Campania Armatei Romane din 1919

=== ROMANIA IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL 130 PAG ===

INTRODUCERE

Lucrarea de față intitulată “Campania armatei române din 1919” , prezintă după cum sugerează însuși titlul, efortul militar al armatei române de la sfârșitul primului război mondial. Lucrarea prezintă un moment de cumpănă, dar și de glorie al luptei pentru unire.

Marea Unire din 1918 nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul soldaților români, atât din timpul primului război mondial, dar și din timpul campaniei din 1919 din Ungaria.

Pe lângă campania militară a trupelor române, în această lucrare am încercat să evidențiez și lupta diplomatică dusă la Paris de trimișii României în frunte cu prim-ministrul Ion I. C. Brătianu. Efortul lor diplomatic este cel puțin la fel de important ca și cel al armatei române în înfăptuirea Marii Uniri.

Unul din motivele care m-a determinat să scriu această lucrare este faptul că, în campania armatei române de la 1919 din Ungaria este un moment istoric major, dar și faptul că este mai puțin cunoscut și că despre el s-a scris destul de puțin mai ales înainte de 1989, în principal datorită unor bariere, ideologia dar nu numai.

În 1919, din propia voință, dar cu respectul aliaților săi, în scopul apărării dreptății și drepturilor sale, pentru pace și echilibru în această parte a Europei, România a dat soluțiile pe care factorii responsabili, politici și militari, le-au considerat necesare dezvoltării sale naționale și sociale.

Pentru a prezenta evenimentele din această perioadă cât mai obiectiv am încercat să consult cât mai multe lucrări și materiale de specialitate. De aceea consider că este necesar să enumăr câteva din lucrările mai importante pe care le-am folosit. Una din ele este cartea istoricului Constantin Kirițescu intitulată “Istoria Războiului pentru Reîntregirea României (1916-1918)”. În cel de-al doilea volum se găsește un întreg capitol dedicat campaniei armatei române din 1919. O altă lucrare dedicată acestei teme este intitulată “În Apărarea României Mari”. Campania armatei române din 1918-1919 având ca coordonator pe Dumitru Preda și ca coautori pe colonelul dr. Vasile Alexandrescu și colonelul dr. Costică Prodan.

Lucrarea scrisă de Gheorghe I. Brătianu și intitulată “Acțiune Politică și Militară a României în 1919” în lumina corespondenței diplomatice a lui Ion I. C. Brătianu mi-a oferit un real suport mai ales în problemele diplomatice în care a fost implicată România în cadrul Conferinței de la Paris din 1919.

Nu puteam începe această lucrare fără a consulta și Tratatul de Istorie a României, volumul VIII, avându-l ca coordonator pe Ioan Scurtu.

Lucrarea de față este structurată pe cinci capitole.

În primul capitol intitulat “România în primul război mondial” am prezentat succint principalele evenimente în care a fost implicată și România pe parcursul primului război mondial dar și situația militară și politică a țării la sfârșitul acestui război.

În cel de al doilea capitol “Bătălia pentru Transilvania” sunt prezentate evenimentele din perioada noiembrie 1918-1mai 1919. Am prezentat atacurile și atrocitățile săvârșite de autoritățile bolșevice maghiare în Transilvania. Guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să recunoască actul unirii cu Transilvania, iar la 16 aprilie 1919 ataca armata româna aflată în zona munților Apuseni. Atacul a fost respins, iar la 1 mai armata română se oprește pe Tisa, asta și datorită interesului Conferinței de la Paris.

Capitolul trei intitulat “Bătălia de pe Tisa” ne arată că în continuare autoritățile de la Budapesta și-au întărit armata în ciuda avertismentelor primite din partea Conferinței și ca urmare la 2 iulie 1919 trupele bolșevice atacă din nou . De această dată riposta a fost energică, încheindu-se cu ocuparea Budapestei la 4 august, în urma căruia guvernul comunist a fost înlăturat. În 9 luni, procesul milenar cu ungurii fusese lichidat. Campania a costat pierderi serioase, totalul lor se ridica la 188 de ofițeri și 11.479 soldați, din care 69 de ofițeri și 3.601 soldați morți.

“O altfel de ocupație militară” este un capitol în care presimt perioada în care trupele române de ocupație se aflau pe teritoriul Ungariei. Armata româna a fost menținută la Budapesta atâta vreme cât guvernul român a considerat că este necesar, cu toată ostilitatea mereu crescandă a Consiliului Suprem aliat de la Paris. La 16 noiembrie 1919 autoritățile române de ocupație au predat Budapesta Comisiei Interaliate.

În ultimul capitol am prezentat condițiile în care a fost încheiat tratatul de pace cu Ungaria de la Trianon, precum și ce conținea acesta. Tratatul recunoștea unirea Transilvaniei cu România. Sistemul tratatelor de la Paris-Vesailles a consacrat prin voința sa unanimă, Marea Unire.

ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

În 1878, la cererea Rusiei, Congresul din Berlin smulgea fragedei Românii o provincie românească : Basarabia.

Prin aceasta Rusia nu arăta nu numai lipsa de recunoștință față de aliata care o scăpase în războiul contra Turcilor, dar mai cu seamă țelurile sale imperialiste asupra Balcanilor.Regatul României trebuia să caute pe langă Puterile Centrale, care singure puteau s-o ajute, o garanție în contra unui pericol care-i amenința libertatea și însăși existența sa.

La începutul secolului al XX-lea situația politică în Orientul Europei se găsea transformată : pe de o parte Rusia absorbită mai întâi de interesele sale asiatice, pe urmă de greutățile sale interne, înceta a mai fi un pericol de cucerire pentru Peninsula Balcanică, de altă parte Germania și Austro-Ungaria, printr-o cucerire economică și politică mereu crescândă asupra Turciei, manifestau din ce în ce mai puternic gândul lor de dominație asupra Orientului.

Războiul balcanic puse în evidență aceste tendințe imperialiste ale Puterilor Centrale, care erau în contradicție flagrantă cu interesele României.

În aceste condiții, în august 1914, România refuza concursul ei Puterilor Centrale, ea nu voise să facă cu acestea decat un acord defensiv pentru a asigura pacea, războiul ofensiv declanșat de Puterile Centrale îi reda libertatea.

Perioada neutralității ( 21 iulie / 3 aug.1914 – 14 / 27 aug.1916 ) dominată de tratative politice și diplomatice care au pregătit intrarea României în război a fost săracă în realizări pe plan intern.Luptele politice înseși s-au desfășurat în jurul problemelor legate de război, de atitudinea ce trebuia s-o adopte România, dar și în legătură cu organizarea postbelică a României întregite.

Moartea regelui Carol din oct.1914 simplifica situația României, întrucât regele Ferdinand nu era îngrădit de vreo garanție personală față de Germania și Austro-Ungaria, în timp ce regina Maria englezoaică prin naștere, își exercita întreaga ei influență în favoarea aliaților.

În acest timp diplomația aliată nu rămăsese inactivă.Rusia presată în această privință, au fost primii care au luat inițiativă și în toamna anului 1914 l-au informat pe Brătianu că erau pregătiți, în schimbul unei promisiuni de neutralitate binevoitoare să ofere orice schimbare în statu-quo-ul teritorial al României și să recunoască dreptul acesteia de a anexa teritoriile Austro-Ungariei locuite de români.

Negocierile secrete cu Puterile Antantei s-au terminat în vara lui 1916 cu acceptarea cererilor României.Unul dintre cele mai mari obstacole era insistența acesteia privind poziția egală, față de Marile Puteri la conferința de pace.Ambele părți au fost de acord să nu încheie o pace separată.Guvernul român nutrea mari temeri în ceea ce privește lipsa de armament modern și muniție, dar, având de-a face cu un posibil ultimatum al Aliaților, cuplat cu necesitatea de a sincroniza intervenția României cu ofensive puternice în Bucovina, Galiția și Macedonia, s-a semnat tratatul de alianță la 17 august 1916 și au declarat imediat război.

Planul de campanie al României prevedea executarea unor acțiuni pe două fronturi : ofensiva pe frontul transilvănean unde erau dislocați 420.324 oameni și apărarea, în primă fază, pe frontul din Dobrogea, în așteptarea concentrării trupelor ruse la sud de linia Cernavodă-Medgidia, și ofensiva a doua.Frontului de sud îi erau afectați 142.523 oameni.

Organizarea apărării Dobrogei a fost total neglijată.Întreaga atenție a Statului Major era concentrată asupra pregătirii ofensivei în Transilvania.Din cele 116 piese de artilerie, 17 nu erau încă instalate, iar celelalte nu aveau muniții.Mai mult, doar 40 de tunuri erau cu tragere rapidă.Chiar acest număr redus de tunuri

cu tragere rapidă nu era concentrat pentru a executa titul de baraj, ci era dispersat pe o linie de apărare lungă de 30 km.

Ofensiva în Transilvania – nu a fost susținută nici pe flancuri, de ofensiva rusă în Galiția, și nici de frontul din Salonic – deși desfășurată fără energia necesară, se dezvolta satisfăcător : armatele române pătrunzând adânc pe teritoriul provinciei de peste Carpați.Au fost ocupate orașele Sibiu, Brașov, Toplița, Miercurea Ciuc.Ca urmare, însă, a atacului germano-bulgar din sud, care a provocat pierderea capului de pod de la Turtucaia, ofensiva pe frontul transilvan a fost oprită ( 26 aug. / 8 sept. ) o parte din trupe au fost deplasate pe frontul din sud.

Sprijinul trupelor ruse pe frontul din Dobrogea a fost ineficient, până la sfârșitul lunii octombrie, trrupele inamice au ocupat 2/3 din teritoriul provinciei.La est de Carpați, trupele inamice, după lupte grele, au fost oprite la Oituz.În sudul Transilvaniei rezistența românească a fost înfrântă.Ca urmare a acestui fapt a fost abandonată și apărarea defileului Oltului.În același timp, o altă grupare inamică a reușit sa treacă Dunărea la Zimnicea.Trei grupuri de invazie atacau concentric Muntenia.Împotriva acestora românii dau bătălia de la Argeș-Neașlov ( bătălia de la București ).

Insuficiența armamentului și lipsa de unitate în desfășurarea acțiunilor, la care se adăuga opoziția gen.Alexeev de a participa la bătălie, au atras eșuarea planurilor ofensive românești și ocuparea capitalei de trupele inamice la 23 nov. / 6 dec.1916.

După lupte grele, la sfârșitul lunii decembrie, ambele tabere își epuizaseră mijloacele de luptă, frontul s-a stabilit pe viile Sușiței, Putnei și Siretului.Prima campanie pe frontul românesc se încheiase.

Mai mult de doua treimi din tara fiind ocupata, armata si guvernul nu au putut sa paraseasca Moldova de Sud, cea mai saraca parte a tarii.

Evident era de asteptat ca in territoriul ocupat sa fie introdus regimul rechizitiilor, al emisiei de moneda, precum si al unor masuri dintre cele mai severe, mergand pana la pedeapsa cu moartea, pentru orice infractiuni fata de ordonantele emise de ocupant.

La marile pierderi umane si material de razboi se adauga pierderile provocate de boli, consecintele foametei si ale gerului, probleme grave, administrative, politice si militare create de aglomerarea populatiei in spatiul Moldovei.Efortul principal a fost indreptat spre reorganizarea armatei.In realizarea acestui obiectiv, un rol important a revenit misiunii militare franceze, condusa de generalul Henri Mathias Berthelot.S-a izbutit sa se puna pe picioare o armata de 460.000 oameni, cu o inalta capacitate combativa si cu un ridicat moral.

Comandamentul german a elaborat planul de a scoate Romania din razboi in urma unei ofensive concentrate, executate de grupul de armate conduse de generalul Machensen care trebuia sa dea lovitura principala in zona Namoloasa, actiune ce urma sa fie combinata cu o ofensiva la Oituz.

Succesiunea in timp a actiunilor a dat nastere la trei operatii : operatia ofensiva a armatei a II-a romane in zona Marasti ; operatiile de aparare ale armatei I romane in zona Marasesti si a aripei drepte a armatei a II-a in zona Oituz.

Batalia de la Marasti a inceput printr-o masiva pregatire de artilerie, la 9 / 22 iulie 1917.Desi desfasurata cu succes, ofensiva armatei romane a trebuit sa fie oprita zece zile mai tarziu.Ca urmare a descompunerii armatei ruse, romanii au trebuit sa faca fata in aceasta regiune la toate greutatile operatiilor.Maresalul Machensen si-a deplasat in zona Focsani fortele de care dispunea la Namoloasa.

Schimbarea directiei de ofensiva a reliefat limpede succesul bataliei de la Marasti.

Batalia de la Marasesti – Actiunea inamicului a inceput la 24 iulie / 6 august, in momentul in care, in sector, avea loc o importanta dislocare de trupe ruse spre Bucovina, pentru a preveni un atac.In pofida unor mari unitati ruse care au refuzat sa lupe si s-au retras, armata romana impreuna cu trupele ruse ramase au repurtat o stralucita victorie.Marasesti a fos mormantul iluziilor germane.Aici, generalul Machensen a cunoscut ce este infrangerea.

Batalia de la Oituz a fost declansata la 26 iulie / 8 august, la doua zile de la inceputul ofensivei de la Marasesti.Inamicul planuia sa retraga fortele de la Marasesti si sa execute o lovitura principala pe directia Onesti.Dupa eforturi succesive, cu mari pierderi, trupele germane au izbutit sa patrunda in sectorul central al frontului doar circa 6 km.Luptele au incetat definitiv la jumatatea lunii august.Ofensiva armatelor germane a fost oprita pe intreg frontul de lupta.

Daca tinem seama de efectivele angajate, comparandu-le cu cele care au fost folosite pe frontul oriental si daca luam in seama importanta scopului lor strategic, aceste batalii de la Marasti, Marasesti, Oituz pot fi considerate cele mai importante evenimente ale primului razboi mondial.

Succesul acesta aducea un ragaz temporar pentru Romania.Dupa castigarea puterii, in octombrie 1917, bolsevicii au incheiat un armistitiu cu Puterile Centrale.Partea dreapta a armatei romane a fost lasata in aer.Inca mai rau, o parte substantiala a armatei ruse care nu asculta incitarile la dezertare a trebuit sa fie deviata in ariegarda, pentru a proteja orasele de bandele de soldati rusi vagabondand spre casele lor.Romania nu avea alta sansa decat sa urmeze exemplul rusilor si sa adere la armistitiu.

Tratativele pentru incheierea armistitiului s-au purtat la Focsani si s-au incheiat la 26 nov. / 9 dec.Armistitiul era provizoriu pana in momentul in care problema pacii sau a razboiului va fi decisa de Adunarea Constituanta a Rusiei. Armata romana incheia armistitiul numai pentru timpul cat dura armistitiul cu

armatele ruse, pe frontul roman.

Pacea, cu toate acestea, se instala greu in ceea ce ramasese din acea parte a Regatului Roman care scapase ocupatiei germane.Negocierile dintre Romania si Puterile Centrale, de la Focsani, desfasurate intre 7 – 9 decembrie, au condus la o incetare a focului, care cerea armatelor inamice sa-si pastreze pozitiile.Dar guvernul Bratianu nu se grabea sa se ajunga la o reglare definitiva de pace iar tergiversarile sale l-au condus in cele din urma pe exasperatul Machensen sa dea un ultimatum la inceputul lui februarie 1918, cerand sa ia o decizie in privinta razboiului sau a pacii in termen de patru zile.Cabinetul era departe de a avea o pozitie unitara cu privire la ceea ce urma sa faca, cu toate ca toti membrii sai erau pentru continuarea razboiului.Cei patru ministri democrat-conservatori au cerut denuntarea imediata a armistitiului si a unor convorbiri de pace cu germanii pentru a castiga timp in vederea unei retrageri a armatei catre Ucraina.

Cand democrat-conservatorii au hotarat sa iasa din cabinet, destramand prin aceasta guvernul de coalitie, Bratianu si liberalii au demisionat.Nici un partid nu era dornic sa faca pace cu inamicul.Ca atare, regele a incredintat formarea unui nou guvern generalului Averescu care nu putea vedea o alternativa la o pace separata cu Puterile Centrale.

El a inceput negocierile de indata si a aranjat o intalnire intre rege si Czernin, noul ministru de externe al austro-ungarilor, in apropiere de linia frontului, la 27 februarie.Termenii de pace propusi de Czernin erau duri : mari cedari de teritorii, incluzand Dobrogea si trecatorile Carpatilor, controlul german si austro-ungar al Dunarii, demobilizarea armatei romane, dreptul de trecere al trupelor germane pe teritoriul romanesc spre Rusia, un control efectiv al productiei petroliere romanesti pana la sfarsitul secolului.Sub presiunea unui nou ultimatum din partea Puterilor Centrale, guvernul roman a semnat la 5 martie o pace preliminara la Buftea.Pacea de la Brest-Litovsk dintre Rusia si Puterile Centrale, semnata la 3 martie, care lipsise Romania de intreg sprijinul Rusiei si care o despartise de Vest, a cantarit greu in hotararea de a semna pacea de la Buftea.Dar Bratianu si liberalii s-au opus cu indarjire incheierii unei paci finale cu Puterile Centrale.Dat fiind acest impas Averescu a demisionat la 12 martie.A fost inlocuit de catre conservatorul Alexandru Marghiloman, ramas la Bucuresti, dupa mutarea guvernului la Iasi, care-si datora numirea in primul rand sperand ca progerman fiind ar fi fost capabil sa indulceasca termenii pacii.Cu toate acestea Marghiloman nu a obtinut nici un fel de concesii.Termenii pacii finale, consacrati prin tratatul de la Bucuresti din 7 mai au plasat Romania intr-o stare de dependenta politica si economica fata de Germania si Austro-Ungaria.

‘’Pacea punica‘’ cum a fost apreciata a impus Romaniei conditii inrobitoare.

Potrivit dispozitiilor sale, Dobrogea urma sa fie ocupata de ‘’aliati‘’, Romania avea sa aiba acces la mare pe un drum comercial pana la Constanta, ‘’modificarile‘’de frontiera in favoarea Austro-Ungariei aduceau in stapanirea acesteia intinse zone muntoase, in suprafata de 5.600 km.Practic armata romana era desfiintata, desi redusa numericeste, diviziile romanesti ramase, in numar de 8, isi pastrau cadrele de comanda, statele majore si scheletul organizatoric.

Statul roman trebuia sa predea intregul surplus de cerele, petrol si alte produse.Exportul era stabilit la un prêt derizoriu.Germania putea arenda, pe termen de 90 de ani terenuri rurale in Romania, tot pe 90 de ani avea monopol asupra petrolului.Starea de razboi a fost inlocuita cu o stare de ocupatie.

Tara era impartita in doua : teritoriul ocupat si Moldova pana la Marasesti, unde administratia romana continua sa-si exercite atributiile si autoritatea.

Regele, riscand cele mai grave consecinte, refuza sa ratifice tratatul de pace cu Germania.El trimisa la sefii guvernelor aliate asigurarile asupra politicii pe care tara voia s-o urmeze, asupra hotararii de a reincepe lupta cum aceasta va fi

posibila.

Confruntarile decisive pe campul de lupta au schimbat cu rapiditate sortii Romaniei.Esecul ofensivei germane din iulie 1918 pe Frontul de Vest si inaintarea ulterioara constanta a Aliatilor spre Germania, asociate cu o ofensiva italiana impotriva fortelor austro-ungare in Nordul Italiei au anuntat prabusirea Puterilor Centrale.In Balcani, o miscare a Aliatilor spre Nord, care aveau sa inceapa la 15 septembrie, de la Salonic, a obligat Bulgaria si Turcia sa semneze un armistitiu la 30 septembrie si respectiv, 30 octombrie.Asa numita Armata de la Dunare compusa din 3 divizii aliate, puse sub comanda generalului Berthelot, care parasise Romania cu statul sau major in martie, dupa incheierea pacii de la Buftea, era pregatita sa treaca fluviul la Giurgiu.La 3 noiembrie Austro-Ungaria a acceptat conditiile Aliatilor pentru incetarea focului.

Sub impresia acestor evenimente, Bratianu si liberalii, precum si alti politicieni proantantisti, s-au grabit sa reintre in razboi de partea aliatilor.

Guvernul Marghiloman a fost obligat sa demisioneze la 6 noiembrie, iar regele, cu sprijinul liberalilor, l-a numit pe generalul Constantin Coanda, care reprezentase Inaltul Comandament Roman pe langa Marele Stat Major al armatei ruse in 1916 si 1917, sa conduca guvernul de tranzitie.Aceasta a anulat toate actele guvernului Marghiloman, a luat masuri in vederea realizarii reformei electorale si a celei agrare, care fusesera inscrise in Constitutie in vara anului 1917, si a pregatit armata pentru reluarea ostilitatilor.

Regele Ferdinand a ordonat armatei reintrarea in razboi la 10 noiembrie si in aceeasi zi trupele aliate au trecut Dunarea la Giurgiu.Mobilizarea armatei s-a dovedit deosebit de dificila, din cauza lipsei cailor si a echipamentului, si a dispersarii ofiterilor si a soldatilor ce fusesera demobilizati la inceputul anului, dar la mijlocul lunii noiembrie o forta de 90.000 de oameni era gata de actiune.In acel moment unitatile armatei romane incepusera sa inainteze in Muntenia, Dobrogea si Transilvania.Incepand cu 10 si 11 noiembrie, armata germana a procedat la retragerea din Romania ocupata, pentru ca la 1 decembrie, ultimele detasamente germane sa treaca muntii Carpati.In aceeasi zi regele intra in Bucuresti, in fruntea armatei sale.

Lucrarile Conferintei de Pace s-au desfasurat la Paris intre 12 ian. – 28 iunie 1919.Sedintele plenare si cele 16 comitete de experti au jucat un rol mai putin important decat Consiliul Celor Zece ( sefii de guvern si ministrii de Externe ai S.U.A., Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia ).Dar organul esential de decizie a fost Consiliul Celor Patru ( Wilson, Lloyd George, Orlando si Clemenceau ) care s-au reunit incepand cu 24 martie.

Delegatii romani s-au prezentat la Paris pentru a prezenta spre recunoasterea internationala in fata Marilor Puteri ‘’Hotararile plebiscitare de Unire‘’ din 27 martie / 9 aprilie ; 15 / 28 nov. Si 18 nov. / 1 decembrie 1918.

Delegatia romana condusa de I.C.Bratianu a fost primita defavorabil la Paris.

Din primul moment reprezentantii Romaniei au avut surpriza sa vada ca numarul delegatilor acordat Romaniei era inferior altor state aliate ca Belgia si Serbia.

Atitudinea Puterilor Aliate se explica prin faptul ca in ceea ce priveste Orientul Europei, fara sa astepte pacea din prima ora a armistitiului, Marele Puteri au voit sa exprime distinctiile intre cei ce fusesera inamici si cei care adusesera concursul lor cauzei Antantei, cu pretul celor mai mari sacrificii, aproape a ruinei lor, si au cautat in toate chestiunile solutiile cele mai bune pentru a reconforta pe cei care trebuiau sa fie in mod legitim nemultumiti de rezultatul final al razboiului.

Conferinta de Pace de la Paris, era chemata sa recunoasca de jure noul statut teritorial al Romaniei.La 1 si 2 iulie 1919 atunci cand in Consiliul Suprem s-a discutat configuratia hotarelor rasaritene ale Romaniei, premierul Ion I.C.Bratianu a subliniat ca decizia Sfatului Tarii de la Chisinau se baza pe dreptul la autodeterminare al popoarelor.

La 1 februarie 1919, David Lloyd George l-a interpelat pe Bratianu in privinta naturii Adunarii Nationale, el personal exprimandu-si neincrederea in plebiscitul spontan si considerand cererile Romaniei ca fiind exorbitante.Dupa retragerea conducatorului delegatiei Bucurestilor, premierul englez a propus ca revendicarile romane sa fie analizate de o comisie care sa examineze faptele istorice, etnografice, geografice strategice, dar nu si cele politice

In textul Tratatului de la Saint-Germain en Laye, Romania nu figura, opina Ion I.C.Bratianu, decat pentru a-si vedea impuse conditiile care ii jigneau grav independenta politica si ii compromitea grav libertatea economica.El se referea la faptul ca Romania trebuia sa semneze un ‘’tratat al minoritatilor‘’ iar marile puteri sa aiba dreptul de a verifica daca drepturile acestora erau respectate si sa acorde liberul tranzit pe teritoriul sau pentru marfurile si persoanele apartinand puterilor aliate, ceea ce afecta resursele de venituri ale statului.

Oficialitatile de la Bucuresti inclusiv, ‘’familia regala‘’ considerau clauza minoritatilor, ca si preambulul tratatului, contrara drepturilor suverane ale Romaniei drept pentru care se opuneau semnarii lui.

Care ar fi situatia statului roman fata de cei 800.000 de germani imprastiati pe intregul sau teritoriu in ziua in care Germania dupa ce va intra in Societatea Natiunilor va avea posibilitatea legata de a sustine pretentiile cele mai putin intemeiate ale acestor germani si de a interveni in favoarea lor pentru a organiza invrajbirea intr-o tara a carei credinta fata de Antanta n-o putea ierta ?

Guvernul roman nu poate primi articolul Proiectului de tratat cu Austria privitor la garantarea drepturilor minoritatilor si la organizarea tranzitului si a negotului.

In forma lui acest articol prevede o obligatie ce nu s-a impus niciodata pana acum, nici macar unui dusman invins.Ca rezultate practice compromite neatarnarea unui stat liber si constituie un ferment de neincetata framantare.

Ca reactie la atitudinea negativa a Conferintei in problemele tratatului de la Saint-Germain – en Laye Ion I.C.Bratianu a plecat in ziua de 4 iulie din Paris apreciind ca tara sa era ‘’un stat suveran, caruia nimeni nu i-a contestat independenta‘’.

La 10 septembrie 1919, Tratatul cu Austria era semnat la Saint-Germain – en Laye.La 12 septembrie Ion I.C.Bratianu a demisionat din functia de premier.S-a constituit un nou guvern, de tehnicieni, avandu-l in frunte pe Arthur Vaitoreanu.Au urmat mai multe note ultimative trimise Romaniei de la Conferinta de Pace, prin care aceasta era somata sa semneze tratatul cu Austria, dar autoritatile de la Bucuresti nu s-au conformat.

Deegatia Romana la Conferinta de Pace, generalul Constantin Coanda, a semnat la 10 decembrie 1919 orele 18ºº, tratatul cu Austria si cel al minoritatilor.Partea pozitiva a prevederilor Tratatului de la Saint-Germain se referea la desfiintarea monarhiei dualiste austro-ungare si la recunoasterea proceselor revolutionare care avusesera loc pe teritoriul fostului imperiu in anul 1918.

La 28 iunie 1919, la Versailles, era iscalit Tratatul de Pace intre Antanta si Germania, principalul partener al ‘’Quadruplei Aliante‘’.Tratatul cuprindea 440 art. si micsora teritoriul acestuia cu 1/8 iar populatia cu 1/10.

In virtutea art.292 al Tratatului, Germania recunoste ca fiind abrogate toate tratatele, conventiile si intelegerile incheiate cu Romania, inainte de 1 august 1914 sau dupa aceasta data, iar art.259, aliniatul 6 prevedea special ca Germania este obligata sa renunte la Pacea de la Buftea – Bucuresti din 7 mai 1918.In chestiunea repartitiilor, Romaniei ii revenea doar 1% din totalul prevazut si din care nu a prmit decat o mica parte.

Cu un efectiv limitat de 100.000 trupe si 4.000 ofiteri cu serviciul militar obligatoriu interzis, cu toata flota militara si aviatia in mainile Antantei, Germania era la pamant.

Tratatul de pace cu Bulgaria, semnat la Neuilly sur Seine, la 27 nov.1919, prin art.27, alineatul 5 se restabilea frontiera astfel cum era la 1 august 1914, reconfirmandu-se Pacea de la Bucuresti din 1913 si implicit anulandu-se prevederile referitoare la Dobrogea din Pacea de la Buftea – Bucuresti.

Presa internationala a consemnat satisfactia acordata pana la urma Romaniei.

Astfel ‘’La Nation Belge‘’ nota : ‘’Consiliul Suprem ar fi trebuit sa utilizeze cu totul alte argumente decat amenintarile.Dar Consiliul atat de blajin pentru germani, nu a fost adesea prea just pentru puterile cu interese limitate.Numai atitudinea energica a Romaniei a putut decide Consiliul sa-i acorde schimbari avantajoase in Tratatul Minoritatilor‘’

BATALIA PENTRU TRANSILVANIA

‘’Romania nu poate – declara Nicolae Titulescu in 1915 – fi intreaga fara Ardeal(…).Ardealul e leaganul care i-a ocrotit copilaria, e scoala care i-a faurit neamul, e farmecul care i-a sustinut viata(…).Ardealul nu e numai inima Romaniei ‘’politice, priviti harta, Ardealul e inima Romaniei geografice’’.

Transilvania este locul unde s-a plamadit poporul si natiunea romana.Teritoriul Transilvaniei a fost cucerit de regatul ungar in secolele XI-XIII.Organizatiile voievodale independente ale romanilor, intr-o oarecare masura au supravietuit.In cadrul Ungariei medievale, Transilvania a avut un statut autonom, fiind guvernata de un voievod care se sprijinea pe aristocratia locala de origine romana.

Ungaria a incetat sa existe ca stat independent, dupa batalia de la Mohacs, in 1526.Vreme de doua secole, Transilvania a fost principat autonom sub suveranitate otomana.Istoria Transilvaniei este indisolubil legata de a celorlalte doua principate romanesti.Principii moldoveni si munteni au detinut posesiuni importante in Transilvania, au facut campanii si au disputat uneori tronul voievodatului ; in anul 1600 Mihai Viteazul a realizat, pentru scurta vreme, prima unire politica a Tarilor Romane.

De la Karlovitz (1699) pana la momentul constituirii regimului dualist (1867), Transilvania a fost provincie separata de Ungaria – zona cu centrul la Buda a fost pasalac turcesc – si avand o Dieta proprie.O unitate politica reala intre Ungaria si Transilvania nu a fost posibila decat de la 1867 – 1918.Unitatea ‘’milenara‘’, atat de trambitata de istoriografia maghiara, se reduce, de fapt, la o jumatate de secol.

La sfarsitul primei mari conflagratii, care a fost pentru romani razboiul reintregirii neamului, Transilvania s-a unit, in baza principiului autodeterminarii, cu Vechiul Regat.

Concentrarea eforturilor intregii natiuni pentru obtinerea victoriei depline in anii razboiului de eliberare nationala si reintregire statala impinsese, in chip firesc, pe un plan secundar luptele dintre partidele politice ca si conflictele de interese dintre clasele sociale.Odata cu terminarea razboiului, viata politica interna a reintrat treptat in normal, inregistrandu-se insa importante reasezari si procese innoitoare.

Asemeni oricarui guvern de ocupatie, care nu se sprijinea pe vointa opiniei publice, exprimata liber si cu hotarare, indiferent de seful sau si de colaboratorii lui, guvernul Marghiloman reprezenta doar o situatie provizorie si indispensabila.

Pe data de 6 noiembrie 1918, regele Ferdinand i-a cerut lui Marghiloman sa demisioneze si a constituit un guvern de tranzitie, prezidat de gen.Coanda, avandu-l ca ministru de Razboi pe generalul Eremia Grigorescu.Noul guvern a anulat toate legile si lucrarile Parlamentului din timpul ocupatiei inamice.

Saptamanile care au urmat incheierii armistitiului au fost caracterizate de o activitate intensa in fosta monarhie austro-ungara – activitatea guvernamentala se intrerupsese si era urgent sa se stabileasca baze pentru structurile noi care trebuiau sa ia fiinta.Printre romani nu se simtea vreo ezitare in ceea ce priveste dorintele lor, dar ele ramaneau sa fie formulate cu solemnitatea necesara.

Ungurii au fost cei mai coplesiti de sfarsitul razboiului.Procesul de bolsevizare incepuse in Ungaria inca de la sfarsitul lui septembrie 1918.Febra revolutionara incepea sa creasca.Eforturile succesorului lui Franz Joseph de a salva monarhia dualista esrau ezitante si intarziate.Inlocuirea contelui Tisza si hotararea imparatului Carol de a acorda votul universal Ungariei erau o indicatie a bunelor intentii ale Vienei.Dar aceste dispozitii nu au avut ecou, fiindca nationalitatile intrasera in faza separatismului.

Asasinarea contelui Tisza a dat semnalul revolutiei in Ungaria.

Karolyi devenise prim-ministru.Ultima sa inventie, depusese prin telefon juramantul imparatului.Doua zile mai tarziu, Karolyi il informa pe imparat ca revolutia era in desfasurare, ca oamenii cereau in mod imperios separarea Ungariei de Austria si ca solicita dezlegarea de juramant.Monarhia lua sfarsit intr-un mod lamentabil.Opera mai multor secole de Habsburgi era lichidata printr-un singur apel telefonic.Bineinteles in spatele marionetei revolutionare Karolyi, care ceruse abdicarea regelui Ungariei, se gaseau agentii Rusiei sovietice.

Cinci delegati unguri se prezentau pe 12 nov.1918 la imparatul Carol, cu un mesaj comunicandu-i decizia ferma a guvernului de la Budapesta de a schimba forma de guvernamant.

Republica a fost proclamata pe 16 nov. la Budapesta si a doua zi era instalata la Viena.

Conducatorii politici romani ai monarhiei dualiste urmareau cu atentie evenimentele, incercand sa-si faca o idee corecta asupra procesului de dezmembrare a batranului Imperiu.Pe 12 octombrie, la Oradea, s-au adunat in casa unui conducator politic roman, avocatul Aurel Lazar pentru a examina in amanunt situatia interna si externa.

Imediat dupa intalnirea de la Oradea, Maniu a lansat un apel catre toti ofiterii romani din garnizoana de la Viena, in vederea constituirii unui ‘’consiliu al militarilor romani‘’.Pe 31 octombrie 1918 sau intalnit o suta de ofiteri romani.

Iuliu Maniu dispunea la Viena de regimentul 64 Oraste, format exclusiv din romani.Acest regiment, cu o disciplina impecabila si avnd un efectiv de 5.000 oameni era incazarmat la Ferdinandshaserne.Comandamentul trupelor romane a trimis imediat ofiteri la Praga si in toate centrele unde erau stationate forte romanesti, cu instructiuni precise de a fi uniti si a nu executa nici un ordin care nu vine de la acest comandament.In acest imperiu in descompunere, singurele trupe necontaminate de bolsevici erau trupele romane.

La Weiner-Neustat au fost gasiti 40.000 soldati romani iar in cazarmele din preajma Vienei 20.000.Adaugandu-i pe cei 5.000 aflati la Ferdinandshaserne, asta insemna o forta de 65.000 de soldati disciplinati, care puteau sa stavileasca anarhia si sa restabileasca ordinea.

In luna noiembrie a anului 1918, trupele romane purtand drapel romanesc, au restabilit cu usurinta ordinea pe strazile Vienei.Marsul pe care soldatii il cantau era imnul national ‘’Desteaptate romane‘’ ce fusese intonat in timpul revolutiei din 1848.Era revansa natiunii celei mai persecutate din Imperiul Habsburgic.

La 10 noiembrie 1918, Consiliul National roman a remis guvernului de la Budapesta un ultimatum, prin care cerea recunoasterea dreptului de stapanire a Transilvaniei.Acest ultimatum a fost adresat ministerului nationalitatilor din guvernul de la Budapesta – al carui titular este sociologul de mare prestigiu, Jaszi Oszkar, acesta s-a dus de indata la Arad, sediul Consiliului National Roman si a luat legatura cu Iuliu Maniu.Avand o cultura vasta si o inteligenta vie, Jaszi Oszkar era sigur ca va putea convinge Consiliul National roman sa revina asupra deciziei luate.

Respingerea ofertei lui Jaszi Oszkar constituia actul separarii de Ungaria.Acest raspuns era de asteptat ; nu putem intelege cum guvernul maghiar si-a putut imagina ca va putea pastra Transilvania, acordandu-i o larga autonomie in cadrul statului maghiar, formula care ar fi putut fi valabila in 1848.

Jaszi Oszkar a ramas uluit la citirea acestui raspuns.A trebuit sa faca un efort pentru a intreba : ‘’In definitiv ce doriti ?‘’.Iuliu Maniu a raspuns : ‘’Separarea totala‘’.

Romanii din Transilvania si Ungaria, in urma declaratiei facute in Parlamentul de la Budapesta de Al. Vaida – Voievod, reprezentantul Partidului National Roman a trecut, la 18 octombrie 1918, la Organizarea Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, care avea sa proclame Unirea cu Romania.Intr-un act memoriu, inaintat de delegatia de oameni politici transilvaneni legatiilor marilor puteri aliate de la Berna in legatura cu semnificatiile marelui Act de la Alba Iulia, se sublinia : ‘’La judecatile care s-au emis in problema romaneasca se uita, din nefericire, adesea ca independent de tratatele incheiate intre Romania si Guvernele aliate, poporul roman – care formeaza marea majoritate a populatiilor provinciilor in chestiune s-a alaturat, in mod spontan, la Regatul Romaniei, prin actul solemn de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.Mai mult se uita de un al doilea act de semnificatie politica deosebita, si anume declaratia de la Medias prin care sasii isi proclama, la randul lor, alipirea la Romania.Este, deci, clar stabilit ca, in afara conventiilor internationale mentionate mai sus, alipirea acestor provincii la Romania este perfect justificata din punct de vedere juridic, prin vointa liber exprimata de marea majoritate a locuitorilor lor.Dreptul international clasic, ca si principiile exprimate de presedintele Wilson, sunt pe deplin aplicabile si la cazul nostru.

La negocierea si incheierea armistitiului cu Austro-Ungaria si a conventiei militare de la Belgrad din 31 octombrie / 13 noiembrie 1918, Romania, tara direct interesata, n-a fost invitata.In necunostinta de cauza reprezentantii aliatilor au stabilit cursul Muresului ca linia de delimitare intre armatele aliate si armata ungara.Faptul a avut consecinte negative in perioada imediat urmatoare.

Acest armistitiu prevedea in mod deosebit : la art.1 – Linia vaii superioare a Somesului Mare, Bistrita, Mures (sat), Muresul pana la confluenta cu Tisa, Subotica, Boja, Pecs, la nord de care guvernul ungar trebuia sa-si retraga toate trupele sale, intr-un rastimp de opt zile, Aliatii avand dreptul de a ocupa regiunea evacuata in conditiile pe care le va fixa generalul Comandant sef al Armatelor Aliate.

La art.3 – Dreptul tuturor Aliatilor de a ocupa toate localitatile sau toate punctele strategice pe care va avea dreptul de a le fixa in permanenta generalul Comandant sef al Armatelor Aliate.

La art.12 – Permiterea rechizitiilor cu conditia ca ele sa nu fie abuzive.

La art.14 – Serviciul postelor, al T.F.F. si al comunicatiilor telefonice si telegrafice, ca si Serviciul cailor ferate ungare vor fi puse sub controlul aliatilor.

Intr-um memoriu, remis conducatorului Quai d’Orsay-ului, din 28 noiembrie 1918, Iuliu Maniu aprecia ca linia de demarcatie ‘’imparte natiunea romana din Transilvania si Ungaria in doua parti‘’, ceea ce va agrava ‘’actiunea de renastere nationala si in organizarea ei, atat de necesara in aceste zile de prefaceri istorice‘’.Stabilirea liniei de demarcatie devenea in mod inerent, o sursa de conflict si tensiune, deoarece ea a alimentat sperantele acelor forte politice din Ungaria – incepand de la guvernul lui Karolyi si ajungand la Bela Kun – in mentinerea unei parti cat mai mari din teritoriile incorporate in trecut din Ungaria.Aecest lucru se producea intr-un moment cand, in baza dreptului la autodeterminare, poporul roman isi recastigase ‘’capacitatea de a actiona in deplina libertate‘’ prin invocarea ‘’dreptului istoric si natural‘’, fundamente ale existentei sale nationale‘’.

Dincolo de linia de demarcatie, autoritatile maghiare si-au intensificat actiunile teroriste.Soldatii romani, din fosta armata austro-ungara, intorsi de pe

front, erau opriti cu forta la Budapesta.

Calcand in picioare hotararile Consiliului National Maghiar, organul suprem al puterii de stat, revizionistii maghiari, purtandu-se ca niste satrapi si briganzi la drumul mare, ei au dezarmat si dizolvat majoritatea Garzilor Nationale din Ardeal.Armele acestora au fost predate agentilor si organelor de propaganda ungara, care raspandeau teroarea printre locuitori, fortand intelectualii si comandantii garzilor romane sa-si paraseasca localitatile unde traiau.Dr. Justin Morsieu, vicepresedintele Consiliului National Roman din Ardeal, a fost arestat si eliberat numai sub aceasta conditie.

Desi s-a legat – printr-un acord – fata de Consiliul Dirigent al Transilvaniei sa nu mai recruteze romani in Armata Ungara, guvernul de la Budapesta il va incalca sistematic ignorand protestele trimise de la Sibiu.

Romanii din Valea Somesului s-au intrunit la Nasaud si au votat o motiune de protest impotriva atrocitatilor ungare din Ardeal, negand Consiliul Dirigent si pe regele Ferdinand sa le puna capat imediat decretand – la nevoie – mobilizarea generala a populatiei transilvanene.Clerul si romanii greco-catolici din vicariatul secuimii, reuniti la Targu-Mures s-au rostit similar.

Masacrul de la Giurcuta, judetul Cluj, caruia i-au cazut victima 45 de tarani romani, barbati si femei, impuscati si apoi arsi pe rug, chiar in timpul tratativelor de la Arad din 13 – 14 noiembrie cu reprezentanti ai guvernului ungar.

In lunile de groaza teroarea asupra populatiei romane s-a extins si a imbracat formele cele mai grave : locuitorii pasnici, chiar femei si copii, erau prinsi si impuscati fara judecata, fara motiv, numai ca erau romani.De exemplu, in cele 310 cazuri de asasinate din comitatul Aradului, savarsite in lunile noiembrie 1918 – februarie 1919 cu exceptia unei din victime, cetatean de origine maghiara impuscat de gardistii maghiari, toate celelalte au fost de nationalitate romana.Tot asa, intelectualii si ofiterii romani erau arestati si supusi la cele mai

salbatice torturi intr-o tentativa de intimidare mergand pana la asasinatul politic.

Refugierea locuitorilor sateni in paduri devenea un fenomen caracteristic.

La 29 noiembrie 1918, generalul Prezan, sef al Statului Major al Armatei Romane, face observatia ca trupele romane, urmarind armata Makensen, s-au aprit la linia de armistitiu si cer Comandamentului armatei Dunarii sa efectueze ocuparea localitatilor Sighetul Marmatiei, Baia Mare, Satu Mare, Careii Mari, Dej, Cluj, Oradea Mare, Arad, situate la vest de linia de demarcatie fixata prin armistitiul de la Belgrad pentru urmatoarele motive :

Populatia romana ramasa prin Armistitiu la vest de linia Muresului ar fi in mod continuu maltratata si terorizata de unguri ;

Mari unitati de trupe ungare ar fi in stare de organizare si de mobilizare in regiunile Cluj, Dej si Oradea Mare.Daca Comandamentul francez nu are trupe disponibile, comandamentul roman se ofera ca aceasta ocupare sa fie ocupata de trupe romanesti.La 19 decembrie, semnaleaza ca ungurii evacueaza deja stocurile si materialul din Arad ;

Ca urmare a cererii formulate la 29 noiembrie de catre Comandamentul roman, Inaltul Comandament Aliat da dreptul trupelor romane sa depaseasca linia de demarcatie.

La 13 decembrie Marele Cartier General roman transmitea in consecinta, urmatorul ordin trupelor din Transilvania : ‘’pentru a asigura ordinea, viata si avutul locuitorilor, trupele romane vor ocupa, afara de Banat, toate tinuturile romanesti care au facut parte pana acum din fosta monarhie austro-ungara‘’.

Pentru conducerea si coordonarea operatiilor din Transilvania, Marele Cartier General hotaraste, inca din 10 decembrie, infiintarea unui comandament unic la Sibiu in frunte cu generalul Traian Mosoiu, sef de stat fiind desemnat generalul Stefan Panaitescu.Comandamentul Trupelor din Transilvania va incepe sa functioneze efectiv la 11 / 24 decembrie 1918, actionand ulterior intr-o

stransa legatura cu Consiliul Dirigent.

La 18 decembrie, Misiunea Militara Aliata, cere in numele generalului Berthelot, si pentru a evita orice neintelegeri intre trupele ungare si romane, si ca guvernul ungar sa dea ordin trupelor ungare sa evacueze Clujul.Aceasta telegrama ridica un protest din partea ungurilor care refuza sa retraga trupele din oras si isi declina intreaga responsabilitate in ceea ce priveste consecintele, chiar a ciocnirii de trupe.

In fata unei atitudini categorice a Antantei, guvernul Karolyi s-a vazut nevoit sa cedeze, incercand totusi sa intarzie evacuarea.

Cronica ultimelor doua saptamani ale anului 1918 consemneaza numeroase momente memorabile pentru locuitorii Transilvaniei : rand pe rand, zi de zi, sate si orase sunt eliberate, stapanirea romaneasca castigand teren odata cu inaintarea trupelor romane spre aliniamentul Muntilor Apuseni, tricolorul tarii inaltandu-se biruitor in tot mai multe locuri.Pe 15 decembrie – Sighisoara, pe 16 – Blajul, Medias si Simeria, pe 17 – Beclanul, pe 19 – Alba Iulia, Cucerdea, Aiud, Teius, pe 20 – Riteagul, pe 21 – Agarbiciu si Dejul, pe 22 – Turda si Apahida, pe 23 – Gherla.

Prima etapa a ‘’drumului de glorie si rasplata‘’, cum a fost denumit in epoca marsul eliberator al armatei romane, era incununata in ziua de marti 11 / 24 decembrie 1918, cand ostasii Diviziei 7, ‘’soldati prost imbracati si echipati‘’ – cum ii caracteriza propaganda ostila – si-au facut intrarea in Cluj, bastion pana atunci al reactiunii si sovinismului maghiar.

Astfel, la 24 decembrie, in ajun de Craciun, cea mai mare parte a Transilvaniei propriu-zise se gasea in stapanirea fortelor romanesti.Cele trei divizii, care inaintasera catre vest de la linia Muresului : Rodna Veche – Telciu – Glodu – Vf. Muntelui (cota 1826) – toate fiind detinute de Divizia 7 – Muncelu–varful Corabia(ambele la Divizia Vanatori)–Zlatna–Deva–Hunedoara

– Hateg – Lupeni (toate la Divizia 2 Vanatori).Intreaga retea de comunicatii care lega vaile Oltului si Jiului cu cele ale Tarnavelor si Muresului precum si cea care unea valea Muresului superior si central cu vaile Crisului si Somesului fiind in mana fortelor romane, siguranta fluxului transporturilor operative era acum asigurata.

Situatia astfel creata da nastere la mari dificultati, guvernul ungar sustinand ca ocuparea de catre trupele aliate din motive strategice, prin punerea in aplicare a art.3 din Conventia de la Belgrad, nu avea drept consecinta nici dezarmarea trupelor, nici a politiei ungare, Inaltul Comandament Aliat neluand niciodata o pozitie precisa in aceasta chestiune.

O conventie pe care ungurii o declara ‘’pur verbala‘’ intervine intre 31 dec. 1918 si 3 ian.1919 intre Comisarul ungar Apathy si generalul roman Neculcea, prin intermediul generalului Berthelot.Potrivit acestei conventii, trupele si jandarmeria ungara trebuiau sa se retraga dincolo de linia ce trece prin Baia-Mare, Cluj, Deva, o zona neutra de 15 km fiind creata la vest de aceasta linie denumita Apathy – Berthelot.In aceasta zona neutra, politia trebuie sa fie asigurata in satele cu populatie majoritara romana de catre jandarmeria romana si in satele cu o majoritate ungara, de catre jandarmeria ungara.

Aceasta conventie era supusa ratificarii ei, de catre generalul Franchet d’Espirey, pe de o parte, si de catre guvernul ungar pe de alta parte.

Pozitia Comandamentului Aliat fata de situatia din Banat ce deteriorau bunele raporturi de pana atunci intre Romania si Serbia, devenise extrem de dificila in incercarea de a nu se mai crea un nou focar conflictual in zona.Solutia luata la 5 ianuarie 1919 de a se constitui o zona tampon intre armatele celor doua state si a trece provincia sub controlul sau, prin retragerea unitatilor sarbesti din cea mai mare parte a teritoriului banatean ocupat pana atunci, ramane in orice caz o solutie provizorie.De inasprirea temporara a raporturilor

romano-sarbe vor incerca sa profite atat guvernantii unguri, cat si alte forte potrivnice crearii si consolidarii unui stat romanesc.

In ultima decada a lunii ianuarie se va inregistra si un prim atac mai puternic pe linia Nistrului, forte inarmate bolsevice ocupand pentru cateva zile Hotinul.Dupa lupte grele, trupele de graniceri romani intarite cu incepere din 23 ianuarie cu un detasament mixt, condus de generalul Cleonte Davidoglu, au reusit sa respinga inamicul.Starea de alerta in Basarabia si Bucovina se va mentine, insa si in lunile urmatoare.

Dintr-un studiu al rapoartelor militare romane rezulta ca de la inceputul lunii ianuarie 1919, s-au produs numeroase incidente intre trupele romane si ungare.

La 2 ianuarie un tren militar roman este atacat la Zalau.La 11 ianuarie postul roman de la Bologa este atacat si obligat sa se retraga la Huedin.La 18 ianuarie o patrula romaneasca din Cicarlau este atacata ca si un post din satul Sebesul Mare ; a doua zi aceasta ultima localitate este bombardata de artileria ungara.

Este de remarcat ca in afara de localitatea Cicarlau, care este situata la limita vestica extrema a zonei neutre din Conventia Apathy – Berthelot, toate localitatile figurand in rapoartele militare romane pana la 19 februarie, se gasesc la vest de zona neutra, in teritoriul in care Conventia Apathy – Berthelot prevedea mentinerea trupelor si jandarmeriei ungare.

In paralel cu masurile intreprinse de Marele Cartier General vizand intarirea trupelor dislocate in Transilvania, in conformitate cu hotararea Consiliului Dirigent de a crea unitati recrutate din aceasta provincie destinate sustinerii efortului eliberator, la 5 / 18 ianuarie 1919 era infiintat Comandamentul General teritorial Sibiu.In fruntea acestuia a fost desemnat generalul Ioan Boeriu.

La 4 / 17 februarie guvernul provizoriu de la Sibiu avea sa cheme sub arme Corpul Voluntarilor Ardeleni, in intregime.Primele unitati ardelene se vor organiza inca din luna februarie, in afara de Corpul de Voluntari, fiind alcatuite

trei regimente de jandarmi.

La 6 ianuarie 1919, generalul Prezan protesteaza din nou contra liniei din 13 nov., care taind in doua teritoriile romanesti nu corespunde nici consideratiilor de ordin tehnic, geografic si economic.La 12 ianuarie, generalul Prezan reinnoieste acest protest ministrului Bratianu semnaland ca generalul Franchet d’Esperey, recunoscand situatia provocata populatiei romanesti de catre unguri, a decis ocuparea rgiunilor Ardealului ( Arad, Oradea, Satu Mare ) de trupele franceze, daca operatia nu a fost inca efectuata.

Intensificarea, in perioada imediat urmatoare, a prigoanei antiromanesti a determinat Marele Stat Major, in consens cu aliatii sa hotarasca inaintarea pe un nou aliniament, marcat de localitatile Sighet, Baia Mare, Sebesul Mare, Bucova. Din ratiuni militare deoarece trupele ungare se aratau din ce in ce mai amenintatoare, in luna ianuarie 1919 unitati de avangardie romane au primit misiunea sa organizeze mai multe puncte de sprijin in Muntii Apuseni.

De la 22 la 27 februarie o actiune destul de importanta se desfasoara in imprejurimile localitatii Tigani ( Cris ), Zalau.Aceste operatii necesita a stabili pozitiile, punerea in actiune a 6 batalioane romane de infanterie si patru baterii de artilerie.

Delegatia romana la Conferinta de Pace sesizeaza Conferinta, la cererea gen. Prezan.Problema liniilor de demarcatie ajunge la Consiliul de la Versailles in acelasi timp ce cererea de reinnoire a armistitiului cu Germania, este intocmit un raport tehnic care va servi drept baza la decizia Conferintei din 26 februarie.

Conferinta de Pace, in sedinta din 26 februarie aproba proiectul liniei de demarcatie stabilite de Consilul Superior de Razboi de la Versailles si intre altele, in scopul de a evita orice conflict susceptibil de a incomoda lucrarile sale in curs, crearea in Transilvania a unei zone neutre libere de orice trupe romane sau ungare.Punctele importante ale acestei zone neutre ( intre Satu Mare, Oradea

Mare, Arad ) vor fi ocupate de trupele franceze, la nevoie cu sprijinul comisiilor interaliate, care vor fi in mod deosebit insarcinate cu diverse controale administrative : administrarea teritoriilor ramanand supusa conditiilor fixate in armistitiu.

Limita de est a acestei zone era : linia de comunicatie Arad, Salonta, linia ferata Oradea, Careii Mari, Satu Mare.In localitatile mentionate era interzisa stationarea trupelor romane, dar ele puteau fi utilizate sub controlul aliat, numai din punct de vedere al nevoilor economice.Linia de demarcatie spre vest, pe care trebuia sa se retraga trupele ungare, pleca de la Tisa, la 12 km vest de varsarea Somesului, continua sa treaca la 5 km vest Debretin, 5 km vest Oroshasa, Hadmezoversarhely. Seghedin.Limita meridionala era cursul Muresului de la Arad la Seghedin, ambele localitati fiind ocupate de trupe franceze.‘’Zona neutra‘’cuprinsa intre aceste limite, urma sa fie ocupata de trupe aliate : franceze, engleze, italiene sau eventual americane.Retragerea trupelor ungare dincolo de linia apuseana a zonei neutre trebuia sa inceapa la 10 / 23 martie si sa se termine in zece zile.

Prin actul din 13 / 26 februarie Conventia de Armistitiu de la Belgrad fusese modificata substantial, fiind acum mai aproape de cererile intemeiate ale guvernului roman.Celelalte clauze, in special cele referitoare la dezarmarea si demobilizarea armatei ungare, ramaneau inca nerealizate, Ungaria refuzand in mod sistematic sa se conformeze acestora.Guvernul de la Budapesta a adoptat permanent o atitudine refractara fata de incercarile de mediere in relatiile cu Romania.

La 11 ianuarie 1918 – primul ministru pleca la Paris, prin Belgrad si Fiume, insotit de secretarul general al delegatiei, Constantin Bratianu, de colonelul Toma Dumitrescu, de I. Plessea si de corespondentul francea al ziarului ‘’Le Temps‘’, d-l Tavernier, al carui rol a fost in aceasta imprejurare destul de insemnat.Prima etapa a calatoriei era Belgradul, inai pentru ca se calatorea in conditii destul de grele, intr-o vreme in care totul se facea si se prefacea in Europa Centrala, dar mai ales pentru a dovedi ca, mergand la Conferinta, primul delegat al Romaniei nu avea nici un gand de dusmanie impotriva statului vecin si aliat.

Inainte de a pleca la Conferinta de pace, Ion I.C.Bratianu ii spunea lui I.C.Duca : ‘’Sa stiti ca voi lupta la Paris pentru aplicarea integrala a tratatului din 1916.Sunt aproape sigur ca Aliatii nu-mi vor da Banatul.Dar putini imi pasa, nu ma duc acolo pentru succese vremelnice, vreau, oricare ar fi hotararile de azi, sa mentin pentru viitor nestirbita, macar pe cale solemna de protestare, integralitatea drepturilor noastre etnice‘’.

La conferinta de Pace, Ion I.C.Bratianu a prezentat, in numele delegatiei Romaniei un memoriu in care argumenta necesitatea recunoasterii unirii Basarabiei, Bucovinei, Banatului si Transilvaniei cu patria mama.In ziua de 1 februarie 1919 el a fost solicitat sa expuna in fata Consiliului Suprem punctul de vedere al Romaniei.Este semnificativ faptul ca la intrarea lui Bratianu in sala Clemenceau, presedintele Conferintei si al Consiliului Suprem, i-a iesit inainte, insistand sa nu mai ridice chestiunea tratatelor din 1916 care l-ar indispune pe presedintele Statelor Unite si rugandu-l sa se margineasca la expunerea revendicarilor teritoriale ale Romaniei pentru care fusese invitat‘’.

Seful guvernului roman nu a acceptat sugestia si a facut o ampla expunere privind obligatiile asumate de Romania fata de Aliati, precum si ale acestora fata de statul Roman, a adus numeroase argumente istorice, etnografice, lingvistice, geografice, logice, economice, pentru a sustine legitimitatea unirii Basarabiei, Bucovinei, Banatului si Transilvaniei cu patria mama.Au urmat intrebarile, intre care si cea a lui Lloyd George, primul ministru al Marii Britanii, care i-a cerut sa-i arate pe harta unde este Bucovina.

La 19 februarie, Ion I.C.Bratianu a fost invitat, impreuna cu Al. Vaida

Voevod, la Comisia teritoriala in legatura cu Banatul.Seful delegatiei romane a dat toate lamuririle necesare argumentand apartenenta intregului Banat la Romania.

Netinand seama de argumentele lui Ion I.C.Bratianu, Comisia teritoriala a hotarat impartirea Banatului intre Romania si Regatul Sarbo-Croato-Sloven.

Comisia a stabilit ca Bucovina si Transilvania apartineau Romaniei, confirmand astfel hotararile luate in 1918 de Adunarile Nationale de la Cernauti si Alba Iulia, recunoscand principiul nationalitatilor, al dreptului popoarelor la autodeterminare.

Pentru Bratianu ( si pentru toti romanii ) problema importanta era Transilvania.Bratianu era hotarat sa primeasca fiecare centimetru patrat din aceasta provincie si, daca era posibil, sa extinda frontiera ca Ungaria spre apus pana la Tisa.Dar preocuparea teritoriala s-a amestecat printre alte probleme, hotararea Celor Patru Mari sa realizeze o pace pentru Europa care sa convina propriilor lor interese : interesul lor pentru drepturile minoritatilor in statele succesorale in general si in Romania in special : amenintarea vadita a bolsevismului in Europa.

Bratianu era deplin constient de ingrijorarea Aliatilor cu privire la raspandirea bolsevismului in Rusia si Europa Centrala si a cautat sa profite de intorsatura evenimentelor pentru a-si promova propria cauza.La un pranz cu Lloyd George, la 25 martie, el a solicitat solidaritate din partea tuturor Aliatilor in fata ‘’pericolului bolsevic‘’ si a propus trimiterea imediata a unui ajutor militar aliat polonezilor si romanilor pentru a le permite sa se opuna puhoiului.Bratianu era convins ca incertitudinea politica a Ungariei va intari pozitia sa la Conferinta de Pace, intrucat numai Romania avea forte imediate disponibile pentru a se opune Republicii Sovietice.

La 6 / 19 martie 1919, ofiterul francez aflat in fruntea Comisiei militare

aliate din Budapesta, locotenent – colonelul Vix, a prezentat guvernului ungar hotararea Consiliului Militar Interaliat, cerand retragerea trupelor ungare pe noua linie de demarcatie.In aceasta situatie guvernul ungar si-a declinat raspunderea aratand in nota de raspuns din 8 / 21 martie ca ‘’nu este in masura sa poata lua cunostiinta si sa asigure executarea hotararii Conferintei de Pace‘’. In aceste conditii, guvernul Karoly a anuntat printr-o proclamatie ca demisioneaza ‘’lasand puterea in mainile proletariatului natiunii ungare‘’.

La 21 martie 1919 s-a proclamat Republica Ungara a Sfaturilor si s-a constituit un Consiliu Revolutionar in care Bela Kun a devenit comisar al poporului pentru Afacerile Externe.Noul guvern, rezultat al unei aliante intre comunisti si social-democrati, nu se deosebea de cabinetele anterioare in ceea ce priveste politica externa, care avea ca obiectiv pastrarea ‘’integritatii teritoriale‘’ a Ungariei Sfantului Stefan.Guvernul de la Budapesta a refuzat sa recunoasca dreptul poporului roman din Transilvania la autodeterminare, a decretat mobilizarea si a declarat ca se afla in stare de razboi ‘’cu toate statele vecine de la care au ceva de revendicat‘’.In acest scop, ca urmare a unei vizite a lui Pakovski la Budapesta si a unui schimb de telegrame intre Rusia Sovietica si Republica Sfaturilor, Statul Major al Armatei Rosii ucrainiene a preconizat operatii ofensive pe doua directii : prima armata sovietica trebuia sa dea lovitura prin Bucovina, pentru a contacta trupele rosii ungare, iar a doua trebuia, impreuna cu voluntarii internationali, sa inceapa ofensiva pentru ruperea pozitiilor fortelor romanesti din zona Basarabiei.A fost interceptata intre Kun si Lenin o telegrama care continea un modus vivendi ungaro-sovietic pentru atacarea Romaniei.

Accentuarea crizei politice si militare din centru si estul Europei a facut obiectul sedintei Consiliului Suprem al Coferintei de Pace din 12 / 25 martie 1919.Franta si Marea Britanie s-au exprimat pentru acordarea de ajutor adversarilor Ungariei, spre deosebire de Statele Unite care au adoptat o atitudine de expectativa fata de problema impusa discutiei.O saptamana mai tarziu, la propunerea guvernului de la Washington, Consiliul Suprem a hotarat trimiterea generalului sud-african Ian Christian Smuts, cu misiunea de a sonda conducerea politica de la Budapesta.

La 4 aprilie 1919 gen.Smuts propunea guvernului ungar retragerea armatelor ungare pe o linie care era aproximativ aceea stabilita prin Tratatul din august 1916 ; urma ca terenul dintre aceasta linie si aliniamentul trupelor romane sa devina temporar neutru, ocupat de trupele aliate.In schimb se promitea guvernului ungar ridicarea blocadei, ajutoare materiale in aprovizionare si o atitudine binevoitoare in chestiunile economice si de stabilire a frontierelor cu Romania, Regatul Sarbo-Croato-Sloven si Cehoslovacia.

Conducerea de la Budapesta a respins propunerile aliatilor cerand ca trupele romane sa fie retrase dincolo de linia Muresului – totodata, a mai pretins ca Ungaria, Bosnia, Serbia, slavii de sud si Austria sa-si reglementeze chestiunile in litigiu intr-o conferinta la Praga sau Viena desfasurata in acelasi timp cu tratativele de pace de la Paris.Concomitent, guvernul ungar mobiliza in graba mare efective pentru a-si crea o armata care sa lupte pentru Republica Sfaturilor.In acest sens guvernul ungar facuse appel la muncitori sa formeze unitati de voluntari, inclusiv regimente.Concomitent armata ungara dispunea de unitati militare folosite anterior de Austro-Ungaria.Un mare numar de ofiteri ai fostei armate regulate austro-ungare, ramasi fara slujba, desi potrivnici regimului politic instaurat in tara, se pusesera la dispozitia armatei rosii ungare, socotind ca singura modalitate de a pastra cat mai mult din teritoriul fostei Ungarii era calea razboiului.

La sfarsitul lunii martie 1919 pentru Romania situatia militara se prezenta in felul urmator : pe frontul de aparare ce se intindea din Banat pe linia Zam-Zalau-Sighetul Marmatiei ( Maramuresului ) –Cernauti – Nistru pana la Marea Neagra

(circa 1.000 km in linie dreapta) unitatile operative romanesti insumau aproximativ 81.000 de oameni.Ele erau grupate astfel : in Basarabia si Bucovina, in fata armatei bolsevice, acoperind un sector de aproximativ 550 km, se aflau 46.000 militari, altii 35.000 erau in Transilvania in fata fortelor Republicii Ungare a Sfaturilor.La dispozitia Marelui Cartier General nu se gasea nici o rezerva, ceea ce indreptatea aprecierea conducerii armatei romane ca ‘’situatia mlitara este critica‘’.

Stirile primite relativ la sporirea necontenita a fortelor ungare, concomitent cu actiunea intreprinsa de Armata Rosie rusa, impreuna cu cea ucraineana, de apropiere de frontul roman, aveau sa conduca Marele Cartier General, sa solicite prin guvernul de la Bucuresti constituirea fara intarziere a unui comandament unic al tuturor fortelor aliate din rasaritul Europei, care sa ia masuri menita sa preintampine o eventuala si posibila agresiune ungara asupra statului roman.Acest punct de vedere va fi impartasit de comandamentele aliat din Belgrad, Bucuresti si Constantinopol.

Referitor la raporturile dintre armata romana si cele aliate, in chimbul de note survenit intre Marele Cartier General roman si Armata aliata din Orient s-a subliniat ca armata romana pastra in intregime comandamentul ei depinzand de acesta numai in problema coordonarii actiunilor, ofensive impotriva fortelor ungare si defensive impotriva celor bulgare.

Seful Statului Major al Armatei Franceze din Ungaria comunica – prin maiorul Dimitriu – pe 23.03.1919 ca, in conflictul cu Ungaria, trupele franceze si sarbe ‘’sunt de partea noastra‘’.Forurile Aliate din Belgrad apreciau ca va fi necesara o actiune ofensiva a sarbilor si cehoslovacilor asupra Ungariei ‘’pentru a da posibilitatea Romaniei sa reziste bolsevicilor si la Nistru‘’.Comandamentul englez al navigatiei pe Dunare concentreaza – la Baja – sase monitoare cu destinatia Budapesta.

Dupa senatorul italian Tittoni, unii dintre principalii negociatori ai pacii

postbelice, neinterventia aliatilor se datora ‘’amenintatoarei agitatii muncitoresti‘’ din Europa.In orice caz dispozitivul militar romano-francez din Banat era asigurat.Directia Arad – Deva putea fi considerata aparata de trupele franceze concentrate in zona Arad care, in caz de necesitate, trebuiau sa intre in actiune.

Subseful Marelui Sfat Major sarbesc ii spunea pe 24.03.1919 – maiorului Dimitriu, atasatul militar roman la Belgrad : Inamicul nostru principal este Italia, al dumneavoastra Ungaria.Declaratia de razboi a guvernului comunist ungar vizeaza toate statele vecine de la care are de revendicat ceva dar mai mult decat pe oricine Romania.Dupa Dimitriu, sarbii apreciau ca, mergand contra ungurilor ajutau in primul rand Romania si, totodata fereau Italia, care era foarte apta de a fi contaminata de flagelul bolsevic.

Francezii aveau de ce sa le poarte sambetele ungurilor.Pe 24.03.1919, ei someaza trupele acestora din Milova sa depuna armele.Ungurii nu numai ca refuza, dar le ucid un capitan, un soldat si ranesc un altul.

Comandamentul Armatei Franceze din Ungaria cerea la 29 martie, Marelui Cartier General roman sa i se comunice in ce conditii trupele romane din Transilvania ar putea actiona in eventualitatea unei miscari ofensive franco-romane in Transilvania.A doua zi Marele Cartier General oferea urmatorul raspuns :

‘1.Toate trupele din Transilvania sunt in masura a executa o miscare inainte.

2.Armata romana asteapta cu nerabdare ordinul de atac.

3.Interesele operative ale ambelor fronturi romane (de la Est la Vest) impun ca miscarea sa se execute imediat pentru a termina complet si definitiv cu ungurii, inainte de a lupta pe frontul de Est‘’.

Se considera ca se impune ca, pe de o parte, ungurii sa fie definitiv si radical scosi din cauza, iar pe de alta parte, ca actiunea lor sa fie repede terminata.Cu modul acesta majoritatea trupelor noastre disponibile ar putea fi repede dirijate

pe frontul de Est, unde continua inaintarea bolsevicilor le face imperios si imediat necesare.

O saptamana mai tarziu, la 8 aprilie, Comandamentul aliat ordona luarea de masuri vizand completarea blocadei realizate in jurul Ungariei, fiind lasate deschise numai comunicatiile feroviare si telegrafice intre Arad – Sibiu pentru legaturile franco-romane.Masurile erau menite sa oblige guvernul ungar sa se supuna deciziilor Conferintei de Pace.

Pentru romanii ardeleni paharul se umpluse.La sfarsitul lunii martie 1919, epuizand toate caile pentru a determina Ungaria sa respecte armistitiul, sa inceteze represiunile si sa-i predea intreaga administratie, Consiliul Dirigent cheama toata populatia mobilizata la arme.Acest naduf istoric, da o semnificatie istorica si electrizeaza si pe germanii din Romania, organul ‘’sasilor democrati‘’ din Sibiu – Togespost, creindu-le tinerilor mobilizabili sa se inroleze in Armata Romana pentru a lupta contra Ungariei bolsevice.

In acest timp situatia fortelor aliate din Rusia meridionala devenise critica.Din cauza insuficientei efectivelor, la 4 aprilie se ordonase evacuarea Odessei, ca si retragerea trupelor franceze pe teritoriul Basarabiei.Trupele romane care operau alaturi de cele franceze in zona Rasdelnoia – Tiraspol s-au retras si ele, fara lupte, pe malul drept al Nistrului.

La 14 aprilie, regele Ferdinand I, trimite lui Ion I.C.Bratianu, aflat in continuare in capitala Frantei, o scrisoare sugestiva, in care pornind de la aprecierea ca lipsa de decizie a Puterilor Aliate si Asociate a lasat timp armatei ungare sa se concentreze si sa se organizeze mai bine, ceea ce modifica raportul de forte in defavoarea romanilor.Monarhul considera ‘’inaintarea noastra in Transilvania ca o necesitate absoluta, atat din punct de vedere al politicii noastre externe, cat si din acela al situatiei interne‘’.

La 15 aprilie 1919, in ajunul confruntarilor din Muntii Apuseni, se gaseau in

Transilvania in stare operativa, 6 divizii de infanterie ( dintre care doua nou formate, fara artilerie ) si 3 brigazi de cavalerie ( formand Divizia 2 Cavalerie si Detasamentul General Olteanu ), in total 64.000 de ostasi, adica 64 batalioane, 28 escadroane si 45 baterii ; se adauga un tren blindat, 1 grup de motomitraliere, 32 escadroane cavalerie, 4 companii pionieri precum si cele trei escadrile ale Grupului 5 aviatie.In linia intai se aflau o brigada de cavalerie si trei divizii de infanterie.

Comandamentul roman aprecia capacitatea combativa a armatei ungare ca fiind in jur de 70.000 oameni, dispusi astfel : in linia intai 20.000, cu 72 guri de foc si 5 tunuri blindate, in linia a II-a, 47.000 – 50.000, cu 65 guri de foc.Despre evaluarea acestor efective, comandantul armatei romane din Transilvania avea sa noteze : ‘’Infanteria era bine echipata si inarmata, dispunea de numeroase mitraliere si pusti mitraliere.Artileria era insuficienta si neconstituita in comandamente.Unitatile de cavalerie nu se organizasera inca, se identificase un singur pluton de cavalerie in valea Crisului Alb.Instructia si disciplina acestor trupe lasa mult de dorit.Bolsevismul patrunsese adanc in toate trupele, afara de secui care esru refractari‘’.La vest de Tisa, indeosebi in zona Budapesta – unde se gasea centrul de recrutare pentru ‘’Armata Rosie‘’ ungara – se semnalau inca 50.000 – 60.000 de oameni sub arme.

Temerile privind izbucnirea unui razboi intre Ungaria si Romania s-au confirmat curand.Refuzul guvernului de la Budapesta de a-si retrage armata pana la noua linie de demarcatie a fost urmat de ordinul de atac impotriva Romaniei.In noaptea de 15 / 16 aprilie 1919, dupa o intensa pregatire de artilerie, marile unitati ungare au trecut la agresiune pe vaile Somesului si Crisului Repede, inaintand pe directiile Ciocarlau – Daj, Zalau – Cluj si Ciucea – Cluj.Din totalul fortelor de care dispunea armata ungara la est de Tisa in vestul si nord-vestul Transilvaniei au actionat doua divizii si o brigada independenta.In poarta Somesului a atacat Divizia 38 infanterie, cu efectivele cele mai

numeroase ( 11.353 militari ) iar in poarta Muresului Divizia 6 infanterie, cu circa 8.000 de militari.Dupa informatiile detinute de comandamentul roman, inamicul dispunea de 137 tunuri si 5 tunuri blindate.

Introducand in lupta rezervele de sector, aparatorii au reusit in scurt timp sa opreasca si apoi sa respinga atacurile inamice, mentinandu-si pozitiile.Numai in sectorul Brigazii 3 Rosiori, pe valea Somesului, atacurile au fost continuate si in cursul zilei de 16 aprilie, dar nu au inregistrat nici un succes din cauza energicei rezistente a ostasilor romani.

La 16 aprilie generalul Berthelot comunica Statului Major roman urmatoarea telegrama primita de la Paris : ‘’Decizia Conferintei de Pace din 26 febrruarie nefiind modificata, romanii sunt in drept, in caz de atac al ungurilor sa riposteze si sa treaca la ocuparea zonei care le-a fost fixata pana la limita zonei neutre, dar guvernele aliate sunt de acord in a cere Romaniei ca actiunea sa fie in mod strict limitata la pretejarea conationalilor sai si ca ea sa nu ia o amploare inutila.

Actiunea ofensiva a Grupului de Nord s-a desfasurat ce cele doua divizii de infanterie pe linia intai, a 7-a si a 6-a, fiecare inaitand pe 3 coloane, denumite conventional de nord, de centru si de sud.Dispozitivul de lupta al Grupului de Nord avea sa inregistreze, inca din prima zi a ofensivei rezultate notabile.Indarjirea cu care inamicul se impotrivea facea deosebit de dificila indeplinirea misiunii de eliberare a teritoriilor romane din zona Muntilor Apuseni.O demonstreaza si un prim ‘’raport operativ‘’ al Diviziei 7 infanterie in care sunt relatate eforturile Regimentului 16 infanterie pentru cucerirea localitatii Hodod.

Lupte inversunate au angajat cu fortele inamice si celelalte unitati romane ale Diviziei 7.La coloana din centru, dupa cucerirea localitatii Hueclean, Regimentul 27 infanterie a intampinat o puternica rezistenta inamica in localitatea Borla si in padurea Ciarnoc, situata la 3 km sud-est, pentru cucerirea

carora a dus lupte pana in cursul noptii de 16 spre 17 aprilie : coloana de sud a respins fortele inamice care rezistau in padurea Aranok, iar in seara zilei a ocupat satul Pece si Catalul Unguresc.

Facand bilantul primei zile a operatiei ofensive din Apuseni comunicatul Marelui Cartier General al armatei romane din 17 aprilie 1919 anunta ca, dupa respingerea atacului trupelor ungare din noaptea de 15 spre 16 aprilie ‘’fortele romane au preluat initiativa si au inaintat pana pe aliniamentul Hodod, Hereclean, Vanatori, vest Beletrus, dealul Danieli.In timpul luptelor au fost capturate 6 obusiere de 100 mm, 30 mitraliere, mai multe arme si mari cantitati de munitie, au fost facuti numerosi prizonieri.Din randurile proprii s-au inregistrat 2 ofiteri si 19 soldati morti, 8 ofiteri si 96 soldati raniti, 1 ofiter si 10 soldati disparuti‘’.Pierderile inamicului erau apreciate ca foarte mari.

Romania era gata pentru o alianta defensiva sud-est europeana.Intr-un interviu acordat ziarului ‘’Chicago Tribune‘’ – in aprilie 1919 – regina Maria, releva necesitatea constituirii unei aliante romano-iugoslavo-polono-cehoslovace ca un bastion durabil si sigur ‘’contra pericolelor viitoare‘’ care ar putea surveni in Orient.Suverana noastra discuta la Belgrad – cu printul regent Alexandru – viitorul ei ginere – problema Banatului, explicandu-i ca ambele tari ‘’au aceeasi dusmani, ca datoria lor e sa se inteleaga pentru a se apara mai bine.Regina il invita sa viziteze Romania iar suveranul sarb accepta.

Criticat in Camera Deputatilor – pe 16.0.1919 – ca nu intervine in Rusia contra bolsevicilor, premierul Lloyd George argumenta ca, desi guvernul sovietic comisese crime inacceptabile ‘’un principiu fundamental al politicii externe interzicea Angliei sa se amestece vreodata in treburile interne ale altei tari‘’, dar ca a stabilit – deja un front de la Baltica la Marea Neagra.Lloyd George a declarat ca daca, bolsevicii ar fi atacat o tara aliata – inclusiv Romania, a carei populatie respingea dictatura lor social-politica.Antanta trebuia sa ia toate masurile de protectie necesare.Lloyd George a promis reginei Maria, guvernului roman, tot ajutorul necesar pentru a respinge agresiunea bolsevica.

In zilele urmatoare ofensiva romana a continuat cu impetuozitate.In 17 aprilie coloanele Diviziei 7 infanterie au patruns in localitatile Supurul de Sus, Supurul de Jos si Simleanul Transilvaniei, iar cele ale Diviziei 6 infanterie au silit trupele ungare sa se retraga din Crasna, din defileul Ciucea-Negreni si din Bulz.

Pe frontul Grupului de Sud, Divizia 2 vanatori si-a reluat inaitarea pe vaile Crisului Alb si Crisului Negru, cele trei coloane ale sale zdrobind rezistentele inamice de la Barsa si Buteni, ca si pe cele de pe aliniamentul Bontesti-Buteni.

La cealalta extremitate a frontului, Detasamentul General Olteanu, care actiona pe valea Tisei, cu misiunea de a cuceri localitatea Hust, dupa ce a lasat in Sighet forte de taria unui batalion de infanterie, un escadron de cavalerie, doua tunuri, pentru apararea localitatii si a defileului de la Trebuza, a continuat inaintarea spre vest pana la Teceul Mic.

Zilele de 19 si 20 aprilie au inregistrat incheierea cu succes a primei etape a operatiei ofensive executate de armata romana din Transilvania.Dupa patru zile de lupte neintrerupte, penetrand bariera naturala a Muntilor Apuseni, de-a lungul vailor care isi dirijeaza apele spre vest, trupele romane si-au deschis drum spre campie, cucerind cu pretul a numeroase jertfe aliniamentul ‘’marilor centre‘’, cum erau denumite in aceea vreme : Satu Mare, Carei, Oradea, Salonta.

Indeplinindu-si misiunea de a elibera teritoriul romanesc din partea de vest a tarii si a pune stapanire pe marile centre Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta, inclusiv pe calea ferata ce leaga aceste localitati, fortele romane au impus inamicului o retragere precipitata pe noi aliniamente situate la est de Tisa.Trupele ungare au executat replierea pe trei directii divergente la nord spre Csap si Nyiregyhaza, in zona centrala spre Debrecen iar cele din drepta frontului lor spre Bekescsaba.Pentru Comandamentul Trupelor romane din Transilvania devenise clar ca trupele ungare retrase din Apuseni, impreuna cu cele din linia a doua, se concentrau sa se reorganizeze in trei zone principale Debrecen, Bekescsaba si Mateszalka – Hodasz – Voja – ultima fiind ocupata de Divizia de secui.In aceste imprejurari, Marele Cartier General roman a solicitat Comandamentului Armatei Aliate din Orient aprobarea pentru continuarea operatiei ofensive spre vest, pana la Tisa.

Pe 21.04.1919, generalul Prezan ordona trupelor din Ardeal sa distruga complet – podurile de peste Tisa, pe frontul dintre orasele Huszt si Seghedin, sa ocupe nodurile feroviare de la Debrecen si Bekescsaba.In aceeasi zi, Divizia Secuiasca a colonelului Karoly Kratochwill, incercuita de catre o divizie romana la Kisvarda – Demecser, este silita sa se predea.Generalul Mosoiu desi stapan pe situatie, s-a purtat cat se poate de simplu si generos fata de delegatia celei mai puternice unitati maghiare care depunea armele cu tot statul ei major, 1.400 ofiteri, peste 5.000 de soldati si mult armament.

Divizia din centrurl dispozitivului nostru iesi si ea din munti, ocupand Oradea.Divizia de la sud – dupa ce infrange o serioasa rezistenta inamica, se concentreaza in centrul de la nord-vest de Arad.In general, toate trupele noastre se concentreaza pe pozitii avansate care sa le asigure o avansare cat mai rapida si continua.Grupul de Nord este intarit cu o divizie din sud.La nord sunt ocupate importantele noduri de comunicatii Munhacs si Csop, tot cotul Tisei si Niyregyhasa.Divizia de la sud ocupa Behcsaba, atingand spre nord – frontul la Syomo – Sarvas – Oroshasa.Grupul de Nord graviteaza spre cel de sud pentru a coopera cu el in directia generala Szolnoh.

Pe 23.04.1919 dupa lupte serioase de la Hajdu Vamos centrul nostru operativ ocupa Debretinul.

Trupele diviziilor 7 si 6 infanterie au ramas la Debrecen si in ziua de 24 aprilie, iar cele ale Diviziei 16 infanterie in zona Mihaieni – Cartuiuseni, unde se concentreaza in noaptea precedenta.Inca din seara zilei de 23 aprilie, comandantul Grupului de Nord a ordonat fortelor romane ramase in oras sa procedeze cu maxima energie la dezarmarea completa a garnizoanei, sa ia ‘’cele mai vigilente masuri ca trupele sa nu fie expuse la surprinderi‘’ mergand pana la avertizarea populatiei ca in cazul unor manifestari ostile fata de armata romana, in semn de represalii, orasul va fi bombardat.S-a ordonat, de asemenea sa se actioneze cu cea mai mare repeziciune la restabilirea comunicatiilor, a liniilor telegrafice si telefonice.

Intre 25 – 27 aprilie trupele romane si-au continuat inaintarea, dar au avut de infruntat o rezistenta mai puternica din partea inamicului, indeosebi in sectorul nordic al frontului.Dificultatile aparute la aripa dreapta a dispozitivului ofensiv roman au determinat interventia Marelui Cartier General care la 25 aprilie, a apreciat ca oportuna si necesara actiunea Detasamentului General Olteanu la nord de Tisa, intre Muhacevo si Cop pentru a intercepta comunicatiile cu Galitia si a intoarce rezistenta pe care o intampina Divizia 2 de cavalerie.La 26 aprilie, dupa ce a ocupat localitatea Tiszaujlak, Detasamentul General Olteanu a primit aprobarea lui Cartier General de a ocupa definitiv cele doua localitati unde se semnalase prezenta a peste 1.400 de ‘’gardisti rosii‘’.

Pe 27 aprilie, situatia se prezenta astfel : fortele romane erau pe cale de a atinge pe tot frontul ultimul obiectiv – Tisa.Pentru aceasta, in zilele urmatoare trebuiau lichidate ultimele rezistente inamice si anume : pe frontul Grupului de Nord in sectorul de vest Niyregyhasa – vest Debrecen ; pe frontul Grupului de Sud, pozitiile de aparare de pe aliniamentul : Canalul Hortobogy – Nesotiu – Szaras ( pe Cris ) – Oroshaza.

Intre 30 aprilie si 1 mai, trupele romane au atins cursul Tisei pe intreaga lungime a frontului, armata ungara retragandu-se spre vest in scopul de a crea premisele unei apropiate contraofensive.In zona Csap, Munjacs fortele romane

au realizat jonctiunea cu trupele cehoslovace.

Guvernul roman a explicat, atat atunci, cat si in saptamanile ce au urmat ca luarea sub control a acestui aliniament nu insemna revendicarea unor teritorii din Ungaria, ci era determinata de necesitati de ordin militar.Pana la dezarmarea Ungariei si la renuntarea de catre aceasta la planurile sale expansioniste asupra teritoriilor romanesti, armata romana voia sa-si asigure o pozitie mai usor de aparat.

Prin telegrama din 28 aprilie, generalul Prezan face cunoscut maresalului Foch, prin intermediul generalului Berthelot ca fortele ungare vor fi respinse, in curand la vest de Tisa si ca odata incheiata aceasta actiune, cea mai mare parte a fortelor romane vor fi indreptate catre est pentru a face fata pericolului bolsevic.El preconiza ocuparea Budapestei sau cel putin o operatie contra ungurilor la care Romania ar putea participa cu 2 divizii dar in cazul in care Aliatii nu vor decide nimic in privinta acestei actiuni, trupele romane vor opri pe Tisa.

Astfel, in ziua de 1 mai trupele romane din Transilvania au atins obiectivul final al operatiei sale ofensive – cursul Tisei pe toata lungimea frontului.Trupele romane s-au opri pe malul stang al Tisei, cu exceptia Detasamnetului Colonelul Ioan, care a ocupat un cap de pod pe dreapta raului, la Tokaj, in vederea realizarii legaturii cu armata cehoslovaca, a carei ofensiva incepuse la 27 aprilie.

Nu se poate indeajuns accentua importanta actiunii indeplinite de armatele romane, in inaintarea lor spre izvoarele Tisei in zilele saptamanii Patimilor din 1919.Pereched trimitea lui Bratianu mereu vesti bune : ‘’Totul merge bine.La dreapta o divizie de secui a trebuit sa se predea…‘’Erau cei 10.000 de oameni ai coloneluluiKratochwilt, singura unitate cu adevarat organizata si disciplinata, la aceea vreme, a armatei maghiare.

Raspunzandu-i Bratianu ii aminteste sa ameninte cu represalii daca se intampla ceva ostaticilor romani luati de unguri, si in special mamei lui Maniu.De acum telegramele din Bucuresti suna ca o fanfara de biruinta : ‘’Am luat Muncaciul, inaintam spre Ungaria.Nu mai sunt rezerve la Budapesta.Soldatii nostri au fost supusi‘’ ; ‘’S-a stabilit legatura cu cehii‘’.

Si in sfarsit la 2 mai acest strigat de triumf : ‘’Drumul spre Budapesta e liber, fara nicio armata inaintea noastra‘’.

La Bucuresti, se stia de parerea genealului Fraschet d’Esperey, care ne sfatuia sa ocupam noi Budapesta, fara alta intarziere.Generalul Prezan prefera insa o actiune a Aliatilor, fiind ingrijorat de situatia din Basarabia, unde dupa evacuarea Odessei, vointa de lupta a trupelor franco-elene parea zdruncinata.Si la Paris, Bratianu se mira de ce armata romana se oprise pe Tisa si nu intrase in Budapesta.Dar cei care se mirau cel mai mult – aceasta s-a aflat mai tarziu – si regretau chiar oprirea ofensivei romanesti erau ungurii insisi ; populatia, ca sa scape de teroarea comunist, si multi dintre colaboratorii lui Bela Kun, daca nu chiar si dictatorul rosu, pentru ca sa ispraveasca o aventura, la care nu vedeau alta iesire.

Conceptia politico-strategica militara a conducerii armatei romane si-a gasit expresia in ordinul din 1 mai 1919 adresat Comandamentului Trupelor din Transilvania, in care se stipula : ‘’dupa respingerea fortelor ungare din Transilvania si atingerea Tisei, misiunea trupelor din Transilvania este :

sa se mentina pe frontul ocupat ( Tisa ) ;

sa se asigure ordinea, viata, avutul locuitorilor din regiunile eliberate.

In acest scop, se destina, deocamdata pentru apararea Transilvaniei numai diviziile 1 si 2 vanatori, diviziile 16 si 18 ardelene si Divizia 2 cavalerie. ‘’Diviziile 6 si 7 sunt destinate a fi transportate pe frontulde est‘’.

Pe 30.04.1919, guvernul ungar cere – prin Wilson si T.F.F. – guvernelor

Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Romaniei – incetarea imediata a ostilitatilor pe toate fronturile, declarandu-se gata la orice concesii, recunoscandu-le toate revendicarile teritoriale, chiar sa se retraga si sa faca loc unui guvern socialist.

Pe 30.04.1919, Lloyd George consimte sa se trateze pacea si cu guvernul Kun.Francezii – ministrul lor de externe Pichon continua sa se opuna, dar Wilson a cerut sa fie convocati la Paris si delegatia Ucrainei Rosii.Rusia a reactionat ‘’surprinsa si dezamagita la acest hatar facut Sovietelor Ungare‘’.

Comandamentul Suprem Ungar l-a autorizat pe lt. Col.Lemis Werth, comandantul trupelor sale de la Szolnok sa intervina, prezentandu-i personal – o cerere scrisa de armistitiu, pe langa Comandamentul Trupelor Romane de la Szolnok.

Sarbii se comportau ca niste aliati nesiguri si predispusi sa nu faca greutati in Banat.Daca nu i–ar fi oprit francezii, ei ar fi vrut sa se instaleze si la nord de Mures.Generalul d’Lobit a dispus ca localitatea Mako ( 26 km est de Seghedin ) sa fie ocupata de noi.Exadra lor de colonie a primit ordin sa ne-o predea noua si sa se retraga la Arad.Daca i s-ar fi evaluat si apreciat toate consecintele, lovitura armatei romana din primavara anului 1919 ar fi putut scapa Europa de caverna rosie de la Budapesta.

Raspunzand favorabil cererii guvernului Republicii Ungare a Sfaturilor, Comandamentul Trupelor din Transilvania a inaintat, la 3 mai 1919, proiectul acordului de armistitiu militar, care continea conditiile incetarii ostilitatilor dintre cele doua tari.Printre altele, erau prevazute : dezarmarea si dezechiparea tuturor fortelor care au luptat impotriva Romaniei, operatie ce urma sa se efectueze mai tarziu conform unei intelegeri cu tarile aliate : predarea intregului material de razboi provenit din dezarmarea trupelor ungare ; predarea in timp de o luna a intregului material de cale ferata care fusese jefuit din Romania ; predarea in decurs de trei zile a celor patru tunuri blindate care au actionat impotriva armatei romane din Transilvania.Pana la indeplinirea conditiilor

prevazute in acordul de armistitiu, trupele romane urmau sa ocupe noua capete de pod pe malul drept al Tisei, fiecare cu o adancime de aproximativ 20 km.Armistitiul urma sa fie valabil pana la 5 august 1919, ora 12,00.

Liderii de la Budapesta subapreciasera simpatiile de care se bucurau la Paris –sau dizgratia in care se aflau romanii.Caci, dupa cuvintele doctorului E.J.Dillon ‘’Clemenceau a trimis dupa Bratianu si a votat impotriva marsului in termeni peremtorii care faceau foarte putina dreptate serviciilor si sacrificiilor aduse de statul roman‘’Se soptea ca aranjamente secrete avusesera loc intre agenti ai Puterilor Aliate si Kun.In momentul respectiv nimeni nu a inteles motivul schimbarii subite de dispozitie manifestate de Aliati fata de bolsevicii maghiari. Puterile Aliate au ramas absolut inactive si au lipsit pe romani de posibilitatea de a-i impiedica pe bolsevici sa pregateasca un nou atac.

Inca mai rau decat atat, s-au initiat planuri pentru a-l invita pe dictatorul comunist la convorbiri la Paris – singurul dintre conducatorii natiunilor invinse care aveau prilejul de a participa la negocierea pacii.Astfel, pozitia lui Bela Kun in tara s-a intarit, caci atitudinea Consiliului Suprem i-a dat acestuia, prilejul de a imprastia, prin toata Ungaria, ideea ca forumul era de partea lui, impotriva Romaniei.

Pentru a da satisfactie nationalismului maghiar, Bela Kun avea nevoie de o victorie in zona granitelor.Cu romanii avusese o experienta amara, asa ca si-a indreptat privirile catre Cehoslovacia, a carei armata de-abia incepuse sa se infiripe.O victorie i-ar fi permis sa deschida un culoar catre Rusia Bolsevica.

Trupele maghiare, sub comanda ministrului de razboi Bohm, i-au infrant pe cehoslovaci.Pentru a face fata pericolului ce ameninta flancul trupelor romane din Maramures, un detasament romanesc a ocupat linia Csap – Munkacs, prelungind-o catre defileurile Koromez si Jablanics din Carpati, locuri de trecere intre Galitia si Maramures.La randul ei, a 8 –a divizie romana din Bucovina a

ocupat Colomeca.Prin aceste operatii legatura maghiarilor cu bandele ucrainiene bolsevice era intrerupta.

Inca de la sfarsitul lunii aprilie, fortele armate bolsevice atinsesera linia Nistrului pe intreaga sa intindere de la Zbrucz pana la Marea Neagra.Incursiuni si ciocniri zilnice cu trupele Corpului 5 armata intre Hotin si Tighina, fara sa fie de mare intensitate, erau insotite de atacuri in sud asupra gruparii aliate franco-elene de sub comanda generalului d’Anselme, ca si de o insistenta actiune ofensiva in Galitia impotriva unitatilor nationaliste ucrainiene ale lui Petliura in scopul realizarii unei legaturi directe cu Republica Ungara a Sfaturilor.La cererea lui V.I.Lenin, la 26 aprilie Statul major al Armatei Rosii ucrainiene ordonase trupelor sale sa inainteze cu rapiditate in Bucovina, in timp ce alte forte urmau sa execute lovituri incercand sa rupa defensiva romana de pe Nistru. La 1 mai ultimatum-ul transmis de Cicurin prin care Rusia Sovietica soma guvernul de la Bucuresti sa evacueze Basarabia ( pana la 3 mai ), dar si Bucovina ; curand, la 5 mai, urma cea de-a patra nota a Republicii Sovietice independenta ucrainiene prin care nu se recunostea unirea de la 27 martie / 9 aprilie 1918 se se reclama retragerea imediata a armatei romane din Bucovina. Defectiunea hatmanului Grigoriev, care, dupa ocuparea Odessei, se rasculase impotriva puterii sovietice de la Kiev, ca si succesele repurtate de fortele albgardiste ale amiralului Kolceak aveau sa impiedice, insa declansarea unor actiuni ofensive de proportii pe linia Nistrului, tentativele de patrundere in Basarabia fiind rapid anihilate de Comandamentul roman.

In aceste conditii Marele Cartier General roman avea sa propuna maresalului Fock pregatirea si executarea unei operatiuni comune urgente pentru dezarmarea Armatei Rosii ungare si eliminarea, astfel, a focarului amenintator din Centrul Europei.Nici de data aceasta Aliatii nu s-au putut pune de acord, refuzandu-se interventia armata.La 14 mai maresalul Fock va comunica generalului Grazziani noul comandant al Armatei de Dunare : ‘’Ca raspuns la propunerile pe care mi

le-ati facut si potrivit cu avizul guvernelor, care v-a fost comunicat, o operatiune impotriva Budapestei nu este de intreprins pentru moment‘’.

La Paris atitudinea Aliatilor fata de Romania era ambigua.Pe de o parte presedintele S.U.A., Wilson si premierul britanic Lloyd George, puneau caderea guvernului Karolyi– pentru ei un moderat – pe seama ofensivei trupelor romane si reprosau lui Bratianu inaintarea pana la Tisa ; pe de alta parte, fata de succesele ungare impotriva cehoslovacilor, maresalul Fock considera necesara o campanie militara impotriva Ungariei, pentru care doar Romania nu facea rezerve si nu prezenta cereri.

Atitudinea Bucurestiului era determinata de doua consideratii : primejdia ungara si dorinta de ameliorare a reatiilor cu Antanta – nemultumiti de fermitatea lui Bratianu in refuzul de a accepta clauze ce atingeau suveranitatea tarii.

Istoriografia ungara prezinta Republica Sovietica Ungara drept ‘’alternativa socialista‘’ – spre deosebire de cea burgheza – a rezolvarii problemei nationale. Referindu-se la Republica Sfaturilor – ‘’Histoire de la Transylvanie‘’( 1992 ) – scrie ca ‘’s-a vazut constituindu-se dupa Rusia, al doilea stat proletar, care a facut ca natiunile din bazinul dunarean sa intrevada o cotitura istorica‘’.Autorii sustin ca ‘’Republica Sfaturilor a instaurat o noua orientare in politica externa si in politica nationalitatilor.Ea nu se mai fonda pe integritatea teritoriala – se desolidariza clar de politica nationala a regimului democratic al lui Karolyi – dar, ea refuza de asemenea sa cedeze fara conditii anumite regiuni ale tarii, armatelor tarilor vecine cu intentii vadit imperialiste‘’.De retinut terminologia autoritatilor maghiare mostenita de la istoriografia marxista.Ei amintesc faptul ca Republica Sfaturilor ‘’a promis de asemenea lupta <<impotriva boierilor romani>>, invitand proletariatul din Romania sa constituie o alianta‘’si ca liderii de la Budapesta ‘’erau ferm convinsi ca miscarea muncitoreasca revolutionara avea sa aboleasca frontierele si sa creeze un stat international unit a carei

conditie prealabila ar fi fost <<alianta frateasca a muncitorilor, republica federativa>>‘’.

Este de netagaduit ca la Budapesta existau socialisti si comunisti cu vederi ‘’internationaliste‘’ca cei din urma asteptau izbucnirea revolutiei mondiale, prabusirea statelor burgheze si fraternitatea universala a proletariatului.

Nationalismul insa era mai puternic decat ideologiile de stanga.Seful Misiunii Militare franceze la Praga, generalul Pelle, scria la 6 iulie 1919 ca ‘’ungurii arata ca sunt hotarati sa restabileasca vechile hotare ale tarii lor, asadar nu abolirea frontierelor, ci restaurarea lor.

‘’Daca Imperiul Turcesc fusese – odata – ‘’omul bolnav al Europei‘’, iar Rusia Tarista si Imperiul Austro-Ungar – ‘’inchisorile popoarelor‘’, dar tot pe dric – locul lor era luat acum – de razvratirea statelor invinse din Europa Centrala, carora li se adauga Rusia Sovietica si Ungaria.

In formarea unui sistem interstatal sud-est european, capabil sa se redreseze economic si sa reziste presiunilor vecine, s-a manifestat un consens international indiscutabil.Salvarea nu putea veni decat de la o alianta sincera si hotarata a acestor tari care – in afara de Ungaria, tinzand spre izolare si revansa – nu putau nutri, in nici un caz, tendinte agresive fata de nici un stat european.Vizionara revista ‘’The New Europe‘’ cerea Frantei si Angliei – la 8 mai 1919 – sa gireze formarea unei astfel de entitati antirevizioniste intre Polonia, Iugoslavia, Cehoalovacia, Romania si Grecia, care sa nu fie orientata impotriva Germaniei si a Rusiei, dar care sa permita tarilor asociate ‘’sa se dezvolte pe coordonate puternice, prospere, independente, in armonie, libere de orice presiune politica sau economica externa‘’.

La 14 mai Bratianu are o convorbire cu ministrul de Externe francez, Pichon, in care premierul declara : ‘’am intreprins un demers comun cu toti asa-zisi Aliati <<interese particulare>> pentru a cere ca conditiile tratatelor cu Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia sa nu fie stailite cu neparticiparea noastra‘’.Ca urmare, grecii fusesera insarcinati sa ceara in numele lor, al Romaniei, Poloniei, Cehoslovaciei si Serbiei, sa se aduca la cunoastinta acestor puteri tratatul ce urma sa fie prezentat Austriei, spre a-l discuta inainte de a fi comunicat delegatiei austriece.Este prima incercare de a constitui sistemul politic care s-a numit mai tarziu Mica Intelegere si Pactul Balcanic si de indata s-au vazut toate avantajele si incovenientele unui asemenea bloc diplomatic.Avantajele ar fi fost firesti, ca o intelegere determinata de logica insasi a lucrurilor, de experiente istorice si de pozitia geografica a tarilor aflate, atatea veacuri, la raspantia marilor imperialisme, intre Marea Baltica , Marea Neagra si Egee.

In mai 1919, la rugamintea Cosiliului Dirigent adresata guvernului roman – printr-un reprezentant al sau venit in capitala la 04.01.1919 – regele Ferdinand si regina Maria viziteaza Ardealul care, desi continua sa sangereze, i-a primit imparateste pe suveranii care, atat in cursul Razboiului Intregirii cat si dupa unire, nu sovaisera o clipa sa-l salveze din ghearele cruciadei germano-austro-ungare si bolsevice revizioniste.Populatia germana si chiar ungureasca s-au legat sa fie loiale statului roman reintrat in drepturile sale istorice.

Oradea, Carei, Bistrita, Turda, Blaj, Sibiu si alte localitati mai mari sau mai mici au trait din plin emotia intalnirii cu conducatorii Romaniei Mari.

‘’Suveranii – marturisea Nichifor Crainic – erau prizonierii dragostei populare.N-am crezut ca admiratia si recunostiinta pot fi lua vreodata infatisarea aceasta de forte mistice, furios de entuziaste, curgand in siroaie de lacrimi si-n torente de suflet.N-am crezut dar am vazut…‘’.

Un moment sublim s-a petrecut atunci, la 26 mai la Turda.Pe campul unde Mihai Intemeietorul de Tara unita fusese asasinat de dusmani, regele Romaniei Mari ingenunchea cu piosenie, intr-un omagiu adus jertfitorilor cauzei si ca un legamant fata de pastrarea operei realizate.Peste trei ani Alba Iulia il va primi, punandu-i-se pe cap coroana de rege intregitor de Neam si Tara.

BATALIA DE PE TISA

30 IULIE – 4 AUGUST 1919

Succesele Armatei Rosii ungare repurtate pe frontul cehoslovac au sporit considerabil moralul acesteia și au dat încredere guvernului de la Budapesta pentru a organiza o noua actiune militara, de proportii mult mai mari, indreptata impotriva Romaniei.Aceasta va avea drept scop respingerea armatei romane de pe Tisa si cucerirea Transilvaniei.Preparativele militare ale Ungariei, contravenind prevederilor conventiei si armistitiilor semnate de aceasta cu Puterile Aliate si Asociate, ca si continuarea actiunilor agresive asupra trupelor romane au amplificat la Paris suspiciunile cu privire la intentiile razboinice ale Budapestei.

La 10 iunie, Consiliul celor patru a convocat delegatiile statelor nationale din Europa Centrala pentru a discuta frontierele cu Ungaria.Deciziile Comisiei teritoriale fusesera supuse Consiliului Ministrilor de externe ai marilor puteri, iar statele direct interesate, ca de obicei nu fusesera consultate.Bratianu, ca si N.Misu au aratat ca nu cunosc nimic despre aceasta importanta chestiune.Primul ministru roman a remarcat chiar, cu o anumita malitiozitate : ‘’Nu am stiut nimic despre deciziile ce se iau in aceasta problema decat prin intermediul ziarelor‘’. Wilson a replicat atunci ca ministrii de externe ai celor cinci puteri vor primi curand delegatiile pentru a se ajunge la o decizie defintiva asupra frontierelor dintre Ungaria, pe de o parte si Cehoslovacia si Romania, pe de alta parte.La 11 iunie, Pichon, Lansing, Balfour, Sonnino si Makino, de fata fiind si Tardieu, au prezentat hartile cu hotarele ce se fixasera.Bratianu a putut consata din nou ca in ceea ce privea Romania tratatul din 1916 nu fusese respectat.A cerut de aceea 10 – 12 zile de ragaz pentru a pune la curent guvernul si pe rege.

Seful delegatiei Bucurestilor a respins ca nefondate ‘’acuzatiile‘’ ce i s-au adus din partea lui Wilson si Lloyd George, dupa care Romania ar fi contribuit, ‘’prin actiunea sa, la instituirea bolsevismului in Ungaria‘’ si a subliniat ca guvernul sau nu isi poate lua raspunderea unei retrageri a trupelor de pe Tisa ‘’pana nu se cunosc granitele‘’, pentru a evita pe viitor complicatii cu maghiarii. Consiliul Ministrilor de Externe, luand act de observatiile lui I.I.C.Bratianu, a facut cunoscuta linia de frontiera dintre Romania si Ungaria, fata de care omul politic de la Bucuresti a constatat ca sunt ‘’diferente foarte mari, mai ales la extremitati.Totodata I.I.C.Bratianu constata cu regret ca satbilirea frontierei s-a facut fara participarea noastra‘’.

In sedintele lor de la 11, 12 si 13 iunie, Consiliul celor patru a comentat pe larg noua pozitie luata de seful delegatiei romane.Wilson s-a aratat nerabdator, afirmand ca nu poate astepta atata timp.In consecinta a cerut sa ‘’se impuna romanilor frontiera ce noi am acceptat‘’.Lloyd George a intarit afirmatiile lui Wilson, adaugand ca ‘’toti ar trebui obligati sa ne asculte‘’.La 13 iunie insa, Consiliul celor patru a fost nevoit sa dea inapoi, dupa ce ministrul de externe al Angliei, Balfour, le-a expus, in felul sau, situatia frontierelor fixate : granitele stabilite sunt bune in timp de pace, a subliniat el.‘’Sunt insa unele linii de cale ferata care traverseaza de mai multe ori aceste frontiere‘’.Regimul lor de functionare ar putea fi usor reglementat in timp de pace, dar nu si in timp de rzaboi.Lloyd George a sprijinit si el teza lui Balfour, aratand ca in acest caz sunt poibile modificari, convingandu-se ca romanii au dreptate.Dar tot atat de sigur era faptul ca cei patru nu voiau sa-i dea satisfactie lui Bratianu‘’.

George Clemenceau a cerut la 12 iunie 1919 ‘’intelegere‘’ din partea colegilor sai, deoarece anticipa ca I.I.C.Bratianu va protesta afland ca s-a stabilit o frontiera lipsita de aparare si va refuza sa se retraga in spatele ei.Omul politic francez a recunoscut ca I.I.C.Bratianu prezinta un argument logic : ‘’In loc sa

trateze Ungaria mai putin aspru decat Bucurestii, afirma Clemenceau, ar fi prudent de trimis o misiune la Budapesta pentru a hotari la fata locului daca argumentele lui Bratianu erau valide si a discuta posibilitatea unui nou armistitiu cu Bela Kun‘’.Wilson si Lloyd George au fost castigati de punctul de vedere al lui Clemenceau, dar au insistat sa se transmita lui Bratianu o nota energica ordonandu-i-se sa inceteze ‘’actele agresive‘’ si sa-si retraga trupele in spatele ‘’frontierei permanente aprobate de Conferinta de Pace‘’ daca spera sa semneze tratatul de pace cu Ungaria.Secretarului de Stat al Foreign Office – ului i s-a sugerat sa schiteze ‘’o nota intr-un ton destul de aspru, vis-a-vis de Ungaria, dar cu un ton mai prietenos cand era vorba de romani‘’.Consiliul, care a discutat nota, a cerut lui Bratianu sa se retraga dupa ce Kun va evacua Slovacia, operatiune ce trebuia facuta pana la 18 iunie.

Guvernul roman raspunzand la nota ultimativa din 11 iunie 1919, sublinia ca nu are intentia de a prelungi ‘’ocuparea unor regiuni nerevendicate de ea decat pe durata strict impusa prin securitatea sa si cat agresiunea militara exista.Acest punct de vedere era sustinut cu hotarare si de maresalul Foch care considera ca, ‘’daca nu se aproba cererile juste ale Romaniei, siguranta ei este compromisa si cu ea se pune din nou in pericol pacea in intreg sud-estul Europei‘’.

Trupele romane, incheia generalisimul armatelor aliate, trebuiau deci sa ramana pe Tisa, pana ce Ungaria va fi dezarmata cu adevarat si va da garantii ca nu mai au intentii agresive.O zi mai tarziu, Balfour l-a trimis pe Kerr la N.Misu cu o nota continand decizia Conferintei in problema retragerii trupelor romane din Ungaria care dupa opinia emisarului britanic ‘’ramanea inca deschisa‘’.

Bela Kun a inteles imediat ca Cehoslovacia beneficia de o situatie mult mai buna decat Romania in fata Consiliului Suprem, si, pentru a-si dovedi spiritul conciliant, a semnat armistitiu cu Cehoslovacia, in data de 23 iunie, si si-a retras trupele cu 15 km la sud de fosta linie de demarcatie.Cartierul General roman si-a retras si el trupele diviziei 8, care in interesul operatiunilor, ocupasera pozitii

avansate in Cehoslovacia si Colomeca.Unitatile prietene poloneze si cehoslovace au ocupat teritoriile ce le reveneau.

Gratie medierii autoritatilor militare franceze care ocupau Banatul si in acord cu armata sarba, romanii au ocupat Aradul ca si partea Banatului care le fusese acordata prin Conferinta de pace.

In ciuda declaratiei scrise date de Bela Kun, ca urmare a presiunii facute de Clemenceau, si in ciuda armistitiului incheiat cu Cehoslovacia, guvernul maghiar a continuat sa recruteze, organizand unitati noi, bine dotate cu armanent, artilerie grea si mitraliere.Toate aceste unitati au fost trimise pe frontul de pe Tisa.Inaltul Comandament roman era bine informat asupra tuturor pregatirilor lui Bela Kun.E de la sine inteles ca Bela Kun nu facea nimic fara acordul Rusiei sovietice.

La 28 iunie, Bratianu, si-a pus semnatura pe tratatul cu Germania, luand parte la solemnitatea ce a avut loc in istorica sala a Oglinzilor de la Versailles. Convins ca nu putea obtine nimic mai mult la Paris cel putin pentru moment, Bratianu a plecat spre casa la 2 iulie.

La 28 iunie, profitand de semnarea pacii cu Germania, regele Ferdinand I a telegrafiat lui Wilson pentru a-l felicita.Si-a exprimat, cu acest prilej increderea ‘’in spiritul de justitie al poporului american si al presedintelui Statelor Unite‘’, voind sa creada ca drepturile de stat suveran ale Romaniei vor fi respectate.La inceputul lunii iulie au inceput sa se produca la Paris si unele lucruri pozitive. Drepturile Romaniei cu privire la Bucovina au fost recunoscute, delimitandu-se frontierele acestei istorice provincii conform actului plebiscitar de autodeterminare al populatiei din acest teritoriu.

La 9 iulie – sub presedentia regelui Ferdinand I are loc o sedinta a Consiliului de Ministri, la care participa si Iuliu Maniu, presedintele Consiliului Dirigent din Transilvania.Dupa ce este audiata o ampla expunere a prim-

ministrului asupra activitatii delegatiei romane la Conferinta de Pace.Consiliul in unanimitate aproba activitatea desfasurata de delegatia romana si hotaraste sa nu semneze Tratatul cu Austria.Aceasta ‘’politica de rezistenta‘’ va duce in lunile iulie – decembrie 1919 la un adevarat ‘’razboi al notelor‘’ intre guvernul roman si Consiliul Suprem.Marile Puteri, prin amenintari, presiuni, santaj si mici concesii, cauta sa determine guvernul roman sa semneze Tratatul de Pace cu Austria si Tratatul minoritatilor.

La 11 iulie, Consiliul Suprem se aduna din nou pentru a lamuri problema ungureasca.De randul acesta insa, dupa semnarea pacii de la Versailles, factorii principali parasisera Conferinta.Sub presedentia lui Clemenceau nu se mai intruneau decat inlocuitorii lor.In schimb lua parte maresalul Foch.Din partea Romaniei era de fata Misu, ramas acum conducatorul delegatiei, dupa plecarea lui Bratianu.

Sedinta incepe printr-o expunere cam incurcata a ministrului de externe francez – Pichon.Expertii militari fusesera consultati asupra conditiilor impuse ungurilor, fusese consultat si maresalul Foch.Expertii tehnici aratasera ca se aflau la fata locului, pentru o eventuala actiune, sase divizii romane si una de cavalerie, doua divizii franceze, una sarba si doua cehoslovace.Totalul era de vreo 84.000 de oameni, raspanditi in jurul Ungariei, din Slovacia pana mai jos de Seghedin, din care doua treimi erau trupe romanesti.

Maresalul Foch aminti ca puteau fi urmarite doua obiective : invingerea ungurilor si ocuparea Budapestei, dar aceasta presupunea trupe de ocupatie, deci operatiuni mai importante si de o mai lunga durata ; intelegerea politica trebuia deci sa o preceda pe cea militara.

Veni acum randul reprezentantilor direct interesati, Misu declara ca va oferi guvernului sau de la Bucuresti, care va lua problema in serioasa consideratie, dar

aminti ca Romania mai strajuia si la Nistru cu 4 divizii.Delegatul sarb Vestnici, oferi pentru eventualele operatiuni in Ungaria doar opt mii de oameni, cerand insa garantii pentru apararea altor fronturi, de exemplu acela al Bulgariei.

Dupa interventia dura a lui Clemanceau, Vestnici incerca sa dreaga impresia ce o lasase lipsa de bunavointa a propunerii sale : ‘’Suntem gata, exclama el, sa dam toata armata noastra, dar garantati-ne sa nu ne arda casa‘’.Pana sa se stabileasca o intelegere intre Belgrad, Bucuresti si Praga, cerea ca maresalul sa hotarasca fara intarziere masurile militare.Si Kramarz, in numele Cehoslovaciei era de aceeasi parere.

Pe parcursul lucrarilor sedintei, maresalul Foch a prezentat si informatiile primite la 8 iulie 1919 din partea generalului Maurice Pelle, seful Misiunii militare franceze la Praga, cu privire la starea de spirit ce anima armata si administratia ungara.In aceasta privinta, generalul Pelle scria ca numerosi ofiteri francezi, englezi si americani care au intrat in legatura cu trupele ungare si functionarii civili unguri ‘’marturisesc acelasi lucru, ei nu au intalnit nici un ungur care sa nu para hotarat sa lupte pana la capat pentru a reda tarii sale fostele frontiere sau macar pentru a recuceri Slovacia‘’, drept pentru care el considera ca absolut necesara ‘’o interventie militara a Antantei asupra Ungariei‘’.

Trebuiau sa se pronunte reprezentantii Angliei si Italiei.Balfour se margini sa seclare ca nu primise inca de la Londra nici un raspuns.Dar Crespi, mai sincer, nu mai ocoli problema : ‘’E o chestiune europeana, dar precum toata lumea stie, in Italia e un moment critic.Bolsevicii ne ameninta, daca am interveni, oriunde ar fi, impotriva bolsevismului‘’.Incepusera greve si sangeroase miscari comuniste ce erau sa determine la randul lor, peste trei ani, marsul asupra Romei.Aici era insa adevaratul nod al chestiunii : cu toate puterile ei fatise si ascunse, Internationala a III-a sprijinea regimul coreligionarilor ei

politici din Ungaria.

La Bucuresti, situatia era privita insa cu atat mai limpede cu cat se vedeau mai lamurit pregatirile de ofensiva ale ungurilor de-a lungul Tisei.

‘’Impresia pe care trebuie sa o dam, comunica la 16 iulie Bratianu lui Misu, e ca ori de cate ori interesul general al Aliatilor cere Romaniei un serviciu si sacrificii, ea e gata sa le faca.Credem ca actiunea concentrata e de un mare interes pentru noi, dar ca nu e oportun de-a ne arata satisfactia, ce ar micsora efectul serviciului ce ni se cere ; ceea ce trebuie sa reiasa, e ca Romania raspunde la apelul ce-i este adresat‘’.De pe banca vinovatilor, trecuseram in randul elementelor ce trebuiau neaparat folosite.

Conferinta a insarcinat pe maresalul Foch sa prepare planul de actiune contra Ungariei.La 13 iulie Foch se adresa generalului Prezan, seful Statului Major al armatei romane cerandu-i sa consacre pentru aceasta operatiune maximum de forte de care poate dispune Romania.Prezan raspunde la 17 iulie ca Romania va da cel mai larg concurs, aratand ca la caz de nevoie se vor putea aduce si una sau doua divizii ce fac garda Nistrului.

In privinta ‘’actiunii concentrate‘’, nu putem sa ne mai facem insa nici o iluzie.La 27 iulie, Consiliul Suprem se aduna din nou pentru a delibera asupra imprejurarilor din Ungaria.De randul acesta, maresalul Foch staruie sa se puna punctul pe i.‘’Maresalul…ne spune raportul colonelului Ionea Dumitrescu, caruia i s-au prezentat d-nii ministrii Vaida, Misu si subsemnatul, ne-a comunicat ca Conferinta Pacii nu s-a putut pune de acord asupra unei actiuni comune contra Ungariei, ca dupa acest lung razboi Marile Puteri sunt <<à bout de souffle>> si ca, in consecinta Romania si statele aliate sa caute a-si rezolva singure problemele militare ce li se pun, fara a lua insa atitudini ostile Antantei care va fi multumita adesea sa constate situatii de fapt si sa ia act de ele‘’.

Concluzie tarzie : de la 19 iulie tunurile unguresti bubuiau pe intregul front

al Tisei.Ofensiva lui Bela Kun incepuse.

Indecizia manifestata de Consiliul Suprem Aliat in luarea unor masuri energice pentru solutionarea problemelor conflictuale generate de politica agresiva a Ungariei impotriva statelor vecine ei, a dat curaj cercurilor conducatoare maghiare, care au continuat in ritm alert pregatirea ofensivei impotriva Romaniei.Grabirea declansarii ostilitatilor favoriza Republica Sfaturilor, aceasta urmand sa poarte razboiul numai impotriva armatei romane, lipsita de ajutorul militar al Puterilor Aliate si Asociate.Totodata, guvernul ungar spera ca printr-o actiune militara incununata de succes sa reuseasca sa atenueze si chiar sa depaseasca aceasta criza interna.Pentru a iesi din starea diperata provocata de dificultatile interne – va scrie fostul prim-ministru Jaszi Oszkar – ei au inceput o aventura pe plan extern, declansand ofensiva impotriva Romaniei‘’.

Intentia Comandamentului Ungar era de a respinge trupele romane nu numai pana la frontiera fixata de Conferinta Pacii, ci de a-si continua ofensiva cat mai mult posibil in teritoriul intracarpatic, de a dezvolta un veritabil razboi de cucerire.Planul lor de atac – incluzand o demonstratie dezinformativa intre Csongrad – Martely si un mare efort la Tokay – cuprindea invadarea Ardealului pe trei coloane – dintre care una cu 80.000 de militari si 300 de tunuri pe Valea Muresului.Planul germano-bolsevic era, la randul sau, ca Armatele Rosii Rusesti sa dea mana cu cele ungare.Operatia lor principala urma sa fie executata in sectorul Szolnok iar altele doua – secundare si simultane – in regiunea Tokay si Poraszlo – pentru sectorul de nord – si Csongrad pentru cel de sud.

Am stiut despre ele ? Indeosebi prin agentii secreti, interogarea si cercetarea documentelor gasite la dezertorii si prizonierii unguri – luati in incursiunile de recunoastere efectuate de trupele romane – am obtinut informatii sigure si concrete despre concentrarile de forte, intentiile si chiar planul de atac al

Comandamentului Maghiar.Prin aceasta agresiune trupele ungare urmareau sa dea mana peste Carpati bolsevicilor ucrainieni si rusi.Informatiile despre agresiunea maghiara nu sunt confirmate si de seful Misiunii Militare Engleze din Viena, colonelul Cunningham, care pe 11.07.1919, il cheama pe dr.Epifanie Munteanu, secretarul Comisiei Romane de lichidare din Viena si-l avizeaza : pana la 20.07.1919 Armata Ungara va va ataca si, daca nu va intampina vreo rezistenta, va inainta si peste vechea linie de demarcatie.Grupul lor principal ar fi urmat sa atace in directia Szolnok – Oradea, iar cel secundar in directia Tohay – Debretin.

Pe baza informatiilor detinute, Comandamentul trupelor din Transilvania a dispus accelerarea masurilor vizand intarirea dispozitivului de lupta, dispunerea rezervelor, imbunatatirea dotarii unitatilor sale si cresterea puterii de foc a acestora.

In ajunul declansarii razboiului de pe Tisa, fortele din dispozitivul operativ al armatei romane erau repartizate in doua sectoare operative.

In Sectorul de Sud, intre Abadszalok si confluenta Muresului cu Tisa, aproximativ 150 km, era acoperit de Grupul de Sud, sub comanda generalului Stefan Holban.In primul esalon se afla Divizia 18 infanterie, comandata de generalul Danila Papp, iar in esalonul secund, in jurul localitatii Behescaba, era Divizia 1 vanatori, comandata de generalul Aristide Lecca.Grupul dispunea de 22 batalioane de infanterie si vanatori 4 escadroane de cavalerie si 24 baterii de artilerie.

In Sectorul de Nord, intre Cop si Abadzaloh, cu o deschidere frontala de aproximativ 150 km, era dispusa in esalonul intai, Divizia 16 infanterie, comandata de generalul de brigada Alexandru Hanzu.La Nyiregyhaza si in imprejuri,i, in esalonul doi, se aflau Divizia 2 vanatori, comandata de generalul Gheorghe Dabija. Ambele divizii constituiau Grupul de Nord sub comanda

Generalului de divizie Nicolae Mihaescu.Fortele apartinand acestui grup insumau 22 batalioane de infanterie si vanatori, 12 escadroane de cavalerie si 24 baterii artilerie.

In rezerva generala a Comandamentului Trupelor din Transilvania, dispusa in zona localitatilor Carei, Oradea si Debrecen, se aflau diviziile 1 si 6 infanterie, unitatile de infanterie ale diviziilor 20 si 21, ca si diviziile 1 si 2 cavalerie, insumand 48 batalioane de infanterie, 42 escadroane de cavalerie si 23 baterii de artilerie.

In afara de acestea, Comandamentul roman mai dispunea de urmatoarele subunitati neindivizionate si trupe speciale : 7 baterii artilerie de munte, 2 baterii artilerie de camp, Grupul 5 aviatie, 2 companii pontonieri, 4 sectii proiectoare, un grup de motomitraliere.

Efectivul total al fortelor romane de pe Tisa in preziua declansarii ofensivei ungare se ridica la aproximativ 90.000 de luptatori grupati in 92 batalioane de nfanterie, 58 escadroane de cavalerie si 80 baterii de artilerie.

Desi informatii despre intentiile agresive ale ungurilor am avut si noi, cei mai aproape de adevar, de ‘’ora H‘’, au fost, se pare, englezii, care ne-au dat – pe 18.07.1919 – planul lor de atac prin colonelul Cuningham, seful Misiunii Militare la Viena.In esenta acest plan prevedea : Operatiunile contra Armatei Romane vor incepe pe 20.07.1919.Divizia a 3-a ungara ramane pe Frontul Cehoslovac.Infanteria Diviziei a 8-a maghiare a refuzat sa inainteze contra romanilor.Nici Divizia – in ansamblul ei – nu este hotarata de lupta.Divizia de lucratori este deja dizolvata.Brigada a 4-a de Graniceri si de Garda a Diviziei a 4-a acopera flancul drept ungar contra francezilor si iugoslavilor.Atacul principal va fi executat de Corpul 1 Armata ( compus din Diviziile 5, 6, 7 sustinute de artileria Diviziei a 8-a si intarit de Divizia a 5-a ) in directia Solnok – Oradea Mare.La nord atacul va fi executat spre Debreczen de Corpul 3 Armata

( compus din Divizia 1, Brigazile 2 si 3 Independente ).Brigada a 80 –a Independenta va trece Tisa la Tisza – Fiind pentru a stabili legatura intre cele doua grupuri principale de atac.La Oradea este proiectata o inscenare de rebeliune contra autoritatilor romane, similara cu cea de la Debreczen.In vederea ei sunt trimisi la Oradea si Debreczen – cu trenurile de refugiati care trec prin Szeged multi emisari bolsevici.

In Consiliul de Razboi reunind – la Giurgiu – pe 19.07.1919 comandantii Armatelor Aliate de Dunare ( generalul Graziani ), din Ungaria ( generalul Lobit ) si generalul Prezan – prezidat de generalul Franchet – se discuta si pun la punct principalele detalii ale ofensivei aliate contra Ungariei, hotarandu-se ca Armata Franceza sa coopereze cu a noastra.Pana la 19.07.1919, Antanta daduse 12 avertismente lui Bela Kun.Acesta va declara presei austriace – dupa infrangerea si fuga din Budapesta – ca ‘’intelegerea cu Lenin se stabilise un plan de lupta conform caruia bolsevicii maghiari si rusi trebuiau sa atace simultan‘’ fortele romane.Conform ziarului francez ‘’Le Figaro‘’ s-ar fi urmarit – printr-o ofensiva generalizata si scontandu-se o greva feroviara generala in Romania ( de la care, insa ceferistii nostri se vor abtine ) jonctiunea cu Fortele bolsevice rusesti.Bela Kun va mai divulga ca si Statul Major Bulgar ar fi pregatit un plan in vederea unei ofensive ungaro-bulgare impotriva Aliatilor.In baza acestui acord scris bolsevicii unguri si bulgari ar fi urmat sa se uneasca pe deasupra Timocului si a Banatului, inaintand cu toate fortele lor prin Dobrogea si Bucovina contra romanilor.Acest acord s-ar fi gasit la Tibor Szameully, seful Statului Major al Armatei Rosii Ungare.Comandantul trupelor si consilierii militari ai lui Bela Kun, prea siguri pe ei, n-ar fi aplicat, insa, acest plan, preferand sa-i atace singuri pe romani.

Aproximativ egala cu adversarul in infanterie si artilerie, armata romana dispunea de o cavalerie mult mai puternica, ceea ce ii permitea, in terenul prin

excelenta plan, sa execute cu mai multa mobilitate actiuni manevrabile, riposte ofensive si energice si urmarirea inamicului aflat in retragere.Trupele romane ocupau pozitii pe un front cu o lungime de circa 300 km.

Ofensiva armatei ungare a inceput prin surprindere in zorii zilei de 20 iulie 1919 printr-o puternica pregatire de artilerie.Lovitura principala a fost indreptata in sectorul Szolnok, iar atacurile secundare in regiunile Tohay si Poroszlo, sectorul nord si Csongsad, sectorul sud.

Romanii erau constienti ca aceasta va fi marea batalie, care va avea sa reglementeze socotelile vechi cu asupritorii neamului lor.

Batalia de pe Tisa, etapa decisiva a procesului secular intre romani si unguri, se prezenta sub auspicii favorabile romanilor.De la comandant pana la cel din urma soldat toata lumea primea provocarea anuntata de unguri ca ocazie binevenita pentru rafuiala definitiva.

Observarea atenta a desfasurarii ofensivei dusmane a permis comandamentului roman sa constate importanta relativa a celor trei atacuri.

Era evident ca atacul principal era cel de la centru, acolo erau adunate fortele cele mai importante.Atacurile de la Nord si Sud erau secundare ca importanta.Planul actiunii romane se nastea din aceste constatari.Nardanescu va face fata celor doua atacuri secundare cu trupele din sectoarele corespunzatoare si din rezervele lor, ele vor cauta sa azvarle pe dusman peste Tisa si sa ramana apoi in defensiva.Actiunea principala va avea loc in sectorul de centru.

Actiunile de lupta in cursul bataliei de pe Tisa se vor desfasura in cele trei sectoare : in fata Tokajului, in fata Szolnokului si in fata Csongradului, corespunzator celor trei puncte de trecere a Tisei si a celor trei directii de inaintare a trupelor ungare.Lovitura de gratie se va aplica in regiunea Szolnokului.

Dupa fortarea Tisei de catre principalele grupuri ungare si crearea capetelor

de pod necesare ofensivei, Comandamentul ungar a ordonat sa se continue inaintarea cu toata forta, imediat ce grosul artileriei va ajunge pe malul estic al Tisei.Brigada 80 a primit ordin sa inceapa traversarea la 21 iulie si sa continue atacul in directia Debrecen.

In urmatoarele doua zile – 21 si 22 iulie – actiunile armatei romane s-au desfasurat potrivit ordinelor primite in seara zilei de 20 iulie.Masurile intreprinse de Comandamentul roman pentru oprirea ofensivei s-au dovedit eficiente, trupele ungare dovedindu-se ‘’de-o rezistenta din ce in ce mai puternica‘’, fapt ce le-a diminuat considerabil ritmul de inaintare.

In sectorul Tokay, inamicul a reusit sa treaca Tisa in dimineata zilei de 20 iulie, cu brigazile independente 2 si 3 de secui si lucratori si a ocupat teritoriul si localitatile cuprinse in cotitura Tisei din fata Tokajului.Un cap de pod a fost stabilit la Pakomaz.Mai la Sud trupele din Regimentul 39 si Brigada a 80-a Internationala au ocupat localitatile Tiszabo, Tiszaluk, Tisdadu.

Trupele noastre de acoperire din Divizia 16 au reactionat imediat si cu energie, aruncand peste Tisa trupe dusmane ce ocupasera cele 3 sate, capturand 130 prizonieri.Pentru izgonirea inamicului ce se stabilise la Rakomaz, Grupul de Nord a atacat in ziua de 21 iulie cu trupe din Divizia a 16-a pe la Sud si cu o brigada de vanatori din Divizia a 2-a pe la Nord.Romanii, dupa lupte indarjite reusesc sa recucereasca 5 din satele ocupate de unguri si sa captureze 70 de prizonieri, 2 tunuri si 11 mitraliere.Dar inamicul revine la atac sprijinit de o artilerie foarte puternica instalata pe dealurile Tohajului.

Trupele noastre sunt nevoite sa se retraga, ele se dispun insa intr-un arc concentric, in jurul fortelor inamice din capul de pod de la Rakamasz.Sunt in total 9 batalioane romanesti.

In sectorul Csongrad, Divizia 2 ungureasca ataca regiunea de la varsarea Crisului in Tisa.Reusesc sa ocupe Hodmezovasahely, Szenten.

La 23 iulie Brigada 1 vanatori si Regimentul 90 ardelenesc cuceresc

Mendszent si Szentes.In seara zilei de 23 iulie atacul inamic de la Szentes e totalmente zdrobit si toate fortele inamice din sectorul Szente sunt azvarlite peste Tisa, pe tot spatiul dintre gurile Crisului si Mures.

La centru, in regiunea Szolnoc, se dezvolta atacul principal.In dimineata zilei de 20 iulie, ora 3, ungurii reusesc sa-si treaca sub protectia unui bombardament formidabil de artilerie, o parte din infanterie si artilerie respingand perdeaua de acoperire pe care o forma Regimentul 91 ardelenesc.

La 22 iulie alte forte trec Tisa cu vreo 20 km mai la Nord la Tiszaroff si inaintand spre Vest, infrang rezistenta Regimentului 18 Vanatori si ocupa Kunhegyes.Divizia 18 romana ce ocupa sectorul se retrage.Comandamentul roman a indicat ca linie de retragere canalul Barcau, pana la care trebuie atrase cat mai multe forte inamice, cautand totodata sa acopere concentrarea si marsurile din apropiere ale grupului de manevra, care se constituise la Nord –Est.

La 22 iulie trupele romane formeaza un arc de cerc, sprijinit cu doua capete pe Tisa, trecand prin punctele Madaras, vest de Kisujsallos, vest de Nezotour –Szarvas – Oczod – Kunszentmarton.

Sub aspectul raportului de forte intre gruparile aflate direct in confruntare, situatia din seara zilei de 22 iulie prezenta inca o usoara superioritate in favoarea trupelor ungare aflate in ofensiva.In sectorul de nord, din cele 34 batalioane de infanterie si 20 batalioane artilerie, inamicul reusise sa treaca peste Tisa 10 batalioane si o mica parte din artilerie.Acestuia i se opuneau forte din Divizia 16 infanterie, Divizia 2 vanatori si Brigada 49 infanterie romane.La centru, unde opera gruparea principala ungara, inamicul trecuse peste Tisa 28 batalioane infanterie.Acestora li se opuneau cele 11 batalioane romane din diviziile 18 infanterie si 1 vanatori.In fine, in sectorul sud, in fata celor 17 batalioane din Divizia 2 ungara trecute dincolo de Tisa actionau 11 batalioane din Divizia 18

infanterie si Brigada 1 vanatori.

Situatia era cu totul diferita in privinta rezervelor generale ale celor doua armate.Comandamentul ungar dispunea doar de jumatate din Divizia 3 infanterie, un detasament din Divizia 4 infanterie si un regiment de cavalerie, in timp ce Comandamentul roman avea la dispozitie cele doua divizii de infanterie si o divizie din Grupul de Manevra, precum si unitatile de infanterie din diviziile 20 si 21 ; in plus Brigada 5 rosiori.

In tara, opinia publica urmarise cu infrigurare comunicatele laconice ale Marelui Cartier.La 21 iulie, ea aflase doar din ziare :

‘’Frontul de Est : schimb de focuri de arma, mitraliera si tun pe tot frontul Nistrului.

Frontul de Vest : Ungurii au atacat cu inversunare posturile noastre de acoperire pe intreg frontul Tisei.Lupte crncene sunt in curs la Tyman, Pakamacz, Tisa Dab, Tisa Dada, Szabolcz, Tisa Ezbar, Gura Crisului, Mindszent‘’

A doua zi, mai laconic inca, daca se putea, comunicatul anunta ca ‘’luptele continua cu inversunare pe tot frontul Tisei‘’.Iar la 22 iulie se modificase doar un singur cuvant : ‘’Luptele continua aprig pe intreg frontul Tisei‘’.‘’Nimic nou pe frontul de vest !‘’.

Se retraiau astfel orele cele mai grele si mai ingrijoratoare ale razboiului.Toata lumea, obisnuita sa citeasca printre randuri, intelegea ce se ascunde in dosul acestor fraze de o factura uniforma.

Comandamentul Trupelor din Transilvania, analizand desfasurarea ofensivei ungare din primele zile, a constatat importanta diferita pe care o prezentau cele trei grupuri ungare in ansamblul operatiilor ofensive de pe Tisa, atat in ceea ce priveste forta lor de izbire, cat si misiunile lor de indeplinit.Asa cum se consemna in ‘’Darea de seama‘’ a Comandamentului asupra operatiilor din ultima decada a lunii iulie 1919, cursul confruntarilor romano-ungare evidentia

‘’ca inamicul ataca cu un grup principal din directia Szolnok si cu doua grupuri secundare din directiile Tohaj si Csongrad‘’

Pe baza datelor reiesite din analiza situatiei, Statul Major roman al trupelor din Transilvania a conceput planul pentru oprirea ofensivei armatei ungare si respingerea acesteia peste Tisa.In aceasta privinta, s-a preconizat lovirea frontala a grupului principal al inamicului pe linia canalului Hatobagy – Keletifoesatorna de catre fortele Grupului de Sud – diviziile 18 infanterie si 1 vanatori – si, invaluirea flancului stang al adversarului de catre Grupul de Manevra, care, in noaptea de 22 spre 23 iulie, urma sa execute marsul de apropiere si ocuparea dispozitivului de lupta.La extremitatile de nord si sud ale frontului, trupele romane trebuiau sa imprime un caracter deosebit de activ apararii, sa execute contraatacul si pentru respingerea oricarei actiuni ofensive a inamicului si sa mentina cu orice prêt linia de aparare pe care o ocupau la momentul respectiv.

In dimineata zilei de 22 iulie 1919, locotenent-colonelul Ion Antonescu, aflat la Oradea, ii cere intr-o discutie telefonica – in numele Marelui Stat Major generalului Panaitescu : Arata-mi, in linii generale, cum vede Comandamentul Trupelor din Transilvania situatia Frontului de Vest.Ce masuri ati luat pentru azi si maine ? Ce ai facut in privinta Diviziilor a 7-a si a 2-a ? Panaitescu : ‘’Rapoartele operative – de azi – ale trupelor noastre de acoperire de la Szolnok vor ajunge pe linia Berete –ului.Intentia d-lui general Mardarescu e sa intre in actiune maine cu Grupul de Manevra – comandat de generalul Mosoiu – asupra fortelor inamice de la Szolnok, sa curete aceasta zona si sa le atace intre Tisa si raul Bereteu.Grupul nostru de Sud – comandat de generalul Holban le va ataca pe frontul Berete-ului.Grupul de Nord va cauta sa se mentina cu orice prêt pe linia ocupata acum, la nevoie prin contraatacuri, pentru a-l respinge pe inamic.Cinci garnituri ale Diviziei a 7 –a vor pleca azi din Ardeal, iar de maine cate sapte garnituri pe zi.Divizia a 2-a se concentreaza in Banat.Acestea trebuind

sa se concentreze in zona localitatii Arad.

A doua zi pe 23 iulie, actiunile de lupta s-au desfasurat potrivit planului anuntat.La flancul drept al dispozitivului nu au avut loc lupte de amploare, fortele romane concentrandu-se spre Rahamaz si Tiszafored cu scopul de a acoperi dreapta si spatele Grupului de Manevra, a asigurat libertatea de actiune a acestuia si a interzice consolidarea inamicului in capul de pod de la Rahamaz.

In zona de competenta a Grupului de Sud, Brigada 1 vanatori a respins peste Tisa inamicul din Nindszent.Contraatacul executat spre Szentes, nefiind exploatat din lipsa de forte, nu a avut, totusi, ca rezultat recucerirea localitatii.

La centru, dusmanul continua ofensiva pe tot frontul celor trei divizii ale sale.Divizia 6 ungureasca Turheve iar Divizia 7 – Mezotour.Populatia ungara din acest oras lua armele si asociindu-se trupelor ungare, ataca in spate pe fostii lor eliberatori.Noile formatiuni ardelene rezistara eroic.

In seara zilei de 23 iulie, dupa patru zile de ofensive, inamicul facuse progrese simtitoare in sectorul Szolnok.Reusise sa treaca masa trupelor sale dincoace de Tisa si sa inainteze pe un teritoriu de 80 km latime si 60 km adancime.

Comandamentul roman isi pastra sangele rece si nu se tulbura de succesul initial al ungurilor impotriva liniei de acoperire.La centru, in sectorul principal, trupele romane de acoperire isi indeplinisera misiunea lor grea de a primi cea dintai si cea mai puternica lovitura si de a-l atrage spre interior, departandu-l cat mai mult de Tisa.Prezan si Mardarescu mai constatau greselile comise de unguri, care nu-si pastrasera trupele de atac in manunchi ci si le imprastiasera ca un evantai in trei coloane ce inaintasera in directii divergente ocupand localitati distantate una de alta cu o zi de mars, fara sa-si pastreze nici o rezerva.

In seara zilei de 23 iulie, toate preparativele contraofensivei romane erau

terminate.

In situatia creata de operatia ofensiva a armatei ungare, guvernul roman, in virtutea drepturilor sale suverane, a hotarat sa dea o replica decisiva fortelor agresoare.Experienta de pana atunci demonstrase ca situatia conflictuala cu vecinul de la apus, in ale carui planuri nu guvernau intelegerea si buna vevcinatate, ci intentiile reocuparii teritoriului romanesc, nu se putea rezolva decat prin masuri militare ferme.De aceea, fara a mai astepta ajutorul Consiliului Suprem Interaliat, numai cu fortele pe care le-a avut la dispozitie, Comandamentul militar roman a organizat, dupa 4 zile, cotraofensiva pe directia generala Budapesta.La 24 iulie s-a dat ordin generalilor Traian Mosoiu si Aristide Lecca sa actioneze ofensiv in doua sectoare si sa inainteze pe directii convergente pana la realizarea incercuirii fortelor inamice.

Potrivit ordinelor primite, fortele din Grupul de Nord au respins in 24 iulie toate incercarile ofensive ale inamicului din capul de pod de la Rahamaz, iar Brigada 80 internationala a fost aruncata la vest de Tisa de catre detasamentul comandat de colonelul Constantin Oprescu in cooperare cu un detasament din Divizia 2 cavalerie, alcatuit din Regimentul 9 Rosiori, o baterie calareata si grupul de motomitraliere.Atacul roman a fost impetuos producand o deruta totala in randurile inamicului.

In urma luptelor, Detasamentul Colonel Oprescu a capturat 11 ofiteri si 300 soldati, precum si 3 mitraliere si un tun de camp.Celalalt detasament care a sprijinit actiunea a facut prizonieri un ofiter si 100 soldati.

Succesele repurtate de fortele romane la Tiszafered impotriva Brigazii 80 Internationale au avut drept rezultat asigurarea flancului drept si a spatelui Grupului de Manevra, ceea ce ii oferea acestuia o deplina libertate de actiune pentru indeplinirea misiunii sale 0 invaluirea si lovirea Grupului Central inamic.

In campul de operatii al celor trei grupuri romane de Manevra, general Papp

si general Lecca – inamicul a pierdut initiativa pe care o detinuse pana atunci.In partea nord-estica a capului de pod de la Szolnok, trupele Diviziei 1 infanterie si cele ale Brigazii 2 Rosiori au respins fortele ungare pe o distanta de aproximativ 10 – 20 km si au iesit, pana in seara zilei de 24 iulie, pe aliniamentul Fegyvernek, Kenderes, Kisujszallos.

In sectoarele est si sud ale capului de pod, grupurile generalilor Papp si Lecca au angajat permanent inamicul impiedicandu-l, astfel sa deplaseze trupe de aici spre nord in sprijinul fortelor lovite de Grupul de Manevra.

In prima zi a contraofensivei, desi Divizia 1 infanterie a obtinut unele succese notabile, pe ansamblu nu s-a ajuns la un rezultat decisiv in favoarea armatei romane.Dupa modul cum se desfasurau ostilitatile in jurul capului de pod de la Szolnok reiesea clar faptul ca majoritatea efectivelor inamice erau concentrate intre Kendres si Kisujszallas.

In cea de-a doua zi a contraofensivei, pe 25 iulie, au fost respinse, in urma unor confruntari sangeroase, atacurile declansate asupra spatelui Grupului de Manevra de un grup de 3.000 combatanti unguri, sprijiniti de artileria grea, care trecusera Tisa pe la Tiszabo.Aici au facut minuni de vitejie ostasii regimentului 17 infanterie ‘’Mehedinti‘’, care, desi au piedut aproape jumatate din efective, au zdrobit complet fortele ungare.A fost ultima zvacnire a inamicului, deoarece, pana la seara acestei zile, fortele romane aveau sa ajunga pe aliniamentul Szaparfalu, la 8 km sud-vest Kisujszallas, pregatindu-se pntru atacul ce urma sa se declanseze in ziua urmatoare asupra localitatii Torokszent – Miklos .

In acelasi timp cu grupul de manevra, se pun in miscare si trupele Grupului de Sud.Pe cand trupele detasamentului Papp atacau dinspre Est linia dusmana dintre Turkeve si Nezotur, pentru a fixa si a-i intarzia retragerea, dinspre Sud ataca trupele Detasamentului Lecca pe 3 coloane, un aspre Szolnok, alta spre Torokszentmiklos si a treia spre Mezotuc.Grupul infrange rezistenta ungara in

seara de 25 iulie, ajunge la 10 km Sud-Est de Torokszentmiklos, amenintand liniile de retragere ale inamicului.

Toate unitatile armatei ungare fug spre podul de la Szolnok, aruncand in drum armele si munitiile din carute.Toata noaptea de 25 – 26 iulie lungi coloane unguresti trec in goana, imbulzindu-se spre pod si pe pod intr-o invalmaseala de neinchipuit.Numai intre 23 si 25 iulie armata romana a facut prizonieri 6 ofiteri si 610 soldati, capturand, totodata, un bogat material de razboi.

In seara aceleiasi zile, seful Statului Major al Armatei Rosii isi prezenta demisia, cerand o ancheta severa asupra unitatilor invinovatite pentru infrangerea suferita, dar aceasta demisie ii era respinsa de conducerea suprema, care a trecut la aplicarea unor masuri disciplinare drastice.

In 26 iulie romanii incep inaintarea concentrica, nu mai intampina in calea lor nici o rezistenta, ci numai un morman de munitii si materiale de razboi.

Divizia 2 de cavalerie e la Torokszentmiklos si Kendres, Divizia 1 a atins Tisa in fata Szolnokului.Grupurile de inamici care nu reusisera sa se strecoare spre pod, sunt capturate de trupele noastre.

Inamicul in retragere arunca in aer marele pod de fier de peste Tisa – Szolnok si trupele romane sunt nevoite sa se opreasca.Arunca in aer si podul improvizat de la Tokay.

Astfel, la sapte zile de la declansarea ostilitatilor de catre Armata Rosie ungara, prima faza a operatiilor desfasurate de trupele romane din Transilvania se incheia.Prin comunicatul sau din 27 iulie 1919, Marele Cartier General roman anunta in acel moment ca ‘’dupa lupte crancene, inamicul a fost azvarlit de pretutindeni peste Tisa ; el se retrage in debandada, urmarit de aproape de trupele noastre.

Contraofensiva trupelor romane inceputa la 24 iulie a fost incununata de succes, victoria datorandu-se functionarii aproape perfect a intregului mecanism al armatei din Transilvania.In concluzie, conceptia si planul Comandamentului

roman au fost conforme cu realitatile campului de lupta, sistemul logistic a raspuns corespunzator si la timp necesitatilor desfasurarii operatiunilor militare, cooperarea intre arme si legatura dintre unitati s-au realizat eficient, iar moralul trupelor a fost deosebit de ridicat.

In iulie 1919, autoritatile romane au expulzat peste 50 de functionari unguri de la Caile Ferate Romane din Ardeal deoarece, agitau pentru refuzarea juramantului de loialitate fata de stat, greve si rezistenta pasiva.

Trebuia spus ca nici socialistii din Regat nu s-au aratat mai constienti si mai demni de inaltimea momentului, servind o cauza pierduta, antinationala.Pe 21.07.1919, chiar in momentul redeschiderii ostilitatilor pe Frontul de Vest, Partidul Socialist si Uniunea Sindicatelor au pus la cale o manifestatie in Capitala la care diversi agitatori, au incercat sa difuzeze peste 3.000 de manifeste clandestine ‘’indemnand poporul la rascoala si la o actiune comuna cu armatele bolsevice din Ungaria si Rusia‘’.Ziarul ‘’Socialismul‘’sub semnatura lui Ilie Moscovici – s-a solidarizat cu asemenea manopere antistatale.In sedinta Comitetului Executiv al Partidului Socialist din Ardeal – Jumanea si Flueras se vor retrage din Consiliul Dirigent, pretextand ca legile agrara si electorala ar suprima reprezentarea nationalitatilor.

In tara, opinia publica urmarise cu infrigurare comunicatele Marelui Cartier. Pe 27 iulie acesta anunta ca ‘’dupa lupte crancene, inamicul a fost azvarlit de pretutindeni peste Tisa, el se retrage in debandada, urmarit de aproape de trupele noastre‘’.

Ce trebuie sa faca guvernul roman mai departe ? Consiliul Suprem era evident inclinat la indulgenta.La 25 iulie, Conferinta a declarat formal ca este pregatita sa inceapa negocierile de pace cu Ungaria, daca ea ar stabili un guvern reprezentativ.

Sarbii s-ar fi angajat fata de Antanta sa coopereze la actiunea contra

Ungariei, dar cu conditia ca prima sa-i asigure ca nu vor fi atacati de italieni. Roma stia acest angajament.Rezerva sarbilor si oscilatiile Aliatilor impietau serios asupra scoaterii Ungariei din lupta.Pe 23.07.1919, maiorul Potopeanu reclama generalului Franchet, care se interesa foarte indeaproape de mersul lucrurilor pe Frontul roman de Vest : ‘’Este foarte dureros pentru noi sa constatam ca, desi ne-am oferit singuri sa-i ajutam pe cehoslovaci cand erau atacati de unguri, nu numai ca am fost impiedicati sa terminam cu ei, dar acum, cand acestia ne ataca, vecinii si aliatii nostri sarbi privesc indiferent, iar Armata aliata din Ungaria, trebuie sa astepte ordine de la aceeasi zei care ne-au oprit la jumatatea drumului‘’.Franchet : ‘’Va asigur ca am aratat la Paris cat de critica este situatia dumneavoastra, care aveti de tinut un front imens si sunteti redusi, fata de unguri, care au toata libertatea de actiune.Am precizat ca, din cauza demobilizarii Armatei Franceze, rezolvarea chestiunii ungare va fi cu atat mai grea cu cat va avea loc mai tarziu‘’.

Pe 25.07.1919, presedintele Cehoslovaciei, Masaryk, ordona generalului Pelle, comandantul – sef al Armatei, sa faca – in cel mai mare secret – toate pregatirile de ofensiva contra ungurilor si sa declanseze chiard aca Consiliul celor 4 n-ar fi aprobat-o.Seful cabinetului militar al lui Masaryk, colonelul Husak si capitanul francez Dentz au promit ordin sa plece a doua zi la Bucuresti pentru a stabili un acord cu noi.

Dar nici ungurii nu stateau cu mainile in san.Poate spiritul lor distructiv nu lucrase niciodata cu mai multa fantezie.Pentru 25.07.1919 ar fi fost convocata la Gratz ( Austria ) de catre fostul secretar de stat la interne Jeszenky al premierului antebelic Tisza – o adunare generala la care urma sa vina din Romania un emisar comunist si unul socialist si sa se fixeze termenul proclamarii revolutiei generale a sasilor si secuilor impotriva romanilor si sarbilor.

Ungurii comunisti s-ar fi angajat sa le trimita 20.000 de soldati.

Pe 27.07.1919 Consiliul Superior comunica ca Marii Aliati nepunandu-se de acord asupra unei actiuni comune la Budapesta, Romania si statele aliate cu ea sunt autorizate ‘’sa caute a-si rezolva singure problemele militare ce li se opun, fara a lua atitudini ostile Antantei‘’.

Tot pe 27.07.1919, Vaida, Misu, Dumitrescu s-au consultat cu Benes care le-a spus : Trebuie sa ocupam impreuna Budapesta.Dar guvernul nostru Tusar – majoritar socialist – se codeste pentru a nu-i nemultumi pe socialisti.Trebuie sa ne dea ordin Aliatii.In orice caz, eu lucrez pentru asta.Daca slovacii din Bekes vin la Paris, ii voi sprijini sa se alature Romaniei.

E riscant sa pleci la lupta cu un aliat nesincer, care s-ar putea sa-ti cada in spate.Pe 29.07.1919, Tittoni le-a vorbit lui Vaida, Misu, col.T.Dumitrescu despre oportunitatea unui bloc italo-bulgaro-polon-roman, caruia ar fi urmat sa i se alature si grecii.Delegatii romani n-au scapat ocazia sa se planga de duplicitatea Belgradului : ‘’Sarbii nu fac mizerii, cerand plebiscit chiar si pentru orasul Timisoara !‘’Tittori i-a linistit : ‘’Cat timp nu vor evacua Klagenfurtul ( disputat cu austriecii ) – nici o cerere nu le va fi luata in discutie‘’.Misu : ‘’Puneti dumneavoastra problema unui plebiscit in Banatul Sarbesc‘’.

Infrangerea ungurilor pe Tisa nu putea fi desavarsita decat daca puterea militara a Ungariei era nimicita cu totul si guvernul ungar pus in imposibilitatea de a ataca.

Pe cand la Paris Consiliul Suprem continua politica de oprire la mijlocul drumului, guvernul roman lua hotararea de a dobandi, prin continuarea si desavarsirea biruintei de la Tisa, linistea noastra si a Europei Centrale, precum si garantia drepturilor noastre nationale.

Un scurt ragaz era totusi necesar fie macar pentru a regrupa fortele noastre imprastiate de miscarile bataliei si a le aduna pentru o noua actiune.Un consiliu de razboi, prezidat de Regele Ferdinand, care sosise pe front, unde era sa-l

ajunga si primul ministru, urma sa hotarasca asupra operatiilor urmatoare.

Pentru a preintampina reluarea atacurilor armatei ungare Marele Cartier General Roman, prin Ordinul de operatii nr.85 din 26 iulie 1919, a cerut ca inamicul ‘’retras in completa dezordine la Vest de Tisa‘’, sa fie urmarit ‘’pana la completa lui distrugere‘’.In acest scop, la dispozitia Trupelor din Transilvania au mai fost puse diviziile 2 si 7 infanterie, precum si Regimentul de vanatori de munte.

Marele Cartier General roman a ordonat, de asemenea, ca trecerea Tisei, urmarirea inamicului si scoaterea din lupta a grupurilor ungare de la Szolnok si Tokai sa fie executate intr-un timp foarte scurt, pentru ca fortele adverse sa nu aiba ragazul necesar regruparii si reorganizarii dispozitivului lor de lupta.

Oportunitatea continuarii operatiei ofensive a trupelor romane pana la scoaterea definitiva a armatei ungare din lupta a fost recunoscuta si de Aliati. Generalul Franchet d’Esperey, care cunostea foarte bine situatia politoco-militara din rasaritul si centrul Europei, si-a dat seama ca inamicul reusise pana atunci sa se salveze de la distrugere prin retragerea precipitata peste Tisa, continuand sa fie un pericol in zona.Drept urmare, el a considerat necesara trecerea Tisei de catre armata romana si reluarea luptei pana la capitularea Ungariei.

Numai in acest fel se putea pune capt razboiului din centrul Europei si disponibilitatea armatelor aliate care erau imobilizate la frontierele Ungariei.

Conform lui Bratianu, campania militara a Romaniei in Ungaria din vara anului 1919, soldata cu ocuparea Budapestei, a fost determinata de urmatoarele imperative politico-militare :

infrangerea definitiva si dezarmarea unui stat inamic pentru a-i anihila putinta de a reincepe agresiunea impotriva noastra ;

recuperarea – pe cat posibil – a pagubelor cauzate Romaniei – indeosebi

la caile ferate – de autoritatile de ocupatie ungare in anii 1916 – 1918 ;

facilitarea organizarii unui guvern ungar care sa asigure Romaniei o frontiera sigura si relatii amicale, iar Aliatilor sa le dea garantii de ordine si pace.

Ministrii Frantei, S.U.A., Italia la Bucuresti, confirma justetea actiunii noastre prin aceea ca :

guvernul roman nu a fost avizat de catre Conferinta Pacii ca va trimite la Budapesta patru generali aliati pentru a intari respectarea de catre unguri a armistitiului din noiembrie 1918 ;

a fost provocata de sistematica, masiva si violenta agresiune ungara ;

a fost ceruta chiar de Aliati ;

a fost intreprinsa mai mult pentru auto-aparare.

Simultan cu actiunea militara, guvernul roman a intreprins demersuri pentru realizarea unei intelegeri cu elemente democratice din tara vecina, care trebuia sustinuta de intrarea trupelor noastre in Budapesta.

Pe baza instructiunilor operative date de Marele Cartier General, Comandamentul Trupelor din Transilvania a redactat Ordinul de operatii nr.20 din 27.07.1919.Misiunea principala incredintata fortelor subordonate consta in urmarirea inamicului la vest de Tisa pana la completa lor distrugere.Pentru desfasurarea operatiilor in continuare s-a ordonat efectuarea unor modificari de dispozitiv si regruparea fortelor.

Operatiile armatei romane in spatiul dintre Tisa si Budapesta urmau sa fie sprijinite de aviatie.Inca din seara zilei de 27 iulie Grupul General Mosoiu avea la dispozitie cinci aparate de zbor.A doua zi au mai sosit in zona alte doua avioane de la Sibiu, pentru ca intre 29 iulie si 5 august numarul lor sa mai creasca cu inca 5.

La 27 iulie 1919, Comandamentul Trupelor din Transilvania conform aprobarii primite din partea Marelui Cartier General, si-a mutat punctul de

comanda de la Sibiu la Oradea, pentru a fi mai aproape de zona de operatii a fortelor din subordine, iar din 30 iulie la Torokszentmiklos.

Comandamentul trupelor romane din Transilvania lua chiar in 29 iulie dispozitii pentru trecerea Tisei si pentru marsul spre Budapesta.

Trecerea Tisei a fost fixata pentru noaptea de 29 – 30 iulie.Locul ales pentru trecerea si pentru executarea atacului principal au fost sectoarele Kiskore – Fegyvernek la 20 – 30 km nord de Szolnok.

Pentru executarea actiunii principale au fost organizate trei grupuri :

Grupul Holban, constituit din diviziile 1 si 2 vanatori, concentrat in sectorul Fegyvenek, avea insarcinarea sa treaca cel dintai Tisa, aruncand cat mai multe poduri peste rau intre Fegyrenek si Tiszabo ;

Grupul Mosoiu, alcatuit din diviziile 1 si 6, in fata Solnokulis trebuia sa faca demonstratii in acest sector, care sa insele pe inamic, fixandu-l in aceasta regiune, apoi sa treaca Tisa prin acelasi loc cu grupul generalului Holban ;

Grupul generalului Demetrescu, format din Divizia 7, Regimentul Vanatori de munte si Divizia a 2-a de cavalerie, intarite cu Brigada de Rosiori din Divizia 1, concentrata in regiunea Medias, trebuia sa treaca Tisa pe la Kiskou, cu 20 km mai sus de Tiszabo si cu 24 de ori in urma, adica in noaptea de 30 – 31 iulie.

Grupurile de Nord si Sud formate din diviziile 16 si 18 intarite cu alte unitati mai mici, aveau sa continue acoperirea Tisei in cele doua sectoare, respectiv Rezerva generala a Comandamentului Trupelor din Transilvania o forma Divizia a 2-a, care trebuia sa inceapa la 29 iulie transporturile pe calea ferata de la Arad in regiunea Kenkegyes.

In momentul premergator fortarii Tisei, Comandamentul Trupelor din

Transilvania dispunea asadar in zona sa de operatii de 10 divizii de infanterie si vanatori si 2 divizii de cavalerie care reuneau 119 batalioane, 60 de escadroane si 98 baterii de artilerie.Efectivele fortelor romane insumau aproximativ 120.000 de combatanti.

Inamicul aflat in retragere, se straduia sa-si regrupeze fortele in doua sectoare, pentru a incerca sa opreasca inaintarea armatei romane spre Budapesta.La nord intre Tokay si Niskolc se concentrau Divizia 1 si brigazile 2 si 3 mixte, numarand aproximativ 14.000 luptatori.In sectorul cuprins intre Szolnok – Csongrad se aflau diviziile 5, 6 ,7 cu 19.000 oameni ( in sectorul nordic ) si diviziile 2 si 3 cu 15.000 oameni ( in sectorul sudic ).

Intre aceste doua grupuri de forte se mai gaseau unele detasamente ce nu depaseau 8.000 – 9.000 de oameni.

Armata Rosie ungara putea opune asadar fortelor romane aproape 57.000 combatanti in apropierea Tisei, la care se adaugau aproximativ 30.000 de oameni care se aflau in interiorul tarii.

In Sectorul de Nord, folosind retragerea vrajmasa, trupele noastre au trecut, pe urmele sale, dincolo de Tisa ; grosul fortelor s-a pregatit de indata sa le urmeze.Bombardamentul artileriei unguresti inca puternic la inceput, slabea treptat : pregatirea si recunoasterile din noaptea de 29 spre 30 nu mai intampinau decat putina impotrivire.Astfel au putut trece – avangarda, cu barcile si restul trupelor pe un pod aruncat in graba peste Tisa – intai Brigada a IV-a de vanatori a colonelului Rasoviceanu, pe urma Brigada a III-a.La capul podului de la Tisa – Bo au asistat, la trecerea Diviziei I de vanatori, Regele, regina si Ion I.C.Bratianu.Momentul era impresionant, atat prin insemnatatea insasi a imprejurarilor, cat si prin amintirile ce le evoca.Tot astfel, la capul podului aruncat peste Dunare, privisera trecerea dorobantilor, in vara anului 1877, Domnitorul Carol I si primul ministru Ion C.Bratianu.Atunci mica ostire a Romaniei independente mergea sa afirme sub zidurile Plevnei dreptul tarii la viata si la libertate, acum, sub privirile urmasilor, dezrobitorii Ardealului alergau peste Tisa sa smulga capitului asupritorului de veacuri cununa biruintei.

In dimineata de 30 iulie, sub protectia trupelor romane care efectuasera deja fortarea, a inceput trecerea pe malul drept al Tisei, pe podul construit langa Tiszlo, a unitatilor Diviziei 1 vanatori ; aceasta si-a organizat dispozitivul de lupta la flancul drept al Diviziei 2 vanatori.Cele doua mari unitati au zdrobit incercarea de rezistenta a detasamentelor ungare din zona, reusind sa realizeze un cap de pod cu dezvoltare frontala de 25 km intre Tiszasuly, la nord si 3 km nord-vest Oballapestza, la sud si adancime de 10 km vest de Tisa.

Pana in seara aceleasi zile, pe langa cele doua divizii de vanatori, a trecut si Divizia 6 infanterie ; totodata Divizia 1 infanterie se afla pregatita la Tiszabo in vederea executarii trecerii.

In dimineata de 31 iulie, dupa o pregatire de artilerie de o jumatate de ora, a inceput fortarea Tisei si pe la Kiskore, pe unde au trecut marile unitati de cavalerie.Dupa ce s-a ajuns pe malul drept al raului, Brigada 2 Rosiori a actionat spre nord-vest pentru a intercepta calea ferata Miskolc – Budapesta, a opera in spatele fortelor ungare de pe frontul Diviziei 16 romane si a taia liniile de retragere ale inamicului.Grosul trupelor de cavalerie, brigazile 4 si 5 Rosiori, a fost redirectionat spre vest si sud-vest cu misiunea de a descoperi fortele ungare care operasera la Szolnok, a le lovi in flanc si in spate, taindu-le liniile de retragere.Pana seara, cavaleria romana a atins aliniamentul cuprins intre localitatile Heves si Pely, la 20 km vest de Tisa.

Urmarirea inamicului si marsul spre Budapesta se face in tinuturile dintre Tisa si Dunare, de-a curmezisul pustei ungare, imens baragan lipsit cu totul de obstacole naturale.Cel mi potrivit teren pentru urmarirea, in care cavaleria poate

sa dea drumul cailor in toata voia, iar infanteria sa-si masoare etapele dupa puterea picioarelor.

In sectorul Tiszabo au trecut tot in cursul zilei de 31 iulie, marile unitati ale Grupului General Mosoiu, astfel ca pana seara toate grupurile de ofensiva se gaseau deja pe malul drept al Tisei.La sud era concentrat Grupul Mosoiu, la centru Grupul General Holban, iar la nord Grupul General Dumitrescu.Acesta din urma a realizat un cap de pod cu o dezvoltare frontala de 20 km si o adancime de peste 10 km, iar celelalte doua grupuri au ajuns pana la aliniamentul Jaszkiser, Jaszladany, 2 km est Zagyvarekas si 2 km nord Szolnok.

La 31 iulie guvernul roman adreseaza un memoriu Conferintei de Pace in care arata ca obiectivul urmarit prin inaintarea armatei romane la vest de Tisa nu este ocuparea unor teritorii straine, ci asigurarea pacii la granita de vest a Romaniei.In aceeasi zi Romania si Polonia incheie o conventie pentru evacuarea Pocutiei.

Inca de la 29.07.1919, guvernul national maghiar de la Szeged condus de Dezideriu Abraham si avand la externe pe Telehi Pal, intrunind toate fractiunile contrarevolutionare si comitetul liderilor tuturor partidelor ungare de la Viena, a informat Consiliul Suprem ca e gata sa inceapa lupta contra guvernului Bela Kun si sa faca pace cu Antanta.Dar aceasta – spune Pal Pronay – si indeosebi Comandamentul Trupelor Franceze la Szeged, care ocupa Ungaria de Sud-Est – neincrezatoare in unguri a dat ordin guvernului de la Szeged sa inainteze cu fortele sale spre Budapesta numai daca ar actiona in colaborare cu Armata Romana.

La 1 august, grupurile generalilor Holban si Mosoiu, introducand noi forte in capul de pod, au reusit sa-l largeasca si sa impinga limitele dinainte ale acestuia spre vest, pe distante variind intre 5 si 10 km.Marile unitati de cavalerie au inaintat pe directiile ordonate pentru a cerceta si a descoperi sectoarele de

concentrare a grupurilor principale inamice, a taia liniile de retragere ale acestora si a intercepta caile ferate spre Budapesta.Brigada 5 Rosiori a ocupat localitatea Jaszbereny, Brigada 4 Rosiori a ajuns pana la Tapiogyorgje – localitate aflata la aproape jumatatea distantei pana la Budapesta – iar Brigada 3 Rosiori, in rezerva Diviziei 2 cavalerie, se afla la Jaszapati, Brigada 2 Rosiori din componenta Grupului General Dumitrescu a interceptat calea ferata Miskolc – Budapesta.Grupurile generalilor Holban si Mosoiu au reusit asadar sa patrunda adanc intre cele doua grupuri principale ale inamicului, interzicand orice incercare de jonctiune ale acestora.

In ziua de 1 august, in apropiere de Szegled, a fost adus la Comandamnetul brigazii un medic evreu din Bucuresti, ratacit.Informatorul arata ca, o zi inainte fusese Bela Kun la comandamentul apropiat al armatei unguresti, spre a indemna pe soldati la rezistenta.Oricat de inflacarate i-ar fi fost cuvantarile, nu aflase la trupele sale demoralizate nici un ecou.Ba dimpotriva, aparatorii regimului comunist ii cerusera, prin delegatii lor, sa nu mai fie plati cu coroane albe, tiparite de stapanirea sovietului, ci cu vechile bilete albastre, care pastrau in ochii lor valoare.Caci daca nu li se dadeau bancnotele dorite, soldatii comunisti erau gata sa depuna armele.

Desfasurarea actiunii de la 1 august dovedeste roman ca ungurii o retragere generala spre Budapesta, lasand in contact cu romanii numai ariegarda.Pentru a nu se da ragaz ungurilor sa se organizeze pentru o noua rezistenta , Mardarescu decide a-l urma fara crutare in directia Budapestei si a-i ataca grosul armatei

Dezastrul militar suferit de Armata Rosie ungara a avut consecinte imediate in plan politic.In cursul diminetii de 1 august 1919, cu ocazia unei consfatuiri, social-democratii de dreapta au impus guvernului Sfaturilor sa-si prezinte demisia.La sedinta Consiliului Muncitoresc din Budapesta, din dupa-amiaza aceleiasi zile, cabinetul Garbai-Kun a depus mandatul. In locul sau a fost format

un guvern de nuanta social-democrata, in frunte cu Peidl Gyula.

In seara zilei de 1 august, Comandamentul Trupelor din Transilvania a decis ca urmarirea inamicului trebuia continuata fara intarziere.In acest scop, s-a ordonat constituirea unei avangarzi strategice, a unui grup de manevra, a doua flanegarzi, una la nord si una la sud.Misiunea acestor forte consta in executarea unei manevre pe linii interioare asupra celor doua grupari situate la 120 km distanta intre ele, combinata cu o manevra asupra cailor de retragere ale adversarului.In aest fel, se evita un atac de front asupra grupurilor ungare si se interzicea retragerea inamicului pe liniile de comunicatie de care mai dispunea.Totodata, executand aceste manevre, armata romana preintampina regruparea fortelor ungare in fata Budapestei.

Avangarda strategica si-a continuat in ziua de 2 august operatiile pe directia Budapesta, inaintand cu Divizia 2 cavalerie pana pe linia localitatilor Tapioszele si Albertisa ; elementele de recunoastere au ajuns panaaproape de Budapesta.

Grupul de manevra a inceput la 4 dimineata bombardamentul asupra Solnohului in legatura cu trupele Diviziei 18 de pe malul opus.Orasul a suferit mari stricaciuni.Luptele indarjite au durat pana seara cand inamicul se retrage spre Abony.Trupele romane ocupa Solnok si rekas.Urmarite de trupele romane, trupele ungare se aduna in regiunea Cegled – Abony.Sunt cele trei divizii care luptasera la Solnok.Situatia ungara e grava.Brigada 4 Rosiori ocolind pe la nord, ocupase Albertense si taiase retragerea armatei ungare spre Budapesta.Unitati de artilerie si infanterie incep sa se predea romanilor.

Pe drumul ce ducea de la Cegled la Budapesta, la Albertisa cele 3 escadroane din Brigada 4 Rosiori au fost intampinate de 2 automobile in care se aflau ofiteri italieni ce apartineau singurei misiuni militare aliate care mai ramasese in Budapesta.Seful acestei misiuni, locotenent-colonelul Geido Romanelli, ducea un document, semnat de el insusi, adresat Comandamentului

cavaleriei romane : ‘’Prin radiograma si curier special, am rugat ieri pe E.S. generalul Franchet d’Wsperey de a suspenda orice ostilitate impotriva armatei ungare.Pentru a nu face mai grea situatia politica de la Budapesta, va rog a cere instructiuni Cartierului General al armatei dumneavoastra, inainte de a înainta spre Cegled.Comandantul brigazii, generalul Gheorghe Rusescu, a indreptat ofiterii Misiunii italiene spre Marele Cartier General roman.

In urma acestui oarecum surprinzatoare initiative venite din partea unei misiuni aliate, guvernul roman avea sa intreprinda demersurile necesare pentru a stabili daca aceasta avea o baza reala, cateva zile mai tarziu, Bratianu comunica confidential Marelui Cartier General roman : "Delegatia noastra la Conferinta de la Paris ne-a informat ieri seara, 5 august, ca domnul Clemenceau a indicat ca nici domnul colonel Romanelli si nici vreo alta misiune militara aliata nu ar avea caderea de a vorbi in numele Conferintei Aliatilor".

Ca urmare a actiunilor romanesti, Divizia 1 infanterie ungara, aflata in imprejurimile localitatii Miskloc, a trirmis pe 2 august, comandantilor Diviziei 16 infanterie si Brigazii 2 Rosiori romane, ofiteri parlamentari pentru a trata conditiile de capitulare.La extremitatea sudica a frontului, Divizia 4 infanterie ungara recurgea la aceeasi solutie.Diviziile 5, 6 si 7 ungare, din sectorul Abony si Cegled, hartuite continuu de Grupul de Manevra roman si cu linia de retragere spre Budapesta taiata, si-au trimis la randul lor parlamentari in vederea capitularii.

Pe 2 august, dictatorul a parasit Budapesta cu un tren, fugind la Viena. Aventura lui Bela Kun lua sfarsit.Inainte sa fuga, a tinut un discurs in fata celor 500 de membri ai Consiliului sovietelor : "Proletarii s-au dovedit nedemni de revolutie.Pentru moment, trebuie sa cedam in fata necesitatii, dar ma voi intoarce curand.Nu facem decat sa lasam pentru mai tarziu instaurarea erei comuniste, atunci cand proletariatul va fi mai bine pregatit sa primeasca ideile

noastre".Cand Bela Kun ii acuza pe maghiari de lasitate, avea deja pregatit un tren blindat pentru a fugi.Era o insulta gratuita, fiindca trupele maghiare luptasera cu darzenie ; superioritatea comandamentului roman l-a biruit, provocand un dezastru armatei maghiare.

Pentru ziua de 4 august Comandamentul Trupelor din Transilvania a hotarat preluarea de catre armata romana a controlului deplin asupra spatiului dintre Tisa si Dunare, procedand la o noua grupare a fortelor din subordine.Cavaleria romana trebuia sa incercuiasca Budapesta spre vest, interceptand caile de comunicatie din zona.

In noaptea de 2 – 3 august lt.-col. Atanasescu, cu Regimentul 11 Rosiori supreveghea depunerea armelor de trupele unguresti.A doua zi de dimineata, nici o veste si nici un ordin de nicaieri.Incredintat ca, in acest interval, alte unitati ale armatei noastre i-au luat-o inainte, comandantul Brigazii a IV-a de Rosiori nu mai putea rabda.Desi scuturat de friguri, incaleca si porneste inainte cu numeroasele trupe de care mai dispunea : trei escadroane din Regimentul 6, trei grupuri de mitraliere si o sectie de doua tunuri.In goana cailor, calaretii nostri, insotiti o clipa de un escadron din 7 Rosiori surprinde pe o ploaie vijelioasa de vara, la Pszt. St. Lorenz grupul de aparare al Budapestei, care se iprastie, lasand pe teren 300 de arme si 4 tunuri.In acest moment apare un automobil cu trei delegati ai noului guvern de la Budapesta, veniti sa convinga pe comandantul trupelor romane sa nu intre in oras pentru ca nu se mai simteau siguri de trupele lor, nici chiar de singurul regiment care mai pastrase oarecare disciplina iar revolutia putea izbucni in orice clipa.

Dar generalul Pusescu nu mai voia sa stie de nimic.Dand ordine impresionante artileriei sale sa se aseze in baterie cu tinta asupra capitalei, se oferi sa insoteasca pe delegati in oras, ca sa discute direct cu membrii guvernului.Si astfel generalul roman a luat parte la sedinta comisarilor, ramas in grija misiunii italiene dupa fuga lui Bela Kun. Ultimele ezitari le-a risipit

amenintarea ca daca la o anumita ora nu se va da drumul trupelor noastre in oras, artileria va bombarda Budapesta.Neinchipuindu-si o clipa ca aceasta "artilerie" nu cuprindea decat doua tunuri de camp, guvernul unguresc se inchina.Seara cele trei escadroane ocupau cazarma Arhiducelui Iosif, pe cand generalul tras in centru, la unul din marile hoteluri, Dunapalota.

Astfel s-a intamplat ca la 4 august, la orele 9 dimineata, trenul care sosea de la Viena cu misiunile interaliate, venite sa ia in stapanire Budapesta, a aflat santinele romanesti si miscarea cailor ferate oprita, pana la noi dispozitii, de comandamentul roman care le-o luase inainte.

In dimineata urmatoare, Divizia 2 cavalerie si diviziile 1 si 2 vanatori romane au continuat inaintarea spre Budapesta.Unitatile de cavalerie, depasind orarul, au realizat un cap de pod la 3 km vest de capitala Ungariei, iar Divizia 1 vanatori a preluat sub control Pesta, pregatind intrarea solemna a trupelor romane in oras in conditii de siguranta deplina.

Ziua de 4 august a adus romanilor incoronarea biruintei de la Tisa.Era una din acele mari satisfactii pe care Providenta le pastrase pentru poporul greu incercat.La 6 seara, trupele Diviziei 1 de vanatori intra in Budapesta si ocupa capitala unara.De-a lungul marelui Bulevard Andrassy trec coloane lungi de infanterie, cavalerie, infanterie.In inima orasului comandantul trupelor din Transilvania priveste defiarea trupelor.Niciodata o trupa romana n-a defilat mai mandru, mai martial.Niciodata un comandant n-a trebuit sa faca o sfortare mai puternica ca sa-si inabuse, sub masca severa a sefului, explozia de sentimente ce urcase din inima, spre a se farama in lacrimi.

Guvernator al Budapestei a fost numit generalul Stefan Holban.Generalul Mardarescu nota despre acest eveniment : "Tinuta ofiterilor si a trupei era impunatoare ; trupele au fost primite de public cu liniste, incredere si chiar cu simpatie".Aceeasi constatare o facea si ministrul Marii Britanii la Bucuresti care,

la 6 august 1919, raporta Foreign Office-ului urmatoarele : "Sunt informat ca trupele romane la intrarea in Budapesta au fost primite, daca nu cu entuziasm, in orice caz cu o aparenta satisfactie de populatia ungara".

In perioada imediat urmatoare au fost continuate operatiile de capturare si dezarmare a unor grupuri inamice razlete care incercau sa mai reziste in regiunile paduroase si muntoase dinspre frontiera cu Cehoslovacia.Concomitent, trupele romane au largit in cursul zilei de 6 august capul de pod de la vest de Budapesta, până la 8 – 10 km, acțiune care a continuat în urmatoarele doua saptamani, cand limitele capului de pod au fost impinse mai departe spre vest cu 35 – 40 km pana pe linia localitatilor Gyor – Veszprem.In acest spatiu au fost dezarmate ultimele trupe din diviziile Armatei Rosii ungare.

Tot la 3 august 1919, ora 10 dimineata sarbii evacuasera Timisoara.Trupele romane sub comanda colonelului Virgil Economu intra in oras, avand parte de o primire entuziasta a locuitorilor.Circa 100.000 de suflete din Banat, in frunte cu prefectul de Timis, dr.Aurel Cosma ii intampinau pe bravii ostasi.Intr-o cuvantare, tinuta cu aceea ocazie la Consiliul National al Transilvaniei, la Sibiu, Bratianu a spus : "Un popor trebuie sa aiba constiinta clara a ceea ce reprezinta el, pentru a sti clar ce trebuie sa realizeze,…, in lupta crestinatatii impotriva turcilor soldatii lui Stefan cel Mare s-au batut nu doar pentru apararea Moldovei, ci si a intregii crestinatati (…).Astazi soldatul roman de pe Tisa si in spatele ei apara nu doar frontierele Romaniei, ci ajuta civilizatia europeana aparand-o impotriva potopului distructiv al bolsevismului.Tocmai pe Tisa si pe Nistru trebuie oprita amenintarea adusa Europei Centrale".

La Paris, reactia fata de actiunea Romaniei a fost contradictorie.Efectul ei printre delegatii puterilor mai mici este descris de Stephen Bonsal, care admite ca Bratianu se bucura de putina popularitate : "Cand armatele sale au invadat Ungaria si au spulberat vetoul Consiliului Suprem, multi delegati ai tarilor care ar fi vrut sa faca acelasi lucru au indraznit sa-l aclame pe Bratianu – cel putin in

sinea lor".Totusi, in cercurile cele mai inalte ale Conferintei, reactia a fost clar nefavorabila, o misiune de patru generali a fost trimisa la Budapesta sa supravegheze ca dezarmarea sa fie realizata si sa impiedice ca armatele romana si iugoslava sa ia "vreo masura astfel incat sa prelungeasca existenta conditiilor perturbante din Ungaria" ; in acelasi timp au fost trimise la Bucuresti mai multe note de protest impotriva termenilor armistitiului impus Armatei Rosii si cerand ca Romania sa demonstreze de acum inainte prin fapte, ca a acceptat de buna credinta "politica elaborata de Conferinta"

In particular, Bratianu ar fi remarcat ca aceasta este prima data cand vede cum Conferinta are , intr-adevar, o politica fata de Ungaria.In raspunsul sau official el a dat asigurari ca tara sa este decisa sa actioneze in concordanta cu politica pe care Conferinta o formuleaza de acum inainte fata de Ungaria, aceasta datorita noii situatii create prin interventia armetei romane".Romania fiind totusi convinsa ca a contribuit masiv la stabilirea pacii.

Dintre toate Puterile Aliate, Romania a fost singura care a ocupat cu ajutorul propriei armate, capitala principalului inamic.

Dupa ocuparea Budapestei, armata romana a continuat sa distruga bandele care vagabondau in Ungaria, terorizand si jefuind populatia.Ocupatia romana s-a intins pana la Gyor si lacul Balaton.Ungurilor le-a fost lasata o portiune inspre sud-vest, in regiunea lacului Balaton, inlesnind astfel formarea unei noi armate nationale maghiare, sub conducerea amiralului Horthy.

Pierderile romanilor in batalia de pe Tisa si in timpul urmaririi fortelor maghiar se ridicau la 39 ofiteri si1.730 de soldati morti, 81 ofiteri si 3.126 de soldati ranit, 30 ofiteri si 1.379 de soldati disparuti.

Prin capitularea sa in pusta, armata ungara a predat romanilor 1.245 ofiteri si 40.000 de soldati, 34 de tunuri printer care 2 tunuri de 305 mm, 332 mitraliere, 52.000 pusti si un enorm material de razboi.Restul trupelor a aruncat armele, s-a risipit, soldatii revenind la vatra.

O ALTFEL DE OCUPATIE MILITARA

4 august – 14 noiembrie 1919

Intrarea armatei romane si incetarea oricarei rezistente a trupelor ungare au marcat sfarsitul operatiilor militare propriu-zise ale campaniei din 1919. Ele lasau locul unor confruntari si de alta natura intre beligeranta –economica, sociala si politica. La numai o zi dupa capitularea Ungariei, Consiliul Suprem Aliat de la Paris numea o comisie formata din patru generali Jean-Cesar Grassiani (Franta), Reginald Gorton (Marea Britanie) ,Henry –Hill Bondholtz (S.U.A.) si Ernesto Mombelli (Italia) –cu misiunea de a reprezenta la Budapesta statele aliate si associate in tratativele dintre romani si unguri. In calitate de inalt comisar al guvernului roman in capitala ungara a fost desemnat fostul ministru plenipotentiar Constatin Diamomdy. La 7 august 1919, Consiliul Suprem informa guvernul de la Bucuresti ca fara autorizatia Conferintei de Pace de la Paris, nu avea dreptul sa incheie nici un armistitiu cu inamicul invins.

La 5 august 1919, generalul Mardarescu da o proclamatie a Comandamentului Trupelor romane din Transilvania catre populatia capitalei Ungariei, in care se aduceau la cunostiinta acestora urmatoarele :

1.Armata romana nu face razboi locuitorilor ei, armatelor care au atacat.

2.Soldatul roman garanteaza linistea, avutul si viata cetatenilor.

3.Toti locuitorii sunt obligati sa pastreze ordinea si sa respecte legile tarii,

precum si ordonantele ce se vor da.

4.Viata in oras isi va pastra cursul normal, circulatia fiind permisa pana la

ora 21, de la aceasta ora toate localurile vor fi inchise. Se interzic

intrunirile sau circulatia in grupari mai mari de 5 persoane.

5.Toti locuitorii care vor instiga in contra ordinii de stat si vor aduce prin

glas, prin scris sau prin gest prejudicii trupelor romane vor fi pedepsiti

conform legilor razboiului.

La 6 august comitetul comitatului Szaboles, dr. Voyasy Dezo, adreseaza suflului Statului Major al armatei romane o cerere prin care se cere ca armata romana sa nu se retraga din teritoriul ocupat pana ce Conferinta de Pace nu va hotara granitele Ungariei si se va constitui un govern care sa domine elementele turbulente.

Diamonty spune ca, dupa intrarea Armatei Romane in Budapesta guvernul Kun a fost schimbat la Viena pe 05.08.1919 – prin interventia ministrului Angliei, Cunningham cu guvernul Friedrich, maturat insa a doua zi de agitatiile din strada. Noul guvern Peydl –numit de guvenatorul Ungariei , arhiducele Iosif – prezentandu-si misiunea reprezentantilor Antantei la Budapesta si generalului Holban, acesta i-a raspuns ca Armata Romana nu se amesteca in afacerile interne ale Ungariei.

Romania n-a conceput sa ingenucheze Ungaria. In primele zile dupa ocuparea Budapestei, Bratianu i-a cerut lui Diamondy sa le dea de inteles oficialitatilor ungare ca guvernul roman este dispus sa le faca “lungi concesii in problema rechizitiilor si contributiilor datorate de Ungaria, altele decat materialul de razboi si efectivele militare, care trebuiau sa fie reduse la minim si autorizate de noi.

La 04-VIII-1919, reprezentantii oficiali ai noului guvern ungar Peyal, imputerniciti sa tarateze – de fapt sa si-l asume armistitiul cu Comandantul Suprem Roman –se prezinta la Iozokszt Miklos. Conditiile conventiei militare care le-au fost inmanate la ora 9 – cu termen de predare a doua zi la ora 10 –erau fara drept de apel :

1.Ostilitatile incepute de Ungaria inpotriva Romaniei inceteaza in momentul cand prezenta conventie va fi semnata de catre plenipotentiarii respective;

2.Ungaria se oblige sa dezarmeze sis a demobilizeze imediat toate fortele care au luptat inpotriva Romaniei;

3.Guvernul ungar va executa ulterior dezarmarea tuturor fortelor ungare potrivit conditiilor care vor fi stabilite de comun acord de catre Romania si statele cu care Romania este aliata;

4.Guvernul ungar va livra delegatiei armatei romanetot materialul care rezulta din dezarmare;

5.Materialele livrate trbuia sa echivaleze cu materialele necesare pentru 2 divizi de infanterie complect organizate si mobilizate;

6.Guvernul ungar se angazeaza sa livreze Romaniei tot materialul rulant care, in timp de pace, a fost necesar pentru asigurarea circulatiei normale in teritoriul cuprins intre Tisa si vecghea frontiera ungaro-romana. El se angajeaza in plus, sa livreze tot materialul rulant ridicat din Romania.

7.Guvernul ungar se angajeaza sa livreze toate materialele ridicate din muntii de la vest de Transilvania de catre trupele ungare in timpul retragerii lor dincolo de Tisa.

8.Guvernul ungar va livra Romaniei tot materialul plutitor care se gaseste in prezent pe Tisa, intre Esap si Szegul.

9.Ungaria va livra, in termen de 3 zile, cele 4 trenuri blindate folosite inpotriva armatei romane in Transilvania.

10.Ungaria va livra Romaniei,in termenul si conditiile fixate pentru materialul rulant, 400 autocamioane in stare buna si prevazute cu accesoriile necesare.

11.Ungaria se oblige sa repatrieze imediat toti prizionerii de razboi, persoanele civile duse in captivitate si populatia evacuata in timpul retragerii trupelor ungare. Aceasta repatriere se va face fara reprocitate din partea Romaniei.

12.Pana la executarea conditiilor prevazute in aceasta conventie armata romana va ocupa, pe malul drept al Tisei, capete de pod de la 20 de km. de raion,vizavi de Easp, Tohoj, Teszapolgar, Esege, Tiszafured, Hishore, Izolnoh, Esongrad si Szeged.

13.O misiune romina va ramime la Budapesta, pentru controlarea executarii acestei conventii. Misiunea va beneficia de tote drepturile si imunitatile prevazute de extrateritorialitate:

14.Trupele romane vor evacua teritoriile ungare situate dincolo de frontierele care vor fi fixate prin Tratatul de Pace cu Romania, dupa incherea acestui tratat.

15.In caz de neexecutare, de catre guvrnul ungar, a conditiilor prevazute de aceasta conventie, in termenele fixate, armata romana va relua ostilitatile inpotriva Ungariei.

Din partea armatei romane a semnat Seful de Stat-Major generalul Brezan iar din partea armatei ungare, parlamentarul colonel Werth.

La 8 august pe cand maresalul Toch remitand lui Misa insemnele decoratiei Legiunii de Onoare il felicita pentru intrarea armatei noastre in Budapesta si adauga ca trebuie acum procedat la dezarmarea generala a Ungariei, spre ai lasa numai armamentul necesar pentru politie si pentru unitatile prevazute in tratatul de pace. La Bucuresti soseau in aceeasi zi, patru note ultimative ale Confederatiei.

Cea dintai arata ingrijorarea Confederatiei in privinta orcarui incident ,,ce ar putea intuneca, la Budapesta sau in orice alta localitate, succesele armatei romane”. A doua protesta inpotriva armistitiului inpus Ungariei de Comandamentul roman, contestandu-i dreptul de a formula alte conditii, decat acelea hotarate le 13 noiembrie 1918 de Puterile Aliate. A treia, semnata de Clemenceau era si ea mai agresiva. A patra, de ordin tehnic, privea deschiderea navigatiei pe Dunare.

Insa comparate cu conditiile de armistitiu inpuse de Aliati Puterilor Centrale invinse, fara sa mai pomenim de preliminariile de la Buftea sau Tratatul de la Bucuresti, exigentele Romaniei pareau logice; ocupatia vrajmase lasase in toata tara, la sfarsitul razboiului, nu mai mult de 50 de locomotive. Era o ocazie unica de a relua materialul si proviziile ridicate din Romania in 1917-1918, fara a mai astepta judecata tarzie a Comisiei interaliate de reparatii.

La 9 august, Legatia Romana din Paris adduce la cunostinta lui Ion I.C. Bratianu ca gazeste franeze ca ,,Le Temps”, ,,Le Figaro” si ,,Jurnals des Débâts” fac in unanimitate ,,elogiu actiunii militare, atat de civice, inpuse de Romania, blamand actiunea incorecta a Confederatiei. Osaptamana mai tarziu, o telegrama sosita din Washinton informa, la randul sau, ca articolele de fond ale celor mai influente gazette nord-americane comentau favorabil ocuparea Budapestei si apara atitudinea Romaniei, criticand, in acelasi timp, pozitia unor membri ai delegatiei S.U.A. la Conferinta de Pace, apreciind ca ,,prea favorabila ungurilor si chiar bolsevicilor”.

La 26 august, Legatia Romaniei din Londra comunicasi ea Ministrului de Externe de la Bucuresti ca ,,atitudinea marelui cotidian conservator ,,The Moning Post” continua sa ne fie favorabila” reinterand sentimentele sale de recunostinta pentru serviciile pe care le-am adus cauzei comune a Aliatilor, ocupand Budapesta.

Este interesat de precizat ca, in problema raporturilor Romaniei cu forumul pacii de la Paris, presa franceza si cea britanica, cu exceptia ziarelor de stanga, era favorabila Romaniei si ,,ironizau” atitudinea Conferintei fata de ea. La Budapesta a fost trimisa o misiune aliata care a intrat in conflict cu inaltul comandament militar Roman, indeosebi atunci cand a fost elaborata problema bunurilor ungare, considerate de Consiliul Suprem ,,gajul comun al Puterilor Aliate”. Nici aliatii nu aveau o linie comuna fata de Romania. Asfel, la 14 august 1919, Balfaur, dupa ce aprecia ca raportul guvernului de la Bucuresti era satisfacator, sublinia ca Romania ,,avusese numeroase argumente care necesitau o discutie si, poate un, raspuns”. Cu acelasi prilej, reprezentantul Italiei, Tittoni, constata ca ,,atacul armatei ungare era o violare categorica a armistitiului”.Conferinta inpulsionata mai ales de delegatii americani, a trecut la represalii fata de Romania si a hotarat, incepand cu 25 august 1919, oprirea expedierii orcarui material de razboi catre aceasta tara. Masura fiind apreciata de N. Misu ca avand ,,consecinte grave pentru securitatea tarii”.

Trupele romane prezente in Ungaria nu numai ca nu s-au dedat la acte de represiune sau razbunare ci s-au implicat, far nici un fel de rezerve, in eforturile de redresare a economiei maghiare, Romania trebuia sa suporte atitudinile vadit ostile a unor diplomati englezi si americani. Generalul american H.H. Bandholtz, membru in Comisia Interaliata de la Budapesta, s-a dovedit a fi campionul campaniei antiromanesti, atitudine de care au profitat din plin cercurile extremiste si soviniste maghiare.

In perioada cat Budapesta a fost sub ocupatie, obiectivele inaltului comisar Constantin Diamandy si ale armatei romane au vizat restabilirea si mentinerea ordinii si linistii necesare reintrarii in normal a vietii publice maghiare. In acest fel armata romana a contribuit la stingerea focarului de razboi din centru Europei si limitarea exportului de revolutie al sovietelor, iar Consiliului Suprem Aliat i-a dat posibilitatea sa incheie pacea cu Ungaria. Pentru indeplinirea acestor obiective autoritatile romane de ocupatie nu s-au amestecat in problemele interne ale statului ungar, ci dinpotriva ele au acordat libertate deplina presei, vieti publice si activitati guvernamentale, cu singura conditie sa nu se atinga de interesele Romaniei si siguranta armatei sale.

Comandamentul roman a luat masuri sa vina in ajutorul populatiei din teritoriul in care se afla, inclusiv din Budapesta ,,in care se ingramadise peste un milion si jumatate de suflete” si care ,,era in prada foametei cele mai groaznice”. El si-a dat concursul la organizarea administratiei, la stabilirea ordinei, la aprovizionarea populatiei, la repunerea in functie a fabricilor si intreprinderilor necesare redresarii economiei, la reluarea activitatii de catre toate institutiile si serviciile publice, fapt pentru care cei care au cunoscut situatia sau au beneficiat de acest ajutor au adus multumiri comandantilor, evidentiind comportarea laudabila a subunitatilor si militarilor romani. Grija si comportarea armatei romane a foet evidentiata si de personalitatile straine care s-au aflat atunci in Ungaria.

Autoritatile militare romane au intervenit in repetate randuri pentru eliberarea din inchisori si a luat sub protectie fosti ostasi si ofiteri din armata lui Bela Kun aparandu-i de razbunarea elementelor reactionare hortyste. Insusi fostul presedinte al guvernului Sfaturilor, Alexandru Garbai a fost ajutat sa treaca in Romania, spre a-l feri de teroarea alba a fortelor politice de extrema dreapta. Se crease in acele zile in Budapesta o situatie paradoxala, cand invingatorii primeau reprosurii din partea marilor puteri pentru comportamentul lor uman fata de fosti adversari. Generalul american H.H. Bandholtz, de pilda, cerea comandantului roman ,,sa nu mai elibereze din temnitele ungare pe prizioneri statului ungar, pe bolsevici”.

Prelund asupra sa, din proprie initiativa, misiunea de aprovizionare cu alimente a populatiei Budapestei, Comandamentul militar roman a cedat administratiei ungare toate depozitele capturate, ca fiind proprietatea statului ungar, iar din depozitele proprii de subzistenta, destinate armatei romane de

ocupatie, a cedat jumatate pentru hranirea locuitorilor capitalei.

Marile dificultati cu care se confrunta populatia Ungariei in planul aprovizionarii cu alimente si combustibili, ca urmare a distrugerilor provocate de razboi, dar si a slabei organizari a vietii economice, indeosebi a transportului, nu au ramas straine Comandamentului trupelor romane de ocupatie.

Numeroase sunt marturiile si documentele care fac referire la aceste preocupari pline de umanism dovedit de trupele romane. Asfel la mai putin de o saptamana dupa intrarea in Budapesta, o noua proclamatie sustinand faptul ca ,,armatei romane care a intreprins actiunea militara in urma provicatiuni armatei inamicului de pe Tisa, ii este strain orice spirit de razbunare”, informa populatia din zona capitalei ungare ca au fost luate cele mai energice masuri pentru ca, in cea mai scurta vreme, asigurarea orasului cu diverse produse de prima necesitate sa devina normala. Comandamentul roman a dispus ca orice transport de alimente, destinat aprovizionari orasului, sa fie efectuat imediat, in aceasi ordine de prioritati cu transporturile militare. Numai intr-o zi – informa proclamatia – au fost puse la dispozitia populatiei de catre conducerea trupelor romane peste 70 000 ratii de paine.

La 20 august 1919 o noua proclamatie a Comandamentului Trupelor Romane din Transilvania catre populatia Budapestei in care se stipula :

“Toate silintele Comandamentului trupelor din Budapesta pentru a aduce alimentele in capitala se gasesc zadarnicite prin lipsa totala de organizare a autoritatlilor unguresti.

Comandamentul face tot ce este cu putinta spre a imboldi autoritatile pentru executarea masurilor privitoare la alimentatie.

Tot in scopul de a veni in ajutorul populatiei din oras, a organizat trenuri de alimente si a dat libertatea de navigatie pe Dunare tuturor bastimentelor pentru a se aduce alimente in oras.

Comandantul roman lasa toata libertatea ca magazinele sa fie deschise pana la ora 9 seara, si tine inca o data a declara ca viata politica si presa din Budapesta sunt complet libere si nu executa nici o cenzura in chestiunile launtrice.

Totodata, Comandamentul roman nu va servi de unealta nimanui pentru a se pune in serviciul persecutiilor politice de orice natura, lasand in acest punct de vedere intreaga responsabilitate acelora care, folosindu-se de situatia actuala, s-ar deda la persecutii publice.

Comandantul roman se va margini la mentinerea ordinii si nimic mai mult.

Tot de la 20 august 1919, avem o adeverinta semnata de lt.-colonelul Mihlosi, Colt. Cadrelor Bat. de reserve al Regimentului 32 infanterie, care atesta acordarea de catre Comandamentul Regimentului 4 vanatori a mesei de pranz si seara pentru 200 copiii.

“Adeverise ca : Comandamentul Regimentului 4 vanatori roman, cazat actualmente si cazarma Maria Teresa, incepand de la data de 10 a lunii curente, a impartit din bucatariile sale masa de pranz si cina pentru 200 de copii saraci si infometati.”

Tot de la aceeasi data, este o adeverinta semnata de Takaes Imre, din politia orasului Budapesta, prin care atesta ca Comandamentul roman asigura zilnic hrana a 60 de persoane , precum si un proces verbal semnat de inspectorul de politie Kovacs Aladar – care atesta ca s-a impartit, din ratia soldatilor romani, macare pentru 400 de copiii si persoane neputicioase.

In vreme ce autoritatile romane de ocupatie luau asemenea masuri benefice in scopul rezolvarii gravelor probleme alimentare cu care se confrunta populatia Budapestei, actiunea de denigrare si dezinformare dusa cu destinatie de cercurile sovine maghiare, sub tutela unor diplomati occidentali, continua. H.C. Hoover declara cu nedisimulat cinism ca “romanii au ridicat opt camioane incarcate cu lapte de la spitatlul de copiii din Budapesta. A doua zi au murit 18 copiii findca nu era nimic sa li se dea de mancare” . Ancheta avea insa sa demostreze falsitatea stirii.

In raportul Comisisei Interaliate ceva se si subliniase : “Autoritatile romane in nici un moment dupa ocuparea Budapestei de catre armata romana nu au luat sau achizitionat vreun material sanitar sau ajutoare spitalicesti de nici un fel din spitalele de copii din Budapesta.”

Daca s-au produs unele abuzuri –avea sa arate mai tarziu generalul Mardarescu in Parlamentul Romaniei- “toata raspunderea cade asupra aparatului admnistartiv maghiar, deoarece, in timpul ocupatiei teritoriului din dreapta Tisei, trupele romane nu au facut rechizitii directe de la locuitori, ci prin autoritatile locale”

O seminificatie aparte are si memorial adresat, in numele muncitorilor de la minele de carbuni din Tatabanya, catre comandamentul militar roman , la 30 septembrie 1919. Terorizati de ofiterii si jandarmii unguri aflati in aceea zona care “comit cele mai sangeroase atrocitati fata de muncitori”.Muncitorii mineri rugau pe generalul Mardarescu sa detaseze o unitate trupele de ocupatie pentru a-i proteja. Amintind ca in ziua de 6 septembrie un asemenea act terrorist se soldase cu 9 morti , 25 grav raniti, autorii scrisorii declarau : “Intamplarile acestea ingreunasera lucrarea carbunilor, de aceea ne rugam de a pune teritoriul nostru minier sub astfel de paza in acrea vem incredere, care nu urmareste locuitorii nevinovati, ci asigura linistea lor.” Scrisoare era semnata de 7 reprezentanti ai minerilor.

Presa ungara din acel timp reamarca, in numeroase articole, comportamentul uman si civilizat al trupelor romane aflate temporar, pe teritoriul Ungariei. Ziarul budapestan “Nemzeti Ujsag“, din 2 octombrie scria sub titul “Intorsatura in problema alimentarii” : “ In ceasurile cele mai critice , Comandamentul militarilor romani, cu o ravna ce merita toata lauda si un umanism notabil, s-a grabit sa vina in ajutorul Capitalei infometate.” La randul ei gazeta ungara de limita germana “Neues Politisches Volkcblatt” scria la 11 octombrie 1919 “ Repetam din nou : Comandamentul roman se intereseaza de toate ramurile administratiei. Romanii nu numai ca sustin cea mai perfecta ordine, dar se intereseazqa si sprijina pe cei saraci. De cateva zile, soldatii romani impart mancaruri calde copiilor saraci din Budapesta”.

Veridicitatea stirilor despre contributia substantiala a armatei romane la rezolvarea problemelor atat de dificile ale aprovizionarii capitalei ungare este confirmata si de numeroasele mesaje primite de comandantul sef al trupelor de ocupatie, generalul Mardarescu din partea unor inalte oficialitati ungare. Astel, ministrul aprovizionarii din guvernul de la Budapesta, Ereki Karoly, care la 29 octombrie isi exprimase satisfactia pentru sprijinul acordat de generalii Holban si Mosoiu transportarii produselor alimentare spre capitala ungara, inclusive cu camioane militare, ii scria generalului Mardarescu, 2 zile mai tarziu, cu nedisimulata recunostinta.

“Vestile placute se inmultesc de la o zi la alta in biroul meu.” Ele imi indica faptul ca Excelenta voastra dirijeaza cu inima mare si umanitarism operatile de aprovizionare a Budapestei. Ultima dumneavoastra dispozitie ca transportul produselor alimentare din statia de cale ferata a devenit liber, a provocat o mare bucuriei populatiei Budapestei, indeosebi printre muncitorii care a avut de indurat multe suferinte.

Aprovizionarea cu alimente nu este o chestiune de politica ci de umanitarism. Ma grabesc sa va aduc la cunostiinta astazi starea de spirit, sincerele multumiri ale populatiei capitalei, de asemenea ma grabesc sis a va comunic faptele, deoarece in zilele marilor nefericiri, populatia a trebuit sa sufere din cauza insuficientei alimentarii ca urmare a politicii.

Nu voi neglija sa aduc la cunostiinta Misiunilor Antantei ca in ultimele zile, rezulatele vizibile demostrasera bunavointa Excelentei voastre in calitate de comnadant suprem al armatei.

Unele suferinte de care au fost loviti cetatenii si muncitorii capitalei, ca urmare a ocupatiei, vor putea fi repede eliminate, daca alaturi de trupe Excelenta voastra ar binevoi si pe viitor sa puna in valoare inaltele sentimente ale nobilei sale inimi"

Promisiunea avea sa fie respectata; Comisia Militara Interaliata de la Budapesta nu putea sa nu recunoasca aportul real al acestora la rederesarea situatie alimentare in randul populatiei ungare. La 12 noiembrie 1919 de exemplu, prin adresa nr 840, semnata de guvernul francez Grasziarie se facea urmatoarea apreciere asupra hotarari Comandamentului Trupelor din Transilvania de a distribui o serie de produse si articole in sprijinul populatiei sarace din Budapesta: “ Comisia nu poate decat sa aplaude decat gen de umanitarism".

Pentru o evaluare corecta a caracterului si consecintelor reale ale ocuparii de catre armata romana a unei parti importante din teritoriul Ungariei este necesara evidentierea pozitiei autoritatilor militare romane fata de viata politica intense, neimplicarea acestora ca factor de presiune, in disputele dintre diferitele partide sau organizatii politice ungare.

In sudul si vestul Ungariei se adunau trupele amiralului Horthy, care urma sa le inlocuiasca pe cele romane dupa retragerea lor. Intre timp la Budapesta se agitau factiunile si oamenii politici care se gandeau la regimul politic de maine. Astfel, la acteva zile dupa intrarea armatelor noastre, o lovitura de stat, pusa la cale de cercurile reactionare si executata cu ajutorul catorva jandarmi, rasturna guvernul socialist Peydl si avea in locul sau pe Stefan Friedrich, patronat la inceput de Arhiducele Iosef. Romanii, considerand aceste imprejurari ca specific unguresti, nu au voit sa se amestece si au lasat evenimentele sa-si urmeze cursul. Aceasta le-a atras, de altfel, destule neplaceri.La 12-13 august ,primul ministru se vedea nevoit sa telegrafieze anume la Paris, lui Victor Antonescu ca sa dezminta orice intentie de a sprijini o actiune Habsburgilor si eventuale tendinte de restaurare monarhica.De altfel, un demers al Comisarului general politic la Budapesta determina,peste cateva zile retragerea Arhiducelui.

Pentru a edifica planurile Consiliului Suprem in problema politicii interne din Ungaria ,este suficienta circulara din 14 august adresata ministrilor de la Paris si Roma,precum si lui Diamondy la Budapesta: ‘’Incercati sa faceti sa se inteleaga ca interesul pacii si al politicii italiene(franceze)ar fi sa se faca o intelegere directa intre elementele democratice unguresti si noi.Aceasta actiune era inceputa din partea noastra si urma sa fie sustinuta de intrarea trupelor romane la Budapesta.Actiunea neprezentatilor aliati impotriva Romaniei,la Pesta ,distruge orice posibilitate de acest gen,caci ungurii se considera ocrotiti de Intelegere impotriva noastra si nu mai au nici un interes pentru un accord cu Romania.

Acesta era telul pe care si-l hotarase Diamondy,incurajarea elementelor democratice ca Vaszony, Nagyatatti,Vayassy care doreau nu atat o unire, cat stabilirea unui regim care sa traiasca in buna intelegere cu Romania si sa inlature tendintele de reactiunne ale aristocratiei atat de puternica acum.,dupa prabusirea imperiului comunist.

O dovada de netagaduit a atitudinii binevoitare a autoritatilor militare romane fata de cetatenii unguri ,in scopul revenirii la o viata politica normala o reprezenta si declaratiile facute ziarului austriac ’’Neue Wiener Tageblatt’’ de Garami Erno, conducator al Partidului Social-Democrat Ungar.Referindu-se la revigorarea miscarii socialiste, in coditiile favorabile asigurate de Comandamentul roman omul politic afirma textual: ‘’ Trupele romane din Ungaria respecta libertatea cu mai multa sfintenie decat chiar actualul govern al d-lui Friedrich.’’In incheierea declaratiei sale, liderul socialist din Ungaria evidential faptul ca populatia aflata dincolo de Dunare a trimis o delegatie la Comandamentul roman din Budapesta ,rugandu-l sa dizloce unitati romanesti pentru a proteja pe locuitorii de acolo conta terorii albe a trupelor lui Friedrich.

Este cert ca autoritatile romane de ocupatie nu puteau da curs acestor solicitari date fiind si represariile primite din partea membrilor Comisiei Militare Interaliate de la Budapesta. Cu toate acestea, din considerente pur umanitare, Comandamentul roman s-a simtit indrepatatit sa intervina in unele situatii, obligand autoritatile ungare sa renunte la actele de razbunare importiva prizonierilor politici, partizani ai fostului regim.

Era o problema grea aceea de a stabili cu elementele burgheziei printre care erau destui evrei, si ale micii proprietati rurale un regim care sa nu reprezinte cealalta extrema a reactiunii, fata de regimul lui Bela Kum, si sa aduca la carma oameni favorabili unei apropieri de Romania. Asemenea incercarii nu aveau nicio sansa de reusita. Aceasta se datora in primul rand dicatatorului rosu, care nu aplicase lozinca lui Lenin in Rusia –toata puterea

Sovietelor, tot pamantul taranilor- ci pastra latifunctiile marii proprietati mobiliare sub forma unor exploatari colective. “ Aristocratia ungara, ne spune in amintiriile sale d-l Varjassy, ii datoreaza in definitiv de a fi facut posibil mentinerea sistemului feudal si renasterea reactiunii obligatiei si ar trebui sa-i inalte statuie pe una din cele mai frumoase pieti publice din Budapesta.”

La aceste greutati se dauga atitudinea, de inceput banuitoare si neprietenoasa, a misiunii interaliate. La 23 august, ele instituiau comisii de supraveghere la punctele de trecere din Ungaria in Romania, spre a controla si a opri evacuarea materialului luat de trupele romane. Cea dintai urma sa se instaleze la Szolnok. De altfel, in mai multe locuri ale jurnalului sau, generalul Bandholtz a lasat fraze de natura acesteia: “Cu toate sentimentele prietenoase ce vaeam pentru inamicii nostri unguri… “ Zelul sau depasea adesea, in aceasta privinta, intentiile colegilor sai francez, italian si englez si ingreuna sedintele pe care misiunea interaliata le tinea cu sefii autoritatilor romane, Constantin Diamondy si Mardarescu

Reorganizarea armatei nationale ungare si refacerea jandarmeriei constituiau probleme stringente de rezolvarea carora depindea stabilirea momentului cand armata romana de ocupatie putea sa paraseasca Ungaria.

Cercurile politice si militare romanesti au raspuns intotdeauna promt si favorabil cerintelor Comisiei Militare Interaliate de la Budapesta si au acordat sprijin, pentru reinfiintarea si reorganizarea jandarmeriei si armatei nationale ungare.”

Sprijinul efectiv acordat pentru reorganizarea armatei ungare nu a presupus amestecul in probleme interne privind configuratia si incadrarea cu personal de comanda si conducere a noilor structuri militare din Ungaria. Chiar daca au circulat unele zvonuri, potrivit carora romanii l-ar fi sprijinit pe Horthy sa acceada la comanda armatei ungare, in realitate acest lucru nu s-a produs si nici nu ar fi fost posibil sa se produca deoarece activitatea de reorganizare a armatei s-a desfasurat la Szeged in zona de ocupatie franceza.

La 21 aprilie 1921, Constantin Diamondy va sublima afirmatiile despre un pretins ajutor dat de romani armatei horthyste erau tendentioase si lipsite de orice suport real, cu atat mai mult cu cat el si ofiterii romani din Transilvania isi exprimasera, inca de la inceput, presupunerile ca Horthy, va aduce dictatura cu tendinta de restabilitate a monarhiei.

Intentia guvernului de la Bucuresti de a desfasura in continuare o politica independenta a nemultumit pe diplomatii marilor puteri aflati la Paris. In mai multe note ale Consilliului Suprem remise conducerii romanesti aceasta era acuzata ca intentioana sa reglementeze diferentele cu Ungaria fara cooperarea Puterilor Aliate si Asociate punandu-le astfel in fata faptului implinit. Se reprosau, de asemenea, autoritatilor romane savarsirea unor pretinse abuzuri in actiunea legitima de recuperare, chiar si partiala, a materialului de razboi, a utilajelor industriale si materialului rulant de cale ferata jefuite din Romania in perioada ocupatiei trupelor Puterilor Centrale.

Guvernul roman a raspuns acuzatiilor, in notelor adresate Conferintei de Pace; in ele s-au explicat din nou scopurile urmarite de Romania, exprimandu-se dorinta de a coopera cu Puteriile Aliate la instaurarea pacii in aceasta regiune a Europei. Astfel, in sedinta din 6 august 1919 a reprezentatilor celor 5 mari puteri, in care a fost dezbatut proiectul conventiei de armistitiu oferit de Ungariei de Romania, delegatul roman Alexandru Vaida-Voievod, subliiniand faptul ca armistitiul din 13 noiembrie 1918 incetase sa mai existe, fiind violat in repetate randuri de partea ungara,declara: “ In ciuda armistitiului ne-au tratat ca dusmani si noi a trebuit sa raspundem ca dusmani (…) . Ungurii sunt inamicii nostrii de ieri, sunt invinsii nostri de azi si vrem ca ei sa fie prietenii de maine.” Atitudinea corecta a statului roman in raporturile cu vecinul sau din vest, a fost remarcata si de insarciantul cu afaceri al Frantei la Bucuresti, care, intr-o telegrama adresata presedintelui Consiliului de Ministrii de la Paris scria: “Interesul Romaniei rezida in constituirea in Ungaria a unui guvern (democrat) care sa se consacre reorganizarii interne si nu a unui guvern aristocrat care ar avea, prin forta inprejurarilor, tendinte sovine si imperialiste".

Noua criza in relatiile su Conferinta aizbugnit la 25 august, data la cares-a primit noul text elaborat la Paris pentru tratatul minoritatilor pe care Romania refuza sa-l semneze la inceputul lui iulie.

La un anumit moment,se parea ca va interveni totusi o ameliorare. Din cercurile engleze, Misu aflase ca s-ar pute miodifica articolelel privitoare la minoritati si la tranzit, care determinasera inpotrivirea noastra, asfel ca suveranitatea Romaniei sa nu fie atinsa. Raspunzandu-i la 20 august, Bratianu il autoriza sa inceapa discutiile, fara a lua vreun angajament pentru semnarea tratatului, deoarece nu se cunosteau inca modificarile amintite. Rezerva era prudenta, caci cinci zile mai tarziu sosea noua redactare a tratatului minoritatilor, ea se dovedea mai inacceptabila decat cele precedente:

,, Considerand, spunea preambulul, ca, in Tratatul de la Berlin, independenta Regatului Romaniei n-a fost recunoscuta decat sub rezerva unor anumite conditii…”

Se contesta astfel insusi actul care recunostea independenta tarii. Raspunsul a fost dat imediat. ,,Intercalati, telegrafia Bratianu lui Misu, al doilea aliniat dupa ,,Regatul Romaniei” ceea ce urmeaza ,,stat suveran a carui independenta nu a fost contestata de nimeni”.

Conferinta a recut la represalii oprind expedierea orcarui material de razboi catre Romania.

Se apropia data stabilita pentru semnarea tratatului cu Austria. Doua inprejurari cu deosebire erau inpotriva Romaniei. La 19 august, Victor Antonescu, raportand o convorbire cu Philipe Berthelor, insemnase ca acesta,la obiectiile ce le aduceau tratatului minoritatilor ,, a raspuns ca, in rationamentul meu, uitam ceva esential, si anume ca oameni eminenti, ca domnul Tache Ionescu, s-au declarat gata de a iscali si tratatul cu Austria si tratatul minoritatilor. “Conferinta se intemeia deci pe convingerea ca, punctul de vedere intransigent al lui I. C. Bratianu nu era impartasit de alti factori ai politicii romanesti si ca acestia nu eru gata sa paraseasca politica de impotrivire.

Ziua de 4 septembrie aducea stirile cele mai alarmante: primul delegat american la Paris declarase hotarat ca tara sa va parasi Conferinta de la Paris, daca nu se vor lua masuri severe impotriva Romaniei, aflate in stare de rebeliune inpotriva Conferintei si propunea numai putin decat: excluderea ei din randurile Puterilor Aliate si Asociate, ruperea legaturilor diplomatice, blocusul economic si financiar.

Francezi se grabeau sa instaleze la Budapesta pa amiralul Horthy care, sub protectia lor, stansese in jurul sau la Szeged elemente ale administratiei si ale armatei sale viitoare. Ungurii erau sfasiati de emotii conflictuale, dupa cum se ilustra in raportul sefului de personal al amiralului Horty, generalul Soos, care, la 28 august 1919, protestand inpotriva ocupatiei romane, a prevenit misiunea intrer-aliata de pericolul unei eventuale unei evacuari pripite, intrucat ,,semnele unei noi eruptii de bolsevism ar fi din nou acute”. El a cerut doar evacuarea treptata, romanii mentinand totusi, un pod dincolo de Budapeasta, pentru a fi gata in caz de urgenta.

La 7 septembrie, Misu si Victor Antonescu incearca un ultim demers pe linga Clemenceau, caruia ii arata ca au bunavointa de a semna tratatul cu Austria fara clauza minoritatilor.

Clemenceau raspunde ca ,,nu cred ca Conferinta ar admite sa semnam cu rezerve,dar ca socoteste ca s-ar putea admite ca Romania, in loc sa semneze tratatul privitor la minoritati cu principalele Puteri Aliate, sa-l incheie cu Societatea Natiunilor … am putea sa ne intelegem in aceasta privinta cu Berthelot “.

Dar Philippe Berthelot nu dadu nici o urmare initiativei presedintelui Consiliului.

La 8 septembrie Consiliul Suprem avertizeaza guvernul roman ca daca nu va semna Tratatul cu Austria si Tratatul minoritatilor, Romania nu va fi admisa nici la semnarea Tratatului cu Bulgaria.

La 9 septembrie, in ajunul semnarii Tratatului de pace cu Austria, delegatia romana la Paris inainteaza un memoriu Conferintei la Paris in care expune inca o data motivele pentru care nu poate iscali tratatul.

Tratatul cu Austria a fost deci semnat la St. Germain la 10 septembrie fara prezenta delegatiei romane; nici cea ungoslave nu luase parte, desi era in curand sa revina asupra primei ei impotriviri.

La Bucuresti insa, semnarea Tratatului de la St. Germain fusese considerata ca un fapt hotarator. Nu se tinuse seama de obiectiile intemeiate ale tarii noastre, se nesecotise rezistenta inversunata a guvernului Bratianu la clausele ce le considera umilitoare.

Guvernul, care, prin presa sa oficiala, dusese in lunile iulie si august o campanie sustinuta impotriva pretentiilor Conferintei, reproducand, din ziare straine, articole cu privire la satropii financiare, Bamch si Bauman, comparand “ce ne-a impus Bismarch la 1878” cu “ce vor sa se impuna Aliatii la 1919, se scotea indreptatit sa traga consecintele. Un consiliu de ministri, intrunit la Sinaia, cu demisie demonstrativa impotriva a ce, a doua zi, “ Viitorul “ definea “politica consulara si fanariota” a Marilor Puteri.

Prezenta armatei romane pe un teritoriu strain, aflat intr-un avansat grad de epuizare a resurselor economice si mai ales a celor alimentare, impunea grele sacrificii poporului roman. Pentru a nu prelungi aceasta situatie, cat si pentru a satisface dorinta Consilului Suprem interliat, guvernul roman a dispus la 3 septembrie 1919, evacuarea Ungariei.

La 7 septembrie Marele Cartier General roman da ordin de evacuare a Ungariei dar il anuleaza ca urmare a interventie Conferintei de Pace, ce se temea ca prin plecarea armatei romane elementele reactionare din Ungaria vor dezlantui teroarea contra fortelor democrate si de stanga.

Iata ce scriau ziarele din Romania despre retragerea armatei romane din Transilvania.

,, Dacia” scrie: ,,Le Temps” scrie in baza ziarelor germane intrunul din numerele sale urmatoarele: Romania a inceput retragerea trupelor sale din Budapesta. Prin aceasta Romania doreste sa dea dovada de faptul ca doreste sa traiasaca in cele mai bune relatii de prietenie cu Ungaria. Biroul de presa roman anunta ca Comandamentul trupelor din Budapesta a dat o ploclamatie in capitala Ungariei, conform caruia trupele din Budapesta nu au nici un alt scop decat mentinere ordinii. Se intelege de la sine ca respinge orice solidarizare cu acei care comit persecutii politice si religioase.

,,Gazeta Transilvaniei” scrie: Bucurestiul conform stirilor aparute in toate ziarele straine sosite azi aici, Romania isi va retrage trupele din Ungaria. Aceste stiri trebuie puse in legatura cu acele declaratii pe care ,,Viitorul”le-a facut intr-unul din ultimele sale numere. Viitorul dezvolta motivele pentru care Romania isi va retrage trupele pe o linie naturala care va probabil Tisa, deoarece Aliatii

nu sunt demni de sacrificiile pe care Romania la face nu numai ei, ci si in interesul tuturor Aliatilor.

Intentia romanilor de a evacua Budapesta a starnit reactii imediate in lumea diplomatilor. Sain-Anloire, ministrul plenipotentiar al Frantei la Bucuresti, telegrafia la 10 septembrie 1919la Quai d’Orsay ca atat el cat si insarcinatul cu afaceri al Marii Britani considerau prematura evacuarea Ungariei de catre trupele romane, deoarece ,,ar fi o catastrofa pentru Antanta, caci ar avea in mod inevitabil drept consecinta de a lasa Europa Centrala in anarhie”.

Generalul Franchet d’Espery discutand problema retragerii armatei romane din Budapesta cu diplomatul Victor Antonescu, sfatuia ,,Romania de a nu parasi imediat Budapesta, caci lipsa de alimente se va face deosebit de simtita si sunt lasati acolo 4 generali aliati, fara arme, in mijlocul unei poulatieii infometate gata sa se revolte”.

Ingrijorarea pentru consecintele grave ce le-ar fi avut retragerea armatei romane din Budapesta, inainte de stabilizarea politica interna, fusese clar manifestata chiar de multi oameni politici unguri. Necesitatea stabilitati politice interne era cel mai bine inteleasa de insasi populatia Ungariei, acre se temea de instaurarea unui regim de dreapta dornic de crime plitice. La 7 octombrie 1919, Ziarul budapestan “Az Est “ publica srisoarea unui grup de cetateni maghiari adresata lui C. Diamondy, pe marginea unei declaratii a acestuia ca “ recunostiinta popoarelor nu dureaza niciodata prea mult “. Respingand aceasta asertiune, autorii scrisorii declarau “In legatura cu aceasta,ne luam curajul a spune Excelentei Voastre ca poporul ungar trebuie sa fie intr-adevar recunoscator pentru totdeauna segmentelor romanesti si statului lor major care ne-a salvat atat de genial de canalia comunista, pe noi patria noastra …”.

Intrucat s-a apreciat si de catre reprezentantii puterior Antantei ca nu era posibila o retragere a armatei romane in luna septembrie, deoarece nu erau asigurate inca deplin linistea si securitatea populatiei,aceasta operatie a fost amanata pana cand Politia ungara urma sa fie complet organizata.Raportul dintre Romania si Consiliul Suprem se aflau in plina criza cand a sosit la Bucuresti cu sentimente de prejudecati ostile, diplomatul englez George Clerk. In portofoliul sau se aflau nu mai putin de 9 note ultimative ale forumului pacii adresate in perioada august-septembrie 1919, guvernului de la Bucuresti.

Dupa o saptamana petrecuta in Romania, la 12 septembrie el s-a intalnit cu Ion I. C. Bratianu, caruia i-a inmanat ultima nota a forumului suprem. Prim-ministrul demisionar i-a declarat ca el a decis sa nu tipareasca textul nota din cauza opiniei publice, ceea ce G. Clerk a acceptat, Bratianu a sugerat ca acest lucru sa nu se faca nici la Paris si nici in alta parte, precizand ca guvernul de la Bucuresti “nu doreste altceva decat sa ajunga la un acord complet cu Consiliul Suprem in chestiunea ungara”.

Sir G. Clerk a redactat, la 20 septembrie 1919,un memorendum privind misiunea de la Bucuresti. Diplomatul aprecia ca Ion I.C. Bratianu acorda o atentie deosebita condtiilor si dat evacuarii Ungariei de catre trupele romane in urma indeplinirii misiunii acestora, rezultand un guvern de ordine, scria Clerk se pot rezuma dupa cum urmeaza :

relatiie amicale la subiectul unei noii frontiere romanesti asupra caruia

Ungaria trebuie sa renunte la toate drepturile sale;

noua frontiera trebuia sa lase Romaniei gurile Muresului, jonctiunea caii

ferate Bekes Csaba si o zona teritoariala suficienta pentru a asigura calea

ferata de la Oradea la Satu Mare.

Se preciza ca Ion I. C. Bratianu a reamintit diplomatului englez ca oamenii politici englezi de toate mandatele au refacut propuneri pentru o intelegere speciala cu guvernul roman, dar el s-a abtinut sa-si ia vreun angajament fara avisul Conferintei, deoarece considera ca “ nu poate sa faca o politica sanatoasa decat in acord cu aliatii''

De la Paris, Clerk a fost indrumat sa mearga si la Budapesta.''Opinia publica,scria intr-un raport lt. de Gresot, sosit la Bucuresti,la 11 octombrie 1919,dupa ce a acuzat Franta de masuri coercitive luate fata de Romania,a evoluat.Se spune acum,in mod curent,ca Franta a cedat Americii si ca aceasta din urma pedepseste Bucurestiul pentru faptul de a fi adoptat stilul tentativei de acaparare a graului si a petrolului.Misiunea lu Sir Clerk la Budapesta a iritat putin opinia publica si este bine pentru Franta ca seful acestei misiuni sa nu fie francez.''

Misiunea George Clerk la Bucuresti si Budapesta a avut darul sa lamureasca unele dintre cauzele neintelegerilor dintre guvernul de la Bucuresti si forumul pacii si a demonstrat masinariile unor agenti englezi si americani care exagerau voit si numai in maniera negativa, actiunile diplomatilor de la Bucuresti.

Bratianu demisionase la 11 septembrie informand ca nu ar putea accepta conditiile care erau, dupa parerea sa ,''incompatibile cu demnitatea,independenta si interesele economice si politice ale Romaniei''.Ordinul in care Bratianu si-a scris obiectiile asupra tratatului ne ofera cheia pentru intelegerea atitudinii sale fata de Consiliul Suprem.Dupa aceea ,regele a incredintat unui guvern fara partid,condus de Vaitoianu,misiunea de a organiza alegeri generale.Liberalii au fost infranti de Partidul National,condus de Maniu si Vaida, care a castigat cea mai mare parte a locurilor in Transilvania,in timp ce tanarul Partid Taranesc condus de Mihalache a invins in Regat si in Basarabia.Imediat cele doua partide au incheiat o alianta si au format Blocul National Taranesc,care a obtinut o majoritate parlamentara.Nimeni nu a contestat libertatea acestor alegeri, sustinute pentru prima data in istoria romanilor sub vot secret si universal.Intr-adevar,ar fi fost dificil sa fie puse sub semnul intrebarii caci rezultatul a fost o infrangere severa pentru Partidul Liberal condus de un om ale carui legaturi stranse cu Bratianu, erau cunoscute de toti.In arena internationala ,semnificatia acestor alegeri a constat in aceea ca ele constituisera un virtual plebisect si nici una din provinciile noi nu s-a zbatut pe o pozitie reala semnificativa pentru secesiune.

La 7 octombrie 1919 Marele Cartier General roman da al doilea ordin de evacuare a Ungariei de catre trupele romane.Ulterior, la 15 octombrie, Misiunea Militara Interaliata a mai solicitat concursul armatei romane pana cand se va construi si cea de-a treia divizie ungara.

La 16 octombrie 1919,guvernul roman trimite o nota Consiliului Suprem Aliat prin care a facut cunoscut ca este absolut necesara retragerea trupelor romane din Ungaria dar ca doreste sa execute aceasta operatiune in perfecta intelegere cu Aliatii.

La 20 octombrie 1919,inaltul comisar raman de la Budapesta inainta presedintelui Consiliului Militar Interaliat un memoriu in care ii aducea la cunostiinta hotararea Romaniei de a-si retrage armata ,insistand asupra

necesitatii’’de prima urgenta’’,ca trupele locale sa inlocuiasca pe soldatii ramani.Solicitand in acest scop urgentarea organizarii jandarmeriei

ungare, C. Diamondy informa ca din partea Comandamentului roman au fost puse la dispozitia Comisiei Interaliate armele si munitiile necesare.

Una din problemele ce trebuiau rezolvate inca inainte de plecarea trupelor romane de pe teritoriul Ungariei era si aceea a prizonierilor maghiari capturati pe timpul luptelor de pe teritoriul Ungariei cu armata lui Bela Kun.Desi la 1 octombrie 1919 Marele Cartier General al armatei romane comunicase lui C.Diamondy ca initiase masuri ,in sensul ca toti prizonierii sa fie predati guvernului ungar cu doua zile inaintea evacuarii teritoriului,problema nu a putut fi rezolvata atunci.La 9noiembrie ,Comandamentul roman din dorinta de a trimite ,un moment mai devreme ,la casele lor pe prizonierii maghiari ,,,temandu-se ca acestia sa nu fie obiect al persecutiei politice din partea guvernului actual al Ungariei,precum si dintr-un scop umanitar,a hotarat sa-i incredinteze Comisiei Militare Interaliate de la Budapesta.

La 25 octombrie 1919 inaltul comisar al guvernului roman la Budapesta trimite ministrului de externe al Romaniei ,Nicolae Misu ,o scrisoare despre cererea Aliatilor ca trupele romane sa evacueze Budapesta.Citez textul :

‘’In cursul intrevederii pe care am avut-o cu Sir George Clerk,dansul s-a referit la nota Confidentei relativ ,la rectificarea de frontiera in Ungaria pe care o cerusem ,chestiunea minoritatilor ,comisia de reparatii si in sfarsit chestiunea evacuarii teritoriului ungar de catre trupele noastre.(…)

Sir George Clerk a adresat ,la sosirea la Paris ,un raport Consiliului Suprem ,exprimand cu impartialitate punctul nostru de vedere,precum si invinuirile care ne-au fost aduse ;am inteles ca d-sa a criticat tendinta care s-a aratat la Conferinta Generarilor de a judeca Romania si a nu tine suficient seama de situatia ei de aliata si de necesitatea de a colabora cu dansa.

El mi-a spus ca dorinta Consiliului Suprem este ca trupele romane sa evacueze curand teritoriul ocupat ,fara a face din aceasta o cerere expresa ,ca retragerea noastra din Budapesta ,s-ar putea efectua aproximativ peste 15 zile .El vede,ca si noi ,ca ne apropiem de iarna ,ca greutatile de incalzit agraveaza situatia,ca o oarecare incordare exista aici din cauza rechizitiilor noastre si in sfarsit ca incidentele care se ivise atat cu ungurii cat si cu si cu Aliatii sunt semne care indica ca din toate punctele de vedere evacuarea noastra ar fi potrivita.(…) "

La 11 noiembrie 1919,generalul Mardarescu si inaltul comisar al guvernului roman C Diamondy adresau populatiei ungare o ultima Proclamatie ,prin care anuntau retragerea armatei romane si evacuarea Budapestei.’’Parasind capitala Ungariei, declarau autorii,Romania tine sa afirme ca dupa ce a fost atacata pe Tisa,atac care a motivat actiunea sa,ea nu a fost condusa decat de legitima aparare ,ca si de necesitatile militare orice idee de persecutie sau de revansa i-a fost complet straina. ‘’Erau amintite in continuare, straduintele autoritatilor militare romane de a usura regimul de ocupatie ,ca si viata populatiei ungare pentru o grabnica restabilire a ordinii si evitarii oricaror persecutii politice, sociale sau religioase.

A doua zi, la ora 13:00, atat generalul Gheorghe Mardarescu, cat si C Diamondy, au parasit Budapesta.

In privinta marimii fortelor nationale ungare si a efectivelor pentru mentinerea ordinii in Ungaria,partea romana isi facuse deja cunoscuta pozitia cu ocazia sedintelor Comisiei Militare Interaliate din Budapesta ,de la inceputul lunii septembrie 1919.De comun acord ,s-a stabilit ca acestea puteau sa ajunga pana la 3 devizii de infanterie ,cu un total de 17100 militari si 36 de tunuri,si o brigada de cavalerie ,cu 1000 de ofiteri si trupa si 4 tunuri,iar unitatile pentru mentinerea ordinii (jandarmerie,politie si graniceri) pana la 10.500 de oameni.

Cu toata ostilitatea mereu crescatoare a Consiliului Suprem si cu toate greutatile ce ni se faceau de catre unii reprezentanti ai Aliatilor de la Budapesta , armata de ocupatie a fost mentinuta la Budapesta atata vreme cat guvernul roman a crezut ca este necesar pentru paza intereselor noastre.

La 16 noiembrie 1919 autoritatile romane de ocupatie au predat Budapesta Comisiei Interaliate si trupele romane au parasit orasul.

Pana in ziua de 18 noiembrie marile unitati din compunerea gruparilor ’’General Mosoiu’’si General Olteanu’’ si-au continuat deplasarea pe jos , fiind interzisa rechizitionarea carutelor de la populatie.Pana in seara aceleiasi zile fortele romane au atins linia Miskole, Fuzesabony, Erelitolek, Ceglul, Nogukoros, Kecskemet, Kiskunmojsa.

In dimineata zilei urmatoare a inceput trecerea primelor unitati si mari unitati la est de Tisa ,prin punctele special amenajate la Szolnok si Tokoj.

Pe parcursul zilelor de 21 si 22 noiembrie au trecut la est de Tisa Divizia 2 , vanatorii, inclusiv fortele ce asigurau protectia Szolnokului,si Brigada a 5-a infanterie pe la Csonyrod. Pe malul stang al Tisei,fortele Divisiei 2 vanatori au fost dislocate in zona Tiszaszajol,Torohszentinikles,Feyverernekiar cele ale Brigazii 50 infanteriei in localitatea Szentes si imprejurimi.

Dupa trecerea armatei romane la est de Tisa,Comandamentul Trupelor din Transilvania, a dispus o noua impartire a teritoriului dintre rau si Carpati , organizand trei zone :

1. Zona grupului Tisa-cuprinsa intre rau si limitele de vest ale districtelor Satul Mare,Bihor,Arad iar la sud Muresul.Aici era dislocat grupul comandat de generalul Traian Mosoiu avand punctul de comanda la Oradea.

2. Zona de supraveghere a Corpului 6 armata ,sub comanda generalului Nicolae Petala.Punctul de conducere se afla la Cluj.

3. Zona de supraveghere a Corpului 7 armata,sub comanda generalului Ioan Boeriu.Punctul de comanda a fost stabilit la Sibiu.

In legatura cu situatia militara a Romaniei in zona de operatii din Transilvania ,Marele Cartier General roman a trimis Ministrului de Externe , la 23 noiembrie 1919 , o nota insotita de doua hartii, prin care se argumenta necesitatea mentinerii trupelor romane pe Tisa pana cand ,,Ungaria va accepta, semna si chiar notifica tratatul de pace care i se va impune ‘’.

Situatia din zona de operatii a grupurilor Tisa,Corpul 6 armata si Corpul 7 armata a ramas neschimbat pana la inceputul lunii februarie 1920,cand Marele Cartier General roman a emis ordinul privind revenirea in totalitate a armatei sale pe teritoriul national.

Deplasarea trupelor romane de la Tisa pana pe teritoriul national s-a executat in patru etape ,asa cum s-a stabilit prin ordinul operatival al Comandamentului Trupelor din Transilvania.

In dimineata de 24 februarie,diviziile 20 si 21 infanterie au inceput deplasarea ajungand,dupa daua zile de mars,la est de linia de localitatile Cop.,la nord ,si Szentes,la sud.Evacuarea zonei a continuat si in zilele urmatoare sub supravegherea Diviziei 1 cavalerie.

La sfarsitul lunii februarie,Divizia 20 infanterie,terminand supravegherea fortelor sale,a inceput deplasarea pe calea ferata spre garnizoanele de resedinta.

In etapa a daua care a inceput la 2 martie, Divizia 21 infanterie, in marsul sau spre tara, a predat orasele Hodmezovasarhely, Szavras, Mezotur sub supravegherea Regimentului 1 Rosiori.Desfasurarea normala a operatiilor a permis respectarea stricta a graficelor zilnice, astfel ca,la 19 martie ,orasul Puspokladany era predat si el autoritatilor ungare.

In cea de-a treia etapa, 10-16 martie ,au fost trecute sub contrlul puterilor locale ungare o serie de noi localitati-Kisvant, Hajdunanas, Balmazujvaros, inclusiv importantul centru urban Debrecen.

Etapa a patra a inceput la 17 martie si a durat pana la 30 martie,data la care toate trupele noastre se gaseau pe teritoriul romanesc.

Efectivul trupelor romane angajate in perioada 19 august-4 octombrie 1919 s-a ridicat la 276.611 militari,din care 7.425 ofiteri. Sumele destinate armatei romane pe timpul ocupatiei s-au cifrat la 382.776.370 lei si 132.843.291 hranei ceea ce a insemnat pentru poporul raman , aflat si el la sfarsitul unei perioade de 3 ani de razboi,un efort material si financiar important.

Cand in dimineata zilei de 14 noiembrie 1919,ultimele unitati romane paraseau Budapesta,paza podului peste Dunare a fost incredintata trupelor aliate .Doua zile mai tarziu,la16 noiembrie,acestea au permis intrarea in capitala ungara a armatei contrarevolutionare comandate de amiralul Herthy.Sub obladuirea marilor puteri occidentale,ale caror forte s-au retras din Ungaria abia in februarie 1920,acesta a instaurat u regim politic de dictatura,declansand starea de asediu intemnitand si arestand pe conducatorii revolutiei ungare.

Cursul sau politic il exprimase ,inca din octombrie 1919, intr-un ‘’memorandum’’in care declarase :’’Inamicul numarul unu al Ungariei este Romania pentru ca cele mai mari pretentii teritoriale sunt impotriva ei si pentru ca ea este cea mai puternica dintre statele vecine.De aceea ,principalul tel al politicii noastre externe este rezolvarea problemelor cu Romania prin recurgerea la arme.’’.

Conflictul militar ungaro-roman,care a dus ,in afara de pierderile de vieti omenesti ,si mari daune economice si sociale ,ar fi putut fi evitat daca guvernul ungar ar fi adoptat o pozitie corecta ,realista in problemele nationale si ar fi recunoscut legitimitatea actului de laAlba-Iulia.Hanurile fanteziste ale Republicii Sovietice Ungare care preconizau instaurarea puterii sovietice in cea mai mare parte a Europei si-au dovedit totala inconstienta ,fiind in totala contradictie cu legitatile istorice ,intr-o epoca in care se afirmau cu vigoare statele national unitare si independente.

TRATATUL DE PACE CU UNGARIA DE LA TRIANON

4 IUNIE 1920

Indelungata lupta purtata de romani pentru infaptuirea unitatii lor national-statale,proclamata solemn la 1 decembrie 1918, odata cu Hotararea de la Alba- Iulia de unire a Transilvaniei,Banatului,Crisanei si Maramuresului cu Romania ,avea sa-si dobandeasca consacrarea nationala prin sistemul tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920,care au pus capat formal primului razboi mondial.Actul de autodeterminare savarsit in trei etape distincte, la Chisinau ,Cernauti si Alba-Iulia ,dar,strans legate intre ele ,in cursul anului 1918,a fost aparat cu eroism de armata romana in ultima campanie a razboiului de eliberare si integrare si s-a impus lumii politice si opiniei publice de pretitundeni ca un drept legitim, justificat din punct de vedere istoric,etnic,econamic,cultural si politic.

In intervalul septembrie –noiembrie 1919 ,atmosfera din cadrul Conferinteide Pace de la Paris a evoluat treptat spre reconsiderarea partiala a punctului de vedere romanesc in problema ‘’minoritatilor’’.Faptul ca s-a datorat si accentuarii contraditiilor franco-britanice in problema Siriei se adauga acestora boicotul lucrarilor de catre reprezentantii Italiei si punerea sub semnul intrebarii de catre americani a ratificarii Tratatului de Pace de la Versailles.

Notificarile erau esentiale pentru ca ele ,desi nu inlaturau principiul de virtutea caruia marile puteri isi asumau dreptul de a se supraveghea interesele ‘’minoritatilor’’din Romania,eliminau sau diminuau alte clase care afectau demnitatea si suveranitatea nationala a statului roman.

Situatia politica interna ,creata de alegeri se complicase.Era evident ca la Paris fortele care se opusesera hotarat politiciiintruchipata de Bratianu vor predomina si ca ,daca Romania persista in aceasta conduita era de neevitat o ruptura deschisa.Dar,conducatorii Partidului National Transilvanean care impreuna cu aliatii lor ,taranistii,au dobandit majoritatea parlamentara covarsitoare<<au ezitat sa-si asume responsabilitatea neplacuta a acceptarii cererilor Aliatilor si a tratatului minoritatilor>>.Guvernul Vaitoianu a continuat deci sa functioneze dar, in ciuda evacuarii Budapestei la 14noiembrie,politica sa neglijenta a provocat un ultimatumdin partea Marilor Puteri care au pretins Romaniei sa aleaga intre conformarea la cererile lor sau ruperea completa a relatiilor.De aceea vaitoianu a demisionat ;cum Maniu a preferat sa ramana in afara cabinetului ,Vaida a fost insarcinat,la 5 decembrie ,cu formarea noului guvern ce-i includea pe condicatorii Partidului Taranesc.

La 10 decembrie 1919 delegatul Romaniei la la Conferinta ,generalul Constantin Coanda a semnat Tratatul cu Austria si ‘’Tratatul minoritatilor’’.Ambele tratate poarta ca date de semnare de catre Romania 9 decembrie-aceeasi zi cu semnarea lor de catre SUA.

Romania a obtinut suprimarea referirii Tratatului de la Berlin din 1877 si la independenta conditionata a Romaniei privilegii speciale pentru minoritatea evreiasca ,inlocuite printr-un aliniat in care se lua act de decretul din 22 mai 1919,introducerea in preambul a precizarii ca tratatul,,nu este impus,ci discutat si convenit intre Aliati si Romania :reformularea art 56 in sensul recunoasterii expuse a unirii Bucovinei cu Romania.

Delegatii romani Victor Antonescu si generalul Constantin Coanda semneaza si Tratatul de pace cu Bulgaria,incheiat de marile puteri la 29 noiembrie 1919 la Neuilly-sur-Siens.

Tratatul special cu privire la minoritati prevedea pentru Romania obligatia de a acorda ‘’tuturor locuitorilor fara deosebire de nastere,de nationalitate,de limba , de rasa sau religie deplina si intreaga ocrotire a vietii si libertatii lor’’(art. 2) : sunt recunoscute ca supusi romani toate persoanele ce domiciliau in Romania in momentul intrarii in vigoare a tratatului,supusa Austriei si Ungariei , avand drept la optiune timp de 12 luni.(art.3) ; se recunoaste nationalitatea tuturor persoanelor nascute in Romania si care nu pot invoca alta nationalitate (art.6) ; evreii primesc cetatenie romana (art.7),egalitatea in fata legii a tuturor cetatenilor indiferent de rasa.’’.

Noul sef de guvern , Al. Vaida-Voievod, a fost numit la 10 ianuarie 1920 prim delegat al Romaniei la Conferinta Pacii cu depline puteri , mandatul sau semnificand importanta pe care guvernul de la Bucuresti o acorda raportului cu Aliatii.Misiunea lui Al. Vaida-Voievod a inceput intr-un moment in care Ungaria desfasura o propaganda activa in problemele Transilvaniei.Dupa discutiile purtate cu Clemenceau si Lloyd George la Paris,de la care nu a obtinut nici o asigurare,Al.Vaida-Voievod s-a deplasat la Londra .In preajma vizitei in capitala Angliei a sefului guvernului de la Bucuresti ,presa engleza era preocupata de problemele romanesti.Alaturi de ‘’Times’’ si ‘’Daily Telegraph’’a publicat numeroase articole pe tema raporturilor romane ungare.

Negocierile de la Londra privind incheierea Tratatului cu Ungaria au fost extrem de interesante ,mai ales in urma unei telegrame a lui Nitti care insistau asupra revizuirii frontierelor in favoarea acestei tari.Reluata in Consiliu ,chestiunea a suscitat vii discutii.Lordul Cursan a prezentat un memorandum ale carui concluzii s-au redactat cu ajutorul Parisului care a exprimat ca nu era posibil de a se reveni asupra unei noi chestiuni considerata’’definitiv reglementata si ca ar fi fost mai putin posibil de a admite usoare modificari locale de facut in momentul operatiunilor de delimitare ‘’.La Foreign Office ,Mihai Boerescu a primit asigurari ca Romania putea considera chestiunea teritoriala ‘’inchisa si hotarata’’in favoarea sa iar,in ceea ce priveste casele economice ‘’acestea nu vor suferi decat usoare modificari.’’.

Frontiera dintre cele doua tari a ramas asa cum fusese publicata la 13 iunie 1919 si a constituit opera unei comisii de experti ,compusa din cate doi membrii desemnati de SUA,Anglia,Franta si Italia care au luat ca baza a propunerilor statisticilor oficiale maghiare,au fost adoptate de Conferinta fara schimbari …Considerentele etnice au ocupat primul loc in determinarea deciziilor Comitetului ,dat nu au putut fi exclusiv etnice ,intrucat existau anumite principii largi de geografie si economie,anumite consideratii privind transporturile si comunicatiilor, carora trebuia sa li se permita sa-si joace rolul lor.’’

Tocmai acestea din urma i-ai determinat pe experti sa traseze linia la cateva mile vest de cele trei orase cu majoritate maghiara :Satu Mare, Arad, desi frontiera dintre cele 2 natii mergea mai la est de ele. Si aceasta pentru ca prin ele trecea principala linie de cale ferata ,legand nordul si sudul Transilvaniei, care trebuia ,insa,sa ocoleasca drumurile de acces.Construirea unei linii paralele de-a curmezisul lor, ar fi fost foarte scumpa si ar fi durat foarte multi ani.Dar intr-un singur loc , intre Solonta si Kisjeno se putea construi o linie de rezerva de-a lungul campiei ,iar aceasta regiune a fost in consecinta acordata Ungariei.

In Banat ,unde disputa se purta intre Romania si Iugoslavia ,cel mai vestic dintre teritorii : Torontal,in care sarbii detineau o relativa majoritate a fost cedat Iugoslaviei ,dar aici principiul aplicat la trasarea frontierei cu Ungaria a fost neglijat,iar orasele Ursec si Bela Orkvo au fost acordate Iugoslaviei,consecinta a fost ca se intrerupea comunicarea intre Dunare si cele mai mari orase romanesti : Timisoara si Arad, in detrimentul economiei locale.

Delegatia ungara a inaintat mai multe memorii conducerii Conferintei , oamenilor politici din tarile aliate , a structurat o suita de articole in presa internationala , in care se contesta dreptul la autodeterminare a popoarelor oprimate,si,prin urmare ,se pretindea mentinerea ‘’Ungariei Mari’’,socotita singura formula viabila in centrul Europei.

Conferinta ministrilor de externe si ambasadorilor ,prezidata de Lordul Curson,din 8 martie 1920,luand in considerare memoriul inaintat comun de Romania, Cehoslovacia si Regatul sarbo-croato-sloven,in care se demonstra pe baza de date si fapte istorice inconstienta argumentelor din raspunsul delegatiei ungare, a hotarat ca proiectul de tratat cu Ungaria sa ramana definitiv.Totodata, Conferinta de Pace nu a acceptat cererile delegatiei ungare cu privire la organizarea unor ‘’ consultari populare’’ (plebiscite)in unele din teritoriile care se desprinsesera de Ungaria.Consiliul Suprem si-a insusit pe deplin teza continuata in memoriul comun potrivit careia asemenea plebiscite asa cum dovedise trista experienta a Ungariei antebelice’’n-au servit decat sa impuna o tacere sistematica vointei politice a popoarelor nemaghiare.’’.

In raspunsul lor la 6 mai ,trimis cu o adresa insotitoare semnata de presedintele Millenard ,Puterile Aliate au afirmat ca orice modificare a frontierelor publicate la 13 iunie 1919 va fi privita ca o tradare din partea statelor succesorale si era deci ,imposibila .Adresa insotitoare adauga ca ,im opinia puterilor plebiscitele nu erau necesare intrucat ele nu puteau decat sa notifice concluziile la care ajunsesera expertii .<<Vointa popoarelor a fost exprimata in zilele din octombrie si noiembrie 1919 cand monarhia dualista s-a naruit si cand populatiile de mult timp oprimate s-au unit cu fratii lor romani, iugoslavi si cehoslovaci >>.

Puterile admit totusi ca ,pentru anumite cazuri ,frontierele trasate de ele nu pot corespunde precis necesitatilor etnice sau economice ,si ca o cercetare la fata locului va arata probabil nevoia de a modifica prevederile din tratat , intr-un anumit loc .Dar Comisia de Delimitare a raportat ca nu orice aspect pe care l-a avut in vedere corespunde necesitatilor etnice si economice iar Liga Natiunilor si-a oferit atunci,oficiile pentru a aranja o rectificare prin acordul prietenesc al partilor .

Puterile Comisiei de Delimitare au fost specificate in Articolul 29 care a aparut in forme similare in tratatele austriac,bulgar si turc si autoriza sa revizuiasca cand este cazul<< zonele definite prin limite administrative>> <<avand in vedere cat se poate de mult ,interesele economice locale>> si stipuland sa urmeze cat mai fidel, reformularile din tratat .

Singura diferenta dintre drepturile celor 4 natiuni invinse ,in ceea ce priveste frontierele a fost privilegiul acurdat Ungariei ,in scrisorea presedintelui Millenard,de a apela la bunele oficii ale Ligii ;s-a procedat la rectificari minore ‘’ptr anumite cazuri speciale.Dar acest compromis a fost interpretat de unguri ca o promisiune a revizuirii tratatului pe scara larga si in masura in care a incurajat false sperante in Ungaria,el a contribuit in mod nefericit si fara folos la cresterea frictiunii in acea parte a lumii.

Celelalte cereri ale maghiarilor au fost refuzate , exceptand cazul unor modificari minore ,sau lasate fara raspuns.Sa crezut ca nu e necesar ,de exemplu ,sa se arate ca acea ‘’cultura superioara’’a populatiei maghiare,prin care se indica probabil o rata mai mare de oameni educati se datora lipsei masive de scoli elementare si suprimarii acestora ale natiilor maghiare de catre oficialii unguri.

Contele Apponyi a protestat, la 16 mai, fata de decizia Conferintei si a contestat caracterul publicitar a deciziei Marii Adunari de la Alba-Iulia.El a refuzat sa semneze tratatul de pace .A doua zi Contele Teleky a trimis o nota presedintelui Millenard prin care anunta totusi ca Ungaria va semna tratatul de pace.

Tratatul de la Trianon a fost incheiat la 4 iunie 1920 din partea Romaniei el fiind semnat de dr I Cantacusinosi Nicolae Titulescu si ratificat de forurile legislatiei de la Bucuresi la 17 si respectiv 26 august 1920.Opinia publica romaneasca a salutat cu satisfactie incheierea acestui tratat care recunostea’’de june’’unul din actele de unire din 1918.

Articolele 27/ 35 ale tratatului fixau frontierele Ungariei cu Austria,Statul sarb-croat-sloven,Romania si Cehoslovacia .In virtutea art 45 ,Ungaria renunta in favoarea Romaniei, la toate drepturile asupra teritoriilor fostei monarhi Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei asa cum erau fixate la art. 27.

In conformitate cu stipulatiile art 46 a Comisiei compusa di 7 membrii,din care 5 erau numiti de Puterile Aliate si Asociate,unul din Romania si unul din Ungaria urma sa se constitue in cursul celor 15 zile de la intrarea in vigoare a tratatului pentru a fixa la fata locului traseul liniei de frontiera descris la art 27 partea II (Frontierele Ungariei).

In virtutea art. 227 ,Ungaria recunostea ca lipsite de efect toate tratatele ,conventiile si intelegerile pe care ea sau fosta monarhie Austro-Ungara le-a incheiat ci Romania inainte de 15-28 iulie 1914 sau de la aceasta data pana la punerea in vigoare a tratatului .

Articolul 275 declara internationala Dunarea de la Ulm, impreuna cu toata partea navigabila a acestei retele fluviale. Art 285stipuleaza ca Comisia Europeana a Dunari isi va exercita din nou puterile pe care le avusese inainte de declansarea razboiului.Cu toate acestea in mod provizoriu numai reprezentantii Marii Britanii ,Frantei Italiei si Romaniei vor face parte din aceasta comisie.

Conform art. 289 mandatul dat prin tratatul de la Berlin din 1/13 iulie 1878 ,Austro-Ungariei si cedat de catre aceasta Ungariei pentru executarea lucrarilor la portile de fier , inceta. Comisia insarcinata cu administratia acestei parti a raului trebuia sa hotarasca asupra lichidarii socotelilor sub rezerva dispozitiilor financiare ale tratatului incheiat de Puteriile Aliate si asociate cu Ungaria

Tratatul avea anexat un Protocol care continea precizari in legatura cu executarea anumitor clauze din Tratat precum si o Declaratie in virtutea careia guvernul ungar se obliga sa procure toate informatiile necesare guvernelor Puterilor aliate si asociate sau supuse lor,in ceea ce priveste vasele scufundate sau pagubite de fortele navale ungare in timpul ostilitatilor.

Chestiunea ratificarii Tratatului de la Trianon de forurile legislative din Marea Britanie,a oferit prilejul unor cercuri reactionare din aceasta tara de a torpila hotararile Conferintei de Pace. In pofida acestora , in Camera Comunelor s-au exprimat opinii lucide potrivit realitatilor istorice.Astfel presentand proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului de la Trianon secretarul de stat Harmsworth preciza ca ‘’regatul Ungariei s-a descompus intr-o larga masura in partile sale componente inainte de inceperea lucrarilor Conferintei de Pace’’,caci aceasta tara ,spunea el ,’’nu a fost decat un conglomerat artificial si fortat de rase neasemanatoare si in multe cazuri ostile ‘’.Intr-un mod asemanator s-au exprimat Sir Samuel Hoare si Lordul Curson.

In perioada care a aurmat , desi Romania s-a straduit sa asese relatiile cu Ungaria pe baza respectarii prevederilor tratatului si a renuntarii de catre conducerea de la budapesta la actiunile eredentiste,,pentr a putea trai in pace si buna vecinatate ‘’,relatiile dintre cele 2 state s-au caracterizat printr-o evolutie in general tensionata pe plan politic si militar,in pofida unor schimbari destul de intense pe plan economic . determinata in principal de pozitia regimului harthist de contestare a clauzelor tratatului de pace de la Trianon din 1920, ea s-a transformat spe sfirsitul deceniului al patrulea intr-o permanenta stare de criza grava , conflicuala ,o data cu promovarea tot mai deschisa de catre cercurile conducatoare de la Budapesta a unor actiuni revizioniste ,agresive sustinute de Germania nazista si Italia fascista.

Un alt tratat ce a purtat semnatura reprezentantilor Romaniei, incheiat la scurt timp dupa terminarea razboiului a fost cel de la Paris din 28 oct 1920,privind recunoasterea unirii Basarabiei .El s-a incheiat pe baza declaratiei din 3 matie 1920 a Consiliului Suprem ,fundamentata pe ‘’aspiratiunile generale ale populatieei Basarabene si caracterul moldovenesc din punct de vedere geografic si etnografic al acestei regiuni precum si argumente istorice si economice ‘’.Actul afost semnat de Romania ,pe de o parte ,si Marea Britanie ,Franta ,Italia si Japonia ,pe de alta parte recunoscindu-se de catre puterile semnatare ‘’suveranitatea Romaniei asupra teritoriului Basarabiei ‘’.In anii urmatori,acest tratat a fost ratificat de Romania ,Marea Britanie ,Franta si Italia .SUA daesi a fost reprezentata la cel mai inalt nivel la Conferinta de Pace de la Paris ,prin insusi presedintele W.WILSON ,nu si-a pus semantura pe nici unul din tratatele sistemului de la Versailles.Cu toate acestea ,doua documente de politica externa emise la Casa Alba ,datind din anul 1933 ,fac dovada necontestata a recunoasterii de catre SUA a prevederilor referitoare la Romania din tratatele semnate la Paris.

Tratatele de Pace incheiate in 191`9 -1923 au consfintit prabusirea imperiilor multinationale si au recunoscut situatia crata in urma victoriei luptei de eliberare nationale a poporului roman si a procesului de unificare statala .Ele au statuat realitati care finalizau un proces obiectiv de progres istoric ,in conformitate cu vointa si aspiartiile poporului romain si ale altor popoare din centrul si rasaritul Europei.

In toamna anului 1920 toate noile cistiguri teritoriale ale Romaniei primisera sanctionarea pe plan international.Se adaugasera astfel 156.000 km 2 si 8,5 milioane locuitori fata de Regatul dinainte de razboi. Numarul romanilor traind in afara frontierelor noului stat national marit se redusese in consecinta la aproximativ 600.000 ; 250.000 in Uniunea Sovietica ; 230.000 in Iugoslavia, 60.000 in Bulgaria si doar 24.000 in Ungaria.Dar in procesul de implinire a aspiratiilor nationale indelung nutrite romanii sa-u ales si cu substantiale minoritati .In 1920 in jur de 30% formau minoritati, fata de 8% inainte de razboi, potrivit recensamintului realizat in 1912.Minoritatile cele mai importante in noua Romanie erau maghiarii 9,9% ,evrei 5,3%, ucrainieni 4,7% si germani 4,3 %.

Noile granite au sporit de asemenea substantial capacitatea productiva a Romaniei .De exemplu potentialul industrial al tarii era in 1919 de 235 % fata de ce fusese in 1916 , o crestere datorata in principal Transilvaniei si Banatului.

Aceste castiguri de teritorii, populatii si capacitati economice trebuiau totusi cantarite in raport cu enormele pierderi umane si materiale cauzate de razboi . Daca se adauga numarul de soldati ucisi-aproximativ 300.000 la numarul de morti din rindul populatiei civile, se apreciaza ca Romania a pierdut 1/10 din populatia ei de dinainte de razboi.Totalul distrugeriler suferite de industrie agricultura si alte ramuri ale economiei au fost apreciate la 72.000 milioane lei aur.Industria a suferit cel ami mult .Din 845 de intreprinderi ce primeau sprijin guvernamental in 1915 , numai 217 se aflau in functiune in 1918 iar productia din 1918 scazuse drastic in toate ramurile fata de cea ce fusese in 1914 : petrol la 47 % ; carbune 41 %, metalurgie 19 ,4%.Reteaua de transport fusese aproape in intregime distrusa : din 910 locomotive in 1914, in 1919 se mai aflau in functiune doar 265 ,iar numarul vagoanelor de marfa se redusese de la 53.576 la 3.511.

Agricultura se afla intr-o situatie similara . Din cauza lipsei mainii de lucru , a animalelor de povara , a masinilor si uneltelor, productia scazuse la asemenea nivel incat in 1919 Romania –un exportator de cereale traditional –a trebuit sa importe grine si alte alimente pt a face fata necesitatilor urgente ale populatiei.

Romania se confrunta cu sarcini inspaimantatoare.Mai intai trebuiau eliminate pagubele de razboi apoi trebuia sa se asigure integrarea in structurile existente a

noilor provincii si a noilor cetatenii si redefinirea institutiilor unui stat national modern.Ca si in sectorul anterior ,intelectualii au fost cei ce au oferit proiecte

Schimbarea de guvern din Romania, in martie 1920 , s-a datorat mai ales unor cauze politice interne.Politica lui Vaida, de linistire si de intelegere cu Marile Puteri, a fost aprobata de majoritatea romanilor, care au inteles ca o tara, in situatia Romaniei, nu putea spera sa supravietuiasca fara prieteni puternici si ca de aceea argumentele lui Bratianu nu convenisera Consiliului Suprem ; nu exista alta solutie decat sa cedeze.Dar Romania era amenintata atit de pericole interne cat si externe.Desi evolutiile din ultimii 3 ani demonstrasera ca romanii, cu un grad mare de imunitate naturala fata de comunism, se putea observa ca luarea puterii de catre sovietici in Rusia a fost urmata de o serie de concesii catre stanga.

Regele a simtit ca exista o limita dincolo de care reformele devin jocuri de copii pentru extremisti si ca unii dintre oamenii noi si neexperimentati din cabinetul lui Vaida, dau semne ca se apropie in mod periculos de acea limita ,in ceea ce-i priveste, au simtit ca tocmai reformele suplimentare, mai ales o noua expropiere de pamant, mai radicala, ar imbunatati conditiile sociale si ar preveni orice pericol de revolta violenta.Cu alte cuvinte aparea dilema : pace si ordine prin concesie sau prin fermitate ?

Regele s-a decis in favoarea solutiei din urma si a cerut lui Vaida sa demisioneze ; demisia i-a fost prezentata la 15 martie 1920.Formarea noului guvern a fost incredintata lui Averescu.Noul sau Partid al Poporului a obtinut majoritatea, iar cabinetul sau a devenit mult mai puternic prin includerea lui Take Ionescu ca ministru al Afacerilor Externe si al lui Titulescu ca ministru de finante.

Politica de pace promovata de Romania in raporturilre internationale a fost precizata cu prilejul vizitei, din octombrie 1920 , a sefului diplomatiei Bucurestilor, Take Ionescu la Londra.Acesta a marturisit conducatorilor britanici ca aliantele preconizate de Romania vizeaza apararea statu-quo-ului sau teritorial si ea nu se va pronunta niciodata pentru o politica agresiva.Cu acel prilej, au fost discutate cu oficialitatile engleze si alte chestiuni care interesau cele doua tari, indeosebi economico-financiare.Concluzionand rezultatele vizitelor sale , la Paris si la Londra ,Take Ionescu sublinia, la 21 octombrie 1920 ‘’ca noi am recucerit situatia in strainatate si inca in avantaj ‘’.

Pentru a marca solidaritatea lor, delegatiile romana,cehoslovaca si iugoslava, au sosit impreuna la Trianon, la 4 iunie, cind s-a iscalit tratatul cu Ungaria .In acest context international post-Versailles se va incheia prima alianta defensiva regionala –Mica Intelegere.In ianuarie 1920, Eduard Benes, ii scria primului ministru roman ,Vaida –Voievod, de necesitatea unei colaborari comune, fata de revizionismul ungar.In august 1920, Benes viziteza Romania, informand guvernul roman ca s-a semnat un tratat de alianta devensiva cu Regatul Sarbo- Croato-Sloven, in scopul apararii granitei fixate la Trianon, iar daca noi dorim sa aderam, acest lucru va produce multa satisfactie la Praga si Belgarad.

Ministrul nostru de externe, Take Ionescu, a intreprins o calatorie in starinatate pentru a convinge marile puteri de necesitatea Micii Intelegeri.Franta a fost incantata de idee, mai ales ca Romania, alaturi de Iugoslavia si Cehia, vroiau sa atraga Polonia si Grecia.Intre timp la 3 martie 1921, Romania a incheiat o Conventie de alianta defensiva cu Polonia, completata si de o Conventie Militara.

Deoarece exista disensiuni intre Cehia si Polonia, propunerile Romaniei de a reuni intr-o alianta cele 5 state a esuat, in schimb alianta defensiva intre Romania si Cehoslovacia a fost semnata la 23 aprilie 1921. A fost semnata la Bucuresti de catre Take Ionescu si Ferdinand Veverka, ministrul cehoslovac acrediatat in Romania, identica cu cea iscalita la 14 august 1920 intre Cehoslovacia si Iugoslavia .

Conventia contine un preambul privind mentinerea pacii in spiritul Societatii Natiunii si ordinea stabilita la Trianon si 7 articole privind modalitatile de cooperare in cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei.Era valabil timp de 2 ani si urma sa fie comunicat Societatii Natiunilor.

Ideii similare contine si Conventia de alianta intre Romania si Iugoslavia incheiata la 7 iulie 1921. Conventia fiind semnata de Nikola Pasici si omologul sau Take Ionescu.

Putem sa afirmam ca "sistemul versailles" n-a dat nimic in plus tarii noaste , ca stat invingator, iar din pagubele si cheltuielile de razboi suportate de Romania si evaluate la 72 miliarde lei aur, ni s-au recunoscut 31 miliarde .

Prezenta Romaniei ca membru fondatoare a Societatii Natiunilor a permis diplomatiei romanesti sa duca o politica supla si constructiva.

BIBLIOGRAFIE

BALAET, DUMITRU, Faurirea Romaniei Mari.In imagini si comentarii istorice, Editura Agora, Calarasi, 2001 ;

BRATIANU, GHEORGHE I., Actiunea politica si militara a Romaniei in 1919, Editura Corin, Bucuresti, 2001 ;

CAMPUS, ELIZA, Din Politica Externa a Romaniei (1913– 1947), Editura Politica, Bucuresti, 1978 ;

CIACHIR, NICOLAE, Marile Puteri si Romania (1856–1947 ), Editura Albatros, Bucuresti, 1996 ;

IDEM, Istoria politica a Europei de la Napoleon la Stalin, Editura Oscar Print, Buuresti, 1998 ;