. Fenomenul Terorist Si Tendinte DE Evolutie A Acestuia

CUPRINS

CUPRINS………………………………………………………………………5

INTRODUCERE………………………..…………………………………..7

CAPITOLUL 1. FENOMENUL TERORIST………………………..10

1.1. Delimitări conceptuale………………………………………………………..10

1.2. Manifestări ale terorismului ……………………………………….15

1.2.1. Clasificarea terorismului…………………………………..15

1.2.2. Scopurile acțiunilor teroriste …………………………………31

1.2.3. Motivațiile acțiunilor teroriste…………………………………33

1.2.4. Caracteristicile acțiunilor teroriste ..…………………….36

1.3. Vulnerabilități ale societății la pericolele și amenințările teroriste………………………………………………………………………………………….40

1.3.1.Vulnerabilități de sistem……………………………………………40

1.3.2. Vulnerabilități de proces……………………………………………….42

1.3.3 Vulnerabilități de disfuncții……………………………………………43

CAPITOLUL 2. TENDINȚE ALE FENOMENULUI TERORIST ………………………………………………………………………44

2.1. Tendințe ale evoluției fenomenului terorist….…………………..44

2.2. Terorismul intenațional structurat –un nou tip de

terorism……………………………………………………………………………………….46

2.3 Revizuirea conceptului strategic al NATO față de

noile provocări teroriste……………………………………………………………50

CAPITOLUL 3. PREGĂTIREA ANTITERORISTĂ ÎN ROMÂNIA…………………………… ……………………………………………53

3.1. Terorismul – factor de risc la adresa securității naționale a

României ……………………………….………………………..…… 53

3.2. Activitatea națională antiteroristă………………………………………56

3.3. Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului

în România ………………………………………..………………..…… 58

3.4 Prevenirea acțiunilor teroriste ………………..……….…….…… 60

3.5 Combaterea acțiunilor teroriste…………………………..….…… 61

CAPITOLUL 4. ORGANIZAREA ȘI EXECUTAREA MISIUNILOR ANTITERORISTE ÎN

MINISTERUL APĂRĂRII………………………………………………….64

4.1. Forțele antiteroriste și întrebuințarea acestora……………………65

4.2. Forme de luptă împotriva terorismului……………………………….67

4.3. Pregătirea, executarea și conducerea misiunilor antiteroriste…………………………………………………………………………………68

CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………..…….73

ANEXE…………………………………………………………………………………….78

GLOSAR………………………………………………………………………………….94

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………..100

Introducere

Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii exercitată de legiunile romane asupra populațiilor din zonele ocupate, supraviețuind acesteia – iar, de-a lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul peșterii la cyberterorism, în funcție de treapta de civilizație pe care a ajuns omenirea. Mijloacele au fost mereu altele, esența a rămas însă aceeași înfricoșare, distrugere, ucidere.

În opinia mea, terorismul de azi este produsul unui lung proces de modernizare, pe care civilizația contemporană îl susține. Occidentul a încercat vreme de secole să-și exporte propriul model și sistem de valori pe tot mapamondul, alimentând un cosmopolitism bine intenționat, dar pentru foarte mulți abstract și lipsit de consecințe. Trăim astfel într-o lume formată dintr-o pluralitate de civilizații care mențin o pace instabilă, o civilizație competitivă și o rivalitate intensă. Reafirmarea culturilor ne-occidentale, în special cultura islamică, este un paradox al democrației, pentru că adoptarea modelelor politice, sociale și educaționale democratice în aceste zone ale globului stimulează și face posibil accesul la putere al unor grupări și mișcări politice fundamentaliste, anti-occidentale și anti-americane.

Terorismul este același de veacuri. Atacul de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiantă transmisă în direct, nu a făcut altceva decât să schimbe percepția omenirii și a fiecăruia în parte, să-i aducă aminte că, undeva, se află un monstru care-l poate ucide, oricând și oricum.

Acest fenomen specific doar mediului uman trebuie investigat, analizat și gestionat de pe poziții cât se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismele, pentru a-i afla izvoarele și, în consecință, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-i tăia rădăcinile. Realitatea dură a zilelor noastre, când suntem martorii exacerbării actelor teroriste, îndeamnă la reconsiderarea acestui fenomen, care constituie un important factor de risc și amenințare la adresa securității internaționale și care se poate transforma intempestiv în agresiune. Această percepție a stat, probabil, la baza unei aprecieri – devenită azi de mare actualitate – făcută de fostul secretar de stat american, doamna Madeline Allbright, care afirma în urmă cu doar câțiva ani: „Războiul împotriva terorismului este războiul viitorului“.

Terorismul reușește să transforme avantajele democrației (libera circulație a personelor și bunurilor, libertatea în gândire ș.a.) în vulnerabilități. Această transformare are două sensuri, ambele cu implicații majore: terorismul se folosește de instrumentele atât de necesare bunei desfășurări a proceselor democratice (mass-media, dreptul la exprimare, confidențialitatea bancară ș.a.); și de cealaltă parte, statul, pentru a limita până la eliminare orice încercare de manifestatre a acțiunilor teroriste, este nevoit să adopte măsuri de securitate sporite, ajungându-se până la contrângeri ale libertăților cetățenești.

Atunci când acționează asupra unor societăți deschise, cum sunt cele democratice, cu o mass-media liberă, terorismul acționează ca o armă de agresiune și intimidare, folosind media drept instrument publicitar. De aceea, pot fi impuse, din rațiuni de securitate, măsuri ce pot fi interpretate drept mijloace de împiedicare a dreptului la informare, prin blocarea anumitor informații sau de restrângere a libertății de exprimare, în scopul evitării propagării unor manifestări de panică care ar facilita eventuale acțiuni teroriste, în aceeași măsură, terorismul exploatează dreptul la confidențialitate acordat de sistemele bancare și financiare moderne și libera circulație în interiorul țărilor și între ele, folosindu-se de data aceasta de instrumente ale procesului de globalizare, proces perceput cel mai frecvent drept o forță integratoare la nivel global, dar care, concomitent, se dovedește un factor favorizant pregătirii și desfășurării acțiunilor teroriste.

Terorismul este o amenințare asimetrică, din umbră. Evoluția lui, de la o sumă de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii și violenței, adică la un război terorist, dă nota asimetriei și perversității de natură să genereze reacții corespunzătoare ale omenirii, care pot declanșa războiul antiterorist. Acest război este asimetric. Asimetria se observă în mijloacele folosite care fac ca tehnologiile de vârf să fie adaptate unor astfel de conflicte

În ultimii ani, unele cercuri de reflecție consideră că terorismul a devenit accesibil oricărei persoane care are o nemulțumire, un plan, un scop sau o combinație a tuturor acestor motivații, nefiind doar apanajul grupurilor teroriste organizate. Pe baza manualelor sau îndrumătoarelor care se găsesc în comerț despre fabricarea bombelor, teroristul amator poate fi la fel de periculos și chiar mai dificil de identificat decât teroristul de profesie. Teroriștii amatori își pot alătura uneori acțiunile, la motivația și îndeplinirea obiectivelor teroriste ale unei rețele profesioniste, fiind astfel mult mai periculoși. Absența unei autorități centrale de comandă înseamnă mai puține constrângeri pentru teroriștii amatori, în alegerea țintelor și modalitatea de executare a operațiunilor, mai puține inhibiții în ceea ce privește victimele, mai ales când există motive religioase, ceea ce duce la săvârșirea unor acte deosebit de violente și spectaculoase, în scopul captării atenției mass-media și a cuceririi unei celebrități temporare.

Terorismul rămâne, în esență, o problemă politică. Politicienii, diplomații, structurile informativ-operative etc. trebuie să țină cont de impactul produs de orice tip de răspuns la un act terorist, de consecințele asupra intereselor politice și naționale și, mai ales, dacă costurile economice, politice, sociale sau financiare justifică amploarea răspunsului preconizat ca pedeapsă. Contraatacurile excesive aplicate organizațiilor teroriste, uciderea unor oameni nevinovați prin amploarea pedepsei au dovedit, deseori, că duc la rezultate opuse dorințelor de eradicare a fenomenului. De aceea, este nevoie de studierea aprofundată a fenomenului, a motivațiilor care stimulează acțiunile teroriste, a izvoarelor acestuia, și numai după aceea să se treacă la măsuri coercitive.

Specialiștii în analize sociale și politice susțin că nici o formă de terorism nu poate rezista în fața unor guvernări sau a unor puteri ce se dovedesc flexibile, deschise spre reforme, care-i favorizează pe moderați și care fac orice efort pentru ușurarea situației celor defavorizați de sistem, de relațiile sociale sau politice. Iată de ce se impune cu necesitate un acord internațional asupra definirii fără ambiguități a terorismului. Fără o definire clară a acestui fenomen, se poate ajunge la abuzuri practicate de unele puteri economice, politice sau militare, avînd ca țel ascuns scopuri strategice sau geopolitice, folosind manipularea informațională în câștigarea unui acord masiv pentru declanșarea unor intervenții militare, acțiuni care, în era armelor biologice, chimice și a celor nucleare, pot deveni foarte periculoase pentru întreaga planetă.

Terorismul reprezintă astăzi un flagel care, prin implicațiile sale, amenință direct nu doar viața unor indivizi sau colectivități umane, nu doar securitatea unui stat sau a altuia, ci stabilitatea globală cu implicații profunde și pe termen lung asupra valorilor fundamentale și spirituale legitime ale omenirii.

Terorismul a devenit „inamicul public nr. 1“ al stării de siguranță al statelor lumii. Groaznicele atentate din 11 septembrie 2001 din SUA, cele din 11 martie 2004 din Spania, ori acțiunile teroriste din alte puncte ale lumii (Oklahoma, Moscova, Nairobi, Istanbul, Khobar, Beslan etc.) au demonstrat cât de devastatoare pot fi consecințele acestui fenomen. Prin posibila utilizare a unor arme de distrugere în masă (nucleare, chimice sau biologice), terorismul este cel mai periculos fenomen pentru securitatea națiunilor.

Capitolul 1

Fenomenul terorist

Delimitări conceptuale

Ca modalitate de impunere a voinței, de manifestare a puterii asupra celor ce trebuiau supuși și stăpâniți a apărut, încă din zorii civilizației omenești, conștiința „terorii”, violența utilizată pentru realizarea scopurilor, în special politice, care, odată atinse, conferă putere.

De la mitologia greacă și până la intrarea termenului „terorism” în Dicționarul Robert în 1796, fenomenul a fost mereu prezent în polisurile grecești, în Imperiul Roman, în Orientul Apropiat, în nordul Africii, sub cele mai diverse forme și cu variate motivații, trecerea timpului adăugând rafinament metodelor folosite, constituind grupuri închise a căror „aură” de legendă a fost întreținută prin crearea unei imagini în care însușiri precum credința și sacrificiul produc admirație și respect.

Fenomenul a evoluat odată cu crerile economice, politice, sociale sau financiare justifică amploarea răspunsului preconizat ca pedeapsă. Contraatacurile excesive aplicate organizațiilor teroriste, uciderea unor oameni nevinovați prin amploarea pedepsei au dovedit, deseori, că duc la rezultate opuse dorințelor de eradicare a fenomenului. De aceea, este nevoie de studierea aprofundată a fenomenului, a motivațiilor care stimulează acțiunile teroriste, a izvoarelor acestuia, și numai după aceea să se treacă la măsuri coercitive.

Specialiștii în analize sociale și politice susțin că nici o formă de terorism nu poate rezista în fața unor guvernări sau a unor puteri ce se dovedesc flexibile, deschise spre reforme, care-i favorizează pe moderați și care fac orice efort pentru ușurarea situației celor defavorizați de sistem, de relațiile sociale sau politice. Iată de ce se impune cu necesitate un acord internațional asupra definirii fără ambiguități a terorismului. Fără o definire clară a acestui fenomen, se poate ajunge la abuzuri practicate de unele puteri economice, politice sau militare, avînd ca țel ascuns scopuri strategice sau geopolitice, folosind manipularea informațională în câștigarea unui acord masiv pentru declanșarea unor intervenții militare, acțiuni care, în era armelor biologice, chimice și a celor nucleare, pot deveni foarte periculoase pentru întreaga planetă.

Terorismul reprezintă astăzi un flagel care, prin implicațiile sale, amenință direct nu doar viața unor indivizi sau colectivități umane, nu doar securitatea unui stat sau a altuia, ci stabilitatea globală cu implicații profunde și pe termen lung asupra valorilor fundamentale și spirituale legitime ale omenirii.

Terorismul a devenit „inamicul public nr. 1“ al stării de siguranță al statelor lumii. Groaznicele atentate din 11 septembrie 2001 din SUA, cele din 11 martie 2004 din Spania, ori acțiunile teroriste din alte puncte ale lumii (Oklahoma, Moscova, Nairobi, Istanbul, Khobar, Beslan etc.) au demonstrat cât de devastatoare pot fi consecințele acestui fenomen. Prin posibila utilizare a unor arme de distrugere în masă (nucleare, chimice sau biologice), terorismul este cel mai periculos fenomen pentru securitatea națiunilor.

Capitolul 1

Fenomenul terorist

Delimitări conceptuale

Ca modalitate de impunere a voinței, de manifestare a puterii asupra celor ce trebuiau supuși și stăpâniți a apărut, încă din zorii civilizației omenești, conștiința „terorii”, violența utilizată pentru realizarea scopurilor, în special politice, care, odată atinse, conferă putere.

De la mitologia greacă și până la intrarea termenului „terorism” în Dicționarul Robert în 1796, fenomenul a fost mereu prezent în polisurile grecești, în Imperiul Roman, în Orientul Apropiat, în nordul Africii, sub cele mai diverse forme și cu variate motivații, trecerea timpului adăugând rafinament metodelor folosite, constituind grupuri închise a căror „aură” de legendă a fost întreținută prin crearea unei imagini în care însușiri precum credința și sacrificiul produc admirație și respect.

Fenomenul a evoluat odată cu creșterea sentimentului religios și a îmbrăcat forme extreme, precum Masada anului 70 Î. Hr., constituindu-se în „scop în sine” pentru demonstrarea credinței adevărate. Teroarea mesianică a fost în multe cazuri dublată de „terorismul funcțional”, caracteristic unor state războinice care urmăreau să slăbească rezistența adversarilor prin recurgerea la teroarea planificată.

Teroarea a fost folosită și în mod preventiv de către spartani, pentru menținerea echilibrului de forțe între clasa dominantă și cea aservită, acest fapt constituind unul dintre fundamentele existenței statului spartan. Natura relației dintre „teroare” și „terorism” în antichitate sau feudalism este controversată în mediul istoricilor, dar nu se poate nega faptul că teroarea este cheia care declanșează terorismul. Scopul actului de terorism a fost întotdeauna de descurajare generală și, bazându-se pe teroare, de a reuși să impună voința unei minorități prin victime individuale, a căror sacrificare reprezintă exploatarea conștientă a unui fenomen natural cum este teroarea.

De la „prototerorismul” antichității au fost transmise, prin generații de căpetenii tribale, șefi de clanuri războinice, satrapi, faraoni sau strategi, „învățăminte”, care au devenit fundamente ale acțiunilor de grup ulterioare, intimidare, amenințări, acte violente periodice, ce și-au menținut eficiența indiferent de epocă.

De la Revoluția Franceză din 1789, termenul de „teroare” capătă sensul modern, caracterizând perioada ce a urmat preluării puterii de către iacobini, în care violența fizică, asociată cu amenințarea, a fost practicată în scopul creării unei noi ordini sociale, în continuare teroarea manifestându-se ca o metodă de eliminare a opozanților regimului. In epocă, perioada în care au fost arestați aproximativ 350.000 de oameni, judecați și executați un mare număr dintre ei, mulți nevinovați, a primit denumirea de „Domnia Terorii”.

Din anul 1880, termenul de terorism a căpătat sensul de violență și teroare premeditată antistatală, sub impactul acțiunilor desfășurate pe teritoriul Rusiei țariste, unde, inițial, teroarea și violența au fost folosite de către stat pentru impunerea voinței monarhilor. Opoziția rusească s-a folosit de aceleași metode, de data aceasta însă împotriva guvernanților. Exemplul teroriștilor ruși a fost preluat de grupări din mai multe țări ale lumii, unde lupta pentru preluarea puterii pe anumite teritorii aflate sub stăpânirea unor minorități s-a desfășurat prin jefuirea de bănci sau trenuri care transportau bani, răpirea de persoane și extorcarea de bani sub formă de răscumpărări.

După anii revoluționari 1848-1849, organizațiile anarho-revoluționare și radical-extremiste au devenit conștiente că nu pot declanșa mișcări largi în sprijinul schimbării și au renunțat la ideea unei revoluții „simfone și sincrone” în favoarea unor comploturi care vizau folosirea violenței și terorii împotriva adversarilor politici și instituțiilor statului.

Conform dicționarului limbii române, complotul este o „înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat, etc.” În același dicționar, atentatul este definit ca fiind o „acțiune criminală, de obicei împotriva unui șef de stat sau de guvern sau o încercare de încălcare a unui drept, de distrugere a unei stări de lucruri, a unei concepții, de răsturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat etc.” Relația „complot-atentat” a dat specificitate terorismului discriminatoriu practicat în epocă. De-a lungul anilor, teroriștii au ales diferite forme de a-și manifesta opoziția față de diverse regimuri politice sau conducători de stat, dar nicăieri în lume adepții terorismului clasic nu și-au văzut atinse obiectivele propuse.

Consecințele actelor teroriste în diferite perioade au fost mai mult sau mai puțin grave și s-au răsfrânt asupra unor comunități limitate, dar atentatul de la 28 iunie 1914 a avut urmările cele mai nefericite din istorie, și anume declanșarea primului război mondial.

Dacă în epoca modernă teroriștii proveneau, în marea lor majoritate, din rândul nemulțumiților dintr-o anumită țară, în perioada interbelică, terorismul devine un mijloc de coerciție internă și o formă de agresiune externă.

Semnificative pentru concepțiile „politice”, în care lichidarea fizică sau terorizarea adversarilor era luată în calcul ca o premisă „indiscutabilă”, sunt cele spuse de ambasadorul nazist Roland Koester, chiar după consumarea atentatului terorist soldat cu asasinarea premierului român I.G. Duca, la 29 decembrie 1934: „Ei bine, aflați că la Berlin unii naziști pretind că Germania ar putea face economie de un război și obține tot ce ar vrea în Europa, cu ajutorul a cinci sau șase asemenea atentate politice”.

Promovarea deschisă a terorismului ca metodă de luptă și ca instrument politic a provocat, în întreaga perioadă interbelică, un val masiv de atentate, crime, asasinate politice și violențe, care au erodat statutul democratic al țărilor vizate de extremiști.

Începutul campaniei teroriste a fost deschis de organizațiile paramilitare germane chiar după terminarea primului război mondial, cele dintâi victime fiind liderii germani Karl Liebnecht, Roza Luxemburg și alte personalități social-democrate, asasinați în 1919, urmați de Walther Rathenau – ministru al Republicii de la Weimar (în 1922) și Gregor Strașer – adversar al lui Hitler (în 1934).

Terorismul era privit, din perspectiva ideologiilor bolșevică și nazistă, ca un conflict armat în care utilizarea forței și violenței era la fel de firească cum ar fi fost orice altă situație de beligeranță. În această viziune, teroarea este un simplu instrument în procesul de escaladare a unui război psihologic declanșat împotriva tuturor, inclusiv contra propriului popor, cu victime alese la întâmplare, nu persoane alese după criteriul dreptății, justiției sau legalității. Astfel, deși teoretic se face distincția între „teroare”, ca fenomen psiho-social distructiv și „terorism”, ca metode și procedee de acțiune pentru a genera teroarea, în perioada interbelică cele două noțiuni rămân strâns legate.

Actul terorist care a marcat începutul celui de-al II-lea război mondial a fost numai un pretext pentru atacarea Poloniei. Atentatele și actele teroriste comise în această perioadă sunt adeseori confundate cu simple acte de război, motiv pentru care decelarea acestora este un demers dificil. Acestea au existat, însă, deosebindu-se calitativ de cele din perioada interbelică. Majoritatea atentatelor s-au îndreptat împotriva conducătorilor militari și politici ai țărilor implicate în război. Unele au fost plănuite și înfăptuite de inamic, iar altele au fost comise de apropiații sau aliații demnitarilor vizați, urmărindu-se răsturnarea grupului politic conducător, atragerea simpatiei învingătorilor, rezolvarea unor presiuni apărute între aliați. Premisele apariției și proliferării actelor de tip terorist le-au constituit poziția militarilor față de populația civilă în condițiile desfășurării unui război total, generalizarea mișcărilor de partizani, „maquis” sau gherilă, care implicau în luptă categorii formal necombatante.

Actele deliberate de terorism, comise de ambele tabere beligerante pe timpul războiului, au căpătat justificări „post-factum” în numele cauzei, a necesităților obiective ale momentului, a disciplinei militare (de tipul „am primit ordin”), de obicei fiind cercetate numai cele imputabile învinșilor. Folosirea premeditată a violenței și a amenințării cu violența în vederea subminării moralului inamicului și a terorizării populației civile „neutre” a reprezentat o tactică aplicată și de mișcările de gherilă din zona Pacificului, de partizanii chinezi sau ruși și de către mișcările de tip „maquis” sau „partisans et franctireurs” din Franța, care au lansat adevărate campanii de intimidare contra colaboraționiștilor și de lichidare a reprezentanților civili și militari ai ocupanților.

În perioada postbelică, urmare a nenumărate cauze de natură socială, națională, politică, ideologică sau religioasă, terorismul a fost prezent și, chiar am putea afirma că s-a generalizat.

Se poate afirma că, în perioada războiului rece, terorismul ca fenomen a fost puternic influențat de lupta ideologică dintre cele două blocuri, fiecare parte încercând, în funcție de interesele sale, să-l folosească ca o armă împotriva celeilalte.

Noțiuni teoretice privind terorismul

O definiție este, în esență, o ecuație ce redă exact sensurile unui cuvânt. În cazul conceptului de „terorism“, situația este oarecum diferită, din cauza naturii sale emoționale, a conotației negative a termenului și discursului politic pe care îl presupune, deoarece toate acestea contribuie la mărirea complexității surprinderii sale în totalitatea componentelor ce îl caracterizează.

După cum se va constata în continuare, marea dificultate a definirii terorismului nu constă în tendința de generalizare a unei tehnici de aplicare a violenței – care, în principiu, ar putea fi utilizată de oricine, în toate tipurile de relații și situații conflictuale – ci, mai degrabă, la limitarea definirii la anumiți factori, numai la anumite tipuri de conflicte etc.

O altă sursă de dificultate întâlnită în procesul de definire a terorismului este caracteristica acestui concept de a presupune a priori distincția dintre a face parte dintr-un grup și a te poziționa în afara acestuia.

Etimologic, noțiunea de „terorism“ provine de la cuvântul „teroare“, de origine latină, acesta semnificând în mitologia greacă numele unuia din caii ce trăgeau carul de luptă al lui Ares – zeul războiului (în greacă, Phobos înseamnă teroare). Noțiunea „teroare“ semnifică o stare de teamă extremă, care paralizează, înspăimântă, unii specialiști considerând terorismul ca fiind forma cea mai organizată de teroare.

O definiție exhaustivă a terorismului este dificil de prezentat, în condițiile în care, după unii autori, pe plan global, fenomenul este caracterizat actualmente într-un număr de peste 200 de încercări de încadrare științifică și legislativă (anexa nr. 1). Walter Laquer, istoric și comentator de politică externă americană, menționa într-o erudită lucrare consacrată acestui fenomen că între 1936 și 1981 s-au dat 109 definiții terorismului, dar nici una dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare.

Doi cercetători olandezi de la Universitatea din Leiden au strâns tot 109 definiții academice ale terorismului și le-au analizat principalele elemente. În urma studiului, Alex P. Schmid și Albert J. Jongman evidențiază prin metoda statistică simplă trăsăturile cele mai frecvente ale fenomenului. Conform acestei analize, criteriile de identificare a terorismului sunt: violența (acest criteriu fiind conținut în 83,5% din definiții); obiectivele politice (65%); teama, teroarea (51%); amenințarea (47%); efectele psihologice (41,5%); conflictul dintre atacatori și victime (37%); acțiunile bine organizate, pregătite în prealabil (32%); aplicarea diferitelor metode, strategii și tactici (30,5%).

Scopul tactic sau obiectivul imediat al grupului terorist îl constituie crearea terorii, pe când scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării nemulțumirii publice generate de starea de teroare pentru a obliga puterea politică să facă concesii, deci are nevoie de multă publicitate.

Clandestinitatea, violența, acțiunile în grup sau individuale, de regulă sinucigașe (așa-zisele „bombe umblătoare“), precum și globalizarea sunt alte caracteristici ale fenomenului terorist contemporan care provoacă greutăți mari în combaterea cu succes a acestui flagel.

Principalele instituții ale Statelor Unite ale Americii – Federal Bureau of Investigation, Departamentul de Stat, Departamentul Apărării – definesc terorismul drept „utilizarea, în mod calculat, a violenței sau amenințării cu violența pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau intimida guvernele și societățile pentru a atinge unele țeluri politice, religioase sau ideologice“.

Din punct de vedere oficial, în România, potrivit prevederilor Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, „terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări, care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici: sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive, au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică, vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau a oricărui alt segment aparținând acestora, produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite“.

Este acreditată ideea conform căreia „dificultățile întâmpinate în definirea actelor de violență rezidă esențialmente în cauze de ordin politic, ceea ce explică în mare măsură (…) diferențele în ceea ce privește sancționarea variatelor acte de terorism pe plan național, ca și impasul în privința reglementării globale“ (Ioan V. Maxim). Terorismul este un fenomen mai ușor de descris decât de definit, pentru că nu există încă o definiție clară și comun acceptată a termenului „terorism“, iar scopul final urmărit de terorism este de natură politică, ceea ce separă terorismul de alte acte criminale.

În opinia personală, cele mai simple definiții ale terorismului ar putea fi concentrate astfel: „terorismul constituie săvârșirea unei crime sau a unui delict printr-o metodă specifică caracterizată prin violență și intimidare în scopul atragerii atenției opiniei publice“ sau, mai rezumativ, „folosire a violenței împotriva oamenilor nevinovați, pentru instaurarea stării de teamă la nivelul unei societăți, în scopul realizării de către entitatea teroristă – persoană, grupare, grup structurat sau organizație – a unui obiectiv anume“.

Din analiza conceptelor referitoare la terorism și combaterea acestuia, consider că unele interpretări utilizate în descrierea terorismului sunt: simplu (violența sau amenințarea cu violența, în scopul de a produce teamă, panică sau schimbare), legal (violența criminală care încarcă normele legale și care este pedepsită de către autoritățile statului), analitic (factori politici și sociali specifici care stau la baza actelor teroriste individuale), sponsorizat de stat (grupuri teroriste folosite de statele mici pentru a ataca interesele occidentale), statal (puterea guvernului uzitată în scopul de a teroriza propria populație pentru a o supune).

O listă exhaustivă cu explicațiile acceptate juridic ale unor termeni de specialitate utilizați în prezenta lucrare este inserată în Glosar.

1.2. Manifestări ale terorismului

Ca urmare a dificultăților cu care se confruntă specialiștii în definirea terorismului, aceștia s-au concentrat asupra identificării și clasificării tuturor formelor de manifestare a fenomenului terorist.

1.2.1. Clasificări ale terorismului

Departamentul de Stat al SUA clasifică terorismul astfel:

terorism organizațional, practicat de grupuri mici, omogene, transnaționale, care nu pot atrage însă sprijinul popular, apelează la violență pentru a cîștiga influență (de exemplu: 17 noiembrie, ETA–Spania, RAF–Germania, Celulele Combatante Comuniste–Belgia etc.);

terorism practicat în contextul insurgențelor de către rebeli etnici sau politici, acțiunile acestora fiind de natură paramilitară sau de gherilă;

terorism sponsorizat, ce implică sprijinirea unor grupări teroriste de unele state (Iran, Libia, Siria etc.): sponsorizarea de stat poate cuprinde implicarea directă în operații teroriste, precum și încurajare, asistență logistică, locuri de instrucție, case de refugiu etc.

Specialiștii militari americani implicați în pregătirea pe profil a cadrelor armatei, îmbrățișează clasificarea lui Frederick J. Hecker, care împarte terorismul funcție de grupările teroriste ce-l practică, și anume:

terorism practicat de „cruciați“ (motivați politic) și include în această categorie: grupuri teroriste (Baader-Meinhoff, IRA, Brigăzile Roșii, OEP etc.) și grupuri extremiste motivate politic (Khmerii Roșii, Tupac Amaru, Celulele Combatante Comuniste etc.);

terorism practicat de criminali (scopuri personale): organizații criminale (Mafia, Yakuza etc.) și criminali izolați sau bande criminale;

terorism practicat de nebuni (persoane bolnave psihic): persoane psihotice, nevrotice, angajați marcați de concediere etc.

George Levasseur, folosind criteriul autorilor și scopurilor urmărite, distinge următoarele forme de terorism:

terorism ordinar: actele de violență folosite pentru obținerea unor avantaje materiale, comise individual sau în bandă, și care nu au obiective politice;

terorism politic: asasinatele cu finalitate politică;

terorism de stat: folosirea de către stat a unor metode specifice terorismului (metode coercitive pe scară largă, apartheid, menținerea unor grupuri etnice și religioase prin oprimare și represiune.

Un alt autor, Brian Crozier, fost director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor, într-o intervenție în fața Senatului american din data de 14 mai 1975, clasifica terorismul în:

a) terorism-diversionist, care urmărește publicitatea, dobândirea prestigiului, demoralizarea autorităților;

b) terorism coercitiv, ce vizează demoralizarea populației civile și slăbirea încrederii în autorități.

Karl A. Seger identifică trei mari categorii de manifestare a terorismului contemporan:

terorism practicat de grupuri care nu sunt sprijinite de stat;

terorism practicat de grupuri dirijate de stat;

terorism practicat de grupuri patronate de stat.

