Aplicatii Educationale Interactive. E Learning

Introducere

Capitolul I

Invãțarea asistatã de calculator

1.1. Principii de bazã ale învãțãrii asistate de calculator

Definirea invatarii asistate de calculator

Concepte ale invatarii asistate de calculator

Metode de invatare in instruirea asistată de calculator

Avantaje si dezavantaje ale invatarii asistate de calculator

I.2. Evolutia istoricã a educatiei la distantã

I.2.1. Aparitia educatiei la distanta

I.2.2. Tipuri de educatie la distanta

I.2.3. Trãsãturile principale ale acestei evolutii

I.3. Învățarea cu ajutorul web-ului

I.3.1. Geneza si evolutia Internetului

I.3.2. Potentialul educational al Internet-ului

I.3.3. Standarde, tactici, strategii, principii, metode

I.3.4. Ce este învățarea prin web?

I.3.5. Modele de învățare prin web

Profesorul și rolul său în instruirea bazata pe web(WBT)

Probleme in implementare

Capitolul II

II.1. Studiul asistat de calculator in invatamantul romanesc

II.2. Potentialul educatiei la distantã în cadrul social actual general

II.3. Sisteme de invatamant asistate de calculator – stadiul actual

II.3.1. Obiective

II.3.2. Cadru conceptual

II.3.3. Institutii virtuale

II.3.4 Certificari on-line

II.3.5. Tipologii e-Learning

II.3.6. Universitati virtuale

II.3.7. Factori care influenteaza succesul

II.3.8. Avantaje

II.4 Descrierea conceptuala – Sistem avansat de invatare la distanta

II.4.1. Justificarea tehnologiilor utilizate

II.4.2. Descrierea generala a solutiei

II.4.3. Structuri de cursuri

II.4.4. Interfata cu utilizatorul

II.5. Realizari e-Learning in invatamantul romanesc

II.5.1. Pachetul de programe "Course Builder"

II.5.2. Site-ul « e-Invatamant »

II.6. Realizari in UPG Ploiesti

II.6.1. Pleia@d – Descriere generalã

II.6.2. Obiective

II.6.3. Instrumente Plei@d

II.6.4. Mod de utilizare

Concluzii

Bibliografie

Pagini 135

=== l ===

Introducere

E-learning în ascensiune – o noua viziune a modelelor de invatare

În sens larg, prin e-learning se întelege totalitatea situatiilor educationale în care se utilizeaza semnificativ mijloacele tehnologiei informatiei si comunicarii. Termenul, preluat din literatura anglo-saxona, a fost extins de la sensul primar, etimologic, de învatare prin mijloace electronice, acoperind acum aria de intersectie a actiunilor educative cu mijloacele informatice moderne. Definit astfel, mai mult ca e-education, aria semantica a conceptului e-learning interfereaza cu si se suprapune indefinit variabil pe o multitudine de termeni ce surprind varietatea experientelor didactice ce pot beneficia de suport tehnologic: instruire asistata/ mediata de calculator, digital/ mobile/ online learning/ education, instruire prin multimedia etc. Sub denumirea de software didactic/ educational, o gama larga de materiale electronice (pe suport digital/ multimedia) sunt dezvoltate pentru a simplifica procesul de educatie: harti, dictionare, enciclopedii, filme didactice, prezentari în diverse formate, carti (e-books), teste, tutoriale, simulari, software ce formeaza abilitati, software de exersare, jocuri didactice etc. Computerul si materialele electronice/ multimedia sunt utilizate ca suport în predare, învatare, evaluare sau ca mijloc de comunicare (pentru realizarea unor sarcini individuale etc).

În sens restrâns, elearning-ul reprezinta un tip de educatie la distanta, ca experienta planificata de predare-învatare organizata de o institutie ce furnizeaza mediat materiale într-o ordine secventiala si logica pentru a fi asimilate de studenti în maniera proprie. Medierea se realizeaza prin noile tehnologii ale informatiei si comunicarii – în special prin Internet. Internetul constituie atât mediul de distributie al materialelor, cât si canalul de comunicare între actorii implicati. Functional deocamdata doar la nivelul învatamântului superior si în educatia adultilor, sistemul de instruire prin Internet replica si adapteaza componentele demersului didactic traditional/ fata-în-fata: planificare, continut specific si metodologie, interactiune, suport si evaluare.

Extensiile aduse de mediul tehnologic, insuficient explorate si utilizate, se refera la: (a) orientarea spre student, prin personalizarea parcursului de formare – compunerea diferita a obiectelor educationale în functie de cerintele fiecarui beneficiar -, prin individualizarea formarii – structurarea non-lineara a informatiilor, cu posibilitatea revenirii la continuturi mai dificile în urma identificarii automate a lacunelor -, autonomie prin eludarea unui ritm impus, independenta spatiala si seminarii asincrone (b) resurse distribuite, prin utilizarea/ integrarea/ accesarea bibliotecilor electronice si materialelor multimedia, prin antrenarea specialistilor în discutiile studentilor, (c) fluiditatea rolurilor, prin balansul continuu al rolului educat-educator în grupul de învatare ("symmetric knowledge advancement" – Scardamalia, 1995), prin re-structurarea continua a echipelor de învatare în functie de interese sau pe criterii de eficienta în sarcina.

e-Learning versus educatie traditionala

Majoritatea rapoartelor de evaluare publicate puncteaza succint meritele reale si valoarea tipurilor de educatie la distanta. În schimb, acorda o mare atentie satisfactiei cursantilor (ca si consumatori), impactului tehnologiilor utilizate sau conditiilor de îndeplinit pentru mentinerea studentilor în programul de formare la distanta. Unele studii compara cursurile la distanta cu formele traditionale, sau pun fata în fata performantele obtinute de cursanti în cadrul celor doua forme de instruire. Cât priveste factorii pedagogici ce constribuie la succesul unui program de educatie la distanta si modurile în care aceste programe pot fi ameliorate – acestea sunt subiecte mai putin abordate sau detaliate. (Olimpius Istrate cercetator, Institutul de Stiinte ale Educatiei)

Definitiile date evaluarii se aplica atât învatamântului conventional, cât si educatiei la distanta. Evaluarile sunt procese generice care implica stabilirea unui scop, un design, colectarea si analiza datelor – iar similaritatile sunt mai multe decât diferentele. Similaritati fundamentale exista si la nivelul obiectului evaluarii: calitatea procesului de predare-învatare, eficacitatea materialelor didactice, gradul în care continutul cursurilor oferite vin în întâmpinarea nevoilor/ cerintelor comunitatii.

În privinta diferentelor, majoritatea deriva din însasi natura programului de educatie la distanta.

Mai putin deschis spre evaluare?

Adesea, învatamântul deschis la distanta presupune studiul independent de un profesor. Acest proces este dificil de urmarit, desi putem puncta anumite efecte analizând întrebarile pe care le pune cursantul, precum si modul în care îndeplineste sarcinile de lucru si rezolva testele. Este evidenta diferenta fata de un curs traditional, care este definit în termenii prezentei unor serii de cursanti, care pot fi observati si evaluati direct.

Si invers, unele aspecte ale predarii la distanta pot fi mult mai deschise spre evaluare. În loc sa pregateasca materialele pentru un numar de studenti prezenti în sala de curs, titularul cursului alcatuieste suportul pentru oricine doreste sa-l cumpere si sa-l citeasca, fiind disponibil pentru evaluarea atât de catre cursanti, cât si de catre colegi sau experti în evaluare.

Mai multe aspecte de evaluat

Învatamântul deschis la distanta implica o serie de roluri noi si diversificarea rolurilor conventionale în predare ale practicienilor. În sistemele traditionale, avem de-a face cu un personaj cheie: profesorul sau trainerul. Educatia la distanta nu diminueaza neaparat rolul acestui personaj, dar creste importanta altor persoane din staff. Din perspectiva studentului, este importanta alegerea unui curs bun, iar consultanta în vederea acestei alegeri o va primi de la un consilier, de la un administrator sau de la un receptionist, dar sigur nu de la un profesor autor de curs sau de la un tutor. Similar, eficienta muncii unui tutor va fi direct proportionala cu calitatea muncii autorului de curs.

În concluzie, un program de educatie la distanta eficace necesita un efort de echipa sustinut si fiecare input în experienta de învatare a cursantului are importanta. Cu aceasta premisa, sunt mai multe aspecte de evaluat datorita unui evantai mai larg de inputuri.

Pe de alta parte, cursantul are libertatea sa-si defineasca propriul parcurs de învatare si sa foloseaca dupa voie resursele oferite sau disponibile, nelimitându-se la materialul de curs, care poate fi folosit doar ca parte, de egala importanta cu alte materiale. Astfel, sarcina evaluatorilor este de a mapa toate aceste posibile surse si de a le lua în considerare alaturi de suportul pe care îl furnizeaza institutia educativa.

Școala cuprinde profesori, elevi/studenți și procese specifice în cadrul unui mediu special organizat. În figura următoare este prezentat un model școlar. Profesorii predau prin cursuri speciale, studenții învață alternînd cu profesorii și asistînd la cursuri. Din timpuri vechi școala a funcționat după acest model. Singura diferență este că relațiile dintre ei, accentul care se pune pe studiu poate fi diferențiat în perioade sociale diferite și diverse tipuri de școli.

Predarea în timpurile de demult a folosit o tehnică individuală, directă. Procesul de învățare era simplu; dar contextul de învățare și orarul nu erau flexibile. Relația dintre tutore și studenți era apropiată iar viteza mică de dezvoltare satisfăcea totuși nevoile unei societăți agricole.

Fig. 1. Structura școlii

Instruirea profesională trebuie să stabilească noi conținuturi de învățare și să obțină noi metode. Ar putea fi necesară existența unui cuprins de instruire inițial.

Șabloanele de învățare vor fi schimbate de la grup la individ. Caracteristica studiului în societatea industrială este studiul în grup. Această metodă are avantaje: eficiență mare, contact direct între studenți și profesori ca și între studenți și studenți, dar și dezavantaje; de exemplu, nu poate satisface abilitățile unui singur student în cererea de noi cunoștințe și nici cererile speciale și preferințele pentru anumite metode de predare. Mai mult decît atît, studenții nu pot avea oportunități de învățare atunci cînd au nevoie, din cauza localizării geografice sau a lipsei profesorilor. În acest sens, învățarea individuală a dat rezultate mai bune. Între timp succesul poate fi asigurat prin cooperare. Datorită rețelei multimedia, studenții pot comunica cu profesori și alți studenți care s-ar afla în diverse zone geografice.

Învățarea pasivă va fi înlocuită cu învățarea din proprie inițiativă. Modul tradițional de predare în clasă înseamnă în general prezentarea cunoștințelor și depinde exclusiv de explicațiile profesorului. Manualul și metodele de predare sunt într-o relație liniară completă, iar abilitățile elevului/studentului se dezvoltă foarte greu.

Învățarea din proprie inițiativă prin intermediul multimedia permite studenților înșiși sau sub supravegherea profesorului să-și stabilească un model de învățare. Astfel studenții cîștigă cunoștințe și capacități, ceea ce reprezintă un lucru important. Profesorul este în principal un ghid pînă cînd inițierea unui student s-a dezvoltat suficient. Am putea spune că una dintre principalele cereri ale acestui sistem de instruire este să inițieze învățarea din proprie inițiativă. Toți instructorii care se află la niveluri diferite de pregătire își pot completa studiile cu ajutorul asistenței sistemului pînă cînd pregătirea individuală este desăvîrșită. Se cere ca sistemul nu numai să ofere informații, ci să poată face schimbări, să poată ghida și evalua. Pe de altă parte, sistemul trebuie să fie dotat cu inteligență și capacitate. Trebuie să fie capabil să facă distincții, inferențe și să ia decizii, să aprovizioneze convenabil contextul corect. Acest fel de învățare ar trebui să fie unul dintre cererile cele mai importante ale sistemului instrucțional. Toți instructorii și cursanții aflați la diferite niveluri de dezvoltare pot să-și completeze cunoștințele cu ajutorul sistemului și să obțină “studiul individual”.

Sursele cunoștințelor nu vor mai fi singulare ci multiple. Studenții își formează conoștințele de la profesori și din manuale, în învățămîntul tradițional din sălile de curs, în timp ce noul sistem de învățare oferă cîteva schimbări în sensul că aceste cunoștințe și informații pot fi luate de pe Internet. Bibliotecile, școlile și informațiile de pe Internet sunt surse de îmbogățire a cunoștințelor. De aceea, cum să căutăm informațiile de pe Internet de care avem nevoie devine o lecție elementară, care trebuie învățată.

Schimbarea periodică a metodelor de învățare care se practică în școli, într-un model de învățare valabil pe o perioadă foarte lungă, poate fi aplicat oriunde și oricînd. Educația va avea scopul de a obține abilități de învățare. Forma curentă de educație aplicată în școli este un fel de educație de calificare. Oamenilor li se oferă diferite forme de calificare, diplome și grade, și sunt conduși către diverse slujbe și salarii. Scopul educației în viitor va fi să obțină cunoștințe și deprinderi. Dar nevoia de cunoștințe va veni mai devreme, de aceea învățarea de-a lungul întregii vieți devine necesară.

În societatea industrială, tehnologiile științifice s-au dezvoltat repede iar nevoia de abilități a crescut în mod dramatic. Sistemul de predare în școli constă într-o gamă largă de metode standard. Caracteristica școlilor din timpurile noastre este învățarea în grup, cu context de învățare și procese standard. Un profesor întîlnește sute de elevi în clasă; gama metodelor se lărgește. Dar nici elevii nu pot alege, nici profesorii nu pot schimba un mod liber. Procesul de învățare depinde de mijloacele de predare și de facilități. În procesul de predare, experimentele și practica s-au dezvoltat pentru a grăbi procesul de învățare și pentru o înțelegere mai bună a cunoștințelor cu ajutorul experimentelor și a mediului. În acest proces, mijloacele pentru studenții care învață în particular, cresc conexiunile practice. Această creștere grăbește și îmbunătățește înțelegerea bagajului de cunoștințe. Dar prin învățarea în grup personalitatea elevilor nu se poate dezvolta deplin. Învățarea în grup, la un anumit nivel, determina rezervă din partea elevilor. La acest nivel relația dintre profesor și elev/student este mai degrabă nestructurală (în anumite universități) în timp ce procesul suferă o schimbare a relațiilor care este necesară datorită nevoilor societății și dezvoltării tehnologiei științifice.

Dezvoltarea IT (Tehnologiei informației), în particular tehnicilor de rețele multimedia, prezintă oportunități fără precedent în dezvoltarea academică. Putem vedea cum se conturează un nou model educațional al secolului XXI.

Tabelul următor prezintă schimbările, arătînd diferențele dintre predarea (învățarea) tradițională și cea informațională.

Datorită aplicării IT (Tehnologiei informației), mijloacele de transmitere a cunoștințelor s-au schimbat de la metoda tradițională de a asculta și a observa anumite exemple (imagini) la rețeaua care transmite semnale digitale transformate mai departe în diferite informații media.

Treptat, se încheagă acum o teorie care să sustină si să directioneze practica educativă, orientată spre elaborarea principiilor învătarii eficiente după material de pe suport tipărit, audio sau digital, sustinut de interactiuni profesor-elev mediate, în conditiile promovării studiului independent si colaborării la distanta. Mediul de comunicare ramâne doar un suport – nu lipsit de importantă, deoarece dimensionează diferit procesul de predare-învatare – accentul fiind însă pus pe dezvoltarea unor situatii educative eficiente.

Astăzi, studiile comparative publicate, despre studentii care învată prin intermediul noilor tehnologii versus clasa traditională, la o analiză atentă, nu au ca termen major de comparatie tipul de instruire – mediată sau fată în fată – acesta fiind doar pretextul, ci cât de bine este proiectată instruirea. Iar pentru învatamântul la distantă, designul materialelor suport are importante functii de potentare a valorii formative a mesajului educational.

Noile medii de învãtare disponibile în programele de educatie la distantã diferã foarte mult de cele traditionale. De aceea, integrarea tot mai amplã a noilor tehnologii informatice si de comunicare în procesul de învãtãmînt, necesitã o reconsiderare profundã a didacticii contemporane, întrucît noile medii de invãtare disponibile prin aceste noi tehnologii diferã fundamental de predarea si învãtarea în traditionala salã de clasã. Aceastã reconsiderare trebuie sã porneascã în primul rînd de la analiza specificului acestor noi tehnologii, si a functiilor multiple pe care le pot ele îndeplini: functii de comunicare, demonstratie, solutionare de probleme, de aprofundare, simulare, evaluare, si chiar de sensibilizare si crestere a motivatiei. În caz contrar aceste programe riscã sã aibã un efect mult mai mic decît cel scontat.

Utilizarea în învãtãmînt a acestor noi tehnologii, determinã schimbãri radicale la nivelul fiecãrei componente a procesului didactic, atît a predãrii, cît si a învãtãrii. Desi se reproseazã noilor medii de învãtare lipsa unei relatii pedagogice autentice, si un nivel scãzut de interactiune, ele permit de fapt "o comunicare pedagogicã ce nu se mai reduce doar la cea vorbitã si scrisã, ci care va include în mãsurã crescîndã întregul registru de mijloace specifice dinamicii comunicãrii umane contemporane de tip multimedia" Cerghit Ioan. Iar pe mãsurã ce "aceste medii sunt folosite în activitatea de instruire permanentã, functiile autodidacxiei sunt sporite, facilitînd efortul de autoinstruire si autoeducare a fiecãrui individ (…) estimîndu-se cã prin integrarea rationalî a noilor tehnologii informatice în procesul de învãtãmînt se va realiza o bunã parte din cerintele unui învãtãmînt intensiv, si o crestere a randamentului învãtãrii."

În functie de natura interactiunii, care se poate realiza în timp real (prin conferinte în retea), sau la o depãrtarea în timp (prin e-mail) se disting sisteme sincrone de furnizare a instructiei si respectiv sisteme asincrone de furnizare. Iar în functie de termenii ei, interactiunea se poate stabili între student si profesor, student si continut, si între studenti, cazuri în care accentul cade fie pe rolul de facilitator si îndrumãtor al profesorului, fie pe capacitatea si activismul studentului în învãtare, fie pe asa numita învãtare cooperantã care îsi gãseste noi valente în noile medii date de buletinele electronice listservere si newsgrupuri.

Învãtarea cu materiale pe suport informatic se individualizeazã de modalitãtile traditionale de învãtare si printr-o serie de avantaje si dezavantaje pe care le prezintã aceastã tehnologie: -flexibilitatea crescutã a materialelor si posibilitatea de aducere permanentã la zi si cu costuri minime; – integrarea unei varietãti de medii de învãtare; -accesul la o multitudine de alte resurse disponibile prin world wide web; avantaje care fac posibilã o motivare crescutã si o angajare mult mai activã a studentului în învãtare. În timp ce necesitatea de familiarizare permanentã cu noile facilitãti pe care tehnologia le aduce, si costurile ridicate ale implementãrii ei, pot constitui piedici importante pentru instructia la distantã.

Un curs de educatie la distantã trebuie sã vinã în întîmpinarea si altor probleme specifice cu care se confruntã studentul la distantã, cum ar fi: -starea de izolare a studentului (care nu permite mentinerea unui nivel corespunzãtor al motivatiei pe termen lung); -dificultãti de organizare a sudiului si de rezervare a timpului necesar pentru acesta; -gãsirea echilibrului; -lipsa motivatiei; -a resurselor de învãtare cu care este obisnuit studentul; -dificultatea în dezvoltarea unor deprinderi speciale.

Performantele propriu-zise ale celor ce învatã cu astfel de mijloace vor fi dependente de modul în care va fi vãzutã, înteleasã, si utilizatã tehnologia, fie ca un simplu sistem de informare, fie ca un sistem de management al învãtãrii.

Pentru a beneficia pe deplin de materialul pus la dispozitie cu aceste tehnologii informatice, studentii au nevoie si de un context si un mediu pedagogic (de îndrumãri, sfaturi, note explicative s.a.). Astfel, cã pentru organizarea unui mediu eficient de învãtare la distantã pe lîngã oferta propriu-zisã de materiale de curs, trebuie implicati si îndrumãtori si facilitatori care sunt la fel de importanti ca si restul mijloacelor.

Existã apoi între lectia traditionalã si cursul on-line diferente esentiale care tin de mediul specific de învãtare. Materialul existent în cursurile traditionale pentru a fi transpus într-un curs on-line trebuie sã suporte anumite adaptãri în legãturã cu structura generalã, conceptia si limbajul lui, astfel încît sã capete anumite forme specifice, si trãsãturi stilistice. Aceasta întrucît materialele si cãrtile de referintã sunt adesea realizate pentru a sustine predarea de tip fatã în fatã. Ele pot fi completate de informatia oferitã de profesorul din sala de clasã traditionalã. În situatia de învãtare la distantã si de autoeducatie însã, lipsa relatiei directe între student si profesor se constitue ca o constrîngere, întrucît studentul lucreazã individual. În acest caz, materialul de învãtare trebuie sã fie construit pe o structurã modularã, în al doilea rînd, el trebuie sã fie complet, adicã sã cuprindã toate informatiile necesare învãtãrii: de la continut, explicatii, aplicatii, pînã la exercitii de autoevaluare, elemente care sã ajute învãtarea, note explicative, glosar de termeni etc.

Prin urmare, spre deosebire de traditionala predare în sala de clasã, educatia la distantã necesitã mult mai mult timp de pregãtire.

Învãtarea la distantã se individualizeazã si ea în raport cu cea traditionalã, permitînd prin integrarea diferitelor resurse multimedia o implicare mai mare a studentului în învãtare, si un control crescut al acesteia.

Noile tehnologii informatice oferã numeroase oportunitîti pentru învãtarea studentului, dar o valoare deosebitã o are conceptul de învãtare cooperantã. Acest concept desi s-a afirmat în anumite teorii ale învãtãrii, îsi gãseste desãvîrsirea în instructia la distantã (prin medii precum www-ul, buletine electronice, newsgrupuri). Acesta presupune un proces de învãtare care accentueazã eforturile de grup sau cooperante între facultate si studenti, facilitînd interactiunea si participarea activã. Cunoasterea este vãzutã în acest caz drept un construct social si prin urmare întregul proces educational, e construit pe baza interactiunii, evaluãrii si cooperãrii de grup.

Toate aceste particularitãti ale mediului de învãtare la distantã, contureazã o nouã viziune asupra învãtãrii, diferitã de cea în care profesorul furnizeazã informatii si studentul asimileazã, si anume Orientarea pe Problemã în învãtare. Aceasta presupune în esentã cã studentii incep învãtarea încercînd sã rezolve problemele, folosindu-se de propriile lor cunostinte, devenind astfel constienti de nevoile lor de informare si de situatiile si modurile concrete în care pot folosi cunostintele teoretice.

Aceastã perspectivã asupra învãtãrii presupune o compensare a unor aspecte deficitatre în modul traditional de organizare a instructiei printr-o structurare în profunzime a interactiunii studentilor cu mediul de învãtare, si instrumentarea acestora cu strategii adecvate pentru rezolvarea cooperantã a problemelor, cît si prin organizarea învãtãrii pornind de la o problemã autenticã pentru a determina întelegerea cunostintelor teoretice care trebuie achizitionate, cît si pentru aplicatiile ei posibile, astfel încît studentii sã poatã alege informatii relevante pentru sarcinile atribuite.

Dezvoltarea mediilor de învãtare din perspectivã constructivistã, trebuie orientatã de cele patru principii formulate de Mandl si Reinmmann Rotlmeier: – sã aibã ca puncte de plecare probleme si solutii autentice-relevante; -sã se refere la contexte multiple (un potential deosebit reprezentîndu-l www-ul care poate fi vãzut din perspectivã etnometodologicã drept materializarea intertextualitãtii), dar sã structureze învãtarea în jurul conceptelor primare; -sã includã perspective multiple a obiectului învãtãrii; -sã fie încadrat într-un context social, la care se mai adaugã si -cãutarea si valorificarea punctelor de vedere ale studentilor; -adaptarea curriculum-ului pentru a rãspunde presupozitiilor studentilor; -evaluarea învãtãrii studentilor în contextul predãrii. De unde rezultã cã instructorul la distantã de orientare autentic constructivistã, -încurajeazã si acceptã autonomia si initiativa studentului; -foloseste date brute si surse primare, alãturi de materiale manipulative, interactive si fizice; -utilizeazã în formularea sarcinilor o terminologie cognitivã precum: clasificãri, analize, predictii, creatii; -îsi schimbã strategiile instructionale si continuturile prezentate în functie de rãspunsurile studentilor; -chestioneazã studentii asupra pãrerii lor asupra unui concept înainte de a-si prezenta propria pozitie; -încurajeazã dialogul; si -întretine curiozitatea naturalã a studentilor.

În concluzie, tehnologiile avansate au potentialul de a valorifica mai mult didactica actualã dar si de a conduce la o reconsiderare majorã a acesteia. Acestea implicã în acelasi timp o schimbare a rolului profesorului de la cel de expert la cel de facilitator sau de îndrumãtor, cît si a structurii sistemului de învãtãmînt. Tehnologia instructionalã determinã în ceea ce priveste evaluarea, includerea acesteia în însusi procesul instructional, asigurînd studentilor un feedback permanent care sã le orienteze invãtarea, sã le corecteze sarcinile, si sã le structureze experientele de învãtare în jurul nevoilor lor individuale. Cu ajutorul noilor tehnologii, rezultatele evaluãrii pot fi urmãrite de un instructor specializat sau pot fi înregistrate în fise individuale care sã arate evolutia studentilor.

Argumente pro si contra e-learning

Daca in urma cu numai 50 de ani educatia primita in anii de scoala putea sa fie suficienta pentru tot restul vietii unui individ, astazi situatia s-a schimbat dramatic. Varietatea si dinamica de schimbare a naturii locurilor de munca impun o modificare radicala a conceptelor utilizate de cateva sute de ani in exercitarea activitatilor educative. La urma urmelor, este evident anacronic ca intr-o societate in care majoritatea locurilor de munca se ocupa de informatie, mijloacele de educatie sa fie atat de putin diferite de cele utilizate in societatile preponderent agricole sau industriale.

Este clar un fapt: societatea si individul modern trebuie sa gliseze de la educatia orientata pe nivel (limitata ca numar de cursanti si perioada de timp) spre educatia continua, deoarece educatia trebuie sa-l pregateasca pe individ pentru societate, iar acestea sunt cerintele societatii moderne.

Societatea moderna poate fi privita ca o societate a modificarii continue a cunostintelor, acest punct de vedere plasand institutiile de invatamant intr-o pozitie cheie care implica o imensa responsabilitate si, de asemenea, o provocare. Greselile de abordare in educatia moderna pot conduce la consecinte greu de estimat chiar pentru intervale de timp scurte, dar tocmai in aceasta consta provocarea. Institutiile de invatamant trebuie sa gaseasca metodele pentru a "produce" elevi cu noi aptitudini: autonomie, flexibilitate, capacitate de cooperare si dialog. Trebuie sa gaseasca mijloacele de a stimula autoinstruirea si de a pastra echilibrul intre "individualism" si "socializare". Trebuie sa pregateasca individul pentru un nou stil de viata: invatarea continua.

In sprijinul educatiei intervin noile tehnologii ale societatii informationale – tehnologiile informatiilor si comunicatiilor. Metodele invatamantului traditional nu pot face fata avalansei de cunostinte si acestei dispersii accentuate a calificarilor, meseriilor si domeniilor de activitate, care devin tot mai specializate, dar in mod paradoxal tot mai interconectate.

Se contureaza in acest moment o solutie de abordare a problemei, bazata pe tehnologiile moderne: Invatamantul Deschis si la Distanta. Conceptul incearca sa ofere oamenilor sansa de a invata in momentul, locul si ritmul care le satisfac cel mai bine cerintele individuale. Si, evident, incearca sa le ofere sansa unei cat mai bune adaptari la noua societate.

Tot ceea ce am spus pana acum nu pledeaza pentru renuntarea la metodele invatamantului traditional, mai ales in cazul primilor ani de educatie in scoli, cand influenta personala a educatorului ramane determinanta. Totusi utilizarea tehnologiilor moderne pentru adaptarea procesului educativ la necesitatile individuale ale fiecarui elev ramane si in acest caz un deziderat.

Invatamantul deschis si la distanta pare a fi raspunsul cel mai potrivit pentru instruirea adultilor. Pentru a vedea de ce, sa urmarim comparatia de mai jos:

Acelasi timp + Acelasi loc = Invatamant traditional

Timp diferit + Acelasi loc = Invatamant deschis

Acelasi timp + Loc diferit = Invatamant la distanta

Timp diferit + Loc diferit = Invatamant deschis si la distanta

Invatamantul deschis si la distanta se adapteaza necesitatilor adultilor, in conditiile lipsei de timp, a gradului diferit de instruire si a capacitatii diferite de asimilare. Preocuparea pentru aceste concepte in educatie se poate observa din numarul tot mai mare de institutii de invatamant, la nivel mondial, care ofera cursantilor tot mai multe posibilitati de personalizare a programului de instruire. De asemenea, se contureaza tot mai multe programe nationale si internationale de cercetare si implementare a acestor metode in educatia practica.

Practicarea unui invatamant total deschis reprezinta un tel greu de atins prin mijloacele educatiei traditionale, deoarece o adaptabilitate completa ar insemna poate existenta unui numar mai mare de educatori decat de elevi. Chiar si implementarea partiala a conceptului poate fi prohibitiva datorita costurilor uriase ale metodelor traditionale. Situatia se poate schimba insa radical in momentul in care se face apel la metodele moderne bazate pe tehnologiile informatice si pe cele ale telecomunicatiilor, folosind mijloacele multimedia. Aceste tehnologii pot elimina o mare parte din constrangerile de timp, accesul restrictiv la informatie datorat distantelor si costurilor aditionale educatiei (cazare, transport, costul scoaterii din productie) etc.

Evident, totul are un pret, iar in acest caz pretul este acela al introducerii unor noi restrictii: pretul tehnologiilor moderne. Dar de aceasta data solutiile pot fi date pe de o parte de catre dezvoltarea accelerata a acestor tehnologii, ceea ce conduce la reducerea costurilor in perioade scurte, iar pe de alta parte de implicarea factorilor responsabili din societate (la nivel central – guvernamental si local). Aceste foruri trebuie sa faca o estimare a costurilor de implementare a noilor tehnologii in societate, in comparatie cu costurile efectelor negative asupra dezvoltarii viitoare a societatii, in cazul ignorarii acestor noi tendinte in educatie.

In acest moment exista un mare interes la nivel mondial pentru implementarea acestor filozofii de educatie atat in domeniul public cat si in domeniul privat, al companiilor mai mari sau mai mici.

Aceste concepte de Invatamant deschis si la distanta pot primi un impuls semnificativ prin utilizarea facilitatilor de comunicare, informare si cooperare oferite la nivel public de catre Internet, iar la nivel privat de catre conceptul de intranet aplicat in retelele de comunicatie ale firmei.

In acest moment, reteaua Internet poate constitui un suport esential pentru dezvoltarea noilor concepte de educatie in domeniul public. Desi costurile actuale pot parea mari (in special in Romania) datorita necesitatii dezvoltarii unei infrastructuri care sa suporte fluxurile mari de date implicate, nu trebuie uitat ca aceste investitii vor fi partajate cu companiile publice sau private care se ocupa de telefonie, televiziune prin cablu s.a.m.d. La randul lor, investitiile individuale legate de procurarea tehnicii de calcul necesare accesului la Internet se vor diminua atat prin dezvoltarea tehnologica ce va reduce costurile, prin dezvoltarea de noi tehnologii si concepte (Net PC), cat si prin integrarea tehnicilor de acces la Internet, spre exemplu cu receptoarele TV.

La randul lor, retelele private (locale sau globale) pot constitui suporturi intranet pentru implementarea unei strategii coerente si eficiente cu privire la educatie, la nivel de firma. Alaturi de restrictiile enumerate pana acum, mai apare una foarte importanta: pregatirea specialistilor in aceste noi metode de educatie. Cine ii educa pe educatori? Raspunsul nu poate fi decat unul singur prin prisma celor discutate pana acum. Metodele sunt in faza enuntarii lor, asa ca specialistii se educa singuri, zi de zi. Daca la nivelul firmelor private de cele mai multe ori se inteleg beneficiile unor astfel de concepte in educatie, iar cele mai multe dintre ele prevad departamente specializate pentru problemele de educatie in cadrul firmei in scopul realizarii de economii si al obtinerii unor rezultate imbunatatite, la nivel public educatorii trebuie sprijiniti prin elaborarea unor proiecte nationale de cercetare si implementare in domeniu.

Avantajele utilizarii noilor metode in educatia adultilor sunt multiple. Putem enumera reducerea consumului de timp, posibilitatea adaptarii programelor personale de educatie, posibilitatea acomodarii rapide cu schimbarile si noile cunostinte din diverse domenii, posibilitati extinse de educatie interdisciplinara si nu in ultimul rand reducerea dramatica a costurilor educatiei continue.

La randul lor, educatorii se pot concentra pe domeniile lor de activitate, pe dezvoltarea materialelor educative si pot colabora intre ei pentru a oferi legaturi intre diversele domenii.

Evident ca aceste noi concepte in educatie nu le pot inlocui pe cele traditionale in mod radical. Exista domenii in care educatia traditionala este de neinlocuit: faza prescolara, primii ani de scoala (in care ar trebui descoperite aptitudinile individuale ale fiecarui individ), fazele de debut in invatarea unor noi concepte atat la tineri cat si la adulti. Imbinarea traditiei cu noul poate conduce insa cu mult mai multa siguranta la rezolvarea actualei crize a educatiei, care se manifesta nu numai in Romania, dar si la nivel mondial. Este clar pentru toata lumea ca la acest moment exista un urias decalaj intre Romania si tarile occidentale la nivel economic. Dar acest decalaj se manifesta poate la fel de pregnant, desi nu la fel de evident, la nivel cultural si educational. Nu ma refer aici la cultura si educatia generala, ci mai ales la cultura tehnica si la educatia practica. Invatamantul romanesc actual ofera o foarte scazuta adaptibilitate la nevoile individuale ale fiecarui participant la procesul de instruire, iar aceasta stare de fapt nu este de natura sa reduca decalajele existente intre Romania si lumea occidentala. Utilizarea noilor tehnologii imbinate cu noile metode de educatie ar putea conduce la reducerea acestor diferente. Poate ca eliminarea diferentelor ar trebui facuta intai in plan cultural si educational, acest lucru tragand inainte si economia. Sa nu uitam exemplul Japoniei care imediat dupa al doilea razboi mondial a investit cel mai mult in educatie si sanatate desi tara era distrusa de razboi. (Daniel Pietraru expert instructor CPI)

Prin raportare la educatia traditionala, se pot reliefa câteva avantaje ale educatiei la distanta prin Internet, considerând-o aplicabila, cel putin deocamdata, la nivelul învatamântului universitar si în educatia permanenta, dupa modelul universitatilor deschise si la distanta din tarile tehnologizate:

În primul rând, toate resursele care constituie obiectul cursului pot fi accesibile ubicuu.

Scopul curriculumului va fi mai cuprinzator decât cel curent, curriculumul oferind modalitati multiple pentru achizitii de cel mai înalt nivel în toate domeniile culturii.

Audienta este considerabil crescuta, educatia la distanta putând cuprinde si studenti care nu pot participa la cursurile din sistemul traditional. Accesul la retele locale, regionale si nationale leaga studentii din diferite medii sociale, culturale, economice, si cu experiente variate.

Este facilitata învatarea într-un ritm propriu, într-un stil personal, parcurgerea sau audierea cursurilor putând fi facuta treptat si repetat. Computerele încorporeaza variate pachete de softuri extrem de flexibile, studentul având un control maxim al informatiilor de continut.

Interactiunile sincrone si cele asincrone dintre profesor si studenti se pot complementariza. Un corolar important aici l-ar constitui posibilitatea constituirii unui grup pedagogic (team teaching) pentru transmiterea cunostintelor unui anumit domeniu si antrenarea în activitati a unor educatori care în mod curent nu sunt disponibili din variate motive.

Tehnologiile sunt interactive, permitând un feed-back total, în timp real, si evaluari formative sau sumative, cantitative sau calitative într-un mod facil si de catre evaluatorii cei mai avizati.

Limite

Printre dificultatile la implementare, ce pot fi considerate si limite ale noului sistem se numara:

Costurile ridicate ale dezvoltarii sistemului, incluzând cheltuieli cu: tehnologia (hard si soft); transmiterea informatiilor în retea; întretinerea echipamentului; producerea materialelor necesare.

Dificultatea sustinerii la implementarea sistemului a unui efort consistent si sustinut al studentilor, profesorilor, intermediarilor ce ofera suport tehnic si personalului administrativ.

Necesitatea experientei cursantilor în domeniul computerelor. Întretinerea propriului computer va fi probabil una dintre responsabilitatile curente.

Studentii trebuie sa fie extrem de motivati pentru participare. Fenomenul de abandon scolar este mult mai frecvent în educatia la distanta decât în cadrele traditionale ale educatiei, interrelatiile instituite fiind relativ impersonale, facând optiunea mai usoara pentru cursant.

Relativa "dezumanizare" a cursurilor pâna la dezvoltarea unor strategii optime de interactiune si a focalizarii pe student si nu pe sistem.

Însa experienta sistemelor deja functionale ne asigura de faptul ca participantii la educatia prin intermediul noilor tehnologii se familiarizeaza în scurt timp cu mediul virtual si intra relativ curând în ritmul natural al transmiterii si, respectiv, însusirii de cunostinte.

Avantajele metodelor „vizuale”

Particularitatile învatarii perceptiv-vizuale în învatamântul la distanta provin din faptul ca materialele pentru învatare trebuie sa contina toate mijloacele ce asigura un transfer al cunostintelor, asociate unei metodologii specifice, în conditiile în care un contact cu autorul de curs sau chiar cu tutorul, pentru lamuriri suplimentare, este mai greu de realizat. De aceea, asociem învatarea perceptiv-vizuala unei modalitati de asimilare de cunostinte autonoma si cvasi-independenta.

Învatarea perceptiv-vizuala se constituie în fond într-o activitate de lectura (diferentiata de aceasta prin finalitatea pentru care este parcurs textul), adica o receptare complexa a unui continut vizual, predominant textual, care, spre deosebire de simpla citire (ca decodare a grafemelor sau percepere a semnelor iconice), implica întelegerea interpretativa.

O simpla inventariere a proceselor psihice care intervin releva complexitatea activitatii de lectura cu scopul interpretarii-asimilarii continutului vizual:

Perceptie vizuala – activa si specializata pentru semne lingvistice; concentrare a atentiei; întelegerea – specifica pentru natura stimulilor (verbali, în lanturi, integrabili în contexte lingvistice, dar si implicit situationale); motivatia, legata si de întelegerea textului; memoria (de scurta durata si de lunga durata); gândirea – bazata pe o arhitectonica de automatisme (deprinderi necesare corectitudinii si rapiditatii descifrarii); constiinta (ca intentionalitate, apoi deliberare si control asupra unor acte).

În experientele de predare-învatare, strategiile comunicarii vizuale trebuie sa se adapteze logicii situatiei de învatare în care sunt aplicate, iar aspectele de ordin psihopedagogic primeaza. Transmiterea si asimilarea pe cât posibil simultana a continuturilor prin îmbinarea limbajelor verbale cu cele nonverbale, a structurilor imaginative cu cele verbale, a celor iconice lineare, secventiale cu cele nelineare, instantanee, globale, bazate pe independenta de sens, este mai eficienta decât actiunea lor separata. Mediul de învatare la distanta îsi rezerva un merit cvasi-exclusiv de a îmbina în varianta optima toate aceste modalitati de expresie.

Obiectivele utilizarii limbajului vizual

Utilizarea limbajului simbolic-vizual în învatare va urmari urmatoarele obiective principale:

– sa dobândeasca informatii pertinente în raport cu sarcina urmarita;

– sa distinga în mesaj elementele informative (referentiale) de cele emotive sau conotative;

– sa analizeze si sa valorifice mijloacele de expresie ce le permite sa descopere intentia mesajului, distingând mijloacele simbolice de cele nesimbolice;

– sa dobândeasca o atitudine critica fata de informatia simbolica primita;

– sa-si dezvolte capacitatea de a selectiona noi surse si canale de comunicare a rezultatelor învatarii;

– sa sintetizeze si sa integreze informatia primita în ansamblul experientelor personale;

– sa recunoasca ideologia si intentia subiacenta a unui mesaj simbolic, oferit sub forma limbajelor vizuale nespecifice etc.

O dimensiune importanta aici o constituie gradul de conventie sau codificare a semnelor iconice. Orice semn iconic, efect al codificarii unei experiente perceptive, necesita un proces initial de 'alfabetizare' pentru o decodare corecta, doarece producerea si receptarea semnului sunt tributare anumitor grile perceptive marcate social si cultural. Recomandarea ce se impune se refera la folosirea unui cod standardizat sau utilizarea acelor ilustratii si simboluri indiciale a caror polisemie iconica a fost atent inventariata.

Implicatii / Perspective

Fenomenul social dat de educatia pe parcursul intregii vieti (cu diferitele sale denumiri de educatie permanenta, recalificare, reconversie profesionala), va determina pe de o parte depasirea formelor institutionalizate de educatie, iar pe de alta parte va individualiza invatarea in raport cu cerintele unor grupuri mici sau chiar a unor indivizi particulari (trecind accentul de la oferta de educatie la cererea de educatie).

Tendinta de mai sus va duce la cautarea unor sisteme, structuri strategii, tehnici axate pe activitatea independenta, individualizata, a individului si din ce in ce mai mult in afara spatiului scolar traditional.

