Efectul Factorilor de Impact Asupra Sigurantei Unor Soiuri de Grau Folositi In Alimentatie

Agronomie

Efectul Factorilor de Impact Asupra Sigurantei Unor Soiuri de Grau Folositi In Alimentatie

Byadmin ianuarie 1, 2024

ANEXE

Cele 7 soiuri de grâu studiate

Biluțele de gluten

Cântărirea probelor

Determinarea cenușii

Determinarea masei 1000 de boabe

Determinarea umidității

Pregătirea probelor

Determinarea glutenului umed

Agitator pentru glutenul umed

Cântărirea probelor

Aspecte din câmp la soiurile de grâu cercetate

[NUME_REDACTAT]

BIBLIOGRAFIE

1. Banu C și colab. Manualul de industrie alimentară, vol. II, [NUME_REDACTAT] București,2000

2. [NUME_REDACTAT], Tehnologia și controlul calității în industria morăritului,[NUME_REDACTAT] de Jos,Galați,2004.

3. [NUME_REDACTAT], Bârnaure V, Fitotehnie,[NUME_REDACTAT],București 1979

4. [NUME_REDACTAT] și colab. Controlul calității în industria panificației, [NUME_REDACTAT], Galati,2007.

5.[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Industria panificației și a produselor făinoase, [NUME_REDACTAT] Company, București, 2001.

6. Colecția de standarde pentru industria de morărit, panificație, COC, București, 1988.

7. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] din Oradea 2006.

8. [NUME_REDACTAT], Agrotehnie diferențiată, [NUME_REDACTAT] din Oradea,2006

9. [NUME_REDACTAT] Fitopatologie. Bolile plantelor cultivate, ediția a-II-a al [NUME_REDACTAT] București, 2001

10.[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Metode de analiză chimice și fizice folosite în Agricultură, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Române, 1963

11. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Controlul calității în industria panificației, Metode de analiză, [NUME_REDACTAT] Galați 2007.

12. Gh. Ciobanu, C. Domuța, [NUME_REDACTAT], Factori de risc pentru agricultură, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 2007, M. Șandor, C. Domuța, Modification of the wheaty yield for panification under influence of the base soil tillage in the Crișurilor plaine conditions.

13. Gh. Ciobanu, C. Domuța, [NUME_REDACTAT] în Crișana, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 2003

14. [NUME_REDACTAT], C. Domuța, [NUME_REDACTAT], Gh. Bunta, Gh. Tirpe, E. Bucuran, N. Csep, M. Șandor, Gh. Lăzău, Tehnologia culturii grâului in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] din Oradea, 2003

15. [NUME_REDACTAT] Materii prime vegetale. Depozitare și păstrare, [NUME_REDACTAT] din Oradea ,2004

16. [NUME_REDACTAT], Tehnologia și controlul calității în industria alimentară, Îndrumător de lucrări practice, [NUME_REDACTAT] din Oradea 2009.

17.[NUME_REDACTAT] Munteanu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Marcel M. Duda, Dan I. [NUME_REDACTAT], Editura AcademicPres, Cluj-Napoca,2008

18. M. Șandor, Lucrări practice de control tehnologic al materiilor prime vegetale, EdituraUniversității din Oradea, 2009.

19. M. Șandor, Tehnologia si controlul materiilor prime,[NUME_REDACTAT] din Oradea,2008.

20. [NUME_REDACTAT], Tehnologia și controlul materiilor prime vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 2013.

21. Moraru C.,Danciu I., Gheorghe D. Metode de analiză la cereale, făinuri și produse derivate, vol.I II, III, [NUME_REDACTAT] din Galați, 1975/1980/1983.

22. [NUME_REDACTAT], Materii prime vegetale în industria alimentară,Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2008

23. Reviste, Ferma,[NUME_REDACTAT],Ecomagazin, [NUME_REDACTAT].

24. STAS 6283/1-1983- Grâu- Determinarea conținutului de gluten si a indicelui de deformare a glutenului, din Culegerea de [NUME_REDACTAT], ASRO, București.

25.Standarde de calitate pentru cereale si produse de măciniș (SR, SR ISO), 1994-2001.

26. Thierer V., Determinarea calității produselor agricole vegetale, [NUME_REDACTAT],București,1971.

27. www.e-referate.ro

28. www.agra.ro

29. www. revista-ferma .ro

CUPRINS

ARGUMENTUL TEMEI ALESE

CAPITOLUL I. FACTORI DE IMPACT ASUPRA CULTURII DE GRÂU

1.1.Importanță. Răspândire

1.2.Cerințele grâului față de factorii climatici

1.2.1.Umiditatea.

1.3.Cerințele grâului față de sol

1.3.1.Solul

1.4.Tehnologia de cultură

1.4.1. Rotația.

1.4.2.Fertilizarea

1.4.3.Lucrările solului

1.5.Sămânța și semănatul

1.5.1.Sămânța.

1.5.2.Semănatul

1.6.Lucrările de îngrijire

1.6.1.Tăvălugitul

1.6.2.Dezrădăcinarea

1.6.3.Combaterea buruienilor

1.6.4.Irigarea

1.6.5.Combaterea bolilor și dăunătorilor

1.7.Recoltare.Producții

1.7.1.Recoltarea

1.7.2.Producții

1.8. Compoziția chimică a bobului de grâu

1.8.1. Lipidele

1.8.2. Celuloza

1.8.3. Amidonul .

1.8.4.Substanțele minerale.

CAPITOLUL II SCOPUL ȘI OBIECTIVELE TEMEI ALESE

2.1. Scopul

2.2. Obiectivele urmărite

CAPITOLUL III MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE

3.1. Metode de analiză luate în studiu

3.1.1 Analize organoleptice

3.1.2.Aspectul

3.1.3.Culoarea

3.1.4.Mirosul

3.1.5.Gustul

3.2. Analize fizice

3.2.1.Umiditatea

3.2.2. Masa a 1000 boabe(MMB)

3.2.3.Masa hectolitrică (MH)

3.2.4. Sticlozitatea.

3.3. Analize chimice

3.3.1.Determinarea cantității și calității glutenului

3.3.2. Determinarea glutenului umed(STAS 90/1988)

3.3.3. Determinarea cenușii.

3.3.4.Determinarea indicelui de cădere

3.3.5.Determinarea indicelui de deformare

CAPITOLUL IV REZULTATE DE CERCETARE OBȚINUTE

4.1. Condițiile climatice

4.2. Caracterizarea preluvosolului de la SCDA Oradea

4.3.Rezultate obținute în studiu 2012 – 2013.

4.3.1.Determinări fizice

4.3.2. Determinări chimice

CAPITOLUL V. CALCULUL ECONOMIC ȘI ENERGETIC

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

DISERTAȚIE

EFECTUL FACTORILOR DE IMPACT ASUPRA SIGURANȚEI UNOR SOIURI DE GRÂU FOLOSIȚI ÎN ALIMENTAȚIE

CUPRINS

ARGUMENTUL TEMEI ALESE

CAPITOLUL I. FACTORI DE IMPACT ASUPRA CULTURII DE GRÂU

1.1.Importanță. Răspândire

1.2.Cerințele grâului față de factorii climatici

1.2.1.Umiditatea.

1.3.Cerințele grâului față de sol

1.3.1.Solul

1.4.Tehnologia de cultură

1.4.1. Rotația.

1.4.2.Fertilizarea

1.4.3.Lucrările solului

1.5.Sămânța și semănatul

1.5.1.Sămânța.

1.5.2.Semănatul

1.6.Lucrările de îngrijire

1.6.1.Tăvălugitul

1.6.2.Dezrădăcinarea

1.6.3.Combaterea buruienilor

1.6.4.Irigarea

1.6.5.Combaterea bolilor și dăunătorilor

1.7.Recoltare.Producții

1.7.1.Recoltarea

1.7.2.Producții

1.8. Compoziția chimică a bobului de grâu

1.8.1. Lipidele

1.8.2. Celuloza

1.8.3. Amidonul .

1.8.4.Substanțele minerale.

CAPITOLUL II SCOPUL ȘI OBIECTIVELE TEMEI ALESE

2.1. Scopul

2.2. Obiectivele urmărite

CAPITOLUL III MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE

3.1. Metode de analiză luate în studiu

3.1.1 Analize organoleptice

3.1.2.Aspectul

3.1.3.Culoarea

3.1.4.Mirosul

3.1.5.Gustul

3.2. Analize fizice

3.2.1.Umiditatea

3.2.2. Masa a 1000 boabe(MMB)

3.2.3.Masa hectolitrică (MH)

3.2.4. Sticlozitatea.

3.3. Analize chimice

3.3.1.Determinarea cantității și calității glutenului

3.3.2. Determinarea glutenului umed(STAS 90/1988)

3.3.3. Determinarea cenușii.

3.3.4.Determinarea indicelui de cădere

3.3.5.Determinarea indicelui de deformare

CAPITOLUL IV REZULTATE DE CERCETARE OBȚINUTE

4.1. Condițiile climatice

4.2. Caracterizarea preluvosolului de la SCDA Oradea

4.3.Rezultate obținute în studiu 2012 – 2013.

4.3.1.Determinări fizice

4.3.2. Determinări chimice

CAPITOLUL V. CALCULUL ECONOMIC ȘI ENERGETIC

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENTUL TEMEI ALESE

Prezentarea temei actuale privind efectul factorilor de impact asupra siguranței unor soiuri de grâu folosiți în alimentație este o problemă fundamentală a agriculturii.

Cerealele sunt surse importante de proteine; ele asigură aproximativ jumătate din necesarul de proteine al populației lumii. Deși nici una dintre cereale nu asigură toți aminoacizi esențiali, combinația de cereale eventual și cu alte surse vegetale de proteine (cum ar fi mazărea și fasolea), poate constitui o sursă completă de proteine.

Faptul că cerealele se găsesc la baza piramidei alimentelor înseamnă în principal două lucruri: în primul rând ne arată importanța acestei grupe de alimente și în al doilea rând ne indică faptul că în dieta noastră zilnică, cerealele trebuie să fie bine reprezentate. Se indică să consumăm zilnic între 6 și 11 porții de cereale. O porție poate însemna 1 felie de pâine, 30g de cereale pentru mic dejun, o ceașcă de orez etc. Așadar nu este chiar atât de dificil să ne asigurăm cantitatea optimă de cereale. Chiar și într-un regim de slăbire, consumul a 1-2 felii de pâine nu reprezintă o tragedie, ba din contră, un beneficiu, în special dacă alegem pâine integrală.

