Cresterea Eficientei Economice Prin Implementarea Unui Program Informatic

Informatica

Cresterea Eficientei Economice Prin Implementarea Unui Program Informatic

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins:

Cuprins: 2

Capitolul I – Prezentarea generală a firmei. 3

Situația pieței la acest moment. 5

Analiza economică și financiară a S.C. Felicimond S.R.L. 7

Analiza potențialului financiar. 8

Necesitatea promovării pe Internet. 23

Capitolul II – Prezentarea proiectului de investiție – necesitate 26

Capitolul III – Conceptul de investiție 34

Opțiuni și strategii investiționale. 44

Modalități și instrumente de evaluare a investițiilor 48

Premise teoretico-metodologice ale evaluării eficientei economice a investițiilor 57

Capitolul IV – Indicatori de evaluare a eficienței economice a investiției la Felicimond S.R.L. 63

Indicatori statici 63

Indicatori dinamici. 70

Indicatorii de apreciere a eficienței economice a proiectului de investiție, specifici metodologiei BIRD. 74

Contul de profit și pierdere previzionat 82

Concluzii și propuneri. 84

Bibliografie: 87

=== lucr ===

Capitolul I – Prezentarea generală a firmei.

S.C Felicimond S.R.L. este o întreprindere de dimensiuni mici, s-a înființat în martie 2000 ca societate mixtă româno – rusă, în conformitate cu prevederile legii 31/1990.

Obiectul de activitate îl constituie producerea și distribuirea articolelor de papetărie de lux (felicitări, calendare, agende, hârtie de ambalat cadouri, pungi pentru cadouri, etc.)

Societatea are deschis punct de lucru și depozit în str. Cireșului nr. 16A sector 2, București.

S.C Felicimond S.R.L. este o firmă privată, cu un capital social de 10.500 EU.

Oferta de produse este destinată întregii populații și constă în:

Felicitări

Calendare

Agende

Hârtie de ambalat cadouri

Pungi pentru cadouri

De obicei sunt vândute produsele deja existente în stocuri pentru care se caută cumpărători, dar societatea este dispusă să facă comandă pentru fabricarea a noi produse la „cererea clientului”.

Avantajele competitive pe care dorește să le pună în practică derivă din parteneriatul cu două firme consacrate din Rusia, aflate pe locul 2 și respective 3 pe piața de profil. Aceste avantaje sunt accesul la o imensă bază de modele care se împrospătează permanent, și costul practic zero al acestor modele pentru firma noastră.

Felicimond S.R.L este o firmă mixtă, specializată în producția de felicitări pentru toate sezoanele și ocaziile. Prin colaborarea cu partenerii noștri străini dispune de peste 5000 de modele pe care le poate tipări la comandă. Sunt permanent în stoc câteva sute de modele gata tipărite pe carton din import, de cea mai bună calitate. Toate felicitările se livrează cu plicul care este inclus în preț.

Piața distribuitorilor de obiecte de papetărie de lux este piața pe care S.C Felicimond S.R.L. își desfășoară activitatea.

Extinderea teritorială a firmei în momentul de față este practic de 100%. Mai este de lucru la extinderea în profunzimea pieței și la diversificarea ofertei.

Creșterea datorată eforturilor depuse a fost de 2,5 ori în 2001 față de 2000 și de 2,3 ori în primele 9 luni ale lui 2002 comparativ cu întreg anul 2001.

Prețurile de vânzare practicate pentru vânzarea articolelor au la bază:

Costuri de printare și costurile materiilor prime;

Costuri de transport, și costuri cu depozitarea produselor.

Calitatea procesului de negociere și a negociatorului este hotărâtoare în stabilirea prețului de vânzare a produselor vândute în cantități mari.

Realizarea minimului rațional de cheltuieli pentru punerea la dispoziția consumatorului a produsului dorit, cheltuieli pe care acesta le suportă.

În acest fel se răspunde mai bine așteptărilor consumatorilor, cu atât mai mult cu cât consumatorul permanent “cere servicii tot mai precise, individualizate și personalizate”

Felicimond S.R.L. a conștientizat importanța activității de promovare a imaginii firmei și produselor distribuite astfel încât anul trecut, în 2002, au investit în această activitate 600 EU pentru crea pagina de Web a firmei cu prezentarea tuturor produselor ei și publicitatea acesteia prin bannere sponsorizate. De asemenea firma s-a bazat pe reclama prin agenții de distribuție.

Prin urmare, nu reducem distribuția la mișcarea fizică, deoarece aceasta este însoțită, precedată și urmată de fluxurile ce apar între participanți și anume : fluxul produsului, negocierilor, titlului de proprietate, informațional și promoțional

Pentru a desfășura activitatea curentă societatea nu utilizează procedee tehnologice deosebite, dat fiind specificul activității:

obținerea imaginilor pentru felicitări din Rusia;

dacă este cazul traducerea și adaptarea textelor;

cumpărătorul ce achiziționează produsele, le poate ridica direct de la sediu, depozit (contra cost), sau firma le poate livra clientului prin poștă.

nu utilizează echipamente complexe, astfel la 30 iunie 2002 sunt în valoare de 397.471.000 lei.

În patrimoniul societății se află un autovehicul și o clădire, precum și alte mijloace fixe. Numărul persoanelor angajate este de 4 persoane. Conducerea firmei este asigurată de administrator.

Situația pieței la acest moment.

"Firmele de succes nu fac marketing pentru că au bani, ci au bani pentru că fac marketing"

Piața reprezintă sfera de manifestare și confruntare a cererii și ofertei și a realizării lor prin intermediul vânzării-cumpărării.

Philip Kotler este cel care asociază noțiunile de piață cu "totalitatea compărătorilor actuali și potențiali ai unei companii". Prin prisma acestui concept se pot desprinde noțiunile de: "piață potențiala", piață disponibilă", "piață țintă", "piață disponibilă calificată" și "piață penetrată"

piața disponibilă – cuprinde totalitatea persoanelor interesate de o anumită ofertă concretă, care au acces la ea, acces conferit de puterea de cumpărare și nivelul prețului practicat (ex.: persoane dispuse să călătorească în străinătate).

piața țintă – o constituie partea din piață disponibilă calificată, adică acele persoane ce îndeplinesc anumite caracteristici considerate importante pentru o întreprindere, căreia întreprinderea se adresează prin activitatea sa.

piața disponibilă calificată – cuprinde acea piață disponibilă pentru care persoanele interesate de oferta concretă dispun și de calificarea necesară (ex. persoane dispuse sa călătorească în străinătate ce dețin pașaport și viză)

piața penetrată – cuprinde totalitatea compărătorilor potențiali care au efectuat deja cumpărarea pentru produsul considerat.

Astfel, expresia dimensiunii pieței unei companii (fie că ne referim la ansamblul pieței proprii, fie că ne referim la piața unuia dintre produsele sale), estimată la un anumit moment poartă denumirea de piață efectivă, în timp ce dimensiunea dezirabilă sau posibil de atins, viitoare a pieței poartă numele de piață potențială.

Piața întreprinderii reprezintă spațiul economico-geografic în care aceasta este prezentă cu produsele și serviciile sale, unde potențialul său uman, material și financiar îi conferă o anumită influență și un anumit prestigiu.

Făcând abstracție de întreprinderea în numele căreia apare pe piață, produsul însuși își poate delimita o piață proprie. Ca segment al pieței totale, piața produsului exprima gradul de pătrundere a acestuia în consum, gradul de solicitare a produsului de către consumatori, adică posibilitățile de desfacere a lui.

Piața produselor de papetărie de lux este foarte mare, și sunt foarte mulți concurenți mari sau mici în acest domeniu. Din studiile făcute de noi foarte puțini din concurenți au apelat la promovarea produselor prin internet. Acesta este unul din avantajele competitive ale firmei.

Nu este ușor să pătrunzi în această piață. Costurile inițiale pentru stocuri și mijloace fixe sunt ușor comparabile cu cele din alte industrii, dar noul competitor trebuie să aibă suficiente resurse financiare pentru a acoperi efectele loialității puternice a clienților față de celelalte mărci. Pentru ca un produs să se vândă, trebuie să aibă o calitate și un preț mai bune decât cele existente pe piață. În industria de papetărie de lux, o companie trebuie să cunoască procedurile de producție, marketing, cercetare și dezvoltare și să urmărească schimbările culturale. Dacă noului competitor îi lipsesc aceste calități, cu siguranță va rămâne în urmă. Noul intrat poate avea acces la un canal de distribuție, dar dacă nu este bine ales și nici nu apare la timpul potrivit, profitul va fi greu de realizat.

Este dificil să identifici concurenții în acest domeniu al papetăriei datorită numărului mare de public țintă, nivelul de preț și al celor de calitate

S.C. Felicimond S.R.L. se află în concurență cu toți furnizorii de papetărie de lux care se adresează pieței din România. Societățile cu care se află în concurență directă sunt societățile care produc și distribuie papetărie de lux în toată țara. Printre cei mai importanți se numără:

Crist 1 S.R.L.

Art Design S.R.L.

Agnus Design S.R.L.

Visual S.R.L.

Principalele caracteristici ale acestei piețe sunt:

Este sezonieră, pentru fiecare sezon există întotdeauna o serie de articole destinată acestuia;

Clienții preferă să achiziționeze produse cât mai calitative, la prețuri rezonabile;

Tendința de ceva nou, de produse cât mai diferite, dar în același timp cu moda;

Segmentul de piață este grupul de consumatori cu nevoi sau cerințe similare și care vor răspunde pozitiv unui anumit marketing mix, deci unui produs cu anumite calități, la un anumit preț, distribuit într-un anumit fel și cu anumite mijloace promoționale. Deci, acest grup va răspunde unui anumit mix mai bine decât oricărui alt mix și mai bine decât orice alt segment de piață.

Segmentul de piață căruia se adresează S.C. Felicimond S.R.L. este format din întreaga populație a țarii noastre precum și turiștii sau călătorii străini.

Felicimond S.R.L. colaborează în principal cu distribuitorii care desfac marfa bucată cu bucată.

Analiza economică și financiară a S.C. Felicimond S.R.L.

Analiza economico-financiară are ca obiectiv depistarea acelor elemente care sa constituie ca tendințe care se pot extrapola – eventual cu aplicarea unor corecții – în vederea realizării scenariului de evoluție viitoare a societății comerciale.

Pentru realizarea studiilor de diagnosticare se recomandă luarea în considerare a informațiilor referitoare la situația economico-financiară a societății comerciale în dinamică, respectiv pe un interval de timp de minimum 2 ani, în vederea formulării unor concluzii pertinente sub forma punctelor forte, a punctelor slabe și a recomandărilor.

Pentru realizarea diagnosticului economico-financiare s-au calculat indicatorii și indicii de structură, evoluție și eficiență pentru perioada 2000 – 30 iunie 2002, pe baza bilanțurilor contabile și anexelor sale, datelor din evidențele financiar-contabile și de gestiune, etc.

Trebuie precizat faptul că această perioadă este perioada de înființare a firmei și de pornire a afacerii ceea ce înseamnă că pentru fundamentarea previziunilor indicatorii calculați vor fi corectați în funcție de conjunctura economică în care Felicimond S.R.L. își desfășoară activitatea și de strategia de dezvoltare adoptată la nivelul societății

Problemele de bază vizează:

Analiza potențialului financiar

Analiza rezultatelor financiare

Analiza flexibilității și performanțelor financiare. Fluxurile financiare.

Analiza potențialului financiar.

Analiza activelor societății comerciale

Activul net total al S.C. Felicimond S.R.L. a fost la 31.12.2001 de 453.802 mii lei ca la 30 iunie 2002 sa crească la 695.846 mii lei. Creșterea activului net are ca principală cauză creșterea imobilizărilor și a datoriilor pe termen scurt.

Creșterile diferite de valoare la anumite posturi de bilanț au avut ca efect imediat modificări structurale ale maselor patrimoniale.

Analiza activelor circulante.

Activele circulante manifestă o tendință ușoară de descreștere în intervalul 2001- iulie 2002, ponderea lor în totalul activelor descrește.

Din punct de vedere structural se constată modificarea importanței relative a creanțelor în totalul activelor circulante, în sensul descreșterii acesteia (de la 75,40 % în anul 2000 la 10,60% în iunie 2002) și creșterea importanței relative a stocurilor de la 19,18% la 30,01%. Principalul factor generator al acestei modificări este dezvoltarea activității de distribuție a firmei, pentru desfășurarea activității curente fiind necesar un volum mai mare de materii prime – echipamente – stocat (în vederea diversificării ofertei).

Analiza surselor de finanțare

Capitalurile proprii au înregistrat o descreștere de la 394.694 mii lei în anul 2000 la 320.997 mii lei.

Sursele temporar atrase (obligațiile curente) au crescut în perioada analizată din punct de vedere absolut – de la 97.812 mii lei în 2001 la 168.290 mii lei în iunie 2002, dar relativ au scăzut reprezentând ca pondere în 2000 2,04 % din total pasiv și 5,59 % în 2001, nivel ce implică riscuri mici în ceea ce privește achitarea lor.

Referitor la structura datoriilor, trebuie amintit că societatea a fost în perioada de pornire a afacerii și de dezvoltare a acesteia și a utilizat sume puse la dispoziția ei de către asociatul unic.

Evoluția mărimii relative a obligațiilor, comparativ cu cifra de afaceri, a determinat.

Patrimoniul net și sursele de acoperire

Patrimoniul net al societății comerciale a fost la sfârșitul anului 2000 de circa 394.694 mii lei și 1.150.071 mii lei în 2001.

Calculul echilibrului patrimonial dat de cele patru rate financiare:

Autonomie financiară

Gradul de imobilizare al activului

Rata globală de îndatorare

Rate de îndatorare a capitalului propriu,

reflectă noi aspecte:

Autonomie financiară reflectă faptul că societatea nu a apelat la credite bancare pe termen lung, indicatorul având valori egale cu 1 în perioada analizată.

Gradul de imobilizare al activului crește în intervalul analizat de la 1,7 % la 2,3 %, nivel reflectând valori normale pentru specificul de activitate.

Rata de îndatorare a capitalului propriu a înregistrat o scădere accentuată de la 94,78 % 102.37 în 2000 la 42,87 % în iunie 2002, depășind cu mult valoare recomandată în literatura de specialitate.

Analiza rezultatelor financiare.

Cifra de afaceri realizată până în luna iunie 2002 a fost de 2.198.109 mii lei, adică circa 310 % față de cifra de afaceri realizată în anul 2001. Creșterea se datorează atât inflației cât și în termeni reali ai vânzărilor care au crescut considerabil.

Contribuția cea mai importantă în realizarea cifrei de afaceri a revenit, așa cum este și firesc, vânzărilor de mărfuri. Ca pondere în total venituri, cifra de afaceri reprezintă 100 % în anul 2001, cât și în 2002.

Dinamica cifrei de afaceri în perioada 2001 – iunie 2002 este reprezentată în tabelul următor:

Analiza dinamică a rezultatelor obținute de societatea comercială pune în evidență tendința de creștere reală a cifrei de afaceri dat fiind faptul că în primele 6 luni ale anului 2002 societatea a reușit o cifră de afaceri – în termeni reali – de circa 97,4% față de anul 2001.

Cheltuielile totale au fost în 2000 de 522.444 mii lei, față de volumul cheltuielilor înregistrate în iunie 2002, de 2.113.173 mii lei

Pe baza indicilor de evoluție a veniturilor și cheltuielilor de exploatare s-a determinat dinamica eficienței exploatării în anul 2002 comparativ cu anul 2001.

Nivelul coeficientului marginal (venituri din exploatare/cheltuieli din exploatare) a fost foarte apropiat de 1 în perioada analizată – în 2002 a fost 1,04, datorită adaptării cheltuielilor la modificarea veniturilor.

Structura de cost cuprinde următoarele componente (2002, % în veniturile exploatării):

Costurile cu mărfurile (68 %), dețin, după cum este și firesc datorită obiectului de activitate, ponderea cea mai mare;

Costurile cu materii prime și materiale (1,75 %);

Costurile cu alte cheltuieli materiale (27,56%);

Costurile cu personalul (1,89 %);

Costurile cu amortizările (0,45%)

Rezultatul brut în iunie 2002, corespunzător celor 6 luni de funcționare, a fost de 88.615 mii lei. De remarcat ponderea majoritară a rezultatului brut al societății.

Analiza flexibilității și performanțelor financiare. Fluxurile financiare.

Structura și utilizarea capitalului de lucru (Fond de Rulment)

În cursul perioadei analizate (2000-2002), societatea comercială a înregistrat valori negative ale necesarului de fond de rulment, fondului de rulment propriu depășind în anul 2002 necesarul de fond de rulment.

Activitatea de exploatare a fost finanțată prin fondul de rulment propriu în proporții foarte reduse, mult sub valorile normale, consacrate de literatura de specialitate, de 60%.

Rata de finanțare a stocurilor a înregistrat, și ea niveluri joase, fondul de rulment propriu nereușind să acopere decât într-o proporție foarte mică stocurile societății comerciale.

Fluxurile financiare

S-au avut în vedere în analiza economico-financiară fluxurile esențiale generate din activitatea societății Felicimond S.R.L. (marja de valoare adăugată, excedent brut, etc.). Astfel, pe baza informațiilor analizate, rezultă următoarea situație a soldurilor intermediare de gestiune:

Marja rezultatului din exploatare se situează în jurul valorii de 7%;

Marja de valoare adăugată – circa 39%;

Schema de distribuție a valorii nou create de societatea comercială prezintă următoarea repartizare procentuală (în 2001):

Situația reflectă o proporție normală pentru specificul activității societății a valorii nou create ce revine salariaților acesteia.

Analiza performanțelor financiare

Faptul că firma este în procesul de formare al clientelei, de intrare pe piață și de instabilitatea economică au determinat înregistrarea următoarelor valori ale performanțelor financiare:

Rentabilitatea costurilor totale în 2001 – 2,625 % a crescut la 2,73 % în iunie 2002

Rentabilitatea cifrei de afaceri în 2001 – 2,525 % a crescut la 2,63 % în iunie 2002

Rentabilitatea activelor în 2001 – 3,58 % a crescut la 12,73 %

Rentabilitatea financiară în 2001 – 14,14 % a crescut la 17,32 % în iunie 2002

Se observă că dacă în anul 2001 indicatorii s-au situat sub valorile indicate de literatura de specialitate, în anul 2002 indicatorii au depășit aceste valori.

O modalitate de analiză factorială (utilizată de sistemul anglo-saxon), evidențiază trei factori de influență asupra ratei de rentabilitate a capitalurilor proprii:

Poziția pe piață a societății, precum și specificul sectorului de activitate (reglementări în domeniu, indice de concentrare a concurenței, bariere de intrare/ieșire, accesul la resurse etc.) prin indicatorul marja de profit asupra veniturilor = Profit net / Venituri .

Calitatea managementului, prin abilitatea de a realiza o rotație a activului total care să maximizeze valoarea întreprinderii, și implicit rata rentabilității = Venituri / Activ total.

Utilizarea surselor financiare străine pentru finanțarea și creșterea activității = Activ total / Capital propriu

Se constată că la realizarea rentabilității capitalului contribuția factorilor este diferită. Un rol important, ce poate asigura creșterea profitabilității îl reprezintă factorul „rotația activului”, respectiv asigurarea unui volum de vânzări care să permită peste 2 rotații pe an a activului total (în baza recomandărilor din teoria și practica economico-financiară pentru acest sector de activitate).

Diagnosticul financiar pe baza ratelor de gestiune.

Lichiditatea firmei.

Analiza vitezelor de rotație a structurilor patrimoniale evidențiază modificări în cadrul diferitelor grupe de activ și pasiv.

În mod global, aprecierea este favorabilă, în măsura în care ciclul comercial total a cunoscut o reducere de la 278 zile (2000) la 157 zile (iunie 2002).

Durata de rotație a stocurilor se situează în limitele normale descrise de literatura de specialitate, 23 zile (în iunie 2002)

Perioada de încasare a creanțelor a scăzut de la 179 zile în 2000 la 9 zile în iunie 2002, iar durata de încasare a creanțelor-clienți a avut aceeași tendință;

Durata de achitare a obligațiilor a fost în iunie 2002 49 zile, dinamica fiind de reducere comparativ cu anul 2000.

Lichiditatea firmei a implicat niveluri și tendințe crescătoare în intervalul analizat, valorile înregistrate la 30.06.2002 fiind apropiate de marjele de siguranță recomandate în literatura de specialitate (lichiditate generală a societății = 1,23 comparativ cu un prag de siguranță egal cu 1,8 – 2; lichiditate rapidă = 0,62 comparativ cu marja de siguranță egală cu 0,8 – 1). Aceste niveluri generează riscuri medii în condițiile în care lichiditatea rapidă nu confirmă acoperirea în totalitate a obligațiunilor curente ale societății.

Analiza resurselor umane

Ca și în orice altă firmă, pentru a exista Felicimond S.R.L. are stabilite relații cu alte firme, agenții, persoane. Au sau nu la bază contracte, sunt în același timp efemere, și foarte importante pentru mersul afacerii.

Cele mai importante relații pentru valoarea întreprinderii vizează:

Relații cu clienții. Pentru caracterizarea acestora și înțelegerea mecanismului prin care ele creează valoare nematerială pentru întreprindere vom preciza că sunt două componente care le definesc. Este vorba de inerție (explicată de realitatea că orice întreprindere are clienți, dar nu orice întreprindere are relații cu clienții) și de informațiile disponibile despre clienți (un punct sensibil mai ales pentru întreprinderile în care competiția este accentuată iar migrarea clienților către un alt ofertant este facilă);

Relațiile cu forța de muncă, ansamblul potențialului uman. Una dintre primele și cele mai importantă relație a unei organizații este cea cu angajații. Acest sistem major în cadrul întreprinderii poate fi analizat din perspectiva valorii nemateriale potențiale implicate prin costurile de recrutare, pregătire, calificare etc., în fond de costurile creării și realizării stării de funcționare a sistemului întreprindere – angajați. Cu cât munca este mai specializată iar valoarea adăugată a întreprinderii este mai ridicată, cu atât costul ansamblului este mai ridicat și, în mod premisal, valoarea întreprinderii este mai mare;

Necesarul de personal la nivelul firmei se stabilește în funcție de criterii specifice pentru fiecare categorie. Dimensionarea rațională a numărului de personal constituie o problemă deosebit de importantă în utilizarea lui eficientă și crearea condițiilor materiale pentru acțiunea întregului complex de factori motivaționali.

Dinamica efectivului de personal pe total și pe categorii are menirea de a pune în evidență, dimensionarea potențialului tehnic-economic legată de acest factor de producție, în raport de realizările perioadelor anterioare și necesarul prestabilit.

Nivelul de calificare al personalului reprezintă o problemă deosebit de importantă în dimensionarea producției și evoluția productivității muncii.

Analiza calificării forței de muncă vizează două aspecte de bază, respectiv, caracterizarea situației calificării la un moment dat, evoluția acestuia și modul în care este utilizată forța de muncă calificată.

Gestionarea produselor existente

Gestionarea produselor existente vizează menținerea unui echilibru intern al întreprinderii, ce se reflectă în echilibrul financiar care se asigură prin, urmărirea ciclului de viață al fiecărui produs și prin evoluția gamei de produse.

Practica a demonstrat, că evoluția vânzărilor și profiturilor aduse de un produs nu sunt identice pe întreaga durată de viață a acestuia. De aceea, pentru specialiștii în marketing, cunoașterea comportamentului produsului de-a lungul vieții sale a devenit o preocupare, cu scopul de a identifica tendințele vânzărilor și a planifica cele mai potrivite activității de marketing.

A fost introdus astfel, un nou concept – ciclul de viață al produsului – bazat pe o metaforă care susține că “produsul este privit ca o persoană ce se naște, se dezvoltă, îmbătrânește și în cele din urmă moare“.

În ansamblul strategiei de marketing a întreprinderii, strategia de produs ocupă locul central, întrucât produsul este mijlocul înfăptuirii obiectivelor pe care ea și le propune pentru o anumită perioadă. Ea cuprinde un ansamblu coerent de decizii ce vizează dimensiunile și structura gamei de produse, gradul de noutate, nivelul calitativ al produselor etc.

Politica de produs a unei întreprinderi, fundamentală pentru întreaga evoluție a afacerilor, reflectă comportamentul acesteia cu privire la ansamblul aspectelor gestiunii întreprinderii care are drept scop maximizarea profitului. Ea vizează următoarele activități:

cercetarea produsului în scopul aprecierii nivelului calitativ al acestuia, a stadiului de învechire, a circulației pe piață și a comportării lui în utilizare și consum. Se obțin astfel informații ce pun în evidență punctele tari și slabe ale produsului.

inovarea în domeniul materialelor, tehnologiilor, service-ului, producției, a culturii și climatului organizațional.

elaborarea strategiei ce reflectă principalele direcții în care-și va orienta activitatea.

Strategia de produs este deosebit de complexă, întrucât fiecare element ce definește produsul total necesită elaborarea unei anumite strategii, astfel încât ea include determinarea caracteristicilor așteptate de cerere, integrează opțiunile psihologice care vor fi prezentate în alegerea formelor și design-ului și presupune luarea în considerare a aspectelor direct legate de produs cum ar fi: numele, marca, serviciile etc.

De asemenea, strategia de produs se va defini în acord cu celelalte elemente ale mixului de marketing (preț, distribuție, promovare), deoarece “alegerile efectuate în această fază se raportează direct la imaginea produsului”. Corelarea strategiei de produs cu strategiile de preț, promovare și distribuție asigură înfăptuirea strategiei de piață a întreprinderii în jurul căreia garantează toate celelalte strategii, asigurând succesul în afaceri al întreprinderii.

În conceperea strategiei de produs, ca parte organică a strategiei întreprinderii experiența practică indică necesitatea parcurgerii mai multor pași:

analiza – diagnostic al potențialului intern și configurația mediului extern al firmei.

identificarea căilor de creștere a pieții produsului.

formularea obiectivelor strategiei generale.

poziționarea produsului în cadrul gamei.

formularea și evaluarea strategiilor de produs în cadrul mixului de marketing.

controlul permanent al derulărilor operațiunilor de implementare a strategiei și eventualele intervenții corective asupra acesteia, ca răspuns la un feed-back ce ar solicita-o.

Orice opțiune strategică în domeniu este în fapt o decizie de importanță covârșitoare ce solicită o evaluare corectă a raportului dintre potențialul firmei și cerințele pieții, precum și o estimare a avantajelor și dezavantajelor ce apar în urma aplicării ei în practică.

Întrucât, de obicei o întreprindere are în producție simultan mai multe produse, apare necesitatea adoptării mai multor variante strategice distincte.

Principalele elemente ale direcțiilor strategice care solicită o strategie specifică sunt: gradul de înnoire a produselor, dimensiunea și structura gamei de produse și nivelul calitativ al acestora care sunt de altfel criterii de diferențiere a strategiilor pe produs, ce conduc la formularea mai multor alternative strategice.

Tipurile de strategii de produs se delimitează în funcție de:

1. gradul de înnoire a produselor – permite adoptarea strategiei de:

a. asimilare de noi produse care să-i asigure competitivitate pe piață.

b. perfecționarea produsului prin care se urmărește îmbunătățirea periodică a parametrilor calitativi ai produsului existent n nomenclatorul de fabricație.

c. menținerea gradului de noutate – care să-i asigure o anumită poziție competitivă pe piață.

2. dimensiunile și structura gamei de produse – impune o strategie de: a. diversificare sortimentală – prin care se urmărește nuanțarea modalităților de satisfacere a nevoii căreia i se adresează produsul și astfel mărirea numărului de consumatori. Diversificarea se poate realiza în mai multe direcții:

– diversificare pe verticală – prin prelungirea în amonte sau aval a unei linii de produse.

– diversificare pe orizontală – prin mărirea numărului liniilor gamei de produse.

– diversificare laterală – prin dezvoltarea gamei de produse în direcții conexe structurii de bază.

– specializarea pe funcții și combinarea acestora.

b. stabilitate sortimentală – prin care se asigură menținerea poziției câștigate de întreprindere pe piață și păstrarea prestigiului de care se bucură în rândul clienților.

c. selecție sortimentală sau restrângere sortimentală – prin care se urmărește eliminarea produselor cu grad avansat de uzură morală și cerere în scădere aflându-se în faza de declin a ciclului de viață, dar și simplificarea structurii sortimentale până la limita unor dimensiuni, care să permită o demarcație netă.

d. înnoire sortimentală – ce conduce la crearea de noi linii de produse în cadrul gamei existente, urmărind înlocuirea produselor îmbătrânite și atragerea consumatorilor acestora către noile produse.

3. nivelul calitativ al produselor solicită o strategie de:

a. adaptare calitativă – la nivelul cerințelor consumatorilor și al ofertei concurenților.

b. diferențiere calitativă – în raport cu specificul segmentelor de piață, de veniturile pe care sunt dispuse diversele segmente de consumatori să le utilizeze pentru produsul respectiv.

c. stabilitate calitativă – în cazul în care nu au apărut modificări deosebite în segmentele pieții.

4. poziția pe care dorește să o ocupe pe piața produsului – conduce la adoptarea strategiei

a. a liderului unic – dacă produsul se detașează net față de concurenți.

b. a coliderului – când produsul împarte poziția dominantă pe piață cu altul, fabricat de concurenți.

c. de sfidare – dacă firma își propune să ajungă în poziția de lider sau colider.

5. scopul urmărit – determină o strategie:

de creștere – care urmărește mărirea volumului sau gamei de produse prin creșterea gradului de saturare a piețelor, diversificarea producției.

de selecție – care urmărește alegerea piețelor și produselor cele mai rentabile.

ale productivității – care vizează îmbunătățirea produselor, utilizării lor, a producției, a metodelor de organizare, planificare și conducere a activității întreprinderii.

6. căile folosite pentru menținerea pe piață, eventual creșterea cotei de piață sau introducerea pe o piață existentă – se delimitează strategii de:

imitare – care se pare, este strategia cea mai utilizată începând din deceniul opt, deoarece nu-și asumă riscul inovării, dar dacă își reînnoiește fără încetare oferta, aduce ameliorări produsului și pătrunde cu viteză mare pe piață, poate aduce succes întreprinderii

adaptare – care se poate înfăptui prin repoziționarea sau ameliorare a produsului conform așteptărilor consumatorilor. De obicei adaptarea unui produs este consecința progreselor ce apar la nivelul cumpărătorilor, fabricației, marketingului, logisticii, serviciilor.

poziționare – care urmărește să confere produsului sau mărcii o nouă postură pe o piață existentă.

Fiecare din aceste strategii are o finalitate și de aceea întreprinderea trebuie să elaboreze o paletă de variante strategice distincte, care apoi se combină între ele în funcție de necesitățile întreprinderii, astfel încât strategia de produs să fie eficientă oferindu-i întreprinderii cel mai mare avantaj concurențial posibil.

Propuneri de îmbunătățire a activității economice.

Analiza SWOT presupune evidențierea punctelor forte și a punctelor slabe din interiorul unității dar și riscurile și oportunitățile privind relația firmei cu mediul exterior acesteia incluzând și relațiile ce se stabilesc cu mediul ambiant.

Pentru îndepărtarea sau chiar eliminarea punctelor slabe și a riscurilor la care este expusă firma, se recomandă o serie de măsuri pentru desfășurarea în condiții de eficiență a activității firmei.

Ca puncte forte se identifică:

Respectarea statutului și legislației în vigoare de către S.C. Felicimond S.R.L.

Relații foarte bune management-salariați;

Relații bune cu colaboratorii și existența contractelor de colaborare pe termen lung;

Situație economico-financiară de ansamblu pozitivă, în sensul că firma a înregistrat profit în perioada analizată, iar dinamica acestuia a fost ascendentă, ceea ce implică creșterea economică și comercială a firmei, îmbunătățire;

Rentabilitatea firmei a înregistrat niveluri ridicate

Puncte slabe:

Societatea înregistrează datorii la bugetul de stat, dar care în ultima perioadă s-au micșorat;

Inexistența asigurării împotriva riscului;

Lipsa unor strategii și politici realiste, centrate pe studii de piață, studii de diagnosticare și previziune macroeconomică

Grad încă redus de informatizare a managementului firmei

Recomandări strategico-tactice privind amplificarea potențialului de viabilitate economică și managerială.

Abordarea cauzală a principalelor disfuncționalități și puncte forte, realizate în paragrafele precedente, permite evidențierea câtorva recomandări de natură strategică și tactică, pe baza cărora urmează a se interveni decizional și operațional de către managementul firmei.

S.C. Felicimond S.R.L. trebuie sa valorifice în viitorul apropiat următoarele oportunități:

Elaborarea unor strategii și politici globale și parțiale realiste, centrate pe studii de diagnosticare, studii de marketing și de prognoză;

Conducerea societății trebuie să realizeze contracte de anvergură, de lungă durată, care să asigure desfășurarea activității în mod continuu;

Societatea trebuie sa-și crească adaptabilitatea la cerințele pieței.

În vederea dezvoltării ulterioare, societatea trebuie să țină seama și de existența unor riscuri:

Politica fiscală, care poate avea influențe negative asupra societății;

Concurența din ce în ce mai accentuată pe acest segment de piață.

Necesitatea promovării pe Internet.

Internetul este o rețea mondială de calculatoare eterogene, care este prezentă în peste 100 de țări și care interconectează peste 3,5 mil. de rețele (adică aprox. 120 de mil. de calculatoare), constituind astfel scheletul societății globale a viitorului.

În România în anul 2000 s-au consemnat circa 600.000 de utilizatori de INTERNET, rata de creștere fiind de 30-40 % lunar.

Prezența pe Internet a devenit astăzi un lucru obișnuit, dacă nu chiar obligatoriu pentru orice afacere. De aceea S.C. Felicimond S.R.L. s-a gândit acum să aibă propriul său site sau pagină WEB pentru firma, cu atât mai mult, cu cât, zi de zi numărul site-urilor crește simțitor, printre ele aflându-se și site-uri ale firmelor concurente firmei.

Existența pe Internet a unei firme implică costuri mult mai mici decât promovarea prin alte medii tradiționale. Internet-ul este un loc în care 24 de ore pe zi afacerea dumneavoastră se poate face cunoscută milioanelor de oameni din întreaga lume.

Posibilitatea ca site-ul sau pagina firmei să apară în una sau mai multe limbi de circulație internațională, da posibilitatea extinderii afacerii peste granițele localității, județului, zonei geografice sau chiar țării și va crea o imagine profesionistă a afacerii.

Pentru că realizarea și promovarea unei pagini WEB pe un site reprezintă cel mai simplu și mai ieftin mod de a face reclamă, iar pagina odată creată necesită cheltuieli foarte mici de întreținere, la prețuri foarte mici putându-se include imagini cu felicitările sau cu produsele oferite, acest lucru ajutând potențialii clienți să-și formeze o imagine reală despre Felicimond S.R.L. chiar înainte de a lua contact cu firma. Cea mai mare problemă a multor oameni este lipsa timpului. Ușurința cu care se găsesc informațiile pe Internet, pagina fiind structurată clar pe domenii de activitate, zone geografice, face ca foarte mulți oameni să caute aici produsele sau serviciile de care au nevoie și chiar să le cumpere de aici, evitând astfel drumuri obositoare și mult timp pierdut prin zeci de magazine.

Necesitatea paginii pe Internet a firmei nu a apărut doar în scop de a găsi noi clienți, ci și a menține legătura mai ușoară cu acei existenți. Este mult mai ușor să accesezi pagina de web și să vezi toate modelele existente în firmă decât să fie căutați clienții prin agenții de vânzare care umblă cu toate aceste modele de la firmă la firmă.

Internet-ul a devenit în ultimul timp cel mai propice mediu de afaceri din întreaga lume, în România el fiind în plină dezvoltare, în următorii ani estimându-se o explozie a acestui tip de afaceri.

Este recunoscut faptul că românii sunt foarte receptivi la nou (a se vedea telefonia mobilă), dar cel mai important lucru este că, tinerii, elevii și studenții de astăzi, viitorii dumneavoastră clienți și parteneri de afaceri sunt foarte bine pregătiți în acest domeniu (lucru recunoscut și în țările dezvoltate), ei anticipând și recunoscând importanța mediului electronic de afaceri.

Deocamdată pe pagina web nu apar decât produsele tip felicitări, toate modelele existente în firmă.

Pagina de internet a fost concepută a fi cât mai simplă pentru utilizatori, are un minim de informații despre firmă, și o imensă bază de date cu toate produsele firmei, care pot fi comandate on-line, direct prin internet. Livrarea se face prin poștă în 3 zile; pentru București, livrarea se face în 24 de ore, de la recepția comenzii. Firma își rezervă dreptul de a verifica telefonic comanda înainte de a o trimite.

Este vorba de o investiție care nu este de proporții foarte mari, și nu necesită costuri mari pentru menținerea acestuia.

Dezvoltarea prin rețeaua Internet a desfacerii produselor, este o investiție ce își are rezultate în timp.

Pentru a promova pagina s-au făcut bannere publicitare pe mari portaluri de Internet, care asigurau vizitarea permanentă a site-ului firmei. De asemenea pagina a fost introdusă în numeroase motoare de căutare.

Prin promovarea produselor pe Internet se încearcă să asigure:

identificarea ușoară a produsului;

clienții, că bunul cumpărat are o anumită calitate.

identificarea ușoară a producătorului care este răspunzător de produs;

diminuare a comparării prețurilor când clienții percep mărcile distincte.

că firma este capabilă să promoveze produsele sale și să asocieze numele firmei și caracteristicile sale în mintea cumpărătorului;

creșterea prestigiului produsului;

diminuarea riscului cumpărării unui produs;

ușurarea segmentării pieței și creării unei imagini specifice;

cooperarea mai eficientă a canalelor de distribuție, oferindu-i producătorului posibilitatea de a exercita un control mai bun al distribuției;

creșterea loialității clienților și a preferințelor pentru clienți;

informații clare și precise despre produs;

publicitatea produsului;

facilitarea comercializării produsului etc.;

Capitolul II – Prezentarea proiectului de investiție – necesitate

Desfășurarea activității clasice de distribuție constă în deplasarea agenților de vânzări la diverse centre de distribuție a articolelor de papetărie (librării, magazine, oficii poștale, chioșcuri de ziare, distribuitori individuali etc.) și colectarea comenzilor de la acestea. Agenții de vânzări erau dotați cu un catalog de produse, în care erau prezentate atât modelele existente în stoc, cât și altele noi care se intenționează a se introduce pe piață. Odată cu întoarcerea agenților de pe teren, se realiza un total al comenzilor, format din totalitatea modelelor dorite pentru achiziție.

Se compară subtotalurile comenzilor cu produsele existente în stoc, pentru modelele deja existente, iar pentru modele noi se realizează planurile de producție.

Există aici mai multe cazuri posibile:

cantitatea comandată pentru produsele existente în stoc, este mai mică decât valoare stocurilor, rezultând de aici livrarea comenzii fără întârziere și fără nici o altă problemă logistică sau tehnică;

cantitatea totală comandată a modelelor de felicitări noi este mai mare sau egală cu pragul minim de rentabilitate a producției, se tipăresc acele modele și se livrează;

cantitatea comandată pentru produsele existente în stoc, este mai mare decât stocul existent, caz în care este necesară tipărirea diferenței. Aici apar trei situații:

diferența de felicitări este mai mare sau egală cu pragul minim de rentabilitate și atunci se tipăresc felicitările și se livrează;

diferența de felicitări este cu puțin mai mică decât pragul minim de rentabilitate, si atunci se tipărește numărul minim de felicitări pentru a depăși pragul minim de rentabilitate. Diferența necomandată va rămâne în stoc, urmând să fie vândute ulterior;

diferența de felicitări este mult mai mică decât pragul minim de rentabilitate, caz în care comanda nu este onorată, așteptându-se completarea ulterioară a acesteia;

cantitatea totală comandată de modele noi este mai mică decât pragul minim de rentabilitate, caz în care comanda nu este onorată, așteptându-se completarea ulterioară a acesteia.

Datorită inconvenientelor ce apar în acest model de distribuție clasică, s-a încercat crearea unui model nou, prin care să se elimine toate lipsurile existente. Soluția aleasă a fost un sistem informatic complex, bazat în mare măsură pe facilitățile Internetului.

Proiectul de investiții a constat în cumpărarea unui sistem informatic (pagină de web de tipul unui magazin virtual) prin care orice utilizator poate vedea toate modele existente, precum și stocul la zi. Astfel, se poate achiziționa doar ceea ce există în depozit. Timpul necesar procesării acestei comenzi fiind de ordinul milisecundelor, riscul de a comanda modele care nu mai sunt în stoc este practic nul.

Schema de funcționare a aplicației

Hardware

Din punct de vedere al necesităților hardware a fost nevoie de achiziționarea următoarelor produse:

un calculator

minim: Pentium sau AMD la 100 Mhz, 32 Mb RAM, Hard Disk 1,5 Gb, floppy disk, tastatură, mouse, monitor 15 inch, modem 33 Kbs

recomandat: Pentium sau AMD la 1GHz, 256 Mb RAM, Hard Disk 40 Gb, CD-WRITER, tastatură multimedia ergonomică, mouse optic, monitor 17 inch Flat, modem 128 Kbs, cameră video digitală.

imprimantă matriceală (pentru emis facturi);

linie telefonică pentru acces la internet (sau orice alt fel de conexiune la internet: cablu, radiomodem, ISDN, fibră optică etc.);

Software și alte servicii

sistem de operare:

minim Windows 98

recomandat Windows 2000 Professional

alternative: Linux sau Apple OS X

program de navigare pe Internet:

minim: Internet Explorer 4 sau Netscape 4.7

recomandat: Internet Explorer 6 SP2, Netscape 7

alternative: Opera, Mozilla

program de editare imagini:

minim: Corel PhotoPaint 6

recomandat: Macromedia Fireworks MX

alternative: Adobe PhotoShop

program de conectare FTP:

minim: explorer

recomandat: Windows Commander

alternative: EasyFTP

promovare site web:

promovare on-line

banner plătit

banner-exchange

introducerea în motoare de căutare

alte modalități

promovare clasică

anunțuri în presa scrisă

pliante și fluturași

autocolante pe mașinile firmei

radio, TV

alte modalități

găzduirea paginii de web pe un server

energia electrică

Alegerea tehnologiei

În realizarea aplicației se pot alege mai multe tipuri de tehnologii. Acestea au în vedere tipul limbajului de programare în care este realizată aplicația, tipul bazei de date, tipul serverului pe care va fi găzduită pagina de web. Vă prezentăm în continuare principalele tipuri de tehnologii și diferențele dintre ele:

A fost aleasă tehnologia ASP din mai multe motive:

cel mai bun raport preț-calitate;

suport tehnic ridicat;

accesibilitate;

existența unor măsuri de securitate sporită a sistemului (în măsura în care acesta este bine configurat împotriva atacurilor din exterior).

Durata aplicației:

Aplicația a fost proiectată și realizată de o companie de web development din România, aceasta oferind suport tehnic încă din faza de concepere a aplicației. S-au avut în vedere toate aspectele procesului de vânzare, pornind de la marketing și terminând cu procedurile de comandare propriu-zise. Astfel, aplicația a fost realizată în mai multe etape:

Oameni specializați

Odată ce aplicația a fost terminată și testată, a trebuit specializat personalul firmei pentru a putea lucra în bune condiții cu noul sistem astfel creat. Aceasta s-a realizat în două etape:

firma producătoare a aplicației a instruit un cadru de decizie din firmă și a oferit materialele suport corespunzătoare (manualul utilizatorului în format electronic și pe hârtie, întrebări frecvente);

în cadrul firmei a fost conceput un program de specializare, pe baza recomandărilor făcute de firma producătoare.

personalul a fost calificat la cursuri de specializare

De asemenea, a existat un contact permanent între cei ce au lucrat efectiv pe aplicație și firma producătoare, astfel încât să nu existe probleme sau neclarități în utilizarea acestor servicii.

*= Windows XP Professional, Macromedia Development Kit, Office XP Professional

**= Se consideră curs mediu valutar de 30.000 lei/EU

Din tabelul de mai sus se poate observa caracterul sezonier al aceste afaceri. Înainte de Crăciun crește cererea la felicitări de iarna, apoi se observă o cerere imediată la felicitări de primăvară, după care calendaristic urmează sărbătorile de Paști. Spre deosebire de perioada de vară în care este o stagnare și vânzările scad. Această evoluție se poate urmări în graficul de mai jos.

Capitolul III – Conceptul de investiție

Tranziția societății românești și înscrierea sa pe coordonatele economiei de piață implică noi abordări în raportul dintre teoria și practica economică. Referindu-ne la conceptul de investiție vom remarca manifestarea unor preocupări de clarificare. Dar acest concept are un conținut mai complex decât apare dintr-o analiză succintă. Problemele practice ale tranziției la economia de piață impun sarcini noi și dificile teoriei economice, între acestea, o abordare a conceptului de investiții este încă departe de o definire unitară. Problema prezintă interes și este de actualitate, căci așa cum sublinia Alvin Toffler „grupurile de factori de decizie anonimi, care manevrează pârghiile investițiilor, au constituit supraelitele din toate societățile industriale".

Problema este de actualitate și pentru că potențialul investițional se reflectă nu neapărat prin volumul de resurse (financiare, materiale și umane) avansate, cât mai ales prin capacitatea factorului uman de a le transpune în efecte scontate.

Investiția reprezintă o decizie de a cheltui pentru achiziționarea de active fixe sau circulante, inclusiv în scopuri speculative, prin care să se obțină un flux de lichidități și deci o creștere a avuției aparținând unei persoane fizice sau juridice.

Se apreciază că, în economia de piață, investiția constituie plasament de capital în active diverse, indiferent de durata și scopul deținerii lor, inclusiv în scop speculativ.

Conceptul de investiție implică sensuri și accepțiuni variate. Datorită complexității" acestui concept o sinteză se impune.

În sens larg prin investiție se înțelege „plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materială și forța de muncă necesară desfășurării și lărgirii activității acestora". Dar tot în sens larg semnalăm vehicularea și a altor definiții al căror conținut îi prezentăm în continuare.

P. Masse prin investiție desemnează „toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatele acestor acțiuni'", în această concepție noțiunea de investiții se delimitează prin următoarele elemente:

subiect, adică persoana (fizică sau juridică) care investește;

obiect, respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;

cost, adică efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;

efecte, concretizate în rezultate, valori materiale, economice și financiare care urmează a fi obținute în viitor, o speranță mai mult sau mai puțin certă.

Reiese că investiția este considerată ca o cheltuială prezentă, realizată în vederea obținerii unor efecte viitoare în condiții de risc și incertitudine.

Necesitățile de ordin metodologic și practic, cu privire la constituirea fondurilor, geneza și alocarea resurselor aferente investițiilor, cât și cu privire la organizarea și înfăptuirea activității de investiții (procesului investițional) impun conturarea mai precisă a conceptului de investiții. In acest context, în sens restrâns, investițiile reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziționează noi mijloace fixe, productive și neproductive, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se perfecționează sau se modernizează mijloacele fixe existente, ori se fac plasamente financiare cu scop profitabil.

Abordarea conceptului de investiție cu sensul său restrâns este frecventă în planul teoriei și, cu atât mai mult, al practicii economice, într-adevăr, în sens restrâns, investițiile în economia unei țări au o sferă de extindere marcată prin scop și mijloace.

Scopul evidențiază faptul că investițiile presupun mutații (înlocuire, sporire) ale unor elemente de patrimoniu de natura mijloacelor de muncă cu deosebire a mijloacelor fixe. Dar contextul tranziției la economia de piață în România implică analiza unor noi aspecte.

Sfera de cuprindere a conceptului de investiție este marcată și prin mijloacele de realizare, de înfăptuire a lor. în esență, principalul mijloc de realizare a oricărei investiții îl constituie cheltuiala (avansarea) unor sume bănești. Mai departe însă vom afirma că investiția are ca mijloc de înfăptuire realizarea unor lucrări, efectuarea unor plasamente financiare cu efecte de lungă durată sau pur și simplu efectuarea unor cheltuieli de natură investițională prin sursa de finanțare ori prin efectele generate asupra patrimoniului firmei.

Accepțiuni ale investiției

Clarificarea conceptului de investiție implică, în mod obiectiv, identificarea accepțiunilor pe care le comportă și anume: plasament, cheltuială, acțiune, lucrare, activitate, proces.

Accepțiunea de plasament de fonduri bănești dată investițiilor acoperă doar în parte sensul larg al conceptului de investiție. Este indicată doar destinația unor fonduri bănești, dar nu se reflectă tehnica și mijloacele de efectuare. Scopul este conturat pe un plan general. Este adevărat, în contextul tranziției la economia de piață se explicitează caracterul investițional al plasamentelor financiare în acțiuni, obligațiuni, titluri de stat etc., dar acest fapt nu este suficient.

Cel mai adesea investițiile capătă accepțiunea de cheltuială sau totalitate a cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi mijloace fixe ori se înlocuiesc cele scoase din uz.

Cu un sens mai general, a cheltui înseamnă „a întrebuința banii pentru a cumpăra sau plăti ceva", într-o altă formulare cheltuielile sunt expresia valorică a consumului de mijloace de producție, de forță de muncă sau mijloace bănești, pentru satisfacerea necesităților de consum productiv sau neproductiv (social și individual). Dar a consuma înseamnă a folosi ceva pentru satisfacerea trebuințelor proprii sau pentru a obține alte produse. Prin acțiunea de a consuma elementul supus consumării dispare, se transformă sau se distruge.

Atributul de cheltuială pe care îl au investițiile tinde să capete o recunoaștere mult mai largă în contextul mecanismelor de piață. Faptul este explicabil. Constituirea resurselor bănești aferente și tehnica de „avansare", de cheltuire a lor au loc prin intermediul unor proceduri financiare. Apoi, crește ponderea investițiilor asimilate, nemateriale și financiare, care deși generează, în parte, efecte investiționale nu comportă întru totul regimul amortizării pe care îl au mijloacele fixe.

Accepțiunea de cheltuială dată investițiilor trebuie completată cu aceea de acțiune, activitate, proces, de transformare a mijloacelor bănești afectate acestui scop în mijloace de producție. De altfel, caracterul de acțiune atribuit investițiilor este recunoscut în literatura noastră economică. Astfel se subliniază faptul că „investițiile reprezintă o acțiune care comportă un anumit risc", remarcând totodată că, consumul de mijloace materiale și umane este sigur, în schimb efectele prevăzute constituie doar o speranță pe care timpul o va continua sau infirma.

Accepțiunea de activitate atribuită investițiilor are temei. Ea reflectă gradul și modul de implicare a diferiților factori de realizare a investițiilor. Este astfel posibilă identificarea răspunderilor concrete asumate de investitori, organele de consultanță și de proiectare, a firmelor de antrepriză etc. în materializarea opțiunilor de investiții.

Accepțiunea de proces în domeniul investițiilor are ca referințe preocupările lui N.Georgescu-Roegen în abordarea entropică, procesuală a activității economice. Profesorul Georgescu-Roegen sublinia că la rădăcina penuriei economice se află nu numai caracterul limitat al resurselor globului, dar și irevocabila degradare entropică a acestor resurse, proces pe care îl accelerează activitățile umane.

Conceptual, procesul reflectă mersul, desfășurarea sau evoluția unui fenomen sau eveniment; transformarea succesivă în starea unui lucru sau șirul de operații ori de fenomene prin care se efectuează o lucrare etc. Noțiunea se folosește în fizică și chimie, în domeniul dreptului și al literaturii, în biologie și economie. Procesul economic reflectă desfășurarea în timp și spațiu a fenomenelor economice, transformările succesive, cantitative și calitative, intervenite în starea acestora.

În concepția lui N. Georgescu-Roegen „proces" reprezintă o noțiune deosebit de derutantă, întrucât proces înseamnă neapărat schimbare, în aceeași accepțiune „un proces implică o întâmplare" pentru a cărui reprezentare analitică trebuie să se tină seama de scop, delimitarea, fată de alte procese, ca și de durata acestuia, respectiv de coordonatele în care se poate înfăptui orice proces.

Criterii și modalități de clasificare a investițiilor

Investițiile, ca totalitate de cheltuieli, prezintă o anumită omogenitate. Dimpotrivă, privite prin prisma naturii acestor cheltuieli, a modului în care se regăsesc în lucrări, într-o sferă sau alta de activitate, a resurselor de finanțare etc., investițiile pot fi și trebuie clasificate, acest fapt răspunzând unor necesități de ordin practic.

Clasificarea riguroasă a investițiilor impune folosirea unor criterii raționale, acceptabile din punct de vedere metodologic și practic. Asemenea criterii de clasificare a investițiilor sunt: natura investițiilor, modul de concretizare, caracterul, lucrărilor de investiții, scopul, destinația, modul de realizare, resursele și modul de finanțare, gradul de imobilizare a resurselor de investiții avansate, riscul investițiilor, alte criterii.

Din punctul de vedere al naturii investițiilor apreciem că se pot distinge:

Investiții corporale, care la rândul lor pot fi:

investiții propriu-zise

investiții asimilate;

Investiții nemateriale;

Investiții financiare,

Această clasificare a investițiilor este oportună. Ea are valențe teoretice deosebite, fără a le ignora pe cele practice în contextul adaptării economiei la mecanismele de piață.

Investițiile corporale reflectă în principiu cheltuieli aferente realizării unor mijloace de muncă, dotări, clădiri, utilaje și instalații sub aspect constructiv, achiziționarea și montarea lor, înlocuirea celor scoase din funcțiune etc. Ca excepție pe plan metodologic și deci și practic s-au înglobat în sfera investițiilor și unele acțiuni ce comportă cheltuieli a căror finanțare trebuie să aibă loc prin tehnici investiționale (realizarea împăduririlor, a plantațiilor pomi-viticole și altele). Deci putem distinge investiții propriu-zise și investiții asimilate.

Investițiile propriu-zise presupun efectuarea unor cheltuieli care se materializează prioritar în mijloace fixe (nou construite, modernizate, înlocuite achiziționate, după caz); ele dețin pondere mare în majoritatea proiectelor de investiții.

Investițiile asimilate se datorează naturii unor acțiuni sau sursei de finanțare – fondurile de investiții, în structura lor se cuprind.

Investițiile nemateriale (intelectuale sau necorporale) ocazionează exprimări de opinii interesante24. Scopul enunțat vizează clarificări teoretice privind delimitarea costurilor de investiții, de costurile curente de producție, cu implicații în practica înregistrărilor contabile, a fiscalității, evaluarea patrimoniului etc.

Investițiile financiare reflectă opțiuni ale firmei de a efectua plasamente bănești pe termen lung, profitabile, în economia altor agenți economici. Concret, investițiile financiare constau în utilizarea unor resurse bănești pentru a obține creanțe sau titluri de valoare (cumpărarea de acțiuni, obligațiuni, titluri de stat etc.) emise de alte societăți comerciale în scop lucrativ, bănci comerciale sau de către stat. Efectele acestor investiții au valențe financiare sub forma dividendelor, participărilor, dobânzilor ce revin în cotă-parte investitorilor care au subscris la constituirea capitalului.

Investiția financiară constituie orice plasament de capital efectuat de către un investitor, persoană fizică sau juridică, într-unul din sistemele investiționale oferite de economie, în titlurile de valoare existente, tranzacționale pe piața monetară sau pe piața de capital.

Din punctul de vedere al modului în care se concretizează (structurii) investițiile materiale se pot clasifica în:

lucrări de construcții-montaj, care cuprind lucrări de construcții, instalații, construcții speciale, montajul utilajelor, pregătirea terenului, pregătiri și deschideri miniere etc.;

achiziții de utilaje care necesită montaj (fixarea în fundații, pe piloni sau postamente, montarea echipamentelor și instalațiilor etc.) sau care nu necesită montaj (mijloace de transport, tractoare, mașini agricole, utilaje independente etc.);

lucrări și explorări geologice, în care se cuprind: prospecțiunile, explorările pentru conturarea și extinderea zăcămintelor în masiv, lucrările de foraj și explorare, studiile și cercetările geologice etc.;

alte cheltuieli de investiții în care se cuprind cheltuieli de proiectare, valoarea pieselor de schimb și obiectele de inventar reprezentând prima dotare, cheltuieli cu obținerea terenului, supravegherea executării lucrărilor, conducerea obiectivelor noi de investiții în perioada înfăptuirii lor etc.

După caracterul lucrărilor investițiile se pot clasifica în: construcții noi, reconstrucții (reclădiri cu modificarea profilului tehnologic) și refaceri (reclădiri fără modificarea profilului tehnologic), dezvoltări prin lărgiri și completări, reutilări cu sau fără modernizări, retehnologizări; plasamente.

Această clasificare a investițiilor se justifică în mod deosebit în ideea ca opțiunile pentru obiective noi, de investiții, să se formuleze numai după epuizarea celorlalte posibilități create prin reutilarea, reconstrucția, modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție existente.

În etapa actuală de tranziție la economia de piață un loc deosebit se atribuie investițiilor de natura retehnologizării.

Punctul de vedere al scopului investițiilor se pot distinge:

investiții de înlocuire, care presupun în prealabil dezafectarea mijloacelor fixe existente datorită uzurii fizice sau morale;

investiții de expansiune care impun, după caz, extinderi, dezvoltarea unor secții existente, crearea de obiective noi;

investiții de inovare și modernizare, care se referă la acțiuni investiționale de promovare a progresului tehnologic, de creștere a tehnicității proceselor economice, automatizare și informatizare etc.;

investiții strategice, care înseamnă promovarea unor proiecte ce anticipează prevenirea riscului tehnologic, economic și financiar prin acțiuni de investiții. Ele implică atât investiții materiale, cât și nemateriale (de cercetare și dezvoltare).

După destinație investițiile pot fi: productive și neproductive.

Cele productive se concretizează, în principiu, în mijloace fixe cu destinație productivă.

Cele neproductive sunt afectate creării modernizării sau înlocuirii unor mijloace fixe, destinate domeniilor social-culturale (învățământ, sănătate, cultură și artă etc.). Investițiile, fie ele productive ori neproductive, pot fi proprii atât sferei producției materiale, cât și celei nemateriale.

După modul și sursa de finanțare în contextul tranziției la economia de piață se pot distinge:

investiții publice, respectiv cele care au ca scop promovarea serviciilor publice în domenii cum sunt: infrastructură, învățământ, sănătate, cultură și arte, apărare, administrație, fiind finanțate din bugetul de stat (al administrației centrale) sau din bugetele locale;

investiții autonome ale societăților comerciale și regiilor autonome sunt, după caz, productive sau neproductive, materiale sau financiare, fiind finanțate din fondurile de investiții constituite de aceste unități din resurse proprii și din împrumuturi bancare, în cazul regiilor autonome pot interveni complementar subvențiile bugetare;

investiții private realizate de agenții economici cu capital privat care răspund intereselor economice ale acestora și sunt finanțate din fondurile proprii, constituite sau complementar din împrumuturi bancare;

investiții realizate de persoane fizice, cu deosebire locuințe, construcții gospodărești și alte dotări, care se finanțează din resursele bănești ale populației;

– investiții realizate cu capital străin pot fi integrate în oricare din structurile anterioare și pot fi înfăptuite după caz:

prin participarea investitorului străin cu o cotă-parte de capital în vederea constituirii societății ori la finanțarea unor proiecte;

prin acordarea unor împrumuturi de către organe financiar-bancare străine, investitorilor români;

ca investiții de portofoliu;

ca investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile.

După modul de realizare investițiile se structurează în două grupe și anume:

investiții realizate în antrepriză, care privesc de regulă lucrările de natura construcții-montaj. Ele dețin o pondere consistentă și se realizează de societăți comerciale specializate de antrepriză în construcții montaj. Acestea dispun de experiență, capacități de producție și personal specializat;

investiții realizate în regie, dețin o pondere aflată în creștere. Se realizează de investitori cu forțe proprii (resurse, capacități de execuție, personal).

în funcție de complementaritatea proceselor investiționale H. Peumans
structurează investițiile după cum urmează:

investiții induse, a căror realizare este impusă de factori economici obiectivi (schimbarea structurii activităților, modificarea prețurilor, a productivității muncii etc.);

investiții autonome, care vizează cerințe ale creșterii economice și se referă la promovarea de noi tehnologii, produse noi, implicații in raport cu riscul aferent investițiile sunt structurate în următoarele grupe:

investiții cu risc similar, risc normal celui atașat activității economice globale a unității, respectiv cele de înlocuire a echipamentelor și utilajelor uzate;

investiții cu risc mediu, adică cele privind dezvoltarea, modernizarea, înnoirea unor capacități ale firmei, luând în seamă o piață cunoscută, sigură;

investiții cu risc ridicat, care se referă la acțiuni de cercetare-dezvoltare și inovare reflectate în activități și obiective noi, ale căror efecte rămân incerte;

investiții cu risc „alb” care privesc ameliorarea condițiilor de muncă și ale căror efecte sunt greu de estimat;

investiții „cu risc impus", care sunt cerute investitorilor prin reglementări legale (și se referă la protecția mediului, securitatea și protecția muncii etc.).

Din punctul de vedere a legăturii dintre investiție și obiectivul principal prevăzut în proiect distingem:

investiții directe (de bază) în care se includ construcții, dotări cu echipamente și utilaje, care condiționează realizarea și funcționarea obiectivului conform profilului stabilit;

investiții colaterale în care se cuprind acele construcții și dotări anexe care favorizează funcționalitatea obiectivului( rețele de utilități, drumuri interioare și de acces, împrejmuiri, racordări, stații de epurare etc.);

investiții conexe care sunt impuse de investiția directă (de bază), dar se realizează în alte ramuri (în amonte sau în aval) față de cea de referință (lărgirea bazei de materii prime, a rețelei de căi de comunicație, construcții și dotări social-culturale etc.).

Această clasificare prezintă utilitate practică în evaluarea sferei de cuprindere a efortului de investiții și prin aceasta a unor indicatori de eficiență economică a investițiilor.

Desigur, criteriile de clasificare nu au fost epuizate și fiecare în parte are, sau poate avea, o semnificație anume pe plan teoretic sau practic. Așa, de pildă, din unghiul de vedere al entității investitoare pot fi remarcate investiții interne și investiții externe.

Investițiile interne presupun alocarea capitalurilor pentru achiziția de active materiale și nemateriale (echipamente, construcții, licențe, stocuri suplimentare etc.) pentru dezvoltarea și perfecționarea aparatului productiv și de distribuție.

Investițiile externe reprezintă plasamente de capital pentru creșterea participării financiare la formarea capitalurilor altor societăți comerciale, în ideea obținerii pe această cale a unor efecte profitabile ( dividende, dobânzi etc.). Sunt în fapt investiții financiare sau investiții de portofoliu.

În alt plan remarcăm varietatea tipologică a investițiilor: investiție tehnică (materială, constructivă); investiție umană (în formarea și calificarea forței de muncă); investiție socială (construcții și dotări sociale); investiție financiară (achiziționarea titlurilor de valori mobiliare); investiție comercială (pentru publicitate și reclamă).

în fine, în statistica internațională investițiile sunt structurate în funcție de veniturile din care se finanțează în:

investiții nete, adică lucrări noi datorate fondului de dezvoltare aferent
creșterii nete;

investiții brute, care cuprind atât investițiile nete, cât și pe cele de
înlocuire finanțate din amortizare.

Apoi se vorbește de dezinvestiție, adică acțiuni de recuperare a unor valori materiale și bănești prin dezafectarea unor capacități sau obiective realizate anterior ca investiții; reinvestiție, respectiv acțiunea de fructificare prin plasamente a resurselor obținute prin dezinvestiție; investiția complementară, investiție marginală, care exprimă limita minimă a fructificării prin care se justifică opțiunea de investiții etc.

Clasificarea investițiilor nu constituie doar un demers teoretic. Criteriile de clasificare sunt operante pe plan teoretic sau practic după caz. Ele permit efectuarea unor judecăți de valoare care în ultimă instanță pot îmbogății cadrul informațional al deciziei de investiții.

Opțiuni și strategii investiționale.

Opțiuni privind dezvoltarea economico – socială a României. O analiză retrospectivă a opțiunilor de investiții.

Activitatea de investiții are un conținut complex. Ea implică, pe de o parte, efort constând în formularea opțiunilor de investiții, argumentarea și fundamentarea lor în cadrul unor proiecte, sub aspectul eficienței economice, selecția proiectelor și luarea deciziei de investiții, asigurarea bugetului de finanțare al fiecărui proiect, crearea condițiilor tehnico-economice pentru realizarea obiectivelor cu caracter investițional.

Pe de altă parte, activitatea de investiții nu poate fi desprinsă de efectele sale constând în mijloace fixe puse în funcțiune, susținerea unor locuri de muncă, spor de producție și de produs intern brut sau alte implicații în plan departamental sau teritorial.

Opțiunile de investiții.

Prin opțiune de investiții se înțelege dreptul unor entități economice sau sociale situate la nivel micro sau macroeconomic de a folosi ca alternativă a amplificării parametrilor în care evoluează pârghia investițiilor.

Opțiunile de investiții stau la baza concepției și desfășurării procesului investițional.

Criteriile de opțiune în domeniul investițiilor exprimă puncte de vedere în funcție de care se alege ca modalitate de dezvoltare procesul de investire. Criteriile de opțiune în investiții au o natură complexă. Ele pot fi:

locul dobândit sau pe care trebuie să-l dețină o întreprindere, o ramură sau alta în complexul economiei naționale;

influența unor factori de conjunctură în relațiile economice și de cooperare internațională;

natura, structura și gradul de valorificare a resurselor naturale, materiale și de muncă; asigurarea resurselor financiare;

necesitatea competitivității pe plan tehnico-științific și economic; cerințele de ordin strict tehnic și tehnologic (siguranța funcționării utilajelor);

asigurarea unui nivel sporit al eficienței economice; restricții impuse de limitarea unor resurse; valorificarea unor resurse locale, terenuri etc.; prevenirea poluării mediului ambiant;

cerințele microclimatului tehnico-economic și social (prevenirea accidentelor, a noxelor, creșterea randamentului, îmbunătățirea stării de sănătate a angajaților etc.);

factori de cointeresare: folosirea potențialului uman din județ, zonă etc.; dobândirea unui loc mai bine situat în ansamblul ramurii sau economiei naționale.

Se poate face o sinteză a lor în funcție de implicațiile pe care le comportă în: criterii ce țin de raporturile dintre societate și natură; criterii de ordin tehnic; criterii sociale și strategice.

Modul în care criteriile enunțate operează în formularea opțiunilor permite structurarea lor în: criterii endogene și criterii exogene față de entitatea economică sau socială cu drept de opțiune. Principalele verigi sau niveluri organizatorice la care se formulează opțiunile de investiții sunt: întreprinderea

(societatea comercială, regia) și instituția, unitățile cooperatiste și unitățile organizațiilor obștești, persoane fizice, agenți privați, consiliile locale, ministerele și alte organe centrale sau locale.

Indiferent de nivelul și veriga organizatorică la care se localizează geneza opțiunilor de investiții, formularea acestora presupune anumite coordonate de ordin motivațional.

înnoirea și modernizarea tehnologiilor de fabricație, fapt care presupune ca activitatea de cercetare-proiectare-producție-tehnologii să se organizeze unitar, asigurându-se informații la nivelul tehnicii moderne.

Asimilarea unor produse noi, în fabricație, justificate prin aderența lor la consum, reducerea consumurilor specifice de utilități, penuria de resurse etc., fapt ce motivează opțiunea pentru noile investiții ce se impun.

Sporul populației într-o perioadă de timp, cu toate implicațiile sale reflectate în creșterea consumului unor produse, apariția unui spor de populație aptă de muncă.

Necesitatea asigurării unor dotări corespunzătoare de natură comercială, tehnico-edilitară, sanitară, instrucție publică, culturală etc.,ca și a fondului locativ în raport cu numărul populației, cerințele de confort, nivel de trai și cultură etc.

Cerințe impuse de amploarea și modalitățile de cooperare economică internațională.

Necesitatea valorificării corespunzătoare a resurselor naturale, materiale, financiare și de muncă.

Documentația tehnico-economică aferentă investițiilor reprezintă ansamblul informațional constând în piese scrise, piese desenate, calcule și determinări, după caz, care se elaborează în ideea configurării, promovării și înfăptuirii unei investiții.

Abordarea problematicii documentației tehnico-economice a investițiilor implică tratarea ei pe două planuri și anume: 1) în funcție de sursa și modul de finanțare a investițiilor (publice, autonome și private) și 2) în raport cu structura investițiilor după natura lor (materiale, nemateriale și financiare).

în legătură cu problema enunțată mai sus se pun două întrebări și anume:

în ce măsură investițiile necesită o documentație tehnico-economică specifică?

Care este documentația necesară înfăptuirii diferitelor categorii; de investiții?

Răspunsul poate fi formulat în următoarele coordonate:

pe plan legislativ, reglementările actuale vizează doar investițiile publice;

reglementările sunt imperative sub aspectul conținutului și modului de elaborare a documentației tehnico-economice, a procedurilor de licitare

a lucrărilor de investiții și a tehnicii de finanțare-decontare;

referate întocmite la nivelul secțiilor de fabricație, fabrici și uzine, compartimentelor care au rolul de a semnala necesitatea și oportunitatea dotării (de nou sau pentru înlocuire);

fișe tehnice privind caracteristicile mașinilor, utilajelor și echipamentelor care fac obiectul unei acțiuni investiționale;

oferte de licitare a livrărilor primite de la furnizori sau producători;

acte decizionale emise de investitor în condiții legale;

calcule și determinări ale indicatorilor de eficiență economică;

contracte de livrare;

acte, documente cu caracter financiar vizând asigurarea fondurilor, constituirea resurselor și tehnica finanțării.

Documentația aferentă investițiilor financiare

Documentațiile pentru investițiile financiare nu au încă un regim bine conturat, în sfera investițiilor financiare se cuprind plasamente efectuate de persoane juridice și fizice în titluri de valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, titluri de credit, certificate de investitor etc.).

Regimul juridic al acestor plasamente, în vederea constituirii sau sporirii capitalului entităților emitente, modalitățile de înstrăinare, drepturile și riscurile pe care le generează se atestă prin reglementări specifice și reflectă o mare diversitate.

Acțiunile pot fi emise în două variante: la purtător, cele care nu au înscris numele posesorului, transferarea de la un purtător la altul făcându-se prin înțelegere și prin notificare în registrul acționarilor, la firma emitentă, și nominative, care au înscris pe ele numele deținătorului. Ambele categorii de acțiuni pot fi, după caz, ordinare, adică cele care generează pentru deținător drepturi și riscuri normale, și preferențiale, care sunt numeric reduse și conferă deținătorilor avantaje specifice. Acțiunile dau dreptul deținătorilor (acționarilor) la dividende.

Obligațiunile sunt titluri de valoare emise de anumite entități (societăți comerciale, bănci, stat etc.) în vederea acoperirii unui deficit, a unei lipse de capital, în raport cu parametrii activității lor. Ele pot fi la purtător și nominative, având regimul unor titluri de credit care dau dreptul deținătorului la un venit anual fix și la restituirea sumelor investite, prin răscumpărarea de către emitent.

Certificatele de investitor emise de instituția fondurilor mutuale constituie pentru investitor titluri de creanță cu risc mare, întrucât evoluția gradului de fructificare a sumelor subscrise este incertă.

Titluri de valoare pot emite și instituțiile publice, băncile și societățile comerciale private.

Prin urmare, investițiile financiare constituie o realitate în peisajul economic al perioadei de tranziție din țara noastră. Se poate deci vorbi de o documentație aferentă acestor investiții? în esență da, dar cu conținut adaptat specific. Avem în vedere:

decizia sau actul prin care investitorul se hotărăște asupra plasamentului de o anumită valoare în asemenea titluri de creanță (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat etc.), cu determinările și argumentele de rigoare;

documente de plată folosite în tranzacționarea titlurilor de valoare;

titlul de valoare achiziționat sau notificat care îi atestă calitatea de acționar, investitor, creditor, după caz.

Modalități și instrumente de evaluare a investițiilor

Modalități de evaluare

în metodologia și practica actuală evaluarea proiectelor de investiții are la bază în general parametri statici, respectiv nivelul pe care-l au la un moment dat prețurile și tarifele practicate și doar uneori se fac evaluări pe bază de prognoză privind evoluția dinamică a acestora.

Evaluarea investițiilor în obiecte de natura activelor fixe cu caracter independent (utilaje fără montaj, mașini, animale, muncă etc.) se realizează pe baza prețurilor producătorilor, de regulă prețuri de producție sau achiziție, iar instrumentele care stau la baza evaluării sunt cataloagele de prețuri.

Aspectele sunt mai complexe în cazul evaluării proiectelor de investiții ce vizează lucrările de construcții-montaj.

Conținutul și etapele procesului investițional

Tranziția la economia de piață constituie un proces complex ale cărui coordonate comportă implicații în toate sferele economiei și vieții sociale din țara noastră. In context se pune problema modului în care se înscrie procesul investițional în aceste coordonate.

Procesul investițional a fost și rămâne un proces complex care înglobează totalitatea activităților și operațiilor întreprinse pentru plasarea unor capitaluri proprii sau atrase, în vederea realizării și punerii în funcțiune a unor obiective economice, sociale ori de altă natură, asigurării condițiilor de funcționare/exploatare a lor, în unitatea de referință, inclusiv fructificarea resurselor bănești plasate în economia altor întreprinzători (sub formă de acțiuni, obligațiuni etc.) prin angrenarea selectivă, în timp, a factorilor implicați.

Complexitatea procesului investițional, în coordonatele tranziției la economia de piață, rezidă în: varietatea investițiilor care fac obiectul acestui proces; varietatea resurselor mobilizate și utilizate în acest scop; concepția și etapele procesului investițional; modul de implicare a agenților angrenați în acest proces; mecanismul derulării procesului investițional.

Referindu-ne la aceste aspecte, în ultimii ani, remarcăm evoluția inegală, contorsionată, a politicii și activității investiționale, degringolada înregistrată în primii ani ai perioadei de tranziție a tării noastre spre economia de piață. Cauzele au fost și sunt complexe, dar nu pot fi ignorate mutațiile profunde care s-au produs în economia și societatea românească după anul 1989. în sinteză, ne referim la schimbarea regimului politic, declanșarea inițiativei private în economie, instituirea procesului de dezetatizare și privatizare, deschiderea sau liberalizarea piețelor (de capital, forță de muncă, de mărfuri etc.). în perioada respectivă, asemenea mutații au fost însoțite de restrângerea opțiunilor de investiții, în lipsa unor strategii clare de dezvoltare și a deturnării resurselor financiare, în mod prioritar, spre consum.

Conținutul procesului investițional este puternic marcat de coordonatele în care are loc tranziția țării noastre la o economie liberală, de piață. Sintetizăm aspectele esențiale.

Declanșarea oricărui proces investițional a devenit atributul esențial al investitorului (agent economic, instituție publică etc.) care investighează necesitatea, argumentează oportunitatea și fixează, determină, parametrii eficienței economice, în mod prospectiv.

în conținut, acest proces a înregistrat mutații semnificative, în raport cu evoluția și profunzimea reformei economice, în coordonatele tranziției.

Agenții procesului investițional

în derularea procesului investițional se implică motivat diferiți agenți (factori sau entități), în cazul investițiilor corporale avem în vedere: investitori, proiectanți, antreprenori, decidenți, bănci comerciale, furnizori și alte entități, în cazul investițiilor financiare se implică: investitorii, diverse entități intermediare, beneficiarii plasamentelor financiare și alte entități.

Locul și rolul agenților implicați în procesul investițional este, în principiu, reglementat, cu deosebire în cazul investițiilor publice.

Investitorii

Realizarea procesului investițional presupune organizarea sau adaptarea corespunzătoare a activității la nivelul fiecăruia dintre factorii sau agenții implicați, dar cu deosebire la „titulari"' și investitori – „beneficiari de investiții".

Pentru coordonarea activității de investiții la nivelul titularilor de investiții sunt organizate compartimente (direcții sau servicii) specializate în probleme de plan – dezvoltare – investiții. Rolul acestor compartimente constă în: efectuarea unor studii privind dezvoltarea în perspectivă a ramurii sau sectorului; stabilirea variantelor de amplasare teritorială a unor obiective viitoare și posibilitățile de valorificare a resurselor naturale în sectorul sau ramura respectivă; furnizarea unor informații asupra gradului și modului de folosire a dotărilor existente în unitățile din sistem; declanșarea procesului investițional la unitățile subordonate și supravegherea derulării acestuia.

La unitățile investitoare beneficiare de investiții, în mod deosebit ia întreprinderi, sunt de asemenea organizate compartimente specializate (birouri, servicii) de investiții cărora le revin sarcini privind pregătirea și înfăptuirea procesului investițional în unitățile economice în care ele funcționează.

Conținutul categoriei eficiența economică a investițiilor.

Coordonatele abordării sistemice a eficienței economice, preocuparea pentru ceea ce numim „eficiență” este veche, în general se acceptă că eficiența reflectă capacitatea unei cauze de a produce efecte și că eficiența implică drept cauză o natură organizată, de regulă omul. Proveniența noțiunii este atribuită de către unii autori vechilor greci, care prin Oikonomia, Oikonomos, exprimau ordinea în cheltuieli și în conducerea unei case – „oiko " pe bază de lege – „nomos". în literatura germană de specialitate găsim termenul de Wirtschaftlichkeit, care a fost tradus în limba română prin raționalism economic", iar apoi prin eficientă economică. în lucrarea Business a americanului Herbert Casson se folosea termenul efficiency prin care se înțelege în limba engleză facultatea cu ajutorul căreia se obțin prestațiuni mărite cu minimum de forțe. Făurirea unei economii modeme impune dozarea corespunzătoare ca volum și structură a diferitelor activități, înfăptuirea lor în condiții de eficiență. Problemele teoretice și practice ale eficienței economice au preocupat și continuă să preocupe tot mai intens gândirea economică, vizând diferențiat, abordarea conceptului „eficientă economică”, a modalităților de exprimare și identificarea căilor de sporire a eficienței economice în diferite ramuri și sectoare. Nu s-a ajuns la un consens. Dimpotrivă! în sprijinul afirmației redăm în sinteză câteva opinii. Astfel s-a apreciat că „eficiența în general este raportul dintre efectul util (rezultat) și cheltuielile făcute pentru obținerea lui”. Că trebuie făcută distincția dintre eficiența tehnică și cea economică6 și că exprimând relații economice această noțiune (eficienta economică – n.n.) constituie o categorie economică. A. Negucioiu aprecia că eficiența activității economice trebuie cercetată în funcție de toate momentele procesului unic al reproducției. S-a afirmat apoi că eficiența economică constituie o categorie care s-a stabilizat, putând fi exprimată prin raportul dintre venitul net și fondurile de producție. Subliniindu-se sinonimia noțiunii de eficientă cu cea de eficacitate : eficiență (efficere = a efectua) și eficacitate (efficax – efficacis = care are efecte dorite), L Românu aprecia că în sensul cel mai general eficiența este atributul unei acțiuni, al unei persoane sau al unui lucru de a produce efecte cât mai favorabile pentru societate; al doilea sens, mai restrictiv, al eficientei, compară rezultatele unei acțiuni cu resursele consumate pentru înfăptuirea acesteia.

Preocuparea de „eficientizare" susținută prin acțiuni sistematice a fost de altfel pusă în evidență o dată cu începuturile capitalismului, în secolul al XVIII-lea Maupertius folosește principiul „minimei acțiuni" ca mobil al profitului, deci atingerea scopului vizat cu cheltuială minimă de mijloace. Pentru unul și același produs, timp de muncă descrescător, pentru același timp de muncă, un număr de produse cât mai mare”, constituie principiul eficientei în opinia lui B. de Juvenel.

Deci apreciem că eficiența economică este o noțiune complexă care, dacă nu este generată de factori morali, nu este nici expresia belșugului, ci este mai degrabă expresia unei chibzuințe impuse de cadrul, condițiile și scopul acțiunilor de referință (limitate, limitative).

Eficiența în general se manifestă ca o calitate sau însușire, pe care o poate avea un bun, un lucru, o activitate, acțiune, un produs etc., de a satisface trebuințe pentru utilizator. Valențele economice ale eficienței sunt generate de natura economică a acțiunilor, activităților, proceselor. O asemenea reliefare a eficienței economice este însă constatativă, ea nu are elemente de ordin determinist sau nu le are în suficientă măsură. Printr-o asemenea explicitare eficiența economică rămâne tributară noțiunii de util, utilitate.

Efectuarea unor judecăți de valoare pornind de la semantica noțiunii eficientă, ca însușire, calitate a activităților de a avea o derulare favorabilă, de a atinge un scop nu mai satisface întru totul într-o economie fundamentată pe determinări economice, într-un asemenea context eficienta economică trebuie nu doar constatată, ca o calitate a acțiunilor, proceselor economice, ci și exprimată prin parametrii raportului efort/efecte sau efecte/efort. Se reliefează, prin aceasta, măsura în care unele acțiuni, activități etc. sunt mai mult sau mai puțin eficiente, prin comparațiile ce survin între efort și efect, în spațiu și în timp. Dar tocmai această accepțiune dată eficienței economice îi conferă în același timp varietate în formă, în exprimare, în funcție de natura și parametrii efortului și efectelor unei acțiuni, unui proces economic etc. Are loc multiplicarea formelor de exprimare prin indicatori specifici formei în care se derulează procesul sau acțiunea, apare și se justifică utilizarea unei game complexe de indicatori prin care se exprimă eficiența economică.

într-o abordare sistemică, eficienta economică constituie doar una din formele generale ale eficienței, nici prima, dar nici ultima, din sistem. Acest fapt ne face să credem cu atât mai mult că eficiența economică nu este și nu poate constitui prin nivelul scontat un deziderat în sine. Ea poate constitui însă o verigă importantă în cadrul formelor generale ale eficienței. După opinia noastră, sistemul formelor generale ale eficienței cuprinde: eficienta naturală, eficiența tehnică, eficienta economică și eficiența socială. Ordinea lor în sistem corespunde demersului logic, finalității, acțiunii sistemului.

Dezvoltarea generală a activității umane influențează și este influențată de ansamblul condițiilor de mediu. Așa cum remarca profesorul A. G. Tătaru, „în zilele noastre, unul din principalii necunoscuți din trecut – mediul înconjurător, se situează mai insistent în fruntea preocupărilor, atât pe plan local și național, cât și pe plan internațional. Orice activitate a colectivităților umane are o mai mare sau mai redusă implicație în mediul înconjurător".

Eficiența economică reflectă calitatea activităților, acțiunilor, proceselor economice și uneori chiar neeconomice de a produce efecte economice și desigur financiare, pozitive, favorabile, sub aspect social – uman, cu efort minim. Eficiența economică constituie nu numai o calitate a proceselor economice, ci și o categorie complexă care pune într-un raport cauzal efortul economic implicat (de o acțiune, un proces etc.) cu efectele corespunzătoare, permițând realizarea unor judecăți de valoare pertinente asupra oportunității și necesității diferitelor acțiuni sau procese. Sfera sa de abordare permite interferențe între domeniul de manifestare a proceselor materiale, tehnice, economico-financiare cu cele sociale.

Câteva aspecte ne apar cu tot mai mare certitudine. Eficiența economică nu este rezultatul derulării întâmplătore a unor acțiuni, procese. Dimpotrivă, nivelul său depinde de dimensiunea efortului economic, în comparație cu efectele dobândite ori scontate; de realitățile sociale care domină procesele, activitățile; de sistemul evaluărilor economice. Evoluția eficienței economice între deziderat și certitudine are loc, sub incidența nevoii sociale cu resursele, într-un anumit sistem social – economic.

în contextul abordării sistemice, un loc deosebit îl deține eficiența economică, dar nu atât prin conținut, cât prin modalitățile de abordare. Altfel spus, raportul efecte/efort sau efort/efecte variază ca natură, amploare, structură, evaluare etc., în funcție de parametrii acțiunii, procesului economic, cadrul de organizare, nivelul organizatoric.

In consecință, deși conținutul rămâne unitar, eficiența economică se pretează abordării sistemice prin forme specifice. Remarcăm faptul că nu avem deocamdată indicatori corespunzători de exprimare pentru toate formele sub care poate fi identificată eficiența economică. Apoi, unele forme ale eficienței economice nu pot fi reflectate distinct datorită complexității factorilor implicați într-o acțiune sau proces economic.

Principial poate fi alcătuită o schemă care indică demersul unei abordări sistemice a eficientei economice.

Câteva concluzii

Abordarea într-un context sistemic a eficienței economice constituie o necesitate, nu doar pe plan teoretic, cât mai ales pe plan practic. Coordonatele unui asemenea mod de abordare impun: identificarea cadrului organizatoric și sferei de referință; investigarea naturii proceselor, acțiunilor din sistem; evaluarea corectă a efortului și efectelor, determinarea indicatorilor de eficiență economică; efectuarea judecăților de valoare privind raportul efecte/efort, comparativ, în timp și spațiu.

Conținutul unitar al eficienței economice nu vine în contradicție cu formele concrete de manifestare și nici cu locul acesteia în cadrul formelor generale ale eficienței. Dimpotrivă, se reliefează valențele informaționale ale indicatorilor de eficientă economică în măsura în care prin construcția lor, prin gradul de surprindere a efortului și efectelor economice pot reflecta natura, amploarea și calitatea acțiunii sau procesului economic.

Reflectarea corectă a eficientei economice implică luarea în considerare a naturii acțiunii, activității, procesului economic, a parametrilor organizatorici și informaționali, identificarea mărimilor de calcul cu ajutorul cărora se stabilesc indicatorii de eficiență economică, folosirea în analiză a unei game corespunzătoare de indicatori.

Conținutul complex și trăsăturile eficienței economice a investițiilor

Eficiența economică a investițiilor exprimă pe plan conceptual calitatea acțiunii de a învesti, deci a procesului investițional, de a produce efecte propagate pozitive, utile. Tocmai acest fapt permite ca eficiența economică a investițiilor să capete expresia simbolică a raportului dintre efect – efort sau efort – efect, pe care le implică activitatea de investiții. Precizarea conținutului acestei noțiuni impune luarea în considerare a principalelor sale trăsături, după cum urmează:

1. Avem mai întâi în vedere faptul că eficiența economică a unui proces de investire se află în strânsă legătură cu eficiența procesului de exploatare (producție) în cadrul căreia se validează, sau nu, valențele procesului investițional. Eficiența economică a investițiilor poate fi exprimată doar într-un context logic, ce se stabilește între procesul investițional (în cadrul căruia se regăsește efortul de investiții materializat) și procesul lucrativ, de exploatare (în cadrul căruia se regăsesc efectele celui dintâi).

2. Eficiența economică a investițiilor se circumscrie în contextul general al eficienței economice a procesului reproducției sociale având în vedere locul și rolul activității de investiții în raport cu conținutul și derularea etapelor, momentelor acestui proces: producție, repartiție, circulație, consum. Desigur, efortul de investiții poate avea efecte propagate direct sau indirect asupra tuturor acestor momente ale procesului unic al reproducției sociale. Ca urmare, exprimarea eficienței economice a investițiilor îmbracă unele forme concrete, mai ales în funcție de mărimile de calcul ce intervin în raportul efort – efect sau efect – efort.

3. Conceptual, eficiența economică a investițiilor nu este afectată de destinația acestora, productivă sau neproductivă. Trebuie însă remarcat faptul că problematica eficienței economice a investițiilor productive este mai amplu abordată; în acest caz, efortul și efectele au caracter concret, determinabil. Dimpotrivă, nu același grad de tratare teoretico – metodologică și chiar practică îl comportă problematica eficienței investițiilor neproductive. Raportul simbolic

efort – efecte are o determinare concretă mai ales în ceea ce privește efortul de investiții neproductive. Efectele sunt adesea propagate, de efortul de investiții, regăsindu-se în: gradul de instruire, starea de sănătate publică, gradul de cultură etc., fiind greu de evaluat.

4. Principial, eficiența economică a investițiilor se exprimă unitar, la nivel macro și microeconomic, dacă ne referim la raportul simbolic efort – efecte, respectiv efecte – efort. Totuși, modalitățile concrete de exprimare (gama de indicatori și mărimile de calcul folosite pentru determinarea lor) sunt diferite. La nivel microeconomic eficiența economică a investițiilor se exprimă printr-o gamă mai largă de indicatori, însăși mărimile de calcul fiind exprimate în unități de măsură variate (naturale, valorice etc.).

5. Eficiența economică a investițiilor ca formă a eficienței activității economice se caracterizează printr-un raport de dublă relativitate. Avem în vedere, mai întâi, rapoartele de relativitate între efort și efecte sau efecte și efort, unde primul raport caracterizează eficiența economică a investițiilor în contextul logic dintre cauză și efect, în timp ce al doilea dă expresie intensității efectelor din exploatare față de o unitate (fizică sau valorică) a efortului de investiții.

în al doilea rând, relativitatea eficienței economice a investițiilor se datorează luării în analiză a mai multor variante de proiect, dintre care una se consideră a fi variantă de referință, precum și a necesității respectării raportului obiectiv dintre cerințele nevoii sociale la nivel macro și microeconomic.

în al treilea rând, eficiența economică a investițiilor reflectă raportul efort/efecte în strânsă corelație cu factorul timp. Se știe că în activitatea de investiții efortul precede efectul.

Existența decalajului în timp, între efortul și efectele investițiilor, constituie un argument important pentru luarea în considerare, în calculele de eficiență economică a investițiilor, a influenței factorului timp, în diferite ipostaze de manifestare, cât și cu privire la necesitatea folosirii tehnicilor de actualizare a costurilor și veniturilor proiectelor de investiții.

Efort și efecte în investiții: elemente și determinări

Efortul economic de investiții se exprimă ca totalitate de cheltuieli de muncă vie și materializată necesare înfăptuirii procesului investițional a cărui finalitate constă în obiective economice, social-culturale, administrative sau de altă natură puse în funcțiune, exploatare. Analizând conținutul noțiunii efort de investiții se poate constata faptul că efortul de muncă materializată devansează efortul de muncă vie, sub aspectul volumului, dar că efortul de muncă vie îl precede, în timp, pe cel de muncă materializată, estimându-l, și uneori fiind determinant pentru cel de-al doilea.

Efectele investițiilor au o natură variată, complexă și eterogenă, putând fi grupate totuși în trei categorii și anume: în efecte materiale, valorice și sociale.

Efectele valorice ale investițiilor permit exprimarea mai sintetică, generalizată a rezultatelor procesului investițional prin indicatori, cum ar fi: valoarea și costul producției, profitul anual etc.

Efectele sociale ale investițiilor sunt generate de implicațiile pe plan social ale procesului investițional. Ele privesc condițiile de muncă și de trai, gradul de poluare, noxe, starea de sănătate publică, grad de confort, cultură și civilizație-proporțiile din economie, ca și în profil teritorial, grad de valorificare a potențialului uman într-o anumită zonă a țării etc. Desigur, cuantificarea efectelor sociale întâmpină dificultăți, în lipsa unor criterii și unități de măsură pentru aprecierea lor, deși apariția și manifestarea lor este identificabilă. Tocmai de aceea, în ultimul timp se manifestă frecvente încercări de abordare a rolului și posibilităților de cuantificare a efectelor sociale datorate investițiilor.

Dintre cele trei categorii de efecte ale investițiilor, cele valorice se pretează la o exprimare sintetică, unitară, servind astfel necesităților de reflectare cu ajutorul unor indicatori, a eficienței economice, în acest caz, între efortul de investiții și efectele acestora se stabilește un raport cantitativ direct, întrucât ambele mărimi puse în relație se exprimă în unități de măsură omogene. Totuși, raportul efort – efecte valorice de investiții nu este întotdeauna concludent, pentru că efectele materiale și sociale sunt în acest caz neglijate. Apoi, pentru că, uneori, chiar și efectele valorice sunt parțial estompate, ca urmare a abaterii unor preturi de la valoare, prețuri folosite pentru evaluări.

Indiferent de forma de exprimare, efectele investițiilor pot fi: directe (identificabile în raport cu obiectul de investiții) și indirecte (generate prin propagare în alte sectoare de activitate), în funcție de scopul urmărit se pot distinge: efecte de bază și efecte complementare.

Premise teoretico-metodologice ale evaluării eficientei economice a investițiilor

Metode de evaluare

Preocupările intense pe plan teoretic pe linia perfecționării modalităților de exprimare a eficienței economice a investițiilor au condus la îmbogățirea gamei de indicatori. Aceste preocupări vizează nu numai proliferarea indicatorilor de exprimare a eficienței economice a investițiilor, ci se insistă chiar asupra bazei metodologice de determinare a unor indicatori. De modul de evaluare a unor mărimi de calcul, de extensiunea acestora în raport cu durata de realizare a proiectului și de exploatare a obiectivului, de localizarea lor pe axa timpului, de rigurozitatea evaluării și comparațiilor depinde capacitatea de reflectare a eficientei economice pe care o are, sau nu, un anumit indicator.

în acest context remarcăm că se conturează trei metode de evaluare, respectiv de stabilire a mărimilor de calcul necesare determinării indicatorilor de eficientă economică a investițiilor și anume:

metoda statică;

metoda dinamică;

metoda comparabilă.

1. Metoda statică este practicată în tara noastră. Ea stă la baza fundamentării proiectelor, extinzându-se la o gamă de indicatori ai eficienței economice a investițiilor, cum sunt: capacitatea de producție, volumul producției, costul investiției, valoarea producției, costul producției., profit, investiția specifică etc.

Metoda statică se distinge prin folosirea în calcule a unor mărimi estimate în momente variate pe axa timpului, ce reflectă derularea activităților în cadrul procesului investițional și a celui de producție-reproducție. Valorile, reprezentând efort sau efecte, sunt agregate în modele, pentru determinarea unor indicatori de apreciere a proiectelor de investiții, în condițiile ignorării momentului în care se consumă sau se obțin.

Dar sunt oare întru totul comparabile valorile (efort și efect) doar în raport cu aceste segmente ale axei timpului, dacă avem în vedere consecințele alocării resurselor pentru o anumită variantă de proiect, ale imobilizării, șansei de a reinvesti, fructifica efectele potențiale, cât și evoluția principalei pârghii de estimare – prețul? Evident, nu! Apoi, este oare uniformă evoluția eforturilor și efectelor, de orice natură ar fi, după anul în care se consideră că parametrii tehnico-economici au fost realizați? Realitatea ne convinge că nu! Mai mult, uneori situația se complică printr-un nou proces investițional, pentru care cel anterior are caracterul de releu.

2. Metoda dinamică a pătruns tot mai mult în teoria investițiilor din tara noastră în ultimele trei decenii, fără însă a fi însușită, în aceeași măsură, pe plan practic. Caracteristica sa esențială constă în faptul că se bazează pe recalcularea (prin „ducere" sau „aducere") valorilor (de natura efortului și efectelor de investiții) ce servesc determinării indicatorilor de eficiență economică a investițiilor, la un moment (r, h=1,2,…,r) pe axa timpului, prin folosirea tehnicilor de actualizare (compunere sau discontare).

In acest context, indicatorii dinamici rezultați din calcule reflectă influența factorului timp, întrucât țin seama de evoluția proceselor (valorilor) în timp și de potența fructificării efortului implicat în proces, în raport cu un anumit moment de referință.

Metoda dinamică se pretează determinării unor indicatori valorici (dinamici, actualizați), care reflectă influența factorului timp, între care: valoarea investiției actualizate venituri și costuri actualizate, valoarea actualizată netă, durata de recuperare a investiției actualizate, randamentul economic actualizat etc.

3. Metoda comparabilă a fost prezentată în literatura de specialitate din țara noastră ca „un nou mod de calcul al actualizării", în esență, se pleacă de la ideea comparării efortului de investiții imobilizat în obiectivul de investiții cu efectele obținute din exploatare, în timp, însă având în vedere următoarele caracteristici:

fondurile imobilizate anual se multiplică în funcție de factorul timp, exprimat în ani;

perioada de imobilizare a fondurilor de investiții nu se limitează la durata de execuție a lucrărilor de investiții, ci continuă, după expirarea acesteia, până la recuperarea totală a fondurilor imobilizate, de sama rezultatelor financiare (venitului net);

recuperarea fondurilor imobilizate în lucrările de investiții începe imediat după punerea în funcțiune, prin efectele financiare anuale obținute, astfel că acestea nu se reflectă ca atare, deci ca efecte financiare, ci doar se deduce existența lor, ca valoare, în măsura reducerii valorii imobilizărilor anuale în investiții,

calculul imobilizărilor (efortului) totale comparabile se realizează prin ponderarea valorii imobilizărilor anuale cu numărul anilor de imobilizare;

calculul acumulărilor nete comparabile are în vedere doar acea parte din durata eficientă de exploatare a obiectivului care se scurge după expirarea durate} de recuperare, până la scoaterea din funcțiune a obiectivului.

Pe această bază se exprimă opinia privind posibilitatea determinării a doi indicatori: durata de recuperare comparabilă și randamentul economic comparabil. Durata de recuperare a investițiilor, în condițiile metodei comparabile, este aceeași ca în cadrul metodei statice, dacă acumulările anuale sunt egale. Dacă, dimpotrivă, acumulările anuale sunt variabile, atunci se emite ideea determinării acestui indicator pe cale grafică ținând cont de durata în care efectele acumulate egalează efortul de investiții și de durata de executare a lucrărilor.

Metoda valorilor comparabile nu și-a demonstrat valențele prezumate, fapt pentru care nu a generat exprimări de opinii ulterioare și nici controverse. Ea a rămas în literatura de specialitate ca o alternativă pasageră privind metodele de evaluare a eficientei economice a investițiilor.

Pe de altă parte remarcăm creșterea rolului metodei dinamice de evaluare a eficientei economice a investițiilor, precum și îmbinarea acesteia cu metoda statică.

Indicatorii – caracterizare generală.

Indicatorii sunt mărimi cifrice cantitative, calitative și cu deosebire valorice care cuantifică starea, nivelul, volumul sau valoarea unui proces, proiect, a unei activități sau acțiuni.

în domeniul investițiilor indicatorii pot caracteriza proiectul ca volum, elemente structurale, cost, durată de înfăptuire, având calitatea de indicatori tehnici sau tehnico-economici. Pe de altă parte, indicatorii pot reflecta raportul efort-efecte sau efecte-efort, cu privire la proiectul de investiții, în care caz, ei au calitatea de indicatori de eficiență economică. Adesea, ambelor categorii de indicatori li se atribuie calitatea de indicatori de eficientă economică ori sunt utilizați în analiză ca având semnificația de „criterii" (criteriul duratei de recuperare, criteriul valorii actuale nete etc.).

Indicatorii de apreciere și de eficiență economică a investițiilor se obțin prin calcule și prelucrare a informațiilor cuprinse în documentația tehnico-economică (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic etc.), folosindu-se metodele matematice specifice. Se poate afirma că indicatorii tehnico – economici și economici sunt mărimi de calcul primare servind aprecierii proiectului de investiții, în timp ce indicatorii de eficiență economică sunt mărimi derivate din prelucrarea informațiilor inițiale sau a indicatorilor primari și asigură măsurarea eficienței proiectului.

Fiecare indicator de eficiență economică are o anumită capacitate informațională și caracterizează sau măsoară eficiența economică a proiectului dintr-un anumit unghi, în unități de măsură specifice. Indicatorii de eficiență economică a investițiilor, pentru a răspunde scopului în care se utilizează, trebuie să se încadreze în anumite cerințe, între care: o construcție logică a raportului efect/efort sau efort/efecte; o semnificație clară; un calcul simplu, permisibil; să admită o interpretare facilă; să asigure fundamentarea și luarea deciziei.

Există un relativ consens cu privire la utilitatea unor indicatori variați, în conținut și semnificații, pentru reflectarea eficienței economice a proiectelor de investiții. Acest fapt se justifică, mai ales dacă avem în vedere complexitatea procesului investițional, caracterul său dinamic privit prin prisma agenților implicați, a naturii resurselor consumate și a interferenței dintre etapele sale. Indicațiile uneori contradictorii, ori – neconcludente, pe care le dau unii indicatori prin expresia lor cifrică impun: completarea analizei cu luarea în considerare a altor indicatori; necesitatea clarificării modelelor de stabilire a fiecărui indicator de eficiență economică a investițiilor, în parte, a semnificației, locului și rolului pe care trebuie să-l ocupe, în analiza variantelor de proiect; necesitatea abordării sistemice a gamei de indicatori în funcție de puterea de reflectare, ca și de nivelul organizatoric la care se impune folosirea în analiză a-unui anumit indicator de eficiență economică a investițiilor, în raport cu scopul analizei.

Criterii de apreciere și optimizare a eficienței economice a investițiilor

Noțiunea de criteriu exprimă un punct de vedere, principiu, normă, pe baza căruia se face o clasificare, o definire, o apreciere. Formularea opțiunilor de investiții, argumentarea lor impun în mod evident evaluări și determinări cu ajutorul indicatorilor valorici și naturali, pentru fiecare variantă de proiect.

O analiză corespunzătoare și o decizie optimă în probleme de investiții sunt posibile metodologic și practic dacă se dispune de criterii de apreciere a eficienței economice adecvate sistemului economic considerat, strategiei dezvoltării sale economico-sociale, necesităților obiective ale reproducției lărgite.

în literatura economică se menționează între cele mai importante criterii de apreciere a eficienței economice în general, respectiv a eficienței investițiilor, următoarele: obținerea eficienței economice maxime; îmbinarea optimului la nivel microeconomic cu cel la nivel macroeconomic; îmbinarea cerințelor economice cu cele social-politice; îmbinarea cerințelor actuale cu cele de perspectivă; alegerea judicioasă a bazei de comparație.

Obținerea eficienței economice maxime constituie un criteriu obligatoriu pentru economia de piață. Aplicarea lui în practică trebuie să aibă loc prin maximizarea volumului de efecte utile (producție, venit net etc.) la un leu cheltuieli, modalitate mai utilă decât optimizarea unuia sau altuia din elementele raportului de eficiență. Enunțarea criteriului sub această formă ar subînțelege folosirea unui model matematic, având această funcție obiectiv.

Folosirea cu eficientă maximă a resurselor materiale, umane și bănești în domeniul investițiilor impune optimizări la nivel macro și microeconomic. La nivel macroeconomic, drept criterii de optimizare, literatura de specialitate recomandă: maximizarea produsului intern brut și net, minimizarea cheltuielilor materiale de producție, maximizarea beneficiului, maximizarea consumului, la care se pot adăuga și alte criterii ca, de pildă, maximizarea producției, minimizarea cheltuielilor totale de investiții luând ca bază resursele disponibile la un moment dat etc. Numărul și structura criteriilor de optimizare nu sunt limitative, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre ele prezintă nu numai avantaje, dar și dezavantaje și apoi, cu toată rigoarea matematică pe care unele din ele o exprimă, asupra lor nu există o unanimitate de vederi.

Capitolul IV – Indicatori de evaluare a eficienței economice a investiției la Felicimond S.R.L.

Indicatori statici

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, elementul hotărâtor în asigurarea modernizării, dezvoltării și restructurării unei firme. Evaluarea eficienței economice a investițiilor se realizează, ca și eficiența economică în general, cu ajutorul unui sistem de indicatori.

Valoarea investiției. Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre indicatorii de volum principali, folosit la adoptarea deciziei de investiție, ce caracterizează eforturile procesului investițional. În principiu investițiile însumează totalitatea resurselor ce se consumă pentru realizarea obiectivelor, până la punerea în funcțiune. Prin extensie în volumul investiției se includ stocul de mijloace circulante necesar la prima dotare a obiectivelor economice, precum și o serie de cheltuieli care nu măresc valoare capitalurilor fixe, cum sunt cheltuielile cu pregătirea salariaților viitoarei unități economice, etc. Acest efort investițional se calculează cu ajutorul relației:

în care:

It – reprezintă investiția totală;

I – investiția calculată conform structurii cheltuielilor;

M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcționării obiectivelor;

Cs – alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor)

Curs mediu valutar: 1€ = 36.615 lei

Conform tabelului de mai sus, rezultă ca investiția totală este în sumă de :

I = 576.686.250 lei

Pentru realizarea investiției este necesar o sumă de 576.686.250 lei, care va fi finanțată din fonduri proprii.

Durata de execuție a lucrărilor de investiție. În această perioadă se materializează fondurile investiționale în capitaluri fixe. Ca urmare a faptului că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse (umane, materiale și financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a reduce imobilizările de fonduri. Un alt aspect care trebuie să preocupe toți factorii participanți la realizarea investiției îl constituie găsirea de soluții pentru punerea parțială în funcțiune a capacității de producție. În acest fel se asigură diminuarea fondului investițional, prin profiturile suplimentare realizate în urma funcționării parțiale a capacităților de producție.

Conform tabelului de mai sus durata de execuție a aplicației este de 40 zile. Această durată nu include pregătirea specială a salariaților. Achiziționarea calculatoarelor specializate, și a soft-urilor aferente acestora (soft-urile se achiziționează din străinătate, fiind nedisponibile la noi în țară), pregătirea personalului, toate acestea duc la durata de execuție a lucrărilor aproape un an de aceea vom considera d = 1 an.

Durata de funcționare a capitalului fix. Întreaga perioadă în care poate funcționa mijlocul fix o denumim durata fizică de funcționare (Df). în cadrul acesteia distingem durata eficientă de funcționare, notată cu D, reprezentând perioada în care mijlocul fix este menținut în funcțiune deoarece obține profit. Noi vom considera durată de funcționare de 5 ani. Această perioadă se justifică prin uzura morală rapidă a calculatoarelor. Și pe piața soft-urilor este o situație similară, deci durata de funcționare eficientă este de 5 ani.

Investiția specifică. Acest indicator asigură comparabilitatea între efortul investițional făcut pentru realizarea unui obiectiv economic și rezultatele obținute exprimate prin capacitatea de producție. Relațiile de calcul se stabilesc diferențiat pentru obiective noi, pentru dezvoltări, modernizări și retehnologizări, precum și pentru comparații între variante, astfel:

în care:

Si – reprezintă investiția specifică;

Ii – investiția totală;

qi –capacitatea de producție vândută în anul următor.

Investiția astfel calculată arată care este efortul investițional, în lei, ce se face pentru o felicitarea vândută.

Deși indicatorul investiția specifică are o serie de avantaje, el este totuși un indicator parțial, care compară efortul investițional total cu vânzările dintr-un an și nu reușește să surprindă fațetele procesului investițional, fapt pentru care el trebuie completat și cu alți indicatori de eficiență economică a investițiilor.

Termenul de recuperare a investițiilor. Indicator ce exprimă perioada de timp în care investiția se recuperează din profit în urma punerii în funcțiune a investiției. Referindu-se la o perioadă de timp, indicatorul, în practică dar și în literatura de specialitate, se mai numește și durata de recuperare a investițiilor. Pentru calculul acestui indicator se folosesc mai multe relații în funcție de destinația investiției. În consecință, formula ce poate fi aplicată pentru calculul termenului de recuperare a investiției este:

în care:

Ii – reprezintă investiția totală;

T – termenul de recuperare;

Phi – veniturile aferente afacerii;

T = 1,15 ani, adică în această perioadă se recuperează întreaga suma investită inițial. După aceea urmează ca firma sa obțină profit în urma investiției.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor. Acest indicator exprimă profitul anual ce se obține la un leu investit și în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care coeficientul de eficiență economică este cel mai mare. Indicatorul nu este o mărime adimensională, cum este orice coeficient, el semnifică efectul net anual ce poate fi obținut la un Eu investit. Relația de calcul este:

în care:

ei – reprezintă coeficientul de eficiență economică;

Phi – profitul anual;

Ii – investiția;

Ca urmare a conținutului său economic, decizia de investiție se ia în funcție de varianta la care acesta este maxim. Din relațiile prezentate, rezultă că între termenul de recuperare și coeficientul de eficiență economică a investițiilor există o relație inversă, respectiv:

T – termenul de recuperare;

lei profit se obțin la 1 leu investit.

Cheltuieli echivalente sau recalculate. La evaluare proiectelor de investiții prin indicatorii prezentați până acum, calculele de eficiență economică se fac comparând valoarea totală a resurselor consumate (investițiile) cu efectele dintr-un an.

Așadar, un efect economic se poate obține fie cu un volum mai mare de cheltuieli de producție și o investiție mai mică, fie cu un consum mai mare de resurse investiționale dar cu cheltuieli de producție mai mici. Însumarea directă a investiției cu cheltuielile anuale de producție nu este posibilă deoarece investițiile sunt cheltuite o singură dată, iar cheltuielile anuale de producție sunt înregistrate respectiv (anual). Indicatorul care asigură însumarea efortului investițional cu cheltuielile de producție îl constituie cheltuielile echivalente, care se calculează cu formula:

în care:

Ki – reprezintă cheltuielile recalculate;

Chi – cheltuielile anuale de producție;

Ii – investiția;

T – termenul de recuperare;

Structura acestor cheltuieli anuale se poate urmări în tabelul de mai jos:

576.686.250 + 64.076.250 x 1,15 = 650.373.938 lei se vor cheltui pentru a obține efectul economic.

Randamentul economic al investițiilor. Acest indicator are un grad mai mare de cuprindere față de indicatorii prezentați – investiția specifică, termenul de recuperare și coeficientul de eficiență economică a investițiilor. El asigură comparabilitatea între profitul final obținut în urma realizării obiectivului economic și efortul investițional și se calculează cu ajutorul relației:

în care:

Ri reprezintă randamentul economic;

Pf – profitul final;

Ii – investiția.

Prin profit înțelegem profitul ce se obține după ce efortul investițional a fost compensat de profitul anual (profitul rămas la dispoziția agentului economic după recuperarea investiției). În aceste condiții, formula de calcul al profitului final este:

Pt reprezintă profitul total pe întreaga durată de funcționare eficientă a obiectivului.

Randamentul economic este mai semnificativ în aprecierea variantelor de investiții când se urmărește obținerea unui profit mai mare, când resursele de care dispun agenții economici asigură achiziționarea unor echipamente, tehnologii mai noi, deci pentru o activitate rentabilă, viabilă, în plină ascensiune. Indicatorul randamentul economic al investițiilor, exprimând profitul final ce se obține la un leu investit, va orienta decidentul spre alegerea variantelor de investiții la care mărimea indicatorului este maximă. După cum rezultă, randamentul economic al investițiilor realizează un bilanț general al construirii și funcționării unui obiectiv de investiții. În consecință, el poate fi utilizat și sub denumirea de indicele general de eficiență economică a investițiilor.

Indicatori dinamici.

Influența factorului timp asupra eficienței economice a investițiilor.

Toate procesele economice se desfășoară în timp; în domeniul investițiilor timpul reprezintă un factor de o deosebită importanță deoarece procesul de materializare a investițiilor în capital fix și apoi procesul de obținere a producției dar și de recuperare a cheltuielilor este dinamic, se desfășoară pe o perioadă mare de timp. De aceea, efectele utile ale investițiilor vor fi puternic influențate de factorul timp. Progresul tehnic face să apară noi produse, tehnologii, soluții constructive sau le trece în desuetudine pe cele existente, fapt ce va aduce la modificarea costurilor de producție, prețurilor de vânzare sau chiar a pretențiilor subiective ale consumatorilor.

În calculele de eficiență economică se compară mărimea profitului ce se scontează a fi obținut dintr-o acțiune productivă cu fondurile de investiții necesare. Până acum nu s-a ținut seama de faptul că fondurile de investiții se cheltuiesc într-o anumită perioadă, iar profitul se obține într-o altă perioadă. Calculele de eficiență economică prezentate până acum au avut caracter static, adică au făcut abstracție de influența timpului asupra efectelor finale.

Dacă până acum am efectuat o analiză statică, vom încerca desfășurarea unei analize dinamice.

În consecință, o investiție de un leu făcută astăzi echivalează peste h ani nu cu o sumă de un leu ci de (1+a)h lei, dacă dorim să ținem seama de influența factorului timp. Expresia (1+a)h se numește factor de fructificare și se notează cu zI. Factorul de fructificare zI se folosește la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut sau la ducerea din prezent spre viitor a sumelor investite, mărind aceste sume, deoarece întotdeauna zI>1. Dar problema se poate pune și invers, adică, dacă un leu investit în prezent devine peste h ani (1+a)h lei, atunci care va fi valoare actuală (prezentă) a unui leu ce se va obține în anul h ? Acesta va fi:

în care:

x reprezintă valoarea actuală a y lei obținuți în anul h.

Factorul de actualizare z se folosește la aducerea în prezent a unor sume ce se vor realiza în viitor, micșorând aceste sume, deoarece întotdeauna y<1.

În ceea ce privește simbolul a, acesta reprezintă eficiența anuală a sumei unitare cheltuite; el corespunde eficienței medii obținute la obiective similare, din ramura sau subramura unde se cheltuiește suma respectivă, și în literatura de specialitate este denumit coeficient de actualizare. Semnificația economică a coeficientului a este următoarea: el reprezintă profitul ce poate fi obținut într-un an ca urmare a sumei de 1 leu investite productiv la începutul acelui an. Specialiștii estimează că, în condiții normale, în țara noastră mărimea acestui coeficient pe ansamblul economiei naționale este de 0,15 sau 15 %. Mărimea coeficientului a trebuie să țină cont de rata inflației, rata dobânzii, coeficientul de risc și eficiența medie din domeniul de activitate unde se realizează investiția.

Vom lua în considerare inflația anului din 2002 și domeniul de studiu, de aici rezultă ca vom calcula la a = 0,17.

Vom stabili formulele de principiu utilizate în calcule de actualizare, plecând de la indicatorul randamentul economic al investițiilor, calculat în formă statică cu formula:

sau

în care:

R reprezintă randamentul economic al investițiilor(în formă statică);

Pf – profitul final;

Pt – profitul total;

It – volumul investițiilor;

Randamentul economic al investițiilor, în forma dinamică, se calculează cu formula:

în care:

Ra reprezintă randamentul economic al investițiilor(în formă dinamică);

Pta – profitul total actualizat;

It – volumul investițiilor actualizate.

Investițiile cât și profitul total trebuie actualizate șa același moment. Considerăm că ne aflăm la momentul punerii în funcțiune a obiectivului de investiții.

În acest caz, profitul se va actualiza folosind factorul de actualizare z, respectiv:

în care:

Ptap reprezintă profitul total actualizat la momentul punerii în funcțiune a obiectivului.

D – durata de funcționare a viitorului obiectiv;

Ph – profitul anual;

a – coeficient de actualizare.

Investițiile actualizate se calculează astfel:

în care:

Itap reprezintă investițiile total actualizate la momentul punerii în funcțiune a obiectivului;

z – factorul de fructificare;

d – durata de execuție a obiectivului și pe care se consumă resursele investiționale;

Ih – investițiile anuale.

La momentul punerii în funcțiune valoare investiției nu se modifică, ci rămâne aceeași, cu cea prezentată de noi in proiectul de investiții.

Randamentul economic actualizat al investițiilor. Calculul acestui indicator se va face având la bază formula de principiu:

Rap = 1,79 lei profit net actualizat se obțin la 1 leu investiții actualizate.

Termenul actualizat de recuperare a investițiilor. Egalând investițiile actualizate la momentul punerii în funcțiune a noului obiectiv cu profiturile actualizate pe termenul actualizat de recuperare obținem:

din care rezultă:

Aceasta este perioada de recuperare a investiției actualizată.

Indicatorii de apreciere a eficienței economice a proiectului de investiție, specifici metodologiei BIRD.

Pentru aprecierea eficienței economice a proiectelor de investiții prin metodologia BIRD, se folosește un sistem complex de indicatori de eficiență care au o serie de avantaje.

Veniturile brute reprezintă volumul total al încasărilor dintr-o anumită perioadă. Acestea sunt constituite în special din valoarea producției, dar pot proveni și din alte activități. Veniturile brute ale investiției sunt de 502.923.000 lei/an.

Cheltuielile totale includ atât cheltuielile cu investiția, cât și cheltuielile de producție. În volumul de investiții se cuprind cheltuielile propriu-zise pentru realizarea obiectivului economic, precum și o serie de alte cheltuieli, cum sunt cheltuielile cu achiziționarea unor mijloace circulante necesare la prima dotare, cheltuielile pentru pregătirea forței de muncă, cheltuieli cu plata salariaților care asigură supravegherea desfășurării procesului investițional etc. În cheltuielile de producție se includ toate costurile ce se fac pentru realizarea producției, mai puțin cheltuielile cu amortizarea capitalului fix.

în care:

Cth reprezintă cheltuielile totale pentru anul h;

Ih – cheltuielile cu investiția în anul h;

Ch – cheltuielile de producție ale anului h.

Raportul dintre venituri și costuri (indicator cunoscut și sub denumirea de benefice/cost) permite comparația între suma încasărilor realizate pe întreaga durată de funcționare a obiectivului economic și totalul cheltuielilor efectuate atât cu realizarea obiectivului, cât și cu producția. Pentru a permite comparabilitatea acestor indicatori, care se obțin în perioade diferite de timp, la un moment dat, se folosește tehnica actualizării. Relația de calcul este:

în care:

R reprezintă raportul dintre venituri actualizate și costuri totale actualizate;

Vh – venitul obținut în anul h;

Ih – investiția anuală;

Ch – cheltuielile anuale de producție;

a – coeficient de actualizare;

d – durata de realizare a obiectivului de investiții;

D – durata de funcționare a obiectivului.

Sub raportul eficienței economice, proiectul de investiții poate fi acceptat numai în cazul în care R>1. Această relație exprimă legea fundamentală a activității economice care presupune că în orice asemenea activitate trebuie să se recupereze integral cheltuielile efectuate și să se realizeze un anumit profit

În situația în care R=1, rezultă că întreprinderea își acoperă toate cheltuielile, dar nu va obține nici un profit.

Dacă R<1, activitatea este total ineficientă.

R = 1,06

Pe baza datelor din tabelului 10 se poate stabili raportul venituri actualizate pe costuri actualizate care este R = 1,06 ceea ce reflectă o situație bună a proiectului.

Fluxul de numerar (Cash Flow), indicator ce exprimă situația la zi, respectiv care este câștigul sau pierderea pentru fiecare an luat în calcul. Relația de calcul pentru fluxul de numerar este:

în care:

Fh reprezintă fluxul de numerar pentru anul h;

Vh – venitul(încasarea) anului h;

Ch, Ih, – cheltuielile de producție și, respectiv de investiție pentru același an h.

Tabel 10

De obicei, fluxul de numerar este denumit în țara noastră venitul net. Venitul net poate fi anual (VNh) sau total (VNt) în acest ultim caz fiind calculat pe întreaga perioadă de funcționare. De asemenea, venitul net poate fi calculat în forma statică sau în formă dinamică. În forma statică, acesta se scrie astfel:

Valorile acestui indicator, pe ani, se pot urmări în tabelul de mai sus.

De remarcat că, în perioada de execuție a investiției, fluxul de numerar este mai favorabil în cadrul analizei economice, deoarece acum s-a considerat ca venit, și împrumutul primit, el constituind cheltuială în perioada rambursării sale, fapt pentru care acum fluxul de numerar este diminuat, față de cazul analizei economice.

În forma dinamică indicatorul se numește venitul net actualizat și va fi prezentat în punctul următor.

Venit net actualizat (VNA), indicator ce permite a se stabili diferența între volumul total al încasărilor obținute pe întreaga perioadă de funcționare a investiției și costurile totale (cu investițiile și cu producția), în cazul în care toate valorile sunt actualizate. Așa cum am mai menționat, în metodologia BIRD, toate calculele de actualizare se fac la momentul începerii lucrărilor de investiții.

Expresia analitică a indicatorului venit net actualizat (VNA) este următoarea:

Unde simbolurile reprezintă semnificația evidențiată, în cazul indicatorului venituri/costuri.

În funcție de acest indicator sub raportul eficienței pot fi acceptate numai variantele la care venitul net actualizat este mai mare ca zero. Acest indicator este deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficienței viitorului investiției, deoarece în condițiile unei economii de piață ne interesează să obținem un profit cât mai mare; ori, acest indicator exprimă tocmai venitul net, profitul net obținut de firmă pe întreaga perioadă de funcționare a investiției și în condițiile cuantificării influenței factorului timp. Cu toate aceste avantaje, el fiind un indicator de volum, care cuantifică numai efectele nete, nu poate fi considerat indicator de eficiență economică deoarece nu asigură și comparabilitatea cu eforturile făcute pentru obținerea acestui efect net.

Rata internă de rentabilitate a investiției (RIR). Rata internă de rentabilitate a unui proiect de investiții exprimă rata de discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiții și de producție) actualizate, ambii indicatori fiind calculați pe întreaga viață economică.

Valorile bănești sunt din ce in ce mai mici (au din ce in ce mai putină importanță economică) pe măsură ce rata de discontare se mărește. Ținând seama că în costurile totale se cuprind și fondurile de investiții cheltuielile care apar integral la începutul perioadei de realizare a obiectivului și că acestea din urmă se cuprind dispersat în mărimea veniturilor (sub forma cotelor de amortizare), se ajunge la situația în care veniturile totale actualizate sunt egalate de costurile totale actualizate. Aceste punct corespunde cu rata internă de rentabilitate. Altfel spus, rata internă de rentabilitate este acea rată de actualizare pentru care venitul net actualizat este 0.

Rezultă că rata internă de rentabilitate este acea rată de discontare la care valoare venitului net actualizat (VNA) este zero. Rata internă de rentabilitate nu trebuie confundată cu rata de rentabilitate financiară care se calculează ca raport între profitul anual și costurile anuale de producție.

Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate face prin reprezentare grafică sau calcul analitic. De fiecare dată se impune stabilirea unui venit net actualizat pozitiv (VNA+), care corespunde unei rate minime (amin) și un venit net actualizat negativ (VNA-), care corespunde unei rate maxime (amax).

La folosirea calculului analitic se aplică relația:

atragem atenția că venitul negativ VNA- se consideră în modul. Câteva precizări privind alegerea ratelor de discontare:

se recomandă ca amin și amax să se aleagă în așa fel încât pentru amin să se obțină un venit net actualizat pozitiv, iar pentru amax unul negativ;

diferența între ratele de discontare alese (amin și amax) să nu fie mai mare de 5%, deoarece în intervalul ales s-a presupus că VNA are o evoluție liniară, iar în realitate evoluția este sub forma unei funcții ce ar putea fi exprimată printr-o parabolă (curbă întreruptă); de aceea și valoare ratei de rentabilitate economică se va rotunji întotdeauna în minus;

din cele arătate, rezultă că amin și amax se stabilesc prin încercări pentru a limita pe cât posibil, numărul încercărilor.

În cadrul metodologiei BIRD rata internă de rentabilitate este unul dintre cei mai semnificativi indicatori ai eficienței proiectelor de investiții, deoarece exprimă capacitatea investiției de a furniza profit pe întreaga perioadă de funcționare a investiției, stabilind puterea economică a acesteia, respectiv profitul net ce se obține la un leu efort total, cu investiția și cu producția. Acest indicator, după nivelul la care se face analiza, îmbracă două forme, și anume rata internă de rentabilitate economică (RIRE), în cazul analizei economice, și rata internă de rentabilitate financiară (RIRF), pentru analiza financiară. Conținutul veniturilor și al costurilor este cel arătat la indicatorii prezentați anterior.

g) Cursul de revenire net actualizat, indicator cunoscut sub numele de rată internă de schimb valutar sau Testul Bruno, reflecta eforturile totale actualizate, cu investiția și cu cheltuielile anuale de producție, exprimate în lei, ce se fac pentru obținerea unei unități valutare nete. Se calculează cu ajutorul relației:

în care:

Rna – reprezintă cursul de revenire net actualizat;

Ih – investiția anuală, exprimată în lei;

Ch – cheltuielile de producție făcute în anul h, exprimate în lei;

V’h – veniturile anuale, exprimate în valută;

I’h și C’h – investiția și cheltuielile anuale de producție, exprimate în valută;

a și a’ – rata de decontare a monedei naționale, respectiv a valutei;

d și D – durata de execuție și de funcționare a viitoarei investiții.

Prin acest indicator se stabilește costul intern al valutei și se urmărește alegerea variantelor de investiții care asigură promovarea exportului și diminuarea importului; el oferă informații asupra produselor care sunt mai eficiente să se producă în țară , decât să se importe sau care sunt indicate să se importe decât să se fabrice la intern deoarece asigură un curs de revenire net actualizat nefavorabil, adică mare. Din analiza relației prezentate se constată că la numărător se cuprind toate cheltuielile efectuate în țară, exprimate în lei, din care se scad, uneori, produsele care nu pot face obiectul schimburilor externe, actualizate la o anumită rata de actualizare. La numitor se cuprind veniturile nete actualizate, exprimate în valută.

În legătură cu folosirea acestui indicator se ridică o problemă foarte importantă, și anume alegerea ratei de discontare, respectiv dacă aceasta să fie aceeași atât pentru cheltuielile interne, cât și pentru valuta externă. Având în vedere tocmai aspectele prezentate pentru alegerea ratei de actualizare(rata inflației, rata dobânzii, eficiența medie pe ramură etc.), trebuie folosite rate de discontare diferite. Un alt aspect deosebit de important îl constituie modul cum se face transformarea importurilor din valuta străină în lei. Pentru o fundamentare cât mai realistă a variantelor de investiții analizate se folosește paritatea oficială. Acest indicator poate fi calculat pentru analiza economică și pentru cea financiară.

Contul de profit și pierdere previzionat

Concluzii și propuneri.

Prezența pe Internet a devenit astăzi un lucru obișnuit, dacă nu chiar obligatoriu pentru orice afacere. De aceea S.C. Felicimond S.R.L. s-a gândit acum să aibă propriul său site sau pagină WEB pentru firma, cu atât mai mult, cu cât, zi de zi numărul site-urilor crește simțitor, printre ele aflându-se și site-uri ale firmelor concurente firmei.

Proiectul de investiții a constat în cumpărarea unui sistem informatic, a unor calculatoare performante, și pregătirea personalului.

Eficiența economică a investițiilor exprimă pe plan conceptual calitatea acțiunii de a învesti, deci a procesului investițional, de a produce efecte propagate pozitive, utile. Tocmai acest fapt permite ca eficiența economică a investițiilor să capete expresia simbolică a raportului dintre efect – efort sau efort – efect, pe care le implică activitatea de investiții. Precizarea conținutului acestei noțiuni impune luarea în considerare a principalelor sale trăsături, după cum urmează:

Investiția totală este de 576.686.250 lei. Venituri anuale în valoare de 502.923.000 lei au făcut ca termenul de recuperare a investiției sa fie de 1,15 ani (în formă statică), însă nu cu mari diferențe față de forma dinamică de 1,38 ani. După această perioadă se recuperează investițiile și firma obține efect economic – profit, ce influențează în sensul creșterii rezultatului exercițiului.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor arată că 0,87 lei profit se obțin la 1 leu investit. Durata mică de recuperare a investițiilor rezultă că, cheltuielile recalculate nu sunt mult mai mari decât investiția însuși și sunt 650.373.938 lei.

Randamentul economic de 3,36 lei, este un indicator cu un grad mare de cuprindere, ne asigură ca se obține profit prin efort investițional în urma realizării obiectivului economic.

Influența factorului timp asupra eficienței economice a investițiilor ne arată că și în timp obținem rezultate foarte bune în urma investiției.

Randamentul economic deși mai mic în formă dinamică ne arată rezultate foarte bune de 1,79 lei la 1 leu investiții actualizate.

Pentru aprecierea eficienței economice a proiectului de investiții am folosit metodologia BIRD, ce folosește un sistem complex de indicatori de eficiență, care au o serie de avantaje.

Sub raportul eficienței economice, proiectul de investiții este rentabil numai în cazul în care R>1. Această relație exprimă legea fundamentală a activității economice care presupune că în orice asemenea activitate trebuie să se recupereze integral cheltuielile efectuate și să se realizeze un anumit profit. În proiectul prezentat R = 1,06 ceea ce reflectă o situație bună a proiectului.

Pentru a aprecia dacă acest proiect de investiții este eficient și merită de a fi realizat, determinăm așa numitul „Flux de numerar”, care reflectă imaginea continuă a beneficiului net, aplicându-i o rată de actualizare.

Când analizam un proiect de investiții, observăm că acesta produce, după intrare în exploatare, un venit brut din care trebuie să scădem cheltuielile de investiții și să acoperim celelalte cheltuieli din perioada de exploatare.

De obicei, fluxul de numerar este denumit în țara noastră venitul net. De asemenea, venitul net poate fi calculat în forma statică sau în formă dinamică.

În cadrul prezentului proiect VN = 1.655.067.500 lei. De remarcat că, în perioada de execuție a investiției, fluxul de numerar este mai favorabil în cadrul analizei economice, deoarece acum s-a considerat ca venit, și împrumutul primit, el constituind cheltuială în perioada rambursării sale, fapt pentru care acum fluxul de numerar este diminuat, față de cazul analizei economice.

VNA = 725.922.383, indicator ce arată diferența între volumul total al încasărilor obținute pe întreaga perioadă de funcționare a investiției și costurile totale (cu investițiile și cu producția), în cazul în care toate valorile sunt actualizate. Acest indicator este deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficienței viitorului investiției, deoarece în condițiile unei economii de piață ne interesează să obținem un profit cât mai mare; ori, acest indicator exprimă tocmai venitul net, profitul net obținut de firmă pe întreaga perioadă de funcționare a investiției și în condițiile cuantificării influenței factorului timp. Cu toate aceste avantaje, el fiind un indicator de volum, care cuantifică numai efectele nete, nu poate fi considerat indicator de eficiență economică deoarece nu asigură și comparabilitatea cu eforturile făcute pentru obținerea acestui efect net.

Rata internă de rentabilitate a unui proiect de investiții exprimă rata de discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiții și de producție) actualizate, ambii indicatori fiind calculați pe întreaga viață economică.

Rezultă că rata internă de rentabilitate este acea rată de discontare la care valoare venitului net actualizat (VNA) este zero. Rata internă de rentabilitate nu trebuie confundată cu rata de rentabilitate financiară care se calculează ca raport între profitul anual și costurile anuale de producție.

RIR=0,7189 care este mai mare decât de 15%, deci este oportun acest proiect de investiții.

În analiza financiară a contului de profit și pierdere observăm o creștere cu 35% mai mare a veniturilor față de cea fără proiect de investiții, și doar cu 4% a cheltuielilor cu exploatarea. Această situație conduce la rezultatul exercițiului să fie de zeci de ori mai mare în proiect.

Pe baza calculelor efectuate, se poate concluziona, că investiția se desfășoară în condiții avantajoase cu eforturi proprii fără a fi necesar a se apela la credite, în paralel cu achitarea obligațiilor către bugetul de stat și realizarea unui profit superior.

Bibliografie:

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Cresterea Eficientei Economice Prin Implementarea Unui Program Informatic (ID: 148843)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Cresterea Eficientei Economice Prin Implementarea Unui Program Informatic

Copyright Notice

Studiul Bazelor de Date Distribuite Implementate In Mongodb

Catalog Onloine Promotia

Implementarea Sistemului Informatic Campus Solution la Universitatea Nationala de Arte Teatrale Si Cinematografie I. L. Caragiale

Aplicatii Client Server Pentru Gestionarea Activitatii Policlinicii

Pc Laptop Repararea Conectorilor

.sisteme Informationale

Copyright Notice

Similar Posts