Eficacitatea Popularilor cu Fazan de Vanatoare In Raionul Criuleni
ANEXE
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4 Schemă pentru stabilirea vârstei fazanilor juvenili.
Anexa 8
ANEXE
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4 Schemă pentru stabilirea vârstei fazanilor juvenili.
Anexa 8
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. STAREA ACTUALĂ A POPULAțIEI DE FAZAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. familiA Fazanilor și apariția Fazanului de vânătoare și rasele (formele) lui
1.2. Biologia, Ecologia și [NUME_REDACTAT], Reproducerea
1.2.1. Habitatul și reproducția naturală a fazanilor
1.2.3. Creșterea la cloșcă cu transfer în voliere
1.2.5. Demaraj în hale pe așternut permanent cu acces în voliere
1.2.6. Creșterea fazială, cu transfer din baterii în cuști și voliere
1.2.7. Hrănirea puilor de fazan
1.2.8. Creșterea fazanilor pentru reproducție
1.2.9. Factorii și condițiile negative pentru populațiile de fazani
CAPITOLUL II. OBIECT DE CERCETARE. MATERIALE ȘI METODE
2.1. Cadrul natural al raionului Criuleni
2.1.1. Popularea terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni
2.1.2. Analiza terenurilor de vânătoare a raionului unde a fost populat fazanul în perioada 2005-2013
2.1.3. Rezultatele populării
2.2.Materiale și metode
2.2.1. Examinarea și analiza comparativă a terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni
2.2.2. Diagnoza ecologică a terenurilor cu fazani
CAPITOLUL III. PERSPECTVA POPULĂRII TERENURILOR CU FAZAN ÎN RAIONUL CRIULENI
3.1. Analiza bonității terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni pentru gospodărirea Fazanului
3.1.1. Bonitatea terenurilor de vânătoare pentru popularea cu fazani
3.1.2. Recomandări pentru îmbunătățirea terenurilor de vânătoare
3.2. Studiu privind popularea satelor Dolinoe și Cimișeni
3.2.1. Descrierea localităților unde s-a populat fazanul
3.3.2. Alegerea locului pentru populație
3.2.3. Condițiile generale pentru întreținerea fazanilor: descrierea localităților și cerințele pe parcursul întregului an
3.2.4. Măsurile necesare de amenajare a fondurilor de vânătoare, introducerea și sădirea culturilor de interes cinegetic
3.2.5.Gospodărirea habitatului pentru fazan
3.3. Metodele de cointeresare a vânătorilor în întreținerea și înmulțirea fazanilor în localități.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.
RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
EFICACITATEA POPULĂRILOR CU FAZAN DE VÂNĂTOARE ÎN RAIONUL CRIULENI
CUPRINS:
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. STAREA ACTUALĂ A POPULAțIEI DE FAZAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. familiA Fazanilor și apariția Fazanului de vânătoare și rasele (formele) lui
1.2. Biologia, Ecologia și [NUME_REDACTAT], Reproducerea
1.2.1. Habitatul și reproducția naturală a fazanilor
1.2.3. Creșterea la cloșcă cu transfer în voliere
1.2.5. Demaraj în hale pe așternut permanent cu acces în voliere
1.2.6. Creșterea fazială, cu transfer din baterii în cuști și voliere
1.2.7. Hrănirea puilor de fazan
1.2.8. Creșterea fazanilor pentru reproducție
1.2.9. Factorii și condițiile negative pentru populațiile de fazani
CAPITOLUL II. OBIECT DE CERCETARE. MATERIALE ȘI METODE
2.1. Cadrul natural al raionului Criuleni
2.1.1. Popularea terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni
2.1.2. Analiza terenurilor de vânătoare a raionului unde a fost populat fazanul în perioada 2005-2013
2.1.3. Rezultatele populării
2.2.Materiale și metode
2.2.1. Examinarea și analiza comparativă a terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni
2.2.2. Diagnoza ecologică a terenurilor cu fazani
CAPITOLUL III. PERSPECTVA POPULĂRII TERENURILOR CU FAZAN ÎN RAIONUL CRIULENI 42
3.1. Analiza bonității terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni pentru gospodărirea Fazanului
3.1.1. Bonitatea terenurilor de vânătoare pentru popularea cu fazani
3.1.2. Recomandări pentru îmbunătățirea terenurilor de vânătoare
3.2. Studiu privind popularea satelor Dolinoe și Cimișeni
3.2.1. Descrierea localităților unde s-a populat fazanul
3.3.2. Alegerea locului pentru populație
3.2.3. Condițiile generale pentru întreținerea fazanilor: descrierea localităților și cerințele pe parcursul întregului an
3.2.4. Măsurile necesare de amenajare a fondurilor de vânătoare, introducerea și sădirea culturilor de interes cinegetic
3.2.5.Gospodărirea habitatului pentru fazan
3.3. Metodele de cointeresare a vânătorilor în întreținerea și înmulțirea fazanilor în localități. 65
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.
RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Fazanul este cea mai răspândită și cea mai cunoscută pasăre de interes vânătoresc din lume.
[NUME_REDACTAT] se cresc anual peste 22 de milioane de fazani, in timp ce in America de Nord se cresc aproximativ 9,5 milioane, aceasta industrie de crestere a fazanilor, avand o importanță majoră in ceea ce priveste veniturile proprietarilor de crescătorii si ocuparea forței de munca pentru localnici.
Pe teritoriile actuale ale României și [NUME_REDACTAT] creșterea în captivitate a vânatului datează de la începutul sec. XIX și a început cu creșterea fazanului – destinat colonizării terenurilor de vânătoare. Metoda și mijloacele inițiale erau simple bazate pe ponta naturală redusă a făzăniței, pe incubarea naturală (clocit natural) de către femelă sau cloștile de casă, creșterea puilor făcându-se simplu, cu dotări sumare și cu hrănire naturală.
Creșterea intensivă a speciilor de păsări s-a impus ca o necesitate datorită solicitărilor tot mai ari (ridicate) din partea vânătorilor sportivi moldoveni sau străini pentru vânatul cu pene, care oferă satisfacții cinegetice deosebite, testând atenția, îndemânarea tirului, viteza de reacție a vânătorilor, dar și datorită intensificării acțiunii factorilor nefavorabili înmulțirii naturale a vânatului (în general factori de origine antropică).
Speciile de vânat cu pene, solicitate de vânătorii sportivi considerate mai accesibile ca preț, pot asigura satisfacerea cererii acestora, spre deosebire de vânatul mare, cu păr, la care taxele de împușcare au ajuns la valori atât de ridicate încât devin prohibitive pentru majoritatea vânătorilor ce practică vânătoarea ca sport, ca destindere, din plăcere. Astfel sunt solicitate tot mai mult speciile de vânat mic, sedentar sau migrator, pentru recoltarea cărora este suficient ca vânătorul să fie membru al unei asociații de vânătoare legal constituite, autorizația obținându-se gratuit sau contra unor sume acceptabile.
Astfel datorită cererii tot mai mari pentru aceste specii, și prin prisma alterării condițiilor naturale de înmulțire a acestora s-a impus ca o necesitate efectuarea de repopulări sau colonizări cu fazani, potârnichi, rațe sălbatice, iar datorită efectivelor tot mai reduse în condiții naturale, s-a impus repopularea cocoșului de munte și a dropiei. Materialul biologic destinat acestui scop se poate produce în stațiuni specifice destinate creșterii intensive a vânatului, în condiții controlate, cu eficiență cât mai ridicată.
Fazanul se adaptează bine la creșterea intensivă în fazanerii (stațiuni specifice destinate creșterii în captivitate), interesul pentru această specie fiind din ce în ce mai ridicat datorită importanței economice crescute, dar și a coloritului deosebit de frumos al penajului și al zborului nu foarte dificil pentru tir.
Consecvenți principiului utilizării terenului la capacitate, inclusiv din punct de vedere cinegetic, în [NUME_REDACTAT] se practică populări cu anumite specii de vânat. Scopurile urmărite pot fi sintetizate după cum urmează:
pentru întemeierea unor populații de vânat autohton, acolo unde acesta a dispărut cu mulți ani în urmă;
pentru sporirea productivității terenurilor de vânătoare, în scopul exploatării lor mai intense din punct de vedere vânătoresc.
Toate aceste populări sunt justificate fiindcă au răspuns unor interese recreativ-sportive, economice sau pur și simplu științifice, deoarece în genere aceste specii nu afectează echilibrul natural.
Legea națională în domeniul cinegetic, adaptată convențiilor internaționale în materie, impune în cazul speciilor alohtone un studiu prealabil amănunțit privind posibilul impact de mediu și aprobarea acestuia de către Autoritatea publică centrală în domeniu, mai înainte de demararea acțiunii de colonizare.
Trecând peste populările de mai mică anvergură întreprinse cu fazani, peste studiile prealabile necesare eventualelor populări, peste necesitatea pregătirii terenului de vânătoare în vederea populării cu fazan, prin combaterea dăunătorilor naturali și asigurarea cu hrană complimentară a nucleului colonizat, peste monitorizarea evoluției acestui nucleu și peste selecția care se impune la început, vom aborda concis principalele populări/colonizări efectuate în [NUME_REDACTAT] și rezultatul acestora.
O dată cu creșterea, an de an, a cifrei poulărilor, s-au dezvoltat și modernizat crescătoriile destinate înmulțirii speciei și, totodată, a crescut exportul de fazani, apreciați în străinătate pentru calitățile lor de foarte buni zburători. Această situație s-a menținut până de curând, când din cauza scumpirii furajelor și scăderii interesului pentru importul fazanilor, activitatea de creștere și de populare a fazanilor a intrat într-o ușoară recesiune.
S-a putut constata în schimb că populațiile din libertate, îndeosebi cele localizate în stațiuni favorabile, au prosperat și au devenit autopropagative, fără a mai necesita din partea omului decât o ușoară ocrotire și îngrijire în timpul iernii. Esențială pare să fie protecția făzănițelor și ajutorarea fazanilor din libertate cu hrană complementară în perioada critică, cu zăpadă din abundență.
Din contră, populările cu pui de fazani proveniți din părinți ținuți de multe generații în crescătorii pare să devitalizeze, prin încrucișare, populațiile viguroase din libertate.
Asupra acestui aspect, ca de altfel și asupra experienței altor țări în privința unor astfel de populări cu vânat din crescătorii, în cantități exagerate pentru a se asigura succesul acțiunilor vânătorești și tablouri impresionante de vânat, va trebui să reflectăm cu mai multă profunzime în viitor, în interesul vânatului și al perenității vânătoarei.
Scopul tezei. Teza are scopul elaborări recomandărilor pentru fortificarea capacității terenurilor cu fazani de vânătoare în raionul Criuleni.
Un impediment în calea dezvoltării gospodăriei complexe de vânătoare în agrobiocenoze, unde vânatul de talie mică (fazanul, potârnichea, iepurele de câmp) și căpriorul au nevoie atât de spații deschise, cat și de vegetație forestieră, este lipsa de conlucrare dintre sectoarele de agricultură și silvicultură, pe de o parte, și [NUME_REDACTAT] și Pescarilor din Moldova (SVPM), pe de altă parte. În ultimii ani se practică împrejmuirea suprafețelor de zeci și sute de hectare din extravilan, ceea ce împiedică deplasarea liberă și protecția fondului genetic al vânatului.
Concepția dezvoltării gospodăriei cinegetice în [NUME_REDACTAT], aprobată de Parlament la 27 decembrie 1997 prevedea: elaborarea legii fondului cinegetic și a protecției vânatului; crearea rețelei de fonduri de vânătoare; elaborarea actelor legislative și normative de combatere a braconajului; elaborarea instrucțiunilor și normelor tehnice privind vânatul și vânătoarea ș. a.
Însă, cu regret, constatăm că această concepție nu a fost realizată.
Scopul creșterii în condiții controlate a vânatului de fazan urmărește următoarele aspecte:
creșterea sau refacerea efectivelor de vânat în libertate în zone cu spor natural redus, afectat de diferiți factori perturbatori;
extinderea arealului natural al unor specii de importanță cinegetică ridicată, colonizări – fazan;
reintroducerea speciei în zone (areale) din care a dispărut din diferite cauze naturale sau antropice – repopulări;
creșterea intensivă a exemplarelor din anumite specii în vederea obținerii de material biologic viu pentru piața internă sau externă (în spații relativ mici, controlate) – fazan;
creșterea intensivă pentru obținerea diferitelor produse sau subproduse cinegetice;
Obiective. Principalele obiective ale creșterii vânatului în captivitate, în legătură cu scopul acesteia, sunt următoarele:
obținerea de exemplare robuste, viguroase, sănătoase, viabile în condiții naturale, rezistente la boli, cu trofee cât mai valoroase;
evitarea exemplarelor consangvinizate prin controlul încrucișărilor (împerecherii);
evitarea încrucișărilor între rase foarte diferite sau chiar specii diferite (fazan comun x fazan tenebros) care produc descendenți sterili;
evitarea dependenței de om în situațiile în care materialul biologic produs este destinat populării sau repopulării terenurilor;
asigurarea rentabilității activității prin dimensionarea corespunzătoare a fiecărui ciclu de producție;
accentuarea acțiunii de selecție pe baze științifice pentru producerea raselor și varietăților solicitate de piață (animale pentru blană prețioasă).
Mijloace. Creșterea vânatului în condiții controlate are la bază două metode, corespunzătoare scopului urmărit, care se bazează pe mijloace specifice:
creșterea exemplarelor destinate producției de produse sau subproduse se face în sistem intensiv de cuști, boxe sau țarcuri mici, grupate în baterii sau padocuri, în medii controlate și în condiții de hrănire corespunzătoare;
creșterea exemplarelor destinate colonizării sau repopulărilor se face în semilibertate, în spații mai mari, cu densități reduse de exemplare, asigurând adaptarea la condițiile mediului natural, o hrănire cât mai apropiată de cea naturală și o dependență cât mai redusă de om.
Metodele aplicate în lume pentru producerea, sporirea populațiilor naturale și obținerea unor recolte cât mai mari de fazani sălbatici. Nu mă ocup de loc (sau aproape de loc) de creșterea artificială.
Considerăm ca fiind neadevărată filozofia care se propovăduiește în [NUME_REDACTAT], conform căreia fazanul nu se poate menține în populații sălbatice și necesită repopulări periodice. Poate acesta să fi fost cazul în urmă cu 30-40 de ani, astăzi (după cum vom vedea pe parcurs), fazanul este adaptat pe deplin condițiilor din mare parte a arealului (forțat, sau artificial mai bine zis) de răspândire și poate atinge productivități deosebite (unele cifre o să pară de necrezut) acolo unde întâlnește (sau i se asigură) condițiile de habitat necesare. Acolo se reproduce cu succes, supraviețuiește bine și suportă un nivel ridicat de extracție vânătorească.
Tehnicile de analiză și interpretare a stării populațiilor prezintă metodele folosite pentru analiza populațiilor în scopul luării deciziilor de gospodărire, cum ar fi stabilirea cotelor de recoltă, sau luarea anumitor măsuri de prevenire a pierderilor.
Cu alte cuvinte, tehnici de diagnostic, de aflare a stării populației de care ne ocupăm, stare care bineînțeles reflectă condiția habitatului.
Cred că în marea majoritate a cazurilor orice bun gospodar poate culege un minim de date și observații, fie din teren, sau de la păsările împușcate, care interpretate în mod corespunzător îi pot arăta ce să facă (sau să nu facă) pentru atingerea obiectivului în gospodărirea și exploatarea fazanilor sălbatici.
CAPITOLUL I. STAREA ACTUALĂ A POPULAȚIEI DE FAZAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. [NUME_REDACTAT] și apariția Fazanului de vânătoare și rasele (formele) lui.
După descrierea lui Hill și Robertson două specii de fazani adevărați, fazanul comun Phasianus colchicus și fazanul verde [NUME_REDACTAT] versicolor. Aceste două specii cuprind, prima treizeci și ultima, două subspecii.
În ultimele 2-3 secole, ca urmare a extinderii relațiilor comerciale, în multe țări au fost introduse cele mai diferite specii de fazani. Drept rezultat al împerecherii fazanului sălbatic cu alte specii de fazani s-a obținut așa numitul fazan de vânătoare, care cunoaște o largă răspândire.
Familia fazanilor este împărțită în 9 rase și mai multe specii, dintre care cea mai cunoscută este fazanul sălbatic.
1. Fazanul comun de vânătoare.. Această specie de fazan, se găsește sub denumirea științifică de [NUME_REDACTAT] Colchicus și este o specie de păsări mai deosebită, este o specie foarte rezistentă, îngrijirile specializate ale crescătorilor necesitând foarte puțină atenție. El este originar din Europa, în România trăind pe malul estic al [NUME_REDACTAT].
Fazanul comun de vânătoare se gasește sub culori lucioase de verde – albăstrui pe gât și cap, roșii sau brună pe restul capului și au pete aurii pe abdomen. Coada se prezintă sub culoarea galben – auriu cu dungi negre transversale.
Ciocul acestuia este foarte asemănător cu al găinilor. Coada este formata din 18 pene ascuțite și este foarte elastic, iar picioarele prezintă 4 degete, fiind de asemea și ele foarte lungi, masculul prezentând pinteni ca ai cocoșului .
Femela are conformația mai mică, mai fină și coada mult mai scurtă decât masculul, cu penajul de un colorit mai șters, brun – gălbui deschis, asemănător cu culoarea frunzelor uscate de toamnă, în care-și face cuibul.
Greutatea corporală la femelă este 600-900g, iar masculul iar la mascul între 1-1,5 kg. Lungimea corporală la mascul poate ajunge la 80-85cm, din care coada reprezintă 30-35cm. Ciocul la fazan este asemănător cu cel al găinilor, potrivit de lung și ușor curbat. Fașa este lipsită de penaj, de culoare roșie, care în perioada împerecherii capătă o nuanță aprinsă. Deasupra urechilor prezintă un smoc de pene orientate cu vârful spre în jos. Trunchiul este potrivit de lung, îngust și strâmt, cu pieptul bine dezvoltat. Coada este formată din 18 pene, aripile sunt puternice, ier picioarele sunt subțiri și lungi cu 4 degete, prevăzute cu pinteni.