CAPITOLUL I

FACTORI DE IMPACT ASUPRA CULTURII DE GRÂU

1.1.Importanță. [NUME_REDACTAT] este cereala cea mai importantă și planta care ocupa pe glob cele mai mari suprafețe. El se bucură de o deosebită atenție datorită: conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și substanțe proteice și raportului între aceste substanțe corespunzător cerințelor organismului uman; posibilităților nelimitate de a mecaniza cultura, fapt ce determină obținerea unei producții foarte ieftine; faptului că boabele de grâu pot fi păstrate timp îndelungat sau transportate la distanțe mari fără să se altereze; posibilităților de cultivare în cele mai diferite climate (subtropical, mediteranean,oceanic,continental de stepă etc.),asigurând producții satisfăcătoare pretutindeni unde se cultivă; pentru cea mai mare parte din populația globului, pâinea și variatele produse care se fabrică din făină de grâu reprezintă hrana de bază; boabele de grâu constituie materia primă pentru diferite industrii și o importantă sursă de schimburi comerciale.

În țara noastră, grâul asigură în alimentația oamenilor circa 40% din totalul necesarului de calorii. Tărâțele și alte resturi de la industrializarea grâului contribuie cu 10-15% la totalul unităților nutritive consumate de animale.

1.2.Cerințele grâului față de factorii climatici

1.2.1.Umiditatea. Pe glob grâul se cultivă în regiuni foarte diferite din punctul de vedere al umidității solului și aerului. Cel mai mare consum de apă se înregistrează la grâu în perioada de înspicare și la începutul formării bobului.

Plantele care de la semănat până la răsărire cresc în condiții de umiditate puțină sunt slabe, cu frunzulițele îngustate, cu rădăcini embrionare slab dezvoltate, cu cantități reduse de hidranți de carbon. Aceste plante parcurg cu dificultate condițiile neprielnice din timpul iernii. Condițiile corespunzătoare de umiditate în primăvară nu pot elimina diferențele create de insuficiența apei în perioada răsăririi și a etapelor următoare.

În cazul însămânțărilor mai târzii, când temperatura scade, semințele și plăntuțele de grâu sunt mai puțin vătămate și ca atare, la creșterea umidității solului, procentul de plante răsărite este substanțial mai mare.

La insuficiența umidității pe stratul superficial al solului suferă mai mult plantele de grâu la care nodul de înfrățire se formează mai spre suprafață. Aceste plante înfrățesc și se înrădăcinează mai slab decât plantele la care nodul de înfrățire se formează mai adânc.

În primăvară, grâul de toamnă pornește timpuriu în vegetație și utilizează mult timp rezervele de umiditate ale solului acumulate în timpul iernii. Pe măsură ce înaintează în vegetație însă, cerințele grâului față de umiditate cresc. Insuficiența umidității în această perioadă are influență negativă nu numai asupra alungirii paiului, dar și asupra desăvârșirii procesului de organogeneză, din care cauză spicul format în asemenea condiții poartă un număr mult mai mic de spiculețe fertile.

Un exces de umiditate în timpul formării paiului, alături de o temperatură mai ridicată creează însă condiții optime pentru dezvoltarea ruginilor și a altor paraziți vegetali.

Timpul relativ secetos de la sfârșitul perioadei de vegetație a grâului asigură o bună maturare a boabelor, organizarea și realizarea recoltatului în foarte scurt timp. Aceasta permite înlăturarea pierderilor determinate de scuturare, încolțire sau chiar de unele alterări în depozite, în cazul când nu se pot lua toate măsurile pentru eliminarea din masa de boabe a surplusului de umiditate.

1.3.Cerințele grâului față de sol

1.3.1.Solul. Grâul dă producții ridicate pe soluri lutoase și agrilo – lutoase, soluri cu capacitate mare de reținere a apei și cu subsol permeabil.

Solurile pe care stagnează apa sunt nepotrivite pentru grâu, deoarece pe asemenea soiuri plantele sunt expuse în timpul iernii la degerare și asfixiere. Sunt nepotrivite și solurile nisipoase, cu permeabilitate ridicată, pe care plantele pot suferi de secetă, iar în timpul iernii pot fi expuse dezrădăcinării.

Pe solurile prea acide sau prea alcaline, plantele de grâu se dezvoltă slab și dau producții mici. Apa freatică din solul pe care se cultivă grâul are influență deosebită asupra producției.

Zonele ecologice ale grâului de toamnă. Cele mai mari suprafețe cultivate cu grâu în țara noastră se găsesc în zonele foarte favorabilă și favorabilă.

Zona foarte favorabilă se extinde, în câmpia din vestul țării, în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și partea de nord-est a Moldovei.

Zona favorabilă a grâului de toamnă ocupă în țara noastră suprafețe mult mai mari decât zona foarte favorabilă. Din punct de vedere climatic, zona favorabilă din vestul țării este asemănătoare cu zona foarte favorabilă. Din punct de vedere pedologic, ea se diferențiază însă, în cadrul ei întâlnindu-se lăcoviști și complex de aluviuni precum și, soluri argilo – iluviale cu fertilitate redusă.

1.4.Tehnologia de cultură

1.4.1. Rotația. Pentru grâul de toamnă, cele mai bune plante premergătoare sunt acelea care se recoltează timpuriu, deoarece solul se poate ara la adâncimea corespunzătoare, fără să se scoată bulgări, încă în sezonul tânăr. Pe timpul verii, solul arat acumulează apă, nitrați, se așează, iar buruienile sunt distruse până la semănat prin diferite lucrări.

Indiferent de timpul când se recoltează, plantele premergătoare grâului de toamnă trebuie să lase solul afânat, curat de buruieni, fără boli și dăunători și în bună stare de fertilitate.

În anumite zone de cultură a grâului din țară, îndeosebi pe solurile argilo – iluviale, trifoiul trebuie sa constituie, în rotația culturilor, planta premergătoare de cea mai mare importanță pentru grâul de toamnă. Se impune extinderea pe solurile grele, acide, a sistemului de agricultură cu trifoi, grâul fiind deosebit de recunoscător față de această plantă amelioratoare.

Între plantele premergătoare grâului de toamnă cu recoltare timpurie se înscrie și orzul de toamnă. El este considerat ca bună premergătoare numai atunci când solul nu este infectat de boli și dăunători comuni.

Grâul de toamnă nu dă rezultate bune în regiunile secetoase nici după lucernă, leguminoasă furajeră care ocupă în țara noastră peste 400 000 ha. Lucerna secătuiește puternic pământul în apă, după lucernă arătura iese bulgăroasă și uscată.

Grâul de toamnă suportă să fie cultivat după el însuși un număr mare de ani fără să se înregistreze o scădere simțitoare a producției. Cultura grâului după grâu mai mulți ani la rând creează condiții favorabile pentru dezvoltarea celor mai diferite boli și dăunători.

În vederea creșterii însemnate a producției de grâu pe solurile argilo – iluviale se cere introdus și extins sistemul de agricultură cu trifoi. În acest caz se acceptă rotația: grâu+trifoi cultură ascunsă – trifoi – grâu – porumb, în acest caz grâul asigură după trifoi peste 40 q/ha.

În condițiile de irigare planta premergătoare grâului de toamnă prezintă, pentru obținerea unor producții ridicate, aceeași importanță pe care o prezintă pe terenurile neirigate, în cultură obișnuită.

1.4.2.Fertilizarea. Grâul de toamnă este una dintre plantele agricole care reacționează pozitiv la aplicarea îngrășămintelor în toate condițiile pedoclimatice din țara noastră.

Particularități de nutriție. Grâul de toamnă, în general, consumă pentru realizarea recoltei cantități mici de elemente nutritive.

Consumul relativ mic de substanțe nutritive nu se corelează însă cu cerințe reduse față de aplicarea îngrășămintelor. Din contră, grâul este deosebit de pretențios la îngrășare din cauză că el are un aparat radicular slab dezvoltat și cu slabă putere de solubilizare a rezervelor nutritive din sol.

În nutriția grâului de toamnă nu trebuie pierdută însă din vedere nici perioada germinație – începutul formării paiului, adică perioada îndelungată din toamnă și iarnă, când plantele vegetează în condiții de temperatură foarte scăzută.

Îngrășarea grâului de toamnă este puternic influențată și de particularitățile soiului. Este în prezent stabilit că soiurile intensive reacționează la îngrășăminte mult mai puternic decât soiurile extensive. Capacitatea de producție, rezistența la cădere și boli sunt principalele însușiri care permit utilizarea în cultura grâului a unor cantități mari de îngrășăminte minerale și organice.

Pentru grâul de toamnă, azotul se poate administra, cu rezultate practic egale, atât ca azotat de amoniu sau de calciu, cât și ca sulfat de amoniu uree.

Rezultate foarte bune la grâul de toamnă s-au obținut și prin administrarea îngrășămintelor lichide. Generalizarea folosirii acestor îngrășăminte implică însă condiții speciale de păstrare și utilaje speciale de transport și încorporare.

Gunoiul de grajd se poate aplica în cultura grâului de toamnă direct, sau plantei premergătoare, în toate regiunile de cultură..

Îngrășămintele minerale constituie, în prezent și în perspectivă, unul din cele mai importante mijloace de sporire a producției la grâul de toamnă, în toate zonele de cultură.

Pentru aplicarea îngrășămintelor minerale la grâul de toamnă rețin atenția în mod deosebit două aspecte: dozele ce trebuie folosite și timpul de aplicare.

Caracteristicile climatice ale anului precedent trebuie de asemenea, să stea în atenție la stabilirea dozelor de îngrășăminte în cultura grâului. Astfel,după ani secetoși, dozele de îngrășăminte pot fi reduse, considerând că efectul remanent al substanțelor nutritive date plantei premergătoare va fi mai pronunțat. Dozele se măresc în cazul când anul precedent a fost bogat în precipitații, condiții, care, pe de o parte au determinat levigarea substanțelor mai solubile în straturile mai profunde ale solului, iar pe de altă parte, prin producția mai ridicată a plantei premergătoare, un consum din sol a unor cantități mai mari de elemente nutritive.

Eficiența dozelor de îngrășăminte se apreciază și după sporul de grâu, în kg, pentru 1 kg substanță activă.

Epoca de aplicare a îngrășămintelor minerale. Îngrășămintele fosfatice se încorporează în cultura grâului de toamnă numai sub arătura de bază, la nivelul unde se dezvoltă cea mai mare parte din rădăcini. Fosforul are în sol un grad redus de mobilitate, iar în unele cazuri se fixează sub formă de fosfați inaccesibili sau greu accesibili plantelor.

