Evoluția Habitatului In Zona Orașului Roman DE LA Începuturi Până LA Sfârșitul Secolului AL Xiv Lea
=== l ===
CUPRINS:
Introducere pag. 1 – 2
Cadru natural pag. 3 – 17
Corpusul descoperirilor pag.18 – 36
Evoluția așezărilor din zona orașului Romanului
până la sfârșitul secolului al XIV-lea pag.37 – 49
Concluzii pag.50 – 51
Bibliogafie pag.52 – 53
Anexe pag.54 – 65
1 –
INTRODUCERE
Azi când scriu aceste rânduri, îmi vin în minte cuvintele lui N. Iorga care spunea că cel care nu își cunoaște trecutul nu are viitor. Datorită importantelor progrese realizate în știință au fost stabilite numeroase metode prin care s-a studiat trecutul fie universal, fie național. Dintre acestea, arheologia, singură dar împreună și cu etnografia, antropologia , geografia au adus importante controbuții la cunoașterea trecututlui. Deși la nivel general se cunoaște bine trecutul, alta este situația atunci când reducem univesalul la local, iar generalul la particular.
Lucrarea, “Evoluția habitatului în zona orașului Roman. De la începuturi până la sfârșitul secolului al XIV-lea” urmărește evoluția vieții începând din zorii istoriei odată cu apariția primilor oameni și până la 1392 d.H. când este atestat documentar orașul Roman. Din punct de vedere geografic teritoriul supus analizei noastre este situat la nord și sud de orașul Roman. La nord de orașul Roman analiza noastră cuprinde următoarele sate: Cordun, Simionești, Pildești, Săbăoani, Traian, Tămășeni, Adjudeni, Rotunda, Buruienești, Sagna, Luțca, Gâdinți. La sud de Roman cuprinde următoarele sate: Horia, Cotu-Vameș, Ion Creangă, Recea, Bașta, Secuieni, Trifești. Evident punctul central al cercetării noastre rămân urmărirea evoluției orașului Roman. Acest teritoriu a fost supus unei riguroase analize din partea unor renumiți istorici și geografi care au studiat diferite aspecte. Sub aspect geografic teritoriul studiat foarte bine, deoarece cuprinde cursul inferior al Moldovei și o parte a cursului Siretului a cărei confluență în avale de Roman constituie o zonă aparte a județului Neamț. Dintre geografi și lucrările de referință despre aceste teritoriu menționăm:
Ion Bojoi și Ichim Ioniță în “Județul Neamț” reușesc să surprindă imaginea acestui teritoriu și locul ei în județul Neamț.
2 –
Brânduș Costică și Grasu Constantin în “Valea Moldovei” reușesc să evidențieze principalele trăsături sub raport fizico-geografic și economico geografic a văii Moldovei.
Băcăuanu Vasile în “Podișul Moldovei Natură Om Economie” prezintă locul acestui teritoriu în cadrul Moldovei evidențiind importanța acestuia.
Victor Tufescu în “ Pe Valea Moldovei” prezintă trăsăturile confluienței Moldovei cu Siretul.
D. I. Oancea în studiul “ Contribuții la studiul monografic al orașului Roman” prezintă orașul și împrejurimile încercând să releve complexitatea teritoriului.
Dintre istorici menționăm: Ghe. Bichir, Cultura Carpatică și Ion Ioniță, Din storia dacilor liberi, dar mai ales activitatea neobosită și neântreruptă de peste 40 de ani dedicată cercetării trecutului de pe aceste meleaguri a dr. Vasile Ursachi de la Muzeul de Istorie din Roman, căruia țin să-i aduc mulțumirile mele sincere și pe această cale.
– 3 –
CADRUL NATURAL
“ Privit pe hartă, Siretul pare un copac uriaș culcat de-a lungul Moldovei cu rădăcinile-n Dunăre și cu crengile răschirate, înfipte prin crăpăturile munților”. Alături de muntii Carpați și Prut, Siretul este una din temeliile pământului moldovenesc.Dovadă în acest sens sunt caracteristicile sale. Lungimea sa pe teritoriul României este de 596 km, având un bazin hidrografic în suprafață de 42,354 km2 și un debit mediu de 222 m3/s. Prin comparație, Prutul, are o lungime de doar 716 km, având un bazin hidrografic în suprafață de doar 10,970 km2 și un debit mediu de doar 80 m3/s.2. Strabătând pămânul Moldonei de la nord la sud, Siretul își adună majoritatea afluienților săi de partea dreaptă. “ În acest ținut, acolo unde se întâlnește Siretul cu Moldova, se află Romanul” 3 După 205 Km de la izvoare Moldova își unește apele cu Siretul. Ai putea crede că râul principal este Moldova și este Moldova întrucât aceasta are un debit mediu de 34,5 m3/s pe când Siretul nu are decât 31,5 m3/s.4 Întreaga regiune, a Romanului și a împrejurimilor sale, este marcată de existența celor două cursuri – Moldova și Siretul – care de altfel domină întreaga regiune. Cadrul natural actual este rezultatul unei îndelungate și complexe evoluții precum și rezultatul activității omului asupra peisajului.
Rețeaua hidrografică a constituit primul și cel mai important factor a cărei evoluție este strâns legată de lanțul carpatic. După ridicarea munților Carpați, rețeaua hidrografică a urmat o cale de instalare și dezvoltare. După ridicarea Carpaților, la exteriorul acestora exista un bazin marin extins prin Moldova până către Drobeta Turnu Severin, care colecta rețeaua de văi din Carpații orientali, cât și o parte din Carpații Meridionali. Incepând din sarmatianul superior rețeaua de văi se alungește peste noi teritorii. Nivelul de bază extern se menține, dar se retrage din partea de nord a Moldovei, unde se instalează ape curgătoare. Incepând cu pontianul rețeaua de ape se extinde mai spre sud până la linia Bacăului.5 Rețeuau hjidrografică a continuat să se adâncească și să se prelungească spre sud odată cu retragerea liniilor de țărm. Primna generație de văi care s-a instalat pe suprafața câmpiei sarmatice proaspăt ieșită de sub apele mării, a fost cea a Siretului6 precum și cea a Moldovei (subl-ns). Aspectul de astăzi al văilor a rezultat în urma a numeroase modificări pe care le-au suferit de-a lungul timpului. Aceste modificări au avut loc începând cu pliocenul și s-au produs ca armoire a modificărilor climatice precum și a mișcărilor pe verticală. În pliocen se mai menține în jumătatea sudică a Moldovei o regiune lacustră. Lacul pliocen se retrage treptat din sudul Podișului Moldovei și de pe platforma Moesică, dar înaintează puțin spre podișul Mehedinți și Miroci, ca și spre Turnul Măgurele și
– 4 –
Macin, dispărând apoi treptat în urma colmatării. Ca armoire a mișcărilor pe verticală de la sfârșitul pliocenului este caracterul lor diferențial și de ansamblu pentru întreg relieful țării, în sensul antrenării câmpiilor fluvio-marine și fluvio-lacustre în mișcările pozitive, alături de zona muntoasă, ceea ce reprezintă desigur o inversare a sensului lor. La sfârșitul pliocenului, cea mai mare parte a teritoriului României devenise uscat. Sub raport bioclimatic, pliocenul prezintă în ansamblu o continuare a climatului cald și umed din miocen, mai ales la început, dar care se schimbă treptata spre sfârșitul lui într-un climat din ce în ce mai arid. Prezența unor relicte miocenice mediteraniene în pliocenul inferior constituie argumente convingătoare în aces sens. În pliocen clima devenind mai continentală și mai aridă, dispar elementele floristice tropicale-palmierii în primul rând. Au rămas numai câteva specii mai rezistente din genurile Ciumamomuru, Myrica, Sterculia, ca relicte miocenice. Pădurea pliocenă era formată în deosebi din specii înrudite cu actualele specii ale regiunilor temperate și mediteraniene din emisfera nordică: Glyptostrobus, Libocedrus, Abies, Tsuga, Seguioa, Koelreuteria, Pinus, Picea, Smilax, Pojulus, Satix, Pterocarya, Carpinus, Betula, Alnus, Fagus, Castanea, Quercus, Zelkova, Ulmus, Liquidarubar, Rosa, Sophora, Alcer, Paliurus, Rhododendron, Tilia, Fraxinus. În pliocen s-au conturat și etajele de vegetație. Reconstituind flora de la Borsec, Em Poz (1936) a ajuns la existența mai multor etaje de vegetație pentru zona Romanului în perioada respectivă atestând existența pădurilor xerofile formate din specii înrudite cu cele mediteraniene (Pinus tip halepensis și P. nigra, Castanea, Smilax, Acer tip monspessulonum) precum și păduri de păioase cu frunze căzătoare din Fagus attenuate, Cajinus grandis, Salix, Ulmus, Acer campestris, Alnus, Tilia. Fauna era compusă din mastodonți (Annancus borsoni, Anancus arvernensis), cămile (Camelus bessarabiensis), cai (Egumus robustus), tapiri (Tapirus), cervidee, maimuțe (Dolichopithecus ruscinensis, Macacus florentinus). În zonele mai aride
trăiau iepuri, hârciogi, Lagomyus alături de: dihori, hiene, vulpi (Vulpes donezani), râși (Lynx issiodorensis). Păsăsri nenumărate trăiau pe lângă ape, în timp ce broaștele țestoase mari își duceau viața atât pe uscat (Testudo), câz și în apă (Clemmys). La sfârșitul pliocenului o faună ihtiologică destul de unitară se întindea din Siberia până în vestul Europei, arealul ei cuprindea și bazinul Dunării, nu însă și râurile situate la sud de Dunăre. Se pare că marea majoritate a speciilor de pești actuali din Europa era deja formată la sfârșitul pliocenului. Apele dulci ale țării noastre adăposteau la sfârșitul terțiarului, marea majoritate a speciilor actuale, cu excepția celor trei specii de climă rece, migrate în glaciar sau postglaciar, și poate a lui Vimba vimba carinata Leuciscus borysthenicus și Chalcalburnus chalcoides morunașul era probabil reprezentat la noi printr-o specie diferită înrudită îndeaproape cu Vimba melanops din sudul Bulgariei și cu Vimba elongata din regiunea cursului superior al Dunării. Este probabil că fauna
– 5 –
pliocenă a țării noastre era mai bogată ca cea actuală, adăpostind încă o serie de specii azi dispărute, fără descendenți, de asemenea arealului Romanichthys valsanicola si a lui Cobitis elongata se intindeau mai spre nord decat azi. Specia Cobitis romanica s-a format probabil,la sfârșitul pliocenului sau in cursul unei faze glaciare ori interglaciare, prin izolarea, pentru o perioadă oarecare, a unei populații de C. aurata. Este probabil că și majoritatea celorlalte specii, actuale de animale dulcicole din apele noastre, în deosebi moluștele lamelibronhiate și prosobronhiate și crustaceele decapode existau la șfârșitul pliocenului7. Cuaternarul a fost perioada cu cele mai mari variații ale climatului din timpul evoluției paleografice a teritoriului țării noastre, fapt care s-a reflectat în evoluția reliefului florei și faunei țării noastre. Trecerea de la pliocen la villafranchian și la villafranchianul inferior se caracteriza prin climat cald, dar mai răcoros și mai uscat ca în pliocen; acestea permitea dezvoltarea vegetației de Pinus diploxylon (care înlocuiește tipul pliocen P. hayloxiylon), regresul altor forme caracteristice pliocenului superior (Taxodium, Ginkgo, Castanea), predominarea vegetației arborescente cu Pinus, Picea, Tilia, alături de care se mențin unele elemente temofile (Carza, Juglans, Engelhardtia); în regiunile joase existau o vegetație ierboasă, la baza colinelor se dezvoltau foiasele.8 Villafranchianul superior avea un climat mai uscat în sud, cu nuanțe de ariditate și cu diferențieri anotimpuale evidențiate, ce a favorizat creșterea ponderii vegetației de stepă rece din sectoarele joase pericarpatice cu Artemisia chenopodiacee, compozite, graminee. În zonele colinare axistau păduri mixte cu foiase Dermofile (Almus, Tilia, Quercus)9. In Giinz (1200000-700000 î.e.n.10) a fost un climat riguros cu temperaturi medii anuale negative pe întreg teritoriul țării. În câmpie se înregistrau temperaturi medii sub OoC , ceea ce ar corespunde, unui climat de tundră pentru întreaga arie carpatică11. Interglaciarul giinz-mindel (700000-65000012) s-a caracterizat printr-un climat cald, uscat, cu diferențieri anotimpuale evidente cu alternanțe de faze calde-aride și faze calde-răcoroase13. Mindelul (650000-35000014) are un climat temperat rece în care se dezvoltau păduri de conifere microterme (foioasele fiind în regres), întrerupt de faze mai blânde și umede ce favorizau ofensiva pădurilor mixte. Intervalul mindel-riss se caracteriza printr-un climat temperat blând, mai cald decât cel actual cu precipitații mai bopgate favorabil formării de păduri mixte în care dominau Ulmus și Quercus. În riss (300000-120000) s-a instalat cel mai riguros climat din întreaga perioadă cuaternară. A fost un climat rece și umed, ceea ce a permis instalarea ghețarilor în Carpați. Considerându-se că temperatura medie a lunii iulie era de cca 10 o C la țărmul Mării Negre însemna că teritoriul țării se afla în afara limitei pădurilor. Interglaciarul riss-Wiirm s-a caracterizat prin condiții climatice asemănătoare celor actuale: temperaturii medii anuale de 10o-11oC și precipitații de 350-450 mm. In Wiirm (850000-15000 î.H.) pentru zona extracarpatică D.G. Panov (1967) indică pentru luna ianuarie temperaturii medii –
– 6 –
10 până la –15oC, explicate, în principal prin pătruderile aerului rece dinspre calota glaciară Novaia Zemlea și Uralul nordic. In luna iulie temperaturile medii se ridicau la +6oC +8oC cu o creștere de până la 10oC în Dobrogea. Aceste încălziri erau posibile datorită, ivaziilor de aer cald din zona Mediteranei și chiar din cea a Mării Negre. Climatul rece, arid continental este confirmat și de analizele sporo-polinice efectuate de Em.Pop. Reconstituirile indică pentru zona studiată existența unei zone cu fânețe și malștini în regiunile colinare precum și o zonă cu asociații vegetale de climat rece, continental uscat, de “stepă extremă” cu regiunile joase precarpatice, unde se acumulau loessuri. În ceea ce privește evoluția faunei, în peistocenul inferior și mediu, teritoriul țarăă noastre continuă să adăpostească o faună de climat relativ cald; dintre mamiferele mari amintim: Anancus Arvernensis, Archidisko-don meridionalis, Dicerorhinus etruscus, Dicerorhinus merki, Camelus alutensis, Dolichopithescus geticus, Eqnus mosbachensis, pentru pleistocenul inferior; El trogontherii pohlig (elefant de stepă), Alces batiforns (specie de cerb), Capra priscus ( specie de capră) pentru pleistocenul mediu. În pleistocenul superior odată cu răcirea climatului a făcut ca cele mai răspândite animale să fie mamutul (Elephas primigenius) dovată că urme se găsesc în terasele inferioare ale râurilor din țara noastră. Alături de acesta remarcăm prezența: cerbului comun (Elephas cervus), caprioarei (capreolus capreolus), zimbrului (Bison priscus), bourul (Bos primigenius). Cea mai mare parte a speciilor de pești și de alte animale dulcicole care populează astăzi apele noastre dulci au existat și la sfârșitul pliocenului și în cursul glaciației. Este însă probabil că arealul lor în apele noastre era diferit de cel actual: speciile de munte coborau mai jos,iar cele de șes și deal nu urcau atât de sus. Este probabil că unele specii care astăzi populează întreaga țară, să fi avut în glaciar arealul în sud. La trecerea spre holocen seceta s-a accentuat14 ,ca urmare a încălzirii climei ghiața îmcepând să se topească. Trecerea la situația actuală s-a realizat pe parcursul unor continue oscilări a climei (când mai rece și uscată, când mai caldă și umedă) înregistrate în deosebi atât de desfășurarea etajelor vegetale cât și de formarea diferitelor categorii de soluri, realizate în timpul celei de a doua jumătăți a cuaternarului și anume în holocen. Holocenul inferior corespunde preborealului și celor două fitoclimatice, faza pinului (cea mai mare parte) și faza de trecere pin-molid. La început îi este caracteristic un climat în general rece (însă mai cald față de Wiirm), dar umed care a înlesnit extinderea pădurilor de Pinus silvestris la înălțimi mai mici de 800 m. În ultima parte, climatul mai blând și mai umed a permis înaintarea rapidă a elementelor termofile în zonele colinare, în special stejărișuri amestecate în regiunile joase, care ies din adăposturile glaciare și din pădurile ce se menținuseră în sudul și estul podișului15 (Moldovei-subl nr). Holocenul mediu, cea mai lungă parte a timpurilor postglaciare a fost caracterizat printr-un climat cald ce corespunde celor trei epoci: boreal, cald și uscat, atlantic, cald și umed, subboreal, cald și uscat. Aceste trei epoci constituie un ansamblu
– 7-
bioclimatic bine conturat cunoscut sub denumirea de "Optimul climat postglaciar"16. În funcție de variația umidității și aridității climatului au alternat și limitele zonelor de vegetație când în favoarea extinderii zonelor forestiere (atlantic), când în detrimentul acesteia prin avansarea accentuată a silvostepei și stepei (boreal, subboreal). Pădurea de foioase se îmbogățește cu noi esențe central-europene (gorun, carpen, fag) la care se adaugă esențe estice (stejarul brumăriu, fagul oriental, arțarul tătăresc, vorniceriu) și sudice (stejarul pufos, gârnița, mojdreanul, teiul argintiu, scumpia), care se inșiruiau adânc în interiorul podișului. Deci pădurea era formată din elemente central-europene la care se adăugau arbori termofili. Tot acum pătrund dinstre est și sud elemente mezofile și xerofile ale stepei calde care împreună cu silvostepa au avut maximul de expansiune în fazele mai aride (boreal și subboreal) când pădurea era fragmentată și retrasă pe părțile mai înalte ale podișului. Ulterior pădurea a suferit variații legate de altitudine , extensiune și structură17. Holocenul superior cu climat temperat umed și rece corespunde în cea mai mare parte, subatlanticului. Subatlanticul se caracterizează prin extinderea la maximum a zonelor cu pădure18. Are loc de fapt o reextindere a pădurii central –europene pe seama înglobării unei părți importante a silvostepei, care se îngustează și se retrage, lăsând doar câteva reduse enclave extrazonale în masa forestieră. Fagul a cărei prezență anterioară nesemnificativă atinge acum maximum dezvoltării, împreună cu gorunul în continuă expansiune contribuie la subminarea elementelor termofile. Elementele de șleau (stejar, gorun, frasin, ulm) au coborât chiar și în lucile râurilor unde formează arborite mixte cu esnțele slabe sau arborite distincte19. Epoca subatlanticului este foarte importantă deoarece corespunde din punct de vedere cronologic perioadei 1000 î.H. – 1000 d.H.20, deci suprapunându-se peste cea mai mare parte a timpurilor istorice. Astfel o confirmare în ceea ce privește vegetația a avut încă de la daci și romani. Faptul că speciile au rămas în general aceleași sunt confirmate de termenii geto-daci: copac, codru, bunget (pădure mare și deasă), brad și pădure. De la romani provin numele principalelor specii de arbori: fagul (fagus), frasin (fraxinus), ulm (ulmus), cornul (cornus), teiul (tilia), plopul (plopulus), arinul sau aninul (alnus), carpenul (carpinus), cerul (cerrus), salci (salix), arțarul (arciarius din acer), sorbul (sorbus), socul (sambucus). De asemenea, unele părți ale arborilor sunt tot de origine latină: rădăcină (din radix radicis), trunchi (trunculus), scoarță (scortea), ramură (ramus), făget (făgetum). În aceste epoci pădurea carpato-danubiană era foarte mult extinsă, încât puteai să mergi de la munte până la Dumăre numai prin codri confirmând ceea ce Emil Pop în Pădurile și destinul nostru național susținea că pământul românesc trebuie să fi fost acoperit altă dată ăn proporție de cam 60 – 70% cu păduri 21. Sfârșitul subatlanticului (faza actuală) corespunde unei noi perioade de aridizare a climei, cu consecințe immediate în extinderea stepei 22, la aceasta adăugându-se ofensiva tot mai accentuată a omului asupra pădurilor. Are loc concomitent și o îmbogățire
– 8 –
a stepei și silvostepei cu elemente ierboase și lemnoase estice și sudice (sarmatice, pontice, asiatice, balcano-moesice, submediteraniene). Tot acum ca o consecință a migrației popoarelor, pășunatului intensiv și agriculturii primitive îndesirii rețelei de comunicații și creșterii schimbului de mărfuri, s-a dezvoltat în proporții alarmante vegetația de buruieni și de plante adventive 23.
