Executarea Lucrarilor Pentru Realizarea Sistemului Informational al Fondului Edilitar
CUPRINS
Lista tabelelor și a figurilor
Lista abrevierilor
Prefață
CAPITOLUL 1 – CADASTRU – GENERALITĂȚI
1.1. Originea termenului „cadastru”
1.2. Începuturile cadastrului
1.3. Evoluția cadastrului în România
1.4. Definiție, caracteristici, rol, scop și importanță
1.5. Aspectele cadastrului
1.6. Funcțiile cadastrului
1.7. Criterii de împărțire a terenurilor după destinații
CAPITOLUL 2 – REALIZAREA REȚELEI GEODEZICE DE SPRIJIN
2.1. TRIANGULAȚIA: SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ.
2.2. CLASIFICAREA REȚELELOR GEODEZICE.
2.2.1. Clasificarea rețelelor în funcție de destinație.
2.2.2. Clasificarea rețelelor după formă.
2.2.3. Clasificarea rețelelor după tipul de măsurători efectuate în rețea
2.2.4. Clasificarea rețelelor după numărul de elemente fixe din rețea
2.2.5. Clasificarea rețelelor după numărul de dimensiuni al spațiului de amplasare
2.3. ORGANIZAREA REȚELEI GEODEZICE DE STAT ÎN ROMÂNIA
2.4. CARACTERISTICI GENERALE ALE SISTEMULUI ROMPOS
2.4.1. Serviciile ROMPOS
CAPITOLUL 3 – EXECUTAREA LUCRĂRILOR PENTRU REALIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.1. GENERALITĂȚI
3.1.1. Scopul lucrărilor sistemului informațional al fondului imobiliar
3.1.2. Corelarea lucrărilor sistemului informațional al fondului imobiliar cu cele ale cadastrului general.
3.1.3. Definirea conținutului de informații specifice sistemului informațional al fondului imobiliar
3.1.4. Organizarea și executarea lucrărilor de evidență a fondului imobiliar
3.2. DOCUMENTARE ASUPRA LUCRĂRILOR EXISTENTE
3.2.1. Precizarea și delimitarea zonei care face obiectul lucrărilor de introducere a sistemului informațional al fondului imobiliar
3.2.2. Analiza documentelor de cadastru general existente
3.2.3. Analiza lucrărilor existente de evidență pentru fondul imobiliar
3.3. PROIECTUL LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.4. EXECUTAREA LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.4.1. Prima etapă – Lucrările de cartare imobiliară
3.4.2. Etapa a II-a. Lucrări de inventariere tehnică imobiliară
3.5. DOCUMENTAȚIA FINALĂ
3.5.1. Piesele scrise
3.5.2. Piesele desenate
3.6. PROIECTAREA LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.7. DELIMITAREA INTRAVILANULUI LOCALITĂȚILOR
3.8. LUCRĂRI TOPOGRAFICE ÎN ACTIVITATEA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.8.1. Rețeaua planimetrică a localității
3.8.2. Triangulația
3.8.3. Proiectarea lucrărilor
3.9. POLIGONOMETRIA
3.10. DOCUMENTE CE SE PREDAU BENEFICIARULUI
CAPITOLUL 4 – EXECUTAREA LUCRĂRILOR PENTRU REALIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI EDILITAR
4.1. GENERALITĂȚI
4.1.1. Definiții
4.1.2. Obiective
4.1.3. Scop
4.1.4. Corelarea sistemului informațional al rețelelor edilitare cu sistemul informațional al fondului imobiliar și cu cadastrul general
4.2. STRUCTURA DATELOR ȘI INFORMAȚIILOT SPECIFICE SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL REȚELELOR EDILITARE
4.2.1. Tipurile de rețele edilitare
4.2.2. Informații despre tipurile de rețele edilitare
4.2.3. Informații despre construcțiile și amenajările tehnice edilitare
4.2.4. Limitele și zonele pe care se execută sistemul infomațional al rețelelor edilitare
4.3. ETAPELE DE REALIZARE A LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL REȚELELOR EDILITARE
4.3.1. Organizara și desfășurarea lucrărilor la introducerea sistemului informațional al rețelelor edilitare
4.3.2. Evaluarea documentației existente
4.3.3. Întocmirea proiectului de executare a lucrărilor sistemului informațional al rețelelor edilitare
4.3.4. Organizarea și desfășurarea lucrărilor în cadrul sistemului informațional al rețelelor edilitare
4.4. ÎNTOCMIREA DOCUMENTAȚIEI FINALE PENTRU SISTEMUL INFORMAȚIONAL AL REȚELELOR EDILITARE
4.4.1. Planul tehnic-edilitar complex
4.4.2. Planurile tematice
4.4.3. Profilul longitudinal
4.4.4. Profilele transversale
4.4.5. Releveele căminelor, camerelor de vizitare și ale altor construcții auxiliare
4.4.6. Schema tronsoanelor pe tipuri de rețele
4.4.7. Fisele cu informatii complementare
4.5. REALIZAREA LUCRĂRILOR LA ACTUALIZAREA CADASTRULUI REȚELELOR EDILITARE
Lista figurilor
Figura 1: Schema de principiu a unei alimentări cu apă 44
Figura 2: Schema rețelei de distribuție a apei 44
Figura 3: Schema rețelei de canalizare 45
Figura 4: Schema rețelei de distribuție a gazelor naturale 47
Figura 5: Schema rețelelor de termoficare 48
Figura 6: Determinarea diametrului căminului cu compasul de reducție 55
Figura 7: Determinarea cotelor și diametrelor conductelor cu echerul 55
CAPITOLUL 1
CADASTRU – GENERALITĂȚI
Originea termenului „cadastru”
Cuvântul „cadastru” are o origine care nu este stabilită in mod cert, existând mai multe ipoteze privind apariția acestuia. O primă variantă atribuie termenului origine greacă, potrivit căreia ar deriva din cuvântul compus „katastikhon” (prefixul „kata” inseamnă de sus in jos, iar „stikhon” are semnificația de registru de impunere, carte de insemnări, carte de comerț).
Potrivit altor opinii, termenul „cadastru” ar deriva din cuvântul de origine latină „capitastrum”, care are legătură cu „capitionis registrum” sau „capitum registrum”, ceea c ear însemna impozit pe capul familiei („capitation”). Denumirea apare intr-o formă apropiată, folosită cu ințelesul actual – „catastico” intr-un document din anul 1185 gasit la Veneția. Ulterior, a trecut si la alte state italiene sub forma „il cotastro”, apoi in Franța sub forma „le cadastre” si Germania „der(das) Kataster”.
În țara noastră apare la inceputul secolului XIX, adaptat foneticii limbii române, sub forma actuală „cadastru”. Cuvântul „catastif” cu variant „catastih” are in mod sigur origine greacă si inseamnă condică sau registru, cu vădită tentă arhaică. Din perioada interbelică, prin Legea nr. 23/1933, s-a adoptat denumirea de „cadastru funciar”, Legea nr. 7/1996 definește termenii „cadastru general” si „publicitate imobiliară”, iar prin modificarea si completarea acestei legi în anul 2004 s-a creat un sistem unic de cadastru, preluându-se si activitatea de publicitate imobiliară.
Începuturile cadastrului
Măsurătorile cadastrale nu au fost și nici nu sunt un scop in sine, ci de la început au servit primelor forme de impunere fiscală și au avut, incă din atichitate, drept sarcină importantă stabilirea limitelor proprietăților funciare.
Cunoștințe și confirmări legate de activitatea organizată de măsurare a terenurilor există si se referă in special la zonele in care pământul era cultivat pentru agricultură, in lunca fluviului Nil, în Mesopotamia și în Orientul Mijlociu.
În Egiptul Antic s-au ținut evidențele loturilor repartizate periodic pentru agricultori, iar obligațiile față de faraoni erau plătite după întinderea și calitatea pământului. Măsurătorile erau de mare importanță, mai ales pentru gospodărirea văii Nilului, deoarece granițele dintre parcele erau șterse datorită revărsărilor anuale și era necesară refacerea lor.
În Grecia Antică împărțirea pământului s-a făcut în moduri diferite in Sparte și Atena, iar populația a fost impărțită în clase în funcție de avere, lucru care a necesitat măsurarea pământului și aprecierea capacității de producție, precum și ținerea unor registre de evidență.
În Imperiul Roman, măsurătorile erau executate de agrimensori, care redactau harta (forma) terenurilor pe care se arătau limitele parcelelor. Acestea erau trasate sub forma unei grille alcătuite din pătrate si numerotate pentru a putea fi identificate, iar pe teren erau folosite pietre pentru marcarea colțurilor drepte, îmbunătățit prin adaptarea unui stativ de metal care permitea rotirea.
În coloniile nou înființate se întocmeau pe lăngă hărți și registre în care se înscriau parcelele, iar pe baza lor se redactau cărți de impunere pentru siguranța perceperii impozitelor.
În Europa medievală după o perioadă de instabilitate au apărut state cu organizare stabilă, capabile să-și procure veniturile din impozite. După toate probabilitățile, cel mai vechi cadastru a luat naștere în orașul autonom Milano. Activități specifice cadastrului s-au desfășurat în spatial popoarelor germanice și în Anglia, Elveția, Lituania, etc.
Măsurătorile terestre au fost influențate de progresul tehnico-științific din perioada Renașterii, folosindu-se planșeta topografică, semne convenționale, măsurători în sistem zecimal, rețele de triangulație locală.
Data de naștere a cadastrului în Europa poate fi considerate 17 aprilie 1720, când au început lucrările de măsurare pentru principatul Milano aflat sub ocupație austriacă. Documentația întocmită pe parcursul a 40 de ani conținea registrul parcelelor, registrul caselor, mapa cu hărțile la scara 1:2000 și la scara 1:8000 petru ansamblu, câte o coală de proprietate pentru fiecare contribuabil și harta topografică a principatului la scara 1:72000.
Considerat modelul tuturor cadastrelor europene, a fost preluat de Franța sub Napoleon, de principatele italiene si statul papal, de Belgia, Olanda, Luxemburg, cantoanele elvețiene, landurile germane și tot Imperiul habsburgic.
Transilvania a beneficiat de rigurozitatea cadastrului austriac și prin urmare, astăzi încă se mai găsesc planuri cadastrale întocmite la scările 1:7200, 1:5760 (pentru zonele cu mai puține detalii), 1:3600 sau 1:2880 (de 10 ori scara hărților militare 1:28800).
Evoluția cadastrului în România
Activitatea de cadastru in România a parcurs următoarele etape:
Etapa de început a cadastrului
Lucrările de introducere a cadastrului și a cărților funciare s-au efectuat în mod diferențiat în provinciile românești, în funcție de împrejmuirile istorice, începând cu secolul XIX, astfel:
În Transilvania, Banat și o parte a Bucovinei lucrările specifice au debutat după sistemul austro-ungar începând cu anul 1794;
În Muntenia si Moldova, începând cu anul 1831, respective 1832 se fac încercări de introducere a cadastrului de către primii ingineri hotarnici pregătiți la Iași de Ghorghe Asachi (din anul 1813) si la București de Gheorghe Lazăr (din anul 1818);
În restul țării constituirea cadastrului se va face după primul război mondial, o data cu înfăptuirea reformei agrare.
Etapa de organizare a cadastrului in România (1919-1933)
În anul 1919 se înființează „Direcția Cadastrului și a Lucrărilor Tehnice”, a cărei activitate s-a limitat în special la măsurarea moșiilor și parcelarea lor pentru împroprietăririle făcute după primul război mondial. Măsurătorile s-au făcut in sisteme de referință locale, cu diferențieri legate de precizie și conținut, deoarece nu exista o rețea de triangulație geodezică omogenă. Pentru executarea cadastrului au fost pregătite cadre tehnice la Școala de topografie (1919) de pe lângă Direcția Cadastrului. Un pas important a fost făcut în anul 1930 prin adoptarea sistemului de proiecție stereografică, rezultat al conlucrării dintre Direcția Cadastrului și Institutul Geografic al Armatei.
Etapa începerii cadastrului modern și a unificării cărților funciare (1933-1955)
Momentul de referință pentru acest domeniu de activitate l-a constituit „Legea pentru organizarea cadastrului și cărților funciare”, nr. 23/1933, care reglementează pentru prima data modalitatea de organizare și realizare a cadastrului funciar, pornindu-se de la rețele geodezice unitare și elaborându-se planuri și registre cadastrale după primele normative tehnice și economice.
La început s-a prevăzut executarea lucrărilor cadastrale în Muntenia și Dobrogea, apoi în Moldova și Oltenia, concomitent cu actualizarea celor existente în Transilvania, Banat si Bucovina.
După cel de-al doilea război mondial au urmat lucrări de măsurători și parcelări pentru împroprietărirea temporară a țăranilor, fără ca instituția cadastrului să mai fie finanțată de puterea comunistă.
În anul 1949 s-a hotărât colectivizarea agriculturii, iar legea și măsurătorile cadastrale au devenit desuete pentru regimul totalitar.
Etapa sistemelor de evidență și de cadastru funciar (1955-1990)
Pentru înregistrarea și urmărirea dinamicitate cu organizare stabilă, capabile să-și procure veniturile din impozite. După toate probabilitățile, cel mai vechi cadastru a luat naștere în orașul autonom Milano. Activități specifice cadastrului s-au desfășurat în spatial popoarelor germanice și în Anglia, Elveția, Lituania, etc.
Măsurătorile terestre au fost influențate de progresul tehnico-științific din perioada Renașterii, folosindu-se planșeta topografică, semne convenționale, măsurători în sistem zecimal, rețele de triangulație locală.
Data de naștere a cadastrului în Europa poate fi considerate 17 aprilie 1720, când au început lucrările de măsurare pentru principatul Milano aflat sub ocupație austriacă. Documentația întocmită pe parcursul a 40 de ani conținea registrul parcelelor, registrul caselor, mapa cu hărțile la scara 1:2000 și la scara 1:8000 petru ansamblu, câte o coală de proprietate pentru fiecare contribuabil și harta topografică a principatului la scara 1:72000.
Considerat modelul tuturor cadastrelor europene, a fost preluat de Franța sub Napoleon, de principatele italiene si statul papal, de Belgia, Olanda, Luxemburg, cantoanele elvețiene, landurile germane și tot Imperiul habsburgic.
Transilvania a beneficiat de rigurozitatea cadastrului austriac și prin urmare, astăzi încă se mai găsesc planuri cadastrale întocmite la scările 1:7200, 1:5760 (pentru zonele cu mai puține detalii), 1:3600 sau 1:2880 (de 10 ori scara hărților militare 1:28800).
Evoluția cadastrului în România
Activitatea de cadastru in România a parcurs următoarele etape:
Etapa de început a cadastrului
Lucrările de introducere a cadastrului și a cărților funciare s-au efectuat în mod diferențiat în provinciile românești, în funcție de împrejmuirile istorice, începând cu secolul XIX, astfel:
În Transilvania, Banat și o parte a Bucovinei lucrările specifice au debutat după sistemul austro-ungar începând cu anul 1794;
În Muntenia si Moldova, începând cu anul 1831, respective 1832 se fac încercări de introducere a cadastrului de către primii ingineri hotarnici pregătiți la Iași de Ghorghe Asachi (din anul 1813) si la București de Gheorghe Lazăr (din anul 1818);
În restul țării constituirea cadastrului se va face după primul război mondial, o data cu înfăptuirea reformei agrare.
Etapa de organizare a cadastrului in România (1919-1933)
În anul 1919 se înființează „Direcția Cadastrului și a Lucrărilor Tehnice”, a cărei activitate s-a limitat în special la măsurarea moșiilor și parcelarea lor pentru împroprietăririle făcute după primul război mondial. Măsurătorile s-au făcut in sisteme de referință locale, cu diferențieri legate de precizie și conținut, deoarece nu exista o rețea de triangulație geodezică omogenă. Pentru executarea cadastrului au fost pregătite cadre tehnice la Școala de topografie (1919) de pe lângă Direcția Cadastrului. Un pas important a fost făcut în anul 1930 prin adoptarea sistemului de proiecție stereografică, rezultat al conlucrării dintre Direcția Cadastrului și Institutul Geografic al Armatei.
Etapa începerii cadastrului modern și a unificării cărților funciare (1933-1955)
Momentul de referință pentru acest domeniu de activitate l-a constituit „Legea pentru organizarea cadastrului și cărților funciare”, nr. 23/1933, care reglementează pentru prima data modalitatea de organizare și realizare a cadastrului funciar, pornindu-se de la rețele geodezice unitare și elaborându-se planuri și registre cadastrale după primele normative tehnice și economice.
La început s-a prevăzut executarea lucrărilor cadastrale în Muntenia și Dobrogea, apoi în Moldova și Oltenia, concomitent cu actualizarea celor existente în Transilvania, Banat si Bucovina.
După cel de-al doilea război mondial au urmat lucrări de măsurători și parcelări pentru împroprietărirea temporară a țăranilor, fără ca instituția cadastrului să mai fie finanțată de puterea comunistă.
În anul 1949 s-a hotărât colectivizarea agriculturii, iar legea și măsurătorile cadastrale au devenit desuete pentru regimul totalitar.
Etapa sistemelor de evidență și de cadastru funciar (1955-1990)
Pentru înregistrarea și urmărirea dinamicii terenurilor agricole aparținând unităților de stat , se legiferează începând cu anul 1955 organizarea și executarea „evidenței funciare”, un sistem care a servit la comasarea suprafețelor agricole în perioada de colectivizare a agriculturii și care a contribuit la îngrădirea drepturilor reale imobiliare.
Definiție, caracteristici, rol, scop și importanță
Cadastrul general este un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică si juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a tuturor corpurilor de proprietate, indiferent de destinație și proprietar, de pe întregul teritoriu al țării.
Cadastrul general este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică si juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul țării.
Cadastrul este „o înregistrare oficială a proprietății, mărimii și valorii terenurilor.
Caracteristici
Cadastrul general are caracter:
obiectiv, exprimă realitate obiectivă, independentă de voința omului, indiferent de funcția socială sau tehnică a acestuia;
unitar, se execută după norme și instrucțiuni unice;
istoric, reflectă legile societății;
dinamic, exprimă realitatea naturală în continuă schimbare;
general, satisface cerințe pentru diferite sectoare economice;
obligatoriu, se execuă pe întreg teritoriul țării, pentru toți proprietarii de bunuri imobile, persoane fizice sau juridice.
