Uniunea Europeana Si Criza Economica

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………1

CAPITOLUL1: UNIUNEA EUROPEANĂ SI CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ. NOȚIUNI INTRODUCTIVE……………………………………………….2

1.1. Factori care au dus la izbucnirea crizei economice…………………….2

1.2. Țarile cel mai puternic afectate de criză……………………………………..8

1.3. Efectele crizei economice asupra Uniunii Europene……………………11

CAPITOLUL 2:STRATEGIA ,,EUROPA 2020” SUB IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE…………………………………………………………………………………………..15

2.1. Obiectivele strategiei ,,Europa 2020”…………………………………………16

2.2. Italia-Spania în procesul de îndeplinire a obiectivelor ,,Europa 2020”……………………………………………………………………………………………….18

2.3. Masurile adoptate în cadrul strategiei ,,Europa 2020” pentru redresare economică…………………………………………………………………………24

CAPITOLUL 3:CRIZA DATORIILOR SUVERANE DIN U.E………………….28

3.1. Grupul PIIGS……………………………………………………………………………28

3.2. Fluctuațiile economiei Italiei și Spaniei. Perioada crizei economice…………………………………………………………………………………………………32

3.3. Analiză comparativă. Italia-Spania……………………………………………37

Concluzii…………………………………………………………………………………………………..42

Bibliografie……………………………………………………………………………………………….45

Introducere

Lucrarea de față ,,Uniunea Europeană sub impactul crizei datoriilor suverane. Analiză comparativă, Spania-Italia”, își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice referitoare la criza economică mondială, modul cum aceasta a reușit să influențeze statele membre ale Uniunii Europene și felul în care aceste state au reușit sau nu să treacă peste prăbușirea economică din ultimii ani. Așadar lucrarea abordează teoretic dar și practic factorii care au dus la izbucnirea acestei crize, modul sau nivelul de gravitate în care statele membre ale Uniunii Europene au fost afectate de acest lucru, dar și care au fost țările cel mai puternic vizate negativ din punct de vedere economic în contextul crizei economice mondiale. Am ales să studiez mai în detaliu strategia ,,Europa 2020” deoarece eu cred că Uniunea Europeană ne poate ajuta să depășim la nivel mondial problemele din ultimii ani, dar și de ce nu pe cele care probabil vor urma. Aici am descris principiile strategiei ,,Europa 2020”, obiectivele acesteia, dar și măsurile de întrajutorare pe care le propune statelor membre ale Uniunii Europene. Am ales ca studiu de caz Italia și Spania deoarece mi se par că sunt destul de apropiate din punct de vedere economic și astfel mă pot informa mai mult și chiar face o analiză a țărilor preferate de imigranții români. Așadar m-am concentrat pe fluctuațiile economiei Italiei și Spaniei în perioada crizei economice, dar și după ce aceasta se pare că ar fi fost depășită, măsurile adoptate de guvernele țărilor respective, dar și obiective de viitor ale acestora. Importanța prezentei lucrări o oferă simplul fapt că este un subiect de actualitate foarte dezbătut care privește în special cetățenii Uniunii Europene, dar și influența pe care această uniune o are asupra întregii activități economice și nu numai, chiar și în plan mondial.

CAPITOLUL 1:UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CRIZA ECONOMICĂ. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Gradul ridicat de interdependență economică generat de procesul globalizării își plătește acum primul tribut la scară mondială. Un episod purtând un nume greu de înțeles pentru nespecialiști („sub-prime crisis") a declanșat inițial o criză generală a întregului sistem financiar american, care a avut ulterior efecte de contagiune rapidă, propagându-se din sectorul financiar în economia reală și dinspre țările dezvoltate către părțile mai puțin dezvoltate ale lumii. Odată ce valul devastator al celei mai grave recesiuni globale din ultimele opt decenii pare să fi trecut, este oportună încercarea evaluării pierderilor, dar și aceea a tragerii învățămintelor care să permită evitarea pe viitor a unei crize economice similare. 

1.1.Factori care au dus la izbucnirea crizei economice

Există trei puncte de plecare importante pentru înțelegerea crizei economice curente. În primul rând, ceea ce se întâmplă reprezintă spargerea seturilor de acorduri de legătură prin care economia mondială a fost guvernată începând cu anii 1980. Aceste acorduri reprezintă „soluția” temporară a capitalului pentru crizele care au apărut anterior. În al doilea rând, crizele anilor 1970 și încercările de a le rezolva în anii 1980 își au originea într-o contradicție centrală a capitalismului, respectiv contradicția dintre crearea profitului în sfera producției și realizarea profitului în sfera circulației și schimbului. În al treilea rând, situația slabă istoric pentru capitalul britanic, cel puțin a celui situat teritorial în Marea Britanie, a lăsat această țară foarte vulnerabilă la criză. Criza în sine are un număr de dimensiuni, dar trei sunt extrem de importante. Prima este creșterea datoriilor, atât publice, cât și private. Legat de aceasta iminența reîntoarcerii la instabilitatea monetară internațională și refuzul restului lumii de a finanța deficitele comerciale ale SUA și Marii Britanii. Al treilea factor este efectul crizei ecologice asupra economiei mondiale, care aduce spectrul sfârșitului prețurilor reduse ale bunurilor. Totuși acestea trebuie văzute ca evoluții pe termen mediu, determinând tensiunile subterane în contextul cărora au loc schimbări imediate.

Două realizări majore ale procesului de integrare europeană: piața internă și și uniunea economică și monetară sunt supuse testului crizei financiare. Acum mai mult ca niciodată exercitarea neîngrădită a celor, patru” libertăți este mult mai grea, deoarece în aceste perioade tulburi fiecare țară are tendința de a-și proteja în primul rând proprii cetățeni și mai apoi companiile naționale. Pe de altă parte Uniunea Economică și Monetară (UEM) se confruntă cu un deficit ,,genetic” care decurge din existența unei politici monetare unificate cu o politică fiscală, ambele decise la nivel național.

În absența scenariului ideal al unei adevărate uniuni economice, este totuși relevant să se examineze dacă existența de un deceniu a monedei Euro a avut efecte benefice. Existența monedei comune europene, care acoperă vasta majoritate a economiei Uniunii, a făcut imposibile atacurile speculative asupra monedelor țărilor din "zona Euro".

În ciuda faptului că noile state membre sunt diferite între ele au trăsătura comună de a fi economii mici și deschise angajate într-un proces de revenire economică. Un lucru pozitiv, dar are și mici scăpări, aceasta economie generalizată le face pe noile state membre vulnerabile la șocuri exogene, unul dintre cele mai puternice dintre aceste șocuri care putea fi întrevăzut fiind actuala criză globală.

Economiile noilor state membre sunt foarte dependente de piețele de export intracomunitare și tind să aibă piețe financiare înguste, ceea ce le face foarte vulnerabile la o deteriorare a conjuncturii economice în Uniunea Europeană și/sau la fluctuațiile de percepție ale investitorilor financiari internaționali. Aceste amenințări potențiale sunt amplificate de faptul că statutul lor de țări membre ale Uniunii nu le îngăduie să adopte măsuri protecționiste. Pe de altă parte, nu este inutil să fie explorate și contraponderile pozitive pe care le aduce cu sine apartenența la Uniunea Europeană.

Principalul eveniment al celei de a două jumătăți a anului 2008 a fost înrăutățirea crizei financiare bazată pe acumularea datoriilor. Principala cauză a acesteia a fost creșterea recunoașterii faptului că datoriile „rele” din sistem au o proporție mai mare decât s-a crezut anterior. Aceasta a condus la confuzie în rândul clasei decizionale din SUA privind modul în care să răspundă la creșterea numărului de împrumuturi fantomă.

Începând cu septembrie 2008 ritmul expansiunii creditelor în 69 de țări în curs de dezvoltare a scăzut la aproape jumătate. Declinul a fost foarte pronunțat în țările cu venituri medii, probabil datorită sistemelor financiare mai integrate care au fost afectate direct de schimbarea condițiilor financiare globale.

Aceasta a aruncat sistemul bancar într-o criză și mai profundă în trei moduri. În primul rând, creșterea valului de datorii neperformante amenința solvența băncilor. În al doilea rând, schimbarea aparentă în politica Rezervei Federale a creat panică pe piața de împrumuturi interbancare. Existând nesiguranță în ceea ce privește băncile care vor supraviețui, celelalte au sistat toate împrumuturile blocând astfel întregul sistem. În al treilea rând, învestitorii de pe piața de capital s-au panicat de asemenea, deoarece acțiunile băncilor au intrat în cădere liberă.

Ca rezultat, atât creșterea economică mondială, cât și capacitatea de previziune au fost puternic afectate. Astfel, perspectivele curente sunt foarte nesigure și există riscul subestimării în pofida scăderii exigențelor, privind creșterea economică globală. Rezultatele acestei evoluții s-au concretizat într-o schimbare radicală privind politicile băncilor, forma fiind diferită de la o țară la alta.

Răspunsul guvernului Marii Britanii a fost acela de a elabora un plan guvernamental prin care statul asigura condiții pentru dezbateri politice și cumpărarea acțiunilor la bănci. Acest lucru permițând modul de control al statului asupra sistemului bancar, dar și cine trebuie să plătească pentru criză.

Deși boom-ul imobiliar din SUA și dintr-o serie de țări europene s-a dovedit a fi o bulă speculativă, nu s-a ajuns la împrumuturi atât de mari încât sistemul financiar al țărilor industrializate să fie doborât. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că dacă ipotecile nu sunt plătite în totalitate casele pe care au fost angajate nu sunt total lipsite de valoare. În evaluarea costurilor stabilizării trebuie să fie îndreptată atenția asupra valorilor inițiale, cum a fost acea valoare inițială de 700 miliarde de dolari atașată de garanțiile SUA.