Reîncălzirea climei în holocen a produs modificări importante ale compoziției faunei. Elementele sudice, estice și central-europene au pătruns către nord și vest, răspândindu-se mai ales pe șesuri și în păduri. În ceea ce privește fauna de apa dulce, mult mai unitară a suferit mai puține schimbări de compoziție în cuaternar, modificările ei esențiale referidu-se în primul rând la repartiția geografică a diferitelor apecii24.
Culoarul Moldova – Siret reprezintă partea cea mai joasă a județului, ocupând vale inferioară a Moldovei de la Șoimărești până la Roman și un sector din valea mijlocie a Siretului cuprin între Doljești și Spiridonești25. Formele de relif cele mai caracteristice pentru culoarul Moldova – Siret sunt terasele. Terasele sunt cele mai tinere elemente ale cadrului natural și totodată elementele care dau în peisaj crearea aspectelor variate ale relifului. Terasele s-au format ca urmare a convergenței mai multor cauze: oscilațiile climatice pe perioade scurte de timp, oscilații eustatice, variații locale ale neotectomicii, etajarea morfoclimatică a proceselor morfologice, comportarea diferențiată a structurii și petrografiei la eroziune 26.Formarea propriu-zisă a teraselor s-a realiyat în două faze:
a) prima fază a constat în formarea luncii, însoțită de dezvoltarea eroziunii laterale și a acumulării de material transportat de râu27.
b) a doua fază a constat în adâncirea râului și sculptarea frunții terasei.
Relieful înclină constant de la nord la sud, diferența de relief dintre lunca Moldovei la Șoimărești și lunca Siretului la Spiridonești fiind de circa 100m 28. Albiile majore ale celor două râuri – Moldova și Siretul – sunt bine dezvoltate, fiind constituite din depozite acumulative recente, nisipuri și prundișuri. La nord de Roman, lunca Siretului se caracterizează prin asimetria văii, în sensul că versantul stâng este mai abrupt, iar cel drept este caracterizat prin trepte. Pe partea dreaptă s-au identificat 7 – 8 terase puse în legătură cu formațiunile fluvio-deltaice vechi. În zonă, lunca Siretului atinge lățimi de până la 5 km. Albia minoră a râului se caracterizează prin meandre pronunțate în vecinătatea ei imediată sesizându-se 2-3 trepte inundabile în vrchime, de circa 3-4 m înălțime. Aici se pot observa albii părăsite (de exemplu cum este cel dintre Tămășeni și Luțca, curs părăsit al Siretului cu întortochiate meandre care se mai umple cu apă și-n zilele noastre la viituri ori la topitul zăpezilor), grinduri și microdepresiuni ocupate de bălți, zona fiind caracterizată de alternanța sectoarelor umede cu cele uscate. Mai sus, în cuprinsul luncii se schițează popine, rezultate din din autocaptarea buclelor de meandre care se ridică cu 2-3 m față de nivelul șesului. Atât popinele cât și grindurile nu sunt inundabile în marea lor majoritate, fapt
– 9 –
care explică situarea în aceste locuri a marii majorități dintre stațiunile arheologice 29. Subunitatea deluroasă de pe stânga Siretului se detașerază clar printr-un abrupt vestic, care marchează o denivelare de peste 200 m față de lunca acestui râu. Spinarea dealurilor celor mai înalte atige frecvent 450 m, în timp ce lunca Siretului în aval de Roman are altitudinea absolută de 180 m. Abruptul de contact, o creastă tipică este întrerupt din loc în loc de văile scurte sculptate de afluienții de pe stânga Siretului. Înclinarea de la NV spre SE a stratelor a favorizat formarea reliefului de creastă bine reprezentat pe stânga Siretlui în aval de Sagna și în cuprinsul bazinului superior al Bârladului. Spinarea dealurilor constituie în unele cazuri suprafețe structurale pe suport de calcare și gresii sarmațiene dure. Pentru lunca Siretului este caracteristic fenomenul de meandrare30. În ceea ce privește lunca Moldovei, aceasta apare sub forma unor șesuri largi de 2-5-km, alcătuită din prundișuri, nisipuri și luturi care depășesc 15 m. Suprafața luncilor este brăzdată de numeroase brațe active și părăsite ale râurilor principale și ale afluienților. Astfel s-au putut identifica: un vechi curs pe lângă marginea terasei de la Trifești care debușa în Siret între Bașta Nouă și Recea, un al doilea curs mai la nord pe lângă Horia care pare mai recent părăsit31. Pentru lunca moldovei este caracteristic fenomenul dedespletire a albiei .In cadrul luncii se pot deosebi trei trepte de relief cu particularitati morfohidrografice actuale distincte: 0,5-1m, 1-2m,
3-4 m . Treapta de 0,5-1 m este de tranziție spre albia minoră și aparține deopotrivă și acesteia din urmă . Este treapta grindurilor, ostroavelor și a barelor și este acoperită cu apă de cel puțin 2-3 ori pe an. Este alcătuită exclusiv din pietrișuri și bolovănișuri. Prezența vegetației pe ea reprezintă adevărate excepții, dar și atunci este vorba de boscheți, de arini și sălcișuri. Treapta de 1-2 m o considerăm și pe aceasta aparținănd deopotrivă albiei minore. Dacă se urmărește delimitarea de următoarea treaptă se constată că aceasta se face printr-un mal aproape continu abrupt. Linia aceasta de maluri constituie linia albiei minore cu debite la maluri pline. Asociind și această treaptă complexului albiei minore atunci lățimea albiei râului Moldova este de 3 km la Simionești. În ceea ce privește extinderea ei se constată că prezintă o mare continuitate în lungul râului, iar ca alcătuire litologică este dominată de prezența pietrișurilor și bolovănișurilor, dar local apar importante lentile de nisipuri argiloase și argile cu grosimi ce depășesc fregvent 0,5 m. De asemenea spre deosebire de treapta anterioară, gradul de acoperire cu vegetație este mai mare. Aceasta constituie principalul real de dezvoltare a pășunilor și zăvoaielor. Vegetația ierboasă este și ea mai bine reprezentată, fapt pentru care principalele terenuri folosite pentru pășunat pe șesul Moldovei sunt în limitele acestei trepte morfologice. Intrucât este supusă inundațiilor mai rar, iar la partea superioară prezența depozitelor fine a permis o mai avansată solificare, pe treapta de 1-2 m, întâlni9m adesea și câmpuri cu culturi agricole. Treapta de 3-4 m este cea mai bine diferențiată și este
– 10 –
dispusă aproximativ simetric, pe ambele maluri ale râului. Această treaptă este între Miroslăvești și Cordun mai bine dezvoltată pe partea stângă, pentru ca în aval de Cordun să existe o anumită simetrie. Ca alcătuire litologică, evident, continuă să se impună faciesul de pietrișuri, uneori pietrișuri și bolovănișuri, inclusiv lutus-nisipos, cu grosimi care local ajung la 2-3 m. De la Botești înspre aval până la Cotu Vameș grosimea depozitelor fine crește până la peste 4 m, căpătând granulometric aspectul unor luturi. In acestea s-au găsit resturi de Elephas primigenius și D.I. Oancea, 1957, acordă lehmului din care a recoltat mărturia paleontologică, vârsta Wiirm, o vârstă de acumulare. Din aceste depozite în prezent se fac exploatări de luturi pentru realizarea materialelor de construcții32.
La confluiența care are loc la Cotu Vameșului, râul Moldova nu aduce numai apă mai multă, ci și mult mai multe aluviuni decât Siretul: în medie 26,3 kg /s transportă Moldova și doar pe jumătate ( 13,2 Kg/s) Siretul. Faptul își are explicația lui. Mai întâi că Moldova are un curs mult mai repede pe o pantă de trei ori mai accentuată (1,8 m pe km) decât cea a Siretului (0,6 m pe km), ceea ce-i dă și o mai mare putere de transport; în al doilea rând întrucât după un parcurs de două ori mai lung de la izvoare până la această confluiență, Siretul – cu ape mai liniștite – a depus o mare parte din încărcătura de aluviuni purtate, ceând ostroave, ori luvionând malurile joase. Apele lui ajung mai limpezite în acest loc. Curgând pe o pantă de trei ori mai înclinată decât cea pe care o află în albia Siretului, apele Moldovei își potolesc dintr-o dată curgerea lor, se resfiră, devin nesigure și depun cea mai mare parte din aluviunile purtate, creând un fel de mare agestru, care nu este atât de pronunțat ca la torenți, ci mai turtit și care pătrunde lărgindu-se ca o pâlnie în albia Siretului. Ușoara lui bombare transversală nu se poate prinde cu ochiul liber, dar se trădează prin încovoierea în semicerc a curbelor de nivel, de 200 și 190 m de pe hărțile topografice. Deplasarea cursului Siretului spre set, relativ recent se datorează marelor argestru al Moldovei care a împins Siretul mereu spre răsărit, iar deplasarea albiei minore a Moldovei a fost condiționată de ușoara contrapantă, determinată de convexitatea agestrului33.
Până la Tupilați terasele Moldovei se desfășoară mai mult pe dreapta râului, iar de la Miroslăvești (județul Iași) le întâlnim lasrg desfășurate mai întâi pe stânga, apoi pe ambele părți ale râului. Ca o trăsătură generală a teraselor menționăm, faptul că cele cu altitudini sub 100 m sunt formate din prundișuri și nisipuri (2-7 m) acoperite cu luturi loessoide cu grosimi până la 10-15 m, în timp ce terasele mai înalte au prondișurile la zi fiind, în general, lipsite de cuvertura luturilor loessoide. În componența prundișurilor tuturor teraselor, ca și a celor din albia actuală, întâlnim grești de fliș, într-o gamă destul de largă, menilite, marne, cuartite, gnaise, la care se adaugă fragmente de șisturi sercitoase și cloritoase. Din punct de vedere granulometric prundișurile au, de asemenea, o varietate foarte mare de la elemente cu diametru de 1-2 cm până la fragmente bolovănoase.
– 11 –
Fregvența cea mai mare o au însă cele de mărime mijlocie, cu diametru de 3-5 cm34. Principalele terase din lungul Moldovei au următoarele altitudini relative: 57 m, 20 m, 35 m, 50-60 m, 100 m, 110-120 m, 160-170 m. In lungul Siretului se cunosc următoarele terase: 5-7 m, 15-20 m,35-40 m, 50-60 m, 100 m, 130-140 m, 160-170 m, 200-210 m. De remarcat că terasele Siretului și Moldovei deși au aceleași altitudini relative nu sunt sincrone. Terasele Siretului mai ridicate se datorează mișcărilor postvolhinien care au fost mai puternice înspre Carpați. Incercările de racordare arată că paralelizarea teraselor cu altitudini egale, de pe văi diferite, trebuie făcută cu mult discernământ. În sectoarele de influiență ale unor văi se3 pot întâlni trepte cu altitudini relative diferite. Așa este cazul confluienței văilor Moldovei și Siretului. Deși în ambele cazuri terasele au altitudini cu valoare apropiată, racordarea lor se face între trepte cu diferențe de 20-40 m. La altitudini absolut egale, terasele Siretului au înălțimi relativ mai mari. În această situație terasa de 160-170 m a Moldovei se întâlnește cu cea de 200-210 m a Siretului cea de 110-120 m se racordează cu terasa de 160-170 m a Siretului. În general se constată că terasele cu altitudini până la 60-70 m sunt cele mai bine păstrate, în timp ce terasele superioare cu altitudini ce depășesc 100-120 m sunt din ce în ce mai degradate cu o morfologie mai puțin expresivă. Terasele cuprinse între 5-40 m sunt pleistocen superioare și conțin resturi fosile; terasele 5-15 m sunt Wiirm III, terasele 20-30 m sunt Wiirn II, terasele 35-40 m sunt Wiirm I. Pleistocenului mediu îi sunt atribuite nivele cu altitudini în jur de 50-70 m, iar pleistocenului inferior și perioadei de trecere de la pliocen la pleistocen îi aparțin terasele de 100m , 120 m și 140 m. Peste 150-160 m sunt pliocene. Cea mai veche confluiență a Moldovei cu Siretul s-a făcut în partea axială a interfluviului, la nord-est de satul Ciohorani (395 m) așa cum rezultă din constituția petrografică a depozitelor de aici, ce atestă că aparțin ambelor râuri. Treptat-treptat, ca armoire a aluvionării comunei a acestei zone, punctul de confluiență s-a deplasat spre sud, de la nord de Muncelul de Sus și până la sud de Roman (30 km) , încât azi ăntreaga suprafață amintită aparține unor terase comune.
