Tendinte In Dezvoltarea Sistemelor Informatice
CUPRINS
TOC \o 2-3 \t "Heading, 4"
INTRODUCERE PAGEREF _Toc \h 4
CAPITOLUL 1 NOȚIUNI FUNDAMENTALE PAGEREF _Toc1 \h 6
1.1 Noțiunea de informație PAGEREF _Toc2 \h 6
1.2. Noțiunea de system PAGEREF _Toc3 \h 7
1.3. Noțiunea de sistem cybernetic [4] PAGEREF _Toc4 \h 9
1.4. Noțiunea de sistem informațional [4] PAGEREF _Toc5 \h 10
1.5. Noțiunea de sistem informatic [3],[4] PAGEREF _Toc6 \h 14
CAPITOLUL 2 FUNDAMENTELE MATEMATICE ALE SISTEMELOR INFORMATICE PAGEREF _Toc7 \h 20
2.1. Conceptul de sistem informatic [3] PAGEREF _Toc8 \h 20
2.2. Proprietăți ale sistemelor informatice [3] PAGEREF _Toc9 \h 22
Vom da câteva detalii asupra sistemelor informatice care vor sublinia mai mult conținutul intern al noțiunii de sistem informatic. PAGEREF _Toc10 \h 22
2.3. Dependența atributelor PAGEREF _Toc11 \h 27
2.4. Sisteme reduse PAGEREF _Toc12 \h 29
Exemplul 2.6. PAGEREF _Toc13 \h 29
Exemplul 2.7 PAGEREF _Toc14 \h 31
Exemplul 2.8 PAGEREF _Toc15 \h 31
2.5. Subsistem al unui sistem informatic PAGEREF _Toc16 \h 32
2.6. Conexiunea sistemelor informatice PAGEREF _Toc17 \h 34
2.7. Limbajul unui sistem informatic PAGEREF _Toc18 \h 39
CAPITOLUL 3 STADIUL ACTUAL ȘI TENDINȚELE PAGEREF _Toc19 \h 45
DEZVOLTĂRII SISTEMELOR INFORMATICE PAGEREF _Toc20 \h 45
3.1. Evoluția sistemelor informaționale în cadrul firmelor[1],[3] PAGEREF _Toc21 \h 49
3.2. Sisteme integrate pentru firme[3] PAGEREF _Toc22 \h 51
3.2.1. Enterprise Resource Planning. Scopul sistemelor ERP PAGEREF _Toc23 \h 52
3.2.2. Supply Chain Management PAGEREF _Toc24 \h 55
3.2.3. Customer Relationship Management PAGEREF _Toc25 \h 57
3.2.4. Business Intelligence PAGEREF _Toc26 \h 58
3.3. Sistemul informatic de gestiune PAGEREF _Toc27 \h 59
CAPITOLUL 4 APLICATIE PAGEREF _Toc28 \h 60
4.1 Prezentare generală PAGEREF _Toc29 \h 60
4.2 Realizarea aplicației PAGEREF _Toc30 \h 61
4.3. Prezentare facilități – manual de utilizare PAGEREF _Toc31 \h 72
CONCLUZIE PAGEREF _Toc32 \h 76
BIBLIOGRAFIE PAGEREF _Toc33 \h 78
INTRODUCERE
Rezolvarea corespunzătoare a problemelor din ce în ce mai complexe, în toate activitățile vieții sociale si economice, reclamă ridicarea calității activității de conducere la toate nivelele.
Perfecționarea acestor activități are ca premiză informația. În sens primar, termenul de informație înseamnă o înștiințare, un mesaj despre anumite lucruri sau evenimente care au avut, au, sau vor avea loc".
Prin informație se înțelege orice mesaj care mărește gradul de cunoaștere al unei ființe umane în raport cu mediul înconjurător (altfel spus, informația reprezintă cantitatea de noutate adusă de un mesaj din lumea reală înconjurătoare), fiind elementul cel mai dinamic al sistemelor informaționale, respectiv informatice, fiind elementul care dă viață acestor sisteme. În activitatea de conducere informația este „materia primă" cu care se lucrează în vederea luării deciziilor. Informația reprezintă obiectul prelucrării și totodată, principala categorie de resurse utilizată în sistemele informaționale, respectiv informatice, alături de celelalte categorii de resurse: personalul de specialitate, echipamentele de prelucrare si instrumentele de utilizare a acestor echipamente (metode și tehnici de analiză și proiectare, limbaje de programare, pachete standard de programe de aplicații, sisteme de operare, metode și tehnici de organizare și prelucrare a informației, etc.).
Conceptul de sistem apare în forma embrionară încă din filozofia antică greacă. Afirmând că întregul este mai mult decât suma părților, Aristotel dă o primă definiție noțiunii de sistem, care se va dezvolta și va evolua pentru a ajunge la forma actuală de abia la începutul secolului XX.
Cel care pune bazele unei teorii închegate privind teoria sistemelor (este considerat fondatorul teoriei generale a sistemelor) este biologul german Ludwig von Bertalanffy (1901-1972) care între anii 1928 și 1950 publică o serie de lucrări reprezentând începuturile teoriei generale a sistemelor și a sistemelor deschise. Astfel, el a dedus principiile universale care sunt valide pentru sisteme în general. În acest sens L. von Bertalanffy a reformulat mai întâi conceptul clasic al sistemului și l-a determinat drept o categorie prin care se cunosc relațiile dintre obiecte și fenomene. Conceptul nou dat sistemului reprezintă un set de componente interdependente, o entitate complexă în care spațiul-timp arată asemănările structurale.
În general prin sistem se înțelege orice secțiune a realității în care se poate identifica un ansamblu de elemente materiale sau nemateriale (echipamente, metode, tehnici, fenomene, obiecte, procese, concepte, personal etc) interconectate printr-o mulțime de relații reciproce, precum și cu mediul înconjurător și care acționează în comun în vederea realizării unor obiective bine definite si este definit mai concis in paragraful 1.2.
Noțiunea de sistem cibernetic a apărut ca o necesitate de a privi un anumit sistem izolat din punct de vedere informațional. Aceasta presupune că în acest sistem cantitatea de informație este finită, că orice intrare de informație din mediu în sistem (intrare informațională) și orice ieșire de informație din sistem în mediu (iesire informațională) este controlabila sau observabilă.(vezi paragraful 1.3).
Elementul revoluționar al mutațiilor care au determinat saltul calitativ al sistemelor informaționale este axat pe dezvoltarea și perfecționarea mijloacelor tehnice și a procedurilor de prelucrare a informațiilor în scopul automatizării prelucrării datelor.
Automatizarea prelucrării datelor cu ajutorul calculatorului electronic prezintă saltul calitativ major de automatizare a unor părți ale sistemului informațional. Apariția calculatoarelor electronice și constituirea informaticii ca stiință, reprezintă al treilea moment important în istoria informațională a omenirii, după limbaj și tipar. Calculatorul electronic a produs o revoluție în societatea umană în ansamblul ei, cu implicații deosebite în sfera informațională (prin modificarea activității intelectuale a omului), cu preponderență în activitatea de conducere (management).
Dezvoltarea echipamentelor de calcul și îndeosebi a calculatoarelor a contribuit la perfecționarea modelelor economice, ceea ce a făcut posibilă apariția sistemelor informatice și de conducere. Astfel, informatica se integrează organic în activitatea economică și socială, iar domeniile de utilizare a acestora se diversifică în ritm rapid, prin includerea unor noi activități umane.
Ținând cont de cele spuse mai înainte se poate afirma că partea automatizată cu ajutorul calculatorului, din cadrul sistemului informațional al unui sistem se numește sistem informatic. (vezi paragraful 1.5)
CAPITOLUL 1 NOȚIUNI FUNDAMENTALE
În informatică, la fel ca în orice știință se operează cu noțiuni, concepte, mărimi primare și derivate.
Aceste noțiuni sunt corelate prin legi pentru descrierea diferitelor fenomene și aplicații care îi sunt proprii. Determinarea și definirea acestor concepte și legi în mod riguros și clar, permite și ușurează abordarea, înțelegerea și însușirea informaticii ca știință și ca meserie.
Legea care se are în vedere înainte de toate, este legea potrivit căreia calitatea informațiilor de ieșire dintr-un sistem este în funcție de calitatea informațiilor la intrarea în sistem.
Informatica a apărut ca știință în al cincilea deceniu al secolului nostru, în strânsă legătură cu apariția si dezvoltarea calculatoarelor electronice. Din acest motiv informatica a fost un timp numită „stiința calculatoarelor".
1.1 Noțiunea de informație
Rezolvarea corespunzătoare a problemelor din ce în ce mai complexe, în toate activitățile vieții sociale si economice, reclamă ridicarea calității activității de conducere la toate nivelele.
Perfecționarea acestor activități are ca premiză informația. În sens primar, termenul de informație înseamnă o înștiințare, un mesaj despre anumite lucruri sau evenimente care au avut, au, sau vor avea loc".
Prin informație se înțelege orice mesaj care mărește gradul de cunoaștere al unei ființe umane în raport cu mediul înconjurător (altfel spus, informația reprezintă cantitatea de noutate adusă de un mesaj din lumea reală înconjurătoare), fiind elementul cel mai dinamic al sistemelor informaționale, respectiv informatice, fiind elementul care dă viață acestor sisteme. În activitatea de conducere informația este „materia primă" cu care se lucrează în vederea luării deciziilor. Informația reprezintă obiectul prelucrării și totodată, principala categorie de resurse utilizată în sistemele informaționale, respectiv informatice, alături de celelalte categorii de resurse: personalul de specialitate, echipamentele de prelucrare si instrumentele de utilizare a acestor echipamente (metode și tehnici de analiză și proiectare, limbaje de programare, pachete standard de programe de aplicații, sisteme de operare, metode și tehnici de organizare și prelucrare a informației, etc.)
Cu cât informația este mai clară, mai concisă cu atât deciziile luate sunt mai corecte. Ea este cea care stă la baza formulării deciziilor, a acțiunilor și a îndeplinirii obligațiilor. La baza informației stă noțiunea de dată. Prin dată se înțelege orice mesaj primit de un receptor, sub o anumită formă. Nu orice dată poate fi o informație. Relația dintre date și informații este ilustrată în figura 1.1.
Fig.1.1. – Relația dintre informații și date
O definiție foarte concretă asupra diferenței dintre informație și dată a fost dată de Peter Ferdinand Drucker (1909-): „Informația este o dată plină de scop si de înțeles”. Toate datele care intră în sistem sunt analizate, triate și numai o parte dintre ele vor alcătui informațiile necesare luării unei decizii.
1.2. Noțiunea de system
În conformitate cu Open University (1980), un sistem este un ansamblu cu un scop obiectiv, care are părți ce coexistă în vederea deservirii unui interes uman particular, dar care se schimbă la părăsirea sistemului.
Putem spune că prin sistem se înțelege un ansamblu de elemente, structurat cu ajutorul relațiilor, ale cărei părți se află într-o puternică interdependență și independență față de mediul înconjurător, atât elementele, cât și relațiile endogene (relațiile dintre elementele sistemului) sau exogene (relațiile dintre elementele sistemului și mediul înconjurător) având un caracter dinamic, iar existența și funcționarea sa fiind subordonată unui scop.
Pentru realizarea funcțiilor unui sistem sunt necesare informații. Fiecare sistem are atașat un anumit număr de informații, care poartă amprenta sistemului respectiv. Figura următoare ilustrează corelațiile dintre un sistem, diferite subsisteme, precum și funcțiile acestuia.
Fig. 1.2. – Relațiile dintre sistem și mediul înconjurător
Pentru a caracteriza noțiunea de sistem este necesar să se pună în evidență următoarele cinci caracteristici (care reies din definiția sistemului):
Mulțimea de elemente
Relațiile (endogene) între elementele sistemului
Relațiile cu mediul înconjurător (exogene), intrările și ieșirile în/și din sistem
Caracterul variabil în timp al elementelor si relațiilor;
Scopul, finalitatea sistemului.
Societatea comercială ca exemplu de sistem satisface în totalitate cele cinci laturi ale definiției unui sistem:
1) Mulțimea de elemente este alcătuită din: salariați, elementele materiale, clădiri, materii prime,produse, mijloace financiare, informaționale etc.;
2), 3) și 4) Relațiile între aceste elemente cât și relațiile cu mediul înconjurător, au un caracter dinamic, complex;
5) Scopul este de a fabrica produse și a presta servicii, obținând beneficii.
Se poate rezuma că un sistem este un ansamblu de elemente; fiecare element al sistemului poate fi un subsistem, care la rândul lui poate fi considerat sistem format din elemente. Mulțimea relațiilor între componentele unui sistem, precum și a relațiilor între componente și ansamblu formează structura un sistem, diferite subsisteme, precum și funcțiile acestuia.
Fig. 1.2. – Relațiile dintre sistem și mediul înconjurător
Pentru a caracteriza noțiunea de sistem este necesar să se pună în evidență următoarele cinci caracteristici (care reies din definiția sistemului):
Mulțimea de elemente
Relațiile (endogene) între elementele sistemului
Relațiile cu mediul înconjurător (exogene), intrările și ieșirile în/și din sistem
Caracterul variabil în timp al elementelor si relațiilor;
Scopul, finalitatea sistemului.
Societatea comercială ca exemplu de sistem satisface în totalitate cele cinci laturi ale definiției unui sistem:
1) Mulțimea de elemente este alcătuită din: salariați, elementele materiale, clădiri, materii prime,produse, mijloace financiare, informaționale etc.;
2), 3) și 4) Relațiile între aceste elemente cât și relațiile cu mediul înconjurător, au un caracter dinamic, complex;
5) Scopul este de a fabrica produse și a presta servicii, obținând beneficii.
Se poate rezuma că un sistem este un ansamblu de elemente; fiecare element al sistemului poate fi un subsistem, care la rândul lui poate fi considerat sistem format din elemente. Mulțimea relațiilor între componentele unui sistem, precum și a relațiilor între componente și ansamblu formează structura sistemului. Modul în care elementele unui sistem sunt dispuse între ele reprezintă structura statică a sistemului. Dacă legătura dintre aceste elemente este de compoziție, de apartenență, de utilizare, de vizibilitate a unui element asupra altuia, se spune că există o relație statică între elemente; de asemenea există și o interfață, care reprezintă schimbul dinamic între două elemente (un flux de informații). Mulțimea caracteristicilor unui sistem, la un moment dat, determină starea sistemului. Un sistem își adaptează comportamentul la cerințele mediului său. De capacitatea de adaptare a sistemului și de viteza de reacție va depinde durata sa de supraviețuire. Reacția sistemului la un stimul trebuie să fie cât mai rapidă și cât mai adecvată cu putință. [Vătui, 2000].
Sistemele sunt de mai multe tipuri, iar în funcție de criteriul de clasificare utilizat acestea sunt:
-după natura lor:
sisteme naturale (organismele vii);
sisteme elaborate (tehnice, economice, conceptuale – aici se regăsesc sistemele informaționale);
-după modul de funcționare:
deschise (ieșirile nu influențează intrările);
închise (intrările sunt influențate de către ieșiri);
-după comportament:
deterministe (se cunosc intrările, ieșirile, și regulile care leagă intrările de ieșiri);
probabilistice (nondeterministe, incerte)
1.3. Noțiunea de sistem cybernetic [4]
Pentru analiza comportamentului sistemelor, în ansamblul lor, s-a propus conceptul de „cutie neagră” care reprezintă sistemul privit ca un tot, făcând abstracție de procesele sale interne. Cutia neagră primește impulsuri din partea mediului înconjurător (intrările în sistem) și după ce preia aceste impulsuri, le transformă în acțiuni asupra mediului (ieșirile din sistem).
Acest sistem devine sistem cibernetic, atunci când apare fenomenul de reglare (conexiune inversă sau feed-back) și care poate fi caracterizat ca în figura 1.3.
Prin sistem cibernetic se înțelege deci un sistem având cel puțin o buclă de reglaj (feed-back) prin care se aplică de la ieșirea sistemului un semnal la intrarea acestuia, unde un mecanism de comparație permite ca rezultatul compunerii semnalului de ieșire cu cel de intrare să fie transmis blocului de decizie.
Fig. 1.3. – Legătura feed-back într-un sistem cibernetic
Sistemele cibernetice constituie o clasă importantă de sisteme, iar – după cum se va vedea – sistemele informaționale și informatice sunt sisteme cibernetice. Schema clasică a unui sistem cibernetic cu o buclă de reglaj este arătată în figura următoare.
Fig. 1.4. – Legătura feed-back într-un sistem cibernetic
Un exemplu simplu ne poate arăta diferența între un sistem și un sistem cibernetic: de pildă, un autoturism este un sistem mecano-electric, dar nu este un sistem cibernetic, un autoturism împreună cu conducătorul auto constituie un sistem cibernetic.
1.4. Noțiunea de sistem informațional [4]
Un sistem poate fi controlat printr-un alt sistem, denumit sistem de conducere / comandă sau de pilotaj. Acest sistem de conducere intră în legătură cu un sistem operant ce asigură, la rândul său, transformarea unor fluxuri de intrare în fluxuri de ieșire.
Sistemul de conducere are la bază anumite obiective determinate de specificul domeniului analizat, cadrul legislativ în materie și cerințele strategice ale domeniului. Rezultă că sunt fixate obiective clare și directe pentru procesul de management, ce trebuie îndeplinite prin interacțiunea dintre sistemul de conducere și cel operant.
Între sistemul de conducere și cel operant intervine un sistem informațional (un sistem de interfață între sistemul de conducere și cel operant), definit ca un set finit de concepte, metode, tehnici, procedee, modele, instrumente și procese utilizate pentru prelucrarea informațiilor și a interacțiunilor provenite de la sistemul operant, în vederea transformării lor în date ce pot fi furnizate sistemului de conducere, în condiții de eficiență economică acceptabilă, într-un context operațional controlabil, în limitele cadrului legal al domeniului supus analizei, în scopul realizării funcțiilor organismului respectiv și a atributelor conducerii acestuia.
Potrivit teoriei sistemelor orice organism conține aceste trei subsisteme: de conducere, informațional și operant. Fiecare dintre aceste subsisteme au un rol bine definit și anume:
sistemul operant (condus) este acela pe care se bazează activitatea organismului analizat și care are rolul de a transforma fluxurile primare și / sau informaționale în fluxuri secundare sau de prelucrare;
sistemul de conducere (de pilotaj) asigură declanșarea activității decizionale aplicată întregului organism analizat. Acest subsistem permite monitorizarea, reglarea, coordonarea și controlul activității respectivului organism în mediul său specific. El decide asupra organizării, evoluției si interconexiunilor cu subsistemul operant și informațional. În acest context, sistemul de conducere este implicat fundamental în asigurarea eficienței activității organismului;
subsistemul informațional îndeplinește rolul de prelucrare manuală/automată a informațiilor transmise de către sistemul operant, în raport cu cerințele cadrului legislativ și cu particularitățile organizării și funcționării domeniului analizat, în scopul furnizării datelor necesare controlului activității globale asigurate de către sistemul de conducere.
Practic, subsistemul informațional asigură, în general, stocarea, prelucrarea și difuzarea datelor necesare subsistemelor de interfață: de conducere și operant. Putem spune că subsistemul informațional are următoarele funcții:
cunoașterea și specificul prelucrărilor realizate la nivelul subsistemului operant;
furnizarea de date pertinente, exacte și operative subsistemului de conducere;
implementarea funcțiilor esențiale relative la informațiile cu specific caracteristic domeniului analizat:
generarea de informații;
memorarea acestor informații;
prelucrarea acestor informații;
comunicarea acestor informații.
Se observă că sistemul informațional se află în relație de subordonare față de sistemul de conducere al sistemului. Relația de subordonare este dată de faptul că sistemul informațional trebuie să producă acele informații care sunt utile procesului de conducere al sistemului. Aceasta se concretizează prin cerințele și deciziile emise de acesta față de sistemul informațional.
Tot prin sistem informațional mai înțelegem și partea dintr-un sistem care răspunde sensului restrâns al analizei, adică sistemul privit exclusiv din punct de vedere al culegerii, transmiterii, prelucrării și stocării informațiilor. O definiție completă a noțiunii de sistem informațional a fost dată de Buckingham (1987): “Sistem informațional este un sistem care asamblează, memorează, prelucrează si obține informații relevante pentru o organizație (sau pentru o societate) astfel încât informațiile să fie accesibile și utile celor care doresc să le utilizeze și anume: manageri, staf, clienți și cetățeni. Sistemul informațional este un sistem care presupune activitate umană (socială) care poate implica sau nu prelucrarea pe calculator”.
Sistemul informațional reprezintă ansamblul informațiilor, surselor și nivelurilor consumatoare, canalelor de circulație, procedurilor și mijloacelor de tratare a informațiilor din cadrul sistemului căruia îi este atașat. Sistemul informațional se mai poate defini drept ansamblul de resurse, circuite și procese informaționale. Orice activitate specifică, sau organism specific, are un sistem informațional specific.
În societatea umană orice activitate este definită de acte normative, care implicit determină și delimitează și sistemul informațional aferent acestei activități.
Orice sistem informațional trebuie să asigure organismului căruia îi aparține informații complete, în cantități suficiente, corecte și la nivelul de operativitate cerut de nivelele consumatoare. Orice firmă are propriul său sistem informațional, care ajută conducerea firmei prin informațiile pe care le furnizează, să ia deciziile optime pentru conducerea acesteia.
Sistemul informațional are un scop propriu și anume acela de a deservi activitatea de conducere cu informații de fundamentare a deciziilor și are și metode proprii de realizare a scopului. În cadrul sistemului informațional economic se disting două subsisteme care se află în relații de interdependență asigurând în același timp și existența întregului sistem într-o stare de echilibru (figura 1.5.). Cele două subsisteme sunt:
sistemul conducător al procesului informațional;
procesul informațional al sistemului economic.
Fig. 1.5. – Relațiile dintre cele două subsisteme
ale sistemului informațional
În cadrul procesului informațional au loc o serie de transformări prin intermediul cărora datele despre sistemul condus (real) și informațiile primite din afară sunt transformate în informații utile procesului de conducere a sistemului economic. Procesul informațional poate fi separat pe mai multe etape și anume:
1. etapa de culegere a informațiilor, care face legătura directă cu sistemul real din care rezultă datele;
2. o etapă de prelucrare a informațiilor în care datele intră în componența diferitelor modele, suferă o serie de procese de grupare, selectare, astfel încât se obțin informațiile necesare procesului de conducere.
În interiorul și între aceste etape, informația circulă prin așa numitul proces de transmitere a informației.
Sistemul conducător al procesului informațional primește de la procesul informațional informații referitoare la comportamentul acestuia; de asemenea mai primește de la sistemul conducător al organismului economic, cerințe și decizii cu privire la nevoile de informare ale acestuia. Pe baza acestor cerințe sistemul conducător al procesului informațional întocmește programe prin intermediul cărora procesul informațional să poată furniza sistemului conducător al organismului economic informațiile cerute. De asemenea, se pot întocmi programe privitoare la înlăturarea unor informații considerate inutile, îmbunătățirea calității informației conform constatărilor în procesul utilizării lor, modificarea termenelor de livrare etc.
Sistemul informațional se află în relație de subordonare față de sistemul de conducere al sistemului economic. Relația de subordonare este dată de faptul că sistemul informațional trebuie să producă acele informații care sunt utile procesului de conducere al sistemului economic. Aceasta se concretizează prin cerințele și deciziile emise de acesta, față de sistemul informațional.
1.5. Noțiunea de sistem informatic [3],[4]
O primă definiție a unui sistem informatic “prin sistem informatic se înțelege ansamblul de componente hardware/software, proceduri și oameni reunite și organizate pentru a prelucra date, în vederea îndeplinirii anumitor sarcini și realizării unor performanțe măsurabile prin criterii stabilite”. O definiție completă: sistemul informatic este format dintr-un set finit de metode, tehnici, procedee, modele, strategii, instrumente, sisteme de tehnică de calcul, sisteme de comunicație de date, personal specializat în informatică, sisteme organizatorice, restricții și facilități legislative în materie, utilizate pentru generarea, transmiterea, prelucrarea algoritmică, difuzarea și interpretarea rezultatelor în vederea îndeplinirii funcțiilor organismului și a atributelor sistemului de gestiune (monitorizarea, reglarea, coordonarea, controlul). Toate aceste elemente au rolul de a asigura o funcționare optimă și o reglare de tip conexiune inversă (feed-back) a întregului sistem aferent unui organism , în condiții de eficiență economică și rentabilitate financiară acceptabile.
Sistemul informatic poate avea caracter informațional-decizional sau numai strict informațional, după cum este sau nu orientat spre rezolvarea, alături de problemele pur informaționale, și a celor decizionale.
Din definiția sistemului informatic rezultă că între acesta și sistemul informațional, căruia îi este subordonat, există anumite raporturi, care în principal se referă la:
1. existența unui raport de compoziție sau apartenență prin care sistemul informatic este o parte a sistemului informațional;
2. orice sistem informatic există numai în cadrul unui sistem informațional care-l cuprinde și-l subordonează funcțional, utilizându-l ca infrastructura sa tehnică;
3. sistemul informatic poartă amprenta organismului pe care îl reprezintă.
Fig.1.6. – Sructura unui sistem informatic
Sistemul informatic se poate prezenta sub forma unei „cutii negre”, caracterizată de intrări, ieșiri, reguli, proceduri, mijloace și metode.
Sistemul informatic primește datele de la sistemul operant și prin intermediul unei baze de proceduri asociate, asigură prelucrarea multiplă a acestora, în conformitate cu un sistem procedural bazat pe algoritmi de prelucrare și de calcul, în vederea obținerii unor date de ieșire sub formă de rapoarte, indicatori sintetici, grafice, alte ieșiri sub formă mixtă și / sau ieșiri către alte sisteme informatice.
În mod practic, sistemul informatic folosește colecții de date organizate sub formă de:
baze de date gestionate prin sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD);
baze de tabele gestionate prin sisteme de tip LOTUS sau derivate din acestea (EXCEL, QUATTRO).
Intrările sunt asigurate prin operațiunile externe generate de activitatea desfășurată la nivelul sistemului (subsistemului) operant, operații ce generează un flux de date care vor determina operații de actualizare asupra bazelor de date. Deci, intrarea unui sistem informatic este informația care se înregistrează, sub forma datelor de intrare, în sistemul informatic respectiv, cu scopul de a fi prelucrată. Intrările unui sistem informatic reprezintă totalitatea datelor introduse în sistem cu scopul de a fi prelucrate, în conformitate cu regulile funcționale și / sau organizatorice specifice sistemului economic care-l utilizează și cu legislația în vigoare.
Intrările unui sistem informatic pot fi obținute prin:
Introducerea datelor din documente (tastatură, scanare).
Transfer electronic de date (rețea locală, rețea de arie întinsă).
Prelucrările unui sistem informatic reprezintă totalitatea operațiilor efectuate asupra datelor înregistrate și respectiv pentru obținerea informațiilor necesare funcționării unui sistem economic.
Ieșirile unui sistem informatic reprezintă totalitatea rezultatelor prelucrărilor efectuate asupra datelor înregistrate și respectiv, prin interpretarea cărora se pot obține informațiile care fundamentează deciziile manageriale pe toate nivelele organizatorice ale sistemului economic care îl utilizează. Ele reprezintă:
Datele de pe documentele întocmite de sistem.
Datele exportate către alte sisteme informatice.
Reiese faptul că ieșirile sunt obținute ca urmare a prelucrării datelor de intrare, fiind concretizate în următoarele tipuri de rapoarte:
rapoarte – liste – situații: conțin indicatori sintetici și / sau analitici sub formă tabelară, obținuți prin diferite procese de prelucrare aplicate asupra colecțiilor de date, fiind necesare luări de decizii cu caracter tactic, strategic și operativ;
indicatori sintetici: conțin elemente sintetice / analitice cu un grad maxim de prelucrare și reprezentative, afișabile pe ecran și sunt folosite pentru informarea și luarea operativă a deciziilor de către manageri sau personalul de specialitate;
grafice: arată tendința unor fenomene sau procese pe o perioadă de timp sau ponderea unor elemente într-un asemenea fenomen;
mixte: se prezintă sub forma unor documente elaborate pentru factorii de decizie și conțin text explicativ, rapoarte, indicatori sintetici și grafice, inclusiv combinații ale acestor tipuri de ieșiri;
ieșiri către alte sisteme informatice: sunt utilizate pentru transmiterea on-line de date între diverse organisme, fiind necesare informări reciproce sau raportări cu privire la fenomenele și procesele actuale, trecute și / sau viitoare.
Principalele obiective ale unui sistem informatic sunt:
cunoașterea stării sistemului;
cuantificarea rezultatelor sistemului;
creșterea operativității în activitatea managerială a sistemului;
utilizarea eficientă a resurselor sistemului.
Fiecare organism (societate, întreprindere, firmă) are de îndeplinit mai multe atribuții pentru a-și atinge scopul pentru care a fost creat. Pentru ca un sistem informatic să fie integrat unui organism el trebuie să fie atașat în mod intim tuturor funcțiunilor automatizabile din cadrul acestuia. Deci fiecărei funcțiuni a organismului, îi va corespunde un subsistem informatic și împreună vor alcătui sistemul informatic al acestuia.
Încă de la începutul utilizării tehnicii de calcul în prelucrarea datelor la nivelul unei organizații s-a impus necesitatea ca sistemul informatic să fie împărțit în mai multe subsisteme. Partea sistemului informatic asociată unei funcțiuni se numește subsistem și este caracterizată de un ansamblu de operațiuni similare care realizează obiectivele sistemului pentru partea automatizată din funcțiunea respectivă.
Împărțirea pe subsisteme a fost determinată de o serie de factori precum:
tipul de producție și ramura din care face parte întreprinderea;
gradul de complexitate al sistemului informatic;
experiența și numărul membrilor echipei de proiectare;
condițiile existente în întreprindere și caracteristicile sistemului informațional existent;
gradul de utilizare al echipamentelor;
situația codificării și calitatea documentației;
gradul de pregătire al documentației de proiectare și tehnologice etc.
Astfel s-au constituit „subsisteme” pe:
funcțiunile întreprinderii (producție, comercial, financiar-contabil, personal etc.);
pe grupuri de activități de conducere (planificare și urmărire, gestiunea stocurilor, programarea, lansarea și urmărirea fabricației, gestiunea livrărilor etc.);
subsistemul care conține modelele pentru pregătirea deciziilor;
subsistemul care asigură gestiunea bazei de date etc.
Modul de constituire al subsistemelor a fost în general influențat de gândirea „realizării de aplicații”, care a premers gândirii sistemice; care consideră că împărțirea pe subsisteme trebuie subordonată în principal necesităților implementării sistemului informatic, sau mai corect al diferitelor părți ale sistemului informatic și de asemenea, trebuie avut în vedere în mod consecvent caracterul cibernetic al oricărui subsistem al sistemului informatic (structurat ca sistem cibernetic).
Deoarece în cadrul oricărui ansamblu de operațiuni se pot regrupa subansambluri de operațiuni de același tip, tot așa în cadrul unui subsistem se pot decupa subsisteme, denumite și aplicații, tratate pe calculator ca lucrări independente. Aplicația, sau subsistemul, stă în raport cu subsistemul cum stă partea față de întreg.
Cele mai importante subsisteme, din cadrul unui sistem al firmei, sunt:
1. subsistemul de resurse umane;
2. subsistemul de producție;
3. subsistemul financiar –contabil;
4. subsistemul de marketing.
În cazul societăților industriale sistemul informatic se structurează de obicei în următoarele subsisteme:
planificarea tehnico-economică;
pregătirea fabricației;
programarea, lansarea și urmărirea producției;
marketing;
personal-salarizare;
financiar – contabil.
CAPITOLUL 2 FUNDAMENTELE MATEMATICE ALE SISTEMELOR INFORMATICE
2.1. Conceptul de sistem informatic [3]
Fie X o mulțime finită de obiecte (de exemplu oameni, mașini cărți, localități, etc.). Obiectele sunt clasificate cu ajutorul unei mulțimi finite A de atribute. La orice atribut a∈A se asociază o mulțime nevidă de valori Va ale atributului a. (De exemplu dacă a= ”sexul” atunci Va = {masculin, feminin}, etc.). Desigur unele atribute pot lua aceeași mulțime de valori; de exemplu domeniul valorilor atributelor “lungime” și “greutate” este aceeași și anume {x, x∈R, x≥0}.
Pentru a defini unele proprietăți ale atributelor introducem funcția:
, cu proprietatea ρ(x, a) ∈Va, ∀x∈X, ∀a∈A.
Prin sistem informatic înțelegem S = (X, A, V, ρ), unde X=mulțime finită de obiecte, A= mulțime finită de atribute, V = ∪Va, unde Va este mulțimea valorilor atributului a, card(V)>1, iar ρ:X×A→V.Dacă ρ este totală (ρ (x,a) este o aplicație “pe” V), atunci sistemul se numește complet, iar în caz contrar sistemul se numește incomplet.
Pentru început vom lucra numai cu sisteme complete pe care vom încerca să le înțelegem prin câteva exemple.
Exemplul 2.1.
Fie: X= {x1,x2, x3,x4, x5}, A={sexul, retribuția, vârsta},
V= {Vsex ∪ Vretr ∪ Vvârst};
unde
Vsex= {bărbat(b), femeie(f)};
Vretr= {inf, medie, super};
Vvârst={tânăr, mijlocie, bătrân};
inf:=retribuție≤2000;
medie:=retribuție∈(2000,4000];superioară:=retr>4000;
tânăr:=vârsta≤21ani; mijlocie:=vârsta∈(21,40];bătrân:=vârsta>40.
Funcția ρ o presupunem definită astfel:
Tabel 2.1
(Valorile funcției ρ sunt elementele din coloanele 2-4 și liniile 2-6 ale tabelei).
Vom folosi de asemenea noțiunea de descriptor al unui atribut a. Descriptorii sunt perechi de forma (a,v), v∈Va.
Descriptorii în cazul exemplului nostru pot fi (VÂRSTA, tânăr), (RETR, mică), (SEX, b). În loc de (Varst, tânăr) vom scrie (Vârsta = tânăr) așa cum se presupune în practica programării.
Pentru fiecare x∈X definim funcția ρx:A→V a.î. ρx(a)= δ(x,a). Vom numi pe ρx informație (sau dată) asupra lui x în S. În exemplul nostru, informația asupra lui x2 este funcția următoare :
Sex Retr Varst
ρx2 = b superioară mijlocie
Cu alte cuvinte informația asupra lui x este, pe scurt, o mulțime de descriptori corespunzând tuturor atributelor sistemului. Deci putem scrie informația asupra lui sub forma: {(Sex=b), (Retr=superioară), (Vârst= mijlocie)}.
Putem observa faptul că informația asupra obiectelor este exhaustivă și exclusivă, adică valorile fiecărui atribut acoperă toate posibilitățile și la fiecare obiect se asociază o valoare de atribut și numai una.
Dat fiind faptul că avem în vedere numai sistemele finite, care au un număr finit de obiecte, un număr finit de atribute și domenii finite ale atributelor, putem identifica noțiunea de sistem informație cu tabela finită care definește funcția ρ. Coloanele tabelei desemnează atributele și conțin valorile acestora, iar liniile tabelei etichetează obiectele și conțin informații asupra acestui obiect. Desigur, se admite apariția unor linii identice în aceeași tabelă, iar ordinea coloanelor și liniilor în tabelă nu este semnificativă.
2.2. Proprietăți ale sistemelor informatice [3]
Vom da câteva detalii asupra sistemelor informatice care vor sublinia mai mult conținutul intern al noțiunii de sistem informatic.
Orice funcție ϕ :A→V a.î. pentru (∀) a, ϕ(a)∈Va se va numi informație.
Mulțimea tuturor informațiilor din S va fi notata Inf(S).
Desigur există: , informații (distincte) în sistemul S. Referindu-ne la exemplul anterior vom avea:
Card (Vsex) ⋅ card(Vretr) ⋅ card(Vvarsta) = 2⋅3⋅3 = 18 informații.
Pentru (∀)ϕ∈Inf(S) definim Xϕ={x, x∈X; ρx=ϕ}.
Deci Xϕ este mulțimea obiectelor din X a căror informație în S este identică cu ϕ. Aceasta înseamnă că obiectele din Xϕ nu se pot distinge în sistemul S.
Definitia 2.1. [3]
Informația ϕ este vidă dacă Xϕ=Ø; în caz contrar informația nu este vidă.
Informația ϕ este selectivă dacă card(Xϕ) = 1.
Sistemul S este selectiv dacă orice informație nevidă din S este selectivă.
Sistemul S este maximal (complet) dacă orice informație din S este nevidă.
Exemplul 2.2.
Fie S=(X,A V, ρ) un sistem informatic definit de tabela:
Tabel 2.2.1
Funcția ϕ astfel încât ϕ(a)=p1, ϕ(b)=q2, ϕ(c)=r1, este o informație în S și Xϕ={x1,x3} deoarece:
Sistemul nu este nici selectiv nici (complet) maximal deoarece card Xϕ=2 și există informații vide în sistem, ca de exemplu informația:
ϕ':A →V, ϕ'(a) = p1, ϕ' (b)= q1, ϕ' (c) =r1.
Definitia 2.2.
Fie S=(X,A,V, ρ) un sistem informatic.
Definim pe X două relații binare (pentru a∈A) și , pe S astfel:
•x y dacă și numai dacă ρ (x,a) = ρ (y,a)
•x y dacă și numai dacă ρx = ρy
Deci două obiecte sunt în relația dacă ele nu sunt distincte în raport cu atributul a; în mod asemănător două obiecte sunt în relația dacă ele au aceeași informație în S (adică nu sunt distincte în raport cu oricare atribut a∈A).
Revenind la exemplu 3.2 avem x1x4 (obiectele x1, x4 nu sunt distincte în raport cu atributul a deoarece ρx1(a)= ρx4(a)) și obiectele {x1, x3} nu sunt distincte în raport cu orice atribut a∈A, adică x1x3, deoarece ρx1= ρx3.
Este ușor de verificat că:
Pentru oricare sistem informatic S =(X,A,V,ρ), și sunt relații de echivalență pe X și =
În particular dacă B⊂A atunci = .
Clasele de echivalență ale relației se numesc mulțimi elementare în S. Familia tuturor mulțimilor elementare din S va fi notată ES.
Exemplul 2.3.
Fie S=(X,A,V, ρ) un sistem informatic definit astfel:
Tabel 2.2.2
Partițiile generate de atribute sunt următoarele:
-Partiția constă din {x1, x2, x3},{ x4, x5, x6}
-Partiția constă din {x1, x2, x4, x5},{ x3, x6}
-Partiția produs =∩ constă din patru mulțimi elementare:
{x1, x2},{ x4, x5}, {x3},{x6}
Cu alte cuvinte dacă clasificăm obiectele unei anumite mulțimi date cu ajutorul tuturor atributelor și al valorilor acestora (descriptorilor) atunci introducem în mod automat o partiție a tuturor obiectelor.
În fiecare clasă de echivalență (mulțime elementară) a acestei partiții obiectele nu se pot distinge în sistem.
În general există mulțimi elementare care conțin mai mult de un element (sistemul nu este selectiv). Aceasta înseamnă că “puterea de descriere” a unei mulțimi alese de atribute și valorile sale nu este destul de tare pentru a descrie fiecare membru al mulțimii X.
Se poate constata faptul că, dacă ϕ, ψ sunt informații distincte din S atunci:
și dacă ϕ nu este informație nevidă atunci Xϕ este mulțime elementară în S. Cu alte cuvinte toate informațiile generează o partiție de mulțimi X și aceasta este tocmai partiția generată de relația .
În acest fel, la fiecare mulțime elementară din S, noi putem asocia exact o informație din S și invers, la fiecare informație din S putem asocia exact o mulțime elementară din S (care poate fi și mulțimea vidă).
Fie S =(X,A,V,ρ) un sistem informatic.
Vom defini un sistem informatic S*={ES, A,V, ρ*) numit reprezentarea sistemului S, unde
ρ*: ES × A→V și
ρ*(e,a) =V, e∈ES, a∈A dacă și numai dacă ρ (x,a) = v , pentru toți x∈e.
Cu alte cuvinte dacă extragem toate liniile duplicate din tabelul S și înlocuim obiectele prin mulțimi elementare care conțin aceste elemente din tabela S, în acest fel obținem o reprezentare a sistemului S.
De exemplu dacă sistemul S este dat de tabela:
Tabel 2.2.3
atunci reprezentarea lui S este sistemul:
Tabel 2.2.4
În acest fel reprezentarea oricărui sistem este selectivă, adică, fiecare linie din reprezentarea sa apare o singură dată.
2.3. Dependența atributelor
De multe ori valoarea unui atribut poate fi dedusă din valoarea unui atribut. De exemplu, dacă valoarea atributului VÂRSTA este “doi ani” atunci valoarea atributului EDUCAȚIE este “fără educație”, când cele două atribute se referă la aceeași persoană (obiect).
Definiția formală a acestei relații de dependență este următoarea:
Fie a,b ∈ A doua mulțimi din sistemul informatic S=(X,A,V, ρ).
a) Atributul b se spune că este dependent de a dacă (a→b) în S dacă și numai dacă ⊂.
b) Atributele a și i se numesc independente în S dacă și numai dacă ⊄și ⊄.
c) Atributele i,b se numesc echivalente dacă și numai dacă =.
Exemplul 2.4
Fie S=(X,A,V,ρ) sistemul informatic definit de tabela:
Tabel 2.3.1
Se observă ușor că c→a, dar (a,b) și (c,b) sunt perechi independente.
Aceste fapte rezultă din partițiile:
= {(x1, x2, x5, x6),(x3, x4, x7, x8) }
={(x1, x2, x3, x4),(x5, x6, x7, x8) }
= {(x1, x5), ( x2, x6), (x3, x7), (x4, x8)}
De unde: ⊂ ; ⊄ ; și ⊄; ⊄ și ⊄.
În mod asemănător se introduc relațiile B→a, B→C unde B,C⊂A.
De exemplu B→a dacă și numai dacă (∀) b∈B avem b→a (sau ⊂), și
B→C dacă și numai dacă (∀) b∈B și c∈C avem b→c (sau ⊂).
Mulțimile de atribute B,C sunt echivalente (B≈C) dacă și numai dacă =.
Înțelesul “dependenței” B→C este evident. El înseamnă simplu că valorile atributelor din partea stângă determină valorile atributelor din partea dreaptă.
Exemplul 2.5
Fie S=(X,A,V, ρ) sistemul informatic astfel încât:
X={x1, x2,……,x9}, A={a,b,c}, Va={p1, p2, p3, p4}, Vb={q1, q2, q3}, Vc={r1, r2, r3}
Presupunem că atributele generează următoarele partiții:
Tabel 2.3.2
În acest sistem toate perechile de atribute sunt independente dar {b,c}→a deoarece ∩ ⊂ .
Astfel, cunoscând valorile atributelor b și c putem calcula cu ajutorul funcției de dependență f, valorile atributului a. Este evident că dacă B→C în S atunci B→C în S*.
Astfel, în loc de a verifica dacă B→C în S, verificăm dependența în S* care este mult mai simplă deoarece tabela lui S* este mult mai simplă decât a lui S.
2.4. Sisteme reduse
Așa cum am văzut în secțiunea precedentă unele atribute pot fi de prisos în sensul că valorile lor pot fi deduse din valorile altor atribute din sistem. Vom analiza această problemă în acest paragraf.
Vom introduce în continuare câteva definiții de bază:
Submulțimea B⊂A se numește independentă în S dacă și numai dacă pentru (∀) B’⊃B, =.
O submulțime B⊂A se numește dependentă în S dacă și numai dacă există B’⊂B astfel încât =.
Mulțimea B se numește derivabilă din mulțimea C în S dacă și numai dacă există B,C⊂A, C⊂B și =.
Se pot verifica ușor proprietățile:
a) Dacă B⊆A este cea mai mare mulțime independentă în S atunci (∀) a∈A\C, B→a.
b) Dacă B este dependentă în S atunci (∃) B’⊂B, B’ independentă în S astfel încât (∀) a∈B\B’, B’→a.
c) Dacă B⊂A atunci A→B.
Exemplul 2.6.
Fie S=(X,A,V,ρ) un sistem informatic astfel încât X={x1, x2, x3, x4, x5} și A={a,b,c,d}.
Presupunem că atributele generează partițiile:
={x1, x2, x5},{x3, x4};
={x1},{x2, x3, x4, x5};
={x1, x2, x3, x4},{x5}
={x1},{x3, x4},{x2, x5}.
Desigur, partiția generată de atributul a este mulțimea tuturor claselor de echivalență ale relației , adică, partiția lui X definită de relația .
Este ușor de văzut că mulțimea tuturor atributelor A determină partiția{x1},{x2},{x3, x4},{x5}.
Acum avem următoarele relații între atribute: d→b, d→a (deoarece ⊂, ⊂).
