Sisteme Informationale

Informatica

Sisteme Informationale

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

LISTA FIGURILOR, IMAGINILOR ȘI TABELELOR

Figura 1 – Poziția sistemului informatic în cadrul sistemului informațional

Figura 2 – Evoluția în timp a sistemelor informatice

Figura 3 – Sistem informatic, subsisteme, aplicații, programe (sursa 3)

Figura 4 – Relația SI – SIA (sursa 9)

Figura 5 – Reprezentarea lumii reale

Figura 6 – Ciclul de viata al dezvoltarii sistemelor (sursa 19)

Figura 7 – Schemă de principiu a unei baze de date

Figura 8 – Fișier-articol (sursa 28)

Figura 9 – Descrierea articolelor (sursa 30)

Imaginea 1 – Sigla Relians S.R.L.

Imaginea 2 – Imaginea 2 – Prezentarea generală a firmei

Imaginea 3 – Prezentarea echipei la nivel național

Imaginea 4 – Mediul vizual utilizat pentru realizarea aplicației

Imaginea 5 – Alegerea mediului de programare vizual C# și crearea aplicației

Imaginea 6 – Selectarea formei aplicației și denumirea ei

Imaginea 7 – Modul de lucru cu mediul de proiectare vizuală C#

Imaginea 8 – Începerea utilizării instrumentelor de lucru și a proprietăților

Imaginea 9 – După utilizarea instrumentelor, aplicația a luat o formă de lucru cu utilizatorul

Imaginea 10 – Descrierea meniului „Servicii”

Imaginea 11 – Detalierea submeniului „Servicii”

Imaginea 12 – Detalierea meniului „Domenii de expertiză”

Imaginea 13 – Accesarea proiectelor realizate

Imaginea 14 – Desfășurarea meniului „Contact”

Imaginea 15 – Detalierea proeictelolr realizate

Imaginea 16 – Etapele Managementului de proiect

Imaginea 17 – Un submeniu al „Domeniului de expertiză”

Imaginea 18 – Contact Relians S.R.L.

Imaginea 19 – Punct de lucru Suceava

Imaginea 20 – Căutare proiect la nivel local sau la nivel național

Tabelul 1 – Variante de proiecte (sursa 24)

INTRODUCERE

În zilele noastre toate domeniile de activitate se bazează pe utilizarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a tehnologiilor informatice și a calculatorului. A devenit omniprezentă utilizarea mijloacelor TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) în desfășurarea activităților celor mai diverse și pentru luarea deciziilor care au la bază informații ce sunt obținute din prelucrarea unor date culese cu privire la obiectul activității respective.

În sensul cel mai larg, un sistem informațional se referă la diversele interacțiuni dintre oameni, procese, date și tehnologii; astfel, termenul nu se referă numai la aspectele legate de TIC pe care o organizație le utilizează, cât și la modul în care oamenii interacționează cu tehnologia în scopul de a oferi suport pentru procesele de afacere. Sistemul informațional reprezintă un ansamblu de fluxuri și circuite informaționale organizate într-o concepție unitară. În orice domeniu de activitatea economică sau socială, există un flux informațional pe baza căruia se desfășoară orice activitate. La nivelul unui agent economic, sistemul informațional asigură legătura dintre sistemul decizional și cel operațional (sistem de conducere și sistem de execuție); astfel, funcționarea sistemului informațional presupune desfășurarea următoarelor activități:

introducerea datelor cu privire la sistemul operațional;

prelucrarea datelor în scopul asigurării de informații utile în procesul de decizie;

obținerea informațiilor solicitate, ca apoi să se adopte decizii ce vor fi transmise sistemului operațional;

efectuarea controlului și urmăririi respectării deciziilor.

Societatea, civilizația umană, nu poate exista fără informație și comunicarea ei. Relația societate – informație este indisolubilă. Schimbul de informații reprezintă o categorie esențială în existența societății, o realitate care definește primordial societatea în relație cu toate componentele dezvoltării acesteia.

Astăzi omenirea se găsește în faza societății informaționale ca efect al celei de a doua revoluții industriale, în care informația și calculatoarele joacă un rol esențial. Dacă prima revoluție industrială a însemnat transferul îndemânării omului către mașină, cea de a doua revoluție industrială implică transferul inteligenței umane către mașină (calculator).

CAPITOLUL I. SISTEME INFORMATICE

Sistemele informatice ca formă mai largă, cuprinzătoare constituie un câmp esențial de studiu în administrarea afacerilor și management, domenii considerate majore în zona economică. Astfel, sistemele informatice trebuie să răspundă la problemele legate de administrarea hardware-ului, software-ului, a datelor, precum și a rețelelor informatice, într-un mod strategic pentru succesul în afaceri. Importanța sistemelor informatice rezidă în principal în înțelegerea efectivă și responsabilă de către toți conducătorii (managerii) sau persoanele dintr-o organizație a necesității adaptării la societatea informațională globală. Sistemele informatice devin astăzi tot mai mult o componentă vitală a succesului în afaceri pentru o organizație sau un întreprinzător.

Managerii sau utilizatorii (finali sau nu) nu trebuie să cunoască tehnologiile complexe sau conceptele abstracte ori aplicațiile specializate din câmpul sistemelor informatice, ci să aibă definit cadrul conceptual în cel puțin cinci zone, și anume:

Conceptele fundamentale ale sistemului informatic;

Tehnologia sistemelor informatice;

Aplicațiile sistemelor informatice;

Dezvoltarea sistemelor informatice;

Managementul sistemelor informatice.

În vederea funcționării normale în orice organizație sunt derulate următoarele activități:

culegerea datelor privind starea sistemului ce-l reprezintă întreprinderea și despre mediul său;

transmiterea datelor la punctele de prelucrare prin canalele informaționale;

prelucrarea datelor în vederea obținerii informațiilor necesare în procesul decizional;

adoptarea deciziilor și transmiterea lor la organele de execuție;

asigurarea controlului și urmărirea înfăptuirii deciziilor;

Date Informații

Decizii Sistem

informațional

Date Decizii automatizate

Figura 1 – Poziția sistemului informatic în cadrul sistemului informațional

Foarte general, curba eficienței pentru un sistem bine proiectat este dat în figura 2, în care se vede că într-o primă perioadă de timp sistemul nu aduce beneficii. Această perioadă este de obicei greu de stabilit corect și variază mult de la sistem la sistem, în funcție de o mulțime de factori: mărimea, complexitatea, experiența personalului.

Figura 2 – Evoluția în timp a sistemelor informatice

Un sistem informatic este un sistem utilizator-calculator integrat, care furnizează informații pentru a sprijini activitățile de la nivel operațional și activitățile de management într-o organizație, utilizând echipamente hardware și produse software, proceduri manuale, o bază de date și modele matematice pentru analiză, planificare, control și luarea deciziilor.

Elaborarea sistemelor informatice impune modelarea sistemului informațional al organizației cu ajutorul unui formalism prin care să poată fi reprezentată cât mai sugestiv și fidel realitatea din cadrul sistemului informațional.

