Uniunea Europeana Repere Economice Integrarea Treptata a Romaniei In U.e

Argument

Lucrarea de față își propune să prezinte câteva din cele mai importante aspecte legate de aderarea României la Uniunea Europeană, urmărind, în principal, evoluția relațiilor dintre România și Uniunea Europeană, schimbările pe care aderarea la Uniune le-a produs în viața economică, politică și socială, costurile și beneficiile pe care aceasta le presupune.

Termenul de integrare provine în limba română, ca și în engleză, franceză, spaniolă, germană, din limba latină, din integro ,integrare, integratio, cu semnificația de reuniune a unor părți într-un întreg. „Prin integrare se înțelege un proces economic care constă în aplicarea unor măsuri care să conducă la eliminarea discriminărilor între entități economice aparținând unor state naționale diferite.”

Integrarea nu trebuie privită ca un scop în sine, ci ca un mijloc de atingere a unor obiective, în primul rând economice, dar și sociale sau politice. Ea se realizează având la bază o serie de principii, cum ar fi: crearea unui spațiu economic comun, circulația liberă a factorilor de producție, consumarea resurselor în comun, realizarea unei uniuni vamale, realizarea unor politici comune în domeniile economic, financiar, monetar și social.

Colapsul regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est și opțiunea fermă a acestor state de a adopta modelul economiei libere a reprezentat un eveniment fără precedent în istoria mondială. Începând cu 1990, majoritatea țărilor din centrul și estul Europei, inclusiv România, au văzut în Uniunea Europeană un punct de sprijin, iar în procesul de integrare europeană, o șansă pentru relansarea lor în plan economic.

Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat pentru întreaga societate românească un obiectiv strategic de maximă importanță, fiind susținut, în mod constant, de toate instituțiile statului, precum și de forțele politice parlamentare, de societatea civilă în general.

Aspirația României de a se integra în Uniunea Europeană a fost expresia firească a identității de idealuri, valori și principii, a vocației sale de țară democrată, profund ancorată prin tradiții, cultură și civilizație în spațiul unic european.

O serie de factori obiectivi fac din Uniunea Europeană principalul partener comercial al b#%l!^+a?României, respectiv: apropierea geografică, complementaritatea și potențialul economic, precum și evoluția în timp a cadrului juridic.

Obiectivele majore ale României în perspectiva integrării în structurile comunitare au vizat: consolidarea sistemului politic și a instituțiilor democratice, crearea unui climat economic și social care să ofere maximum de satisfacție și beneficii cetățenilor ei, eficientizarea structurilor și mecanismelor economiei de piață, întărirea cooperării politice, economice și culturale cu statele membre ale Uniunii Europene și cu țările candidate, consolidarea statutului României pe scena europeană și internațională.

Subiectul abordat în lucrare, respectiv integrarea treptată a României în Uniunea Eoropeană a fost supus unor modificări permanente, fapt pentru care lucrarea se bazează, în principal, pe studii realizate și publicate de specialiștii Instituțiilor Europene din România. Principalele studii utilizate ca sursă de informare în redactarea lucrării sunt: Evaluarea costurilor și beneficiilor aderării României la Uniunea Europeană și Impactul Uniunii europene asupra României. Abordările teoretico-metodologice privind costurile și beneficiile integrării României în Uniunea Europeană, studii care analizează în detaliu impactul pe care integrarea în spațiul comunitar l-a produs asupra vieții economice, politice și sociale din România. Prezenta lucrare este structurată în 3 capitole, fiecare dintre ele abordând diferite aspecte legate de integrarea României la Uniunea Europeană.

Primul capitol prezintă în mod succint originea și etapele parcurse în formarea actualei Uniuni Europene, evoluția relațiilor României cu Uniunea Europeană de la stadiul de cooperare la cel de aderare, precum și cooperarea comercială și financiară dintre cele două părți.

Al doilea capitol tratează integrarea Romaniei și efectele prosuse de aderare și măsurile adoptate de autoritățile naționale, pe parcursul anilor, pentru îndeplinirea cerințelor Uniunii Europene și implementarea acquis-ului comunitar.

Ultimul capitol prezintă absorbția fondurilor europene de către România și strategiile de implementare a acestora.

Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii legate de avantajele și dezavantajele integrării, situația actuală a României și atitudinea societății românești referitoare la ideea de „a fi european”.

Capitolul 1

b#%l!^+a?

1.1. Scurt istoric al formării Uniunii Europene

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche și a fost exprimată prin diverse idei. În secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802 – 1885) vorbea de ziua în care toate națiunile continentului se vor uni într-o societate supremă și vor forma o frăție a Europei, fără a pierde caracteristicile remarcabile ale identității lor.

Europa a rămas însă profund divizată și afectată în mod deosebit de cele două războaie mondiale care au izbucnit pe acest continent. După primul război mondial, ideile și preocupările pentru o Europă unită au fost frecvent evocate. Adunarea Societății Națiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezoluție care hotăra crearea comisiei de studiu pentru Unirea Europeană. Inițiativa a aparținut ministrului de externe al Franței, Aristide Briant, care a fost și desemnat președinte al Comisiei. Obiectivul prevăzut era crearea unei organizații europene cu caracter politic și economic. Datorită crizei internaționale și evoluției evenimentelor pe continent, ideea creării Uniunii Europene a intrat în impas și apoi s-a renunțat la ea.

După cel de-al doilea război mondial o mare parte a economiei europene era distrusă. Chiar și în această situație ideile despre unitatea europeană au fost reluate. În 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit într-un discurs ținut la Zurich, în Elveția, despre necesitatea creării „statelor Unite ale Europei”.

În anul 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, în scopul reconstrucției europene. b#%l!

Primele demersuri în scopul realizării unei noi unități europene aparțin lui Jean Monnet, pe atunci șef al Organizației Naționale a Planificării din Franța. El a propus ca producția de cărbune și oțel a Franței și Germaniei să fie administrată de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a mers mai departe și a propus la 9 mai 1950 un plan, care i-a purtat ulterior și numele, pentru instituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. acesta a creat o piață comună a cărbunelui și a oțelului între cele șase state fondatoare (Belgia, Republica Federală Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos).

Scopul, în urma celui de-al doilea război mondial, era de a se asigura pacea între popoarele europene învingătoare și cele învinse și de ale apropia, facilitându-le colaborarea de b#%l!^+a?pe poziții egale în cadrul unor instituții comune.

La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei șase au hotărât să instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE), bazată pe o piață comună mai extinsă, incluzând o gamă largă de bunuri și servicii. Taxele vamale între cele șase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au fost create politici comune, în?special în domeniul comerțului și al agriculturii.

Acest proiect a avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda și Regatul Unit au decis să se alăture Comunității. Prima extindere, de la șase la nouă membrii, a avut loc în 1973. în același timp s-au aplicat noi politici sociale și de mediu, iar în 1975 s-a înființat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Trebuie spus însă că, ”alături de unificarea instituțională și de integrarea economică, ideea unei integrări politice a fost vehiculată încă de la începuturile comunității, dar de fiecare dată punerea ei în aplicare s-a lovit de lipsa de disponibilitate a guvernelor statelor membre de a renunța la unul din cele mai importante prerogative ale suveranității și anume independența în domeniul politicii interne”.

În iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea Europeană prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizează o dată la cinci ani.

În 1981, Grecia s-a alăturat Comunității, urmată de Spania și Portugalia în 1986. astfel a fost consolidată prezența Comunității în Europa de Sud, urgentând nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.

Recesiunea economică mondială de la începutul anilor 1980 a adus cu sine un val de „europesimism”. Cu toate acestea, speranța a renăscut în 1985 când Comisia Europeană, sub președinția lui Jacques Delors, a prezentat Cartea albă privind calendarul pentru realizarea pieței unice europene până la data de 1 ianuarie 1993. acest țel ambițios a fost inclus în Actul Unic European semnat în februarie 1986 și intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987.

Structura politică a Europei s-a schimbat categoric o dată cu căderea zidului b#%l!^+a?Berlinului în 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei în octombrie 1990 și democratizarea țărilor Europei Centrale și de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. b#%l!^+a?Uniunea Sovietică a încetat să existe în decembrie 1991.

În același timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeană care a fost adoptat în decembrie 1992, la Maastrich, de către Consiliul European format din șefi de stat și de guvern. Acesta a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. tratatul a creat Uniunea Europeană (UE), adăugând domenii de cooperare interguvernamentală structurilor comunitare integrate existente.

Acest nou dinamism european, precum și schimbarea situației geopolitice a continentului au determinat alte trei noi state – Austria, Finlanda și Suedia – să adere la UE la 1 ianuarie 1995.a?

În martie 2000, UE a adoptat „strategia de la Lisabona” în vederea modernizării economiei europene, astfel încât aceasta să devină competitivă pe piața mondială alături de alți mari actori, precum Statele Unite și statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona include încurajarea inovației și a investițiilor în afaceri, precum și adaptarea sistemelor educaționale europene, astfel încât acestea să corespundă cerințelor societății informaționale.

În același timp, șomajul și creșterea costurilor privind pensiile exercită presiune asupra economiile naționale, făcând reforma cu atât mai mult necesară. Alegătorii cer tot mai mult guvernelor lor să găsească soluții practice la aceste probleme.

Abia ajunsă la 15 membri, Uniunea Europeană a și început pregătirile pentru o nouă extindere la un nivel fără precedent. La mijlocul anilor 1990, fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din Uniunea Sovietică (Estonia, Letonia și Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii (Slovenia), precum și două state mediteraneene (Cipru și Malta) au început să bată la ușa UE.

UE a salutat șansa de a contribui la stabilizarea continentului european și de a extinde beneficiile integrării europene asupra acestor democrații tinere. Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise în decembrie 1997. extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 când 10 dintre cele 12 țări candidate au aderat la Uniune, Bulgaria și România au urmat la 1 ianuarie 2007.

b#%l!^+a?

1.2 Integrare economică – repere teoretice

Expresia „integrare economică” poate acoperi o multitudine de aspecte, de la poziția unei filiale în cadrul unei companii, la cea a unei economii naționale în cadrul unui b#%l!^+a?spațiu regional. Dintre multiplele definiții existente1 , ne vom opri asupra celei care consideră integrarea drept „un proces de eliminare graduală a frontierelor de orice natură între două sau mai multe state independente, menit să permită respectivelor state să funcționeze ca o unică entitate , definiție care se apropie destul de mult de cea oferită de W. Wallace, conform căruia integrarea presupune „crearea și menținerea unor modele intense și diversificate de interacțiune între unități anterior autonome” .

1 Larousse Dictionnaire (2003) definește integrarea ca fiind acea proprietate a unui element inclus de la stadiul de construcție într-o structură sau într-un ansamblu din care face parte, iar integrarea economică: un ansamblu de proceduri prin care două sau mai multe state creează un spațiu economic comun (ea poate îmbrăca forme diferite, de la zone de liber schimb, la uniuni vamale, piață comună, uniune economică sau integrare economică totală). La rândul sau, Marele dicționar de neologisme (2004) definește integrarea ca acțiunea de reunire a mai multor părți într-un întreg iar integrarea economică ca reprezentând un proces de intensificare a b#%l!^+a?interdependențelor economice dintre diferitele state ale lumii. Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism.

1.3 Politici comune ale UE

ƒ Procesul prin care națiuni, până atunci doritoare și capabile să-și conducă independent politica internă și externă, încearcă să ia împreună anumite decizii sau să delege procesul luării deciziilor unor organe centrale, respectiv procesul prin care actorii politici din mai multe state diferite sunt convinși să-și modifice speranțele și activitățile politice către un nou centru .

J. Nye (1968, p. 855) consideră că există trei tipuri de integrare: economică, politică și socială.

Integrarea economică este definită ca reprezentând un înalt nivel al schimburilor economice între entitățile componente, integrarea socială drept proces de unificare la nivelul maselor, grupurilor specifice și elitelor, iar integrarea politică ca incluzând o multitudine de fenomene, inclusiv decizii la nivel internațional, precum și atitudini similare la nivelul statelor membre. Majoritatea analiștilor percep însă integrarea drept un fenomen în primul rând b#%l!^+a?economic, încercând astfel să răspundă la întrebări privind nivelurile de interdependență, condițiile ce trebuie întrunite, efectele generate etc. Deoarece termenul de „integrare economică” poate fi interpretat atât în sens dinamic, cât și static, în continuare vom prezenta cele două abordări:

a) Dinamică – integrarea este privită ca un proces prin care frontierele economice dintre statele membre sunt treptat desființate (echivalent cu a afirma că discriminările naționale sunt astfel eliminate), ducând la apariția unui spațiu economic nou;

b) Statică – integrarea este definită ca reflectând o situație în care componentele naționale ale unei noi economii nu mai sunt separate prin frontiere economice dar funcționează în continuare ca entități distincte. Trebuie făcută observația că interpretarea dinamică este cea care revine în majoritatea lucrărilor de gen, fiind și cea pe care o vom adopta în continuare și în cadrul acestui curs. Integrarea economică presupune deci eliminarea barierelor economice dintre două sau mai multe state, bariere care, la rândul lor, pot fi definite ca reprezentând orice tip de obstacole care împiedică sau distorsionează mobilitatea factorilor de producție.

Într-o lume ideală, în care nu există state-națiune și nici guverne, integrarea economică ar putea rămâne o simplă integrare a piețelor, fără să sufere nici o influență politică. Într-o lume reală însă, integrarea economică este influențată de factorii politici, în cazul procesului de integrare economică europeană, acest lucru fiind chiar extrem de evident. Mai mult, relația stabilită între procesul de integrare economică și cel de integrare politică a fost evidentă încă de la început. Apelul făcut de Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, în mai 1950, de a pune două din cele mai importante sectoare ale industriei de război, respectiv cărbunele și oțelul, sub coordonarea unei singure autorități naționale, era menit în primul rând să ducă la evitarea unii nou conflict franco-german.

Ulterior, Tratatul de la Roma, din 1957, face trimiteri explicite la o posibilă integrare politică, menționând dorința de a crea „an ever closer Union among the people of Europe”.

În acest mod, integrarea economică a fost privită și ca un mijloc de instaurare a păcii, conflictele politice fiind tot mai golite de conținut pe măsură ce barierele în calea schimburilor comerciale sunt eliminate iar măsurile de liberalizare a schimburilor de persoane, capital și servicii, precum și de realizare a unei uniuni economice și monetare devin tot mai evidente. Integrarea economică nu a fost privită niciodată ca un scop în sine, și pe măsură ce relațiile economice devin tot mai strânse, ideea integrării politice revine tot mai frecvent, cele b#%l!^+a?două forme de integrare potențându-se reciproc.

Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE Stadiile integrării economice Cel mai cunoscut model este cel propus de Balassa (1961), model în care se regăsesc cinci stadii ale integrării economice, respectiv:

zona de liber schimb:

• taxele vamale și cotele sunt eliminate în cazul importurilor între statele membre ale zonei;

• statele membre își păstrează propriul tarif vamal (și sistemul de cote) față de statele terțe. Caracteristici: nu presupune integrare pozitivă, caracteristicile esențiale se regăsesc în definiția GATT/OMC.

uniunea vamală:

• eliminarea discriminărilor existente între statele membre pe piața bunurilor;

• existența unui tarif vamal comun cu terții. Caracteristici: nu presupune integrare pozitivă, caracteristicile esențiale se regăsesc în definiția GATT/OMC. b#%l!^+a?

piața comună:

• o uniune vamală care elimină toate restricțiile privind libera circulație a factorilor de producție. Caracteristici: nu presupune integrare pozitivă.

uniunea economică:

• o piață unică cu un oarecare grad de armonizare a politicilor economice naționale, menită să reducă discriminarea pe piața comună. Caracteristici: presupune integrare pozitivă, dar la un nivel destul de vag.

integrare economică totală:

• unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale și ciclice;

• crearea unei autorități supranaționale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre. Caracteristici: viziune specifică unui stat unitar, centralistă; abia acum se introduce conceptul de supranaționalitate.

Procesul de integrare economică include deci două procese care se susțin reciproc: procesul de integrare a piețelor și cel de integrare a politicilor economice. Esența integrării economice o reprezintă însă integrarea piețelor (vezi definiția integrării economice), care se materializează într-o circulație transfrontalieră semnificativă a bunurilor, serviciilor, capitalului b#%l!^+a?și forței de muncă.

În cazul „integrării la nivelul politicilor” delimitarea conceptuală este mult mai dificil de realizat. „Integrarea politicilor” poate acoperi diferite categorii de politici, cu trimitere la diferite categorii de instrumente, al căror grad de „obligativitate” și „caracter comun” variază foarte mult (de la consultare și cooperare, prin coordonare sau armonizare, la politici comune sau centralizare deplină). În plus, în timp ce unele elemente de politici pot fi exprimate prin reglementări specifice, altele pot lăsa o importantă marjă de manevră, mijloacele nonreglementare, precum și cheltuielile bugetare, variind și ele în mod diferit.

De observat că, pe măsură ce etapele integrării economice se apropie de ultimele niveluri, cu atât caracteristicile federalismului economic sunt mai evidente.

Deoarece federațiile din OCDE (respectiv, Canada, SUA, Australia, Germania, Elveția, Austria, Belgia și, într-o oarecare măsură și Spania și Italia) nu au numai trăsăturile unei uniuni vamale (în sensul definiției GATT/OMC) , ci pe cele ale unor piețe comune sau chiar ale unei uniuni economice și monetare, considerăm util ca în capitolul următor să facem o trecere în revistă a principalelor concepte privind integrarea europeană, din perspectiva științelor politice. 3

Conform articolului XXIV GATT, „prin uniune vamală se înțelege înlocuirea a două sau mai multe teritorii vamale cu un singur teritoriu vamal astfel încât (i) taxele vamale și alte reglementări restrictive ale comerțului … sunt eliminate pentru esența comerțului dintre teritoriile componente și (ii) în esență sunt aplicate aceleași taxe vamale și alte reglementări ale comerțului de către fiecare dintre membrii uniunii pentru comerțul cu teritorii neincluse în uniune”.

1.4 De la cooperare la aderare-o perspectivă istorică asupra relațiilor dintre România și Uniunea Europeană

România a fost prima țară din Europa Centrală și de Est care a stabilit relații contractuale cu Uniunea Europeană. Principalele acorduri încheiate în perioada 1967-1990 au fost: Acordul cu privire la Sistemul Generalizat de Preferințe încheiat în anul 1974 și Acordul privind produsele industriale încheiat în anul 1980, acord care facilita accesul unui număr mare de produse românești pe piața comunitară. Aceste Acorduri au permis dezvoltarea relațiilor b#%l!^+a?comerciale între România și statele membre ale Comunității Economice Europene. În perioada 1970-1989, comerțul României cu țările din Vestul Europei a crescut de 7,5 ori, în timp ce, pentru aceeași perioadă, comerțul României cu țările sovietice a crescut de 4,9 ori. În anul 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România-CEE.

Contextul istoric în care se încadrează actualele demersuri ale României vizând integrarea în structurile comunitare se plasează atât sub semnul schimbărilor profunde care au avut loc în societatea românească după 1989, cât și „al sfidării și provocării” la nivelul Uniunii Europene, legate de necesitatea unor reforme interne structurale și inevitabila sa extindere către alte țări europene, ce subscriu acelorași valori democratice.

Acordul European de Asociere a asigurat creșterea schimburilor comerciale între România și Uniunea Europeană și a contribuit la înregistrarea unor importante progrese în următoarele domenii: libera mișcare a clasei muncitoare, practicarea profesiilor libere, dreptul de a înființa companii financiare, libera circulație a capitalului.

In anul 1993, la Copenhaga au fost stabilite criteriile de aderare pentru țările candidate la Uniunea Europeană:

țara candidată să dețină instituții stabile, care să asigure democrația, statul de drept, drepturile omului și protecția minorităților;

existența unei economii de piață funcțională, capabilă să facă față concurenței și presiunii din Piața Internă a Uniunii Europene;

capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, adică de a adopta cadrul legislativ și instituțional al comunității, numit și acquis comunitar și de a subscrie obiectivelor uniunii politice, economice și monetare.

In decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid a adăugat următorul criteriu:

existența unei administrații naționale capabilă să gestioneze calitatea de membru al Uniunii Europene.

„Miza declarată a acestui vast exercițiu de reformare a Uniunii este de a transforma instituția europeană într-una mai democratică, mai aproape de interesele și necesitățile cetățenilor europeni, într-una a oportunităților egale pentru toți indivizii și, nu în ultimul rând, b#%l!^+a?într-o structură mai activă și mai eficientă în plan extern.”

Pașii oscilanți făcuți de România, schimbările frecvente de guvern, întârzierile în procesul de democratizare instituțională, absența unei strategii de dezvoltare pe termen lung, au dus România spre al doilea eșalon de aderare. România și-a depus cererea de aderare în iunie 1995, dar, în urma evaluării făcute de Comisia Europeană (iulie 1997), România nu a intrat în grupul țărilor propuse pentru începerea negocierilor de aderare.

În decembrie 1999, la Helsinki, Consiliul European a decis începerea negocierilor cu toate țările candidate. Procesul de negociere între România și Uniunea Europeană a fost oficial lansat la Bruxelles la data de 15 februarie 2000.

În primul semestru a anului 2000 au fost deschise spre negociere cinci capitole. În cadrul Consiliului de Asociere România-Uniunea Europeană a fost prezentată Strategia Economică pe Termen Mediu adoptată în țara noastră în martie 2000. În luna mai, guvernul României a adoptat Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană, precum și Planul de Acțiune și Cadrul Macroeconomic. În același an au mai fost deschise patru capitole de negociere, iar până la sfârșitul anului s-a închis numai unul.

În anul 2001 au fost deschise alte opt capitole de negociere, iar la sfârșitul anului au fost închise nouă. In noiembrie 2001, Consiliul European de la Laeken a nominalizat țările candidate succesibile să încheie negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2002. România nu a fost nominalizată.

In anul 2002 au fost deschise ultimele treisprezece capitole de negociere, iar Parlamentul European a stabilit data de 1 ianuarie 2007 ca dată țintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

La data de 17 septembrie 2004, la Consiliul European de la Bruxelles, România a primit confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Consiliul European a recomandat semnarea Tratatului de aderare comun pentru România și Bulgaria în aprilie 2005, după primirea avizului Parlamentului Europei, și aderarea efectivă la 1 ianuarie 2007.

