Turismul Rural In Delta Dunarii

CUPRINS:

Introducere

Capitolul I Turismul, fenomen actual-bază tehnico materială a turismului

1.1.Conceptul de turism

1.2.Componentele produsului turistic

1.3.Stimularea creșterii circulației turistice

Capitolul II Cadrul geografic și antropic al zonei Deltei Dunării

2.1. Geneză și evoluție

2.2. Delta Dunării – Resurse naturale

2.3. Agricultura, silvicultura și pescuit

2.4. Populația

2.5. Transporturile și comunicațiile

Capitolul III Valorificarea potențialului agroturistic în Delta Dunării

3.1. Formele turismului de Deltă

3.2. Rezervațiile turistice din Delta Dunării

3.3. Obiectivele turistice din Delta Dunării

3.4. Folclorul românesc din Delta Dunării

3.5. Vestigii istorice și religioase

3.6. Protejarea mediului deltei

Capitolul IV Studiu de caz – Delta Dunării

4.1. Prezentarea zonei Caraorman

4.2. Forme de turism practicate în zona Caraorman

Concluzii și propuneri – Invitație la sejur

Bibliografie

Introducere

Motivul pentru care am ales această temă, pentru lucrarea de licență, este în principal fascinația pe care am acumulat-o datorită unor numeroase documentare pe care le-am urmărit despre frumoasa și minunata Deltă a Dunării. Farmecul acesteia m-a încântat nespus de mult și m-a lăsat plăcut impresionat de tot ceea ce are în dotare.

Un alt motiv bine întemeiat pentru care am ales Delta Dunării este și dorința mea arzătoare de a vizita și colinda acest mirific loc. Sub aspect turistic, Delta Dunarii exercita un adevarat miraj, mii de turisti romani si straini sunt dornici sa vada cu proprii lor ochi aceasta fermecatoare regiune, interesul de a cunoaste Delta Dunarii ii trezeste in primu rand linistea.

Măiastră împletită de apă și uscat, Delta Dunării apare primăvara ca o îmbrăcăminte țesută miraculos din galbenul apelor încărcate de povara aluviunilor și din verdele stufului. Stufurile înalte și zvelte se pleacă încet la adierea vântului, iar sumedenie de păsări cu formele, dimensiunile și culorile cele mai variate plutesc dincolo de ele în văzduh.

Ca într-un imens laborator geologic și biologic, se naște pământul, iar viața își caută noi căi de afirmare. Luând cele mai diferite aspecte, viața clocotește în adâncul apelor, la suprafață și în aer, dar totul este calm și tăcut, ca la un început de lume. Nesfârșitele păduri de sălcii și de plopi, desișurile de trestii și de papură împreună cu cele ale altor plante acvatice mijlocesc ascunzișurile de nepătruns ale păsărilor, care aproape toate, se hrănesc cu pești și diferite viețuitoare ale apelor.

Înainte de a intra în mare, Dunărea mai zăbovește puțin în „orașul morilor de vânt”, la Tulcea, poarta Deltei, ultimul hotar dintre apă și uscat, spre nemărginire.

În puține cuvinte se arată tot ce are delta mai caracteristic și mai interesant. Acest pământ este plin de surprize privind nașterea și evoluția lor, cu lumea plantelor și animalelor pe care le cuprinde, ca urmare a schimbării din natură.

Delta este un loc bun de relaxare și excelent pentru amatorii de diferite activități cum ar fi: sporturi nautice, pescuitul și vânatul sportiv, zboruri de agrement deasupra deltei cu avionul, elicopterul ș.a.

Delta Dunării are un mare prestigiu nu numai la noi în țară, ci și peste hotare, numeroși turiști străini sunt atrași de încântătoarele peisaje ale acesteia. De aceea Delta Dunării a cunoscut de-a lungul timpului o importantă dezvoltare economică datorită turismului și a reușit să se clasifice printre cele mai importante zone turistice din România, fiind un motiv bun pentru o staționare de lungă durată în această regiune.

Delta Dunării ne rezervă surprize în orice perioadă a anului, indiferent de anotimp, natura nu „moare” nici în sezonul rece, ci se conservă și se păstrează până la o ușoară îmblânzire a vremii.

Obiectivele lucrării se concretizează în:

-prezentarea bazei tehnico materiale a turismului in Delta Dunării;

-prezentarea cadrului geografic și antropic al zonei Deltei Dunării ;

-valorificarea potențialului agroturistic în Delta Dunării;

– Studiu de caz – Delta Dunării – prezentarea, formele de turism și modul de organizare a unui sejur în zona Caraorman.

Această lucrare se adresează persoanelor interesate,turiștilor , celor care doresc să investească în turism, și nu numai. Prezenta lucrare încearcă deci să se constituie într-o provocare pentru toți acei care iubesc turismul și mai ales pentru cei care vor să-i dedice o perioada din viața și cariera lor. Totodată sunt șanse – ca la nivel național turismul să fie unul din domeniile care ar putea relansa economia deoarece pe lângă resursele de care dispune, prin structura sa specială – datorată printre altele efectului multiplicator pe care-l generează asupra zonelor tangențiale – acesta poate da naștere unor numeroase activități conexe.

Pentru realizarea acestei lucrări am fost îndrumat și ajutat de doamna profesoară universitară Nicoleta Bugnar, am beneficiat de sprijinul părinților și al fratelui, cărora doresc să le mulțumesc și să-i asigur că efortul lor nu a fost în zadar.

Sper din tot sufletul ca lucrarea mea să se ridice la nivelul așteptărilor celor care au prilejul să o citească și să-i surprindă într-un mod plăcut.

Capitolul I Turismul, fenomen actual-baza tehnico materială a turismului

1.1.Conceptul de turism

Premise

Turismul face parte din cele câteva fenomene care s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa constituind una dintre trăsăturile caracteristice secolului nostru.

Câteva dintre transformările rezultate în viața social-economică după cel de-al doilea război mondial ar fi: industrializarea, introducerea automatizării, modernizarea mijloacelor de transport și a infrastructurii. Societatea industrializată oferă prin organizarea științifică a producției și a muncii, prin tehnologia modernă, „posibilități nelimitate de creștere a muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societății, în care creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, sporirea duratei a timpului liber prin reducerea zilei de lucru, prin mărirea concediilor, creșterea speranței medii de viață și modernizarea mijloacelor de informare.” Toate acestea împreună cu rapida dezvoltare a mijloacelor de transport au favorizat desprinderea omului de mediul sau obișnuit, ceea ce a dus la formarea deprinderii de a călătorii.

Activitatea turistică are și efecte negative, acestea manifestându-se sub diferite forme destul de evidente in viața de zi cu zi si des întâlnite de turiști. Acestea îmbracă forme diferite: pe de o parte sub forma poluării, a lipsei de mișcare frecvente etc., iar pe de alta parte sub forma de stres, probleme psihice ș.a. Astfel dorința și tendința oamenilor de a-și petrece timpul liber, călătorind, visând la colțuri liniștite din natură, vizitând orașe și sate din țara sau din alte țări pentru a cunoaște oameni si locuri noi, sau pentru a-și îngriji sănătatea.

Dat fiind faptul că numărul populației a crescut considerabil în majoritatea țărilor, iar influenta factorului distanță-timp a fost diminuată simțitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul -„ca modalitate de petrecere plăcuta și utilă a timpului liber, a cunoscut o explozie fără precedent, constituind una dintre cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane”.

În urma unor studii efectuate s-a depistat o gama larga de transformări tehnice, economice, culturale și sociale, cu influență directă asupra fenomenului turistic printre care: creșterea veniturilor pe locuitor, dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de transport, automatizarea proceselor de productie și creșterea productivității muncii ce duc la scurtarea săptămânii de lucru și ca o consecință, cresterea timpului destinat recreerii, creșterea continuă a nivelului de cultură care duce la sporirea setei de cunoaștere. Ținând cont de aceste transformări și luând în considerare influența factorilor biologici și psihologici se poate aprecia că în viitor în aproape toate țările lumii turismul se va transforma dintr-o preocupare ocazională întruna permanentă, tendința de a deveni fie o necesitate, fie o nevoie din ce în ce mai mult resimțită de omul modern.

Originea numelui

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “turism” provine din termenul englez “tour” care înseamnă călătorie sau “to tour” , “to make a tour” însemnând a călătorii, a face o călătorie, a colinda și a aparut în Anglia în jurul anului 1700, pentru a desemna acțiunea de a voiaja în Europa și în Franța în special. La rândul său, acest termen englez deriva din cuvântul francez „tour” însemnând călătorie, plimbare, mișcare în aer liber, drumeție, fiind preluat apoi de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement, de destindere, recreere și plăcere.

Termenul francez are însă rădăcini mult mai vechi. Derivă din cuvântul grec „tournos” și din cel latin „turnus” și înseamnă tot călătorie în circuit.

Din termenul „turism” a derivat cel de turist, adică cel care efectuează călătoria pentru plăcere proprie, recreere și odihnă.

Cateva definiții

Turismul fiind o activitate în plină evoluție și afirmare, a fost pentru numeroși specialiști un fenomen căruia au încercat să-i stabilească dimensiunile în timp și spatiu, conținutul, sensul, adică să-l definescă cât mai exact.

Astfel, “în lucrarea Handbuch der Schweizerischen Volkswirtschaft, 1905(Manual de economie populară elvețiană), E. Guyer-Freuler arată că turismul în sens modern al cuvântului este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului de viața pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.

Belgianul E. Picard, în lucrarea „Industria călătorului definea turismul ca ansamblul organelor și funcțiilor, nu numai din punct de vedere al celui ce se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar în principal din punct de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el și al celor care profită direct și indirect de cheltuielile pe care le face pentru a-și satisface nevoile de cunoștință sau de plăcere…”

Profesorul elvețian dr. W. Hunziker a elaborat, în 1940, o definiție a turismului acceptat pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”

Dictionnaire touristique international (1969), lucrare realizată sub auspiciile Academiei Internationale de Turism, conține și el o definitie: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unei organizații, societăți sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitată de timp, precum și industria care concura la satisfacerea nevoilor turiștilor. Și tot în acest Dicționar (tradus in limba română în 1980) se precizează că turismul se distinge de o călătorie prin aceea că implică, pentru persoana în cauză pe de o parte alegerea deloberată a țintei, pe de altă parte preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.

Prin termenul „turism” se înțelege în primul rând, o serie de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țara pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogății cunoștințele generale, pentru a se distra, pentru a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști întrun anumit loc al destinației.

1.2 Componente ale produsului turistic

Cazare

Turismul de deltă nu a dispus de o capacitate de cazare sufiecientă de cazare fiind necesar construirea de hoteluri, cabane. Gradul de ocupare a capacitatilor de cazare existente în localitățile Deltei Dunării și limitrofe deltei este încă mic în comparație ălătorie prin aceea că implică, pentru persoana în cauză pe de o parte alegerea deloberată a țintei, pe de altă parte preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.

Prin termenul „turism” se înțelege în primul rând, o serie de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țara pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogății cunoștințele generale, pentru a se distra, pentru a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști întrun anumit loc al destinației.

1.2 Componente ale produsului turistic

Cazare

Turismul de deltă nu a dispus de o capacitate de cazare sufiecientă de cazare fiind necesar construirea de hoteluri, cabane. Gradul de ocupare a capacitatilor de cazare existente în localitățile Deltei Dunării și limitrofe deltei este încă mic în comparație cu cererea turistică, îndeosebi în vârf de sezon. Ulterior capacitatea de cazare a început a crește prin construirea și darea în folosință a altor hoteluri, a unui complex turistic cu o capacitatea de 400 de locuri la Sfântul Gheorghe.

Structura locurilor de cazare pe tipuri de unități se prezintă astfel:

-hotel- este o unitate formată dint-o clădire sau ansamblu de clădiri care asigură cazarea, posibilitatea de servire a unei mese, posibilitatea de agrement și o gamă mai largă sau restrânsă de servicii; Hotelurile pot fi de: 1, 2, 3, 4, 5 stele.

”Hotel Proprietors Act” din 1956 dă o definiție clară a unui hotel: un stabiliment pus la dispoziție de către proprietar spre a oferi preparate culinare, băuturi și, dacă este necesar, spații pentru dormit, fără vreun contract special, oricărui călător care se prezintă și vrea să plătească o sumă adecvată pentru serviciile și facilitățile oferite și care se află într-o stare corespunzătoare pentru a fi primit.

În localitățile din delta și limitrofe deltei există unități comerciale cu amănuntul și de alimentație publică care satisfac în mare măsură din punct de vedere al calității și diversității sortimentelor necesitățile turistilor. Numărul și structura unităților, gama de produse și servicii sunt mult diversificate, în special în timpul sezonului dar nu numai.

Componența principală a bazei tehnico-materiale a turismului o formează rețeaua de cazare, structurată în forme de bază sau principale și forme complementare.

Cea mai răspândită formă de cazare de pe glob o reprezintă hotelul, fiind o construcție sau un ansamblu de construcții care asigură cazarea în camere cu 1-2-3 paturi, dotate cu instalații diverse (baie, instalații sanitare, televizor, radio, telefon etc.) în funcție de gradul de confort asigurat. Pe lângă toate acestea multe hoteluri asigura o gama foarte largă de servicii suplimentare (intreținerea unor obiecte de uz personal, asistenta medicală, închirieri de materiale sportive și echipamente de agrement, schimb valutar, reținerea de bilete pentru spectacole sau pentru mijloace de transport, închirieri de automobile ș.a.).

O formă tradițională de cazare este hanul turistic, amplasat fie în orașe sau târguri, fie pe trasee sau la intersecția unor importante artere de circulație. Ca și capacitate are în medie, 20-60 de locuri. Hanurile s-au păstrat, în parte, până în zilele noastre fiind restaurate sau reconstruite pe locurile de odinioară.

În paralel cu dezvoltarea spectaculoasă a turismului automobilistic, au apărut și campingurile – popasuri turistice, amenajate de regulă pe terenuri neaccidentate în apropierea unor artere rutiere sau unor centre urbane, stațiuni, obiective turistice. Sunt folosite de turiști ca popasuri pentru o singură noapte, cazarea lor asigurându-se în căsuțe, corturi, rulote, remorci etc. Ele reprezentând doar 5% din totalul locurilor de cazare din România.

Agrement-divertisment

Concomitent cu dezvoltarea economică dar și cea socială în Tulcea au crescut posibilitățile de sport, agrement și distracție pentru turismul de deltă. În afară de municipiul Tulcea, unde există muzeul „Delta Dunării”, Casa de cultură a sindicatelor, Casa științei și tehnicii tineretului, terenuri de sport etc. în celelalte localități din zonă existau, în anul 1980 existau patru case de cultură și toate cu dotări corespunzatoare. Totodată în deltă au fost organizate formele de agrement caracteristice zonei: puncte de închiriat bărci (Crișan și Maliuc), la Muringhiol șalupe și unelte de pescuit; s-au organizat pentru desfășurarea unor acțiuni specifice ca : focuri de tabără, întreceri sportive, a început dotarea bazelor de cazare cu jocuri etc.

În vederea asigurării condițiilor corespunzatoare practicării turismului intern și internațional în Delta Dunării, s-a constituit un colectiv de coordonare a turismului de deltă, din care fac parte reprezentanți din unitățile de pe plan local, ale Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Turismului etc. Colectivul de coordonare elaborează propuneri de măsuri care să asigure : dezvoltarea bazei materiale ale turismului de deltă în concordanță cu cerințele turismului intern și internațional, o bună corelare a activității de transport cu programul de lucru al unităților productive, organizarea corespunzatoare a transporturilor în zilele de odihnă și sărbători către Delta Dunării și în interiorul deltei prin zonele de agrement, extinderea zonelor de agrement și recreative, a spațiilor verzi în localitățile și amplasamentele de pe litoralul Mării Negre, precum și dotarea corespunzătoare a acestor zone nou create, dezvoltarea bazei materiale a activității sportive în localitățile Deltei Dunării, precum și în localitățile limitrofe deltei în vederea sporirii numărului de turisti români și străini care își petrec în mod activ timpul liber, lărgirea și adoptarea activităților cultural educative în vederea petrecerii cât mai plăcute a timpului liber de către toți turiștii care participă la acțiunile turistice organizate în Deltă.

Pentru ca sejurul unui turist să fie cât mai complet, pe lângă cazare și masă acesta mai are nevoie și de distracții, de divertisment la locul de petrecere a timpului liber. În centru atenției prestatorilor de servicii turistice agrementul și animația au un rol esențial în mărirea fortei de atracție a unei localități, stațiuni sau zone turistice, în diferențierea unui produs față de altul, în creșterea competitivității în conturarea produsului turistic. Agrementul închide totalitatea posibilităților și dotărilor menite să asigure cele mai variate gusturi în materie de distracție ale turiștilor, ajungând ca fantezia sa nu aibă limite, “constituie sarea și piperul activității dintr-o stațiune, zonă sau punct turistic”.

Serviciile oferite de baza de agrement sunt principalul furnizor pentru creșterea încasărilor medii pe zi/turist, indicator de mare însemnătate în aprecierea activității turistice. Serviciile de agrement pot fi la rândul lor grupate după motivațiile turistilor în excursii, dotări sportive, dotări cultural artistice ș.a.

În stațiunile de litoral sau pe lacuri se folosesc variate tipuri de dotări și ambarcațiuni pentru sporturi nautice și croaziere. Dotările și acțiunile cultural-artistice ca atracții majore se înscriu în preocupările organizatorilor de turism. Variate ca forme : cinematografe, muzee, expoziții, festivaluri etc. atrag un număr mare de turiști. Sunt bine cunoscute manifestările cultural-artistice organizate pe litoralul românesc al Mării Negre – de muzică populare, ușoară, de teatru și poezie la care își dau concursul soliști și formații de renume.

Tratament

În mai toate țările lumii, tratamentul balnear este prezentat ca un factor de prevenire a efectelor nocive ale civilizației și de ameliorare și vindecare chiar a unor boli cronice. Turismul de tratament are în vedere diversificarea ofertei turistice a stațiunilor balneo-climatice printr-un sistem de refacere a sănătății cu ajutorul sportului și agrementului. Au fost concepute mijloace de sport și agrement speciale pentru diferite maladii, pentru handicapații etc. Turismul balneo-medical este conceput azi ca o terapie a omului în general, într-o functiune globală a vacantei, în care medicul introduce pe lângă terapeutica balneo-medicală, sportul, agrementul și odihna. Aplicarea acestei concepții face să se folosească și mai eficient baza materială turistică existentă, nucleul unor centre de cură în care orice investiție devine mai ușor de realizat și popularizat. România are numeroase localități cu surse de ape minerale cu calități terapeutice deosebite, răspândite pe tot teritoriul țării. Se poate spune că România dispune de toate principalele categorii de ape minerale cunoscute (termale, oligominarele, alcaline, sulfatate,clorurosodice, sulfuroase, iodurate, carbogazoase, feruginoase, arsenicale, radioactive) cu proprietăți fizico chimice verificate. Turismul de tratamente constituie o componentă a ofertei care răspunde unei cereri turistice în continuă creștere pe plan intern și internațional. Dezvoltarea acestei oferte pentru turismul internațional se justifica prin calitățile apelor minerale din principalele noastre stațiuni, cât și posibilitățile mari pe care le oferă turismul pentru creșterea încasărilor. De aceea sunt necesare acțiuni complexe de amenajare și dotare, sub toate aspectele, a stațiunilor pentru a se asigura condiții de înaltă competitivitate la activitatea principală, tratament cât și cele secundare, cazare, alimentație, agrement, distracții etc.

1.3.Stimularea creșterii circulației turistice

În măsurarea circulației turistice există de obicei o serie de dificultăți iar metodele de măsurare sunt imperfecte. În general, instrumentele statistice utilizate în măsurarea circulației turistice sunt recensământul și sondajele.

Schematic, principalele metode de înregistrare a numărului turiștilor sunt:

a) metoda înregistrării în spațiile de cazare

Persoanele care solicită cazare într-una dintre unitățile turistice sunt înregistrate, datele conținând: numele și prenumele, anul nașterii, cetățenia, domiciliul stabil, actul de identitate și ziua sosirii. Metoda permite evaluarea numărului de înnoptări, adică a numărului de nopți petrecute în cadrul unității de cazare.

Dezavantajele metodei privesc în primul rând faptul că turiștii în circuit sunt înregistrați de fiecare dată când își schimbă hotelul, ceea ce conduce la înregistrări multiple; în al doilea rând, în anumite unități mai mici sau de importanță mai redusă, cum ar fi sate de vacanță, campinguri, popasuri turistice, înregistrările pot lipsi; în al treilea rând, persoanele care sunt cazate la rude sau prieteni, deci nu într-un spațiu de cazare omologat, scapă înregistrărării.

b) metoda de înregistrare a turiștilor la frontieră

Presupune înregistrarea tuturor persoanlor care trec frontiera, indiferent de mijlocul de transport folosit. Metoda se folosește pentru evaluarea turiștilor străini la nivel de țară.

Ca dezavantaj principal putem aminti înregistrarea și a persoanlor care practică micul trafic de frontieră, adică vizitatori de o zi sau mai puțin.

c) metoda anchetelor și sondajelor în rândul turiștilor

Este folosită pentru cercetarea pe baza unor eșantioane a aspectelor legate de preferințele turiștilor, calitatea serviciilor, cuprinzând date de identificare a turiștilor.

d) metoda bugetelor de familie

Această metodă oferă informații cu privire la cheltuielile cu privire la turism, ponderea acestora în venituri și consum, peridiocitatea călătoriilor, frecvența și destinațiile acestora etc. Se obțin prin această metodă date cu privire la modul de participare al populației la turismul individual sau organizat.

Potrivit metodologiei elaborate de INSSE și Ministerul Turismului circulația turistică este cuantificată prin unitățile de cazare, puncte de frontieră, agenții de turism prin metoda bugetelor de familie. Se culeg informațiile necesare pentru a fi posibilă calcularea principalilor indicatori ai circulației turistice (numărul persoanelor cazate, numărul înnoptărilor etc.)

Documentele pe baza cărora se realizează observații statistice sunt:

Declarația călătorului de la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei;

Registrul de evidență al persoanelor cazate;

Biletul de odihnă și tratament;

Borderoul de înscriere la excursii;

Chestionarele completate de familiile participante la anchete cu privire la acțiuni turistice.

Pentru a se măsura fenomenul turistic și surprinderea diferitelor sale particularități și tendințe necesită utilizarea unui sistem complex de indicatori care cuprinde:

Indicatorii cererii turistice globale, externe, interne;

Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unități de cazare, agenții de voiaj și alte intreprinderi din sectorul turistic;

Indicatorii releției cerere-ofertă;

Indicatorii efectelor economice;

Indicatorii densității turistice: la nivelul teritoriului și populației;

Indicatorii potențialului turistic al piețelor;

Indicatorii ocupării forței de muncă.

Principalii indicatorii ai circulației turistice:

Numărul turiștilor (Nt)- un indicator de cuantificare a persoanelor care realizează activități turistice.

Numărul mediu zilnic de turiști (Nt=Nt/Nz)- deci este calculat ca un raport între numărul de turiști într-o perioadă dată și numărul de zile, exprimând intensitatea circulației turistice în anumite perioade.

Durata medie a sejurului (Ds=Nzt/Nt)– determinat de asemnea ca un raport între numărul de zile turist sau înnoptări și numărul de turiști . Este un indicator calitativ cu privire la amploarea activității turistice și diponibilitatea turiștilor de a rămâne o anumită perioadă într-o anumită zonă sau țară.

Densitatea circulației turistice (Dt=Nt/Np)- este un raport între numărul turiștilor și numărul populației rezidente sau între numărul de zile-turist și numărul populației rezidente (Nzt/Np), prin acet indicator se exprimă legătura dintre fluxul turiștilor și populația rezidentă a unei țări

Preferința relativă a turistilor- acest indicator furnizează informații cu privire la orinentarea geografică a fluxurilor turistice, permițând delimitarea fluxurilor turistice și orinetarea politicii de dezvoltare a activității în conformitate cu cererea turistică.

Se poate calcula astfel:

a) numărul turiștilor din zona A sosiți în zona B

numărul populației rezidente a zonei A

b) numărul turiștilor din zona A sosiți în zona B

numărul turiștilor din zona A

Circulația turistică poate fi clasificată după mai multe criterii, astfel avem:

după modalitatea de angajare a consumului turistic:

neorganizată sau pe cont propriu- autonomia turiștilor este absolută și nu presupune o angajare prealabilă a unor prestații turistice;

organizată- a apărut în secolul al XIX-lea și este definită ca fiind angajarea anticipată a unor prestații turistice. Prezintă avantaje atât pentru organizatori (venituri sigure, comisioane încasate) cât și pentru turiști ( confort, prețuri mici);

semiorganizată- se referă la contractarea unor prestații turistice și necontractarea unora, acestea fiind contractate pe durata voiajului.

după gradul de mobilitate al consumatorului

itinerată- turismul de circuit sau circulație, cu șederi de 1- 2 zile. Aici se include și turismul de croazieră;

de sejur- turistul petrece un sejur în stațiune, fie sejur scurt fie mediu;

rezidențială sau de sejur lung- șederea depășește de obicei 30 de zile. Este realizată, acest tip de circulație turistică, în special de turiștii care posedă o reședință secundară în altă localitate sau țară.

din punct de vedere al periodicității :

turism sezonier- acesta este legat de periodicitatea anumitor evenimente sportive sau culturale, condiții climatice sau naturale;

turism continuu- care se realizează pe toată perioada anului, nefiind condiționat de diferite condiții. Se poate aminti aici turismul cultural și de afaceri.

din punct de vedere al acoperirii cheltuielilor turistice:

turism particular (pe cont propriu)- acest tip de turism se adresează turiștilor cu venituri mari sau care doresc să-și organizeze singuri călătoria, se include aici și turismul de lux;

turism social- se adresează persoanelor cu venituri mici.

după mijloacele de transport utilizate:

pe cale terestră- se include în această categorie și cicloturismul, motociclismul;

pe cale aeriană- este necesară, și se folosește în special pentru distanțe lungi;

pe cale navală- ca formă de manifestare se poate aminti aici croazierele;

forme mixte- combinarea celor amintite mai sus. Poate fi de tip avion automobil, vapor și automobil, vapor și avion și automobil, etc.

din punct de vedere al locului de consum:

națională- se referă la circulația rezidenților în interiorul granițelor țării, aceasta acoperind 80% din circulația totală;

internațională- implică persoanele care călătoresc în afara granițelor, reprezenatând 20% din turismul mondial, îmbracă două forme:

-turism emițător;

-turism receptor.

după motivația călătoriei, este considerat ca fiiind unul dintre cele mai importante criterii de clasificare, fiind recomandat de către OMT. Deci principalele forme de turism după principalele motivații care la stau la bază sunt:

turism de odihnă- loisir, recreere și vacanță;

turism sociologic- vizite la rude și prieteni;

turism de afaceri- ca motivație stau afacerile și diferite motive personale;

turism de tratament- în baza tratamentelor medicale;

turism religios- din motive religioase și pelelinaje;

turism verde-camping, turism rural;

alte motive.

Acțiunile de valorificare a stufului, de creștere a peștelui, de cultivare cu cereale și de împădurire cu arborii cei mai indicați a terenurilor de pe grinduri, precum și acțiunea de construire și de întreținere a căilor de navigație, au ca scop punerea în valoare a „tezaurului” deltei, fără a cauza modificări dăunătoare cadrului biologic.

O atenție specială trebuie dată organizării turismului în deltă, activitate ale cărei venituri pot fi cel puțin tot atât de importante ca și ale celorlalte industrii bazate pe variatele bogății ale deltei. Nu trebuie uitat însă că turismul în deltă implică tocmai respectarea cadrului natural și nu modificarea lui arbitrară. Creșterea mișcării turistice stă în legătură cu numeroși factori, cum sunt: posibilitatea de călătorie în condiții optime și siguranța pentru cei ce vizează delta că vor întâlni imaginile dorite de care să-și amintească mai târziu cu plăcere.

Din cauza bazei materiale, ca și a caracteristicilor geografice, delta nu poate fi sediul unei șederi îndelungate într-un singur loc, suprafața sa constituind prin excelență o zonă de circulație. Scopul vizitării deltei nu constă în executarea vreunui tratament, ca în stațiunile balneo-climatelice, ci în surprinderea peisajelor în al căror prim plan se află păsările specifice locurilor.

În excursii se aleg cele mai reprezentative trasee, ceea ce face necesar un studiu bine orientat la fața locului.

Din punct de vedere turistic, Delta Dunării este caracterizată de diferitele grinduri precum și de ghiolurile adânci și limpezi cu flora și fauna lor unice, la care se adaugă plaja marină dintre localitățile Sulina și Sfântul Gheorghe și apele calde ale mării din acest sector, bogate în pești valoroși.

În patrimoniul turistic al țării noastre, Delta Dunării, datorită caracteristicilor sale, ocupă unul dintre primele locuri preferate de turiști. Fiind una din regiunile cele mai neobișnuite, pretențiile turiștilor sunt cu totul speciale, generate de „sentimentul de venerare” și „impresia de grandoare”, care definesc acest „templu al naturii”.

În vederea creșterii mișcării turistice trebuie ca delta să-și recapete integral atributele unei autentice rezervații naturale. Delta în întregimea ei este un monument al naturii și, având caracteristicile unui muzeu în aer liber, se impune să aibă și regimul unui muzeu, cu interdicțiile și restricțiile respective.

Capitolul II Cadrul geografic și antropic al zonei Deltei Dunării

2.1. Geneza și evoluție

Delta Dunării își trage apele din masivul Pădurea Neagră, de sub vârful Kandel din Germania, prin cele două pâraie, Brigah, la 920 m și Brege la 1000 m altitudine ce se unesc lângă localitatea Donaueschingen- Dunarea are un bazin de recepție de 817 mii km², care este de 3,4 ori mai mare decât suprafața României, reprezentând cam a 12- a parte din suprafața Europei (10 050 mii km²).

Cel mai tânăr pământ al țării, Delta Dunării potrivit oamenilor de știință își are originile în urmă cu aproximativ 13 000 de ani. În formarea Deltei se conturează foarte clar mai multe faze distincte.

Faza 1: Pe locul Deltei și prelungindu-se mult în amonte există inițial Golful Tulcea. Datorită unei impresionante cantități de aluviuni transportate de Dunăre și datorită unui flux și reflux extrem de mic (aproximativ 50 cm) în acest golf s-au creat condițiile formării unei Delte. Remarcați configurația geografică în care Golful Babadag era bine conturat, dând naștere mai târziu „Lacului Razim”.

Faza 2: În urmă cu aproximativ 13 000 de ani între insulele Caraorman și Letea s-a format un cordon litoral, care a închis Golful Tulcea transformându-l într-o lagună. În imaginea alăturată sunt dunele de nisip din Caraorman, care făceau parte din cordonul litoral numit și „cordon inițial”.

Faza 3: Colmatarea lagunei duce la formarea unei suprafețe mlăștinoase în care Dunărea își sapă unul din cele mai vechi brațe: Sfântul Gheorghe. În urmă cu aproximativ 9 000 de ani aluviunile transportate de brațul Sfântul Gheorghe fac ca Delta să avanseze în dreptul lui și în același timp închid Golful Babadag conturând viitorul complex Razim – Sinoe.

Faza 4: Un nou braț al Dunării străpunge "cordonul inițial" (în urmă cu 7 000 de ani, chiar în dreptul viitoarei localități Crișan) și va depozita aluviuni la capătul său. Acest braț se va numi Sulina și va avea o avansare rapidă în mare care se datorează probabil unei oarecare colmatări a brațului Sfântul Gheorghe. De asemenea se conturează partea de Nord a Deltei și brațul care îi va da naștere: brațul Chilia.

Faza 5: Colmatarea brațului Sulina obligă apele Dunării să caute altă ieșire la Marea Neagră, astfel „cordonul inițial” este străpuns din nou în partea de nord (în urmă cu 2 000 de ani, în dreptul localității Periprava), luând naștere brațul Chilia.

Aluviunile depuse de noul braț Chilia vor duce la înaintarea Deltei în partea de Nord.

În interiorul Deltei colmatarea lacurilor și formarea unor noi grinduri este un proces natural ce continuă și astăzi.

Primele mărturii despre Delta Dunării le avem de la : "părintele istoriei" Herodot (484-425 î. Hr.), care scria despre existența a 5 brațe ale Dunării.

Polybiu (sec II î. Hr.) pomenește în lucrările sale despre 7 brațe și de mari acumulări de nisip la gurile Istrului. Cea mai veche hartă este schița întocmită de Strabon (63 î. Hr. – 19 d. Hr.).

Cea mai amplă descriere a Deltei în care sunt trecute și coordonatele ei geografice, latitudinea și longitudinea le avem de la Claudiu Ptolemeu (90-168 d. Hr.) Din secolul al XV-lea și până în secolul al XIX-lea Dobrogea și gurile Dunării vor fi stăpânite de Imperiul Otoman.

Este o deltă de tip clasic, bine individualizată, cu un contur clar deoarece debusează într-o mare închisă, lipsită de maree, unde vânturile au frecvență redusă și intensitate mica, favorabile apariției deltelor. Ca rezultat al interacțiunii dintre fluviu și mare, Delta Dunării se împarte în două sectoare: delta fluvială în vest și delta fluvio-marină în est, separate prin aliniamentul de grinduri Letea – Caraorman –Crasnicol. Informațiile rămase de la călătorii antici, împreuna cu cele mai recente date și interpretări în domeniu, au permis reconstituirea, în spațiu și timp, a teritoriului deltaic. Aproape toate teoriile formulate converg spre ideea de geneză prin fazele de golf – liman- deltă. Conform acestora, Delta Dunării ar fi luat naștere într-un vechi golf al mării, izolat prin intermediul unui cordon litoral de nisip, care a transformat partea vestica a acestuia într-un liman. Înainte ca Dunărea să fi încheiat procesul de colmatare a limanului, vânturile dominante din NE, antrenând valuri mari, au ridicat în fața cordonului litoral acumulările de nisip Letea și Caraorman. Formarea grindurilor Sărăturile s-a petrecut mult mai târziu, după ce brațele Sulina și Sfântu Gheorghe au străpuns acest cordon litoral, ele avansând, în general simultan în domeniul mării, prin clădirea de cordoane – maluri. Folosind partea avansată a acestor maluri, marea construiește noi serii de cordoane litorale care închid în spatele lor sectoare lagunare , ulterior colmatate. Printr-un astfel de mecanism Delta Dunării a luat proporții avansând neîncetat în spațiul marin. Formarea unui cordon de acest gen la sud de brațul Sfântu Gheorghe a permis izolarea ulterioară a unor limanuri maritime.

Între factorii care concură la evoluția deltei, factorul determinant este fluviul Dunărea, cu încărcătura sa solidă, face ca delta să avanseze neîncetat în mare (rata medie de înaintare în perioada 1835-1992 a fost de 17,405m/an). Aceasta se varsă în mare prin trei brațe, cu avansari oarecum egale: Chilia-84 km, Sulina-77 km, și Sfântu Gheorghe(Insula Sahalin)-81 km.

Delta Dunării s-a format datorită acțiunii unui complex de factori, respectiv: „oscilațiile practic nule ale mareelor din bazinul Mării Negre, existența unei platforme continentale bine dezvoltată, cât și a adâncimilor mici în sectorul maritim din fața gurilor Dunării, debitul mare de aluviuni pe care Dunărea l-a depus și îl depune în zona sa de vărsare, existența în fața gurilor Dunării a unui curent maritim litoral de aluviuni, cu direcție generală NE-SV, predominantă vânturilor de nord- est

Delta Dunării reprezintă o regiune joasă care acum 10.000 de ani, în urma ridicării nivelului apelor Mării Negre, a fost transformată într-un golf. Aluviunile transportate de Dunăre și cele aduse de curenții marini au creat bancuri de nisip desfășurate de la vest la est și, respectiv, de la nord la sud. Când acestea au atins suprafața apei, în golf a apărut uscatul, respectiv grindurile (cu dimensiuni variabile) încadrate de canale prin care se scurgeau apele fluviului.
Atestări istorico-geogrefice despre Delta Dunării apar în numeroase texte și hărți încă din antichitate. De pilda, Herodot (secolul al-V- lea i.Cr.)”indica un spațiu cu bancuri de nisip între care se aflau brațe cu apă, iar Strabo indica șapte brațe ,între care se aflau insule” , idee reluată și de Pliniu cel Bătrân, Ptolemeu ș.a.

Regiunea deltei este o câmpie în formare alcătuită din relief pozitiv (grindurile) și relief

negativ (brațele Dunării, canalele, gârlele,depresiunile lacustre). Uscatul deltaic reprezintă numai 13% din suprafața și este alcătuit din :
– grinduri fluviale longitudinale, cu orientări de la vest la est, care însotesc brațele Dunării ;
– grinduri fluvio-maritime, cu orientări de la nord la sud create prin acțiunea comună a Dunării și a mării ;
– grinduri continentale care reprezintă resturi dintr-un uscat mai vechi (predeltaic) .

2.2. Deltei Dunării – Resurse naturale

Prezentare generală

Delta Dunării „împărăția apelor” și a pământurilor plămădite de ape, este plină de farmec. Apele mării și-au restrâns domeniul și s-a arătat uscatul, un pământ tânăr, clădit sub ochii noștri din rocile fărâmițate ale munților și din solul fertil al câmpiilor, cu dăruire împrospătat de bătrânul Istru, cum numeau anticii Dunărea din părțile noastre. Se dă o luptă neîncetată între apă și uscat,din care uscatul iese întotdeauna învingător. Marea se retrage în timp ce uscatul ia forma unor degete de-a lungul cărora apele fluviului înaintează spre est. Bogățiile naturale ale deltei: pământul și apa, flora și fauna sunt de fapt componentele economice, dar și turistice ale teritoriului și peisajului geografic originar.

Harta Deltei Dunării – Fig. 1

Delta Dunării se află acolo unde Dunărea, apropiindu-se de locul de vărsare a ei

în Marea Neagră, se ramifică și își duce apele pe o largă câmpie, ale cărei limite se îndepărtează la peste 100 km.

În cuprinsul ei se găsesc albiile brațelor fluviului, însoțite de-o parte și de alta de lacuri, zone mocirloase, gârle și canale. Întreaga vale până la țărmul mării are o pantă redusă, ceea ce face ca apele să înainteze încet. Toate brațele deltei au lățimi considerabile. Întreaga deltă se prezintă ca un ansamblu amfibiu, adică o întindere de apă din care se ridică grinduri reduse ca înălțime și suprafață.

În Deltă există posibilitatea alcătuirii unor mari itinerarii, fiecare cu peisajul său caracteristic, dar atât turiștii cât și, în general, toți cei ce o vizitează în câteva ore sau în câteva zile nu pot vedea decât o mică parte.

Delta Dunării fiind îndeosebi un domeniu al apelor, exercită aceeași putere de atracție ca și marea. Există ocazia de a explora natura la hotarul dintre apă și uscat, unde se făurește viața.

Peisajele deltei care se succed pot ascunde mari surprize; de pildă, la depărtare de câțiva km de mare, în pădurile de pe grindurile Letea și Caraorman, cresc stejari bătrâni înlănțuiți de liane care le acoperă trunchiurile cu frunze, ca la ecuator. În partea centrală a acelorași grinduri se înalță dune de nisip, ca la tropice.

Suprafața totală a deltei este de 5 640 km², din care României îi revin 4 340 km², din care 3 660 km² se află sub nivelul Mării Negre, iar 680 km² reprezintă teren neinundabil, nesupus acțiunii schimbătoare a apei. Comparată cu suprafețele altor delte din Europa, Delta Dunării este a treia ca mărime.

Limite, suprafață, adâncimi și înălțimi

La nord, delta se mărginește cu câmpia Bugeacului, la vest cu munții din nord-vestul Dobrogei, la sud cu podișul Dobrogei, iar la est cu Marea Neagră. Zona de vărsare a Dunării se prelungește în mare până la o distanță de 10-15 km de la țărm și, uneori, chiar dublul acestei distanțe.

Sulina reprezintă brațul care servește prin excelență la navigat. Între gura principală a brațului din nordul Deltei, Chilia, și gura brațului din sudul deltei, Sfântul Gheorghe, distanța pe mare este de 80 km. Pe când brațul Sulina curge spre vărsare prin mijlocul deltei, brațele Chilia, la nord, și Sfântul Gheorghe, la sud, închid suprafața deltei propriu-zise. Delta Dunării se aseamănă așadar cu un triunghi având vârful îndreptat către vest, spre interiorul țării, iar baza către est, spre mare; baza și înălțimea triunghiului măsoară fiecare câte 80 km. Împreună cu delta propriu-zisă se socotesc și suprafețele învecinate, cum sunt cele ocupate de lacurile de la nordul brațului Chilia și mai ales de la sudul brațului Sfântul Gheorghe, suprafețe unde apele Dunării se revarsă în timpul viiturilor.

Sub raportul coordonatelor geografice, Delta Dunării este așezată la întretăierea paralelei de 45º latitudine Nord cu meridianul de 29º longitudine Est.

Incluzând zonele de lacuri care o înconjoară pe laturile sale, Delta Dunării are o suprafață de 5 640 km² din care 4 470 km² sunt pe teritoriul țării noastre.La aceasta se adaugă zona maritimă, care variază ca lățime, din fața deltei, unde se face amestecul apelor fluviale cu cele maritime.

Întreaga deltă se prezintă ca o câmpie aproape plană, ușor înclinată spre răsărit, apa având întâietatea asupra uscatului, acoperă permanent cam

80-90% din suprafață.

În albia minoră a brațelor Dunării, dar și în interiorul deltei, există adâncimi ale apei sub nivelul mării. În anumite locuri, patul albiei coboară la -39 m pe brațul Chilia, la -34 m pe brațul Tulcea, la -18 m pe brațul Sulina și la -26 m pe brațul Sfântul Gheorghe. Însuși Lacul Razim, cel mai mare lac de la sudul deltei, are adâncimea de -3 m. Suprafețele de uscat din deltă au două caracteristici:sunt dispuse fără o ordine aparentă, iar înălțimile lor prezintă valori mici. Grindul Chilia are înălțimea maximă de 6,5 m, la vestul satului Chilia Veche.

Dunele din nordul grindului Letea ajung la altitudinea de 13 m.

Unele insule din lacul Razim sunt scunde, de exemplu, Bisericuța care are 4 m, dar altele sunt mai înalte : Grădiște de 19 m, Popina de 49 m, depășind deci înălțimile întâlnite între brațele Dunării.

Relieful Deltei Dunării

Relieful Deltei Dunarii cuprinde doua mari formatiuni: depresiunile deltaice, cu cote medii sub un metru, care ocupa cea mai mare suprafata din delta si se afla intr-un continuu proces de colmatarea aluvionarea sau organica si grindurile care au cote de 0,31 m fata de nivelul Marii Negre.În mod succesiv, apele acoperă ori eliberează uscatul deltei, după cum ele vin mari sau sunt în scădere.

Subunitățile geografice compunând delta sunt privite ca elemente morfo-hidrografice, fiind deopotrivă atât elemente geomorfologice (adică forme ale reliefului) datorită poziției lor în interiorul uscatului, cât și hidrologice (care aparțin diferitelor specii de ape), ca urmare a situației pe care o au în domeniul apelor.

În deltă sunt două categorii de elemente morfo-hidrogragice : pozitive, care au o înălțime mai mare decât nivelul mării, constituind suprafețe ale uscatului sau, cum li se spune, „uscăturile”deltei; și negative, care se găsesc sub nivelul mării, constituind deci locurile joase cu apă.

Elementele morfo-geografice pozitive sunt: resturile uscatului predeltaic, grindurile fluviatile și grindurile maritime care se întâlnesc pe marginea deltei, în lungul brațelor sau în aproprierea mării.

Din punct de vedere morfogenetic și după agenții predominanți care au contribuit la formarea ei, delta a fost separată în sens transversal, pe brațele fluviului în două părți distincte: delta fluvială, în suprafața de 2 118 km², adica partea în amonte în care fluviul a fost agentul dominant și delta maritimă în suprafața de 1 311,4 km², respectiv partea de aval în care marea a avut o influență importantă în cadrul interacțiunii sale cu fluviul. Linia de separație între cele două părți o constituie sistemul de cordoane Letea- Caraorman- Crasnicol- Petrișor

Resturile uscatului predeltaic sunt martorii reliefului anterior, erodat de ape, al deltei, dovezi ale structurii și înfățișării de altădată ale regiunii. Acum câteva zeci de mii de ani, prin aceste locuri, unde este astăzi delta, umblau mamuți, de altfel ca și în Câmpia Română sau în Podișul Moldovei.

În categoria uscatului predeltaic trebuie introduse în primul rând, grindurile continentale Chilia și Stipoc, aflate în nordul deltei. Tot în categoria uscatului predeltaic intră insulele Popina, Grădiște și Bisericuța din lacul Razim.

Grindurile fluviatile se înalță cu încetul din depunerea aluviunilor în lungul brațelor deltei, putând fi simple sau complexe. Dimensiunile lor sunt proporționale cu gradul de mărime a cursurilor de apă care le-au dat naștere, fie ele curgătoare sau chiar cel puțin temporar, aproape staționare.

Grindurile maritime, uneori numite grinduri fluvio-maritime, într-un mod mai evident decât cele fluviatile, se împart în două tipuri: simple și complexe. Cele simple sunt constituite de cordoanele litorale, numite perisipuri. Se găsesc în zona dinspre mare a deltei și în zona grupei de lacuri Razim-Sinoe.

Ele fiind rezultatul unei acumulări mai mult marine decât fluviatile în lungul țărmului mării, au o dispoziție transversală pe direcția brațelor principale de vărsare în mare ale Dunării.

Într-un mod asemănător se prezintă și grindurile maritime complexe cum sunt grindurile maritime mari și cele care formează litoralul deltei, fiind dispuse fie de la nord-vest la sud-est, fie într-o direcție contrară de la nord-est la sud-vest, dar totdeauna complet diferită de direcția celor trei brațe ale Dunării. În interiorul deltei, asemenea grinduri se întâlnesc rar ca perisipuri sau cordoane izolate de nisip.

Modul în care sunt distribuite grindurile fluviatile și cele maritime în interiorul deltei determină împărțirea ei în două subunități geografice: delta fluviatilă la vest, spre locul de început al bifurcării fluviului, unde se găsesc grindurile fluviatile paralele cu brațele Dunării, și delta maritimă la est, spre locul de vărsare a fluviului, unde grindurile maritime perpendiculare pe brațele Dunării prezintă o importantă dezvoltare.

Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică de bază a acestei unități fizico-geografice este constituită din brațele Dunării, reprezentând principalii factori cu acțiune importantă și permanentă în desfășurarea proceselor morfohidrografice. În strânsă legătură cu acestea se află gârlele, sahalele, canalele, lacurile, mlaștinile.Toate aceste componente au cunoscut numeroase modificări, mai ales în prezent, prin îndiguire și înălțare a grindurilor, precum și o serie de alte elemente de regularizare (trasarea unor noi canale, desecări etc.), încât imaginea hidrografică a Deltei Dunării s-a modificat permanent.

Brațele Chilia și Tulcea sunt primele două mari artere de apă rezultate din bifurcarea Dunării la Ceatalu Chilia. După această primă separare, mai în aval, Brațul Tulcea se subdivide, la Ceatalu Sfântul Gheorghe, în brațele Sulina și Sfântul Gheorghe care se varsă separat în mare.

Brațul Chilia, cel mai mare dintre cele trei brațe ale Dunării, având în vedere debitul, lungimea (117 km) și lățimea (60-700 m) se ramifică în unele locuri în brațe secundare (Câșlița, Tatarin, Babina-Cernovca), care, la rândul lor, individualizează ostroave, depresiuni (1 Mai, Periprava ș.a.). Apele prezintă pe Brațul Chilia adâncimi ce depășesc 30 m.

Brațul Tulcea este delimitat între cele două „ceatale”(cum sunt numite ramificațiile brațelor) Chilia și Sf. Gheorghe, având o lungime de circa 19 km, o luncă asimetrică, iar lățimea brațului de aproximativ 300 m. Adâncimile ajung la 40 m. Brațul Sfântul Gheorghe depășește în

lungime 100 km. Prezintă cea mai

accentuată sinozitate care lungește mult cursul care va impune rectificarea lui în viitor. Brațul Tulcea – Fig.2

Brațul canalizat Sulina are o lungime de circa 63 km, fiind prelungit în mare pe circa 7,5 km prin două diguri. Adâncimile apei ajung la 12 m. Acesta este brațul pe care se întreprind continuu acțiuni de întreținere și de amenajare pentru navigație. Albia este sculptată în aluviuni. Lacurile sunt destul de numeroase și cu mărime foarte diferită.

La intrarea în deltă Dunărea are un debit mediu multi-anual de 6300-16 000 mc./secundă la nivele maxime si 1600 mc./ secundă la nivelele cele mai scăzute, repartizat pe cele trei brațe principale, după cum urmează: Chilia 62,5%, Sulina 17,7 %, Sf. Gheorghe 19,8%.

Sahalele (artere de apă afectate de colmatare) mai importante sunt: Ceamurlia; Sireasa și Șontea din Brațul Chilia; Perivolvoca, considerat ca vechi braț al Dunării legat spre sud de Canalul Perivolvoca; Păpădia, care face parte din vechiul Braț Sulina terminat în nordul buclei Maliuc; Lopatna, legat de vechiul Braț Sulina prin Canalul Eracle.

Canalele sunt numeroase, dintre acestea cele mai importante sunt: Magearu care se desprinde din vechiul braț al Sulinei și are o lungime de aproximativ 8 km ajungând în câmpul Letea;Canalul Litcu-Puiuleț-Puiu-Roșu care pornește din Brațul Sfântul Gheorghe și ajunge la Marea Neagră, desfășurându-se pe o lungime de 13 km; Canalul Busurca cu o lungime de circa 4 km din el pătrunzându-se în complexul lacurilor Roșu și Puiu; canalele Uzlina, Ceamurlia cu lungimi de peste 3 km; Canalul Dunavăț, cel mai vechi din deltă, prin el alimentându-se cu apă dulce Lacul Razim ș.a.

Lacurile mai importante sunt:între brațele Sfântul Gheorghe și Sulina-Roșu, Lumina, Puiu, Gorgota etc., iar între brațele Sulina și Chilia-Matița, Furtuna, Tatanir.

