Proiectarea Sistemelor Informationale

=== PSI ===

C U P R I N S

Proiectarea sistemelor informaționale

Managementul afacerii și tehnologia informației

Metoda reprezintă un mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective; procedeu folosit în scopul cunoașterii unui obiect sau al obținerii unui rezultat. Ea reprezintă un mod organizat, sistematic, de lucru sau de gândire.

Tehnologia reprezintă totalitatea cunoștințelor despre metodele și mijloacele de efectuare a unui anumit proces.

Tehnologia informației (IT) reprezintă tehnologia prin care se obține informația.

Rolul tehnologiei informației (IT) este acela de a dobândi cunoaștere prin informație.

IT înseamnă hardware, software, comunicații, rețele, baze de date, automatizarea lucrărilor de birou precum și toate celelalte echipamente și componente software necesare prelucrării informației.

Noțiunea de "informatică" poate fi echivalentă cu cea de "tehnologia informației", diferența fiind greu de sesizat.

Informatica reprezintă știința care studiază informația, având drept suport tehnica de calcul, sau componente ale acesteia.

Tehnologia informației semnifică faptul ca informația este resursă a unei afaceri și are rol de cunoaștere

IT oferă astăzi nu doar suportul informațional necesar desfășurării afacerii în condiții de eficiență ci și soluții pentru regândirea modului de a-ți organiza afacerea cu scopul menținerii competitivității.

Reingineria afacerilor. Reengineering înseamnă regândirea fundamentală și reproiectarea radicală a proceselor afacerii pentru obținerea de îmbunătățiri substanțiale privind costurile, calitatea, viteza de reacție a decidenților (Mihail Hammer). Această regândire a modului de a face afaceri este influențată și găsește totodată răspunsuri în noile soluții IT.

Modul de desfășurare a afacerii în cadrul oricărei firme se schimbă (fig. 1.1) ca urmare a acțiunii conjugate a următorilor factori externi (lista acestora rămâne deschisă):

Globalizare

Competiție de nivel înalt

Informația devenită resursă cheie

Spațiul virtual de muncă și chiar derularea activității în condițiile companiei virtuale

Comerț electronic: cuprinde site-uri, cu posibilități de prezentare de produse și stabilirea unui sistem de achiziționare (sistem de plată).

knowledge worker: existența în cadrul firmei a personalului specializat în procesarea datelor și analiză

Un nou tip de relație cu banca prin care se obțin servicii și produse noi ca urmare a
promovării noilor soluții IT etc.

Figura 1.1.

Impactul IT asupra firmei nu se resimte doar din mediul exterior ci și din interiorul firmei. Orice organizație (firmă, bancă, etc.) presupune existența a cinci elemente (componente) interdependente:

Structura organizatorică:

Producția

Cercetarea

Comerțul

Contabilitate

Resurse umane

Managementul și procesele afacerii

Tehnologia informației

Strategia organizației

Angajații și cultura organizației.

Aceste componente trebuie să se găsească într-o stare de echilibru și această stare se va menține atât timp cât nu se produc schimbări semnificative în mediul extern sau în oricare dintre componente.

Componenta IT cunoaște o dinamică deosebită. Acest lucru determină mutații calitative asupra celorlalte componente. Dinamica componentei IT se resimte și la nivelul strategiei organizației oferind mijloace si instrumente specifice analizei si fundamentării strategiei.

Figura l .2 Nivelurile de management în cadrul firmei

Strategia unei afaceri reprezintă un plan ce vizează activitatea în perspectivă, pe termen lung, deci o latură dinamică.

Tactica , latura statică, semnifică ceea ce se face în fiecare moment pentru a rezolva problemele de strategie.

Sistemul informatic al firmei trebuie să integreze subsisteme informatice acoperind nevoile informaționale specifice fiecărui palier managerial (fig. 1.2).

Sisteme informaționale

Sisteme

Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente, între care se stabilește o interacțiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv.

Interacțiunea dinamică dintre elemente se materializează în fluxurile stabilite între acestea, fluxuri implicând resursele existente.

Conform teoriei sistemelor orice organism economic este un sistem deoarece:

Prezintă o structură proprie constând dintr-o mulțime de elemente constitutive care
interacționează între ele pe principii funcționale;

Fluxurile existente între componentele organizatorice implică resursele organismului economic. În
cadrul oricărui organism economic se produc:

fluxuri materiale (de materii prime, semifabricate, produse finite etc)

fluxuri financiare

fluxuri informaționale

Mulțimea componentelor organizatorice și interacțiunea dintre acestea urmăresc realizarea unui anumit obiectiv global: funcționarea firmei în condiții optime sau atingerea unor obiective.

Lucrările în domeniul sistemicii au condus la definirea unui model care promovează viziunea sistemică asupra întreprinderii pe care o consideră formată din următoarele trei subsisteme:

Subsistemul decizional valorifică informațiile oferite de subsistemul informațional în fundamentarea deciziilor.

Subsistemul informațional joacă un dublu rol: pe de o parte asigură toate informațiile necesare luării deciziilor pe toate nivelurile de responsabilitate, conducere și control iar pe de altă parte asigură căile de comunicare între celelalte subsisteme, deoarece deciziile formulate de subsistemul de conducere sunt transmise factorilor de execuție prin subsistemul informațional (flux descendent).

Subsistemul operativ (în cadrul căruia se desfășoară procesele economice specifice domeniului de activitate a agentului economic) are loc culegerea datelor care apoi sunt transmise subsistemului informațional (flux ascendent) în vederea stocării și prelucrării datelor necesare obținerii informațiilor utilizate în fundamentarea deciziilor la nivelul subsistemului decizional (de conducere).

Subsistemul decizional necesită informații specifice necesare fundamentării pe de o parte a deciziilor strategice iar pe de altă parte deciziilor tactice și operaționale.

Figura 1.3.

Sistemul cibernetic al întreprinderii

Din schema prezentată se poate privi o întreprindere ca un sistem cibernetic în care există trei componente: procesul, informația și decizia, și care deși supus unor perturbații, poate fi considerat că își reglează singur funcționarea.

Sistemul decizional (de conducere)

Informația este transmisă de la proces cu un scop bine determinat și anume să reprezinte baza necesară pentru ca un sistem denumit decizional, să ia cele mai bune decizii – transmise înapoi sub formă de informații procesului – care să permită sistemului să funcționeze în condițiile respectării unei anumite politici, adică să lucreze între anumiți parametrii.

Astfel politica obișnuită a unei societăți comerciale, este să funcționeze cu un profit cât mai mare, dar în condițiile respectării unor cerințe impuse sistemului(sociale, de protecție a mediului, etc.)

Calitatea deciziilor luate este evident direct dependentă de calitatea informațiilor primite. Acestea trebuie să fie printre altele, cât mai corecte, clare, să aibă un nivel de sinteză adecvat, să ajungă în timp util, etc.

Sistemul informațional

Așa cum se observă din schema prezentată, de la procesul respectiv, se transmit / recepționează informații la / de la sistemul decizional

Acest sistem se numește sistem informațional. El reprezintă totalitatea procedeelor, metodelor, tehnicilor și mijloacelor de culegere, transmitere, prelucrare, stocare și arhivare a informației, necesare procesului decizional.

Subsistemul informațional se interpune între subsistemul decizional și subsistemul operativ
având drept scop asigurarea informațiilor necesare staffului managerial reprezentând în
același timp un mijloc de comunicare între celelalte două subsisteme.

Subsistemul informațional nu trebuie văzut doar ca o interfață între sistemul operativ și
sistemul de conducere ci și ca elementul de legătură a mediului intern al firmei și cel
exterior lui (mediu economic, financiar, bancar).

Scopul principal al sistemului informațional este de a furniza fiecărui utilizator, în funcție de
responsabilitățile și atribuțiile sale, toate informațiile necesare.

Sistemul informatic

Sistemul informatic reprezintă un sistem informațional care permite realizarea operațiilor de culegere, transmitere, stocare, prelucrare a datelor și difuzare a informațiilor astfel obținute prin utilizarea mijloacelor tehnologiei informației (IT) și a personalului specializat în prelucrarea automată a datelor.

Sistemul informatic cuprinde:

ansamblul informațiilor interne și externe, formale sau informale utilizate în cadrul firmei
precum și datele care au stat la baza obținerii lor;

software-ul necesar procesării datelor și difuzării informațiilor în cadrul organizației;

procedurile și tehnicile de obținere (pe baza datelor primare) și de difuzare a informațiilor;

platforma hardware necesară prelucrării datelor și disipării informațiilor;

personalul specializat în culegerea, transmiterea, stocarea și prelucrarea datelor.

Sistemul informatic este structurat astfel încât să corespundă cerințelor diferitelor grupuri de utilizatori:

factori de conducere la nivelul conducerii strategice, tactice și operative;

personalul implicat în procesul culegerii și prelucrării datelor;

personalul implicat în procesul cercetării științifice și proiectării de noi produse și tehnologii de fabricație.

Figura 1.4 Tipuri de sisteme informatice și utilizatorii acestora

Alături de definirea strategiei de afaceri este necesară definirea strategiei sistemului informatic și aceasta deoarece:

sistemul informatic susține managerii, prin informațiile furnizate, în conducerea și controlul
activității în vederea atingerii obiectivelor strategice ale organizației;

sistemele informatice sunt deschise și flexibile adaptându-se permanent cerințelor impuse
de mediul dinamic în care operează firma;

promovarea soluțiilor IT susține organizația în consolidarea și dezvoltarea afacerii (ex.:
comerțul electronic, e-banking etc);

sistemul informatic oferă informațiile necesare controlului îndeplinirii și adaptării planurilor
operaționale și strategice ale organizației;

organizația trebuie să cunoască și să controleze riscurile legate de implementarea noilor
tehnologii și adaptarea sistemului informatic la noile cerințe;

stabilirea unor standarde la nivelul sistemului informatic care au menirea de a preciza
caracteristicile și performanțele hard și soft ale componentelor ce urmează a se achiziționa
și ce metodologii urmează să se utilizeze în dezvoltarea sistemului.

Sistemul cibernetic. Bucla de autoreglare.

Din schema unui sistem cibernetic, eliminând perturbațiile, se observă că el se autoreglează, adică informațiile transmise de la proces, se reîntorc înapoi, sub formă de decizii, care fac ca sistemul să funcționeze între anumiți parametrii. Spunem că un asemenea sistem este închis, adică reglarea lui se face chiar în interiorul acestuia. Evident în lumea reală nu există sisteme cibernetice închise, adică total lipsite de perturbații, dar în activitatea de modelare se pot considera procesele studiate, ca pe sisteme cibernetice închise.

Această proprietate a sistemelor cibernetice se numește bucla de autoreglare (feedback).

Stabilitatea sistemului cibernetic

O altă problemă care apare în sistemele cibernetice se datorează faptului că sistemul informațional și cel decizional produc o întârziere în bucla de autoreglare. Asta înseamnă că în momentul în care ajunge înapoi la proces, o decizie se referă la o stare anterioară a procesului, ceea ce face ca aceasta oricât de corectă ar fi să nu poată avea efectul scontat. Spunem că stabilitatea sistemului cibernetic e relativă, deoarece el nu poate funcționa perfect pe traseul stabilit, ci va oscila în jurul acestuia.

Următorul exemplu scoate în evidență bucla de autoreglare și stabilitatea relativă a sistemelor cibernetice. Presupunem că avem o bandă transportoare pentru cărămizi, de o lungime foarte mare. La un cap e un muncitor, "A", care face un zid, iar la celălalt un alt muncitor, "B", care încarcă cărămizile pe bandă. Sistemul va fi stabil în momentul când cărămizile ajung la "A", în exact timpul în care acesta le pune în zid. Să vedem ce se întâmplă în realitate. La început cărămizile ajung prea încet la "A". Acesta îi va comunica lui "B", să mărească viteza de încărcare a cărămizilor. "B" se conformează, dar la "A", datorită lungimii benzii, cărămizile vin tot încet, deoarece au fost puse anterior comenzii date de mărire a ritmului. "A" nu poate să-și dea seama de acest lucru, și îi va cere lui "B", să mărească ritmul. Acum la "A" vor ajunge cărămizi cu un ritm din ce în ce mai mare, care la un moment dat este cel optim. "A" comunică lui "B" că este bine acum, dar între timp la "A" vor ajunge cărămizi într-un ritm din ce în ce mai mare datorită comenzilor date anterior. Acum se va produce fenomenul invers, de micșorare mai mult decât e necesar a ritmului.

Din acest exemplu simplu, observăm cum se autoreglează singur sistemul, dar și că acesta nu va funcționa niciodată stabil în parametrii prescriși ci va oscila în jurul acestor valori, ca în graficul de mai jos.

Informația

Caracteristicile informației

Figura 1.5 Informația și nivelele de management (Sursă: J. A. O'Brien – Managing Information Technology in the Networked Enterprise)

Nivelul managementului strategic și tactic se caracterizează prin solicitarea de informații:

Adhoc, neanticipate, determinate de un anumit context creat în care managerul este
obligat să-și fundamenteze decizia;

Sintetizate: pe măsură ce urcăm treptele ierarhiei manageriale are loc o selecție și o
sintetizare treptată a informației;

Previzionale, permițând anticiparea tendințelor de evoluție a procesului condus;

Externe care să definescă mediul economic, financiar, concurențial în care firma va
opera.

În cazul managementului operațional, căruia îi sunt caracteristice deciziile structurate, informațiile oferite sunt:

Prestabilite, conținutul lor acoperind nevoia informațională determinată de deciziile de
rutină luate la acest nivel

Detaliate deoarece managerul trebuie să cunoască în detaliu modul de derulare a
activității din aria sa de responsabilitate

Interne

Punctuale

Prezintă caracter istoric

Se obțin cu o anumită frecvență, momentul furnizării informațiilor fiind prestabilit.

Informația furnizată de către sistemul informațional trebuie să se caracterizeze prin:

acuratețe și realitate

concizie

relevanță

consistență

oportunitate

forma de prezentare adecvată

cost corespunzător în raport cu valoarea acesteia.

Calitatea informației

Astăzi se acordă o atenție deosebită calității informației oferite decidenților. Analiza calității informației trebuie făcută urmărind trei coordonate:

Coordonata temporală care vizează:

oportunitatea

necesitatea actualizării permanente a informației în vederea asigurării acurateței și
realității

disponibilitate, necesitatea oferirii informației ori de câte ori aceasta este solicitată

segmentul de timp la care se referă informația solicitată (informațiile putând fi curente
sau istorice)

valabilitate (grad de perisabilitate) exprimând intervalul de timp în care informația
rămâne valabilă.

Coordonata cognitivității:

acuratețe

relevanță

completitudine

scopul pentru care este oferită o anumită informație (vizând un segment îngust sau
strategic intern sau extern)

Coordonata formei de prezentare:

claritate

nivel de detaliere (informația urmează să fie supusă unui proces de sintetizare pe
măsură ce beneficiarul acesteia se află pe niveluri superioare de conducere)

ordonarea informației într-o secvență prestabilită

modalitatea de prezentare: text, grafică, tabelară (în mărimi absolute sau relative) etc.

suportul, informația poate fi oferită în formă tipărită, afișată pe monitor sau oferită pe alte
suporturi.

Clasificarea sistemelor informatice

Analizând structura sistemului informatic global al unei organizații putem realiza următoarele clasificări legate de componentele acestuia:

După aria de cuprindere:

Subsisteme informatice acoperind arii distincte, definite pe criterii funcționale în cadrul organizației:

Subsistemul contabilității

Subsistemul producției

Subsistemul cercetării

Subsistemul comercial

Subsistemul resurselor umane

Subsisteme interorganizaționale concepute să asigure fluxuri informaționale între:

Organizație și partenerii săi (furnizori, clienți, bancă, etc.). Ex: e-banking, comerț electronic etc.

„Firma mamă" și subdiviziunile sale organizatorice.

În funcție de natura activităților susținute:

Sisteme destinate conducerii (MSS – Management Support Systems) care cuprind:

Sisteme suport de decizie (DSS – Decision Support Systems)

Sisteme destinate conducerii curente (MIS – Management Information Systems)

Sisteme informatice ale executivului (EIS – Executive Information Systems)

Sisteme destinate nivelului operațional care cuprind:

Sisteme destinate activității de birou (OAS – Office Automation Systems)

Sisteme pentru procesarea tranzacțiilor (TPS – Transaction Processing Systems)

Sisteme pentru controlul proceselor (PCS – Process Control Systems)

Sisteme destinate gestiunii cunoașterii (KWS – Knowledge Work Systems)

Sisteme destinate conducerii (MSS)

Au rolul de a oferi informații cu scopul susținerii și asistării managerilor în luarea deciziilor.

Sisteme suport de decizie (DSS – Decision Support Systems)

Reprezintă sisteme informatice interactive cu rolul de a asista managerii (plan strategic) în rezolvarea unor probleme semistructurate folosind în acest scop modele și baze de date specializate pe probleme bine definite.

DSS nu formulează decizii ci, ajută managerii în luarea unor decizii mai bune;

DSS oferă middle și top managerilor rapoarte (ale căror formate pot fi ușor modificate), oferă posibilitatea derulării de analize de tip „what if” și realizării de grafice;

Susțin decizii specifice unor situații având caracter recurent sau cerințe ad hoc;

Sprijină managerii în soluționarea unor probleme semistructurate;

Susțin decizii în domenii cum ar fi: trezorerie/finanțe, planificare strategică, marketing etc.

Categorii de DSS-uri:

Figura 1.6

Modelele de optimizare caută să identifice punctele de maximizare sau minimizare și pot fi imperative (what to do) sau predictive (what will happen).

Modelele descriptive descriu comportamentul sistemului, nu sugerează condițiile de optimizare dar atenționează asupra „punctelor problemă".

Modelele probabilistice se folosesc pentru a descrie natura mai puțin previzibilă a sistemului utilizând intrări probabilistice (nu toate intrările sunt cunoscute cu certitudine) și generând ieșiri probabilistice.

DSS-urile pot fi considerate ca nivelul de vârf al aplicațiilor destinate conducerii.

Avantajele utilizării DSS:

Posibilitatea testării unor numeroase scenarii;

Pot fi revăzute efectele modificării simultane ale mai multor variabile;

Oferă facilități grafice dinamice;

Stimularea creativității decidentului;

Facilitățile deosebite oferite în planul formării/perfecționării managerilor.

Dezavantajele utilizării DSS:

Pot fi omise în model variabile importante;

Modelele pot să nu corespundă întocmai realității fapt ce influențează negativ decizia;

Se apelează preponderent la ecuații liniare pentru a ușura programarea;

Modelul poate prezenta erori importante dar greu de indentificat.

Clasificarea DSS în funcție de soluția IT utilizată:

Sisteme interactive de asistare a deciziei (SIAD/DSS)

Sisteme expert

Un SIAD este o aplicație în care funcția de evaluare se prezintă în fiecare etapă sub forma unor modele proiectate în funcție de natura deciziei ce trebuie luată. Un SIAD se caracterizează prin:

baza de modele matematice oferite pentru efectuarea de calcule și reliefarea
consecințelor unor acțiuni;

decidentul poate "naviga" prin baza de modele în funcție de particularitățile problemei de
rezolvat și experiența sa;

pleacă de la decidenți și de la natura deciziei ce trebuie luată și a scopului final urmărit.

Sistemele expert (SE) se caracterizează prin stocarea experienței și cunoștințelor expertului uman, referitoare la un anumit domeniu (problemă), într-o bază de cunoștințe care va fi utilizată în deducerea unor concluzii, prin derularea unor raționamente automate utilizând fapte descriind problema concretă de rezolvat.

Un sistem expert se caracterizează prin:

Utilizarea unei baze de cunoștințe construită pe baza cunoștințelor unui expert uman;

Derularea unor raționamente automate în vederea formulării unor concluzii/diagnostice;

Oferă posibilitatea argumentării concluziei formulate.

Atât SIAD-urile cât și SE pot fi utilizate, spre exemplu, pentru diagnosticarea financiară a firmei.

SE sunt utilizate în bănci pentru:

fundamentarea deciziei legate de acordarea de credite clientelei;

determinarea necesarului fondului de rulment pentru firmele clienți ai băncii, ca segment
al diagnosticului financiar realizat integral prin SE;

consilierea clienților privind plasamentul de capital.

Sisteme destinate conducerii curente (MIS)

Sunt sisteme informatice cu rolul de a oferi managerilor informațiile necesare monitorizării și controlului proceselor afacerii precum și anticipării unor performanțe viitoare.

Se caracterizează prin următoarele aspecte:

Sunt destinate managementului operațional și tactic;

Oferă rapoarte de rutină tip sinteză și tip abatere prezentând structuri predefinite;

Sprijină managerii în soluționarea unor probleme structurate, deciziile astfel luate au caracter
curent, de rutină;

Utilizează preponderent date interne firmei oferite de TPS-uri.

Sistemele informatice ale executivului (EIS)

Reprezintă sisteme informatice gândite să ofere: acces rapid și selectiv la date interne și externe firmei, informații referitoare la factorii critici de succes determinanți în realizarea obiectivelor strategice, facilități de calcul și reprezentări grafice deosebite.

Caracteristicile ESS:

Sunt ușor de utilizat și asigură un mod de lucru interactiv;

Sunt utilizate pe scară largă de top manageri, de managerii executivi și analiștii din
cadrul firmei;

Spre deosebire de DSS nu sunt gândite să rezolve un anume tip de problemă;

Sunt destinate soluționării unor probleme nestructurate;

Oferă acces rapid la baze de date interne și externe;

Oferă facilități de calcul și reprezentări grafice extinse.

ElS-urile (Enterprise Information Systems) mai sunt cunoscute și sub numele de Executive Support Systems (ESS). ESS reprezintă extensii ale EIS.

Sistemele destinate activității de birotică (OAȘ)

Sunt utilizate în principal de persoanele implicate în procesul prelucrării datelor (funcționari, secretari, contabili etc) dar și managerilor rolul lor fiind de a colecta, procesa, stoca și transmite informație utilizând mijloace IT.

În această categorie se cuprinde soft specializat pentru:

procesare de texte,

comunicație (electronic mail, voice mail etc),

lucru colaborativ (Electronic Meeting Systems, Collaborative Work Systems, Teleconferencing),

procesarea imaginilor (Electronic Document Management, procesoare grafice, sisteme multimedia);

managementul activității de birou (agende electronice, accesorii etc).

Sistemele pentru procesarea tranzacțiilor (TPS)

Sunt specializate în preluarea, stocarea și prelucrarea datelor corespunzătoare tranzacțiilor zilnice, de rutină asigurând actualizarea curentă a bazei de date.

Se particularizează prin caracterul repetitiv al prelucrărilor și complexitatea redusă a acestora,
volumul mare al datelor procesate;

Sunt destinate activităților curente desfășurate în compartimentele funcționale ale organizației;

Sunt utilizate de personalul operativ din compartimentele funcționale.

În cadrul sistemului informatic al unei firme regăsim: subsistemul informatic al contabilității, subsistemul informatic privind gestiunea stocurilor, subsistemul informatic privind evidența livrărilor etc.

În cadrul sistemului informatic al unei bănci regăsim: subsistemul informatic al contabilității, subsistemul informatic privind operațiunile de cont curent, subsistemele informatice privind gestiunea produselor și serviciilor bancare oferite clienților (depozite, credite, certificate de depozit etc), subsistemul informatic privind operațiunile de plăți prin cârduri etc.

Sisteme destinate gestiunii cunoașterii (Knowledge Work Systems)

Permit crearea, promovarea și integrarea noilor tehnologii și cunoștințe în firmă. Utilizatorii acestor sisteme sunt fie inginerii și proiectanții (care utilizează aplicații de tip CAD – Computer Aided Design, pentru proiectarea noilor produse), fie alți specialiști – analiști și consilieri economici, financiari, juridici, ei fiind creatori de informație generatoare de cunoaștere.

Conceptul de grup de lucru virtual (virtual work group): promovarea noilor soluții TI, (internetul), permite participarea în cadrul grupului de lucru a unor persoane plasate geografic în locații diferite sau participând cu soluții în cadrul proiectului în momente de timp diferite.

Groupware sau collaboration software reprezintă software-ul specializat pentru desfășurarea activității în cadrul unui grup de lucru virtual.

Groupware utilizează facilitățile de comunicație oferite de intranetul organizației creându-se astfel posibilitatea lucrului în paralel și interactivitatea între membrii grupului.

Grupul de decizie (group decision making). decizia, mai ales în palierul strategic, implică participarea mai multor persoane.

Cunoscute generic sub numele de group support systems (GSS) aceste soluții cuprind:

Group Decision Support Systems (GDSS)

Electronic Meeting Systems (EMS)

Computer Mediated Communications Systems (CMCS).

Din combinarea conceptelor de groupware și group decision making s-au definit Computer-based systems for collaborative work (CSCM) sau Distributed group support systems (DGSS). Rolul lor este de a promova decizia la nivel de grup astfel încât să asigure:

lucrul creativ în cadrul grupului

stimularea comunicării în cadrul grupului

exprimarea liberă și anonimă a ideilor

plasarea pe plan de egalitate a tuturor participanților la dezbatere indiferent de funcțiile
pe care aceștia le ocupă.

Sisteme informatice de gestiune

Sistemele informatice de gestiune sunt definite în literatura de specialitate, urmărind două abordări:

plecând de la informație și de la suportul acesteia;

plecând de la funcția pe care sistemul informatic de gestiune trebuie să o realizeze.

în primul caz, sistemele informatice de gestiune reprezintă ansamblul informațiilor utilizate în cadrul firmei, a mijloacelor și procedurilor de identificare, culegere, stocare și prelucrare a informațiilor.

în cea de a doua abordare a definirii sistemelor informatice de gestiune se pornește de la scopul acestuia și anume oferirea informației solicitate de utilizator în forma dorită și la momentul oportun în vederea fundamentării deciziilor.

Sistemele informatice de gestiune (SIG) presupun definirea: domeniilor de gestiune, datelor, modelelor, regulilor de gestiune.

Domeniile de gestiune corespund fiecăreia dintre activitățile omogene desfășurate în cadrul firmei – cercetare-dezvoltare, comercială, de producție, de personal, financiar-contabilă – cu luarea în considerare a interacțiunilor dintre ele. Mai mult, abordarea acestor domenii se realizează într-o viziune ierarhică conducând la identificarea următoarelor nivele:

Tranzacțional în cadrul căruia se efectuează operații elementare;

Operațional unde se desfășoară operații curente, deciziile luate la acest nivel sunt curente, de
rutină;

Tactic corespunzând activităților de control și deciziilor pe termen scurt;

Strategic caracteristic deciziilor pe termen lung și/sau care angajează global firma.

Datele reprezintă "materia primă" a oricărui sistem de gestiune. Sunt avute în vedere toate datele vehiculate și prelucrate indiferent de natura lor, caracterul lor formal sau informal sau de suporturile pe care se află.

Modelele de gestiune regrupează procedurile proprii unui domeniu. Putem exemplifica prin modelul:

Contabil, specific domeniului financiar-contabil;

Tehnologiei de fabricație specifică domeniului producției;

De vânzări specific domeniului comercial.

Regulile de gestiune permit prelucrarea datelor și utilizarea informațiilor în conformitate cu obiectivele sistemului.

În cadrul unei firme cu activitate de producție și/sau comercială pot fi identificate următoarele reguli de gestiune:

aprovizionarea se realizează când stocul efectiv scade sub stocul normat;

o materie primă se stochează în una sau mai multe gestiuni;

pentru produsele de calitatea a doua prețul se reduce cu 5% etc.

evaluarea materialelor se realizează conform metodei FIFO;

Figura 1.7 Definirea sistemelor informatice de gestiune

În cazul unei bănci, pentru sistemul informatic privind operațiunile de cont curent pot fi precizate următoarele reguli de gestiune:

soldul minim 1.000.000 lei;

plățile se efectuează în limita soldului;

dobânzile calculate pentru conturile la vedere sunt 11 % pe an;

pot fi înregistrate maxim două persoane cu drept de semnătură.

Prin noțiunea de domeniu ajungem la conceptul de subsistem informatic de gestiune determinat pe criterii funcționale, pe care se grefează celelalte două concepte: modelul de gestiune și regulile de gestiune.

Sistemul informatic de gestiune asigură obținerea și furnizarea informației solicitate de utilizator, folosind mijloacele IT, pentru fundamentarea deciziilor privind un anumit domeniu din cadrul firmei.

Sistemele informatice de gestiune actuale sunt sisteme integrate. Ele se caracterizează prin aplicarea principiului introducerii unice a datelor și prelucrării multiple a acestora în concordanță cu nevoile informaționale specifice fiecărui utilizator.

SI integrat al contabilității se caracterizează printr-o introducere unică a datelor, preluate din documentele primare care actualizează o bază de date unică a contabilității care va fi ulterior exploatată pentru asigurarea atât a lucrărilor specifice contabilității financiare (consultare 2 figura 1.8) cât și a celor specifice contabilității de gestiune (consultare 1 figura 1.8) răspunzându-se astfel cerințelor de prelucrare ale tuturor utilizatorilor.

Figura 1.8. SIG al contabilității

Abordări în realizarea sistemelor informatice

În realizarea unui sistem informatic se poate opta pentru una din următoarele soluții:

sistem informatic centralizat

sistem informatic descentralizat

Sistemul informatic centralizat se caracterizează prin faptul că întregul proces de stocare și prelucrare a datelor precum și de dezvoltare a sistemului se realizează la nivelul unei singure locații în care se află un singur sistem de calcul, de regulă un mainframe, care stochează o bază de date unică precum și ansamblul programelor de aplicație. Utilizatorii interacționează cu sistemul prin intermediul terminalelor (care au rol de thin-client).

Avantajele centralizării sunt reprezentate de:

controlul efectiv asupra utilizării și dezvoltării software-ului;

controlul asupra securității și integrității datelor;

partajarea resurselor hard, soft și a datelor între utilizatori;

eliminarea riscului incompatibilității hard și soft în cadrul sistemului;

promovarea cu ușurință a standardelor (tehnice, de proiectare, procedurale etc) la nivelul
întregului sistem;

asigurarea serviciilor solicitate de către utilizatori prin puterea de calcul a sistemului central
(mainframe-ul).

Dezavantajele centralizării sunt reprezentate de următoarele aspecte:

"căderea" sistemului de calcul blochează toți utilizatorii;

alterarea datelor și a programelor, voită sau accidentală, afectează toți utilizatorii;

sistemul se poate dovedi lent și inflexibil la nevoile utilizatorilor, adesea fiind insuficient adaptat
nevoilor locale sau de grup ale utilizatorilor;

poate realiza un timp mare de răspuns în cazul unor solicitări simultane ale mai multor
utilizatori.

Sistemul informatic descentralizat se caracterizează prin faptul că datele, software-ul și puterea de calcul sunt dispersate în diferite locații (chiar dispersate geografic) ale organizației. Prelucrarea se realizează pe calculatoare personale independente sau în cadrul unor rețele locale.

Avantajele descentralizării:

datele sunt stocate și prelucrate local;

soft-ul este mai bine adaptat nevoilor locale;

avariile hard, soft sau ale bazei de date la nivelul unei locații nu afectează celelalte locații;

configurația sistemului poate fi gândită în funcție de nevoile diferitelor departamente din cadrul
organizației sau chiar a utilizatorilor locali;

mai marea autonomie și motivare la nivelul utilizatorului local.

Dezavantajele descentralizării:

riscuri mari legate de incompatibilități hard și soft între diferite locații;

apariția inerentă a unor duplicări ale datelor și software-ului în diferite locații;

dificultatea realizării unor proiecte complexe la nivel local;

riscul de fragmentare a politicii IT;

costuri mai mari în comparație cu sistemul centralizat.

Descentralizare, trebuie să se realizeze astfel încât:

întreaga responsabilitate și autoritate pentru funcțiile descentralizate ale SI să aparțină
managementului local;

să se asigure alinierea la standardele utilizate la nivelul SI global al organizației;

la nivel central urmează să se realizeze:

elaborarea strategiei la nivelul întregului SI al organizației;

managementul comunicațiilor în cadrul rețelei locale ale organizației;

administrarea datelor;

refacerea în caz de dezastre.

Până acum câțiva ani tendința era orientată către descentralizare, dar în prezent se observă o tendință netă orientată către centralizare, în special datorită apariției rețelelor cu un număr foarte mare de utilizatori (internet).

Astăzi, arhitectura promovată în realizarea sistemelor descentralizate este arhitectura client-server caracterizată prin faptul că aplicațiile și datele puse la dispoziția utilizatorilor sunt dispersate pe diferitele componente hardware în funcție de numărul utilizatorilor care trebuie să aibă acces și de puterea de calcul necesară.

Componentele hardware sunt reprezentate de:

stații de lucru (calculatoare personale) folosite de utilizatori individuali;

servere departamentale partajate de utilizatori caracterizați prin aceleași nevoi de
prelucrare;

server central partajat de toți utilizatorii.

Software-ul exploatat în cadrul organizației este reprezentat de:

Aplicațiile la nivelul clienților care:

rulează pe stația de lucru pusă la dispoziția clientului;

exploatează date stocate pe calculatorul clientului;

sunt reprezentate în principal de: procesoare de tabele, procesoare de texte,
aplicații exploatând baze de date.

Aplicații departamentale care:

rulează pe serverul departamental;

exploatează la nivelul departamentului, datele stocate pe serverul acestuia;

sunt partajate de utilizatorii aceluiași departament;

Aplicații la nivelul organizației care:

rulează pe serverul central;

exploatează datele de interes general stocate pe serverul central;

sunt partajate de utilizatorii mai multor departamente;

necesită putere mare de prelucrare.

Principiile proiectării și realizării sistemelor informatice de gestiune

Desfășurarea unei activități riguroase și performante de proiectare și realizare de sisteme informatice de gestiune impune respectarea următoarelor principii:

Abordarea globală a problemei de rezolvat;

Utilizarea unei metodologii unitare în proiectarea și realizarea sistemului informatic;

Aplicarea celor mai moderne soluții și metode de proiectare și realizare a sistemului informatic;

Structurarea sistemului informatic ținând seama de structura organizatorică din cadrul firmei.

Participarea nemijlocită a viitorului beneficiar la activitățile de analiză, proiectare și
implementare a sistemului informatic. O astfel de participare asigură formularea clară a specificațiilor necesare proiectării și validarea eșalonată a soluțiilor propuse de proiectant toate acestea asigurând în final un produs care să corespundă deplin cerințelor utilizatorului;

Respectarea cadrului legislativ. Fiind vorba de sisteme informatice de gestiune devine obligatorie realizarea evidențelor, calcularea indicatorilor și întocmirea lucrărilor de sinteză în conformitate cu reglementările aflate în vigoare.

Realizarea unor sisteme informatice corespunzătoare resurselor disponibile la utilizator,

Întrucât prin natura sa software-ul este supus schimbării, această schimbare trebuie anticipată și controlată;

Compromisurile sunt inerente în dezvoltarea de software și ele trebuie explicitate și documentate.

Studiile de specialitate au încercat să evidențieze factorii de succes în desfășurarea proiectelor software. Raportul Standish, spre exemplu, plasează ca primi factori de succes:

Implicarea utilizatorului final

Sprijinul managementului executiv

Claritatea cerințelor

Planificarea.

Arhitectura sistemelor informatice

Arhitectura sistemului informatic reprezintă soluția generică privitoare la procesele de prelucrare a datelor ce trebuie să se realizeze și modul de integrare a datelor și prelucrărilor. Această soluție cadru este urmarea sintetizării răspunsurilor la următoarele întrebări:

Care sunt componentele sistemului informatic?

Cum sunt legate aceste componente și cum interacționează ele?

Ce date se culeg?

Unde se culeg datele, unde se stochează și prelucrează?

Ce date se transmit către diferitele componente ale sistemului informatic?

Altfel spus, arhitectura reprezintă "soluția constructivă" a sistemului informatic și reflectă viziunea strategică managerială asupra modului în care organizația (firma) lucrează.

Sistemul informatic global al firmei se descompune în subsisteme, fiecare dintre acestea acoperind un domeniu de activitate distinct.

La rândul său, fiecare subsistem se descompune în aplicații fiecare dintre acestea acoperind o activitate distinctă în cadrul domeniului. De exemplu, subsistemul informatic pentru domeniul comercial se va descompune în aplicații distincte pentru fiecare din următoarele activități: aprovizionare, desfacere, marketing.

Procesul de descompunere continuă și în pasul următor pentru fiecare aplicație se vor defini proceduri realizând funcții distincte în cadrul aplicației (exemplu: proceduri pentru dirijarea prelucrărilor, proceduri pentru actualizarea bazei de date, proceduri pentru consultarea bazei de date). La rândul lor, procedurile se descompun în module. Acestea cuprind secvențe de cod realizând câte o funcție distinctă în cadrul procedurii. De exemplu, o procedură de actualizare a bazei de date va cuprinde: un modul pentru adăugare de înregistrări, un modul de modificare a tuplurilor, un modul de ștergere a tuplurilor.

Strategii ale definirii arhitecturii sistemului informațional

În definirea arhitecturii sistemului informatic s-au cristalizat în timp trei strategii:

Strategia descendentă

Strategia ascendentă

Strategia mixtă

Strategia descendentă numită și top-down pleacă de la principiul descompunerii sistemului informatic complex în componente prezentând o complexitate mai redusă (definite pe domenii de activitate de exemplu) parcurgându-se succesiv mai multe niveluri de detaliere în cadrul fiecărei componente definite. Prin această abordare, sistemul informatic dobândește o structură ierarhic modulară în care fiecare componentă îndeplinește o anumită funcționalitate și va fi coordonată în funcționarea sa de componentele plasate la nivelul ierarhic imediat superior. Această strategie:

se aplică în cazul sistemelor informatice complexe, vizând o arie largă de cuprindere;

asigură realizarea unei soluții globale, unitare la nivel conceptual pentru întregul sistem, componentele acestuia urmând să fie proiectate și realizate independent (pe baza unei planificări), prioritățile fiind fixate în funcție de opțiunea beneficiarului sau importanței respectivelor componente și conexiunilor necesare în cadrul sistemului global.

Pe măsura realizării componentelor din arhitectura generală a sistemului informatic acestea se vor testa și apoi integra în produsul final a cărui funcționalitate va fi de asemenea verificată.

Impune un efort deosebit atât în perioada de analiză (fiind necesară o analiză complexă și foarte amănunțită având în vedere complexitatea proceselor informaționale supuse informatizării) cât și de proiectare și realizare ceea ce impune eforturi financiare deosebite.

în procesul integrării componentelor nu vor apărea probleme deosebite ca urmare a strategiei unitare de proiectare și realizare definită la demararea proiectului.

Strategia ascendentă numită și bottom-up promovează inițiativa la nivelul fiecărui domeniu de gestiune (contabilitate, comercial, producție etc) fără a exista o soluție cadru și o arhitectură definită pentru sistemul informatic global la nivel de organizație. Sistemele de gestiune se proiectează, realizează și exploatează independent, răspunzând cerințelor de gestiune ale domeniilor pentru care au fost realizate, urmând ca ulterior să se treacă la integrarea acestora în cadrul sistemului informatic global al organizației. Datorită lipsei unei strategii unitare în plan hardware și software, a unei soluții unitare de proiectare și realizare există riscul unui grad redus de integrare a subsistemelor de gestiune realizate în cadrul sistemului informatic al organizației.

Strategia mixtă reprezintă o combinare a strategiei descendente cu strategia ascendentă reținându-se punctele lor forte, în această abordare se optează pentru o definire a componentelor sistemului informatic în conformitate cu cerințele strategiei descendente, urmând ca proiectarea, realizarea și integrarea acestor componente să se realizeze urmând cerințele strategiei ascendente.

Indiferent de strategia utilizată în definirea arhitecturii trebuie ca această soluție să permită dezvoltarea ulterioară a sistemului informatic prin crearea și integrarea de noi componente. O astfel de abordare conduce la definirea de arhitecturi deschise pentru sistemele informatice. Numai astfel sistemul informatic va putea evolua odată cu activitatea organizației asigurând suportul informațional necesar procesului de conducere și se va putea totodată moderniza prin integrarea de noi soluții IT.

Arhitectura sistemului informatic al unei firme

Din prezentarea modului de definire a arhitecturii sistemului informatic a rezultat faptul că efortul proiectanților se focalizează asupra definirii principalelor componente ale sistemului și a interacțiunilor dintre acestea astfel încât viitorul sistem să acopere cerințele informaționale necesare procesului de conducere.

Odată definite componentele de bază ale sistemului informatic, descompunerea succesivă a fiecăreia dintre acestea se va desfășura în timp pe baza planului de realizare stabilit în funcție de priorități, importanța componentelor și interacțiunile existente între acestea.

In figura 1.9 este prezentată în abordarea top – down o posibilă soluție pentru arhitectura sistemului informatic al unei firme integrându-se în cadrul acesteia atât componentele reprezentând subsistemele de management (MSS) cât și cele operaționale (OSS) și de gestiune a cunoașterii(KWS).

Figura 1.9 Arhitectura SI al firmei

Structura generală a unui sistem informatic de gestiune

Pentru a defini structura generală a unui sistem informatic este necesar să plecăm de la funcția acestuia de a prelucra datele disponibile în vederea obținerii informațiilor necesare luării deciziilor în procesul conducerii. Cele trei componente majore care formează sistemul informatic sunt:

Intrările

Prelucrările

Ieșirile

Figura 1.14

Intrările reprezintă ansamblul datelor încărcate, stocate și prelucrate în cadrul sistemului în vederea obținerii informațiilor.

Intrările se clasifică în două grupe și anume:

Tranzacțiile externe care redau dinamica operațiilor și proceselor economice și financiare din cadrul firmei. Provin din mediul exterior sistemului informatic. Sunt tranzacții externe: datele referitoare la aprovizionările cu materii prime, datele reflectând operațiile de încasări și plăți etc. Tranzacțiile externe sunt reprezentate de:

Date consemnate în documente primare, la locul producerii operațiilor pe care le evidențiază, în cadrul firmei (de exemplu: un bon de consum, o factură emisă unui client etc);

Date care provin din mediul economic-financiar-bancar, consemnate în documente sau înscrise în norme și/sau prevederi legale (facturi primite de la furnizori, ordin de plată onorat de client, cota legală de TVA, cotele de impozit pe profit etc);

Date provenind de la alte sisteme informatice operaționale în cadrul aceleiași firme.

Date provenind de la alte sisteme informatice exterioare firmei.

Datele consemnate în documente vor fi introduse în sistemul informatic în următoarele moduri:

Executarea unor proceduri specializate ale sistemului informatic permițând încărcarea datelor tastate de operator pe baza unor machete de culegere a datelor generate pe monitorul calculatorului și validarea datelor;

Scanarea documentelor, tehnologie modernă pe principii optice, permițând preluarea unui volum foarte mare de date într-un interval scurt de timp.

Intrările pot fi realizate în mod direct, utilizându-se mijloace moderne ale IT cum ar fi:

Transferul de date prin rețeaua locală din cadrul firmei, o rețea Novell de exemplu sau rețeaua intranet reușindu-se astfel ca ieșirile unui subsistem informatic al firmei să devină intrări pentru un alt subsistem;

Transfer de date la distanță:

Prin Internet, inclusiv utilizarea tehnologiei EDI – Electronic Data Interchange;

Prin rețele private.

MICR (Magnetic ink character recognition) documentele sunt completate folosind caractere stilizate înscrise cu cerneală magnetică citirea documentelor făcându-se prin intermediul unor echipamente specializate

Carduri cu bandă magnetică

Smart card-uri

Coduri de bare

Recunoaștere vocală

Camere digitale

Ecrane tactile.

Tranzacțiile interne sunt urmarea unor prelucrări automate desfășurate în cadrul sistemului informatic conducând la modificări structurale în cadrul colecțiilor de date.

valoarea totală a produselor livrate, valoarea totală a încasărilor etc.

Prelucrările, cel de al doilea element definitoriu al sistemului informatic, reprezintă un ansamblu omogen de proceduri automate realizând:

Crearea inițială și actualizarea bazei de date

Exploatarea bazei de date

Reorganizarea bazei de date

Salvarea/restaurarea bazei de date.

Ieșirile sistemului informatic sunt reprezentate de rezultatele prelucrărilor desfășurate.

Aceste ieșiri, în funcție de natura prelucrărilor care le-au generat, sunt de două categorii:

Ieșiri obținute în urma unor operații de transfer al datelor, care nu și-au modificat valoarea față de momentul introducerii lor în sistem. De exemplu: numărul și data unei facturi, denumirea unui produs, cantitatea facturată etc.

Ieșiri obținute în urma unor operații de calcul pe baza unor algoritmi prestabiliți (valoarea produsului facturat, total factură, valoarea vânzărilor pe luna…etc).

Ieșirile sistemului informatic pot fi clasificate în funcție de conținutul și forma lor de prezentare în:

Indicatori sintetici regăsiți în tablourile de bord oferite managerilor ce pot fi consultate on-line;

Rapoarte (situații) care grupează diverși indicatori sintetici sau analitici sub formă tabelară.

Statul de plată, Situația stocurilor de produse finite la data …, Balanța sintetică etc.

După gradul de agregare a datelor, rapoartele se clasifică astfel:

-Rapoarte sintetice, cuprinzând indicatori cu grad mare de sintetizare, destinate analizei activității și fundamentării deciziilor. Exemple: Situația evoluției vânzărilor pe produse și trimestre, Balanța sintetică, Bilanțul contabil etc.

-Rapoarte analitice conținând informații detaliate privind desfășurarea unei activități pe un anumit segment de timp (exemplu: Situația consumului de materiale pe luna…, Situația intrărilor de materiale pe gestiuni etc). Sunt destinate utilizării în cadrul compartimentelor funcționale.

După criteriul naturii informațiilor prezentate rapoartele se pot clasifica în:

-Rapoarte conținând date de stare reflectând valoarea patrimoniului la un moment dat, volumul activității la o anumită dată. Cel mai elocvent exemplu este bilanțul contabil care reflectă o "fotografiere" a situației patrimoniale la sfârșitul perioadei de gestiune.

-Rapoarte statistice cuprinzând informații având caracter statistic necesare raportărilor ierarhice (ministere, bănci etc), Comisiei Naționale de Statistică, BNR, centralei băncii în cazul sucursalelor sau fundamentării unor decizii vizând perioade viitoare de timp.

-Rapoarte previzionale care permit pe baza informațiilor privitoare la perioade anterioare de gestiune să se anticipeze evoluția unor procese și fenomene economice și/sau financiare. Aceste rapoarte sunt necesare atât în fundamentarea deciziilor tactice cât și a celor strategice.

După destinație, conținut și modul de structurare rapoartele se pot clasifica astfel:

-Rapoarte de uz intern al căror conținut este determinat de cerințele proprii de informare și control;

-Rapoarte de uz general al căror conținut este prestabilit (exemplu: bilanț contabil, balanță de verificare etc) multe dintre acestea fiind destinate și mediului exterior firmei (băncilor în procesul de creditare, organelor fiscale etc).

După frecvența de generare:

Rapoarte zilnice

Rapoarte lunare

Rapoarte trimestriale

Rapoarte anuale

În cadrul acestor rapoarte gradul de agregare/sintetizare a informației conținute este cu atât mai mare cu cât intervalul de timp la care se referă este mai larg.

Rapoartele pot fi generate pe imprimantă, pe monitorul calculatorului, pe suport magnetic sau optic pentru a fi transmise off-line beneficiarului sau transmise la distanță on-line (sub formă de fișiere) prin intermediul rețelelor.

Grafice care permit reprezentarea într-o formă sugestivă (bi sau tridimensională) a dinamicii indicatorilor sintetici și analitici precum și a structurii indicatorilor. Graficele pot fi de mai multe tipuri: liniare, histograme, bursiere, de structură (pie), mixte etc.

Foi de calcul electronice generate cu ajutorul procesoarelor de tip EXCEL, LOTUS 1-2-3 ale căror date pot face obiectul exporturilor/importurilor către sistemele de gestiune a bazelor de date în vederea obținerii altor prelucrări.

Ieșiri destinate altor sisteme reprezentate de fișiere transmise on-line sau off-line în vederea continuării prelucrărilor în cadrul altor subsisteme informatice.

Etapele realizării unui sistem (produs) informaticâ

Punctul de început al unui ciclu de viață a unui sistem informatic este reprezentat de decizia de realizare a unui nou SI mai performant, iar punctul final al ciclului de viață este reprezentat de momentul deciziei de înlocuire a SI existent cu unul nou, mai bine adaptat cerințelor asigurând performanțe informaționale, tehnice și economice superioare.

Un sistem sau produs informatic se realizează printr-un proces de proiectare ce conține mai multe etape a căror parcurgere conduce la atingerea scopului propus.

Studiul de fezabilitate

Ca la realizarea oricărui proiect și elaborarea unui sistem (produs) informatic presupune mai întâi un studiu de fezabilitate (temă de proiect), în care se stabilește în primul rând oportunitatea proiectului respectiv, urmând apoi alegerea celei mai bune metode pentru rezolvarea problemei respective.

Studiul de fezabilitate presupune în principal efectuarea următoarelor acțiuni:

Evaluarea costului sistemului (produsului) informatic (evaluarea financiară);

Evaluarea intenției de participare a beneficiarului (cât este dispus să se implice sau nu în proiect);

Evaluarea oportunității realizării sistemului (produsului) informatic respectiv;

Evaluarea tuturor elementelor favorabile și nefavorabile ce decurg din acest proiect, luând în considerare și o marjă de siguranță, urmată de decizia de realizare sau nu a proiectului;

Cel mai important lucru în proiectarea unui sistem informatic îl reprezintă dorința reală a beneficiarului de a realiza acest sistem.

Analiza sistemului (produsului) informatic

Analiza are ca obiect stabilirea cerințelor ce trebuie avute în vedere în realizarea proiectului. Acestea sunt determinate de:

Cerințele utilizatorilor – obiectivele pe care urmează să le îndeplinească viitorul sistem informatic, criteriile de eficiență, securitate, performanță pe care acesta urmează să le asigure;

Cerințele sistemului – se stabilesc pornind de la cerințele utilizatorilor și vor reprezenta prezentarea detaliată a rezultatelor pe care sistemul informatic urmează să le asigure. Se va evidenția ce anume urmează să facă sistemul fără a se sugera în nici un fel cum se va face acest lucru;

Cerințele hardware și software – evidențiază ce urmează să facă produsul software și restricțiile sub care funcționalitatea sa va fi asigurată;

Proiectarea sistemului (produsului) informatic

Cuprinde două etape:

Proiectarea de ansamblu (generală) – în cadrul căreia se definesc soluții cadru, conceptuale privind viitorul sistem informatic. În această etapă se stabilește structura sistemului informatic, componentele și interacțiunile dintre ele;

Proiectarea amănunțită (de detaliu) – în cadrul căreia se rafinează soluția cadru, având ca finalitate definirea soluției finale a sistemului informatic;

În etapa de proiectare se realizează modelele conceptuale și logice ale datelor și prelucrărilor.

Realizarea sistemului (produsului) informatic

Se efectuează în trei etape, și anume:

Realizarea propiu-zisă a aplicației prin elaborarea, din modelul logic, a modelului tehnic al datelor și al prelucrărilor;

Testarea – se verifică dacă sistemul răspunde sau nu cerințelor pentru care a fost proiectat;

Integrarea componentelor și testarea finală a sistemului – reunirea componentelor în cadrul produsului final și verificarea funcționării lui în ansamblu.

Instalarea sistemului (produsului) informatic

Instalarea presupune în primul rând achiziționarea și punerea în funcțiune a calculatoarelor (rețelei de calculatoare) și a software-ului de bază, urmărindu-se realizarea arhitecturii alease pentru configurarea sistemului (centralizată sau descentralizată) după care, sistemul (produsul) informatic se va implementa și retesta în condiții reale de funcționare. Etapa se încheie cu acceptarea sistemului (produsului) informatic de către beneficiar.

Exploatarea și întreținerea

Reprezintă utilizarea curentă a sistemului informatic și întreținerea lui. După exploatare se pot evalua rezultatele și interveni acolo unde sunt necesare modificări.

Dezvoltarea sistemului (produsului) informatic

Evaluarea finală a sistemului informatic presupune și analiza feed-back, ceea ce duce la apariția unor versiuni noi. Dezvoltarea produselor are în vedere realizarea și integrarea de module noi, care să îmbunătățească și / sau dezvolte funcționalitatea și performanțele sistemului. Aceste servicii noi sunt de cele mai multe ori destul de costisitoare.

Modele de realizare a sistemelor informatice

În timp au fost elaborate mai multe modele ale ciclului de viață al SI, autorii încercând să identifice, în viziune proprie, etapele de dezvoltare a produsului software. Numărul, numele, conținutul și înlănțuirea fazelor propuse în cadrul acestor modele diferă în special prin accentul pus pe anumite componente.

Modelele elaborate au cunoscut îmbunătățiri permanente încercându-se adaptarea lor la noile cerințe ale modelării orientate obiect, precum și inserarea unor etape specifice managementului proiectelor.

Modelul cascadă

Modelul cascadă (Waterfall Model) a fost elaborat de W.W. Royce la începutul anilor 70. Este un model de referință în literatura de specialitate caracterizat prin parcurgerea secvențială a fazelor ciclului de viață, faze care la rândul lor sunt formate din activități iar acestea din urmă din subactivități.

Modelul prezintă următoarele avantaje:

controlul total al fazelor, datorită modului de ordonare a acestora;

ușor de însușit de către membrii echipelor de analiză și proiectare;

fiecare fază se încheie cu o verificare a soluției oferite și asigură o documentație
prezentând soluția elaborată.

În timp au fost propuse variante îmbunătățite ale modelului:

modelul cu revenire la pasul următor (waterfall model with back flow, fig. 1.15.)

modelul cu reluare de la faza inițială ("Da Capo" Waterfall Model).

în versiuni mai noi ale modelului cascadă, primele faze grupează activități specifice gestiunii proiectului aceste elemente lipsind în modelul inițial.

Modelul în V

Modelul în V este o variantă a modelului cascadă care aduce elemente calitative noi importante. Un element caracteristic al modelului este introducerea conceptelor de sistem și componente2 (subsisteme) aplicându-se teste explicite pentru ele. Fazele plasate în partea superioară a modelului se caracterizează prin creșterea controlului asupra modului în care se desfășoară etapele implicarea directă a viitorului utilizator.

Brațul stâng al diagramei, parcurs descendent, reunește fazele în cadrul cărora se realizează, pas cu pas, proiectarea și realizarea sistemului informatic. Detalierea activităților de proiectare, codificare și asamblare a componentelor se realizează gradual. Dealtfel, Ould, creatorul modelului în forma lui consacrată, a prevăzut doar latura din stânga unde efortul principal de proiectare se focalizează pe descompunerea sistemului pe componente.

Brațul drept al diagramei cuprinde reprezentarea fazelor asigurând asamblarea progresivă a componentelor sistemului pe măsura testării lor individuale, până la obținerea sistemului global și acceptarea acestuia de către beneficiar.

în cadrul modelului se remarcă realizarea distincției dintre verificare și validare. Prima se referă la testarea sistemului în diversele stadii pe care le parcurge, iar validarea urmărește să identifice în ce.

măsură sistemul corespunde cerințelor inițiale, ceea ce constituie un punct slab al modelului datorită întârzierii cu care se produce această validare.

Modelul în W

Acest model reia ideea modelului în V pe care îl dezvoltă și perfecționează prin integrarea activităților de validare la nivelul fazelor de proiectare.

Modelul tridimensional

Modelul tridimensional promovat de metoda de proiectare MERISE se caracterizează prin reprezentarea grafică pe trei axe fiecare dintre acestea corespunzând ciclului de viață al sistemului, ciclul de decizie și respectiv ciclului abstractizării.

Modelul spirală

Modelul spirală, elaborat de Barry Boehm, se bazează pe același principiu ca și modelul evolutiv. Modelul presupune construirea mai multor prototipuri succesive în condițiile realizării unei analize a riscului pe fiecare nivel. Fazele de dezvoltare sunt reluate la fiecare iterație în aceeași succesiune și presupun:

Analiza riscurilor

Realizarea unui prototip

Simularea și testarea prototipului

Determinarea cerințelor în urma rezultatelor testării

Validarea cerințelor

Planificarea ciclului următor

Ultimul ciclu conduce la realizarea versiunii finale a sistemului informatic.

Prototipul funcțional presupune proiectarea sistemului, realizarea primului prototip funcțional, verificarea măsurii în care răspunde cererilor formulate de utilizator și rafinarea acestei prime soluții, prin dezvoltări viitoare care adaugă noi funcționalități până la obținerea variantei finale a sistemului.

Modelul evolutiv

Modelul evolutiv pornește de la realizarea unui studiu inițial privind obiectivele viitorului SI a cărui arhitectură este definită ulterior. Fiecare componentă astfel definită își va urma propriul său ciclu de viață (definirea cerințelor, analiză, proiectare, realizare, testare, utilizare) urmând să fie livrată beneficiarului în momentul finalizării.

Modelul minge de baseball

Modelul minge de baseball (dezvoltarea concurențială) propus de CODD, Yourdon și Nicola pleacă de la ideea renunțării la pașii succesivi în realizarea sistemului în favoarea promovării activităților desfășurate în paralel.

Este vorba de analiza orientată obiect (AOO), proiectarea (design) orientată-obiect (DOO) și programarea orientată-obiect (POO).

Într-o astfel de abordare, AOO ar beneficia de rezultatele DOO și POO; DOO, beneficiază de rezultatele AOO și POO, iar POO valorifică rezultatele AOO și DOO.

Evoluția metodelor de proiectare

Evoluția metodelor de proiectare este consecința mutațiilor calitative și cantitative în planul:

Abordării sistemelor informatice

Dezvoltării bazei conceptuale specifice proiectării și realizării sistemelor informatice (mai ales
odată cu promovarea abordării obiectuale)

Apariția și extinderea utilizării tehnicilor rapide de proiectare

Evoluția permanentă a limbajelor de programare

Sporirea considerabilă a complexității aplicațiilor realizate în condițiile creșterii nivelului de
integrare a acestora

Extinderea ariei de utilizare a informaticii

Utilizării tehnicilor de gestiune în timp real.

Putem spune că în timp s-au conturat mai multe curente de gândire care au promovat și dezvoltat anumite metode de proiectare. Este însă greu să realizăm o clasificare a acestor metode tocmai datorită diversității punctelor de vedere asupra acestei probleme.

O clasificare realizată plecând de la abordările promovate de metodele de proiectare ne conduce la următoarea grupare:

Metode timpurii, metode nestructurate specifice perioadei '50 – '60.

Metode orientate spre ieșiri (sfârșitul anilor '60) caracterizate prin faptul că proiectarea sistemului informatic avea ca punct de plecare ieșirile pe care acesta trebuia să le asigure:rapoarte, grafice etc. Pe baza ieșirilor identificate se determinau apoi datele de intrare și prelucrările.

Metode orientate spre procese, utilizate în deceniul șapte, prezentând drept caracteristică utilizarea diagramelor fluxurilor de date.

Metode orientate spre date, specifice anilor '80, prezentând ca element caracteristic utilizarea diagramelor entitate-relație;

Metode orientate obiect promovate în anii '90 caracterizate prin promovarea conceptului de obiect care încapsulează date și metode.

Modelarea

Prin modelare se înțelege reprezentarea unui obiect, fenomen sau proces din lumea reală într-un anumit sistem (matematic, fizic, grafic, informatic, etc.). Un model este creat pentru a permite studiul obiectului, fenomenului sau procesului respectiv, într-un anumit context.

În urma analizei obiectului, fenomenului sau procesului din lumea reală, modelul va păstra numai acele caracteristici ce sunt considerate importante pentru reprezentarea acestuia în contextul în care va funcționa. De exemplu, dacă dorim să creăm modelul unei mașini în scopul studierii performanțelor tehnice ale acesteia, atunci modelul realizat va conține informațiile despre viteză, consum, putere, etc., dar nu va conține date despre culoarea sau materialul din care sunt confecționate scaunele, deoarece acestea nu au nici un rol în contextul respectiv.

Un model informatic, realizat pentru a fi implementat pe calculator, conține informații (date) și prelucrări, care provin din caracteristicile (proprietățile) și acțiunile (metodele) obiectului, fenomenului sau procesului din lumea reală.

În acest caz, vom avea deci două procese de modelare, și anume: modelarea datelor și modelarea prelucrărilor. Aceste procese de modelare, vor parcurge mai multe grade de abstractizare, obținându-se mai multe tipuri intermediare de modele: conceptual, logic și tehnic.

Modelul care poate fi implementat pe calculator este cel care are gradul de abstractizare cel mai mare (modelul tehnic). După efectuarea codificării informațiilor (datelor) din modelul tehnic, acestea, într-un calculator, pot fi memorate, transmise sau supuse execuției anumitor operații.

Scopul modelării este studiul unui obiect, fenomen sau proces real, prin simularea diferitelor situații în care se poate afla acesta.

În figura de mai jos este prezentată activitatea de modelare efectuată asupra unui obiect, fenomen sau proces real în scopul realizării unei aplicații informatice (care se concretizează practic prin implementarea pe calculator a modelelor tehnice – de date și prelucrări – prin folosirea anumitor metode, tehnici și instrumente).

Modelarea conceptuală

Modelul conceptual – reprezintă definirea realității obiectului supus modelării printr-un ansamblu de concepte și reguli de combinare a acestor concepte.

Modelul conceptual este definite sub forma unor enunțuri, cu un grad de generalitate foarte ridicat, ce duc la o asemănare cât mai apropiată între obiect și model. Fiind cel mai apropiat de realitatea obiectivă, gradul de abstractizare introdusă de modelul conceptual este scăzut.

Modelul conceptual cuprinde trei aspecte ale analizei obiectului supus modelării și anume:

Analiza structurală, statică – care studiază componentele obiectului supus modelării precum și legăturile stabilite între acestea;

Analiza comportamentală (temporală), dinamică – care studiază: stările prin care trec componentele și legăturile obiectului ca reacție la apariția unor anumite evenimente externe, precum și a efectelor provocate asupra acestora în perioada tranziției de la o stare la alta;

Analiza funcțională – care studiază transformările produse în componentele și legăturile obiectului pentru satisfacerea cerințelor determinate de funcționarea sistemului (cerințele informaționale) – adică a prelucrărilor efectuate asupra datelor;

Modelul conceptual al datelor (MCD) are două părți esențiale: conceptele și legăturile între concepte. Conceptele se creează în funcție de scopul urmărit și de interdependența dintre elemente.

Modelarea logică

Modelarea logică reprezintă aducerea modelului conceptual într-o formă în care prin precizarea anumitor metode de organizare și prelucrare a datelor, sunt stabilite anumite cerințe informatice pe care modelul trebuie să le îndeplinească.

Astfel, pentru crearea modelului logic al datelor (MLD), trebuie ținut cont de modul de organizare pe care îl vor avea acestea pe calculator, și anume (așa cum se va arăta în continuare) în fișiere clasice sau în baze de date. De asemenea dacă se dorește un model logic bazat pe baze de date, va exista posibilitatea alegerii între mai multe tipuri de arhitecturi (ierarhic, rețea, funcțional, deductiv, orientat obiect, etc.).

De asemenea, pentru crearea modelului logic al prelucrărilor (MLP), trebuie ținut cont în general de principiile sistemului de programare ce se va utiliza: procedural, formal, LMD (limbaj de manipulare a datelor) etc.

Modelul logic relațional, creează suportul necesar pentru definirea bazelor de date relaționale (ca Microsoft Access). Elementele de bază definite în acesta sunt relațiile (ce provin din entitățile și asocierile modelului conceptual).

Modelarea tehnică

Modelul tehnic, reprezintă aducerea modelului logic într-o formă precisă, dependentă strict de hardware-ul (calculatoarele, rețeaua de calculatoare, echipamentele de transmisie a datelor, etc.) și de software-ul (sistemul de operare, limbajele de programare, SGBD-ul (Sistemul de gestiune al bazelor de date), alte programe utilitare, etc.) ce vor fi efectiv utilizate, prin modificarea componentelor definite la nivel logic funcție de facilitățile oferite de echipamentele și produsule informatice folosite.