2. Fazanul negru (Phasianus cochicus varietas tenebrotus) reprezintă o varietate comună de fazan de vânătoare, formată în Anglia în jurul anilor 1940-1950. Coloritul general al corpului este verde închis la mascul și aproape negru la femelă. Acest fazan are o talie și greutate mică, un zbor mai rapid decât fazanul comun și o producție de ouă mai mare.
3. Fazanul verde (Phasianus cochicus verzicolor). Este originar din [NUME_REDACTAT]. Este unul din fazanii cu talia cea mai mică, caracterizat de un penaj foarte frumos colorat și un zbor foarte rapid. Masculul are capul de culoare verde închis, gâtul verde cu nuanțe albastru-roșcate, spinarea pe partea anterioară este de o culoare verde închisă și pe cea posterioară cenușiu-albăstruie, iar pieptul este verde cu nuanțe metalic-bronzat. Abdomenul este brun închis, cu laturile cenușii-castanii. Coada este verde, cu cele 18 rectrice barate cu linii transversale subțiri, negre – castanii. Femelele au un penaj de culoare mai închisă și uniformă pe tot corpul.
4. Fazanul mongol (Phasianus cochicus mongolicus). Spre deosebire de fazanii anteriori, are pe gât un inel de culoare albă, numai la masculi. Acest inele este întrerupt pe fața anterioară a gâtului. Culoarea penajului este verde închisă, cu nuanțe metalice pe cap și pe gât. Pe piept are culoarea brun-roșcată cu reflexe roșii-aurii, iar spinarea este de culoare închisă, brun-castanie, cu luciu roșiatic pe penele cozii. Femela are o culoare deschisa, uniformă. Caracteristica acestei rase este monogamia. Femelele încep ouatul timpuriu, au o producție mai mare de ouă, iar puii sunt caracterizați printr-o viteză mare de creștere (caracter important pentru creșterea acestei specii în captivitate).
5. Fazanul chinezesc gulerat (Phasianus cochicus torquatus). Are în jurul gâtului un inel de culoare albă închisă complet, întrerupt uneori în partea posterioară, dar niciodată anterior. Culoarea penelor este brun-gălbuie, cu nuanțe verzi pe cap, galben-portocaliu pe umeri și părțile laterale ale trunchiului verde pe partea posterioară a spatelui, brun-roșcat cu nuanțe aurii pe piept și gri-albăstrui pe rectricele codale. La femele, coloritul are un fond general mai deschis roșcat, nuanțe mai închise pe spinare
6. Fazanul de Formoza (Phasianus cochicus formosanus), are o talie mai mică decât fazanul chinezesc, cu care se aseamănă la culoare. Nuanțele coloritului la mascul sunt mai deschise cu precădere pe flancuri și porțiunea anterioară a spinării. La femele, nuanțele de culoare sunt mai închise pe spinare decât la masculi.
Fazanul de decor.
1. Fazanul auriu (Chrysolophus pictus). Este fazanul cu talia cea mai mică, dar în schimb și cel mai frumos. Masculul prezintă pe cap și gât o formațiune de pene sub forma unui moț, prelungit pe partea postero-inferioară a gâtului, sub formă de glugă. Culoarea penajului este foarte variată la mascul (cu un amestec de roșu aprins, albastru și castaniu) și foarte simplă la femelă, de culoare brună.
2. Fazanul argintiu (Genaeus nycthemerus) are o talie mare, asemănător cu rasele de găini ușoare. Caracteristic acestuia este moțul de culoare neagră, care se continuă pe partea dorsală a gâtului. Spinarea și coada la masculi au o culoare argintie. Femela are colorit uniform, pe toată suprafața corpului, de nuanță brună închisă.
3. Fazanul regal (Symaticus reevesii) este specia de fazan cu cea mai mare talie, cu o lungime totală a corpului la masculi de peste 2m, din care coada reprezintă până la 1,5m. culoarea capului, ca și a gulerului-inel de pe gât este albă, restul corpului fiind galben împestrițat cu negru. Penele rectrice au culoare deschisă, barate cu dungi subțiri negre și brune. Este o specie de fazani bine adaptată condițiilor din Europa.
Istoria colonizarii artificiale. Arealul de trai original al fazanului (după cum probabil cu toții deja știm) este asiatic. Se întinde de la marginile estice ale [NUME_REDACTAT], pînă la [NUME_REDACTAT] și de-a lungul malurilor sudice ale acesteia, apoi peste înălțimile nordice ale [NUME_REDACTAT], în Manciurea, Korea, și către sud până la granițele Vietnamului. Se mai întâlnesc fazani și în Taiwan și în [NUME_REDACTAT] (Anexa 1).
Introduceri artificiale de fazani s-au încercat în peste 50 de țări de pe toate continentele, exclusiv Antarctica. Cea mai timpurie colonizare se pomenește în mitologie, unde legenda spune că în jur de 1300 B.C. argonauții care căutau lâna de aur au adus fazani în Grecia din valea râului Phasis din regiunea Colchis a Caucazului (astăzi în [NUME_REDACTAT]), de unde deci s-a inspirat numele Phasianus colchicus. Mai departe amintesc, pe scurt, câteva colonizări: Anglia încă de pe vremea romanilor, se pomenesc înmulțindu-se în sălbăticie prin sec. XV. Se răspândesc mai departe în Irlanda și Scoția. Subspecia originală a fost P.c. colchicus numit “fazan cu guler negru.” După 1768 s-au introdus alte cinci subspecii. [NUME_REDACTAT] continentală specia a fost de asemenea adusă de către romani (Italia, Germania, Franța), care o creșteau ca pasăre domestică (le plăcea și lor ciorba, se pare!). [NUME_REDACTAT] America s-au încercat colonizări începând cu 1730, însă primul succes demn de raportat a fost eliberarea (în 1882) a 26 fazani în [NUME_REDACTAT] din statul Oregon, fenomen despre care vom mai vorbi, deoarece este un exemplu important despre cum o specie nou introdusă într-un mediu propice se înmulțește exploziv, exact ca în cărțile de ecologie a populațiilor de animale sălbatice. Mai mult de șapte subspecii de fazani au fost introduse cu succes în America. În sfârșit, Australia și [NUME_REDACTAT] nu cred că ne interesează. De ce este importantă America și de ce am menționat faptul că s-au colonizat mai multe subspecii? America este importantă pentru că habitatele din arealul de răspândire de acolo sunt similare cu cele din Europa (România inclusiv) și ca atare gospodărirea se va face la fel. De asemenea americanii iubesc vânătoarea de fazani și se ocupă în mod serios de managementul acestei specii și de cercetarea metodelor propice, ca atare multe informații prețioase se găsesc în literatura lor de specialitate și pot fi aplicate la noi.
Faptul că în lume au fost colonizate, mutate și recolonizate mai multe subspecii de fazani atrage concluzia că în timpurile noastre, probabil, nu mai putem diferenția acele subspecii inițiale, avem de-a face cu un hibrid (sau multi-hibrid) pe care îl voi numi “fazanul comun” Phasianus colchicus și aceasta va fi suficient pentru scopul nostru care este: a învăța cum să-l producem în numere cât mai mari, în teren, pentru a-l aduce mai apoi în straiță.
1.2. Biologia, Ecologia și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] este o pasăre de zi, cu o mobilitate mare, care caută hrana în mediul înconjurător.
Principala sa hrană este de origine vegetală sau animală, raport care se modifică în funcție de condițiile meteorologice și de anotimpurile anului. Se hrănește cu diferite semințe ale unor plante de câmp, culturi de cereale, cu fructe mărunte sau cu semințe ale acestora, cu sâmburi (folosiți în locul pietricelelor pentru digestie mecanică), cu frunze, tulpini sau tuberculi, provenite de la tot felul de plante. Atunci când există un strat mai gros de zăpadă, fazanii consumă rămurele mai subțiri ale unor foioase.
Cercetările au arătat că fazanii nu se hrănesc în mijlocul zilei, nici nu sunt observați hrănindu-se și nici nu au hrană în stomac decât dimineața și seara. Când se hrănesc în teren deschis fazanii se află în grup mic, probabil că familiile stau împreună peste iarnă, însă nu se știe sigur.
Distruge mulți dăunători ai culturilor de cereale – larve, gândaci, omizi, fluturi, gândacul de Colorado. Consumă, de asemenea, șoareci de câmp sau alte mici rozătoare. În timp ce își caută hrana, fazanul scurmă doar la suprafață și nu produce nici un fel de pagube culturilor agricole.
Hrana fazanului aflat în libertate1 se compune din: 42% semințe de buruieni și plante, 23% insecte dăunătoare, 11% șoareci, melci, mici rozătoare, 2-3% semințe ale unor culturi agricole.
Odată cu venirea toamnei, păsările formează stoluri, masculii și femelele trăind separat. Păsările încep să se hrănească și să acumuleze un strat de 8-10 mm grăsime sub piele și pe organele interne, pe care le vor folosi drept sursă de energie pe timpul iernii.
Fazanii sunt păsări poligame, fiecare mascul având 4-6 femele. Femelele își fac cuiburile în tufișuri, mărăcini – în locuri greu accesibile. Cuibarul este, de cele mai multe ori, o groapă adâncă de până la 5 cm și lată de cel mult 15 cm, acoperită cu iarbă uscată și puțin puf.
Femelele depun ouă, în funcție de condițiile climaterice ale zonei, de la sfârșitul lui aprilie, până la începutul lunii mai. În condițiile creșterii intensive, depunerea ouălor începe la jumătatea lunii mai și durează o lună de zile.
În mediul lor natural, făzănițele produc 8-18 ouă, cu o greutate medie de 32 g, cu diametrul mic de 34-45 și diametrul mare de 36-47 mm. În cazul creșterii intensive, de la o femelă care depune ouă se pot obține 45-65 ouă. Ouăle se clocesc, în medie, într-un interval de 24 de zile. Puii de fazan cresc foarte repede, dacă sunt bine hrăniți la vârsta de două săptămâni ajungând la 350-390 g.
1.2.1. Habitatul și reproducția naturală a fazanilor
Ponta se poate obține fie prin exploatare la sol, fie prin exploatare în baterii/cuști. În cazul exploatării la sol ponta se poate obține în padocuri individuale sau în padocuri colective. În padocurile individuale se distribuie câte 6-8 făzănițe și un fazan, iar În padocurile colective se află 50-100 femele și câte un cocoș pentru fiecare 6-8 femele.
Ponta începe după ce vremea se încălzește, în mod normal în jur de mijlocul lui aprilie și se termină în prima jumătate a lui iunie. Condițiile climaterice nefavorabile pot amâna procesul de depunere a ouălor, iar cele favorabile îl pot accelera cu 10-15 zile. La începutul primăverii, în cazul unei răciri bruște, procesul de depunere a ouălor poate fi încetinit sau oprit, însă după încălzirea vremii, acesta este reluat. Femelele din rasele mai productive de ouă depun o dată la două zile, în special seara.
În libertate, o femelă poate depune între 16 și 18 ouă, înainte de a începe clocirea lor. În captivitate, numărul ouălor recoltate de la o singură făzăniță poate ajunge la 70 de bucăți de-a lungul a trei luni: aprilie-iunie. Media este situată în jurul a 55 de ouă/femelă. Dacă se incubează ouă recoltate mai târziu, în luna iulie, eclozionabilitatea acestora este redusă, ca urmare a fertilității foarte scăzute[Anexa 2].
Înainte de depunerea ouălor, femelele încep să facă mici găuri pentru cuibar. Găurile trebuie să fie lărgite și în jurul lor se pune iarbă, frunziș sau mușchi. Cuibul poate fi făcut din bucăți de pământ scoase împreună cu iarbă.
Fazanul are un sistem de împerechere rar întâlnit. Cocoșul este agresiv, teritorial și el menține și protejează un harem de găini cu care se împerechează. Prin urmare sistemul este numit “poliginie teritorială cu harem.” Pe la sfârșitul lunii martie și începutul lui aprilie găinile părăsesc grupele de iernare și se împrăștie în teren. Numărul mediu de găini în grup scade de la șase la două, păsările se mută din ariile comune de iarnă în arii disparate de cuibărit.
Proporția grupărilor de găini escortate de cocoși crește de la 40% la sfârșitul lui februarie la peste 85% în mai. În această periodă găinile imature se deplaseaza mai departe.
Atunci când găinile se dispersează și se alătură haremelor, ele de asemenea părăsesc zonele împădurite în favoarea terenurilor mai deschise. Acuma cocoșii își stabilesc teritoriile, la marginea pâlcurilor de boscheți și respectiv a culturilor de cereale. Găinile în acestă perioadă necesită hrană verde formată din lăstari nou încolțiți, acest fel de hrană se va găsi în terenul cultivat.
Uneori există în teren mai mulți cocoși decât teritorii potrivite pentru ei, astfel încât cocoșii care nu acaparează un teritoriu propice, fie că se dispersează mai departe și stabilesc teritorii la distanță de locul de iernat, fie că rămân fără teritoriu.
Mărimea teritoriului depinde de vârsta și greutatea cocoșului, de experiența cocoșului din anii anteriori (dacă a mai avut sau nu teritoriu), de asemenea dacă densitatea cocoșilor este mare teritoriile devin într-un fel înghesuite și pot scădea ca și mărime, însă nu radical (exemplu de la 2,3 la 1,9 ha). Un fapt interesant de menționat este: cocoșii teritoriali se hrănesc mult mai aproape de margine decât imaturii fără teritorii (27,9+/-30,8m față de 65,4+/-32,6m). Astfel, dimineața devreme, se pot ușor observa cocoșii bătrâni care își păzesc găinile din harem în apropierea lizierei de arbuști, pe când cocoșii tineri se află la hrană către mijlocul tarlalei, unde au fost forțați (alungați de cocoșii bătrâni) să se hrănească. Bineînțeles expunerea la prădare este mai mare în terenul deschis. Cocoșii tineri și fără teritoriu sunt ușor de recunoscut; ei nu își umflă obrajii roșii și nu ridică smocurile de pene de pe cap (urechile) așa cum fac cei bătrâni.
De asemenea cocoșul teritorial “se umflă în pene” și ridică gâtul ca să pară mai mare, pe când tineretul apare mai strâns, mai subțire și ține capul jos în atitudine submisivă.
Astăzi se știe că la începutul sezonului, înainte de 10 aprilie, aproximativ 70% din cuiburi se vor găsi în boscheți și pădurici, iar odată cu creșterea vegetației din tarlale, procentul se schimbă, astfel încât după 10 iunie, 80% se vor găsi în spații deschise. În toate cazurile tarlaua de lucernă sau ierburile uscate de lângă drumuri au fost preferate, pe când culturile mari de cereale și pășunile au fost evitate. Locul în care este plasat cuibul este deosebit de important, de pildă cuiburile din lucernă vor avea o foarte mică șansă de succes deoarece lucerna se cosește înainte de eclozare, astfel nu doar că se pierd cuiburile, dar și un mare număr de găini sunt omorâte la cosire.
S-au raportat până la 40 cuiburi la ha, în parcele abandonate. În ce privește zonele de trai ale găinilor, în timpul pregătirii pentru cuibărit găina este în continuare însoțită de către cocoșul dominant, ea se va întoarce la cuib ca să depună în medie, un ou la fiecare 1,4 zile.
Dacă prima încercare de cuibărire (primul cuib) eșuează, găina va recuibări, în care caz s-a măsurat că teritoriul de recuibărit a fost și mai mic, aproximativ 11 ha.
Despre data la care se produce ouatul și numărul ouălor în cuib au fost publicate diferite observații. Factorii generali care influențează aceste aspecte sunt desigur faptul că puii trebuie să apară la începutul primăverii, atunci când resursele de hrană (în special insectele) sunt abundente. De asemenea numărul de ouă produse trebuie să fie în echilibru cu posibilitățile energetice ale găinii. Factorii particulari care determină data ouatului și numărul ouălor sunt foarte variați și specifici terenului.
Cantitatea și calitatea hranei, clima, habitatul, vârsta găinii, toate contribuie într-un fel sau altul. Se consideră că depunerea ouălor începe la jumătatea lui aprilie și în unele cazuri se continuă până în septembrie (prin încercări de recuibărit), însă în mod normal depunerea ar trebui să fie terminată la sfârșitul lunii mai. O ponta normală are între 10 și 12 ouă și în general scade odată cu înaintarea sezonului. Compensarea se face în detrimentul găinii, cu alte cuvinte se pare că aceasta își va sacrifica mare parte din rezerve în scopul producerii unei ponte de calitate. Atunci când condițiile nu sunt ideale se vor depune mai puține ouă, însă ele vor avea aceleași caracteristici (nu se produc ouă mai mici).
În timpul incubării ouălor găinile de fazan nu acoperă ponta atunci când se duc la hrana. Prin urmare hrănirea trebuie să fie scurtă și întoarcerea la cuib rapidă, astfel ca ouăle să nu se compromită. Îndepărtarea de cuib se face între 26 și 46 ori în decursul celor 25 zile de incubare, de regulă între orele 07.00-09.00 și 16.00-18.00. Se pare că așezarea cuibului la marginea teritoriului de trai este o strategie de apărare împotriva prădătorilor care vor căuta în area de activitate mai degrabă decât în margine. Într-adevăr, prin radiotelemetrie s-a stabilit că păsările se hrănesc mai puțin în perimetrul de 50 m dimprejurul cuibului, cele mai multe găini au fost localizate între 50 și 150 m distanță de cuib (la hrănire).
Pierderile în timpul cuibăritului sunt diferite, au fost publicate în literatură cifre între 51% și 10% cuiburi eclozate cu succes, cele pierdute fiind prădate în proporții între 20% și 57%. Păsările de prădă (grive și coțofene) au distrus de trei ori mai multe ouă în timpul depunerii pontei decât în timpul clocitului (ceea ce este explicabil: în timpul depunerii cuibul este descoperit și vegetația este mai scundă, nu s-a observat niciodată o pasăre de pradă încercând să alunge o găină de pe cuib, pe când vulpea alungă găina, dacă nu o poate prinde). Între 13,3% și 15,6% dintre cuiburile eșuate sau atribuit vulpilor care au capturat găinile de pe cuib în timpul incubării, iar până la 37,8% din totalul pierderilor s-au datorat cuiburilor distruse de vulpi. Corvidele au contribuit între 13,3% și 18,7% la totalul pierderilor de cuiburi.
