Bibliografie Politica Gorbaciov

Cuprins

De ce Mihail S. Gorbaciov……………………………………….pag. 5

Capitolul I- Gorbaciov și drumul spre înalta societate….pag. 9

1.1Copilărie, tinerețe, studii……………………………………..pag. 9

1.2Raisa Gorbaciov…………………………………… pag.25

Capitolul II- Gorbaciov- liderul reformator al imperiului sovietic……………………………………………………………………pag. 36

2.1 Perestroika………………………………………………………….pag. 36

2.2 Glasnost……………………………………………………………..pag. 45

2.3 Politica externă……………………………………………………pag. 56

Capitolul III- Gorbaciov și căderea imperiului rus…………pag. 63

3.1 Puciul din 19 august 1991……………………………………..pag. 63

3.2 Cauzele care au determinat implozia sistemului totalitar…………………………………………………………………….pag. 69

3.3 Principalele schimbări survenite în planul politicii interne………………………………………………………………………pag. 90

3.4 Activitatea lui Gorbaciov după 1991……………………….pag. 93

Considerații……………………………………………………………… pag.95

Bibliografie………………………………………………………………..pag.98

Anexe………………………………………………………………………..pag.102

De ce Mihail Sergheevici Gorbaciov ?

Suntem de părere că întrebarea care va apărea în mintea celui ce va citi acest studiu biografic va fi următoarea : „ De ce Mihail Sergheevici Gorbaciov?” Mulți dintre dumneavoastră sunt interesați să afle pe baza cărui considerent a fost aleasă această temă . De asemenea, mulți se întreabă ce anume i-a determinat pe cei care ce au realizat-o să-și oprească atenția și eforturile tocmai asupra acestui subiect atât de controversat. Considerăm că, toți cei care vor fi curioși să răsfoiască stiudiul de față se vor întreba de ce nu a fost ales ca subiect de dezbatere fie Stalin, fie Bush, Lenin sau Hitler. Întrucât, după cum bine cunoaștem din istoria mondială, fiecare dintre toți acești lideri, ca și mulți alții, neamintiți în momentul de față, a avut o contribuție remarcabilă pe scena politicii interne a statului respectiv, cât și în planul politicii externe, facem referire la politica promovată la nivel internațional.

Trebuie mărturisit că, această temă ne-a suscitat interesul încă de la prima auzire. Revenim iarăși la întrebarea de dinainte și anume „ ce a avut acest lider sovietic special comparativ cu unul german, italian, american, etc.?”

Istoria statului rus, facem referire în special cel bolșevic, a cunoscut de-a lungul vremii foarte multe schimbări atât în planul polticii interne, cât și cel extern. Chiar dacă Lenin a fost cel care a pus în practică ideile lui Marx, dând astfel naștere ideologiei marxist-leniniste, chiar dacă Stalin a fost considerat a fi un geniul al răului , promovându-și politica după propriile idei și dogme, toți liderii sovietici, care după 1945 dominau jumătate din Europă, aveau ca prioritate, ca obiectiv unic și definitiv, menținerea sistemului comunist, un sistem inchis, în care drepturile și libertățile cetățenești au fost fie cenzurate, fie chiar suprimate total.

Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost ultimul lider al Rusiei sovietice și primul și, deasemenea, singurul lider comunist rus care s-a născut după Războiul Civil din 1917. Nu știm, însă, dacă acest lucru a reprezentat un factor pozitiv sau nu asupra evoluției sale ca om politic. Mihail Gorbaciov, conștient sau nu, a deschis seria schimbărilor reformatoare în Uniunea Sovietică, care era un stat federal anacronic, lipsit de o administrare corectă, de o eficiență a politicilor naționale. Pentru prima dată în istoria statului rus comunist, dar nu numai, se putea discuta liber, datorită glasnostului, mai mult, cetățeniii se puteau bucura de drepturile ce le-au fost acordate de Carta Internațională a Drepturilor Omului, etc. Reformele sale, facem referire în special la glasnost și perestroika, cu spirit novator și modern , au ajuns să ofere la nivel planetar,voit sau nu, o altă culoare politică, un nou început. Cine ar fi crezut că în Rusia de dinainte de 1989, după șaptezeci și doi de an de comunism și îndoctrinare continuă, se va putea aduce în discuție ideea de libertatate, de transparență, de oprimare a cenzurii, etc.

Lucrarea de față și-a propus să ofere o imagine de ansamblu a ceea ce numim guvernare gorbaciovistă. Structurată în 3 mari părți, fiecare capitol înglobând două sau respectiv trei subcapitole, are ca principal scop să aducă în prim plan rolul pe care liderul sovietic l-a avut în decursul celor cinci ani de guvernare a celui mai mare imperiu al tuturor vremurilor.

Primul capitol studiază ascensiunea liderului, circumstanțele care au favorizat rapiditatea accederii pe linie de partid, a fost institulat „ Gorbaciov și drumul spre înalta societate „ cuprinde 2 subcapitole. Primul subcapitol, poartă titlul „Copilărie, Tinerețe, Studii ” , și-a propus să aducă în prim plan modul de viață, copilăria acestuia în timpul colectivizării forțate și a războiului. Sunt reliefate, de asemenea, obstacolele întâmpinate de viitorul lider politic în formarea sa ca om. Cel de-al doilea subcapitol, supranumit „ Raisa” , a avut în vedere realizarea unei succinte descrieri a femeii din spatele politicii gorbacioviene, Raisa Maximinova Titarenko. Contribuția sa la promovare politicii sovietice a atras atenția chiar și presei occidentale.

În cel de al doilea capitol, „ Gorbaciov-liderul reformator al Uniunii Sovietice”, sunt redate principalele sale măsuri, care au deschis calea spre un regim democratic. Primul subcapitol intitulat „ Perestroika” și cel de al doilea ,”Glasnost” aduc în prim plan ideea eliminării administrației corupte, a politicilor ineficiente prin adopatarea unor măsuri de anvergură, care și-au pus amprenta supra evoluției în plan socio-politic De asemena, relevă rolul primordial al drepturilor și libertăților cetățenești. Facem referire la mijloacele prin care liderul a avut în vedere să reformeze sistemul existent. Ultimul subcapitol ce apaține celui de al doilea mare capitol ,”Politica externă „, a urmărit să distingă principalele măsuri conciliatorii, pacifiste luate în planul politicii externe în vederea creării „ socilismului cu față umană”. Cooperarea între statele europene a fost o prioritate a politicii externe gorbacioviene.

Ultimul mare capitol al acestui studiu biografic a urmărit studierea cauzelor, factorilor care au determinat colapsul regimului comunist rusesc, și implicit european. Ne-am propus să discutăm mai în substanță despre puciul îndreptat împotriva lui Gorbaciov și despre consecințele acestuia , despre măsurile de ordin constituțional, ca în ultima parte să ajungem să ne concentrăm atenția mai mult asupra fenomenului de implozie definitivă a imperiului și despre apariția C.S.I.

Dacă nașterea unei lumi libere, a unui regim democrat, în care să existe legitimitate rațională, bazată pe vot universal, cu alte cuvinte, pe puterea liberă a poporului de a decide care să fie alesul, a fost determinată de măsurile adoptate în timpul guvernării gorbacioviste, de schimbările aduse în planul politicii interne sau externe, dumneavostră, dragă cititorule, sunteți îndrituiți să decideți. Dumneavoastră veți hotărî dacă Gorbaciov a avut sau nu un rol decisiv asupra evoluției socio-politice a Uniunii Sovietice, cât și asupra istoriei însăși.

I. Mihail Gorbaciov și drumul spre înalta societate.

1.1. Copilarie , tinerețe, studii.

Mihail Gorbaciov a fost primul dintre conducãtorii politici ai Uniunii Sovietice care a provenit dintr-o familie modestã de țãrani, a fost primul șef de stat, în cele șapte decenii ale orânduirii comuniste, nãscut dupã instaurarea bolșevismului în 1917. Perioada copilãriei lui Gorbaciov a fost cea mai brutalã și violentã din întreaga panoramã a experienței sovietice.

Gorbaciov s-a nãscut la data de 2 martie 1931, în satul Privolnoe, din raionul Krasnaia Gvardia, regiunea Stavropol, din nordul Caucazului, în sudul Rusiei. Regiunea Stavropol făcea parte din regiunile bogate ale Rusiei, aici locuiau cazacii, agricultori fermieri, oameni simpli, harnici și liberi.

Însă, referitor la satul Privolnoe și la modul de viațã precar al celui care urma sã devinã secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, vom reda descrierea fãcutã satului de către Gerd Ruge, în biografia sa politică intitulată ”Mihail Gorbaciov”, apărută în 1990 la Frankfurt: ” Doar câteva străzi sunt pietruite ori asfaltate, casele au un singur nivel, curțile sunt mici și neîngrădite, în care colhoznicii țin câteva animale, găini și rațe. 3200 de persoane trăiesc în cam o mie de case țărănești. În mijlocul satului se află clădirea cu un singur nivel al administrației, și ceva mai mare, clubul și căminul cultural, unde au loc proiecții cinematografice, seri culturale și întruniri […]. Satul se întinde de la câțiva de șoseaua principală care duce spre sud. Printre căsuțele scunde pe care și le-au construit sătenii sunt ulicioare, de cele mai multe ori nepietruite, și care, acolo unde se termină casele, se transformă în drumuri de țară. Rareori circulă vreun automobil pe ulițele satului.[…].La marginea satului se află un cimitir mic unde,printre mesteceni și tufele de anini,aproape de morminte, sunt puse bănci de lemn […]. În sat, căsuțele țărănești […] de Paști încă mai sunt văruite în alb și albastru, așa cum era obiceiul înainte de revoluție(octombrie 1917)”.

Gorbaciov este fiul lui Serghei Andreievici, născut în 1909. Tatăl său ,deși era prea tânăr pentru a înțelege tumultul războiului civil, a devenit un mare susținător al noii ordini comuniste. Timp de 40 de ani a fost mecanizator, adică conducător de tractoare și mașini de treierat , de care era totodată și responsabil cu întreținerea și repararea utilajelor agricole. Mama sa, Maria Panteleevna, muncea la câmp și era o catolică ferventă, în pofida campaniilor duse de regimul comunist, care se menținea pe poziții ateiste. Ulterior, cu ocazai vizitei Papei din decembrie 1984, s-a aflat că Mișa, așa cum obișnuiau cei dragi să-i spună, a fost botezat în copilărie, ceea ce însemna că o parte dintre rușii creștini continuau să respecte religia și ritualurile tradiționale. Putem afirma că Maria care era o catolică practicantă a fost cea care a influențat gândirea și comportamentul lui Gorbaciov, în sensul că i-a inoculat acestuia ideea că oamenii sunt născuți liberi, fiind creație divină ei nu trebuie să fie oprimați de sistem. Astfel, ne raliem părerii că, toate aceste considerente, l-au determinat pe Gorbaciov ca treptat, să lupte pentru liberalizarea gulagului sovietic. Se spunea despre Maria că era o fire jovială, puternică, tranșantă, mai mult decât atât, era considerată ca fiind capul familiei. Bunicul și bunica din partea mamei erau uncrainieni pe numele lor Gopkalo. Pantelei Gopkalo, abil, priceput în ale polticii, s-a înscris încă de tânăr în Partidul Bolșevic al vremii, iar între timp a ajuns și președintele colhozului. În ceea ce îl privește pe tatăl lui Gorbaciov, Serghei, era cel mai vechi membru de partid din sat și a primit ordinul ”Lenin”. Când a început Marele Război pentru Apărarea Patriei, denumire dată de sovietici celui de Al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost înrolat pe front , unde a fost rănit de mai multe ori, ultima dată în Polonia, motiv pentru care, la prima vizită a lui Gorbaciov în această țară, a dorit să vadă spitalul în cauză. Mișa,rămas singur cu mama lui, a fost cel care a dus pe umeri întreaga povară aventă, în pofida campaniilor duse de regimul comunist, care se menținea pe poziții ateiste. Ulterior, cu ocazai vizitei Papei din decembrie 1984, s-a aflat că Mișa, așa cum obișnuiau cei dragi să-i spună, a fost botezat în copilărie, ceea ce însemna că o parte dintre rușii creștini continuau să respecte religia și ritualurile tradiționale. Putem afirma că Maria care era o catolică practicantă a fost cea care a influențat gândirea și comportamentul lui Gorbaciov, în sensul că i-a inoculat acestuia ideea că oamenii sunt născuți liberi, fiind creație divină ei nu trebuie să fie oprimați de sistem. Astfel, ne raliem părerii că, toate aceste considerente, l-au determinat pe Gorbaciov ca treptat, să lupte pentru liberalizarea gulagului sovietic. Se spunea despre Maria că era o fire jovială, puternică, tranșantă, mai mult decât atât, era considerată ca fiind capul familiei. Bunicul și bunica din partea mamei erau uncrainieni pe numele lor Gopkalo. Pantelei Gopkalo, abil, priceput în ale polticii, s-a înscris încă de tânăr în Partidul Bolșevic al vremii, iar între timp a ajuns și președintele colhozului. În ceea ce îl privește pe tatăl lui Gorbaciov, Serghei, era cel mai vechi membru de partid din sat și a primit ordinul ”Lenin”. Când a început Marele Război pentru Apărarea Patriei, denumire dată de sovietici celui de Al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost înrolat pe front , unde a fost rănit de mai multe ori, ultima dată în Polonia, motiv pentru care, la prima vizită a lui Gorbaciov în această țară, a dorit să vadă spitalul în cauză. Mișa,rămas singur cu mama lui, a fost cel care a dus pe umeri întreaga povară a familiei. În 1947, după ce tatăl său fusese demobilizat de un an, s-a născut singurul lui frate, Alexandru, care era mai mic decât Mihail cu 16 ani. Acesta a ajuns ulterior ofițer în armata sovietică și cadru de conducere în Ministerul Apărării a Uniunii Sovietice. Putem aprecia că, tatăl, fiind mai mult plecat, a avut o influență secundară asupra formării tinerei personalități, mama contribuind în mare parte la acest proces.

În ceea ce privește copilăria sa putem afirma că această perioadă a concis cu cea mai sângeroasă etapă a regimului stalinist. Aducem în discuție, în vederea susținerii acestei aserțiuni, anul 1930 (începutul procesului de colectivizare forțată) și anul 1934 (instaurarea procesului de execuție în masă cunoscut în istorie sub denumirea de ”Marea Teroare”). Totodată trebuie amintită ideea cultului personalității a lui Stalin, ideea generalizată de la nivel local la cel național, care constă în adularea ”tătucului conducător”. Se presupune că însuși bunicul lui Gorbaciov, Andrei a apărut pe „lista neagră”, încă, din 1937și ca urmare a fost deportat , împreună cu familia , în lagărele de concentrare ale lui Stalin pe motiv ca erau culaci (țărani bogați). Acesta a fost eliberat în 1941, înainte cu câteva luni înainte ca U.R.S.S să fie invadată de Germania nazistă. Fapt paradoxal , dacă luăm în calcul afirmația lui Michael Hart conform căreia acesta a fost membru de partid și chiar a avut un rol important în procesul de colectivizare din perioada anilor 1920-1930, fiind ales președinte la Hleborob.

În concepția unor autori precum Michael Hart, ocupația germană a durat 8 luni, potrivit altor surse, aici avem ca exemplu lucrarea lui Gerd Ruge și cea a editorilor de la ”Time Magazine”, Privolnoe a fost eliberat după 5-6 luni de ocupație germană (5 august 1942-21 ianuarie 1943). În această perioadă, Wehrmacht-ul odată aujns în orașul Stravopol a înființat un ziar de ocupație intitulat ” Stavropol Nachrichten”. Interesant este că primul titlu al acestei publicații a reprezentat o invitație la reînvierea valorilor religioase, ceea ce intra în contradicție cu poziția autorității sovietice, antireligioasă. Totodată a fost perioada în care s-au redeschis bisericile, perioada în care a fost permisă oficializarea slujbelor, iar sărbătorile creștine au fost vizibil încurajate. Germanii au ajuns atât de departe încât au înlocuit instrucția marxist-leninistă cu una religioasă. Însă, această ocupație străină în Stavropol a avut și urmări nu tocmai plăcute. Aici dorim să amintim o primă măsură a S.S-ului și anume executarea a aproximativ 660 pacienți cu boli psihice din spitalele urbei. Conform estimărilor sovietice, în preajma anului 1943, numărul civililor morți în Privolnoe ajungea la 10.000 de oameni. Totuși, întrebarea care a persistat și a suscitat discuții în legătură cu aceste evenimente a fost următoarea: a simpatizat Gorbaciov creștinismul ? În urmă cercetării știintifice a reieșit că de când a devenit secretar general, M Gorbaciov, nu a arătat nicio formă de favoritism pentru religie, mai mult, în discursurile sale se regăsea ideea de a combate manifestările și sentimentele religioase. Ceea ce l-a bucurat în mod direct era că încheierea ostilităților însemna întoarcerea acasă a tatălui său.

Când armata germană a ocupat cea mai mare parte din Vestul Uniunii Sovietice, Mișa avea fragila vârstă de 10 ani. Conform declarațiilor sale, făcute în numărul 5 al Buletinului Informativ al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1989, într-un interviu dat publicității, tatăl său ”a participat ca genist la Marele Război pentru Apărarea Patriei. A luptat la Kursk, a eliberat Harkovul și Kievul și a primit prima medalie ”Pentru Vitejie” pentru trecerea peste Nipru. Cu puțin timp înainte de terminarea războiului a fost rănit în aproprierea orașului cehoslovac Kǒsice și a fost dus într-un spital din Polonia. În război fiind a intrat în partid. A fost decorat cu ordine militare. Consătenii îl prețuiesc ca pe un om muncitor, modest și înțelegător. Sunt mândru de tatăl meu”. Aceste cuvinte pline de admirație și respect față de tatăl său aparțin celui care urma să schimbe balanța politică a lumii actuale.

În ceea ce privește viața micuțului Mișa putem afirma că a fost una extrem de dificilă, apreciem acest lucru pentru că Gorbaciov a resimțit în mod direct toate nedreptățile la care au fost supuși oamenii din localitatea sa, implicit familia sa. După ce armata de ocupație germană a părăsit satul, învățământul în sat și-a reluat activitatea, însă micuțul Mișa a întâmpinat multe probleme de ordin material și nu numai. Se vehicula ideea conform căreaia Gorbaciov nu putea să meargă la școală pentru că nu avea fie cu ce se încălța, fie nu avea cu ce se îmbrăca. Potrivit unei versiuni oficiale sovietice, tânărul Gorbaciov a recuparat cu o mare repeziciune. Mai mult decât atât , a câștigat chiar și un premiu pentru realizările sale școlare. În vacanțe muncea la câmp împreună cu tatăl său. Era o muncă istovitoare pentru orice tânăr, mai ales pentru el având în vedere că trebuia să urmeze tractorul din spate și să culeagă snopii de spice. După unii autori, precum Ghiță Ionescu, Gorbaciov a primit ordinul ”Steaua Roșie” la vârsta de 18 ani,după alții chiar la vârsta de 16 ani, această din urmă idee fiind susținută de Gerd Ruge în monografia sa.

Întrebarea care ne-a suscitat mereu interesul a fost : cum o persoană care a provenit dintr-o familie modestă de țărani, clasă cu cele mai reduse șanse de a accede la guvernare, a reușit să aibă parte de o ascensiune vertiginoasă în ierarhia politică și de stat a Uniunii Sovietice ? Spre exemplu, biograful Roy Medvedev era de părere că ascensiunea sa pe plan politic se datorează relațiilor sale influente și accidentelor, considerând că Gorbaciov, când a devenit membru al Comitetului Central în 1971, nu era nicăieri cunoscut și nimeni nu auzise de el, excepție facând regiunea Stavropol. În ceea ce mă privește, considerăm că Gorbaciov a fost favorizat de anumite circumstanțe, care i-au oferit șansa de a afirma pe scena politică internă, și ulterior internațională. După cum știm, Stavropol a fost locul unde a început ascensiunea politică al viitorului secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Întâmplător sau nu, în această regiune a existat o lungă a personalităților oficiale care au jucat un rol important pe scena politică sovietică, aici dorim să amintim în primul rând numele lui Iuri Andropov, Mihail Suslov, Kulakov, etc., toți susținători ai celui care avea să conducă Uniunea Sovietică începând din 1985. Să fie această listă de personalițăți unul dintre factorii favorizanți ai ascensiunii sale în plan socio-politic ? Când spunem ”circumstanțe” ne referim atât la calitatea sa de membru activ al Kosomolului, cât și la faptul că provenea dintr-o familie modestă de țărani, iar la vremea aceea se punea foarte mare accent pe promovarea tineretului din mediul rural. Deasemenea, putem adăuga că această identificare de mai târziu a conducătorului cu țăranul de rând are și un alt scop : acela de a conduce în asentimentul maselor. Totodată, Gorbaciov s-a împrietenit, încă din timpul facultății, cu persoane influente din zona poliției politice, aici dorim să aducem în discuție numele lui Ždenek Mlynař. Pe de altă parte, editorii revistei ”Time Magazine” susțin că întreaga sa carieră politică desfășurată la nivel local în mai bine de două decenii a cunoscut o ascensiune puțin spectaculară și destul de lentă. Însă, am vorbit destul despre diferitele necunoscute care-l fac pe Gorbaciov să fie cunoscut drept o persoană enigmatică, acum să trecem la descrierea copilăriei și a tinereții.

La vârsta de numai 14 ani Gorbaciov putea conduce deja o combină de secerat. Astfel a început să muncească în colhoz, tot la aceeași vârstă a fost cooptat în Komsomol, iar la 15 ani a lucrat tractorist la Stația de Mașini și Tractoare (1946-1950). Mai târziu avea să mărturisească că munca țăranilor în acea vreme era foarte grea, în principal din cauza cotelor în produse și taxelor pe loturile în folosință cerute de autorități. Mai mult, țăranilor nu li se eliberau acte de identitate. După terminarea școlii primare (7 clase), Mișa a fost obligat de circumstanțe să meargă în fiecare zi pe jos de două ori în localitatea Molotov (azi Krasnogvardeist) la o școală cu 10 clase. Deși nu dispuneau de banii necesari întreținerii unui copil la școală, părinții acestuia i-au închiriat o cameră cu un pat, unde acesta locuia împreună cu alți doi colegi. Din informațiile strânse reiese că activitatea sa la școală era bună, profesoarele adesea spuneau despre Mișa că era un copil bun, foarte activ la ore, silitor, harnic, inteligent,cu o memorie exceptională. Tânărul dădea dovada unor darurui sociale și intelectuale deosebite, aici avem ca exemplu posibilitatea de a-și expune punctul de vedere articulat în fața unei audiențe , având o memorie excepțională și o puternică forță de persuasiune, o deosebită abilitate de a-și impresiona superiorii cu solicitudinea și loialitatea sa evidentă, capacitatea de a controla situația, în sensul că știa când să vorbească și când să se abțină. Profesorii îl considerau un copil inteligent, care nu se rezuma doar la cărțile recomandate de dascăli, un copil care mereu se documenta în particular. Iubea arta și teatru, la un moment dat chiar se gândise să se înscrie la Institul de Teatru. Tânărul Mișa era foarte isteț, deși nu strălucit. De asemenea iubea literatura, învățase chiar și poezia lui Pușkin și Lermontov, pe care generații întregi de copii ruși adoraseră să le asculte și să le recite. În 1986 a mărturisit unui repoter al ziarului ”L ' Unita” că până la momentul respectiv putea recita din inimă versurile pe care le-a învățat la școală. Uneori, Gorbaciov se îndoia de propriile sale calități intelectuale : ” am considerat întotdeauna o slăbiciune din partea mea să fiu interesat în atât de multe chestiuni. Nu pot spune nici măcar pentru ce materii am simțit un interes special în anii școlii ”. Deviza sa era :”fără cunoștiințe nimeni nu poate fi un conducător cu autoritate”. Potrivit lui Maximov, scriitor rus, Gorbaciov ” era întotdeauna atent să nu întreacă măsura. Se gândea că mai târziu va câștiga o bună reputație pentru sobrietatea sa ” . În 1950, după ce termină școala medie, pe când avea 19 ani, și-a luat rămas bun de la părinți și s-a urcat în tren spre Moscova pentru a-și continua studiile.

Călătoria cu trenul a descoperit în mintea lui o istorie tragică. Rememorând, în 1986, șocul primei călătorii spre Moscova, Gorbaciov spunea unui reporter : ” m-am dus la studii la Universitatea din Moscova și am călătorit prin Stalingrad, care fusese distrus, prin Voronej, care fusese deasemenea distrus […] și Rostov fusese distrus. Nimic altceva decât ruine pretutindeni. Am călătorit ca un student și am văzut tot. Întreaga țară era în ruine. Pentru un tânăr ambițios, care călătorea pentru prima dată, acea călătorie a fost cu siguranță o introducere șocantă în realitatea imediat următoare celui de al Doilea Război Mondial. Gorbaciov probabil că a văzut în această experiență un angajament sobru de a-și realiza studiile cu o cât mai mare seriozitate. Așadar, odată ajuns în Moscova, s-a înscris pentru a urma cursurile Facultății de Drept, unde nu a fost nevoit să dea examen de admitere întrucât terminase cu medalia de argint. Concurența pentru intrarea în învățământul superior a fost una acerbă, având în vedere că celor câteva sute de tineri ai căror părinți aveau o situație satisfăcătoare mai mult decât bună, respectiv o poziție respectată în aparatul de partid, li se adăugau tinerii întorși de pe front cărora războiul le refuzase șansa unei bune educații. Interesantă a fost desemnarea sa, încă din primul an, în funcția de responsabil al comsomolului al grupei sale și ulterior al întregii facultăți. Se presupune că ar fi colaborat cu K.G.B pentru că, în acele vremuri acesta era criteriul pentru a putea obține o asemenea funcție. Însă, numic nu a fost dovedit.

Însă, ceea ce credem că l-a favorizat pe Mișa într-o oarecare măsură, a fost avantajul de a excela în cel puțin două sfere ale vieții sociale : munca politică în calitate de membru Komsomol și munca fizică la colectiv în timpul verilor în care trudea la muncile câmpului. Putem spune că acest Komsomol a reprezentat trambulina liderului sovietic spre o poziție superioară, nu doar la universitate, ci și pentru ascensiunea sa în partid, la reîntoarcerea sa în Stavropol în 1955. Tânăr serios, energic, Gorbaciov a arătat entuziasm pentru toate aspectele calității de membru de partid, incluzându-le aici chiar și pe cele pe care orice tânăr de vârsta lui le-ar fi cosiderat plictisitoare : participarea la activități de partid care vizau promovarea ideologiei comuniste, prezentări propagandistice desfășurate în școli, fabrici, etc. Pentru majoritatea tinerilor din Uniunea Sovietică ”înrolarea” lor în rândul Tinerilor Pioneri în școala primară și apoi în Komsomol la vârsta de 14 ani, a fost de la apariția bolșevismului și până la prăbușirea regimului comunist un ritual de trecere. Autorii biografiei lui Gorbaciov din ”Time Magazine” considerau calitatea de membru al Komsomolului larg răspândită, astfel încât apartenența la acest organ nu aducea niciun fel de privilegiu. Devenise, putem spune, o calificare indispensabilă pentru etapa următoare de membru al Partidului Comunist sau pentru orice altă carieră profesională care viza o funcție de responsabilitate. Se presupune, însă, că Gorbaciov a impresionat funcționari importanți ai partidului (Iuri Andropov, Mihail Suslov) cu o serie de calități de lider, care l-au surclasat peste media membrilor Komsomolului. Putem adăuga că avea o apetență deosebită pentru matematică și istorie și un minus la limba germană. A avut un rol decisiv în admiterea sa la facultate faptul că provenea dintr-o familie modestă de țărani ? Sau a fost oare favorizat de hotărârea lui Stalin de a trimite la studii tot mai mulți ruși și tot mai puțini evrei ? Există ideea conform căreia intenția lui Gorbaciov nu a fost aceea de a practica meseria de avocat, ci el a identificat facultatea cu o rampă de lansare în plan politic, un subterfugiu pentru a avea parte de o ascensiune rapidă.

În 1952 a intrat în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Un an mai târziu s-a însurat cu Raisa Maximovna Titarenko (potrivit lui Gerd Ruge,însă Michael Hart era de părere că cei doi s-au căsătorit în 1956), pe care a cunoscut-o la un curs de dans. Pentru a întelege mai bine sorgintea și educația doamnei Gorbaciov , tot în această primă parte a lucrării vom dedica un subcapitol special pentru a face o scurtă descriere a celei care va conduce alături de soțul ei, timp de 6 ani , imperiul sovietic. După căsătorie, cuplul s-a mutat în regiunea din care provenea Mihail Gorbaciov. Nimeni nu înțelegea ce anume l-a determinat pe Mișa să accepte o funcție inferioară studiilor sale. A fost interesat să schimbe ceva în satul său ? ! După ce a absolvit cursurile universitare, Gorbaciov a intrat în munca de partid propriu-zisă, totodată a lucrat o scurtă perioadă de timp în procuratură, însă niciodată ca avocat, după care s-a transferat în Komsomol în sudul Uniunii Sovietice (în Stavropol). După 5 ani petrecuți în Moscova la Universitate, Gorbaciov avea la vremea aceea 24 de ani. Se presupune, că atât el cât și soția lui s-au adaptat destul de greu în Stavropol . Soția sa s-a angajat ca asistent universitar la Institutul din Stavropol, unde preda marxism-leninismul. Ulterior, a devenit lector, conferențiar și în cele din urmă profesor universitar. Este vorba de același Institut la care Gorbaciov a urmat cursurile la fără frecvență la Facultății de Economie Agrară. Odată ajuns la Stavropol a început să desfășoare cu o mare seriozitate activitatea de membru de partid, astfel că în 1956 a fost promovat în poziția de prim-secretar în organizația de partid. Se poate afirma, având în vedere evenimentele apărute începând cu anul 1953 (fac referire aici la execuțiile în masă), că Mihail Gorbaciov a fost o persoană norocoasă , întrucât nu a luat parte la acest capitol nefast din istoria Rusiei sovietice.

Înainte de a continua discuția despre funcțiile pe care Mihail Gorbaciov le-a deținut în cadrul partidului, dorim să aducem în discuție acel raport secret prezentat de Nikita Hrusciov la Congresul al XX lea și despre repercursiunile sale directe asupra evoluției în plan politic a lumii sovietice,și implicit asupra carierei lui Gorbaciov.

În dimineața zilei de 25 februarie 1956, Nikita Hrusciov a ținut un discurs secret, intitulat ”Cultul personalității și consecințele sale”. Acest discurs a fost prezentat numai delegaților sovietici în cadrul celui de al 20 lea Congres al Partidului Comunist. Tirada a fost considerată a fi un eveniment de o reală importanță istorică, ale cărei repercursiuni pot fi resimțite chiar și acum la mai bine de patru decenii de la lansarea lui. În cadrul acestui discurs, Hrusciov a făcut o prezentare detaliată a valului de teroare, a torturilor, a execuțiilor, a întemnițărilor în masă; totodată, s-a discutat despre acea ”purificare”, pornită de la cel mai jos nivel și ajunsă până la cele mai înalte vârfuri ale clasei conducătoare de la Kremlin. Mai mult de 2/3 din efectivul Comitetului Central a avut de suferit. În timp relativ scurt, discursul așa-zis secret a devenit public, astfel că a fost citit în mai toate părțile globului prin traducerea sa în limba engleză. Această întâmplare nu a rămas fără ecou : întreaga națiune a experimentat un nou simț al libertății. Titlul nuvelei scriitorului rus Ehrenburg, ”Dezghețul, a oferit cu siguranță imaginea definitorie a acestei epoci a schimbărilor care precedat moartea lui Stalin. Din vreme ce canoanele rigide ale erei staliniste au dispărut, criticii literari au dezbătut problematica ”sincerității literare” în paginile jurnalelor literare moscovite. Peste noapte a apărut o nouă generație de poeți, care urma să vină în sprijinul politicii promovate de Mihail Gorbaciov. Să fi identificat Gorbaciov acest eveniment ca fiind unul de natură să aducă Uniunii Sovietice democratizarea ? Prin prisma acestui discurs a lui Hrusciov,Gorbaciov a realizat , oare , că anul 1956 reprezintă un nou început și o nouă epocă, acea a liberalizarii a instituțiilor socio-politice,implicit reformarea sistemului politic existent ? A considerat că acesta a fost impulsul de care Uniunea Sovietică avea nevoie pentru a putea suporta o schimbare a regimului ? Sau poate să fi fost germenele din perestroika care a îngropat comunismul ? Toate aceste întrebări și multe altele își vor găsi răspunsul sau nu în politica lui Gorbaciov.

Ascensiunea în plan politic al lui Gorbaciov a continuat în aprilie 1958 cu transferul său la comitetul regional al Komsomolului, unde a lucrat ca adjunct al primului secretar . În 1960 a văzut pentru prima dată Kremlinul în calitate de simplu activist. Totodată,în acest an a fost desemnat prim-secretarul Komosolului din regiunea Stavropol. În ceea ce privește viața de familie,putem aprecia că, era destul de grea, întrucât soții Gorbaciov trăiau într-o cameră modestă. Această situație a persistat până în anul 1957 când se naște singura lor fiică, Irina, și astfel au primit din partea statului o garsonieră cu bucătărie proprie. În martie 1962 s-a transferat la Comitetul Regional de Partid, perioada în care Mișa și-a luat sarcina de a fi organizator de partid într-una dintre unitățile agricole. În 1970 a devenit unul dintre cei mai tineri șefi regionali. În 1971 a fost ales în Comitetul Central de Partid, interesant este că, înainte de a fi chemat în capitală, el a muncit 20 de ani în slujba autorităților regionale de la Stavropol. În 1974 a devenit președintele Comisiei pentru problemele tineretului sovietic. Abia în 1978 s-a decis să se mute definitiv la Moscova împreună cu familia sa, când, în noiembrie 1978, a fost ales Secretar al Biroului Politic la recomandarea lui Mihail Suslov, stalinist convins, despre care spusesem că îl cunoscuse pe Gorbaciov la Stavropol.

Foarte mulți de știință și politologi și-au pus problema ascensiunii rapide a lui Gorbaciov. Ghiță Ionescu în lucrarea sa, ”Oameni într-o lume interedependentă”, invocându-l pe Roy Medvedev, aduce în discuție cele două așa-zise influențe decisive din viața liderului rus. Conform celor relatate de Roy Medvedev, în biografia politică intitulată ”Mihail Gorbaciov”, soția sa, pe care a cunoscut-o încă din copilărie, a reprezentat prima relație influentă care și-a pus amprenta asupra ascensiunii lui Mișa. Aici trebuie amintit că decanul facultății unde Raisa preda, Mihail Pankratovici Ciuguev, a fost secretar la Krasnogvardeist, raion de care aparținea satul lui Gorbaciov. Astfel, putem aprecia că, între familia decanului și cea a lui Gorbaciov s-a legat o strânsă prietenie, care mai târziu , cred eu, a avut o importanță majoră în promovarea lui Gorbaciov în diferite funcții , ajungând în cele din urmă secretar general. Cea de a doua mare personalitate care a avut un rol decisiv în ascensiunea politică a lui Gorbaciov este Ždenek Mlynař, fost coleg de facultate și de cameră de cămin, fost lider al aripei extremiste al Partidului Comunist Cehoslovac. Cei doi colegi și implicit prieteni s-au cunoscut când Gorbaciov era în anul IV la facultate.

Ascensiunea lui Gorbaciov fie că s-a datorat relațiilor întreținute în mediile politice de către soția sa, așa cum se presupune, fie că a fost rezultatul unor accidente sau fie că a fost favorizată de politica lui Stalin la acea vreme, aici facem referire la implicarea sa profundă în activitatea de partid încă la o vârstă fragedă-14 ani, putem concluziona că aceasta a reprezentat o modalitate de a accede în vârful ierarhiei de partid. Mihail Gorbaciov a fost omul politic care a știut să fructifice toate ocaziile, toate relațiile , deasemenea a știut să valorifice fiecare schimbare apărută în planul politicii interne și aici doresc să aduc în discuție moartea a trei lideri sovietici într-o perioadă relativ scurtă (doi ani) : Brejnev, care a decedat în 1983, Iuri Andropov, succesorul lui Brejnev, fost șef al K.G.B și un susținător fervent a lui Gorbaciov, urmat într-un final de Cernenko, care s-a aflat la conducerea Uniunii Sovietice pentru mai putin de o lună.

2.2. Raisa Gorbaciov

Soția liderului sovietic s-a născut la 5 ianuarie 1932 în Siberia, localitatea Rubzovsk, ca Raisa Maximovna Titarenko. Ea a venit în capitală pentru a studia la Facultatea de Filozofie. Provenea nu dintr-o familie de țărani, ca Gorbaciov, ci dintr-o familie de lucrători feroviari . Există speculații conform cărora familia Raisei nu a fost de sorginte slavă, discuție care a reprezentat o problemă serioasă în planul conștiinței etnice de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Tătarii din Crimeea – care au fost mutați cu forța în Siberia, în anii 1940 de către Stalin, ca urmare a îndoielilor legate de loialitatea lor din timpul războiului – ieșeau în stradă pentru a face demonstrații cu scopul de a se reîntoarce în locul lor de baștină. Câțiva dintre criticii fervenți a lui Gorbaciov susțineau că însuși liderul sovietic ar fi permis aceste demonstrații tocmai datorită Raisei, ale cărei trăsături faciale erau ca cele ale unui ”tătar crimean”. Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la ”trecutul etnic”, Raisa a strigat în noiembrie 1987 (zi în care se sărbătoreau 70 de ani de la Revoluție) că ea este ”absolut rusoaică”. De-a lungul copilăriei ea trăise în diferite orașe, fie mai mici, fie mai mari, în funcție de locul unde era trimis să muncească tatăl ei.

Proverbul rusesc ”nevasta este o a 2 a soartă a bărbatului” se potrivea perfect lui Mihail Gorbaciov și vom demonstra în cele ce urmează veridicitatea lui.

Raisa era o soție de lider sovietic cu totul și cu totul deosebită, în sensul că aceasta nu se ascundea în spatele soțului ei. Mai mult decât atât, ea a participat la formarea personalității de om politic a lui Gorbaciov. Aceasta avea puterea de a-și contrazice soțul în public. Editorii publicației ”Time Magazine” au amintit în biografia politică a lui Gorbaciov una dintre discuțiile interesante avute de Raisa cu soțul ei, în 1984, în timpul unei vizite în Marea Britanie. Mihail și Raisa Gorbaciov cinau împreună cu Margaret și Denis Thatcher. Discuția respectivă s-a centrat în jurul subiectului ”clasa muncitoare”. Când Gorbaciov a declarat că în Uniunea Sovietică ”suntem cu toții clasa muncitoare”, Raisa a replicat : ” Nu, nu suntem. Tu ești avocat. ” La care Gorbaciov a retractat : ”Poate că ai dreptate . Poate că este doar un termen sociologic ”. Putem sublinia că acest schimb de replici a fost unul într-adevăr marcant și fascinant totodată. Pentru o soție a unui membru sovietic, care să-și contrazică soțul în public, acest fapt este mai mult decât neobișnuit. Un asemenea lucru aproape că nu a mai fost întâlnit. Aparițiile sale în public alături de soțul său, tăierea cordonului inaugural al unei expoziții de pictură, discuțiile în cunoștiință de cauză despre literatură și artă cu demnitarii străini și nu în ultimul rând intenția sa de a încuraja artele și cultura, toate acestea au ajutat-o să devină cea mai cunoscută femeie din Uniunea Sovietică. Pe cât de cunoscută , pe atât de controversată.

Raisa, „arma lui secretă”, ajungea astfel, să îndeplinească un rol complet nou pentru U.R.S.S, acela de Prima Doamnă, de alter ego al soțului său, mai mult, „ ea lua parte la stabilirea politicii….și la repartizarea cadrelor. Dar era ceva mai important, ea modela caracterul…președintelui. Ceea ce devenise oarecum scandalos ca o femeie să devină atât de vizibilă. În cele ce urmează dorim să relatăm altă întâmplare mai puțin obișnuită, extrasă din publicația celor de la ”Time Magatizine”. Un delegat al Ministerului de Externe – atunci când Raisa l-a însoțit pe soțul său, în 1986, la un summit cu Ronald Reagan – a făcut următoarea observație ”de ce vrea ea să iasă atât de mult în evidență. Cine a ales-o pe ea să reprezinte Uniunea Sovietică ? ” , răspunsul este unul mai mult decât evident , soțul ei , secretarul general.

Nancy Reagan declara despre vizita Raisei în America că „ înaintea primei întâlniri cu Raisa Gorbaciov eram nervoasă, nu știam ce am să discut cu ea, dar curând s-a doveidt că acest lucru nu are nici o importanță. Din prima clipă, ea a fost cea care a vorbit, a vorbit atât de mult, încît ea abia mai reușeam să mai zic cîte un cuvînt… Impresia esențială care mi-a rămas a fost că nu se va opri nicodată din vorbă… mai precis din dat lecții. O dată sau de două ori mi-a ținut lecții chiar despre deficiențele sistemului politic american […].

Raisa era o doamnă zveltă, drăguță, cu un păr roșcat-cafeniu, era o femeie despre care se spunea că avea un simț estetic extraordinar de bine dezvoltat, mai mult decât atât, ea reprezenta un model pentru femeile Uniunii Sovietice, deși se întâmpla ca uneori să fie privită cu ostilitate. Nota de dezaprobare era evidentă din moment ce Raisa, în timpul unei vizite la Murmansk, a fost văzută în două vestimentații diferite în aceeași zi. ”Acest lucru ar fi fost O.K pentru Paris, dar nu pentru Murmansk, unde oamenii primesc carne și unt numai o dată pe lună . ”,a declarat o tânără muncitoare din Moscova.

Supranumită ”Țarina Roșie”, Raisa, era de părere presa occidentală, a fost cea care a pus capăt așa-zisei epoci a nevestelor prezidențiale stil ”babușka”, care-și făceau simțită prezența numai la funeraliile soțiilor lor. Potrivit analiștilor politici de la acea vreme, Raisa era una dintre principalele surse de inspirație pentru programul de reforme ale soțului, contribuind în mod decisiv la schimbarea cursului istoriei pentru țara sa și pentru întreaga lume.

Raisa reprezenta o sursă de fascinație, dar și de inspirație în același timp. Raisa chiar arăta ca o femeie modernă, demnă de invidiat, pe care majoritatea femeilor o copia, majoritatea era interesată de modul în care arăta și în care se îmbrăca. Iubea bijuteriile și toaletele scumpe. Însă, există și păreri cu totul contrare celor expuse mai sus, în sensul că femeile conservatoare, cărora stilul de viață clasic le surâdea, nu erau de acord ca doamna Gorbaciov să-și însotească soțul oriunde.

Editorii sovietici și producătorii T.V, conștienți că Raisa era o figură controversată, au tratat-o cu multă atenție. Deși era în mod frecvent fotografiată alături de soțul ei, editorii ofereau cât mai puține informații despre identitatea acesteia. Se zvonea că discuțiile dintre soții Gorbaciov erau destul de înflăcărat. Într-un intrviu , spre sfârșitul anului 1987, Tom Brokow de la canalul de televiziune NBC l-a întrebat pe secretarul general: ”Vă duceți acasă seara și discutați cu soția dumneavoastră politică?, la care Gorbaciov a replicat: ”discutăm orice.”. Brokow a insistat: ”Inclusiv afacerile sovietice la nivel înalt?”. Gorbaciov i-a replicat:”Discutăm orice”.

Biografia oficială a Raisei atesta faptul că aceasta s-a născut în orașul siberian Rubtsovsk, în Altai Krai și că tatăl ei a fost inginer de tramvaie. Potrivit editorilor ”Time Mgazine”, în biografia Raisei nu menționează nimic despre existența unor frați sau a unor surori. Însă, conform lui Gerd Ruge , ( ”Mihail Gorbaciov , p.75 ) Raisa a avut doi frați, este vorba de o sora mai mare care a terminat medicina și despre un frate, de asemenea mai mare, care a devenit scriitor și jurnalist. De asemenea, Jores Medvedev, biograf sovietic, care acum trăiește în exil în Marea Britanie și care se află în contact direct cu Ministerul Afacerilor Sovietice, afirma că Raisa avea o soră care s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Șipaknin și care, prin urmare, a devenit cumnatul lui Gorbaciov. În biografia sa politică publicată în 1986 și intitulată :”Gorbaciov”, Medvedev a subliniat faptul că Șipaknin a fost decorat în calitatea sa de veteran al celui de al Doilea Război Mondial, iar în 1965 a fost numit secretar de partid la Jeleznovodsk, un oraș balnear din regiunea Stavropol, unde Gorbaciov era un oficial al partidului afla în plină ascensiune. Șipaknin, potrivit aceluiași biograf, a fost implicat într-un caz de corupție locală în 1977 și prin urmare a fost concediat și strămutat într-un post inferior pregătirii sale. Totuși, Medvedev, nu a dezvăluit sursele acestui raport de informații.

După cum am mai menționat, la începutul anilor 50, Raisa era studentă în cadrul Universității de stat Moscova, la Facultatea de Filosofie. Aspectul său plăcut a atras un număr mare de admiratori, printre care și un tănâr provincial pe numele său Mihail Sergheevici Gorbaciov, care studia Dreptul. Se presupune că Raisa era atrasă de candoarea tânărului, de felul în care acesta își exercita meseria de organizator. În 1954 s-au căsătorit. Un an mai târziu s-au întors în regiunea natală a lui Gorbaciov, unde au stat 23 de ani, timp în care Gorbaciov a înaintat în aparatul Partidului Comunist.

Chiar și aici, Raisa și-a urmat propria carieră, predând în mediul universitar. În 1967 a câștigat gradul de master în științele filosofice prin prezentarea unei dizertații ce purta titlul : ”Apariția unor noi caracteristici în viața de zi cu zi a fermelor colective de țărani”(studiu bazat pe investigațiile sociologice efectuate în regiunea Stavropol).

Jores Medvedev a dat explicații vis-a-vis de procedura pe care Raisa a trebuit să o îndeplinească pentru a obține acest titlu științific : ” o dizertație este un proces formidabil în Uniunea Sovietică. Această lucrare trebuie prezentată în cadrul unei întâlniri deschise. O susținere, o prezentare de succes trebuie să beneficieze de acordul unui lot secret de membri ai Consiliului Academic (lot format din 12-15 persoane). Acest Consiliu numește doi ”oponenți oficiali”, care adaugă propriile observații critice raportului public al candidatului . Munca de cercetare se prezintă sub forma unui manuscris de 200 de pagini care trebuie distribuit anumitor instituții și departamente pentru comentariile de rigoare cu cel puțin o lună înaintea prezentării în cadrul întâlnirii deschise. Și chiar după o susținere considerată a fi încununată de laurii succesului, dizertația trebuie supusă unei alte confirmări oficiale de către o altă Comisie, care realizează o reanaliză, independentă de celălalte, iar în cel mai fericit caz aprobă lucrarea în cadrul unei sesiuni închise. De abia atunci este emisă diploma de către Ministerul Educației”.

Oamenii care au citit lucrarea Raisei o considerau ca fiind remarcabilă. Raisa a folosit metode total necunoscute U.R.S.S. A trimis chestionare la care a primit 3000 de răspunsuri și a condus numeroase interviuri în timpul vizitelor efectuate la 5 colective. De asemenea, a citit alte teze, o practică nemaiîntâlnită la acea vreme. După spusele lui Christian Schmidt Häuer, un jurnalist din Germania de Est și biograf al lui Gorbaciov, ” puțini cercetători realizează o atât de adâncă,profundă cercetare științifică,chiar și în Rusia zilelor de astăzi”.

Într-o altă ordine de idei, Raisa a fost cea care a atras atenția asupra condițiilor modeste în care iși desfășurau existența fermierii în cadrul colectivelor sătești. Doamna Gorbaciov a fost cea care a subliniat în lucrarea sa că majoritatea acestor gospodării se confrunta cu lipsa oricărui confort, în sensul că nu exista încălzire centrală, rezerve de apă, sisteme de canalizare. Mai mult, țăranii continuau să sărbătorească Crăciunul, Paștele și Ziua Sfintei Treimi, un lucru frapant pentru acea vreme. Teza aceasta a ajutat-o să se propulseze pe scara ierarhiei sociale. Raisa a continuat să predea în cadrul Universității de stat Moscova până când soțul ei a fost numit Secretar General al Partidului Comunist în 1985. Doar atunci aceasta a renunțat la cariera sa academică în favoarea noii ”funcții” , aceea de Primă Doamnă.

Deși informațiile referitoare la perioada în care Raisa a predat, sunt limitate, însă, vom încerca să oferim o imagine de ansamblu a mediului în care soția liderului a profesat. Vom începe prin a face aserțiunea conform căreia Universitatea Moscova a fost piesa de rezistență a sistemului educațional sovietic. Majoritatea studenților provenea din clasa intelectualilor moscoviți . În cadrul Universității, filosofia marxist-leninistă a fost un disciplină obligatorie și eliminatorie. Mai mult, nu puteai promova anul universitar dacă nu obțineai un calificativ bun la cursul de marxism-leninism. Examinarea se nota pe o scară de la 1 la 5, nota 5 fiind maximul pe care-l puteai obține la un examen. Studenții ale căror note scădeau sub 4 iși pierdeau bursa, care se constituia ca unica posibilitate de întreținere pe tot parcursul lor academic. Nota de trecere era 3. În ceea ce privește marxism-leninismul, un student a făcut următoare mărturisire unui jurnalist american: ”tema acestor cursuri este mai plictisitoare decât iți poți închipui și cu toate acestea este o parte integrantă a sistemului educativ al Uniunii Sovietice,fiecare student dedica studiului acestei materii cel puțin o treime din timpul disponibil”.

Străinii, care au discutat cu soții Gorbaciov, au observat cu toții același lucru și anume că fostul profesor universitar Raisa Gorbaciov, era un marxist veritabil, fiind mult mai îndoctrinată decât soțul ei. Chiar Gorbaciov declarase că dintre ei Raisa este ateul.

Când a devenit o persoană deosebit de sofisticată, cu un simț deosebit de fin al ultimelor tendințe în modă, media occidentală și-a focalizat atenția asupra Raisei.Gorbaciov glumise o dată cu presa britanică spunând că ”această femeie nu numai că mă costă o grămadă de bani, dar totodată mă costă și o grămadă de griji”.Cu alte cuvinte, accesul la lumea occidentală a făcut din Raisa o femeie modernă, motiv pentru care doresc în cele ce urmează să fac o analogie între Raisa –percepută ca model al feminității în Uniunea Sovietică-și femeia sovietică comună, aflată la limita existenței în plan socio-politic. La acea vreme, nu putem vorbi despre o reală egalitate între bărbați și femei. Bărbații erau în continuare stâlpul societății sovietice, deși , paradoxal 70% dintre doctorii și profesorii sovietici erau femei. Aceste meserii erau, însă, slab renumerate. Femeile erau cele care se ocupau de treburile domestice. Jurnalistul englez , Martin Walker ,în 1985 declara că :”majoritatea rusoaicelor iși petrece viața mai mult pe fugă. Femeia se trezește pentru a găti micul-dejun, după care își duce copii la o creșă de zi, se duce la muncă, face cumpărăturile în ora destinată pauzei de prânz sau chiar în timpul programului, se întoarce să-și ia copii de la creșă, să pregătească cina și să facă curățenie în apartament”. Puține familii din Uniunea Sovietică posedau mașini, femeile conduceau foarte rar, aproape deloc. Femeia obișnuită mergea până la magazin cu autobuzul sau cu metroul,ceea ce reprezenta o altă corvoadă. Femeile erau nevoite să stea de 3 ori la coadă pentru a cumpăra o marfă : exista o coadă destinată selectării mărfii, o alta pentru a plăti marfa deja achiziționată și a primi un bon, iar o ultimă coadă pentru a ridica produsele cumpărate. Femeilor din Uniunea Sovietică viața nu le prea oferea șansa de a participa la discuțiile publice. Doar un sfert din membrii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice erau femei. Însă, paroxal, la nivel național femeile erau bine reprezentate in plan social, adică mai mult de jumătate din cele 2,3 milioane de pe întregul țării. Totuși, numai 5 % din pozițiile cele mai importante din cadrul Partidului erau deținute de femei . Alexandra Birukova în 1986 a devenit prima femeie care într-o perioadă de 25 de ani a servit aproape 11 secretari ai Comitetului Central al Partidului (se ocupa de industria ușoară și de cea a bunurilor de consum).Generația care a dat naștere Războiului Civil a cuprins și câteva exemple proeminente de femei-lider, a fost cazul Alexandrei Kollontai, un avocat dechis al drepturilor femeilor și prima femeie ambasador din toate timpurile (ambasadoarea Norvegiei în 1920), putem aduce în discuție cazul soției lui Lenin , Nadejda Krupskaia. Soția lui Lenin a fost scriitoare și figură publică marcantă. În ceea ce privește cele două soții ale lui Stalin, acestea nu au fost văzute prea des în public. Imaginea soțiilor liderilor sovietici creată de Nina Hrusciov, iktoria Brejnev, Ana Cernenko era ,de regulă, cea a unor femei cu o față blândă, îmbrăcate modest .Raisa Gorbaciov era reprezentativă pentru noul tip al femeii sovietice . Educată,stilată,cu un simț estetic foarte fin,împlinită din punct de vedere intelectual.

Cu toate că , femeile erau considerate egale ale bărbaților din punct de vedere socio-politic, in facto, Uniunea Sovietică era o societate dominată de bărbați. Cu alte cuvinte, Raisa Gorbaciov, a fost femeia care și-a exprimat, palpabil, propriul punct de vedere în fața propriului său soț, în fața unei întregi națiuni,cât și în fața Occidentului, impunând un nou stil femeilor din Uniunea Sovietică și nu numai. Este acea femeie puternică care se află în spatele unui bărbat puternic. Este acel model de femeninate care s-a impus cu precădere pe scena politică a Uniunii Sovietice și implicit a lumii. Pierre Cardin o descria ca fiind ”una dintre cele mai elegante femei din lume.”

În 1992 a obținut premiul internațional ”Donna Cita” la Roma pentru volumul său intitulat ”Sper”. La 20 septembrie 1999 a murit în clinica Munster din Germania în urma unui accident cardiac. A fost înmormântată la cimitirul Novodievici.

II. Gorbaciov-liderul reformator al imperiului sovietic

2.1 Perestroika.

Evouluția socio-politică a Uniunii Sovietice după cel de al doilea Război Mondial a constat într-un lung șir de schimbări atât în planul politicii interne cât și externe, schimbări care vor aduce după sine nașterea celui mai mare imperiu din istoria omenirii, facem referire la Imperiului Sovietic. Afirmăm acest lucru pentru că, după cum considera și Paul Calvocoressi, după cea de a doua Conflagrație Mondială, Uniunea Sovietică a devenit cel mai puternic imperiu din lume, în sensul că și-a anexat diverse teritorii. Paradoxal, dacă avem în vedere că un sfert din populație nu era de sorginte slavă (aici dorim să amintim de turcii din Azerbaidjan, un grup mic de tadjici din Iran, românii din Basarabia și musulmanii din Asia Centrală. ). Cu alte cuvinte, Uniunea Sovietică era o putere de rang mondial pentru că a reușit să domine jumătate din Europă. Reprezenta, totodată, o mare putere industrială, avea una dintre cele mai puternice mașini de război, se bucura resurse economice bogate. Mai mult, a fost primul stat care a trimis un om în Cosmos în aprilie 1961. Însă, la polul opus, situația internă era una dificilă, în sensul că se confrunta cu un dezechilibru demografic, cu situații de foamete, sărăcie, analfabetism, etc. Gerd Ruge considera că, la acea vreme, Uniunea Sovietică era un stat corupt, unde birocrația reprezenta pericolul numărul 1 al unei dezvoltări armonioase. De aici a apărut necesitatea imperioasă a unei reforme administrative și politice care să aducă Uniunea Sovietică pe calea cea bună. După cum afirma și Ronald Reagan, Uniunea Sovietică nu avea prieteni. Deși cucerise cele trei state baltice ( Lituania, Letonia , Estonia ) , Basarabia , Bucovina de Nord, precum și părți din Finlanda, Slovacia, Rutenia, Uniunea 1 aici dorim să subliniem, în primul rând, existența unui sistem administrativ corupt, a unor politici ineficiente, adoptate de o clasă politică anacronică, ne raportăm la penuria de capital, la forța de muncă industrială inadecvată, la costurile ridicate în ceea ce privește procesul modernizării, etc. Vorbim de un stat care nu avea acces la capitalul occidental, la noile tehnologii, vorbim de un stat înapoiat din punct de vedere economic. Uniunea Sovietică și-a propus la acea vreme, ca și alte mari puteri ( Germania , Franța , etc.) să se transforme într-un imperiu. A reușit, astfel, să devină Imperiul Răului, așa cum o supranumea Thom Françoise, în cartea sa ”Sfârșitul comunismului”!

După cum am mai precizat, Mihail Gorbaciov a fost cel care l-a înlocuit pe bătrânul Cernenko, când acesta avea probleme de sănătate. După moartea lui Constantin Cernenko, rivalii lui Gorbaciov din Biroul Politic, aici am aminti, în special, numele lui Grigori Romanov, l-au susținut pe Grișin secretar de partid al Moscovei, în vârstă de 70 de ani. Gorbaciov a fost susținut de Andrei Gomîko, Rîjkov, Cebrikov, etc. Ceea ce putem afirma este că ce i-a adus succes a fost tocmai sprijinul venit din partea unor astfel de oameni politici influenți din cadrul aparatului de partid. Când a fost ales secretar general avea vârsta de 54 de ani.

Archie Brown este de părere că alegerea lui Mihail S. Gorbaciov nu a avut loc așa cum se credea, în sensul că ”poziția lui Gorbaciov în interiorul secretariatului era mai puternică decât a oricui Președinte la Biroul Politic, rolul asumat de el pe timpul absențelor, din motive de sănătate ale lui Cernenko, era unul important. Totuși –preciza analistul –(după cum se știe ), a mai avut loc o ultimă tentativă pentru a-i bloca succesiunea, preferându-se, încă o dată , un septuagenar, Grișin, în funcția de secretar general. Se manifesta deschis teama că, după imobilitatea din perioada Cernenko, politica lui Gorbaciov va prelua ștafeta lui Andropov , declanșând astfel sfârșitul stabilității cadrelor, atât de dragi lui Brejnev, Cernenko , și introducerea de reforme importante, mai ales în economie”. Va fi Gorbaciov omul politic care va duce o politică anticorupție consistentă? Răspunsul este unul afirmativ, în sensul că el va fi continuatorul lui Andropov, omul de stat care a combătut în mod vizibil nepotismele, birocrația și corupția. Omul politic care a încercat ruperea de tradiție în vederea reformării clasei politice, care să se adapteze noilor realități sociale.

kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk

Conform informațiilor culese din lucrarea lui Hélène D` Encausse, două principii au fost cele care, timp de 60 ani , au condus viața cetățenilor sovietici. Este vorba, în primul rând, despre partidul comunist, perceput ca unic deținător al puterii în stat, singurul reprezentant al societății și cea de a doua a regulă era acea că orice schimbare nu putea veni decât sus, adică de la partid ( nomenklatură ). Astfel, era de părere că aceste două considerente stăteau la baza nașterii conceptului de perestroikă, inițiată de la vârf. Mai mult, suntem de părere că, Mihail Gorbaciov a fost cel care a deschis calea, voit sau nu, schimbărilor socio-politice și economice viitoare.

În ceea ce privește primul său discurs în calitate de secretar general, l-a ținut la data de 23 aprilie 1985, în cadrul plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În acest context, Mihail Gorbaciov a susținut în mod palpabil, încă de la începutul activității sale ca secretar general, ideea reformării sistemului socio-economic și politic existent : “Este nevoie înainte de toate de a moderniza producția și de a crește productivitatea, pentru a atinge cel mai înalt nivel mondial. Este vorba de a îmbunăți relațiile sociale, în primul rând relațiile economice. Este vorba de a schimba profund lumea muncitoare și condițiile de viață materială și spirituală a oamenilor. Este vorba de a reactiva toate instituțiile noastre politice și sociale, de a dezvolta democrația socialistă, de a da poporului posibilitatea de a se autogestiona”.

La numai trei săptămâni de la desemnarea lui în funcția de secretar general la 23 aprilie 1985, Gorbaciov a susținut că ”sistemul sovietic trebuie să realizeze o accelerare substanțială a progresului social și economic”.kkkkkkkkkkkkkkk

Pentru Gorbaciov foarte important a fost ritmul dezvoltării economice și modernizarea tehnologică, care, după părerea lui, trebuiau accelerate. Pornind de la aceste aserțiuni ale liderului putem afirma că acestea au fost o parte din considerentele pentru care s-a dorit cooperarea cu Occidentul și promovarea unui politici conciliatorii. Astfel a operat cu concepte ca ” accelerare ” și ”cotitură”. Mai mult , el se pronunța în vederea cooperării cu statele europene pe plan internațional, iar pe plan intern și-a propus obținerea unor rezultate pozitive în economie și politică cu scopul de a stabiliza cumva situația existentă la acel moment în Uniunea Sovietică. Într-unul din discursurile sale, Mihail Gorbaciov declara membrilor Comitetului Central : ”Ritmul în care avansăm în acest plan cincinal este nesatisfăcător. Trebuie să-l accelerăm considerabil. Sarcina aceasta trebuie îndeplinită neîntârziat. Nu trebuie să pierdem nici o clipă. Dezvoltarea socio-economică a țării, întărirea capacității sale de apărare și ridicare a nivelului de trai al oamenilor sovietici depind de îndeplinirea cu succes a acestei sarcini”.

El întelegea progresul social prin prisma economicului. Gorbaciov susținea următoarea idee , și anume că ”noi (adică el și oamenii săi de încredere ) vrem să consolidăm socialismul , nu să-l înlocuim cu un alt sistem”. Astfel , s-a ajuns la perestroika.

La Congresul al XXVII lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, din februarie 1986, cu alte cuvinte la 30 de ani de la faimosul discurs ținut în cadrul Congresul al XX lea, în care Hrușciov critica regimul stalinist și prezenta raportul secret, Gorbaciov a atacat în mod direct ”sistemul adminsitrativ de comandă” și a adus în discuție ideea reformelor socio-politice. Acest raport a fost prezentat la început numai delegaților sovietici,iar ulterior întregii societăți. Mai mult, în perioada următoare acesta a cunoscut reverberații în Polonia, Ungaria, unde au avut loc revolte împotriva regimului comunist. A reprezentat, oare, acest raport începutul perioadei de liberalizare? Sau poate că a însemnat experimentarea unui nou simț al libertății ? Gorbaciov a înteles că, odată prezentarea acestui raport, a apărut și nevoia imperioasă de schimbare. Potrivit lui Vladimir Tismăneanu, da, Gorbaciov se pronunța în favoarea descentralizării și a liberalizării sistemului existent.

Vom face o scurtă prezentare a legii din iulie 1983, lege despre care Rîjkov considera că reprezintă actul de naștere al perestroikăi. A apărut sub denumirea de ” măsuri complementare pentru lărgirea drepturilor intreprinderilor privind planificarea și activitatea economică și pentru întărirea responsabilității asupra rezultate muncii lor”. Cu alte cuvinte, intreprinderile pot dispune liber de fonduri de dezvoltare, ele însele pot stimula financiar muncitorii pe criterii meritocratice. Rîjkov era de părere că ” economia este o forță extraordinară” . Începutul autoreformei din 1983, continuată în 1985 a impus reformarea a tot ceea ce ține de ea. Or, absolut totul este legat de economie, inclusiv politica, dictatorul său perpetuu”

Reformele sale implicau, după cum vom remarca, un proces prin care puterea autorității centrale s-a diminuat semnificativ, ajungându-se în cele din urmă la un fiasco sau nu, care a rezidat în prăbușirea imperiului.

Perestroika se identifica cu termenul de restructurare, la început de natură politică și ulterior culturală, psihologică, morală, ideologică, administrativă. Cu alte cuvinte, era un sistem de măsuri care viza domeniul socio-administrativ, socio-politic, cultural, spiritual. Perestroika implica descentralizare, flexibilitate în materie de costuri și prețuri , delegarea responsabilităților și a deciziilor, estomparea și chiar eliminarea birocrației, care era percepută ca principalul dușman al sistemului , a corupției , a conducerii mediocre, etc .

Noțiunea a fost introdusă în martie 1986 la sfaturile unui economist siberian de origine armeană , Aganbeghian. Este vorba despre îmbinarea sistemului sovietic cu o economie de piață liberă. Structurile statului erau cele care vizau restructurarea. Pascal Lorot considera că Gorbaciov vedea în perestroika ”politica al cărei scop este de a activa progresul social și economic al tării și de a reînnoi toate sferele vieții”. În 1987, un critic fervent a lui Gorbaciov, care ulterior a devenit președintele Rusiei în 1991, Boris Elțîn, considera că perestroika ”nu a însemnat altceva decât o grămadă de vorbe umflate destinate consumului public , în timp ce acțiunea practică a fost în realitate timidă și birocratică ”. Ideologul șef al perestroikăi a fost Alexandr Iakovlev , membru al Biroului Politic.

Pascal Lorot era de părere că perestroika, a cărei traducere este compatibilă cu expresia ”a da publicității”, făcea referire la libertatea fiecărui cetățean de a avea acces la informații asupra acțiunilor statului sovietic și libertatea fiecăruia de a aduce critici la adresa regimului. Această noțiune a fost percepută ca având diferite înțelesuri, după cum afirma și Thomas Parrish T în lucrarea sa, ne referim la faptul că a fost înțeleasă ca o reformă care mergea de la modernizare economică până la restructurare birocratică.

Gorbaciov, în 1986 a declarat deschis si ferm că Uniunea Sovietică nu era inconjurată de forțe militare puternice, ci de o economie superioară. El însuși, ca șef al statului, era conștient de propriile lipsuri ale societății în care trăia și încerca să ofere soluții viabile la problemele existente. Aceste soluții erau, după cum am mai arătat, reformele de natura socio-politică, economică, administrativă,etc, care să aducă Uniunea Sovietică la același nivel cu cel al statelor occidentale dezvoltate.

În ceea ce privește reformele sale economice, primul act normativ în 1987, avea în vederea intensificarea procesului de descentralizare, de recompensare financiară a intreprinderilor, iar în 1988, 60 % din interprinderile sovietice au fost trecute la noul sistem de autonomie lărgită în ceea ce privește elaborarea planurilor de producție, stabilirea prețurilor, algerea de furnizori, astfel a apărut profitul. Țăranilor li s-a permis să arendeze pământ pentru folosința individual. Gorbaciov, totodată susținea anularea planificării centralizate a economiei.

2.2Glasnost.

Odată cu venirea lui Gorbaciov la guvernare programul Partidului Comunist, susținea Marie Mendras, a început să suporte diferite modificări ideologice, în sensul că ” redactarea unui nou text care să înlocuiască programul (utopic ) din 1961, era la ordinea zilei. A fost adoptat în noiembrie 1986 […]. Se știe că respingerea determinismului utopic din 1961 era un fapt împlinit. Tot ceea ce sugera ”ajungerea din urmă” a Statelor Unite de către U.R.S.S și îngenunchearea capitalismului sub loviturile de berbec ale socialismului iși pierduse sensul și acum stingherea atât pe responsabilii partidului, cât și pe purtătorii de cuvânt ai ideologiei oficiale. În programul de 1986 nu se mai menționează ”victoria comunismului”, procesul de construire a comunismului continuă , dar fără perspectiva acestei mari victorii”.

Glasnost se identifica cu noțiunea de transparență, deschidere și consta în liberul acces la informație asupra acțiunile statului, libertatea presei, libertatea de a denunța diferite abuzuri venite din partea statului. Însemna atitudine critică, deschisă, având ca scop estomparea gradului de birocrație și impunerea unui sistem eficient, dinamic, coerent. Totodată, glasnostul oferea posibilitatea fiecărui cetățean de a-și expune punctul de vedere cu privire la problemele publice. Thom Françoise era de părere că, odată cu conferința ținută cu ocazia aniversării a 50 de ani a primului Congres al Uniunii Scriitorilor a apărut și conceptul de glasnost. Cernenko a fost cel care a adus în discuție sintagma ”libertate artistică”, pe care Thom Françoise o identifica cu glasnostul din faza incipientă. Însă, Gorbaciov a fost cel care a pus bazele celor două concepte în vederea realizării unei guvernări mai puțin incompetente și mai puțin corupte. Se presupune că, odată cu explozia centralei nucleare de la Cernobâl din 25 aprilie 1986, începea perioada de liberalizare a informației ,o parte din deținuții politici eliberați, deasemenea, se constata o libertatea a presei. Pentru că explozia de la Cernobîl și efectele asupra sănătății ce au urmat au fost posibile din cauza sistemului politic ce cultiva secretomania și nu considera util să acorde prioritate dezvoltării unei culturi de securitate adaptate la exploatarea reactorilor nucleari. Însă, se vehicula ideea conform căreia Mihail Gorbaciov, încă înainte de a ajunge lider al statului susținea ca țara are nevoie de glasnost ( deschidere și discuție ) Însă, de asemenea se presupune că ceea ce l-a determinat pe Gorbaciov să-și însușească o gândire liberală au fost călătoriile întreprinse în diferite state occidentale ( Franța în 1966 , Italia în 1967 , Canada în 1983 , Anglia în 1984 ), înainte de a ajunge la guvernare.

. Gorbaciov înțelegea prin glasnost ca fiind ” parte integrantă a democrației socialiste. Problema lărgirii glasnostului este o problemă de principiu pentru noi. […] și este o problemă politică. Fără aceasta, nu există și nu pot exista democratismul, creativitatea politică a maselor și participarea lor la conducere”.

Se considera că glasnostul a trecut prin anumite etape pentru a ajunge la împlinire. Prima a constat în apariția sa în 1985 și se baza, în primul rând pe dezvăluirea abuzurilor la nivelul birocrației de stat. Facem referire aici la risipa, proastă adminisstrare a sectorului economic, cazuri de corupție, etc. A doua a etapă rezida în reconsiderările făcute asupra trecutului, în sensul că au fost damnate actele staliniste. Cea de a 3 a și ultima etapă, se referea la impulsul care a dat naștere reformei din 1987.

Însă, referitor la glasnost au existat și puncte de vedere care să vină în combaterea politicii gorbacioviene. Spre exemplu, Viktor Karpov a publicat în ziarul ”Pravda” un articol în care susținea că ”unii înteleg glasnostul ca pe epoca lui totul este permis […]. Organele de presă sunt împărțite în tabere adverse și duc un adevărat război […]. Acum există și lupte pentru putere , pentru posesiunea asupra organelor de presă și a funcțiilor de conducere , pentru goana de popularitate , etc. […]. Dacă nu le vom combate, răul va ajunge până într-acolo încât va provoca grave eșecuri , înainte de toate în domeniul ideologic și educativ” .

Autorul lucrării ”Pentru o transformare a sistemului sovietic”, George Soros,

În altă ordine de de idei, Gorbaciov și- considera ca Mihail Gorbaciov avea ca prioritate transformarea internă a Uniunii Sovietice. În mediul politic occidental se vorbea despre faptul că Gorbaciov, prin intermediul reformelor propuse, a încercat să-și creeeze propria imagine de lider democrat.a propus instaurarea unei noi ordini economice. Dacă la început acest lucru s-a întâmplat, deși pentru o scurtă perioadă, pe parcurs lucrurile au luat o altă turnură, în sensul că economia se afla, din nou, în declin. Dorim să punem în discuție două dintre cele mai importante planuri propuse în domeniul economiei, cu scopul de a o redresa. În primul rând să ne oprim asupra celui din decembrie 1989 numit ”planul de modernizare”, propus de Nicolae Râjkov și care a fost aprobat de Parlament. Existau două etape : 1.viza reducerea deficitului bugetar în vederea instituirii unei reforme treptate.

2.obținerea rezultatelor pozitive.

Cel de al 2 lea plan era unul mult mai complex și elaborat. Dura 500 de zile și se desfășura în 4 etape: 1.Prima etapă dura 100 de zile, consta în privatizarea micilor intreprinderi și locuințe ( vânzarea firmelor care aparțineau statului), reformarea micilor intreprinderi cu țelul de a prepara privatizarea, înființarea unui comitet economic interrepublican, care răspundea de politica economică, suspendarea ajutorului oferit de Uniunea Sovietică către statele satelit slab dezvoltate, stoparea inflației, etc.

2. Se încadra între 100-250 zile presupunea liberalizarea prețurilor, privatizarea marilor firme, introducerea unei reforme agrare , a fost menținut controlul asupra alimentelor de bază .

3. Se desfășura între 250-400 de zile, era cea mai lungă etapă , rezida în continuarea procesului de liberalizare și combaterea monopolului , aici fac referire la vânzarea a 50 % interprinderi prelucrătoare și de întreținere , 90 % din magazine sunt puse în vânzare, etc.

4.Avea în vedere ultimele 100 de zile și avea ca scop general consolidarea economiei.

Acest plan realizat de Stanislav Șatalin avea ca obiectiv instaurarea unei economii mixte și urma să fie pus în aplicare din octobrie 1990. A fost refuzat de Gorbaciov , cât și de Râjkov , întrucât îl considerau imposibil de aplicat, mai mult, nu acoperea necesitățile tuturor categoriilor sociale, fac referire la măsuri de protecție pentru studenți, șomeri, etc.

În publicația ”Viața partidului” din 10 mai 1987, Mihail Gorbaciov își expune propriul punct de vedere referitor la ceea ce va însemna noua realitate sovietică : ”Orientarea pe care trebuie să o conferim întregii noastre activități de partid este orientarea adevărului. Destul cu frazele seci și cu vorbăria în vânt. Adevărul, chiar și cel mai crud, este mai bun decât cea mai frumoasă minciună. De ceea ce avem nevoie acum nu sunt legendele despre o viață mai bună, ci mobilizarea tuturor în lupta pentru o viață mai bună. Adevărul este adevăr, nu i se poate adăuga nimic, nu se poate ciunti. Iar poporul nostru e atât de înțelept, atât de cinstit și de generos, încât minciuna nu poate decât să-l jignească. Ironia, neîncrederea și indiferența sunt odraslele minciunii confortabile […]. Într-un cuvânt, trebuie ca acțiunea de informare și de propagandă să fie condusă numai pornind de pe pozițiile realismului și adevărului”. Din această cuvântare cu rol propagandistic reiese exact ceea ce Gorbaciov își propunea să realizeze , și anume reconstrucția sistemului existent. Astfel, în acest scop a apărut libertatea de expresie, libertatea de a critica minusurile regimului fără a fi pedepsit. Mai mult, începând cu anul 1987 Mihail Gorbaciov eliberează o parte din deținuții politici închiși în lagăre de concentrare. Totodată , vobea despre o ”nouă gândire culturală”. Adresându-se Uniunii Scriitorilor susținea că ”trecem acum din nou prin școala democratizării. Învățăm. Cultura noastră politică este inadecvată. Nivelul nostru de dezbatere este inadecvat. Nivelul nostru de a asculta punctul de vedere chiar și al prietenilor și tovarășilor nostri –până și aceasta este inadecvată”. După cum am constatat, cuvântul cheie utilizat în această mică tiradă a fost ”inadecvat”. Așadar, vinem cu următoarea întrebare : Oare, într-adevăr, Gorbaciov își dorea doar restructurarea sistemului existent sau reformarea, schimbarea, reconstrucția sa radicală ?

Zbigniew Brzezinski, considera că motivul, pentru care în Uniunea Sovietică nu se putea ajunge la un regim democratic, îl reprezenta incapacitatea societății, a sistemului și a statului în sine de a renunța la ideologia leninistă, mai mult, ”obstacolele politice la o perestroikă reală sunt, așadar, nu numai formidabile, ci și insurmontabile. O ruptură cu moștenirea leninistă ar cere nu mai puțin decât o definire fundamentală a naturii partidului conducător, a rolului său istoric și a legitimității sale. Ar fi necesar să acceptăm ideea că multe dintre schimbările sociale sunt accidentale, ambigue , și adesea spontane […] ”

Pentru a înțelege necesitatea reformării sistemului Gorbaciov ne oferea câteva considerente referitoare la conceptul de democrație. ”Democrația nu poate exista fără domnia legii , deoarece legea a fost creată să protejeze societatea de abuzurile de putere și să ofere garanții cetățenilor și organizațiilor”. El nu întelegea democrația decât din prisma existenței legilor, legi care întăreau caracterul democratic al societății, legi care constau în respectarea libertăților cetățenilor. De aici reiese intenția lui Gorbaciov de a reconstrui sistemul, de a aduce în prim-plan ideea de a respecta legea. Statul este perceput ca un garant și protector al indivizilor săi. De acum, oamenii aveau dreptul de denunța orice tip de abuz, survenit din partea autorităților publice. Mai mult, avea libertatea de a-și expune public opiniile referitoare la activitățile statului. Pentru a sublinia importanța unei lumi libere redăm concepția lui Gorbaciov despre totalitarism și democrație expusă în cadrul unei Conferințe pe aceeași temă, la Munchen, la data de 8 martie 1992 : ”Democrația a fost și rămâne una dintre cele mai mari cuceriri ale umanității. Ea constituie premiza și condiția libertății individuale. Reprezintă fundamentul libertății popoarelor și cel mai sigur punct de sprijin pentru dezvoltarea lor pașnică […].Totalitarismul se situează la antipodul democrației. El este negarea libertății individuale, a libertății popoarelor, este izvorul unor pericole dintre cele mai grave care amenință dezvoltarea pașnică a comunității umane”. Cu alte cuvinte, face o paralelă între democrație, percepută ca fiind condiția sine qua non a unei lumi libere și totalitarism, care e situat la polul opus și care e înteles ca fiind parte integrantă a unui sistem în care cetățenii sunt privați de libertate, indiferent de natura sa.

George Sores era de părere că Gorbaciov dorea să transforme Uniunea Sovietică într-o societate deschisă, modernă, cooperantă ; chiar el percepea ”distincția între societatea închisă și cea deschisă ca pe o problemă critică și, în concepția lui, transformarea Uniunii Sovietice într-o societate deschisă capătă întâietate față de toate celălalte obiective”. Mai mult, concepția lui Gorbaciov despre lume se baza pe ideea ”societății deschise, care are în prim plan aparteneța la o ”casă comună europeană , în care frontierele își pierd însemnătatea ”. Totodată, era de părere Gorbaciov că ” relațiile de bună vecinătate , de deschidere și de încredere reciprocă vor înlocui instinctele brutale și agresivitatea, până când , în final se va instaura o securitate universală pentru toate popoarele și guvernările de pe planeta noastră. După cum am mai subliniat, liderul sovietic a pus foarte mare accent pe cooperare, pe existența unor legături strânse între statele europene în vederea promovării sintagmei de pace mondială, motiv pentru care în decembrie 1990 a obținut Premiul Nobel.

În toată politica sa , Mihail Gorbaciov a pus accent pe libertatea de expresie a indivizilor, pe capacitatea lor de a face comentarii pe marginea problemelor ce țineau de domeniul public. Pentru ca proiectele sale să nu rămână doar simple teorii, Gorbaciov a apelat la înființarea sovietelor, organisme de la care și-a tras denumirea Uniunea Sovietică. De acum, Sovietul Suprem îndeplinea un rol asemănător cu cel al unui Parlament, al cărui membri erau aleși prin alegeri disputate . Chiar dacă erau membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, s-a ajuns la o eliminare a vechilor membri, ceea ce se identifica cu o consolidare a puterii liderului. După cum sublinia George Sores în lucrarea mai sus menționată , Gorbaciov nu și-a pus problema relației dintre soviete și partid comunist, ceea ce a dus ulterior la apariția unor împiedimente, care vor provoca, împreună cu multe alte carențe ale sistemului, prăbușirea irevocabilă a imperiului rus.

Liberalismul gorbaciovian, susținea Pierre Miquel, în lucrarea sa ”16 evenimente cruciale ale istoriei ” (editura lider, București , 2002, p.168. ) a adus după sine căderea regimului comunist în Uniunea Sovietică și implicit în toată Europa, ajungându-se ca odată cu anul 1990 întregul continent european să cunoască o npuă etapă în evoluția sa istorică , și anume democrația. Însă, se presupune că Gorbaciov la acea vreme nu-și dorea altceva decât reînvierea democrației socialiste, cu alte cuvinte avea în vedere buna funcționare a princpiilor leniniste de guvernare. Încetul cu încetul lumea a cunoscut o perioadă de liberalizare, în sensul că a fost permisă publicarea romanului lui Vladimir Nabokov, până atunci interzis , ( ”Lolita”) , a apărut filmul care critica guvernarea stalinistă ( ”Căința” ), tot la acea vreme au fost date publicității statistici exacte referitoare la stagnarea economică, cazuri de corupție. Paradoxal, totuși, a fost momentul în care au început să apară critici la adresa liderului sovietic . Mai mult, televizorul sovietic prezenta imagini de război din Afganistan, Congresul Deputaților Poporului era ales prin vot secret, de aici rezulta libertatea alegătorului de a-și exprima voința. În decembrie 1986, Gorbaciov a telefonat lui Saharov ( care era exilat în Gorki ) și l-a anunțat că i-a fost redată libertatea .La începutul anului 1987 , majoritatea deținuților a fost eliberată din gulag . ”Din punct de vedere politic , această măsură s-adovedit benefică ”, susținea șeful K.G.B – Cebrikov într-un document din iulie 1987.

Apropiați ai liderului susțineau că ”democratizarea militează pentru redistribuirea puterii, a drepturilor și a libertăților, creearea unui număr de structuri independente, de management, de informare. ( Al. Gelman , membru activ al organizației de partid ) ”. Acest om de stat făcea dinstincția între democrație și liberalism, fiind adeptul noi ordini politice și economice promovate de către liderul sovietic. Considera, deasemnea, că numai prin intermediul unui regim cu adevărat democratic, Uniunea Sovietică va cunoaște cel mai înalt grad de prosperitate și dezvoltare.

Ceea ce a adus după sine sțirbirea imaginii sale de lider popular a fost inițierea unei puternice campanii antialcool. Cu alte cuvinte, când spunem campanie antialcool facem referire la faptul că prețurile la vodtcă au crescut simțitor, acest produs a ajuns să fie chiar raționalizat . Această hotărâre a fost luată ca urmare a gravelor consecințe pe care le-a implicat consumul de alcool : potrivit statisticilor, un sovietic din 6 se năștea cu o tară ereditară cauzată de alcoolism , dintre care 20-30 milioane abuzau de băutură , iar 5-6 milioane erau alcoolici . Tot o repercursiune directă a consumului de alcool era decesul a un milion de oameni anual, mai mult, alcoolul reprezenta cauza a 85 % din crime, violuri, furturi, jafuri. În 1986 au fost descoperiți un milion de șoferi care conduceau într-o stare bahică avansată. Un exemplu relevant în ceea ce privește efectul nefast pe care l-a avut, însă, campania antialcool îl remarcăm în regiunea Nagorna Karabah, unde 30.000 de țărani au rămas fără mijloace de trai , asta după ce toate viile au fost distruse .

Kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkaici am rmas,,,,,pt aprtea 3a

2.3 Politica externă.

Gorbaciov considera că pentru a avea acces la capitalul și tehnologia Occidentului trebuia ca Uniunea Sovietică să nu mai fie percepută ca un dușman al democrației.

În ceea ce privește politica cu Occidentul, la acea vreme, a apărut în Europa un curent, supranumit Gorbimania prin care Gorbaciov a devenit mult mai popular în Occident, decât în propria-i țară. Gorbaciov, încă de la începuturile activității sale ca om politic, punea foarte mare accent,după cum mai menționat, pe colaborarea dintre statele europene. De aici a apărut și ”noua gândire politică”, care a ajuns la înfăptuire odată cu înlocuirea lui Andrei Gromîlko, adversar al liderului, cu Eduard Șevardnadezde. Mai mult, considera că ”Europa este o casă comună în care fiecare țară poate avea propriul ei apartament”. Această idee a susținut-o în cadrul primei vizite oficiale de la Paris din februarie 1986. Ne întrebăm de ce a ales Franța și nu al stat, dar răspunsul e simplu. Franța era o putere nucleară și totodată una din marile puteri ale lumii europene. Cu alte cuvinte, Gorbaciov prin promovarea unei astfel de politici de cooperare între statele europene , pe de o parte punea capăt doctrinei lui Brejnev, iar pe de altă parte, această aserțiunea aducea critici severe la adresa celui care a pus bazele spirituale ala Cortinei de Fier . Întrebarea , care încă nu are un răspuns cert nici până astăzi, este următoarea : Mihail Gorbaciov, în calitate de lider, și-a dorit într-adevăr îmbunătățirea sistemului sovietic existent în acea perioadă sau toată politica sa poate fi identificată cu o propagandă specifică unui om politic abil și însetat de putere ?

În noiembrie 1985 a avut loc prima întâlnire dintre Gorbaciov și Ronald Reagan, președinte al S.U.A și un mare luptător împotriva comunismului, deși nu a vizitat niciodată Rusia, la Geneva. În cadrul acestei întrevederi s-a pus problema dezarmării convenționale și nucleare, în vederea promovării și menținerii păcii mondiale. Din informațiile culese, reise că Gorbaciov a lasat aspectul politicii externe pe mâna Ministrului sîu de Externe, el fiind preocupat, în special, problemele politicii interne.Gorbaciov vedea în Reagan un ”dinozaur politic”, iar Reagan îl percepea pe Gorbaciov ca fiind un posibil adversar al lumii libere. Ambele părți au căzut de acord asupra unui aspect, și anume că Europa nu mai era pregătită pentru un nou război, fie el nuclear sau nu. Gorbaciov a solicitat semnarea unei declarații prin care cele două părți se angajau să nu dea naștere unui nou conflict, însă Reagan a refuzat. În cele din urmă, s-a semnat o întelegere între două părți prin care semnatarele încetau lupta pentru obținerea superiorității militare. Tot în cadrul aceleași întrevederi la nivel înalt, Gorbaciov a promis că va încerca să retragă trupele de pe teritoriul Afganistanului ceea ce s-a și întâmplat în febraurie 1988, în urma unui acord.

În ianuarie 1986, Gorbaciov a propus dezactivarea armelor nucleare până-n anul 2000. Ronal Reagan se pronunța în favoare a patru obiective: dezarmarea, ridicarea Cortinei de Fier, respectarea drepturilor omului și renunțarea la conflictele cu statele din Lumea a3 a .

În mai 1986 a fost lansată noua gândire politică, aceasta consta în renunțarea la cursa înnarmării și promovarea idei de pace mondială.

Un om de știință sovietic declara că ”multe s-au schimbat în comparație cu epoca lui Hrusciov . Nu mai există mase inculte ce putea fi dominate cu ușurință și ale căror minți puteau fi ținute sub control. Există acum oameni care gândesc, care au fost educați cu privire al modul în care ar trebui să arate socialismul, și ei îl vor în felul acesta.

Gorbaciov, în speranța de a pune capăt cursei înarmării, a acceptat sugestia venită din partea președintelui american de la acea vreme, Ronald Reagan. Cel mai important tratat privin reducerea numărul armelor nucleare deținute de marile puteri a fost semnat în decembrie 1987. La 15 ianuarie 1987, Gorbaciov declara : ”[…] Uniunea Sovietică propune eliberarea Terrei de arma atomică până la sfârșitul secolului, acționând pe etape și într-un mod consecvent […]”. Un alt aspect pozitiv al politicii sale a fost retragerea trupelor sovietice, care au invadat Afganistanul în 1979, în vremea lui Brejnev și încheierea unui pact în 1988. Se presupune că această decizie a fost determinată de schimbarea raportului de forțe între cele două puteri ( S.U.A și U.R.S.S ), în sensul că americanii dispuneau de rachete Stingher, care erau mult mai puternice decât ale sovieticilor.

Din ianuarie 1989 președintele al Statelor Unite ale Americii a fost ales Bush, fost director al C.I.A, fost ambasador la O.N.U., fost vicepreședinte al lui Ronald Reagan, cu alte cuvinte președenția americană aparținea unei expert în problema relațiilor internaționale. În decembrie 1989 a avut loc, astfel, o întrevedere între Mihail Gorbaciov și George W. Bush la Malta în care s-a pus problema redimensionării sferei politice comuniste. Mai mult, jurnalista J. Rosenberg susținea că „ ceea ce lumea nu știa deprre Malta, dar jumătate din cehii pe care i-am inrvievat păreau să știe, este că Gorbaciov îi promisese lui Bush acolo să răstoarne comunismul […].” Se considera că tocmai această întâlnirea la nivel înalt a pus capăt Războiului Rece. Pe de o parte conducerea sovietică s-a angajat să-și retragă trepatat trupele de pe teritoriul statelor-satelit și, mai mult, să nu intervină în a pune capăt evenimentelor din fostele state sovietizate. Iar, pe de altă parte, au căzut la întelegere de a nu-și impune hegemonia în urma slăbirii puterii sovietice. Fostul lider al Securității sovietice, V.A. Kriucicov, era de părere că acolo Gorbaciov „ a predat americanilor pozițiile politico-militare, fără să primească nimic în schimb.”În mai-iunie 1990 cei doi președinți s-au pus de acord asupra unei Conferințe care s-a ținut la Paris în noiembrie 1990. La această conferință au participat țări precum Canada, S.U.A și statele europene. S-a avut ca obiectiv numărul unu reconfirmarea „Cărții de la Paris pentru o nouă Europă” în vederea stabilirii unei noi ordini mondiale.

Un alt acord, de data aceasta cu privire la reducerea armelor nucleare, a fost semnat între Statele Unite și Uniunea Sovietică în iulie 1991. Supranumit Tratatul Start avea ca prioritate eliminarea a un sfert sau pânăla o treime a armelor strategice în decursul anilor 1990.

Sahnazarov, șeful Departamentului Înternațional al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și consilier apropiat al liderului, era de părere că regimul socialist care avea la vârful ierarhiei sociale, adică la conducere, doar un mic grup de birocrați, nu mai era un sistem legal, de actualitate. Pe baza acestui considerent s-a renunțat la doctrina Brejnev.

Adam Michnik în lucrarea sa intitulată Marea Contra-Reformă afirma că ”politica lui Gorbaciov este rezultatul conflictului între generații din nomenklatura sovietică , este rezultatul înapoierii tehnologice și al câtorva ani de război în Afganistan , este rezultatul fricii de o confrunatere militară și al atitudinii fără compromisuri a președintelui Reagan. Gorbaciov nu este un prefăcut , ci un contr-reformator ”. După cum remarcăm, acest cercetător se afirmă într-un mod palpabil ca fiind un critic fervent a liderului sovietic. Altfel spus, Michnik îl acuza pe lider că-și dorea reconstrucția sistemului fără a demonta sau fără a renunța la fundamentele lui ideologice, care au stat la baza formării statului sovietic. În optica lui Michnik, contra-reformator este acel politician care-și propune schimbarea sistemului , facem referire aici la implementarea unui nou set de valori , schimbarea mentalităților și a princpiilor după care a fost condusă respectiva societate până în momentul de față, fără a elimina toate acele particularități ce țin de ideologia trecută. Însă, după cum știm, nu Gorbaciov a trimis trupele sovietice în Afganistan, ele existau din 1979, Rusia era deja un stat anacronic și în declin, când Gorbaciov a ajuns la guvernare. Mai mult, pentru ca Rusia să poata ieși din izolaționism și din marasmul în care se afla o cooperare între statele europene era bine venită.

Ca urmare a reformei numite perestroika s-a încheiat un acord între China și Uniunea Sovietică asupra traseului frontierelor orietale, s-au făcut progrese asupra fenomenului de dezarmare, trupele sovietice din Afganistan au fost retrase și multe ale acțiuni ( eliberarea deținuților politici, liberalizarea presei , posibilitatea de a critica regimul ,etc.), care i-a determinat pe politologi să-l supranumească pe Gorbaciov ”om al păcii”.

În cele ce urmează , dorim să oferim câteva detalii referitor la mișcarea de eliberare a statelor-satelit, care în faza incipientă au luptat pentru obținerea suveranității, ca ulterior să se declare independente de federație.

Primul dintre cele 3 state baltice, Estonia la 22 iunie 1988, Prezidiul Sovietului Suprem al Republicii a decis ca drapelul național ca fiind albastru-alb-negru. În urma consultărilor clasa politică estonă a refuzat să adopte proiectul de refomră propus de sovietici. Conform cotidianului ”Soviețkaia Estonă”, numărul din 3 noiembrie 1988, proiectul acesta ”nu dezvoltă democrașia, ci o îngrădește. O treime din deputați nu este aleasă de popor, ci prin intermediul diverselor organizații sociale. Normele de reprezentareale acestora din urmă sunt inegale. Reprezentare micilor republici în instituțiile superioare ale puterii de stat este scăzută […] . Proiectul limitează drepturile noilor republici”.

Astfel , a fost respins, iar Republica Estonia s-a declarat suverană la 16 noiembrie 1988. Lituania, următorul stat baltic, a urmat modelul eston astfel încât, s-a proclamat suveran la 18 mai 1989, iar ultima, Letonia, la 28 iulie 1989.Ceva mai târziu, parlamentul sovietic, adică Sovietul Suprem, a votat legea prin care a fost recunoscută autonomia celor 3 state baltice , după lungi discuții și confruntări.

În Caucaz, Sovietul Suprem al Azerbajanului a votat legea suveranității la în septembrie 1989, în Georgia a fost o situație asemănătoare, acest stat fiind primul care a inițiat o mișcare separatistă. Uzbekistan s-a proclamat stat suveran la 20 iunie 1990, Moldova în iunie 1990, etc. Am fi oarecum tentați să credem că Gorbaciov nu s-ar fi opus acestor mișcări de independență numai pentru a nu-i fi denigrată imaginea de lider modern și democrat pe scena politicii mondiale.

III. Gorbaciov și căderea imperiului rus

3.1 Puciul din 19 august 1991. Desfășurare și repercursiuni.

În ziua de 5 august 1991 Gorbaciov, împreună cu soția sa, Raisa, și cu fiica sa, Irina, a părăsit Moscova pentru a pleca într-o vacanță în Crimeea, Foros. În aceeași zi, organizatorii puciului s-au întâlnit într-o vilă a K.G.B ului cu gândul de a obstrucționa semnarea Tratatului Unional, tratat ce urma să fie semnat în ziua de 20 august 1991. În concepția puciștilor confirmarea acestui tratat aducea după sine sfârșitul U.R.S.S. La 9 august Iazov a anunțat că s-a format un Comitet al Stării de Urgență, astfel că forțele armate au intrat în stare de alertă. După adoptarea unor măsuri, la 17 august s-a hotărât izolarea președintelui și a familiei sale, iar postul ocupat până atunci de Gorbaciov s-a aflat în mâinile vicepreședintelui U.R.S.S. Între 17-18 august 1991, vila lui Gorbaciov a fost înconjurată de forțele de ordine, iar președintele Gorbaciov a fost arestat la domiciliu. Pe 19 august puciul a fost anunțat în mod public la radio și totodată a fost anunțată starea de urgență : „ în fața lui Mihail Sergheevici Gorbaciov se află în neputința de a-și asuma îndatoririle de președinte al U.R.S.S din motive de sănătate și din motive de transfer al puterii, în conformitate cu articolul 127 din Constituția Uniunii Sovietice,vicepreședintelui Ghenadi Ivanovici Ianaev [..], declarăm cele ce urmează:

În conformitate cu articolul 127-3 din Constituția U.R.S.S și cu articolul 2 din Legea U.R.S.S […] pentru a evita alunecarea societății spre catastrofă națională, de a garanta legile și ordinea, este decretată starea de necesitate în anumite teritorii ale Uniunii Sovieitce, pentru o perioadă de șase luni, începând cu ora 4 ( ora Moscovei), 19 august 1991.

Constitușia și legile U.R.S.S sunt necondiționat prioritare pe întreg teritoriul U.R.S.S.

Pentru a conduce țara […] instituim un Comitet de Stat pentru starea de necesitate în U.R.S.S, din care vor face parte : Oleg Balanov, prim-vicepreședinte al Consiliului de Apărare, B.A. Kriukicov, președintele K.G.B, V.S Pavlov, prim-ministru al U.R.S.S. B.K. Pugo, ministru de Interne,[…] D.T. Iazov, ministru al Apărării, G.I Ianaev,președinte interimar al U.R.S.S.

Deciziile Comitetului de Stat […] să fie executate cu strictețe de către toate organele puterii și adminsitrației, de către funcționarii și cetățenii de pe întreg tritoriul Uniunii Sovietcice!”

Printre complotiști au făcut parte Oleg Baklovev, Ghenadi Ianocev,Victor Pavlov, etc. Gorbaciov a refuzat să trateze cu Comitetul.

Autorul François Thom în lucrarea sa punea sub semnul întrebării atitudinea de apatie a lui Gorbaciov pentru că potrivit aserțiunilor sale Gorbaciov a fost avertizat de americani, dar el a susținut că „ știu ce pun la cale, dar nu sunt la înălțime de a mă ocupa eu de ei.” De asemenea, când Iaklovev a vrut să-l atenționeze asupra posibilului pericol ce s-ar putea abate asupra lui, Gorbaciov a declarat că „ nu vor avea curajul!”

Imediat, la câteva zile după eliberarea sa și revenirea la conducerea U.R.S.S, Gorbaciov declara că „ am decis că erau niște trădători. Le-am ținut un discurs ferm, enervat. Au încercat să mă convingă să mă odihnesc, să mă gândesc la sănătatea mea…Blakonov aproape că mi-a zis „ Mihail Sergheevici nu vă cerem nimic. Rămâneți aici. Vom face noi pentru dumneavoastră toată munca murdară ”. Le-am zis că nu mă voi lansa în nicio aventură […]. La sfârșit le-am spus : „ Întorceți-vă la Moscova și împărtașiți-mi punctul de vedere. Spuneți-le din aprtea mea, că într-o asemenea situație, trebuie să numim de urgență Sovietul Suprem sau Congresul.”….Au înțeles că nu le voi face jocul și au plecat….Mă gândeam că după acest duș rece […] își vor cântări acțiunile!”

Se pare că, după cum aprecia și Anatoli Cernaev, „ anul 1990 a reprezentat cel mai tragic an pentru țară și pentru Gorbaciov. Glasnosti și libertatea declanșeaseră forța distructivă, a cărei anergie protestatară și haotică se acumulase în timp.”

Thom François considera la rândul său că perestroika nu reprezenta „ altceva decât o lovitură de stat în interiorul conducerii politice sovietice, desfășurată cu încetinitorul, rămasă multă vreme în stare larvară, care s-a manifestat vizibil, deși din ce în ce mai des în 1990-1991 pentru a culmina cu puciul din august 1991.”

Se pare că puciul a fost organizat ca urmare a intenției liderului sovietic de a-i concedia imediat după semnarea Tratatului Unional pe șeful K.G.B, Kriucicov și pe ministrul Apărării. De subliniat că la aceea vreme K.G.B în Rusia era perceput „ precum E.N.A –L'ecolé Nationale d´Administration-la Paris. Cadrele de administrație erau formate la K.G.B, la K.G.B erau recrutați oamenii cei mai inteligenți, la K.G.B erau angajați cei mai diplomați. Nu exista altă școală, nu are importanță partea de spionaj pe care o cunoaștem- susținea Helene d´Encausse- aceasta nu reprezintă un interes astăzi, K.G.B era instituția formatoare de cadre reprezentative. În acest mod trebuie să-l privim.”

Raisa Gorbaciov a dat și ea o declarație cu privire la puci, unui ziar moscovit pe numele său „ Trud”, în ziua de 3 septembrie 1991 :

„ Pe 8 august, pe la orele cinci seara, a intrat la mine în cameră, tulburat, Mihail Sergheevici. Mi-a spus : * S-a întâmplat ceva grav, poate chiar groaznic, Medvedev mi-a raportat că de la Moscova a sosit un grup de persoane. Ei se află deja pe teritoriul vilei, cer o întâlnire. Dar eu nu am invitat pe nimeni. Ridic receptorul-primul, al doilea, al treilea, toate telefoanele sunt decuplate. Chiar și cel roșu. Sînt întrerupte și legăturile interioare. Asta înseamnă izolare sau chiar arestare. Înseamnă complot. […] N-am să accept nici un fel de acțiuni aventuriste sau tranzacții […] Trebuie să fim pregătiți pntru orice.* S-au confirmat presupunerile cele mai rele: cei sosiți i-au cerut să semneze Decretul de Instituire a Stării Excepționale, să-și transmită împuternicirile ( vicepreședintelui) . Când a respins aceste cereri i s-a cerut să demisioneze. Ne aflam într-o izolare totală. Nimeni nu era lăsat să iasă de pe teritoriul vilei și nimeni nu putea intra […].”

La numai o zi după puciul din 19 august 1991, Mihail Sergheievici Gorbaciov, președintele U.R.S.S, a ținut o conferință de presă în care își exprima regretul și dezamăgirea pentru cele întâmplate. El era de părere că această lovitură îndreptată împotriva politicii sale era, in facto, o lovitură dată societății. În cadrul acestei întruniri a explicat în cele mai mici detalii presei, și implicit opiniei publice, desfășurarea evenimentelor care au marcat ulterior evoluția sistemului socio-politic sovietic : „” Am trăit (…) una din cele mai dificile încercări din toată istoria reformelor din societatea noastră. Ne am confruntat cu un lucru foarte real, fără exagerare, o lovitură de stat anticonstituțională, organizată de către forțe antirevoluționare. (…)

Iată niște oameni în care am avut încredere și care s-au coalizat nu doar împotriva președintelui, (dar) și împotriva Constituției, contra democrației […] La 18 august, la ora 16:50, am fost informat de către șeful gărzii (…) că au sosit niște persoane care vor să mă vadă. I am răspuns că nu așteptam pe nimeni și că nu fusesem informat de nicio vizită. Care era scopul vizitei ?[…] Le-am zis Raisei (soția) și Irinei (fiica) să se aștepte la cel mai rău lucru dintre toate, dacă era vorba despre o problemă de orientare politică, fiindcă eu voi rămâne pe pozițiile mele și nu voi ceda la nici un șantaj ori presiune și nu-mi voi schimba hotărârea. Mă gândeam că era necesar să spun acest lucru întregii familii. Puteți înțelege de ce- fiindcă se putea întâmpla orice. Toți membrii familiei mi-au răspuns că eram liber să iau orice hotărâre doream, fiindcă ei mă vor urma.[…] Acum, dacă îmi veți spune că partidul, în ansamblu, este o forță reacționară, vă voi contrazice, deoarece cunosc mii de oameni – și unii se află chiar aici, în această sală- care sunt adevărați democrați, care sunt devotați perestroikăi, acestei lupte la care nu vor renunța nicodată. (…) Nu cred, după tot ce s-a întâmplat, că ar trebui să începem o vânătoare de vrăjitoare și să ne mai comportăm ca înainte. Trebuie să acționăm în cadrul nostru democratic, în acela al glasnostului, pe baza legilor noastre și conform justiției. Iată cum trebuie să acționăm !

3.2. Cauzele care au determinat implozia sistemului totalitar sovietic.

După cum am relatat în capitolul anterior, anul 1985 a însemnat începutul unui proces de modernizare, proces ale căror repercursiuni s-au făcut resimțite în însăși politica liderului sovietic. În primul rând, se considera că liderul de la Kremlin și-a propus adoptarea și continuarea pogramului lui Andropov, program prin care se urmărea stoparea fenomenului de declin economic a Uniunii Sovietice. Un al doilea punct politicii sale a fost, după cum am mai discutat, lansarea conceptelor de ” perestroika” și ” glasnost” , acestea având ca scop înlocuirea economiei dirijate ( planificată ) cu o economie de piață viabilă. Deși, dupa cum bine știm, a fost introdus criteriul profitului și cel al autonomiei în gestionarea intreprinderilor, și multe alte măsuri, s-a ajuns în cele din urmă la un declin ireversibil al statului sovietic.

Oamenii de știință ai vremii considerau că la baza prăbușirii imperiului stăteau o serie de factori atât de natură internă, cât și externă. Dintre aceștia amintim existența unei economii aflate în declin, promovarea unor politici administrative ineficiente și corupte, risipa și investiițile majore în arme. Pe de altă parte, se presupunea că sistemul sovietic a fost distrus de propiile sale limite întrucât prăbușirea acestuia a fost influenșată, în mod deosebit, de facorul ”K”, care reprezenta noile cunoștiințe de care sunt dependente atât puterea economică, căt și militară. Astfel că, în 1985 Gorbaciov declara că ” am fost aproape printre ultimii care și-au dat seama că în epoca științei informațiilor, cel mai costisitor patrimoniu este cunoașterea.” În ceea ce privește factorii externi amintim venirea la putere a lui Ronald Reagan care a lansat războiul stelelor și Inițiativa Apărării Strategice, pe de altă parte, se aduce în discuție că tocmai desemnarea lui Gorbaciov ca lider al Uniunii Sovietice a însemnat sfârșitul imperiului. Uniunea Sovitică începuse tot mai mult să se confrunte cu o criză economică cronică : productivitate redusă, incetinirea procesului de dezvoltare, deficite agricole, penuria de produse alimentare,criză valutară, ca urmare a importului mare de cereale, a făcut ca URSS să devină dependentă de creditorii din afară, creșterea deficitului bugetar ca rezultat al reducerii veniturilor obținute de pe urma vânzării de ulei, creșterea inflației, etc.

O parte din oamenii de știință consideră că Gorbaciov și echipa sa au făcut două mari erori în plan socio-politic, erori care au dus, ulterior, la colapsul regimului comunist rus, și implicit a celui european. În primul rând facem referire la idee de a înfăptui reforme pe bucăți. În timp, s-a întărit tot mai mult convingerea că trebuia să existe o continuitate, că măsurile adoptate se aflau în interdependență și că trebuia implementate rapid pentru a da rezultate pozitive. O a doua ruptură a avut loc când liderul de la Kremlin a subapreciat poziția conservatorilor, care se opuneau oricăror tip de reforme, idei, măsuri novatoare sau nu, dar care le-ar fi pus legitimitatea și interesele sub semnul întrebării.

Roi Medvedev considera că ” nereușind să întărească fundamentul economic, social și ideologic al regimului, Gorbaciov a început în același timp să demonteze dictatura nomenclaturii ”, iar ”căderea regimului în condițiile unei asemenea politici era inevitabil.”

În ceea ce privește republicile sovietice, acestea tindeau tot mai mult spre autodeterminare și se pare că Gorbaciov nu a luat foarte mult în seamă acest aspect, ajungându-se în cele din urmă la prăbușire.

Republica Rusă era cea mai mare dintre republici, cuprindea și Siberia și apărea sub denumirea de Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă. Însuma la vremea aceea circa 148 de milioane locuitori. Cuprindea 11 zone și avea capitala la Moscova. În ceea ce privește divizarea etnică, 83% erau ruși, 4% tătari, 3% ucrainieni, etc. În cadrul aceleași republici existau grupuri mai mici –bașchinii, tătarii-care se bucurau de autonomie, chiar dacă aceasta exista numai la nivel declarativ.

Din cele 15 Republici ale Uniunii Sovietice numai 3 erau slave: Rusia, Ucraina, Belorusia.

Ucraina însuma 100 de grupuri etnice, cel mai important și cel mai mare era cel al velico-rușilor, care cuprindea 100 milioane de locuitori, după care urma grupul polonezilor. Avea o populație de aproximativ 51,5 milioane locuitori, dintre care 74 % erau ucrainieni, 21 % ruși, 1 % bieloruși. Capitala o regăsim în orașul Kiev. În anul 988 are loc creștinarea de la greci de către Vladimir. Ucraina era cea mai mare, cea mai populată după Rusia. Aceasta ocupa poziția strategică dintre Marea Neagră și Rusia.S-a proclamat stat independent în 1990 și tot atunci s-a declarat zonă liberă de arme nucleare.

În secolul XX s-a bucurat de o independență mai mult nominală, întrucât presiunile Rusiei țariste și ale Poloniei erau tot mai puternice., ajungând în cele din urmă să devină anexă sau stat satelit al Uniunii Sovietice. După desprinderea sa de Uniunea Sovietică a fost fondatoarea a ceea ce numim Comunitatea Statelor Independente din 1992 și a păstrat o legătură de natură economică cu Rusia.

Crimeea a fost anexată Rusiei țariste în 1783. Avea o populație de origine tătară, care a fost deportată în masă în timpul celui de al Doilea Război Mondial, întrucât a fost acuzată de colaborare cu inamicii, în cazul nostru era vorba despre germani. În 1954 Crimeea a trecut din componența RSFSR în cadrul Republicii Sovietice Ucraina. Asfel că, la sfârșitul anilor 1990, tătarii reprezentau 10 % din populația ucrainienilor, iar 62 % rușii,așadar, limba rusa era o limbă universal acceptată. Odată cu dezintegrarea Uncrainei, Crimeea a devenit republică autonomă în cadrul Ucrainei.

Bielorusia a fost o creație artificială a Uniunii Sovietice, se afla in Nord-Vestul Ucrainei, apărea sub titulatura de Republica Socialistă Sovietică. Cuprindea o populație de circa 10,2 milioane locuitori, dintre care 79 % bieloruși, 12 % ruși, 4 % polonezi. Avea capitala la Minsk. Stăpânirea rusă începând încă din secolul XVIII.

Moldova reprezenta partea vestică a Ucrainei. S-a aflat sub suzeranitate otomană încă din timpul Evului Mediu. În 1812 Rusia a pus stăpânire pe acest teritoriu, în 1859 a avut loc Mica Unire, adică unirea cu Patria-Mamă( România), în 1918 s-a realizat Marea Unire, în 1939, în contextul celui de al Doilea Război Mondial, a fost anexată Uniunii Sovietică. Avea o populație de 5 milioane de locuitori, dintre care 64 % moldoveni, 14 % ucrainiei, 13 % ruși ,etc. Capitala Ucrainei – Chișinău.

Țările asiatice : Georgia: avea o populție de aproximativ 5,4 milioane de locuitori, dintre care 69 % georgieni sau gruzini, 9 % armeni, 7 % ruși, 5 % azeri, etc. Capitala- Tbilisi. Din 1936 a devenit republică unională. Gruzienii își numesc țara Sacartvelo.

Armenia cuprindea 3,3 milioane de locuitori, dintre care 90 % armeni, 5 % azeri, 2 % ruși, 2 % kurzi, etc. A fost cel mai mic stat anexat Uniunii Sovietice. În anul 300 a fost primul stat care a adoptat creștinismul . Între 1918-1920 a fost independentă, după care în 1936 a devenit parte integrantă a Uniunii și a fost creată Republica Sovietică Socialistă Armenia.Avea capitala la Yerevan

Azerbadjan însuma 7 milioane de locuitori, dintre care 78 % azeri, 8 % armeni, 8 % ruși, etc. A fost invadat de arabi în secolul VII, de turci în secolul XI și de ruși în secolul XIX. În 1936 a devenit republică unională.

Turkmenistan cuprindea 3,5 milioane de locuitori, dintre care 68 % turci, 13 % ruși, 9 % uzbeci. A fost invadată de ruși în a doua jumătate a secolului XIX. A devenit parte integrantă a Uniunii în 1924.

Uzbekistan avea la vremea repsctivă 19,8 milioane locuitori, 69 % uzbeci, 11 % ruși, 4 % tătari,etc. A devenit republică unională în 1924 ca și Tajikistan.

Kîrgistan și Kazastan au intrat în componența Uniunii Sovietice începând cu anul 1936. Kîrgistan însuma 4,3 milionae de locuitori și avea capitala la Frunze. Iar Kazastan avea 16,6 milioane de locuitori și avea capitala la Alma Ata.

Statele baltice : Estonia, Lituania, Letonia au fost integrate Uniunii Sovietice în anul 1939 ca urmare a semnării Pactului de Neagresiune dintre URSS și Germania hitleristă în 1940. Letonia avea o populație care cuprindea 1,6 milioane de locuitori, Letonia-2,6 milioane, Lituani-3,6 milioane de locuitori. Estonia avea capitala la Tallin, Letonia la Riga și Lituania la Vilnius. Naționalismul și tendința tot mai accentuată de desprindere de URSS s-a manisfestat, cu precădere, în aceste republici baltice. Deși în est, pentru întâia oară, a fost recunoscută existența primei coaliții, facem referire aici la Frontul Poporului înființat în iunie 1988, Gorbaciov, se pare, că nu a luat în considerare ca atare aceste solicitări de recunoaștere a independenței, ajungându-se astfel la ceea ce s-a numit ruptura de sistemul sovietic.

Odată cu așa-zisele alegeri pluraliste, primele din istoria statului sovietic din primăvara anului 1989, au început să se manifeste tot mai mult tendințele de separare. O consecință a acestor alegeri a fost revenirea pe scena politicii interne a unor lideri dornici de afirmare, avem spre exemplu cazul lui A. Saharov, revenit din exil începând cu anul 1986, Boris Elțîn, devenit ulterior critic fervent al regimului gorbaciovian, etc. Se presupune că alegerile au fost percepute în state precum Ungaria și Polonia ca fiind „licența de libertate”. Mai mult, acestea au accelerat procesul de democratizare în statele considerate state-satelite URSS.

O altă fisură a fost produsă în momentul în care Mihail Gorbaciov, cu ocazia vizitei în R.D.G, l-a blamat în mod public și direct pe președintele Germaniei Erich Honecker pentru politica sa învechită, conservatoare. La această aniversare participanții strigau: : „Gorbi, Libertate”. Gorbaciov declara la aceea vreme „ trebuie să se țină cont de procesul general de modernizare și de reînnoire, care are loc în acest moment în tot blocul socialist.” Acest eveniment a fost considerat o lovitură dată regimului comunist.

De asemenea, un alt aspect care a avut repercursiuni asupra politicii promovate de Gorbaciov a fost ideea reformării sistemului politic existent. În 1985, când a ajuns la conducerea U.R.S.S, a declarat „eu sunt comunist, TREBUIE SĂ SCHIMBĂM TOTUL!”. Schimbarea, după cum am remarcat, a fost tema centrală a tiradelor sale. Venim, însă, și ne intrebăm cum liderul de la Kremlin s-a gândit că restructurarea se putea transforma intr-o politică direct aplicabilă, fără a renunța totuși la dogmele leninismului ? Aceasta a fost și va rămâne o chestiune care a suscitat interesul multor oameni de știință.

Roi Medvedev considera că dispariția sistemului comunist totalitar a avut la bază puternicul sentiment naționalist antirusesc : „ În anul 1991- susținea el, naționalismul antirusesc a fost mult mai slab decât în anii 1917-1918, neputând provoca distrugerea Uniunii Sovietice. Cu mult mai periculos pentru Uniunea Sovietică s-a dovedit a fi separatismul rusesc, fenomen nou și neașteptat, care a devenit una dintre forțele demolatoare ale Uniunii Sovietice, create și construite în jurul R.S.F.S.R.” Se pare că Gorbaciov susținea cu tărie ideea existenței unei confederații, mai mult el nu a acceptat părerile celor care credeau în sfârșitul U.R.S.S. Însă, nu s-a aflat niciodată dacă ceea ce susținea liderul sovietic a fost și ceea ce credea, având în vedere contextul istoric în care ne aflam, aici facem referire la sentimentele naționaliste puternice, situația economică a federației, sisitemul politic fragil, care suporta schimbări frecvente și mulți alți factori decisivi care au determinat implozia sistemului sovietic.

O serie de alți factori, de data aceasta de natură externă, constau în invazia sovietică în Afganistan, plasarea de noi rachete pe teritoriul U.R.S.S, extinderea influenței sovietice în țătrile din Africa și America Centrală. Toate acestea au provocat, împreună cu alți factori colapsul al sistemului.

O altă fisură produsă în cadrul sistemului a fost inițierea de noi alegeri în primăvara anului 1990, alegeri care nu au făcut alceva decât să întărească ideea de autonomie , astfel s-a manifestat tendința de separatis a statelor din Caucaz și a celor 3 state Baltice. Boris Eltîn ,a fost ales drept noul președinte al R.S.F. S.R în iunie 1990. Astfel, centrul de putere s-a divizat în doi poli distinți, primul cel deținut de Gorbaciov, președintele Uniunii Sovietice, iar cel de al doilea, nu mai puțin lipsit de însemnătate, a fost cel ce aparținea lui Boris Elțîn, președinte al Federației Ruse. Dacă cel dintâi reprezenta puterea sovietelor, cel de al doilea reprezenta puterea republicii ruse.Astfel puterea rusă a devenit o putere ce avea la bază o legitimiate populară, legală, democratică, iar autoritatea sovietică era una specific de partid, birocratică și ilegală, chiar.

Din anul 1987 popularitatea lui Gorbaciov a început să scadă simțitor. Venim și ne întrebăm care a fost, oare, cauza eșecului său, având în vedere că Gorbaciov a fost primul lider reformator care și-a propus liberalizarea sistemului, lucru nemaiîntâlnit până acum la niciunul dintre liderii Kremlinului. Se pare că politica sa a fost percepută greșit. Ca urmare a dispariției climatului de teama, opresiune, represiune,au apărut grevele, manifestațiile contra regimului, afaceri ilegale, gradul de infracționalitate devenise tot mai ridicat, etc.

În concepția unor cercetători, Mihail Gorbaciov a avut ca prioriate numărul unu schimbarea elitei, a clasei politice, toate acestea pentru a creea condițiile necesare unui proces de modernizare a sistemului actual. Este vorba despre acel „ scenariu al intelectualilor”,prin care se urmărea schimbarea structuriilor politice conducătoare.

În viziunea mareșalului Șapoșnikov guvernarea lui Gorbaciov a fost „ unul dintre cele mai obscure episoade ale acestui secol, acest puci-susținea el – avea o origine dubioasă. ”

Andrei Graciov sublinia principalele greșeli ale sistemului, și anume „ […] aparatul de partid care înlocuise birocrația țaristă, lipsindu-l de monopolul de odinioară al puterii. Armata pe care a slăbit-o prin reducerea cheltuielilor de apărare, a descreditat-o prin folosirea ei împotriva populației civile pentru soluționarea conflictelor din Tbilisi, Fergana și Baku…Noua destindere în relațiile cu Occidentul….a năruit dintr-o dată bastioane puternice întărite ale „ Cetății asediate „ în care propaganda oficială antioccidentală a inchis societatea sovietică”. În optica lui Andrei Graciov trei au fost factorii decisivi în destrămarea Uniunii Sovietice. În primul rând, a adus în discuția abrogarea articolului 6 din Constituția Uniunii Sovietice, articol care invoca deținerea de către partid al monopolului unic de putere în stat. Slabirea forțelor armate a reprezentat un al doilea punct de cotitură, în sensul că nu mai exista o bună organizare, nu mai exista un interes propriu-zis față de această structură. Iar ultimul pas spre ruptură a fost încercarea lui Gorbaciov de a promova o politica de destindere, conciliatorie cu Occidentul, nu degeaba s-a lansat în Vest curent Gorbimania.

Ghiță Ionescu considera că ceea ce-și propunea regimul totalitar sovietic contravenea a ceea ce exista in facto, aici avem spre exemplificare idei ca egalitate socială și politică versus dictatura de partid și corupția, urmărirea avansului științific versus cenzura ideologică, federalizarea unor popoare versus dominarea de către poporul rus, etc.

După cum bine știm, Alexandr Iaklovev a fost omul din spatele politicii gorbacioviene,motiv pentru care merită să ne concentră în câteva rânduri atenția asupra personalității și evoluției sale ca om de stat.

Alexandr Iaklovev a fost ofițer de pușcași marini în vremea celui de al doilea Război Mondial, a fost rănit, motiv pentru care a rămas șchiop. Supranumit„ diavolul șchiop „, în anii 50 a studiat Științele Sociale, în 1961 și-a luat doctoratul, iar la puțin timp după a intrat în nomenclatură. Ideologul perestroikăi, în 1971 i-a propus lui Sușlov pe tânărul șef al Federației de partid Stavropol să-l numească șef al secției ideologice a Comitetului Central. Sușlov a acceptat ca sugestia lui Iaklovev să se materializeze, dar Gorbaciov a refuzat ideea de a fi subordonat al Moscovei. În timp ce s-a afla în exil,ca urmare a criticillor aduse naționliștilor de dreapta, s-a întânit și împrietenit cu „ starețul perestroikăi”. Iaklovev considera că obiectivul perestroikăi era relansare economică, revigorarea societății, politică de destindere internă și internațională,etc.

Iaklovev susținea transformare totală a sistemului politic, aici amintim alegeri libere, libertatea presei, parlamentarism, independența justiției , în plac economic și-a propus libertatea comerțului, apariția profitului, privatizarea unor interprinderi, economie de piață, etc.

A altă consecință a politicii de glasnost a fost abolirea articolului 6 din Constituția Uniunii Sovietice prin care partidul și-a pierdut puterea de „ forță conducătoare în societatea sovietică”, cu alte cuvinte eliminarea acestui articol rezida în absența rolului de conducător al Uniunii Sovietice.

În concepția lui Helene D´Encausse, anul 1989 a reprezentat un an de mari schimbări la scara societală, cât și politică, în sensul că au avut loc alegeri, a apărut astfel parlamentarismul, dar, în același timp putem discuta despre un an al stagnărilor, adică s-a manifestat tot mai mult tendința separatistă, au apărut tot mai multe greve, violențe generalizate,etc.

Un alt factor decisiv în evoluția sau involuția regimului comunist a fost venirea la putere a lui George Bush, în ianuarie 1989. G. Bush era expert în problemele internționale de la Casa Albă, director C.I.A, reprezentant la Beijing, ambasador al O.N.U și ex-vicepreședinte a lui Ronald Reagan. Se tot vorbește despre o posibilă înțelegere de la Malta dintre Gorbaciov și Bush, acord care a avut ca finalitate înlocuirea sistemului comunist de comanda cu unul capitalist, liberal.

Un alt punct de cotitur a fost alegerea, după cum am mai subliniat, a lui Boris Eltîn în funcția de președinte al Republicii Sovietice Ruse. După cum a afirmat analistul politic, Dmitri Volkogonov “ pentru Elțîn a început o nouă etapă a vieții, care îl va duce la un conflict direct cu PCUS, biroul politic și Gorbaciov. Gorbaciov, însă, l-a subapreciat pe Elțîn, socotind că acesta va fi întotdeauna doar un executant ascultător. Mai mult, secretarul general era convins că Elțîn va merge strict pe acel făgaș al perestroikăi, pe care-l indică și îl va indica el, Gorbaciov, o fire foarte integră, perestroika nu însemna o renovare cosmetică a vechii clădiri bolșevice, ci o modernizare efectivă, substanțială, poate chiar o "novostroika" (construcție nouă _ n.n.). E adevărat, în primii ani ai perestroikăi Elțîn, ca și noi toți, nu punea la îndoială ideea socialistă, leninismul, rolul partidului comunist. […]Mediul intelectual, care în acea vreme începuse să se formeze și să se grupeze în preajma lui Elțîn, a grăbit precipitarea spiritului de "revoltă". .

Cum scriau V. Soloviov și E. Klepikova, "între Gorbaciov și Elțîn s-a creat o rivalitate, care în aceeași măsură poate fi numită personală și politică. Asta s-a întâmplat în timpul descreșterii revoluției inițiate de Gorbaciov, atunci când evenimente trezite la viață chiar de el i-au scăpat de sub control. Chiar în aceste momente la Gorbaciov, un om pe deplin sănătos psihic, a apărut o idee fixă: orice s-ar fi întâmplat, el îl învinovățea de toate pe Elțîn. Acesta devenise pentru el un ghimpe în ochi. Curând Gorbaciov va ajunge până acolo încât orice discuție s-o reducă până la urmă la Elțîn. Totul la acest om îl enerva pe Gorbaciov: și critica acestuia, chiar dacă ea nu era împotriva lui, a lui Gorbaciov, și popularitatea care creștea direct proporțional cu scăderea popularității lui Gorbaciov, îi apărea ca și cum Elțîn ar fi atras dragostea poporului de partea sa…"

Vladimir Tismăneanu redând definiția lui Zbiegniew Brezezinski considera că „ totalitarismul este aceea societate a controlului absolut exercitat prin represiune actulă și potențială, dar și prin manipulare ideologică.” Iar imperiul, facem referire aici la cel rus, era perceput ca un „ agregat politico-economic, întemeiat pe contrângere și forță, a cărui supraviețuire depinde, mai presus de toate, de creearea unei stări de mobilizare permanentă.” Aceste două definiții, ale conceptului de totalitarism și de imperiu, au fost redate pentru a sublinia imposibilitate Rusiei de a rezista într-o asemenea formă de stat multinațional și multietnic în care culturile și tradițiile încercau a fi încorporate în noul sistem sau chiar distruse. Această decimare în masă a culturilor, această subjugare din punct de vedere politic va aduce după sine trezirea spiritului naționalist, în fiecare dintre cele cincisprezece republici slave sau nonslave. Chiar însuși liderul afirma la un moment dat despre politica Rusiei de expansiune și hegemonie că „ ne aflăm în etapa crucială a perestroikăi-susuținea el în 1991-sunt mulți tovarăși care nu pot renunța la vechile obișnuințe. Și, simțindu-se neputincioși în circumstanțele actuale, pe fondul unor dificultăți reale, de dereglare a pieței și a sistemului financiar, de inerție a sistemului de comandă administrativ și birocratic, noile modele de gestiune nefiind încă rodate, se creează imense tensiuni sociale care sunt exploatate în scopuri politice : de unii pentru a bloca perestroika, de alții pentru a obține cu orice preț puterea. Conflictele interetnice se adaugă și ele dificultăților noastre . Această sferă a fost mult timp neglijată și tratată într-un spirit formal. Unii urmăresc astăzi reinstaurarea controlului asupra republicilor. Încă o dată, problema care se pune este : Cum ? Prin ce metode ?” Din însuși declarația liderului sovietic reies principalele impiedimente cu care se confrunta la aceea vreme Uniunea Sovietică. Aceste obstacole de natură economică, politică, etc, par și erau la acel moment insurmontabile. Soluțiile iși găseau greu aplicabilitate, mai mult Gorbaciov rămăsese fără susținere politică, el oscila între liberalii lui Elțîn și conservatorii, care urmăreau menținerea vechiului statuquolui. Mai mult, Gorbaciov recunoștea,atunci, că nici o societate nu trebuia să fie subjugată considerațiilor de ordin ideologic : „ Astăzi nici o societate nu trebuie menținută închisă. Trebuie să ne revizuim radical modul de abordare a tuturor problemelor de cooperare internațională.”

Cu privirea la cauzele care au dus la descompunerea sau prăbușirea imperului mai sunt redate considerații și de alți oameni de știință ai vremii. Se considera că istoria statului modern rusesc a fost una a extinderii continue, mai mult chiar a dominației. Însă, Rusia lui Gorbaciov a fost o Rusie aflată într-un permanent declin. Din punct de vedere economic, agricultura se afla într-un colaps nemaiîntâlnit, deși erau alocate sume de bani foarte mari acestui domeniu, Rusia era, încă nevoită, să importe alimente. Mai mult, apariția pe piață a cultivatorilor privați-deși se aflau într-un număr limitat- a produs nemulțumirea cetățenilor familiarizați cu prețuri mici . În industrie, cea mai mare parte a investițiilor mergeau spre domeniul militar pentru a putea face față principalului adversar de atunci, Statele Unite ale Amercii. La care se mai adauga un sistem corupt, anacronic, planificări greșite, penurie de capital, criza energetică, forță de muncă insuficientă ca număr și pregătire, costuri ridicate, etc. Astfel, productivitatea a scăzut, datoriile externe au crescut, a apărut penuria de alimente,etc. Toate acestea au adus după sine colapsul sistemului sovietic. Mai mult, încă din 1988 lumea se plângea de lipsa de alimente, de proasta calitate a acestora, de mecanismul îngreunat de aprovizionare a republicilor. Toate acestea au dus la dezorganizare, la dificultăți de natură economică, etc.

Totodată, cercetătorii considerau că multitudinea de cauze constau în imposibilitatea Uniunii Sovietice de a mai sprijini din punct de vedere material și moral statele aflate sub influență sovietică, intensificarea tendinței de libertate, de autonmie a statelor anexate, la care adăugăm cheltuielile enorme destinate cursei înarmărilor pentru a putea face față rivalului american, creșterea demografică a populației nonslave, organizarea utopică a economiei care a degenerat într-un declin ireversibil, distrugerea identităților naționale,etc.

După cum bine sublinia Andrei Graciov în lucrarea sa „ sistemul comunist era unul totalitar pentru că societatea sa era coercitiv subordonată sistemului politic, dar și pentru că trebuia să se plieze după un plan ideologic bine stabilit.” Un alt factor demn de luat în considerare era factorul demografic sau altfel spus ratele de creștere a populațiilor neruse erau tot mai mari, facem referire aici, în special la populația asiatică. Între 1959-1972 a crescut cu circa 72 %, în opoziție cu o așa-zisă creștere de 19% a populației ruse. Cu alte cuvinte, nonslavii vor reprezenta majoritatea populației sovietice. Însă, cea care se bucura de cele mai mari investiții, avantaje cu alte cuvitne , a fost partea rusă, deși se afla în minoritate. Limba rusă a fost declarată ca fiind limba oficială, rușii ocupau cele mai înalte poziții în administrație, etc.

După cum știm, ajungând la conducerea statului federal rus, Gorbaciov era constient că eșecul celor dinaintea lui a fost rezultatul regresului economic. De aceea a venit cu așa-zise două proiecte reformatoare. Prima se referea la instaurarea statului de drept și cea de a doua avea în vedere participarea cetățenilor la viața publică, politică prin intermediul sovietelor. Putem identifica cele două idei cu reformele sale majore : perestroika și glasnost. Însă, ceea ce Gorbaciov nu a luat în calcul a fost ideea că aceste două tipuri de măsuri se aflau în totală antinomie cu sistemul politic promovat de Lenin. Cu alte cuvinte Gorbaciov în toată guvernarea sa nu a putut sau nu vrut să renunțe la principiile și normele ideologice care aparțineau trecutului. Astfel, Carrere d´Encausse considera că descompunerea imperiului a fost produsul unei explozii de naționalism în cea mai mare parte.

Carl Gustaf Stroen, cercetător al procesului de dezintegrare a „ imperiului rus al Satanei”, așa cum îl supranumea Ronald Reagan, a tras o serie de concluzii cu privire la posibilele cauze ale destrămarii : „ În țara de origine a socialismului real, cu toată îndoctrinarea marxist-leninistă, a apărut o nouă generație, care a refuzat * calitățile * părinților și bunicilor lor : frica de putere politică și agenți secreți, frica în fața tancurilor, ordinelor date prin difuzoare. Această nouă generație, cel puțin în orașele mari, a căpătat prin radio și contacte cu străinii o experiență de viață mult mai mare decât generațiile Uniunii Sovietice de după 1917.”

Ca urmare a acaparării puterii de către comuniștii conservatori, care se opuneau oricăror reforme din toamna anului 1990 Șevardnazde a demisionat din funcția de ministrul al Apărării Externe Minsitrul Apărării Externe le supranumea „forțe oculte” care au pus stăpânire pe armată, birocrație, KGB, etc. Odată cu primăvara anului 1991 a apărut degringolada totală, în vara anului 1991 au loc noi negocieri cu privire la tratatul unional, la care statle baltice au refuzat să participe la negociere, dorind independența totală. La 17 martie 1991 a avut loc un referendum prin care populația U.R.S.S era chestionată în legătură cu dorința sau nondorința de a mai menține Uniunea. Consultarea s-a desfășurat în nouă din cele cincisprezece republici pentru ca statele baltice se declaraseră independente, iar Moldova, Armenia și Georgia iși declaraseră și ele intenția de a face la fel. Chestiunea ridicată a fost „ Considerați indispensabilă menținerea U.R.S.S sub forma unei federații reînnoite de republici suverane și egale în drepturi , în care vor fi pe deplin garantate drepturile și libertățile persoanelor de orice naționalitate? La această intrbare majoritatea sovieticilor consultați a răspuns afirmativ. Însă, se presupune că acest „da” reliefa acceptul pentru reînnoire și pentru suveranitate, cu alte cuvinte nu era vorba despre atașamentul față de Uniunea Sovietică. La referendum au participat circa 80% dintre persoanele înscrise listele de vot.Astfel, 76,4% s au pronunțat în favoarea menținerii Uniunii Sovietice într-o formă înnoită, iar 21,7% s au pronunțat contra.În Republica rusă au participa 71,3% dintre care 75,4% au spus „da”. În Ucraina dintre cei 70%, care luat parte la referendum 85% au ales să-și exprime opțiunea pentru„da”. Însă cele mai atașate state au fost cele din Asia Centrală care au votat în proporție de 90% în favoarea menținerii Uniunii Sovietice. În cadrul aceluiași referendum s-a pus problema înființării funcției de președinte al R.S.F.R.S Ruse, ales prin vot universal. Boris Elțîn, critic al reformelor propuse de Gorbaciov, se pare că a fost împiedicat de acesta să participe la alegeri.La 9 martie 1991 Boris Elțîn a ținut un discurs prin care blama politica existentă : „Nu ne trebuie o Uniune în forma existentă în prezent. Nu ne trebuie un asemenea centru, uriaș și birocratic… Nu ne trebuie ministere, nu ne trebuie această uriașă mașină birocratică ce dictează în mod rigid totul… trebuie să ne eliberăm de acest lucru. 50 de ani de când a început perestroika, ne-au tot convins că vom distruge acest sistem, că pășim cu adevărat spre transformări democratice. Aceasta s-a dovedit a fi o minciună”. Imediat, după această declarație-șoc, Boris Elțîn a fost condamnat de către conducerea Sovietică

În viziunea mareșalului Șapoșnikov guvernarea lui Gorbaciov a fost „ unul dintre cele mai obscure episoade ale acestui secol, acest puci-susținea el – avea o origine dubioasă. ”

De-a lungul vremii au existat oameni de știință care au susținut ideea conform căreia puciul din 19 august 1991 poate fi privit din diferite perspective. Aducem în discuție existența a trei ipoteze. Prima se referea la posibilitatea ca puciul să fi avut loc realmente, dar rezistența forțelor democratice să aducă obstrucționarea lui și inplicit eșecul. O altă teorie ar fi aceea că Gorbaciov și-a înscenat propriul puci, fie pentru a-și recâștiga popularitatea, fie pentru a restabili ordinea. Cea de a treia variantă a fost că puciul era chiar un plan al forțelor democrate cu scopul de a-și grăbi asccensiunea.

Ideologul perestroikăi era de părere că puciștii aveau ca prioritate reinstaurarea vechii ordini staliniste pentru a institui o dictatură militară. Iată care era poziția conservatorilor vis-a-vis de orice proiect de reformă, poziție declarată într-unul din articolele ziarului comunist italian L´Unita prin care a fost blamată intenția statelor-satelit de a manifesta tendințe naționliste, de tip antisovietic : „ ei ( conervatorii) consideră că cea mai mare primjedie…este constituită de naționlismul scandalos al unor națiuni nesemnificative, ca tătarii din Crimeea și evreii de tip sionist, ale căror acțiuni țintesc în mod deliberat la distrugerea prieteniei dintre popoarele sovietice.”

Se pare că Gorbaciov oscila, pe de o parte, între a salva sistemul existent, iar de pe altă parte viza ieșirea din comunism. Aceste au fost doi idei incompatibile. Spre sfârșitul guvernării sale concluziona că „ sunt un țar prost, țarul bun e acela care ucide.Toată lumea știe că nu voi fi un dictator. Dacă aș fi vrut să fiu mi-ar fi suficient să păstrez puterile de care dispuneam deja…Toată lumea știe că foștii șefi ai partidului s-au bucurat de o putere cu care nu se putea compara nimic pe lumea asta.”

Astfel că, în intervalul 20-31 august 1991 8 republici si-au proclamat independența, facem referire la Estonia, Letonia, Belarus, Modova, Uzbekistan, Kazarstan, Azerbadjan.

3.3. Principalele schimbări survenite în planul politicii interne:

– În decembrie 1988 au fost puse bazele unui regim prezidențial după modelul occidental, astfel încât la 14 martie a apărut funcția de președinte al Uniunii Sovietice, care era coordonatorul politicii interne, externe, al politicii federale, ca mai apoi să vorbim și de înființarea postului de vicepreședinte al Uniunii Sovietice.

-Una din cele mai importante schimbări de pe scena politică sovietică din timpul guvernării gorbacioviene a fost organizarea de alegeri așa-zise libere în primăvara anului 1989, alegeri care au dat un nou suflu de libertatea, care au întărit tot mai mult convingerea oamenilor că au dreptul de a trăi liber. Atât în Uniunea Sovietică, cât și în statele-satelit aceste prime alegeri din istoria Rusiei comuniste au fost percepute ca „ licență de libertate” și nu au făcut altceva decât să grăbească cumva inițierea procesului de democratizare.

-În martie 1990 articolul 6 din Constituția Uniunii Sovietice a fost abolit, astfel că puterile absolute ale Partidului Comunist au fost dizolvate. Gorbaciov deși considera că „ partidul poate servi drept motor al schimbărilor fundamentale, având în vedere recentele eșecuri, partidul trebuia să suporte mutații puternice.”

– În data de 4 decembrie 1990 Sovietul Suprem a adoptat o serie de măsuri prin care se urmărea consolidarea puterilor prezidențială : A apărut funcția de vicepreședinte ales de Congres, activitatea sa rezida în a pune în aplicare deciziile prezidențiale; din Consilul Federal făceau parte acum și vicepreședintele U.R.S.S, precum și președinții republicilor autonome. Au fost puse bazele unei Camere de Control a statului federal și a unei Curți Supreme de Arbitraj. Executivul a fost înlocuit cu Cabinetul de Miniștri, dinc are făceau aprte miniștri, și șefii de guverne din republicile federate și autonome. A fost înființat un Consiliu de Securitate în locul Consiliului Prezidențial. Cuprindea 8 membri, desemnați de Sovietul Suprem. Are ca obiectiv „ elaborarea de recomandări și punerea în aplicare a politicii federale în domeniul apărării, asigurării securității de stat, econimice și ecologice, eliminarea consecințelor catastrofale naturale și a altor situații de criză, precum și garantarea stabilității și a ordinii juridice a societății.” De asemenea, se preocupa de problemele generale privind securitatea internă și externă.

-În ziua de 29 august 1991 Sovietul Suprem a suspendat activitatea Partidului Comunist , în cele din urmă s-a ajuns la autodizolvare, ceea ce a însemnat apariția unui vid instituțional. În aceste condiții au fost înființate 3 orgnisme conducătoare. În primul rând facem referire la Consiliul de Stat, din care făceau parte Gorbaciov și șefii republicilor, se preocupau, în special de coordonarea politicii externe, apoi la Comitetul interrepublican, care cuprindea reprezentanților republicilor cu scopul de a revigora economia, iar nu în ultimul rând Consiliul Reprezentanților deputaților poporului, a cărei activitate consta în elaborarea unui nou act constituțional.

-O altă decizie importantă a fost desființarea K.G.B de către Consiliul de Stat în data de 2 octombrie 1991 și a Partidului Comunist al Federației Ruse în noiembrie 1991. Dispariția acestor două instrumente cu rol de executanți de pe scena politicii sovietice s-a identificat cu „moartea „ ulterioară a „ imperiului satanei”.

– În urma negocierilor la data 8 decembrie 1991 la Minsk au fost puse bazele de către Rusia, Ucraina, Belorusia Comunității Statelor Independente care proclamau dispariția Uniunii Sovietice ca stat multinațional și multietnic, fapt ce l-a numulțumit pe liderul sovietic, „ această chestiune trebuie rezolvată numai pe cale constituțională, cu participarea tuturor statelor suverane și cu luarea în considerare a voinței popoarelor lor.” Liderul de la Kremlin nu putea susține o astfel de inițiativă, venită la sugestia a trei state, fiind de părere că ele nu puteau fi îndrituite să decidă în numele unei întregi colectivități. În pofida nemulțumirilor existente, respectivul acord a fost ratificat rând pe rând de statele fondatoare, mai mult a fost salutat cu entuziasm de către toate statele-satelit ale Uniunii Sovietice.

3.4 Activitatea lui Gorbaciov după 1991.

Deși notorietatea sa a scăzut treptat odată cu ieșirea de pe scena politică, ne simțim datori să oferim câteva informații despre Gorbaciov în calitatea sa de fost lider al celui mai mare imperiu din toate timpurile.

Astăzi se vorbește despre Gorbaciov ca fiind fondatorul unei noi mișcări de stânga, social-democrate, formațiune care, însă, nu participă însă la alegerile locale și naționale din cadrul Federației Ruse. De asemenea, pentru a reliefa actualitatea sa ca persoană publică, el își expune punctul de vedere referitor la diferite chestiuni politico-sociale, facem referire aici la independența Kossovo, despre care crede că „ar putea crea un precedent periculos pentru Europa.” Mai mult, este o decizie stupefianta, lipsita de fundament din punct de vedre politic, fara a mai vorbi din punct de vedere moral".

Gorbaciov consideră că Rusia se află în plin proces de reformă instituțională, de aceea îi recomandă noului președinte al Rusiei, Medvedev “ să ne modernizăm guvernarea, să creem o economie inovatoare, să dăm un nou suflu educației și sănătății, iar o prioritate trebuie să fie eforturile pentru reducerea diferențelor dintre bogați și săraci, combatând în același timp birocrația și corupția.” Mai mult, Rusia "are oportunitatea de a profita de avantajul creat de stabilitatea și încrederea obținute în acești ultimi ani și de piețele internaționale favorabile, pentru a se îndrepta în mod decisiv spre modernizare", scrie părintele perestroikăi în cotidianul The Times.

„The World Water Vision” – ediția 2000 – a fost prezentat la Haga de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, președintele organizației globaliste „The Green Cross International” („crucea Verde Internațională“).Mihail Gorbaciov a intrat în elita globalismului mondial după prăbușirea Uniunii Sovietice și după patronarea de către el a reunificării Germaniei.

Într-unul din articolele ziarului Vzgliad, Gorbaciov își propune să revină în politică cu scopul de a reforma sistemul socio-politic actual : "Scopul nostru este de a contribui personal la eforturile de prefacere a Rusiei intr-o tara moderna si democratica, unde drepturile omului sunt respectate, iar libertatea spirituala si economica se impleteste cu dreptatea sociala".

Despre Gorbaciov se spune că are ambiții de star întrucât a acceptat propunerea firmei franceze Louis Vuitton de a fi imaginea acesteia.

În 1995, Gorbaciov a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Durham pentru contribuțiile sale la stabilizarea situației social-politice europene.

După cum am remarcat, Gorbaciov, deși nu mai face parte din viața politică actuală a Rusiei, este un om de actualitate, a cărei implicare în viața publică este încă de necontestat.

Considerații…..

În studiul nostru, după cum ați remarcat, s-a discutat pe larg despre viața liderului înainte de a ajunge la guvernare. S-au avut în vedere factorii care l-au propulsat pe scena politică, circumstanțele favorizante, studiile realizate, prieteniile legate încă din timpul studenției,etc. Nu am putut trece cu vederea cu atât de mare ușurință peste aspectele de viață privată a celui ce s-a aflat la cârma celei mai mari și mai puternice federații de la acea vreme. Toate acestea dacă au avut sau nu un rol hotărâtor asupra evoluției sale ca om politic, dumneavoastră, sunteți cei în măsură, în urma conspectării lucrării, să dați un răspuns puternic argumentat.

Pe parcursul acestei documentații considerăm că am reușit să surprindem cele mai importante aspecte din viața celui care a condus Uniunea Sovietică timp de 5 ani de zile. De asemenea, suntem de părere că am oferit o imagine de ansamblu asupra spectrului vieții politice sovietice din timpul guvernării gorbacioviene. Dacă Gorbaciov ți-a adus sau nu contribuția asupra evoluției vieții politice în plan intern sau extern dumneavoastră, dragi cititori, sunteți îndreptățiți să aveți propria părere. Nu ne-am propus implementarea unor idei, ci numai realizarea unei expuneri prin care să fie analizate mecanismele de conducere, modul de organizare a societății, structurarea elitei politice, ascensiunea liderului în plan politic, mijloacele care au făcut posibile adoptarea unor măsuri nemaiîntâlnite pentru acea vreme. Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost, poate, primul lider care cu adevărat nu numai că și-a propus , dar a și luat măsuri pentru introducerea unor reforme novatoare. Mihail Gorbaciov, prin sintagmele de „ societate deschisă” și cea de „casă comună”, a avut în vedere promovarea unei politici de cooperare cu toate statele europene și nu numai. Gorbaciov și-a propus, dacă a reușit dumneavoastră veți răspunde, să renunțe la politica expansionistă promovată de toți predecesorii sai cu scopul de a transforma Uniunea Sovietică dintr-un stat federal anacronic, îmbătrânit într-un modern, liberal și chiar democrat. Gorbaciov voit sau nu a încercat aducerea în prim plan a unor concepte noi prin care adminstrația coruptă, politicile ineficiente să dispară. Într-o lume comunistă dominită de apartnici, Mihail Sergheevici Gorbaciov și-a permis să înfrunte sistemul existent, având ca prioritate transformarea acestuia. Pentru eforturile sale a fost apreciat de revista „Time Magazin” ca fiind „omul anului”, mai mult, a primit în anul 1990 Premiul Nobel pentru Pace. Nu de puține ori în occident s-a vorbit despre fenomenul gorbimania. Liderul comunist a perceput promovarea unei politici conciliatorii ca fiind motorul dezvoltării societății rusești. Revenind la acea sintagmă de „societate deschisă”, putem aprecia că Gorbaciov a pus foarte mult accent pe ideea de pace, ideea de cooperare interstatală, dar nu în ultimul rând pe ideea de democrație. În optica sa, sintagma reprezenta puterea statelor de a înceta să mai gândească în termeni ofensivi. El era de părere că epoca totalitarismul a apus.

Se pare că Gorbaciov era mai conștient decât oricare alt lider comunist de schimbările survenite în plan extern. Se pare că noua realitate cerea noi transformări. Am putea aprecia că Gorbaciov a fost omul potrivit la locul potrivit. Noul context politic atrăgea după sine noi încercări de trasare a granițelor europene. La începutul anilor 90 Uniunea Sovietică, care până atunci fusese considerată cea mai mare construcție multinațională și multilingvistă, se afla într-un proces continuu de dezintegrare sau altfel spus de descompunere gradată.

Dorim să încheiem această expunere a considerațiilor privitoare la viața socio-politică a ultimului lider comunist rus prin a face o ultimă remarcă. Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost omul politic dispus lanseze țara într-o nouă etapă, facem referire la acea etapă democratică pe care contextul de la acea vreme o cerea.

Michael Hart, 100 de personalități din toate timpurile care au influențat evoluția omenirii, Editura Lider, București, 2004.

Mihail Gorbaciov , Memorii, Editura Nemira, București, 1994.

Mikhail S. Gorbatchev, by editors of Time Magazine, A Time Books, 1998.

Pascal Boniface , Relațiile Est-Vest, Editura Institutul European, Iași , 1998

Pascal Lorot, Perestroika, Editura Corint, București, 2002.

Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, Editura Humanitas , București,2003.

Peter Calvocoressi, Europa de la Bismark la Gorbaciov, Editura Polirom, 2000.

Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura All, București, 2000.

Nicholas Riasanovski, O istorie a Rusiei, Editura Institutul European, Iași, 2001.

Robert Conquest, Marea Teroare, Editura Humanitas, București, 1998.

Sergio Romano , 50 de ani de istoria mondială, Editura Fundația Culturală Română, București , 1999 .

George Soros , Pentru o transformare a sistemului sovietic , Editura Humanitas, București , 1994.

Martin McCauley , Rusia , America și Războiul Rece, Editura Polirom , Iași , 1990.

Nicholas Riasanovski, O istorie a Rusiei, Editura Institutul European, Iași, 2001.

Serge Berstein , Pierre Milza , Istoria secolului XX , vol. 3,Editura Institul Enciclopedic , București , 1998.

Sergio Romano , 50 de ani de istoria mondială, Editura Fundația Culturală Română, București , 1999 .

Sol Shulman, Putere și destin, Editura Institul European, Iași,2005.

Thomas Parrish, Enciclopedia Războiului Rece , Editura Univers Enciclopedic , București , 2002.

Vasile Buga, Apusul unui imperiu, URSS în epoca lui Gorbaciov, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2007.

Vasile și Alexandru Ioachimescu, Istoria Imperiului Rus, Editura Gândirea Românească, București,1992.

Victor Paul și Ion Cucoș, Centre de putere ale lumiii, Editura Științelor sociale și politice, București, 2003.

Vladimir Federovski, De la Rasputin la Putin. Personaje din umbră, Editura Vivaldi, București, 2003.

Vladimir Fedorovski, Istoria Kremlinului, Editura Lucrian, București, 2004.

Vladimir Tismăneanu, Noaptea totalitară, Editura Athena, București, 1995.

Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului, Editura Polirom, 1999.

Vladimir Tismăneanu, Spectrul Europei Centrale, Editura Polirom, Iași, 2001.

William Jay Jacobs , Giganți ai istoriei , Editura Lider, București, 20

Site-uri:

www.revista.memoria.ro

www.romanialibera.ro

www.europacreștina.ro

www.evenimentul.ro

www.atac-online.ro

www.evenimentul.ro

www.antena3.ro

www.jurnalul.ro

www.ziare.com

www.ziua.net

Anexa 1.

Într-un text cu caracter oficial, este vorba despre săptămânalul de politică externă ”Lumea, se putea citi câteva repere biografice ale noului lider.

” Mihail Gorbaciov-secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice

M.Gorbaciov s-a născut la 2 martie 1931, în satul Privolnîi din raionul Krasnaia Gvardia, ținutul Stavropol într-o familie de țărani. La scurt timp după Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945, la vârsta de 15 ani a început să lucreze ca mecanizator la o stațiune de mașini și tractoare.În anul 1952 a intrat în rândurile Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În anul 1955 a absolvit universitatea de stat ”M.V. Lomonosov” din Moscova (Facultatea de Științe Juridice), iar în 1967 –Institutul Agronomic din Stavopol,cu specialitatea agronom-economist.

Din 1955, Mihai Gorbaciov a desfățurat o activitatea pe linie de Comsomol și de partid, în ținutul Stavropol: prim-secretar al Comitetului Orășenesc Stavropol al Comsomolului, locțiitor al sefului secției de propandă și agitație și apoi secretar doi și prim secretar al Comitetului de ținut al Comsomulului. În martie 1962 a fost promovat ca secretar de partid al Direcției Teritoriale de Producție al Colhozurilor și Sovhozurilor din Stavropol, iar din decembrie a aceluiași ana fost confirmat ca șefal secției pentru organele de partid și Comitetului de ținut al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În septembrie 1966 a fost ales prim-secretar al Comitetului Orășenesc de partid Stavropol. Din august 1968, Mihail Gorbaciov a lucrat ca secretar doi al Comitetului de ținut Stavropol al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Mihail Gorbaciov este membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din anul 1971. A fost delegat la Congresul al XXII lea, al XXIVlea, al XXVI lea al partidului. În 1978 a fost ales secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice,iar în 1979 membru supleant al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniuhnii Sovietice. În octombrie 1980, Mihail Gorbaciov, a fost trecut din rândul membrilor supleanți în rândul membrilor Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A fost ales deputat în Sovietul Suprem al U.R.S.S, în legislaturileVIII-XI, președinte al Comisiei pentru Afacerile Externe a Sovietului Uniunii, precum și deputat în Sovietul Suprem al R.S.F.S.R. în legislaturile X-XI.

Mihail Gorbaciov este un activist de seamă al Partidului Comunist și al statutlui sovietic. În toate funcțiile pe care partidul i le-a încredințat , el a acșionat cu inițiativă, energie și perseverența care-l caracterizează, punîndu-și cunoștiințele, bogata experiență și talentul organizatoric în slujba transpunerii în viață a politicii partidului, slujind cu abnegație marea cauză a lui Lenin,interesele poporului muncitor.

Pentru merite față de partidul comunist și statul sovietic, Mihail Gorbaciov a fost distins de 3 ori cu ordinul ”Lenin”,cu ordinele ”Revoluția din Octombrie”, ”Steagul Roșu al Muncii”, cu ”Insigna de onoare” și cu medalii.

La 11 martie a.c, Mihail Gorbaciov a fost ales de plenara extraordinară a Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în unanimitate (însă,Gerd Ruge,în biografia sa politică ”M.Gorbaciov” a specificat că Gorbaciov a obținut pe 10 martie un număr egal de voturi cu Grișin,deci era imposibil ca pe 11 să obțină unanimitatea) ,în funcția de Secretar General al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.”

Anexa 2.

Cotidianul ”Ziua “ ne oferă prin intermediul articolului său, intitulat “Mihail Gorbaciov și sfârșitul Războiului Rece”, o imagine de ansamblu a ceea ce a însemnat guvernarea gorbaciovistă!!! Când spunem ”guvernare gorbaciovistă” facem referire la politica aplicată de liderul sovietic atât la nivel național, cât și internațional, politică care avea ca scop implementarea de noi reforme, care vor aduce după sine implozia definitivă a sistemului comunist european și mai mult, transformarea socio-politică a imperiului sovietic într-un stat democrat, în care drepturile și libertățile cetățenești să fie respectate!!! În numai 6 ani Gorbaciov a reușit să aducă sfârșitul celui mai mare imperiu din toate timpurile.

Anexa nr. 3.

Puciul din 19-21 august 1991. Declarațiile liderului de la Kremlin.

” Am trăit (…) una din cele mai dificile încercări din toată istoria reformelor din societatea noastră. Ne am confruntat cu un lucru foarte real, fără exagerare, o lovitură de stat anticonstituțională, organizată de către forțe antirevoluționare. (…)

Iată niște oameni în care am avut încredere și care s-au coalizat nu doar împotriva președintelui, (dar) și împotriva Constituției, contra democrației.

La 18 august, la ora 16:50, am fost informat de către șeful gărzii (…) că au sosit niște persoane care vor să mă vadă. I am răspuns că nu așteptam pe nimeni și că nu fusesem informat de nicio vizită. Care era scopul vizitei ? Șeful gărzii a declarat că nu știa de ce li se permisese intrarea. Tihanov, șeful administrației KGB, se afla în grupul lor. Altfel, gărzile mele nu i-ar fi lăsat să intre. Așa sunt regulile. Sunt stricte, dar necesar. M-am hotărât să descopăr cine îi trimisese și am pus mâna pe unul din telefoanele care fac îmi fac legătura cu diferite sectoare ale guvernului sovietic. Telefonul nu funcționa. M-am dus la al doilea, apoi la al treilea. Apoi la al patrulea. Nici unul dintre ele nu funcționa. Fuseseră tăiate. M-am dus la telefonul interior. Toate liniile fuseseră întrerupte. Am înțeles că această solie nu era una dintre acelea pe care le primim de obicei. (…) Mi-am chemat familia, soția, fiica și ginerele, și le-am povestit ce se petrecea. N-am mai avut nevoie de alte explicații. Știam bine că situația era foarte gravă și mă gândeam că ei vor încerca să mă determine să vorbesc sau mă vor sili sau mă vor constrânge să fac ceva. Totul era posibil.

Le-am zis Raisei (soția) și Irinei (fiica) să se aștepte la cel mai rău lucru dintre toate, dacă era vorba despre o problemă de orientare politică, fiindcă eu voi rămâne pe pozițiile mele și nu voi ceda la nici un șantaj ori presiune și nu-mi voi schimba hotărârea. Mă gândeam că era necesar să spun acest lucru întregii familii. Puteți înțelege de ce- fiindcă se putea întâmpla orice. Toți membrii familiei mi-au răspuns că eram liber să iau orice hotărâre doream, fiindcă ei mă vor urma.

M-am întors,apoi, să le spun vizitatorilor să intre, dar intraseră deja, nepoftiți. Era o totală lipsă de respect, fără precedent. (…) Le-am spus că aș vrea să-i întreb cine îi trimisese. Mi-au răspuns că fuseseră trimiși de către comitet…Comitetul creat pentru starea de necesitate. ”Cine a numit acest Comitet ?”. M-am mirat eu. Eu nu numisem un asemenea comitet. Sovietul Suprem nu numise un asemenea comitet.

Atunci m-am lămurit că oamenii aceia se coalizaseră pe ascuns, dar acum aveau nevoie de un decret al președintelui. Mi-au spus : ”Fie semnați un decret, fie vă cedați atribuțiile vivepreședintelui.”

Mi se cerea, așadar, demisia. Am răspuns : ”N-o să aveți viață lungă…” și am continuat : ”Transmiteți-le aceasta celor care v-au trimis. Nu am nimic altceva să vă spun.”

Am întrebat : ”Cine sunteți voi ? Vreți să anunțați, mâine, un fel de stare de necesitate. Și ce-o să faceți după aceea ? Gândiți-vă la viitor, faceți vreo doi-trei pași, sau chiar patru înainte .” Le-am mai spus : ”Tara vă va respinge.”

Argumentele mele erau că o faptă ca a lor ar conduce la distrugerea societății. Că ar însemna un impas. Că planul lor va avea să marcheze sfârșitul societății și ar distruge tot pentru ce am luptat . (…) Numai că era un dialog al surzilor. Deja se porniseră motoarele mașinilor. Am înțeles că erau gata de placare. (…) ”Puteți să le spuneți că refuz categoric să negociez cu ei ”- asta le-am zis – și așa s-a terminat discuția.

Garda mea, alcătuită din treizeci și doi de oameni, rămăsese alături de mine până la sfârșit. S-au hotărât să rămână în continuare și…și-au distribuit sarcinile pentru apărare. Membrii familiei mele se răspândiseră, toți sub protecția soldaților din gardă, și se hotărâseră să-mi alături până la capăt. (…) Puteam să stau linistit. Am fost sigur, de la început, că aveam de-a face cu un act politic absolut orbesc și iresponsabili și că autorii lui nu vor izbândi, că nu va dura multă vreme. Ceea ce s-a și întmplat.

Șaptezeci și două de ore de izolare totală – toate acestea se puseseră la cale, cred, pentru a-mi slăbi tăria psihică. A fost greu. Mi-e greu s-o spun acum, dar așa a fost. În fiecare zi, de dimineață până seara, ceream …restabilirea liniilor telefonice și un avion ca să mă pot întoarce la Moscova.

După conferința lor de presă, am cerut, de asemenea, să vină să mi se verifice starea sănătății. Cum puteau oamenii aceia să vorbească despre sănătatea mea șubredă, cu mâinile tremurându-le tot timpul (…) ?

Orice comunicație fusese întreruptă, dar găsisem două aparate vechi de radio, în camerele personalului, și am putut să încropim niște antene- băieții au știut cum să le monteze. Am reușit să prindem câteva posturi și să fim la curent cu cele ce se petreceau. Am prin BBC, dar și mai bine se auzeau Radio Liberty, apoi Vocea Americii…

Și republicile au adoptat o atitudine ostilă (față de puciști) și trebuie să mărturisesc aici că au adoptat o poziție principială, în special Parlamentul nostru rus. Iar rolul principal a fost susținut de președintele Rusiei, Boris Nikolaevici Eltîn.

(Aplauze)

Trebuie să spun că ar fi necesar să le mulțumim, pentru poziția principală adoptată , moscoviților, populației din Leningrad și multor altora. Eforturile depuse pentru a da impresia că țara sprijinea acest comitet a eșuat, în mod evident. Pe ansamblu, țara a respins comitetul de stare de necesitate și în aceasta constă cea mai grăitoare demonstrație, cel mai exact plebiscit pe care l-am putea avea despre atitudinea reală a poporului.

Mi s-a comunicat faptul că un grup de oameni, printre care și complotiști, venise în Crimeea, la bordul unui avion prezidențial, pentru a-mi cere să ne întoarcem împreună la Moscova.

La sosirea lor am zis : ”Lăsați-i să intre în casă, luați-i sub pază și spuneți-le că nu voi accepta nici o discuție într-alt fel decât la nivel guvernamnetal. Vor avea, astfel, destul timp să chibzuiască. Nu se vor duce nicăieri pentru moment”. (…)

M-am apucat, apoi, de lucru. I-am dat instrucțiuni lui Moiseev (șeful statului major ) să preia comandamentul de la Ministerul Apărării și să retrimită imediat la unitățile lor toate trupele. Apoi am ordonat ca Iazov ( ministrul Apărării ) să fie înlăturat din funcție și arestat.

Toate ordinele mele au fost executate. L-a, găsit pe comandatul gărzii la Kremlin și l-am întrebat sub ordinele cui se afla regimentul său. L-au chemat pe comandantul regimentului și i-am cerut să se supună numai autorității comandantului Kremlinului. Apoi, am încercat să iau legătura cu toate celelalte centre, pentru a asigura acoperirea tututror punctelor.

Întrucât era vorba despre o situație foarte periculoasă- puteam să fiu atacat pe drum-, m-am hotarât să nu plec înainte de a fi sigur că se putea fără risc. Mi s-a spus că trebuia să plec împreună cu delegația Federației Ruse. Ne-a, liniștit cu toții. Ne-am dat seama că ne înțelegeam foarte bine. Cred că întâmplarea pe care am trăit-o ne-a conferit nu doar experiență, dar și un mai mare grad de comprehensiune.

Înțelegeam în acel moment ce înseamnă să fim uniți și ce înseamnă să nu fim uniți când suntem într-o democrație. Înainte, merseserăm până într-acolo încât să ne socotim, practic, dușmani. Și am început să ne gândim cum putem să lipim la loc cioburile vasului…

Nu m-am întâlnit, nici nu le-am vorbit vreunora dintre conjurați și nu i-am văzut, dar nici nu vreau să-i văd. I-am separat în mai multe avioane, iar la sosirea în Moscova, au fost cu toții arestați și închiși. Am dat ordin Kremlinului să nu permită intrarea nici unuia dintre cei care cooperaseră cu ei.

Nu trebuie să pierdem vremea. Avem un program. Trebuie să mergem tot înainte și să ne rezolvăm problemele. Acesta este esențialul.

Datoria mea – și mi-o voi îndeplini până la capăt, cât timp îmi va sta în puteri – este de a elimina forțele reacționare din Partisul Comunist, pe baza acestui nou program pe care îl aplicăm. Cred că se poate să-i adunăm în jurul nostru pe toți cei cu vederi progresiste și pe cei care gândesc corect în sânul partisului.

Acum, dacă îmi veți spune că partidul, în ansamblu, este o forță reacționară, vă voi contrazice, deoarece cunosc mii de oameni – și unii se află chiar aici, în această sală- care sunt adevărați democrați, care sunt devotați perestroikăi, acestei lupte la care nu vor renunța nicodată. (…) Nu cred, după tot ce s-a întâmplat, că ar trebui să începem o vânătoare de vrăjitoare și să ne mai comportăm ca înainte. Trebuie să acționăm în cadrul nostru democratic, în acela al glasnostului, pe baza legilor noastre și conform justiției. Iată cum trebuie să acționăm !”

Anexa nr 4.

Boris Elțîn, împreună cu cadrele de conducere ruse, a luat poziție față de evenimentele desfășurate în zilele de 19-21 august. Mai mult, blamând atitudinea belicoasă și ilegitimă a puciștilor, a denunțat înlăturarea lui Gorbaciov de la conducere îndemnând pe cetățenii rusi să iasă în stradă pentru a pune capăt acestei ”lovituri de stat antireactionară ” :

”În noaptea de 18 spre 19 august 1991, președintele țării, ales conform legii, a fost înlăturat de la putere.

Oricare ar fi principiile invocate în sprijinul acestei înlăturări, ne aflăm în prezența unei lovituri de stat de dreapta, reacționare și anticonstituționale.

Oricât de crude ar fi greutățile și încercările pe care le suportă poporul, avântul procesului democratic din țară crește și acesta devine ireversibil. Popoarele din Rusia au devenit destine pe propriul destin. Prerogativele fără limite ale organismelor neconstituționale, printre care cele ale Partidului, au fost stăvilite. În privinșa Tratatului de Uniune, conducerea Rusiei a optat pentru unitatea Uniunii Sovietice și pentru unitatea Rusiei. Poziția noastră în această problemă a contribuit considerabil ca acest Tratat să fie elaborat cât mai repede, ca acordul să se stabilească între toate republicile și ca semnarea lui să fie programată pe 20 august.

Această turnură e evenimentelor a slăbit forțele reacționare și le-a încolțit într-atât cât să recurgă la o tentativă iresponsabilă și aventurieră : să tranșeze cu forța problemele politice și economice extrem de complexe. Tentative asemănătoare s-au mai petrecut și înainte.

Așa cum o spuneam ieri, o repetăm și astăzi: soluțiile de forță sunt inadmisibile. Ele discreditează U.R.S.S în ochii întreg lumi, ne scad prestigiul pe lângă comunitatea mondială, ne întorc la epoca Războiului Rece și a izolării Uniunii Sovietice de comunitatea internațională.

Toate acestea ne obligă să declarăm ilegal acest autointitulat comitet care a preluat puterea. În consecință, declarăm ilegale toate hotărârile și ordonanțele sale.

Noi suntem convinși ca puterile locale se vor conforma cu rigurozitatea legilor constituționale și ucazurile președintelui RSFSR.

Îi îndemnăm pe cetățenii Rusiei să le dea puciștilor un răspuns demn și să ceară întoarcerea țării pe o ale constituțională firească.

(…)

Avem convingerea fermă că bunii nostri compatrioți nu vor îngădui să prindă rădăcini arbitrariul și disprețul legilor acestor puciști, care și-au pierdut orice urmă de pudoare și conștiință. Ne adresăm militarilor și le cerem să dea dovadă de un înalt spirit civic și să nu ia parte la o lovitură de stat a unor reacționari. Dacă solicitările noasre nu vor fi satifăcute, vom face apel la o grevă generală pe un timp nelimitat..

Nu ne îndoim că întreaga comunitate internațională va știi să aprecieze cu obiectivitate această tentativă cinică de puci a forțelor de dreapta.”

Anexa nr.5

Mic istoric al puciului din august 1991. Consecințe și urmări.

Întotdeauna există o infracțiune care se deosebește de celelalte. Specificul acesteia constă în faptul că cineva poate fi inculpat doar din cauza că a încercat să săvîrșească respectiva faptă. Vorbim despre lovitura de stat. Nu există în istorie nici un precedent ca cineva să fie inculpat pentru săvîrșirea acestei fapte, din simplul motiv că în caz de succes acesta își însușește puterea care ar avea capacitatea tehnică de a-l inculpa. Acum cincisprezece ani în URSS a fost întreprinsă o tentativă de lovitură de stat.Primul și unicul președinte al URSS a fost izolat la vila sa din Foros, Crimea. Ordinul respectiv a fost dat de Comitetul de Stat pentru Situații Excepționale. Acest comitet era alcătuit din reprezentanți de prim rang ai partidului și din conducătorii principalelor structuri de forță ale țării: KGB, MAI și armata sovietică.La conferința de presă complotiștii au declarat că în condițiile în care președintele Gorbaciov nu poate să-și exercite funcțiile din cauza stării sănătății, puterea Membrii Comitetului au declarat starea excepțională pe tot teritoriul țării, precum și au declarat în afara legii toate actele normative și toate formațiunile care contraveneau Constituției URSS.Din prima zi a complotului, în Moscova au fost introduse forțe armate, în special, trupe de parașutiști și tancuri care, după cum spuneau complotiștii, trebuiau să asigure ordinea.Reacția societății a fost adecvată amenințării care venea dinspre acțiunile și declarațiile Comitetului. Amenințările reprezentau posibilitatea instaurării unei administrații militare. Cunoscînd precedente de acest fel și în istoria sovietică putem spune că exista o probabilitate foarte mare ca în caz de victorie a complotiștilor să avem parte de un regim de teroare compatibil cu cel stalinist.Evoluțiile din URSS declanșate de perestroika („restructurarea”) lui Gorbaciov puteau fi neutralizate numai prin acțiuni masive ale structurilor de forță. În afară de aceasta, structurile date trebuiau să reprime orice manifestare de neacceptare a noului regim, adică trebuiau să asigure „legitimitatea” Comitetului.Astfel, reacția societății a fost una adecvată. Acest lucru a putut fi observat în special la Moscova. Manifestări ale opoziției față de acțiunile Comitetului au fost prezente în toate republicile componente ale Uniunii, inclusiv în Moldova.La Moscova rezistența s-a format în jurul lui Elțîn, primul președinte al Federației Ruse. Acesta a condus acțiunile împotriva Comitetului: i-a declarat complotiști, a chemat populația în stradă și a ieșit cu un apel către structurile de forță: “de a trece de partea poporului”.

În condițiile în care Gorbaciov era ținut sub control în Crimea, Elțîn a devenit figura centrală a rezistenței contra Comitetului.Aventura a luat sfîrșit peste trei zile cu întoarcerea din Foros a lui Gorbaciov și izolarea complotiștilor.Cum poate fi apreciată această tentativă de lovitură de stat?Complotul și formarea Comitetului reprezintă o verigă firească a procesului de transformare pe care l-a început Gorbaciov la mijlocul anilor ’80.Perestroika lui Gorbaciov a fost determinată de criza profundă care a afectat societatea și sistemul sovietic. Ținta principală a energicului secretar era economia sovietică profund depășită, aflată într-o stagnare continuă. Erau necesare noi reforme care ar fi putut relansa economia.Concomitent cu reforma economică, Gorbaciov a dorit prezentarea unor noi motivații ideologice pentru societate. Schimbarea era prezentată ca o nouă și necesară treaptă a dezvoltării societății socialiste. Chiar în septembrie 1991, după complot, în încercarea de a mai salva ceva, președintele URSS folosea asemenea retorici.O greșeală enormă a lui Gorbaciov a fost și glasnost („transparența”). Aceasta oferea o libertate de-a dreptul soră cu iresponsabilitatea în exprimare, libertatea reuniunilor și servea ca o demonstrație a calităților pozitive ale noului socialism.Nu au fost luați în considerare cîțiva factori. În primul rînd, aceste libertăți au fost oferite unei societăți care timp de șaptezeci de ani a fost educată într-un sistem închis și în termeni de confruntare. În rîndul doi, cînd statul a declarat dispariția obiectului confruntării (imperialismul) și a deschis ecluzele informaționale, atunci glasnost s-a îndreptat împotriva sa, statul însuși devenind obiect al confruntării din partea societății.Gorbaciov era conștient de criza în care se afla societatea și sistemul. Problema cea mare a lui Gorbaciov a constat în percepția lui total greșită a realității economice și spirituale a întregului spațiu geopolitic acoperit de URSS. Gorbaciov a dat dovadă de liliputanism intelectual la limită cu patologia. El era un produs firesc al nomenklaturii comuniste – incult, arogant, amoral.Ca exemplu putem aduce încercarea de a reanima ideea socialismului. La momentul respectiv ideologia pe care se baza statul sovietic și resursele acesteia s-au epuizat total și trebuia în mare parte aruncate la gunoi.La fel în economie putem urmări lipsa totală a unui program concret de transformare și o mulțime de acțiuni controversate care s-au soldat cu o înrăutățire și mai mare a stării economice a țării.Criza de valori și absența unei alternative, lipsa unui program de reformă, acțiuni reciproc eliminatorii, incertitudinea în ceea ce privește scopurile reformei și eventualitatea succesului lor, completate cu glasnost, a servit ca material de erodare perfect pentru regimul politic sovietic.Un rezultat al acestui proces de “transformări” și al evoluțiilor acestuia a fost și Comitetul de Stat pentru Situații Excepționale (ГКЧП).Cum am și spus mai sus aceștia au venit pentru a salva regimul de dispariție și a elimina elementele distructive. Un drum al orbilor și o adunare a surzilor.
Încercarea complotiștilor a reprezentat «cîntecul lebedei» (televiziunea prezenta Lacul lebedelor) al unui regim politic putred și nefuncțional.Demonstrația principală ne este oferită de modul și de nivelul la care a fost organizată această lovitură de stat. Dacă analizăm acțiunile complotiștilor, găsim aceleași decizii controversate, aceeași impotență, aceeași lipsă de voință ca și a regimului gorbaciovist pe care complotiștii pretindeau să-l schimbe.Complotiștii din august 1991 erau făcuți din același material ca și părinții-ctitori ai perestroikăi.Principalul rezultat al complotului a fost dispariția regimului comunist și apariția pe harta politică a lumii a cincisprezece state noi. În perioada imediat următoare înfrîngerii complotului, toate republicile unionale și-au declarat independența.Complotiștilor, împreună cu „adversarul” lor – Gorbaciov – le-a reușit ceea ce nu i-a reușit lui Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial și occidentalilor în peste patruzeci de ani de „război rece” – să distrugă țara.Cît despre căderea regimului, credem că un asemenea final este logic și legitim. Un regim care a obținut puterea printr-o lovitură de stat în octombrie 1917, printr-o lovitură de stat, tot de el organizată, a și pierdut-o, practic, autodizolvîndu-se. Un final demn de piticul lenin (la propriu și la figurat) , la fel de jalnic și dement ca și sfîrșitul fizic al acestui monstru moral și intelectual.

Mihail Țîrdea.