Sistemele informatice complexe pot fi descompuse în subsisteme, care la rândul lor pot fi descompuse în aplicații destinate unor categorii de utilizatori, aplicații care la rândul lor pot fi constituite din unul sau mai multe programe scrise în diverse limbaje de programare după cum este ilustrat în figura 3.

Figura 3 – Sistem informatic, subsisteme, aplicații, programe (sursa 3)

Tipuri de sisteme informaționale

Evident, există mai multe tipuri de sisteme informatice:

Sistemul informațional manual (ce utilizează creionul și hârtia);

Sistemul informațional informal (ce utilizează cuvintele);

Sistemul informațional formal (ce utilizează procedurile scrise);

Sistemul informațional bazat pe computer (sistemul informatic) care utilizează hardware, software, rețelele de calculatoare, inteligența artificială sau alte forme ale tehnologiei informației ce permit transformarea datelor în produse informatice utilizate în procesul de luare a deciziilor de către manageri.

Clasificarea sistemelor informatice

În funcție de elementul supus analizei:

sisteme informatice orientate spre funcții;

sisteme informatice orientate spre proces;

sisteme informatice orientate spre date;

sisteme informatice orientate spre obiecte;

sisteme informatice orientate spre cunoștințe.

După modul de organizare a datelor:

sisteme bazate pe fișiere;

sisteme bazate pe tehnica bazelor de date: ierarhice, rețea, relaționale, orientate-obiect;

sisteme mixte.

După metoda folosită în analiza și proiectarea sistemelor:

sisteme dezvoltate după metoda sistemelor;

sisteme dezvoltate după metoda clasică a ciclului de viață;

sisteme dezvoltate după metoda structurată;

sisteme dezvoltate după metoda orientată-obiect;

sisteme dezvoltate după metoda rapidă(RAD);

sisteme dezvoltate după metoda echipelor mixte(JAD);

sisteme dezvoltate după metoda prototipurilor.

După gradul de centralizare:

sisteme centralizate;

sisteme descentralizate;

După gradul de dispersie a resurselor sistemului informatic:

sisteme informatice locale (bazate pe rețea locală, stații de lucru):

sisteme informatice distribuite (date distribuite).

După gradul de automatizare a activităților de analiză și proiectare a sistemelor informatice:

sisteme informatice dezvoltate pe baza analizei și proiectării clasice;

sisteme informatice analizate cu instrumente automate și proiectate clasic;

sisteme informatice bazate pe instrumente diverse de automatizare a analizei și proiectării;

sisteme informatice dezvoltate cu instrumente de tip CASE.

1.1. Sisteme informaționale și sisteme informatice

Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente, între care se stabilește o interacțiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv.

Interacțiunea dinamică dintre elemente se materializează în fluxurile stabilite între acestea, fluxuriimplicând resursele existente.Conform teoriei sistemelor orice organism economic este un sistem deoarece:

Prezintă o structurăproprie constând dintr-o mulțime de elemente constitutive careinteracționeazăîntre ele pe principii funcționale;

Fluxurile existente între componentele organizatorice implicăresursele organismului economic. Încadrul oricărui organism economic se produc:

fluxuri materiale (de materii prime, semifabricate, produse finite etc);

fluxuri financiare;

fluxuri informaționale.

3. Mulțimea componentelor organizatorice și interacțiunea dintre acestea urmăresc realizarea unuianumit obiectiv global: funcționarea firmei în condiții optime sau atingerea unor obiective.

Lucrările în domeniul sistemicii au condus la definirea unui model care promovează viziunea sistemică asupra întreprinderii pe care o consideră formată din următoarele trei subsisteme:

Subsistemul decizional valorifică informațiile oferite de subsistemul informațional înfundamentarea deciziilor.

Subsistemul informațional joacă un dublu rol: pe de o parte asigurătoate informațiile necesare luării deciziilor pe toate nivelurile de responsabilitate, conducere și control iar pe de altă parte asigură căile de comunicare între celelalte subsisteme, deoarece deciziile formulate de subsistemul de conducere sunt transmise factorilor de execuție prin subsistemul informațional (flux descendent);

Subsistemul operativ (în cadrul căruia se desfășoară procesele economice specifice domeniului de activitate a agentului economic) are loc culegerea datelor care apoi sunt transmise subsistemului informațional (flux ascendent) în vederea stocăriiși prelucrării datelor necesare obținerii informațiilor utilizate în fundamentarea deciziior la nivelul subsistemului decizional (de conducere).

Sistemele informaționale sunt o componentă de bază a întreprinderii moderne, fiind una din problemele importante ale conducerii unei organizații, motivată fiind de unele aspecte:

este un serviciu funcțional de care depinde succesul organizației, fiind un suport informațional pentru celelalte componente funcționale (marketinde activitate a agentului economic) are loc culegerea datelor care apoi sunt transmise subsistemului informațional (flux ascendent) în vederea stocăriiși prelucrării datelor necesare obținerii informațiilor utilizate în fundamentarea deciziior la nivelul subsistemului decizional (de conducere).

Sistemele informaționale sunt o componentă de bază a întreprinderii moderne, fiind una din problemele importante ale conducerii unei organizații, motivată fiind de unele aspecte:

este un serviciu funcțional de care depinde succesul organizației, fiind un suport informațional pentru celelalte componente funcționale (marketing, managementul resurselor umane, contabilitate, producție);

o parte importantă din resursele întreprinderii este concentrată în funcționarea sistemului informațional;

este unul din factorii care influențează randamentul operațional, productivitatea și motivarea salariaților, precum și gradul de satisfacere a clienților întreprinderii;

reprezintă principala sursă de informare pentru conducere și pentru celelalte sisteme ale organizației.

Importanța sistemelor informaționale a crescut pe măsură ce datele au devenit resursă cheie pentru orice organizație. S-a înțeles că informația nu este numai un rezultat în sine, ci „materia primă” a unei afaceri și poate fi considerat factor hotărâtor în determinarea succesului sau eșecului acesteia.

Noțiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activității organizației, deci folosirea echipamentelor hardware și a produselor software pentru organizarea și administrarea informațiilor. Utilizarea calculatoarelor în cadrul sistemului informațional (SI) al unei organizații conduce la definirea componentei Sistem Informațional Automatizat (SIA) – care cuprinde numai lucrările realizate cu ajutorul calculatoarelor. Relația SI – SIA este reprezentată în figura 4

Figura 4 – Relația SI – SIA (sursa 9)

1.2. Obiectivele sistemului

Plecând de la ideea că sistemul informatic este subordonat procesului decizional, al cărui rol este de a asigura funcționarea normală și optimă a întregii activități și de a reduce la minimum pierderile în caz de funcționare anormală, rezultă că obiectivul oricărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unității economico-sociale.

În acest context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea conducerii cu informații reale și în timp util, necesare fundamentării și elaborării operative a deciziilor.