Garanțiile cuprind trei tipuri diferite de cheltuieli. În primul rând, există o asistență financiară directă a băncilor. Acesta este un cost real. În al doilea rând, există garanții pe împrumuturi. Acestea devin costuri reale numai dacă împrumuturile făcute de acum încolo nu se returnează. Acestea sunt măsuri de creștere a încrederii și nu este de așteptat ca ele să aducă cheltuieli actuale importante. În al treilea rând, există un împrumut guvernamental direct pentru a asigura fluxul de bani pe piețele financiare. Acesta va deveni un cost real dacă ratele dobânzilor la care se fac împrumuturile sunt nerealist de reduse sau dacă împrumuturile făcute nu sunt returnate.

Costul real al garanțiilor bancare în Marea Britanie reprezintă în prezent circa 37 miliarde de lire sterline. Atât reprezintă asistența financiară acordată băncilor. Acesta nu va fi neapărat un cost pe termen lung, întrucât partea băncilor poate fi revândută la un preț mai ridicat la o dată ulterioară. Totuși, este vorba de o sumă semnificativă de bani care va determina un record în ceea ce privește deficitul bugetar. Sumele vehiculate în alte țări europene sunt similare – de exemplu Financial Times raportează faptul că Italia planifica să aloce 24 miliarde de lire pentru recapitalizarea băncilor sale. Impactul imediat al acestei investiții guvernamentale este și ea una dintre cauzele creșterii deficitului bugetar pe termen mediuo bulă speculativă, nu s-a ajuns la împrumuturi atât de mari încât sistemul financiar al țărilor industrializate să fie doborât. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că dacă ipotecile nu sunt plătite în totalitate casele pe care au fost angajate nu sunt total lipsite de valoare. În evaluarea costurilor stabilizării trebuie să fie îndreptată atenția asupra valorilor inițiale, cum a fost acea valoare inițială de 700 miliarde de dolari atașată de garanțiile SUA.

Garanțiile cuprind trei tipuri diferite de cheltuieli. În primul rând, există o asistență financiară directă a băncilor. Acesta este un cost real. În al doilea rând, există garanții pe împrumuturi. Acestea devin costuri reale numai dacă împrumuturile făcute de acum încolo nu se returnează. Acestea sunt măsuri de creștere a încrederii și nu este de așteptat ca ele să aducă cheltuieli actuale importante. În al treilea rând, există un împrumut guvernamental direct pentru a asigura fluxul de bani pe piețele financiare. Acesta va deveni un cost real dacă ratele dobânzilor la care se fac împrumuturile sunt nerealist de reduse sau dacă împrumuturile făcute nu sunt returnate.

Costul real al garanțiilor bancare în Marea Britanie reprezintă în prezent circa 37 miliarde de lire sterline. Atât reprezintă asistența financiară acordată băncilor. Acesta nu va fi neapărat un cost pe termen lung, întrucât partea băncilor poate fi revândută la un preț mai ridicat la o dată ulterioară. Totuși, este vorba de o sumă semnificativă de bani care va determina un record în ceea ce privește deficitul bugetar. Sumele vehiculate în alte țări europene sunt similare – de exemplu Financial Times raportează faptul că Italia planifica să aloce 24 miliarde de lire pentru recapitalizarea băncilor sale. Impactul imediat al acestei investiții guvernamentale este și ea una dintre cauzele creșterii deficitului bugetar pe termen mediu. Mai importantă este pierderea de impozite și cheltuielile suplimentare rezultate din încetinirea creșterii datorită crizei. Unele economii în dezvoltare s-au relansat mai devreme decât alte țări. Stimulentul fiscal și reluarea comerțului cu bunuri a relansat economiile în Asia, în special.

Motivul central pentru recesiune este dependența de cererea consumatorului în special, dar și investițiile promovate pe baza împrumuturilor realizate în ultimele două decenii. Așadar aceste împrumuturi fiind în creștere și creșterea economică nemaiputând fi bazată pe datorii un declin al economiei părea inevitabil.

Răspunsul guvernelor la recesiune a fost într-o primă fază să crească propriile împrumuturi și să încurajeze băncile centrale să reducă rata dobânzilor. Dar ambele au dezavantajele lor. Împrumuturile guvernamentale sunt limitate de costul garanțiilor bancare. Nivelurile ridicate de împrumutare pot, de asemenea, să ridice dobânzile sau să reducă valoarea valutelor. Ambele procese conduc la diminuarea veniturilor reale pe gospodărie și diminuează cheltuielile fiind frustrante în raport cu scopul inițiat al împrumuturilor.

Până acum criza s-a manifestat în principal prin evoluții monetare interne în cele mai mari economii, deși țări precum Islanda, Ucraina, Ungaria și statele baltice au fost conduse la nevoia de a apela la ajutorul FMI și al UE. Acest lucru este în curs de schimbare și criza se internaționalizează pe trei căi. Prima dintre ele este efectul evoluțiilor curente din așa-numitele „economii de piață emergente”.

O problemă și mai serioasă astăzi este faptul că nu există un acord clar asupra modului în care se va merge mai departe în reprezentanții diferitelor capitaluri naționale. Acest lucru a fost arătat în Europa plecând de la acordurile dintre guvernele german și britanic asupra gradului în care cheltuielile guvernamentale și deficitele fiscale sunt potrivite ca răspuns la criză. Mai serioase sunt însă tensiunile profunde dintre SUA și guvernele asiatice. Aceste tensiuni reflectă nu numai probleme economice, dar și o schimbare a echilibrului de putere în capitalismul internațional.

Al treilea aspect al crizei este problema prețurilor bunurilor și constrângerile producerii lor din punct de vedere ecologic. Există o tentație puternică în prezent de a discredita problema în contextul scăderii prețului la petrol. Așa cum am putut observa de-a lungul istoriei, orice eveniment important influențează prețul petrolului iar mai apoi acesta la rândul său influențează viața de zi cu zi cu schimbări majore. În ceea ce privește criza financiară trecută sau mai mult actuală (2007/2009) este extrem de vizibil faptul că prețul petrolului rămâne extrem de ridicat la fel cum se întâmplă cu prețul alimentelor la nivel mondial.

Chiar și în țări precum Marea Britanie, creșterea prețurilor energiei afectează serios standardele de viața pentru clasa muncitoare, în timp ce pentru săracii din economiile în curs de dezvoltare alimentele au costuri devastatoare. În al doilea rând, reducerea prețurilor la energie și alimente s-a datorat numai severității recesiunii.

Orice creștere majoră care se produce la nivel mondial este influențată de orientarea către consumul intern în țări cum ar fi China care este în măsură să contribuie la creșterea prețurilor. Este important să nu se considere că inflația prețurilor la bunuri în 2006 și 2007 s-a datorat numai speculațiilor. Creșterea prețurilor din acei ani s-a datorat constrângerii reale asupra creșterii capitaliste ca urmare a manifestării limitelor ecologice. În al treilea rând, date fiind iraționalitățile procesului decizional capitalist, orice declin brusc al prețurilor la bunuri și la combustibili care are loc în următorii câțiva ani este de natură să oprească dezvoltarea de noi surse de ofertă și să înrăutățească creșterea prețurilor care s-ar produce. În al patrulea rând, recesiunea curentă nu încetinește procesul internațional al degradării mediului, în special schimbarea climatică. Impactul acesteia asupra ofertei de alimente în special reprezintă o tendință pe termen lung care se va manifesta din ce în ce mai acut în următorii ani oricare ar fi rezultatul economic global.

Toate acestea înseamnă că deși în prezent guvernele și băncile centrale nu sunt îngrijorate în privința inflației când fac încercări disperate pentru stimularea producției, orice recuperare de durată din criză este de natură să întețească temerile privind inflația. Aceasta va constitui o constrângere severă privind opțiunile economice accesibile pe termen lung.

1.2.Țările cel mai puternic afectate de criza economică

Monitorizarea schimbărilor în ceea ce privește calitatea vieții europenilor și dezvoltarea politicilor menite să intensifice bunăstarea acestora capătă un rol tot mai important în cadrul dezbaterilor U.E. Este recunoscut tot mai mult faptul că, deși indicatorii macroeconomici, precum produsul intern brut (PIB), sunt importanți în evaluarea nivelului bunăstării într-o țară, aceștia nu sunt suficienți. Se discută din ce în ce mai mult despre faptul că politica publică ar trebui să fie evaluată în funcție de modul în care promovează în mod direct bunăstarea cetățenilor, luând în considerare condițiile sociale, de mediu, precum și cele economice. Acest punct de vedere este reflectat de inițiativele recente, ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și ale Comisiei Europene.

Comisia pentru măsurarea performanței economice și a progresului social, creată la inițiativa guvernului condus de președintele francez Nicolas Sarkozy, încearcă să observe limitele PIB-lui ca indicator economic și să vadă dacă acesta oglindește starea populației sau dacă pentru monitorizarea acestui lucru este nevoie de alte instrumente de măsurare alternative.

Eurofound contribuie în acest sens cu date provenind din sondajele sale privind calitatea vieții în Europa (EQLS). Aceste sondaje permit evaluarea nivelului și condițiilor de trăi din perioada 2003-2009.

Aceasta a afectat nu numai profilul economic al țărilor și companiilor, ci și munca și viața de zi cu zi a cetățenilor europeni. Deși poate condițiile economice s-au îmbunătățit în general, rata de ocupare a forței de muncă a continuat să scadă, în special în statele baltice, Irlanda și Spania.

Factorii de decizie trebuiau să țină cont nu numai de indicatorii economici obișnuiți care evaluau viața cetățenilor din puncte de vedere obiective ci trebuiau folosiți indicatori care să evalueze și starea de spirit a acestora, în ceea ce privește satisfacția oamenilor față de sferele private ale vieții, precum locuințele și nivelul de trai, precum și gradul lor de satisfacție față de serviciile publice, precum educația, sănătatea și transportul public, precum și evaluarea globală a calității vieții acestora.