Generalul de brigadă Stan Stângaciu clasifică terorismul astfel:

după modalitățile de executare:

terorism direct, ce vizează un scop imediat (foarte des în război);

terorism indirect, actele distructive ce vin în sprijinul îndeplinirii actului principal.

după mobil sau intenție:

terorism de drept comun, practicat în scop personal;

terorism social, ce urmărește schimbarea ordinii de drept;

terorism politic, dirijat împotriva statului și organelor sale;

terorism de stat, practicat sau sprijinit de stat.

c) după spațiul în care se practică:

terorism național (intern), în care elementele constitutive ale actului terorist aparțin unei singure țări;

terorism internațional, în care forțele implicate sau afectate aparțin mai multor state.

Chalmers Johnson, în lucrarea sa Interpretations of Terrorism, apreciază că există patru tipuri de terorism:

terorism etnic, incluzând activitățile cu motivație religioasă, separatist regională, lingvistică;

terorism naționalist: mișcări iredentiste și anticoloniale;

terorism ideologic, cuprinzând mișcări anarhiste, grupări radicale de extremă stângă sau dreaptă;

terorism patologic, incluzând grupări ce atacă ținte publice (nemilitare, neguvernamentale), aparent din rațiuni personale.

În literatura de specialitate mai sunt întâlnite și alte tipuri de terorism.

Terorismul patopolitic: acțiunile unor membri din grupuri care nu dau dovadă de nici o notă de raționalitate, violența fiind singura lor formă de manifestare și unicul mod funcționare al grupului.

Terorismul psihotic (psihopatic): acțiunile unor indivizi psihopați, care nu dau dovadă de raționament și se manifestă cu violență din motive de ordin personal.

Terorismul și violența criminală: natura teroristă este dată de caracterul premeditat al folosirii violenței în scop de intimidare; se manifestă sub forma pirateriei aeriene, navale sau terestre, confiscarea de bunuri materiale, răpirea de persoane și asasinarea acestora.

Terorismul și violența endemică: fenomene cu putere de perpetuare în timp, cu efecte destabilizatoare „prin simpatie“ pentru întregi zone geografice.

Terorismul autorizat: acțiunea unor grupuri care utilizează tehnici de menținere a ordinii interne ce pot fi catalogate ca acte de terorism.

Terorismul autorizat mutual: acțiunea voluntară, fără aprobare oficială din partea statului a cărui regim politic este amenințat.

Terorismul pragmatic: presupune folosirea forței și a violenței în vederea creării unui sprijin de masă; se poate materializa în extorcarea de fonduri sau obținerea de sprijin în organizarea de greve, manifestații sau boicoturi; în cazul neparticipării de masă, populația este supusă la represalii și amenințări de răzbunare.

Terorismul funcțional: este o formă de terorism folosită în cazul în care organizația poate dobândi un avantaj strategic prin mijloace specific teroriste.

Terorismul manipulativ: crearea unei situații de negociere în care teroriștii amenință cu distrugerea unor bunuri sau cu uciderea unor ostatici în cazul în care nu li se satisfac cererile.

Terorismul simbolic: acțiunea premeditată a unui grup sau organizație a cărei victimă aleasă trebuie să reprezinte simbolul „dușmanului“.

Datorită strictei actualități și proliferării lor, în ultimul timp se remarcă două forme de terorism, ce reprezintă un grad de risc deosebit: terorismul etnic și terorismul religios.

Terorismul etnic este o formă de terorism foarte răspândită în prezent, prin care o populație minoritară dintr-un stat, manevrată de grupuri organizate sau chiar de un alt stat, luptă pentru separarea unor regiuni. Exemple concludente sunt conflictele din Kosovo, Țara Bascilor, Kashmir, Palestina, Daghestan, Cecenia etc. Cele mai cunoscute grupări teroriste de acest tip sunt: ETA – în Țara Bascilor (Spania); IRA – în Ulster (Irlanda de Nord); UCK – în Kosovo; OEP – în Palestina. Acțiunile acestor grupări pot degenera în război local (Kosovo, Cecenia, Daghestan) și reprezintă un factor de risc, deoarece exemplul lor poate fi urmat și de alte minorități din lume.

În opinia mea terorismul religios este, poate, cea mai periculoasă formă de terorism și, cu siguranță, cea mai dificilă de combătut, datorită fanatismului cu care acționează teroriștii militanți. Majoritatea sunt dispuși să-și dea viața fără resentiment pentru scopul insuflat de așa-zișii profeți. Cel mai periculos curent religios este cel al islamului, care stă la baza desfășurării a numeroase conflicte, între Israel și palestinieni, între Rusia și Daghestan, între sârbi și bosniacii musulmani etc. Cele mai cunoscute grupări religioase sunt: Hizb'allah, Hamas și Frații Musulmani.

Neoterorismul. Dincolo de clasificările anterioare, terorismul, considerat sub formă de conflict asimetric între o grupare situată la un nivel sub-statal și un stat țintă (prin stat înțelegând instituțiile fundamentale și conducătorii acestora), a cunoscut mutații importante pe întreg parcursul istoriei umanității, dar transformările de esență înregistrate în ultimii ani ai secolului al XX-lea și, mai ales, începutul secolului al XXI-lea sunt atât de complexe, încât se poate afirma că, în prezent, societatea se confruntă cu un fenomen particular în jurul căruia se poate vorbi de sfârșitul terorismului clasic, așa cum a fost perceput timp de peste 2000 de ani.

Actul de terorism, în forma sa tradițională, avea ca scop descurajarea generală. Victima primară a atentatului terorist de tip tradițional era mai puțin importantă în comparație cu efectul general scontat asupra unei colectivități țintă căruia îi era adresat de fapt. Terorismul tradițional (clasic) producea victime individuale adresându-se unei colectivități țintă. Teroarea reprezintă un fenomen natural, iar terorismul tradițional a exploatat în mod conștient și sistematic acest fapt. Terorismul tradițional avea un caracter coercitiv, menit să influențeze prin manipulare voința victimelor sale secundare (publicul-țintă) prin lovirea unor victime primare selecționate cu grijă, astfel încât șocul provocat colectivității să fie maxim.

Dacă actorii terorismului tradițional își considerau victimele ca responsabilitatea guvernelor/instituțiilor țintă, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat „în orb“ ca dușman declarat al promotorilor violenței motivate politic. Astfel, în 1988, aproape de orașul Khost (estul Afganistanului), Ossama bin Laden a fondat Frontul internațional de luptă împotriva evreilor și cruciaților. Primul edict al acestui front afirma că „este o datorie religioasă a fiecărui musulman să ucidă americani, oriunde este posibil, inclusiv civili“.

Acest fenomen de „demonizare“ a victimelor nevinovate ale neoterorismului nu reprezintă o particularitate a „Jihadismului“. Timothy McVeight, atentatorul american de la clădirea Murrah din Oklahoma City (soldat cu 168 de morți, peste 1000 de răniți și pagube materiale cifrate la zeci de milioane de dolari), dorea în mod expres „să ucidă cât mai mulți oameni“.

Superterorismul poate fi sintetizat prin afirmația unui expert al Rand Corporation: „teroriștii se gândesc în zilele noastre cum să omoare în masă“. Neoteroriștii sunt interesați doar de numărul de victime pe care pot să-l provoace.

În ceea ce privește componenta nucleară a terorismului, aceasta nu mai reprezintă o amenințare potențială, ci un fapt cotidian. Conform unui material din The Economist, „s-au înregistrat deja peste cincizeci de tentative de a extorca bani Statelor Unite prin amenințări nucleare, unele înspăimântător de credibile“.

Megaterorismul este bazat pe conceptul de „overkilling“ (supraucidere), utilizat pentru prima dată în 1957 pentru a descrie distrugerea unei ținte cu o forță mult mai mare decât cea necesară. Termenul „overkilling“ a apărut ca necesitate conceptuală, o dată cu supradimensionarea arsenalelor de distrugere în masă create de cele două blocuri politico-militare antagoniste existente până în 1990. Apariția megaterorismului (utilizarea armelor de distrugere în masă de către grupări/organizații teroriste) este deci fundamentată pe coborârea de la nivelul statal la cel sub-statal a unor arsenale care au fost în funcțiune în cei 40 de ani de „echilibru al terorii“.

Esențialmente, megaterorismul se bazează pe paradigma „celor 5 W“: Ce? („What?“) – Arme nucleare, biologice, chimice; Unde? („Where?“) – Oriunde, atât timp cât scopurile sunt atinse; De ce? („Why?“) – Pentru a modifica radical situația strategică și/sau economică, distrugând oameni; Cine? („Who?“) – Teroriștii; Când? („When?“) – Surpriză.

Agenții chimici sunt, în general, în stare lichidă sau gazoasă, iar transportul și dispersia lor presupun recipienți voluminoși și sisteme de pulverizare corespunzătoare (instalații montate pe avioane, pe mașini, vermorele, spray-uri, mijloace explozive etc.). Se cer, de asemenea, spații închise și mari concentrări de oameni, ceea ce nu există decât în metrouri, clădiri, săli de conferințe, instituții publice etc. La aceste condiții defavorizante, se adaugă factorii atmosferici, cei meteorologici, precum și măsurile de protecție luate de populație. De aceea, atacurile cu sarin, soman, tabun, VX și alte substanțe de acest tip vor fi, ca și până acum, sporadice, punctiforme, în locuri selecționate cu multă grijă. Ele pot fi efectuate prin: sisteme de pulverizare montate pe avioane mici, pe elicoptere, pe avioane fără pilot sau alte mijloace volante (rachete Alazar, mici recipiente legate de baloane meteorologice), mijloace volante artizanale, bombe artizanale lansate din diferite mijloace aeriene, de pe nave de coastă, din automobile, automobile capcană, încărcături chimice (sau biologice) cu explozie telecomandată, plasate în clădiri, lifturi, metrouri, trenuri, piețe și alte locuri publice, atacuri sinucigașe.

Înainte de atacurile din 11 septembrie 2001 de la Washington și New York, în diferite rapoarte se aprecia că a existat tendința ca astfel de mijloace să fie mai puțin folosite datorită slabei lor eficiențe. Această tendință nu mai este de actualitate. Dimpotrivă, consider că folosirea mijloacelor de atac chimic și biologic se va intensifica și va cunoaște noi escaladări, întrucât: în urma atacurilor reușite din 11 septembrie 2001 și a ripostei americane, orientarea teroriștilor este posibil să se îndrepte către mijloace mult mai performante, cum sunt cele de nimicire în masă, mai ales biologice. Deasemenea, există mulți specialiști teroriști (chimiști, geneticieni, biologici) infiltrați în toate statele și în toate structurile științifice, care pot pune la punct, în scurt timp, agenți biologici (dar și chimici și radiologici) și pot pregăti scenarii ingenioase de fabricare și de întrebuințare a acestora;

Din acest motive, în opinia mea, armele chimice și biologice, precum și componenta neconvențională a acestora – terorismul chimic și biologic (bioterorismul) – constituie amenințarea cea mai gravă a începutului de mileniu, societatea fiind foarte vulnerabilă la atentatele terorismului chimic și ale bioterorismului.

Terorismul kamikaze (suicidar). Tradițional, terorismul sinucigaș reprezintă o problemă care s-a manifestat în special în Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est. În ultimele decenii însă, această formă de manifestare a terorismului s-a extins la nivel global, majoritatea organizațiilor teroriste apelând la atacul suicid ca vector de lovire a unor obiective militare și civile.

Opțiunea grupărilor teroriste pentru această metodă de acțiune se explică prin puternicul impact pe care îl pot obține, în special în plan psihologic. Principalele atuuri ale acestei forme de terorism sunt: diversitatea tehnicilor suicidare („bombe umane“, mașini-capcană cu „șoferi kamikaze“, „teroriști ai aerului“ ); gradul ridicat de eficiență (pagube materiale semnificative obținute cu minimum de investiții umane, materiale și financiare); inducerea unei stări permanente de insecuritate și teamă generalizată.

Apariția Jihadului globalizat – promovat de rețeaua Al-Qaeda – a determinat reconvertirea componentei terorismului sinucigaș în strategie de acțiune a organizațiilor fundamentalist-islamice, precum și extinderea cadrului de ținte vizate (fiind depășit nivelul național, identificarea atacurilor a devenit aproape imposibilă).

În prezent, terorismul sinucigaș a devenit un factor de risc major la adresa securității statelor occidentale. Principalele cauze care au condus la amplificarea acestui flagel sunt: intensificarea exportului de terorism (prin migrația grupărilor teroriste dintr-o zonă de criză spre alta); crearea de rețele teroriste internaționale; creșterea impactului organizațiilor teroriste asupra stabilității mondiale în perioada post-război rece.

Nu există nici un motiv să se presupună că atentatele sinucigașe nu pot fi practicate în Europa sau Occident. Dimpotrivă, dorința hegemonică, promovată de islamismul fundamentalist, duce la concluzia că statele europene trebuie să se adapteze cât mai repede la această realitate, să prevadă acțiunile teroriste viitoare, să cerceteze posibilitățile de acțiune și evoluția acestora și să pregătească metodele de contracarare.

O primă apropiere de zona europeană o reprezintă atentatele teroriste din noiembrie 2003, de la Istanbul. Aceste atentate oferă posibilitatea formulării unor concluzii privind alegerea țintei și modul de planificare de către organizațiile fundamentaliste islamice a acțiunilor printre care: atacarea verigii slabe a alianței adversarului, Turcia, care, datorită „balansului“ continuu între alianțe, nu poate conta pe un ajutor substanțial, nici din partea SUA (relațiile fiind deteriorate în contextul războiului din Iraq), și nici din partea UE (critica Ankarei față de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a adera la acest organism); încercarea Al-Qaeda de închidere a lanțului strategic al grupurilor teroriste afiliate la aceasta organizație, pornind din Arabia Saudită, Orientul Mijlociu, Cecenia, Caucaz, precum și combaterea adversarului în zone în care contramăsurile teroriste nu sunt eficiente sau nu au fost judicios planificate (vestul Turciei).

Cea mai cunoscută și răspândită formă de manifestare a extremismului de tip religios este terorismul de factură fundamentalist-islamică. Prin esența și agresivitatea sa, acesta constitute un risc major la adresa securității și stabilității locale, regionale și internaționale. Pe fondul intervenției și menținerii prezenței Alianței în unele state musulmane, s-a putut constata o creștere semnificativă a atacurilor sinucigașe îndreptate împotriva obiectivelor interne și externe ale statelor implicate.

Frecvent, extremiștii islamici acționează pentru epurarea societăților musulmane de „necredincioșii occidentali“, în condițiile în care, în interiorul acestor națiuni, există percepția că Occidentul este principalul factor responsabil de actuala lor situație (starea de sărăcie).

Majoritatea grupărilor teroriste folosesc terorismul sinucigaș ca tactică de luptă împotriva guvernelor statelor din care fac parte și/sau a guvernelor altor țări. Dintre acestea, cele mai relevante sunt prezentate în anexa nr 2.

Atacurile sinucigașe sunt motivate religios, cu unele accente naționaliste și ideologice, astfel: Al-Qaeda: filosofia religioasă a grupării depășește granițele teritoriale, scopul declarat fiind înlăturarea de la putere a regimurilor neislamice, îndepărtarea prezenței occidentale din toate statele musulmane și instaurarea legii islamice – Sharia – în întreaga lume; Hamas, PIJ și Hizb'allah sunt, în primul rând, grupări religioase, dar sunt caracterizate și de naționalism etnic; PKK își ghidează activitatea și după ideologia marxist-leninistă; BKI este singura grupare non-islamică, acționând din considerente naționaliste.

În consecință, motivația atacatorilor sinucigași ai Hamas, PIJ și Hizb'allah este reprezentată, în primul rând, de preceptele Islamului, în timp ce, pentru cei ai grupărilor LTTE și PKK, principala motivație o reprezintă naționalismul tamil, respectiv kurd.

În funcție de mediul politic și potențialii sponsori, ar putea apărea noi orientări ideologice în interiorul grupărilor teroriste, majoritatea fiind destul de flexibile din acest punct de vedere. După încetarea războiului rece, majoritatea organizațiilor au abandonat ideologiile marxiste, leniniste și maoiste, în favoarea celor religioase și/sau etno-naționaliste.

În general, terorismul sinucigaș urmărește atingerea a două obiective principale: atragerea de noi membri (în special, prin intermediul publicității) și constrângerea adversarilor (determinarea unui guvern-țintă să-și schimbe politica, cu accent pe determinarea statelor democratice de a-și retrage forțele din teritoriile considerate de teroriști ca aparținându-le).

Din această perspectivă, atacurile sinucigașe sunt preferate de grupările teroriste, întrucât le oferă o gamă variată de avantaje, între care: inducerea unei stări permanente de teroare și frică la nivelul populației; atragerea atenției prin intermediul publicității; obținerea recunoașterii cauzei organizației, aceasta prezentându-se ca o grupare care are dreptul să fie ascultată și luată în considerare.

În plus, mediatizarea largă a efectelor atacurilor sinucigașe sporește prestigiul grupului terorist și îi poate întări influența asupra altor organizații similare. De exemplu, gruparea Hizb'allah a devenit foarte populară la începutul anilor '80, în special ca urmare a atacurilor sinucigașe, fapt ce a înlesnit recrutarea unui număr mare de noi membri.

Organizarea actelor sinucigașe presupune un grad ridicat de conspirativitate. Succesul misiunii depinde de o serie de elemente, precum: procesul de selecționare a viitorului sinucigaș, nivelul de asigurare a conspirativității, documentarea temeinică privind viitoarea țintă, îndoctrinarea continuă a atentatorului cu privire la justețea cauzei în numele căreia acționează.

Terorismul de natură religioasă. Islamul este una dintre cele trei mari religii ale omenirii, alături de iudaism și de creștinism, beneficiind de peste un miliard de adepți. Islamismul se extinde cu cea mai mare viteză în lume, așa după cum se afirma în cotidianul El Pais, (Spania, 1 octombrie 2001). Potrivit ultimei statistici privind musulmanii, întocmită în 1986, existau 1,55 miliarde de persoane de confesiune islamică.

Islamul este credința care se bazează mai presus de orice pe credința intimă și implicarea personală, refuzând existența preoților fiind resimțită ca o lege severă, permanent în vigoare.

Obligațiile cultului, în număr de cinci, sunt următoarele: profesiunea de credință („Nu există decât un Dumnezeu și acela este Alah, iar Mahomed este trimisul lui“); rugăciunea („șalat“), adică cele cinci rugăciuni zilnice și cea de vineri de la moschee; spălarea obligatorie înainte de rugăciune; un impozit în folosul celor săraci; postul anual în decursul lunii a zecea (Ramadanul) și pelerinajul la orașul sfânt Mecca.

Majoritatea musulmanilor o constituie sunniții. Aceștia sunt ortodocșii, care îi recunosc pe cei patru califi, primii succesori ai profetului Mahomed, precum și pe omneyazi și abbassizi. Din punct de vedere juridico-religios, sunniții se împart în hanifiți, safiiți, malkiți și hanbaliți.

Șiiții diferă deci pe plan politic de sunniți. Pe de altă parte, șiiții se deosebesc și între ei prin interpretările pe care le dau unor detalii de cult împărțindu-se în mai multe grupe: aidiții, inamiții sau duodecimamii și extremiștii ismailiți, nusayriții sau alawiții. Indiferent de aceasta, șiiții introduc în Islam tema pasiunii (martiriul lui Hussein, fiul lui Ali, în anul 680 și al altor alizi), ideea caracterului semidivin al califului și aceea a întoarcerii acestuia după ce a fost „mort“ sau „dispărut“.

Terorismul de natură religioasă este opera fundamentaliștilor religioși, motivați prin dorința de înfăptuire a dorinței lui Dumnezeu, de unde și fanatismul orb care îi caracterizează. Aceștia dispun de o agendă politică puternică, bazată pe propagarea amenințării cu utilizarea terorii de masă și interpătrunderea actelor teroriste cu nevoia de purificare etnică.

Sub impactul forțelor globalizării, exploziei conflictelor de natură etno-politică între state, apariției unor noi grupări cu structuri organizatorice mai puțin coezive sau cu scopuri obscure de natură religioasă, accesului liber la vechile și noile tehnologii legate de armament, disponibilității tehnologiilor cu utilizare duală, posibilității sub-statelor „actori“ de a achiziționa materiale și instrucțiuni pentru construcția și utilizarea armelor de nimicire în masă, în anii ‘90, terorismul tradițional și-a modificat caracterul, fenomenul având ca rezultat apariția unei noi forme de terorism, complexă și amorfă, considerată ca o provocare fără precedent la adresa securității.

Acest aspect s-a manifestat și asupra grupărilor teroriste de natură religioasă, în cadrul cărora întâlnim organizări foarte diversificate: grupări nucleu, cum sunt grupările Jihad din zona Golfului, Egipt și Palestina, grupări de coaliție cu filiale (anqud), reprezentate de FIS, GIA, Al-Qaeda, mișcări cu caracter de protest social, grupări care beneficiază de sprijinul extern al unui stat din apropiere (Hizb’allah), grupări cu context operațional și structură de conducere dispersate geografic (Hamas), grupări conduse de lideri în exil sau aflați în închisori.

Credincioșii folosesc religia ca pe un refugiu în care vechile idei determină scopurile viitoare, ca sanctuar fizic și spiritual împotriva represiunii și instrument pentru manifestarea activismului sau a acțiunilor politice. Actele proprii sunt promovate în sens ofensiv sau reactiv, iar amenințarea secularizării izvorăște din interiorul mișcărilor, contactul cu mediul (reislamizare) și influențele exterioare (interferențele străine).

Perceperea amenințării este demonstrată de simbolismul denumirilor, de unde rezultă ideea de monopolizare a adevărului ca fiind dezvăluit de Dumnezeu. Selectarea numelor servește la atingerea unor scopuri multiple concomitent cu amplificarea audienței pe plan extern și intern: legitimitate religioasă și autenticitate istorică; justificarea acțiunilor pentru ucenici; atragerea de noi recruți.

Cele mai active grupări teroriste de natură religioasă au luat ființă ca reacție la evenimente-cheie. Ele au un rol foarte important, deoarece servesc ca model de inspirație și catalizator, amplificând amenințarea care vine din exterior.

Mecanismele terorismului radical religios sunt direct controlate de vârfurile ierarhiei clericale care „binecuvântează“faptele. Aceste grupări sunt relativ lipsite de constrângeri în privința nivelului și intensității violenței, dar există anumite mecanisme ce reglează mijloacele, metodele și coordonarea temporală. Spre exemplu, violența este corelată cu obiective tactice și ideologice: folosirea unui anume modus operandi care minimalizează eșecul și maximizează posibilitatea obținerii succesului; constrângerea suportată din partea mecanismelor de justificare religioasă (civilii); teama apariției reacției imediate din partea membrilor grupurilor proprii și a forțelor militare sau de securitate; disponibilitatea și posibilitatea folosirii armelor mici, ușoare și a dispozitivelor explozive improvizate.

Noile tendințe privind terorismul de natură religioasă se referă, în principal, la ridicarea gradului de cooperare și fluidizare la nivel tactic între grupările teroriste, interoperabilitate între teroriști, mișcările de gherilă și activitățile „fără utilizarea armelor“, privatizarea terorismului, creșterea rolului Diasporei, creșterea rolului „tehno-terorismului“și creșterea mortalității prin posibilitatea utilizării armelor de nimicire în masă. Terorismul de natură religioasă are tendința să crească în volum, letalitate și complexitate.

Cooperarea la nivel tactic între grupările teroriste se materializează în mișcarea promovată de structurile ierarhice pentru descentralizare și slăbirea legăturilor pe orizontală și întărirea contactelor bilaterale (cazul relațiilor dintre Hamas și Hizb’allah), precum și prin complicarea posibilității de determinare a tipului și nivelului de violență prin faptul că grupările trec peste specificul operațiunilor desfășurate în acea țară.

Privatizarea terorismului, legată în special de numele lui Ossama Bin Laden se bazează pe o finanțare bună, care nu este conectată din punct de vedere operațional la un context național și imprevizibil. Privatizarea terorismului reprezintă „valul viitorului“, deoarece agenda ideologică nu este irațională și acordă suport logistic „mercenarilor“simpatizanți ai islamului, accentuându-se, astfel, dificultățile în identificarea, urmărirea și contracararea mișcărilor teroriste organizate în rețele.

„Tehno-terorismul“ asigură grupărilor de natură religioasă capacități ofensive și defensive, respectiv manuale pentru fabricarea bombelor și „războiul prin calculator“, informații asupra țintelor și sprijin organizatoric, amplifică potențialul psihic pentru ducerea luptei și asigură legitimitate grupărilor și acțiunilor acestora. În plus, „tehno-terorismul“ este legat direct de operaționalizarea sistemului C3 (comandă, control, comunicații), prin realizarea de comunicații relativ sigure între elementele (celulele) teroriste, implementarea de rețele de calculatoare între grupări și asigurarea mijloacelor auxiliare pentru strângerea de fonduri.

Pe bună dreptate, Hans Blix, fostul inspector pentru dezarmarea Irakului, spunea că „fără Saddam, lumea e mai bună, dar nu este mai sigură“, declarând că „războiul din Irak a stimulat terorismul“.

În același context, raportul anual al Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS) de la Londra, dat publicității în octombrie 2004, afirma că intervenția militară în Irak a crescut riscul atacurilor teroriste împotriva statelor occidentale, luând în considerare efectele războiului. Concluzia IISS este că, pe termen scurt, recrutările din rândul arabilor în vederea susținerii Jihad-ului vor lua amploare, iar rețeaua Al-Qaeda va fi și mai motivată pentru desfășurarea de operațiuni teroriste. Măsurile luate de către statele occidentale în ceea ce privește posibilele atacuri teroriste au condus la prevenirea acestora, cu excepția atentatelor de la Madrid din 11 martie 2004. Dar nu același lucru se poate spune despre situația din Indonezia, Pakistan, Arabia Saudită sau Kenya, unde s-au dezvoltat adevărate rețele locale de terorism, aflate, conform experților în domeniu, sub comanda Al-Qaeda. Și toate acestea, susține raportul IISS, cu costuri reduse pentru teroriști: circa 500 000 de dolari pentru atentatele de la 11 septembrie 2001 și 35 000 de euro pentru cele din insula indoneziană Bali.

Terorismul cibernetic. Un șef al FBI afirma, în Germania, în cadrul unei conferințe cu tema „Războiul informațional“ („IW-Informational Warfare“): „Dați-mi zece hackeri și eu paralizez un stat în 90 de zile“. Dacă un hacker, care mai este numit și „computerfreak“ („monstrul calculatoarelor“) sau „Robin Hood al spațiului cibernetic“, ar fi denumit și privit ca „terorist în domeniul infrastructurilor“, probabil că s-ar reprezenta o formă mai apropiată de realitate.

În cadrul evoluției terorismului, actualmente se mai distinge o formă, particulară prin modul propriu de manifestare – terorismul cibernetic. John Arquilla și David Ronfeldt de la RAND Corporation prezintă conceptul de „război prin intermediul calculatoarelor“ ca o nouă formă de conflict, de joasă intensitate, purtat de două entități (state sau organizații non-statale) asemănătoare terorismului internațional clasic.

În opinia celor doi autori, războiul informațional prezintă două trăsături specifice: participanții nu sunt neapărat organizați conform ierarhiilor militare, precum și faptul că un astfel de conflict nu se poartă în zgomotul armelor de foc, ci în cel al tastaturii computerelor.

Concepte precum „netwar“, „cyberinsurgency“ și „terorism informațional“ configurează o imagine dramatică a unui război nedeclarat în lumea nedefinită a cyberspațiului. Unii analiști arată că încrederea în tehnologia informațională este mai mare decât puterea de a înțelege vulnerabilitatea și riscul la care se expun aceste sisteme devenite fundamentale în orice domeniu al vieții sociale.

Patru aspecte fundamentale sunt evidente. În primul rând, statele avansate tehnologic sunt vulnerabile. Pe 25 iulie 1996, directorul CIA, John Deutch, mărturisea că atacurile hackerilor reprezintă al doilea pericol major pentru securitatea Statelor Unite.

Al doilea aspect îl reprezintă posibilitatea de producere a cyberinsurgenței, datorită costurilor relativ scăzute ale acesteia. Robert Steele, analist american, estima că este posibil să „îngenunchezi“ infrastructura unui stat avansat cu ceva mai puțin de un milion de dolari și cu zece specialiști în domeniul informaticii.

În al treilea rând, statisticile demonstrează o creștere a incidentelor de tip „cyberinsurgență“. În Marea Britanie, spre exemplu, hackerii provoacă anual pagube de miliarde de lire sterline în sectorul privat, dar cea mai mare parte a acestor pagube este produsă prin penetrarea rețelelor informaționale de schimburi valutare. În multe cazuri au acționat indivizi izolați, și nu grupări teroriste, dar au existat și situații în care teroriștii au determinat unii tineri să acționeze în vederea realizării obiectivelor lor. În februarie 1995, poliția britanică a arestat un grup de tineri hackeri care participaseră la comiterea unei fraude de 65 de milioane de lire sterline în folosul unui criminal internațional cu sediul în Mallorca, Spania, și care acționa sub pseudonimul „Păpușarul“.

Un al patrulea aspect relevant se referă la creșterea rolului Internet-ului în conflictele sub-naționale. Pentru moment, se pare că grupările teroriste utilizează Internet-ul doar pentru coordonarea activității și distribuirea de materiale propagandistice. O investigație recentă atestă prezența pe Internet a unui număr de 489 de organizații teroriste, de la ALF (Animal Liberation Front) până la FPM (Free Papua Movement). Toate grupările teroriste importante, fără excepție, au website-uri; spre exemplu, Hizb'allah poate fi accesat la adresa http:\\www.moqawarna.org. În timpul asediului Ambasadei Japoniei din Lima, Peru, teroriștii, aparținând Mișcării Revoluționare Tupac Amaru, au utilizat website-uri sofisticate pentru a păstra o puternică audiență în mass-media. Consecința: imediat după încheierea asaltului asupra ambasadei, simpatizanții Mișcării Revoluționare Tupac Amaru au inițiat mișcări de protest față de așa-zise încălcări ale drepturilor omului comise în timpul intervenției forțelor contrateroriste peruane. Un studiu recent al Serviciului de Informații al US Army demonstrează utilizarea crescândă a Internet-ului de către grupări neonaziste.