De aici decurge necesitatea dezvoltarii unor sisteme, structuri educationale cu fundal comun educatiei la distanta, si utilizarea unor tehnici care sa asigure notele caracteristice de individualizare;in miomentuil de fata ele fiind reprezentate de sistemele avind la baza Internetul.

Ca perspective si implicatii la nivelul societatii noastre:

la nivelul cererii de educatie: definirea caracteristicilor acestei cereri (tipuri de profesii,repartizarea regionala a lor, etc.);

la nivelul ofertei: studierea posibilitatilor practice de asigurarea unor sisteme educationale adaptabile; – elaborarea unor studii de fezabilitate in care sa se releve problemele practice pe care le ridica un astfel de demers, posibilitatile de rezolvare a acestor probleme,pregatirea specialistilor necesari pentru a proiecta si realiza astfel de sisteme, studierea experientelor unor tari avansate din acest punct de vedere.

In acelasi timp consideram ca ar fi utila, includerea acestei tematici in curriculum-ul facultatilor de pedagogie, sau chiar organizarea unui curs special care ar putea pregativiitorii specialisti necesari domeniului "educatiei la distanta".

Software educational

Problematica

Prin software educational denumim un program proiectat in raport cu o serie de coordonate pedagogice (obiective comportamentale, continut specific, caracteristici ale populatiei tinta) si tehnice (asigurarea interactiunii individualizate, a feedback-ului secvential si a evaluarii formative); in sens larg, prin software educational se intelege orice program proiectat pentru a fi utilizat in instruire/invatare.

Intrucat probabil ca in momentul de fata ar fi greu de gasit un domeniu subsumat invatamantului in care activitatile rutiniere sa nu poata fi preluate de computer – incepand cu cele mai simple lucrari de birotica si de mentinere la zi a bancilor de date privind fluxurile scolare si terminand cu consilierea profesionala asistata – peste tot vom intalni softuri specializate care isi propun sa ne amplifice puterea de a acumula, stoca si prelucra informatia, precum si de a lua decizii pe baza procesarii rapide a acestei informatii. In multe dintre aceste activitati softurile utilizate nu au fost proiectate special pentru domeniul invatamantului, ci pentru a rezolva o problema specifica, indiferent de domeniul social de in care se utilizeaza. Acestea sunt asa/numitele software-uri utilitare (de ex., editoarele de texte, bazele de date, tabelele matematice).

Deoarece zona instruirii/invatarii reprezinta un evantai problematic variat softurile educationale vor fi foarte diferite. Desigur ca ponderea cea mai mare este cea a softului proiectat pentru instruire, dar implicarea noilor tehnologii informatice si comunicationale a permis o multitudine de abordari, incat astazi chiar instruirea asistata de calculator capata o coloratura de concept "clasic" atunci cand apare impreuna cu alte concepte ale zonei de intersectie "invatamant – calculator".

Una din problemele importante pe care le are de rezolvat un profesor este cea a controlului si planificarii instruirii: aici calculatorul (de fapt, software-ul proiectat in acest scop) poate prelua o parte din sarcinile profesorului ca manager al instruirii, si anume:

– ii prezinta elevului oricand lista detaliata sau sintetica a obiectivelor pe care acesta trebuie sa le atinga ca urmare a parcurgerii cursului respectiv, structura partilor componente ale cursului, precum si alte categorii de informatii;

– administreaza teste pentru a determina progresul elevului, inregistreaza datele obtinute si ofera un feedback atat elevului, cat si profesorului;

– in raport cu informatiile disponibile recomanda o continuare adecvata a demersului instructiv;

– la nivel de clasa/grup/scoala ofera informatiile relevante (indicatorii statistici) pe baza carora se pot lua decizii privind procesul de instruire.

Evident, un astfel de software are specificitatea sa; utilizarea lui duce la ceea ce se cunoaste sub numele de Computer-Managed Instruction.

Destinat unei arii mai restranse, dar dezvoltate ca profunzime si varietate, este software-ul proiectat pentru a fi utilizat direct in procesul de predare-invatare, adica in demersul educational care poarta numele de instruire asistata de calculator.

O clasificare a softurilor educationale dupa functia pedagogica specifica pe care o pot indeplini in cadrul unui proces de instruire este urmatoarea: prezentare de noi cunostinte, simulare (prezentare de modele ale unor fenomene reale), exersare, testare, dezvoltare a unor capacitati sau aptitudini, jocuri educative.

Softuri de exersare (Drill-and-Practice). Softurile de acest tip intervin ca un supliment al lectiei din clasa, realizand exersarea individuala necesara insusirii unor date, proceduri, tehnici sau formarii unor deprinderi specifice; ele il ajuta pe profesor sa realizeze activitatile de exersare, permitand fiecarui elev sa lucreze in ritm propriu si sa aiba mereu aprecierea corectitudinii raspunsului dat.

Softurile interactive pentru predarea de cunostinte noi. Softurile de acest tip creeaza un dialog (asemanator dialogului profesor-elev) intre elev si programul (mediul) respectiv. Interactiunea poate fi controlata de calculator (dialog tutorial) sau de elev (dialog de investigare). Termenul generic de tutor desemneaza software-ul in care "drumul" elevului este controlat intergral de calculator. De regula, un tutor preia una din functiile profesorului, fiind construit pentru a-l conduce pe elev, pas cu pas, in insusirea unor noi cunostinte sau formarea unor deprinderi dupa o strategie stabilita de proiectantul software-ului. Daca un tutor il obliga pe elev sa urmeze un anumit drum in invatare, software-ul de investigare foloseste o alta strategie: elevului nu i se prezinta informatiile deja structurate (calea de parcurs), ci un mediu de unde elevul poate sa-si extraga toate informatiile (atat cele declarative, cat si cele procedurale) necesare pentru rezolvarea sarcinii propuse sau pentru alt scop, pe baza unui set de reguli. In acest fel, calea parcursa depinde intr-o mare masura de cel care invata (atat de nivelul lui de cunostinte, cat si de caracteristicile stilului de invatare). In ultimii ani se proiecteaza si se experimenteaza medii de invatare cu o interactiune extrem de complexa, bazata pe utilizarea inteligentei artificiale; demersul este cunoscut sub numele de "instruire inteligenta asistata de calculator".

Software-uri de simulare. Acest tip de software permite reprezentarea controlata a unui fenomen sau sistem real, prin intermediul unui model cu comportament analog. Prin lucrul cu modelul se ofera posibilitatea modificarii unor parametri si observarii modului cum se schimba comportamentul sistemului.

Software-uri pentru testarea cunostintelor. Reprezentand poate gama cea mai variata, intrucat specificitatea lor depinde de mai multi factori – momentul testarii, scopul testarii, tipologia interactiunii (feedback imediat sau nu) – aceste software-uri apar uneori independente, alteori facand parte integranta dintr-un mediu de instruire complex.

Jocuri educative. Software-uri care sub forma unui joc – atingerea unui scop, prin aplicarea inteligenta a unui set de reguli – il implica pe elev intr-un proces de rezolvare de probleme. De obicei se realizeaza o simulare a unui fenomen real, oferindu-i elevului diverse modalitati de a influenta atingerea scopului.

Una dintre caracteristicile de prima importanta ale unui software educational este calitatea interactiunii cu utilizatorul (elevul): de ea depinde masura in care la elev se produce invatarea. Din acest punct de vedere unele software-uri sunt centrate pe elev (cuprind si sarcinile de lucru care sa asigure invatarea), altele sunt centrate pe profesor (prezinta continuturile, dar nu-si propun si exersarea ce poate merge pana la individualizarea demersului). O taxonomie a software-ului utilizat in invatamant, avand drept criteriu opozitia dintre "centrarea pe elev", la o extrema, si "auxiliar al profesorului", la cealalta, o gasim la P. Gorny:

– suporturi pentru open learning

– instrumente pentru problem-solving:

– sisteme de programare (ca Logo, Prolog, s.a.);

– sisteme de modelare dinamica (STELLA, DYNAMIS);

– instrumente pentru structurarea cunoasterii prin organizarea datelor:

– procesarea textelor si pregatirea documentelor;

– sisteme hipertext;

– utilitare pentru design;

– baze de date;

– tabele matematice;

– sisteme de comunicare

– sisteme de regasire a informatiei, inclusiv hipermedia

– invatare prin descoperire dirijata

– sisteme de simulare

– jocuri (didactice) asistate de calculator

– sisteme de monitorizare (procese, robotica)

– sisteme tutoriale inteligente

– resurse pentru predare si invatare

– tabla electronica etc., inclusiv multimedia

– tutoriale

– sisteme drill and practice

– auxiliare pentru managementul educational si administrarea unitatilor scolare

Aceste clasificari, dincolo de natura criteriilor care le stau la baza, confirma varietatea scopurilor pentru care se poate interveni cu un software educational; desigur ca si in tehnologia proiectarii aceasta diferentiere va impune o anumita coloratura atat a continutului, cat si a tipurilor (formelor) de interactiune. Toate aceste elemente definitorii pentru un software educational se vor materializa de o maniera specifica, pas cu pas, pe parcursul realizarii proiectului pedagogic si a transpunerii acestuia in program (software) educational. (Dragos Noveanu Institutul de Stiinte ale Educatiei )

Pachete software pentru implementare

Asymetrix (ToolBook II Assistant)

ToolBook II Assistant este unul din multele produse oferite de sistemul de învățare Asymetrix, folosit pentru crearea, administrarea, distribuirea și accesul la aplicațiile de învățare online interactive.

ToolBook II Assistant a fost creat pentru a fi folosit cu ușurință; Assistant include o bogată gamă de obiecte grafice și predefinite cu multiple posibilități. Interfața sa este ideală pentru cei care vor să creeze rapid aplicații interactive de învățare fără programare.

ToolBook II Instructor folosit pentru crearea flexibilă a aplicațiilor de învățare bogate în conținut, Instructor include posibilitatea de a dezvolta cu ușurință aplicațiile folosind limbaje de programare OpenScript (JavaScript, VBScript). Se pot crea diferite obiecte, se scriu scenarii (scripturi) pentru a defini comportarea acestora și se salvează în cataloage speciale pentru a se folosi în Assistant.

ToolBook II CBT Systems Edition făcut pentru crearea courseware cu un aspect profesional. Acest produs are toate atributele lui ToolBook Assistant și în plus o grafică specială, template-uri și obiecte interactive.

Asymetrix Librarian folosit pentru a administra cursurile și a monitoriza activitatea studenților, Librarian este un sistem de învățare care supraveghează dezvoltarea Internetului și construirea unui context de învățare, incluzînd Assistant și Instructor.

Asymetrix Ingenium creat pentru a promova dezvoltarea pregătirii instructorilor, Ingenium oferă înregistrarea automatizată a cursurilor, pregătire pentru o bună pricepere și facilități de conducere. Acest sistem sofisticat de instruire poate ajuta diferite organizații să se administreze într-un mod eficient, să împartă cunoștințele și să maximizeze resursele.

Asymetrix Neuron disponibil ca browser-plug-in sau ca și control ActiveX, Neuron permite accesarea și rularea aplicațiilor ToolBook Assistant și Instructor, atît pe Netscape Navigator cît și Microsoft Internet Explorer.

Cu Assistant ne putem centra pe ceea ce este important: prezentarea materialului ce urmează a fi învățat. Assistant permite crearea și administrarea componentelor, navigării și interogărilor care constituie o parte vitală a aplicațiilor de învățare interactivă. Se pot adăuga cu ușurință sunete, animație, imagini video și grafice și alte efecte speciale unei aplicații. Hiper-legăturile și obiectele de navigare permit celor care învață să controleze modul de învățare.

Dacă ați creat un curs folosind Assistant, îl puteți livra la cererea oricărui student care are acces la Internet, sau îl puteți dezvolta în firma dumneavoastră. Assistant oferă cîteva opțiuni flexibile de dezvoltare. Studenții pot vedea un curs dezvoltat cu această aplicație pe un browser de Web care dispune de fișiere necesare cum ar fi Hypertext, Markup, Language (HTML), Dynamic HTML (DHTML) și Java. Studenții pot de asemenea să folosească Asymetrix Neuron pentru a vedea cursul dumneavoastră ca o carte ToolBook II (fișier TBK). De asemenea aceste aplicații pot fi rulate de pe hard disk, CD-ROM sau floppy disk.

Macromedia MX

Dreamweaver este un generator HTML de tip WYSIWYG (What You See Is What You Get). Aceasta înseamnă că dacă se efectuează o modificare pe ecran în interiorul programului, rezultatele acesteia vor fi afișate instantaneu. Prin contrast, dacă ar fi fost necesar să se scrie manual liniile de program HTML, ar fi trebuit să se examineze programul în interiorul unui browser Web pentru a vedea rezultatele. Răspunsul imediat al unui mediu de proiectare mobil, precum Dreamweaver, mărește considerabil fluxul activității persoanei care lucrează, deoarece se pot vedea imediat, în timpul lucrului, rezultatele obținute.

Dreamweaver MX permite modificarea liniilor de programe pe care acesta le scrie în mod automat. Majoritatea celorlalte editoare HTML de tip WYSIWYG actuale nu permit modificarea liniilor de program generate de acestea, deoarece editoarele respective trebuie să lucreze cu programe scrise într-un anumit mod, pentru a putea oferi toate caracteristicile WYSIWYG.

HTML reprezintă o abreviere de la HyperText Markup Language (Limbaj de marcare prin hipertext). Este derivat din SGML (Standard Generalized Markup Language), un standard internațional de reprezentare a textelor într-un format electronic, care se poate folosi pentru schimbul de documente într-o manieră independentă. În esență, HTML permite marcarea textului și includerea imaginilor, precum și posibilitatea de legare a documentelor unele de altele.

Unul din marile avantaje ale limbajului Dreamweaver MX constă în faptul că dispune de caracteristici de gestiune a site-urilor, care ajută la gestionarea legăturilor interne astfel încît acestea să fie actualizate automat în eventualitatea modificării legăturilor.

DHTML (Dynamic HTML) este un ansamblu de diferite tehnologii. Acesta poate include orice combinație de HTML, JavaScript, CSS (Cascading Style Sheets) și DOM (Document Object Model). Prin combinarea acestor tehnologii, se poate realiza un conținut mai dinamic decît cel permis de limbajul elementar HTML. Dreamweaver MX folosește DHTML pentru a permite crearea de pagini cu butoane care se modifică simultan în mai multe locuri pe ecran.

JavaScript permite crearea imaginilor derulante, modificarea dimensiunilor ferestrelor browserului și verificarea compatibilității inter-browser.

XML (Extensible Markup Language) s-ar putea să fie o soluție pentru îmbunătățirea interactivității site-urilor Web și a bazelor de date. De exemplu, XML va permite sortarea on-line a unei liste cu nume în ordine alfabetică. De asemenea va permite căutări mult mai sofisticate ale datelor, reprezentînd astfel o soluție binevenită pentru formulare și baze de date din Web.

Programul Dreamweaver prezintă extensii speciale precum Flash, Shockwave, Real Audio, QuickTime etc. Acestea sunt module plug-in folosite pentru realizarea unor efecte multimedia. Problemele care pot apărea sunt cele de compatibilitate între browserele Web. Dar în prezent anumite module plug-in sunt introduse în majoritatea browserelor. Între acestea se numără QuickTime, Flash și Real Player.

Alte aplicații

Am prezentat aici doar cateva produse, unanim apreciate ca fiind de o calitate si portabilitate deosebita. Prin urmare, am ales acele produse care sint cele mai relevante si mai larg folosite de catre dezvoltatorii romani.

WebArt – specializatã țn proiectarea, executia si țntretinerea de site-uri web, aplicatii interactive, aplicatii baze de date, design, creatie graficã (sigle, logo); tehnologie html, dhtml, css, java, javascript, vbscript, MySQL, php, asp, FLASH.

CoffeeCup Firestarter- este o aplicatie cu ajutorul careia pot fi create efecte Flash pentru web. Cu doar cateva click-uri de mouse pot fi create efecte pentru text si imagini. Programul vine cu peste 50 de efecte prestabilie care pot fi folosite imediat. Fisierele create pot fi exportate ca format SWF. De asemenea, pot fi importate fisiere GIF.

Express Thumbnail Creator- Crearea de site-uri nu poate fi mai usoara. Cu ajutorul programului Express Thumbnail Creator, cu doar cateva click-uri poti creea un site format din mai multe galerii foto sau de imagini. Nu necesita cunostinte de HTML, totul fiind automatizat.

Web Page Generator- poate genera pagini web pentru albume foto. Aplicatia poate genera nu numai pagini web ci si thumbnail-uri de orice marime dintr-o lista de imagini prestabilita. Fiecare pagina web astfel generata poate avea un design si stil cu totul diferit.

CoffeeCup Password Wizard -iti permite crearea de utilizatori si parole pentru protejarea paginilor Web fara a fi nevoie sa ai cunostinte de Html, Flash sau Java. Poat fi creat un numar nelimitat de utilizatori si parole. Deasemenea, vizitatorii neautentificati pot fi redirectati catre o anumita pagina. CoffeeCup Password Wizard este compatibil cu tabele si frame-uri. In aceasta versiune exista suport pentru importul de utilizatori si parole dintr-o pagina text.

FrontPage PayPal Purchase Button Wizard- este cel mai rapid mod de a creea un site de comert electronic. Pot fi create butoane ce au diferite functionalitati. Pentru a beneficia de aceste caracteristici tot ce trebuie sa aveti este un cont la PayPal.

Macromedia Dreamweaver MX 6.0 Final -Dreamweaver ofera o suita de utilitare pentru crearea de pagini si site-uri web profesionale. Fiind un editor WYSIWYG, aplicatia permite creareavizuala a paginilor HTML, fara a fi necesara scrierea nici unui cod. Fiind usor de integratcu Fireworks si Flash, Dreamweaver ofera suport pentru Flash, Schockwave, QuickTime siRealMedia. Ultima versiune aduce nou un editor de cod mai solid, un debugger JavaScript si suport pentru cod non-HTML ca de exemplu XML.

Ultima versiune Dreamweaver MX aduce nou integrarea cu bazele de date, suport pentru ColdFusion si pentru server-side scripting. Deasemenea exista ajutor pentru tag-uri si cod imbunatatit (hinturi si autocompletition).

Capitolul I

Invãțarea asistatã de calculator

1.1. Principii de bazã ale învãțãrii asistate de calculator

1.1.1. Definirea invatarii asistate de calculator

Educatia la distantã este o realitate nouã si deosebit de complexã, motiv pentru care este definitã din perspective diferite de cãtre diversi autori, fãrã ca acestea sã se excludã reciproc. Astfel, Arun Kumar Tripathy (ClearingHouse University) aratã ca ea cautã sã spargã limitele învãtãmantului traditional, concentrandu-se mai mult asupra procesului si învãtãrii ulterioare. Ea o defineste din perspectiva actorilor participanti ca fiind: experienta planificatã de predare si învãtare care foloseste un spectru larg de tehnologii pentru a ajunge la studentii aflati la distantã, si e proiectatã sã încurajeze interactiunea celui ce învatã si sã certifice invãtarea.

Din perspectiva etapelor parcurse, o definitie operationalã o dã Univ. DETIC: educatia la distantã presupune înscrierea si studiul la o institutie educationalã, care asigurã materialele didactice pregãtite într-o ordine secventialã si logicã pentru ca studentii sã studieze pe cont propriu. În momentul în care fiecare dintre lectii este terminatã, studentul trimite cãtre instructori calificati prin fax, mail, sau computer, produsul muncii sale individuale ce i-a fost încredintatã, spre corectare, clasare, comentarii, si ghidare pe problemele subiectului. Sarcinile corectate sunt înapoiate studentului. Acest schimb asigurînd o relatie student-profesor personalizatã.

Din perspectiva transmiterii informatiilor la distantã, Virginia Steiner defineste educatia la distantã drept acel mod de furnizare a instructiei (predare a cunostintelor) care nu îl constrînge pe student cu prezenta fizicã în acelasi loc unde se aflã si instructorul. În trecut educatia la distantã a însemnat studiul prin corespondentã. Astãzi tehnologiile audio, video si informatice sunt moduri de furnizare mult mai rãspîndite.

Cei de la Universitatea de Stat Maryland pun accentul pe faptul cã sunt mai multe modele de educatia la distantã : "Prin educatia la distantã se întelege o varietate de modele de educatie care au în comun separarea fizicã dintre membrii facultãtii si o parte din studenti sau toti studentii."

În ultimã instantã, sunt de parere cei de la Universitatea din Idaho cã vorbim de educatie la distantã atunci cînd un student si un profesor sunt separati de o anumitã distantã fizicã si printr-o tehnologie (audio, video, informaticã sau de tipar) si fiind adesea conjugatã cu comunicarea de tip fatã în fatã pentru a depãsi lipsurile instructiei mediate. Aceste tipuri de programe pot oferi adultilor o a doua sansã de a urma un colegiu, ele vin în întîmpinarea dezavantajelor de timp limitat, dizabilitãti fizice sau de distantã sau aduce la zi baza de cunostinte a muncitorilor (oamenilor) în propriile lor locuri de muncã.

Sintetizand se poate spune ca educatia la distantã cuprinde diferite modalitãti sau tehnologii (corespondentã/tipãrituri, audio, video, computer) de furnizare a instructiei, ce presupune depãrtarea fizicã a actorilor educatiei (profesor-student), care resimt acest proces ca o experientã specificã de predare-învãtare, încercindu-se suplinirea absentei fizice cu o serie de strategii de încurajare a interactiunii dintre profesor-student, student-student, student-continut si care conduce în mod paradoxal la o relatie mult mai personalizatã decît în educatia traditionalã, în ciuda lipsei relatiei de comunicare de tip fatã în fatã.

Instruirea asistată de calculator asigură o învățare individualizată, oferind posibilitatea realizării concomitente și imediate a mai multor evenimente și obiective didactice. Receptarea, înțelegerea, întărirea (stocarea), aplicarea și evaluarea pe baza cărora se realizează reglajul (autoreglajul), asigură conexiunea inversă (feedback-ul).

Iata cîțiva factori care sunt esențiali în învățarea asistată de calculator:

– pregătire corespunzătoare a profesorilor în tehnologia informației (IT) și știința calculatoarelor

– software educațional, cărți și documentație software pentru pregătirea profesorilor și studenților

– partea hardware a calculatoarelor să fie adaptată pentru învățare

– alte acțiuni venite în ajutorul acestei investiții

Scolile sunt responsabile în suportul și ajutorul studenților în dezvoltarea activităților creative și cognitive, în învățare și autoinstruire. Drept consecință, studenții ar trebui să fie competenți în multe domenii de activitate. De exemplu, ei ar trebui să comunice cu ușurință și să folosească tehnologia comunicației în diferite scopuri ca organizarea, căutarea și folosirea informației din diferite surse; să folosească cu ușurință diferite mijloace multimedia cu competență și responsabilitate.

În diferite standarde, obiectivul educației în domeniul informaticii este formulat astfel: garantează studenților posibilitatea de a utiliza tehnologii informaționale, acesta constînd în: folosirea calculatorului și a rețelelor de calculatoare, software și a altor tehnologii bazate pe folosirea calculatorului.

Accesul la informație este permis oricui. Multe persoane folosesc calculatorul pentru a se informa (rețele de calculatoare). Sunt susținute de noi tehnologii care permit acces ușor la surse de informație. Educația are rolul de a îndruma studenții, de a le oferi informații și priceperi care îi vor ajuta să găsească informațiile potrivite de care au nevoie. Studenții trebuie să fie capabili să folosească tehnologia informației încă din primele zile de școală.

Pentru a permite pătrunderea calculatoarelor și în alte domenii ar trebui modificate planurile de învățămînt, îmbogățite cu tehnologia informației.

Următoarea etapă în folosirea acestei aplicații în școli constă în pregătirea profesorilor și a elevilor în folosirea calculatorului ca mijloc de predare și studiu, folosirea tehnologiei informației în întreaga programă de educație începînd cu primele etape ale educației în școli.

Progresul incredibil de rapid în tehnologia comunicării și a informației a scos la iveală numeroase posibilități pentru învățămînt. În ceea ce privește comunicarea dintre profesori și studenți învățămîntul la distanță joacă un rol esențial. În lumea reală nu există dubii asupra necesității de învățămînt continuu, ce durează toată viața. Apariția de noi tehnologii educaționale influențează în mod semnificativ învățămîntul la distanță.

Învățămîntul la distanță este o formă de multimedia de autoinstruire controlată, în care profesorii sunt, fizic, separați de studenți, cea mai mare parte a cursului. Este un învățămînt cu un grad mare de individualitate, unde multimedia înseamnă folosirea tuturor tehnologiilor disponibile de comunicare și informare prin care subiectul nu numai că este prezentat, dar poate de asemenea, să fie controlat și testat.

Cursurile educaționale sunt cele care reprezintă o unitate parțială în cadrul unei educații de o viață. Este vorba de părți relativ separate ale subiectului, cum ar fi probleme, cerințe și teste divizate în module. Modulele instrucționale pot lua forme de multimedia și pot fi conținute în fotografii, videoclipuri, animație, secvențe fonice, referințe liniare precum și hipertextuale etc.. Prin intermediul Internetului materialele necesare sunt distribuite participanților la curs. Fiecare participant va fi capabil să se autoevalueze completînd diferite cerințe de studiu. Există diferite tipuri de evaluare. Participanții au diferite teme de lucru prin care își pot testa îndemînarea, pot înțelege diferite legături și își pot folosi abilitățile într-un anumit domeniu. Acestea ar fi principiile de bază ale educației la distanță (E-learning). În procesul educației la distanță un profesor are rolul unui tutore. Rolul principal al profesorului este acela de a evalua proiectele independente ale studenților ca și de a-i informa despre rezultatele obținute, de a le răspunde la întrebări și a le da sfaturi.

În sistemele de învatamânt deschis si la distanta, rolul si activitatea tutorului a fost si este subiect de interes, cercetare si dezvoltare, în particular pentru cercetatori implicati în program si pentru tutorii însisi.

Folosim termenul de tutorat pentru a desemna activitatea de suport realizata de un specialist (tutor) pentru a facilita progresul unui cursant sau grup de cursanti care folosesc pentru învatare materiale pregatite în tehnologia învatamântului la distanta.

Aceasta activitate poate îmbraca o varietate de forme, rolul tutorului fiind interpretat diferit de la un sistem la altul: diagnosticarea problemelor cursantilor, ajutor în privinta aptitudinilor de învatare, suport pentru activitatile practice, îmbogatirea continutului cursului, interpretarea materialului de curs etc. – în general acele activitati al caror scop este promovarea studiului si facilitarea învatarii.

Tutorul este, teoretic, singura persoana care intra în contact direct cu studentul (telefon, Internet, fata în fata, teleconferinte), dar rolul este doar de mediator între materialul de parcurs si cursant, în nici un caz de înlocuire a unei secvente din materialele trimise printr-o forma de predare fata în fata. Relativ la activitatea tutorului, unii cercetatori opereaza o distinctie între diferite tipuri de educatie la distanta, acestea impunând si rolurile în cadrul institutiei:

– institutii în care autorii de curs si tutorii pregatesc materialele necesare si le distribuie;

– institutii în care materialele realizate în centre specializate sunt adaptate de tutori pentru un grup tinta specific si apoi distribuite;

– institutii în care tutorii distribuie materialele realizate în alte centre fara a le modifica.

General vorbind, titulatura de 'tutor' într-un sistem de educatie la distanta implica anumite tipuri de sarcini, unele dintre acestea fiind îndeplinite si prin consultare cu alti participanti la program:

– identificarea, alegerea si eventual programarea modalitatilor particulare de suport, cele mai potrivite cu cerintele subiectelor predate si nevoile cursantilor

– organizarea si coordonarea tutorialelor;

– organizarea si managementul grupului de studenti;

– raspuns la întrebari individuale prin posta, telefon sau e-mail – feedbackul trebuie sa fie constructiv si empatic, pentru a facilita progresul în învatare;

– consultare cu consilierul în legatura cu progresul cursantului;

– actualizarea permanenta a unor baze de date si furnizarea informatiilor catre universitate, student sau consilier;

– evaluarea prin note a activitatii studentilor din cadrul tutorialelor si justificarea acestora.

În cadrul unui program de formare continua, sarcinile tutorului se pot extinde prin includerea urmatoarelor:

– monitorizarea si evaluarea efectelor pregatirii în planul profesional al cursantilor;

– întelegerea naturii si culturii organizatiei în care activeaza cursantul;

– promovarea învatarii deschise la distanta si cooptarea managerilor ca traineri;

-negocierea si identificarea nevoilor de pregatire la nivelul aptitudinilor pentru învatare si la cel al ascensiunii în cariera;

– planificarea programei învatarii la distanta relativ la nevoile de pregatire: identificarea si selectarea pachetului de instruire potrivit, inclusiv adaptarea eventuala a materialelor, negocierea cu cursantii si managerul institutiei respective privind includerea experientei de munca în cadrul programului;

– orientarea cursantilor spre o anumita specializare;

– dezvoltarea capacitatii cursantului de a fi productiv.

Forma de învățămînt la distanță este, în mod evident, justificată ca formă de învățămînt la universitățile din viitor. Poate fi folosită, de asemenea, la fel de bine în pregătirea adulților. Educația nu trebuie privită doar ca o pregătie pentru un viitor loc de muncă, ci ar trebui să devină un proces continuu în viața unei persoane care vrea să fie o legătură valabilă într-o societate informatizată. Dacă tehnologia educațională va merge pe drumul cel bun, studenții vor putea să realizeze diferite aplicații care să le susțină propria activitate.

I.1.2. Concepte ale invatarii asistate de calculator

Din definitiile de mai sus se desprind conform cu Virginia Steiner si elementele definitorii ale educatiei la distantã:

– separarea dintre profesor si cel ce învatã pe durata cel putin a unei majoritãti din timpul fiecarui proces de instructie.

– folosirea mass-mediei (în scopuri educationale) pentru a pune în legaturã pe student cu profesorul si ca suport de transmiterea a continutului cursului.

– asigurarea unei comunicãri în dublu sens între profesor/tutore sau agentul educatiei si cel ce învatã

Instruirea asistată de calculator asigură o învățare individualizată, oferind posibilitatea realizării concomitente și imediate a mai multor evenimente și obiective didactice – receptarea, înțelegerea, întărirea (stocarea), aplicarea și evaluarea. Ea își orientează demersul didactic pe baza unor principii specifice, și anume:

a) Principiul divizării materiei de studiu în “pași” (secvențe) informaționali și acționali relativ mici, pentru a ușura succesul învățării individuale; în procesul parcurgerii și însușirii materiei se folosesc și “pași” informaționali mai mari, mai ales la recapitularea materiei studiate, spre a evita fragmentarea exagerată a conținutului și a asigura ansambluri (sisteme) de informații unitare mai mari;

b) Principiul participării și învățării active; principiul îl determină pe fiecare elev (student) să recepteze și să înțeleagă materia parcursă și să participe la darea de răspunsuri la întrebări și la rezolvarea de exerciții (probleme) în cadrul fiecărei teme studiate, altfel nu poate continua studiul;

c) Principiul repetării integrate și întăririi imediate a cunoștințelor; principiul determină repetarea materiei anterioare și fixarea (stocarea) materiei noi, ca urmare a programării în cadrul fiecărei teme noi a unor întrebări și exerciții de rezolvat, care cuprind informații din temele anterioare ca și din tema nouă studiată, rezolvare care permite continuarea studierii unei alte teme noi;

d) Principiul respectării ritmului individual de învățare; principiul nu delimitează timpul de studiu al unei teme noi, elevul (studentul) având posibilitatea să reia studiul până reușește să recepteze, să înțeleagă și să aplice cunoștințele noi în corelație cu cele anterioare; principiul stimulează, de asemenea, abordarea unor programe de studiu adaptive (pentru începători, pentru nivel mediu și pentru avansați), elevul (studentul) având posibilitatea să studieze după programa căreia îi fac față ritmul și posibilitățile lui individuale;

e) Principiul asigurării progresului gradat al performanțelor în pregătire și al înlăturării treptate a “punctelor de sprijin”. Principiul prevede introducerea gradată, progresivă a complexității și dificultăților materiei de studiu.

f) Principiul conexiunii inverse (feedback-ului).

Instruirea asistată de calculator realizează următoarele tipuri de programare:

a) liniară; denumită și cu răspunsuri construite, împarte materia de studiu “în pași” (secvențe) informaționali relativ mici folosind un proces de studiu cu buclă de reglare;

b) ramificată, denumită și cu răspunsuri la alegere, care divide materia de studiu în secvențe de studiu mai mari. Acest tip de programare se folosește în liceu și în învățământul superior deoarece ușurează sinteza cunoștințelor.

c) combinată. Acest tip de programare folosește îmbinat tipul de programare liniară cu tipul de programare ramificată.

Instruirea asistată de calculator(IAC) necesită dezvoltarea de noi metode și tehnici formale pentru prezentarea cunoștințelor și evaluarea rezultatelor procesului de instruire. Scopul principal al realizării unui Sistem de Instruire Asistată de Calculator este de a asigura convergența următoarelor activități:

– stabilire obiective;

– instruire;

– evaluare.

Procesul de instruire asistată de calculator cunoaște mai multe aspecte, funcție de scopul și finalitatea procesului de instruire. Putem avea astfel următoarele variante:

Instruirea Asistată de Calculator – care utilizează calculatorul ca mijloc independent de predare pentru a prezenta lecții individuale;

Instruirea Condusă de Calculator – utilizează calculatorul pentru organizarea procesului de instruire și evidențierea înregistrărilor și a nivelului de progres atins;

Instruirea Mediată de Calculator – descrie acele aplicații ce implică utilizarea calculatorului la livrarea materialelor de instruire. Ca exemplu pot fi date: poșta electronică, faxul, conferințele computerizate în timp real și aplicațiile World-Wide Web (WWW).

Aplicațiile curente includ combinații ale celor trei aspecte prezentate mai sus. În general, aplicațiile de instruire asistată de calculator se pot clasifica în următoarele categori:

– mediu de instruire, legat de o anumită instituție de învățământ și de o anumită localizare geografică;

– material de instruire individuală independentă, inclus într-un sistem organizat de instruire, de regulă de genul instruire la distanță;

– material de instruire independentă, neinclus într-un sistem organizat de instruire, din care menționăm: enciclopedii, cărți electronice etc.

Proiectarea unei aplicații de tipul Instruire Asistată de Calculator presupune o proiectare riguroasă a procesului de instruire.

Structura unui asemenea proces de proiectare presupune parcurgerea următoarelor etape (fig.1) :

– identificarea cunoștințelor care trebuie predate, în funcție de scopul final al procesului de instruire și de nivelul de pregătire minim pe care trebuie să îl atingă cursantul;

– stabilirea obiectivelor finale care trebuiesc îndeplinite în procesul de instruire, obiective care descriu performanțele finale ale cursanților. Conținutul obiectivelor va include condiții speciale pentru evalurea performanțelor, o descriere a comportamentului sistemului și criteriile după care vor fi evaluate performanțele cursanților.

– organizarea conținutului și a secvențelor de predare într-un mod care să permită atingerea obiectivelor;

– alegerea metodelor, a explicațiilor, demonstrațiilor, elementelor practice și a concluziilor folosite în procesul de instruire;

– stabilirea conținutului testelor de evaluare a cunoștințelor însușite.

Fig. 1. Structura procesului de proiectare a unei aplicații de instruire asistată de calculator

Observăm că proiectarea unui proces de instruire necesită stabilirea unor obiective clare, care pot fi descrise prin:

– un comportament final al cursantului – adică ceea ce cursantul va fi capabil să facă pentru a demonstra că a atins obiectivele stabilite, altfel spus, comportamentul cursantului care să demosntreze că și-a însușit cunoștințele;

– condițiile în care cursantul va fi pus să își demonstreze comportamentul final. Aceasta constă, de regulă, într-o descriere a condițiilor de testare. Aici se pot include sursele ajutătoare permise, restricții de timp, număr limită de cuvinte, acuratețe și cum trebuie să fie prezentate informațiile;

– standarde de performanță – criteriile pentru evaluarea comportamentului final și stabilitatea performanțelor (timpul cât performanțele obtinute se mențin efectiv).

O parte importantă a proiectării procesului de instrucție constă în descrierea unor obiective ale învățării cât mai bune, adică obiective care sunt flexibile, vizibile și dirijează continuu procesul pentru a ajuta la înțelegerea dacă:

– ceea ce studenții invață reprezintă performanțele lumii reale;

– testele sunt corecte, repetabile și valide;

– conținutul cursului este corect, conține cunoștințele esențiale și actualizate din domeniul respectiv;

– sunt folosite cele mai bune metode de instruire.

Despre obiectivele procesului de instruire putem spune că sunt bune atunci când:

– se apropie de necesitățile de instruire ale cursanților;

– sunt în legătură cu necesitățile reale ale societății și ale planurilor totale ale instituției de formare;

– sunt în concordanță cu cerințele particulare ale instituției, disciplinei, departamentului și/sau cu cerințele personale ale cursanților;

– sunt cea mai buna reprezentare posibilă a cerințelor reale date prin restricții în cuprinsul cursului;

– sunt clare și ușor de folosit;

– sunt o descriere completă a condițiilor, comportamentului și a criteriilor sau limitelor minime de acceptare a performanțelor.

Utilizarea calculatorului în procesul de instruire a condus la apariția unor ansambluri de programe cunoscute ca Sisteme de Instruire Asistată de Calculator.

Un Sisteme de Instruire Asistată de Calculator (SIAC) este în general perceput ca un mediu complexe, integrat (hardware–software), destinat interacțiunii dintre posesorii unui sistem de cunoștințe (instructorul) și destinatarii acestuia (cursantul), în vederea asimilării active de informație, însoțită de achiziționarea de noi abilități și deprinderi.

Inițial, dezvoltarea unor sisteme de instruire asistată de calculator a avut rolul de a demonstra posibilitatea aplicării lor în cele mai diverse domenii deoarece nivelul tehnic al echipamentelor nu era cel mai potrivit pentru asemenea aplicații. Ulterior, aceste sisteme și-au dovedit viabilitatea astfel că s-au dezvoltat pe o scară din ce în ce mai largă fiind aplicate în cele mai variate domenii de activitate. Printre primele sisteme de acest tip dezvoltate în perioada 1965-1980 au fost sistemele americane SOCRATES și PLATO.

Dezvoltarea accelerată pe care industria calculatoarelor a cunoscut-o în ultimii 25 de ani a avut drept efect principal apariția unor echipamente de lucru (hardware) cu viteze de lucru excepționale și performanțe tehnice ridicate, precum și a unor pachete de programe care pot face față celor mai exigente cerințe.

I.1.3. Metode de invatare in instruirea asistată de calculator

În fapt, un Sistem de Instruire Asistată de Calculator reprezintă un sistem specific de dirijare a activității de cunoaștere a subiectului, de orientare a procesului de achiziție de cunoștințe în conformitate cu o schemă dată. O asemenea schemă se poate concretiza în următoarele etape succesive:

– stabilirea nivelului inițial al cunoștințelor cursantului;

– achiziția, asimilarea și consolidarea cunoștințelor;

– contactul prealabil al cursantului cu domeniul particular și cu planul general al activității de instruire;

– generalizarea cunoștințelor dobândite;

– determinarea nivelului calitativ curent al cunoștințelor și elaborarea deciziei în legătură cu direcțiile ulterioare ale instruirii.

Etapele procesului însușirii cunoștințelor se caracterizează prin utilizarea unor metode specifice de instruire asistată de calculator, adoptându-se drept criterii gradul maxim de implicare a cursantului în procesul dirijării instruirii propriu-zise, și obiectivul final al instruirii.

Pentru implementarea metodelor din figura de mai sus într-un Sistem de Instruire Asistată de Calculator, instructorul are nevoie de o serie de mijloace tehnice, care să îi permită să își prezinte cunoștințele cât mai bine. Aceste mijloace sunt următoarele:

– text;

– grafice;

– imagini;

– animație;

– sunet;

– video.

Unificarea tuturor acestor mijloace într-o aplicație comună va conduce la o aplicație de tip multimedia.

Totodată, pentru a permite o implicare activă a cursantului în procesul de instruire prin alegerea traseului de parcurgerea a lecțiilor și a evaluărilor, un Sistem de Instruire Asistată de Calculator trebuie să ofere utilizatorului (cursantului) mijloacele tehnice prin care acesta să dirijeze procesul de instruire.

Unul din mijloace constă în folosirea meniurilor care să ofere accesul la lecțiile cuprinse în aplicație. În acest fel, cursantul își poate alege singur lectia pe care dorește să o parcurgă la un moment dat, fie că este vorba de o lecție nouă, fie că este vorba de repetarea unei lecții mai vechi.

Un alt mijloc constă în folosirea legăturilor între diferite documente sau puncte specifice într-un document. Aceste legături permit o parcurgere a lecțiilor fără un traseu impus, direcția aleasă la un moment dat fiind la dispoziția cursantului. Legăturile între documente sau puncte ale aceluiași document se numesc hiperlegături. O hiperlegătură se poate ascunde într-un document sub un text sau sub o imagine . Selectarea unei hiperlegături se realizează cu ajutorul mouse-ului, prin poziționarea cursorului deasupra textului sau imaginii respective și dând un click pe butonul din stânga al mouse-ului.

Un alt mijloc de a asigura parcurgerea lecțiilor în ordinea dorită constă în folosirea butoanelor care să ghideze parcurgerea lecțiilor. Butoanele permit trecerea de la o pagină la alta a lecției sau salturi la începutul sau sfârșitul lecției sau capitolului.

Pe lângă cerințele de mai sus, un Sistem pentru Instruirea Asistată de Calculator trebuie să prevadă și modalități de evaluare a rezultatelor obținute de cursant în procesul de instruire.

Unul din mijloacele cel mai des întrebuințat este cel care folosește chestionare cu mai multe răspunsuri pentru fiecare întrebare, cursantul fiind nevoit să aleagă dintre acestea răspunsul corect. Acest mod de evaluare este eficient atunci când există o bază de întrebări suficient de mare pentru fiecare capitol astfel încât cursantul să nu ajungă să memoreze raspunsurile corecte.

