Valorificarea Potentialului Turistic Montan In Vrancea

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Aspecte teoretice și metodologice

Concepte și definiri în geografia turismului

Metodologie și date

Capitolul 2. Poziția geografică și limitele arealului

Poziția geografică la nivel național

Așezare matematică și limite

Capitolul 3. Evaluarea cadrului fizico – geografic și al potențialului turistic natural

Relief

Principalele unități de relief

Tipuri genetice de relief

Procese geomorfologice actuale

Potențialul turistic al reliefului

Geologie

Caracteristici geologice generale

Potențialul turistic al geologiei

Climă

Caracteristici generale ale climei

Potențialul climato-turistic

Hidrografie

Pedologie

Componentele învelișului biogeografic

Caracteristici generale ale vegetației

Caracteristici generale ale faunei

Potențialul turistic al învelișului biogeografic

Arii protejate

Capitolul 4. Trasee turistice montane

Trasee marcate

Reglementări privind amenajarea traseelor turistice

Capitolul 5. Potențialul turistic antropic

Potențial antropic material

Arhitectura tradițională

Portul popular

Lăcașuri de cult

Muzee și case memoriale

Monumente și statui

Potențialul turistic imaterial

Obiceiuri și meșteșuguri

Manifestări culturale

Capitolul 6. Tipuri și forme de turism

Principalele tipuri de turism practicate

Principalele forme de turism practicate

Capitolul 7. Infrastructura turistică

Baza tehnico – materială a turismului

Structuri turistice de cazare

Structuri turistice de alimentație

Structuri turistice de agrement

Infrastructura turistică de transport

Capitolul 8. Circulația turistică

Capitolul 9. Posibilități și direcții de valorificare a potențialului turistic

Dezvoltarea infrastructurii

Protejarea mediului înconjurător și a potențialului turistic

Valorificarea resurselor turistice existente

Capitolul 10. Analiza SWOT

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Munții Vrancei sunt situați în partea estică a țării, în cadrul Carpaților de Curbură, reprezentând un important factor în dezvoltarea turismului montan. Lucrarea „Valorificarea potențialului turistic montan în Vranceaˮ are ca scop inventarierea tuturor obiectivelor turistice, atât naturale cât și antropice din această zonă, pentru cunoașterea patrimoniului turistic și valorificarea lui la capacitatea maximă de care dispune. Am optat pentru această temă din dorința de a aprofunda cunoașterea resurselor naturale și antropice din acest areal, pentru a dovedi că în Munții Vrancei se pot practica mai multe tipuri și forme de turism, și că această regiune ar putea deveni un competitor la nivel național pentru alte zone montane care dispun de un potențial mai scăzut, dar de o infrastructura mai dezvoltată.

În cadrul lucrării sunt analizate principalele elemente ce dețin potențial turistic, gradul actual de promovare, dar sunt propuse și strategii pentru dezvoltarea turismului. Fiecare componentă a cadrului natural a fost analizată individual, evidențiindu-se astfel rolul fiecăruia în sporirea atractivității zonei montane vrâncene. Principalele elemente ce determină apariția unor forme specifice de turism și au o însemnătate deosebită pentru acest areal sunt: relieful, clima, hidrologia, geologia și componentele învelișului biogeografic. Potențialul antropic de care dispune arealul a fost analizat, identificându-se cele mai importante resurse antropice, acestea fiind compuse din patrimonil mobil sau imobil, creând un potențial turistic material și unul imaterial. Comparând cele două componente ale potențialului antropic, vor rezulta formele de turism cele mai practicate, în cadrul arealului, turismul ecumenic și cultural obținând valori mai scăzute.

Infrastructura turistică este tratată într-un capitol diferit, fiind analizati anumiți indicatori caracteristici ce explică circulația turistică, fluxul de turiști, înnoptări, sosiri turistice, elemente influențate de obiectivele discutate anterior. Tot în cadrul acestui capitol sunt introduse și unitățile de cazare și agrement.

În lucrare sunt cuprinse și o serie de hărți, reprezentând localizarea arealului, ariile protejate, amplasarea unităților de cazare, care au fost realizate prin intermediul Sistemelor Informaționale Geografice (GIS).

Dezvoltarea turismului în acest areal poate fi realizată cu ușurință, prin implementarea unor strategii ce valorifică în mod corect resursele turistice. Au fost propuse dezvoltarea infrastructurii de acces, de cazare, de alimentație publică și de agrement dar și valorificarea și promovarea potențialului turistic.

Analiza SWOT ce apare la sfârșitul lucrării pune în evidență toate caracteristicile arealului, atât cele pozitive cât și cele negative, iar prin programele și proiectele de dezvoltare și implementare, aspectele negative ar putea fi înlăturate, s-ar putea realiza politici de marketing și management cu ajutorul cărora potențialul turistic ar putea fi valorificat.

În tot acest demers am beneficiat de sprijinul celui care mi-a fost îndrumător științific, Lect. Dr. Mocanu Nicolae și căruia îi mulțumesc pentru încrederea și susținerea acordate pentru realizarea acestei lucrări. Îi mulțumesc pentru ajutorul oferit în realizarea hărților, asistentului universitar Teodor Mădălina.

Capitolul 1. Aspecte teoretice și metodologice

Concepte și definiri în geografia turismului

Geografia turismului este „știința genezei, repartiției și devenirii spațio-temporale a fenomenului turistic, acesta fiind considerat ca o interacțiune complexă, specifică la nivelul mediului geografic” (Cocean, 1996). O definiție mai succintă, care ne lămurește ce sudiază mai exact, geografia turismului este data de S. Neguț citat de A. Nedelcu (2011): ,, geografia turismului este o disciplină geografică ce studiază fondul (patrimoniu) turistic mondial (natural și antropic), repartiția și modul de valorificare al acestuia și a dotărilor turistice în plan teritorial, fluxurile turistice (interne și internaționale).”

Geografia turismului este în strânsă legătură cu principalele discipline ale geografiei fizice, respectiv geomorfologia, hidrologia, climatologia, biogeografia, prin intermediul potențialului natural de atractivitate (relief, ape, climat, vegetație, faună). Totodată, această disciplină are numeroase legături cu alte științe, precum geologia, istoria, biologia care iau parte la constituirea potențialului de atractivitate al unor regiuni.

Turismul exprimă o activitate complexă care presupune deplasarea, staționarea de la câteva ore la mai multe zile și realizarea într-o localitate, pe un traseu sau într-o regiune a unui scop precup recreerea, odihna, tratamente balneare, instrucția specifică, manifestări științifice sau afaceri. Turismul reprezintă un proces social complex cu puternice angajări economice, dar și de protejare și conservare a mediului. (Ielenicz, Comănescu, 2006). În literatura modernă de specialitate, turismul este considerat un sector economic independent, care contribuie în mod substanțial la dezvoltarea economică, fără a dezbate în detaliu dacă acesta este o industrie și în cazul în care este, contează mai puțin independența sau includerea sa în alte sectoare economice sau industrii. (Dumbrăveanu, 2008)

Turistul poate fi considerat oricare persoană ce se deplasează de la domiciliu spre unul sau mai multe locuri sau obiective, cu scop de recreere, odihnă, cunoaștere, realizarea de activități, altele decât cele pe care le îndeplinește în mod normal. (Ielenicz, Comănescu, 2006)

Patrimoniul turistic „constituie factorul fundamental ce se află la baza ofertei turistice și este format din bunuri proprietate publică și bunuri proprietate privată, valorificată și protejată în condițiile legii, reprezentând ansamblul resurselor turistice și structurilor realizate în scopul valorificării lor prin activități de turism.”(Cândea, Simion, Tamara, 2012)

Atracția turistică este considerată a fi sinonimă cu resursa turistică, dar exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic. (Cândea, Simion, Tamara, 2012)

Infrastructura turistică (baza tehinico-materială) este alcătuită din toate dotările tehnice și edilitare care sunt necesare pentru asigurarea tuturor serviciilor reclamate de buna desfășurare a fenomenului turistic: capacitățile de cazare și alimentație publică, mijloacele de agrement și tratament, căile de comunicație, serviciile poștale, bancare și medico-sanitare. (Mara, 2012)

Fondul turistic este definit ca fiind totalitatea resurselor naturale, social-culturale și istorice de valorificare turistică, alcătuind baza ofertei potențiale a unui teritoriu, de care se leagă prezența sau absența activităților turistice. Pentru valorificarea rațională a fondului turistic trebuie sa existe o concordanță între valoarea acestuia și gradul de reprezentare a bazei materiale. (Cândea, Simion, Tamara, 2012). O altă definiție dată pentru fondul turistic de către dl. A. Gheorghilaș (2008): ,,… este format din totalitatea factorilor de atrcție dinr-un teritoriu, respectiv: obiective ale fondului turistic natural care aparțin reliefului, climei, apelor, învelișului biogeografic și obiective ale fondului turistic antropic care pot fi cultural istorice, obiective economice, vestigii arheologice, monumente istorice sau arhitectonice, colecții de artă, colecții științifice, valori etnografice și folclorice, obiective științifice și religioase.”

Conform definiției dată de dl. Erdeli și d. Istrate (1996), potențialul turistic reprezintă ansamblul elementelor naturale, economice și cultural-istorice, care prezintă anumite posibilități de valorificare turistică, dau o anumită funcționalitate pentru turism și deci cosntituie premise pentru dezvoltarea activității de turism.

Metodologie și date

Metodologia folosită pentru identificarea potențialului turistic în Munții Vrancei a presupus utilizarea unor strategii și tehnici de cercetare specifice geografiei în urma cărora au fost extrase, prelucrate și analizate date. La final acestea au fost folosite la conceperea unor strategii de valorificare a potențialului de care zona montană vrânceană dispune.

Principalele metode folosite în studiul de față reprezintă atât metode specifice cercetării geografiei clasice cât și moderne. Cele mai importante metode sunt: analiza cantiativa și calitativă, metoda comparativă, metode cartografice (înfăptuirea materialelor cartografice), metode statistice și matematice, observația directă (deplasarea pe teren), metode fotografice, metode grafice, operații cu Sisteme Informatice Geografice (GIS). În timpul deplasărilor pe teren s-a realizat identificarea infrastructurii turistice și a obiectivelor turistice, relizându-se cartări și fotografieri.

În metodologia realizării lucrării se pot delimita trei etape de lucru, care implică metode și procedee specifice: etapă de cabinet, etapa de teren și cea finală.

Prima etapă, etapa de cabinet presupune o serie de acțiuni în urma cărora s-a stabilit obiectivul cercetării și planul lucrării. Faza strângerii de informații a presupus documentarea bibliografică, cartografică, materialul bibliografic fiind accesat în cadrul următoarelor biblioteci: Biblioteca Central Universitară Carol I Secția de Geografie, Biblioteca de geografie și Geologie Secția Geografie, Biblioteca Municipală Soveja. Baza de documentare a fost alcătuită din cărți, rapoarte, anuare statistice și atlase.

Etapa de teren a presupus identificarea unităților de cazare și de alimentație, componente ale infrastructurii turistice, pentru realizarea unei baza de date și compararea rezultatelor obținute cu cele oferite de Institutul Național de Statistică. De asemenea, în această etapă s-au realizat și fotografii.

Ultima etapă, etapa de cabinet a constat în analizarea și sintetizarea materialului obținut în etapele anterioare, realizarea materialelor cartografice, redactarea materialelor grafice, a schițelor, schemelor, diagramelor și redactarea textului.

Capitolul 2. Poziția geografică și limide folosite în studiul de față reprezintă atât metode specifice cercetării geografiei clasice cât și moderne. Cele mai importante metode sunt: analiza cantiativa și calitativă, metoda comparativă, metode cartografice (înfăptuirea materialelor cartografice), metode statistice și matematice, observația directă (deplasarea pe teren), metode fotografice, metode grafice, operații cu Sisteme Informatice Geografice (GIS). În timpul deplasărilor pe teren s-a realizat identificarea infrastructurii turistice și a obiectivelor turistice, relizându-se cartări și fotografieri.

În metodologia realizării lucrării se pot delimita trei etape de lucru, care implică metode și procedee specifice: etapă de cabinet, etapa de teren și cea finală.

Prima etapă, etapa de cabinet presupune o serie de acțiuni în urma cărora s-a stabilit obiectivul cercetării și planul lucrării. Faza strângerii de informații a presupus documentarea bibliografică, cartografică, materialul bibliografic fiind accesat în cadrul următoarelor biblioteci: Biblioteca Central Universitară Carol I Secția de Geografie, Biblioteca de geografie și Geologie Secția Geografie, Biblioteca Municipală Soveja. Baza de documentare a fost alcătuită din cărți, rapoarte, anuare statistice și atlase.

Etapa de teren a presupus identificarea unităților de cazare și de alimentație, componente ale infrastructurii turistice, pentru realizarea unei baza de date și compararea rezultatelor obținute cu cele oferite de Institutul Național de Statistică. De asemenea, în această etapă s-au realizat și fotografii.

Ultima etapă, etapa de cabinet a constat în analizarea și sintetizarea materialului obținut în etapele anterioare, realizarea materialelor cartografice, redactarea materialelor grafice, a schițelor, schemelor, diagramelor și redactarea textului.

Capitolul 2. Poziția geografică și limitele arealului

2.1. Poziția geografică la nivel național

Munții Vrancei se situează în partea de estică a României și vestul județului Vrancea, fiind încadrați de meridianele de 26˚52’ – 26˚59’ longitudine estică și paralelele de 46˚02’ – 45˚62’ latitudine nordică. Poziția Munților Vrancei se suprapune intersecției dintre Moldova, Transilvania și Muntenia. Localizarea la nivel național a avut influență asupra condițiilor de mediu care a determinat tipul de climă, geologia, hidrologie, pedologie, relieful, vegetația, toate acestea fiind interconectate, dar și asupra caracteristicilor culturale dezvoltării turismului în această zonă.

Fig. 2.1. – Localizarea Munților Vrancei la nivel național

Sursa: prelucrare din diverse baze de date

Din punct de vedere administrativ, zona aparține nu numai județului Vrancea, ci și județelor Bacău (sectorul nordic), Buzău (marginea de sud-vest și puțin din extremitatea sudică) și Covasna (partea nord-vestică), având o suprafață de aproximativ 1500 km². (Roman, 1989).

Situarea în cadrul țării a avut o influență asupra condițiilor de mediu care au determinat tipul de climă, geologie, hidrologia, pedologie, relieful, vegetația, toate fiind interconectate, dar și asupra trăsăturilor culturale și dezvoltării turismului în această zonă.

2.2. Așezare matematică și limite

Zona montană a Vrancei are ca limite din punct de vedere administrativ-teritorial la nord – județul Bacău, vest – județul Covasna, sud și sud-vest – județul Buzău, iar în partea estică limita este de-a lungul unei limite marcate de la nord la sud de localitățile Soveja pe Valea Șușiței, Tulnici pe Putna, Nereju pe Zăbala și Vintileasca pe Râmnicu Sărat.

Din punct de vedere fizico-geografic limita de nord este trasată în lungul văii Oituzului, la nord-est sunt mărginiți de Depresiunea Brașovului, în sud-est de Munții Penteleu, iar spre est intră în contact cu Depresiunea Vrancei.

În lucrarea de față, care se referă în mod special la spațiul montan din Județul Vrancea, nu au fost incluși Munții Brețcului, situați pe bordura estică a Depresiunii Brașovului și doar o parte din din Măgura Cașinului (1165 m), mai izolată și mai coborîtă decât restul Munților Vrancei, considerată ca o zonă de tranziție între Curbură și grupa centrală a Carpaților Orientali. (Roman, 1989)

Capitolul 3. Evaluarea cadrului fizico – geografic și al potențialului turistic natural

3.1. Relief

3.1.1. Principalele unități de relief

Munții Vrancei constituie forma de relief dominantă a peisajului vrâncean. Sunt bine individualizați de văi (mai importante: Oituz, Bâsca Mică). În partea de nord sunt separați prin Valea Cașinului de Munții Oituzului, iar spre partea vestică de Munții Brețcului și Țara Bârsei prin Valea Oituzului. În comparație cu zonele din apropiere, domină cu 500-700 m văile în abrupturi impresionante. (Giurgea, 1977)

Conform D. Bălteanu și Ioana Ștefănescu (1987), citați de Mureșan (2012), Munții Vrancei se împart în mai multe subdiviziuni: Lăcăuți – Goru, Munții Lepșei, Zboina Neagră, Coza, Zboina Frumoasă, Furu; depresiunile submontane ale Vrancei și Sovejei (Depresiunea Soveja pe Șușița, Depresiunea Leadova – Văsui pe Putna, Depreiunea Năruja, la confluența Nărujei cu Zăbala, Depresiunea Nereju pe Zăbala).

Fig. 3.1 Panoramă realizată din localitatea Lepșa

E. A. Giurgea împarte Munții Vrancei în cinci culmi principale: nordică, vestică, sudică, mediană și centrală, aici se adaugă și Măgura Răiuțiului – 959 m, care este apropiată de dealul cel mai înalt al Subcarpaților, Măgura Odobeștilor. Datorită orientării culmilor si apelor ce străbat munții, redau un aspect arcuit larg, cu deshidere spre est. Din mijlocul arcului format, spre est este culmea centrală, iar spre sud, cea mediană, care este paralelă cu cea vestică și separată de aceasta prin Valea Zăbalei. Culmea nordică de întinde pe aproximativ 25 km, de la vest la est, între muntele Stânișoara (1260 m) și muntele Răboiului (957), unde se mai întinde pe încă 5 km, până în Valea Cașinului.Pe această culme se regăsesc vârfurile Zboina Neagră (1350 m) și Zboina Verde (1381 m).

Culmea vestică orientată nord-sud, se desfășoară pe circa 60 km, între muntele Stănișoara și muntele Furu Mic (1406 m). Această culme este mai intens fragmentată față de celelalte. Masivul Lăcăuți (1777 m) desparte culmea în două sectoare: nordic (Stănișoara – Lăcăuți) și sudic ( Lăcăuți – Furu Mic). Vârfurile mai importante pe această culme sunt: Lepșa (1390 m), Mușat (1503 m), Buniu (1544 m), Lăcăuți (1777 m), Goru (1785 m), Dealu Negru (1570 m), Giurgiu (1721 m), Mușa Mare (1497 m), Pietrele Înșirate (1476 m).

A treia culme, sudică, se întinde pe 14 km, de la sud-vest la nord-est, fiind delimitată de abrupturile de sub Vârful Stejicul Mic (nord-est) și de o înșeuare largă dintre culmea Seciu-Lăcătuș și Furu Mic (sud-vest). În curpinsul acesteia se găsesc vârfurile: Furu Mic (1406 m), Furu Mare (1415 m), Prelunca (1330 m), Monteoru (1331 m) și Stejicul Mic (1093 m).

Culmea centrală este o prelungire a culmii vestice până la Valea Putnei, întinzându-se pe 30 km. Cuprinde mai multe unități: muntele Arișaia (1733 m), Dealu Negru (1544 m), Dealu Tichettului (1436 m), culmea Zemnicea (1369 m), muntele Via Draci (1300 m), Dealu Pietricele (1163 m). Toate aceste unități constituie cumpăna apelor dintre bazinele Putnei și Zăbalei, Putnei și Nărujei, Cozei și Nărujei.

Ultima culme, cea mediană, se întinde pe 25 km, între vârfurile Păișele (1524 m) și Lapoșul de Jos (1250 m), respectiv Valea Nărujei (nord) și Valea Zăbalei (sud) Pe suprafața acesteia se găsesc vărfurile: Pietrosu (1676 m), Zboina Frumoasă (1657 m).

Depresiunea Lepșa, se află la punctul de confluență a râului Putna cu pârâul Lepșa. Ea este rezultatul eroziunii laterale intense a Putnei și a pârâului Lepșa, atât în stadiul actual cât și în stadiile anterioare. Depresiunea Greșu, care s-a format în urma declanșării a doua alunecări de teren: una pe versantul drept al Putnei, iar cealaltă pe cel stâng, pe povârnișurile Petrei Albe și Piscul Greșului. (Pătrașcu et al., 1981)

În cazul arealului montan al județului Vrancea, adâncimea fragmentării reliefului înregistrează valori care variază între 50-100 m/km² în zona depresionară și 300-400 m/km² în cea montană. Densitatea fragmentării reliefului are valorile cele mai mari, putând să ajungă până la 4,5 km/km² la obârșia principalelor râuri (Putna, Coza, Năruja, Zăbala, Șușița), datorită concentrării locale a rețelei hidrografice. Pantele versanților variază, începând de la terenurile orizontale, aproape plate, cu foarte mici înclinări, ajungând până la valori ce depășesc 80˚ în abrupturile structurale sau petrografice (Cheile Tișiței, Piatra Porcului). Expoziția versanților depinde, de rețeaua hidrografică și implică mai multe moduri de utilizare a terenurilor, datorită cantității diferite de radiație solară pe care o primesc versanții. (Tătaru, 2008)

3.1.2. Tipuri genetice de relief

Relieful structural

Structura reliefului Munților Vrancei a fost influențată de direcția catenelor montane, mișcările epirogenetice ale acestora, aliniamentele depresionare și păstrarea unor niveluri de platformă care depind în mare parte de condiția structurală sau tectono-structurală a munților. În acest caz s-au păstrat anumite direcții de dezvoltare în evoluția orografică, rezultând relieful actual.

Relieful petrografic

Munții Vrancei sunt dominați de prezența gresiilor, care compacte sau în alternanță cu alte roci care au proprietăți asemănătoare (marne cimentate, microconglomerate) formează culmi rotunjite și prelungi care sunt separate de văi adânci,cu rupturi de pantă datorate litologiei. Procesele de eroziune sunt frecvente, în special pe versanții unde procesele de mișcare în masă au fost cauzate de alterarea și dezagregarea rocilor. Tipice acestui tip de relief sunt formele spectaculoase de relief: chei (Cheile Tișiței, Cheile Nărujei), cascade (Cascada Putnei), turnuri.

Relieful fluviatil

În zona montană vrânceană, o altă trăsătura importantă a reliefului este dată de principalele văi: Năruja, Zăbala, Putna, Șușița, care se datorează instalării acestora pe linii de falii sau pe dicontinuități geologice. În cadrul depresiunilor intramontane apar niveluri de terasă, ca martor al evoluției morfologice a reliefului sub acțiunea eroziunii datorată râurilor.

Fig. 3.5 Relief rezultat în urma acțiunii râului Putna

3.1.3. Procese geomorfologice actuale

Procesele de modelare actuală din arealul montan al Vrancei prezintă intere pentru activitatea de turism, deoarece desfăsurarea ei depinde, de acestea. Relieful este rezultanta acțiunii a două mari categorii de procese: endogene și exogene. Factori endogeni creează unitățile mari de relief, iar cei exogeni le modelează în timp, oferind o anumită specificitate reliefului. Pentru relieful Munților Vrancei, principalii agenți care îl modelează sunt: aerul, apa, vegetația, fauna și omul. Există procese de albie, de versant, precum și modelare antropică. (Tătaru, 2008)

Apele curgătoare influențează modelarea reliefului, manifestându-se ca unul dintre cei mai activi și eficienți agenți. Un alt factor care contribuie la modelarea reliefului este densitatea rețelei hidrografice. Dacă râurile își adâncesc văile, crește energia reliefului, iar procesele de versant sunt mai intense. (Donisă, Boboc, 1994) În cazul Munților Vrancei, râurile care înfluențează extinderea spațială și intensitatea proceselor geomorfologice, sunt: Putna, Șușița, Zăbala și Năruja.

Un avantaj al acțiunii apelor curgătoare este acela că atunci când sunt precipitații abundente, acestea drenează suprafața uscatului, evacuând apa provenită din precipitații care nu se evaporă sau infiltrează.

De asemenea, vegetația are un rol important, mai ales iarna, când se formează litiera, care protejează solul împotriva eroziunii. Dacă nu ar exista vegetație, eroziunea ar avea un impact mult mai mare asupra solului.

Fig. 3.6 Versant erodat de râul Putna Fig. 3.7 Surpare

Altitudinea reliefului este unul dintre factorii morfologici care contribuie la modelarea reliefului. Cu cât altitudinea este mai mare și energia potențială a apei care se scurge pe suprafața scoarței este mai mare, deci acțiuniea eroziunii și transportului sunt mai intense. Procesele geomorfologice mai pot fi influențate de condițiile climatice, care pot genera: alterare chimică, procese de dezagregare, procese eoliene. (Donisă, Boboc, 1994)

Omul poate influența prin anumite activități pe care le practică, modelarea reliefului, dar și modifica în mod direct relieful. Câteva dintre acțiunile exercitate de acesta sunt: defrișarea, desțelenirea, cultivarea terenurilor, desecări, irigații, îndiguiri.

3.1.4. Potențialul turistic al reliefului

Relieful constituie principala resursă a cadrului natural. Reprezintă o atracție turistică deosebită datorită complexității, morfologiei, repartiției spațiale, fie singur sau alături de alte elemente naturale sau antropice. (Cândea et al., 2003) Zona montană are cea mai mare atracție de pe teritoriul Vrancei și se impune prin altitudine, forma vârfurilor, crestelor, adâncimea văilor și aspectul acestora și prin contrast.

Fig. 3.9 Masivul Tisaru

Relieful influențează peisajul natural atât în mod direct cât și indirect, condiționând distribuția componentelor naturale: climă, apă, vegetație, faună sau soluri prin expunerea și orientarea versanților. În funcție de structura geologică, compoziția mineralogică și felul în care s-a creat, fiecare unitate de relief are o particularitate și atractivitate a sa. Prin aspectul lor, munții atrag turiști datorită prezenței platourilor, unde pot face popasuri, dispunerea crestelor este un alt element atractiv (Capul lui Decebal). Valorificarea potențialului turistic al reliefului din zona montană vrânceană se poate realiza ținându-se cont de structura și complexitatea sa. Prezintă un interes turistic mare prin dezvoltarea mai multor tipuri de relief și prin prezența formelor de relief deosebite: Cheile Tișiței, Piatra Ciutei, Tisaru Mare, Râpa Caprei și puncte de belvedere.

Faptul că altitudinea nu depășeste 1800 m (Vârful Goru – 1785 m), permite accesul mai ușor și favorabil turiștilor, de asemenea și dezvoltarea formelor de turism: cicloturim, drumeții, alpinism. Există mai multe trasee turistice, marcate, cu diferite grade de dificultate, ideale pentru cei care preferă drumețiile, datorită altitudinilor diferite și fragmentării munților care au dus la organizarea acestora și a formării peisajelor deosebite de pe parcursul lor. S-au făcut și câteva bloguri de către cei care au experimentat deja și au dorit să împărtășească, pentru promovarea Munților Vrancei și traseelor din zonă.

3.2. Geologie

3.2.1. Caracteristici geologice generale

Din punct de vedere geologic, zona montană a Vrancei aparține platformei Moesice, alcătuită din două etaje structurale: unul inferior ce corespunde fundamentului cristalin și unul superior ce corespunde cuverturii sedimentare. Munții Vrancei s-au format în timpul orogenezei alpine, dar s-a manifestat diferit din punct de vedere temporal și spațial.

Versantul vestic s-a format prin încrețire și este alcătuit din culmi și masive muntoase ce provin din fragmentarea platformei de eroziune, din gresii dure, care alternează cu șisturi disodilice, menilit și marne bituminoase, cuprinzând culmile Lăcăuți (1777 m), Giurgiu (1720 m), Zboina Frumoasă (1657 m), Goru (1783 m), Pietrosul (1658 m). Spre est se găsesc culmi și masive muntoas din gresii dure, înalte de până la 1500 m, formând o centură lată de circa 12 km care cuprinde Astragalul Mare, Mușa Mare, Pietrele, Condratu, Arișoaia, Coza, Păișele. (Bănățeanu, Stoica, 1988)

La est de aceste culmi se întind șiruri de, depresiuni intramontane și submontane, dispuse de la nord la sud și formate de bazinele râurilor Lepșa, Coza, Putna, Năruja, Zăbala. Aceste depresiuni au o lățime ce variază între 6 și 14 km, fiind mărginite de dealuri subcarpatice: Răchitașul Mic (892 m), Răiuți (960 m), Răchitaș (867 m), Gârbova (979 m). (Bănățeanu, Stoica, 1988)

Structura geologică și complexele litologice sedimentare au anumite caracteristici date de apartenența munților la Carpații Orientali, înscriindu-se unității de fliș. Mișcările ulterioare de ridicare au permis agenților denudaționali să îndepărteze, parțial, formațiunile mai tinere, iar în urma acestora a rezultat semifereastra tectonică Putna-Vrancea.

Poziția depozitelor cretacice în cadrul acesteia este anormală, ele fiind situate peste formațiunile paleogene. Ambele tipuri de formațiuni, atât cretacice cât și paleogene din alcătuirea munților Vrancei se caracterizează prin eterogenitate petrografică, diversitate mare de structuri și o tectonică activă. (Roman, 1989)

Răspândirea cea mai mare o au “gresia de Kliwa” și “de Tarcău”, gresiile calcaroase, gresiile curbicorticale, gresii micacee, gresii glauconitice, gresii cu cromatică verzuie și albă, care alternează cu marnocalcare, marnocalcare bituminoase, marne, calcare cu sicilifieri, radiolarite roșii, șisturi disodilice, șisturi marnoase, șisturi bituminoase, conglomerate, menilite. Acestea sunt dispuse în strate cu grosimi variabile și au o structură cutată, orientate pe aliniamente majore cu directive generală nord-est – sud-vest. Datorită unor areale mai omogene din punct de vedere geologic, relieful este slab fragmentat, având forme largi și prelungi, în felul acesta explicându-se masivitatea culmilor muntoase, în special în vest și nord. (Roman, 1989)

Fig. 3.10 Dispunerea stratelor Fig. 3.11 Roci grezoase

Pe lângă aceste aspecte, formațiunile geologice sunt afectate sensibil de deformări tectonice: falii, flexuri, decroșări. Unele linii de fracturi se evidențiază în peisaj prin povârnișuri sau abrupturi, care mărginesc creste propriu-zise. Tot de tectonică sunt legate și mișcările seismice actuale, deosebit de frecvente în zona județului Vrancea. Acestea își au originea în marile energii degajate de dinamica unor microplăci litosferice ce se conjugă în fundamentul Carpaților Curburii. Activitatea tectonică a întregului edificiu muntos vrâncean se face remarcată și prin mișcări actuale lente, pozitive, cu intensitate cuprinsă între 2,0 și 4,0 mm/an. Ridicarea este determinată de adâncirea tuturor văilor, de formarea sistemelor de chei, de ,,încătușarea" meandrelor, impulsionând totodată eroziunea fluviatilă, care a separat rocile după duritatea lor, creând serii de cataracte, repezișuri, “săritori" și cascade. (Roman, 1989)

Această zonă corespunde celei mai active zone seismice din România. Hazardul seismic din România este datorat sursei seismice subcrustale Vrancea și mai multor surse seismice de suprafață (Banat, Dobrogea, Făgăraș). Focarul vrâncean poate provoca distrugeri pe arii întinse , inclusive pe teritoriul țărilor învecinate. Cutremurele ce au avut loc în Vrancea au fost sesizate în Europa pe suprafețe întinse de până la 2 milioane de km². La Vrâncioaia, lângă satul Ploșnița, se află instalat unul dintre cele cinci observatoare seismice din România. Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Ambasada Germaniei la București au lansat în cursul anului 2005 la sediul Observatorului Seismologic Vrâncioaia prototipul pentru Sistemul de Avertizare Seismică în Timp Real destinat, în primul rând, obiectivelor industriale și instalațiilor de interes național cu risc mare la cutremurele cu epicentrul în zona vrânceană.

3.2.2. Potențialul turistic al geologiei

Din punct de vedere al alcătuirii petrografice și a evoluției paleogeografice, Munții Vrancei prezintă o atractivitate turistică ridicată, în general, datorită masivelor ce intră în componența acestora, oferind turiștilor posibilitatea de a observa la zi gresiile “de Kliwa” și “de Tarcău”, fiind foarte dezvoltat turismul științific. Alcătuirea geologică a Munților Vrancei sporește activitatea turistică datorită altitudinilor (1000-1800 m) care s-au dezvoltat pe baza rocilor: gresii, gresii calcaroase, conglomerate.

De asemenea, potențialul turistic al geologiei este ridicat și datorită complexității petrografice, care a derminat formarea unor munți cu altitudini medii, facili pentru traseele turistice, oferindu-le turiștilor diferite experiențe (expediție, aventură, mister).

Sectorul Cheile Nărujei, între Dulghina Bradului și confluența cu pârâul Pietricica, se întinde pe o lungime de 3,5 km și prezintă interes geologic, hidrogrologic, geomorfologic și peisagistic. Este o zonă accesibilă, pe un drum forestier, dar și pe traseele turistice marcate. (Roman, 1989)

Pe teritoriul montan vrâncean există o arie protejată de tip paleontologic: Groapa cu Pini. Această rezervație este situată pe versantul drept, în sectorul superior al cursului pârâului Coza, ecționând un complex de strate geologice, cu o mare bogăție paleontologică, care formează un peisaj deosebit. Există posibilitatea ca Groapa cu Pini să se fi format în urma alunecării uscate a unor strate litologice. De asemenea, spectaculozitatea acesteia este apariția la zi a structurilor geologice, care prin combinația de culori galben-cenușii-roșcate, legate prin geneză de stratele de Tisaru, Burdigalian și Badenian, prezintă urme de faună fosilă ce nu s-a cercetat până în prezent. Toate acestea sunt de o frumusețe peisagistică deosebită.

3.3. Climă

3.3.1. Caracteristici generale ale climei

Caracteristicile climei Munților Vrancei sunt determinate de poziția geografică în cadrul arcului carpatic, de etajarea reliefului, ce a suferit la latitudini joase, influența maselor de aer din nordul Europei. Tipul de climă existent este temperat-continentală, cu oscilații sezoniere. Temperatura medie anuală a aerului este cuprinsă între 2-4˚C, pentru zona montană cea mai înaltă, iar pentru sectorul mai coborât, 6-8˚C. Mediile lunii iulie oscilează între 14-16˚C la periferie și 10-12˚C la altitudini de peste 1500 m. Luna ianuarie se caracterizează prin temperaturi mai scăzute, de la -2˚C până la mai puțin de -6˚C pe culmile înalte. Precipitațiile cresc de la 600-800 mm până la 1200-1400 mm, afectând munții înalți de peste 1400 m. (Roman, 1989) Cantități mari de precipitații s-au înregistrat la nereju (130 mm), Lăcăuți (88 mm), Năruja (86 mm). Cantități medii au fost înregistrate la Soveja (700mm/an), Tulnici (700 mm/an), Năruja (782 mm/an), Nereju (852 mm/an) și Vârful Lăcăuți (1068 mm/an), în anul 2006. Prima zi de îngheț apare în jurul datei de 1 octombrie, iar ultima zi de îngheț în jurul datei de 1 mai. (Tătaru, 2008) Numărul zilelor cu ninsoare variază între 40-80 de zile, stratul de zăpadă se pătrează între 80 și 120 de zile,iar grosimea stratului de zăpadă variază la stațiile meteorologice: 120 cm la Tulnici, 150 cm la Nereju, 235 cm la Lăcăuți, 50 cm la Soveja. (Tătaru, 2008)

Poziția geografică a Munților Vrancei permite influența maselor de aer vestice, oceanice, mai umede și cu temperaturi moderate, cât și a celor est-europene, mai aride, în funcție de care se deosebesc stările vremii, în privința nebulozității și umidității atmosferei. Numărul mediu anual de zile cu cer acoperit este de 180 în zona celor mai înalte culmi de pe creasta apuseană a Munților Vrancei și de 160 în restul spațiului montan, durata de strălucire a soarelui fiind de 80 de zile. În privința văilor, ele favorizează inversiuni termice evidente, permițând prelungirea duratei de topire a stratului de zăpadă sau apariția timpurie a înghețului și brumei. (Roman, 1989) Dispunerea reliefului în trepte, ce coboară către est, deschide larg spațiul, în primul rând, influențelor est-continentale, dar și influențelor de climat nordic și sudic. Munții Vrancei, împreună cu ceilalți munți care fac parte din Carpații de Curbură, constituie o barieră pentru masele de aer vestice. Vânturile dominante sunt cele din nord-vest și sud-est, fiind vânturi uscate, ce generează temperaturi ridicate. La începutul verii, dinspre Africa se deplasează mase de aer cald spre nord, fapt ce determină o vreme caldă, cu precipitații reduse, iar dinspre nord-vest și nord, vânturile aduc o vreme mai rece și umedă. De asemenea, sunt prezente și efectele foehnale, cu o frecvență mai mare iarna față de celelalte anotimpuri.Viteza vânturilor este de aproximativ 10,1 m/s pe culmile montane. (Tătaru, 2008)

3.3.2. Potențialul climato-turistic

Clima este o resursă care poate contribui la dezvoltarea turismului sau poate diminua anumite activități turistice (de recreere, de îngrijire a sănătății, desfășurarea drumețiilor). (Cândea et al., 2003). Aceasta împreună cu, componentele sale reprezintă un factor important pentru valorificarea potențialului turistic al zonei montane vrâncene, putâmd influența cererea turistică dar și durata sejurului turiștilor. Toate elementele climatice: temperatura, precipitațiile, vântul, nebulozitatea, oferă posibilități variate de practicare a turismului (climateric, de agrement, sportiv). (Cândea, Simon, Bogan, 2012)

Munții Vrancei se deosebesc de alți munți prin starea vremii stabilă, relativ calmă, cu temperaturi moderate, care în timpul toamnei sunt favorabile pentru realizarea unor excursii montane. În timpul iernii, gerul nu persistă timp îndelungat, iar accesibilitatea traseelor turistice este posibilă, dar cu atenționări în cazul pericolului producerii de avalanșe în Masivul Coza, pe valea Nărujei și valea Tișiței.

Temperatura este un element important al condițiilor climatice, fiind influențată în mod direct de regimul radiației solare. Se pot identifica mai multe tipuri de temperaturi în funcție de tipul de turism practicat: temperaturile favorabile pentru practicarea sporturilor de iarna, temperaturi favorabile pentru petrecerea timpului liber, temperaturi favorabile pentru practicarea helioterapiei. Temperaturi nefavorabile practicării turismului sunt acele temperaturi extreme, sub 0˚C sau foarte ridicate. (Cândea, Simon, Bogan, 2012)

Fig. 3.14. Ceața pe culmile montane vrâncene

În afară de temperatură, și precipitațiile lichide pot influența desfășurarea activităților turistice; nebulozitatea și vântul pot influența în mod negativ daca ating valori extreme, ducând la stres climatic. Alte elemente climatice care pot condiționa activitățile turistice sunt: presiunea atmosferică, chiciura sau poleiul, ceața.

În Munții Vrancei se mai pot practica aeroterapia, helioterapia, cura de teren sau curele de aer si de soare, toate putând fi combinate cu mișcarea în aer liber. Clima are și efecte benefice asupra organismului, precum: stimularea circulației, reglarea ritmului respirator, creșterea tonusului neuromuscular și a metabolismului sau eliminarea toxinelor și surplusului de grăsimi. (Cândea, Simon, Bogan, 2012)

3.4. Hidrografie

Munții Vrancei dispun de o rețea hidrografică densă, datorită condițiilor climatice impuse de altitudinile reliefului, de poziția geografică și de alți factori. Rețeaua hidrografică este distribuită radiar, fiind pe ambii versanți montani. În partea estică, văile aparțin bazinului hidrografic Siret, iar cele orientate spre vest, bazinului Olt (exceptând Bâsca Mare, care aparține tot bazinului Siret). Din cauza diferenței dintre cei 2 versanți, văile orientate către est sunt mai lungi si mai numeroase față de cele din vest. (Roman, 1989) Siretul colectează de pe suprafața Munților Vrancei cinci râuri: Oituz, Șușița, Putna, Râmnicu Sărat și Buzău. Oituzul își are obârșia pe flancul nordic al culmii dintre Mușat Și Lepșa, mărginind la vest Munții Brețcului și se orientează pe direcția sud-nord, depășind limitele teritoriului montan vrâncean. Cașinul este afluentul său, colectat de Oituz în afara județului Vrancea, în depresiunea subcarpatică Tazlău-Cașin. (Roman, 1989) Rețeaua hidrografică aparține bazinului superior al Putnei. Toate apele însemnate care constituie această rețea izvorăsc din munți, iar dintre acestea principalele trei sunt Putna, Zăbala, Năruja, își au obârșia sub vârful Lăcăuțului, care nu e cel mai înalt, dar este situat aproximativ la mijlocul șirului nord-sud al culmii extrem vestice, deținând o poziție centrală. (Roman, 1989)

Putna este constituită din mai multe izvoare, care sunt dirijate de la o altitudine de aproape 1700 m, pe versantul nordic al culmii Lăcăuți-Arișoaia. Până la localitatea Tulnici, se întinde pe o suprafață de 30 km, apoi în amonte este îngust, cu profil transversal, după care e lărgește pe aproximativ 9 km, străbătând Depresiunea Lepșa, dominată pe fundal de Masivul Tisaru. Formează un defileu superb, lung de aproximativ 7 km care este secționat de gresii masive, conglomerate și roci șistoase, cu rupturi de pantă ce scot în evidență un important punct turistic, Cacada Putnei. Bazinul Șușița se află la contactul dintre culmile muntoase Zboina Neagră și Țiua Golașă (vest) și Depresiunea Soveja (est). Râul își desfășoară valea pe o lungime de 68 km. De la începutul verii și până la sfârșitul toamnei, cursul inferior al Șușiței își pierde din apă, deoarece se infiltrează, albia secând. De asemenea, valea și bazinul de recepție sunt importante pentru că permit accesul spre localitatea Soveja și desfășurarea drumețiilor.

Un alt râu important al zonei este Zăbala, care are o suprafață de 546 km², fiind împărțit în două sectoare: unul mai lung, orientat nord-vest – sud-est, având o vale largă; celălalt este orientat sud-vest – nord-est, fiind mai îngust, cu o serie de repezișuri datorită stâncilor din albie. Căldările Zăbalei atrag din punct de veder peisagistic, o parte sunt suspendate pe niște blocuri de gresii. În 1977 a avut loc o alunecare de teren din care a rezultat un lac de baraj natural, numit chiar “Lacul fără nume”. În afară de acest lac, mai există Lacul Verde pe pârâul Lepșa, alte lacuri mai mici de baraj natural, numeroase cuvete lacustro-mlăștinoase și Lacul Negru (Fig. 3.17) care se află la 1235 m altitudine (Roman, 1989), cu o suprafață de 1 ha, pe versantul sud-estic al Dealului Negru, în bazinul Nărujei, contituie o atracție turistică importantă pentru Munții Vrancei. Lacul Negru este rezervație naturală, având un potential științific interesant și valoros. De asemenea, în cadrul ariei lacului s-au identificat numeroase specii de flora și fauna endemic, precum: roua cerului (Fig. 3.18), plamana, bumbacartita, tritonul de munte, salamandra.

Fig. 3.17 Lacul Negru (Cheile Nărujei I)

Sursa: turismland.ro

3.5. Pedologie

O serie de factori pedogenetici au influențat distribuiția spațială a soluri din cadrul Munților Vrancei, printre care cei mai importanți fiind poziția geografică, complexitatea treptelor de relief, dispunerea biocenozelor și biotopurilor, și nu în ultimul rând factorul antropic, cu activitățile umane. Fiecare factor a dus la poziționarea arealului la contactul dintre domeniul pedogeografic est-european și central-european, astfel încât stratele de soluri au fost repartizate datorită poziției geografice. În funcție de tipurile de relief și distribuția vegetației și faunei s-a făcut o etajare latitudinală, au avut loc anumite modificări din cauza pășunatului excesiv, defrișărilor și activităților agricole s-au alterat sau au fost distruse unele strate de soluri. Zona montană vrânceană “are o cuvertură de soluri foarte variată și complexă, datorită diversității condițiilor geografice.” (Pătrașcu et al., 1981). În depresiunile intramontane predomină solurile brune tipice, ușor podzolite sau pseudogleizate. Solurile de pe suprafața luncilor sunt mai superficiale și scheletice, sol brun existând în părțile mai stabile, aluvionare și soloceacurile. În alcătuirea munților mai joși sunt soluri montane brune de pădure, ușoare sau grele, în funție de roca de bază, care este formată fie din soluri montane brune de pădure, fie din soluri montane podzolice și din podzoluri. (Pătrașcu et al., 1981) Tipurile de soluri care predomină în zona montană mai înaltă sunt solurile brun-gălbui-acide și podzolice brune, podzoluri turboase, humus brut. Eroziunea a avut un rol important în distrugerea reliefului, mare parte din soluri fiind erodate.

3.6. Componentele învelișului biogeografic

3.6.1. Caracteristici generale ale vegetației

Învelișul biologic este influențat de substratul litologic și condițiile hidrogeologice, unele procese de modelare actuală a scoarței, activitatea antropică și alți factori. Vegetația caracteristică Munților Vrancei este cea de pădure și de pajiști montane secundare. În arealul formațiunii silvestre se dinsting două etaje: inferior – cu foioase și rășinoase și superior – cu, conifere. Pădurile de amestec se întind pe jumătatea estică montană (altitudini sub 1500 m), mai ales pe versanții sudici. Dintre speciile de foioase se remarcă fagul, asociindu-se cu paltinul, carpen, frasin, mesteacăn și mai rar gorun, ulm de munte ori anin. Pădurile de conifere ocupă vârfurile înalte, acoperind jumătatea vestică a zonei montane, dar și versanții cu expoziție nordică.

Principalele specii sunt molidul și bradul, apoi se asociază cu pinul silvestru. Molidul se întâlnește în special pe văile Putna, Zăbala, Bâsca Mare, Bâsca Mică, Năruja, Mișina. Vegetația specifică pajiștilor montane este reprezentată de: țăpoșică, păiuș, trestioară, firuță, merișor, iarbă neagră și pe alocuri ienupăr, care alcătuiesc suprafețe întinse pe culmile muntoase din partea vestică. Se mai găsește ștevia, stirigoaia, rogozuri, brusturele caprei, îndeosebi în preajma stânelor. Pe vârful Goru apare jneapănul, singurul loc din Vrancea unde există această specie.

3.6.2. Caracteristici generale ale faunei

Fauna este bogată si variată. În apele limpezi trăiesc păstrăvul, mreana, cleanul și scobarul, datorită mediului favorabil. Pădurile adăpostesc, la limita superioară: cocoșul de munte (Fig. 3.20), ieruncei, acvila țipătoare; apoi, în poieni, buha, huhurezul mic, ciuful de pădure, corbul, mierla gulerată, ciocănitoarea neagră, ciocănitoarea verde, gaița, mai multe specii de pițigoi. Majoritatea dintre acestea sunt ocrotice de lege și declarate monumente ale naturii. În păduri trăiesc numeroase mamifere: cerbul, ursul, mistrețul (Fig. 3.22), râsul, jderul și lupul. Cerbul (Fig. 3.21) este cel mai admirat și este răspândit în toată zona montană, preferând locurile mai retrase. În masivele medii și joase trăiesc: vulpea, viezurele, pisica sălbatică, iepurele, capra neagră (Fig. 3.23) și capra roșie.

Parcul Natural Putna – Vrancea, care este inclus în zona montană vrânceană, reprezintă al doilea areal din țară ca densitate a carnivorelor mari: urs, lup și râs. Există un număr mare de exemplare ce aparțin acestor specii, care se afllă în vârful pramidei trofice. O altă specie importantă la nivel european, care este prezentă și în arealul Munților Vrancei, este vidra (Lutra lutra). Capra neagră (Rupicapra rupicapra) a apărut pe teritoriul Munților Vrancei ca urmare a populării Văii Tișiței cu 13 exemplare, provenite din Masivele Bucegi și Retezat între anii 1982-1984. (Mureșan, 2012)

3.6.3. Potențialul turistic al învelișului biogeografic

Componentele învelișului biogeografic reprezintă importante resurse turistice care contribuie la diversificarea potențialului turitic natural și generează alte forme de turism. Ambele componente, fauna și vegetația prezintă interes turistic datorită valorilor sale estetice, recreativ-cinegetice și științifice.

Vegetația este influențată de mai mulți factori ai cadrului natural (geologia, morfometria, hidrografia), dar și de condițiile morfologice și climatice care influențează distribuția vegetației. Fauna stimulează excursiile și drumețiile, atragând turiștii din mediul urban, este o componentă atractivă pentru turism. Gradul de atractivitate diferă de la specie la specie în funcție de mărimea și vârsta plantelor, diversitatea compoziției floristice, ciclul de vegetație, diferite forme de creștere. (Cândea, Simon, Bogan, 2012)

În cadrul Munților Vrancei sunt mai multe rezervații mixte ce dețin un potențial ridicat al învelișului biogeografic, precum: Cheile Tișiței, Cheile Nărujei, Căldările Zăbalei și rezervații floristice: Pădurea Lepșa-Zboina, Cascada Putnei, Cascada Mișina, Muntele Goru și Poiana Muntioru.

3.7. Arii protejate

Tabel 3.1 Ariile protejate de pe teritoriul Munților Vrancei

Sursa: Strategia de dezvoltare a județului Vrancea 2007-2013

Parcul Natural Putna – Vrancea include rezervațiile naturale: Cascada Putnei, Groapa cu Pini, Muntele Goru, Pădurea Lepșa – Zboina, Strâmtura – Coza și Valea Tișiței. Rezervațiile naturale mai importante sunt: Rezervația forestieră Lepșa – Zboina, Rezervația forestieră și geologică Cheile Tișiței și Rezervația geologică și de peisaj Cascada Putnei. Rezervația forestieră Lepșa – Zboina ocupă o suprafață de 210,7 ha și este situată pe versantul sudic al Zboinei Negre. Vegetația este lemnoasă, aflată aproape în stadiu natural, alături de alcătuirea floristică. Rezervația este accesibilă din Soveja și Lepșa. Aceasta conține păduri de fag, cu exemplare care au vârsta de aproape 200 de ani, aproximativ 35 m înălțime și diametre de până la 1,2 m. Mai există și păduri de molid, cu vârste între 100 și 180 de ani, unde se mai găsesc și fin, bulbucul de munte – monument al naturii, boziorul, toporași, papucul doamnei – monument al naturii, crinul de pădure, stânjenelul de munte, firuța de stâncă – ocrotită prin lege. De asemenea, trăiesc și animale declarate monumente ale naturii: cocoșul de munte, acvila țipătoare, corbul și râsul. (Roman, 1989) Rezervația forestieră și geologică Cheile Tișiței se întinde pe o suprafață de 307 ha și include cursul inferior al văii Tișiței. Este accesibilă din satul Lepșa (2,5 km). Are un număr foarte mare de elemente alpino-carpatice, alpino-boreale și atlantice, dar și specii endemice carpatice și dacice continentale. Dintre acestea, mai importante sunt: trandafirul de munte, izmișoara, carpenul de munte, sânziene de munte, ciuboțica ursului. Aici se află și o specie floristică protejată peste tot în România: floarea de colț, de asemenea este și unicul loc unde din Vrancea unde se întâlnește planta. Tot în această rezervație mai trăiește o pasăre mică numită fluturașul de stâncă. Vegetația este lemnoasă fiind reprezentată de păduri de amestec cu molid și brad, dar și molid pur, având rolul de a proteja terenul. Ca trăsături geologice sunt constituția petrografocă variată, tectonică puternică, structuri complicate ale formațiunilor; toate acestea au dus la apariția unui microrelief diferit, care dă originalitate peisajului. (Roman, 1989)

Rezervația geologică și de peisaj Cascada Putnei are o suprafață mai mică decât celelalte două rezervații, ocupând aproximativ 10 ha, cuprinde și o parte din defileul râului Putna. Se află la aproximativ 3 km de Lepșa. Cascada este spectaculoasă datorită detaliilor albiei care a fost modelată prin eroziunea rocilor și tectonizarea formațiunilor geologice. O altă caracteristică a cascadei este succesiunea marmitelor, care face ca apa să sară dintr-o adâncitură în alta, calmându-se la baza căderii de apă, în bazinul adâncit. Cascada are o lungime de 76 m și o diferență de nivel de 14 m, cu un debit mediu 9 m3/s și o viteză de 18 m/s. Are o floră de stâncărie rară pe abruptul drept: garofița, iarba surzilor, mierluța. (Roman, 1989)

Capitolul 4. Trasee turistice montane

4.1. Trasee marcate

Există 15 trasee care străbat Munții Vrancei în toate direcțiile:

Comuna Tulnici (480 m) – Muntele Coza (1496 m)– Șaua Geamăna – Dealul Negru (1548) – Șaua Tișiței – Poiana Șindrilița – Culmea Păișele – Vârful Pietrosu (1676 m) – Golu Pietrosului – Poiana Casariei – Muntele Zboina Frumoasă (1657 m)– Vârful Laposu de Jos – Comuna Nereju (540 m)

Marcaj: bandă roșie. Durată: 3 – 3 ½ zile. Caracteristici: iarna sunt perioade de avalanșă pe versantul sudic al Cozei.; traseul are o lungime de 50 km, reprezentând “traseul de creastă” al Munților Vrancei.

Gura Pârâului Bălosu (590 m) – Valea Nârujei – ȘauaTișiței (1319 m)

Marcaj: cruce albastră. Durată: 4 – 4 ½ ore.

Poiana Șindrilița (1520 m) – Șaua Poieniței – Valea Pârâului Zăbăluța (1300 m) – Vârful Mardanu –Vârful Lăcăuți

Marcaj: triunghi albastru. Durată: 3 – 3 ½ ore.

Cabana Cascada Putnei (550 m) – Valea Tișiței – Pârâul Cristianu Mic – Muntele Coza – Șaua Geamăna

Marcaj: triunghi roșu. Durată: 10 ore.

Satul Vetrești-Herăstrău (500 m) – Brădet – Botul Mișinei – Cetățile Mișinei – Valea Nărujei – Valea Bălosu – Golu Pietrosului (1315 m)– Cabanele Giurgiu (1100 m) – Valea Zăbalei – Vărful Mârdanu (1520 m) – Vărful Lăcăuți (1777 m)

Marcaj: punct albastru. Durată: 14-16 ore.

Valea Zăbala – Pârâul Goru – Vârful Goru (1785 m)– Vărful Lăcăuți

Marcaj: cruce albastră. Durată: 5-6 ore.

Botul Mișinei (530 m) – Culmea Mișina – Vărful Lăposu – Muntele Zboina Frumoasă – Culmea Frumoasele – Cărdările Zăbalei (840 m)

Marcaj: bandă albastră. Durată: 10-12 ore. Caracteristici: drumeția se desfășoară mai mult prin păduri care sunt populate cu efective mari de urși.

Comuna Nereju – Vărful Lăposu de Jos – Vărful Țigănușa – Dealul Secăturii (1075 m)– Satul Vetrești – Herăstrău – Podul Șchiopului – Satul Valea Neagră – Satul Ploștina (750 m) – Satul Haulișca – Cabana de vânătoare Tulnici – Comuna Tulnici

Marcaj: punct roșu. Durată: 14 – 16 ore. Caracteristici: este singurul traseu turistic marcat de la extremitatea estică a Munților Vrancei.

Poiana Sărată – Valea Cașinului – Piciorul Halosul – Valea Păcurei – Măguricea – Măgura Cașini – Scutaru – Valea Cașin – La Întărcatoare – Plaiul Masa lui Vodă – Vărful Zboina Verde – Cabana Vinchel – Vârful Zboina Neagră (1350 m) – Dragosloveni – Valea Dragomirna – Soveja (500 m)

Marcaj: cruce roșie. Durată: 4 – 5 ore. Caracteristici: se întinde de la Soveja până la Zboina Neagră, fiind singurul traseu marcat din extremitatea nord-estică a Munților Vrancei.

Gura Văii Milea – Valea Milea – Stâna Cernatu – Vârful Penteleu – Muntele Crucea Fetii – Vârful Balescu – Fagul Alb – Poiana Holom

Marcaj: bandă roșie

Gura Văii Milea – Valea Milea – Șaua Căprioarei – Viforița – Stâna Zănoaga – Valea Șapte Izvoare – Secuiu

Marcaj: triunghi albastru

Brebu – Lacul Negru – Piciorul Caprei – Șaua Căprioarei

Marcaj: triunghi roșu

Valea Bisca Mare – Stâna Cernatu – Vârful Penteleu

Marcaj: cruce roșie

Casa lui Neagu (720 m) – Valea râului Putna – Pârâul Bradului – Șaua Poienița (1409m)

Marcaj: punct roșu. Durată: 6 ore.

Căldările Zăbalei (840 m) – Șaua Furu – Comuna Vintileasca (800 m)

Marcaj: punct albastru. Durată: 6 – 8 ore. Caracteristici: unicul itinerar, din extremitatea sudică a Munților Vrancei care înlesnește legatura dintre bazinele Zăbala și Râmnicul Sărat.

4.2. Reglementări privind amenajarea traseelor turistice

Traseele marcate cu ,,bandă roșie” sunt folosite pentru a arăta traseele principale și traseele de creastă. Cele marcate cu ,, triunghi albastru” arată traseele secundare și drumul spre un vârf de munte. Alt marcaj, este numit ,,punct roșu” și semnifică traseele de circuit, iar ,,crucea” marchează traseele de intersecție, de legătură.

În funcție de durata acestora se poate determina gradul de dificultate: cele care durează 3-6 ore (traseele 1, 2, 3) – grad de dificultate redus, având o diferență de nivel între 300-700 m; grad mediu de dificultate, atunci când traseul durează 4-8 ore (traseele 6, 9, 14, 15), cu o diferență de nivel între 500-1000 m. În cazul celor cu grad de dificultate mediu, efortul fizic depus este considerabil, dar pot urca și persoane care nu au o condiție fizică deosebită. Gradul ridicat de dificultate durează 5-9 ore sau mai mult (traseele 4, 5, 7, 8), cu o diferență de nivel mare, între 800-1500 m, fapt ce determină un efort fizic sporit, necesitând antrenamente pentru a face față abrupturilor.

Majoritatea traseelor nu prezintă grad de dificultate ridicat care să pună turișii în situații critice. Există unele porțiuni mai dificile, datorită înclinării suprafeței topografice, diferențelor de înălțime semnificative, căderilor de pietre, avalanșelor, care necesită o atenție mai mare.

Toate traseele sunt accesibile și în timpul iernii, dar numai pentru turiștii care au experiență și sunt echipați corespunzător. Mai multe trasee marcate folosesc drumuri forestiere, poteci pastorale sau tronsoane din terasamentele fostelor căi ferate forestiere. (Roman, 1989)

Fig. 4.1 Turnurile Cozei

Sursa: ioansteoenica.com

Capitolul 5. Potențialul turistic antropic

5.1. Potențial antropic material

5.1.1. Arhitectura tradițională

Casele tradiționale din Munții Vrancei au specific bârna plină, necioplită, care se încheie la capete cu o cioplitură curbă, iar la extremitățile fațadei, acestea sunt lăsate mai lungi pentru a forma un adăpost, acoperișul era făcut din scânduri lungi de 1 m. Casele vechi au pereșii humuiți, iar cele mai noi sunt văruite cu alb. În această zonă materialul cu, care s-a construit era perisabil și nu a permis conservara unor construcții gospodărești foarte vechi. (Bănățeanu, Stoica, 1988)

Fig. 5.1 Casă tradițională românescă din Lepșa

Sursa: hoinarind-prin-romania.fotoiustin.ro

Principalele materiale de construcție erau piatra, lemnul, având cel mai important rol pentru că din el era ridicată casa, de la temelie până la acoperiș și lutul, folosit pentru tencuielile exterioare și interioare. Aceste materiale sunt prezente din abundență în zona montană vrânceană, sunt folosite și în prezent ca material de bază pentru construirea caselor. (Cherciu, 2004) Interiorul locuinței tradiționale este amenajat în conformitate cu două principii de bază: cel al funcționalității și cel estetic. Amenajarea interiorului casei uimește prin unitatea și randamentul utilizării spațiului. Un alt element specific zonei, este ograda, un spațiu propriu fiecărei gospodării, care este delimitat prin garduri de cel al vecinilor. (Mureșan, 2012)

5.1.2. Portul popular

Portul popular ilustrează continuitatea și unitatea etnografică a poporului român. În Munții Vrancei s-a renunțat la costumul tradițional țărănesc mai întâi de către bărbați, care au adoptat costumul de culoare neagră. Femeile au rămas adepte portului tradițional și în special a anumitor piese ale costumului, cum ar fi, catrințele. În prezent, portul popular vrâncean nu mai este prețuit ca înainte de către locuitori, modul de viață al acestora creându-le alte nevoi și gusturi. La fel ca în alt provincii ale țării, costumul vrâncean se caracterizează prin întrebuințarea masivă, ca fond, a culorii alb, se folosesc țesături albe din cânepă, in, bumbac și lână (Fig. 5.3). Costumul din această zonă se deosebește de celelalte prin: cămașa cu mânecă învârtită și ițarii fără față. La costumul femeiesc se găsesc și alte elemente cu diferite forme și ornamente. (Bănățeanu, Stoica, 1998)

Fig. 5.3 Costum popular secolul al XIX-lea

Sursa: elemente-identitate.wikispaces.com

Modelul costumului femeiesc se definește prin catrință sau fotă, specifică pentru jumătatea nordica a Munteniei, Moldova și Bucovina. Se compune din: broboade, catrință, cămașă încrețită la gât, cămașă cu mânecă învârtită, cămeșoiul cu mănecă largă, chieptarul, catrință neagră sau vărgată, opinci sau ciubote. (Florescu, 1958)

Modelul costumului bărbătesc este compus din cămașă, vestă, brâu sau chimir, ițari fără față (cioareci), sumane, sarica, opinci, căciulă. Cămașa se caracterizează prin măneci largi și guleraș înalt, încheiat cu nasturi negri. Înainte de apariția bumbacului, cămașa era confecționată din pânză de in țesută în doua ițe, avea lungimea până la genunchi și o croială mai bogată în clini. (Florescu, 1958)

5.1.3. Lăcașuri de cult

Mănăstirile formează ansambluri arhitectonice centrate în jurul unei biserici. Au funcție religioasă propriu-zisă, dar sunt si habitate, ce produc bunuri și atracții turistice. În timp au devenit centre de cultură și învățământ, având în chiliile lor documente importante (cărți vechi, tipărituri, manuscrise). (Cocean, 2006)

Schitul Soveja este un schit ortodox, ce se află la poalele muntelui Răchitaș, pe malul pârâului Șușița. Se spune că, construcția schitului este legată de un blestem vechi de sute de ani. Tradiția locală spune că “Schitul Babele” a fost ars de către localnici, iar măicuțele ce trăiau aici ar fi blestemat comuna, astfel încât să ardă până când schitul va fi rezidit. De-a lungul timpului se pare că au avut loc câteva incendii, datorită blestemului sau nu (1943, 1998). Acesta a fost înființat în anul 2001, iar biserica este închinată Sf. Constantin și Elena.

Ansamblul Schitului “Valea Neagră” a fost ctitorit în anul 1755, de către părintele Maftei, se află în satul Valea Neagră, comuna Nistorești. După întemeierea acestuia, trebuiau să fie create condiții pentru nevoile călugărilor. Din ansamblul schitului fac parte și biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” și turnul clopotniță (construit cu trei etaje din lemn), ambele sunt incluse pe lista monumentelor de arhitectură. Biserica are încăperile dispuse pe direcția est-vest, având absida altarului și pronaosul despărțite de planul naosului, fiind construită din bârne de lemn, iar între pereți se găsesc o serie de grinzi, care îi leagă pe aceștia. În interior nu există decorațiuni deoarece s-a pus în evidență catapeteasma, care a fost sculptată în lemn. Există câteva elemente care se disting prin aspectul lor: ușile împărătești, icoanele pictate în culori vii. Bisericile sunt edificii religioase specifice spațiului eu-american unde creștinismul s-a răspândit rapid. Acestea atrag turiști prin mai multe caracteristici comune tuturor construcțiilor antropice, dar și prin atribute particulare, specifice (stilul arhitectonic, decorațiile interioare, funcția). (Cocean, 2006) Biserica “Cuvioasa Paraschiva” din Năruja (Fig. 5.6), este singura „biserică din zid” aflată pe Lista Monumentelor Istorice. A fost atestată în anul 1788, fiind construită în stil brâncovenesc, pe o fundație din piatră, cu ziduri din cărămidă și piatră. Are ca elemente specifice: catapeteasma din zid care conservă fragmente din pictura secolului al XIX-lea, crucea din fața bisericii care simbolizează lupta vrâncenilor pentru integritatea lor și nesupunerea față de boieri. (Damian, 2011)

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” din satul Coza, comuna Tulnici, a fost construită în anul 1873, de către obștea sătească pentru nevoile sale religioase. Aceasta are o formă treflată în plan, păstrându-se tradiționala împărțire a spațiului liturgic și fiind împărțită în pronaos, naos și altar.

Accesul în biserică se face pe două trepte din piatră de râu și două uși montate în partea vestică. Pe partea de nord, se află o scară din lemn care face legătura cu turla, iar lângă ușă s-au montat ferestre care lasă lumina să pătrundă în interiorul pridvorului. Acoperișul este confecționat din șindrilă, fiind străpuns de turnul clopotniță cu forma pătrată. În interior sunt ușile împărătești, sculptate în lemn, aurite, pe care sunt pictate chipurile evangheliștilor, icoanele împărătești și o cruce din lemn înălțată în memoria ostașilor din Coza căzuți în Primul Război Mondial, numele lor fiind inscripționate în lemnul crucii.

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” se află pe valea pârâului Lepșa, în satul omonim. Biserica face parte din cadrul Schitului Lepșa, fiind așezată în centrul incintei și refăcută între anii 1930-1936. Este aproape în totalitate din lemn, având atât in interior cât și în exterior, pereții acoperiți de scânduri, acoperișul din șindrilă, iar turla este încununată de o cruce din fier.

Alte lăcașuri de cult incluse pe Lista Monumentelor Istorice sunt: Ansamblul fostei Mănăstiri Soveja, Biserica de lemn „Sf. Nicolae” (satul Nistorești, comuna Nistorești), Biserica de lemn „Sf. Voievozi” (satul Vetrești, comuna Nistorești), Biserica de lemn „Sf. Nicolae” (comuna Păulești), Biserica de lemn „Sf. Nicolae„ (comuna Vrâncioaia), Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” (comuna Lepșa).

5.1.4. Muzee și case memoriale

Casele memoriale sunt edificii care au funcție turistică variată pentru atracție. Includ mai multe obiecte și mărturii despre viața și personalitatea celui care s-a născut sau a locuit în acel edificiu. (Cocean, 2006)

Casa memorială Alexandru Vlahuță (Fig. 5.7), situată în satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni este un monument istoric amenajat în anul 1958, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea scriitorului. Construită în stil românesc, cu etaj și priveliște din trei părți către podgoriile vrâncene, iar în interior s-a reconstituit cu ajutorul obiectelor personale și manuscriselor ce redau atmosfera de altadată. Muzeul memorial prezintă două aspecte: unul memorial și altul documentar. Partea documentară este alcătuită din ediții vechi și noi ale operei poetului, fotografii și fotocopii. Atrag atenția fotografiile și fotocopiile de pe panourile din expoziția permanentă din casă: părinții scriitorului, satul Pleșești, Vlahuță în timpul liceului, soția Ruxandra Gâlcă, fotografii din timpul războiului. Casa oferă imaginea reală a epocii, a personalității scriitorului, a valorii culturale și literare a scrisului lui Alexandru Vlahuță, a locului său în cultura română.

Muzeul etnografic din Paltin (Fig. 5.8) este cel mai important muzeu din zona montană vrânceană, înființat în anul 1972 prin contribuția locuitorilor din sat, la inițiativa primarului Nichitoiu Ionașc și a soției acestuia. În prezent se află în administrarea autorităților locale. Muzeul a fost construit urmând stilul tradițional al zonei și folosind materiale reprezentative. (Damian, 2011)

Fig. 5.7 Casa memorială Alexandru Vlahuță

Sursa: instant-trips.blogspot.ro

5.1.5. Monumente și statui

Monumentele din zona montană a Vrancei sunt în strânsă legătură cu așezările țărănești, cu documente semnificative, foarte importante pentru istoria zonei. Majoritatea monumentelor au fost construite în secolul al XVIII-lea. Unele dintre ele au ars (Nereju), altele s-au deteriorat datorită timpului, vechimii și materialelor perisabile. Printre cele mai importante monumente din zonă sunt la Nitorești (1772), Valea Sării (secol2ul al XVIII-lea), Vetrești-Herăstrău, cu pictură din anul 1820, Năruja și Vrâncioaia (secolul al XVIII-lea). (Bănățeanu, Stoica, 1988)

Pe valea Șușiței, în drumul nostru, al unui traseu ce evidențiază cultul eroilor, spre Mausoleul ridicat în localitatea Soveja, ne atrage atenția existent Monumentului Frăției de Arme Româno – Franceze (1916 – 1919). (Damian, 2011)

Mausoleul Eroilor Soveja (1916-1919) este amplasat în satul Dragosloveni, comuna Soveja, pe malul stâng al pârâului Dobromina, la intersecția care face legătura cu Lepșa. Faptul că este construit pe un teren mai ridicat față de nivelul solului de la șoseaua de acces, atrage atenția asupra monumentului, punându-l în valoare. Este înconjurat de un gard din piatră de râu și de păduri de brad, ceea ce scoate în evidență arhitectura monumentului. Construit în formă de cruce cu absidele rotunjite îi dă o oarecare sobrietate. Intrarea principal se face pornind pe un șir de trepte de piatră, cu o deschidere amplă care mărește vizual, dând masivitate obiectivului.

Fig. 5.9 Mausoleul Eroilor din Soveja

Treptele sunt desfășurate pe patru nivele, de o parte și de alta a primului nivel sunt așezate pe două suporturi două turnuri folosite în luptele din anii războiului. Monumentul este înscrie în Lista Monumentelor Istorice, categoria A și este dedicate eroilor căzuți în luptele de pe valea Șușiței, de asemenea, mărturie a suferinței comunității ocupată de armata germană în anul 1916.

Mausoleul adăpostește rămășitele a 16.000 de eroi, fiecare având inscripționat numele pe o placă din marmură. Fondurile pentru construcția mausoleului au fost adunate prin Comitetul Femeilor Române, din donații și prin contribuția locuitorilor Sovejei. Construcția mausoleului a fost începută în anii 1922-1923 și s-a făcut dupa proiectul unui arhitect italian, care a fost aprobat de Societatea "Mormintele Eroilor", dar arhitectul propriu-zis a fost George Cristinel. A fost terminat în anii 1926-1927, dar cavourile cu osemintele celor căzuți au fost închise în 1928-1929.

Statuia generalissimului Alexandr Suvorov, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice, este situată în satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni. Alexandr Suvorov s-a născut la Moscova în anul 1729. În războiul ruso-austro-turc (1787-1792) principalele victorii au fost obținute de ruși, sub comanda lui Suvorov. A murit în anul 1800, fiind retras la moșiile sale din Lituania. Inițiativa ridicării unui monument pentru Suvorov a fost a Societății Istorice Militare Ruse, iar formalitățile legale s-au declanșat în iunie 1911. Statuia a fost montată pe un soclu de granit roșu de Finlanda care era înconjurat de trei basoreliefuri în bronz, prezentându-l pe Suvorov călare pe un cal de stepă.

Fig. 5.10 Statuia generalissimului Alexandr Suvorov

Sursa: slamramnic.wordpress.com

În zonă montană vrânceană se mai găsesc câteva monumente importante: Monumentul comemorativ Ștefan cel Mare (comuna Bârsești), Monumentul Eroilor (comuna Bârsești), Monumentul Eroilor (comuna Nereju), Cimitirul ostașilor germani (1916-1919; comuna Soveja).

5.2. Potențialul turistic imaterial

5.2.1. Obiceiuri și meșteșuguri

Obiceiurile calendaristice regizează la fel ca în toate zonele ethongrafice ale țării, în special raporturile omului cu natura, în cadrul necesității de a reglementa, prin rituri, relațiile de la cauză la efect, pentru asigurarea unui loc de muncă, fertilitate și prosperitate.În cazul obiceiurilor pastorale sau cele de iarnă, se desfășoară asemănător cu alte zone moldovenești. Recuzita unora dintre acest obiceiuri este interesantă și deosebită. Unul dintre obiceiurile de primăvară și vară se numește ,,Călianul”, este legat de invocare ploii, în perioadele de secetă. Ritualul este practicat de fete tinere, iar Călianul est un băiat sau o păpușă din cârpe, fiind purtat pe năsălie și răsturnat într-o apă curgătoare (Bârsești, Valea Sării). Obiceiuri de iarnă sunt cele mai importante dintre obiceiurile calendaristice. Acestea sunt caracterizate de legătura lor cu muncile agricole, cu viața și bunăstarea individului și colectivității. În această perioadă, ca și în alte zone ale țării, se colindă din casă în casă, se merge cu Plugușorul, cu Capra – însoțită de un cântăreț din cimpoi sau din fluier, de un toboșar și de 4-5 flăcăi.

Obiceiurile familiale marchează momente importante ale vieții omului, nașterea, căsătoria și moartea. În zona montană a Vrancei există tradiția riturilor de înmormântare, după care cele de naștere și de nuntă. Acestea din urmă sunt de o mare complexitate. Ele implică elemente de credințe străvechi și de practici legat de logica magică, practici menite să-l apere pe om, sau să consacre situația nouă în care acesta trec. Implică și importante elemente sociale, elemente pe care l marchază fiind în cadrul familiei și al societății. (Bănățeanu, Stoica, 1988). Nașterea a reprezentat la nivelul comunității rurale vrâncene mai mult decât un simplu fapt biologic, anume, apariția unui noi membru în familie. Botezul era marcat de către familie și apropiații săi prin slujba religioasă, dar și prin petrecerea de după aceasta și baia tradițională pe care o făcea nașa noului născut. Căsătoria semnifica un moment important în viața tinerilor, deoarece își schimbau statutul și obligațiile lor sociale. Obiceiurile legate de înmormântare sunt considerate ca fiind printre cele mai vechi păstrate în zonă. Acest lucru constă în faptul că, trecerea în neființă este văzută ca un fenomen firesc,putând fi chiar motiv de bucurie pentru cel care a scăpat de greutățile vieții. Un alt obicei interesant era obiceiul testamentului, care se desfășura astfel: când simțea că i se apropie sfârșitul, își chema urmașii și le spunea fiecăruia ceea ce credea de cuviință. (Mureșan, 2012)

Meșteșugurile țărănești care s-au păstrat de-a lungul timpului sunt: prelucrarea artistică a lemnului, îndeletnicire întâlnită în special în zonele de munte, se remarcă prin celebrele „păpuși de caș”, folosite de localnici la producerea cașului și a cașcavalului, dar și ca obiecte de decor. Aceste tipare mai pot fi întâlnite și astăzi în zonele montane la Negrilești și Nereju. (Bănățeanu, Stoica, 1988). Alte meșteșuguri sunt: țesutul obiectelor pentru împodobirea interiorului caselor; olăritul; încondeierea ouălelor (Fig.5.13), confecționarea portului popular și mai ales a ineditelor măști populare (Fig. 5.14).

În industria casnică textilă se mai folosesc: războiul de țesut (Fig. 5.12), melița, vârtelnița, sucala, pieptenii, furca de tors. Prelucrarea fibrelor textile este o îndeletnicire tradițională, exclusiv feminină, practicată în toate satele. Materialele care sunt folosite sunt cânepa, bumbacul și lâna.

5.2.2. Manifestări culturale

Dintre manifestările culturale cu tradiție din zona montană vrânceană semnificative sunt: Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului, celebrată de obicei în luna mai, când au loc comemorări organizate ale eroilor; Boteitul Oilor, care are o vechime de aproximativ 500 ani și este organizat în fiecare an, în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe data de 21 mai, în localitatea Negrilești și în care este vorba despre pregătirea oilor pentru a urca pe munte, repartizarea lor la stâne și baci, dar și sfințirea lor de către preotul satului; Festivalul de muzică populară Comoara Vrancei, organizat la începutul verii, de obicei în iunie în comuna Năruja; Plaiul Tojanului, festival organizat în luna iulie în comuna Paltin, la care participă ansambluri folclorice tradiționale din zonele etno-folclorice ale Vrancei și invitați din țară; La muchia bradului, sărbătoare folclorică organizată la Nereju la începutul toamnei; Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă din localitatea Nereju. (Mureșan, 2012)

Fig. 5.15 Festivalul Comoara Vrancei, Năruja

Sursa: tara-vrancei.ro

Capitolul 6. Tipuri și forme de turism

6.1. Principalele tipuri de turism practicate

Resursele turistice și antropice, alături de cererea turistică generează practicarea turismului, deși amenajările sunt în număr redus, lucrul acesta determină o circulație turistică mai slabă decât în alte zone din România.

Turism de odihnă și recreere

Turismul de recreere și odihnă are ca scop principal schimbarea peisajului, valorificând caracteristicile estetice ale acestora. Acest tip de turism se practică în zona montană vrânceană, atrăgând din ce în ce mai mulți turiști datorită cadrului natural sălbatic și nepoluat, condițiilor bioclimatice. Există mai multe trasee marcate, cu grad diferit de dificultate, pentru mai multe tipuri de turiști, fie ca au experiență sau nu, cu puncte de plecare din localitățile: Lepșa, Greșu, Vetrești-Herăstrău. În Munții Vrancei, turismul este afectat din cauza lipsei unităților de cazare de pe masive și starea de degradare a unora care funcționau și înainte de 1989 (Tătaru, 2008), drumurilor forestiere și potecilor, nu există o hartă turistică detaliată pentru trasee, de asemenea nici refugii montane, nu au ghid turistic.

Fig. 6.1 Cadrul natural al zonei montane vrâncene

De asemenea, zona se distinge prin complexitatea și varietatea peisajelor. Masivele montane cu altitudini între 1500-1700 m și platourile largi cu pășuni, dominate de numeroase vârfuri (Lăcăuți, Goru, Giurgiu) sunt puncte de atracție pentru drumeții. Captează atenția și văile adânci cu versanți bine împăduriți cu fag și conifere și culoarul depresionar de sub munte dominat de versanți abrupți în partea vestică. (Gheorghilaș, 2008) Toate acestea au dus la practicarea turismului individual sau în grupuri mici, în mod neorganizat, fără a ajuta la dezvolatrea economiei din zonă. În cadrul turismului de odihnă și recreere este inclus si turismul de pescuit și vânătoare, care are tendința de revitalizare datorită eforturilor celor de la Romsilva, pentru reabilitarea cabanelor de vânătoare. (Tătaru, 2008). Munții Vrancei se remarcă și prin fondul cinegetic și piscicol bine păstrat, care asigură posibilitateade a practica vânătparea li pescuitul sportiv. Există spații rezervate pentru vânătoare, iar pentru pescuit stau la dispoziție râurile de munte cu păstrăv și lipan. (Nedelcu, 2011). Turiștii care aleg tipul acesta de turism pot vâna pe o suprafață întnsă de 10 000 ha, specii de mitreț, urs, cerb, cocoș de munte, lupi și râși. Pescuitul se practică mai mult pe văile inferioare ale Putnei. Durata variază, predominănd turismul de week-end sau de durată medie. Majoritatea turiștilor care practică turismul de week-end, vin dinspre zonele urbane (Focșani, Adjud, Odobești), dar și dinspre mediul rural aflate în cadrul câmpiei. Pentru zona Lepșa – Greșu este cererea mai mare, deoarece există o păstrăvărie. În sezonul rece, cererea este mai mică din cauza lipsei amenajprilor turistice, în schimb este mai mare în sezonul cald.

Turismul rural și agroturismul

Turismul rural este un tip de turism care are beneficii directe pentru comunitățile locale, întreg profitul fiind reinvestit în zonă, de asemenea, se pot realiza și investiții străine, dacă arealul dispune de atractivitate mare, se pot crea și fluxuri mari de turiști.

Fig. 6.3 Peisaj pitoresc în localitatea Lepșa

Acest tip de turism a presupus valorificarea din punct de vedere economic a potențialului gospodăriilor locale, astfel dezvoltându-se serviciile de găzduire și oferire a produselor din propria gospodărie. Agroturismul combină cadrul natural utilizat ca resursă turistică cu serviciile de cazare și dotările gopodăriilor țărănești, dar și cu serviciile agroturistice: practicarea unor sporturi, servirea mesei, însoțirea turistică. Sărbătorile și obiceiurile locale atrag turiștii, dar și faptul că se pot integra în atmosfera comunității locale, participând la atribuțiile gospodărești, hore, colinde, nunți, târguri, spectacole folclorice. Una dintre localitățile care atrag turiștii pentru turism rural și agroturism este comuna Bârsești. În partea de sud-vest a acesteia se află Dealul Dumbrava, este un punct turisic deosebit și unic în zona montană vrânceană, prin frumusețea și semnificația simbolică pe care o are. Aici se găsește și monumentul realizat din gresie de Macradeu, ridicat în onoarea lui Ștefan cel Mare, în anul 1904. De asemenea, alte localități unde se practică acest tip de turism sunt: Păulești, Lepșa, Soveja, Năruja, Nereju.

Fig. 6.4 Bovine la păscut, Lepșa Fig. 6.5 Stână pe plaiurile vrâncene

Turismul balnear

Considerat cel mai vechi tip de turism, care are nevoie sa funcționeze de o infrastructură complexă și dotări speciale, un personal calificat și a existe elemente de potenșial balnear (nămoluri, mofete, ape minerale, aerosoli etc.). Se adresează în general persoanelor în vârstă, numărul persoanelor adulte fiind mai redus și se poate practica pe toată perioada anului. (Cândea et al., 2003) În Soveja, izvoarele și aerul ozonat au proprietăți curative miraculoase pentru tratarea a diverselor afecțiuni, dar lipsește infrastructura specifică unei stațiuni și izvoarele sunt încă necaptate, ceea ce determină neîncadrarea localității printre stațiunile recunoscute din țară. Soveja dorește să capete statutul de stațiune climaterică datorită izvoarelor minerale, dar și a climei benefice pentru tratarea diverselor afecțiuni. Cei din administrația locală spun că izvoarele au fost captate până la această bază medicală și se fac analize ale apelor pentru determinarea calităților terapeutice. Apele minerale termale clorurosodice și sulfuroase sunt folositoare în tratarea reumatismului.  În prezent această formă de turism este aproape inexistentă în această zonă, deoarece fostele amenajări specifice se află încă într-o stare de degradare avansată, lipsesc instalațiile de tratament și unitățile de cazare și alimentație publică, nu se mai promovează calitatea apelor minerale, iar drumurile către Soveja, sunt degradate. Acestea au condus la dispariția treptată a turismului balnear.

Turismul cultural

Turismul cultural este generat de obiective turistice care aparțin patrimoniului cultural, adresându-se unor categorii ale populației (elevi, stundeți, intelectuali), atât din mediul urban, cât și din mediul rural, durata de vizitare este. limitată la un timp curt sau mediu. Majoritatea turiștilor care practică acest tip de turism sunt în tranzit. (Nedelcu, 2011) În zona montană a Vrancei se practică în mod organizat sau individual în localitățile care au mai multe valori culturale (muzee, biserici, mănăstiri) cu posibilitatea de realizare a unor circuite cu tematică, de 1-3 zile, în funcție de cererea turiștilor. Se includ traseele de pe Valea Putnei și Zăbalei pentru bisericile din lemn, etno-folclorice pe Valea Zăbalei, Valea Nărujei și Valea Putnei și circuite istorice și culturale care includ vizitarea monumentelor.

Turismul tehnic și științific

Practicarea acestui tip de turism „se referă la vizitarea cu caracter documentar sau în schimb de experiență a unor arii naturale protejate, a unor obiective de factură economică – pentru domeniul tehnic”. (Gheorghilaș, 2008)

Fig. 6.6 Masivul Coza (în partea dreaptă)

Parcul Natural Putna – Vrancea este cunoscut printre turiști, dar puțini s-au aventurat în interiorul rezervațiilor incluse în parc pentru că lipsesc cu desăvârșire amenajările turistice. Agenția de Protecție a Mediului, Asociația pentru Conservarea Biodiversității (Tătaru, 2008) ajută la vizitarea acestor spații protejate fără a exista anumite riscuri.

6.2. Principalele forme de turism practicate

Forma de turism reprezintă aspectul pe care îl îmbracă asocierea sau combinarea serviciilor de transport, cazare, alimentație, agrement, ce alcătuiesc produsul turistic, dar și modul prin care este comercializat acesta. Există mai multe criterii și posibilități de grupare în practica turistică a formelor de turism. Pentru criteriul provenienței se evidențiază turismul intern și internațional, numărul turiștilor ce provin din alte state este foarte redus în arealul Munții Vrancei. Structurile de cazare influențează dezvoltarea turismului și volumul de participanți, anume, turismul individual și de grup. Localitățile din zona montană vrânceană nu dispun de un număr ridicat de unități de cazare, majoritatea având puține camere. Turismul de grup poate fi practicat doar în localitatea Lepșa, deoarece există structura hotelieră de cazare. Turiștii care vizitează zona, aleg de obicei să practice un turism semiorganizat sau neorganizat, pentru a avea posibilitatea să opteze pentru oricare circuit, destinație turistică, unități de cazare și alimentație sau mijloc de transport. Pentru turismul organizat, nu există pachete turistice pentru localitățile din Munții Vrancei la agențiile de turism, dacă ar fi turiști doritori pentru această formă de turism. După criteriul duratei, forma de turism cea mai practicată este cea de scurtă durată care se desfășoară pe o perioadă de 2-3 zile, de obicei în perioada weekend-ului sau sărbătorilor legale. Transportul asigură deplasarea turiștilor din localitatea de reședință către destinația turistică aleasă. Categoriile și mijloacele de transport utilizate pentru realizarea traficului turistic în zona montană vrânceană sunt rutiere și feroviare, dar pentru asigurarea accesului este necesară combinarea lor, dacă turiștii nu dispun de mijloc de transport propriu. Se pot utiliza și autobuze și microbuze, pentru realizarea accesului în zonă.

Capitolul 7. Infrastructura turistică

Infrastructura turistică reprezintă totalitatea bunurilor și mijloacelor create de om ce au scopul de a valorifica resursele turistice naturale și antropice. (Cândea, Simon, Boga, 2012) Infrastructura turistică are ca rol principal satisfacerea cererii turistice prin intermediul dotărilor, dar și a serviciilor specifice, astfel îndeplinindu-se funcția economică a turismului. Conform Monitorului Oficial, Hotărârea Generală Nr. 709/ 2009, structurile de primire turistică reprezintă „orice construcție sau amenajare destinată prin proiectare și execuție, cazării sau servirii mesei pentru turiști, împreună cu serviciile specifice aferente.”

În localitățile de pe teritoriul Munților Vrancei, infrastructura turistică este încă în curs de dezvoltare, promovarea este făcută la un nivel redus, astfel încât baza tehnico-materială este compusă din structuri de cazare, structuri de alimentație în cadrul structurilor de cazare, foarte puține structuri de agrement, dar și căile și mijloacele de transport, care au un grad mediu al accesibilității.

7.1. Baza tehnico – materială a turismului

7.1.1. Structuri turistice de cazare

Baza de cazare reprezintă componenta esențială a oricărei baze tehnico-materiale, având un rol deosebit în susținerea formelor de turism. Aceasta cuprinde totalitatea formelor de cazare, de la cele “clasice”, până la cele moderne, adaptate din punct de vedere funcțional unor noi forme de turism, asigurând pe o anumită perioadă de timp și în baza unor tarife sabilite, odihna turiștilor. Structurile de primide turistică cu funcțiuni de cazare sunt: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, sate de vacanță, campinguri, căsuțe de tip camping, apartamente și camere de închiriat, nave fluviale și maritime, pontoane plutitoare, pensiuni turistice urbane, pensiuni turistice rurale, pensiuni agroturistice, case tradiționale, alte unități cu funcțiuni de cazaren turistică. (Cândea, Simon, Bogan, 2012)

Unitățile de cazare se clasifică pe stele și pe flori (în cazul pensiunilor turistice rurale), în funcție de caracteristicile constructive, dotările și calitatea serviciilor.

Dintre acestea, în zona montană vrânceană sunt: hoteluri, moteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni turistice rurale și pensiuni agroturistice.

Dinamica unităților de primire turistică (Fig. 7.1) cunoaște o evoluție ascendentă în perioada 1990 (12 unități) – 2005 (27 unități – valoarea maximă), după care oscilează, ajungând la un număr de 19 unități de primire turistică înregistrate în anul 2013. Valorile minime au fost înregistrate în anii 1991, 1992 și 1993 (7, 9, respectiv 8 unități).

Fig. 7. 1 Dinamica unităților de primire turistică în localitățile din zona montană vrânceană (Soveja, Tulnici, Năruja) între anii 1990-2013

Sursa: Institutul Național de Statistică

Evoluția capacității de cazare turistică (Fig. 7.2) înregistrează variații între anii 1990-2012, remarcându-se o perioadă de stagnare între anii 1996-2009 și valorile scad brusc în anul 2013, înregistrând minimul de locuri disponibile în cadrul structurilor de cazare – 586 locuri. Din cauza încasărilor reduse și a cheltuielilor mari pentru administrarea capacității de cazare s-au închis mai multe unități de primire turistică. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune reprezintă numărul de locuri de cazare de care dispun structurile de cazare, în funcție de numărul de zile cât acestea sunt deschise într-o anumită perioadă de timp. Acest indicator se calculează înmulțind numărul de locuri cu numărul de zile cât sunt deschise și se exprimă în locuri – zile. (Institutul Național de Statistică) Evoluția capacității de cazare turistică în funcțiune (Fig. 7.3) este similiară cu, capacitatea de cazare turistică între anii 2001 și 2013, deoarece din acest interval de timp, unitățile de cazare au fost deschise pe întreg parcursul anului. Maximul capacității de cazare a fost înregistrat în anul 2001 și minimul în anul 2013. Valorile diferă puțin deoarece pentru localitatea Năruja nu au fost înregistrate date pentru capacitatea de cazare turistică în funcțiune.

Fig. 7. 2 Capacitatea de cazare turistică în localitățile din zona montană vrânceană (Soveja, Tulnici, Năruja) între anii 1990-2013

Sursa: Institutul Național de Statistică

Fig. 7. 3 Evoluția capacității de cazare în funcțiune în localitățile din zona montană vrânceană (Soveja, Tulnici) între anii 2001-2013

Sursa: Institutul Național de Statistică

În ceea ce privește evoluția capacității de cazare, structurată pe tipuri de unități, între anii 1990 (Fig. 7.4) și 2013 (Fig. 7.6) se înregistrează diferențe semnificative. Ponderea tipurilor de unități de primire turistică înregistrează valori diferite: în anul 1990 cele mai răspândite structuri de cazare erau vilele turistice și cabanele (40%, repectiv 30%), în anul 2000 (Fig. 7.5), vilele turistice (30%), iar în anul 2013, pensiunile agroturistice cu o pondere de 83 % (în număr de 15).

„Pensiunile agroturistice sunt obligate să ofere turiștilor produse agricole proprii, preparate conform tradițiilor gastronomice regionale, inițierea turiștilor în ritmurile vieții de zi cu zi a locuitorilor comunităților rurale.” (Nedelcu, 2011)

Structurile de cazare de tipul vilelor și pensiunilor particulare reprezintă șansa revigorării zonei în industria turismului. Numărul cabanelor montane este foarte redus și sunt necesare pentru turiștii care parcurg traseele montane. (Mureșan, 2012). Singura cabană renovate este Cabana Lepșuleț, situată pe drumul de acces dintre Lepșa și Soveja. Aceasta a fost construită în anul 1954 și mărită în 1974, fiind una din cabanele preferate de politicienii din regimul comunist, dar după 1989 a rămas inactivă, renovându-se abia în 2000-2003. (Tătaru, 2008)

Gradul de confort al diferitelor tipuri de structuri de cazare variază între 1și 4 stele/margarete. Pentru localitatea Lepșa există structuri de cazare variate, după cum urmează:

Tabel 7.1 Unități de cazare în localitatea Lepșa

Pe lângă unitățile prezentate în tabelul 7.1, în Lepșa se mai găsesc un hotel (Hotelul Tresor – Fig. 7.9) și un complex turistic (Complexul turistic Arpiola).

7.1.2. Structuri turistice de alimentație

Alimentația publică, alături de celelalte (cazare, agrement, tratament) este importantă pentru turism, diversificând oferta și contribuind la creșterea atracției localităților din zonă.

„Dimensionarea bazei de alimentație publică este dependentă de mărimea capacității de cazare, iar profilul acesteia de complexitatea și specificul funcțional al obiectivelor turistice. Spațiile de alimentație pentru turiști aparțin de obicei, hotelurilor, dar și unităților independente”. (Cândea, Simon, Bogan, 2012) Baza de alimentație este reprezentată în general de restaurantele care funcționează în incinta pensiunilor turistice, dar și structuri independente. În cadrul acestora turiștii pot beneficia de mâncăruri gătite de către gazde sau pot să își gătească singuri. Turiștii pot gusta preparate specifice bucătăriei moldovenești, precum: cașcaval de Soveja, sarmăluțe moldovenești (sarmale mici), răcituri de pasăre, piftie de porc, borș moldovenesc, saramura de pește, pârjoale moldovenești, ciorbă de potroace, tochitură moldovenească, cozonac moldovenesc, pască moldovenească, alivenci, plăcintă "poale'n brâu", colțunasi și multe altele.

Fig. 7.10 Reclamă – Restaurant Casa Vrâncioaia (Lepșa) Fig. 7.11 Pizzeria Amicii Mei (Lepșa)

7.1.3. Structuri turistice de agrement

În Munții Vrancei, numărul structurilor turistice de agrement este foarte redus. Zona montană vrânceană nu dispune de amenajări turistice pentru sporturile de iarnă, dar există câteva pârtii în Poiana Punga și pe Dealul Târgului din localitatea Soveja care pot fi folosite de schiorii începători. La Poiana Punga există o pârtie potrivită și pentru amatorii de schi începători, iar iubitorii de natură pot organiza drumeții montane în Munții Vrancei, pe oricare dintre cele 15 trasee turistice marcate. O altă zonă unde se pot desfășura diferite activități turistice sportive este Lăcăuți, pe Culmea Dobroslav și la izvoarele Bâscei Mici. În timpul iernii, foarte popular este săniușul. De asemenea, condiții asemănătoare se întâlnesc și în localitățile Lepșa, Greșu, Nereju. (Roman, 1989)

Fig. 7. 12 Traseu spre Bâsca Mică

Sursa: ottohauck.blogspot.ro

7.2. Infrastructura turistică de transport

Infrastructura de transport existentă facilitează legăturile intra și interspațiale, schimburile de mărfuri, mobilitatea populației, contribuind la creșterea competitivității economice și dezvoltarea spațiului rural. O condiție esențială pentru implementarea cu succes a programelor de dezvoltare facilitate în urma integrării României în Uniunea Europeană o reprezintă dezvoltarea infrastructurii. În arealul analizat infrastructura de transport este reprezentată de căi rutiere, căile feroviare fiind accesibile doar din orașe din afara arealului (Focșani, Adjud), lipsesc căile navigabile și aeroporturile. (Tătaru, 2008)

Accesul spre Munții Vrancei se realizează prin căi rutiere de importanță națională, dublate uneori de linii ferate, de-a lungul cărora se află numeroase orașe și localități rurale, urmate de drumuri județene care se continuă cu drumuri comunale (uneori nu pot fi practicate decât la pas de către turiști, iar de către localnici cu ajutorul utilajelor locale de tracțiune), apoi drumuri forestiere care pătrund până în interiorul munților. Accesul rutier este posibil datorită drumului național 2D care face legătura între nord-estul Câmpiei Române și Depresiunea intramontană a Brașovului, traversând Subcarpații Vrancei, Munții Vrancei și Munții Brețcului. Șoseaua măsoară 117,5 km, dintre care 90 km dunt asfaltați și străbate în zona monntană localitățile Valea Sării, Tulnici, Lepșa și Greșu. La Valea Sării se ramifică DJ 205D, iar la Bârsești DC 84. (Roman, 1989) Singurul mijloc de transport către localitățile din zona montană vrânceană dinspre centrele urbane este autobuzul, care circulă de mai multe ori în cursul unei zile și este des folosit de către localnicii care nu dispun de autoturisme personale. Accesul zonei montane este facilitat și de existența numeroaselor localități aflate în vecinătatea spațiului montan vrâncean. Focșani este municipiu și reședința de județ a județului Vrancea, fiind situat pe DN2 (E85) București – Suceava, la 182 km de București, 70 km de Buzău, 36 km de Râmnicu Sărat și 105 km de Bacău. Prin magistrala feroviară 500 (199 km) face legătura cu, capitala.

Capitolul 8. Circulația turistică

„Circulația turistică antrenează temporar segmente considerabile din populație, persoane de toate vârstele și din cele mai diferite categorii sociale, reflectând în mod direct modalitățile și nivelul valorificării potențialului turistic natural și antropic. Fenomenul circulației turistice depinde, în foarte mare măsură, de particularitățile ofertei turistice. Toate elementele componente ale ofertei turistice au un caracter funcțional, dar și de atractivitate pentru diferitele segmente ale cererii turistice.” (Cândea, Simon și Bogan, 2012)

Fig. 8.1 Sosiri ale turiștilor în unitățile de primire turistică în localitățile din zona montană vrânceană (Soveja, Tulnici) între anii 2001 și 2013

Sursa: Institutul Național de Statistică

Din graficul realizat se poate observa evoluția numărului de turiști în localitățile Lepșa și Soveja între anii 2001 și 2010. Numărul sosirilor ocilează între 2001-2004, abia din anul 2005 putând fi identificată o perioadă de ascensiune (între anii 2005 și 2011) și una de declin (între anii 2011 și 2013). În anul 2011 s-a înregistrat valoarea maximă, 14 500 de turiști.

Fig. 8.2 Înnoptări ale turiștilor în unitățile de primire turistică în localitățile din zona montană vrânceană (Soveja, Tulnici) între anii 2001 și 2013

Sursa: Institutul Național de Statistică

Înnoptările în structurile de primire turistică reprezintă fiecare noapte pentru care un turist este cazat într-o unitate turistică cu funcție de primire. Spre deosebire de evoluția sosirilor, cea a înnoptărilor diferă, perioada de declin fiind mult ai mare, probabil din cauză că unele strcuturi de cazare au activat într-o formă ilegală și nu s-au putut înregistra datele reale. Înnoptările au scăzut de 4 ori mai mult din anul 2001 (44501 de înnoptări), ajungând la 13967 de înnoptări în anul 2013.

Un indicator important folosit pentru determinarea întensității circulației turistice este durata medie a sejurului, reprezentând raportul dintre numărul înnoptărilor și numărul sosirilor. Conform Fig. 8.3, durata medie a sejurului scade în perioada 2001-2006 (4,73, respectiv 2,14 zile), după care până în anul 2013 înregistrează valori destul de constante, oscilând între 1,5 și 1,9 zile. Acest lucru demonstrează că cel mai practicat tip de turism este cel de week-end, turiștii petrecând în medie 1,5-2 nopți în structurile de cazare. Gradul de ocupare (Fig. 8.4) este foarte redus, aproximativ 10%, înregistrându-se o neocupare a capacității de cazare de circa 90%. Deși capacitatea de cazare este relativ redusă în comparație cu potențialul turistic montan al județului Vrancea, gradul de ocupare a locurilor de cazare este extrem de redus, ceea ce conduce la concluzia că această capacitate de cazare este deficitară în privința calității sau localizată în spații greu accesibile și în localități cu atractivitate turistică mai redusă.

În general turiștii vin individual sau în grupuri mici, neorganizate, dar dacă vor fi promovate unele politici coerente de dezvoltare a turismului rural, zona poate deveni o importantă regiune turistică datorită potențialului natural și antropic deosebit și variat, cu un potențial turistic natural și antropic. (Mureșan, 2012). Zona este vizitată în special de persoane ce locuiesc pe raza județului Vrancea, mai ales în sezonul cald pe o durata scurtă de timp (de la câteva ore până la o zi), cu scopul de relaxării și odihnei. În perioada sărbătorilor, tendința actuală în ceea ce privește reședința turiștilor este în schimbare, fiind din ce în ce mai mulți turiști din zone cât mai diverse ale țării sau chiar din străinătate care aleg să viziteze Soveja sau Lepșa.

Capitolul 9. Posibilități și direcții de valorificare a potențialului turistic

Direcțiile de valorificare a potențialului turistic montan în Vrancea sunt realizate având la bază dezvoltarea durabilă, care urmărește creșterea economică și socială. Dacă acest principiu se va pune în practică va duce la un echilibru între conservarea cadrului natural și creșterea economică. Pentru a se menține între dezvoltarea economică, socială și mediu un echilibru pe termen lung este necesar să fie elaborată o strategie de dezvoltare durabilă. Principalele obiective ale strategiei trebuie să pună accentul pe protejarea mediului, respectarea drepturilor omului și prosperitatea economică. Autoritățile au obligația de a respecta niște principii pentru sprijinirea dezvoltării echilibrate a componentelor economice, ecologie și socio-culturale ale zonei montane vrâncene. Acestea includ: promovarea și protecția drepturilor omului, implicarea activă a populației în procesul decizional, spijinirea mediului de afaceri, evaluarea periodică a mediulu, realizarea unor studii de impact, încurajarea utilizării echipamentelor moderne pentru optimizarea eficienței economice și investiționale. În această zonă planurile pentru dezvoltarea turismului au fost concepute astfel încât să atragă un număr semnificativ de turiști și să sprijine comunitățile locale. Deși zona beneficiază de numeroase resurse turistice, acestea nu sunt valorificate într-un mod corespunzător, dezvoltarea turismului realizându-se cu dificultate în arealul analizat. Valorificarea potențialului turistic presupune intervenții pe termen scurt (amenajarea unor centre de informare turistică), dar și pe termen mediu și lung (îmbunătățirea infrastructurii specifice și generală). Există căteva motive pentru care turismul nu s-a putut dezvolta în această zonă:

Accesibilitate redusă spre unele localități cuprinse în arealul montan;

Infrastrutură specific turistică insuficient dezvoltată;

Lipsa relativă a promovării turistice;

Obiective turistice valorificate necorespunzător.

Proiectele implementate care au și copul dezvoltării turismului sunt: „Vrancea turistică” (scop: creșterea importanței turismului, pentru stimularea dezvoltării economice în județul Vrancea, prin promovarea produselor turistice specifice zonei montane); „Țara Vrancei”– destinație de excelență europeană (scop: promovarea la nivel European a volorilor culturii locale, a potențialului turistic și a elementelor de unicitate și originalitate pe care turistul le poate decoperi în fiecare dintre localitățile cuprinse în această zonă – Vidra, Valea Sării, Măruja, Paltin, Spulber, Nereju, Vrâncioaia, Negrilești, Bârsești, Tulnici). În curs de implementare “Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial” (scop: valorificarea potențialului turistic, cultural și istoric, precum și creșterea numărului de turiști din județ și din regiune, pentru stimularea dezvoltării economice a județului; Mausoleul Eroilor de la Soveja este inclus).

9.1. Dezvoltarea infrastructurii

Dezvoltarea infrastructurii este un factor important deoarece asigură creșterea atractivității. Pentru valorificarea potențialului turistic montan al Vrancei este necesar să fie îmbunătățită infrastructura de transport, principalul impediment în dezvoltarea turismului. Dezvoltarea infrastructurii de transport are un rol important în integrarea zonei pe pieța interne și punerea în valoare a poziției geografice a arealului ca zonă de tranzit. Pentru ca turiștii să ajungă mai ușor la obiectivele turistice trebuie reabilitată și dezvoltată infrastructura de acces și mai ales, să fie emnalizate obiectivele prin indicatoare turistice, nu numai în limba română, ci și în engleză, recunoscută ca limbă internațională. Este necesară și amenajarea unor piste pentru ciclism, pentru evitarea distrugerii mediului înconjurător.

De asemenea, este necesară construirea și reabilitarea structurilor de primire turistică. Diversificarea acestora pot crește gradul de confort și imbunătăți calitatea serviciilor în această zonă, necesare pentru atragerea unui flux de turiști. Există spații care au un peisaj natural pitoresc, unde pot fi amenajate campinguri, precum Poiana Punga din comuna Soveja (Fig. 9.1). Pentru construirea unor unități de cazare trebuie respectate principiile protecției mediului, prevederile legale și să se încadreze în peisajul local. Deși infrastructura turistică de cazare este relativ slabă în această zonă, se dezvoltă continuu, în special pensiunile turistice rurale (număr de unități și număr de locuri).

Investițiile, diversificarea și modernizarea unităților de alimentație sunt importante, în zonă existând puține unități individuale de acest fel, majoritatea structurilor de cazare incluzând și servicii de acest fel.

Pentru atragerea unui număr mare de turiști este necesară și dezvoltarea infrastructurii de agrement se pot amenaja părtii de schi, refugii montane, trasee de drumeție, parcuri turistice. Alte amenajări care pot crește atractivitatea zonei sunt spațiile de picnic ce pot fi dotate cu grătare, mese, grupuri sanitare și parcare. Amenajarea unor puncte de belvedere pot valorifica resursele naturale, dar să fie și panouri care să informeze turiștii despre obiectivele turistice ale zonei.

Fig. 9.1 Poiana Punga, Soveja

9.2. Protejarea mediului înconjurător și a potențialului turistic

Vrancea dispune de un potențial montan variat, deosebindu-se prin crestele înalte, platouri și poieni, cascade, chei și defilee, constituind elemente atractive pentru circulația turistică. În cadrul zonei se găsește un număr mare de arii protejate care trebuie conservate, poluarea antropică fiind redusă ajută la lucrul acesta. Existența localităților cu o calitate terapeutică ridicată a aerului este un alt element natural specific zonei. De asemenea, resursele hidrologice trebuie protejate, precum: văile râurilor (Putna, Năruja, Zăbala), sectoarele de chei și defilee (Cheule Tișiței, Cheile Nărujei, Căldările Zăbalei), lacurile naturale (Lacul Negru). În cazul vegetației, Groapa cu Pini constituie o rezervație cu elemente vegetale speciale, la fel și rezervația Muntele Goru, cu ienupăr și jneapăn. Fondul cinegetic bogat atrage turiștii care sunt interesați de vânătoare, de aceea trebuie controlat acest tip de turism, având în vedere că unele specii sunt protejate (capra neagră). Este recomandată îmbunătățirea managementului deșeurilor menajere și industrial și să se ia măsuri de reabilitare cu scopul îmbunătățirii zonelor afectate de poluarea industrială și dezastrele naturale. O prioritate pentru protejarea mediului înconjurător este conservarea pădurii și a rezervelor de pește, prin exploatarea acestora existând oportunități de dezvoltare economică. Datorită evenimentelor ce au determinat inundații și alunecări de teren trebuie luate în considerare siguranța populației și activităților economice și prevenirea în caz că au loc calamități naturale.

9.3. Valorificarea resurselor turistice existente

Importanța zonei în industria turismului este de necontestat, dar potențialul este exploatat insuficient. Comuna Lepșa are peisaje de munte spectaculoase, cu numeroase puncte de atracție: Cacada Putnei, Mănăstirea Lepșei, Păstrăvăria Lepșa; turiștii pot profita de multitudinea de activități pentru petrecerea timpului liber (drumeții, plimbări cu ATV-urile, pescuit).

Dezvoltarea agroturismului ar avea efecte pozitive asupra zonei: noi locuri de muncă, posibilitatea obținerii unor venituri suplimentare pentru locuitori.

În comuna Soveja calitatea aerului este foarte ridicată, fiind cel mai ozonat aer din România și ar putea reprezenta o importantă atracție turistică a zonei montane. De asemenea, dispune și de obiective turistice interesante: Schitul Soveja, Mausoleul Eroilor, Bibiblioteca Silvică, Mănăstirea lui Matei Basarab.

Dacă se vor remedia problemele, vor putea fi promovate: turismul montan (Soveja, Tulnici-Lepșa, Jitia-Vintileasca); turismul balnear prin îmbunătățirea infrastructurii de cazare și gradul de confort al acesteia (Soveja); înființarea unei stațiuni de agreement (Tulnici-Lepșa); activitățile și serviciile turismului rural din punct de vedere etno-folcloric; turismul științific prin valorificarea rezervațiilor naturale; organizarea unor festivaluri care să evidențieze obiceiurile și tradițiile zonei montane vrâncene.

Capitolul 10. Analiza SWOT

Analiza SWOT reprezintă o modalitate de sintetiza a informațiilor discutate în cadrul proiectului, unde sunt prezentate punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările referitoare la potențialul turistic montan în județul Vrancea și dezvoltarea turismului în această zonă. În cadrul analizei SWOT este pusă în evidență desfășurarea acestei industrii până în prezent pentru posibilitatea de a se anticipa modul în care evoluează aceasta.

Concluzii

Județul Vrancea are un potențial turistic montan diversificat, în special pentru practicarea turismului montan și agroturismului datorită resurselor naturale și antropice diverse, dar și obiceiurilor și tradițiilor bine păstrate. În localitățile Lepșa, Soveja, Năruja cel mai practicat tip de turism este turismul de odihnă și recreere, astfel peisajele naturale sunt valorificate din punct de vedere estetic. Deși zona beneficiază de numeroase atracții turistice, acest lucru nu este de ajuns pentru a atrage turiști, trebuie valorificate corespunzător pentru o bună dezvoltare a turismului. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar să fie elaborată o strategie care să aibă în vedere atât specializarea forței de muncă în turism, cât și informarea turiștilor și locuitorilor în privința conservării mediului. În ciuda faptului că locuitorii sunt ospitalieri și păstrează obiceiurile și tradițiile, este nevoie și de promovare și susținere financiară din partea autorităților și mai ales de investiții private pentru valorificarea potențialului turistic de care dispune zona montană vrânceană. Promovarea este un pas important și una dintre soluțiile care ar putea face zona cunoscută pe plan național și internațional. Aceasta se poate realiza prin intermediul căilor mass-media, realizarea unui site care să se ocupe strict de acest lucru; agențiilor de turism și materialelor promoționale. Un alt impediment în afirmarea zonei, îl constituie infrastructura slab dezvoltată și diversificată. Dacă va fi soluționată și această problemă în cazul structurilor de primire turistică și transport pentru crearea unui confort turistic pretabil la nivel european. În concluzie, succesul dezvoltării și durabilității turismului în zona montană a Vrancei depinde, de modul în care infrastructura (cazare, alimentație, agrement și transport) va fi dezvoltată și de strategia de promovare a zonei. De asemenea, comunitățile locale se pot implica, pot propune și pot investi, turismul putând deveni o sursă importantă de venit pentru acestea.

Bibliografie

Bănățeanu, T. , Stoica, Georgeta (1988), Zona etnografică Vrancea, Editura Sport-Turism, București.

Cândea, Melinda et al. (2003), Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București.

Cândea, Melinda, Simon, Tamara, Bogan, Elena (2012), Patrimoniul turistic al României, Editura Universitară, București.

Cherciu, I. (2004), Arta populară din Țara Vrancei, Editura Enciclopedică, București.

Chiriac, S. (2009), Teză de doctorat: Potențialul ecologic și exploatarea biologică a ariilor protejate din județul Vrancea, Facultatea de Geografie, București.

Giurgea, E. (1977), Vrancea-ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București.

Cocean, P. (1996), Geografia turismului, Editura Carro, București.

Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoescu, B. (2002), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București.

Cocean, P. (2006), Turismul cultural, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Conea, I. (1993), Vrancea. Geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Editura Academiei Române, București.

Damian, N. (2011), Teză de doctorat: Țara Vrancei. Studiu de geografie culturală, Facultatea de Geografie, București.

Donisă, I., Boboc, N. (1994), Geomorfologie, Editura Lumina, Chișinău.

Dumbrăveanu, Daniela (2008), Politici promoționale în turism, Editura Universitară, București.

Erdeli, G. , Istrate, I. (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității București, București.

Florescu, F. (1958), Portul popular din Țara Vrancei, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București.

Gheorghilaș, A. (2008), Geografia turismului – metode de analiză în turism, Editura Universitară, București.

Ielenicz, M., Comănescu, Laura (2006), România. Potențial turistic, Editura Universitară, București.

Mara, V., Mara, Daniela (2011), Geografia turismului în România, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Mureșan, Al. (2012), Teză de doctorat: Țara Vrancei. Studiu de geografie regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Nedelcu, A. (2011), Geografia Turismului, Editura Universitară, București.

Pătrascu, I. et al. (1981), Vrancea: monografie, Editura Sport-Turism, București.

Rădulescu, N. (1937), Vrancea. Geografie fizică și umană, Editura Societatea Regală Română de Geografie, București.

Roman, F. (1989), Munții Vrancei-ghid turistic, Editura Sport-Turism, București.

Ștefănescu, Ioana, Grumăzescu, H. (1970), Județul Vrancea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Tătaru, Alexandra (2008), Teză de doctorat: Organizarea spațiului rural în bazinul Putnei, Facultatea de Geografie, București.

Tiroiu, V. , Kivu, D. (1968), Călătorind prin Vrancea, Editura Meridiane, București.

*** Anuarul Meteorologic 1972, Institutul Meteorologic, București.

*** Baza de date a Institutului Național de Statistică.

*** Hotărârea de Guvern nr. 709/2009 privind clasificarea structurilor de primire turistică, publicat în Monitorul Oficial.

*** Strategia de dezvoltare a județului Vrancea 2007-2013.

*** Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030.

www.cjvrancea.ro

www.tara-vrancei.ro

www.muzeulvrancei.ro

www.vrancea.djc.ro

www.ziaruldevrancea.ro

www.biodiversitate.ro

www.turistinfo.ro

Bibliografie

Bănățeanu, T. , Stoica, Georgeta (1988), Zona etnografică Vrancea, Editura Sport-Turism, București.

Cândea, Melinda et al. (2003), Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București.

Cândea, Melinda, Simon, Tamara, Bogan, Elena (2012), Patrimoniul turistic al României, Editura Universitară, București.

Cherciu, I. (2004), Arta populară din Țara Vrancei, Editura Enciclopedică, București.

Chiriac, S. (2009), Teză de doctorat: Potențialul ecologic și exploatarea biologică a ariilor protejate din județul Vrancea, Facultatea de Geografie, București.

Giurgea, E. (1977), Vrancea-ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București.

Cocean, P. (1996), Geografia turismului, Editura Carro, București.

Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoescu, B. (2002), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București.

Cocean, P. (2006), Turismul cultural, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Conea, I. (1993), Vrancea. Geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Editura Academiei Române, București.

Damian, N. (2011), Teză de doctorat: Țara Vrancei. Studiu de geografie culturală, Facultatea de Geografie, București.

Donisă, I., Boboc, N. (1994), Geomorfologie, Editura Lumina, Chișinău.

Dumbrăveanu, Daniela (2008), Politici promoționale în turism, Editura Universitară, București.

Erdeli, G. , Istrate, I. (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității București, București.

Florescu, F. (1958), Portul popular din Țara Vrancei, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București.

Gheorghilaș, A. (2008), Geografia turismului – metode de analiză în turism, Editura Universitară, București.

Ielenicz, M., Comănescu, Laura (2006), România. Potențial turistic, Editura Universitară, București.

Mara, V., Mara, Daniela (2011), Geografia turismului în România, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Mureșan, Al. (2012), Teză de doctorat: Țara Vrancei. Studiu de geografie regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Nedelcu, A. (2011), Geografia Turismului, Editura Universitară, București.

Pătrascu, I. et al. (1981), Vrancea: monografie, Editura Sport-Turism, București.

Rădulescu, N. (1937), Vrancea. Geografie fizică și umană, Editura Societatea Regală Română de Geografie, București.

Roman, F. (1989), Munții Vrancei-ghid turistic, Editura Sport-Turism, București.

Ștefănescu, Ioana, Grumăzescu, H. (1970), Județul Vrancea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Tătaru, Alexandra (2008), Teză de doctorat: Organizarea spațiului rural în bazinul Putnei, Facultatea de Geografie, București.

Tiroiu, V. , Kivu, D. (1968), Călătorind prin Vrancea, Editura Meridiane, București.

*** Anuarul Meteorologic 1972, Institutul Meteorologic, București.

*** Baza de date a Institutului Național de Statistică.

*** Hotărârea de Guvern nr. 709/2009 privind clasificarea structurilor de primire turistică, publicat în Monitorul Oficial.

*** Strategia de dezvoltare a județului Vrancea 2007-2013.

*** Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030.

www.cjvrancea.ro

www.tara-vrancei.ro

www.muzeulvrancei.ro

www.vrancea.djc.ro

www.ziaruldevrancea.ro

www.biodiversitate.ro

www.turistinfo.ro