Tabel 1.2.1. Cauzele pierderii la 280 cuiburi vegheate în timpul depunerii ouălor și 354 cuiburi în timpul clocitului, cât și cuiburi cu găini echipate cu radioemițătoare.
În primele zile puii nu sunt capabili de termoreglare, prin urmare găina îi acoperă frecvent (mai cu seamă nopțile).
De asemenea găina avertizează puii la apariția oricărei primejdii. Găina cu pui este foarte secretivă și radiotelemetria este singura metodă de localizare în acestă perioadă, pentru stabilirea mărimii familiei, a zonei de trai, a habitatului ales și a hranei utilizate. În timpul primelor săptămâni de viață cercetătorii au stabilit locul în care familiile au petrecut noaptea, apoi au colectat găinațul lăsat de familie și l-au analizat în laborator. Bineînțeles lipsa totală a lăsăturilor mici de la pui va indica pierderea totală a puilor, pe când cantitatea lor va da indicații despre numărul puilor existenți în grup.
De asemenea, la 3-4 săptămâni se localizează familia și se saltă păsările, în acest fel se pot număra puii zburători. Se face astfel corelația dintre supraviețuire, mărimea zonei de trai și oferta de hrană. Găinațul colectat a fost analizat sub microscop și s-au identificat categoriile de insecte și artropode în acest fel. În zona de trai a familiei s-au efectuat de asemenea studii asupra insectelor și artropodelor existente (cu diferite metode sofisticate de colectare și analiză). În primele trei săptămâni de viață familiile s-au deplasat la nimereală în teren și distanța dintre două locuri de dormit succesive a fost de aproximativ 75 m. În timpul primelor 10 zile mărimea medie a arealului de viață a fost între 4,8 și 11 ha, acest areal s-a observat că se mărește pe măsură ce puii cresc, astfel la 9 săptămâni arealul de trai ajunge la 80-90 ha. În cercetările lui Hill și Robertson supraviețuirea puilor din familiile radiomarcate a variat între 0% și 88%. Foarte importantă a fost constatarea faptului că familiile care au utilizat un areal de trai mare au avut cele mai înalte mortalități, în același timp analiza hranei în aceste cazuri a demonstrat o ofertă scăzută de hrană animală. Aceasta este ușor de înțeles; datorită sărăciei de hrană (ca de exemplu în monoculturile de cereale tratate cu pesticide) familia de fazani va umbla mai mult pentru a găsi necesarul de insecte și în acest fel se va expune atacului prădătorilor (asta pe lângă faptul că puii pot muri direct de inaniție sau intoxicați cu chimicale). Pe de altă parte, acolo unde hrana animală este bogată (ca de exemplu în mozaicul de culturi diferite) păsările vor umbla mai puțin și vor fi mai ferite de primejdii. Puii de fazani au consumat insecte și artropode din 22 grupe diferite și mai departe nu vom intra în amănunte, cei care vor să cunoască mai mult pot consulta publicațiile de specialitate.
După un anumit timp de creștere puii încep să cunsume semințe mici, mai cu seamă de ierburi din speciile Agrostis sp. (iarba câmpului) și Poa annua (firicea). Cu toate acestea trebuie înțeles că în primele trei săptămâni de viață atropodele sunt indispensabile în hrana puilor, astfel s-a aflat că în familiile care au suferit mai puțin de 50% pierderi puii au mâncat de trei ori mai multe artropode decât cei cu pierderi mari. Deci, supraviețuirea puilor în primele săptămâni este direct și puternic determinată de densitatea insectelor și artropodelor din spațiul lor de viață.
Aici aș putea aminti că Hill și Robertson discută și teoria “căutării concentrate pe zonă” care înseamnă că atunci când familia de galiforme se hrănește în anumit habitat prădătoarele pot învăța să caute aceste locuri cu predilecție.
De asemenea, dacă un prădător a luat un pui din familie, în cazul în care familia are areal de trai mic, același prădător poate să insiste și să localizeze din nou păsările. Cu toate acestea, observațiile de teren au demonstrat că abundența hranei animale primează ca factor ce influențează supraviețuirea puilor, prădarea vine mai în urmă. Drept urmare, familiile cu areal mic de hrănire au supraviețuit mai bine, și asta datorită hranei bogate. Tipul de habitat selectat de către familii a fost practic determinat de bogăția de hrană animală prezentă (în principal artropode). Astfel, în primele patru săptămâni de viață, 68% din 206 radio-locații marcate pentru opt familii cercetate, au fost în culturi de cereale, și numai 8% în teren păduros. Cercetările amănunțite au arătat diferite cantități de artropode în diferite habitate folosite de familiile de fazani în primele săptămâni de viață.
Tabel 4.4.2. Cantitatea de artropode în ariile frecventate de familiile de fazani în primele săptămâni de viață (exprimată în μg per 0,1 m2 – substanță uscată).
1.2.3. Creșterea la cloșcă cu transfer în voliere
Presupune creșterea puilor cu cloștile găini în volierele de clocit (vezi fig. II.4) care se transformă în voliere de creștere. În acest caz, cloșca încălzește și are grijă de pui. În primele zile după ce puii au ieșit din ouă, dacă vremea este rece și umedă, se poate închide ușa dinspre padoc, pentru ca puii de fazan să nu poată ieși afară. După câteva zile, timp în care puii reacționează la chemarea cloștii, puii de fazan pot fi scoși în padocul din plasa de sârmă amplasat pe o zonă înierbată, de unde fazanii au posibilitatea de a scurma după insecte. O găină poate avea grijă de 15-20 de pui, iar o curcă poate avea grijă de un număr de până la 30 de pui de fazan.
După ce au atins o vârstă de 20-30 de zile, puii de fazan sunt transferați în volierele comune. Pentru creșterea puilor de fazan se pot utiliza cuști mobile de 3-5 mp, cu o înălțime de 1-1,2 m, care se așează pe o pășune pregătită anterior.
1.2.5. Demaraj în hale pe așternut permanent cu acces în voliere
Creșterea în hale pe așternut permanent presupune utilizarea unor hale încălzite (cu eleveuze, tuburi radiante etc.) pe o pardosea acoperită cu un strat de paie curate, talaș sau coji de orez/floarea soarelui, cu o grosime de cel puțin 7 cm grosime; așternutul trebuie să fie bine uscat, nemucegăit, bine tasat, pentru ca să nu afecteze mersul puilor. În niciun caz nu trebuie folosit rumegușul de lemn, deoarece puii de fazan pot să-l consume.
În cazul creșterii pe așternut permanent, temperatura în hală atunci când puii sunt în mișcare este de 25-28°C, iar noaptea, când dorm, la 32°C. Inițial, puii sunt puși în țarcuri circulare amplasate sub eleveuze. Treptat, țarcurile se măresc, iar în ziua a 4-a se elimină, astfel că cei 350 pui vor fi distribuiți în compartimente cu o suprafață de 4 x 4 = 16 mp sau 3 x 5 = 15 mp. După vârsta de 3-4 săptămâni, puii pot avea acces la voliere, cu suprafețe de 30-40 mp, în care sunt crescuți aproximativ 100 de pui. Volumul de aer este de 3,5 m3/kg greutate vie / oră, cu o viteză a curenților de aer de 0,1-0,3 m/s, cu umiditatea aerului de 55-75% și a așternutului de 20-25%.
Inițial, pentru 1 mp de pardoseală, sub eleveuze se populează 25 – 30 de pui de fazan (300-400 pui/eleveuză), după care densitatea se reduce treptat, astfel că în săptămâna a 6-a se asigură 1,8-2 pui / mp suprafață compartiment și volieră. După 6 săptămâni, se permite accesul în voliere mai mari, unde pot crește liber până în momentul valorificării. Se recomandă ca volierele să aibă lățime egală cu a compartimentelor, iar lungimea cât mai mare, astfel încât să se asigure 0,4 mp/cap. În fiecare volieră se vor amenaja scăldători de nisip și de cenușă, cu un mic refugiu acoperit. În cazul unei vremi nefavorabile, puii vor fi introduși în refugii sau în compartimentele adăpostului [Anexa4].
După vârsta de 40-50 de zile poate avea loc transferul în volierele de stocaj, la densitatea de 4-5 mp/cap.
1.2.6. Creșterea fazială, cu transfer din baterii în cuști și voliere
În fermele de creșterea fazanilor, puii se cresc fazial, în 2-3 faze. La vârste fragede, puii sunt crescuți în baterii, după care sunt transferați în cuști cu padoc și, ulterior, în voliere[Anexa 3].
Bateriile de cuști au mai multe etaje; într-o cușcă cu dimensiuni de 3000 x 100 x 30 cm pot fi adăpostiți 80-90 de pui, până la împlinirea vârstei de două săptămâni. Pardoseala este din plasă, cu diametrul găurilor de 6 x 6 mm până la 12 x 12 mm dar, în primele zile, aceasta este acoperită cu hârtie sau o plasă din plastic cu ochiuri mai mici. Temperatura în baterii trebuie să fie de 32ºC în primele 3 zile de viață, după care scade cu câte un grad pe zi în prima săptămână (28ºC în ziua a 7-a) și cu câte două grade în următoarele trei săptămâni (26ºC, 24ºC, respectiv 22ºC). După vârsta de trei
săptămâni, temperatura recomandată este de 18-20ºC.
Transferul în cuști cu padoc se face atunci când în acestea se poate asigura o temperatură de 18- 20°C, dar nu mai devreme de vârsta de 14 zile, deoarece transferul înseamnă și terminarea perioadei de demaraj.
După 6 săptămâni, puii pot fi transferați în voliere cu refugii până la 40-50 de zile, vârstă de la care suportă relativ ușor capriciile vremii unde se va asigura 0,4 mp/cap.
Refugiile sunt mici adăposturi cu acoperiș întro singură pantă, sub care se amplasează hrănitoarele și adăpătoarele (câte una pentru fiecare 100 de pui). Pentru fiecare ha de volieră, la înălțimea de 1,0 m față de sol, se vor fixa stinghii de 3-4 m lungime, la 25 cm una de alta – minimum 50 de stinghii/ha. Din loc în loc se vor amenaja grămezi de nisip și cenușă. În unul din colțurile volierei se amenajează din plasă de sârmă tunelul de prindere în vederea valorificării.
După vârsta de 50 zile, puii pot fi introduși în voliere de stocaj. Acestea au suprafețe variabile (0,5- 1 ha), fiind recomandată menținerea unor pâlcuri (boschete) alternând cu suprafețe cultivate cu lucernă, sorg, porumb, floarea soarelui, sfeclă furajeră, cu perioada de vegetație diferită, asigurânduse astfel hrana suplimentară, precum și adăpost natural. Densitatea minimă este de 4-5 mp/cap.
1.2.7. Hrănirea puilor de fazan
Principala hrană a puilor de fazan care se află în libertate o reprezintă insectele – în prima săptămână în jur de 85%, în cea de-a 2-a 60-65%, iar în cea de-a 3-a în jur de 50%. Din acest considerent, puii de fazan trebuie îndreptați spre o asemenea hrană sau spre furaje combinate, cu o concentrație ridicată de proteine. În cazul creșterii în captivitate, prima hrănire a puilor se va face la 24 de ore de la naștere. În primele trei zile după nașterea puilor, se poate utiliza un amestec format din pesmeți bine fărâmițați (30-35%), urluială de porumb (20-25%), 40% amestec de urluială de grâu, ovăz și orz decojit, mei și 10% lapte praf, la care se adaugă 2-3% substanțe minerale. Pesmeții pot fi amestecați și cu furaje combinate, la care se trece, în totalitate sau parțial, după cea de-a 3-a zi.
Pentru a crește conținutul proteic, în amestecul de furaje se adaugă iaurt și câte un ou bine fiert – unul la 15 păsări – sau numai gălbenușul. Hrana se administrează în 5-6 tainuri, la intervale egale de timp, pentru a se evita înăcrirea.
Din cea de-a 4-a sau a 5-a zi, puii de fazani încep să se hrănească cu terci de ouă (caimac de ouă). Acesta se prepară prin baterea a 4 ouă în 330 grame de lapte, la care se adaugă 2 lingurițe de făină de ovăz. Terciul se fierbe până când începe să dobândească o consistență vâscosă. La sfârșitul primei săptămâni de viață, rația zilnică se poate îmbunătăți cu iarbă verde, foarte bine tocată.
O altă variantă presupune ca în primele 3 zile de viață, puilor de fazan să li se administreze rații de hrană bazate exclusiv pe un amestec format din ouă fierte tocate foarte mărunt, în părți egale cu făină de porumb. După vârsta de trei zile, până la vârsta de 10-14 zile, se preferă alternarea tainurilor îmbunătățite cu ouă sau brânză dulce de vaci, iar după această perioadă acest supliment proteic se elimină.
După împlinirea vârstei de 4 săptămâni se mărește cantitatea de mei, orz, în general de cereale. În cea de-a 3-a lună, fazanii aflați în creștere se hrănesc ca și adulții.
În cazul utilizării furajelor combinate se face câte o rație pentru fiecare categorie de vârstă dar se asigură și accesul în padocuri înierbate. Tainul de nutreț concentrat se poate administra fie uscat, fie umed; amestecul umed se va administra în tainuri mici, atât cât se consumă în totalitate la o masă, la început de 2-3 ori pe zi, rărindu-se până se ajunge la un tain. Cantitatea de nutreț consumată zilnic de un pui de fazan este relativ mică; în primele 3 săptămâni de viață, un pui consumă 330-350 g, respectiv 2-3 g zilnic, în primele 3 zile de viață și 30-35 g/zi la vârsta de două săptămâni. La adulți consumul este de 80-85 de grame/zi. Creșterea penajului și colorarea se asigură prin prezența în rație a șroturilor de floarea soarelui și de soia, precum și a premixului care conține aminoacizi esențiali cu sulf. Indiferent de varianta de creștere și de tipul furajelor administrate, se va asigura un front de furajare, dependent de vârstă:
– 0-7 zile – minim 1,5 cm/pui
– 8-40 zile – minim 3 cm/pui
– peste 40 de zile – 5 cm/pui
Pentru fiecare gram de hrană consumată, necesarul de apă este de 2,5 ml, dar, la creșterea temperaturii aerului de la 20ºC la 35 ºC, consumul se dublează. Până la vârsta de 10 zile, apa să fie administrată la temperatura halei de creștere. În apa de băut se pot administra preventiv substanțe antiseptice (albastru de metil), antibiotice, bacteriostatice (Eritrom2, streptomicină), chimioterapice (Flumequinorom) și vitaminele A, D3, E și C. Frontul de adăpare minim este:
– 3-4 zile – circa 0,2 cm/pui
– până la 7 zile – 0,4 cm/pui
– până la 40 de zile – 0,8 cm/pui
– peste 40 de zile – 1 cm/pui
1.2.8. Creșterea fazanilor pentru reproducție
Fazanii utilizați pentru reproducere se aleg din rândul tineretului de sub 1 an, eclozionat înainte de data de 15 mai. Selecția se face în lunile septembrie-octombrie. La reproducție se rețin doar exemplarele în perfectă stare de sănătate, bine conformate, cu pieptul dezvoltat, penaj complet, inclusiv coada, ochi limpezi și ageri, colorit vinețiu, picioare netede, fără solzi, masculii cu masa corporală de minimum 1,5 kg, femelele de minimum 0,9 kg. La femele se aplică ochelari din plastic special confecționați.
Eritromicina tiocianat este un antibiotic cu acțiune bacteriostatică; datorită caracterului liposolubil traversează pereții cu structură lipidică, inactivând astfel micoplasmele. Este mai activă față de infecțiile cu Mycoplasma gallisepticum și cu unele bacterii Gram pozitive (Staphylcoccus spp., Streptococcus spp.) și Gram negative (Pasteurella spp., Haemophilus spp., Escherichia coli). Față de alte antibiotice, are avantajul că nu tulbură absorbția calciului din furaje, nu produce fenomenul de antibiorezistență. Albastrul de metilen acționează ca antiseptic general.
Fazanii adulți care formează efectivul matcă cu destinație pentru reproducție se cazează în voliere care pentru lunile de iarnă trebuie să aibă un șopron pentru adăpostire și tufișuri formate din arbuști în care păsările se pot ascunde.
În mod obișnuit, volierele se amenajează la marginea unei păduri sau chiar în pădure sau lângă o lizieră sau pâlcuri de pomi și arbuști, pe un teren ușor înclinat și bine drenat, bine înierbat, cu vegetație valoroasă (lucernă, trifoi), cu expoziție sudică.
Volierele sunt împrejmuite cu plasă de sârmă și acoperite cu același material. În voliere se amenajează un compartiment de ouat și un compartiment de iernat. Voliera de iernat este căptușită în exterior cu pereți din stuf sau tulei de porumb.
Pentru timp de iarnă, fazanii sunt întreținuți în aceste voliere de iernat, în grupe mari, formate dintr-un număr mare de familii (o familie este formată din 6 făzănițe și un fazan). Pentru fiecare 50 de familii (300 de făzănițe și 50 de fazani) se asigură o rezervă de masculi, în număr de 10-12 capete.
Înainte de popularea volierelor, fazanii reproducători se deparazitează și vaccinează pentru dobândirea imunității împotriva pseudopestei aviare (bolii de Newcastle) și a holerei aviare (pasteurelozei aviară).
Hrănirea fazanilor adulți destinați reproducției. În cazul fazanilor adulți trebuie să se acorde o atenție deosebită pregătirii pentru sezonul de reproducție – înaintea începerii acestuia, alimentația se suplimentează cu furaje bogate în vitamine, cu scopul creșterii fertilității și viabilității puilor.
Pe timpul friguros, furajarea se face sub adăposturi de hrănire (în voliere de iernat), administrând rația de hrană în hrănitori semiautomate, plasate pe niște suporți, la o înălțime de 8-10 cm de sol. Administrarea rației zilnice de hrană se face o singură dată pe zi, dimineața, mereu la aceeași oră.
Rația de hrană este formată dintr-un amestec de grăunțe de porumb 35%, mei 20%, cânepă 10%, floarea soarelui 5%, soia 5% și spărtură de orz sau de grâu 25%. În același timp, se asigură zilnic circa 10 g de rădăcinoase pentru fiecare fazan (morcovi, sfeclă, napi), care pe timpul geros se ridică pentru a nu îngheța și a produce tulburări digestive.
De la începutul lunii ianuarie, se schimbă și rația de furaje, cu furaj special pentru stimularea activității sexuale.
În perioada de reproducere, rația se administrează în două tainuri, unul umed, administrat dimineața , între orele 7-8, și unul sub forma unui amestec de grăunțe întregi, administrat seara, la orele 16-17.
Tainul de dimineață; amestecul umed va fi format din 5 g de uruială de porumb, 5 g uruială de orz, 5 g tărâțe de grâu, 5 g șrot de floarea soarelui, 5 g făină de carne, 5 g morcovi rași, 2 g de fân de lucernă, 1 g de cretă furajeră și 0,25 g sare de bucătărie și 1g de untură de pește pentru fiecare fazan, respectiv 35g nutreț umed. Lichidul cu care se va umecta amestecul mai sus menționat va fi apa în care se dizolvă sarea sau lapte proaspăt smântânit. În amestec se mai poate adăuga 5g cartofi sau napi cruzi rași. Atunci când este posibil, nutrețurile suculente (morcovi, cartofi, napi) se pot înlocui cu nutreț verde (lucernă, trifoi), iar mai târziu, în lipsa furajului verde, cu făină de fân în cantități echivalente în SU. Consistența amestecului umed trebuie să fie sub formă de pastă fermă, nu sub formă de terci.
Tainul de seară, format din boabe de cereale întregi, va asigura zilnic pe cap de fazan câte 10 g porumb boabe, 10 g ovăz încolțit (cu colțul în faza de culoare albă) și 5 g amestec de semințe mici (cânepă, mei, sorg).
Fazanilor li se poate asigura la discreție nutreț suculent (sfeclă furajeră sau morcovi), ca și pietricele și nisip mare, în amestec cu cărbune de lemn, cochilii de scoici sfărâmate.
Administrarea tainurilor trebuie să se facă la ore cât mai regulate, de dorit de către aceeași persoană cu care păsările s-au obișnuit, îmbrăcată în haine mereu de același fel, de aceeași culoare, întrucât păsărilor li se creează reflexe condiționate. În momentul administrării rației, îngrijitorul este bine să fluiere o melodie, mereu aceeași, cu care fazanii se obișnuiesc și vin să mănânce imediat ce o aud. O regulă generală în tratamentul față de puii de fazan sau de păsările adulte este ca îngrijitorul să se poarte calm, liniștit, cu multă blândețe, spre a nu stresa păsările și a le obișnui mai mult cu captivitatea.
Pentru fiecare gram de hrană consumată, necesarul de apă este de 4 ml/fazan adult. Consumul de apă se dublează de regulă, când temperatură aerului crește de la 20ºC la 35 ºC.
1.2.9. Factorii și condițiile negative pentru populațiile de fazani
Factorii climaterici. În ce privește clima, temperaturile scăzute, zilele reci și ploioase, pe lângă faptul că afectează direct puii, fac și insectele inactive și greu de găsit. Alegerea habitatului pare deosebit de importantă pentru supraviețuirea fazanilor în timpul iernii, prin urmare cele mai multe preocupări gospodărești se îndreaptă către asigurarea hranei și adăpostului în acest anotimp, din păcate neglijându-se alte sezoane care sunt mult mai critice și care limitează cu adevărat mărimea populațiilor. Gândirea larg răspândită este că iarna constituie un anotimp greu pentru fazani. Unii autori, susțin că fazanii se descurcă destul de bine în timpul iernii și că pierderile din iarnă, în cele mai multe cazuri, nu sunt factor limitativ pentru populații.
S-au făcut insuficiente cercetări pentru elucidarea organizării sociale la fazani în acest anotimp, despre alte specii de galiforme se știe că formează stoluri de iernare formate din familii (părinți și pui din anul curent) și alte păsări înrudite genetic. La fazani nu se observă acest sistem, puii se consideră că sunt dependenți de mamă cam până la 75 zile (deși s-au observat cazuri de separare la 60 zile).
Dar să vedem ce fac fazanii înainte de venirea iernii. Astfel, la sfârșitul verii, familiile de tineret produse, însoțite de găina mamă, pe de o parte, și pe de altă parte cocoșii solitari încep să adune rezerve pentru anotimpul rece. După ce tarlalele de cereale, fie grâu, fie orz sau alte specii, au fost tăiate, familiile de fazani pot fi văzute la marginea lor culegând risipa de grăunțe, în general avem încă grupuri familiale însoțite de găină până pe la sfârșitul lui octombrie și începutul lui noiembrie.
Iarna fazanii sunt omnivori, consumă grăunțe, semințe, fructe, lăstari verzi, artropode, moluște, și ocazional chiar mamifere mici. S-au numărat 106 specii de semințe și fructe în stomacurile fazanilor. Când zăpada acoperă hrana fazanii vor scurma ca să ajungă la ea. La începutul iernii mănâncă fructe, semințe, dar și rădăcini, bulbi, rizomi și tuberculi de Solanaceae și Compositae.
Interesant pare fenomenul de “balanță energetică negativă” prezentat de către Gates și Hale (1974): pe vreme foarte rece, când pierderea energetică este mare, fazanii nu se hrănesc de loc ci încearcă să-și conserve energia prin imobilitate, stând în stare de torpoare zile întregi, suiți în copaci. Se pare că păsările pot trece prin astfel de situații extreme dacă acestea nu durează peste două săptămâni.
Deci ca să sumarizăm: tendința generală este ca iarna găinile să se afle în grupe mai mari formate din păsări adulte, stabile, și păsări din anul respectiv care se mută de la grupă la grupă. În același timp cocoșii se vor afla în grupe mai mici sau chiar solitari. Ca orice regulă și aici există desigur excepții.
Cel mai important aspect al iernatului la fazani este habitatul. Se pare că și aici există segregare de preferințe între sexe. Astfel se pare că perdelele arboricole de protecție (garduri vii, liziere, sau cum vrem să le numim) sunt preferate de către cocoși. În general fazanii au preferat zonele cu boscheți, gardurile vii, chiar păduricile cu desime de subarboret, pe când pădurea curată, sau numai cu ierburi, și câmpul deschis au fost evitate.
Practic vorbind, orice vânător care a căutat în teren fazani, măcar o singură iarnă, știe că fazanii nu se găsesc în câmpul deschis (precum cocorii) ci sunt ascunși în boscheți (ori mai bine zis stau în apropiere și se ascund la orice pericol).
Trebuie neapărat menționat că nu doar structura adăpostului arboricol este importantă pentru fazani ci și marginea acestor locuri. Fazanii stau în marea majoritate a timpului la sub 20 m de marginea zonei păduroase. Acest fapt trebuie considerat în gospodărire deoarece adăposturile mai mici de 1,5 ha vor menține cele mai mari densități de fazani (desigur dacă sunt în bloc și nu liniare, adică dacă nu sunt mai late de 40 m).
Una dintre teoriile pomenite susține că fazanii preferă acest tip de habitat, să-l numim “boschet,” datorită efectului termic în iarnă.
Cu toate acestea s-a arătat că nu prea există legătură între supraviețuirea fazanilor și indexul de asperitate al iernii, afară doar în cazuri extreme când s-a observat că fazanii adăpostiți în astfel de locuri au supraviețuit furtunilor de zăpadă.
Prădarea (sau mai bine zis evitarea ei) este factorul principal care determină selectarea adăpostului arborescent de către fazani. Din nou, situația este diferită în fiecare teren, însă este evident că existența adăpostului, în care fazanul se retrage la apariția oricărui pericol, este deosebit de importantă.
Cum se retrage fazanul, iarăși este cunoscut vânătorilor: la apariția primejdiei fazanii care se hrănesc (sau se soresc) la marginea câmpului, la câțiva pași de gardul viu, sau de marginea păpurișului, se fac mici, se tupilează și se strecoară în adăpost de unde vor pleca pe picioare, nevăzuți, către alte locuri.
Ogoarele de hrană (plantate) asigură adăpost și hrană pe timpul iernii. Cu toate că, așa cum arată mai multe investigații, moartea prin infometare la fazani se petrece destul de rar în natură, ogoarele sunt bine de avut, acolo unde există (bine distribuite în spațiu) fazanii se deplasează mai puțin și suferă mai puține pierderi prin prădare, intră mai bine pregătiți în primăvară și au succes reproductiv mai mare.
[NUME_REDACTAT] (2000) habitatul controlează populațiile, și susține că cultura de porumb nerecoltat, stând în picioare iarna, este factor determinant pentru populațiile de fazani în zona studiată de el. De preferat porumbul să fie în legătură cu adăpostul de iarnă, mărimea recomandată: între 0,5-2 ha. Stokes (despre care am mai pomenit) zice că există indicații cum cocoșii selectează vegetația înaltă dar deschisă (rară) de unde pot să fugă la apariția pericolelor, pe când găinile vor prefera adăpost des care asigură ascundere, ele fiind colorate criptic. Într-adevăr, pe zăpadă mai cu seamă, câinii vânătorilor prind găina vie care se înfundă în încâlceala ierburilor (și mai rar cocoșul).
Factorul ecologic. Despre efectul stropirii cu chimicale, destul să spun aici că în medie numărul puilor în familii crescute pe cereale stropite a fost 2-4, comparativ cu 7-8 în familii crescute în cereale nestropite.
Factorul de prădare pentru populațiile de fazani. În nord-vest America s-au efectuat două studii asupra prădării la fazani prin anii 1950 și ambele au arătat controlul prădătorilor ca fiind ineficient în sporirea populațiilor. Astfel, Lauckhart și McKean (1956) susțin că practic scoaterea unui număr de prădători din teren face exact ce facem noi prin scoaterea unui număr de fazani, adică asigură condiții mai bune de viață pentru indivizii rămași, dar nu influențează în final populația.
CAPITOLUL II. OBIECT DE CERCETARE. MATERIALE ȘI METODE
2.1. Cadrul natural al raionului [NUME_REDACTAT] Criuleni, situat la vest în vecinătatea capitalei țării, se așterne de-a lungul malului drept al bătrînului Nistru. La nord se învecinează cu raionul Orhei, iar la sud cu raionul [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] este situat în cadrul extremității de est a [NUME_REDACTAT] și în partea de nord a [NUME_REDACTAT] Inferior. Relieful se caracterizează printr-o intercalare a cumpenelor de ape înguste cu văi adânci și largi. Pe pantele mai abrupte se manifestă procesele de eroziune și de alunecări de teren. Partea de nord a [NUME_REDACTAT] Inferior se caracterizează prin altitudini absolute de 100-200 m, prin prezența unui relief plat și slab fragmentat. Pe alocuri, se întâlnesc unele văi înguste, nu prea adînci.
Înălțimea neînsemnată și relieful de podiș au favorizat formarea pe acest teritoriu a unei clime specifice. Raionul se include în zona cu clima temperat – continentală , care se caracterizează prin ierni cu varietăți mari și frecvente ale temperaturii aerului, cu puțină zăpadă, veri lungi, călduroase și cu cantități nu prea mari de precipitații , ce cad în general sub formă de averse. Temperatura medie a aerului în cadrul regiunii este de +9,6oC.
Raionul dispune de zăcăminte minerale utile: calcar, nisip, prundiș și argilă. Pe teritoriul raionului sunt 10 mine de dobândire a blocurilor de calcar și 7 cariere de exploatare a nisipului prundiș și pietrei sparte.
[NUME_REDACTAT] are 43 de localități dintre care: 1 oraș, 24 comune și 18 sate (Anexa 8).
Populația raionului constituie 72,2 mii persoane Tendința creșterii numărului populației de vârstă înaintată ne demonstrează accentuarea procesului de îmbătrânire demografică.
Fazanul este in prezent, cu iepurele si mistretul în raionul Criuleni și este cea mai importanta specie de vanatoare.
Activitatea de gestionare a gospodăriei cinegetice în raionul Criuleni în agrobiocenoze se desfășoară pe baza cadrului legal format din:
Codul funciar, 1991;
Legea privind protecția mediului înconjurător, 1993;
Legea regnului animal și Regulamentul gospodăriei cinegetice, 1995;
Codul silvic, 1996;
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, 1998;
Convențiile internaționale referitoare la domeniul gospodăriei cinegetice, la care [NUME_REDACTAT] a aderat.
Noțiunea de agrobiocenoze include totalitatea de organisme care trăiesc în ecosistemele naturale transformate de om, ocupate de culturi agricole, vii, livezi, perdele forestiere, pășuni, pâlcuri de pădure, izvoare, pâraie, râuri, iazuri etc. Acest tip de ecosisteme constituie cca 80% din teritoriul republicii.
Rezultatele cercetărilor experimentale, obținute la gospodăria cinegetică din Talmaza a SVPM la începutul anilor 90 ai sec. XX (apreciate cu medalie de argint în cadrul expoziției desfășurate ), demonstrează că anual pot fi crescuți cca 20.000 de pui de fazani, dintre care cca 18 mii cu vârsta de două luni pot fi colonizați în natură, iar două mii de păsări vor servi pentru viitorul stoc de reproducere.
Practica ultimilor ani demonstrează eficiența și necesitatea organizării, în zonele de Centru și de Sud ale republicii, a 4-5 gospodării de vânătoare specializate de fazani, cu suprafața de 2 -2,5 mii ha fiecare,unde densitatea stocului de reproducere poate fi de 1-1,5 mii de păsări/1000 ha. Aceste gospodării de vânătoare vor satisface cerințele unui mare număr de vânători la sezon. Concomitent, fazanul va fi colonizat și pe celelalte teritorii favorabile, unde se preconizează o densitate de cca 300 păsări la . Pentru aceasta e nevoie de cel puțin două fazanerii de reproducere.
În scopul populării fondurilor de vânătoare cu fazani și potârnichi se simte nevoia organizării altor gospodării cinegetice, în care se vor aplica tehnologii avansate de creștere a vânatului.
Fazanul comun este o specie de proveniență subtropicală (Colhida), și a fost aclimatizat pe teritoriul republicii cu aportul [NUME_REDACTAT] și Pescarilor din Moldova, care a organizat o crescătorie de fazani la Talmaz de unde timp de 30 de ani s-au pus în libertate cca 150 mii de fazani în diferite păduri din republică.
Fazanul se reproduce în natura, însă pentru menținerea cotei de reproducere și efectuarea vânării este necesar de reprodus în continuare în condiții de volieră. În ultimii ani efectivul fazanului s-a redus considerabil.
2.1.1. Popularea terenurilor de vânătoare în raionul [NUME_REDACTAT] de creștere în localitate: Alegerea corectă a locului pentru popularea fazanului, Fășie de pădure, desișuri, stuhărișuri, apă; Factorii care influințează negativ asupra procesului de populare a Fazanului în localități: animalele de pradă și dăunătoare, păsările; Braconajul, Gospodărirea și Paza insuficientă a terenurilor de vânătoare, asigurarea cu hrană; Activitățile de întreprinzător, îngrădirea terenurilor de pământ, cu terenuri agricole din împrejurime; Lipsa posibilității gestionării fășiilor de pădure din localități; (Însuși calitatea puilor de fazani populați, adoptarea lor); Condițiile climaterice ne favorabile;
Pentru a trece de la condițiile de fermă, unde au crescut, la cele naturale, tipice speciei lor, păsările au fost „cazate” temporar într-o volieră construită în două niveluri cu acces spre „libertate”. Locul de amplasare temporară a fost ales cu mare grijă, astfel încât să întrunească toate condițiile necesare pentru viața fazanilor în natură: apă, stufăriș, câmpuri largi, fâșii forestiere.
Terenul de întreținere temporară a fost selectat de specialiștii de la ecologie și cinegeticianul din raion.
Spațiul ales este unul deosebit de favorabil pentru aclimatizarea puilor de fazan. În fâșiile din împrejurimi ei pot găsi hrană: semințe, pomușoare, dar și apă.
Locul e un fel de păpuriș – foarte important pentru aceste păsări, pentru că, fiind maturi, fazanii petrec mai mult timp în păpuriș. În plus, pe terenul respectiv există versanți cu un grad mediu de înclinare, unde ei vor găsi ușor locul potrivit pentru trai și înmulțire și, totodată, se vor afla în siguranță, fiind protejați de animalele sălbatice”.
Cât timp se vor afla în volieră, fazanii vor fi hrăniți, dar ei vor putea părăsi locuința improvizată. De obicei, la început ei „studiază” împrejurimile, după care se întorc la hrană, dar cu timpul se acomodează și nu mai au nevoie de volieră.
Când păsările devin independente și se simt stăpâne în zonă, voliera este înlăturată. Perioada de acomodare variază de la două până la patru săptămâni. Pentru a le păzi de braconieri, păsările se află sub supraveghere 24 de ore din 24. O parte din puii lăsați liberi în natură vor deveni prada vânătorilor, deja în următorul sezon de vânătoare, însă cei mai norocoși vor da naștere altor generații de fazani, îmbogățind astfel fauna din localitate.
2.1.2. Analiza terenurilor de vânătoare a raionului unde a fost populat fazanul în perioada 2005-2013
Total suprafața fondului de vânătoarea a [NUME_REDACTAT] și Pescarilor din raionul Criuleni constituie – .
Inclusiv păduri – 641ha., câmpuri – 49 788ha., Pășuni – 10 537ha., Bălți și bazine acvatice – 2 879ha., Alte terenuri – 7 857ha..
Pentru SVP Criuleni de către [NUME_REDACTAT] și Pescarilor din RM, în perioada 2009 – 2013, s-au procurat și sau eliberat – 3 595 pui de fazan, care au fost repartizați în felul următor:
1. 2009 – 297 buc. s.Jevreni,
2. 2010 – 580 buc. com. Balțata, 3.120 buc. – s.Izbiște,
4. 2011 – 498 – s. Mașcăuți, 500buc. – com..Bălțata,
5. 2012 – 500 buc.- s.Mașcăuți, 400 buc. – s.Ratuș,
6. 2013 – 300 buc. – s.Dolinnoe – 300 buc., 400 buc. – s.Cimișeni.
Suprafața fondului de vânătoare pe tipuri de terenuri de vânătoare, ha, unde sa populat fazanul este:
Odată cu popularea puilor de fazan în localitățile date au fost construite voliere de întreținerea și acomodarea puilor de fazan în natură, odată cu construcția volierelor se confecționau hrănitori, adăpătorii, băi de nisip, (82 – hrănitoare pentru Fazan, 30 – adăpătorii artificiale, 44 băi de nisip, sa întrodus hană complimentară: 1 590 cg.- lucernă, 650cg.- fân, 1165 cg.- rămășițe de grâu, sădite . – de porumb, .- lucernă, . – mălai.
2.1.3. Rezultatele populării
Din anul 2005 devenit o tradiție pentru [NUME_REDACTAT] și pescarilor din raionul Criuleni, ca anual să se desfășoare acțiuni de populare a terenurilor de vânătoare cu fazani, numărul lor fiind de la 150 – până la 2000 de pui de fazani anual. Până în anul 2013 puii de fazan în raion se aduceau de la crescătoria specializată „Talmaza” (Conform cu [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cu privire la aprobarea [NUME_REDACTAT] în domeniul turismului "[NUME_REDACTAT] în Moldova" Nr.554 din 24.05.2004 r-ul. [NUME_REDACTAT], care la moment nu activează). În anul 2013 de către [NUME_REDACTAT] și pescarilor din Moldova s-au procurat 17 000 puii de fazan din Romania și Ungaria, din care 900 de pui de fazan au fost eliberați în raionul Criuleni: s.Cimișeni. s. Dolinoe).
Rezultatele recoltării Fazanilor în perioada 2009 – 2013, este următoare:
Fazani – – în 2009, 2010 – 322 cap., 2011 – 103 cap., 2012 – 102 cap., 2013 – 193 cap.(norma medie anual de recoltare fiind 800 fazani)
În localitățile populării terenurilor de vânătoare cu Fazan sa efectuat un șir de măsuri de reglare numerică a răpitorilor: vulpilor, câinilor și pisicilor hoinare.
(În conformitate cu pct.2,4,6 al [NUME_REDACTAT] naționale extraordinare de sănătate publică nr.8 din 13.12.2013, pct.9,33 din Anexa nr.1 Animal nr.439 – XIII din 27.04.1995, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 597 din 13.08.2013, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 494 din 06.05.1998).
În perioada (2009 – 2013),în comun cu autoritățile publice locale în terenurile de vânătoare atribuite SVPM, sau întreprins un șir de măsuri pentru reglarea numerică a vulpilor, câinilor, pisicilor hoinare, păsărilor dăunătoare (corbi sure, coțofene).
În urma acestor măsuri au fost împușcate:
2.2.Materiale și metode
2.2.1. Examinarea și analiza comparativă a terenurilor de vânătoare în raionul [NUME_REDACTAT] pentru hrana vînatului sunt identificate, delimitate în teren prin lucrări de amenajare și indicate pe hărți, notîndu-se prin litera “V”[Anexele 6-18]. Ele pot avea suprafețe de 0,1 ha și mai mari cu următoarele destinații:
terenuri cu hrana naturală pentru vînat (poieni, pajiști etc.);
terenuri cu hrana seminaturală pentru vînat (goluri din cuprinsul pădurii, cultivate cu culturi preferate de vînat: sfeclă, porumb, nucifere, topinambur etc.), acestea consumîndu-le direct din teren;
terenuri cultivate cu culturi preferate de vînat pentru recoltarea, depozitarea și distribuirea ulterioară a lor în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală (terenuri pentru hrana suplimentară a vînatului).
Amenajările silvo-cinegetice se efectuează de către Institutul de Cercetări și [NUME_REDACTAT] (ICAS) în toate unitățile silvo-cinegetice (întreprinderi silvo-cinegetice) de interes național și în fondurile de vînătoare gestionate de ocoale silvice. Activitățile respective decurg în 4 etape:
a) Etapa I (faza de documentare) – preluarea de la unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică sau de la ocoalele silvice care administrează fonduri de vînătoare a informației referitoare la efectivele de vînat, construcțiile și instalațiile cinegetice și de transport, alte date referitoare la gospodărirea cinegetică. La finele etapei, de către unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică, se organizează Conferința I de amenajări silvo-cinegetice, la care se v-a prezenta tema de proiectare.
b) Etapa II (faza teren) – studiul condițiilor de mediu, stabilirea bonității terenurilor fondurilor de vînătoare, evaluarea efectivelor de vînat, a construcțiilor și instalațiilor cinegetice și de transport existente. Se efectuează de către executor (ICAS), în prezența reprezentanților de la unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică (ocol silvic). La finele etapei se va efectua recepția lucrărilor de teren de către comisia compusă din reprezentanți de la Agenția „Moldsilva”, de la unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică și de la executor (ICAS).
c) Etapa III (faza birou) – sintetizarea datelor culese în teren la calculatorul electronic. Se va efectua de către executor (ICAS). La finele etapei se va organiza Conferința a II-a de amenajări silvo-cinegetice, unde executorul va prezenta volumele de lucru preconizate spre adoptarea lor de către acest forum.
d) Etapa IV – elaborarea amenajamentului silvo-cinegetic. Se efectuează de către executor (ICAS). Pentru unitățile (întreprinderile) silvo-cinegetice de interes național se va elabora în volum separat „Amenajamentul silvo-cinegetic”; pentru fondurile de vînătoare administrate de ocoale silvice se va elabora „Amenajamentul silvic”. Zonarea funcțională (compartimentul cinegetic) se va face anterior lucrărilor de teren și conform legislației în vigoare și a normelor tehnice adoptate pentru amenajarea pădurilor din [NUME_REDACTAT]. Arboretele pot fi încadrate numai în una din categoriile funcționale, iar cînd un arboret îndeplinește mai multe funcții de protecție, el se va încadra în categoria funcțională pentru care este stabilit cel mai strict regim de gospodărire. Amplasarea secțiilor cinegetice, zonelor de concentrare sezonieră și de reproducere, numărul și amplasarea instalațiilor și construcțiilor cinegetice și de transport, locurile de trecere a vînatului se preiau din observațiile făcute în teren de către specialiștii de la U.S.-C.N. (ocol silvic) și se schițează pe hărți și schițe prin simboluri, culori și semne convenționale.
2.2.2. Diagnoza ecologică a terenurilor cu fazani
Printre factorii de mediu care influențează condițiile de habitare a efectivelor de vînat sunt factorii abiotici (temperatura medie și cantitatea de precipitații medie în lunile de eclodare sau fătare a speciilor de vînat, media grosimilor maxime de zăpadă și rețeaua hidrografică) și factorii antropici negativi (utilizarea chimizării, pășunatul, influența dăunătorilor vînatului, influența transportului și a populației asupra vînatului). Studiul condițiilor de mediu constă din colectarea tuturor informațiilor din teren care vor servi pentru determinarea bonității fondurilor de vînătoare și preconizarea măsurilor de gospodărire a lor. Amplitudinea factorilor de bonitate se înregistrează în fișa de descriere cinegetică, care se completează pentru fiecare fond de vînătoare separat și pe secții cinegetice, în teren se vor colecta datele referitoare la factorii biotici și factorii de cultură cinegetică.
Din factorii biotici care influențează (determină) bonitatea FV fac parte:
a) gradul de împădurire a zonei adiacente;
b) mărimea trupurilor de pădure și amplasarea lor în teren;
c) principalele grupe de formații forestiere;
d) stadiile de dezvoltare a arboretelor;
e) consistența arboretelor;
f) biomasa accesibilă și cantitatea consumabilă în timpul iernii;
g) lungimea lizierei;
h) poieni și pajiști naturale;
i) tipul culturilor agricole limitrofe FV.
Nu se știe exact care este relația dintre fertilitatea solului și numărul de fazani, dar se atribuie producției mai bogate on semințe naturale și în verdețuri suculente vitaminice care condiționează
găinile pentru ouat.
Cheie pentru diagnoza ecologica a terenurilor cu fazan
Se consideră suprafața productivă din biotopul preferat de specii de vînat, păduri, care îndeplinesc următoarele condiții: pentru fazan – suprafața trupurilor de pădure pînă la 100 ha cu vîrste foarte variate, compuse din foioase cu mult subarboret, cu goluri înierbate, cu rariști, mărăcinișuri, culturi agricole și pîlcuri de specii arbustive, incoerent răspîndite în teren, cu relief ușor ondulat sau plan, cu pante însorite, cu soluri nisipoase sau argilo-nisipoase, cu ape curgătoare sau stătătoare;
Ogoarele cultivate pentru hrana vînatului pot fi: a) ogoare cultivate ca hrană seminaturală; b) ogoare cultivate ca hrana suplimentară pentru vînat.
În ogoarele cultivate ca hrană seminaturală se vor utiliza culturi preferate de vînat pentru consumarea de către acesta a hranei direct din teren. Astfel de ogoare se vor amplasa mai aproape de centrul pădurii și mai departe de căile de acces al transportului. Distanța lor față de lizieră trebuie să fie: d) pentru fazan – nu se limitează distanța.
Ogoarele pentru hrana suplimentară a vînatului se vor cultiva cu culturi preferate de vînat, care, ulterior se vor recolta, depozita și distribui în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală.
Astfel de terenuri se pot amplasa și în apropierea imediată a lizierei, dar obligatoriu se vor îngrădi cu gard de nuiele sau plasă metalică.
Limite de punctaj și efective pe categorii de bonitate (date provizorii)
CAPITOLUL III. PERSPECTIVA POPULĂRII TERENURILOR CU FAZAN ÎN RAIONUL CRIULENI
3.1. Analiza bonității terenurilor de vânătoare în raionul Criuleni pentru gospodărirea Fazanului.
3.1.1. Bonitatea terenurilor de vânătoare pentru popularea cu fazani
Bonitatea FV este direct sau indirect influențată de așa grupe de factori cum ar fi: factorii abiotici; factori biotici, factori de cultură cinegetică și factori antropici negativi.
Bonitatea, exprimînd capacitatea terenurilor de vînătoare de a oferi pentru efectivele de vînat anumite condiții de hrană, adăpost și liniște, se calculează însumînd punctajul obținut în urma completării fișei cinegetice (Anexa 9).
Terenurile pentru hrana vînatului sunt identificate, delimitate în teren prin lucrări de amenajare și indicate pe hărți, notîndu-se prin litera “V”. Ele pot avea suprafețe de 0,1 ha și mai mari cu următoarele destinații:
a) terenuri cu hrana naturală pentru vînat (poieni, pajiști etc.);
b) terenuri cu hrana seminaturală pentru vînat (goluri din cuprinsul pădurii, cultivate cu culturi preferate de vînat: sfeclă, porumb, nucifere, topinambur etc.), acestea consumîndu-le direct din teren;
c) terenuri cultivate cu culturi preferate de vînat pentru recoltarea, depozitarea și distribuirea ulterioară a lor în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală (terenuri pentru hrana suplimentară a vînatului).
Bonitatea FV este direct sau indirect influențată de așa grupe de factori cum ar fi: factorii abiotici; factori biotici, factori de cultură cinegetică și factori antropici negativi.
Bonitatea FV pentru speciile de vînat – obiective a amenajării cinegetice, se va determina prin însumarea punctajului acumulat pentru fiecare din acești factori. În dependență de amplitudinea acestui punctaj se va stabili numărul optim al acestor efective de vînat pentru fondurile de vînătoare.
3.1.2. Recomandări pentru îmbunătățirea terenurilor de vânătoare
Efectivele de vînat existente se preiau din fișele de evaluare a vînatului, care se întocmesc în fiecare primăvară în fiecare fond de vînătoare în urma evaluărilor de vînat și se găsesc la U.S.- C.N. (ocol silvic). Efectivele de vînat optime se stabilesc în funcție de categoria de bonitate stabilită pentru fiecare specie de vînat, folosind tabelul 3.1.2.
Tabelul 3.1.2 Stabilirea numărului optim al efectivelor de vînat
Numărul optim al efectivelor de vînat se poate calcula mai precis după formula:
unde:
No – numărul optim al efectivului de vînat respectiv;
Pa – punctajul actual obținut prin lucrările de evaluare a bonității terenurilor de vînătoare;
Pmin – punctajul minim stabilit pentru calcularea bonității terenurilor de vînătoare (Pmin = 201);
Pmax – punctajul maxim stabilit pentru calcularea bonității terenurilor de vînătoare (Pmax =1000);
Nmax și Nmin – numărul maxim și respectiv numărul minim al efectivului de vînat optim;
[NUME_REDACTAT]; Pmax; Nmin; Nmax se preiau din tabelele 1 și 2.
Numărul potențial al efectivelor de vînat se stabilește în limitele sporului anual al lor însumat la numărul optim al efectivelor de vînat. Numărul potențial al efectivelor de vînat depinde de condițiile de mediu și se calculează în raport cu numărul de femele apte pentru reproducere din numărul optim al acestor efective.
Luînd în considerație condițiile de mediu din terenurile de vînătoare din fondul forestier al [NUME_REDACTAT] sporul anual al efectivelor de vînat se stabilește în funcție de bonitatea terenurilor de vînătoare și se redă pentru fiecare specie de vînat (tabelul 3.1.3.).
Tabelul 3.1.3. Sporul anual al efectivelor de vînat
3.2. Studiu privind popularea satelor Dolinoe și Cimișeni
3.2.1. Descrierea localităților unde s-a populat fazanul
[NUME_REDACTAT] este o localitate in [NUME_REDACTAT] situata la latitudinea 47.0119 longitudinea 29.1294 si altitudinea de 82 metri fata de nivelul marii. Aceasta localitate este in administrarea or. Criuleni. Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 2 868 locuitori. Distanța directă pîna în or. Criuleni este de 20 km. Distanța directă pîna în or. Chișinău este de 30 km.
Acest sat este pergfect adaptat pentru stabilirea scopului de repopulare cu fazani.
[NUME_REDACTAT] este o localitate in raoionul Criuleni situata la latitudinea 47.0222 longitudinea 28.9950 si altitudinea de 116 metri fata de nivelul marii. Aceasta localitate este in administrarea or. Criuleni. Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 877 locuitori. Distanța directă pîna în or. Criuleni este de 26 km. Distanța directă pîna în or. Chisinau este de 15 km (Anexa 2-3).
Gradul de împădurire se calculează ca raportul suprafeței ocupate de pădure la suprafața totală a zonei respective.
Se consideră suprafața productivă din biotopul preferat de specii de vînat, păduri, careîndeplinesc următoarele condiții, pentru fazan – suprafața trupurilor de pădure pînă la 100 ha cu vîrste foarte variate, compuse din foioase cu mult subarboret, cu goluri înierbate, cu rariști, mărăcinișuri, culturiagricole și pîlcuri de specii arbustive, incoerent răspîndite în teren, cu relief ușor ondulat sau plan, cu pante însorite, cu soluri nisipoase sau argilo-nisipoase, cu ape curgătoare sau stătătoare;
În funcție de condițiile de mediu (de existență) pe care le oferă pădurile speciilor de vînat s-au identificat următoarele grupe de formații forestiere:
a) plantații forestiere executate pe terenuri degradate, precum și pădurile artificiale de cvercete aflate la limita interioară a zonei de silvostepă, stejărete xerofite de pufos (F I);
b) stejărete și gorunete pure (F II);
c) stejărete de stejar pedunculat, șleauri de deal cu stejar, șleauri de luncă, zăvoaie (F III);
d) șleauri de deal cu gorun, stejar, fag (etajul fitoclimatic FD2) – (F IV).
Stadiile de dezvoltare a arboretului sunt următoarele:
a) stadiul semințiș – S (lăstari (L), plantație (c/s) se consideră din momentul instalării semințișului (lăstărișului, culturilor silvice) pînă la realizarea stării de masiv;
b) stadiul desiș (D) se consideră din momentul realizării stării de masiv pînă la începerea elagajului natural;
c) stadiul nuieliș-prăjiniș (N) se consideră din momentul cînd se începe să se producă elagajul natural pînă cînd creșterea în înălțime devine foarte activă, iar diametrul mediu al arboretelor atinge 10 cm;
d) stadiul de păriș (P) se consideră din momentul cînd arboretele încep să fructifice abundent, diametrul mediu al arborilor fiind cuprins între 11-20 cm
e) stadiul de codrișor-codru mijlociu (C) se consideră din momentul cînd arboretul fructifică abundent, pînă începe declinul vitalității lui. Diametrul mediu al arboretelor este cuprins între 21 și 50 cm;
f) stadiul de codru bătrîn (B) este ultimul stadiu de dezvoltare a arboretului, care începe să se usuce și să se rărească intens.
Pentru pădurile din prima grupă de formațiuni forestiere (F I) la stabilirea stadiilor de dezvoltare a arboretelor, nu se va lua în considerație diametrul mediu al arboretelor.
Consistența reprezintă indicele de acoperire, exprimîndu-se fie prin raportul suprafeței proiecției coroanelor arboretului la suprafața lui totală, fie prin indicele de densitate sau alte procedee, se găsește în materialele amenajamentului silvic din care se preia, verificîndu-se în teren.
Existența speciilor de vînat în fondurile de vînătoare depinde de hrana accesibilă și consumabilă pe care o oferă aceste fonduri în tot parcursul anului. În terenurile de vînătoare cu deficit permanent de hrană naturală, condițiile de existență se înăspresc, iar sporul natural al efectivelor de vînat scade. De aceea, în procesul gospodăririi cinegetice este necesar de a crea niște condiții artificiale pentru a suplini deficitul de hrană naturală.
Lungimea lizierei (factor important pentru existența speciilor de vînat) se va măsura cu curbimetrul de pe hărți anexate amenajamentului silvic sau de pe planuri topografice, raportînd-o la scara reală.
Poienile și pajiștile naturale identificate ca unități amenajistice, sunt delimitate în teren, iar pe hărți sunt notate prin litera “V”. În teren, se va determina productivitatea pajiștilor și poienilor, după prezența unor plante indicatoare cum ar fi:
I (productivitate înaltă) – Phleum pratense (timoftică de luncă), Festuca pratensis (păiuș de livadă), Dactylis glomerata (golomăț), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Trifolium pratense (trifoi de luncă), Medicago sp. (lucernă);
b) II (productivitate medie) – Poa sp. (firuță); Bromus sp. (obsigă), Festuca rubra (păiuș roșu), Agrostis alba (iarba cîmpului albă), Agropyron cristatum (pir crestat), Trifolium repens (trifoi tîrîtor), Lotus corniculatus (ghizdei cornorat);
c) III (productivatatea slabă) – Festuca ovina, F. sulcata, F. supina, Deschampsia (păiuș),
Anthoxantum arundinacea (vițelar), Trifolium montanum (trifoi de munte), Trifolium campestre (trifoiaș), Trifolium alpestre, Astragulus sp. (cosaci);
d) IV (productivitatea foarte slabă) – Nardus sp., Stipa sp. (negară), Phragmites australis (stuh, trestie), Briza media (tremurătoare), Genista sagittalis (grosană).
Prezența abundentă (majoritară) a uneai sau a cîteva specii din grupa respectivă și va determina bonitatea (productivitatea) acestor terenuri.
În fișele de descriere cinegetică se va înscrie participarea suprafețelor poienilor și pajiștilor, în procente față de suprafață totală a terenurilor de vînătoare.
Culturile agricole limitrofe pădurilor cultivate în scopuri cinegetice includ următoarele categorii:
a) ogoare cultivate pentru hrana vînatului;
b) hrană administrată în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală;
c) construcții și instalații cinegetice (hrănitori, adăpători, sărării, depozite de hrană, scăldători, băi de nisip).
Ogoarele cultivate pentru hrana vînatului pot fi:
a) ogoare cultivate ca hrană seminaturală;
b) ogoare cultivate ca hrana suplimentară pentru vînat.
În ogoarele cultivate ca hrană seminaturală se vor utiliza culturi preferate de vînat pentru consumarea de către acesta a hranei direct din teren. Astfel de ogoare se vor amplasa mai aproape de centrul pădurii și mai departe de căile de acces al transportului. Distanța lor față de lizieră trebuie să fie: pentru fazan – nu se limitează distanța.
Ogoarele pentru hrana suplimentară a vînatului se vor cultiva cu culturi preferate de vînat, care, ulterior se vor recolta, depozita și distribui în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală. Astfel de terenuri se pot amplasa și în apropierea imediată a lizierei, dar obligatoriu se vor îngrădi cu gard de nuiele sau plasă metalică.
Construcțiile și instalațiile cinegetice (de transport) se vor verifica în teren după datele prezentate de către U.S.-C.N. (ocol silvic), menționîndu-se amplasarea și starea lor.
3.3.2. Alegerea locului pentru populație
Repartiția fondurilor de vînătoare pe secții cinegetice, zone de reproducere și de concentrare sezonieră
Pentru o gospodărire cît mai eficientă a fondului cinegetic, suprafața fondului de vînătoare se va repartiza pe secții cinegetice, stabilind pentru fiecare din ele o specie de vînat principală și celelalte secundare, în ordine descrescîndă privitor la valoarea economică a lor, care se va aprecia ținînd seama de:
a) gradul de bonitate a terenurilor de vînătoare componente, pentru fiecare specie de vînat – obiectiv al studiului cinegetic. Prioritate va avea specia de vînat, căreia terenurile de vînătoare îi oferă cele mai bune condiții de existență:
b) valoarea social-economică a speciilor de vînat. Aici prioritate i se va acorda speciei de vînat care prezintă valoarea economică cea mai mare, ținîndu-se seama și de cerințele sociale către sectorul cinegetic, de prejudiciile pe care le poate cauza vînatul sectorului agrar limitrof etc.;
c) țelurile de gospodărire a pădurilor (de protecție, de conservare, de ocrotire integrală etc.). Prioritate va avea specia care se încadrează în realizarea acestor țeluri fără a le afecta;
d) țelurile cinegetice urmărite (vînătoare intensivă, ocrotirea integrală a unor specii rare din fauna indigenă etc.);
e) compatibilitatea speciilor de vînat între ele (cohabitarea) etc.
În funcție de condițiile de existență oferite de pădure speciilor de vînat, de numărul de trupuri de pădure și amplasamentul lor, de funcțiile atribuite pădurii, de particularitățile biologice și exigențele ecologice ale speciilor de vînat, un fond de vînătoare poate avea una sau mai multe secții cinegetice, cîte una sau mai multe zone de reproducere și de concentrare sezonieră.
Limitele teritoriale ale secțiilor se pot suprapune pe limitele fondului de vînătoare în întregime (în cazul cînd fondul de vînătoare are o singură secție cinegetică) sau pe limite de fond forestier (în celelalte cazuri). În acest caz, secția cinegetică v-a fi compusă din unul sau mai multe trupuri de pădure.
Zonele de reproducere și de concentrare sezonieră se vor stabili în urma observațiilor făcute de specialiștii de la U.S.-C.N. (ocol silvic), în funcție de frecventarea ca țel a astfel de locuri a speciilor de vînat. În caz dacă astfel de locuri nu au fost stabilite anterior, aceasta se va ealiza prin lucrări de amenajare cinegetică. În caz de necesitate (din motive silvo-tehnice) aceste one se pot schimba în alte locuri ale terenurilor de vînătoare mai apte ca țel, impunînd migrarea înatului în astfel de locuri prin măsuri silvo-cinegetice speciale, cu precauție, fără a aduce prejudicii efectivelor de vînat.
Pe hărți și schițe, limitele teritoriale ale secțiilor cinegetice, ale zonelor de reproducere și de concentrare sezonieră, vor fi distinse prin semne și culori convenționale
Repartiția terenurilor de vînătoare pe categorii de bonitate servește drept bază pentru evaluarea efectivelor optime și potențiale ale vînatului, proiectarea măsurilor care țin de asigurarea hranei vînatului etc.
Efectivele de vînat existente se preiau din fișele de evaluare a vînatului, care se întocmesc în fiecare primăvară în fiecare fond de vînătoare în urma evaluărilor de vînat și se găsesc la U.S.- C.N. (ocol silvic).
Evaluarea efectivelor de vînat se efectuează în fiecare an, în luna martie, în fiecare fond de vînătoare, de către reprezentanți de la U.S.-C.N. (ocol silvic), Agenția “Moldsilva”, ICAS și cademia de Științe a Moldovei. Pentru cerb, căprior și mistreț evaluările se vor efectua pe sexe. În baza datelor obținute se va stabili necesarul de hrană, suprafața terenurilor pentru hrana vînatului, volumele de recoltare și administrare a hranei suplimentare pentru vînat, necesarul de construcții și instalații cinegetice și de transport, planurile de colonizare, selecție, recoltare etc. Pentru elaborarea planurilor și evidenților de amenajament, de la U.S.-C.N. (ocol silvic) se vor prelua datele evaluărilor efectivelor de vînat din ultimii ani. Rezultatele evaluărilor se vor păstra în evidențe la U.S.-C.N. (ocol silvic), la: Agenția “Moldsilva” și la ICAS.
3.2.3. Condițiile generale pentru întreținerea fazanilor: descrierea localităților și cerințele pe parcursul întregului an
Fazanii trebuie prinși și transportați cu atenție. Transportul se face în lădițe sau coșuri cu dimensiuni de 60-80 x 30-35 x 30 cm. Partea din față este acoperită cu un gard de sârmă. Capacul trebuie căptușit cu pânză groasă de cânepă, pentru a se evita o eventuală rănire a păsărilor. Pe pereții exteriori se practică orificii cu un diametru de 2 cm pentru a permite accesul aerului curat.
În timpul transportului, fazanii sunt hrăniți cu porumb sau orz măcinat, aruncat pe podea. Pe peretele din față al gardului se leagă o adăpătoare și se pun cofraje suculente și iarbă verde.
1. Estimările populației de fazani după populare. Cele mai simple estimări de populații la fazani se fac la sfârșitul iernii și începutul primăverii și constau din numărători totale (acolo unde sunt posibile), sau cel puțin raport de sexe la începutul primăverii, înainte de destrămarea concentrărilor de iernat (atenție: la vreme plăcută cocoșii hoinăresc singuri și sunt greu de găsit, găinile stau împreună în cârduri). După care se estimează indexul chemărilor în primăvară și de aici deja se poate deduce starea populației.
În condiții bune de vreme cocoșii cheamă consistent pentru aproximativ o ora și jumătate.
Procedura este:
1) depinde de zonă, în aprilie, mai și început de iunie (preliminar se fac observații pentru sezonul cu chemări maxime) se aleg rute de 32 km (20 mile),
2) se stabilește o rută de verificare pe care se află timpul cel mai optim ca să faci ascultările,
3) pornești la 40-45 minute înainte de răsărit, atunci când poți să vezi minutarul la ceas, termini observațiile aproximativ 30-60 minute după răsărit,
4) oprești mașina la intervale de 1,6 km (=1 milă), te dai jos, nu trântești portiera că asta stârnește vocalizarea cocoșilor, te îndepărtezi 5 metri și asculți 2 minute numărând chemările,
5) la sfârșit se face media care este indexul chemăriilor, adică număr mediu de chemări la ascultare (se fac mai multe rute și mai multe repetări, cu cât mai multe cu atâta mai exact numărul mediu final).
Faci calculele următoare (care bineînțeles necesită și alte observații):
p = C+CH
P = C+CH+CHY = C(H+HY+1)
p = indexul populației reproductive în primăvară
P = indexul populației în toamnă, după reproducție
C = număr de chemări la două minute (media totală)
H = număr găini la cocoș (la sfârșitul iernii – din observații directe)
Y = număr tineret la o găină (observații familii toamna)
Alte note: Nu se numără chemările când bate vântul mai tare de 12 km/oră. Numai chemările normale de două silabe se numără. Ca să obții date de raport de sexe se numără prin stârnire iarna în vreme rea, frig, viforniță, vânt, dacă este vreme bună cocoșii se răzlețesc (de aceea nu găsim cocoși la vânătoare că sunt răsfirați?). Mai departe se pune întrebarea dacă indexul de populație de primăvară este bun pentru preconizarea a ce vom avea în toamnă?
Se mai specifică cum chemările dimineața, între -40 și +50 minute de la răsărit sunt constante, varianța maximă fiind +/- 7,5%, deci tehnica de estimare este bună. Iară ca sezon, cele mai potrivite au fost șase săptămâni începând cu ultima săptămână din aprilie, mai, și prima săptămână din iunie, perioada maximă și pentru greutatea gonadelor la cocoși.
Numărători de fazani la marginea drumurilor. Acestea se bazează pe faptul că fazanii preferă zonele deschise în anumite condiții, în timpul sezonului cald. Roua a fost singurul factor important care a influențat apariția fazanilor în drumuri. Zilele cu ploaie sau ceață (care împiedică vizibilitatea) au fost excluse și se consideră necorespunzătoare pentru astfel de observații. Sezonul observațiilor a avut efect de asemenea, evaluările se efectuează spre sfârșitul lui septembrie, început de octombrie, însă aceasta crează probleme deoarece rezultatele se cunosc prea târziu ca să mai poată ajuta la stabilirea regulațiilor pentru sezonul de vânătoare din anul respectiv.
Deci se fac două măsurători de productivitate:
(1) mărimea familiei de pui care depinde de numărul de ouă mediu la cuib (care nu prea variază fiind o constantă a speciei), de proporția ouălor care eclozează (iarăși destul de constantă per cuib, însă foarte variabilă în total, deoarece prădătorii acționează după principiul tot sau nimic, adică un cuib odată descoperit este distrus total) și supraviețuirea puilor. Mai trebuie știută și proporția găinilor care au produs tineret, ori toate acestea sunt reflectate în procentul tineret față de adulți peste un an. Desigur asta nu înseamnă nimic dacă nu se consideră
(2) procentul găinilor care supraviețuiesc sezonului de reproducție. Pot avea 80-90% din găini în august cu pui după ele, dar dacă numai 10% din populația de găini supraviețuiesc până în august ca să le număr eu, producția va fi scăzută. Valoarea acestor observații trebuie considerată astfel ca să fie stabilite metode standard pe care să le repetăm la fel an după an și să le adaptăm condițiilor particulare în fiecare fond.
Raportul de sexe și vârste. Numărăm raportul de sexe în iarnă când fazanii se văd pe zăpadă, și că este necesar a se număra mai multe grupe deoarece păsările sunt segregate pe sexe. Raportul de sexe în cazul situațiilor unde se vânează numai cocoși ne dă posibilitatea să estimăm proporția extrasă prin vânătoare, de asemenea permite corectarea numărătorii de chemări pentru a obține indici de abundență a găinilor în primăvară și permite calcularea raportului vârstelor la cocoși în toamnă, pentru a ajunge la estimări de productivitate. Raportul de sexe la fazan este dificil de obținut, în majoritatea cazurilor este greșit în favoarea cocoșilor (sunt mai greu de găsit), cel mai bine de folosit este prin capturări noaptea în lumina farurilor.
Aprecierea vârstei la fazani. Determinarea vârstei la fazani este importantă, pentru că permite înțelegerea potențialului reproductiv și a mișcărilor numerice de la an la an.
În principal facem determinarea în două grupe: sub un an și peste un an. Există metode diferite, mai mult sau mai puțin complicate, astfel:
1) histologia oaselor analizează straturile osificării tarsalelor (picior) dar merge numai la cocoși pentru că la găini calciul merge la ouă. Metoda este complicată, necesitând secțiuni preparate și interpretate la microscop.
2) Rezistența madibulei (propusă de Linduska, 1943), este o metodă simplă și expeditivă, din păcate nu prea exactă. Această metodă presupune ridicarea păsării de partea de jos a ciocului (mandibulă), uneori și o scuturare ușoară la care ciocul rezistă la păsările peste un an și se îndoaie la cele sub un an.
3) Greutatea cristalinelor nu dă rezultate exacte decât în toamnă.
4) [NUME_REDACTAT] care este prezentă la tineret dar se închide complet la adulți, și aceasta după ianuarie începe să se închidă și nu mai poți să diferențiezi,
5) lungimea pintenilor iarăși este confundabilă, după luna decembrie tocirea pintenilor la cocoșii bătrâni și creșterea la cei tineri îi face egali.
6) Diametrul celei mai interioare remige primare de la aripă, aceasta se schimbă înainte ca pasărea să atingă creșterea, apoi se reține până la a doua năpârlire, arată rezultate de discriminare 98%. Se măsoară diametrul la ieșirea din piele, mai expeditiv se introduce pana în orificii de la 1,5 mm, la 4,5 mm. La masculi predicția diametrului a fost 87%, cocoșii adulți au avut 3,62+/-0,16mm, juvenilii 3,21+/- 0,19mm (prin urmare încercarea în orificiului de 3,5 mm face diferențierea). De asemenea și lungimea acestei pene la cocoși a avut 88% predicție, astfel adulții au avut pana de 17,91+/-0,56mm. La găini remigea interioară a avut diametrul de 3,33+/-0,17mm la adulte și 2,86+/-0,19mm la subadulte. Folosind mai multe date, prin regresie multiplă, se poate ajunge la 98% diferențiere. Ceea ce este prea mult peste cerințele de teren.
Ca o concluzie păsările de sub un an vor avea bursa de peste 5 mm chiar și în luna martie după terminarea sezonului de vânătoare. La lungime se adaugă și alte criterii, pintenii la cocoșii adulți sunt lucioși și de culoare mai închisă, aproape negri (Anexa 4).
Greutatea ca indicator fiziologic. Probabil că uneori este necesar să facem și investigații asupra stării fiziologice a fazanilor pentru a ne da seama de situația în care se află populația din terenul nostru. Starea fiziologică (de nutriție) se reflectă cel mai simplu în greutatea totală. Pentru aceasta am să pomenesc câteva date prezentate în literatură pentru greutățile fazanilor din câteva zone (în timpul iernii și primăverii, din motive evidente acesta este anotimpul care ne interesează). Autorii propun ca cifră critică 1.050g la găini, pentru începutul lunii mai, ca discriminare între găinile care vor cuibări cu succes și cele care vor eșua. Aceasta în condițiile în care greutățile păsărilor se redresează după perioada de iarnă, cocoșii atingând greutatea maximă pe la sfârșitul lunii martie, iar găinile pe la începutul lui mai.
3.2.4. Măsurile necesare de amenajare a fondurilor de vânătoare, introducerea și sădirea culturilor de interes cinegetic
Acest lucru presupune în primul rând conlucrarea cu Moldsilva în sădirea și semănarea în păduri a fâșiilor de măcieș, lemn câinesc, vișin turcesc, păducel, mărin, mărul Silvestru, peri sălbateci, și semănarea terenurilor împădurite cu Galegă (neam de lucernă, Sores, castan câinesc,) pentru hrana fazanilor.
Stabilirea volumelor de lucru necesare pentru elaborarea amenajamentului cinegetic. Ulterior sintetizării datelor culese în teren se vor stabili volumele de lucru necesare pentru elaborarea amenajamentului cinegetic și anume:
a) se va calcula suprafața U.S.-C.N., FV, secțiilor cinegetice;
b) se va stabili în fiecare secție cinegetică bonitatea terenurilor de vînătoare componente pentru fiecare specie de vînat;
c) se va stabili pentru fiecare secție cinegetică specia principală și speciile secundare de vînat
în ordine descrescîndă după valoarea lor cinegetică;
d) se va calcula pentru fiecare secție cinegetică suprafața totală a terenurilor pentru hrana vînatului, divizînd-o în următoarele subcategorii: terenuri cu hrana naturală pentru vînat; terenuri cultivate cu hrană seminaturală pentru vînat; terenuri cultivate cu hrană suplimentară pentru vînat.
În caz de insuficiență de astfel de suprafețe se va propune utilizarea în aceste scopuri și a altor categorii de terenuri (linii parcelare deschise, linii de vînătoare, culoare pentru linii electrice de
înaltă tensiune, a parchetelor recent exploatate etc.).
e) se va stabili pentru fiecare secție cinegetică numărul efectivelor de vînat existent, optim și potențial și raportul lor pe sexe;
f) se va calcula pentru fiecare specie de vînat numărul necesar al construcțiilor și instalațiilor cinegetice.
După adoptarea volumelor de lucru stabilite în urma evaluărilor din teren și sintetizarea la birou a acestor date, se va începe elaborarea amenajamentului cinegetic (Anexa 6).
Într-un material publicat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], parte din Departamentul de Agricultură al SUA (nr. 10/octombrie 1999) se dau niște tabele de sinteză pe care n-ar strica să le reproducem aici:
Tabel 3.2.1. Sumarizarea necesităților de habitat pentru fazanul gulerat.
În completare: următoarele practici de gospodărire produc disturbare a solului și vegetației, creștere de lăstari fragezi și atrag insecte. Se recomandă folosirea mai multor practici în funcție de suprafețe și posibilități:
Discuire. Trage cu discul fâșii în orice tip de vegetație, aceasta îndepărtează desimea monotona, înlesnește deplasarea păsărilor și promovează creșterea plantelor naturale care produc hrană. Se recomandă fâșii adiacente de 3 până la 10 m în lâțime, 30-50 m lungime, în rotație de trei ani, în diferite faze amestecate, efectuate între ianuarie și martie, înainte de cuibărit.
Ardere controlată. Arderea vegetației returnează nutrienții în sol, menține ierburile în diferite stagii de creștere și diversitate, stimulează creșterea lăstarilor fragezi. Se ard fâșii asemănătoare cu cele recomandate pentru discuit, sau între cele discuite (oricum trebuie discuit pentru oprirea focului). Se lasă vegetație nearsă pentru cuibărit și adăpost.
Cosire (tăiere, “lunder”). Funcție de situație, aici se recomandă împărțirea în trei zone, se taie prima fâșie în martie-aprilie, înainte de cuibărit și încă o dată în toamnă, după cuibărit. Altă fâșie se taie în anul următor, și alta în anul 3. Ideea este să existe vegetație în diferite faze de creștere. În ce privește recoltarea fânețelor, acestea în mod ideal se taie după jumătatea lunii iulie, sau în august, atunci când cuibăritul este terminat.
Acolo unde nu este posibil să întârziem recoltarea, se recomandă:
1) tăierea în formă centrifugă, adică de la centrul tarlalei către exterior, astfel încât păsările (și nu numai, toate vietățile) să poată scăpa în afară;
2) se împarte tarlaua în porțiuni și se cosește în zile diferite;
3) găinile care cuibăresc vor sălta de pe cuib mult mai ușor în timpul zilei, ca urmare se evită recoltarea în timpul nopții pentru a nu distruge cuibul și găina;
4) adăpostul în fâșii la margini de tarla sau la margini de drum și canale se lasă neatins până în august, astfel păsările care au pierdut primele cuiburi în culturi au posibilitatea să recuibărească în adăpost rezidual.
Plantări. Orice și oriunde posibil, dacă plantăm arbuști, tufișuri, ierburi native și alte plante în colțuri de tarla, margini, în șanțuri și canale, zone nefavorabile pentru culturi agricole, aceasta îmbunătățește atât adăpostul cât și hrana pentru fazani.
Ierbicide. Autorii spun aici că se evită utilizarea de Amber sau Finesse, se poate utiliza 2,4-D în februarie și martie, aici ar trebui studiată situația la fața locului și văzut ce se folosește local.
Factor limitativ. Pentru orientare se dă aici un tabel care clasifică subiectiv prezența și calitatea habitatelor necesare pentru fazani. Cele care vor fi clasificate slabe sau absente vor fi bineînțeles factori limitativi. Aceștia trebuie remediați în primul rând.
Tabelul 3.2.2. Model de înregistrare a factorilor de supraviețuire a fazanilor
3.2.5.Gospodărirea habitatului pentru fazan.
În acest loc am să discut câteva noțiuni generale care se află de fapt (ca subiect) la limita dintre cerințe și management.
Bineînțeles, întâi trebuie să identificăm factorii și să găsim modalități de ameliorare. Dar, pentru că așa cum spun americanii “un desen (sau o schiță) valorează 1.000 de cuvinte” hai să economisim cuvintele și să prezentăm fig. 3.2.1.
Fig. 3.2.1. Acțiunile și influențele factorilor nefavorabili și modul în care ameliorarea lor (prin acțiuni gospodărești) duce la sporirea populației. [NUME_REDACTAT] (1963).
Un alt principiu numit de Comșia “puterea de atracție a marginii” și cunoscut în limba engleză ca “edge effect” se referă tocmai la faptul că marginile dintre două structuri (sau culturi) vegetale diferite atrag animalele sălbatice (aceste margini numite în engleză “ecotone”). Probabil n-ar strica să mai introduc aici o schiță care explică acest ecotone și sugerează câteva modalități de extindere a marginilor care implicit vor aduce aport în sporirea populațiilor.
De menționat că această atracție a marginii se aplică la locul plasării cuibului de către păsările cuibăritoare la sol, tot astfel precum și la locul în care își petrec mamiferele sălbatice cea mai mare parte din timp. Acolo există mai multă varietate vegetală și ca atare hrană mai bogată.
Două sunt perioadele cele mai importante când putem acționa pentru a crește supraviețuirea fazanilor și a obține populații mai mari pentru recoltă:
1) primăvara și la începutul verii când se produc puii și
2) toamna și la începutul iernii când fazanii (în special tineretul) se deplasează extensiv și sunt expuși unei serii întregi de pericole, nefiind familiari cu terenul în care se dispersează.
Ca un scurt istoric al relației fazan-vegetație, până la apariția “modei” de vânătoare la goană zonele împădurite au fost neglijate. Când cerințele pentru acest sport (tragere la zbor) au crescut, s-a început amenajarea adăpostului arborescent care să “țină” și să “arate” fazanii (adică să-i determine să se ridice în zbor peste liziere, asigurând astfel tirul “la pană”).
Este bine ca în orice zonă împădurită să fie și adăpost pentru fazani, și trebuie să existe cât mai multe astfel de pădurici, separate și răspândite peste tot.
Din păcate sistemul acesta de pădurici exploatate local a ieșit din modă, cerințele economice și dezvoltarea metodelor de transport ducând la specializarea utilizării terenurilor fie agricol, fie silvic (și din păcate în monocultură).
Pădurile nu mai sunt în sistem de crâng, cu tufărișuri în subarboret, ci se urmărește producere rapidă de masă lemnoasă în monocultura de conifere care umbresc pământul gol. Acest habitat nu va ține fazani.
Gardurile vii (numite și liziere sau perdele de protecție forestieră sau arboricolă) de asemenea au scăzut dramatic pe teritoriul nostru.
Fig. 3.1. Exemplu al peisajului din Somerset (Anglia).
Aceste garduri sunt de importanță crucială pentru potârniche, fazanul însă va cuibări și în alt tip de habitat (pădure, fâneață, cultură de cereale). Totuși liziera de abruști este importantă ca adăpost de iarna și ca loc de care se leagă stabilirea teritoriului cocoșilor în primăvară (după cum vom vedea în continuare). S-ar putea chiar stabili o valoare cantitativă, ca de pildă număr de fazani legați de existența a 1.000 m gard viu, pornind de la 4-8 teritorii ocupate de cocoși în primăvară.
Cu toate acestea, fazanii o duc foarte bine în locuri unde păduricile și gardurile vii sunt o raritate, secretul densităților mari de fazani constă în sistemul de șanțuri (canale de drenaj) și dolme care străbat des terenul. Aceste șanțuri putând fi considerate un fel de adăposturi “inversate” care folosesc fazanilor iarna și în timpul împerecherilor, funcționând pe același princiu, adică îngăduie ascunderea și strecurarea de scăpare.
Acuma, un teren bun pentru fazani este format din tipuri de adăpost amestecat în așa fel încât să nu forțeze fazanii să se deplaseze mult pentru a se reproduce și supraviețuii.
Parcelarea terenurilor în [NUME_REDACTAT] după privatizarea din 1994 asigura elementele cheie de adăpost și hrană astfel încât fazanii nu sunt nevoiți să hoinărească mult și au supraviețuire mai mare, pe când terenurile mari în monocultură, cu mecanizare și chimizare excesivă produc contariul.
Trebuie de încercat atragerea fazanilor pentru cuibărit în margini de drumuri, însă se pare că aceste locuri ridică probleme de prădare.
Hrana trebuie să fie accesibilă, nu să fie sus, spre exemplu în cultura de porumb știuleții trebuie aduși aproape de sol pentru a putea ajunge fazanii la ei. Iar dacă este cazul să hrănim artificial, adică să ducem hrană în teren, porumbul boabe trebuie să fie oferit în așa fel ca fazanul să se căznească pentru a le găsi (se recomandă știuleți nedepănușați), dacă boabele sunt puse în grămadă fazanul va pleca din loc fără a le consuma.
Un alt moment este importanța cuplării spațiului de adăpost cu spațiul de hrănire. Fazanii sunt hoinari, acolo unde nu au cele necesare, mai cu seamă adăpost și hrană în timpul iernii, se deplasează distanțe mari. Sunt fazani care se deplasează în căutarea hranei la distanțe de 5-6 km de locul de înnoptat. Contrar așteptărilor, din literatura consultată reiese că, dimpotrivă, fazanii sunt păsări fidele locului de trai.
Dispersarea la fazani este puțin luată în vedere când se consideră abundența și recoltele, pentru că practic fazanii se mută, deci ca să facem gospodărire stabilă pe un teren acesta trebuie să fie de cel puțin 9.000 ha.
Ceea ce a fost socotit înainte ca producție locală bună a fost de fapt rezultatul concentrărilor în toamnă, prin urmare gospodărire bună înseamnă să avem refugii de iarnă în apropierea zonelor bune de cuibărit, în felul acesta țin fazanii pe loc în tot cursul anului.
Cultura de porumb nerecoltat, în picioare iarna, este factor limitativ pentru poulațiile de fazani din zonele agricole americane cu condiția să fie în legătură cu adăpost de iarnă și să fie cu marimea între 1-2 acre. Întrebarea este ce rost are un teren de 200-400 ha porumb dacă nu am avut producție de fazani în jur care să intre acolo la iernat. În ciuda faptului că în astfel de locuri există abundență de hrană, dacă în jur nu a existat în primăvară habitatul necesar pentru stabilirea teritoriilor cocoșilor, pentru așezarea cuiburilor și pentru creșterea puilor, nu vor exista nici fazani la iernat. Tot astfel ce rost are o zonă excelentă de cuibărit în care să produc 1.000 pui de fazan, dacă aceștia îmi vor părăsi terenul de vânătoare la începutul toamnei pentru că nu au condiții de hrană și adăpost corespunzătoare?
În figura de mai sus este o prezentare schematică a unui teren pe care se practică agricultura exclusivistă (de tip “steril”), în monocultură, unde pe aproximativ 5.000 ha vom avea Ǿ fazani (a se citi zero tăiat în două), și jos, teren în care se face utilizare agricolă ținând cont și de fazani. Aici vom avea o recoltă anuală medie de (să zicem) 5.000 fazani. Fără a mai vorbi de estetica peisajului, proprietarii de teren sunt chemați să decidă între aceste două extreme, cât anume (și dacă) sunt dispuși să cedeze câțiva saci din recolta anuală pentru a avea fazani (și alt vânat) în teren.
O altă propunere este renunțarea la fertilizanți și cele trei categorii de: ierbicide, insecticide și fungicide. Ce este interesant de menționat este faptul că în marea majoritate a cazurilor aceste chimicale se utilizează ca rutină, sau preventiv, fără să existe în realitate invazii care produc pierderi economice importante, în schimb pierderile pentru sălbăticiuni sunt catastrofale. Pesticidele pot afecta fazanii prin otrăviri directe, prin scăderea fecundității, însă cel mai important acționează indirect, prin distrugerea invertebratelor necesare pentru creșterea puilor. Folosirea ierbicidelor este cauza principală care a determinat scăderea populațiilor de potârnichi în Europa. Ce se poate face în legătură cu efectul chimicalelor? Probabil stropirea selectivă a marginilor de tarlale, cam 6 m în jurul marginilor duce la dublarea supraviețuirii puilor atât la fazan cât și la potârniche în același timp producția de boabe scade doar cu cu numai aproximativ 0,5%.
Folosirea culturilor pentru vânat (fazani) care să mențină păsările în perioada de iarnă oferind în același timp și adăpost și hrană este o metodă. Speciile de plante sunt variate, orice poate produce semințe și adăpost corespunzător poate fi utilizat cu succes: porumb, hrișcă, floarea-soarelui, mazăre, mei, sorg, grâu, orz, etc. Condiția este, bineînțeles, ca plantele să fie lăsate peste iarnă. Tipic se folosesc blocuri de aproximativ ½ ha, și dacă le amenajăm la margini de terenuri, de-a lungul șanțurilor sau drumurilor, efectul va fi foarte bun.
Mici parcele de cereale lăsate nerecoltate la margini de terenurile agricole, astfel încât vor răsări în anul următor, sunt mai cu seamă folosite de fazani pe tot parcursul anului. Aceste zone vor fi invadate de buruieni cu frunză lată, vor avea de asemenea multe și variate insecte și artropode necesare creșterii puilor. Din păcate înghețul și depunerea zăpezilor doboară la pământ marea majoritate a acestor culturi, astfel încât adăpostul de arbuști permanenți este întotdeauna de preferat. În zonele mlăștinoase arbuștii sunt practic substituiți de trestie și papură, însă acolo trebuie să luăm în considerare în primul rând faptul că aceste plante nu produc hrană, mai apoi ele trebuie să fie prezente în blocuri mici, de preferință în fâșii înguste, intercalate cu spații deschise cultivate cu ceva care produce boabe.
O metodă larg folosită, deși controversată, este producerea spinăriilor, sau hățișurilor. Deoarece arborii și arbuștii cresc relativ încet, se plantează specia Lonicera nitida (în RO = caprifoi, sau mâna maicii domnului) intercalată cu alte plante de cultură, de regulă cu scop de a înființa liziere rapide pentru fazan. Păducelul (Crataegus sp.) este însă considerat mai potrivit ecologic pentru garduri vii. Zonele împădurite mici, de sub un hectar, care se practică din ce în ce mai mult în [NUME_REDACTAT], având în vedere că în urma privatizărilor cotele parte de pamânt a țăranilor moldoveni sunt echivalentul aproximativ de un hectar, sunt cele mai benefice pentru fazani. Acestea au creat cel mai lung efect de margine, valoros pentru teritoriile cocoșilor. Însă pădurile constituie habitat propice pentru fazan numai dacă au subarboret des, dacă sunt goale pe dedesubt nu favorizează fazanii.
Construirea de țiitori pentru vînãtoarea de fazani. Pot fi portative care se așeazã pe teren numai în preajma vânãtorii. Se confecționeazã din papurã sau din nuiele, înãlțimea este potrivitã, încât vânãtorul sã poatã vedea peste ele. în terenurile bogate în fazani și iepuri, în loc de panouri confecționate, se pot face perdele vii din plantații de Spartium, scoparlum, molid sau pin, adicã din specii cu frunze ce nu cad iarna.
3.3. Metodele de cointeresare a vânătorilor în întreținerea și înmulțirea fazanilor în localități.
Evaluarea efectivelor de vînat se efectuează în fiecare an, în luna martie, în fiecare fond de vînătoare, de către reprezentanți de la U.S.-C.N. (ocol silvic), Agenția “Moldsilva”, ICAS și Academia de Științe a Moldovei.
În baza datelor obținute se va stabili necesarul de hrană, suprafața terenurilor pentru hrana vînatului, volumele de recoltare și administrare a hranei suplimentare pentru vînat, necesarul de construcții și instalații cinegetice și de transport, planurile de colonizare, selecție, recoltare etc.
Una din metodele de cointeresare este, valoarea social-economică a speciilor de fazani pentru vînat. Efectivele de vînat existente se preiau din fișele de evaluare a vînatului, care se întocmesc în fiecare primăvară în fiecare fond de vînătoare în urma evaluărilor de vînat și se găsesc la U.S.- C.N. (ocol silvic).
Altă metodă ține de compatibilitatea speciilor de vînat între ele (cohabitarea)
Limita de viață medie pentru fazan este scurtă, în mod normal ¾ din fazanii prezenți într-o populație vor pieri în decurs de un an, prin urmare este imposibil să salvezi fazani și să-i păstrezi în populație de la un an la altul.
Se pot împușca între 75-90% din cocoși fără a afecta populația viitoare și aceasta o afirma repetitiv, mereu și mereu, toți specialiștii care au studiat subiectul, atât în America cât și în Europa.
Fig. 5.10. Determinarea recoltei optime la găini bazată pe modelul matematic al lui Hill și Roberstson.
Linia solidă – recolta; linia întreruptă – numărul găinilor reproducătoare.
Atunci când numărul de cocoși scade sub 5-6 la 100 ha vânătorii au pierdut interesul să-i mai caute și către sfârșitul sezonului chiar și cocoșii au învațat să se ascundă mai eficient, deci în teren cu adăpost corespunzător nu se poate supra-exploata populația de cocoși. Deci aproximativ 4/5 (80%) din fazani mor din cauze variate în primul an după producere, indiferent dacă sunt vânați sau nu.
Chiar dacă nu se vânează fazani un sezon, populația nu va crește în anul următor, nu are nici un sens să așteptăm transfer de la un an la altul, chiar în ani cu producție și populație redusă nu are nici un sens să nu vânăm fazani (mărimea populațiilor este determinată de habitat nu de pușcă).
Prin urmare, pentru cei care vor să schimbe situația, iată mai jos ce metode de analiză se practică în lume.
Păsările crescute cu hrănire “la mână” par să nu aibe nici un fel de simț de evitare a prădătorilor.
Diferența dintre păsările sălbatice și cele crescute și eliberate este mare atât în ce privește supraviețuirea în teren cât și potențialul lor reproductiv.
Eliberările se fac în ziua vânătorii sau cu o zi înainte și nu contează ca și metodă de gospodărire a populațiilor.
Concluzia fiind acceași: dacă avem nevoie de fazani mulți de împușcat se pot elibera în preziua vânătorii, însă asta nu are nimic de-a face cu managementul populațiilor.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.
Pentru a putea înmulți vânatul pânã la efectivul optim și apoi pentru a pune vânãtorii în situația de a practica vânãtoarea spre mulțumirea lor, sectorul vânãtoresc are nevoie de un plan de lucrãri, în care sã se prevadã pe de o parte obiectivele de atins, iar pe de alta mijloacele, lucrãrile necesare pentru atingerea acestor obiective.
Asigurarea habitatului pentru fazani este valabil pentru toate anotimpurile. Astfel, perdelele arboricole de protecție garduri vii, liziere, care sunt preferate în special de cocoși, trebuie implementată urgent ca soluție pentru continuitatea populațiilor de fazani pe teritoriul raionului Criuleni.
Nu doar structura adăpostului arboricol este importantă pentru fazani ci și marginea acestor locuri.
Fazanii stau în marea majoritate a timpului la sub 20 m de marginea zonei păduroase. Acest fapt trebuie considerat în gospodărire deoarece adăposturile mai mici de 1,5 ha vor menține cele mai mari densități de fazani (desigur dacă sunt în bloc și nu liniare, adică dacă nu sunt mai late de 40 m).
Trebuie să reținem că “boschetul,” datorită efectului termic în iarnă are rol de supraviețuire pentru fazani în condiții de viscol sau furtuni de zăpadă.
Pâlcurile arborescente, cu cât mai multe sunt în teren, și uniform distribuite, înseamnă acces rapid și fără multă deplasare la stabilirea teritoriilor de împerechere în primăvară a fazanilor și respectiv la asigurarea reproducerii naturale ale acestora, evitându-se astfel cheltuielile de înmulțire și creștere artificială.
Selectarea adăpostului arborescent de către fazani îi apără de prădători, la fel și ogoarele de hrană (plantate) asigură adăpost și hrană pe timpul iernii.
Trebuie să reținem că moartea prin infometare la fazani se petrece destul de rar în natură, ogoarele sunt bine de avut, acolo unde există (bine distribuite în spațiu) fazanii se deplasează mai puțin și suferă mai puține pierderi prin prădare, intră mai bine pregătiți în primăvară și au succes reproductiv mai mare.
Cultura de porumb nerecoltat, stând în picioare iarna, este factor determinant pentru populațiile de fazani mărimea recomandată: între 0,5-2 ha. Ca adăpost bun pentru iarnă este și măceșul (Rosa canina), cultură importantă din punct de vedere economic și pentru fermieri.
Monitorizarea microbiologică a speciilor de vânat din terenurile de vânătoare este o operațiune care ar trebui să se desfășoare continuu deoarece modificările climatice și condițiile sezoniere pot afecta evoluția bolilor în ceea ce privește întinderea și difuzarea acestora, apariția și persistența lor în noile habitate.
Planul de lucrãri trebuie sã fie adaptat necesitãților terenului. Dar cum terenurile de vânãtoare diferã mult unul de altul, este ușor de înțeles cã nu se pot da rețete general valabile, ci numai puncte de sprijin de care sã se serveascã cel chemat sã întocmeascã un astfel de plan.
O clasificare a lucrãrilor necesare ar putea fi urmãtoarea:
1. Lucrãri pentru ocrotirea vânatului, care la rândul lor se subdivid în:
cele care servesc nemijlocit dezvoltarea vânatului: ogoare, hrãnitori, sãrãrii, etc.;
cele care ajutã pe vânãtor sã ocroteascã și sã îngrijeascã vânatul: colibe pentru adãpostirea personalului de pazã, cãrãri de acces, etc.
2. Lucrãri pentru recoltarea vânatului: case și cabane de vânãtoare, cãrãri de vânãtoare propriu- zise, etc.
3. Lucrãri cu caracter mixt (atât de ocrotire cât și de recoltare);
Adeseori este cu neputințã a face o delimitare între aceste trei categorii principale.
Dar aceastã distincție are importanțã numai pentru eșalonarea lucrãrilor în funcție de urgența lor. Esențial este sã fie cunoscute grupele mari de lucrãri, știut fiind cã în prima urgențã intrã cele de ocrotire și numai dupã ce s-a ajuns la efectivul optim sau aproape de acesta, se fac investiții în construcții destinate practicãrii vânãtorii (recoltãrii).
Gruparea și descrierea lucrãrilor. Cu rezervele cuvenite, încercãm sã grupãm lucrãrile astfel:
crearea rețelei de fonduri de vânătoare în agrobiocenoze;
corelarea intereselor cinegetice cu cele silvice și agrare;
organizarea gospodăriilor de vânătoare specializate de fazani;
înființarea gospodăriilor de reproducere a fazanului și potârnichii, destinate colonizării fondurilor de vânătoare;
clasificarea bonității fondurilor de vânătoare și stabilirea efectivelor optime de vânat în agrobiocenoze;
propuneri de populare a fondurilor de vânătoare cu specii noi de vânat;
majorarea capacității ecologice a fondurilor de vânătoare prin implementarea măsurilor biotehnice destinate vânatului.
RECOMANDĂRI
Adãposturi pentru nutreț. Hrana pentru vânat, între care și fânul, se procurã cu greutate. Cu toate acestea, se constatã destul de des, cã din neglijențã sau nepricepere, parte din nutreț se pierde în urma defectuoasei depozitãri: putrezește sau se mucegãiește partea care vine în contact cu solul, precum și o porțiune de la vârf în care pãtrunde apa de ploaie. De aceea în terenurile de șes și coline, unde transportul nutrețului de la locul de depozitare la hrãnitori se poate face fãrã mare greutate, se pot construi adãposturi cu acoperișul mobil în sens vertical.
Plantarea oțetarilor. Oțetar pe limba română (Rhus typhyna), crește în Europa (inclusiv România, [NUME_REDACTAT]), crește și în America, și a fost citată de autori ca benefică pentru fazani, asigură adăpost și produce și hrană.
Cocoșii teritoriali se pot deosebi ușor de cei fără teritorii prin postura agresivă, roșul de la cap și mai cu seamă ei sunt singurii care scot sunetul de chemare complet “kok-kok!” urmat de fluturarea aripilor. Dacă avem suficienți cocoși ca să ocupe toate teritoriile bune, atunci numărul de cocoși teritoriali (sau densitatea lor la unitatea de suprafață) poate fi un indicator al calitații habitatului. Absența cocoșilor non-teritoriali indică faptul că densitatea fazanilor este limitată de alți factori decât habitat bun pentru teritorii (dar ideal ar fi să-i scot pe toți acești non-teritoriali din populație înainte de primăvară, dacă știu câți sunt în plus).
Sădirea de golomăț. Aceasta fiind iarba numită “canary grass” (fam. graminee) din specia Phalaris arundinacea despre care se spune că a fost preferată de găini pentru așezarea cuibului. Seamănă cu ceea ce în România se cheamă “golomăț” (Dactylis glomerata).
În concluzie ca și recomandări de management: creșterea marginilor între arbuști și ogor cultivat va produce mai multe teritorii și implicit mai multă productivitate în populațiile de fazani.
BIBLIOGRAFIE
Baskett, T.S. (1947) Cuibăritul și productivitatea fazanului gulerat în nord-central Iowa (engl). [NUME_REDACTAT] 17(1):1-30.
Berner, A.H. (1988) Fazanii federali – Impactul programelor agricole federale asupra habitatului, 1934-1985 (engl). Pgs. 45-93 În: D.L. Hallett, W.R. Edwards și G.V. Burger, edts. Fazanii: simptome ale problemelor wildlife pe ternurile agricole. [NUME_REDACTAT] Society,
Best, L.B. (1986) “Conservation tillage” capcane ecologice pentru păsările cuibăritoare la sol? (engl) [NUME_REDACTAT]. Bull. 14(3):308-317.
Bliss, T.H. și colab. (2006) Supraviețuirea și utilizarea habitatului de către puii de fazani pe o fermă din inferioară (engl). Pgs. 410-419 [NUME_REDACTAT] S.B., Faircloth B.C., Terhune T.M., Thompson J.J., Carroll J.P. edts. Gamebird 2006, .
, și Eberhardt, L.L. (1953) Distribuția eclozărilor la fazani în (engl). Journal of Wildl. Manage. 17(4):477-482.
Chesness, R.A., Nelson, M.M. și Longley, W.H. (1968) Efectul îndepărtării prădătorilor asupra succesului reproductiv la fazani (engl). Journal of Wildl. Manage. 32(4):683-697.
Clark, W.R. și Bogenschutz, T.R. (1999) Fânețele naturale și succesul reproductiv al fazanilor în (engl). J. [NUME_REDACTAT]. 70(3):380-392.
Clark,W.L., Schmitz, R.A. și Bogenschutz, T.R. (1999). Selectarea locului și succesul cuibăritului fazanului în (engl). Journal of [NUME_REDACTAT] 63(3):976-989.
Comșia, A.M. (1963) Biologia și principiile culturii vînatului. Ed. [NUME_REDACTAT]. Pop. Române.
Dahlgren, J. (1991) Margini fără hotare, o metodă economică de îmbunătățire a habitatului pentru potârniche (Perdix perdix) (engl). Pgs. 263-267 În: S. Csanyi și J. Ernhaft, edts. Transactions of the XXth Congress of the [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], .
Dahlgren, R.B. (1988) Distribuția și abundența fazanului gulerat în Nord (engl). Pgs. 29-43 În: D.L. Hallett, W.R. Edwards și G.V. Burger, edts. Fazanii: simptome ale problemelor wildlife pe ternurile agricole. [NUME_REDACTAT] Society,
Dale, F.H. (1956) Fazanul și populațiile de fazani (engl). În D.L. Allen. edt. Fazanii în America de Nord. [NUME_REDACTAT] Company,
Doxon, E.D. și Carroll, J.P. (2010) Ecologia hrănirii puilor de fazan și de prepeliță în tarlalele CRP (engl). Journal of Wildl. Manage. 74(2):249-256.
Drake, J.F. și colab. (2006) CRP și abundența fazanilor gulerați în Minnesota (engl). În “Quail VI and Perdix XII.” (pp. 302-314) 31 May-4 June 2006.
Dumke, R.T. și Pils, C.M. (1979) Recuibăritul și dinamica selectării locului pentru cuib la fazanii din (engl). Journal of [NUME_REDACTAT], 43(3):705-716.
Edwards, W.R. (1983) Programele CRP timpurii și exploziile și căderile populațiilor de fazani – o perspectivă rațională (engl). În “Perdix III” (pp.71-83) 20-23 March. .
Edwards, W.R. (1988) Realități despre “reglarea populației” și managementul recoltelor. În “Fazanii: simptome ale problemelor wildlife pe ternurile agricole (engl).” (D.L. Hallett, W.R. Edwards si G.V. Burger, edts.), pp.307-335. [NUME_REDACTAT] Society,
Etter, S.L. și colab. (1988) Dinamica abundenței fazanilor în timpul tranziției către culturile pe rânduri în Illinois. În “Fazanii: simptome ale problemelor wildlife pe ternurile agricole (engl).” (D.L. Hallett, W.R. Edwards și G.V. Burger, edts.), pp.111-127. [NUME_REDACTAT] Society,
Evans, R.D. și Wolfe, C.W. (1967) Efectul căutărilor de cuiburi de fazan asupra succesului eclozării (engl). Journal of Wildl. Manage. 31(4):754-759.
Evrard, J.O. (2000) Ogoare de hrană pentru fazani iarna (engl). Research, management findings ([NUME_REDACTAT]. Nat. Res.), 44:1-6.
Frank, E.J. și Woehler, E.E. (1969) Producerea de adăpost pentru cuibărit și iernat necesar fazanilor în (engl). Journal of [NUME_REDACTAT], 33(4):802-810.
Gates, J.M. (1966) Recuibăritul la fazanul gulerat (engl). [NUME_REDACTAT] 78(3):309-315.
Goransson, G. (1984) Fidelitatea teritorială a fazanilor în Suedia (engl). Ann. Zool. Fennici 21:233-238.
Graham, S.A. și Hesterberg, G. (1948) Influența climei asupra fazanului gulerat. Journal of Wildl. Manage. 12(1):9-14.
Greeley, F. (1962) Efectul deficienței de Calciu la găinile de fazani în timpul depunerii cuibarului (engl). Journal of Wildl. Manage. 26(2):186-193.
Hansley, T.F, Crawford, J.A. și Meyers, S.M. (1987) Relația dintre structura habitatului și succesul cuiburilor la fazanii gulerați (engl). Journal of [NUME_REDACTAT] 51(2):421-425.
Harper, J.A. (1964) Calciul din pietrișul consumat de găinile de fazan din est-central Illinois (engl). Journal of Wildl. Manage. 28(2):264-270.
Hill, D.A. (1985) Ecologia hrănirii și supraviețuirea puilor de fazan pe teren arabil (engl). Journal of [NUME_REDACTAT] 22:645-654.
Hill, D.A., și Robertson, P. (1988) Fazanul. Ecologie, Management și Conservare (engl). BSP [NUME_REDACTAT], .
Homan, H.J., , G.M. și Bleier, W.J. (2000) Habitatul folosit și supraviețuirea peste iarnă a găinilor de fazan gulerat (Phasianus colchicus) în sud-estul statului Dakota de Nord (engl). [NUME_REDACTAT].Nat. 143(2):463-480.
Joselyn, G.B., Warnock, J.E. și Etter, S.L. (1968) Manipularea vegetație din marginea drumurilor pentru cuibăritul fazanului – Raport preliminar (engl). Journal of Wildl. Manage. 32(2):217-233.
Kimbal, J.W. (1949) Evaluarea numărului de fazani prin metoda număratului cântărilor (engl). Journal of [NUME_REDACTAT]., 13(1):101-120.
Kimball, J.W., Kozicky, E.L. și Nelson, B.A. (1956) Fazanii din câmpii și preerii. În “Fazanii în America de Nord (engl).” (D.L. Allen. edt.), pp.204-263. [NUME_REDACTAT] Company, Harrisburg, Penn.
Labisky, R.F., Mann, S.H. și Lord, R.D. (1969) Greutățile și caracteristicile creșterii la cristalinele de fazan (engl). Journal of Wildl. Manage. 33(2):270-276.
Linder, R.L. (1983) Componentele critice ale habitatului pentru fazan (engl). Pgs. 135-139 În: Dumke, R.T, Stiehl, R.B. și Kahl, R.B, edts. Perdix III: Gray partridge/Ring-necked pheasant workshop, .
Musil, D.D. și Connelly, J.W. (2009) Supraviețuirea și reproducerea fazanilor crescuți comparativ cu cei sălbatici după translocație (engl). [NUME_REDACTAT] 15:80-88.
Perkins, A.L. și colab. (1997) Efectul peisajului (vegetației) și climei pentru supraviețuirea peste iarnă a găinilor de fazan în statul Iowa (engl). Journal of [NUME_REDACTAT], 61(3):634-644.
Persson, și Goransson, G. (1999) Supravegherea cuibului în timpul depunerii ouălor la fazani. [NUME_REDACTAT] 58(1):159-164.
Petersen, L.R., Dumke, R.T. și Gates, J.M. (1988). Supraviețuirea la fazan și rolul prădării. În “Fazanii: simptome ale problemelor wildlife pe ternurile agricole (engl).” (D.L. Hallett, W.R. Edwards si G.V. Burger, edts.), pp.165-196. [NUME_REDACTAT] Society, Bloomington, IN.
Rice, C.G. (2003) Utilitatea numărării de chemări și numărătorilor de familii cu pui pentru monitorizarea populațiilor de fazani și pentru estimarea recoltei viitoare (engl). [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 63(2):178-188.
Robertson, P.A. și colab. (1993) Efectul folosinței terenului asupra densității fazanilor reproducători (engl). Journal of [NUME_REDACTAT], 30:465-477.
Rodgers, R.D. (1983 Reducerea pierderilor la vânat datorită lucrărilor agricole în miriștile de grâu (engl). Wildl. Soc. Bull. 11(1):31-38.
Rodgers, R.D. (2002) Efectul înălțimii miriștilor de grâu și al controlului buruienilor asupra abundenței fazanilor în iarnă (engl). Wildl. Soc. Bull. 30(4):1099-112.
Schulte, T. și Porter, W.P. (1974) Limitații de mediu asupra succesului eclozării la ouăle de fazan (engl). [NUME_REDACTAT], 91:522-531.
Warner, R.E. (1984) Efectele schimbărilor din agricultură asupra mișcării familiilor de fazani gulerați în Illinois (engl). Journal of Wildl. Manage. 48(3):1014-1018.
Warner, R.E. (1988) Managementul habitatului: Cât de bine cunoaștem viața fazanului? În “Fazanii: simptome ale problemelor wildlife pe ternurile agricole (engl).” (D.L. Hallett, W.R. Edwards si G.V. Burger, edts.), pp.129-146. [NUME_REDACTAT] Society,
Warner, R.E. și Joselyn, G.B. (1986) Răspunsul fazanilor gulerați din față de managementul vegetației în blocuri la marginea drumurilor (engl). Journal of Wildl. Manage. 50(4):525-532.
Warner, R.E., Etter, S.L., Joselyn, G.B. și Ellis, J.A. (1984) Scăderea supraviețuirii puilor de fazani în ecosistemele agricole din . Journal of [NUME_REDACTAT] 48(1):82-88.
Warner, R.E., Joselyn, G.B. și Etter, S.L. (1987) Factori care afectează cuibăritul în marginea drumurilor la fazanii din Illinois (engl). Wildl. Soc. Bull. 15(2):221-228.
Whiteside, R.W. și Guthery, F.S. (1983) Efectul vânătorii asupra fazanilor gulerați în nord-vest Texas (engl). Wildl. Soc. Bull. 11(3):250-252.
Wood, A.K. și Brotherson, J.D. (1981) Supraviețuirea peste iarnă a fazanilor gulerați în statul Utah (engl). [NUME_REDACTAT] Naturalist 41(2):247-250.
Woodburn, M.I.A. și colab. (2006) Determinarea vârstei la fazani prin analiza discriminativă (engl). În “Quail VI and Perdix XII.” (pp.505-516) 31 May-4 June 2006.
ANEXE
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4 Schemă pentru stabilirea vârstei fazanilor juvenili.
Anexa 8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Eficacitatea Popularilor cu Fazan de Vanatoare In Raionul Criuleni (ID: 1498)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.