De asemenea {a,b,c}→d deoarece ∩∩⊂ și {c,d}→{a,b} deoarece {c,d}→a și {c,d}→b, adică ∩⊂ și ∩⊂.
Mulțimea A este dependentă în S deoarece există B⊂A, B={a,b,c} astfel încât =. Există de asemenea alte submulțimi de atribute C,D⊂A, C={a,c,d}, D={c,d} cu aceeași proprietate, adică ==.
Mulțimile B și D sunt independente în S în timp ce C nu este deoarece = și D⊂C.
Așa cum am văzut din considerațiile precedente, unele atribute pot fi uneori eliminate din sistem și se pot deduce valorile lor din valorile atributelor rămase.
Aceasta înseamnă că ele sunt de prisos în sistem. Acest fapt conduce la următoarea definiție:
Fie S=<X,A,V, ρ> un sistem informatic.
O mulțime A1⊂A se numește redusa lui A dacă = și nu există altă submulțime proprie B a lui A1 astfel încât =.
Sistemul S′=<X, A1,V, ρ'> se numește sistem redus (ρ' este restricția funcției ρ la mulțimea X×A1). Este evident faptul că un sistem poate avea mai mult decât un redus.
În exemplul 3.6 avem două reduse ale lui A, adică B și D. Este ușor de demonstrat următoarele proprietăți:
a) Dacă un sistem informatic este maximal atunci el este de asemenea redus (implicația inversă nu este adevărată așa cum se va vedea în exemplul 3.7).
b) Dacă un sistem informatic este redus, atunci toate perechile sale de atribute sunt independente (implicația inversă nu este adevarată așa cum se vede din ex. 3.8).
c) Două sisteme informatice S și S′ cu aceeași mulțime de obiecte X sunt echivalente dacă S=.
Pentru orice sistem informatic S există un sistem redus S’, echivalent cu S.
Să observăm că dacă S este redus, atunci și S* (reprezentarea lui S ) este redus.
Exemplul 2.7
Fie S =<X,A,V,ρ> un sistem informatic.
Tabel 2.4.1
Sistemul este redus dar nu complet deoarece pentru a, b astfel încât ϕ(a)=p2, ϕ(b)=q2, avem Xϕ=∅.
Exemplul 2.8
Fie S =<X,A,V, ρ> cu X={x1,x2,x3,x4}, A={a,b,c} și atributele definesc următoarele partiții ale lui X
={x1, x2},{x3, x4}
={x1},{x2, x3, x4}
={x2},{x1, x2, x4}
Atributele a, b, c sunt independente două câte două (⎨a,b⎬⊂⎨a,b,c⎬, ⎨a,c⎬⊂⎨a,b,c⎬, ⎨b,c⎬⊂⎨a,b,c⎬) în timp ce {a,b}, {a,c} și {b,c} (∩⊂, etc.) sunt redusele lui A.
Ideea reducerii unei mulțimi de atribute într-un sistem este de mare importanță practică, deoarece arată că se poate obține uneori aceeași informație din sistem cu o mulțime mai mică de atribute. Acest fapt poate avea un înțeles special în cazul când atributele sunt simptome ale unei boli dar, pentru a deduce un diagnostic nu este necesar să se investigheze toate simptomele ci este necesar să se găsească numai acelea care sunt într-adevăr necesare.
În fapt poate să existe mai mult de o astfel de mulțime de simptome minimale (vezi ex. 3.6). Problema este de a găsi efectiv redusele unui sistem informatic dat.
Deoarece toate mulțimile din sistem sunt finite, un astfel de algoritm există întotdeauna, deși el poate să nu fie eficient în general.
2.5. Subsistem al unui sistem informatic
În această secțiune vom introduce și discută noțiunea de subsistem al unui sistem informatic dat.
Definiția 2.3.
Fie S=(X,A,V,ρ) și S’=(X’,A’,V’, ρ’) două sisteme informatice. Vom spune că S’ este un subsistem al sistemului informatic S dacă și numai dacă X’⊂X, A’⊂A,V’⊂V și ρ’=ρ/X’×A’.
Dacă S’ este subsistem al lui S vom scrie S’<S sau S’=S/X’×A’.
Cu alte cuvinte dacă scoatem din tabela lui S câteva coloane sau linii atunci tabela rămasă este un subsistem al lui S.
De exemplu dacă în sistemul S:
Tabel 2.5.1
scoatem coloana b obținem subsistemul S' a lui S,
Tabel 2.5.2
Vom introduce două tipuri de subsisteme.
Dacă S’<S și X’=X vom spune că S’ este un subsistem restrâns atributiv al lui S, sau în notație simbolică S’<S sau S’=S/A’.
Dacă S’<S și A’=A, atunci spunem că S’ este un subsistem restrâns obiect al lui S, sau în notație simbolică S’<S sau S’=S/X’.
Astfel, dacă S este un sistem informatic și scoatem anumite coloane din el, atunci sistemul obținut este un subsistem restrâns atributiv al lui S și dacă scoatem anumite linii din S obținem un subsistem restrâns obiect al lui S.
Dacă de exemplu S este:
Tabel 2.5.3
și scoatem coloana b obținem subsistemul S’=S/A’,A’={a,c}
Tabel 2.5.4
și dacă scoatem din S linia x3 obținem S’=S/X’,X’={x1,x2,x4}, adică
Tabel 2.5.5
Proprietăți ale subsistemelor:
Dacă S’=S/X’ atunci =∩X’.
Dacă S’=S/A’ atunci ⊃
Dacă S’<S și S este redus atunci S’ este redus.
Dacă S’=S/X’ și S este maximal atunci S’ poate sa nu fie maximal.
Dacă S’ =S/A’ și S este maximal atunci S’ este maximal.
Dacă S’=S/A’ și S este selectiv atunci și S’ este selectiv.
Dacă S’=S/X’ atunci (S’)*=S*/X’.
Dacă S’=S/A’ atunci (S’)*≠ S*/A’.
2.6. Conexiunea sistemelor informatice
Foarte adesea suntem confruntați cu următoarea problemă. Se dau sistemele informatice S1,S2,….,Sn și dorim să obținem un sistem informatic “comun” S din combinarea într-unul singur al sistemelor S1,S2,….,Sn. Sistemul S se va numi conexiunea sistemelor Si, i=1,2,….,k și va fi notat .
Definiția 3.4
Fie S =<X,A,V, ρ> și Si=<Xi,Ai,Vi, ρi>, i=1,2,….k.
Sistemul S este conexiunea sistemelor Si dacă:
,, ,
Conexiunea este bine definită dacă sunt valabile următoarele două condiții:
1) Dacă (Xi ∩Xj)#∅ și (Ai∩Aj)#∅ atunci ρi/(Xi∩Xj)×( Ai∩Aj) =
ρj /(Xi∩Xj)×( Ai∩Aj) pentru toți i,j=1,2,….,k și
2)
Desigur, sistemele Si sunt subsisteme ale lui S.
Prima condiție este evidentă iar cea de-a doua necesită câteva explicații suplimentare.
Fie S1 un sistem cu numai un atribut, să zicem culoare și S2 un sistem tot cu numai un atribut, de exemplu lungime și să presupunem că X1∩X2=∅.
Condiția a doua spune că nu avem voie să definim conexiunea S a lui S1 cu S2 deoarece nu avem nicio informație despre lungimea obiectelor din S1 sau despre culoarea obiectelor din S2.
Astfel, nu putem defini pentru x∈X informații asupra culorii și lungimii lui x. Cu alte cuvinte nu suntem în măsură să definim funcția ρx pentru conexiunea S=S1∪S2.
Acest fapt pare a avea o justificare naturală în sistemele din lumea reală.
Dacă avem două sisteme informatice, de exemplu unul de asigurări și al doilea de îngrijiri medicale referitoare la populații diferite, atunci combinarea acestor două sisteme într-unul conectat este justificată numai dacă avem date despre asigurări în sistemul medical și invers.
Altfel nu suntem în măsură să definim pentru toți x∈X informația ρx despre asigurare și îngrijire medicală și în consecință, conform definiției conexiunea acestor două sisteme nu este un sistem informatic.
Să considerăm un foarte simplu exemplu formal care să sublinieze mai clar situația de mai sus.
Conexiunea celor două sisteme:
Tabel 2.6.1
este dată de tabelul de mai jos care nu este un sistem informatic conform definiției noastre deoarece anumite valori ale atributelor nu sunt în tabelă.
Tabel 2.6.2
Altfel spus, funcția definită de tabelă nu este totală ci parțială, ceea ce nu este permis în definiția dată a sistemului informatic. Această proprietate conduce la două tipuri speciale de conexiune ale sistemelor informatice.
Dacă S=∪Si și Si=S/Ai atunci S se numește sistem conectat atributiv.
Dacă S=∪Si și Si=S/Xi atunci S se numește sistem conectat obiect.
Aceste două tipuri de conexiuni sunt clarificate de exemplul următor.
Exemplul 2.9.
Fie S1 și S2 două sisteme informatice cu aceeași mulțime de obiecte și diferite mulțimi de atribute ca mai jos.
Tabel 2.6.3 Tabel 2.6.4
Conexiunea sistemelor S1 și S2 este următoarea:
Tabel 2.6.5
Fie S3, S4 două sisteme informatice cu mulțimi de obiecte diferite dar cu aceeași mulțime de atribute ca în tabelele:
Tabel 2.6.6 Tabel 2.6.7
Conexiunea sistemelor S3 și S4 este:
Tabel 2.6.8
Sistemele conectate atributiv corespund situațiilor când toate informațiile constituiente au aceeași mulțime de obiecte și diferite mulțimi de atribute. De exemplu dacă avem în același oraș sisteme informatice diferite menținute de societatea de asigurare, de societatea de îngrijire medicală, de o bancă, de poliție etc., atunci le putem combina într-un sistem informatic.
Mulțimea obiectelor în aceste sisteme este aceeași (toți locuitorii orașului), dar mulțimile de atribute în toate sistemele sunt diferite.
Sistemele informatice conectate pe obiecte se referă la situațiile când toate sistemele constituente au aceleași atribute dar au mulțimi diferite de obiecte. În acest caz apare situația când mulțimea atributelor în fiecare sistem este aceeași, dar obiectele (locuitorii districtelor) sunt diferite. Astfel, putem considera toate aceste sisteme ca un sistem conectat atributiv.
Vom prezenta în continuare câteva dintre proprietățile elementare ale operației de ”conexiune”.
Fie sistemele informatice S=<X,A,V,ρ> și Si=<Xi,Ai,Vi, ρi>, i=1,2,…,k și fie .
Dacă S = , Si=S/Ai și fiecare Si este redus, atunci S poate sa nu fie redus.
Dacă S=, Si=S/Xi și fiecare Si este redus, atunci S este de asemenea redus.
Dacă S=, Si=S/Ai atunci .
Dacă S=, Si=S/Xi atunci pentru toți ϕ∈Inf(S).
Dacă S=, Si=S/Xi atunci S*≠USi*.
Dacă S=, Si=S/Ai atunci S*=USi*.
Dacă S=, Si=S/Ai și pentru fiecare Si este selectiv, atunci S este selectiv.
Dacă S=USi, Si=S/Xi și pentru fiecare Si este selectiv, atunci S poate să nu fie selectiv.
Dacă S= și fiecare Si este maximal atunci S este de asemenea maximal.
Există sisteme Si astfel încât: (USi)*≠ U(Si)*.
2.7. Limbajul unui sistem informatic
La fiecare sistem informatic S vom asocia un limbaj conversațional LS care va fi utilizat pentru a pune întrebări asupra informațiilor conținute în sistemul S. O întrebare adresată sistemului poate fi un termen sau o formulă. Termenii sunt interpretați ca submulțimi ale mulțimii de obiecte ale sistemului (documente sau înregistrări) în timp ce formulele sunt interpretate ca valori de adevăr (adevărat sau fals). În primul caz răspunsul la întrebare este mulțimea obiectelor ce satisfac întrebarea și în al doilea caz răspunsul este “da” sau “nu”.
În acest paragraf definim un limbaj conceput astfel încât să satisfacă cerințele menționate mai sus. Mai întâi se vor introduce sintaxa și semantica limbajului, iar apoi se vor preciza unele proprietăți ale limbajului.
Definirea mulțimilor termenilor TS ai limbajului LS.
Termenii sunt construiți cu simbolurile operațiilor booleene ~,+,•. Mai exact, mulțimea termenilor limbajului conversațional este cea mai mică mulțime care satisface condițiile:
a) 0,1 și toți descriptorii lui S sunt termeni în LS.
b) dacă t, s sunt termeni în LS atunci de asemenea sunt termeni și ~t, t+s, t•s.
Exemple de termeni într-un limbaj de interogare:
(NUME=Ion)
(VÂRSTA=mijlocie) + (SEX=feminin)
((PROFESIA=medic) + (VÂRSTA=tânăr)) ~ ((RETRIBUȚIE=mare)+1).
Definirea mulțimilor formulelor FS ale limbajului de interogare LS
Formulele sunt construite din formule simple de forma t=s unde t,s sunt termeni în LS și simbolurile T, F (adevarat, fals) cu ajutorul conectorilor logici – , ∧, ∨.
Mai exact, mulțimea formulelor limbajului conversațional LS este cea mai mică mulțime ce satisface condițiile.
a) T,F sunt formule; dacă t,s sunt termeni în LS, atunci t=s este o formulă.
b) Dacă φ, ψ sunt formule în LS atunci -, φ, φ∧ψ , φ∨ ψ sunt formule în LS.
Exemple de formule într-un limbaj conversațional:
(NUME=Ion)=(VÂRSTA-mijlocie);
(VÂRSTA=batrân) + (PROFESIA=medic)=1;
(RETRIBUTIE=mica)=(VÂRSTA=mijlocie);
(PROFESIA=agricultor).
Definirea semanticii limbajului LS
Semantica asigură fiecărui termen un subset de obiecte, și fiecărei formule o valoare adevărată ce se va defini în două etape, astfel: prima pentru termeni, iar a doua pentru formule.
Semantica termenilor este o funcție σS (sau σ când S este fix) definită pe o mulțime de termeni cu valori într-o mulțime de obiecte adică σS:TS→P(x) și care are următoarele proprietăți:
a) σ (0)=∅, σ (1)=X,
b) σ (a,v)={x∈X : Px(a)=x}
c) σ (~t)=X-σ (t)
d) σ (a+b)= σ (a)∪σ (b)
e) σ (a•b)= σ (a) ∩σ (b), a, b – termeni.
Răspunsul la fiecare întrebare termen este o submulțime a mulțimii de obiecte având proprietatea specificată de termenul respectiv.
De exemplu răspunsul la întrebarea (VÂRSTA=matur)•(SEX=fem) într-un sistem informatic S este mulțimea tuturor femeilor de vârstă matură înregistrate în sistemul S.
Astfel cu ajutorul funcției semantice putem calcula răspunsul oricărei întrebări termen în orice sistem informatic și defini felul în care se calculează răspunsurile la întrebările formule.
Semantica formulei se notează σS (sau σ când S este fix) și reprezintă o funcție σS care asignează fiecărei formule, valoarea sa de adevăr T, F adică σ este o funcție din FS în (T,F) astfel încât:
a) σ (T)=T, σ (F)=F;
b)
c)
d) σ (Φ ∨Ψ)= σ (Φ) ∨ σ (Ψ);
e) σ (Φ ∧Ψ)= σ (Φ) ∧ σ (Ψ);
Putem sesiza faptul că răspunsul la întrebare este o formulă care înseamnă ‘da’ sau ‘nu’, adică fals sau adevărat.
De exemplu dacă întrebarea este de forma: (VÂRSTA=tânăr)= (RETRIBUȚIA=mică) , atunci răspunsul este “adevarăt” dacă fiecare persoană tânără are salariul mic, altfel răspunsul este fals.
Răspunsul este desigur legat de un sistem informatic S. Cu ajutorul regulilor a)-e) putem calcula valoarea oricarei formule în orice sistem informatic S precum și răspunsul unei întrebări folosind “forma normală” ca proprietate a termenilor și a formulelor.
Transformarea termenilor în formă normală
Fie A=(a1, a2, … an); un termen t este elementar dacă are forma (a1,v1) (a2,v2)… (an,vn) unde vi∈Vai pentru i=1,2,….,n.
Exemplu de termeni elementari într-un sistem informatic.
(SEX=barbat) (RETRIBUȚIE=mare) (VÂRSTĂ=tânăr),
(SEX=femeie)(RETRIBUȚIE=mijlocie)
(VÂRSTĂ=bătrân).
Un termen t este normal dacă este 0,1 sau de forma t1+t2+…+tk, unde k≥1 și fiecare ti este elementar.
Mulțimea Y⊂X (Y≠∅) este elementară dacă există un termen elementar t astfel încât σ (t)=Y. Se observă că fiecare mulțime elementară este o clasă de echivalență a relației .
Dacă t,s sunt termeni elementari diferiți, atunci relațiile:
a) σ(t) ∩ σ(s)=∅;
b) , sunt adevărate, unde Tei este mulțimea tuturor termenilor elementari din S.
Fie t, s și TS. Se presupune că t și s sunt echivalenți în S dacă σ (t)=σ(s).
Pentru fiecare t∈TS există un termen s în formă normală care este echivalent cu t în S.
Se observă că negația nu apare în termenul sub formă normală (de exemplu putem spune în loc de ”not roșu”, ”verde”, ”alb”, etc).
Această proprietate a formei normale arată că răspunsul la orice întrebare care reprezintă un termen este o simplă reuniune a unor mulțimi elementare din S și că dacă sistemul nu este selectiv, nu putem descrie orice submulțime de obiecte din sistem prin termeni, ci doar submulțimi ale lui X care sunt reuniuni de mulțimi elementare.
Definitia 3.5
Submulțimea Y⊂X se numește descriptibilă în LS dacă există un termen t în LS astfel încât σ(t)=Y.
Vom utiliza noțiunea de mulțime discriptibilă pentru definirea coeficientului de exactitate al unui limbaj convențional LS după cum urmează:
, unde k este numărul de mulțimi elementare în sistemul S și X submulțimea de obiecte în S.
Coeficientul de exactitate λS, exprimă proporția numărului tuturor mulțimilor descriptibile din sistem față de numărul tuturor submulțimilor de obiecte din S. Cu alte cuvinte λS, exprimă proporția obiectelor din sistem care pot fi exprimate în limbajul sistemului respectiv față de toate proporțiile posibile și λ≤1, iar λ=1 pentru cea mai mare exactitate.
Definirea coeficientului de eficiență:
, unde k este numărul de mulțimi elementare în sistemul LS.
Coeficientul de eficiență al limbajului LS este proporția tuturor mulțimilor elementare în sistem față de toate informațiile din limbajul LS. Este clar că 0≤β≤1 și β=1 pentru sistemele selective.
Eficiența unui limbaj LS este:
Dacă numărul de elemente din fiecare mulțime din sistem este cunoscut, atunci din forma normală a unei întrebări calculăm numărul de elemente ale răspunsului, fiindcă:
card(σ(t))=card((σ(t1))+card((σ(t2))+………….+card((σ(tk)), unde forma normală a lui t este: t=t1+ t2+………..+tk, iar t este un termen elementar.
CAPITOLUL 3 STADIUL ACTUAL ȘI TENDINȚELE
DEZVOLTĂRII SISTEMELOR INFORMATICE
În ultimii ani asistăm la una dintre cele mai importante transformări din istorie ale infrastructurii tehnologice a societății. Această schimbare constă de fapt în adăugarea unui nou substrat în infrastructura tehnologică, substrat care este uzual denumit tehnologia informației. În acest nou substrat se evidențiază în mod decisiv informatica. Extinderea într-o măsură din ce în ce mai mare a tehnologiei informației a devenit posibilă datorită progreselor rapide și importante ale microelectronicii. Această extindere este pe cale de a produce o schimbare majoră în societatea noastră, și anume, trecerea de la orientarea industrială, în care accentul se pune pe mașină și energie, la o nouă orientare, informațională, în care accentul se pune pe robot și informație. Este evident că și în continuare mașina și energia vor juca un rol important, fundamental, în societatea informațională, dar pentru noile mașini, pentru noile industrii, ca și pentru celelalte activități ale omului, devin esențiale tehnologiile informatice care au la bază electronica, informatica și comunicațiile moderne.
Informatizarea activităților economico-sociale a cunoscut profunde transformări. În cele ce urmează se enumeră câteva din schimbările și tendințele ce au loc în practica dezvoltării sistemelor informatice.
1. Se manifestă în mod clar o tendință spre divizarea costurilor software-ului sistemelor informatice. Reducerea costurilor sistemelor informatice se datorează, pe de o parte, reducerii costurilor hardware-ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-ului. În ceea ce priveste componenta software, putem spune că in urma cu câțiva ani nu erau așa de multe produse software disponibile pe piață. Modul obișnuit de implementare a sistemelor informatice era de a programa de unul singur software-ul necesar. Fiecare implementare tindea să fie alcătuită din software-ul pentru un anumit scop. Acest mod de lucru era extrem de scump pentru că nu se obțineau reduceri de costuri provenite din generalizarea pe scară largă a sistemului. Costurile de proiectare, realizare, menținere și calitate pentru fiecare componentă ar trebui suportate doar de un singur utilizator al sistemului. În prezent se manifestă o tendință clară în dezvoltarea sistemelor informatice bazate tot mai mult pe platformele software de nivel înalt.
O platformă software corespunde unei platforme de aplicații si conține funcții software de bază și funcții specifice aplicației companiei. Prin funcțiile software de bază se definesc și se rezolvă problemele comune aplicației în proporție de circa 80-90%, iar prin software-ul specific aplicației se definesc proprietățile comportamentale suplimentare companiei.
O astfel de abordare oferă posibilitatea generalizării si implementării sistemelor în mai multe unități economice, cu efecte imediate de divizare si reducere a costurilor pe unitate de implementare.
Ideea de bază a unei platforme comune de aplicații este într-adevăr veche. Noua invenție este că, în sfârsit, ideea a ajuns să fie implementată.
2. Se manifestă o intensă tendință spre tehnologia sistemelor informatice bazate pe rețele de calculatoare.
Creșterea complexității, varietății aplicațiilor și apariția de noi produse informatice cu un raport preț/performanță din ce în ce mai avantajos au făcut necesară și rentabilă conectarea între ele a calculatoarelor în cadrul unor rețele care constituie la ora actuală suportul cel mai adecvat pentru teleinformatică.
O importanță remarcabilă în dezvoltarea rețelelor a avut-o Internet-ul (cu semnificația de rețea a rețelelor) care a oferit posibilitatea accesului nelimitat la diverse tipuri de informații, precum și comunicarea între diverse persoane de pe întreaga planetă conectate la Internet.
Tendințele din domeniul rețelelor de calculatoare cuprind diverse aspecte, cum ar fi apariția și dezvoltarea de noi protocoale și medii de comunicație ce permit viteze de transport de ordinul gigabiților/sec, dezvoltarea fără precedent a comunicațiilor fără fir, dezvoltarea rețelelor de sateliți, a accesului la distanță în scopul unor operațiuni de comerț electronic sau pentru diversetranziții electronice on-line.
3.În domeniul organizării datelor se manifestă tendința spre baze de date orientate obiect.Structurile clasice de date bazate pe text și valori numerice fie se dovedesc insuficiente, fie complexitatea lor depășește posibilitățile de stocare și prelucrare oferite de tehnologiile clasice.
Aplicațiile asociate cu disciplinele tehnologice, cum ar fi proiectarea asistată de calculator, sistemele informatice geografice și sistemele bazate pe cunostințe, presupun stocarea unor cantități mari de informații cu o structură complexă. Aceste aplicații necesită suport pentru tipurile de date care nu pot fi reprezentate în sistemele clasice. Unele aplicații informatice solicită monitorizarea unor desene formate din grupuri de elemente complexe ce trebuie să fie combinate, separate, suprapuse și modificate astfel încât să permită elaborarea unor variante de proiect. Totodată, orientarea spre multimedia aduce elemente noi în lumea informaticii. Grafica, imaginea fotografică, imaginea video, sunetul, muzica nu pot fi tratate în aceeași manieră cu a structurilor tabelare de denumiri și numere.
Dacă eforturile de extindere a tehnologiilor actuale în domeniul colectării, stocării și prelucrării acestor noi tipuri de informații ca elemente singulare sunt tot mai adesea finalizate cu succes, nu același lucru se poate spune despre administrarea corespunzătoare a unor colecții de astfel de date.
Bazele de date clasice sau relaționale oferă prea puțin suport teoretic și practic pentru tipurile neconvenționale de date.
Bazele de date orientate obiect permit crearea de obiecte complexe din componente mai simple, fiecare având propriile atribute și propriul comportament, în acest fel ele reușesc să ofere soluții pentru problemele si aplicațiile amintite anterior.
4. Sisteme informatice de tip nou.
Pentru aplicațiile tradiționale pentru care au fost concepute, sistemele relaționale satisfac cerințele acestora. Descrierea datelor sub formă de tabele corespunde bine tipului de informații manipulate de aceste aplicații. O dată cu scăderea costului calculatoarelor si creșterea puterii lor de calcul au apărut noi aplicații care manipulează cantități mari de date. Printre acestea enumerăm: sisteme pentru proiectarea asistată de calculator, sisteme multimedia, sisteme deschise.
Aceste aplicații există deja și reprezintă o piață foarte importantă pentru sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD). Majoritatea dintre aceste aplicații nu utilizează însă un SGBD, ci sunt construite cu sisteme dedicate. Acest lucru se datorează faptului că un sistem de gestiune a bazelor de date relaționale SGBDR nu oferă funcționalitățile necesare. Noile generații de baze de date vor trebui să țină cont nu numai de aplicațiile tradiționale, dar și de noile aplicații. Utilizarea unui SGBD standard în locul unui SGBD dedicat va permite reducerea considerabilă a costului de punere în funcțiune a acestor noi aplicații. Este foarte probabil că alte tipuri noi de aplicații vor apărea. Din această cauză noile generații de SGBD vor trebui să aibă implementat conceptul de extensibilitate. Adică ele trebuie să fie capabile să administreze nu numai tipurile de aplicații identificate la un moment dat, ci să se adapteze la alte tipuri de aplicații care nu au fost prevăzute inițial.
a. Sisteme de proiectare asistată de calculator. Aplicațiile generează un ansamblu de faze (activități) pentru realizarea unui produs. Datele manipulate sunt adesea foarte complexe, descrierea unei componente fiind dependentă în mare măsură de celelalte componente ale aceluiași produs. Se regăsește aici și o parte importantă a informației de tip regăsire documentară.
b. Sisteme multimedia. Aplicațiile de acest nou tip au drept caracteristică aceea că
administrează datele într-un mod netradițional. Exemplele cele mai cunoscute sunt aplicațiile care administrează imagini și sunet pe lângă text și grafică. Există deja acum aplicații comerciale care folosesc astfel de date, cum ar fi, de exemplu, aplicațiile meteorologice. Acest tip de aplicații se caracterizează printr-un volum foarte mare de date tratate. Imaginile sunt date foarte voluminoase care necesită un suport de stocare și prelucrare performant.
Tehnologia discurilor optice numerice este adaptată acestor aplicații. Un SGBD care suportă aplicații multimedia trebuie să folosească tratamentul clasic asupra imaginilor și să administreze legăturile de tot felul dintre acestea De exemplu, într-o aplicație meteorologică trebuie căutate printre imaginile stocate pe toate cele care ajută la detectarea unui ciclon. Pentru o astfel de operație trebuie folosită tehnica de căutare și acces clasic într-o bază de date, precum și tehnica specifică de tratare a imaginilor. Aceleasi observații sunt valabile și pentru tehnica specifică de tratare a sunetului. Pentru aplicațiile multimedia este deci nevoie de o integrare tehnologică nouă cu cea tradițională.
c. Sisteme deschise. Expresia „sisteme deschise” corespunde ea însăși unui concept vag. Ideea este de a aduce un plus de flexibilitate organizațiilor prin aplicațiile care se dezvoltă pentru ele.
Suplețea (flexibilitatea) în dezvoltarea și exploatarea sistemelor aferente unei unități se
realizează prin:
paleta largă de diferite tipuri de periferice și platforme ce pot fi interconectate;
usurința de utilizare a instrumentelor de proiectare a sistemelor deschise;
posibilitatea interconectarii aplicațiilor cu alte aplicații dezvoltate pentru platform diferite.
La sistemele deschise totul începe cu problema standardelor. Anumite standarde sunt stabilite de comitete naționale si internaționale, altele sunt impuse de grupurile de proprietari sau vânzători, altele există pur și simplu pentru anumite produse care sunt larg utilizate (exemplu:o versiune standard de C a fost acceptată de un comitet internațional, MOTIF este o interfață promovată de un grup de ofertanți încercând să normalizeze Unix, Windows este un produs impus de proprietar – Microsoft etc.). Standardele proprietarilor sau producătorilor sunt acceptate mai ușor dacă produsul oferă facilități de interconectare cu alte produse standard (exemplu: limbajul standard de regăsire din bazele de date – SQL).
Pentru a se evalua nivelul de deschidere al unui produs informatic și a decide dacă acesta poate fi considerat un instrument pentru elaborarea de aplicații acesta trebuie să aibă anumite caracteristici. Singurele instrumente cu adevărat dechise sunt limbajele de programare.
d. Sisteme pentru comerțul electronic. Ca urmare a extinderii Internet-ului, se manifestă un interes deosebit pentru o serie de noi aplicații dintre care comerțul electronic ocupă un loc însemnat.
Comerțul electronic presupune o metodologie modernă care se adresează folosirii tehnologiei informației ca un potențial esențial al afacerii. În contextul în care Internet-ul poate fi privit ca un univers informațional, comerțul electronic apare ca un nou mare orizont și trebuie doar să se știe modalitățile de valorificare deplină a acestui potențial.
Deși comerțul electronic este mai mult ca niciodată o problemă de afacere strategică, viitorul afacerii va depinde de abilitatea de a folosi interschimbul electronic de date.
Sintetizând se poate spune că tendințele în dezvoltarea software sunt:
1. Dezvoltarea de aplicații, pachete integrate ieftine si care se pot utiliza în mai multe domenii.
2. Pachete software care utilizează resursele de rețea, permit conlucrarea la aceleasi documente.
3. Integrarea software-ului cu Internet-ul.
4. Programe usor de utilizat ce folosesc tehnologii obiectuale orientate grafic, inteligența artificial în scopul de a utiliza limbajul natural pentru a ușura programarea.
5. Dezvoltarea de experți-asistenți în cadrul sistemelor expert ce înglobează inteligența artificială.
3.1. Evoluția sistemelor informaționale în cadrul firmelor[1],[3]
În ultimele cinci decenii s-au înregistrat schimbări semnificative în configurația structurilor informaționale ale firmelor care au devenit în ultima perioadă de timp mai informatizate.
Până în anii 1960, rolul sistemelor informaționale era simplu: utilizarea lor pentru înregistrarea operațiunilor legate de funcțiuni critice și de procesare a tranzacțiilor. La sfârșitul anilor 1960 apare conceptul de sistem informațional managerial, care se va transforma cu timpul în sistem informatic managerial. Rolul acestuia era de a furniza rapoarte predefinite managerilor, rapoarte care conțineau informațiile de care aveau nevoie în fundamentarea deciziilor.
Tabel 3.1
În perioada 1970-1980 s-a remarcat că rapoartele predefinite furnizate de sistemele informaționale manageriale (Management Information System – MIS) erau insuficiente managerilor pentru luarea deciziilor, în condițiile în care au intervenit schimbări semnificative în condițiile de mediu, inclusiv la nivelul piețelor de referință. Astfel a apărut conceptul de sisteme suport a deciziilor (Decision Suport Systems – DSS). Aceste sisteme ofereau utilizatorilor finali, în special managerilor, un support interactiv în procesul de luare a deciziilor. În plus, aceste sisteme erau mai bine adaptate diferitelor stiluri manageriale.
În perioada 1980-1990 s-au evidențiat noi roluri ale sistemelor informaționale. Această perioadă este caracterizată de dezvoltarea microcalculatoarelor, a pachetelor de aplicații software și a rețelelor de telecomunicații. Acum, utilizatorii finali pot folosi resursele informaționale ca suport necesar îndeplinirii sarcinilor, în loc să aștepte un suport indirect al serviciilor informatice din cadrul departamentelor.
S-a constatat că majoritatea managerilor nu utilizau în mod direct nici rapoartele furnizate de sistemele informaționale manageriale (MIS), nici modelele analitice de suport a deciziilor furnizate de sistemele suport a deciziilor (DSS). Astfel a apărut conceptul de sisteme informatice executive (Executiv Information System – EIS). Aceste sisteme informatice furnizează managerilor informațiile critice exact cum le doresc aceștia și în formatul pe care îl preferă.
Tot în această perioadă și în special la sfârșitul anilor 1980 au apărut și s-au dezvoltat aplicații ale inteligenței artificiale în procesele de afaceri și astfel au apărut sistemele expert pentru afaceri (Business Expert System – BES). Astăzi, sistemele expert joacă rolul de consultanți în problemele de natură economică a oricărei firme.
Ultimul deceniu al mileniului este caracterizat de dezvoltarea sistemelor informatice strategice (Strategic Information System – SIS). Acestea joacă un rol direct în obținerea avantajului competitiv al unei firme. Modelul lui Michael Porter a stat la baza creării a numeroase astfel de sisteme informatice strategice. Firmele de astăzi trebuie să se bazeze pe tehnologia informației pentru a fi competitive pe piețe puternic concurențiale.
În cadrul unei firme se pot întâlni șase tipuri de sisteme informatice structurate pe 4 nivele:
1. Nivelul strategic – acestui nivel îi corespunde sistemul informatic executiv, EIS.
2. Nivelul tactic – la acest nivel se regăsesc sistemul suport al deciziilor, DSS, și sistemul informatic managerial, MIS.
3. Nivelul de cunostințe – sistemul bazat pe cunostințe, Knowledge Based System – KBS.
4. Nivelul operațional – se regăsesc sistemul de automatizare a activităților din birouri (Office Automation System – OAS) și sistemul de procesare a tranzacțiilor (Transaction Processing System – TPS).
3.2. Sisteme integrate pentru firme[3]
Schimbările tot mai rapide în mediul de afaceri și cresterea complexității activităților din cadrul unei firme necesită o adaptare permanentă, într-un ritm alert, care adeseori pune la încercare capacitățile de efort și analiză ale factorului uman. Sistemele / aplicațiile integrate au fost create ca soluții la aceste provocări, fiind capabile să proceseze volume mari de date și informații agregate în scopul optimizării și eficientizării proceselor.Un sistem integrat de aplicații pentru întreprinderi este o soluție software complexă, de nivel înalt, multi-modulară, ale cărei elemente sunt integrate într-o platformă comună, care oferă suport pentru gestiunea resurselor și coordonarea diferitelor procese dintr-o firmă în vederea realizării obiectivelor de afaceri. Soluția caută să modernizeze, să integreze procesele economice, să sincronizeze funcțiile întreprinderii și să coordoneze alocarea resurselor. De asemenea, virtual, permite extinderea firmei dincolo de limitele sale fizice: spre furnizori, clienți și parteneri.
În practică aceste sisteme de aplicații se regăsesc sub diferite denumiri: ERP, SCM, CRM, PLM, BI etc.
În continuare sunt descrise o serie de tipuri mai importante de aplicații:
ERP (Enterprise Resource Planninng) – în sens restrâns se referă la aplicațiile pentru planificarea și urmărirea proceselor de producție, cu luarea în considerare a materialelor, proceselor tehnologice și resurselor (mașini, utilaje) disponibile. Actualmente, noțiunea de ERP este adesea utilizată în sens larg, pentru a desemna sistemele integrate pentru întreprinderi. În acest sens, un sistem ERP poate include ca module celelalte tipuri de aplicații menționate.
SCM (Supply Chain Management) – se referă la gestiunea lanțului de aprovizionare din punct de vedere al planificării cantităților de produse transferate și stocate între "verigile" unui astfel de lanț – furnizori de materii prime, producători, distribuitori și clienți. Se urmăresc astfel optimizări pentru întregul lanț, în locul optimizărilor locale ale fiecărei întreprinderi. Funcționarea unui astfel de lanț de aprovizionare presupune relații de parteneriat între întreprinderi, care să faciliteze integrarea soluțiilor software ale acestora, exemplul tipic fiind industria construcției de automobile.
CRM (Customer Relations Management) – sunt aplicații care sprijină implementarea unei strategii de orientare spre client, prin gestiunea unitară a tuturor proceselor ce presupun interacțiunea cu clientul: vânzări, servicii de garanție si post-garanție (callcenter / support) etc. Pot fi incluse și procese analitice, precum analiza portofoliului de clienți si a comportamentului acestora, crearea campaniilor de marketing pe anumite grupuri țintă etc.
BI (Business Intelligence) – sunt aplicații destinate proceselor de decizie de nivel înalt ale întreprinderii. Aplicațiile de acest tip realizează colectarea și agregarea datelor tranzacționale (referitoare la derularea proceselor întreprinderii), pe baza unui sistem de indicatori de performanță. Bazate pe tehnologii de tip Data Warehouse/OLAP, aceste aplicații permit analize detaliate ale datelor pentru identificarea tendințelor de evoluție și a cauzelor acestora. Prin instrumente vizuale panou de bord, se pot urmari performanțele întreprinderii, cuantificate prin indicatorii de performanță, fiind indicate și abaterile acestora de la valorile planificate.
PLM (Product Lifecycle Management) – se referă la procesele de gestiune a ciclului de viață al produselor și serviciilor, trecând prin etapele de concepție, proiectare, producție, service și retragere. Prin gestiunea unitară a datelor despre produse se urmărește accelerarea lansării produselor (time-to-market), îmbunătațirea calității și scăderea costurilor.
3.2.1. Enterprise Resource Planning. Scopul sistemelor ERP
Sistemul de gestiune integrată a proceselor de afaceri are drept scop integrarea și ordonarea informației, realizarea unei mai bune comunicări de date/informații în firmă, prin fluidizarea schimbului de date între departamente, îmbunătățirea cooperării și interacțiunii dintre diverse compartimente și asistarea procesului de management de nivel superior.
Functionalitățile unui ERP
Modulele unui ERP acoperă mai multe domenii de interes ale unei afaceri:
Financiar-contabil.
Mijloace fixe.
Planificarea producției.
Gestiunea stocurilor.
Gestiunea achizițiilor.
Gestiunea relațiilor cu clienții.
Gestiunea resurselor umane.
Managementul calității.
Managementul proiectelor.
Managementul lanțurilor de aprovizionare.
Managementul ciclului de viață al produselor.
Analiză și suport decizional.
Caracteristicile unui ERP
Fiind o soluție software integrată, un sistem ERP trebuie să aibă câteva caracteristici cheie:
Adaptabilitate – Funcționalitatea standard a aplicațiilor poate fi modificată conform cerințelor specifice ale întreprinderii utilizatoare, de regulă în procesul de implementare a unui ERP. Realizarea adaptărilor este posibilă prin configurare (parametrizare, setare, customizing) care presupune modificarea unor structuri de date sau parametri de sistem; modificări mai importante pot necesita modificarea / dezvoltarea codului aplicației. În al doilea caz apare dezavantajul că procesul de actualizare (update) devine mai complicat, deoarece modificările de cod trebuiesc refăcute după aplicarea pachetelor de actualizare ale producătorului.
Generalitate – să poată cuprinde și să satisfacă cele mai multe tipuri de organizații, să suporte mai multe funcții organizaționale; generalitatea și puterea de a susține organizații mari și complexe coexistă cu flexibilitatea specifica organizațiilor mici. Funcționalitatea generală se referă la informatizarea proceselor aplicabile oricărei organizații, de ex. contabilitate, resurse umane, aprovizionare etc. Oferta de aplicații de întreprindere cuprinde si soluții specific anumitor domenii de activitate, cum ar fi sănătate, telecomunicații, comerț cu amănuntul (retail), industrie aeronautică, administrație publică etc.
Modularitate – să aibă o structură modulară și orice modul să poată fi inclus sau detașat de câte ori este nevoie fără a afecta celelalte module sau întreaga structură; toate modulele sistemului sunt strâns legate între ele toți utilizatorii lucrând simultan asupra acelorasi date, prin rețeaua de calculatoare, în funcție de atribuțiile pe care le au.
Sistem deschis – să aibă o arhitectura de sistem deschis, să ofere facilitate care să permit integrarea cu alte aplicații deja existente și/sau tranziția cu eforturi și costuri minime de la alte module ale aplicației; să ofere un mediu de dezvoltare și documentare pentru utilizatori avansați care preiau părți din întreținerea, adaptarea, extinderea sistemului, dar și integrarea cu platform și tehnologii de ultimă oră cum sunt Web/Intranet/Internet/Data Warehouse.
Interfață cu utilizatorul standardizată – Modul de operare este unitar, prin standardizarea design-ului formularelor, a meniurilor aplicațiilor și a regulilor de operare. În acest mod este facilitat procesul de învățare pentru utilizatori.
Securitatea datelor – să permită accesul la date în condiții de securitate deosebite numai în conformitate cu drepturile acordate fiecărui utilizator; siguranța și securitatea datelor sunt asigurate la un nivel deosebit prin sistemul de drepturi de acces.
Conectivitate – să nu fie limitat la granițele organizaționale ale companiei ci să suporte conectivități cu alte module de afaceri din alte companii.
Simularea realitatii – să permită simularea proceselor de afaceri reale și să poată atribui responsabilități utilizatorilor care controlează sistemul.
Pe lângă aceste caracteristici generale trebuie remarcat faptul că un ERP trebuie să aibă o colecție a celor mai bune procese de afaceri și practici de afaceri, pe care să le ofere utilizatorilor.
Avantaje și limite ale utilizării sistemelor ERP
Avantaje:
asigură informații on-line și în timp real pentru toate ariile funcționale ale unei companii;
informația este introdusă în sistem o singură dată într-o singură bază de date ceea ce asigură acuratețea și standardizarea datelor și elimină redundanțele;
îmbunătățeste accesul la date în vederea luării deciziilor în timp util pentru a susține deciziile de afaceri;
diminuarea timpilor de răspuns către client dar și la operațiile de afaceri realizate – furnizează instrumente de raportare managerială divesificate ceea ce îmbunătățeste controlul proceselor de afaceri de către conducerea companiei;
îmbunătățește procesele de afaceri deoarece obligă la utilizarea “celor mai bune practici” ce sunt incluse în aplicații;
facilitează companiilor mari să acopere toate domeniile funcționale;
asistă activitățile cele mai importante din companie și constituie, din acest motiv, o soluție din cele mai bune pentru management;
conduce la integrarea completă a aplicațiilor nu numai între departamentele unei companii ci și între mai multe companii;
elimină cele mai multe probleme ale unei afaceri: criza materiilor prime, sporirea productivității, livrarea promptă, calitatea produselor etc.;
reduce golurile de informații din organizație și oferă un flux al informațiilor sigur și fără redundanțe, facilitează introducerea celor mai noi tehnologii (Internet, Intranet, VideoconferinŃe, E-Commerce, EFT – Electronic Fund Transfer, EDI – Electronic Data Interchange etc.);
oferă o perspectivă globală asupra a ceea ce se întâmplă în cadrul structurii organizaționale, asupra cerințelor actuale ale companiei, dar și oportunități pentru îmbunătățirea continuă și rafinarea proceselor de afaceri;
asigură companiei avantaje competiționale si îmbunătățește imaginea companiei;
îmbunătățește serviciile către clienți și prin aceasta se îmbunătățește imaginea companiei.
Limite ale utilizarii ERP:
durata relativ mare a implementării;
costurile implementării: cheltuiala pentru achiziționare, costuri suplimentare/ascunse (instruire,integrare, testare, întreținere, adaptare, conversia datelor din sisteme vechi, consultanță);
amplificarea problemelor de securitate.
3.2.2. Supply Chain Management
În anii 1990 câțiva autori au încercat să pună esența SCM într-o singură definiție. Ea conține:
obiectivele teoriei de management;
grupul țintă;
obiectiv-ul (ele);
mijloacele pentru atingerea obiectivelor.
Obiectivul SCM este în mod evident “suplly chaine”, care reprezintă o rețea de organizații ce sunt implicate prin legături amonte și aval, în diferite procese si activități care produc valori sub forma produselor și serviciilor ce ajung la consumatorii finali.
Într-un sens mai larg un SCM constă din două sau mai multe organizații separate legal, dar unite prin fluxuri de materiale, financiare si informații. Aceste organizații pot fi firme ce produc părți componente și produse finite, firme ce asigură logistica și chiar clientul final însuși.
O rețea uzuală nu se concentrează numai pe fluxurile dintr-un singur lanț, ci există fluxuri de lucru divergente și convergente într-o rețea complexă ce rezultă din mai multe ordine date de diferi clienți care trebuie realizate (deservite) în paralel. Pentru a ușura complexitatea o organizație dată se poate concentra numai pe o parte din SCM general. Ca un exemplu privind în aval imaginea unei organizații poate fi limitată de clienții clienților ei, iar în amonte de furnizorii furnizorilor ei.
Într-un sens restrâns termenul de SCM este de asemenea aplicat unei companii mari care are câteva sedii adesea localizate în țări diferite. Coordonarea fluxurilor de materiale, informații și financiare într-o astfel de companie multinațională într-un mod eficient rămâne o sarcină formidabilă. Oricum luarea deciziilor trebuie să fie ușoară, deoarece aceste puncte fac parte dintr-o singură organizație mare cu un singur nivel de management. Un SCM în acest sens este numit și SCM interorganizațional, în timp ce termenul intraorganizațional se referă la SCM. În sens restrâns, fără a ține seama de aceste diferențe între diferite unități funcționale ca marketing, producție, aprovizionare, logistică și finanțe este necesară o strânsă colaborare, aceasta fiind condiția esențială și firească în firmele de astăzi.
Obiectivul care guvernează toate eforturile într-un SCM este creșterea competitivității. Aceasta deoarece în ochii consumatorului final nu este responsabilă o singură unitate organizatorică pentru competivitatea produselor și serviciilor ei, ci SCM ca un întreg. Deci competitivitatea a fost luată și ridicată de la o singură companie la un SCM. Evident convingerea unei companiei individuală să devină parte dintr-un SCM necesită o situație de succes pentru fiecare participant, la un drum lung de cursă lungă, în timp ce aceasta nu se poate implica pentru toate părțile într-o cursă scurtă. Un impediment general acceptat în îmbunătățirea complexității este asigurarea unui service superior clienților.
Ca alternativă o firmă poate să-și crescă competivitatea prin asigurarea unui service general, acceptat la un cost minim. Sunt două căi principale de îmbunătățire:
una este o mai apropiată integrare a organizațiilor și închiderea integrală a organizațiilor insolvabile,
a doua este o mai bună coordonare a fluxurilor materiale, informaționale și financiare.
Depășind barierele organizaționale, alinierea strategiilor și gestionarea lanțului de aprovizionare sunt subiecte comune în acest sens. Se va defini termenul de management al lanțului de aprovizionare ca fiind sarcina de a integra unitățile organizaționale de-a lungul unui lanț de aprovizionare, de a coordona materialele, informațiile și fluxurile financiare pentru a acoperi cererile clientului, cu scopul de a îmbunătăți competitivitatea lanțului de aprovizionare ca un tot.
3.2.3. Customer Relationship Management
CRM-ul este un proces care ajută la o mai bună înțelegere a nevoilor și comportamentului clienților. El ajută la dezvoltarea și la trasarea strategiilor de afaceri pentru client și de asemenea abordează problemele prin implementarea lor. În termeni simpli utilizarea eficientă a unui CRM ajută clientul și organizația acestuia să îndeplinească acele țeluri mult dorite, acele ținte referitoare la potențialele performanțe, achiziții, creșterea și păstrarea afacerii. O bază de date centralizată furnizează informațiile despre clienți și asigură coordonarea echipelor de marketing, vânzări și suport.
Un sistem eficient de CRM are drept scop gestionarea și optimizarea ciclului de viață al clientului, dar și construirea unei înțelegeri corespunzătoare sau a unei legături între diverse departamente, forțe de vânzări și clienți în cadrul unor companii mari, care în final toate la un loc vor spori producția companiei.
CRM (Managementul Relației cu Clienții) este o strategie comercială care urmărește stabilirea unei relații profitabile și de lungă durată cu clienții. Astăzi, CRM este introdus în majoritatea companiilor mari. Managementul informației este susținut și cunoștințele companiei sunt păstrate.
Prin folosirea CRM-ului, o organizație poate folosi înregistrările anterioare ale potențialilor clienți și cumpărători precum și tendințele anterioare de achiziție, tendințe pe care le-au preferat mai devreme dar și nevoile acestora, pentru a crea un centru al clienților și un sistem de marketing central referitor la nevoile clienților.
Companiile care utilizează sisteme CRM se pot aștepta imediat:
la păstrarea și obținerea mai multor clienți, în consecință la o creștere globală;
la creșterea și maximizarea absolută a ciclurilor de viață a clienților;
la îmbunătățirea serviciilor pentru clienți prin personalizarea acestora;
Succesul unei aplicații CRM constă în continua dezvoltare a acestuia, pentru a satisface noile nevoi și cerințe ale utilizatorilor acestuia. Este foarte important ca utilizatorul de CRM să înțeleagă că succesul unei astfel de aplicații constă în continua dezvoltare și modelare a funcțiilor aplicației după nevoile sale.
3.2.4. Business Intelligence
Luarea deciziilor bune în afaceri este la fel de important ca și în viața particulară. În fiecare zi trebuie să se ia decizii care să determine direcția și eficiența activităților dintr-o organizație.
Se iau decizii în legatură cu producția, marketingul, personalul etc. Deciziile luate afectează costurile, vânzările, profitul etc. Ca și în viața personală, cheia pentru succesul organizației constă în modul în care se iau deciziile. Organizațiile trebuie să ia decizii eficiente.
Cine ia deciziile?
La prima vedere, se poate spune că doar persoanele din vârful ierarhiei (CEO, director, președinte) trebuie să ia decizii eficiente care să aducă succesul în organizație. Planurile eficiente dezvoltate de conducerea organizației pot eșua datorită deciziilor greșite luate de către persoane din părțile inferioare ale ierarhiei în procesul de implementare sau în cel de execuție. În concluzie, decizii eficiente trebuie luate de toți cei din organizație. Deciziile eficiente luate la fiecare nivel al organizației duc către succes.
Ce sunt deciziile eficiente?
Deciziile eficiente sunt acele alegeri care duc organizația mai aproape de obiectivele stabilite în timp util. Dacă se ia în considerație definiția de mai sus se poate observa trei componente importante care ajută personalul de decizie din cadrul organizației să ia decizii eficiente:
stabilirea obiectivelor;
stabilirea unor mărimi de măsurat pentru stabilirea abaterii de la obiective;
stabilirea termenelor în care trebuie atinse obiectivele.
Aceste informații reprezintă baza de plecare pentru luarea deciziilor, dar și o metoda de evaluare a calității deciziilor luate. Obiectivele trebuie să fie stabilite clar și făcute cunoscute tuturor celor implicați în activitatea organizației. Pentru ca un obiectiv să poată sta la baza unei decizii eficiente trebuie să definească și o metodă de măsurare pentru stabilirea în orice moment a abaterii înregistrate în activitatea curentă.
Odată stabilite obiectivele clare, metodele de măsurare ale acestor obiective și metodele de evaluare, se pune întrebarea: Cum poate o organizație să obțină și să distribuie informațiile necesare pentru luarea deciziilor și evaluarea eficienței acestora?
Răspunsul la această întrebare este: Prin soluții de Business Intelligence.
Putem defini Business Intelligence drept platformă de prezentare a informațiilor într-un mod corect, util și specific către fiecare persoană de decizie în timp util pentru a putea servi în luare deciziilor eficiente.
Business Intelligence nu reprezintă un set de rapoarte tipărite sau prezentate pe ecran. Rândurile unui raport de vânzări, spre exemplu, pot conține informații detaliate și exacte, dar nu reprezintă o soluție de Business Intelligence până când nu sunt puse într-un format care poate fi ușor înțeles și interpretat de către o persoană de decizie în vederea stabilirii unei soluții eficiente pentru o situație particular întâlnită în activitatea curentă.
3.3. Sistemul informatic de gestiune
Sistemul informatic de gestiune este sistemul informatic folosit pentru administrarea și controlul resurselor unui sistem economic, deoarece termenul de gestiune are semnificația, pe de o parte, de „administrare a bunurilor unei întreprinderi“ și pe de altă parte, de „răspundere a păstrării bunurilor și a mânuirii fondurilor unei întreprinderi“ ale cărei bunuri sunt reprezentate de resursele necesare pentru realizarea obiectivelor sale, denumită generic sistem economic.
Administrarea și controlul resurselor unui sistem economic impun administrarea și controlul activităților pe care le desfășoară sistemul economic respectiv pentru îndeplinirea obiectivelor sale.
CAPITOLUL 4 APLICATIE
Un sistem de gestiune a bazelor de date relaționale este esențial în numeroase medii, de la utilizările tradiționale în medii de afaceri și invățământ și până la aplicațiile recente, operarea motoarelor de căutare din Internet.
PHP(Hypertext Preprocessor) este un limbaj de programare folosit pentru crearea de site-uri web. Este un limbaj de programare web open-source, reflectiv (abilitatea unui program de a-și observa și modifica structura și comportamentul) folosit in principal pentru dezvoltarea aplicațiilor server-side ( Scripting server-side: tehnologie web server în care cerințele userilor sunt îndeplinite prin rularea unui script direct pe server-ul web pentru a crea pagini HTML dinamice. Este folosit de obicei pentru crearea de site-uri web dinamice ce interfațeaza cu baze de date) și a conținuturilor web dinamice. Exemple faimoase de utilizare a acestui limbaj sunt PhpBB (forum), PhpNuke(CMS), chiar și MediaWiki, sofware-ul din spatele Wikipedia. Folosirea PHP-ului poate fi văzută ca o alternativă gratuită la utilizarea unor limbaje comerciale cum sunt ASP de la Microsoft, ColdFusion de la Macromedia, sau chiar JSP de la Sun Microsystems, chiar dacă nu se ridică peste acestea.
Principala facilitate a limbajului este că permite interacțiunea cu un număr mare de sisteme de gestiune a bazelor de date relaționale, cum ar fii: MySql, Oracle, IBM DB2, Microsoft SQL Server, PostgreSQL si SQLite. PHP este compatibil cu majoritatea sistemelor de operare, incluzând: Unix, Linux, Windows și Mac OS X și poate interacționa cu majoritatea serverelor web.
4.1 Prezentare generală
„VIDEO 4 FUN” este o aplicație de tip web destinată utilizatorilor persoane fizice, având ideea de realizare în celebrul „imdb.com”. Deși ca design se aseamănă într-o oarecare măsură, conceptul tehnic este unul personal, nefiind inspirat din nicio altă sursă exterioară. Această aplicație a fost concepută observând insuficiența existenței aplicațiilor de acest tip in România, cele mai utilizate fiind „cinemagia.ro” și „PORT.ro”, celelalte fiind doar subramuri ale unor portaluri deja existente. Cum era de așteptat, niciuna din aplicațiile enumerate mai sus nu este perfecta, ci are propriile lacune, așa cum este și cea de față. Ideea realizării unui astfel de site nu este noua, această aplicație nedorindu-se a fi altceva decât o alternativă la produsele deja existente. Dacă va reuși să se impună sau nu rămâne de văzut, singurii care pot propulsa acest site spre un real succes fiind utilizatorii săi.
4.2 Realizarea aplicației
Acest site a fost gândit de la început ca un instrument folositor utilizatorilor în vederea informării lor cu privire la noutățile apărute în industria cinematografică. Tehnologiile care au fost alese pentru realizarea aplicației sunt PHP pentru generarea dinamică a paginilor HTML și MySQL pentru lucrul cu bazele de date, totul rulând pe suportul oferit de serverul Xampp.
Realizarea acestei aplicații presupune, in primul rând, utilizarea unei baze de date care să conțină date despre filme. Aceasta din urmă va cuprinde opt tabele ce conțin informațiile referitoare la produsele comercializate, printre care se enumeră: anul apariției, regia, distribuția, genul, durata, o scurtă prezentare și altele.
Schema logică a bazei de date:
-structura logică a tabelei movie:
idMovie N 11 (codul filmului din baza de date)
roTitle C 255 (numele filmului in limba română)
enTitle C 255 (numele filmului in limba engleză)
provider C 255 (numele producătorului filmului)
genre C 255 (genul filmului)
audience C 255 (audiența filmului)
sound C 255 (tipul sunetului)
year N 11 (anul apariției filmului)
otherInfo (informații suplimentare despre film)
subtitles (limbile de subtitrare disponibile)
videoSystem C 255 (formatul DVD-ului)
plotOutline (o scurtă prezentare a filmului)
Schema fizică a bazei de date specifică SGBD MySQL se prezintă astfel:
Fig 4.2.1 Tabela movieactors
Fig. 4.2.2 Tabela movie
Fig 4.2.3 Tabela moviedirectors
Fig. 4.2.4 Tabela filmepremiate
Fig. 4.2.5 Tabela recomandări
Fig 4.2.6 Tabela top10luna
Fig 4.2.7 Tabela top10saptamana
Baza de date și tabelele au fost create cu ajutorul utilitarului PHPMyAdmin, care facilitează interfața cu serverul MySQL prin intermediul browser-ului web, suplinind astfel lipsa unei interfețe grafice de administrare a bazelor de date din pachetul MySQL.
Implementarea codului
Odata creată și alimentată baza de date, următorul pas este acela de a folosi codul HTML/PHP pentru a genera în mod dinamic paginile web componente ale aplicației. Aplicația constă din fișiere .php care alcătuiesc nucleul său.
Cele mai importante fișiere ale aplicației sunt:
index.php – fișierul de start al site-ului
connect.php – realizează conexiunea la baza de date
detalii.php – partea de afișare efectivă a filmelor din baza de date cu posibilitate de detaliere
cautare.php – realizează o căutare de bază printre filmele existente în site
caut-avansat.php – realizeaza o căutare după mai multe criterii
În continuare voi descrie mai amănunțit modul in care aceste fișiere iși aduc contribuția la bunul mers al site-ului, aducând exemplificări din codul sursă.
index.php
Este fișierul care realizează pornirea motorului site-ului la accesarea prin intermediul unui browser web. Nu are funcționalități deosebite și doar realizează referințele cu celelalte pagini ale site-ului, structura și designul său făcând baza majorității celorlalte fișiere sursă.
cautare.php
Realizează un motor de căutare de bază în cadrul filmelor existente în baza de date, după un anumit criteriu (după numele filmului în română, numele filmului în engleză, regizor și actor).
Utilizatorul trebuie să selecteze criteriul după care va dori să caute un anumit film și apoi să introducî textul în câmpul de tip text aflat în meniul din partea dreaptă a site-ului. Sistemul va returna rezultatul găsit în funcție de cerințele utilizatorului. Acesta va include filmul, respectiv filmele găsite și detaliile despre ele.
caut-avansat.php
Căutarea de bază este un instrument util și rapid, dar poate să nu ofere rezultatele așteptate de utilizator, intrucât sunt omise anumite opțiuni de căutare. Pentru o mai mare acuratețe a căutării sunt incluse în această pagină opțiunile suplimentare de care un utilizator are nevoie pentru a găsi exact ceea ce dorește, opțiuni cum ar fi:
-genul din care face parte filmul
-tipul audienței
-anul apariției filmului
Opțiunile de căutare prezente în form-ul ce le afișează sunt preluate apoi de serverul PHP și prelucrate, se iau pe rând opțiunile și se generează cererea SQL aferentă căutării. Acest proces este unul mai costisitor atât din punct de vedere al resurselor hardware cât și al timpului, interpretorul de cod PHP lucrând mai întâi pentru construirea sintactică a cererii, apoi emițând cererea propriu-zisă serverului MySQL și în cele din urmă interpretând rezultatele obținute. Ținând cont de faptul că la mai multe opțiuni o cerere de regăsire pe o tabelă cu câteva mii de înregistrări poate ajunge la un timp de ordinul câtorva secunde, timp pierdut de sistem cu executarea cererii de regăsire și care nu mai poate fi folosit pentru alte operații, este de preferat să se opereze astfel de cereri numai în momentul în care căutarea de bază nu a condus la rezultatul dorit.
În continuare includ o porțiune din codul sursă ce face compunerea cererii de căutare avansată:
<?php
include ("header.php");
?>
<br>
Cautare avansata:
<form action="result-caut-avansat.php" method="POST">
<table align="center">
<tr>
<td>Gen:</td>
<td>
<select class="dropdown" name="genFilm">
<option value="">Nespecificat</option>
<?php
$selectCat = "SELECT DISTINCT genre FROM movie ORDER BY genre";
$resultCat = mysqli_query($link, $selectCat);
while ($row=mysqli_fetch_array($resultCat))
{
$cat = $row["genre"];
if ($cat == "Concert / Videoclipuri"){
$cat = "Concert / Clipuri";
}
print "<option value=\"$cat\">$cat</option>";
}
?>
</select>
</td>
</tr>
<tr>
<td>Audienta:</td>
<td>
<select class="dropdown" name="audientaFilm">
<?php
$selectAud = "SELECT DISTINCT audience FROM movie ORDER BY audience";
$resultAud = mysqli_query($link, $selectAud);
while ($row=mysqli_fetch_array($resultAud))
{
$aud = $row["audience"];
print "<option value=\"$aud\">$aud</option>";
}
?>
</select>
</td>
</tr>
<tr>
<td>Anul aparitiei:</td>
<td><input type="text" name="anulAparitiei" size="20"></td>
</tr>
<tr>
<td colspan="2" align="center"><input type="submit" name="cautaFilm" value="Cauta"></td>
</tr>
</table>
</form>
<?php
include ("footer.php");
?>
detalii.php
Realizează afișarea tuturor filmelor, pentru a orienta utilizatorul în legătură cu noutățile apărute în industria cinematografică. Ca primă opțiune de afișare, există în partea stângă a paginii un meniu în Javascript care permite selectarea din cadrul tuturor filmelor numai a acelora care fac parte dintr-o anumită categorie.
Listarea filmelor se face pe rânduri, pentru fiecare film afișându-se anul apariției, regia, distribuția, genul, durata, audiența generală, sunetul, subtitrările, o scurtă prezentare și alte informații.
<?php
include ("header.php");
//$_idMovie = $idMovie;
$_idMovie = $_GET["idMovie"];
?>
<br>
<?php
$select = "SELECT * FROM movie WHERE idMovie = $_idMovie";
//print $select;
$result = mysqli_query($link, $select);
while ($row=mysqli_fetch_array($result))
{
$idMovie = $row["idMovie"];
$descriere = $row["plotOutline"];
$numeFilmRO = $row["roTitle"];
$numeFilmEN = $row["enTitle"];
$year = $row["year"];
$gen = $row["genre"];
$runTime = $row["runTime"];
$audienta = $row["audience"];
$sound = $row["sound"];
$subtitrari = $row["subtitles"];
$subtitrari = str_replace (",",", ",$subtitrari);
$alteInformatii = $row["otherInfo"];
print "<div class=rezultatCautare>".$numeFilmRO." / ".$numeFilmEN."</div><br>";
print "<table border=0 width=450 cellpaddin=0 cellspacing=0><tr>";
print "<td valign=top width=310>";
print "<b>Anul aparitiei:</b> ".$year."<br>";
print "<b>Regia: </b>";
$selectRegizori = "SELECT * FROM moviedirectors WHERE idMovie = $idMovie";
$resultRegizori = mysqli_query($link, $selectRegizori);
while ($row=mysqli_fetch_array($resultRegizori))
{
$regizor = $row["name"];
print $regizor."; ";
}
print "<br><b>Distributie: </b>";
$selectActori = "SELECT * FROM movieactors WHERE idMovie = $idMovie";
$resultActori = mysqli_query($link, $selectActori);
while ($row=mysqli_fetch_array($resultActori))
{
$actor = $row["name"];
print $actor."; ";
}
$selectPremiu = "SELECT * FROM filmepremiate WHERE idMovie = $idMovie";
$resultPremiu = mysqli_query($link, $selectPremiu);
while ($row=mysqli_fetch_array($resultPremiu))
{
$premiu = $row["premiu"];
print "<br><b>Premiu film:</b> ".$premiu."<br>";
}
print "<br><b>Gen:</b> ".$gen."<br>";
print "<b>Durata:</b> ".$runTime." minute<br>";
print "<b>".$audienta."</b><br>";
print "<b>Sunet: </b>".$sound."<br>";
print "<b>Subtitrari: </b>".$subtitrari."<br>";
print "</td>";
print "<td valign=top width=140 align=center>";
print "<a href=\"javascript:displayPicture('big/".$idMovie.".jpg','".$numeFilmRO."',320+40,510+80)\"><img src=\"small/".$idMovie.".jpg\" alt='$numeFilmRO' border=0></a><br><a href=\"javascript:displayPicture('big/".$idMovie.".jpg','".$numeFilmRO."',320+40,510+80)\" class=nav><img src=pictures/lupa.jpg border=0> Mareste…</a>";
print "</td></tr>";
print "</table>";
print "<table border=0 width=450 cellpaddin=0 cellspacing=0>";
print "<tr><td>";
print "<b>Scurta prezentare:</b><br><div align=justify>".$descriere."</div>";
print "<br><b>Alte informatii:</b><br><div align=justify>".$alteInformatii."</div>";
// print "<b>Alte:</b><br>".$alte;
print "</td></tr></table>";
}
?>
<form action="javascript:history.go(-1)">
<div align="center"><input type="submit" name="" value="Inapoi"></div>
</form>
<?php
include ("footer.php");
?>
connect.php
Cu ajutorul acestei clase se realizează conexiunea la baza de date, prin setarea unei perechi user/password a unui utilizator al bazei. De asemenea trebuie specificat și numele bazei de date la care dorim să realizăm conexiunea.
4.3. Prezentare facilități – manual de utilizare
Site-ul „VIDEO 4 FUN” este un instrument util în vederea informării utilizatorului atât despre noutățile apărute în domeniul cinematografic, cât și despre o serie de filme recomandate spre vizionare.
La intrarea pe site utilizatorul este întâmpinat de o scurtă listă cu top 10 filme ale săptămânii în curs și o altă listă cu top 10 filme ale lunii în curs. O imagine orientativă este prezentată mai jos.
Fig 4.3.1 Pagina de index a site-ului „VIDEO 4 FUN”
În partea de sus a paginii există un meniu poziționat pe un singur rând, aici găsim Acasa și Contact, prima fiind pagina care se încarcă la deschiderea site-ului, iar cea de a doua fiind pagina ce conține informații referitoare la detaliile de contact.
Mai există un meniu în partea stângă a paginii ce cuprinde categoriile de filme ce pot fi vizionate de utilizator. Acesta este un „shortcut” către modulul detalii, ce prezintă în detaliu toate filmele disponibile.
Găsim de asemenea și un meniu de căutare în partea dreaptă sus. În cazul în care nu s-a găsit cu ajutorul modulului detalii filmul dorit în timp scurt, se poate apela la acesta, care prin opțiunile sale va conduce la un rezultat sigur și rapid.
Mai există un alt meniu în partea dreaptă a paginii ce cuprinde următoarele link-uri:
-Noutati : pagina ce afișează o listă cu ultimele filme adăugate pe site
-Recomandari : pagina ce afișează lista cu recomandările site-ului cu privire la filmele date spre vizionare
-Filme premiate : afișează cele mai bune filme, ce au câștigat diverse premii
-Cautare avansata : este un instrument util atunci când utilizatorul nu găsește rapid ceea ce caută, paleta de opțiuni multiple făcând posibilă regăsirea filmelor cu detaliile specificate.
Sectiunea Catalog cuprinde toate categoriile de filme disponibile pe site.
Pentru a vizualiza toate filmele de un anumit gen, este suficient un singur click pe categoria respectivă, iar pe pagină se va afișa o listă cu toate filmele ce fac parte din genul respectiv. Utilizatorul poate să vizualizeze mai multe informații despre un anumit film, printr-un click pe titlul acestuia.
Fig 4.3.2 Pagina de detaliere film
Fig 4.3.3 Pagina de căutare avansată
Din punct de vedere al implementării soluției, al costurilor de analiză, proiectare, implementare și testare, se poate spune că realizarea acestui tip de aplicație nu este o investiție costisitoare și că aceasta are un potențial ridicat de succes. Aplicația are rolul de a ține utilizatorul la curent cu noutățile apărute în industria cinematografică și de a-i prezenta toate detaliile despre filmul dorit. Aceasta a mai fost creată și cu scopul de a informa utilizatorul care sunt cele mai bune filme de vizionat și cele mai premiate. Informațiile despre filme au fost stocate cu doar cu ajutorul unei baze de date deoarece este mult mai rapidă și oferă mult mai multe posibilități față de un fișier, de oricare tip ar fi, în care am putea păstra informațiile.
CONCLUZIE
Evoluția SGBD-urilor este legată, în principal, de modelul de date pe care-l implementează. Organizarea datelor în memoria externă în baza de date se face conform unui model de date, așa cum am văzut în capitolele precedente. Până în anii șaizeci datele erau organizate doar în fișiere, gestionate de programe scrise în diferite limbaje de programare universale (exemple: Cobol, Fortran etc.). La sfârșitul anilor șaizeci a apărut modelul arborescent de organizare a datelor și primele SGBD-uri care erau ierarhice și implementau acest model (exemplu: IMS). La începutul anilor șaptezeci a apărut modelul rețea de organizare a datelor și SGBD-urile rețea ce implementau acest model (exemple: IDMS, SOCRATE). SGBD-urile arborescente și rețea fac parte din prima generație și ele constituie pionieratul în domeniu. La sfârșitul anilor șaptezeci, începutul anilor optzeci a apărut modelul relațional de organizare a datelor și ulterior s-au realizat SGBD-urile relaționale ce implementau acest model (exemple: Oracle, Informix, DB2, SQLServer, Visual Foxpro, Access etc.). Este generația a doua de SGBD, care prin simplitate, interactivitate și neproceduralitate domină piața actuală. La sfârșitul anilor optzeci, începutul anilor nouăzeci a apărut modelul orientat obiect de organizare a datelor și SGBD-urile orientate obiect ce implementau acest model (exemple: Gemstone, O2, Jasmine etc.). Aceasta este generația a treia de SGBD care este în plină dezvoltare acum.
În momentul de față este evidentă tendința producătorilor de sisteme de gestiune a bazelor de date de a trece la sisteme obiect-relaționale și, în general, această trecere se realizează prin adăugarea treptată a caracteristicilor modelului obiect în sistemele de gestiune relaționale. Oferta de sisteme de gestiune a bazelor de date este deosebit de generoasă, pe o scară extinsă de performanțe și costuri, de la sisteme care se pot folosi gratuit (fără licență sau cu licență publică), până la sisteme cu înalte performanțe, a căror utilizare necesită plata licențelor respective. Chiar și pentru astfel de sisteme există versiuni de test (trial versions) care pot fi obținute gratuit prin Internet.
La trecerea de la o generație la alta de SGBD au fost urmărite câteva aspecte: păstrarea aspectelor fundamentale care dau conceptul de SGBD: obiectivele, funcțiile și componentele (desigur, la fiecare generație apar și o serie de elemente specifice, de nuanță, care însă nu schimbă fundamentele conceptului), încadrarea unui SGBD într-o generație se face în funcție de modelul de date implementat, îmbunătățirea organizării datelor în memoria externă prin implementarea unui model mai performant(se urmărește creșterea independenței logice și fizice, asigurarea unor limbaje de descriere a datelor (LDD) cât mai performante și automatizate, asigurarea unor limbaje de manipulare a datelor (LMD) puternice, asigurarea unor limbaje de regăsire neprocedurale, reducerea și controlul redundanței), îmbunătățirea accesului la date prin: acces după mai multe chei, acces concurent, optimizarea accesului, creșterea securității datelor, oferirea unor facilități de utilizare tot mai performante (generatoare specializate, interfețe cu alte limbaje de programare, interactivitatea), diversificarea tipurilor de date ce pot fi utilizate, diversificarea modului de lucru (local sau rețea), precum și a tipurilor de aplicații ce pot fi dezvoltate(acest lucru înseamnă că SGBD-urile se doresc a avea o extensibilitate cât mai mare, care să le permită adaptarea la nou), utilizarea unor SGBD-uri din generațiile precedente în paralel cu dezvoltarea unei noi generații, tendința de fundamentare teoretică și standardizare a conceptelor din fiecare nouă generație de SGBD apărută, ceea ce oferă acestora robustețe și deschidere.
Obiectivul general al unui SGBD este de a furniza suportul software complet pentru dezvoltarea de aplicații informatice cu baze de date. Fiind un mediu specializat, SGBD satisface cerințele informaționale ale utilizatorului într-un mod optim. Astfel, el asigură minimizarea costului de prelucrare a datelor, reduce timpul de răspuns (timp util), asigură flexibilitate și deschidere mari aplicației, asigură protecție ridicată a datelor.
BIBLIOGRAFIE
[1] Andronie M., Analiza si proiectarea sistemelor informatice de gestiune, Editura Fundatiei Române de Mâine, Bucuresti, 2007
[2] Lungu I., Sabau Gh., Velicanu M., Muntean M., Ionescu S., Posdarie E., Sandu D., Sisteme informatice. Analiză, proiectare si implementare, Editura Economică, Bucuresti, 2003
[3] Savulea, D. Proiectarea si administrarea sistemelor informatice, Editura Sitech, 2010
[4] Virlan G., Enache, C., Zamfir, G. Proiectarea sistemelor informatice de gestiune, Editura Danubius, Galați, 2008
[5] Ursăcescu, M. Sisteme informatice. O abordare între clasic și modern, Ed. Economică, București, 2002
[6] php
[7] Mysql
BIBLIOGRAFIE
[1] Andronie M., Analiza si proiectarea sistemelor informatice de gestiune, Editura Fundatiei Române de Mâine, Bucuresti, 2007
[2] Lungu I., Sabau Gh., Velicanu M., Muntean M., Ionescu S., Posdarie E., Sandu D., Sisteme informatice. Analiză, proiectare si implementare, Editura Economică, Bucuresti, 2003
[3] Savulea, D. Proiectarea si administrarea sistemelor informatice, Editura Sitech, 2010
[4] Virlan G., Enache, C., Zamfir, G. Proiectarea sistemelor informatice de gestiune, Editura Danubius, Galați, 2008
[5] Ursăcescu, M. Sisteme informatice. O abordare între clasic și modern, Ed. Economică, București, 2002
[6] php
[7] Mysql
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Tendinte In Dezvoltarea Sistemelor Informatice (ID: 150713)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.