Sistemul Informational Contabil Si Calculatia Costurilor la Entitatile de Panificatie

Sistemul informațional contabil si calculația costurilor la entitațile de panificație

Cuprins

Capitolul I

Definirea împortanța și rolul costurilor

1.1 Definiția și conținutul costurilor

1.2 Delimitări între cheltuieli și costuri

1.3 Rolul și sistemul informational al costurilor in procesul decizional

Capitolul II

Cheltuieli, costuri și rezultate

2.1 Cheltuielile-caracterizare generală

2.1.1 Cheltuieli neîncorporabile

2.1.2 Cheltuieli încorporabile

2.1.3 Cheltuielile supletive

2.2 Clasificarea cheltuielilor care formează costul producției

2.3 Costuri-caracterizare generală

2.4 Rezultate –caracterizare generală

Capitolul III

Documentarea si contabilizarea cheltuielilor si costurilor

3.1 Documente privind colectarea cheltuielor

3.1.1 Chitanța

3.1.2 Factura

3.2 Documente privind calcularea costului

Bonul de consum

Extras de cont

3.3 Sistemul de conturi utilizat de gestiunea internă pentru calculatia costurilor

Necesitatea și funcționarea conturilor de gestiune internă

Capitolul IV

Metode de calculație a costurilor

4.1 Conceptul și clasificarea metodelor de calculare a costurilor

4.2 Etapele lucrărilor de calculație a costurilor

4.3 Calculatia costurilor prin metode de tip total

4.3.1 . Metoda globală

4.3.2. Metoda pe faze

4.3.3 Metoda pe comenzi

4.3.3.1 Organizarea calculației costurilor în cadrul metodei pe comenzi

Capitolul V

Prezentarea generala a entitatii

5.1 Scurt istoric al SC BEDE SRL

5.2 Obiectivele firmei S.C BEDE SRL

5.3 Studiu de caz la SC BEDE SRL

Concluzii

Anexe

Bibliografie

Capitolul I

Definirea împortanța și rolul costurilor

1.1 Definiția și conținutul costurilor

Costul exprimă totalitatea valorică a factorilor de producție consumați pentru obținerea de bunuri, lucrări și servicii. Așadar la baza costului stau consumurile de muncă vie și materializată exprimate valoric,consumuri reflectate in cheltuielile de producție și de distribuție suportate de întreprindere.Din acest punct de vedere , costul constituie o legatura între expresia valorică a cheltuielilor pe care le efectuează o întreprindere pentru obținerea și desfacerea producției sale într-o perioadă de timp determinată și cantitatea de bunuri materiale, lucrări sau servicii care formează această producție.

Conținutul costului este legat de consumul de factori care l-a ocazionat și care , pentru a putea fi urmărit și reflectat trebuie să aibă o expresie valorică:

– într-o accepțiune generală, costul exprimă în expresie monetară consumul de resurse ocazionate de activitățile întreprinderii

– într-o perspectivă metodologică de calculație, costul poate fi tratat ca un mod de grupare sau regrupare după anumite criterii a cheltuielilor, combinările fiind tot atât de numeroase ca și într-un joc de construcție .

Criteriile de grupare sau regrupare a cheltuielilor sunt:

-în funcție de resursa consumată și pe feluri de cheltuieli

-în funcție de locul de activitate și pe centre de cheltuieli

-în funcție de produsele sau serviciile care le generează pe purtători de costuri

-în funcție de perioada de gestiune la care se referă respectiv antecalculate sau postcalculate

În concluzie, costul reprezintă o cheltuială sau o sumă de cheltuieli asociată la o resursă consumată pe un loc de activitate, un produs realizat sau o perioadă de gestiune. În fond toate grupările si regrupările de cheltuieli se fac în scopul determinării în final a costului pe produse, lucrări sau servicii (care este purtătorul material de costuri).

A. Baciu definește costul ca o categorie economică care se determină ca raport între cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă de timp pentru obținerea de produse, lucrări, servicii și cantitatea de bunuri, lucrări sau servicii obținute și vândute . Pentru A. Baciu costul nu reprezintă cheltuieli în general, ci cheltuieli pe unitatea de produs.

Având în vedere procesele parcurse de purtătorul material de costuri (proces de aprovizionare, producție, desfacere), costurile îmbracă forme specifice acestor procese, și anume:

– costuri de achiziție;

– costuri de producție;

– costuri complete aferente producției vândute.

Costul de producție sau de prelucrare a stocurilor, cuprinde cheltuielile directe legate de producție (materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manopera și alte cheltuieli directe de producție), precum și cota aferentă cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.

Costul complet cuprinde costul de producție și cheltuielile generale de administrație și cheltuielile de desfacere repartizate rațional.

Acest aspect evidențiază faptul că, costurile se înlănțuiesc în calculație în așa manieră încat în costurile de producție se regăsesc și cheltuielile de achiziție, iar în costurile complete se regăsesc pe lângă costul de producție și cheltuielile de desfacere și cele generale.

În concluzie, trebuiesc reținute următoarele aspecte esențiale referitoare la noțiunea de cost:

1. Costul este o categorie economică care se reflecta în unități monetare, resurse consumate, avănd deci o determinare obiectivă.

2. Costul se stabileste prin calculație, ca urmare are și o determinare subiectivă (procedeele și tehnicile de calcul alese depind de judecată profesională a celor care realizează calculația).

3. Ca rezultat al calculației, costul reprezintă o cheltuială sau o sumă de cheltuieli ce rezultă din diferite moduri de grupare a acestora.

4. Având în vedere criteriile de grupare, se poate stabili:

-costul resursei consumate;

-costul locului de activitate;

-costul produselor;

-costul perioadei de gestiune;

5. În fond, orice cheltuială devine cost atunci când este asociată următoarelor elemente: resursa consumată, loc de consum, activitate, produs, lucrare sau serviciu, perioada de timp.

1.2 Delimitări între cheltuieli și costuri

Costul în sens economic poate fi definit ca parte din valoarea utilităților care compensează consumul de mijloace de producție și forță de muncă în condițiile tehnico-organizatorice și de gestiune, în scopul obținerii și vânzării produsului rezultat, lucrare sau servicii cerute pe piață.

Așa cum relevă contabilitatea europeană cheltuielile reprezintă consumuri de bogăție care antrenează o diminuare a situației nete a patrimoniului. Astfel cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice pe perioada exercițiului financiar, sub forma ieșirilor, a scăderilor de active sau a creșterilor de pasive care au ca rezultat reducerea capitalurilor proprii sub altă formă decât cele rezultate din distribuirea acestoa către acționari.

Nu trebuie confundate noțiunea de cost cu cea de cheltuială pentru că în sens generic financiar cheltuiala este sinonimă cu o dare de bani, adică o plată, dar aceasta nu înseamnă că ea va fi în mod automat un element de cost.

Factorul determinant care hotărăste dacă o cheltuială este sau nu element de cost este consumul, adică legătura ei directă cu o activitate productivă și nu cu o dare de bani. Cheltuielile în sens financiar pot fi anterioare, simultane sau posterioare efectuării consumului pe resurse, deci includerii lor în cost.

1.3 Rolul și sistemul informational al costurilor in procesul decizional

Conducerea activității economice, prin coordonare, control și reglare, vizează realizarea în condiții optime a parametrilor ei prestabiliți. Actul de conducere presupune în esență capacitatea de a decide.

Orice conducător al etității indiferent de treapta ierarhică pe care se află este obligat să cunoască costul pentru a putea acționa corespunzător. Costurile activității de producție ca indicator de gestiune constitue una din cele mai importante surse de informații permițând urmărirea tuturor fazelor procesului de exploatare începând cu asigurarea documentației tehnice de execuție și a resurselor necesare , până la recepția produselor și lucrărilor executate. Nivelul costului este un barometru ce dă informații cu privinre la condițiile în care se desfășoară o anumită activitate de producție , ceea ce permite conducerii urmărirea, analiza și direcționarea proceselor spre o mai rațională folosire a mijloacelor și resurselor economice precum informații necesare planificării, elaborării bugetelor de producție.

Orice manager prin natura funcției sale trebuie să știe cât mai exact posibil costurile de producție, prețul de revenire al produselor și rentabilitatea acestora pentru ați reorienta politica comercială și de producție.

Întrucât costul prezintă semnificații diferite pentru fiecare fază sau operație tehnologică, pentru fiecare loc generator de costuri, pentru fiecare produs, sunt necesare informații care să permită cunoașterea lui multilaterală la fiecare nivel de conducere și a mecanismului decizional, dincolo de stricta determinare și finalitate economică și anume procesele ce au loc în mintea fiecăruia dintre noi, a antreprenorilor în special, atunci când se dorește a se lua o anumită decizie care vizeaza câștiguri sigure sau, din contra, existența fenomenului de asumare a riscului (,,risk seeking”), mai ales când avem de-a face cu situații ce conduc la pierderi sigure Procesul de adoptare a deciziilor constă în esență în alegerea unei anumite căi de acțiune, din mai multe căi posibile în vederea atingerii unui anumit obiectiv. Procesul de decizie poate fi definit ca un ansamblu de activități pe care le desfășoară un individ sau un grup, confruntat cu un eveniment ce generează mai multe variante de acțiune, obiectivul fiind alegerea unei variante care corespunde sistemului de valori al individului sau grupului.

În aceast sens, se va analizeaza problemele care apar în organizație, în scopul identificării cauzelor care au condus la o anumită situație precum și a consecințelor acesteia.

Asa dar calculația costurilor trebuie să furnizeze informații clare și sigure care să permită:

-controlul și analiza costurilor la fiecare loc generator de costuri,

-evaluarea corectă a stocurilor de produse,

-stabilirea eficienței acțiunilor întreprinse pe baza deciziei luate.

În general informația economică se impune în procesul de conducere, alături de conținut, formă de prezentare și operativitate și prin posibiliatea de a fi cât mai cuprinzătoare,în timp real, completă și obiectivă accesibilă și printr-un cost redus în procesul de obținere înregistrare și transmitere.

La nivelul conducerii calculația costurilor este privită ca o sursă informaționlă de bază accesibilă fiecărui nivel de conducere deoarece:

-costurile apar peste tot în cadrul întreprinderii;

-calculația costurilor este în măsură să explice eficiența activității economice și atingerea sau abaterea de la scopul urmărit;

-informațiile furnizate de calculația costurilor sunt informații de conducere pentru toate locurile generatoare de costuri;

-răspunderea pentru nivelul costurilor atrage toate treptele ierarhice de conducere;

-fiecare conducător este răspunzător, la rândul său, pentru costurile din compartimentul pe care-l conduce.

Având în vedere continua perfecționare a procesului de producție bazate pe procesul tehnic și tehnologie este impetuos necesar o inovare în modelarea sistemelor informaționale a costurilor, capabilă sa susțină aceste modificări.

Organizat în spiritul principiilor tradiționale de calculație sistemul informațional al costurilor nu mai corespunde noilor strategii de dezvoltare economică și în deosebi de tip intensiv. Fără o schimbare severă a metodelor de calculație al costurilor, nu este posibilă promovarea noului în sistemele productive. De la centrarea calculației costurilor pe produs se cere trecerea la o informație a costurilor privind tehnologiile, privind procesele ce se desfăsoară, pentru că, conform noilor viziuni, nu produsul este generator de cheltuieli și de abateri, ci tehnologia obținerii lui adică activitățile desfășurate și modul de organizare alor este privită ca o sursă informaționlă de bază accesibilă fiecărui nivel de conducere deoarece:

-costurile apar peste tot în cadrul întreprinderii;

-calculația costurilor este în măsură să explice eficiența activității economice și atingerea sau abaterea de la scopul urmărit;

-informațiile furnizate de calculația costurilor sunt informații de conducere pentru toate locurile generatoare de costuri;

-răspunderea pentru nivelul costurilor atrage toate treptele ierarhice de conducere;

-fiecare conducător este răspunzător, la rândul său, pentru costurile din compartimentul pe care-l conduce.

Având în vedere continua perfecționare a procesului de producție bazate pe procesul tehnic și tehnologie este impetuos necesar o inovare în modelarea sistemelor informaționale a costurilor, capabilă sa susțină aceste modificări.

Organizat în spiritul principiilor tradiționale de calculație sistemul informațional al costurilor nu mai corespunde noilor strategii de dezvoltare economică și în deosebi de tip intensiv. Fără o schimbare severă a metodelor de calculație al costurilor, nu este posibilă promovarea noului în sistemele productive. De la centrarea calculației costurilor pe produs se cere trecerea la o informație a costurilor privind tehnologiile, privind procesele ce se desfăsoară, pentru că, conform noilor viziuni, nu produsul este generator de cheltuieli și de abateri, ci tehnologia obținerii lui adică activitățile desfășurate și modul de organizare al proceselor economice.

Sistemul informațional al costurilor trebuie astfel organizat încât să permintă influențarea pozitivă, creșterea eficiențelor proceselor și fenomenelor economice, a tehnologiilor destinate obținerii unor energii neconvenționale sau obținerii unor poduse identice cu tehnologii mai ieftine.

Unul dintrre cele mai importante aspecte ce caracterizează desfăsurarea procesului decizional este nivelul de informare al managerilor asupra problemelor pentru care sunt chemați să acționeze. De la caz la caz fie există un deficit de informație, fie informațiile sunt suficiente, dar obținerea lor este dificilă ca urmare a surselor eterogene, ca informații slab structurate.

De aceea se impune ca managerii atunci când colectează informații, să ia în considerare toate sursele disponibile, din interiorul sistemului informațional și/ori din afara acestuia. La fel de importante sunt procesele care oferă suport pentru prelucrarea informațiilor, principalul scop al acestora reprezentându-l eficientizarea fluxului informațional.

