Ecologism Si Ecologie. Militarea Pentru Eliberarea Animalelor

Ecologism și ecologie

Militarea pentru eliberarea animalelor

O miscare sociala poate sa fie caracterizata ca si o asociatie sau un set de asociatii organizate ca sa militeze avand acelasi punct de interes, cu scopul de a influenta o masa de oameni. Avem nevoie de o definitie mai ampla, intrucat, asemenea democratiei, o miscare sociala este un concept care este in acelasi timp, din punct de vedere istoric, contestat dar si sustinut. Noile miscari sociale, sunt, in general, definite in termenii preocuparilor cu problemele de identitate, putand sa se incadreze intr-un partid politic, un grup de interes comun, un grup de oameni care impartasesc aceeasi viziune asupra vietii sau o anti-organizatie. Acesta definite spune ca liderii miscarilor de genul, pot sa aspire la putere .

Motivul declansarii acestei mișcari verde impotriva degradarii mediului înconjurător, s-a produs din cauza distrugerii ecologice cauzata de suprapopularea planetei, poluarea apei si a aerului, defrișarea pădurilor, efectului de seră, distrugerea anumitor specii de plante si de animale fiind un produs al inovațiilor tehnologice.

Mișcarea pentru eliberarea animalelor a apărut în secolul al XIX-lea, în urma realizarii de către oameni a tratamentului inadecvat asupra animalelor,de catre oameni care le foloseau în ca si carause, hrana, elemente de îmbrăcăminte,companie, sau chiar in lupte (de cocoși,tauri în toride, luptele de câini).

Aceste doua ideologii sunt din toate punctele de vedere diferite una fata de cealalta, deoarece ecologia se ocupa mai mult cu aspectele legate de impactul mediului asupra societății umane, iar mișcarea pentru dreptul animalelor combate aspectele de cruzime efectuate de oameni asupra lor.

Doresc sa explic aceste două ideologii pentru a observa modul în care au apărut,aceste divergente si crize, criticile care li se aduc și care apar în cadrul acestora.

2. Ecologismul și ecologia

Ecologismul este miscarea sociala si politica emblematica a sfarsitului de secol XX, datorita legaturii si a influentei acesteia asupra altor miscari si a reactiilor obtinute.

S-a dat nastere la multe idei diferite în ceea ce priveste începuturile ecologismului. Pe cand o parte sunt de parere că e o ideologie antica, alții apreciaza că inceputurile se află în secolele XVIII-lea – al XIX-lea, si ca a fost un raspuns al industrializarii rapide, grija pentru echilibrarea balantei dintre societate și mediu capatand un caracter științific conform operei lui Haeckel, care a folosit pentru intaia oară termenul de “ecologie”.2

Se considera ca ecologismul este un produs al secolului 20: începând cu acest secol au fost puse sub indoiala efectele pozitive ale creșterii industriale, si s-a remarcat faptul că nu este posibilă creșterea continua a resurselor într-un sistem finit sub raportul lor, pentru ca mai apoi sa se intensifice semnalele de alarmă în legătură cu subtierea stratului de ozon sau încălzirea globală. Ecologismul ca ideologie a luat nastere începând cu anii ’70, mai întâi prin activitatea unor grupuri de interes constituite cu scopul protecției mediului, a unor specii de animale, sau a protestului împotriva testarilor nucleare. In acea veme s-au format intaiele partide ecologiste.

Chiar daca majoritatea acestor idei sunt mai vechi, aceasta ideologie este relativ nouă si nici macar nu are un nume general. Mulți din sustinatorii miscarii denumesc problemele lor ca si „politica verde” iar pe ei „membrii verzi”.

O ideologie de mediu îndeplineste urmatoarele funcții:

O functie explicativă care cauta sa explice producerea crizei de mediu.

Functia evaluativă e noua ideologie a militantilor si genereaza o scala pentru aprecierea si notarea acțiunilor, a practicilor si a politicilor. Aceasta ia in considerare acțiunile care tind sa protejeze natura si mediul inconjurator.

Functia orientativa este o ideologie care isi orientează sustinatorii oferindu-le un simt al identității. Acestia consideră ca sunt membrii unei culturi a cărei sănatate și existență sunt profund dependente de restul speciilor si de conditiile care le mențin pe acestea în viață.

In cele din urma, functia programativă reprezinta o ideologie care dă sustinatorilor un program de acțiune politică și socială. Acestia educa oamenii care sunt nepăsători față de sănătatea altor specii și sănătatea mediului natural în ansamblu (sau cel putin incearca).

Criza care a provocat mișcarea verde este ceea a mediului înconjurător. De fapt sunt o serie de crize care rezultă din distrugerile de mediu, produsă de către suprapopularea planetei ,si anume: poluarea aerului și a apei, defrișarea pădurilor, dispariția rapidă a unor specii de animale și plante, distrugerea pădurilor și a lacurilor de catre ploaia acidă și alte situatii asemanatoare.

Totalul acestor crize sunt un rezultat al acțiunilor speciei umane din ultimele două secole. O mare parte sunt produsul noilor tehnologii implementate. Majoritatea ecologiștilor considera ca acestor crize au fost declansate mai degrabă de probleme ideologice si nu tehnologice. Acestea iau nastere din idei și aseaza oamenii in afara naturii.

Critica verde propune două aspecte: critica unor concepte cheie care au dominat politică modernă, încearcă să ofere o viziune pozitivă, mai plină de speranță a relației dintre ființa umană și mediul natural.

Liberalii, socialiștii și conservatorii au o atitudine similară față de natură, una care celebrează cuceririle umane, stăpânirea naturii. Ei vad natura ca pe o forță ce trebuie cucerită, ca o multime de resurse care ar trebui folosită pentru scopuri ca si creșterea economică, dezvoltare. Toți aceștia au preferat, spun verzii, creșterea economică în locul protecției mediului natural; trebuie să creăm o ideologie care recunoaște și respectă sistemul de echilibru și control al naturii.

Ideologia ecologică este o etica a pământului conform ganditorului ecologist [NUME_REDACTAT]. De acceea, ea trebuie să cuprindă următoarele caracteristici:

Recunoașterea interdependenței dintre specii, fara de care nu ar exista viata. Toți suntem participanți conectati impreuna la procesul nașterii, a vieții, a morții, a descompunerii și a renașterii. Daca nu stăm să reflectăm la aceste lucruri, verzii spun ca această stare de indiferența va condamna specia noastră, si nu doar, la dispariție.

Respectul pentru toate formele de viața, asemeni Karmei, dupa credinta Budhista, a face rau unei forme de viață inseamna a face rau si celorlalte.

Lupta pentru pace poate ca orice conflict local, oricât de mic la început, să se transforme într-o confruntare grave consecinte.

Se acorda o importanță mare acțiuniilor in grup si impartirea responsabilitătilor avand in vedere protejarea mediului care ne protejează si el la randul lui .

Divergente între membrii gruparilor ecologiste.

Membrii gruparilor ecologiste s-au grupat in doua „partide”: „verzii deschisi” si „verzii inchisi”.

Primii privilegiază legile și politicile publice care servesc nevoilor și dorințelor umane, în timp ce minimalizează dauna produsă mediului ambiant.

Cei din urma, verzii inchisi, sunt mai radicali, favorizează măsuri mai drastice pentru a proteja și chiar pentru a extinde zonele de sălbăticie.

Ecologistul filosof [NUME_REDACTAT] distinge în acest sens ecologia profundă de cea superficială. Ecologia superficială plasează specia umană în mijlocul preocupărilor și problemelor de mediu, favorizând salvarea unor specii numai pentru a oferi satisfacție privitorilor. Ecologistul profund este de părere că toate vietuitoarele nu au valoare ca instrumente, ci au valoare prin simpla lor existenta, nefiind date o valoare de catre specia umana..

De asemenea, unii ecologiști subscriu la viziunea de « gradină », iar ceilalți la cea de « sălbaticie ». Apărătorii grădinii ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) consideră că oamenii sunt o parte a naturii și că o parte a naturii lor și a nevoilor lor este să cultive pământul. Oamenii trebuie să facă acest lucru dacă doresc să se hrănească, să se îmbrace și să se adapostească, iar acest lucru trebuie să se facă cu grijă și respect dacă dorim să păstrăm acest lucru. Apărătorii sălbaticiei ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) văd lucrurile diferit. Ei pun interesele animalelor și ale habitatelor lor înaintea intereselor umane. Oamenii au adus prea multe daune pământului, au distrus ecosistemul care susține diferite specii de animale. Animalele au același drept la viață ca și oamenii.

Ecologiștii profunzi, afiliați la mișcarea « [NUME_REDACTAT] ! » vorbesc în termeni malthusieni ([NUME_REDACTAT] economist englez, secolul al XIX-lea, populația umană crește geometric, continuu, iar resursele disponibile pentru a susține creșterea populației cresc într-o rată aritmetică, constant) = mereu crescânda populație depășește resursele disponibile, cu rezultatul inevitabil al inaniției și foametei. Inaniția duce la un nou rezultat: un echilibru între populație și resurse; acest echilibru se sfârșește o dată ce populația crește și ciclul începe din nou. Natura nu este lipsită de propriile resurse în fața dezastrelor provocate de om; prin inaniție, SIDA, inundații, oamenii sunt pedepsiți din cauza neglijenței lor (viziune religioasă).

Ecologiștii laici, sociali recunosc importanța deosebită a responsabilității față de mediul ambiant, însă consideră că viața umană are prioritate.

Ecologiștii care susțin o implicare activă la politicile electorale (Verzii din Germania care au organizat partide verzi).

Ecologiștii sociali susțin alte forme de implicare (campanii locale de protecție a mediului).

Greenpeace – aleg varianta mai comercială, susțin actiuni directe prin care să apară în atenția publicului larg (exemplu: în anii `80 și-au interpus trupurile între harpoanele pentru vânat balene și pradă).

[NUME_REDACTAT] Society, [NUME_REDACTAT]! Au susținut ecotajul (sabotajul ecologic), au așezat țăruși metalici lungi în rezervații de copaci bătrâni de sute de mii de ani, acesta nu afectează copacul, însă îl amenință pe tăietor.

3. Mișcarea pentru eliberarea animalelor.

Oamenii au folosit animalele în diverse scopuri (povară, sursă de mâncare, îmbrăcăminte, de companie, placerii – de exemplu: luptele de cocoși, taurii în toride, câinii pentru lupte).

Constientizarea suferințelor animalelor a dus la crearea “Societății pentru preveirea cruzimii față de animale”, „Oameni pentru tratamentul etic al animalelor” , „Frontul eliberării animalelor” în Anglia și SUA, au pichetat magazinele cu blănuri, laboratoarele de cercetare, au eliberat animale închise, în Sudia au fost scoase în afara legii anumite soiuri de carne de vită.

Ideologia eliberării animalelor își direcționează apelul către:

a. cei care opresează sau abuzează de animale (vânătorul care ucide puii de focă).

b. are orice fel de beneficiu de pe urma acestei opresiuni (o femeie care poartă o haină din piele de focă).

c. nu beneficiază cu nimic, nu întreprinde nimic pentru a preveni pe viitor abuzul sau opresiunea.

Mulți dintre noi sunt de părere că animalele există pentru a servi scopurilor și placerilor noastre, suntem superiori acestora (speciism).

[NUME_REDACTAT]-Eliberarea animalelor.

Singer constată că există un paralelism între diversele tipuri de discriminări din istorie.

Singer crede că există diferențe atît între bărbați și femei, ca și între oameni și animale, ceea ce se traduce prin existența unor drepturi diferite în privința fiecărei categorii; dar că acest lucru nu trebuie să ducă la desconsiderarea drepturilor comune. Faptul că femeile pretind dreptul la avort nu înseamnă că bărbații ar trebui să solicite la rîndul lor unul, deoarece le-ar fi imposibil să-l exercite; dar asta nu înseamnă că dreptul la vot nu ar trebui să fie unul comun. La fel, e implauzibil să susții dreptul la vot al animalelor, deoarece nu l-ar putea niciodată exercita; însă, în același timp, se poate susține că animalele au anumite drepturi comune cu ale oamenilor.

Dacă încercăm să căutăm fundamentul egalității dintre oameni, spune Singer, vom vedea că acesta nu este o descriere a unei egalități presupuse dintre ei; dimpotrivă, oamenii sînt diferiți între ei. Atunci, principiul egalității dintre oameni este un principiu al egalității intereselor lor: în termenii lui Bentham, fiecare trebuie să conteze pentru sine, interesele nimănui nu pot prevala în fața intereselor altcuiva. Însă această egalitate pe temeiul intereselor/ al nevoilor poate fi extinsă și în cazul animalelor.

Unul din filosofii care a acceptat această lărgire a sferei egalității intereselor pentru a include și animalele a fost [NUME_REDACTAT]: “Va veni o zi în care restul animalelor create își vor putea dobîndi acele drepturi care n-ar fi putut să le fi fost retrase decît de mîna tiraniei. Francezii au descoperit deja că culoarea neagră a pielii nu constituie un motiv pentru care o ființă umană ar trebui să fie abandonată capriciilor cuiva. Ar putea veni o zi în care numărul picioarelor, pilozitatea pielii sau terminația lui os sacrum să conteze la fel de puțin pentru abandonarea unei ființe senzitive… Ce anume este ceea ce trasează acea linie de netrecut? Este cumva facultatea rațiunii, sau poate facultatea discursului? Însă un cal sau un cîine adult este fără discuție cu mult mai rațional și mai comunicativ decît un copil în vîrstă de o zi, o săptămînă sau chiar o lună… Întrebarea nu este: pot să raționeze? Nici: pot să vorbească? Ci: pot să sufere?”

În viziunea lui Bentham – și pe urmele lui, și a lui Singer – capacitatea de a suferi/ de a simți plăcere reprezintă capacitatea vitală, diferită de celelalte capacități, care conferă unei ființe dreptul la egală considerare. Totuși, el nu extinde această capacitate la lumea non-vie: “o piatră nu are interese pentru că nu suferă”.

Pornind de la acest principiu, Singer definește speciismul (construct analog rasismului) ca fiind acea tendință de a favoriza interesele propriei specii față de interesele membrilor celorlalte specii. Singer susține că cei mai mulți oameni sînt speciiști (nerespectînd drepturile animalelor) și aduce următoarele argumente:

1. Uciderea animalelor pentru mîncare: “Pentru marea majoritate a ființelor umane, în special în societățile urbane, industrializate, cea mai directă formă de contact cu membri celorlalte specii este în momentul mesei: noi le mîncăm pe ele.”

Singer susține că în felul acesta celelalte specii sînt tratate doar ca mijloace, nu ca scopuri. El aduce următoarele argumente: nu există temeiuri nutriționale pentru a justifica consumul de carne animală; suferința provocată animalelor cît sînt vii este un indiciu clar. Filosofia lui Singer aduce de altfel argumente în favoarea vegetarianismului.

2. Experimentele pe animale sînt un alt indiciu al speciismului. Exemplu: nimeni nu ar accepta ca experimentele care se fac în prezent pe animale să fie făcute pe copii.

3. Filosofia practicată în universități nu contrazice prejudecățile nimănui referitoare la speciism. Exemplu: scrierile despre drepturile omului, care extind aceste drepturi la copii și retardați mental dar nu asupra animalelor.

Apărător consecvent al drepturilor animalelor, [NUME_REDACTAT] propune limitarea experimentelor folosind animalele la cele strict necesare pe baza a două principii morale: nu putem aplica unui animal un tratament pe care nu l-am aplica unui om, respectiv, animalele au tot atâtea drepturi ca și oamenii să nu fie supuse suferinței. În categoria experimentelor strict necesare, filosoful australian le include pe cele care produc rezultate menite să îmbunătățească viața omului și, chiar, a animalelor.

Pe de altă parte, a pune problema salvării vieții fiecărui animal sălbatic, este nu numai irealist ci ar constitui și o formă gravă de imixtiune, generatoare de dezechilibre imprevizibile. În natură, fiecare specie animală are o capacitate reproductivă corespunzătoare poziției pe scara evolutivă, fiind influențată de tipul de fecundație (externă sau internă) și de locația unde se desfășoară dezvoltarea embrionară (mediul extern sau corpul parental, de regulă, matern); speciile la care fecundația este externă, iar dezvoltarea embrionară are loc în afara corpului parental, produc un număr foarte mare de ouă și descendenți, șansele de supraviețuire ale acestora fiind limitate de presiunea a numeroși prădători și pericole naturale. Speciile aflate pe treptele superioare ale procesului evolutiv, produc un număr redus de urmași. Lupta pentru existență este reală și reprezintă un element cheie în bunul mers al ecosistemelor.

Milioane de animale pier anual, de regulă, prin moarte violentă căzând victimă prădătorilor (pentru care constituie hrană necesară supraviețuirii), bolilor (inclusiv, epuizării de pe urma unor parazitoze), foametei, setei, înghețului, etc. A interveni pentru eliminarea tuturor acestor factori de risc, în măsura în care acest lucru ar deveni posibil (din punct de vedere tehnic și financiar), ar însemna să transformăm întreaga planetă într-o imensă grădină zoologică sau fermă zootehnică. Dincolo de absurdul situației (vom împiedica un grup de lei să vâneze o antilopă, dar cumva, trebuie să oferim carne leilor pentru a le asigura supraviețuirea), chiar obiectivul fundamental al conservării biodiversității prin menținerea integrității, complexității și autenticității ecosistemelor ar fi compromis.

Putem să ne imaginăm diverse scenarii (fanteziste și complet irealiste) – împiedicăm ciocănitorile dintr-o pădure să consume ouăle și larvele insectelor defoliatoare sau sfredelitoare depuse în scoarța arborilor, oferind păsării un tip de hrană artificială; în câțiva ani, insectele se vor înmulți peste măsură și vor determina moartea arborilor și dispariția pădurii, antrenând dispariția a numeroase specii de plante și animale legate de ecosistemul forestier.

Bibliografie

1. John S. Dryzek (s.a), "Green states and social movements", [NUME_REDACTAT], Londra, 2002

2. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Ideologii politice și idealul democratic, Iași, [NUME_REDACTAT],2000

2. [NUME_REDACTAT], “Ecologia politică – doctrina secolului XXI”, în [NUME_REDACTAT]-Pippidi (coord.), Doctrine politice, Iași, [NUME_REDACTAT], 1998

3. Allan M. Winkler, Trecutul apropiat: Eseuri și documente despre America de după cel de al doilea război mondial, Cluj-Napoca, [NUME_REDACTAT], 1996.

4. [NUME_REDACTAT], “Etica aplicată”, [NUME_REDACTAT], 1995

5. [NUME_REDACTAT], „Ideologii si partide politice”, [NUME_REDACTAT], Sibiu, 2007