Tendințele în ceea ce privește calitatea vieții între 2007 și 2009 sunt susceptibile de a reflecta, într-o anumită măsură, impactul crizei economice și a șomajului în Europa.

Cea mai mare scădere a nivelului de trai din punct de vedere subiectiv s-a înregistrat în Bulgaria, România, Malta, Estonia și Letonia, dar și în Franța, unde gradul mediu de satisfacție privind condițiile de viață a scăzut. Între 2007 și 2009 nu s-a înregistrat nicio diferență între bărbați și femei în ceea ce privește scăderea gradului de satisfacție privind condițiile de viață.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat în România și Malta, urmate de Letonia și Portugalia, Franța și Estonia astfel, declinul perceput în ceea ce privește nivelul de trăi nu a fost în niciun caz înregistrat numai în noile state membre sau în țările afectate cel mai mult de criză.

În 2009, proporția cetățenilor cu dificultăți a fost cea mai mare în Bulgaria, Grecia, Ungaria și Letonia. Modelul a suferit modificări minore din 2007; cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Grecia, Irlanda, Letonia și Lituania.

În 2007 cea mai mare proporție privind persoanele cu dificultăți s-a înregistrat în Grecia, Irlanda, Letonia și Lituania, iar acest lucru rămâne neschimbat până în 2009. Între 2003 și 2007, în EU27, s-au înregistrat scăderi mici ale gradului mediu de satisfacție privind viața de familie și o scădere similară în ceea ce privește satisfacția privind sănătatea; în timp ce satisfacția profesională a scăzut. Între 2007 și 2009, gradul de satisfacție privind viața de familie și sănătatea a scăzut oarecum mai mult, dar satisfacția profesională a rămas la un nivel deosebit de stabil.

Satisfacția privind viața de familie este relativ mare în toate țările și este dificil să stabilim o tendință de stabilitate de-a lungul celor două perioade din timp (2003-2007si 2007-2009).Cu toate acestea, există țări în care gradul de satisfacție față de viața de familie a scăzut între 2003 și 2007 și din nou între 2007 și 2009 – Germania, Austria și Grecia, Italia, Portugalia și Spania.

Cele mai vizibile scăderi au fost înregistrate în Bulgaria, România și Portugalia. Însă apare un nou fenomen, acela de discrepanță între clasele sociale unde diferența dintre ele este mai mare ca niciodată. Se raportează o tensiune considerabilă apărută între bogați și săraci, angajatori și angajați și între diferite grupuri etnice.

Această discrepanță apare mai ales în Slovacia și Ungaria unde populația se confruntă cu un nivel destul de mare de emigrare a persoanelor rome în spațiul lor național. Acest lucru se întâlnește și în țări precum Marea Britanie și Irlanda.

De asemenea, a fost evidentă o creștere a tensiunilor percepute între săraci și bogați, între 2007 și 2009. Aceasta a fost cea mai vizibilă în Malta și Slovenia. În plus, într-o serie de țări din nordul Europei (Estonia, Regatul Unit, Finlanda, Suedia, Irlanda și Letonia), proporția cetățenilor care au raportat „o tensiune considerabilă” a crescut între 2007 și 2009.

După examinarea constatărilor, criza financiară pare să fi fost însoțită, într-adevăr, de un declin în unele aspecte ale calității vieții și în calitatea percepută a societății. Deși indicatorii de satisfacție privind condițiile de viață, cât și de satisfacție privind nivelul de trai s-au îmbunătățit între 2003 și 2007, în special în noile state membre, aceștia au scăzut între 2007 și 2009. Scăderile sunt observate atât în țările care sunt marcate mai mult de criză economică, cât și în cele marcate mai puțin: țările care se confruntă cu cea mai adâncă recesiune nu sunt întotdeauna cele care au raportat cele mai mari schimbări privind calitatea vieții.

Cu toate acestea, se pare că Letonia și Estonia, precum și Bulgaria și România și-au încetinit drumul spre îmbunătățirea condițiilor proprii. În mod evident, schimbările privind calitatea medie a vieții într-o țară nu redau imaginea completă: s-ar părea că unele grupuri specifice din anumite țări au cunoscut un declin recent mai mare în calitatea vieții lor.Cu toate acestea, impactul crizei economice asupra experienței economice de zi cu zi nu trebuie exagerat: cel puțin până în septembrie 2009, nu a existat aproape nicio schimbare generală în tensiunea financiară percepută, ci doar o deteriorare relativ scăzută a indicatorilor.

1.3.Efectele crizei economice asupra Uniunii Europene

Cel mai puternic efect al actualei crize economice a fost acela al datoriilor atât a celor publice cât și a celor private. Capitalul ,,pierdut” însumat de cele două categorii de datorii este diferit: cel implicat direct în proiecte imobiliare și cel folosit în construcții și dezvoltări sau capitalul rezultat din alte industrii, dar investit într-o piață imobiliară în creștere.

Orice revalorizare a capitalului de acest tip ridică problema asupra responsabilității asupra plăților pentru pierderi – de capital și de forță de muncă. Sectorul financiar a fost destul de nedrept în încercarea de a transmite costurile crizei asupra forței de muncă – s-a ajuns chiar la formularea unor planuri pentru a folosi banii contribuabililor la menținerea plăților bonus. Mecanismul asigurării schimbării include următoarele:

subvenții directe pentru băncile finanțate de contribuabili;

refacerea bazei de profit prin refuzarea scăderii ratelor către cei care acordă împrumuturi. Aceasta se poate face cu ușurință prin fuziuni, care reduc competiția și sporesc dependența gospodăriilor de un număr relativ mic de instituții mari;

atac asupra securității locului de muncă, salariilor și condițiile personalului bancar pentru a diminua costurile. Din nou, fuziunile cu sprijin guvernamental pot ajuta acest proces prin furnizarea de mijloace în vederea închiderii băncilor;

reducerea ratei dobânzii plătite pentru deponenți.

În măsura în care statul a încercat să acționeze și în altă calitate decât aceea de un agent de capital și să impună termeni asupra băncilor, acestea au reacționat printr-o amenințare – blocarea sistemului. Acest lucru a condus bineînțeles la un conflict între guvern și bănci, dar cu toate acestea reducerile de rată ale dobânzilor s-au redus, fapt care a cauzat o instabilitate serioasă în rândul deponenților și al pensionarilor curenți și viitori de la momentul respectiv.

Criza a provocat un șoc pentru milioane de cetățeni și a pus în evidență câteva deficiențe fundamentale ale economiei noastre. Din cauza crizei, obiectivul de garantare a unei creșteri economice viitoare este mult mai greu de realizat.

Ieșirea din criză reprezintă provocarea imediată, dar cea mai mare provocare este aceea de a nu încerca să revenim la situația anterioară crizei. Chiar și înaintea crizei existau multe domenii în care UE nu avansa destul de rapid în comparație cu restul lumii.

Chiar dacă această criză financiară afectează din plin starea economiei mondiale, Europa are cel mai mult de suferit deoarece ea nu reușește să depășească anumite bariere cum ar fi: nivelul scăzut al investițiilor în domeniul cercetării și dezvoltării, utilizarea mediocră a tehnologiilor informației și comunicațiilor, reticența unor segmente ale societății de a susține inovarea, obstacole în calea accesului pe piață și decalajul în materie de productivitate din cauza unui mediu de afaceri mai puțin dinamic.

Pe lângă problemele des întâlnite pe care criza economică le-a creat de-a lungul evoluției ei, în UE se înregistrează o accelerare a îmbătrânirii populației. Întrucât generația născută după cel de al doilea Război mondial („baby boom”) începe să se pensioneze, populația activă a UE va începe să se reducă începând din 2013-2014. Scăderea numărului populației active, combinată cu creșterea proporției de pensionari va exercita presiuni suplimentare asupra sistemelor noastre de protecție socială.

Economiile noastre sunt tot mai interconectate. UE va profita în continuare de faptul că reprezintă una dintre cele mai deschise economii din lume, însă concurența din partea economiilor dezvoltate și emergente se intensifică. Țări precum China și India investesc masiv în cercetare și tehnologie, pentru a-și plasa industria pe o poziție superioară în lanțul de valori și a înregistra un salt semnificativ în economia mondială. Acest lucru exercită o presiune majoră asupra dezvoltării anumitor sectoare ale economiei, dar acest lucru poate reprezenta de asemenea și o oportunitate în vederea dezvoltării competitivității.

Din cauza creditelor acordate prea ușor și o viziune moderată din punct de vedere al previziunilor în ceea ce privește riscurile la care lumea s-a supus atunci când a reacționat greșit în fața unor probleme economice, finanțele mondiale au nevoie de măsuri corective. Pentru a evita aceste dezechilibre importante Uniunea Europeană se angajează să găsească un sistem financiar eficient și sustenabil.

Dependența puternică de combustibili fosili, precum petrolul și utilizarea ineficientă a materiilor prime expun consumatorii și întreprinderile europene la șocuri dăunătoare și costisitoare privind prețurile, amenințându-ne securitatea economică și favorizând schimbările climatice. Creșterea populației mondiale de la 6 la 9 miliarde va intensifica, la nivel mondial, concurența pentru resursele naturale și va exercita presiuni asupra mediului. UE trebuie să sensibilizeze în continuare alte părți ale lumii în privința găsirii unei soluții globale pentru problemele puse de schimbările climatice, în paralel cu punerea în aplicare, pe întreg teritoriul UE, a strategiei privind schimbările climatice și energia pe care am convenit-o.

Cele 28 de economii ale UE sunt interconectate, diferite dar în același timp unite. Criza a demonstrat faptul că legăturile strânse și interdependența dintre economiile naționale reacționează la fel ca piesele unui joc de Domino. Acțiunile desfășurate de o țară afectează evoluția celeilalte țări. Acest lucru este și mai vizibil în zona euro, unde din cauza crizei și a constrângerilor în ceea ce privește cheltuielile publice, este mai dificil pentru unele state să își dezvolte sau să își mențină infrastructura de care au nevoie în domeniile de baza cum ar fi transporturile și energia, dar mai ales să își permită să își dezvolte propriile economii atât pe piața internă cât și pe cea externă.

Criza curentă reprezintă unul din cele mai semnificative evenimente internaționale începând cu jumătatea anilor 1970 și 1980. Ordinea economică creată ca urmare a unui deceniu turbulent este pe cale să se destrame. Ceea ce o va înlocui va depinde nu numai de circumstanțele „obiective”, dar și de abilitatea celor rămași de a transpune viziunile proprii asupra unei economii bazate mai mult pe nevoi, decât pe profit pentru a înlocui acumularea determinată financiar în ultimii douăzeci de ani.

CAPITOLUL 2: STRATEGIA ,,EUROPA 2020” SUB IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE

Europa trece printr-o perioadă de transformare. Criza economică declanșată în 2008/2009 a afectat foarte tare Europa și mai mult decât atât a scos în evidență deficiențele structurale ale economiei sale. În prezent lumea evoluează rapid, iar problemele cum ar fi (globalizarea, epuizarea resurselor naturale, îmbătrânirea etc.) își vor găsi o rezolvare cu ajutorul Uniunii Europene, o Europă unită, cooperantă. Europa poate reuși dacă acționează în mod colectiv, ca Uniune. Principalul motor al economiei este schimbul comercial. Creșterea globală va oferi exportatorilor europeni noi oportunități și un acces competitiv la importuri esențiale. Din cauză sau datorită competitivității economice mondiale Uniunea Europeană trebuie să se ridice la un nivel înalt și să folosească instrumentele politicii economice în vederea participării Europei pe piețele deschise și emergente din toată lumea. Acest principiu se aplică nu numai aspectelor externe ca de exemplu domeniul energiei, transporturilor, agriculturii etc. ci și pentru comerț și pentru coordonarea politicii macroeconomice internaționale. O Europă deschisă, care funcționează într-un cadru internațional reglementat, reprezintă cea mai bună cale de a exploata beneficiile globalizării, ceea ce va spori creșterea și ocuparea forței de muncă. Fiind cel mai mare bloc comercial din lume, UE va prospera dacă va adopta o atitudine deschisă față de restul lumii și dacă va acorda o atenție deosebită măsurilor prin care celelalte economii dezvoltate sau emergente anticipează tendințele viitoare sau se adaptează la acestea.

2.1. Obiectivele strategiei, Europa 2020”

Strategia, Europa 2020 nu se aplică doar statelor europene ci și statelor candidate cărora le oferă un atuu important și un potențial considerabil ajutându-le totodată să își consolideze propriile eforturi de reformă. Europa 2020 oferă o imagine de ansamblu a economiei sociale de piață a Europei pentru secolul XXI. Această strategie propune trei priorități care se susțin reciproc. -Creștere inteligentă: o economie care are la bază cunoașterea, inovarea și cercetarea; -Creștere durabilă: o economie care investește în resurse mai ecologice și mai competitive; -Creștere favorabilă incluziunii: o economie cu o rată a șomajului mai mică și o rată a ocupării forței de muncă mai ridicată. UE trebuie să definească direcția în carea vrea să evolueze până în anul 2020. Astfel, Comisia propune cinci obiective principale: -75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă; -3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare-inovare; -Obiectivele ,,20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite:o reducere a emisiilor majorată la 30% dacă există condiții favorabile în acest sens; -Rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din populația tânără ar trebui să aibă studii superioare; -Numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane. Aceste obiective se află într-o strânsă interdependență și sunt cruciale pentru reușita generală. Pentru a fi cât mai aproape de scopul propus Comisia Europeană stabilește că aceste obiective să fie transpuse în obiective și traiectorii naționale. Comisia prezintă șapte inițiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese în cadrul fiecărei teme prioritare: -,,O uniune a inovării” îmbunatățirea condițiilor de accesare a finanțărilor pentru sectorul cuaternar în vederea transformării ideilor inovatoare în servicii și produse care vor crea creștere economică și locuri de muncă; -,,Tineretul în mișcare” – consolidarea performanței sistemelor de educație și facilitarea intrării pe piața muncii a tinerilor studenți; -,,O agendă digitală pentru Europa” -dezvoltarea serviciilor de internet de mare viteză și valorificarea beneficiilor pe care acest lucru l-ar avea la nivel de întreprindere; -,,O Europă eficientă din punctul de vedere a utilizării resurselor” -trecerea la o economie independentă de resursele naturale și cu emisii de carbon scăzute, utilizarea resurselor regenerabile de energie, modernizarea sectorului transporturi și promovarea eficienței energetice; -,,O politică industrială adaptată erei globalizării” îmbunatățirea mediului de afacerii și pregătirea acestuia pentru a face față competitivității; -,,O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” -dezvoltarea pieței muncii și pregătirea cetățenilor pe tot parcursul vieții pentru a fi pregătiți în domeniul acesta; -,,Platforma europeană de combatere a sărăciei” -beneficiile creșterii economice și creșterea locurilor de muncă să fie distribuite echitabil, iar persoanele cu un risc ridicat de sărăcie să poată avea o viață demnă și să joace un rol activ în societate. Pentru a se obține rezultate va fi nevoie de o guvernantă economică mai puternică. Strategia Europa 2020 se va sprijini pe doi piloni: abordarea tematică prezentată anterior, care combină prioritățile și principalele obiective și întocmirea unor rapoarte de țară, permițând statelor membre să își dezvolte propriile strategii de reîntoarcere la o creștere economică durabilă și la sustenabilitatea finanțelor publice. În vederea îndeplinirii obiectivelor de mai sus, fiecărui stat membru i se vor cere rapoarte de respectare a normelor prevăzute de Uniunea Europeană folosindu-se ca instituții de control în primul rând Consiliul European și în al doilea rând dar la fel de important Parlamentul European. De astfel și Comisia Europeană se implică total în nouă strategie și va fi punctul focal a acesteia. Aceste obiective sunt interconectate și sunt cruciale pentru reușita noastră generală. Pentru a garanta că fiecare stat membru adaptează strategia ,,Europa 2020” la situația sa specifică, Comisia propune ca aceste obiective ale UE să fie transpuse în traiectorii naționale. În afară de cele trei instituții ale UE, efortul de instituire a obiectivelor ,,Europa 2020” trebuie susținut și de comitetele UE, parlamentele naționale, autoritățile naționale, autoritățile locale și regionale, partenerii sociali, părțile interesate și societatea civilă, astfel încât scopurile propuse să aibă un procent mai mare de realizare. S-au depus deja eforturi considerabile la nivel UE. În mai multe țări reforme importante sunt în curs de implementare. Totuși, deși s-au făcut progrese în materie de consolidare bugetară, reformele în favoarea creșterii întârzie, mai ales în domenii precum fiscalitatea, pensiile, piața muncii și deschiderea sectoarelor serviciilor și ale comerțului cu amănuntul. 2.2. Italia-Spania în procesul de îndeplinire a obiectivelor, Europa 2020” Foarte important în demersul de îndeplinire a obiectivelor, Europa 2020 este colaborarea dintre Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană. Acest lucru face ca procesul de obținere a rezultatelor să fie mai rapid, Consiliul și Comisia sunt mai responsabilizate. În strategia Europa 2020 trebuie implicate toate segmentele societății: întreprinderi, sindicate, ONG-uri și persoane fizice. Pentru aceasta Comitetul Economic și Social European a instituit un grup de coordonare Europa 2020, care mobilizează vaste rețele de organizații ale societății civile din toată Europa. Urmând exemplul Comitetului Economic și Social și Comitetul regiunilor a adoptat o platformă de monitorizare cu participarea autorităților regionale și locale. De fapt la baza punerii în aplicare a strategiei stau autoritățile locale și regionale, parteneri sociali și societatea civilă. În funcție de problemele fiecărei țări, Comisia Europeană elaborează o serie de documente analizând situația economică și oferă recomandări cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte în următoarele 18 luni. Problemele cu care se confruntă statele sunt variate și acoperă o gamă largă de subiecte: situația finanțelor publice, reforme ale sistemelor de pensii, măsuri pentru a crea locuri de muncă și pentru a lupta împotriva șomajului, educație și inovare, etc. În Italia cauzele care au dus la principalele dezechilibre macro-economice sunt datoria publică ridicată și pierderea competitivității externe, dar cel mai mare defect al Italiei îl reprezintă deficiențele structurale de lungă durată. În 2013, pentru a respecta recomandările strategiei Europa 2020 emise în 2012, Italia ia măsuri în mai multe domenii de activitate: -Finanțe publice; -Sectorul bancar; -Piața forței de muncă, a salariilor și a politicilor sociale; -Sectorul servicii și sectorul industriei de rețea. Pentru a aduce datoria publică pe o traiectorie descendentă, Italia a făcut eforturi mari, însă schimbări se văd și pe plan bugetar. În domeniul consolidării fiscale eforturile trebuie să fie însoțite de o acțiune continuă pentru a îmbunătății eficiența și calitatea cheltuielilor publice, la toate nivelurile de guvernare. Printre recomandările Comisiei Europene din 2013 se numără și îmbunătățirea fiscală și potențialul de creștere economică. Pentru a se asigura că vor ieși din recesiune, Italia dorește să pună în aplicare noi reforme la toate nivelurile de guvernare de toate părțile interesate. Însă cel mai important punct de reevaluare pe lista Italiei este domeniul administrativ și cel judiciar și de ce nu și cel de gestionare a fondurilor U.E și simplificarea mediului de afaceri. Dar mai ales corupția este e parte a sistemului italian care rămâne în continuare o provocare, dar pentru care trebuie făcute mari eforturi de eradicare ale acestui fenomen. O altă problemă a Italiei, dar și un efect al crizei economice este faptul că recesiunea prelungită a afectat capacitatea de rezistență a băncilor italiene. Odată cu sectorul bancar mediul de afaceri începe să se apropie de un moment critic, dar Comisia Europeană recomandă accesul firmelor la finanțare și alternative la instrumentele bancare pentru creștere economică și creșterea cifrei de afaceri. O prioritate pentru Italia o reprezintă piața forței de muncă și a salariilor. În acest domeniu Italia are lacune, dar pentru a îmbunătății situația din 2011 ea recurge la reforma pieței forței de muncă și stimularea productivității. Sistemul italian rămâne complex și suferă de un nivel înalt de evaziune fiscală, economie subterană și muncă nedeclarată. Transferarea sarcinii fiscale către consum, bunuri și mediu cu scopul de a reduce presiunea fiscală asupra muncii și a capitalului într-un mod neutru veniturilor este esențială creșterii economice și a competitivității. La baza oricărei economii înfloritoare stă competitivitatea, la fel și în cazul Italiei. Statul italian trebuie să se bazeze pe această caracteristică a economiei, dar în același timp să-și îmbunătățească și accesul pe piață în industriile de rețea, dar și infrastructura în întreaga țară. Pe parcursul anului 2012/2013, Italia ia diferite măsuri pentru umplerea golurilor din economia sa, însă cu toate acestea punerea în aplicare a legislației rămâne o continuă provocare, iar rezultatele întârzie să apară. Întârzierile în adoptarea legislației sau aplicarea incompletă a legislației sunt doar unii dintre puținii factori care fac ca economia Italiei să fie din ce în ce mai îngreunată. Mai jos voi prezenta situația Italiei in funcție de temele Europa 2020,dar și obiectivele pe care Comisia Europeană le propune spre îndeplinire pană în anul 2020, acesteia.