În general un sistem de instruire asistată de calculator implementează, indiferent de natura și organizarea materialului prezentat cursanților și de forma externă a dialogului de instruire, metode care stabilesc în întregime succesiunea problemelor oferite spre soluționare cursanților sau a celor de control, fapt ce impune acestora (cursanților) atingerea unui anumit nivel de cunoștințe/deprinderi, nivel stabilit apriori, fără a ține seama de particularitățile fiecărui cursant în parte.

Din acest motiv rezultatele obținute de cursanți nu sunt întotdeauna pe măsura așteptărilor. Ca atare a apărut din ce în ce mai mult cerința ca sistemele de instruire asistate de calculator să se axeze cât mai mult posibil pe rezolvarea problemelor instruirii ținându-se cont de particularitățile fiecărui cursant în parte. Soluția unei asemenea probleme? Sistemele Inteligente de Instruire Asistată de Calculator, sisteme ce pun un accent deosebit pe dezvoltarea interfeței cursant–calculator.

Față de sistemele clasice, SIAC permit trecerea de la sistemele al căror motor principal îl reprezintă instructorul la sistemele bazate pe abilitățile cursantului, astfel încât să poată fi utilizată ca resursă principală a procesului de instruire o bază de cunoștințe.

Această bază de cunoștințe poate fi transpusă fie sub forma unui ghid/manual, fie a unui motor de inferență care să fie activiat de un semnal de răspuns. De asemenea, baza de cunoștințe prezentată cursanților este dependentă în mare măsură de caracteristicile particulare ale acestora și nu de cele definite de instructor.

Desigur dezvoltarea unor sisteme inteligente presupune rezolvarea unor probleme legate de implementarea lor (și aici trebuie subliniat rolul deosebit de important pe care îl deține factorul uman), de capacitatea de stocare, de memorie și a timpului de răspuns (specifice domeniului harware) și, nu în ultimul rând, de proiectare atât a sistemului în sine cât și a pachetelor de programe. Apariția unor asemenea probleme sunt inerente deoarece SIIAC sunt sisteme "on-line", față de sistemele clasice (SIAC) care sunt mai mult sisteme "off-line". Ca atare se impune o nouă abordare a problemei astfel încât atât instructorul cât și utilizatorul (cursantul) să facă parte din echipa de proiectare a sistemului.

Acest lucru este posibil prin implicarea inteligenței artificiale. Direcția cea mai importantă luată în considerație de cercetătorii din domeniu este aceea a utilizării unei interfețe cursant–calculator ce utilizează limbajul natural în vederea stabilirii unui canal de comunicație între utilizatori și sistem.

Avantajul major al unui asemenea sistem este acela că utilizatorul poate accesa baza de cunoștințe în vederea atingerii unui anumit nivel de cunoștințe/deprinderi utilizând limbajul său obișnuit și nu unul specializat. Utilizarea limbajului natural ca sursă pentru realizarea unui canal "inteligent" de comunicație între utilizatori și sistem trebuie discutată având în vedere disponibilitățile existente în domeniul ingineriei software, care, din păcate, în prezent, este încă departe de ceea ce se dorește a se realiza. În orice caz, la ora actuală se poate discuta, fie și doar pe plan teoretic, despre opțiunile și căile de rezolvare a unei probleme atât de complexe.

Principala direcție de cercetare o reprezintă realizarea unei interfețe cursant–calculator care să permită modificarea programului de instruire în orice moment, astfel încât să se poată atinge cel mai ridicat nivel de înțelegere și, ulterior, de cunoștințe, posibil, pentru fiecare individ în parte. În final se va putea obține un sistem integrat care să răspundă în totalitate cerințelor și aspirațiilor fiecărui cursant în parte.

Un punct de plecare pentru acest tip nou de abordare a problemei SIAC a fost furnizat de Martin M. P. în 1986, care descrie un model "adaptiv" ce utilizează capabilitățile atât ale factorului uman cât și ale procesului de instruire în sine. Acest model a fost conceput pentru a fi utilizat la dezvoltarea nivelului de înțelegere al utilizatorului și implică testarea cursantului prin chestionare pe bază de întrebări până când acesta atinge nivelului de înțelegere urmărit, generând în același timp noi posibilități de optimizare a performanțelor. Este un sistem care se adaptează cerințelor cursantului și nu invers (adică utilizatorul să se adapteze sistemului de instruire utilizat).

Sistemul lui Martin pune accentul pe interfața cursant–calculator și include componentele de bază ale unui sistem inteligent de instruire. Altfel spus, după cum declara Martin însuși "proiectarea unui SIAC, în perspectivă, va trebui să graviteze în jurul utilizatorului".

Totodată, nu trebuie ignorat rolul pe care tehnologia trebuie să-l joace (și anume acela al instrumentului de lucru de bază), atunci când se dorește dezvoltarea unui sistem de tipul "orientat–pe–persoană". Ulterior, s-au adus unele modificări sistemului "adaptiv", și anume s-a introdus o aplicație software generată printr-un proces de dezvoltare iterativă, care aplicație furnizează capabilitățile necesare procesării datelor, rezolvării cerințelor utilizatorului și atingerea obiectivelor instruirii, pentru ca în final să se obțină o eficiență corespunzătoare din punctul de vedere al cursantului.

Implicațiile acestui tip de model sunt acelea că utilizatorul poate conștientiza care vor fi rezultatele importante ale procesului de instruire desfășurat în aceste condiții și anume acelea că vor exista erori minime în operare, vor crește oportunitățile de micșorare a costurilor implicate prin minimizarea numărului de persoane și cantității de echipamente implicate în punerea în operă a procesului de instruire și, nu în ultimul rând, atingerea obiectivelor propuse. Dar aceste rezultate nu vor putea fi obținute decât în condițiile în care întreg sistemul va fi permanent completat, evaluat și întreținut.

Cu toate realizările obținute pe baza sistemului "adaptiv", precum și a celui modificat, nu au fost eliminate obstacolele majore ce țin de domeniul dezvoltării capabilităților inteligenței artificiale și de incertitudinea existentă din punctul de vedere al resurselor și timpului necesare a fi consumate pentru dezvoltarea produsului final. De asemenea, există restricții importante și din alte puncte de vedere cum ar fi cele ale ghidurilor, manualelor, ale dezvoltării de medii de lucru corespunzătoare, precum și al gradului de subiectivism al cursanților (probabil obstacolul cel mai important). În orice caz, dezvoltarea viitoare a sistemelor de instruire "orientate–pe–persoane" nu poate fi concepută fără existența unei strânse colaborări interdisciplinare între specialiștii ce activează în diferite alte domenii de activitate cu cei din domeniul industriei informatice.

Fig. 3. Modelul unui sistem SIAC integrat

Un element de importanță deosebită este interfața cursant–calculator. O direcție viabilă ce poate fi urmată și care se află deja în atenția cercetătorilor din domeniu este aceea de a adapta resursele utilizate la cerințele individuale ale utilizatorilor, crescând în același timp eficacitatea comunicării și, implicit, maximizând interacțiunea dintre cursant și tehnologie. De exemplu, una dintre tehnicile cele mai populare de a îmbunătăți interfața cursant–calculator este "meniul", adică instrumentul de lucru care este capabil să furnizeze în orice moment cursantului selecția de cursuri ce corespund cel mai bine aspirațiilor sale. Cu toate acestea "meniul" nu poate furniza cursantului un "punct de referință cu privire la poziția acestuia în timpul cursului". Acest obstacol a impus dezvoltarea unor aplicații software specializate, așa cum este și programul numit Hypercard, program ce oferă cursantului un mediu de lucru (denumit în mediile specializate "hartă"), în care acesta se poate ghida fie după interesele proprii, fie după intuiție, fără a exista o anumită strategie de instruire dinainte stabilită și care să limiteze accesul utilizatorului din punctul de vedere al atingerii unui anumit nivel de cunoștințe.

De aceea este foarte important ca dezvoltarea tehnologică să fie încorporată în modelul educațional inteligent (de exemplu utilizarea videodiscurilor și CD-urilor). Ca atare, pentru completarea mediului de instruire în vederea îmbunătățirii interfeței cursant–calculator pot fii atrași în dezvoltarea SIAC o serie de autori (scriitori) care au rolul de a dezvolta o "hartă", hartă ce este anexată cursului principal și care ghidează cursantul. În timp, această hartă a evoluat ca modalitate de realizare, de la o formă de vizualizare grafică de tip "color-codificată", la una sub formă de pictograme (icon-uri), pictograme ce acționează ca niște instrucțiuni vizuale, maximizând în acest mod transparența interfeței.

Din cele prezentate mai sus se desprind două oportunități majore în dezvoltarea sistemelor de instruire asistată de calculator. Prima este reprezentată de convergența sistemelor informatice cu sistemele de instruire.

Această convergență va genera apariția sistemelor de instruire orientate–pe–persoane, sisteme ce pot fi utilizate cu succes la instruirea cursanților pentru cele mai variate domenii de activitate și la dezvoltarea celor mai diverse abilități/deprinderi la aceștia. De asemenea, sistemele orientate–pe–persoane pot face față unui spectru larg de tipuri de interacțiuni între utilizator și sistem și pot dezvolta instrumentele de lucru necesare atingerii celor mai ridicate nivele de cunoștințe. A doua oportunitate constă în faptul că asemenea sisteme sunt proiectate ținând seama de acțiunea fiecărei variabile a SIAC. Acest lucru va permite introducerea unui model interactiv de SIAC bazat pe o interfață cursant–calculator "transparentă" care permite utilizatorului să lucreze direct cu conținutul materialului de instruire și cu o interfernță minimă a secvențelor de control.

Cu toate acestea dezvoltarea unor SIAC eficiente este, încă, restricționată de capabilitățile tehnologice existente, de evoluția înregistrată de inteligența artificială și de motivarea organizațiilor implicate în domeniu astfel că depășirea acestor obstacole rămâne o prioritate a specialiștilor.

Un alt domeniu în care instruirea asistată de calculator capătă o pondere din ce în ce mai mare este instruirea la distanță.

Instruirea la distanță a fost definită de specialiștii ce-și desfășoară activitatea în instituții specializate, cu tradiție în domeniu și care reprezintă la ora actuală cele mai autorizate surse, ca fiind: o activitate de instruire deliberată, cu un scop bine determinat, planificată, structurată și mediată de către un profesor (instructor), recepționată și controlată de către un instruit ce operează într-un mod de lucru discontinuu cea mai mare parte a timpului.

Desigur că această definiție nu poate fi considerată universal valabilă, dar, după cum autorii prezentului articol au putut constata din recenzia surselor consultate, aceasta este cea mai apropiată de scopul principal și semnificația instruirii la distanță.

Termenul de instruire la distanță este utilizat cel mai adesea pentru a descrie, probabil, una dintre cele mai viabile alternative la sistemele educaționale clasice și anume la cele desfășurate în mod tradițional în clase special amenajate.

Luând în discuție principiul fundamental pe care se bazează funcționarea unui asemenea sistem alternativ de instruire se poate afirma că instruirea la distanță este aplicabilă atunci când instructorul și instruitul sunt separați de distanțe fizice iar tehnologiile de comunicare disponibile (adică: mijloacele video și audio, mijloacele informaționale și cele de imprimare), sunt concertate într-un sistem de comunicare în timp real, ce este utilizat să acopere lacunele educaționale.

Acest tip de sistem educațional poate furniza celor interesați o a doua șansă de a urma un program de instruire specializat, depășind în acest fel barierele temporale, de natură fizică sau psihică, precum și posibilități sporite celor ce vor să se perfecționeze sau să-și dezvolte noi abilități în cele mai diverse domenii de activitate.

Calculatorul se poate folosi ca mijloc de instruire dar și de transmitere a informațiilor către cursanți. Tehnologia comunicațiilor este astăzi capabilă să furnizeze mecanisme care să permită replicarea unei părți semnificative a fluxului de informații/cunoștințe predate în clasele de tip tradițional prin intermediul sistemului de instruire față–în–față, în clase de tip virtual, prin sisteme de instruire alternative.

În situația instruirii la distanță, procesul de predare cât și cel de învățare sunt la fel de eficiente atât în cazul predării față-în-față cât și în cazul învățării cu ajutorul materialelor de instruire, dar numai atunci când sunt îndeplinite o serie de condiții speciale, precum:

– metodele și tehnologiile utilizate sunt cele potrivite pentru atingerea obiectivelor urmărite,

– când există o interacțiune eficientă instructor–cursant și,

– când există un feedback periodic instructor -> student și student -> instructor.

Instruirea la distanță permite fluxului de informații/cunoștințe să poată fi reprodus în condiții dintre cele mai diverse din punctul de vedere al opțiunilor celor ce doresc să participe în mod activ la procesul de instruire, putându-se ajunge, prin particularizare, chiar la producerea unor conversații, între părțile implicate, ce pot fi catalogate ca făcând parte din clasa celor normale/obișnuite (adică a celor care au loc, în mod obișnuit, numai în cadrul sistemelor de instruire de tipul față–în–față).

În vederea îndeplinirii acestor cerințe, instructorul are la dispoziție o serie de opțiuni de natură tehnologică.

Acestea se pot clasifica în patru categorii mari și anume:

Vocale: categoria mijloacelor de instruire de tip vocal include tehnologiile telefonice interactive, audio-conferințele, lungimile de frecvențe radio ultrascurte, etc. Această categorie cuprinde numai mijloacele așa numite pasive (adică, monoalternative) și include casetofoane și radiouri.

Video: categoria mijloacelor video oferă posibilitatea de a utiliza imagini de film/video produse prin montaj în studiouri speciale (de exemplu: filme, casete video), imagini de film realizate în timp real combinate cu facilitățile de tip audio (adică de tip video monodirecționale sau duplex și audio duplex; de exemplu: audio-video conferințele) și imagini imprimate pe diferite formate speciale ce pot fi ulterior proiectate (cum ar fi formatele transparensis, diapozitivele, etc.).

Informaționale: calculatoarele trimit și primesc informația prin mijloace electronice (E-mail, videoconferință etc.).

Imprimarea: este un element fundamental al programelor de instruire la distanță și baza de la care au evoluat toate celelalte sisteme prezentate mai sus. Variate prin formate disponibile, această categorie include: cărți, studii, cataloage, ghiduri, manuale, programe și studii de caz.

Chiar dacă tehnologia joacă un rol cheie în depășirea obstacolului pe care-l reprezintă distanța în implementarea unor programe de instruire la distanță, instructorii trebuie să rămână concentrați asupra rezultatelor ce trebuie obținute și nu asupra tehnologiei utilizate la livrare.

Cheia realizării unui proces de instruire la distanță eficient este aceea de a concentra desfășurarea acestuia în vederea întâmpinării aspirațiilor cursanților, ținând cont în același timp de cerințele exprimate în conținutul cursului și de restricțiile la care instructorul trebuie să facă față, înainte de selecta un anumit sistem de livrare.

În general, o astfel de abordare sistematică va conduce la un amestec de mijloace media, fiecare din acestea servind unui anumit scop.

De exemplu:

Componentă de imprimare – dezvoltată poate acoperi conținutul de bază al unor materiale de instruire într-o măsură mult mai mare așa cum este cazul cursurilor cu un conținut mare de text, al programelor concentrate, al lecturilor și al acelor lecții cu o periodicitate mare de desfășurare (de exemplu: zilnic).

Conferințele interactive audio sau audio–video pot furniza o interacțiune în timp real de tipul celor față-în–față (sau voce–voce). Utilizarea acestui mijloc media este o ocazie excelentă și, totodată, o cale foarte ieftină de a coopta instructori de clasă (cu certe calități de oratori) și experți de renume.

Conferințele conduse prin intermediul calculatorului sau poștei electronice pot fi utilizate atât pentru a trimite mesaje cât și pentru a atribui feedback-ul (retroacțiunile) și alte comunicații personalizate unuia sau mai multor membri ai clasei. Deasemenea, pot fi utilizate pentru creșterea interacțiunii dintre studenți.

Casetele video pre-înregistrate pot fi utilizate pentru prezentarea lecturilor și prezentărilor vizuale cu conținut specific (personalizate).

Faxul poate fi utilizat pentru distribuirea sarcinilor, anunțurilor de ultim moment, pentru a primi de la cursanți răspunsurile cu privire la rezolvarea sarcinilor și pentru a furniza retroacțiuni periodice.

Utilizând o astfel de abordare integrată sarcina instructorului este de a alege cu multă atenție cea mai potrivită opțiune tehnologică. Principalul scop este acela de a construi un amestec de mijloace media, în vederea întâmpinării nevoilor studentului în așa fel încât procesul educațional să fie eficient și ieftin din punct de vedere al costurilor implicate.

Un program de instruire la distanță este eficient dacă a fost structurat cu atenție astfel încât acesta să se concentreze pe atingerea obiectivelor propuse și să vină în întâmpinarea aspirațiilor cursanților. Tehnologia potrivită poate fi selectată numai după ce elementele enumerate mai sus au fost înțelese în detaliu.

Această stare de lucru nu se poate produce instantaneu ci este un întreg proces de evoluție bazat pe foarte multă muncă și efort depus de multe individualități și organizații. De fapt, succesul programelor de instruire la distanță se bazează pe efortul integrat și consistent al tuturor părților implicate și anume al cursanților, al specialiștilor din cadrul instituțiilor de învățământ, furnizorilor de toate categoriile, echipelor de lucru și al administratorilor organizațiilor).

Acest lucru nu înseamnă altceva decât că sistemul de instruire la distanță implică în permanență lucrul în echipă. Desigur ca orice activitate desfășurată în echipă aceasta are și câțiva "jucători cheie". În cele ce urmează se prezintă rolul acestor jucători cheie în cadrul desfășurării procesului de instruire la distanță și a cerințelor la care aceștia trebuie să facă față.

Cursanții – Întâmpinarea aspirațiilor cursanților este piatra de încercare a oricărui program de instruire la distanță ce se dorește a fi eficient și, în același timp, testul pe baza căruia sunt judecate toate eforturile depuse în acest domeniu. Din punctul de vedere al contextului în care se desfășoară procesul educațional rolul primar/principal al cursantului este acela de a învăța.

Chiar și în cele mai potrivite împrejurări acest rol este o sarcină cu caracter descurajator, care pentru a fi îndeplinită, necesită motivație, planificare și aptitudinile/abilitățile necesare de a analiza și aplica cunoștințele dobândite prin procesul de predare. Când instruirea este facilitată să se desfășoare la distanță apar alte probleme, de altă natură, datorate faptului că cursanții sunt, în general, separați unii de alții astfel că sunt în imposibilitatea de a-și împărtăi impresiile personale și, totodată, au foarte puține posibilități (uneori chiar deloc) să intre în contact direct cu instructorii în afara orelor de clasă.

Ca atare, aceștia trebuie să se bazeze doar pe oportunitățile de ordin tehnic pentru a putea acoperi lipsa legăturilor directe cu colegii de clasă și instructorii.

Instituțiile de învățământ – Categoric, majoritatea eforturilor necesare a se depune pentru asigurarea succesului oricărui program de instruire la distanță apasă, aproape în totalitate, pe umerii instituțiilor de învățământ care pun în aplicare asemenea programe.

Responsabilitățile instructorilor ce predau în sistemul tradițional cuprind, printre altele, respectarea structurii cursului respectiv și asigurarea unui proces de predare corespunzător în vederea satisfacerii aspirațiilor studenților de a înțelege și de a acumula cunoștințele necesare.

Instruirea la distanță confruntă instructorii cu probleme speciale.

De exemplu, un instructor trebuie:

– să-și dezvolte capacitatea de înțelegere a caracteristicilor și nevoilor cursanților "la distanță" prin utilizarea metodei experiențelor "la prima mână" și să limiteze orice contact direct cu aceștia;

– să-și adapteze capacitățile de ordin profesional în funcție de aspirațiile și așteptările unei audiențe multiple și adesea, foarte diversă;

– să aibă cunoștințe detaliate cu privire la mijloacele tehnice și tehnologice utilizate la livrarea materialelor de instruire, păstrându-și totodată focalizată atenția asupra rolului pe care-l dețin și anume cel de profesor.

– să funcționeze ca un specialist eficient și capabil să dezvolte la cursanți abilități în conformitate cu obiectivele materialelor de instruire.

Furnizorii – Adesea, instructorii consideră că este un lucru bun să beneficiezi de serviciile unui furnizor, furnizor care să acționeze la fața locului în rolul unui pod de legătură între cursanți și aceștia. Pentru a fi eficient, un furnizor trebuie să înțeleagă faptul că cursanții trebuie să fie serviți și, de asemenea să satisfacă așteptările instructorilor. Și, poate cea mai importantă calitate a unui furnizor este aceea de a urma întocmai directivele stabilite de profesor.

Atunci când bugetul și logistica permit, rolul furnizorilor la fața locului poate crește, uneori până acolo încât aceștia să poată acoperi anumite subiecte de specialitate în măsura în care dovedesc un anumit grad de pregătire și dețin o oarecare experiență în domeniu.

Ca un rol minimal aceștia trebuie să instaleze echipamentele, să colecteze informațiile, să supravegheze modul în care decurge procesul de evaluare și să acționeze astfel încât să fie considerat ochii și urechile instructorului la fața locului.

Echipa ce asigură suportul necesar susținerii programelor de instruire (echipa tehnică de lucru) – Aceștia sunt cei ce asigură desfășurarea cu maximă eficiență a procesului în cauză și cei care rezolvă cu succes nenumăratele detalii necesare derulării unor astfel de programe de instruire la distanță.

Un program de instruire la distanță eficient reclamă, pe lângă alte facilități, existența unui sistem foarte bine pus la punct de servicii cu diferite funcțiuni, cum ar fi cele ce includ operația de înregistrare a cursanților, multiplicarea și distribuirea materialelor, acoperirea comenzilor de cărți, asigurarea respectării drepturilor rezultate din legea drepturilor de autor, prezentarea programelor de lucru și orarelor de activități, procesarea rapoartelor primite, managementul resurselor tehnice, etc.

Echipa tehnică de lucru (uneori denumită și echipa de susținere) este cu adevărat liantul care coordonează și canalizează în direcția corectă și în mod corespunzător eforturile ce treubuie a fi depuse pentru a asigurarea succesului programelor de instruire la distanță.

Administratorii – aceștia sunt în general factori ce influențează semnificativ planificarea și implementarea programelor de educație la distanță, dar care de obicei pierd contactul sau predau controlul managerilor tehnici odată ce programul a devenit operațional. Un administrator, în cazul sistemului de instruire la distanță este mai mult decât un simplu om cu idei.

Ei sunt adevărați constructori, factori de decizie și referenți. Adminsitratorii lucrează în strânsă colaborare cu echipa tehnică de lucru ce asigură suportul necesar desfășurării în bune condiții a programelor în cauză, având în vedere, în același timp, și crearea condițiilor necesare exploatării eficiente a resurselor tehnologice pentru punerea în operă a obiectivelor cu caracter educațional specifice instituției de învățământ ce promovează programe alterantive de instruire de acest tip.

Și cel mai important fapt este acela că administratorii mențin o focalizare cu caracter pur educațional de o așa intensitate încât se poate spune că acoperirea aspirațiilor cursanților, ce apelează la programele de instruire la distanță, sunt mai mult decât niște simple obiective ce trebuie îndeplinite și sunt de fapt principala și singura lor preocupare.

I.1.4 Avantaje si dezavantaje ale invatarii asistate de calculator

Utile pentru întelegerea mai adecvatã a educatiei la distantã sunt si anumite delimitãri conceptuale fãcute de diferiti autori:

Mai întãi ea se delimiteazã conform cu Tripathy de conceptul general de educatie. Aceasta este adesea asociatã cu un loc (campus) si nu cu procesul. educatia la distantã este tot educatie (inteleasã ca proces), dar acest proces se realizeazã la distantã. Marele atu al educatiei la distantã este flexibilitatea care asigura o întreagã gamã de optiuni.

Astfel, dacã întelegem educatia ca proces de formare a unor capacitãti la anumiti subiecti prin anumite modalitãti de interactiune, educatia la distantã se individualizeazã prin faptul cã foloseste doar anumite modalitãti de furnizare a instructiei prin tehnologii precum (corespondentã, video, audio, calculator) care nu presupun prezenta fizicã în acelasi loc si în acelasi timp a studentului si a profesorului.

De asemenea nu se confundã cu termenul de învãtare deschisã care sugereazã conform cu Michael Moore, ideea cã studentii se pot înscrie la cursuri sau programe fãrã constringeri si cã pot alege sã studieze orice subiect doresc ei.

Se mai diferentiazã si de termenul de învãtare la distantã deoarece a;a cum arata si Virginia Steiner institutiile/instructorii controleazã furnizarea educatiei, în timp ce studentul este responsabil cu învãtarea. Cu alta cuvinte învãtare la distantã e rezultatul dezirabil al educatiei la distantã.

Alt termen de care se mai distanteazã este cel de educatie distribuitã, care cu scopul unei instructii si învãtãri optime poate utiliza în amestec mai multe moduri de furnizare a instructiei. Cat si de cel de invãtare distribuitã care integreazã capabilitãtile interactive ale retelelor de calculatoare, multimediei si a calculatoarelor cu abordarea predãrii centrate pe cel ce învatã cum ar fi învãtarea cooperantã, activã sau cea prin descoperire Institutul pentru Tehnologie Academicã.

Altã precizare este aceea pe care o face Diana Thomas cã învãtarea flexibilã nu se suprapune întru totul cu învãtarea deschisã, învãtarea flexibilã, desemnînd dinamicile procesului de învãtare care au loc între cel ce învatã, expert si resursele de învãtare (…), relatiile care se stabilesc între aceste trei componente fiind determinate de: -scopul învãtãrii, capacitãtile celui ce învatã, ale expertului si ale resurselor de învãtare, si de nevoile acestora. În acest model, Diana Thomas spre deosebire de alte modele în care studentul este plasat în centru, plaseazã studentul într-o relatie echidistantã cu toate celelalte componente sugerînd astfel ideea cã si celelalte componente sunt la fel de împortante.

Asa cum reiese si din definitia datã de Tripathy educatia la distantã se asociazã intr-o anumitã mãsurã si din anumite puncte de vedere si cu educatia specialã, studiul acasã sau prin corespondentã, si educatia permanentã.

Dezvoltarea învățămîntului on-line are implicații diferite pentru școlile primare și cele secundare. Această abordare pare mai puțin accesibilă în școlile primare decît în cele de nivel mai ridicat, unde există posibilitatea ca cei care învață să fie independenți și motivați pentru învățare. Unii observatori afirmă că învățarea asistată de calculator nu numai că va deveni multivalentă, dar va pregăti universitățile și colegiile care-și vor pierde exclusivitatea în predare în învățămîntul postliceal.

Teama profesorilor de a fi înlocuiți de calculator pare să se răspîndească. Educatorii știu că tehnologia va lua locul oamenilor. Așa a fost și va fi în continuare. În această problemă, temerile și bănuielile profesorilor sunt justificate. (Doyle) Cei care susțin folosirea ICT (tehnologia informației și a comunicației) pentru predarea alternativă au sugerat că acest lucru va da profesorilor posibilitatea să facă ceea ce știu mai bine și rolul profesorului se va schimba de la o persoană care împărtășește cunoștințe la antrenor, mentor. Numai timpul va demonstra dacă aceste predicții vor fi general valabile. Ultimii indicatori arată că tehnologia este folosită pentru a reduce contactul direct profesor/student.

Apariția universităților și a colegiilor care oferă predare on-line, a cursurilor și programelor școlare, competiția între studenți vor ridica multe întrebări. Acreditarea cursurilor și programelor on-line devine o problemă. Este o situație interesantă, ținînd cont că numărul studenților este finit.

Dacă tot ceea ce facem este să îmbinăm tehnologia pe căile existente, nu vom fi capabili să folosim tehnologia în educație.

Este necesar să susținem dezvoltarea cadrelor didactice și suportul instructorilor care nu se așteaptă să folosim tehnologie în cadrul predării, dar să dezvoltăm partea tehnologică a literaturii de specialitate pentru studenți. De asemenea, în era tehnologică, este nevoie în creștere de respectarea drepturilor asociată cu libertatea informației și protejarea secretelor.

Pregătirea din școală înseamnă aprovizionarea școlii cu surse de informație atît în formă scrisă cat și electronică, întreținute în mod regulat, echipate cu calculatoare standard, tehnici de tipărire moderne. Aceste lucruri ar trebui să fie conduse de un profesor specializat în domeniu. Să se păstreze legături cu alte surse accesibile de informație, biblioteci publice sau științifice, instituții culturale, științifice, educaționale și posibilitatea de acces la Internet.

Predarea ICT (tehnologiei informației și comunicației) predomină în școli. Programele educaționale, standardele și programele școlare, dar mai ales în conștiința oamenilor specializați, informatica se schimbă din concepția limitată ca știință despre tehnica manipulării calculatoarelor. Informația este luată ca un articol final și predarea este centrată pe problemele păstrării și transformării informației în locurile adresate. Apar numeroase întrebări legate de problema informației, întrebări despre comprimarea informației și stabilirea valorii informației într-o scară a cunoștințelor sociale care este complet omisă în învățămînt. Predarea a sfîrșit într-un cerc vicios datorat unei concepții limitate asupra științei informaticii ca aplicată problemelor legate de cunoașterea întrebuințării calculatoarelor. Apar grupuri de studenți excepționale (cîteodată acest lucru datorîndu-se posibilităților părinților) care se află deasupra altor studenți și chiar a profesorilor îndrumători. Cum școala își pierde abilitatea de a impune importanța în cadrul educației personalităților echilibrate și maleabile, priceperea de a mînui informația poate deveni singurul criteriu pentru a afla calitatea unei persoane. Avantajele care sunt legate de aceste îndemînări pot conduce la alegerea acestor persoane pentru a avea posibilitate și acces ușor în ICT.

La ce întrebări ar trebui să răspundem dacă vrem să integrăm ICT (tehnologia informației și comunicației) în educație?

Cum să formăm un sistem educațional în care studenții și de asemenea profesorii să învețe să considere ICT ca fiind o unealtă folositoare pentru formarea și dezvoltarea cunoașterii?

Cum să administrăm abilitatea de a lua, sorta și alege informația, de a fi priceperea de bază?

Cum să înfruntăm tendința de a schimba căutarea de informație cu știința și înțelegerea subiectului?

Cum să luăm un cadru de lucru pentru schimbarea și împărtășirea de experiență în mijlocul studenților, profesorilor și a persoanelor interesate?

Din ideile care sunt disponibile în acest moment despre societatea informatizată avem următorul răspuns: pentru fiecare persoană, care vrea să se afirme, este necesară învățarea de-a lungul întregii vieți (life long education). Rolul școlii va fi să-l pregătească pentru acest lucru, să învețe persoana cum să învețe.

Prin însãsi natura ei educatia la distantã apeleaza inevitabil la o tehnologie sau alta pentru a transcende distantele ce separã pe profesor de student. Pe parcursul evolutiei ei istorice pentru a deveni cît mai eficace educatia la distantã a recurs întotdeauna la noile tehnologii ale vremii care facilitau procesul comunicãrii, o componentã esentialã în procesul instructiei. Astfel, de la serviciile de posta care asigurau transmiterea de materiale didactice pentru studiul prin corespondentã, la tehnologiile audio/video pe suport magnetic, si mai apoi la cele prin difuziune pe calea undelor, educatia la distantã a ajuns astãzi la folosirea a ceea ce înseamnã multimedia, si retelele de calculatoare care permit comunicarea si transferul de resurse informatice de tot felul, practic instantanee între mai multe site-uri din diferite pãrtii ale lumii.

Computerele au devenit în prezent o parte integrantã a multor programe de învãtare la distantã. Indiferent dacã sunt folosite ca instrumente de comunicare între student si profesor sau ca instrumente de furnizare a instructiei, ele servesc ca un element de fortã pentru programele de educatie la distantã. Echipamentul de care e nevoie pentru un program de educatie la distantã include: un computer cu monitor color, modem, softuri de acces la comunicare , si utilitare de bazã.

Calculatoarele sunt folosite în educatia la distantã în mai multe moduri: e-mail, acces Internet, cursuri on-line, conferinte pe conputer, si audiografice.

În învãtarea la distantã e-mail-ul e frecvent folosit ca un instrument prin intermediul cãruia studentii discutã cu ceilalti studenti si cu profesorul despre lectiile lor, cît si pentru a comunica tot felul de aspecte.

Internetul cu cele peste 40.000 de retele ale sale, asigura resurse inestimabile. Folositã împreunã cu programele de învãtare la distantã, informatia de pe Internet devine o parte din programul general de instructie.

Cursurile on-line devin o parte importantaã din învãtarea la distantã. Indiferent daca ele folosesc Internetul sau alte forme de e-mail, lectiile furnizate folosind aceastã tehnologie sunt disponibile 24 de ore pe zi, si 7 zile pe sãptãmînã. Multe din aceste lectii sunt parcurse de studenti în propriul lor ritm fãrã prezenta continuã a unui instructor.

Conferinta pe computer permite studentului sã vadã aceastã informatie pe ecranul computerului lor si în acelasi timp sã si interactioneze intr-un fel cu acea informatie. Studentii pot introduce text, pot manipula icoane, si pot lucra în colaborare pe grafica (cu cei de pe alte site-uri).

Conferintele audiografice adauga elementul auditiv în cnferintele din retelele de calculatoare. Înainte era necesar un echipament special pentru aceastã tehnologie. Azi majoritatea programelor folosesc computere standard si telefoane pentru a permite studentilor sã interactioneze vizual si auditiv în acelasi timp.

Elementul vizual dã viatã pregãtirii la distantã. La acesta se adaugã învãtãrii dimensiunea video care este cea mai importantã. Aceasta permite studentilor sã participe în activitãti cooperante cu studenti din alte locuri si sã participe activ în demonstratii. Un avantaj în plus este faptul ca atît studentul, cît si instructorul primesc unii de la altii replici vizuale.

În educatia la distantã sunt folosite douã tipuri de tehnologii video: cu un singur sens; si cu douã sau mai multe sensuri. În calea video cu un singur sens imaginea circulã numai în sensul indicat de numele destinatiei. Multe site-uri pot vedea pe instructor, dar instructorul poate vedea doar pe studentii prezenti în locul în care se afla el/a. Cel mai obisnuit mod de a furniza imaginea, într-un singur sens e prin transmisie satelit. Programele prin satelit sunt folosite atunci cînd ele sunt trimise în locuri diferite de a lungul unei mari arii geografice.

În conferintele video în douã sensuri (intre doua puncte), sau mai multe sensuri (puncte multiple), semnalele video circulã în ambele directii. Fiecare site, aude sau vede pe fiecare din celelalte site-uri. Fiecare e echipat în acelasi timp cu camare video, microfoane si monitoare.

Analizã comparativã a tehnologiilor de educatie la distantã.

Istoria educatiei la distantã este în bunã mãsurã istoria dezvoltãrii tehnologice a comunicatiilor umane. Tipãriturile au reprezentat baza de la care au evoluat toate celelalte sisteme de furnizare la distantã a instructiei, si care mai reprezintã si în prezent un element de fortã în programele de educatie la distantã. Apoi au fost adoptate în educatia la distantã tehnologii precum casetele video, audio si sistemele de conferinte pe calea undelor, urmînd ca în prezent sã fie adoptate din ce în ce mai mult tehnologiile informatice si de comunicare ce pot îmbina facilitãtãle tuturor celorlalte mijloace.

Analiza comparativã a acestor tehnologii se poate realiza în functie de mai multe criterii. În primul rînd, dupã nivelul de învãtãmînt la care pot fi ele utilizate, se remarcã faptul cã în functie de complexitatea materialului de învãtare elaborat, desi la prima vedere par mai facile si mai eficace de utilizat mijloacele mai populare precum casetele video sau audio si materialele scrise atît pentru cei mici cît si pentru adulti, interactivitatea crescutã pe care o permite calculatorul, face ca acesta sã se impunã tot mai mult atît în rîndul adultilor cît mai ales si al copiilor si tinerilor.

Apoi, în ceea ce priveste frecventa apelului la aceste tehnologii pot fi distinse trei moduri de utilizare a acestora: -la nivelul unei singure lectii, sau doar la o parte a unei lectii; -la nivelul mai multor lectii (a unui capitol); si la nivelul unor cursuri integrale. Din aceastã perspectivã, fiecare din tehnologiile enumerate mai sus se preteazã pentru fiecare tip de adoptare a tehnologiei.

În ceea ce priveste modul concret de proiectare a instructiei, în televiziunea instructionalã, se elaboreazã mediul de instructie în termeni vizuali, în timp ce în conferintele audio se pune accentul pe elementele auditive, conferintele audio/video luînd în considerarea ambele aspecte, iar în conferintele din retelele de calculatoare, la toate acestea se adaugã si posibilitatea unui control crescut al interactiunilor si implicit al învãtãrii.

Fiecare din aceste tehnologii are punctele ei slabe si forte, si cu toate cã unele din aceste avantaje si limite sunt comune mai multor tehnologii, este utilã îmbinarea pe cît posibil a acestora în cursurile la distantã. Tipãriturile, oferã avantajul cã sunt utilizabile în orice cadru nefiind necesar nici un echipament special. Desi s-a argumantat în favoarea lor cã ele sunt si ieftine, sunt si familiare si se folosesc cu usurintã, aceste avantaje sunt preluate treptat si chiar depãsite de calculator. Materialele tipãrite, în schimb oferã o imagine limitatã asupra realitãtii, în ciuda ilustratiilor disponibile, fiind dificilã reprezentarea dinamicii fenomenelor. În învãtarea cu astfel de materiale este necesarã în acelasi timp o motivatie ridicatã pentru a termina cu succes toate sarcinile, iar lipsa unui feedback imediat si a interactiunii, constitue alte limite importante, la care se mai adaugã si dependenta de capacitãtile de citit.

Fatã de aceasta, televiziunea instructionalã, este si ea un mediu familiar, dar exceleazã prin facilitãtile de simulare multimedia, prin interactivitate si prin faptul cã poate fi folositã ca un instrument motivational. Prezentînd limitele ce tin de costurile ridicate si de consumul mare de timp pentru producerea si implementarea ei, si dificultatea de revizuire si de aducere a ei la zi.

Instructia audio prezintã avantajele cã folosind liniile telefonice publice este interactivã si ieftinã, dar nu poate fi eficientã decît în combinatie cu alte tehnologii, prezentînd limitele de impersonalitate (eliminînd indiciile nonverbale) si de restrictionare a continutului ce poate fi transmnis oral.

Dezvoltarea rapidã a retelelor de calculatoare si cresterea puterii de procesare a pc-urilor, scãderea preturilor si cresterea accesului la acestea, a condus la o utilizare pe scarã largã în educatia la distantã a calculatoarelor. Acestea permit o învãtare într-un ritm propriu, în instruirea asistatã, se individualizeazã învãtarea printr-un feedback imediat, iar materialele de învãtare elaborate se pot aduce la zi fãrã costuri ridicate si pot fi chiar prelucrate si structurate cu mai mare usurintã de studentii individuali. Multe din aceste avantaje se pot constitui în acelasi timp si în dezavantaje. Astfel dezvoltarea continuã a tehnologiilor informatice conduce la o uzare moralã rapidã a materialelor de învãtare transpuse pe astfel de suporturi. Si lipsa de familiaritate cu acest tip de tehnologie pentru marea masã a populatiei constitue un inconvenient major pentru implementarea ei în programele de educatie la distantã.

Alegerea unui mod de educatia la distantã.

Pentru a alege un mod de educatie la distantã, mai intîi trebuie sã se identifice nevoia de educatie sau scopul educational. Trebuie trecute în revistã toate tehnologiile si vãzut care se potriveste cel mai bine scopului de predare. Dacã sunt mai multe cursuri trebuie investigat ce tehnologia se potriveste pentru fiecare curs. Apoi trebuie analizate caracteristicile si nevoile populatiei tintã. Nu tebuie ca o anumita tehnologie sã acapareze cu totul pe proiectantii cursului la distantã. Avînd caracteristicile si nevoile populatiei tintã bine definite se incearca folosirea unei varietãti de tehnologii care sã rãspundã acelor nevoi. De exemplu, daca studentii au calculatoare vechi si modemuri încete nu se va preda cursul în întergime prin IRC, MOD, sau WWW. Nu e neapãrat necesar sã se adopte ultima tehnologie de vreme ce chiar si optiunile tehnologice mai desuete precum un telefon sau fax se pot dovedi foarte eficace. Optiunea pentru o varietate de tehnologii ar trebui sã conducã dupã cum aratã si Virginia Steiner la o adaptabilitate crescutã la tehnologiile ce se imbunãtãtesc continuu

I.2. Evolutia istoricã a educatiei la distantã

I.2.1. Aparitia educatiei la distanta

Educatia la distantã are o istorie lungã, începînd cu ultima parte a secolului al XIX-lea în U.S. Aceasta evolutie dupã cum aratã Michael Moore este descrisã de patru stadii mai importante:

– studiul independent sau prin corespondentã;

– universitãtile deschise;

– teleconferinta si consortiul;

– multimedia si retelele de calculatoare.