Obiectivele principale/ generale – specificul lor consta in faptul ca efectele economice a unor astfel de obiective cuprind/ afecteaza multimea activitatilor/ proceselor ce se desfasoara in cadrul societatii comerciale de referinta. Ele de cele mai multe ori, se exprima prin indicatori sintetici (exemplu: Sporirea rentabilitatii activitatilor societatii comerciale, sau intr-o formulare mai generala, sporirea eficientei economice, mijloc de realizare: prin modele matematice; Sporirea sferei de cunoastere a produselor finite sau a serviciilor prestate, mijloc de realizare: proiectare pagina web; Sporirea prestigiului firmei, mijloc de realizare: prin sporirea calitatii produselor finite, a serviciilor prestate ca urmare a implicarii calculatorului electronic in realizarea acestora).

Rolul sistemului decizional este de a asigura funcționarea normală și optimă a întregii activități și de a reduce la minimum pierderile în caz de funcționare anormală. Ținând cont de cele de mai sus rezultă că obiectivul oricărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unității economico-sociale, de aceea putem spune că obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea conducerii cu informații reale și în timp util, necesare fundamentării și elaborării operative a deciziilor.

Obiectivele sistemelor informatice, care derivă din obiectivul principal, pot fi grupate după mai multe criterii:

după importanța lor avem:

obiective principale;

obiective derivate.

după efectele pe care le produc:

obiective care afectează activitățile de bază ale organizației;

obiective care nu influențează activitățile organizației.

după posibilitatea cuantificării efectelor produse:

obiective cuantificabile;

obiective necuantificabile.

1.3. Metodologii de realizare

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acțiune complexă, care îmbină un număr mare de activități: analiză, proiectare, implementare, exploatare. În plus, reclamă resurse umane, materiale și financiare însemnate, pe o perioadă considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obținerii unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o succesiune bine stabilită de etape și subetape și utilizarea unor metode și tehnici adecvate. Acest lucru a dus deci, la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor informatice.

Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură indestructibilă, legătură reflectată și de faptul că în mod logic și practic calitatea realizării unor activități din etapele și fazele precedente influențează în mod decisiv calitatea activităților din etapa ce îi urmează.

Conținutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind:

modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului dintre variațiile sistemului și dinamismul său;

regulile de formalizare a datelor și proceselor de prelucrare;

instrumentele pentru concepția, realizarea și elaborarea documentației;

modalitatea de derulare a proiectului și acțiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viată);

definirea modului de lucru, rolului analiștilor și proiectanților și a raportului dintre ei;

modalitățile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfășurare a acestui proces, stabilind :

componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activități, operații) și conținutul lor;

fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele si standardele utilizate.

Pentru organizații de complexitate mică, informatizarea poate însemna realizarea unei singure aplicații informatice referită de asemenea ca sistem informatic. Sistemele, subsistemele și aplicațiile informatice sunt produse informatice numite și produse software.

Un produs informatic este constituit din programe care accesează baza de date și din documentația necesară pentru utilizarea și întreținerea programelor. Acestea se realizează în baza unor metodologii și necesită parcurgerea unor etape începând cu specificarea cerințelor și terminând cu implementarea, exploatarea și întreținerea lor.

Sistemul informatic economic este un ansamblu structurat de elemente intercorelate funcțional pentru automatizarea procesului de obținere a informațiilor și pentru fundamentarea deciziilor. Sistemul informatic este inclus în sfera sistemului informațional atâta vreme cât în cadrul sistemului informațional vor exista o serie de activități care nu vor putea fi automatizate.

La realizarea sistemelor informatice se utilizează : metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru. Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiștii de sisteme, programatorii și alte categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului informațional-decizional existent, proiectarea și introducerea sistemului informatic.

Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru. Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acționează eficient și rapid, în cadrul unei metode, pentru soluționare.

.NET este un cadru (Framework) de dezvoltare software unitară care permite realizarea, distribuirea și rularea atât a aplicațiilor-desktop Windows cat și aplicațiilor WEB.

Tehnologia .NET pune laolaltă mai multe tehnologii (ASP, XML, OOP, SOAP, WDSL, UDDI, WPF, LINQ) și limbaje de programare (VB, C++, C#, F#) asigurând totodată atât portabilitatea codului compilat între diferite calculatoare cu sistem Windows, cât și reutilizarea codului în programe, indiferent de limbajul de programare utilizat.

.NET Framework este o componentă livrată împreună cu sistemul de operare Windows. Pentru a dezvolta aplicații pe platforma .NET este bine sa avem 3 componente esențiale:

un set de limbaje (C#, Visual Basic .NET, J#, Managed C++, Smalltalk, Perl, Fortran,

Cobol, Lisp, Pascal etc);

un set de medii de dezvoltare (Visual Studio .NET, Visio);

și o bibliotecă de clase pentru crearea serviciilor Web, aplicațiilor Web și aplicațiilor desktop Windows.

Pentru realizarea aplicațiilor informatice de talie medie și mare este necesară parcurgerea unei etape preliminare de proiectare. Prin proiectare unei aplicații informatice se realizează translatatea conceptelor din lumea reală (aferentă domeniului care urmează a fi informatizat), concepte care de multe ori sunt complexe și/sau confuze și care conțin pe lângă elementele esențiale și unele mai puțin importante, în lumea informatică (în care conceptele trebuie să fie mai simpe și mai clare):

PROIECTARE

Figura 5 – Reprezentarea lumii reale

Metoda orientată-obiect (OO)

Orice sistem informațional (SI) prezintă două dimensiuni principale: date și prelucrări. Dacă abordarea structurată pune accentul pe una din cele două, abordarea OO le consideră pe amândouă la fel de importante.

Un program OO este alcătuit din componente independente – numite obiecte- care integrează datele și operațiunile (prelucrările). Aplicarea abstractizării: în lumea structurată, organizarea ierarhică a modulelor de programe; în lumea obiectelor, ascunderea pentru utilizatori și alte obiecte a detaliilor de implementare a operațiunilor și a datelor. De fapt se îmbină abstractizarea procedurală și abstractizarea datelor.

Principalele avantaje ale OO sunt: întreținere mai ușoară, extinderea sistemului și, mai ales, reutilizarea.

Metoda OO constituie o categorie particulară a metodelor de dezvoltare software, care privesc construirea sistemelor pentru care clasa reprezintă unitatea arhitecturală fundamentală. Clasa este o grupare logică a obiectelor care au aceeași structură și un comportament similar.

O clasă poate fi divizată în subclase cu proprietatea că subclasele moștenesc proprietățile clasei și în plus pot avea proprietăți suplimentare. Un sistem informatic este gândit ca un ansamblu de obiecte autonome astfel încât datele și prelucrările (metodele) sunt definite în cadrul aceleiași structuri și anume obiectul.

Tot secretul metodei orientate pe obiecte constă în abilitatea de a face diferite obiecte, fiecare descriind o anumită entitate, să interacționeze între ele și în urma producerii acestora să se obțină rezultatele scontate.

1.4. Limbajul visual C#

Numele limbajului C# a fost inspirat din notația ♯ (diez) din muzică, care indică faptul că nota muzicală urmată de ♯ este mai înaltă cu un semiton. Este o similitudine cu numele limbajului C++, unde ++ reprezintă atât incrementarea unei variabile cu valoarea 1, dar și faptul că C++ este mai mult decât limbajul C.

