Vegetatia Campiei Colinare a Falciului

Rezumat

Prezenta lucrare are un scop documentar, pentru cunoașterea regiunii, prin analiza aspectelor mediului geografic din Câmpia colinară a Fălciului, scop educativ, prin utilizarea rezultatelor acestui studiu în direcția valorificării superioare a resurselor regiunii pentru societatea actuală și a ocrotirii naturii pentru generațiile viitoare.

În ansamblu, cadrul natural al Câmpiei colinare a Fălciului reprezintă un areal cu particularități Larga dezvoltare a degradărilor de teren din arealul studiat este determinată atât de existența unor condiții naturale favorabile precum și de utilizarea predominant nerațională a terenurilor. În acest context se justifică preocuparea noastră de a insista prin această lucrare asupra prezentării și aprofundării aspectelor principale referitoare la modul de utilizare a terenurilor din Câmpia colinară a Fălciului.

Aspectul actual al vegetației din Câmpia colinară a Fălciului, ca și vechimea și originea elementelor componente, nu pot fi înțelese fără o cât de scurtă incursiune în trecut.

În mileniul al treilea o Românie nouă se afirmă ferm, într-o Europă nouă cu valențe social- economice noi. Cunoașterea realității pământului român, capacitatea de a forma cadre capabile să transmită mai departe cunoștințele căpătate sunt și rămân cerințe de ordin prioritar ale învățământului geografic de toate gradele din țara noastră.

Lucrare

În ultimele secole, odată cu acțiunea ofensivă tot mai accentuată a omului asupra pădurilor, asistăm la o treptată avansare a silvostepei și stepei. Totodată, are loc concomitent și o îmbogățire a stepei și silvostepei cu elemente ierboase și lemnoase estice și sudice (sarmatice, pontice, asiatice, balcano – moesice, submediteraneene). Suprafețe întinse de soluri forestiere rămase în afara masivelor păduroase sunt un argument convingător că silvostepa și-a recâștigat o bună parte din suprafața pe care o deținea în perioada anterioară subatlantică. Este greu de apreciat dacă acest proces a fost avantajat și de o tendință naturală de continentalizare a climatului. Sigur este, însă, faptul că fragmentarea, restrângerea pădurilor prin defrișare antropică și degradare zoogenă, au contribuit la creșterea gradului de continentalism.

Acest istoric zbuciumat al regiunii postglaciare, cu restrângeri și extinderi spațiale ale zonelor de vegetație, cu vestigii relicte ale diferitelor etape și infiltrații succesive de noi specii, consecință a modificării în climatul general a diversității condițiilor fizico-geografice și a poziției de răscruce pentru multiple specii fito – migratoare, ne explică mozaicul vegetației, bogăția și coabitarea elementelor floristice de origine atât de variată în regiunea studiată.

1.Vegetația zonală

Suprafața totală acoperită de păduri din arealul mai extins dintre Bârlad, Lohan, Prut, Horincea și Jeravăț deține o pondere de cca 10% în timp ce solurile de pădure ocupă aproximativ 15%. Se poate constata că în Câmpia colinară a Fălciului zona de silvostepă este predominantă. Aceasta se pune în evidență prin câteva redii (petece de pădure) în partea de vest, spre rama vecină deluroasă și tufișuri, în special pe porțiunile mai degradate de pe versanți.

În inventarul rediior este nelipsit gorunul (Quercus petraea), jugastrul (Acer campestre), ulmul (Ulmus campestres), teiul (Tilia cordata), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinaea), dârmozul(Viburnum lontana), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), pǎducelul(Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinisa) ,ș.a.

Vegetația naturală din Câmpia colinară a Elanului a fost înlocuită aproape în întregime, de terenurile cultivate, ea păstrându-se în arealele cu declivitate mai mare, sub formă de pășuni aflate în diverse stadii de degradare și destul de ruderalizate.

Vegetația ierboasă este alcǎtuitǎ din specii xerofile: bǎrboasa (Andropagon ischaemum), sadina(Chrysopagon gryllus), coada șoricelului(Achillaea nelrechi și Achilaea panonica), sânziana (Galium verum), pelinul( Artemisia absintium), pelinița (Artemisia austriaca),ș.a. Pajiști de productivitate modestă apar pe versanții puternic înclinați (frunțile de cuestă) și în albiile majore ale afluenților Elanului și Sărății.

Cele câteva petece de pășune cuprinse în această zonă sunt dominate de graminee, precum: păiuș (Festuca pseudovina), firuța (Poa pratensis), cimbrișor (Thymus sp.), jaleș (Salvia nemorosa), lucerna salbatică (Medicago falcata), scor galben (Centaurea solstitialis), negarǎ (Stipa capillata), nemuritoare (Xeranthemum annuum), pelinițǎ (Artemisia austriaca), ș.a.

Vegetația de stepă este instalată în areale cu altitudinea cuprinsă între 40-170 m fiind reprezentată de pajiști care sunt alcătuite aproape exclusiv din asociații aparținând A. Festuco-Stipion și Puccinellion. Formează o fâșăie continuă pe dreapta văii Prutului, cu pătrunderi largi pe văile Hușilor, Săratei, Elanului și Horincei. Ea se suprapune reliefului de dealuri joase și de terase și corespunde maximului de continentalism climatic – cu precipitațiile cele mai reduse (în jur de 400-450 mm anual) și cu temperaturile medii anuale cele mai ridicate 9,5- 10ºC). Pajiștile de stepă primară nu se mai păstrează decât pe porțiuni reduse, iar compoziția lor floristică este aproape asemănătoare cu a celor de silvostepă (figura nr.1).Vegetația lemnoasă este reprezentată doar prin pâlcuri sau tufișuri de arbuști spinoși, cum sunt: porumbarul, măceșul, păducelul, migdalul pitic( Amygdalus).

Fig. 1. Pâlc de negară (Stipa capillata ) pe versantul stâng, uscat, al Văii Sărata

(frunte de cuestă cu expoziție vestică)

2. Vegetația intrazonală este limitată la luncile văilor și cu apariții sporadice (ochiuri umede în jurul în jurul izvoarelor de coastă) sau mai consistente pe arealele cu sărături de pe versanți.

a) Vegetația de luncă, răspândită în lungul afluenților Prutului, care traversează regiunea studiată. În lunca Prutului se găsesc aproximativ 700 ha de zăvoaie sau plantații recente de plop negru hibrid în care se asociază cca 150 de specii mezo-higrofile grupate în șase asociații vegetale lemnoase. Dintre plantele ierboase din cadrul luncilor, amintim: Tripholium pratense, Tripholium repens, Poa pratensis, Poa palustris , Ranunculus repens, Ranunculus palustris, Ranunculus sardons, Agrostis stolnifer, Alopecurus pratensis, ș.a.. Vegetația lemnoasă este prezentă prin plop (Plopulus tremula ), salcie (Salix fragilis, Salix alba), curpenul de pădure (Clematis vitalba ), vița sălbatică (Vitis silvestris).

Repartiția actuală a vegetației lemnoase de luncă este dependentă în mare măsură atât de influența omului cât și de condițiile pedo- geomorfologice. Rǎchitișuri de Salicetum triandrae și Salicetum purpureae sunt răspandite în lunca Prutului și rar pe valea Horincei, pe terenuri adesea inundabile. Zǎvoaie de Salicetum alba fragilis și Populetum albae se găsesc mai ales pe grindurile rar inundabile din lunca Prutului. Plantații cu asociația (cultivată) Populetum marylandicae sunt numai în lunca Prutului, pe locul fostelor zăvoaie defrișate sau exploatate prin tăieri rase.

b) Vegetația regiunilor mlăștinoase se întâlnește pe suprafețele ocupate temporar sau permanent de bălți, unde cresc: rogozul (Carex), papura( Typha), stuful (Phragmithes), pipirigul (Scirpus), iar în bălțile permanente se adaugă iarba de baltă (Potamogeton pectinatus și Potamogeton crispus), ciulinul de baltă (Trapa natans) ș.a (figura nr.2). Suprafața totală a bălților, mlăștinilor și apelor curgătoare ocupă circa 2 % din teritoriul studiat.. Majoritatea bălților sunt localizate în lunca Prutului și a Elanului inferior însumând o suprafață de cca 600 ha. Adâncimea lor variază între 0,5-2,5 m, încât aproape toate se aprovizionează atât din pânza freatică cât și din revărsările de primăvară. Cea mai bogată și variată vegetație acvatică și palustrǎ se întâlnește în lunca Prutului care, datorită îndiguirii, s-a restrâns treptat (mai ales datorită lucrărilor hidroameliorative din incinta îndiguită Albița –Fălciu). Pe luncile din interiorul Câmpiei colinare a Fălciului, îndeosebi pe Elanul și Sărata se întâlnesc "ochiuri" de vegetație higro-halofilă.

Fig. 2. Nuferi galbeni (Nuphar lutaeum) în lunca Prutului, în balta Rădeanu

c) Vegetația halofilă se întâlnește pe sărăturile dezvoltate pe faciesul salmastru din treimea inferioară a versanților și pe fundul văilor (în special în lunca externă a Prutului, la contactul șesului cu versantul drept și mai ales pe luncile mai importante din interior). Vegetația halofilă este alcatuită din: pelinița de sărătură (Arthemisia salina), lǎptuca de sărătură (Traxacum bassarabicum), săricica Salsola soda ș.a.

În distribuția vegetației halofile din arealul cercetat se observă câteva particularități ca urmare a deosebirilor în procentele și natura sărurilor solubile. Datorită solurilor sărăturate de pe văile Elanului și Săratei, văi ce străbat sedimente salmastre, chersoniene, vegetația halofilă din Câmpia Elanului este mai bogată în specii euhalofile, continental- pontice, decât vegetația din lunca Prutului, care conține mai ales specii halofile tolerante, eurasiatice și cosmopolite. Deci, pe solurile halomorfe din văile Elanului și Săratei, predomină o vegetație xero- halofilă, asemănătoare cu cea din stepele haline ucrainene, concretizată în asociații precum: Obionetum verruciferae, Camphorosmatum monspeliacae, Bassiatum sedoidis, Plantaginetum maritimae ș.a. Prin urmare, în Câmpia colinară a Elanului sunt cele mai variate soluri halomorfe din Podișul Moldovei, și, de aceea, aici se găsește și cea mai variată și interesantă vegetație halofilă.

d) Plantele ruderale mai frecvente (nefurajere sau slab furajere) în pajiști, pe lângă garduri sunt: holera(Xanthium spinosum), loboda porcească (Artiplex tatarica), urzica (Urtica dioica ), bozul (Sambucus ebulus), cucuta de baltă (Conicum maculatum), brusturul (Arctium retroflexus), laptele câinelui, urda vacii, lumânărica (Verbascum phlomoides), ciulinul, păpădia, troscotul, pelinița, pălămida (Cirsium arvense), coada șoricelului (Achillea millefoilum), turița (Galium aparine) ș.a. Unele din aceste buruieni au invadat terenurile de cultură unde, datorită rezistenței lor, pun probleme dificile la combaterea lor eficace.

Materialul fotografic întregește în mod armonios conținutul lucrării, iar concluziile desprinse ridică probleme importante în fața edililor localităților, privind modul de valorificare rațională a potențialului natural și uman în condițiile protecției calității mediului înconjurător.

Bibliografie:

1. Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică M., Ungureanu Al., Chiriac D., 1980 – Podisul

Moldovei, Editura Științifică si Enciclopedică, Bucuresti, 347 pp.

2. Condorachi D., 2004 – Studiul fizico – geografic al zonei deluroase dintre văile Lohan și

Horincea, Teză de doctorat. Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași.

3. Ioniță I., Condorachi D., Roman A. N., 2004 – Considerații privind modul de utilizare a

terenurilor din bazinul inferior al Elanului, Lucr. Semin. geografic

D. Cantemir", Univ. "Al.I.Cuza", vol. 23-24, Iași, p. 99-106.

4. Mititelu D., 1973 – Flora și vegetația din Depresiunea și Colinele Elanului.

Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași..

Fig. 1. Pâlc de negară (Stipa capillata ) pe versantul stâng, uscat, al Văii Sărata

Fig. 2. Nuferi galbeni (Nuphar lutaeum) în lunca Prutului, în balta Rădeanu