La data de 25 aprilie 2005, România și Uniunea Europeană au semnat, la Luxemburg, Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, după ce, la 13 aprilie 2005, la b#%l!^+a?Strasbourg, Parlamentul European a votat în favoarea aderării României. „Votul Parlamentului European acordat în favoarea României a fost unul politic, foarte important, dar nu reprezintă punctul final”. Semnarea Tratatului de Aderare reprezintă, pentru România, cel mai important pas făcut pe linia integrării, la 10 ani după depunerea oficială a cererii de aderare și la 5 ani după începerea negocierilor de aderare. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a ținut să facă diferența într-o conferință de presă, de după semnare, între două nuanțe de exprimare, corecția lui fiind foarte sugestivă pentru drumul fară întoarcere pe care România a intrat pe 25 aprilie 2005: „Please don't say 'would be members'; 'will be members'!” („Va rog să nu mai spuneți 'ar fi membri', ci 'vor fi membri'!”).

Negociatorul-șef al României cu Uniunea Europeana, dl. Leonard Orban, consideră că semnarea Tratatului de Aderare a României „marchează începutul unei noi faze calitative în care România trebuie să se concentreze și mai mult asupra pregătirii interne. În continuare știm exact ceea ce avem de făcut: în plan intern avem multă muncă, iar în plan extern trebuie să acționăm pentru ca pregătirea internă să fie un argument puternic în procesul de ratificare a Tratatului de către statele membre”. Dl. Orban a mai subliniat că, în perioada următoare, prioritare sunt implementarea acquis-ului comunitar și respectarea integrală a angajamentelor, asigurarea unei prezențe active și competente a României în calitate de observator în cadrul instituțiilor comunitare, precum și elaborarea pozițiilor naționale față de evoluțiile politicilor și legislației comunitare.  

Condițiile impuse României în urma finalizării negocierilor sunt cele mai grele condiții impuse vreodată de Uniunea Europeană unei țări candidate. România trebuie să facă eforturi considerabile (în special în cele trei domenii mai sensibile, respectiv corupție, mediu și justiție) pentru a continua fără întreruperi drumul spre aderarea efectivă. În luna noiembrie 2005, Comisia Europeană va da primul Raport de monitorizare, care poate activa clauza de salvgardare-amânarea cu 1 an a integrării-dacă România nu își respectă toate angajamentele asumate în cadrul negocierilor, în special în domeniul corupției, justiției și mediului.

b#%l!^+a?

Capitolul 2 . Integrarea României în Uniunea Europeană

2.1 Strategii ale României de aderare la Uniunea Europeană

a) Strategia de la Snagov

Aderarea României la Uniunea Europeană constituie pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamental. Această opțiune are la bază consensul forțelor sociale și politice care vizează ancorarea solidă a țării în sistemul de valori european, promovarea interesului național, dezvoltarea societății românești pe principiile democrației și economiei de piață, în măsură să asigure stabilitatea și prosperitatea națiunii.

Opțiunea pentru integrare se află într-o corelație directă cu procesele de reformă care au loc în România, cu obiectivele unei societăți democratice – statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților naționale, crearea unui mediu economic viabil, bazat pe principiile și b#%l!^+a?mecanismele sistemului concurențial, caracterizat prin stabilitate macroeconomică și compatibil cu structurile, legislația și mecanismele instituționale ale Uniunii Europene.

Consecventă acestei opțiuni, România a încheiat Acordul European de Asociere la Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Cu ocazia intrării în vigoare a acestui acord, Parlamentul României a adoptat, la 8 februarie 1995, o declarație în care se afirmă voința națională de a pune în practică, integral, dispozițiile Acordului de asociere, în scopul instituirii unui dialog politic intens cu

Uniunea Europeană, de a realiza libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și forței de muncă, precum și pentru armonizarea legislației române cu cea vest-europeană.

Parlamentul României și-a propus, de asemenea, ca, recurgând la mijloacele sale specifice, să orienteze evoluția social-politică și economică a țării, astfel încât să se ajungă la o cât mai mare apropiere de standardele integrării europene.

Având în vedere toate acestea, Președintele României împreună cu liderii partidelor parlamentare, de guvernământ și de opoziție, au hotărât înființarea unei comisii formate din experți ai întregului spectru societal în vederea elaborării unei

Strategii naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, care a devenit cunoscută sub numele de "Strategia de la Snagov 1995".

Obiectivele principale ale strategiei au fost:

Folosirea cadrului oferit de Acordul European de Asociere și sistemul de relații structurate. România este decisă să aibă un rol pozitiv în dialogul sistematic dintre instituțiile Uniunii Europene și țările asociate, în domeniul politic și sectorial cu o dimensiune transeuropeană, prin asociere la acțiunile de politică externă și de securitate comună, prin cooperarea în materie de politici generale și punctuale, ca și prin informarea reciprocă cu privire la scopurile și instrumentele politicilor aplicate, consultări asupra politicilor preconizate în vederea asigurării coerenței obiectivelor și, în perspectivă, prin coordonarea acțiunilor pentru realizarea convergenței politicilor;

Promovarea de către România a unei politici industriale axate pe dezvoltarea și valorificarea avantajelor competitive în condițiile asocierii la Uniunea Europeană, pe dezvoltări sectoriale care să ia în considerare realizarea unei convergențe cu politicile comunitare în materie;

Integrarea în piața energetică europeană și interconectarea sistemului energetic b#%l!^+a?românesc la rețelele transeuropene de energie;

Integrarea rețelei românești de transporturi în rețelele transeuropene, acordându-se atenție prioritară coridoarelor din rețelele transeuropene care ar urma să traverseze România;

Crearea condițiilor pentru ca agricultura României, valorificând eficient resursele pe care le are la dispoziție, să devină un sector competitiv, capabil să se integreze în piața comunitară, pentru asigurarea convergenței cu reglementările specifice politicii agricole comune în dinamica lor;

Stimularea investițiilor comunitare în România, inclusiv prin îmbunătățirea cadrului legislativ, care reglementează investițiile străine și prin preluarea reglementărilor comunitare în materie;

Formularea unei politici naționale de dezvoltare care să se înscrie în politica europeană de protecție și ameliorare a mediului înconjurător și a calității vieții și participarea României la cooperarea vizând soluționarea problemelor ecologice de dimensiune regională sau transeuropeană;

Sprijinirea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii care reprezintă un sector dinamic, în măsură să absoarbă o parte a forței de muncă și să genereze noi surse pentru dezvoltare.

"Programul" de măsuri anexat Strategiei este structurat pe 23 de domenii, prevăzute în Cartea Albă și, sintetic, abordează:

Pentru garantarea liberei circulații a mărfurilor

Pentru garantarea liberei circulații a capitalurilor

Pentru garantarea liberei circulații a persoanelor

2.2 Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu

Strategia națională de dezvoltare economică a României pe termen mediu este un document programatic, de referință pentru orientarea politică, economică și socială a României în perioada 2001-2004.

Strategia a fost adoptată în ședința Guvernului din 16 martie 2000 și prezentată la 20 martie 2000 instituțiilor Uniunii Europene, fiind însoțită de declarația tuturor partidelor politice b#%l!^+a?și a grupurilor parlamentare prin care se exprimă consensul în privința prevederilor strategiei și a transpunerii ei în practică, reprezentând garanția că ritmul procesului de implementare a strategiei nu va fi influențat în viitor de posibilele schimbări ale spectrului politic din România.

Rezultatul urmărit prin transpunerea în practică a Strategiei este realizarea unei economii de piață performante, compatibile cu principiile, normele, instituțiile și politicile comunitare, capabilă să facă față presiunii concurenței în cadrul pieței interne a Uniunii Europene, în conformitate cu criteriile economice de la Copenhaga. România a avut în vedere anul 2007 pentru aderare.

Opțiunile strategiei vizează crearea de condiții pentru: asigurarea creșterii economice pe baza sporirii ratei investițiilor prin participarea semnificativă a capitalului național și prin atragerea resurselor externe, mai ales sub formă de investiții directe, în condiții de deplină transparență, astfel ca după anul 2001, ritmurile medii anuale de creștere a produsului intern brut să se situeze între 4 și 6%; continuarea măsurilor de stabilizare macroeconomică prin asigurarea unor deficite bugetare suportabile, în jurul a 3% din produsul intern brut, reducerea deficitului cvasifiscal, gestionarea corespunzătoare a datoriei publice și a deficitului contului curent, astfel încât să se asigure reducerea treptată a inflației, care, începând cu anul 2004, să poată fi exprimată printr-o singură cifră; promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, vizând ajustarea structurală a economiei, dezvoltarea și modernizareainfrastructurii fizice, științifice și sociale, revitalizarea și retehnologizarea industriilor cu potențial competitiv, construirea unei agriculturi întemeiate pe exploatații de dimensiuni optime, sprijinirea activităților bazate pe tehnologia informației și crearea unui mediu prielnic pentru extinderea și dezvoltarea turismului, diversificarea serviciilor financiare, a sectorului terțiar, în general; crearea unui mediu de afaceri prielnic, bazat pe un cadru legal coerent și stabil, care să asigure dezvoltarea competiției pe piață, reducerea costurilor de tranzacții și diminuarea poverii fiscale; promovarea unor măsuri specifice de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii; definirea clară a drepturilor de proprietate, asigurarea unor structuri administrative și juridice adecvate, capabile să asigure aplicarea legii și respectarea obligațiilor contractuale; modernizarea și dezvoltarea serviciilor de utilitate publică astfel ca acestea să răspundă cât mai bine nevoilor cetățenilor și economiei naționale, asigurându-se treptat apropierea de standardele țărilor membre ale Uniunii Europene; elaborarea și asumarea unui program pe termen lung pentru eliminarea riscurilor de accidente ecologice și reducerea continuă a nivelurilor de poluare a mediului înconjurător. b#%l!^+a?

În cursul elaborării strategiei pe termen mediu, au fost examinate – inclusiv cu modele econometrice – mai multe scenarii de dezvoltare, diferențiate atât în funcție de ritmul și profunzimea la care s-ar derula transformările structurale implicate de tranziție, cât și de politicile macroeconomice posibil de aplicat. "În cazul conservării evoluțiilor de până acum (scenariul inerțial), – se precizează în cadrul Strategiei – toate estimările evidențiază ca inerentă o stagflație quasicronică. Pornindu-se de la opțiunea – larg manifestată la nivel politic și pe plan social – pentru integrare în Uniunea Europeană, s-a acordat prioritate schemelor de dezvoltare care ar permite depășirea cât mai rapidă a actualei crize și relansarea pe temelii trainice a economiei naționale (scenariul restructurant)".

2.3 Aquis-ul comunitar

Există 31 de capitole pe care fiecare țară candidată trebuie să le discute cu Uniunea Europeană, ele reprezentând ceea ce este cunoscut sub numele generic acquis comunitar. Prin negocieri se urmărește ca legislația din țara candidată să fie armonizată cu cea europeană, adică fiecare cetățean român să aibă aceleași drepturi și obligații ca și cei din Uniunea Europeană. În cursul negocierilor, țara candidată (sau chiar Uniunea Europeană) poate să ceară perioade de tranziție (amânarea pentru o perioadă limitată a aplicării unei anumite prevederi) sau derogări (neaplicarea anumitor reglementări pe teritoriul său). Un capitol este „provizoriu închis” după ce se ajunge la un acord comun asupra condițiilor în care țara candidată o să adere la Uniunea Europeană. În momentul în care toate cele 31 de capitole sunt închise, se consideră că țara candidată a adoptat în totalitate acquis-ul comunitar și are instituțiile necesare pentru aplicarea lui, condiții necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană. Inițial impuse ca un experiment în negocierile cu actualii 10 noi membri ai Uniunii Europene, capitolele au reprezentat o metodă a autorităților europene de a-și proteja propria piață internă de șocurile rezultate din aderările concomitente ale unui număr mare de state aflate într-un stadiu diferit de b#%l!^+a?dezvoltare. Astfel, de încheierea acestor capitole care trebuie realizată conform acquis-ul comunitar, este direct legată semnarea Tratatului de Aderare a unui stat candidat la Uniunea Europeană.

Și România a fost nevoită să deschidă 31 de capitole de negociere. Povestea noastră a fost însă una mai complicată, pentru că negocierile s-au întins pe durata a patru ani. „Lansate la începutul anului 2000 și încheiate în 2004, negocierile de aderare au constituit un drum lung și complicat de pregătire pentru dificila misiune europeană.” După multe acorduri provizorii și redeschideri al unora dintre capitolele mai problematice, autoritățile de la București au reușit să adopte o mare parte din legile inspirate din acquis-ul comunitar. Progresul a fost remarcat în ultimul Raport de țară al Comisiei Europene, din 6 octombrie 2004, când România a primit statutul de „economie de piață funcțională”. Două luni mai târziu, la 14 decembrie 2004, România încheia ultimile trei capitole cu Uniunea Europeană, iar Consiliul European recomanda semnarea Tratatului de Aderare la 25 aprilie 2005.

La începutul negocierilor s-a constituit Delegația Națională pentru Negocierea Aderării României la Uniune Europeană care este formată din delegații sectoriale corespunzătoare fiecărui capitol de negociere, copreședinții acestora și adjuncții șefului delegației naționale.

Cele 31 capitole de negociere sunt următoarele:

Capitol 1: Libera circulație a mărfurilor;

Capitol 2: Libera circulație a persoanelor;

Capitol 3: Libera circulație a serviciilor;

Capitol 4: Libera circulație a capitalului;

Capitol 5: Dreptul societăților comerciale;

Capitol 6: Politica în domeniul concurenței;

Capitol 7: Agricultura;

Capitol 8: Pescuitul;

Capitol 9: Politica în domeniul transporturilor;

Capitol 10: Impozitare;

Capitol 11: Uniune economică și monetară; b#%l!^+a?

Capitol 12: Statistică;

Capitol 13: Politici sociale și ocuparea forței de muncă;

Capitol 14: Energie;

Capitol 15: Politica industrială;

Capitol 16: Întreprinderi mici și mijlocii;

Capitol 17: Știința și cercetare;

Capitol 18: Educație, formare profesională și tineret;

Capitol 19: Telecomunicații și tehnologia informațiilor;

Capitol 20: Cultura și politica în domeniul audiovizualului;

Capitol 21: Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale;

Capitol 22: Protecția mediului înconjurător;

Capitol 23: Protecția consumatorilor și a sănătății;

Capitol 24: Justiție și afaceri interne;

Capitol 25: Uniune vamală;

Capitol 26: Relații externe;

Capitol 27: Politica externă și de securitate comună;

Capitol 28: Control financiar;

Capitol 29: Dispoziții financiare și bugetare;

Capitol 30: Instituții;

Capitol 31: Diverse.

Închiderea celor 31 de capitole ale acquis-ului comunitar reprezintă rezultatul unui îndelungat proces de negociere (2000-2004) între România și Uniunea Europeană, în urma căruia României i-a fost deschisă calea spre aderare. Încheierea negocierilor în anul 2004 i-a permis României semnarea, la 25 aprilie 2005, a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană.

În urma negocierilor purtate cu reprezentanții Uniunii Europene, România și-a sumat o serie de angajamente, a căror respectare va face posibilă integrarea țării în structurile europene la 1 ianuarie 2007.

România a acceptat integral acquis-ul comunitar aferent celor 31 capitole de negociere, la unele capitole existând însă anumite prevederi specifice în funcție de capacitatea țării de a adopta legislația și normele comunitare în diferite domenii.

b#%l!^+a?

2.3 Planul de acțiune în vederea aderării României la Uniunea Europeană

În strânsă legătură cu Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu (adoptată în martie 2000) este și Planul de acțiune în vederea aderării României la Uniunea

Europeană, care reprezintă un program de măsuri adoptat de Guvern în vederea aplicării în practică a Strategiei.

Acest program de măsuri statuează, printre prioritățile etapei următoare, îmbunătățirea structurală și funcțională a piețelor și consolidarea climatului de afaceri și a mediului economic concurențial.

Politica macroeconomică

Politica monetară

În domeniul politicii și stabilității monetare s-a dorit ca în perioada 2000-2004 să se creeze un mediu economic stabil prin reducerea ratei inflației (până la 9% în 2004) și crearea condițiilor de promovare a convergenței și integrării în Uniunea Europeană. A fost promovată, mai ales în primul interval al perioadei, o politică monetară restrictivă utilizând simultan instrumente monetare, de rată a dobânzii și de curs de schimb/deficit de cont curent.

S-a urmărit reducerea progresivă a ratelor dobânzii reale în perioada 2002-2004, precum și atenuarea fluctuațiilor acestora.

În ceea ce privește cursul de schimb, în perioada 2000- 2002 s-a urmărit menținerea cursului real la un nivel relativ nealterat.

În domeniul balanței de plăți, obiectivele principale sunt: majorarea controlată a soldului datoriei externe și creșterea finanțării deficitelor de cont curent prin intrări autonome de capital.

Politica financiară (fiscală)

Politica fiscală are ca obiectiv realizarea echilibrului economic și a condițiilor favorabile creșterii economice prin controlul deficitului bugetar (sub 3% din PIB), raționalizarea opțiunilor bugetare, asigurarea transparenței în cheltuirea banilor publici, îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare.

Politica în domeniul cheltuielilor publice este aceea de creștere a eficienței utilizării fondurilor bugetare printr-o perfecționare a managementului bugetar, o raționalizare, fundamentare și dimensionare a cheltuielilor publice în funcție de venituri certe, fără a apela la finanțare inflaționistă.

În domeniul datoriei publice, în perioada 2001-2003, s-a urmărit realizarea unui control al nivelului și structurii datoriei publice interne și externe în vederea asigurării echilibrului b#%l!^+a?macroeconomic, stimulării dezvoltării economice și finanțării corespunzătoare a obiectivelor publice prioritare.

Politica în domeniul impozitării are ca obiectiv optimizarea sistemului de taxe și impozite în vederea instituirii unui cadru stabil, echitabil și favorabil dezvoltării afacerilor.

Alte obiecvtive au inclus: creșterea eficienței în administrarea proprietății statului și diminuarea blocajului financiar.

Politica veniturilor

În perioada 2000-2004, politica veniturilor a avut ca scop crearea condițiilor de creștere a veniturilor familiale pe măsura creșterii productivității muncii și a eficienței activității economice, combaterea sărăciei prin reglarea creșterilor salariale, corelarea măsurilor de politică salarială cu măsurile de politică monetară și fiscală, programe de combatere a sărăciei.

Tot în cadrul politicii veniturilor s-a urmărit o îmbunătățire a condițiilor și procedurilor de salarizare în sectorul public (instituții publice, regii autonome, companii naționale etc.), stabilirea unei politici coerente privind ajutoarele familiale, crearea unui cadru consensual de negociere a salariilor.

Politici comerciale

În domeniul politicilor comerciale, obiectivul principal este acela de promovare a integrării cât mai avantajoase a economiei românești în economia europeană și mondială prin continuarea liberalizării treptate a comerțului exterior în cadrul acordurilor deja asumate și în condițiile negocierii de noi acorduri. S-a urmărit instaurarea progresivă a liberului schimb între România și UE pentru reducerea impactului aplicării tarifului vamal comun al UE asupra economiei românești.

Alte obiective sunt consolidarea instituțională și legislativă, dezvoltarea unui climat favorabil investițiilor străine și sporirea nivelului acestora prin liberalizarea graduală a mișcărilor de capital, perfecționarea cadrului normativ pentru investitorii instituționali, diversificarea formelor de investiții și încurajarea formelor neconvenționale de investiții.

2.4 România post aderare

Începând cu 1 ianurie 2007 România este parte a pieței unice europene, caracterizată, așa cum s-a subliniat, prin libera circulație a mărfurilor și serviciilor, libera circulație a capitalurilor și libera circulație a persoanelor. Extinderea Uniunii Europene la 29 de state, inclusiv România, are, fără îndoială, consecințe economice majore asupra economiei b#%l!^+a?comunitare, luată în ansamblu, asupra economiei fiecărei țări, dar mai ales asupra economiei noilor țări membre, precum și asupra relațiilor UE cu țările terțe.

Cel mai important efect pozitiv derivă din faptul că firmele românești au la dispoziție o piață uriașă, cea mai mare din lume, formată din aproximativ 470 milioane de locuitori, liberă de taxe vamale și alte îngrădiri în calea circulației mărfurilor. Practic, comerțul dintre firmele românești și firmele din celelalte țări membre ale Uniunii Europene nu se deosebește ca succesiune a operațiunilor și formalităților de comerțul între firmele naționale, fiind de fapt un comerț intern la scara comunității.

Firmele românești pot să realizeze producții de mare serie și, prin aceasta, pot să-și diminueze costul de producție și să-și sporească competitivitatea. Pe termen scurt, beneficiul producției de mare serie se resimte, în primul rând, în sectoarele care au avantaj competitiv, respectiv cele intensive în muncă sau în resurse materiale relativ abundente. Din această categorie fac parte sectoarele care deja și-au demonstrat competitivitatea pe piața europenă în condițiile zonei de comerț liber constituită prin Acordul European de Asociere, respectiv industria ușoară (textile, încălțăminte), industria lemnului, industria metalelor feroase și neferoase, la care se adaugă producții “sun rise” de subansamble diverse de mașini și unele echipamente complexe, precum navele. Pe termen mediu își va face resimțită tot mai mult prezența în economia europenă agricultura românească, cu deosebire în sectorul cerealier și al semințelor oleaginose, dar și al unor produse prelucrate cu specific local. Pe termen mai lung este de anticipat o scădere în ansamblul economiei a sectoarelor intensive în muncă în favoarea sectoarelor intensive în capital, cercetare și cunoaștere, îndeosebi a sectorului ITC. Pentru materializarea acestor avantaje devine esențială calitatea activităților de marketing și management la nivel de firme, iar la nivel de autorități calitatea politicilor de dezvoltare regională și națională, care să favorizeze un climat de afaceri concurențial sănătos, bazat pe noile teorii ale comerțului strategic, cunoașterii și dezvoltării durabile. Presiunea concurențială deschisă și forțele pieței din Uniunea Europeană vor avea, totodată, consecințe importante asupra sectoarelor economiei românești aflate în zona “apusului local de soare” (sun set), în special asupra acelora care necesită cheltuieli considerabile de cercetare-dezvoltare.

Rezultatul de ansamblu al acestor tendințe va fi o modificare substanțială a fizionomiei generale și a structurii sectoriale a economiei României, care – treptat – va deveni o parte componentă, integrată, a economiei europene. Ca și în cazul altor țări europene, în acest ansamblu, economia românească ar trebui să dispună de câteva “puncte forte”, cu poziție de b#%l!^+a?“leader european”, asupra cărora să se concentreze noua politică economică a țării și efortul ei de cercetare-dezvoltare.

Consecințe majore apar și în celelalte două componente ale pieței unice, cea de capital și cea a forței de muncă. Este de prevăzut o consolidare a fluxului de investiții europene în România, în special din țările cu cele mai ridicate salarii. Sectorul bancar, bursier și al asigurărilor este deja dominat de principalii actori europeni. Mobilitatea europeană a forței de muncă românești crește, în special în sensul emigrării temporare din România a forței de muncă nu numai mediu calificate. Fenomenul va rămâne accentuat atâta timp cât va mai exista o diferență semnificativă între salariile “europene” și cele încă “românești”.

Pornind de la stadiul dezvoltării economiei românești, a fost necesară o perioadă de timp în care țara noastră a beneficiat de un statut preferențial, perioadă în care a fost sprijinită pentru a atinge standardele europene corespunzătoare. În același timp, integrarea europeană este concepută pentru țara noastră cu respectarea suveranității sale naționale, a demnității și drepturilor omului.

Concepția modernă pe care trebuie să se bazeze România în procesul integrării economice presupune:

a) constituirea sistemului de legi și reglementări ce definesc drepturile și obligațiile, fixând cadrul fundamental în care se pot dezvolta relațiile economice între parteneri;

b) înlocuirea instituțiilor specifice unei economii de comandă cu cele specifice de economie de piață liberă, statutul de economie de piață funcțională fiindu-i deja recunoscut României;

c) asigurarea factorilor care să favorizeze funcționarea profitabilă a piețelor prin punerea în valoare a factorilor de producție și a capacității întreprinzătorului;

d) realizarea unei interdependențe normale între politicile macroeconomice și cele structurale, pe baza extinderii liberei inițiative;

e) conceperea modelelor de cooperare economică și etapizarea procesului de integrare economică internațională, care nu trebuie să se reducă doar la o asimilare economică.

Efectele integrării României în U.E. au fost resimțite atât în perioada de pre-aderare, cât și după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ, juridic, precum și prin preluarea obligațiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E.

Uniunea Europeană este astăzi o construcție politică și economică la care s-a ajuns după mai multe decenii de eforturi susținute de integrare ale majorității statelor europene. Totul a b#%l!^+a?început la 9 Mai 1950, când ministrul de externe al Franței, Robert Schuman, a propus Franței, Germaniei și celorlalte țări europene să-și pună în comun producțiile de cărbune și oțel, care stăteau la baza producției de armament. Această propunere a dus la înființarea în 1951 a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. După secole în care Europa fusese teatrul unor războaie devastatoare, se puneau bazele unei integrări prin care să se asigure pacea și prosperitatea Europei. “Declarația Schuman” este considerată ca fiind actul de naștere al Uniunii Europene. Integrarea europeană presupunea și crearea unei piețe unice în cadrul căreia trebuiau încurajate schimburile comerciale, concurența, dar erau necesare de a fi create și condițiile care trebuiau să permită libera circulație a mărfurilor, a persoanelor și a capitalurilor. În ceea ce privește integrarea economică, cea mai importantă realizare a Comunităților Europene în anii ’60 a fost finalizarea ”Uniunii Vamale” la 1 Iulie 1968, ceea ce a permis dezvoltarea unui comerț liber prin înlăturarea restricțiilor și taxelor vamale și prin instituirea unui tarif vamal comun ce s-a aplicat în relațiile comerciale cu alte state.

Pentru integrarea sectorială și regională, Comunitățile Europene au aplicat politici de dezvoltare economică sectorială, programe de dezvoltare regională pentru provinciile slab dezvoltate, programe sociale și programe de protecție a mediului și a consumatorilor. Cu privire la procesul postbelic al construcției europene, ca realizare practică a mai vechii idei de unitate europeană.
în încercarea de a înțelege fie concepțiile, mai vechi sau mai noi, fie mecanismele, fie regulile sau instituțiile care au dus în cele din urmă la crearea unui spațiu politic, economic, social, cultural și de securitate.

Abordările urmează îndeaproape expunerea logică și cronologică a eforturilor de realizare a unității europene, mai întâi prin organizațiile europene de cooperare clasică, precum Consiliul Europei, N.A.T.O. sau Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, și apoi prin organizațiile inspirate de Jean Monnet – Comunitățile Europene. Evoluția evenimentelor începand cu anul 1951, când s-a creat prima Comunitate Europeană – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – precum și evoluția preocupărilor de dezvoltare a construcției comunitare la nivel paneuropean din acel moment și până în prezent sunt cât se poate de bine sistematizate.

Capitolul 3 Absorbția fondurilor europene litoral românesc

1. OBIECTIVUL GENERAL SI PRIORITĂȚILE DE DEZVOLTARE

Obiectivul major al strategiei de dezvoltare durabilă a municipiului Constanța, in perspectiva anului 2025, îl reprezintă impunerea zonei metropolitane Constanța ca un centru multifuncțional competitiv al României si principalul polarizator economic în regiunea Mării Negre.

1.1. Priorități de dezvoltare durabilă

Cresterea competitivității sectorului productiv;

Dezvoltarea turismului si a sectorului terȚiar;

Asigurarea cresterii veniturilor pe termen lung;

Îmbunătățirea si dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicații si b#%l!^+a?energie;

Dezvoltarea resurselor umane, cresterea ratei de ocupare si combaterea excluderii sociale si a dezechilibrelor sociale;

Conformarea progresivă cu standardele de mediu din Uniunea Europeană pe care

România va trebui să le atingă în totalitate în 2017.

1.2. Indicatori de realizare a obiectivului general

Produsul Intern Brut / cap de locuitor va fi cel puțin egal cu media Uniunii Europene;

Standardele Uniunii Europene în domeniul protecției mediului vor fi îndeplinite;

Rata somajului va fi cel mult egală cu media Uniunii Europene;

Speranța de viață medie a locuitorilor va creste cu cel puțin 5 % față de prezent;

Gradul de confort urban si social va fi comparabil cu cel din Uniunea Europeană.

2. STRATEGIE, PRINCIPII SI LEGISLAłIE

2.1. Viziune

Referitor la abordarea priorităților de dezvoltare durabilă a municipiului Constanța

si în scopul atingerii obiectivului general, se are în vedere punerea în aplicare a următoarei

strategii de acțiune:

În scopul dezvoltării durabile si integrate a regiunii si ținând cont de relațiile teritoriale, administrative si economice pe care municipiul Constanța le are cu teritoriile sale învecinate, în luna mai a anului 2007 s-a constituit Zona Metropolitană Constanța.

Zona Metropolitană Constanța cuprinde în afara municipiului Constanța alte 14 localități urbane si rurale situate în zona de proximitate, pe o rază de cca. 25 – 30 Km.

În cadrul acestui teritoriu, municipiul Constanța împreună cu localitățile învecinate, concentrează o populație permanentă de 487.000 de locuitori, ceea ce reprezintă 65% din populația totală a județului si un număr mediu de populație flotantă, în perioada sezonului balneo – turistic, de minim 120.000 de persoane.

Dezvoltarea zonei costiere nu poate fi privită decât integrat si sub aspectul întregului său potențial, de aceea o administrare unitară a acestui teritoriu compact din punct de vedere morfo – structural va eficientiza exponențial exploatarea rațională a resurselor uriase de care dispune zona. De asemenea, raportat la mărimea sa si la b#%l!^+a?numărul populației, România simte acut nevoia apariției altor mari aglomerări urbane care să echilibreze influenȚa politico-economică pe care o exercită în acest moment Bucurestiul.

Municipiul Constanța va reprezenta un punct nodal de legătură între Europa Centrală si de vest, Orientul apropiat si mijlociu, zona Caucazului si Rusia. Acest aspect va favoriza în special dezvoltarea sectorului terțiar si a turismului si va conduce la cresterea investițiilor străine, la dinamizarea mediului economic si la cresterea gradului de confort social.

Constanța va deveni cel mai important reper turistic din regiune prin consolidarea poziției de leader pe segmentul turismului estival, dar si prin dezvoltarea turismului de afaceri, de croazieră si de itinerar.

Dezvoltarea unei identități culturale si regionale.

Asigurarea unor condiții favorabile inițiativelor private care urmăresc, direct sau indirect, valorificarea patrimoniului cultural si istoric al zonei, în special în domeniul turismului.

Se vor întreprinde toate eforturile pentru ca Zona Metropolitană Constanța să se plaseze pe drumul de tranzit al petrolului si a celorlalte resurse naturale provenind din Marea Caspică si Caucaz. Această zonă, extrem de interesantă din punct de vedere al bogățiilor naturale de care dispune, va fi extrem de exploatată în viitorul apropiat ceea ce va necesita determinarea unui traseu pentru transferul resurselor către Europa Centrală si de Vest.

Înscrierea Constanței pe acest traseu va facilita dezvoltarea economiei portuare si va duce la cresterea importanței strategice pe care o deține orasul nostru si zona metropolitană pe harta regiunii extinse, cu efecte benefice atât în ceea ce priveste investițiile pe termen mediu si lung, cât si sub aspectul asigurării unei securități si stabilități ridicate în acest perimetru.

Crearea premiselor pentru cresterea atractivității zonei pentru investitorii străini.

Pe termen mediu, în contextul politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, vor fi desfăsurate demersuri în sensul constituirii unei euroregiuni distincte, formată din județul b#%l!^+a?Constanța si județul Tulcea.

Pe termen scurt si mediu, în virtutea unei descentralizări financiare si administrative reale

si în conformitate cu recomandările si directivele Uniunii Europene în acest domeniu, vor fi întreprinse toate demersurile necesare în vederea trecerii în administrarea autorităților publice locale a Portul Comercial Constanța si a plajelor litorale.

2.2. Principii

Având în vedere că o asezare urbană nu este un sistem închis, iar realizarea obiectivelor

generale se întemeiază pe aplicarea unui management care să conducă la dezvoltare si/sau regenerare urbană, politicile, planificarea strategică urbană, precum si realizarea programelor si proiectelor se vor face cu respectarea următoarelor principii, conform Raportului „Orase Europene Durabile” („European Sustainable Cities, Bruselles, 1996), Declarației de la Bremen

din 1997 si în spiritul Tratatului de la Amsterdam:

dezvoltare durabilă, astfel încât pe termen lung să se producă schimbări majore de cultură si atitudine în ceea ce priveste utilizarea resurselor de către populație si operatorii economici;

întărirea capacității instituționale prin management eficient, definirea si restructurarea serviciilor publice în raport cu resursele financiare actuale, cu obiectivele dezvoltării durabile, precum si cu doleanțele si cerințele comunității;

conectarea municipală la o rețea în scopul schimbului de informații între municipalități cu privire la utilizarea celor mai bune practici (în management urban sau management de proiect);

realizarea programelor si proiectelor prin parteneriat public-privat;

investiții publice programe si proiecte pe care sectorul privat nu le poate realiza;

integrarea politicilor atât pe orizontală, pentru a se realiza un efect sinergic simultan între sectoare, cât si pe verticală, având în vedere corelarea si integrarea politicilor de dezvoltare a orasului cu politicile de dezvoltare ale județului si ale regiunii din care face parte;

managementul resurselor, ce presupune integrarea fluxurilor de resurse energetice, b#%l!^+a?materiale, financiare si umane, precum si integrarea fluxurilor de resurse energetice si b#%l!^+a? materiale într-un ciclu natural;

utilizarea mecanismelor de piață pentru a atinge ținta sustenabilității, respectiv emiterea

de reglementări pentru eco-taxe si funcționarea utilităților publice în sistem de piață, evaluarea investițiilor după criterii de mediu, luarea în considerare a problemelor de mediu la întocmirea bugetului local;

descentralizarea managementului în sectorul energetic;

proiectare arhitectonică durabilă, în temeiul căruia se stabilesc reguli privitoare la materialele de construcții, arhitectura unei clădiri, bioclimatul, densitatea clădirilor într-un areal, orientarea spațială a clădirilor, „structuri verzi” în jurul clădirilor, microclimat,

eficiența energetică;

realizarea unui program sau proiect fără a afecta cultura unei comunități, ori pentru a

recupera mostenirea culturală a unei comunități si/sau tradițiile întregii comunități locale;

interzicerea multiplicării serviciilor publice, dacă acestea nu servesc unei nevoi locale;

fixarea regulilor de utilizare rațională a terenurilor pentru toate proiectele de dezvoltare în baza planului de urbanism general, ca instrument de planificare spațială;

analiza capacității tehnice de execuție;

evaluarea eficienței utilizării resurselor financiare si umane;

evaluarea viabilității financiare a unui program sau proiect prin prisma veniturilor fiscale obținute;

identificarea nevoilor comunității locale si a priorităților acesteia – corespondența între

lansarea unui program sau proiect si nevoile comunității;

evaluarea nevoilor comunităților sărace si a capacității municipalității de a asigura accesul acestora la locuință, locuri de muncă si serviciile publice de bază;

protecția mediului;

realizarea unui program sau proiect în parteneriat cu sectorul privat, ori realizarea unui

program sau proiect de către sectorul privat, pentru a transfera costurile unei investiții, dacă există oportunitatea de a obține profituri viitoare;

asigurarea publicității informațiilor cu impact în investiții (informații topografice, informații statistice privind economia locală si regională, regulamentul de urbanism,

planul de urbanism general si planurile de urbanism zonal). b#%l!^+a?

Dezvoltarea zonelor de locuit se va realiza potrivit planului de urbanism general, conform Agendei Habitat de la Istambul, 1996:

Planificarea unei întregi zone de locuit va fi integrată, astfel încât să cuprindă clădiri de

locuit (individuale sau colective potrivit sistemul de design arhitectonic), clădiri cu destinație comercială, parcări, scoli si infrastructura edilitară necesară pentru nevoile zilnice ale rezidenților;

Zona de locuit va conține o diversitate de clădiri;

2.3. Acte si documente internaŃionale

Agenda Locală 21, 2008;

Al cincilea Program de acŃiune pentru mediu (1993) – o abordare comprehensivă pentru

UE activități în probleme urbane, date comparative si indicatori privind mediul urban si implementarea iniŃiativelor cuprinse în Agenda Locală 21;

Carta Aalborg (Charter of European Cities & Towns Towards Sustainability), aprobată de către participanții la Conferința Europeană cu privire la orase si asezări durabile la

Aalborg, Danemarca, 1994);

Planul de acțiune de la Lisabona, pentru aplicarea Cartei Aalborg din 1994 si a Agendei

Locale 21;

Raportul „Orase Europene Durabile” (European Sustainable Cities, Bruselles, 1996);

Declarația de la Bremen din 1997 prin care s-au stabilit principiile parteneriatului între

sectorul privat si municipalități, privind dezvoltarea durabilă a oraselor;

„Dezvoltare Urbană Durabilă în Uniunea Europeană: Un cadru de acŃiune” (1998);

Apelul de la Hanovra a primarilor de municipii din 36 de țări europene, adoptat la cea de a treia Conferință a oraselor si asezărilor durabile, Hanovra, Germania, 2000;

Declarația de la Bremen, Comunitatea de Afaceri si Municipalitate, Noi Parteneriate

pentru secolul 21;

Carta verde – Problemele mediului, Comisia Europeană, 2000;

Carta Europeana a Mostenirii Arhitecturale (Charter of the Architectural Heritage) b#%l!^+a?

adoptată de Consiliul Europei în octombrie 1975;

Planul de Acțiune al Comunității în domeniul Mostenirii Culturale (1994);

Art.151 din Tratatul care stabileste o Comunitate Europeană – scopul conservării si

dezvoltării mostenirii culturale comune, cu respectarea diversității;

Art.6 din Tratatul care stabileste o Comunitate Europeană – protecția mediului ce trebuie

integrată în toate politicile si activitățile comunitare.

b#%l!^+a?

PLANUL LOCAL DE ACȚIUNE

1. CONSIDERAȚII GENERALE

Planul Local de Acțiune – ca instrument de planificare si implementare – conține un set de măsuri si acțiuni concrete, structurate pe domenii specifice, ce urmează a se aplica gradual, în

scopul realizării obiectivelor de dezvoltare a municipiului Constanța. Termenul de realizare a

Planului Local de Acțiune corespunde termenului de 10-20 de ani, fixat pentru realizarea Strategiei Locale de Dezvoltare Durabilă.

Planul Local de Acțiune se adresează comunităŃii locale, drept pentru care măsurile, numărul acestora si prioritizarea lor, precum si mecanismele instituționale de aplicare trebuie să țină seama de interesele acestei comunități.

În Planul Local de Acțiune orice măsură ce se concretizează într-un program, subprogram ori proiect ce va ține cont de următoarele aspecte:

• concordanța între țintele fixate în programe, sub-programe, proiecte cu obiectivele generale cuprinse în Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă;

• existența unor resurse financiare limitate, care determină modalitatea de finanțare si mecanismele juridice pe care se întemeiază un program, sub-program sau proiect;

• evitarea efectului de evicțiune, având în vedere resursele limitate; autoritatea publică locală va evalua permanent oportunitatea realizării unei investiții, nu numai în raport cu resursele sale financiare prezente, ci si cu cele viitoare, dar si cu opțiunile populației, astfel încât să încurajeze responsabilitatea comunitară si individuală, precum si parteneriatul în realizarea unui proiect de dezvoltare locală;

• gradul de cunoastere publică si susținere a unui proiect, prin diseminarea informației în

rândul comunității locale, care presupune existența mecanismului de dezbateri si b#%l!^+a?consultări publice;

• implicarea părților interesate în realizarea unui program, sub-program sau proiect;

• norme de reglementare versus norme de autoreglementare. Autoritatea locală va avea în

vedere că sunt situații în care organizațiile nonprofit sau asociațiile profesionale îsi pot fixa reguli pe baze voluntare, în situația realizării unui proiect fără intervenția autorității publice prin

reglementări. De aceea, este bine să se evite supra-reglementarea.

Periodic, Planul Local de Acțiune va fi revizuit astfel încât țintele fixate să țină cont de evoluția macroeconomică la nivel național, starea economiei la nivel regional si local, precum si de opiniile comunității locale cu privire la implementarea lui. Cu cât revizuirea se face la intervale mai scurte, cu atât marja de eroare în privința evaluării resurselor la un proiect este mai mică, având în vedere că pe măsură ce se înaintează în timp variabilele economice ce trebuie luate în calcul la o prognoză economică se multiplică.

Din acest motiv specialistii recomandă ca Planul Local de Acțiune să fie revizuit odată la 2 ani, chiar dacă este proiectat pentru 10 ani.

PORT TURISTIC SI DE AGREMENT TOMIS – CONSTANȚA

Obiectiv general

– Dezvoltarea infrastructurii turistice si de transport a regiunii;

Obiectiv specific

– Reabilitarea si modernizarea portului turistic Tomis

Valoarea totală a proiectului

– 6.500.000 euro

Durata proiectului

– 24 luni

Scurtă descriere

Încă din faza de proiectare, portul Tomis a fost conceput în principal pentru agrement nautic si dispune de lucrări de infrastructură, diguri de protecție, construcții de acostare, teritoriul portuar, platforme, amenajarea falezei si unele instalaŃii specifice. b#%l!^+a?

Totusi, în perspectiva dezvoltării turismului nautic si de croazieră, cheurile realizate pe conturul portului nu pot asigura posturile de acostare necesare. Astfel prin intermediul proiectului reabilitare si modernizare a Portului turistic Tomis vor fi asigurate:

– amarajul în plutire al navelor la lucrări de acostare echipate cu prize de apă si electricitate;

– staționarea pe uscat în aer liber sau sub hangar;

– parcarea masinilor turistilor;

– întreținerea navelor (cheuri specializate, terenuri de stocare, ateliere de reparații);

– mijloace de lansare si ridicare a navelor;

– posibilități de aprovizionare a navelor cu combustibil;

– spații comerciale;

– grupuri sanitare;

– depozite pentru deseuri.

Luând seama de cele menționate, pentru amenajarea corespunzătoare a portului Tomis vor fi urmărite mai multe obiective specifice:

– amenajarea gurii de acces pentru limitarea propagării valurilor;

– lucrări de reparații ale construcțiilor de adăpostire existente;

– compartimentarea acvatoriului portuar pentru limitarea suprafețelor de apă (diguri de compartimentare);

– adâncimi necesare;

– dispunerea de apuntamente pentru acostarea ambarcațiunilor;

– mijloace de amaraj, dotări cu prize de apă si electricitate;

– Plan înclinat si bigă de ridicare/coborâre a ambarcațiunilor.

Rezultate

– Dezvoltare generală urbană prin amenajarea corespunzătoare a unei zone cu atractivitate ridicată;

– Cresterea numărului de turisti, în special străini, care vizitează si/sau îsi petrec vacanța pe litoralul românesc;

– Combaterea fenomenului de eroziune a plajelor prin consolidarea digului marin de protecție;

– Dezvoltarea activităților economice conexe (construcția si comercializarea de ambarcațiuni si alte echipamente specifice, transportul de pasageri, organizarea de evenimente si competiții b#%l!^+a?nautice etc.);

– Apariția de noi posibilități de petrecere a timpului liber;

– Apariția de-a lungul marinei a unor localuri si restaurante cu specific pescăresc;

– Promovarea si includerea în circuitul turistic a unor puncte de atracție turistică situate de-a lungul Mării Negre, care, în prezent, sunt mai puțin cunoscute;

– Crearea de noi locuri de muncă rezultate atât ca urmare a implementării proiectului, cât si din dezvoltarea activităților economice în zonă, precum si promovarea unor ocupații si meserii noi, oportunând si de expertiza locală recunoscută în domenii ca pilotarea ambarcațiunilor si instructaj privind pilotarea ambarcațiunilor, construcții si reparații navale, scufundări în scop de agrement etc.);

– Cresterea veniturilor la bugetul local si la bugetul central, prin aplicarea de taxe si impozite pe activitățile economice practicate în zonă.

PARC INDUSTRIAL

Obiectiv general

– Dezvoltarea economică a regiunii prin îmbunătățirea infrastructurii de afaceri si încurajarea investițiilor private

Obiectiv specific

– Înființarea unui Parc industrial în zona viitoarei variante de ocolire a municipiului Constanța sau în apropierea Portului Comercial Constanța

Valoarea totală a proiectului

– 10.000.000 euro

Durata proiectului

– 24 luni

Scurtă descriere

Conectarea parcelelor la:

– electricitate-stație proprie de 20 kV

– apă

– gaze naturale

– canalizare

– linii telefonice (fibra optică)

Asigurarea serviciilor de: b#%l!^+a?

– pază si protecție;

– salubritate si întreținere drumuri si spații verzi;

– întreținerea infrastructurii;

– iluminare ambientală.

Rezultate

– Dezvoltarea industriilor si a activităților productive;

– Încurajarea investițiilor private si atragerea capitalului străin

– Crearea de noi locuri de muncă;

– Transferul activităților industriale în afara zonelor rezidențiale.

3. PAVILIONUL EXPOZIȚIONAL CONSTANȚA

Obiective generale

– Cresterea atractivității regiunii pentru mediul de afaceri

– Sprijinirea inițiativelor locale, regionale si naționale de dezvoltare economică si socială

Obiectiv specific

– Cresterea ofertei infrastructurii de afaceri

– Îmbunătățirea accesului firmelor la informația de afaceri

– Încurajarea înființării de noi firme

Valoarea totală a proiectului

– 6.000.000 euro

Durata proiectului

– 24 luni

Scurtă descriere

– SuprafaŃa construită la sol de 4.511 m2

– Suprafața desfăsurată de 7.623 m2

– Dispune de trei corpuri distincte:

Sală de Expoziție de 4.883 m2 (din care 2.361 m2 la parter)

Corp Administrativ cu spații pentru servicii ca centru de presă, schimb valutar, cinci birouri firme, alimentație publică, depozite, centrală termică si de ventilație, grupuri sanitare.

Sală de conferințe cu 250 locuri, cabinet medical, secretariat, birouri, atelier reparații. b#%l!^+a?

Rezultate

– Dinamizarea activității agenților economici si cu precădere a sectorului I.M.M.-urilor;

– Crestere economică;

– Crearea a 175 locuri de muncă directe;

– Crearea a 300 locuri de muncă indirecte;

– Cresterea calității vieții si a gradului de confort social.

4. SALĂ POLIVALENTĂ

Obiectiv general

– Îmbunătățirea infrastructurii sportive si de divertisment a municipiului Constanța

Obiectiv specific

– Construirea unei săli polivalente de sport, cu o capacitate de 5 000 de locuri,prevăzută cu un corp administrativ (spatii cazare,vestiare, cabinet medical,sauna,bazin refacere,camere transmisii televiziune – radio – date).

Valoarea totală a proiectului

– 19.000.000 euro

Durata proiectului

– 24 luni

Scurtă descriere

Construcția este formată din două corpuri:

– sală de sport: S + D + P + 1 + M cu structură din beton armat cu suprafața construită 5.162,1 m2 si suprafață desfăsurată 19.945,4 m2, înălțimea sălii fiind de 16,1 m;

– corp anexă: S + D + P + 1 ce cuprinde vestiare si camere de dus cu suprafața totală de 516, 8 mp;

– Capacitatea tribunelor: 5.150 locuri

– Lucrări exterioare: amenajări locuri parcare si in subsolul clădirii, amenajare acces

Rezultate

– Includerea municipiului Constanța în circuitul competițional sportiv internațional;

– Îmbunătățirea condițiilor de pregătire a cluburilor sportive constănțene;

– Cresterea performanțelor sportive;

– Cresterea gradului de confort social. b#%l!^+a?

5. RIVIERA TOMIS

Obiectiv general

– Cresterea atractivității turistice a municipiului si a județului Constanța.

Obiective specifice

– Îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază a zonei prin realizarea unui drum modern de acces între centrul istoric al orasului si stațiunea Mamaia;

– Dezvoltarea ofertei turistice în zona Tomis – Mamaia;

– Consolidarea si reabilitarea falezei de nord a municipiului Constanța.

Valoarea totală a proiectului

– 12.000.000 euro

Durata proiectului

– 18 luni

Scurtă descriere

Date tehnice

Lungime 5530m

Lățime parte carosabilă 6m

Lățime trotuar 2m pe dreapta

Lățime spațiu verde 1m pe dreapta

Lățime piste de biciclisti 2m pe dreapta

Zona în care se va dezvolta proiectul este faleza orasului Constanța, începând din nord (stațiunea Mamaia) si până în partea de sud a municipiului (Portul turistic Tomis).

În zona de coastă, facilitățile turistice sunt slab dezvoltate, drumurile de acces nu sunt suficiente si sunt de o calitate slabă, iar terenurile suferă un proces continuu de eroziune. În acelasi timp, această fâsie de teren este una din zonele turistice cu potențial turistic foarte ridicat. Faleza beneficiază de multe plaje, înregistrându-se un flux ridicat de turisti, atât în stațiunea Mamaia cât si în alte zone de pe litoral care nu beneficiază de locuri adecvate de plajă.

În zona falezei de nord, în prezent, activităŃile turistice se desfăsoară haotic,

neorganizat si nu produc venituri pentru întreaga comunitate, în mare măsură acestea fiind orientate către economia subterană. Proiectul de față urmăreste realizarea unei infrastructuri de acces moderne între cele două puncte de interes ridicat, Portul Tomis si Centrul istoric al b#%l!^+a?orasului si stațiunea Mamaia, inclusiv consolidarea terenurilor pe care urmează să se realizeze drumul de faleză, creând premizele realizării de investiții în facilități turistice în zonă.

Din punct de vedere al protecției mediului, proiectul „Cresterea atractivității turistice a falezei Tomis – Mamaia” contribuie în mod direct si nemijlocit la îmbunătățirea stării fizice a întregii faleze de nord a municipiului Constanța, atât ca urmare a lucrărilor de reabilitare si consolidare efectuate în vederea realizării construcțiilor, cât si prin intermediul operațiunilor curente de metenanță si întreținere realizate în faza de operare si folosință a investiției.

De altfel, peste 70% din valoarea investiției, adică 7.134.377 euro, reprezintă costuri ale lucrărilor de consolidare a falezelor si protecție a malului împotriva eroziunii.

Rezultate

Efectele proiectului sunt complexe si se vor răsfrânge asupra multor categorii de beneficiari:

Turistii:

– Rută de acces facilă către puncte de interes situate pe faleza de nord Tomis – Mamaia;

– Posibilitatea desfăsurării de activităŃi de agrement pe drumul de faleză

(promenadă), plimbare cu bicicleta, belvedere;

– Facilități turistice diverse, create ca urmare a îmbunătăŃirii turistice în zonă.

Agenți economici:

– Infrastructura de acces pentru zona falezei Tomis – Mamaia;

– Cresterea numărului de turisti în zonă;

– Posibilitatea dezvoltării de activități economice, în special în domeniul turismului.

Populația municipiului Constanța:

– Dezvoltare urbană – amenajare corespunzătoare a unei zone cu atractivitate ridicată;

– Infrastructură de acces potrivită si adăugarea de noi posibilități de petrecere a timpului liber;

– Locuri de muncă rezultate atât ca urmare a implementării proiectului, cât si din dezvoltarea activităților economice în zonă;

– Condiții de viață mai bune;

– Îmbunătățirea condițiilor de mediu prin consolidarea falezei si stoparea procesului de eroziune a solului.

Consiliul Local Constanța:

– dezvoltare urbană si cresterea veniturilor la bugetul local din vânzarea si concesiunea terenurilor aflate pe faleza Tomis – Mamaia, taxe si impozite aplicate pe activitățile economice practicate în zonă si pe terenurile si clădirile care se vor amenaja în acest perimetru. b#%l!^+a?

6. MAMAIA PORT

Obiective generale

– Dezvoltarea sectorului turistic prin apariția unor noi produse turistice si prin cresterea atractivității turistice a stațiunii Mamaia;

– Îmbunătățirea infrastructurii portuare si de transport naval;

– Cresterea gradului de coeziune economico-socială în regiune prin înmulțirea oportunităților de afaceri si prin înființarea unor noi locuri de muncă.

Obiectivul specific

– Realizarea unui port turistic de agrement si a unei marine de promenadă.

Valoarea totală a proiectului

– 8.330.000 euro

Durata proiectului

– 18 luni

Scurtă descriere

Proiectul se constituie într-un obiectiv turistic unic în România si în această parte a Europei. Pasarela pietonală va avea lungimea de 310 metri si lățimea de patru metri, iar suprafața bazinului portuar va fi de 3,5 hectare.

Portul va fi protejat de un dig de 870 metri lungime. Pasarela va fi construită la trei metri deasupra apei si va fi prevăzută cu balustradă de protecție si cu stâlpi de iluminat.

În port vor putea acosta concomitent 129 de ambarcațiuni diferite. Constructorul va amenaja locuri de acostare pentru 46 de bărci cu vâsle si hidrobiciclete, 39 de locuri pentru ambarcațiuni cu vele, 42 de locuri pentru ambarcațiuni cu motor si două locuri pentru nave de pasageri cu capacitatea de transport între 200-400 persoane. De asemenea, vor fi asigurate toate facilitățile si utilitățile necesare ambarcațiunilor precum si echipamente pentru siguranța navigației, dar si restaurante si localuri.

Rezultate

Printr-o amenajare corespunzătoare si prin oferirea de servicii atractive, viitorul port va aduce beneficii atât stațiunii Mamaia cât si orasului Constanța. Fiind situat la mijlocul celei mai mari stațiuni de pe litoralul românesc si la cca. 8 Km de portul turistic Tomis, acest nou port va beneficia de un număr mare de potențiali vizitatori, atât locali cât si în escală. b#%l!^+a?

Capacitatea portului va permite transportul turistic de pasageri cu nave specializate si organizarea unei game largi de activităŃi sportive si de agrement nautic, care pot atrage cca. 130 de ambarcaŃiuni de diferite tipuri. Astfel, portul turistic Mamaia va reprezenta un reper important în promovarea turismului de croazieră si va constitui catalizatorul includerii stațiunii într-un amplu circuit turistic la nivel regional.

Într-o altă ordine de idei, realizarea portului turistic de agrement va îndepărta actualele ambarcațiuni din perimetrul plajei, eliminând pericolul de accidentare a înotătorilor, si va contribui la reducerea poluării zonei de îmbăiere de către ambarcațiunile cu motor.

Alte rezultate pozitive ale proiectului:

– Dezvoltare generală urbană prin amenajarea corespunzătoare a unei zone cu atractivitate ridicată;

– Cresterea numărului de turisti, în special străini, care vizitează si/sau îsi petrec vacanța pe litoralul românesc;

– Combaterea fenomenului de eroziune a plajelor prin consolidarea digului marin de protecție;

– Dezvoltarea activităților economice conexe (construcția si comercializarea de ambarcațiuni si alte echipamente specifice, transportul de pasageri, organizarea de evenimente si competiții nautice etc.);

– Apariția de noi posibilități de petrecere a timpului liber;

– Apariția de-a lungul marinei a unor localuri si restaurante cu specific pescăresc;

– Promovarea si includerea în circuitul turistic a unor puncte de atracție turistică situate de-a lungul Mării Negre, care, în prezent, sunt mai puțin mediatizate;

– Crearea de noi locuri de muncă rezultate atât ca urmare a implementării proiectului, cât si din dezvoltarea activităŃilor economice în zonă, precum si promovarea unor ocupații si meserii noi, oportune si de expertiza locală recunoscută în domenii ca pilotarea ambarcațiunilor si instructaj privind pilotarea ambarcațiunilor, construcții si reparații navale, scufundări în scop de agrement

etc.);

– Cresterea veniturilor la bugetul local si la bugetul central, prin aplicarea de taxe si impozite pe activitățile economice practicate în zonă.

7. PARCĂRI AUTO SUPRATERANE b#%l!^+a?

Obiectiv general

– Dezvoltarea infrastructurii rutiere a municipiului

Obiectiv specific

– Construirea unor parcări auto supraterane în zonele aglomerate ale orasului

Valoarea totală a proiectului

– 7.000.000 euro

Durata proiectului

– 24 luni

Scurtă descriere

Lipsa locurilor de parcare în zona centrală a orasului a devenit o problemă cronică în municipiul Constanța, mai ales în perioada sezonului estival.

Proiectul prevede realizarea în zonele aglomerate ale orasului, în special în zona centrală si în apropierea stațiunii Mamaia, a unor parcări supraterane, pe patru sau cinci nivele, cu o capacitate maximă de 6.000 – 8.000 de locuri.

Rezultate

– fluidizarea traficului în zona centrală a orasului;

– crearea de noi locuri de muncă, atât temporare cât si permanente;

– cresterea gradului de atractivitate a zonei;

– îmbunătățirea infrastructurii urbane si cresterea gradului de confort social.

8. CRESTEREA ATRACTIVITĂłII TURISTICE A LACURILOR SIUTGHIOL SI TĂBĂCĂRIE

Obiectiv general

– Dezvoltarea sectorului turistic prin apariția unor noi produse turistice si prin cresterea atractivității turistice a stațiunii Mamaia;

– Cresterea gradului de coeziune economico-socială în regiune prin înmulțirea oportunităților de afaceri si prin înființarea unor noi locuri de muncă.

Obiectiv specific

– Cresterea atractivității turistice a Lacului Siutghiol si a lacului Tăbăcărie prin dezvoltarea agrementului nautic si divertismentului urmărindu-se realizarea următoarelor obiective de investiții: b#%l!^+a?

Amenajarea unui orăsel lacustru pentru distracție;

Realizarea unui sistem modern de teleschi;

Crearea unei legături navigabile între Lacul Siutghiol si Lacul Tăbăcărie;

Crearea unei legături navigabile de tip ecluză între Lacul Siutghiol si Marea Neagră;

Crearea unei legături navigabile de tip ecluză între Lacul Siutghiol si Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari;

Dragarea si ecologizarea Lacului Siutghiol.

Valoarea totală a proiectului

– 75.000.000 euro

Durata proiectului

– 48 luni

Scurtă descriere

Față de interesul turistic ridicat, în stațiunea Mamaia lipsesc amenajările adecvate pentru practicarea sporturilor nautice si pentru divertisment nautic.

De altfel, una din problemele turismului românesc de litoral, în competiția regională în care acesta se află, o constituie lipsa produselor turistice alternative si a atracțiilor pe zona divertismentului nautic, al turismului de croazieră sau al sporturilor nautice.

Programul de crestere a atractivității turistice a lacurilor Siutghiol si Tăbăcărie constă, pe de o parte, în construirea pe Lacul Sutghiol a unui sistem modern de teleschi nautic si în amenajarea pe cca. 5 ha., la aproximativ 500 m de malul lacului, a unei insule pe piloni, străbătută de canale, cu locații pentru cluburi de muzică, baruri, discoteci, restaurante, taverne, terase si cu marină amenajată.

Pe de altă parte, programul îsi propune să conecteze la sistemul navigabil lacurile Siutghiol si Tăbăcărie, prin construirea unor canale navigabile de legătură între acestea si Marea Neagră, deschizând astfel posibilitatea fructificării potenŃialului nautic de care dispune zona si stimulând turismul si divertismentul.

Rezultate

– Dezvoltare generală urbană prin amenajarea corespunzătoare a unei zone cu atractivitate ridicată;

– Cresterea numărului de turisti, în special străini, care vizitează si/sau îsi petrec vacanța pe litoralul românesc; b#%l!^+a?

– Dezvoltarea activităților economice conexe (construcția si comercializarea de ambarcațiuni si alte echipamente specifice, organizarea de evenimente si competiții nautice etc.);

– Apariția de noi posibilități de petrecere a timpului liber;

– Cresterea veniturilor la bugetul local si la bugetul central, prin aplicarea de taxe si impozite pe activitățile economice practicate în zonă.

9. FRONTIERA VERDE

Obiectiv general

– Îmbunătățirea calității vieții în municipiul Constanța, prin promovarea proiectelor în domeniul protecției mediului

Obiectiv specific

– Reducerea poluării atmosferice

Valoarea totală a proiectului

– 3.000.000 euro

Durata proiectului

– 24 luni

Scurtă descriere

Perdeaua forestieră va avea o suprafață totală de 2.550.000 m2 (L 85.000m / l 30m), urmând a fi amplasată în jurul municipiului Constanța, urmărind linia viitoarei variante de ocolire a orasului.

Cantitățile mari de pulberi sedimentabile din oras, provin în cea mai mare parte din zonele învecinate, municipiul fiind înconjurat din trei părți de terenuri degradate, culturi neîntreținute, dar si de exploatări miniere de suprafață.

Un rol extrem de important revine condiŃiilor climaterice, municipiul Constanța fiind situat într-o zonă în care precipitațiile sunt reduse (cantitatea medie anuală nu depăseste 450 ml ), iar temperatura înregistrează valori ridicate, fapt ce a favorizat accentuarea procesului de desertificare a terenurilor învecinate. La acestea se adaugă si circulația atmosferică din zona litoral-dobrogeană care determină antrenarea pulberilor de pe terenurile in proces de desertificare, dar si de la exploatările miniere de suprafață spre oras.

Rezultate

– Combaterea procesului de desertificare; b#%l!^+a?

– Reducerea poluării atmosferice;

– Stabilizarea solului;

– Cresterea calității vieții .

Concluzii

Dezvoltarea regionala este un concept nou ce urmareste impulsionarea si diversificarea activitatilor economice, stimularea investitiilor in sectorul privat, contributia la reducerea somajului si nu in cele din urma sa conduca la o imbunatatire a nivelului de trai. Pentru a putea fi aplicata politica de dezvoltare regionala s-au infiintat opt regiuni de dezvoltare, care cuprind tot teritoriul Romaniei. Fiecare regiune de dezvoltare cuprinde mai multe judete. Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridica, fiind rezultatul unui acord liber intre consiliile judetene si cele locale.

Politica de dezvoltare regionala reprezinta un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei publice locale si centrale, in parteneriat cu diversi actori (privati, publici, voluntari), in scopul asigurarii unei cresteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului regional si local, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piata fortei de munca, atragerea investitiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, imbunatatirea infrastructurii, calitatea mediului inconjurator, dezvoltare rurala, sanatate, educatie, invatamant, cultura.

Municipiul Constanța și zona sa de influență, reprezentată de cele 14 localități care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanța, se află pe lista polilor de creștere la nivel național și beneficiază prin intermediul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – potențiali poli de creștere, Domeniul Major de Intervenție 1.1. – Planuri integrate de dezvoltare urbană de asistență financiară în vederea realizării unor proiecte integrate de dezvoltare a zonei.

Finanțarea proiectelor integrate de dezvoltare a municipiului Constanța și a Zonei Metropolitane

Constanța se realizează prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare a Polului de Creștere a cărui viziune de dezvoltare are în vedere impunerea Zonei Metropolitane. b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

Bibliografie

M. Arsith – România și politicile Uniunii Europene , Editura Edusof, București, 2008

D. Dăianu – România și UE, Editura Polirom, București 2004

E. Dobrescu – Integrarea economică, Editura All Beck, București 2001

S. Dumitrescu, I. Niță, I. Ciochină – Guvernanță UE, Editura Independența Economică, Pitești 2008

I. Niță – Economia țărilor membre ale Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, București 2007

I. Niță – Integrarea României în UE, Editura Independența Economică, Pitești 2007

Institutul de Economie Mondială – România în contextul integrării și globalizării, Editura IEM, București 2003

D. Miron – Economia integrării europene, Editura ASE, București 2001

O. Puiu – Politici economice internaționale, Editura Independența Economică, Pitești 2001

P. Prisecaru – Politici comune ale UE, Editura Economică, București 2004

J. Jinga – UE-realități și perspective, Editura Lumina Lex, București 1999

O. Puiu – Politici cronomice internaționale, Editura Independența Economică, Brăila 2000

E. Drăgoescu – Valuta și implicațiile ei în economia contemporană, Editura Dacia, Cluj Napoca 1992

Dănila N. – Euro Liberalizarea Monetară, Editura Economică, București 1999.

Dumitrescu S. – Guvernanta U.E., Editura Independența Economică, Pitești 2008 b#%l!^+a?

Andrei Liviu – Euro – Editura Economică, București 2000

Dick Leonard – Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, București 2001

www.integrareaeuropeana.ro

wwwUNCTAD.ro

*** – www.bancanationala.ro

*** – www.biblioteca ase.ro

*** – www.bnr.ro

*** – www.ccib.ro

*** – www.crj.ro

*** – www.ecb.int

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== Βіblіοgrɑfіе ===

Bibliografie

M. Arsith – România și politicile Uniunii Europene , Editura Edusof, București, 2008

D. Dăianu – România și UE, Editura Polirom, București 2004

E. Dobrescu – Integrarea economică, Editura All Beck, București 2001

S. Dumitrescu, I. Niță, I. Ciochină – Guvernanță UE, Editura Independența Economică, Pitești 2008

I. Niță – Economia țărilor membre ale Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, București 2007

I. Niță – Integrarea României în UE, Editura Independența Economică, Pitești 2007

Institutul de Economie Mondială – România în contextul integrării și globalizării, Editura IEM, București 2003

D. Miron – Economia integrării europene, Editura ASE, București 2001

O. Puiu – Politici economice internaționale, Editura Independența Economică, Pitești 2001

P. Prisecaru – Politici comune ale UE, Editura Economică, București 2004

J. Jinga – UE-realități și perspective, Editura Lumina Lex, București 1999

O. Puiu – Politici cronomice internaționale, Editura Independența Economică, Brăila 2000

E. Drăgoescu – Valuta și implicațiile ei în economia contemporană, Editura Dacia, Cluj Napoca 1992

Dănila N. – Euro Liberalizarea Monetară, Editura Economică, București 1999.

Dumitrescu S. – Guvernanta U.E., Editura Independența Economică, Pitești 2008 b#%l!^+a?

Andrei Liviu – Euro – Editura Economică, București 2000

Dick Leonard – Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, București 2001

www.integrareaeuropeana.ro

wwwUNCTAD.ro

*** – www.bancanationala.ro

*** – www.biblioteca ase.ro

*** – www.bnr.ro

*** – www.ccib.ro

*** – www.crj.ro

*** – www.ecb.int