Tabel nr.2.1

Situația Italiei in contextul ,,Europa 2020 ”

Sursa:Tabel realizat de catre autor pe baza datelor de pe hhttp://www.istat.it (accesat la 5.03.2014)

O altă țară care se confruntă cu aproximativ aceleași probleme ca și aproape restul Europei, este Spania. Privită în ansamblu Spania trebuie să treacă printr-o ajustare structurală completă ca urmare a dezechilibrului cauzate de boom-ul de credite; astfel ca răspuns la recomandările primite de la Comisia Europeană din 2012, statul spaniol prezintă o serie de reforme din mai multe domenii de activitate ale țării: -Competitivitatea și capacitatea de export; -Eficiența sistemului fiscal; -Piața muncii; -Educație; -Sărăcia și ecluziunea socială; -Mediul de afaceri; -Energie și transport. Principala provocare pentru Spania este aceea de a stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă și corectarea dezechilibrelor macroeconomice excesive. Ca și multe alte țări Spania se confruntă și ea cu problema ocupării forței de muncă, părăsirea timpurie a școlii și un sistem de învățământ care nu este suficient de adaptat la formarea profesională , probleme ce cauzează de fapt nu numai lipsa competitivității pe piața internă și externă ci și îngroșarea rândurilor șomerilor. Spania a făcut un efort de consolidare considerabil în 2013 și 2012 spre corectarea deficitului excesiv. Obiectivul strategiei bugetare spaniole este de a aduce deficitul public general sub 3% din PIB până în 2016. Situația economică a Spaniei este formată din mai multe aspecte. Pe de o parte se înregistrează o schimbare în sistemul fiscal datorită măsurilor care au fost introduse în 2012, iar pe de altă parte statul spaniol încă trebuie să-și intensifice eforturile de combatere a fraudei și evaziunii fiscale. O altă problemă majoră a Spaniei se referă la piața muncii și educație. Situația de pe piața forței de muncă spaniolă rămâne critică. Nici sectorul educație nu este lipsit de probleme. Aici rata șomajului în rândul tinerilor rămâne ridicată, iar slăbiciunile structurale în sistemele de educație și formare au contribuit și ele la acest lucru, dar și la creșterea sărăciei și excluziunii sociale din Spania. Alte două lucruri importante în economia unei țări sunt afacerile și mai ales mediul energetic și industria transporturilor. Acestea pot reprezenta un risc macro-economic non-neglijabil, astfel Spania trebuie să finalizeze urgent reformele referitoare la energie și transporturi. Structura extrem de descentralizată a Spaniei solicită o coordonare sporită între diferitele administrații publice, atât pentru a reduce costurile și de a limita sarcina administrativă a companiilor cât și finanțarea strategiei Europa 2020. Ca și în cazul Italiei urmatorul tabel va arăta atat starea actuală a Spaniei, dar și obiectivele pe care aceasta le-ar avea de îndeplinit până în 2020.

Tabel nr.2.2

Situația Spaniei in contextul ,,Europa 2020”

Sursa:Tabel realizat de catre autor pe baza datelor de pe http://www. eurostat.ec.europa.eu

Toate măsurile menționate mai sus duc la crearea unui mediu normal de viață, mediul propice creșterii și dezvoltării și creării de noi locuri de muncă. Încă de la începutul crizei economice Comisia Europeană continuă să ia măsuri care să conducă la bună starea Uniunii Europene și a cetățenilor săi. Pentru a avea baze solide, această creștere trebuie să fie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. 2.3. Măsurile adoptate în cadrul strategiei ,,Europa 2020” pentru redresare economică „Europa trebuie să acționeze decisiv pentru a asigura evoluția către o Uniune a stabilității și a creșterii din ce în ce mai strânsă și mai puternică.” (José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, iunie 2012) Încă de la începutul crizei economice mondiale Europa își dă seama că economiile țărilor membre și nu numai sunt interconectate, de aceea în acest sens ea recurge la măsuri de foarte mare importanță pentru statele europene. Printre aceste măsuri se numără și strategia Europa 2020 susținută de nenumăratele proiecte de legi și reforme din diferitele domenii de activitate ale unei țări și de programe ca PROGRESS care fac ca scopul Uniunii să fie atins cât mai devreme. Însă acest lucru nu este posibil dacă nu se întrevede o schimbare și o inițiativă din partea guvernelor statelor membre. Statele membre se sprijină pe aceste orientări pentru a elabora două programe: un program național de reformă și un program de stabilitate și de convergență. Primul analizează progresele înregistrate în raport cu criteriile de referință ale strategiei Europa 2020 și măsurile care trebuiesc luate în anul următor pentru a elimina punctele slabe. Cel de al doilea se ocupă de planurile bugetare plurianuale. Din dorința de a reveni pe scena politică la un nivel mai ridicat din punct de vedere economic, Uniunea Europeană finanțează această redresare economică din bugetul propriu numai în cazul în care bugetele naționale nu pot susține respectivele programe de reformă. Reformele și crearea de noi locuri de muncă sunt sprijinite în mod special prin fondurile structurale europene puse la dispoziția statelor membre. Bugetul UE este destinat să faciliteze, în toate statele membre, investițiile în domenii comune de interes, cum ar fi creșterea, crearea de locuri de muncă și consolidarea influenței UE în lume. Așadar în continuare vor fi prezentate măsurile concrete pe care Uniunea Europeană le-a efectuat în vederea redresării economice. Până în 2020, 20 % din energia utilizată în Europa ar trebui să provină din surse regenerabile. După cum s-a preconizat colaborarea la nivel european dă rezultate deosebite. Ca de exemplu: Compania Airbus creată în anii 1970 la inițiativa a patru țări, înregistrează azi un număr de peste 50.000 de angajați și se numără printre primii constructori de avioane din lume; sau ,,Galileo” unul dintre cele mai performante sisteme de navigație prin satelit din lume, sau un alt exemplu ar fi finanțarea unora dintre cele mai mari ferme eoliene din lume de către Banca Europeană de Investiții. Fermele din Thanet și Regatul Unit produc energie alternativă pentru aproximativ 500.000 de gospodării. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele realizate, însă portofoliul strategiei Europa 2020 este unul destul de cuprinzător. Așa că pentru fiecare inițiativă emblematică în Comisia Europeană au fost finalizate o serie de acțiuni cheie: Combaterea șomajului în rândul tinerilor.În prezent 6 milioane de tineri europeni renunță la studii anual. Astfel Comisia Europeană încearcă să mărească numărul de absolvenți prin ameliorarea calității învățământului și modernizarea acestuia. Acest lucru a fost posibil prin programul de mare succes ,,Erasmus”. Încă de la lansarea sa Erasmus a cofinanțat 3 milioane de schimburi studențeșt., ,,Erasmus pentru toți” va permite ca până la 5 milioane de persoane să primească burse UE pentru a învăța, pentru a se forma sau pentru a participa la acțiuni de voluntariat în străinătate, între 2014 și 2020, aproape dublu față de cifră sa din anul 2013.Iar programul nou ,,Erasmus for Masters” a introdus un nou sistem de acordare de împrumuturi tinerilor care fac studii de master în altă țară din UE. O altă inițiativă a Comisiei este aceea de a facilita accesul tinerilor pe piața muncii prin diferite programe destinate să îi ajute pe aceștia să identifice posturile vacante și în același timp să se încurajeze angajarea tinerilor de către IMM-uri. În plus Comisia Europeană propune ca statele membre să se folosească de fondul social european pentru a combate șomajul în rândul tinerilor. Uniunea inovării. Prin această inițiativă Comisia Europeană dorește creșterea procentului de investiții în sectorul cercetare dezvoltare și inovare, dar și crearea de noi locuri de muncă. Acestea din urmă sunt drumul sigur spre ieșirea din criză. Fiecare euro investit în sectorul cuaternal poate duce la o mărire a PIB-ului dar și la crearea a peste 3 milioane de locuri de muncă. Pe lângă adoptarea brevetului european din 2012, care este recunoscut pe întreg teritoriul Europei, iar întreprinderile și inventatori pot economisi până la 80% din costul unui brevet, Comisia Europeană și Grupul Băncii Europene de Investiții au lansat un nou fond de garantare pentru IMM-uri inovatoare pentru a le ajuta să obțină finanțarea din partea băncilor. Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale. Deși acesta este un domeniu care ar trebui să vizeze mai mult guvernele naționale și nu Uniunea Europeană, Comisia Europeană decide să creeze ,,Platforma Europeană de combatere a sărăciei și excluziunii sociale.” Această platformă vizează în primul rând combaterea sărăciei prin accesul la piața muncii, securitate socială, educație și serviciile de bază cum ar fi asistența medicală și condițiile de locuit, dar mai ales prin facilitarea finanțării prin fonduri europene a unor soluții inteligente și durabile. Europa digitală.În acest domeniu Comisia creează un nou program care se numește ,,Parteneriat public-privat pentru internetul viitorului”. Acesta vine în întâmpinarea cetățeanului modern căruia îi facilitează viața prin crearea de aplicații sau programe: în domeniul securității informatice, sau chiar a serviciilor medicale. Acest parteneriat va ajuta, de asemenea, întreprinderile și guvernele să elaboreze noi soluții bazate pe date on-line complexe, pentru a obține o infrastructură și procese operaționale mai inteligente. Susținerea utilizării eficiente a resurselor. Din acest punct de vedere Uniunea Europeană încearcă să tragă un semnal de alarmă în cadrul utilizării resurselor și să încerce o utilizare mai eficientă a resurselor naturale din domenii precum energia, transportul, mediul, agricultura, pescuitul și politica regională. Comisia propune o revizuire a vechilor norme de impozitare a produselor energetice, noile norme fiind destinate să promoveze eficiența energetică și consumul de produse mai ecologice și să evite denaturarea concurenței în cadrul pieței unice. Politica industrială. Pentru competitivitatea Europei, este esențială dezvoltarea rapidă a standardelor industriale comune care vor aduce beneficii și economii de costuri, atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori. Pentru a realiza acest lucru Comisia ia în considerare trei indicatori esențiali: numărul de persoane expuse riscului sărăciei, nivelul de precaritate materială severă și numărul persoanelor fără loc de muncă. Odată pusă în aplicare, strategia Europa 2020 va conduce către o Europă mai bine pregătită să realizeze o creștere economică, o Europă care va asocia crearea de locuri de muncă cu incluziunea socială și în care cetățenii vor putea dobândi competențele necesare pentru a prospera, o Europă capabilă să se impună la nivel mondial.

CAPITOLUL 3: CRIZA DATORIILOR SUVERANE DIN U.E.

Unul dintre motivele extrem de importante care au dus la criza economică mondială au fost și datoriile suverane ale statelor membre U.E. Cele mai consistente datorii se înregistrează în grupul PIIGS care este format din Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania. În anul imediat următor de la izbucnirea crizei financiare, U.E a înregistrat o contractare a PIB-ului cu 4%, iar în sectorul pieței muncii s-a înregistrat un șomaj crescut până la aproape 11%. Situația economică a Uniunii Europene din acea perioadă era una deteriorată unde deficitul bugetar a crescut de la 2,3 % în 2008 până la 6% în 2010. Criza a afectat puternic statele membre cu sectoare financiare mari și deschise, puternic orientate spre export, sectoare specializate în fabricație și state cu datorii mari în valută străină. Cu toate acestea și în anii trecuți ca și în prezent statele au căutat o rezolvare, așa că răspunsul fiscal european a fost un impuls imediat în valoare de 200 de miliarde de euro, adică 1,5 din PIB-ul U.E. în 2010. Alte măsuri luate în considerare pentru revenire economică sunt Banca Europeană pentru Reconstrucție și dezvoltare, schemele de garantare cu anumite condiții ajustate, măsurile de salvare a activelor depreciate cum a fost cazul Marii Britanii, toate acestea trecând prin filtrul Comisiei Europene care s-a asigurat de evaluarea corectă și coerentă a măsurilor de mai sus. 3.1. Grupul PIIGS Printre țările care au avut cel mai mult de suferit din cauza crizei economice mondiale au fost Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania, aceste state formând acronimul PIIGS. Instabilitatea economiilor lor nu le-a adus doar acest nume ci și mari carențe în zona economiei sub toate aspectele sale. În ceea ce privește acronimul PIIGS mai mulți lideri și-au exprimat nemulțumirea cu privirea folosirii acestuia în cadrul mass-media, dar acesta încă se folosește destul de des de către jurnaliștii de profil. Însă problema numelui ar fi una dintre cele mai mici motive de îngrijorare referitoare la instabilitatea economică a țărilor in cauză. La fel ca și în cazul altor state datoria suverană reușește și aici să dărâme o întreagă economie bazată pe împrumuturi. Problema acestor împrumuturi este faptul că într-o economie de piață nesigură aceste credite nu fac decât să cutremure și mai mult situația economică din țările respective. De exemplu datoria suverană înregistrată de America este cu mult mai mare decât cea înregistrată de Uniunea Europeană, însă în acest caz economia de piață este una competitivă și mai ales productivă. Portugalia, care a înregistrat în cursul ultimilor zece ani cea mai lentă creștere economică din cadrul zonei euro, într-un ritm mediu anual de numai 1%, din cauza persistenței unor serioase probleme structurale, a resimțit dur impactul crizei financiare globale, care a avut ca rezultat un deficit bugetar ridicat, creșterea substanțială a datoriei publice și niveluri record ale șomajului. În Uniunea Europeană, economia Portugaliei era pe locul 17 ca mărime. Exceptând acest lucru economia Portugaliei părea să treacă printr-o perioadă grea cu un nivel de îndatorare de aproape 20% și șomajul aflându-se la pragul alarmant de 10,4.

Tabel nr. 3.1

Evoluția principalilor indicatori economici ai Portugaliei în perioada 2008 – 2010

Sursa: Tabel realizat de către autor pe baza datelor: European Commission, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, “European Economic Forecast – Autumn 2010”, European Economy 7/2010; European Commission, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, “Interim forecast, February 2011” (accesat la data 9.01.2014)

Deși în 2008 Italia se clasa pe al patrulea loc în U.E din punct de vedere economic în 2009-2010, situația se schimbă, datoriile Italiei înregistrând până la 115,5% iar rata șomajului depășind 7,5%. Chiar dacă Irlanda nu ocupa nici înainte de izbucnirea crizei un loc fruntaș în ceea ce privește dimensiunea economică, locul 15 în U.E, indicatorii macroeconomici au scăzut în 2009, datoria țării triplându-se de la 25,4% în timp ce rata șomajului a ajuns la 13,3%.

Tabel nr. 3.2

Starea economică a Irlandei în perioada 2008-2009

Sursa: Realizat de către autor pe baza datelor eurostat (accesat la 5.03.2014) Grecia, țara cel mai puternic afectată de criză din grupul PIIGS, dar și din cadrul statelor membre U.E. reușește să înregistreze o datorie publică de 125%, astfel încât Guvernul se gândește intens la aplicarea unor reduceri bugetare de 10% din PIB. Pentru Grecia, 2010 a însemnat un al doilea an de reducere absolută a ritmului PIB, dar și un an de măsuri de austeritate severe, necesare pentru consolidarea efectivă a sistemului fiscal și reducerea deficitului bugetar foarte mare și al nivelului datoriei publice.

Începând cu anul 2009, economia Greciei a intrat într-un declin sever, pe fondul crizei financiare și economice internaționale și a avut dificultății în identificarea de surse pentru finanțarea cheltuielilor publice, iar 2010 a fost anul în care efectele negative au continuat, cu toate că au fost aplicate măsuri de austeritate fără precedent în istoria țării.

Astfel, în 2010, ritmul PIB a înregistrat o scădere absolută de 4,5 procente (-2,0% în 2009), marcând nivelul cel mai de jos al evoluției PIB (din 2005 până în prezent, conform datelor prezentate de Comisia Europeană) așa cum se poate vedea și în graficul de mai jos.

Grafic nr. 3.1

Ritm de creștere a PIB și principalii contribuitori la formarea acestuia

Sursa: Comisia Europeană, European Economic Forecast”, Noiembrie 2010, Bruxelles Ca și în celelalte state ale Uniunii Europene, în acest context, trebuie precizat faptul că Guvernul grec a acumulat o serie de datorii de la băncile elene care l-au împrumutat la dobânzi foarte ridicate, acestea din urmă fiind conștiente că Guvernul nu le va mai putea returna banii, dar alt lucru care mai trebuie precizat sunt cheltuielile bugetare din anii anteriori crizei care au contribuit la adâncirea crizei economice. Chiar dacă Grecia a fost sprijinită în demersurile sale de depășire a colapsului economic, Irlanda refuza la începutul anului 2010 ajutor din partea U.E. și FMI, însă pentru a evita o prăbușire economică acceptă un ajutor economic în mai 2010. Ajutorul, acordat în atunci, a însumat 110 miliarde de euro.

Tabel nr. 3.3

Evoluția principalilor indicatori economici ai Greciei în perioada 2008-2010

Sursa: Realizat de către autor pe baza datelor OECD – Greece – Economic Outlook 88/2010, Country Summary (accesat la 3.04.2014)

În cele din urmă, Spania, este cea mai mare a cincea economie din Uniunea Europeană, cu cel mai mic raport datorie-PIB din toate țările PIIGS. Cu toate acestea, produsul intern brut este redus la 66,3 la sută, în timp ce șomajul se ridică la 20 de procente. În prezent, autoritățile din țară sunt pe cale să pună în aplicare unele constrângeri fiscale dure. 3.2.Fluctuațiile economiei Italiei și Spaniei. Perioada crizei economice Italia.Anul 2010 a însemnat pentru economia italiană o reintrare în normalitate, în sensul revenirii la ritmuri pozitive de creștere economică, potrivit ultimului raport FMI. Această creștere s-a datorat cererii interne, astfel încât în 2010 Italia cunoaște o creștere majoră a economiei adică 1,6% din PIB față de -3,9% în 2009. Cea mai mare creștere economică o înregistrează cererea internă unde se observă o ameliorare a situației, adică investițiile în mijloace fixe cresc cu 2,5 procente în 20010 față de -11,9% în 2009. Însă și rata inflației crește în 2010, acest lucru datorându-se majorării prețurilor produselor alimentare și ale petrolului. La toate cele de mai sus se adăugă și rata șomajului care în 2010 atinge pragul de 8,6% comparativ cu 2009 când înregistra 7,8%, dar mai ales comparativ cu valorile anilor anteriori crizei economice adică un procent de 6,8% în 2008. Izbucnirea crizei economice nu a făcut altceva decta să adâncească și mai mult problemele unui sistem deja destul de defectuos. Rigiditatea mediului economic, precum și specializarea Italiei în producerea unor bunuri cu valoare adăugată relativ redusă, scad posibilitatea de redresare a Italiei cel puțin în viitorul apropiat și contribuie la erodarea constantă a competitivității acesteia în plan mondial. Toate cele menționate mai sus au contribuit și la pierderea locului 7 al Italiei în clasamentul principalelor țări exportatoare ale lumii situându-se astfel pe locul 8 în 2010. Astfel Italia, dacă în 2009 a înregistrat 3,2% în 2010 procentul scade la 2,9% din PIB. În ceea ce privește importurile Italia s-a menținut și în 2010 pe locul 8 pe plan mondial înregistrând 3,1% din importurile mondiale în 2010 comparativ cu 2009 când are 3,2% din importurile mondiale. Deficitul bugetar al Italiei s-a diminuat la 4,6% din PIB în 2010 față de 5,4% în 2009, potrivit Institutului Național de Statistică al Italiei. Datoria publică a Italiei, care se menține de lungă perioadă de timp la niveluri foarte ridicate, a înregistrat în 2010 o tendință crescătoare (119,0% din PIB comparativ cu 116,1% din PIB în 2009).

Grafic nr. 3.2

Evoluția principalilor indicatori economici ai Italiei între anii 2008-2010;

Sursa: Grafic realizat de către autor pe baza datelor: Banca Națională a Italiei; World Economic Outlook, FMI, April 2011-05-09; OMC – Trade Report, March 2011;

Spania. Perioada anilor 1990-2007 este perioada de bază a economiei spaniole când Spania înregistrează o creștere economică robustă de 3,5 procente anual. Cu toate acestea Spania face o serie de greșeli care duc la o pierdere masivă a competitivității din cauza costurilor de producție și a unui deficit comercial și de cont curent datorate dezechilibrelor macroeconomice deja existente astfel încât Spania reușește până în 2007-2008 să înregistreze niveluri record a deficitului comercial, dar și a datoriei publice. Din cauza tuturor dezechilibrelor macroeconomice dar și problemelor deja existente Spania intră în 2008 într-o fază de recesiune fără precedent. Valorile economice înregistrate între 2008 și 2010 clasează Spania printre țările cu mari probleme economice și cu o datorie publică uriașă foarte greu de depășit. Ca un răspuns la situația dată Guvernul spaniol încearcă o serie de reforme care să conducă la revenirea economică. Așa că se implementează o politică fiscală prudentă prin care se permite stabilizatorilor automați să opereze fără constrângeri și pentru a sprijini economia prin măsuri fiscale discreționare. Însă măsurile luate de Guvernul spaniol nu fac decât să înrăutățească situația la care se adăugă și declinul cererii interne și un ritm de creștere a PIB sub potențial, asociate cu majorarea șomajului structural.Pentru Spania, anul 2010 a reprezentat o perioadă de ample reforme structurale, însoțite de o stabilizare treptată a economiei. Problemele Spaniei nu sunt cauzate doar de stagnarea activității economice ci aici există lacune în ceea ce privește sistemul structural, sfera politică, dar și piața ,,subterană” care influențează negativ economia spaniolă. Așadar în 2009 Spania înregistra o scădere PIB de 3,7% si în 2010 PIB-ul Spaniei prezintă o ameliorare de 0,1%. Îmbucurător este că domeniile consumului privat arata o creștere a procentului destinat lor, fiind singura componentă care s-a majorat în 2010 față de nivelul din 2009. Pentru a lupta împotriva efectelor crizei economice Spania încearcă o creștere a prețurilor energiei și o majorare TVA, fapt ce duce la creșterea inflației care în 2010 se situează la nivelul de 2%. Potrivit experților Comisiei Europene în perioada 2008-2010 Spania înregistrează cel mai mare nivel al șomajului, chiar și dublul mediei Zonei Euro. Tot în 2010 deficitul bugetar al Spaniei a reușit să se claseze pe locul trei, ca mărime, după Irlanda și Grecia. Pe de altă parte, datoria publică spaniolă a depășit 60% din PIB în 2010 și se afla pe o traiectorie ascendentă. Anul 2010 a fost marcat în UE de consecințele celei mai severe recesiuni de la cel de-al doilea război mondial, care a lăsat în urmă probleme cum ar fi: rate ridicate ale șomajului, datorii publice și deficite bugetare mari. Așa cum reiese din comunicările Comisiei Europene, nivelul productivității muncii în Spania continuă să fie inferior mediei comunitare, creșterea relativă a acestuia se datorează investiției în sectorul construcțiilor, însă această creștere este doar la un nivel scăzut și pe o durată de timp delimitată. Pentru o creștere reală Spania trebuie să facă schimbări în sectorul cercetare-dezvoltare-inovare.

Grafic nr. 3.3

Evoluția principalilor indicatori economici ai Spaniei

Sursa: Grafic realizat de către autor pe baza datelor: IMF (2011a), World Economic Outlook, April 2011, Washington D.C.

Detestatul acronim PIIGS din care face parte și Spania, este des citat în presa de specialitate din anii 2008-2010 ca fiind cel mai vulnerabil grup din domeniul piețelor financiare. Totuși pachetul de consolidare fiscală și rezultatele favorabile ale testelor de stres din domeniul bancar efectuate la sfârșitul anului 2010 au contribuit la decuplarea Spaniei de grupul țărilor din Zona Euro, considerate a fi extrem de vulnerabile din punct de vedere economic.

În 2010 Spania ia măsurile necesare cu privire la sectorul construcții și astfel începe să investească în echipamente care vor ajuta la redresarea evoluției consumului privat și a exporturilor, stimulate de cererea externă în creștere. Datorită redresării treptate a cererii la nivel mondial, volumul exporturilor de bunuri și servicii spaniole a înregistrat în 2010 o sporire de 10,3%, în timp ce volumul importurilor a crescut cu 5,4% comparativ cu nivelul anului precedent. Spania s-a situat pe locul 18 la export și locul 14 la import, în ierarhia principalilor exportatori și, respectiv, importatori de bunuri la nivel mondial. În ceea ce privește comerțul cu servicii, Spania a ocupat în 2010 locul 7 pe plan mondial și locul 14 la import. Trebuie subliniat că, în 2010, nici fluxurile comerciale de bunuri, nici cele de servicii nu au reușit să ajungă la nivelurile anterioare crizei financiare și economice mondiale. Deficitul balanței contului curent a continuat să se diminueze în 2010, de la 9,7% din PIB în 2008 și 5,5% din PIB în 2009, ajungând la 4,5% din PIB. 3.3. Analiză comparativă. Italia-Spania

Izbucnirea crizei economice mondiale a fost și este în continuare o încercare foarte grea pentru Italia și Spania, cele două zbătându-se să răzbată pe piața mondială însă fac acest lucru cu foarte mare greutate. Pentru a realiza o analiză comparativă între cele două state am ales câțiva indictori economici de bază în economia fiecărui stat în parte: PIB-ul, cererea internă totală, consumul privat, consumul public, rata inflației, rata șomajului, importurile deficitul bugetar și datoria publică.

Pe perioada izbucnirii crizei mondiale statele înregistrează mai multe asemănări decât deosebiri. Una dintre ele ar fi faptul că PIB-ul între 2008 și 2009 înregistrează valori foarte mici, rata șomajului și rata inflației cresc, iar cererea internă și procentul exporturilor scad vertiginos. O altă asemănare foarte mare, dar în același timp total nefericită între cele două este datoria publică. Numai că aceasta înregistrează în 2009 în Italia 116,1 % din PIB, iar în Spania doar 53,2 % în anul 2009. Anul 2011 aduce pentru Italia și Spania mici îmbunatățiri asupra economiei naționale. În Italia ritmul de creștere a cererii totale înregistrează o încetinire a ritmului de creștere, însă consumul privat își păstrează trendul ascendent. În cazul deficitului bugetar ambele țări reușesc să se mențină sau să reducă deficitul bugetar cum este cazul Spaniei. Aici deficitul bugetar înregistrează o scădere de la 9% la 6% în 2011 și 3% în 2013.

Grafic nr. 3.4

Analiză comparativă a indicatorilor economici ai Italiei și Spaniei în anul 2009

Sursa: Grafic realizat de către autor pe baza datelor: Banca Națională a Italiei; World Economic Outlook, FMI, April 2011-05-09; OMC – Trade Report, March 2011; IMF (2011a), World Economic Outlook, April 2011, Washington D.C. Chiar dacă indicatorii macroeconomici nu demonstrează o creștere a economiei Italiei este important că aceasta reușește măcar să-și mențină procentele mai mari sau cel puțin egale cu cele din anii 2009-2010. De exemplu consumul public crește cu 0,1% cresc și investițiile cu 2,6%, rata șomajul se menține la 8,6%, însă cel mă îngrijorător este faptul că rata inflației crește cu 2,6% și datoria atinge pragul critic de 120.3%.

Italia se va fi confruntat în acest an cu povara enormei sale datorii publice iar programul de austeritate impus de guvern și situația precară a pieței muncii ar putea afecta negativ consumul privat și investițiile în mijloace fixe.

Pentru a nu călca pe urmele Italiei, Guvernul spaniol a propus un pachet de măsuri de austeritate. Printre măsurile prevăzute în pachetul de austeritate figurează: reducerea salariilor funcționarilor publici cu 5% în 2010 și înghețarea acestora în 2011, înghețarea pensiilor în 2010-2011, reducerea investițiilor efectuate în sectorul public, scăderea cheltuielilor guvernelor locale și regionale, eliminarea alocațiilor pentru nașteri, reducerea cheltuielilor din sistemul de sănătate publică. Evoluția nefavorabilă a indicatorilor macroeconomici la nivelul Spaniei în perioada 2008-2010 și măsurile de austeritate adoptate de guvern în 2010 au erodat treptat încrederea populației spaniole. Pachetul de măsuri reușește astfel să stârnească în afară de nemulțumirea cetățenilor și greve generale. Însă o deosebire destul de mare între cele două țări este faptul că prin turism, Spania reușește să se redreseze. Turismul este printre puținele sectoare ale economiei spaniole care s-au redresat rapid. Spania este în mod tradițional, a doua destinație europeană în topul preferințelor turiștilor străini, după Franța. Turismul constituie unul dintre sectoarele economice reprezentative ale Spaniei aceasta contribuind anual cu peste 10% la crearea PIB și cumulând circa 11% din forța de muncă spaniolă. Tot în mod tradițional, balanța serviciilor turistice este excedentară și contribuie la diminuarea deficitului comercial total.

Grafic nr. 3.5

Analiză comparativă a indicatorilor macroeconomici ai Italiei și Spaniei în perioada 2011-2012

Sursa: Grafic realizat de către autor pe baza datelor: Banca Națională a Italiei; World Economic Outlook, FMI, April 2011-05-09; OMC – Trade Report, March 2011; IMF (2011a), World Economic Outlook, April 2011, Washington D.C. În graficul de mai sus se pot observa diferențele economice dintre indicatorii macroeconomici ai Italiei și Spaniei. În timp ce cererea internă totală și consumul public au valori pozitive în cazul Italiei, de 1,1% respectiv 1,4%, valorile Spaniei sunt unele negative de -0,1% și -1,1%. Deficitul bugetar se pare că reușește să tragă în jos economia ambelor țări având valori de -4,3% în cazul Italiei și -6,2% în cazul Spaniei. O diferență pozitivă se înregistrează în cazul Spaniei unde datoria publică are valoarea de 53,2% pe când în Italia atinge pragul de 120,3%.

Grafic nr. 3.6 Grafic nr. 3.7

Evoluția PIB-ului între anii 2009-2013 în Italia Evoluția PIB-ului între anii 2009-2013 în Spania

Sursa: Realizat de către autor pe baza datelor: Eurostat;

Din graficul nr. 3.6 și graficul nr. 3.7 reiese faptul că PIB-ul Italiei reușește în decursul anului 2013 să ajungă la o valoare pozitivă în timp ce PIB-ul Spaniei crește într-adevăr de la -3,8% la -1,2%. Strategia actuală a Italiei este să amelioreze calitatea creșterii economice și a relațiilor politice punând împreună activitatea de cercetare și gestionarea resurselor într-un mod strategic. Un alt obiectiv alt Italiei în perioada actuală și poate cel mai important, este ameliorarea programului de cercetare dezvoltare și dezvoltarea de parteneriate cu sponsori ai acestui sector. Mai mult Comisia Europeană cere că prioritatea statelor membre să fie sectorul cercetare-dezvoltare, văzând că acest sector poate da idei favorabile creșterii economice. Actualmente Italia, cu un procent puțin mai mare de 2% din PIB acordat sectorului cuaternal este cu mult în urma altor state cum ar fi SUA, Japonia. Creșterea procentului PIB de investiție în sectorul C-D (3%) rămâne un obiectiv foarte important, la fel ca și creșterea procentului în ceea ce privește cererea publică. Îmbucurător este faptul că Italia cunoaște în 2014 o creștere a sectorului C-D și a altor domenii economice favorabile creșterii, o ameliorare economică de 30% datorită programului ,,Orizzonte 2020”, noul program a Uniunii Europene pentru cercetare și inovare. Printre prioritățile Spaniei se numără: relansarea economică, poziția UE pe scena mondială, drepturile cetățenilor, egalitatea drepturilor dintre bărbați și femei.Având în vedere că rata șomajului la nivelul UE ajunsese la 19,3% în 2009, accentul se va pune foarte mult în continuare pe redresare economică. Printre priorități se vor număra adoptarea unei noi strategii europene de creștere economică și ocupar a forței de muncă și asigurarea unei mai bune supravegheri a sistemului financiar internațional. Spania intenționează să acorde o atenție deosebită egalității de șanse între femei și bărbați. O altă prioritate a Spaniei este să aducă Europa cât mai aproape de cetățeni și speră să facă progrese în ceea ce privește securitatea energetică, schimbările climatice și imigrarea. În încheiere, trebuie subliniat faptul că experții internaționali consideră că există încă suficientă marjă de manevră în domeniul taxelor și impozitelor, pentru atingerea țintelor fiscale stabilite de guvern, având în vedere faptul că fiscalitatea în Spania este mai redusă comparativ cu cea înregistrată în Italia. Totuși, consolidarea fiscală, apreciată de experți ca fiind esențială pentru sporirea încrederii în rândul agenților economici naționali și a investitorilor străini, contribuie la frânarea pe termen scurt a relansării economice, atât de mult dorită.

Concluzii

Chiar dacă anul 2010 a fost considerat anul ieșirii din criză, efectele determinate de acest fenomen au continuat manifestându-se cu intensitate diferită de la o țară la alta. Așa cum și în viața de zi cu zi cei puternici reușesc să se, ridice” mai repede așa și țările cu o economie mai puternică au cunoscut o relansare mai rapidă a economiei naționale, dar și a celei mondiale. Chiar dacă guvernele naționale au încercat diferite măsuri de redresare economică acestea au avut efectul dorit doar în primele 3-6 luni după care statele s-au prăbușit într-un derapaj necontrolat al datoriilor publice și a deficitelor bugetare. Acest fapt a obligat țările în cauză să ia măsuri austere cum ar fi: majorări de taxe și impozite, reduceri de cheltuieli publice, disponibilizări. Măsuri care au frânat ritmul creșterii economice și care se resimt și astăzi. Creșterea economică mondială este foarte lentă din cauza faptului că majoritatea statelor depind energetic. Așa că o creștere majoră a petrolului așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, cutremurul devastator din Japonia pot să mărească dezechilibrul economic și economia mondială să se prăbușească din nou. Dar, dacă se au în vedere și evoluția altor indicatori macroeconomici principali: cererea internă, cu componentele ei de bază – consum privat și investiții productive, rata șomajului, deficitul bugetar și nivelul datoriei publice, relansarea economiei mondiale și, în special, a economiilor țărilor dezvoltate rămâne fragilă, fiind supusă unor riscuri însemnate. Aceste riscuri pot proveni, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, din evoluția negativă a unor factori de influență, ca urmare a apariției unor dezechilibre economice și comerciale majore și a sporirii puternice a prețurilor la țiței și produse petroliere din lunile martie-aprilie 2011. Pe plan intern, riscurile ce pot frâna relansarea economică, în special în țările dezvoltate ale lumii, țin de: – Evoluția slabă a cererii interne, în special a consumului privat; – Activitatea scăzută în sectorul construcțiilor; în special de locuințe; – Nivelul ridicat al șomajului; – Pericolul apariției presiunilor inflaționiste; – Nivelul ridicat al deficitelor bugetare și al datoriilor publice; – Fragilitatea piețelor financiare și instabilitatea cursurilor de schimb. Pe plan extern, prognozele optimiste de creștere economică sunt supuse unor riscuri, cum ar fi: – Boomul prețurilor materiilor prime de bază și al semifabricatelor; – Escaladarea protecționismului comercial, ca efect al protejării economiilor naționale, slăbite după recesiune; – Existența, fără perspective imediate de reducere, a unor dezechilibre majore în balanțele comerciale ale principalelor puteri ale lumii (deficit uriaș în cazul SUA, excedente însemnate în cazul Chinei, Germaniei și Japoniei) Pentru ajutorarea statelor cel mai puternic afectate de criza Comisia Europeană a Elaborat strategia Europa 2020. Însă pentru atingerea obiectivelor prezentate acolo este nevoie de cooperare la nivel de stat între politic, executiv și legislativ pentru asigurarea atât a eficacități cât și a siguranței piețelor financiare. Europa are multe atuuri: talentul și creativitatea cetățenilor noștri, o bază industrială puternică, un sector al serviciilor solid, un sector agricol prosper și de înaltă calitate, o puternică tradiție maritimă, piața unică și monedă comună, poziția de cel mai mare bloc comercial din lume și de destinație principală a investițiilor directe străine. De asemenea, putem conta pe valorile noastre puternice, pe instituțiile noastre democratice, pe atenția pe care o acordăm coeziunii economice, sociale și teritoriale și solidarității, pe respectul pe care îl purtăm mediului, pe diversitatea culturală, pe respectul pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați – pentru a aminti doar câteva dintre punctele forte ale Europei. Inovația nu este doar un alt termen, fără semnificație; ea oferă beneficii reale pentru noi toți: cetățeni, consumatori și angajați. Inovația este cheia nu numai pentru crearea de noi locuri de muncă, construirea unei societăți mai ecologice și îmbunătățirea calității vieții, ci și pentru menținerea competitivității noastre pe piața globală. Multe dintre statele membre ale UE se numără printre cele mai inovatoare și dezvoltate economii din lume. Însă Europa are cele mai mari șanse de reușită dacă acționează în mod colectiv – ca Uniune.

Bibliografie:

Bibliografie: