Retele de Calculatoare. Cablare Structurata Orizontala Si Backbone

REȚELE DE CALCULATOARE – CABLARE STRUCTURATA

Capitolul 1. Introducere

Performanța unei rețele de calculatoare este foarte strâns legata de bunele conexiuni realizate intre elementele care o compun. De aceea mi-am propus sa studiez modul de realizare a cablării structurate, aceasta fiind cea mai utilizata metoda de cablare a unei rețele. Standardele pentru mediile de rețea au fost dezvoltate si emise de Institutul pentru Inginerie Electrica si Electronica (IEEE), Asociația Industriei de Telecomunicații (TIA) si Asociația Industriilor Electrice (EIA). Ultimele doua organizații au emis, in colaborare, o lista de standarde, care sunt cunoscute drept standardele TIA/EIA. In plus fata de aceste grupări si organizații din Statele Unite ale Americii, fiecare tara sau agenție naționala guvernamentala emite specificații si cerințe referitoare la tipurile de cabluri folosite la realizarea unei rețele LAN.

Cablul de rețea este foarte important. Toate comenzile si toate datele care circula prin rețea sunt transportate prin aceste cabluri. In aceasta lucrare se va arata cum se folosește un cablu potrivit si care sunt tehnicile de cablare si securizare a cablurilor; de asemenea folosirea conectorilor, a canalelor suport pentru cabluri, a canalelor din PVC pentru tablourile de comanda si a clemelor de retenție Velcro. De asemenea, atunci când se folosesc mufele RJ-45 la priza de telecomunicații intr-o schema de cablare orizontala, succesiunea firelor este foarte importanta pentru performantele optime ale rețelei. Un dulap cu cabluri constituie punctul central al unei topologii de tip stea si conține cabluri si conectori pentru cabluri, care servesc la legarea echipamentelor dintr-o rețea (echipamente centrale de control al comunicației – hub sau switch-, echipamente de filtrare a pachetelor – bridge sau router).

Pentru viitor, cablarea structurata este cea mai indicata modalitate de realizare a unei retele de arie locala. In cazul cablarii structurate se monteaza prize de retea pe perete, in care se planteaza mai departe cabluri de lungimi mici, pana la calculatoare. In acest caz sistemul de cabluri de la centrul stelei pana la prize se numeste cablare orizontala, iar cablurile de lungimi mici (maxim 1.5 m), care leaga echipamentul la priza se numeste patch cord. Pentru cablarea orizontala, de obicei se foloseste cablu torsadat rigid, iar pentru patch cord cablu torsadat flexibil.

Capitolul 2. Proiectarea rețelei

Standardul care acoperă arhitecturile logice posibile este IEEE 802. Proiectarea unei rețele tine cont de diferite tehnologii cum sunt Token Ring (topologie de tip inel pe cablu de cupru), FDDI (topologie de tip inel pe fibra optica) si Ethernet (rețele de tip magistrala si stea). Tehnologia care va fi luata in considerare atunci când se proiectează o rețea noua este Ethernet. Ethernet are topologie logica magistrala, care conduce la domenii de coliziune; in orice caz acestea vor fi menținute la un nivel scăzut folosind procedura numita segmentare. După ce s-a stabilit tehnologia Ethernet trebuie dezvoltata o topologie LAN. Trebuie determinat tipul cablului si topologia fizica (metoda de cablare) care vor fi folosite. Cel mai folosit mediu este CAT 5 UTP si ca topologie fizica (mod de cablare) topologia stea extinsa. Din multitudinea de topologii Ethernet, trebuie aleasa una care va fi folosita. Cele mai obișnuite tipuri ale Ethernet-ului sunt 10BASE-T si 100BASE-TX (Ethernet rapid). In cazul in care firma dispune de resurse materiale este indicata folosirea tipului 100BASE-TX pentru toata rețeaua. In cazul in care resursele sunt limitate este indicata folosirea tipului 100BASE-TX pentru conectarea echipamentului principal de distribuție (punctul central de control al rețelei) cu celelalte echipamente intermediare de distribuție. Se pot folosi echipamente de tip hub, repetoare si echipamente de emisie-recepție pe lângă celelalte componente cum sunt prizele, cablurile, mufele si panourile de conexiuni. Pentru a fi completa prima faza a proiectării unei rețele este necesara realizarea ambelor topologii: logica si fizica.

Al doilea pas care se realizează pentru proiectarea unei topologii LAN este adăugarea de echipamente pentru imbunatatirea performantelor rețelei. Se pot adăuga echipamente de tip switch pentru a reduce aglomerarea si dimensiunea domeniului de coliziune. De asemenea se pot înlocui echipamentele de tip hub cu cele de tip switch. In continuare se poate introduce un router. Routerele impun o structura logica a rețelei proiectate. De asemenea pot fi folosite pentru segmentare. Routerele, spre deosebire de bridge-uri, switch-ere si hub-uri întrerup ambele domenii de coliziune si de emisie.

Trebuie luata in considerație, de asemenea si conexiunea rețelei LAN cu rețelele WAN si Internet. Pentru aceasta proiectul rețelei trebuie sa prevadă si topologii fizice si logice pentru aceste conexiuni. Documentele proiectului mai pot conține unele idei deosebite, grafice pentru rezolvarea problemelor si alte notițe care ar putea fi utile in cazul unei dezvoltări ulterioare a rețelei.

2.1. Norme pentru proiectarea rețelei

Pentru ca o rețea LAN sa fie funcționala si sa servească nevoilor utilizatorilor, aceasta trebuie realizata in conformitate cu un program planificat de etape.

Prima etapa a planului este culegerea informațiilor despre societatea care va folosi rețeaua. Aceste informații vor cuprinde:

Istoricul societatii si starea actuala;

Dezvoltarea proiectului;

Politicile de operare si procedurile manageriale;

Sistemul si procedurile instituției;

O caracterizare a personalului care va folosi rețeaua LAN.

Aceasta etapa ajuta si la identificarea si definirea oricăror probleme sau surse de probleme care ar putea fi semnalate (de exemplu se poate constata ca o camera izolata a clădirii nu are acces la rețea).

Al doilea pas este analiza detaliata si evaluarea cerințelor celor care vor folosi rețeaua.

A treia etapa este identificarea resurselor si constrângerilor societatii. Resursele societatii care pot afecta introducerea unui nou sistem de rețea LAN se împart in doua categorii principale – resurse hardware si software ale calculatoarelor si resurse umane. Trebuie studiate performantele hardware si software ale calculatoarelor existente in societate si trebuie identificate si definite cerințele hardware si software. Răspunsurile la o parte dintre aceste probleme vor ajuta la determinarea cerințelor de instruire a personalului si la determinarea numărului de persoane necesare pentru susținerea rețelei LAN. Întrebările care vor fi puse clientului trebuie sa includă si următoarele:

Ce resurse financiare sunt disponibile in cadrul societatii ?

Pentru ce sunt rezervate aceste resurse in mod obișnuit ?

Cate persoane vor folosi rețeaua ?

Care este nivelul de pregătire (îndemânarea) al utilizatorilor rețelei ?

Care este atitudinea personalului societatii referitoare la calculatoare si aplicațiile informatice ?

Urmând aceste etape si elaborând un raport final care sa contina documente si informații referitoare la introducerea unei rețele firma isi poate estima cheltuielile si isi poate dezvolta un buget in vederea introducerii rețelei LAN.

2.2. Proiectarea rețelei LAN

In domeniul tehnic, in inginerie, proiectarea presupune:

Proiectantul – persoana care executa proiectul;

Clientul – persoana care cere (si probabil si plateste) proiectul;

Utilizator(i) – persoana (e) care vor utiliza produsul;

Brainstorming – generarea de idei creatoare pentru proiect;

Dezvoltarea specificațiilor – de obicei numere care vor evalua cat de bine functioneaza proiectul;

Construcție si verificare – pentru a satisface cerințele clientului si a respecta standardele in vigoare.

Una din metodele care pot fi folosite in procesul de proiectare este fluxul de rezolvare a problemelor (fig.1). Acesta este o procedura care va fi folosita in mod repetat pana când se rezolva problema de proiectare.

Figura 1 – Fluxul de rezolvare a problemelor de proiectare a rețelei

O alta metoda folosita de inginerie pentru a-si organiza ideile si planurile in cazul proiectării unei rețele folosește matricea de rezolvare a problemei. Aceasta metoda afiseaza diferitele posibilitati de alegere sau optiunile dintre care se poate selecta solutia.

2.3. Documentatia pentru proiectarea rețelei

Proiectul pentru cablare structurata se intocmeste la cererea clientului, care doreste realizarea unei rețele intr-o camera, scoala sau alta institutie. Responsabilitatea proiectantului include documentatia scrisa, ce conține evaluarea la fata locului, raportul de receptie intermediara, receptia finala si rezultatele testelor. Prima sarcina a proiectantului rețelei este de a prelua cerintele scrise ale clientului, referitoare la rezultatul pe care doreste sa-l obtina in urma proiectului.

Lista urmatoare conține cateva dintre documentele ce trebuie intocmite in timpul procesului de planificare/proiectare a rețelei:

Planul constructiei;

Topologia logica;

Topologia fizica;

Sectiuni si detalii;

Matricea de rezolvare a problemei;

Prize etichetate;

Trasee de cabluri etichetate;

Lista prizelor si a traseelor de cabluri;

Lista a echipamentelor, adreselor MAC si adreselor IP.

In cazul in care se considera ca ar mai putea exista si alte documente relevante pentru realizarea proiectului, acestea vor fi folosite in concordanta cu standardele industriale ANSI/TIA/EIA si ISO/IEC.

Capitolul 3. Alegerea camerei pentru echipamentul central de comunicatie

Una dintre primele decizii care trebuie luate cand se proiecteaza o retea este locul de amplasare a camerelor de conexiuni, de la care se vor instala multe dintre cablurile retelei catre echipamentele retelei. Cea mai importanta decizie este alegerea echipamentului (echipamentelor) central de comunicatie (MDF). Exista standarde care reglementeaza rezolvarea acestei probleme.

3.1. Dimensiuni

Standardul TIA/EIA-568-A reglementeaza ca intr-o retea LAN Ethernet cablarea orizontala trebuie legata la punctul central al unei topologii stea. Punctul central este camera pentru echipamentul central de comunicatie si este camera unde va fi instalat panoul de conexiuni si hub-ul. Camera pentru echipamentul central de comunicatie trebuie sa fie suficient de mare pentru a putea cuprinde tot echipamentul si cablajul care va fi plasat inauntru si, in plus, suficient spatiu suplimentar pentru dezvoltarile ulterioare. In mod normal, dimensiunile camerei vor fi variate in functie de dimensiunile retelei LAN si de tipul echipamentului care va functiona inauntru. O retea LAN mica necesita un spatiu de dimensiunea unui dulap mai mare, in timp ce o retea LAN puternica necesita o camera intreaga.

Standardul TIA/EIA-569 recomanda ca fiecare etaj sa aiba minim o camera de conexiuni si astfel de camere suplimentare trebuie prevazute pentru fiecare 1000 m2, atunci cand suprafata etajului pe care il deserveste depaseste 1000 m2 sau cand distanta pentru cablare orizontala depaseste 90 m.

Tabelul 1

Dimensiuni recomandate pentru camera echipamentului central de telecomunicatii

1 statie de lucru / 10 m2

3.2. Microclimat

Orice localizare aleasa pentru a deservi echipamentul central de telecomunicatii trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte de microclimat, printre care sunt incluse alimentarea cu energie electrica si incalzirea / ventilatia / aerul conditionat. In plus, incaperea trebuie asigurata impotriva accesului neautorizat si trebuie sa dispuna de toate dotarile si masurile de siguranta.

Orice camera sau camaruta care va fi aleasa ca punct central de telecomunicatii trebuie sa respecte regulile referitoare la urmatoarele articole:

Materiale pentru pereti, podele si tavane;

Temperatura si umiditate;

Localizarea si tipul iluminarii;

Prizele electrice;

Camera si modul de acces;

Accesul si sustinerea cablurilor.

3.2.1. Pereti, podele si tavane

Chiar daca exista doar o singura camera pentru echipamentul central de telecomunicatii sau daca o camera serveste drept punct central de telsi a respecta standardele in vigoare.

Una din metodele care pot fi folosite in procesul de proiectare este fluxul de rezolvare a problemelor (fig.1). Acesta este o procedura care va fi folosita in mod repetat pana când se rezolva problema de proiectare.

Figura 1 – Fluxul de rezolvare a problemelor de proiectare a rețelei

O alta metoda folosita de inginerie pentru a-si organiza ideile si planurile in cazul proiectării unei rețele folosește matricea de rezolvare a problemei. Aceasta metoda afiseaza diferitele posibilitati de alegere sau optiunile dintre care se poate selecta solutia.

2.3. Documentatia pentru proiectarea rețelei

Proiectul pentru cablare structurata se intocmeste la cererea clientului, care doreste realizarea unei rețele intr-o camera, scoala sau alta institutie. Responsabilitatea proiectantului include documentatia scrisa, ce conține evaluarea la fata locului, raportul de receptie intermediara, receptia finala si rezultatele testelor. Prima sarcina a proiectantului rețelei este de a prelua cerintele scrise ale clientului, referitoare la rezultatul pe care doreste sa-l obtina in urma proiectului.

Lista urmatoare conține cateva dintre documentele ce trebuie intocmite in timpul procesului de planificare/proiectare a rețelei:

Planul constructiei;

Topologia logica;

Topologia fizica;

Sectiuni si detalii;

Matricea de rezolvare a problemei;

Prize etichetate;

Trasee de cabluri etichetate;

Lista prizelor si a traseelor de cabluri;

Lista a echipamentelor, adreselor MAC si adreselor IP.

In cazul in care se considera ca ar mai putea exista si alte documente relevante pentru realizarea proiectului, acestea vor fi folosite in concordanta cu standardele industriale ANSI/TIA/EIA si ISO/IEC.

Capitolul 3. Alegerea camerei pentru echipamentul central de comunicatie

Una dintre primele decizii care trebuie luate cand se proiecteaza o retea este locul de amplasare a camerelor de conexiuni, de la care se vor instala multe dintre cablurile retelei catre echipamentele retelei. Cea mai importanta decizie este alegerea echipamentului (echipamentelor) central de comunicatie (MDF). Exista standarde care reglementeaza rezolvarea acestei probleme.

3.1. Dimensiuni

Standardul TIA/EIA-568-A reglementeaza ca intr-o retea LAN Ethernet cablarea orizontala trebuie legata la punctul central al unei topologii stea. Punctul central este camera pentru echipamentul central de comunicatie si este camera unde va fi instalat panoul de conexiuni si hub-ul. Camera pentru echipamentul central de comunicatie trebuie sa fie suficient de mare pentru a putea cuprinde tot echipamentul si cablajul care va fi plasat inauntru si, in plus, suficient spatiu suplimentar pentru dezvoltarile ulterioare. In mod normal, dimensiunile camerei vor fi variate in functie de dimensiunile retelei LAN si de tipul echipamentului care va functiona inauntru. O retea LAN mica necesita un spatiu de dimensiunea unui dulap mai mare, in timp ce o retea LAN puternica necesita o camera intreaga.

Standardul TIA/EIA-569 recomanda ca fiecare etaj sa aiba minim o camera de conexiuni si astfel de camere suplimentare trebuie prevazute pentru fiecare 1000 m2, atunci cand suprafata etajului pe care il deserveste depaseste 1000 m2 sau cand distanta pentru cablare orizontala depaseste 90 m.

Tabelul 1

Dimensiuni recomandate pentru camera echipamentului central de telecomunicatii

1 statie de lucru / 10 m2

3.2. Microclimat

Orice localizare aleasa pentru a deservi echipamentul central de telecomunicatii trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte de microclimat, printre care sunt incluse alimentarea cu energie electrica si incalzirea / ventilatia / aerul conditionat. In plus, incaperea trebuie asigurata impotriva accesului neautorizat si trebuie sa dispuna de toate dotarile si masurile de siguranta.

Orice camera sau camaruta care va fi aleasa ca punct central de telecomunicatii trebuie sa respecte regulile referitoare la urmatoarele articole:

Materiale pentru pereti, podele si tavane;

Temperatura si umiditate;

Localizarea si tipul iluminarii;

Prizele electrice;

Camera si modul de acces;

Accesul si sustinerea cablurilor.

3.2.1. Pereti, podele si tavane

Chiar daca exista doar o singura camera pentru echipamentul central de telecomunicatii sau daca o camera serveste drept punct central de telecomunicatii, podeaua acesteia trebuie sa reziste greutatii cerute in instructiunile care insotesc echipamentul specificat, cu o sarcina minima de 4.8 kPa. In cazul in care camera este intermediara, sarcina minima la care trebuie sa reziste podeaua este de 2.4 kPa. Atunci cand este posibil, camera ar trebui sa aiba podeaua inaltata, in scopul ascunderii cablurile orizontale care intra din zona de lucru. Daca aceasta cerinta nu poate fi indeplinita, atunci trebuie sa existe o scarita-etajera la inaltimea de 30.5 cm destinata sprijinirii echipamentului propus si a cablurilor. Podeaua trebuie placata cu gresie sau alt tip de pardoseala asemanatoare. Aceasta ajuta la mentinerea unui nivel scazut al prafului si protejeaza echipamentul impotriva electricitatii statice.

Cel putin doi pereti trebuie sa fie acoperiti cu lambriu gros de 20 mm, inalt de cel putin 2.4 m. Daca aceasta camera pentru echipamentul central de telecomunicatii serveste si ca MDF pentru cladire, atunci punctul de acces la telecomunicatii telefonice (POP) ar putea fi localizat in interiorul camerei. In acest caz, peretii interiori ai camerei pentru POP trebuie sa fie acoperiti de la podea si pana la tavan cu lambriu de lemn gros de 20 mm, cu minim 4.6 m de perete drept spatiu destinat pentru terminalele si echipamentele respective. In plus, materialele pentru prevenirea incendiilor (lambriu ignifug, vopsea ignifuga pe toti peretii interiori, etc) trebuie folosite in constructia camerei pentru echipamentul central de comunicatie.

Camerele nu trebuie sa aiba tavanul coborat sau false. Neglijenta manifestata in observarea acestui aspect poate avea consecinte referitoare la insecuritate, permitand accesul persoanelor neautorizate.

3.2.2. Temperatura si umiditate

Camera pentru echipamentul central de telecomunicatii trebuie sa aiba posibilitati pentru mentinerea unei temperaturi de aproximativ 21ºC, caz in care toate echipamentele LAN functioneaza la parametri optimi. Nu trebuie sa existe conducte de apa sau abur prin sau pe deasupra camerei, cu exceptia unui sistemului de hidrant, care este obligatoriu din punct de vedere al normativelor de protectie impotriva incendiilor. Umiditatea relativa trebuie mentinuta la un nivel de 30%-50%. Nerespectarea acestei indicatii poate duce la coroziunea severa a firelor de cupru, care exista in interiorul cablurilor UTP sau STP. Aceasta coroziune poate afecta functionarea retelei la parametri.

3.2.3. Accesorii pentru iluminat si prize electrice

Daca exista doar o camera pentru echipamentul central de comunicatie sau daca aceasta camera serveste ca MDF, aceasta trebuie sa aiba minim doua prize electrice duble, fara intrerupator, fiecare pe circuit separat. De asemenea trebuie sa existe cate o priza de iesire dubla pozitionata la fiecare 1.8 m de-a lungul fiecarui perete al camerei, care va fi pozitionata la 150 mm de la podea. Un intrerupator care actioneaza iluminatul camerei trebuie sa fie plasat in interior, langa usa.

In timp ce iluminatul cu lampi fluorescente trebuie indepartat de traseele de cabluri din cauza interferentelor exterioare pe care le genereaza, se poate folosi in camerele cu instalatie proprie. Cerintele de iluminare pentru camera de telecomunicatii solicita minim 500 lux si acest accesoriu va fi montat la minim 2.6 m de podea.

3.2.4. Accesul in camera si la echipament

Usa de acces in camera pentru echipamentul central de comunicatii trebuie sa fie de cel putin 0.9 m latime si trebuie sa se deschida spre exterior, aceasta asigurand iesirea usoara a lucratorilor. Incuietoarea trebuie sa fie asezata pe exteriorul usii, dar trebuie sa permita personalului din interior sa iasa oricand.

Un hub si un tablou de conexiuni trabuie montat pe perete cu o consola prinsa in balamale sau pe o polita. Daca se prefera varianta cu consola prinsa in balamale, consola trebuie fixata pe lambriul care acopera suprafata peretelui. Scopul balamalei este sa permita consolei sa se roteasca, astfel incat muncitorii si personalul de intretinere sa poata avea acces la partea dinspre perete. In orice caz tabloul trebuie sa aiba un spatiu de 48 cm pentru a se putea roti.

Daca varianta aleasa este o polita de distridutie atunci aceasta trebuie sa aiba un spatiu de minim 15.2 cm de la perete pana la echipament, plus inca 30.5 – 45.5 cm pentru accesul fizic pentru montaj sau reparatii. O placa de 55.9 cm, folosita pentru montarea politei de distributie, confera stabilitate si dispune de distanta minima pentru pozitia finala.

In cazul in care panoul de conexiuni, hub-ul sau alt echipament sunt montate intr-un dulap pentru echipamente, trebuie sa existe cel putin un spatiu de 76.2 cm in fata, pentru ca usa sa se poata deschide. Un astfel de dulap pentru echipamente are dimensiunile 1.8 m inaltime x 0.74 m lungime x 0.66 m latime.

3.2.5. Accesul la cabluri si sustinerea acestora

Daca o camera pentru echipamentul central de telecomunicatii serveste ca MDF, atunci toate cablurile care pleaca din aceasta – spre IDF-uri, calculatoare ci camerele de comunicatii de la celelalte etaje ale aceleiasi cladiri – trebuie sa fie protejate de conducta sau tub flexibil pe distanta de 10.2 cm. De asemenea, toate aceste cabluri care intra in IDF-uri trebuie sa fie protejate de conducta sau tub flexibil pe 10.2 cm lungime. Lungimea totala de conducta sau tub flexibil necesar este determinata de cantitatea de fibra optica, cablu UTP si STP care trebuie sa existe in fiecare camera de conexiuni, calculator sau camera de comunicatii. Trebuie prevazuta si o cantitate suplimentara pentru a prevedea si extinderile viitoare. Din acest punct de vedere, in fiecare camera de conexiuni trebuie sa existe cel putin doua conducte sau tuburi flexibile suplimentare. Cand constructia permite, toate conductele sau tuburile flexibile trebuie distantate la aproximativ 15.2 cm de la perete.

Tot cablajul orizontal care pleaca din zona de lucru spre camera de conexiuni trebuie sa fie intins pe sub podeaua aparenta. Cand aceasta nu este posibil, cablajul trebuie sa mearga prin tub flexibil de 10.2 cm, care este pozitionat mai sus de nivelul usii. In vederea asigurarii suportului propriu, cablurile trebuie sa ajunga din tubul flexibil direct pe o estacada aflata in camera la 30.5 cm. Atunci cand se alege aceasta varianta de sustinere a cablurilor, estacada trebuie sa fie instalata astfel incat aceasta sa sprijine si echipamentul.

In sfarsit, orice spartura din pereti sau tavan, care permite trecerea conductei sau a tubului flexibil, trebuie etansata si izolata cu material ignifug si antifum.

Capitolul 4. Topologie – schita la scara

In standardul TIA/EIA-568-A se mentioneaza ca, in cazul folosirii unei topologii Ethernet de tip stea, fiecare echipament care face parte din retea trebuie sa fie conectat la hub prin cablare orizontala.

Punctul central al topologiei stea, in care se afla hub-ul, este denumit camera pentru echipamentul central de comunicatii sau camera de conexiuni. Hub-ul trebuie perceput ca punctul central al unui cerc, care are linii de cablare orizontala ce pleaca din acesta sub forma razelor, exact ca spitele din centrul rotii.

Pentru a determina locul pentru camera de conexiuni, se incepe cu trasarea planului etajului sau cladirii (pe cat posibil la scara), pe care se marcheaza echipamentele care vor fi canectate in retea. Trebuie tinut seama de faptul ca echipamentele care se vor conecta nu sunt numai calculatoarele; pe langa acestea mai sunt si imprimante si servere de fisiere.

Atunci cand s-a terminat trasarea planului la scara se poate trece la pasul urmator.

4.1. Structura sistemului de cablare orizontala

Sistemul de cablare orizontala se intinde de la priza de telecomunicatii din zona de lucru pana la conexiunea cross orizontala din camera de telecomunicatii. Acesta cuprinde priza de telecomunicatii, cabluri orizontale, terminatiile mecanice si cabluri patch cord sau jumper, care alcatuiesc conexiunea cross orizontala.

Cateva elemente specifice care alcatuiesc subsistemul de cablare orizontala includ: – Cabluri orizontale clasice:

UTP (cablu torsadat neecranat) cu 4 perechi de fire si 100 Ω;

Fibra optica cu doua fibre (duplex) 62.5/125 μm sau multipla (standardul ANSI/TIA/EIA-568-A permite fibra multipla 50/125 μm);

Nota: Standardul ISO/IEC 11801 indica un cablu UTP de 120 Ω si fibra optica multipla 50/125 μm.

Sunt permise cablurile cu mai multe perechi si multi-element, cu conditia sa satisfaca cerintele pentru cablu hibrid ale standardului TIA/EIA-568-A-3.

Legatura la pamant trebuie sa respecte prescriptiile pentru cladiri, conform standardului ANSI/TIA/EIA-697.

Sunt necesare minim doua prize de telecomunicatii pentru fiecare zona de lucru individuala

Prima priza: 100 Ω UTP (se recomanda Cat 5e);

A doua priza: 100 Ω UTP (se recomanda Cat 5e);

Doua fibre optice duble fiecare 62.5/125 μm sau 50/125 μm.

Un punct de trecere (TP) este permis intre diferitele forme ale aceluiasi tip de cablu (de exemplu cand cablul fara invelis se conecteaza cu cablul rotund);

Pentru noile retele nu se recomanda cablu coaxial de 50 Ω sau cablu torsadat ecranat STP de 150 Ω.

Trebuie prevazute prize suplimentare. Aceste prize sunt suplimentare si nu inlocuiesc cerintele minime ale standardului;

Nodurile si puntile nu sunt permise in cazul cablarii orizontale pe mediu de cupru (nodurile sunt permise in cazul fibrei optice)

Nota: In standardul ISO/IEC 11801 elementul pentru cablare echivalent conexiunii cross orizontale (HC) se numeste distribuitor de etaj (FD);

Componentele specifice aplicatiei nu vor fi instalate ca parte a cablarii orizontale. Atunci cand sunt necesare, acestea trebuie sa fie amplasate in afara prizei de telecomunicatii sau a conexiunii cross orizontale (de exemplu separatoare).

Apropierea cablajului orizontal de sursele de interferente electromagnetice (EMI) trebuie luata in consideratie si evitata pe cat posibil.

4.2. Alegerea pozitiei posibile pentru camera de conexiuni

O buna metoda pentru a putea alege pozitia camerei de conexiuni este identificarea locurilor sigure, care se afla in apropierea punctului de acces la telecomunicatii (POP). Pozitia aleasa poate servi fie doar drept camera de conexiuni, fie poate fi si camera pentru punctul central de telecomunicatii, daca sunt necesare stele suplimentare. Punctul de acces la telecomunicatii (POP) este locul unde serviciile de telecomunicatie asigurate de societatea de telefonie se conecteaza cu echipamentele de comunicatii ale cladirii. Este esential ca hub-ul sa fie montat langa acesta pentru a facilita legaturile cu retele de arie larga sau conexiunea la Internet.

4.3. Determinarea numarului de camere de conexiuni necesare

Dupa ce s-au pozitionat pe schita toate echipamentele care vor fi conectate in retea (planul la scara), trebuie determinat numarul de camere de conexiuni necesare. Pentru aceasta se poate folosi tot schita trasata anterior.

Din fiecare punct care ar putea reprezenta locul posibil pentru un hub se traseaza cercuri cu raza care sa corespunda la 50 m. Fiecare echipament al retelei care a fost plasat pe schita trebuie sa fie in interiorul unui astfel de cerc. Se traseaza cercuri cu raza de 50 m pentru a avea siguranta ca oricare dintre cablurile intinse catre aceste echipamente, dupa ce urmareste configuratia camerelor, nu va depasi lungimea maxima admisa de 90 m.

Dupa ce au fost desenate aceste cercuri se va observa din nou schita. Daca vreuna din pozitiile alese pentru un hub este complet acoperita de un alt cerc, atunci se poate reduce numarul camerelor posibil sa fie folosite. In cazul in care unul dintre cercuri contine toate echipamentele care formeaza reteaua atunci aceasta camera va fi probabil camera de conexiuni pentru intreaga cladire. In cazul in care este necesar mai mult decat un hub, atunci se verifica daca unul dintre ele este mai aproape de POP decat celelalte. Daca este asa, atunci acesta va putea fi ales drept MDF.

Capitolul 5. Proiectarea cablarii structurate: cablarea orizontala si backbone

5.1. Probleme de acoperire

Daca cei 100 m arie de cuprindere ai unei camere de conexiuni pentru o topologie stea simpla nu ofera suficienta acoperire pentru toate echipamentele care trebuie legate in retea, atunci topologia stea poate extinsa folosind repetoare. Rolul lor este sa preintampine problemele legate de atenuarea semnalului, iar un astfel de echipament se numeste hub. In general, atunci cand se folosesc repetoare, sau hub-uri, in acest scop, acestea se pozitioneaza in camere de conexiuni suplimentare numite IDF. Aceste camere IDF sunt legate prin cablu de retea la un hub central, aflat in alta camera de conexiuni numita MDF. Standardul TIA/EIA-568-A specifica folosirea unuia dintre urmatoarele medii de retea:

Cablu UTP (patru perechi de fire) cu impedanta de 100 Ω;

Cablu STP-A (doua perechi de fire) cu impedanta de 150 Ω;

Fibra optica cu 2 fibre (duplex) 62.5/125 μm;

Fibra optica multipla.

Normele TIA/EIA recomanda pentru cablarea orizontala folosirea cablului UTP CAT 5, atunci cand reteaua LAN Ethernet foloseste o topologie stea simpla.

5.2. Pozitia MDF intr-o cladire multietajata

Hub-ul principal al unei topologii LAN Ethernet de tip stea extinsa, de obicei, este pozitionat central. Aceasta asezare centrala este atat de importanta, pentru ca, intr-o cladire inalta, MDF este asezata de obicei la unul dintre etajele mediane ale cladirii, chiar daca POP ar putea fi plasat la primul etaj sau chiar la subsol. Intr-o retea LAN aflata intr-o cladire cu mai multe etaje, stelele principale de la fiecare etaj sunt legate intre ele folosind cablarea backbone. Acelasi tip de cablare backbone leaga MDF de POP. Tot cablare backbone este folosita pentru a conecta MDF de fiecare IDF aflat la acelasi etaj. Cablarea orizontala pleaca radial, de la echipamentele IDF de la fiecare etaj spre zonele de lucru. In cazul in care MDF este singura camera de conexiuni de la un etaj, cablarea orizontala pleaca de la aceasta catre calculatoarele aflate la acest etaj.

5.3. Pozitia MDF intr-o societate cu mai multe cladiri

Un alt exemplu pentru o retea LAN, care probabil necesita mai mult decat o camera de conexiuni, este o societate cu mai multe cladiri. Figura 2 ilustreaza unde se foloseste cablarea tip backbone (linie groasa) si unde se alege varianta cablarii orizontale (linie subtire), pentru o retea LAN Ethernet intr-o societate cu mai multe cladiri (chenar dublu).

Figura 2 – Cablare backbone si cablare orizontala intr-o societate cu patru cladiri

Din figura se poate observa pozitionarea MDF in centrul societatii. In acest caz POP este pozitionat in interiorul MDF. Cablarea backbone (linie groasa) pleaca de la MDF catre fiecare IDF. Camerele IDF sunt localizate in fiecare dintre cladirile societatii, iar cladirea principala mai are in plus o camera IDF, astfel incat toate calculatoarele sa se afle in aria de acoperire. Cablarea orizontala, care pleaca de la MDF si fiecare IDF catre zona de lucru, este reprezentata prin linii subtiri.

5.4. Cablarea pentru legatura dintre MDF si IDF

Tipul de cablare, indicat in standardul TIA/EIA-568, pentru legarea a doua camere de conexiuni intr-o retea LAN Ethernet cu topologie de stea extinsa, se numeste cablare backbone. Cateodata, pentru a putea fi diferentiata de cablarea orizontala, mai este numita si cablare verticala.

Cablarea backbone este formata din urmatoarele elemente:

Traseul de cablare backbone;

Legaturi cross principale si intermediare;

Terminatii mecanice;

Cabluri patch cord pentru conexiunile cross backbone-backbone;

Mediu de retea vertical intre camerele de conexiuni de la etaje diferite;

Mediu de retea intre MDF si POP;

Mediu de retea folosit intre cladirile unei societati cu mai multe cladiri.

5.5. Mediu pentru cablare backbone

Normativele TIA/EIA-568-A indica patru tipuri de mediu de retea care poate fi folosit pentru cablarea backbone. Acestea includ:

Cablu UTP (patru perechi de fire) cu impedanta de 100 Ω;

Cablu STP-A (doua perechi de fire) cu impedanta de 150 Ω;

Fibra optica multipla 62.5/125 μm;

Fibra optica simpla.

De asemenea TIA/EIA-568-A recunoaste ca un cablu coaxial cu impedanta de 50 Ω nu este recomandabil pentru retele noi. Cele mai multe instalari de noi retele folosesc astazi cablul de fibra optica 62.5/125 μm, ca material pentru cablarea backbone.

5.6. Prescriptii TIA/EIA-568-A pentru cablarea backbone

Topologia folosita in cazul in care sunt necesare mai multe camere de conexiuni este topologia de stea extinsa. Pentru ca mai multe echipamente complexe sunt amplasate in punctul central al unei topologii stea extinsa, aceasta se mai numeste si topologie de tip stea ierarhica.

Intr-o topologie stea extinsa exista doua posibilitati in care un IDF poate fi conectat la MDF. In primul caz, fiecare IDF poate fi conectat direct la echipamentul central de telecomunicatii. In acest caz, pentru ca IDF se afla acolo unde cablurile de la cablarea orizontala se conecteaza intr-un panou de conexiuni din camera de conexiuni, si prin cablare backbone acesta este conectat la un hub din MDF, se poate spune ca legatura IDF este conexiune cross orizontala (HCC). Despre MDF se poate spune ca este legatura cross principala (MCC) pentru ca aceasta leaga cablare backbone a retelei LAN la Internet. Aceasta este ilustrata in figurile 3 si 4.

Figura 3 – Topologia stea extinsa

Figura 4 – Cablare backbone si cablare orizontala

A doua metoda de conectare a unui IDF la un hub central foloseste un „prim” IDF interconectat la un „al doilea” IDF. Cel de-al doilea IDF este apoi conectat la un MDF. IDF care se conecteaza la zonele de lucru se numeste conexiune cross orizontala. IDF care leaga conexiunea cross orizontala la MDF se numeste conexiune cross intermediara (ICC) (figura 5). De remarcat ca nu se foloseste legarea zonelor de lucru sau cablarea orizontala la conexiunea cross intermediara, in cazul acestui tip de topologie stea ierarhica.

Figura 5 – Cablare backbone de tip B

Cand se alege al doilea tip de conexiune, TIA/EIA-568-A prevede ca nu se poate trece decat print-un singur ICC pentru a ajunge la MCC (figura 6).

5.7. Distante maxime pentru cablarea backbone

Dupa cum se stie distantele maxime pentru traseele de cabluri difera de la un tip de cablu la altul. Pentru cablarea backbone, distanta maxima pentru traseul de cablu mai este influentata si de modul in care cablarea backbone este utilizata. Pentru a intelege ce inseamna acest lucru, sa presupunem ca s-a ales varianta utilizarii cablului de fibra optica simpla pentru cablarea backbone. Daca mediul de retea este folosit pentru a lega HCC de MCC, cum a fost descris anterior, atunci distanta maxima pentru traseul de cablare backbone va fi de 3000 m (figura 7).

Figura 7 – Distanta maxima pentru cablarea backbone MCC-HCC

Ulterior, distanta maxima de 3000 m pentru traseul de cablare backbone trebuie sa fie impartita intre doua sectiuni. Aceasta se intampla in cazul in care cablarea backbone este folosita pentru conectarea HCC la un ICC si apoi ICC la MCC. In acest caz, distanta maxima pentru traseul de cablare backbone intre HCC si ICC este de 500 m. Distanta maxima pentru cablarea backbone intre ICC si MCC este de 2500 m. (figura 8).

Figura 8 – Distante maxime pentru cablarea backbone MCC-ICC si ICC-HCC

In tabelul 2 sunt prezentate prevederile standardului TIA/EIA-568-A referitoare la distantele maxime pentru traseele de cabluri, in cazul fiecarui tip de mediu de retea.

Tabelul 2

Distante maxime recomandate pentru cablare backbone

5.8. Solutii de cablare intre cladiri

Standardul TIA/EIA-568-A pentru cablarea backbone recomanda folosirea cablului de fibra optica in comparatie cu cablul UTP. Deoarece sticla este mai degraba un izolator decat un conductor, electricitatea nu traverseaza prin cablul de fibra optica. De aceea, cand este necesara legarea mai multor cladiri in cadrul unei retele, este recomandabil sa se foloseasca un cablu backbone din fibra optica.

In cazul in care exista un cablu UTP pentru reteaua LAN instalata intr-o societate cu mai multe cladiri, poate aparea un alt tip de problema, datorat prezentei instalatiilor electrice perturbatoare. Cat timp cuprul este folosit pentru cablarea backbone, se poate sustine ca exista o cale usoara pentru patrunderea in cladire. Asemenea interventii constituie cea mai comuna cauza de stricare a retelelor LAN dintre cladiri. Din acest motiv noile instalari de acest fel sunt recomandate spre folosirea cablului de fibra optica pentru cablarea backbone.

5.9. Surse de alimentare pentru retele

5.9.1. Echipament de protectie la supratensiune amplasat la fiecare echipament al rețelei

Acest echipament este montat de obicei intr-o caseta de alimentare pe perete, la care este conectat un echipament al retelei. Schema acestui tip de echipament este astfel proiectata incat previne supratensiunea si varfurile de tensiune care ar putea duce la distrugerea echipamentelor retelei. Un echipament numit varistor cu oxid de metal (MOV) este folosit cel mai adesea ca surge suppressor.Un MOV protejeaza echipamentele retelei prin redirectionarea supratensiunii, care apare in timpul varfurilor sau scaderilor de tensiune, la masa. Mai simplu, un varistor este un echipament care este capabil sa absoarba curenti foarte mari fara a se deteriora. Un MOV poate mentine o tensiune intr-un circuit de 120 V de la un nivel de aproximativ 330 V.

Din pacate, un MOV nu poate fi un mijloc efectiv de protectie a unui echipament al retelei, care este atasat la acesta. Aceasta deoarece instalatia de impamantare serveste si ca punct de legatura comun pentru semnalele de date care intra si ies din calculator. Descarcarile de supratensiune in circuitul electric de langa calculator pot crea probleme. Aceste variatii de tensiune pot conduce la deformari si distorsiuni ale datelor.

In timp ce echipamentul de protectie la supratensiune, care este asezat in imediata apropiere a echipamentelor retelei directioneaza tensiunile mari la masa, aceasta poate crea o diferenta mare de tensiune intre echipamentele retelei. In consecinta aceste echipamente pot suferi pierderi de date sau in unele cazuri distrugeri ale circuitelor.

De asemenea trebuie avut in vedere ca acest tip de echipament are o durata de viata limitata, care depinde in parte de incalzire si uzura. Luand in considerare toate aceste motive, acest tip de echipament de protectie la supratensiune nu este cea mai buna alegere pentru retea.

5.9.2. Echipament de protectie la supratensiune amplasat in tabloul de alimentare

Pentru a evita problemele cauzate de variatiile de tensiune se poate monta un echipament de protectie la supratensiune de calitate in locul instalarii cate unui echipament la fiecare statie de lucru. Acesta trebuie amplasat la fiecare tablou de alimetare, in loc sa fie in imediata apropiere a echipamentelor retelei. Prin amplasarea unui echipament de protectie la supratensiune de tip comercial, impactul asupra retelei va fi substantial redus.

5.9.3. Sursa neintreruptibila de alimentare pentru echipamente LAN sigure

Problema caderilor de tensiune si a intreruperilor de tensiune poate fi foarte bine rezolvata prin folosirea unei surse neintreruptibile de tensiune (UPS). Masura in care UPS trebuie sa sustina o retea LAN depinde de anumiti factori cum sunt: bugetul, tipul serviciilor furnizate de retea, frecventa caderilor de tensiune zonale, durata caderilor de tensiune, timpul cand acestea au loc. Cel putin fiecare server de fisiere al retelei trebuie sa aiba o sursa suplimentare de alimentare. Daca sunt necesare instalatii electrice centrale de alimentare, atunci si acestea trebuie sustinute cu o sursa suplimentara de alimentare. In sfarsit, in retele cu topologie stea extinsa, unde se folosesc echipamente de interconectare a retelelor cum sunt bridge-urile si router-ele, prebuie prevazute surse suplimentare de alimentare a acestora, in scopul evitarii caderilor sistemului. In cazul in care este posibil, surse suplimentare de alimentare trebuie prevazute pentru toate zonele de lucru. Dupa cum fiecare administrator de retea cunoaste, este inutil sa existe un server operational si o instalatie electrica, daca nu poate garanta ca utilizatorii isi pot salva fisierele in siguranta chiar si in cazul caderilor de tensiune.

5.9.4. Sursa neintreruptibila de alimentare in cazul problemelor electrice

Caderile si intreruperile de tensiune sunt probleme obisnuie care pot aparea intr-o retea electrica si de obicei au durata destul de mica si au cauze cum ar fi un scurt-circuit. Aceasta duce la o suprasarcina si la arderea sigurantei. Deoarece circuitul sigurantelor fuzibile este proiectat sa reporneasca automat se va restabili alimentarea cu energie electrica, aceasta survenind in cateva secunde sau minute.

Intreruperi de tensiune cu durata mai mare pot surveni in cazul in care se produc unele evenimente deosebite: furtuni sau inundatii puternice, intreruperi din cauze fizice ale sistemului de transport al energiei. Spre deosebire de intreruperile de scurta durata, acestea depind de actiunea echipelor de interventie si reparatii.

O sursa neintreruptibila de alimentare este destinata sa administreze numai intreruperile de scurta durata. Daca o retea LAN necesita alimentare neintrerupta, chiar si in timpul penelor de energie electrica care ar putea sa dureze cateva ore atunci este necesar un generator care sa suplimenteze UPS deja prevazuta.

5.9.5. Componentele UPS

O UPS este formata din baterii, un incarcator pentru baterie si un inversor de tensiune. Functiile fiecarei componente sunt urmatoarele:

Inversorul – concerteste tensiunea scazuta a curentului continuu al bateriei in tensiune de curent alternativ, furnizata in mod normal in circuitul de alimentare, catre echipamentele retelei.

Incarcatorul bateriei – destinat sa mentina bateriile in stare de functionare in timp ce sistemul de alimentare functioneaza normal;

Baterii – in general cele mai mari baterii destinate sa mentina echipamentele retelei in stare de functionare in timpul penelor de curent.

Capitolul 6. Cablarea structurata

6.1. Norme de siguranta a muncii la instalarea unei retele

Procesul de instalare a unei retele necesita cunoasterea amanuntita a normelor de securitate. Constructia unei retele presupune activitati executate de un electrician si de un constructor. In ambele cazuri pe primul plan se afla siguranta muncii.

In continuare sunt prezentate cateva dintre masurile de precautie care trebuie luate atunci cand se lucreaza cu materiale electrice:

Nu lucrati niciodata la un echipament (exemplu: hub, switch, router sau PC) cu carcasa desfacuta si conectat la reteaua de tensiune (cu cablul de alimentare conectat la priza). Verificati prizele electrice cu un aparat de masura corespunzator.

Localizati toate traseele de cabluri electrice inainte de a instala cablurile de retea. Toate echipamentele retelei se vor proteja prin legare la pamant.

Nu taiati si nu crestati o retea de 120 V c.a., care se afla sub tensiune.

Iata si cateva masuri de siguranta pentru lucrarile de constructii, atunci cand se realizeaza cablarea pentru o retea de calculatoare:

Folositi ochelari de protectie cand gauriti sau taiati si manipulati cu grija sculele ascutite sau taietoare;

Masurati atent inainte de a taia, a gauri sau a modifica ireversibil materialele de constructie. Proverbul „masoara de doua ori si taie o data” este mai valabil ca oricand;

Studiati atent proiectul cladirii, amplasarea traseelor de conducte si a cablurilor electrice, pentru a nu intersecta astfel de obstacole la gaurirea peretilor;

Respectati regulile generale de curatenie (reduceti cantitatea de praf care ar putea afecta echipamentele sensibile ale retelei);

In cazul in care trebuie sa folositi o scara, asezati-o pe teren sigur si respectati regulile de siguranta pentru lucrul la inaltime.

Acestea sunt doar cateva dintre regulile de securitate a muncii in cazul lucrarilor de cablare a unei retele de calculatoare.

6.2. Echipa pentru instalarea retelei

Una dintre cele mai eficiente metode de lucru folosind o echipa pentru instalarea retelei este impartirea acestei echipe in grupuri mai mici, formate din unul sau mai multi oameni. Cateodata este indicat sa se alterneze sau sa se schimbe sarcinile membrilor echipei de instalare, astfel incat fiecare membru al echipei sa aiba posibilitatea sa realizeze o varietate de lucrari. Aceasta este o modalitate de dezvoltare a abilitatilor de realizare a oricareia dintre lucrarile de instalare.

In continuare este prezentata o lista de lucrari si activitati care pot fi realizate de echipe mici:

Conducerea lucrarii, cu urmatoarele responsabilitati:

Aplicarea regulilor de securitate a muncii;

Asigurarea documentatiei referitoare la materiale si lucrari;

Metinerea interesului celorlalti membri ai echipei pentru sarcina pe care o au de realizat;

Comunicarea cu coordonatorul lucrarii.

Administrarea materialelor si a sculelor;

Responsabil pentru trusele de scule, cabluri, conectori si aparatele de masura si control;

Responsabil cu intinderea cablurilor – proiectarea si cablarea in siguranta si conform cerintelor, ca si testarea mufelor si a terminatorilor.

Responsabil pentru realizarea, instalarea si testarea prizelor pentru mufe.

6.3. Succesiunea lucrarilor

Pentru a fi siguri ca proiectul este realizat intocmai, de calitate si la timp trebuie creat un grafic de urmarire a lucrarilor. Acest grafic trebuie sa cuprinda fiecare dintre sarcinile care trebuie realizate si in ordinea in care acestea vor fi realizate. De asemenea, fiecare dintre aceste sarcini incluse in graficul de urmarire trebuie sa contina un termen de realizare.

Graficul de urmarire trebuie sa contina urmatoarele lucrari:

Montarea prizelor;

Montarea mufelor;

Intinderea cablurilor;

Introducerea cablurilor intr-un tablou de conexiuni;

Verificarea cablurilor;

Etichetarea cablurilor;

Instalarea NIC;

Instalarea hub-urilor, switche-urilor, bridge-urilor si router-elor;

Configurarea router-elor;

Instalarea si configurarea PC-urilor.

In cadrul proiectului de cablare structurata nu vor fi realizate toate aceste operatii, dar, cu siguranta, aceasta lista va fi completata de administratorul retelei locale.

6.4. Programarea asigurarii materiale

Pentru realizarea unei retele sunt necesare materiale de o mare varietate. Aici sunt incluse lucruri cum ar fi unelte si materiale de constructie obisnuite. Unele dintre aceste materiale sunt necesare inca de la inceputul lucrarilor, iar altele devin necesare pe masura ce proiectul avanseaza. Acestea trebuie planificate, apoi achizitionate, inainte de data de incepere a lucrarilor.

Planul trebuie sa cuprinda urmatoarele:

Materiale de constructie si pentru realizarea retelei;

Furnizori;

Unelte;

Data si durata pentru care sunt necesare uneltele.

Capitolul 7. Montarea mufei RJ-45 si a prizei de rețea

Standardele TIA/EIA-568-A definesc modul cum cablarea orizontala este mediul de retea care conecteaza prizele pentru telecomunicatii la conexiunea cross orizontala. Acest capitol defineste modul de instalare a prizelor pentru telecomunicatii (prizele de perete) si conectarea mediului de retea (cablu Cat 5) la mufele de perete.

7.1. Mufa RJ-45

TIA/EIA-568-A stabileste ca intr-o schema de cablare orizontala se folosesc mufe RJ-45 pentru realizarea legaturii unui cablu CAT 5 UTP la priza pentru telecomunicatii. O parte a mufei RJ-45 contine opt santuri codificate prin codul culorilor. Firele individuale Cat5 sunt introduse in santuri conform culorii. Este necesara o strangere puternica pentru a realiza o buna conexiune electrica. La cealalta parte a mufei este o priza feminina, care arata ca o mufa standard de telefon, cu deosebirea ca mufa RJ-45 este mai mare si are opt pini.

7.2. Metode de montare a mufei RJ-45

De obicei priza de telecomunicatii in cazul unei scheme de cablare orizontala este montata pe perete. Standardul TIA/EIA-568-A specifica doua tipuri de montari in perete, care pot fi folosite pentru pozitionarea unei mufe RJ-45 pe perete – montajul pe suprafata si montajul ingropat in perete.

7.2.1 Montarea unei prize RJ-45 pe perete

Exista doua tipuri de cutii care pot fi folosite pentru montarea unei prize aplicate pe perete. Primul tip este o cutie fixata cu suruburi pe perete. Al doilea tip de cutie care poate fi folosit este cutia fixata cu un adeziv. Daca alegeti varianta cu carcasa fixata cu adeziv, trebuie sa luati in considerare faptul ca aceasta nu mai poate fi indepartata sau mutata dupa ce a fost fixata. Acesta este un factor important in cazul in care in viitor ar putea avea loc schimbari ale destinatiei camerelor sau ale configuratiilor.

Succesiunea operatiilor pentru montarea unei prize RJ-45 pe perete este urmatoarea:

se stabileste pozitia mufei RJ-45;

se intinde cablul pana la pozitia prizei, fie prin interiorul tencuielii fie prin interiorul unui canal de cablu montat pe perete;

se monteaza cutia fie lipind-o cu adeziv, fie fixand-o cu suruburi la locul stabilit;

se introduc firele in cutie (pe sus sau pe jos);

se preseaza firele in mufa RJ-45;

se introduce mufa in fata prizei;

se fixeaza fata prizei de cutia atasata de perete.

7.2.2 Avantajele montarii prizei RJ-45 pe perete

Multi instalatori prefera sa foloseasca prize RJ-45 montate pe perete, pentru ca sunt mai usor de montat. Acestea nu necesita scobituri in interiorul peretelui, ci se monteaza simplu pe suprafata peretelui. Aceasta inseamna ca sunt si mai rapid de instalat. Atunci cand cheltuielile cu manopera sunt un factor important al instalarii unei retele LAN, acest procedeu este luat in considerare in mod deosebit. In afara de aceasta, in unele situatii, prizele montate pe perete sunt singura alegere posibila.

7.2.3 Factori preliminari inaintea montarii ingropate a prizei RJ-45

Inainte de a decide montarea ingropata a unei prize RJ-45 trebuie luati in considerare cativa factori importanti. De exemplu, tehnica pentru scobirea peretelui de beton difera de cea folosita in cazul peretilor de ghips (rigips). De aceea, in primul rand trebuie determinat tipul de material al peretelui in care se va lucra.

Rigipsul este un material dificil de lucrat, deoarece se faramiteaza usor. Astfel, nu intotdeauna este posibila montarea ferma a suruburilor in intaritura de lemn care se afla in spatele peretelui de rigips. Daca exista aceasta ingrijorare, este mai bine sa se prefere montarea prizei pe perete.

Daca exista lambriu din lemn pe perete, atunci se poate amplasa priza in lambriu, pentru ca lemnul este un material mai solid decat peretele insusi. Daca se alege solutia de amplasare a prizei in lambriul de lemn, evitati taierea scobiturii la 5 cm de podea. Daca intentionati sa amplasati caseta in acest loc, sipca de la marginea podelei ar impiedica introducerea casetei in interior. De asemenea trebuie evitata pozitionarea unei prize oriunde aceasta ar interfera cu ornamentele din jurul usilor si ferestrelor.

In sfarsit, ultimul pas este determinarea solutiei pentru montarea mufei: intr-o caseta sau intr-o consola pentru tensiune joasa.

7.2.4 Pregatirea peretelui de beton pentru montarea prizei ingropate

Pentru montarea unei mufe RJ-45 in perete de beton, trebuie realizata urmatoarea succesiune a operatiilor:

se marcheaza pozitia pentru mufa, care trebuie sa fie la 30-45 cm mai sus de podea;

se executa o mica gaura in locul marcat;

se verifica daca exista obstacole in spatele gaurii prin indoirea unei bucati de sarma, introducerea ei in gaura si rotirea circulara;

daca sarma intalneste ceva, veti sti ca acolo exista un obstacol si va trebui aleasa alta pozitie mai departata de prima gaura. Procedeul se reia pana cand sarma nu va mai intalni nici un obstacol;

se determina dimensiunea deschizaturii necesare pentru cutia care va sustine mufa, prin trasarea unui contur al sablonului care a fost livrat impreuna cu cutia de jonctiuni sau cu consola;

inainte de scobirea peretelui, se foloseste o nivela de tamplarie pentru ca deschizatura sa fie dreapta;

se foloseste un cutit obisnuit pentru a taia deschizatura. Se apasa cutitul prin perete, in interiorul conturului sablonului, pana cand se realizeaza o deschizatura suficienta pentru a putea folosi un fierastrau;

se introduce fierastraul in gaura si se taie de-a lungul marcajului. Se continua taierea , atent, pana cand se poate scoate bucata de perete taiata;

se probeaza daca in deschizatura realizata intra cutia sau consola;

daca se face montajul folosind o cutie de jonctiuni, nu se fixeaza in locas pana cand nu sunt scoase firele prin deschizatura.

O regula de siguranta care trebuie respectata intotdeauna cand se lucreaza in pereti, tavane sau mansarde este urmatoarea: intotdeauna decuplati tensiunea din toate circuitele electrice care exista in zona de lucru. In cazul in care nu se cunosc toate circuitele sau firele care trec prin partea de cladire in care se fac lucrarile, este mai sigur sa se opreasca alimentarea cu energie electrica a intregii cladiri.

7.2.5 Montarea prizei ingropate intr-o suprafata de rigips

Este mult mai dificil de taiat un perete de rigips decat unul de beton. Pentru obtinerea celor mai bune rezultate trebuie respectata urmatoarea succesiune a operatiilor:

se determina cea mai potrivita pozitie pentru mufa;

se foloseste un ciocan si o dalta pentru a indeparta ghipsul de pe perete, astfel incat sa apara baza din spatele ghipsului;

se foloseste un cutit obisnuit pentru a curati ghipsul de pe baza;

se aseaza sablonul pe suprafata curatata astfel incat sa se suprapuna in mod egal deasupra si in partea de jos a deschizaturii. Se traseaza conturul sablonului;

se foloseste un fierastrau electric pentru indepartarea portiunii din centrul deschizaturii;

se fac cateva taieturi mici pe toata banda, intai intr-o directie apoi in cealalta;

se continua cu aceste taieturi mici, pana cand este complet taiata partea centrala;

atentie cand se executa acest pas. In cazul in care se incearca taierea intregii bucati pornind dintr-o parte spre cealalta, fierastraul provoaca vibratii la a doua taietura, caz in care ghipsul crapa in jurul taieturii si se separa de baza;

se termina executarea gaurii prin taierea crestaturilor in partea de sus si in cea de sub centrul deschizaturii.

7.2.6 Montarea prizei ingropate in lemn

Pregatirea unui perete de lemn pentru montarea unei mufe necesita urmatoarea succesiune a operatiilor:

se marcheaza pozitia in care se va plasa cutia. Deja a fost mentionat anterior ca pentru executarea unei gauri pentru mufa RJ-45 trebuie evitata pozitionarea acesteia la 5 cm de podea.

se foloseste o cutie ca sablon si se traseaza un chenar in jurul exteriorului acesteia;

se executa o gaura de pornire in fiecare din colturile chenarului;

se introduce un fierastrau pentru gaura cheii si se taie de-a lungul chenarului pana cand se ajunge la gaura din alt colt. Se intoarce fierastraul si se continua taierea pana cand se poate indeparta bucata de lemn.

7.2.7 Montarea ingropata a unei mufe in perete

Dupa ce s-a executat o deschizatura in care se va pozitiona mufa, aceasta se poate amplasa in perete. Daca se foloseste o cutie de jonctiuni pentru montarea mufei, se trage cablul si se introduce prin una din deschizaturi in cutie, apoi se impinge cutia in scobitura din perete. Se folosesc suruburi pentru fixarea cutiei pe suprafata peretelui. Cu cat se strang mai bine suruburile, cu atat cutia este trasa mai puternic spre perete. Daca se executa montajul mufei intr-o consola la tensiune joasa, consola se pozitioneaza in deschizatura din perete cu partea neteda spre exterior. Se apasa bridele de sus si de jos spre inapoi, astfel incat consola preseaza peretele. Apoi se apasa una din parti in sus si cealalta in jos, pentru a asigura consola ingropata.

7.3. Pozitionarea firelor de cupru intr-o mufa

Performanta unei retele LAN este strans legata de calitatea elementelor de conectare care o compun.atunci cand se foloseste mufa RJ-45 la priza de telecomunicatii intr-o schema de cablare orizontala, succesiunea firelor este hotaratoare pentru a asigura cea mai buna performanta posibila retelei. Succesiunea se refera la procesul de potrivire a firelor cablului la terminalul corespunzator al mufei.

Pentru fixarea firelor in mufa trebuie respectata urmatoarea succesiune a operatiilor:

se desface izolatia cablului pe o lungime de aproximativ 2.5 cm la unul din capetele cablului.;

se aseaza firele in centrul mufei si se mentin in centru in timpul lucrului.

se separa fiecare pereche de fire torsadate;

prima culoare care apare in stanga mufei este albastra. Se alege perechea de fire care au culoarea albastra si se indreapta. Se introduce firul albastru in locas, in partea stanga unde exista codificarea de culoare albastra, iar firul al doilea in dreapta, unde exista codificarea albastru-alb;

a doua culoare folosita pentru codificarea locasului este verde. Se alege perechea de fire care au culoarea verde si se indreapta. Se introduce firul verde in locas, in partea dreapta unde exista codificarea de culoare verde, iar firul al doilea in stanga, unde exista codificarea verde-alb;

se continua in acest mod, pana cand toate firele au fost introduse in locasele corespunzatoare culorilor lor;

apoi firele se apasa puternic in locasul mufei. Pentru aceasta este necesar un cleste pentru fixarea firelor in mufa. Acesta introduce firele in pinii mufei, asigurand un bun contact electric in interiorul mufei si taie capetele firelor, care nu sunt necesare.

In cazul in care montajul se face cu priza aplicata pe perete, trebuie pastrat un surplus de cablu de 30 – 60 cm. Dupa montarea mufei, cablul suplimentar se introduce inapoi in perete sau in canalul pentru cablu.

Capitolul 8. Cablare

8.1 Instalarea cablului UTP

Pentru inceput trebuie montata mufa la capatul cablului. Pentru a realiza aceasta operatie trebuie respectata urmatoarea succesiune:

se dezizoleaza invelisul extern al firelor numai pe lungimea necesara pentru lucru. Cu cat este expusa o lungime mai mare de fire cu atat scade semnalul si legatura este mai slaba;

trebuie mentinuta rasucirea fiecarei perechi de fire cat mai bine posibil, pentru a putea preveni interferentele radio si electromagnetice. In cazul cablului CAT 4 UTP, lungimea maxima pe care se permite indreptarea firelor este de 25 mm, iar la cablul CAT 5 UTP aceasta lungime este de 13 mm.

in cazul in care la fixare cablul trebuie indoit, raza de curbura trebuie sa fie de minim patru ori diametrul cablului. Nu se permite indoirea cablului sub un unghi care depaseste 90º;

se va evita intinderea cablului in timpul fixarii. In cazul in care se depasesc 11.3 kgf la tractiune, firele din interiorul cablului se pot indrepta, ceea ce poate duce la interferente si distorsiuni;

daca pe acelasi traseu trec mai multe cabluri, este necesara prinderea lor, folosind legaturi pentru cabluri, ce vor fi pozitionate la intervale diferite. Legaturile pentru cabluri nu trebuie stranse foarte tare, pentru a nu deteriora cablul.

mufele cablurilor nu trebuie rasucite foarte mult, pentru ca se pot smulge. Cablul nu va fi intepat sau rasucit. Daca se intampla acest lucru, transferul de date va fi redus si reteaua nu va lucra la capacitatea optima.

atunci cand se calculeaza lungimea de cablu necesar pentru cablare nu trebuie lucrat cu zgarcenie. Trebuie prevazute surplusuri pentru a evita repetarea cablarii din cauza intinderii cablului. Astfel, aceasta problema se poate rezolva prin intinderea cablului lejer de-a lungul podelei si calcularea unor rezerve de 60 – 90 cm la ambele capete. Se mai practica metoda ascunderii cablului suplimentar in interiorul tavanului aparent sau in alta parte ascunsa vederii.

cand se asigura cablul, trebuie folosite metode adecvate si trebuie respectate recomandarile pentru folosirea legaturilor pentru cabluri, canale pentru cabluri, panouri de comanda ci cleme Velcro. Nu se va folosi in nici un caz un pistol de capsat pentru positionarea cablului. Capsele pot gauri mufa, ducand la pierderea legaturii.

In concluzie, intotdeauna trebuie retinut ce se face si ce nu se face in cazul instalarii cablului.

8.2. Documentarea traseului de cabluri

Ori de cate ori se instaleaza un cablu, este foarte important ca actiunea sa fie documentata. Aceasta se poate face folosind o schita a incintei. Schita este trasata de mana si arata localizarea traseului de cablu. Schita mai indica numarul camerelor, birourilor sau celorlalte incinte prin care va trece traseul de cabluri. Mai tarziu se pot face referiri la aceasta schita pentru a plasa numerele corespunzatoare la toate prizele de telecomunicatii si la tabloul de conexiuni din camera de conexiuni. In jurnalul de notite cu insemnari despre retea se va rezerva o pagina pentru documentarea traseului de cabluri. Procedand astfel va fi mai usor sa se realizeze cablarea.

8.3. Etichetare

Standardul TIA/EIA-606 reglementeaza ca fiecare element terminal hardware are un anumit tip de identificator unic. Acest identificator trebuie sa fie marcat pe fiecare element terminal hardware sau pe eticheta acestuia. In cazul in care identificatorii sunt folositi in zona de lucru, statiile de lucru trebuie sa aiba o eticheta pe partea frontala, pe carcasa sau chiar pe conector. Toate etichetele, indiferent daca sunt adezive sau inserate, trebuie sa satisfaca cerintele de lizibilitate si aderenta specificate in UL 969.

Trebuie evitata etichetarea cablurilor, prizelor de telecomunicatii si a tablourilor de conexiuni cu termeni care pot crea confuzii ulterior, si care nu sunt relevanti pentru cineva nefamiliarizat cu personalul care lucreaza in institutie sau cu destinatiile camerelor respective. Trebuie folosite etichete care raman inteligibile chiar si pentru cineva care va lucra in sistem peste un mare numar de ani.

Un mare numar de administratori de retea incorporeaza numarul camerei in informatiile continute in eticheta. Ei asociaza litere pentru fiecare cablu care care duce spre o camera. Unele sisteme de etichetare, in special cele din retelele foarte mari, folosesc si o codificare a culorilor. De exemplu o eticheta albastra marcheaza cablarea orizontala numai in camera de conexiuni, in timp ce o eticheta verde identifica cablarea in zona de lucru.

Pentru a intelege cum functioneaza acest sistem, sa ne imaginam ca sunt patru cabluri care merg spre camera 1012. Pe schita aceste cabluri au fost identificate ca 1012A, 1012B, 1012C si 1012D. Priza, unde cablurile 1012A, 1012B, 1012C si 1012D se conecteaza cu cablurile patch cord ale statiilor de lucru trebuie sa fie de asemenea etichetata sa corespunda fiecarui cablu. De asemenea, se poate eticheta fiecare legatura a cablului in panoul de conexiuni din camera de conexiuni. Pozitionati conexiunile astfel incat etichetele sa fie aranjate in ordine crescatoare. Aceasta permite o diagnoza si o localizare usoara a problemelor care ar putea aparea ulterior. Si, in final, etichetati cablurile la fiecare capat.

8.4. Intinderea cablurilor

Sa presupunem ca, dupa studii si analize, s-a determinat ca trebuie intinse cate patru cabluri catre fiecare incapere a unei institutii. Dupa cercetarea traseului se constata ca patru cabluri trebuie intinse pornind din camera de conexiuni pana in unul din birouri. In loc sa se intinda cablul de patru ori pe acelasi traseu este mai usor si mai rapid sa se intinda toate cele patru cabluri in acelasi timp.

Pentru a face acest lucru sunt necesare patru role de cablu. Fiecare rola contine 304.8 m de cablu. Pentru a fi usor de manevrat si pentru a impiedica rasucirea, rolele sunt ambalate de obicei in cutii. Cablul iese printr-o gaura practicata in peretele cutiei, in timp ce rola se roteste inauntru. Daca rola cu care se lucreaza iese accidental din cutia in care a fost ambalata nu trebuie derulat cablul. Daca se incearca acest lucru, cablul se va rasuci si se va increti. In schimb, rola poate fi asezata pe o parte si se poate incerca sa se ruleze cablul. Astfel se impiedica rasucirea si incurcarea cablului.

Pentru a fi mai usor de urmarit fiecare cablu asa cum se deruleaza de pe rola sa, fiecare rola trebuie marcata. Se plaseaza rolele in centrul camerei de conexiuni. Se desfasoara un segment scurt de cablu de pe fiecare rola si se marcheaza sfarsitul fiecarei portiuni cu un marker, notand litera corespunzatoare rolei de pe care s-a desfasurat. In cazul in care se cunoaste si numarul biroului in care se vor intinde cablurile, se va trece si acest numar pe fiecare cablu. La terminarea operatiei cele patru cabluri vor fi etichetate la fiecare capat.

Pentru a fi siguri ca etichetele nu se sterg sau nu se dezlipesc mai tarziu, acestea se marcheaza de trei ori la distanta de aprozimativ 60 cm. Pentru a putea mentine cablurile impreuna se poate folosi banda izolatoare. Se aduna impreuna cele patru capete ale cablurilor si se leaga. Trebuie legate cu suficienta banda izolatoare pentru a nu se desface mai tarziu. Daca se desfac, aceasta ar costa si timp si bani.

8.5. Etichetarea capetelor cablurilor

Dupa ce s-au asezat cablurile de-a lungul traseului selectat anterior, trebuie introduse in incapere. Trebuie prevazut suficient cablu pentru capete, pentru a urma traseul pana la prize, plus suficienta rezerva si cablul sa fie intins lejer sa ajunga la podea si sa ramana alti 60 – 90 cm.

Este necesara revenirea la rolele de cablu din punctul central al camerei de conexiuni. Se folosesc etichetele de pe fiecare rola ca referinte si se marcheaza si cablurile folosind numarul biroului si litera rolei. Numai dupa etichetare se taie cablul. Astfel cablul va avea ambele capete etichetate.

Capitolul 9. Instalarea traseului de cabluri

9.1. Cea mai simpla metoda de cablare

Cea mai simpla cale de intindere a cablului este montarea acestuia pe perete. In orice caz aceasta metoda se poate folosi in cazurile in care nu exista pericolul ca acesta sa fie lovit sau tras.

Pentru a pozitiona un cablu pe perete trebuie aleasa o metoda de fixare a acestuia pe perete. Una din metodele de fixare propuse este folosirea canalelor mini pentru cabluri. In cazul in care un cablu nu trebuie sa fie mutat sau inlocuit, atunci se pot folosi canale mini de cabluri cu adeziv. Acestea sunt foarte usor de folosit, dar nu pot fi indepartate sau mutate mai tarziu. In cazul in care un cablu ar fi necesar sa fie mutat in viitor, cea mai buna solutie este folosirea canalelor mini de cablu cu gauri, care se fixeaza cu suruburi in perete.

Pentru a fixa canalul in perete, folosind suruburi, este necesara gaurirea peretelui. Aceasta operatie ar putea crea probleme. In cazul in care sunt necesare gauri cu diametrul mai mic de 9.5 mm se poate folosi o bormasina electrica si un burghiu cu carbura de tungsten. Lucrarea va avansa incet deci trebuie rabdare si bugetul de timp afectat lucrarii trebuie sa fie generos. In cazul in care sunt necesare gauri cu diametrul mai mare de 9.5 mm, bormasina electrica se va supraincalzi si lucrarea nu va avansa. In acest caz trebuie folosita o bormasina cu rotopercutie.

Pentru fixarea cablului pe perete nu se vor folosi in nici un caz capse, care ar putea intepa cablul si si ar deteriora legatura.

O alta metoda de fixare a cablurilor este folosirea colierelor sau suporturilor pentru cabluri. Astfel de fixare este recomandata in spatele peretilor aparenti de rigips, in spatiul dintre peretele de beton si placa de rigips.

9.2. Montarea cablului in canal de cablu

9.2.1. Instalarea canalului de cablu

Un cablu se poate intinde prin montarea lui in canal de cablu. Un canal de cablu este un canal montat pe perete, care are un capac demontabil. Exista doua tipuri de canale de cablu:

canal de cablu ornament – prezinta o suprafata exterioara finisata. Canalul ornament se foloseste pentru ascunderea cablurilor pozate pe un perete din camera de lucru si care se afla la vedere.

Canal de cablu standard – o varianta mai putin atragatoare de canal pentru cablu. Primul sau avantaj este acela ca este suficient de mare pentru a sustine cateva perechi de cabluri. Folosirea acestui tip de canal este limitata de spatiul avut la dispozitie.

Canalele de cacabluri se livreaza in doua variante: plastic sau metal si pot fi muntate cu adeziv sau cu suruburi. Dezavantajul folosirii adezivului este ca arata destul de rau, se pot desprinde sub greutatea cablurilor pe care le sustin si sunt de unica folosinta. Singurul avantaj este instalarea usoara.

Dupa montarea canalului se introduce cablul in interior si se asigura cu capacul, pentru a proteja cablul.

9.2.2. Montarea cablului in canal de cablu existent

Nu este ceva neobisnuit ca in cladirea in care se instaleaza sau se extinde reteaua LAN sa existe deja canale de cablu instalate. Acestea sunt folosite pentru sustinerea altor tipuri de cablu. Pentru ca acest canal de cablu deja exista, majoritatea beneficiarilor doresc ca acesta sa fie folosit pentru intinderea cablului de retea. In functie de tipul cablurilor care exista deja in aceste canale de cabluri se va lua hotararea ca acestea sa fie folosite si pentru cablul de retea sau sa se pozeze alte canale de cabluri in acest scop (in cazul in care sunt continute cabluri electrice de inalta sau joasa tensiune).

9.3. Norme se securitate a muncii la instalarea cablurilor

Oricand se executa lucrari in pereti, tavane, mansarde, se va opri obligatoriu alimentarea cu energie electrica a tuturor circuitelor existente in zona de lucru.in cazul in care nu se cunosc toate circuitele din zona de lucru, se va ori alimentarea electrica a intregii cladiri. Nu se vor atinge cablurile electrice!

Inainte de inceperea lucrului se va observa localizarea tuturor extinctoarelor.

Se va purta echipament de lucru si echipament de protectie adecvat.

Inainte de a incepe lucrul intr-o camera cu tavan fals trebuie observata bine zona. Se scot cateva bucati din tavan si se localizeaza circuitele electrice, traseele pentru aet conditionat, echipamentul mecanic existent si orice altceva, care ar putea genera probleme ulterioare;

In cazul in care se folosesc scule ascutite se vor proteja ochii cu ochelari de protectie. Acestia sunt necesari si in cazul in care se lucreaza in tavane false sau sau in canale inguste.

Se vor respecta regulile specifice lucrului in azbest, plumb sau materiale plastice, in cazul in care aceste materiale exista in spatiul de lucru;

Se va pastra curatenia si ordinea in zona de lucru. Nu se vor lasa scule sau unelte in zonele de circulatie, iar cablurile electrice care alimenteaza sculele vor fi scoase din zona de circulatie.

9.4. Sprijinirea cablarii orizontale

Multi instalatori prefera ca traga cablurile prin mansarde sau tavane false, pentru ca astfel sunt ascunse vederii. Cand se foloseste spatiul liber de deasupra tavanului fals, cablul nu trebuie fixat pe partea de sus a tavanului. Se pot recomanda alte metode de fixare a cablului.

Dupa cum s-a mentionat anterior, canalul de cablu ofera o posibilitate de sustinere a cablului. O alta posibilitate este sa se foloseasca suporti si coliere pentru cabluri, suspendate de sarmele care sustin tavanul fals. Daca se foloseste aceasta varianta se leaga cablul de la o clema la alta. O a treia varianta de sustinere a cablului este folosirea unei estacade. Aceasta estacada trebuie atarnata de tavan si ofera cea mai buna varianta de sprijinire pentru cablul de retea.

9.4.1. Suspendarea cablului intr-o mansarda sau camera cu tavan fals

Mansardele sau camerele cu tavan fals sunt spatii dificile in care sa se execute lucrari. De obicei sunt intunecate, pline de praf si stramte, su o slaba circulatie a aerului. Temperaturile sunt ridicate, in special in timpul lunilor de vara. O solutie simpla si rapida pentru rezolvarea acestei probleme este o prajina telescopica. Aceasta are un carlig la unul din capete pentru a sustine cablul si este folosita pentru suspendarea rapida a cablului peste tavanul fals sau mansarda.

9.5. Trecerea cablului pe deasupra peretelui

Pentru a trece cablul pe deasupra peretelui, in mod normal se lucreaza dintr-o mansarda sau dinspre tavanul fals. Pentru a scoate cablul pe deasupra peretelui trebuie executate urmatoarele lucrari;

se marcheaza pozitia din partea de sus a peretelui si se face o gaura cu diamentrul de 19 mm.

se introduce usor banda de legatura prin gaura practicata, pana la perete;

o alta persoana va lucra din camera si va prinde capatul benzii de legatura, atunci cand acesta ajunge la deschiderea din perete;

dupa ce cablul de tipul CAT 5 UTP a ajuns in camera se trage pana cand raman 25 mm in camera si se asigura folosind banda izolatoare;

apoi se poate trage cablul prin perete;

se va asigura suficient cablu suplimentar pentru a ajunge la podea si inca 60 – 90 cm, la capatul unde se va monta mufa.

9.6. Trecerea cablului prin partea de jos a peretelui

Atunci cand se executa cablarea orizontala intr-o cladire care are subsol, cablurile se pot intinde prin subsol spre zona de lucru a primului nivel. Pentru aceasta se executa urmatoarele operatii:

se executa o gaura de 3.2 mm, oblic, prin podea langa marginea podelei;

se introduce o bucata de sarma tare in gaura pentru a putea identifica locul din subsol

se localizeaza sarma din subsol;

se marcheaza locul de sub perete. Acest marcaj trebuie sa fie executat la 57 mm de la gaura;

Folosind acest marcaj, se executa alta gaura cu diametrul de 19 mm, dar aceasta va fi data drept, nu oblic, ca prima gaura;

se impinge cablul prin aceasta gaura, in sus, spre locul in care va fi montata priza din zona de lucru;

se iau masuri de siguranta, prevazandu-se suficient cablu pentru a ajunge pana la priza si calculand in plus 60 – 90 cm de cablu suplimentar.

Capitolul 10. Camere si tablouri de conexiuni

10.1. Camera de conexiuni

O camera de conexiuni constituie punctul central de jonctiune pentru instalatia electrica si echipamentele electrice folosite pentru conectarea echipamentelor intr-o retea de arie locala (LAN). Eceasta este punctul central al unei topologii de tip stea. O camera de conexiuni poate fi chiar o camera sau un birou special proiectat. Echipamentele care se gasesc in mod obisnuit intr-o camera de conexiuni sunt urmatoarele:

tablouri de conexiuni;

hub-uri;

bridge-uri;

switche-re;

router-e.

Pentru retelele extinse nu este ceva neobisnuit sa aiba mai mult decat o camera de conexiuni. De obicei, cand aceasta se intampla, una dintre camerele de conexiuni este destinata pentru echipamentul central de comunicatii (MDF). Toate celelalte, denumite echipamente intermediare de comunicatii (IDF), depind de prima. O topologie ca aceasta este topologia de tip stea extinsa.

10.2. Tabloul de conexiuni

Intr-o topologie stea a unei retele LAN, traseul cablarii orizontale, care vine din zona de lucru, se termina de obicei intr-un panou de conexiuni. Un panou de conexiuni este un echipament de interconectare prin care fiecare traseu de cablare orizontala poate fi conectat cu alt echipament al retelei, cum ar fi un hub sau un repeater. Mai explicit un panou de conexiuni este o adunare de locatii pin si porturi. Un panou de conexiuni se comporta ca un panou de comanda, unde cablurile din cablarea orizontala care vin de la statiile de lucru se pot conecta cu alte statii de lucru pentru a forma o retea LAN.

In unele cazuri, un tabluo de conexiuni poate dispune de locatii pentru echipamentele de conectare la o retea de arie larga (WAN), sau la Internet. Aceasta conectare este descrisa de TIA/EIA-568-A si se numeste conexiune cross orizontala (HCC).

10.2.1. Structura unui panou de conexiuni

Pentru a intelege cum poate un panou de conexiuni sa realizeze interconectarea traseului de cablare orizontala cu alte echipamente ale retelei va trebui studiata structura acestuia. Randuri de pini, mai multi decat intr-o mufa RJ-45, sunt asezati pe una din partile tabloului de conexiuni, si exact ca la mufa, acesti pini sunt colorati.

Pentru a realiza conexiunea electrica la acesti pini se va folosi un cleste care preseaza firele cablului in acesti pini. Ca si in cazul mufei, succesiunea corecta a firelor este importanta pentru performanta retelei. Pentru aceasta, inainte de a presa firele la tabloul de conexiuni se verifica daca succesiunea colorilor pinilor corespunde culorilor firelor. Culorile firelor si a pinilor nu sunt interschimbabile.

Pe partea opusa a tabloului de conexiuni sunt porturile. Acestea se aseamana cu porturile de pe capacul prizei de telecomunicatii din zona de lucru. Ca si porturile RJ-45, porturile de pe panoul de conexiuni realizeaza acelasi tip de priza. Cablurile patch cord care se conecteaza la aceste porturi fac posibila interconectarea calculatoarelor sau a altor echipamente de retea (de exemplu hub-uri, repeatere si routere) care sunt legate de asemenea la tabloul de conexiuni.

10.2.2. Intinderea cablurilor in tabloul de conexiuni

In orice sistem LAN, conectorii sunt punctul slab. Daca nu au fost instalati corect, conectorii pot provoca zgomote electrice si pot cauza contact electric intermitent intre fire si pini. Aceasta duce la intreruperea transmisiei de date in retea sau pot produce o reducere a vitezei instantanee; de aceea este indicat sa se realizeze o conectare buna.

Pentru a fi siguri ca este instalat corect cablul, trebuie respectate recomandarile standardelor TIA/EIA:

la conectarea mai multor cabluri CAT 5 intr-un tablou de conexiuni, acestea trebuie asezate in ordine crescatoare a numerelor de pe eticheta. Pentru a realiza aceasta se foloseste schita intocmita in timpul cablarii. Apoi se eticheteaza, folosind numerele cablurilor care vin din zona de lucru spre camera de conexiuni. Numerele cablurilor trebuie sa corespunda cu numerele incaperilor in care sunt instalate statiile de lucru. La asezarea cablurilor in ordine crescatoare in tabloul de conexiuni, este mult mai usor sa se localizeze orice problema ulterioara.

in timpul lucrului, este foarte important sa se mentina capetele cablului centrate in locasurile pinilor. In caz contrar firele devin oblice si se reduce viteza instantanee de transmisie atunci cand reteaua este conectata complet.

trebuie desfacuta izolatia cablului pe o lungime de 38 – 50 mm. In cazul in care firele sunt prea mult expuse, se reduce viteza instantanee de transmisie a datelor in retea.

perechile de fire nu trebuie indreptate mai mult decat este necesar. Firele netorsadate reduc viteza de transmisie instantanee a datelor.

10.2.3. Montarea unui panou de conexiuni

Panouri de conexiuni se pot monta pe pereti (cu ajutorul unei console), se pot aseza pe rafturi sau se pot introduce in dulapuri (echipate cu rafturi interioare si usi). Una dintre cele mai obisnuite modalitati de montare este suportul de distributie. Un suport de distributie este un simplu cadru metalic care sustine echipamente cum sunt panouri de conexiuni, repeater-e, hub-uri si router-e, care exista intr-o camera de conexiuni. Se poate ridica pana la o inaltime de 1 – 1.9 m.

Avantajul unui suport de distributie este acela ca permite accesul usor la ambele parti ale sale, si cea din fata si cea din spate. Pentru a-i conferi stabilitate, acesta este fixat de o placa metalica ce este prinsa de podea. Standardul pentru latimea suportului este de 0.48 m.

Capitolul 11 – Echipamente pentru testarea proiectelor de cablare structurata

11.1. Verificarea cablurilor deja instalate

Este cunoscut faptul ca multi experti considera cablarea ca fiind cea mai importanta componenta a unei retele. De aceea este important ca dupa instalarea mediului de retea sa facem o verificare a instalarii.