Limbajul C# a fost dezvoltat în cadrul Microsoft. Principalii creatori ai limbajului sunt Anders Hejlsberg, Scott Wiltamuth și Peter Golde. Prima implementare C# larg distribuită a fost lansată de către Microsoft ca parte a inițiativei .NET în iulie 2000. Din acel moment, se poate vorbi despre o evoluție spectaculoasă. Mii de programatori de C, C++ și Java, au migrat cu ușurință spre C#, grație asemănării acestor limbaje, dar mai ales calităților noului limbaj. La acest moment, C# și-a câștigat și atrage în continuare numeroși adepți, devenind unul dintre cele mai utilizate limbaje din lume.

C# este un limbaj simplu, cu circa 80 de cuvinte cheie, și 12 tipuri de date predefinite. El permite programarea structurată, modulară și orientată obiectual, conform perceptelor moderne ale programării profesioniste.

Principiile de bază ale programării pe obiecte (INCAPSULARE, MOSTENIRE, POLIMORFISM) sunt elemente fundamentale ale programării C#.

Creatorii C# au intenționat să înzestreze limbajul cu mai multe facilități. Succesul de care se bucură în prezent, confirmă calitățile sale:

Este un limbaj de programare simplu, modern, de utilitate generală, cu productivitate mare în programare.

Este un limbaj orientat pe obiecte.

Permite dezvoltarea de aplicații industriale robuste, durabile.

Oferă suport complet pentru dezvoltarea de componente software, foarte necesare de pildă în medii distribuite. De altfel, se poate caracteriza C# ca fiind nu numai orientat obiect, ci și orientat spre componente.

La aceste caracteristici generale se adaugă și alte trăsături, cum este de pildă suportul pentru internaționalizare, adică posibilitatea de a scrie aplicații care pot fi adaptate cu ușurință pentru a fi utilizate în diferite regiuni ale lumii unde se vorbesc limbi diferite, fără să fie necesare pentru aceasta schimbări în arhitectura software.

În strânsă legatură cu Arhitectura .NET (.NET Framework) pe care funcționează, C# gestionează în mod automat memoria utilizată. Eliberarea memoriei ocupate (garbage collection) de către obiectele care nu mai sunt necesare aplicației, este o facilitate importantă a limbajului. Programatorii nu mai trebuie să decidă singuri, așa cum o fac de pildă în C++, care este locul și momentul în care obiectele trebuie distruse.

În C# se scriu de asemenea aplicații pentru sisteme complexe care funcționează sub o mare varietate de sisteme de operare, cât și pentru sisteme dedicate (embeded systems). Acestea din urmă se întind pe o arie largă, de la dispozitive portabile cum ar fi ceasuri digitale, telefoane mobile, MP3 playere, până la dispozitive staționare ca semafoare de trafic, sau controlere pentru automatizarea producției.

Din punct de vedere sintactic C# derivă din limbajul C++, dar include și influențe din alte limbaje, mai ales Java.

În mare, limbajul moștenește sintaxa și principiile de programare din C++. Sunt o serie de tipuri noi de date sau funcțiuni diferite ale datelor din C++, iar în spiritul realizării unor secvențe de cod sigure (safe), unele funcțiuni au fost adăugate (de exemplu, interfețe și delegări), diversificate (tipul) struct), modificate (tipul string) sau chiar eliminate (moștenirea multiplă și pointerii către funcții). Unele funcțiuni (cum ar fi accesul direct la memorie folosind pointeri) au fost păstrate, dar secvențele de cod corespunzătoare se consideră ”nesigure”.

Compilarea programelor pe platforma .NET

Codul scris într-un asemenea limbaj, numit cod sursă, este translatat de către compilator într-un cod apropiat de nivelul mașinii, numit cod executabil (de exemplu codul conținut în fișierele (*.exe). Dacă în timpul compilării apar erori, atunci este necesar să le înlăturați, după care veți compila din nou. Dacă aplicația trece acum de compilare fără erori de sintaxă, atunci se va produce codul executabil și veți putea să rulați aplicația. Limbajele C și C++ sunt exemple clasice de limbaje compilate.

Din această perspectivă C# este un limbaj compilat. Dar nu în sensul descris mai sus. Ca să înțelegeți, este necesar să știți că în urma compilării unui program C#, nu se crează un cod executabil. Se creează un fișier numit assembly care de regulă se identifică cu extensia .exe sau .dll. Un asemenea fișier nu poate fi executat pe un sistem pe care nu există infrastructura .NET. Fișierul conține un tip special de cod, numit Limbaj Intermediar, pe scurt CIL (Common Intermediate Language). Limbajul CIL definește un set de instrucțiuni portabile, independente de orice tip de procesor și platformă. Figura ilustrează procesul de creare a codului executabil pe platforma .NET.

CAPITOLUL II. INIȚIEREA ȘI PLANIFICAREA REALIZĂRII UNUI SISTEM INFORMATIC

Din momentul selecției lui, proiectul trece în faza de inițiere, ceea ce presupune desfășurarea unei activități laborioase, prestată de un responsabil, cunoscut în practică sub numele de manager de proiect, care răspunde de:

Elaborarea unor studii de fezabilitate generală;

Elaborarea planurilor detaliate ale proiectelor;

Găsirea celor mai buni membri ai echipei proiectului.

Managerul de proiect trebuie să dea dovadă de multe calități pentru a putea jongla cu elemente cum sunt:

Schimbările tehnologice;

Ciclul de viață al sistemelor;

Contractori și furnizori;

Managementul resurselor umane;

Metodologie și instrumente de lucru diferite;

Restricții de timp și resurse;

Documentare și comunicare;

Așteptările managerilor și clienților.

Activitățile efectuate în faza inițierii proiectului sunt:

stabilirea echipei de inițiere a proiectului;

stabilirea bunelor relații cu beneficiarii;

stabilirea planului inițierii proiectului;

stabilirea procedurilor manageriale;

stabilirea cadrului de desfășurare a proiectului și a manualului de operare al acestuia.

Planificarea proiectului

Planificarea proiectului va cuprinde o evaluare a cerințelor informaționale ale sistemului la nivelul întregii organizații.

Planificarea proiectului este procesul prin care are loc definirea clară a activităților și a eforturilor necesare înfăptuirii lor în cadrul fiecărui proiect.

Tipurile activităților executate în cadrul planificării proiectului cuprind:

Descrierea ariei de întindere, a variantelor și fezabilității proiectului

Descompunerea proiectului în activități ușor executabile și controlabile

Estimarea resurselor și crearea unui plan al resurselor

Realizarea unei prime planificări calendaristice

Realizarea unui plan al comunicărilor

Determinarea standardelor și procedurilor proiectului

Identificarea și evaluarea riscului

Crearea unui buget preliminar

Întocmirea rapoartelor de activitate

Definitivarea planului de bază al proiectului

Identificarea si selectia proiectelor de dezvoltare a sistemelor informationale reprezinta prima etapa din ciclul de viata a dezvoltarii sistemelor care, impreuna cu initierea si planificarea proiectelor, constituie microanaliza, componenta preluata din managementul proiectelor. Evidentierea acestor activitati in cadrul modelului cascada de derulare a fazelor sau etapelor ciclului de viata a sistemului este reprezentata in Figura 6.

Figura 6 – Ciclul de viata al dezvoltarii sistemelor (sursa 19)

Din modelul prezentat rezultă că orice etapă se descompune în activități, ceea ce pentru identificarea și selecția proiectelor înseamnă:

identificarea potențialelor proiecte de dezvoltare;

clasificarea și ierarhizarea lor;

selecția

Selecția proiectelor de dezvoltare a sistemelor informaționale

Datorită efectelor diferite și a amplitudinii lor, se recomandă evidențierea distinctă a proiectelor pe termen lung și a celor pe termen scurt. Dintre ele se selectează cele ce ating obiectivele organizației. De asemenea, se va urmări modul în care proiectele se aliniază dinamicii unității..

Inițierea și planificarea proiectelor

Pentru realizarea acestei faze este nevoie de comunicarea efectivă dintre părțile implicate (analiști, clienți – manageri, utilizator).

2.1. Proiectarea programelor și a procedurilor

Practica de realizare a sistemelor informaționale și informatice, atât în țara noastră cât și în alte țări, a dovedit necesitatea structurii sistemului în elemente componente. Necesitate împărțirii în componente rezultă pe de o parte chiar din definițiile pe care le-an dat în subcapitolul 2.1 noțiunilor de „sistem” și „sistem informatic”, iar pe de altă parte este impusă de următoarele considerente:

procesul de realizare a unui sistem se desfășoară în timp, etapizat, prin dezvoltarea unor componente care ulterior sunt asamblate;

modul de organizare, conducere și desfășurare al lucrărilor de proiectare, care va fi detaliat în continuare, necesită în diverse momente o diviziune a muncii pe elemenete componente ale sistemului;

Proiectantul de soft are ca principală misiune definirea și structurarea componentelor care vor forma un tot unitar, astfel încât prin acestea să se obțină un proiect soft operațional. Proiectantul va grupa funcțiile ce trebuie să fie interconectate și va descrie modalitățile de realizare a legăturilor. După proiectanții de soft vor interveni programatorii, pentru transpunerea în realitate a proiectului. Ei vor controla intrările, prelucrările și ieșirile din sistem prin intermediul programelor.

Softul are două componente de bază instrucțiunile și modulele. Instrucțiunile sunt operațiuni elementare executate de calculator prin gruparea și selecția controlată a acestora pentru atingerea obiectivelor funcțiilor de prelucrare orientate pe probleme. Instrucțiunile constituie cel mai jos nivel al operațiunilor ce pot fi executate de către un limbaj de programare. Blocurile de instrucțiuni sunt astfel grupate încât să constituie anumite structuri executabile de calculator. De modul în care sunt grupate instrucțiunile pentru a da naștere unor structuri standard ale programelor, de relațiile dintre instrucțiuni, de aranjamentul acestora depinde calitatea softului proiectat.

Modulul – este o colecție sau o formă grupată de instrucțiuni de programe sursă. Modulele se pot grupa pentru a forma programele.

Programul, în concepția diverșilor autori, are semnificații diferite. El este definit ca:

un set de instrucțiuni cu ajutorul cărora se efectuează prelucrări specifice;

o entitate ce poate fi executată pe calculator;

un mijloc de comunicare cu calculatorul pentru rezolvarea unor probleme;

o descriere a unui algoritm și a datelor asociate în vederea execuției pe calculator, deci o reprezentare a acestora (algoritmi și date) ținând cont de restricțiile impuse de calculator;

o realizare a unei funcții f care, dată fiind o mulțime de date x, specifică valoarea y=f(x);

Prin algoritm se înțelege o metodă de soluționare a unei clase de probleme, reprezentată de o succesiune finită de operații bine definite, numite instrucțiuni.

Prin prisma complexității lor programele se pot clasifica:

programe simple (1000 de linii)

programe de complexitate medie(10 000 de linii)

programe complexe (peste 100 000 de linii) au numeroase module cu legături complexe.

Pentru ca programele să fie caracterizate prin eficiență, fiabilitate, flexibilitate, inteligibilitate, în procesul elaborării lor trebuie să se respecte anumite principii:

principiul conformării, potrivit căruia programele trebuie să fie elaborate în conformitate cu cerințele utilizatorului;

principiul completitudinii constă în realizarea descrierilor complete ale obiectivelor programului pe toate nivelurile ierarhice de descompunere;

principiul abstractizării se referă la elaborarea funcției programului, ținând cont de elementele esențiale, făcându-se abstracție de detaliile nesemnificative;

principiul modularizării constă în descompunerea programelor în subdiviziuni logice (module), care vor fi analizate în procesul de concepere și elaborare a programelor.

În timp s-au conturat mai multe metode de programare, deși mai corect ar fi să se numească tehnici de programare.

Metoda programării clasice are la bază construirea monolitică a logicii programului, fără intenții de structurare. Programul este privit în totalitatea lui și analizat direct la nivelul operațiilor elementare pe care le implică executarea lucrării care se elaborează .

Programarea modulară constă în descompunerea programului, chiar din faza de proiectare, în module ușor de întrebuințat. Fiecare modul este apoi analizat ca un program distinct și rezolvat ca atare.

Metoda programării structurate constă în faptul că oferă o rezolvare standardizată și structurată, în mod unitar, a programelor, reprezentând o ridicare a activității de programare la nivelul activității industriale, fundamentată pe o metodologie științifică. Programarea structurată este caracteristică dezvoltării sistemelor pe baza diagramelor fluxului de date și utilizează limbaje structurate. Ea presupune o separare între structurile de date și codul funcțiilor care le prelucrează.

Metoda programării orientate-obiect – constă în abordarea naturală a lumii reale, folosind componente modularizate și eliminând restricțiile impuse de mediul de programare. Se definesc concepte noi de tip, clasă, moștenire, etc.

Proiectarea și realizarea programelor

Ideea de bază în proiectarea programelor constă în faptul că acesta trebuie să respecte întocmai structurile diagramelor fluxurilor de date, prin nivelurile arhitecturale de tip program.

Pentru proiectarea programelor, programatorii vor respecta sistemul de cerințe și restricții impus de etapele parcurse anterior pentru realizarea sistemului informatic. Urmând principiile programării structurate, realizarea programelor se face în următoarele faze: definirea problemei de programat; descompunerea problemei de programat; realizarea modulară a produselor program; testarea “top-down” a produselor program; definirea programului testat și a documentației aferente; dezvoltarea versiunii calitative a produsului program.

Specificațiile elaborate în etapele precedente permit definirea problemei de programat prin care se formulează elementele specifice și se analizează relațiile dintre aceste elemente, din punct de vedere dinamic sau static.

Descompunerea aplicației se poate face după criteriul funcționalității, motiv pentru care elementele rezultate se mai numesc și module funcționale. Din punct de vedere al fluxului datelor pot fi:

module de intrare, care manipulează datele de intrare;

modulele de ieșire, care furnizează rezultate ale prelucrărilor;

module de prelucrare, care efectuează diverse operații asupra datelor.

Pe baza unor funcțiuni identificate sau a altor rațiuni de programare, modulele pot fi divizate în continuare. Scopul acestei structurări funcționale până la nivel elementar este de a identifica funcțiunile sistemului și de a le separa, eventual, în funcțiuni generale și cu caracter specific aplicației.

Modulele funcționale pot fi descompuse apoi după criteriul omogenității, rezultând modulele operaționale.

Realizarea modulară a produselor program presupune următoarele acțiunile:

Examinarea modulelor și specificarea succesiunii operațiilor de prelucrare descrise în acestea.

Constituirea setului reprezentativ cu date test. Setul de date trebuie sa acopere întreaga cazuistică a sistemului informațional și să testeze toate ramurile programului.

Precizarea elementelor de comunicație între module, respectiv stabilirea parametrilor de intrare/iesire în/din fiecare modul.

elaborarea algoritmii de prelucrare specifici fiecărui modul și structura programelor.

transcrierea algoritmilor într-un limbaj de programare.

scrierea codului sursă și obținerea fișierelor executabile.

Prin compararea rezultatelor propuse a fi obținute cu cele efectiv furnizate de aplicația informatică, sunt verificate sintactic și funcțional module din program. Dacă se realizează identitatea între cele doua categorii de rezultate, operația de testare se consideră încheiată.

O atenție deosebită trebuie acordată întocmirii documentației programului cu observația că în acest sens este recomandată autodocumentarea la nivel de modul.

2.2. Identificarea

Problema esențială a activității de identificare a potențialelor proiecte de dezvoltare a sistemului constă în nominalizarea celor ce pot fi abilitați să facă propuneri pertinente. Aceștia pot fi: top-managerii, comitetul de inițiativă, departamentul utilizatorilor, grupul de dezvoltare. Caracteristicile esențiale ale variantelor de proiecte propuse în cele patru situații sunt prezentate tabelul 1.

Tabelul 1 – variante de proiecte

Selecția proiectelor de dezvoltare a sistemelor informaționale

Datorită efectelor diferite și a amplitudinii lor, se recomandă evidențierea distinctă a proiectelor pe termen lung și a celor pe termen scurt. Dintre ele se selectează cele ce ating obiectivele organizației. De asemenea, se va urmări modul în care proiectele se aliniază dinamicii unității.

Inițierea și planificarea proiectelor

Pentru realizarea acestei faze este nevoie de comunicarea efectivă dintre părțile implicate( analiști, clienți – manageri, utilizator).

2.3. Analize fezabilitate

Elaborarea unui sistem informatic poate costa milioane de dolari și se poate realiza pe parcursul a trei până la șase ani pentru a fi complet. Din aceste motive, este normal ca factorii de conducere sa demareze proiectarea unui nou sistem după ce se efectuează studii de fezabilitate.

Un studiu de fezabilitate are rolul de a asigura informațiile obiective necesare pentru a cunoaște dacă un proiect poate fi demarat sau nu, sau dacă un proiect deja început mai poate fi continuat. Proporțiile și durata studiilor de fezabilitate variază, în funcție de mărimea și natura sistemului implementat. În cazul sistemelor bazate pe calculatoare mari, studiul are cu totul alte dimensiuni față de varianta utilizării microcalculatoarelor.

Totuși, fezabilitatea proiectului poate fi studiată în orice fază a elaborării lui, dar studiile, de regulă, se efectuează în momente certe. Când este propus un proiect, se efectuează un studiu preliminar de fezabilitate pentru a se stabili dacă proiectul atinge obiectivele propuse de unitate. Analiza, în prima ei fază, poate fi oricât de subiectivă, întrucât proiectul nu este reprezentat cu lux de amănunte. Însă, îndată ce se obține o situație mai clară despre sistem, despre natura problemei de rezolvat, precum și despre doleanțele utilizatorilor, măsurarea preliminara a fezabilității poate fi determinată odată cu faza de analiză a sistemului. Când proiectanții oferă două sau trei variante de elaborare a sistemului, numai studiile de fezabilitate o pot scoate în relief pe cea optimă.

După ce a avut loc proiectarea primară a sistemului, pot fi determinate în detaliu elementele de cost ale proiectării, implementării și exploatării. Este ultima șansă a unităților de a mai putea renunța la sistem, înaintea implementării lui.

Pe parcurs, odată cu progresul înregistrat în dezvoltarea sistemului informatic, se obțin informații din ce în ce mai certe, oferindu-se posibilitatea unor analize de fezabilitate mult mai concludente, ceea ce atrage studierea fezabilității în diverse faze ale ciclului de viață al sistemelor. De fiecare dată, studiile de fezabilitate trebuie să aibă la bază o foarte bună documentație. Aceasta va conține:

Definirea problemei ( o scurtă descriere a proiectului și explicarea a ceea ce-și propune el să realizeze);

Descrierea cerințelor sistemului;

Descrierea soluțiilor sistemului propus;

Explicația critică a motivării studiului întreprins;

Cuantificarea tuturor costurilor materiale și beneficiilor aferente;

O listă a costurilor și beneficiilor necuantificabile.

2.4. Definirea conceptului de bază de date

O bază de date (BD) reprezintă un ansamblu structurat de fișiere care grupează datele prelucrate în aplicațiile informatice ale unei persoane, grup de persoane, întreprinderi, instituții etc. Formal, BD poate fi definită ca o colecție de date aflate în interdependență, împreună cu descrierea datelor și a relațiilor dintre ele, iar după G.D. Everest, o BD reprezintă o colecție de date utilizată într-o organizație, colecție care este automatizată, partajată, definită riguros (formalizată) și controlată la nivel central.

Baza de date

Figura 7 – Schemă de principiu a unei baze de date

(sursa Fotache, M., “SQL Dialecte DB2, Oracle și Visual FoxPro”,Editura Polirom, Iași, 2001, p.11 )

Avantajele organizării informațiilor în baze de date sunt:

Un grad redus de redundanță a datelor.

Evitarea, în mai mare măsură, a inconsistenței datelor.

Facilitarea partajării informațiilor între toți utilizatorii acestora din cadrul organizației.

Suportul pentru standardizare.

Implementarea unor mecanisme ameliorate privind asigurarea securității informațiilor.

Îmbunătățirea integrității datelor.

Un mai bun suport pentru rezolvarea conflictelor ce apar la încercările de modificare simultană a unei aceleași date.

Structurile de date sunt mai aproape de realitate și mai ușor de manipulat.

Este permisă legătura cu diverse limbaje-gazdă.

Întreprinderea poate fi abordată global, luându-se în considerare și interacțiunile dintre compartimente.

Datele fiind separate de programele de consultare și actualizare a lor, procesul de dezvoltare a aplicațiilor-program este sensibil ameliorat, efortul de scriere a programelor diminuându-se considerabil.

Sistemele informatice ce utilizează baze de date sunt mai flexbile, reflectă mai bine specificul firmei, fiind adaptabile la modificările ulterioare ale mediului economic.

O bază de date este constituită dintr-un ansamblu structurat de date evolutive, organizate pentru a fi exploatate de diferite programe (aplicații). Deși orice întreprindere face apel la baze de date pentru păstrarea și gestionarea informațiilor, câteva dintre aplicațiile acestora sunt deosebit de

spectaculoase:

bazele de date ale liniilor aeriene care sunt accesate simultan din sute de

agenții pentru a realiza rezervări și vânzări de locuri pentru date și zboruri

diferite;

bazele de date ale băncilor care permit realizarea a mii de tranzacții zilnic;

bazele de date ale supermagazinelor care sunt accesate atât de la casele de marcaj cât și de la echipamentele de inventariere;

bazele de date ale bibliotecilor care păstrază milioane de titluri și permit localizarea unei lucrări folosind diferite criterii (cuvinte cheie, titlu, autori, domeniu);

Datele conținute într-o bază de date sunt înregistrate în fișiere, formate din articole (figura 8).

Figura 8 – Fișier-articol (sursa 28)

Articolele unui fișier au toate aceeași structură, dată de câmpurile pe care le conțin. Un câmp se caracterizează prin nume, tipul informației conținute, lungime și numărul de zecimale (pentru câmpuri numerice). Datorită faptului că formatul articolului este fix, frecvent se folosește pentru fișier o reprezentare tabelară și chiar se denumește fișierul de date „tabel”(figura 8).

Figura 9 – descrierea articolelor (sursa 30)

Fiecare articol din fișier este regăsit direct, pe baza valorii unui câmp special, care are ca și conținut valori unice în baza de date, numit cheie.

2.5. Baze de date ACCESS. Crearea unei baze de date.

Microsoft Access este un sistem pentru crearea și utilizarea bazelor de date de complexitatemedie pentru calculatoare personale, putând lucra performant cu sute de mii de înregistrări pe uncalculator personal sau în cadrul unei rețele de până la 20 utilizatori care lucrează simultan cu bazade date. Programul Access stoch ează toate componentele unei baze de date într-un singur fișier pedisc cu extensia .mdb.

Componentele unei baze de date ACCESS

O bază de date Access poate conține următoarele componente:

Tabele – stochează datele bazei de date. Fiecare coloană a tabelei este numită câmp și fiecarerând al tabelei este numit înregistrare.

Interogări – realizează extragerea unor date din una sau mai multe tabele conform unor criterii precizate de utilizator în vederea vizualizării și actualizării datelor din baza de date sau pentru acrea alte tabele în vederea păstrării unui instantaneu al informațiilor. O interogare nu are date proprii și operează cu date din tabelele bazei de date.

Formulare – un formular este o fereastră pentru introducerea sau afișarea și editarea datelor. Unformular poate conține subformulare pentru a afișa date asociate unor date din formular și butoane sau alte obiecte grafice pentru realizarea anumitor acțiuni.

Rapoarte – sunt utilizate pentru operații de ieșire în vederea obținerii unor situații rezultatedin prelucrarea unor date din baza de date. Pentru includerea selectivă a unor date într-un raportsau pentru realizarea unui raport care folosește date din mai multe tabele va trebui creată maiîntâi o interogare și apoi raportul să fie fundamentat pe rezultatele interogării.

Comenzi macro – permit realizarea unei secvențe de acțiuni care poate fi atașată unui buton.

Module – stochează proceduri și funcții scrise în limbajul Visual Basic pentru tratareaevenimentelor.

Crearea bazei de date

Microsoft Access furnizează două metode de creare a unei baze de date:

se poate crea o bază de date goală și apoi se adaugă tabelele, interogările,formularele, rapoartele și alte obiecte necesare.

se poate crea o bază de date folosind Database Wizard. Indiferent de metoda prin care se creează baza de date, ea poate fi oricând modificată.

Pentru realizarea unei aplicații care folosește baze de date se poate proceda astfel: se crează baza de date cu ajutorul unei aplicații de tip server de baze de date și se scriu apoi aplicațiile care accesează baza de date într-un limbaj care posedă funcțiile necesare accesării serverului (frecvent se folosesc limbajele C#, Java, Visual C++ sau Visual Basic);

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ S.C. Relians S.R.L.

Imaginea 1 – Sigla Relians S.R.L.

Suceava Bd. George Enescu 16, etaj 1, 720231

T: +40 230 524 059 +40 330 401 004 M: +40 728 061 026F: +40 230 524 059 [anonimizat]

Imaginea 2 – Prezentarea generală a firmei

SC. Relians Corp SRL. Este o societate cu raspundere limitata, a carui sediu central se afla in Iasi. Firma si-a extins activitatea in toata tara, prin deschiderea a doua noi puncte de lucru, in judete precum Suceava si Bucuresti.

SC. Relians Corp SRL. Isi desfasoara activitatea conform codului CAEN 7022 „Activitati de consultanta pentru afaceri si management”, oferind clientilor consultanta necesara alegerii solutiilor potrivite atingerii obiectivelor.

Din cauza faptului ca Relians Corp este, conform statisticilor, a doua firma din Romania ca marime si eficienta in cadrul societatilor care ofera astfel de servicii, am putea fi tentati sa credem ca nu exista idei de imbunatatire a activitatii lor. Dar stim cu siguranta ca intr-o economie de piata o societate nu poate functiona perfect. Mai devreme sau mai tarziu apar probleme cu care entitatea va intra in contact, si a caror incidenta vor afecta serviciile si calitatea lor.

Astfel am propus o aplicație pentru gestiunea proiectelelor desfășurate și în curs de desfășurare în cadrul S.C. Relians Corp S.R.L. Iași, punct de lucru Suceava.

Imaginea 3 – Prezentarea echipei la nivel național

Aplicația a fost realizată în Microsoft Visual Studio 2010 Professional limbajul de programare utilizat e C#.

Imaginea 4 – Mediul vizual utilizat pentru realizarea aplicației

Alegerea limbajului de programare și crearea noului proiect.

Imaginea 5 – Alegerea mediului de programare vizual C# și crearea aplicației

Selectarea formei de programare, a formularului de lucru.

Imaginea 6 – Selectarea formei aplicației și denumirea ei

Modul de lucru cu formularul. În partea dreaptă sunt soluțiile proiectului, toată componența sa, proprietățile formularului, explorarea proiectului. În partea stângă se află toate instrumentele de lucru și de realizare a aplicației.

Imaginea 7 – Modul de lucru cu mediul de proiectare vizuală C#

Modul de lucru cu instrumentele și proprietățile formularului.

Imaginea 8 – Începerea utilizării instrumentelor de lucru și a proprietăților

La o primă vedere se poate observa pagina de start a aplicației, fiind o interfață de lucru ușoară pentru utilizator.