Riposta la terorismul internațional este încă necoordonată și, deci, vagă. Administrația prezidennțială americană a înființat Comisia pentru Protecția Infrastructurii Informatizate, cu scopul de a obține o mai bună înțelegere a pericolului terorist și de a recomanda o strategie comună de prevenire a atentatelor. Această comisie a identificat opt elemente de infrastructură, ce ar putea deveni ținta teroriștilor informaționali: telecomunicațiile, sistemul de electricitate, conductele și depozitele de petrol și gaze, transporturile, rețeaua hidrografică, serviciile de urgență, băncile și structurile financiare și permanența serviciilor guvernamentale.

Aceeași comisie a identificat șase atuuri majore pentru teroriștii informaționali:costurile scăzute ale atacului informațional, posibilitatea acțiunii rapidă și surprinzătoare, care nu permite victimei timp de reacție, asigurarea unui anonimat perfect pentru agresori, arie de acțiune la scară planetară, depășind frontierele naționale, risc minim de identificare a locației din care este lansată agresiunea informațională, precum și posibilitatea de a limita sau spori numărul victimelor umane, în funcție de direcția și intensitatea atacului.

În aceste condiții, beneficiile obținute de cyberinsurgenți se estimează că ar depăși costurile (inclusiv riscurile) potențiale. Totuși, pe moment, perspectiva ca vreun stat să devină ținta unei agresiuni teroriste informaționale pare aproape imposibilă, deși posibilitatea există.

Eco-terorismul. „Mișcarea verde“ promovată de activiștii ecologiști radicali poate risca să derapeze în eco-vandalism și eco-terorism, pentru ca aceștia să-și impună revendicările. „Fundamentaliștii verzi“ doresc să scufunde societatea în medievalism pre-tehnologic și ascetism. „Eco-teologii“ sunt foarte asemănători cu extremiștii religioși. Ei insistă că nu poate exista nici un fel de eliberare tehnologică și că, prin urmare, suntem destinați să alunecăm înapoi în sărăcia pre-industrială, perspectivă pe care o privesc mai degrabă ca pe o binecuvântare decât ca pe un blestem.

Într-o serie de articole din revista New Perspective Quarterly, liniile directoare ale dezbaterii sunt expuse cu claritate. Pentru acești gânditori reversioniști, problemele nu sunt în primul rând de natură ecologică, ci religioasă. Doresc să restaureze o lume scăldată în religie, care n-a mai existat în Occident încă din Evul Mediu. Mișcarea ambientalistă le oferă un vehicul convenabil pentru promovarea ideilor lor.

Acest grup reduce istoria relațiilor umane cu natura la o alegorie biblică. Mai întâi a fost o „epocă de aur“ ecologică: oamenii trăiau în armonie cu natura și o adorau. Specia a căzut din acest Eden o dată cu apariția epocii industriale, în care Diavolul – tehnologia – conducea afacerile umane. Acum trebuie să tranzităm într-un nou Paradis al perfectei armonii și susțineri. Dacă nu, ne așteaptă Armaggedon-ul.

Un teoretician, Wolfgang Sachs, de la Universitatea Pennsylvania, atacă Institutul Worldwatch, proeminent centru de cercetări ambientaliste, pentru „optica sa specific modernă“ și respinge conservaționismul, pentru îndemnurile sale în sensul unei mai mari eficiențe tehnologice. De fapt, ceea ce urmărește Sachs este „buna gospodărire“ în tradiția „gospodăriilor orientate spre subzistență“. Sachs se opune „fascismului managerial“, propunând „subzistența fără dezvoltare“, pe scurt, staza socială.

Mulți analiști se îngrijorează de apariția „Ayatollah-ilor verzi“ sau a „eco-fasciștilor“ care își impun propria lor marcă. Aceștia avertizează că „în crize profunde ale omenirii, charisma joacă întotdeauna un rol. Cu cât e criza mai profundă, cu atât va ieși la iveală o figură charismatică mai întunecată (…) Riscul de a avea sau nu un Adolf verde depinde (…) de cât de departe vor avansa schimbările culturale înainte de următorul Cernobâl“.

Actualmente, în Statele Unite ale Americii, Partidul Neo-Verde, cu brasarde, centuri cu diagonală și cizme înalte, este gata să-și impună noua optică despre natură asupra restului societății. Tot în perioada actuală, un „fundi“ (fundamentalist ecolog englez), scria o scrisoare către The Economist, în care susținea că „țelurile fundi-lor verzi ca mine sunt de a reveni la o Europă care a existat în trecutul îndepărtat, între căderea Romei și ascensiunea lui Charlemagne, în care unitatea de bază a societății era așezarea rurală, abia mai mare decât un cătun. Singurul mod al oamenilor de a trăi în armonie cu natura este de a trăi la limita de subzistență“.

În ultimii 10-15 ani, în lumea occidentală s-a constatat o creștere îngrijorătoare a actelor teroriste comise în numele protejării mediului înconjurător. Semnalul luptei împotriva acestui gen de infracțiuni a fost dat de autoritățile franceze, care au întreprins un atac violent asupra vasului Rainbow Warrior. Această nava, aparținând organizației Greenpeace, era ancorată în portul neo-zeelandez Aukland și fusese implicată în protestele antinucleare din zona Pacificului. Și până atunci se mai înregistraseră manifestări împotriva proliferării armelor nucleare, ca și demonstrații împotriva extinderii rețelei rutiere, a defrișărilor și a industrializării zonelor rurale. În ciuda naturii evidente a acestor proteste, unii analiști au căutat să definească noțiunea de eco-terorism, în așa fel încât să poată fi deosebit activismul ecologic de terorism, ca noțiune generală.

Prin prisma conceptului de „terorism“, eco-terorismul radical este înscris în categoria celor „unimotivate“ sau, altfel spus, „terorism cu scopuri speciale“. Grupările eco-teroriste urmăresc un scop bine determinat, propriu, un anume segment al vieții politice sau sociale. Ele nu urmăresc modificarea ordinii sociale existente, așa cum fac grupările revoluționare, și nici nu vizează ascensiunea unei anumite categorii etnice, ca în cazul grupărilor naționaliste. Eco-teroriștii sunt îngrijorați de degradarea mediului înconjurător și nu se implică în luptele politico-sociale. În prezent, aceste organizații au două orientări principale: unele dintre ele nu admit utilizarea energiei nucleare nici în scopuri pașnice, nici în activități militare, iar altele, duc o susținută campanie împotriva uciderii animalelor, fie ca sport (vânători), fie ca experiment științific.

Din aceste direcții urmărite, se poate observa o diferență între
activiștii ecologiști și teroriștii cauzelor politico-sociale. Organizații ca Greenpeace și Prietenii Pământului nu pot intra în această ultimă categorie. Acestea au fost fondate în scopul avertizării populației și a sprijinirii luptei pentru o „planetă verde“. Rațiunea lor de a fi nu presupune practicarea violenței pentru atingerea scopurilor propuse, deși, în numeroase situații, membrii lor sunt asimilați extremiștilor. Este cert că unii dintre ei au participat la sabotarea conductei petroliere din Marea Nordului, dar acesta nu a fost un act terorist. Intenția lor nu a fost să intimideze guverne sau companii, ci să avertizeze și să deștepte interesul față de asemenea probleme, într-un segment cât mai larg al populației. De asemenea, avertizează că nerespectarea cererilor prezentate va fi urmată de incidente mai grave. Ecologiștii, în general, nu se raliază acestor tactici agresive. Până la un anumit nivel, ei sunt mulțumiți cu avertismentele inserate de mass-media.

Evaluarea perspectivei terorismului – privit ca strategie a insurgenței – depinde de modul în care este definit succesul. Marea majoritate a grupărilor teroriste urmăresc preluarea puterii sau măcar a controlului, în dauna guvernelor sau regimurilor politice existente.

Deși realizarea deplină a scopurilor insurgențelor este rară, teroriștii au reușit adeseori să-și realizeze obiectivele parțial. Se pot deosebi patru tipuri de succese teroriste parțiale: obținerea sprijinului intern, ce permite teroriștilor să ajungă la un nivel mai înalt al insurgenței, atragerea atenției internaționale asupra nedreptăților la care sunt supuși, dobândirea legitimității internaționale, câștigarea de concesii politice parțiale din partea autorităților.

Formarea atitudinii favorabile față de cauza teroriștilor apare cu o mare probabilitate în rândul populațiilor care suferă de pe urma atacurilor teroriste, dar nu are nimic de pierdut din îndeplinirea dorinței lor. În această situație, dezaprobarea vehementă inițială este repede înlocuită cu dorința ca problema respectivă să dispară. Atunci când o atitudine politică pozitivă față de cauza teroriștilor pare a fi capabilă de a cumpăra pacea, statele (guvernele) își adaptează adesea politica, astfel încât să câștige bunăvoința teroriștilor. Situația este cunoscută în psihologie ca „disonanță cognitivă“ și nu este în mod necesar un act conștient. În principal, aceasta implică găsirea unei scuze acceptable față de un comportament ce poate evita conflictele, chiar dacă aceasta contrazice unele principii sau convingeri. Cu siguranță, statul și populația preferă să creadă că, la o examinare mai atentă, teroriștii au o problema mai importantă, decât să admită cedarea în fața presiunii teroriste.

Anumite grupuri teroriste ce au fost incapabile să-și materializeze obiectivele politice, au reușit totuși să-și determine adversarii să facă concesii semnificative. Un exemplu tipic îl constituie ETA (Euzkadi ta Askatasuna). Campania lor violentă de a se separa de Spania nu a produs independența la care aspirau, dar a fost, fără îndoială, un factor major în hotărârea Spaniei de a garanta provinciilor basce autonomie extensivă. Un alt caz de acest fel este lupta IRA împotriva Ulster-ului. Deși nu au fost făcuți încă primii pași reali în privința schimbării statutului Ulster-ului, a existat bunăvoință progresivă în Marea Britanie pentru soluționarea problemei irlandeze, folosind orice mijloc care ar pune capăt violenței. Acordul britanico-irlandez din 1985 a garantat că Irlanda de Nord va deveni o parte a Republicii Irlanda (Irlanda de Sud), dacă se decide prin vot popular. Pentru timpul prezent, Irlandei i s-a garantat un drept de a-și exprima părerea în privința Ulster-ului în cadrul unei conferințe anglo-irlandeze. În mod evident, aceste schimbări în politica britanică au fost stimulate de lupta IRA, mai ales că mediatizarea internațională a făcut ca SUA să se implice direct în medierea conflictului dintre protestanți și catolici, Jerry Adams fiind acceptat în SUA, deci, recunoscut ca parte reprezentativă cu autoritate morală și legală, în cadrul negocierilor de pace.

1.2.2. Scopurile acțiunilor teroriste

Scopul actelor teroriste îl reprezintă paralizarea vieții sociale din spațiul respectiv, prin: declanșarea unor comentarii la scară largă în mass-media; asasinarea unui personaj cheie în ierarhia statală oficială, din domeniul politic, militar, cultural sau lider de opinie; deteriorarea (distrugerea) unui edificiu de valoare pentru autoritatea statală și populația statului vizat; generarea unor negocieri politice sau constrângerea autorităților pentru a veni în întâmpinarea revendicărilor grupării teroriste; sporirea reputației și credibilității grupării teroriste.

Consider că, scopurile acțiunilor teroriste sunt diferite de la o situație la alta și foarte complexe. În principal, ele pot fi determinate de unele motivații de genul: realizarea unor scopuri politice considerate esențiale pentru afirmarea unor etnii: cazul populației kurde, al palestinienilor, bascilor etc.; promovarea doctrinelor religioase și tradițiilor seculare, fapt semnalat în Algeria și Egipt; sensibilizarea opiniei publice asupra existenței unor situații conflictuale în diferite zone ale lumii: cazul kurzilor (PKK) și al nord-irlandezilor din Ulster (IRA); subminarea autorității regimurilor politice, prin producerea de panică, haos, incertitudine; eliberarea unor compatrioți, deținuți în închisori; obținerea unor sume de bani, pentru finanțarea viitoarelor acțiuni; intimidarea și influențarea poziției unor personalități sau guverne; răzbunarea față de unele personalități; atingerea rapidă a unor scopuri etnice sau separatiste.

Actele individuale de terorism tind la obținerea unor anumite concesii, cum ar fi plata unor răscumpărări sau eliberarea unor prizonieri. Terorismul poate să urmărească deliberat provocarea măsurilor de represiune, sperând că astfel va provoca autodistrugerea structurilor statale. O linie de demarcație abia vizibilă este trasată între teroare și terorism, prin încercările de justificare și legalizare a terorii și de interzicere a terorismului. Teroarea practicată de guvernul la putere este prezentată ca aplicare a legii și este îndreptată împotriva opoziției, în timp ce terorismul presupune sfidarea deschisă a legii și este mijlocul prin care opoziția urmărește să slăbească autoritatea guvernului. In timp ce guvernul terorist nu are nici o pretenție de legalitate, guvernul legitim trebuie, cel puțin formal, să invoce legea.

Dificultatea definirii terorismului apare din nou atunci când se pune problema tipologiilor, care îmbracă trei forme: terorismul comis în afara statului sau care are efect în afara teritoriului statului căruia îi aparține agresorul; terorismul comis cu intenția de a prejudicia interesele unui stat sau ale unei organizații interguvernamentale internaționale; terorismul care este săvârșit împotriva unui membru al forțelor armate ale statului în timpul unor ostilități militare.

Simpla amenințare cu teroarea reprezintă un mesaj explicit. Terorismul este o stare de spirit specială, este un mesaj. Cel care ucide un adversar politic, pentru a-i intimida pe ceilalți, săvârșește o omucidere. Numai scopul specific, care este înfricoșarea, înspăimântarea unei colectivități umane, face ca actul respectiv să fie considerat terorist.

Terorismul are la bază o acțiune violentă, menită să atragă atenția generală a publicului asupra scopurilor unor astfel de acte, să genereze o puternică reacție din partea acestuia. În acest sens, Ulrike Meinhoff, întemeietoarea fostei organizații teroriste germane Baader-Meinhoff, scria că „atentatele nu sunt destinate doar să provoace teroare. Ele au, de asemenea, drept scop să provoace o puternică reacție“.

Țintele terorismului statelor autoritare sunt membrii marcanți ai partidelor democratice, intelectualii, liberalii, conducătorii socialiști etc. Teroarea este folosită împotriva celor care nu fac parte din elita conducătoare, împotriva mulțimii și, în special, a actualilor și potențialilor opozanți. In general, în aceste cazuri, nu sunt cunoscute cereri formulate anume.

Țintele terorismului de dreapta sunt deseori nespecifice, cu bombe care explodează la întâmplare în locuri publice, totuși țintele specifice pot fi reprezentate de lideri de stânga, intelectuali sau trădători. Teroarea este îndreptată asupra oponenților guvernamentali și, de cele mai multe ori, împotriva întregii societăți. In cazurile când există cereri de formulat, acestea se adresează, de cele mai multe ori, militarilor, care sunt chemați să realizeze o lovitură de stat. De asemenea, se caută să se atragă atenția guvernului, alteori populației sau grupărilor de dreapta. Mai sunt în atenția teroriștilor și eventualii simpatizanți ai puterii din rândul populației, precum și mass-media.

Terorismul etnic și naționalist are drept victime membrii grupărilor politice de altă naționalitate aflate la putere, forțele de ordine sau cei care colaborează cu acestea. Ținte pot fi și turiștii statelor ce au relații strânse cu puterea.

Terorismul de stânga este întreprins împotriva aparatului de stat, funcționarilor guvernamentali, militarilor, polițiștilor, juriștilor, oamenilor de afaceri.

Indiferent de culoarea politică, teroriștii urmăresc relatarea acțiunilor lor de către mass-media, pentru a se realiza un impact deosebit asupra populației, a guvernanților.

Cele mai multe din cererile teroriștilor vizează eliberarea colegilor aflați în detenție, precum și atragerea de noi simpatizanți, adepți, obținerea de profituri considerabile pentru desfășurarea luptei în continuare.

Adepții postbelici ai utilizării metodelor teroriste au considerat că acestea reprezintă o cale de mediatizare a cauzei prin mass-media și că pot demonstra capacitatea de ripostă a grupărilor teroriste.

Totodată, datorită promovării ideologiilor revoluționare și imposibilității de a înfrunta forțele armate regulate, mișcările de gherilă au alunecat spre terorism (UCK, Khmerii Roșii, Tupac Amaru).

Situația strategică postbelică a facilitat proliferarea terorismului, ca formă de purtare a războiului neconvențional. Astfel, state precum SUA și Rusia au putut participa la conflicte locale fără a se implica în lupta deschisă.

Apreciez că, în urma măsurilor de combatere a terorismului luate în ultimii ani, o serie de organizații teroriste și-au revizuit strategia și tactica de acțiune, concomitent cu reorganizarea lor în vederea contracarării măsurilor de combatere adoptate de guverne.

Se acționează în primul rând în direcția realizării unei unități de acțiune între grupurile și organizațiile teroriste din diferite țări, a terorismului de dreapta cu cel de stânga, vizându-se din ce în ce mai frecvent obiectivele occidentale.

În opinia mea, grupurile teroriste nu doresc o confruntare cu masiva mașinărie militară deoarece ar pierde lupta, ci, doar să acționeze atunci când au ocazia, dacă nu prin ocolirea obstacolului (obiectivului), să se poată ascunde în mijlocul populației ca “anonimi”.

1.2.3. Motivațiile acțiunilor teroriste

Studiile asupra terorismului au arătat că motivațiile care stau la baza acțiunilor teroriste pot fi clasificate în trei categorii: raționale, psihologice și culturale . Un terorist poate fi definit și printr-o combinație a acestora.

Motivații „raționale”

Teroristul „rațional” face o analiză aprofundată a costurilor și beneficiilor referitoare la scopurile și opțiunile sale. În timpul planificării unei acțiuni, el caută să determine care sunt cele mai scăzute costuri și cele mai eficiente căi pentru a-și realiza obiectivele.

Teroristul face o evaluare a riscurilor la care se expune, cântărind mijloacele de apărare ale țintei împotriva propriilor sale posibilități de atac. El analizează capacitatea colaboratorilor săi de a-l sprijini pentru distrugerea țintei, luând în considerarea scopul urmărit și condițiile sociale existente la un moment dat.

Raționamentul unui terorist este asemănător cu acela făcut de un comandant militar sau un întreprinzător care, înaintea unei operațiuni militare sau inițierii unei afaceri, evaluează toate disponibilitățile pentru derularea acțiunii.

Un terorist va analiza dacă acțiunea sa va induce suficientă anxietate pentru a-și atinge scopurile, fără ca el sau cauza să fie afectați. O evaluare greșită a reacției sociale poate conduce la dezastre. Astfel, când grupurile Tupamaros (Uruguay), ERP (Armata Poporului Revoluționar) și Montoneros (Argentina) au evaluat greșit reacția populară, ostilă la terorism și depășesc pragul de toleranță al societății, ele sunt eliminate.

Motivații psihologice

Motivația unei persoane pentru a săvârși acte teroriste derivă, din punct de vedere psihologic, din insatisfacțiile și nerealizările existente în viața sa personală. El își găsește rațiunea de a trăi, dedicându-se actelor de terorism.

Deși nu s-a determinat o psihopatie clară în rândurile teroriștilor, există un element aproape universal, care îi caracterizează, și anume acela că sunt "fideli desăvârșiți". Teroriștii nu iau în considerare punctele de vedere din exteriorul grupului; ei cred în cauza lor și au convingerea că nu pot greși niciodată.

Teroriștii au tendința să proiecteze asupra altora propriile lor motivații antisociale, manifestându-se printr-o atitudine de genul "noi împotriva tuturor". Această perspectivă duce la dezumanizarea victimelor și elimină orice ambiguitate din mintea lor atunci când acționează.

O caracteristică comună tuturor teroriștilor motivați psihologic este nevoia lor acută de a aparține unui grup. Pentru unii teroriști, acceptarea lor de către un grup reprezintă o motivație mult mai puternică decât obiectivele politice stabilite de acesta. Astfel de indivizi își definesc statutul social prin apartenența la un grup.

Grupurile teroriste au motivații interne foarte puternice. Acestea le determină să considere necesare orice acte de violență, care să le justifice existența, legitimitatea și considerația proprie.

Un alt rezultat al motivației psihologice este intensitatea dinamicii grupului. Teroriștii cer unanimitate și sunt intoleranți cu aceia care au păreri opuse. Având inamicul clar identificat, în cadrul grupului se creează o presiune ce determină creșterea frecvenței și intensității atacurilor teroriste.

Nevoia de a aparține unui grup limitează renunțările, iar teama de compromis nu permite acceptarea acestora. Teroriștii consideră negocierile ca fiind o trădare sau, în cel mai bun caz, ca dezonorante. Aceasta este și explicația faptului că grupările teroriste sunt predispuse la divizări, iar fracțiunile rezultate sunt deseori mult mai violente decât grupurile din care provin.

Dinamica motivațiilor psihologice a determinat, de asemenea, ca obiectivele urmărite de-a lungul timpului să fie aproape imposibil de realizat. Un grup care și-a atins scopurile este condamnat la dispariție și, de aceea, atunci când se apropie de realizarea lor, va căuta să le redefinească. Grupul va respinge orice pretenție de realizare a obiectivelor pe toate planurile, afirmând că aceasta este falsă ori necorespunzătoare sau o va caracteriza ca fiind rezultatul duplicității inamicilor. Exemple în acest sens se regăsesc atât la grupările Recontras din Nicaragua, ETA din Spania, cât și la multe din fracțiunile palestiniene, care par a suferi de teama succesului. O protecție psihologică eficientă împotriva succesului se realizează prin definirea scopurilor grupului, astfel încât acestea să fie imposibil de realizat.

Motivații culturale

Culturile modelează valorile și motivează oamenii să acționeze în moduri care pot părea nerezonabile pentru observatorii din afara arealului cultural respectiv.

Americanii, de exemplu, ezită să ia în considerare efectul foarte puternic pe care îl are cultura asupra comportamentului uman. Ei consideră și acceptă mitul conform căruia comportamentul rațional este singurul care coordonează acțiunile umane.

Dacă în cultura americană apare un comportament irațional, acesta este explicat prin toate mijloacele, care duc la găsirea unei motivații raționale. În cazul în care acțiuni iraționale asemenea vendetelor, torturilor sau comportamentelor auto-distructive ale unor grupuri se manifestă la alte popoare, acestea sunt respinse, ca fiind incredibile. În schimb, dacă se regăsesc în cultura lor, americanii fac eforturi să le găsească explicații raționale. Ei nu sunt de acord cu dezmembrarea statelor din motive etnice dacă din aceasta rezultă state mici, cu economii slab dezvoltate ci, dimpotrivă, sprijină apariția de state mici, dar cu economii prospere.

Modul de viață în general și al fiecărui individ, în special, este o caracteristică culturală, care are un impact de proporții asupra terorismului. În societățile în care fiecare individ se identifică prin apartenența la un anumit grup (familie, clan, trib), se va manifesta o incitare spre sacrificiu, rar întâlnită. Teroriștii reprezintă un caz special: ei sunt dornici să-și sacrifice viața pentru cauza și organizația lor. Pe de altă parte, viețile celor din afara grupului, care în sistemul lor de valori reprezintă răul, pot fi distruse fără nici o remușcare.

Alți factori care definesc motivațiile culturale ale teroriștilor includ maniera în care agresiunea a fost canalizată și conceptele care stau la baza societății. De exemplu, nivelul violenței din mediu este modelat de structura politică și de felul în care se asigură transferul puterii. Câteva sisteme politice nu au prevăzut măsuri efective pentru asigurarea transferului puterii fără violență. Unele culturi pot avea o mare toleranță în privința violenței manifestată pe alte planuri, dar, în același timp, pot fi foarte sensibile la violența politică. Statele Unite, de exemplu, este una din cele mai violente societăți din lume și totuși, violența politică nu este acceptată. Cu toate acestea, atât în SUA cât și în Franța și Germania (care au o toleranță scăzută față de violență) au existat acte de violență politică de-a lungul istoriei.

O determinantă culturală majoră a terorismului o reprezintă percepția referitoare la "outsideri" și anticiparea amenințării existente la adresa supraviețuirii grupurilor etnice. Teama provocată de o posibilă exterminare culturală conduce la o violență care, pentru cineva care nu a trăit o astfel de experiență, pare irațională. Toți indivizii sunt sensibili la amenințările contra valorilor prin care ei înșiși se identifică: limba, religia, comunitatea, teritoriul unde trăiesc sau locul natal. Posibilitatea de a pierde oricare din aceste valori declanșează o reacție de apărare, uneori chiar de ură, față de alte persoane sau popoare.

Religia poate fi considerată cea mai sensibilă valoare culturală prin care se identifică o persoană, deoarece cuprinde valori adânc înrădăcinate. O amenințare la adresa religiei generează un risc, nu numai asupra prezentului, dar și asupra trecutului și viitorului cultural. Multe religii, incluzând creștinismul și islamismul, se consideră îndreptățite să folosească forța pentru convertire. În numele religiei, terorismul poate fi foarte violent, iar teroriștii motivați religios privesc acțiunile lor ca fiind morale și reprezentând o sancțiune divină. În concepția lor, acțiunile ce le întreprind, considerate acte de disperare în alte împrejurări, reprezintă o datorie divină. Astfel se explică spiritul de sacrificiu și dăruire existent în rândurile celor mai extremiste grupuri teroriste.

1.2.4. Caracteristicile acțiunilor teroriste

Aproape zilnic, omenirea se confruntă cu acțiuni extremist-teroriste care generează insecuritate și tulbură profund viața normală a societății, sfidând ordinea de drept internă și internațională. Prin amploarea și diversiunea formelor sale terorismul a dobândit în ultimele decenii un caracter global, constituind o amenințare gravă pentru securitatea și pacea mondială.

Majoritatea teoreticienilor analizează actele teroriste în funcție de elementul subiectiv al infracțiunii (intenția), distingând astfel un terorism de drept comun și un terorism social. Prin terorism de drept comun s-ar înțelege acele infracțiuni care cad sub incidența legii penale, agravată însă de metode de execuție prin teroare. De regulă, acest gen de infracțiuni au ca obiect un interes personal ca de exemplu: obținerea unei sume de bani, încercări de șantaj, taxele de protecție, practicile gangsteriale ori ale bandelor de tâlhari. În schimb, terorismul social ar fi acea formă de infracțiune care urmărește impunerea unei ideologii sau doctrine sociale, economice ori distrugerea unei orânduiri sociale.

Acțiunile teroriste se pot cuprinde în terorism intern și internațional. Primul poate fi la rândul lui, terorism de stat (regim de teroare), terorism de stânga sau de dreapta (deci motivat ideologic), naționalist sau separatist (motivat de idealuri naționale). Scopurile lor sunt total opuse. Terorismul intern vizează, din punctul de vedere al inițiatorilor, întărirea statului, iar cel internațional distrugerea sau compromiterea instituțiilor statale.

După cum au demonstrat atentatele comise la 11 septembrie 2001 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, terorismul a depășit stadiul unor simple asasinate și atentate cu bombe. În prezent unele organizații teroriste au capacitatea tactică de a ucide mii de persoane dintr-o singură acțiune și de a amenința comunități întregi în timp de pace.

Pentru atingerea obiectivelor propuse organizațiile și grupările teroriste apelează la o mare varietate de forme și procedee de acțiune, fiecare cu caracteristici proprii. Statisticile ultimilor 30 de ani demonstrează că aproape 95% dintre acțiunile teroriste înregistrate în întreaga lume se încadrează în șase tactici de bază, respectiv: atentate cu bombe, asasinate, atacuri armate, răpiri, deturnări și luări de ostatici. Teroriștii aruncă în aer diverse obiective, ucid oameni sau iau ostatici. Orice acțiune teroristă nu este, în ultimă instanță, decât o variantă a acestei activități.

Din analiza situațiilor de profil, rezultă faptul că formele de acțiune cele mai uzitate în realizarea actelor teroriste sunt: acțiunea directă, acțiunea acoperită, acțiunea indirectă.

Acțiunea directă. Acțiunea directă constă în atacul deschis, armat, asupra țintei vizate, în scopul ocupării obiectivului (cu sau fără ostatici), capturării, răpirii sau nimicirii unor persoane, creării de panică, derută și groază în rândul populației.

În raport cu scopul acțiunii, natura obiectivului vizat, condițiile concrete existente în zonă și alte elemente de ordin tactic, sociologic și psihologic, acțiunea directă face uz de o serie de procedee specifice, între care cele mai frecvente sunt: atentatul, atacul obiectivelor fixe, atacul obiectivelor mobile (deturnarea).

Atentatul este unul dintre principalele procedee de acțiune folosite de teroriști și se adoptă în scopul suprimării fizice a unor personalități marcante care, prin activitatea lor, au afectat interesele grupării teroriste. De regulă, ținta acestor acțiuni sunt: șefi de state, diplomați, înalți demnitari și alte personalități politice, oameni de afaceri, comandanți militari și șefi de poliție etc.

Ca modalități concrete de executare a acțiunilor asupra personalităților vizate, elementele teroriste folosesc: asasinatul; răpirea de persoane; sechestrarea de persoane (luarea de ostatici); atentatul prin atac armat, în forță, rapid și prin surprindere; atentatul executat prin atac izolat; atentatul executat printr-o acțiune armată specială.

Asasinatul este acțiunea cea mai odioasă săvârșită de teroriști, având rolul de a da exemplu a ceea ce vor putea să facă în viitor.

Răpirea de persoane se realizează în vederea amenințării unor grupuri de interese (sociale, politice sau economice), a guvernelor sau autorităților publice centrale sau locale, cărora, prin acest procedeu, li se impune satisfacerea unor revendicări de ordin politic, economic, juridic, militar etc. solicitate de către grupările teroriste respective.

Sechestrarea de persoane (luarea de ostatici) este o acțiune prin care se atentează la integritatea unei persoane, executată cu forța, prin reținerea așa-zișilor adversari marcanți, pentru a determina autoritățile să accepte condițiile impuse, inclusiv prețul de răscumpărare în bani. Modalitatea este folosită de către grupările teroriste și pentru obținerea de fonduri prin răscumpărările plătite de oamenii de afaceri pentru eliberarea unor membri ai familiilor acestora, luați ostatici.

Atentatul prin atac armat, în forță, rapid și prin surprindere este un procedeu violent, adoptat în scopul suprimării fizice a persoanei vizate, urmat de retragerea echipelor teroriste din zona acțiunii respective. Pentru desfășurarea cu succes a acțiunii respective, se încearcă dezorientarea organelor de ordine, concomitent cu blocarea circulației în zonă.

Atentatul executat prin atac izolat constituie un procedeu de acțiune utilizat frecvent de teroriști, deoarece angajează efective reduse. Se folosește în combinație cu asasinatele, răpirile sau sechestrările de persoane.

Atentatul executat printr-o acțiune armată specială, denumit și atacul nominal, este un procedeu care se adoptă pe baza unor informații sigure despre persoana vizată și mijlocul de locomoțiie folosit.

Atacul obiectivelor fixe cu foc, combinat cu acțiuni desfășurate rapid și prin surprindere asupra elementelor sistemului de securitate, cu sau fără luare de ostatici, cuprinde: atacul simultan pe două direcții; atacul pe o direcție favorabilă, precedat de acțiunea demonstrativă pe o direcție secundară; atacul legendat.

Atacul simultan pe două direcții, respectiv, atacul pe o direcție favorabilă, precedat de acțiunea demonstrativă pe o direcție secundară, urmăresc desfășurarea rapidă a comandoului terorist, pătrunderea în obiectiv, neutralizarea sistemului de protecție, ocuparea obiectivului, luarea de ostatici și începerea satisfacerii cererilor ultimative.

Atacul legendat, bazat pe pătrunderea „legală“ în obiectivul vizat (utilizându-se legende plauzibile), este continuat de amenințarea cu arma, sechestrarea personalului și prezentarea programului de revendicări și condiții. Este cel mai utilizat procedeu în majoritatea acțiunilor teroriste cunoscute.

Atacul obiectivelor mobile (deturnarea) este realizat ca act premeditat de capturare a unui mijloc de transport și schimbarea direcției de deplasare a acestuia, sub amenințarea armei. Deturnarea se execută asupra aeronavelor, navelor, mijloacelor de transport rutiere și feroviare.

Dintre toate mijloacele mobile menționate, avionul a constituit dintotdeauna ținta deturnărilor. În acest caz, acțiunea se declanșează, de regulă, imediat după decolarea navei, când echipajul de bord este ocupat cu executarea manevrelor de zbor, iar pasagerii sunt legați cu centurile de siguranță.

O variantă particulară a acestui procedeu o reprezintă deturnarea aeronavelor în scopul zdrobirii lor de edificii înalte – cazul 11 septembrie 2001 –, care produc pierderi de vieți omenești (inclusiv a atentatorilor) și pagube materiale însemnate.

Acțiunea acoperită. Acțiunea acoperită cuprinde asasinarea unor persoane, distrugerea sau incendierea unor imobile, prin diverse procedee și metode.

Expedierea/înmânarea de obiecte explozive (colete, plicuri, buchete de flori, cadouri cu încărcături explozive sau otrăvitoare) prin poșta obișnuită sau prin persoane deghizate urmărește producerea de explozii, fie în timpul folosirii obiectelor respective, fie cu întârziere. Cele mai utilizate sunt plicurile explozive.

Plasarea de încărcături explozive în locuri sau obiective alese din timp, în scopul producerii de asasinate, distrugeri, incendii, încărcăturile fiind acționate cu ajutorul unor dispozitive de amorsare clasice sau artizanale.

Plasarea încărcăturilor explozive se face prin: pătrunderea legendată în obiectivul vizat și ascunderea materialului exploziv într-un singur loc; exploatarea neatenției personalului din sistemul de securitate al obiectivului; utilizarea unor persoane corupte din rândul salariaților obiectivului, a legitimațiilor acestora sau a unor documente false; abandonarea de autoturisme cu încărcături mari de exploziv în apropierea obiectivului și telecomandarea exploziei în momentul apropierii mijlocului de transport de ținta vizată; îngroparea sau ascunderea încărcăturilor în coșuri de hârtie, canale, guri de scurgere ori în obiecte improvizate.

Lansarea manuală sau cu ajutorul mijloacelor tehnice reactive a unor încărcături explozive se pune în practică atunci când nu este posibilă apropierea de obiectivul vizat.

Acțiunea indirectă. Acțiunea indirectă (psihologică), ca formă de luptă teroristă, vizează distrugerea echilibrului psihologic și diminuarea capacității de rezistență psihică, la nivelul persoanelor, grupurilor de interese și chiar a națiunilor.

În sensul cel mai larg, agresiunea psihologică reprezintă ansamblul procedeelor puse în mișcare în mod intenționat, pentru a reuși manipularea persoanelor, grupurilor sau a unei întregi societăți, în scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gândirea sau chiar de a le subjuga.

Procedeele cele mai des întâlnite în acțiunile teroriste indirecte sunt: amenințările sau cerințele adresate prin telefon sau scrisori anonime diferitelor personalități (direct sau indirect – familiilor acestora); lansarea de alarme anonime prin mass-media sau telefoane anonime care anunță iminența producerii unui atentat terorist; preocupările pentru procurarea și folosirea mijloacelor radioactive, chimice și biologice.

În urma măsurilor de combatere a terorismului din ultimul timp, unele organizații teroriste și-au revizuit strategia, constatându-se o colaborare între grupări și o specializare pe anumite tipuri de acțiuni.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au adus în atenția opiniei publice internaționale un nou tip de teroriști: piloții sinucigași. Ca și pentru temuții kamikaze japonezi din ultima parte a celui de al doilea război mondial, care se năpusteau pilotând avioane încărcate cu bombe asupra vaselor de război americane, pierzându-și viața, pentru această categorie de teroriști a muri pentru ceea ce cred ei a fi cauza poporului lor este o chestiune de onoare.

1.3. Vulnerabilități ale societății la pericolele și amenințările teroriste

Totdeauna, vulnerabilitățile sunt legate de pericole și amenințări. Nimeni nu poate ști care anume sunt vulnerabilitățile unui sistem, decât în măsura în care cunoaște pericolele și amenințările care privesc sistemul respectiv. Or, pentru a identifica aceste pericole și amenințări și a depista vulnerabilitățile societății la acestea, este nevoie de o foarte bună cunoaștere a situației și a dinamicii acesteia. La această investigație trebuie să participe nemijlocit toată lumea, adică toate țările, indiferent că sunt sau nu sunt afectate de terorism. Or, cea mai mare vulnerabilitate este cea provocată de neputința de a investiga și evalua cu precizie un sistem dinamic complex, cu foarte multe evoluții periculoase, înstufate și imprevizibile.

1.3.1.Vulnerabilități de sistem

Vulnerabilitățile sunt direct proporționale cu pericolele și amenințările. Ele se asociază sistemelor amenințate sau care pot fi afectate de anumite pericole și devin caracteristici ale acestora. Sistemele sociale, economice, politice și militare evoluează spre integralitate și dinamism sporit. Cu cât crește gradul de integralitate, cu atât sporește și dinamismul sistemelor. Din acest motiv, ele nu sunt ușor de identificat și de redus. Fiecare dintre aceste sisteme își are setul său de vulnerabilități. Toate sistemele, indiferent cât de complexe ar fi, sunt vulnerabile la terorism. Dintre aceste vulnerabilități la terorism, cele mai importante în opinia mea ar fi următoarele: Vulnerabilitățile sistemelor politice democratice Vulnerabilitățile sistemelor economice și financiare Vulnerabilitățile comunităților sociale, religioase, culturale Vulnerabilitățile instituțiilor publice și altor instituții Vulnerabilitățile forțelor armate

Vulnerabilitățile sistemelor politice democratice pot fi identificate chiar în caracteristicile acestora, astfel: transparența – vulnerabilitate la infiltrare; respectul persoanei și al opiniei – vulnerabilitate la terorismul ideologic; respectarea drepturilor omului – vulnerabilități la terorism patogen, la terorism criminal, la terorism psihologic și la alte forme de terorism la adresa persoanei, proprietății și instituțiilor; sistemul alegerilor democratice – vulnerabilitate la terorismul de rețea și la terorismul de sistem; autonomia instituțiilor fundamentale ale statului – vulnerabilități la terorismul de diversiune, la terorismul de falie și la terorismul de rețea; pluripartidismul – vulnerabilitate la infiltrarea în sistem a unor grupări și organizații ale terorismului politic și chiar la crearea unui sistem paralel sau a unor rețele ale terorismului politic.

Vulnerabilitățile sistemelor economice și financiare la terorism se ivesc, de regulă, în filosofia contradictorie și chiar conflictuală a intereselor, astfel: amploarea sistemelor economice și financiare favorizează vulnerabilitățile de macrosisteme și vulnerabilitățile de corporații la terorismul economic și financiar de falie, al cărui obiectiv este subminarea, ruperea și distrugerea structurilor-gigant, extrem de sensibile la diversiuni și atacuri punctuale (ele însele generează diversiuni și atitudini ofensive
împotriva identităților economice mai slabe sau concurente); faliile care se ivesc între interese generează vulnerabilități la terorismul politic, precum și la cel economic și financiar; strategiile de conspirativitate, atât de frecvente în lumea economică și financiară, generează vulnerabilități la terorismul criminal și la cel specific tranzacțiilor murdare; dinamismul economic și financiar favorizează apariția unor vulnerabilități de stabilitate cu implicații în domeniul terorismului anti- sistem.

Vulnerabilitățile comunităților sociale, religioase, culturale sunt cele mai numeroase, cele mai dificil de gestionat și creează foarte multe probleme. Ele se înscriu, în general, în următorul spectru: spiritul identitar creează o stare continuă de tensiune, de unde rezultă o serie de vulnerabilități la terorismul identitar desfășurat de alte comunități sau de grupuri de interese; anomia socială este cea mai mare vulnerabilitate la terorismul infracțional; rigiditatea și extremismul unor culte (secte, organizații fundamentaliste) generează vulnerabilități ale comunității respective la terorismul politic, la terorismul fundamentalist și la terorismul identitar.

Vulnerabilitățile instituțiilor publice și altor instituții se generează și regenerează din incompatibilitățile de sistem, mai ales în perioadele când acestea devin birocratice sau ating pragul de incompetență.

Instituțiile și comunitățile sunt entitățile cele mai vulnerabile la terorismul de orice fel.

Vulnerabilitățile forțelor armate la terorism sunt, în general,
reduse, dar de aici nu rezultă că efectul lor este mai puțin important.
Armatele sunt sisteme relativ integrate și foarte bine protejate. Totuși, nici
ele nu sunt invulnerabile. Vulnerabilitățile de structură sau de sistem ale
instituției militare se află, în general, în inflexibilitatea lor, în imobilitatea
unora dintre infrastructuri și în incapacitatea de a se adapta foarte rapid
mediului anomic.

1.3.2. Vulnerabilități de proces

În societate, există sisteme de valori, care dau forță și stabilitate comunităților, dar și un dinamism complex, care le asigură acestor entități sociale, economice, politice, religioase etc. o continuă devenire, însă, așa cum un om aflat în mișcare vede și percepe mai puține lucruri decât atunci când stă pe loc și observă sau pândește, fiind deci mult mai vulnerabil în timpul deplasării, și societățile omenești, în mișcare (ele se află în mișcare tot timpul), devin mai vulnerabile. Acestea sunt vulnerabilități de proces, pe care teroriștii le exploatează la maximum. Dacă fiecare om, pentru a se feri de terorism, s-ar afla într-un adăpost, protejat printr-un sistem complet de filtre și de scuturi de tot felul – de la cele informaționale, la cele împotriva glonțului și atacurilor cu mijloace chimice, bacteriologice, radiologice sau nucleare -, vulnerabilitatea lui la atacurile teroriste ar fi minimă. Dar așa ceva nu se poate. Nici omul și nici societatea în care trăiește nu se pot baricada în adăposturi antiteroriste. De aceea, întrucât toate comunitățile omenești și toți oamenii se află în mișcare, angajați în procese de producție, de creație, de realizare a unor scopuri și obiective specifice universului omenesc, ele sunt tot timpul vulnerabile la atacurile teroriste. Vulnerabilitățile de proces sunt cele mai mari și mai greu de înlăturat. Acestea nu sunt, în general, o continuare a vulnerabilităților de sistem, ci se afirmă ca un alt tip de vulnerabilități, complementare celor de sistem. În opinia mea, ele se înscriu în general în următorul perimetru: flexibilitatea și procesualitatea facilitează vulnerabilități la infiltrarea și proliferarea unor rețele teroriste în interiorul respectivelor comunități; procesul complicat al frontierelor (politice, economice, informaționale, culturale, științifice) în mișcare (delimitărilor mișcătoare) generează vulnerabilități la terorismul transfrontalier și la cel de falie; caracterul probabil și cel imprevizibil al unor evenimente lasă loc unor vulnerabilități la terorismul care generează terorism (terorismul generativ).

Dezvoltarea impetuoasă a societății, tehnologia de vârf, progresele din biologie, din chimie, numeroasele experimente de laborator creează unele vulnerabilități care ar putea genera un nou tip de terorism, mult mai periculos decât toate celelalte la un loc, terorismul genetic.

1.3.3 Vulnerabilități de disfuncții

Sistemele și procesele societății, în general, și comunităților, în special, oricare ar fi acestea, cunosc o mulțime de disfuncții. Unele dintre acestea se înscriu într-o marjă acceptabilă, în limitele de toleranță ale sistemelor și proceselor respective, altele însă duc la crize, conflicte și chiar la războaie, înseși disfuncționalitățile sunt vulnerabilități care nasc vulnerabilități și, de aceea, ele sunt de două ori mai periculoase. Consider că, disfuncționalitățile sociale, economice, politice și chiar culturale (îndeosebi, cele religioase), mișcările sociale de tot felul, crizele și conflictele, generează vulnerabilități la toate categoriile și formele de terorism, iar faliile, conflictele și interferențele dintre anomia socială și rigiditismul unor secte, culte și altor entități mai mult sau mai puțin cunoscute, generează vulnerabilități căutate sau provocate de fenomenul
terorist.

Capitolul 2

Tendințele fenomenului terorist

2.1. Tendințe ale evoluției fenomenului terorist

11 septembrie 2001, reprezintă un moment de cotitură pentru geopolitica începutului de mileniu și a scos la lumină noul inamic al lumii și noul tip de amenințare – terorismul. Întrucât se menționează tot mai des în literatura de specialitate „înainte și după 11 septembrie 2001“, în anexa nr. 3, este prezentat sintetic, ceea ce au adus nou evenimentele din acea zi de referință.

Terorismul a devenit un nou pol al ordinii mondiale, determinând schimbări majore în societatea contemporană. „Omenirea se află la răscruce în ce privește viitorul său: ori cooperăm în lupta împotriva terorismului, ori viitorul va fi sumbru, iar această amenințare se va menține de-a lungul întregului secol al XXI-lea și poate după“.

Terorismul anilor viitori va reflecta dezvoltările tehnologice ulterioare, schimbările sociale, transformările structurale la nivel statal, regional și mondial, precum și transferurile de influență tot mai evidente într-o lume în schimbare determinată de „power shift“ (dinamica centrelor de greutate a puterii). Tacticile teroriste vor ține seama și ele de aceste schimbări, în condițiile în care: transportul aerian modern va asigura o mobilitate la scara planetară, fără precedent; radioul, televiziunea, comunicațiile digitale, via satelit, magistralele informatice de tip Internet etc. vor asigura, în viitor, un acces aproape instantaneu la informații vitale teroriștilor, precum și la o audiență mondială nemijlocită; sistemele de arme moderne, noile generații de explozivi, dispozitive de ghidare, de ochire, de comandă de la distanță sau de comandă și control vor deveni tot mai accesibile pe piețele clandestine de arme; societatea modernă va oferi noi vulnerabilități teroriștilor, cum ar fi transportul aerian, centralele atomo-electrice, institutele de cercetări biologice sau chimice, platformele marine de foraj, stațiunile de cercetare subacvatice, nodurile de comunicații planetare, sateliții de comunicații, posturile TV și rețelele de „cable television“ și, de ce nu, spațiul cosmic.

Generația de teroriști contemporani va reprezenta un “model” de comportament pentru viitorii extremiști, terorismul urmând să rămână și în continuare o cale obișnuită de atragere a atenției asupra unei dispute sau nemulțumiri și o modalitate de presiune asupra guvernelor.

Motivele nu vor lipsi niciodată. Deja asistăm la motivații de tipul activismului nuclear, antiavort, antipoluare sau la promovarea violentă a protecției animalelor, lupta contra experiențelor sau vivisecției. De asemenea, factorul economic va favoriza în continuare apelul la terorism, obținerea de profituri în urma amenințărilor și teroarei. În paralel cu aceasta, este de așteptat ca rețelele de suport logistic la nivel planetar să se dezvolte, acestea conlucrând cu facțiunile teroriste indiferent de motivațiile politice sau de ideologie. Aceste rețele logistice vor cunoaște un proces de osmoză cu circuitele intemaționale similare ale crimei organizate după modelul actual al narcoterorismului.

Intensificarea activităților teroriste pe teritoriul altor state decât cele cărora le aparțin grupurile în cauză, constituie un argument serios privind caracterul de internaționalizare al acestui fenomen, întărit de faptul că multe stări conflictuale sunt legate de suprapunerea unor factori interni cu factori externi, creând un mediu favorabil grupurilor teroriste. În 1990, presa americană dezvăluia faptul că, pe teritoriul SUA, în afară de cele 19 grupări autohtone, se găseau alte 15–25 grupuri transnaționale, iar analiștii estimau că în lume există cel puțin 500 de organizații teroriste, reunite în aproximativ zece rețele teroriste.

În evoluția terorismului se constată o tendință de unificare a terorismului de stânga cu cel de dreapta, precum și tendința de serialitate și concomitență în acțiune, care creează mari probleme forțelor antiteroriste.

Precizia și efectul acțiunilor teroriste vor fi mărite prin convergența dintre terorism și tehnologia de vârf – terorismul „high-tech“. Astfel, folosirea datelor de cercetare prin satelit pentru localizarea unor obiective, dotarea cu mijloace de comunicare la distanță mare, dispozitivele ultrasofisticate pentru declanșarea bombelor, armamentul modern, sunt doar câteva elemente ce pun în evidență preocuparea pentru creșterea eficienței acțiunilor teroriste.

Nu trebuie neglijată simbioza dintre terorism și crima organizată, fenomen ce aduce noi resurse financiare teroriștilor, căruia i se adaugă apariția narcoterorismului, aspect nou, sinistru și nociv, care implică existența de rețele de producere, preluare și desfacere, constituind o nouă sursă de finanțare.

Începând cu decembrie 1993, când șase hackeri au spart codurile de protecție ale computerelor din Pentagon, s-a constatat apariția și dezvoltarea terorismului cibernetic, iar un raport al Consiliului Național de Cercetare al SUA afirma că „teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să provoace daune mai mari cu un keyboard decât cu o bombă“.

În ciuda măsurilor de protecție deosebit de stricte, specialiștii consideră terorismul nuclear un pericol potențial, iar containerul cu materiale radioactive îngropat într-un parc de copii la Moscova în 1995 este un exemplu în acest sens.

Cu alte cuvinte terorismul, ca și pirateria, nu vor fi eradicate atâta timp cât sistemul internațional nu va acționa concertat.

Se poate aprecia că terorismul va rămâne o problemă pentru întreaga lume. Problema terorismului în sistemul internațional are serioase și numeroase implicații la diferite niveluri, el fiind un atac intolerabil la adresa valorilor umane universale.

Din analiza prognozelor formulate de unii specialiști, se degajă unele tendințe generale în materie de evoluție a terorismului: terorismul va persista, cu siguranță, ca fenomen acut și în acest mileniu; într-un orizont de timp apropiat, terorismul va evolua liniar în materie de tactici, ținte și mijloace/armament (de exemplu: utilizarea aeronavelor ca „bombe zburătoare“ – cazul WTC și Pentagon, septembrie 2001; plasarea de explozibili în mijloacele de transport în comun – cazul Madrid, martie 2004); teroriștii vor fi capabili să declanșeze crize care vor obliga statele (guvernele) și organismele internaționale să aloce tot mai multe resurse pentru combaterea lor (de exemplu: Coaliția Antiteroristă); cele mai multe guverne vor fi în urmă (pe o curbă imaginară) cu răspunsul la noile amenințări și provocări; terorismul va crește cantitativ și calitativ, diferențiindu-se acțional și atitudinal, și va fi extrem mediatizat. Unele state ale lumii vor apela, în continuare, la terorism pentru a-și îndeplini scopurile, iar incidentele de mare anvergură vor deveni tot mai dese. Terorismul poate derapa spre megaterorism (de exemplu: utilizarea armelor de distrugere în masă – cazul Tokyo, martie 1995), atacuri cyberteroriste, acțiuni prin utilizarea loviturilor de tip cosmic (sistemele HAARP, capabile să creeze „lentile“ în ionosferă, pentru facilitarea pătrunderii razelor cosmice, care sunt distructive) sau implicarea geneticii și biochimiei în acțiuni de terorism genetic;

Terorismul intenațional structurat–un nou tip de terorism

„Terorismul intenațional structurat” reprezintă o sintagmă recent asimilată în limbajul de specialitate, utilizată pentru a explica mutațiile produse în planul organizării și desfășurării actiunilor grupărilor, organizațiilor și rețelelor teroriste.

Analiza consecințelor evenimentelor din SUA 2001, MADRID 2004 și LONDRA 2005, a relevat existența unui nou tip de terorism, diferit de cel tradițional (de tip vechi, local), care urmărea, în general, obiective limitate.

Așa-numitul terorism de tip „vechi” a avut de regulă, motivații naționaliste. În cazul terorismului de tip „nou” (internațional), grupările și organizațiile teroriste acționează în cadrul unor rețele transnaționale, utilizează noua tehnologie în domeniul comunicației și a conflictelor, au motivații, de regulă, cu fundament religios și antidemocratic, și urmăresc destructurarea actualei ordini mondiale. Expesia „rețele ale terorii” este folosită pentru a desemna, în fapt, noua formă de organizare a grupărilor și organizațiilor teroriste, care acționaeză integral fie pe teritoriul național fie pe arii mari, oriunde în lume, prin cooperare cu alte grupuri distincte, conducând la internaționalizarea terorismului prin: ajutarea grupurilor, grupărilor sau organizațiilor teroriste din alt stat; atacarea unei ținte din sau în alte țări, pentru promovarea scopului urmărit, ajutorul acordat în pregătire, înființarea de baze de instruire în străinătate. Internaționalizarea terorismului va determina și cooperarea internațională adhoc între grupări sau organizații teroriste distincte, care urmăresc scopuri diferite dar compatibile, formarea unor rețele stabile, prin unificarea unor grupuri, grupări sau organizații teroriste independente, din state diferite, în vederea realizării unor scopuri comune precum și înființarea unor rețele internaționale de sprijin care colectează fonduri și asigură resursele grupărilor sau organizațiilor care acționază pe teritoriul național.

Noua formă de terorism are la bază trăsături și elemente specifice atât modelelor grupărilor și organizațiilor teroriste, bazate pe ierarhie, organizare și sistem de relații, cât și celor de tip rețea, de regulă, fără ierarhii stabilite.

Conceptul de „rețea” se poate aplica și în cazul organizațiilor teroriste, bazate pe ierarhie.

De pildă, IRA este, în fapt, un hibrid între organizație și rețea, are o structură bazată pe celule, organizate ierarhic și dispune atât de o rețea internațională de sprijin (structurarea prin extensie și cooperare), cât și de vechile „celule” locale, bazate pe o strictă ierarhie. Deasemenea, organizațiile fundamentalist – islamice sunt construite pe principiul cercurilor concentrice și acționează dintr-un „miez” interior, spre exterior, constituindu-se treptat în „mișcări”; ele cuprind atât elemente ierarhice, cât și de rețea, iar membrii lor pot organiza și desfășura acțiuni în mod independent. Organizațiile teroriste, inclusiv Al-Qaida, au o structură hibridă și prezintă caracteristici proprii atât organizațiilor ierarhice centralizate, cât și celor descentralizate.

În opinia mea, toate rețelele au caracteristici specifice, astfel: structura de conducere este descentralizată, unitățile operative sau celulele au un grad ridicat de autonomie în planificarea și executarea acțiunilor. Rețelel teroriste au capacitate și operativitate sporită de acțiune în situații extreme (amenințări), și flexibilitate în schimbarea planurilor și acțiunilor, deasemenea au caracter deschis și schimbător, constituirea de noi celule cât și dizolvarea acestora efectuându-se continuu.

Sintagma „terorism internațional structurat” poate fi înțeleasă ca ansamblu de grupări și organizații teroriste constituite din motive de ordin politic și confesional, în rețele teroriste care acționează pe spații transnaționale, permanent sau temporar, și utilizează, prin cooperare violența fizică și simbolică pentru a destructura actuala ordine intenațională, cu fundament democratic și înlocuirea ei cu un regim sau un sistem de teroare.. Aceasta poate fi aplicată atât grupărilor cât și rețelelor teroriste care acționează, pe spații internaționale.

Structura grupărilor și organizațiilor teroriste internaționale

Structura rețelelor se realizează, de regulă, prin: internaționalizare, expansiune/extindere, relocalizare și cooperare.

Internaționalizarea generează „rețeaua internațională teroristă”, structură organizațională relativ precisă, instituționalizată, bazată pe cooperarea mai multor grupări sau organizații, care pot acționa oriunde pe glob.

În ultima vreme, chiar organizațiile teroriste locale au tendințe de internaționalizare și extindere în rețele dincolo de granițele proprii ori naționale.

Scopurile unei grupări sau organizații teroriste pot fi preluate și duc la inițierea de acțiuni teroriste în altă regiune decât cea de activitate a grupului local inițial, originar sau de proveniență;

Cooperarea generează „rețele teroriste transnaționale”, constituite din grupări teroriste care au scopuri diferite, dar compatibile și care pot acționa în comun, pe termen limitat sau nelimitat; acestea pot fi centralizate din punct de vedere geografic sau pot să se afle dispersate pe teritoriul mai multor state sau regiuni.

Sintagma „terorism internațional structurat” poate fi înțeleasă ca ansamblu de grupări și organizații teroriste constituite, din motive de ordin politic și confesional, în rețele teroriste care acționează pe spații transnaționale, permanent sau temporar, și utilizează, prin cooperare, violența fizică și simbolică pentru a destructura actuala ordine internațională, cu fundament democratic, și înlocuirea ei cu un regim sau sistem de teroare.

Caracteristrici structurale ale organizațiilor și grupărilor teroriste

Organizațiile și grupările teroriste au o conducere bine stabilită – cupola (Sendero Luminoso), comitetul militar executiv (IRA), majlis shura sau consiliu (Jihadul Islamic), iar componenta de decizie este distinctă de restul grupării.

Organizațiile și grupările teroriste sunt diferențiate atât pe verticală cât și pe orizontală, iar în carul acestora, comunicarea se realizează, de regulă, pe verticală

În unele cazuri există diferență între segmentul militar și cel de sprijin, în altele, structura organizațională este diferențiată pe unități funcționale: financiară, ideologică, propagandistă etc, aflate în legătură cu componentele operative. Toate dispun de celule, al treilea nivel structural.(vezi anexa 7)

Elemente de sprijin care favorizează terorismul internațional

Există, însă, anumite elemente de sprijin care se află în relație directă de favorizare sau complicitate cu autorii actelor teroriste: gazde de ascunzători, cei care acordă asistență medicală în secret teroriștilor răniți ori ajută la „exfiltrarea” lor clandestină din zona operațiunilor. Penetrarea serviciilor de informații în acest sistem de sprijin facilitează atingerea obiectivului de control asupra activităților operative.

Rețeaua de sprijin a organizaților și operațiunilor teroriste este, însă, mult mai diversificată ca natură și genuri de activități, planificatorii serviciilor de informații focalizând cercetarea și către sprijinitorii morali, simpatizanții ideologici și, nu în ultimul rând, către elemente de sprijin profesioniste ideologi recrutori, furnizori de informații din interiorul unor servicii de securitate ori poliție, avocați, furnizori de mijloace de atac etc.

Se impune cercetarea și documentarea sistemului de legături care structurează diversele organizații teroriste într-o rețea internațională. Prezintă interes, sub aspect, fondul ideologic comun, deși acesta poate fi frecvent depășit de considerentele pragmatice.

Sistemul legăturilor internaționale ale organizațiilor teroriste se constituie într-o infrastructură aparte, în care primează facilitățile de adăpost și refugii, procurarea, transportul și depozitarea în secret a armelor și a mijloacelor de distrugere, pentru care se creează, din timp, locuri sigure.

Cea mai importantă latură a cooperării internațională a organizațiilor teroriste o constituie conlucrarea operativă în scopul culegerii informaților necesare pregătirii și asigurării operațiunilor și participarea indirectă la execuție, cu mijloace de transport și de comunicații.

În sistemul legăturilor internaționale al organizațiilor teroriste un loc aparte este ocupat de statele care generează ori sprijină direct terorismul. Statele din această categorie au creat o imensă rețea internațională de logistică operativă teroristă, structurată pe principiile severe ale conspirativității, a cărei identificare și neutralizare constituie prioritatea momentului.

Înainte de a încheia succintele considerații asupra caracterului de „noutate” a terorismului internațional structurat se impune a observa că „lovitura preventivă” în acest domeniu de apărare a securității naționale nu este, neapărat, de natură militară, ci, mai cu seamă, contrainformativă, în scopul blocării posibilităților de acțiune teroristă, iar în această direcție serviciile naționale de informații au mult de oferit.

În opinia mea, împotriva terorismului victoria nu se obține cu rachete, ci prin modernizarea serviciilor de informații și alocarea resurselor necesare dezvoltării operațiunilor informative secrete antiteroriste.

Elemente structurale în organizații și rețele teroriste – obiect de cercetare pentru serviciile de informații

Primul domeniu de interes al serviciilor de informații este suprastructura ideologică și politică a organizației sau rețelei teroriste. În acest sens, planificarea cercetării informative are în vedere identificarea liderilor ierarhiei ideologice, mijloacele de propagandă (publicații, edituri), locuri de întruniri, mișcări de protest și acțiuni publice, afilierile ideologice și sistemele de legături cu alte organizații și mișcări.

În al doilea rând, în planul cercetării informative operaționale aprofundate a serviciilor secrete, se situează, ca obiectiv de maximă prioritate, infrastructura organizatorică și operativă a organizațiilor sau rețelelor teroriste.

Această infrastructură este cea care determină și împlinește caracterul violent al terorismului, aflându-se în directă relație cu sistemul operativ al organizației.

Pentru serviciile de informații, infrastructura operativă a terorismului este o țintă strict ermetică, protejată de un sistem contrainformativ extrem de sever și, în consecință, foarte greu de penetrat.

Cel de-al treilea obiectiv al cercetării informative a terorismului internațional structurat îl constituie activitățile operative ale organizațiilor (rețelelor) teroriste.

Supravegherea și, respectiv urmărirea informativă specializată a activităților operative ale organizațiilor și rețelelor teroriste cnstituie cea mai importantă și dificilă sarcină a serviciilor de securitate.

2.3. Revizuirea conceptului strategic al NATO față de noile provocări teroriste

Un rol deosebit de important în acest război global împotriva terorismului îl joacă Alianța Nord Atlantică, făcându-și prezența în special în acțiunile de combatere a acestuia. Dacă în subcapitolele anterioare am afirmat că statele trebuie să ia măsuri severe de apărare împotriva acestui flagel, și în cadrul Alianței au apărut o serie de modificări în cadrul concepțiilor de apărare și de luptă împotriva terorismului.

Ținând cont de faptul că la ora actuală obiectivul strategic al terorismului este acela de a se confrunta cu universalitatea și a permanentiza amenințarea, Alianța a decis să se adapteze conceptual, structural și acțional la noile realități. Un tablou sumbru, care nu poate fi ignorat, a fost conturat la Praga de către Secretarul general al NATO, care a constat că, pe termen mediu, omenirea se va confrunta cu cinci pericole majore, între care și multiplicarea și diversificarea actelor de terorism, ca și proliferarea fără precedent a armelor de distrugere în masă. Momentul începerii procesului de remodelarea a fost dat, se știe, la summitul praghez, când Alianța și-a revizuit conceptul strategic, pentru a răspunde cu capabilități adecvate noilor riscuri și a putea îndeplini întreaga gamă de misiuni solicitate de acesta. Motivarea oficială a transformării și adaptării sale este demonstrarea „hotărârii noastre de a ne proteja populația, teritoriul și forțele proprii de orice atac armat, inclusiv a unui atac terorist ce ar fi declanșat din exterior”. Noul demers strategic se regăsește particularizat în direcțiile de acțiune stabilite de Consiliul Nord-Atlantic, în noiembrie 2002, referitoare la: aprobarea concepției apărării împotriva terorismului, a implementării a cinci inițiative de apărare împotriva armelor de distrugere în masă, întărirea capacității de apărare împotriva atacurilor la sistemele informatice, ca și examinarea opțiunilor pentru abordarea de o manieră adecvată a amenințărilor crescânde ale unui atac cu rachete împotriva forțelor armate, teritoriului și a centrelor populate a țărilor NATO.

Organizație de apărare colectivă, instituția Euro-Atlantică a început adaptarea la situația geopolitică și geostrategică actuală, consolidarea apărării interne, luarea de măsuri hotărâte de descurajare, apărare și protecție a membrilor săi, crearea de structuri de comandă mult mai flexibile, de capabilități de desfășurare rapidă în dispozitiv, de susținere a operațiilor la distanță și timp îndelungat, într-un mediu provocator. De aici și concluziile unor lideri și analiști militari că NATO și alte organizații Euro-Atlantice „cu vocație politică, economică și de securitate au inițiat ample procese de schimbare, în sensul adaptării propriilor structuri la noile realități socio-economice și politice, cu consecințe importante atât asupra atacurilor, cât și a viitorilor membri”.

Forța de reacție a NATO, una din componentele fundamentale ale acestui proces modelator și adaptativ, poate să îndeplinească o gamă largă de misiuni, inclusiv din sfera cea mai periculoasă: a amenințărilor teroriste și a răspândirii armelor de nimicire în masă. Experiența dobândită de statele Alianței în domeniul cooperării antiteroriste transatlantice din timpul războiului din Irak oferă o bună bază de plecare pentru abordarea în comun a noilor operațiuni din domeniu. Avem în vedere, aici, reușitele în acordarea accesului, în porturile și aeroporturile statelor membre, al trupelor americane și aliate angajate în operațiuni antiteroriste, trimiterea de elemente din Forțele Navale în estul Mediteranei, de elemente din Forța Aeriană, de Prevenire a NATO sau a unor aeronave AWACS în SUA pentru supravegherea aeriană a teritoriului și transmiterea de informații la centrele de control.

Procesul amplu de reformare structurală, funcțională, acțională și de conducere a NATO demarat la Praga include soluțiile cele mai eficiente de combatere a noilor amenințări și riscuri asimetrice, teroriste. În condițiile în care SUA și-a diminuat prezența militară în Europa Occidentală, Alianța a trecut la remodelarea sistemelor militare proprii, a preluat și dezvoltat noi misiuni, legate de managementul crizei în afara articolului 5, iar în interiorul său se face simțită o tendință de reorganizare a structurilor și sistemului.

NATO acționează, în colaborare cu UE, spre a-și îmbunătăți capacitățile puse la dispoziție prin Planul de acțiuni privind capabilitățile europene, cu acordarea de sprijin reciproc și respectarea autonomiei ambelor organizații. În dublul spațiu identitar al Europei, UE își dezvoltă, dincolo de orice divergențe, propria politică de securitate și apărare pentru gestionarea crizelor, capacități de acțiune adecvate, potrivit inițiativelor de la Praga și Copenhaga, a acordurilor NATO-UE de la Berlin plus și al celui din martie 2003 privind securitatea informațiilor, ceea ce asigură complementaritatea deficitului european de forțe și capacități, consolidarea pilonului european al Alianței, garanție a stabilității legăturii transatlantice și a reușitei în confruntarea cu terorismul. Pentru securitatea spațiului comun sunt foarte importante eforturile UE de a-și întări capabilitățile de realimentare în aer, de luptă fără pilot (UAV), în muniții ghidate de precizie, ca și cele de protecție împotriva armelor NBC.

Motivată de pericolul terorist, Alianța realizează, în termenii cei mai pragmatici, o îmbunătățire a relațiilor sale pe această linie cu partenerii strategici (UE și Federația Rusă), cu statele membre ale PRP și dialogului mediteranean. Aceasta din urmă va integra, se pare, la Istambul, în programul său, Isralelul și alte șase state arabe. În relația cu Rusia, Alianța trece dincolo de orice divergențe politice și ideologice pentru a fonda o strategie comună de acțiune în domeniu.

Miniștrii apărării din statele NATO reuniți în iunie 2003 la Bruxelles, consideră că noile capabilități ale organizației vor conduce sau sprijini operațiuni acolo unde Alianța hotărăște, pentru a se asigura securitatea colectivă și apărarea colectivă. Pachetul de reforme adoptate de aceștia cuprinde aspecte ca: eliminarea armelor de distrugere în masă, creșterea mobilității forțelor Alianței, îmbunătățirea capacităților convenționale și edificarea unor capacități de comunicare sigure, care vor permite Organizației Nord-Atlantice să combată eficient terorismul și armele de nimicire în masă.

Consiliul Nord-Atlantic a pus un accent mai apăsat pe necesitatea sporirii interesului pentru combaterea pericolelor armelor chimice și biologice. De asemenea a atacat frontal chestiunea luptei cu terorismul, a prevenirii proliferării armelor de nimicire în masă și cooperării în domeniul apărării împotriva rachetelor, iar pe plan practic folosirea de către aliații europeni a avioanelor rusești de cursă lungă.

Capitolul 3

pregătirea antiteroristă în România

Ca o consecință a globalizării fenomenului terorist, numeroase evoluții și procese transnaționale au un impact semnificativ asupra securității naționale. Pe lângă stimularea creșterii economice și deschiderea societăților, aspecte recente subliniate de specialiști pun în evidență unele inconveniente ale procesului de globalizare, ce pot conduce la destabilizarea unor state, înstrăinarea unor cutume ancestrale, vulnerabilizarea unor regiuni întregi față de fluctuațiile spontane ale economiei mondiale. Este edificatoare influența pozitivă a mondializării asupra comunității democratice, care include 30 la sută din populația lumii, dispunând de 70 la sută din bogății, ce îi garantează și stimulează libertatea și prosperitatea, stabilitatea și securitatea.

În opoziție cu aceasta, însă, analiștii domeniului sesizează, ca element negativ al globalizării, situația arcului de instabilitate care se întinde din Orientul Apropiat până la litoralul asiatic. Zona respectivă este marcată de probleme de mare gravitate, gen: sărăcie, ineficacitatea guvernării, dezechilibrul puterii, șomaj ridicat, fundamentalism islamic extremist și, ceea ce este mai grav, absența securității. Principalele pericole ale lumii actuale – terorismul, tirania, guvernele pervertite, proliferarea armelor de distrugere în masă, tensiunile etnice, eșecurile de guvernare, penuria de resurse, rivalitățile geopolitice, traficul de stupefiante și crima organizată – găsesc aici un teren fertil de afirmare.

3.1. Terorismul – factor de risc la adresa securității naționale a României

Un scurt istoric al evenimentelor și incidentelor de natură teroristă petrecute în România ultimilor trei decenii permite evidențierea unor concluzii referitoare la caracteristicile acestui fenomen în spațiul național.

Anii ’70 au adus primele atentate, pe fondul problemelor din Orientul Mijlociu și a politicii lui Nicolae Ceaușescu. În acest sens, militanți ai organizației Septembrie Negru au pregătit, în 1972-1973, acțiuni pe teritoriul României, vizând ocuparea Ambasadei statului Israel la București și asasinarea ambasadorului acestei țări.

În noiembrie 1972, s-a reușit prevenirea introducerii în țară, într-o valiză cu fund dublu, a unui pistol cal. 7,62 mm (cu 60 cartușe aferente), a unui pistol cal. 9 mm, precum și a două grenade defensive. În ianuarie 1973, s-a reușit confiscarea unei noi tranșe de armament și muniție (inclusiv grenade) ascunse într-o cameră de hotel din București.

În 1974, s-au stopat acțiunile a patru lideri ai unor comandouri palestiniene, intrați în țară cu intenția de asasinare a președintelui Congresului Mondial Evreiesc inițiat oficial în România.

În 1975, în pragul autoturismului cu care au intrat în țară doi membri ai organizației teroriste Baader-Meinhoff ce aveau întâlnire pe teritoriul național cu un lider al organizației Septembrie Negru, s-a descoperit o importantă cantitate de armament, grenade, explozivi plastici, documente false și alte materiale periculoase, persoanele implicate fiind declarate indezirabile și expulzate.

Pe 19 noiembrie 1977, ocuparea Ambasadei Egiptului din București de către un grup de studenți arabi a făcut necesară intervenția contrateroristă la acest obiectiv, în scopul apărării vieții și integrității personalului diplomatic din clădire.

În 1978, un cetățean iordanian de origine palestiniană încerca să transporte în Germania, tranzitând România, armament de mână și grenade, care au fost descoperite la punctul de trecere al frontierei. Acestea urmau să fie predate unui membru al unei organizații teroriste palestiniene ce intenționa să acționeze în R.F. Germania.

În 1983, doi cetățeni libanezi care făceau parte dintr-o organizație teroristă arabă au intrat în România ca turiști, cu pașapoarte turcești, cu scopul de a organiza un act terorist împotriva unei aeronave pe ruta București–Damasc. Acțiunea, planificată a fi realizată prin plasarea de bombe incendiare în avion, a fost prevenită și cei doi teroriști au fost capturați, fiind declarați indezirabili și expulzați.

Tot în 1983, au fost contracarate acțiunile a trei comandouri teroriste, aparținând disidenților palestinieni și grupării Abu Nidal, care constau în a întreprinde acțiuni terorist-diversioniste asupra reprezentantei Organizației pentru Eliberarea Palestinei din București, precum și intențiile unor grupări armene de a acționa asupra unor obiective ale Turciei, Franței, Elveției și Statelor Unite de pe teritoriul țării noastre.

În ianuarie 1984, pe timpul zborului aeronavei TAROM AN–24 cu 45 de pasageri la bord, pe ruta Arad–București, doi bărbați înarmați cu un pistol artizanal disimulat într-un fier de călcat și un dispozitiv exploziv confecționat dintr-un tub de spray au comis o tentativă de deturnare a avionului; acțiunea a fost contracarată de membrii echipei de securitate a aeronavei, cei doi cetățeni fiind neutralizați.

Pe 4 decembrie 1984, un membru al unei grupări disidente palestiniene l-a asasinat pe viceconsulul Ambasadei Iordaniei la București, în plin centru al Capitalei, cu un pistol cu amortizor.

În 1984 și 1985, pe malul Dâmboviței și în diferite locuri din București, au fost descoperite mai multe containere care conțineau cantități importante de explozibil, mitraliere, pistoale și stații de emisie-recepție.

În 1985, într-o parcare din incinta complexului studențesc Grozăvești din Capitală, doi teroriști arabi au plasat bombe sub autoturismele aparținând unor lideri ai studenților sirieni. În cadrul intervenției EOD la unul dintre dispozitivele capcană, doi ofițeri USLA au căzut victimă deflagrației produse.

În 1986, unitatea de control antiterorist-antideturnare de pe Aeroportul Internațional București-Otopeni a prevenit introducerea în țară a trei pistoale cal. 6,35 mm și a 34 de cartușe aferente, disimulate în două sticle de băuturi alcoolice, aflate asupra unui cetățean libanez, membru al unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu. Arsenalul depistat se afla în tranzit pe teritoriul României, de unde urma să ajungă pe un aeroport din Orientul Mijlociu unde era pregătit un act terorist.

Pe data de 20 august 1991, un comando indian, aparținând unei grupări teroriste de origine sikhs, compus din patru bărbați, a încercat să-l asasineze pe ambasadorul indian acreditat în România, în timp ce acesta efectua obișnuita plimbare împreună cu soția, pe Bulevardul Aviatorilor din București: dintr-un autoturism Citröen cu număr de înmatriculare românesc, venit dinspre statuia Aviatorilor, au coborât în dreptul demnitarului indian și a soției sale doi indivizi înarmați, care au deschis focul. Luptătorii SRI din dispozitivul de protecție au intervenit, reușind să ucidă un terorist, să captureze pe un al doilea, să rănească grav pe șoferul autoturismului, cel de-al patrulea membru al grupului terorist reușind să dispară..

Conform ziarului sofiot Trud, pe data de 30 aprilie 1997, președintele român, Emil Constrantinescu, și cel bulgar, Petăr Stoianov, au fost ținta unui atentat eșuat, declanșat pe timpul vizitei oficiale pe care șeful statului român o efectua, la acea dată, la Sofia. Astfel, cu doar o oră înaintea trecerii coloanei prezidențiale, un polițist a descoperit un pachet cu 700 de grame de trotil prevăzut cu focos de grenadă, ascuns într-un panou electric de la ieșirea din aeroport, intervenind și reușind să îndepărteze dispozitivul improvizat.

În luna noiembrie 2002, un cetățean de origine română, fost militar angajat pe bază de contract la Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni“, a aruncat o grenadă defensivă într-un grup de elevi, rănind ușor pe cinci dintre aceștia, după care a dispărut. În urma eforturilor instituțiilor abilitate, atentatorul a fost descoperit și predat organelor de justiție.

Totodată, consider că implicarea României cu efective militare în „războiul împotriva terorismului“poate constitui o motivație suficient de puternică pentru alegerea acesteia drept posibilă țintă de către grupările extremist-teroriste.

În zonele de interes ale NATO și, implicit, ale României, terorismul se prezintă ca o amenințare asimetrică neclară și continuă. Zonele generatoare de terorism simt considerate, în general, cele influențate de fundamentalismul islamic, separatiști și traficanți. Acestea se află nu numai pe coridorul islamic, ci și pe teritoriile care fac parte din arealul NATO sau în imediata vecinătate a acestora.

Principalele caracteristici ale acestor acțiuni (atacuri, contraatacuri și reacții) sunt: acțiunile teroriste din zona de interes a NATO și a României nu vizează, în mod nemijlocit, Alianța sau România, ci acele nuclee sau locuri în care se manifestă atitudini defavorabile fundamentalismului islamic și anumitor interese ale grupărilor agresive, vizează, direct sau indirect, țările coaliției antiteroriste și pe cele care au forțe militare în Irak, în Afghanistan sau în Bosnia, sunt orientate împotriva acelor țări sau zone de interes ale țărilor care au, pe teritoriul lor, baze militare americane sau alte structuri de luptă împotriva terorismului. Rețelele, organizațiile și grupurile teroriste nu doresc să provoace acțiuni NATO împotriva lor, acestea executând acțiuni punctiforme, cu obiective precise, desfășurate în spațiile și zonele vulnerabile.

Este posibil ca implicarea României în materializarea strategiei europene de construire a unui coridor de securitate european și de securizare a frontierelor est-europene să fie vizată de unele atacuri teroriste din zona nistreană, din cea a traficanților sau chiar din falia strategică islamică

Riscul rezultă atât din evoluția terorismului internațional, cât și din evoluția terorismului în zona Balcanilor, prin afectarea unor țări precum Turcia, Grecia, Albania, fosta Iugoslavie și Bulgaria. Pe de altă parte, în România există numeroase structuri teroriste care acționează ilegal, sub acoperire, pentru obținerea de noi surse financiare, cooptare de noi membrii, obținerea de informații și studiul unor viitoare ținte.

Totodată, un risc deosebit asupra securității României îl constituie legătura între terorism și crima organizată, care se manifestă în două forme implicarea directă a rețelelor teroriste în crima organizată, prin afaceri cu droguri, arme muniții, materiale radioactive și alte activități ilicite, precum și acțiuni întrunite pentru interese comune.

Pe de altă parte, nerespectarea legilor statului reprezintă un motiv de îngrijorare pentru instituțiile guvernamentale, iar acțiunile destabilizatoare ale unor segmente sociale se pot transforma oricând în factori de risc netradiționali la adresa securității naționale.

3.2. Activitatea națională antiteroristă

Până în anul 1989, responsabilitățile în domeniul antiterorist au revenit Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA). În decursul activității, Unitatea Specială de Luptă Antiteriristă s-a confruntat cu numeroase încercări de pătrundere în spațiul național a unor membri sau simpatizanți ai diferitelor mișcări teroriste.

Lucrurile nu s-au oprit însă la desfășurarea de acte premergătoare organizării de acțiuni violente; s-a încercat organizarea de atentate teroriste chiar pe teritoriul României, țintele vizate fiind în general reprezentanți oficiali ai diferitelor state la București.

În anii 1972 – 1973, elemente teroriste aparținând organizației „Septembrie Negru” au pregătit pe teritoriul țării noastre ocuparea Ambasadei statului Israel la București, precum și asasinarea ambasadorului acestei țări. În cooperare cu alte unități cu atrtibuții în combaterea terorismului, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă a reușit capturarea unei importante cantități de armament și muniție destinată producerii atentatului. La 26 mai 1985, într-o parcare din incinta complexului studențesc Grozăvești, din București, două elemente teroriste arabe au plasat mecanisme explozive sub autoturismele aparținând unor lideri ai studenților sirieni.

În încercarea de dezamorsare a unuia dintre dispozitivele capcană s-a produs o puternică deflagrație căreia i-au căzut victime doi ofițeri al USLA.

În urma schimbărilor produse în România după decembrie 1989, pe 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181 al Consiliului Provizoriu de Unitate Națională s-a înființat Serviciul Român de Informații, iar pe 4 aprilie 1990, conform protocolului încheiat cu Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă a fost încorporată în structura Serviciului Român de Informații, având ca principale atribuții prevenirea acțiunilor de atentat și asigurarea protecției antiteroriste a demnitarilor români și străini, anume desemnați.

Ulterior, la 1 iulie 1990, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă ia denumirea de BRIGADA ANTITERORISTĂ, unitate informativ-operativă centrală în structura Serviciului Român de Informații, desfășurându-și activitatea în conformitate cu prevederile Constituției, ale Legii siguranței naționale a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, ale ordinelor directorului Serviciului Român de Informații, precum și ale celorlalte acte normative aplicabile în materia siguranței naționale a României.

Pornind de la acest statut, s-a asigurat punerea în aplicare și respectarea strictă a atribuțiilor legale, a obligațiilor și răspunderilor specifice, potrivit principiilor și normelor democratice constituționale, pentru organizarea și desfășurarea activităților informativ-operative și tehnice de prevenire și combatere a terorismului pe teritoriul României.

Pe 20 august 1991, un comando indian, compus din patru elemente teroriste, a fost la originea unei tentative de asasinare a ambasadorului indian acreditat în țara noastră, în timp ce acesta se afla la obișnuita plimbare cu soția pe bulevardul Aviatorilor din București. Intervenția promptă a ofițerilor antiteroriști aflați în dispozitivul de protecție fizică a ambasadorului a făcut ca atentatul să se soldeze cu un eșec.

Începând cu 1 decembrie 2001, în cadrul Serviciului Român de Informații a intrat în funcțiune Inspectoratul pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului (IPCT), unitate centrală a Serviciului, care răspunde de planificarea, organizarea și executarea într-o concepție unitară a activităților de descoperire, neutralizare și anihilare a acținilor teroriste pe teritoriul României.

Potrivit atribuțiilor, Inspectoratul pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului desfășoară două tipuri de activități. În plan informativ, IPCT are activități informativ-operative pentru protejarea eficientă a teritoriului României față de manifestările fenomenului terorist internațional, prevenirea producerii de acte teroriste pe teritoriul național și a constituirii de baze logistice sau filiale ale unor grupări extremist-teroriste străine. Brigada Antiteroristă, componentă a IPCT, are misiuni de protecție antiteroristă la obiective diplomatice și reprezentanțe străine, potențial sau efectiv amenințate de acțiuni teroriste; gardare și protecție antiteroristă a unor demnitari; protecție antiteroristă și control antiterorist-antideturnare pe aeroporturile aviației civile din România; controale și intervenții pirotehnice; intervenție antiteroristă/contrateroristă în scopul prevenirii, neutralizării și anihilării acțiunilor teroriste pe teritoriul României.

La data de 15 februarie 2004, în infrastructura Inspectoratului pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului a intrat în funcțiune Centru de Coordonare Operativă Antiteroristă prin care Serviciul Român de Informații își exercită prerogativele legale de coordonator tehnic al Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului.

3.3. Sistemul Național de Prevenire și Combaterea a Terorismului în România

Orice sistem care se confruntă cu fenomenul terorist sau pentru care există acest risc, trebuie să-și precizeze strategia în domeniul prevenirii și combaterii flagelului, adică să adopte o legislație (normele), să genereze instituțiile corespunzătoare (structurile) și responsabilitățile aferente (funcțiile și relațiile) și să stabilească măsurile necesare (procesele) pentru evitarea, contracararea și lichidarea acestui fenomen.

În cadrul elaborării unei strategii generale coerente de prevenire și combatere a terorismului s-au în vedere, următoarele elemente: culegerea de informații despre teroriști, utilizându-se tehnici diverse: interogarea (locuri de întâlnire, case și gazde conspirative, informații referitoare la organizare, personalul), supravegherea (filajul – activitate desfășurată și cu ajutorul altor servicii speciale), sursele deschise/mass-media interne și externe (presă scrisă, radio, TV, Internet), interceptarea comunicațiilor, reținerea și interogarea persoanelor suspecte și a rudelor acestora, infiltrarea, schimbul de informații; analiza actelor teroriste și elaborarea previziunilor legate de posibile acțiuni de acest gen, prin utilizarea tehnicilor de analiză a amenințării; elaborarea strategiei și doctrinelor de luptă împotriva terorismului; stabilirea sistemului de avertizare (alertă teroristă); dezvoltarea sistemului de management a eventualelor crize teroriste; pregătirea serviciilor speciale (structurilor specializate) și organizarea cooperării, în sensul coordonării eficiente a acțiunilor acestora; apărarea secretului de stat, prevenirea scurgerii de informații și protecție a cadrelor, a mijloacelor și metodelor specifice muncii de informații; protecția VIP și asigurarea măsurilor de pază și protecție antiteroristă a obiectivelor importante în stat; refuzul sau acceptarea negocierii cu teroriștii, în situații de criză; aplicarea și adaptarea sistemului de management reactiv, pe timpul crizelor teroriste în derulare; analiza post-operativă și implementarea concluziilor în activitatea viitoare (feed-back-ul).

În ultima perioadă se manifestă o atenție deosebită acordată pentru dezvoltarea a două funcții considerate importante în scopul propus: funcția de prevenire a terorismului și funcția de combatere a terorismului.

În România, activitatea de prevenire și combatere a terorismului este organizată și se desfășoară pe baza actelor normative specifice prezentate în anexa nr. 4.

Activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară, în mod unitar, potrivit reglementărilor în materie. În acest scop, la nivel național, s-a constituit Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT) care își desfășoară activitatea sub coordonarea strategică a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe baza prevederilor Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului.

Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului este prezentat în anexa nr. 5;

În funcție de evoluțiile înregistrate în problematica teroristă, precum și pe coordonatele organizării aparatului instituțional al statului român, componența sistemului poate fi modificată astfel încât să asigure parametrii maximi de eficiență pentru acțiunea națională de prevenire și combatere a terorismului.

Din punct de vedere operațional, prevenirea și combaterea terorismului implică angajarea structurilor specializate în acțiuni antiteroriste (defensive) și acțiuni contrateroriste (ofensive).

În acest sens, antiterorismul (acțiunile antiteroriste) este definit ca un ansamblu al măsurilor defensive, folosite pentru reducerea vulnerabilității personalului, obiectivelor sau acțiunilor militare la atacurile teroriste, indiferent de locul de desfășurare al acestora (teatru de acțiuni militare internaționale sau teritoriul național).

Contraterorismul (acțiunile contrateroriste) reprezintă ansamblul măsurilor ofensive executate de către structuri specializate ale sistemului, în scopul rezolvării unui incident terorist în desfășurare.

Contraterorismul reprezintă răspunsul la o acțiune teroristă care a avut loc, având ca obiectiv reacția. Acesta cuprinde riposta tactică, investigarea crimei și operaționalizarea structurii de conducere a acțiunilor de urgență, care coordonează intervenția la o acțiune teroristă în curs de desfășurare.

La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat Sistemul național de alertă teroristă, propus de Serviciul Român de Informații, ca mijloc adecvat de prevenire, descurajare și combatere a acțiunilor de pregătire și desfășurare a unor eventuale atentate pe teritoriul României. El cuprinde, în ordinea crescătoare, 5 grade de alertă (l – verde; 2 – albastru; 3 – galben; 4 – portocaliu; 5 – roșu) și se referă la pericolele unor atentate, în funcție de informațiile deținute. Detalii în anexa nr. 6.

3.4 Prevenirea acțiunilor teroriste

În general, fiecare sistem substatal își implementează la nivelul său măsuri specifice de prevenire a acțiunilor teroriste, derivate din instrumentele adoptate la nivel superior (statal).

Formele prevenirii acțiunilor teroriste: prevenirea pe termen lung, mediu și scurt.

Prevenirea pe termen lung este destinată să împiedice apariția unei amenințări majore și este, în principal, domeniul politicului și diplomației.

Prevenirea pe termen mediu acoperă zona de interes a domeniului strategic, se exercită pentru prevenirea actului terorist în sine, și se referă la punerea în practică a programelor.

Prevenirea pe termen scurt se referă la punerea în practică a măsurilor necesare la apariția unei situații de criză.

Valorificarea oportună a aportului informativ al structurilor abilitate precum și afișarea deschisă a capacității de intervenție pe care armata o poate angaja, a posibilității de reacție imediată și a forței mijloacelor de care dispune, sunt măsuri care pot contribui, de asemenea, la prevenirea apariției de situații potențial periculoase și pot duce la încheierea crizelor la cel mai scăzut nivel.

În spațiul global, sunt necesare unele activități care să contribuie la consolidarea securității naționale. Acestea se referă la: creșterea resurselor generatoare de securitate națională, în contextul consolidării securității colective; sporirea operativității sistemelor de securitate colectivă, în prezent foarte limitată; dezvoltarea, pe plan regional, a apărării cooperative, cu participarea țărilor și a unor actori nonguvernamentali; sporirea cooperării economice, pe fondul diminuării, prin demersuri comune, a efectelor negative ale globalizării; dezvoltarea unor mecanisme viabile de reglare și control al mediului de cooperare internațională, cu accent pe factorii generatori de insecuritate: mediul financiar-bancar, cel economic, cel infracțional, terorist al lumii interlope; dezvoltarea sistemelor de gestionare și combatere a amenințărilor asimetrice; reducerea vulnerabilităților economice, sociale, politice, militare, de mediu; sporirea preocupărilor pentru ca securitatea globală să se constituie într-un cadru generator de dezvoltare a securității naționale, întrucât ea este viabilă atunci când are valoarea unui sistem de sisteme.

3.5 Combaterea acțiunilor teroriste

Combaterea fenomenului terorist a devenit o problemă de maximă importanță pentru întreaga societate. Așa cum s-a specificat anterior, combaterea terorismului implică două tipuri de acțiuni: antiteroriste (măsuri defensive) și contrateroriste (măsuri ofensive). Antiterorismul este definit ca un ansamblu al măsurilor defensive folosite pentru reducerea vulnerabilității indivizilor sau proprietății la atacurile teroriste, cu o implicare minimă a forțelor militare locale. Contraterorismul reprezintă ansamblul măsurilor ofensive luate pentru a preveni, opri și a da lovituri terorismului.

O activitate bine organizată de informații și contrainformații, dublată de eficiența muncii structurilor de luptă împotriva terorismului în țările ce au constituit ținta atacurilor teroriste, au fost cele mai la îndemână mijloace de apărare și capturare a teroriștilor. Dar războiul împotriva teroriștilor se consumă în cea mai mare parte în umbră, unde se mușamalizează o mulțime de afaceri care nu sunt scoase niciodată la lumină. Ceea ce se vede la televizor, se aude la radio sau se citește în media scrisă despre actele teroriste este doar o mică parte a tranzacțiilor care se fac în acest domeniu. Și toate acestea pentru că terorismul secolului al XX-lea a folosit la maximum propaganda și mijloacele de informare în masă. Chiar și eșecurile actelor teroriste au fost mediatizate excesiv pentru a putea fi apoi caracterizate ca niște lovituri eroice împotriva inamicului de către „martirii“ cauzei respective. Practic, fără mass-media efectul terorismului asupra mentalului colectiv e aproape nul.

Combaterea terorismului este un termen generic care reunește totalitatea măsurilor și acțiunilor întreprinse de către un stat pentru a contracara pericolul terorismului. Majoritatea programelor guvernamentale elaborate în diverse state pentru combaterea terorismului cuprind patru obiective: prevenirea, previziunea, descurajarea și reacția.

Prevenirea (prevention, în limba engleză) se realizează prin măsuri în plan politic și diplomatic în interiorul țării, precum și prin inițiative internaționale.

Previziunea (prediction, în limba engleză) acțiunilor teroriste se realizează prin intermediul măsurilor informative și contrainformative întreprinse de către structurile specializate ale statelor. Printre măsurile cel mai frecvent utilizate în acest scop se numără: culegerea de informații, schimbul de informații cu structuri specializate similare din alte state sau cu organisme internaționale; instituirea unor baze de date pe profil, alimentate de toate structurile cu atribuții în domeniul combaterii terorismului.

Descurajarea (dettering, în limba engleză) se realizează prin măsuri de ordin legislativ și prin instituirea unor dispozitive de protecție a principalelor categorii de obiective pretabile a face obiectul unor acțiuni teroriste (clădiri guvernamentale, ambasade, reședințe, aeroporturi, instalații strategice etc.).

Reacția (reaction, în limba engleză) la o acțiune cu caracter terorist vizează modul de acțiune al forțelor specializate în situația producerii unor acte teroriste pe teritoriul propriu sau îndreptate împotriva unor cetățeni ai statului respectiv aflați în străinătate. Toate statele dispun de structuri special antrenate și înzestrate pentru a desfășura astfel de misiuni, ele fiind subordonate, de la caz la caz, forțelor armate sau organelor de ordine publică și securitate.

Analiza actelor teroriste comise în ultimii ani scoate în evidență apariția unui „nou“terorism, mai divers în ceea ce privește motivațiile, sponsorizarea și consecințele pe care le are pentru securitate, global ca întindere și mult mai letal. Pe măsură ce formele de organizare integrată, constituite din celule semiindependente, lipsite de o ierarhie de comandă unică iau locul ierarhiilor teroriste cunoscute și finanțarea grupărilor teroriste este tot mai subtilă și mai greu de identificat, mare parte din experiența acumulată în domeniul contracarării terorismului își pierde relevanța.

Dacă în anii '70 și '80 predomina terorismul motivat politic, în prezent, forma predilectă o constituie terorismul de factură religioasă, care are adesea și conotații politice, iar în cadrul acestuia terorismul de factură fundamentalist-islamică. Perfecționarea armamentului și dezvoltarea rapidă a tehnologiilor în domeniul informațional va conduce inevitabil la sporirea capacității de acțiune a grupărilor teroriste și la o mult mai bună pregătire a acțiunilor. Fluidizarea traficului internațional permite deplasarea mult mai rapidă a persoanelor și drept urmare membrii organizațiilor teroriste vor fi mai greu de identificat. Actele violente comise de astfel de grupări vor avea un caracter tot mai spectaculos, pe de o parte pentru a stârni teamă la nivelul factorilor de putere vizați, iar pe de altă parte pentru a capta atenția și a se impune în fața membrilor comunităților pe care susțin că le reprezintă (așa-numita nevoie de publicitate de care vorbesc specialiștii în domeniu). Iar actele comise pe teritoriul SUA și Spaniei demonstrează fără echivoc că grupările teroriste ale începutului de mileniu nu duc lipsă nici de hotărâre, nici de finanțare, nici de informații și nici de resurse umane care să le transpună în practică planurile.

Pentru a avea sorți de izbândă în confruntarea cu un astfel de inamic, statele s-au văzut nevoite să apeleze din ce în ce mai des la singurele instituții care par să dispună de cunoștințele și resursele necesare pentru a combate terorismul: serviciile secrete.

Cert este că 11 septembrie 2001 a marcat sfârșitul unei epoci și începutul alteia nu doar pentru comunitatea informativă a Statelor Unite, ci pentru serviciile de informații din întreaga lume.

Capitolul 4

ORGANIZAREA ȘI EXECUTAREA MISIUNILOR ANTITERORISTE ÎN MINISTERUL APĂRĂRII

Mediul de acțiune al forțelor desemnate să intervină în acțiuni anti/contrateroriste se va menține dinamic, complex și potențial periculos, fiind difcil de prevăzut cine va declanșa, unde, când și cum se vor materializa amenințările la adresa personalului și a obiectivelor militare, fiind imposibil de modelat pericolul standard.

România și-a evaluat riscurile și a stabilit o abordare diferită pentru atenuarea vulnerabilităților proprii, pecum și a celor ale partenerilor și aliaților săi. Atitudinea adoptată de statul român, ia în considerare faptul că cea mai bună apărare este o ofensivă puternică și aceast înseamnă o lovitură dată inamicului terorist indiferent unde s-ar afla, pe teritoriul națoinal sau oriunde în lume. Până la evenimentele din septembrie 2001 din SUA, în România nu a existat o strategie expresă antiteroristă, aceasta și pentru faptul că astfel de amenințări și riscuri nu au vizat în mod deosebit și semnificativ societatea românească. Până nu demult, în țara noastră combaterea terorismului revenea exclusiv structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciului Român Informații și Serviciului de Protecție și Pază, ajutate doar la nevoie de forțele pentru operații speciale ale Ministerului Apărării, care erau instruite și pentru astfel de misiuni. În prezent, dată fiind amploarea acțiunilor militare pe care le presupune războiul antiterorist declanșat la scară globală, rolul Ministerului Apărării și a structurilor competente în combaterea terorismului a crescut.

Evoluția terorismului internațional, precum și apartenența României la Coaliția Antiteroristă, impune studierea și gestionarea cu atenție a acestui fenomen în contextul în care țara noastră poate deveni o posibilă țintă.

În acest sens, consifder că trebuie luate în calcul următoarele riscuri în proliferarea fenomenului terorist, cum ar fi: existența unor stări conflictuale, inclusiv a unor confruntări armate, a tensiunilor de origine etnică, religioasă sau ideologică în zone situate în imediata apropiere a României; accentuarea fenomenului de extindere, inclusiv în țara noastră, a unor structuri ale organizațiilor extremiste ori teroriste și a modelului terorist de afirmare politică, cu risc crescut de contagiune; posibilitatea ca entități externe să-și proiecteze intersele asupra țării noastre, inclusiv prin angajarea instrumemtului terorist; dezvoltarea criminalității organizate, autohtone și transfrontaliere, care favorizează nucleele teroriste clasice și generează terorismul de tip mafiot, cu exprimare specifică pe teritoriul național; existența unor factori care pot favoriza apariția, dezvoltarea și manifestarea diverselor altor forme de terorism: ideologic, autonomist-separatist, rasist, șovin, xenofob, intolerant, religios, protestatar, deviant; apariția unor surse suplimenatare de risc, stimulate de campania antiteroristă, care influențează dinamizarea organizațiilor teroriste străine, reprezentate în România de nuclee care își pot schimba atitudinea actuală de inactivitate; posibilitatea sosirii în România, pe diferite filiere, a unor elemente teroriste, în măsurăsă desfășoare acțiuni împotriva obiectivelor militare.

În principiu, misiunile structuilor de forțe din Armata României în operațiile antiteroriste, în oricare dintre cele trei situații, constau în: culegerea și analizarea informațiilor despre structurile teroriste, bazele de antrenament, depozitele, sistemele de acțiune, rețelele de comunicații și modul de conducere a acestora; protecția unor obiective de valoare strategică și a altor obiective importante împotriva acțiunilor teroriste; căutarea, decoperirea, atacarea și distrugerea rapidă a structurilor și infrastructurilor teroriste; participarea la lichidarea urmărilor atacurilor de tip terorist, atunci când acestea se produc prin surprindere; acțiuni în forță asupra punctelor tari ale rețelelor (structurilor și elementelor) teroriste; participarea la restabilirea ordinii constituționale când acțiunile teroriste conduc către separatism pe criterii religioase, etnice și de grup; verificarea, controlul și confiscarea transporturilor de armament și muniție ilegale; participarea la acțiuni de căutare-salvare în urma unor dezastre produse ca urmare a acțiunilor teroriste; apărarea comunicațiilor, obiectivelor militare și economice dintr-o anumită zonă; capturarea sau nimicirea teroriștilor care acționează ca desant aerian; escortarea, paza și apărarea unor transporturi de personal și echipament militar; supravegherea unor obiective; căutarea și neutralizarea minelor de orice tip; căutarea, descoperirea și neutralizarea eventualelor arme de distrugere în masă; executarea unor acțiuni de patrulare și observare; participarea la distrugerea bazelor de antrenament internaționale și a altor infrastructuri teroriste; eliberare unor ostatici; asigurarea securizării unei zone; asigurarea securizării operațiilor logistice; operațiuni de escortă a unor convoaie umanitare; asigurarea securității unor demnitari; asigurarea funcționării instituțiilor guvernamentale și protecția populației; participarea la evacuarea populației și a bunurilor din zona de acțiune a teroriștilor; executarea unor demonstrații de forță pentru descurajarea producerii unor acțiuni teroriste etc.

4.1. Forțele antiteroriste și întrebuințarea acestora în

Ministerul Apărării

Forțele antiteroriste din M.Ap. sunt unități/subunități active, mobile, de reacție rapidă, cu timp scurt de răspuns, destinate să execute intervenția antiteroristă/riposta contrateroristă la obiectivele aflate în responsabilitate. Ele fac parte din categoria structurilor specializate cu nivel ridicat al capacității operaționale și sunt permanent „gata de luptă”. Aceasta asigură reacție rapidă în situații care necesită întrebuințarea adaptată, selectivă și precisă a forței, fiind capabile să acționeze în medii ostile și situații extreme, cu efecte maxime și pierderi minime. Personalul ce încadrează aceste structuri este supus unei selecții riguroase și parcurge un program de instruire specific.

Forțele specializate destinate să execute intervenția antiteroristă/riposta contrateroristă la obiectivele militare cuprind, de regulă, structura de conducere și structura de execuție.

Structura de conducere este reprezentată de Grupa de Conducere Antiteroristă a M.Ap., care este constituită din reprezentanți permanenți și nepermanenți. În caz de alertă teroristă se activează cu aprobarea ministrului apărării.

Structura de execuție este compusă din: componenta terestră, componenta aeriană, componenta navală, componenta pentru planificare și conducerea operației informaționale antiteroriste, componente auxiliare de sprijin și suport logistic, de comunicații și informatică, EOD, medicale.

Componenta terestră este formată din subunități specializate ale Departamentului de Intervenție Rapidă, Batalionului 1 Operații Speciale, batalioanele de informații militare, subunități/echipe de deminare, dezarmosare – Explosive Ordnance Disposal (EOD) și alte unități/subunități, puse la dispoziție de categoriile de forțe ale armatei;

Componenta aeriană cuprinde avioane de vânătoare, vânătoare – bombardament, transport, elicoptere de transport, de sprijin și MEDEVAC;

Componenta navală cuprinde nave de luptă și de transport, scafandri de incursiune și deminori;

Componenta pentru planificare și conducerea operației informaționale antiteroriste – INFO OPS, este compusă din personal de specialitate;

Componente auxiliare de sprijin și suport logistic, de comunicații și informatică, EOD, medicale sunt compuse din personal de specialitate.

Natura, valoarea și compunerea forțelor specializate care se angajează în acțiuni de intervenție antiteroristă/ripostă contrateroristă sunt determinate de specificul misiunii de îndeplinit și tipul de acțiune proiectat. Compunerea forțelor specializate care acționează la obiectivele militare dispuse pe teritoriul național, în cazuri de alertă/criză antiteroristă, se aprobă de către Șeful Statului Major General, la propunerea șefului Grupei de Conducere Antiteroristă.

Compunerea forțelor antiteroriste care acționează în afara teritoriului național se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la propunerea ministrului apărării, pe baza solicitărilor NATO sau a coalițiilor la care România este parte.

Forțele destinate să execute intervenția antiteroristă/riposta contrateroristă din M.Ap. sunt întrebuințate, de regulă, pentru intervenția la obiectivele militare și/sau civile de pe teritoriul României, aflate în propria responsabilitate, conform competențelor legale și planurilor de cooperare aprobate.

Pe baza acordurilor și planurilor în vigoare în cadrul NATO sau a coalițiilor la care România este parte, aceste forțe pot participa la executarea intervenției aniteroriste/ripostei contrateroriste și la obiectivele din afara teritoriului național, cu respectarea prevederilor Legii nr.42/2004 privind particparea la misiuni în afara teritoriului statului român.

4.2. Forme de luptă împotriva terorismului

Principalele forme de luptă utilizate de structurile cu atribuții în prevenirea și combaterea terorismului sunt intervenția antiteroristă și riposta contrateroristă.

Intervenția antiteroristă constă în ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici și a factorilor materiali.

Riposta contateroristă constă în ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării și/sau anihilării grupărilor teroriste, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării ori producerii unui atac terorist.

În funcție de scopurile, obiectivele și de amploarea acțiunilor îndreptate împotriva obiectivelor din rensponsabilitatea M.Ap., intervenția antiteroristă se materializează în: măsuri antiteroriste, operații antiteroriste și protecția antiteroristă.

Măsurile antiteroriste reprezintă ansamblul activităților și acțiunilor relativ comune, planificate și desfățurate unitar la obiectivele și activitățile militare în toate situațiile, care asigură îndeplinirea normală a misiunii de bază și pervin comiterea unor evenimente teroriste.

Complexitatea măsurilor antiteroriste crește gradual, în acord cu ridicarea nivelului de alertă teroristă.

Nivelurile de alertă teroristă sunt cele prevăzute în Sistemul Național de Alertă Teroristă:

Operațiile antiteroriste sunt activități executate de structuri acționale aparținând M.Ap., planificate în mod deliberat, organizate și condude distinct și care preconizează atingerea unui anunit scop sau obiectiv ce nu poate fi realizat prin măsurile antiteroriste.

Protecția antiteroristă reprezintă ansamblul măsurilor și activităților de protecție a deminitarilor militari și civili, intervenție în sprijinul protecției, control tehnic antiterorist preventiv și pază, desfășurate într-o concepție unitară.

În stabilirea concepției de angajare a forțelor în misiunile de intervenție antiteroristă și ripostă contrateroristă se are în vedere un Obiectiv fundamental care reprezintă constituirea, operaționalizarea, optimizarea și refacerea capacităților necesare în vederea realizării standardelor maxime de securitate pentru obiectivele militare amenințate, precum și Obiective operaționale: prevenirea, descurajarea și reacția.

Prevenirea și descurajarea acțiunilor cu caracter terorist se realizează prin misiunile de intervenție antiteroristă executate în scopul întăririi securității obiectivelor potențiale de a deveni țintă, iar reacția la acțiuni teroriste cuprinde misiuni din domeniul ripostei contrateroriste.

Indiferent de categoria din care fac parte, misiunile de intervenție/ripostă includ ca faze de desfășurare faza preactivă, de pregătire a angajării, faza activă, de angajare și faza postactivă, de dezangajare.

Faza preactivă, de pregătire a angajării, cuprinde intervalul de timp dintre momentul primirii misiunii/elaborării misiunii deduse și instalarea elementelor dispozitivului de acțiune.

Faza activă, de angajare, implică intervalul de timp dintre momentul instalării elementelor dispozitivului de acțiune și momentul finalizării intervenției antiteroriste/ripostei contrateroriste.

Faza postactivă, de dezangajare, cuprinde activitățile desfășurate din momentul încheierii efective a intervenției/ripostei până la înlăturarea efectelor și consecințelor acțiunilor teroriste, inclusiv analiza modului de executare a acțiunii, retragerea forțelor și mijloacelor din dispozitiv, reintegrarea acestora în structura organizatorică de bază și refacerea capacității operaționale.

4.3.Pregătirea, executarea și conducerea misiunilor antiteroriste

Pregătirea intervenției antiteroriste și ripostei contrateroriste constituie un proces complex și unitar de măsuri și activități executate de către Grupa de Conducere Antiteroristă a M.Ap. și structurile de execuție subordonate. Corespunde fazei preactive, de pregătire a angajării.

Anterior declanșării procesului de pregătire a intervenției antiteroriste/ripostei contrateroriste, Grupa de Conducere Antiteroristă a M.Ap. planifică și conduce, prin batalioanele de informații militare și alte structuri care desfășoară activități operati-informative, activități specifice cunoașterii situației locale în zonele/la obiectivele din responsabilitatea M.Ap., atacate de entități teroriste sau care pot constitui potențiale ținte pentru acestea.

Pe timpul desfășurării activităților de luptă împotriva terorismului Grupa de Conducere Antiteroristă funcționează ca un stat major, în compunerea căreia sunt cuprinse: Centrul de decizie – modulul de decizie și coordonare a acțiunilor, Centrul de operații, Centrul de resurse – modulul de resurse, îndeplinind atribuțiile structurilor de personal și logistic, Centrul de comunicații și informatică – constituit din specialiști în comunicații și informatică.

Planificarea operației informaționale antiteroriste este un proces complex, continuu, care se realizează într-o concepție unică, de-a lungul întregului spectru al acțiunilor politico-militare, în timp de pace, criză sau război și necesită un volum mare de muncă de stat major, calcule, existența și managementul unor baze de date.

Documentele care se întocmesc pentru pregătirea și executarea intervenției antiteroriste/ripostei contrateroriste, sunt documente operative, după destinația lor fiind clasificate astfel: documente pentru conducere și documente pentru informare.

Conducerea intervenției antiteroriste și ripostei contrateroriste reprezintă un ansamblu de măsuri, decizii și activități executate permanent în cadrul proceselor de planificare și desfășurare a acestora, pentru punerea în practică a concepției de angajare și este exercitată de Grupa de Conducere Antiteroristă, care se activează cu aprobarea ministrului apărării, la ordinul șefului SMG.

Conducerea nemijlocită a intervenției antiteroriste/ripostei contrateroriste la obiectivele M.Ap. se exercită de comandantul dispozitivului de acțiune care este comandant unic și are în subordine operativă toate forțele participante la misiune indiferent de proveniența acestora.

Pentru conducerea structurilor care fac parte din dispozitivul de acțiune, în funcție de specific, misiune și dinamica situației operative, se pot constitui, în baza deciziei comandantului Grupei de Conducere Antiteroriste, Punct de comandă de bază, Punct de comandă înaintat și Punctul de comandă al comandantului dispozitivului de acțiune.

Autoritatea conducerii misiunilor de intervenție antiteroristă și ripostă contrateroristă se exercită prin comanda și controlul acțiunilor.

Executarea misiunilor de intervenție antiteroristă și ripostă contrateroristă cuprinde ansamblul de măsuri și activități desfășurate de către grupările dispozitivului de acțiune în intervalul de timp dintre momentul instalării primelor elemente de dispozitiv și momentul încheierii misiunii. Corespunde fazelor preactivă și activă.

Executarea misiunilor de intervenție antiteroristă și ripostă contrateroristă presupune aplicarea în practică a prevederilor planului de acțiune de către structurile subordonate/elementele dispozitivului pe secvențe/momente ale acțiunii, conform planificării inițiale, precum și adaptarea acțiunilor acestora la evoluția situației operative, concomitent cu actualizarea planului.

Structurile angajate în cadrul dispozitivului de acțiune pentru executarea misiunilor specifice acționează, de regulă, pe două direcții principale, corespunzătoare sistemelor de angajare: prevenirea situațiilor care ar pune în pericol viața sau libertatea de acțiune a persoanelor protejate ori securitatea obiectivului din responsabilitate, corespunzătoare sistemului de angajare preventivă/intervenției antiteroriste, precum și executarea ripostei în situații de atac/ocupare a obiectivelor și luare a ostaticilor, corespunzătoare sistemului de reacție rapidă/ripostă contrateroristă.

Sistemul de angajare preventivă are la bază acțiunile grupărilor din cadrul dispozitivului de acțiune, corespunzătoare misiunii de îndeplinit: intervenția antiteroristă în sprijinul protecției fizice a demnitarilor /personalităților militare, sau intervenția antiteroristă la obiectivele din responsabilitate, nominalizată prin ordin al ministrului apărării.

Indiferent de modalitatea de executare, intervenția antiteroristă în sprijinul protecției presupune concretizarea următorului algoritm: însoțirea demnitarilor/mijlocului de deplasare al acestora, realizarea unui dispozitiv de acțiune, de regulă circular, care să permită atingerea scopului, delimitarea clară a zonei de interdicție din jurul demnitarilor/mijlocului de deplasare al acestora, preluarea luptei la semnalarea atacului terorist/acțiunii agresive îndreptați împotriva demnitarilor, concomitent cu acoperirea acestora și executarea ripostei, acoperirea cu foc a evacuării demnitarilor din zona de pericol.

Pentru executarea intervenției antiteroriste la obiectivele permanente/temporare din responsabilitate, dispozitivul de acțiune se constituie conform reglementărilor interne specifice. Serviciul pe timpul intervenției antiteroriste la obiectivele din responsabilitate, se execută în ture și schimburi operative, în fluxul serviciu-odihnă-pregătire.

Pentru executarea intervenției antiteroriste se realizează, cu ajutorul forțelor și mijloacelor proprii sau luate în subordine, dispozitivul de intervenție antiteroristă, compus din: o grupare de asigurare a intervenției, o grupare de sprijin a intervenției, o grupare de pătrundere și evacuare, rezerve, precum și punctul de comandă al intervenției .

Gruparea de asigurare a intervenției antiteroriste îndeplinește în principal următoarele misiuni: interzice pătrunderea și ieșirea persoanelor neautorizate în perimetrul sau zona periculoasă, identifică persoanele suspecte din zona de responsabilitate, evacuează personalul, mijloacele auto și materialele inflamabile la distanța de siguranță, observă zonele înconjurătoare și informează șeful dispozitivului de intervenție antiteroristă despre toate problemele suspecte ce apar, asigură datele informativ- operative cu privire la evoluția acțiunilor elementelor teroriste, asigură legăturile radio și fir necesare executării misiunii de intervenție,nasigură logistic acțiunile de intervenție antiteroristă .

Gruparea de sprijin a intervenției se compune din echipe de sprijin, echipe de blocare apropiate, echipe de negociatori, 1-2 echipe tehnice, 1-2 echipe de salvare-evacuare, 1-2 echipe de pompieri și o echipă medicală. Echipele (grupuri) de sprijin sunt formate din 2-4 luptători și destinate să asigure cu foc acțiunea grupării de pătrundere și evacuare. Echipele de blocare apropiată sunt constituite din 2-4 luptători și destinate să asigure intrarea în luptă a grupării de pătrundere și să captureze sau să anihileze teroriștii care încearcă să părăsească obiectivul ocupat. Echipele de negociatori din cadrul grupei operative constituite sunt destinate să ducă tratative cu elementele teroriste. Echipele tehnice sunt constituite din specialiști și destinate pentru înregistrarea imaginilor video , interceptarea convorbirilor radio și fir ale teroriștilor, efectuarea bruiajului radio, deranjamentelor la instalațiile telefonice, electrice, de apă și gaze. Echipele de salvare-evacuare sunt destinate să asigure salvarea întregului personal participant la acțiune, în primul rând a ostaticilor și evacuarea acestora la punctul medical. Echipele de pompieri sunt destinate să acționeze pentru prevenirea, limitarea și stingerea incendiilor provocate la obiectiv sau în zona acestuia. Echipa medicală este constituită din specialiști și destinată să acorde primul ajutor medical.

Gruparea de pătrundere și evacuare este principala forță contrateroristă de acțiune și este constituită din: grupuri de intervenție antiteroristă, echipe speciale și grupuri de intervenție pirotehnică. Grupurile de intervenție antiteroristă sunt formate din 2-4 luptători și destinate să execute acțiuni directe pentru capturarea sau anihilarea teroriștilor și eliberarea ostaticilor. Echipele speciale sunt constituite din 2-4 luptători și destinate să acționeze legendat sau în ascuns pentru capturarea sau anihilarea teroriștilor. Grupurile de intervenție pirotehnică sunt constituite din 2-3 specialiști și destinate să sprijine acțiunile de luptă ale grupării de pătrundere și evacuare .

Riposta contrateroristă de execută de grupările dispozitivului de acțiune în cooperare cu subunitățile care execută serviviul de pază și intervenție în obiectiv, pe timpul desfășurării acesteia și a înlăturării urmărilor și consecințelor atacului terorist, comandantul dispozitivului de acțiune este comandant unic al tuturor forțelor.

Pentru executarea ripostei contrateroriste la obiectivele din responsabilitate, dispozitivul de acțiune se constituie și funcționează conform reglementărilor interne specifice. Valoarea și compunerea grupărilor dispozitivului de acțiune pentru executarea ripostei contrateroriste se stabilește în funcție de situația operativă existentă la momentul angajării.

Obiectivele ripostei contrateroriste – capturarea sau anihilarea teroriștilor, eliberarea ostaticilor și restabilirea ordinii legale – se realizează, de regulă, prin procedee de acțiune predominant dinamice, derulate imediat ori după o pregătire prealabilă, la specificul obiectivului/zonei, în funcție de situația operativă.

Opțiunea de răspuns prin utilizarea forței maxime nu se adoptă până nu au fost verificate, din punct de vedere al viabilității și eficacității, celelalte variante de folosire redusă a forței. În ordinea crescătoare a intensității aplicării forței, procedeele de acțiune în cadrul unei intervenții antiteroriste pot fi: stabilirea incidentului, influențarea pe cale convingătoare, influențarea pe calea intimidării/acțiuni de descurajare, întreruperea utilităților, folosirea de mijloace/procedee speciale (sunete puternice, sedative disimulate în hrană/apă, gaze iritante și/sau incapacitante, acceptarea formală a cererilor teroriștilor, în vederea scoaterii lor din obiectiv, eliberării ostaticilor și capturării sau anihilării teroriștilor în zone care favorizează acțiunile grupărilor dispozitivului propriu, anihilarea de la distanță, asaltul obiectivului: acțiuni interioare, acțiuni sub acoperire, acțiuni combinate.

În funcție de zona de desfășurare a ripostei contrateroriste, precum și în situația în care elementele teroriste reușesc să părăsească obiectivul ocupat sau rup lupta și se retrag, capturarea sau anihilarea acestora se realizează prin cercetare, urmărire, blocare, încercuire, ambuscade etc.

Concluzii ȘI PROPUNERI

La nivel mondial, comunicațiile și tehnologiile noi pot fi utilizate deopotrivă de state, instituții și persoane oneste și de rețele ale crimei organizate, organizații și grupări teroriste, acestea din urmă realizându-și, astfel, propaganda proprie sau difuzându-și amenințările, dar și procedând la spălarea banilor sau afectând securitatea statelor, prin spargerea sistemelor de protecție a computerelor.

Terorismul este un război de un tip special, care vizează distrugerea de vieți și de sisteme de valori. Niciodată un război obișnuit nu-și propune să distrugă un sistem de valori. Războiul urmărește doar învingerea unei armate, dacă se poate chiar fără bătălii sângeroase, pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale, supunerea unei țări, realizarea unui scop politic. Doar terorismul vizează distrugerea de dragul distrugerii.

Terorismul este un fenomen mult mai complex chiar decât războiul, fenomen care trebuie studiat și aprofundat nu doar pentru a-i limita efectele și a-i pedepsi pe cei vinovați, ci îndeosebi pentru a-i înțelege și a-i eradica mecanismele și cauzele. Terorismul lovește prin surprindere, de regulă, în punctele vulnerabile, astfel încât să ucidă, să distrugă și să înspăimânte, să creeze efecte spectaculoase și o atmosferă de infern și mizerie umană, dusă până la abject și insuportabil.

Unii consideră că, terorismul nu este un război, deci nu implică armatele, ci forțele de ordine și de supraveghere. Implicarea sistemelor militare ar duce la diminuarea funcțiilor lor, la slăbirea capacității lor de reacție în caz de război și, deci, la vulnerabilizarea entităților pentru apărarea și protecția cărora acestea au fost constituite, adică punerea în pericol a identității și suveranității statelor (în măsura în care identitatea statală, suveranitatea și independența se mai consideră ca valori politice și naționale ale civilizațiilor). Alții cred că terorismul, prin actele sale și prin perspectivele sumbre și deosebit de amenințătoare care se conturează după atacurile din 11 septembrie 2001, reprezintă efectiv un război împotriva ordinii actuale și viitoare, împotriva vieții normale, a democrației, a dreptului și a legii și, ca atare, toate forțele, inclusiv cele militare (mai ales cele militare) trebuie implicate în ripostă.

În opinia mea, combaterea terorismului a devenit astfel, fără îndoială prioritatea de securitate numărul unu în majoritatea statelor lumii. Eforturile conjugate ale comunităților informative internaționale, orientate în direcția prevenirii si combaterii tuturor manifestărilor fenomenului terorist și activităților asociate acestuia, trebuie să țină cont de noile provocări și tendințe ale potențialului de acțiune al organizațiilor teroriste, în raport cu care se evidențiază: riscurile deosebite, derivate din reorientarea terorismului spre ținte din aviația civilă, abordarea de către rețele teroriste (tip Al-Qaida) a unei maniere de operare semi-autonome, care asigură stricta compartimentare a „informațiilor vitale” pentru reușita acțiunilor teroriste, reconsiderarea locului „teroriștilor sinucigași” în infrastructura operațională a organizațiilor teroriste. Creșterea amenințătoare a numărului actelor teroriste comise prin folosirea tacticilor sinucigașe subliniază că acest tip de acțiune prezintă, avantaje tactice față de terorismul convențional: este o operațiune simplă și ieftină, garantează producerea unui mare număr de victime; are o largă prezentare în mass-media; nu presupune riscul unui interogatoriu post-operațional. Deasemenea, trebuie să țină cont de: proliferarea riscurilor generate de vulnerabilitățile ce pot fi exploatate de către organizații teroriste în vederea obținerii de informații legate de spectrul armelor chimice, biologice, radiologice și nucleare, de natură să inspire intenții ori planuri de folosire a lor în atacuri teroriste; de ofensivitatea sporită a „publicității strategice în mass-media”, ca instrument al războiului psihologic. O caracteristică a așa numitei „bătălii mediatice” este impactul social deosebit pe care îl au înregistrarea și documentarea intervențiilor diverselor organizații teroriste, înainte ori după lansarea unui atac terorist, precum și de existența în cadrul rețelelor financiare internaționale a statelor care asigură sprijin activ sau pasiv structurilor financiare teroriste.

Marea majoritate a țărilor lumii au adoptat poziția intervenției ferme și noncompromisului în demersul antiterorist. Un astfel de demers presupune luarea de măsuri drastice de eliminare a organizațiilor teroriste, a rețelelor de susținere logistică a acestora, cu scopul de a le convinge că în nici o împrejurare nu vor putea avea beneficii directe sau indirecte ca urmare a comiterii unor acte cu caracter terorist. Se consideră că orice dovadă de slăbiciune sau acceptare a compromisului poate genera o escaladare a acțiunilor cu caracter terorist.

Până în prezent, majoritatea încercărilor de contracarare a terorismului au constat în adoptarea unor norme juridice pentru reprimarea fenomenului și în încercări de a-l controla și suprima prin forță. Consider că, acestea nu constituie însă nici pe departe soluțiile decisive și eficiente care să împiedice escaladarea terorismului. Principalele eforturi internaționale ar trebui să vizeze identificarea și înlăturarea cauzelor generatoare și a factorilor favorizanți ai apariției și proliferării fenomenului terorist. Până la atingerea acestui deziderat, principalele măsuri propuse de comunitatea internațională vizează: revizuirea legislațiilor interne și internaționale privind combaterea terorismului; adoptarea de legi privind prevenirea traficului internațional de arme, explozibil, materiale nucleare, chimice sau bacteriologice; întărirea cooperării internaționale pentru identificarea membrilor organizațiilor teroriste; supravegherea strictă a persoanelor fizice sau juridice suspectate că finanțează acțiuni teroriste; îmbunătățirea măsurilor de protecție a transporturilor publice, îndeosebi a aeronavelor de pasageri; intensificarea supravegherii rețelelor de comunicații, inclusiv a comunicațiilor pe Internet, utilizate tot mai frecvent de membrii organizațiilor teroriste, precum și sporirea bugetelor alocate structurilor de ordine publică și siguranță națională, pentru a se asigura o mai bună dotare și instruire a forțelor specializate în combaterea terorismului.

Aceste date îmi permit să concluzionez că, la momentul actual, în România nu există terorism de origine, motivație și potențial uman autohtone, situația operativă pe profil antiterorist fiind caracterizată de anumite elemente cum ar fi: amplificarea la nivel internațional a motivațiilor de esență religioasă și etnică cu finalitate politică, persistența și amplificarea extremismului ideologic cu finalitate politică și a separatismului, manifestate prin activități extremist-teroriste, readaptarea, sub raport tactic și organizatoric, a activităților specifice unor nuclee aparținând organizațiilor terorist-extremiste străine (existente pe teritoriul național și înainte de anul 1990) la noile condiții social-politice și economice din perioada post-decembristă, dezvoltarea fenomenului imigrației clandestine, cu risc crescut în planul „importului“ de mijloace și metode de creare și consolidare pe teritoriul național de puncte de sprijin – logistice sau propagandistice – din partea unor organizații teroriste străine, proliferarea amenințărilor din partea „rețelelor neînregimentate“, a unor grupări sau indivizi legați de crima organizată, pre-existența fenomenului întrepătrunderii dintre terorism și crima organizată, perceptibilă în țara noastră prin acțiunile „mafiilor noi“ (rusă, ucraineană, chineză), precum și relația terorist–mafiot–funcționarul corupt, modificarea strategiei de acțiune a unor grupări teroriste, în sensul legalizării și legitimizării existenței infrastructurilor lor din țara noastră, amplificarea fenomenului migrărilor ilegale pe teritoriul României, concomitent cu creșterea numărului implantărilor arabe în spațiul est-european, proliferarea grupărilor de tip mafiot în acest spațiu, ofensiva fundamentalismului islamic în țările balcanice, îndeosebi în România, țară în care se intenționează crearea unor capete de pod pentru expansiunea ulterioară în Europa Occidentală.

Subliniez faptul că România nu s-a confruntat și nu se confruntă cu riscuri majore de natură teroristă la adresa ei. Țara noastră, deși se află pe o falie de ciocnire a unor interese geopolitice și geostrategice, nu reprezintă, deocamdată, un spațiu de confruntare teroristă, nici unul de generare a terorismului și nici nu constituie un mediu favorabil dezvoltării unor acțiuni de acest gen. Acest lucru se datorează caracteristicilor poporului român, vocației sale spre împăciuire și dialog, rezistenței sale îndelungate la opresiuni și represiuni de tot felul.

Desigur, terorismul are multe alte forme și formule care, într-un fel, pot afecta și țara noastră. Cert este că România nu a fost, nu este, nu va fi și nu poate fi generatoare de terorism. Din aceste considerații, apreciez că amenințări majore de natură teroristă la adresa României, în măsura în care vor exista, nu pot fi decât conjuncturale și tranzitorii. Ele pot rezulta dintr-o extindere a spațiului de confruntare al ideologiilor și practicilor fundamentaliste sau de altă natură și în zone apropiate de cele de interes strategic pentru România (zona Balcanilor, Transnistria, spațiul caucazian și cel al Mării Negre), din alinierea României la coaliția antiteroristă mondială sau din degradarea semnificativă a instituțiilor interne și proliferarea și în țara noastră a rețelelor și structurilor mafiei și crimei organizate.

Consider că, în prezent și, probabil, pe termen scurt, amenințările și riscurile de natură teroristă care pot afecta țara noastră rezultă din: degradarea în continuare a condiției umane și proliferarea infracționalității de toate tipurile, extinderea în continuare și pe teritoriul nostru a traficului de droguri, rețelelor de prostituție și a traficului de carne vie, evoluția structurilor economiei subterane, a spălării banilor și activităților ilegale, existența unor persoane care, în lipsa altor mijloace și activități care să le aducă prosperitate, pot fi racolate în organizații, structuri și rețele teroriste.

Aperciez că, un rol important în prevenirea și combaterea terorismului îl joacă, forțele care acționează în special în cadrul acțiunilor contrateroriste. În acest tip de acțiuni succesul va fi condiționat în mare măsură de capacitatea planificatorilor și a comandanților militari de a aborda acțiunea în mod original, în afara tiparelor existente.

Pentru aceasta, în opinia mea, se impune o permanentă cercetare a grupărilor teroriste și a statelor care le sprijină pentru a evita o eventuală surprindere, declanșarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislației internaționale în cazul agresării unui stat de acțiunile acestor grupări (ex. Afganistanul) și chiar a unor atacuri surpriză cu caracter preventiv pentru a descuraja astfel de acțiuni. Deasemenea este necesar ca forțele care participă să aibă în compunere trupe specializate în astfel de misiuni, având în vedere că situațiile în care se acționează sunt foarte variate, au un caracter de originalitate sporit, iar durata acțiunilor este foarte diferită, de la acțiuni rapide la cele de durată;

Ținând cont de toate acestea, consider că, revederea strategiilor și doctrinelor atât la nivelul fiecărui stat în parte cât și la nivelul Alianței Nord Atlantice a devenit o necesitate primordială și se impune adaptarea structurilor militare la noile cerințe și constituirea de noi forțe capabile să facă față amenințărilor de tip asimetric.

Consider că, este necesară stabilirea de demersuri și responsabilități specifice menite să asigure coerență și eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni, prin adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucțiunii, dispoziții) la noile tipuri de amenințare, intensificarea cooperării informative între instituțiile cu responsabilități în domeniul siguranței și securității atât la nivel național cât și la nivel internațional, constituirea, pregătirea, dotarea și instituționalizarea unor forțe (forțe speciale) destinate combaterii terorismului, perfecționarea activității de culegere, prelucrare, exploatare și diseminare a informațiilor, adaptarea misiunilor armatei la condițiile impuse de participarea la acțiuni de combatere a terorismului, perfecționarea și amplificarea măsurilor de protecție a obiectivelor de importanță deosebită care ar putea constitui ținte ale atacurilor teroriste pe viitor, pregătirea specifică a personalului destinat desfășurării activităților în mediul internațional, perfecționarea și diversificarea sistemelor de protecție a comunicațiilor și rețelelor informatice.

Având în vedere faptul că România participă cu forțe militare la acest război împotriva terorismului, am putea afirma că nu este exclus ca pe viitor și anumite instituții sau locații fragile de pe teritoriul național să fie vizate de presupuși atentatori.

Părerea mea este că prin răpirea celor trei ziariști români în Irak și prin descoperirea lui Omar Haissan ca având legătură cu anumite organizații teroriste, s-a făcut deja primul pas. Cu toate că pentru eliberarea ziariștilor se cerea retragerea trupelor din Irak, obiectivul principal al respectivei organizații era ca, prin intermediul mass-mediei să se declanșeze în rândul populației un factor de instabilitate și să se realizeze neîncrederea față de organele statului. Aceasta fiind ultima metodă aplicată de grupările islamice teroriste și care de cele mai multe ori dă rezultate, deoarece nu de puține ori, pentru a-și salva semenii, unele state au satisfăcut cererile teroriștilor și astfel, coaliția împotriva terorismului pot afirma că poate intra într-un declin.

Pentru a împiedica acest declin, consider că ar trebui luate măsuri cât mai sigure de securitate atât în interiorul statelor proprii cât și în statele unde se desfășoară acțiuni militare (Irak, Afganistan). Aceste măsuri vizând în principal protecția militarilor, demnitarilor și civililor care se află aici în misiune sau pentru rezolvarea unor probleme de interes național și internațional.

Terorismul viitorului, va fi unul de tip catastrofic care va depăși orice limită a raționalității, care va viza valori fundamentale ale unei anumite civilizații, fiind îndreptat asupra umanității.

Apreciez că, războiul împotriva terorismului va fi un război lung, de uzură atât materială cât și morală și care nu va da prea curând rezultatele sperate de către coaliție.

Consider că, în viitorul apropiat, grupările și organizațiile teroriste, își vor reformula strategia și vor acționa în cadrul unor rețele transnaționale, vor acționa integral fie pe teritoriul național fie pe arii mari, oriunde în lume, prin cooperare cu alte grupuri distincte, conducând la internaționalizarea terorismului, vor utiliza noua tehnologie în domeniul comunicației și a conflictelor, vor avea motivații cu fundament religios și antidemocratic și, vor urmări destructurarea actualei ordini mondiale.

ANEXA Nr. 1

DEFINIȚII ALE TERORISMULUI

Terorismul este o metodă de luptă mai degrabă între grupările și forțele sociale decât între indivizi și poate să existe în orice orânduire socială (Hordman, 1936).

Terorismul este o metodă de acțiune prin care protagonistul încearcă să producă teroare pentru a-și impune dominația asupra statului, pentru a-l transforma.

Teroarea politică este folosirea planificată a violenței sau amenințării cu violența împotriva unui individ sau grup social cu scopul de a înlătura orice piedică din fața obiectivelor teroriștilor (Chisholm, 1948).

Teroarea poate lovi fără nici un avertisment preliminar, iar victimele sale sunt nevinovate, chiar din punctul de vedere al agresorului (Arendt, 1951).

Terorismul este amenințarea cu violență sau folosirea acesteia în scopuri politice (Crozier, 1960).

O acțiune violentă este categorisită drept teroristă când efectele sale psihologice sunt disproporționate față de simplul rezultat fizic (Aron, 1966).

Terorismul este o atmosferă de disperare (Leiden și Schmidt, 1968).

Există un element de arbitrar atât în capacitatea factorilor de răspundere de a ignora orice norme legale obligatorii, cât și în calcularea gradului de teroare, așa cum este percepută de cetățeni (Dollin și Breslaner, 1970).

Terorismul este folosirea sistematică a intimidării în scopuri politice (Moss, 1971).

Terorismul este parte a unei strategii revoluționare și se manifestă sub forma unor acte inacceptabile de violență socială și politică. Atractivitatea terorismului și semnificația sa pentru organizațiile revoluționare constă într-o combinație de eficiență economică, politică și psihologică (Crenshau Hutchison, 1972).

Ceea ce deosebește terorismul atât de vandalism, cât și de crima nonpolitică este violența, motivată de scopuri politice (Crozier, 1974).

Terorismul este arma coercitivă care intimidează mișcările revoluționare (Wilkinson, 1974).

Terorismul este violența motivată politic și social (Bite, 1975).

Terorismul internațional reprezintă un act care este esențialmente motivat politic și care transcede frontierelor naționale (Feery, 1976).

Violența, pentru a deveni terorism, trebuie să fie politică (Weisbond și Roguly, 1976).

Terorismul este recurgerea de către o minoritate sau chiar de către un singur disident, nemulțumit de faptul că nu poate influența mersul societății în direcția dorită, la mijloacele văzute de societate ca „nelegitime“ (Herbuck, 1977).

Terorismul este folosit pentru a crea frică, panică și pentru a atrage atenția populației (Jenkins, 1977).

Sub aspect militar, terorismul este o armă a războiului psihologic (Mallin, 1977).

Terorismul încorporează două fațete – o stare de teamă sau neliniște și instrumentul care provoacă această stare de teamă (Singh, 1977).

Terorismul presupune atât folosirea violenței cât și amenințarea cu folosirea acesteia (Smith, 1977).

Terorismul politic poate fi definit ca o intimidare coercitivă și este una din cele mai vechi tehnici de război psihologic (Wilkinson, 1977).

Terorismul consta în acte de violență planificate în scopuri politice explicite, îndreptate împotriva unei puteri organizaționale sau structuri statele și implică un număr relativ mic de conspiratori (Hamilton, 1978.)

Terorismul poate fi definit ca o violență sistematică și organizată împotriva persoanelor lipsite de apărare pentru a le inspira teamă în scopul păstrării sau câștigării autorității asupra guvernului (Karanovic, 1978).

Terorismul politic este folosirea formelor anormale de violență politice sau amenințarea cu folosirea sa, în diverse forme, în scopul atingerii propriilor obiective politice (Shultz, 1978).

Terorismul este apogeul violenței (Zinon, 1978).

Terorismul este cea mai amorală formă de violență organizată (Wiljinson, 1973).

Amenințarea cu violența, actele individuale de violență sau campaniile de violență concepute în primul rând pentru a inspira teamă, pentru a teroriza, pot fi definite ca terorism (Jenkins, 1975).

Terorismul politic poate fi definit ca o strategie, o metodă prin care un grup organizat încearcă să atragă atenția asupra scopurilor sale sau să obțină concesii pentru acestea, prin folosirea sistematică și deliberată a violenței (Watson, 1976)

Terorismul este folosit pentru a crea o atmosferă de disperare sau frică pentru a zdruncina încrederea cetățeanului de rând în guvern și în reprezentanții săi (Leiser, 1977).

Terorismul este folosirea unor mijloace considerate de societate ca „nelegitime“ de către o minoritate sau de către un singur dizident, nemulțumit de faptul că nu poate influența mersul societății în direcția dorită (Clutterbuck, 1977).

Terorismul implică folosirea intenționată a violenței sau a amenințării cu violența de către agresor împotriva unei ținte-instrument cu scopul de a transmite țintei principale că este vizată a fi victima unui viitor act de violență (Paust, 1977).

Cel ce este terorist pentru cineva, este terorist pentru toți. Toate actele teroriste sunt crime și multe constituie violări ale legilor de război, dacă există o stare de război (Jenkins, 1978).

Provocarea sau amenințarea cu provocarea unei stări de neliniște prin violență ieșită din comun, în scopuri politice, de către un individ sau un grup, fie în defavoarea autorității guvernamentale existente (Mickolus, 1978).

Terorismul este o metodă a luptei politice care îndeplinește trei condiții: implică folosirea violenței extreme, se face împotriva oamenilor nevinovați, este nelegitimă (Pontara, 1979).

Terorismul politic înseamnă folosirea sistematică a violenței în scopuri politice, îndreptată împotriva celor neimplicați direct în conflictul politic, iar tăria sa depinde de patru factori: arme, mobilitatea, comunicații (publicitate) și bani (Tromp, 1979).

Terorismul reprezintă folosirea violenței politice extraordinare sau amenințarea cu folosirea acesteia în scopul instaurării unei stări de frică, neliniște, panică în rândul țintelor spectatoare, mai numeroase decât grupul victimelor simbolice imediate (Heyman, 1980).

Terorismul neguvernamental înseamnă folosirea extinsă și sistematică a violenței ofensive, a crimei și distrugerii vizând oficialitățile guvernamentale și populația în general, ca și proprietatea publică și privată, în scopul de a determina indivizii, grupurile, comunitățile, entitățile economice și administrative să-și schimbe comportamentul și strategiile actuale astfel încât să corespundă cererilor politice ale teroriștilor (German, 1981).

Actele teroriste sunt accese severe de violență îndreptate împotriva noncombatanților de către părțile aflate în luptă politică (Sederberg, 1981).

Pentru obținerea efectelor dorite, teroriștii se bazează nu atât de mult pe caracterul imprevizibil al acțiunilor, ci mai degrabă, pe luarea prin surprindere a țintei ca și pe izbucnirea violenței în mediile în care, în mod normal, nu se întâmplă astfel de lucruri. Terorismul este utilizarea sistematică și bine gândită a actelor de violență ofensivă împotriva guvernului și a maselor largi ca și împotriva proprietății publice și private pentru a constrânge unele persoane, grupuri, comunități să-și modifice comportamentul și politica promovată (Herman, 1981).

Terorismul este un sistem organizat de intimidare pentru a crea instabilitate în cadrul unei societăți democratice. Teroriștii internaționali caută să lanseze atacuri imprevizibile și nediscriminatorii asupra grupurilor (polițienești, militare, naționale și multinaționale) pentru a schimba echilibrul politico-economic al lumii (Thackrah, 1982).

Terorismul este folosirea violenței sau a amenințării cu violența în scopuri politice de către persoane sau grupuri, indiferent dacă acționează pentru sau împotriva autorității guvernamentale stabilite, dacă asemenea acțiuni urmăresc influențarea unui grup țintă aflat dincolo de victimă sau victimele imediate (Seger, 1990)

ANEXA Nr. 2

GRUPĂRI TERORISTE CARE FOLOSESC TERORISMUL SINUCIGAȘ CA TACTICĂ DE LUPTĂ

Mișcarea Islamică de Rezistență (Hamas) și Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) din teritoriile israeliene ocupate;

Hizb'allah din Liban;

Jihadul Islamic Egiptean (EIJ);

Grupul Islamic Armat (GIA) din Algeria;

Babbar Khalsa International (BKI) din India;

Tigrii Tamil Eelam pentru Eliberare (LTTE) din Sri Lanka;

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK/KADEK, KONGRA GEL) din Turcia;

Hizb'allah (Hizbullah) din Iran;

Rețeaua teroristă Al-Qaeda.

ANEXA Nr. 3

CONSECINȚELE ATACULUI TERORIST DIN 11 SEPTEMBRIE 2001 ASUPRA STATELOR UNITE ALE AMERICII

– puncte de vedere –

– au reprezentat cea mai mare tragedie înregistrată vreodată pe teritoriul Statelor Unite, iar acea zi a terorii a înlocuit în simbolistica americană dezastrul care a avut loc la Pearl Harbour în anul 1941;

– au constituit o lovitură puternică dată civilizației, lumii moderne în general și nu o ciocnire între civilizații și religii, deși nu doar Samuel P. Huntington a susținut acest punct de vedere;

– au declanșat o ripostă antiteroristă fără precedent pe toate planurile (diplomatic, legislativ, servicii secrete, financiar, militar etc.); operațiunea Enduring Freedom lansată pe 7 octombrie 2001, formată din peste 90 de țări, va rămâne în istorie drept cea mai mare coaliție formată vreodată, până în prezent;

– au reprezentat o înfrângere politică a lumii arabe, o discreditare a acesteia, în așa fel încât, chiar dacă se cheltuiau milioane de dolari, tot nu se ajungea la aceste rezultate;

– au determinat o amuțire a vocilor din Occident, care îndemnau la toleranță și înțelegere;

– au determinat o reflecție profundă pentru arabi, în sensul că „scopul nu mai scuză mijloacele“;

– a sosit vremea analizei profunde și pentru lumea modernă („așa nu se mai poate“, iar poziția de profesor autoritar este depășită și nu există valori universale);

– s-a creat mitul „Ossama bin Laden“, care va dăinui chiar dacă inițiatorul acestui fenomen va fi ucis, judecat etc., precum și conceptul de „terorism privat“;

– au însemnat eșecul marilor religii (frustrare, sărăcie, droguri etc.);

– au însemnat pretexte pentru „statele problemă“de a-și crea acte teroriste (vezi Iraq, Indonezia etc.);

– au apărut noi puteri regionale în Asia;

– s-a produs o apropiere nesperată între SUA și Rusia, precum și între SUA și China;

– s-a produs „o prăpastie tehnologică“ între SUA și Europa, întrucât aceasta din urmă alocă numai 1,4% din PIB pentru înarmare (323 euro/locuitor), pe când SUA alocă aproximativ 400 de miliarde dolari (1 029 euro/locuitor) și se dorește crearea unei superiorități covârșitoare, fără să mai fie nevoie de sprijinul aliaților în rezolvarea unor probleme, precum cea din 11 septembrie 2001; Europa riscă să devină un partener nu prea credibil din acest punct de vedere;

– au dus la consolidarea puterii SUA ca fiind singura superputere mondială sau chiar hiperputere, iar paradigma Pentagonului a devenit: „dacă vrei pace, pregătește-te de război, dacă vrei într-o coaliție pregătește-te să lupți singur“;

– au determinat o creștere a vânzărilor de arme și o consolidare a pozițiilor serviciilor secrete, deși cele din SUA au comis erori grave în aprecierea pericolului terorist, după prestațiile deosebite în timpul războiului rece;

– vânzările de arme au depășit în anul 2004 cifra de 1 000 de miliarde de dolari, fată de 800 de miliarde de dolari în anul 2001;

– au accentuat globalizarea terorismului, dar și sărăcia profundă a mai mult de jumătate din populația Terrei; produsul intern brut pe locuitor al statelor subdezvoltate, fără China și India, este de 300 de dolari, în timp ce în țările dezvoltate depășește cifra de 25 000 de dolari; în consecință, Kofi Annan și Colin Powell, atrag foarte serios atenția asupra decalajului bogați-săraci, a efectelor dezastruoase ale globalizării și mai ales ale creării condițiilor propice de recrutare a teroriștilor;

– extremismul fundamentalist s-a transformat într-un pericol transnațional, iar radicalii islamici dispun de bani, arme, mijloace de comunicare ultramoderne, specialiști școliți în Occident, mii de adepți și o tot mai mare priză la populația sărăcită;

– au consolidat tipurile de teroriști; astfel, liderii organizațiilor sunt persoane cu o pregătire superioară, uneori educați chiar în Occident sau în SUA, dedicați „cauzei“, buni organizatori, carismatici, autoritari, în timp ce executanții sunt recrutați de regulă, din rândul celor vulnerabili: săraci, fanatici, ușor de manipulat, gata oricând de sacrificiul suprem „pentru a putea ajunge în paradis“, dominați de un țel, o credință oarbă, labili psihic;

– teroristul din trecut se caracteriza printr-o planificare riguroasă a loviturii ce urma să aibă loc, spera să se bucure de succes, să nu fie omorât ori reținut de autorități; țintele teroriștilor erau în special suveranii, oamenii politici, personalități ale vieții politice și sociale; în prezent, țintele au început să fie tot mai des victime nevinovate, nepersonificate, o masă amorfă, teroriștii urmărind să producă de fapt teroare pentru a impresiona (Oklahoma, New York);

– violența reprezintă un obiectiv strategic, care să implice costuri și beneficii calculabile, iar ideologia un teren de testare pentru aderarea teroriștilor; trăsătura comună a teroriștilor o constituie tendința de a-și justifica eșecurile personale prin fapte externe care nu depind de ei, însă pentru a le înțelege comportamentul se impune studiul psihologiei grupurilor unde căutarea identității prin aderarea la grup facilitează adoptarea unei gândiri radicale; amenințarea poate fi transformată într-o criză de către mijloacele mass-media, într-o adevărată boală sociogenă de masă (vezi cea declanșată în SUA, referitoare la antrax); Al-Qaeda este o organizație perfect adaptată globalizării, chiar mai bine decât instituțiile statale, îndrituite prin lege să combată terorismul, să apere cetățeanul;

– combaterea terorismului pe cale militară nu mai este singura soluție, cea mai eficientă metodă devenind progresul economic (vezi concluziile Conferinței internaționale privind terorismul, Singapore, 2001);

– „Războiul împotriva câtorva teroriști, dar fără reforme de fond, ar fi cum ai omorî câțiva țânțari, iar mlaștina va rămâne“;

– războiul de idei este mai important acum, ca și contracararea ideologiei extremiste, discreditarea acesteia, deci adevărata confruntare este între fundamentalism și modernitate;

– au bulversat datele geopoliticii;

– au demonstrat că NATO a devenit o organizație fără putere;

– cine va stăpâni linia Europa–Turcia–Afganistan–Pakistan–Coreea va domina lumea;

– securizarea centralelor nucleare și a frontierelor naționale a devenit o problemă deosebită;

actele comise au însemnat un test dur pentru guvernul SUA și serviciile sale secrete, determinând critici vehemente la adresa variantei oficiale în ce privește surprinderea realizată prin atacul terorist;

– au determinat o solidaritate și un patriotism greu de imaginat ale cetățenilor SUA, întrucât au fost atacate simbolurile naționale, adică Pentagonul – puterea militară, Gemenii – puterea economică și Casa Albă – puterea politică;

– au grăbit sprijinul cvasi-total dat liderilor moderați din Turcia, Indonezia, Pakistan, Malaesia, în lupta împotriva fenomenului terorist;

– au concluzionat că nici o țară nu poate lupta singură împotriva terorismului (nici măcar SUA, deși a amenințat deseori că va merge mai departe, chiar și fără aliați);

– au reprezentat debutul revizuirii relațiilor mondiale între state și al formării de noi alianțe pe baza intereselor reciproce; în ceea ce privește asigurarea securității, se va acorda o atenție sporită angajamentelor de neproliferare a armelor de nimicire în masă, pentru a restrânge posibilitatea procurării acestora de către teroriști;

– organizațiile teroriste au renunțat în acțiunile lor, la orice interdicție de ordin umanitar, producând cu intenție asasinate în masă, chiar dacă, paradoxal, se acționează de cele mai multe ori în numele unor comandamente religioase (morale);

– Al-Qaeda a încercat să obțină antrax și toxina botulinică din spațiul ex-sovietic, dar nu a reușit, însă în „bazarurile“ unor state se găsesc destule bombe nucleare; conform estimărilor unor servicii secrete „s-au pierdut“ până în prezent aproximativ 10–25 000 focoase nucleare, iar unele organizații teroriste au cumpărat cu sume imense de bani virusul variolei, marcând astfel o formă nouă a terorismului, bioterorismul;

– centrul terorismului internațional s-a mutat în Orientul Mijlociu și în sudul Asiei (deși în anul 2002 cele mai multe acțiuni teroriste au avut loc în Europa), unde SUA au identificat cinci state (din șapte) care sprijină terorismul și unde jumătate din grupările teroriste cele mai periculoase își au sediul; conform estimărilor serviciilor secrete, principalele ținte ale terorismului internațional vor rămâne tot SUA și aliații săi; pe viitor, mai periculoase decât grupările tradiționale sunt formațiunile constituite ad-hoc care nu au o identitate organizațională bine definită, cu o autonomie totală sau independente, iar după atentate trec granițele ori se dizolvă în mulțime;

– războiul antiterorist (asimetric) va fi de lungă durată și va consta într-o împletire a mijloacelor convenționale cu cele neconvenționale, cu folosirea unor metode și mijloace care să reducă la minim așa-numitele pierderi colaterale, întrucât uciderea de oameni nevinovați, este la fel de condamnabilă ca și în cazul acțiunilor teroriste, iar efectele pot deveni dezastruoase (pentru forțele antiteroriste);

– au dus la transformarea conceptului de „stat terorist“ în conceptul de „regim politic cu potențial terorist“; prin aceasta se încearcă crearea unei breșe în legislația internațională existentă, pentru a face posibilă intervenția armată pe teritoriul național al unor „regimuri politice indezirabile, nu al unor state“;

– au cristalizat și au determinat adoptarea de către majoritatea statelor lumii a unor principii riguroase de luptă împotriva terorismului: nici o concesie în fața teroriștilor și nici un acord cu aceștia, aducerea teroriștilor în fața justiției pentru crimele comise; izolarea și exercitarea de presiuni asupra statelor care sponsorizează terorismul pentru a le determina să-și schimbe comportamentul (pe listele Departamentului de Stat al SUA mai figurează drept sponsori ai terorismului următoarele state: Cuba, Iran, Liban, Coreea de Nord, Sudan și Siria); susținerea capabilităților antiteroriste ale acelor țări aliate SUA pentru a fi ajutate;

– au determinat puterea politică a SUA să constituie un program de recompense de peste cinci milioane dolari pentru orice informație care ar conduce la determinarea oricărei operațiuni financiare teroriste; mai mult de 166 de țări au emis ordine, blocând mai mult de 121 de milioane de dolari din bunurile financiare care au legătură cu teroriștii.

ANEXA Nr. 4

ACTELE NORMATIVE SPECIFICE PRIN CARE ESTE ORGANIZATĂ ȘI SE DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A TERORISMULUI ÎN ROMÂNIA

Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României;

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;

Hotărârea Parlamentului României nr. 36/2001 privind adoptarea Strategiei de securitate națională;

Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 36/2002 privind adoptarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a terorismului;

Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 0067/2002 privind aprobarea Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului;

Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. S/66/2004 privind instituirea Sistemului Național de Alertă Teroristă;

Decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 475/JHA-2002/2002 cu privire la combaterea terorismului;

Prevederile convențiilor internaționale la care România este parte.

ANEXA Nr. 5

COMPUNEREA

SISTEMULUI NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A TERORISMULUI ÎN ROMÂNIA

Consiliul Suprem de Aparare a Țării – cu rol de coordonare strategică;

Serviciul Român de Informații – cu rol de coordonare tehnică;

Ministerul Internelor și Reformei Administrative;

Ministerul Afacerilor Externe;

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

Ministerul Apărării;

Ministerul Apelor și Protecției Mediului;

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor;

Ministerul Economiei și Finanțelor;

Ministerul Industriei și Resurselor;

Ministerul Informațiilor Publice;

Ministerul Integrării Europene;

Ministerul Justiției;

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței;

Ministerul Sănătății

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse;

Serviciul de Informații Externe;

Serviciul de Protecție și Pază;

Serviciul de Telecomunicații Speciale;

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Banca Națională a României;

Agenția Națională pentru Controlul Exporturilor Strategice și

Interzicerea Armelor Chimice;

Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor;

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

ANEXA Nr. 6

SISTEMUL NAȚIONAL DE ALERTĂ TERORISTĂ

ANEXA Nr. 7

PRINCIPALELE ORGANIZAȚII TERORISTE

DIN LUME

Organizația sionistă clandestină Haganah:

A fost fondată în Palestina în 1920. În timpul revoltelor arabe (1936-1939) conduce acțiuni de luptă considerate (de unii comentatori) drept acte teroriste împotriva populației arabe necombatante.

Deși considerată drept o grupare teroristă ilegală de către administrația britanică a Palestinei, colaborează cu forțele de securitate britanice în reprimarea revoltelor arabe.

In 1941 Haganah se transformă oficial în forță paramilitară, intrând în legalitate și participând sub comanda britanică la efortul de război.

Un mic grup de militanți desprinși din Haganah în 1930, formează organizația teroristă sionistă Irgun (Irgun Beth- A doua organizație) care rămâne permanent îin ilegalitate.

După război, Haganah participă alături de Irgun la luptă împotriva ocupației britanice.

Pe data de 22 Iulie 1946, organizația teroristă Irgun (condusă de Menahem Begin) detonează o bombă de 350 kg de explozibil în Hotelul Regele David din Ierusalim, unde erau cazați mulți ofițeri britanici. Atentatul produce 91 de morți (28 britanici, 41 arabi, 17 evrei și 5 de alte naționalități) și 45 de răniți. În urma acestui atentat Marea Britanie se retrage din Palestina.

După retragerea britanică, Irgun se transformă în partid politic, iar Haganah e transformată în Tsahal (Forțele Armate Israeliene).

Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

A fost fondată în 1964 ca o organizație umbrelă, reunind mișcări paramilitare palestiniene de insurgență.

Mișcarea de guerillă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o campanie intensă de guerillă și terorism pe teritoriul israelian, iar în 1968 armata israeliană lansează atacul Al Karameh7 împotriva sediului Fatah. Rezistența dură a luptătorilor palestinieni transformă operațiunea în eșec pentru Israel, iar Arafat devine cel mai proeminent lider palestinian.

Arafat devine conducătorul OEP în 1969, transformând-o într-o organizație tipică de insurgență și terorism.

După expulzarea din Iordania (din 1970), OEP nu mai e capabilă să execute operațiuni de guerillă împotriva Israelului, transformându-se într-o organizație teroristă propriu-zisă.

Atentatul terorist palestinian de la Olimpiada din Munchen (1972) aduce o imensă publicitate și prestigiu în lumea arabă pentru Arafat, iar o abilă manipulare mass-media din Europa de vest conferă o aură romantică terorismului palestinian.

În urma invaziei israeliene din Liban (1982), OEP este exilata în Tunisia. Masacrele din taberele de refugiați palestinieni Sabra și Shatila aduc un un plus de credibilitate lui Arafat și OEP-ului

Arafat lansează în teritoriile ocupate Prima Intifada în 1987.

În 1988, Arafat este primit în Adunarea Generala ONU, unde declară renunțarea la terorism și recunoașterea dreptului la existență a Israelului. OEP se transformă în mișcare politică primind recunoaștere internațională ca reprezentant legitim al poporului palestinian. Actele teroriste împotriva Israelului sunt continuate de Hamas.

În urma acordului de la Oslo, Arafat se întoarce in teritoriile ocupate, iar în 1996 este ales în funcția de președinte al Autorității Palestiniene cu o majoritate de 82% din voturi.

Al Qaeda

Înființată de Osama bin Laden în 1988, inițial din mujahedinii ce luptau în Afganistan împotriva URSS.

Scopul: unirea musulmanilor în lupta împotriva SUA și a Israelului; răsturnarea regimurilor considerate ne-islamice și eliminarea ne-musulmanilor din țările islamice.

Scop maximal: înființarea unui califat pan-islamic în toata lumea.

Ideologia grupării: este de datoria tuturor musulmanilor să ucidă cetațeni ai SUA, civili și militari, ca și pe aliatii lor din toată lumea. Gruparea s-a unit cu Jihadul islamic Egiptean în iunie 2001, sub numele „Qaedat al-Jihad“ (Baza Jihadului).

În 2004, la Al-Qaeda a aderat și gruparea lui Abu Musab Al-Zarqawi. Activități: al-Qaeda se afla în spatele celui mai sângeros și mai mediatizat atac terorist din istorie: 11 septembrie 2001, când teroriști de origine saudită au deturnat patru avioane, cu două dintre ele lovind WTC din New York, cu unul Pentagonul, iar al patrulea prăbușindu-se în Pennsylvania (2.978 de morți). Alte atacuri: august 1998 – exploziile de la ambasadele SUA din Nairobi și Dar el-Salam (301 morți); noiembrie 2002 – explozie la un hotel din Mombasa (15 morți); octombrie 2002 – a sprijinit explozia de la un club din Bali (200 morți); 12 mai 2003 – atacuri cu bomba la Riad (30 de morți); 16 mai 2003 – a sprijinit atacurile cu bombă din Casablanca (933 de morți); 15-20 noiembrie 2003 – a participat la atacurile cu bombă împotriva a două sinagogi, a consulatului Britanic și a unei bănci din Istanbul (61 de morți); 2004 – cel puțin 11 atacuri (60 de morți). O grupare Al-Qaeda locală a revendicat atacurile de la Sharm el-Sheikh.

Organizatia Abu Nidal

Cunoscută și sub numele: Consiliul Revoluționar Fatah, Septembrie Negru. Înființată de Sabri al-Banna (cunoscut și ca Abu Nidal), în 1974, după despărțirea de Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

A organizat atacuri în 20 de țări, omorând sau rănind aproape 900 de persoane.

Atacuri majore: asupra aeroporturilor din Roma și Viena în 1985 și asupra sinagogii Neve Shalom din Istanbul, deturnarea unui avion Pan Am în Karachi, atacul asupra unui vapor de croazieră din Poros, Grecia.

Grupul Abu Sayyaf

Înființat la începutul anilor 1990, în sudul Filipinelor. Unii dintre conducători au luptat ca mujahedini în Afganistan.

Gruparea este susținătoare a învățăturilor islamice radicale.

Scopul: crearea unui stat islamic independent în sudul Filipinelor.

Activități: răpire de persoane pentru răscumpărare; atacuri cu bomba; decapitări; asasinate.

Hezbollah (Partidul lui Allah)

Înființat în 1982, ca raspuns la invadarea Libanului de către Israel, din siiți radicali.

Se inspira din revoluția iraniană a ayatollahului Khomeini.

Activități: atacuri asupra intereselor israeliene și americane; sprijin oferit grupărilor extremiste palestiniene.

Hamas

Înființat în 1987 ca ramură palestiniană a Frației Musulmane.

Activități: atacuri sinucigase asupra țintelor militare și civile israeliene.

Ansar al Islam (Partizanii Islamului)

Înființată în decembrie 2001, de islamiști radicali (kurzi si arabi) care doresc crearea unui stat islamic independent în Irak.

Organizația este aliată al-Qaeda.

Activități: atacuri asupra forțelor Coaliției din Irak și asupra oficialităților irakiene.

Organizatia Jemaa Islamiya

Activități: atac cu bombă la un hotel din Jakarta, în august 2003; atacul cu bombă din Bali, octombrie 2002 (200 de morți); bombardarea de biserici creștine din Indonezia, în seara de Craciun 2000.

Asbat al Ansar (Liga Partizanilor)

Înființată la inceputul anilor 1990 în Liban, de catre extremiști sunniți, palestinieni asociați cu al-Qaeda.

Scop: eliminarea influențelor occidentale în Liban.

Activități: asasinarea liderilor libanezi; atacuri cu bombă la ambasade, discoteci, teatre.

Brigada Martirilor al Aqsa

Aparută la începutul anilor 2000, la declanșarea Intifadei palestiniene. Asociată cu organizația palestiniană Fatah.

Activități: explozii sinucigașe împotriva civililor și militarilor israelieni; atacuri cu rachete asupra forțelor israeliene și a coloniilor din Fâșia Gaza; uciderea palestinienilor bănuiți de colaborare cu Israelul.

Aum Shinrikyo (Supremul Adevar Aum)

A apărut sub forma unui cult, în 1987, inițiat de Shoko Asahara.

Scop: preluarea conducerii în Japonia și apoi în toată lumea. Cultul a început să predice despre iminența sfârșitului lumii, declarând ca SUA vor declanșa războiul împotriva Japoniei.

Acțiuni: atacul cu gaz sarin din mai multe stații de metrou din Tokio, care a ucis 12 persoane și a rănit aproximativ 1.500, la 20.03.1995. Secta continua să primească membri.

Forța numerică: în 1995 – 9.000 de membri în Japonia, 40.000 în întreaga lume.

Armata Republicana Irlandeza (IRA)

IRA s-a împărțit în mai multe grupuri, între care și Armata Republicană Irlandeză de Continuitate (CIRA – desprinsă în anii 1990). CIRA este aripa înarmată clandestină a Sinn Fein.

Scopul: retragerea armatei britanice din Irlanda și crearea unui stat irlandez unificat.

Activități: atacuri cu bombă; asasinate; răpiri, deturnări, tâlhării și santaje.

ETA (Patria Mama Basca si Libertate)

Înființată în 1959.

Scopul: crearea unui stat independent în regiunile basce din sudul Franței și în nordul Spaniei.

Activități: asasinarea unor oficiali spanioli, a forțelor militare și de securitate, a unor politicieni și judecători; atentate asupra stațiunilor turistice.

Gruparea a ucis peste 850 de persoane.

Kongra Gel (PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan)

Înființat în 1974 de Abdullah Ocalan.

Scop: înființarea unui stat kurd independent din regiunile aflate în Turcia, Iran, Irak și Siria.

Activități: atacuri împotriva oficialilor turci; atacuri în stațiunile turistice din Turcia; victime de-a lungul timpului: aproape 30.000.

Forța numerică: între 4.000 și 5.000, dintre care 3.500 se afla în prezent în nordul Irakului.

Tigrii Tamili

Înființată în 1976, împotriva guvernului din Sri Lanka. Este cunoscută pentru atacatorii săi sinucigași cu bombă, Tigrii Negri.

Activități: asasinate politice și atacuri cu bombă.

Forța numerică: între 8.000 și 10.000 de membri înarmați.

Fortele Revolutionare Inarmate din Columbia

Înființate în 1964, ca aripă militară a Partidului Comunist Columbian.

Activități: atacuri cu bombă; crime; atacuri cu mortiere; actiuni de gherila impotriva armatei columbiene; rapiri pentru rascumparare. Forta numerica: intre 9.000 si 12.000 de combatanti.

Sendero Luminoso (Calea Luminoasa)

Infiintata in Peru, la sfirsitul anilor ’60, de profesorul Abimael Guzman, pe baza unei doctrine maoiste. Activitati: campanii de bombardare; asasinate. Victime de-a lungul timpului: 30.000.

GLOSAR

Act de terorism – fapt care: este săvârșit de persoane fizice sau grupuri de persoane care acționează în folosul unei entități teroriste, motivate de interese politice, economice, financiare, ideologice, religioase sau concepții radicale este săvârșit cu violență și produce stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației; atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, a factorilor materiali, precum și/sau asupra unor simboluri și valori naționale; urmărește realizarea unor scopuri, în principal politice, prin determinarea autorităților statului să dispună, să influențeze sau să renunțe la luarea unor decizii în favoarea entității teroriste; este săvârșit în afara accepțiunii juridice de stare de război sau în afara ariei de aplicabilitate a legilor războiului, în caz de conflict armat.

Act ostil – comportament (faptă) al unei persoane sau al unui grup, de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică, libertatea de mișcare sau de acțiune a unui demnitar sau să producă perturbări în funcționarea unei instituții importante în stat.

Acțiune – ansamblu de măsuri și activități concepute, planificate și desfășurate de către structurile militare în formula organizatorică de bază sau în structura organizatorică temporară, concretizate în forme (tactici, metode, procedee, tehnici) de luptă specifice.

Acțiune teroristă – ansamblu de măsuri și activități referitoare la pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea și controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist.

Agresiune psihologică – acțiune asociată terorismului, exercitată de entități teroriste în mod indirect asupra demnitarilor/membrilor de familie ai acestora, fără a implica utilizarea violenței fizice; se poate materializa în telefoane și scrisori de amenințare, amenințări false cu bombă, texte de amenințare înscrise pe bunurile mobile și imobile ale persoanei vizate etc.

Alertă teroristă – situație de fapt în care se află instituțiile statului implicate în prevenirea și combaterea terorismului la un moment dat, în funcție de un set de criterii care descriu nivelurile de amenințare teroristă și măsurile (activitățile) corespunzătoare de prevenire, descurajare sau combatere a acțiunilor de pregătire și desfășurare a unor eventuale atentate teroriste.

Amenințare – ansamblu de acțiuni non-violente, directe sau indirecte, care îmbracă forma presiunilor de orice natură (psihologice, informaționale, imagologice etc.) la adresa unui demnitar sau obiectiv (instituție) și care, prin influența lor, pot aducere atingere stării de securitate a acestuia și, implicit, siguranței naționale.

Angajare – întrebuințarea într-o anumită variantă de acțiune a forțelor și mijloacelor proprii unei structuri militare, în scopul îndeplinirii unei misiuni deduse sau primite.

Anihilare – acțiune care implică procedee non-violente sau, la nevoie, violente, prin care individul sau grupul care declanșează un act ostil este pus în imposibilitate de a-l duce la bun sfârșit.

Antiterorism – (1) termen generic, desemnând măsurile luate pentru a preveni apariția terorismului sau a unui anumit act terorist (2) ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii atacurilor teroriste, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani și a celor materiali vizați.

Atac terorist – act violent, premeditat, realizat de organizații conspirative cu caracter terorist sau de persoane (indivizi), împotriva unor demnitari, obiective, instituții politice, economice, culturale, militare etc., în scopul răzbunării, obligării țintei să adopte o conduită favorabilă autorilor, sensibilizării opiniei publice în legătură cu o cauză anume, eroziunii stabilității și ordinii de drept sau satisfacerii unor revendicări.

Atentat – acțiune violentă, ilegală, îndreptată, de regulă, contra vieții și integrității corporale a uneia sau a mai multor persoane, fie din rândul celor cu funcții importante în stat, fie din rândul populației.

Coloană oficială – dispozitiv realizat prin configurarea într-un anumit mod a unui grup de autovehicule, însoțit de autovehicule pe care sunt dispuse forțe destinate securității (antemergător, de protecție antiteroristă, de intervenție antiteroristă, de poliție etc.), care au în funcțiune mijloace speciale de avertizare sonoră și luminoasă.

Comandă – (1) ansamblul acțiunilor prin care o structură de decizie își impune voința asupra unor structuri de execuție (operaționale, de sprijin, de securitate, logistice) subordonate în mod legal (2) autoritatea cu care este investit comandantul dispozitivului de acțiune privind orientarea, coordonarea și controlul forțelor implicate pentru îndeplinirea misiunii.

Combaterea/contracararea terorismului – termen generic, folosit pentru a descrie totalitatea măsurilor anti- și contrateroriste; acestea sunt întreprinse de către autorități, instituții și structuri ale statului, pentru a preveni și anihila pericolul sau, după caz, pentru a riposta la un atentat terorist.

Conducerea unei entități teroriste – îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităților unui grup structurat, grupare sau organizație teroristă.

Conspirativitate – regim de viață sau activitate caracterizat de păstrarea de către o persoană sau organizație ilegală a secretului privind existența și/sau acțiunile pe care le-a desfășurat sau intenționează să le pună în aplicare.

Contraterorism – (1) termen generic, desemnând răspunsul la o acțiune teroristă care a avut loc; include riposta tactică, investigarea actului criminal și sancționarea celor vinovați; (2) ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul producerii unui atac terorist.

Criză – situație neobișnuită, amenințătoare, caracterizată de tensiuni, de blocarea parțială sau totală a funcționării sistemului avut în vedere.

Criză teroristă – situație de fapt creată anterior sau în urma săvârșirii unui atac terorist, prin care sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activități economice, sociale, politice sau de altă natură, sunt puși în pericol factori umani, specifici și nespecifici, sau factori materiali importanți, siguranța populației sau a unei colectivități este expusă la riscuri majore, este necesar a se acționa prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea amenințărilor generate de situația de fapt creată.

Demnitar (în limba engleză VIP, Very Important Person – persoană foarte importantă) – persoană care îndeplinește o funcție înaltă într-una din instituțiile centrale ale statului.

Destabilizare – acțiune/ansamblu coordonat de acțiuni, precum și rezultatul obținut prin desfășurarea acestora, efectuate în scopul perturbării grave a ordinii de drept sau dereglării funcționării unui sistem.

Deturnare de mijloace de locomoție – schimbare ilegală, sub amenințarea cu utilizarea forței, a direcției sau destinației unui mijloc de locomoție, care poate fi combinată cu sechestrarea ca ostatici a eventualilor pasageri.

Dispozitiv de acțiune – modalitatea de constituire și de grupare, conform concepției de acțiune, a forțelor și mijloacelor puse la dispoziție în scopul îndeplinirii, prin acțiuni proprii, a unei misiuni generale.

Distrugere – scoaterea din funcțiune a unei facilități (mijloc de transport, de comunicații și informatică, armament, construcție etc.), prin avarierea sau dezmembrarea sa, în așa manieră încât să nu mai poată fi pusă în funcțiune ori reparată.

Diversiune – atac violent, executat, de regulă, cu forțe limitate, sau simulare a unei astfel de acțiuni, care are ca scop distragerea atenției forței de securitate și direcționarea acesteia pe direcții secundare, pentru asigurarea succesului acțiunii principale.

Entitate teroristă – persoană, grupare, grup structurat sau organizație care comite sau participă la acte teroriste se pregătește să comită acte teroriste, promovează sau încurajează terorismul, sprijină, sub orice formă, terorismul.

Facilități de infrastructură – utilitatea publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul populației precum: apă și canalizare, energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și servicii medicale, rețele de telecomunicații și informaționale.

Facilități de stat și guvernamentale – mijloacele de transport permanente sau temporare, folosite de reprezentanții unui stat, membrii guvernului, ai autorității legislative sau judecătorești, funcționarii, angajații unui stat sau ai oricărei alte autorități publice ori ai unei organizații interguvernamentale, în legătură cu actele lor oficiale.

Factori umani specifici – persoanele incluse direct în mecanismele funcționale politogene ale entității-țintă, respectiv demnitari, militari, funcționari, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale.

Factori umani nespecifici – persoanele incluse direct în mecanismele politogene ale entității-țintă, în general populația civilă.

Factori materiali – factorii de mediu, culturile agricole și șeptelul, alimentele și alte produse de consum curent, obiectivele de importanță strategică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile de infrastructură ale vieții sociale, facilitățile de stat și guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicații și informaționale, simbolurile și valorile naționale, precum și bunurile mobile și imobile ale organizațiilor internaționale.

Grupare teroristă – grup structurat mai mare de două persoane, înființat de o anumită perioadă de timp și care acționează concertat pentru comiterea de acte teroriste.

Grup structurat – grup care nu este format aleatoriu pentru săvârșirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri și nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice.

Incident terorist – act de violență care periclitează ordinea legală, vizând intimidarea sau constrângerea instituțiilor statului sau populației civile, din motive politice, economice, sociale, etnice, rasiale, religioase etc.

Intervenție antiteroristă – ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici, și a factorilor materiali.

Intervenție contrateroristă – ansamblul măsurilor ofensive, realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării ori producerii unui atac terorist.

Inundare – procedeu tactic de intervenție contrateroristă, care constă în apropierea în ascuns de obiectiv, crearea unei breșe în zona în care sunt dispuși ostaticii, urmată de intrarea în forță în incinta vizată, neutralizarea sau capturarea/anihilarea teroriștilor și eliberarea ostaticilor.

Loc de utilitate publică – acea parte a unei clădiri, teren, stradă, cale navigabilă, loc comercial, de afaceri, cultural-sportiv, istoric, educațional, religios, de recreere, precum și orice alt loc care este accesibil publicului.

Luare de ostatici – procedeu specific luptei teroriste, constând în răpirea, capturarea și sechestrarea unor demnitari sau persoane civile, care sunt utilizați ulterior ca monedă de schimb, mijloc de presiune asupra familiilor și autorităților, în scopul impunerii condițiilor avute în vedere de autorii răpirilor.

Măsuri antiteroriste – acțiuni întreprinse de structura de securitate, în scopul reducerii vulnerabilității persoanei protejate sau a obiectivului din responsabilitate față de atacurile teroriste.

Mijloc de atac terorist – material, obiect sau dispozitiv, standardizat sau nestandardizat/improvizat, prevăzut a fi inițiat cu mecanisme de amorsare, utilizat în acte teroriste de către elemente atentatoare/agresoare/ostile, în scopul producerii de efecte distructive asupra ființei umane și/sau bunurilor materiale ori difuzării stării de panică.

Obiectiv de importanță strategică – obiectivele forțelor armate sau cele de importanță deosebită pentru apărarea țării, activitatea statului, economie, cultură și artă, localurile misiunilor diplomatice sau ale unor organizații internaționale, precum și facilitățile de infrastructură sau locurile de utilitate publică.

Organizație teroristă – structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalități violente și/sau distructive.

Răpire de persoane – procedeu specific luptei teroriste, constând în capturarea, transportarea într-un loc ascuns și deținerea unor demnitari sau persoane civile, prin care se urmărește exercitarea de presiuni asupra familiilor și/sau autorităților statului, în scopul răzbunării, obținerii de fonduri bănești, promovării cauzei grupării reprezentate de terorist, eliberării unor camarazi deținuți etc.

Rău superfluu – rău produs în cantitate mai mult decât necesară și suficientă realizării obiectivului principal al acțiunii ce presupune utilizarea forței – scoaterea din luptă a adversarului.

Resurse financiare – fonduri colectate sau realizate, direct sau indirect, precum și conturile aparținând persoanelor fizice sau juridice, ori depozitele bancare ale acestora.

Resurse logistice – bunuri mobile și imobile, deținute cu orice titlu, mijloace de telecomunicații, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăți comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire și antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declarații false, elemente de deghizare și mascare, precum și orice alte bunuri.

Rebeliune – acțiunea ostilă a unui grup, prin care acesta recurge la acte de violență împotriva unei instituții a statului sau a unui demnitar, în scopul de a impune satisfacerea unor pretenții ilegale sau de a împiedica îndeplinirea atribuțiilor ce le revin de drept.

Risc – ansamblu de stări tensionale, active sau latente, perceptibile sau ascunse, cărora nu li s-au găsit soluții în măsură să determine eliminarea cauzelor ce le-au generat, și care, menținute între anumite limite, nu aduc atingere stării de securitate a demnitarului sau obiectivului avut în vedere.

Sabotaj – procedeu specific luptei teroriste, care constă în distrugerea sau avarierea gravă a unor obiective industriale, instalații militare, obiecte de artă etc., în vederea perturbării ordinii de drept, inducerii sentimentului de panică la nivelul populației și subminării autorității instituțiilor de stat.

Terorism – utilizare calculată a violenței sau a amenințării cu violența pentru a induce frică și a intimida sau obliga guvernele sau societățile să accepte solicitările teroriștilor, care, de cele mai multe ori, sunt de natură politică, ideologică sau religioasă.

Terorist – persoana care a săvârșit o infracțiune prevăzută de Legea nr. 535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism.

BIBLIOGRAFIE

*** –Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;

*** –Legea nr.51/1991privind siguranța națională;

*** – Terorismul , istoric, forme, combatere. Culegere de studii, Editura Omega, București, 2001

*** – Terorismul înainte și după Ben Laden, Editura Meridian, București, 2001;

Antonovici, Mihai, locotenent colonel – Securitatea mondială–încotro?, http://www.actrus.ro;

Arădăvoaice, Gheorghe, general de divizie (r) dr., Naghi, Gabriel, general de brigadă dr., Niță, Dan, locotenent-colonel dr. – Sfârșitul terorismului?, Editura Antet XX Press, București, 2002;

Arădăvoaice, Gheorghe, Iliescu, Dumitru și Niță, Dan – Terorism, antiterorism, contraterorism – istoric, actualitate, perspective, Editura Antet, București, 1997;

Arădăvoaice, Gheorghe, Crăiniceanu, Iulian și Niță, Dan – Amenințări, vulnerabilități și riscuri la adresa demnitarilor, Editura Antet XX Press, București

Argumentî Faktî, Rusia, martie 2002;

Bodunescu, Ion și Bodunescu, Dan-Romeo – Relații internaționale, problematici și priorități pentru mileniul III, Editura Tipoalex, București, 2000;

Bussiere, Robert – L’ordre mondial est (presque) arrive, www.frstrategie.org;

Buzărescu, Ștefan – Introducere în sociologia organizațională și a conducerii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;

Chețe, Emil, general de brigadă (r.) dr. – Conflicte asimetrice, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2002;

Kotarbinski, Tadeus – Tratat despre lucrul bine făcut, Editura Politică, București, 1976;

Laquer, Walter – The Age of Terrorism, Editura Little Brown, 1987;

Maxim, Ioan V., dr. – Terorismul, Editura Politică, București, 1989;

Menarchik, Douglas – Strategic Crime and Romanian National Security Strateggy dealing with „non traditional“ security threats, Editura Pro Transilvania, București, 1997;

Moisescu, Gabriel-Florin, căpitan-comandor conf. univ. dr., Andreescu, Anghel, chestor șef prof. univ. dr., și Antipa, Maricel, colonel dr. – Aspecte militare și cerințe ale luptei împotriva terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă și a crimei organizate, curs de informații militare (partea I) nepublicat, Facultatea de Comandă și Stat Major, Universitatea Națională de Apărare, București, 2004;

Mureșan, Mircea, general conf. univ. dr., și Toma, Gheorghe, general de brigadă prof. univ. dr. – Provocările începutului de mileniu, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2003;

Sarin, Oleg – Război contra speciei umane, Editura Antet, Oradea, 1998;

Schmid, Alex P. și Jongman, Albert J. – Political Terrorism, Editura North Holland Publising Company, Amsterdam, 1988, apud Terorismul, istoric, forme, combatere. Culegere de studii, Editura Omega, București, 2001;

Seger, Karl A. – The Antiterrorism Handbook, Editura Presidio, New York, 1990;

Simileanu, Vasile – Asimetria fenomenului terorist, Editura TopForm, București, 2003;

Simileanu, Vasile – Radiografia terorismului, Editura TopForm, București, 2003;

Stanciu, Silviu. – Războiul special – trupe speciale, Editura Militară, București, 1976;

Stângaciu, Stan, general de brigadă – Terorism și diversiune sau zâmbetul morții, în Revista Trupelor de Uscat, nr. 1 și 2, 1996;

Sun Tzî – Arta războiului, Editura Militară, București, 1976;

Troncotă, Cristian și Blidaru, Horațiu – Careul de ași. Serviciile secrete ale Marii Britanii, SUA, Rusiei, Israelului, Editura Elion, București, 2003;

Vasile, Popa – Implicațiile globalizării asupra securității naționale, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, 2005;

Văduva, Gheorghe, general de brigadă – Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării naționale, în condițiile statutului României de membru NATO, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005;

Zulean, Marian – Armata și societatea în tranziție Editura Tritonic, București, 2003.

www. sri.ro/, Sistemul național de alertă teoristă;

www.diplomatic.gouv.fr/actu/bulletin.asp?liste=20041012;

www.iss-eu.org;

Adevărul, 21 octombrie 2004;

Chicago Tribune, SUA, octombrie 2001;

El Pais, Spania, 4 octombrie 2001;

International Herald Tribune, SUA, octombrie 2001;

Le Monde Diplomatique, ianuarie 2002;

Le Nouvel Observateur, Franța, 26 septembrie 2001;

Los Angeles Times, SUA, 1 octombrie 2001;

Ziua, 14 octombrie 2004.