In ciuda faptului ca s-au folosit cele mai bune cabluri, conectori, tablouri de conexiuni si alte echipamente de cea mai buna calitate, o lucrare de slaba calitate poate impiedica reteaua sa lucreze la parametri optimi. Astfel este necesar sa se faca o atenta verificare a intregii instalatii. Pentru verificarea retelei, trebuie respectati urmatorii pasi:

se imparte reteaua in grupuri sau elemente logice mai mici;

se verifica fiecare grup sau element, o sectiune o data;

se face o lista a problemelor descoperite;

se foloseste lista problemelor identificate pentru a localiza elementele retelei, care nu functioneaza;

se inlocuieste elementul defect sau se face o verificare suplimentara pentru a determina daca elementul este intr-adevar defect sau cu functioneaza la capacitate;

daca primul element suspectat a fi defect nu este cel care a cauzat problema, se continua cu urmatorul;

elemetul gasit defect trebuie reparat imediat ce a fost identificat;

daca elementul care nu functioneaza nu poate fi reparat se va inlocui.

11.2. Verificarea functionarii retelei

IEEE si TIA/EIA au stabilit standarde care permit sa se verifice daca o retea functioneaza la un nivel acceptabil. Daca reteaua a trecut acest test si este certificata drept corespunzatoare, aceste masuratori pot fi folosite drept baza de pornire. Baza de pornire este o inregistrare a capacitatilor punctului initial al retelei sau a noilor componente instalate.

Este importanta cunoasterea masuratorilor initiale. Verificarea nu se termina doar pentru ca reteaua instalata in firma a obtinut certificarea. Trebuie continuata verificarea corespunzatoare a retelei in scopul asigurarii unei performante la varf. Aceasta se poate face prin compararea masuratorilor curente cu inregistrarile facute in momentul in care sistemul functiona cum se cuvine. In cazul in care sunt diferente fata de masuratorile initiale, atunci se poate trage concluzia ca ceva nu functioneaza in retea. Repetand masuratorile in retea si comparandu-le cu cele initiale se vor putea identifica problemele specifice ale retelei, care ar putea fi produse de uzura morala, lucrari de intretinere de proasta calitate, intemperii sau alti factori.

Un instrument universal pentru verificarea „starii de sanatate” a unei retele este NetTool care furnizeaza informatii despre cauzele problemelor de cenectare desktop – retea, combinand capacitatile unui tester de retea, ale unui tester al configuratiei PC si cu cele ale unui tester de cablu. NetTool (sau echivalent) se conecteaza intre PC si priza de perete. Odata conectat NetTool asculta, aduna si organizeaza informatii referitoare la urmatoarele:

resursele disponibile ale retelei;

resursele retelei pe care PC-ul este configurat sa le foloseasca si

sanatatea segmentului de retea – incluzand erori, coliziuni, utilizari si sanatatea placii de retea a PC-ului si a retelei locale.

NetTool se poate folosi de asemenea pentru a face verificari de baza ale cablurilor pentru a detecta deschiderile, scurt-circuitele, perechile separate, lungimea deschiderii in cazul oricarui cablu cu mufa RJ-45, si corespondenta pin-la-pin a cablajului instalat sau ale cablurilor patch.

Posibilitatile NetTool (sau echivalent) sunt urmatoarele:

identificarea serviciileo: identifica o priza ca Ethernet, Token-Ring, Telco sau inactiva;

raportul legaturilor: descopera si raporteaza anticipat negocierea legaturii nevazut PC-hub/switch;

mod inline: afiseaza concis adresele IP ale calculatoarelor si resursele folosite ale retelei: routerul, serverul email si serverele web accesate.

verificarea cablului de baza: executa verificari ale cablului indicand deschideri, scurt-circuitari, perechi separate, lungime si corespondenta firelor pin-la-pin.

11.3. Echipament pentru verificarea cablului

Se poate crede ca verificarea cablului este o simpla inlocuire a unui cablu cu altul. Aceasta nu poate constitui o verificare sigura cat timp o problema comuna poate afecta toate cablurile unei retele LAN. Din acest motiv este recomandabila folosirea unui tester pentru cablu, pentru a masura performanta retelei.

Un tester pentru cablu este un echipament portabil care poate certifica respectarea cerintelor standardelor IEEE si TIA/EIA de catre cablul verificat. Testerele pentru cablu variaza cu tipul functiilor testate pe care le furnizeaza. Unele pot fi atasate la un PC pentru a crea un fisier de date, altele pot furniza iesiri la imprimanta. Testerele care exista in mod obisnuit se pot folosi fara o pregatire speciala. Este suficienta citirea instructiunilor de folosire, livrate impreuna cu aparatul.

Testerele pentru cablu au o arie larga de aplicatii si capacitati. Printre aceste sunt:

determinarea distantei;

localizarea conexiunilor slabe;

furnizeaza corespondenta firelor

perechi incrucisate;

masoara atenuarea semnalului;

determina perechile separate;

executa teste ale nivelului de zgomot;

urma cablului in spatele peretilor.

11.3.1. Masurarea distantei

Este important de determinat lungimea totala a traseului de cablu. Distanta poate efecta puterea echipamentului din retea care partajeaza mediul de retea. Dupa cum deja se cunoaste, cablurile care depasesc lungimea maxima specificata de TIA/EIA-568-A produc degradarea semnalului.

Testerele de cablu, numite cateodata reflectometre ale domeniului de timp (TDR), masoara distanta de la un capat la celalat. Aceasta se face prin trimiterea unui impuls electric de-a lungul cablului. Echipamentul masoara reflexia semnalului de la capatul cablului. Acest test se numeste reflectometrie a domeniului de timp si poate aproxima distanta masurata cu o abatere de 61 cm.

In instalatiile LAN care are cabluri UTP, masurarea distantei poate determina care conexiuni de la tabloul de conexiuni si de la priza de telecomunicatii sunt bune. Pentru a intelege cum se poate face aceasta trebuie inteles cum functioneaza un TDR.

Un TDR masoara distanta pe un cablu prin trimiterea unui semnal electric prin cablu. Semnalul este reflectat atunci cand se atinge cel mai departat punct de conexiune libera. Pentru determinarea legaturilor deficiente pe traseul unui cablu, trebuie conectat TDR la cablul patch cord din tabloul de conexiuni. Daca acesta indica distanta pana la tabloul de conexiuni, in locul distantei pana la cel mai departat punct, se va sti ca exista o problema de conexiune.

Se poate folosi acelasi procedeu la celalalt capat al cablului, pentru a masura prin mufa RJ-45 aflata la priza de telecomunicatii.

11.3.2. Corespondenta firelor

Testerele pentru cablu folosesc o trasatura numita corespondenta firelor pentru a indica ce pereche de fire se conecteaza la ce pin, pe suport. Verificarea indica chiar daca instalarea conecteaza cum trebuie firele la o mufa sau la o priza chiar daca sunt conectate in ordine inversa.

Cand firele sunt conectate in ordine inversa, evem de-a face cu o pereche inversata. Aceasta este o problema frecventa care apare doar la retelele care folosesc cablu UTP. Cand sunt descoperite perechi incrucisate in cazul retelelor LAN cu cablare UTP, conexiunile nu sunt bune si trebuie refacute.

11.3.3. Perechi incrucisate

Inspectia vizuala si masuratorile crosstalk sunt singurele metode de determinare a conditiilor cunoscute drept perechi incrucisate. Dupa cum se stie rasucirea in perechi de fire protejeaza cablul de interferentele externe, generate de semnale care trec prin apropierea perechilor de fire. In orice caz, acest efect de ecranare poate sa se produca doar daca firele din pereche fac parte din acelasi circuit. Cand perechile sunt incrucisate, acestea nu mai fac parte din acelasi circuit. Desi curentul poate circula prin circuit, facand sistemul sa functioneze aparent, nu exista ecranare efectiva. In consecinta semnalele nu sunt protejate. O problema poate fi crosstalk aproape de capat. Corespondenta firelor nu poate detecta prezenta perechilor incrucisate, deoarece in cazul perechilor incrucisate continuitatea este prezenta.

11.3.4. Atenuarea semnalului

Exista o multime de factori care pot reduce puterea semnalului care trece prin firele de cupru folosite in cablul UTP. Aceasta reducere a semnalului este numita atenuare. Aceasta se intampla deoarece semnalul isi pierde energia de-a lungul cablului.

Un tester pentru cablu poate masura reducerea puterii unui semnal receptionat de la un echipament numit injector de semnal – o mica cutie, aproximativ de marimea unui pachet de carti de joc, atasat la capatul cel mai indepartat al cablului. Testerele pentru cablu masoara in general atenuarea la cateva frecvente. Testerele pentru cablu CAT 5 masoara pana la 100 MHz. In specificatiile TIA/EIA-568-A sunt indicate valorile de atenuare permise pentru tipurile de cablu utilizate intr-o retea LAN.

11.3.5. Cauze ale transmisiei incrucisate in apropierea capatului

Exista o multime de factori care pot contribui la transmisia crosstalk in apropierea capatului. Cea mai intalnita cauza a transmisiei incrucisate este existenta perechilor incrucisate. Dupa cum s-a aratat anterior, se poate determina aceasta folosind un tester de cablu. Aceasta ar mai putea fi cauzata de perechile de fire torsadate care au devenit netorsadate dupa conectarea la un echipament de conexiune cross (exemplu tablourile de conexiuni), care are cabluri patch cord netorsadate, sau de cabluri care au fost impinse prea strans in colturi ascutite (perechile de fire isi schimba pozitia in interiorul mufei cablului).

Inainte de masurarea transmisiei incrucisate in apropierea capatului, trebuie facuta o inspectie vizuala a cablarii orizontale, pentru a exclude cauzele mentionate anterior. Daca nu se descopera nici una dintre aceste cauze, atunci este foarte posibil ca problema sa fie cauzata de perechile incrucisate. Se fac masuratori, folosind testerul, pentru a serie de frecvente de pana la 100 MHz. Valorile ridicate sunt bune; in cazul in care se inregistreaza valori scazute, atunci exista probleme in retea.

11.3.6. Probleme descoperite de un test al nivelului de zgomot

Exista multi factori externi care pot contribui la interferente in mediul de retea. Cateva exemple de surse care pot produce semnale exterioare care pot afecta perechile de fire dintr-un cablu UTP sunt: lampile fluorescente, radiatoarele, radio, purificatoarele de aer, televizoarele, calculatoarele, senzorii de miscare, radar, motoare, comutatoare, echipamentele electronice de orice fel, arcul electric.

Din fericire, semnalele produse de aceste surse exterioare ocupa de obicei frecvente specifice. Aceasta permite unui tester electric al nivelului de zgomot sa determine nu numai asemenea interferente exterioare, dar si sa limiteze domeniul surselor posibile care il produc.

11.3.7. Folosirea unui tester pentru cablu la determinarea surselor exterioare de interferente

Pentru a folosi un tester pentru cablu la indicatia zgomotului pe un cablu, trebuie deconectate toate cablurile de la echipamentl calculatorului. Un nivel ridicat al indicatiei indica de obicei probleme. O metoda simpla de localizare precisa a sursei este sa se deconecteze fiecare echipament electric pana cand se determina sursa zgomotului. Aceasta metoda, insa, nu va functiona intotdeauna.

Concluzii

In cazul realizarii unei retele trebuie luate in considerație mai multe cerinte. In primul rand, sunt esentiale cerintele clientului (care, in general, este si cel care va plati lucrarea si o va folosi, dupa realizare). Acesta furnizeaza datele initiale ale problemei: ampladarea si numarul statiilor de lucru, performanta necesara (luandu-se in consideratie si eventualele dezvoltari ulterioare) si o cerinta, care in general primeaza, costul maxim suportabil.

In aceast lucrare s-a prezentat realizarea fizica a retelei, incapand cu faza de proiectare, continuand cu realizarea cablarii backbone, apoi cablarea orizontala si realizarea panourilor de conexiuni, terminand cu verificarea conexiunilor realizate.

BIBLIOGRAFIE

CISCO – Program de studiu

Valentin Cristea, Nicolae Tapus, Trandafir Moisa, Valeriu Damian – Retele de calculatoare, Editura Teora Bucuresti

Mark Giggs – Retele de calculatoare, Editura Teora Bucuresti

ROCAST – Organe de asamblare, sisteme de fixare, materiale pentru instalatii electrice – catalog MAT 2002-2003

ROCAST – Unelte si scule – catalog US 2002-2003