Rol
Cadastrul trebuie sa furnizeze date reale cu privire la:
determinarea întinderii, configurației și poziției corpurilor de proprietate, a destinației si folosinței lor;
identificarea proprietarilor de bunuri imobile și înscrierea lor in registrele cadastrale;
stabilirea categoriei de terenuri după însușirile calitative;
inventarierea suprafețelor mecanizabile și nemecanizabile, a pantelor terenurilor;
bonitarea solurilor după gradul de fertilitate in funcție de categoriile de folosință agricole;
inventarierea terenurilor degradate care necesită lucrări de îmbunătățiri funciare, a celor care pot fii scoase din circuitul agricol, a terenurilor amenajate si ameliorate.
Scop
Executarea lucrărilor de cadastru trebuie să pună la dispoziția celor interesați, in orice moment, date reale și complete pentru:
asigurarea suportului tehnic necesar identificării si garantarii proprietații (terenuri și construcții) prin înscrierea pe baza actelor si faptelor juridice, in carte funciară și, totodată, garantarea creditului ipotecar cu proprietatea imobiliară;
crearea cadrului funcțional pentru aplicarea unui sistem eficient simplificat, unitar, corect si operațional de taxe si impozite, pe baza datelor reale și actuale despre proprietatea imobiliară;
dezvoltarea și modernizarea pieței terenurilor;
furnizarea informațiilor si sintezelor necesare luării unor decizii in dezvoltarea socio-economică a localităților și dezvoltarea infrastructurii;
determinarea stadiului si evoluției fondului funciar pe județe si pe țară;
coordonarea si organizarea producției agricolă;
cunoașterea fondului imobiliar-edilitar și starea acestuia;
întocmirea studiilor si proiectelor pentru sistematizarea teritoriului si localitaților;
obținerea de date pentru întreținerea străzilor, drumurilor, căilor ferate, etc;
alegerea amplasamentelor obiectivelor industriale si social-culturale;
folosirea, amenajarea și regularizarea cursurilor de apă;
amenajarea si exploatarea rațională a pădurilor;
protecția mediului;
soluționarea litigiilor cu privire la terenuri dintre proprietari;
efectuarea altor masurători si lucrări tehnice de specialitate, necesare pentru satisfacerea nevoilor proprii ale ministerelor, instituțiilor centrale de stat, regiilor autonome si altor persoane juridice;
realizarea bazei de date cadastrale necesare întocmirii sistemelor informaționale ale teritoriului (SIT).
Importanța cadastrului general
Cadastrul s-a dovedit a fi de-a lungul timpului un ansamblu de activități tehnico-organizatorice menite să deservească administrația și pe proprietarii bunurilor imobile in problemele drepturilor reale de proprietate, iar din alt punct de vedere, cadastrul a constituit o instituție progresistă care a contribuit la dovedirea si garantarea proprietații.
Lucrările de cadastru sunt importante pentru realizarea sistemelor informaționale ale teritoriului, capabile să furnizeze rapid date reale administrației publice locale și centrale, precum și altor sectoare interesate.
Aspectele cadastrului
Evidența bunurilor imobile se face complet și sistematic după următoarele aspecte (laturi):
Aspectul cantitativ – se realizează prin funcția tehnică a cadastrului și se referă la determinarea prin măsurători a poziției, configurației și mărimii suprafețelor de terenuri pe categorii de folosință și proprietari și la determinarea construcțiilor în funcție de mărimea suprafeței de teren pe care acestea sunt amplasate, numărul de nivele și de proprietarii lor.
Aspectul calitativ – determină cunoașterea potențialului productiv al terenurilor, precum și a caracteristicilor calitative ale construcțiilor.
Aspectul juridic – se referă la regimul juridic al terenurilor si construcțiilor, la dreptul de proprietate.
Funcțiile cadastrului
Realizarea practică a cadastrului se face prin 3 funcții corespunzătoare celor 3 aspecte ale acestuia:
Funcția tehnică are ca obiect următoarele lucrări:
stabilirea și marcarea pe teren prin borne cadastrale a hotarelor teritoriilor administrative (comune, orașe, municipii);
identificarea si marcarea prin borne a limitelor intravilanelor localitaților;
delimitarea bunurilor imobile din cuprinsul unui teritoriu administrativ, a parcelelor in cadrul acestora in funcție de categoria de folosință și de posesorii acestora;
efectuarea masurătorilor pe teren și prelucrarea datelor cadastrale;
întocmirea sau reambularea planurilor cadastrale;
numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale și a bunurilor imobile de pe cuprinsul unui teritoriu administrativ;
calculul suprafețelor pe parcele, bunuri imobile, sectoare cadastrale și pe întregul teritoriu administrativ comunal, orășenesc sau municipal;
întocmirea registrelor cadastrale și a situațiilor de sinteză;
întreținerea cadastrului.
Documentele tehnice principale ale cadastrului sunt:
dosarul lucrărilor de delimitare (hotărnicie);
planurile si hărțile cadastrale;
registrele si fișele cadastrale.
Funcția economică are ca obiect executarea următoarelor lucrări:
încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate;
evidența terenurilor agricole în funcție de stadiul degradării, a terenurilor amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare;
evidența clădirilor după materialele de construcție, dotarea cu instalații, confort, gradul de uzură, etc.
Funcția juridică trebuie să asigure identificarea corectă a proprietarilor de terenuri și construcții și înscrierea acestora in documentele cadastrului general și in cartea funciară, pe baza dreptului și actului juridic pe care se întemeiază proprietatea. Se asigură pubicitatea imobiliară, adică ce deține fiecare cetățean pe teritoriul țării si cui aparține un anumit bun imobil.
Criterii de împărțire a terenurilor după destinații
Terenurile de orice fel, care aparțin persoanelor fizice și juridice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt deținute, se împart pe destinații, comform prevederilor legale.
Prin deținători de terenuri, se înteleg titularii dreptului de proprietate, persoane fizice și juridice, ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau cei care potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deținători precari.
Domeniul public poate fi de interes național, caz in care proprietatea asupra sa în regim de drept public aparține statului, sau de interes local, caz in care proprietatea (de asemenea in regim public) aparține comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor.
Terenurile cu destinație agricolă (TDA)
Din această categorie fac parte: terenurile arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei ți duzi, pașunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele, terenurile cu vegetație forestieră dacă nu fac parte din amenajamente silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții agrozootehnice și de depozitare.
Terenurile cu destinație forestieră (TDF)
Din această categorie fac parte: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproductive – stâncării, abrupturi, bolovănișuri, râpe, revene, torenți – dacă sunt cuprinse în amenajările silvice.
Terenurile aflate permanent sub ape (TDH)
Din această categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale și artificiale la nivelul maxim de retenție, brațele și canalele din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale.
Terenurile din intravilan (TDI)
În această categorie se includ toate terenurile indiferent de categoria de folosință, situate in perimetrul localităților urbane și rurale, în urma stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform legislației in vigoare.
Terenurile cu destinație specială (TDS)
Din această categorie fac parte terenurile folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene și navale, cele pe care se află obiective și instalații hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, terenurile cu exploatări miniere, petroliere, cele pentru nevoile de apărare a țării, precum și rezervațiile, monumentele naturii, ansamblurile și siturile arheologice și istorice și altele asemenea.
CAPITOLUL 2
REALIZAREA REȚELEI GEODEZICE DE SPRIJIN
2.1. TRIANGULAȚIA: SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ.
Triangulația, denumită uneori și geodezie geometrică este o metodă de determinare a coordonatelor geodezice-geografice λ și ϕ (pe elipsoidul de referință) sau a coordonatelor x și y (în planul de proiecție) a unei rețele de puncte situate pe suprafața Pământului.
De obicei, pentru determinarea celei de-a treia coordonate, așa numita cotă a punctelor de triangulație se utilizează nivelmentul trigonometric, nefiind însă excluse și posibilitățile de determinare a cotelor prin nivelment geometric.
În acest fel, poziția în spațiu a unui punct din rețeaua de triangulație este definită, în mod curent, în raport de doua suprafețe diferite: pe de o parte elipsoidul pentru coordonatele λ și ϕ sau planul de proiecție pentru cordonatele x si y, și pe de altă parte, geoidul și cvasigeoidul pentru altitudinea H în funcție de sistemul de cote acceptat oficial.
Alături de alte metode geodezice: poligonometria, trilaterația, nivelmentul, însoțite uneori de determinări astronomice și gravimetrice, triangulația participă la crearea rețelei geodezice de sprijin, prin care se înțelege totalitatea punctelor, situate pe suprafața Pământului, pentru care se cunosc coordonatele într-un anumit sistem tridimensional, acceptat de referință. Este cunoscut că pe această rețea de sprijin se dezvoltă în continuare lucrările topografice și fotogrammetrice, existănd de fapt o legătură intrinsecă între toate aceste metode, deoarece în totalitatea lor, acestea sunt subordonate scopului final al geodeziei. Această o putem justifica dacă ne amintim de definiția clasică a geodeziei care aparține lui F.R. Helmert: ”Geodezia este știința măsurării și reprezentării suprafeței Pământului”.
În țara noastră începutul utilizării triangulației este legat de desfășurarea lucrărilor de întocmire a hărților diverselor regiuni ale țării. Deosebit de interesantă ne apare triangulația executată in Țara Românească în perioada 1856-1867, formată din cinci lanțuri de triangulație primordială, în interiorul cărora s-au efectuat lucrări de triangulație de îndesire, de ordinele II și III, potrivit tehnologiei clasice franceze. Această triangulație a servit ca rețea de sprijin pentru executarea unei hărți fundamentale topografice a Munteniei la scara 1:57600 care poate fi considerată ca prima hartă modernă pentru această parte a țării noastre.
2.2. CLASIFICAREA REȚELELOR GEODEZICE.
O rețea geodezică este compusă dintr-o mulțime de puncte, situate pe suprafața Pământului, ale căror coordonate sunt determinate într-un sistem de referință unitar. Rețelele geodezice pot fi clasificate în mai multe categorii, funcție de:
destinație;
formă;
tipul de măsurători efectuate în rețea;
numărul de elemente fixe;
numărul de dimensiuni al spațiului de amplasare.
2.2.1. Clasificarea rețelelor în funcție de destinație.
Rețea geodezică de stat. Este principala rețea geodezică de sprijin pentru toate lucrările topografice, cadastrale, inginerești și fotogrametrice.
Rețea geodezică locală. Este folosită în general pentru lucrări ingineresti (construcții hidroenergetice, centrale nucleare, etc.) sau ori de câte ori precizia rețelei geodezice de stat nu este suficientă pentru anumite cerințe.
2.2.2. Clasificarea rețelelor după formă.
Rețele formate din lanțuri de triunghiuri. Sunt rețelele formate în principal din triunghiuri, patrulatere cu ambele diagonale vizate și uneori poligoane cu puncte centrale, dispuse în general în lungul meridianelor și paralelelor, la intersecția lor existând puncte Laplace.
Rețele compacte de triangulație. Sunt rețelele care acoperă integral suprafața terenului, fară golurile caracteristice rețelelor formate din lanțuri de triunghiuri.
Clasificarea rețelelor după tipul de măsurători efectuate în rețea.
Rețele de triangulație. Sunt rețelele în care masurătorile majoritare sunt direcțiile și eventual câteva baze pentru punerea în scară a rețelei.
Rețele de trilaterație. Sunt rețelele în care se măsoară numai distanțe.
Rețele realizate ajutorul stațiilor de poziționare globală G.P.S. Sunt rețelele în care se măsoară timpul de propagare a semnalului de la satelit la receptor. Aceste măsurători folosesc la determinarea vectorilor de poziție dintre două puncte.
Rețele mixte. Sunt rețelele în care s-au făcut măsurători atât de unghiuri, cât și de dostanțe, sau chiar și determinări cu ajutorul stațiilor de poziționare globală G.P.S.
Clasificarea rețelelor după numărul de elemente fixe din rețea.
Rețele geodezice libere. Sunt rețelele care au caracteristic faptul că nu sunt legate de un sistem de coordonate anume. În rețelele libere intervin numai măsurătorile necesare determinării rețelei din punct de vedere geometric (fară coordonate și orientări ale unor puncte anterior determinate într-un sistem de coordonate anume).
Rețele geodezice fără constrângeri. Sunt rețelele care spre deosebire de rețelele libere cuprind și un număr strict necesar și suficient de elemente necesare încadrării acestora într-un sistem de coordonate. Pentru realizarea încadrării într-un sistem de coordonate este nevoie de coordonatele a două puncte sau de coordonatele unui punct și de o orientare.
Rețele geodezice constrânse. Sunt rețelele în care avem pentru încadrarea într-un sistem de coordonate un număr suplimentar de elemente, așadar avem mai mult decât coordonatele a două puncte sau coordonatele unui punct și o orientare.
Clasificarea rețelelor după numărul de dimensiuni al spațiului de amplasare.
Rețele geodezice unidimensionale. În această categorie sunt incluse rețelele altimetrice sau de nivelment deoarece punctele acestor rețele sunt caracterizate printr-o singură dimensiune – altitudinea – determinată într-un sistem de coordonate unitar. Celelalte două dimensiuni (X și Y) sunt determinate cu o precizie mai scăzută sau în unele cazuri pot chiar lipsi.
Rețele geodezice bidimensionale. În această categorie sunt incluse rețelele numite convențional planimetrice ale căror puncte sunt caracterizate prin două coordonate (X și Y – în planul de proiecție sau λ și ϕ – pe elipsoidul de referință).
Rețele geodezice tridimensionale. În această categorie sunt incluse rețelele ale căror puncte au determinate toate cele trei coordonate într-un sistem de coordonate unitar.
2.3. ORGANIZAREA REȚELEI GEODEZICE DE STAT ÎN ROMÂNIA
Rețeaua geodezică de stat, creată separat pentru triangulație și nivelment, constituie principala rețea e sprijin pentru toate lucrările topo-geodezice și fotogrametrice. Ea este împărțită pe ordine: I, II, III și IV.
Triangulația de ordinul I a fost concepută sub forma unei rețele compacte de figuri geometrice, în majoritate triunghiuri, dar și patrulatere cu ambele diagonale vizate și a fost compensată unitar. Datorită reliefului variat precum și a aparaturii avută la dispoziție au existat unele particularități în ceea ce privește proiectarea, materializarea în teren și alegerea metodelor de măsurare a elementelor rețelei. Astfel, în zonele de șes lungimea laturilor se încadrează între 17 și 25 km, în zona dealurilor între 20 si 35 km, iar în regiunile de munte și in podișul Transilvaniei între 25 si 60 km. În aceste condiții au fost proiectate 374 de puncte de ordinul I care formează 657 triunghiuri și 6 patrulatere. În rețea nu există unghiuri mai mici de 25 de grade. Proiectarea a avut loc în vedere posibilitatea compensării in bloc a rețelei precum și legarea cu rețelele de ordinul I ale tărilor limitrofe. Măsurătorile de laturi au fost proiectate astfel încât să existe o latură măsurată la cel mult 10-12 triunghiuri. În capetele acestor laturi
s-au proiectat a fi executate determinări astronomo-geodezice.
Rețelele de ordinele II, III si IV au fost realizate prin îndesirea succesivă a reșelei de ordinu imediat superior. Rețeaua de triangulație de stat a fost completată cu o rețea de îndesire de ordinul V, ale cărei puncte au fost determinate nu numai prin metoda triangulației ci și prin trilaterație, poligonometrie și intersecții înainte, înapoi sau combinate.
CARACTERISTICI GENERALE ALE SISTEMULUI ROMPOS (Sistemul Românesc de Determinare a Poziției)
Sistemul ROMPOS se bazează pe o Rețea Națională de Stații GNSS (GPS+GLONASS). Permanente instalate de către ANCPI. Stațiile de referință funcționează permanent furnizând date în timp real, precum și la intervale de timp prestabilite (1h, 24h).
stațiile de referință sunt interconectate între ele, inclusiv peste granițele statelor vecine: în momentul de față ANCPI are oferte de colaborare cu stații similare din Ungaria și Bulgaria; cu Ungaria s-au testat astfel de schimburi de date în acest an și se va trece la permanentizarea acestora;
distanța dintre stații actuală este în prezent de circa 100km urmând a ajunge la circa 70 de kilometri, după instalarea tuturor stațiilor proiectate (peste 70 de stații proprii în anul 2009);
amplasarea stațiilor de referință se face atent pentru a asigura stabilitatea pe termen lung a antenelor GNSS. Amplasamentul și antenele sunt alese astfel încât să asigure un orizont de “vizibilitate” cât mai liber de obstrucții și evitarea unor posibile surse de interferență și efecte de reflexie (“multipath”). Prin utilizarea unor antene corect calibrate, posibilele efecte “multipath” pot fi reduse; Antenele noi achiziționate de către ANCPI în anul 2008 au fost calibrate cu cele mai bune tehnici disponibile pe plan mondial (calibrare absolută individuală a fiecărei antene);
se utilizează la stațiile de referință numai receptoare și antene cu dublă frecvență de clasă geodezică;
stațiile recepționează date în mod continuu de la sateliții NAVSTAR GPS (toate stațiile) și de la sateliții sistemului rusesc GLONASS (36 de stații). Odată ce sistemul GALILEO va intra în funcțiune, stațiile vor utiliza în mod obligatoriu datele de la sateliții acestui sistem și opțional de la sateliții GPS și GLONASS;
coordonatele stațiilor sunt determinate cu o precizie foarte bună (sub 1cm), în sistemul de referință ETRS 89 (European Terrestrial Reference System 1989) prin îndesirea stațiilor GNSS (București, Bacau, Baia Mare, Constanța, Deva) integrate în Rețeaua Europeană de Referință (EUREF);
pozițiile antenelor stațiilor de referință se verifică în mod regulat pentru a detecta eventuale deplasări;
se va implementa un sistem de management a calității în scopul sprijinirii utilizatorilor de a obține rezultatele scontate în concordanță cu cerințe impuse de precizie, integritate, disponibilitate a sistemului. Se va garanta un nivel de disponibilitate și integritate de minim 99%. Funcționările defectuoase, întreruperile și scăderile de calitate sunt identificate în mod automat în timp real.
stațiile de referință naționale sunt compatibile cu majoritatea altor sisteme de tip GNSS. Sistemul național va asigura interoperabilitatea cu sistemul european similar EUPOS.
Serviciile ROMPOS
ROMPOS este un sistem de determinare a poziției bazat pe tehnologiile GNSS și include următoarele tipuri de servicii:
ROMPOS DGNSS – serviciul pentru aplicații cinematice în timp real (precizie de poziționare între 3m și 0.5m);
ROMPOS RTK – serviciul pentru aplicații cinematice precise în timp real (precizie până la 2cm);
ROMPOS GEO (Geodezic) pentru aplicații posprocesare (precizie sub 2cm).
Produsele oferite prin intermediul ROMPOS sunt prezentate în tabelul următor. Pentru serviciile de timp real sunt furnizate corecții diferențiale (RTK/DGPS) la interval de 1s prin intermediul internetului în format standardizat RTCM (Radio Technical Commission for Maritime Services) pe baza protocolului de transfer NTRIP. Pentru postprocesare, serviciul ROMPOS-GEO oferă înregistrări satelitare la intervale de 1s, 5s, 30s de la sateliții GPS și GLONASS, în format standardizat RINEX. In anul viitor se preconizează furnizarea de către acest serviciu și a unor date satelitare de tip V(Virtual)-RINEX, în special pentru utilizatorii de echipamente cu o singură frecvență de recepție.
CAPITOLUL 3
EXECUTAREA LUCRĂRILOR PENTRU REALIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.1. GENERALITĂȚI
Sistemul informațional al fondului imobiliar este o evidență de specialitate organizată în funcție de interesele generale ale statului și de nevoile specifice ale agenților economici, care dețin în proprietate sau administrare terenuri și clădiri în localități.
Conține elementele de bază ale cadastrului general (suprafață, categoria de folosință și posesorul), necesare întocmirii fișelor cadastrale juridice, precum și aplicării reglementărilor legale în vigoare. În prezent, de acest aspect se ocupă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
3.1.1. Scopul lucrărilor sistemului informațional al fondului imobiliar
Lucrările acestei evidențe constituie o sursă de date și informații complementare în constituirea bazelor de date pentru fondul urban și gestiunea localităților.
În funcție de necesitățile de dezvoltare ale unei societăți, de resursele financiare ale acesteia, de dotarea agenților care execută lucrările, precum și de solicitările beneficiarilor, se pot executa lucrări în trei etape:
Prima etapă: Culegerea unor date și informații privind actualizarea datelor tehnice, economice și juridice preluate din domeniul cadastrului general și completarea lor cu date culese la nivel declarativ, privind:
caracteristicile funcționale ale clădirilor;
existența dotărilor edilitare la nivel de parcelă;
existența dotărilor edilitare și tipul lor în interiorul clădirii;
identificarea deținătorilor parcelei și corpurilor de clădiri.
Documentele de bază obținute în urma acestor operațiuni sunt:
planul cadastral la scările 1:500 până la 1:2000;
fișa bunului imobil.
A doua etapă: Culegerea unor date și informații de detaliu caracteristice constructive ale clădirilor și, la cerere, elemente suplimentare privind caracateristicile geotehnice ale terenului, în scopul evaluării pe criterii tehnice a terenurilor și clădirilor, precum și furnizarea unor rapoarte necesare stabilirii prețului minim de concesionare a terenurilor în conformitate cu prevederile legale, sau de concesionare a spațiilor construite, etc.
Documentele care se ăntocmensc în această etapă sunt:
planul cadastral la scările 1:500 până la 1:2000;
fișa tehnică a imobilului;
relevee realizate la diferite nivele;
fișa juridică privind proprietatea, pe etaj.
A treia etapă va cuprinde:
elaborarea de studii privind analiza statistică a prețurilor de piață ale terenurilor și construcțiilor; elaborarea de studii comparative privind prețurile de circulație ale terenurilor și construcțiilor, stabilite pe criterii tehnice, stabilirea limitelor unor zone valorice la nivelul localității.
elaborarea unor rapoarte și planuri temtice în cadrul SIG, privind gestiunea proprietăților, gestiunea construcțiilor, planificarea construcțiilor, poziționarea dotărilor, protecția mediului, etc.
strângerea documentelor de cadastru și a documentelor legale privind gestiunea proprietăților și construcțiilor pentru stabilirea taxelor și impozitelor locale.
3.1.2. Corelarea lucrărilor sistemului informațional al fondului imobiliar cu cele ale cadastrului general.
Datele și informațiile culese pentru fondul imobiliar-edilitar au caracter tehnic, economic și juridic și utilizează ca elemente de bază datele cadastrului general privind parcela, construcția și proprietarul (respectiv suprafața, categoria de folosință și posesorul). În scopul evitării redundanței informațiilor este necesar ca ele să se încadreze în structura informațiilor cadastrale.
Datele privind fondul imobiliar trebuie sa reflecteze situația patrimoniului construit existent în limitele teritoriului administrativ al localității. În acest sens, din bazele de date de specialitate vor fi preluate date și informații privind existența unor clădiri utilizate în administrarea rețelelor edilitare, căilor de transport, apelor, terenurilor agricole, etc. Vor fi preluate, după caz, date și informații culese cu ocazia întocmirii evidenței fondului industrial, sau la evaluarea patrimoniului societăților comerciale cu capital de stat. Nu vor fi preluate din evidența fondului imobiliar construcțiile anexe necesare deservirii rețelelor edilitare (posturi de transformare, centrale termice, stații de pompare, stații de epurare, etc.).
Datele și informațiile care se preiau din cadastrul general au caracter tehnic și juridic. Datele cu caracter economic incluse în bazele de date cadastrale sunt preluate de la sistemele informaționale de specialitate și prelucrate, pentru a furniza Ministerului Finanțelor Publice datele primare necesare determinării taxelor și impozitelor, conform prevederilor legale.
3.1.3. Definirea conținutului de informații specifice sistemului informațional al fondului imobiliar
Parcela – suprafața de teren având o singură categorie (subcategorie) de folosință și unul sau mai mulți proprietari.
Corpul de clădire – parte componentă a unei clădiri delimitată după următoarele criterii:
sistemul arhitectonic și constructiv determinat de fațade și materiale de construție ale pereților exteriori;
intrarea separată în clădire;
independența față de alte clădiri alăturate.
Construcțiile anexe – sunt cele realizate din cărămidă, paiantă, chirpici, bârne sau alte materiale rezultate din recuperări, cu pereți subțiri, înălțimea la cornișă și încăperi sub 2m, acoperiș simplu, finisaje de slabă calitate, etc.
În această categorie se pot încadra:
magazii, grajduri, bucătării de vară, garaje improvizate, pivnițe situate în curte, construcții din cărămidă cu șarpante din lemn și învelitoare din carton asfaltat;
magazii, grajduri sau garaje cu pereți din lemn sau schelet de rezistență din lemn cu umplutură de cărămidă, paiantă, chirpici, etc.;
șoproane din scândură sau alte materiale;
pătulele cu pereți din șipci sau din nuiele;
marchizele din scânduri sau tablă, etc.
Pentru evitarea confuziilor de interpretare în descrierea caracteristicilor constructive ale unei clădiri, se fac unele precizări privind compartimentările clădirilor, pe verticală:
Nivel – este spațiul dintr-o clădire cuprins între două planșee succesive. Se consideră niveluri: subsolul, parterul, mezaninul, fiecare etaj și mansarda.
Subsol – este nivelul care are peste jumătate din înălțimea liberă a încăperilor, sub nivelul terenului, înălțimea subsolului de la pardoseală până la elementele proeminente ale tavanului (grinzi, conducte), este de minimum 1,80m. Subsolul poate fi locuibil, amenajat cu instalații (centrale termice) compartimentat in boxe, subsol tehnic, spălătorii, ateliere, etc.
Demisol – este nivelul care are cel mult jumătate din înălțimea liberă a încăperilor sub nivelul terenului. Înălțimea demisolului de la pardoseală până la elementele proeminente ale tavanului (conducte, grinzi), este de minimum 1.80m. De obicei, subsolul și demisolul se găsesc sub întreaga clădire sau sub cea mai mare parte a suprafeței parterului.
Parter – este nivelul al cărui planșeu inferior se găsește la nivelul solului, sau cu puțin deasupra acestuia (0,8-1,0m); uneori parterul este situat la înălțime mai mare față de sol (1,5-1,8m).
Etaj – este orice nivel având în general aceeași distribuție în plan, cuprins între parter și mansardă, pod sau terasă, cu inălțimea liberă de minimum de 1,80m.
Mezanin – este nivelul intercalat între parter și primul etaj, care se deosebește de celelalte etaje fie prin înălțimea liberă mai mică, fie prin lipsa balcoanelor sau a altor ieșinduri, ori prin destinație. Mezaninul se consideră etaj.
Mansardă – este nivelul construit în gabaritul acoperișului. Mansarda primește lumina prin goluri numite lucarne. Are o parte din plafon orizontal, iar alta înclinată, urmând linia acoperișului. Servește pentru locuit,ca dependință, sau pentru exercitarea unor activitați de lungă durată. În general, înălțimea liberă este mai mică, dar nu sub 1,80m.
Pivnița (beciul) – este construită din una sau mai multe încăperi situate sub cota zero a clădirii, destinată păstrării unor materiale, sau a unor produse alimentare. De obicei, pivnița nu este construită sub toată întinderea clădirii, are pământ pe jos și intrare din curte, sau prin deschideri improvizate.
Starea tehnică de întreținere a unei construcții poate fi: foarte bună, bună, mediocră, rea, insalubră. Criteriile pentru aprecierea stării tehnice a unei clădiri sunt:
Starea foarte bună – pentru clădirile realizate cu materiale durabile, cu structură de rezistența din beton armat sau metalică, realizate în ultimii 20 de ani, cu finisaje și instalații complete; nu necesită reparații curente sau capitale la principalele elemente de construcții;
Starea bună – pentru clădirile realizate din materiale durabile, cu planșeu din beton armat sau lemn, finisaje și instalații complete, fără deteriorări ale structurii, necesitând unele lucrări de îmbunătățire curentă în proporție de 10% din valoarea acesteia. În această categorie se pot încadra unele clădiri cu planșeu din beton armat mai vechi de 20 – 0 ani, precum și cele cu planșeu de lemn indiferent de vechime.
Stare mediocră (satisfăcătoare) – pentru clădirile realizate din materiale durabile, cu instalații incomplete, care prezintă începuturi de deteriorări la structură și finisaje, cu vechime de exploatare de peste 50 ani, precum și celelalte clădiri cu finisaje îngrijite, instalații parțiale, cu aspect bun, din paiantă, sau cu planșee din lemn șsi vechime mai mare de 20 ani. Construcția necesită lucrări de întrținere, reparații curente și reparații capitale la elementele de construcții în proporție de 10 – 30% din valoarea acesteia.
Stare rea – pentru clădiri realizate din materiale durabile sau nu, având deteriorări importante la structură și finisaje, fundații și ziduri fisurate sau crăpate, înclinate, tencuieli desprinse, planșee crăpate sau înconvoiate. Construcția necesită lucrări de raparații curente și reparații capitale în proporție de 30 – 50% din valoarea acesteia.
Stare insalubră – pentru clădirile care nu mai corespund folosinței ca urmare a degradărilor și care prezintă pericol pentru viața și sănătatea celor care o folosesc.
Stare de ruină – pentru clădirile a căror stare de degradare impune demolarea lor.
Anul construirii – se stabilește prin una din următoarele căi: autorizația de construcție, actul de proprietate, certificat de la circumscripția financiară cu anul impunerii, mărturia scrisă a proprietarului, mărturii verbale ale chiriașilor și vecinilor. Anul construirii se socotește de la data când clădirea are fundații, pereți și acoperiș. La corpurile de clădire în care anumite încăperi au fost realizate la date diferite, se va menționa anul construirii și starea acestora pe porțiuni sau încăperi.
Date și infrmații specifice sistemului informațional al fondului imobiliar care se vor culege în etapa I-a.
Documentul de bază Fișa bunului imobil, se va realiza în prima etapa de culegere a datelor și informațiilor specifice foncului imobiliar, corelate cu datele provenite din cadastrul general, respectând codificarea și precizarea că datele constructive despre clădiri și anexe se culeg cu titlu informativ, pentru fiecare corp de clădire și se referă la:
identificarea corpului de clădire;
identificarea deținătorului corpului de clădire;
suprafața construită și suprafața desfășurată;
informații privind echiparea edilitară a parcelei;
date constructive despre clădiri și anexe (destinație, folosință, număr de nivele, număr de subsoluri, structură, fundație, pereți, acoperiș, încălzire, dotări edilitare, starea construcției, anul construirii, tipul de proprietate, modul de administrare, tip capacitate, număr de familii sau număr de persoane).
Date și infrmații specifice sistemului informațional al fondului imobiliar care se vor culege în etapa a II-a.
Documentele de bază care se vor realiza în etapa a II-a sunt:
Fișa tehnică a imobilului – se va obține prin detalierea informațiilor privitoare la datele constructive ale clădirilor și anexelor, în conformitate cu normativele de specialitate în domeniu, prin măsurători riguroase pentru determinarea dimensiunilor geometrice ale clădirilor la exterior și în interior, precum și prin întocmirea unor relevee la diferite nivele.
Fișa juridică privind proprietatea pe etaj – va avea conținutul spcificat în Legea Cadastrului general și Publicității imobiliare.
Date și infrmații specifice sistemului informațional al fondului imobiliar care se vor culege în etapa a III-a.
Evaluarea pe baza unor indicatori tehnici, a prețului de circulație al terenurilor și clădirilor se va face cu respectarea prevederilor legale în domeniu, cum ar fi:
H.G. 834/1991 – evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat;
decizii ale Consiliilor locale prvind calculul prețului minim de concesionare al terenurilor destinate realizării de construcții;
alte prevederi legale privind evaluarea prețului de circulație al unui mp de suprafață locuibilă dintr-o clădire.
În plus, în afara informațiilor culese în etapele I și II mai sunt necesare:
informații suplimentare privind terenul, și anume:
categoria localității;
amplasarea terenului;
funcțiile economice și caracteristicile sociale ale localității;
poziția terenului față de rețelele de transport;
echiparea tehnico-edilitară a zonei în care e află terenul;
caracteristicile geotehnice ale terenului;
restricțiile de folosire a terenului conform planului urbanisctic general și regulamentelor aferente;
poluarea cu reziduuri, etc.
informații privind clădirea ce urmează a fi analizate pe masura definitivării structurii bazei de date urbane, în funcție de cerințele beneficiarul.
3.1.4. Organizarea și executarea lucrărilor de evidență a fondului imobiliar
Organizarea și executarea lucrărilor cuprind:
Definitivarea conținutului temei de proiectare (delimitarea zonei, stabilirea principalelor cerințe ale beneficiarului);
Documentarea:
Asigurarea cu planuri de cadastru general și analiza stadiului de execuție a acestora;
Analiza documentației existente (scrise și desenate), de cartare imobiliară și inventariere tehnică imobiliară;
Intocmirea proiectului lucrărilor de evidenta imobiliară;
Execuția lucrărilor de teren:
Cartarea imobiliară;
Inventarierea tehnică imobiliară;
Executia lucrărilor de birou:
Prima etapă:
– definitivarea schiței parcelei;
– întocmirea fișei bunului imobil;
– întocmirea inventarului de coordonate necesare introducerii în baza de date a elementelor descriptive ale conturului parcelelor și clădirilor;
– redactarea releveelor pe corpuri de clădiri și niveluri;
– intocmirea fișei tehnice a imobilului;
– intocmirea inventarelor de coordonate necesare introducerii în baza de date a elementelor descriptive ale conturului încăperilor exterioare ale clădirilor la diferite nivele;
– verificarea, avizarea și recepția lucrărilor.
3.2. DOCUMENTARE ASUPRA LUCRĂRILOR EXISTENTE
3.2.1. Precizarea și delimitarea zonei care face obiectul lucrărilor de introducere a sistemului informațional al fondului imobiliar
Solicitările beneficiarului lucrărilor vor trebui să fie formulate cu claritate, eliminându-se posibilitatea de suprapunere sau de interpretare eronată a datelor care reprezintă tema lucrării.
Solicitările vor fi însoțite de o documentație tehnică din care să rezulte:
conturul zonei în care se vor executa lucrări de evidență pentru fondul imobiliar;
lista cu adresele imobilelor pentru care se solicită inventarierea tehnică imobiliară:
agenții economici executanți ai unor lucrări de inventariere pentru fondul imobiliar în zonele învecinate și elementele necesare racordării lucrărilor;
alte documente (planuri de cadastru general, planuri de bază, relevee executate anterior, etc.);
fazele de execuție ale sistemului informațional al fondului imobiliar pentru care se optează;
termenele de predare (parțiale, finale).
3.2.2. Analiza documentelor de cadastru general existente
Se va analiza stadiul lucrărilor de cadastru general din punct de vedere tehnic și juridic, precum și existența următorelor documente:
Documentele tehnice:
registrul cadastral al parcelelor;
indexul alfabetic al proprietarilor;
registrul cadastral al proprietarilor;
registrul corpurilor de proprietate;
fișa centralizatoare, partida cadastrală;
planurile cadastrale.
Documentele juridice:
cartea funciară.
3.2.3. Analiza lucrărilor existente de evidență pentru fondul imobiliar
Se vor analiza stadiul și modul de întocmire a unor lucrări de cartare imobiliară sau inventariere tehnică imobiliară existentă, stabilindu-se actualizării lor sau ăntocmirii de noi documente, privind:
plnuri de situație la scările 1:500 până la 1:2000;
fișa bunului imobil;
fișa tehnică a imobilului;
relevee fațadă;
relevee interioare, etc.
3.3. PROIECTUL LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
Proiectul se structurează corespunzător fazelor de execuție și se referă la:
tema lucrării;
memoriul justificativ, privind:
metodele care se vor aplica;
tipurile de aparate sau metode de lucru;
etape de parcurs în abordarea lucrărilor;
modul de lucru;
forme de prezentare a datelor și informațiilor;
eșalonarea lucrărilor în funcție de termenele parțiale sau finale de predare;
precizii, toleranțe;
elemente de autocontrol;
verificarea lucrărilor;
documente scrise și desenate care se predau la terminarea lucrărilor.
Proiectul se va definitiva după executarea recunoașterii terenului.
3.4. EXECUTAREA LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.4.1. Prima etapă – Lucrările de cartare imobiliară
a) Conținutul lucrărilor de cartare imobiliară
Lucrările de cartare imobiliară se execută fie simulta cu ridicările sau actualizările elementelor topografice sau cadastru general, fie independent de acestea într-o etapă ulterioară. Lucrările de teren constau în:
identificarea parcelelor și obținerea acordului de acces în curți și incinte;
identificarea categoriei de folosință și culegerea datelor despre proprietar;
întocmirea schițelor și înregistrarea datelor privind numerotarea, componența, structura și folosința clădirilor;
culegerea datelo privind suprafața construcției și suprafața desfășurată;
identificarea destinației sau folosinței;
înscrierea datelor în fișa bunului imobil.
Conținutul fișei bunului imobil
Datele și informațiile specifice cartării imobiliare se referă la:
a – județ, localitate, cod SIRUTA;
b – secțiune plan, sector cadastral, număr carte funciară;
c – denumirea arterei (stradă, intrare, bulevard, șosea, cale, etc.), de care aparține imobilul;
d – numărul poștal al imobilului;
e – schița bunului imobil, care va cuprinde:
limitele legale ale parcelei și vecinătățile;
perimetrul construcțiilor stabile din cadrul parcelei (corpurile de clădire se vor delimita precis);
delimitarea și numerotarea categoriei de folosință (subparcele);
accesul în proprietate;
inscripții cu privire la:
număr cadastral la subparcele;
număr poștal al vecinilor;
număr cadastral la corpuri de clădire;
denumiri:
străzi;
categorii de folosință;
deținători de teren, cu referire la:
nume, prenume;
număr subparcelă;
categorie de folosință;
suprafață (mp);
suprafață totală;
deținători de construcții (clădiri):
nume, prenume;
număr corp clădire;
suprafața construită;
suprafața desfășurată;
schița bunului imobil se va întocmi, după caz, în funcție de densitatea detaliilor, fie în formatul prezentat în fișa bunui imobil, fie în format A4;
numerotarea categoriilor de folosință din interiorul parcelelor – pe subparcele – se va face pe schița bunului imobil, pentru fiecare categorie în parte; numerotarea categoriei de folosință pe subparcele se va face cu cifre arabe și va conține: numărul sectorului cadastral și numărul parcelei (de exemplu 5.16); numerotarea corpurilor de clădire se va face în sens orar începând cu latura din stânga accesului de la stradă, cu cifre arabe și va conține: numărul sectorului cadastral și numărul parcelei (de exemplu: 5.16 C1..Cn); în ambele cazuri, numărul parcelei 5.16 se scrie o singură dată în mijlocul acesteia și apoi în fiecare subparcelă sau corp de clădire numai numărul acesteia;
f – destinația inițială a imobilului se consemnează numai dacă diferă de folosința actuală predominantă și dacă poate fi cunoscută;
g – folosința actuală predominantă se stabilește estimativ, în funcție de ponderea în suprafață desfășurată a corpului de clădire a fiecarui tip de folosință;
h – structura de rezistență se stabilește în funcție de caracteristicile constructive ale clădirilor și se notează cu litere majuscule astfel:
A – pentru clădire din zidărie durabilă, făara structură de rezistență din beton armat sau metalică și planșee din beton armat;
B – pentru clădirile din zidărie durabilă, fără structură de rezistență și planșee din beton armat;
C – pentru clădiri din lemn, având fundație din beton sau piatră;
D – pentru clădirile din paiantă, pământ sau din chirpici.
Construcțiile anexe stabile, din interiorul parcelei, izolate sau alipite clădirilor de locuit, care nu pot servi drept locuință, se indică astfel:
m – pentru magazie din cărămidă, paiantă sau tablă, cu fundație de beton;
gj – pentru garaj din zidărie sau tablă u fundație de beton;
gr – pentru granjd din zidărie;
w – pentru latrine din zidărie.
i – numărul nivelelor se stabilește pentru clădirile cu mai multe nivele și se notează cu cifre, scrise ca exponent al indicelui de cartare ( în toate cazurile simbolurile A,B,C și D reprezintă implicit parterul). Pe teren nivelurile se determină și delimitează prin măsurători pe exteriorul sau interiorul clădirilor, a conturilor parțiale rezultate din retragerile față de protecția orizontală a parterului;
j – numărul subsolurilor se consemnează dacă nu au destinație tehnică și dacă sunt locuibile. Se delimitează pe plan prin măsurători și se notează cu litera ”s” înscrisă ca indice a indicelui de cartare. Dacă clădirea dispune de două sau mai multe subsoluri, ele se vor evidenția prin indicii 2s sau ns. Se face precizarea că demisolul se asimilează ca subsol.
k – anul construirii este considerat de la data când clădirea are fundație, pereți și acoperiș;
l – starea de întreținere se specifică prin atașarea la indicele de cartare a prescurtărilor: fb, b, m, etc., corespunzătoare stării tehnice de întreținere;
m – tipul de încălzire se consemnează pentru fiecare cord de clădire în funcție de combustibilul, sau sursa folosită: lemne, gaze, termoficare, păcură, energie electrică;
o – tipurile de dotări se consemnează de asemenea pentru fiecare corp de clădire: apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefon;
p – valoare istorică – se referă la clădirile declarate și înregistrate ca monumente istorice, care pot fi evidențiate prin inscripții care menționează acest lucru;
r – denumirea clădirii – se va înscrie numele clădirii sau indicativul de proiectare pentru blocurile de locuințe;
s – capacitatea este în funcție de categoria în care se încadrează clădirile și se va stabili prin preluarea de informații în teren; pentru alte categorii de dotări, capacitatea se caracterizează prin număr de locuri, număr de paturi, etc.
t – tipul de proprietate – se stabilește în raport cu titularul dreptului de proprietate, pe baza documentului sau înscrisului pe care acesta îl posedă, pentru fiecare corp de clădire în parte. Datele cu privire la posesori se referă la:
categoria proprietății;
modul de deținere;
numere posesorului;
adresa;
codul persoanei, extras din actele de identitate sau codul SIRUES pentru unitățile posesoare;
cota parte indiviză, etc.
3.4.2. Etapa a II-a. Lucrări de inventariere tehnică imobiliară
Lucrările de inventariere tehnică imobiliară pot preceda sau succeda ridicările sau actualizările topografice, cadastrul general și cartarea imobiliară. Ele se caracterizează printr-un grad ridicat de detaliere a datelor și informațiilor necesare evaluării terenurilor și clădirilor în localități.
Dacă în zona ăn care se face inventarierea tehnică imobiliară nu există plan topografic, se va executa mai întâi o ridicare pentru întocmirea planului cadastral.
Lucrările din faza de teren sunt:
Întocmirea schiței parcelei – se va desena la scara aproximativă schița parcelei, respectându-se semnele convenționale pentru întocmirea planurilor topografice la scările 1:500, 1:1000, 1:2000, înscriindu-se denumirea și numărul poștal al imobilului, precum și ale imobilelor învecinate. După desenarea schiței se vor măsura:
Împrejmuirile și vecinătățile pe toate laturile parcelei. În cazul împrejmuirilor nematerializate, limita dintre parcele se va stabili de proprietarul parcelei în cauză, în prezența și cu acordul vecinilor;
Corpurile de clădire – se vor măsura elementele liniare, în valoare orizontală și înălțimile. În interiorul contururilor determinate de clădiri se vor înscrie indicii de cartare (A, B, C, D).
Construcțiile anexă – se numerotează cu simbolurile C1,…,Cn, în interiorul corpurilor de clădire;
Distanțele necesare pentru determinarea ariei suprafeței parcelei, în cazul când punctele de pe conturul acesteia nu se pot ridica direct. Măsurătorile trebuie să se efectueze astfel încât să se asigure o precizie de cel puțin +/-2cm la 100 metri.
Întocmirea releveului pe corpuri de clădire și niveluri
Prin releveu se înțelege o secțiune orizontală a clădirii.
Întocmirea pe teren a releveului constă în determinarea formelor caracteristice, a sistemului și elementelor constructive, finisajelor și dotărilor tehnico-edilitare ale clădirilor, pe corpuri și niveluri. Pentru întocmirea releveului se parcurg următoarele etape:
recunoașterea și cercetarea clădirii;
întocmirea schiței la o scară aproximativă;
executaea masurătorilor liniare.
Pe conturul exterior al clădirii, măsurătorile se vor executa deasupra soclului, iar în interior, la aproximativ 1,50m față de pardoseală, astfel ca planul de secționare să treacă prin majoritatea golurilor.
Măsurătorile liniare executate cu ppanglica sau ruleta trebuie să se încadreze în toleranța T=+/-0,0003*D(m), pentru distanțe de peste 50m, și T=+/-2cm, pentru distanțe sub 50m.
Releveul trebuie să conțină:
Elementele componente ale clădirii:
pereții interiori și exteriori cu dimensiunile parțiale și totale;
grosimea zidurilor, care se determină prin măsurare directă în goluri;
înălțimea cornișei cu indicarea locului unde aceasta se modifică;
golurile practicate în pereți, ale căror dimensiuni se vor înscrie sub formă de fracție, având la numărător lățimea iar la numitor înălțimea; la ferestrele echipate cu obloane sau rulouri se va semnala existența acestora prin înscrierea literei R înaintea fracției cu dimensiunile;
dimensiunile încăperilor (parțiale și totale);
ieșindurile și nișele;
scările interioare și exterioare, indicându-se sensul de urcare, numărul treptelor și materialul din care sunt confecționate;
pivnițele, specificându-se încăperile sub care sunt amplasate, și intrările la acestea;
balcoanele, logiile, terasele acoperite, menționându-se felul pardoselii, înălțimea parapetului, etc;
înălțimea încăperilor, folosința lor, etc.
Elementele de încălzire: sobele, bateriile de radiatoare, instalațiile centrale, etc;
Instalații – sanitare, electrice și cele speciale.
Descrierea caracteristicilor generale, elementelor constructive și echipării tehnico-edilitare
Descrierea caracteristicilor generale – se face pentru fiecare corp de clădire și se referă la:
anul construirii;
starea de întreținere;
regimul de înălțime;
folosința.
Descrierea elementelor constructive – se va face pentru fiecare corp de clădire și se referă la:
fundație (tipul și materialul);
pereții (portanți sau nu, materiale, etc);
planșeele (materialul din care sunt făcute, menționându-se și plafoanele false);
acoperișul (descrierea șarpantei și a învelitoarei, materialul), la terase se va specifica dacă sunt circulabile sau nu, etc.
Echiparea tehnico-edilitară – se înscriu caracteristicile constructive și funcționale conform normativelor de specialitate pentru: instalațiile de încălzire și sanitare, iar la instalațiile electrice și de telefoane se va menționa existența lor prin Da sau Nu.
Descrierea împrejmuirilor și construcțiilor anexe
Pentru împrejmuiri, descrierea va scoate în evidență materialul din care este confecționat;
Pentru anexe, descrierea se va referi la materialul din care sunt confecționate, la finisaje, învelitori, folosință, etc.
Descrierea terenurilor și plantațiilor viti-pomicole
În interiorul perimetrului construibil al localităților există și terenuri virane (neconstruite), curți izolate, plantații de pomi sau vie, plantații organizate sau pomi izolați. Pentru acestea trebuie să se specifice:
categoria de folosință a terenului și clasa de calitate, indicându-se și starea de degradare, când este cazul;
specia viței de vie sau a pomilor, cu menționarea suprafeței productive, a subcategoriei de folosință;
la pomii izolați se va menționa specia, acordându-se atenție deosebită speciilor valoroase (nuci, duzi, etc).
Înscrierea locatarilor din clădiri
În documentele de inventariere imobiliară se înscriu familiile și persoanel care locuiesc în clădire cu titlu permanent, sub formă de fracție (număr de familii/număr de persoane). Locatarii flotanți se înscriu la rubrica ”Observații”, sub forma: ”în corpul C1 mai locuiesc 2fam/3pers flotante.
Identificarea bunurilor imobile și proprietarilor
Identificarea bunurilor imobile și proprietarilor se face folosind documentația tehnică și juridică primită de la Oficiul de cadastru (palnul cadastral la scara 1:500, …, 1:2000, și cartea funciară).
Bunul imobil se identifică după numărul cadastral și numărul poștal. Dacă imobilul aparține la două străzi, se va scrie întâi adresa lui din actul de proprietate, sau din buletinul de identitate, menționându-se apoi și cea de-a doua intrare.
Determinarea situației juridice a imobilului are drept scop constatarea dreptului de proprietate. Acest drept se va constata în raport cu titularul sau/și față de înscrisurile pe care le posedă, cu mențiunea dacă acestea rezultă dintr-un act autentic sau sub semnătură privată. În cazul actelor autentice, se va arăta instanța care a autentificat, precum și numărul și data procesului verbal de autentificare. În cazul când actul este transcris, se va menționa registrul și numărul de transcripție.
La examinarea inscripțiilor se va menționa, după caz, următoarele:
natura actului (dacă este translativ de de proprietate: act de vânzare, cumpărare, donație, schimb, etc., sau dacă este declarativ de proprietate – act de partaj);
modul de dobândire a proprietății;
modalitățile care afectează proprietatea (coproprietatea, servituți).
Se va înscrie citeț numele și prenumele proprietarului (sau proprietarilor – dacă există mai mulți), domiciliul, cotele care le dețin, sau orice detaliu care concură la clarificarea titlului de proprietate.
În cazul clădirilor se va menționa dacă sunt construite cu credit de la stat.
În cazul actelor sub semnătură privată se va menționa ”imobilul cumpărat cu chitanță sub semnătură privată de la ……., domiciliat în ………
Dacă proprietarul nu posedă acte, dreptul de proprietate va fi consemnat prin declarație verbală.
Dacă imobilul aparține unor întreprinderi sau instituții de stat, societăți comerciale, unități cooperatiste, asociații, organizații obstești, etc, se va consemna unitatea care-l deține și denumirea forului tutelar cu sediul fiecăruia.
Lucrări de inventariere tehnică imobiliară desfășurate în faza de birou
Definitivarea schiței parcelei
În funcție de mărimea suprafeței imobilului, schița se va redacta în spațiul rezervat pe Fișa tehnică a imobilului, la scara 1:500, sau pe o foaie separată, la aceeași scară, sau mai mică.
Elementele de conținut ale schiței parcelei sunt:
denumirile străzilor;
numărul poștal al imobilului și al celor vecine;
limitele parcelei cu înscrierea în tuș a dimensiunilor laturilor;
indicii de cartare pentru imobilul inventariat;
numerotarea corpurilor de clădire și a construcțiilor anexe;
poziția nucilor și duzilor cu indicarea speciei;
conturul terenurilor ocupate cu plantații viticole sau pomicole;
numărul pomilor pe specii;
eventualele servituți;
direcția nord.
Schița se desenează în creion, iar scrierea elementelor numerice se va face în tuș.
Redactarea releveelor pe corpuri de clădire și niveluri
Redactarea releveelor se va face în creion, pe hârtie de calc, la scara 1:100, prin desenarea tururor elementelor măsurate pe teren.
Releveele vor trebui să conțină:
toate elementele constructive măsurate în teren cu indicarea dimensiunilor;
numerotarea încăperilor;
folosința încăperilor;
înălțimea încăperilor;
natura pardoselilor;
suprafața fiecărei încăperi calculate cu două zecimale;
elementele de încălzire și obiectele sanitare.
Fiecare releveu va avea un ”indicator ”, din care să rezulte:
unitatea care l-a întocmit;
adresa imobilului;
partea din imobil la care se referă (corp, nivel);
responsabilități (întocmit, desenat, verificat, etc.);
scara;
data.
Calculul ariei suprafețelor.
Se vor calcula următoarele arii:
aria suprafeței parcelei;
aria suprafeței construite (la sol);
aria suprafeței construite desfășurate;
aria suprafeței locuibile;
suprafața utilă.
Aria suprafeței terenului – se va calcula, după caz, prin metodele: analitică, geometrică, trigonometrică, grafică, mecanică, în funcție de elementele și dotarea de care se dispune.
Ariile suprafețelor se vor obține din două determinări și se vor determina pentru fiecare categorie de folosință. Ea va fi exprimată în mp (fără fracțiuni).
Aria suprafeței clădirilor se determină conform prevederilor STAS 4908/79 (arii și volume convenționale), și constă din:
Aria suprafeței construite la sol – este aria secțiunii orizontale la cota 0.00 a parterului. Ea rezultă din dimensiunile exterioare ale clădirii, obținute prin măsurare deasupra soclului și se exprimă în mp;
Aria suprafeței nivelului – este aria secțiunii orizontale făcută prin clădire, la nivelul respectiv, delimitată de conturul său exterior;
Aria suprafeței desfășurate – este suma ariilor suprafețelor nivelurilor (subsol, parter, mezanin, etaje, mansardă), pivniței, balcoanelor, logiilor, teraselor circulabile, teraselor acoperite, prispe, etc. Ea se va exprima in mp cu două zecimale.
Aria suprafeței utile – este aria suprafeței desfășurate minus aria secțiunii zidurilor, și se calculează însumând aria suprafețelor interioare ale tuturor încăperilor și cazane de baie. Ea se exprimă în mp cu două zecimale.
Aria suprafeței locuibile – este suma ariilor suprafețelor utile ale camerelor de zi, dormitoarelor și holurilor locuibile.
Pentru construcțiile anexă din scânduri sau tablă, aria suprafeței utile se determină scăzând din aria suprafeței desfășurate a valorii rezultate in înălțimea perimetrului construcției cu 0.08.
3.5. DOCUMENTAȚIA FINALĂ
În funcție de cerințele beneficiarului, stipulate în adresa de contractare, documentația finală va cuprinde:
3.5.1. Piesele scrise
Tema lucrării;
Memoriul justificativ, în care se vor descrie:
delimitarea zonei de lucru;
documentarea privind lucrările existente și corelarea lor cu lucrările de cadastru general și cu cele ale sistemului informațional al fondului imobiliar;
încadrarea în sistemul de coordonate al localității;
lucrările executate: cartare imobiliară sau inventariere tehnică imobiliară;
respectarea toleranțelor;
redactarea pieselor scrise și desenate;
Fișa bunului imobil;
Actualizarea (la cerere) a documentelor cadastrului general:
registrul cadastral al parcelelor;
indexul alfabetic al proprietarilor cu domiciliul lor;
registrul cadastral al proprietarilor;
registrul corpurilor de proprietate;
fișa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari și categorii de folosință;
Inventare cu coordonate.