Studiul independent sau prin corespondentã (1980 pînã astãzi)

Cea mai veche formã de educatie la distantã presupune folosirea materialelor tipãrite distribuite prin postã (studiul prin corespondentã). Aceasta formã de învãtare la distantã se mai practicã si astãzi, în special pentru cursurile comerciale de studiu acasã dupã cum aratã Arun Kumar Ttripathy. În trecut interactiunea dintre student si profesor se fãcea prin postã dar azi putem vorbi si de telefon, faz, e-mail. Studiul independent este termenul folosit de colegii si univwersitãti pentru cursurile prin corespondentã. Desi cursurile prin corespondentã încã se bazeazã în cea mai mare parte pe materiale tipãrite, în ziua de azi ele sunt susceptibile sã includã si casete audio/video precum si software. Din perspectiva predãrii/învãtãrii, ceea ce este important în aceasta forma de educatie la distantã este faptul cã studentii lucreazã în mod individual (adesea în ritmul lor propriu) si interactioneazã relativ putin cu instructorul lor. Unul din cele mai importante aspecte administrative în studiul prin corespondentã este verificarea dacã studentul a terminat toate sarcinile de învãtare, din acest motiv, se pune un mare accent pe examene si proceduri de testare.

Universitãtile deschise U.D. (1969 pînã astãzi)

Dezvoltarea universitãtilor deschise se datoreazã pe de o parte dorintei crescînde de a folosi mai mult media (în special radioul si televiziunea) în cursurile de învãtare la distantã, iar pe de alta parte dorintei de a deschide învãtãmîntul superior pentru un procentaj mai mare al populatiei. Ideea era aceea ca folosind media si eliminînd cerintele de intrare, cursurile si specializãrile la nivelul învãtãmîntului superior puteau fi oferite la un pret acceptabil pentru mult mai multe persoane. Universitatea Deschisî Britanicã înfiintatã în 1969) este prima institutie care a pus în practicã aceastã formã de educatie la distantã. Azi existã nenumarate U.D. în toata lumea. Acestea au introdus unele noi elemente în procesul de predare/învãtare la distantã: folosirea unor echipe pentru dezvoltarea cursurilor; folosirea tutorilor; centre regionale de studiu; si introducerea materialelor audio/video în materialele de curs.

Difuziunea si teleconferinta (anii 1960 pînã în prezent)

Desi difuziunea educationalã s-a practicat în U.S. începînd cu prima parte a sec. XX (anii '20 pentru radio si '50 pentru televiziune) ea nu a devenit o componentã obisnuitã în cursurile de educatie la distantã pînã în anii '70 cînd au apãrut PBS-urile si ITFS-urile, si televiziunea prin cablu. Cam în aceeasi perioadã si audioconferinta a cãpãtat popularitate pentru programele de educatie la distantã la mai multe universitãti. La începutul anilor '70 au început sã fie folositi satelitii pentru difuziunea televizatã si ideea teleconferintelor a început sã prindã rãdãcini. Deoarece televiziunea si teleconferintele necesitau mari sume de bani pentru a se dezvolta, si cereau sã fie eficace la pret pentru un mare public, au inceput sã se dezvolte consortii pentru a realiza economiile la scara doritã. Conferintele audio si cele televizate au adãugat doua dimensiuni importante la educatie la distantã: grupuri de studenti strînsi laolalta la fiecare site si interactiunea în timp real între studenti si instructor.

Multimedia si retelele de calculatoare.

Cu disponibilitatea larg rãspînditã de a avea un computer personal devin viabile pentru scopurila educatiei la distantã doua noi forme de tehnologii: multimedia (în special CD-ROM-ul) si retelele de calculatoare. CD-ROM-ul înseamnã cã un mare numãr de materiale de curs (inclusiv audio si video) pot fi distribuite eficace sub aspectul costului cãtre studenti. Iar retelele de calculatoare permit cursurilor sã beneficieze de e-mail si conferintele pe calculator. Desi nici una din aceste dezvoltãri nu prezintã capabilitãti cu totul noi în procesul de predare si învãtare, ele reprezintã totusi, dupã cum aratã si Michael Moore modalitãti de a prezenta mai multe informatii si care asigurã o interactiune mai mare între studenti si instructori decît tehnologiile precedente. În acest sens ele fac educatia la distantã mai usor realizabilã si mai puternicã.

I.2.2. Tipuri de educatie la distanta

Educatia la distanta nu este un fenomen nou în câmpul educational, ci constituie o modalitate de predare si învatare cunoscuta si practicata de cel putin o suta de ani.

a) Educatia prin corespondenta

Înainte de aparitia si folosirea în masa a noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii, educatorii foloseau materialul tiparit si serviciile postale pentru ceea ce se numea educatie prin corespondenta. Înca din 1910, un studiu dedicat unei institutii de instruire la distanta ne da masura a ceea ce se petrecea în Statele Unite si Canada: "Nu mai putin de 1600 de persoane sunt antrenate în activitati de instruire de catre Scoala Internationala prin Corespondenta, a carei misiune principala este de a patrunde în masa eterogena a umanitatii pentru a descoperi, directiona si convinge indivizii de beneficiile educatiei. Nu cunosc o alta inovatie printre metodele existente mai revolutionara si mai radicala decât aceasta. Avem de-a face aici cu o institutie care cheltuieste anual peste doua milioane de dolari pentru a crea o cerere de educatie.".

Aceasta forma a educatiei la distanta ramâne înca o modalitate de instruire viabila acolo unde nu sunt înca dezvoltate infrastructurile necesare unei abordari moderne si mai eficiente.

Mai trebuie semnalate aici unele dintre formele actuale ale educatiei prin corespondenta, în care materialele pentru învatare sunt în format electronic si pot fi livrate pe dischete, CD-ROM sau direct prin e-mail. Se obtin astfel unele avantaje fata de învatamântul la distanta prin corespondenta postala: reducerea costurilor, personalului si spatiilor de depozitare.

b) Educatie prin radio

Educatia la distanta prin radio a avut o popularitate mai scazuta, fiind folosita odata cu dezvoltarea extraordinara a acestui nou purtator de informatie si dizolvându-se în celelalte functii ale comunicarii prin mass-media: promovarea culturii, informarea, socializarea si chiar divertismentul. Imediat dupa obtinerea primei licente de educatie prin radio de catre Universitatea din Salt Lake City, în 1921, apareau si în România primele aprecieri cu privire la metodele pedagogice noi oferite de radiodifuziune. La sugestia lui Dimitrie Gusti, în calitate de presedinte al Societatii Române de Radiodifuziune, s-au organizat începând cu 1930 doua conferinte prin radio pentru clasele inferioare si superioare. Fara îndoiala, radioul si-a avut perioada lui de predominanta pozitiva în perimetrul instructiei si educatiei scolare de tip informal.

c) Educatie prin televiziune

Similar este cazul educatiei prin televiziune, care preia, de asemenea, la un moment dat, de la carte/manual si presa, multiple sarcini de stocare si transfer a informatiei aflate într-o adevarata explozie. Prin mijloacele sale ample si variate si beneficiind de avantajul familiaritatii, televiziunea contribuie la informarea culturala, dar poate fi utilizata si pentru educatie, mentinându-se ca alternativa pedagogica în centrul de interes al educatorilor din 1945 (când Universitatea de Stat din Iowa obtine prima licenta) si pâna spre mijlocul deceniului al optulea. Cercetarile au demonstrat ca rezultatele obtinute prin televiziunea scolara nu sunt inferioare celor obtinute prin învatamântul traditional. Distinctia ce se impune este între 1. emisiunile TV cu caracter educational general, care urmaresc obiective instructive prin influenta educativa difuza si 2. emisiunile proiectate si realizate în functie de programe de tip scolar, ca forma alternativa de învatamânt, ce beneficiaza de avantajele specifice educatiei la distanta: un profesor poate conduce situatii de învatare pentru un numar mai mare de elevi; sunt prezentate elevilor realitati inaccesibile observatiei directe; atractivitatea materialelor prin îmbinarea imaginii cu sunetul; continuturile transmise pot avea girul unor personalitati prezente la lectie; anularea impedimentului distantei; reutilizarea ulterioara a materialelor etc.

În ciuda raspândirii lor pe arie larga si fortei de seductie pe care o au pentru educatori pentru acest atu, aceste mijloace moderne de comunicare în masa se abat de la prezenta în rândul mijloacelor educative eficiente prin doua neajunsuri majore:

Receptorul fiind o masa mare si eterogena de oameni, a te adresa oricui comporta riscul de a nu te adresa nimanui; nu exista siguranta receptarii mesajului de catre cei carora le este adresat în mod special (nu putem fi siguri ca elevii vor recepta o emisiune despre literatura, pregatita special pentru ei).

Comunicarea prin radio si televiziune are, în esenta, un caracter unidirectional, lipsind conexiunea inversa; între emitator si receptor nu exista un dialog permanent si real.

d) Educatie prin Internet

Un alt tip de predare-învatare la distanta, care câstiga teren pe zi ce trece, este educatia prin Internet. Cursurile suport sunt stocate pe un computer într-o forma specifica si un navigator uzual pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un program special, permite cursantilor sa acceseze informatiile în ritmul propriu de asimilare. Materialele de învatare sunt prezentate într-o forma multimedia – prin îmbinare de text, sunet, imagine si chiar scurte filme – si în modul hyperlink – un model structural în care accesul la alte informatii se realizeaza prin legaturi multiple de la o singura pagina; la rândul lor alte pagini permit revenirea, aprofundarea prin accesarea altor pagini cu subiect similar sau saltul la alte tipuri de informatii.

Acest tip de materiale 'fara suport pe hârtie' au o serie de avantaje:

– se înlatura necesitatea spatiilor de depozitare si personalului numeros;

– costuri de expediere reduse;

– flexibilitate pentru student în sensul posibilitatii alegerii portiunilor care se tiparesc si care ramân în format electronic;

– expedierea la student exact la timp în sensul accesului la material exact când si unde este necesar;

– integrarea unei varietati de medii de învatare: text, grafica, imagine statica si animata, sunet, scurte filme;

– acces la materiale din alte sute de mii de surse, unele prin linkuri (legaturi ) directe din situl de origine;

– integrarea legaturilor cu tutorii si cu alti studenti, prin intermediul Web sitului

Indicatori de comparatie

La un studiu de fezabilitate în vederea implementarii uneia dintre formele de educatie la distanta, comparatia între acestea poate fi facuta printr-o serie de indicatori ce caracterizeaza, dupa unii cercetatori, o paradigma a învatamântului la distanta:

– scala – numarul participantilor implicati într-o activitate de învatare pe o durata determinata;

– simetrie – gradul în care se poate focaliza atentia pe fiecare participant (invers proportionala cu marimea clasei);

– perceptie – calitatea tehnica a materialelor primite de participanti;

– interactivitate – durata de timp minima în care se poate obtine un raspuns într-o interactiune;

– co-locatie – distanta fizica ce desparte participantii;

– mijloace – evantaiul de mijloace/ instrumente de lucru de care dispun participantii pentru învatare si comunicare;

– costuri – cheltuielile unui cursant pentru atingerea unui set stabilit de obiective;

– timp – nivelul de control al timpului necesar unui cursant pentru a atinge un obiectiv de învatare.

Modele de educatie la distanta

Spatiul limitat din institutii, precum si diverse dificultati întâmpinate de unii studenti, în jonctiune cu necesitatea pregatirii pe tot parcursul vietii ce conduce la o cerere de educatie sporita, conduc la luarea în considerare de catre institutiile traditionale a alternativelor învatamântului deschis si la distanta. Diverse modele de educatie la distanta pot fi adoptate, în functie de scopul urmarit, cererea de educatie si resursele disponibile:

1. Model de sine statator

Presupune o institutie exclusiv virtuala, care va asigura urmatoarele functii:

– Dezvoltarea programelor educationale (inclusiv proiectarea materialelor pentru învatare)

– Tutoriat si îndrumare

– Producerea, stocarea si distribuirea materialelor pentru învatare

– Administrare si probleme financiare

– Marketing

– Evaluare si acreditare

Argumentele pentru un sistem educational constituit exclusiv pe criteriul instruirii la distanta sunt urmatoarele:

– Structurile administrative ale sistemelor educationale conventionale nu corespund dezvoltarii si managementului sistemelor la distanta.

– Institutiile traditionale considera adesea educatia la distanta ca având rezultate inadecvate, asadar sunt rezervate în a le aloca resurse.

– Cerintele studentilor la distanta pot fi mai bine satisfacute daca institutia este dedicata în întregime cerintelor acestora.

Caracteristicile populatiei tinta sunt total diferite în sistemul conventional fata de cel la distanta.

Pedagogia educatiei la distanta difera de cea a învatamântului traditional.

Aceste institutii se clasifica în doua tipuri: multi-sectional – asigura pregatire în mai multe domenii si uni-sectional – asigura pregatire într-un singur domeniu.

2. Departament de educatie la distanta în cadrul unei institutii de învatamânt existente.

Argumentele pentru un asemenea sistem bimodal sunt:

– Materialele suport pentru învatare pregatite de cadrele didactice pot servi în egala masura studenti interni si externi de campus.

– Materialele de autoinstruire încurajeaza învatarea independenta a ambelor categorii de studenti.

– Studentii pot opta pentru unul sau altul dintre sisteme.

– Studentii la distanta beneficiaza de traditia si renumele institutiei si se supun standardelor acesteia.

– Cadrele didactice sunt încurajate pentru practicarea unui învatamânt mai interactiv.

3. Structuri cooperative

Diverse institutii lucreaza în comun, atât în activitatea de educare cât si în îndeplinirea celorlalte functii ce le revin (productie si distributie de suport pentru învatare, administrative etc.). Aceste institutii nu înscriu studenti în mod direct, ci ofera servicii pentru institutiile de învatamânt propriu-zise.

4. Structuri hibride

Ca rezultat al îmbinarii diverselor structuri din modelele descrise anterior.

În afara descriptorilor modelelor de educatie la distanta de mai sus, care poarta cu sine gradul de aplicabilitate practica în varii situatii, se mai pot enumera câtiva factori care influenteaza alegerea unei structuri:

– Scopul educatiei. Daca se urmareste pefectionarea cadrelor didactice în sensul familiarizarii cu prevederile reformei învatamântului, atunci optiunea ar putea fi pentru un model de sine statator sau dual, unisectional.

– Necesitatile pentru educatie. O universitate deschisa este cea mai buna solutie pentru cerinte mari.

– Resurse disponibile – umane, fizice si financiare.

– Gradul autonomiei si controlului – dependente de orientarea si sustinerea de la nivelul politicilor educationale.

În general, institutiile educative prefera adoptarea unui sistem bimodal de organizare, prin proiecte specifice care creaza o institutie virtuala în cadrul uneia traditionale. Efectele sunt evidente în timp relativ scurt – o universitate înscriind de zeci de ori mai multi studenti decât pot încape în salile sale de curs – dar efectele pe termen lung sunt cele vizate, institutiile cu traditie ocupând un loc în spatiul educativ de mâine, spatiul virtual, catre un viitor al "universitatilor fara sedii, legate (mai întâi) de oameni si de idei". (Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi – martie 2000)

I.2.3. Trãsãturile principale ale acestei evolutii

În primul rînd, evolutia educatiei la distantã a fost influentatã de o nouã viziune asupra relatiei dintre predare si învãtare care s-a dezvoltat în ultimii 15/20 de ani si care a fost puternic influentatã de stiintele sociale si cognitive, care a facut ca în prezent sistemul educativ sã se concentreze mai degraba asupra învãtãrii decît asupra predãrii. Noile teorii ale învãtãrii au schimbat natura învãtãrii si perceptia celui ce învatã. Cunoasterea este consideratã ca fiind construitã social prin actiunile, comunicarea si gîndirea celor ce invatã. În plus viziunea clasicã a predãrii ca transmiterea sau furnizarea de elemente curriculare s-a schimbat în modelarea unei practici experte si promovarea conversatiilor de învãtare care negociazã întelesul pentru a provoca schimbãri în conceptele celui ce învatã si strategii orientate cãtre performante înalte. Caz în care, profesorii vor cãpãta treptat mai degraba un rol de consilier, manager, facilitator al învãtãrii, decît de furnizori de informatii. Aceastã evolutie generalã este doveditã si de terminologia folositã care a trecut în englezã de la educatie la distantã la învãtare la distantã.

Mai mult, în cadrul învãtãrii s-a fãcut distinctie între învãtare la distantã închisã si învãtare la distantã deschisã, flexibilã, universitate închisã respectiv universitate deschisã. Cele închise de tip clasic, limiteazã în principiu accesul studentilor numai la aceia cu diplome de scolarizare secundarã. În timp ce universitãtile deschise acceptã orice persoanã de peste 18 ani, indiferent de calificarea sa. În esentã filosofia U.D. se fondeazã pe cele patru deschideri: de acces, curriculare si program, organizarea si managementul studentului , durata si orar flexibil.

Apoi educatiei la distantã a fost încurajatã si de identificarea a douã nevoi diferite ale celor ce învatã:

– unii sunt interesati sã parcurgã tot curriculum-ul pentru a obtine o (noua) diplomã, un (nou) grad. Acestia sunt de obicei aceia care sunt deja implicati în viata profesionalã si lucreazã deja, iar educatia la distantã este pentru ei singurul mod de a începe sã urmeze un grad complet în curriculum-ul de nivel superior, este o a doua sansã la educatie pentru ei. Iar pentru acestia se impun toate constringerile care tin de universitãtile clasice precum: evaluare, examinare, curriculum.

– altii vor doar sã capete unele noi cunostinte, o noua calificare legatã de practica lor profesionalã. Ei sunt interesati doar de o anumitã chestiune, sau de o anumitã abilitate tehnica de care au nevoie pentru aducerea la zi a competentelor lor, sau de lãrgirea practicii profesionale. Ei deci, nu sunt interesati prea tare de obtinerea unei diplome dupã un ciclu curricular complet. A avea o mai bunã calificare pare sã fie principalul si singurul lor tel.

Un alt factor care a influentat evolutia educatiei la distantã a fost si întelegerea importantei relatiei dintre predare si cercetare în institutiile de învãtãmînt superior care este vãzutã diferit de cele douã tipuri de universitãti: -în cele închise, profesorii titulari sunt implicati în cercetarea fundamentalã cel putin în aceeasi mãsurã dacã nu chiar mai mult decit în predare; iar la universitãtile deschise rolul profesorului este în primul rînd de a preda si difuza cunostinte, cercetarea fiind doar o activitate accesorie.

În functie de optiunile metodologice pentru una sau alta din aceste puncte de vedere repercursiunile sunt majore nu numai asupra formelor de organizare a acestor institutii, ci si în special asupra metodologiei de proiectare a documentelor de predare.

I.3. Învățarea cu ajutorul web-ului

I.3.1. Geneza si evolutia Internetului

Internetul îsi are originea într-o retea militarã experimentalã de comunicatii, numitã ARPAnet (reteaua agentiei de cercetãri avansate) care a fost proiectatã acum 20 de ani cu scopul de a supravietui functional în cazul unei conflagratii si distrugeri a unei pãrti a retelei Jalobeanu Mihai. Astfel, chiar dacã anumite puncte ale retelei sunt distruse de un eventual atac, infrastructura retelei nu are prea mult de suferit si îsi poate continua activitatea prin celelalte puncte ale sale care rãmîn intacte printr-o reconfigurare a sistemului. Asa s-a ajuns la un sistem care poate schimba automat cãile de transmisie a informatiilor în cazul unor defectiuni sau a unor blocaje datorate supraîncãrcãrii Jalobeanu Mihai.

La început aceastã retea a fost rezervatã exclusiv folosului functionarilor guvernamentali si cercetãtorilor în computer science. Cu timpul însã, dezvoltãrile tehnologice si extinderea retelelor locale au condus la ideea interconectãrii acestor retele. Ideea aceasta ambitioasã a determinat construirea unor supercalculatoare si a condus la o organizare ierarhicã si modularã a retelelor. Pasul urmãtor a fost finantarea de cãtre NSF (Fundatia Nationala pentru Stiintã a S.U.) a conectãrii campusurilor universitare, ce a determinat realizarea unor retele intermediare, de cãtre companii si organizatii care aveau si sarcina de a le întretine. Tocmai implicarea, conform spiritului specific american a unor firme precum IBM, MCI care au evoluat ulterior ajungînd adevãrate consortii, a fãcut posibilã dezvoltarea unor nuclee proprii care sã permitã accesul rapid în retea a milioanelor de utilizatori din toata lumea care folosesc astãzi Internetul în mod constant.

Astãzi Internetul reprezintã un ansamblu de mii de retele întretinute de mii de organizatii distincte de pe tot globul, astfel încît pentru utilizatorii simpli nu exista o organizatie centralã sau o autoritate supremã. Pentru asigurarea unui minim necesar de omogenitate în cadrul retelei, s-a constituit asociatia numitã Internet Society care îsi propune promovarea comunicãrii si ameliorarea interschimbului de informatii Jalobeanu Mihai.

Aceastã asociatie este reprezentativã pentru o caracteristicã esentialã a functionãrii Internetului si anume voluntariatul, (care se respectã cel mai putin tocmai de noii veniti în retea), întrucît ea este alcatuitã din doua grupe de voluntari, care au în principiu atributii tehnice ce poarta titulaturile de : Internet Architecture Board responsabil de aprobarea standardelor, conventiilor si adreselor prin alocarea resurselor si Internet Engeneering Task Force care se ocupã de problemele operationale si tehnice prin delegarea de subgrupuri de voluntari pentru solutionarea problemelor care se ivesc.

Referitor la modalitatea specificã de conducere a Internetului Mihai Jalobeanu o comparã cu o bisericã ce este condusã de un consiliu de enoriasi care se ocupã de toate fãrã a avea o autoritate de decizie, guvernarea realizîndu-se exclusiv prin consens.

Desi Internetul este atit de amorf încît nu se poate sti cate servere sunt conectate la un moment dat, numãrul serverelor înregistrate este în continuã crestere, astfel ca în mai '94 numãrul serverelor (puncte nodale în reteaua ierarhicã) înregistrate ajunsese la 2,2 milioane, estimîndu-se un numar de persoane care se pot conecta simultan cuprins între 20 si 100 milioane de oameni.

Instrumente si tehnici de lucru pe Internet

Internetul oferã utilizatorilor lui o multitudine de servicii care variazã prin modul de functionare în functie de producãtorii fiecarui soft în parte. Standardele dupã care se centreaza toate activitãtile pe Internet presupun însã o anumitã omogenitate prin instituirea unor protocoale de functionare.

Sunt patru instrumente mai importante disponibile pe Internet: -WWW (World Wide Web-ul), Gopher-ul, E-mail-ul si FTP-ul la care se adaugã încã douã care sunt în general mai rar utilizate si chiar iesite din uz fiind depãsite si anume Wais-ul si Telnet-ul. Fiecare din acestea reprezintã un sistem aparte de comunicatie în cadrul Internetului.

Desi fiecare din aceste instrumente are o istorie proprie, în ultima vreme ele tind din ce în ce mai mult spre o utilizare imbinatã mai ales în cadrul www-ului care prin noile sale formate permite o integrare tot mai accentuatã a mediilor informatice.

FTP-ul reprezintã metoda principalã de transfer a fisierelor pe Internet, desi în ultima vreme programele specializate exclusiv pe serviciul FTP cedeaza tot mai mult loc facilitãtilor de transfer de fisiere ale mediilor integrate www care sunt mult mai facil de utilizat.

Gopherul si WAIS-ul reprezintã servicii de livrare distribuitã a documentelor care usureazã munca de cãutare, regãsire si preluare a documentelor de pe calculatoare aflate la distantã. Gopherul are avantajul de a combina functionarea altor instrumente Internet, cum ar fi telnet, archi, ftp si chiar a e-mail-ului si functioneazã integral pe tehnica meniurilor "fiind considerat de multã lume cel mai simplu si comod instrument de acces Internet". În timp ce Wais-ul (Wide Area Information System) este o puternicã masinã de cãutare pe Internet permitînd cãutarea simultanã pe diferite centre Internet. Acesta are avantajul cã permite atît parcurgerea on-line a rezultatelor cãutãrii cît si retrimiterea acestora cãtre o adresa de e-mail, avînd însã limita cã permite doar un numãr limitat de rãspunsuri.

Protocolul Telnet presupune o sesiune de lucru pe un calculator la distantã în care pot fi lansate diferite programe ce servesc ca porti de trecere spre resursele Internet precum ar fi Hytelnet si Libs. Iar dezvoltarea acestor programe de trecere face posibil accesul la alte servicii Internet cum sunt buletinele si conferintele electronice si baze de date on-line.

Buletinele electronice disponibile prin telnet diferã foarte mult în ceea ce priveste functionalitatea si nivelul lor de folosire. Tot prin telnet se pot accesa si diferite sisteme de calcul ale unor calculatoare aflate la distantã.

Desi multe din aceste servicii sau protocoale au fãcut cariera în istoria Internetului, mojoritatea din ele cedeaza tot mai mult locul unor interfete utilizator care integreaza intr-un tot unitar o multitudine de medii de informare, de la text în diferite formate, grafica, si chiar pîna la imagini în miscare si sunete.

WWW-ul prin caracteristicile pe care le are a suscitat multe reflectii supra sa. El a fost vãzut ca implementarea "comunitãtii globale" (o idee utopicã în teoria comunicãrii) a lui Mac Luhan, apoi ca instrument de comunicare în douã sensuri, ca mediu de informare personal (în care subiectul devine activ în raport cu informatia putînd-o reorganiza dupã propriile nevoi), ca mediu textual si ca intertext (fiacare text fiind alcãtuit din mai multe citate, fiecare subtext fãcînd trimiterea la contextul sãu), ca text întretinut de mai multe persoane, ca flux de informatii, si nu în ultimul rînd ca trecere la comunicarea electronicã.

Un astfel de mediu integrat care este considerat "viitorul instrumentelor de navigatie pe Internet" este asadar World Wide Web-ul. Acesta este un sistem hipertext si multimedia care permite realizarea de salturi prin retea, citiri de documente cu grafice si figuri, acces la surse ce includ imagini si sunete (secvente de animatie, clipuri) etc. Meritul deosebit pe care il are www-ul este tocmai faptul ca el faciliteazã un acces de tip on-line, permitind tot mai multor institutii si firme sã intre în aceastã retea mondialã de calculatoare.

Elementul central de constructie al www-ului este homepage-ul care este localizabil printr-o adresã URL (uniform resource locator) si contine diferite informatii permitînd în acelasi timp si trimiteri la alte adrese din oricare parte a retelei, cît si servicii de tip e-mail si ftp.

I.3.2. Potentialul educational al Internet-ului

Un interes tot mai mare fatã de aceste instrumente de lucru în retea îl manifestã cei insãrcinati cu oferta de programe educative, intuind capacitatea extraordinarã pe care o prezintã acestea.

Fie cã aceste instrumente vor fi folosite exclusiv în programe de educatie la distantã, fie ca ele vor fi integrate în procesul de invãtãmînt traditional, ele vor trebui valorificate prin posibilitãtile concrete pe care le oferã. Astfel, în timp ce mai toate serviciile Internet se preteazã unor activitãti de informare, documentare, pentru activitãtile mai complexe care presupun si un anumit grad de interactiune se folosesc e-mail-ul (pentru o interactiune asincronã) si chiar www-ul sau conferintele sau cursurile on-line care permit o interactiune în timp real. La acestea se mai adaugã si posibilitãtile de lucru pe supercalculatoare aflate la distantã prin serviciile de Telnet pentru rãsfoirea unor baze de date, si alte facilitãti specializate.

Calitãtile pe care le are învãtarea la distantã prin astfel de mijloace pot fi valorificate prin o organizarea rationalã si ergonomicã a mediilor de învãtare. Activismul învãtãrii în mediul on-line poate fi mãsurat prin nivelul sau cantitatea participãrii, oferite de indicatori precum ar fi numãrul mesajelor scrise în conferintã si calitatea si semnificatia acestora. Învãtarea interactivã presupune cã schimburile ce au loc în cadrul conferintei sunt centrate pe studenti, implicînd o distribuire dinamicã si extensivã a informatiilor, ideilor si opiniilor între studenti, construirea cunostintelor producîndu-se pe mãsurã ce studentii exploreazã aspecte, îsi examineazã argumentele între ei, cad sau nu de acord, si gîndesc sau chestioneazã pozitii. Iar pentru învãtarea de nivel superior au loc contrtibutii cooperante prin restructurare cognitivã sau rezolutie de conflict din care reies noi cãi de intelegere a materialului ca un rezultat al contactului. În timp ce în cadrul traditional al relatiei fatã în fatã din sala de clasa 60/80% din schimbul verbal vine de la profesor Dunkin, acest raport este inversat în cursul online. Alt atuu al învãtãrii la distantã este acela ca ea este independentã de timp si de loc. Ea reprezintã în acelasi timp un domeniu mãrit pentru învãtarea cooperantã.

Două dintre principalele progrese în învățarea prin web au fost adaptarea tehnologiei comunicării în vederea sprijinirii învățării și modificările strategiilor de învățare la distanță necesare pentru furnizarea de cursuri online. Ambele aspecte trebuie luate în considerare atunci când se elaborează sau se furnizează programe de învățare prin web. Putem învăța din modul în care a evoluat educarea la distanță.

Învățământul la distanță și învățământul deschis încep prin cursuri prin corespondență. Open University din Marea Britanie este unul dintre cele mai cunoscute exemple pentru modul în care nivelul de educație universitar poate deveni accesibil, prin învățare la distanță, oamenilor care nu au nici calificările tradiționale, nici timpul de a se integra într-un mod de educare cu program complet.

Secretul succesului pe care l-a avut Open University se află în identificarea clară a nevoilor studenților, furnizarea eficientă a unui sprijin local și combinarea componentelor cursurilor tradiționale, vorbite, cu utilizarea resurselor multimedia de ultimă oră, printre care cărți, cursuri, casete video, casete audio, a televiziunii, a e-conferințelor și a discuțiilor în grup.

Ca orice domeniu nou de activitate mai ales cînd este vorba de lucru cu oameni, pentru a gasi cît mai curînd cãile cele mai avantajoase de parcurs în raport cu scopurile urmãrite, este nevoie de o fundamentare teoreticã. Cercetãrile în domeniul educatiei la distantã vizeazã eficacitatea tehnologiei, achizitiile celor ce învatã, designul cursului, strategii de predare, raportul cost-beneficiu, politica s.a.. Din cercetarile întreprinse, cele mai multe se centreazã pe eficacitatea mjloacelor, de pildã, succesul unui curs dat (masurat în termeni de satisfactia studentului) folosind una sau mai multe mijloace de comunicare.

Desi acest tip de cercetare poate fi folositor în luarea de decizii în selectarea mijloacelor într-un program de educatie la distantã particular, totusi acesta nu contribuie prea mult la întelegerea generala a educatiei la distantã. De fapt cele mai multe studii comparative asupra mijloacelor folosite conduc la concluzia cã nu sunt "diferente semnificative". În schimb se simte nevoia unor studii de cercetare care sã examineze variabilele care influenteaza rezultatele educatiei la distantã.

Educatia la distantã prin prisma teoriei comunicãrii

Educatia la distantã a profitat intotdeauna de dezvoltarea comunicatiilor. În trecut serviciul postal a permis o mare crestere a cursurilor prin corespondentã. Astazi tehnologiile comunicationale joacã acelasi rol în tãrile dezvoltate, dezvoltãrile tehnologice existente sau în curs de dezvoltare permitînd crearea unor statii de lucru utile si prietenoase chiar si în locuintele particulare.

Iar previziunile sunt si mai optimiste în sensul ca expertii considerã cã aceste dezvoltãri vor fi disponibile pe scara de masã în urmãtorii 10 ani. Sunt evidente în acest sens "implicatiile pentru educatie si pregãtire care sunt imense; învãtarea poate fi independentã de timp si loc si disponibilã pe toatã perioada vietii omului." Contextul de învãtare va fi bogat din punct de vedere tehnologic, iar cei ce învatã vor avea pe lîngã aceasta si acces la o gamã largã de resurse de educatie, ce descriu situatia numitã de sociologul A. Moles "bogatie comunicationalã". Importanta "relatiei de comunicare" în contextul învãtãrii la distantã a fost accentuatã de Moore care identificã într-un sistem de învãtare trei subsisteme: cel ce învatã, profesorul si metoda de comunicare. Acesta a propus o "teorie a educatiei la distantã care defineste distanta mai degrabã în termeni de adecvare a programelor educative la cel ce învatã, decit în termeni de separare fizicã între student si instructor". Comunicarea devine astfel punctul central al sistemelor de educatie la distantã.

Educatia la distantã prin prisma teoriior învãtãrii

Dezvoltarea noilor tehnologii informatice si de comunicare determinã din partea celor insãrcinati cu oferta mai mult sau mai putin institutionalizatã a educatiei, un interes crescut pentru utilizarea acestora în procesul instructiv-educativ.

Modul de predare a unei discipline, depinde în mare mãsurã de natura cunostintelor pe care aceasta le vehiculeazã, care pot fi literare, stiintifice, tehnice etc.

Desi, în principiu metodele de predare eficientã în noul domeniu al educatiei la distantã, nu diferã prin esenta lor de cele traditionale, ele trebuie revizuite din perspectiva reformei sistemului de învãtãmînt care vizeazã trecere de la finalitatea de formare a fortei de muncã pentru industria productiei de masã, la o finalitate adaptatã noii societãti informationale în care accentul în pregãtire se pune în primul rînd pe dobindirea de capacitati de a lua decizii pe cont propriu, de a lucra în echipã cu altii si de a trece printr-o mare varietate de informatii selectînd doar ce este util.

Ca si în cazul celor traditionale, elaborarea metodelor si strategiilor de predare din cadrul programelor de educatie la distantã trebuie sã aibã o fundamentare teoreticã, prin valorificarea legilor învãtãrii, ale memoriei, a teoriilor învãtãrii etc.

Specificul acestei întemeieri în cazul programelor de educatie la distantã, decurge din natura relatiei profesor-student care este mediatã de o tehnologie ce prezintã atît avantaje cît si limite.

Analizînd diferitele teorii ale învãtãrii, reiese faptul ca unele aspecte pot fi favorizate prin intermediul noilor tehnologii, în timp ce altele mai putin.

Constructivismul: vede invãtarea ca o constructie a unei imagini asupra lumii prin reflectia asupra propriei experiente, ca o cãutare a semnificatiei lucrurilor pentru propria persoanã. Din aceastã perspectivã, mediul de invãtare trebuie sã ofere suficiente idei, astfel încît studentul sã poatã sã se angajeze activ în procesul de construire a semnificatiilor. WWW-ul, sau aplicatiile multimedia interactive pe CD-ROM se dovedesc mult mai flexibile în acest sens, prin faptul ca lasã la latitudinea studentului alegerea unui traseu propriu de invãtare care sã aibã relevantã pentru el.

Întrucît, gãsirea semnificatiei necesitã întelegerea atît a întregului cît si a pãrtilor, iar pãrtile trebuie întelese în contextul întregului, un mediu de învãtare la distantã trebuie sã se centreze pe conceptele fundamentale si nu pe fapte izolate. Altã implicatie importantã este faptul cã se trece accentul de pe continut pe activitãtile studentului care are ca unic scop construirea propriilor semnificatii si nu memorarea rãspunsului corect si asimilareaa semnificatiei pe care altul o dã lucrurilor, ajungîndu-se astfel la o abordare interdisciplinarã a informatiilor de cãtre student, care trebuie deci, facilitatã printr-o constructie mudularã a materialelor si mediului de învãtare.

Prin gradul crescut de flexibilitate pe care îl permit, tehnologiile informatice rãspund exigentei impuse de constructivism de a promova un curriculum personalizat la cunoasterea anterioarã a studentului, oferind în acelasi timp posibilitãti nelimitate de situatii problematice spre rezolvare studentului. În lipsa unei interactiuni în timp real care nu este disponibilã decît în forma cursurilor on-line si a conferintelor în retea, este mai dificil ca profesorul, care are conform acestei teorii un rol nu de transmitere a cunostintelor, ci mai mult de îndrumãtor si facilitator, sã facã prompt conexiuni între fapte si sã determine noi semnificatii în mintea studentului, sã-si adapteze strategiile de predare la rãspunsurile studentului si sã încurajeze pe studenti sã analizeze, sã interpreteze si sã prezicã informatii. Acest fapt este totusi compensat prin posibilitatea organizãrii de BBS-uri (buletine electronice, sau newsgrupuri) în care studentii se pot înscrie si dezvolta un dialog extennsiv între ei. În ceea ce priveste evaluarea, constructivismul pledeazã pentru eliminarea notãrii si a testelor standardizate, evaluarea devenind o parte integrantã a procesului de invãtare, astfel încit cel ce învatã sã capete un rol mai mare în aprecierea propriului progres.

Behaviorismul dincolo de anumite limite, ca teorie care se centreazã exclusiv pe comportamentele observabile obiectiv, neluînd în seamã activitãtile mentale desi le presupune, nu trebuie trecut cu vederea în abordarea noilor medii de învãtare. Relevantã este ideea de conditionare operantã (skinnerianã) care sugereazã întãrirea anumitor rãspunsuri dezirabile la anumiti stimuli. Aceastã idee a stat de altfel, la baza dezvoltãrii programelor de instruire programatã. Din aceastã perspectivã, pentru a sustine o perioadã cît mai îndelungatã motivatia si activismul studentului, fiecare pas fãcut de student în învãtare trebuie presãrat cu recompense în caz de reusitã si cu atentionãri în caz de greseli repetate.

Teoria dezvoltãrii stadiale a structurilor cognitive elaboratã de Piaget implicã ideea cã orice program de educatie la distantã trebuie sã fie proiectat pentru caracteristicile proprii ale unei categorii de vîrstã, care diferã fundamental de la un stadiu la altul. Astfel, profesorul la distantã trebuie sã elaboreze materiale de învãtare cu un continut adecvat din punct de vedere al nivelului dezvoltãrii celui ce învatã, care sã îi accelereze procesul maturizãrii intelectuale. În acelasi timp profesorul trebuie sã accentueze rolul critic pe care experienta si interactiunea cu mediul înconjurãtor îl joacã în învãtare. Aceastã teorie determinã si necesitatea identificãrii caracteristicilor populatiei tintã pentru orice program de educatie la distantã.

Teoria stilurilor de învãtare prin accentul pe care îl pune pe faptul cã indivizii percep si prelucreazã informatia în feluri foarte diferite, conduce la ideea cã insuccesul anumitor studenti în cursurile la distantã se poate datora si modalitãtii de prezentare si de formulare a sarcinilor neadecvate stilului lor propriu de învãtare, decurgînd de aici necesitatea elaborãrii unui set de cursuri la distantã cît mai diversificat. Datoria profesorului fiind pe lîngã capacitãtile traditionale de analizã, rationare si rezolvare secventialã a problemelor, aceea de a pune accent si pe intuitie, sentimente, empatie si imaginatie. Întelegînd particularitîtile fiecãrui stil de invãtare, -perceptiv concret care primeste informatia prin experientã directã fãcînd, actionînd, sesizînd si simtind; perceptiv abstract care preia informatia prin analize, observatii si gîndire; -procesare activã care extrage sensul unei experiente prin utilizarea imediatã a noilor informatii; si procesare reflectivã care extrage sensul dintr-o experientã gîndindu-se si reflectînd asupra ei, profesorul trebuind sã îsi proiecteze metodele de instructie în legãturã cu toate cele patru stiluri de învãtare folosind diferite combinatii de experientã, reflectie, conceptualizare, si experimentare, sau în caz cã este posibilã identificarea prealabilã a stilurilor fiecãrui student prin anumite teste, ar putea construi programe diferentiate de învãtare pentru fiecare stil.

Teoria controlului afirmã faptul cã nici un comportament nu este cauzat de un stimul din afarã, ci cã este determinat de ceea ce o persoanã doreste cel mai mult la un anumit moment dat: supravietuirea, iubirea, puterea, libertatea sau orice altã nevoie umanã fundamentalã. W. Glasser sustinãtorul acestei teorii, afirmã cã lipsa de motivatie pentru studiu a studentilor de astãzi e cauzatã de faptul cã programa de studiu nu este relevantã pentru nevoile lor fundamentale. De aceea, dacã softurile educationale si cursurile oferite la distantã nu se vor dovedi atractive pentru studenti, existã riscul ca ele sã nu aibã efecutul scontat. Cursurile on-line si conferintele pe calculator, trebuie sã valorifice în primul rînd tehnicile de învãtare activã si cooperantã, pentru a spori puterea celui ce învatã, iar sarcinile atribuite, trebuie sã facã dovada cã vin în întîmpinarea nevoilor de satisfactie personalã a studentilor.

Teoria învãtãrii depline a lui B. Bloom statueazã ideea cã toti cei vizati pot învãta dacã li se asigurã conditii adecvate în clasã, învãtarea deplinã presupunînd în principal o abordare a instructiei bazatã pe activitatea de grup si ghidatã de profesor, în care studentii învatã cooperînd între ei. Aceasta capãtã noi valente în cadrul mediilor de învãtare reprezentate de BBS-uri, newsgrupuri si conferinte în retea. Procesul instructiv implicã parcurgerea secventialã a unor mici unitãti organizate cãrora le corespund anumite obiective de învãtare bine definite, ce permit o evaluare continuã (formativã).

Învãtarea cooperantã este permisã cum am mai spus, în mai toate instrumentele de lucru în retelele de calculatoare. În functie de natura interactiunii care poate fi realizatã în timp real (conferinte în retea, cursuri on-line), sau la o anumitã depãrtare în timp (e-mail), este permis un schimb mai prompt dar mai putin elaborat de informatii, sau un schimb mai întîrziat dar mai bine intemeiat.

Instructia modularã (sau tematicã) presupune organizarea continutului în jurul unor macro "teme", si se întemeiazã pe ideea cã oamenii achizitioneazã cel mai eficace cunostinte atunci cînd ei învatã în contextul unui "întreg" coerent si cînd coreleazã ceea ce învatã cu lumea realã. Cel mai usor se poate organiza o astfel de instructie prin intermediul hipertextului, (www-ului) si al CD-ROM-urilor multimedia interactive.

Metacognitia (sau antrenarea cognitivã) porneste de la ideea cã dacã studentul este constient de propriile procese de gîndire, îi creste independenta în învãtare. Astfel, softurile educationale si cursurile la distantã trebuie sã asigure în permanentã un feedback studentului pentru a-l face pe acesta sã constientizeze continuu reusitele si insuccesele sale în procesul învãtãrii, contribuind în acest sens la construirea unor capacitãti flexibile si solide de rezolvare a problemelor, cît si la încurajarea sigurantei de sine si a mîndriei.

În concluzie, tehnologiile informatice sI de comunicare avansate aplicabile în educatie au potentialul de a valorifica mai mult teoriile traditionale ale învãtãrii si ale predãrii, dar si de a conduce la o dezvoltare în continuare a acestora. Acestea implicã în acelasi timp o schimbare a rolului profesorului de la cel de expert la cel de facilitator sau de îndrumãtor, cît si a structurii sistemului de învãtãmînt. Tehnologia instructionalã determinã în ceea ce priveste evaluarea, includerea acesteia în însusi procesul instructional, asigurînd studentilor un feedback permanent care sã le orienteze invãtarea, sã le corecteze sarcinile, si sã le structureze experientele de învãtare în jurul nevoilor lor individuale. Cu ajutorul noilor tehnologii, rezultatele evaluãrii pot fi urmãrite de un instructor specializat sau pot fi înregistrate în fise individuale care sã arate evolutia studentilor.

Relatia pedagogicã în educatia la distantã

În dialectica relatiei pedagogice dintre predare si învãtare, respectiv dintre profesor si elev/student, se alege ca prim termen predarea doar din perspectivã cronologicã, cãci în prezent accentul cade îndeosebi pe procesul de învãtare.

Practica predãrii la distantã desi nu are foarte multã experientã, a scos totusi în evidentã anumite particularitãti ale ei. Astfel, spre deosebire de traditionala predare în sala de clasã, educatia la distantã necesitã prin excelentã mult mai mult timp de pregatire, educatorii la distantã trebuind sã acorde mult mai multã atentie motivatiei si sentimentelor studentului.

Eficacitatea instructorului se afla în strînsã legaturã cu stãpînirea de cãtre acesta a mijloacelor tehnologice particulare implicate, si cu utilizarea tuturor formelor de interactiune posibile în contextul învãtãrii la distantã.

Reiese de aici cã pentru a-si îndeplini cu succes misiunea profesorul la distanta terbuie sã aibã anumite caracteristici particulare.

Asemenea procesului predãrii, si îmvãtarea la distantã are anumite trãsãturi care o individualizeaza în raport cu învãtarea traditionalã, facind-o fie mai eficientã prin unele dintre ele, fie mai putin roditoare prin altele decît aceasta. Astfel noile tehnologii informatice pot determina pe studenti sã se implice si sã aibã un control mult mai mare în procesul învãtãrii. Cat priveste minusurile acestui tip de învãtare ele decurg din chiar natura tehnologiei care va avea întotdeauna o notã de artificialitate, desi, în "Abecedarul educatiei la distantã" se afirmã cã unele cercetãri dovedesc faptul cã interactiunea mediatã este uneori mult mai profitabilã decat cea de tip fatã în fatã.

Apoi oportunitãtile date de aceste noi tehnologii pentru învãtarea cooperantã elevului ridicã în mod considerabil calitatea procesului instructiv. Rolul primordial al profesorului devine acela de facilitator care structureazã oportunitãtile de învãtare, serveste ca o resursa, si încurajeazã studentii sã lucreze împreunã pentru a construi un corp comun de cunostinte.

În functie de gradul de inhibitie fatã de cerintele cursului si de modul de raportare la acestea Morgan (în '91) identificã douã categorii de studenti: unii care adoptã o abordare superficialã în învãtare si altii care adoptã o abordare de profunzime. Aceasta întrucît studentii începãtori pot avea dificultãti în a determina care sunt de fapt cerintele unui curs academic deoarece ei nu dispun de sprijinul imediat al unui grup de covîrstnici, de interventia promptã a unui instructor, si nici nu sunt familiarizati cu tehnologia folositã pentru furnizarea cursului de educatie la distantã. Ei pot fi nesiguri pe ei însisi si pe învãtarea lor. Tind sã se concentreze pe memorarea faptelor si detaliilor cu scopul strict de a termina sarcinile si examenele scrise. Drept rezultat ei sfîrsesc cu o întelegere slabã a materialelor de curs. Abordarea superficialã pe scurt presupune: -concentrarea asupra "semne"-lor (de ex. pe textul sau instructia însãsi); -centrarea pe elemente nerelevante; -memorarea informatiilor si procedurilor pentru teste; -asocierea fãrã discernamînt a conceptelor si faptelor; -distinctia deficitarã sau chiar absenta ei totalã între principii si indicatii, între informatiile noi si cele vechi; -tratarea sarcinii ca fiind impusã de profesor; -implicare extrinsecã, centrîndu-se pe cerintele de sarcini si pe examene, ajungindu-se la o cunoastere ruptã de realitatea de zi cu zi. În timp ce abordarea de profunzime presupune: -centrarea pe punctele accentuate de instructor; -stabilirea de legãturi între ideile noi si cunostintele anterioare si distinctia clarã dintre ele; -stabilirea de legãturi între concepte si experienta zilnicã; -legarea si distinctia indicatiilor de argumente; -organizarea si structurarea continutului; -implicare intrinsecã, centrindu-se pe modul cum se leaga materialele instructionale de viata de zi cu zi.

Din aceastã perspectivã a celor douã tipuri de abordari reiese ca evidentã întîietatea celei din urmã si de aceea asa cum aratã si Barry Willis de la Universitatea IDAHO studentii la distantã trebuie ajutati sã devinã mai selectivi si concentrati în învãtarea lor pentru a stãpîni noile informatii.

Pe cît de importantã este interactiunea în educatia de tip fatã în fatã, necesitatea ei în cazul educatiei la distantã decurge din faptul cã majoritatea celor ce învatã la distantã au (dupã Threlkeld & Brzosca '94) nevoie de sprijin si îndrumare în cea mai mare parte a experientei lor de învãtare la distantã, Iar acest sprijin ia prin excelentã forma unor combinatii de interactiune între student-profesor, student-student, dar si student-continut. Cercetãrile întreprinse pentru a se identifica mãsura în care este nevoia de interactiune au ajuns spune Barry Willis la rezultate care nu trebuie ignorate de cei care organizeazã cursuri pentru studiul la distantã: -Cei ce învatã valorizeazã feedbackul oportun referitor la sarcinile, examenele si proiectele cursului (Egan '91); -cei ce învatã beneficiazã semnificativ de implicarea lor în grupurile de învãtare pe e-mail, care asigurã sprijin si încurajare alãturi de un feedback extern asupra sarcinilor cursului (iar ce e si mai important, grupul întretine sentimentul cã dacã e nevoie de ajutor acesta e disponibil imediat); -cei ce învatã sunt mai motivati dacã întretin un contact permanent cu instructorul (pot fi utilizate contacte mult mai structurate ca un instrument motivational Coldeway '80); -utilizarea facilitatorilor de site care sã dezvolte un raport personal cu studentii si care sunt familiarizati cu echipamentul si alte materiale de curs pentru a spori satisfactia studentilor la cursuri (Burge & Howard '90); -folosirea tehnologiilor precum: fax, calculator si telefon pentru întregirea oportunitãtilor de sprijin si interactiune a celui ce învatã.

Cu adevãrat promitãtor este modul de educatie online în care dacã studentul reuseste sã se implice la adevãratul potential al acesteia se va ajunge la un schimb de idei care este rar sau aproape de neîntîlnit în sala de clasã traditionalã.

Nivelurile de independentã si de interactivitate al celui ce învatã, disponibile în diferitele moduri de educatie la distantã, diferã în finctie de tehnologia implicatã. Astfel gama tehnologiilor implicate se întinde de la cele care nu permit un schimb de informatii decît într-un timp foarte îndelungat pînã la retelele de calculatoare care sunt independente atît în timp cît si în spatiu si conferã studentilor un grad înalt de autonomie sI independentã, fãcînd în acelasi timp posibil un nivel inalt de interactivitate între student-profesor si student-student desi aceastã interactivitate nu e nici în acest caz neapãrat instantanee.

Profilul studentului la distantã

Rolul principal al studentului e sã învete. În cele mai bune circumstante, aceastã sarcinã provocatoare necesitã motivatie, planificare si abilitatea de a analiza si a aplica informatia predatã. Într-un cadru de educatie la distantã procesul de învãtare al studentului e mult mai complex, si aceasta din mai multe motive pe care le identificã Schuemer ('93) -Multi din studentii educatiei la distantã sunt mai în vîrstã, au slujbe si familii, ei trebuie sã-si coordoneze ariile diferite ale vietii lor.

Studentii la distanta participã la cursuri dintr-o varietate de motive: unii urmãresc obtinerea unei calificãri, unui certificat pentru o slujbã mai bunã, în timp ce altii participã la cursuri doar din dorinta de a-si lãrgi educatia.

În educatia la distantã cel ce învatã e de obicei izolat si prin urmare lipsesc factorii motivationali ce apar din contactul sau competitia cu alti studenti, cît si sprijinul direct si motivatia pe care le-ar putea oferi un profesor în clasa traditionalã.

Studentii la distantã si profesorii lor adesea au putine lucruri în comun, în ceea ce priveste mediul de provenientã si experienta de zi cu zi si prin urmare dureazã mai mult sã se dezvolte raportul student-profesor. Fãrã un contact de tip fatã în fatã studentul se poate simti stingherit în relatia cu profesorul si poate avea un anumit disconfort în situatia lui de învãtare. În cadrul educatiei la distantã tehnologia e singurul canal prin care se scurge informatia si comunicarea, iar pîna cînd profesorul si studentul se acomodeaza cu sistemele tehnice de furnizare, procesul comunicãrii va fi periclitat.

Cîteva statistici de la NRCC descriu profilul celui ce învatã la distantã:

– 65 / 75% sunt femei; -vîrsta medie 34 de ani;

– majoritatea au dependente de diferite tipuri (nu numai handicapuri);

– peste 80% sunt angajati, peste 50% angajati cu normã întreagã;

– 75% sunt înscrisi la cursuri din campusuri;

– peste 65% au o experientã de studii superioare (college);

– 50% spun ca nu au putut parcurge cursul în formatul traditional în sala da clasã;

– 25% spun ca ar fi dificil pentru ei sã se înscrie în cursuri în format traditional în sala de clasã.

Aceste statistici aratã faptul cã multe din motivele pentru care studentii se înscriu în cursuri de învãtare la distantã intrã în doua mari categorii:

– studentii sunt constrînsi de timp, prin urmare nu pot ajunge la scoalã/facultate la un anumit timp prestabilit ca în clasa traditionalã. Acestia sunt de obicei angajati în munci schimbãtoare, cãlãtoresc foarte mult sau au responsabilitãti grele acasa sau la locul de munca ceea ce îi împiedicã sã se înscrie în sistemele de învãtãmînt traditionale cu program fix;

– studentii sunt legati de un loc, prin urmare ei nu por strãbate distanta fizicã pîna la campus, sau sunt bolnavi sau au o dizabilitate fizicã sau sunt detinuti.

Dar sunt si motive mai rar întîlnite desi nu de mai micã importantã, precum:

– cursul nu este disponibil în institutia traditionalã;

– cursul este oferit prea rar în institutia traditionalã (odata pe an);

– cursuri care nu se tin niciodatã.

Desi în trecut învãtarea la distantã implicã cu deosebire pe adulti, si prin urmare era fundamentalã întelegerea procesului de învãtare la acestia, astãzi datoritã nenumãratelor si extraordinarelor facilitãti oferite de noile tehnologii informatice, învãtarea la distantã va implica din ce în ce mai mult si pe copiii si tinerii de toate vîrstele, si desi în acest domeniu al învãtãrii copiilor se cunosc mult mai multe, sunt necesare cercetãri care sã arate cum pot fi valorificate aceste cunostinte în noul domeniu al educatiei la distantã.

I.3.3. Standarde, tactici, strategii, principii, metode

Cei de la Task Force Virginia D.E. Network Standard au elaborat o serie de standarde academice care se recomandã a fi adoptate în toate cursurile de educatie la distantã.

Cursurile de educatie la distantã pentru a deveni cît mai atractive trebuie incluse în sistemul creditelor academice. Iar pentru aceasta toate cursurile oferrite prin retea ar trebui sã încorporeze aceleasi rigori academice si sã fie calitativ echivalente cu cele oferite în forma traditionalã a instructiei. Task Force de la VDENS face urmãtoarele recomandãri pentru a se asigura integritatea academicã a cursurilor oferite studentilor la distantã prin reteaua de calculatoare. În primul rînd cursurile oferite trebuie listate alãturi de celelalte cursuri din sistemul de învãtãmînt institutionalizat, apoi se elaboreazã o programã formalã scrisã pe baza descrierii cursului în Ghidul Statal de Curriculum si ele trebuie sã fie predate numai de membrii ai facultãtii pe deplin calificati.

Alti indicatori care sã ateste cã un curs este pe deplin adecvat creditelor academice mai sunt; apelul la cel putin trei activitãti de învãtare precum ar fi competitiile, colocviile, laboratoarele etc. pentru a demonstra cã studentul înscris a înstãpînit continutul cursului; apoi cursul trebuie sã asigure oportunitãti pentru interactiuni frecvente cu instructorii calificati desemnati pentru curs prin diferite mijloace; venirea în intîmpinarea obiectivelor cursului; dacã Facultatea/Colegiul pune la dispozitie un instructor si furnizeaza instructia astfel încît sã asigure calitatea si integritatea cursului, întrucît acest lucru este în întregime responsabilitatea lor.

Trecerea de la învãtarea de suprafatã la cea profundã de care vorbea Morgan nu se realizeazã automat. Conform cu Brundage, Keane si Mackneson ('93) pentru aceasta studentul adult si instructorul sãu trebuie sã depãseascã si sã înfrunte o serie de provocãri înainte ca învãtarea propriu-zisã sã aibã loc. Pentru aceasta ei trebuie sã devinã si sã rãmînã responsabili de ei însisi; sã-si stãpîneascã puterile, dorintele, capacitãtile si nevoile; sã-si mentinã si sã-si ridice nivelul imaginii de sine; sã relationeze cu altii; sã clarifice lucrurile învãtate si sã redefineascã ceea ce este cunoasterea legitimã; si lucrul cu continutul.

Toate aceste actiuni se pot constitui în adevãrate tactici de învãtare atunci cînd ele sunt realizate constient. Astfel, întrucît pentru a termina cursul este necesarã o înaltã motivatie deoarece lipseste contactul cu instructorul si alti studenti asumarea responsabilitãtii devine necesarã atît din partea studentului cît si din partea instructorului care trebuie sã îi motiveze pe studenti asigurîndu-le un feedback consistent si oportun, si sã încurajeze discutia între studenti, sã întãreascã obiceiurile eficace de studiu ale studentilor si evident sã dovedeascã o bunã pregatire pentru lectie. Din necesitatea ca studentul sã-si stãpîneascã puterile, dorintele, capacitãtile si nevoile, rezultã nevoia ca acesta sã-si cunoascã puterile si limitele cît si aceea de a-si întelege scopurile si obiectivele învãtãrii. Iar instructorul îl poate ajuta în acest sens adoptînd un rol facilitativ în procesul de învãtare asigurînd în acelasi timp oportunitãti studentilor de a-si împãrtãsi scopurile si obiectivele proprii de învãtare la curs pentru a le creste motivatia.

În ceea ce priveste mentinerea si cresterea unei imagini de sine corespunzãtoare, instructorul trebuie sã realizeze cît de important este ca sã îl ajute pe student sã nu se teama de abilitãtile lui de a se descurca în cursul la distantã. Si întrucît, studentul adult se împarte de obicei între mai multe responsabilitãti printre care probabil si o slujbã si cresterea copiilor, la care se mai adaugã si faptul cã implicarea lor în programul de educatie la distantã e necunoscutã colegilor de muncã si e ignoratã sau privitã cu desconsiderare de cãtre membrii familiei, instructorul trebuie sã se asigure permanent de progresul pe care îl face acesta.

De aceea, pentru cresterea performantelor procesului de instruire, instructorul, aratã Barry Willis, trebuie sã se asigure cã studentul alocã un anumit timp special pentru activitatea instructionalã. O buna imagine proprie despre sine a studentului mai poate fi determinatã de cãtre instructor si prin asigurarea unui feedback oportun, cît si prin rãspunsuri la intrebãrile, sarcinile, si îngrijorãrile studentului într-o manierã personalizatã si plãcutã folosind o tehnologie adecvatã precum fax, telefon, computer. Stiut fiind cã studentii învatã cel mai bine atunci cînd au oportunitãti de a interactiona cu altii, iar cã atunci cînd aceste oportunitãti sunt exploatate se ajunge la o rezolvare de probleme în grup, instructoerul nu poate recurge decît la stabilirea si încurajarea interactiunilor multiple între grupuri mici sau chiar duale între indivizi particulari. Instructorul trebuie sã asigure sfaturi si îndrumãri pentru clasã si sarcini realiste pentru activitãtile în grup (Burge '93).

Referitor la nevoia de clarificare permanentã a ceea ce au învãtat studentii, acestia trebuie sã-si examineze schemele cognitive si sã vadã cum se împacã acestea cu noile informatii care vin. Astfel, periodic în timpul cursului instructorul poate cere studentilor sã scrie scurte reflectii despre ce au învãtat si apoi sã le asigure o oportunitate de a-si împãrtãsi pãrerile si celorlalti participanti la lectie. Apoi, este nevoia de depãsire a inhibitiei, prin redefinirea a ceea ce este cunoasterea legitimã, întrucît asa cum aratã si cei trei autori amintiti mai sus adultii acceptã cu dificultate cã propria lor experientã si propriile lor reflectii reprezintã o cunoastere legitimã, care sã poatã fi folositã sI transferatã în învãtarea la distantã. Aici instructorul trebuie sã adopte mai dagraba un rol facilitativ decît autoritar pentru a-i determina pe studenti sã îsi priveascã propria experientã ca valoroasã si importantã pentru învãtarea lor ulterioara. Mai mult, Burger '93 sugereazã ca studentii sã fie pusi sã foloseascã limbajul la persoana întîia pentru a-i ajuta sã pretindã posesiunea valorilor, experientelor si pãrerilor personale. Altã tacticã se referã la modul în care se lucreazã cu continutul stiindu-se cã învãtarea studentilor este mãritã atunci cînd continutul este legat de exemple, însã întrucît profesorii tind sã predea folosind exemplele care au fost date atunci cînd au fost ei pregãtiti, instructorii trebuie sã gãseascã exemple relevante pentru studentii lor ce învatã la distantã cît si a-i încuraja pe studenti sã gãseascã exemple care sunt relevante pentru ei sau pentru comunitãtile lor.

Elaborarea si alegerea unor strategii eficiente de predare la distantã porneste de la luarea în considerare a elementelor de specificitate proprii predãrii la distantã. În ceea ce priveste îmbunãtãtirea planificãrii si organizãrii Barry Willis recomandã luarea în considerare a urmãtoarelor sugestii:

– începerea procesului de planificare a cursului prin studierea descoperirilor, cercetãrilor de educatie la distantã;

– înainte de a se dezvolta ceva nou, a se verifica si revizui materialele existente pentru continutul si ideile vizate; -analizarea si întelegerea punctelor forte si slabe ale sistemelor de furnizare disponibile (eg. audio, video, printate, informatice), nu numai în termenii în care ele sunt furnizate, ci si de nevoi ale celui ce învatã si de exigente ale cursului înainte de a selecta un sistem, amestec de tehnologii instructionale;

– familiarizarea cu tehnologia de furnizare într-o sesiune în care studentii se întîlnesc informal chiar înaintea orelor propriu-zise în care sã foloseascã tehnologia de furnizare si sã învete despre rolurile si responsabilitãtile personalului de suport tehnic, e de o importantã majorã atît pentru profesor cît si pentru studenti;

– initierea la inceputul orei a unei discutii deschise pentru a stabili regulile, liniile de urmat si standardele, (si odatã stabilite regulile, acestea trebuie respectate cu consecventã);

– asigurarea cã fiecare site este dotat cu echipament functional si adecvat si asigurarea unei linii telefonice gratuite disponibile nonstop, cunoscute de toti pentru raportarea si rectificarea problemelor;

– dacã materialele cursului sunt trimise prin postã, trebuie verificat dacã ele sunt primite în bune conditii înainte de începerea cursului, iar pentru a-i ajuta pe studenti e utilã si atasarea programei, a unor daruri si a altor lecturi necesare înaintea distribuirii materialelor propriu-zise;

– a se începe cu un numãr restrins de site-uri la care sã se poata face fatã, întrucît dificultãtile logistice de predare la distantã cresc exponential cu fiecare site în plus.

În ceea ce priveste venirea în întîmpinarea expectantelor studentului, care pentru a participa cît mai eficace trebuie sã se acomodeze rapid cu natura predãrii si învãtãrii la distantã, si pentru a se rãspunde cît mai adecvat nevoilor lui în termeni de continut si de stil preferat de învãtare trebuie sã se facã efortul de a se adapta sistemul de furnizare, iar pentru aceasta se recomandã:

– a se acorda asistentã studentilor pentru ca acestia sã se familiarizeze si acomodeze cu tehnologia de furnizare si pregãtirea lor pentru a rezolva probleme tehnice care ar putea sã aparã, e de preferat centrarea pe rezolvarea în grup a problemelor, fãrã a se arunca blamul asupra dificultãtilor tehnice ocazionale;

– studentii trebuie ajutati sã constientizeze si sã se acomodeze cu noile moduri de comunicare ce se vor folosi în curs;

– nu mai putin importantã este acordarea interesului pentru mediile de provenientã si experientele studentilor, dar si discutarea mediului de provenientã si a intereselor instructorului este la fel de importantã;

– atitudine deschisã fatã de diferitele stiluri de comunicare si medii culturale, cu constiinta faptului cã studentii pot avea abilitãti de limbaj diferite si cã umorul e specific la culturã si nu va fi perceput la fel de toti;

– studentul trebuie sã adopte un rol activ în cursurile furnizate la distantã prin asumarea independentã a responsabilitãtii pentru învãtarea lor. În ceea ce priveste sporirea gradului de eficacitate al predãrii la distantã terbuie acordatã o atentie sporitã urmatoarelor:

– evaluarea realistã a cantitãtii de continut care poate fi furnizatã eficace în curs, întrucît din cauza mijloacelor implicate prezentarea continutului la distantã e de obicei mai mare consumatoare de timp decît prezentarea aceluiasi continut într-o salã de clasa traditionalã;

– instructorul trebuie sã fie constient cã studentii participanti vor avea stiluri de învãtare diferite si cã unii vor învãta mai usor într-un cadru de grup în timp ce altii vor excela atunci cînd vor munci în mod independent;

– diversificarea, esalonarea activitãtilor cursului si evitarea lectiilor lungi, plus combinarea prezentãrilor continutului cu discutii si exercitii centrate pe student nu pe sistemul de furnizare, care sã umanizeze atmosfera cursului;

– suplimentarea materialelor cursului cu tipãrituri;

– folosirea cît mai des posibilã a unor studii relevante de caz pentru a acorda asistentã studentilor în întelegerea si aplicarea continutului cursului, si cu cît aceasta se va face mai devreme în curs cu atît rezultatele vor fi mai bune;

– folosirea de afirmatii scurte si coerente si adresarea de întrebãri directe;

– dezvoltarea unor strategii pentru întãrirea, revederea si remedierea studentului prin discutii telefonice sau prin e-mail;

– în final, relaxarea necesarã pentru reconfortarea studentului dupã care procesul de educatie la distantã îsi va relua ritmul natural de predare eficace.

În ceea ce priveste îmbunãtãtirea interactiunii si a feedbackului, acestea se vor realiza prin folosirea unor strategii eficace de interactiune si feedback care sã dea posibilitatea instructorului de a identifica si de a veni în întîmpinarea nevoilor studentului, cît si prin asigurarea unui forum care sã sugereze îmbunãtãtiri ale cursului. Pentru îmbunãtãtirea interactiunii si a feedbackului Barry Willis recomandã:

– folosirea întrebãrilor de studiu în ore speciale dinaintea celor propriu-zise, si a unor organizatori în avans care sã încurajeze gîndirea criticã si participarea avizatã la discutii din partea tuturor celor ce învatã (deoarece îmbunãtãtirea modelelor slabe de comunicare va necesita mult timp);

– la începutul cursului e necesar ca studentii sã contacteze instructorul si sã interactioneze între ei prin e-mal pentru a se acomoda cu tehnologia. Fixarea unor ore de oficiu telefonic prin un numãr gratuit (de preferat seara cînd majoritatea studentilor sunt acasã);

– integrarea unei varietãti de sisteme de furnizare pentru interactiune si feedback (inclusiv între doi studenti individuali, invitati la conferintã prin telefon, fax, e-mail, video si conferinte pe calculator, iar dacã este fezabil chiar prin vizite personale);

– contactarea pe cît posibil sãptãmînalã a fiecãrui site cel putin în prima parte a cursului, iar studentii care nu participã la prima sesiune trebuie contactati imediat dupa curs;

– folosirea de cãrti postale pretimbrate si adresate, în afara lectiei pentru feedback referitor la continutul, relevanta, ritmul, si la problemele de furnizare ale cursului;

– cerinta ca studentii sã tinã un jurnal al gîndurilor si ideilor lor referitoare la continutul cursului precum si la progresele lor individuale si alte chestiuni, care sã fie completat frecvent;

– folosirea unui facilitator al site-ului pentru a stimula interactiunea atunci cînd studentii la distantã ezitã sã punã întrebãri sau sã participe;

– apelul la studentii individuali pentru asigurarea cã toti participantii au ample oportunitãti de a interactiona, în acelasi timp trebuie descurajati politicos, dar cu fermitate studentii sau site-urile individuale care monopolizeazã timpul lectiei;

– instructorul are sarcina de a face comentarii detaliate asupra sarcinilor scrise cu referire la surse suplimentare de informare, si sã le returneze fãrã întîrziere prin fax sau e-mail.

La aceste strategii generale oferite de cei de la U. IDAHO, se mai adaugã si anumite principii si tactici care au darul da a face educatie la distantã mai eficace.

O bunã pedagogie a predarii la distantã nu e în esentã asa cum reiese si din strategiile enumerate mai sus diferita de tehnicile eficiente de predare traditionale. Totusi, datoritã specificului naturii educatiei la distantã si tehnologiilor la care apeleaza se recomandã educatorilor la distantã sã ia în considerare urmãtoarele repere pentru a-si îmbunãtãti capacitãtile de facilitatori. Adoptarea unei predãri centrate pe învãtare întrucît într-un context de educatie la distantã facultatea cu personalul de sprijin si studentii joacã roluri alternative.

Rolul profesorilor nu se mai rezumã doar la tinerea de prelegeri, ci acestia devin facilitatori si mentori abili care promoveazã învãtarea scotind pe studenti dintr-un cadru tipic si încurajînd participarea deplinã si valorificînd la maxim potentialul tehnologiei. Apoi educatorul la distanta trebuie sã ia în calcul si anumiti factori care pot fi folositi ca indicatori pentru implementarea cu succes a programelor lor de pregãtire la distantã:

– gradul de structurare a interactiunii într-un program de educatie la distantã fiind unul din factorii majori ai reusitei acestuia (TMA accentueazã necesitatea interactivitãtii la patru nivele: al interfetei student-computer, student-continut, student-instructor, si student-student.);

-venirea în intimpinarea unor nevoi reale de educatie la distantã în care distanta existã efectiv. Tinerea clasei în contact permanent prin organizarea muncii la un curs la distanta pentru a produce un dialog eficace între student-student si student-profesor, iar feed-back-ul frecvent reprezintã o parte importantã a sistemelor de educatie la distantã, facilitãti de comunicare în multiple cãi:

– organizarea unei întîlniri a studentilor noi pentru a le da posibilitatea sã se cunoescã;

– trimiterea unui chestionar spre completare studentilor pentru a le determina nivelul cunostintelor si al capacitãtilor anterioare.

Pe lînga acestea de o importantã covîrsitoare TMA ofera în plus si cîteva trucuri suplimentare:

– e necesara o planificare calitativã, si acordarea de timp pentru pregatire si gindire; în general adãugarea unei structuri care sã contribuie la cresterea eficientei învãtãrii la distantã;

– utilizarea tehnologiei adecvate si cu respectarea tuturor rigorilor implicate;

– antrenarea eventual în prealabil cu echipamentul;

– investigarea resurselor disponibile pentru idei si informatii despre educatia la distantã.

I.3.4. Ce este învățarea prin web?

Mulți profesori și oameni din instituțiile de învățământ consideră că este necesar să ne pregătim copiii pentru a trăi într-o societate informatizată. Întrebarea este care ar trebui să fie cuprinsul acestei instruiri informatizate pentru profesorii din școlile primare și secundare. Abordarea informației educaționale a profesorilor diferă în mare măsură: de la aspectele tehnice la achizițiile în domeniul calculatoarelor, la studierea informaticii și a literaturii de specialitate. Dezvoltarea tehnologiei educaționale ar trebui să urmeze îndeaproape apariția echipamentelor tehnice. Cu toții știm, din practica pedagogică, faptul că aceste lucruri nu se întâmplă de obicei. Realizările tehnice, comune vieții de zi cu zi, apar în școli foarte greu.

În multe din școlile noastre le întâlnim cu abordări pasive ale tehnologiei educaționale, datorită faptului că în timpul unei audiții radio sau prezentări video atenția studentului cât și a profesorului se poate diminua. Mulți din profesori sunt sceptici în privința acestei abordări. Dar mulți dintre noi care avem ceva legături cu educația (profesori, studenți, părinți) deja bănuim schimbarea care va surveni odată cu dezvoltarea rapidă a informației și a tehnologiei comunicației. Calculatoarele apar în școli și aduc multe și noi posibilități.

Utilizatorii (profesori și studenți) pot folosi programele de pe calculator în mod individual și îi pot influența și pe ceilalți în această privință. Depinde de fiecare utilizator dacă lucrul cu calculatorul va fi doar pasiv (privind fotografii, texte, filme sau muzică) sau dacă va fi utilizat într-un sens constructiv pentru învățarea independentă.

Este necesară o bună pregătire, acesta însemnând că trebuie să avem programe bune și profesori pregătiți în domeniu. Trebuie să știm cum să integrăm informația și tehnologia comunicației în educație, să-i învățăm pe profesori ca și pe studenți autoeducația.

Creșterea nivelului de cunoaștere din ultimul deceniu a depășit acumularea de cunoștințe din ultimele sute de ani. Apar acum zone profesionale diverse, noi tehnici se dezvoltă și se extind rapid, apar noi profesii și noi locuri de muncă. Trebuie construit un nou concept de educație și instruire profesională pentru a acoperi cererea/nevoile și pentru a educa un număr foarte mare de lucrători profesioniști în specializări diferite.

Instruirea profesională a atins un grad foarte ridicat în toate țările din lume. În particular, cererea de educație profesională a devenit urgentă în țările în curs de dezvoltare care se află într-un moment de tranziție economică și într-o perioadă de transformare.

Modelele tradiționale de educație profesională nu se mai potrivesc. Dezvoltarea tehnologiei informaționale, și în particular a rețelelor multimedia și a tehnicilor de realitate virtuală, a dus la stabilirea noilor modele de instruire profesională.

Acest secol se caracterizează prin cunoștințe și priceperi asupra informației. A apărut un număr mare de locuri de muncă care privesc tehnologia informației. De aceea un mare procent din educația profesională ar trebui să fie legat de industria priceperilor bazate pe cunoștințe care are la bază tehnologia informației.

Viteza de dezvoltare a creării și răspândirii tehnicilor noi este mult mai mare decât până acum. De aceea, slujbele pe care oamenii abia acum le învață ar putea fi înlăturate în curând, în timp ce noi meserii și profesii se dezvoltă în continuu. Societatea informației permite oamenilor să-și aleagă slujbele din zone diferite și din profesii diferite. Pentru a găsi locuri de muncă potrivite, oamenii trebuie să caute în câmpuri diferite. Devine neplăcut atunci când o persoană își găsește o slujbă într-un loc pentru o viață întreagă.

Instruirea asistată de calculator este un domeniu al informaticii aflat în plină dezvoltare. Procesul de instruire presupune existența celor două elemente principale: instructorul, care este posesorul unui sistem de cunoștințe pe care trebuie să le prezinte într-un mod care să permită înțelegerea și asimilarea de către destinatarii acestora (studenții), și studenții (sau cursanții), care trebuie să înțeleagă informațiile primite și să le folosească la rezolvarea problemelor de evaluare a cunoștințelor acumulate.

Forma clasică de instruire este un proces față-în-față care presupune coexistența în spațiu a instructorului și a studenților la un anumit moment de timp. În acest tip de proces de instruire, instructorul utilizează, pentru a-și transmite cunoștințele, comunicarea orală și scrisă, precum și o serie de materiale didactice cum sunt: desene, hărți, fotografii, grafice, machete, mulaje etc. Folosirea materialelor didactice este o necesitate pentru a permite înțelegerea materiei predate de către instructor deoarece multe cunoștințe specifice unor domenii diverse nu pot fi prezentate și înțelese doar prin cuvinte, iar alte cunoștințe pot fii interpretate și înțelese mai ușor dacă sunt prezentate într-o formă grafică.

Procesul de instruire prezintă două etape distincte, una este cea de prezentare a cunoștințelor noi de către instructor, iar a doua este cea de fixare și înțelegere deplină a acestora prin intermediul exercițiilor și al aplicațiilor practice executate de către student sub supravegherea și îndrumarea instructorului. În cazul domeniilor de cunoaștere puternic formalizate prima etapă de instruire devine practic o activitate de rutină, în care instructorul repetă periodic aceleași informații. Apare astfel riscul instalării unor stereotipii în modul de prezentare al instructorului și o îngreunare a procesului de înțelegere de către studenți a cunoștințelor noi. Totodată, modul de lucru față-în-față nu permite reluarea integrală a unei lecții pe care studentul nu a înțeles-o (sau de la care a lipsit) ci doar a eventualelor notițe sau prin consultarea bibliografiei recomandate.

Utilizarea calculatorului în procesul de instruire aduce avantajul că permite fiecărui student să adopte un ritm propriu de studiu și să reia fiecare lecție ori de câte ori are nevoie, până la înțelegerea deplină a problemelor prezentate.

Un alt avantaj apare din faptul că multe materiale didactice clasice nu sunt disponibile tuturor celor care doresc să studieze (datorită dimensiunilor, datorită faptului ca sunt legate de un anumit loc, datorită lipsei de pe piață etc.), lucru pe care calculatorul îl suplinește cu succes folosind tehnicile multimedia care permit manevrarea combinată a textului, imaginilor și sunetului.

Într-un anumit sens, educația la distanță din timpurile noastre poate fi asemuită cu cinematograful timpuriu. Producatorii primelor filme aveau tendința să le realizeze cât mai aproape de modelul pieselor de teatru – o cameră statică era fixata pe o scena. A durat ceva timp pâna când regizorii și-au dat seama că aparatul de filmat putea fi miscat, scenele puteau fi trase din unghiuri diferite, iar timpul putea fi manipulat la masa de montaj.

Comparația se aplică si poate fi analizată la toate nivelurile designului materialelor si proiectarii mediului de învățare la distanță. 'Regizorii-pedagogi' încep să exploateze din ce în ce mai bine potențialul acestui tip de instruire. Noile tehnologii digitale si cercetările recente în domeniul designului vizual (visual design, screen design, eyetracking etc.) lărgesc semnificativ sfera de posibilitati si lasă sa se întrevadă un viitor ce pune definitiv în umbră 'istoria scrisă' a învătământului la distantă.

Înca din 1970, cercetările au relevat evident faptul că mediul de comunicare este un factor de mult mai mica importantă în predarea si învătarea la distantă decât calitatea instruirii. Această observatie a determinat o reorientare a atentiei educatorilor si cercetatorilor de la mediul de distributie a materialelor suport pentru învătare la proiectarea programelor de instruire si designul materialelor în termeni didactici si de psihologia educatiei.

Una dintre valorile utilizării web-ului pentru a accesa materialele de curs este faptul că paginile web pot conține legături spre alte părți din web, conferind în acest fel acces la o vastă cantitate de informație din web.

Un virtual learning environment (VLE, mediu virtual pentru învățare) sau un managed learning environment (MLE, mediu controlat pentru învățare) este un pachet complet de programe de predare-învățare. VLE combină, caracteristic, funcții precum grupurile de discuții, camerele de conversații, evaluarea online, urmărirea utilizării web-ului de către studenți și cursuri de administrare. VLE funcționează ca orice alt mediu pentru învățare, din punct de vedere al distribuirii informației către cititori. De exemplu, VLE poate permite cititorilor să colaboreze în cadrul unor proiecte sau să împartă informația.

Elementele educationale ale unui sistem IDD sunt: interactiunea, feedback-ul, organizarea lectiilor, repetitiile, tehncile motivante, notele structurale, aplicatiile, discutiile in grup dintre profesori si studenti si dintre studenti etc.

Elementul instructiv se bazeaza pe interactiunea dintre student-student, dintre profesor-student si student-material de curs. Alte elemente ale instruirii sunt exercitiile si feedback-ul, care dezvolta atitudini pozitive pentru invatare. Instruirea prin invatamantul la distanta trebuie sa dezvolte motivatia studentilor. Dintre caile de comunicare care cresc motivatia si incurajeaza invatarea de catre studenti, cu scopul de a lua parte la procesul educational amintim: feedback-ul imediat, invatarea bazata pe probleme, adica de tip "Problem Based Learning", care genereaza rezolvarea problemelor in grupuri de discutii.

Durata planificata pentru instruire trebuie sa fie flexibila pentru a furniza oportunitati  studentilor de a pune intrebari, de a da raspuns la intrebarile directe adresate acestora, si de a facilita comunicarea cu alti studenti si profesori.

Aplicatiile de invatamant la distanta necesita un plan detaliat privind organizarea si implementarea unei liste de cursuri. O astfel de lista de cursuri trebuie sa fie insotita de un calendar al cursurilor. Un astfel de calendar contine: codul cursului, denumirea cursului, titularul de curs, planificarea lectiilor, a temelor de casa si a intalnirilor dintre profesor si studenti, respectiv dintre studenti.

Elementul administrativ trebuie sa fie capabil sa furnizeze raspunsuri la intrebarile studentilor, referitor la inscriere, la modul de organizare si de desfasurare a IDD etc., cu alte cuvinte la orice intrebare pusa de studenti in legatura cu sistemul IDD. Raspunsul la intrebarile studentilor trebuie sa fie date imediat si sa fie insotite de feedback. Profesorii si studentii trebuie sa se cunoasca intre ei pentru o mai buna comunicare si intelegere.

Serviciul administrativ trebuie sa aiba planuri de reabilitare in cazul unei defectiuni a sistemului. In orice mediu de invatare bazat pe software si hardware pot sa apara unele probleme. Daca sistemul nu are un mecanism de refacere bine pus la punct pentru a asigura continuitatea activitatilor de invatamant la distanta, atunci refacerea sistemului atrage dupa sine un consum mare de timp care poate duce la perturbarea procesului de instruire.

Un alt element il reprezinta personalul implicat, care trebuie sa asigure conducerea si buna desfasurare a sistemului. Acest personal trebuie sa aiba o calificare adecvata si sa cuprinda: proiectantii de curriculum, profesorii, asistentii, personalul tehnic care se ocupa cu operarea si intretinerea sistemului. Personalul implicat trebuie sa dea dovada de motivatie si chiar pasiune.

Internet-ul furnizeaza studentului un mediu de cercetare, de colectare, de aranjare, de prezentare, de schimb de informatie, de comunicare cu alti utilizatori, folosind instrumentele multimedia (sunet, animatie etc.). De asemenea, pentru un student/profesor, o navigare de la AISTEDA Bucuresti sau Alba Iulia la muzeul Metropolitan din New York, este doar o problema de cateva minute. In invatamantul la distanta este posibil, de asemenea, ca un student sa strabata oceanul sau sa calatoreasca prin spatiu sau sa faca un experiment fara sa fie nevoie sa se deplaseze intr-un laborator sau sala de curs. Internet-ul furnizeaza o noua informare si noi rezultate ale cercetarii pentru profesori, si, de asemenea, furnizeaza pentru studenti diferite exemple sau studii de caz gata fabricate, materiale ajutatoare (software gratuit, produse demo si aplicatii) si diferite medii virtuale.

Accesul studentilor la serverul cu cursuri si materiale de curs trebuie sa nu creeze probleme. Dar, exista situatii in care conectarea devine greoaie, de exemplu cazul in care liniile sunt ocupate sau nu se poate face conectarea, sau cand software-ul de navigare disponibil (Netscape/ Internet Explorer) sufera modificari care nu pot fi puse in lucru imediat. In general, studentii sunt frustrati de numarul de conexiuni gresite si de timpul de asteptare pentru realizarea asignarilor.

Dar, asa cum rezulta din literatura de specialitate, in aproape toate situatiile studentii nu s-au dat batuti si toti au spus ca au avut de castigat. In lucrarea (Beadle, 1996) se sugereaza ca titularii de curs/tutorii sa foloseasca urmatoarele trucuri pentru asignarile la Internet: programarea spre seara a orelor de laborator pentru accesarea rapida la Internet; elaborarea unor planuri cu exercitii care sa includa rezolvarea problemelor; acordarea importantei cuvenite pentru obtinerea unei acurateti ridicate; raspunsuri la e-mail imediate; vizitarea fiecarui site de laborator (cand exista mai multe); existenta unei liste privind adresele de e-mail, server-ele disponibile; existenta unor metode de tip flexibil si nu fixe; asigurarea unor asignari facile pentru studenti; proiectarea unei perioade suficiente pentru teme de casa/aplicatii etc; pastrarea evidentei fiecarui student pe calculator; asigurarea unui control privind adresele pentru e-mail, server-e etc.

Cu toate acestea, cursurile axate pe web trebuie să fie focalizate totdeauna pe cel care învață – tehnologia nu reprezintă o problemă și nu este, obligatoriu, nici o rezolvare.

I.3.5. Modele de învățare prin web

Pot fi utilizate mai multe abordări pentru dezvoltarea și furnizarea învățării prin web. Acestea pot fi apreciate drept un continuum. La o extremă se află învățarea la distanță "pură" (în care materialele de curs, evaluările și sprijinul sunt furnizate online, fără contact față-în-față între studenți și profesori). La cealaltă extremă este intranetul organizațional, care reproduce materialele de curs tipărite online pentru a veni în sprijinul a ceea ce reprezintă, în esență, cursul tradițional față-în-față.

Website-urile care sunt numai depozitare de cunoștințe, fără legături la activități de învățare, comunicare și evaluare, nu sunt centrate pe cel care învață și nu pot fi considerate adevărate cursuri de învățare prin web.

În realitate, majoritatea unor atari cursuri sunt o mixtură de materiale statice și interactive, majoritatea asigurându-se că o oarecare învățare față-în-față este un element esențial al programului pentru studenți.

a) Învățarea individuală

Primul pas în conceperea unui curs prin web este identificarea nevoilor celui care învață și, dacă acesta trebuie considerat ca aparținând unui grup sau trebuie luat în considerare individual. Web-ul poate fi un instrument util pentru a-i aduce împreună pe cei care învață individual în grupuri "virtuale" – de exemplu, prin intermediul unui forum de discuții. Sunt mai multe resurse online pentru modul în care se concep programele de învățare prin web (de exemplu, la www.ltsn.ac.uk).

b) Încorporarea învățării prin web în programele convenționale

Într-o instituție, învățarea prin web este adesea integrată cu predarea convențională, față-în-față. Acest lucru se realizează în mod normal prin intranet, care e, de regulă, protejat prin parolă, fiind accesibil numai utilizatorilor înregistrați. În acest fel este posibilă protecția proprietății intelectuale asupra materialului online și sprijinirea confidențialității intercomunicării dintre studenți.

Medicina are multe exemple de învățare online, atât în domeniul preclinic, cât și în cel clinic. Deoarece studenții din învățământul preclinic sunt în grupuri mari, învățarea prin web poate fi utilizată pentru furnizarea materialelor complementare programelor convenționale și pentru asigurarea auto-evaluării – de exemplu, acces la site-uri de anatomie și bănci de imagini pentru predarea cursurilor de patologie.

Învățarea prin web poate fi utilă pentru sprijinirea predării în domeniul clinic atunci când studenții sunt dispersați din punct de vedere geografic – de exemplu, pentru a învăța manevre clinice prin demonstrații video

Tehnologiile mai noi, cum ar fi computerele și video-conferințele, nu sunt obligatoriu mai bune (sau mai rele) pentru predare și învățare, comparativ cu tehnologiile mai vechi … ele sunt doar diferite … Alegerea tehnologiei trebuie dictată de nevoile celor care învață și de contextul în care aceștia își desfășoară activitatea, și nu de noutate.

Necesitatea evaluarii programelor de elearning

Evaluarea nu este un subiect des mentionat în teoria învatamântului deschis si la distanta. Acest fapt constituie o problema, daca consideram instruirea la distanta ca o abordare novatoare a educatiei si formarii, care se afla înca în faza de dezvoltare. În mod sigur, încrederea deplina într-o astfel de inovatie va veni doar dupa stabilirea cât mai exacta a gradului în care scopurile sunt atinse si asteptarile justificate.

O parte a problemei rezida în definirea educatiei la distanta la nivelul general, ca o încercare de a evita dificultatile educatiei si formarii traditionale referitoare la accesibilitate. Dar, daca educatia la distanta înseamna eliminarea barierelor institutionale, mai este nevoie sa-i demonstram eficienta, când este atât de evident aspectul negativ al acestor bariere?

Educatia deschisa si la distanta ofera oportunitati de învatare unor largi categorii de persoane, inclusiv unora care nu au avut acces la cicluri de învatamânt superior sau chiar secundar 2.

Motivele pentru înscrierea la un curs în sistem de elearning sunt adesea altele decât obtinerea unui certificat în vederea angajarii. Nu toti beneficiarii unui modul de educatie la distanta sunt studenti prin proprie alegere. Unii, în special în pregatirea de tip vocational, îndeplinesc anumite conditii prin pozitia de moment în cadrul unei firme; pot fi angajati si sponsorizati de firma, iar sponsorizarea depinde de rezultatul examenului final; altii, din aceeasi serie, nu sunt interesati decât de continutul pe care îl asimileaza, fiind apropiat de un hobby.

Multi pot avea anumite resentimente pentru ca li s-a cerut sa urmeze un stagiu de pregatire în timpul lor liber. Aceste deciziile individuale sunt luate în calcul statistic si integrate în indicatori cum ar fi: abandon scolar prealabil, completare de studii etc. Problema apare la interpretarea rezultatelor, în special atunci când sunt prezentate comparativ cu educatia sau formarea în sistem traditional – sunt întemeiate aceste comparatii ale unor abordari instructive diferite?

Întemeiate sau nu, comparatiile se fac. Însa, fara evaluari temeinice de program, nu este posibila considerarea unui simplu indicator cum ar fi rata de promovare a examenului final ca criteriu de succes. Este nevoie de mult mai multe date comparative.

În primul rând, trebuie colectate date despre caracteristicile demografice ale cursantilor si despre stocul prealabil de educatie. Majoritatea formelor de educatie traditionala nu iau în calcul anii de studiu urmati care nu sunt finalizati cu examenul de sfârsit de ciclu. Modulele de formare deschise si la distanta au adesea un mare numar de cursanti care par a fi sub-pregatiti sau, în cel mai bun caz, fara calificari care sa le permita urmarea cursului pentru care au aplicat. Din perspectiva traditionala, finalizarea unor cursuri de catre un asemenea grup de studenti este considerata ca reprezentând o "valoare adaugata" mare datorita pozitiei initiale dezavantajate.

În al doilea rând, date despre intentii si rezultate (altele decât rata de promovare) sunt necesare pentru a creiona contextul si criteriile (diferite de cele ale educatiei fata în fata) care stabilesc daca programul a fost un succes. Daca 10 procente dintre cursanti nu vor sa participe la evaluarea finala, acest lucru trebuie sa fie regasit în statisticile referitoare la promovabilitate, eventual cu detalierea motivului.

În toate tipurile de învățare, inclusiv în învățarea prin web, este util ca studenții să dispună de control constructiv, la timp și relevant asupra progresului pe care l-au făcut. Evaluarea online este uneori limitată de mediul în care se operează. Estimările efectuate numai prin intermediul computerului nu sunt adecvate pentru a puncta sau a oferi feedbackul evaluării unui eseu ori unui proiect care necesită mai mult decât simpla reproducere a cunoștințelor.

Pro și contra învățarii prin web

Atunci când se elaborează programe pentru web (ca și în cazul oricărui program de învățare), trebuie luate în considerare nevoile și experiența celor care studiază. Tehnologia adecvată și cunoașterea suficientă a utilizării computerului sunt necesare pentru a obține cele mai bune rezultate din învățarea prin web sau online.

Programele și paginile web pot fi astfel concepute încât să se potrivească cu diferite specificații tehnice și versiuni de software. Cu toate acestea, este frustrant pentru cei care studiază dacă încearcă să lucreze pe internet, dar au acces greoi sau nu pot descărca imaginile ori filmele de care au nevoie. Pe de altă parte, programele prin web pot, de exemplu, să încurajeze învățarea mai activă și mai independentă și sunt adesea un mijloc eficient de furnizare de materiale de curs.

Predarea și învățarea eficientă prin web

Accesul la informație, în special prin intermediul rețelelor de calculatoare, nu e suficient pentru a intensifica predarea și învățarea. Cantitatea informației crește exponențial, prin urmare este necesar să învățăm cum să evaluăm în mod critic conținuturile ei. A învăța nu înseamnă pur și simplu a citi un text sau a răspunde la un chestionar pe Internet. Învățarea ar trebui să conțină: îndeplinirea unor sarcini și rezolvarea de probleme. În particular, se aplică în învățarea asistată de calculator (învățarea bazată pe Web).

Folosirea calculatorului de către profesor ocupă trei niveluri: familiarizarea, utilizarea și integrarea. Aceste niveluri sunt bazate pe modelul transformării instructive în care implicarea profesorului privind calculatorul este descrisă ca ocupînd niveluri progresive. Pentru început, profesorul se obișnuiește cu calculatorul (familiarizare). Apoi, începe să-l folosească în predare (utilizare). Un nivel mai ridicat se observă în momentul în care calculatorul devine indispensabil în predare (integrare).

Pregătirea profesorilor pentru utilizarea calculatoarelor în cadrul predării poate fi apreciată astfel: sunt cîțiva profesori specialiști în informatică. Pentru a-i învăța pe elevi și pentru a-i aduce la examinările finale, profesorii trebuie să dețină o diplomă în știința calculatoarelor. Mulți din profesorii care predau în alte domenii decît informatica, nu sunt pregătiți în acest domeniu. Privind, de asemenea, schimbările rapide care au loc în domeniul informaticii, instruirea profesorilor în acest domeniu ar trebui menținută în continuu.

Va fi dificil să încurajăm profesorii să folosească informatica în predare, fără o pregătire corespunzătoare. Unul din scopurile principale privind pregătirea profesorilor este de a-i pregăti să joace un rol diferit în procesul de predare folosind calculatorul. Profesorii care folosesc obiecte multimedia încetează să fie cei care furnizează informație și devin sfătuitori și ghizi în procesul de instruire. O parte din sarcinile profesorilor vor reveni calculatoarelor fiind necesar ca aceștia să fie conștienți de aceste schimbări.

Un profesor trebuie să fie un ghid și un sfătuitor pentru studenții care vor să navigheze într-o rețea de informații. Va trebui să pregătească și să testeze înainte, drumul către sursele ce conțin informații de care studenții au nevoie pentru a-și finisa proiectele. Studenții, de asemenea, trebuie să învețe moduri de căutare a informației.

Studenții trebuie să aibă acces la diferite tehnici și medii de comunicație. Pot învăța din diferite surse de cunoaștere și pot alege: software educațional, rețele de calculatoare, poștă electronică, Internet, baze de date și tehnici IT. Ar trebui să cunoască metode de a selecta, stoca și procesa informații. Vor folosi tehnici media în căutare de informații și IT pentru a colecta și interpreta informațiile găsite, venite din experiență și de pe Internet.

Se propune dezvoltarea unor programe de predare corespunzătoare și un software educațional. Va fi nevoie de programe școlare corespunzătoare și folosirea tehnologiei informației, materiale didactice pentru profesori și studenți, educația și instruirea continuă a profesorilor. (Fig. 2)

Există mai multe tipuri de programare:

– liniară – denumită și cu răspunsuri construite (B.F.Skinner) se folosește în deosebi în școala primară și în gimnaziu. Deși fragmentează materia de învățare și stînjenește sinteza cunoștințelor are avantajul că, prin secvențele mici de materie informațională, ușurează înțelegerea prin studiu individual, elevii învățînd mai bine prin satisfacțiile obținute prin rezolvarea “pașilor mici” – cum spune Skinner.

– ramificată – denumită și cu răspunsuri la alegere (Crowder) divide materia de studiu în secvențe de studiu mai mari; se folosește în licee și în învățămîntul superior, considerîndu-se că la aceste grade de învățare există o mai mare putere de înțelegere. Programarea ramificată ușurează sinteza cunoștințelor.

– combinată – îmbină programarea liniară cu cea ramificată (Skinner, Crowder).

Trebuie amintit faptul că în școlile generale echipate cu calculatoare și rețele de calculatoare s-ar putea schimba motivația și activitatea profesorilor.

Programarea în instruirea asistată de calculator implică rezolvarea următoarelor obiective didactice:

– stabilirea obiectivelor operaționale de specialitate și educative ale învățării, specifice materiei de studiu.

– stabilirea conținutului materiei de studiu, în ansamblul său.

– împărțirea materiei de studiu pe secvențe informaționale (teme, subteme, demonstrații, explicații, exerciții, informații suplimentare etc.).

– controlul asupra informației dobîndite și realizarea conexiunii inverse (feedback-ul).

Încă de la dezvoltarea World Wide Web-ului, Web-ul a devenit un standard “de facto” pentru schimbul de informații aflate pe calculatoare în diferite locuri de pe glob. Tehnologia Web cuprinde cîteva protocoale (FTP, TELNET, HTTP) și browserul Web prevede o interfață grafică pentru utilizatori (Graphical User Interface – GUI) pentru a avea acces la aceste informații.

Resursele Web au devenit intrumente indispensabile pentru oamenii de știință și pentru cei de afaceri. Acestea trebuie exploatate în educație prin răspîndirea unor materiale de curs, accces la baze de date și programe software. Folosirea calculatoarelor personale și a Internetului tot mai des va duce, foarte curînd, la publicarea cărților pe WWW. Publicarea pe Internet are numeroase avantaje. În primul rînd un avantaj financiar, pentru că publicarea cărților devine din ce în ce mai scumpă pe piața tradițională. Un alt avantaj o rapida introducere de text, fotografii și animații. Ceea ce face atractivă această posibilitate, publicarea cărților pe Web, este structura unică a hipertextului și posibilitatea de a le accesa ușor în afara unui campus universitar.

Instruirea bazată pe Web este un mod de predare și învățare mult mai flexibil. Cei care învață o pot face în orice moment și orice loc, în funcție de abilități și dispoziție. Profesorii pot preda în mod interactiv și pot monitoriza studenții în orice moment.

Învățarea asistată de calculator are următoarele caracteristici:

– asigură unitatea organizării între funcția de comunicare, stocare și control cît și obiectivitatea evaluării

– sporește ritmul învățării și reduce timpul de studiu

– scutește profesorul de o serie de acte didactice de rutină, pe care le pot îndeplini cu succes calculatoarele

– necesită studiul și îmbunătățirea manualelor și altor materiale bibliografice

– instruirea asistată de calculator realizează o evaluare obiectivă și corectă

Cei care elaborează cursurile trebuie să țină minte că studenții mai tineri nu sunt la fel de familiarizați cu utilizarea internetului ca studenții mai avansați, simțindu-se mai puțin confortabil în fața unor cursuri prin web.

Pentru a obține cele mai bune rezultate la învățătură, cei care studiază au nevoie de cunoașterea computerului, sprijin și îndrumare.

Profesorii trebuie să-și conceapă cursurile astfel încât să încurajeze învățarea efectivă prin web, și nu "navigarea" fără scop. Elaborarea programelor trebuie să prevadă filtrarea informațiilor de slabă calitate, ca și semnalarea surselor esențiale de informație.

Mulți clinicieni încep să utilizeze înregistrările electronice pentru pacienți. Aceste schimbări arată că medicii devin din ce în ce mai mult adepții utilizării computerului și a resurselor online pentru munca zilnică și pregătirea profesională continuă. Mediul electronic poate facilita accesul la resurse bazate pe dovezi, cum ar fi Cochrane Library. Aceste site-uri, de suport clinic, sunt resurse excelente pentru învățarea postuniversitară "la locul de muncă".

Profesorii trebuie să încurajeze, prin instruire și sprijin, utilizarea web-ului și a altor sisteme tehnologice pentru informații în procesul de predare. Este nevoie de exemple și de cunoașterea practicii de bună calitate, stabilindu-se standarde în modul cum prezintă profesorii informația și cum controlează mediul de învățare.

În cazul învățării prin web, materialul poate fi pus în legătură cu bibliotecile (de exemplu, pentru a comanda cărți sau reviste), cu baze de date și reviste electronice. Aceste funcții sunt utile în mod special pentru activitățile de cercetare și cele clinice.

I.3.6. Profesorul și rolul său în instruirea bazata pe web(WBT)

În ceea ce priveste elementele de o importantã esentialã pentru eficacitatea oricãrui program de educatia la distantã si aici autorii au puncte de plecare diferite. Sintetizînd însã se constatã cã absolut toate elementele care fac parte din educatia la distantã joacã un rol mai mult sau mai putin important în atingerea scopurilor ei, cã toti factorii implicati îsi spun într-o mãsurã mai mare sau mai micã cuvîntul.

Începand cu resursele umane:

– studentii (cu motivatia, pregatirea lor anterioara si capacitãtile lor);

– facultatea (instructorul care trebuie sã dezvolte o întelegere a caracteristicilor si a nevoilor studentilor, sã îsi adapteze stilul de predare, sã stie sã foloseasca tehnologia, sã fie în acelasi timp si un facilitator al învãtãrii si un furnizor de informatii, dar si pregatirea/antrenarea instructorului);

– facilitatorii (care trebuie sã actioneze ca o punte între profesor si student, sã-i înteleagã si pe unii si pe altii, sã instaleze echipamentul, sã colecteze evaluãrile/testele si sã actioneze ca ochii si urechile instructorului de site);

– personalul (de sprijin) auxiliar (care înregistreazã studentii, multiplicã si distribuie materialele, comandã manualele, asigurã protectia copyright-ului, planificã facilitãtile, face rapoarte de desfãsurare pe nivele, organizeazã resursele tehnice, – ei de fapt reprezintã eroii din umbrã ai educatiei la distantã);

– administratorii ("care aduc consensul, iau decizii si arbitreazã, -sunt mai mult decît oameni ai ideiii" Dr. Barry Willis;

Rolul profesorilor trebuie în mod necesar să se schimbe. Rolul lor principal nu va fi numai de a susține studenții cu informații necesare, acest rol fiind luat parțial de învățarea asistată de calculator. Menirea lor va fi de a învăța studenții cum să muncească independent. Ei nu le vor controla direct procesul de învățare, dar îi vor stimula, direcționa și verifica. Sunt prevăzute schimbările în relațiile profesor-student. Profesorii vor trebui să învețe de-a lungul întregii vieți, cîteodată chiar de la studenții lor.

Atît profesorii cît și studenții trebuie să învețe cum să lucreze cu informația:

– vor obține îndemînări în domenii tehnice – de a întreține programe și echipamente, dar nu numai de a le administra din punct de vedere tehnic, ci de a ști cum să le folosească.

– să învețe să folosească noi tehnologii prin lucru independent cît și prin transferul cunoștințelor între persoane, prin instruirea atît ca profesor cît și ca student, prin participarea la administrare (incluzînd poșta electronică). Dar, în special, să fie capabil să aleagă, să pună în ordine, să adapteze și să prezinte informații din diferite surse (cărți și alte medii, altele decît calculatorul).

– să învețe să caute, să realizeze o autoevaluare, să se orienteze, să rezume și să prezinte informația – aceasta înseamnă introducerea învățării asistate de calculator (medial education) în școli.

Învățarea folosind diferite pachete software este numită adeseori învățare asistată de calculator (Computer-assisted learning, CAL) sau predarea asistată de calculator (Computer-assisted teaching, CAT). Dacă folosim Internetul pentru învățarea asistată de calculator putem descoperi numeroase avantaje. Este nevoie de învățare asistată de calculator datorită existenței, în lume, a numeroase tipuri de predare a informației. Mai mult, ultimele versiuni ale unor astfel de programe CAL pot fi descărcate de pe Internet în orice moment.

Într-un plan de învățămînt în care rezolvarea problemelor este un obiectiv, cum ar fi în învățămîntul secundar și în majoritatea programelor de învățămînt universitar, este recomandată folosirea problemelor și a exemplelor. Din teorie deducem că încărcarea cognitivă în timpul rezolvării unei probleme este mai mică decît atunci cînd problema este rezolvată ca exemplu, dacă este posibil, într-o formă de completare a problemei. Acest lucru explică de ce studenții preferă să învețe principiile din exemple decît să încerce să rezolve (se poate să eșueze) și să-și îmbunătățească cunoștințele rezolvînd probleme.

Cînd scopul învățării constă în sarcina de a rezolva probleme, și elaborarea problemei nu e făcută în formă scrisă, ci cu ajutorul calculatorului, feedback-ul poate fi mult mai bine conceput. Se poate face o încercare de a propune susținerea unor probleme.

Studentul care a rezolvat o problemă și vrea să-și verifice soluția poate folosi calculatorul; de asemenea, studentul care nu poate găsi primul pas în rezolvarea problemei și are nevoie de un ghid de la început, cu argumente, de ce o anumită cale în rezolvarea problemei este folosită, poate de asemenea, utiliza calculatorul. Elaborarea problemelor ar trebui să fie un stimul, un adevărat ajutor în procesul de învățare.

Rolul profesorului va fi unul de consiliere și îndrumare a învățării. În acest concept învățarea asistată de calculator se potrivește foarte bine, calculatorul preia o parte substanțială din munca profesorului, nu numai prezentarea cursului dar și realizarea elementelor de feedback.

Mulți profesori se tem de faptul că problemele rezolvate vor duce la obiceiuri nedorite ale studenților, cum ar fi studiul fără un intreres real sau copierea soluției ca și cum ar fi fost o altă informație de învățat.

Rezolvarea problemelor este unul din indicatorii care determină abilitatea studenților de a folosi informația și cunoștințele într-un mod constructiv. Este recunoscut faptul că experiența în rezolvarea problemelor în domenii bogate în cunoștințe (ca matematica și știința) este puternic legată de dezvoltarea unor probleme schemă. O schemă este organizarea mentală a cunoștințelor individuale și a experiențelor care-i permite lui/ei să: recunoască experimente similare, să acceseze cadre generice care conțin elemente esențiale din toate experiențele similare; să folosească diferite frame-uri (cadre) pentru a planifica soluțiile; să utilizeze priceperi și diferite procedee pentru a ajunge la soluție, dacă obiectul predării este de a cultiva studenții care vor fi elementele active în rezolvarea problemelor.

Schema generală a instrucției constă în dezvoltarea a patru componente de bază:

– identificarea cunoștințelor – faptele și conceptele constituie domeniul cunoașterii

– elaborarea cunoștințelor – relația dintre elementele individuale ale cunoașterii și modul în care sunt organizate în cadrul schemei

– planificarea cunoștințelor – ce cunoștințe să alegi pentru a ajunge la o soluție

– execuția cunoștințelor – priceperea în domeniul informaticii și procedurile cerute pentru a executa soluția

Învățarea asistată de calculator se referă la o soluție găsită pentru a schimba și a dezvolta priceperea în rezolvarea problemelor în absența contactului direct cu profesorul.

Dezvoltarea aplicațiilor bazate pe Internet au un potențial deosebit de a pune bazele celor patru tipuri de cunoștințe asociate cu dezvoltarea și rezolvarea problemelor.

Valoarea informației crește foarte rapid în lumea contemporană. Informatica se întîlnește în diferite aspecte ale informației, colectînd și transformînd date, folosindu-le în comunicarea dintre calculatoare și oameni. Informatica este inseparabil legată de calculatoare pentru că sunt invenții cu o mare capacitate de transformare a informației. Folosirea rețelelor locale și globale multiplică aceste posibilități – informația disponibilă într-un calculator fiind disponibilă în oricare altul.

Unul din obiectivele moderne este de a pregăti studenții pentru o societate informatizată. În era calculatoarelor predarea în școli nu poate să rămînă doar la transmiterea de cunoștințe și priceperi, cînd avantajul acestei tehnici se diminuează cînd informația care este în continuă schimbare este preluată și stocată. Este nevoie să pregătim tinerii pentru a lucra în mod creativ (a experimenta, a crea sau a modifica programe existente). Predarea ar trebui să urmărească îmbogățirea informațiilor de care studenții au nevoie și transformarea lor. O mare parte a informației este păstrată sub formă electronică și folosirea ei nu e posibilă fără calculatoare sau rețele de calculatoare.

În raportul UNESCO referitor la informatica în învățămîntul secundare s-au identificat trei faze de dezvoltare în folosirea tehnologiei informației: automatizarea, informația și comunicația.

Distingem trei tipuri de subiecte în școli în care apar calculatoarele: subiecte separate de informatică, alte cursuri în care calculatorul este folosit în principal ca sprijin în învățare și cursuri în care tehnologia informației este integrată în subiecte din alte cursuri.

Scopul principal al orelor de informatică este predarea metodelor și rezolvarea problemelor cu ajutorul calculatorului, metode care sunt potrivite cunoașterii, intereselor și priceperilor elevilor, acest lucru ducînd la mărirea sferei de cunoaștere a elevilor, a capacității intelectuale.

Faptul că introducerea calculatorului în sistemul de învățămînt s-a făcut destul de tîrziu, reprezintă o problemă destul de dificilă. În momentul de față este important să informăm oamenii despre posibilitatea de a folosi calculatorul în multiple domenii și să-i învățăm să-l folosească încă de la începutul școlii. Folosirea calculatorului în alte subiecte decît cele care tratează informatica este privită de către profesorii respectivi ca un subiect pe care ar trebui să-l rezolve profesorii de informatică, aceștia preferînd să folosească medii precum presa, radio, televizorul în cadrul lecției. Dar același lucru ar trebui să se întîmple și cu calculatorul. Utilizarea calculatoarelor cere integrarea acestora în metodele și unelte și celorlalți profesori, decît cei care lucrează în domeniu.

Majoritatea aspectelor ce tin de calitatea procesului de predare-învatare la distanta nu pot fi luate în calcul fara o monitorizare pe parcurs si evaluare globala a sistemului aplicat. Aceasta abordare implica ideea rolului cheie al evaluarii în ameliorarea continua a activitatilor de suport pentru cursanti si dezvoltarea sistemului de educatie la distanta. Anumite criterii impuse intern de institutia de învatamânt/ formare/ training, odata realizate, nu se autosustin, iar demersurile evaluative nu numai ca mentin standardele de calitate, dar le si îmbunatatesc.

În primul rând, sunt anumite cerinte pe care activitatea de suport tutorial trebuie sa le îndeplineasca. Un program de educatie la distanta eficace este însumarea eforturilor de echipa sustinute; fiecare input în experienta de învatare a cursantului are importanta. Esenta tutorialelor consta în receptivitatea la problemele cursantului, promptitudinea si calitatea raspunsurilor oferite, ceea ce necesita nu doar evaluare de sistem, ci si autoevaluarea continua a tutorului.

În ce priveste pertinenta, adecvarea si gradul de interactivitate ale continuturilor prezentate, monitorizarea simpla a reactiilor si opiniilor cursantilor, precum si a feedbackului oferit de tutor vor avea ca rezultat materiale de curs îmbunatatite pentru seriile viitoare de studenti.

O caracteristica programatica a modelelor de educatie la distanta este autonomia cursantului. Acesta are libertatea sa-si defineasca propriul parcurs de învatare si sa foloseaca dupa voie resursele oferite sau disponibile, nelimitându-se la materialul de curs, care poate fi folosit doar ca parte, de egala importanta cu alte materiale. Aprecierea performantelor în învatare devine dificila si trebuie suplimentata de demersuri (orientate) de autoevaluare a cursantului.

O metodologie riguroasa va fi urmarita mai mult relativ la modul în care cursantii si practicienii sunt implicati în procesul de evaluare si relativ la modul în care se interpreteaza si se utilizeaza rezultatele. Excelenta tehnica este lipsita de valoare ca parte a unui proces care nu conduce la ameliorari continue.

Pentru programele de educatie la distanta, evaluarea trebuie sa fie dezvoltata în aspectul acesteia de resursa pentru cursant si ca aspect esential al unei bune practici.

Anonimitatea – un avantaj major al IAC

S-a investigat impactul anonimității asupra unui grup de liceeni care studiază calculatoarele/informatica pentru a-i încuraja să ceară ajutor în legătură cu întrebările privitoare la curs. S-a suplimentat sistemul tradițional de ajutor (help) cu vizite personale la un conferențiar, poșta electronică și un sistem de buletin de știri cu o pagină Web de întrebări și răspunsuri. Pagina permitea ca întrebările să fie trimise direct la un membru al echipei și garanta anonimitatea celui care cerea ajutorul. În această analiză atenția s-a concentrat asupra comparației între folosirea paginilor Web și buletinul de bord specific cursului local. Amîndouă oferă modele similare de foruri publice pentru ajutor (“help seeking”) în care este pusă o întrebare de către o persoană și văzută de toți cursanții. Printre concluzii a fost și faptul că pagina anonimă este cel puțin la fel de importantă ca și sistemul de știri venit în sprijinul căutării de ajutor avînd în vedere atît numărul de întrebări puse cît și numărul de utilizatori. Nu toți elevii/studenții au folosit pagina pentru a pune o întrebare, ci mulți au folosit-o ca sursă de răspuns la propriile întrebări, reducînd cererea de material la a răspunde la întrebări care se repetau. Comentariile unor elevi/studenți asupra mediului anonim au sugerat că această cale este mult mai confortabilă pentru ei, iar acesta este un factor decisiv pentru a depăși aversiunea profesorilor pentru acest sistem de căutare a ajutorului.

Studiile asupra sistemului educațional de căutare a ajutorului sunt adeseori blocate în chestionare despre comportamentul care urmează a fi adoptat, decît să fie îndreptate asupra comportamentului actual. Elevii/studenții sunt întrebați despre factorii care le afectează comportamentul de căutare a ajutorului și despre circumstanțele care-l fac fie plăcut, fie neplăcut. S-au oferit elevilor/studenților întrebări și răspunsuri într-o pagină Web care a permis elevilor/studenților să pună întrebări referitoare la curs avînd asigurată unanimitatea. Fiecare întrebare pusă a fost adăugată pe o pagină împreună cu răspunsul ei, oferind o resursă dinamică, dar accesibilă pe întreaga întindere a cursului. În acest fel, pagina a asigurat un forum public în care toți membrii au văzut atît întrebările cît și răspunsurile. Pentru a-i testa efectivitatea, s-a comparat acest sistem de forum public cu sistemul de buletin de știri în care întrebările și răspunsurile sunt valabile pentru toți membrii, dar identitatea lor nu este ascunsă. Compararea acestor modele s-a făcut examinînd numărul și tipul de întrebări folosite. De asemenea, s-au prezentat date pentru a estima proporția cursanților din ambele modele și comentariile lor.

Aversiunea față de sistemul de ajutor ca rezultat al rezervei societății este un fenomen foarte bine cunoscut în contextele educaționale. Se aplică diferit de la vîrstă la vîrstă: la copii, la adolescenți și la adulți. Acolo unde este implicată evaluarea/ notarea elevii invocă grija de a nu-și micșora notele dacă apelează la ajutor și preferă să se “zbată” în ignoranță. Elevii se simt frustrați cînd sunt nevoiți să apeleze la sisteme de ajutor.

Participanții unui curs de inginerie software,elevi / studenți, au fost îndrumați de către asistenți să folosească sistemul de ajutor. Frustrarea elevilor în cadrul consilierii a condus la concluzia că unii elevi pur și simplu nu sunt în stare să ceară ajutor. În efortul de a depăși această anxietate a fost creată o pagină Web care permite subscrierea anonimă de întrebări care era parte integrală dintr-o prezentare viitoare. Succesul experimentului a încurajat extinderea aplicației la întregul curs.

Contextul acestei lucrări a fost o temă pentru liceenii din primul an de studiu în Obiecte orientate pe design și programare adusă de Departamentul de {tiința Calculatorului de la Universitatea Kent din Canterbury (UKC). Această universitate a fost fondată în 1965 și găzduiește curent aproximativ 6000 de studenți de zi. Departamenul este parte a Facultății de științe, tehnologie și studii medicale care numără peste 25% din studenți. Cursul era obligatoriu pentru aproximativ 160 de studenți aflați într-un stadiu mai înaintat sau mai puțin înaintat în cunoașterea informaticii/calculatoarelor. Majoritatea studenților erau în Marea Britanie. Cursul a durat întregul an universitar 1997-1998.

Cursul consta în două săptămîni de introducere în tainele programelor folosite-o combinație între WindowsNT și XWindows în UNIX-urmate de apoximativ 20 de săptămîni de design și progamare în Java. Studenților li se cerea să-și demonstreze competența în folosirea programelor gazdă și a insrumentelor variate prin niște teste practice date încă din primele săptămîni. Testul includea folosirea poștei electronice, căutarea și marcarea paginilor Web, adăugarea și trimiterea mesajelor într-un bord de știri (local bulletin broad news group), și compilarea și rularea unui program simplu în Java. Aceste puncte erau considerate vitale pentru a “supraviețui” cursului. În particular, are parte din materialul de predare și de sarcini și informațiile privitoare la curs penrtu toate nivelurile cursului erau aduse pe calea paginilor Web și a buletinelor informative(bulletin broad news groups) fiecare dedicat unui an din program.

Ajutorul anonim din paginile Web a fost creat ca o pagină locală a autorului paginii care era responsabil (ca un alt coleg lector) cu furnizarea materialelor pentru curs privind materialele Web. O legătură cu pagina anonimă a fost făcută la începutul “materialelor de curs” din prima pagină a cursului, indicîndu-se în acest fel importanța ei ca primă resursă alături de alte legături care se dădeau celor din primul an, note ale lectorului, sarcini, etc.

Trimiterea unui email normal nu garantează anonimitatea celuui care trimite întrebarea. Dintr-o pagină Web, o legătură HTML “mailto”, de exemplu, va include adresa utilizarorului ca parte a textului din mesaj. În timp ce un student competent nu ar avea dificultăți în trimiterea unui mail sub o identitate falsă, s-a simțit nevoia ca acest sistem să fie acesibil și unui student mai puțin pregătit. A se aștepta ca utilizatorii să se descurce și să-și facă singuri anonimitatea a fost neadecvat. În loc să trimită întrebări ca mesaje obișnuite, anonimitatea a fost dată ca formă HTML.

Întrebarea a fost trimisă unei interfețe Common Gateway Interface (CGI) de la serverul Web al autorului. Întrebarea este trimisă ca un text de email; ca rezultat, presupusul expeditor al mesajului, cînd acesta apare în căsuța poștală, este utilizatorul serverului Web. Nu s-a făcut nici o încercare în scenariul CGI de a identifica expeditorul mesajului(de exemplu, ar fi fost posibil să se înregistreze adresa Internet a expeditorului).

Deoarece scenariul a fost creat pentru a ajuta un număr de colegi care au creat asemenea pagini de ajutorare, forma include cîmpurile ascunse pentru a identifica pagina originală și destinatarii fiecărei întrebări.

Întrebările trimise erau adăugate împreună cu răspunsurile, textului paginii originale Web, imediat sub formular. Ultimele întrebări erau întotdeauna așezate la capătul de sus al paginii. Nu a fost făcută nici o încercare de a categorisi întrebările după tipul lor într-o pagină, din moment ce se simțea că acest lucru implică o judecată asupra valorii diferitelor tipuri de întrebări. În timp, pagina a devenit o sursă dinamică de informații pentru curs care poate fi vizitată de oricine.

În afară de email-urile dintre membrii cursului, alternativa electronică de ajutor a fost pentru toți studenții un buletin. Marea Britanie a găzduit astfel de grupuri de la mijlocul anilor 1980 și ajută în mod constant încă 57 de grupuri locale separate, plus cîteva sute de grupuri externe. Grupurile locale oferă necondiționat acces publicului la care participă studențI și profesori cu mesaje. Grupul căruia studenții din primul an trimit în mod constant întrebări este UKC, cu două cusuri similare pentru studenții din anul doi. În ciuda numelui aparent general, acest grupeste special pentru întrebări și informații despre cursuri din primul an de programare pe calculator. Sprijinul pentru cursurile din alte departamente este valabil de-a lungul studiilor șI depinde de interesul persoanelor care se ocupă de ele. Grupurile sunt create de obicei pentru toate cursurileunui departament al unei facultăți, iar traficul este relativ mic.

În primul an de programare se pune mare accent pe practică și se formează grupuri mici (de pînă la 18 studenți) în laboratoare spațioase. Îndrumătorii din laboratoare este recomandat a fi o sursă de ajutor pentru studenți. Majoritatea cadrelor didactice care participă la curs trebuie să-și ofere de asemenea ajutorul. Din moment ce toți studenții din universitate și tot personalul didactic au adrese de email există un aces ușor la poșta electronică. Fiecare student are un tutore pe durata programului, cu toate că acest punct de contact este foarte rar folosit pentru a pune întrebări legate de curs. Centrul de studiu al universitășii oferă cursuri pentru deprinderile fiecăruia, cum ar fi scrierea de eseuri sau discuții privitoare la stresul cauzat de examene, oferind și suport intelectual. Un sistem de ajutor este pus la dispoziția sudentului pentru a înfrunta problemele apărute în sistem.

1.3.7. Probleme in implementare

Educatia la distanta ofera numeroase beneficii institutiilor care doresc sa ofere programe eficace de educatie si instruire. Totusi, implementarea programelor e adesea obstructionata de o varietate de bariere: atitudini negative, constrângeri tehnologice, proceduri institutionale inflexibile si politici locale sau nationale restrictive. Cei responsabili de politicile educatiei si educatorii/ trainerii trebuie sa fie constienti de aceste potentiale bariere si sa stabileasca strategii pentru a le depasi.

Atitudinile negative fata de educatia la distanta rezulta adesea din preocuparea pentru calitatea educatiei, mai ales în formatul la distanta – o zona insufiecient explorata teoretic. Instructorii si administratorii îsi pot face griji cu privire la nivelul scazut al interactiunii dintre studenti si instructor si lipsa serviciilor de sprijin pentru cei ce învata la distanta (Willis, 1994). Altii pot avea rezerve cu privire la gradul de implicare sau de calitatea studentilor la distanta. Totusi, cercetarile arata faptul ca aceste griji sunt adesea determinate de lipsa de experienta în educatia la distanta.

Alte atitudini negative se bazeaza pe: frica de a pierde autonomia; nevoia de a schimba metodele de instruire; suport inadecvat pentru planificare sau pentru reproiectarea cursurilor; potentiale efecte negative în ce priveste avansarea profesionala. Sprijinul institutional în forma orientarii pentru planificarea în echipa, asistenta în dezvoltarea cursului si în procesul de furnizare, recompense extrinseci precum compensare suplimentara si credit pentru avansarea profesionala – sunt necesare pentru a depasi aceste bariere atitudinale în acceptarea programelor.

Aspectele tehnice includ: lipsa de standarde industriale pentru echipamente si software, rapida schimbare tehnologica, care forteaza cheltuieli suplimentare asociate upgradarii sistemelor, nevoia de servicii de suport tehnic si costurile initiale ale sistemului; aspecte referitoare la modul de comunicare prin conferinte computerizate din accesul la o retea sistem, dependenta de retea, de "zgomotul" din retea, linii inadecvate de acces pentru liniile retelei.

Strategiile de depasire acestor bariere ar trebui sa sa se centreze pe:

– cercetari initiale in vederea adoptarii noilor tehnologii, inclusiv discutii preliminare cu furnizori de sisteme de învatare la distanta;

– vizite la institutii ce folosesc asemenea sisteme;

– evaluare a infrastructurii interne;

– evaluarea cerintelor hardware, software si ofertei de servicii ale furnizorilor;

– interviuri cu consultanti, instructori si designeri experimentati de sisteme de educatia la distanta

Riscuri implicate

Chiar de la inceputul dezvoltãrii diferitelor interfete utilizator pe Internet acestea au fost utilizate în scopuri educative ajungînd ca astazi sã fie prezente în foarte multe institutii de acest gen de toate nivelurile. Iar în viitorul cel mai apropiat se prognozeaza ca (cel putin la noi în tarã) toate scolile sã fie conectate în retea.

Performantele propriu-zise ale celor ce învatã cu astfel de mijloace vor fi dependente însã de modul în care va fi vãzutã si utilizatã tehnologia (www de pilda), fie ca un simplu sistem de informare, fie ca un sistem de invãtare.

"Organizatia comunicationalã" înseamnã nu numai factori si aspecte tehnice, ci în special aspecte ce tin de factorul uman si de discurs.

Apoi la o analiza a fluxului de informatii prin hipertext ca proces de scriere si de citire în "Distance education on the www" se lanseazã ipoteza ca pentru a fi eficiente, comunicatiile electronice au nevoie de urgentã de un cod de metacomunicare pentru a ajuta atît procesul de scriere cît si pe cel de citire.

În ultimã instantã precautiile în legaturã cu utilizarea tehnologiei tin de limitele însesi ale tehnologiei. Semnificativ este îndemnul lui Bates (…) trebuie sã definim cu foarte mare atentie acele arii în care nu trebuie sã folosim tehnologia chiar dacã ne-ar sta la dispozitie, tinînd cont de diferentele calitative dintre interactiunea sociala directã si mediatã

Cu toate cã noile tehnologii informatice si de comunicare reprezintã instrumente eficiente pentru o difuzare extensivã de cursuri si materiale pedagogice, nenumaratele si atractivele facilitãti pe care acestea le ofera pot conduce însã la un entuziasm exagerat în ceea ce priveste folosirea lor în educatie. S-ar putea repeta în acest sens ceea ce s-a petrecut la aparitia televiziunii si radioului cînd multi faceau previziuni foarte optimiste referitor la integrarea acestora în procesul de predare si învãtare. Totusi, asemenea casetelor audio si video care puteau fi trimise oriunde în lume si www poate furniza manuale la scara de masã. De aceea fãrã o adoptare necondittionatã a tehnologiilor informatice nu trebuie uitate avantajele reale ale acestora.

Capitolul II

II.1. Studiul asistat de calculator in invatamantul romanesc

" … educatia trebuie sa previna utilizarile oarbe ale noilor tehnologii informatice in comunicare, sa impiedice instrainarea omului, sa lupte contra dorintei de divertisment permanent, contra fricii nejustificate fata de noile tehnologii informatice in comunicare, sa previna diminuarea spiritului creativ."

