Turismul Si Ecoturismul

INTRODUCERE

Find un iubitor de natura,si in cautarea aventurii , am fost printre fericitii care au ajuns in Muntii Apuseni , si au reusit sa descopere frumusetea zonei, printre care si Aria Protejata Parcul Natural Apuseni , care a fost studiata si vizitata inca de pe timpul imperiului Austro – Ungar , unele trasee turistice dateaza de prin anii 1900 , si au fost marcate de un anume Czaran Gyula , un calator cunoscut in legendele locului.

Tin sa precizez, desi cel mai inalt varf este de 1849 de m , pe nume Vf. Bihor , este o oaza si un paradis al naturii cu o clima si un relief diversificat in continua schimbare. 100 de pesteri interesante, printre care pestera Scarisoara, care are o temperatura constanta indiferent de anotimp.

Locul perfect pentru pretarea multor tipuri de turism , printre care si ecoturismul , care din pacate este prea putin promovat , avand in vedere in lucrarea de fata o sa prezint potentialul turistic, si ecoturistc al zonei , si o sa propun un posibil proiect de dezvoltare si promovare a ecoturismului in zona.

1.TURISMUL SI ECOTURISMUL

Turismul, o activitate tot mai des întalnită în ziua de azi, un fenomen ce a luat naștere la sfârșitul secolului al XIX-lea, și care este în continua dezvoltare zi de zi.

Din punct de vedere etimologic, provine din termenul englezesc “to tour”, care înseamnă a calatorii, a colinda, referitor la semnificația de excursie.

Creat în India secolului XVII acest cuvânt galic provine din cuvântul francez “tour” care la rândul lui înseamnă călătorie, mișcare în aer liber, plimbare , drumeție în circuit, care la rândul său declină din grecescul “turmos”, respectiv latinescul “turnus”, păstrând semnificația de circuit.

Ca fenomen social – economic, turismul începe să fie consolidat în Eropa încâ din 1880, în 1905 contorându-se prima definiție ce arată că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii. “Ehmeyer Feuler, în lucrarea Handbuch der Scweizeishen Volkswistshaft, 1905”

Cu trecerea timpului, și apariția unor autori, și cercetători au dat naștere altor definiții ale fenomenului turistic. De exemplu, în 1910 austriacul J. von Schullen vu Schrattenhnfen descria turismul ca “fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice, și care intră în actiune pentru rezidentii temporari si straini dispersati innauntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat”

Profesorul belgian, Edmund Picard definește turismul ca pe “ . . . ansamblu organelor și funcțiilor lor , nu numai din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el și al celor care în țările unde sosește cu portofelul doldora, profită direct ( in primul rand hotelierii) și indirect pe cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile de cunoștiință sau plăcere ..”

În paralel cu definirea turismului au existat și preocupări în legătură cu definirea turistului. În acel sens, în 1937, s-a acceptat, la recomandarea Comitetului de Statisticieni Experți ai Ligii Națiunilor, definiția conform careia turistul străin poate fii “o persoană care se deplasează pentru o durată de cel puțin 24 de ore, într-o altă țară, diferită de cea în care se află domiciliul său obișnuit”

Această definiție a fost acceptată din 1950 și de către Uniunea Internațională Oficiale de Turism ( UIOOT – în 1975 când a luat numele de Organizația Mondială a Turismului, cea mai importantă organizație mondială de turism cu caracter neguvernamental și cu statut consultativ pe langă ONU), care a inclus în categoria turiștilor și pe studenții și elevii care locuiesc temporar în străinătate.

Conform acestei definiții ca atare, putem spune că pot fi considerați turiști cei care efectuează o călătorie de placere, (de agrement, de refacere, plimbare, etc), spre a participa la diferite conferințe, seminarii religioase sau sportive, cei care fac călătorii de afaceri sau care participă la croaziere, chiar dacă durata sejurului e mai mică de 24 de ore, uneori.

În 1964 , UICOT a definit în sens general termenul de vizitator ca fiind : “oricare persoană care se deplasează într-o altă țară decât cea în care iși are reședința obișnuită, pentru oricare alt scop, altul decât a exercita o activitate remunerată în altă țară dată”. Această definiție include doi termeni, și anume:

turiștiti, respectiv vizitatori cu un sejur de cel putin 24 de ore sau cel puțin o înnoptare în țara de vizită, ale caror motive de călătorie pot fi: odihna, placerea, distracția, agrementul, sănătatea, studiile, religia, afacerile, familia, etc.

excursioniștii, respectiv vizitatorii temporari, al cărui sejur este de mai putin de 24 de ore în țara de vizită.

Alți autori disting o tipologie a turiștilor în funcție de nenumaratele forme de turism și de personalitatea indivizilor care călătoresc. De exemplu, M. Bassand 1968, distinge patru tipuri principale de turiști:

turistul sportiv, care caută divertisment

turistul expert, amator de opera de artă

turistul singuratic, care caută contactul cu natura

turistul spectator, care caută să vadă cât mai multe locuri de interes general J.Kipendorf sugera în 1984 o tipologie centrata pe imaginea negativa a turistului:

– turistul ridicol, poate fi recunoscut după înfățișare, îmbrăcăminte (poartă pantaloni pe creste, iar fetele tocuri)

– turistul naiv, nu cunoaște limbi străine și pune întrebări stupide

– turistul organizat, în pericol permanent de a se rătăcii fără grup

– turistul îngrozitor, se comportă ca și cum lumea i-ar aparține

– turistul indiferent, stă toată ziua pe plajă, nefiind interesat de țara sau regiunea pe care o vizitează

– turistul bogat, vrea să cumpere orice și dorește numai servicii de bună calitate

– turistul explorator, profită de sărăcia poporului din zona vizitată

– turistul needucat, distruge natura

– turistul oscilant, își părăsește grupul și vizitează locuri necunoscute

Profesorul Elvetian W. Hunziker, definește turismul “ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucarătoare oarecare”

Profesorul Alexandru Pacurar, in lucrarea sa Turism International din 2009, afirmă că „Turismul este un fenomen social-economic care se manifestă sub forma unei circulații de masă cu caracter continuu, repetat sau periodic, la diferite intervale de timp, din zona de proveniență a turiștilor către cea de destinație turistică unde sejurul are caracter temporar. Motivația turistică a sejurului este foarte diversă, fiind legată de un anumit segment al timpului liber disponibil.”

Profesorul Cocean Pompei,in lucrare Geografia Turismului definește turismul ca: „Turismul, ca activitate umană, este de neconceput fără prezența factorului antropic. Omul devine astfel elementul ei motrice, realizând, prin sine și pentru sine, întreaga suită de elemente componente ale fenomenului turistic. În consecința, locul său trebuie căutat, înainte de orice, în sfera geografiei umane.”

Vanderborre (1968) – „turismul este o formă vie a umanismului, o coordonată de bază a contemporaneității, o dominantă a timpului nostru”

Rogalewski (1970) – „turismul este un fenomen spațial, care constă din călătoria în afara locului domiciliului stabil, de regulă în concedii și vacanțe sau în zile de sărbătoare, în scopul odihnei, cunoașterii sau pentru satisfacerea unor dorințe, prin folosirea și transformarea mediului geografic în mod corespunzător participanților la mișcarea turistică”

Cuvelier (1998) – „turismul este un ansamblu de practici asociate abandonării temporare a reședinței, având drept obiectiv destinderea sau motivații cu caracter socio-cultural”

În concluzie definirea turismului, turistului variează de la autor la autor, și este influențat de mai multe criterii: psihologice, economice, sociologice, geografice, juridice, chiar și perioada de timp când a fost definit, pentru că luând o definiție din 1960 și 2010 putem observa mici oscilații care se datorează evoluției tehnologice, economice, schimbării activitățiilor umane, dar în principiu au tot aceeași idee.

Parerea mea este că turismul reprezintă o activitate social – economică, care constă într-o simplă deplasare de la locul de domiciliu într-o altă zonă, neținând cont de durata timpului petrecut, în care scopul principal, constă în cunoaștere și relaxare.

Dupa anul 1960, odată cu dizolvarea așa zisor granițe turismul internațional cunoaște o creștere masivă, datorită evoluției tehnologice care au dus efectiv la modernizarea căilor de comunicație și transport, ceea ce a permis consumatorilor de turism să acceseze spații geografice care până atunci nu puteau fii ajunse. Simultan cu asta a avut loc o urbanizare masivă care a cuprins foarte mari spații geografice, ca urmare omul s-a îndepărtat tot mai tare de mediul natural, astfel încât aici a intervenit o necesitate, o lipsă de recreere foarte acută. Prin urmare a crescut numărul iubitoril de natură, care căutau relaxarea și deconectarea în mijlocul naturii sălbatice, departe de zgomotole și poluarea spațiilor urbane.

În 1980 învățământul și mass–media au pus accentul pe problema mediului înconjurător, aducând la cunoștință actualilor și viitorilor consumatori, fragilitatea și problematica zonelor naturale, în ceea ce privește poluarea, și ațti factori care începuseră deja să degradeze spațiul natural. Toate aceste tendinte au dus la creșterea iubitorilor de natură, la turismul în natură și totodată la dezvoltarea turismului natural (în ariile naturale).

Cu dezvoltarea turismului natural, au crecut și numărul vizitatorilor pe spațiile naturale, și locurile fragile erau în pericol de degradare, chiar și de dispariție, așa încât societatea omenească a luat măsuri pentru conservarea mediului natural, realizând primele parcuri naturale.

Primul Parc Natural a luat ființă în Statele Unite în 1872, în bazinul râului Yelowstone, mai apoi această noțiune răspândindu-se în toată lumea, azi fiind circa 10000 de parcuri și arii naturale protejate din medii naturale foarte diverse:

-Areale montane înalte precum Munții Stâncosâși, Cordiliera Andină, Alpii, Pirineii, Carpații, lanțul Himalayan…

-Areale montane joase, cu relief evoluat, precum Munții Penini din Scoția,Harz din Germania, Jura din Germania Franța și Elveția,

-Zone de savană, preerii, stepe, păduri–galerii sau de păduri din Africa, America, Europa, Asia, Oceania , precum pădurile Sequoia din Sierra Nevada California, platoul preriilor din zona central-vestică a Americi de Nord, pampasul argentinian, pădurea Valdiviana de conifere din sudul Cordilierei Andina, Pădurea Amazoniană, savana Africană și pădurile galerii din lungul fluviilor Zambezii, Limpopo…

-Zone litorale înalte sau joase, precum țărmuri cu fiorduri al Norvegiei, țărmuri cu riass al Galiciei, țărmul dalmatic din Estul Marii Adriatice, țărmurile joase ca în Camargue (Franța), Donana (Spania) sau a Deltei Dunării.

-Insule cu biotopuri specific, gen Oland (Suedia), Madagascar, Seychelles, Prince Edward, Andaman ..

În Europa primele Parcuri Naturale au luat naștere în 1909 în Suedia la Abisco, și anume Sjofallet și Peljekaise, mai tarziu în 1918 în Spania parcurile Cavadonga și Ortessa, în 1922 parcul Grand Paradiso și 1923 parcul Abruzzi din Italia, parcul Killarney din Irlanda 1932 , parcul Hoge Veluwe din Olanda 1935, anul în care și în România este înființat Parcul Natural Retezat.

Scopul în Europa este de a proteja Spațiile Naturale, în regim de parcuri și rezervații, care cuprinde de la 10% și până la 30% din suprafața fiecarei țări.

Aceste Areale Naturale pot fi grupate în patru categorii:

-Parcuri Naționale, care de obicei se întind pe mari suprafețe, ele sunt gestionate de organisme guvernamentale naționale sau internaționale ți se pot vizita în anumite condiții date, sunt permanent monitorizate, se fac cercetări periodice, sunt restricții de circulație și staționare în zonă, vizitarea poate fii posibilă doar alături de un ghid profesionist al locului, se pun unele norme și reguli de comportament care trebuiesc respectate cu strictețe.

-Parcuri Regionale, de obicei se întind pe suprafețe mai mici, și sunt mai populate în ceea ce privește numărul de locuitori. În România sunt 36 de parcuri regionale

-areale montane cu lacuri glaciare Munții Rodnei

-turbarii Poiana Stempei

-zone nisipoase, nisipurile de la Reci, Covasna și Dabuleni

-masive forestiere, Pădurile din bazinul Nerei, Caraș–Severin, pădurile Letea, Caraorman din Delta Dunării

În Franța sunt 20 de parcuri regionale, cele mai cunoscute fiind Auvergne, pentru protejarea reliefului vulcanic, platoului vulcanic și conurile vulcanice ( “puy”).

Arealul landelor, dune de nisip de până la 20 m altitudine, din Aquitaine.

Parcurile Regionale conservă arealele naturale de calitate, inclusiv așezările umane cu activitățile lor tradiționale, infrastructura de primire – recepție ca și a echipamentelor de animație având o importanță doar social–economică.

-Rezervațiile Naturale, sunt foarte numeroase ca număr, și foarte variate ca întindere, de exemplu de la câteva hectare, cum ar fi Vulcanii Noroioși de la Berca, Buzău sau Bujorul de Câmpie de la Zau de Câmpie, Mureș. Și acestea ar fi doar câteva, se pot întinde până la mii de kilometrii pătrați, cum ar fi parcul Etosha din Namibia, întins pe o suprafață de 100000 kilometrii pătrați.

De obicei rezervațiile naturale sunt închise circulației și vizitei umane pentru că au în vedere ocrotirea unei specii rare de vegetație, faună, structuri geologice, situri paleontologice sau peisagistice care au statut de unic în lume .

În mod continuu până în prezent, a crescut numărul turiștilor pasionași de natură. Ca răspuns la interesul tot mai mare față de natură și la tendința oamenilor de a se întoarce în mediul natural unde s-a născut și s-a dezvoltat o etică nouă a calatoriei, si anume “ecoturismul”.

Ecoturismul s-a născut pe continentul nord-american, în anul 1983, inventat de arhitectul și environmentalistul mexican Hector Caballos – Lascurain, fiind utilizat pentru descrierea călătoriilor în natură, în ariile naturale protejate în scop educativ.

Ulterior conceptul a luat o mai mare substanță și s-a extins prin abordarea științifică a turismului durabil, de planificare, de gestiunea și elaborarea produselor și serviciilor specifice lui (xxx,2002, citat OMT, Madrid, p.99)

Una din definițiile ecoturismului agregată de Organnizația Mondială a Turismului este cea a centrului de ecoturism din Pretoria (Africa de Sud), care îl definește în felul urmator “ experiența bogată și activă într-un mediu atât natural, cât și cultural, bazată pe utilizarea și exploatarea rațională și durabilă a resurselor mediului în interesul tuturor actorilor din domeniul turismului, cu rezultate economice pozitive durabile pentru turism si populatie ( idem).

Societate de Ecoturism definește simplu ecoturismul ca “ un turism responsabil care păstrează calitățile mediului natural și contribuie la bunăstarea populatiei locale” ( OMT , MADRID)

Societatea Talamanca pentru Ecoturism si Conservare din Costa Rica, da un alt fel de “feeling” ecoturismului, și anume definește ecoturismul:

“Ecoturismul înseamnă mai mult decât cărți și albume despre faună, binocluri, mai mult deât arta populară care este afișată pe pereții hotelurilor și restaurantelor, ci de fapt înseamnă o luptă constantă pentru apărarea peisajelor, cu susținerea tradiției culturale a popoarelor”.

În România un punct de vedere despre acest concept aparține profesorului Puiu Nistorescu si echipei de la Departamentul Turism – Servicii , de la Academia de Studii Economice, din București pe care o coordonează și pentru care “ecoturismul este o formă de turism desfățurate în arii naturale, al cărui scop reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare, activă generatoare de beneficii pentru populația locală. ( Nistorescu Puiu, citat.)

2.POTENȚIALUL TURISTIC AL PARCULUI NATURAL APUSENI

Fig.1 – Harta Parcului Natural Apuseni (sursa:cimec.ro)

Ținând cont de factorii care definesc potențialul turistic al cadrului natural am supus analizei lucrarea de fața din zona Parcului Natural Apuseni.

Potentialul Turistic in sine inseamna atractibilitatea unei zone , sau peisaj care poate fii de atractie naturala sau atractie antropica. Factorii care influenteaza potentialul turistic sunt elementele care alcatuiesc zona in cauza. Ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitare și primirea călătorilor.

Potentialul Turistic este totalitatea factorilor de atractie apartinand cadrului natural sau antropic,valorificat prin intermediul amenajarilor turistice si care genereaza fluxuri turistice cu arii de provenienta interne si internationale ce se deplaseaza catre arii de destinatie unde consuma intr-o maniera turistica produsele turistice, rezultate dintr-un potential si amenajarea acestuia. “Nicolae Ceanga”

Fondul turistic natural in calitatea lui de element de baza a potențialului turistic se compune in general din elemente generate de natura, cum ar fi: forme pitorești de relief glaciar, carstic si vulcanic; lacurile naturale si glaciare; râuri si in special malurile acestora , litoralele marilor si oceanelor; văi pitorești si văi cu chei; defilee, cascade, peșteri; păduri, poieni; rezervații naturale si monumente ale naturii; clima prin temperatura aerului a apei, precipitații, durata de strălucire a soarelui; fauna(fond cinegetic, piscicol).

Fondul turistic antropic, generat de societatea umană în decursul mileniilor se compune din: obiective culturale; obiective istorice; obiective etnografice si folclorice; obiective artistice; obiective științifice; manifestări culturale; manifestări sportive; manifestări artistice; manifestări si obiective economice; așezări urbane si rurale; lucrări de arta, hidrotehnice si de comunicație.

Resursele naturale cuprind ansamblul condițiilor pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale: relief, climă, floră, faună, monumente naturale, rezervații. Această ofertă primară potențială, alcătuită din componentele naturale de peisaj, reprezintă potențiale resurse turistice și joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului. Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt:
-valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei;
-valoarea recreativă, estetică și peisagistică, nu în puține rânduri determinantă în alegerea destinației (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);
-cadrul de derulare al unor momente de destindere sau a unor hobby-uri (oglinzi de apă, masive muntoase, peșteri, torente, resurse cinegetice);
-valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau zoologice, rezervații științifice sau monumente ale naturii.

Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, inițial ca și "Parcul Național Apuseni” a fost Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, după zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Secțiunea a III-a, arii protejate, unde este menționat ca „Parcul Natural Munții Apuseni”.

În 1992 s-a realizat de către Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca "Studiul de fundamentare privind organizarea rețelei de arii protejate pe teritoriul țării", care a stat la baza deciziei finale de instituire a parcului.

Prin Hotărârea de Guvern 230/2003 s-au stabilit limitele "Parcului Natural Apuseni” care au dat și suprafața totală de 75.784 ha. Începând cu anul 2004, s-a înființat Administrația Parcului Natural Apuseni ca subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Oradea în urma semnării contractului de administrare a Parcului între Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

2.1 FAVORABILITATI DE POZITIONARE GEOGRAFICA SI UNITATI LIMITROFE

2.1.A LIMITELE

Limitele PNAp au fost stabilite prin HG 230 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 26.03.2003, privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora, fiind reproduse mai jos (corecturi de toponimie au fost făcute unde a fost cazul):

Limita nordică.
Din vârful Măgura Fericii (1106,1 m) limita urmărește, spre NE, culmea principală dintre bazinele Crișului Pietros și al văii Nimăiești până în Vf. Poienii (1626,8 m). 

Limita estică.
Din cota 1136,6 m, limita coboară la confluența Văii Negre cu Someșul Cald, apoi urmează în amonte malul drept al Someșului Cald până la barajul lacului de acumulare Fântânele (extremitatea de est), de unde se continuă spre S pe culmea secundară dintre Pârâu Valea Rea și Pr. Ghidurilor (Pr. Mestecăniș) până în Dâmbul Hâr (1311,5 m).

Limita sudică.
De la confluența Albac [IV-1.81.5] / Arieșul Mare [IV-1], limita urmează spre amonte malul drept al Arieșului Mare până la obârșia acestuia în Pasul Vârtop (1160 m) incluzând Cheile Albacului și ocolind intravilanul localităților Scărișoara, Gârda de Sus și Arieșeni.

Limita vestică.
De la confluența Crișul Băița/V. Brusturi, limita urmărește spre N liziera pădurii (bornele silvice 227 UP I, OS Vașcău și 228 UP IV, OS Sudrigiu) spre podul de lângă biserica localității Sighiștel, de unde urcă pe culmea secundară Dâmbul Osoiului, se continuă pe culmea dintre valea Sighiștel [III.42.5.1] și Valea Neagră (Valea Izbucului) [III.42.6] prin cotele 640,1 m și 606,0 m, Vf. Brusturi (770,1 m) și Vf. Măgurii (741,3 m).

Suprafața PNAp determinată analitic în GIS este de 76 064 ha, din care 24 280 ha se află pe teritoriul județului Bihor, 30 545 ha se află pe teritoriul județului Cluj și 21 239 ha se află pe teritoriul județului Alba.

La marcarea în teren a limitelor PNAp s-a ținut cont de limitele de proprietate ale terenurilor agricole proprietate privată, astfel încât aceste parcele să nu fie fragmentate, iar prevederile prezentului Plan de Management să poată fi aplicate unitar pe aceste unități de suprafață. Acolo unde limita PNAp intersectează o astfel de suprafață de teren, cuprinzând peste 50% din totalul acesteia, ea a fost inclusă integral în interiorul parcului. Dacă proporția din suprafața proprietate privată situată pe limita PNAp este sub 50% din total, ea a fost exclusă integral din teritoriul parcului.

În ce privește zonarea internă, până la aprobarea Planului de Management al PNAp, ea se face în funcție de OM 552/26.08.2003. Astfel, suprafața PNAp este împărțită în două tipuri de zone, Zonele de conservare specială și Zonele Tampon. Zonele de conservare specială cuprind cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural din interiorul PNAp. În zonele de conservare specială se interzic orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare.

2.2.B TIPURI DE SOLURI

Principalele tipuri de soluri existente pe teritoriul PNAp sunt: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate și trunchiate și soluri organice.

Dintre molisolurile prezente în PNAp face parte rendzina formată pe calcare tectonice și versanți cu expoziții diverse.

Argiluvisolurile sunt reprezentate prin tipul de sol brun luvic format pe luturi, șisturi sericitoase și pe versanți slab înclinați cu expoziții diverse.

Cambisolurile cuprind următoarele tipuri: soluri brune eumezobazice formate pe roci bogate în minerale calcice și feromagneziene – calcare, dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanți cu expoziție și pante diverse. Aceste soluri sunt favorabile dezvoltării arboretelor de fag în amestec cu paltinul și frasinul pe versanți umbriți și a arboretelor de gorun în amestec cu teiul, jugastrul pe versanți însoriți; soluri brune acide formate pe roci acide bogate în minerale feromagneziene, pe versanți cu expoziții și pante diverse, și sunt favorabile arboretelor de molid.

2.3. POTENȚIALUL MORFOTURISTIC

Se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite și domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice.

Munții Vlădesei din partea de nord al PNAp, au o structură geologică relativ complexă, fiind constituiți predominant din roci magmatice și formațiuni cristalofiene și mai puțin din roci sedimentare.

În Munții Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată, din care cauză caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape plane, cu relief șters. Ele sunt mărginite de văi puternic adâncite, ai căror versanți sunt accentuat înclinați. Roca dură, vulcanică, se manifestă pe alocuri prin abrupturi, cu enorme grohotișuri și rupturi de pantă în albia râurilor, care generează cascade, cea mai reprezentativă fiind cascada Răchițele. PNAp cuprinde 80% din totalul suprafeței rocilor carstificabile din Munții Bihor – Vlădeasa Complexitatea litologică și tectonică a regiunii a creat premisele necesare formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din regiunea cu climă temperată.

Exocarstul include forme de referință precum bazinul endoreic Padiș – Cetățile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Bătrâna – Călineasa), platouri dolinare haotice (Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni (Bălileasa), văi carstice (Gârdișoara – Gârda), chei (Ordâncușa), defilee (Arieșul Mare), și nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetățile Ponorului și Coiba Mare.

Endocarstul cuprinde peste 1500 de peșteri și avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unități geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padiș – Scărișoara, grabenul Someșului Cald și zona piemontană (spre Depresiunea Beiușului).

În zona Padiș – Scărișoara predomină cavitățile puternic descendente (avene și ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor freatice, accesul fiind oprit de sifoane lungi și profunde. Este cazul avenelor V5, a celor din Lumea Pierdută, Șesuri sau a peșterilor Cetățile Ponorului, Sistemul Zăpodie. O notă aparte o reprezintă bazinul Gârda Seacă care adăpostește o serie de superlative precum P. Hodobana (cea mai labirintică peșteră a României) – 22,1 km dezvoltare, Izbucul Tăuz (cea mai adâncă peșteră subacvatică – 85 m) sau P. Zgurăști, care adăpostește cel mai mare lac subteran din peșterile României – 85 000 m3 de apă.

Grabenului Someșului Cald îi sunt asociate peșteri de mari dimensiuni, cu spații interioare colosale, relativ orizontale (denivelările în general nu depășesc valoarea de 150 m). Este cazul peșterilor Humpleu (fără Avenul Poienița), Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele două străpungeri hidrologice accesibile realizate de peșterile Humpleu și Cerbului, ambele având o a doua deschidere (Avenul Poienița, respectiv Avenul cu Vacă) în zona de platou din care se alimentează acviferele.

Zona piemontană cuprinde relieful de măguri cuprinsă între Budureasa și Băița Bihor. În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis formarea unor sisteme hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zonă există un număr mare de peșteri deosebit de importante, atât peisagistic, cât și paleontologic precum P. Urșilor, Micula, sau Măgura.

O notă aparte o reprezintă carstul din zona Cârligate – Valea Rea, unde a fost pus în evidență primul endocarst poligenetic de pe teritoriul României. Peștera din Valea Rea (21 km lungime) și-a început evoluția datorită soluțiilor hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vlădeasa. Acestea au creat un paleocarst hidrotermal mineralizat și un carst relict hidrotermal. În urma încetării activităților postmagmatice și ridicarea în perioada Pliocenului a blocului Bihorului Nordic se creează premisele formării unui endocarst clasic, de apă rece, care a remodelat parțial și spațiile preexistente.

Peștera din Valea Rea pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe peșteri ale Lumii, se situează și printre primele 10 cavități de pe Terra din punct de vedere mineralogic. În peșteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de speleoteme (aragonit, gips, cuarț, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc.), dintre care multe descrise pentru prima oară în lume în mediu speleic.

Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peșteri din perimetrul PNAp sunt P. din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliței, din cel paleontologic P. Urșilor și Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop și P. Rece.

PNAp se gasesc 10 ghețari subterani mai importanțiprintre care numaram Ghețarul Scărișoara (amenajat turistic) și Ghețarul Focul Viu, alături de ghețarii Borțig, Barsa, Zăpodie, Vârtop, din Poiana Vârtop .

Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasă, o ravenă cu un diametru de cca. 450 m și o adâncime de 100 m, creată de eroziunea torențială în straturile de gresii și argile roșii violacee de vârstă permo-werfiană, ale Muntelui Țapu. Fiind un martor de eroziune activ, morfologia Gropii Ruginoase evoluează foarte rapid, în anii ploioși ravena mărindu-se cu câțiva zeci de metri. În timpul ploilor apa antrenează din Groapă fragmente de rocă provocând în deplasare un zgomot care se amplifică datorită ecoului și creează spaimă turiștilor. Datorită substratului litologic apare o nuanță ruginie, de unde și denumirea de Groapa Ruginoasă.

În Bihorul nordic predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai subțiri de conglomerate, gresii și șisturi violacee. În nord (în Muntele Măgura Vînătă) apar astfel conglomerate și gresii; mai la sud se dispun calcare și dolomite (zona Padiș—Scărișoara), apoi urmează, și mai la sud, o a doua fîșie de gresii și șisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăților, valea Gîrdișoara) și, în sfîrșit, o a doua fîșie de calcare (valea Sighiștel, valea Galbena, Cetățile Ponorului, valea Gîrda). Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele fiind, de la nord spre sud, din ce în ce mai noi.

2.4 CLIMA CA FACTOR DE POTENȚARE ȘI INHIBARE A FENOMENULUI TURISTIC

Este tipică de munte, în general umedă și rece pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre regiunile joase. Etajarea pe verticală se manifesta în toți factorii determinanți ai climei.
 
Temperatura medie anuală a aerului este de 2°C în masivele Biharia și Vlădeasa, 4°C în zona platformei calcaroase și ajunge la 10°C în Depresiunea Beiuș. În luna ianuarie temperatura medie a aerului este de -7°C în munții înalti și de -3°C în depresiune, iar temperatura medie a aerului în iulie este de 10°C în zona montană și 20°C în depresiune.

Vântul dominant este cel de vest, care aduce multe precipitații și determină un mare număr de zile noroase, astfel, în Munții Bihor, în luna iulie sunt în medie 18 zile cu cer acoperit. O consecința directă a acestui fapt este și cantitatea de precipitații căzuta aici, extrem de ridicată. Media anuală în zonele înalte depășește 1.400 mm, cantitate maximă pentru țara noastră, care se găsește doar în munții mult mai înalți (Rodna, Retezat și Făgăraș). Spre poalele munților, în special spre Depresiunea Beiuș, numărul zilelor cu cer acoperit crește la 12 în iulie, iar precipitațiile scad la 800 mm. Pe versanții dinspre depresiune au o largă răspândire vânturile de munte și de vale (brizele) care se fac simțite mai ales seara.

Un fenomen climatic aparte se întâlnește pe platoul calcaros al Bihorului, datorită formelor de relief carstic. În bazinele închise scurgerea aerului rece pe văi, care are loc seara, nu se mai poate face aici deoarece nu există văi pe care să se canalizeze curentul de aer. Aerul rece se acumulează astfel pe fundul depresiunii închise unde are loc o stratificație termică, temperatura aerului crescând cu înalțimea, acest fenomen având un rol important și în distribuția vegetației.

