TELEVIZIUNEA PUBLICĂ-MISIUNE ȘI DEONTOLOGIE
CUPRINS
Capitolul I
TELEVIZIUNEA PUBLICĂ-MISIUNE ȘI DEONTOLOGIE
Televiziunea românească
Impactul mesajului audiovizual
Funcțiile televiziunii
Specificitatea televiziunii românești: tipologie, context politic și socio-economic
1.4. Spațiul public și actorii comunicării televizate
1.5. Funcțiile și misiunile vizualului în societate
2. Formate specifice în vizualul spațiului românesc
2.1. Tipologia emisiunilor televizuale
2.2. Caracteristicile formatului în funcție de mesaj
2.3. Talk-show-ul românesc, specificitate
3. Disfuncțiile televiziunii
STUDIU DE CAZ-TVR
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Capitolul I
TELEVIZIUNEA PUBLICĂ-MISIUNE ȘI DEONTOLOGIE
Televiziunea românească
1.1. Impactul mesajului audiovizual
Universalizarea surselor de cunoaștere a condus la ceea ce John B. Thompson numește ,,mondializarea mediatică”, care în esență, desemnează o extindere fără precedent a percepției noastre asupra lumii: ,,Difuzarea produselor media ne dă posibilitatea de a experimenta într-un anumit sens evenimentele, de a-i observa pe ceilalți, și, în general, de a învăța despre o lume care se extinde dincolo de sfera întâlnirilor noastre zilnice. Orizonturile spațiale ale întelegerii noastre sunt, așadar, mult lărgite, pentru că ele nu sunt restrânse de necesitatea prezenței fizice în locurile în care evenimentele observate se întâmplă”. Barierile spațio-temporare ale comunicării au fost depășite. Facilitățile oferite de sistemul comunicării de masă stau la baza democratizării accesului de informații: în principiu, orice individ își poate satisface dorința de a ști recurgând, fără îngrădiri semnificative, la diverse surse de informare.
Potrivit rezultatelor cercetărilor sociologice, efectele mesajelor mass-media asupra receptărilor îmbracă forme de o mare varietate. Se poate vorbi de efecte exercitate la nivelul instituțiilor sau colectivităților sau de efecte resimțite la scara individuală, de efecte cu acțiune lentă sau rapidă, de efecte obișnuite, firești, normale și de efecte obținute prin acțiune dirijată, orientată etc.
Mesajul televizat are, în plus față de caracteristicile celui radiofonic (cantitate, putere de acoperire și pătrundere, viteză de circulație), un atu major: imaginea. Asocierea tuturor caracteristicilor menționate produce un mesaj audiovizual de tip spectacol, care acționează nu numai asupra capacității umane de a afla și întelege rațional, ci (mai ales) asupra palierului afectiv, stârnind o gamă largă de sentimente. De exemplu, recepția unui simplu anunț făcut de o crainică poate fi influențat de o multitudine de factori care se combină: valențele textului, expresivitatea mimicii, modulațiile vocii, trăirea afectivă a crainicei, precum și cea indusă; același anunț capătă însă cu totul altă putere de influențare dacă este citit dintr-un ziar. Astfel, informația propriu-zisă este cel puțin dublată de forța de persuasiune prin impact emoțional direct a spectacolului. Acest fapt generează apariția vedetelor de televiziune, care ajung populare pentru că sunt apropiate de receptori, deoarece sunt zilnic lângă ei, devenind ,,prezente” permanent în cămine. Uneori, anumite personaje (chiar necunoscute) pot deveni legendare, pot intra în conștiința publică prin capacitatea micului ecran de a conecta o masă mare de oameni la același eveniment (de exemplu: Nadia în seara finalelor Campionatelor Mondiale de Gimnastică de la Montreal, Ion Iliescu și Petre Roman în evenimentele din decembrie 1989).
Puterea, influența și fascinația micului ecran sunt atât de mari încât au ajuns să determine știrile din ziare; nici o știre a jurnaliștilor din presa scrisă nu are același impact dacă nu este reluată, promovată de televiziune. Controlul și manipularea presei sunt cu atât mai evidente cu cât în zilele de azi tot mai mulți pezentatori și realizatori de emisiuni de televiziune ocupă funcții de conducere în presa scrisă și asigură astfel circulația informației.
Acțiunile colective cresc sau descresc în ochii opiniei publice în funcție de importanța acordată evenimentului de către posturile de televiziune. Specialiștii în psihologia mulțimilor consideră că fenomenul televiziune poate avea consecințe de neimaginat, greu de calculat, în anumite condiții, canalul audiovizual poate deveni un factor direct de putere. (de exemplu: TVR a funcționat pe parcursul primelor zile ale evenimentelor din 1989 ca factor de putere), în condiții de confuzie sau de vid politic temporar, televizorul poate fi un element coordonator, chiar dacă există pericolul de a induce panică și confuzie (în mod voit sau neintenționat).
Modul în care personalitățile pot influența și pot schimba conduitele umane sunt un teren incitant de studiat pentru specialiști.
Impactul televiziunii este relevant și în cazul creșterii sau descreșterii prestigiului unei companii, nu doar în cel al imaginii unei personalități.
Funcțiile televiziunii
Funcția de informare.
Sintagma ,,societate informațională” este foarte des influențată în abordările teoretice, dar și în discursurile cotidiene, pentru a desemna acel tip de societate care a devenit dependentă de complexele rețelei electronice de informare și de comunicare și care alocă un mare volum de resurse dezvoltării activităților de acest fel. O societate în interiorul căreia cantitatea de informație difuzată prin numeroase canale de comunicare crește exponențial și este accesibilă unei mulțimi impresionante de oameni. Datorită dezvoltării sistemului mass-media, cu deosebirea noilor inovații în domeniu, este posibilă transmiterea rapidă a informațiilor obținute în diverse colțuri ale lumii către un număr foarte mare de oameni, oriunde s-ar afla ei.
Fluxul continuu de informații din întreaga lume îi ajută pe indivizi să afle ultimele știri (informații locale, naționale, administrative, politice, sociale, culturale), care pot să le influențeze viața, să le coordoneze afacerile, să știe în ce zone se produc sau se vor produce catastrofe naturale ori conflicte, pentru a le putea evita sau pentru a contacta diverse persoane, care să se îmbrace în funcție de vreme, care sunt noutățile în domeniul culturii și al artei, ce schimbări la nivelul infrastructurii locale se produc etc. Uneori sporirea și perfecționarea mijloacelor de informație rapidă a adus la un fel de delir al informațiilor.
În anumite situații, această funcție are o importanță deosebită. Sunt cazurile calamităților naturale sau ale dezastrelor provocate de conflicte interumane. În aceste condiții, televiziunea poate ajuta extrem de eficient, prin dirijarea echipelor de intervenție și de voluntari spre punctele critice, prin sfătuirea populației în privința măsurilor urgente ce trebuie luate în anumite situații (de exemplu, necesitatea luării pastilelor cu iod și spălarea cu atenție a verdețurilor și fructelor imediat după explozia centralei atomice de la Cernobâl), mobilizarea populației (prin anunțuri umanitare de tipul colectării de fonduri și haine pentru sinistrați ori prin informarea populației asupra indivizilor periculoși pentru a-i recunoaște și ai denunța poliției).
Prin exercitarea funcției informative, mass-media sprijină atât informarea, cât și formarea intelectuală a celor ce le receptează mesajele, contribuind la atingerea obiectivelor educaționale de natura cognitiv-formativă, precum:
– dobândirea unor bogate cunoștințe despre obiecte, fenomene, procese din natură și societate;
– dezvoltarea spiritului de observație, care oferă individului posibilitatea de a sesiza în fenomene, procese și acțiuni ceea ce este mai puțin evident, dar esențial și important dintr-un anumit punct de vedere;
– dezvoltarea unor capacități operaționale ale gândirii, oferind individului receptor posibilitatea de a analiza, compara, sintetiza anumite însușiri, fapte sau evenimente;
– dezvoltarea spiritului creativ, prin cultivarea caracterului divergent al gândirii, fluidității și flexibilității acesteia, a imaginației creative și a factorilor non-intelectuali ai creativității (motivaționali etc);
– dezvoltarea capacității de a formula, dezbate și rezolva probleme;
– cultivarea mobilurilor interne care susțin și orientează activitatea de cunoaștere (motive cognitive, interese, convingeri, aspirații);
– cultivarea respectului pentru valorile umane.
Aspectele negative ale funcției. Acestea apar atunci când informația nu este transmisă cu obiectivitate, când diverși factori îi influențează conținutul. Când evenimentele de importanță deosebită sunt tratate egal, dar când și datele furnizate de canalul audiovizual sunt minimalizate sau ignorate de public (un caz celebru este cel al tornadei din 1979 din Texas când, deși populația fusese anuntață cu insistență, o mare parte din cetățeni au ignorat avertisementele mediatice și au ieșit în stradă, mulți dintre ei fiind răniți sau uciși), când apare o reacție opusă celei scontate (exagerare, deformare, amplificarea paroxistică pâna la o adevărată isterie socială; de exemplu, informații referitoare la infectarea ori contaminarea unor produse cu diverse substanțe, viruși etc).
În raport cu funcția de informare, nepăsarea și panica pot fi considerate ca fiind fațetele ei negative sau disfuncțile ei .
Funcția de socializare (educativă).
Alături de familie, școală, biserică și sociogrupuri, sistemul mass-media este un important agent al socializării. Fiecare exercită influențe specifice asupra individului, ajutându-l să-și formeze și să-și dezvolte propriul sistem de cunoștințe și valori, credințe și atitudini, imagini despre sine și despre ceilalți, deprinderi și comportamente dezirabile, facilitând integrarea sa socială. Un ansamblu de influențe definitorii pentru mediul în care acesta se formează ca personalitate.
Canalul audiovizual răspunde unui spectru larg de necesități spirituale. El dimensionează continuu universul de cunoaștere al receptorilor, influențându-le și inoculându-le cu valori, opinii, concepții, convingeri, principii, atitudini, stereotipuri, acte comportamentale etc. Micul ecran preia și difuzează mesaje care dublează acțiunea specifică a instituțiilor sociale care funcționează pe tărâmul culturii, instruirii, educației, vieții spirituale. Studiile sociologice au arătat faptul că elevii petrec mai mult timp liber în fața micului ecran decât media populației, mai multe ore decât petrec chiar la școală, fapt care întărește impactul educativ-formativ al canalului audiovizual. Un sondaj realizat de psihologi americani, referitor la impactul serialelor americane care se adresează tinerilor (de genul Beverly Hills), indică faptul că 25% din adolescenți își formează și completează cunostințele sexuale din aceste filme, în plus 45% din tinerii receptori învață din ele cum să comunice și să discute cu parinții despre problemele vieții.
Referitor la această funcție, televiziunea acționează în mai multe direcții :
– Are o valoare cognitivă generală, spectrul larg de programe TV, din cele mai variate domenii, constituindu-se într-o sursă importantă de lărgire a orizontului de cunoaștere. Imaginea îndeplinește deoseori rolul de concretizare a unor noțiuni oferite de școală, fixând, astfel idei, evenimente, personaje și dându-le semnificație mai mare, în anumite zone, unde populația este foarte redusă, distanțele de la gospodării la școală sunt foarte mari (încât nu este posibilă existența unei instituții de învățământ) sau cursanții nu au timpul fizic pentru deplasarea zilnică la mare distanță, televizorul joacă un rol educativ important și poate chiar suplini școala (prin teleșcoală sau învățămantul la distanță);
– Este un factor de civism, intervenind în problemele societății. Televiziunea investighează și ilustrează diverse atitudini, organizează dezbateri asupra unor probleme controversante pentru ca publicul să le cunoască în profunzime și să își formeze o opinie în conștință de cauză. Ea are un rol important în formarea sau remodelarea opiniilor, atitudinilor, comportamentelor;
– Este un difuzor de cultură. Canalul audu cursanții nu au timpul fizic pentru deplasarea zilnică la mare distanță, televizorul joacă un rol educativ important și poate chiar suplini școala (prin teleșcoală sau învățămantul la distanță);
– Este un factor de civism, intervenind în problemele societății. Televiziunea investighează și ilustrează diverse atitudini, organizează dezbateri asupra unor probleme controversante pentru ca publicul să le cunoască în profunzime și să își formeze o opinie în conștință de cauză. Ea are un rol important în formarea sau remodelarea opiniilor, atitudinilor, comportamentelor;
– Este un difuzor de cultură. Canalul audiovizual dă posibilitatea oamenilor de cultură, exegeților să își ilustreze cronicile și aprecierile cu fragmente din spectacol sau cu imagini ale operelor de artă, completând astfel informația comunicată cu dovezi vizuale (de exemplu: teatrul de televiziune strânge în fața micilor ecrane mai mulți telespectatori decât spectatorii pe care i-a avut piesa într-un an, dând posibilitatea vizionării lui de către toate persoanele care ar fi vrut să urmărească acel spectacol, dar nu s-au putut deplasa la teatru).
– Arhivează valorile și le introduce în circuitul destinat publicului; documentele de televiziune pot reactualiza în constiința publicului, cu o putere mult mai mare decât cea a cronicilor scrise, o epocă, o stare socială, istoria în general (prin retrospective, documentare, montări din arhivă, medalioane, evocări omagiale despre personalitățile celor dispăruți).
Aspectele negative ale funcției. În țările cu o producție cinematografică redusă, inundarea pieței cu producții străine, comerciale, poate conduce la ,,deznaționalizarea” culturală a publicului, la ,,colonizarea” lui culturală.
Micul ecran, ca devorator de timp, a provocat o reală ,,criză a lecturii” în țările dezvoltate, precum și o anumită ,,plictiseală față de operele clasice”, blazare combătută de spectacolele de televiziune ce satisfac nevoile spirituale ale unei omeniri prea grăbite pentru a se mai putea apleca asupra modalităților tradiționale, în plus, producțiile de televiziune își găsesc rapid finanțarea, pe când spectacolele teatrale, cinematografice, își află tot mai greu sponsori.
Televiziunea este un atu inegalabil: ea a fost prima și este singura instituție care a înlăturat granițele dintre cunoștințele, modul de gândire și sistemele de referință a părinților și copiilor, dintre cele ale femeilor și bărbaților, dintre cele ale oamenilor din diferite civilizații și culturi. Canalul audiovizual a reușit imensa performanță de a strânge toți oamenii și toate grupurile sociale în aceeași sferă informațională; astfel, subiecte care înainte de apariția micului ecran erau considerate tabu sau erau foarte rar discutate între persoanele de sex opus sau de generații diferite fac parte acum dintr-un dialog public. Criticii televiziunii însă s-au grăbit să indice aspectul negativ al acestui proces informațional, care constă în faptul că, având acces la subiecte pentru adulți, copiii își pierd de timpuriu naivitatea și inocența specifice vârstei și sunt mult mai supuși cedării diverselor tentații (de la fumat și droguri la începerea timpurie a vieții sexuale și la comiterea de infracțiuni).
Funcția de divertisment
Televiziunea răspunde cel mai bine nevoilor oamenilor de deconectare, de loisir sau de catharsis; ea poate oferi spectacole de toate tipurile (de la cele sportive la cele coregrafice, de la cele specifice cinematografiei la cele electorale, de la emisiunile de actualități la talk-show-uri, devenind astfel nu numai cel mai ieftin, comod, accesibil și divers mijloc de divertisment (atât din punct de vedere al varietății tipului de mesaj, cât și cel al decalajelor valorice), dar și principalul mijloc de divertisment din toate cele existente. Ea oferă ,,trăiri prin procură”, creând o lume în care telespectatorul poate evada, eliberându-se temporar de frustrările și neîmplinirile din viața reală.
Televiziunea prezintă evenimentele și, totodată, le exagerează importanța, gravitatea, caracterul tragic. Prezentarea informațiilor în forma divertismentului al cărui limbaj este ușor de înțeles, arată Mihai Coman, permite oamenilor de diferite condiții sociale, cu grade diferite de pregătire și de cultură să cunoască obiecte, fenomene, procese, evenimente, opinii, realizări artistice, literare, științifico-tehnice. Toate acestea le sunt prezentate într-un mod agreabil și accesibil. Problema n-ar fi însă aceea că televiziunea oferă divertismentul, ci că tratează mai toate subiectele în forma divertismentului, devenit o ,,supra-ideologie” căreia i se subordonează acțiunile de mediatizare.
Aspecte negative ale funcției. Unii critici consideră că televiziunea nu oferă de fapt divertisment, ci în mod pervers, tratează subiectele și evenimentele în modul divertismentului, făcând din spectacol ținta sa finală în detrimetrul realizării unei informări corecte și oneste. Reducerea informării la fapt divers, la senzațional, este comandată de imperativul spectacolului, căutat de cea mai mare parte dintre semenii noștri, în dauna informației serioase, exilată în zona perifericului. Opțiunea are, așadar, un temei de natură comercială, întrucât, așa cum sesiza Pierre Bourdieu, spectacularul facil, violența și sexualitatea s-au vândut întodeauna bine. Prin urmare, televiziunea se dovedește prea puțin preocupată să aducă la cunoștința publicului informații semnificative, relevante, pentru că acestea ies din canoanele logicii comerciale. Consecința acestui fapt, crede Bourdieu, este instaurarea unei segregații în care privește informația, între cei ce au posibilitatea să o obțină din surse serioase și cei care nu beneficiază decât de informația furnizată de televiziune, singura pe care se pricep să o descifreze, deoarece sunt mai puțin dotați din punct de vedere cultural.
Funcția de liant social
Comportamentul individului în societate este reglementat de valori și norme, de tradiții și de obiceiuri stabilite de generațiile anterioare, toate acestea constituind factori generatori de conduită. Participarea activă la viața comunității căreia îi aparține este condiționată de asimilarea acestor repere, de nivelul dezvoltării dimensiunii socio-culturale a personalității sale, asigurat prin influențe de natură educativă provenite din întreg mediul social în care trăiește. Ansamblul acestor influențe configurează dimensiunile procesului de integrare socială.
Sociologii consideră că transmiterea în direct a unui eveniment face ca acesta să se dilate, iar opinia publică (națională sau internațională) devine o cutie de rezonanță în care ecourile evenimentului îi asigură acestuia amplificarea. Astfel, televiziunea îi revine ca principală funcție asigurarea legăturii sociale în societatea individualistă de masă (orice persoană putându-se conecta când vrea și cum vrea de acasă, putând participa liber, în intimitatea sa, la o activitate fundamentală colectivă, iar amestecul dintre consumul individual și activitatea colectivă creează forța televiziunii).
Funcția de întărire a normelor sociale (de coeziune)
Această funcție se realizează prin faptul că televiziunea expune judecății opiniei publice orice abatere de la aceste norme. Potrivit lui DeFleur (autorul ,,teoriei normelor culturale), comportamentul individului este ghidat de percepția sa asupra normelor culturale.
Mass-media se afirmă, de asemenea, ca formatoare de opinie. Conform ,,teoriei glonțului magic”(Melvin L.DeFleur) mesajul presei, care pătrunde așa de ușor în conștiința oamenilor, ar fi un ,,instrument vrăjit” pentru modelarea opiniei publice. Prin urmare, glonțul magic reprezentat de mass-media ar funcționa ca un declanșator de comportamente sociale programate. Mijloacele de comunicare de masă contribuie la socializarea copiilor, adolescenților și adulților sugerându-le ce comportamente să imite, ce căi de acțiune sunt dezirabile și ce semnificații ar fi de dorit să atribuie evenimentelor.
Televiziunea are și ea la rândul ei, un impact masiv în impunerea modei, a tipului de frumusețe feminină sau masculină a momentului (potrivit sondajelor, 57% din receptori consideră că festivitatea de decernare a premiilor Oscar este cel mai mare spectacol din lume al modei și frumuseții).
Funcția de a conferi status.
Mijloacele mediatice conferă status, importanță, legitimitate și recunoașterea unor idei, persoane, organizații, mișcări sociale etc. Televiziunea a devenit principalul mijloc de măsurare și validare a politicienilor, președinților, sportivilor, dezastrelor, în acest sens, M. R. Real spune metaforic că televiziunea este un science-fiction devenit realitate deoarece permite împlinirea, vizionarea oricărei fantezii, oricărui vis.
Sociologul francez, Patrick Champagne consideră că televiziunea a devenit arbitrul accesului la viața socială și politică. El își justifică afirmația prin explozia de consilieri de comunicare din zilele noastre care au devenit indispensabili politicienilor, mișcărilor sociale și sindicale în cazul necesității obținerii unor revendicări. Televiziunea devine astfel cel mai eficient și, uneori, chiar singurul lobby capabil să scoată grupurile din anonimat și să le conducă către scopul dorit.
1.3. Specificitatea televiziunii românești: tipologie, context politic și socio-economic
După 1990, televiziunea reprezintă, în România, conform specialiștilor (Mihai Coman, Mass-media în România postcomunistă), canalul mediatic ce pare a avea cea mai mare credibilitate pentru populație, încrederea fiind măsurabilă prin raportul dintre gradul de interacțiune sau de compatibilitate al informațiilor noi cu informațiile pe care populația deja le deținea dinainte. Caracterul restrictiv al informării, prin restrângerea emisiei de numai 2 ore în perioada comunistă, a determinat o etapă de „boom” în ceea ce privește dezvoltarea televiziunii în România după evenimentele din 1989, astfel că, în zilele noastre, mediul audio-vizual a devenit un important canal de comunicare și instrument de informare și chiar de formare a populației. Comparativ cu perioada dinainte de 1989, televiziunea a cunoscut un amplu proces de evoluție, primii pași fiind făcuți în anii 1990. Astfel, în decembrie 1990, Televiziunea Română, oficial, transmitea deja zece ore pe zi, față de două, cât avea dreptul cu 12 luni înainte. De asemenea, existau deja posturi independente de televiziune care emiteau în 14 orașe. Conform cercetărilor noastre, postul piteștean STIP – Studioul de Televiziune Independentă Pitești, era unul dintre ele.
Calitatea televiziunii, de, lider mediatic pe sectorul de public interesat de mass-media românești, este datorată, în principal, de omogenitatea și adresabilitatea informațiilor transmise pe canalul de comunicare audiovizual, ca și de accesibilitatea mărită, comparativ cu presa scrisă. A lectura ziarul presupune renunțarea consumatorului de media la o serie de activități în același timp: să asculte muzică, să servească masa sau o cafea, atenția sa fiind îndreptată, în principal spre text. Urmărirea unei emisiuni la televizor nu presupune o asemenea concentrare, telespectatorul putând avea în același timp și alte preocupări. Adesea, unii telespectatori urmăresc doar auditiv emisiunea, ei își vor “ridica privirea” la televizor numai dacă se transmite ceva interesant.
Mai mult, modelul comercial de televiziune a antrenat modificări esențiale în privința ofertei de programe, cât și în direcția elasticității concepției originale, astfel încât structura continuă a programării a fost asimilată unui flux. Televiziunile comerciale, apărute rapid și în numar considerabil în ultimii 20 de ani, au detensionat și așteptările publicului consumator, temător de manipularea politică realizată prin televiziunea –partid, televiziunea publică.
Pe piața media, instituțiile din sistemul mass-media pot fi clasificate după criterii extrem de diverse. În funcție de scopul activității, instituțiile sunt orientate către obținerea profitului, posturile comerciale sau servesc interesul public, posturile publice sau ale minorităților. Posturile comerciale nu depind (în general) de o sursă externă de finanțare, fapt care le asigură o mai mare independență în ceea ce privește poziția politică. Astfel, rezultă că televiziunea comercială, în calitate de entitate juridică patronală care se autofinanțează folosindu-se de propriul profit financiar, este mai puțin influențabilă politic decât televiziunea publică finanțată de la bugetul de stat, și deci supusă presiunii partidelor la guvernare.
Televiziunea română, în opinia autorului Dorin Popa, obișnuită cu decenii de aservire ideologică, a avut dificultăți în adaptarea la modelul liberal, continuând, după căderea regimului comunist, să facă obedient, jocul formațiunilor politice aflate la putere, indiferent care au fost acelea, motiv pentru care s-a văzut destul de repede că a rămas în urmă în ceea ce privește rata de audiență față de canalele private nou înființate care au adoptat din mers noua programă. Nici după ce a început să funcționeze sub conducerea unui consiliu de administrație votat de Parlament, T.V.R nu a reușit să se debaraseze de aservirea față de putere.
Un exemplu elocvent pentru această aservire politică a televiziunii finanțată din bani publici este menționat, ca și incipient pentru perioada post revoluționară, în timpul desfășurării primelor alegeri democratice în România în anul 1990.
“ Rapoarte recente au confirmat, în plus, că Televiziunea Română a obligat partidele din opoziție să-și împartă jumătate din timpul de antenă alocat pentru emisiunile cu caracter politic, cealaltă jumătate fiind folosită de TVR în scopuri proprii. În consecință pentru că radioul și televiziunea au o mai mare răspândire, FSN a obținut un avantaj semnificativ în cursa pentru voturi” . În schimb, televiziunile comerciale românești se “transformă”, încă de la apariția pe piața românească, din instituție mediatică având la bază rolul de a informa populația, în cea de întreprindere economică. Intră astfel, direct în industria societăților care asigură profit organizației patronale sau entității juridice prin care se identifică, fie în calitate de Societate pe acțiuni (S.A.), fie Societate cu răspundere limitată (S.R.L).
O dată cu globalizarea, prin industrializare și comercializarea informației de presă, tipică oricărui produs vandabil, lumea presei nu face excepție de la legile economiei de piață. Ceea ce particularizează activitatea economică a întreprinderilor de presă se leagă de:
dualitatea conținutului produsului media- bunuri și servicii
tipul de consum- individual sau public
caracterul informației- jurnalistică și anunțuri
perisabilitatea ridicată: își deteriorează valoarea de consum foarte repede chiar dacă sunt conservate fizic (colecții de ziare), reluări de emisiuni
durată de viață variabilă: știrea se perimează în momentul consumului, articolele sau subiectele atemporale, ficțiunile sunt longevive
distribuție neîntreruptă, în flux, pe măsura perisabilității.”
Acest “model al televiziunii comerciale”, așa cum este prezentat în literatura de specialitate, a constituit un proces în care cererea impune oferta, iar cunoașterea gusturilor publicului devine singura condiție a fixării cadrului general de programare, atât în sectorul public, cât și în cel comercial.
In fapt, televiziunea este supusă unei triple constrângeri:
de natură economică, depinzând de rezultate financiare
de natură “consumeristă” deoarece oferă produse mediatice pentru consum
de natură tehnologică, fiind un canal de transmitere și un mediu de transmisie, dependente permanenet de schimbarea tehnologiilor.
Specialiști în teoria presei românești au constatat că perspectiva economică în care s-a aflat instituția de presă în România anilor 90 a avut și continuă să aibă un rol marcat în evoluția societății contemporane. Astfel, presa a avut un rol esențial în economia de piață, nu doar prin susținerea acesteia, ci chiar prin puterea exemplului – în România presa a fost prima entitate economică ce a cunoscut privatizarea și fenomenele specifice pieței libere: acționariatul, fuziunile, restructurările, falimentul, grevele. În Argeș, de exemplu, ziarul “Secera și Ciocanul” s-a transformat în „Argeșul Liber” prin transferul acțiunilor către angajați prin metoda de privatizare MEBO. Studioul de Televiziune Independentă Pitești a apărut în februarie 1990 ca SRL.
În opinia specialiștilor, în prezent în România asistăm la o industrie mass-media unde evoluția se măsoară doar în funcție de audiență, manifestată prin gradul de interes al publicului. Tot specialiștii menționează că audiența este vectorul prin care se măsoară nivelul de satisfacție și interes pe care un format de televiziune îl are în raport cu cerințele publicului consumator de produse televizate. Piața media definită ca „ ansamblul indivizilor și organizațiilor care cumpără sau ar putea cumpăra un produs sau un serviciu” este în formare, în privința calității informațiilor. Mentalitățile și practicile concurențiale aparținând pieței libere presupun efecte dinamizatoare și consecințe uneori cel puțin discutabile în planul nivelului cultural al ofertei de program.
De regulă, bazele emisiunilor televizate sunt reprezentate de materialele de tip știre ce, în funcție de impactul asupra publicului, sunt prelucrate, analizate și explicate în detaliu prin intermediul dezbaterilor televizate, din această categorie făcând parte în principal talk-show-urile. Programele de tip talk (vorbite) au o mare pondere în grila de programe a oricărei televiziuni, fie că este vorba de informare în stare pură sau de un hibridid al genului înspre dimensiunea info-taintment. De aici se nasc programele talk show sau info-divertismentul. Acest gen de emisiuni urmărește, teoretic, autenticitatea mesajului, deci realitatea și ancorarea emițătorului într-un context real. Ca și pondere, emisiunile de talk-show au ca subiecte teme politice deoarece evenimentele care marchează existența publicului românesc, în acest moment, sunt cele care îi au ca protagoniști pe guvernanți sau pe cei din opoziție, devenind elemente marcante ale vieții publice, socio-economice și educaționale. În acest context, mărturiile și discursul televizat vizează planul evenimențial, iar enunțătorul (prezentatorul și invitații emisiunii) este ipostaziat ca garant al autenticității. Teoretic.
1.4. Spațiul public și actorii comunicării televizate
Publicul telespectator se află în fața micului ecran zilnic în diferite părți orare ale zilei sau nopții. Televiziunea „seduce” populația prin intermediul imaginii, oferind senzația telespectatorului că participă, activ, la desfășurarea evenimentelor prezentate.
“Spațiul vizual se lărgește, scena derulării evenimentelor este la vedere, iar sacadarea imaginii sau bruiajul de sunet au devenit un semn al veridicității. Televiziunea ca spectacol în direct presupune acțiune, chiar efecte speciale, pauze corespunzătoare evenimentelor din teren. În acelați timp, televiziunea surprinde și creează fapul de excepție pe care îl mediatizează. Televiziunea propune o alternativă la imaginea realului, care are timpul și spațiul său.”
Televizorul este aproape nelipsit din viața cotidiană a românului. Dacă în Europa Occidentală, de regulă, în zilele sfârșitului de săptămână interesul pentru programele de televiziune sporește, comparativ cu cel înregistrat în cursul zilelor lucrătoare, în România, specialiștii găsesc un pol opus al consumului mediatic. În zilele lucrătoare, numărul telespectatorilor este mai mare, ca și cel al orelor petrecute în fața micului ecran, indiferent de momentul zilei. Intervalul orar în care atenția publicului se îndreaptă cel mai mult spre micul ecran, atât în zilele lucrătoare, cât și în cele nelucrătoare, este 19:00-23:00, interval cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de prime-time (oră de audiență maximă în televiziune). În acest interval orar, moderatorii de emisiune își exercită măiestria jurnalistică în redarea detaliată a informațiilor ce trebuie să ajungă la privitorul micului ecran. Necesitatea jurnalistului de a fi perceput, de a fi privit, se constituie într-un proces de prelucrare a tuturor datelor pentru obținerea unei imagini persuasive. Succesul în această întreprindere este obținut prin respectarea rigorilor de construcție a discursului televizual.
În general, consumul de emisiuni de televiziune are un accentuat caracter individual și familial în același timp, segmentul de populație care urmărește programe de televiziune în spații aflate în afara locuinței fiind foarte redus. Majoritatea emisiunilor sunt urmărite și comentate împreună cu familia, indiferent de tipul de program: știri, emisiuni de dezbatere, divertisment sau filme. Cel de-al doilea grup social împreună cu care sunt comentate emisiunile tv îl reprezintă prietenii (cele mai comentate programe cu prietenii, sunt emisiunile politice și cele sportive).
Opiniile personale, formate în cercurile familiale și familiare, se întrepătrund apoi cu opiniile din spațiul public. Opinia publică este, în ultimă instanță, o reflectare a ceea ce crede majoritatea, adevăratul fundament fiind valorile și credințele majorității cetățenilor „opinia asupra unor chestiuni controversate pe care cineva le poate exprima public fără teama de a fi izolat” menționa Elisabeth Noelle-Neumann. Pe de altă parte, specialiștii remarcă, din partea publicului, un înalt grad de atenție în momentul consumului mediatic, acesta preferând să nu desfășoare și alte activități simultan (excepțiile sunt emisiunile muzicale și de divertisment). Televiziunea creează o realitate percepută subiectiv și afectiv stabilind un liant emoțional între emițător și receptor, mai ales dacă spectacolul televizual corespunde orizontului de așteptare al publicului: “Chestiunea corespondenței dintre reperele realității obiective și realitatea reflectată de televiziune poate fi discutată în termenii postmodernismului” Din teorema autoarei Zeca- Buzura reiese că epoca postmodernismului include ideea că realitatea nu ar fi putut fi cunoscută printr-o altă modalitate , alta decât prin reprezentări vizuale, deoarece acest secol al vitezei modernist include nelimitate surse pentru multitudinea de evenimente ce se desfășoară. Stilul de viață, trăsăturile de personalitate, opiniile, nevoile, pasiunile, hobby-urile reprezintă importanți factori pe baza cărora se pot obține descrieri calitative, din perspectivă psihologică, ale audiențelor posturilor de televiziune. Emisiunile exercită asupra telespectatorilor o influență specifică, în funcție conținutul și formatul fiecăruia.
Telespectatorii simt nevoia, în momentul consumului, ca lumea care îi înconjoară să le fie prezentată în mod ordonat și coerent, încărcată deja cu un anumit sens și ordonată după o anumită ierarhie, astfel încât, pornind de la aceste clasificări și interpretări, să poată lua ma ușor deciziile inerente existenței de zi cu zi. Între alți “ordonatori” și „semnificatori” ai lumii înconjurătoare (cum ar fi părinții, oamenii în vârstă, prietenii de încredere, preoții, profesorii, liderii politici etc), reprezentanții mass-media ocupă un loc din ce în ce mai important. Jurnaliștii sunt adesea și în mod esențial, mediatori, ai cunoștințelor și faptelor altor persoane. Jurnalistul vrea să aducă ordine, să claseze, să ierarhizeze, să lege, să relativizeze, să analizeze și chiar să explice. Telespectatorul își “perfecționează astfel, modul de gândire” . De exemplu, celebra emisiune În gura presei realizată de Mircea Badea la Antena 3 adună într-un singur format cele 4 funcții primordiale ale presei : funcția de informare, de interpretare, funcția de culturalizare (educativ-formativă) și cea de divertisment. Realizatorul are calitatea și de moderator și de invitat putând să –și desfășoare discursul precum un actor care ține un monolog fără a fi pregătit în prealabil ceea ce iese din gradul de spontaneitate și transparență a ideilor enunțate. Dar, a nu se confunda nivelul de pregătire al prezentatorului cu rolul culturalizator al presei audio-vizuale! Televiziunea contribuie la formarea acelui capital de cunoștințe, informațional care, alături de celelalte canale și de experiența proprie, intervine în decelarea semnificațiilor fenomenelor caracteristice societății moderne.
Cercetătoarea Elisabeth Noelle- Neumann vine cu două perspective proprii asupra opiniei publice.
Într-o primă perspectivă, opinia publică este relevată din prisma comportamentelor și atitudinilor pe care individul trebuie să le adopte în spațiul public pentru a nu fi izolat sau pe care le poate exhiba fără riscurile de a fi izolat, în domenii controversate, aflate în schimbare sau în zone ce crează tensiuni.
O altă perspectivă asupra opiniei publice, nu își găsește atât fundamentul în frica de izolare, cum a fost expusă anterior, ci relevă ideea de consens social. Astfel, opinia publică este văzută drept un consens social între membrii unei comunități sociale pe marginea unei probleme cu încărcătură valorică, consens pe care trebuie să-l respecte atât indivizii din interiorul comunității cât și conducerea comunității. L. Bogart citat de Mihai Coman descrie presa ca instituție- factor modelator al vieții publice, socio-economice și culturale. Mass-media ne-ar afecta profund, deoarece constituie o prezență constantă în viața noastră. Și alte instituții pot avea un impact puternic, însă nu unul atât de persistent și adânc. Afilierea familială și prieteniile se schimbă pe măsură ce individul se maturizează și trece prin diferitele etape ale vieții. Școala ocupă numai o perioadă limitată din existența noastră. Doar o parte din populație frecventează, în mod regulat, biserica. În antiteză, mass-media face parte din viața noastră zilnică și ne însoțește din copilărie până la dispariție. În plus, mass-media au o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție: presa oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește, prin globalizare, barierele sociale și geografice.
Rolul jurnalistului este așadar, unul de mediator între realitatea directă și beneficiarii direcți ai eforturilor de culegere, selecție, asamblare și difuzare a informației. Mai mult decât atât, televiziunea oferă o versiune proprie asupra realului, o imagine mediatică a evenimentelor, de multe ori confundată cu o abordare analitică, o interpretare proprie a omului modern.
Însă, specialiștii sunt de acord, mesajele nu actionează decât în măsura în care destinatarul lor este receptiv (le caută) și că trebuie studiată mai întâi această receptivitate , cu alte cuvinte, ceea ce publicul așteaptă de la media, ceea ce el le cere, ce nevoi pot ele împlini. Impactul psihologic al mesajului transmis prin intermediul televiziunii este foarte puternic, extrem de influențabil și care poate produce schimbări majore în atitudinea și comportamentul telespectatorului:
Ipoteza centrală este aceea că odată cu consumul de mesaje televizuale, telespectatorul este tentat să adopte anumite convingeri și de aici derivă o modificare de atitudine și comportament, în măsura în care nu reușește să diferențieze ceea ce este bine și ceea ce este rău, idei despre o anumită societate ideală, precum și stereotipurile și modelele prezente în programele tv. Elementul de „seducție” imediată este reprezentat de către tema și modalitatea de abordare a unui subiect care poate deveni de larg interes deși la prima vedere se adresează unui anumit public- țintă consumator de acest tip de subiecte.
Accesibilitatea informației și senzaționalismul au servit nevoilor publicitarilor de a-și extinde interesele prin publicurile țintă. A fost începutul tandemului “ character de masă – producție de masă” .
Sociologul Ștefan Buzărnescu a realizat, în Sociologia opiniei publice, o clasificare a publicului, care, prin gradul său de cuprindere, poate oferi jurnaliștilor un important punct de plecare în alegerea informațiilor, conform specificului emisiunii de televiziune:
Public de masă – omogen ca interes;
Publicuri dispersate – eterogen ca interes;
Publicuri concentrate – cu un grad de similitudine în receptarea mesajelor;
Publicuri omogene – convergente ca interes;
Publicuri eterogene – interesate de anumite mesaje, dar cărora le atribuie semnificații diferite;
Publicuri locale – delimitate geografic;
Public participant – implicat în eveniment;
Public receptor – opus celui participant, caracterizat printr-o atitudine pasivă față de mesaj;
Publicul nefiind așadar, atomizat, omogen, informația va fi totuși foarte diversă. Tendința spre specializare reprezintă o consecință a studiilor care au reliefat existența unor publicuri și nu a unui public, cum impropriu s-a crezut timp de decenii.
1.5. Funcțiile și misiunile vizualului în societate
Conform teoriilor media, televiziunea are o uriașă forță de influențare asupra populației consumatoare de informație, acest aspect fiind valabil atât în sfera comercială a marketerilor și a celor din advertising (sfera publicitătii, reclamelor comerciale) cât și în cel al vieții publice și politice.
S-a remarcat faptul că tehnicile din domeniul publicității au fost transferate în zona informării, indiferent de someniul aplicat: social, economic sau politic. În România, zona politică este cea care furnizează, în ultimii ani, cele mai multe subiecte de presă, iar marketingul politic funcționează mai mult ca oricând.
Atunci când operăm cu termeni ca “influență media” avem în vedere funcțiile și rolurile media ca și misiunile sale. Funcțiile vizualului în societate sunt aceleași cu ale mass-media în general, respectate în toate mediile jurnalistice de informare (presă scrisă, radio, televiziune, noile media online, media alternativă). Funcția de informare, de aducere în arenă publică a factualului, funcția de interpretare prin care se “influențează, orientează și dirijează opinia publică, interesele și motivațiile oamenilor”, funcția instructiv-culturalizatoare cu rolul de promovare a anumitor valori sau modele comportamentale, cât și cele denumite funcții de liant, de divertisment, de identificare socială, funcția ideologică și psihoterapeutică, reprezintă, toate, feluri prin care media deservesc publicurile și presupun standarde profesionale.
Funcția de supraveghere poate cauza câteva disfuncții. În cazurile în care pericolele pentru societate sau amenințările sunt subliniate în mod exagerat, în anumite circumstanțe, populația se poate panica. Funcția de liant servește la întărirea normelor sociale și la menținerea consensului prin reprezentarea abaterilor de la normă, conferă statut prin reliefarea indivizilor selectați și poate acționa ca un control asupra guvernului .
În opinia specialiștilor, misiunea televizualului este, în primul rând, aceea de divertisment, dar, odată cu apariția televiziunilor de nișă, de știri, informarea și chiar formarea consumatorului de informație, sunt principalele misiuni. Telespectatorul acceptă, în momentul consumului, și avantajele și dezavantajele informării servite: într-un amestec de informații, poate acorda o atenție selectivă numai acelor părți din mesaj cu care este de acord. De cele mai multe ori nu reușește sa-și încerce percepția selectivă în decodarea mesajului. O altă temă care implică percepția și comunicarea de masă este tehnica controversată cunoscută sub numele de percepție subliminală. Această noțiune arată că oamenii pot fi influențați de stimuli de care nu sunt conștienți.
Acest lucru este valabil atât in domeniul comercial, cat si in cel al vieții publice si politice. Mai mult decât atât, se remarcă faptul ca tehnicile din domeniul comercial sunt transferate in zona politicului. Un politician este prezentat, “lansat” publicului cu aceleași tehnici utilizate in lansarea unei mărci noi de pasta de dinți sau săpun. Creatorii produselor mediatice, jurnaliștii, reprezintă categoria cea mai profesionalizată în comunicarea de masă, în special în comunicarea mediatică, ei constituind o profesiune orientată foarte precis spre această activitate. Jurnaliștii nu sunt cei mai activi în domeniul comunicării de masă numai pentru și-au făcut din această activitate o profesiune, ci pentru că prin profesiunea lor, ei prestează de fapt servicii de comunicare mediatică în folosul celorlalți membrii ai societății. Conform definițiilor, mass-media reprezintă și practica și produsul. Ele furnizează informații și divertisment pentru timpul liber unei audiențe necunoscute, prin intermediul unor bunuri produse la scară industrială, consumate însă în mod individual .
Publicul este destinatarul produselor create de comunicatori. Dar în momentul producerii lor și în momentul difuzării, al lansării către public, creatorul nu cunoaște și nu poate identifica publicul căruia i se adresează, așa încât, publicul are propria lui imagine despre media.
De pildă, telespectatorii cred că programele de televiziune sunt produsele de consum iar publicitatea, prețul care trebuie plătit pentru a beneficia de acele programe. Specialiștii demonstrează că, de fapt, adevăratul produs este format din telespectatori, care sunt vânduți celor care oferă publicitate.
Așadar, chiar dacă pot fi definite categorii de publicuri: internațional, național, local; public fidel, pasager, accidental; public-țintă, public larg; public intern, extern; public de specialitate, public general, toate aceste categorii sunt rezultatul unor investigații statistice, portretul telespectatorului fiind dificil de trasat. Publicul, ca sumă a telespectatorilor rămâne, de fapt, unul abstract și lipsit de trăsături specifice.
Misiunea mediatică a televiziunii se transpune deopotrivă deci, în generarea de informații și de „vehicole pentru informații” – publicitatea sub orice format. Se aduce în discuție tot mai mult piața dublă a produselor mediatice, primară, a produselor jurnalistice în sine și, secundară a produselor publicitare. Această a doua piață, considerată una secundară, are tendința de a o acoperi în importanță pe cea primară formată de utilizatorii direcți ai mass-media (cititori, ascultători, telespectatori), întrucât generează profituri mai mari , opiniază cercetătorii.
2. Formate specifice în vizualul spațiului românesc
2.1. Tipologia emisiunilor televizuale
Fenomenul care a marcat cel mai profund mentalitatea omului modern, spun specialiștii, a fost declanșat de proiecția pe ecrane a imaginilor în mișcare, la începutul secolului XX.
A fost momentul care a dus la proliferarea fără precedent a mijloacelor de comunicare în masă, oamenii și-au pierdut oarecum dorința de a atinge obiectul original, revoluția mediatică creând o lume de umbre ce s-a substituit treptat universului real, cunoscut anterior prin contact direct. Televiziunea s-a născut sub semnul „directului” și, inițial, misiunea ei primordială a fost considerată de a surprinde „clipa cea repede”. Conceptul de format și-a lărgit treptat domeniile de utilizare, devenind o noțiune polisemantică. Astfel, în presa tipărită, e vorba de dimensiunea ziarului: spre exemplu, format mare sau format „tabloid iar a doua accepțiune e legată de formatul unui post de radio sau de televiziune, văzut în funcție de publicul-țintă căruia i se adresează (exemplu: „numai știri”). Conceptul de format desemnează o realitate mediatică: structura definitorie a unei emisiuni în funcție de costurile de producție.
Emisiunile magazin și documentarele sunt mai ieftine datorită turnajului mai scurt și numărului mic de personaje. Anchetele și deplasările, cercetarea și cumpărarea documentelor de arhivă, calitatea anumitor imagini duc însă la creșterea costurilor spre unul mediu. Jurnalele informative au costuri variabile în funcție de numărul jurnaliștilor, al reportajelor și de notorietatea prezentatorilor, ale căror salarii mari sunt justificate prin audiența pe care au o au .
Un anumit gen de emisiune, de exemplu cele muzicale, poate avea mai multe formate și diferite costuri de producție.
Așadar, un format de televiziune include un set de caracteristici. În spațiile audiovizuale avansate sub aspect tehnologic și cu realizări performante pe piața de produse media, au fost fondate companii specializate în producerea și comercializarea formatelor de televiziune care se regăsesc în fiecare emisiune (nu se referă așadar doar la durata de emisie a programului). Formatul constituie o combinație reușită de dialog și spectacolul de varietăți. Produsele sunt modele ce pot fi multiplicate. Acesta pot fi rentabil valorificate doar într-o perioadă scurtă de timp, prin urmare este profitabil să fie vândut conceptul mai mult decât produsul. Se formează astfel un stil, o formulă care atrage constant.
Formate speciale au fost create in România, pentru emisiunile politice. Televiziunea a devenit un canal prin care se persuadează electoratul în vederea alegerii sau susținerii unui anumit politician pentru diverse funcții publice sau acțiuni de interes public. Doar campaniile electorale sunt însă reglemetate de lege. Astfel, conform reglementărilor C.N.A se acorda spațiu de emisie în anumite intervale de timp pentru ca toți candidații să-și poată prezenta platforma program individuală. Aceste prezentări cu caracter electoral ocupă adesea spații extrem de lungi și diversificate în special în cadrul emisiunilor de talk-shw sau în cele din categoria declarațiilor de presă.
Sunt însă și formate subliminale de campanie politică, ce, dacă nu sunt dovedite, pot scăpa de incidența legii. De exemplu, televiziunile au formate în care candidați sunt prezentați electoratului prin intermediul emisiunilor de divertisment sau chiar și cele de can-can (tabloidale) deoarece intenția lor este aceea de a crea publicului senzația că sunt “oameni obișnuiți” și , de asemenea că sunt persoane deschise către divertisment nu doar politicieni rigizi. Tehnicile de seducere a electoratului sunt tot mai subtile și mai sofisticate, încercând să orienteze întreaga argumentație audiovizuală într- un sens favorabil candidatului, fără ca prin aceasta să-i deformeze mesajul .
2.2. Caracteristicile formatului în funcție de mesaj
În practica jurnalistică din domeniul audiovizualului există o serie întreagă de genuri redacționale bazate pe arta dialogului: declarația de presă, interviul, discuția, dezbaterea televizată sau „masa rotundă”, conferința de presă și, în sfârșit, talk show-ul.
Declarația de presă: Acest tip de mesaj media ține de domeniul comunicării instituționale și se realizează, de regulă, din inițiativa emițătorului. În cadrul unei conferințe de presă sau printr-un comunicat de presă demersul respectiv este adus la cunoștința opiniei publice. De regulă, acest produs mediatic este folosit de către televiziunile care au ca specificitate “ știrile” și este reprezentat prin acel “breaking news” în care se fac declarații importante de presă de către policieni, oameni importanți sau terți care au legătură cu anumite evenimente marcante pentru societate. “Mulți dintre cei care organizează conferințe de presă par să-și imagineze că în cadrul acestui eveniment pot manevra un grup de stenografi docili. Nici un reporter nu trebuie să permită ca această idee să prindă rădăcini. Poate că aceste evenimente sunt organizate exclusiv în scop publicitar, dar nu înseamnă că trebuie intrat în jocul organizatorilor.”
Interviul “nu este nici interogatoriu, nici schimb de idei, nici controversă, nici negociere, nici persuasiune asupra intervievatului pentru a accepta opiniile jurnalistului.” Discuția trebuie privită ca o convorbire între două sau mai multe persoane pe marginea unei teme sau a unui subiect oarecare. În cazul acestui format televizual, jurnalistul își poate depăși funcția strictă de moderator, intervenind, până la un anumit punct, cu idei și opinii personale. Dar nu întrebările formulate de către moderator asigură dinamismul și calitatea discuției, ci schimbul de idei și opinii dintre participanții la acest festin verbal. Moderatorul trebuie să stimuleze discuția, asumându-și într-un fel rolul de catalizator. Într-o discuție reușită, de bună calitate, sunt la mare preț importanța informațiilor vehiculate și calitatea argumentelor invocate. Interviul – unul dintre genurile majore ale publicisticii audiovizuale – este utilizat în mod frecvent de către toate televiziunile, indiferent de statutul lor juridic sau de politica editorială. Acest fenomen se produce, în primul rând, din considerentul că interviul de televiziune este un format foarte gustat de către publicul telespectator de pe toate meridianele. Interviul poate sau trebuie sa fie realizat în cele mai variate situații, de la recepții oficiale la locul unui dezastru, de pildă. Interviul ziaristic diferă față de o discuție simplă. În plus, interviul jurnalistic diferă de o conversație obișnuită datorită necesității de a obține, în scurt timp și o formă pozitivă, răspunsuri care să cuprindă informații” .
Dezbaterea televizată sau, cum i se mai spune, masa rotundă, în opinia specialiștilor implică o anume rigoare în discuție, subiectul presupunând o concretețe sporită. De obicei, în cadrul acestor confruntări verbale sunt invitați specialiști de marcă, unii cu importante funcții de ordin politic, juridic, administrativ etc. Comparativ cu discuția, în cazul acestei formule mediatice se pot înregistra rezultatele scontate numai când invitații din studio discută de la egal la egal, adică renunță la statutul conferit de funcțiile lor în viața publică a societății. Și încă o precizare absolut necesară: de această dată, jurnalistul sau realizatorul TV își asumă doar rolul de moderator.
Reportajul de televiziune este spectacolul unui eveniment care merită să fie văzut și povestit, având drept obiective vizualizarea, înțelegerea faptelor. Din punct de vedere structural, este o înlănțuire de lucruri cunoscute, ”montate” după regulile unui spectacol, având drept conținut elemente de decor, sunete, mirosuri, costume, personaje, acțiune. Pe scurt este vorba de scenariu, dialoguri și regie, organizate de cele mai multe ori după regulile narative elementare (debut, desfășurare, final). Este o organizare oarecare de fapte, datorită jurnalistului, care ”vede” realitatea în imagini. Jurnalistul nu este cel care valorizează pozitiv sau negativ ceea ce vede. Spectatorul este cel care decide acest lucru .
Emisiunea de can-can: în opinia specialiștilor, românii au atitudini contradictorii: fie atitudine culturalistă, în care se pronunță pentru reglementări ale Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), pentru rolul educativ al televiziunii, pentru competențele publicului în a distinge valoare de non-valoare, fie atitudine de consum destul de frecvent al acestui tip de emisiuni sau produse media. Potrivit unui sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, realizat în perioada 16-18 martie 2011 pe un eșantion de 1.153 de indivizi, reprezentativ la nivelul populației țării, românii tind să manifeste un interes mai accentuat pentru evenimente cu tentă mondenă decât pentru evenimente și știri legate de politică.
Portretul de televiziune. Portretul ca gen a cunoscut o evoluție remarcabilă în artele plastice si este difuzat de către televiziunea cu prototip cultural precum TVR 3- Cultural. Telespectatorii canalului public TVR 1 au avut posibilitatea să-l vadă pe Lucian Blaga… prin ochii fiicei sale, Dorli, autoarea unui magnific volum de memorialistică „Tatăl meu, Lucian Blaga”.
Ultimul format „dialogal” a pătruns în spațiul nostru mediatic abia în anii 90, de aceea pare să nu aibă încă un statut bine precizat. Astfel, câmpul semantic al talk show-ului este adesea extins, sub „umbrela” lui fiind incluse emisiuni care n-au nimic comun cu un „spectacol de cuvinte”. În fond, în jurnalismul actual rareori se întâlnesc genuri „pure”, mai totdeauna sunt necesare diverse combinații de gen. În plan conceptual și stilistic, acest format televizual presupune o îmbinare organică a discursului publicistic cu procedee de natură teatrală. Este vorba de o conversație spontană, dezinvoltă, plăcută, dar și controversată, fără pretenția de a epuiza subiectul. In esență, talk show-ul de factură clasică are o construcție triunghiulară. Elementele lui constitutive (indispensabile) sunt: moderatorul – experții – publicul din studio. Fiecărei componente îi sunt atribuite roluri și funcții distincte. Dincolo de arhitectura inconfundabilă a acestei emisiuni, care nu poate eluda prezența publicului în studio, trebuie neapărat accentuată latura spectaculară a talk show-ului. “Talk show-ul este emisiunea de televiziune care consta in punerea in scena a unui spatiu deliberativ, in care un jurnalist-moderator si un numar variabil de invitati, actori mediatici, abordeaza, in registru conversational si convivial, o tema de interes public”.
Cel mai recent și glorios format de televiziune a devenit reality show-ul. De la fabricarea de vedete din oameni obișnuiți s-a trecut la filmarea în direct a catastrofelor, războaielor, revoluțiilor. Jurnaliștii au fost trimiși în misiune să relateze ce se pretrece în teatrele de operațiuni din diferite puncte ale planetei. Spațiul vizual se lărgește, scena derulării evenimentelor este la vedere, iar sacadarea imaginii sau bruiajul de sunet au devenit un semn al veridicității. Televiziunea ca spectacol în direct presupune acțiune, chiar efecte speciale, pauze corespunzătoare evenimentelor din teren. În acelați timp, televiziunea surprinde și creează fapul de excepție pe care îl mediatizează. Televiziunea propune o alternativă la imaginea realului, care are timpul și spațiul său. Acestea par recognoscibile, pentru că se constituie într-o sinteză între faptul real și imaginea așteptată: se știe că numeroasele filme despre un posibil sfârșit al lumii au creat un orizont de așteptare, care n-a corespuns cu finalul tragic al faptelor reale: războiul din golf, atacul terrorist asupra turnurilor gemene.
2.3. Talk-show-ul românesc, specificitate
În vechea accepțiune, talk show era denumit prin expresia metaforică „masă rotundă”, după terminologia franceză a școlii de presă, apoi dezbatere televizată, urmând ca talk show-ul să devină conceptul generalizat pentru a marca, la televiziune, interacțiunea filmată în platou între un moderator și unul sau mai mulți invitați. „Talk-show-ul reprezintă o specie nouă a interviului, în care este căutată și activată componenta spectaculară a confruntării comunicative. Acest tip de întrevedere simulează o intervievare simultană, cu persoane care reprezintă și susțin opinii contrare sau contradictorii, uneori chiar poziții ireductibile, exploatând potențialul confruntării comunicative pentru a capta și menține interesul publicului receptor. În fapt, demersul interogativ specific interviului are puține șanse să se producă, deoarece accentul este comutat spre latura spectaculară și de divertisment a întrevederii. Uneori, rolul poziției adverse este jucat de către jurnalistul-realizator de emisiune. De notat, că astfel de spectacole mediatice se produc exclusiv la televiziune. Condițiile specifice realizării unui talk-show sunt asemănătoare, într-o anumită măsură cu cele cerute pentru interviu. Persoanele invitate sunt alese astfel încât să satisfacă așteptările publicului și să fie capabile să susțină punctele de vedere pe care se plasează. Temele puse în discuție sunt din actualitatea imediată, de mare interes public sau cu o vizibilitate publică ridicată, astfel încât discuția să se producă pe un fond mediatic cunoscut receptorilor, care se pot identifica în opiniile invitaților și se pot ralia lor. Spre deosebire de interviu, talk-show-ul nu caută neapărat să elucideze o problemă, având o durată dinainte stabilită și terminându-se, cel mai adesea, în punctul culminant al confruntării, pentru a menține nesatisfăcut interesul publicului și a asigura, în continuare, audiență pentru emisiune.”
Conform specialiștilor , la începutul anilor 80, se făcea referire la raportul realitate-reflectare a realității prin comunicarea televizuală, făcând distincția între „paleo-televiziune” și „neo-televiziune”. La început, televiziunea avea ca scop al comunicării sarcina de a informa, educa și distra prin emisiuni de știri, reportaje, documentare, concursuri de cultură generală, muzică de calitate. Pe la mijlocul anilor 70 televiziunea devine comercială tinzând să micșoreze distanța dintre publicul receptor și instanța televizuală.. Realitatea reflectată prin intermediul ecranului impune necesitatea unui animator, moderator capabil să susțină tensiunea discursului televizual. Neo-televiziunea se caracterizează prin apariția talk show-ului ca gen și supremația genului live, devenind astfel o sursă de amiciție, confesiune și convivialitate. O perioadă îndelungată, prin dezbateri televizate s-au înțeles în special confruntările electorale dintre candidații politici, îndeosebi cei pentru președinție.
“Talk show-ul este o formă de schimb organizată astfel încât să scoată la iveală conflictul și/sau drama umană, sub diverse configurări, în legătură cu o temă-pretext, printr-o confruntare a unor judecăți și opinii exprimate tranșant și cu ajutorul unui dospozitiv televizual care se complace în a ilustra aceste conflicte sau a sugera drama. El corespunde unei puneri în spectacol a cuvântului apt să servească unei abordari sensibile, emoționale a celor două forme de dezordine umană care sunt conflictele între indivizi și dramele intime ale persoanei”
Un loc important acestei perspective îl acordă autorul francez Patrick Lecomte, care pleacă de la influența politică foarte mare pe care mass-media a căpătat-o în ultimele decenii și de la faptul că „dezbaterea electorală dintre doi lideri naționali aflați în competiție pentru putere la cel mai înalt nivel este un spectacol emblematic al politicii mediatizate.” Autorul prezintă emisiunea dezbatere ca pe o confruntare de idei și de proiecte “la vârf”, care este reglată și arbitrată de mediatori profesioniști. Duelul retoric se reduce și este perceput ca o luptă de la om la om, învingătorul fiind stabilit “prin judecata lui Dumnezeu”.
Vasile Traciuc, unul dintre cercetătorii fenomenului media, enunța generalizând că raportându-ne ca la o natură holistică, talk show-ul nu este decât o emisiune de dezbatere astfel:
„Este un tip de emisiune care trebuie să ajute publicul să înțeleagă corect un fenomen din orice domeniu, dar care prezintă interes. În acest scop moderatorul apelează la invitații care au abilitatea de a analiza fenomenul (…) Sunt preferate subiecte care au un impact mai mare la public , cele serioase, cu implicații asupra existenței membrilor unei comunități, din zonele socialului, economicului, educației sau a sănătății. În cazul dezbaterii radio putem vorbi doar de o comunicare verbală, prin intermediul cuvintelor. Dezbaterile televizate pot avea și o componentă de comunicare non-verbală (mimica, gesturile, vestimentația etc., toate sunt modalități de transmitere a unui anumit mesaj către receptor)”.
În procesul comunicațional elaborat în cadrul programului de talk show un rol determinant îl are și limbajul non –verbal.
Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul codurilor ce vizează prezentarea. Ele pot transmite mesaje legate de contextul prezent, deci sunt limitate la comunicarea față-n față sau la cea în care cel care comunică este prezent.
Corpul uman este principalul transmițător de coduri prezentaționale, zece la număr, după opinia lui J. Fiske:
– Contactul corporal – atingeri, nu este cazul talk show-urilor, decât în cazuri speciale
– Proximitatea – distanța dintre cei care vorbesc
– Orientarea – poziționarea față de alții –față-n față sugerează fie intimitatea fie agresivitatea. Un anume unghi sugerează dorința de cooperare.
– Aspectul – sub control voluntar: părul, pielea, hainele. Mai puțin controlabil: înălțimea, greutatea.
– Mișcările capului
– Expresia facială – ochi, gură, sprâncene
– Gesturile – sunt strâns coordonate cu vorbirea
-Postura – modul în care se așează, stau, se întind, etc.
– Mișcările ochilor și contactul vizual – captarea atenției, dominare, feed-back
– Aspectele non-verbale ale vorbirii :
– coduri prozodice: intonația și accentuarea silabei
– coduri paralingvistice: tonul, volumul, accentul, erorile de pronunție, viteza de vorbire (comunică informații despre vorbitor)
În discursul televizual, „toate eforturile și năzuințele omului de televiziune sunt subordonate necesității de a fi perceput, de a fi privit și se constituie într-un proces de prelucrare a tuturor datelor de personalitate și profesionale pentru obținerea unei imagini persuasive. Succesul în această întreprindere este obținut prin respectarea rigorilor de construcție a discursului televizual”:
captarea atenției publicului prin subiecte inedite, evidențiate cu forță de persuasiune
dintr-un continuum de mesaje trebuie evidențiate și selectate acelea care au valoare exponențială
asigurarea accesibilității mesajului și fluidității comunicării televzuale prin folosirea unui vocabular adecvat temei și respectarea profilului publicului-țintă
timpul și spațiul real sunt abolite în favoarea spațiului-timp public, cu valoare simbolică
crearea efectelor de real, care potențează valoarea discursului televizual prin scenarizarea, dramatizarea subiectului
Orice emisiune televizată este rezultatul unei logici instituționale transpusă într-un proiect de comunicare iar dispunerile spațiale în interiorul emisiunii de talk-show pot fi după grila următoare:
plasarea diametrală – spațiul scenic divizat în părți egale; determină o închidere spațială, în intervalul căreia, se delimitează vizual o zonă a spațiului înglobat; gros-planul poate fi o imagine a raportului de forțe (dezbatere) sau un afectivă (talk-show – situație non-conflictuală)
plasarea concentrică – personajele sunt dispuse într-un model spațial care se auto-înrămează: vizual se evidențiază o interioritate centrală și o exterioritate periferică; accentuează ideea de spectacol; dinamismul organizatoric este perceput și la nivel vizual deoarece permite succesiuni alerte de planuri: plan ansamblu (descriere), plan general de audiență (la dezbatere), planuri medii și prim-planuri
plasarea tri-adică – îmbină cele două modele precum și raportul dimensional între orizontalitate și verticalitate, care permite alternarea, la nivelul registrului vizual, a planurilor medii și a planurilor generale cu imaginile plonjate.
3. Disfuncțiile televiziunii
Evaluarea influenței mijloacelor de comunicare de masă asupra indivizilor constituie de mai multe decenii o preocupare majoră a cercetărilor din diverse domenii. Dezbaterea privind efectele mass-mediei a apărut în anii '30-'40 ai secolului trecut și de atunci numeroși filosofi, sociologi, antropologi și psihologi s-au preocupat de această problemă, cu atât mai importantă cu cât ea privește, într-o masură mai mare sau mai mică, existența noastră de zi cu zi. O bogată literatură privind funcțiile și disfuncțiile mass-mediei a apărut în acest timp. Aprecierile au fost contradictorii, unii autori arătându-se încrezători în posibilitățile oferite, alții, dimpotrivă, dovedindu-se sceptici.
Cercetătorii mesajului televizat au semnalat încă din anii '70 unele fenomene grave, de amploare, care afectează opinia publică. O parte din sociologi au etichetat televiziunea ca fiind principala cauză a deteriorării valorilor morale tradiționale (de exemplu, mișcarea hippy), liberalizării moravurilor, amploarea infracționalității (problema prostituției, drogurilor, marginalizării sociale, dezintegrării comunitare etc). Sociologul german H. Marcuse, consideră că televiziunea are ca efect crearea și satisfacerea unor false nevoi spirituale, că aplatizează și uniformizează personalitățile, opiniile și gusturile umane.
În mare, disfuncțiile canalului audiovizual sunt legate de una din părțile comunicării: emițător, mesaj, modurile de codificare și de decodificare, receptori.
Efemeritatea mesajului
Rolul mass-mediei este de a strânge informații și de a le transmite unui public cât mai numeros. Dar despre ce informații este vorba? Care este valoarea intrinsecă a mesajelor vehiculate? Care este calitatea cunoștințelor obținute pe această cale? Ce cunoștințe dobândește cu prioritate individul? Care este câștigul spiritual sau formativ al unei astfel de informări? Preocupate de audiență, instituțiile media informează îndeosebi despre fapte de natură diversă pentru a interesa pe toată lumea. Faptul divers, apreciat de marele public, este preferat informației serioase, consistente, care este marginalizată și nu de puține ori deformată. Întâmplările senzaționale, triviale, insignifiante, constituie subiectul predilect al reportajelor și emisiunilor de televiziune. Este regretabil, afirmă autorul francez Claude-Jean Bertrand, că multe din știrile bune sunt lipsite de interes. Una din motivațiile acestor preferințe, arată cercetările efectuate asupra publicului televiziune, ar fi selectarea unor subiecte pentru discuțiile cu familia, prietenii sau colegii. Veridicitatea și importanța faptelor trec adeseori pe un plan secundar, în timp ce o anumită dramatizare a lor atrage imediat atenția.
În vreme ce mesajul tipărit poate fi recitit sau parcurs mai lent, cel promovat de micul ecran nu poate fi fixat, el zboară, dispare, în plus mesajul televizat nu se adresează în general unui receptor atent, pregătit; de multe ori telespectatorii fac o altă activitate concomitent cu recepția sau prind doar o parte a mesajului și, nemaiavând posibilitatea reluării lui de la început rămân cu o înțelegere fragmentată, eronată. Un aspect important este faptul că, pentru un individ, cu cât cantitatea de mesaj e mai mare sau ajunge să îi depașească posibilitațile fizice ale telerecepției (ținând cont de ofertele concomitente de program existente pe piață datorită cablului, nimeni nu poate să vizioneze tot ceea ce se difuzează prin eter), cu atât un anumit mesaj are mai puține șanse de a ajunge la acel receptor. Astfel, dezvoltarea explozivă a cantității de mesaj limitează eficiența acestuia, pentru o percepție chiar minimă a acestuia, fiind necesară repetarea lui de mai multe ori (așa cum se procedează, de exemplu, în cazul clipurilor publicitare).
Cronofagia
Cercetătorii au evidențiat faptul că, în ultimii ani, timpul oamenilor este tot mai des consumat prin vizionarea programelor de televiziune, în medie, sondajele arată că oamenii acordă zilnic 4 ore din bugetul lor de timp vizionării TV (această activitate fiind mai raspândită la anumite categorii sociale și în timpul week-endului și al concediilor).
Sociologii mass-media au demonstrat că petrecera unui timp tot mai îndelungat în fața micului ecran are consecințe negative asupra comunicării și relațiilor interumane, în proporție inversă cu creșterea timpului acordat vizionării televizorului, scade timpul rezervat familiei, prietenilor, activităților gospodărești. Consumul excesiv al programelor de televiziune cultivă comoditatea, sedentarismul, anomia (izolarea socială, atomizare). De asemenea, cultul televizorului afectează practici tradiționale precum lectura, vizionarea spectacolelor de cinema, teatru, audierea concertelor.
Efectele vizionării excesive
În general, vizionarea îndelungată a programelor de televiziune are drept efect inducerea unei pasivități în receptarea oricărui tip de mesaj. Psihologic, acest mecanism constă în scăderea participării intelectual-imaginative a telespectatorilor, chiar dacă amplificarea afectivă este mare (mai mare decât în cazul altor tipuri de mesaj). O întreagă echipă de profesioniști creează și ofera de-a gata receptorilor fapte, interpretarea lor, story-ul și o viziune asupra lor, în acest fel luându-le telespectatorilor posibilitatea de a judeca, imagina sau crea ei înșiși. Din aceste motive, sociologii specializați în mass-media au definit canalul audiovizual drept un ,,mediu rece”, care nu îi stimulează pe receptori din punct de vedere intelectual. Facilitatea privitului este cu atât mai periculoasă pentru generațiile tinere. Foarte mulți elevi preferă să vadă 2-3 ore ecranizate ale unui român clasic decât să petreacă câteva zile citindu-l. Această difuncție nu este însă imposibil de prevenit; ea poate fi înlăturată prin însoțirea ipostazei de telespectator cu aceea de cititor sau de receptor de spectacole.
Vizionarea îndelungată a micului ecran conduce la creșterea inerției, pasivității și a apatiei politice a indivizilor. De aceea, pentru a recăpăta atenția și interesul receptorilor și pentru a-i reantrena în urmărirea programelor lor, canalele de televiziune oferă bonificații și premii. Sondajele efectuate pe această temă au demostrat ca 45% din indivizi vor să vadă un film doar dacă a fost recompensat cu un premiu Oscar (deși spectatorii se ghidează în mare parte de premiile ce se acordă filmelor, pentru a evalua dacă filmul merită sau nu să fie văzut).
Toate studiile psihologice au demonstrat că telerecepția în exces a filmelor cu tentă violentă poate conduce la distorsionarea percepției și chiar la creșterea agresivității (mai ales în cazul adolescenților și a persoanelor cu psihic mai labil).
Nu în ultimul rând, vizionarea în exces a programelor de televiziune scade capacitatea de concentrare, creativitatea și aplecarea către studiu a elevilor. Conform rezultatelor unui studiu realizat de Institutul Național pentru Sănătatea Publică din SUA, asupra corelației dintre performanțele elevilor la învățătura și gradul în care aceștea urmăresc zilnic programele de televiziune, copiii care au declarat că se uită mai frecvent la micul ecran aveau note mai mici decât cei care nu îl priveau atât de des. S-a constatat chiar că, în medie, elevii care se uitau la televizor de la șase ore în sus zilnic obțineau 6 și 8 puncte mai puțin decât ceilalți colegi.
Scăderea nivelului cultural
Scriitorul Umberto Eco afirma: ,,Televiziunea este o instituție care îi culturalizează pe proști și îi imbecilizează pe cei deștepți” Televiziunea determină uniformizarea gustului artistic al publicului iar, în unele cazuri, chiar coborârea lui, prin promovarea unor modele culturale submediocre (este cazul unor tipuri de canal sau anumitor tronsoane ale aceluiași post). Acest lucru este rezultatul presiunii unor factori concreți decisivi, care condiționează programarea și managementul oricărui post de televiziune: extinderea continuă a programelor, scăderea tipului alocat selecției, insuficiența timpului pentru realizarea unor producții de valoare, goana după audiență (cererea este mai mare pentru producțiile de tip spectacol sau de o valoare îndoielnică), costul extrem de ridicat al licențelor pentru difuzarea marelor filme și spectacole etc.
Fenomenul manipulării
După evenimentele din decembrie 1989, unul din cele mai vehiculate sloganuri de stradă a fost ,,Ați mințit poporul cu televizorul!”. Atât oamenii simpli cât și politicienii au acuzat televiziunea de manipulare, considerând-o principala vinovată pentru realitatea socială existentă. Pentru a vedea modul în care se produce acest fenomen, trebuie să se renunțe la premisa conform căreia informarea poate fi albă, lipsită de nuanțe, și să fie analizate mai multe componente ale acestui proces de informare .
– Pentru a fi completă, o relatare trebuie să răspundă celor șase întrebări specifice (,,cine?” ,,ce?” ,,când?” ,,cum?” ,,unde?” ,,de ce?”, precum și, acolo unde este cazul, ,,cu ce efecte?”). Omiterea răspunsului la una din aceste întrebări, sau introducerea altor informații, ce țin de interpretarea, opinia, comentariul subiectiv, părerea jurnalistului sau a altor persoane, dau naștere unei înțelegeri incomplete, respectiv greșite.
– Comunicarea de masă nu este un fenomen reversibil, mesajul circulă doar într-un singur sens: de la emițător la receptor (desigur, există un feed-back, dar acesta se realizează doar în timp).
– Informația (chiar și în cazurile cele mai curate și obiective posibile) include întodeauna un element subiectiv: prezentatorul, modul în care acesta o comunică.
– Prezentarea evenimentelor trebuie să se facă în mod obiectiv, fără a se ține cont de opiniile personale ale celor care le relatează. Această caracteristică este considerată de altfel regula de aur a jurnalisticii, care a fost formulată încă din 1922 de către G. P. Scott, ,,faptele sunt sacre, comentariile libere”.
– Mesajul se adreseză în mare măsură afectivității receptorului, acest lucru putând constitui un teren propice manipulării.
STUDIU DE CAZ-TVR
Societatea Română de Televiziune
Televiziunea Română (sau oficial denumită Societatea Română de Televiziune – SRTV) reprezintă televiziunea publică din România, care își difuzează programele pe șase canale centrale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Info. O versiune experimentală de înaltă definiție a programelor TVR se difuzează pe satelit, în regiunea Bucureștiului și a Sibiului (în centrul Transilvaniei) prin DVB-T, sub denumirea de TVR HD.Pe lângă acestea mai funcționează și șase studiouri regionale la București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Craiova, care împreună realizează programul canalului TVR 3.
TVR 1 și TVR 2 sunt singurele canale cu acoperire națională terestră din România, spre deosebire de canalele private de televiziune care acoperă doar zone dens populate.
TVR oferă de asemenea și servicii de webcast/internet, teletext precum și transmisii "în clar" prin satelit și DVB-Terestru.
Istoric
Radio-viziune, radio-tele-viziune sau mai simplu televiziune.Această dilemă preocupa intens inginerii români în anii ’20 ai secolului al XX-lea.
În anul 1925, Laboratorul de Optică și Acustică al Universitatii din București reușea în premieră să transmită (pe distanțe scurte ce-i drept), mici desene artistice.
În 1928, inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.
Pe 30 octombrie 1937, inginerul Cristian Musceleanu creează primul post experimental de televiziune din România, la Politehnica București. În luna noiembrie a acelui an acesta face și o demonstrație la Atheneul Român.
Optsprezece ani mai târziu, pe 21 august 1955 la ora 20.00, începeau transmisiunile experimentale regulate de filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru de la Poșta Vitan din București, cu un emițător de 1 KW și o instalație de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români.
Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 – 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière, Nr. 2. Antena și emițătorul de 22 KW fuseseră montate pe 14 decembrie 1956 pe Casa Scânteii.
Amenajarea studiourilor nu era gata, încăperile nu erau încă tencuite, ferestrele nu erau montate, dar cum trebuia respectat planul cincinal care prevedea ca televiziunea să funcționeze în anul 1956, emisia a fost pornită pentru o noapte.
Transmisia era recepționată pe atunci numai în București, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalitățile momentului.
Aproape întreg programul era înregistrat pe film de 35 de milimetri. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul „O noapte furtunoasă” și salutul lui Petru Groza, pe atunci președintele Marii Adunări Naționale, cu prilejul Anului Nou.
După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajarea studioului de crainic și primele instalații.
Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească venise la București pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.
Tot echipamentul funcționa cu lămpi. Rușii susțineau la vremea respectivă că tranzistoarele, nou apărute, erau folosite doar la instalațiile militare.
Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanți.
Un al doilea canal a apărut în 1968. Emisia sa a fost suspendată în 1985 și repornită după căderea regimului comunist.
Programul care fusese pregătit de TVR pentru 25 decembrie 1989, neștiindu-se că va urma căderea lui Ceaușescu. Litera C în pătrat negru înseamnă că emisiunea respectivă era transmisă color. Unde lipsește această literă înseamnă că emisiunea era transmisă alb-negru.
În 1985 programul TVR a fost limitat la doar 2 ore pe zi, emisiunile fiind în cea mai mare parte dedicate cultului personalității lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ulterior programul s-a mai mărit cu o oră.
Decembrie 1989 a fost un punct important în istoria neagră a TVR. Evenimentele au fost transmise în direct. Demonstranții au ocupat clădirea TVR la miezul zilei de 22 decembrie și au anunțat fuga lui Ceaușescu. TVR și-a schimbat imediat numele în "Televiziunea Română Liberă" (TVRL). Instituția a căzut însă în mâna unor "manipulatori profesioniști" care în mod deliberat au creat panică, difuzând informații false ce au dus la moartea a sute de persoane nevinovate.
După aceasta, instituția a rămas un instrument de propagandă în mâinile nou-născutului Front al Salvării Naționale (FSN), format în principal din comuniști reformați. FSN a folosit TVRL, de departe cea mai penetrantă sursă de informații de la acel moment în România, pentru a discredita protestatarii care cereau un guvern fără comuniști, denumindu-i "fasciști". Protestul societății civile a culminat prin evenimentele din iunie 1990 din centrul municipiului București, înăbușite de minierii din Valea Jiului chemați de președintele Ion Iliescu.
După încheierea protestelor, Iliescu a apărut la televizor împreună cu minierii pe care îi felicita pentru "restaurarea legii și ordinii". La scurt timp după protestele societății civile, TVRL a renunțat la adjectivul "liberă" în numele său și a revenit la vechea denumire, TVR.
Cronologie selectivă
1937: Pe 30 octombrie are loc prima demonstrație de televiziune din România, în cadru privat.
1953: Inginerul Alexandru Spătaru construiește primul emițător de televiziune din România.
1957: La 5 mai are loc prima transmisie sportivă în direct, cu meciul de rugby Anglia-România
1957: La 1 iunie a fost transmisă prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică
1985: În 20 ianuarie Programul 2 își întrerupea emisia în totalitate – iar Programul 1 avea să-și continue transmisia doar două ore, de luni până vineri între orele 20.00 și 22.00. Pe 1 noiembrie 1988 s-a mai adăugat o oră, însă programul este insuportabil.
1989: După evenimentele din decembrie, când din vina manipulării TVR mor sute de oameni nevinovați, instituția e proclamată Liberă și trece la un program normal. Telejurnalul își schimbă numele în "Actualități".
1990: Pe 3 ianuarie, TVR Cluj își începe emisia independent de studiourile din București.
1990: În luna octombrie TVR 1 începe să emită la Chișinău.
1991: Pe 3 noiembrie începe să emită TVR Iași.
1992: Pe 1 februarie TVR 1 începe să emită pe întreg teritoriul Basarabiei.
1994: La 17 octombrie începe să emită TVR Timișoara
1995: La 1 decembrie își începe emisia TVR Internațional
1996: Emisiunea de Actualități devine "Jurnalul TVR"
1997: E dat în exploatare primul studio de producție digitală
1998: Pe 1 decembrie intră în emisie TVR Craiova. Este lansat primul site de internet al TVR la adresa www.tvr.ro.
2002: A fost lansat canalul TVR Cultural. Toate canalele TVR sunt difuzate prin satelit.
2006: Se dau în folosință studiourile din Centru de Știri și Sport (10, 11 si 12) – fostul Corp Film. "Jurnalul TVR" părăsește studioul 4 al Telejurnalului.
2007: În ianuarie, canalele regionale ale TVR obțin licență individuală de emisie prin satelit. Ia ființă noul canal TVR București pentru regiunea Munteniei, pe infrastructura TVR 2.
2008: Pe 10 octombrie și-a început emisia TVR 3, un canal de satelit realizat integral de studiourile regionale ale televiziunii publice.
2008: Pe 31 decembrie este lansat canalul de informație "TVR Info", după modelul "Euronews" și canalului radio "France Info". Acesta urmează să difuzeze și sedințele Parlamentului.
2009: Din 29 martie, programul informativ "Jurnalul TVR" revine la vechea denumire de dinainte de 1989: Telejurnal, difuzat la orele 20.
2009: Managementul prost al Televiziunii Publice face ca aceasta să-și piardă dramatic audiența, pe toate canalele. Numeroase voci cer reducerea numărului canalelor TVR.
Societatea Română de Televiziune în prezent
Obiect de activitate
Realizarea programelor de televiziune în limba română, în limbile minorităților naționale sau în alte limbi, cu scop informativ, cultural, educativ și de divertisment.
Difuzarea programelor prin stații de emisie și linii pentru transmiterea programelor, aflate în proprietate, sau prin închirierea rețelelor de telecomunicații audiovizuale, radioelectrice, inclusiv prin satelit, cablu sau alte mijloace tehnice.
Organizarea și realizarea, în studiourile proprii sau în colaborare cu alți parteneri interni sau externi, de programe de televiziune, înregistrări pe discuri, pe suport magnetic, filme artistice de televiziune, seriale de televiziune, filme documentar-științifice, necesare programelor proprii și pentru schimb cu organizații similare din țară și din străinătate sau pentru valorificare.
Desfașurarea activității de impresariat pentru propriile formații artistice, organizarea de concerte, festivaluri și spectacole cu public, precum și concursuri cu formații artistice proprii sau în colaborare cu alți artiști, inclusiv concursuri și jocuri de inteligență sau de noroc, încheierea de contracte cu artiști și impresari români sau străini, pentru emisiunile, concertele și spectacolele pe care le organizează, plătind onorarii și efectuand încasări în condițiile legii.
Realizarea de activități publicitare prin emisiunile și publicațiile proprii, pentru beneficiari din țară și din străinătate.
Organizarea activității de documentare în problemele specifice, editarea și transmiterea spre difuzare a programelor, materialelor publicitare și a altor publicații legate de activitatea de televiziune.
Realizarea de emisiuni în sprijinul procesului de formare a tineretului sub aspect instructiv-educativ, moral-religios și patriotic, în colaborare cu persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat și persoane fizice.
Efectuarea activității de cercetare și proiectare, precum și de lucrări specifice tehnicii audio si video, pentru nevoile proprii sau ale altor beneficiari din țară sau din străinătate, urmărirea rezultatelor cercetării științifice și valorificarea acestora în conditiile legii, promovarea progresului tehnic și știintific în activitatea societății.
Efectuarea direct, în condițiile legii, în domeniul de activitate, de operațiuni de comerț exterior și de plăți în lei si în valută.
Organizarea coproducțiilor cu parteneri externi în domeniul unor programe radiofonice și de televiziune, și realizarea producției, prelucrării, schimbului, exportului și importului de filme ori programe pentru programele de televiziune.
Reprezentarea în relațiile cu organismele internaționale de profil la care România este parte, încheierea convențiilor și stabilirea relațiilor de colaborare cu organizațiile de radiodifuziune și de televiziune din alte țări.
Realizarea și trimiterea în străinătate, în vederea difuzării, potrivit acordurilor încheiate cu organizații similare, a programelor de televiziune și film.
Organizarea de schimburi de realizatori de emisiuni și de corespondenți cu organizații de televiziune din alte țări, oferind posibilitatea unei informări reciproce directe asupra realităților din România și din țările respective.
Păstrarea și arhivarea înregistrărilor audiovizuale și a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul național; perioadele de păstrare și condițiile de arhivare și de acces la înregistrările și documentele arhivate se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționare a SRTV, în condițiile legii.
Elaborarea și transmiterea spre difuzare de programe în limba română și în alte limbi, adresate telespectatorilor din întreaga lume, pentru a promova imaginea României și politica sa internă și externă. În acest scop, în cadrul SRTV funcționează departamente de emisiuni pentru străinătate.
Surse de finanțare
Finanțarea activității SRTV este reglementată prin lege. Conform legii nr. 41/1994, republicată în 1999, activitatea financiară a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii. Utilizarea fondurilor SRTV este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective.
Resursele financiare ale SRTV provin din:
taxa tv;
publicitate;
alocații de la bugetul de stat,etc.
Veniturile proprii
Veniturile proprii ale SRTV provin din:
taxa audiovizualului public;
vânzări de programe, servicii asigurate terților;
donații sau sponsorizări;
Avantaje și dezavantaje
Avantajele televiziunii sunt rapiditatea cu care poate reactiona la situatii noi sau schimbatoare, faptul ca nu este necesar ca cei care o urmaresc sa aiba un nivel ridicat de cultura si faptul ca orice societate este capabila sa asimileze mesajul transmis printr-un program TV. Dar, odata cu extinderea impactului televiziunii asupra opiniei publice si a cresterii rolului sau în societate, au luat proportii si posibilitatile de denaturare si de trucare a imaginilor, de folosire a lor în alte scopuri decât cele de informare.
Dezavantaje
Mesajul difuzat prin intermediul televiziunii este extrem de perisabil si poate fi uitat foarte repede în absenta unor redifuzari cu o anumita frecventa;
Publicitatea TV poseda o selectivitate scazuta, daca o exceptam pe cea difuzata pe canalele de nisa.
Publicul de televiziune este extrem de fragmentat; in conditiile în care cei mai multi dintre telespectatori sunt clientii unor companii de televiziune prin cablu, avand acces la peste 50 de programe simultan (in cazul celor abonati la companii ce furnizeaza programe TV prin satelit, numarul acestora poate creste la peste 500), probabilitatea ca o reclama difuzata pe un anumit canal la o anumita ora sa fie vizionata de unul dintre potentialii clienti este extrem de redusa.
Obiectivele TVR
Formularea obiectivelor (planul de formulare al acestora) reprezintă un alt instrument din domeniul planificării.
► Începând cu 23 decembrie 2005, în televiziune română, s-a aplicat un plan de reorganizare, în urma căruia au rezultat următoarele obiective pentru anul 2006:
– îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite
– o mai bună gestionare a resurselor, în special a celor umane;
– eficientizarea procesului managerial;
– o mai bună coordonare a activităților specifice de televiziune, dar și a celor administrative;
– eficientizarea fluxurilor informaționale;
– promovarea muncii în echipă;
– îmbunătățirea calității programelor de televiziune;
– desființarea unor compartimente care nu și-audovedit utilitatea;
– înființarea unor structuri flexibile, care să răspundă cerințelor unei televiziuni publice, europene;
– comasarea unor structuri cu activitate similară și reducerea posturilor de conducere;
– eficientizarea procesului de comunicare externă (corporativă și de produs);
– o promovare mai eficientă a programelor, atât pe ecran cât și prin alte mijloace.
Ca un caz particular, postul TVR 2 și-a propus ca până în toamna anului 2006, să aibă un grad de acoperire de 90% din populația României, precum și rezolvarea unor probleme tehnice, care sa permită emisia 24h din 24, la nivel național.
► Obiectivele enumerate mai sus sunt obiective generale ale întregii organizații, atât cantitative, cât și calitative, și sunt orientate pe diferite domenii: menținerea și dezvoltarea pieței, productivitate, inovare, profitabilitate, performanțe și atitudinea lucrătorilor, responsabilități publice.
Obiectivul postului TVR 2 este unul precis, cuantificabil(90%) și determinabil în timp (2006).
► Rolul obiectivelor constă în stabilirea listei de priorități și ajută la îndeplinirea misiunii. De exemplu, obiectivul postului TVR 2 este realizabil și funționabil, deoarece deja schimbările de imagine sunt vizibile, atât in interiorul organizației, cât și în sondajele de rating. De asemenea, în prima jumătate a anului 2006, TVR 2 a reușit creșterea gradului de acoperire cu 14%, față de anul trecut. Dacă TVR 2 va continua acest proces de dezvoltare, va reuși în curând să-și atingă obiectivul propus. Pe de altă parte, din punct de vedere al poziționării pe piața audiovizualului, TVR 2 a reușit în prima jumătate a anului 2005 să atingă obiectivul de a ieși din plutonul stațiilor mici și a devenit o stație medie, raportat la cota de piață.
Dacă TVR 2 a reușit să-și atingă țelul , TVR 1 nu a reușit să-și îndeplinească obiectivul propus. Principalul post public a pierdut telespectatori în anul 2005 comparativ cu 2004, audiența scăzând cu 0,3 procente rating pe targetul național și cu 0,2 procente pe cel urban, potrivit raportului de activitate al Societății Române de Televiziune (SRTv) pe anul trecut.
► Condițiile preexistente realizării obiectivului au constat în existența unor resurse financiare și tehnice necesare, dar și în aptitudinile, calitățile și disponibilitatea personalului.
► O posibilă problemă, care ar putea afecta atingerea obiectivului propus, este reprezentată de factorii de mediu: concurența “ripostează” prin îmbunătățirea programelor proprii, împiedicând TVR-ul să-și atingă cota de piață propusă ca obiectiv.
► Pentru că obiectivele TVR se stabilesc la nivelul întregii organizații, dar și la nivelul departamentelor, acestea sunt stabilite de către manageri, dar sunt utilizate de toți angajații.
Strategii ale TVR
► Formularea strategiilor (planul de formulare) este un instrument din domeniul planificării;
► Strategia arată măsurile și acțiunile principale pe care managerii televiziunii române trebuie să le întreprindă pentru a-și îndeplini obiectivele stabilite;
► În principal, strategia TVR pentru perioada următoare vizează modul în care relaționează departamentele, structurile și unde sunt punctele slabe ale televiziunii publice, este realizată cu ajutorul unei firme multinaționale de consultanță și se va finaliza în toamna anului 2006.
► Rolul strategiilor televiziunii române este deosebit de important prin faptul că, definindu-și strategia de lucru, managerii și angajații TVR știu exact care sunt etapele procesului de atingere a obiectivelor propuse;
► aspectele legate de formularea strategiilor TVR se regăsesc în:
– redefinirea unei strategii de programe clare și concise (o nouă identitate a TVR );
– inițierea unor schimbări la nivel organizațional ( strategie în curs de implementare);
– strategia de creștere, de dezvoltare, prin dezvoltarea pieței (TVR 2 vrea sa acopere 90% din teritoriul țării) și a produselor (acoperirea tuturor domeniilor de interes);
– strategie de vânzare mai eficientă a spațiului publicitar și a produselor TVR ;
– strategia de evenimente speciale;
– rol strategic mai important acordat cercetărilor și programelor de marketing.
Plan de acțiune pe termen scurt:
– o definire mai precisă a profilelor canalelor TVR
– programe noi și de calitate
– strategie pentru producția de filme de ficțiune și seriale tv
– strategie IT – de implementat
– retehnologizarea proceselor la Direcțiile Tehnică și Producție
Plan de acțiune pe termen mediu:
– crearea unui model “ideal” de instituție și identificarea acțiunilor ce trebuie întreprinse pentru a atinge acest obiectiv
Plan de acțiune pe termen lung:
– implementarea modelului ideal de instituție;
– digitalizare;
► Condițiile preexistente necesare implementării strategiilor în organizație, indiferent de domeniul în care acestea acționează, se referă la compatibilitatea între strategia respectivă și obiectivele, misiunea și resursele financiare, tehnice, umane, de care dispune firma. De exemplu, strategia care a pus în aplicare campaniei de rebranding desfășurată de agenția britanică English & Pockett cele 4 canale ale TVR, prin care televiziunea publică a primit o formă grafică nouă, unitară, inedită în audiovizualul românesc, a fost în deplină concordanță cu bugetul de care TVR a dispus pentru această campanie, și anume 35.000€. Dacă nu exista o corelație bine definită între aceste elemente, atunci procesul de implementare avea să întâmpine anumite probleme;
► Persoana care implementează strategiile este președintele-director general al TVR, Tudor Giurgiu, care a apelat la serviciile unui consilier pe probleme de strategie, Gordon Lovitt, fost director de dezvoltare și strategie și fost director de programe la Televiziunea Publică Cehă:
„Îmi propun să cresc eficiența organizațională și a activităților de producție, printr-o nouă strategie de management. În paralel, una dintre priorități va fi legată de reducerea birocrației din sistem și de stabilirea unui flux al documentelor mai simplu”, a declarat Tudor Giurgiu
► Îndeplinirea pașilor strategiilor este însă făcută de tot personalul TVR:
MATRICEA SWOT
PENTRU ANALIZA SITUAȚIEI STRATEGICE A TVR
Organigrama TVR
► Organigrama este un instrument managerial specific domeniului organizării;
► Fiind o organizație dinamică, cu un număr mare de angajați, organigrama TVR reflectă relațiile complexe ce se stabilesc între compartimente, cu rolul de a facilita utilizarea adecvată a resurselor și îndeplinirea obiectivelor. Astfel, organigrama prezintă, pe diferite niveluri ierarhice, schema instituției:
– managerul general;
– cabinetul PDG, serviciul juridic, departamentul comunicare și relații umane etc;
– împărțirea pe departamente principale: direcția știri, programe, artistică și producție, economică, marketing și vânzări, tehnică, IT&C;
– compartimentarea fiecărei direcții de programe pe redacții sau servicii, după caz;
► Organigrama TVR reflectă desfășurarea pe verticală și pe orizontală a departamentelor instituției; astfel, se observă:
– relațiile de subordonare pe verticală, între top-manageri, manageri mijlocii și manageri inferiori;
– relații de colaborare, pe orizontală, între diferitele compartimente ale aceluiași departament;
► Problemele posibile care au împiedicat, inițial, o împărțire eficientă pe departamente, și, deci, o organigramă reprezentativă, au fost legate de o fenomenul centralizării la diferite niveluri ierarhice și de inexistența unei specializări a activităților pe departamente. Aceste probleme au fost înlăturate pe parcurs, printr-o modificare a organigramei inițiale. De exemplu, Consiliul de Administrație a aprobat, cu 11 voturi pentru, propunerea cu privire la reorganizarea unor structuri ale TVR (Direcția Artistică și Producție, Direcția Tehnică, Direcția Programe) și cu privire la înființarea Departamentului Strategie și Dezvoltare, care să cuprindă noi servicii (Serviciul Care Producție, Serviciul Studiouri Producție, Serviciul Iluminare Studiouri și Care Producție, Serviciul Imagine Studiouri și Care Producție). Această nouă structură organizatorică funcționează de la 01.05.2006.
► Consecința directă a prezenței organigramei în TVR arată o delimitare clară a managerilor, a departamentelor și a responsabilitătilor firmei, făcând posibilă de către fiecare manager sau angajat înțelegerea corectă și clară a funcționării organizației;
► Organigrama instituției a fost creată de Consiliul de Administrație și a suferit numeroase modificări de-a lungul existenței de peste 5 decenii a Televiziunii Române, modificări determinate de o continuă creștere și perfecționare a organizării instituției;
► Implementarea și utilizarea acestui instrument managerial este realizată de către orice angajat al TVR.
Sistemul relațional
► Sistemul relațional este un instrument managerial din domeniul organizării;
► Sistemul relațional poate fi descris ca fiind totalitatea legăturilor care se stabilesc între diferitele compartimente ale TVR, atât pe orizontală, cât și pe verticală;
► Acest instrument are un rol fundamental, deoarece televiziunea reprezintă un cadru în care, cu prioritate, relațiile dintre persoane sunt deosebit de importante, iar coordonarea și colaborarea dintre departamente și munca în echipă sunt vitale. Dacă aceste elemente sunt bine înțelese și aplicate, atunci se poate verifica și funcționalitatea acestora;
► În interiorul TVR, au apărut anumite probleme în timpul implementării acestui instrument:
– comunicare greoaie pe verticală, în ambele sensuri, între diferitele categorii de manageri; pentru că nu există un sistem relațional bine pus la punct și TVR-ul cuprinde atât de mulți angajați, managerii își fac greu cunoscută dorința subordonaților; la rândul lor, aceștia din urmă nu împărtășesc problemele lor șefilor direcți;
– comunicare ineficientă între compartimente. Această problemă a fost recunoscută chiar de către președintele-director general al TVR, Tudor Giurgiu: „Deci fiecare judecă sectorial, dar nimeni nu comunică colegului. Or, din cauza acestei lipse de viziune și a acestei lipse de coordonare, care nu sunt greu de făcut, lucrurile arată prost, iar instituția în ansamblu și programele până la urmă suferă. Fiecare face de capul lui”;
– realizarea unor activități identice sau similare în cadrul mai multor compartimente, ceea ce duce la suprapuneri nedorite de acțiune;
– disproporții majore între dimensiunea diferitelor departamente și volumul activităților desfășurate;
– slabă comunicare și coordonare între departamente și flux de informații dscendent insuficient;
► Managerii responsabili de implementarea acestui instrument managerial au luat o serie de măsuri, care să corecteze deficiențele apărute în sistemul relațional:
– desființarea unor compartimente care nu și-au dovedit utilitatea;
– înființarea unor structuri noi, care să răspundă cerințelor unei televiziuni publice Europene;
– comasarea unor structuri cu activitate similară, concomitent cu reducerea posturilor de conducere
– o mai bună specializare a muncii, pe ficare departament în parte;
– dezvoltarea sistemului informational, care va conduce și la perfecționarea sistemului relațional;
► Pentru că cea mai mare parte a programelor de televiziune sunt rezultatul unei relaționări în interiorul unei echipe, persoanele implicate în utilizarea sistemului relațional sunt absolut toate persoanele din TVR, începând de la top-manager și până la fiacare membru al personalului de execuție.
Selectarea personalului Tvr
► Este un instrument managerial din sfera resurselor umane;
► Selectarea unui personal calificat, având cunoștințele profesionale și experiența necesare are rolul de a asigura un nivel ridicat de profesionalism, atât pe micul ecran, cât și în spatele acestuia. De aceasta operațiune depinde dezvoltarea prezentă și viitoare a imaginii și rezultatelor instituției.
► Criterii de selectare a personalului:
– cunoștințe specifice postului la care aspiră candidatul;
– să inspire încredere și conștiinciozitate, dar și disponibilitate de a lucra în echipă;
– orientare spre satisfacerea nevoilor audienței;
– prezență și educație ireproșabilă, adaptare la situații neprevăzute, carismă, mai ales pentru angajații de pe ecran, în posturile de prezentator, coprezentator, balerină etc;
► Funcționalitatea acestui instrument este dată de faptul că fiecare angajat al TVR parcurge aceste criterii; fără acest instrument, TVR ar suferi o dezorganizare care s-ar vedea imediat pe micul ecran;
► În implementarea acestui instrument, în cadrul TVR există anumite probleme:
– selecția pentru ocuparea posturilor este îndoielnică: directorul economic al TVR, Sabina Petre, ocupă acest post fără să fi dat concurs. Angajată în 1997, în TVR, Sabina Petre a ocupat postul de Director Adjunct Economic, deși funcția pentru care se organizase concursul era cea de Director Financiar-Economic. În 1999, a fost numită director economic interimar la Direcția Economică, până la organizarea concursului. Dar acesta nu s-a mai organizat și a fost validată pe respectivul post;
– comunicarea insuficientă între Departamentul RU și conducere duce la o slabă înțelegere a politicilor și procedurilor de RU;
– personalul din Departamentul RU nu are competențele necesare pentru a aplica metodele moderne din domeniul RU;
– în Televiziunea Română lucrează 3.000 de oameni, dintre care doar puțin peste 1.000 sunt personal de specialitate;
– lipsa unei strategii clare de resurse umane și a stabilirii unui rol clar al funcției de resurse umane;
– sunt în jur de 800 de oameni al căror aport la nivel instituțional nu e potrivit; schema personalului și organizației TVR este supradimensionată: „Legile sunt dificile, problema mare nu sunt acei 1.000 sau 800, problema e că sunt oameni în funcții-cheie și care în momentul de față, prin acțiunile lor sau prin tipul de management pe care îl fac, frânează o dezvoltare care ar putea să fie una pe baze sănătoase” – Tudor Giurgiu, directorul TVR;
– procedurile de recrutare trebuie revizuite pentru a asigura o transparență a selecției de personal; din cauza unei selecții superficiale, există probleme de pregătire a personalului, recunoscute chiar de șeful TVR: „Am găsit o mare masă de mediocritate, inși care nu fac nimic și iau o grămadă de bani. Mediocri pentru că nu au vrut mai mult, au tot dat vina pe condiții”.
– trebuie dezvoltate metode de rezolvare a problemelor cauzate de angajații mai puțin performanți.
► Soluțiile care ar putea rezolva problemele legate de acest instrument constau în:
– existența unor recrutori exigenți, imparțiali, obiectivi, care să respecte criteriile de selecție și să facă cele mai bune alegeri;
– explicarea clară a procedurilor și tehnicilor dapartamentului de RU;
– revizuirea și îmbunătățirea sistemului și strategiei de resurse umane;
► Persoanele direct implicate în procesul de selecție a angajaților sunt membri ai departamentului de resurse umane, în frunte cu directorul acestui departament.
Sloganul Tvr
► Sloganul este instrumentul managerial aparținând domeniului culturii organizaționale;
► Televiziunea Română (TVR), instituție atât de vizibilă și profund implicată în viața publică și, în același timp, vector important de imagine de țară, trebuie sa aibă un slogan puternic, condus de valori organizaționale și bazat pe strategie clară și identitate memorabilă și funcțională. De aceea, în februarie 2003 TVR a început un amplu proces de rebranding.
►Sloganul Televiziunii Române este: „Imaginea timpului tău”. A fost ales în urma rebrandingului TVR, din 2004, și este un slogan care trebuie să se regăsească mai mult în grilele de programe ale celor patru canale (TVR 1, TVR 2, TVR Cultural și TVR Internațional), cu accent pe TVR 1 și TVR 2;
► Fiecare din cele 4 posturi ale TVR are, la rândul său, propriul slogan:
→ TVR 1 – „Imaginea timpului tău” TVR 1 – sloganul are rolul de a arăta ca postul TVR 1 oferă telespectatorilor o mare diversitate de programe adaptate interesului și nevoilor publicului, începând de la emisiunile cu tematică politică, socială, culturală, religioasă, până la emisiuni sportive și de divertisment;
→ TVR 2 – „Recreează lumea ta” – sloganul are rolul de a arăta interesul pentru promovarea creativității, profesionalismului și inovației. Noua identitate vizuală a canalului, inclusiv sloganul, este vizibilă pe ecran din data de 11 iunie 2004;
→ TVR Internațional – „România în casa ta” – sloganul care, de aproape 10 ani, promovează în lume civilizația și cultura românească. Aria de acoperire a TVR Internațional însumează cinci continente: Europa, Asia, America de Nord, Africa și Australia;
→ TVR Cultural – „Alege valoarea” și-a schimbat identitatea, apelând la un nou slogan și o nouă siglă, costurile totale ale acestui rebranding atingând 35.000 euro. Din 6 septembrie 2004, sloganul TVR Cultural se concretizează prin 60% programe noi. Conceptul are rolul de a aduce cultura cât mai aproape de oameni, prin emisiuni culturale ample, dezbateri pe teme culturale, documentare, filmele de artă, concerte simfonice, spectacole de operetă, piese de teatru etc.
► În implementarea acestui instrument managerial au apărut o serie de probleme:
– fiecare din cele 4 posturi ale TeleviziuniiRomâne trebuiau să confirme, prin programele lor, sloganurile pe care le-au adoptat, într-un anumit interval de timp, lucru care, conform datelor de rating, nu s-a întămplat la început;
– auditarea de brand și cercetarea de marketing au relevat, pe de o parte, lipsa de unitate a identității corporatiste a celor patru canale TV, pe de alta, nevoia unei poziționări distincte a acestora, și au indicat nevoia de fundamentare și de exprimare clară a valorilor organizaționale;
► Consecințele implementării acestor instrumente manageriale se observă, de exemplu, în cazul TVR 2, prin creșterea ratingului acestei televiziuni și prin faptul că, după campania de rebranding, acest post a devenit, dintr-o instituție mică, una mijlocie și într-o continuă dezvoltare;
► Persoanele implicate în implementarea acestui instrument au fost membrii departamentului de marketing și vânzări, serviciul videografică. Compania implicată în realizarea rebrandigului TVR este Brandient. Aceasta a recomandat refacerea arhitecturii sub girul verbal și vizual al brandului corporatist TVR, a construit linii clare de diferențiere/poziționare, atracție și personalitate pentru fiecare sub-brand de canal și a pus bazele suportului strategic și creativ de (re)construire a brandului intern.
► Sloganul este utilizat de întreaga organizație a TVR, cu tot ceea ce cuprinde ea, inclusiv personalul ei.
Simbolurile
► Simbolul este un instrument managerial din domeniul culturii organizaționale;
► Atât TVR în general, cât și fiecare din cele 4 posturi au fiecare, în parte, câte un simbol:
► Descrierea instrumentelor: fiecare simbol are forma literei “R” și prescurtarea de la sintagma “Televiziunea Română”. Culorile predominante sunt roșu, galben și albastru, care sunt și culorile naționale ale României; TVR 3 are culoarea verde, care exprimă optimismul și echilibru postului internațional;
► Rolul simbolurilor Televiziunii Române este acela de a transmite un anumit mesaj și de a crea o anumită atitudine. Astfel, simbolurile TVR funcționează ca elemente care sugerează reprezentativitatea pentru țară, complexitatea, diversitatea dar și orientarea spre inovație și dezvoltare;
► Pentru că TVR este postul național televiziune, o problemă fundamentală în implementarea acestui instrument a fost alegerea unui simbol care să fie reprezentativ pentru un post public, al României. Această problemă a fost însă înlăturată prin alegerea ca simbol a celui mai reprezentativ semn ( litera “R”) și a celor mai reprezentative culori (roșu, galben-portocaliu și albastru);
► Persoanele implicate în implementarea acestui instrument au fost, ca și în cazul sloganurilor, membrii departamentului de marketing și vânzări, și anume serviciul video-grafică;
► Ca și sloganul, și simbolurile sunt utilizate de Televiziunea Română în ansamblu, cu tot ceea ce înseamnă ea, inclusiv personal.
Valorile etice ale TVR
► Valorile etice sunt un instrument managerial aparținând domeniului eticii afacerilor;
► Valorile etice reprezintă totalitatea normelor de conduită morală corespunzând unei organizații;
► Rolul eticii astăzi este unul deosebit de important, inclusiv pentru Televiziunea Română, în condițiile în care această instituție este reprezentativă pentru țara noastră și etica este principalul factor care determină imaginea companiilor contemporane;
► Valorile etice pot funcționa ca instrument managerial în TVR numai dacă acesta sunt însușite de tot personalul firmei, de la top-manager, până la fiecare membru al personalulului de execuție;
► Condițiile preexistente necesare implementării valorilor etice în TVR țin de întregul context social în care Televiziunea Română funcționează. Astfel, TVR, având o istorie de peste o jumătate de secol, își poate cu greu schimba caracteristicile, indiferent dacă acesta sunt sau nu valori. În plus, Tudor Giurgiu a recunoscut faptul că „la nivel de mentalitati lucrurile stau prost în TVR”;
► în mediul TVR, mai ales printre angajați, există un nivel înalt de corupție; cazurile în care personalul TVR a fost surprins dând sau luâd mită sunt numeroase:
– anumiți ziariști de la TVR au primit șpagă de la omul de politică Marian Vanghelie, pentru a favoriza imaginea acestuia în campania de candidare la primăria capitalei; reacția din partea conducerii TVR a fost, din fericire, cel puțin în acest caz, promptă, cei vinovați fiind concediați imediat;
– reporterul Alexandru Costache, din redacția de știri a Televiziunii publice, a ales, cu riscul concedierii, să dezvăluie cenzura și partizanatul practicate în televiziunea publica. Mărturia lui a fost cu atât mai importantă cu cât vine să probeze, din interiorul instituției, constatările presei independente și ale organizațiilor neguvernamentale, cum că Televiziunea Română, fiind o televiziune de stat, este subordonată sau chiar condusă în mod direct de către puterea politică;
– TVR a refuzat, fără să explice de ce, difuzarea unui spot publicitar cu tema „Nu da șpagă”; acest fapt a tras un semnal de alarmă cu privire la corupția din TVR;
– comisia de Etică a TVR a analizat mai multe jurnale și a constatat grave nereguli care țin de politica editorială și de eticajurnalistică: este vorba despre știri și materiale nedifuzate sau difuzate trunchiat pentru a nu știrbi imaginea PSD, pe atunci la putere, și chiar despre materiale comandate de conducerea departamentului pentru ca PSD să apară numai într-o lumină favorabilă;
► Problema unui nivel înalt de corupție este recunoscută și de către directorul general al TVR, Tudor Giurgiu: „În ultimii 15 ani, cred ca Televiziunea a fost considerată un loc foarte bun de furat“; Acesta are însă în plan o reformă din punct de vedere etic: „Nu voi abdica de la declarația de intenție pe care am făcut-o la începutul mandatului meu când spuneam că TVR trebuie să dea dovada de transparență și corectitudine față de toți contribuabilii și că, în tot ceea ce întreprinde, TVR trebuie să impună un standard în ce privește etica pentru toată industria mass-media din România. Consider că a sosit momentul ca practicile îndoielnice să ia sfârșit în Televiziunea Română", a mai spus președintele TVR;
►În același timp, însă, TVR ar putea să înlăture problemele de etică care încă mai există printr-o serie de măsuri, cum ar fi:
– o formulare mai clară a regulilor de conduită pentru personal;
– inițierea unor programe de pregătire etică pentru toti salariații;
– o mai bună încurajare a salariților sa promoveze un comportament etic;
– apelarea la specialiști pentru analiza comportamentului etică
► utilizarea cu succes a acestui instrument managerial presupune implicarea tuturor persoanelor din TVR, pentru că fiecare are rolul ei în a respecta regulile de etică și morală.
Concluzii
Societatea Română de Televiziune a reprezentat un lucru important pentru persoanele ce își desfășoară activitatea în acest domeniu datorită numărului mare de locuri de muncă pe care îl asigură. TVR-ul reprezintă o sursă importantă de informații pentru persoanele ce locuiesc în zone mai puțin dezvoltate ale României( printre altele lipsa accesului la internet) dar nu putem preciza că acesta este un lucru benefic riscându-se limitarea și calitatea scăzută a informațiilor.
CONCLUZII
Putem spune că televiziunea este o componentă mass-media cu impact puternic asupra minții și comportamentului omului în societate.
Televiziunea este un instrument ideal pentru modelarea minții, a subconștientului. Televizionarea este o activitate total nepotrivită funcționării și dezvoltării creierului. Mintea umană se adaptează doar parțial acestui tip de comunicare, și aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepția și prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mișcare precum o face monitorul televizorului. Și astfel, depășit în capacitățile sale, cortexul renunță parțial sau total la o seamă de funcții și procese dintre cele care caracterizează în mod obișnuit activitatea sa. Astfel, neuropsihologii constată că, pe parcursul vizionarii TV, activitatea emisferei stângi se diminuează extrem de mult, comunicarea interemisferică slăbește semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecând într-un ritm predominant alfa, într-o stare de semi-adormire de tip hipnotic.
În mod rezumativ, problemele apărute în urma vizionarii TV sunt: scăderea capacității de concentrare și creearea unei atitudini mentale pasive. Tinerii generației TV nu pot înțelege, nu-și pot aminti și nu pot aplica ceea ce au citit. Televiziunea scade semnificativ dispoziția și capacitatea de a mai citi, deoarece activitatea corticală solicitată de vizionarea TV este mediată de alți centri neuronali decât cititul și, în același timp, inhibă configurarea rețelelor neuronale care ar trebui să analizeze lectura. Inhibarea activității emisferei stângi pe perioada vizionării sau nedezvoltarea normală a rețelelor neuronale ale acesteia, în urma miilor de ore petrecute în fața televizorului, are repercursiuni puternice asupra gândirii logice și analitice. De asemenea, afectarea dezvoltării emisferei stângi se resfrânge distructiv asupra limbajului, a gramaticii, a folosirii limbii în procesul de gândire. Totodată televiziunea are o influență hipnotică asupra minții, iar cauza declanșării acestui fenomen hipnotic se datorează imaginii video. Imaginea video, cu toate că pare asemănătoare sau identică aceleia pe care o avem în minte atunci când vedem un obiect real, totuși lucrurile nu stau așa, imaginea pe care o vedem la televizor sau pe monitorul calculatorului este formată dintr-o mulțime de cadre care se succed de 25-30 de ori pe secundă. Această succesiune de clipiri luminoase (imagini) sunt totuși sesizabile în mod distinct de ochi și transmise ca atare în zonele de recunoaștere a imaginilor din emisfera dreaptă, cu toate că mintea nu are răgazul necesar pentru a le percepe conștient și a le analiza separat. Prin urmare, creierul nu este confruntat cu un stimul continuu, ca în realitate, ci cu o succesiune de stimuli luminoși care sunt principala cauză a declanșării fenomenului hipnotic.
Un alt fenomen pe care îl declanșează televizorul, este dependența de el. Dependența se realizează datorită orelor multe petrecute în fața televizorului. Televizorul creează într-un timp suficient de scurt o intensă senzație de relaxare și detașare. În plan neurologic, acest fenomen se datorează micșorării frecvenței undelor cerebrale de la nivelul beta de activitate conștientă, concentrate, la nivelul de activitate alfa. Această activitate deși nu este un lucru rău în sine, fiind necesară creierului pentru a se relaxa, dar majoritatea comportamentelor care dau dependență sunt generate de o activitate de tip alfa. A ține creierul o durată semnificativă din timpul fiecărei zile în această stare de relaxare apare riscul de dependență.
Dar nu numai contactul prelungit și frecvent cu tehnologia video este nociv pentru cortexul uman, ci, într-o măsură semnificativă, și mesajul cultural nihilist. Televizunea are o influență puternică și asupra comporatamentului. Oamenii percep ,,realitatea” TV ca realitatea lor. Lumea micului ecran trascende, uimește, și într-un final schimbă, modelează comportamentul. Lumea micului ecran a devenit un mediu de existență tot mai greu de conștientizat pentru oameni.
,,Realitatea”TV este ca un anestezic al simțul realității, un euforizant indicat pentru uitarea grijilor, a problemelor. Vizionarea TV oferă ,,șansa” uitării, a uita chiar și de trecerea timpului, de îmbătrânire, de boală. Televiziunea a devenit fabrica de vise, de întruchipări sau iluzii care hrănesc imaginația omului. Televiziunea amăgeste omul că este ,,cineva”, că nu este singur. Televiziunea iluzionează că putem depăși suferința sau moartea, trăind împreună cu eroii de pe micul ecran. Iar acest lucru se realizeaza prin:
1.Proiectare, care constă într-o formă specifică asupra imaginației individuale, prin mass-media, omul dobândește posibilitatea de a proiecta în afara lui tot ceea ce nu poate realiza în, și prin el. Prin ceea ce puna actorii la dispoziție li se îngăduie să transfere neîmplinirile reale în acest univers simbolic și să trăiasca în mod imaginar ceea ce este interzis în viață.
2. Identificarea prelungește și împlinește proiectarea: telespectatorul se eliberează de frustrări fixându-le pe eroi și personaje imaginare, cele care populează lumea mediatică. Dintr-o astfel de nevoie oamenii se identifică cu personajele din spațiul mediatic. Proiectându-se și identificându-se cu eroii, omul se elibereză, fie și iluzoriu, de tensiune, constrângerile și limitările pe care viața le impune. Ceea ce se desprinde ca adevărat din această analiză psihologică este faptul că, prin vizionare TV, spectatorii participă la acțiunea de pe micul ecran, însușindu-și imaginativ actele personajelor ficționale. Este o trăire ,,prin procură”, prin care, în mod simbolic, omul are posibilitatea de a săvârși, fără a fi responsabil în fața lumii sau a legii, fapte nepermise de morală socială, de religie sau chiar de propria conștiință.
Un alt factor negativ care îl cultivă televiziunea asupra tinerilor este o proiectare falsă asupra sexului, a vieții sexuale. Televiziunea dă o dimensiune senzuală nouă și multiplă sexualității și astfel, cei care se uită la televizor cred că relațiile sexuale înaintea sau în afara căsătoriei, violul și prostituția sunt mult mai frecvente sau comune decât sunt ele în realitate.
Cosecințele identificării adolescenților și tinerilor de azi cu personajele erotice duce la frustrare la nemulțumire față de cei de lângă ei, și ca rezultat, frustrările generează tensiune, conflicte, despărțiri, în general fac imposibilă atingerea fericirii într-o relație de iubire.
O altă caracteristică a lumii TV este violența. Violența ocupă unul din primele locuri, pe canalele TV din întreaga lume. Motivul pentru care este tot mai mult prezentă pe micile ecrane este că dă bine la public, la fel ca și pornografia. Lecția pe care o dă violența noilor generații sau lumii întregi este că:
1.Violența este răsplătită și rareori are consecințe negative.
2.Violența e pretutindeni.
3. Violența e necesară.
4. Violența e amuzantă. Mai ales în desenele animate, personajele se lovesc între ele spre a stârni râsul.
5. Violența e plăcută. Majoritatea eroilor de acțiune găsesc plăcere în a se lupta și chiar în a ucide.
Consumând foarte produse media, tinerii ajung să își formeze modele, modele TV pentru viața lor. Trăiesc o realitate care de fapt nu este a lor, se identifică cu personajele ,,parcă ar fi reale”, își proiectează visul în jurul lor și ajung într-un final să trăiască o ,,viață prin procură”.
Câteva principii care înlesnesc eliberarea de televizor, ar fi, cultivarea acelorași realităti sau activități care sunt substituite prin vizionarea TV, relațiile personale, o bogată viață de familie, contactul cu natura, activitățile practice, munca în general, exercițiile fizice, lectura și, în mod esențial, credința și faptele sunt doar câteva elemente ale unei vieți normale, libere de fascinația micului ecran.
Orice activitate practică, precum și munca fizică, joacă un rol esențial în eliberarea minții de stăpânirea imaginilor. Ele contrabalansează sau estompează privirea senzorială care o presupune viața în societatea modernă și dau minții o întemeiere, o ancorare în real. Lectura, credința și faptele acesteia (viața crestină autentică) pun ordine în gânduri, organizează procesul imaginativ și îi dau un sens pozitiv.
De asemenea, acele atitudini, mentalități și comportamente, care sunt cel mai puternic afectate de cultura TV vor frâna cel mai mult influența negativă a televizorului.
În concluzie, televiziunea nu este ,,oglinda societății” așa cum îi place să se autointituleze; asupra ei intervine un complex de factori care o determină să deformeze și să manipuleze (conștient sau nu) realitatea; din acest motiv, M.R. Real o aseamănă mai degrabă cu o ,,oglindă înnourată (sau aburită) a socității”. De aceea noi trebuie să fim în poziția de mijloc și să nu înghițim tot ce este și se vede în magicul cub luminat, trebuie să spunem ca Mahatma Gandhi: ,,Nu vreau ca locuința mea să fie înconjurată din toate părtile de ziduri și ferestre. Vreau ca toate culturile și cunoștințele din lume să fie aduse și să pătrundă în casa mea într-un mod cât se poate de liber, însă refuz să mă las purtat de valul vreuneia dintre ele”.
BIBLIOGRAFIE
Aristarco, G., Utopia cinematografică, Editura Meridiane, București, 1992
Bertrand, Claude Jean – O introducere în presa scrisă și vorbită, Ed. Polirom, Iași, 2001,
Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass-mediei, Editura Fundației România de mâine, București, 2007
Boudieu, P., Despre televiziune, Editura Meridiane, București, 1998
Bucheru, Ion.- Fenomenul televiziune. Limbajul imaginii. Publicistică. Producție. Programare TV, Editura Fundației România de mâine, București,1997
Buzărnescu, Ștefan – Sociologia opiniei publice, citat de Lucian-Vasile Szabo în Libertate și comunicare în lumea presei, Timișoara, Editura Amarcord
Coman, Mihai, Introducere în mass-media, Editura Polirom, Iași, 2007
Coman, Mihai (coord.) – Manual de jurnalism, tehnici fundamentale de redactare – volumul I- Polirom, Iași, 2001
Crișan, Corina; Danciu, Lucian – Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2000
DeFleur, L. Melvin; Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999
Denis McQuail Windahl Sven, Modele ale comunicării, Editura SNSPA, București, 2001
Deac, Ioan – Introducere în sistemul mass-media (curs). Autorul este profesor de Științe ale comunicării, în cadrul Universității de Apărare „ Carol I”, București.
Dragăn, Ion- Paradigme ale comunicării de masă, Casa de Editura si Presa “Șansa” SRL, București, 1996 2004
Fiske, John- Introducere în științele comunicării, Polirom, Iași, 2003
Gross, Peter – Colosul cu picioare de lut- Polirom, Iași,1999
Guy Lochard, Henri Boyer, Comunicare mediatică, Editura Institutul European, 1998.
Lecomte, P.- Comunicare, televiziune și democrație, Ed. Tritonic, București, 2004
Marcus H., L'homme unidimensionnel, Editura Minuit, Paris, 1968
Noelle- Neumann, Elisabeth – Spirala tăcerii. Opinia publică – învelișul nostru social, ed. Comunicare.ro, București, 2004
O’Sulivan, Tim & Hartley, John & Saunders, Danny & Montgomery, Martin & Fiske, John – Concepte fundamentale din științele comunicării și studiile culturale, trad. Monica Mitarcă, ed. Polirom, Iași, 2001
Petcu, Marian –Tipologia presei românești, Ed. Institutul European, 2000
Petcu, Marian – Sociologia mass-media, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Pop, Doru – Mass-media și democrația, ed. Polirom, Iași
Popa, Dorin – Mass-media și democrația- Polirom, Iași,2001
Randall, David– Jurnalistul Universal, ed. Polirom, Iași, 2007
Revista Strategii manageriale nr. 3/2009 editată de Universitatea Constantin Brâncveanu – Asist. univ. dr. Cristina Munteanu /Asist. univ. Nicoleta Bărăscu
Rusu-Păsărin, Gabriela – Comunicare audio-vizuală, Craiova, Universitaria, 2005
Săvulescu – Matei Aura (coord.), Dindire, Laura, Munteanu, Cristina, Pantelică, Cristina, Rusu, Luminița – Mass-media structuri, tipologii, conexiuni, ed. Independența Economică, Pitești, 2005,
Thompson, John B., Media si modernitatea. O teorie socială a mass-mediei, Editura Antet, București, 2000
Traciuc, V.- -Jurnalism radio, Ed. Tritonic, București, 2007
Zeca-Buzura, Daniela- Jurnalismul de televiziune, Iași, Polirom, 2005
Werner J. Severin, James W. Tankard – Perspective asupra Teoriilor comunicării de masă, ed. Polirom, Iași, 2004
Website-uri
1. www.adevarul.ro
2. http://ro.wikipedia.org
3. http://www.tvr.ro
BIBLIOGRAFIE
Aristarco, G., Utopia cinematografică, Editura Meridiane, București, 1992
Bertrand, Claude Jean – O introducere în presa scrisă și vorbită, Ed. Polirom, Iași, 2001,
Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass-mediei, Editura Fundației România de mâine, București, 2007
Boudieu, P., Despre televiziune, Editura Meridiane, București, 1998
Bucheru, Ion.- Fenomenul televiziune. Limbajul imaginii. Publicistică. Producție. Programare TV, Editura Fundației România de mâine, București,1997
Buzărnescu, Ștefan – Sociologia opiniei publice, citat de Lucian-Vasile Szabo în Libertate și comunicare în lumea presei, Timișoara, Editura Amarcord
Coman, Mihai, Introducere în mass-media, Editura Polirom, Iași, 2007
Coman, Mihai (coord.) – Manual de jurnalism, tehnici fundamentale de redactare – volumul I- Polirom, Iași, 2001
Crișan, Corina; Danciu, Lucian – Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2000
DeFleur, L. Melvin; Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999
Denis McQuail Windahl Sven, Modele ale comunicării, Editura SNSPA, București, 2001
Deac, Ioan – Introducere în sistemul mass-media (curs). Autorul este profesor de Științe ale comunicării, în cadrul Universității de Apărare „ Carol I”, București.
Dragăn, Ion- Paradigme ale comunicării de masă, Casa de Editura si Presa “Șansa” SRL, București, 1996 2004
Fiske, John- Introducere în științele comunicării, Polirom, Iași, 2003
Gross, Peter – Colosul cu picioare de lut- Polirom, Iași,1999
Guy Lochard, Henri Boyer, Comunicare mediatică, Editura Institutul European, 1998.
Lecomte, P.- Comunicare, televiziune și democrație, Ed. Tritonic, București, 2004
Marcus H., L'homme unidimensionnel, Editura Minuit, Paris, 1968
Noelle- Neumann, Elisabeth – Spirala tăcerii. Opinia publică – învelișul nostru social, ed. Comunicare.ro, București, 2004
O’Sulivan, Tim & Hartley, John & Saunders, Danny & Montgomery, Martin & Fiske, John – Concepte fundamentale din științele comunicării și studiile culturale, trad. Monica Mitarcă, ed. Polirom, Iași, 2001
Petcu, Marian –Tipologia presei românești, Ed. Institutul European, 2000
Petcu, Marian – Sociologia mass-media, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Pop, Doru – Mass-media și democrația, ed. Polirom, Iași
Popa, Dorin – Mass-media și democrația- Polirom, Iași,2001
Randall, David– Jurnalistul Universal, ed. Polirom, Iași, 2007
Revista Strategii manageriale nr. 3/2009 editată de Universitatea Constantin Brâncveanu – Asist. univ. dr. Cristina Munteanu /Asist. univ. Nicoleta Bărăscu
Rusu-Păsărin, Gabriela – Comunicare audio-vizuală, Craiova, Universitaria, 2005
Săvulescu – Matei Aura (coord.), Dindire, Laura, Munteanu, Cristina, Pantelică, Cristina, Rusu, Luminița – Mass-media structuri, tipologii, conexiuni, ed. Independența Economică, Pitești, 2005,
Thompson, John B., Media si modernitatea. O teorie socială a mass-mediei, Editura Antet, București, 2000
Traciuc, V.- -Jurnalism radio, Ed. Tritonic, București, 2007
Zeca-Buzura, Daniela- Jurnalismul de televiziune, Iași, Polirom, 2005
Werner J. Severin, James W. Tankard – Perspective asupra Teoriilor comunicării de masă, ed. Polirom, Iași, 2004
Website-uri
1. www.adevarul.ro
2. http://ro.wikipedia.org
3. http://www.tvr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: TELEVIZIUNEA PUBLICĂ-MISIUNE ȘI DEONTOLOGIE (ID: 148422)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.