G. de Landsheere

Majoritatea specialistilor considera ca nu trebuie sa ne intrebam daca instruirea se imbunatateste prin utilizarea calculatoarelor, ci cum pot fi utilizate mai bine calitatile unice ale acestora, care le deosebesc de alte medii: interactivitatea, precizia operatiilor efectuate, capacitatea de a oferi reprezentari multiple si dinamice ale fenomenelor si, mai ales, faptul ca pot interactiona consistent si diferentiat cu fiecare elev in parte.

Daca primele realizari in domeniul instruirii asistate de calculator se concentrau mai mult pe invatare prin verificarea cunostintelor, ulterior au inceput sa apara softuri complexe, care incurajeaza constructia activa a cunostintelor, asigura contexte semnificative pentru invatare, promoveaza reflectia, elibereaza elevul de multe activitati de rutina si stimuleaza activitatea intelectuala asemanatoare celei depuse de adulti in procesul muncii. Toate aceste elemente modifica aria activitatilor profesorului atat cantitativ cat si calitativ.

Procesul de instruire trebuie sa fie regandit. Trebuie intensificate cercetarile privind psihologia cognitiva. Cadrele didactice trebuie sa invete sa gandeasca altfel, sa formuleze altfel problemele, ne mai punandu-se accentul pe activitatile intelectuale de rutina.

Utilizarea calculatoarelor va conduce la depistarea calitatilor unice la om, iar oamenii vor deveni… mai umani. Educatia va trebui regandita in raport cu noile posibilitati tehnice pe de o parte, si in functie de cerintele noii societati, pe de alta. Misiunea cercetarii educationale este de a devansa momentul istoric prin formularea problemelor care de abia se contureaza la orizontul social, de a construi ipoteze plauzibile, de a le verifica experimental si de a pregati astfel solutiile cele mai potrivite pentru momentul respectiv.

Informatizarea invatamantului reprezinta orizontul zilei de astazi …

Este unanim acceptata o clasificare a softurilor educationale dupa functia pedagogica specifica pe care o pot indeplini in cadrul unui proces de instruire: exersare, prezentare interactiva de noi cunostinte, prezentarea unor modele ale unor fenomene reale (simulare), testarea cunostintelor, dezvoltarea unor capacitati sau aptitudini printr-o activitate de joc.

Din pacate, din ancheta realizata de redactia noastra in invatamantul preuniversitar (publicata in CW RO nr.9/1997) a rezultat ca in invatamantul liceal calculatoarele sunt folosite mai ales pentru predarea si invatarea informaticii. In privinta folosirii lor ca instrumente menite sa usureze invatarea altor materii, sunt destul de putin utilizate. Totusi, stiintele beneficiaza de o mai buna reprezentativitate, fiind urmate de limbile straine.

Din studiile intreprinse pe plan international s-au desprins o serie de concluzii interesante cu privire la eficienta utilizarii software-ului educational, dintre care amintim:

– aproape toate cercetarile releva avantajele utilizarii calculatoarelor in comparatie cu alte metode;

– reducerea timpului de studiu;

– atitudinea fata de computer se modifica pozitiv;

– utilizarea computerelor este mai eficienta in stiinte decat in domeniul limbilor;

– in instruirea asistata de calculator exersarea este eficienta in formarea deprinderilor elementare, in timp ce sistemele tutoriale sunt mai eficiente in formarea deprinderilor intelectuale de nivel superior;

– instruirea asistata de calculator este mai eficienta ca instruire complementara, decat ca forma alternativa;

– elevii care invata incet si cei ramasi in urma castiga mai mult decat cei fruntasi;

– strategiile bazate pe utilizarea calculatoarelor sunt mai eficiente la nivelurile inferioare.

In momentul de fata, in Romania exista software educational realizat in tara in cadrul diferitelor licee, precum si o serie destul de variata de produse straine. Din pacate, acestea din urma, desi beneficiaza de o grafica mai buna, nu corespund cu programa noastra scolara. In grupajul din acest numar incercam sa scoatem in evidenta cateva dintre elementele generale privind softul educational si unele preocupari existente in momentul de fata in Romania in aceasta directie.

II.2. Potentialul educatiei la distantã în cadrul social actual general

Societatea umana la inceput de mileniu III se confruntã cu o serie de probleme capitale si fãrã precedent. Aceste probleme nu pot fi rezolvate doar prin reforme structurale macro si micro-sociale exterioare individului, fãrã o schimbare si interioara a indivizilor implicati, fapt ce tine de competenta pedagogiei. Dar, cum schimbãrile interioare cer timp, iar schimbarile sociale nu asteaptã, educatia traditionalã trebuie compensatã cu o altfel de educatie care sã fie în mãsurã sã rãspundã cerintelor actuale ale unei societãti care presupune în numai cîteva decenii o schimbare fundamentalã înspre "un nou mod de viatã bazat pe surse de energie diversificate, usor de reînnoit; pe metode de productie care fac ca majoritatea lanturilor de asamblare din fabrici sã devinã depãsite; pe familii de tip nou, non-clasic; pe o institutie inedita care s-ar putea numi "vila electronicã" si pe scoli si corporatii ale viitorului schimbate radical. Civilizatia emergenta a celui de-Al Treilea Val scrie pentru noi un nou cod comportamental si ne poarta dincolo de standardizare, sincronizare si centralizare, dincolo de concentrarea energiei, banilor si puterii" Alvin si Heidi Toffler.

Iar întrucît scoala trebuie sã ofere acele cunostinte si abilitãti care sã permitã tînãrului integrarea lui cu succes în societate si adaptarea continuã la transformãrile care vor avea loc în cadrul acesteia, ea nu trebuie sã fie doar un instrument de transmitere a cunostintelor, ci trebuie privitã ca un spatiu public, ca o institutie socialã cu functii multiple. Prin urmare scoala nu mai poate sã eludeze dîn cadrul activitãtilor sale noile tehnologii informatice si de comunicare, ce s-au rãspînndit în toate domeniile de activitate. Ea trebuie sã fie în mãsurã sã facã fatã problemelor generate de "criza economicã ce s-a accentuat dupã '89, structurilor sociale care s-au modificat dramatic, ca urmare a aparitiei sectorului privat în economie si a restrîngerilor activitãtilor industriale, a comportamentelor demografice care s-au modificat si ele, afectînd atît mãrimea populatiei scolare, cît si distributia ei teritorialã sau pe medii de rezistentã etc." Si în ciuda schimbãrilor numeroase care au avut loc în învãtãmint, "reforma învãtãmîntului continuã si e departe de a fi luat sfîrsit, schimbãri numeroase, majore si rapide urmînd sã aibã loc, sistemul de învãtãmînt din România rãmînînd fluid pentru o perioadã nedeterminatã, probabil pentru cea mai mare parte a deceniului urmãtor" Ioan Neacsu.

În aceasta societate ocupa din ce în ce mai mult teren educatia la distantã. Astfel dacã în societatea "productiei de masa" scoala traditionalã isi indeplinea cu succes misiunea ei datoritã similitudinilor pe care le avea cu industria, în noua societate în care s-a schimbat contextul economic si social, în care numãrul somerilor este în continuã crestere si au nevoie cu totii sã fie repregatiti si re-profesionalizati, în care cunoasterea a devenit una din cele mai importante forte economice sI de productie, dar care dovedeste în acelasi timp o exindere rapidã si o duratã de viata din ce în ce mai micã, în care companiile pentru a supravietui pe piatã trebuie sã se schimbe si sã îsi recalifice personalul, în care investitia în resursele umane pare sã fie singura cale pentru o dezvoltare sustinutã este nevoie de programele de educatie si instruire mai flexibile în timp si spatiu oferite de educatia la distantã.

Educatia la distantã mai poate veni în întîmpinarea si altei probleme majore a societãtii contemporane, care este nevoia pregnantã de educatie ce se face resimtitã prin înflorirea învãtãmîntului privat. Acesta "nu si-a confirmat însã superioritatea decît în privinta învãtãmîntului neinstitutionalizat" în forma meditatiilor particulare. De aceea, se impune cu stringentã în ziua de astãzi organizarea unui învãtãmînt deschis la distantã. Aceasta nu presupune neapãrat un atac la învãtãmîntul privat, care ar putea fi cooptat în asemenea programe, "devenind complementar si functional în raport cu cel public" Adrian Miroiu.

Alt atuu al educatia la distantã este si extraordinarul potential al învãtãrii studentilor dat de noile tehnologii electronice care pot face ca acestia sã se implice si mai mult în procesul învãtãrii. "Aceste tehnologii interactive permit deasemenea studentilor sã aibã un control mult mai mare asupra acestui proces decît ar fi posibil în multe din mediile de învãtare traditionale. <<Sunetul, miscarea, imaginea si textul integrate creazã un bogat nou mediu de învãtare debordant de posibilitate si un potential clar de a mãri implicarea studentului în procesul de învãtare, (…) unii subiecti putîndu-se exprima mult mai bine si mai mult atunci cînd folosesc e-mail-ul, deoarece se simt mai protejati de privirile celorlalti>>. Apoi cercetarea modurilor de furnizare a instructiei la distantã si a corelatiilor lor cu obtinerea rezultatelor palpabile de cãtre studenti, a arãtat cã studentii învatã mai bine prin modul de teleantrenare, decît prin instructia de tip fatã în fatã.. O explicatie pentru acest fenomen este faptul cã studentii trebuie sã îsi asume o mai mare responsabilitate pentru învãtare, si sã fie mai activi în învãtarea lor, "indiferent dacã aceasta înseamnaã asteptarea la încãrcarea unui site prin satelit, participarea la o lectie pe listserver, sau cercetarea mai în profunzime a unei lectii prin www" – Virginia Steiner.

În fapt, educatia la distantã poate fi folositã în orice mediu în care oamenii au nevoie de un acces la informatii îmbunãtãtit, de a-si oferi resursele altora, sau acolo unde studentii, profesorii, administratorii si specialistii în anumite domenii, sunt nevoiti sã se deplaseze într-un loc îndepãrtat pentru a comunica între ei. Cu alte cuvinte, institutiile educationale la fel ca si cele de afaceri, guvernamentale si private pot beneficia de avantajele educatiei la distantã. În plus programele de educatia la distantã pot fi introduse practic la orice nivel de învãtãmînt, cu deosebirea cã la niveluri mai mici ele sunt doar o completare a programelor traditionale.

Învãtãmîntul românesc pe calea reformei; educatia la distantã una din directiile de modernizare a învãtãmîntului românesc.

Aceasta dinamica accentuatã a mutatiilor economico-sociale, politice si culturale ce definesc conjunctura socialã actualã face ca si sistemul de invãtãmînt privit ca un subsistem social sã se confrunte cu o serie de probleme complexe de o mare acuitate. Natura si ritmurile schimbãrii din ce în ce mai complexe si dificil de controlat, "influentînd direct sau indirect calitatea proceselor instructive si educative cît si obiectivele si continuturile actiunii didactice" Ioan Neacsu. În contextul tranzitiei dincolo de cercetãrile statistice care identificã nenumãrate disfunctionalitãti ale învãtãmîntului traditional atît în ceea ce priveste natura si activitatea internã a institutiei scolare, cît si referitor la articularea scolii cu ansamblul social în care se integreazã si functioneazã ca subsistem, chiar si la o prima vedere acestea sunt evidente si dureroase atît pentru persoanele neavizate cît mai ales pentru cele implicate si responsabile de situatia actualã si de depãsirea acesteia.

Orice solutie ar putea fi gãsitã, ea va trebui sã fie puternic întemeiatã pe cunoasterea stãrii de fapt si pe o conceptie de planificare strategicã a invãtãnîntului care sã ofere "un set de instrumente si tehnici pertinente pentru elaborarea si pilotarea programelor de reformã, precum si pentru o prognozã realistã a viitorului scolii pe termen scurt, mediu si lung" Ioan Neacsu.

Desi la prima vedere utilarea institutiilor de învãtãmînt cu tehnologii informatice moderne, poate pãrea foarte costisitoare, prin natura lor, durata de viatã si potentialul pe care il ofera, acestea se dovedesc a fi singura investitie eficienta si singura mãsura reala de reformã. În acest sens sunt întelese dispozitiile ministeriale de informatizare a invãtãmîntului si de transformare a scolilor în centre multifunctionale de pregãtire. MEN. prin urmare, rãspunde acestei situatii de fapt printr-o întreagã strategie de lucru si numeroase mãsuri de reformã privind formarea continuã si învãtarea deschisã la distantã concretizate în diferite programe. Elocvente în acest sens sunt: "Programul formãrii continue a învãtãmintului din Romania" avînd ca scop "transformarea scolilor în centre multifunctionale de formare profesionalã"; apoi Ordinul ministrului educatiei nationale din 19 februarie '98 ce precizeazã standardele de functionare si dotare ale Oficiului pentru învãtãmînt deschis la distantã, regulamentul de certificare a cursurilor IDD, precum si serviciile oferite de centrele de studii IDD. O componenta majorã a mãsurilor de reformã o reprezintã informatizarea învãtãmîntului care presupune pe de o parte dotarea scolilor, liceelor si facultatilor cu computere, cît si identificarea resurselor financiare necesare, iar pe de altã parte, dezvoltarea retelei informationale a învãtãmîntului si producerea de soft educational. Alte mãsuri importante mai sunt cele de echipare cu aparatura necesarã a oficiilor învãtãmîntului la distanta din casele corpului didactic si universitãti, care reglementeaza atît Admiterea în anul '99 în facultãtile ce organizeazã învãtãmînt la distantã, cît si organizarea în Casele Corpului Didactic a formãrii continue a cadrelor didactice prin învãtãmîntul la distanta; programul de conectare la reteaua informationalã a educatiei nationale avînd ca obiectiv esential pe anul 1999 conectarea la Internet a tuturor unitãtilor de învãtãmînt; si nu în cele din urmã programul de folosire a radioului si televiziunii pentru învãtãmîntul la distantã.

Acest set de mãsuri ministeriale a determinat din partea unor organisme internationale primele analize si evaluari ale necesitãtilor, potentialelor si perspectivelor educatiei la distantã care au fost sustinute financiar, logistic si uman de proiecte europene. Exemplificativ este proiectul Tempus CME numit "Îmbunãtãtirea educatia la distantã în România", realizat cu o semnificativã contributie a Universitãtii Bucuresti care a demonstrat cã educatia la distantã "reprezintã o modalitate extrem de eficientã de instruire si perfectionare a populatiei adulte, la un inalt standard de calitate si cu posibilitatea interferentelor cu actiuni de cooperare internationalã".

Alt proiect a fost Studiul de fezabilitate "Retea interuniversitarã regionalã" deschisã pentru educatie si formare medico-sanitarã continuã coordonat de Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj care "a statuat modalitãtile formãrii medicale continue în contextul unei retele interuniversitare prin educatie la distantã asistatã de centre de studiu informatizate". De mare amploare si relevantã sunt alte trei proiecte. Proiectul PHARE al Retelei Regionale de Educatie la Distantã care a luat fiintã în '93 cu scopul de a facilita cooperarea în domeniul educatiei la distantã a Comisiei Europene cu cele unsprezece tãri partenere PHARE. Programul SOCRATES elaborat de Comisia pentru Învãtãmînt a Comunitãtii Europene ce îsi propune sã promoveze si sã încurajeze "aplicarea de metode si mijloace moderne si novatoare în învãtãmîntul de toate gradele, cum ar fi învãtãmîntul deschis si educatia la distanta". Institutiile de învãtãmînt acreditate din România au fost acceptate cu drepturi egale de parteneriat în programele SOCRATES de la 1 septembrie '97, iar MEN. a fost solicitat sã desemneze reprezentantii nationali în comitetele si subcomitetele Socrates ce functioneazã pe lînga Directia generalã XXII a Comisiei Europene. Si constituirea la 17 iunie '97 a SOCIETÃTII ROMÂNE PENTRU ÎNVÃTÃMÎNT LA DISTANTÃ – EDIS (Educatia la Distantã) alcatuite din 8 Universitãti românesti cu ajutorul financiar si logistic al Fundatiei Soros.

Prin urmare, în România învãtãmîntul reprezintã o prioritate nationalã. Iar pentru a rãspunde necesitãtilor societãtii contemporane Reforma Învãtãmîntului joacã un rol determinant. Deoarece societatea se aflã într-un proces de prefacere radicalã se vorbeste tot mai mult de necesitatea unei educatii permanente si se resimte din ce în ce mai acut nevoia unor programe de educatie care sã se dovedeascã mai flexibile în timp si spatiu în raport cu cele traditionale.

Mai mult, prin avantajele pe care le ofera educatia la distantã aceasta poate ajuta în mod decisiv Romania în afirmarea internationalã întrucît conform destinului lor "natiunile din cel de-Al Treilea Val vînd lumii informatii si inovatii, management, culturã superioarã si popularã, tehnologii avansate, software, educatie, instruire, asistentã medicalã si alte servicii" Alvin Toffler.

Iar sansa unicã de dezvoltare o reprezintã investitia în capitalul uman prin valorificarea a ceea ce Alvin Toffler numea alchimia informatiilor. Iar în contrast cu economiile productiei de masa noile tehnologii informationale împing costul diversitãtii bunurilor de consum spre zero.

Desi "cultura educationalã din România nu s-a molipsit de etica anti-elitista care s-a înrãdãcinat într-o tarã ca Marea Britanie, nu a fost niciodatã o preocupare larg rãspînditã pentru egalitatea de sanse în sistemul educational din România fãrã a lua în seamã sloganurile comuniste" Cristopher Clark (RILW). În general nu se promoveazã o mai bunã scolarizare pentru categoriile defavorizate. Cu toate acestea, oamenii de peste tot, (inclusiv cei de la tarã, dar, cu exceptia comunitãtii romilor) acordã o importantã enormã succesului scolar si academic. Categoria profesorilor, desi este încã bine apreciatã, statusul lor s-a depreciat progresiv începînd de la revolutie, în principal ca un rezultat al faptului cã majoritatea elevilor au noi preocupãri care intrã în competitie cu educatia. Rolul profesorului, nefiind în principal cel de manager al mediilor de învãtare, si de a acorda ajutor studentilor, ci mai degrabã de expert într-un domeniu si de persoanã care pune note.

Aceste caracteristici culturale, au determinat o rapidã însusire a facilitãtilor oferite de Internet de cãtre cei mai favorizati studenti si profesori de la cîteva institutii destul de norocoase sã aibã o legãturã la Internet. Dar, întrucît, elita profesoralã datoreazã propriul status promovãrii metodelor traditionale, învãtarea Internetului va rãmîne în afara curriculum-ului, atîta vreme cît nu vor fi stimulente pentru a se cãuta cãi de integrare a ei în predare. Totusi atitudinea de mîndrie si de competitie, si acuta resimtire a faptului cã informatia înseamnã putere, va determina experimentarea acestui nou mediu si adaptarea la el. Acest lucru s-a petrecut deja cu informatica. Este foarte probabil prin urmare ca "expertizele sã conducã la dezvoltarea de pachete educationale pentru învãtarea Internetu-lui" Cristopher Clark (RILW).

Mostenirea culturalã din regimul comunist, mai precis balcanismul întretinut de acesta creeazã piedici în a oferi indivizilor acces la resurse si a condus la formarea întretinerea si implicit la dependenta de echipe, "aceste obiceiuri culturale, putînd conduce la competitii aspre din motivatia indivizilor de a inventa si reinventa o învãtare eficace a Internetu-lui". Este greu de prevãzut în ce mãsurã va fi mostenitã pedagogia traditionalã, "cea mai reusitã din modurile de predare românesti, fiind bazatã pe pedagogia gãsirii structurii si ordinii de idei care sã fie cea mai adecvatã din punct de vedere logic netinînd seama de diferentele dintre studenti" Cristopher Clark (RILW). În timp ce pedagogia Anglo-Saxonã, este în primul rînd preocupatã cu motivarea studentului sã gãseascã materialele relevante si sã facã fiecare element compatibil cu structura cognitivã a studentului. Desi ambele abordãri esueazã în a servi marea majoritate a studentilor, cea româneascã este mai putin eficace, deoarece "poate conduce la pachete de sprijinire a învãtãrii pe Internet, care sã fie esoterice si sã esueze total în ceea ce priveste nivelul de accesibilitate al mediului la student. Pe de altã parte grupurile de elitã în dezvoltarea cursurilor pot inova si deveni competitive chiar pe plan international în proiectarea unor pachete de învãtare. În aceastã perspectivã, "pe mãsurã ce accesul la Internet va deveni mai rãspîndit în România, toti studentii si elevii ar putea avea acces la pachetele de învãtare de pe Internet" Cristopher Clark (RILW). Meditatiile particulare sunt ceva obisniut în România si de fapt se poate dezvolta destul de rapid o piatã de învãtare mediatã de Internet, în jurul lectiilor deja existente pe mãsurã ce conectiile la Internet si la e-mail vor fi mai rãspîndite.

Învãtarea Internetului are un potential enorm pentru profesori si pentru sprijinirea reformei învãtãmintului în general. Iar pe termen scurt acesta înseamnã mai mult decît folosirea e-mail-ului. Profesorii si studentii pot schimba informatii cu scoli din strãinãtate si întretine relatii cu institutii educationale de acelasi profil. Reforma învãtãmîntului necesitã interactiune între profesori. Specialistii australieni în învãtarea la distantã vorbeau cu întelegere de "tirania pe care distanta o exercitã asupra lor", cresterea excesivã a costurilor cãlãtoriilor interne si a telecomunicatiilor creînd o tiranie similarã si la noi. România are puternice resurse umane pentru implementarea si întretinerea sistemelor hardware si software. Problema fiind aceea de a pregãti profesorii pînã în punctul în care ei vor fi capabili sã utilizeze cu usurintã un calculator si sã citeascã un help pe cont propriu. Se impune o abordare radicalã: de a acorda prin intermediul programelor mai flexibile de educatie la distantã o pregãtire de înaltã calitate oricãrui doritor, din sectorul educational cît mai curînd posibil, (fãrã a cãuta neapãrat sã se vinã în întîmpinara unor slujbe disponibile la momentul curent). Este de presupus cã dacã oricine învatã capacitãtile si se obisnuieste cu utilizarea computerului si a CMC (comunicãrii mediate de calculator) atunci beneficiile vor curge spontan mai tîrziu, indiferent de formele de învãtare pe Internet care vor evolua.

Desi în vest unii pot vedea în acest mediu o oportunitate pentru continuarea si accelerarea tendintelor existente în cultura educationalã, pentru România poate fi vãzut ca o oportunitate pentru un salt urias. Exact asa cum calculatorul este un centru de rezistentã si de fricã pentru multi profesori, poate fi deasemenea un stimulent care sã motiveze pe profesori sã adopte abordãri noi (probabil mai putin constrîngãtoare) în procesul de învãtare. Acest lucru este facilitat de intentiile exprimate la nivel guvernamental în reforma învãtãmîntului.

II.3. Sisteme de invatamant asistate de calculator – stadiul actual

II.3.1. Obiective

Deoarece tehnologia Internetului penetreaza toate domeniile, invatarea nu face exceptie. Cu cat tehnologiile avanseaza, cu atat mai multe firme ofera programe de eTraining si e-Learning angajatilor sai, si din ce in ce mai multe institutii de invatamant includ cursuri online si sisteme de invatare la distanta.

O veche zicala spune ca noi invatam toata viata cate ceva. Aceasta a devenit adevarata in special in zilele noastre cand competitia acerba este prezenta atat in afaceri cat si in invatamant. Conceptul de e-Learning este o forma de invatare de-a lungul intregii existente. Acest concept permite:

– raspandirea informatiei in intreaga retea,

– accesul fiecarui individ la informatie,

– asigura o invatare continua,

– faciliteaza comunicare formala si informala.

Aplicand tehnologiile Internet se schimba intregul concept de invatare, reducand mult costurile legate de pregatire si invatare.

Conceptele de e-Learning si e-Training au preluat multe elemente din predarea traditionala, astfel ca aceste principii au fost dezvoltate de-a lungul multor secole si sunt doar o parte din ceea ce oameni cred despre predare si invatare. Cu toate acestea noul mediu creat de Internet si sustinut de tehnologiile inovatoare, a dat nastere acestor noi principii in aceeasi masura in care le-a imbunatatit pe cele traditionale:

– invatare asincrona si invatare sincrona, unde studentii si profesorii invata singuri sau in grupuri supravegheate;

– invatare axata pe student sau profesor, depinzand daca studentul sau profesorul ocupa o pozitie care determina ritmul progresului;

– invatare individuals sau in grup, beneficiaza de avantajul fie al atentiei unidirectionale fie de beneficiile si influenta unui grup;

– comunicare informala, creeaza oportunitati si institutii pe platforma de invatare online in scopul schimbului de informatii.

– biblioteca online, permite nu doar carti si reviste ci si legaturi spre baze de date interne si externe, spre fluxuri audio si video, etc;

– examene online, similare cu extemporale si teste, sunt create de profesori si programate fie de student fie de profesor, depinzand de sistemul de invatamant;

– managementul cursului, este un modul separat care asigura partea administrativa a predarii si programei. Este metoda care controleaza procesul de invatare si predare;

II.3.2. Cadru conceptual

Cele mai durabile si mai eficiente inovatii sunt acelea pe care beneficiarul le-a asimilat, adica le-a adoptat pentru ca ii satisfac nevoile sale specifice. Sa luam in considerare ceea ce se intampla la nivelul concret al transformarilor produse de noile tehnologii ale informatiei si comunicarii.

In primul rand, observam convertirea continutului cultural din intreaga lume intr-o forma digitals, facand astfel produsele disponibile oricui, oriunde si oricand. Retelele de comunicatii cu arie larga si de mare viteza, legand computerele din apartamente sau de pe pupitrele elevilor la biblioteci digitale de mare capacitate schimba conditiile culturale in care se desfasoara educatia. Izolarea este de domeniul trecutului si are loc o substitutie a insuficientei si perimarii informatiilor cu amploarea si arhisuficienta lor. Problemele educatiei se schimba profund, alternativa la o cunoastere insuficienta si costisitoare fiind gasirea strategiilor ce permit accesul nelimitat la cultura.

In al doilea rand, sunt dezvoltate multiple modalitati de a reprezenta informatii, de a simula interactiuni si a exprima idei, extinzand achizitiile inteligentei, alterand astfel spectrul civilizatiei, modificand cerintele participarii la cultura. Gandirea relationeaza strans cu limbajul, simbolizarea formala din matematica si logica fiind privita ca o extensie a variatelor forme lingvistice curente. Mediul digital extinde evident sfera, fiind folosit pentru a achizitiona informatii si pentru a exprima idei in diverse moduri – verbal, vizual, auditiv sau imbinarea tuturor acestora. Ca rezultat, educatorilor le va fi din ce in ce mai dificil sa favorizeze manipularea limbajului verbal in detrimentul celorlalte modalitati de expresie.

In al treilea rand, oamenii exteriorizeaza diverse abilitati curente – de a calcula, de a scrie corect, a memora, a vizualiza, a compara, a selecta – in instrumentele digitale cu care lucreaza, dobandind astfel practic o adevarata maiestrie in ce priveste aceste abilitati, candva rezultate ale educatiei. Procesoarele de texte, de exemplu, avertizeaza in cazul oricarui cuvant scris incorect sau in cazul greselilor gramaticale, foile de calcul permit oricui sa faca rapid si corect calcule dupa formule extrem de complexe, bazele de date permit si celor cu slabe capacitati de memorare sa manipuleze seturi intregi de informatii. Diverse alte forme de instrumente de lucru specializate reduc nivelul aptitudinal necesar pentru a participa efectiv la o gama larga de activitati culturale.

Bibliotecile digitale, multimedia si abilitatile acestora schimba sensibil perspectiva asupra practicii educationale. Introducerea Internetului este evenimentul ce precipita emergenta unei noi paradigme in educatie si formare. Convergenta, pe fondul schimbarilor majore din social, a unor factori cum ar fi:

– dezvoltarea tehnologica,

– noile teorii pedagogice

– impartirea responsabilitatii pentru educatie cu diverse alte institutii duc la reliefarea unor caracteristici ce dau masura acestei paradigme:

– fluiditatea rolurilor

– orientarea spre necesitatile particulare ale studentului

– resurse distribuite

– facilitati virtuale

– lectii asincron.

Paradigma noua este strans legata de efectele depasirii culturii tiparului, intr-o societate a comunicarii generalizate. Internetul devine, pe zi ce trece, arbitrul accesului la educatie si cultura, iar forma cea mai potrivita de a veni in intampinarea nevoilor de cunoastere si formare continua este e-Learning.

II.3.3. Institutii virtuale

O institutie de educatie virtuala poate fi definita ca o institute implicata in activitati de tip educativ care isi promoveaza programa si cursurile direct celor interesati prin intermediul tehnologiilor informatice si de comunicare, furnizand si suport tutorial.

Exemplele de institutii virtuale pot include atat sectorul public cat si privat, la nivel elementar, secundar, liceal, universitar etc., ca si forme de educatie non-formala, educatie permanenta, educatie vocationala de perfectionare.

Emergenta institutiilor virtuale are patru surse diferite:

Institutii care au fost implicate in educatia deschisa si la distanta.

Institutii traditionale, de la scoli la universitati, care nu au mai fost implicate in educatia la distanta. Aceste institutii incep sa aplice noile tehnologii informatice ca suport pentru un plus de calitate, o productivitate si flexibilitate crescute, cu premisa ca astfel reduc costurile si atrag venituri prin atragerea de noi studenti. Aceasta tranzitie apare in situatia tipica a unor proiecte specifice care creeaza o institutie virtuala in cadrul uneia traditionale.

Sectorul corporatiilor sau al organizatiilor mari care dezvolta programe de pregatire pentru uz intern avand ca suport si mijloc de distribuire tehnologiile informatice si de comunicare si purtand eticheta de virtual.

Persoane individuale care, din motive variind de la altruism la profit, folosesc tehnologiile pentru a crea oportunitati de invatare pentru oricine este interesat.

Dupa o analiza a educatiei la distanta din 11 regiuni (Canada, SUA, Caraibe, America Latina, Europa, Africa, India, Korea, Australia, Noua Zeelanda si Insulele Pacificului), Departamentul pentru Dezvoltare Internationala din Londra a dat publicitatii, in 1999, urmatoarele observatii generale privind educatia virtuala si institutiile virtuale:

Eticheta virtual este folosita in sens larg si nediscriminat in toata lumea, interschimbabila cu alti termeni cum ar fi: invatare deschisa si la distanta, invatare distribuita (Distributed Learning ), invatare in retea, invatare prin Web ( Web-based learning ) si invatare prin computer. Mai mult, uneori termenul este folosit cu referire la sisteme care combina tehnologii TV si teleconferinte interactive in timp real.

In ciuda folosirii din ce in ce mai frecvente a termenului virtual, sunt foarte putine exemple de institutii care utilizeaza tehnologiile informatice si de comunicare pentru a acoperi toate functiile incluse in definitia educatiei virtuale. Cele mai comune aplicatii ale noilor tehnologii se regasesc in administrare, pregatirea si distribuirea materialelor support si, acolo unde exista posibilitatea, activitati de tutorat in forma interactiunilor student-student si student-profesor.

Desi sunt foarte putine exemple de institutii virtuale in sensul pur, numarul activitatilor de acest tip, in toate tipurile si la toate nivelele organizatiilor instructiv-educative, publice sau private, este considerabil in toate partile lumii. Nimeni nu pare sa se indoiasca de faptul ca dezvoltarea tehnologiilor informatice si de comunicare va avea un impact profund asupra accesului, functionarii institutionale si proceselor predarii si invatarii.

Dezvoltarea institutiilor virtuale este inc in faza experimentala in majoritatea tarilor; in mod obisnuit se foloses. te World Wide Web-ul doar ca mediu publicistic, fara a se apela la potentialul real al tehnologiilor. Aceasta datorita lipsei de importanta ce se acorda pregatirii si perfectionarii personalului didactic.

Sunt remarcabile cateva exemple (Korea) de transformari care pot avea loc atunci cand este dezvoltata o viziune clara asupra unui sistem educational si implementarea acestuia este sustinuta de factorii de decizie.

Emergenta institutiilor virtuale este in relatie directs cu dezvoltarea si accesul la infrastructura tehnologiilor informatice si de comunicare. Oricum, majoritatea decalajelor socio-economice si geografice rezida din acest acces si constituie punctul critic al educatiei la distanta deoarece lipsa accesului dezavantajeaza din ce in ce mai mult achizitia de aptitudini si cunoastere. In ciuda acestei relatii directe evidente, se pare ca planurile strategice de dezvoltare a infrastructurii tehnologiilor informatice si de comunicare nu iau in considerare aplicativitatea in educatie.

Se considera in general ca vom fi martorii dezvoltarii unui numar relativ mic de institutii internationale care domina piata educationala prin retele vaste de distributie si parteneriate strategice. Oricum, la acest stadiu al evolutiei institutiilor virtuale, aceasta observatie este mai mult retorica decat reala.

Reducerea costurilor este des citata ca obiectiv pentru introducerea noilor tehnologii informatice in institutiile de educare si formare. Dar date valide in problema costurilor sunt insuficiente.

Cresterea continua a capacitatilor si flexibilitatii noilor tehnologii informatice cu aplicabilitate in situatiile educative, dublata de o continua descrestere in cost a echipamentelor, precum si capacitatea tehnologiilor de a facilita functionarea anumitor structuri traditionale ale institutiilor – sunt argumente ce conving factorii decizionali sa adopte schimbarea si sa accepte un mod dual de organizare – acesta fiind dealtfel un model de educatie la distanta destul de frecvent intalnit.

II.3.4 Certificari on-line

In ciuda obstacolelor in stabilirea avantajelor reale, tehnologiile de predare-invatare la distanta au o pondere din ce in ce mai mare in toata lumea, in mare parte datorita eforturilor profesorilor, parintilor si studentilor care considera accesul la o forma de invatamant deschis la distanta un drept la educatie, sau ca rezultat al eforturilor bine-intentionate ale unor guverne, care considera educatia la distanta un panaceu in intampinarea cererii crescande de formare pe tot parcursul vietii.

Sistemul e-Learning a fost asociat teoretic cu termenii efectelor sale dezirabile, transpuse si la nivelul obiectivelor, care incorporeaza valori dificil de negat, cum ar fi centrarea pe student si autonomia.

Insa acceptarea la nivelul comun a diverselor tipuri de educatie si formare la distanta, de la studiul prin corespondents si terminand cu e-Learning, este departe de a fi deplina. Includerea cursurilor la distanta in practica obisnuita de formare va avea loc doar dupa multiple eforturi de ridicare a standardelor de calitate, sustinute de cercetari in domeniu.

Va accepta un potential angajator o diploma care atesta absolvirea unui curs la distanta? Pentru moment, este dificil de raspuns la o asemenea intrebare.

Este cert ca in privinta cursurilor la distanta perceptia comuna este tributara multor prejudecati. Revine practicienilor educatiei rolul de a imbunatati imaginea programelor de formare la distanta printr-un efort sustinut de clarificare teoretica pe de o parte, iar pe de alta parte de ridicare a standardelor in practica curenta. Cu atat mai mult cu cat, prin eliminarea obstacolelor de ordin spatial, temporal sau a impunerii unui ritm de invatare, se asigura astfel posibilitati de studiu unor categorii sociale largi, fara intreruperea activitatii lor profesionale.

Aceasta este de fapt si caracteristica principala, care face ca sistemul sa fie deosebit de viabil pentru ciclurile superioare, pentru educatia permanenta, pentru educatia vocational si il situeaza potential printre cele mai solicitate tipuri de sisteme de educatie ale viitorului.

Majoritatea rapoartelor de evaluare publicate puncteaza succint meritele reale si valoarea sistemelor de e-Learning. In schimb, acorda o mare atentie satisfactiei cursantilor (ca si consumatori), impactului tehnologiilor utilizate sau conditiilor de indeplinit pentru mentinerea studentilor in programul de formare la distanta. Unele studii compara cursurile la distanta cu formele traditionale. Dar, daca educatia la distanta inseamna eliminarea barierelor institutionale, mai este nevoie sa-i demonstram eficienta, cand este atat de evident aspectul negativ al acestor bariere? Cat priveste factorii pedagogici ce contribuie la succesul unui program de educatie la distanta si modurile in care aceste programe pot fi ameliorate – acestea sunt subiecte mai putin abordate sau detaliate.

In mod sigur, increderea deplina intr-o astfel de inovatie va veni doar dupa stabilirea cat mai exacta a gradului in care scopurile sunt atinse si asteptarile justificate. Insa deocamdata, eforturile de clarificare a domeniului e-Learning in Romania sunt demersuri individuale. Toate referintele la studii aprofundate se fac la surse straine. Baza teoretica si sustinerea legislativa pentru solutiile de e-Learning romanesti merg pe acelasi drum sinuos, prelungit pana in ultimul moment. Instruirea pe tot parcursul vietii, nevoia de formare continua – sunt probabil realitati ale unor tari mai dezvoltate si cu decidenti mai responsabili.

II.3.5. Tipologii e-Learning

Solutiile de e-Learning existente in momentul de fata sunt rezultatul evolutiei tehnologiilor care suporta aceste facilitati. Astfel, odata cu aparitia capacitatilor de stocare mari, invatamantul clasic la distanta utilizand materiale tiparite trimise prin posta a fost inlocuit de carti pe suport electronic. Ulterior, tehnologiile de comunicare interactive au devenit elementele centrale ale noilor modele de desfasurare a invatamantului pe suport electronic. Astazi exista trei modele general acceptate in lumea e-Learning, fiecare ocupand o cota aproximativ egala pe aceasta piata:

* e-Learning Independent – acesta reprezinta modelul prin care utilizatorul individual descarca materialul de curs de pe Internet sau il utilizeaza direct de pe CD, parcurgandu-1 de unui singur. Acesta prezinta avantajul unei cantitati de informatie foarte mare care poate fi accesata intr-un timp scurt precum si facilitati multimedia extinse, fiind insa foarte rigid in ceea ce priveste comunicarea instructor-student.

* e-Learning Asincron – prin e-Learning Asincron se permite doar unui utilizator sa transmits informatie la un moment dat. Un astfel de exemplu este acela in care instructorul poate sa furnizeze informatia studentilor, dar studentii nu pot interactiona in timp ce primesc informatia. Avantajul major in acest caz este acela ca studentul isi pastreaza facilitatea de a lucra dupa propriul ritm, putand insa obtine si raspunsuri la cererile sale intr-un interval de timp acceptabil.

* e-Leaming Sincron acest mod permite transferul de informatie cu orice alt utilizator in orice moment.

Un exemplu este acela in care instructorul si studentii transfers informatii in timpul desfasurarii cursului / seminarului, de regula in timp real. Acest mod este evident cel mai performant dintre toate in ceea ce priveste gradul de facilitare al comunicarii, facilitatile audio-video integrate creand conceptul de "clasa de curs virtuala".

Nu toate solutiile de eLeaming actuale reusesc insa sa obtina combinatia optima dintre aceste modele intr-un singur scenariu. De aceea organizatiile trebuie sa aleaga atent solutia ce va fi achizitionata pentru a se potrivi intocmai nevoilor proprii.

Migrarea solutiilor incipiente de eLeaming catre platformele interactive intampina un obstacol deloc de neglijat, adica implicatiile psihologice legate de comunicarea in mediul virtual atat de partea studentilor cat si a instructorilor.

De aceea procesul de integrare a noilor tehnologii este strans corelat de studii comportamentale ale viitorilor utilizatori. Este esentiala intelegerea si cunoasterea fazelor de desfasurare a unui proces de pregatire profesionala prin intermediul Internetului. Se disting patru faze ale procesului de instruire:

– prezentarea informatiei;

– ghidarea studentului;

– practica efectuata de student;

– evaluarea cunostintelor dobandite.

In faza de prezentare a informatiilor, autorul fumizeaza studentului continutul si informatia cuprinse in curs sau fundamentele pentru atingerea obieetivelor instructionale. Faza de ghidare a studentului reprezinta interactiunea necesara pentru a se asigura de faptul ca studentul a inteles conceptele, principiile si procedurile prezentate. Studentii trebuie sa foloseasca noile capacitati dobandite iar cunostintele trebuie mutate dinspre memoria de "termen scurt" spre cea de "termen lung". A treia faza necesita practicarea, reapelarea, manipularea si aplicarea noilor cunostinte dobandite. Ciclul se incheie cu o faza de evaluare prin care se raspunde la intrebarile: A fost instruirea eficienta? Care e urmatorul pas pentru student? Un bun program de training are toate aceste patru faze.

Utilizand tehnologiile de comunicare bazate pe platforme de eLeaming, un nou actor isi face aparitia pe piata consultantei: eCoacher. Intrunind toate calitatile unui consultant ce lucreaza in sistemul clasic, acesta isi imbunatateste simtitor rezultatele datorita unui element esential: furnizeaza datele si sfaturile de care clientul are nevoie in timp real. Folosind ca "loc de intalnire" o camera virtuala, el pune la dispozitia clientului o intreaga gama de resurse de care acesta poate avea nevoie, dar ii poate oferi si solutia in cel mai scurt timp la problema pe care o ridica.

Desi cel mai utilizat model exemplificat este acela al managerului de vanzari care isi conduce eehipa de vanzari prin intermediul acestui sistem, domeniul eCoaching cucereste aproape orice domeniu. Apare eCoacher-ul independent, specialist intr-un oarecare domeniu si care poate pune la dispozitia diferitelor firme sau institutii intreaga sa pregatire. Capacitatea de a utiliza cunostintele acestui specialist pot fi astfel exploatate la maximum invocand costuri minore raportate la rezultatele obtinute.

II.3.6. Universitati virtuale

Comunicarea si interactivitatea sunt caracteristicile esentiale intr-un proces de invatare. Studii de specialitate le plaseaza in topul factorilor ce asigura o eficienta maxima a procesului de invatare. In consecinta, odata cu aparitia posibilitatilor de comunicare rapida in retea, actiunile actorilor din sectorul e-Learning s-au indreptat catre realizarea suportului tehnologic pentru aceste facilitati. Producatorii de platforme software au invadat piata, insa aparitia unor standarde clare a inceput sa faca distinctia dintre ele.

Complexitatea acestora a condus la numeroase studii care abordau problematica criteriilor de alegere a unei platforme. Ca rezultat, s-au distins un numar destul de restrans de platforme care sa indeplineasca conditiile impuse de standarde dar si de piata prin afinitatile utilizatorilor si costurile presupuse.

Intelegerea indeaproape a fenomenului e-Learning devine o problema destul de dificila in principal din motivul ca abordarile sale se pot face din cel putin doua puncte de vedere: tehnic si economic.

Mai mult decat o solutie ce faciliteaza procesul educational intern, e-Learning apare in atentia responsabililor financiari ai universitatii: o noua si importanta sursa de venit. Provenienta bugetara a fondurilor de la dispozitia universitatilor a facut ca acestea sa caute intr-un scurt timp noi surse de venit. Dintre solutiile cele mai eficiente gasite si aplicate a fost aceea a vinderii "produselor" sale catre beneficiari interesati. Astfel, cursurile de specialitate oferite unor companii au reusit sa completeze bugetele interne intr-un mod periodic.

Insa aceste cursuri acopereau doar o fractiune foarte restransa din capacitatea universitatilor, fie din motive de spatii de desfasurare a cursurilor sau a distantelor geografice dintre furnizor (universitate) si beneficiar (firma). Reactia imediata s-a manifestat prin adoptarea unor solutii de e-Learning interactive de catre universitati si utlizarea acestora ca suport pentru noile cursuri. Respingerea acestei variante de catre firme din lipsa dotarilor cu echipamente atinge un nivel scazut, reducerile de costuri de deplasare sustinand migrarea spre noua solutie.

Bazata pe aceeasi arhitectura ca si in cazul "Universitatii Virtuale", elementul esential care o diferentiaza este acela ca aceste cursuri vor fi un "produs" Internet. Mai explicit, aceasta inseamna un studiu al pietei, identificare a potentialilor beneficiari, promovare a solutiei in diferite medii, realizarea modelelor de afaceri de obtinere a veniturilor.

Aparitia fenomenului de e-Learning creeaza noi perspective in ochii multor oameni. Insa o latura psihologica este deloc de neglijat: capacitatea celor care vor fi viitorii reali utilizatori de a se adapta la acest nou mod de lucru. Folosirea calculatoarelor personale implicate de acest proces poate genera insa respingerea intregului sistem.

Pe langa avantajele rezultate din utilizarea acestora, noul concept de e-Learning ofera noi posibilitati de desfasurare a activitatii:

Predarea de cursuri in cadrul altor universitati de oriunde din tara sau chiar din lume, universitati ce utilizeaza sistemul e-Learning

Realizarea de cursuri de pregatire (consultatii) a elevilor / studentilor situati in diferite oras e din tara pentru admiterea in invatamantul universitar.

Modul de desfas.urare a procesului de predare-examinare este foarte asemanator cu cel din sistemul clasic: se creeaza cursuri, se desfasoara cursuri / seminarii in timp real, se apeleaza la biblioteci, se sustin examene in conditii de "siguranta", se acorda note avandu-se o evidenta continua a tuturor studentilor etc.

Distantele mari sau lipsa timpului disponibil a facut ca pentru multi studenti invatamantul la distanta sa devina o solutie mai mult decat convenabila. Distributia materialelor didactice prin posta insa este in perioada de apus. Noile tehnologii de comunicare cuceresc tot mai mult terenul detinut de modelul practicat anterior, oferind elementul cheie ce lipsea: interactivitatea. Invatarea nu mai este un proces pasiv iar sustinerea examenelor nu mai inseamna distante de sute de kilometri parcursi.

II.3.7. Factori care influenteaza succesul

Prin adoptarea unei solutii profesionale e-Learning, centrele de pregatire pot beneficia de o multitudine de avantaje, in cazul in care se tine cont de anumiti factori care conditioneaza succesul solutiei.

a) Aria geografica de adresabilitate

Prin introducerea unei solutii e-Learning, centrele de pregatire isi extind considerabil aria geografica de adresabilitate, putand sa intre in concurenta cu centre a caror arie de operatiune era bine separata. Acest pas implica o atentie sporita la actiunile concurentei, adaptarea ofertei de cursuri la cerintele noii piete, respectiv promovarea specifica noului mediu de lucru.

b) Tematica cursurilor oferite

Majoritatea tipurilor de cursuri se pot preda online, folosindu-se de avantajele oferite de e-Learning. Totusi, exista domenii in care implementarea cursurilor online necesita resurse prea multe sau pur si simplu nu se poate realiza ( ex: abilitati interpersonal, etc ). Cele mai potrivite domenii pentru cursuri online sunt cele care au un continut si o metodologie standardizata ( exemplu: IT, cursuri tehnice, business si contabilitate, etc)

c) Nivelul de acceptanta si familiarizare al cursantilor cu calculatorul

Cunoasterea calculatorului personal respectiv a Internetul de catre cursanti sunt premise esentiale pentru succesul introducerii cursurilor online in portofoliul centrelor de pregatire. Din aceasta cauza o analiza a grupului tinta si a tematicii cursurilor este obligatorie.

d) Resursele interne ale centrelor de pregatire (tehnologic, pedagogic)

Pentru oferirea cursurilor online, este nevoie de o anumita infrastructura si tehnica IT din partea centrelor de pregatire. Instruirea instructorilor in tehnici e-Learning este de asemenea foarte importanta, avand in vedere mediul diferit de predare.

e) Competitie si saturatia pietei pentru cursuri

Prin introducerea unei solutii e-Learning, aria geografica de adresabilitate se extinde considerabil, ajungand ca centrul de pregatire sa aiba grupuri tinta identice cu alte centre. Adresandu-se aceluiasi grup tinta, intr-o piata saturata ( fara crestere ), pe langa sansele noi, poate aparea si riscul unei lupte de concurenta, care poate ocupa resurse in plus. Intr-o piata in expansiune, asemenea probleme sunt mai putin semnificative.

f) Deschidere la tehnologie

Ultimul factor semnificativ este deschiderea la noi tehnologii. Prin introducerea unei solutii e-Learning, toate procesele de administrare de cursuri, cursanti si instructori se va face in cadrul sistemului nou instalat. Astfel multe din procesele traditionale de administratie se vor face in parte automat, in parte de catre participanti, insemnand totodata si o delegare a procesului participantilor.

II.3.8. Avantaje

Pe langa posibilitatea de a scadea costurile in general ( pentru cursanti si centre de pregatire ) exista si posibilitatea de a creste performantele si avantajele. Printre aceste avantaje se numara si urmatoarele:

a) Mai multi studenti la cursuri

Intr-o sala de cursuri incap in general 15-20 de cursanti. Cu ajutorul unei platforme e-Learning, numarul cursantilor nu este limitat fizic, si prin urmare acelasi curs poate fi urmarit de un numar mai mare de cursanti, impartind costurile fixe ale cursului in mai multe parti. Astfel costurile pe curs si cursant scad considerabil.

b) Productivitate mai ridicata a instructorului

Utilizand o platforma e-Learning, cu functiuni puternice de LMS ( Learning Management System ), planificarea cursurilor si alocarea instructorilor este mult mai eficienta. Astfel, instructorii contractati pot oferi prin intermediul unei asemenea platforme de e-Learning cursuri mai multe utilizand resurse mai putine (timp, materiale, etc.)

c) Rezultate mai rapide si servicii mai multe

Cu o solutie e-Learning adoptata, in general instructorii sunt in stare sa alcatuiasca cursuri noi, sa asiste cursantilor ca si mentori, dezvoltand o relatie mult mai eficienta si de lunga durata cu cursantii. Astfel, cursantilor li se ofera servicii mult mai multe la acelasi pret sau chiar unul mai scazut.

d) Instructorii accesibili pentru cursanti

Instructorii pot desfasura cursurile de oriunde. Dispare necesitatea de deplasare, sau schimbari dureroase in planul instructorului pentru a face fata. Prin implementarea unui sistem e-Learning, centrele de pregatire pot chiar sa realizeze un avantaj competitiv, angajand instructori recunoscuti, respectiv personalitati in domeniu pentru cursurile oferite.

II.4 Descrierea conceptuala – Sistem avansat de invatare la distanta

II.4.1. Justificarea tehnologiilor utilizate

Aparitia unor tehnologii noi face posibila dezvoltarea unor sisteme de invatamant care sa satisfaca cerintele din ce in ce mai mari ale sistemelor de invatamant asistate de calculator.

XML este o tehnologie noua care a fost creata ca unealta pentru formatarea datelor nu a felului cum acestea sunt afisate. Toate tagurile pe care le veti folosi vor trebui declarate. XML foloseste la baza un DTD (Document Type Definition ) sau o XML Schema, pentru a descrie datele. Daca un document XML are vreo eroare parserul va opri interpretarea documentului si nu va afisa nici un rezultat, ci va afisa un mesaj de eroare. Asadar nu se pot scrie documente ce nu sunt bine formatate, precum se intampla in HTML.

La inceput datorita faptului ca formatul XML este mult mai mare decat cel binar (in care se tineau pana acum datele ) se punea intrebarea daca acest format este eficient. Insa protocolul HTTP 1.1 ne da posibilitatea de a compresa datele in timpul transmisiei, ajungandu-se practic la aceeasi eficienta a spatiului precum a formatului binar.

Cu ajutorul XML-ului a fost rescris limbajul HTML rezultand astfel XHTML care are o multime de restrictii fata de predecesorul sau. Astfel in XHTML toate tagurile trebuiesc inchise iar pentru acestea s-a stabilit o singura utilizare.

XML poate fi folosit liber, fara a incalca nici o lege asupra Copyright-ului, ceea ce ii ofera un avantaj. Astfel XML va deveni cat mai curand cea mai utilizata unealta pentru transmiterea si manipularea datelor. Acest lucru fiind dovedit de numarul de parsere care au fost constitute pentru a lucra cu XML. Astfel avem parsere speciale pentru C++, C#, Java, PHP, ASP, ASPX, si lista ar putea continua.

Statele Unite, Guvernul American sustine informatizarea administratiei publice, respectiv educarea cadrelor sale prin mai multe programe. Programul relevant domeniului e-Learning se numeste ADL (Advanced Distributive Learning)

ADL – isi propune promovarea progresului in domeniul e-Learning si este compus din doua programe:

SCORM (Sharable Content Object Reference Model – Model de referinta pentru folosirea multipla a continutului) care are ca tel standardizarea tehnologiei si continutului pentru invatamantul si educatia online, respectiv training.

CLEO (Customized Learning Experience Online) ce sustine cercetarea aplicata in domeniul tehnologiei si al proiectarii referitoare la SCORM.

Acesta componenta a programului ADL, este sustinuta de firme ca Cisco, IBM, Microsoft, etc.

Fara a avea o specificatie de a impacheta cursurile online, comerciantii de LMS-uri isi organizeaza continutul cursurilor in felul in care doresc. Ca rezultat fiecare comerciant foloseste propriul format de impachetare a cursurilor. De altfel majoritatea cursurilor sunt livrate prin HTTP, sau un alt protocol standard, daca un autor incearca sa mute un curs de la un LMS la altul va pierde destul de mult timp. In cele mai multe cazuri aceasta inseamna reconstructia in totalitate a cursului.

ADL dezvolta un set de specificatii pentru impachetarea cursurilor online care va face transported intre LMS-uri a cursurilor mai usor. Un curs impachetat cu SCORM poate fi transportat de la un LMS la altul cu minimum de modificari.

Un scop major la SCORM este sa furnizeze materiale didactice oricand si oriunde. De cand specificatia SCORM descrie un standard de impachetare a cursurilor s-a facilitat acest scop.

Solutia propusa pentru realizarea sistemului de invatamant va utiliza tehnologia XML pentru stocarea si accesul la date deoarece aceasta tehnologie ofera independenta de platforma sistemului. Totodata LMS-ul si cursurile implementate vor respecta standardul, de acum consacrat in domeniu, SCORM.

Pentru a conferi independents de platforms datele fiecarui modul de curs ( SCO ) vor fi stocate intr-un fisier XML. Alaturi de acest fisier se vor afla, organizate pe categorii si directoare, resursele utilizate in modulul respectiv.

De asemenea proiectul presupune si realizarea unei aplicatii care sa creeze intr-un mod usor de utilizat aceste module de cursuri. Aplicatia va fi o aplicatie independenta de restul sistemului putand fi distribuita sub forma unui pachet de instalare celor care sunt interesati sa dezvolte astfel de cursuri. In final, dar nu in ultimul rand aceste module vor fi asamblate intr-un curs si apoi impachetate cu SCORM.

Stocarea datelor in format XML realizeaza binecunoscutul scop al acestei tehnologii, si anume separarea datelor de interfata cu utilizatorul. In fisierul XML sunt stocate caile fiecarei resurse utilizate in modul, cuvinte cheie si definitii utilizate, descrierea cursului, datele propriuzise ale cursului ( acest format de fisier permite formatarea textelor cu binecunoscutul limbaj de marcare XHTML ), si nu in ultimul rand fisierul contine informatii tehnice necesare pentru lansarea cursului.

Separarea datelor de interfata si formatarea acestora cu XML face modulele de curs si cursurile independente de platforma si sistemul in care sunt rulate, cursurile nefolosind nici un fel de baza de date pentru stocarea datelor, deci nu folosesc tehnologii de acces la date dependente de platforma sau sistem.

Pentru a putea rula ( vizualiza ) un curs avem nevoie de interfata potrivita sistemului in care il rulam, mutarea cursului pe alt sistem nu presupune decat scrierea unei interfete daca aceasta nu a fost deja scrisa.

Proiectul include si trei interfete pentru trei cazuri foarte intalnite:

– interfata HTML permite rularea cursurilor sub sistemul de operare Windows fara existenta unui sistem LMS. Aceasta interfata nu necesita instalarea de programe speciale pentru a putea rula.

– a doua interfata este interfata ASPX necesara pentru realizarea unui LMS care sa ruleze sub sistemul de operare WINDOWS si serverul de web Microsoft IIS.

– interfata PHP este cea care permite realizarea unui sistem LMS sub sistemele de operare LINUX si UNIX. Sistemul va rula pe serverul de web APACHE.

Aplicatia de creare a cursurilor permite asamblarea modulelor de curs, managementul resurselor interne ale modulului. Dispune de facilitati grafice de asamblare a modulelor, de o interfata grafica prietenoasa si usor de utilizat. Pentru formatarea textelor aplicatia are un editor vizual ( Gen Microsoft WORD ), redus ca facilitati, ce permite formatarea textelor in XHTML si salvarea acestora in fisierul XML.

II.4.2. Descrierea generala a solutiei

Proiectul este o solutie completa de invatamant la distanta si acopera toate operatiile de la crearea de cursuri pana la publicarea acestora pe Internet.

Acest proiect poate fi impartit in patru mari parti componente:

– SCO-XF – un format de reprezentare a cursurilor bazat pe XML,

– SCO-XF Bulider – aplicatie care genereaza cursuri in format SCO-XF,

– SCORM Packer – aplicatie care realizeaza impachetarea cursurilor cu standardul SCORM,

– e-Invatamant – site-ul care publica cursurile realizate cat si alte cursuri care respecta SCORM.

SCO-XF este un format de reprezentare a cursurilor, de fapt a modulelor de curs ( Sharable Content Object) in format XML. Datele cursului si informatiile despre acesta sunt stocate intr-un fisier XML, structura acestui fisier va fi detaliata in unui din capitolele urmatoare. Formatul permite stocarea de informatii despre curs cum ar fi: descrieri ale cursului in mai multe limbi, cuvinte cheie si explicatii sau definitii ale acestora si limba in care sunt scrise lectiile din modulul respectiv. In fisier sunt stocate si date despre resurse, acestea fiind sortate in mai multe categorii in functie de modul de utilizare si formatul acestora. Formatul permite adaugarea de sunete de fundal la lectii, fisiere de imagini si fisiere video. Pentru fiecare modul se poate defini un set de intrebari de verificare cu ajutorul carora cursantul sa isi verifice singur cunostintele dobandite in timpul lectiilor. Formatul permite formatarea datelor si textelor din curs in format XHTML.

"SCO-XF Builder" este o aplicatie ce permite crearea de cursuri in format SCO-XF intr-un mod simplu si accesibil unui utilizator care nu dispune de cunostinte avansate in domeniul calculatoarelor. Programul realizeaza intr-un mod transparent managementul resurselor cursului. Pentru formatarea textelor dispune de un editor de text care permite o formatare destul de buna a acestora si salvarea lor in format XHTML (textele pot fi salvate si in fisiere HTML).

"SCORM Packer" este o aplicatie ce permite asamblarea modulelor de curs realizate cu programul "SCO-XF Builder" in cursuri compatibile SCORM. Programul foloseste o mare parte din datele stocate in fisierul XML al fiecarui modul pentru a genera un fisier manifest cat mai cuprinzator si detaliat pentru fiecare curs impachetat.

E-invatamant este site-ul care realizeaza publicarea cursurilor compatibile SCORM pe Internet. Acest site pune la dispozitia dezvoltatorilor unelte si informatii pentru dezvoltarea si publicarea de cursuri. Pentru facilitarea comunicarii intre dezvoltatori, intre cursanti si profesori, site-ul dispune de un forum in care au acces toti membrii.

Prin urmare solutia propusa este constituita dintr-un format de reprezentare a cursurilor dezvoltate cu o tehnologie de ultima ora si care confera o mare putere acestor cursuri, din doua aplicatii care permit dezvoltarea de cursuri si impachetarea acestora in cel mai cunoscut standard in domeniu si nu in ultimul rand din site-ul e-tnvatamant care realizeaza publicarea cursurilor compatibile SCORM pe Internet si asigura distribuirea uneltelor si informatiilor pentru crearea si publicarea cursurilor.

Formatul SCO-XF

II.4.3. Structuri de cursuri

In mod normal pana acum toate cursurile create cu diferite programe specializate stocau continutul cursului in diferite formate cum ar fi: fisiere text, baze de date, fisiere html, etc. Aceste formate au diferite dezavantaje cum ar fi: fisierele text cu toate ca sunt independente de platforma nu permit formatari, bazele de date permit o stocare organizata si clasificata a datelor dar in schimb depind de platforma pe care ruleaza prin formatul bazei de date si prin metodele de acces la date, fisierele HTML permit o buna formatare a modului de vizualizare si inserarea de obiecte multimedia in curs dar datele nu sunt structurate si orice modificare a continutului impune si modificarea interfetei si pe dos, adica orice modificarea a interfetei atrage dupa sine o modificare a continutului.

Exista doua arhitecturi de stocare a cursurilor, clasificate dupa numarul de straturi, in doua straturi si in trei straturi. In continuare vom analiza pe fiecare in parte si vom vedea avantajele si dezavantajele fiecarei arhitecturi.

Structuri in doua straturi

Cea mai cunoscuta si mai utilizata arhitectura in doua straturi este aceea in care pe primul strat se afla resursele iar pe cel de-al doilea strat se afla datele intrepatrunse cu interfata fie formatarile acestora, de obicei formatate si stocate in documente HTML.

Din primul strat pot face parte orice resurse ce pot fi incluse sau referite de o pagina HTML. Cel de al doilea strat este constituit din documente HTML care contin datele propriu-zise ale cursului si formatarile necesare pentru afisarea acestora.

Avantajele acestei structuri sunt:

– in cursuri se pot insera obiecte multimedia de o mare diversitate, plecand de la sunete imagini si terminand cu scurte filmulete;

– sunt usor de realizat, existand o multitudine de editoare de documente HTML foarte usor de utilizat;

– sunt portabile pe o gama larga de platforme, majoritatea browsere-lor de HTML sunt capabile sa afiseze imagini, sunete si scurte filmulete;

– sunt usor transportabile, nu necesita programe de instalare;

Dezavantajele acestei structuri.

– nu exista o separare intre date si interfata, acestea fiind de fapt incluse in interfata cu tot cu formatarile acestora;

– reutilizarea datelor este destul de dificila si presupune reformatarea acestora;

– modificarile aduse interfetei implies si modificari ale fisierului ce eontine datele care de fapt este unul si acelasi, acest lucru este valabil si la modificarea datelor care implica modificarea fisierului ce eontine interfata;

– datele nu pot fi utilizate dintr-o aplicatie, alta decat Browserul de HTML;

– nu exista un inventar al resurselor folosite de curs.

Structuri in trei straturi

Structurile in trei straturi presupun separarea resurselor, datelor si a interfetei, fiecare aflandu-se pe cate un strat. Datele de pe cel de-al doilea strat sunt stoeate in baze de date de diferite formate sau in fisiere text. In aceasta structura interfata nu mai contine date ci le ia din baza de date, le formateaza, le leaga de resurse si le afiseaza.

Avantajele acestei structuri sunt:

– datele sunt separate de interfata, modificarea uneia dintre ele nu implica modificarea celeilalte;

– datele pot fi folosite si din alte aplicatii;

– exista un inventar al resurselor utilizate in curs;

Dezavantajele structurilor in trei straturi folosite pana acum sunt:

– implementarea unei astfel de structuri este mai dificila si necesita un volum destul de mare de cunostinte in domeniul informaticii;

– sunt dependente de platforms prin formatul bazei de date si metodele de acces, deci sunt portate destul de greu de pe o platforma pe alta;

– necesita programe de instalare care sa le instaleze pentru a putea fi rulate;

– nu pot fi mutate dintr-un loc in altul si sa functioneze fara a face nici o modificare asupra lor sau a sistemului de operare.

Structure SCO-XF

SCO-XF inseamna "Sharable Content Object – XML Formated" ceea ce inseamna ca sunt de fapt obiecte partajabile care respecta SCORM dar formatate XML. SCO-XF este o structura in trei straturi dar spre deosebire de structurile in trei straturi de pana acum nu foloseste o baza de date pentru stocarea cursurilor ci un document XML.

In continuare vom analiza si compara aceasta structura cu cele deja existente. In figura de mai jos vedeti schema acestei structuri :

Figura 1 – Structura SCO-XF.

Datorita faptului ca aceasta este o structura in trei straturi dispune de toate avantajele acestui tip de structura. Faptul ca in loc de baza de date se foloseste un document XML cea mai mare parte a dezavantajelor acestui tip de structura sunt rezolvate.

Datorita faptului ca XML-ul este un limbaj de formatare a datelor independent de platforma tehnologia SCO-XF elimina dependenta de platforma data de folosirea bazelor de date pentru stocarea datelor unui curs. Toate limbajele de programare dispun de biblioteci pentru prelucrarea documentelor XML, deci datele pot fi utilizate de oricare alta aplicatie.

Specificatii SCO-XF

Straturile structurii SCO-XF

Formatul SCO-XF separa complet cele trei straturi. Resursele sunt organizate pe categorii in functie de format si intrebuintarea acestora si sunt descrise in documentul XML ce stocheaza datele cursului. Toate datele cursului sunt stocate in documentul XML care spre deosebire de celelalte formate destinate publicarii pe Internet a cursurilor poate fi folosit din orice alta aplicatie. Cel de al treilea strat il constituie interfata care este singurul element dependent de platforma si sistemul de operare sub care ruleaza. Aceasta dependenta este data de metodele de afisare si interpretare a resurselor care difera de la un sistem de operare la altul.

Datorita faptului ca interfata nu contine nici un fel de date si nu este legata in nici un fel de continut si resurse, structura SCO-XF se poate imparti in doua substructuri. Prima dintre ele permite ca fiecare modul de curs sa aiba propria interfata, adica fiecare modul din cadrul unui curs sa arate altfel din punct de vedere grafic. Aceasta substructure este prezentata in figura de mai jos. Aceasta structura are prezente in fiecare modul toate cele trei straturi: resurse, date, si interfata.

II.4.4. Interfata cu utilizatorul

Interfata are rolul de a citi fisierul XML in care este stocat cursul si de a afisa cursul. Aceasta este independents de continutul cursului putand fi schimbata oricand fara a modifica in vreun fel cursul. Interfata este singurul element din arhitectura SCO-XF care depinde de platforma si sitemul de operare prin metodele de accesare la fisierele XML si prin metodele de afisare si redare a unor fisiere de multimedia cum sunt filmele, animatiile si sunetele. Independent interfetei de platforma este un scop nerealizabil in prezent deoarece nu exista aplicatii care sa redea fisiere multimedia si care sa functioneze pe toate platformele si sistemele de operare.

Interfata unui curs se imparte in doua parti: acesul la date ( fisiere XML ), si afisarea datelor cursului. In cadrul acestui proiect am dezvoltat o interfata pentru cursuri care functioneza sub platforma Windows si permite publicarea cursurilor pe Internet cat si rularea acestora in lipsa unui LMS. Pentru a functiona interfata nu necesita decat Internet Explorer.

Interfata implicita a cursurilor este realizata in HTML 4.0 si prelucrarea fisierului XML se face din JScript cu ajutorul unor componente COM.

La pornire interfata citeste mai intai un fisier XML in care este specificata calea fisierului XML in care este stocat cursul, dupa citirea caii fisierului acesta va fi incarcat si interpretat. Interfata citeste mai intai sectiunea de informatii a cursului din care isi extrage elementele de care are nevoie pentru a putea afisa cursul.

Cursul demonstrat e creat pentru demonstrarea functionarii sistemului are doua interfete grafice care au acelasi cod de prelucrare a datelor dar au o prezentare grafica diferita (vezi figurile de mai jos).

Figura 2 – Interfata 01

Interfetele sunt proiectate in asa fel incat sa poata fi schimbate ( chiar si de la un curs la altul) fara a fi modificate in vreun fel. In site veti gasi incarcat cursul demonstrativ si cele doua interfete.

Pentru a putea face un curs sa ruleze pe o platforma noua sau alt sistem de operare trebuie sa se construiasca o interfata pentru acel sistem. Interfata nu trebuie sa fie neaparat o pagina de Internet, faptul ca datele sunt stocate in format XML interfata poate fi si o aplicatie normala care citeste fisierul si afiseaza continutul cursului.

Interfata cursurilor se gaseste in directorul "Interface" din directorul unde este stocat cursul, in interiorul acestui fisier se gaseste si fisierul de configurare a caii fisierului XML in care este stocat cursul. Acest fisier se numeste "XMLFilePath.xml" si are o structura foarte simpla care arata ca in exemplul de mai jos.

<?xmlversion="1.0"?> <XMLFilePath>

<PATH>Creating_A_Rollover_Button.xml</PATH> </XMLFilePath>

In directorul radacina al cursului se mai gaseste un fisier ce descrie interfata si toate fisierele grafice ( butoane, fundaluri si alte imagini ) utilizate de aceasta. Acest fisier se numeste "interface.xml".

Ecranul interfetei grafice cu utilizatorul este impartit in mai multe zone. Pozitionarea si elementele grafice pot fi schimbate fara a afecta partea de acces la date a interfetei. Mai precis interfata este impartita in cinci zone (vezi figura de mia jos ):

1. Titlul lectiei;

2. Textul lectiei;

3. Elementele multimedia;

4. Bara de navigare;

5. Butoanele de comutare.

Figura 3 – Zonele interfetei grafice

Titlul lectiei

In aceasta zona a ecranului va fi afisat titlul lectiei, titlul va fi afisat cu un font mai mare decat restul textului din fereastra pentru a fi usor vizibil.

Textul lectiei

Aceasta zona afiseaza textul lectiei, adica textul lectiei respective. Dupa cum am spus si la detalierea formatului SCO-XF textul permite formatarea in XHTML.

Elementele multimedia

In aceasta zona sunt afisate toate elementele multimedia incluse in curs, interfata permite afisarea de imagini de orice tip si diferite formate video. In aceasta zona se gaseste si controlul care reda sunetul de fundal al lectiei dar acesta este ascuns si nu este vizibil pentru utilizator.

Bara de navigare

Bara de navigare contine butoanele necesare pentru navigarea intre diferitele ecrane ale lectiei. In ordine de la stanga la dreapta butoanele au urmatoarele functii:

– trece la primul ecran;

– trece la ecranul anterior;

– trece la ecranul urmator;

– trece la ultimul ecran;

– reinitializeaza ecranul;

– include cursul.

Butoanele de navigare

Aceste doua butoane radio realizeaza comutarea intre ecranele cursului si ecranele care contin intrebarile de verificare a cunostintelor dobandite in acest curs. La comutarea intre lectii si intrebari interfata retine ecranul in care se afla studentul.

II.5. Realizari e-Learning in invatamantul romanesc

II.5.1. Pachetul de programe "Course Builder"

Pachetul "Course Builder" este alcatuit din doua aplicatii destinate producerii de cursuri stocate in format SCO-XF.

Prima aplicatie se numeste "SCO-XF Builder" este o aplicatie care creeaza module de curs in format SCO-XF. La crearea unui modul nou acesta are o interfata grafica implicita, adica interfata 02 prezentata in capitolul anterior. Fisierul de configurare al interfetei este configurat automat de aplicatie. Fisierele interfetei sunt copiate de catre aplicatie in directorul unde se salveza modulul.

Cu ajutorul acestui program puteti crea module de curs intr-un mod vizual si placut. Programul adauga in fisierul XML in care este stocat cursul, diferite elemente pe care utilizatorul le alege. Toate resursele sunt manevrate in mod automat de aplicatie, acestea sunt copiate fiecare in directorul in care trebuie sa se afle (sortate in functie de tipul resursei).

Cea de-a doua aplicatie se numeste "SCORM Packer" si realizeaza impachetarea modulelor create cu aplicatia anterioara in cursuri SCORM (care respecta SCORM).

In unul din capitolele urmatoare veti gasi manualele de utilizare ale celor doua aplicatii pe care le puteti consulta pentru a afla mai multe detalii despre utilizarea acestor aplicatii.

Cele doua aplicatii sunt realizate in limbajul de programare C# si dezvoltate in mediul "Microsoft Visual Studio .NET". Pentru accesarea si prelucrarea fisierelor XML am folosit biblioteca "System XML" care pune la dispozitia programatorului toate metodele si obiectele necesare pentru accesarea si prelucrarea fisierelor XML.

II.5.2. Site-ul « e-Invatamant »

Acest site este de fapt un LMS putin simplificat, in sensul ca nu are implementate toate capacitatile unui LMS. Acest LMS are implementata intr-o forma completa partea de publicare a cursurilor pe Internet. Pe langa partea de publicare a cursurilor site-ul are implementat intr-o forma minimala managementul cursurilor si al studentilor cat si cateva utilitare de comunicare intre studenti si profesori. In continuare voi prezenta principalele sectiuni ale site-ului ( Vezi figura de mai jos):

Cursuri;

Forum;

Dezvoltare;

Contact.

Figura 5 – Site e-Invatamant

In prima pagina a site-ului se gases, te un formular ce va permite sa va logati cu un cont si o parola pentru a beneficia de anumite privilegii de acces.

Sectiunea Cursuri

In aceasta sectiune veti gasi o lista cu toate cursurile publicate in acest site. Toate cursurile publicate respecta standardul SCORM. In baza de date a site-ului sunt stocate doar caile catre aceste cursuri si o scurta descriere pe care LMS-ul o citeste din fisierul manifest al cursului la adaugarea acestuia in site. Dupa ce ati ales un curs, LMS-ul va cauta pe disc fisierul manifest al cursului si va afis. a un cuprins al cursului dupa care veti putea alege un modul al cursului si il veti putea parcurge. Modulele cursului se vor dechide intr-o fereastra separata pe care o veti putea inchide la terminarea lecturii.

Sectiunea Forum

Forumul acestui site se afla la dispozitia tuturor membrilor site-ului. Oricine poate participa la discutiile lansate in cadrul acestui forum. Trebuie retinut faptul ca numai administratorii si dezvoltatorii site-ului au voie sa adauge noi teme de discutii in forum.

Sectiunea Dezvoltare

Aceasta sectiune este destinata exclusiv administratorilor si dezvoltatorilor site-ului. Aceasta sectiune include utilitare pentru managementul studentilor si utilizatorilor cat si pentru managementul cursurilor. Tot in aceasta sectiune se pot vizualiza mesajele trimise de vizitatori din sectiunea contact a site-ului.

O parte importanta a acestei sectiuni o constituie subsectiunea dedicata dezvoltatorilor de cursuri care gasesc aici informatii utile despre pachetul de programe "Course Builder". Pe langa manualele de utilizare ale programelor incluse in pachet dezvoltatorii au la dispozitie si un program de setup al pachtului pe care il pot descarca din site impreuna cu un manual de instalare.

Subsectiunea de administrare utilizatori permite stergerea utilizatorilor si adaugarea unora noi pentru care se pot selecta anumite profile, in functie de care, se vor da anumite privilegii de acces in site.

Managementul cursurilor presupune cateva utilitare pentru publicarea cursurilor pe Internet, adaugarea de noi cursuri in site cat si stergerea acestora din baza de date daca nu se mai doreste publicarea acestora in site.

Sectiunea Contact

Aceasta sectiune este pusa la dispozitia tuturor vizitatorilor site-ului pentru a putea raporta orice disfunctiune a site-ului, orice nelamurire cu privire la site.

II.6. Realizari in UPG Ploiesti

II.6.1. Pleia@d – Descriere generalã

Pleia@d este un pachet de programe specializat în administrarea resurselor pentru învatãmântul la distantã. Produsul a fost elaborat de o echipã de la CNAM NANTES coordonatã de Alain Meyer. Versiunea disponibilã pe server-ul UPG este versiunea nr.5, tip multifereastrã, care functioneazã sub sistemul de operare LINUX. Programul a fost instalat pe serverul universitãtii noastre în cadrul proiectului LEONARDO DA VINCI.

Plei@d asigurã urmãtoarele tipuri de servicii:

– Pune la dispozitie resurse-materiale pedagogice;

– Gestioneazã schimburile de informatii între utilizatori (studenti, profesori) si tutoriatul la distantã;

– Asigurã îndrumarea procesului de acumulare a cunostintelor;

– Functii de gestiune a datelor.

Adresa web este: pleiad.upg-ploiesti.ro.

Plei@d este un soft ce exploateazã potentialul Internet-ului fiind o platformã de formare la distantã.

II.6.2. Obiective

Obiectivul principal al utilizãrii pachetului de programe Plei@d este facilitatea transmiterii de cunostinte cãtre un numãr cât mai mare de persoane. Elementele esentiale care au fost luate în vedere, în momentul initierii acestui proiect de mediatizare a unui curs au fost:

Realizarea unei echipe, care trebuie sa reuneascã competente complementare:

– o echipã pedagogicã (instructori);

– o echipã tehnicã (necesarã realizãrii elementelor audio-video);

– o echipã de formare a învãtãmântului la distantã;

– un sef de proiect (necesar activitãtii de coordonare).

Gestionarea timpului este fãcutã tinând cont de termenul de realizare al proiectului si de modelul adoptat pentru realizarea unui proiect:

– 1/3 din timp este alocat discutiilor;

– 1/3 este alocat activitãtii efective;

– 1/3 este alocat testãrii.

Obtinerea resurselor

Resursele ilustreazã activitãtile din cadrul procesului de instruire la distantã-cursuri, autoevaluãri, exercitii, teme, revizii ale materialelor, transpuse într-un format electronic sau tipãrit.

Resursele definite de Plei@d sunt de dimensiune micã, adaptabile la modificãrile programelor si reflectã notiunea de „cãrãmidã pedagogicã”.

Exploatarea resurselor se poate face on-line – cu ajutorul Internetului sau off-line -local.

Formatul resurselor poate fi:

– resurse de tip text – vor fi fisiere cu extensia .html sau .pdf ;

– resurse grafice (imagini fixe)- vor fi fisiere cu extensia .jpeg sau .gif ;

– resurse audio- fisiere MP3 ;

resurse video (imagini animate)- realizate cu programe de realizare a gif-urilor animate, videoconferintele ;

Mediul necesar exploatãrii soft-ului Plei@d îl reprezintã:

– un calculator (tip PC sau Mac);

– un modem si acces la Internet de bunã calitate;

– un browser de Internet.

II.6.3. Instrumente Plei@d

Instrumentele pe care le pune la dispozitie platforma Plei@d sunt:

– instrumente de gestionare a resurselor;

– instrumente de îndrumare în cadrul procesului de învãtare;

– instrumente de comunicare: e-mail, forum.

II.6.4. Mod de utilizare

Utilizarea Plei@d-ului se realizeazã conform ghidului „Ghid de utilizare Plei@d”.

Lucrul efectiv (al studentilor) în procesul de autoformare se realizeazã destul de usor, utilizatorul selecteazã un program si printr-o structurã arborescentã sunt vizualizate secventele, continuã cu selectarea unei secvente, dupã care cu selectarea unei resurse.

Resursa (materialul pe suport electronic) poate fi consultatã on-line sau se poate executa download.

Participarea la Forum-uri permite schimbul de idei între persoane care au interese comune.

Organizarea acestui serviciu este urmãtoarea: un spatiu de discutii este deschis pe o temã generalã, acest spatiu permite scindarea în mai multe Forum-uri, într-un Forum este posibilã generarea mai multor conversatii, în cadrul fiecãrei conversatii utilizatorul participã printr-o contributie. Elementul de schimb îl constituie contributia.

Participarea la un forum se poate realiza în mai multe maniere:

– printr-un rãspuns la o contributie într-o conversatie

– printr-o adãugare la o contributie

– prin initierea unei conversatii într-un Forum

– prin cãutarea într-un Forum

– prin simpla informare asupra noilor conversatii si contributii

Chat-ul este un instrument de schimb de informatii între utilizatorii Plei@d în timp real.

Asemãnãtor Forum-ului, Chat-ul poate permite mai multe conversatii, fiecare conversatie ocupând un canal de transmisie.

Concluzii

Orice sistem de învãtare la distantã necesitã si un sistem de organizare, urmãrire, gestionare a procesului de învãtare, ceea ce realizeazã cu succes platforma Plei@d, care este implementatã la UPG pe server-ul pedagogic al institutului.

Bibliografie

Buletine Informative ale MEN din Tribuna Învãtãmîntului: nr.-le 452,453,458,461,465-466 pe '98 și 467-468,469 pe 1999

Cadariu Andrei A., Ghid practic pentru educatia la distantã, Ed. Alternative, Cluj, '98. pg. 8-29.

Cerghit Ioan, Metode de învãtãmînt, EDP, Bucuresti, '97. pg. 61-62.

Collins Betty Introduction to "On Line Distance Education", A Reader, URL: www.to.utwente.nl/ism/online95/campus/li…intro/intro.htm

Jalobeanu Mihai, Internetul: informare si instruire, Cluj Napoca '95.

McKenzie Jamie Educational Journal: Grazing the Net : Raising a generation of free range students.

Miroiu Adrian (coord.), Pasti V., Coditã C., Ivan G., Miroiu M., Învãtãmîntul românesc azi: Studiu de diagnozã, Polirom, Iasi, ''98. pg. 15-40.

Moore M., Kearsley G., Study Guide for Distance Education: A Systems View,

URL: www.gwu.edu/~etl/deguide.html.

Neacsu Ioan (coord.), Stanciu F., Stefan R., Mirila O., Scoala Romaneasca în pragul mileniului III, (o "provocare" statisticã), Paideia, Bucuresti '87. pg. 13-31.

Rãdoiu D., Rotariu E., Enãchescu C., Tendinte în educatia la distantã: module educationale interactive hipermedia, Hp.www.es.vu.nl./dumitru/rilw.html

Sherry, L. Journal of educational telecomunications: Issues in distance learning, 1996. p. 337-365

Thomas Diana., Flexible Learning Strategies în Higher and Further Education, Cassell Wellington House, '95. p. 1-12, 52-60.

Toffler Alvin si Heidi, A crea o noua civilizatie, Antet, Bucuresti, '95. pg. 14-42.

Tripathy Arun Kumar Description of Distance Education, URL: www.tcworld.com/archives/disted.htm

Willis Barry., Distance Education: An Overview, Distance Education at a Glance, URL: www.uidaho.edu/evo/dist1.html

Distance Education: Designing for Success-Encore, URL: www.eus.wsu.edu/c&i/programs/distance- ed.htm

Distributed Electronic Classrooms, Meetings & Seminars URL: munin.uio.no/English/Intro.html

Flex Learning Systems, Distance Education Workshops, Seminars, URL: www.sasquatch.com/flexlearn/Wellcome.html

URL: www.funderstanding.com

Guidelines for Distance Education, (Guidelines & Principles Statments), URL: www.ncacihe.org/aice/guidelines/gdistance.cfm

Institutul pentru Tehnologie Academicã., Distributed Learning Environments '97. URL: www.iat.unc.edu/dle/dle.html

Instructional Design for Distance Education, URL: www.reeusda.gov/new/programs/distanced/id.htm

Disted: The On Line Journal of Distance Education, URL: www.coaliance.org/unitree/ej000713.html

The Distance Education Primer, URL:www.teletrauin.com/Primer.html

Quality Distance Education, Leasons Learned, URL: www.uwex.edu/disted/qde/home.html Distance Education Techniques, URL: ddi.digital.net/~catsi/disted.html

Garo Green, Lynda Weinman, Macromedia Dreamweaver 4

User Guide, ToolBook II Assistant

Bontaș V., Tratat de pedagogie, Editura All , 2001 București

Chapman G.M., Computer Based Learning in Science – CBLIS'97, Proceedings, The Third CBLIS Conference, The Montfort University, Leicester, UK, 1997

Chapman G.M., Computer Based Learning in Science – CBLIS'99, Proceedings, The 4th CBLIS Conference, at the University of Twente, Enschende, The Netherlands, 1999

Chapman G.M., Computer Based Learning in Science – CBLIS'01, Proceedings, The 5th CBLIS Conference, at the Masaryk University, Brno, The Czech Republic, 1999

Furht B., Multimedia Technologies and Applications for the 21st Century – Visions of World Experts, Kluwer Academic Publishers, 1998