Un aspect aparte al lipsei de briză în bazinele închise se observă la Padiș, unde fundul depresiunii este plin de doline din care unele adăpostesc lacuri. Aceste lacuri constituie un rezervor de căldura acumulată ziua. Seara, când aerul se răcește, stratul de aer de deasupra lacurilor se încălzește și începe să se ridice, fiind mai ușor. Pătrunzând în stratele de aer rece, are loc o condensare parțială, ceea ce dă naștere la o ceață deasă. Prinsă între crestele ce înconjoară depresiunea și fără posibilitatea de a se scurge, ceața formează un strat dens de un metru înălțime, ce se târăște lent pe sol, și se destramă la primele raze ale dimineții.

Zăpada cade în noiembrie și persistă până în luna aprilie (în medie sunt 200 zile anual de îngheț). Vremea este frumoasă iarna (în medie 16 zile cu cer acoperit în ianuarie, spre deosebire de depresiunea Beiuș unde sunt 22), oferind posibilități pentru practicarea turismului de iarnă și a schiului.

2.5 RETEAUA HIDROGRAFICA

Aparține bazinelor Crișului Negru la vest, Someșului Mic spre nord și Văii Arieșului Mare la sud.

Nodul hidrografic este constituit de Platoul Padisului, față de care apele curgătoare se orientează radial. Unele ape au atât un curs de suprafață normal, cât și sectoare de curs subteran. Structura rocilor, respectiv caracterul permeabil al rocilor calcaroase și impermeabilitatea șisturilor, gresiilor și argilelor, constituie elementul determinant al configurației rețelei hidrografice, mai ales al celei subterane.

1.Bazinul râului Crișul Negru situat în partea de vest a PNAp are ca principali colectori Crișul Pietros și Crișul Băița cu direcția generală de scurgere spre vest.

-Crișul Pietros are ca principali afluenți: Valea Aleului, Valea Sebișelului, Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Luncșoara.

-Crișul Băița are ca afluenți principali: Hoanca Moțului, Valea Mare și Valea Sighiștelului. Aceste ape au în general debite constante și nu produc eroziuni ale solului, mai ales în zonele împădurite.

2.Bazinul Someșului Mic este reprezentat prin două mari cursuri de apă: Valea Someșului Cald și Valea Belișului care converg în lacul de acumulare Fântânele. Someșul Cald izvorăște din zona Piatra Grăitoare – Cârligatele, un bazin de formă palmată cu numeroase pâraie care încă de la obârșie au un debit apreciabil. Afluenții Someșului Cald sunt Valea Seacă (Alunul Mare), Alunul Mic, pârâul Ponor, Valea Firii (pe partea stângă). Pe partea dreaptă primește Valea Izbucului care colectează apele pârâului Tomnatec și Valea Călineasa, pâraiele Barna și Terpeș, Giurcuța, Porcului, Răchițele. Se varsă de asemenea în lacul de acumulare Fântânele.

-Valea Belișului își are obârșia sub Dealul Roșu (jud. Alba). Principalii afluenți sunt pârâul Roșu, Valea Călineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci și pârâul Potrii. De pe partea dreaptă colectează Apa Caldă, Valea Vijanului, pârâul Olteanu și pârâul Monoșel. Apele nu au caracter torențial și nu produc pagube datorită faptului că pe porțiuni însemnate circulă în subteran.

-Lacul de acumulare Fântânele situat la 1050 m altitudine are o suprafață de 826 ha și s-a format în urma barării Văii Someșului Cald în aval de confluența sa cu pârâul Beliș. Are un volum de 225-250 milioane m3 de apă. Din lacul de acumulare, apa este deviată printr-un tunel de 8,475 km, până la turbinele Centralei Hidroelectrice Mărișel.

3.Bazinul Arieșului Mare.
Râul Arieșul Mare izvorăște din Șaua Vârtop și are ca afluenți mai importanți: Cobleș, Gârda Seacă, pârâul Popasului și râul Albacului.

Platoul Padiș – Cetățile Ponorului constituie, din punct de vedere hidrologic, un bazin endoreic (închis la exterior), drenat pe cale subterană. Cea mai mare parte a apelor se scurg în bazinul Crișului Negru și o foarte mică parte în cel al Someșului Cald. Platoul are o suprafață de 36 km2.

Platoul Ocoale – Scărișoara este suspendat la peste 100-200 m față de văile din jur (Gârda și Ordâncușa) și are o suprafață de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane și apar la suprafață prin Izbucul Cotețul Dobreștilor din bazinul Văii Gârda Seacă.

2.6 ÎNVELIȘUL BIOGREOGRAFIC ȘI DINAMICA PEISAJELOR

2.6.A VEGETAȚIA

Întreg teritoriul PNAp aparține etajului montan-subalpin, iar speciile care participă la alcătuirea covorului vegetal sunt în majoritatea lor specii cu răspândire montană.

Vegetația se diferențiază pe verticală în următoarele zone: pajiști montane, păduri de molid (Picea abies) și păduri de foioase în care se întâlnesc următoarele specii: fag , carpen , paltin de munte , ulm de munte , frasin , cireș sălbatic , jugastru , mesteacăn , scoruș de munte , salcia de munte , nucul , etc.

Datorită condițiilor locale de sol, climă și topografie, acest cadrul general schițat prezintă unele modificări, perturbări și inversiuni.Pădurile montane sunt bine dezvoltate în partea superioară a văilor, între altitudinile de 1 200 și 1 600 m. În această zonă de vegetație predomină molidul și bradul, și de asemenea se întâlnesc mai rar laricea și tisa.

Zonele calcaroase constituie un peisaj special, distinct de cel al platourilor și al zonelor stâncoase. Platourile calcaroase Bătrâna, Padiș, Ocoale, Mărșoaia și Ursoaia în mare parte sunt lipsite de vegetație lemnoasă datorită lipsei apei, fapt care a condus la apariția unor pajiști montane a căror prezență nu poate fi explicată doar prin factorul altitudinal. Există de asemenea asociații vegetale deosebite găsite în aceste pajiști montane. Pajiștile montane din platourile carstice sunt mai dezvoltate în zonele centrale, depresionare, în vreme ce marginile platourilor sunt aproape întotdeauna acoperite de păduri. Ele ocupă azi locul fostelor păduri de fag defrișate în trecut și aparțin formației de păiușcă cu diverse specii. Datorită inversiunii de temperatură în cadrul acestor depresiuni închise, molidul apare în zona centrală a depresiunii, în timp ce pădurile de foioase cresc pe vârfurile învecinate, un exemplu tipic fiind Bazinul Padiș.

Datorită unor condiții speciale de microclimat, apare un tip de vegetație nordică ce crește la latitudini neobișnuit de sudice, împreună cu unele specii alpine, care cresc aici la o altitudine neobișnuit de mică. În dolinele de dimensiuni mari, de asemenea, datorită stratificării termice a aerului, în partea inferioară începutul sezonului vegetativ este întârziat. La gurile de intrare ale peșterilor se întâlnește o vegetație caracteristică zonelor umbroase și umede.

Un tip distinct de vegetație se întâlnește în zonele umede de-a lungul râurilor. Speciile lemnoase caracteristice luncilor sunt: sălciile, plopul, arinul negru, iar dintre cele ierboase rogozul, stânjenelul de baltă, etc. Această vegetație de luncă însoțește mai ales râul Arieșul Mare

Depinzând de asemenea de prezența apei, se întâlnesc mlaștini de turbă la altitudini ridicate, mai ales în păduri de molid. Aceste turbării se formează fie pe un substrat silicios în zone aproape orizontale (Molhașurile de la Izbuce), fie în zone carstice unde fundul dolinelor se impermeabilizează cu argilă (Padiș, Barsa, Onceasa, Vărășoaia). Flora acestor tinoave este compusă din plante oligotrofe, cu creștere înceată, dar mai ales din specii ale mușchiului Sphagnum, care prin felul său de viață decide reacția, chimismul, fizionomia și în general condițiile de viață ale tinovului. Sfagnetul, care alcătuiește fundamentul întregii flore, se dezvoltă rapid sub formă de pernițe compuse înainte de toate din specii de Sphagnum. Aceste pernițe sunt străbătute mai ales de Vaccinium microcarpum, Drosera rotundifolia, Andromeda polifolia, Carex pauciflora, Eriophorum vaginatum, Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Carex rostrata etc. De pe tinoave au fost descrise asociații vegetale deosebit de interesante. Fitocenozele analizate în 1987 de către Pop și colaboratorii au fost încadrate în următoarele asociații vegetale: Eriophoro vaginato – Sphagnetum (care au generat, mai ales prin edificatorii lor și cea mai cantitate de turbă), Caricetum limosae, Rhynchosporetum albae, Vaccinio – Pinetum mugi, Carici rostratae – Sphagnetum și Carici stellulatae – Sphagnetum (fitocenoze de tranziție spre mlaștinile mezotrofe, dezvoltate la marginea tinoavelor).

Jneapănul este prezent în Molhașurile de la Izbuce, această locație fiind citată ca fiind cea mai joasă din Munții Apuseni (Pop, 1939). Prin compoziția lor floristică, pâlcurile de jneapăn de la marginea sud-estică a tinovului cel mare se aseamănă foarte mult cu cele din Munții Tatra (Hadač, 1969; ap. Pop et. al., 1987), de care diferă însă, prin abundența-dominanța ridicată a speciilor de Sphagnum și prin caracterul lor mai hidrofil (37.5%) și infiltrația speciilor puternic acidofile (25%). Din aceste considerente, Pop și colaboratorii (1987) încadrează aceste jnepenișe într-o asociație nouă – sphagnetosum a asociației Vaccinio – Pinetum mugi.

ul cositului.

2.7.B FAUNA

Fauna este foarte diversificata , si complexa in acelas timp , se gasesc diferite specii de mamifere , pasari, pesti , reptile si amfibieni.

Fauna subterană de nevertebrate este foarte bine reprezentată pe teritoriul Parcului. O mare parte dintre specii sunt endemice și multe populează numai una sau două peșteri. Cel mai bine reprezentat este grupul Coleopterelor, Cholevinae și Trechinae . Genurile troglobionte Drimeotus și Pholeuon sunt endemice pentru Munții Apuseni, cu un areal de răspândire foarte restrâns.

O atracție deosebită în cazul Arieșului și majorității afluenților săi o prezintă fauna piscicolă, cu o zonalitate bine evidențiată. În ecosistemele acvatice din PNAp se întâlnesc următoarele specii de pești: păstrăv de râu, păstrăvul curcubeu, păstrăvul fântânel, lipanul, zglăvoaca, boișteanul, moioaga, mreana, scobarul, grindelul, cleanul, zvârluga (Cobitis taenia taenia), babușca. Două dintre aceste specii au fost introduse antropic (păstrăvul fântânel și păstrăvul curcubeu)

Dintre amfibieni sunt de menționat speciile: salamandra, izvorașul, tritonii., iar dintre reptile, speciile: vipera comună șopârla de ziduri, șopârla de munte, șarpele de sticlă sau năpârca, șarpele de alun, șarpele lui Esculap.

Dintre speciile de pasari amintim mierla gulerată, forfecuța , alunarul, pițigoiul de munte, pănțărușul, ciocănitoarea cu trei degete, ierunca, pițigoiul moțat, pițigoi de brădet, huhurezul mare. În cele de foioiase, în poieni și pășuni sunt prezente: porumbelul gulerat, corbul, ciocănitoarea neagră, sturzul de vâsc, mugurarul, cinteza, etc. Pe lângă cursurile de apă se întâlnesc mierla de apă, codobatura de munte și fluierarul de munte.

Pasari rapitoare protejate prin lege : acvila țipătoare mică, acvila de munte, șorecarul comun, vinderelul roșu și cel de seară, uliul păsărar .

Fauna de mamifere mari este bine reprezentată, prin populații bine consolidate de lup, râs, căprior, cerb carpatin, mistreț, etc. Tot printre mamiferele carnivore se mai enumeră și pisica sălbatică, dihorul și vidra.

2.7.POPULATIA

Rețeaua de așezări umane din arealul Parcului Natural Apuseni (incluzând teritoriul celor 16 unități administrative) este formată din 134 de localități, cu o populație totală de 38.064 locuitori, la nivelul anului 2002. În interiorul parcului sunt cuprinse integral 55 localități și 3 sate de vacanță (Boga, Fântânele și Vârtop), parțial fiind incluse încă 8 localități, situate pe limitele parcului (Bălcești, Tâmborești, Știuleți, Scărișoara, Gârda de

Sus, Arieșeni, Băita-Plai, Măgura. Cea mai mare localitate din Parcul Natural Apuseni este Nucet, având o populație de 1695 locuitori în 2002. La această structură spațială permanentă se adaugă așezările temporare de sălașe și stâne precum și așezările izolate (cantoane forestiere, cabane turistice) care umanizează zona mai înaltă din masivul central al Munților Bihor, Vlădeasa și Muntele Mare.Orașele sunt de dimensiuni mici: Abrud (cu tradiții istorice și miniere), Câmpeni (cu industria lemnului), Brad (cu exploatări de minereuri, cărbuni, industrie de prelucrare a minereurilor neferoase), Zlatna, Ampelum în antichitatea daco-romana (centru de exploatare și prelucrare a minereurilor neferoase), Nucet (cu exploatarea de molibden de la Băița), Vașcau, Stei, Beiuș, Sebiș, Aleșd (un oraș deosebit de industrializat), Huedin, Simleul Silvaniei. Pe margini s-au dezvoltat orașe mai mari: Alba Iulia, Turda, Zalău, Aiud, Cluj-Napoca. Curios este,în această zonă,multitudinea de “sate la înălțime”,oamenii trăind încă la altitudini destul de mari,având astfel puține contacte cu societatea modernă.

Comunitatea administrativă din această zonă este reprezentată de Administrația Parcului Natural Apuseni (APNA),o instituția cu rol de analiză, planificare, supraveghere și control pe teritoriul parcului.Ca apartenență, APNA este o subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și funcționează în baza unui contract de administrare încheiat cu Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile. Prin acest contract RNP-Romsilva,  și-a asumat dotarea și finanțarea administrației parcului în vederea bunei sale funcționări.

Spre deosebire de celelalte unități carpatice, în Munții Apuseni așezările omenești permanente urcă până aproape de vîrfurile cele mai înalte. Cătunele așezate pe platoul de la Ocoale — Scărișoara, la 1.200 m, sunt printre cele mai înalte așezări din țară.

Moții – străveche populație a Apusenilor – sunt strîns legați de locurile lor natale. Munții le oferă puține posibilități de trai, totuși ei nu-i părăsesc și au știut să se gospodărească, utilizînd la maximum ceea ce le-a dat natura cu zgîrcenie. Terenul agricol, redus ca întindere, este aninat pe versanții văilor sau pe platformele înalte, uneori chiar pe fundul plat al unor doline.

De aceea oriunde se găsește un petic de pământ, cât de cât arabil, se înfiripă și câte o gospodărie de moț, satele moțești fiind foarte răsfirate. Moțului, obișnuit cu drumul, nu i se pare însă un fapt deosebit că pentru a ajunge de la el de acasă pînă în „centru" are o cale de mai bine de trei ore.

Agricultura se practică până la altitudinea de 1.200 m, în mod rudimentar, orice mecanizare fiind imposibilă. Climatul rece nu permite decât cultivarea cartofilor; orzul și grâul semănat riscă să nu se coacă pînă la căderea brumei.

Pe culmile înalte se dezvoltă pășuni întinse ce permit creșterea oilor și a vitelor. Tot în acest scop sunt utilizate toate suprafețele necultivabile, care sunt cosite pentru fân.

Cea mai mare bogăție a Țării Moților o constituie însă pădurile de molid, în valorificarea cărora moții sunt adevărați maeștri. Meseria de dogar se moștenește din tată în fiu, începând de la alegerea lemnului pentru doage și până la închegarea butoaielor, putinilor și a donițelor, fără a mai vorbi de confecționarea tradiționalelor tulnice și a obiectelor de artizanat.

Cu aceeași măiestrie moții utilizează lemnul în construirea întregii lor gospodării. Casele, construite exclusiv din lemn, au o arhitectură specifică. Fiind de cele mai multe ori amplasate pe pantă și neputând săpa solul stâncos pentru obținerea unei fundații orizontale, moții sprijină în partea din deal casa pe pămînt, iar în cea dinspre vale pe piloni. Prin închiderea porțiunii dintre piloni ei obțin grajduri pentru vite sau loc pentru acareturi. Fațada casei are întotdeauna un cerdac, cu stâlpi și arcade, uneori sculptate. Cel mai caracteristic este acoperișul țuguiat și foarte înalt, din șindrilă. Grajdul pentru vite este și mai caracteristic. Este un cub din bârne pe care stă un acoperiș foarte înalt făcut din cetină, care cu vremea se învelește cu un covor gros alcătuit din iarbă și mușchi.

I nteriorul casei este sărăcăcios dar curat. Moții nu își cumpără mobilă ci o confecționează singuri: masă, scaune, laviță și pat. Dulapul nu intră în inventarul gospodăriei, fiind înlocuit de cuier; paturile sunt specifice, fiind extensibile.

Din numeroasele datini ale moților nu putem trece cu vederea pe cea mai specifică, aceea a târgurilor anuale, cum sunt cele de pe Muntele Găina sau din poiana Călineasa. Moții vin cu ciubere, greble, donițe și diferite produse de artizanat, locul de frunte ocupîndu-l însă tulnicele, de cele mai variate dimensiuni. Crișenii aduc fructe, legume, țesături și obiecte ceramice caracteristice zonelor, din împrejurimile Beiușului.

Ultimele așezări spre nord ale Țării Moților sunt cătunele Ocoale (de pe platoul Scărișoara), Sfoartea (din valea Ordâncușa) și Casa de Piatră (din valea Gârda Seacă). Mai la nord regiunea muntoasă nu mai este locuită permanent. Ea aparține locuitorilor din depresiunea Beiuș, cunoscuți sub numele de „crișeni”. Crișenii locuiesc la poalele munților, fiind legați de pământurile mănoase ale depresiunii. De aceea ei nu folosesc partea lor de munte decât pentru pășunat, iar zonele mai accesibile, pentru fâneață. În locurile de fâneață ei își construiesc mici colibe pe care le locuiesc numai vara

2.8 OBIECTIVE TURISTICE

Valea Sighistelului

Desi intreaga vale nu masoara decat 9 km., aprope jumatate dintre acestia ii strabate printre pereti verticali care fac transforma sectorul sau inferior intr-un canion. Bazinul Sighistelului adaposteste 160 de pesteri pe numai 15 km2 , fiind unul din cele mai endocarstificate areale din tara. Dintre cele mai cunoscute pesteri din Sighistel amintim: Pestera Corbasca (300 m) cu Lacul de Cristal, frumoase gururi, stalactite, coloane si mari depozite de montmilch; Pestera din Dealul Secatura (1.450m) si pestera Coliboaia (310 m) care fac parte dintr-un sistem carstic unic, cu bogate si variate concretiuni; Pestera Magura (1.885 m) cu galerii labirintice, sali de dimensiuni impresionante si galerii inguste.

Vizitarea Vaii Sighistelului poate avea drep punct de plecare drumul national 76 Turda – Lunca Vascaului, care in localitatea Campani sa ramifica continuindu-se spre satul Sighistel cu un drum pietruit. Alt treseu posibil traverseaza, dinspre Pestera Ursilor, Culmea Magura si coboara pe poteca marcata cu punct rosu.

Sesul Padis

Situat la o altitudine medie de 1225 m, Sesul Padis se constituie intr-un veritabil platou carstic, aproape plan, ciuruit de numeroase doline, unele cu lacuri, altele cu palcuri de molizi, prin care se dreneaza apele de precipitatii ce vor iesi apoi la lumina zilei in Poiana Ponor prin Izbucul Ponor sau in Valea Boga. El este delimitat la nord de Muntele Magura Vanata, la vest de Muntele Boghii, la est de Varful Biserica Motului, iar la sud de o serie de culmi joase (Tomasca, Rotunda, Rachita). Pe colinele din jurul sesului se intalnesc numeroase campuri de lapiezuri si paduri. In partea dinspre Magura Vanata exista numeroase ponoare in care se pierd raurile ce coboara de pe versant.

Partea vestica a sesului reprezinta o campie plina cu doline de mici dimensiuni, unele cu o apa tulbure datorita solului acid. Aici, sub Muntele Boghii, se afla Cantonul Sivic Padis. Langa canton se afla un izvor, singura sursa de apa potabila.

In extrema nordica a sesului, in saua ce-l desparte de Poiana Varasoaia, se afla Pestera Padis, cu aspect de galerie descendenta ce patrunde sub Muntele Boghii.

In partea estica sesul este fragmentat de vaile Tranghiestii si Garjoaba, intre acestea doua existand un platou ce coboara treptat spre sud, locul unde se afla Cabana Padis.

Zona Cabanei Padis este dominata de Varful Biserica Motului (1458 m), un punct de priveliste deosebit, cu largi perspective asupra intregului platou, a versantului impadurit al Muntelui Magura Vanata si a "zidului" Carligate-Piatra Arsa. Biserica Motului este un fel de far al Padisului, punct de reper pentru zona Cabanei. Versantul estic al Bisericii Motului este domol, oferind insa privelisti largi asupra Varfului Calineasa, Platoului Scarisoara, Platoului Lumea Pierduta si Masivului Biharia (recunoscut prin Varful Curcubata Mare de 1848 m, pe care se afla releul de televiziune).

Valea Boga

Fig.1 – Peștera din valea rea ( sursa : parcapuseni.ro)

In bazinul Vaii Boga intalnim, strans grupate, nu mai putin de trei sectoare de ingustare si anume: Cheile Vaii Bulbuci, Cheile Vaii Oselu si Cheile Vaii Boga.

Cheile Vaii Bulbuci se dezvolta in aval de Izbucul Bulbuci , afluent de stanga al Vaii Boga. Salbaticia si inaccesibilitatea reprezinta trasaturile principale ale acestor chei. Abrupturile din Piatra Ciungilor si Piatra Cainilor domina talvegul vaii pe a carei curs sunt numeroase repezisuri si cascadele.

Valea Oselu isi are izvorul intr-un izbuc situat la baza abruptului din Piatra Ciungilor si a modelat un sector de chei asemanatoare unei palnii cu deschiderea spre amonte. In abruptul din Piatra Ciungilor valea formeaza o spectaculosa cascada.

Valea Boga isi dezvolta propriul sector de chei desfasurat pana in zona izbucului cu acelasi nume. Zona este plina de cascade si marginita de abrupturi culminand in Piatra Boghii.Tot din Valea Boga se recomanda vizitarea celorlalte vai, accesibile pe portiuni si foarte salbatice. Valea Rea este insotita partial de un drum de tractor, apoi continua abrupt, cu o succesiune de cascade greu accesibile. Afluentul Valea Plaiului, care se adanceste in dreapta drumului care urca in serpentine de la Pietroasa la Padis, ofera de asemenea sectoare de canion deosebit de spectaculoase prin prezenta a numeroase cascade, pesteri, arcade naturale si grohotisuri.

Saritoarea Bohodei

Accesul la cascada se face din drumul forestier de pe Valea Aleului. Cand drumul face o curba la dreapta pentru a traversa valea ajungand pe versantul stang parasim drumul si urcam pe poteca pe care apar semnele marcajului. La 15 minute dupa ce am parasit drumul, poteca incepe sa urce mai accentuat, jos in dreapta firul Aleului formand numeroase cascade. Mai departe poteca ne conduce la firul apei pe care il traversam si ne angajam in versantul stang urcand pe stanci, printr-o zona acoperita de afinisuri.

Trecem peste o culme, coboram usor printre tufe de afin, peste blocuri de cuartite si dintr-o data, ne apare in fata imensa cascada Saritoarea Bohodei ce cade de la o inaltime impresionanta. De fapt, apa nu cade in gol, ci se prelinge pe stanca foarte inclinata care formeaza patul vaii. Inaltimea cascadei este de circa 80 m, la baza ei existand o nisa de forma unei pesteri, intre stanci suspendate, putin deasupra firului vaii Bohodei.

Magura Vanata

Creasta in forma de sector de cerc, lunga de aproximativ 12 km se inalta din zona de izvoare a Somesului Cald spre est pana in Varful Magura Mica (1573 m), apoi coteste lin spre sud printr-o alternanta de varfuri si sei line. Urmeaza sectorul varfului Magura Mare (1642 m) cu aspect de piramida, coborand abrupt spre Valea Batrana. In extrema sudica, Magura Vanata este legata printr-o sa de varful Biserica Motului, prin care intra in Padis drumul de la Huedin.

Creasta Magura Vanata ofera largi privelisti asupra bazinului Padisului, iar in zare spre Muntele Tapu (1475 m) cu Groapa Ruginoasa si in ultimul plan coama prelungita a Masivului Biharia cu varful Curcubata Mare (1848 m). Spre nord, dincolo de valea adancita a Somesului Cald se observa Abruptul Braiesei si Varful Carligate (1694), apoi Saua Cumpanatelul si creasta spre piramida Muntelui Vladeasa (1836 m) cu varfurile Piatra Graitoare (1678), Britei (1759), Buteasa (1792) si Micau (1640) iar sub aceasta, poienile Cuciulata, Piatra Arsa si Onceasa. Partea estica ne dezvsluie Valea Somesului, trecand printre casele de la IC Ponor si Doda Pilii si pierzandu-se printre culmile deluroase ale Magurii Calatele, pe care sunt presarate catunele comunelor Rachitele, Margau si Belis. In plan indepartat se zaresc casele de pe versantii lacului de acumulare Fantanele.

Poiana Florilor

Situata pe versantul ce coboara de sub abruptul Pietrei Galbenei pana in Valea Galbenei, Poiana Florilor este constituita dintr-un grup de poieni ca niste insule in padurea de fag. Meritandu-si pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevarat paradis in lunile de vara cand sute de specii de flori inunda parca pantele insorite, colorandu-le viu. Fanetele sunt deosebit de bogate in aceasta zona, cositul facandu-se de doua ori pe perioada verii.

In partea de jos a poienii, la marginea drumului forestier pe Valea Galbenei este un izbuc cu apa rece. Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, a carei abrupturi depasesc 200 m. Versantul opus este un abrupt impadurit despicat de Valea Rea, ce coboara de pe Muntele Tapu, aducand aluviuni loesice din Groapa Ruginoasa. In dreapta Vaii Rele, Dealul Varseci adaposteste pestera cu acelasi nume, avand un portal impunator si o galerie de 440 m, concretionata.

O serie de paraie, marcate de benzi de padure si tufarisuri, traverseaza partea superioara a poienii, ingemanand o vale cu debit considerabil. Din aceasta cauza, pe alocuri terenul este destul de mlastinos.

Pietrele Boghii si Gardul Boghii

Zona Pietrelor Boghii reprezinta un obiectiv turistic major dat de ampla priveliste pe care o ofera asupra zonei vestice a Muntilor Bihor si Depresiunii Beiusului.

Varful Boghii (1436 m), margineste in partea de nord-vest Sesul Padis. Panta vestica a varfului, dupa o scurta coborare destul de lina prin padure de molid si frasin, este rupta, creind o prapastie adanca de peste 300 m formata din doua sectoare: Pietrele Boghii si Gardul Boghii, intre care se afla un culoar foarte abrupt si plin de grohotisuri.

Punctul de priveliste de deasupra Pietrelor Boghii se afla pe o terasa cu pamant si smocuri de iarba, sub care se gaseste un perete vertical de peste 100 m si o panta foarte abrupta cu grohotisuri si padure ce coboara inca vreo 300 m diferenta de nivel pana in Valea Boga. Din acest loc se poate contempla intreaga Vale Boga si afluentii sai:

– sectorul de chei situat in aval de izbucul Boga, sub Piatra Boghii, apoi drumul pe valea Boga si casele din satul de vacanta;

– versantul drept coborand abrupt din Varful Carligate si Cornul Muntilor, cu Valea Rea plina de saritori si cascade, Creasta Cornetu cu cele cateva poieni pitoresti, si Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanta Boga;

– partea stanga cu cele trei vai: Oselu, Bulbuci si Valea Plaiului si drumul spre Padis care serpuieste pe un versant mai domol. De asemenea se pot contempla crestele calcaroase Piatra Ciungilor si Magura Seaca.

Vederea depaseste insa acest bazin, lasandu-ne sa zarim la stanga culmea Tartaroaia ce se ridica dincolo de Valea Galbenei. In dreapta zarim succesiv piramida triunghiulara a Magurii Guranilor, apoi Magura Ferice si picioarele prelungi ale versantului vestic al Bohodeiului. Campia plata, situata cu aproape 1000 m diferenta de nivel mai jos, este Depresiunea Beiusului, spre care zarim serpuind Crisul Pietros si se vad constructiile din comunele Pietroasa, Sudrigiu si orasul Stei. In zilele cu vizibilitate buna, intrevedem dincolo de depresiunea Beius, culmile lungi, parcelate ale Muntilor Codru-Moma.

Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, fiind deosebit de greu accesibila, adaposteste o padure intacta de foioase care se prelungeste pe vaile si coamele ce urca spre Carligate (dreapta) si Scarita (stanga).

Tot sub Pietrele Boghii, pe o brana cu grohotisuri, se afla intrarea in Pestera Sura Boghii, o pestera usor ascendenta de 212 m, avand cateva concretiuni in sectorul final. La aceasta se ajunge pe o poteca abrupta marcata.Un alt punct de priveliste, poate mult mai spectaculos, cu aceleasi perspective, este balconul natural situat deasupra Gardului Boghii, in limita vestica extrema a Poienii Varasoaia.

Piatra Galbenei

Piatra Galbenei (1243 m) vazuta dinspre nord, este un versant situat in extrema sudica a Gropii de la Barsa. Partea sudica a versantului insa, este un abrupt calcaros de peste 200 m, cu largi privelisti, strajuind Poiana Florilor.

Sub Piatra Galbenei se intinde o frumoasa padure de fag, in care se decupeaza mici poieni presarate cu adaposturile cosasilor, alcatuind impreuna Poiana Florilor. Dincolo de acestea se adanceste intre culmi impadurite Valea Galbenei si afluentii sai, intre care unul despica muntele de vizavi avand in partea superioara o imensa "rana" rosiatica; este ravena numita Groapa Ruginoasa, sapata de torenti in Muntele Tapu, obarsia Vaii Seci, cu numeroase canioane pline de saritori si cascade. In partea dreapta se insiruie varfurile Stirbina, Guinasu si Tartaroaia, ultimul inconjurat de poieni.

Din Valea Galbenei porneste spre stanga Valea Luncsoara, care isi are obarsia aproape de Arieseni, sub catunul Cobles, ale carui case se zaresc in zare. Tot in acea directie se vede partia de schi de pe Muntele Vartop, dincolo de care se zareste in zilele senine Varful Curcubata Mare cu releul de televiziune. In fine, planul stang apropiat este dominat de Muntele Bortig, impadurit, care coboara in panta destul de abrupta spre Izbucul Galbenei, ascuns de culmi impadurite, dar tradat de o stanca de calcar in forma de portal.

Prin privelistile pe care le ofera, Piatra Galbenei reprezinta unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Muntii Apuseni.

Poiana Ponor

Este o depresiune inchisa de jur imprejur de culmi inalte, partial impadurite. Faptul cel mai remarcabil in aceasta poiana este sistemul de pierdere al apei, care se face in patul raului prin sorburi. La ape scazute sunt 2 sorburi in functiune. La ape mari, determinate de ploi persistente sau de topirea zapezii, sorburile acestea nu mai pot drena intreaga cantitate de apa care se acumuleaza depasind patul normal al raului. Pe masura ce apa creste si inunda zone de obicei uscate, intra in functiune noi sorburi. Cand nici acestea nu mai pot drena apa, intreaga poiana este ocupata de apele unui lac intins. Apele suplimentare ale lacului se deverseaza prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stancos dand nastere unui torent violent de suprafata care curge spre Valea Cetatilor.

Raul care strabate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt stancos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Sesul Padis, respectiv din pierderile prin ponoare ale Vaii Tranghiestilor, Garjoaba, si altele.

Fig3. Intrarea in Pestera Ponorului ( sursa:parcapuseni.ro)

De la izbuc, raul are un mic sector cu pat inclinat, dupa care coteste brusc spre dreapta si trece la un curs domol, meandrat, strabatand poiana plata, usor inclinata, pe o distanta de 240 m, pentru a se pierde in sistemul de sorburi. Deasupra sorburilor, un perete calcaros in care sunt sapate cateva pesteri intregeste farmecul poienii.

Poiana Ponor este una din putinele polii tipice din munttii nostri, indeplinind dubla conditie de a avea atat alimentarea cat si drenajul subteran, pe canale carstice.

Poiana Balileasa si zona "La Grajduri"

Balileasa reprezinta un ses alungit situat in partea de vest a Padisului, lipsit de padure si ciuruit de doline. Sesul are aspectul unei vai cu o lunca larga, fara insa a fi strabatuta de un curs de apa regulat. In partea din amonte aceasta "vale" este strajuita de doi piloni – Varfurile Oselu si Balileasa, intre care se afla saua "La Scarita", locul prin care ajunge drumul forestier de la Pietroasa. In acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreana de intrare in Padis, drumul se bifurca: o ramura inconjoara depresiunea Balileasa, urmand curba de nivel, spre Cabana Padis; cealalta ramura strabate in lung poiana pana in portiunea ei cea mai joasa, din care patrunde printr-o sa in Bazinul Vaii Cetatilor. Versantul vestic al Poienii Balileasa reprezinta culmea ce o separa de Groapa de la Barsa.

In aval de Balileasa se patrunde in bazinul Vaii Cetatilor, la inceput printr-o panta destul de accentuata, apoi o lunca larga numita "La Grajduri", un important loc de popas din Padis datorita apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetatile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum si a drumului forestier care ajunge aici, favorizand accesul auto.

Valea Cetatilor isi are obarsia intr-un izbuc cu debit considerabil si creeaza meandre in lunca pe care o formeaza pe aceasta portiune, dupa care se pierde in patul vaii, reusind sa strabata canionul din aval de zona "La Grajduri" numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat in preajma cantonului silvic "Ponor" aduce un important aport la debitul vaii, constituind de asemenea si principala sursa de apa potabila pentru turistii campati in acesta zona. Doua prelungiri laterale ale poienii din zona "La Grajduri", pe versantul stang al Vaii Cetatilor, favorizeaza accesul la cabana Padis, printr-o vale seaca si abrupta, si Poiana Ponor, pe un drum de tractor ce urca pe langa cantonul silvic.

Pestera Ursilor

Fig.4. – Pestera Ursilor ( sursa : romaniaroute.com)

La 17 septembrie 1975, in urma unei dinamitari in cariera de marmura de la Chiscau, in masiv s-a format o spartura prin care a coborat artificierul miner Curta Traian din localitate. Dupa cercetarile stiintifice de rigoare, o parte a pesterii a fost amenajata si electrificata, fiind data in exploatare turistica la 14 iulie 1980. (Cai de acces: Pe DN-76 Oradea-Deva, cu derivatie la km 86 in comuna Sudrigiu, pe DJ-763, inca 16 km).

Pestera Ursilor nu primeaza prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formatiuni speologice, din care punct de vedere este indiscutabil, unicat in randul pesterilor amenajate pentru turism. Tot aici se gaseste un mare numar de resturi fosile ale ursului de caverna – Ursus Spelaeus – disparut de aproximativ 15.000 de ani.

Intrarea in pestera se face printr-un pavilion de exploatare turistica. Lungimea totala este de peste 1500 m, din care nivelul inferior are lungime de aproximativ 700 m si este rezervatie stiintifica.

Partea superioara este amenajata cu trotuare, balustrada, pe o lungime totala de 847 m si se compune la randu-i din trei galerii, in ordinea vizitarii: Galeria "Ursilor", Galeria "Emil Racovita" si Galeria "Lumanarilor". Prima galerie este putin mai saraca in formatiuni, bogata in schimb in resturi scheletice ale ursului de pestera, adevaratele frumuseti fiind concentrate in celelalte doua galerii. Iesirea se face printr-o fantastica galerie ornata cu lumanari, ultima sala fiind simbolic denumita "Sfatul Batranilor".

Molhasurile din Valea Izbucelor

Fig.5 Mlastina din valea izbucelor (sursa:skytrip.ro)

Ocupa aproximativ 8 ha fiind punctate cu cateva "tauri fara fund" cu apa negra, oferind un peisaj de o deosebita frumusete si salbaticie. Sunt turbariile oligotrofe cel mai bine pastrate din tara, cu numeroase specii relictare. Turbariile din Padisa sunt vestigii din perioada galciatiunilor, cu rol ecologic in regimul hidric al intregului areal.

In afara sfagnumului, in molhasuri se gaseste un numar de specii de plante ce cresc in musuroaie mai inaltate, nu in apa. Intre plantele care se gasesc aici amintim: muschiul Polytricum, graminee din genurile Carex si Nardus, planta carnivora "roua cerului" (Drossera rotundifolia – ocrotita de lege), afine, merisoare de munte, soparlita, bumbacarita, pufulita si altele. Tot aici intalnim exemplare de pin tarator la altitudinea cea mai joasa din tara.

Lumea Pierduta

Denumita asa datorita salbaticiei sale din trecut, Lumea Pierduta reprezinta un platou carstic impadurit, marginit de pariul Izbucul Ursului, Valea Seaca si culmea sudica a Varfului Gardisoara. Din punct de vedere hidrografic aici apar doua vai: Valea Izvorul Ursului si Pariul Sec. Aceste doua vai avand izvoarele apropiate si unindu-se in aval delimiteaza un platou izolat de regiunile din jur.

Platoul Lumea Pierduta ascunde in subteran o imensa retea de galerii active, tradata la suprafata de existenta unor doline mascate de vegetatie. Doua dintre acestea sunt porti de intrare in subteran, prin avene cu verticale spectaculoase, printre cele mai mari in patrimoniul carstic romanesc.

Avenul Negru (cu o verticala de 108 m) se prezinta ca o palnie cu un diametru de circa 50 m.

Avenul Gemanata (cu o verticala de 92 m) are deasupra intrarii un pod natural care-l imparte in doua cavitati (de unde si numele). Verticala avenului este intrerupta de o platforma de busteni si gheata, formata lacirca -40 m, dupa care inca un put duce la raul ce strabate galeria orizontala, ce comunica cu reteaua de sub Avenul Negru.

Un alt aven mai modest, Avenul Acoperit, are o verticala de doar 35 m si nu comunica cu cursul activ.

Reteaua subterana dreneaza apa din Pariul Sec, care se pierde intr-un ponor si parcurge un traseu subteran de 2700 m, dupa care apa iese prin izbucul "Izvorul Rece", situat in limita vestica a platoului, in Valea Izbucul Ursului. Valea Seaca ramane astfel fara apa, fiind parcursa doar de un drum forestier.

Valea Izbucul Ursului isi are obarsia in cateva izvoare de pe Muntele Gardisoara. Dupa ce intalneste drumul forestier, ea primeste pe dreapta un afluent provenit dintr-un izbuc situat langa drum, Izbucul Ursului. Mai jos cu circa 500 m, Izvorul Rece imbogateste debitul vaii. De aici apa incepe sa se piarda in patul vaii, reusind foarte rar, doar in perioadele de viituri sa parcurga inca un kilometru pana la Pestera Caput. Aceasta pestera este colectorul tuturor apelor din acest bazin hidrografic, reprezentand o galerie descendenta in trepte, cu numeroase cascade. Aceste ape sunt drenate spre galeria subterana a Cetatilor Ponorului.

Groapa Ruginoasa

Fig.6. – Peisaj din groapa ruginoasa ( sursa:aventuripebicicleta.ro)

Groapa Ruginoasa – prezinta un fenomen cu totul aparte. Ea este o imensa ravinare sapata pana in creasta culmii care inchide spre sud Valea Seaca, cu adincime de peste 100 m si un diametru de peste 600 m. Pe toata suprafata ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi stratele de cuartite, a caror culoare rosie violacee confera zonei un aspect cu totul aparte, ea aparind de la mari departari ca o rana deschisa in trupul muntelui. Muchii ascutite, adevarate lame, converg spre centrul ei la firul unui vilcel, impartind spatiul in mai multe sectoare. Vilcelul, de fapt obirsia Vaii Seci, nu poate fi parcurs in aval din cauza saritorilor mari pe care le prezinta.

Interesant este faptul ca eroziunea lucreaza si astazi foarte activ, sapand regresiv si marind rapid dimensiunile Gropii Ruginoase. Urmarind hartile verhi, se constata ca eroziunea a avansat cu o viteza forate mare, acum 80 de ani locul nefiind marcat decat printr-o vaiuga foarte mica.

Groapa de la Barsa

Groapa de la Barsa este un bazin inchis in cadrul depresiunii Padis-Cetatile Ponorului. Ea este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km, orientata NV-SE si axa mica de 1km. Partea de nord-est este constituita din roci impermeabile pe care izvorasc si curg cateva pariiase care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de pe fundul depresiunii.

Numita si Depresiunea Barsa, zona este una dintre cele mai salbatice din Muntii Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetatii ierboase dese cu aspect de mlastina. Alaturi de aceasta, padurea deasa, afinisurile, vaile oarbe si lipsa unor puncte de priveliste determina ca parcurgerea Gropii Barsa sa devina o adevarata aventura. In zona exista multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi: un ponor prabusit de mari dimensiuni (actualmente inierbat), un altul cu pod natural, un lac suspendat cu apa neagra situat intr-o dolina (Taul Negru) si mai multe pesteri. Cea mai mare dintre acestea este Pestera de la Zapodie, din partea vestica a depresiunii, de aproape 7 km lungime, pestera cu un parcurs extrem de dificil. A doua, Pestera Neagra, situata in partea de est a depresiunii, are o dezvoltare de aproape 4 km si este de asemenea recomandata doar speologilor antrenati. Cele doua pesteri sunt legate printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zapodie-Pestera Neagra sa atinga o dezvoltare de aproape 11 km.

O alta pestera importanta este Ghetarul de la Barsa, a carei intrare se afla in partea nordica a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 2 750 m si face parte din acelasi sistem de drenaj subteran cu precedentele, fara sa se fi putut realiza pana acum jonctiunea. Portiunea de intrare este accesibila si prezinta gheata, marimea blocului de gheata variind in functie de sezon.

Poteca marcata ce strabate Groapa Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite mai sus. Singurul izvor cu apa potabila se afla in partea sudica, in apropierea intrarii in Pestera Neagra.

Doua obiective turistice deosebit de importante situate in extremitatea sudica a Gropii de la Barsa, pe latura ce o separa de Valea Galbenei sunt: Ghetarul Focul Viu si Piatra Galbenei.

Pestera Ghetarul Focul Viu

Fig.7 – Pestera Ghetarul viu ( sursa:turistderomania.ro)

Pestera "Ghetarul Focul Viu" este alcatuita din doua sali, din care prima de mari dimensiuni, ocupata de un imens bloc de gheata. Tavanul salii mari este spart de o fereastra de mari dimensiuni prin care a cazut o mare cantitate de busteni, frunze precum si zapada din exterior, acumulate in centrul salii. Prin tavanul pesterii patrunde suficienta lumina pentru a dezvalui grupurile de stalagmite de gheata aflate in partea opusa intrarii in pestera. De altfel, in jurul orelor pranzului, razele de soare patrund prin fereastra creind un decor feeric. Una din marginile blocului de gheata coboara abrupt intr-o crevasa adanca pe langa peretele de stanca. Explicatia existentei ghetarului in pestera este data de doua elemente: tavanul spart de fereastra favorizeaza acumularea aerului rece si lipsa ventilarii in pestera mentine aerul rece captiv tot timpul anului.

Culmea Carligate

Desfasurata in partea de nord-vest a Padisului, culmea ofera pentru turisti un interes deosebit datorita largilor privelisti pe care le deschide atat asupra Padisului cat si asupra unei mari parti a Muntilor Apuseni. Culmea este formata din Varful Carligate (1694 m) continuata spre vest cu Varful Cornu Muntilor (1652m) si Abruptul Braiesei, iar spre est cu Saua si Varful Cumpanatelul.

Culmea reprezinta un platou, orientat est-vest, foarte abrupt spre sud (Padis) si cu panta mai domoala spre nord (Valea Draganului). Un drum de care strabate acest platou, pe creasta ce ocoleste obarsia Vaii Draganului, spre Vladeasa si Stana de Vale.

Privelistile oferite de culme:

– spre nord: Valea Draganului strajuita pe dreapta de Masivul Vladeasa (cu varfurile Buteasa, Britei si piramida Muntelui Vladeasa (1836m) dominand orizontul) iar pe stanga de varfurile Bohodei (1654) si Poieni (1627) spre care se indreapta drumul de Stana de Vale;

– spre vest: Valea Aleului si cele doua Maguri ce o separa de Depresiunea Beiusului (Gurani si Ferice), apoi Depresiunea Beiusului (cu localitatile si proprietatile rasfirate, orasele Beius si Stei), dincolo de care se zaresc culmile crenelate ale Masivului Codru Moma;

– spre est: Valea Somesului si afluentii sai, catunele motesti insiruite pe culmi, Magura Calatele cu satele apartinatoare comunelor Rachitele, Margau si Belis, iar in ultimul plan Muntele Mare, aproape orizontal, cu zeci de catune;

– spre sud: Depresiunea Padisului cu bazinele ce-i apartin, apoi varfurile ce inchid pe latura de est si sud aceasta depresiune (Biserica Motului, Magura Vanata, Gardisoara, Glavoiu, Bortig, Piatra Galbenei), urmeaza adancitura Vaii Galbenei si salba de culmi ce o inchid spre sud intre care se remarca Groapa Ruginoasa (sapata in Muntele Tapu), si in sfarsit Muntele Vartop (cu partia de schi de la Arieseni) si Varful Curcubata Mare (1848m) pe care se afla releul de televiziune.

Sub abruptul Carligate se desfasoara Valea Rea, care coboara in panta abrupta spre Valea Boga intersectand-o in apropierea satului de vacanta Boga. Se zareste de asemenea drumul in serpentine ce urca prin poiana Plaiu spre Padis si Valea Bulzului trecand pe sub Piatra Bulzului si pierzandu-se intre culmi pe directia satului Pietroasa. In plan mai apropiat abrupturile Pietrelor Boghii domina Valea Boga.

Cheile Galbenei

Situata in sud-vestul si vestul Bazinului inchis Padis-Cetatile Ponorului, in afara acestuia, Valea Galbenei reprezinta un culoar de drenare spre Depresiunea Beiusului a apelor ce-l strabat. Cu o lungime totala de 6 km, Valea Galbenei se prezinta in totalitate ca un sector de chei inguste, marginite de pereti verticali si pante abrupte, avand numeroase cascade si fiind deosebit de greu de strabatut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, pe portiunea dintre Izbucul Galbenei si confluenta cu valea Luncsoara, constituindu-se intr-un canion ingust marginit de pereti verticali de peste 100 m, creind numeroase cascade si un tunel subteran. Sectorul din aval de Poiana Florilor, pana la confluenta cu Crisul Pietros, numit si Cheile Jgheabului, este de asemenea deosebit de spectaculos prin cascadele din zonele de confluenta cu afluentii de pe partea stanga; aceste chei nu sunt accesibile, pe deasupra lor, in ambii versanti s-au construit drumuri forestiere care permit pe alocuri contemplarea salbaticiei acestora.

Izbucul Galbenei reprezinta resurgenta riului subteran din Pestera Cetatile Ponorului, de fapt marea parte a debitului raurilor ce strabat Bazinul inchis Padis-Cetatile Ponorului. Izbucul este un ochi de apa de circa 7 m diametru, situat la baza unui perete. In aval, apa se pravaleste in cascade patrunzand intre peretii verticali.

Prinsa intr-un canion ingust, Valea Izbucul Galbenei creeaza jgheaburi si marmite inaccesibile, parcurgand astfel o diferenta de nivel de 100 m pe aproximativ 700 m lungime in linie aeriana. Pe vale apare o gura de pestera, unde apa raului se pravaleste zgomotos. Este inceputul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 m si foarte greu practicabil. In partea dreapta, tunelul subteran se termina printr-o cascada evantai deosebit de pitoreasca, inalta de 7 m, la baza careia se gaseste un lac.

In peretii cheilor sunt amenajate doua balcoane suspendate la circa 200 m deasupra firului vaii, care ofera privelisti inedite asupra canionului si asupra peretelui de vizavi inalt de peste 300 m.

Pestera Cetatea Radesei si Cheile Somesului Cald

Cetatea Radesei se afla la obarsia Somesului Cald. Pestera este intr-un stadiu avansat de evolutie, exemplificand perfect modul in care are loc transformarea cavernamentelor in chei de amploare. Pesetra are un portal inalt de peste 15 m si lat de 7 m, de forma ogivala, in care intra pariul Radeasa. Pestera are o galerie unica, de forma unui tunel lung de 212 m, cu sali de mari dimensiuni si hornuri ce razbat in tavanul pesterii pana la suprafata. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasa sa patrunda in pestera raze de lumina. In aval tunelul se continua cu un canion lung de circa 50 m si foarte ingust.

Pestera poate fi vizitata datorita amenajarilor efectuate (scari de lemn si podete). Din aval se poate reveni in zona portalului pe deasupra pesterii.

Dupa iesirea din pestera si canionul Radesei, se patrunde in Poiana Radesei, o poiana inchisa de stanci cu vegetatie si pante abrupte cu molizi de mari dimensiuni printre care se gasesc palcuri de afinisuri. Aici pariul Radeasa se uneste cu Pariul Feredeului si dau nastere Somesului Cald. In contiunare Cheile Somesului Cald ofera privelisti extrem de pitoresti ale abrupturilor calcaroase de peste 100 m ce coboara pana in patul vaii. Pe langa numeroasele puncte de belvedere putem vizita canionul Moloh, Pestera Uscata, Pestera Honu, Pestera Tunelul Mic, putem admira "zidul" de calcar de 110 m al Cuciulatii peste care se zareste creasta ce leaga culmile Piatra Arsa, Piatra Graitoare, Varful Britei si Piatra Talharului, continuand spre Vladeasa.

Complexul carstic Cetatile Ponorului

Fig.9 – Complexul Carstic Cetatile Ponorului ( sursa: acomo.ro)

Cetatile Ponorului reprezinta fara indoiala cel mai grandios fenomen carstic al Romaniei, cunoscut si apreciat in intreaga lume.

Cetatile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune impadurita, adanca de 300 m, partea ei superioara avand un diametru de peste 1km. Culmile inconjuratoare care inchid circular depresiunea sunt taiate doar intr-un singur loc de canionul Vaii Cetatilor.

Poteca de acces porneste de la drumul forestier si coboara treptat prin padure, pe un teren accidentat, paralel cu Valea Cetatilor pana in Dolina I. Peretele lateral de vest, inalt de peste 150 m este perforat de un portal ce depaseste 70 m inaltime la baza caruia se pierde Valea Cetatilor. Imensul portal al Cetatilor Ponorului, sugereaza o ogiva gotica devenita un fel de simbol al carstului Muntilor Apuseni. Molizii aninati in pereti sunt singurul termen de comparatie pentru uriasa dimensiune a portalului si a peretelui in care este sapat. In partea stanga se zareste partea superioara a unui perete si mai inalt ce strajuieste Dolina III, cu cele doua balcoane de barne aninate deasupra prapastiei.

In partea dreapta a Portalului, o limba de grohotis urca pe sub o arcada in Dolina II. Aceasta este de fapt un aven circular de 200 m inaltime, avand la baza doua ferestre: portiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal si o fereastra spre tunelul subteran al Pesterii Cetatile Ponorului.

Tot sub Portal, in partea stanga, un tunel inundat aduce la lumina pentru putin timp apa ce provine din Lumea Pierduta si care se pierde cativa kilometri mai sus in Pestera de la Caput.

In Dolina III se poate patrunde din Dolina I, urcand pe scarile metalice din stanga Portalului si depasind pragul ce separa cele doua circuri. Dolina III are forma de triunghi cu latura de 300 m, avand in mijloc un portal spre care coboara imense limbi de grohotis. In partea sa vestica, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se inalta un perete perfect vertical de peste 200 m, cu mici brane inundate de vegetatie, in partea sa superioara fiind amenajate doua balcoane din lemn. In partea sudica, poteca turistica urca costis pe panta abrupta a unui valcel spalat de torenti, spre balcoane.

Balcoanele, in numar de patru, doua deasupra Dolinei III si doua deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetatilor Ponorului.

Avenul Bortig

Este un aven cu un diametru de 35 m si 38 m adancime, in fundul caruia se gaseste un mare bloc de gheata permanenta. Avenul are o lungime totala de 150 m si adincime de 54 m pe care o obtine datorita unei galerii scurte ce da acces la o mare sala. Blocul de gheata pe care-l adaposteste avenul are un volum de 30 000 m3, ceea ce face ca el sa ocupe al doilea loc din tara, dupa Ghetarul Scarisoara.

Poiana Varasoaia

Zona numita Varasoaia reprezinta doua platouri carstice de mari dimensiuni situate la nord de Poiana Padis si este cuprinsa intre varful Piatra Boghii, Muntele Magura Vanata, varful Varasoaia si bazinul Somesului Cald. Zona este impartita in Poiana Varasoaia-Sud, despartita printr-o sa (prin care trece drumul forestier si traseele spre Stana de Vale, Vladeasa si Cheile Somesului), aflata doar cu putin mai sus decat bazele poienilor, de Poiana Varasoaia-Nord, care se desfasoara la nord-est de varful Varasoaia si se constituie ca un bazin inchis.

Poiana Varasoaia-Sud are o forma eliptica si este presarata cu o puzderie de doline, iar printre aceste doline se gasesc numeroase pesteri. In Poiana Varasoaia-Sud exista doua lacuri carstice ce umplu doua doline bine captusite cu depozite aluvionare. Printre numeroasele pesteri si avene descoperite in zona Varasoaia unele sunt remarcabile prin lungime sau denivelare, zona prezentand un real interes speologic.

Poiana Varasoaia-Nord este un fel de vale inclinata spre baza Varfului Varasoaia, unde stancile tradeaza existenta unei pesteri ponor.

Varful Varasoaia (1441 m), care domina intreaga poiana, constituie un excelent punct de belvedere, cu privelisti ample asupra Depresiunii Beiusului, Vaii Boga, Abruptului Braiesei si Vaii Rele, Varful Carligate si Saua Cumpanatelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa si Cheile Somesului, Muntele Magura Vanata, Sesul Padis si Varful Biserica Motului, iar in partea sudica pana la Groapa Ruginoasa si varfurile Vartopul si Curcubata Mare. Prin posibilitatea de a avea acest tur de orizont complet, varful Varasoia reprezinta unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zona Padis.

Pestera Micula

Descoperita in anul 1978 pe Valea Craiasa, este cunoscuta de localnici ca un izbuc permanent. Situata in apropierea Pesterii Ursilor, cavitatea este deosebit de frumoasa, fiind bogat concretionata si adapostind o mare varietate de formatiuni. Intalnim aici spatii largi, galerii si diaclaze foarte inguste, lacuri, cursuri active si cascade, domuri si gururi, stalactite si stalagmite, draperii si coloane, perle de pestera si calcita flotanta. De o mare valoare sunt si vestigiile paleontologice gasite aici printre care se numara si un schele de urs in conexiune anatomica, acestuia lipsindu-i insa craniul. Pestera este in curs de explorare si datorita importantei stiintifice deosebite, vizitele in pesetra se limiteaza doar la cele de explorare si cercetare stinntifica.

2.9 TRASEE ȘI CIRCUITE TURISTICE

Traseele turistice din PNAp sunt astfel grupate în jurul a două magistrale importante care traversează zona de la N la S pe crestele principale, și sunt detaliate mai jos.

BANDĂ ROȘIE (Magistrala 1): Stâna de Vale – Șaua Bohodei – Fântâna Rece – Cârligatele – Șaua Cumpănățelul – Piatra Arsă – P-na Vărășoaia – Cab. Vărășoaia – Șesul Padiș – Depr. Bălileasa – P-na Glăvoi (camping „La Grajduri”) – P-na Căput – Barsa Cohanului – Șaua Ponița – Vf. Vârtop – Șaua Vârtop (Pensiunea Alpin) – Vf. Piatra Grăitoare – Șaua Tarnița Bihorului – Vf. Cucurbăta Mare (Bihorul); Lungime 39,5 km; Durată 12-13 h

Traseu tip magistrală, în principal de creastă care leagă între ele stațiunea Stâna de Vale, platoul carstic Padiș (zona campingului din P-na Glăvoi, cunoscut sub denumirea locală de „La Grajduri”), satul de vacanță Vârtop și Vf. Bihorul. Formează o magistrală care traversează Parcul Natural Apuseni de la N la S oferind posibilitatea vizitării multora dintre cele mai interesante obiective turistice din PNAp. Porțiunea de la satul de vacanță Vârtop până pe Vf. Bihorul este unul dintre cele mai vizitate trasee pe schiuri de tură din Apuseni, dată fiind apropierea de stațiunea de schi și pârtia aferentă. Notă: Marcajul Bandă roșie înlocuiește vechiul marcaj Triunghi roșu între Căput și Vârtop.

BANDĂ GALBENĂ: Stâna de Vale – Izvorul Minunilor – Canton Ciripa – Creasta dintre Valea Șutanu si Valea Moara Dracului – P-na Stânișoara – Piatra Tâlharului – P-na Onceasa – Piatra Arsă – Cab. Vărășoaia; Lungime 21 km; Durată 7 – 8 h

Traseu de legătură între stațiunea Stâna de Vale și Cabana Vărășoaia din zona Padiș, cu traversarea a două creste muntoase. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

TRIUNGHI GALBEN: (Stâna de Vale) – Culmea Baia Popii – Plaiul Fericii – Măgura Ferice – Sat Ferice; Lungime 14,5 km; Durată 4 1/2 – 5 h

Traseu de legătură între stațiunea Stâna de Vale și satul Ferice. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

CRUCE GALBENĂ (Circuitul Custurilor): Stâna de Vale – Pârtia Măgarul – Vf. Custurilor – P-na Fântânele – Șaua Bohodei – (continuare pe Magistrala 1 Bandă roșie); Lungime 9 km; Durată 3 – 3 1/2 h

Traseu în circuit care permite vizitarea zonei de creastă din partea SE a stațiunii Stâna de Vale. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

TRIUNGHI ALBASTRU (Circuitul Cascadei Bohodei): Sat Pietroasa – Valea Aleului – Poiana Aleului – Cascada Bohodei – Șaua Bohodei – P-na Boiului – Vl. Șerpilor – Vl. Aleului; Lungime 17 km (din care 4 km în circuitul propriu-zis); Durată 6 – 6 1/2 h (din care 2 1/2 h în circuit)

Traseu pentru vizitarea Cascadei Bohodei. Deși oferă priveliști deosebit de frumoase este un traseu dificil, foarte abrupt pe porțiunea de circuit efectiv, nerecomandat decât turiștilor bine pregătiți fizic. Presupune parcurgerea a trei porțiuni de stâncării abrupte echipate cu lanțuri. Recomandarea SPJ Salvamont-Salvaspeo Bihor este ca acest traseu să fie evitat pe vreme ploioasă, crescând mult pericolul de alunecare. Încălțămintea cu aderență mare este obligatorie. Indiferent de calea de acces aleasă (Vl. Aleului sau Stâna de Vale) traseul se parcurge numai în direcția descrisă, interzis în sens invers. Interzis iarna.

BANDĂ ALBASTRĂ: Sat de vacanță Boga – Dl. Păltinetul – Vf. Fântâna Rece – Șaua Bohodei (continuare pe Magistrala 1 Bandă roșie); Lungime 9,5 km; Durată 3 1/2 – 4 1/2 h

Traseu de culme pe care se poate accesa creasta nordică a Vlădesei din satul de vacanță Boga. Dificultate medie spre ridicată, nerecomandat iarna. Se recomandă atenție sporită în zona Piatra Bulzului și de asemenea în creasta Bohodei (semnalizare necorespunzătoare!).

CRUCE ROȘIE: (Camping Glăvoi) – Vl. Cetăților – Pârâul Sec – culme Chicera – Vl. Gârdișoara – cătun Casa de Piatră

Traseu de legătură între obiectivele turistice din zona Padiș – Glăvoi și cele din zona cătunului Casa de Piatră din jud. Alba. Accesibil tot timpul anului, iarna putând fi parcurs pe schiuri de tură.

TRIUNGHI GALBEN: Sat Pietroasa – Vl. Crișului Pietros – Între Ape – Vl. Galbenei – Vl. Luncșoara – Cornul Ponița – Vl. Cobleșului – Comuna Arieșeni; Lungime 25 km; Durata 6 1/2 – 7 1/2 h

Traseu de legătură între comunele Pietroasa și Arieșeni și de acces la zona carstică a văii Galbena. Permite admirarea Cheilor Jgheabului din câteva puncte de belvedere și vizitarea Cheilor Galbenei. Dificultate medie, practicabil iarna doar pe porțiunile care urmează drumuri forestiere.

BANDĂ GALBENĂ: Șaua Vârtop – Groapa Ruginoasă – Valea Cheia Rea – Vf. Grohoților – Vf. Fața Goală – Ștei; Lungime 28 km; Durată 7 – 8 h

Traseu de legătură între Orașul Ștei și Satul de vacanță Vârtop, accesibil tot timpul anului, iarna putând fi parcurs pe schiuri de tură.

TRIUNGHI ALBASTRU: Sat Câmpani – Sat Sighiștel – Vl. Sighiștelului – (P. Măgura – P. Coliboaia) – P. Din Dosu Muncelului – Calea Fusului – DN75 km 25+100; Lungime 12,5 km; Durată 6 1/2 h

Traseu pentru vizitarea Văii Sighiștelului, zona cu cele mai multe cavități naturale pe unitatea de suprafață de la noi din țară. Pe prima jumătate, drum ușor, practicabil în tot timpul anului, mai dificil la ape mari; între Peștera Coliboaia și Muntele Țapu, în zona de obârșie a Văii Sighiștelului, drum greu cu diferențe de nivel mari, inaccesibil iarna.

PUNCT ROȘU (Circuitul Peșterii Urșilor): Vl. Sighiștelului – Sodolul Laurului – Dl. Brusturi – P. Urșilor – Vl. Brusturi – Dl. Dosuri – Fața Plaiului – P. Măgura – Vl. Sighiștelului – Sodolul Laurului; Lungime 14 km; Durată 4 – 5 h

Traseu de legătură între obiectivele carstice de pe Valea Sighiștelului și zona turistică Peștera Urșilor – Chișcău. Traseu pe alocuri dificil, neaccesibil pe timpul iernii.

BANDĂ ALBASTRĂ (Magistrala 2): Cabana Vlădeasa – Șaua între Munți – Vf. Nimăiasa – Vf. Micău – Gardul de Piatră – Piatra Tâlharului – Coasta Brăiesei – Șaua Cumpănățelul – Piatra Arsă – P-na Vărășoaia – Cabana Padiș – Șesul Gârzii – Apa din Piatră – Vf. Bătrâna – P-na Călineasa – Capu Șanțului – Vf. Clujului – Cătun Ocoale – Pensiunea Scărișoara – Vl. Ordâncușa – Gârda de Sus; Lungime 62,5 km; Durată 21 – 22 h (se parcurge în minim 2 zile, vizitându-se diferite obiective pe parcurs)

Traseu tip magistrală de creastă, care face legătura între Cabana Vlădeasa – Cabana Padiș – Pensiunea Scărișoara – centru Gârda de Sus. Până la Piatra Tâlharului traseul urmărește creasta principală a Masivului Vlădeasa, oferind o priveliște largă. Pe ceață, pericol de rătăcire, mai ales în zona Nimăiasa – Gardul de Piatră, și în zona Piatra Tâlharului, din cauza lipsei reperelor morfologice. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură, cu petrecerea nopții la cabane sau în cort. ATENȚIE sporită în zona Piatra Tâlharului unde cele două magistrale (Bandă roșie și Bandă albastră) se întâlnesc și coboară împreună spre Vărășoaia!

CRUCE ALBASTRĂ: Piatra Grăitoare (cea din Masivul Vlădeasa, creasta vestică) – P-na Onceasa – Vl. Alunul Mic – Camping Runcu Ars (Ponor); Lungime 9,5 km; Durata 3 1/2 – 4 h

Traseu de legătură între creasta Vlădesei (pentru turiștii care vin sau merg spre Stâna de Vale) și Vl. Someșului Cald. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

PUNCT ROȘU (Circuitul Izvoarelor Someșului Cald): P-na Vărășoaia – P. Cetățile Rădesei – Belvedere – Căpița – Vl. Someșului Cald – Peștera Honu – Peștera Uscată – la sud de Vf. Cuciulata – Peștera Cetățile Rădesei (pe la balcoane) – P-na Vărășoaia; Lungime 9,4 km (dus-întors la Cab. Vărășoaia); Durată 6 h

Traseu pentru vizitarea uneia din cele mai complexe și interesante zone carstice din Munții Bihor-Vlădeasa cu mai multe peșteri, canioane, izbucuri, grupate într-o regiune deosebit de sălbatică. Este compus din două circuite care se întâlnesc în P-na Rădeasa. Recomandarea SPJ Salvamont-Salvaspeo Bihor este ca acest traseu să fie parcurs în forma cifrei 8, cu începere spre dreapta în circuitul Rădesei și spre stânga în circuitul Someșului Cald. Traseu cu porțiuni dificile, nerecomandat turiștilor neantrenați, interzis iarna.

PUNCT ROȘU: Cantonul forestier Padiș – Belvedere Piatra Boghii – Peștera Șura Boghii (– <deviație Punct roșu în cerc roșu către Cabana Vărășoaia>); Lungime 2 km; Durată 1 h

Traseu pentru vizitarea punctului de belvedere de pe Pietrele Boghii, interzis iarna.

TRIUNGHI GALBEN (Circuitul Măgurii Vinete): Cabana Padiș – Vf. Măgura Vânătă – Vf. Măgura Mică – Poiana Vărășoaia; Lungime 8,5 km; Durată 3 h

Traseu de creastă în circuit (retur la Cab. Padiș pe drumul auto) ce oferă largi priveliști asupra bazinului Padiș și al Someșului Cald. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

CRUCE ALBASTRĂ: Sat Pietroasa – Între Ape – Sat de vacanță Boga – Fața Plaiului – Fântâna Roșie – Șaua Scărița – Șesul Padiș – Cabana Padiș; Lungime 22 km; Durată 5 – 5 1/2 h

Principalul traseu de acces cu piciorul în zona Padiș – Glăvoi. Dificultate medie la urcare, datorită pantei accentuate, în schimb ușor de coborât în sens invers. Accesibil iarna pe schiuri de tură.

BANDĂ GALBENĂ (Circuitul Gropii de la Barsa): Începe la locul de popas de la intersecția traseelor Punct galben (Circuitul Galbenei) cu deviația Punct galben în cerc galben spre Piatra Galbenei – Peștera Neagră – Tăul Negru – Ghețarul de la Barsa – <deviație PGCG la Ponorul și Peștera Zăpodie> – Depresiunea Bălileasa – Cabana Padiș; Lungime 7 km (plus 1,7 km din camping Glăvoi la locul de popas); Durată 3 – 3 1/2 h

Traseu pentru vizitarea zonei carstice Groapa de la Barsa, o zonă sălbatică, cu numeroase doline și care adăpostește doi ghețari (Barsa și Zăpodie). Zăpada persistă în această depresiune până la sfârșitul lui mai. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

PUNCT ALBASTRU (Circuitul Cetăților Ponorului): Cabana Padiș – Poiana Ponor – Vl. Cetăților – Dolina I – Portal Cetățile Ponorului – Dolina II (opțional) – Dolina III – Balcoane – Vl. Cetăților – Camping Glăvoi – Cabana Padiș; Lungime 12 km; Durată 5 ore (sau 4 ore cu plecare și sosire din Campingul Glăvoi)

Traseu în circuit care permite vizitarea celui mai spectaculos și grandios complex carstic din Munții Apuseni – Cetățile Ponorului. Traseu pe alocuri cu dificultate ridicată, interzis iarna. Poate fi parcurs și cu plecare-sosire în campingul Glăvoi.

PUNCT GALBEN (Circuitul Galbenei): Cabana Padiș – Poiana Ponor – Aven Borțig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Ghețarul Focul Viu – <deviație Piatra Galbenei> – Camping Glăvoi – Cabana Padiș; Lungime 19 km; Durată 10 h (sau 8-9 ore cu plecare și sosire din Campingul Glăvoi)

Traseu în circuit pentru vizitarea regiunii carstice deosebit de spectaculoase de la izvoarele Văii Galbena. Traseu lung și obositor, cu porțiuni cu dificultate ridicată, interzis iarna. Poate fi parcurs și cu plecare-sosire în campingul Glăvoi.

TRIUNGHI ROȘU: Cab. Padiș – P-na Rotunda – Ponor – Peștera Căput – Chei Căput – P-na Căput; Lungime 5 km; Durată 1 h 20 min

Rolul acestui traseu este de a lega între ele cele două magistrale (Banda albastră și Banda roșie) care traversează Parcul Natural Apuseni, respectiv zona platoului Padiș de zona Căput. Notă: vechiul traseu Triunghi roșu între Cab. Padiș și satul de vacanță Vârtop devine magistrala Bandă roșie.

CRUCE GALBENĂ (Circuitul Lumii Pierdute): Cab. Padiș – P-na Rotunda – versantul stâng al Pârâului Brădețanului – Pârâul Ursului – Izvorul Rece – Avenul Gemănata – Avenul Negru – Avenul Acoperit – Avenul Pionierilor; Lungime 7,5 km; Durată 2 h – 2 1/2 h

Traseu pentru vizitarea formațiunilor carstice din platoul Lumea Pierdută. Dificultate redusă, accesibil iarna pe schiuri de tură. Poate fi parcurs și cu plecare-sosire din campingul Glăvoi, accesul până la intrarea pe traseu făcându-se pe drumul forestier de pe Pârâul Sec, durata de parcurgere fiind aproximativ aceeași ca și de la Cabana Padiș.

TRIUNGHI ALBASTRU: Cabana Padiș – Șesul Gârzii – Valea Gârdișoara – P. Gura Apei – P. Șura Popii – Izbucul de la Coliba Ghiobului – Casa de Piatră – <deviație la Izbucul Tăuz> – Valea Gârda Seacă – Ghețarul Scărișoara; Lungime 17,5 km; Durată 5 h

Traseu de legătură între zona Padiș și zona Scărișoara, cu vizitarea zonei carstice de la Casa de Piatră și a cheilor de pe Gârdișoara și Gârda Seacă. Drum de vale ușor, mai mult de jumătate pe drum forestier, accesibil și iarna cu schiuri de tură.

PUNCT ROȘU (Circuitul Vlădesei): Cab. Vlădeasa – Vf. Vlădeasa – Pietrele Albe – Dl. Petrieni – Cab. Vlădeasa

PUNCT ALBASTRU (Circuitul Răchițele): Vl. Stanciului – Făget – Pietrele Albe – Dl. Petrieni – Cab. Vlădeasa – Dl. Chicera Orzașcilor – Pr. Răcad – Vl. Zănoghii – Dosu Răcadului – Vl. Cetății – izv. Pr. Gingineasa – Vf. Țiglău – Cascada Răchițele

TRIUNGHI ALBASTRU: Sat Răchițele – Dl. Măcrișului – Fața – Vf. Țiglău – Cascada Răchițele – Vl. Stanciului – Sat Răchițele; Lungime 13 km; Durata 4 1/2 – 5 h

CRUCE ROȘIE: Sat Băița – DN 75 – Pietrele Negre – Vf. Țapu – Groapa Ruginoasă – Vf. La Trei Morminți – Sat de vacanță Vârtop

TRIUNGHI ROȘU: Sat Băița – Vl. Crișului Băița – Peștera Izvorul Crișului – Dl. Curbăluit – Șaua Vârtop; Lungime 11 km; Durata 3 h

CAI DE ACCES

În Parcul Natural Apuseni se poate pătrunde de pe una dintre cele trei șosele care trec pe la periferia sa: Oradea – Huedin – Cluj-Napoca (N), Oradea – Beiuș – Deva (V) și Ștei – Câmpeni – Turda (S). Din acestea se desprind drumuri județene, locale și forestiere.

În ciuda faptului că drumul principal care străbate parcul (Pietroasa – Platoul Padiș – Ic Ponor – Răchițele) este în stare destul de proastă, se poate totuși parcurge în condiții relativ bune cu o mașină de teren, și chiar și cu una obișnuită dacă are garda la sol mai înaltă.

1. Oradea – Huedin – Cluj-Napoca E60

Din Huedin, acces auto pe DJ761B la km 10, bifurcație spre Beliș-Fântânele (drum asfaltat) sau Răchițele-Ic Ponor-Padiș (drum pietruit și de pământ)

Din Gilău, acces auto pe DJ108, spre Mărișel – Beliș-Fântânele

2. Oradea – Beiuș – Deva E79

Din Sudrigiu, pe drum județean, bifurcație spre Pietroasa – Boga – Platoul Padiș (drum pietruit și de pământ) sau P. Urșilor și Vl. Crăiasa (drum asfaltat)

3. Ștei – Câmpeni – Turda DN75

Din Câmpani, pe drum comunal, spre Valea Sighiștelului (drum pietruit)

Din Satul de vacanță Vârtop, spre Groapa Ruginoasă, Camping Glăvoi, Cheile Galbenei (pe trasee turistice)

Din Gârda de Sus, spre Ghețarul Scărișoara, cătunul Casa de Piatră (drum pietruit), Cheile Ordâncușii (drum asfaltat)

Principalele localități din care se poate intra în Parcul Natural Apuseni venind cu mijloace de transport în comun sunt:

– Sudrigiu: situat pe drumul E 79, la intersecția cu drumul către Pietroasa/Chișcău

– Vârtop: situat pe drumul DN75, între Băița și Arieșeni – acces facil spre platoul Padiș pentru turiștii care vin pe jos

– Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Albac: situate pe DN75, accesibile cu mijloacele de transport care circulă pe acest drum.

Pe ruta Oradea – Deva:

06:00 (Oradea) – ~08:00 (Sudrigiu) – 11:22 (Deva)

16:00 (Oradea) – ~18:00 (Sudrigiu) – 21:22 (Deva)

Pe ruta Deva – Oradea:

06:45 (Deva) – ~09:15 (Sudrigiu) – 11:30 (Oradea)

14:30 (Deva) – ~17:20 (Sudrigiu) – 19:00 (Oradea)

Pe ruta Oradea – Alba Iulia:

05:30 (Oradea) – ~07:30 (Sudrigiu) – ~09:00 (Vârtop) – 13:36 (Alba Iulia)

10:30 (Oradea) – ~12:00 (Sudrigiu) – ~13:30 (Vârtop) – 18:36 (Alba Iulia)

14:00 (Oradea) – ~15:30 (Sudrigiu) – ~17:00 (Vârtop) – ?(Alba Iulia)

Pe ruta Alba Iulia – Oradea:

07:00 (Alba Iulia) – ~11:30 (Vârtop) – ~13:00 (Sudrigiu) – ~15:00 (Oradea)

Pe ruta Oradea – Baia de Arieș:

17:00 (Oradea) – ~18:20 (Sudrigiu) – ~ 20:00 (Vârtop) – 22:06 (Baia de Arieș)

Pe ruta Baia de Arieș – Oradea:

6:20 (Baia de Arieș) – ~09:00 (Vârtop) – ~10:30 (Sudrigiu) – 11:26 (Oradea)

Pe ruta Oradea – Vașcău:

12:30 (Oradea) – ~14:00 (Sudrigiu) – spre Vașcău

Pe ruta Beiuș – Cluj Napoca (Luni – Vineri):

08:20 (Beiuș) – 14:30 (Cluj Napoca)

Cu un climat in continua schimbare ce duce la nasterea unor ecosisteme unice , cu peste 1500 de pesteri , flora si fauna diversificate unele de o unicitate rara , un imens labirint subteran, ale cărui meandre măsoară mai mult de 21 de kilometrii(Hodobana), peștera Zgurăști, care adăpostește un spectaculos lac subteran. Valea Rea care se afla tot la Zgurasti , una dintre cele mai importante peșteri ale lumii, ce conține peste 35 de diferite tipuri de minerale,Groapa Ruginoasa o ravină imensă care are un diametru de aproximativ 450 de metri și o adâncime de peste 100 de metri( s-a format prin eroziunea produsă de apă, care a și-a croit drum prin straturile de gresie și argile de culoare roșie violacee) toate aceste frumuseti ale naturii impreuna cu obiectivele turistice din capitolul doi reprezinta potentialul turistic al parcului natural apuseni .

Așadar biodiversitatea reliefului,climei, faunei si vegetației , dinamica peisajelor și locurilor virgine ( amintite in capitolul 2 ), fac ca acest loc extraordinar sa fie un paradis pentru pasionatii de turism.

4.ECOTURISMUL CA ALTERNATIVA PENTRU DEZVOLTAREA SI CONSERVAREA PARCULUI NATURAL APUSENI

Văzând importanța deosebita a parcului si resursele finite si unice din interiorul acestora guvernul Romaniei cu ajutorul statelor europene lucreaza la un program pentru un posibil manageriat al parcului , in care principalul obiectiv este protejarea si conservarea locului.Tratativele sunt in decurs incepand cu anul 2010 , dar pana cand se vor finaliza in parc se practica turismul recreativ si de aventura .

Principalele probleme care se ridica la nivelul regional sunt defrisarile masive in localitatile comune, cresterea numarului de turisti care duce direct la degradarea spatiului natural, poluarea mediului rural , disparitia traditiilor si obiceiurilor .

Asadar in lucrarea mea am decis sa promovez si sa sustin dezvoltarea ecoturismului in parcul natural apuseni deoarece cred ca este ce-a mai buna solutie care ar tine in echilibru fluctuatia turistica si conservarea mediului inconjurator .

Traseele turistice deja existente sunt un bun inceput in ceea ce priveste initierea ecoturismului.

Ecoturismul inițiativa de dezvoltare durabila

Ecoturismul termen aparunt recent , reprezinta cea mai valoroasa forma a turismului durabil . Conceptul de „dezvoltare durabila” introdus si in activitatea turistica ,deoarece turismul este o ramura foarte importanta in economia unei tari , si influenteaza evolutia populatiei. Are ca scop principal conservarea mediului si pune accent pe educatia turistilor in ceea ce priveste protejarea si conservarea mediului .

Conform OMT , „dezvoltarea turismului durabil satisface necesitatile turistilor prezenti si ale regiunilor gazda , in acelasi timp cu protejarea si cresterea sanselor si oportunitatilor pentru viitor. El este vazut ca o modalitate de managemant a tuturor resurselor , astfel incat nevoile economice, sociale si estetice sa fie pe deplin satisfacute, mentinand integritatea culturala , dimensiunile ecologie esentiale , diversitatea biologica si sistemul de viata .

Notiunea de turism durabil are in vedere trei aspecte importante :

-calitate : turismul durabil impune o experienta valoroasa pentru vizitatori ,imbunatatind in acelas timp calitatea vietii comunitatii gazda, identitatea sa culturala , reducerea saraciei si protejarea mediului;

-continuitate: turismul durabil asigura exploatarea optima ,continutatea resurselor naturale pe care se bazeaza si pastrarea culturii comunitatii gazda , cu experiente satisfacatoare pentru vizitatori;

-echilibru: turismul durabil asigura un echilibru intre nevoile industriei turistice , ale partizanilor mediului si al comunitatii locale , cu beneficii economico – sociale , distribuite corect tuturor actorilor implicati .

Turismul durabil include toate tipurile de turism practicate,este un concept care trebuie adobtat de mai multe parti ca sa se “nasca” . In primul rand trebuie adoptat de guvern , pentru ca de el depinde marea majoritate a demersului, apoi de catre localnici care trebuie instintati si invatati pentru interactiunea cu turistii , si nu in ultimul rand turistii care la randul lor trebuie sa adobte o atitudine date in normele de vigoare si , sa se respecte reciproc cu localnicii. Turismul durabil are foarte multe beneficii, si este o ramaru importanta a dezvoltarii durabile, pentru ca turismul la randul lui este o ramura importanta a economiei unei tari, si pe langa asta turismul este calea prin care invata lucruri noi, schimburi de experiente.

Turismul pe langa beneficiile aduse, are si efecte nocive asupra mediului si asupra populatiei locale unde se practica, de aceea au fost introduse concepte ca “turism durabil” , pentru a minimiza riscul disparitiei unei rezervatii, unei populatii bastinase, sau a unor animale sau plante,biserici , manastiri, samd.

Ecoturismul este o ramura din turismul durabil care se practica exclusiv doar in arii naturale, rurale, sau culturale.Un mod de gandire, de a te comporta, de a alege doar unele destinatii specifice in agenda calatoriei .( naturale sau antropice ).

Ecoturismul îmbraca principiile turismului durabil, dar se distinge de acesta prin aspecte legate de comunitatea locală, interpretarea pentru vizitatori a unei anumite destinații, numărul de vizitatori.

Locul ecoturismului in conceptia de turism durabil :

Asadar ecoturismul ramura a turismului durabil , se practica deobicei in ariile naturale, deseori imbraca forma de turism rural , sau turism cultural .

Avand in vedere studiul de caz actual , si anume potentialul turistic din Parcul Natural Apuseni, si Promovarea Ecoturismului ca alternativa pentru dezvoltarea economica a zonei , si conservarea mediului inconjurator, tin sa precizez in urma studiilor si analizei facute asupra conceptelor de turism durabil si ecoturism , si in urma studilor facute asupra cadrului natural si starea populatiei din parc am ajuns la deciza ca , pentru a putea beneficia de frumsetea si eleganta atractiilor turistice , pentru a sustine starea economica a populatiei locale si pentru a putea dezvolta turismul in zona fara a comprimite mediul inconjurator , traditiile si obiceiurile populare este necesar ca in zona parcului sa se desfasoare un plan de strategie de dezvoltare ecoturistica , care are ca scop principal dezvoltarea ecoturismul.

Strategia de dezvoltare Ecoturistica

Demarand un proiect de dezvoltare , trebuie sa tinem cont de anumiti factori:analiza situatiei existente , formarea unei viziunii si definirea obiectelor,dezvoltarea planului de actiune ,realizarea graficului de implementarea si definirea unor indicatori de monitorizare a rezultatelor.

Analiza situației existente stabilește pentru ecoturism relația cauza – efect ,si are la baza identificarea problemelor majore cu care se comfrunta aceasta forma de turism.Se realizeaza prin strangerea de date de la partenerii din comitetul de lucru , discuții directem rapoarte,statistici , studii existente.In determinarea principalelor aspecte actuale ce definesc ecoturismul s-a considerat ca aplicarea analizei SWOT pentru a integra toate planurile mentionate antereor este cea mai oportună.

Viziunea reprezinta o forma împărtasită a identitații si a valorilor comune, pe baza caruia sa poata fii formulate obiective strategice de dezvoltare . Acest deziderat reprezinta un concept strategic de dezvoltare , ce cuprinde aspecte spațiale si ne – spațiale , calitative si cantitative ale dezvoltarii. Formularea viziunii de dezvoltare este un rezultatul unui proces participativ,care implica factorii de decizie.

Obiectivele repezinta prima componenta operațională a strategiei care se formulează,pornind de la viziune prin prisma rezultatelor analizei situției existente.Aceștea reprezintă nivelurile de performanță identificate si care se doresc a fi realizate pe domenii precum:Cadru instituțional si asociativ , Infrastructura turistică si amenajarea teritoriului , Educație si conștientizare, Dezvoltarea afacerilor si dezvoltare locala ,Dezvoltarea resurselor umane , Conservarea si protejarea naturii , Marketing si promovare.

Planul de acțiune reprezintă legatura fundamentală dintre planificare si implementare si ghidează punerea in practică a strategiilor. Acesta include o gamă de activitați din care unele sunt propuneri de dezvoltare ferme, iar altele sunt sugerate ca acțiuni dorite in urma observațiilor ce au apărut in timpul studiului. Sunt propuse acțiuni pentru toate domeniile identificate,pe termen scurt (maxim un an ) , termen mediu ( 1 – 3 ani) , termen lung ( mai mult de 3 ani ) .

Prin intermediul graficului de realizare se face o etapizare a acțiunilor in funțtie de prioritați , sun trasate responsabilitațile , si sunt facute estimări cu privire la investițiile necesare pentru implementarea acțiunilor propuse. De asemenea se vor face recomandări cu privire la posibile surse de finanțare.

Sistemul de monitorizare a datelor este necesar pentru a măsura succesul strategiei de dezvoltare a ecoturismului si impactul acestuia la nivel local.

Viziunea Mea

In viziunea mea , dupa descoperirea potentialului ecoturistic al zonei si elaborarea planului de managemant pentru crearea strategiei de dezvoltare ecoturistica aș ține cont de urmatoarele aspecte:

-primul traseu inclus pentru amenajare si promovare ecoturistica ar fii Bandă Roșie ( magistrală 1 ) , traseu de tip magistrală care leagă între ele stațiunea Stâna de Vale , platoul carstic Padiș, și zona campingului La Grajduri, satul de vacanta Vârtop si varful Bihor. Formează o magistrală care traversează Parcul Natural Apuseni de la N la S oferind posibilitatea vizitării multora dintre cele mai interesante obiective turistice din PNAp. Porțiunea de la satul de vacanță Vârtop până pe Vf. Bihorul este unul dintre cele mai vizitate trasee pe schiuri de tură din Apuseni, dată fiind apropierea de stațiunea de schi și pârtia aferentă.

–al doilea traseu ar fi Punct Albastru ( circuitul Cetaților Ponorului) . Traseu în circuit care permite vizitarea celui mai spectaculos și grandios complex carstic din Munții Apuseni – Cetățile Ponorului. Traseu pe alocuri cu dificultate ridicată, interzis iarna. Poate fi parcurs și cu plecare-sosire în campingul Glăvoi.

–Analiza SWOT

Concluzii

Așadar analizând Parcul Natural Apuseni, am ajuns la concluzia că are un potențial turistic foarte ridicat , cu un climat in continua schimbare ce duce la nasterea unor ecosisteme încontinu , cu peste 1500 de peșteri , floră si faună diversificate unele de o unicitate rara , un imens labirint subteran, , una dintre cele mai importante peșteri ale lumii, o ravină imensă care are un diametru de aproximativ 450 de metri și o adâncime de peste 100 de metri,grandiozitatea reliefului carstic fac din acest loc o atracție desăvârșita pentru pasionații de natura.

Turismul este in creștere , infrastuctura de cazare, traseele turistice în dezvoltare, iar ceea ce am vrut sa punctez eu, în urma studiilor făcute , conștientizând efectele negative pe care le poate produce practicarea turismului necontrolat, este implementarea unui managemant pentru conceperea unei strategii de dezvoltare al ecoturismului in parc,ceea ce poate fii realizat conform redactarilor din capitolul patru.

Așadar ecoturismul ca alternativă pentru dezvoltarea economica si socială a populatiei, pastrarea si conservarea biodiversitații locului și asigurarea unui echilibru între turism populația locala și mediul inconjurător.

Bibliografie

Nicolae Ceanga si Ștefan Dezsi – Amenajare Turitică

Pompei Cocean si Ștefan Dezsi – Prospectare si Geoinformare Turistica

Ioan Aurel Irimuș –Potențialul și valorificarea turistica al reliefului

Pavel Ion Horatiu – Ecoturism si Dezvoltare Durabila

Stanciulescu Gabriela –Managementul turismului durabil in tarile riverane Marii Negre

Andreea Mihaela Baltaretu –Ecoturism si Dezvoltare Durabila

Cocean Pompei –Geografia Turismului

Ștefan Dezsi –Introducere În Geografia Turismului

Angelica Pușcas –Istoria culturi si civilizației

S.J. Smaranda –Managemantul turismului in Ariile naturale protejate

Alexandru Păcurar –Turismul în Țările uniunii europene

Diana Alexandru –Managemantul Proiectelor De Dezvoltare

www.omt.ro

www.ecotourism.org

www.gov.ro

www.parcapuseni.ro

Bibliografie

Nicolae Ceanga si Ștefan Dezsi – Amenajare Turitică

Pompei Cocean si Ștefan Dezsi – Prospectare si Geoinformare Turistica

Ioan Aurel Irimuș –Potențialul și valorificarea turistica al reliefului

Pavel Ion Horatiu – Ecoturism si Dezvoltare Durabila

Stanciulescu Gabriela –Managementul turismului durabil in tarile riverane Marii Negre

Andreea Mihaela Baltaretu –Ecoturism si Dezvoltare Durabila

Cocean Pompei –Geografia Turismului

Ștefan Dezsi –Introducere În Geografia Turismului

Angelica Pușcas –Istoria culturi si civilizației

S.J. Smaranda –Managemantul turismului in Ariile naturale protejate

Alexandru Păcurar –Turismul în Țările uniunii europene

Diana Alexandru –Managemantul Proiectelor De Dezvoltare

www.omt.ro

www.ecotourism.org

www.gov.ro

www.parcapuseni.ro