3.5.2. Piesele desenate
Piesele desenate se vor întocmi în funcție de tema lucrării astfel:
În prima etapă:
plan cadastral de ansamblu la scara 1:500 – 1:2000, actualizat, privind situația bunurilor imobile la care s-au executat lucrări de cartare imobiliară;
fișa tehnică a imobilelor;
releveele interioare;
relevee fațadă;
facultativ, fotografii 6x9cm, reprezentând fațadele corpurilor de clădire.
Rapoarte de ieșire din baza de date pentru sistemul informațional al fondului imobiliar-edilitare și gestiunea localităților:
Registrul cadastral al parcelelor;
Registrul cadastral al proprietarilor;
Indexul alfabetic al proprietarilor;
Sinteza terenurilor după categoria de folosință;
Situația parcelelor după tipurile de proprietate;
Situația parcelelor după modul de administrare;
Situația parcelelor după dotarea edilitară;
Situația clădirilor în funcție de anul construirii;
Situația clădirilor după regimul de înălțime;
Situația locuințelor în funcție de capacitate;
Situația clădirilor în funcție de capacitate;
Situația clădirilor după moful de administrare;
Situația clădirilor după tipul de proprietate;
Situația după strustura de rezistență a clădirilor;
Situația clădirilor după tipurile de dotări;
Selectarea clădirilor după tipul de încălzire;
Starea de întreținere a clădirilor;
Alte folosințe posibile.
3.6. PROIECTAREA LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
Proiectarea lucrărilor pentru sistemul informațional al fondului imobiliar are la bază solicitările formulate de beneficiarul acestor lucrări.
Solicitările beneficiarului lucrărilor de introducere sau de actualizare a sistemului informațional al fondului imobiliar trebuie formulate cu claritate și trebuie să conțină:
conturul zonei în care se solicită a se executa lucrări pentru fondul imobiliar;
sistemul de proiecție și de referință în care sa se execute lucrările din domeniul imobiliar;
planuri topografice sau cadastrale care urmează a constitui baza lucrărilor sistemului informațional al fondului imobiliar;
lista cu adresele imobilelor pentru care se solicită inventarierea tehnică imobiliară;
eventualele racordări a acestor lucrări care se execută cu lucrări existente în zonă;
alte cerințe ale beneficiarului referitoare la lucrările solicitate (redactare, multiplicare, etc.);
Executantul lucrărilor pentru sistemul informațional al fondului imobiliar, în urma analizei solicitărilor beneficiarului își face documentarea necesară asupra lucrărilor și materialelor existente în zonă, stabilind în cadrul proiectului:
dacă zona indicată de beneficiar este bine conturată pe planurile topografice sau cadastrale care se vor utiliza;
dacă există în zonă rețea geodezică planimetrică și altimetrică în conformitate cu solicitările beneficiarului;
daca planurile topografice sau cadastrale indicate de beneficiar:
acoperă întreaga zonă de cadastrat;
sunt în sistemul de proiecție și de referință indicat de beneficiar;
sunt la scară convenabilă pentru execuția lucrărilor fondului imobiliar;
au o vechime convenabilă, care să garanteze execuția corectă a lucrărilor;
au o precizie și un conținut corespunzător lucrărilor de evidență imobiliară.
dacă în zonă există introdus cadastru general, și in acest caz:
anul introducerii cadastrului general;
baza topografică pe care s-a executat cadastrul general precum și diferențele între baza topografică pe care s-a executat cadastrul general și baza topografică folosită la introducerea sistemului informațional al fondului imobiliar;
zonele în care s-au propus modificări planimetrice masive (peste 30%) față de cadastrul general;
dacă în zonă există sisteme informaționale de specialitate pentru alte domenii (ape, silvic, căi ferate, etc.) și dacă sunt date și informații care ar trebui preluate în lucrările care se execută.
Dacă zona indicată de beneficiar se poate contura pe planurile topografice sau cadastrale existente, executantul va marca această zonă cu o linie având grosimea de 3-5 mm. Linia se va trasa cu o culoare verde pal, în asa fel încât să nu acopere detaliile de pe planul cadastral. Linia trebuie să fie evidentă. Se va urmării dacă linia trasată spre a contura zona, se inchide.
În exteriorul zonei se vor scrie toate elementele de toponimie cât și alte elemente care se consideră folositoare. Conturul zonei trebuie să fie delimitat pe detalii fixe, vizibile, care prezintă garanții că vor putea fi identificate la teren (drumuri, căi ferate, ape, garduri, etc.).
În cazul când, în anumite zone nu se poate trasa o linie de contur a zonei pe detalii comune existente pe teren și pe planul topografic sau cadastral, care urmează a constitui baza de lucru pentru sistemul informațional imobiliar, se vor proiecta puncte pe conturul zonei, care vor fi materializate pe teren cu borne și care se vor ridica topografic, prin coordonate x și y, acestea constituind aliniamente care se vor uni cu linii drepte pentru a definitiva conturul zonei de cadastrat.
În cazul în care, în localitate nu există o bază geodezică planimetrică și altimetrică corespunzătoare, se impune proiectarea unor lucrări pentru executarea unei osaturi de puncte planimetrice și altimetrice, care să asigure executarea sau actualizarea planurilor topografice sau cadastrale.
Proiectarea rețelei de ridicare se va face în conformitate cu instrucțiunile elaborate de ANCPI.
Proiectarea rețelei de ridicare se va face în sistemul de proiecție și de referință de stat. În cazul în care beneficiarul solicită un alt sistem de proiecție sau de referință, datele vor fi transcalculate în sistemul de proiecție sau de referință solicitat.
Trebuie ținut cont că pentru a se putea confrunta suprafețele rezultate în urma introducerii sistemului informațional imobiliar cu cele din cadastrul general, acestea trebuie să fie executate în același sistem de proiecție.
Planurile topografice sau cadastrale realizate sau actualizate, vor trebui să fie construite în așa fel încât ele să fie în sistemul de proiecție și de referință de stat, și numai în cazuri speciale, cu aprobarea ANCPI, să fie transformate sau realizate în alte sisteme de proiecțieși referință.
În cazul în care, planurile topografice sau cadastrale pe care urmează a se executa cadastrul imobiliar, nu sunt la scara solicitată, în zonă existând planuri la alte scări, se impun următoarele:
dacă planurile topografice sau cadastrale existente sunt la scara mai mare decât cele pe care urmează a se executa lucrările pentru fondul imobiliar:
se va face proiectarea trecerii planurilor topografice sau cadastrale de la scara existentă, la cea necesară introducerii lucrărilor sistemului informațional imobiliar;
trecerea la noua scară poat fi făcută prin metode analogice sau prin digitizare asigurându-se precizia necesară;
în cazul în care, planurile topografice sau cadastrale eistente, sunt la scară mai mică decât cele pe care urmează a se executa lucrările de cadastru imobiliar:
se impune proiectarea și executarea unui plan topografic sau cadastral la scara solicitată;
în cazul în care nu există această posibilitate, se poate eccepta mărirea planului topografic sau cadastral de la scara existentă la scara solicitată, în următoarele condiții:
nu se va accepta un coeficient de mărire ”m” mai mare de 2,5 ori (respectiv m=numitorul scării planului topografic existent/numitorul scării planului topografic solicitat să fie mai mic sau egal cu 2,5);
mărirea se va face numai prin digitizarea planului existent și redactarea lui la scara solicitată folosind coordonatele punctelor digitizate x și y;
se vor proiecta și executa măsurători pe conturul sectoarelor cadastrale: se vor ridica prin metode topografice toate punctele corespunzătoare schimbării de aliniamente pe conturul sectorului cadastral, pe limita gardurilor la stradă sau pe detaliile care se fixează conturul sectorulu cadstral, puncte care vor fi folosite în mod obligatoriu la redactarea noului plan.
Dacă planurile topografice sau cadastrale, pe care urmează a se executa cadastrul imobiliar, au o vechime mai mare de 10 ani, se va proiecta o verificare a acestora. Verificarea se face atât în ceea ce privește conținutul planurilor cât și al preciziei. În cadrul verificării, se va parcurge conturul sectoarelor și se vor nota zonele care nu mai corespund realității de pe teren. În același fel se va parcurge trama stradală, căile ferate, apele, etc. care traversează sau conturează intravilanul, însemnându-se pe plan zonele în care există schimbări.
La birou se vor proiecta lucrările de actualizare sau de refacere a planului topografic sau cadastral, în zonele care nu mai corespund realitășii din teren, consemnându-se:
schița exactă cu zona din care să reiasă limitele până la care să se facă ridicarea;
metodele folosite pentru integrarea zonei actualizate în planurile topografice sau cadastrale existente.
3.7. DELIMITAREA INTRAVILANULUI LOCALITĂȚILOR
Delimitarea perimetrului intravilanului cuprinde operațiile tehnice prin care se identifică, se determină, se materializează pe teren și se reprezintă pe planurile topografice sau cadastrale, punctele și limitele de hotar care închid perimetrul intravilanului.
Operațiunea de delimitarea a perimetrului intravilanului localităților se face, potrivit legii, de către comisia stabilită în acest scop prin ordinul prefectului. Din comisie vor face parte primarul, secretarul consiliului local, delegatul OCPI și delegatul direcției generale de amenajarea teritoriului și urbanism.
Înaintea începerii lucrării pentru sistemul informațional al fondului imobiliar, executntul va lua legătura cu primarul și în baza delegației solicită acestuia constituirea comisie de delimitare a intravilanului.
Delimitarea intravilanului din cadrul teritoriului administrativ se face pe planul topo-cadastral, care trebuie să conțină toate detaliile pe care se desfășoară limita, iar în lipsa acestuia, prin parcurgerea și identificarea directă, pe teren. Intravilanul este acea parte a teritoriului unei unități administrativ-teritoriale, determinat potrivit legii, având funcțiunile prevăzute în planurile de amenajarea teritoriului și urbanism.
După delimitarea intravilanului, se incheie un proces verbal, în care se consemnează cu exactitate descrierea perimetrului. În cazul când, în extravlan a fost introdus cadstrul în anii anteriori, limita intravilanului localității trebuie să se încadreze perfect în zona considerată în afara localității și să fie aceeasi limită cu cea care a delimitat intravilanul în lucrările de cadastru din extravilan.
Modificările față de limita precedentă trebuie să fie bine justificate, prin explicații clare prinvind suprafețele, proprietarii, categoriile și subcategoriile de folosință ale terenului, în vederea actualizării, după caz, a lucrării precedente.
Când limita intravilanului este constituită din firul unei ape curgătoare, căi ferate sau drumuri, se vor borna pe ambele părți numai punctele de intrare și de ieșire a acestora din teritoriul ce se delimitează.
Acolo unde limitele intravilanului nu sunt constituite din detalii naturale (talveguri, cumpene de apă, limite de păduri, etc.) sau artificiale (drumuri, căi ferate, limite de categori de folosință, canale, șanțuri, diguri, etc.), ci traversează suprafețe întinse de teren este necesar ca aceste limite să fie materializate prin puncte bornate pe teren.
3.8. LUCRĂRI TOPOGRAFICE ÎN ACTIVITATEA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI IMOBILIAR
3.8.1. Rețeaua planimetrică a localității
Rețeaua planimetrică a localității conține totalitatea punctelor geodezice existente, ăntr-un sistem unitar, determinată prin triangulație, trilaterație, poligonometrie, GPS, ca și punctele de detaliu determinate prin orice metodă care asigură precizia de determinare impusă.
Sistemul de proiecție de stat este proiecția Stereografică 1970. Pentru localitățile aflate la distanță de cercul de deformație nulă, în care deformațiile depășesc 5 cm/km, este obligatorie adoptarea unui sistem de proiecție stereografic local. Acesta va fi propriu și unic pentru fiecare localitate, asigurându-se astfel reducerea deformațiilor lungimilor și suprafețelor.
3.8.2. Triangulația
Triangulația ca metodă de bază pentru rețeaua planimetrică poate fi dezvoltată prin:
Rețele principale, care acoperă întregul teritoriu al localităților și sunt formate din triunghiuri cât mai apropiate de cele echilaterale sau din patrulatere cu ambele diagonale observate sau poligoane cu pucte centrale. Unghiurile triunghiurilor vor fi mai mare de , iar în patrulatere unghiurile formate de diagonale trebuie să nu fie mai mici de , eroarea medie pătratică de determinare a unei direcții va fi de maximum , iar lungimea laturilor poate varia între 3 și 7 km;
Rețele secundare, care îndesesc pe cele principale, sunt formate din triunghiuri, poligoane sau puncte determinate prin intersecții înainte, înapoi sau combinate, sprijinite pe puncte de triangulație determinate anterior.
Rețeaua planimetrică a unei localități se poate realiza și prin măsurători GPS, combinate cu rețele poligonometrice, executate cu stații electronice totale.
Indiferent de metoda aleasă pentru realizarea rețelelor planimetrice ale localităților, trebuie să se asigure în mod obligatoriu încadrarea acestora în sistemul rețelei geodezice de stat, prin cel puțin 3 puncte comune.
3.8.3. Proiectarea lucrărilor
Rețelele de triangulație principale și secundare se execută pe baza unui proiect, iar pentru întocmirea proiectului se folosesc următoarele materiale:
hărțile sau planurile existente în zona respectivă;
toate datele referitoare la lucrările executate anterior în zonă ca: triangulație, drumuiri poligonometrice, nivelment, scheme, date asupra bornării, cataloagele punctelor geodezice și reperelor de nivelment, etc.;
date informative asupra condițiilor fizico-geografice;
date informative de ordin economic ca: preț, manoperă, transport, etc.
Proiectul trebuie să prezinte soluția cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnic și economic. După ce se proiectează rețeaua principală și se trasează pe hărți sau planuri configurația ei, se proiectează triangulația secundară.
Prin proiect se va urmări ca:
punctele să fie dispuse în așa fel ca folosirea lor pentru dezvoltarea și îndesirea rețelei să fie cât mai convenabilă;
pentru puctele amplasate pe construcții se vor prevedea transmiteri la sol, care se vor compensa riguros;
să se folosească triangulația anterioară existentă, introduncând-o în rețeaua proiectată;
să se facă program de observații cu numărul strict de vize, eliminându-se cele de prisos;
să se studieze ca procedeele și metodele de calcul să fie ușurate prin proiectarea rețelelor.
Măsurarea bazelor și a laturilor în triangulația localităților
Lungimea laturilor de plecare sau a bazelor se măsoară cu intrumente clasice sau electronice care să asigure măsurarea lungimilor cu o eroare relativă ce nu trebuie să depășească 1:400.000 la măsurarea bazelor, în cazul când acestea se dezvoltă și 1:150.000 la măsurarea directă a laturilor.
Nu se admite efectuarea măsurătorilor cu instrumente clasice pe vât puternic, ploaie, ceață, ninsoare sau când temperatura aerului este peste + sau sub -.
Lungimilor măsurate li se vor aplica corecțiile de etalonare, temperatură, reducere la orizont și reducere la nivelul mării.
Executarea observațiilor
Observațiile azimutale și zentale se execută pe baza proiectului rețelei de triangulație care a fost definitivat în urma recunoașterii în teren.
Observațiile azimutale se execută când vizibilitatea este optimă și atmosfera liniștită, dimineața până la ora 9 și după amiaza începând de la ora 16, întrerupându-se cu o jumptate de oră înaintea apusului soarelui. Pe timp noroc, când condițiile de observație sunt bune, măsurătorile pot fi executate în cursul întregii zile.În fiecare punct de triangulație se determină elementele de excentricitate.Observațiile azimutale se efectuează de regulă prin metoda turului de orizont. Numărul tururilor de orizont este de 6 pentru rețelele principale și de 3 pentru cele secundare.
Când toleranța de tur de orizont nu este respectată, măsurătoare se repetă. Dacă pentru o direcție valoarea colimației este depașită, direcția respectivă se măsoară din nou cu aceeași origine, iar dacă, noua măsurătoare este înscrisă în toleranțe, măsurătoarea inițială se anulează. Când valoarea unei direcții diferă cu o valoare care depășește toleranțele aceleiași direcții obținute din alte măsurători, măsurătoarea se repetă cu aceeași originepe care a avut-o prima măsurătoare.
Dacă două măsurători ale aceleiași direcții au valori care depășesc, una toleranțele în plus și alta în minus, se repetă amândoua măsurătorile cu aceeasi origine și dacă nici aceste măsurători nu satisfac toleranțele, se face o nouă măsurătoare modificând originea.
Observațiile dintr-un punct se refac dacă numărul observațiilor greșite depășesc 1/3 din numărul total al măsurătorilor. Un tur de orizont nu va avea mai mult de 7 direcții pentru punctele rețelei principale și 12 direcții pentru rețelele secundare. Dacă numărul de vize este mai mare, acestea se vor împărți în grupe, fiecare grupă trebuind să aibă cel puțin două vize comune cu cealaltă grupă.
În afara vizelor pentru determinare, turul de orizont se va oriente cu cel puțin trei vize spre puncte de ordin superior sau de același ordin, calculate dintr-o trinagulație mai veche, perfect vizibile și cât mai depărtate. În orice caz, aceste vize nu vor fi mai scurte decât vizele de determinare.
Vizele de determinare ale punctului trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:
să fie sprijinite pe punctele vechi compensate anterior;
să fie uniform distribuite pe întregul tur de orizont;
să formeze unghiuri de -;
să fie observat reciproc.
Pentru trecerea de la o origine la alta a turului de orizont acestea se reiterează la intervalul:
w = , unde n este numărul reiterațiilor.
Verificarea închiderii turului de orizont față de toleranță, a variației colimației și a diferențelor dintre valorile acelorași direcții determinate cu origini diferite se va face la fața locului, după terminarea întregului program de observații.
Închiderea triunghiurilor în triangulația localitășilor se admite în limita următoarelor valori:
rețele principale, inchiderea triunghiurilor
rețele secundare, închiderea triunghiurilor .
Calculul triangulației
Rețelele de triangulație principale și secundare din localități se compensează prin metode riguroase. Se recomandă pentru compensare, metoda măsurătorilor indirecte, prin variația coordonatelor, cu stabilirea ponderilor în funcție de distanța dintre puncte. Compensarea se poate realiza într-un plan de proiecție local la nivelul mării, pe elipsoidul sau în planul de proiecție Stereografic 1970. Coordonatele definitive se vor trece în planul de proiecție Stereografic 1970, indiferent de soluția aleasă pentru compensare.
Pentru verificarea calității măsurătorilor și a preciziei rețelei realizate, ce vor calcula următorii parametri de precizie:
eroarea medie pătratică a unității de pondere, calculată la rezolvarea ecuațiilor normale și calculată după compensare, din unitățile de corecție;
erorile medii pătratice ale coordonatelor punctelor noi;
mărimea elipselor de erori.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească rețeaua de triangulație-trilaterație secundară sunt:
densitatea punctelor: 1-2 puncte/km;
laturi cuprinse între 1 și 3 km;
precizia de determinare a coordonatelor x și y să fie +/-5 cm;
materializarea punctelor cu borne sau pilaștri;
semnalizarea punctelor la sol sau pe clădiri prin balize sau piramide;
transmiterea la sol a punctelor de pe clădiri prin 3 puncte;
laturile sau bazele de plecare măsurate cu eroare relativă 1/400000;
observațiile zenitale executate cu 3 serii.
Determinarea altitudinilor punctelor de triangulație
Atunci când este cazul, și mai ales în triangulația localităților rurale, calculul altitudinilor punctelor de triangulație se efectuează pe baza observațiilor zenitale. Rețeaua de nivelment geodezic, pentru o localitate, trebuie să aibă laturile observate reciproc; diferența de nivel între două puncte rezultă din media celor două valori, prima obținută cu distanța zenitală directă și a doua cu cea inversă. Ecartul maxim între diferențele de nivel calculate pe baza celor două unghiuri reciproce este de 0,25 m.
Compensarea drumurilor de nivelment trigonometric se execută în felul următor: se compară suma algebrică a diferenței de nivel rezultată din măsurătoare cu cea rezultată din diferența de nivel dintre cotele punctului inițial și cel final, stabilindu-se eroarea de închidere. Eroarea de închidere nu trebuie să depășească valoarea rezultată din relația: E=0,25, unde: E este eroarea de închidere, în metri, iar n este numărul stațiilor.
Diferențele de nivel se corectează repartizându-se eroarea de închidere proporțional cu lungimea laturilor. Aprecierea preciziei se face prin calculul erorii mediei pătratice a determinării altitudinii în funcție de metoda de compensare. În cazul determinării cotei prin metoda intersecției, altitudinea se calculează din media aritmetică a altitudinilor obținute parțial, din 3 vize. Dacă una din altitudinile obținute diferă cu mai mult de 0,25m față de media aritmetică, urmează să se verifice calculele și dacă se constată că direcția este greșită observată, nu se ia în considerație. La calculul altitudinilor punctelor de triangulație determinate prin nivelment trigonometric se va ține seama de influența refracției atmosferice și curbura pământului.
3.9. POLIGONOMETRIA
Rețelele poligonometrice se utilizează pentru asigurarea densității de puncte și pot înlocui triangulația în următoarele cazuri:
unde rețeaua poligonometrică este mai economică, realizându-se într-un timp mai scurt;
unde vizibilitatea în tur de orizont este redusă;
unde atmosfera încărcată cu gaze împiedică realizarea observațiilor de triangulație în condiții normale;
unde prin suprafața mică a localității executarea lucrărilor de triangulație nu este eficientă din punct de vedere economic.
Poligonometria se realizează sub formă de trasee izolate sau trasee cu puncte nodale ce se leagăde punctele de triangulație.
Rețelele poligonometrice se împart în:
rețele poligonometrice principale, care se sprijină direct pe punctele de triangulație și care au o formă aproximativ rectilinie și se desfășoară de regulă pe arterele principale ale localităților;
rețele poligonometrice secundare care se sprijină fie pe puncte poligonometrice principale, fie pe puncte de triangulație.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească rețeaua poligonometrică principală:
sistemul de proiecție stereografic de stat (stereo 1970) sau stereografic local;
compensare riguroasă ca drumuiri cu puncte nodale sau poligoane închise;
laturile drumuirilor se vor sprijini la plecare și la sosire pe minimum două vize de orientare;
densitatea punctelor: 1 punct la 10 ha (laturi de 300-500m);
din 3 în 3 stații și în punctele nodale, materializarea se va face prin borne, restul punctelor se vor marca prin picheți de fier;
în punctele nodale materializarea se va face astfel încât să se asigure minimum 2 vize de orientare;
se vor face observații zenitale cu două serii;
observațiile azimutale se vor face cu patru serii;
precizia de determinare a coordonatelor x și y: +/- 5cm;
lungimea maximă a drumuirilor:
în zona construită: 3-4 km;
în zona neconstruită: 4-8 km;
eroarea limită la măsurarea lungimilor 1:20000;
toleranțe admise la măsurarea unghiurilor:
eroarea medie pătratică a unghiului măsurat =
diferența între valori succesive pe o direcție =
închiderea în tur de orizont =
neînchiderile unghiulare pe trasee liniare sau în poligoane = +/- , unde n este numărul unghiurilor măsurate.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească rețeaua poligonometrică secundară:
sistem de proiecție stereografic de stat (stereo 1970) sau stereografic local;
să se sprijine pe punctele poligonometrice principale sau pe punctele rețelei de triangulație-trilaterație;
compensare riguroasă ca drumuiri sprijinite la ambele capete sau ca drumuiri ca pucnt nodal;
densitatea punctelor: 1 punct la 5 ha (laturi de 60-300 m);
precizia de determinare a coordonatelor x și y:
eroarea de închidere a diferențelor de nivel: m = , pentru L în km;
observații zenitale cu o serie;
observații azimutale cu două serii;
lungimea maximă a drumuirilor:
în zona construită: 1,5-3 km;
în zona neconstruită: 2-4 km;
eroarea limită la măsurarea laturilor 1:10000;
toleranțe admise la măsurarea unghiurilor:
eroarea medie pătratică a unghiului măsurat m=;
diferența între valori succesive pe o direcție =;
închiderea în tur de orizont = ;
neînchiderile unghiulare pe trasee liniare = .
Proiectul se întocmește pe planuri existente pe care în prealabil s-au trecut rețelele și punctele existente.
La întocmirea proiectului trebuie să se respecte următoarele:
laturile să fie plasate pe trasee cât mai favorabile lucrului și aproximativ în linie dreaptă.
Abaterea maximă a punctelor de la linia dreaptă care unește punctele de triangulație sau punctele nodale pe care se sprijină traseul, nu trebuie să depășească o treime din lungimea lui. Unghiurile care definesc deschiderea laturilor nu trebuie să fie mai mici de și mai mari de ;
să se proiecteze laturi aproximativ egale și de lungime maximă și să fie pe cât posibil paralele cu fațadele construcțiilor;
la 8-10 laturi să existe o orientare de sprijin;
la punctele unde legarea directă de triangulație nu este posibilă se va alege ca punct inițial un punct din transmiterea la sol a punctului de triangulație.
Plantarea reperelor poligonometrice
Punctele rețelei poligonometrice se materializează în teren prin borne sau repere de sol care trebuie plantate în punctele nodale și in punctele de frângere ale traseului poligonometric.
La alegerea amplasamentelor pentru plantarea reperelor se va ține seama de prevederile de sistematizare și amenajarea teritoriului. Descrierea topografică a reperului se va face după plantare, reperându-se din 3-4 puncte fixe.
Măsurarea lungimilor
La rețelele poligonometrice principale, măsurarea laturilor se va face cu firul de invar, sau cu instrumente electronice. Laturile rețelelor poligonometrice secundare se măsoară cu fire de oțel sau cu panglicăde 50 m gradată la capete, iar în condițiile de circulație intensă, la trecerea peste ape, etc., laturile se măsoară pe cale paralactică folosind scheme care să asigure precizia rețelei.
Pe magistrale și bulevarde cu circulație intensă măsurarea laturilor drumuirilor principale se face prin metoda punctelor auxiliare laterale (intersecții laterale), cu măsurarea bazei inițiale și finale, sau prin măsurători cu instrumente electronice.
Lungimile traseelor poligonometrice secundare se măsoară în ambele sensuri sau cu două panglici sau fire în acelși sens.
Măsurătorile pe teren se execută la fel ca la măsurarea bazelor pentru triangulație; corecțiile ce se aplică bazei măsurate sunt la fel ca la bazele pentru triangulație.
Diferențele dintre rezultatele măsurătorilor laturilor traseului în sensul dus și întors în traseele principale nu trebuie să depășească 1:25000 din lungimea laturii măsurate.
Măsurarea unghiurilor
Măsurarea unghiurilor se face cu teodolite cu cea mai mică citire pe micrometrul optic cuprinsă între și .
În cazul punctelor nodale, când pentru orientare se vor vizapuncte ajutătoare și numărul dorecțiilor va fi mai mare de 2, se va folosi metoda turului de orizont. În acest caz, diferențele între valorile deduse din reiterațiile pentru măsurătorile făcute cu teodolitul de nu trebuie să depășească , iar închiderea în tur de orizont să nu depășească . Neînchiderile unghiulare în trasee separate sau în poligoane închise nu trebuie să depășească , unde n este numărul unghiurilor măsurate.
Legarea rețelei poligonometrice de rețeaua de triangulație
Rețelele poligonometrice se sprijină la capete pe puncte de tringulație și pentru legarea se măsoară unghiurile dintre prima și ultima latură a traseului și cel puțin două direcții ale triangulației de stat. Pentru mărirea preciziei de transmitere a orientărilor se recomandă ca punctele de frângere ale traseului să fie astfel alese, încât să poată fi transmisă orientarea la unul, două sau mai multe puncte de triangulație.
Evaluarea preciziei măsurătorilor de teren permite a se verifica măsurarea corectă a unghiurilor și distanțelor, precum și a controla dacă observațiile corespund preciziei cerute. Cunoașterea preciziei este necesară la efectuarea calculelor de compensare, iar evaluarea preciziei valorilor definitive (compensate) ale diverselor elemente ale unui traseu poligonometric (orientări, coordonate, etc.) poate fi făcută numai dacă se dispune de datele de pe teren.
Evaluarea preciziei constă din stabilirea neînchiderilor longitudinale și transversale, stabilirea preciziei de măsurare a distanțelor pe baza diferențelor dintre măsurătorile duble, stabilirea preciziei măsurătorilor unghiulare pe baza erorilor de neînchiderea unghiulară și erorilor de neînchidere transversală.
Rezultatele calculelor definitive se vor înscrie într-un catalog de coordonate.
3.10. DOCUMENTE CE SE PREDAU BENEFICIARULUI
Documentele ce se predau beneficiarului pentru rețeaua planimetrică a localității.
Piese scrise:
memoriul justificativ:
date despre lucrare;
analiza situației existente;
proiectul tehnic;
inventarul punctelor geodezice ale rețelei planimetrice a localității;
dosarul documentației de teren;
carnete cu observații și măsurători liniare, paginate și indexate sau, după caz, pe suport magnetic;
foile cu elementele de centrare și reducere;
dosarul calculelor de determinare a coordonatelor rectangulare ale rețelei planimetrice a localității;
racordarea grupelor de observații;
calculul corecțiilor de centrare și reducere;
calculul coordonatelor;
evaluarea preciziei;
dosarul calculului altitudinilor punctelor rețelei planimetrice a localității;
proces verbal de verificare-recepție a lucrărilor;
proces verbal de predare a punctelor geodezice.
Piese desenate:
fișe cu descrierile topografice ale punctelor rețelei planimetrice;
proiectul rețelei planimetrice a localității (plan la scara 1:10000 – 1:25000).
CAPITOLUL 4
EXECUTAREA LUCRĂRILOR PENTRU REALIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL FONDULUI EDILITAR
GENERALITĂȚI
Definiții
Rețelele edilitare sunt unități tehnice care deservesc locuințele, ansamblurile social-culturale, instituțiile, agenții economici, etc., precum și rețelele tehnice industriale din spațiul urban; rețelele edilitare pot fi situate atât la suprafață cât și în subteran.
Pentru localități este necesar să se realizeze un sistem informațional specific, care să se ocupe cu inventarierea și evidența sistematică a dotărilor edilitare subterane și supraterane din perimetrul intravilanelor, atât sub aspect tehnic, cât și sub aspect calitativ. Permanent trebuie să se efectueze lucrări de întreținere și actualizare a acestuia, corespunzător situației reale din teren.
Obiective
Obiectivele evidenței specifice rețelelor edilitare urmăresc să stabilească procedeele, metodele, tehnicile și mijloacele care să asigure și să definească în mod unitar, din punct de vedere tehnic, economic și juridic sfera, conținutul și produsele:
Evidenței specifice rețelelor edilitare, în acord cu cele ale cadastrului general, și ale sistemului informațional specific fondului imobiliar.
Scop
Scopul realizării sistemului informațional al rețelelor edilitare constă în următoarele:
furnizarea de informații reale și de calitate;
gestionarea eficientă a localităților folosind pentru decizii un sistem informatic bazat pe date cadastrale;
realizarea unui conținut standard pentru planurile rețelelor, fișsele arterelor (unicat și standard) și situațiile centralizatoare;
stabilirea unor criterii unice pentru evaluarea, verificarea și recepția lucrărilor și produselor privin fondul rețelelor edilitare;
Corelarea sistemului informațional al rețelelor edilitare cu sistemul informațional al fondului imobiliar și cu cadastrul general
Cadastrul general se ocupă de aspectul tehnic și se referă la:
evidența bunurilor imobile aparținând acestui domeniu pentru stabilirea prin măsurători a formei, poziției și configurației proprietăților în vederea înscrierii în documentele cadastrale și în cartea funciară;
obținerea planurilor cadastrale digitale.
Componenta evidenței de specialitate este formată din elemente care aparțin de aspectul calitativ, precum și de alte caracteristici tehnice:
evidența și inventarierea rețelelor edilitare pe tipuri de rețele;
determinarea poziției în plan și a modului de pozare a traseelor rețelelor principale și de distribuție;
determinarea planimetrică a construcțiilor și amenajărilor tehnice edilitare;
determinarea cotelor elementelor sau punctelor semnificative (capace alea căminelor de vizitare, radiere, conducte într-un cămin, etc.);
fișe cu informații (fișe de artere, fișe unicat, fișe standard);
informații privind natura materialelor de contrucție ale conductelor precum și diametrele lor;
informații privind starea rețelelor;
informații privind starea rețelelor;
informații privind debitele, capacitățile, etc.
STRUCTURA DATELOR ȘI INFORMAȚIILOT SPECIFICE SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL REȚELELOR EDILITARE
Datele și informațiile care alcătuiesc conținutul evidenței fondului edilitar sunt de două categorii:
cele care sunt componente ale cadastrului general și care practic concură la obținerea planului cadastral al rețelelor edilitare la scara 1:500 sau 1:1000;
cele care contituie conținutul de specialitate și care vin să completeze informațiile conținute de planul cadastral, sau să furnizeze o serie de elemente suplimentare legate de aspectul calitativ: debite, capacități, stare, detalii tehnice, etv.; aceste informații au un volum foarte mare, sunt structurate pe nivele (artere, elemente constructive, zone amenajate, etc.) și sunt specifice fiecărui tip de rețea.
Tipurile de rețele edilitare
Rețeaua de alimentare cu apă
Rețeaua de alimentare cu apă este alcătuită din:
rețeaua de alimentare cu apă potabilă;
rețeaua de alimentare cu apă pentru scopuri de întreținere a spațiilor verzi, străzilor, etc.;
rețeaua de alimentare cu apă industrială.
Rețeaua de alimentare cu apă în genral se referă la sistemele: de captare, de pompare, de ameliorare a calității apei în sistemele de înmagazinare și sistemele de transport ale apei de la rezervoare sau stațiile de pompare la branșamentele consumatorilor.
Cele trei tipuri de rețele de apă pot exista separat în marile centre populate, sau unite într-o singură rețea în centrele populate mici.
Din punct de vedere al poziției în plan, rețelele de distribuție pot fi ramificate (în centrele populate mici) sau inelare (în centrele populate mari).
Rețelele de distribuție orășenești au, în general, o formă inelară cu ramificații în zona periferică și sunt constituite din conducte principale care transportă apa de la rezervoare la sectoarele de consum și din conducte de serviciu, care transportă apa de la conductele principale la branșamentele consumatorilor.
În legătură cu rețeaua de alimentare cu apă trebuie să se frunizeze toate elementele privind:
captarea apei (din subteran sau de la suprafață);
construcțiile și instalațiile de tratare în vederea îmbunătățirii calității apei;
rețeaua de transport a apei la rezervoarele de tratare și înmagazinare;
rezervoarele de tratare și inmagazinare (subterane, la sol sau supraterane), de compensare sau de pompare a apei;
stațiile de pompare;
rețeaua de distribuție a apei de la rezervoarele de înmagazinare până la branșamentele consumatorilor.
Rețeaua de canalizare
Sistemul rețelelor de canalizare cuprinde un ansamblu de conducte și dispozitive care colectează, transportă, epurează și evacuează apele uzate și pluviale într-un emisar.
Elementele principale ale sistemului de canalizare care fac obiectul evidenței de specialitate a rețelelor edilitare sunt:
rețeaua de canalizare exterioară (rețeaua stradală și colectoare);
stații de pompare sau repompare;
instalații de preepurare și epurare;
colectorul de descărcare și gura de descărcare;
Sistemele de canalizare pot fi de trei tipuri:
sistem unitar, în care colectarea și evacuarea apelor uzate și pluviale se face printr-o rețea unică;
sistem separativ sau divizor, în care colectarea și evacuarea apelor uzate se face printr-o rețea independentă față de cea a apelor pluviale;
sistem mixt în care se folosește sistemul unitar în anumite zone iar în altele sistemul separativ.
În legătură cu rețeaua de canalizare, sistemul informațional al rețelelor edilitare trebuie să furnizeze toate elementele privind:
canalele (conductele) de racord – cele care duc apele uzate de la consumator la rețeaua de canalizare;
canale secundare – cele care primesc apele din canalele de racord;
colectoarele secundare și principale – sunt canalele care primesc apele de la canalele secundare;
canalele deversoare – sunt canalele care duc apele uzate la emisar sau la stațiile de epurare;
stațiile de pompare utilizate la traversări peste obstacole și puncte obligate;
stațiile de epurare, formate din contrucțiile și instalațiile care au rolul de a face apele uzate nepoluante.
Datele privind rețeaua de canalizare se obțin în principal prin ”ridicarea” căminelor de vizitare (elemente care marchează traseul canalelor la suprafață).
Rețeaua de gaze naturale
Rețeaua de gaze naturale se referă la traseele care duc gazele naturale de la conducta de transport la posturile de reglare de la consumator, pentru care sistemul infomațional al rețelelor edilitare trebuie să formeze toate elementele privind:
conducta de transport care aduce gazele în localitate;
stații de predare existente între conducta de transport și rețeaua de repartiție, amplasate suprateran;
rețeaua de repartiție care duce gazele de la rețeaua de transport în diferite sectoare (poate fi subterană sau supraterană);
stațiile de reglare la sector, situate de obicei suprateran;
rețeaua de distribuție spre consumatori care poate fi subterană sau supraterană;
conductele de branșament;
posturile de reglare fixe în nișe practicate în zidul clădirilor sau în gardurile de zid, fie aplicate pe zidurile exterioare ale clădirilor.
Conductele subterane de gaze sunt poziționate de obicei sub spațiile verzi, la adâncimea de 0,90 m sau sub trotuare, alei pietonale, sau chiar sub partea carosabilă la adâncimea de 1,0m.
Rețeaua de repartiție pentru gaze poate fi inelară sau ramificată.
Când conductele de gaze sunt pozate în galeriile tehnice, montarea lor se face în partea de sus a acestora, iar galeriile sunt prevăzute cu sistem de ventilație. Vanele conductelor de gaze sunt amplasate în căminele adiacente galeriei tehnice și ele trebuie amplasate pe planurile cadastrale separat.
Rețeaua de termoficare
Rețeaua de termoficare este folosită la transportul apei fierbinți, aburului, condensului provenit din aburul industrial, sau a altor medii purtătoare de căldură, de la agentul producător la consumator. Pentru această rețea, este necesar să se furnizeze următoarele informații privind:
conductele magistrale – transportă agentul termic de la sursă la cartierele de locuințe, sau la zonele industriale având diametre între 0,4 m și 1,0 m;
rețeaua de distribuție – de la conductele magistrale la consumatori, având diametre între 0,2 m și 0,4 m;
construcțiile auxiliare care se găsesc pe traseele de conducte (reazeme fixe sau mobile, lire de dilatare, stâlpi de susținere – scunzi sau înalți, etc.);
robineți, vane, ventile de aerisire sau golire, instalații de măsurat cu termometre și manometre, etc., care se găsesc pe traseele conductelor, de obicei în căminele de vizitare.
Rețelele de termoficare pot fi radiale sau buclate.
Conductele de termoficare pot fi supraterane (pe stâlpi) sau subterane, montate în canale de cărămidă sau beton armat, ori direct în pământ (cu măsuri de izolare termică).
Rețeaua de cabluri electrice
Cablurile electrice pot fi suspendate pe stâlpi sau pozete direct în pământ (sub trotuare sau spații verzi la adâncimi de 0,8 m până la 1,10 m, oentru care cadastrul rețelelor edilitare trebuie să furnizeze toate elementele privind:
rețeaua de transport (tensiune peste 1 kv), constituind rețeaua de alimentare;
rețeaua de distribuție spreconsumatori (de joasă tensiune), pornind de la punctele de alimentare ale rețelei;
punctele de transformare pentru reducerea tensiunii;
camerele de distribuție pentru cabluri de joasă tensiune și camerele de tragere;
cablurile subterane de 110 kv și 220 kv (pozate în canale cu instalații de răcire cu ulei), având traseele marcate la sol prin borne.
La culegerea datelor privind această rețea se are în vedere ca pozarea la pământ a cablurilor să respecte următoarele reguli:
ordinea de așezare sub trotuare sau spații verzi dinspre clădire spre carosabil este:
cablurile de distribuție de joasă tensiune;
cablurile de distribuție de medie tensiune;
cablurile de curent continuu;
cablurile de iluminat public.
traversarea străzilor se face de obicei perpendicular și pe la capetele acestora (intersecții);
pozarea lor se face deasupra celorlalte rețele edilitare, cu excepția rețelei de gaze, direct în pământ, sau în blocuri de beton prefabricate cu găuri, sau în canale de cabluri electrice.
Rețeaua de telecomunicații
Această rețea cuprinde rețelele: telefonică, telegrafică, de televiziune și radio. Rețelele pot fi pozate suspendat pe stâlpi, sau subteran fie în tuburi de beton sau PVC, fie în blocuri de beton prefabricate cu 4 sau 6 goluri, la adâncimi între 0,8 m și 1,20 m. Sistemul informalțional al rețelelor edilitare trebuie să furnizeze pentru ele toate elementele privind:
traseele liniilor telefonice principale (instalate de obicei în blocuri de beton cu mai multe goluri);
traseele liniilor telefonice secundare instalate în tuburi; ele se identifică prin căminele de vizitare și camerele de tragere;
traseele liniilor telefonice supraterane prin poziția stâlpilor și săgeți de direcție;
traseele liniilor TV supraterane și supraterane.
Rețelele de semaforizare pentru vehicole și pietoni
Sunt de obicei pozate subteran, în tuburi de PVC, sub spațiile verzi sau trotuare, la adâncimea de 0,7 m. Sistemul infomațional al rețelelor edilitare trebuie să furnizeze despre ele toate elementele privind:
traseele cablurilor subterane prin căminele și camerele de tragere;
semafoarele montate pe stâlpi, console sau suspendate;
stâlpii speciali de demaforizare;
cablurile aeriene de legătură pentru semafoarele suspendate;
automatele pentru dirijarea circulației;
detectoarele de saturație sau pentru dirijare adaptivă.
Rețelele tehnice industriale
Rețelele tehnice industriale sunt cele cu specific tehnologic cum ar fi:
rețeaua de apă industrială (uneori tratată special);
rețele de uleiuri (oleducte) sau saramuri (saleducte);
rețele pentru aer comprimat sau pentru oxigen;
rețele pentru combustibili gazoși sau lichizi;
rețele de cabluri cu tensiuni speciale;
rețele de cabluri de comandă și control;
rețele de cabluri de avertizare.
Pentru aceste rețele se culeg aceleași tipuri de date ca pentru rețelele curente, numai la solicitarea beneficiarului.
Alte rețele edilitare
Pe lângă rețelele obișnuite, într-o localitate mai pot eista o serie de rețele specifice zonei sau posibilităților financiare ale primăriei, agenților economici, etc. și pentru care se culeg aceleași informații ca pentru celelalte tipuri. Pot să existe următoarele rețele:
de ape gazoase/minerale captate;
de ape termale captate;
pentru poșta pneumatică;
pentru telecomunicații prin fibre optice, GSM, TV prin cablu.
Informații despre tipurile de rețele edilitare
Prin lucrările de evidență de specialitate destinate fondului rețelelor edilitare trebuie să se furnizeze date și informații legate de:
poziția în plan și înălțime a fiecărei rețele;
elementele și instalațiile privind fiecare rețea;
elementele calitative ale fiecărei rețele.
Informații despre construcțiile și amenajările tehnice edilitare
Construcțiile și amenajările tehnice edilitare reprezintă părți componente ale rețelelor edilitare pe care le deservesc și sunt:
căminele de vizitare;
captările de apă, apeductele, rezervoarele, construcțiile și instalațiile de îmbunătățire a calității apelor;
căminele de vizitare specializate (pentru vane, robineți aerisire, etc.);
gurile de vărsare;
stațiile de pompare;
stațiile de epurare;
stațiile de reglare-măsurare la consumatorii importanți;
stațiile de predare;
punctele termice de racordare sau de preparare a apei calde menajere;
posturile și punctele de alimentare, posturile de transformare subterane, la sol sau pe stâlpi;
camerele de distribuție și cele de tragere cabluri;
galeriile tehnice principale sau de racord magistrale sau secundare.
Pentru aceste construcții și amenajări edilitare se furnizează informații și se culeg date necesare pentru asigurarea conținutului cadastrului general sau al sistemului informațional de specialitate: poziția în plan și înălțime, funcția, natura materialului de construcție, starea lor, etc.
În afara construcțiilor edilitare menționate, care deservesc direct rețelele edilitare, o serie de alte construcții pot fi încadrate de asemenea în categoria construcțiilor cu caracter edilitar, și anume:
tunelele de serviciu sau abandonate;
pasajele rutiere, pietonale și garajele subterane;
depourile și hangarele subterane;
grupurile sociale subterane (W.C. publice, adăposturile ALA);
sălile și halele tehnologice, hrubele și depozitele subterane, etc.
Precum și următoarele construcții supraterane:
podurile, pasajele rutiere suspendate, pasarelele;
liniile de tramvai și cale ferată din localități, depourile, garajele;
funicularele și telecabinele;
liniile de înaltă tensiune;
crematoriile de reziduuri menajere;
metrourile – reprezentate de regulă prin liniile de contur ale zonei care înglobează toate componentele sale.
Lucrările subterane cu caracter secret, din aria urbană, nu fac obiectul sistemului informațional al rețelelor edilitare.
Limitele și zonele pe care se execută sistemul infomațional al rețelelor edilitare
Sistemul informațional al rețelelor subterane se execută în spațiul care conține aceste rețele, spațiu care aparține în cea mai mare parte domeniului public (arterele de circulație, aleile pietonale dintre blocuri, spațiile verzi, etc.), dar și domeniului privat în unele cazuri (în special traversări).
Limitele acestui spațiu sunt stabilite în funcție de fiecare tip de rețea, astfel:
la rețeaua de apă potabilă, limita este stabilită la apometrul din curte abonațiolor, sau în punctul unde conducta strppunge zidul exterior al construcțiilor mari (blocuri);
la rețeaua de canalizare, limita este dată de căminul de vizitare, de unde pleacă conducta de racord spre canalul din stradă, în cazul curților, sau punctul prin care iese canalul din zidul blocurilor;
la rețeaua de termoficare, limita este dată de punctul de intrare a conductelor în clădiri;
la rețeaua de gaze, limita este dată de postul de reglare-măsurare, când acesta se găsește în exteriorul clădirii, sau de punctul de intrare în clădire, când postul se găsește în interiorul ei;
la rețeaua de energie electrică, limita este dată de punctul de intrare în clădire, sau de punctul de oprire la consumatorul public (stâlpi de iluminat public, ceasuri electrice, etc);
la rețeaua telefonică, limita este la intrarea cablurilor subterane în clădiri, sau la cutiile terminale de pe pereții exteriori, sau la cabinele telefonice în exteriorul clădirilor;
la rețeaua de semaforizare limita este dată de semafoarele montate pe stâlpi, sau la cele suspendate;
la rețelele tehnice industriale limita este dată de punctul de intrare în incinta industrială;
la conductele de combustibili lichizi limita se oprește la incinta consumatorului industrial, sau ân dreptul pompelor de distribuție, sau la rezervoarele subterane sau supraterane din intravilan.
Limitarea zonei pe care trebuie să se execute lucrările de evidență de specialitate pentru rețelele edilitare poate fi făcută și arbitrar, în funcție de urgențe, posibilități financiare, finanțator, etc. și, ca urmare, se pot întâlni următoarele cazuri:
limite administratice, stabilite de autoritățile locale și deținătorii de rețele;
limite impuse de tipurile de rețea pentru care se execută evidența specifică;
limite impuse de gradul de detaliere a informațiilor care trebuie obținute;
limite impuse de zonele scoase la licitație;
limite impuse de conținutul care trebuie asigurat, după cum se execută cadastrul general sau evidența de specialitate, etc.
ETAPELE DE REALIZARE A LUCRĂRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL REȚELELOR EDILITARE
Organizara și desfășurarea lucrărilor la introducerea sistemului informațional al rețelelor edilitare
Se realizează în funcție de documentația care se preia de la cadastrul general, deosebindu-se două situații:
Când lucrările pentru introducerea sistemului informațional al rețelelor edilitare se execută în același timp cu lucrările pentru cadastrul general;
Când lucrările pentru această evidență specifică se execută după realizarea lucrărilor pentru cadastrul general.
În primul caz se analizează orice document existent în zonă care poate fi folosit într-o măsură mai mare sau mai mică la introducerea sistemului informațional al fondului rețelelor edilitare și, în acest scop, se va face o evaluare a acestora pentru a întocmi proiectul lucrărilor de introducere a cadastrului.
În al doilea caz, se vor prelua planul cadastral la scara 1:1000 și elementele numerice de la cadastrul general, din care se vor extrage datele necesare pentru fondul rețelelor edilitare. Aceste date se vor completa în teren cu elementele specifice rețelelor edilitare. Indiferent de situație este necesar să se facă mai întâi o analiză competentă a documentelor existente, după care se întocmește proiectul de executare a lucrărilor pentru sistemul informațional al fontului rețelelor edilitare.
Evaluarea documentației existente
În vederea reducerii la maximum a cheltuielilor și volumului lucrărilor pentru realizarea produselor finale ale sistemului informațional al rețelelor edilitare se consultă toată documentația existentă în zonă, referitoare la planul topografic de bază și planurile cadastrale vechi, deținute de oficiile de cadastru, serviciile de specialitate ale primăriei, precum și toate planurile și documentele privind rețelele edilitare deținute de agenții economici care le gestionează.
Aceste documente se evaluează atât cantitativ cât și calitativ, pentru a stabili gradul de utilitate al lor, în lucrările sistemului informațional al rețelelor edilitare.
Evaluarea se va face după următoarele criterii:
gradul de fiabilitate a lor (măsura în care documentele reflectă realitatea din teren);
gradul de acoperire a zonei pe care se desfășoară lucrările pentru sistemul informațional al rețelelor edilitare;
conținutul documentelor în informații utile pentru realizarea lucrărilor sistemului informațional al rețelelor edilitare;
modalitățile în care au fost obținute elementele utile cadastrului, pe care aceste documente le conțin, pentru a stabili gradul de încredere privind corectitudinea lor;
diversitatea informațiilor sau elementelor referitoare la rețelele edilitare, conținute de aceste documente;
existența unor elemente de suprafață, aparținând rețelelor edilitare, care să permită efectuarea de sondaje pe teren.
Această evaluare se face atât prin studiul la birou al documentelor menționate, cât și prin parcurgerea terenului în cadrul acțiunii de recunoaștere.
După evaluare se pot întâlni următoarele situații;
elementele de planimetrie din planurile consultate, care servesc drept fond pentru poziționarea rețelelor edilitare prezintă:
modificări substanțiale, care necesită determinara lor în întregime sau în proporție de cel puțin 50%, caz în care trebuie efectuată o nouă ridicare topografică;
mici modificări față de realitatea din teren, caz în care este necesară actualizara planurilor respective;
nu sunt modificări, caz în care acestea se preiau în întregime;
elementele privind rețelele edilitare (poziții în plan și cote), conținute de documentele de la regiile care gestionează rețelele sunt preluate:
din teren prin determinări directem caz în care vor fi folosite în întregime;
din proiectele de trasare a rețelelor, caz în care acestea vor fi folosite numai cu caracter informativ;
parțial din determinări directe în teren și parțial din proiectele de trasare, caz în care acestea vor fi folosite numai după verificarea lor în teren.
Aprecierea gradului de corectitudine a elementelor privind rețelele edilitare, conținute de documentele consultate, se va face în funcție de tipul acestor documente:
precis – pentru rețelele de canalizare, de apă potabilă, de telefoane, de termoficare, etc., care au suficiente elemente de suprafață.
aproximativ – pentru rețelele de cabluri pozate direct în pământ, cu puține elemente de identificare la suprafață; ca urmare, pentru aceste rețele documentele vor fi preluate numai cu caracter informativ.
Întocmirea proiectului de executare a lucrărilor sistemului informațional al rețelelor edilitare
Proiectul pentru executarea lucrărilor sistemului informațional al rețelelor edilitare trebuie să conțină următoarele elemente:
memoriul tehnic cu justificarea soluțiilor propuse;
delimitarea zonei pe care se execută cadastrul rețelelor edilitare, acoperirea zonei cu foi de plan și nomenclatura acestora;
stabilirea elementelor de fond pe care trebuie să le conțină planul cadastral al rețelelor edilitare (puncte din rețeaua de sprijin și de ridcare, limite de străzi, de proprietăți, de spații verzi, de ape, de zone fără acces, de zone industriale, etc.);
abonați principali – locuințe, instituții, construcții social-culturale, complexe agro-alimentare, etc.;
stabilirea elementelor care trebuie culese în teren pentru fiecare tip de rețea, precum și pentru construcțiie și amenajările cu caracter tehnic edilitar (elemente pentru poziționarea în plan și în înălțime a capacelor căminelor de vizitare, a racordurilor și branșamentelor, a camerelor de tragere, a construcțiilor auxiliare, a traseelor, etc.);
proiectarea rețelei de sprijin și de ridicare care să satisfacă pe lângă cerințele necesare întocmirii planului pentru fondul imobiliar, și cerințele pentru ridicarea în plan și înălțime a rețelelor edilitare;
stabilirea metodelor și instrumentelor care se vor folosi pentru culegerea datelor planimetrice și altimetrice necesare pentru poziționarea elementelor de suprafață și stabilirea traseelor pentru rețelele edilitare subterane, precum și pentru rețelele supraterane;
stabilirea lungimilor tronsoanelor de arteră, a intervalului între profilele transversale pe artere, precum și a conținutului profilelor longitudinale și transversale;
stabilirea informațiilor care trebuie culese pentru fiecare tip de rețea edilitară: diametrele (dimensiuni) căminelor de vizitare, diametrele conductelor de canalizare, materialul de construcție, număr de cabluri pozate la un loc, tensiuni, capacități, presiuni, adâncimi, pante și ruperi de pante, precum și o serie de informații privind arterele: denumiri, numere poștale, îmbrăcăminți, lungimi și lățimi carosbil și trotuare, etc.;
stabilirea planurilor tematice care trebuie întocmite, folosind semnele convenționale pentru fiecare tip de rețea;
stabilirea fișelor care se întocmesc pentru fiecare tip de rețea și a conținutului acestora;
modul de executare a desenului planului rețelelor edilitare;
modul de stocare a datelor și informațiilor privin rețelele edilitare.
Proiectul urmează să fie definitivat după recunoașterea terenului în care se execută sistemul informațional al rețelelor edilitare.
Organizarea și desfășurarea lucrărilor în cadrul sistemului informațional al rețelelor edilitare
Organizarea lucrărilor
Organizarea lucrărilor pentru sistemul informațional al fondului rețelelor edilitare constau în:
procurarea documentației și evaluarea acestora din punct de vedere calitativ și cantitativ;
executarea lucrărilor de teren care se impun, în funcție de situația care s-a stabilit, în urma analizei documentației existente, cu care ocazie s-au precizat omisiunile din documente și care trebuie completate;
executarea lucrărilor de birou pentu obținerea documentelor finale.
Executarea lucrărilor de teren
Lucrările de teren, după realizara rețelelor de sprijin și de ridicare, constau în culegerea elementelor necesare ”ridicării” componentelor rețelelor edilitare, care apar la suprafață, folosint metoda drumuirii cu radieri.
În cazul în care există planuri topografice sau cadastrale la scările 1:500 sau 1:1000 pentru întocmirea planului tehnic edilitar, odată cu preluarea elementelor rețelelor edilitare.
Pentru căminele de vizitare se determină: poziția planimetrică a centrului capacului căminului, cota acestuia și cota radierului, precum și releveul căminului, diametrul acestuia folosind un compas de reducție (figura 6), cotele și diametrele conductelor care ajung în căminul respectiv, folosind un echer din lemn, montat la capătul unei mire sau stinghii din lemn gradată (figura 7).
Traseele rețelelor edilitare, în plan, se obțin unind capacele căminelor de vizitare sau ale camerelor de tragere, cu linii convenționale.
Traseele rețelelor edilitare, în plan vertical, se obțin în profilul în lung folosind releveele căminelor de vizitare.
Există două metode pentru obținerea traseelor rețelelor edilitare, în plan și în înălțime: metoda directă și metoda indirectă.
Metoda directă – constă în ”ridicarea” poziției în timpul pozării acesteia (înaintea astupării șanțurilor). Ea permite realizarea unei viteze de lucru și precizii mari. Poziția planimetrică și altimetrică a punctelor caracteristice (capace, guri de aerisire, vane, conducte, etc.) se determină din punctele drumuirilor planimetrice și din cele ale drumuirilor de nivelment geometric de ordinul V.
Metoda directă poate folosi și releveele căminelor de vizitare și gurile de aerisire, pentru obținerea traseelor, acestea fiind amplasate axial pe trasee, adâncimea determinându-se cu dispozitive speciale.
Traseele rețelelor edilitare determinate prin metoda directă se vor repera prin profile transversale, care se execută, de regulă, înainte și după intersecție, în punctele de schimbare de pantă în cadrul profilului în lung, precum și la schimbările de direcție.
Metoda indirectă – se utilizează în cadrul rețelelor subterane, ale căror trasee și adâncimi nu se cunosc. Această metodă necesită uneori executarea de săpături de identificare, deci un volum mare de timp și muncă. Aplicarea acestei metode în cazul rețelelor metalice, sau sub tensiune, poate fi înlesnită foarte mult prin utilizarea detectoarelor electromagnetice, care asigură totodată și o precizie suficientă (+/- 10cm).
Determinarea adâncimilor diferitelor rețele edilitare subterane prin căminele de vizitare se face folosind diferite dispozitive improvizate: mire cu prelungitoare, echere cu talpa mobilă, bastoaen culisabile, etc., și se evidențiază în cadrul profilelor longitudinale. Aceste profile se execută de obicei la rețelele de canalizare și alimentare cu apă.
Traseele rețelei de canalizare se pot identifica prin folosirea unui lichid colorat care se toarnă în rețeaua de scurgere, pentru a uni corect căminele de vizitare.
Executarea lucrărilor de birou
Lucrările de birou cuprind:
calculele necesare determinării coordonatelor și cotelor punctelor din rețeaua de sprijin local;
calculele privind legarea rețelei de sprijin locală, de rețeaua națională;
calculele privind determinarea coordonatelor și cotelor punctelor radiate care aparțin rețelelor edilitare, precum și elementelor de fond ale planului cadastral;
redactarea pe cale clasică sau automată a planului cadastral cuprinzând traseele rețelelor edilitare în totalitate (planul cadastral complex), sau pe grupe de rețele ”înrudite” (planuri tematice) cu respectarea normelor și semnelor convenționale în vigoare. Practic pentru fiecare tip de rețea se procedează după cum urmează:
Pentru rețeaua de alimentare cu apă reprezentarea în plan se face prin linii discontinue de culoare albastră, cu simbolul ”A”, prin unirea capacelor căminelor reprezentate prin semne convenționale. Pe traseul conductei se trece și diametrul nominal (Dn) al tronsonului, în mm. Dacă lângă valoarea diametrului se face specificația ”PREMO”, conducta este executată din beton precomprimat.
Pentru rețeaua de canalizare centrele capacelor se unesc pe schiță, direct în teren, pentru obținerea traseelor conform măsurătorilor, constatărilor și avizelor regiei de apa canal. Pe plan, rețeaua de canalizare se reprezintă prin linii discontinue, de culoare maron, cu simbolul ”C”, care unesc capacele căminelor reprezentate prin semne convenționale.
Pentru rețeaua de alimentare cu gaze naturale pe plan se reprezintă prin linii discontinue de culoare galbenă, cu simbolul ”G”, care unesc căminele de vizitare și capacele de detectare a fisurilor, reprezentate prin semne convenționale.
Rețeaua de termoficare se reprezintă în plan prin linii discontinue de culoare roșie cu simbolul ”t”, prin unirea capacelor căminelor de vizitare reprezentate prin semne convenționale. Pe traseele rețelei de termoficare se trec și căminele de vizitare precum și intrările și ieșirile din subteran.
Pentru rețeaua electrică reprezentarea pe plan se face prin lini discontinue de culoare verde cu instcripția ”e”, urmând traseul obținut prin unirea bornelor de avertizare a traseelor cablurilor de înaltă tensiune cu specificarea numărului de cabluri, felul tensiunii (IT – înaltă tensiune, JT – joasă tensiune), precum și a valorii tensiunii.
Pentru rețeaua de telecomunicații reprezentarea pe plan se face prin linii discontinue de culoare neagră, cu inscripția ”T”, care unesc căminele de vizitare și camerele de tragere reprezentate prin semne convenționale. Pe planul cadastral cu rețelele de telecomunicații se trece poziția fiecărei camere de tragere, natura și lungimea, numărul de cabluri și secțiunea blocului care conține cablurile.
Lucrările de birou continuă cu:
calculul elementelor și redactarea profilelor longitudinale și transversale;
întocmirea inventarului cu coordonatele punctelor care aparțin rețelelor edilitare (centrele capacelor căminelor de vizitare, sau ale camerelor de tragere, construcțiilor și amenajărilor edilitare auxiliare, gurilor de aerisire, racordurilor, etc.);
redactarea releveelor căminelor de vizitare;
redactarea schemelor cu tronsoanele de rețele edilitare;
redactarea fișelor de arteră standard și unicat.
4.4. ÎNTOCMIREA DOCUMENTAȚIEI FINALE PENTRU SISTEMUL INFORMAȚIONAL AL REȚELELOR EDILITARE
4.4.1. Planul tehnic-edilitar complex se realizează in format digital corespunzător scărilor 1:500 sau 1:1000, la care se și poate tipări pe secțiuni standardizate, atunci cand se dorește forma analogică. Planul se obtine prin raportarea punctelor caracteristice fiecărei rețele, folosind semnele convenționale specifice fiecărui tip de rețea edilitară.
Planul tehnic-edilitar complex cuprinde toate rețelele edilitare desenate pe un fond planimetric minim, extras din planul topografic de bază, din planul cadastral pus la dispoziție de cadastrul general sau, cand acestea nu exista, „ridicat” direct in teren, odată cu culegerea elementelor pentru determinarea rețelelor edilitare (Anexa 1).
Elementele de fond conținute de planul tehnic edilitar complex sunt:
– punctele din reteaua de sprijin si de ridicare:
– limitele si axele arterelor de circulație, precum si ale aleilor, piețelor, proprietăților, spațiilor verzi, apelor, zonelor interzise, zonelor industriale:
– abonații principali ai rețelelor: construcțiile de locuințe, instituții, construcții social-culturale, magazine, complexe agro-alimentare, etc;
– inscripții: denumiri de artere, numere poștale, denumiri ale spațiilor publice (parcuri, gradini, complexe sportive, zone de agrement, ștranduri), stații de metrou, lucrări de artă, servituți, abonații principali, zone industriale, zone interzise, ape, etc.
Elementele de conținut specific din planul cadastral complex sunt:
– capacele căminelor de vizitare (desenate prin semne convenționale) având scrise alături, sub forma de fracție, cotele de la capac (numărătorul fracției) si la radier (numitorul ei);
– stâlpii rețelelor electrice sau telefonice, desenați prin semne convenționale, bornele pentru traseele subterane, tensiuni, număr de cabluri etc.;
– traseele rețelelor edilitare cu toate echipările, racordurile si branșamentele la abonați: cămine, hidranți, vane, robinete de concesie, apometre, cișmele, fântâni, desenate prin semnele convenționale corespunzătoare fiecarui tip de rețea:
– construcțiile si amenajările edilitare auxiliare, reprezentate la scară sau prin semne convenționale, cand sunt mici;
– inscripții asociate rețelelor edilitare: diametre conducte, număr cabluri pozate la un loc, materiale de construcție, presiuni, tensiuni, cote, etc., toate sub formă de cifre sau simboluri;
– inscripții asociate construcțiilor si amenajărilore dilitare (simboluri, materiale de construcție, etc.)
Planul tehnic-edilitar complex poate fi întocmit pe întreaga zonă (mai multe foi pe plan), sau numai pentru o arteră (mai multe tronsoane), cuprinzând și zona ei de influență (zona de influență a unei artere se stabilește, de regula, împreună cu beneficiarul).
4.4.2. Planurile tematice se întocmesc la aceleași scări ca și planul cadastral complex, sau la scări mai mari (in funcție de dorința beneficiarului), prezentate pe secțiuni sau tronsoane de arteră, cuprinzând numai un tip de rețea, rețele „inrudite” sau rețele care nu se „incomodează” reciproc, și care sunt obținute pe aceleași căi și în aceleași condiții ca și planul tehnic-edilitar complex (Anexa 2).
Conșinutul planurilor tematice este același ca al planului cadastral complex, cu referire numai la rețelele edilitare pe care le redă.
Planurile tematice mai pot conține și anumite obiecte selectate de pe întreaga zonă sau pe anumite artere, precum și selecții de anumite construcții și dotari tehnico-edilitare din întreaga zonă sau de pe anumite artere. De asemenea, conținutul planului tematic se mai poate stabili și în funcție de solicitările beneficiarului.
Planurile tematice se redactează pe straturi, cu culori diferite, pentru a se da posibilitatea analizării conținutului acestora și al planurilor cadastrale de bază.
4.4.3. Profilul longitudinal se întocmește numai pentru rețeaua de canalizare și pentru cea de alimentare cu apă. Scara distanțelor se alege egală cu scara planului sau mai mică, dacă traseul este lung și dotările anexe sunt rare, iar scara înățimilor se va alege in funcție de pantele specifice terenului din localitatea respectivă, putând chiar să difere în funcție de zone.
Profilul longitudinal trebuie să conțină:
Pentru rețeaua de canalizare (Anexa 3):
numerele de ordine ale căminelor de vizitare (in concordanță cu cele din fișa arterei);
distanțele parțiale între căminele de vizitare;
distanțele cumulate la căminele de vizitare;
cotele la capace, radier, intrări și ieșiri conducte în căminele de vizitare;
diametrele conductelor de canalizare la intrare, ieșire și racorduri;
secțiunea căminelor de vizitare;
materialul de construcție al conductei, natura capacului;
detalii suplimentare (înfundat, colmatat parțial sau total, deteriorari, etc.).
Pentru rețeaua de alimentare cu apă:
numerele de ordine ale punctelor de pe profil și ale căminelor de vizitare;
distanțele parțiale între punctele sau căminele de vizitare de pe traseul conductei;
distanîele cumulate în dreptul acelorași puncte;
cotele la capacele căminelor de vizitare și la radier;
cotele pe conducte în căminele de vizitare;
diametrele conductelor și materialele din care sunt făcute;
secțiuni prin căminele de vizitare;
detalii suplimentare.
4.4.4. Profilele transversale având scara distanțelor 1:100 și cea a inălțimilor 1:10 sau 1:50 (Anexa 4)
Profilele transversale se prezintă grupat pentru fiecare arteră și vor conține:
punctele care definesc capetele profilelor;
simbolurile rețelelor edilitare reperate în profil;
distanțele parțiale între rețele;
distanțele cumulate de la capătul din stânga la fiecare rețea;
cotele rețelelor de canalizare și alimentare cu apă obținute prin măsurători pentru capace, radier, pe conducte și la racorduri;
adâncimile de pozare pentru restul rețelelor tehnice obținute din detectări cu aparatură adecvată sau din informații de la regiile care le gestionează.
4.4.5. Releveele căminelor, camerelor de vizitare și ale altor construcții auxiliare (Anexa 5) se reprezintă la scării convenabile, stabilite de comun acord cu beneficiarul și în funcție de conținutul acestora.
4.4.6. Schema tronsoanelor pe tipuri de rețele (Anexa 6) se întocmește în cadrul fișei arterei, la scară convenabilă, pentru a prezenta o vedere de ansamblu asupra tronsonului respectiv de rețea.
4.4.7. Fisele cu informatii complementare:
Fisa de artera
Această fișă conține atât date referitoare la arteră cât și date referitoare la fiecare tip de rețea.
Datele referitoare la arteră:
identificatorii arterei: număr fișă, cod și tip arteră, denumire arteră, secțiuni de acoperire, etc.:
schema arterei: axa arterei, numărul și pozițiile profilelor transversale, axele și denumirile arterelor cu care se intersectează;
elemente constructive: lungimea arterei, lățimea carosabilului la arteră și trotuare, natura imbrăcăminții, etc.
Date referitoare la rețelele edilitare:
întreprinderea de exploatare: denumirea, adresa, telefon, fax;
schema rețelei: traseele conductelor împărțite pe tronsoane, abonații principali și numerele poștale, construcțiile auxiliare;
construcțiile și instalațiile auxiliare: tipul, coordonatele plane, cotele (la capac, conducte și radier) numerele sau codurile fișelor standard și unicat în care sunt detaliate;
conductele: tronsonul și lungimea lui, tipul conductelor (transport, serviciu), diametre nominale, modul de pozare;
diverse: datele de punere în funcțiune, starea lor, informații despre avarii, etc.
Fișa unicat – care conține elemente constructive din alcătuirea rețelelor;
Fișa standard – care conține detalii de pozare, etc.
Documente diverse care au folosit la întocmirea proiectului:
planurile topografice sau cadastrale vechi;
planurile preluate de la deținătorii rețelelor, cu adnotările rezultate din analiza și recunoașterea terenului;
schițe, scheme, secțiuni, întocmite în teren pentru stații, perimetrări, reperaje, profile, etc.;
carnetele de teren cu observații, calcule, note tehnice, note explicative și justificative, etc.
REALIZAREA LUCRĂRILOR LA ACTUALIZAREA CADASTRULUI REȚELELOR EDILITARE
Actualizarea cadastrală este operațiunea de aducere la zi a planurilor, registrelor și fișelor cadastrale, în concordanță cu situația reală din teren.
În conformitate cu legea cadastrului, ținerea la zi se va face în baza cererilor și comunicărilor făcute de agenții economici, precum și periodic, la intervale de cel mult 6 ani, când se va parcurge în mod obligatoriu întregul teritoriu administrativ, pentru a înregistra și opera toate elementele modificate.
Documentele folosite la actualizarea sistemului informațional al rețelelor edilitare
Documentele care se preiau de la Cadastrul general și de la Sistemele informaționale specifice domeciului de activitate al rețelelor edilitare în vederea executării lucrărilor de actualizare sunt:
copie de pe planul cadastral al zonei, furnizat de Cadastrul general;
copii ale planurilor executate în zonă de către agenții economici și care pot folosi la actualizare;
proiectele și datele puse la dispoziție de titularii Sistemelor informaționale specifice;
planul tehnic edilitar complex și planurile tematice cuprinzând tipurile de rețele care fac obiectul actualizării;
proiectele rețelelor edilitare furnizate de regiile care le gestionează;
fișele cu informații complementare privind diferitele tipuri de rețele, furnizate de asemenea de către regiile respective.
Analiza documentelor și întocmirea proiectului de actualizare
După consultarea documentelor și parcurgerea terenului se va face evaluarea acestora și cuantumul modificărilor, stabilindu-se situația în care se încadrează activitatea de actualizare. Corespunzător acestei situații se va întocmi proiectul de executare a lucrărilor de actualizare.
Organizarea și desfășurarea lucrărilor la actualizarea sistemului informațional al rețelelor edilitare
Lucrările de teren – aceste lucrări urmăresc culegerea elementelor și datelor necesare reprezentării pe plan a modificărilor intervenite în traseele rețelelor edilitare precum și actualizării fișelor cadastrale conținând informațiile complementare legate de rețelele edilitare. Elementele și datele se preiau fie din proiectele care cuprind modificările în rețele, existente la regiile care le administrează, dar numai după verificarea lor în teren, fie prin măsurători.
Lucrările de birou – constau în operațiuni de calcul, redactare și verificare.
Documentația finală la actualizare se întocmește după terminarea lucrărilor de actualizare a sistemului informațional al rețelelor edilitare, este constituită di piesele pe care sunt operate modificările cu tuș, specificând: ”Actualizat” (data), Întocmit ”…….”, (faza de teren), Desenat ”……” (faza de birou).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Executarea Lucrarilor Pentru Realizarea Sistemului Informational al Fondului Edilitar (ID: 149800)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.