Deci conducerea operativă a entității economice puternic orientată spre eficieță nu poate fi realizată fără informații pertinente operative și detaliate asupra costurilor de producție și trebuie avut în vedere faptul că mărimea costurilor depinde de o serie de factori externi și anume: calitatea echipamentelor de producție, calitatea materiilor prime modificarea prețurilor de piață, modificarea regimurilor de amortizare aprobate de politica economică a statului, factori pe care sistemul informațional al costurilor trebuie să-i reflecte.

Sistemul informațional al costurilor traversează în perioada actuală o fază de importante prefaceri determinate de faptul că în conducerea economică și în dirijarea proceselor economice pătrunde tot mai mult teoria sistemelor. Contabilitaea de gestiune se confruntă cu trecerea de la o calculație al costurilor dominată de teoria stocurilor la o calculație care se bazează pe sistemul stocurilor minime.

Sistemul informațional al costurilor trebuie astfel organizat încăt să permită influențarea pozitiva, creșterea eficienței proceselor si fenomenelor economice, a tehonologiilor destinate obținerii unui profit maxim.Capitolul II

Cheltuieli, costuri și rezultate

2.1 Cheltuielile-caracterizare generală

Activitatea oricărei entitați economice este orientată în direcția realizării de produse, lucrări sau servicii destinate consumatorilor care să genereze rezultate cât mai favorabile pentru manageri și deținătorii de producție.

Consumul factorilor de producție îmbracă în prima fază a proceselor economice forma cheltuielilor.

Putem defini cheltuielile ca reprezentând diminuări ale beneficiilor economice viitoare concretizate sub forma ieșirilor a scăderilor de active sau a creșterilor de pasive(datorii) care au ca rezultat reducerea capitalurilor proprii sub altă formă decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.

Alți specialiști definește cheltuiala ca fiind un consum de muncă vie și materializată exprimată în bani, generată de realizarea anumitor procese economice sau activități social-culturale.

Pentru a fi un instrument de gestiune util, costul trebuie determinat pe baze economice. În acest sens cheltuielile preluate din contabilitatea financiară vor suferi anumite retratări. Înaintea integrării lor în costuri având ca obiect, fie eliminarea anumitor cheltuieli, fie substituirea unora dintre ele, fie crearea altora, astfel încat cheltuielile să redea cea mai bună expresie economică costurilor.

Având la bază afirmația, precedentă putem distinge următoarele categorii de cheltuieli:

cheltuieli neîncorporabile

cheltuieli încorporabile

cheltuieli supletive

2.1.1 Cheltuieli neîncorporabile

A fost deja menționat faptul că pentru a calcula costul unui produs, lucrare, serviciu sau funcțiune, contabilitatea costurilor își extrage informațiile din contabilitatea financiară. Cu toate acestea se poate pune problema stabilirii unor criterii de alegere a cheltuielilor care vor forma costul. În general toate cheltuielile înregistrate în conturile clasei 6 “Cheltuieli’’ din contabilitatea financiară sunt încorporabile în costuri cu excepția celor care nu corespund cu adevarat condițiilor normale de funcționare și de desfășurare a obiectului de activitate.

Dintre cheltuielile care vor fi excluse, în mod general, din calculul costurilor fac parte:

– cheltuielile care nu au legatură directă cu activitatea întreprinderii ca și amenzile penalitățile, și conturile bancare;

– amortizarea unor imobilizări necorporale precum cheltuielile de constituire, cheltuieli cu concesiunile etc;

-cheltuieli care nu au caracter curent, obișnuit, normal cheltuieli financiare, cu unele excepții și cheltuielile extraordinare;

-cheltuielile privind provizioanele pentru litigii și alte riscuri, provizioane pentru fluctuații de curs valutar aceste cheltuieli figurează în contabilitate din considerente mai mult fiscale decât economice;

-cheltuielile cu impozitul pe profit.

De asemenea pentru delimitarea cheltuielilor neîncorporabile trebuie avute în vedere obiectivele urmărite de responsabilul intern în calculația costurilor, astfel, dacă costurile vor servi pentru stabilirea prețurilor de vânzare este necesară integrarea în costuri a tuturor cheltuielilor normale ale întreprinderii. Dacă, interesează doar urmărirea costurilor, atunci anumite cheltuieli care sunt invariabile în timp, și asupra cărora responsabilul intern nu are putere de influență, de control, pot fi excluse din calculul costurilor.

Aceste cheltuieli neîncorporabile sunt considerate costuri ale perioadei și vor fi trecute asupra cheltuielilor exercițiului la care se referă, deci asupra contului de rezultate fără a fi atașate un număr de conturi de stocuri. În rândul acestor cheltuieli neîncorporabile normal este să fie incluse cheltuielile de administrație și cheltuielile de desfacere.

De asemenea, în conformitate cu art. 110 al Regulamentului de aplicare a Legii 82/1991, este necesar să se determine costul subactivitații, care, de regulă, nu se include în costul produselor, lucrărilor și serviciilor ci se reflectă doar în rezultatul exercițiului.

Costul subactivitații reprezintă cheltuielile fixe generate de producția inferioară capacității normale și se determină conform relației:

Cs = CFx(1-NR/NN)

unde: Cs = costul subactivitații;

CF=cheltuielile fixe;

NR= nivelul real al activitații;

NN= nivelul normal al activitătii.

2.1.2 Cheltuieli încorporabile

Se referă la acele cheltuieli înregistrate în contabilitatea financiară și care sunt încorporate în costuri. În funcție de nivelul lor de încorporare se disting:

-cheltuieli integral încorporabile – care se includ în costuri cu o valoare identică celei înregistrate în contabilitatea financiară. Aici intră cheltuielile de exploatare care au un caracter normal în raport cu activitatea întreprinderii, iar din categoria cheltuielilor financiare doar cheltuielile cu dobânzile la societațile cu ciclu lung de fabricație.

Încorporarea cheltuielilor reprezintă drumul parcurs de cheltuieli spre costurile funcționale, de achiziție, de producție sau complete. Din acest punct de vedere cheltuielile încorporabile se grupează în:

Cheltuieli încorporabile directe, în această categorie intrând cheltuielile afectabile unui produs fără alte calcule intermediare, menționând aici cheltuielile cu materiile prime și manopera directă.

Totuși pentru delimitarea cheltuielilor încorporabile directe trebuie avut în vedere si relațiile cheltuieli – structura producției, cheltuieli – faze ale procesului de exploatare – produse.

Astfel pentru o întreprindere cu productie omogenă (monoproducătoare) toate cheltuielile sunt directe față de produsul fabricat, dar în cazul unei întreprinderi cu producție eterogenă (pluriproducătoare) o parte a cheltuielilor este afectată direct produselor, având caracter direct, iar altă parte vizează toate produsele sau numai anumite faze ale procesului tehnologic, având caracter indirect.

Cheltuieli încorporabile indirecte sunt acele cheltuieli pentru a căror repartizare asupra produselor este necesară o identificare și calcule prealabile. Privite prin prisma structurii organizatorice a entității economice anumite cheltuieli sunt indirecte față de produse, lucrări, servicii, dar sunt directe față de ateliere, secții, centre, etc (salariile personalului auxiliar din secțiile de productie, materialele consumabile).

Există trei tipuri de cheltuieli calculate:

Cheltuieli de folosința regasite in cheltuielile cu uzura, sunt cheltuielile care se substituie cheltuielilor cu amortizarea din contabilitatea financiară pentru a evita criteriile convenționale de calcul a amortizării din contabilitatea financiară.

Diferența dintre cheltuielile de folosință și cheltuielile cu amortizările este determinată de următoarele aspecte:

-baza de amortizare a unei imobilizări ar trebui să fie valoarea actuală, care are la bază prețul pieței și ține cont de costul de înlocuire și nu de valoarea sa de origine, adică costul istoric;

-durata de amortizare a imobilizărilor trebuie să fie o durată probabilă de utilizare, ce poate fi diferită de durata prevăzută și admisă de reglementările legale în vigoare; cheltuiala de folosință(cu uzura) trebuie inclusă în costuri pe toată perioada de utilizare a imobilizării, chiar dacă ea a fost amortizată integral din punct de vedere contabil.

Astfel cheltuielile calculate de folosință generează diferența de incorporare pozitive, dar vor fi luate în considerare pentru calculul costurilor.

Cheltuieli preliminate (etalate; evaluate) sunt cheltuielile încorporate în costuri ce se substituie cheltuielilor cu provizioanele din contabilitatea financiară, în această categorie intrând provizioanele pentru reparații capitale și alte provizioane pentru cheltuieli de repartizare pe mai multe exerciții.

Contabilitatea de gestiune nu ia în considerare decât aceste provizioane deoarece cele pentru deprecierea elementelor de activ relevă doar o analiză patrimonială și ca atare nu pot face obiectul calculației costurilor.

Totuși trebuie avut în vedere faptul ca provizioanele pentru cheltuieli, din categoria provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, diferă de la un exercițiu la altul determinând variații sensibile în rezultatul obținut și făcând să apară diferențele de încorporare pozitive sau negative față de nivelul provizioanelor înregistrate în contabilitatea financiară.

Cheltuielile anticipate (de abonament)

În această categorie a cheltuielilor anticipate pot fi incadrate cheltuielile înregistrate în avans ex.: plata anticipată a chiriei, plata primelor de asigurare, plata impozitului pe cladiri. Aceste cheltuieli au fost efectuate deja, în sens financiar de plați, dar ele vor fi incluse în costuri în mod eșalonat, pe toata perioada la care se referă.

2.1.3 Cheltuielile supletive

Cheltuielile supletive (adăugate) sunt cheltuieli fictive, cheltuieli care se cer a fi încorporate în costuri deși ele nu sunt înregistrate în contabilitatea financiară din rațiuni fiscale și juridice.

Existența acestor cheltuieli, ca elemente componente ale costului, permite comparabilitatea costurilor între întreprinderile concurente care au formă juridică și modalități de finanțare diferite.

În categoria cheltuielilor supletive pot fi incluse:

– remunerarea convențională a capitalului propriu care se referă la remunerația capitalurilor necesare finanțării activității de exploatare curente și care trebuiesc luate în considerare pentru calculul costurilor indiferent de natura lor: capitaluri proprii sau împrumutate.

Adăugate la remunerarea capitalurilor împrumutate și măsurată prin cheltuielile financiare cu dobânzile aceste cheltuieli supletive permit luarea în considerare a costului structurii financiare asigurându-se în acest fel comparabilitatea condițiilor de exploatare pentru două întreprinderi care diferă doar prin nivelul lor de îndatorare.

-remunerarea întreprinzătorului individual care beneficiază de o cotă parte din rezultat și nu de un salariu, care este o cheltuială și deci un element al costului.

Cheltuielile supletive corespund consumurilor de resurse cărora contabilitatea financiară nu le recunoaște statutul de cheltuieli, dar care reprezintă remunerarea factorilor ce concură la buna funcționare a entității economice.

2.2 Clasificarea cheltuielilor care formează costul producției

Prin sectoare de cheltuieli (numite și locuri, centre sau zone de cheltuială/cost) se înțeleg „subdiviziunile cadrului tehnico-productiv, de conducere și administrativ al întreprinderii în raport cu care se organizează planificarea, programarea și urmărirea analitică a cheltuielilor care formează costul de producție.

Pentru a putea urmări modul cum s-au consumat factorii de producție și pentru a calcula corect costul producției și implicit rezultatele financiare, contabilitatea trebuie să înregistreze la timp și în totalitatea lor cheltuielile de exploatare. Pentru a realiza acest obiectiv trebuie avut în vedere pe lânga clasificarea producției și a locurilor de cheltuieli, și diferitele feluri sau categorii de cheltuieli, împreună cu particularitățile pe care le prezintă acestea.

Cheltuielile care constituie costul producției, fiind foarte variate, pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, dintre care: natura (conținutul ) lor economic, locul de efectuare, legătura cu costul producției etc.

Clasificarea cheltuielilor după natura lor economică

Din punctul de vedere al naturii, respectiv al conținutului economic cheltuielile de producție se împart dupa cum urmează:

cheltuieli cu munca vie;

– cheltuieli cu munca materializată.

a) Cheltuielile cu munca vie sunt reprezentate prin consumul de forță de muncă și îmbracă forma de:

– cheltuieli cu plata remunerațiilor cuvenite personalului;

– cheltuieli cu contribuțiile legale aferente fondului de salarii;

– alte cheltuieli cu munca vie.

b) Cheltuieli cu munca materializată sunt cheltuielile ce formează consumurile efectiv de mijloace economice de producție, respectiv consumul de mijloace de muncă și de obiecte ale muncii. În această categorie intră:

– cheltuieli cu materiile prime și materialele;

– cheltuieli cu combustibilul, energia și apa;

– cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor;

– alte cheltuieli de exploatare;

Această clasificare se are în vedere în contabilitatea financiară, în sensul evidențierii cheltuielilor unității patrimoniale pe acele structuri proprii contului de profit și pierdere, și în acest scop se folosesc conturile corespunzatoare din clasa 6 "Conturi de cheltuieli".

În contabilitatea de gestiune se urmărește determinarea costurilor pe purtători de cost precum produse, lucrări, servicii etc. și pe locuri de cheltuieli, de aceea cheltuielile de exploatare preluate din contabilitatea financiară apar regrupate pe articole de calculație și acest lucru ca o consecință a faptului că unele cheltuieli, așa numitele cheltuieli indirecte, se colectează inițial în conturile de colectare și repartizare și apoi vor fi repartizate pe purtători de costuri în vederea calculării costurilor de producție

Clasificarea cheltuielilor după locul lor de efectuare

În funcție de locul unde se efectuează, cheltuielile de exploatare se

împart în:

– cheltuielile activității de bază;

– cheltuielile activităților auxiliare;

-cheltuielile comune ale secției;

– cheltuielile generale de administrație;

– cheltuieli de desfacere.

Legat de sectoarele de cheltuieli este necesară determinarea numărului optim de sectoare care să țină cont și de costurile implicate și modalitatea în care aceste sectoare de cheltuieli reușesc să reflecte și să colecteze cheltuielile încorporabile în costuri.

Unii autori, fac altă delimitare în ceea ce privește centrele de cost, ei delimitează centrele de responsabilitate parțială și globală, în funcție de punctele principale de sprijin. Din punct de vedere economic, centrele de responsabilitate, pot fi grupate în centre de profit și centre de costuri

a) Cheltuielile activitafii de bază sunt cheltuielile ocazionate, în mod nemijlocit de desfășurarea procesului tehnologic al entității economice. Având în vedere faptul că fără aceste cheltuieli, procesul tehnologic de producție nu se poate desfășura ele se mai numesc și cheltuieli tehnologice și în această categorie se includ: consumurile de materii prime, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi etc.

b) Orice entitate economică are, in general, pe lângă secțiile de producție, în care se desfășoară activitatea de bază și una sau mai multe sectoare auxiliare care au ca obiect de activitate obținerea de produse, lucrări și servicii care vor fi folosite pentru buna desfășurare a activității de bază in cadrul entitatii. Așadar toate cheltuielile făcute pentru aceste sectoare auxiliare, vor fi colectate și grupate sub denumirea de cheltuielile activităților auxiliare.

c) Cheltuielile comune ale secției cuprind toate cheltuielile care se fac într-una sau alta din secțiile de producție, dar care nu se pot identifica pe purtător de cost, ci doar pe locuri de cheltuieli. Acestea vor fi colectate și apoi vor fi repartizate pe purtători de cost în funcție de anumite criterii in funcție de specificul fiecărui sector.

În această categorie se includ; cheltuielile cu iluminatul secției, salarizarea personalului indirect productiv din secție, amortizarea utilajelor dintr-o secție, cheltuielile cu întreținerile și reparațiile etc.

d) Cheltuielile generale de administrație cuprind acele cheltuieli care au fost angajate pentru asigurarea funcționării politicii conducerii, organizării și controlului operațiilor efectuate de întreprindere și care nu au legatură directă cu cercetarea – dezvoltarea entitatii, producția și desfacerea. În această categorie pot fi menționate urmatoarele cheltuieli: salariile personalului administrativ și de conducere, consumuri diverse cu caracter administrativ, cheltuielile poștale și de telecomunicații etc.

e) Cheltuielile de desfacere cunoscute ca două structuri distincte, cheltuieli de distribuție și cheltuieli de vânzare, acoperă aria cheltuielilor cu formarea loturilor de vânzare, precum ambalarea produselor, publicitate, expunere și anumite servicii dupa vânzare.

C. Clasificarea cheltuielilor după legătura lor cu procesul de producție

Din punct de vedere al importanței pe care o au în procesul de producție și al legăturii lor cu procesul tehnologic cheltuielile de producție se împart în:

a)cheltuielile tehnologice;

b)cheltuielile de regie.

a) Cheltuielile tehnologice sunt ocazionate în mod nemijlocit de desfășurarea operațiilor tehnologice privind executarea producției și în această categorie pot fi menționate:cheltuielile cu materiile prime și materialele;cheltuielile cu combustibilul tehnologic; cheltuielile cu salarizarea muncitorilor direct productivi.

b) Cheltuielile de regie sau de deservire sunt acelea care nu au legătură directă cu procesul tehnologic, fiind efectuate în scopul creării unor condiții optime de desfășurare a muncii, pentru organizarea și conducerea producției și a activității întreprinderii în general, motiv pentru care se mai numesc și cheltuieli de organizare și conducere. În această categorie se cuprind:cheltuielile cu iluminatul, cu încălzitul;salariile personalului tehnic, administrativ și de deservire; cheltuielile cu întreținerea și repararea clădirilor etc.

D. Clasificarea cheltuielilor după modul de includere în costul producției

După modul de repartizare și includere în costul producției și a obiectelor de calculație, cheltuielile de producție se împart în:

a)cheltuieli directe;

b)cheltuieli indirecte.

a) Cheltuielile directe sunt acelea care pot fi identificate pe un anumit obiect de calculație sau pe purtător de cost încă din momentul efectuării lor și ca atare se pot repartiza direct în costui obiectelor respective. Deci, o cheltuială este un cost direct când acea cheltuială poate fi atașată unui cost determinat fără ambiguități și fără calcule intermediară Ele reflectă legătura de cauzalitate între consumul de resurse și produsele, lucrările sau serviciile, care generează consumul înca din faza de proiectare. Retragerea unui produs din structura sortimentală, indiferent de momentul ales(proiectare, lansare sau fabricație) atrage după sine eliminarea costurilor directe aferente produsului respectiv.

Acest gen de cheltuieli se mai numesc și cheltuieli individuale sau specifice și în această categorie se includ:

-cheltuielile cu consumul de materii prime;

– cheltuielile cu salarizarea muncitorilor direct productivi;

– alte cheltuieli care se pot identifica pe purtător de cost încă din momentul efectuării lor.

b) sunt acele cheltuieli pentru care echivalentul valoric aferent unui consum de resurse nu se regăsește în costul produsului decât după calcule ulterioare de repartizare și imputare. Ele nu sunt legate de un produs, lucrare sau serviciu, ci privesc producția în ansamblul său, fiind denumite totodată și cheltuieli comune. Înglobarea acestora în costul de producție serealiză prin repartizarea unei anumite cote, parți pentru fiecare produs în funcție de anumite criterii sau chei de repartizare.

Cheltuielile indirecte se împart în:

1.Cheltuieli simplu indirecte ocazionate de organizarea și conducerea activității din subdiviziunile tehnico-productive în care se realizează produsele, lucrările și serviciile de bază sau auxiliare (secții, ateliere). Aceste cheltuieli sunt directe în raport cu subdiviziunea tehnico-productivă care le-a ocazionat, dar indirecte în raport cu produsul, lucrarea sau serviciul care s-a obținut.

2.Cheltuieli dublu indirecte ocazionate de activitatea de conducere și coordonare a întreprinderii în ansamblul său, fiind localizabile în momentul efectuării lor doar la nivelul sectorului general de administrație. Aceste cheltuieli sunt indirecte atât față de produsele, lucrările și serviciile obținute, cât și față de subdiviziunile tehnico – productive în care acestea se obțin.

E. Clasificarea cheltuielilor după modul în care participă la crearea de noi valori

Având în vedere modul cum participă la crearea de noi valori cheltuielile de producție se împart în:

a)cheltuieli productive sau eficiente;

b)cheltuieli neproductive sau ineficiente.

a) Cheltuieli productive sunt acelea care au drept rezultat crearea de noi valori. În această categorie se includ toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea normală a procesului de producție, motiv pentru care sunt socotite cheltuieli eficiente.

b) Cheltuieli neproductive sunt acelea care nu au ca rezultat crearea de noi valori, ci ele se datorează existenței unor lipsuri pe linia organizării și conducerii producției sau entității economice în ansamblul ei. Din acest motiv aceste cheltuieli mai poartă denumirea și de cheltuieli ineficiente. În această categorie se cuprind pierderile din întreruperi ale procesului tehnologic, pierderile din obținerea unor produse care nu corespund calitativ (rebuturi), cheltuielile datorate depășirii standardelor de consum la materiale sau manoperă, pierderi datorate utilizării inferioare a capacităților de producție.

F. Clasificarea cheltuielilor după necesitățile asigurării structurii costurilor de producție

O importanță deosebită are pentru calculația costurilor, în contabilitatea de gestiune, structura cheltuielilor pe articole de calculație, care reprezintă o regrupare a cheltuielilor în funcție de modul în care cheltuielile se atribuie diferiților purtători de costuri, prin colectare sau repartiza.

Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991 prevede următoarea structură a costurilor:

a) cheltuieli directe:

– materii prime și materiale directe;

– remunerații directe;

– cheltuieli patronale privind asigurarea și protecția socială aferente salariilor directe.

b)cheltuieli indirecte de producție;

c) cheltuieli generale de administrație;

G. Clasificarea cheltuielilor după comportamentul lor față de evoluția volumului fizic al producției

Ținând cont de raportul dintre cuantumul cheltuielilor și volumul fizic al producției fabricate se disting:

a)cheltuieli fixe, sau convențional constante;

b)cheltuieli variabile sau operaționale.

a) Cheltuielile convențional constante sau fixe se caracterizează prin aceea că mărimea lor rămâne relativ neschimbată sau se modifică nesemnificativ în totalitatea lor în cazul modificării volumului producției, dar pe unitatea de produs scad la o creștere a volumului fizic al produsului și cresc dacă volumul producției scade.

Putem menționa aici:

– cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor;

– cheltuielile cu chirii;

– cheltuieli poștale și de telecomunicații.

Costurile fixe sunt legate de existența întreprinderii și corespund, pentru fiecare perioadă, unei capacități de producție determinată. Aceste costuri se mai numesc și costuri de structurare sau capacitate.

b) Cheltuielile variabile cuprind acele cheltuieli care îsi modifică volumul în mod corespunzător și în același sens cu modificarea volumului fizic al producției.

Astfel orice modificare a volumului producției va determina o modificare directă asupra costurilor totale în condițiile menținerii costului unitar variabil a un nivel constant.

Putem menționa aici:

– consumul de materii prime și materiale;

– consumul de energie electrică pentru nevoi tehnologice;

– salariile de bază ale muncitorilor direct productivi.

2.3 Costuri-caracterizare generală

Costul este o categorie economică universal acceptată în literatură și practică economici. Originiile noțiunii de cost provin de la verbul latin "costare" care înseamnă a stabili, a fixa ceva, de unde a derivat și noțiunea "costa" pentru a exprima "cât s-a consumat sau s-a "plătit" pentru un bun.

Ulterior de la această noțiune s-a ajuns la termenul de "cost" a carui conținut este legat de un consum de valori angajat și care pentru a fi reflectat trebuie sa ai la baza o expresie valorică. Pentru a se evita confuzia între noțiunea de "cost" și cea de "cost de producție", noțiunea de cost este de multe ori asociată cu cea de cheltuială de producție.

O altă abordare a conceptului de cost o regăsim în Dictionarul Explicativ al Limbii Române unde costul este definit ca "suma de bani cheltuită pentu producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestare unui serviciu".

În literatura economică, costul este prezentat ca fiind "cheltuială în bani ce trebuie suportată pentru a beneficia pentru un bun sau serviciu respectiv prețul ce trebuie plătit pentru cumpărarea unei mărfi.

În limbaj economic costul reprezintă un indicator economic cu impact puternic în comportamentul consumatorului și al producătorului, care, înainte de a întreprinde ceva, își formulează întrebarea aparent simplă, cât costă?

În acest sens, costul reprezintă un criteriu și un instrument de comparare în alegerea variației de consum și de producție fapt ce impune o organizare și conducere a unei contabilitați de gestiune, care sa prezinte interes deosebit pentru managerii unitilo patrimoniale și trebuie sa permita in principal, controlul factorilor de productie in vederea obtinerii unor produse, lucrati servicii de calitate, cu costuri raționale.

În prezent se calculează costurile de producție, distribuție, oportunitate, ale educației, sănătății,administrației, informației, datoriei (împrumutului), view, ecologic, etc.

În limbaj contabil costul reprezintă cheltuielile efectiv suportate de către entitate pentru producerea de bunuri,lucruri și servicii.

In opinia specialistilor sectoarele de cheltuieli și purtătorii de cost au un rol important în organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor. Mai mult în organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor, alegerea sectoarelor de cheltuială și purtătorilor de cost este vitală pentru urmărirea și colectarea costurilor pe de o parte și pentru atingerea scopurilor urmărite prin calculație pe de alta.

P. Salles prezintă următoarea clasificare a costurilor de producție:

– costul monetar care are o exprimare monetară, fiind determinat de suma prețurilor tuturor bunurilor și serviciilor necesare fabricării unui produs. Prin acesta, moneda aduce la același numitor comun toate resursele antrenate în procesul de producție;

– costul fizic sau în natură care exprimă totalitatea bunurilor și serviciilor necesare fabricării unui produs;

– costul psihologic, definit ca un sacrificiu care reprezintă „abandonarea unei utilități pentru a putea dispune de o utilitate mai mare”

2.4 Rezultate –caracterizare generală

În economia de piață, prețul contituie rezultatul confruntării intereselor economice ale purtătorilor cererii și ofertei formate sub influența condițiilor de producție și ale pieței asigurând egalizarea prin concurență a cantităților ofertei și respectiv , cerute pe piață.

Pe parcursul desfășurării activității, oricât ar fi de perfectă strategia unității patrimoniale, este necesar un control al previziunilor pentru a depista cauzele care duc la apariția unor abateri, stabilirea responsabilităților și prevederea unor măsuri corective pentru acestea.

Prețurile pieței sunt cele care se impun , însă orice produător stabilește un anumit nivel de preț pentru bunurile proprii pe baza costurilor de producție și a profitului scontat. Prețul de revenire la producător include costul de achiziție a consumurilor de valori materiale încorporate în produsele fabricate , costurile de prelucrare și cheltuielile de comercializare.

Teoretic , concordanța dintre profiturile efctive și cele scontate se manifesta ca tendință , depinzând de cerere și ofertă astfel:

a)unitatea producătoare sau comercializatoare care acționează pe o piață neconcurențională , fixânduși prețul de vânzare în funcție de prețul de revenire, calculat pentru a obține un anumit profit , poate obține fără dificultate profitul si rentabilitatea pe care le dorește.

b)în cazul unei piețe concurenționale sau reglementate , în care prețul de vânzare este fixat prin concurență pe baza cererii și ofertei sau prin acte normative , unitatea nu are posibilitatea să fixeze prețul de vânzare. Aceasta impune controlul rentabilității pentru fiecare activitate , produs , lucrare sau serviciu în vederea luării deciziilor privind continuitatea sau încetarea fabricăriilor. De aceea este necesar ca în contabilitatea de gestiune să se deschidă conturi de venituri din exploatare privind vânzarea produselor pe activități și pe fiecare produs, în care să se înregistreze prețul de vânzare , iar prin compararea acestuia cu prețul de revenire să rezulte profitul din exploatare pe fiecare activitate si produs.

În planul contabil francez și în doctrina contabilă occidentală , noțiunea de retultat are doua accepțiuni:

-cifră de afaceri , respectiv venit brut rezultat din producerea și comercializarea produselor, lucrărilor sau serviciilor;

-profit brut rezultat din scăderea din cifra de afaceri de venituri obținută a costurilor aferente produselor, lucrărilor sau servicilor.

Tot ceea ce contează în analizarea unei decizii este identificarea orizontului temopral corect, luănd in considerație, toate costurile afectate, pe acest orizont, suma lor sau legea lor de variație, încercănd sa ajungem la un cost pertinent.

–––––––––

Henri Bouguin Contabilitate de gestiune( traducerea si studiul introductiv Niculai Tabără) Editura Tipomoldova 2004 pag. 70

Capitolul III

Documentarea si contabilizarea cheltuielilor si costurilor

3.1 Documente privind colectarea cheltuielor

Documentația presupune folosirea pentru fiecare operație economică și financiară, a unui document justificativ, care face dovada înfăptuirii lor, și prin care se poate verifica justețea lor și respectarea disciplinei financiare și contractuale fiind justificata prin urmatoarele documente:

Chitanța

Este un formular cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, tipărit în carnete cu câte o sută de file și servește ca

-document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la caseria unității;

-document justificativ de înregistrare în registru de casă și în contabilitate.

Se întocmește în 2 exemplare pentru fiecare sumă încasată de către casierul unității și se semnează de către acesta pentru primirea sumei. Circulă la depunător(exemplarul unu cu ștampila unității), exemplarul 2 rămâne în carnet fiind folosit ca document de verificare a operațiunilor efectuate în registru de casă. Se arhivează la compartimentul finaciar- contabil după utilizarea completă a carnetului.

Factura

Este formular cu regim special de înseriere și numerotare.

Este tipărit în blocuri de câte o suta cinzeci de file, formate din cinzeci de seturi cu câte trei file în culori diferite: albastru exemplarul unu , rosu exemplarul doi și verde exemplarul trei.

Servește ca:

document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor execuate sau a serviciilor prestate;

document de însoțire a mărfii în timpul transportului;

document de încărcare în gestiunea primitorului;

document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului;

Se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea produselor și a mărfurilor, la executarea lucrărilor și la prestarea serviciilor, de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziției de livrare, a avizului de insoțire a mărfii sau a altor documente tipizate care atestă executarea lucrărilor și prestarea serviciilor și se semnează de compartimentul emitent.

Atunci când facura nu se poate întocmi in momentul livrării, datorită unor condiții obiective și cu totul excepționale, produsele și mărfurile livrare sunt insoțite pe timpul transportului , de avizul de insoțire a mărfii.În vederea corelării documentelor de livrare numărul și data avizului de insoțire a mărfii se inscriu in formularul de factură.

Factura fiscală se întocmește numai de către plătitorii de TVA. În facură, bunurile, lucrările executate sau serviciile prestate se înscriu în coloana 1 grupate pe cote de TVA.

Factura se întocmește de către unitățile patrimoniale neplătitoare de TVA.

Circulă

– la furnizor :- la compartimentul în care se efectuaează operațiunea de

control financiar preventiv pentru acordarea vizei (toate exemplarele ); viza de control finaciar preventiv se acordă numai cu exemplarul trei;

– la personale autorizate sa dispună incasări la contul de la bancă al unitații(toate exmplarele)

– la compartimentul desfacere , in vederea inregistrării in evindențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților (exemplarul 2 al facturii la care se anexează dispoziția de livrare ) ;

– la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea in contabilitate (exemplaru 3)

-la cumpărător: – la compartimentul aprovizionare pentru confimarea

operațiunii , având atașat exemplarul din avizul de insoțire a mărfii care a insoțit produsul sau marfa, dăcă este cazul inclusiv nota de recepție și constatarea de diferențe , în cazul în care marfa nu a fost insoțită de factură pe timpul transportului(exemplarul 1);

– la compartimentul care efectuează operațiunea control financiar preventiv pentru acordarea vizei (exemplarul 1 împreună cu avizul de însoțire a mărfii , inclusiv nota de recepție și de constatare de diferențe , după caz );

– la compartimentul finciar-contabil , pentru acceptarea plății , precum și pentru înregistrarea in contabilitate (exemplarul 1, împreună cu avizul de insoțire a mărfii, inclusiv nota de recepție și de constatare de diferențe , după caz).

Se arhivează: la furnizor – la compartimentul desfacere (exemplarul 2)

-la compartimentul financiar contabil (exemplarul 3)

la cumpărator:-la compartimentul financiar contabil (exemplarul 1)

Bonul de consum

Document care justifică eliberarea din magazie a unui material ce va intra în procesul de producție.

Servește ca:

– document de eliberare din magazie pentru consum a unui singur material, respectiv a mai multor materiale, după caz;

– document justificativ de scădere din gestiune;

– document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate.

Se întocmește în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum, de compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producție și a consumurilor normate, sau de alte compartimente ale unității, care solicită materiale pentru a fi consumate.

Bonul de consum se poate întocmi într-un exemplar în condițiile utilizării tehnicii de calcul. Bonul de consum (colectiv), în principiu, se întocmește pe formulare separate pentru materialele din cadrul aceluiași cont de materiale, loc de depozitare și loc de consum.

În situașia când materialul solicitat lipsește din depozit, se procedează în felul următor:

– în cazul bonului de consum se completează spațiul următor cu denumirea materialului înlocuitor, dupa ce, în prealabil, pe verso formularului se obțin semnaturile persoanelor autorizate sa aprobe folosirea altor materiale decât cele prevăzute în consumurile normate;

– în cazul bonului de consum (colectiv) se taie cu o linie denumirea materialului înlocuit și se semnează de aprobare a înlocuirii, în dreptul rândului respectiv. După înscrierea denumirii materialului înlocuitor se întocmește un bon de consum separat, aplicându-se un semn distinctiv (în cazul unităților economice) sau materialul înlocuitor se înscrie pe un rând liber în cadrul aceluiași bon de consum.

În bonul de consum, coloanele "Unitatea de masură" și "Cantitatea necesară" de pe randul 2 se completează în cazul când se solicită și se eliberează din magazie materiale cu două unităti de masură.

Dacă operațiile de predare-primire a materialelor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de materiale, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv mențiunea "predat în timpul inventarierii".

Circulă:

– la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele exemplare);

– la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare la unitățile economice;

– la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităților prevăzute, semnându-se de predare de către gestionar și de primire de către delegatul care primește materialele (ambele exemplare);

– la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetica și analitică (ambele exemplare).

La unitățile economice, exemplarul 1 circulă la contabilitatea materialelor, ca document de scădere din gestiune, iar exemplarul 2 servește la înregistrarea în contabilitate a costurilor.

La instituții publice, exemplarul 2 rămâne la emitent.

Extras de cont

Formular tipizat fără regim special (Cod 14-6-3) Document întocmit de banca ce oferă clientului detalii privind plătile efectuate (valoarea sumelor virate, beneficiarii plăților, documente în baza căroră s-a efectuat plata), sumele întrate în cont (proveniența, documentele justificative) și soldul la zi.Toate operațiunile efectuate prin conturile curente la bănci sunt înscrise în extrasul de cont, emis de fiecare bancă, pentru fiecare cont în parte; el poate fi emis zilnic sau periodic (lunar, decadal sau săptămânal).Formular contabil fără regim special. (Cod 14-6-3) Format A5, tipărit pe ambele fete, în blocuri a 100 de file. Servește la comunicarea și solicitarea. de la debitor a sumelor pretinse, rămase neachitate, provenite din relații economico-financiare și ca instrument de conciliere prearbitrăla. Se întocmește în trei exemplare, de compartimentul financiar-contabil al unității beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitica.

Circulă:

– la conducătorul compartimentului financiar-contabil și conducătorul unității emitente, pentru semnare (toate exemplarele);

– la unitatea debitoare (exemplarele 1 si 2), care restituie unitătii emitente exemplarul 2 semnat pe verso de conducătorul unității și conducătorul compartimentului financiar-contabil, pentru confirmarea debitului, în vederea decontării prin poștă sau prin bancă, atunci când se depune ordinul de plată. Eventualele obiectii asupra sumelor prevăzute în extrasul de cont se consemnează într-o notă explicativă semnată de conducătorul unității și conducătorul compartimentului financiar-contabil, care se anexează la exemplarul 2 al extrasului de cont.

Se arhivează:

– la compartimentul financiar-contabil al unității emitente (exemplarul 3), precum si exemplarul 2, când unitatea debitoare achită suma cu ordin de plată sau mandat postal;

– la compartimentul financiar-contabil al unității debitoare (exemplarul 1).

Statul de plată

Conform prevederilor în vigoare, statul de plata este un act care trebuie sa se găsească în orice firma cu salariați. Caracteristicile acestui document fiind reglementate în Normele specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar contabile din anexa 2 și anume, Ordinul 3512/ 2008 privind documentele financiar – contabile.

Statul se plată sau statul de salarii, se reflecta in grupa V ’’Salarii și alte drepturi de personal’’ servind ca document pentru calculul drepturilor bănești cuvenite salariaților, al contribuțiilor și-a altor sume datorate. Statul de plată ține loc ca și document justificativ de înregistrare în evidențele contabile

Acesta se întocmeste într-un exemplar sau doua exemplare, dupa caz, lunar, pe baza documentelor de evidenta a timpului lucrat pe fiecare angajat în parte,a documentelor legale privind listele cu avans chenzinal,concedii de odihnă ,concedii medicale, și retineri legale.

Circula:

– la persoane autorizate pentru controlul financiar preventiv și sa aprobe plata

– al casieria unitatii pentru efectuarea plății respectiv a sumelor cuvenite dupa caz

– la compartimentul financiar contabil pentru înregistrarea în contabilitate

– la compartimentul care a întocmit statele de plată care va servi la acordarea vizei atunci cand se solicita plata salariilor neridicate.

Arhivarea:

– la compartimentul financiar – contabil separat de celelalte documente justificative de plati (exemplarul 1)

– la compartimentul care a întocmit statul de paltă (exemplarul 2) după caz

3.2 Sistemul de conturi utilizat de gestiunea internă pentru calculatia costurilor

Toate conturile necesare calculației costurilor sunt grupate în clasa 9 "Conturi interne de gestiune" din cadrul planului general de conturi, aprobat de Ministerul Finanțelor aplicat de la 1.01.1994. Caracteristic acestei clase de conturi este faptul că ea se constituie într-un sistem autonom, în sensul că aceste conturi nu intră în corespondență cu conturile din celelalte clase.

Potrivit opiniei unor teoreticieni conținutul și particularitățile corespondențelor conturilor din clasa a 9-a adaptate la specificul activității de comerț sunt următoarele:

În raport cu rolul pe care îl îndeplinesc, conturile de gestiune sunt

împărțițe în trei grupe:

a) 90 "Decontări interne";

b) 92 "Conturi de calculație";

c) 93 "Costul producției".

a) Grupa 90 "Decontări interne" cuprinde conturi de reflectare sau oglindă, care asigură independența contabilității interne de gestiune în raport cu contabilitatea financiară în procesul de reflectare a operațiunilor de colectare a cheltuielilor și a celor privind obținerea producției. Prin intermediul conturilor din această grupă, se preiau cheltuielile de exploatare din contabilitatea financiară și se transferă în aceeași contabilitate productia obținută.

b) Grupa 92 "Conturi de calculație", cuprinde conturi având rolul de a asigura colectarea cheltuielilor efecfuate în cadrul activității de exploatare, grupate în raport cu destinația lor.

c) Grupa 93 "Costul producției" cuprinde conturile create pentru a suplini lipsa conturilor de stocuri pentru evidența producției finite obținute și a producției în curs de execuție.

Folosirea conturilor contabile, precum și simbolizarea acestora se efectuează astfel încât sistemul de stocare și de accesare a informațiilor obținute să fie flexibil și să permită o gamă largă de opțiuni.

Necesitatea și funcționarea conturilor de gestiune internă

A.Grupa 90 "Decontări interne" fac parte conturile:

– 901 "Decontări interne privind cheltuielile";

– 902 "Decontări interne privind producția obținută";

– 903 "Decontări interne privind diferențele de preț".

1. Contul 901 "Decontări interne privind cheltuielile" are rolul de a prelua și regrupa cheltuielile de exploatare înregistrate în contabilitatea financiară, prin conturile din clasa a 6-a, în funcție de natura cheltuielilor.

Deci, cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor interne privind cheltuielile activității de baza și auxiliare, cheltuielile comune ale secției, cheltuielile generale de administrație și a cheltuielilor de desfacere și se stabilesc diferențele între prețurile de inregistrare – prestabilite, normative sau standard – și costul efectiv al produselor finite, semifabricatelor, lucrărilor și serviciilor prestate care formează producția marfă a unei unități.

Contul 901 "Decontări interne privind cheltuielile" este cont bifuncțional, care se creditează cu cheltuielile efective preluate din contabilitatea financiară, in funcție de natura cheltuielilor și transpuse pe conturi de calculație (921, 922, 923, 924, 925). Se debitează la sfarșitul lunii sau perioadei de gestiune, prin decontarea costului prestabilit al producției obținute și a diferențelor de preț aferente produselor obținute pe seama cheltuielilor (931,903).

2. Contul 902 "Decontări interne privind producția obținută' are rolul de a asigura ținerea evidenței decontărilor interne privind costul producției marfă obținuta în cursul perioadei de gestiune.

Evaluarea acestei producții se poate face la preț de inregistrare normat sau standard pe parcursul lunii, și la costul efectiv la sfârșitul lunii.

Contul 902 "Decontări interne privind producția obținută" este un cont bifuncțional, care se creditează în cursul lunii, pe masura obținerii producției, cu costurile prestabilite ale producției obținute (931) și cu diferențele de preț rezultate (903). Se debitează, la sfârșitul lunii, cu costul efectiv al producției obținute și decontate (921,922, 923, 924, 925).

La sfârșitul lunii contul 902 "Decontâr interne privind producția obținută" poate fi soldat, când costul prestabilit = costul efectiv, iar în caz contrar se înregistrează diferențele de preț, atat pentru producția terminată (903 = 902), cât și pentru producția în curs (902 = 933).

3. Contul 903 "Decontări interne privind diferențele de preț' ține evidența diferențelor de preț calculate la sfârșit de luna, între costul efectiv al producției marfă obținute și prețul de înregistrare prestabilit (normat sau standard) al acestei producții. Îndiferent de natura diferențelor dintre cele două evaluări ale producției obținute acestea se vor reflecta în debitul contului 903 "Deconări interne privind diferențele de preț", în roșu sau negru, după caz.

Contul 903 "Decontări interne privind diferențele de preț este un cont de activ, care se debitează, la sfârșitul lunii, cu diferențele de preț aferente producției obținute după postcalcul și se creditează, tot la sfârșit de lună, cu decontarea diferenței de preț pentru producția obținută pe seama cheltuielilor preluate de la administrația centrală (901).

B. Grupa 92 "Conturi de calculație"cuprinde conturile:

– 921 "Cheltuielile activității de bază";

– 922 "Cheltuielile activităților auxiliare";

– 923 "Cheltuieli indirecte de producție";

– 924 "Cheltuieli generale de administrație";

– 925 "Cheltuieli de desfacere".

Conturile din această grupă se folosesc pentru calculul costurilor activităților, produselor, lucrărilor și serviciilor, în funcție de metodă de calculație adoptată.

Funcția contabilă a acestor conturi se adaptează la tipul de calculatie ales, și anume:

– cost complet sau absorbant;

– cost parțial, variabil și direct.

Conturile din această grupă sunt conturi de activ, iar dezvoltarea lor este la latitudinea utilizatorului, instrucțiunile nu dau corelațiile dintre conturi.

În cursul lunii, se debitează cu 'cheltuielile preluate 'de la contabilitatea financiară pe feluri de cheltuieli, grupate pe elemente de cheltuieli.

La sfârșitul lunii, se creditează cu cheltuielile efectiv ocazionate cu obținerea produselor, lucrărilor, serviciilor, precum și cu costurile aferente producției neterminate, rezultate în urma inventarierii.

1.Contul 921 "Cheltuielile activității de bază' a fost introdus în planul de conturi cu scopul de a asigura ținerea evidenței cheltuielilor afectabile nemijlocit costului produselor finite, semifabricatelor, lucrărilor executate și serviciilor prestate. Deci, după regruparea cheltuielilor normale de exploatare, înregistrate în contabilitatea financiară, cele încorporabile în obiecte de evidență fără repartizari prealabile se înregistrează în debitul contului 921 "Cheltuielile activității de bază". Prin urmare contul 921 "Cheltuielile activității de bază" este un cont de activ, care se debitează în cursul lunii, prin creditul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile", cu toate cheltuielile nemijlocit încorporabile în costuri și se creditează, la sfârșit de lună, prin debitul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută" pentru cheltuielile directe efective aferente producției marfă terminată, după deducerea cheltuielilor aferente producției în curs de execuție.

Cheltuielile directe aferente producției în curs de execuție se stabilesc înainte de calculul costului efectiv și se oglindesc în debitul contului 933 "Costul producției în curs de execuție" prin creditul contului 921 "Cheltuielile activității de bază" soldându-se acest cont la sfârșitul perioadelor de calcul al costurilor.

Dar, deși contul 921 "Cheltuielile activității de bază" este un cont de calculație, care ar trebui să reflecte la sfârșitul perioadei de gestiune costul producției în curs de execuție, dacă aceasta există, el nu prezintă sold, acesta fiind preluat de un alt cont din clasa a 9-a, respectiv contul 933 "Costul producției în curs de execuție". Rolul de cont de calculație în acest caz este îndeplinit de contul 902 "Decontări interne privind producția obținută".

2.Contul 922 "Cheltuielile activităților auxiliare' a fost introdus în această grupă de conturi pentru a asigura ținerea evidenței cheltuielilor activității auxiliare, care au ca scop principal deservirea activității de bază a unității patrimoniale cu utilități ca: energie, apă, abur, ambalaje, scule, S.O.V.-uri, reparații, transport, etc.

Contul 922 "Cheltuielile activităților auxiliare" este un cont de calculație, de activ, care se debitează, în cursul lunii, prin creditul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile", cu cheltuielile preluate din contabilitatea financiară și regrupate pe feluri de activități auxiliare, iar în cadrul acestora structurate după cerințele utilizatorului.

Contul se creditează, la sfârșitul lunii, prin debitul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută", la costul efectiv al producției și prestațiile obținute prin activitățile auxiliare, după ce în prealabil s-au stabilit cheltuielile aferente producției în curs de execuție pentru aceste activități, sau prin debitul conturilor 923, 924 și 925 dacă cheltuielile activității auxiliare se repartizează în funcție de destinația acestei producții auxiliare.

Cheltuielile aferente producției în curs de execuție din activitățile auxiliare se oglindesc, la sfârșit de lună, prin debitul contului 933 "Costul producției în curs de execuție" și prin creditul contului 922 "Cheltuielile activităților auxiliare", fiind posibil a se reda pe feluri de activități și pe structuri de cheltuieli solicitate de managerii unității în cauză.

3. Contul 923 "Cheltuieli indirecte de producție', este un cont de activ, un cont de colectare și repartizare, care se debitează în cursul lunii prin creditul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile" cu totalul cheltuielilor integrate în costuri și se creditează la sfârșitul lunii prin debitul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută" pentru cheltuielile încorporate în costul producției marfă fabricate, în urma repartizării pe obiecte de calculație, după anumite criterii de repartizare, după decontarea în prealabil a cheltuielilor indirecte aferente producției în curs de executie, sau prin debitul contului 921 "Cheltuielile activității de bază" când aceste cheltuielie comune ale secției se repartizează pe purtatori de costuri.

Contul 923 "Cheltuieli indirecte de producție" se folosește pentru evidența cheltuielilor cu întreținerea și funcționarea utilajelor și a cheltuielilor generale ale fiecărei secții de producție. Deci, cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor comune ale secțiilor, cheltuieli care nu se pot identifica direct pe purtătorii de costuri, dar se pot localiza pe sectoare de cheltuieli.

4. Contul 924 "Cheltuieli generale de administrație' se folosește pentru evidența cheltuielilor de administrație și conducere generală a unității patrimoniale, care nu pot fi imputate nici pe obiecte de calculație și nici pe locuri sau centre de producție (secții, ateliere, compartimente). Este un cont de colectare și repartizare, cont de activ, care se debitează în cursul lunii prin creditul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile", cu cheltuielile de interes general, administrativ-gospodarești, după preluarea și regruparea lor din contabilitatea financiară. Se creditează la sfârșitul de lună prin debitul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută", pentru cheltuielile aferente producției marfă obtinuță, după deducerea cheltuielilor aferente producției în curs de execuție, sau prin debitul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile" în cazul în care cheltuielile administrative sunt considerate cheltuieli ale perioadei, deci nu se încorporează în costuri, și se suportă din rezultat.

Deci, la sfârșit de lună contul 924 "Cheltuieli generale de administratie" nu prezintă sold, acesta fiind preluat după repartizare în contul 933 "Costul producției în curs de execuție".

5. Contul 925 "Cheltuieli de desfacere' ține evidența cheltuielilor pentru desfacerea produselor fabricate.

Contul 925 "Cheltuieli de desfacere" este un cont de activ, de colectare și repartizare, care se debitează în cursul lunii prin creditul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile" prin preluarea cheltuielilor înregistrate în contabilitatea financiară și se creditează, la sfârșitul lunii, prin debitul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută" și ca atare nu prezintă sold la sfârșit de lună.

C. Grupa 93 Costul producției cuprinde conturile: – 931 "Costul producției obținute";

– 933 "Costul producției în curs de execuție".

Conturile din această grupă au rolul de a evidenția producția obținută, dat fiind faptul că din cadrul acestei clase 9 lipsesc conturile de stocuri.

Contul 931 "Costul producției obținuțe" se folosește pentru evidența producției obținute, constând din produse finite, semifabricate destinate vanzării, lucrări executate și servicii pentru terți, inclusiv investiții proprii sau alte activități. Se debitează în cursul lunii, prin creditul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută" și se creditează la sfârșitul lunii prin debitul contului 901 "Decontări interne privind cheltuielile".

Contul 933 "Costul producției în curs de execuție" se folosește pentru a ține evidența costului efectiv al producției în curs de execuție. Este cont de activ, care se debitează, la sfârșitul lunii, prin creditul conturilor de calculație a costurilor și se creditează prin debitul contului 902 "Decontări interne privind producția obținută".

Comanda de fabricație reprezintă ordinul unui client pentru un anumit număr de produse special proiectate fabricate, in funcție de cerințe.

Utilizat de societatțile care fabrică produse de serie mică, sau pe bază de comenzi saeciale, acest sistem are ca scop calculul costurilor unitare ale produselor prin împărțirea costului total de producție aferent fiecărei comenzi la numarul de unitați de produs executate pentru comanda respectiva.

Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanas Contabilitate de gestiune si evaluarea performantelor Editura Universitara 2005 pag. 147

Capitolul IV

Metode de calculație a costurilor

4.1. Conceptul și clasificarea metodelor de calculare a costurilor

O sarcină de bază ce revine contabilității de gestiune constă în determinarea exactă și la timp a tuturor costurilor efectuate cu producția fabricată și calcularea costului aferent întregii producții finite și pe unitate de produs. În vederea realizării acestei sarcini se pot utiliza mai multe metode de organizare a contabilității costurilor și a calculării acestora. Fiecare metoda își are particularitățile sale.

Metoda de calculație a costurilor cuprinde totalitatea procedeelor de colectare, după anumite principii, a costurilor incorporabile pe locuri de costuri, pe produse, pe grupe de produse, pe lucrări, într-o anumită perioadă de gestiune (lună, trimestru, an) și a procedeelor ce conduc la cuantificarea corelației dintre aceste costuri și producția care le-a ocazionat, în vederea determinării costului întregii producții și pe unitate de produs.

Metoda de calculație a costurilor nu se poate reduce doar la calcule matematice, ci ea trebuie să fie un mijloc eficient în controlul operativ al tuturor consumurilor, determinate de obținerea și desfacerea produselor, un instrument real al autogestiunii, vizând realizarea unui sistem informațional al costurilor care să asigure operativitate, relevanță, simplitate și exactitate. Aplicarea acestor metode este influențată de specificul procesului tehnologic, complexitatea și modul de organizare a producției (producție simplă sau complexă, individuală, de serie, de masă), varietatea produselor fabricate, de gradul de mecanizare și automatizare a lucrărilor de contabilitate etc.

În literatura de specialitate metodele privind programarea, planificarea și calculația costurilor au fost clasificate diferit. Unii autori le grupează dupa perioada de apariție în:

a) metode clasice (metoda globală, pe faze, pe comenzi și metoda coeficienților de echivalență)

b) metode evoluate sau moderne (metoda costului normal, metoda normativă, standard, metoda costurilor directe, PERT, THM, GP); alții le clasifică în metode de calcul al costurilor istorice sau cu caracter postoperativ și metode predeterminate (previzionale), fiecare grupă conținând aceleași metode ca în primul caz; iar o altă categorie în metode de calculație bazate pe secțiuni omogene care includ (metodele absorbante de calculație: globală, pe faze, pe comenzi) metode bazate pe principiile coeficienților de echivalență sau al rapoartelor constante (metoda coeficienților de echivalență și Georges Perrin) și metode bazate pe principiul centrelor de responsabilitate (T.H.M. și metoda pe locuri de cheltuieli).

La rândul lor, metodele moderne au fost împărțite astfel:

– metode bazate pe proiectarea tehnico-economică a unor costuri normate (metoda costurilor normate sau standard);

– metode de grupare și analiză a costurilor directe (metoda direct-costing);

– metode care utilizează coeficienți de echivalență (metoda G.P., metoda coeficienților de echivalență agregați);

-metode care grupează costurile pe sectoare de responsabilitate;

-metode matematice utilizabile la determinarea și analiza costului (metoda corelației, PERT etc);

Metodele de calculație previzionale utilizând mărimi prestabilite în domeniul costurilor urmăresc și controlează operativ pe parcursul procesului de producție abaterile de la costul predeterminat, servind ca instrument de fundament are și adoptare a deciziilor. Metodele cu caracter postoperativ (istorice) au ca obiect calcularea la finele perioadei a costului. Aceleași metode de calculație a costurilor au fost clasificate și după alte criterii și anume după legatura cu obiectul de calcul se divid în metode de calculație pe purtători, pe zone sau sectoare de cheltuieli și mixte.

Metodele de calculație pe purtator; stabilesc costul pe purtători: produs, comandă, lucrare etc. Unele metode folosesc un singur purtător de costuri care corespunde formei naturale a producției, particularităților tehnologice de fabricație și a organizării producției (produsul, grupa de produse, comandă etc.), alți doi purtători de costuri, unul intermediar specific metodei în cauză (metoda THM, PERT, G.P.) și un purtător final ca și în primul caz.

Metoda de calculație pe sectoare (locuri) de cheltuieli stabilește totalul costurilor privind producția într-o perioadă de gestiune aferente fiecărui sector, secție, atelier, fază etc., urmărindu-se creșterea responsabilității în gospodărirea mijloacelor materiale și bănești aferente fiecărui sector.

Metodele de calculație mixte (globală, pe faze) determină costurile atât pe sectoare de cheltuieli (faze, secții), cât și pe purtător de costuri, adică semifabricatul obținut în fiecare fază, respectiv produsul finit.

Ținând seama de obiectivele urmărite, metodele de calculație se grupează în:

a) metode de calculație care au un singur obiectiv, calcularea costului produselor, lucrărilor sau serviciilor prestate (metoda globală, pe comenzi, pe faze, G.P. etc.);

b) metode de calculație care urmăresc și alte obiective necesare conducerii operative a activității productive (metoda costurilor normate, metoda standard – cost, THM, direct costing). În funcție de sfera de cuprindere a costurilor în costul unitar, metodele de calculație se divid în metode absorbante (full-costing) și parțiale.

Metodele absorbante includ în costul unitar toate costurile de producție și de desfacere ale produselor (metoda pe produs, pe comenzi, pe faze, metoda costurilor normate, standard-cost, G.P. etc.).

Metodele de calculație parțiale calculează un cost incomplet, luând în considerare numai anumite costuri ocazionate de procesul de producție și de desfacere ale produselor, lucrărilor executate sau serviciilor prestate (direct costing și metoda costurilor directe).

În concluzie, indiferent de criteriul de clasificare adoptat, este vorba de aceleași metode de calculație a costurilor, privite însă din puncte de vedere diferite. Rolul acestora este de a furniza organelor de conducere informații operative și eficiente în vederea luării deciziilor.

Între metodele de calculație a costurilor există atât asemănări, cât și deosebiri. Toate metodele de calculație a costurilor au următoarele caracteristici comune:

– calculează costul plecând de la două elemente: totalitatea cheltuielilor incorporabile de producție și distribuție în expresie valorică și producția care le-a ocazionat, într-o perioadă de gestiune;

– fiecare metodă utilizează pentru calculul costurilor anumite etape succesive de desfășurare a lucrărilor de calculație;

– în cadrul fiecărei etape se utilizează mai multe procedee concrete de lucru;

– scopul final îl constituie calcularea costului de producție.

Între metodele de calculație există deosebiri determinate de purtătorii de cost în raport de care se stabilesc costurile, de sfera de includere a cheltuielilor în costul produsului, de scopul urmărit prin calculație, de modul de organizare a locurilor generatoare de costuri și alți factori ce influentează calculația costurilor.

Metodele de calculație a costurilor au o stransă legatură cu contabilitatea, care furnizează datele necesare calculării costurilor în condițiile cerute de metoda respectivă. La rândul ei, metoda de calculație aleasă impune o anumită colectare și înregistrare în contabilitate a costurilor

4.2 Etapele lucrărilor de calculație a costurilor

Determinarea costului, produselor, al lucrărilor executate constituie un proces ce se desfășoara în etape succesive care reprezintă în același timp trepte de cunoaștere. Indiferent de particularitățile procesului tehnologic, metodele absorbante presupun parcurgerea acelorași etape succesive, procedee și instrumente pentru realizarea calculației costurilor .

Etapele lucrărilor de calculație în cazul metodelor parțiale, sunt:

– delimitarea și colectarea costurilor pe purtători de costuri și pe sectoare în funcție de posibilitatea de identificare a lor;

– separarea costurilor aferente producției în raport cu gradul de finisare a ei;

– calcularea costului unitar al producției terminate;

– suportarea costurilor fixe din rezultatele financiare ale întreprinderii sau a celor indirecte (în funcție de metodă);

– calculul indicatorilor, specifici metodei respective.

Comparând etapele de calculație a costurilor în cazul metodelor absorbante și parțiale, acestea se pot grupa în:

– etape comune atât metodelor absorbante, cât și parțiale, cum sunt delimitarea și colectarea costurilor în funcție de posibilitățile de imputare, pe purtători de costuri și pe sectoare de cheltuieli; separarea costurilor aferente producției în raport cu gradul de finisare a acesteia și stabilirea costului unitar al producției terminate;

– etape comune anumitor metode de calculație: repartizarea costurilor indirecte, colectate pe sectoare asupra purtătorilor finali în cazul metodelor absorbante; suportarea cheltuielilor, fie fixe, fie a celor indirecte din rezultatele financiare și calculul indicatorilor specifici în cazul metodelor parțiale.

În afara acestor etape comune de calculație unele metode necesită folosirea unor etape specifice, cum sunt: stabilirea abaterilor dintre costul efectiv și cel normat sau standard și suportarea lor din costurile efective sau din rezultatele financiare la metoda costurilor normate sau standard cost; stabilirea centrelor de activitate al tarifului oră-mașină la metoda T.R.M., determinarea activităților în cazul metodei PERT.

4.3. Calculatia costurilor prin metode de tip total

4.3.1. Metoda globală

Are utilitate restrânsă acolo unde se fabrică un singur produs, iar producția neterminată fie că este constantă, fie că este nulă sau neglijabilă. Urmărirea costurilor are loc pe feluri de costuri (materiale, manoperă, regie), iar costul efectiv unitar rezultă prin diviziune simplă între totalul costurilor produse și cantitatea efectiv fabricată (finită).

Calculația efectivă se sprijină pe sistemul conturilor de colectare, repartizare și calculație. Variante posibile ale organizării calculului efectiv:

– pe feluri de costuri în funcție de cantitatea de produs fabricat (comparabil cu planul);

– pe feluri de costuri și pe cantitățile atât fabricate dar și vândute în perioada respectivă. Costurile directe se raportează la cantitatea fabricată, iar cele indirecte la cantitatea vândută (necomparabil cu planul);

-pe locuri de costuri.

În această variantă calculul costurilor produsului se face pe locuri de cost în funcție de costurile acelui loc și cantitatea fabricată. Costurile generale ale intreprinderii și cele de desfacere se raportează la cantitatea obtinută (finită). Aceasta variantă se aseamănă întrucâtva cu metoda de faze

Calculația efectivă presupune existența documentelor primare sau a purtătorilor de date și informații privind consumul de factori: materiale, manoperă, energie, combustibili, utilaje; instalații etc. și a caror structură diferă de la o ramură la alta, sau dacă prelucrarea, cu ajutorul modelului, este manuală sau într-un sistem informatic.

Calculația efectivă nu poate fi concepută în afara sistemului informațional. Ea insăși devine o sursă de informații. Ori pentru a fumiza, trebuie să consume. Consumă informații. Le preia (informațiile) de pe suportul lor, le supune prelucrării programului de prelucrare adoptat de model în cadrul metodei

4.3.2. Metoda pe faze

O altă metodă de calcul a costului efectiv este metoda pe faze. Metoda pe faze se utilizează în cadrul producției de masă și de serie mare; în exploatări miniere; în exploatările petroliere; în rafinarea petrolului; în siderurgie; în petrochimie;în industria cimentului; sticlei; celulozei și hârtei; textilă; alimentară etc.

De reținut ca metodă, ca de altfel oricare alta, se poate utiliză în combinație cu altele în funcție de specificul procesului tehnologie și organizarea producției: cu metoda pe comenzi; cu metoda (sau după unii autori cu procedeul) coeficienților de echivalență necesari repartizării costurilor pe produsele fazelor.

Metoda pe faze este o metodă absorbantă.

Aplicarea cu succes a metodei presupune, pe lânga asigurarea unei documentări judicioase cu un conținut și circuit care să asigure cerințele impuse informației privind costurile, și rezolvarea unor obiective organizatorice și anume:

– corecta stabilire și delimitare a fazelor de calculație;

– evidențierea corectă, clară și operativă a costurilor semifabricatelor pe faze de fabricație;

– repartizarea costurilor de producție pe fiecare produs diferit al fazei.

a) Stabilirea fazelor prezintă importanță nu numai pentru calculația costurilor ci și pentru comportamentul tehnic în urmărirea randamentelor de fabricație.

Numărul fazelor, criteriile de delimitare, țin de specificul procesului tehnologic al fabricației. Fiecare fază stabilită se codifică, urmând ca documentele de lansare a fabricației privind consumurile și urmărirea acestor consumuri să poarte codul (simbolul) fazei la care se referă.

În ceea ce privește costurile la nivelul fazei se pot consideră ca proprii, specifice, directe și unele costuri care în unele metode sunt "indirecte", cum sunt "costurile cu întreținerea și funcționarea utilajelor" (sau costuri ale repartiției primare). Costurile „comune" tuturor fazelor se vor repartiza pe faze prin procedeul suplimentării.

Costul unitar se obține prin diviziunea simplă (ca în cazul metodei globale) sau intermediat printr-un purtător de cost intermediar: "producția în unități echivalente", când dintr-o fază rezultă "produse" diferite (nu neaparat finite). În final se ajunge la costul unitar efectiv al obiectului final al calculației costurilor.

b) Evidențierea corecta a costurilor producției se bazează pe modelul derivat din cel general.

Organizarea evidențierii costurilor tuturor activităților (de bază sau conexe) care concură la obținerea produsului finit sau semifabricatului este de imporțantă majoră.

Această organizare se poate realiza în cele două variante expuse la aplicarea modelului de calcul:

1.varianta sau procedeul cu "semifabricate";

2.varianta sau procedeul fară "semifabricate".

1. În cazul variantei cu semifabricate se are în vedere consumul (planificat sau efectiv) dintr-un semifabricat pentru obținerea produsului finit, la care se adaugă articolele (felurile) de costuri directe și indirecte necesare fabricării acelui produs (sau semifabricat):

2. În varianta ''fără semifabricate" costurile directe și indirecte se determină pe fiecare fază ca și în cazul variantei precedente dar fără a transfera costul semifabricatelor de la o fază la alta.

Prin însumarea costurilor pe articole de ca1culație pe faze ale ciclului de fabricație se obțin costurile totale ale fabricației.

Costul produsului finit se obține prin raportarea costurilor totale pe articole de calculație aferente producției finite, rezultând costul unitar efectiv comparabil cu cel planificat (cel din urmă obținându-se în calculația de plan prin însumarea articolelor de calculație din toate fazele care alcătuiesc itinerarul produsului):

4.3.3 Metoda pe comenzi

Se utilizează în unitățile economice cu producție individuală sau de serie (întreprinderi constructoare de mașini, întreprinderi din industria electrotehnică, întreprinderi pentru reparații, tipografii , panificații, etc. În calculul efectiv, purtătorul de cost este comanda (spre deosebire de calculul de plan unde purtătorul este produsul). Toate documentele privind consumurile, deci costurile, sunt centrate pe comanda respectivă (plicul, punga comenzii respective).

Organizarea calculării cosmului în cazul metodei pe comenzi se poate realiza prin combinare cu metoda pe faze, cu sau fără semifabricat, în funcție de tipul producției.

În varianta fără semifabricat obiectul comenzii este produsul sau lotul de produse iar costul ei este:

c=

Prin raportarea costului total al comenzii, la cantitatea din comandă, rezultă costul mediu unitar al produsului comenzii. Calculația costurilor pe comenzi si calculația costurilor pe faze de fabricatie reprezinta cele doua sisteme fundamentale de contabilitate a costurilor pe produs.

În cazul producției de serie în varianta "cu semifabricate" comanda poate avea ca obiect:

Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanas – Contabilitate de gestiune si evaluarea performantelor, Editura Universitara 2005 pag.146

– un lot sau loturi de piese brut turnat( e) sau ambutisat( e);

– un lot sau loturi prelucrat(e) și finisat(e);

– un lot sau loturi de subansamble, agregate ce întră în componența produsului finit;

– lotul (loturile) de produs(e) finit(e).

Deoarece metoda de calcul pe comenzi are un caracter periodic se caută o optimizare a dimensionării cantităților pe comenzi, încât să fie executate în cursul unei singure perioade de gestiune (de calculație).

Codificarea comenzilor este obligatorie. Toate documentele de lansare (fișele tehnologice, bonurile de consum, bonurile de lucru, fișele de insoțire) poartă codul comenzii la care se referă.

În scopul urmăririi costurilor pe comenzi, postcalculul deschide pentru fiecare comandă deschide câte o fișă și situații analitice. Obiectele diferite, în planificarea costurilor și postcalcularea lor, fac dificilă comparația costului comenzii. Execuția comenzii, poate dura mai mult decât o perioadă de gestiune considerată, nefăcând posibilă cunoașterea costului efectiv la finele perioadei. De asemenea, în anumite condiții, apar "alunecări" de costuri de la o comandă la alta care au ca obiect același grup de produse.

4.3.3.1 Organizarea calculației costurilor în cadrul metodei pe comenzi

Costul unitar se calculează, după terminarea comenzii, prin împărtirea acestor cheltuieli la numărul de unități produse din fiecare comandă. În cazul în care se fabrică loturi parțiale de produse, care se predau la magazie înainte de terminarea întregii comenzi, aceste produse se evaluează în lipsa costului efectiv, la costul antecalculat sau la costul efectiv al produselor similare. La decontarea parțială, cheltuielile ce se repartizează asupra produselor terminate și predate la magazie nu vor putea depăși suma cheltuielilor efective, înregistrate la comanda în cauză. Metoda de evaluare adoptată la începutul anului pentru aceleași produse se menține până la sfârșitul anului. Eventualele diferente care apar la terminarea comenzii se include în costul efectiv al ultimului lot.

Organizarea calculației costurilor în cadrul metodei pe comenzi se realizează în funcție de obiectivele acesteia, respectiv calculul costului unitar, stabilirea rezultatului (profitului) comenzii și evaluarea producției în curs de execuție când este cazul.

Caracteristicile tipului de producție în cadrul metodei de calculație a costurilor pe comenzi constă în următoarele aspecte:

– în cadrul acestei forme de organizare se obține un singur exemplar sau un număr redus de exemplare și care nu se mai repetă, pe baza comenzilor primite de la clienți;

– costurile se colectează la nivel de comandă, fiecare comandă se identifică cu celelalte comenzi fiecare comandă prezintă trăsături tehnico-economice specifice și un tratament contabil specific în cazul existenței producției neterminate la finele perioadei de gestiune, aceasta diferă de la o comandă la alta;

– produsul unicat sau de serie, ce reprezintă componenta comenzii, poate rezulta și prin asamblarea părților componente;

– purtătorul de cheltuială este produsul și nu comanda, care doar ajută la delimitarea cheltuielilor pe purtător

– obiectivele contabilității calculației costurilor, în cadrul metodei pe comenzi se rezumă la următoarele aspecte: )calculul costului unitar al produsului ce reprezintă obiectul comenzii;

b)stabilirea rezultatului comenzii;

c)evalurea producție în curs când este cazul;

– Stabilirea rezultatului (profitului) comenzii se realizează după calcularea costului comenzii, prin deducerea acestuia din prețul negociat cu clientul.

– Stabilirea și evaluarea producției în curs de execuție se realizează la finele perioadei de gestiune, înainte de finalizarea comenzii prin evaluarea acesteia la un cost standard asociat unor produse similare realizate anterior produselor parțial finalizate din comanda curentă și predate clienților înainte de finalizarea comenzii.

În cadrul metodei de calculație a costurilor pe comenzi, în situația în care perioada de calculație nu corespunde cu perioada de finalizare a comenzii, pe fluxul tehnologic se constată și existența producției neterminate sau în curs de execuție.

În această situație, apare problema separării și determinării producției finalizate și a producției în curs de execuție și odată cu aceasta, determinarea cheltuielilor pe cele două categorii de producție, în vederea calculării costului producției finite.

Determinarea și evaluarea producției în curs de execuție se realizează doar în condițiile în care aceasta prezintă variații mari de la o perioadă la alta, cum este cazul entităților cu producție individuală și de serie mică care realizează producția în baza comenzilor primite de la clienți.

Determinarea și evaluarea producției în curs de execuție reprezintă o importanță deosebită nu numai asupra determiării costului producției finite, ci are o influență și asupra altor indicatori economico- financiari .

Capitolul V

Prezentarea generala a entitatii

5.1 Scurt istoric al SC BEDE SRL

Activitatea de obținerea produselor de panificație reprezintă una dintre cele mai vechi preocupări ale omului și totodată una dintre ramurile principale ale industriei alimentare. Având în vedere importanța pe care o au produsele de panificație în satisfacerea cerințelor de hrană ale consumatorilor, industria de panificație a cunoscut în decursul timpului o dezvoltare susținută, caracterizată prin aplicarea unor procedee și tehnologii noi de fabricație, extinderea gradului de mecanizare și automatizare a proceselor tehnologice, lărgirea gamei sortimentale prin realizarea de noi produse în concordanță cu tendința și cerințele consumatorilor, asigurarea îmbunătățirii calității și valorii nutritive a produselor de panificație.

Societatea este o societate cu raspundere limitata cu asociat unic, având sediul social in Oradea , str Locomotivei nr 8. Sa constituit in 1994

S.C BEDE SRL este inregistrata comerțului sub numărul J05/1697/1991, Codul unic de înregistrare R03391809, având un capital social subscris și vărsat de 1.500 000 RON.

În actul constitutiv este precizată o perioadă nedeterminată de funcționare. Societatea SC BEDE SRL are ca obiect de activitate principal producția de produse de panificație. S-a menținut pe piața, deși a avut și are multi concurenți, oferind populației produse de panificație la un preț scăzut față de alți și la o calitate a produselor foarte bună. Deși se aprovizioneza cu materie primă de unde se provizionează și alți concurenți, a caștigat încrederea oamenilor cu produsele sale folosind rețete pentru preparare numai de ei știute.

Cu un personal de 6 angajati, a reușit să facă față cererii foarte mari de produse satisfăcând cerințele oamenilor. Din 1999 dispune de 2 magazine proprii de desfacere. Aprovizionarea magazinelor se face cu autoturismul societății.

Sectorul morarit-panificatie reprezinta o parte importanta a industriei alimentare din Romania, contribuind la dezvoltarea socio-economica a anumitor zone unde, de cele maimulte ori, reprezinta singurul mediu de dezvoltare sustenibil si creator de noi locuri de munca.

5.2 Obiectivele firmei S.C BEDE SRL

Principalele obiective ale firmei noastre sunt următoarele:

satisfacerea totală a clienților prin asigurarea unui raport calitate/preț cât mai avantajos

aplicarea unui sistem important de management

în viitor se urmărește o dezvoltare a producției

cu profitul rezultat din vânzarea articolelor de panificație se urmărește modernizarea societății

deasemenea, se urmărește și o investiție în utilaje, fiind neaparat necesară schimbarea acestora cu unele moderne.

5.3 Studiu de caz la SC BEDE SRL

SC BEDE SRL lansează în producție pe parcursul unei luni 2 produse: pâine albă si cozonac cu nucă, în cantitățile: 35 000 de pâini si 2000 de cozonaci, pe care le obține în propria secție de producție.

1)Se cumpară faină albă conform facturii nr 70, de Paleu , în cantitate de 25.700 de kg , la un preț de 1,00 leu/kg.Pentru comanda 1 se folosesc 24.500 de kg iar pentru comanda 2 se folosesc .

-în contabilitatea financiară

%=401 ‘Furnizori’ 28.013,00 Lei

‘Materii prime’ 301 25.700,00 Lei

‘TVA deductibila’ 4426 2.313,00 Lei

Conform Facturii nr 70 din data 16.03.2014 și a Notei de receptie nr 10

2)Se achită Factura cu nr 70 , înregistrată de Paleu , cu ordinul de plată nr 10 în valoare de 28.013,00 Lei.

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5121 ‘Conturi la bănci in lei ’ 28.013,00 Lei

Conform Ordinului de plată nr 10

3)Se aprovizionează de cu zahăr în cantitate de 600 de kg, folosit pentru cozonac, în valoare de 1.500,00 Lei + TVA , conform facturii nr 71 din data 16.03.2014.

-în contabilitatea financiară

%=401 ‘Furnizori’ 1.860,00 Lei

‘Materii prime ’ 301 1.500,00 Lei

‘TVA deductibilă’4426 360,00 Lei

Conform Facturii nr 71 din data 16.03.2014 și a Notei de recepție nr 11

4)Se face plata în numerar către SC Diamant ,conform chitanței nr 18 din 16.03.2014 , în ziua achiziției .

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5311’Casa în lei ’ 1.860,00 Lei

Conform Chitanței nr 18 din data 16.03.2014

5)Se cumpără de la SC TREI G SRL pe baza facturii nr 72 următoarele materii prime :

– samburi de nuca în valoare de 900,00 Lei;

– ameliatori în valoare de 50,00 Lei;

– drojdie în valoare de 50,00 Lei;

Valoare Facturii este de 1.000,00 Lei + TVA.

-în contabilitatea financiară

%=401 ‘Furnizori’ 1.240,00 Lei

‘Materii prime ’ 301 1.000,00 Lei

‘TVA deductibilă’4426 240,00 Lei

Conform Facturii nr 72 din data de 16.03.2014 și a Notei de recepție nr12

6)Plata catre TREI G se face de către șofer , cel care se ocupă cu aprovizionarea , pe loc conform chitanței nr 19.

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5311’Casa în lei’ 1.240,00 Lei

Conform Chitanței nr 19 din data de 16.03.2014

7)Se cumpara halate penntru personalul productiv , pentru sectorul administrativ se cumpără o tastatură pentru calculator iar pentru secția de productie vase de inox și o masă.Produsele se cumpără de cu numerar și sunt în valoare de 1000,00 Lei +TVA.

-în contabilitatea financiară

%=401 ‘Furnizori’ 1.240 Lei

‘Materiale de natura obiectelor de inventar ’ 303 1.000 Lei

‘TVA deductibila’ 4426 240 Lei

Conform Facturii cu nr 73 din data de 20.03.2014

8) Se face plata în numerar către SC SELGROS, conform chitanței nr 20

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5311’Casa în lei’ 1.240,00 Lei

Conform Chitanței nr 20 din data de 20.03.2014

9)Se înregistrează factura cu nr 74 din data de 20.03.2014, reprezentând achiziția de materii de ambalat , 37 000 de pungi,de , în valoare de 500,00 Lei +TVA.

-în contabilitatea financiară

%=401 ‘Furnizori’ 620,00 Lei

‘Materiale pentru ambalat’ 381 500,00 Lei

‘TVA deductibilă’ 4426 120,00 Lei

Conform Facturii cu nr 74 din data de 20.03.2014

10)Conform Chitanței nr 21 se face plata către PLASTOR.

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5311 ’Casa în lei’ 620,00 Lei

Conform Chitanței nr 21 din data de 20.03.2014.

11)Se cumpără 400 kg de nucă folosită pentru cozonac , de la METRO în valoare

400,00 Lei + TVA , 10,00 lei /kg.Se înregistreazaă în contabilitate conform facturii cu nr 175 din data de 20.03.2014.

-în contabilitatea financiară

%=401 ‘Furnizori’ 496,00 Lei

‘Materii prime ’ 301 400,00 Lei

‘TVA deductibilă’ 4426 96,00 Lei

Conform Facturii nr 175 și a Notei de recepție 13

12)Plata către METRO se face în numerar conform chitanței nr 108 din data de 20.03.2014.

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5311 ’Casa în lei 496,00 Lei

Conform Chitanței nr 108 din data de 20.03.2014

13)Se eliberează în consum materie primă, faina si nuca pentru cele două produse în valoare de 29.100,00 RON repartizate astfel: C1 25.940,00 Lei

C2 3.160,00 Lei

-în contabilitatea financiară

601’Cheltuieli cu materiile prime’= 301’Materii prime’ 29.100,00 Lei

Conform Bonului de consum nr 21.

-în contabilitatea de gestiune

%=901’Decontări interne privind cheltuielile’

‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C1 25.940,00 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C2 3.160,00 Lei

Conform Bonului de consum nr 21

14)Se obțin cele două produse în decursul lunii : 12.500 bucați paine la un cost prestabilit de 2,2 lei și 1.000 bucati de cozonaci având un cost prestabilit de 3,36 lei/ bucată

-în contabilitatea finaciară

345 ‘Produse finite ’ = 711’Venit. af. cost. Stoc de prod’ 30.860,00 Lei

Conform raportului de producție

-în contabilitatea de gestiune

% = % 30.860,00 Lei

‘Costul prod obținute’931.C1 902.C1’Decontări interne privind prod obținută’ 27.500,00 Lei

‘Costul prod obținute’931.C2 902.C2’Decontări interne privind prod obținută’ 3.360,00 Lei

Conform Raportului de producție

15)Pentru ambalarea produselor obținute și pentru un mai bun aspect comercial se dau în folosință materiale de ambalat conform bonul de consum 22.

-în contabilitatea finaciară

‘Cheltuieli privind ambalajele’ 608 = 381 ‘Materiale pentru ambalat ’ 500,00 Lei

Conform Bonului de consum nr 22

-în contabilitatea de gestiune

% = 901’Decontări interne privind cheltuielile’ 500,00 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’921.C1 450,00 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’921.C2 50,00 Lei

Conform Bonului de consum nr 22

16)Se eliberează în consum obiecte de inventar pentru sectorul administrative, si pentru sectiile de producție, conform bonului de consum nr 23 în valoare de 1.000,00 Lei.

-în contabilitatea financiară

‘Cheltuieli privind obiectele de inventar’ 603 = 303’Obiecte de inventar’1.000,00 Lei

Conform Bonului de consum nr 23

-în contabilitatea de gestiune

% = 901’Decont. interne privind cheltuielile’ 1.000,00 Lei

‘Cheltuieli indirecte de producție ‘ 923 900,00 Lei

‘Cheltuieli generale de administrație’ 924 100,00 Lei

Conform Bonului de consum nr 23

17)Se transferă produsele obținute , gata ambalate în magazinul propriu de desfacere pentru a putea fi vândute .

-în contabilitatea financiară

‘Mărfuri’ 371 = 345 ‘Produse finite ’ 30.860,00 Lei

Conform Bonului predare -transfer restituire

18)Înregistrarea adaosului comercial de 30% pentru produsele care se vînd către populație.

-în contabilitatea financiară

‘Mărfuri ’ 371 =% 18.886.32,00 Lei

378 ‘Diferențe de preț la mărfuri’ 9.258,00 Lei

4428’TVA neexigibilă’ 9.628,00 Lei

Conform Notei de recepție a diferențelor

19)Se înregistrează salariile cuvenite personalului în valoare de 4.000,00 Lei.

-în contabilitatea financiară

‘Cheltuieli cu salariile personalului’ 641 = 421 ‘Personal –salarii datorate’4.000,00 Lei

Conform statului de plată

-în contabilitatea de gestiun

% = 901’Decontări interne privind cheltuielile’

‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C1 1.000,00 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’921.C2 1.000,00Lei ‘Cheltuielile activității auxiliare’922 800,00 Lei

‘Cheltuieli generale de administrație’ 924 1.200,00 Lei

Conform Statului de plată

20)Se înregistrează CAS 20,8 %

-în contabilitatea financiară

‘Contribuția unității la asig sociale’ 6451= 4311 ‘Contribuția unității la asigurările

sociale’ 832,00 Lei

Conform Statului de plată

21) Se înregistrează CFS 0,5 %

-în contabilitatea financiară

‘Contribuția unității pentru ajut somaj ’6452 = 4371 ‘Contribuția unității pentru

ajut’ 20,00 Lei

Conform statului de plată

22) Se înregistrează CASS 5.2 %

-în contabilitatea financiară

‘Contribuția angajatorului 6453= 4313 ‘Contribuția angajatorului pt asig de

pentrut asig de sănătate’ sănătate’ 208,00 Lei

Conform Statului de plată

23)Se înregistrează fondul de risc și accidente 0.75 %

-în contabilitatea financiară

‘Alte cheltuieli privind asig 6458 = 4311 ‘Contribuția unității la asig sociale’

și protecția socială’ 16,00 Lei

Conform Statului de plată

24) Se înregistrează fondul pentru concedii medicale 0.85%

-în contabilitatea financiară

‘Alte cheltuieli privind asig și protecția socială’ 6458=447.01 ’Fonduri speciale’

34,00 Lei

Conform statului de plată

25)Se înregistrează fondul pentru garantarea creanțelor salariale 0.25 %

-în contabilitatea financiară

‘Cheltuieli cu alte taxe și vărsăminte similate ’ 635=447.03’Fonduri speciale’

10,00 Lei

Conform statului de plată

Se înregistrează în contabilitatea de gestiune operațiile de mai sus

-în contabilitatea de gestiune

% = 901’Decontări interne privind cheltuielile’

1.134,00 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C1 283,50 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C2 283,50 Lei

‘Cheltuielile activitatii auxuliare’ 922 226,80 Lei

‘Cheltuieli generale de administrație’ 924 340,20 Lei

Conform Statului de plată

26)Se amortizează autoturismul folosit pentru aprovizionarea secției de producție și pentru transportul produselor obținute în sumă de 200,00 Lei pe lună.

-în contabilitatea financiară

‘Cheltuieli de exploatare privind amortizarea 6811= 2813’Amotizarea instalatiile

Imobilizarilor ’și a mij’ 200,00 Lei

Conform planului de amortizare

-în contabiliatea de gestiune

‘Cheltuielile activității auxiliare’ 922 =901’Decontări interne privind cheltuielile’

200,00 Lei

Conform Planului de amortizare

27)Se înregistrează amortizarea malaxorului pentru amestecat aluatul în valoare de

100,00 Lei

-în contabilitatea financiară

‘Cheltuieli de exploatare privind amortizarea’ 6811= 2813’Amotizarea instalațiile

Imobilizărilarilor și a mij’ 100,00 Lei

Conform Planului de amortizare

-în contabilitatea de gestiune

‘Cheltuieli indirecte de producție ‘923=901’Decontări interne privind cheltuielile’

100,00 Lei

Conform Planului de amortizare

28)Se înregistrează amotizarea clădirii secției de producție în valoare de 200,00 Lei

-în contabilitatea financiară

‘Cheltuieli de exploatare privind amortizarea’ 6811= 2812’Amortizarea

Imobilizarilor ’ construcțiilor’200,00Lei

Conform Planului de amortizare

-în contabilitatea de gestiune

‘Cheltuieli generale de administrație’ 924=901’Decontări interne privind cheltuielile’ 200,00 Lei

Conform Planului de amortizare

29)Se înregistrează factura cu nr 74321 din data de 20.03 2014 de , reprezentând consumul de energie electrică făcut de societate.

-în contabilitatea financiară

% = 401’Furnizori’ 1.364,00 Lei

‘Cheltuieli privind energia și apa’ 605 1.100,00 Lei

‘TVA deductibilă ’ 4426 264,00 Lei

Conform Facturii nr 74321 din data 20.03.2014

-în contabilitatea de gestiune

% = 901’Decontări interne privind cheltuielile’ 1.100,00 Lei

‘Cheltuieli indirecte de producție ‘ 923 900,00 Lei

‘Cheltuieli generale de administrație’ 924 200,00 Lei

Conform Facturii cu nr 74321

30)Se face plata către ELECTRICA în numerar în valoare de 1.000,00 Lei +TVA.

-în contabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = 5311’Casa în lei’ 1.240,00 Lei

Conform Chitanței nr 45678

31)Se înregistrează consumul de apă , făcut de unitate la secțiile de producție și pentru sectorul administrativ , cu factura nr 5842 din data de 20.03.2014 de

-în contabilitatea finaciară

% = 401’Furnizori’ 620,00 Lei

‘Cheltuieli privind energia și apa’ 605 500,00 Lei

‘TVA deductibilă ’ 4426 120,00 Lei

Conform Facturii cu nr 5842

-în contabilitatea de gestiune

% = 901’Decontări interne privind cheltuielile’500,00 Lei

‘Cheltuieli indirecte de producție ‘923 400,00 Lei

‘Cheltuieli generale de administratie’ 924 100,00 Lei

Conform Facturii cu nr 5842

32)Se face plata în numerar către APATERM .

-în contrabilitatea financiară

‘Furnizori’ 401 = Casa în lei’ 620,00 Lei

Conform Chitanței 852 din data 24.03.2014

33)Se repartizează cheltuielile cheltuielile secției auxiliare astfel:

-50 % asupra secției de producție ;

-50 % asupra secției administrative;

-în contabilitatea de gestiune

% = 922 ‘Cheltuielile activității auxuliare’1.226,80 Lei

‘Cheltuieli indirecte de producție ‘ 923 613,40 Lei

‘Cheltuieli generale de administrație’ 924 613,40 Lei

Conform notei contabile

34)Se determină cheltuielile indirecte de producție si se repartizeaza pe purtator de cost avand ca baza de repartizare cheltuielile salariale directe pe cele doua produse

-în contabilitatea de gestiune

K923 =2913.4 / 2000=1.456,70 Lei

% = 923 ‘Cheltuieli indirecte de producție‘2.913,00 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’921.C1 1.456.70 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’921.C2 1.456.70 Lei

Conform Notei contabile

35)Se rapartizează cheltuielile generale de administrație avand ca baza de repartizare cheltuieli salariale directe pe purtatori de cost

-în contabilitatea de gestiune

K924 = 2753.6 / 2000 = 1.367,80 Lei

%= 924‘Cheltuieli generale de administrație’2.753,60 Lei

‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C1 1.367,80Lei ‘Cheltuielile activității de bază’ 921.C2 1.367,80 Lei

Conform Notei contabile

36)Se determină costul efectiv al produselor .

-în contabilitatea de gestiune

% = % 37.816,00 Lei

’Decont interne privind

prod obținută’ 902.C1 921.C1 ‘Cheltuielile activității

de bază’ 30.498,00 Lei

’Decont interne privind

prod obținută’ 902.C2 921.C2 ‘Cheltuielile activitătii

de baza’ 7.318,00 Lei

Conform Notei contabile

37)Se determină diferențele de preț aferente producției

-în contabilitatea de gestiune

% = %

‘Decontrăi interne privind’903.C1 902.C1’Decontări interne privind

diferențele de preț’ prod obținută’ 2.998,00 Lei

‘Decontări interne privind 903.C2 902.C2 ’Decontări intern

diferențele de preț’ privind prod obținută’3.958,00 Lei

Conform Notei contabile

38)Se determină cheltuielile aferente producției

-în contabilitatea de gestiune

’Decontări interne privind cheltuielile’ 901 = % 37.816,00 Lei

903.C1’Decontări interne privind dif de

preț’ 2.998,00 Lei

903.C2’Decontări interne privind dif de preț’ 3.958,00 Lei

931.C1’Costul producției obținute’ 27.500,00 Lei

931.C2’Costul producției obținute'

3.360,00 Lei

Conform Notei contabile

Concluzii

Analiza sistemului informațional existent are scopul de a efectua un studiu complex asupra tuturor activităților și fluxurilor informaționale existente, a volumului de informații prelucrate, a ariei de cuprindere a sistemului informațional și a dotării existente cu tehnică de calcul, pentru a se evidenția calitățile, limitele, și deficențele actualului sistem informațional, în vederea stabilirii cerințelor generale ce vor fi asigurate prin intermediul unui nou sistem informatic ce urmează a fi implementat.

În analiza sistemului informațional se ține cont de următoarele etape:

Delimitarea ariei de cuprindere a sistemului informațional existent

Reflectarea activităților și operațiilor de culegere, transmitere și prelucrare a datelor specifice sistemului informațional existent

Surprinderea modificărilor ce se impun în organizareea și funcționarea sistemului informațional

Evidențierea dotării existente cu tehnică de calcul;

Fundamentarea unei soluții de principiu care vor preciza activitățile și operațiile ce urmează a fi informatizate, costul antecalculat al viitorului sistem informațional proiectat.

Studiul de caz prezentat în aceasta lucrare, scoate în evidență eficiența corelării tuturor cheltuielilor de producție și repartizarea lor asupra unor comenzi, percum si cumularea și cuantificarea tuturor cheltuielilor aferente fiecărei comenzi și nu în ultimul rănd eficienta unui sistem informarional viabil, adaptat la cerințele de cerere și ofertă de pe piața de azi.

Având în vedere continua perfecționare a procesului de producție bazate pe procesul tehnic și tehnologic este imperios necesară o inovare în modelarea sistemelor informaționale ale costurilor capabilă să susțină aceste modificări.

Organizat în spiritul principiilor tradiționale de calculație sistemul informațional al costurilor nu mai corespunde noilor strategii ale dezvoltării economice și în deosebi de tip intensiv. Fără o schimbare severă a metodelor de calculație al costurilor nu este posibilă promovarea noului în sistemele productive. De la centrarea calculației costurilor pe produs se cere trecerea la o informație al costurilor privind tehnologiile, privind procesele ce se desfăsoară, pentru că, conform noilor viziuni nu produsul este generator de cheltuieli și de abateri, ci tehnologia obținerii lui adică activitățile desfășurate și modul de organizare al proceselor economice.

Sistemul informațional al costurilor trebuie astfel organizat încât să permintă influențarea pozitivă, creșterea eficiențelor proceselor și fenomenelor economice, a tehnologiilor destinate obținerii unor energii neconvenționale sau obținerii unor poduse identice cu tehnologii mai ieftin.

Deci conducerea operativă a entității economice puternic orientată spre eficieță nu poate fi realizată fără informații pertinente operative și detailate asupra costurilor de producție și trebuie avut în vedere faptul că mărimea costurilor depinde de o serie de factori externi și anume calitatea echipamentelor de producție, calitatea materiilor prime modificarea prețurilor de piață, modificarea regimurilor de amortizare aprobate de politica economică a statului, factori pe care sistemul informațional al costurilor trebuie să-i reflecte.

Sistemul informațional al costurilor traversează în perioada actuală o fază de importante prefaceri determinate de faptul că în conducerea economică și în dirizarea proceselor economice pătrunde tot mai mult teoria sistemelor. Contabilitaea de gestiune se confruntă cu trecerea de la o calculație al costurilor dominată de teoria stocurilor la o calculație care se bazează pe sistemul stocurilor minime. Exploatarea cuprinde activitățile desfășurate de un agent economic în vederea realizării obiectului de activitate.

În sfera producției materiale, serviciilor și prestațiilor „exploatarea" se regăsește în procesul de transformare a valorii materiale în produse finite și servicii sub acțiunea forței de muncă și a mijloacelor tehnice de producție. În sfera circulației mărfurilor „exploatarea" vizează cumpărarea mărfurilor și ambalajelor, precum și cheltuielile de circulație pe care le ocazionează, urmată de vânzarea lor. Aceste activități generează o diversitate mare de operații economice care conduc la transformarea unor elemente ale patrimoniului economic și rezultatele economico-financiare care în sens larg se concretizează în cheltuieli

Există deosebiri de conținut între cele două noțiuni cunoscute: cheltuială și costuri. Dacă termenul generic de cheltuială are în vedere totalitatea cheltuielilor ocazionate de desfășurarea unei activități economice, „costul" se referă la acele cheltuieli ocazionate de obținerea unui anumit produs, serviciu, activitate.

Gama variată de cheltuieli ce concură la realizarea produselor impun clasificarea acestora după mai multe criterii, în funcție de scopul urmărit. Contabilitatea financiară clasifică cheltuielile pe activități iar în interiorul acesteia, după natura lor.

Contabilitatea cheltuielilor de exploatare – aspecte teoretice care trec în revistă sub formă explicită modul de organizare a contabilității cheltuielilor în contabilitatea financiară, conturile cu ajutorul cărora se ține evidența lor, modul de organizare a contabilității de gestiune a cheltuielilor și principalele operațiuni contabile privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe articole de calculație.

Anexe

______________________________________________________________________________

| Unitatea | | Nr. | Data |

| ________ | NOTĂ DE CONTABILITATE | document |____________________|

|BEDE SRL | | 1 | Ziua | Luna | Anul |

|__________|___________________________________|__________|__31__|_03___|_2014 |

|Nr. | Explicații | Simbolul conturilor | Suma |

|crt.| |____________________________| (lei) |

| | | Debitor | Creditor | |

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|1___|Amortizare_____________|____6811______|__2813_______|______200,00___ ____|

|2 _|Amortizare ___________|____6811______|___2813______|______100,00________|

|3___|Amortizare constr. __|____6811______|___2812______|______200,00________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

| Întocmit, | Verificat, | TOTAL | |

|_____________________|_____________________| | 500,00 |

|_____________________|_____________________|_____________|____________________|

14-6-2A X6 t2

14-6-2/aA A4 t2

(verso)

______________________________________________________________________________

|Nr. | Explicații | Simbolul conturilor | Suma |

|crt.| |____________________________| |

| | | Debitor | Creditor | |

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

|____|_______________________|______________|_____________|____________________|

| Întocmit, | Verificat, | TOTAL | |

|_____________________|_____________________| | |

|_____________________|_____________________|_____________|____________________|

Întocmit, 14-6-22

Întocmit, 14-6-22

Bibliografie

Bibliografie