Perioada de aplicare a îngrășămintelor azotate în cultura grâului de toamnă este comparativ cu aplicarea îngrășămintelor fosfatice. Este cunoscut faptul că îngrășarea suplimentară târzie a grâului de toamnă cu îngrășăminte azotate, cu acțiune rapidă, reprezintă o metodă simplă, dar deosebit de eficace, pentru îmbogățirea bobului în substanțe proteice.

Dozele de amendament se stabilesc în funcție de gradul de aciditate a solului. Rezultatele obținute arată că cele mai economice sunt dozele corespunzătoare neutralizării a 50 % din aciditatea hidrolitică a solului.

1.4.3.Lucrările solului. Grâul de toamnă este una din plantele agricole pretențioase la pregătirea solului. Se poate spune fără rezervă că de starea solului la semănat depinde în cea mai mare măsură felul cum vegetează plantele în toamnă și capacitatea lor de a trece cu ușurință peste perioada îndelungată a iernii.

Solul în care se seamănă grâul de toamnă trebuie să fie: afânat pe o adâncime de 20 – 25 cm, nu prea mărunțit, suficient de așezat, curat de buruieni, bogat în apă și substanțe nutritive, mai ales în nitrați. Toate aceste condiții se realizează prin efectuarea diferențială a lucrărilor, ținând seama de planta premergătoare și de umiditatea solului în momentul când este lucrat.

După plantele care se recoltează timpuriu, solul trebuie arat la adâncimea de 20 cm, plugul fiind în agregat cu grapa stelată. Arătura aceasta se poate efectua la adâncimea menționată numai în cazul când se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare, când solul este încă umed. Orice zi întârziere atrage după sine pierderea din sol a unei însemnate cantități de apă, ceea ce înrăutățește condițiile pentru efectuarea unei arături de calitate la adâncimea corespunzătoare.

Arătura de vară pentru grâul de toamnă prezintă o importanță deosebită. Prin această lucrare se înlesnește acumularea apei din ploile care cad în timpul verii și păstrarea acesteia în sol; se creează condiții optime de nitrificare, astfel că solul se îmbogățește în nitrați. Arătura de vară și lucrările suplimentare care se fac până la semănat distrug cea mai mare parte a buruienilor. Până la semănat, arătura de vară se așează, astfel că plantele de grâu sunt ferite de pericolul dezrădăcinării.

Pe măsură ce se întârzie cu efectuarea arăturii de vară, producția de grâu scade, fapt dovedit prin experiențele efectuate în țara noastră cu mai mulți ani în urmă.

Arătura de vară, comparativ cu arătura de toamnă, asigură sporuri de recoltă în toate zonele de cultură ale grâului de toamnă.

După lucrarea de discuire, atunci când utilajele s-au eliberat și umiditatea solului este suficientă, se execută arătura în agregat cu grapa stelată, la adâncimea maximă de 20 cm. Între discuire și arătură se transportă și se împrăștie pe câmp îngrășămintele chimice și organice.

După plantele premergătoare târzii, pregătirea solului pentru semănatul grâului de toamnă se face printr-o arătură la adâncime de 15 – 25 cm imediat după eliberarea terenului. Arăturile mai adânci de 25 cm nu duc la ridicarea producției de grâu, iar între arăturile de 15 și 25 cm adâncime diferențele sunt nesemnificative.

Când după porumb nu se poate realiza o pregătire corespunzătoare a solului, este mai bine să se renunțe la rotație, iar grâul să fie semănat în anul respectiv după el însuși, considerând că acele terenuri s-au efectuat la timp arăturile de vară.

1.5.Sămânța și semănatul

1.5.1.Sămânța de grâu de toamnă pentru semănat trebuie să îndeplinească următoarele condițiuni: să aparțină soiului recomandat în zonă, să fie grea, să prezinte un grad ridicat de puritate și capacitate de germinație mare, să fie tratată cu fungicide și insecticide.

Tratarea atentă a semințelor de grâu, înainte de semănat cu Criptodin asigură combaterea mălurii, a fuzariozei și în același timp asigură protecția semințelor până la răsărire împotriva diferitelor infecții în sol. Tratamentul semințelor de grâu și cu insecticide sau cu substanțe insectofungicide, de tipul FB7, mărește și mai mult rezistența lor în sol, până la răsărire, la factorii nefavorabili. Tratamentul semințelor nu se poate face decât cu 2 – 3 zile înainte de semănat. Un interval mai mare între tratament și semănat atrage după sine alterarea capacității germinative a semințelor.

1.5.2.Semănatul. La stabilirea epocii de semănat a grâului de toamnă trebuie să se plece de la faptul că la intrarea în iarnă, plantele trebuie să fie înfrățite, cu 2 – 3 frați. Aceasta este starea optimă a plantelor de grâu pentru parcurgerea perioadei de iarnă.

Scăderea producțiilor de grâu, în cazul semănatului prea timpuriu se explică astfel: plantele cresc prea mult în toamnă, înaintează prea mult în dezvoltare, din care cauză devin mai sensibile la temperaturile scăzute; temperaturile ridicate la începutul vegetației determină formarea nodului de înfrățire mai spre suprafață din care cauză plantele sunt mai mult expuse acțiunii negative a gerului; este mai frecvent atacul dăunătorilor, care în toamnele calde și secetoase produc mari pagube; culturile sunt expuse îmburuienării încă din toamnă; temperaturile ridicate determină tulburări fiziologice în tinerele plante, tulburări care în primăvară duc la stagnarea creșterii, reducerea taliei, îngălbenirea și apoi pieirea plantelor; semănăturile timpurii sunt predispuse la cădere și sunt atacate în toamnă de diferite boli: făinare, rugini etc.

Este important să se rețină că soiurile de grâu cu capacitate mare de producție sunt mai pretențioase față de epoca de semănat, decât soiurile obișnuite. Pentru acestea epoca optimă de semănat se încadrează într-un interval de numai 10 – 15 zile.

Densitatea plantelor. La grâul de toamnă, ca și la celelalte cereale păioase, densitatea plantelor se apreciază la maturitate prin numărul de spice recoltabile la metru pătrat.

Densitatea la hectar a spicelor de grâu reprezintă un important component al producției. În general, numărul de boabe germinabile ce se seamănă la m2 ar trebui să asigure 600 – 700 spice recoltabile.

Distanța între rânduri. Grâul se seamănă în țara noastră la o distanță între rânduri de 12,5 cm.

Încercările de a semăna grâul de toamnă la intervale între rânduri mai mici sau mai mari de 12,5 cm nu au dat rezultate. Pentru înmulțirea mai rapidă a semințelor se pot lua însă în considerare distanțele de 25 cm, cu o cantitate de semințe la hectar mai mică. În acest caz coeficientul de înmulțire la grâul de toamnă crește de la 1:10 – 20 la 1:30 – 40.

În cultura grâului, în timpul vegetației se administrează îngrășăminte, se combat buruienile cu erbicide și se execută tratamente împotriva ploșnițelor, iar în ultimul timp și tratamente împotriva bolilor foliare.

Adâncimea de semănat a grâului de toamnă depinde în primul rând de umiditatea solului, apoi de textură și de regiunea de cultură.

Când condițiile de umiditate pentru răsărire sunt asigurate, adâncimea de semănat a grâului de toamnă nu trebuie să treacă de 4 – 5 cm. La această adâncime de semănat grâul răsare repede, plantele se dezvoltă viguros și nodul de înfrățire are toate condițiile pentru a se forma la adâncimea specifică solului (2 – 3 cm).

În regiunile cu iernile aspre, orientarea rândurilor perpendicular pe direcția vântului prezintă interes, deoarece împiedică antrenarea de către vânt a particulelor de sol, și în consecință dezvelirea nodului de înfrățire.

1.6.Lucrările de îngrijire

Prin respectarea riguroasă a măsurilor fitotehnice până la răsărit, în anumite condiții se pot înlătura în cea mai mare parte, sau chiar total, lucrările de îngrijire din timpul vegetației grâului de toamnă.

În foarte dese cazuri însă, fie datorită condițiilor de climă și sol, fie datorită apariției dăunătorilor, în culturile de grâu de toamnă trebuie să se execute lucrări de îngrijire, prin care să se asigure o vegetație optimă atât în toamnă cât și în primăvară.

1.6.1.Tăvălugitul după semănat poate constitui o lucrare favorabilă răsăririi grâului de toamnă numai în cazul când solul din jurul seminței nu este prea uscat.

Băltirea apei peste semănăturile de grâu provoacă moartea plantelor prin asfixiere. Primăvara, pe suprafețele denivelate se disting porțiuni întinse fără plante, sau cu plante etiolate, iar mai târziu în aceste locuri cresc plante de Ranunculus sau alte buruieni, adaptate la un regim de umiditate ridicat. Moartea plantelor prin asfixiere trebuie prevenită prin crearea imediat după semănat a unor șanțuri pentru scurgerea apei. În depresiunile închise trebuie efectuate arături de desfundare sau puțuri absorbante. Șanțurile pentru scurgerea apei se verifică în special la desprimăvărare, când pericolul stagnării apei este mai mare.

1.6.2.Dezrădăcinarea sau descălțarea plantelor de grâu are loc în timpul sau spre sfârșitul iernii, din cauza înghețării și dezghețării repetate a solului. Aceste procese duc la ruperea rădăcinilor și la dezgolirea nodului de înfrățire.

Dezrădăcinarea trebuie în primul rând prevenită, prin semănatul la timpul optim, în arătură așezată și mai adânc, acolo unde acest pericol este mai frecvent.

1.6.3.Combaterea buruienilor din culturile de grâu se face prin plivire sau pe cale chimică. Plivitul manual fiind costisitor și practic nerealizabil , este indicat ca buruienile să se combată până la semănatul grâului prin lucrările de pregătire a solului și prin lucrările de îngrijire care se dau plantei premergătoare.

Combaterea chimică a buruienilor din culturile de grâu în timpul vegetației constituie în prezent singura măsură cu efecte pozitive evidente asupra producției.

Alegerea erbicidelor și a dozelor ce se folosesc depind de speciile care îmburuienează cultura de grâu și de intensitatea gradului de îmburuienare.

1.6.4.Irigarea. Grâul de toamnă este una din plantele importante care se cultivă pe suprafețele amenajate pentru irigații. El ocupă în structura culturilor pe asemenea terenuri circa 25 %.

Un fapt important care trebuie reținut pentru grâul irigat corect fertilizat, îl constituie nu numai nivelul producțiilor, dar și stabilitatea lor, de la un an la altul.

Cea mai eficientă udare a grâului în majoritatea anilor, și mai ales în toamnele secetoase, este udarea de toamnă. Irigarea grâului în toamnă asigură o eficiență a valorificării apei de 3-4 ori mai mare decât irigările executate pe parcursul vegetației.

Udările la grâul de toamnă în primăvară sunt determinate de rezerva de apă a solului la ieșirea din iarnă și de precipitațiile din perioada creșterii intense.

Mărimea normelor de udare din timpul vegetației se situează în jurul a 50-60-70 mm, în funcție de tipul de sol, urmărindu-se păstrarea umidității solului deasupra plafonului de 50% din intervalul umidității active.

În condiții de irigare se cere o atenție deosebită combaterii bolilor plantelor de grâu, a căror intensitate este mult mai puternică față de grâul neirigat. De asemenea se cer luate măsuri severe pentru combaterea buruienilor.

Irigarea de toamnă, cu cantități moderate de îngrășăminte minerale a determinat, în medie pe 4 ani un beneficiu net de peste 2000 lei la hectar sau mai mult cu 151% față de neirigat. Venitul net crește cu 133% în varianta cu două irigări.

1.6.5.Combaterea bolilor și dăunătorilor. Tratamentele împotriva bolilor ce se instalează pe tulpini, frunze și spice conduc la importante sporuri de producție. Costul tratamentelor la un hectar variază cu substanța folosită și cu mijloacele cu care se execută (terestre sau cu avionul).

Prevenirea infestării terenului cu gândacul ghebos se asigură în condiții bune prin rotație. Tratarea semințelor cu insecticide constituie măsura preventivă deosebit de importantă, când se cunoaște că solul este infestat de insectă.

Ploșnițele cerealelor ( eurygaster sp.) atacă toate organele aeriene ale plantei de grâu, dar daunele cele mai mari se produc la boabe. Înțepate în faza de lapte boabele se zbârcesc complet. Înțepate mai târziu, spre maturitate, boabele nu se mai deformează dar glutenul lor se reduce cantitativ și se depreciază puternic calitativ. Practic grâul atacat de ploșnițe își pierde valoarea de panificație.

Cu toate măsurile preventive care se iau, în unii ani și anume în anii cei mai favorabili, apare pericolul căderii grâului. În prezent căderea grâului, datorită căreia se înregistrează scăderi însemnate de producție se poate preveni prin tratarea plantelor cu nanizantul CCC

(clorură de clorcolină).

Tratamentul lanurilor de grâu cu CCC trebuie efectuat numai în anii foarte favorabili grâului și numai la soiurile insuficient de rezistente la cădere.

1.7.Recoltare.Producții

1.7.1.Recoltarea. Momentul cel mai potrivit pentru recoltarea grâului de toamnă se stabilește în funcție de întrebuințarea ce se dă boabelor și în funcție de metodele de recoltare și mijloacele cu care se recoltează.

La recoltarea grâului cu combina în faza de coacere în pârgă se înregistrează pierderi mai mari, din cauză că umiditatea boabelor și a paielor este peste limita corespunzătoare treieratului normal. Umiditatea ridicată a boabelor la coacerea în pârgă impune luarea unor măsuri speciale în magazie pentru înlăturarea pericolului de încingere. Din cauza umidității mai ridicate, la coacerea în pârgă nici paiele nu se pot balota imediat și clădi în șire.

Metoda recoltării divizate înlătură în cea mai mare parte pierderile prin scuturare, din cauză că secerarea are loc atunci când boabele nu încep să joace în învelișurile florale. În timpul când spicele de grâu rămân suspendate pe miriște, boabele se maturează complet, ajung la umiditatea de 14%, umiditate la care se pot păstra în cele mai bune condiții fără vreo măsură specială în magazie.

Din recolta totală a părții aeriene, paiele reprezintă circa 60-67%. La soiurile foarte productive, procentul paielor scade la 50-55%.

Paiele de grâu se balotează cu mașini speciale de presat. Această operațiune trebuie realizată în cel mai scurt timp după recoltare, pentru eliberarea terenului în vederea efectuării arăturilor de vară.

1.7.2.Producții. Producția medie de grâu la hectar în România, pe perioada 1990-2013 a fost de 9,4 q/ha, cu limitele de variație 5,1-13,1q/ha.

Producțiile ridicate sunt realizate în condiții climatice mai favorabile decât condițiile din țara noastră și în condițiile aplicării unor cantități de îngrășăminte mult mai mari. Datele acestea scot însă în evidență capacitatea de producție ridicată a grâului de toamnă și perspectiva creșterii neîncetate a producției medii mondiale pe hectar.

1.8. Compoziția chimică a bobului de grâu

Compoziția chimică a bobului de grâu depinde de o serie de factori cum ar fi: soiul, gradul de maturitate fiziologică care este determinat de momentul recoltării, umiditatea, compoziția chimică a solului, condițiile climaterice, cantitatea și natura îngrășămintelor administrate culturii, succesiunea și numărul zilelor secetoase și ploioase,condițiile de recoltare, modul de depozitare și conservare.

Dacă perioada de coacere este secetoasă și călduroasă, bobul de grâu va fi bogat în substanțe proteice și mai puțin în amidon iar componentele chimice vor avea un mare grad de comprimare.

Compoziția chimică a bobului de grâu cuprinde următoarele componente: umiditate,glucide,substanțe proteice,lipide,substanțe minerale,vitamine și enzime. Bobul de grâu este constituit în cea mai mare parte din substanțe extractive neazotate, substanțe proteice și apă; în cantități mult mai mici se găsesc substanțele grase, substanțele minerale și celuloza.

Extractivele neazotate reprezintă producția cea mai mare în bobul de grâu, încadrându-se în limitele 61-75,5%.Ele sunt formate în cea mai mare parte din amidon (peste 90%) și din cantități mici de zahăr și dextrină (2-3,5%, respectiv 2,3%). Amidonul ocupă cea mai mare parte a endospermului (87,5 %). Substanțele proteice constituie partea cea mai importantă a bobului de grâu sub aspectul valorii nutritive.

Grâu bogat în proteine se produce pe cernoziomuri bogate în nitrați, mai ales în anii cu precipitații puține.

Conținutul boabelor de grâu în substanțe proteice crește pronunțat și la aplicarea mai târzie a azotului în primăvară, fapt explicat printr-o mai bună nutriție a plantei cu acest element în perioada de diferențiere a organelor de reproducere și în perioada de formare a bobului.

În bobul de grâu, cele mai bogate în substanțe proteice sunt părțile dinspre exterior, în special stratul aleuronic, precum și embrionul și scutelumul.

În comparație cu proteina din oul de găină, în general, proteina din grâu are un conținut mai redus în aminoacizi esențiali. Dar aminoacidul din proteina bobului de grâu care limitează valoarea biologică a acesteia este lizina, aminoacid indispensabil creșterii.

În comparație cu proteina animală sau cu proteina din soia, bobul de grâu este evident mai sărac în lizină.

Calitatea grâului poate fi depreciată uneori foarte accentuat de atacul ploșniței cerealelor (genurile eurygaster și aelia).Insectele injectează în bobul de grâu un lichid salivar bogat în enzime proteolitice, enzime sub acțiunea cărora glutenul își schimbă însușirile de întindere și elasticitate, devenind moale, filant și curgător. Sub acțiunea acestor enzime se înregistrează în bob o scădere a cantității de gliadină și glutenină, o creștere a azotului solubil în apă și alcool și a zaharurilor. Măsura în care calitatea boabelor de grâu este depreciată depinde mai ales de faza în care se găsește bobul în momentul înțepării.

1.8.1. Lipidele sunt răspândite în mod deosebit în embrion, stratul aleuronic și endosperm. Din totalul lipidelor trigliceridele reprezintă 63-70%.Prin hidroliza enzimatică trigliceridele dau glicerină și acizi grași.

Lipidele complexe sunt scindate de fosfataze, cu punerea în libertate de fosfați acizi și acid fosforic. Acizii grași, fosfații acizi, acidul fosforic determină creșterea acidității grâului și făinii. Din acest considerent în procesul de măcinare se îndepărtează germenii și stratul aleuronic.

1.8.2. Celuloza. În boabele de cereale celuloza se găsește în cantitate mică. Celuloza pură apare ca o substanță albă, cu aspect amorf,insolubilă în apă, solvenți organici și acizi diluați. Macromolecula celulozei corespunde formulei următoare (C6,H10,O5)5, formată din resturi de D-glucopiranoză legate 1-4α glucozidice.

Celuloza se găsește în boabele de grâu, de asemenea, în cantitate redusă (1,9-2,5%), cea mai mare arte fiind localizată în părțile periferice.

1.8.3. Amidonul este partea cea mai importantă din glucide. Prin hidroliză formează D-glucoza. Structura primară a amidonului îl prezintă ca fiind format din lanțuri de glucoză,mai mult sau mai puțin ramificate. Se admite existența a două tipuri de macromolecule în structura amidonului: amiloza și amilopectina ce se deosebesc prin proprietăți și structura lor. Amiloza dă cu iodul o colorație albastru închis,iar amilopectina dă o colorație albastru violet. Structura secundară a amidonului este condiționată de existența punților de hidrogen.

Granulele de amidon prezintă forme morfologice foarte variate în funcție de soi, varietate, grad de coacere. S-a constatat că granula de amidon este formată din învelitori concentrice care cuprind între ele spații interzonale. Comportarea la hidroliză a granulelor de amidon depinde de structură. În bobul de grâu amidonul se află sub forma unor granule de diferite dimensiuni și forme. În majoritatea cazurilor granula de amidon este sferică, ovoidală, cu dimensiuni de 2-170µm.

1.8.4.Substanțele minerale (1,5-2,3%) sunt reprezentate prin fosfor,potasiu, magneziu, prin compuși ai clorului, sodiului, etc. Cenușa boabelor de grâu este săracă în calciu. Substanțele minerale, ca și celuloza, sunt localizate în cea mai mare parte în părțile periferice ale bobului, din această cauză făina integrală este mult mai bogată în aceste substanțe decât făina albă. Făina integrală, pentru aceleași motive, este mai bogată și în celuloză.

Conținutul de apă al boabelor de grâu este în jur de 13-14%. Umiditatea mai mare de 14% aduce pagube mari la păstrarea boabelor în depozite

Boabele de grâu conțin o cantitate însemnată de substanțe minerale, care însă nu sunt răspândite în mod uniform în părțile componente ale bobului. Cantitatea cea mai mică se găsește în endosperm 0,30%, în zona centrală, crescând către periferie la 0,48%.În stratul aleuronic cantitatea de substanțe minerale crește brusc ajungând la 7%, iar în spermodermă și pericarp scade de 3,5%.Embrionul este de asemenea bogat în substanțe minerale, respectiv 5%.

Concluzia este că straturile periferice care de regulă se îndepărtează în procesul tehnologic de măcinare sub formă de tărâțe, sunt mai bogate în substanțe minerale.

CAPITOLUL II

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE TEMEI ALESE

2.1. [NUME_REDACTAT] temei este fundamentarea și descrierea unor soiuri de grâu folosite în alimentație, precum și calitatea și cantitatea producțiilor obținute în anii de studiu 2011 2013.

Descrierea soiurilor

Soiurile luate în studiu sunt : Arieșan, Crișana, Flamura, Alex, Lovrin, Ardeal, [NUME_REDACTAT] Arieșan este cel mai răspândit soi în producție în Transilvania și Moldova, din portofoliul SCDA Turda; soi precoce și productiv, cu bob mare; foarte bună stabilitate a producției; tolerant la condiții nefavorabile de climă și de sol; calități bune de morărit și panificație; randament în făină de 78%; proteină – 15,54%; gluten umed – 28,96; gluten uscat – 8,84%.Cea mai mare producție, de 10.336 kg/ha, s-a obținut la Tg. Mureș în 2004. În condițiile lui 2012, în câmpul experimental de la Turda a dat 6800 kg/ha.

[NUME_REDACTAT], creat de Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea și omologat în urmă cu cinci ani, este un soi ameliorator din grupa A2, recomandat mai ales în zona colinară și mai umedă din Banat, Crișana și nordul țării. Prezintă calități de panificație destul de bune, cu gluten 27-29. Are o durată destul de lungă de umplere a bobului (50-52 zile), MMB de 45-50 g și masa hectolitrică de 78-80. Pot fi obținute producții de până la 9.000 kg.

[NUME_REDACTAT]. Soi precoce, rezistent la arșiță, făinare, cădere, mijlociu de rezistent la rugina galbenă. Spic alb, cristat, mediu ca mărime, cu 16 – 18 spiculețe; bob mare coloidal de culoare roșie, MMB 42 – 45 gr, calitate de panificație foarte bună și bune caracteristici de morărit. Potențial de producție ridicat în 6 – 8,5 tone/ha.

[NUME_REDACTAT]. Este un soi semitimpuriu cu talia plantei mijlocie (90-100 cm), port semierect; spicul alb, aristat, cu paniculul cilindric-piramidal; bob ovoidal, roșu, semisticlos; capacitate bună de înfrățire; MMB – 45-50 g; MH – 78-80 kg/hl; potențial genetic de producție de 7-8 t/ha. Calitate: gluten umed – 20-30%, grupa valorică de calitate B1, indicele de sedimentație (Zeleny) – 64-76. Rezistență: la iernare și la încolțirea în spic; medie la cădere, făinare și la rugina brună și galbenă. Zonare: zona de câmpie din sudul și vestul țării.

[NUME_REDACTAT]. Este cel mai timpuriu soi din portofoliu; plante de 85-95 cm; capacitate bună de înfrățire; aristat cu bobul roșu-deschis; MMB – 44-50 g; MH – 80-84 kg/hl; potențial genetic de producție de 6000-8000 kg/ha. Calitate foarte bună de panificație, gluten umed – 19-30%, grupa valorică de calitate A2, indicele de sedimentație – 73-82.Rezistență foarte bună la secetă și arșiță; mijlocie la făinare, rugini și fuzarioză; mediu sensibil la încolțirea boabelor în spic. Zonare: sud-vestul țării și unele zone din Moldova.

[NUME_REDACTAT]. Are o foarte buna adaptabilitate la condițiile din țara noastră. Este un soi precoce, aristat, cu talia scurtă, ceea ce îl recomandă să fie cultivat atât la irigat cât și la neirigat. Are o bună rezistență la iernare, dar și o foarte bună rezistență la seceta și la arșiță. Are un nivel mijlociu de rezistență la principalele boli foliare. De asemenea, caracteristicile sale de morărit și panificație sunt foarte bune. In prezent, are o pondere de 16,1% in suprafața de cultură a grâului din Romania.

2.2.Obiectivele urmărite:

Efectul factorilor de mediu (climă și sol);

Studiul metodelor de analiză a soiurilor cercetate;

Studiul calității producțiilor privind unele proprietăți organoleptice, fizice și chimice la soiurile luate în studiu;

Influența condițiilor climatice asupra producțiilor obținute în anii 2011 – 2013 la soiurile studiate;

Interacțiunea între calitatea producțiilor și proprietățile chimice analizate;

CAPITOLUL III

MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE

3.1. Metode de analiză luate în studiu

3.1.1 Analize organoleptice . Caracteristicile organoleptice ale cerealelor: aspect, culoare, miros, gust se determină conform STAS 6243/80 și STAS 90/88. În timpul prelevării și formării probelor se examinează vizual aspectul general al lotului, apoi se examinează și se compară probele elementare din punct de vedere al aspectului, culorii, mirosului, în scopul delimitării cât mai corecte a loturilor de calități diferite, precum și pentru determinarea acestor caracteristici în condițiile locului de depozitare.

3.1.2.Aspectul se determină prin examinarea vizuală a probei de laborator întinsă în strat cât mai uniform pe o suprafață plană. Se observă dacă boabele de cereale sunt pline, bine dezvoltate, ajunse la maturitate și sănătoase sau sunt șiștave, necoapte, arse, alterate, atacate de dăunători sau de boli. Se observă dacă boabele sunt aproximativ de aceeași mărime, formă și dacă și-au păstrat luciul natural.

3.1.3.Culoarea – se examinează proba de laborator de preferință la lumina zilei. Modificările culorii boabelor se pot produce în urma: umectării, încingerii, mucegăirii, contaminări cu fungi, uscării sau depozitării necorespunzătoare, contactului cu substanțe chimice.

3.1.4.Mirosul. În cazul determinării pentru boabe întregi, se iau în palmă circa 100g boabe, se încălzesc prin frecare între palme și se inspiră imediat, ținând produsul foarte aproape de nas. Pentru o mai bună percepere a mirosului în caz de dubiu, 50-100 boabe se introduc într-un pahar, se toarnă peste ele apă caldă de 60̊C, se acoperă cu o sticlă de ceas și se lasă în repaus 2-3 minute. Se examinează mirosul vaporilor din pahar în momentul în care se îndepărtează sticla de ceas. Apoi se înlătură prin decantare apa din pahar și se examinează mirosul boabelor rămase.

În cazul determinării pentru boabele măcinate, se macină cu o morișcă de laborator 25-30g boabe timp de 15 secunde, se îndepărtează capacul și se inspiră mirosul imediat, direct din morișcă. Pentru o mai bună percepere a mirosului la șrot se procedează la tratamentul acestuia cu apă caldă, ca în cazul boabelor întregi. Se constată dacă mirosul probei examinate este normal și caracteristic sau dimpotrivă, prezintă unele defecte ca: miros de stătut, miros de încins, miros de mucegai, miros de alterat, miros de rânced, miros caracteristic de fermentat, miros specific produselor infestate cu anumiți dăunători, miros datorat contaminării cu ciuperci, miros de substanțe străine, miros de buruieni.

3.1.5.Gustul – se determină mestecând 2-3 boabe, de preferință măcinate, după îndepărtarea impurităților. Înainte și după determinare se clătește gura. Se stabilește dacă gustul este caracteristic produsului sau din contră este amar, acru, iute, rânced. Nu se determină gustul la produsele vizibil mucegăite, alterate, atacate de dăunători, la cele tratate pentru combaterea dăunătorilor sau suspecte de a fi fost în contact cu îngrășăminte sau alte substanțe chimice, precum și la boabele care, prin natura lor, conțin substanțe toxice.

3.2. Analize fizice

3.2.1.Umiditatea.Conținutul de apă din masa de boabe este un criteriu de apreciere a calității grânelor, foarte important din mai multe puncte de vedere. Starea de maturitate optimă la recoltare este caracterizată și prin umiditatea grâului care trebuie să fie de maxim 15%. Păstrarea grâului depinde în mare măsură de umiditatea sa. La temperatura obișnuită, grâul se poate păstra în bune condiții numai dacă umiditatea sa este sub 13%. Dacă umiditatea depășește 14% apar o serie de procese chimice legate de accelerarea respirației cu producere de căldură și apă, urmate de procese fermentative complexe care duc la alterarea masei de boabe.

Pentru determinarea umidității cerealelor se pot folosi metode de analiză bazate pe determinarea pierderii procentuale de masă a cerealelor în anumite condiții – metoda standardizată, dar pot fi folosite si alte metode ce utilizează aparate pentru determinări rapide, cu respectarea instrucțiunilor de utilizare(umidometre – [NUME_REDACTAT], Weiss, Supermatic). În caz de litigiu determinarea umidității se face numai prin uscarea la etuvă, prin metoda standardizată.

Determinarea umidității se face cât mai curând după luarea probei, dar nu mai târziu de 16 ore de la primirea ei în laborator, deoarece umiditatea se poate schimba ca rezultat al respirației boabelor de cereale.

Conform metodei de referință practică 712/1999, cerealele se usucă în etuvă, în curent de aer și la presiune atmosferică, în condiții de temperatură și durată stabilite în funcție de natura cerealelor. Din cerealele, cu umiditatea inițială cuprinsă între 9 – 15%, care se macină până la dimensiuni de 1,7mm, se cântăresc, cu precizie de 0,001g, 5h într-o fiolă uscată și tarată în prealabil, inclusiv capacul. Cerealele care corespund condițiilor de granulozitate, nu se macină, ci se cântăresc rapid și se pun 5g într-o fiolă uscată și tarată în prealabil, inclusiv capacul. Fiolele încărcate cu probe se introduc descoperite, cu capacul alături, în etuva încălzită la temperatura de 130̊C, și se mențin 2 ore. Timpul se cronometrează din momentul în care s-a atins temperatura indicată, după închiderea etuvei. După terminarea uscării fiolele sunt acoperite și se introduc în exicator unde se mențin 30 – 40 minute pentru răcire. Fiolele răcite se cântăresc cu precizia de 0,001g după care se calculează rezultatele conform relației:

U=(Mo – M1) / Mo X 100,%.

În care: Mo – este masa probei înainte de uscare, g; M1 – este masa probei după uscare, g.

3.2.2. Masa a 1000 boabe(MMB). Masa relativă a 1000 boabe reprezintă greutatea acestora aproximativă în grame, la umiditatea existentă în momentul determinării. Masa absolută a 1000 boabe reprezintă greutatea acestora, exprimată în grame, raportată la substanța uscată, calculată în funcție de conținutul de umiditate al boabelor în momentul analizei.

Masa a 1000 boabe este influențată de condițiile pedoclimatice, de gradul de maturizare a boabelor. Valorile ridicate ale acestei caracteristici fizice indică o calitate superioară a boabelor.

Modul de determinare conform STAS 6123/1 – 73.

Principiul metodei:

Se cântărește o cantitate de cereale și apoi se numără boabele întregi.

Pregătirea probelor conform SR ISO 2170 – 1996.

Modul de lucru:

Proba de analiză, care trebuie să corespundă aproximativ masei a 500 cereale, se cântărește cu precizie se 0,01g. Din această probă se aleg boabele întregi, apoi se recântărește cu aceiași precizie, restul rămas reprezentând impuritățile, boabele sparte. Se scade masa acestora din masa inițială a probei luate pentru determinare. Se numără boabele întregi separate. Se determină umiditatea cerealelor analizate. Pentru fiecare probă se vor face doua determinări.

Calculul și exprimarea rezultatelor:

Masa relativă a 1000 boabe se determină cu relația:

Mr = (M – m)/n x 1000,g

În care: M – este masa probei de analiză cântărită pentru determinare; m – este masa restului rămas după separarea boabelor întregi din proba de analiză,g; n – este numărul boabelor întregi separate.

Masa absolută 1000 boabe se calculează cu relația:

Ma= Mr x (100 – u)/100,g

În care:

Mr – este masa relativă a 1000 boabe,g; u – este umiditatea boabelor,%.

Rezultatul se exprimă dacă masa a 1000 boabe este mai mică de 10g, cu o zecimală dacă masa este cuprinsă între 10…50g și fără zecimală dacă masa este mai mare de 50g.

3.2.3.Masa hectolitrică (MH). Masa hectolitrică reprezintă masa, exprimată în kg, a unui volum de 0,01 cereale. Această masă are următoarea importanță: este un parametru principal în stabilirea extracției de făină, este indice folosit la gradarea cerealelor, este importantă la estimarea cantităților de cereale prin cubaj, este bază da calcul la dimensionarea celulelor de siloz. Masa hectolitrică este influențată de mai mulți factori printre care: umiditatea boabelor, forma și mărimea boabelor, starea suprafeței boabelor, cantitatea de impurități și natura lor, grosimea învelișurilor și masa specifică.

Modul de determinare este conform STAS 6123/2-73.

Principiul metodei:

Cântărirea cerealelor ce umplu un vas cilindric cu volumul de 1L.

Aparatura folosită este balanța hectolitrică formată din platan, 3 cilindri, greutate în formă de disc, cuțit, lăcaș pentru fixarea cilindrului 1.

Pregătirea probelor se face conform SR ISO 13690/2001.

Proba de laborator se omogenizează și se pregătește pentru determinarea masei hectolitrice, eliminându-se corpurile străine mari, care îngreunează efectuarea probei (tulpini de plantă, bulgări mari de pământ).

Modul de lucru:

Se fixează cilindrul 2 în lăcașul 7. Se introduce cuțitul 6 prin secțiunea cilindrului, iar peste cuțit se așează greutatea în formă de disc 5.

Se îmbină cilindrul 4 cu proba bine omogenizată și se îmbină cu cilindrul 3. După golirea cilindrului 4 și umplerea cilindrului 3, se trage repede cuțitul 6, greutatea căzând în cilindrul 2, antrenând în același timp boabele de soia din cilindrul 3. În timpul căderii boabelor cilindrului nu trebuie acoperit, nici mișcat. Se introduce apoi la loc cilindrul 6. Se îndepărtează cilindrul 4 și se elimină surplusul de boabe rămase pe cuțit, apoi se îndepărtează cilindrul 3 și cuțitul 6. Cilindrul 2 plin de boabe se agață la balanță și se cântărește punând pe platanul 1 greutățile necesare pentru echilibrarea pârghiilor.

Pentru fiecare probă se vor face două determinări.

Calculul și exprimarea rezultatelor

Se calculează masa hectolitrică corespunzătoare greutăților de pe platan și se face media aritmetică a celor două determinări, dacă diferența dintre ele nu depășește 0,5 kg/hl.

3.2.4. Sticlozitatea boabelor de grâu este proprietatea boabelor de a prezenta în secțiune aspect translucid, cu luciu sticlos. Aceasta se poate determina prin examinarea cu ochiul liber a boabelor secționate (farinotomul).

Principiul metodei:

Examinarea boabelor de grâu secționate sau întregi și determinarea sticlozități.

Aparatură: – balanța tehnică – bisturiu, lamă sau farinotom bine ascuțit – pensetă și pensulă.

Pregătirea probei pentru analizat

Din proba de analizat obținută prin reducerea probei d laborator conform STAS 1068-75, la o cantitate de aproximativ 100 g se separă cu penseta și se elimină toate impuritățile si spărturile, indiferent de mărime, reținând numai boabele întregi.

Mod de lucru

Examinarea cu ochiul liber ,secționarea cu farinotomul. Din proba de analizat pregătită se numără fără alegere 50 de boabe întregi, după care se examinează grupându-se astfel:

-sticloase;-parțial sticloase;făinoase

Se numără jumătățile de bob din fiecare grup. Secționarea cu farinotomul . Se numără boabele întregi de culoare albă iar cele mate si goale nu se număra.

Figura 1 Farinotonul și numărarea boabelor de grâu

3.3. Analize chimice

3.3.1.Determinarea cantității și calității glutenului. Glutenul umed reprezintă un gel coloidal cu masă moleculară mare. Se formează la frământare când cele două proteine glutenice, gliadina și glutenina, absorb apa, se umflă și sub influența acțiunii mecanice de frământare, se unesc formând o masă elastică și în același timp extensibilitatea numită gluten:

-se obține prin spălarea aluatului;

-conține 200-250% apă față de substanța sa uscată;

-substanța uscată a glutenului este formată din 75-90% proteine glutenice, restul 25-10% fiind substanțe neglutenice;

-conținutul de gluten umed al făinii variază în linii largi 15-50‰;

Pentru o făină sanificabilă conținutul minim de gluten este de 22%.

Glutenul este caracterizat de proprietățile reologice: elasticitate, estensibilitate, rezistență la întindere și fluaj. Cu cât glutenul este mai elastic și mai rezistent la întindere cu atât el este mai puternic și cu cât este mai extensibil, se deformează mai mult atât cât este lăsat în repaus, calitatea fiind mai slabă.

Un indicator al calității glutenului este capacitatea de hidratare, se consideră foarte bun glutenul care are capacitatea de hidratare 60-65% și capacitatea de hidratare slabă 50-60%.

Glutenul se poate determina prin mai multe metode:

-determinarea glutenului umed(SR ISO 5531/2002);

-determinarea glutenului umed cu mijloace mecanice( SR ISO 7495/2001);

-determinarea glutenului umed(STAS 90/1988);

-determinarea glutenului umed și uscat – metoda Turbirimetrică;

-determinarea conținutului de gluten uscat(STAS 90/1988);

-determinarea conținutului de gluten uscat( SR ISO 6645/1998);

-determinarea calității glutenului, aprecierea senzorială a calității glutenului;

-determinarea deformării glutenului( STAS 90/1988)

3.3.2. Determinarea glutenului umed(STAS 90/1988)

Principiul metodei

Se separă substanțele proteice, sub formă de gluten, prin spălare cu soluție de clorură de sodiu a aluatului pregătit din proba de făină și zvântarea glutenului obținut.

Aparatură

a)Aparat pentru spălarea mecanică a glutenului sau instalație pentru spălare manuală formată din rezervor pentru soluție, furtun și cleme;

b)Sită de mătase.

[NUME_REDACTAT] de sodiu, soluție 2%, preparată cu apă curentă.

Modul de lucru

Într-un mojar de porțelan se introduc 25g probă, cântărite cu precizie de 0,01g. Se adaugă 12,5 soluție de clorură de sodiu și se frământă, cu pistilul, timp de 3-4 min, până la obținerea unui aluat omogen. Aluatul obținut se spală imediat după frământare, manual sau mecanic, cu clorură de sodiu, deasupra unei site de mătase.

În cazul spălării manuale, în primele minute spălarea se face sub un curent de picături repezi și pe măsură ce spălarea progresează se mărește debitul soluției, până ce acesta curge în jet subțire continuu. Bucățile de aluat, căzute pe sită în tipul spălării, se culeg și se adaugă aluatului în curs de spălare. Temperatura soluției de pregătire a aluatului și de spălare trebuie să fie de 18-20̊C.

Spălarea se consideră terminată atunci când picăturile ce se scurg din mână la stoarcerea glutenului deasupra unui pahar cu apă limpede nu tulbură apa și când în masa glutenului rămas după spălare nu se observă tărâțe.

Întreaga operație de spălare trebuie astfel condusă încât durata ei să fie de circa 30min.

În cazul aparatelor pentru spălare mecanică, se procedează conform instrucțiunilor de utilizare a acestora.

Pentru eliminarea excesului de soluție, glutenul umed se rotește între palmele uscate, dându-i alternativ, printr-o ușoară apăsare, diferite forme, având grijă să se șteargă palmele de repetate ori, cu un prosop uscat. Zvântarea glutenului se consideră terminată în momentul când acesta începe să se lipească de degete.

Glutenul astfel zvântat se așează pe o plăcuță de sticlă, în prealabil tarată sau direct pe platanul balanței și se cântărește, cu precizie de 0,01g.

Se efectuează două determinări din aceeași probă de analizat.

Calculul și exprimarea rezultatelor

Conținutul de gluten umed se exprimă în procente și se calculează cu formula:

În care:este masa glutenului rămas după zvântare,g ; m este masa probei de făină luată pentru determinare,g.

Rezultatul se exprimă cu o zecimală.

Ca rezultat se ia media aritmetică a celor două determinări, dacă sunt îndeplinite condițiile de repetabilitate, respectiv dacă diferența dintre ele nu depășește 2g gluten umed la 100g probă.

Observații și recomandări

Pentru a obține rezultate cât mai precise la determinarea conținutului de gluten trebuie evitate o serie de cauze care pot modifica rezultatul analizei:

a)Curentul prea puternic de apă la începutul spălării provoacă micșorarea procentului de gluten, din cauza pierderilor în timpul spălării;

b)Prelungirea timpului de spălare peste 30 min produce o creștere a cantității de gluten, datorită absorbției unei cantități mai mari de apă, dar se degradează în același timp calitatea glutenului.

c)Temperatura ridicată a soluției de spălare produce creșterea procentului de gluten, întrucât cu creșterea temperaturii crește și cantitatea de apă absorbită;

d)Folosirea apei cu duritate mare conduce la creșterea procentului de gluten obținut prin spălare. Pentru a evita influența durității apei asupra glutenului se recomandă folosirea apei cu 2% sare, atât la formarea cocoloșului de aluat cât și la spălarea glutenului.

3.3.3. Determinarea cenușii. Această determinare se face în general numai cu scopul de a se calcula apoi conținutul de materie organică al îngrășământului.

Principiul metodei

Materialul de analizat se incinerează într-un cuptor, la temperatură cât mai joasă, până la greutatea constantă.

Rezultatele analizelor făcute pe probe de îngrășământ diferite – și chiar pe probe paralele luate din același îngrășământ – nu se pot compara între ele decât dacă temperatura de incinerare a fost aceeași în toate cazurile, deoarece compoziția cenușii depinde în măsură considerabilă de această temperatură.

Modul de lucru

Se folosește proba uscată la aer și omogenizată prin măcinare. Aproximativ 5g din această probă se introduce și se răspândesc în strat uniform într-o capsulă de porțelan, cuarț sau platină, adusă în prealabil la greutatea constantă (prin calcinare, răcire timp de o oră în exsicator – 20 de minute pentru capsula de platină – și cântărirea la balanța analitică). Se cântărește din nou capsula încărcată. Diferența față de greutatea capsulei goale reprezintă greutatea probei luate în analiză.

Substanța cântărită se incinerează încălzind capsula încet, mai întâi la flacăra unui bec de gaz, apoi într-un cuptor, de preferință electric și cu termoregulator, la o temperatură care să nu treacă de 550̊C(roșu închis abia vizibil), unde este ținută până când cenușa devine albă sau cenușie deschis. După răcire în exsicator se cântărește, apoi se reia incinerarea în reprize de câte o oră, până la greutatea constantă.

[NUME_REDACTAT] procentual de cenușă al îngrășământului uscat la aer se calculează după relația:

În care:

C – conținutul procentual de cenușă;

a – greutatea cenușii obținute, în g;

G – greutatea substanței cântărite pentru analiză, în g;

Pentru a calcula conținutul corespunzător îngrășământului proaspăt inițial, valoarea găsită pentru substanța uscată la aer se va înmulți cu raportul B/A, ca la determinarea fosforului total. Rezultatele se exprimă cu două zecimale.

3.3.4.Determinarea indicelui de cădere. Indicele de cădere Hagberg măsoară indirect activitatea amilazelor, prin gelifierea rapidă a unei suspensii apoase de șrot integral de grâu sau de făină, într-o baie de apă la fierbere, și măsurarea lichefierii produse de alfa-amilaza gelului de amidon conținut în probă (Perten,H. 1985). Acest indicator se exprimă în secunde și valorile optime se încadrează între 220 și 280 secunde (Iorga ș.a. 2002). Valori de peste 280 secunde indică făinuri cu activitate amilolitică scăzută, iar cele sub 220 secunde, făinuri cu activitate amilolitică intensă.

3.3.5.Determinarea indicelui de deformare

Principiul metodei:

Menținerea unei sfere de gluten umed timp de o oră în repaus, la 30̊C și determinarea deformării acesteia, prin măsurarea diametrului inițial, final și calcularea diferenței dintre ele.

Din glutenul umed obținut se cântărește 5g, se modelează sub formă sferică și se așează în centrul unei plăcuțe de sticlă. Se măsoară 2 diametre ale sferei de gluten, cu ajutorul unei foi de hârtie milimetrică peste care așează plăcuța de gluten. Măsurarea celor două diametre se face în plan orizontal pe două direcții perpendiculare. Media aritmetrică a celor două măsuri, exprimată în mm, cu precizie de 0,5mm,reprezintă diametrul inițial al sferei de gluten. După măsurarea diametrului inițial plăcuța de sticlă cu sfera de gluten, acoperită cu o pâlnie de sticlă, căptușită cu hârtie de filtru umectată cu apă,se introduce în termostat, reglat la 30̊C. După 60 de minute plăcuța de gluten se așează pe hârtia milimetrică si se măsoară din nou două diametre ale sferei de gluten.

Calculul si exprimarea rezultatelor

Deformarea glutenului se calculează cu relația:

D = d2 – d1, mm

În care:

d1 – este diametrul inițial, mm

d2 – este diametrul final, mm

Ca rezultat final se ia media aritmetrică a rezultatelor a două determinări efectuate în paralel, dacă diferența dintre ele nu depășește 2mm.

Pe lângă metodele si determinările prezentate mai sus,există și alte metode și determinări, importante care apreciază calitatea făinurilor obținute din diferite soiuri de grâu. Aceste metode sunt: Amilograful, Metoda farinografică, Metoda alveografică, Metoda extensiografică, Proba de coacere (Baking test).

CAPITOLUL IV

REZULTATE DE CERCETARE OBȚINUTE

Rezultatele au fost obținute în perioada 2011-2013, iar cercetările s-au făcut la preluvosol de la Stațiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT] (SCDA) Oradea în culturi comparative cu grâu. Experiența a fost amplasată după metoda de așezare în blocuri randomizate în 4 repetiții, dimensiunile fiind de 1m lățime pe 5 m lungime.

Factorii studiați au fost soiurile: Crișana, Arieșan, Flamura, Alex, Lovrin, Ardeal, Dropia.

Schema de așezare a experienței:

4.1. Condițiile climatice

Din punct de vedere termic, întreaga perioadă de vegetație a grâului a fost marcată de temperaturi medii și maxime mult mai mari decât ar fi normal. Temperatura medie lunară a celor 9 luni de vegetație a fost cu 0,97̊C mai ridicată, cea ce înseamnă destul de mult. În plus, sunt de remarcat și valorile extreme înregistrate, respectiv de la -15,0̊C în 21 decembrie sau -14,8̊C în 25 ianuarie la câteva zile cu peste 30̊C în luna iunie.

Toamna a fost mai ploioasă decât de obicei, dar pregătirea terenului și semănatul sau efectuat totuși în condiții bune. Consumul de apă al plantelor fiind mic după răsărire, plantele au intrat în iarnă parțial înfrățite și călite. În atare situație nu s-au semnalat pierderi de plante sau vătămări ale acestora prin îngheț.

Pe fondul unei desprimăvărări târzii și a excesului de precipitații din timpul toamnei și al iernii, s-a trecut brusc la temperaturi ridicate și lipsa ploilor în luna martie, perioadă cu consum ridicat de apă pentru grâu. Luna mai a evoluat în aceeași tendință, la fel și începutul lunii iunie, motiv pentru care se poate considera că excesul de precipitații și-a pus puternic amprenta asupra producției viitoare de boabe.

Pe toată perioada de vegetație a grâului, excesul de precipitații se ridică la peste 273 litri/mp, reprezentând 44% din normala multianuală. De subliniat că acest exces mare s-a produs mai ales în lunile aprilie și mai, când nu a plouat mult peste media multianuală, tocmai când consumul de apă al grâului este maxim. De asemenea, până în 10 iunie au căzut doar 5,7litri/mp, eventualele ploi climatice nu au mai influențat pozitiv nivelul recoltei.

Aceste condiții climatice, cu iarna foarte blândă, au favorizat înmulțirea ploșnițelor, deși s-a creat un tratament pentru combaterea lor.

Datele climatice (înregistrate la [NUME_REDACTAT] Oradea) au avut o serie de repercusiuni asupra dezvoltării plantelor, inclusiv asupra producției de boabe. Comparativ cu alte date climatice din țară, putem aprecia că sau întrunit condiții climatice favorabile culturilor de grâu.

Caracterizarea climatică a perioadei de experimentare

Datele climatice obținute în cei trei ani de cercetare 2011 – 2013 au înregistrat situații diferite.

În anul agricol 2011 indici climatici urmăriți, temperatura medie anuală, precipitațiile lunare, umiditatea relativă a aerului,mediei multianuale, s-au înregistrat valori superioare în ce privește temperatura medie a aerului(cu 13,7%), mai secetos (cu 22,3%), respectiv cu 11,4 umiditatea aerului mai scade. În perioada rece (X–III) media temperaturilor a fost cu 35,75% mai mare decât media multianuală, iar în perioada caldă cu 9,5%.

În ce privește calitatea de precipitații înregistrată s-a caracterizat prin cantitățile cele mai reduse în lunile mai și iunie dar și de semănatul porumbului în aprilie. (reiese din tabelul 4.1.)

Umiditatea relativă a aerului a avut abateri negative față de medie în fiecare lună, cu excepție lunii august când s-a înregistrat și o cantitate apreciabilă de precipitații(89,4mm).

Anul 2012 s-a caracterizat ca fiind mai bogat în precipitații din perioada de experimentare,înregistrându-se un plus de apă din precipitații cu 144,3%mai mult decât media multianuală respectiv mai cald cu 7,6%.

Cele mai calde perioade au fost înregistrate la sfârșitul iernii în februarie cu 2,1̊C și în lunile de vegetație iulie-august cu 1,6̊C.

În perioada rece s-a înregistrat o rezervă de apă în sol cu 61,8% mai mare decât normala zonei iar în timpul perioadei de vegetație au fost asigurate lunar cantitățile de precipitații pentru o bună dezvoltare și creștere a plantelor. În această perioadă s-au asigurat cu 31,4% mai multă apă din precipitații decât media multianuală.

Umiditatea relativă a aerului ca medie anuală s-a situat la nivelul mediei multianuale cu valori mai mari în perioada de creștere activă din lunile aprilie-iunie.

În anul agricol 2013 se păstrează aceeași tendință de temperatură medie a perioadei mai mare decât normală cu 8,5%, dar perioada rece este cu 9,0% mai scăzută decât cea normală, iar perioada caldă este cu 9,8% superioară normalei. Cea mai scăzută temperatură este în luna februarie, iar cea mai caldă lună este august. (reiese din tabelul 4.2.)

Regimul precipitaților este caracterizat mai secetos cu 8% pe întregul an agricol, iar perioada de vegetație aprilie-iulie de creștere intensă a plantelor este cu 10,9%, precipitații sub normală, cel mai mare deficit înregistrându-se în luna iunie (-49,1mm) perioadă ce coincide cu umplerea boabelor de porumb. Precipitațiile din luna iulie(+53,6mm) asigură o bună dezvoltare pentru porumb în perioada înfloririi, mătăsirii, polenizării.

Umiditatea relativă a aerului în corelație cu cantitățile reduse de precipitații înregistrează lună de lună valori sub medie multianuală, respectiv pe total an fiind un deficit de 7,6%.

În concluzie, se apreciază că cea mai scăzută temperatură medie lunară se înregistrează în doi ani(2011, 2013) în luna ianuarie (-1,2 …-1,3̊C) respectiv în 2011 în februarie (-1,2̊C), iar cea mai caldă perioadă este în iulie (2011 și 2012)respectiv în august(2013).

Din punct de vedere al precipitațiilor cel mai favorabil a fost 2012, fiind în perioade de vegetație și creștere intensă (aprilie-august) peste media multianuală, iar cei doi ani 2011 și 2013 au fost caracterizați mai secetoși în aceeași perioadă.

Caracterizarea climatică a anului agricol 2011-2012 după Stația meteorologică [NUME_REDACTAT] 4.1.

Caracterizarea climatică a anului 2012-2013 după Stațiunea meteorologică [NUME_REDACTAT] 4.2.

4.2. Caracterizarea preluvosolului de la SCDA [NUME_REDACTAT] de sol fiind preluvosol, se caracterizează prin următoarele proprietăți mai importante: ( reiese din tabelul 4.3.- 4.4.)

– roca mamă pe care s-a format o constituție laturile argiloase, caracterizate printr-un conținut mare de praf, textura solului fiind luto-argiloasă;

– solul are un grad redus de fertilitate naturală,în care conținutul de P2O5 este de 20-22 ppm, K2O de 40-60 ppm, Al2O3 de60-80 ppm, iar h % este 1,9-2%

– Ph=6,0-6,1% care il plasează în categoria solurilor acide;

– gradul de structură, este foarte scăzut, oscilând între 30-32% și numai în cazul culturilor de leguminoase și graminee perene atinge valori mai ridicate de agregare hidrostabile, care sub forma gradului de structurare se cifrează la 38-41%și mai rar la circa 45%;

– conținutul ridicat de argilă,care pe stratul arabil(0-20 cm) este de 32,7%, ceea ce determină formarea crustei, băltiri de suprafață(și datorită statului de glei de la adâncimea de 50-60 cm) și alte neajunsuri;

– grad ridicat de îmburuienare,ca urmare a rezervei de semințe de buruieni/m2, care pe adâncimea de 0-20 cm poate ajunge la peste 45000.

Este o necesitate pe plan mondial, ca pe baza examinării solurilor, să se furnizeze unităților de producție date privind felul și calitatea îngrășămintelor.

Principalele proprietăți chimice ale preluvosolului de la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Câmpia plană, terasa a-III-a a [NUME_REDACTAT];

Roca mamă:luturi argiloase;

Apa freatică la 6-8 m;

Reacția solului este acidă în orizontul A0,apoi slab acidă în restul profilului;

Gradul de saturație în baze caracterizează solul ca fiind mezo-bazic până la 54 cm adâncime si bazic sub acest strat de sol până în profunzime;

Conținutul în Al mobil din orizontul A0, poate stânjeni buna dezvoltare a unor culturi

Caracteristicile solului din câmpul experimental de la [NUME_REDACTAT] 4.3.

Principalele proprietăți chimice ale preluvosolului de la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Tabel 4.4.

4.3.Rezultate obținute în studiu 2012 – 2013.

4.3.1.Determinări fizice

Determinarea masei 1000 de boabe pe anul 2012 – 2013

Tabel 4.5.

Din datele obținute se observă că MMB – ul la soiul Crișana luat ca martor, valoarea este de 54 gr, mai mic decât soiul Arieșan cu valoarea de 60,0 gr (se observă în tabelul 4.5. și figura 4.2.).

Influența factorilor de impact a MMB-ului la soiurile de grâu studiate

pe anii 2011 – 2013.

Figura 4.2.

Determinarea masei hectolitice pe anii 2012 – 2013

Tabel 4.6.

Din tabelul 4.6. rezultă că umiditatea cea mai ridicată o are soiul Flamura cu o umiditate de 13,5 și cu cea mai mică valoare înregistrându-se soiul Crișana cu 12,4. MH-ul fiind și el încadrat între valoarea cea mai ridicată 80,6 la soiul Ardeal, respectiv cea mai scăzută 76,3 la soiul Arieșan, iar temperatura între 19,7 la soiul Alex și 15,7 la soiul Lovrin.

Influența MH-ului asupra umidității și temperaturii la soiurile studiate pe anii 2012 – 2013

Figura 4.3.

4.3.2. Determinări chimice

Calitatea conținutului de proteină pe anul 2012

Tabel 4.7.

În tabelul 4.7. conținutul de proteină s-a încadrat între valorile 10,0 la soiul Lovrin respectiv 12,3 la soiul Ardeal. Diferențele la soiuri se încadrează între valorile: -1,7 soiul Ardeal, respectiv + 0,6 soiul Lovrin, față de martor care este 100 . Indicele de sedimentare se încadrează între limitele de 15 secunde la soiul Alex și 40 secunde la soiul Ardeal.

Rezultate privind conținutul de proteină la soiurile luate în studiu pe anul 2012

Figura 4.4.

Rezultate privind conținutul de gluten umed și uscat la soiurile de grâu studiate

Tabel 4.8.

În tabelul 4.8. conținutul glutenului umed se încadrează între 19% soiul Lovrin și 26% soiul Arieșan și Ardeal. Glutenul uscat are valori mai mici decât cel umed, spre exemplu soiul Alex având glutenul umed 20 % și glutenul uscat 8,0% . Diferențele între gluten umed și glutenul uscat sunt mai mari la cel umed.

Influența factorilor de impact asupra glutenului umed și uscat la soiurile studiate

Figura 4.5.

Determinarea conținutului de cenușă

Tabel 4.9.

În tabelul 4.9. cenușa se încadrează între valorile 0,13 % la soiul Flamura și 0,16 % la soiul Crișana, iar indicele de întindere are valoarea cea mai mică la soiurile Flamura și Lovrin 1mm iar cea mai mare valoare la soiul Arieșan 3 mm.

Rezultatele conținutului de cenușă la soiurile de grâu luate în studiu

Figura 4.6.

Rezultate de producții obținute la soiurile de grâu studiate pe anii 2012 – 2013

Tabel 4.10.

În tabelul 4.10. sau înregistrat valori medii cuprinse între 5998 kg/ha la soiul Alex și 6867 kg/ha la soiul Flamura, pe anul 2012. Pe anul 2013 sau înregistrat valori între 4995 kg/ha la soiul Lovrin și 5827 kg/ha la soiul Crișana.

Rezultate de producție la soiurile studiate în anii 2012 – 2013

Figura 4.7.

Producții așezate pe soiuri si ani 2012-2013

Tabel 4.11.

Din tabelul 4.11. se observă media producțiilor de grâu pe anii 2012 – 2013. Martorul este soiul Crișana cu valoarea medie de 58,74.

Calculul statistic

Scăzătorul==51576,79

=52295-51576,79=718,21

=

= 491,95

= 718,21 –(112,86 + 491,95) =718,21 – 604,81 =113,4

Numărul gradelor de libertate:

Ani 2-1= 1

Soi 7-1= 6

Eroare 1 x 6 = 6

Total 14–1 = 13

Eroarea diferențelor

În funcție de gradele de libertate totale se ia din tabel anexa valorilor pentru 5%, 1%, 0,1%.

DL 5%=2,32 x 2,45= 5,68

DL 1% = 3,71 x 2,32 = 8,61

DL 0,1%= 5,96 x 2,32 =13,83

Sinteza rezultatelor de producții la soiurile de grâu studiate pe anii 2012 – 2013

Tabel 4.12.

– nesemnificativ –

x semnificativ 0

xx distinct semnificativ 00

xxx foarte semnificativ 000

Producția de boabe exprimate în t/ha a fost influențată distinct semnificativ doar în cazul soiului Dropia cu diferența de 10,79 t/ha, iar celelalte soiuri au rezultate nesemnificative pe anii de studiu 2012 – 2013 datorită condițiilor climatice a acestor ani. ( reiese din tabelul 4.12.).

CAPITOLUL V

CALCULUL ECONOMIC ȘI ENERGETIC

Una dintre direcțiile de cercetare în experiențele noastre a fost orientată la determinarea și evoluarea eficienței economice a tehnologiilor de cultivare a florii soarelui în scopul evidenței celor mai reușite variante a experienței evoluate din punct de vedere a indicilor economici de bază.

Pentru calculele corespunzătoare s-au folosit următoarele formule. Sine costul producției (lei/ṗ) exprimat prin raportul cheltuielilor la nivelul de producție a florii soarelui.

lei

Venitul net, exprimat prin diferența dintre costul producției și cheltuielilor de producție.

Venitul net =costul producției (lei) – cheltuieli de producție (lei).

Nivelul de rentabilitate, exprimat prin raportul dintre venitul net (lei)și cheltuielile de producție (lei).

x 100 %

Costul producției obținute (prețul de realizare -2,5 lei) a variat în experiențele noastre în limitele de 4975 – 6350 lei/ha, iar cheltuielile de producție au variat în funcție de particularitățile tehnologiei în limitele de 2178 – 2474 lei/ha.

Prețul de cost a producției a variat de asemenea în funcție de tehnologia de cultivare aplicată. Venitul net mai sporit îl depistăm la variantele cu efectuare a arăturii:3082 -3876 lei; cu valori mai sporite:la variantele erbicidate. Venitul net la variantele cu afânarea solului sunt mai inferioare 2797 – 3746 lei, cu valorii mai sporite la variantele erbicidate. Nivelul de rentabilitate în experiențele noastre a constituit128 – 159 %

La ambii hibrizi cel mai înalt nivel de rentabilitate este asigurat de variantă cu lucrarea solului prin arătură și afânare cu aplicarea erbicidelor.

La variantele de lucrare a solului prin arătură și afânare,dar fără aplicarea erbicidelor nivelul de rentabilitate este mai inferior , constituind 128 – 137 %. Deci în tehnologia de cultivare a florii soarelui cu aplicarea arăturii cât a lucrării solului prin afânare, asigură indicator economic mai sporit pe fonduri de aplicare a erbicidelor.

Calculul cheltuielilor cu lucrările

Tabel 5.1.

Producția medie pe soiuri = 61,24 t/ha x 0,50 = 3062 – 2660 = 462 lei venit

X 0,5 = 0,2171 lei/producții

Venit net = Cost producție – cheltuieli X 100

Producții medii pe soiuri 2012 – 2013

Tabel 5.2.

Cel mai mare cost al producției o are soiul Dropia 3476,5, iar cel mai mic cost de producție are soiul Alex 2921,5. Venitul cel mai mare are soiul Dropia 816,5 lei/ha și cel mai mic venit net obținut soiul Crișana 277 lei/ha. ( rezultă din tabelul 5.2.)

CONCLUZII

Din lucrarea prezentată Efectul factorilor de impact asupra siguranței unor soiuri de grâu folosiți în alimentație reiese următoarele concluzii: