Șomajul

CUPRINS

INTRODUCERE

Luând o amploare îngrijorătoare, șomajul a devenit astăzi o problemă macroeconomică, fiind unul din fenomenele cele mai puțin acceptate care afectează economiile tuturor țărilor și care face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice și politico-ideologice.

Șomajul a devenit o problemă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea industrială, în perioadele de recesiune când întreprinderile industriale își micșorau producția și în consecință, eliberau un număr important de muncitori, care deveneau șomeri.

Șomajul contemporan este, cel mai frecvent, abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivel național, fiind locul de întâlnire între cererea globală și oferta globală de muncă. Acest fenomen negativ, inerent, care se manifestă cu mare intensitate în perioada de tranziție, apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau de forță de muncă, cererea nefiind luată în considerare.

Obiectivul lucrării este acela de a realiza o analiză a fenomenului șomajului în România, în perioada 1990-2010, în statele Uniunii Europene și o comparație a fenomenului între cele două locații în perioada precizată.

Necesitatea lucrării este dată de evoluția complexă a fenomenului șomajului în funcție de o multitudine de factori economici și sociali în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Structura lucrării include 3 capitole în care se abordează problematica șomajului.

Capitolul intitulat „Noțiuni teoretice” realizează o descriere a fenomenului șomajului, clasificări în funcție de mai multe criterii, prezintă impactul fenomenului și alte aspecte teoretice ale fenomenului șomajului.

Capitolul intitulat „Șomajul în Europa” prezintă particularitățile și cauzele fenomenului de șomaj în Uniunea Europeană, măsurile și politicile de reducere a fenomenului și tendințele pe piața muncii.

Capitolul intitulat „Studiu de caz : Analiza evoluției șomajului în România în perioada 1990-2010 în comparație cu restul Europei” prezintă o analiză comparativă între cele două locații.

Lucrarea se încheie cu concluzii în care se dezvoltă comparația dintre șomajul din România și cel din Europa.

Capitolul I

NOȚIUNI TEORETICE

Definiții. Caracteristici

Noțiunea de șomaj este de origine greacă „cauma” care înseamnă „căldură mare”, dar noi l-am preluat din limba franceză „chomage”. La origine noțiunea de șomaj reprezenta întreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Șomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populația activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă din cauza dereglarii relației dintre dezvoltatea economiei, ca sursă a cererii de muncă și evoluția populației, ca sursă a ofertei de muncă. În condițiile contemporane, șomajul este considerat ca „un dezechilibru al pieței naționale, adică dezechilibru între cererea globală de muncă și oferta globală de muncă”.

Din cauza faptului că literatura de specialitate, statisticile oficiale și internaționale (Biroul Internațional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează șomajul din perspectiva unor multiple și diferite modalități de analiză și de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.

Există, totuși, câteva definiții acceptate care sintetizează caracteristicile șomajului, prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate.

În literatura de specialitate, șomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de șomer, adică, șomajul constă din numărul total al șomerilor. În această situație, problema se deplasează spre persoana – șomer.

Cel mai adesea șomerul este definit ca fiind acea persoană care caută un loc de muncă remunerat și care nu are un asemenea loc în mod curent. În diferitele reglementări naționale și internaționale se folosesc și alte criterii delimitative ale șomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de șomaj și de criteriile acordării acestuia.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi declarată șomer sunt: să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forței de muncă și să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.

În conformitate cu criteriile Biroul International al Muncii (BIM), șomerii sunt persoanele de 15 ani și peste, care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan condițiile:

Nu au loc de muncă și nu desfașoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;

Sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l regăsi: înscrierea la agenția de ocupare și formare profesională sau la agenții particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunțuri și răspunsuri la anunțuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate;

Sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă și-ar găsi imediat un loc de muncă;

Persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie rechemate la lucru sau care au gasit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referință;

Persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.

Societatea a elaborat o serie de metode de combatere a șomajului, ce încearcă garantarea resurselor cu politici de calificare, măsuri de inserție a șomerilor în câmpul forțelor de muncă și diferite tipuri de ajutoare.

Beneficiarii de ajutor de șomaj sau ajutor de integrare profesională reprezintă persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor.

Sunt îndreptățite să primească ajutor de șomaj:

persoanele al caror contract de munca a fost desfăcut din inițiativa unității sau cărora după caz le-a încetat calitatea de membru în cooperația meșteșugărească din motive neimputabile lor;

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității, daca s-a stabilit prin dispoziția sau hotărârea organului competent nelegalitatea măsurii luate de unitate ori lipsa vinovației persoanei în cauză, iar reintegrarea în muncă nu mai este obiectiv posibilă la unitatea în care a fost încadrată anterior sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;

persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa lor, pentru motive care, potrivit legii, la reîncadrare nu întrerup vechimea în muncă;

persoanele care au fost încadrate cu contract de muncă pe durată determinată;

absolvenții de învățământ care, în termen de un an de la absolvire, s-au angajat și nu au beneficiat integral de ajutor de integrare profesională vor primi ajutor de șomaj indiferent de vechimea în muncă;

persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și membrii asociațiilor familiare, dacă au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii, în situația în care și-au încheiat activitatea renunțând la autorizația de funcționare.

Sunt îndreptățiți să primească ajutor de integrare profesională:

absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 18 ani, care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară și care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

absolvenții instituțiilor de învățămant în vârstă de cel puțin 16 ani, în cazurile justificate de lipsa susținătorilor legali sau de imposibilitatea dovedită a acestora de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor;

tinerii care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrați cu contract de muncă și care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut angaja;

d) absolvenții școlilor speciale pentru handicapați, care nu au loc de muncă.

Categoriile de persoane ce nu pot beneficia de ajutor de șomaj sau ajutor de integrare sunt:

persoanele care dețin terenuri agricole având o anumită suprafață;

persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea unor activități autorizate în condițiile prevăzute de lege și care obțin pe aceste căi un venit de cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege;

persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii și nivelului studiilor, situației personale și stării de sănătate, situat la o distanță de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, sau cărora li s-a recomandat de către Agenție să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecționare și au refuzat nejustificat oferta sau recomandarea;

absolvenții învătământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia și de durata ei.

Deși o persoană este aflată în șomaj, aceasta are o serie de obligații pe care trebuie să le îndeplinească:

să se prezinte lunar sau de câte ori este solicitată la Agenție cu carnetul de șomer pentru a fi vizat și a fi informată asupra locurilor de muncă vacante;
– să participe la cursurile de calificare sau recalificare atunci când i se propune;- să caute un loc de muncă pentru a fi încadrată, să încerce să devină întreprinzător particular sau să presteze o activitate autorizată în condițiile legii;

să anunțe în termen de 3 zile Agenția în cazul în care reușește să se angajeze, s-a privatizat sau are alte surse de venituri proprii.

În general, fenomenul contemporan șomaj este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național, ca loc de întâlnire și de confruntare între cererea globală și oferta globală de muncă. Această modalitate de abordare a șomajului este atât o continuare a analizei problemelor demografico-economice cât și a celor economico-financiare și investiționale. Numai că atât resursele de muncă (oferta de brațe de muncă), cât și nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigențele și regulile unice ale remunerării și salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare și tratare a lui, șomajul este o disfuncție a pieței naționale a muncii.

Prin definiție, piața muncii este inelastică. Aceasta în sensul că nici cererea de muncă nu se modifică în aceeași măsură cu salariul nominal, respectiv real, și nici oferta de forță de muncă nu evoluează întotdeauna în raport de preț și de cost. Unii specialiști explică această caracteristică prin aceea că cererea și oferta depind de multi alți factori decât cei economici. Există un foarte mare număr de factori care influențează mărimea șomajului precum: progresul tehnic, creșterea populației, sistemul de învățământ , ritmul și natura creșterii economice etc. Influența fiecărui factor este complexă și contradictorie. În comparație cu o piață obișnuită, piața muncii funcționează diferit fiind condiționată de restricționările legislative (patronat, sindicate) și de raportul de forțe dintre acestea. Prin politicile sociale promovate de guvernele tuturor țărilor, se tinde spre realizarea unui grad de ocupare a populației active cât mai apropiat de ocuparea totală, însă opiniile diferiților economiști români și străini sunt că realizarea unui grad de ocupare totală este aproape imposibilă, declarând că este satisfăcător un grad de ocupare de 97-98%, respectiv de neocupare de 2-3%.

Șomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte: nivel, intensitate, durată și structură.

Nivelul șomajului se determină în funcție de doi indicatori : masa șomajului și rata șomajului.

Masa șomajului reprezintă numărul persoanelor care la un moment dat întrunesc condițiile pentru a fi incluse în categoria șomerilor. Cu alte cuvinte, ea desemnează populația activă disponibilă, respectiv acea forță de muncă neocupată. Dacă se iau in calcul un ancul un anume orizont de timp (lună, trimestru, an) și numărul șomerilor la începutul perioadei, atunci numărul șomerilor la sfârșitul perioadei rezultă din ajustarea cifrei inițiale cu intrările în rândul șomerilor și cu ieșirile din rândurile acestora în acel orizont de timp.

Rata șomajului, ca mărime relativă a fenomenului, reprezintă raportul procentual între masa șomajului (numărul mediu al șomerilor) și unul din parametri de referință ai acestuia: populația activă, populația activă disponibilă, forța de muncă (populația ocupată plus șomajul), populația ocupată, populația ocupată ca salariați.

Cel mai relevant raport de exprimare a ratei șomajului este cel în care se folosește ca numitor fie forța de muncă, fie populația activă disponibilă.

În funcție de intensitatea șomajului se pot distinge: șomajul total, care presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității; șomajul parțial, care constă în diminuarea activității unei persoane, în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală, concomitent cu scăderea remunerării; șomajul deghizat, specific mai ales țărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate mică.

Durata șomajului reprezintă perioada din momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activității. Nu există o durată a șomajului definită prin lege, dar în numeroase țări există reglementări ale perioadei pentru care se plătește indemnizație de șomaj. Această perioadă are o tendință de creștere, atingând până la 18-24 de luni.

Structura șomajului se formează prin clasificarea șomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparțin, sex, categorii de vârstă etc. În urma studierii șomajului pe sexe și categorii de vârstă s-a descoperit că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații. De asemenea, tinerii până la 25 de ani și bătrânii de peste 50 de ani sunt mai afectati în raport cu restul populației active.

1.2. Cauzele șomajului

În literatura de specialitate există numeroase teorii sociologice despre factorii cauzatori ai șomajului:

a)Teoria clasică are la bază ideea că șomajul există numai pentru persoanele care vor să se angajeze, dar cu un salariu superior celui stabilit pe piața muncii. În consecință, șomajul are drept cauză rigiditatea salariului real la scădere, nivelul prea ridicat al acestuia pretins de lucrători și presiunile sindicale asupra modului de determinare a salariului care împiedică întreprinzătorii să crească cererea de forță de muncă la nivelul care ar absorbi întreaga ofertă existentă la un moment dat. Șomajul voluntar este urmarea faptului că o parte din șomeri acceptă voluntar să rămână în această situație pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Ea s-ar datora dorinței lor de a avea mai multă informație despre locurile de muncă ce se oferă. Considerând insuficiente informațiile furnizate pe piața muncii, ei preferă să evalueze singuri ansamblul de oportunitați în baza unor calcule de tip cost / avantaj (costul = lipsa ocupării, iar avantajul = un loc de muncă mai bun).

b)Teoria lui John Maynard Keynes are la bază ideea că șomajul involuntar există dacă, în cazul unei creșteri ușoare, în raport cu salariul nominal, a prețurilor la bunurile pe care le consumă muncitorii, cererea totală de mână de lucru dispusă să muncească la salariul nominal curent, cât și cererea totala de mână de lucru la acel salariu, ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării. Cauza șomajului involuntar este insuficiența cererii de consum. Deoarece cererea de forță de muncă este derivată din cererea pentru bunurile la producerea cărora este folosită, explicația șomajului involuntar nu se găsește pe piața muncii, ci pe piața bunurilor și serviciilor. O reducere a investițiilor din diverse motive (rata dobânzii ridicată, rata profitului inacceptabilă pentru întreprinzator, conjunctura nefavorabilă) va reduce într-o etapă următoare producția, întreprinzatorii nu mai sunt interesați să solicite angajări, iar prețul de vânzare scade. Diferența între volumul ocupării anterioare și cel existent în noile condiții este șomaj involuntar pentru că acești lucrători ar accepta lucrul la salariul curent al pieței, dar cererea este insuficientă datorită scăderii investițiilor care nu mai încurajează investitorii să angajeze salariați.

c)Conceptia neoclasică are la bază ideea că șomajul ar rezulta din procesele creșterii, ceea ce îi oferă caracterul de fenomen “natural”. Șomajul ar fi rezultatul mobilității forței de muncă și condițiilor de informare a pieței muncii. Statisticile arată o diminuare a perioadei medii de ocupare și, respectiv, o mărire a duratei medii de șomaj datorate prelungirii perioadei dintre două angajări.

1.3. Clasificarea șomajului

Apariția șomajului, creșterea și diminuarea lui au fost și sunt influențate de cauze directe, fiecare dintre acestea dând naștere la forme particulare de șomaj.

Literatura economică prezintă două mari categorii de șomaj: voluntar și involuntar.

Șomajul voluntar este acel tip de șomaj care descrie situația în care oameni apți de muncă nu doresc să lucreze, în majoritatea cazurilor, deoarece dețin suficiente resurse materiale. Categoriile de persoane, care se încadrează în șomajul voluntar sunt:

– persoanele angajate care preferă să-și înceteze temporar activitatea, apreciind că ajutorul de șomaj le poate asigura o existență decentă;

– șomerii care așteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de întreprinderi și instituții, cât și față de cele pe care le-au deținut;

– gospodinele hotărâte, pe baza unui consens de familie, să se încadreze, dar ezită încă să se încadreze în condițiile date (ca nivel de salariu, ca distanță de domiciliu etc).

Șomajul involuntar (forțat) descrie situația în care oameni apți de muncă doresc să se angajeze, dar nu găsesc locuri de muncă disponibile. Acesta reprezintă o consecință secundară negativă a legislației muncii care creează bariere la intrarea pe piața muncii a cererii de forță de muncă ce are drept efect apariția unui excedent de ofertă de forță de muncă.

În funcție de natură și de cauze, șomajul se clasifică în:

1. Șomaj conjunctural, determinat de reducerea volumului activității economice a întreprinderilor datorată deteriorării conjuncturii economice interne și/sau internaționale, a variațiilor conjuncturale ale cererii și ofertei de bunuri și servicii, care provoacă o scădere a necesarului de forță de muncă.

2. Șomajul fricțional corespunde perioadei necesare în mod normal pentru a găsi un alt loc de muncă. Este probabil cea mai răspândită formă de șomaj care poate apare chiar și în condiția ocupării depline a forței de muncă. Șomajul fricțional are mai multe cauze: piața muncii este inerent dinamică, imperfecțiunea fluxului de informații, necesitatea trecerii unei perioade de timp până când șomerii și firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe alții. Este posibil ca această căutare și ocupare a locului de muncă dorit să dureze și din lipsa de informare. Pentru reducerea duratei șomajului fricțional se recomandă o informare mai bună prin oficiile de plasare referitoare la cererea și oferta de muncă. O altă soluție ar fi reducerea ajutorului de șomaj, dar este puternic contestată motiv pentru care poate fi considerata o soluție controversată.

3. Șomajul structural (șomaj de neadaptare) este efectul dezechilibrului dintre structurile ocupțional-profesionale, teritoriale, demografice ale ofertei forței de muncă și ale cererii. Acest dezechilibru apare datorită: structurii sectoriale și teritoriale a economiei, progresului tehnologic, structurii sistemului educațional etc. Șomajul structural reprezintă principala formă de șomaj în perioadele de restructurări esențiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziției de la economia centralizată la economia de piață. Șomajul structural apare atunci când schimbări importante în cererea de muncă generează o discordanță între calitățile și competențele profesionale ale muncitorilor, cerute și oferite pe piața muncii. Amploarea șomajului structural depinde de trei factori: de rapiditatea cu care apar modificările în cererea și oferta de bunuri și servicii în economie; de gradul de concentrare regională a activităților economice sau lipsa de diversificare a producției și a serviciilor; de caracteristica specifică majorității ofertanților de muncă – imobilitatea.

În funcție de raportul cerere-ofertă pe diverse piețe și de impactul acestora asupra pieței muncii există trei forme de șomaj:

1. Șomajul clasic, ca urmare a reținerii întreprinzătorilor de a produce o cantitate mai mare de bunuri și servicii. Chiar dacă există cerere efectivă, întreprinzătorii nu sunt interesați în lărgirea capacităților de producție și în angajarea de forță suplimentară de producție deoarece firmele fie sunt în pierdere de competitivitate – ca urmare a costurilor de producție mai mari -, fie nu-și asumă noi riscuri; acest tip este numit și șomaj prin eficiență a producției.

2. Șomajul ciclic sau șomaj prin insuficiența cererii, care apare atunci când cererea de bunuri și servicii din toate sectoarele economiei (economia reală, sectorul menaje sau restul lumii) este mai mică decât oferta. Consecința este o ofertă de forță de muncă mai mare decât cererea. Șomajul ciclic este asociat cu fluctuațiile în ciclul afacerilor și apare atunci când o scădere a cererii agregate pe piața bunurilor și serviciilor determină o scădere a cererii agregate de forță de muncă, simultan cu inflexibilitatea salariilor reale. Acest tip de șomaj este cunoscut în literatura economică și sub numele de “șomaj keynesian”, după numele celui care l-a identificat și analizat. O reacție adecvată a guvernului la șomajul ciclic este să impună politici economice de creștere a cererii agregate, crescând cheltuielile guvernamentale, reducând taxele și impozitele și crescând rata de creștere a ofertei de bani. De asemenea, se iau măsuri de elaborare a unor programe concrete concentrate asupra șomajului incluzând credite temporare pentru dezvoltarea unor programe antișomaj de către firme private sau sectorul public.

3. Șomajul sezonier este similar celui ciclic, în sensul că este determinat de fluctuațiile cererii de forță de muncă. În acest caz, fluctuațiile cererii de muncă pot fi anticipate și urmează un model sistematic de-a lungul anului. De exemplu, cererea de muncă în agricultură sau construcții scade în lunile de iarnă. În acest caz se pun următoarele întrebări : De ce firmele reacționează la variațile sezoniere ale cererii de muncă prin disponibilizarea personalului și nu prin reducerea salariului sau timpului de muncă?, De ce muncitorii acceptă locuri de muncă în sectoare cu caracter sezonier?.Răspunsul ar fi că pentru unii muncitori, existența ajutorului de șomaj pe perioada cât nu lucrează și posibilitatea de a fi reangajați ulterior echivalează cu un concediu plătit. Pentru a atrage muncitorii în asemenea sectoare, firmele vor trebui să plătească muncitorilor salarii mai mari, care să compenseze faptul că nu vor lucra o perioadă de timp.

În funcție de sex, vârsta și pregătirea persoanelor afectate, șomajul se clasifică în:

Șomaj feminin;

Șomaj juvenil;

Șomaj intelectual, etc.

După criteriul duratei există:

Șomaj de scurtă durată – sub un an ca întindere;

Șomaj de lungă durată – mai mult de un an. Este în progresie constantă. Fie că este vorba de efective, de partea relativă sau de vechimea medie, indicatorii reținuți confirmă această tendință.

În economiile contemporane nu există forme pure de șomaj. Diferitele forme de șomaj coexistă, se întrepătrund și se susțin reciproc.

1.4. Costurile șomajului. Legea lui Okun

Costurile pe care le implică șomajul, directe sau indirecte, relevă faptul că acest fenomen constituie o risipă de resurse umane și financiare generate de utilizarea incompletă a a fondurilor de producție, cu implicații asupra costurilor sociale.

Costurile directe sunt evidențiate sub forma vărsămintelor financiare către fondul destinat protecției sociale a șomerilor, care, în principal este utilizat pentru plata ajutorului de șomaj, alocației de sprijin, calificării și recalificării șomerilor.

Costurile indirecte sunt generate de diminuarea globală a producției și a veniturilor de care ar putea să beneficieze întreaga populație. Ele îmbracă forma unor pierderi de producție determinate de neutilizarea unor capacități și mijloace tehnice din dotare, ceea ce implică reducerea resurselor de formare a veniturilor bugetare, deteriorarea calificării și capacității de muncă, descurajarea personalului în plan profesional, social și uman.

Pentru persoanele care devin șomeri, costul șomajului are un aspect economic și unul moral. Economic pentru că intrarea în șomaj înseamnă reducerea veniturilor și deci, și a posibilităților de consum pentru întreaga familie. Totodată statutul de șomer atrage după sine stresul nervos, o stare depresivă determinată de incertitudine și așteptare, toate acestea, spre deosebire de consecințele economice, deși sunt foarte importante, nu se pot evalua.

Deosebit de complexe și cu urmări multiple sunt costurile șomajului și la nivel de economie și societate. De pildă:

– Șomajul înseamnă subutilizarea factorului de producție muncă, ceea ce se repercutează negativ asupra volumului producției (producția actuală scade cu mult sub cea potențială), iar scăderea producției înseamnă pierdere de venituri (salarii și profituri) cu toate urmările sale legate de consumul propriu- zis și de investiții.

– Scăderea generală a veniturilor reduce încasările, respectiv intrările la capitolul venituri din bugetul statului, reducerea impozitelor pe venit, a taxei pe valoarea adăugată, a taxelor și accizelor etc.) ceea ce diminuează volumul cheluielilor publice.

– Existența șomajului sporește cheltuielile statului pentru funcționarea oficiilor de plasare, plata ajutorului de șomaj, alte cheltuieli sociale legate de calificare, de îngrijirea sănătații șomerilor etc.

Aprecierea corectă a costului șomajului impune luarea în considerație și a unor avantaje pe care le implică acest fenomen Avantajele șomajului sunt corelate cu următoarele aspecte:

– Determinarea salariaților să caute servicii mai bune, si sigure, care cer o calificare superioară, ceea ce poate însemna incitarea spre perfecționare cu consecințele corespunzătoare asupra creșterii randamentului muncii.

– Crearea de mână de lucru mobilă și adaptabilă la cerințele impuse de modificările activității economice, ceea ce contribuie la o eficiență mai mare în alocarea resurselor pe termen scurt și o creștere economică mai rapidă pe termen lung.

În final, însă, dacă pe de o parte se iau în considerație costurile, iar pe de altă parte avantajele fenomenului șomaj, pe termen lung, rezultatul apare categoric negativ, deoarece costurile depășesc cu mult beneficiile, atât în cazul celor direct implicați cât și al economiei și societății în ansamblu.

Legea lui Okun

În anii ’60, economistul Arthur Okun a încercat să determine dacă între fenomenul șomaj și produsul național brut există vreo relație de interdependență. Răspunsul la această dilemă este cunoscut în economie sub denumirea de legea Okun.

Deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor materiale și serviciilor, iar șomerii nu produc bunuri economice, se poate presupune că ridicarea nivelului șomajului trebuie să fie însoțită de reducerea volumului real al PNB. Existența interrelației negative între aceste variabile se exprimă prin tendința conform căreia sporirea șomajului este concomitentă cu scăderea volumului real al PNB.

Schimbarea PNB = 3% – 2 x schimbarea nivelului șomajului (rata șomajului).

În formularea inițială a legii, Okun stabilea că o reducere cu un punct procentual a ratei șomajului, determină de regulă o creștere a PNB cu aproximativ trei puncte procentuale. Practica contemporană a stabilit că o scădere cu 1% a ratei șomajului este asociată unei creșteri de doar 2% a PNB.

Venitul național al unei economii nu depinde în mod direct de rata șomajului. Totuși, piața muncii este legată de rata șomajului și astfel participă și la crearea Produsului Național Brut. Pe termen scurt, modificarea procentuală a venitului poate fi exprimată ca sumă a modificării procentuale a productivității plus o constantă, înmulțit cu munca depusă. La rândul său, munca depusă poate fi exprimată în funcție de ore lucrate, creșterea populației, participarea forței de muncă sau alți factori relevanți, minus modificarea absolută a ratei șomajului.

Din această perspectivă este surprinzătoare asocierea între modificarea ratei șomajului și PNB. Modificarea ratei șomajului este doar unul dintre multiplii factori care influențează PNB-ul. De asemenea surprinzător este faptul că o reducere cu 1% a ratei șomajului poate determina o creștere atât de substanțială cum ar fi 2%. Intuiția unui contabil ar sugera că o scădere a ratei șomajului cu 1% ar însemna o creștere a ocupării cu circa 1%, ceea ce ar determina o creștere a PNB cu mai puțin de un punct procentual. Motivul pentru care asocierea dintre rata șomajului și PNB este atât de puternică este faptul că modificarea ratei șomajului afectează și ceilalți factori importanți ce influențează volumul PNB. De exemplu, o rata crescătoare a șomajului determină reducerea orelor lucrate de fiecare lucrător și participarea forței de muncă. Din moment ce toți acești factori contribuie la scăderea PNB este clar de ce mici modificări ale ratei șomajului pot determina schimbări esențiale ale PNB.

Relația dintre creșterea economică reală și modificările ratei șomajului este dată tot de legea lui Okun. Aceasta afirmă faptul că rata șomajului scade cu 0,5% pentru fiecare procent de creștere a PIB peste o rată a trendului de 2,25%.

u= -0,5 (ry – 2,25)

Unde:u – fluctuațiile ratei șomajului;

Ry – rata creșterii economice.

Spre deosebire de alte relații macroeconomice care s-au dovedit a fi instabile, legea lui Okun a arătat o remarcabilă stabilitate în timp.

1.5. Relația inflație-șomaj

Deoarece economia națională este un sistem complex, diferitele ei componente de echilibru: creșterea economică, ocupare-șomaj, inflație și raporturile economico-financiare externe sunt corelate între ele și se intercondiționează reciproc. Conexiunile, însă, sunt complexe și contradictorii, ceea ce nu permite stabilirea unor măsuri care să le rezolve simultan și sigur. Se poate observa, însă, existența unei relații între cele patru componente și evoluția cererii agregate, pe termen lung, căci pe termen scurt, până la doi ani, ele au o stare independentă. Pe termen lung, toate patru depind de evoluția cererii agregate, care variază în funcție de fazele ciclului economic.

În faza de expansiune a activității economice (faza a doua), cererea agregată crește rapid și în consecință diferența dintre producția efectivă și cea potențială se reduce. Două dintre obiectivele politicii macroeconomice înregistrează rezultate bune: producția crește rapid, iar șomajul se reduce. În schimb, celelalte două se înrăutățesc, deoarece, pe de o parte, inflația crește prin cerere, iar pe de altă parte, datorită creșterii prețurilor, produsele indigene devin mai puțin competitive pe piața mondială (se reduce exportul), iar produsele străine apar mai ieftine pe piața internă (crește importul), ceea ce atrage după sine un deficit în contul curent al balanței de plăți.

Drept rezultat se deteriorează și nivelul de echilibru al cursului de schimb al monedei naționale (crește) ceea ce scumpește importurile și în acest fel se întreține inflația. Când se ajunge în punctul de vârf al creșterii economice (3), în ciuda efectelor pozitive pe care le înregistrează producția și șomajul, inflația și dezechilibrul balanței de plăți devin probleme acute.

Când se depășește punctul de vârf al creșterii economiei și se trece la faza de recesiune (4), lucrurile se petrec exact invers față de tendințele descrise în faza (2). Scăderea cererii agregate atrage după sine o mișcare negativă a activității economice, însoțită de reducerea locurilor de muncă și deci de creșterea șomajului. În același timp, ritmurile inflației se domolesc, iar situația balanței de plăți se îmbunătățește.

În asemenea împrejurări, autoritățile implicate în politica economică se află în fața unei mari dileme. Dacă se adoptă politica creșterii economice, prin încurajarea cererii agregate, se rezolvă primele două probleme, cu efectul principal reducerea șomajului, dar apar pericole din partea presiunilor exercitate de inflație și de deficitul balanței de plăți. Dacă se adoptă o politică de deflație, respectiv de reducere a cererii agregate, se reduce inflația și se îmbunătățesc rezultatele în raporturile economico-finaiciare externe, dar în schimb producția efectivă se reduce și crește șomajul.

– curba lui Phillips –

În urma unei analize concrete a șomajului, economistul neozeelandez A.W. Phillips a atras atenția asupra existenței unei relații invers proporționale între rata inflației și rata șomajului, relație evidențiată în graficul de mai sus. În timp, însă, stabilitatea relației lui Phillips a devenit incertă, astfel că numeroși economiști au ajuns la concluzia că pe termen scurt se poate vorbi despre o anumită substituire între inflație și șomaj, dar aceasta este imposibilă pe termen lung s-a dovedit că o rată ridicată a șomajului era însoțită de o rată ridicată a inflației.

1.6. Sistemul asigurărilor pentru șomaj

Fiecare persoană are dreptul de a-si alege liber profesia și locul de muncă, precum și dreptul la asigurările pentru șomaj.

În România, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă, beneficiari sunt persoanele care se află in căutarea unui loc de muncă și îndeplinesc una dintre condițiile:

au devenit șomeri, adică sunt persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

sunt în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;

starea de sănătate și capacitătile fizice și psihice le fac apte pentru prestarea unei munci;

nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit normelor în vigoare venituri mai mici decât indemnizația de șomaj ce li s-ar cuveni potrivit legii;

sunt disponibile să înceapa lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;

sunt înregistrate la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile legale.

nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau după satisfacerea stagiului militar;

ocupă un loc de muncă și, din motive diferite, doresc schimbarea acestuia;

au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională, conform legii;

străini care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România, conform legii;

nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție.

În conformitate cu prevederile acestei legi șomerii sunt persoanele care se pot găsi în unele din următoarele situații:

le-a incetat contractul individual de muncă din motive neamputabile lor;

le-a incetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

militarii angajati pe bază de contract cărora li s-a desfăcut contractul inaintea expirărării duratei pentru care a fost încheiat;

le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neamputabile lor;

au încheiat un contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj ce li s-ar fi cuvenit potrivit legii;

au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, în cazul recuperării capacității de muncă, nu mai pot fi reîncadrate în muncă din cauza încetării definitive activității angajatorului;

la încetarea concediului plătit pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3, ani în cazul copilului cu handicap, în condițiile legii, nu a mai fost posibilă reluarea activității din cauza unei încetări definitive a activității angajatorului;

nu s-a putut reîncadra în muncă după efectuarea stagiului militar din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

reintegrarea în muncă dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;

le-a încetat activitatea desfășurată exclusiv pe baza contractului de muncă cu timp parțial.

În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate persoanele fizice denumite asigurați, care pot fi:

cetățeni români care sunt încadrați în muncă sau realizează venituri în România, în condițiile legii;

cetățeni români care lucrează în străinătate, în condițiile legii;

străini care, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România, sunt încadrați în muncă sau realizează venituri, în condițiile legii.

Asigurații au obligația să plătească contribuțiile de asigurări pentru șomaj și au dreptul să beneficieze de indemnizație de șomaj. În cadrul acestui sistem al asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

pesoanele care desfășoară activitați pe bază de contract individual de muncă sau persoanele care desfășoară activități exclusive pe bază de contract de muncă cu timp parțial și care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de bază minime brute pe țară;

persoanele care își desfașoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative sau judecătorești, pe durata mandatului;

persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator;

funcționarii publici și alte persoane care desfașoară activități pe baza actului de numire;

militarii angajati pe bază de contract;

alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu se regăsesc în una din situațiile prevăzute mai sus.

În sisitemul asigurărilor pentru șomaj se pot asigura, de asemenea, și persoanele:

asociat unic, asociați;

administratiri care au încheiat contracte potrivit legii;

persoane autorizate să desfășoare activități independente;

membri ai asociației familiale;

cetățeni români care lucreazâ în străinătate, conform legii.

Aceste personae care au cel puțin vârsta de 18 ani pot încheia contract de asigurare pentru șomaj cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă pe raza căreia își au domiciliul sau reședința. Venitul minim pentru care sunt asigurate nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară.

1.7. Bugetul asigurărilor pentru șomaj

Bugetul asigurărilor pentru șomaj cuprinde veniturile și cheltuielele sistemului asigurărilor pentru șomaj. Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie prin:

contribuțiile angajatorilor și ale persoanelor juridice la care își desfășoară activitatea persoanele asigurate obligatoriu;

contribuțiile individuale ale persoanelor asigurate obligatoriu;

contribuțiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru șomaj;

venituri din alte surse inclusiv din finanțare externă.

Angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 2%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asigurați.

Angajatorii care încheie cu persoane fizice contracte de muncă cu timp parțial pentru desfășurarea unor activități nu au obligația de a contribui la bugetul asigurărilor pentru șomaj în raport cu drepturile bănești plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiat și un contract individual de muncă.

Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie, în principal, din dobânzi, dobânzi pentru neplata la termen a contribițiilor, restituiri ale creditelor acordate în baza legii, taxe încasate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din activitatea de formare profesională și cele pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare, penalități, amenzi și orice alte sume încasate potrivit legii la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

În cazul în care sursele nu acoperă finanțarea cheltuielilor, deficitul bugetului va fi acoperit prin subvenții de la bugetul de stat.

Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru șomaj se acoperă, în principal, urmățoarele cheltuieli privind:

plata indemnizațiilor de șomaj;

plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizațiilor de șomaj, stabilite potrivit legii;

plățile compensatorii acordate potrivit legii;

taxe, comisioane și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăților;

finanțarea măsurilor penhtru stimularea ocupării forței de muncă și a măsurilor pentru prevenirea șomajului;

finanțarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă;

finanțarea studiilor, rapoartelor și analizelor privind piața muncii;

organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;

participarea la activitatea unor organizații internaționale, inclusiv plata cotizațiilor pentru afilierea la acestea;

aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;

cofinanțarea unor programe privind stimularea ocupării forței de muncă.

1.8. Indemnizația de șomaj

Șomerii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții pentru a putea beneficia de indemnizația de șomaj:

să aibă un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;

nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;

nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii;

sunt îregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

Stagiul de cotizare este reprezentat de perioadele în care angajații sau, după caz, și angajatorii au plătit contribuții de asigurări pentru șomaj în sistemul asigurărilor pentru șomaj în România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile și convențile internaționale la care România este parte. Drepturile cuvenite în sistemul asigurărilor pentru șomaj în România se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenți internaționale la care România este parte, transferul făcându-se în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

Indemnizația de șomaj se acordă persoanelor, la cerere, după caz, de la data:

încetării contractului individual de muncă;

încetării raporturilor de serviciu;

încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese;

desfacerii contractului militarilor angajați pe bază de contract;

încetării calității de membru cooperator;

încetării contractului de asigurare pentru șomaj;

încetării motivului pentru care au fost pensionate;

încetării concediului pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani;

încheierii efectuării stagiului militar;

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;

încetării activității desfășurate exclusiv pe baza convenției civile.

Indemnizația de șomaj se acordă de la aceste date dacă cererea este înregistrată la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 30 de zile de la această dată. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile, dar nu mai târziu de 12 luni de la data prevăzută mai sus, indemnizația de șomaj se acordă începând cu data înregistrării cererii.

Acordarea indemnizației de șomaj se face pe perioade stabilite diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:

6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puțin de un an;

9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare cuprins între 5 și 10 ani;

12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Cuantumul indemnizației de șomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe țară, în vigoare la data stabilirii acestuia.

Indemnizația de șomaj se acordă șomerilor care au absolvit o formă de învățământ pe o perioadă de 6 luni și este o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară, în vigoare la data stabilirii acesteia, și se acordă cu o singură dată, pentru fiecare formă de învățământ absolvită.

Pesoanele care primesc indemnizație de șomaj sunt obligate:

să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;

să comunice în termen de 3 zile agenției pentru ocuparea forței de muncă la care sunt îregistrate orice modificări ale condițiilor care au condus la acordarea drepturilor;

să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate;

să caute activ un loc de muncă.

Nu pot beneficia de indemnizație de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, situat la o distanță de cel mult 50 de km de localitatea de domiciliu, sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Nu beneficiază de indemnizație de șomaj nici absolvenții care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învățământ.

Plata indemnizației de șomaj se realizează lunar, iar pentru fracțiuni de luni se calculează proporțional cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă. Încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc în următoarele situații:

la data încadrării în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 12 luni;

la data când realizează din activități autorizate potrivit legii venituri lunare mai mari decât indemnizația de șomaj;

la 90 de zile de la data emiterii autorizației de funcționare pentru a desfășura activități independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizația de șomaj;

la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă situat la o distanță de cel mult 50 de km de localitatea de domiciliu;

la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională;

dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depășește 12 luni;

la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă;

la data plecării în stăinătate a beneficiarușui pentru o perioadă mai mare de 3 luni;

în cazul decesului beneficiarului;

la data admiterii intr-o formă de învățământ.

Suspendarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc în următoarele situații:

la data la care nu și-a îndeplinit obligația de prezentare lunar la agenția pentru ocuparea forței de muncă;

la data încadrării în muncă, conform legii, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată mai mică de 12 luni;

la data plecării din țară pe o perioadă mai mică de trei luni la cererea persoanei;

pe perioada acordării indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă a indemnizației de maternitate și a indemnizației pentru creșterea copilului până la îndeplinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap,

pe perioada îndeplinirii obligațiilor militare;

la data pensionării pentru invaliditate;

pe perioada incapacității temporare de muncă mai mare de 3 zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, a altor forme de pregătire profesională, în timpul și din cauza practicii profesionale;

pe perioada acordării plăților compensatorii.

Beneficiarii de indemnizație de șomaj sunt asigurați în sistemul asigurărilor sociale de stat și în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru asigurații acestor sisteme.

În situația unor restructurări ale activității care pot conduce la modificări substanțiale ale numărului și structurii profesiaonale a personalului, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de mucă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurări. De asemenea, angajatorii sunt obligați să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale comtractului colectiv de muncă.

Măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă se adresează atât persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorilor și sunt realizate prin servicii specializate, furnizate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă ori de alți furnizori de servicii din sectorul public sau privat.

Pentru creșterea șanselor de ocupare a persoaneler aflate în căutarea unui loc de muncă se utilizează următoarele modalități:

informarea și consilierea profesională;

medierea muncii;

formarea profesională,

consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;

completarea veniturilor salariale ale angajațiilor;

stimularea mobilității forței de muncă.

În ceea ce privește angajatorii, pentru stimularea acestora cu scopul încadrării în muncă a șomerilor, se realizează printr-o serie de măsuri cum sunt:

subvenționarea locurilor de muncă;

acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării unui loc de muncă;

acordarea unor facilități.

Capitolul II

ȘOMAJUL ÎN EUROPA

Particularitățile șomajului european

Anii ’90 au fost caracterizați în Uniunea Europeană de nivele ridicate ale șomajului comparativ cu situația din perioadele anterioare și din alte țări dezvoltate. Principalele caracteristici ale pieței muncii din Uniunea Europeană pot fi sintetizate astfel:

Crearea unui număr mic de locuri de muncă între 1976 – 1996: 4,9 milioane (250000 de locuri de muncă pe an), în condițiile în care creșterea populației active în UE a fost de 21 milioane persoane (fără a ține cont de integrarea Germaniei orientale), adică 1,05 milioane de persoane active pe an.

Scăderea cvasiconstanăa a ratei de ocupare de la 65% în 1997, la 60% în 1996, în timp ce în SUA această rată era de 75% în aceeași perioadă.

Rigiditate și disparități între diferite piețe naționale ale muncii: salarii minime nearmonizate, reguli diferite privind acordarea și nivelul indemnizației de somaj, o largă varietete de reglementări a Codurilor naționale ale muncii cu efecte asupra șomajului de lungă durată și a șomajului din rândul tinerilor.

Disparități regionale ale șomajului european. Regiunile în care șomajul este cel mai redus corespund părții occidentale a Germaniei, Olandei, sudul Angliei, Austriei și nordul Italiei, Alsaciei și regiunii Rhone – Alpes din Franța. Aceste regiuni, care sunt cele mai dinamice din Europa, reprezintă ceea ce am putea numi “nucleul dur” al Europei locurilor de muncă. Regiunile cele mai îndepărtate: Finlanda, Irlanda, Spania, sudul Franței și sudul Italiei, precum și partea orientală a Germaniei sunt cele mai afectate de șomaj.

Șomajul afectează inegal diferitele categorii ale populației. Șomajul în rândul femeilor este în medie mai ridicat decât cel în rândul bărbaților in UE. Nu este și cazul Regatului Unit și al Suediei, țări în care femeile sunt din ce în ce mai mult angajate part-time.

Șomajul european este un șomaj structural care depinde de procesul de formare a prețurilor pe piața de bunuri și de procesul de constituire a salariilor pe piața muncii.

Totodată trebuie menționat faptul că ratele de șomaj sunt datele oficiale standardizate. Nivelul real al șomajului este mult mai mare dacă se ia în considerare și numărul șomerilor descurajați, dat fiind gradul de deprimare al pieței muncii, precum și persoanele active care lucrează part-time și care din punct de vedere legal nu sunt considerate șomeri.

Particularitățile șomajului în unele țări europene :

1.BELGIA

În caz de șomaj, schema pentru angajați este cea care oferă acoperire.

Condițiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de șomaj sunt:

angajatul trebuie să aibă o vârstă mai mică decât cea de pensionare și de-a lungul perioadei de referință relevante pentru vârsta lui trebuie să fi lucrat un numar de zile, acestea și perioada de referință crescând odată cu vârsta beneficiarului;

persoanele care și-au completat studiile sau perioada de învățare trebuie să aiba o vârstă mai mica de 30 de ani și să fie înregistrate în vederea căutarii unui loc de muncă sau să fi lucrat pe parcursul a cel putin 233 de zile.

De asemenea pentru a primi beneficiul de șomaj se iau în considerare următoarele criterii pe care beneficiarul trebuie să le îndeplinească: să fie șomer fără venit, să fie șomer involuntar, să fie înregistrat în vederea căutării unui loc de muncă și să accepte un loc de muncă potrivit, să fie capabil să muncească, să fie subiectul unui control periodic.

Beneficiile pe baza schemei de asigurări pentru angajați sunt împărțite în: beneficii de șomaj, beneficii de așteptare și beneficii de tranziție, beneficii pentru pensionare anticipată, care sunt denumite “pensii de tranziție” sau “pre- pensii”, și beneficii de întrerupere.

În Belgia, beneficiile de șomaj sunt acordate în special șomerilor fără limită în timp. Aceștia sunt excluși de la aceste beneficii ca o sancțiune în condițiile în care durata șomajului este anormal de lungă.

Beneficiul de așteptare este oferit tinerilor care caută pentru prima dată un loc de muncă și care sunt întreținători ai unei gospodării.

Beneficiul de tranziție se acordă șomerilor care sunt obligați să urmeze un sistem de educație part- time.

Pensionarea anticipată se referă la beneficiile oferite angajaților pensionați la cel putin 58 de ani și care au o vechime în munca de 25 de ani. În unele cazuri, pensionarea anticipată este posibilă chiar la vârsta de 55 de ani sau 50 de ani atunci când compania angajatoare are probleme sau se află în proces de restructurare întrucât se consideră că beneficiarii nu sunt disponibili să intre pe piața muncii. Aceștia primesc pe lângă beneficiul de șomaj și un supliment de la angajator la un nivel care reprezintă jumătate din diferența dintre beneficiul de șomaj și salariul lor net.

Beneficiul de întrerupere este oferit angajaților care: a) își folosesc drepturile de a-și lua credit de timp; b) își reduc timpul de lucru cu 1/5; c)își reduc timpul de lucru cu 1/2. Angajatorul poate amâna posibilitatea angajaților de a-și cere dreptul la aceste forme de a opri lucrul. Persoana care primește beneficiul de întrerupere are dreptul de a-și ocupa fostul loc de munca dupa terminarea acestuia.Creditul de timp se acorda tuturor angajaților cu cel puțin 1 an vechime. Acesta le permite să-și suspende parțial sau total activitatea pe o perioadă de maximum 1 an pe parcursul întregii cariere. Există și cazuri în care această perioadă de credit de timp poate fi extinsă prin contractul colectiv de muncă la maximum 5 ani. In întreprinderile cu cel mult 10 angajați, acordarea creditului de timp trebuie aprobată de angajator. Dreptul la reducerea timpului de lucru cu 1/5 îl au toți angajații cu minim 5 ani vechime și care au lucrat full- time în ultimele 12 luni, înainte de solicitarea acestei reduceri. Acest drept constă în reducerea timpului de lucru cu o zi sau două jumătați de zi pe săptămână și este nelimitat în timp pentru angajații de cel putin 50 de ani cu 5 ani vechime la actualul loc de muncă și o vechime totală în carieră de 20 de ani. În cazul angajaților cu o vechime de maxim 5 ani de-a lungul întregii cariere dreptul se solicită pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. În perioada în care se primește beneficiul de întrerupere beneficiarul este tratat ca șomer.

Șomerii pe termen lung au obligația de a se înregistra la agențiile locale pentru ocupare care le pot furniza job- uri care nu se regăsesc în mod obișnuit pe piața muncii (servicii legate de gospodărie, grădinărit). Pe lângă beneficiul de șomaj , șomerii care prestează astfel de servicii primesc un supliment.

Nu pot primi ajutor de șomaj lucrătorii pe cont propriu însă pot beneficia de o asigurare pentru faliment în baza căreia își pot menține, în cazul unui faliment care nu este bazat pe fraudă, drepturile la îngrijiri de sănătate și beneficii familiale pe o perioadă de maximum 1 an.

2.AUSTRIA

Pentru a beneficia de șomaj o persoană care devine șomer pentru prima oara necesită minimum 52 de săptămâni de plată contribuției în ultimele 24 de luni, iar pentru următoarele cazuri de șomaj persoana respectivă necesită 8 saptamani în ultimul an. De asemenea, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să rămână disponibil și capabil de muncă și cu dorința de a accepta orice slujbă potrivită.

Trebuie făcută o distincție între alocația de șomaj și așa numită „asistență de urgență”.

Beneficiarul alocației de șomaj poate solicita în cazul epuizării acesteia „asistența de urgență”. Aceasta îi este oferită pentru maximum 52 de săptâmani și în cuantum de minim 92% din alocația de șomaj, depinzând de statusul familial.

Cuantumul alocației de șomaj depinde de nivelul salariilor anterioare. Suplimentele familiale sunt adăugate alocației de șomaj în cazul în care beneficiarul are în întreținere alți membri ai familiei, dar cuantumul lor nu trebuie să depășească 80% din ultimul venit net.

Beneficiul de șomaj este oferit pentru maximum 20 de săptamâni și poate fi extins la 30 în cazul unei contribuții de minimum 156 de săptâmani. În cazul persoanelor vârstnice, beneficiul de șomaj este oferit pe perioade mai lungi.

3.DANEMARCA

O persoană are dreptul la o alocație de șomaj dacă a fost membră a unui fond de șomaj timp de minimum 1 an și a avut un loc de muncă „asigurat” pentru cel puțin 52 de săptămâni în ultimii 3 ani.

Alocația de șomaj este plătită în două perioade, prima de 1 an și a doua de 3 ani. Pe parcursul celei de-a doua perioade, șomerul are dreptul și obligația de a urma un curs de formare profesională sau de educație. Pentru șomerii de 55 de ani, această perioadă poate fi extinsă până la 60 de ani dacă aceștia îndeplinesc condițiile de „efterlon” la această vârstă. Pentru persoanele de cel puțin 60 de ani, a doua perioadă de activare începe după 6 luni de șomaj.

Persoanele cu o vârstă mai mică de 25 de ani pot beneficia de alocația de șomaj timp de 6 luni dintr-un interval de 18 luni în care au fost membri ai unui fond de șomaj. Dacă tânărul șomer participă la un plan educațional, acesta poate fi îndreptățit la o nouă perioadă de alocație de șomaj.

Persoanele care beneficiază de o alocație de șomaj trebuie să se înregistreze și să accepte un loc de muncă potrivit. Șomerii care refuză oferta unui loc de muncă își pierd dreptul pentru o săptămână, iar cei care încetează lucrul în mod voluntar își pierd acest drept pentru 5 săptămâni. În cazul unui al doilea refuz de loc de muncă sau de încetare voluntară a lucrului în decurs de 12 luni, alocația de șomaj nu mai este acordată.

Dacă șomajul se datorează unei greve, fondul de șomaj nu poate acorda alocația.

Nu se plătește alocație de somaj persoanelor care au vârsta de 65 de ani și respectiv 67 de ani pentru persoanele născute înainte de 1 iulie 1939.

Pentru persoanele angajate cu salariu alocația de șomaj reprezintă 90% din salariile câștigate anterior.

Pentru lucrătorii pe cont propriu alocația de șomaj se calculează luându-se în considerare veniturile profesionale din cei mai buni 2 ani din ultimii 5 lucrați. Tot aceștia beneficiază și de o alocație minimă al cărei cuantum reprezintă 82% din cuantumul maxim al alocației de șomaj.

Persoanele care nu au lucrat anterior, dar au fost membre ale unui fond de șomaj primesc o sumă fixă.

Un important supliment la alocația de șomaj îl reprezintă schema „efterlon” de care poți beneficia numai în condițiile în care ai fost membru al unui fond de șomaj și ai plătit o contribuție la „efterlon” cel puțin 20 de ani în ultimii 30. „Efterlon” este oferit persoanelor cu vârste cuprinse între 60 și 65 de ani. Persoanele născute înainte de 1 iulie 1939 nu sunt obligate să plătească contribuții pentru „efterlon”. În timpul primelor 5 săptămâni în care primesc acest beneficiu, acestor persoane nu le este permis să se angajeze in nici o activitate profesională. După acest interval de timp pot lucra maximum 200 de ore pe an.

Persoanelor șomere li se poate oferi o alocație de șomaj de asistența socială care reprezintă o sumă fixă ce este plătită lunar fără limită de timp. Această alocație este plătită persoanelor calificate pentru un „flux- job”, deci care nu lucrează full- time. Persoanele cărora li se atribuie un „flux- job” au vârsta mai mică de 65 de ani, nu primesc pensie anticipată și se confruntă cu o invaliditate permanentă sau nu pot primi sau păstra o slujbă în condiții normale din motive de sănătate sau sociale. Acestea au dreptul la un salariu normal stabilit prin contract colectiv de muncă. Acest salariu este compensat de comunitate cu o sumă egală cu 1/2 sau 2/3 din salariul minim pe economie.

2.2 Cauzele șomajului european

În analiza șomajului în țările Uniuni Europene este tot mai des avansată ipoteza conform căreia unul din determinanții principali îl constituie incompatibilitatea dintre calificările disponibile pe piața muncii și cele cerute de întreprinderi. Acesta pare a fi principalul determinant al șomajului structural. Alături de această cauză mai poate fi menționat și costul ridicat al forței de muncă necalificate comparativ cu cel al angajării forței de muncă calificate.

Diferențele între costul social și costul privat al mâinii de lucru și gradul diferit de impozitare (sistemele de asigurări sociale) existente la nivelul statelor membre explică într-o anumită măsură discrepanțele dintre ratele naționale ale șomajului.

Factorii instituționali și migrațiile de populație pot explica persistența unor puternice diferențe între ratele de șomaj europene. Deși, în Europa, libera circulație a forței de muncă a fost statuată încă din 1957 prin Tratatul de la Roma, fluxurile de populație în interiorul Uniunii Europene sunt reduse. În medie, pe ansamblul țărilor UE, 5% din populație (circa 18 milioane) are o naționalitate diferită de cea a țării în care este rezidentă. Dar 2/3 sunt străini din afara UE și doar 1/3 vin din țări ale UE. Obstacolele în calea migrațiilor în interiorul UE sunt importante. Unul dintre ele îl reprezintă barierele lingvistice. Din acest punct de vedere trebuie menționat că europenii care migrează în interiorul UE au, cel mai adesea, un nivel ridicat de calificare și din această cauză vorbesc una sau mai multe limbi străine. Un alt obstacol îl constituie costul ridicat al locuințelor în regiunile cele mai dinamice, cost ce poate diminua, dacă nu chiar anula avantajul pe care îl reprezintă salariile ridicate. Cea mai importantă barieră în calea migrației populației o reprezintă însă nearmonizarea reglementărilor privind diplomele și calificările în UE.

Măsuri și politici de reducere a șomajului în Uniunea Europeană

În decembrie 1993 s-a adoptat Carta Albă, cuprinzând Strategia pe Termen Mediu vizând Creșterea Economică, Competitivitatea și Ocuparea Forței de Muncă. Dezideratul principal al acestei acțiuni era introducerea de măsuri menite să revigoreze competitivitatea economiei europene. S-a evidențiat o corelație directă între ritmul de creștere economică la nivel comunitar și nivelul la care UE este aptă să creeze locuri de muncă. Principala preocupare a fost să creeze premisele pentru ca piața muncii să se poată adapta la rapidele mutații în sistemele productive, în managementul organizațional și în obiceiurile de consum. Programul de acțiune preconizat nu conținea detalii despre modificările legislative la nivel comunitar, ci conținea un tablou de acțiuni pe care statele membre trebuiau să le aplice pentru a promova ocuparea forței de muncă cu sprijin comunitar. Atenția principală era îndreptată pe nevoia de a genera flexibilitate pe piața forței de muncă concomitent cu menținerea unui pachet acoperitor de drepturi sociale.

Programul de acțiune se baza pe următoarele condiții esențiale:

economie integrată sănătoasă;

economie deschisă;

coeziunea socială;

economii mult mai descentralizate;

îmbunătățirea procesului educațional și a calității programelor de calificare;

urmărirea reducerii costurilor indirecte ale forței de muncă;

creșterea sprijinului logistic și financiar al UE în domeniul noilor tehnologii informatice si comunicaționale;

modernizarea si flexibilizarea dialogului social european.

Fondul Social European este principalul instrument financiar prin care se acordă sprijin statelor membre in vederea aplicării de scheme menite să depășească problemele subutilizării forței de muncă. Sumele se alocă fiecărei țări membre în funcție de rata șomajului, numărul de șomeri pe termen lung, prosperitatea națională și regională.

În domeniul politicii utilizării forței de muncă, se face diferența măsurilor active de cele pasive. Acestea din urmă au drept obiectiv atenuarea efectelor sociale ale șomajului fără a ataca cauzele (indemnizațiile de șomaj, cheltuielile angajate pentru pensionarea înainte de termen a șomerilor în vârstă sau pentru înlocuirea muncitorilor în vârstă cu cei tineri). Măsurile active privesc acțiunile de pregătire și recalificare a șomerilor, ajutoarele și subvențiile acordate pentru crearea de locuri de muncă, cheltuielile angajate pentru ameliorarea activității agențiilor de plasare a forței de muncă. Pentru politicile de folosire a forței de muncă, s-au alocat in anii ’90: 0,8% din PIB-ul comunitar pentru măsurile active și 1,45% din PIB pentru cele pasive. Țările care destinau cea mai mare parte din PIB măsurilor active (peste 1%) erau: Danemarca, Irlanda, Olanda, Belgia si Germania. În aceste țări, activitățile de formare și recalificare a șomerilor erau cele mai importante. În privința măsurilor active, se înregistrau mari disparități între țările europene. În ordine descrescătoare a părții din PIB destinată acestor cheltuieli, se aflau Irlanda, Spania, Belgia, Danemarca, Franța, Germania și Regatul Unit.

Este evident că șomajul conjunctural sau ciclic poate fi redus cu ajutorul politicilor tradiționale de stimulare a cererii. Dar aceste politici rămân fără efect asupra șomajului structural. Printre modalitățile de reducere a șomajului structural se numără:

creșterea caracterului concurențial al pieței de bunuri;

ameliorarea sistemelor educative și de pregătire;

revizuirea procedurilor de negociere colectivă a salariilor și a sistemelor de indemnizații pentru șomaj;

susținerea mobilității geografice pentru a reduce incompatibilitatea geografică dintre calificările disponibile pe piețele locale și regionale pe de o parte, și calificările cerute de întreprinderi, pe de altă parte;

îmbunătățirea activității instituțiilor însărcinate cu plasarea forței de muncă și cu difuzarea informațiilor disponibile privind locurile de muncă.

Comisia a formulat următoarele recomandări in vederea atenuării efectelor generate de introducerea monedei unice in planul social:

îmbunătățirea dialogului între partenerii sociali cărora le revine responsabilitatea stabilirii salariilor și creșterii ocupării;

corelarea în zona euro a creșterii salariilor nominale cu necesitatea menținerii stabiltății prețurilor;

acordurile privind salariile trebuie să țină cont de diferențele de productivitate dintre state;

impulsionarea de către guvernele naționale a dialogului social;

elaborarea unor planuri naționale de acțiune pentru creșterea ocupării forței de muncă;

îmbunătățirea sistemelor de formare si perfecționare;

reducerea nivelului fiscalității sociale suportate de salariați;

reducerea timpului de muncă care să nu genereze reducerea ofertei de muncă și a productivității;

eficientizarea activității oficiilor de plasare și orientare a forței de muncă;

încurajarea angajărilor part-time și a altor forme de angajare;

încurajarea pensionării înainte de termen;

reforma sistemelor de asigurări sociale.

În concluzie, problema șomajului rămâne o problemă serioasă care are potențialul de a se perpetua și după crearea uniunii monetare. În acest domeniu, rezolvarea deficiențelor este plasată la nivelul fiecărui stat și a partenerilor sociali, iar recomandările instituțiilor europene se mențin la nivelul unor declaratii de principiu, precizarea unor solutii cu caracter general si a căror aplicare nu este in măsura să reducă șomajul.

2.4 Tendințe pe piața muncii în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană se vor crea până în anul 2015 peste 13 milioane de noi locuri de muncă, se arată într-un studiu elaborat de Centrul European pentru Dezvoltarea Pregătirii Vocaționale-CEDEFOP.

Concluziile analizei arată că economia europeană va genera în următorii ani 12,5 milioane de noi locuri de muncă de înaltă calificare și 9,5 milioane de calificare medie, în timp ce locurile de muncă de joasă calificare vor scădea cu 8,5 milioane. În momentul de față peste 80 milioane de salariați din cele 210 milioane de salariți europeni au pregătire superioară.

Economiile statelor europene se îndepărtează tot mai mult de sectoarele de activitate tradiționale – primar și manufacturier și migrează către servicii. În aceste condiții 9 milioane de locuri de muncă vor fi create în afaceri și servicii, 3,5 milioane în transport, distribuție și turism, iar încă 3 milioane în educație, sănătate și servicii sociale. În ceea ce privește muncitorii, aceștia vor avea nevoie de tot mai multe calificări de nivel mediu în timp ce muncitorii necalificați care prestează activități manuale vor fi nevoiți sa se califice. Economia mondială se află într-o continuă schimbare, la fel ca și calificările de care oamenii vor avea nevoie pentru a-și găsi un loc pe piața muncii.

CEDEFOP este o agenție europeană înființată încă din anul 1975 la Salonic și are drept obiect de activitate adaptarea educației la nevoile de forță de muncă ale Uniunii Europene. Cu o îndelungată tradiție în pregătirea educației vocaționale, CEDEFOP este un centru de expertiză care are ca parteneri Comisia Europeană, guvernele statelor membre și partenerii sociali. CEDEFOP oferă cetățenilor europeni șansa de a-și alege un traseu profesional în contextul cerințelor pieței europene.

Acest studiu a avut drept scop identificarea nevoilor de calificări în Uniunea Europeană pană în anul 2015. În condițiile în care economia europeana în concordanță cu economia globală este într-o continuă dinamică, odata cu ea se schimbă și nevoia de calificări profesionale. Astfel, studiul își demonstrează utilitatea atrăgând atenția asupra zonelor și sectoarelor care vor genera deficit de forță de muncă.

2.5 Viitorul pe piața muncii: cât mai multe calificări

Institutul Național de Cercetare Știintifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale a efectuat, în premieră pentru România, un studiu prin care și-a propus să estimeze, în perspectiva anului 2013, evoluția cererii de forță de muncă la nivel regional. Această cercetare urmărește luarea unor decizii în procesul de modernizare a învățământului preuniversitar profesional și tehnic, care să răspundă cererilor pieței muncii.

Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale a efectuat, în premieră pentru România, un studiu prin care și-a propus să estimeze, în perspectiva anului 2013, evoluția cererii de forță de muncă la nivel regional. Această cercetare urmărește luarea unor decizii în procesul de modernizare a învățământului preuniversitar profesional și tehnic, care să răspundă cererilor pieței muncii. Cercetarea a pornit de la experiența diferitelor țări în proiectarea evoluției pieței muncii și analiza impactului acestora asupra învățământului profesional și tehnic, dar a ținut cont de specificul economiei românești și de globalizare și integrarea în Uniunea Europeană. Proiectul a fost structurat pe mai multe etape, printre care proiectarea, lansarea și prelucrarea unei anchete în rândul a 2.400 de firme active, elaborarea de proiecții ale cererii de forță de muncă la nivel regional pe activități economice. În această ultimă etapă au fost urmărite trei scenarii: unul al continuării trendului de dezvoltare din ultimii zece ani, unul de creștere economică în conformitate cu coordonatele Planului Național de Dezvoltare pentru 2007-2013 (care proiectează o scădere a cererii de forță de muncă) și unul de creștere moderată a cererii. Toate aceste cercetări au adus o imagine clară asupra dinamicii cererii de forță de muncă în plan regional, local, sectorial si ocupațional.

Îmbătrânirea demografică

Prima concluzie la care s-a ajuns a fost aceea că, în urma evoluțiilor demografice din ultimii ani, dar și a celor previzionate, populația tânără se va reduce cu aproximativ 20%. În ceea ce privește populația de vârsta școlară, cea mai mare scădere se așteaptă la grupa 15-24 de ani (22%). Deși toate regiunile se vor confrunta cu acest fenomen, cele mai afectate zone vor fi în centrul, sud-estul și nord-vestul țării.

Procesul lent, dar continuu de îmbătrânire demografică impune necesitatea creșterii competitivității economice astfel încât să se creeze sursele necesare dezvoltării serviciilor medicale și a celor sociale pentru persoanele în vârstă. În vederea creșterii competitivității economice e nevoie de stimularea elevilor pentru a dobândi un nivel de pregătire cât mai înalt.

Integrarea aduce concurență

O altă concluzie la care s-a ajuns este aceea că procesul de modernizare economică va presupune nu doar eforturi de retehnologizare și informatizare, ci și înzestrarea personalului cu competențe tehnologice și informaționale complexe. Sunt vizate in special următoarele grupe ocupaționale: tehnicieni în științele vieții, ocrotirea sănătații, meseriași și muncitori calificați în construcții, mecanici, montatori și reparatori de mașini și utilaje, montatori și reparatori de aparate si echipamente electronice și electrotehnice, opreratori la mașini, utilaje și asamblori mașini, echipamente și alte produse, muncitori calificați în reglarea și întreținerea mașinilor și instalațiilor, lucrători calificați în servicii personale, conducători de vehicule și operatori la instalații mobile.

Anchetele de teren efectuate relevă că, pe termen scurt, se va înregistra o creștere a cererii pe domenii ocupaționale precum lucrările publice, comerțul, construcții, mecanic, textile și pielărie și industria alimentară. Integrarea în UE va necesita ca firmele să se adapteze concurenței din ce în ce mai puternice, având nevoie de un personal cu un nivel înalt de pregătire, cu o paletă mai largă de competențe, dar și cu o mobilitate profesională ridicată. Prin urmare, absolvenții învățământului preuniversitar vor fi obligați să fie bine pregătiți pentru a fi competitivi.

Amenințare pentru Occident

În ceea ce privesșe învățământul superior românesc, analiștii occidentali îl percep ca pe un viitor pericol la adresa pieței muncii din UE. Analiștii recunosc că Politehnica, Facultatea Minelor sau alte instituții de profil din vestul Europei nu mai sunt singurele școli din care sunt recrutați viitorii specialiști. Inginerii români (dar și bulgari) concurează de mulți ani cu profesioniștii formați în marile instituții de învățământ franceze. De exemplu, la Londra, fenomenul îi poate îngrijora pe englezi, favoriți pâna acum pentru posturile de analiști financiari. Universitățile din Europa de Est sunt renumite pentru olimpiadele pe care le organizează, aceste concursuri regionale fiind o modalitate de afirmare a celor mai pregătiți studenți. Thierry Carlier-Lacour, expert la compania de recrutare a personalului Humblot-Grant, a adaptat la această nouă dezbatere conceptul de raport calitate/preț. Acesta, în cazul specialiștilor din Europa de Est, este inedit, referindu-se la prețul mic al forței de muncă comparativ cu pregătirea profesională de calitate. Învățământul din UE, bazat pe hiperspecializare, rămâne însă un atuu important pentru sectorul financiar.

Dinamica populației școlare

Corelat cu tendința de reducere a populației tinere, populația școlară din învățământul preuniversitar a scăzut dramatic, cele mai mari reduceri înregistrându-se în zonele din centru (26,8%), sud-est (20,8%) si nord-vest (20%). Scăderea populației școlare este cauzată și de creșterea ratei abandonului școlar, în special în regiunile cu populație mai numeroasă în mediul rural și cu zone defavorizate. Pentru învățământul primar și gimnazial, cele mai mari scăderi ale populației școlare s-au înregistrat în centrul țării (26,5%), iar cea mai mică reducere a fost în nord-est (12,7%). În învățământul liceal, cele mai importante scăderi ale populației școlare s-au înregistrat în sud (29,9%) și centru (29%), iar cea mai mică scădere a fost în vest (21%). În învățământul profesional și de ucenici, cea mai mare scădere s-a produs în vest (37,2%), iar cea mai mică în nord-est (2,5%).

Capitolul III

EVOLUȚIA ȘI ANALIZA ȘOMAJULUI ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1990- 2010 ÎN COMPARAȚIE CU RESTUL EUROPEI

a)Evoluția și analiza șomajului în perioada 1990- 2007

În țara noastră, fenomenul șomajului a început să se manifeste semnificativ din anul 1991, înregistrand o aliura crescătoare pe termen lung. În perioada 1991-1994, datorită restrângerii activității economice, șomajul a sporit continuu, atingând un nivel maxim în luna martie 1994 (11,4 %). În scurta perioadă de relansare economică din anii 1995-1996 s-a manifestat o tendință de diminuare a șomajului. Anul 1997 a marcat accelerarea restructurării, îndeosebi în industria minieră și în cea prelucrătoare, având drept efect reînscrierea șomajului pe o curbă ascendentă. A mai contribuit la aceasta și apariția, în 1997, a unor reglementări mai permisive în domeniul concedierilor colective, ceea ce a favorizat disponibilizări masive. Din anul 2000, rata șomajului a început să se reducă din nou, pe fondul reluării creșterii economice. A scăzut continuu, in anul 2005, ajungând la 5,9 %.

Pe fondul reducerii activității economice (îndeosebi în industrie), șomajul a crescut rapid (1990-1994) ajungând la 10,9% pe total și în rândul femeilor de 12,9%. În perioada 1997-1999, ca urmare a accelerarii restructurării unor ramuri și activități economice, precum și declinului producției din majoritatea regiunilor țării, se observă o creștere a ratei generale a șomajului (de la 8,9% la 11,5%). Relansarea creșterii economice în anii 2000 și 2001 a determinat diminuarea șomajului. În concluzie, fluctuațiile activității economice reprezintă principala explicație a evoluției dimensiunilor absolute și relative ale șomajului.

Principala ramură care a disponobilizat forța de muncă în perioada ulterioară anului 1990 a fost industria. Ca urmare, ponderea populației ocupate în industrie a scăzut aproape continuu, de la 36,9 % în 1990 la 24,8 % în 2003. Concomitent, între anii 1990-2007 a crescut numărul persoanelor ocupate în agricultură, de la 28.2% în 1990 la 41,4% în 2000, înregistrând apoi până la 34,7% în 2003.Ponderea populației ocupate în sectorul terțiar a avut o evoluție oscilantă, cu o ușoară tendință de creștere pe ansamblul perioadei analizate: de la 28,4 % în 1990 la 35,7% în 2003.

Rata șomajului în rândul persoanelor sub 25 de ani a fost, în octombrie 2006, de 14,3%, în zona euro și de 14,7% în UE 27, cu valori de 1,6% și respectiv, 1,9 % mai mici decât cele înregistrate în aceeași perioadă în anul 2005.

Cei mai puțini șomeri sub 25 de ani au fost în Olanda, unde rata șomajului în rândul tinerilor a fost de 5,2%, Damemarca(8,3%) și Austria (8,3%), în tinp ce cele mai ridicate rate ale șomajului în rândul tinerilor s-au înregistrat în Grecia (22,9%, în al doilea trimesru al anului 2007). În România a fost 20,7% și în Franța de 19,3%. De asemenea, potrivit Eurostat, rata șomajului în zona euro a ajuns la 7,2%, în luna octombrie , comparativ cu 7,3 %, în septembrie. În UE27, rata șomajului a fost în octombrie , de 7%, la fel ca în septembrie, dar cu 0,8% mai puțin decat în 2006. Cea mai scăzută rată a șomajului în octombrie s-a înregistrat în Damenarca 2,9 % și Olanda 3,15, iar cea mai ridicată a fost în Slovacia de 11,2% și Polonia de 8,8%.

Totodată, în 23 de state membre s-a înregistrat o scădere a ratei șomajului de-a lungul anului, în timp ce în patru dintre ele rata șomajului a crescut. Cele mai importante scăderi s-au înregistrat în Polonia de la 12,65 la 8,8% și în Republica Cehă, de la 6,75 la 55. Cele mai mari creșteri ale ratei șomajului s-au inregistrat în Portugalia, de la 7,8% la 8,5% și în Irlanda de la 4,2 % la 4,4%.

Rata șomajului în rândul bărbaților a scăzut de la 7,1% la 6,5%, între octombrie 2006 și octombrie 2007, în zona euro, și de la 7,3% la 6,4% în UE27. Rata șomajului în rândul femeilor a scăzut, de asemenea, de la 9% la 8,2%, în zona euro, și de la 8,55 la 7,6% în UE27.

Un număr de 16,5 milioane de persoane din UE nu aveau o slujbă, în octombrie, din care 11,1 milioane proveneau din țările din zona euro. În octombrie anul 2006, 18,4 milioane de europeni erau șomeri din care 12,1 milioane proveneau din zona euro.

b)Evoluția și analiza șomajului din anul 2008 până în prezent pe fondul crizei mondiale

În decursul anului 2008 primele semne ale actualei crize mondiale au luat amploare, un indicator semnificativ sub aspect social fiind dinamica ratei șomajului.

În acest an, rata anuală a șomajului din Uniunea Europeanâ s-a temperat în luna august la 6,9%, după ce în aceeași lună a anului trecut acest indicator avea un nivel de 7,1%, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. În zona euro, rata șomajului a urcat însă la 7,5%, nivel cu 0,1 puncte procentuale peste cel din august 2007.
Eurostat estima că 16,57 milioane de persoane, din care 11,59 milioane din zona euro, nu aveau un loc de muncă în luna august. Față de aceeași lună din 2007, numărul șomerilor a crescut cu 67.000 în cele 27 de țări membre, 11.596 dintre aceștia trăind în zona euro.

Țările cu cea mai mică rata a șomajului au fost Olanda (2,6%) și Danemarca (2,9%), în vreme ce statele cu cei mai mulți șomeri Spania (11,3%) și Slovacia (9,9%). Comparativ cu luna august a anului 2007, în 19 țări membre s-au înregistrat scăderi ale șomajului, în vreme ce în celelalte opt numărul șomerilor a crescut. Cea mai mare scădere se observa în Polonia, de la 9,2% în august 2007 la 6,7% în aceeași lună din acest an, în vreme ce la polul opus se afla Spania, unde șomajul crescuse de la 8,3% la 11,3%.

În România, în luna iunie 2008, rata anuala a șomajului era de 5,9%.

Rata șomajului în rândul bărbaților a crescut în zona euro cu 0,2 puncte procentuale, la 6,8%, în perioada 1 septembrie 2007 – 31 august 2008 și a rămas stabilă, la 6,5% la nivelul întregii Uniuni. Șomajul în rândul femeilor a scăzut însă, atât în UE cât și în zona euro.

În ceea ce privește șomajul tinerilor de sub 25 de ani, acesta se situează la același nivel în UE și în zona euro, de 14,9%. În luna august a anului 2007, 14,6% dintre tinerii sub 25 de ani din zona euro și 15,2% din UE erau șomeri. Cea mai scăzută rata se observa în Olanda (4,9%) și Austria (6,3%), iar cea mai mare a fost în Spania (24,6%) și în Grecia (21,4%).

În anul 2009, la sfârșitul lunii noiembrie erau înregistrați în România 683.123 șomeri, iar rata șomajului era de 7,5%, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

La sfârșitul lunii decembrie din cei 709.383 șomeri înregistrați 435.497 de persoane primeau indemnizație de șomaj. Un număr atât de mare de șomeri nu a mai fost atins din aprilie 2003, când erau înregistrate 731.360 persoane fără loc de muncă.

Turbulențele economice au condus la creșterea șomajului în România. Astfel la sfârșitul lunii iunie 2009 rata șomajului era de 6,3% față de 5,6% la sfârșitul lunii iunie 2008.

Pe de altă parte, țara noastră sta încă foarte bine la acest capitol față de alte țări din Uniunea Europeană, în unele țări șomajul ‘țintind’ chiar la 20%.

Comparativ situația șomajului sta după cum urmează (august 2009):

1) Olanda – 3,5%

2) Austria – 4,7%

3) Cipru – 5,6%

4) Danemarca – 5,7%

5) Slovenia – 5,9%

6) România – 6,4%

7) Luxemburg 6,6%

8)  Cehia – 6,9%

9) Bulgaria -7,1%

10) Malta 7,2 %

11) Italia – 7,4%

12) Germania – 7,7%

13) Marea Britanie (UK) – 7,8%

14) Belgia – 7,9%

15) Polonia – 8%

16) Finlanda – 8,7 %

17) EU27 (Uniunea Europeana) – 9,1%

18) Portugalia – 9,7%

19) Grecia – 9,2%

20) Suedia – 9,4%

21) EU16 (Uniunea Europeana – zona EURO) – 9,6%

22) Ungaria – 9,6%

23) Franța – 9,9%

24) Slovacia – 11,6%

25) Irlanda – 12,5%

26) Estonia – 13,3%

27) Lituania – 13,7%

28) Letonia – 18,3%

29) Spania – 18,9%

Pentru o mai bună întelegere și evaluare a dinamicii șomajului în România în anul 2010 vom realiza în continuare o analiză statistică a evoluției fenomenului la 28 februarie 2010.

Rata șomajului înregistrat la nivel național, la sfârșitul lunii februarie 2010 a fost de 8,3%, mai mare cu 3,0 pp decât cea din luna februarie a anului 2009 și cu 0,2 pp decât cea din luna ianuarie a anului 2010.

În graficul următor este prezentată evoluția ratei șomajului înregistrat la nivel național în perioada 1991 – 2010 la nivelul lunii februarie.

Numărul total de șomeri la finele lunii februarie, de 762.375 persoane, a crescut cu 21.393 persoane față de cel de la finele lunii anterioare.

În graficul următor este prezentată evoluția numărului șomerilor înregistrați la nivel național în perioada 1991 – 2010 la nivelul lunii februarie.

Din totalul șomerilor înregistrați, 468.863 au fost șomeri indemnizați și 293.512 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 9.705 persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 11.688 persoane față de luna precedentă.

Ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor (38,50%) scade față de luna precedentă cu 0,47 pp.

Referitor la șomajul înregistrat pe sexe, în luna februarie 2010, comparativ cu luna precedentă, rata șomajului masculin a crescut de la 8,8 % la 9,2%, iar rata șomajului feminin a crescut de la 7,3 % la 7,4%.

La nivel teritorial, numărul de șomeri a crescut în 35 de județe și în Municipiul București, creșterile cele mai importante înregistrându-se în județele: Constanța (2.025 persoane), Dolj (1.944 persoane), Neamț (1.801 persoane), Iași (1.676 persoane), Vaslui (1.145 persoane), Cluj (846 persoane), Suceava (703 persoane), Vâlcea (702 persoane), Harghita (625 persoane), Botoșani (616 persoane), Ialomița (590 persoane), Galați (588 persoane), și municipiul București (799 persoane). Scăderea numărului de șomeri se înregistrează în județele: Alba (743 persoane), Gorj (252 persoane), Hunedoara (189 persoane), Caraș-Severin (148 persoane), Sălaj (86 persoane) și Arad (66 persoane).

Scăderea numărului de șomeri din aceste județe se datorează în special scăderii numărului de șomeri neindemnizați a căror perioadă de valabilitate a cererilor de persoane în căutare de loc de muncă și în același timp solicitanți de adeverințe conform Legii 416/2001, a expirat în a doua jumătate a lunii decembrie 2009 și nu și-au mai reînoit aceste cereri.

Județele cu cea mai mare pondere a șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor sunt: Dolj (59,25%), Teleorman (58,61%), Mehedinți (57,13%), Iași (52,33%), Vrancea (51,80%), Covasna (50,31%), Călărași (49,59%) și Galați (48,80%).

Rata șomajului a crescut în 34 de județe, cele mai importante creșteri constatându-se în județele: Neamț cu 0,9pp, Vaslui cu 0,7pp, Dolj, Giurgiu, Constanța și Ialomița cu 0,6pp, Iași și Harghita cu 0,5pp, Tulcea, Botoșani și Vâlcea cu 0,4pp. Scăderea ratei șomajului se înregistrează doar în județele: Vrancea, Bistrița, Teleorman, Brăila, Buzău, Galați și Dâmbovița cu 0.3pp. În Municipiul București și în județul Satu Mare, rata șomajului a fost constantă comparativ cu luna precedentă.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei șomajului au fost atinse de județele Mehedinți (14,6%) și Vaslui (14,2%), urmate de județele: Teleorman și Alba (13,0%), (12,7%), Dolj (12,9%), Ialomița (12,8%), Covasna (12,4%), Galați (12,3%), Gorj și Harghita (11,5%), Caraș-Severin (11,1%), Hunedoara și Sălaj (10,9%).

Nivelul minim al ratei șomajului în luna februarie, de 2,4%, se înregistrează în Municipiul București. Amplitudinea dintre nivelul de maxim și cel de minim al șomajului (12,2 pp) este mai mare cu 0,1 pp decât cea din luna precedentă(12,1 pp) datorată creșterii nivelului de maxim deținut și în luna aceasta de județul Mehedinți.

Regiunile statistice cu cele mai ridicate rate ale șomajului înregistrat au fost Sud-Vest (11,5%), Centru și Sud (10,1%), Nord-Est (9,3%) și Sud-Est (9,2%) și regiuni în care activitățile rurale sunt preponderente. Se constată existența unor disparități și în interiorul regiunilor, unde județe predominant agricole coexistă cu cele mai dezvoltate. De exemplu, în regiunea Nord-Est s-au înregistrat discrepanțe între județe în ceea ce privește rata șomajului înregistrat, astfel: nivelul maxim a fost atins în județul Vaslui (14,2%) și cel minim în județul Iași (7,9%), ecartul fiind de 6,3% pp.

Regiunea București, ca și în luna ianuarie, a atins cel mai scăzut nivel al ratei șomajului înregistrat, de 2,4%.

În cursul lunii februarie 2010, numărul total de șomeri intrați în evidențe a fost de 97.267 persoane, repartizat astfel:

68.234 persoane – prin înscrieri noi, din care:

37.640 persoane înregistrate ca șomeri indemnizați;

30.594 persoane înregistrate ca șomeri neindemnizați;

29.033 persoane – prin reactualizări de cereri de loc de muncă și reactivări de drepturi bănești, din care:

5.557 reactivări de drepturi;

23.476 reactualizări de cereri de loc de muncă.

Analizând intrările totale de șomeri din luna februarie cu cele înregistrate în luna anterioară, observăm că numărul aferent lunii ianuarie a scăzut cu 2.549 persoane, de la 99.816 persoane în luna ianuarie, la 97.267 persoane în luna februarie. Numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 4.585 persoane (de la 26.009 persoane înregistrate în luna ianuarie, la 30.594 persoane în luna februarie).

În cursul lunii februarie au ieșit din evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, un număr total de 75.874 șomeri, astfel:

prin încadrare în muncă – 21.507 persoane;

din categoria șomerilor indemnizați ca urmare a suspendărilor, încetărilor de drepturi bănești – diferite situații (pensionări, plecări în străinătate, decese) – 24.875 persoane;

din categoria șomerilor neindemnizați, dacă nu solicită menținerea cererii de loc de muncă – 29.492 persoane.

Ieșirile prin încadrare în muncă din rândul șomerilor au crescut cu 6.414 persoane față de cele din luna anterioară (de la 18.461 persoane la 24.875 persoane) și reprezintă 44,2% din totalul ieșirilor din șomaj.

Ieșirile din categoria șomerilor indemnizați, au crescut cu 3.309 persoane, de la 18.198 persoane în luna ianuarie la 21.507 persoane în luna februarie.

Ieșirile din categoria șomerilor neindemnizați care nu solicită menținerea cererii de loc de muncă au scăzut în luna februarie cu 2.066 persoane față de luna ianuarie (de la 31.558 persoane la 29.492 persoane).

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agențiilor județene de ocupare a forței de muncă în vederea găsirii și ocupării unui loc de muncă 72,5%. Șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă 21,1%, iar cei cu studii universitare doar 6,4%.

Din punct de vedere al structurii șomerilor pe grupe de vârstă, reprezentative sunt ponderile pentru grupele de vârstă 30-39 ani (26,4 %) și 40-49 ani (28,0%).

În ceea ce privește structura șomajului după durată, la sfârșitul lunii februarie 2010, numărul șomerilor aflați în șomaj de cel mult 6 luni (427.568 persoane) este cel mai mare și reprezintă 56,1% din totalul șomerilor înregistrați; urmează categoria șomerilor aflați în șomaj între 6 și 12 luni, respectiv 225.146 persoane (29,5%), și cea a șomerilor aflați în șomaj peste 12 luni, respectiv 109.661 persoane (14,4%).

În ceea ce privește șomajul de lungă durată, în această lună, se află înregistrați în evidențele agenției 31.193 tineri sub 25 de ani aflați în șomaj de peste 6 luni (ceea ce reprezintă 29,8% din totalul șomerilor sub 25 de ani); adulții aflați în șomaj de peste 12 luni, 100.807 persoane reprezintă 15,3% din totalul șomerilor adulți, ponderea șomerilor de lungă durată în numărul total de șomeri fiind de 17,31%.

Ocupațiile în care s-a înregistrat cel mai mare număr de șomeri indemnizați la sfârșitul lunii februarie sunt: muncitori necalificați în industria prelucrătoare (32.258 persoane), constructori și montatori de structuri metalice (29.137 persoane), vânzători (18.340 persoane), lucrători la mașini de polizat, rectificat și ascuțit (14.941 persoane), muncitori necalificați și construcția de locuințe (11.437 persoane), etc. Se constată gradul relativ scăzut de instruire al șomerilor înregistrați, ceea ce reprezintă un obstacol în integrarea acestora pe piața muncii.

Pentru a diminua creșterea numărului de șomeri și pentru a atenua efectele crizei economice, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 13/2010 care prevede că angajatorii care încadrează pe locurile de muncă nou create șomeri, în cursul anului 2010, vor putea beneficia, pe o perioadă de 6 luni, de scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale aferente șomerilor încadrați, datorate de angajatori potrivit legii, menținerea în activitate pe o perioadă de cel puțin 12 luni de la data angajării. Angajatorii beneficiază de această facilitate numai dacă încadrează persoane provenind din rândul șomerilor care sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă de minimum 3 luni premergătoare deciziei de angajare și care nu au avut raporturi de muncă cu respectivii angajatori în ultimele 6 luni premergătoare angajării.

Proiectul bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2010, adoptat de guvern, prevedea un deficit de 1,376 miliarde lei, în condițiile în care se estimează creșterea cheltuielilor pentru șomaj la 2,943 miliarde lei, iar veniturile alocate pentru acest an se ridică la 1,566 miliarde lei.

Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, declara la sfârșitul lunii decembrie că rata șomajului va urca la 8-8,5% în primul trimestru din 2010, însă rata șomajului va scădea până la 7,3% la finalul acestui an, de la 7,8% la sfârșitul lui 2009. Acesta susținea, de asemenea, că 70-80 de mii de posturi din sistemul bugetar ar putea fi restructurate în acest an.

Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI in România, declara la sfârșitul lunii ianuarie, într-un interviu pentru Pro TV, că România ar putea ajunge la un milion de șomeri în acest an.

În același timp, potrivit unei monitorizări Eurofound, România ocupa locul al doilea între țările europene la numărul de joburi desființate în primele trei luni ale anului, peste 14.000, țara noastră urmând Marea Britanie. În același timp, intenția companiilor de a face angajări în perioada următoare plasează România pe locul al treilea in Uniunea Europeană la capitolul locuri de munca nou înființate.

La sfârșitul lunii martie, rata șomajului în România ajunsese la 8,36%, iar numărul de șomeri depășise 765.000 de persoane. România se afla astfel sub media europeană de 9,6%, la acest capitol.

Rata șomajului în statele membre UE, martie 2010

Sursa

În luna aprilie, rata șomajului de la nivelul Uniunii Europene a stagnat la 9,7%, arată datele prezentate de Eurostat. Cu toate acestea, numărul șomerilor de la nivelul blocului comunitar a urcat cu 25 de mii și a depășit nivelul de 23 de milioane de persoane.

Numărul total al oamenilor fără un loc de muncă este cu 2,4 milioane peste cel din aceeași lună a anului trecut.

Dintre cele 22 de state pentru care Eurostat a avut date comparabile, cele mai mici rate ale somajului sunt observate în Olanda (4,1%) și Austria (4,9%). (C1) La polul opus, Letonia si Spania au înregistrat cele mai ridicate rate.

România este prezentă în raport cu date din ultimul trimestru al anului trecut, când rata șomajului era de 7,6%. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că numărul șomerilor a scăzut în aprilie cu 27 de mii, la 738 de mii de persoane. Rata șomajului a coborât la 8,07% în aprilie, de la 8,36 procente cât era în martie.

În cadrul UE, rata șomajului s-a redus în aprilie comparativ cu martie, în Ungaria, Olanda, Germania, Danemarca și Cehia. În alte șapte state rata a stagnat iar în celelalte a înregistrat creșteri. (C3) Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, șomajul a scăzut doar în Germania (de la 7,6% în aprilie 2009 la 7,1% în aprilie 2010), restul statelor consemnând creșteri ale indicatorului.

Eurostat menționează că la nivelul Uniunii, șomajul afecta în aprilie populația tânără, cu vârste sub 25 de ani, în proporție de 20,6%, același nivel ca în martie, însă peste cel de 19,2% din aprilie 2009. Cea mai scăzută rată a șomajului pentru categoriile de populație cu vârste sub 25 de ani este observată la Olanda (8%). Cea mai mare rată este înregistrată de Spania (40,3%).

În ceea ce privește evolutia șomajului în lunile următoare, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, este optimist declarând că se așteaptă ca numărul de șomeri să scadă din luna mai, în condițiile în care în aprilie s-au înregistrat doar 3000 de noi șomeri. Acesta a precizat ca estimarile se bazeaza pe numarul de locuri de munca comunicate de catre companii. El a spus ca, de exemplu,  numai in Bistrita-Nasaud, in luna martie, au fost inregistrate 400 de angajari, iar in luna aprilie 800.

CONCLUZII

Șomajul este un dezechilibru al pieței naționale (dezeclilibru între cererea globală de muncă și oferta globală de muncă).

Șomajul se poate împărți în două categorii : voluntar (când o persoană refuză salariul oferit) și involuntar (când persoanele neocupate ar fi dispuse să lucreze).

Diferențele între costul social și costul privat al mâinii de lucru și gradul diferit de impozitare (sistemele de asigurări sociale) existente la nivelul statelor membre explică într-o anumită măsură discrepanțele dintre ratele naționale ale șomajului.

Factorii instituționali și migrațiile de populație pot explica persistența unor puternice diferențe între ratele de șomaj europene. Deși, în Europa, libera circulație a forței de muncă a fost statuată încă din 1957 prin Tratatul de la Roma, fluxurile de populație în interiorul UE sunt reduse. În medie, pe ansamblul țărilor UE, 5% din populație (circa 18 milioane) are o naționalitate diferită de cea a țării în care este rezidentă. Dar 2/3 sunt străini din afara UE și doar 1/3 vin din țări ale UE. Obstacolele în calea migrațiilor în interiorul UE sunt importante. Unul dintre ele îl reprezintă barierele lingvistice. Din acest punct de vedere trebuie menționat că europenii care migrează în interiorul UE au, cel mai adesea, un nivel ridicat de calificare și din această cauză vorbesc una sau mai multe limbi străine. Un alt obstacol îl constituie costul ridicat al locuințelor în regiunile cele mai dinamice, cost ce poate diminua, dacă nu chiar anula avantajul care reprezintă salariile ridicate. Cea mai importantă barieră în calea migrațăiei populației o reprezintă însă nearmonizarea reglementărilor privind diplomele și calificările în UE.

Șomajul în România a evoluat foarte mult după anul 1990 și principala ramură care a disponibilizat forța de muncă a fost industria.

Rata șomajului exprimă procentual mărimea șomajului, fiind raportul dintre numărul șomerilor și populația activă.

Economia românescă va cunoaște fenomenul de șomaj structural – persoane care vor să munceasca, dar nu au calificarea minimă cerută de locurile de muncă disponibile.

Ca un corolar al concluziei anterioare, vom avea șomeri și lipsă de forțe de muncă – metodologia actuala de calcul a ratei șomajului pur și simplu nu are în vedere acest lucru.

În urma studiilor efectuate, am constatat din analiza șomajului în țările Uniunii Europene că este tot mai des avansată ipoteza conform căreia unul din determinanții principali îl constituie incompatibilitatea dintre calificările disponibile pe piața muncii și cele cerute de intreprinderi. Acesta pare a fi principalul determinant al șomajului structural. Alături de această cauză mai poate fi menționat și costul ridicat al forței de muncă necalificate comparativ cu cel al angajării forăței de muncă calificate.

În concluzie, problema șomajului rămâne o problemă serioasă care are potențialul de a se perpetua, rezolvarea deficiențelor fiind plasată la nivelul fiecărui stat și a partenerilor sociali; recomandările instituțiilor europene se mențin la nivelul unor declarații de principiu, precizarea unor soluții cu caracter general și a căror aplicare nu este în măsură să reducă șomajul.

BIBLIOGRAFIE

Băcescu M., Băcescu A., Macroeconomie.Bazele macroeconomiei, Editura All, București, 1993

Bădulescu Alina, Șomajul în România.O analiză retrospectivă (1991-2005);

Blaga Eugen, Sociologia muncii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009.

Blaga Eugen, Șomajul, Editura Călăuza, 1998;

Didea Ionel , Piata muncii in actualitate, Editura Paralela 45, 2007;

Dornbusch Rudiger; Fischer Stanley “Macroeconomia”, Ed. Sedona, Timisoara, 1997;

Eugen Blaga, Manunalul lucrătorului din agențiile de ocupare și formare profesională, Editura Cățăuza, 2009;

Fulea Maria, Coordonate economice și socio-demografice ale satului românesc în tranziție, Editura Academiei Române, București, 1996;

Gheorghe Matei, Protecția socială în România, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2007

Giarini, O., Liedtke, P.M. ,Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii, Editura All Beck, București, 2001;

Giddens Anthony; Sociologie, Editura All, București, 2001;

Lipsey Richard G. , Chrysti K., Economie pozitivă, Editura Economică, București, 1999

Miron, Dumitru, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, București, 2002.

Nita Dobrota, Economie politica- Manual alternativ, Editura Economica, Bucuresti, 1995;

Otovescu Dumitru, Panea Nicolae și colectiv, Principalele probleme sociale ale comunităților rurale din România, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Otovescu Dumitru, Sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2004;

Perț S. și colectivul – "Ocuparea și șomajul în România", Centrul de informare și documentare economică, București, 2002;

Petre Andrei, Sociologie generală, Editura Poliron, Iași, 1999;

Sammuelson P., Nordhouse W., Economie politică, Editura Teora, București, 2002.

Vlăsceanu Lazăr și Zamfir Cătălin, Dicționar de sociologie, ,2003

SITEOGRAFIE

http://ec.europa.eu/comm/eurostat/ramon/nuts;

www.anofm.ro

www.europafm.ro/stiri/economie/somajul;

www.gandul.info/europa/rata-șomajului-romania;

www.insse.ro – Buletin Statistic Trimestrul II / 2007

www.scritube.com

www.times.ro/lifestyle/somajul;