Imagina 9 – După utilizarea instrumentelor, aplicația a luat o formă de lucru cu utilizatorul

Serviciile oferite de ReliansRo: Management de proiect cu subdiviziuni, planuri integrate de dezvoltare și management de program cu subdiviziuni.

Imaginea 10 – Descrierea meniului „Servicii”

Management de program

Imaginea 11 – Detalierea submeniului „Servicii”

Domeniile de expertiză ale ReliansRo

Imaginea 12 – Detalierea meniului „Domenii de expertiză”

Portofoliul de proiecte la nivel local cît și la nivel național.

Imaginea 13 – Accesarea proiectelor realizate

La secțiunea contact, se poate oberva un submeniu.

Imaginea 14 – Desfășurarea meniului „Contact”

Proiectele realizate de ReliansRo la nivel local și la nivel național.

Imaginea 15 – Detalierea proeictelolr realizate

Pentru a putea realiza un proiect sunt necesare parcurgerea mai multor etape ale managementului de proiect: inișierea proiectului, planificarea proiectului, finanțarea proiectului, execuția și monitorizarea proiectului și audit de proiect.

Imaginea 16 – Etapele Managementului de proiect

Unul din domeniile de expertiză

Imaginea 17 – Un submeniu al „Domeniului de expertiză”

Contact – această secțiune permite utilizatorului să se informeze cu privire la punctele de lucru ale firmei S.C. Relians S.R.L. în România, adresele punctelor de lucru, numere de telefon respectiv fax și persoană de contact.

Imaginea 18 – Contact Relians S.R.L.

Datele de contact ale ReliansRo Suceava

Imaginea 19 – Punct de lucru Suceava

Utilizatorul poate avea acces la toate proiectele realizate și finalizate de Relians S.R.L atât la nivel local (Suceava), cât și la nivel național.

Imaginea 20 – Căutare proiect la nivel local sau la nivel național

CONCLUZII

Sistemele informatice de gestiune sunt folosite pe scară din ce în ce mai larga și în cadrul societăților comerciale românești. Necesitatea introducerii unui astfel de sistem într-o întreprindere este motivată de faptul că informațiile trebuie să fie corecte și să fie furnizate la timp atât conducerii unității economice cât și nivelurilor operaționale, în vederea creșterii eficienței economice. În lumea contemporana, caracterizată prin dinamism, acest lucru nu este posibil decât utilizând tehnica de calcul.

În lucrarea de față am trecut în revista câteva aspecte ale analizei sistemului informațional în întreprindere, concretizate într-un studiu de caz asupra gestionarii activităților și proiectelor existente.

Menționez că proiectele prezentate se referă strict la societatea comercială analizată, însă principiile care stau la baza elaborării acestor sisteme informatice ramân aceleași.

Analiza sistemului informațional deține un rol cheie în elaborarea variantelor sistemului informatic și în proiectarea acestuia, urmatoarea etapa a realizării sale.

Practica de realizare a sistemelor informaționale și informatice, atât în țara noastră cât și în alte țări, a dovedit necesitatea structurii sistemului în elemente componente. Necesitatea împărțirii în componente rezultă pe de o parte chiar din definițiile pe care le-am dat în subcapitolul 2.1 noțiunilor de „sistem” și „sistem informatic”, iar pe de altă parte este impusă de următoarele considerente:

procesul de realizare a unui sistem se desfășoară în timp, etapizat, prin dezvoltarea unor componente care ulterior sunt asamblate;

modul de organizare, conducere și desfășurare al lucrărilor de proiectare, care va fi detaliat în continuare, necesită în diverse momente o diviziune a muncii pe elemenete componente ale sistemului;

Elaborarea unui sistem informatic poate costa milioane de dolari și se poate realiza pe parcursul a trei până la șase ani pentru a fi complet. Din aceste motive, este normal ca factorii de conducere sa demareze proiectarea unui nou sistem după ce se efectuează studii de fezabilitate.

Un studiu de fezabilitate are rolul de a asigura informațiile obiective necesare pentru a cunoaște dacă un proiect poate fi demarat sau nu, sau dacă un proiect deja început mai poate fi continuat. Proporțiile și durata studiilor de fezabilitate variază, în funcție de mărimea și natura sistemului implementat.

Pentru realizarea aplicației de față am utilizat bază de date locală. S-a procedat astfel: se crează baza de date cu ajutorul unei aplicații de tip wizard pentru baze de date și se scriu apoi componentele care accesează baza de date într-un limbaj care posedă funcțiile necesare accesării (în lucrarea de față am utilizat limbajul C#);

Baza de date folosită în aplicație este bază de date locală, atașată/conectată cu mediul vizual de lucru, dar realizată în Miscrosoft Acces.

Aplicația de față ReliansRo a fost creată pentru a facilita implementarea noilor proiecte europene din orizontul de timp Europa 2014-2020, pentru a simplifica structura după care se realizează un proiect din perspectiva unui manager de proiect.

ReliansRo, aplicația prezintă și proiectele pe care societatea le-a realizat ăn decursul anilor, aproximativ 400 la număr pe plan național.

BIBLIOGRAFIE

Airinei, D. Maria Filip, Tudorel Fatu, Ana Grama, Doina Fotache, Mircea Georgescu, Luminita Finaru – Introducere în informatica economică, Ed. Sedcom libris, București, 2001 pp. 32

Băduț M., Informatica pentru manageri, Editura Teora, București, 1999.

Brânzei R. – Sisteme informatice, Ed. Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 1995

Chindea M. E. – Proiectarea sistemelor informatice economice, București, 1999

Fotache, M. – “SQL Dialecte DB2, Oracle și Visual FoxPro”,Editura Polirom, Iași, 2001, p.13.

Morariu, N. Sorin Vlad 2008, Proiectarea Sistemelor Informatice, Editura Infodata, pp. 16

Onete Bogdan, Elemente fundamentale – Sisteme informațice, Editura A.S.E

Oprea D. – Analiza și proiectarea sistemelor informaționale economice, Ed. Polirom, Iași, 1999

Oprea, D., Dumitriu, F., Meșniță, G. – Analiza sistemelor informaționale, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2005

Robin Reynolds Haertle – POO cu Visual Basic.Net si Visual C#.Net, Ed.Teora, 2009

Stanciu V. – Proiectarea sistemelor informatice de gestiune, Ed. Cison, București 2000

Stanciu, V., Bogdan Gheorghe Sahlean – Proiectare sistemelor informatice, Ed. Dual Tech, București, 2004 pp. 174

Stanciu. V. Alexandru, Gavrila. Dragos, Mangiuc. Bogdan, Gheorghe, Sahlean. – Proiectarea sistemelor informatice. Bucuresti: Editura Dual Tech, 2004

Valeriu Lupu – Algoritmi, tehnici de programare implementate în Visual Basic și C#, Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2008 pp. 60

Vasilescu Petre, Victor Dunca – Proiectarea sistemelor informatice, Ed. Tehnică, București, 1979

Despre limbajul C# și platforma .NET www.ls-infomat.ro

Managementul și marketingul sistemelor informatice – www.scribtube.com

Mediu de programare vizual C# – http://www.infoap.utcluj.ro/