Nivelul superior, la nord de confluiență este o terasă de luncă, având altitudini relative de 2-8 m, ușor înclinată de la vest spre est (190 m în vatra orașului, 185 m spre albia Siretului) și constituită din următoarele depozite: sol–1 m, lehm–5 m, nisipuri și prundișuri-1,5 m, sub care urmează argila sarmatică. Pânya de apă, a acestei terase inferioare joase, constituie sursa de alimentare cu apă potabilă a populației din Cartierul Nou și mai ales din Cartierul Nicolae Bălcescu. Spre nord-vest, o mică porțiune din vatra orașului se extinde pe terasa inferioară a Moldovei, cu aceleași caracteristici. Următoarea formă de relief, tot de eroziune și acumulare, este terasa de confluiență, comunnă celor două văi-Moldova și Siret, 15-20 m altitudine relativă – care se ridică printr-un abrupt deasupra terasei de luncă și agestrului Moldovei. Structura aluvionară a fost
– 12 –
observată în deschiderile de la fosta fabrică de cărămidă, din nordul orașului, din grădina episcopiei și din analiza sondajului efectuat la Intreprinderea Mecanică
Umaro. Depozitele sunt constituite din sol (circa 2 m ), lehm (11 m), nisipuri și prundișuri fluviatile (2 m) după care urmează argina vânătă sarmatică. Lehmul care alcătuiește cea mai mare parte a acestei terase este fin, poros, gălbui, se desface în pachete verticale și prezintă unele din caracteristicile loessului fiind întrebuințat în industria materialelor de construcții (cărămidă, teracote, plăci ceramice). Faptul că în profilul terasei de confluiență de la fosta fabrică de cărămidă, s-a găsit, în anul 1951, un molar complet de Elphas primigenius Blumb în situ, la partea superioară a depozitului, ne conduce la concluzia că lerhmul-loessoid a fost depus în timpuzl ultimei glaciațiuni cuaternare, Wiirm, cu care s- încheiat Pleistocenul35. Prezența lui Elphas primigenius Blumb, în zona orașului Roman, ne duce la concluzia că terasa de confluiență (ce se întinde până la Episcopia din oraș) este de vârstă wiirmiană, deci formată concomitent cu “terasa Pașcani”, în care de asemenea au fost găsite oase de Elyhas primigenius Blumb. Pânza de apă a terasei de confluiență apare la zi în câteva locuri (str.Izvor și la sud de Episcopie),șipotele având debite apreciabile. În vatra orașului, fruntea terasei se prezintă sub forma unui coluviu, povârnișul lin, fiind apt pentru construcții și căi de comunicație. Pe anumite porțiuni, în sud și vest, fruntea terasei se prezintă sub formă de povârniș diluvial, cu alunecări (de mică amploare) și spălări. Alunecările și pânza de apă la zi sunt fidel reflectate de către clădiri. Podurile celor două terase- de luncă și de confluiență sunt spații bune pentru clădiri (chiar pentru blocuri cu multe etaje).
La sud de Roman până la Secuieni predomină tot terasele, acest fapt fiind favorizat de faptul că morfologia văii este caracterizată printr-o pronunțată asimetrie: versantul stâng este puternic înclinat, în timp ce versantul drept este mai domol. Albia puternic meandrată, dar este evidentă tendința de formare a ostroavelor și de despletire. Morfologia aceasta variată a albiei minore este în legătură cu panta râului căci de la Roman Siretul are o cădere de cca 0,7 /Km. Terasele joase de luncă au altitudini în general sub 5 m și o prezintă sub forma unor trepte de 0,5-1 m, 1,5-2 m și 3-4 m. Aceste trepte au o morfologie destul de complexă, păstrând pe ele grinduri și numeroase brațuri părăsite, dintre care unele adăpostesc bălți și mlaștini. De altfel ele sunt supuse frecvent inundațiilor Siretului și în special primele două trepte care joacă astfel rolul de albie majoră. Treptele joase de luncă sunt alcătuite din nisip și prundiș a căror bază se situează tot mai jos sub nivelul tolvegului. Prundișul este exploatat de către localnici. Terasa înaltă de luncă are altitudine de 5-7 m. Ea este zvântată și are suprafața ceva mai netedă, urmele vechilor brațe fiind șterse. În schimb suprapunerea unor conuri de dijecție provoacă, în unele sectoare ușoare bombări și învălurări. Terasa de 5-7 m este puțin dezvoltată. Terasa de 15-20 m apare sporadic și numai pe stânga Siretului. Terasa de 35-40 m apare numai pe dreapta Siretului. In amonte
– 13 –
de Secuieni există doar câteva fragmente reduse ca întindere36. Ea este continuarea directă a terasei Pașcani, care în dreptzl Săbăoanilor ajunge la 40 m37.
Clima, prin radiația solară, regimul termic și al precipitațiilor, umezeala aerului și viteza vântului reprezintă principalul factor care imprimă o notă specifică cadrului natural. Din punct de vedere climatic, întreaga regiune se încadrează în climatul temperat continental, la care se adaugă unele nuanțe excesive imprimate de forma de culoare a văii Moldovei și Siretului. Semnificative pentru impactul factorilor naturali asupra locuirii umane sunt și valorile radiației solare globale. La stația meteorologică Roman la altitudinea der 216 m, radiația solară globală este de 116,4 Kcal/cm2. Temperatura aerului este elementul climatic cel mai utilizat, alături de precipitații. Temperatura medie este de 8,6oC la Roman, față de 9,5o la Iași, 9,8o la Bârlad și la 7,8o la Suceava – datorită invaziilor de aer din anticiclonul euroasiatic, invazii ce se fac resințite mai ales pe Valea Siretului. Temperaturile medii lunare prezintă următoarele valori: un minim în luna ianuarie – 3,8oC la Roman și un maxim în luna iulie de +19,8oC la Roman. De menționat că în zona de confluiență timp de 3 luni pe an temperaturile medii sunt sub 0oC. Temperaturile extreme: maximile termice domină sezonul cald, respectiv lunile V-VIII și în ultimii ani se adaugă șiu luna a IX-a. Cele mai ridicate temperaturi, amxime absolute, s-au înregistrat la: Roman fiind 38,2oC înregistrată în ziua de 25.VIII.1957. Temperaturile minime se înregistrează în zona de confluiență în intervalul XII-III când fenomenele de îngheț sunt prezente circa 90-110 zile/an. Minimele extreme au fost la Roman – 32,7oC înregistrată la 18.I.1963. Amplitudinile termice destul de mari ajung până la 70oC la Roman, iar în zona de la nord de Roman ajung chiar la 71,4oC. Precipitațiile prezintă o mare variație cantitativă atât în spațiu cât și în timp. Cantitatea medie anuală este de 503,6 l/m2 la Roman. Din analiza repartiției precipitațiilor medii lunare a reeșit că în timpul anului, cele mai mari cantități cad în sezonul cald (65-70%), luna cea mai umedă fiind iunie când se înregistrează 76,8 l/m2 la Roman. Valorile minime lunare se semnaleayă în sezonul rece, fregvent în luna februarie cu 18,7 l/m2. Din analiza extremelor lunare absolute s-au înregistrat valori de : 281,3 l/m2 înregistrate în luna a IX-a în anul 1980 la Roman. Cantitățile minime lunare absolute au avut valori de 0,3 l/m2, în luna aIX-a în anul 1982 la Roman. Referitor la cantitățile maxime în 24 h menționăm cantitatea de 95 l/m2 pe 29.VII în anul 1981 la Roman cu intensitatea de 40 l/minut.Cele mai mari cantități anuale s-au înregistrat în anul 1991, cantitatea fiind de 938,2 l/m2 depășind recordul obținut până atunci de anul 1897 cu cantitatea de 917,7 l/m2. Umezeala aerului este strâns legată de nebulozitate, precipitații și de modificările termice. Pe ansamblu umiditatea este relativ ridicată având o valoare de 71,0%. Durata medie anuală a strălucirii soarelor este cuprinsă între 1750 și 2000 ore. Direcția vântului se situează pe o dominantă nordică datorită orientării culuarului văii. Referitor la viteza medie este de 4 m/s; viteze
– 14 –
mai mari se înregistrează în intervalul XII-II. Calmul atmosferic are un procent de 50,5% la Roman. Domină vânturile din N (16,0%), NE (2,0%), E (1,0%), SE (5,2%), S (11,2%), SV (2,4%), V (1,6%), NV (10,1%). Burnițele de lungă durată din timpul toamnelor îngreunează circulația pe unele drumuri din împrejurimi38.
In general iernile sunt mai aspre, în comparație cu cele din părțile înalte ale Podișului Central Moldovenesc sau Subcarpaților Moldovei. In ultimii ani, cu ierni grele, se produc înzăpeziri ce împiedică circulația, atât în oraș, cât și în împrejurimi.
Vegetația: latitudinal, vatra orașului este situată în zona nemorală sub zona pădurilor de stejari, mezofili (mai ales Quercus robur), iar altitudinal este încadrată de areal de pădure, de gorun, spre vest de valea Moldovei și de amestec de gorul cu alte foioase (fag, carpen, frasin), spre est de Valea Siretului. Comparând harta arsă din anul 1835 cu cea actuală, se constată că limita pădurii a fost mult îndepărtată de oraș, de la 3 – 4 Km (adică de pe malul stâng al Siretului), la peste 7-8 Km, bineînțeles prin despăduriri iraționale, care au dus la declanșarea alunecărilor, evidente în microrelief. În cadrul lunii găsim o vegetație caracteristică reprezentată prin speciile genurilor: Phragmites, Carex, Tupha, Potamoaetus, Ranunculus, Polygonum, Mentha, Juncus. Pe treptele joase, situate lateral față de zonele inundabile, găsim pâlcuri de tufișuri (cătinișuri) reprezentate mai ales de păpurișul din mlaștină și trestișuri. Pe terase găsim zăvoaie constituite din sălcișuri, răchitișuri, mai rar plopișuri și sporatic alunișuri.
Fauna: este bine reprezentată de specii de păsări legate de mediul acvatic. Fauna luncilor de caracterizează prin prezența în special a unor păsări; pesărușul negru, cucu, lăstunul (care este un oaspete de vară), rațe și gâște sălbatice, becaține, sitari, stârci, berze, corcodei, pescăruși. Pe lângă aceștia un loc aparte îl au batracienii și reptilele din care broaștele de lac, șopârla cenușie, guștierul, și șarpele de apă, sunt speciile cele mai răspândite. Dintre grupele de insecte, gândacii și fluturii39. Din punct de vedere al ihtiofaunei, apele Moldovei și Siretului se încadrează în zona de dominație a scobarului. Aceasta este definită prin prezența; scobarului sau poduțul (Choudrostoma nasus) mreana (Barbus barbus), cleanului (Leuciscus cephalus), morun (Vimba vimba), cîra (Cobitis aurata balcanica), obletul (alburnus alburnus), beldița (Alburnoides bipunctatus), porcușorul comun (Gobio gobio obtusirostris) etc. Din punct de vedere al originii, speciile de pești se încadrează în grupul premontan al complexului faunistic dunărean și celui ponto-caspic potamofil40.
Solurile: terasa de confluiență și terasele înalte ale Siretului sunt acoperite cu cernozionum, luncile și terasele inferioare cu soluri aluviale și protosoluri aluviale la S-V de confluență și numai pe dreapta Siretului apărând lăcoviștele pe mici suprafețe. Pe dealurile înalte ale Podișului Central Moldovenesc apar solurile brune luvice (podzolice41).
– 15 –
Activitatea autropică: este cunoscut faptul că sunt splendide peisaje turistice, dar și importante resurse materiale bogate și variate necesare asigurării unor condiții prienice pentru a atrage și stabiliza comunități umane. Treptat, datorită bogățiilor locale s-au stabilit noi comunități, satele, dezvoltându-se atât pe cursul principal cât și pe afluienți. Din activitățile contemporane cu influiență
asupra peisajului menționăm: alimentările cu apă, exploatările de balast, exploatări de lemn, lucrări de apărare, irigații, etc. Alimentările cu apă s-au extins treptat pentru a asigura apa unor comunități importante: Roman, dar șia satelor din împrejurimi. Cei mai mari consumatori sunt: GOSCOM Roman, SC PETROTUB Roman, SC DANUBIANA Roman. Exploatările de balast au condus la reducerea suprafețelor de pășunat, a celor agricole, decopertarea solurilor incipiente și favorizarea unor procese de meandrare sau despletire în albia minoră. Exploatările de lemn, intense în trecut, în prezent sporatice, au diminuat preocupările localnicilor pentru vegetația din șes, materia primă menționată fiind în cantitate mică și de calitate inferioară. Lucrările de apărare de maluri, reprezentate prin consolidări și îndiguiri s-au executat din 1957 și 1970 care apără sudul și vestul orașului de inundații. De remarcat că în ultimii ani, inundațiile frecvente au afectat intens lucrările de apărare, iar lipsa fondurilor bănești nu a permis refacerea acestora. Irigațiile s-au efectuat la scară mare până în 1990, în prezent este vorba de 523 h la Pildești42.
Elementele cadrului natural – terasele, clima, vegetația, fauna, solurile- au oferit din totdeauna condițiile necesare pentru creșterea, dezvoltarea și convețuirea pe aceste meleaguri încă din zorile istoriei a oamenilor.
16 –
Note:
Alexandru Vlahuță, România Pitorească
Ioan Sandru, Vasile Cucu – România. Prezentare geografică
Ed.Stiințifică și Enciclopedică, București,
1984, p 53.
D.Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Minerva, București,1986, p 18
V. Tufescu, Pe Valea Moldovei, 1971, p 203.
Gr. Posea, Relieful României, p 234-236.
V. Băcăuanu, Podișul Moldovei, Natură, Om. Economie, 1980.
R. Călinescu, Biogeografia României, p 26-30.
Vezi nota 5, p 119
Vezi nota 5, p 119
D. Boghian, Curs de preistorie generală, Suceava, 1998
Al. Roșu, Geografia Fizică a României, p 84
Vezi nota 10
Vezi nota 11
Idem
Vezi nota 5, p 123.
Vezi nota7, p 43
Vezi nota 6
Vezi nota 5,p 124
Vezi nota 6
Vezi nota 5, p 123
21.C.C. Giurăscu, Istoria Pădurii Românești. Din Cele Mai Vechi Timpuri Până
Astăzi, Ed.Ceres, București 1976.
22.Vezi nota 5 p 124
23.Vezi nota 6
24.Vezi nota 11, p 85
25.Ion Bojoi, Ichim Ioniță, Județele României. Neamț.
26.Vezi nota 5
27.Gr. Posea, Geomorfologie.
28.Vezi nota 25
29.V.Ursachi, Cercetări Arheologice de Suprafață pe Valea Siretului, la nord de municipiul Roman, In Memoria Antiquitatis nr.XIII, 1992, p 146-147.
30.Vezi nota 25
31.Vezi nota 4
32.Amăriucăi Mircea, Șesul Moldovei Extracarpatice dintre Păltinoasa și Roman,
Ed.Corson, Iași, 2000.
33.Vezi nota 4
– 17 –
34.C. Martiniuc și V. Băcăoanu, Cercetări Geomorfologice asupra interfluviului
Moldova – Siret în Analele Univ. Al.I.Cuza ,
Sect.II, c.geografie, tom XVI, Iași, 1970.
35.D.I. Oancea, Contribuții la studiul mongrafic al orașului Roman în Probleme
de geografie, 1957, vol.V.
I.Donisă și I. Hârjoabă, Terasele Siretului între Roman și Mărășești, în analele
Univ. Al.I. Cuza sector II, b. geografie, tom XX, Iași,
1974.
I. Sârcu, Valea Siretului între Roman și Bacău. Studiul teraselor, în Analele
Univ.Al.I. Cuza Sect.II, b. geografie, tom XVII, Iași, 1971
Vezi nota 32
V. Ursache, Roman, 1977
Prunescu Arion-Elena, Fauna Râului Moldova în Hidrobiologie, nr.II, 1970.
Istoria orașului Roman, 1992
Vezi nota 32.
– 18 –
CORPUS-UL DESCOPERIRILOR
I.Comuna Doljesti
1.Rotunda, sat
La marginea satului, spre Doljesti, in dreapta soselei, se observa urmele unei locuiri feudale.
Informatie – lt. Prutica, Roman.
2.Buruienesti, sat.
Cu prilejul lucrarilor agricole, in anul 1985, pe teritoriul satului, in locul numit Calvar a fost descoperit un tezaur monetar din 1786, piese de argint. Sunt piese de podoaba, lingouri si un tezaur monetar cu 1751 piese din care 1738 moldovenesti, una din Tara Romaneasca si 12 straine. Tezaurul a fost incadrat pe baza emisiunilor monetare la sfarsitul secolului al XlV-lea.
E. Petrisor, Mem.Ant, 12-14, 1986, p 171 si urm.
II. Comuna Ion Creanga
Recea, sat.
La nord de sat, pe locul numit Muncelul Durii, s-au cules fragmente ceramice care indica o așezare preistorică. Epocă neprecizată.
R. Vulpe, Raport MNA, 1944,p 83; H. Dumitrescu, RAR.
III. Roman
1.La fabrica de caramidă, in terasa de confluenta de circa 15 m, comuna celor doua vai Moldova si Siretul, care se ridica printr-un abrupt deasupra terasei de lunca si conului de dejectie al Moldovei, mai precis in deschiderea de la Fabrica de caramida situata in nordul orasului s-a descoperit intr-un lehmn fin, poros, galbui, la adancimea de 4m, un molar inferior de Mammuthus primigenius.
D.I. Oancea, Probleme de geografie, 5,1957,p 401-402; idem Probleme de
Geografie, 6, 1959, p 129-132.
– 19 –
V. Bacauanu si Martiniuc, ASU – Iasi, Seria noua, Sect.II, C. Geografie,
t.xvl, 1970, p 3-4.
T. Bandrabur, P. Giurgea, DS Com Geol 51/2 (1963-1964), 1965, p 78-79.
Colectie: Muzeul de istorie Roman.
2. In pietrisurile raului Moldova, in amonte de orasul Roman (situat pe terasa de confluienta a Moldovei la circa 3km de varsarea acestuia in Siret), s-a gasit un gratoar de silex, prelucrat dupa afirmatiile lui Ion Simionescu si N. Morosan “ in acelasi stil ca cel de la Ripiceni”. Autorii citati se refera la pestera Stana Ripiceni, unde au fost descoperite resturi de locuire apartinand atat aurignacianului cat si gravetianului. Nu se fac alte precizari.
I.Simionescu si N.N. Morosan, BSSAR, X Annee, t xll, 1926,nr,3, p 64.
C.S. Nicollaescu-Plopsor, Dacia 5-6 (1935-1936) p 63.
Colectia: Laboratorul de Geografie al Universitatii “Al.I. Cuza” din Iasi.
3. In punctul Roghina s-a gasit o gresie de ascutie cu o perforatie. Epoca neprecizata.
D. Berciu, Rev Arh, 5,1942,1, p 57.
4. Langa Fabrica de zahar s-au gasit doi cercei si o moneda.
Epoca neprecizata.
H. Dumitrescu, RAR.
5. Pe locul numit La Ripi s-au cules fragmente ceramice din epoca bronzului si din a doua epoca a fierului.
C. Matasa, BCMI, 31, 1938, p 127.
6. In punctul Lutaria de la Episcopie s-au gasit fragmente ceramice din prima epoca a fierului si din feudalismul dezvoltat, secolul al xlv-lea.
7. In imprejurimile orasului, intr-un punct neprecizat s-a descoperit un stater de aur de la Lysimach.
B. Mitrea, SCIV, 20, 1969,1,p 164.
V. Mihailescu-Birliba, Mem Ant, 1, 1969, p 428.
8. Pe teritoriul orasului, in punctul N.Balcescu, in anul 1933 a fost descoperit un mormant de inhumatie datat initial in secolul IV si apoi in secolul V e.n. Din inventar fac parte fibule de bronz ca cate doua placi ornamentate sumar cu incizii, doi cercei de bronz, doua perle de chihhlimbar, o perla de sticla si doua fragmente dintr-o bratara de fier.
Vl. Dumitrescu, RIR,4,1934,p 76-81.
– 20 –
D.Gh. Teodor, V. Capitanu si I. Mitrea, Carpica, 1, 1968, p 233.
9. O asezare mezolitica descoperita in zona Spitalului vechi.
Cercetare: L. Chitescu.
10. O asezare mezolitica descoperita langa Fabrica de produse ceramice.
Cercetare: V. Ursache.
11. Cetatea de pamant sau ceratea musatina situata pe malul stang al vechiului curs al raului Moldova pe platoul pe care se afla azi Parcul Zoologic.
Cercetare: L. Chitescu.
12. La circa 500 m E de statia de transformare de langa Fabrica de produse ceramice, spre satul Lutca, pe un bot al terasei superioare a Siretului s-au descoperit fragmente ceramice care apartin unor epoci diferite.Suprefata de pe care s-au adunat aceste fragmente este de peste 4 ha. Cele mai vechi apartin sfarsitul epocii bronzului si constau din fragmente caramizii care apartin de la vase borcan. Alte fragmente ceramice provin din prima epoca a fierului fiind usor de recunoscut dupa compozitia pastei: rosii la exterior si negru la interior. Cele mai multe fragmente dateaza din sec II – III e.n. si apartin mai multor specii ceramice:
lucrata cu mana, din paste caramizie, reprezentand vase borcan;
lucrata cu roata olarului, din pasta cenusie sau rosie, reprezentand cani si vase urna;
ceramica din import reprezentand amfore romane.
Cele mai noi materiale apartin evului mediu (sec XV – XVI).
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 153.
13. In parte de NE a municipiului Roman, pe un promontoriu al terasei medii a Siretului, pe partea dreapta a linii ferate Roman – Buhaiesti, la 300 m departare de aceasta, s-au gasit fragmente ceramice care atesta existenta unei asezari preistorice. Dupa compozitia pastei si culoare, fragmentele ceramice pot fi incadrate in prima epoca a fierului.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 158.
14. In apropierea depozitului de lemne situat in partea de nord a orasului Roman, la circa 200m sud de linia ferata Roman – Buhaiesti pe un bot de terasa s-au descoperit fragmente ceramice din epoca fierului. Desi numarul fragmentelor nu este mare, avand in vedere ceramica rosie la exterior si neagra la interior, putem considera ca provin de la vase de dimensiuni mari din perioada de inceput a Hallstatt.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 151-152.
– 21 –
15. La circa 2 km nord- est de Fabrica de Caramida Roman pe un mic promontoriu de pe terasa medie a Siretuli, in apropierea liniei de inalta tensiunede pe o asezare de circa 4 ha s-au descoperit fragmente ceramice care provin din sec II –III e.n. si provin de la vase borcan, vase tip urna, amfore, cani, strachini, fiind lucrate la roata sau cu mana avand o culoare rosie-caramizie sau cenusie. De asemenea au mai fost descoperite cateva fragmente datate pentru sec XV – XVII.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 149.
16. La N –NE de Fabrica de caramida a orasului Roman pe terenul numit de localnici Locurile cele mari s-au descoperit fragmente ceramice datand din sec II – III e.n. apartinand unei asezari de peste 6 ha.
Fragmentele ceramice lucrate la roata sau cu mana, au culoare cenusie fiind reprezentata de fructiere, cani, vase – urna, amfore.
V.Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 149.
17. In partea de nord a municipiului Roman, peste linia ferata Roman – Buhaiesti, pe teritoriul fostului CAP Cordun s-au descoperit fragmente ceramice care atesta existenta unei asezari din sec II – III e.n.
Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 149-150
18. Pe un promontoriu nu prea inalt la circa 3 km de Fabrica de produse ceramice, spre satul Lutca si la 700 m de calea ferata Roman – Buhaiesti s-au descoperit fragmente ceramice din sec II – IV de pe o asezare de circa 3,5 ha. Cele mai putine fragmente ceramice provin de la vase lucrate cu mana, datate pentru sec II III e.n. Cele mai multe fragmente ceramice provin de la vase lucrate la roata, avand culoare cenusie, remarcandu-se: cani, strachini,vase urna. Din sec IV provin fragmente ceramice de la vase urna, oale si vase de provizii care pastreaza la exterior linii incizate, realizate injcidental in procesul modelarii la roata olarului.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 152.
19. Pe o ridicatura de pe terasa medie a Siretului, pe teritoriul fostului CAP Cordun, la circa 1 km de calea ferata Roman – Buhaiesti spre satul Lutca, s-au descoperit materiale care indica o asezare din sec II – III e.n. ce se intinde pe o suprafata de peste 2 ha. Fragmentele ceramice provin de la vase lucrate cu mana sau la roata.
Fragmentele lucrate cu mana provin de la vase tip borcan sau cesti dacice. Cele mai multe fragmente ceramice provin de la vase lucrate la roataavand culoarea rosie sau cenusie. Culoarea rosie este specifica canilor, vaselor urne si fructierelor, iar culoarea cenusie amforelor, canilor.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 152.
– 22 –
20. Pe o ridicatura de teren de pe terasa medie a Siretului, la circa 500 m N de asezarile 18 si 19 s-a descoperit o asezare din sec II –III e.n. cu o suprafata de circa 3 ha. Prezenta alaturi de ceramica fina cenusie, a celei de tip “ciment”, ne indeamna sa credem ca este vorba de o asezare care isi continua existenta si in sec IV e.n. Din categoria ceramicii fine cenusii, lucrate la roata, specifice sec II – III e.n. enumeram:
– amfore carpice, cu doua torti, gatul lung, decorat cu nervuri orizontale;
strachini cu buza ingrosata si umarul rotunjit;
vase cu buza latita in ambele parti;
vase urna cu fundul inelar.
Din categoria ceramicii avand in compozitie pasta “ciment” fac parte funduri plate de la vase mari, buze de oale si fragmente de vase cu linii incizate.
V. Ursochi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 152.
21. Pe panta terasei superioare a Siretului, la circa 1,5 km N-E de Fabrica de produse ceramice din municipiul Roman, in locul numit de localnici Imas la Deal s-au descoperit fragmente ceramice din sec II – III e.n.,indicand o asezare de circa 4 ha. Fragmentele ceramice se pot clasifica astfel:
1. ceramica lucrata cu mana, avand culoarea caramizie, provine de la vase borcan cu buza rasfranta, corpul bombat, fundul plat.
2. ceramica lucrata la roata, din pasta fina cenusie sau rosie cuprinde mai multe tipuri de vase:
vas tip urna cu buza rasfranta, corpul rotunjit si usor bombat, cu fundul inelar.
Amforete de dimensiuni mijlocii sau mari cu buza evazata, marginea rotunjita, corpul zvelt si usor bombat, fundul inelar, decorate cu nervuri orizontale in relief sau motive realizate prin lustruire.
Cani de diverse marimi, cu o singura toarta, cu buza usor rasfranta si rotunjita, corpul bombalt si fundul inelar, decorate cu nervuri orizontale si linii sau dungi lustruite dispuse de asemenea orizontal.
Strachini sau castroane cu buza usor rasfranta, ingrosata si rotunjita, fundul inelar cu décor realizat prin lustruire.
Alte fragmente provin de la mai multe tipuri de vase, cum ar fi: fructierele, farfuriile si platourile.
– 23 –
3. ceramica de culoare rosie-caramizie, acoperita slip – rosu, este reprezentata de doua fragmente ceramice care provin de la un vas tip urna si o cana.
4. ceramica de import este reprezentate de un fragment de amfora.
V. Ursachi, MeM Ant, XVIII, 1992, p 153 – 154.
22. Pe teritoriul Fostului CAP Roman, in partea de N-E a municipiului, la circa 1 km sud de calea ferata Roman – Buhaiesti, se afla o asezare din sec II – III e.n., cu o suprafata de aproximativ 3 ha.
Ceramica descoperita apartine celor trei categorii cunoscute: lucrata cu mana, la roata, din pasta cenusie sau rosie si cea lucrata la roata din pasta tip “ciment”. Tot aici a fost gasita si o lama de silex de Prut, cenusie, neretusata.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 157 – 158.
23. In partea de N-E a orasului Roman, la circa 500 m de asezarea nr. 22, spre Siret, de pe un mic promontoriu cu o suprafatade circa 1,5 ha s-au adunat fragmente ceramice care atesta existenta unei statiuni din secolele II-IV e.n. Materialele descoperite provin de la urmatoarele vase: tip urna, cani, strachini, fructiere, oale, amfora romana.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII,1992,p 158.
24. La circa 700 m SV de asezare nr. 22 si 1 km de cea nr 23 la locul numit de localnici Fantana Balcescu s-au descoperit fragmente ceramice din paste lucrata cu mana si la roata din sec II-IV e.n. de pe o suprafata de peste 3 ha. Fragmentele ceramice lucrate cu mana sunt de culoare caramizie si provin de la vase borcan de diferite marimi. Cealalta categorie de ceramica, lucrata la roata cuprinde ceramica de tip “ciment” avand culoare caramizie si cenusie, cu multe ingrediente in compozitie, mai ales nisip sau microprundisuri. Fragmentele ceramice provin de la: strachini, fructiere, cani, vase urna, vase de provizii.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 158.
25. In partea de est a Fabricii de produse ceramice, la poalele pantei terasei superioare a Siretului, la N de linia ferata Roman – Buhaiesti, s-au gasit fragmente ceramice care marcheaza existenta unei asezari din sec II-III e.n. ce se intinde pe o suprafata de peste 2 ha. Printre fragmentele ceramice descoperite aici mentionam pe cele lucrate cu mana si care reprezinta vase borcan, precum si pe ce3le lucrate la roata din pasta fina cenusie sau rosie, reprezentand vase urna, fructiere, cani, strachini, amfore.
Tot aici a fost descoperita a aschie de obsidiana.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 158.
– 24 –
COMUNE SUBURBANE
A. Comuna Cordun
1.Cordun, sat
a) La inceputul secolului, pe fosta mosie Cordun s-au gasit la adancimea de 0,30 m, cu prilejul lucrarilor agricole, mai multe monede vechi. Un numar de 35 monede au ajuns la Muzeul National de Antichitati.
Dosar MNA, 1901 p 58; Vl. Zira, RAR.
St. Cucos, Contributii la repertooriul Jud. Neamt, Mem Ant, XVIII, 1992,
p 47.
b) Sapaturile efectuste in vatra satului de catre D. Hordila au dus la descoperirea si cercetarea unei asezari rurale feudale din sec XIV-XV si a unui tezaur de monede din aceeasi perioada.
D. Hordila, Mem Ant, 6 – 8, 1981, p 279 –306.
2. Simionesti, sat
a) In anul 1966, pe teritoriul satului s-a gasit un tezaur cu 102 dinari imperiali romani. Langa locul descoperirii tezaurului s-au gasit resturile unei asezari La Tene din sec II-III i.e.n.
M. Chitescu si M. Ursachi, SCN,4, 1968, p 385 si urm.
V. Mihailescu – Barliba, Mem Ant, 1, 1969, p 429.
3. Pildesti, sat
a) La est de sat, in cariera de pietris a terasei de 10 – 15 m a Siretului s-au gasit fragmente de defense apartinand lui Mammuthus primigenius. Nu se fac alte precizari.
T. Bandrabur, P. Giurgea, DS ComGeol, 51/2 (1963-1964,1965)
p 78.
Al. Paunescu, Paleoliticul si epipaleoliticul de pe teritoriul Moldovei
cuprins intre Carpati si Siret.
– 25 –
B. Comuna Horia
1.Cotu-Vames, sat
a) Din aluviunile raului Moldova, intr-un punct situat pe teritoriul satului, la sud-est de orasul Roman, provine un molar cu evidente urme de rulare, de Mammuthus primigenius.
Este foarte posibil ca piesa sa fi fost transportata dintr-o terasa a vaii Moldovei.
T. Bandrabur, P. Giurgea, DS Com Geol, 51/2 (1963-1964),1965, p 79.
Al. Paunescu, Paleoliticul si epipaleliticul de pe teritoriul Moldovei cuprins
intre Carpati si Siret.
Istoria orasului Roman, 1992,p 16.
IV Comuna Sagna
Sagna, sat, comuna
a) In anul 1959 V. Ursachi a descoperit pe terasa din stanga
raului Siret, spre Poenita, in punctul La Vie, resturile unei asezari cu ceramica Cris si o asezare eneolitica din faza Cucuteni A. Tot aici s-au gasit si resturi din perioada feudalismului tarziu, – secolul al XVIII-lea.
N. Zaharia, M. Petrescu – Dambovita si Em. Zaharia, Asezari din Moldova,
p 302, nr. 281.
St. Cucos, Contributii la repertoriul arheologic al Jud. Neamt, Mem Ant
XVIII, 1992, p 49.
Gâdinți, sat
a) Pe malul stâng al Siretului, pe terasa inaltă, se află o așezare cucuteniană cu niveluri din fazele A și B.
O parte din aceasta a fost distrusă de apele Siretului. Pare să fie așezarea în care Gr. Butureanu si N. Beldiceanu au axecutat un sondaj în anul 1985. Locul pe care se află poartă toponimul Pogan
E. Vulpe, Raport MNA, 1942-1943, p 82.
St. Cucoș, Contribuții la repertoriul arheologic al jud. Neamț, Mem Ant,
XVIII, 1992, p 49.
b. Pe șesul Varnița au fost semnalate fragmente ceramice dintr-o epocă neprecizată.
Răspunsul învățătorilor la Chestionarul lui Al. Odobescu, t7f71, 81
– 26 –
St. Cucoș, Contribuții la repertoriul arheologic al jud.Neamț, Mem Ant,
XVIII, 1992, p 49.
c. La Gâdinți este cercetată cetatea Smirodava din sec XIII-XVI.
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița și Em. Zaharia, p 299, nr.271.
d. Pe terasa din stânga râului Siret, pe Dealul Tunica sau La Preventoriu, N. Yaharia și V. Ursachi au identificat o așeyare de tip Horodiștea, o locuire feudală târzie din secolul al XVIII-lea, precum și așchii de silex și menilit nepatinate dintr-o perioada neprecizată.
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița și Em. Zaharia, p 300, nr. 271.
Luțca, sat
a) In partea de vest a satului Luțca, la distanță de 2 km de aceasta, pe un promontoriu inalt, reprezentând cota 188, s-au descoperit fragmente ceramice din epoca bronyului – cultura Montioru – și din epoca feudală. Ceramica din epoca bronzului cuprinde vase mari, unele cu apucături masive, având buza dreaptă sau ușor evazată și fundul plat, vase largi sau cu gura lobată, vase cu corpul bombat și umărul pronunțat, precum și cești din pastă fină. Fragmentele ceramice aparținând sec. XVII-XVIII provin de la căni, oale sau vase borcan din pastă cărămizie sau cenușie lucrate la roată.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 151.
b) Între meandrele unui curs de râu părăsit care a săpat o albie adâncă, în partea stângă a drumului de țară Luțca-Tămășeni, la aproximativ 2km de satul Luțca, s-au descoperit mai multe fragmente ceramice aparținând sec II-III și epocii feudale. Stațiunea, cu o suprafață de peste 2 ha, se află pe un promontoriu de pe terasa inferioară a Siretului, pe linia stâlpilor de înaltă tensiune dintre Roman și Sagna. Printe materialele descoperite Fragmente de la vase borcan de culoare cărămiyie, precum și a vaselor lucrate din pastă fină, arse, de culoare cenusiu sau roșu-cărămiziu. Două fragmente din pastă cărămizie-gălbuie, cu mult nisip în compoziție, fac parte dintr-o amforă de import romană. Fragmentele ceramice din epoca miedievală aparțin unor vase lucrate la roată din pastă roșie-cărămizie și cenușiu-neagră, specifice sec.XVI-XVII.
V. Ursachi, MemAnt, XVIII, 1992,p 151
c) La circa 1 km V – NV de satul Luțca pe partea stângă a drumului de tară Luțca-Tămășeni, s-au descoperit fragmente ceramice care aparțin sec.II-IIIe.n. Printre materialele existente menționăm fragmente de vase borcan lucrate cu mâna, din pastă cenușie, precum și cele din pastă fină, cenușie, lucrată la roată.
– 27 –
V. Urschi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 151,
d) Pe un promontoriu al terasei medii a Siretului, pe teritoriul fostelor CAP Cordun și Luțca s-au descoperit fragmente ceramice care aparțin sec.IV e.n. și epocii feudale. Suprafața este de peste 2 ha, de pe care s-au recoltat fragmentele ceramice. Fragmentele ceramice din sec.IV e.n., destul de puține, fac parte din ceramica zgrunțuroasă de tip “ciment”, lucrată la roată și cu fundul îngroșat și plat. Ceramica medievală aparține sec.XV-XVII și provine de la tipuri de vase lucrate la roată, din pastă de culoare roșie-cărămizie (oale, căni, străchini).
V.Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 152-153.
e) La aproximativ 2oo m SV de satul Luțca, pe partea stângă a șoselei Roman-Sagna s-au descoperit fragmente ceramice din sec.II-III e.n. Suprafața de pe care s-au recoltat aceste vestigii nu depășește 2,5 ha și se află pe o mica ridicătură de pe terasa medie a Siretului. Câteva fragmente de vase lucrate cu mâna provin de la formele binecunoscute in această perioadă: vasu borcan și ceașca dacică. Ceramica lucrată la roată este repreyentată de specia fină cenușie: amfore cozice, căni, vase urnă.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p153.
V. Comuna Sabaoani
Traian,sat
1. La circa 500 m S-E de ISCIP Traian, la poalele terasei superioare a Siretului, pe o suprafață de circa 5 ha s-au descoperit fragmente ceramice care aparțin epocii bronzului. Alături de acestea s-au mai descoperit și câteva fragmente medievale, probabil sec.XVI-XVII.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII,1992,p 155.
De pe o suprafață de circa 3 ha, la aproximativ 2,5 km N de satul Traian în direcția bisericii din satul Adjudeni s-au descoperit fragmente ceramice din epoca bronzului sec.III-IV și din epoca feudală. Ceramica din epoca bronyului este reprezentată de fragmente de vase din pastă cărămizie-cenușie. Lipsa elementelor tipice nu permite o încadrare sigură, in una din culturile acestei epoci. Fragmentele devase din sec.III-IV e.n. provin de la recipiente lucrate cu mâna din pastă carămizie, din care am remarcat basul borcan cu buza răsfrântă și fundul plat, cât și de la oale cu corpul bombat, cu buya răsfrântă și fundul plat care aparțin ceramicii de tip “ciment”, lucrată la roată. Ceramica feudală, cenușie sau roșie-cărămizie se înscrie în tipilogia cunoscută pentru sec.XVI-XVII.
V.Ursachi, Mem Ant, XVIII,1992,p 156-157.
– 28 –
3. În dreapta șoselei Roman-Iași, la circa 8 km N de Roman pe locul denumit la Budăie, situat în dreptul satului Traian, s-a descoperit o așezare din care s-au cules fragmente ceramice
aparținând Hallstatt-ului târziu și perioadei corespunzătoare provinciei Dacia ( sec.II-III e.n.).
Cercetare V.Ursachi, 1959.
N.Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița, Em. Zaharia, Așezări din Moldova, nr. 306,p 309.
4. Pe terasa medie a Siretului, la circa 500m N-E de ISCIP Traian, spre satul Tămășeni, s-au descoperit resturi materiale dintr-o așezare din sec.II-III e.n. și o alta medievală târzie. Atât ceramica aparținând civilizatiei dacilor liberi, cât și cea din evul mediu este lucrată la roata olarului și aparține mai multor tipuri de vase.
V. Ursachi, Mem Ant, XVII,1992, p 155.
5. Vatra satului medieval Berindești, descoperindu-se așezări din epoca bronzului, sec.II-III d.H., sec.IV, sec.VI-VII și din sec.XIV-XVII.
Cercetare D. Hordilă.
Săbăoani, comună,sat
1. Pe terasa inferioară a râului Siret, in punctul de la Islaz, la 2,5 km NEde sat în care se află o așezare în care au fost cercetate un nivel din epoca bronzului, un altul din epoca fierului (Hallstatt), o așezare carpică din sec.II-III e.n., precum și resturile unei locuiri din sec.VI-VII. Tot aici s-au găsit și resturi din perioada feudalismului dezvoltat. În vecinătatea așezării se află o necropolă carpică din sec.II-III e.n. din care au fost cercetate peste 250 morminte de incinerație și inhumație.
V. Ursachi, Carpica, 1, 1968,p 156-170.
Idem, Carpica,2, 1969,p 199-201.
Idem, Herasus, 1978,p 174 și urm.
Idem, Mem Ant, 1, 1969, p 327 și urm.
I.Mitrea, Carpica, 12, 1980, p 135.
2. La 2 km N-E de sat, pe terasa superioară a râului Siret, în punctul groapa lui Ghiță s-au descoperit cîteva morminte de inhumație. Dintr-un mormânt s-a recuperat o cataramă bizantină de bronz caracteristică sec.VI-VII e.n.
Cercetare V.Ursachi, 1967.
D.Gh. Teodor, SCIV, 21,1971,1, p 111.
I.Mitrea, Carpica, 12, 1980, p 135.
– 29 –
3. Pe terenul satului Săbăoani, situat pe panta terasei superioare a Siretului, s-au descoperit pe o suprafață de peste 10 ha, mai multe fragmente ceramice aparținând sec.XV-XVII.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 148.
4. În imediata apropiere a izvoarelor din zona AEI Săbăoani și în vecinătate de locul La Islaz s-a descoperit o așezare aparținănd culturii Noua.
V. Ursachi, Carpica, II, 1969, p 35-48.
5. O așezare aparținând sec.II-III e.n. și o alta din sec.VI-VII e.n. au fost descoperite la N de zona izvoarelor, pe terenul locuitorilor din Săbăoani. Așezările se întind pe circa 6 ha.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, p 148.
6. Pe terasa superioară a Siretului,în patrea stângă a conductei de apă Timișești-Iași, la circa 100 m de aceasta s-a descoperit și s-a cercetat cea de-a doua necropolă din sec.II-III e.n. de la Săbăoani.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, p 148.
7. Pe teritoriul AEI Săbăoani, situat pe terasa superioară a Siretului, în patrea dreaptă a șoselei Roman-Suceva, la circa 200 m distanță de aceasta s-au găsit fragmente ceramice, vase întregi și diverse alte obiecte aparținând culturii Cucuteni, faza A-B.
Așezarea, cercetată prin săpături a fost evaluată la o suprafață de 4 ha.
V. Uraschi, Mem Ant, XVIII, p 147-148.
8. Săpăturile realizate în punctul “ La Bisericuța” unde s-a descoperit un bordei cu cuptor și ceramică din sec.VI-VII e.n., cuptoare dintr-o așeyare din sec.XIV-XV și un mare număr de morminte aparținând necropolei din sec.XIV-XVII în care s-au găsit ceramică, obiecte de podoabă și resturi de îmbrăcăminte.
Cercetare D. Hordilă.
9. Săpăturile reliyate în punctul “ La izvoare”, unde s-au descoperit urme de locuire din neolitic (cultura Cucuteni), din epoca bronyului (cultura Noua), epoca fierului (Hallstatt), sec.II-III e.n., perioada formării poporului român (sec.XVI-XVII), epoca feudală.
Cercetare V.Ursachi.
– 30 –
VI. Comuna Secuieni
Secuieni, sat, comună
În locul numit Budăile Sârbilor s-au găsit resturi ceramice dintr-o locuire de la sfârșitul epocii bronzului, o așezare carpică din se.II-III e.n. din perioada feudalismului timpuriu – secolul al X-lea și din feudalismul dezvoltat – secolul al XV-lea.
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița și Em. Zaharia, p 294, nr. 254.
Pe terenul stațiunei Experimentale Secuieni, ăn punctul Aldești s-a cercetat o așezare cu resturi materiale cultura Cucuteni, din epoca bronzului, la
Tene-ul carpic din perioada sec.VIII-IX, precum și din feudslismul dezvoltat, secolul al XV-lea.
V. Ursachi, Carpica, 1, 1968, p133.
I. Mitrea, Carpica,12,1980, p 129.
VII. Comuna Tămășeni
Tămășeni, sat, comună
1. Pe un grind din dreapta râului Siret, în punctul Fântâna Hârzului s-au găsit fragmente ceramice din perioada La Tene – sec.I e.n., precum și din perioada provinciei Dacia, sec. II-III e.n.
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița și Em. Zaharia, Așezări din Moldova,
p 302, nr. 284.
2. La 3 km sud de sat, în punctul Imaș pe Deal s-au identificat resturi ceramice din Hallstatt și La Tene, probabil din sec.II-III e.n.
N.Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovța, Așezări din Moldova, p 303.
In apropierea locului Imaș pe Deal, în punctul La Tufe s-au găsit fragmente ceramice neolitice, cultura și faza neprecizate, precum și din perioada de tranziție la epoca bronzului.
N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovița și Em. Zaharia, Așezări din Moldova,
p 303.
La marginea satului în punctul La Cânepești a fost cercetată prin săpături de către V. Ursachi ăn anii 1971-1972, o așezare carpică din
– 31 –
sec.II-III e.n. . Tot aici, s-a descoperit un tezaur de monede române republicane și imperiale din 56 de piese.
Șt. Cucuș, Mem Ant, 4-5, 1972-1973,p 303.
În apropierea satului Tămășeni, în punctul numit de localnici La Siliște,s-au găsit fragmente ceramice, unelte și obiecte de podoabă, care aparțin epocii bronzului, secolelor II-III e.n. și evului mediu.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 148.
Pe teritoriul satului Tămășeni, în locul numit de localnici Fântâna Hârzului, Clin sau Zântilică s-au descoperit fragmente ceramice din sec.II-III e.n. Așezarea ocupă o suprafață de câteva ha, se află pe panta lină a unui promotoriu.
Materialul ceramic ne permite să identificăm mai multe tipuri de vase: amforete, fructiere, vase-urnă, căni, lucrate la roată, precum și vase borcan sau cățui lucrate cu mâna.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 149.
La circa 2 km vest de satul Tămășeni, în marginea terasei medii a Siretului, ăn apropierea unor izvoare, pe o suprafață de circa 3000 m.p. au fost descoperite urmele unei locuiri neo-eneolitice, aparținând probabil culturii Cucuteni. În cadrul materialului ceramic au fost deosebite atât vase mari de provizii, cât și vase de dimensiuni mai mici lucrate din pastă fină, bine frământată și uniform arsă. Cantitatea mare de chirpici ars demonstrează că nivelul locuințelor nu este prea adânc,fapt care a făcut să fie distruse de lucrările agricole.
V. Ursachi, Mem Ant,XVIII,1992,p150 .
8. In partea stanga a șoselei Roman-Tămășeni, pe botul aceleași terase medii, la vest de satul Tămășeni, s-au descoperit mai multe fragmente ceramice din Hallstatt, sec.II-III-e.n. și epoca feudală. Între materialele care aparțin primei epoci ai fierului au fost deosebite mai multe tipuri: vase, cărămizi, din pastă fină, decorate cu caneluri deosebit de adânci; vase din pastă cenușiu-cărămizie, cu buza dreaptă, ușor rotunjită, cu brâu simplu în relief dispus la mică distanță sub buză; vase borcan cu buza dreaptă și decorată, cu brâu orizontal, cu alveole, din pastă roșie-cărămizie la exterior și neagră în interior având în compoziție cioburi pisate; vas borcan din pastă de culoare roșie pe ambele fețe și mijlocul negru-cenușiu, cu buza ușor rotunjită; fragmente de vase cărămizii la exterior și negre în interior. Din perioada se.II-III e.n. s-au găsit doar câteva fragmente ceramice între care se remarcă o parte dintr-o cană cenușie, lucrată la roată. Ceramica medievală, reprezentată prin doua fragmente ce provin de la un vas cenușiu, o toartă și un fragment de buză, indică prezența unei așezări din sec.XVI-XVII.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 150.
– 32 –
9. Pe o ridicătură a terasei medii a Siretului, la 2km S-V de satul Tămășeni, s-au descoperit fragmente ceramice care provin de la vase datate în prima epocă a fierului. Se remarcă în deosebi existența unor vase borcan și a unor chiupuri roșii-cărămizii la exterior și negre-cenușii la exterior, cât și a unor vase decorate cu caneluri oblice caracteristice Hallstatt-ului timpuriu. Suprafața de pe care s-au adunat materialele arheologice este de peste 3 ha.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 150.
10. Pe teritoriul fostului CAP Tămășeni la 1 km nord de șoseaua Roman- Tămășeni, s-au descoperit fragmente ceramice ce aparțin unor tipuri de vase din epoca bronzului, prima epocă a fierului, epoca geto-dacică clasică și sec.II-III e.n.
Materialele epocii bronzului, cultura Monteoru provin de la vase mari din pastă cenușie sau cărămizie, cu ciburi pisate în compoziție. Fragmentele ceramice datate în prima epocă a fierului provin de la vase de tip borcan, de culoare roșie-cărămizie la exterior și negru-cenușie la interior. Ceramica din sec.II-III e.n. reprezintă vase borcan, lucrate cu mâna și având buza ușor răsfrântă și îngroșată, vase urnă de culoare cenușie- cărămizie și căni din pastă fină, cenușie, lucrate la roată. La acestea se adaugă prezența unor fragmente de amforă de import.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 150-151.
11. O altă așezare, aparținând sec.II-III e.n. s-a descoperit la circa 1 km S-SV de satul Tămășeni, pe terasa medie a Siretului, în stânga șoselei Roman-Tămășeni. Printe fragmente descoperite remarcăm:
-ceramică roșie, fină, lucrată la roată;
-fragmente de amfore din import.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992,p 151.
12. La 3km S-SE de satul Tămășeni, pe teritoriul fostului CAP Tămășeni, pe locul numit de localnici “La Colac” s-au descoperit pe o suprafață de 2ha, mai multe fragmente ceramice care aparțin unei așezări din sec.II-III e.n. reprezentând vase lucrate la roată din pastă fină cenușie.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII,1992, p 151.
13. Pe un promontoriu situat la circa 3 km S-E de satul Tămășeni, în zona liniei de înaltă tensiune, s-au descoperit, pe o suprafață de aproximativ 4 ha, resturi ceramice aparținând mai multor așezări din sec.II-III e.n. și sec.IV e.n. Materialul ceramic este format din fragmente de vase lucrate la roata olarului și cu mâna. Fragmentele ceramice provin de la vasele lucrate la și pun în evidență o varietate de forme: căni cu o toartă,străchini cu corpul rotunjit și fundul inelar, amforete de tip carpic cu două torți. Pasta din care au fost lucrate este fină, bine
– 33 –
frământată, arsă, de culoare cenușie sau roșie. Ceramica lucrată cu mâna este pusă în evidență de fragmente de vase borcan de culoare cărămizie, cu buza evazată și rotunjită, mijlocul bombat și fundul drept. S-au găsit mai multe fragmente de vase lucrate la mână sau la roată dintr-o pastă cenușie sau cărămizie, zgrunțuroasă de tip “ciment” care aparține sec.III-IV e.n. Dintre forme remarcăm oale lucrate la mână, de culoare cenușie sau cărămizie, precum și oale lucrate la roată care au fundul drept și îngroșat. S-a mai descoperit și o așchie de silex alb-vinețiu ce poate să aparțină unei epoci mai vechi.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII,19922,p 154.
14. Pe parte dreaptă a șoselei Roman-Tămășeni, la circa 2,5 km, de pe o suprafață de peste 2 ha s-au descoperit mai multe fragmente ceramice care aparțin
unei așezări din sec.II-III e.n. Din categoria ceramicii lucrate cu mâna deosebim vase borcan. Ceramica fină, cenușie sau roșie este reprezentată de fragmente care cuprinde: vase urnă, fructiere, căni, capace mâner, străchini. La aceasta se adaugă o amforă romană.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 154-155.
15. Pe panta terasei superioare a Siretului, la circa 2oo m sud de șoseaua Roman-Tămășeni, s-au descoperit fragmente ceramice ce aparțin eneoliticului – foarte probabil culturii Cucuteni, cât și primei epoci ai fierului –Hallstatt. Fragmentele din prima epocă a fierului sunt din pastă neagră cu lustru, având cioburi pisate în compoziție și provin de la un vas de mari dimensiuni.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 155.
16. Pe teritoriul satului Tămășeni, la circa 2 km V-SV de Adjudeni, în partea stângă a drumului de țară Adjudeni-Săbăoani, s-au descoperit fragmente ceramice care aparțin eneoliticului și civilizației dacilor liberi. Deși fragmentele ceramice eneolitice nu ne permit o datare precisă, ele par a aparține culturii Cucuteni. Materialele din sec.II-III e.n. pun în evidență atît ceramica lucrată cu mâna, cât și cea lucrată la roata olarului. Ceramica lucrată cu mâna este reprezentată de vase borcan din pastă cărămizie, în timp ce ceramica lucrată la roată este reprezentată de vase urnă, străchini, căni din pastă cenușie sau roșie-cărămizie.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 155.
17. La intrare dinspre Roman, în satul Tămășeni, de pe o suprafață de circa 3 ha s-au descoperit fragmente ceramice care atestă existența unei așezări din epoca bronzului și a alteia din sec.II-III e.n. Ceramica din epoca bronzului, brun-cenușie sau cărămizie provine de la vase caracteristice sfârșitului culturii Monteoru. Ceramica din sec.II-III e.n. cunoaște atît categoria lucrată cu mâna
– 34 –
(vase borcan de diferite mărimi), cât mai ales categoria ceramicii fine cenușii sau roșii lucrată la roată (vase urnă, căni, fructiere, străchini).
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII,1992, p 158-159.
Adjudeni, sat
La circa 1 km N-V de fostul CAP Tămășeni s-au descoperit fragmente ceramice din sec.II-III e.n. pe o suprafață de 3 ha. Printre materiale notăm formele caracteristice acestei perioade:vase borcan, vase urne, căni, fructiere, amfore carpice.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 155.
Pe terasa medie a Siretului, la circa 2 km de Adjudeni, pe partea stângă a drumului de țară Adjudeni-Săbăoani, a fost descoperită o așezare din sec.III-IV e.n. cu o suprafață de peste 3 ha.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 155.
La jumătatea distanței dintre drumul de țară Adjudeni-Săbăoani de pe o suprafață de circa 4 ha s-au cules materiale arheologice care aparțin unei așezări din sec.II-IV e.n. Ceramica lucrată cu mâna provine de la vase borcan. Mult mai numeroasă ceramica lucrată la roată reprezintă: căni, vase tip urnă, capace. La ceramica tip “ciment” cu nisip și microprundișuri în compozișia pastei intră: vase de provizii de mari dimensiuni, oale de diferite mărimi. Ceramica de import este reprezentată de un fragment de amforă romană târzie. Alături de fragmentele ceramice a mai fost găsit un nucleu de silex vinețiu care datează dintr-o perioadă mai veche.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII,1992,p 156.
4. Pe un promontoriu cu o suprafață de circa 3 ha s-au descoperit resturi din sec.II-III e.n. Ceramica descoperită aparține epocii lucrate la roată din pastă cenușie sau roșie-cărămizie, cât și celei din import.
V. Ursachi, Mem Ant, XBIII, 1992, p 156.
5. Pe un promontoriu înalt de pe terasa medie a Siretului, în zona conductei de apă Timișești-Iași s-au descoperit de pe o suprafață de peste 5 ha fragmente ceramice din sec.II-III e.n. și din epoca feudală (sec.XVI-XVII). Ceramica din sec.II-III e.n. este reprezentată de forme binecunoscute perioadei: căni, fructiere, vase urnă, vase borcan. Ceramica din evul mediu este reprezentată de fragmente de oale cenușii, cu corpul bombat, buza răsfrână și fundul plat.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 156.
– 35 –
6. La aproximativ 1,5 km de satul Adjudeni, între imașul satului și lutărie, în punctul cel mai înalt de pe terasa medie a Siretului s-au descoperit materiale ceramice din sec.II-III e.n. a unei așezări ce se întinde pe o suprafață de circa 5 ha. Fragmentele ceramice culese fac parte din cele două grupe cunoscute: lucrate cu mâna și la roată și sunt reprezentate de formele specifice perioadei.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, P 159.
7. În partea de vest a satului Adjudeni, pe o suprafață de aproximativ 3ha au apărut fragmente din epoca bronzului și din sec.II-III e.n. Dacă pentru ceramica care aparține civilizației dacilor liberi pot fi recunoscute până și câteva tipuri de vase pentru cea mai veche epocă atestată aici nu se poate face o încadrare culturală exactă.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 159.
În marginea satului Adjudeni pe partea stângă a drumului ce duce spre Răchiteni pe platoul de deasupra terasei medii a Siretului se află o așezare feudală din sec.XV-XVI ce se ăntinde pe o suprafață de 5 ha. Fragmentele ceramice culese aparțin atât speciei cenușii cât și cărămizii lucrate la roată, reprezentând oale cu buza evazată uneori răsfrântă pentru capac, corpul bombat și fundul drept, căni de diferite mărimi cu toartă în bandă lată, uneori în formă de șea sau cu caneluri longitudinale.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 159.
De pe o suprafață de peste 4 ha, situată la 1 km N-V de latura satului Adjudeni, pe botul terasei medii a râului Siret, în partea de S-E a liniei telefonice și a conductei de apă Timișești-Iași s-au adunat materiale arheologice care aparțin unei așezări din sec.II-III e.n. Dintre fragmentele ceramice recunoaștem: ceramica lucrată cu mâna, din pastă cărămizie, având în compoziție cioburi pisate (vase borcan) din pastă fină (din care remarcăm fructiere, vase urnă, căni, străchini) dar și cea roșie.
Pe lângă acestea au fost descoperite două fragmente de amforă romană, unul roșu și celălalt gălbui-nisipos.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 159.
10. La jumătatea distanței dintre satul Adjudeni și satul Răchiteni, pe partea stângă a drumului se află un mamelon care a fost locuit în vechime, după cum o devedesc materialele arheologice descoperite. Deși sunt corodate, distingen câteva fragmente ceramice care aparțin culturii Cucuteni, alături de care au fost descoperite și fragmente din prima epocă a fierului, negre la interior și cărămizii la exterior. Au mai fost găsite și două nuclee de silex de Prut pe care le atribuim eneoliticului.
V. Ursachi, Mem Ant, XVIII, 1992, p 159.
– 36 –
VIII. Comuna Trifești
A. Trifești, sat, comună
1. Pe teritoriul satului, în puncte neprecizate se află o așezare cucuteniană din fazele A-B sau B o așezare din epoca bronzului-tip Noua, precum și resturi ceramice feudale târzii. Materialele se găsesc în colecția școlii din localitate.
2. Spre nord-est de sat, pe muchia culmii dealului Trifești se află o movilă artificială necercetată.
C.S. Nicolaescu-Plopșor, MAG,1912,5, p 642.
St. Cucoș, Mem Ant, XVIII, 1992, p 55.
3. Cu ocazia unor săpături pentru amenajarea unui lac s-au descoperit la 6-8 metri adâncime resturi faunistice aparținând unor animale de talie mare, în special oase de mamut.
V. Ursachi, Istoria orașului Roman, p 16.
– 37 –
EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR DIN ZONA ROMANULUI
PÂNĂ
ÎN SECOLUL AL XIV-LEA
Azi când privesc apariția zorilor, vestind astfel dispariția nopții și începutul unei noi zile, stau și mă întreb, privesc și mă gândesc: De când are loc ivirea zorilor pe meleagurile Romanului ? A existat cineva să observe acest lucru ? Evident majoritatea oamenilor, pe care ai să-I intrebi, o să-ți răspundă pozitiv la aceste întrebări, ba mai mult chiar, o să-ți spună că anul 1392 este anul înființării orașului Roman.
Pentru a lămuri aceste probleme, este necesar o incursiune în trecut, cu foarte mulți ani în urmă, în vremuri de demult. Cu ajutorul arheologiei, azi sunt lămurite o serie de probleme cu privire la începuturile pe aceste meleaguri. Astfel cele mai vechi mărturii sunt reprezentate de oase de la niște animale care au trăit aici. Este vorba de fragmente de oase provenind de la Mammuthus primigenius care s-au găsit la Fabrica de Cărămidă din nordul orașului Roman, la Cotu-Vameș și în apropierea satului Pildești. Avându-se în vedere faptul că aceste vestigii au fost recuperate din terasa de 15 m a văilor Siretului și Moldovei este foarte probabil că în apropiere să fi existat așezările unor oameni. Presupunerea noastră are în vedere faptul că la Trifești precum și în amonte de orașul Roman s-a găsit un grator de silex asemănător celui de la Ripiceni. Această afirmație este întărită de faptul că la Valea Ursului la cca 20 Km de Roman, Mihalache Brudiu făcând săpături arheologice în anul 1974 a descoperit urmele unor așezări aparținând gravetianului. Cu toate acestea începuturile vieții pe aceste meleaguri rămân încă neclare, această dificultate fiind întărită și de faptul că cursul râului Moldova a suferit foarte multe modificări, atât spre nord cât și spre sud, unele vestigii putând fi sub apă. În genere, identificarea acestor așezări este dificilă, întrucât pe locurile respective s-au suprapus depuneri de argile, nisipuri și luturi care ating 6-8 m adâncime, ca la Trifești sau putând ajunge și chiar depăși 10-12 m adâncime1. Singurul indiciu care poate fi folosit la identificarea lor este prezența resturilor de faună mammoloaică în depunerile lutoase ale teraselor și mai rar a uneltelor, așchiilor și lamelor de silex, îndeosebi în preajma atelierelor. În linii largi s-a
– 38 –
stabilit că locurile preferate pentru stabilirea așezărilor din această vreme, sunt terasele joase și interfluviile de la confluențele râurilor1. Avându-se în vedere
condițiile naturale deosebite, pentru epoca mezolitică, azi nu putem enumera decât așezarea descoperită în zona Spitalului vechi sau cea de lângă Fabrica de Produse Ceramice, care ca și cele din epoca precedentă sunt situate pe terasele joase și interfluviile de la confluența râurilor. Dacă până acum nu s-au descoperit urme ale vieții materiale, totuși acestea au fost descoperite începând cu neoliticul și constau din fragmente ceramice descoperite la marginea satului Sagna spre Poenița. Această așezare își continuă existența și în timpul culturii ceramicii liniare precum și în faza A a culturii Cucuteni. Purtătorii culturii Criș au preferat așezările situate pe promontoriile teraselor de luncă. Avându-se în vedere asocierea în cele mai multe cazuri a resturilor de locuire și purtătorii culturii ceramice liniare au ocupat același locuri continuând să ducă traiul în aceleași locuri și condiții ca mai înainte2. Mult mai bine este reprezemtată cultura Cucuteni. Enumerăm descoperirile de la Sagna, Gâdinți, Săbăoani, Săcuieni, Tămășeni, Trifești. Cultura Cucuteni a însemnat pentru neolitic o perioadă de maximă dezvoltare și înflorire materială. Această perioadă de dezvoltare este atestată și pe meleagurile Romanului. În general perioada culturii Cucuteni s-a caracterizat prin existența așezărilor pe terasele înalte. Locuințele au fost indentificate după vetrele care s-au păstrat în cea mai mare parte. Forma locuințelor nu s-a putu preciza din cauza lipsei dărâmăturilor de la pereți, care indică de obicei forma lor. Locuințele aveau probabil pereții foarte subțiri în care predominau lemnul sau stuful, a căror forme nu s-au mai păstrat. Vetrele au forma ovală și sunt făcute pe un strat de prundiș sau cioburi, pentru obținerea și păstrarea unei temperaturi mai înalte. Gropile au dimensiuni diferite și sunt în număr destul de mare, conținând multă ceramică, oase de animale și unelte. În ceea ce privește ceramica, prezintă o mare varietate de forme și de décor. Pictura destul de bine păstrată pe mai multe fragmente ceramice, cuprinde aproape toată gama decorurilor ceramicii Cucuteni. La Săcuieni s-au descoperit mai mulți idoli antropormorfi care pot fi împărțiți în trei variante:
cu partea superioară plată, unii decorați cu linii incizante cu capul perforat în dreptul ochilor;
cu steatopigie, picioarele alăturate, marcate de o linie verticală adâncită fără să trăpungă și pe partea cealaltă, unele din ele pictate;
cu picioarele depărtate, apropae în toate cazurile reprezentând pe bărbat, decorate, în unele cazuri cu împunsături succesive sau brâu crestat cu linii oblice. De remarcat că umerii idolilor reprezentând pe bărbați tinde să egaleze pe cel al figurilor feminine. S-au descoperit și câteva fragmente zoomorfe. Cele mai multe exemplare din obiectele cu os sunt confecționate din coarne de cerb și oase lungi de căprioară, foarte bine șlefuite, sau din așchii provenite
– 39 –
de la oasele rotunde. În așezare au fost descoperite și foarte multe topoare de piatră, șlefuite, aproape toate în stare fragmentară, plate de formă
trapezoidală, cu ceafa mai mult sau mai puțin lată și rectangulară în secțiune. Nu lipsesc nici dălțime, mici plate3.
Perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului se caracterizează prin prezența culturii Horodiștea-Foltești. Așezările sunt situate pe terasele mijlocii, iar în ceea ce privește fragmentele ceramice predomină cele care provin de la vase lucrate din pastă cenușie-negricioasă, din care nu lipsește scoica pisată și decorată cu crestături, alveole, diferite impresiuni cu motive plastice4, așa cum rezultă din descoperirile de la Gâdinți și Tămășeni. Epoca bronzului a fost documentată prin descoperirile de la Roman, Luțca, Traian, Săbăoani, Săcuieni, Tămășeni, Adjudeni. Purtătorii culturii monteoru au preferat așezările situate pe locuri dominante, pe terase înalte, așa cum rezultă din descoperirile de la Tămășeni și Luțca. Ceramnica este reprezentată de vase mari, unele cu apucături masive având buza dreaptă, ușor evazată și funcdul plat, vase largi sau cu gura lobată, vase cu corpuri bombat și umărul pronunțat, precum și cești din pastă fină. Ceramica prezintă cioburi pisate în compoziție, având o culoare cenușie sau cărămizie. Cultura Noua, aparținând bronzului târziu, a fost atestată la Săbăoani. In ceea ce privește inventarul acesta constă din ceramică de culoare cenușie-negricioasă și este decorată cu motive incizate în formă de triunghiuri precum și împunsături. De la sfârșitul epocii bronzului datează și fragmentele ceramice de culoare cărămizie ce provin de la vase borcan, cu buza dreaptă sau ușor evazată, rotunjită, decorate cu câte un brâu în relief descoperită la Roman. Descoperirile din celelalte puncte arheologice datorită cantității insuficiente de material recoltat nu ne permit o încadrare cronologică și tipologică exactă dar cu toate acestea se poate aprecia că epoca bronzului a cunoscut o perioadă de dezvoltare pe aceste meleaguri. Prima epocă a fierului este atestată și documentată prin descoperirile de la Roman, Traian, Săbăoani, Tămășeni. La Roman pe terasele superioare ale Siretului fragmente de vase având ceramica roșie la exterior și neagră la interior atestă prezența oamenilor. La Tămășeni pe terasa medie a Siretului au fost descoperite materiale arheologice provenite de la vase cărămizii, din pastă fină, decorate cu caneluri deosebit de adânci; vase din pastă cenușie-cărămizie, cu buza dreaptă, ușor rotunjită, cu brâu în relief dispus la mică distanță sun buză; vase borcan cu buza dreaptă și decorată cu brâu orizontal cu alveole, din pastă roșie-cărămizie la exterior și neagră în interior având în compoziție cioburi pisate; vase borcan din pastă de culoare roșie pe ambele fețe și mijlocul negru-cenușiu, cu buza ușor rotunjită; fragmentele de vase roșu-cărămizie la exterior și cenușiu-negre la interior. Descoperirile de la Traian și Săbăoani se încadrează în aceeași tipologie dovedind încă o dată continuarea convețuirii pe aceste meleaguri5. Epoca a II-a a fierului este documentată prin descoperirile de la Tămășeni, Simionești, Roman, Luțca, Traian, Săbăoani, Săcuieni, Adjudeni.
– 40 –
După prima epocă a fierului, populația de pe aceste meleaguri continuă să fie atestată, dovadă în acest sens fiind faptul că, din imprejurimile orașului s-a descoperit un stater de aur de la Lysimach. Începând cu primul mileniu al erei noastre, situația se schimbă radical, pentrucă se constată în general o explozie demografică. Pentru secolul I d.H. se constată locuirea de la Tămășeni care ocupă terasa de luncă a Siretului. Foarte mare importanță are tezaurul Roman descoperit la Simionești. Având 102 denari imperiale romani, în componență aceștia provin de la următorii împărați romani: Vitellius 1, Vespasianus 15, Titus 4, Domitianus 7, Nerva 2, Traian 22, Hadrianus și familia sa 22, Antonis Pius și familia sa 17, Marcus Aurelius, L. Virus și familia 11, Marcus Aurelius 16. Acest tezaur monetar este deosebit de important pentru că atestă existența oamenilor în secolele I-II era noastră. Dacă pentru secolele II-I î.H. se constată o scădere de intensitate a locuirii, totuși începând cu secolul I d.H. situația este alta. Până la războaiele lui Traian cu Dacii de la începutul secolului al II-lea d.H. se constată o locuire intensă, evident fără de care nu s-ar putea explica locuirea din faza anterioară cât și nici cea din faza ulterioară. Având în vedere trăsăturile generale și esențiale ale epocii dacice, putem aprecia că și în zona Romanului locuiau în așezări în cadrul cărora tipul principal de locuință era reprezentat de bordei, semibordei și locuința de suprafață. Bordeele se întâlnesc cu precădere în zonele de câmpie, planul lor este variabil : oval, patrulater cu colțuri rotunde, poligonul. Era formată dintr-o singură încăpere, pereții construiți din materiale la îndemână pretutindeni: lemn și lut. Acoperișul din stuf sau paie era conic sau în două ape, iar lumina pătrundea în locuințe, probabil prin deschideri mici practicate în pereți. Semibordeele: sunt mai numeroase, nelipsite din așezările dacice din zonele de câmpie și deluroase, planurile variau de la cvasirotunde la ovale, de la poligonale neregulate la patrulatere. Cea mai mare parte din înălțimea pereților locuinței se ridicau deasupra solului, iar accesul înlesnit de 1-2 trepte; pereții împletituri de nuiele cu lut; aveau o singură încăpere, iar în interior gropi pentru provizii7. Locuința de sprafață de obicei rectangulară sau apropiată acestuia , cu una ori mai rar două încăperi, câteodata cu prispă și chiar unele anexe8. Existența tezaurului ilustrează pe deplin locul deosebit pe care îl ocupau relațiile cu imperiul în viața populației locale, chiar dacă aceste relații nu erau întotdeauna pașnice. Cultivatorii ai pământului și crescătorii de animale, oamenii de pe aceste meleaguri au participat la schimburile comerciale cu lumea romană, schimburi care trebuiesc apreciate ca deosebit de intense, romanii exercitând astfel o puternică influiență.
