. Pentru a contracra aceste amenințări, guvernul rus a alocat 730 de miliarde de USD pentru zece ani de modernizare a forțelor armate ruse. Acest program include 100 de nave, 600 de avioane și 1.000 de elicoptere, până în anul 2020. Pentru următorii trei ani, Rusia va investi 31 de miliarde de USD în arme noi, astfel: 30 de sisteme de rachete Iskander, 48 de avioane de luptă, șase drone, 60 de elicoptere de atac și de salvare-evacuare, 14 nave de luptă și 300 de tancuri de ultimă generație. Conform ministrului apărării, aceasta este prima etapă, care satisface integral modernizarea armatei.

Rusia reprezintă de asemenea o putere nucleară conform Pentagonului care a anunțat că, pentru prima dată în 14 ani, Rusia are mai multe focoase nucleare mobilizate decât Statele Unite ale Americii. În ciuda programului de dezarmare nucleară început în 1991, cele două puteri mondiale au reînceput, în ultimele șase luni, să-și consolideze forța nucleară.

Acum, rușii au 1.643 ogive nucleare, cu una mai multe decât americanii. Din martie încoace, după ce a anexat Peninsula Crimeea, Federația Rusă a făcut eforturi impresionante pentru a-și consolida forța nucleară, se arată în raportul anual întocmit de Pentagon ca parte a efortului în lupta împotriva proliferării nucleare. Astfel, rușii au mobilizat în ultima jumătate de an 131 de focoase nucleare. Puterea nucleară a unei țări este calculată însă și pe baza numărului de lansatoare și de vehicule care pot transporta încărcătura nucleară.

Astfel, armata rusă a crescut numărul lansatoarelor mobilizate de la 906 la 911. În același interval, SUA și-au majorat numărul ogivelor active de la 1.585 la 1.642, dar și-a redus numărul de lansatoare de la 952 la 912, potrivit datelor Pentagonului.  Deși ultimele șase luni au adus o cursă a înarmării între SUA și Rusia, cele două puteri mondiale au avut strategii diferite în ultimii ani, notează „The Moscow Times”. Astfel, rușii aveau 1.537 de focoase în 2011, cu 106 mai puține decât au astăzi. SUA aveau însă peste 1.800 de ogive mobilizate, ceea ce înseamnă că au dezarmat 158 dintre acestea.

Criza din Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei au sporit în mod considerabil susținerea din partea populației privind deciziile Kremlinului în politica externă a Federației Ruse ce mizează pe un concept-cheie: suveranitatea și integritatea statului, cu orice preț și în orice condiții.

Țările occidentale au impus sancțiuni ample referitoare la Rusia de la anexarea peninsulei Crimeea din luna martie 2014, sancțiuni care vizează nu doar funcționarii cu rang înalt de la Kremlin, ci și bănci, companii de petrol și companii de apărare. Ca răspuns, Rusia a impus măsuri de represalii, cum ar fi interzicerea importurilor de fructe și legume din Europa și SUA. Pe termen lung, toate părțile vor înregistra pierderi semnificative – în special UE – a căror impact se va resimți în economia globală.

Confruntarea cu Rusia poartă potențialul deloc neglijabil de o coliziune militară directă de foștii adversari din timpul Războiului Rece, cu consecințe neprevăzute, în condițiile în care Rusia a făcut/face perseverent demersuri de aliere pe zona Asia-Pacific. Situația din Ucraina deja se află la un nivel periculos iar violențele escaladează de la o zi la alta. Se impune cu prioritate ca Rusia și Occidentul să agreeze/creeze un set de măsuri strategice de consolidare a încrederii pentru a preveni un conflict extins. În acest context destul de sumbru, o notă pozitivă o aduce reluarea dialogului la nivelul leadershipului comandamentelor militare ale SUA și Federația Rusă.

În final, putem observa că dacă în prezent Rusia nu dispune de capacitatea de a acționa pe două fronturi (în Ucraina, se desfășoară o intervenție prin intermediari, fără costuri excesive din partea Rusiei), nu este exclus să vedem o canalizare a resurselor spre regiunea baltică. În același timp, după cum remarca și Gen.Lt. Ben Hodges, Comandantul Forțelor US în Europa, trecând în revistă noua doctrină militară putem anticipa că este doar o chestiune de timp până când Rusia își va putea permite multiple intervenții armate simultan cu rezultate incalculabile.

De ce putere politică?

Henry Kissinger vorbea in 1994 despre o nouă ordine mondială, una postrazboi rece, în care SUA nu puteau nici să se retragă din lume, nici să o domine. După colapsul URSS, SUA s-au lovit de o lume ex-sovietică cu nuanțe de gândire marxist-leninistă care trebuia modificată rapid. Astfel, fosta URSS a fost supusaă unui proces de occidentalizare în ritm rapid, prin implementarea unor tradiții și valori în politică, economie, chiar și în cultură. Acest lucru s-a întamplat în condițiile în care societatea ex-sovietică tocmai își revenea după perestroika și „terapia de șoc“ a lui Gorbaciov. Unele mecanisme ale occidentalizării au eșuat din start, spre exemplu cele de ordin politic. Cârmuirea lui Elțin a mizat mai mult pe bancherii și oamenii de afaceri cu venituri subterane exprimate în miliarde de dolari, persoane care intraseră în guvern, influențând conducerea statului potrivit propriilor interese. Cu o astfel de putere politică era delicat de negociat la nivel internațional. Veniturile statului rus erau dirijate de băncile private, care neglijau autoritatea guvernului și-l privau de rambursarea lor.

Azi, Rusia lui Putin pretinde o poziție de putere militară și economică în spațiul eurasiatic, inclusiv cel mondial. Nu mai asistam la o lume bipolară într-un război rece, dar starea antagonică dintre cei doi mari poli se resimte ca odinioară. Rusia a pierdut mult din punct de vedere economic avîndu-i drept guvernanți pe Gorbaciov și Elțin, deși ambii au simbolizat la timpul lor „o nouă putere“, ce a inspirat societății ex-sovietice simțul democrației și libertății, necunoscut până atunci. Dacă predecesorii săi țineau cârma politică orientată spre Occident, Putin îmbrăca o nouă strategie politică – cea eurasiatica -, pe care o vede realizată prin alianțe economice și militare cu China, India și Iran, cea economică fiind deja implementată prin organizația-mamut de cooperare de la Shanghai.

Rusia a reușit, de asemenea, să folosească sfera economică pentru a-și consolida influența și puterea în Asia Centrală. Acest lucru este evident, în special, în Kazahstan – despre care s-ar putea argumenta că reprezintă singura legătură a Rusiei cu alte republici. Rusia s-a infiltrat, inițial, în sistemul bancar kazah, prin intermediul băncilor proprietate de stat – prin achiziționarea directă și indirectă de acțiuni. Teoretic, această politică va permite Moscovei să exercite o influență asupra economiei kazahe, prin controlul asupra împrumuturilor și deciziilor în privința deficitului comercial. De exemplu, Vnesheconombank a acordat Astanei un împrumut de 3,5 miliarde de USD pentru a fi folosit, exclusiv, în vederea achiziționării de produse rusești. De asemenea, este foarte probabil ca Kazakh BTA Bank să fie restructurată, fapt care implică o posibilă cumpărare de către Sberbank din Rusia.

În pofida concentrării sale asupra asigurării controlului în privința pieței financiare, Rusia câștigă, de asemenea, influență în sectorul energetic și cel al mineritului. Unele companii, printre care Polyus Gold și Polymetal, au câștigat o mare libertate de acțiune în privința zăcămintelor de aur și cupru. Iar LUKoil continuă să-și extindă prezența. De exemplu, Moscova a oferit capital, într-o perioadă de criză, pentru a fi sigură că LUKoil poate cumpăra acțiunile BP în cadrul proiectului Consorțiului Conductei Caspice. Este, totodată, demn de remarcat că LUKoil a fost invitată să participe la Consiliul pentru Investiții Străine din Kazahstan, în 2003, de către președintele Nursultan Nazarbayev.

În aplicarea strategiilor lor comerciale vizând creșterea influenței în regiune, Rusia și China au contribuit, în mod neintenționat, la securizarea actualului status quo politic. Analiza diferitelor afaceri care au implicat interesele Chinei sau ale Rusiei confirmă faptul că, în multe cazuri, principiile statului de drept, guvernarea corporatistă și transparența în privința unei asumări benefice a proprietății sunt considerate un lux și că, din acest motiv, pot fi sacrificate. Astfel, implicarea statului în tranzacțiile comerciale are puține lucruri în comun cu aducerea unei contribuiții la realizarea creșterii economice durabile. De fapt, unele tranzacții comerciale nu au făcut altceva decât să susțină, pur și simplu, „statul umbră”, oferind certitudinea că generarea veniturilor nu este legată de dezvoltarea economică, ci de asigurarea supraviețuirii regimurilor.

Federația Rusă reprezintă un stat important pe scena politicii internaționale reușind să-și impună politica externă la nivel global, folosindu-se de economie, armată și alianțe. Războiul dintre Occident și Federația Rusă în ceea ce privește sferele de influență este în continuă desfășurare, vezi criza din Siria, respectiv Ucraina.

Concluzii

Putin intenționează a-i reda Rusiei „mândria” de altădată; el dorește repoziționarea Federației Ruse din postura actuală a unei puteri regionale – aflată pe locul trei după superputerea mondială SUA și puterea economică globală China – în aceea de egalitate cu Statele Unite (la fel ca în timpul Războiului Rece). Deși posedă mai puține resurse decât URSS, Rusia deține un arsenal nuclear echivalent cu cel american. În paralel, datorită resurselor naturale uriașe, Rusia a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), iar ca membru BRICS beneficiază de influență geopolitică într-o lume tot mai interconectată. Împreună cu Brazilia, India, China și Africa de Sud se prefigurează întemeierea unei bănci proprii pentru națiunile emergente cu un buget de început cuprinzând cca 100 mld.$. Aceasta se prefigurează a limita într-un viitor apropiat influența globală a FMI și Băncii Mondiale (patronate de SUA și aliații săi din UE, Canada, Australia, Tigrii Asiatici și Japonia). Probabil că cel de-al treilea mandat al lui Putin nu va mai fi de tip integraționist ori egalitar, ci revendicativ, cunoscut fiind regretul său după momentul de apogeu sovietic al Rusiei. Glorificarea atributelor puterii sovietice se dorește un surogat al mândriei naționale apuse și ca exemplu de legitimizare al abuzului de putere actual. Pe scurt, societatea rusă se zbate la momentul prezent între două realități, iar impunerea doar a uneia dintre ele se anunță un proces dificil: polemica asupra unei Rusii anti-sovietice, respectiv neo-sovietice.

BIBLIOGRAFIE

Corneliu Bogdan, Eugen Preda, Sferele de influență, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pag. 16 – 17

Mihai E. Ionescu, După hegemonie, Editura Scripta, București, 1993, pag. 13.

Charles K . Webster, British Diplomacy 1813–1815: Selected Documents Dealing with the Reconciliation of Europe, G Bell (1931), p307.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mare_putere

http://moscova.mae.ro/node/484

http://www.unicreditbulbank.bg/weblayout/groups/bulbankwebsite/documents/bbproductdocument/en_bulgaria_march_2015.pdf

http://knoema.com/nwnfkne/world-gdp-ranking-2015-data-and-charts

Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.), op. cit., p. 481.

http://adevarul.ro/international/rusia/cine-raspunde-provocarii-militarizarii-rusieii-1_54984747448e03c0fdf6fe26/index.html

http://www.resboiu.ro/2015-va-aduce-rusiei-mai-multa-putere-militara/

Rusia a redevenit cea mai mare putere nucleară mondială, după 14 ani de supremaţie a Statelor Unite

A se vedea rapoartele privind contactele bilaterale din 2014 ale președintelui Putin și omologilor săi din China, India, Pakistan și Iran, cât și recentele vizite din 2015 ale ministrului Apărării, Serghei Shoigu în India și Iran.

Federația Rusă – Noua Doctrină Militară, o schimbare de paradigmă ?

Spre o noua ordine mondiala

http://www.nato.int/docu/review/2009/Asia/central_asian_geopolitics/RO/index.htm

Victor Vakhshtayn, “We have it all, but do we have anything? Further confirmation of the lamentable state of Russian Sociology”, în Global Dialogue, 20 august 2012.