Tehnologia Ado

Tehnologia ADO.NET

Pentru aplicațiile care interacționează cu bazele de date pachetul .Net Framework furnizează un set variat de obiecte pentru a organiza interacțiunea cu bazele de date; referirea la aceste clase se face prin ADO.NET.

(provine de la ActiveX Data Objects de la Microsoft) a fost o librărie a componentelor COM și a avut multe variante intermediare în ultimii ani. Ultima variantă, conține în principiu obiectele Connection, Command, Recordset și Field. Se deschide o conexiune la baza de date, datele sunt selectate în recordset-uri, care conțin field-uri, se fac modificările dorite asupra datelor, se actualizează pe server, iar apoi se închide conexiunea. a mai introdus conceptul de recordset-uri deconectate, concept care a fost folosit atunci când nu se doreau conexiuni deschise pentru perioade lungi de timp.

Existau numeroase probleme pe care nu le rezolva satisfăcător, cea mai notabilă fiind masivitatea recordset-urilor deconectate. Rezolvarea acestei probleme era necesară datorită evoluției programării „centrate pe web”, deci a fost necesară o nouă abordare.

Actualizarea de la la ADO.NET nu este foarte grea. Dacă se utilizează SQL Server, există un set de clase noi care sunt foarte potrivite pentru a obține performanțe ridicate, acesta fiind un motiv suficient pentru a face trecerea de la ADO la ADO.NET.

ADO.NET se aseamană foarte mult cu predecesorul său, . Principala diferență este că ADO.NET este o arhitectură de date deconectată. Într-o architectură deconectată datele sunt extrase din baza de date și stocate pe calculatorul local. Datele se manipulează pe computerul local, iar conectarea la baza de date se realizează doar când se dorește modificarea înregistrărilor sau extragerea de noi date.

Separarea arhitecturii de date de baza de date prezintă avantaje semnificative. Cel mai mare avantaj ar fi evitarea problemelor asociate cu obiectele de date care nu se mapează corect. Este dificil să avem mii sau sute de mii de conexiuni continue la bazele de date deoarece aceste conexiuni sunt consumatoare mari de resurse. O arhitectură deconectată face economie de resurse.

ADO.NET furnizează un acces consistent la surse de date cum ar fi Microsoft SQL, precum și resurse aflate în OLE DB și XML. Aplicațiile care folosesc aceleași date, pot folosi ADO.NET pentru a se conecta la aceste date pentru a le extrage, modifica și apoi să le aducă la zi. Cu cât aplicațiile s-au dezvoltat, acestea au devenit asemănătoare aplicațiilor Web. Aplicațiile din zilele noastre folosesc XML pentru a coda datele ce trebuie trimise prin rețele. Aplicațiile Web folosesc HTTP pentru a comunica între diferite nivele, de aceea trebuie întreținute legăturile dintre cereri. Acest nou model este foarte diferit de stilul de programare conectat, strâns legat care caracteriza era modelul client/server, unde conexiunea era menținută deschisă pe toată durata de viață a programului și nu se cerea tratarea specială a acestei legături.
Cu apariția mediului .Net se asigură ca accesul la date să fie uniform – componentele să împărtășească un sistem de tip comun, modele de design și convențiile de denumire.

ADO.NET a fost conceput pentru a întâmpina nevoile de programare ale acestui model: arhitectura de date deconectată, integrare solidă cu XML, reprezentarea de date comună cu posibilitatea de a combina date din surse multiple, și facilități optimizate pentru integrarea cu bazele de date, toate acestea fiind native pachetului .NET Framework.
În același timp, modelul de programare rămâne cât se poate de asemănător , pentru ca programatorii de ADO să nu fie nevoiți să învețe totul de la început. ADO.NET este o parte intrinsecă a pachetului .NET Framework fără a fi complet străină programatorului . ADO.NET coexistă cu . În timp ce aplicațiile bazate pe .Net utilizând ADO.NET, rămâne disponobil programatorului .NET prin serviciile de interoperabilitate COM .NET.

ADO.NET este deci dotat cu două namespace-uri – unul pentru Server-ul SQL, iar celălalt pentru bazele de date accesate prin interfața OLE DB:

• System.Data – conține clasele generice de acces al datelor ;
• System.Data.Common – clasele distribuite (sau extinse) de furnizorii de date individuali ;
• System.Data.OleDb – clasele furnizoare OLE DB;
• System.Data.SqlClient – clasele furnizoare SQL Server ;
• System.Data.SqlTypes – tipuri de date SQL Server ;

ADO.NET conține clase utilizate indiferent dacă se folosesc clasele SQL Server sau OLE DB. Namespace-ul System.Data conține următoarele clase:
• DataSet – acest obiect poate conține un set de DataTables, poate include relații între bazele de date, și este conceput pentru utilizarea deconectată
• DataTable – este un container de date. Un obiect DataTable este compus din unul sau mai multe obiecte DataColumns, iar atunci când e populat va avea unul sau mai multe obiecte DataRows conținând date.
• DataRow – este un număr de valori, este înrudit cu liniile din bazele de date.
• DataColumn – conține definirea unei coloane, prin nume și tipul de date
• DataRelation – este o legătura între două DataTable din cadrul unui DataSet

Pe lângă clasele distribuite prezentate mai sus, ADO.Net conține și clase specifice bazelor de date. Aceste clase implementează un set de interfețe standard definite în cadrul namespace-ului System.Data, oferind posibilitatea ca, clasele să fie folosite la nevoie într-o manieră generică.

De exemplu, ambele clase, SqlConnection și OleDbConnection implementează interfața IDbConnection.
• SqlCommand, OleDbCommand – încapsulează apelările procedurilor stocate și a comenzilor

• SqlCommandBuilder, OleDbCommandBuilder – clasă utilizată pentru a genera comenzi SQL (cum ar fi INSERT, UPDATE și DELETE) dintr-o comandă SELECT

• SqlConnection, OleDbConnection – conexiunea la baza de date, este similară cu conexiunea

• SqlDataAdapter, OleDbDataAdapter – clasă utilizată sa stocheze comezile select, insert, update și delete, care apoi sunt folsite pentru a popula obiectele DataSet și a actualiza baza de date
• SqlDataReader, OleDbDataReader – este un cititor de date conectat, pe o singură direcție
• SqlParameter, OleDbParameter – definește un parametru pentru o procedură stocată
• SqlTransaction, OleDbTransaction – o tranzacție SQL încapsulată într-un obiect

Pentru a executa operații în bazele de date, se execută declarații SQL sau proceduri stocate (care conțin declarații SQL). Se utilizează declarațiile SQL sau procedurile stocate pentru a citi sau scrie în baza de date și a executa funcții agregate, cum ar fi adunări sau medieri. De asemenea se utilizează declarații SQL sau proceduri stocate pentru a crea, modifica tabele sau coloane, a efectua tranzacții, etc..

În ADO.NET se utilizează comenzi de date pentru a încapsula declarațiile SQL sau procedurile stocate. De exemplu dacă dorim să citim un set de linii dintr-o bază de date, creăm o comandă de date și o configurăm cu ajutorul textului unei declarații SQL Select, sau cu numele procedurii stocate care conține declarația.

Când dorim extragerea unor date urmăm următorii pași:
• deschidem conexiunea;
• apelăm o metodă de execuție a comenzii care o execută declarația SQL sau • procedura stocată la care are referință comanda;
• închidem conexiunea ;