. Sistem Informatic Privind Analiza Financiara a Firmei

INTRODUCERE

În realizarea lucrării, am îmbinat noțiuni de analiză financiară, cu noțiuni de informatică economică, finalitatea fiind reprezentată de un program de analiză financiară. Am încercat să abordez această temă pornind de la elementele specifice analizei financiare, continuând cu relația dintre sistemele informaționale și analiza financiară, arătând în cea de-a doua parte a lucrării, aspectele legate de sprijinul oferit de tehnologiile informatice în analizarea activităților desfășurate într-o întreprindere.

Am considerat că este necesar să încep cu un capitol în care să abordez probleme generale de analiză financiară și principalii indicatori cu care operează aceasta.

În cel de-al doilea capitol am tratat mai întâi problema locului și rolului sistemului informațional în cadrul firmei, apoi am prezentat aspecte generale cu privire la sistemul informațional și sistemul informatic, încheind acest subcapitol cu evoluția sistemelor informaționale. Aplicațiile tehnologiei informaționale pot oferi managerilor și persoanelor interesate un tablou realist asupra mersului activității organizației, permițându-le să reacționeze rapid și bazându-se pe date exacte, la acțiunile competitorilor.

Am arătat că în condițiile dinamismului și complexității fenomenelor contemporane, conducerea întreprinderii nu se mai poate baza doar pe intuiția sau talentul unor oameni, oricât de înzestrați și de bine pregătiți ar fi și oricâtă experiență practică ar avea. Atât la nivelul conducerii strategice cât și la nivelul managementului operativ, nevoia de informație pură, corectă și semnificativă a devenit vitală.

Paragraful 2.2 vizează implicațiile tehnologiei informației asupra organizațiilor, în prima parte am prezentat câteva dintre modificările pe care le poate antrena utilizarea tehnologiei informației în cadrul sistemului informațional ale firmelor. După ce am descris principalele tipuri de sisteme informatice de suport al analizei financiare, m-am oprit apoi asupra acelor sisteme care vin în sprijinul managerilor financiari în realizarea activităților lor specifice. Am făcut o prezentare a sistemelor de suport decizional pentru activitățile financiare și apoi modul în care aceste sisteme utilizează modele pentru reprezentarea realității de analizat.

În continuare am prezentat situația informaticii de gestiune în țara noastră, urmărind mai ales piața sistemelor informatice integrate (ERP), sisteme care în ultimii ani s-au impus în domeniul informaticii economice, fiind privite ca o utilizare strategică a tehnologiei informaționale pentru partajarea resurselor de informații, îmbunătățirea eficienței și eficacității activității, sprijinind astfel întreprinderile pentru a-și atinge scopurile propuse.

În finalul acestui capitol, după prezentarea organizării procesuale, am abordat funcțiunea financiar contabilă, oprindu-mă asupra activităților financiare din cadrul acesteia.

Al treilea capitol cuprinde o aplicație de analiză financiară, al cărei scop este de a ușura munca managerilor și a celor interesați de situația financiară a întreprinderii. Această aplicație oferă totodată și o reprezentare grafică a valorilor indicatorilor utilizați, pentru a pune mai bine în evidență tendințele în evoluția acestora, precum și o sinteză a performanțelor financiare.

Aplicația este implementată la firma S.C Fares S.A. Al patrulea capitol cuprinde analiza situației financiare a acestei firme, iar în final sunt prezentate concluzii și propuneri

Fără îndoială, secolul actual va fi martorul unor progrese spectaculoase în domeniul tehnologiei informaționale și al comunicațiilor, ceea ce va continua să revoluționeze modul cum sunt luate deciziile financiare. Totodată calculatoarele ușurează și vor ușura foarte mult munca oamenilor dar nu trebuie să uităm, așa cum spunea și Ernest Dale acum 30 de ani că "computerul este un dispozitiv minunat care ajută conducerea să devină științifică, dar marea sa utilitate nu trebuie să ne facă să uităm nevoia continuă de rațiune umană"

CAPITOLUL I

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE A FIRMEI- BAZELE TEORETICE

SCOPUL , NECESITATEA ȘI UTILITATEA ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară a apărut din necesități practice, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în momentul în care bancherii solicitau informații pentru evaluarea și aprecierea garanțiilor societăților care doreau să efectueze un împrumut.

Odată cu dezvoltarea și diversificarea agenților economici precum și ca urmare a creșterii rolului băncilor și instituțiilor financiare în economie, complexitatea analizei financiare crește.

Analiza financiară reprezintă o activitate complexă, care cu ajutorul unui ansamblu de instrumente și metode, permite aprecierea situației financiare, a performanțelor și a potențialului financiar al unei firme.

Scopul analizei financiare, privită ca și activitate, este de stabilire a diagnosticului financiar al firmei, când sunt identificate punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul concurențial.

În sens general, scopul analizei financiare constă în oferirea de informații financiare participanților la activitatea economică , atât celor din interiorul firmei, cât și celor interesați din afara acesteia.

În cazul în care problema diagnosticului este pusă din perspectiva interiorului firmei, analiza financiară se adresează conducătorilor, acționarilor sau salariaților. Obiectivul urmărit în acest caz, este de a detecta eventualele situații de dezechilibru financiar pentru adoptarea unor noi decizii de gestionare a întreprinderii.

În cazul în care problema este pusă din perspectiva exteriorului firmei, utilizatorii vor fi analiștii financiari, acționarii potențiali, partenerii tradiționali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit în acest caz, este capacitatea întreprinderii de a genera profit și capacitatea acesteia de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung.

De cele mai multe ori, utilizatorii externi solicită diagnosticul financiar fie pentru acordarea de credite firmelor, fie pentru luarea deciziilor de participare la capitalul unei firme sau pentru aprecierea solidității unui partener de afaceri.

Atât analiza pe plan extern cât și cea pe plan intern, au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este supusă.

De regulă , diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau când cineva cere o astfel de lucrare. De aceea se consideră că independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic. Oferind informații asupra punctelor forte și punctelor slabe ale întreprinderii, diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor influența activitatea viitoare a întreprinderii.

Necesitatea și utilitatea analizei financiare este dată de obiectivele pe care și le propune să le atingă,adică:

necesitatea de a oferi managementului firmelor informații financiare prelucrate, pentru îmbunătățirea gestionării întreprinderii și fundamentării actului decizional;

necesitatea informării actualilor și a potențialilor acționari despre performanțele managementului, reflectat în creșterea valorii întreprinderii și implicit avuției acestora;

utilitatea cunoașterii resurselor financiare ale firmei în perspectiva dezvoltării sau expansiunii, a realizării de investiții;

necesitatea fundamentării deciziilor de participare pe piața financiară în condițiile dezvoltării și diversificării acesteia;

1.2 INSTRUMENTELE ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară are la bază un set de date și informații preluate din documentele contabile de sinteză: bilanțul , contul de profit și pierdere, anexa la bilanț. Datele și informațiile din aceste documenete sunt prelucrate și transformate în vederea obținerii unor informații în măsură să satisfacă scopul și obiectivele analizei financiare. În acest sens bilanțului contabil i se aduc o serie de corecții, el stând la baza întocmirii bilanțului financiar și funcțional.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile întreprinderilor la închiderea exercițiului și care constitue suportul analizei financiare. El trebuie să redea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului , a situației financiare și a rezultatelor obținute.

Contul de profit și pierdere este un cont de bilanț care reflectă rezultatele exercițiului care provin din activitatea întreprinderii și cuprinde: cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile execițiului, precum și rezultatele exercițiului.

Anexa la bilanț are ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în Bilanț și Contul de profit și pierdere și conține informații cu privire la situația patrimonială și financiară, rezultatele aferente exercițiului încheiat.

Bilanțul financiar se construiește plecând de la bilanțul patrimonial, fie prin agregarea anumitor date, fie prin divizarea altora, astfel încât să se obțină mărimi semnificative pe plan financiar. Pe baza datelor și a detaliilor din Anexa la bilanț se vor modifica datele contabile astfel încât ordonarea posturilor de activ și pasiv să se facă exclusiv pe criterii de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Bilanțul funcțional este considerat ca fiind un ansamblu de stocuri de utilizări și resurse, ceea ce permite analiza activității pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecăruia în funcționarea întreprinderii.

Scopul bilanțului funcțional nu este inventarierea averii și anagajamentelor întreprinderii, ci identificarea nevoilor acesteia , în continuă schimbare și modul de alocare a surselor de finanțare pe diferite cicluri, răspunzând în acest fel cerințelor unei analize dinamice.

PRINCIPALII INDICATORI DE ANALIZĂ FINANCIARĂ

1.3.1. ANALIZA STRUCTURII FINANCIARE A FIRMEI

1.3.1.1 ANALIZA STRUCTURII ACTIVULUI

Analiza structurii activului urmărește să reflecte modul de construire a patrimoniului, modul de grupare pe termene a utilizărilor de resurse financiare și gradul de lichiditate a acestor elemente. Aceste rate relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a capitalului și capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura întreprinderii ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Cele mai frecvent utilizate rate în analiza situației financiare sunt:

Rata imobilizărilor

Rata activelor circulante

Analiza structurii activelor permanente

Rata activelor imobilizate reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent, reflectând și gradul de investire a capitalului în firmă. Totodată reflectă și gradul de imobilizare a activului. Valorile pe care le poate înregistra sunt diferite pe sectoare de activitate, cel mai frecvent situându-se la un nivel de peste 60%.

Se calculează ca raport între activele imobilizate și totalul bilanțului :

Rai = Active imobilizate x 100

Activ total

Pentru explicitarea ratei activelor imobilizate se folosesc și ratele specifice categoriilor de imobilizări fixe :

Rata imobilizărilor necorporale arată ponderea valorii activelor intangibile în totalul imobilizărilor.

Rin = Imobilizări necorporale x 100

Active imobilizate nete

Rata imobilizărilor corporale arată ponderea valorii activelor corporale în totalul imobilizărilor sau greutatea specifică a activelor imobilizate corporale și depinde de specificul activității desfășurate. Totodată mai reflectă și ponderea investițiilor materiale în totalul investițiilor și flexibilitatea firmei la schimbările cerințelor pieței și ale tehnologiilor.

Ric = Imobilizări corporale x 100

Active imobilizate nete

Mărimea acestui indicator depinde de natura activității, fiind mult mai ridicat în cazul ramurilor din industria grea față de ramurile care solicită o ive imobilizate x 100

Activ total

Pentru explicitarea ratei activelor imobilizate se folosesc și ratele specifice categoriilor de imobilizări fixe :

Rata imobilizărilor necorporale arată ponderea valorii activelor intangibile în totalul imobilizărilor.

Rin = Imobilizări necorporale x 100

Active imobilizate nete

Rata imobilizărilor corporale arată ponderea valorii activelor corporale în totalul imobilizărilor sau greutatea specifică a activelor imobilizate corporale și depinde de specificul activității desfășurate. Totodată mai reflectă și ponderea investițiilor materiale în totalul investițiilor și flexibilitatea firmei la schimbările cerințelor pieței și ale tehnologiilor.

Ric = Imobilizări corporale x 100

Active imobilizate nete

Mărimea acestui indicator depinde de natura activității, fiind mult mai ridicat în cazul ramurilor din industria grea față de ramurile care solicită o mai slabă dotare tehnică. O valoare mare a acestei rate, indică o conversie mai dificilă a activelor în disponibilități.

Rata imobilizărilor financiare arată ponderea valorii activelor financiare permanente în totalul imobilizărilor și exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care întreprinderea le-a stabilit cu alte unități.

Rif = Imobilizări financiare x 100

Active imobilizate nete

2. Analiza structurii activelor curente

Rata activelor circulante arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total patrimoniu.Măsoară indirect și gradul de lichiditate a patrimoniului, depinzând mult și de specificul activității. Se consideră ca fiind o valoare bună, dacă indicatorul este de cel puțin 40%.

Rac = Active circulante x 100

Activ total

În acest caz se pot calcula mai multe rate complementare, cum ar fi :

Rata stocurilor reflectă ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în totalul activelor circulante.

Rst = Stocuri totale x 100

Active circulante

Rata creanțelor arată ponderea creanțelor pe care le are firma în total active circulante. Gradul de lichiditate al acestora este mai mare decât al stocurilor.

Rcr = Creanțe curente totale x 100

Active circulante

Rata creantelor este influențată de domeniul de activitate, de natura relațiilor comerciale, precum și de termenele de plată practicate.

Rata disponibilităților arată ponderea activelor celor mai lichide în totalul activelor circulante, adică gradul de lichiditate imediată a activelor curente.

Rdb = Disponibilități bănești și plasamente x 100

Active circulante

1.3.1.2 ANALIZA STRUCTURII PASIVULUI

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia, precum și gradul de îndatorare.

Rata stabilității financiare reflectă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent față de total resurse. Cu cât capitalul permanent este mai mare în totalul resurselor financiare, se reflectă caracterul permanent al finanțării activității, conferind un grad mare de siguranță prin stabilitate în finanțare.

Rsf = Capital permanent x 1oo

Pasiv total

Stabilitatea financiară a întreprinderii este cu atât mai mare cu cât nivelul ratei este aproape de 100.

Rata autonomiei financiare. Autonomia financiară pune în evidență măsura în care sursele de finanțare aparțin proprietarului. Cu cât sursele proprii dețin o pondere mai imporatantă în totalul surselor de finanțare cu atât autonomia financiară a întreprinderii este mai ridicată.

Se poate vorbi de doua tipuri de autonomie financiară, și anume :

Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul firmei este finanțat pe baza resurselor proprii.

Rafg = Capital propriu x 100

Pasiv total

Dacă valoarea ratei este peste 66,7% atunci înseamnă că autonomia financiară este ridicată și întreprinderea poate beneficia de credit .

Rata autonomiei financiare la termen reflectă ponderea surselor proprii în totalul surselor permanente de finanțare. Această rată este mai semnificativă decât precedenta deoarece aprecierile sunt mai precise prin luarea în considerare a capitalului permanent.

Raft = Capital propriu_ x 100

Capital permanent

Când ponderea resurselor proprii în sursele permanente este de cel puțin 50%, se consideră că firma beneficiază de o structură financiară sănătoasă.

Rata de îndatorare exprimă în mărimi relative nivelul datoriilor pe care firma le are, fie în raport cu totalul surselor de finanțare, fie doar cu sursele proprii.

Se utilizează două principale rate de îndatorare.

Rata de îndatorare globală măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei.

Rîg = Datorii totale x 100

Pasiv total

Nivelul de îndatorare maxim acceptat, la un grad de risc suportabil este de 66%.

Rata îndatorării la termen reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung participă la formarea resurselor permanente.

Rît = Datorii pe termen mediu și lung x 100

Capital permanent

Valoarea maximă admisă este de 50%. Peste acest nivel firma se află în pericol de insolvabilitate.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI

Analiza echilibrului financiar al firmei urmărește reflectarea raporturilor de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare, dintre veniturile și cheltuielile aferente desfășurării activității firmei pe termen lung, mediu și scurt.

Analiza financiară evidențiază modalitățile de realizare ale echilibrului financiar având ca obiective:

Echilibrul pe termen lung, când se compară capitalul permanent cu activele imobilizate. Se va aprecia echilibrul cu ajutorul fondului de rulment.

Echilibrul curent, când se compară activele circulante cu datoriile pe termen scurt. Se va calcula necesarul de fond de rulment

Echilibrul pe termen scurt, când se compară fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment și se calculează trezoreria netă.

Analiza echilibrului pe termen lung

Fondul de rulment net reprezintă excedentul de resurse financiare care se degajă în urma acoperirii activelor permanete din resursele permanente și care poate fi folosit pentru finanțarea activelor curente. Deci, fondul de rulment net este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante.

Se poate calcula prin două modalități:

pe baza părții de sus a bilanțului

Frn = Capital permanent – Active imobilizate nete

= Resurse permanente – Utilizări permanente

pe baza părții de jos a bilanțului

Frn = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Noțiunea de fond de rulment poate avea mai multe accepțiuni în funcție de nivelul de cuprindere la care se referă:

Fondul de rulment propriu care apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea nevoilor de exploatare:

Frp = Capital propriu – Active imobilizate nete sau

Frp = Fondul de rulment – Împrumuturi pe termen mediu și lung

Fondul de rulment străin pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea temporară a nevoilor din exploatare:

Frs = Fondul de rulment – Fondul de rulment propriu = Îtml

Analiza echilibrului pe termen scurt

Necesarul de fond de rulment reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din surse stabile .

NFR = Active ciclice – Pasive ciclice

NFR = ( Active circulante – Disponibilități) – (Datorii pe termen scurt – Credite de trezorerie)

NFR = (Stocuri +Creanțe) – Datorii de exploatare

Analiza echilibrului financiar global

Trezoreria netă reprezintă disponibilitățile bănești care rămân la nivelul întreprinderii după ce toate nevoile de finanțare au fost acoperite.

Tn = Fondul de rulment – Necesar de fond de rulment

Sau

Tn = Disponibilități – Imprumuturi pe termen scurt

Echilibrul financiar de poate analiza atât pe baza bilanțului financiar cât și pe baza bilanțului funcțional. Analiza pe baza bilanțului financiar este una statică, iar pe baza bilanțului funcțional, una dinamică.

ANALIZA ECHILIBRULUI PRIN RATELE DE FINANȚARE

Analiza ratelor de finanțare pune în evidență legătura dintre nevoile de finanțare și sursele de acoperire a acestora. Cu ajutorul lor poate fi analizată măsura în care este asigurat echilibrul financiar la o întreprindere fără să calculăm indicatorii specifici acestuia.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente exprimă măsura în care sursele permenente de finanțare sunt suficiente pentru a finanța nevoile stabile ale întreprinderii, astfel încât să se asigure un echilibru financiar pe termen lung.

RfAi = Capital permanent

Active imobilizate

Rata de finanțare a activelor imobilizate din capital propriu exprimă gradul în care capitalul propriu participă la finanțarea nevoilor stabile.

RfpAi = Capital propriu

Active imobilizate

Rata de finanțare a nevoilor ciclice din surse ciclice exprimă măsura în care nevoile procesului de exploatare pot fi finanțate din surse ciclice specifice exploatării.

Rfnc = Pasive curente

Active curente

Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit pr seama surselor permanente.

Rf NFR = FR_

NFR

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR

Gestionarea resurselor trebuie să asigure realizarea integrală și la termen a obiectului de activitate, obținerea unor produse și servicii de calitate superioară, competitive pe piață, valorificarea superioară a potențialului resurselor. Ratele de gestiune măsoară durata de transformare a activelor în lichidități și durata de reînnoire a datoriilor.

Măsurarea vitezei de rotație se realizează cu ajutorul a doi indicatori:

Numărul de rotații care ne arată de câte ori se rotește elementul de activ sau pasiv prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune.

Nr = __Cifra de afaceri__

Element de A sau P

Durata în zile a unei rotații arată durata medie în care elementul analizat parcurge întregul ciclu economic și revine sub formă bănească.

Dz = Element de A sau P

Cifra de afaceri

Analiza ratelor de gestiune necesită detalierea lor pe elemente de activ sau pasiv, care permit gruparea în:

Rate de gestiune a capitalurilor

Acestea urmăresc să aprecieze nivelul general de utilizare a resurselor financiare, respectiv viteza cu care aceste resurse ajung din nou sub formă bănească.

Viteza de rotație a capitalurilor permanente arată modul de fructificare a resurselor permanente într-o perioadă de gestiune.

Viteza de rotație a capitalului propriu arată numărul de „refolosiri” ale capitalului propriu într-o perioadă de gestiune.

Viteza de rotație a datoriilor curente arată numărul de reconstituiri ale datoriilor curente pe seama veniturilor totale într-o perioadă de gestiune.

Viteza de rotație a activului total reflectă eficiența utilizării capitalului total aflat la dispoziția întreprinderii .

Viteza de rotație a activelor imobilizate reflectă eficiența utilizării imobilizărilor firmei. Mai este cunoscută și sub denumirea de intensitatea capitalizării.

Viteza de rotație a activelor circulante exprimă numărul de rotații sau durata medie a unei rotații efectuate de activele circulante materiale prin cifra de afaceri.

Rate de gestiune a stocurilor

Ratele de gestiune a stocurilor arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile activității (aprovizionare-depozitare-producție-desfacere-încasare) până se reîntorc în formă bănească inițială.

Analiza gestiunii resurselor poate fi extinsă prin calculul ratelor de gestiune pentru cele patru mari categorii de stocuri:

Stocuri de materii prime și materiale

Viteza de rotație a stocurilor de materii prime și materiale arată eficiența activității de aprovizionare.

Stocuri de producție neterminată

Viteza de rotație a stocurilor de producție neterminată arată eficiența activității de producție.

Stocuri de produse finite

Viteza de rotație a stocurilor de produse finite arată eficiența activității de desfacere.

Stocuri de mărfuri

Viteza de rotație a stocurilor de mărfuri arată eficiența activității comerciale.

Rate de gestiune a creanțelor și obligațiilor

Pentru realizarea echilibrului financiar întreprinderea va trebui să acționeze atât asupra vitezei de rotație a stocurilor, cât și asupra creditului comercial. Astfel, vom avea:

Ratele de gestiune a creanțelor curente exprimă durata medie în zile de încasare a contravalorii creanțelor curente. Adică, indică decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării contravalorii.

Rata de gestiune a clienților arată în câte zile firma își încasează contravaloarea mărfurilor de la clienți, putându-se aprecia fie prin numărul de rotații, fie prin durata de încasare în zile a creditului comercial acordat.

Rata de gestiune a datoriilor curente exprimă durata medie în zile de plată a contravalorii datoriilor pe termen scurt.

Rata de gestiune a furnizorilor arată în câte zile firma își achită obligațiile față de furnizori. Rata de gestiune a furnizorilor exprimă creditul furnizor primit de firmă, adică durata medie în zile de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la furnizori.

ANALIZA RENTABILITĂȚII

Rentabilitatea constitue una din formele de exprimare a eficienței, constituind expresia cea mai sintetică a rezultatelor unei activități.

Măsura rentabilității intreprinderii este dată de un sistem de rate de eficiență care evidențiază caracteristicile economice și financiare ale intreprinderilor și care permit compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora.

Ratele de rentabilitate se determină ca raport intre rezultatele obținute și mijloacele angajate sau consumate pentru desfășurarea activității.

Princialele rate de rentabilitate sunt :

– rata rentabilității financiare

– rata rentabilității economice

Rentabilitatea economică reprezintă remunerarea brută a capitalurilor investite, atât proprii cât și împrumutate și arata cât profit brut revine unei unități de capital investit.

Rezultatul brut al exercițiului

Capitaluri investite

Rentabilitatea economică brută reprezintă remunerarea în termeni de acumulare brută a capitalurilor investite , atât proprii cât și împrumutate.

Rreb = Excedentul brut al exploatării

Capitaluri investite brute

Cuantumul ratei de rentabilitate economică trebuie să asigure reînnoirea și creșterea activelor într-un termen cât mai scurt.

Rentabilitatea economică netă arată cât profit brut din exploatare revine unei unități de capital investit în cadrul activității de exploatare.

Rre = Rezultatul exploatării

Capitaluri investite în exploatare

Rentabilitatea financiară măsoară remunerarea netă a capitalurilor proprii, adică plasamentul financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor societății.

Rrf = Rezultatul net al exercițiului

Capitaluri proprii

Rata rentabilității financiare brute reflectă capacitatea resurselor financiare proprii alocate cu caracter permanent de a genera surse prorii de finanțare pe termen lung.

Rrfb = Capacitatea de autofinanțare

Capitaluri proprii

Rata rentabilității financiare nete arată remunerarea netă a capitalului social prin dividende. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor , care reprezintă în fapt creșterea averii proprietarilor.

Rrfn = _Dividende__

Capital social

Analiza ratelor de profitabilitate

Profitabilității resurselor consumate. Profitabilitatea cheltuielilor măsoară eficiența activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar, prin prisma consumului de resurse, aratând capacitatea de a degaja un profit brut ; măsoară capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum profit brut.

Rprc= Rezultatul brut al exercițiului

Cheltuieli totale

Profitabilitatea veniturilor măsoară eficiența globală a activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma capacității veniturilor de a degaja un profit brut.

Rpv= Rezultatul brut al exercițiului

Venituri totale

Rentabilitatea comercială măsoară eficiența activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma valorificării activității de bază.

Rrc = Rezultatul expoatării

Cifra de afaceri

ANALIZA RISCURILOR FIRMEI

Rentabilitatea unui agent economic se poate aprecia doar în funcție de riscul asumat și invers.

Riscul semnifică variabilitatea rezultatului obținut sub presiunea mediului. Mai exact putem aprecia că, riscul reprezintă prejudiciul la care sunt expuse patrimoniul, interesele și activitatea agentului economic.

Cauzele care generează riscul pot fi:

specificul activității desfășurate;

concurența;

calitatea actului managenerial;

relațiile cu clienții, furnizorii, băncile;

lipsa informațiilor sau inexactitatea acestora;

împrejurări de forță majoră (calamități naturale) sau fortuite (incendii, furt, accidente);

Principalele categorii de risc ce pot afecta activitatea întreprinderii sunt:

a) Riscul de exploatare

Riscul de exploatare exprimă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului, reflectând volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare.

Pragul de rentabilitate de exploatare este punctul în care veniturile din exploatare acoperă cheltuielile de exploatare, iar rezultatul din exploatare este nul. După acest prag activitatea din exploatare devine rentabilă.

Vepr=CF/1-CF/CV

Evaluarea riscului de exploatare se poate face cu ajutorul următorilor indicatori:

Indicatorul de poziție față de pragul de rentabilitate

În mărimi absolute :Ipoz=Ve*Vepr

În mărimi relative:Ipoz%=(Ve-Vepr)/Vepr

Momentul realizării pragului de rentabilitate

Pm=Vepr/Ve*T

Coeficientul de elasticitate:

Ke=(Pe+Cf)/Pe

b) Riscul financiar

Riscul financiar evaluează capacitatea firmei de a menține echilibrul financiar, fiind dependent de structura capitalului, respectiv de gradul de îndatorare.

1.Analiza pe baza volumului de activitate

Aprecierea riscului financiar se face prin pragul de rentabilitate financiar care se calculează cu formula :

Vefpr=Cf+Chd/Rmcv

2.Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier

Analiza modificării rentabilității capitalului propriu ca urmare a politicii financiare poate fi urmărită cu ajutorul efectului de levier financiar. Formula de calcul :

Rrfr=Rre+(Rre-Dob)*Dft/Cp

c) Riscul de faliment

Pentru aprecierea riscului de faliment se va utiliza metoda scorurilor. Metoda scorurilor are ca obiectiv punerea la dispoziție a unor modele productive pentru evaluarea riscului de faliment, pe baza metodelor statistice.

Modelele statistice pornesc de la evenimente sau performanțe trecute ale întreprinderii informând într-o anume măsură asupra viitorului acestora. Unul dintre modelele existente este modelul Altman.

ModelulAltman este modelul cel mai des folosit în țările dezvoltate industrial

Acest model se bazează pe următoarea formulă :

Z=3,3R1+1,0R2+0,6R3+1,4R4+1,2R5

Interpretarea valorilor funcției se face pe baza următoruli tabel: Tabel 1.3.6

1.3.7 ANALIZA BONITĂȚII FINANCIARE PRIN METODA RATELOR

Analiza bonității financiare urmărește reflectarea capacității de plată a datoriilor firmei. Bonitatea poate fi considerată un indicator al echilibrului financiar.

Bonitatea se analizează din cel puțin următoarele puncte de vedere:

Lichiditatea, care reflectă capacitatea de plată a datoriilor pe termen scurt

Solvabilitatea, care reflectă capacitatea de plată a datoriilor totale pe termen mediu și lung

Analiza lichidității firmei urmărește capacitatea firmei de a-și achita obligațiile curente din resurse curente. Compară ansamblul lichidităților potențiale, asociate activelor circulante, cu ansamblul datoriilor scadente sub un an.

Lichiditatea curentă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt prin valorificarea activelor circulante.

LC=Active curente/Pasive curente

Lichiditatea rapidă exprimă capacitatea firmei de a-și plăti din creanțe și disponibilități datoriile pe termen scurt. Exclude stocurile din mijloacele de plată. Formula de calcul este următoarea :

Lr=(Active curente –Stocuri)/Pasive curente

Lr=(Creanțe +Disponibilități)/Pasive curente

Lichiditatea imediată exprimă măsura în care firma își poate onora datoriile pe termen scurt pe seama disponibilităților bănești. Pune în corespondență elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt.

Li=Disponiblități și plasamente/Pasive curente

Lichiditatea la vedere apreciază măsura în care creditele bancare pe termen scurt pot fi acoperite din disponiblități în bancă și în casă. Formula de calcul este următoarea :

Lv = Disponibilități bănesti în caserie și conturi bancare

Credite bancare pe termen scurt

Analiza solvabilității

Solvabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a-și achita obligațiile totale din resurse totale. Se poate aprecia riscul incapacității totale de plată pe termen lung.

Indicele de solvabilitate generală arată măsura în care activele totale ale firmei pot acoperi datoriile totale. Formula de calcul este următoarea :

Isg=Total activ/Datorii totale

Raportul de solvabilitate generală arată ponderea activului contabil net în total activ :

Rsg=Activ net contabil/Activ total

Indicele de solvabilitate financiară arată masura în care activele totale pot acoperi datoriile financiare. Se calculează :

Isf=Total activ/Datorii financiare totale

Capacitatea de rambursare a datoriilor arată măsura în care sursele potențiale de autofinanțare pot acoperi datoriile totale.

Crd=Capacitatea de autofinanțare/Datorii totale

Gradul de acoperire a serviciului datoriei arată gradul în care autofinanțarea aferentă unui exercițiu este capabilă să acopere rata rambursării creditului și dobânda aferentă creditului pe termen mediu și lung și care a devenit scadentă în anul respectiv.

Gsd = __Profit net +Amortizare +Dividende brute____

Rata rambursării creditului+Dobânda scadentă

Valoarea minim acceptată a acestui indicator este de 1,00. Sub acest nivel firma riscă să nu facă față acoperirii anuității aferente creditului bancar pe termen mediu sau lung.

Capitolul II

Sisteme informatice în sprijinul managementului financiar

2.1. SISTEMUL INFORMAȚIONAL ȘI MANAGEMENTUL FIRMEI

2.1.1. LOCUL ȘI ROLUL SISTEMULUI INFORMAȚIONAL ÎN CADRUL FIRMEI

Domeniul sistemelor informaționale se sprijină pe teoria generală a sistemelor. Deci în primul rând vom prezenta modul cum se prezintă conceptele privind un sistem generic în cazul organizațiilor, precum și al componentelor și activităților unui sistem informațional.

Sistemul reprezintă un grup de componente aflate în legătură care concură împreună la realizarea unui scop comun prin acceptarea de intrări și producerea de ieșiri, în cadrul unui proces organizat de transformare. Un astfel de sistem are trei componente sau funcții care se regăsesc în interacțiune, și anume:

Intrările, care se referă la colectarea și receptarea elementelor care intră în sistem pentru a fi prelucrate (exemple: materii prime, energie, datele și efortul uman trebuie atrase și organizate pentru prelucrare);

Procesele prin care se asigură transformarea intrărilor în ieșiri (exemplu: procesul de fabricație);

Ieșirile ce vizează transferarea elementelor rezultate în urma procesului de transformare către destinația lor finală (exemplu: produsele finite, servicii sau informații de mangement care trebuie transmise utilizatorilor umani);

Ca urmare, sistemul informațional este un sistem care primește resurse ca și intrări și le prelucrează prin transformare în produse finite ca ieșiri.

Pentru ca sistemele să fie mai complete, trebuie să includem încă două componente adiționale, și anume: feedback-ul și controlul. Sistemul care conține aceste două componente este numit și sistem cibernetic, adică un sistem care auto-supraveghează și auto-reglează.

Ca să înțelegem mai bine sistemele informaționale este necesar să amintim și alte caracteristici mai importante ale acestora. Deci, un sistem există și funcționează într-un mediu ce conține și alte sisteme. Dacă un sistem constitue una dintre componentele unui sistem mai mare, atunci reprezintă un subsitem, iar sistemul mai mare este mediul lui. Anumite sisteme pot împărți același mediu, unele dintre acestea putând fi conectate între ele prin intermediul unei” granițe” comune sau interfețe. Apare astfele conceptul de sistem deschis. În final, sistemul care are capacitatea de a se auto-modifica sau de a modifica sistemul din care face parte, cu scopul de a supraviețui, poartă numele de sistem adaptiv.

Întreprinderile sunt un bun exemplu de sistem în cadrul societății, care constitue mediul acestora. Societatea conține o multitudine de asemenea sisteme, cuprinzând indivizii și instituțiile lor sociale, politice și economice. Întreprinderile sunt alcătuite din mai multe subsiteme și sunt considerate exemple de sisteme deschise, deoarece au interfață și interacționează cu alte sisteme din mediul lor. De asemenea sunt și sisteme adaptive, din moment ce se pot schimba pentru a răspunde cerințelor unui mediu în continuă modificare.

Întreprinderile sunt sisteme organizaționale în care resursele sunt transformate prin diferite procese specifice, în bunuri și servicii.

Putem considera ansamblul activităților din cadrul întreprinderii ca fiind rezultatul acțiunii conjugate a trei subsisteme care se întrepătrund și condiționează reciproc, în cazul în care ținem cont de conceptul de sistem. O analiză mai atentă asupra modului de desfășurare a unei activități ne conduce la concluzia că declanșarea lor are loc ca urmare a unor decizii, după care urmează execuția, pe parcursul căreia pot interveni uneori perturbații, care necesită măsuri de corecție, ce sunt luate ca urmare a fluxului de informații dintre sistemul manageial și cel condus.

În acest context, orice firmă se compune din trei sisteme:

sistemul de conducere (de management sau decizional)

sistemul operațional (condus sau de execuție)

sistemul informațional (de legătură)

Funcționarea armonioasă a acestora într-o strânsă interdependență asigură echilibrul întregului sistem. Între sistemul organizațional și sistemul informațional există o legătură directă și o intercondiționare reciprocă. Sistemul informațional influențează conținutul și configurația structurii organizatorice, iar acesta la rândul ei, determină într-o măsură importantă configurația sistemului informațional.

Rolul sistemului informațional este de asigurare a legăturii între sistemul conducător și sistemul condus, între elementele materiale și cele umane, ale întreprinderii. Apariția sistemului informațional este determinată de necesitatea dezvoltării numeroaselor probleme cu care se confruntă managerii în cadrul realizării funcțiilor managementului.

În ziua de azi, în societatea informațională în care trăim, succesul unei organizații depinde de calitatea, modul cum este conceput, organizat și folosit sistemul informațional.

Un sistem informațional bine conceput permite managerilor de la orice nivel ierarhic să pătrundă în structura intimă a fenomenelor tehnico-economice și adminstrative, facilitează examinarea critică a stărilor de fapt, evidențierea aspectelor pozitive și negative, explicarea cauzelor lor.

Putem afirma că sistemul informațional reprezintă pentru o firmă: un instrument de bază al activității întreprinderii, la fel de important pentru succesul întreprinderii ca și contabilitatea, finanțele, producția, etc.; un factor cu influență semnificativă asupra eficienței operaționale, productivității și disciplinei personalului, servirii și satisfacerii clienților; o sursă principală de informații pentru promovarea unui proces eficace de luare a deciziilor de către manageri; un ingredient important în realizarea de produse și servicii competitive care asigură organizației un avantaj strategic pe piața globală.

2.1.2. SISTEMUL INFORMAȚIONAL ȘI SISTEMUL INFORMATIC

2.1.2.1. SISTEMUL INFORMAȚIONAL

În raport cu sistemul unității economice, sistemul informațional se prezintă ca un sistem de legătură între sistemul conducător și sistemul condus.

În ceea ce privește definirea conceptului , apar numeroase diferențe, mai mult sau mai puțin nuanțate, după cum se referă la un organism în general, privit în întregul lui, la o anumită activitate în cadrul acestuia, la conducerea unei unități economice, ori în funcție de punctul de vedere din care este privit de autor.

În Enciclopedia conducerii întreprinderii, sistemul informațional al unui organism, este prezentat ca „ansamblul informațiilor, surselor de informații și nivelurilor receptoare, canalelor de circulație, procedurilor și mijloacelor de tratare a informațiilor din cadrul respectivului organism”(Dumitrescu M., 1991, p.664; Hurbean C.,2001)

Dicționarul de informatică prezintă sistemul informațional al unei organizații astfel: „ansamblu de fluxuri și circuite informaționale organizate într-o concepție unitară. Sistemul informațional utilizează modele, proceduri, resurse umane și materiale pentru colectarea, înregistrarea, prelucrarea, stocarea și/sau transmiterea datelor și a informațiilor, prin intermediul cărora asigură interconexiunile informaționale dintre sistemul de conducere și sistemul condus, dintre elementele componente ale acestor sisteme, dintre organismul social-economic pe care îl servește și mediul social economic extern” (Cristea V., 1981, p.329; Hurbean C., 2001).

În dicționarul de ergonomie, sistemul informațional pentru conducerea unităților economice este definit ca „un ansamblu ierarhizat de procese informaționale prin intermediul cărora se asigură legăturile informaționale dintre sistemul decizional și subsistemul operațional în cadrul unui sistem de management, dintre elementele componente ale acestor subsisteme, dintre o unitate economico-socială și sistemul economic național, în scopul realizării de către unitate a obiectivelor sale, în concordanță cu obiectivele generale ale societății, în condiții de eficiență maximă” (Roșca C. 1997, p.412).

Consider că o definiție adecvată a sistemului informațional ar trebui să scoată în evidență faptul, că acesta reprezintă o colecție de componente de natură diferită legate de tratarea informațiilor în cadrul unei anumite activități. În sens general, putem spune că, de foarte mult timp, oamenii se bazează pe sisteme informaționale pentru a comunica între ei, și utilizează o mare varietate de mijloace materiale, proceduri, instrucțiuni de prelucrare a informațiilor, canale de comunicație și date.

Deci putem defini sistemul informațional ca fiind un ansamblu organizatoric format din mijloace materiale, proceduri, oameni, canale de comunicație și date, care asigură colectarea, transformarea , stocarea și diseminarea informațiilor, într-un anumit scop.

Pe de altă parte, în literatura de specialitate informatică, și mai ales economică, din țara noastră, nu s-a ajuns încă la un consens, purtându-se discuții dacă sistemul utilizat pentru a oferi informațiile necesare celor vizați, să se numeasă sistem informațional sau sistem informatic. În țările dezvoltate, datorită nivelului tehnologic la care s-a ajuns, toți autorii după ce fac o anumită delimitare, folosesc termenul de information system, motivând gradul ridicat de automatizare a activităților implicate în culegerea, prelucrarea și diseminarea informațiilor. Însă, în țara noastră informatizarea nu a atins nivelul țărilor dezvoltate, partea de prelucrare umană continuă să aibă o pondere importantă și, deci nu ne aflăm în aceeași situație. Pe parcursul acestei lucrări, ne vom referi la sistemele informaționale bazate pe mijloacele de prelucrare automată a datelor.

2.1.2.2. SISTEMUL INFORMATIC

Sistemul informatic reprezintă un sistem informațional în care procesele informaționale se realizează integral sau prin utilizarea cu preponderență a mijloacelor automate. În cazul în care doar o parte din operațiile întregului sistem informațional sunt preluate și dezvoltate prin intermediul calculatoarelor, adică automatizate, avem de-a face cu un sistem informațional automatizat, raportul dintre sistemul informatic și cel informațional fiind de la parte la întreg.

S-a exprimat și opinia după care simpla automatizare a prelucrării informațiilor poate conduce la creșterea spectaculoasă a productivității muncii în cadrul activității, fără a dispune însă de un sistem informatic și, fiind vorba deci de o stare intermediară, cel mai bine ar corespunde denumirea de sistem informațional cu mijloace de prelucrare automată a datelor (Dănăiață D., 1998).

Un sistem informatic este un sistem informațional automatizat, ce utilizează mijloace tehnice, proceduri și programe, rețele de telecomunicații, tehnici și metode automatizate de gestionare a datelor și alte forme de tehnologie informațională, în vederea transformării resurselor de date într-o diversitate de produse informaționale.

Trebuie să subliniem faptul că deși dependente într-o mare măsură de tehnologiile informaționale, sistemele informatice sunt proiectate, operate și utilizate de oameni, într-o mare varietate de activități, situații și medii de afaceri, influențând structura și cultura organizațională a firmelor.

Figura următoare ilustrează un model de sistem informatic ce exprimă cadrul conceptual privind principalele componente și activități ale sistemelor informatice. Se observă, că un sistem informatic se bazează pe resurse constând în oameni, hardware, software, date și rețele, în desfășurarea activităților de colectare, prelucrare, transmitere, stocare și control pentru transformarea resurselor de date în produse informaționale. Totodată, modelul acesta scoate în evidență relațiile ce se stabilesc între aceste componente și activități, evidențiind patru concepte de bază ce pot fi aplicate oricărui tip de sistem informatic, și anume:

cele cinci resurse sau componente de bază ale sistemelor informatice sunt: oamenii, hardware-ul, software-ul, datele și rețelele;

resursele umane, care includ utilizatorii finali și specialiștii în sisteme informatice, resursele hardware constau în calculatoare, alte dispozitive și medii de stocare, resursele software includ atât programe cât și proceduri, resursele de date pot include baze de date și baze de cunoștiințe, iar resursele de rețele includ echipamente și rețele de comunicații;

resursele de date sunt transformate prin activități de prelucrare într-o varietate de produse informaționale pentru utilizatorii finali;

prelucrarea informațiilor cuprinde activitățile de culegere transformare, diseminare, stocare și control;

Fig.2.1 Componentele unui sistem informatic

Prelucrare după Hurbean C.. „Sisteme informatice pentru managementul firmei”, Editura Mirton Timișoara 2001, p.87

Astfel, componentele de bază ale oricărui sistem informatic sunt: resursele umane, resursele hardware, resursele software, resursele de date și resursele de rețele.

2.1.3. EVOLUȚIA SISTEMELOR INFORMAȚIONALE

Este unanim acceptată ideea că informatica este unul dintre domeniile cu cele mai multe schimbări înregistrate în ultimul timp. Cauza este clară: noile tehnologii, redate sintetic în domeniu prin NT, acreditându-se ideea că nimic nu este mai constant decât schimbarea. În astfel de condiții, specialiștii își pun fireasca întrebare: am reușit să surprindem toate efectele ei, prin ceea ce întreprindem?

Literatura de specialitate informatică, în speță economică, nu a ajuns încă la un consens … noțional. Se mai poartă discuții dacă angrenajul utilizat pentru a oferi informații celor interesați trebuie să fie numit sistem informațional sau sistem informatic, cu referire la utilizarea calculatoarelor în acest scop. Cum sistemul informațional cuprinde și sistemul informatic, folosirea primei forme ar fi mai inspirată, mai ales în condițiile din țara noastră unde, după cum se știe, informatizarea n-a atins cotele țărilor dezvoltate, iar partea de prelucrare uman are încă o pondere substanțială.

În ultimii ani, în literatura de specialitate își face apariția un nou concept- executive information system- care ar trebui să dea mult de gândit celor care au tradus management information system sub forma sistemul informatic pentru conducere, pentru că și noua apariție se referă la același lucru, numai că se referă la nivelul de vârf al ei. Procesul de conducere se realizează la cele trei nivele: operativ, tactic și strategic, deci nominalizarea unuia dintre ele constitue o condiție esențială a înțelegerii tipului de sistem informațional/ informatic la care se face referire.

În faza inițială a activităților informatizate, la nivel operațional sau de execuție, au apărut aplicațiile de prelucrare electronică a datelor (Electronic Data Processing), îndeosebi în domeniul contabilității întrucât utilizează un volum imens de date. Ulterior, sfera acestor sisteme s-a extins și asupra prelucrării tranzacțiilor, marketingului, personalului, fabricației, analizei economico-financiare, ș.a. Ele și-au făcut apariția la mijlocul anilor ‚50, având ca rol principal colectarea datelor din domeniile specificate.

Odată culese, datele au început a fi valorificate în mai multe moduri, unul dintre acestea constituindu-l onorarea cererii de informații a managerilor în calitate de utilizatori finali, făcându-și apariția „Sistemele informaționale pentru Management”. Astfel, s-a adăugat un nou rol al sistemelor informaționale, constând din furnizarea informațiilor pentru conducerea tactică, sub forma rapoartelor și a altor situații predefinite care asigurau managerilor informațiile necesare proceselor decizionale. Aceste sisteme au intrat în scenă la începutul anilor ‚60.

La începutul anilor 1970 s-a născut conceptul de „Sisteme de Suport Decizional”. Noul rol al sistemelor informaționale consta în a oferi managerilor utilizatori un sprijin ad-hoc și interactiv al proceselor lor decizionale. Acest ajutor trebuie să fie adaptat stilurilor decizionale proprii ale managerilor în măsura în care aceștia erau confruntați cu tipuri concrete de probleme din lumea reală a afacerilor.

În anii ‚80 au apărut câteva roluri noi ale sistemelor informaționale. În primul rând, dezvoltarea rapidă a puterii de prelucrare a microcalculatoarelor, a pachetelor software de aplicații și a rețelelor de telecomunicații a dat naștere fenomenului numit informatica utilizatorului final. Acum utilizatorii pot folosi propriile resurse de calcul pentru a-și îndeplini sarcinile implicate de activitatea lor, fără a mai aștepta sprijinul indirect al departamentelor informatice ale organizației. Apar astfel „Sistemele de Automatizare a Municii de Birou”, cunoscute într-o formă mai scurtă sub numele de birotică. Noile sisteme se ocupă cu tratarea comunicației umane, prezența lor fiind simțită în toate tipurile de sisteme informatice.

S-a dezvoltat mai târziu conceptul de „Sistene Informatice pentru Directorii Executivi”, care își propun mai mult decât „clasicul” tablou de bord sau arhiuzatele sisteme de raportare, despre care mulți conducători spuneau cu malițiozitate că îi adormea înainte de a apuca să le citească în întregime. Nici formele moderne de informare mult mai succintă, prin grafice, tabele, scheme nu i-au mulțumit. Veritabilii conducători, buni strategi, de multe ori sunt interesați mai întâi să știe ce fac alții, ce se întâmplă pe piața globală și apoi doresc să știe detalii despre firma lor; aici intervine analiza economico-financiară. Aceste sisteme informaționale încearcă să ofere nivelul strategic al conducerii o modalitate accesibilă de a obține informațiile critice dorite, atunci când este nevoie și „croite” în formele preferate.

Apoi, s-au înregistrat progrese importante privind dezvoltarea și aplicarea tehnicilor de inteligență artificială la sistemele informaționale de afaceri. Astfel prin mijlocul anilor ‚80, apare un nou tip de sisteme , și anume „Sistemele Expert” și alte „Sisteme bazate pe Cunoștințe”, prin care se trece la prelucrarea cunoștințelor umane.Aceste sisteme preiau, sub forme mult mai performante, o parte din activitățile surprinse prin tipurile de sisteme menționate până acum, putând juca rolul unor consultanți pentru utilizatorii lor prin oferirea de sfaturi profesionale (cu nivel ridicat de expertiză) în anumite domenii concrete.

În aceeași perioadă, și continuând în anii ‚90, a apărut un important rol nou al sistemelor informaționale și anume cel strategic, sistemele respective fiind cunoscute uneori și sub numele de „Sisteme Informatice Strategice”. În cadrul acestui concept, tehnologia informațională devine o parte integrantă a proceselor economice, a produselor și serviciilor ce ajută o organizație să câștige un avantaj competitiv pe piața globală.

În fine, dezvoltarea rapidă a Internetului, intraneturilor, extraneturilor și altor rețele globale interconectate în anii ‚90 provoacă schimbări dramatice a posibilităților sistemelor informaționale din domeniul afacerilor pe măsură ce ne îndreptăm spre mileniul următor. Astfel, interconectarea globală și a întreprinderilor revoluționează informatica utilizatorului final, cea organizațională și inter-organizațional, comunicațiile și colaborarea, sprijinind cu succes activitățile și managementul „ întreprinderilor globale”.

2.2. PARTICULARITĂȚILE SISTEMUL INFORMAȚIONAL FINANCIAR-CONTABIL

2.2.1. ORGANIZAREA PROCESUALĂ ȘI FUNCȚIUNEA

FINANCIAR- CONTABILĂ

Obiectivele întreprinderii pot fi clasificate, în funcție de sfera de cuprindere și importanță, în mai multe categorii:

obiectivele fundamentale, care reflectă principalele scopuri ale societății comerciale;

obiectivele derivate principale, care izvorăsc din cele fundamentale, la îndeplinirea lor participând un număr mare de salariați care realizează procese importante de muncă;

obiective derivate secundare, deduse din obiectivele principale dar definite mai concret și la a căror realizare sunt antrenate procese de muncă restrânse;

obiective specifice, ce exprimă lucrările și acțiunile ce pot fi utilizate pentru realizarea obiectivelor derivate

obiective individuale, care concretizează obiectivele specifice pe salariați;

Pentru transpunerea în fapt a acestor obiective se impune un ansamblu de procese și acțiuni desfășurate într-o anumită ordine, în care scop are loc organizarea de ansamblu a întreprinderii. În funcție de conținut, organizarea unei societăți comerciale îmbracă două forme principale: organizarea procesuală și organizarea structurală.

Rezultatul organizării procesuale constă în delimitarea funcțiunilor societății comerciale și a componentelor acestora, respectiv activitățile, atribuțiile și sarcinile. Acestea au un caracter dinamic, conținutul lor schimbându-se pe măsura evoluției concepțiilor de management, amplificarea dimensiunilor firmei, evoluția obiectivelor, progresul tehnic, etc. Ceea ce determină nevoia sesizării la timp a utilității încorporării de noi atribuții, sarcini, eliminării altora sau modificării raporturilor dintre ele.

Funcțiunile întreprinderii se regăsesc în toate tipurile de societăți comerciale prevăzute de legea 31/1990, diferența constând doar în proporția diferită, respectiv intensitatea în care se dezvoltă sau acționează.

Se consideră că funcțiunile de bază ale întreprinderii sunt: cercetare – dezvoltare; comercială; producție; financiar- contabilă și de personal.

Funcțiunea financiar-contabilă, reunește acele activități care asigură obținerea și folosirea de resurse financiare în vederea desfășurării activității de ansamblu a întreprinderii, înregistrarea și evidența valorică a mișcării întregului său patrimoniu. Activitățile acestei funcțiuni au un pronunțat caracter de sinteză, control și corecție, reflectând și urmărind din punct de vedere economic, toate celelalte activități ce se desfășoară în unitate (Cornescu V., 1997; Hurbean C., 2001).

În cadrul funcțiunii financiar- contabile vom distinge următoarele activități principale:

Activitatea financiară prin care se determină și se obțin resursele financiare necesare pentru a îndeplini obiectivele întreprinderii. Se deosebesc două componente: planificarea financiară și execuția financiară;

Contabilitatea- asigură înregistrarea și evidența valorică a mișcării resurselor materiale și financiare din cadrul întreprinderii;

Analiza economico-financiară care se referă la consumarea resurselor, obținerea și utilizarea rezultatelor;

Controlul financiar- reunește procesele prin care se verifică respectarea normelor legale privind existența, integritatea, utilizarea și păstrarea valorilor materiale și bănești ale firmei.

Din punct de vedere dinamic, activitățile specifice funcțiunii financiar- contabile răspund următoarelor obiective ale întreprinderii: (Cotleț D. 1998)

previzionarea resurselor necesare pentru finanțarea activelor fixe, precum și a rentabilității ce asigură formarea mijloacelor de trezorerie necesare acoperirii angajamentelor întreprinderii și posibilitățile de reînnoire, dezvoltare sau adaptare a potențialului productiv existent;

înregistrarea tuturor operațiunilor economico-financiare, pe baza documentelor justificative primare, după nomenclatura planului de conturi;

urmărirea pe plan intern a operațiunilor realizate, a rezultatelor obținute la diferite niveluri și stabilirea consecințelor, cu termeni de trezorerie efectivă și echilibre financiare fundamentale;

stabilirea periodică a rezultatelor globale obținute, a mijloacelor și resurselor disponibile, precum și a structurii financiare prin intermediul documentelor de sinteză ale contabilității ;

analiza documentelor elaborate, prin stabilirea unui sistem de indicatori care pun în evidență evoluția activității, performanțele realizate, natura și modificările structurii financiare, constatarea gradului de realizarea a previziunilor;

luarea deciziilor pentru corelarea previziunilor și pentru noile dezvoltări pe care întreprinderea trebuie să le angajeze.

2.2.2. CONȚINUTUL ȘI IMPORTANȚA SISTEMULUI INFORMATIC FINANCIAR-CONTABIL

Indiferent de cele doua concepte de organizare a contabilității, din punct de vedere structural, sistemul informatic financiar-contabil integrat se compune din următoarele subsisteme:

previziunea finanaciară, care are ca scop fundamentarea și elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli;

normarea costurilor de producție și antecalculație, care urmărește prefigurarea cu anticipație a nivelului cheltuielilor de producție și a costurilor unitare ocazionate de activitățile economice desfășurate;

contabilitatea financiară (sintetică) și de gestiune internă, care asigură evidențierea proceselor economice interne, care generează mișcarea și transformarea patrimoniului unității în raport de specificul operațiilor economice desfășurate;

analiza economico- financiară, care asigură comparabilitatea rezultatelor obținute între două perioade diferite de gestiune, cu reflectarea factorilor ce au influențat pozitiv sau negativ rezultatele activității și care au produs modificări în nivelul absolut sau relativ al indicatorilor economico-financiari;

Aceste subsisteme sunt interdependente pentru reflectarea conexiunilor de coordonare, control și reglare specifice funcției financiar- contabile a unităților economice.

În cadrul sistemului informatic financiar contabil integrat, contabilitatea financiară și de gestiune reprezintă componenta centrală a sistemului, deoarece asigură conducerea și controlul tuturor proceselor economice, generatoare de informații pentru toate celelalte componente ale sistemului informatic, cât și pentru conducerea unității economice, inclusiv pentru legăturile informaționale cu exteriorul (cum ar fi Ministerul Finanțelor, alte regii sau societăți comerciale).

Complexitatea sistemului informatic financiar-contabil este determinată în principal de particularitățile și conexiunile exhaustive specifice activității de contabilitate , elemente ce impun definirea distinctă a sistemului informatic contabil integrat.

Sistemul informatic contabil integrat ocupă o poziție centrală în cadrul sistemului informatic al unității economice prin faptul că oferă informații tuturor structurilor funcționale și urmărește realizarea programelor de dezvoltare economico-socială a unității economice.

Sistemul informatic financiar-contabil permite administratorilor și utilizatorilor externi de informații contabile să obțină o imagine asupra întregii activități economice, deoarece leagă celelalte subsiteme informaționale specifice funcțiilor de cercetare-dezvoltare, producție, comercial și resurse umane.

Sistemul informatic financiar-contabil poate fi considerat un instrument pentru satisfacerea cerințelor utilizatorilor în luarea celor mai bune decizii și care să conducă la cea mai bună soluție în alocarea resurselor.

Sistemul informatic financiar-contabil are ca obiectiv obținerea documentelor de sinteză, care să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatului, în scopul furnizării de informații utile întregului ansamblu de utilizatori. În Standardele de Contabilitate Internațională (IASC) ,” Obiectivul documentelor contabile de sinteză ale unei întreprinderi este de a furniza informații privind situația financiară, performanțele și evoluția situației financiare, care să fie utilă unei game largi de utilizatori atunci când aceștia iau decizii economice”.(Nicolescu O.,2001)

Cadrul conceptual al IASC, privitor la utilizatori, prezintă șapte categorii distincte: investitorii, salariații, creditorii, furnizorii și alți creditori, clienții, organismele guvernamentale și administrațiile, publicul, dintre care clienții și furnizorii sunt interesați de informații mai detaliate legate de continuitatea activității și chiar de informații oferite de contabilitatea de gestiune.

În definirea obiectivului sistemului informatic financiar-contabil se vor determina caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească informațiile contabile, care sunt strâns legate de conceptul de imagine fidelă.

La analiza caracteristicilor informațiilor și implicit a calității lor se are în vedere: dimensiunea temporală, conținutul și forma.

Dimensiunea temporală, presupune ca o informație să fie obținută la momentul potrivit, la anumite intervale stabilite și să reflecte realitatea din momentul utilizării sale. Cu alte cuvinte, o informație trebuie să fie oportună, fecventă și actuală.

Conținutul, considerat cea mai importantă dimensiune a informației, presupune exactitate, să răspundă unei nevoi specifice a utilizatorului și să fie completă. Exhaustivitatea este la fel de importantă ca și conciziunea informației, în sensul furnizării utilizatorului numai a informațiilor de care are nevoie, fără a-l sufoca cu informații suplimentare care-l fac incapabil să deceleze ce îi este necesar.

Forma definește modalitatea de prezentare a informației, care trebuie să fie atrăgătoare, ușor de utilizat și de înțeles. Din acest punct de vedere, informațiile trebuie să fie clare, precise, ordonate, prezentate într-o modalitate adecvată (text, grafice, scheme) și pe un suport accesibil.

Satisfacerea cerințelor pentru diverse categorii de utilizatori, concomitent cu creșterea gradului de cuprindere a caracteristicilor în informația contabilă și diminuarea stărilor conflictuale între acestea, pot fi realizate printr-o bună integrare a sistemului informatic financiar-contabil în sistemul informațional total al întreprinderii.

Sistemul informatic financiar-contabil oferă contabilității posibilitatea de a beneficia de avantajele utilizării tehnologiilor informaționale, în vederea ameliorării caracteristicilor informației contabile sub cele trei aspecte: dimensiunea temporală, conținut și formă. Mai mult se vorbește tot mai des despre integrarea celor două circuite contabile, financiar și de gestiune, prin adoptarea unui sistem contabil care devine posibil în condițiile noilor tehnologii informaționale.

2.2.3. SELECȚIONAREA PRODUSELOR INFORMATICE FINANCIAR-CONTABILE

Necesitatea unei contabilități și a unei aprecieri a informațiilor contabile computerizate, este recunoscută unanim la ora actuală, dar o problemă deosebit de importantă vizează modul în care viitorul utilizator își fundamentează opțiunea pentru o anumită soluție informatică.

Opțiunea pentru un anumit produs informatic trebuie făcută plecând de la particularitățile activității desfășurate de agentul economic și volumul acesteia, care determină particularități specifice la nivelul reflectării contabile.

Agenții economici mari vor opta pentru produse software la comandă, proiectate și realizate (intern sau de către firmele specializate) în funcție de particularitățile concrete ale activității.

Un alt aspect specific agenților economici mari vizează o anumită strategie informațională bazată pe informatizarea tuturor funcțiilor întreprinderii, în condițiile realizării unei integrări a sistemelor informatice exploatate.

Agenții economici mici și mijlocii vor opta pentru un produs informatic la cheie. Această opțiune este justificată, deoarece produsele oferite de firmele specializate prezintă multe avantaje:

acoperă integral segmentul contabilității financiare și cerințele contabilității de gestiune;

sunt produse testate și verificate și pot fi implementate imediat de către utilizator;

pot fi adaptate la particularitățile specifice utilizatorului, pot fi personalizate;

sunt mult mai ieftine decât un produs la comandă;

Criteriile după care se vor aprecia produsele informatice vor viza aspecte suplimentare cu privire la posibilitatea definirii și gestionării concomitente a mai multor societăți utilizând același pachet de programe, posibilitatea opțiunii pentru versiuni monopost sau rețea locală de calculatoare.

Sistemul informatic financiar-contabil trebuie să asigure mijloace de protecție deosebite, care să vizeze atât produsul în sine, cât și activitățile de prelucrare realizate prin intermediul său. Acest aspect presupune definirea unor drepturi pentru utilizatori, cum ar fi dreptul de a prelua și de a introduce datele din documentele primare în baza de date, dreptul de a modifica date din entitatea „conturi” etc.

Produsele informatice trebuie să fie deschise, adică să permită modificări viitoare pentru acoperirea unor cerințe informaționale. Această necesitate generează o problemă deosebit de importantă și anume” cine va realiza aceste dezvoltări?”. În majoritatea cazurilor, se apreciază că realizarea dezvoltărilor trebuie făcută de către firma producătoare.

Modalitatea de lucru oferită de pachetul de programe trebuie să fie deosebit de prietenoasă, ușor de înțeles și de utilizat chiar și de neinformaticieni. Acest lucru poate fi realizat prin oferirea unor meniuri de lucru derulante sau prin proiectarea unor ecrane ușor de selectat și exploatat. Se consideră utilă dezvoltarea acestor produse în sensul realizării unor module de asistare a deciziei și de sisteme expert.

În mod normal, orice produs, inclusiv cel informatic, trebuie să se alinieze la anumite standarde. La ora actuală, în țara noastră nu sunt precizate standardele specifice pentru auditul sistemelor informatice și în mod special al celor dedicate activității financiar-contabile. În acest sens, este necesar ca în viitorul apropiat organele competente să definească aceste standarde, pasul urmtor fiind acela de verificare a produselor la cheie oferite pe piață în raport cu standardele internaționale.

2.3. TEHNOLOGIA INFORMAȚIONALĂ ȘI IMPACTUL EI ASUPRA MANAGEMENTULUI FINANCIAR

2.3.1. TENDINȚELE ACTUALE ALE TEHNOLOGIEI INFORMAȚIONALE

S-a dovedit că tehnologia informațională și aplicațiile acesteia au devenit indispensabile în activitatea de zi cu zi a organizațiilor. Schimbările rapide care au loc în mediul afacerilor, a transformat sistemele informaționale și tehnologia informațională în componente vitale pentru sprijinirea unei întreprinderi pentru atingerea scopurilor propuse. Tehnologia informațională a devenit astfel de neînlocuit în câteva direcții strategice pe care firmele și le-au stabilit pentru a face față cu bine schimbării. Dinte aceste direcții, vom enumera câteva care sunt considerate mai importante: interconectarea calculatoarelor, interconectarea întreprinderilor, globalizarea, reproiectarea activităților firmei și utilizarea tehnologiei informaționale pentru obținerea unui avantaj concurențial (O’ Brien J.A.,1999; Hurbean C., 2001).

Preocupările legate de efectele tehnologiei asupra oamenilor, organizațiilor și societății nu sunt de dată recentă. Încă de acum 120 de ani, au fost exprimate de către clasa intelectuală britanică, argumente filozofice privind efectele revoluției industriale asupra societății. Deși, părerile cu privire la efectele tehnologiei informaționale sunt împărțite, societatea noastră nu a respins evoluția tehnologică, ci din contră recunoaștem calculatoarele și tehnologia ca esențiale pentru menținerea și sprijinirea societății umane.

La ora actuală ne aflăm într-o relație de simbioză cu tehnologia, deci trebuie să fim conștienți de efectele benefice ale acesteia asupra noastră, a organizațiilor și societății în general.

Sistemele informaționale pot fi benefice organizațiilor în mai multe feluri, dintre care: obținerea unui avantaj față de competitori, realizarea unor venituri mai mari, creșterea profitului, sporirea productivității, reducerea costurilor, îmbunătățirea calității produselor, rezolvarea de probleme complexe în beneficiul angajaților și partenerilor.

Avantajele tehnologiei informaționale în orice domeniu de activitate au fost în mod repetat demonstrate, astfel încât problema unor efecte negative se pune foarte rar.

În urma utilizării tehnologiei informaționale în cadrul organizațiilor apar anumite schimbări care se produc relativ la:

Structura organizațională, impactul principal reprezentându-l aplatizarea ierarhiilor organizaționale;

Flexibilitatea organizațională, o organizație flexibilă are capacitatea de a se adapta mult mai repede noilor condiții ale mediului de afaceri, iar TI determină scurtarea timpului de realizarea a anumitor activități, sporește capacitatea de a prelucra informațiile, etc.

Centralizarea autorității;

Puterea și statutul angajaților – are loc o redistribuire a puterii în multe organizații, astfel încât managerii și angajații ce controlează domeniul TI sunt susceptibili de a dobândi putere în detrimentul celorlalți;

Atribuțiile postului;

Ascensiunea profesională a angajaților;

Schimbări în activitatea de supervizare;

Cel mai important impact al tehnologiei informaționale este legat de utilizarea TI pentru crearea de noi tipuri de organizații, numite organizații de formă tehnologică.

2.3.2 SISTEMELE INFORMATICE ÎN SPRIJINUL ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară este o componentă a mangementului financiar, aceea care confirmă finalitatea acestuia și prin care se apreciază modul de administrare a resurselor și rentabilitatea firmei. Pe concluziile analizei financiare se bazează strategia întreprinderii și se motivează comportamentul agenților externi (furnizori, clienți, investitori, concurenți, etc), analiza financiară trebuie să evidențieze printre altele, rezervele nevalorificate ale profitabilității, lichidității, solvabilității, aprecierea stării de faliment a firmei, obiectivul principal al acesteia fiind acela de a ajuta managerii în aprecierea și controlarea performanțelor, precum și a vulnerabilității afacerii, din perspectiva stării financiare a organizației.

Sistemele informatice vin în ajutorul analiștilor financiari și astfel a managerilor, pentru a le ușura și îmbunătăți modul de desfășurare a activităților specifice. Vom enumera cîteva exemple ale acestui sprijin la nivelul activităților financiare din cadrul funcțiunii financiar- contabile. Suportul informatic pentru luarea deciziilor este diferit în funcție de activitățile concrete implicate de funcția financiară a unei organizații.

Astfel vom avea următoarele optiuni.

2.3.2.1 SISTEMELE DE SUPORT DECIZIONAL ÎN ACTIVITĂȚILE FINANCIARE ALE FIRMEI

După Keen și Scott-Morton, sistemele de suport decizional combină sursele intelectuale ale indivizilor cu posibilitățile oferite de calculator în vederea îmbunătățirii calității deciziilor, fiind sisteme computerizate de sprijin pentru cei care iau decizii manageriale, având de a face cu probleme semistructurate (trezorerie, comercializare, obligațiuni) (Keen, PGW.,1978). SSD definesc un set de proceduri computerizate de prelucrare a datelor, bazate pe un model, și menite să fie un asistent al decidenților, să le extindă posibilitățile, dar nu să le înlocuiască judecata. Sunt orientate pe decizii unde este necesar raționamentul sau decizii care nu pot fi complect sprijinite de un algoritm.

Managementul financiar utilizează diferite tipuri de modele în cadrul activității sale și care sunt susceptibile să contribuie la evaluarea informației.

Instrumentele utilizate pentru realizarea calculelor necesare unei analize financiare sunt programele de calcul tabelar (spreadsheet), precum Lotus 1-2-3, Microsoft Excel.

Principala caracteristică a unui spreadsheet rezidă în faptul că oferă structura tabulară proprie modelelor de planificare și că în aceste tabel fiecare celulă conține relațiile și formulele matematice ce duc la calcului valorii ei. Facilitatea recalculătii imediate a valorilor din celule asigură obținerea imediată a rezultatelor.

Majoritatea programelor de calcul tabelar au posibilitatea să calculeze rații financiare și să utilizeze diferite categorii de funcții specializate: matematice logice și financiare. O trăsătură comună este legarea modelelor de pe foi de lucru separate astfel încât cifrele de pe o foaie să intervină în calculul alteia.

Deoarece pachetele de calcul tabelar prezintă utilizatorului informația în rânduri și coloane, acestea pot fi lesne folosite pentru realizarea de situații privind profitul și pierderile, balanțe de verificare, bilanțuri și diverse alte rapoarte. Totodată aceste programe oferă facilități puternice de prezentare a informației sub forma graficelor și diagramelor de cele mai felurite tipuri pentru a reda mai sugestiv evoluția diverșilor indicatori.

Milioane de utilizatori din lumea întreagă au descoperit în programele de calcul tabelar un instrument valoros în analiza economică și în sprijinirea deciziilor, având aplicabilitate pentru probleme ce implică comparații, proiecții sau evaluarea de alternative.

2.3.2.2 SISTEME INFORMATICE FINANCIARE

După exemplificările efectuate cu ajutorul programelor de calcul tabelar, este necesar să ne reamintim faptul că, în lumea reală a organizațiilor, nu operează tipuri pure de Sisteme de Suport Decizional (SSD), Sisteme Informaționale pentru Management (SIM), Sisteme de Prelucrare a Tranzacțiilor (SPT),etc, ci sistemele informaționale existente reprezintă combinații ale acestora. Întreprinderile folosesc pe scară din ce în ce mai largă sisteme informatice integrate (ERP), care acoperă toate funcțiunile de bază ale întreprinderii. Acestea din urmă sunt compuse de fapt din sisteme informatice orientate pe funcțiuni ale firmei și integrate într-un tot unitar care gestionează toate activitățile unei firme.

Sistemele informatice care vizează automatizarea activităților specifice funcției financiare și care reunesc caracteristicile mai multor tipuri de sisteme sunt SPT, SIM, SSD.

Unul dintre cele mai vechi și mai utilizate sisteme informaționale sunt sistemele informatice contabile. Acestea păstrează evidența activităților desfășurate de firmă si a altor evenimente economice, furnizând informațiile necesare evoluției întreprinderii precum și informațiile de control ale acestei evoluții.

Aceste sisteme îmbină reflectarea prezentă a faptelor cu realizarea de previziuni ale condițiilor viitoare, precum bugetele financiare sau diverse rapoarte privind starea financiară proiectată.

Sistemele informatice contabile oferă informațiile de sinteză care redau imaginea fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului, care reprezintă punctul de plecare în realizarea analizei financiare.

ERP-URILE ȘI OFERTA ACESTOR PRODUSE PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ

Sistemele informaționale pot fi grupate după funcțiunile întreprinderii. Totodată, în lumea reală, sistemele informaționale sunt, de regulă combinații integrate ale sistemelor informaționale economice pentru o anumită funcțiune a organizației. Plecând de la această idee, în ultimii ani s-a impus în domeniul informaticii economice conceptul de sistem de gestionare a resurselor întreprinderii. Aceste sisteme sunt cunoscute în literatura de limbă franceză sub numele de Progiciels de Gestion Integres sau Enterprise Resource Planning (ERP), în cea anglo-saxonă. Această noțiune o vom utiliza și noi, deoarece este folosită pe scară largă și la noi în țară.

ERP reprezintă de fapt, sisteme informatice integrate, altfel spus, sisteme informatice „multifuncționale”, în sensul că ele depășesc granițele funcțiunilor tradiționale ale întreprinderii, în vederea reproiectării și îmbunătățirii proceselor vitale ale firmei. Aceste sisteme sunt destinate sprijinirii proceselor fundamentale din întreprindere precum cercetarea-dezvoltarea, producția, distribuția, gestiunea comenzilor, relațiile cu clienții, vânzările, logistica, activitatea financiar-contabilă. Practic ele urmăresc integrarea producției cu celelalte compartimente funcționale ale întreprinderii- în cadrul cărora deosebit de importantă este funcțiunea financiar-contabilă, fără de care suportul decizional ar fi total necorespunzător. (Hurbean,C. P.115)

ERP nu sunt orientate cu precădere pe satisfacerea cerințelor de prelucrare a informațiilor necesare pe funcțiuni, ci vizează interdependențele dintre acestea, ansamblul operațiilor și proceselor întreprinderii. Sistemele ERP sunt alcătuite din module cu funcționalitate distinctă, dar în același timp se află în legătură directă unele cu altele.

În practică, specialiștii consideră că un software de gestiune este de categoria ERP dacă cel puțin două din aceste funcțiuni sunt integrate în cadrul sistemului informatic.

Mai există și alte avataje asigurate de sistemele ERP, cum ar fi: partajarea informațiilor, dialogul coerent, transparența totală, eliminarea risipei datorată neînțelegerilor sau proastei percepții a celorlalte funcțiuni și ameliorarea globală a productivității.

Astfel, aplicațiile ERP sunt privite ca o utilizare strategică a tehnologiei informaționale pentu partajarea resurselor de informații, îmbunătățirea eficienței și eficacității întregii activități, sprijinind astfel întreprinderile să-și atingă obiectivele strategice.

După unii autori „ERP este considerată expresia cea mai fidelă a interdependenței dintre economic și tehnologia informațională.” (Fotache D., Fînaru L.,2002)

Pe plan mondial, în domeniul acestor sisteme de gestiune a afacerilor, tendința este de a implementa aplicații standard și nu de a dezvolta aplicații de o asemenea anvergură în cadrul fiecărei companii. În continuare vom prezenta câteva avantaje, care sunt în favoarea unei asemenea abordări:

costurile de dezvoltare sunt reduse la minim;

aplicația standard este rezultatul modificărilor și îmbunătățirilor continue, ca răspuns la feed-back-ul generat de implementarea și utilizarea ei către un mare număr de organizații, fapt de pe urma căruia beneficiază noile firme;

cei care utilizează aplicația se vor concentra asupra activității lor și nu asupra aspectelor legate de informatică;

o aplicație standard este disponibilă imediat, implementarea ei putând dura până la un an și nu câțiva ani;

O aplicație standard de gestiune integrată a resurselor întreprinderii, trebuie să aibă următoarele caracteristici:

să fie suficient de flexibilă în ceea ce privește modificările;

să fie ușor de învățat și utilizat;

să permită accesul rapid la informații de la distanță;

să ofere nivele multiple de securitate;

să fie ușor de implementat;

să reprezinte nivelul la zi al tehnicii pe plan mondial din punct de vedere tehnologic;

să fie însoțită de un set de servicii profesionale de consultanță;

În cazul aplicațiilor standard de gestiune a resurselor întreprinderii, dacă realizăm o analiză a pieței, fiecare dintre aceste produse are un segment țintă de piață, anumiți clienți cărora le dezvoltă cerințele și această segmentare ar trebui să ducă la mai puțină intersecție și competiție directă pe piață.

În continuare, ne propunem să enumerăm câteva companii și să prezentăm pe scurt o companie și produsul ERP reprezentativ oferit de acesta, mai ale în domeniul analizei financiare.

Oracle România – Oracle Application 11

Compania americană Oracle cu operațiuni desfățurate în peste 45 de țări, este numărul unu pe plan modial în domeniul bazelor de date și numărul doi pe piața ERP. Firma Oracle este promotoarea sloganului „e-business or out of business” adică firmele trebuie să privească cu seriozitate tehnologiile Internetului și afacerile electronice dacă doresc să prospere și să supraviețuiască în viitor pe piață.

Oracle Applications, versiunea 11, este cea mai completă suită integrată de module software pentru producție, aprovizionare desfacere, resurse umane, gestiune financiară (Financials), proiecte și interfață cu clienții, care oferă posibilitatea automatizării întregii activități, a companiei , beneficiind de toate facilitățile oferite de internet și de accesul global la informație.

Vom enumera componentele de bază ale modulului Oracle Financials, și le vom explica pe cele care ne interesează mai mult:

Financial Planning- Planificare financiară

Financial Analysis and Consolidation- Analiza și consolidarea financiară. Analizele financiare necesită informații nu numai pentru conducerea executivă, ci și pentru alte grupuri de persoane care doresc să ia cele mai bune decizii pentru desfășurarea activităților curente. Sunt oferite ca atare, persoanelor interesate și autorizate, datele necesare analizelor la momentul oportun. Rezultatele căutărilor sunt generate în câteva secunde, analizele fiind efectuate automat, indiferent de gradul lor de complexitate, datorită instrumentelor de prelucrare analitică în timp real (OLAP) ce sprijină analizele multidimensionale.

Expenditure Management – Administrarea cheltuielilor

Billing and Cash Collection- Colectarea chitanțelor și ordinelor de plată

Cash Management- Gestiunea trezoreriei

Putem spune, că aplicația Oracle Financials acoperă aproape întreaga gamă de activități desfășurate în cadru funcțiunii financiare a unei organizații, fiind bine integrată cu celelalte module, rapid inplementabilă, adaptabilă la schimbări și lipsită de riscuri.

Baan România cu Baan ERP

Soluția Baan ERP integrează 10 module, fiind utilizată în următoarele domenii: industria automobilelor, electronică, aeronautică, apărare, construcții de mașini, etc. Modulele de bază sunt următoarele: Manufacturing și/sau Baan Process pentru producție; Distribution pentru activitatea comercială; Project pentru proiectele mari sau investiții; Financials; Transportation pentru activitatea de transport.

Romsys – Emsys

Compania Romsys SA a fost creată în 1993 și a devenit în prezent unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții informatice din România, folosite în principal în următoarele sectoare: financiar – bancar, asistență medicală și guvernamental.

Crescendo- MFG/PRO

Firma Crescendo Internațional este partenera din România a firmei americane QAD Inc., care activează în domeniul informaticii de gestiune încă din 1979. Aplicația creată de această firmă se adresează societăților comerciale care fac comerț și/ sau producție.

Exact Software România- Exact Globe

Firma Exact Software România este divizia locală a grupului multinațional Exact Software, înființat în Olanda în anul 1984. Gama de produse Exact Glob for Windows conține 32 de module integrate, împărțite în 7 categorii importante:contabilitate, gestiune stocuri și vânzări, administrare prestări servicii, administrare proiecte, producție, administrare contracte, rapoarte manageriale.

Wizrom Software – WizCount 2000

Firma Wizrom este reprezentanța în România a firmei israeliene WizSoft Ltd. Wizcount 2000 este un program de concepție nouă care folosește ca motor de baze de date tehnologia Oracle, integrând toate activitățile unei firme, de la contabilitatea de gestiune și până la producție, vânzări și aprovizionare, asigurând managementul tuturor resurselor întreprinderii

În concluzie , în țara noastră, la ora actuală sectorul software-ului ERP se axează în principal pe soluții și aplicații bazate pe tehnologiile occidentale. Observăm că majoritatea sistemelor ERP sunt realizate în afara României. Ele sunt traduse în limba română, adaptate legislației, sistemului de taxe și impozite, precum și normelor contabile din România, fiind promovate pe piața locală și implementate de către următoarele genuri de firme: reprezentanțe ale firmelor producătoare de nivel 1 ( SAP, Oracle); divizii locale ale unor grupuri internaționale (Exact, Scala); filiale ale unor firme străine, firme mixte care fac parte din grupuri internaționale; firme românești, partenere cu o companie străină (de exemplu, Crescendo cu QAD).

Soluțiile ERP prezentate se adresează în marea lor majoritate firmelor străine de mărime medie și mare, având în consecință și un preț prohibitiv pentru firmele mici și mijlocii, cu posibilități financiare reduse.

Din punctul de vedere al funcțiunii financiare, dată fiind relația de simbioză între operațiile contabile și cele financiare, majoritatea aplicațiilor ERP prezentate includ o componentă financia-contabilă, doar la câteva dintre acestea componenta financiară fiind de sine stătătoare.

Dacă organizația are: probleme de eficiență a proceselor, probleme de implicare din partea conducerii la vârf, nevoie de o strategie solidă, resurse financiare, tehnologice și umane, …atunci implementarea ERP este oportună și poate fi o reușită.

Totuși concluzia este/și nu este valabilă pentru România. ERP nu poate avea succes în condițiile veșnicului blocaj economico-financiar românesc. De aceea foarte multe oferte au fost adaptate, rezultatul însemnând de fapt pierderea unor caracteristici cotate ca esențiale ERP și realizarea de fapt a unor sisteme informatice financiar-contabile mai sofisticate.

CAPITOLUL III

MODEL DE SISTEM INFORMATIC PENTRU ARGUMENTAREA DECIZIEI FINANCIARE IN CADRUL FIRMEI

În realizarea aplicației, am optat pentru utilizarea unui program de calcul tabelar, acesta constituind un instrument de lucru cu numeroase atuuri, fiind în primul rând ușor de învățat, chiar și de către managerii neprofesioniști în domeniul tehnicii de calcul. Pe de altă parte, la baza alegerii făcute a stat și posibilitatea programelor de calcul tabelar de a genera sisteme de suport decizional utile în activitatea de management financiar și, în același timp, ușor de utilizat.

Aplicația de analiză financiară urmărește stabilirea performanțelor întreprinderii, a punctelor tari și a punctelor slabe ale managementului financiar, prin intermediul unui sistem de indicatori. Totodată am ales acest gen de aplicație, deoarece pe piața aplicațiilor de informatică economică din România, în ciuda ofertei bogate din categoria ERP ce include module financiare, mai puțin de jumătate din acestea dispun de un modul de analiză financiară. Iar pe de altă parte aceste module sunt incluse în aplicații de nivel 1 în domeniul ERP (exemplu Oracle), care se adresează în general organizațiilor mari, și au un preț prohibitiv pentru celelalte firme.

Astfel, acest model de analiză financiară are la bază construirea , compararea și evaluarea unor indicatori financiari care se calculează ca raporturi , fie pe baza situațiilor de sinteză contabilă, fie pe baza altor evidențe cu caracter operativ sau statistic. Calcului indicatorilor sub formă de raporturi face mai ușoară compararea performanțelor firmei cu performanțele anterioare, precum și cu performanțele altor firme din ramura de activitate.

3.1 PREZENTAREA APLICAȚIEI

3.1.1 SCOPUL, FACILITAȚILE ȘI MENIUL APLICAȚIEI

Aplicația „Analiza_financiară” se adresează managerilor de nivel înalt și analiștilor din compartimentul financiar contabil, aceștia fiind utilizatorii direcți ai aplicației.

Aplicația de analiză financiară se poate utiliza atât în societățile comerciale mari cât și în cele mici și mijlocii și oferă managerilor obținerea de informații despre situația financiară a întreprinderii.

Datele exemplificate în cadrul aplicației sunt obținute de la o societate reală, care activează în ramura industriei alimentare.

Aplicația oferă următoarele facilități:

posibilitatea introducerii, actualizării și vizualizării datelor din bilanțul contabil, precum și anumitor date extrabilanțiere;

obținerea automată a următoarelor a următoarelor seturi de indicatori:

indicatorii structurii financiare

indicatorii echilibrului financiar

indicatorii capacității de finanțare

indicatorii gestiunii resurselor

indicatori de randament

indicatori de profitabilitate

indicatori de risc

indicatorii solvabilității și lichidității;

reprezentarea grafică a indicatorilor din categoriile sus-menționate, facilitându-se astfel vizualizarea valorilor și evoluțiilor acestora, compararea cu indicatorii anilor precedenți;

evaluarea riscului de faliment prin metoda scorului( modelul Altman);

obținerea unei sinteze a performanțelor financiare ale firmei;

interpretarea valorilor și a evoluției unor indicatori relevanți pentru analiza stării financiare a firmei;

prezentarea punctelor forte și a punctelor slabe ale firmei;

furnizarea unui set de recomandări în vederea îmbunătățirii performanțelor financiare ale firmei;

listarea la imprimantă a datelor inițiale, a indicatorilor, a graficelor, și a celorlalte informații furnizate de aplicație;

Aplicația am distribuit-o pe mai multe foi de calcul în cadrul fișierului analiza_financiara.xls, toate componentele acesteia (foi de calcul, macrouri, meniuri) fiind de fapt grupate într-un proiect VBA (Visual Basic for Applications- facilitate a programului de calcul tabelar Microsoft Excel destinată automatizării operațiilor utilizatorului). Componentele acestui proiect sunt parțial prezentate în Fig. 3.1

Bara de meniuri a aplicației conține următoarele posibilități:

Introducere date

Indicatori

Riscul de faliment

Diagnostic financiar

Listare

Help

Ieșire

Fig. 3.2 Bara de meniuri a aplicației

3.1.2 SUBMENIUL „INTRODUCERE DATE”

Submeniul „Introducere date” permite introducerea, ștergerea adăugarea și vizualizarea datelor, în bilanțul contabil, bilanțul financiar, bilanțul funcțional, anexele la bilanț și a altor date necesare pentru analiză. La selectarea acestei opțiuni apare meniul vertical:

Bilanț contabil

Activ

Active imobilizate

Active circulante

Conturi de regularizare și prime pivind rambursarea obligațiunilor

Pasiv

Capitaluri proprii

Datorii, provizioane și conturi de regularizare

Contul de profit și pierdere

Activitatea de exploatare

Activitatea financiară și execpțională

Repartizarea profitului

Situația stocurilor și a producției în curs de execuție

Situația creanțelor și datoriilor

Creanțe

Datorii

Situația activelor imobilizate

Valori brute

Amortizări

Bilanț financiar și funcțional

Bilanțul financiar

Bilanțul funcțional

Opțiunea „Active imobilizate” deschide o fereastră în care avem posibilitatea de a introduce și a modifica datele din bilanțul contabil, pe o perioadă de cinci ani. Macheta de culegere a datelor este prezentată mai jos.

Celelate machete de culegere a datelor sunt asemănătoare cu cea prezentată mai jos, diferite fiind doar datele care se introduc.

Perioada luată în calcul în cadrul aplicației este de 5 ani , între 1997 și 2001. Am considerat că utilizatorul trebuie să aibă posibilitatea de a modifica anii considerați inițial, putând de asemenea să restrângă perioada analizată la o perioadă mai mică de 5 ani, introducând datele de intrare doar pe coloanele corespunzătoare anilor analizați.

Butoanele din fereastră au următoarele funcții:

– „Salvare date curente”, permite salvarea datelor în bilanț;

– „Refresh” permite ștergerea datelor din macheta, pentru a se putea introduce datele pe anul următor;

– „Ieșire cu continuare introducere date”, va permite introducerea datelor prin apelarea în ordine succesivă a machetelor ;

– „Ieșire”, va închide macheta de culegere a datelor, rămânând deschisă fereastra cu interfața programului;

SUBMENIUL „INDICATORI”

Opțiunile acestui submeniu permit calcul și studiul comparativ al indicatorilor financiari și compararea lor cu anii precedenți. Indicatorii calculați sunt cuprinși în 6 foi de calcul (structura financiară, echilibrul financiar, gestiunea resurselor, randamentul, riscul și bonitatea financiară), al căror conținut va fi prezentat în cele ce urmează.

În tabelul următor am inclus principalele grupe de indicatori folosiți în aplicație:

Tabelul 3.1.3

Submeniul ”Indicatori” oferă posibilitatea obținerii pentru fiecare grupă de indicatori, atât a calorii calculate , cât și a reprezentării grafice, ce oferă o imagine mai sugestivă a evoluției în timp a acestora. Pentru exemplificare , în figura 3.1.3 este prezentată o omagine parțială a ecranului aplicației, în urma opțiunii „Structura financiară”.

Fig. 3.1.3.1 Rezultatul selectării opțiunii „Indicatori”

Modul de calcul al indicatorilor este tratat în primul capitol al acestei lucrări, iar formula de calcul a indicatorilor este prezentată și în tabelele care conțin indicatorii calculați. Subliniez faptul că, utilizatorul nu poate să modifice formulele de calcul ale indicatorilor (celulele care le includ fiind protejate la scriere pentru a preîntâmpina eventualele ștergeri accidentale).

Dacă utilizatorul va alege opțiunea „Valori” din meniu atunci va fi activată foaia de calcul ce conține indicatorii structurii activului.

Fig.3.1.3.2 Rezultatul selectării opțiunii „Valori” pentru grupa de indicatori ai Structurii activului

Dacă utilizatorul va opta pentru reprezentarea grafică a valorilor indicatorilor, el o va putea vizualiza sub forma unei histograme, selectate și afișate în cele ce urmează.

Fig.3.1.3.3. Rezultatul selectarii „Grafice” a grupei de indicatori „Structura activului”

SUBMENIUL „RISCUL DE FALIMENT”

Practica economică a arătat că măsurarea riscului de faliment este o etapă care nu poate fi omisă atunci când se fac estimări privind situația financiară a întreprinderii. Metodologiile tradiționale de evaluare a riscului de faliment se bazează pe utilizarea unor indicatori financiari sub forma ratelor și permit evidențierea performanțelor trecute ale firmei, oferind însă puține informații despre viitorul acesteia. În dorința identificării unor posibilități de previzionare a riscului de faliment, în literatura de specialitate au fost elaborate o seamă de modele bazate pe această metodă, printre cele mai cunoscute fiind modelul Altman, modelul Canon și Hoder, etc. Eu am utilizat în cadrul aplicației pentru evaluarea riscului de faliment, modelul Altman.

Opțiunea „Riscul de faliment” va deschide un alt submeniu care conține oțiunea „Modelul Altman”. Apelâd-o va apare următoarea figură:

Fig.3.1.4 Rezultatul selectării opțiunii „Model Altman”

SUBMENIUL „DIAGNOSTIC FINANCIAR”

Acest submeniu conține trei opțiuni pe care le vom descrie în continuare:

Opțiunea „Sinteza performanțelor”

Această opțiune servește la afișarea machetei „Stabilirea utilităților”(o imagine este prezentată în figura 3.1.5.1) prin intermediul căreia se pot atribui niste valori, câmpurilor „evoluție” și „stare” din cadru foii de calcul „Profilograma” (o imagine parțială este prezentată în tabelul 3.1.5.1

Figura 3.1.5.1 Rezultatul selectării opțiunii „Sinteza performanțelor”

În cadrul acesteia, pentru formularea unei aprecieri privind starea financiară generală a firmei analizate, am utilizat o sinteza a diagnosticelor parțiale întru-un diagnostic financiar global.

Tabelul 3.1.5.1

Pentru acordarea unei note finale , aplicația parcurge mai multe etape, și anume:

stabilirea valorii asiguratorii, pentru indicatorii la care acestea se preteaza

Menționăm faptul că aceste valori diferă de la o ramură de activitate la alta , astfel încât îi revine utilizatorului aplicației, în funcției de specificul firmei, să introducă nivelurile asiguratorii corespunzătoare.

Aprecierea stării indicatorilor

În cadrul acestei etape în urma studierii valorilor luate de indicatorii calculați, utilizatorul va introduce în coloana respectivă una din următoarele valori, în funcție de starea indicatorului respectiv:

fb- stare foarte bună

b- bună

m- stare medie

s- stare slabă

fs- stare foarte slabă

identificarea tendinței în evoluția indicatorilor

În urma observării evoluției valorilor fiecărui indicator considerat pe perioada analizată, utilizatorul completează această coloană, pentru fiecare indicator, cu una din valorile de mai jos:

ibb- îmbunătățiere bruscă

ibl- îmbunătățire lentă

m- menținere

irl- înrăutățire lentă

irb- înrăutățire bruscă

completarea utilităților indicatorilor

În funcție de perechea de valori (stare, evoluție) aplicația va atribui automat fiecărui indicator o utilitate, pe baza matricei utilităților din foaia de calcul „Diagnostic” conform tabelului 3.1.5.2. Formula de calcul a utilității totale este stabilită prin program ca o medie aritmetică simplă.

Tabelul 3.1.5.2

Stabilirea notei finale a stării financiare generale medii a întreprinderii

În acest moment, pe baza valorilor exitente în foaia de calcul, aplicația este în măsură să furnizeze o notă a stării financiare, calculată ca o medie ponderată cu ajutorul utilităților și coeficienților de importanță atribuiți fiecărei grupe de indicatori.(conform tabelului 3.1.5.3)

Tabelul 3.1.5.3

Opțiunea „Interpretare”

Prin activarea acesteia, pornind de la valorile cuprinse în foaia de calcul „Profilograma” care cuprinde sinteza performanțelor financiare ale firmei, aplicația permite identificarea punctelor slabe și a punctelor forte ale situației financiare a întreprinderii studiate.

O mostră din interpretarea corespunzătoare datelor existente în cadrul aplicației este prezentat]ă în tabelul 3.1.5.4

Opțiunea „Recomandări”

Prin intermediul acestei ultime opțiuni a submeniului „Diagnostic financiar”, pe baza sintezei performanțelor financiare, și a punctelor tari și punctelor slabe, aplicația furnizează utilizatorului un set de recomandări predefinite, în vederea luării de măsuri pentru inhibarea acțiunii punctelor slabe.(vezi tabelul 3.1.5.5)

SUBMENIUL „AFIȘARE”

Această opțiune oferă posibilitatea tipăririi la imprimantă a următoarelor elemnte ale aplicației Analiza_financiară:

Date de intrare

Bilant contabil

Bilant financiar

Bilant functional

Indicatori

Valori

Grafic

Riscul de faliment

Modelul Altman

Diagnostic financiar

Sinteza performanțelor financiare

Interpretarea rezultatelor furnizate de aplicație

Setul de recomandări indicate

Opțiunea „Ieșire” determină părăsirea aplicației, nu înainte de a cere însă utilizatorului confirmarea salvării rezultatelor sesiunii de lucru curente.

CAPITOLUL IV

UTILIZAREA MODELULUI INFORMATIC CREAT, ÎN ANALIZAREA SITUAȚIEI FINANCIARE A FIRMEI S.C. FARES S.A.

4.1. PREZENTAREA FIRMEI SC FARES S.A.

4.1.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE

Numele firmei: Societatea Comercială Fares S.A. Orăștie

Nr. Registrul Comerțului: J20/241/1991

Cod fiscal: R2147475

Forma juridică de constituire: Societate pe acțiuni

Sediul social: Orăștie, str. Plantelor, Nr 5, jud. Hunedoara

Puncte de lucru: Depozite și vânzări: Alba, București, Cluj, Hunedoara, Petroșani, Sibiu, Tg. Mureș, Timișoara

Secții de producție: Orăștie: Diviziile Plante, Uleiuri, Băuturi și Tipografie

Tipul activității curente:

cultura, achiziționarea și prelucrarea plantelor medicinale, aromatice, a plantelor tehnice, cerealelor și cartofului

obținerea și prelucrarea superioară a uleiurilor alimentare

obținerea de odorante, arome și coloranți

fabricarea băuturilor alcoolice și nealcoolice

comercializarea produselor din domeniul de activitate

Natura capitalului: Român, 100% privat

Capitalul social: 5 144 200 mii lei

Asociați, acționari principali: – 90% salariați , din care:

25,1 % Darie Lucian

23,2 % Socol Liviu

10 % SIF Banat Crișana

4.1.2. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII CURENTE

Scurt istoric

Fondată în Orăștie în anul 1929, Cooperativa "Digitalis" a încurajat și dezvoltat cultivarea și selecția plantelor medicinale, ieșind pe piața de produse ieftine care satisfăceau în același timp atât cererea internă cât și solicitările la export.

În 1940 s-a construit un laborator care a reprezentat nucleul modernului laborator de cercetare existent în prezent. În acest laborator s-au preparat extractele farmaceutice și a fost testată calitatea uleiurilor și a medicamentelor .

De-a lungul anilor, calitatea produselor a adus firmei o mulțime de premii și recunoașteri la competiții internaționale.

După instalarea regimului comunist Cooperativa a fost naționalizată și a fost denumită Plafar. Începând cu 1971, firma a suportat o reală transformare și modernizare. A fost dotată cu echipamente noi pentru distilare și cu aparate de analiză cromatografică. S-a creat astfel posibilitatea de diversificare a producției de uleiuri volatile și de atingere a unei înalte calități a aromelor alimentare și a componentelor aromatice.

După Revoluția din Decembrie 1989, numele a fost schimbat în Fares S.A. Deschiderea economică creată după această dată a oferit societății oportunitatea pentru cooperare științifică și comercială cu firme străine, oportunitate care a fost exploatată fără întârziere atât în beneficiul propriu cât și al partenerilor străini.

Din 1995 societatea este privatizată prin metoda Mebo. În prezent funcționează pe 6 divizii .

Produsele societății – plante medicinale și ceaiuri volatile, arome alimentare și substanțe aromatice- sunt destinate industriei farmaceutice, industriei alimentare și a cosmeticelor, marea lor majoritate fiind obținute din materii prime naturale.

Divizia Plante a fost reamenajată pentru a asigura funcționarea acesteia conform RBPF( Reguli de bună practică la produse farmaceutice) și a încadrării în normele GMT (Good Manufacturing Practice) și a început prin a produce ceaiuri, soluții de uz intern și extern. De curând, cu dotări minime și cu o productivitate scăzută, s-a început producerea unei serii de produse farmaceutice din plante pentru care Agenția Națională a Medicamentelor și Ministerul Sanatății au impus modernizarea dotărilor și a amenajărilor pentru respectarea normelor în vigoare.

Descrierea procesului tehnologic

Societatea desfășoară o activitate diversificată datorită structurii activității de producție pe 4 divizii, fiecare activitate cu flux tehnologic specific și dotări corespunzătoare.

Investiția ce face obiectul prezentului Plan de Afaceri se încadrează și se va realiza în Divizia Plante pentru care prezentăm mai jos fluxurile tehnologice și dotările existente.

Descrierea procesului tehnologic

Tabelul 4.1.2.1

Principalii furnizori de materii prime

Pentru divizia Plante, principalii furnizori și ponderile lor în totalul furnizorilor sunt prezentați mai jos:

Furnizorii de materii prime

Tabelul 4.1.2.2

4.1.3 CONDUCEREA ȘI PERSONALUL UNITĂȚII

Conducerea

Director General – Darie Lucian, inginer chimist

Director Executiv – Socol Silviu, inginer

Director Economic – Homorodean Elena, economist

Activitatea societății este organizată pe 6 Divizii, din care 3 de producție – Plante Arome și Uleiuri și Băuturi, o Tipografie pentru tipăriturile necesare consumului propriu- etichete, oferte și două divizii funcționale.

Personalul

Total personal angajt cu contract de muncă: 244

– direct productivi: 110

– auxiliari 134

Vârsta medie: 35 de ani

Personal cu studii medii 150

Personal cu studii superioare 45

4.1.4 PIAȚA ACTUALĂ

Clienții :

Principalii clienți pentru produsele acestei divizii , sunt prezentați în cele ce urmează

Clienți interni:

Metro Rom Invest SRL – București;

Dita Promptfarm SRL – Oradea;

Depomed Montero SRL – Oradea;

Iassyfarm SA -Iași;

Pharma Distribuțion Group – Brașov;

Pusi Impex SRL – București.

Clienți externi: – pentru plante vrac

Germania: Martin Bauer GmbH, Caesar& Loretz GmbH, H. Klenk GmbH, Ch.J.Peter GmbH.

Austria : Kottas GmbH

Elveția: Dixa AG

Franța: Martin Bauer France

Concurenții:

Larix SRL Sovata și Prodariss SRL București – ceaiuri

Biofarm SA București – produse fitoterapeutice

Natura SRL Mediaș – unguente

Elor SRL Orăștie, TEC SRL București , Fresco SRL și RA Plafar București- Brandy La Fayette

Poziția produselor societății față de concurență

Avantaje față de produsele concurente:

calitate foarte bună, constantă, controlată riguros

principii active determinate și controlate

prezentare de ținută

oferta largă de tipuri de produse

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

(31.12.2001)

Cifra de afaceri 79 897 905 000 lei

Venituri totale 87 344 197 000 lei

Profit din exploatare 9 323 587 000 lei

Profit brut al exercițiului 8 563 335 000 lei

Profit net 7 268 034 000 lei

Numar mediu de personal 244

4.2 ANALIZA COMPUTERIZATĂ PE DOMENII

a) Analiza structurii financiare a firmei

Tabelul 4.2.1

Fig. 4.2.1 Evoluția gradului de imobilizare a activului

Valoarea ratei activelor imobilizate variază în cei trei ani analizați, înregistrând o creștere în ultimul an. Această situație este considerată a fi pozitivă, se poate observa că în primul an a avut loc o investire mai mare în active imobilizate, dar apoi a avut loc o scădere. Scăderea, în al doilea an al perioadei analizate se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a activelor circulante față de creșterea imobilizărilor nete , aceasta având un efect pozitiv asupra lichidităților firmei.

În cei trei ani analizați nu s-a investit deloc în imobilizări necorporale.

Fig.4.2.2 Evoluția imobilizărilor corporale

Valoarea ratei imobilizărilor corporale este foarte mare pe întreaga perioadă analizată (valoarea minimă fiind 85%), dar se reduce pe perioada analizată. Situația poate fi considerată favorabilă deoarece echivalează cu o eficiență sporită a utilizării lor. Se asigură astfel și creșterea indirectă a flexibilității firmei la schimbările mediului extern.

Valoarea ratei imobilizarilor financiare în ultimul an de analiză a crescut față de anii anteriori. Aceasta este în conformitate cu mărimea și specificul firmei.

În cei trei ani analizați, mărimea ratei activelor circulante, se află peste valoarea minim acceptată de 40% . În primul an are loc o creștere iar apoi în ultimul an o scădere a valorii ratei. Această situație poate fi interpretată ca fiind pozitivă deoarece are loc o creștere a gradului de lichiditate a activului și astfel o creștere a eficienței activității.

Fig. 4.2.3 Evoluția ponderii stocurilor în active circulante

Rata stocurilor este constantă în primii doi ani, în ultimul an având loc o scădere bruscă a lor, ceea ce înseamnă o creștere a lichidităților firmei. Rata în cei trei ani se află sub valoarea maxim admisă de 50%, de unde putem deduce ca situația întreprinderii este una pozitivă.

Fig. 4.2.4 Evoluția ponderii creanțelor în active circulante

În primii doi ani rata creanțelor este constantă, iar în ultimul an aceasta crește brusc, aceasta se datorează faptului că, creanțele se modifică imtr-un ritm mai rapid decât activele circulante. Putem spune ca acest nivel nu este foarte bun deoarece este corelat cu o scădere a duratei medii de încasare a lor pe seama veniturilor totale.

Ponderea lichidităților se reduce în ultimul an, ajungând să dețină 2% din totalul activelor circulante, sub valoarea admisibilă, adică are loc o reducere a lichidității activelor circulante. Din acest punct de vedere situația în ultimul an este nesatisfăcătoare și se explică prin relațiile firmeicu clienții și furnizorii și prin specificul activității

Tabelul 4.2.2

Fig. 4.2.5 Evoluția stabilității financiare

Pe întreaga perioadă analizată întreprinderea dispunea de un grad ridicat de autonomie financiară, depășind valoarea minim acceptată. Indicatorul a înregistrat în al doilea an o descreștere urmată apoi o creștere în al treilea an. Aceasta înseamnă că în al treilea an capitalul permanent se modifcă într-o proporție mai mare decât pasivul total.

Fig 4.2.6 Evoluția autonomiei financiare globale

În ultimul an firma își finanța activitățile intr-o proporție de 84% din resurse proprii, aceasta datorându-se scăderii resurselor împrumutate sau atrase în comparație cu resursele proprii. Firma a dispus de o autonomie financiară globală foarte bună pe întraga perioadă analizată , cu o tendință de reducere în al doilea an, urmată din nou cu o creștere în al treilea an. Nivelul minim acceptat este de 33%.

Rata autonomiei financiare la termen este de 100% în cei trei ani analizați ceea ce înseamnă că firma utilizează numai resursele proprii pentru finanțarea activității. Din acest punct de vedere firma se află într-o situație foarte bună, având în vedere valoarea minim admisibilă a indicatorului de 50%.

Valoarea ratei îndatorării globale pe cei trei ani analizați este sub valoarea maximă acceptată, ceea ce înseamnă ca firma se află într-o situație favorabilă pe întreaga perioadă analizată. În al treilea an are loc o scădere a acestei rate, ceea ce se datorează în principal faptului că, datoriile totale se modifică într-o măsură mai mică decât pasivul total.

Pe întreaga perioadă analizată, rata îndatorării la termen a fost zero, adică resursele permanente ale firmei proveneau numai din capitaluri proprii. Situația este forte bună pentru întreprindere.

b) Analiza echilibrului financiar

– mii lei- Tabelul 4.2.3

Fig.4.2.7 Evoluția fondului de rulment net

Pe întreaga perioadă analizată se înregistrează valori pozitive și un trend crescător al fondului de rulment net, ceea ce înseamnă că sursele permanente reușesc să finanțeze integral alocările permanente, rămânând și un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice. Creșterea fondului de rulment se datorează faptului că, sursele permanente se modifică într-o proporție mai mare decât nevoile permanente. În concluzie firma reușește să-și acopere nevoile permanente pe seama surselor permanente.

Valoarea fondului de rulment propriu este egală cu cea a fondului de rulment net deoarece nu sunt datorii pe termen lung, iar finanțarea nevoilor permanente se face din capitaluri proprii. Situația, o putem considera ca fiind foarte bună.

Valoarea fondului de rulment străin este nulă pe întraga perioadă analizată, din cauza inexistenței datoriilor pe termen mediu și lung.

Nevoia de fond de rulment a înregistrat valori pozitive și o tendință crescătoare pe întreaga perioadă de analiză, ceea ce înseamnă că a existat permanent un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare. Acest lucru s-a datorat creșterii într-un ritm mai rapid a activelor ciclice decât a surselor ciclice. Aceasta indică un dezechilibru în finanțarea curentă a activității. O considerăm ca fiind o situație nefavorabilă din cauza existenței unor stocuri cu mișcare lentă, și existenței unui decalaj nefavorabil între lichiditatea activelor circulante și exigibilitatea datoriilor de exploatare.

În ultimul an, s-a înregistrat un deficit de trezorerie de 1 184 477 mii lei. Situația din acest punct de vedere se consideră a fi negativă. Acest lucru se datorează valorilor mai mari ale necesarului de fond de rulment în raport cu fondul de rulment net, adică:

echilibrul dintre resursele și alocările permanente a avut un impact pozitiv asupra echilibrului global

echilibrul dintre resursele și alocările ciclice a avut un impact negativ asupra echilibrului global

-mii lei- Tabelul 4.2.4

Fondul de rulment net înregistrează o creștere pe întreaga perioadă analizată, fiind deasemenea pozitiv, ceea ce este o situație favorabilă întreprinderii pentru că nevoile permanente sunt acoperite din surse permanente.

Fondul de rulment propriu este de asemena pozitiv și crescător ceea ce înseamnă că sursele proprii ale întreprinderii acoperă în întregime nevoile permanente, restul fiind utilizat pentru finanțarea nevoilor ciclice.

Fondul de rulment străin se reduce în ultimul an, situație pe care o apreciem ca fiind pozitivă.

Necesarul de fond de rulment înregistrează o creștere pe întreaga perioadă analizată, fiind de asemenea pozitiv, în această situație activele circulante nu sunt acoperite integral din datorii pe termen scurt, de unde rezultă că situația întreprinderii este nefavorabilă. Această situație se datorează fie mișcării lente a stocurilor , fie existenței unui decalaj nefavorabil între lichiditatea activelor circulante și exigibilitatea datoriilor.

În primii doi ani trezoreria netă crește și este pozitivă, rezultând de aici o situație favorabilă întreprinderii(pe primii doi ani). În utimul an de analiză se înregistreazâ un deficit de trezorerie de 1,034 miliarde lei. Siuația din acest punct de vedere se consideră a fi negativă. Acest lucru se datorează valorilor mai mari ale necesarului de fond de rulment în raport cu fondul de rulment.

Tabelul 4.2.5

Fig.4.2.8 Finanțarea nevoilor permanente din surse permanente

Nivelul indicatorului în întreaga perioadă de analiză arată că nevoile cu caracter permanent au fost acoperite integral din surse permanente, degajându-se excedent de resurse financiare stabile, adică un fond de rulment net pozitiv. Finanțarea s-a făcut atât pe seama surselor proprii, cât și pe seama surselor împrumutate. Tendnța indicatorului este de creștere, ceea ce reprezintă o situație favorabilă din punctul de vedere al finanțării permanente.

Nivelul ratei de de finanțare a activelor imobilizate din capital propriu, pe întreaga perioadă analizată , este pozitiv și crescător, ceea ce înseamnă ca activele imobilizate au fost integral finanțate din capital propriu și există un fond de rulment propriu pozitiv. Situația este favorabilă pentru întreprindere.

Fig. 4.2.9 Finanțarea nevoilor curente din surse curente

Rata de finanțare a activelor ciclice din pasive ciclice este descrescătoare pe perioada analizată, și mai mică decât 100%, ceea ce înseamnă că sursele ciclice sunt insuficiente pentru finanțarea nevoilor ciclice determinând apariția unei nevoi de finanțare care se impune să fie finanțată fie din fondul de rulment, dacă există, fie din credite de trezorerie.

Rata de finanțare a necesarului de fond de rulment este constantă în perioada analizată, și are o valoare de 100%, adică, necesarul de fond de rulment este integral finanțat pe baza fondului de rulment. Trezoreria netă în acest caz este nulă. Situația este considerată a fi una bună.

c) analiza gestiunii financiare

Tabelul 4.2.6

Fig. 4.2.10 Viteza de rotație a capitalului permanent

Fig. 4.2.10 Viteza de rotație a capitalului permanent

Fig. 4.2.10 Viteza de rotație a capitalului permanent

Fig. 4.2.10 Viteza de rotație a capitalului permanent

Fig. 4.2.10 Viteza de rotație a capitalului permanent

În al doilea an de analiză viteza de rotație a capitalurilor permanente crește, iar în 2001 are loc o scădere ceea ce înseamnă că capitalurile permanente se roteau prin veniturile totale de 1,5 ori, recuperîndu-se sub formă inițială bănească într-un termen mediu de 245 de zile. Nivelul minim acceptat este de 2 rotații. În primii doi ani se înregistrează o creștere a numărului de rotații, fapt ce a generat efecte pozitive asupra firmei, dar în al treilea an are loc o scădere eficienței. Deci, pe ansamblu firma înregistrează o eficiență mediocră în gestiunea capitalurilor permanente.

Pentru că nici în anul 1999 si nici în anul 2000 și 2001 în bilanțul financiar al firmei nu apar elemente de natura datoriilor pe termen lung sau a provizioanelor mai mari de 1 an, nu există nici o diferențiere între capitalul propriu și capitalul permanent.

În ultimul an analizat datoriile se roteau prin venituri de 8 ori, recuperându-se sub formă inițială bănească într-un termen mediu de 46 de zile. Față de anii precedenți numărul de rotații al datoriilor pe termen scurt prin venituri a crescut și a avut loc o scădere a duratei în zile a unei rotații. Aceasta se datorează faptului că veniturile au crescut într-o proporție mai mare decât au crescut datoriile.

Fig 4.2.11 Viteza de rotație a activului

În ultimul an activele se roteau prin veniturile totale de 1,26 ori recuperîndu-se sub formă inițială bănească intr-un termen mediu de 291 de zile. În al doilea an are loc o ceștere a vitezei de rotație față de anul 1999, dar în 2001 are loc o scădere. Nivelul vitezei de rotație fiind sub nivelul minim acceptat de 2, putem spune că firma înregistrează o eficiență mediocră în gestiunea resurselor totale.

În ultimul an analizat activele imobilizate se roteau prin veniturile totale de 2,35 ori, recuperându-se sub formă bănească inițială în 156 de zile. În al doilea an are loc o creștere a nivelului de eficiență în gestiunea activelor imobilizate, iar în 2001 se constată o scădere a acestei eficiențe.

Activele circulante se roteau, în ultimul an de analiză, prin veniturile totale de 2,7 ori, recuperându-se într-un termen mediu de 135 de zile. În 2000 viteza de rotație a activelor circulante crește, iar în 2001 are loc o scădere, ceea ce înseamnă o scădere a eficienței gestionării activelor circulante. Deoarece nivelul vitezei de rotație a activelor circulante ar trebui să fie cel puțin 6, considerăm că eficiența firmei în gestionarea activelor circulante este scăzută.

Tabelul 4.2.7

Pe întreaga perioadă analizată viteza de rotație a stocurilor totale înregistrează o creștere, rezultând astfel o creștere a niveluli eficienței gestionării stocurilor. În ultimul an analizat stocurile se roteau prin venituri de 10,55 ori și se recuperau sub formă inițială bănească prin cifra de afaceri în 35 de zile.

Fig. 4.2.12 Viteza de rotație a stocurilor

Durata stocurilor de materii prime și materiale consumabile se reduce pe întreaga perioadă analizată, reflectând creșterea eficienței activității de aprovizionare.

Firma nu are stocuri de producție neterminată.

Durata unei rotații a stocurilor de produse finite a scăzut pe întreaga perioadă de analiză, situația fiind favorabilă din acest punct de vedere, și se explică prin această durată o pondere mică a produselor finite.

Durata rotației stocurilor de mărfuri a crescut în al doilea an de analiză, situația fiind nefavorabilă și reflectă ineficiența activității comerciale, fiind corelată cu creșterea într-un ritm mai rapid a stocurilor respective față de venituri. Dar, în 2001 situația se îmbunătățește, durata în zile a unei rotații fiind foarte mică, și putem spune că activitatea comercială este eficientă.

Tabelul 4.2.8

Viteza de rotație a creanțelor crește în anul 2000 față de 1999 înregistrându-se astfel o situație favorabilă în cei doi ani datorită faptului că, creanțele se modifică într-o măsură mai mică decât veniturile. Dar în al treilea an această situație se deteriorează, numărul de rotații scade la 3,63 ori și crește numărul de zile ,de încasare a creanțelor la 100 de zile. Situația generează efecte negative în sensul decalării încasărilor.

Fig. 4.2.13 Viteza de rotație a creditului-client

În anul 2000 are loc o scădere a duratei în zile a unei rotații față de anul precedent, ceea ce înseamnă o scurtare a perioadei de încasare a clienților. Dar în ultimul an s-a manifestat o reducere a numărului de rotații, respectiv o dublare a duratei medii a unei rotații față de 2000 , fapt care a generat efecte negative, asupra trezoreriei în sensul decalării în timp a încasărilor de la clienți (prelungirea duratei medii a creditului comercial). Prelungirea duratei medii de recuperare a creanțelor clienți este rezultatul politicii de expansiune pe piață.

În perioada analizată numărul de rotații al datoriilor curente prin cheltuielile totale crește, scăzând durata în zile a unei rotații. Aceasta înseamnă că are loc o scădere a duratei medii de plată a datoriilor, ceea ce are efecte negative asupra trezoreriei deoarece termenele de plată se diminuează.

Fig. 4.2.14 Viteza de rotație a creditului furnizor

Datoriile față de furnizori , în ultimul an, se roteau prin cheltuielile aferente de 18,6 ori, achitându-se într-un termen mediu de 20 de zile. Viteza de rotație a creditului furnizor a înregistrat o creștere pe întreaga perioadă analizată.Valoarea indicatorului corespunde unor condiții comerciale normale, dar față de anii precedenți , durata în zile a unei rotații a scăzut, ceea ce înseamnă o reducere a duratei medii de achitare a lor. Acest fapt a generat efecte negative asupra trezoreriei, în sensul că firma a beneficiat de o durată mai scăzută a creditului comercial mediu acordat de furnizori.

d) Analiza randamentului financiar

Tabelul 4.2.9

Pe întreaga perioadă de analiză nivelul ratei rentabilității economice, manifestă o tendință de scădere, reflectând o diminuare a capitalurilor investite de a genera profit brut. Nivelul indicatoruli din ultimul an arată că la 100 de lei capitaluri investite au revenit 14 lei profit brut. În concluzie rentabilitatea economică scade pe perioada analizată.

Nivelul ratei rentabilității economice brute din ultimul an de analiză, arată că la 100 de lei capitaluri investite au revenit 20 de lei excedent brut din exploatare, nivel care nu asigură în totalitate remunerarea capitalurilor investite (nivelul minim este 25%). Pe perioada analizată indicatorul manifestă mai întâi o scădere și apoi din nou o creștere.

În general, în perioada analizată, rata rentabilitții financiare a manifestat o tendință de scădere , ceea ce înseamnă că acționarii au realizat un plasament pe termen lung și astfel nu solicită o rentabilitate imediată pe acțiune, fiind mulțumiți cu un nivel al rentabilității financiare care sa-i satisfacă, în condițiile în care profitul rămâne în întreprindere și contribuie la creșterea valorii de piață a acțiunilor.

Această scădere se datorează totodată faptului că, rezultatul net al exercițiului se modifică într-o proporție mai mică decât capitalurile proprii.

Nivelul ratei rentabilității financiare scade în al doilea an și apoi înregistrează din nou o creștere. Astfel în ultimul an capitalurile proprii erau capabile să genereze surse proprii de finanțare de 18% din valoarea lor. Nivelul acestui indicator relevă o refacere mediocră a resurselor proprii.

Valoarea ratei rentabilității financiare nete scade pe întreaga perioadă analizată, în primii doi ani înregistrându-se un nivel foarte bun al acestui indicator, dar apoi în 2001, valoarea indicatorului scade brusc la 4% , cu mult sub nivelul minim acceptat de 20%, aceasta datorându-se politicii de repartizare a profitului.

Tabel 4.2.10

În ultimul an analizat profitabilitatea resurselor consumate a fost de 11% ceea ce înseamnă că la 100 de lei cheltuieli totale s-au obținut 11 lei profit brut, care este totuși un nivel destul de redus. Nivelul indicatorului a înregistrat mai întâi o tendință de scădere și apoi o creștere în al treilea an, ceea ce semnifică un spor de eficiență.

Valoarea ratei profitabilității veniturilor , în ultimul an analizat arată, că la 100 de lei venituri totale se obțineau 10 lei profituri brute, care este totuși un nivel redus. Față de anul anterior nivelul indicatorului a crescut cu 4% ceea ce semnifică un spor de eficiență pe ansamblul firmei. Nivelul acestui indicator este puternic influențat de profitabilitatea veniturilor din exploatare.

Fig. 4.2.15 Rentabilitatea comercială

În ultimul an de analiză rata profitabilității comerciale a înregistrat un nivel de 12%, ceea ce înseamnă că la 100 de lei cifră de afaceri revin 12 lei profit brut din exploatare. Nivelul este redus față de cel de 25% care este nivelul recomandat. Față de anul precedent, nivelul indictorului a crescut cu 5%, ceea ce exprimă o sporire a eficienței valorificării produselor firmei. Situația este validată prin creșterea într-un ritm mai rapid a profitului brut față de dinamica cifrei de afaceri pe ultimul an analizat.

e) Analiza riscurilor firmei

Tabelul 4.2.11

Pe întreaga perioadă analizată firma se află într-o situație confortabilă în ceea ce privește riscul de exploatare, deoarece indicatorul de poziție este superior valorii de 20%. Momentul realizării pragului de rentabilitate în anul 1999 era de 260 de zile, în 2000 de 283 de zile iar în 2001 de 269 de zile. De asemenea, valoarea mică (sub 6) a coeficientului de elasticitate indică o situație confortabilă.

Pe întreaga perioadă de analiză riscul de exploatare a înregistrat valori confortabile, înbunătațindu-se din nou în anul 2001.

În analiza riscului financiar pe baza efectului de levier vom avea următoarea situație pe întreaga perioadă analizată, și anume: Rentabilitatea economică este inferioară costului mediu al capitalui împrumutat ceea ce înseamnă că resursele împrumutate sunt mai scumpe decît efectele pe care le generează iar aceasta o să conducă la scăderea rentabilității capitalului propriu proporțional cu gradul de îndatorare. Gradul de îndatorare a avut un efect pozitiv și nu a depășit valoarea maxim admisibilă de 1.

Tabelul 4.2.12

In dinamică valoarea funcției crește de la un an la altul, iar valoarea funcției Z arată o situație favorabilă, riscul de faliment fiind aproape inexistent.

f) Analiza bonității financiare prin metoda ratelor

Tabelul 4.2.13

Fig . 4.2.16 Evoluția lichidității curente

Pe perioada analizată indicatorul lichidității curente crește, și în al treilea an depășește valoarea maxim admisă de 2 înregistrând valoarea de 2,97. Aceasta se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a activelor curente față de pasivele curente. Nivelul indicatorului ne

arată că firma a fost capabilă să-și acopere integral pasivele curente pe seama activelor curente. Firma este bine asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt. În al treilea an, nivelul indicatorului este prea mare, datorită unei gestionări mai slabe a lichidităților.

Indicatorul lichidității rapide înregistrează o tendință de creștere pe cei trei ani analizați, dar totodată depășește valoarea maxim acceptată, datorită unei gestionări mai slabe a lichidităților. Creșterea se datorează faptului că, pasivele curente se modifică mai repede în raport cu modificarea creanțelor și disponibilităților. Firma este bine asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt.

Indicatorul lichidității imediate crește în primii doi ani și apoi scade, datorită datorită faptului că disponibilitățile cresc într-un ritm mai rapid la început decât pasivele curente. Situația se poate aprecia ca fiind puțin favorabilă.

În ultimul an valoarea lichidității la vedere nu se încadrează în limitele normale, iar față de anul anterior s-a redus simțitor datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a creditelor pe termen scurt față de disponibilitățile bănești din casă și bancă. Din acest punct de vedere situația poate fi considerată ca fiind nefavorabilă în ultimul an.

Tabelul 4.2.14

Fig. 4.2.17 Indicele de solvabilitate generală

Indicele de solvabilitate generală scade în al doilea an și apoi în al treilea an crește din nou. Aceasta se datorează faptului că în 2000 datoriile totale devansează activele totale iar în 2001 invers. Dar pe întreaga perioadă analizată , firma poate să-și acopere integral datoriile pe seama activelor. La aceeași concluzie vom ajunge și prin analizarea raportului de solvabilitate generală.

Pe întreaga perioadă analizată indicele de solvabilitate financiară se reduce, datorită faptului că datoriile financiare cresc într-un ritm mai rapid decât activul total. Din acest punct de vedere, firma se află în siguranță pe întreaga perioadă analizată, ceea ce evidențiază capacitatea firmei de a-și acoperi integral datoriile financiare pe seama activelor.

Pe perioada de analiză indicele capacitatății de rambursare a datoriilor este peste valoarea minim acceptată, în anul 2000 având o tendință de scădere, iar în 2001, înregistrează o creștere față de perioada anterioară. Din acest punct de vedere firma se află într-o siguranță relativ bună pe întreaga perioadă de analiză.

Solvabilitatea patrimonială este constantă pe perioada analizată datorită inexistenței datoriilor pe termen lung.

4.3 CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Tabelul 4.3

Folosind datele din tabelul 4.3 ”Diagnostigrama potentialului financiar” voi evidentia în continuare situatia financiară a firmei.

Structura financiară din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate al elementelor patrimoniale concrete, putem conchide că firma se află într-o situație mediocră, caracterizata printr-un grad relativ redus de lichiditate Și un nivel relativ normal de alocare pe termene a resurselor financiare. Tendința generală care se manifestă este de înrăutățire lentă. Din punctul de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare, putem spune că situația financiară este caracterizată printr-un grad ridicat de autonomie financiară, grad redus de îndatorare și o siguranță ridicată. Tendințele care se manifestă evidențiază, o îmbunătățire a situației.

Echilibrul financiar al firmei este mediu, manifestând o depreciere la nivelul ultimului an, în ceea ce privește resursele și utilizările ciclice. În ceea ce privește resursele și utilizările permanente s-a înregistrat o imbunătățire lentă pe parcursul anilor. Datorită deprecierii resurselor și utilizărilor ciclice, are loc o crestere a necesarului de fond de rulment și astfel în ultimul an trezoreria netă devine negativă, adică fondul de rulment nu reușește să acopere necesarul de fond de rulment.

Gestiunea resurselor financiare. Ratele generale de gestiune a elementelor de pasiv privite după sursele de proveniență evidențiază scăderea eficienței utilizării resurselor proprii și reducerea eficienței utilizării resurselor. Ratele generale de gestiune a elementelor de activ, privite după termenele de alocare și lichiditate a lor, evidențiază reducere a eficienței folosirii utilizărilor permanente și tot o reducere mai lentă a eficienței folosirii utilizărilor ciclice. Gestiunea stocurilor este eficientă în toate fazele sale. Gestiunea corelată a datoriilor și creanțelor curente, respectiv a creditului-client și creditului furnizor, este nefavorabilă, cu tendințe de scădere, generând efecte negative asupra trezoreriei.

Randamentul financiar prezintă un potențial mediu în cazul firmei analizate. Eficiența resurselor consumate precum și eficiența în ansamblu a veniturilor, privite prin capacitatea lor de a genera profit, sunt bune pe ansamblul firmei și prezintă tendințe de imbunătățire. Eficiența comercializării produselor firmei este medie, dar prezintă un trend crescător. Remunerarea brută a capitalurilor investite, privită prin prisma rentabilității economice, nu asigură refacerea capitalurilor, dar prezintă un trend crescător.La fel putem spune și despre remunerarea netă a capitalurilor proprii privită prin prisma rentabilității financiare.

Riscurile. Riscul măsurat prin coeficientul global de risc asociat activității este scăzut. Firma este bine protejată împotriva riscurilor de exploatare și financiare. Bonitatea financiară a firmei este medie, fiind caracterizată de o lichiditate precară, dar solvabilitate bună. Riscul de faliment estimat este aproape inexistent.

Situația financiară a firmei analizate este medie pe ansamblu, cu tendințe de îmbunătățire în anul 2001, prezentând astfel un bun potențial de dezvoltare viitoare.

Așa cum se observă și din tabelul 4.3 rezerva de potențial este de 0.432.

Întreprinderea poate miza pe acțiunea punctelor forte prin stimularea acțiunii lor și trebuie să ia măsuri în vederea inhibării punctelor slabe.

Recomandările sugerate de aplicație în urma diagnosticului financiar realizat sunt:

creșterea rotației capitalurilor proprii;

creșterea ponderii disponibilităților în totalul activelor circulante;

îmbunătățirea trezoreriei nete, prin creșterea fondului de rulment într-o proporție mai mare decât necesarul de fond de rulment;

reducerea vitezei de rotație a creditului furnizor;

creșterea vitezei de rotație a creditului client;

creșterea vitezei de rotație a creanțelor;

îmbunătățirea corelației dintre gestiunea clienților și gestiunea furnizorilor prin identificarea și urmărirea clienților incerți, a celor în litigiu și a clienților rău platnici; prin găsirea unor posibilități de relaxare a termenelor de plată a obligațiilor scadente;

BIBLIOGRAFIE

Hurbean C.. „Sisteme informatice pentru managementul firmei”, Editura Mirton Timișoara 2001, p.87