Secolul al doilea al primului mileniu debutează cu războaiele dintre Daci și Romani. Dacă dacii în războiul 101-102 vor amâna pentru scurt timp deznodământul nefericit al Daciei, nu același lucru se va întâmpla în războiul din
– 41 –
105-106 când romanii vor cucerii Dacia. Nu este vorba de întreaga Dacie a lui Decebal sau Burebista, ci doar o parte a ei. O parte importantă va rămâne în afara
graniței imperiului Roman, ea fiind locuită de Dacii liberi. Principalele descoperiri din secolul II-II e.n. sunt cele de la: Roman, Simionești, Luțca, Traian, Săbăoani, Săcuieni, Tămășeni, Adjudeni. La Roman se constată o puternică locuire a acestei perioade. Acset fapt este demonstrat de cantitatea mare de material arheologic descoperit. Fragmentele, care provin din mai multe categorii și tipuri de vase, se pot clasifica astfel:
ceramică lucrată cu mâna, de culoare cărămizie care provine de la vase borcan cu buza răsfrântă și rotunjită, corpul bombat, fundul plat, decorate cu linii simple sau alveolate; unele dintre vasele descoperite au ca degresant în compoziție multe pietricele; alte fragmente provin de la cești dacice;
ceramica lucrată la roată din pastă fină cenușie sau roșie, din care am deosebit mai multe tipuri de vase:
vase tip urnă, cu buza răsfrântă, corpul rotunjit și ușor bombat, fundul inelar;
amforite de dimensiuni mijlocii sau mari cu buza evazată drept, marginea rotunjită, corpul zvelt și ușor bombat, fundul inelar prevăzute cu două torți în bandă, dispuse simetric de sub buză până sub umărul vasului unele decorate cu versuri orizontale în relief sau motive realizate prin lustruire.
Căni de diverse mărimi cu o toartă ce pornește de sub buză și până la umăr, cu buza ușor răsfrântă și rotunjită, corpul bombat și fundul inelar, decorate cu nervuri orizontale și linii sau dungi lustruite, dispuse, de asemenea orizontal;
Străchini sau castroane cu buza ușor răsfrântă, îngroșată și rotunjită, fundul inelar, cu décor realizat prin lustruire.
Alte fragmente care provin de la mai multe tipuri de vase, din care nu lipsesc fructierele, farfuriile și platourile.
Ceramica de import este reprezentată de fragmente de amforă romană, de culoare gălbui-albicioasă, cu mult nisip în pastă.
Ceramica de culoare roșie-cărămizie, acoperită cu slip roșu, este reprezentată de două fragmente care provin de la un vas urnă și o cană de marime mijlocie9. Prin materialul arheologic, dar și prin locurile unde a fost recoltat se dovedește intensitatea locuirii, la Roman trăiau o importantă comunitate de oameni. La Simionești resturile ceramice descoperite și care se integrează de altfel în caracteristicele materialului arheologic din această perioadă, nu fac decât să dovedească continuitatea în primele trei secole ale primului mileniu. La Luțca este de asemenea caracteristică ceramica secolului II-II e.n., așezările fiind situate în imediata vecinătate a celor de la Roman. La Săbăoani și Traian se constituie a doua zonă de descoperiri arheologice aparținând
– 42 –
sec.II-III d.H. Săpăturile au scos la iveală, trei locuințe de suprafață și trei locuințe-bordee, care din punct de vedere cronologic sunt contemporane.
Locuințele de suprafață au formă dreptunghiulară și conțin destul de puțin chirpic, ceea ce arată că pereții erau destul de subțiri. Fiecare locuință avea în interior, la mijlocul ei, o vatră deschisă, construită direct pe pământ de formă ovală. Unele impresiuni de stuf pe bucăți de chirpic ar indica materialul folosit la acoperiș. În interiorul locuințelor s-au descoperit fragmente ceramice, oase de animale, pietre, diferite obiecte din os, lut sau metal. Remarcăm de asemenea prezența în aceste locuințe a greutăților piramidale de lut folosite, probabil, la menținerea căldurii în interior. Locuințele bordei, au în general, forma ovală sau dreptunghiulară cu colțurile puțin rotunjite și conțin foarte mult material arheologic. Deși, întâmplător, numărul locuințelor de suprafață este același cu al bordeielor, raportul numeric dintre ele nu poate fi stabilit. Dintre complexele arheologice care au dat cel mai mult material au fost gropile. Majoritatea lor au o formă de sac, destul de adânci, ajungând până la 2,50 m de la suprafața solului și conțin material mai ales pe fundul lor. Una din gropi înafară de material ceramic, pietre, oase, fragmente de chirpic și cărbune, un schelet uman, așezat cu grijă în groapă, culcat pe partea stângă. Poziția scheletului a fost impusă de forma gropii. Picioarele formează aproape un diametru al gropii, iar restul corpului ține linia curbă a marginii. Mâinile în față, piciorul drept peste cel stâng. In unghiul format de picioare și restul corpului s-a găsit un fragment de râșniță din tuf vulcanic, aruncat în groapă înaintea scheletului care are un genunchi așezat deasupra lui. În apropiere de labele picioarelor s-au găsit două mărgele de sticlă, dreptunghiulare. Compoziția gropii indică folosirea ei incidentală ca mormânt probabil în împrejurări deosebite. S-a mai descoperit un mormânt de înhumație în poziția întinsă cu mîinile pe lângă corp orientat VSV-ENE. Cele trei categorii de ceramică lucrată cu mâna, la roată și din import, cuoprind forme cunoscute în toate așezările din această perioadă din Moldova:
ceramică lucrată cu mîna: reprezentată de borcane cu marginea evazată (cu alveole sau crestături pe buză). Ornamentate cu brâie simple, alveolate, ori crestate sau linii incizante zig-zag. Fregvente ceștiule tronconice.
Ceramică din pastă fină, cenușie sau roșie lucrată la roată prezintă o mare varietate de forme: cele mai fregvente sunt vasele bitronconice, înalte sau scunde, amforele așa-zise de tip Poenești cu două torți, cănile cu o toartă și corpul bombat, fructiere cu piciorul înalt, ușor cenușiu cu corpul mult aplatizat, rar întâlnit în cultura Poienești;
Ceramică romană din import: cuprinde numeroase fragmente de amfore romane cu gâtul înalt și strâmt din pastă nisipoasă, gălbuie sau roșiatică. Tot la Săbăoani și tot pentru perioada secolelor II-III d.H. au fost descoperite la dâncimea de 0,70 m piese de harnașament. Alături de acestea erau fragmente
– 43 –
ceramice lucrate cu mâna și la roată precum și oase de animale. Grupul de piese de harnașament era compus din:
disc de bronz;
aplică dreptunghiulară;
trei piese de podoabă;
două plăcuțe pentru atârnat obiecte de podoabă;
trei discuri distribuitoare a trei curele;
două discuri distribuitoare a două curele
șase plăcuțe pentru prins curelele
două verigi din fâșii de tablă de bronz;
bucăți de tablă;
resturi dintr-un vas de bronz.
Toate piesele cu excepția celor două verigi a bucăților de tablă și a resturilor de vas au la suprafață foițe de argint aplicate care dă grupului de piese un caracter unitar și totodată certitudinea că făceau parte dintr-o singură garnitură de harnașament10. Depozitul de la Săbăoani găsit în cuprinsul așezării daco-carpice aparținea probabil unui localnic, un proprietar foarte înstărit care făcea parte din aristocrația dacică11. In imediata vecinătate, la Traian a fost descoperită o așezare a dacilor din secolele II-III d.H. O altă grupare importantă a dacilor liberi a fost cercetată la Tămășeni și Adjudeni, pe terasele medii ale Siretului niveluri de locuire din secolele II-III d.H. La sud de Roman prezența Dacilor este atestată la Săcuieni. Din această perioadă datează o mare cantitate de ceramică, un bordei și câteva gropi. Din materialul ceramic deosebim câteva forme de vase caracteristice sec.II-III e.n., printre care: căni cu o toartă de culoare roșie sau cenușie, amforete cenușii, decorate cu linii lustruite, castroane de diferite mărini, vase mari cu gura largă și corpul bombat, fructiere, fragmente de amfore romane, cești dacice, precum și vase-borcan, decorate cu brâie simple alveolate sau crestate din pastă poroasă. Tot aici este descoperită și o fibulă de bronz cu semidisc, având corpun îngroșat și care se termină cu o proieminență din seria fibulelor provencial-romane, datate în sec.II-III e.n. 12. Istoria dacilor din Moldova în timpul existenței provinciei romane, Dacia încă este puțin cunoscută. Deși abia a încheiat războiul cu dacii, Romanii vor interzice dacilor din afara imperiului de a se mai fortifica prin cetăți cu ziduri de piatră și sunt obligați să se așeze în câmpie sau pe văile largi ale râurilor. Așezările dacice de mare întindere și nefortificate erau situate de-a lungul văilor, de obicei pe terasele râurilor. In preajma lor se găseau din abundență terenuri potrivite pentru practicarea agriculturii și creșterea vitelor; locuințele erau îngropate în pământ sau construite numai la suprafață aveau interiorul amenajat cu lavițe,iar în afară erau anexe gospodărești13. Cercetările arheologice întreprinse în Moldova ne arată că legăturile cu lumea romană au fost deosebit de intense chiar dacă în schimb în interiorul dacic liber, nu s-au descoperit
– 44 –
așezări și necropole romane. În schimb produse romane de tot felul sunt prezente în absolut toate așezărilor dacilor. Numeroase amfore romane datate în sec.II-III d.H. și aflate în așezările dacice din Moldova sau în depozite izolate, dovedesc că exportul de vin din provinciile romane era unul din negoțul cel mai rentabil în
lumea dacilor liberi14. Pătrund în Moldova în cantități masive denarul și moneda romană. Cursul inferior al Moldovei reprezintă în același timp, pentru regiunea dintre Siret și Carpați limita spre nord a Zonei cu o mare densitate de așezări dacice și cu o evidentă concentrare de tezaure monetare romane în sec.II-III e.n. Pătrunderea lor în spațiul dacic liber s-a făcut prin schimburi comerciale stipendii, incursiuni militare pe teritoriul roman, răscumpărarea captivilor, mercenariat. Pe baza celor descrise anterior se poate afirma că, perioada secolelor II-III d.H. a constituit o nouă etapă de dezvoltare în viața oamenilor de pe aceste meleaguri15.
Secolul IV este reprezentat prin descoperirile de material arheologic de la: Roman, Luțca, Traian, Săbăoani, Tămășeni. Incepând cu primele decenii ale secolului al IV-lea se poate vorbi de cultura Sântana de Mureș-Cerniahov. Aria sa de formare se încadrează spațiului cuprins dintre Carpați și Nipru, dar pe teritoriul țării noastre au preferat regiunea dintre Siret și Prut, intens locuită și în perioada anterioară de către diferite seminții ale dacilor. Tipul de așezare din sec.IV e.n. aparținând culturii Sântana de Mureș-Cerniahov este în general asemănător cu acela al așezărilor din perioada imediat anterioară, corespunzătoare proviciei Dacia. Astfel așezările acestei culturi, ca și acelea din sec.II-III e.n. sunt întinse și neîntările, înșiruindu-se pe terasele medii și pe promontorii, din lungul văii Siretului. Poziția a depins de factorii geografici localnici, prienici pentru asigurarea mijloacelor de existența a acelor comunități, care se îndeletniceau în primul rând cu agricultura și creșterea vitelor. Locuințele erau de suprafață sau îngropate. Locuințele de suprafață aveau diferite forme, fiind de dimensiuni mult mai mari decât cele îngropate în sol; pereții erau construiți din nuiele împletite, au fost lipiți cu lut. Acoperișul probabil era construit în două pante tot din schelet lemnos peste care se așezau materiale mai ușoare cum ar fi: stuf, papură sau paie, aveau anexe: vetre și coptoare din piatră, gropi pentru provizii. Locuințele îngropate în sol aveau formă fregvent rectangulară și mai rar ovală, făcând parte din categoria bordeelor și semibordeelor. Modul de construcție era asemănător cu cel al locuințelor de suprafață. Ceramica caracteristică este dată de fragmente de vase aparținând unor vase lucrate cu mâna sau la roată. Caracteristica acestor vase este pasta de factură “ciment” care are în compoziție multe incrediente: nisip, cioburi pisate, pietricele16.
Etapa următoare corespunzătoare invazie hunilor este mult mai puțin atestată prin descoperiri arheologice pe teritoriul Moldovei. Din prima jumătate a sec.V e.n. datează mormântul de la Nicolae Bălcescu descoperit în 1933 conține resturile unei femei înstărite de origine germană, eventual ostrogotă. Atacurile hunilor au provocat o stare de nesiguranța concretizată în emigrarea vizigoților din regiunile
– 45 –
Moldovei și Munteniei. Aceste schimbări de natură politico-militară sunt confirmate arheologic prin încetarea așezărilor de tip Sântana de Mureș. Hunii nu s-au instalat definitiv, ci doar temporar baze de pornire a atacurilor lor și de
exploatare a populației locale în regiunile de câmpie, astfel că între cca 376- cca 454 s-a exercitat “regimul de teroare, dar și de ordine și de stabilitate politică”. Așezările din această etapă sunt de tipul siliștilor. Populația locală prefera ca loc de așezări terenurile situate de-a lungul râurilor și văilor secundare, sau din apropierea unor izvoare. Unele așezări ocupă terasele inferioare ale râurilor, iar altele forme de refief mai înalte, terase medii și platouri mai ridicate. In privința tipului de locuință datele sunt puțin concludente. Nu s-a surprins nici un complex care să fie atribuit cu certitudine acestei etape. Cum în cadrul culturii Sântana de Mureș s-au folost atât locuințe adâncite (bordee și semibordee) cât și locuințe de suprafață, fără îndoială că aceste s-au prelungit si în epoca hunilor cu atât mai mult cu cât ulterior le întâlnim. Se observa o decadere a tehnicii de lucru la unele vase lucrate la roata, apare o ceramica confecționată dintr-o pastă rudimentar frământată având ca liant microprondișuri. La unele vase fundurile devin mai îngroșate, observânu-se o vădită tendință de simplificare a profilului buzelor, ca și a formelor de vase în general (2 categorii ceramice: una lucrată cu mîna și alta lucrată cu roata) 17. Pentru perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al V-lea și prima jumătate a sec. al VI-lea se încadrează mormântul de la Săcuieni, iar pentru perioada secolelor VI-VII descoperirile de la Săbăoani. La Săcuieni cu ocazia săpăturilor efectuate la săparea fundațiilor de la noul laborator al stațiunii agricole, s-a descoperit un schelet care avea la fiecare mână câte o brățară de bronz, în poziție întinsă, capul orientat la sud și picioarele la nord. Descoperirea ulterior a unui schelet precum și a altor oase, ne duc cu gândul că avem de a face cu o necropolă. Nivelul arheologic de la Săbăoani specific perioadei sec.VI-VII constă din bordee rectangulare cu colțurile rotunjite având fiecare câte un pietrar construit în unul din colțurile bordeiului. Unul din ele este mai adânc și conține o cantitate aprecfiabilă de fragmente ceramice, neputându-se însâ reconstitui nici un vas. Toată ceramica este lucrată cu mâna și nu prezintă nici un fel de décor. Analogiile cele mai apropiate le are cu ceramica descoperită la Șipot-Suceava datată în sec.VI-VII e.n.18. Perioada cuprinsă până la începutul sec. al VII-lea se poate subâmpărți în:
de la prăbușirea dominației hunilor până la contactul cu primele grupuri de slavi pătrunse în aceste regiuni (cca 454-cca560) .
de la contactul cu slavii până la trecerea în masă a acestora în sudul Dunării (cca 560-602).
Pentru prima perioadă se încadrează decoperirile de la Săcuieni. Așezările acestei etape sunt de tipul siliștilor, fiind situate pe terasele inferioare și platourilor din lungul râurilor și văilor secundare. Aceste așezări sun t de multe ori pe aceleași locuri cu cele din perioada anterioară. Locuințele sunt mai bine cunoscute, dat fiind numărul de descoperiri.
– 46 –
Tipurile de locuințe sunt: bordeiul și semibordeiul. Bordeiul este întâlnit cel mai des, atât bordeiele cât și semibordeele au o formă rectangulară ușor rotunjită. Dimensiunile variază între 2,50×3,20 m și 3,40 x 4 m. Adâncimea medie a semibordeelor 0,40-0,50 m, iar a bordeielor 0,75-0,90 m.
În majoritatea cazurilor acestea au dispuse în colțuri sau pe mijlocul laturilor gropi cilindice sau ovale, în care se introduceau parii pentru susținerea pereților. Uneori se întâlnesc gropi de pari în centrul locuințelor. La unele locuințe nu s-au surprins gropi de pari. Probabil în asemenea cazuri, pereții ca și acoperișul se sprijineau pe tălpici de lemn, dispuși de jur împrejurul locuinței la nivelul suprafeței de călcare. Urmărind dispoziția gropilor de pari se poate presupune că acoperișul putea fi în două ape sau deseori într-o singură apă. Materialul din care era făcut acoperișul varia; de obicei se folosea lemn de esență moale. Pereții făcuți din lemn moale sau nuiele lipite cu lut. Intrarea în locuință nu s-a surprins întotdeauna. În cazurile surprinse ea se prezintă în trepte sau în pantă. În locuințe în unul din colțuri erau pietrare19.
Pentru a doua perioadă se încadrează descoperirile de la Săbăoani. Ca tipuri de locuințe întâlnim bordeiul, semibordeiul și locuința de suprafață. Predomină semibordeiul. Semibordeiele ca și bordeiele sunt de formă rectangulară cu colțurile de obice rotunjite. Ca dimensiuni atât bordeiele cât și semiboprdeiele sunt asemănătoare. Dimensiunile laturilor variază între 2,50 x 3,20 m și 4,10 x 5 m. Adâncimea medie a semibordeielor este de cca 0,40 – 0,55 m, iar aceea a bordeielor ajunge până la 0,75- 0,95 m față de solul inițial de călcare. Pereții și acoperișul erau susținute fie de pari, în cazul în care urmele apar pe podea fie pe tălpici la suprafața nivelului de călcare; Podeaua este nelăcuită, acoperișul era în două ape sau într-o singură pantă. Atât acoperișul cât și partea de deasupra gropii pereților, erau făcute din lemn de esență moale ce se găsea din abundență în preajma așezărilor respective. La unele locuințe s-a surprins și intrarea ca fiind amenajată în trepte sau în pantă. Locuințele sunt dispuse în șiruri la distanță nu prea mare unele de altele. În colțul din nord-ves sau nord-est apar pietare având formă rectangulară sau arcuită20. Pentru perioada secoleleor VIII-X caracteristic este nivelul arheologic de la Săcuieni care cuprinde resturi de cultură materială aparținând epocii feudale timpurii. S-a surprins un bordei, de formă dreptunghiulară cu colțurile rotunjite, fără urme de pari, cu dimensiunile de 3,50 x 5,20 m având în interior două pietrare. Cele câteva fragmente ceramice provin de la oale cu buza răsfrântă, lucrate la roată evaluată, decorate la exterior cu zone de linii adâncite, orizontale, destul de pronunțate. De asemenea au fost descoperite și tipsii de lut. În așezarea de la Spinoasa-Erbiceni, ceramica asemănătoare este datată în sec. X – XI. În Moldova cu începere din sec. al VIII-lea se constată o tot mai evidentă uniformizare a
– 47 –
culturii materiale, facilitată de stadiul de dezvoltare social-economică, identic pentru toate conumitățile sătești locale din aceste regiuni21.
Etapa feudalismului timpuriu cuprinde așezări rurale care pot fi încadrate din punct de vedere cultural și cronologic în cinci etape22: a) Dridu (sec.X-XI)
b) Răducăneni ( sec.XI-XII)
c) Secolul XII
d) Secolele XII-XIII
e) Secolele XIII-XIV
Pentru cultura Dridu (sec.X-XI) sunt specifice așezările de tip deschis care ocupă locurile joase de pe cursul apelor sau de pe marginea lacurilor. De asemenea așezările din sec.XI-XIV sunt legate genetic din perioada anterioară, dovadă în acest sens fiind menținerea tipurilor de așezări în forme și în locurile preferate de oameni. În cursul sec.XI-XIII comunitățile umane locale își duceau traiul exclusiv în mediul rural, așezările lor fiind amplasate în marea lor majoritate, indiferent de subunitățile geografice unde se găseau în locuri deschise situate în apropierea surselor de apă, pe grindurile de pe albia majoră a pâraielor, pe terasele de luncă joase sau pe pantele line ale dealurilor. Aceste poziții deschise ocupate de așezări în vecinătatea solurilor fertile erau cele mai adecvate pentru o populație cu îndeletniciri agricole. Prima jumătate a sec.XIII spațiul Est-Carpatic a fost afectat de invazia mongolă, a provocat distrugeri imense la est de Carpați. Cu toate acestea oamenii continuă să locuiască în sec. XIII-XIV pe aceste meleaguri. Pentru această perioadă caracteristici sunt așezările deschise de tip rural. Pentru amplasarea lor s-au preferat terasele joase și luncile și în mai mică măsură promontoriile dominante. Majoritatea se aflau în vecinătatea cursurilor de apă, în zone propice practicării ocupațiilor tradiționale ale românilor, agricultura și creșterea vitelor. Pentru acestă perioadă locuințele erau atât de suprafață cât și semibordeie și bordeie. Semibordeiele și bordeiele erau de formă rectangulară avînd de regulă un cuptor de lut pentru preparatul hranei și încălzit plasat într-unul din colțuri. Pereții erau din lemn fiind fixată de câțiva pari mai groși, înfipți la intervale de cca 2 m între ei. Locuințele de la suprafața solului se construiau din lemn și lut frământat cu pleavă, având în multe cazuri având numai o singură încăpere23. Aceste caracteristici sunt valabile și pentru satele situate pe văile Siretului și Moldovei. De altfel descoperirile de la Rotunda, Buruienești, Cordun, Gâdinți, Luțca, Săbăoani, Săcuieni, Adjudeni vin să confirme acest lucru. O evoluție aparte a avut orașul Roman. Unul din cele mai vechi orașe moldovene a născut o serie de contraverse cu privire la originea și vechimea sa. Miron Costin scrie în Poema Polonă că domnind Roman “sub dânsul s-a ridicat orașul Roman care-i poartă numele”. Axinte Uricarul într-o interpolare a cronicii lui Grigore
– 48 –
Ureche arată că ”Roman Voievod au făcut târgul Romanul pre numele lui, precum mărturisește la uricul lui, carele se află la mănăstirea Probota”.
Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae, capitolul ”Despre ținuturile și târgurile actuale ale Moldovei” referindu-se la târgul Romanului afirmă “mulți susțin că aici s-ar fi așezat mai întâi ai noștri, reîntorși din Transilvania după năvălirea Tătarilor. Dar nu toți sunt de această părere pentru că nu departe se vede alt loc, pe malul de răsărit al Siretului, numit de locuitori Smerodava și aici cred unii că ar fi fost întemeiat orașul cel dintâi și cel mai mare. Adevărul este că acesta a fost înoit mai târziu de Stefan cel Mare și supus în veche aplendoare, dar după câtiva zeci de ani. Pe lângă aceste ipoteze alți cercetători ca Nicolae Grigoraș, C.C. Giurăscu, D. Ciurea, L.Chițescu, M.D. Matei, au formulat diferite ipoteze încercând să explice vechimea și originea orașului. În opinia noastră, orașul Roman nu reprezintă decât punctul culminant ca urmare firească a progreselor calitative și cantitative pe care oamenii le-au înregistrat. Luând prima dată naștere pe platoul care se află astăzi Parcul Zoologic , avea ca în secolele următoare să se extindă și să se dezvolte în jurul acestui nucleu inițial.
– 49 –
NOTE:
Em Zaharia, N Zaharia, M.P. Dâmbovița, Așezări din Moldova.
De la paleolitic până în sec. al
XVIII-lea. Ed. Academiei, Buc.,
1970, pag.22
Idem, pag.28;
V. Ursachi, Cercetări arheologice efectuate de muzeul de istorie din Roman,
în Carpica, nr.1, din 1968, pag.133-134;
Em. Zaharia, N. Zaharia, M.P. Dâmbovița, opcit, p.38;
V.Ursachi, Cercetări arheologice de suprafață pe Valea Siretului la nord de
municipiul Roman, în Mem.Ant.,nr.XVIII, 1992, p.145-161;
V. Mihăilescu-Bârliba, Mem.Ant.,nr.1,din 1969, p.429;
I. Glodariu, Arhitectura dacilor civilă și militară (sec.II î.e.n.-I e.n.);
Antonescu Dinu, Introduceri în arhitectura dacilor,Ed.tehnică, București,
1984, p.9-10;
Vezi nota 5
Vezi nota 3, p.158-167
V.Ursachi, Piese de Harnașament descoperite la Săbăoani în Mem.Ant. nr.1,
din 1969;
Vezi nota 3, p.140-141
I.Ioniță, Din Istoria și civilizația dacilor liberi. Dacii din spațiul est-Carpatic,
în sec.II-IV e.n., Iași, 1992.
N. Gostar, Situația Moldovei în timpul stăpânirii Romane, în Studii și articole
de istorie ,XIX, 1972,Bucuresti,p.86.
Vezi nota 13.
Vezi nota 5.
Ioan Mitrea, Contributii la dezvoltarea populatiei locale dintre Carpati si
Siret in sec. V-VI e.n. in Mem.Ant..nr.II ,din 1970.
Vezi nota 3.
Vezi nita 17.
Vezi nota 17.
Vezi nota 3.
Vezi nota 1.
V.Spinei, Moldova in secolele XI-XIV.Ed.Stiintifica si Enciclopedica
Buc,1982,p.91-190.
– 50 –
CONCLUZII
Lucrarea Evolutia habitatului in zona orasului Roman.De la inceputuri pâna la sfârșitul secolului al XIV-lea este un studiu complex cu caracter geografic si istoric fundamentat pentru cunoasterea știintifica a apariției si evoluției oamenilor pe aceste meleaguri.Spațiul de care se ocupa lucrarea este dat in opinia noastra de cele mai reprezentative așezari situate la nord si sud de orașul Roman .La capatul acestei expuneri nu putem încheia decât cu concluziile întarite doar de autoritatea demonstrației facute pâna aici. Având de cercetat o epoca cu un caracter de mit sau de legendă și pe baza unei bibliografii utilizată în cercetare neocolind așadar dificultatea ci dimpotrivă înfruntând-o am stabilit că întrega evoluție de la începuturi până la sfârșitul secolului al XIV-lea este una complexă determinată de două coordonate majore: una geografică și una istorică.
Coordonata majoră geografică este cea care cuprinde întreaga evoluție a teritoriului de la nor la sud de Roman, începând din a doua parte a neozoicului (sau terțiarului). Această evoluție are la bază lanțul munților Carpați care de altfel își imprimă pregnant amprenta asupra acestui teritoriu. Având acest stâlp de bază lanțul munților Carpați ulterior se sculptează rețeaua hidrografică, relieful, iar ca urmare a modificărilor climatice vor fi cele care vor avea rolul decisiv în evoluția teritoriului începând cu cuartenarul, când se vor realiza cele mai profunde și importante transformări. Prin aceasta nu înțelegem dispariția unor specii biologice și înlocuirea lor cu altele, ci doar modificarea sub presiunea condițiilor de mediu, modificare însoțită de adaptare, încât a asigurat continuitatea sub diferite forme și în diferite condiții a vieții.
Coordonata majoră istorică este cea care cuprinde întreaga evoluție a oamenilor. Chiar dacă cercetările arheologice nu oferă o imagine amănunțită și în toate aspectele sale de detaliu pentru fiecare punct arheologic, totuși se desprinde o imagine generală în care cuvântul continuitate nu poate fi ignorat și negat. Începând cu cultura Criș, când dovezile arheologice sunt certe în a atesta existența oamenilor pe aceste meleaguri, deși existența lor se poate intui cu mult înainte, acest teritoriu a cunoscut o evoluție continuă și ascendentă. Chiar dacă această evoluție a fost întreruptă de momente de discontinuitate, care sunt evidente în trecerea de la o etapă istorică la alta sau de la o fază istorică la alta în cadrul aceleiași etape. Sunt convins că viitorul va aduce noi dovezi concludente în acest sens. Poate nu am fost scrupuloși în cercetare sau în alegerea bibliogafiei, dând astfel naștere la o lucrare exhaustivă și comprehensivă, dar sper că în urma analizei și sintezei informațiilor am reușit măcar în parte să
– 51 –
înfățișez o imagine istorică clară și conformă cu realitatea a acestor meleaguri, cărora autorul acestor rânduri, le poartă un deosebit respect.
– 52 –
BIBLIOGAFIE
Adam Sergiu, Ctitorii Mușatine
Amăriucăi Mircea, Șesul Moldovei Extracarpatice dintre Păltinoasa și Roman. Studiul geomorfologic și hidrologic. Ed. Corson, Iași, 2000;
Antonescu Dinu, Introducere în arhitectura Dacilor, Ed.Tehnică, București, 1984;
Băcăoanu Vasile, Podișul Moldovei.Natură.Om. Economie, 1980;
Băcăoanu Vasile, Cercetări geomorfologice asupra părții de sud
Const. Martiniuc a interfluviului Moldova-Siret în Analele Univ.
Al.I.Cuza, Iași,sect.II, c. geografie, tom.XVI,1970;
Brânduș Costică, Valea Moldovei
Grosu Constantin
Bichir Gheorghe, Cultura Carpică, Ed.Academiei, București, 1973
Bojoi Ion, Ioniță Ichim, Județele României.Neamț;
Buzdugan Constantin, Itinerare arheologice Moldovene;
Călinescu Raul, Biogeografia României;
Cucoș Ștefan, Contribuții la repertoriul Arheologic al județului Neamț în Memoria Antiquitatis, P.Neamț, XVIII, 1992;
Drăgotescu Marcel, Unle considerații privind civilizația geto-dacică pe actualul teritoriu al jud.Neamț, în Memoria Antiquitatis XIX;
Donisă Ion
Hârjoabă Ion, Terasele Siretului între Roman și Mărășești în
Analele Univ.Al.I.Cuza, sect.II, b.geografie, tom XX, 1974;
Glodariu Ioan, Arhitectura Dacilor (civilă și militară: sec.II î.e.n.-
I e.n.);
C.C. Giurescu, Istoria pădurii Românești. Din cele mai vechi
timpuri până astăzi, Ed.Ceres, București, 1976;
C.C. Giurescu, Târguri sau orașe și cetăți Moldovene din sec.X
până la mijlocul sec.XVI;
Ioniță Ion, Din istoria și civilizația dacilor liberi. Dacii din spațiul
est.Carpatic în sec.II-IV e.n., Iași, 1982.
Mătasă C, Prin Moldova de sub munte, Ed. Uniunii de Cultură
Fizică și sport, 1965;
Mitrea Ioan, Contribuții la cunoașterea populației locale dintre
Carpați și Siret în sec.V-VI e.n. în Memoria Antiquitatis, nr.2,
din 1970;
Melchisedec, Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman,
2 vol. București 1874-1875;
53 –
Păunescu Alexandru, Paleoliticul și epipaleoliticul de pe teritoriul
Moldovei cuprins între Carpați și Siret;
Porcescu Scarlat, Biserica episcopiei din Roman, Ed.Meridiane,
1970;
Posea Grigore, N. Popescu, Relieful României;
Prunescu Arion-Elena, Fauna Ihtiologică a râului Moldova în
Hidrobiologia, 1970, p.155-159;
Sanie Silviu, Civilizația romană de la est de Carpați și
romanitatea pe teritoriul Moldovei (sec.II î.e.n.-III e.n.);
Sârcu Ioan, Valea Siretului între Roman și Bacău. Studiul
Teraselor în analele Univ.Al.I.Cuza, sect.II, b. geografie, tom
XVII, 1971;
Spinei Victor, Moldova în secolele XI-XIV, Ed. Stiințifică și
enciclopedică București, 1982;
Ursache Vasile, Cercetări arheologice efectuate de Muzeul de
Istorie din Roman în Carpica nr.I din 1968;
Ursache Vasile, Cercetări arheologice de suprafață pe Valea
Siretului la nord de municipiul Roman în Memoria
Antiquitates, nr.XVIII, din 1992;
Ursachi Vasile, Istoria orașului Roman, 1992;
Ursulescu Nicolae, Evoluția Culturii Starcevo-Criș pe teritoriul
Moldovei;
Teodor Dan Ghe., Teritoriul est-Carpatic în veacurile V-XI e.n.
Contribuții arheologice la problema formării
poporului Român, Ed. Junimea, Iași, 1979;
Teodor Dan Ghe, Regiunile răsăritene ale României în sec.VI-VII
în Memoria Antiqutatis, nr.I din 1969;
Tufescu Victor, Pe Valea Moldovei, 1971;
Zaharia N, M. Petrescu-Dâmbovița și Em. Zaharia, Așezări din
Moldova, De la Paleolitic până în secolul al XVIII-lea, Ed.
Academiei 1970, București.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evoluția Habitatului In Zona Orașului Roman DE LA Începuturi Până LA Sfârșitul Secolului AL Xiv Lea (ID: 150839)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.