Solurile din Delta Dunării

Relieful, roca de solificare, clima, apele și vegetația, prin particularitățile lor de alcătuire regională și aspecte de manifestare locală, condiționează apariția anumitor tipuri de soluri.

În cele două fâșii, maritimă și dunăreană, apar solurile hidromorfe, salinizate și alcaline (circa 20 000 ha), aluviuni și solurile aluviale (circa 130 000 ha), lăcoviștile ș.a. Din grupa solurilor hidromorfe fac parte: lăcoviștile salinizate care se întâlnesc îndeosebi pe latura maritimă.

În grupa solurilor nedezvoltate se remarcă prezența solurilor nisipoase și nisipurilor marine salinizate (circa 50 000 ha), cu mare răspândire în regiunea limanelor și lagunelor, precum și în Delta Dunării.

Resursele subsolului

Dezvoltarea paleogeografică a Deltei Dunării a generat în afara bogăției formelor de relief, a elementelor de hidrografie și o varietate a resurselor subsolului.

Astfel că în grindurile Letea și Sărăturile se găsesc nisipuri titanifere utilizate în industria chimică și a materialelor de construcții. Există lagune care conțin ape sulfatate, una dintre acestea fiind Techirgiol, având importante mijloace de ameliorare a unor boli.

De asemenea, în Techirgiol se găsesc calcare de diferite vârste geologice, în Tulcea sunt prezente gresiile, gresiile cuarțitice, șisturile cristaline verzi care reprezintă materia primă pentru pavatul șoselelor.

Clima

În Delta Dunării există o climă temperat continentală, cu influențe marine, caracterizată printr-o temperatură medie anuală de 11ºC, cu variații moderate, influențată favorabil de apele mării din vecinătate și de abundența lacurilor și a bălților din interior. Actiunile turistice specifice deltei isi gasesc conditii optime de practicare aproximativ „5 luni pe an, din luna mai pana in luna octombrie, perioada caracterizata printr-o temperatura medie de 19ºC, prin cantitatile reduse de precipitatii (sub 200 mm) prin numarul mic al zilelor ploioase, nebulozitate redusa, durata mare a stralucirii soarelui. Deci particularitatile climei influenteaza activitatile turistice precum si durata lor de desfasurare”.

Primăvara întârzie sub influența frigului pe care marea l-a acumulat în adâncurile apelor sale în timpul iernii.

Vara, pe linia hotarelor dinspre apă și uscat, adierea vântului, oricât ar fi de slabă, se simte în clipoceala apei pe lângă maluri, unde se produce un clăbuc gălbui. În lunile de vară, mediile lunare ale temperaturii aerului și cele ale temperaturii apei la orele 13 variază în modul următor: în luna iunie 22ºC și respectiv 20,2ºC; în luna iulie 24,4ºC și respectiv 22,4ºC, iar în luna august 25ºC și respectiv 21,8ºC.

În timpul verii, suprafețele mari de apă din deltă, situate în vecinătatea zonelor de stepă dinspre nord, având o temperatură mai constantă decât uscatul, determină apariția în straturile aerului a unor mișcări descendente. Norii se destramă, iar cantitatea de precipitații se micșorează.

Anual cad doar 300-400 mm de apă de ploaie și de zăpezi, cantitate

caracteristică regiunilor secetoase de pe glob, cu vegetație de stepă. Ceața se formează relativ rar. Delta Dunării este considerată ca o regiune cu cer senin și nebulozitate scăzută. Prin comparație, verile sunt răcoroase.

Toamna, vremea se menține călduroasă mult timp. În luna septembrie, mediile lunare ale temperaturii aerului și cele ale temperaturii apei la orele 13 sunt de 21ºC și respectiv 18ºC. Numai către sfârșitul toamnei, vremea se răcește.

Iarna apar vânturile de nord, de nord-est și de nord-vest ca rezultat al anticiclonilor continentali. Un fenomen deosebit de important pentru viața fluviului și a deltei este înghețarea apelor. Vânturile dominante sunt cele din sectorul nordic, care sunt mai frecvente iarna, iar vânturile din sud suflă cu o frecvență sporită numai în interiorul deltei și predomină ușor vara. Anotimpul cel mai vântos este primăvara, în luna martie, iar anotimpul cel mai calm este vara, în luna august.

Frecvența și intensitatea vântului cresc de la Tulcea spre Sulina, calmul eolian fiind de 34,4% la Tulcea și de numai 8,6% la Sulina. Între frecvența și intensitatea vântului există un oarecare paralelism, în sensul că regiunile mai expuse, de pildă litoralul, sunt și regiunile cu vânturile cele mai puternice.

Umiditatea atmosferică se caracterizează prin precipitații sărace,cu averse frecvente și lungi perioade de secetă, precum și printr-o umiditate relativ ridicată, datorată în parte și evapo-transpirației. Nebulozitatea inregistreaza in delta nivelul maxim in luna decembrie (cer noros) si nivelul minim in luna august (cer senin)

Vegetația

Ocupă o suprafață de circa 3 000 km², aproximativ 68% din suprafața deltei; pădurile, 2%; pășunile naturale, circa 9% și stufăriile aproape 57%.

Elementul dominant în vegetația deltei îl constituie stufăriile, în suprafața de 2 530 km², formate din stuf omogen și stuf în amestec cu alte plante de baltă cum ar fi: papura, feriga de baltă, rogozul etc.

În zona cuprinsă între brâul de stuf și părțile ferite de inundații cresc specii de rogoz, pipirig, coada calului, crini de baltă etc.

Împărăția apelor este în cea mai mare parte acoperită cu vegetație acvatică, diferențiată în funcție de nivelul apei, de sol etc. Vegetația submersă, care se dezvoltă în apele stătătoare, are, în cele mai multe cazuri, rădăcinile înfipte în mâl, suprafața apei fiind străbătută de organele florale.

Nuferii albi, adevăratele atracții florale – Fig.3

O largă răspândire o are mălura bălții și cosorul, apoi broscărița, sârmulița, ciuma apelor, adusă din Canada în mai multe țări din Europa centrală. La noi există numai planta femelă, înmulțirea făcându-se doar vegetativ.

Mai aproape de mal se dezvoltă plantele cu frunze plutitoare, cu o structură a țesuturilor care le permite menținerea pe suprafața apei, aceste plante fiind fixate sau nu prin rădăcini. Din prima grupă, nufărul alb și nufărul galben dau o notă deosebită gârlelor din deltă.

Când este în plină vegetație, delta apare ca o nesfârșită întindere verde alcătuită din stuf și trestie, întreruptă de nenumărate fâșii sau ochiuri de apă, mărginite de zăvoaie, cu plopi sau sălcii albe acoperite de covorul frunzelor plutitoare ale nuferilor, și altor plante acvatice, ale căror flori albe și galbene aduc în peisaj o notă de gingășie.

Grindurile aluvionare neinundate au părțile înalte ocupate de ierburi care alcătuiesc pășuni; pot apărea și specii rezistente la secetă: obsiga și zâzania. Restul uscatului este ocupat de salcie, răchită, zălog și cătină.

Pe grindurile fluvio-maritime, cu dune de nisip care ating înălțimile cele mai mari din deltă (circa 7 m) se găsesc unele suprafețe de teren lipsite de vegetație, iar altele oferă condiții de viață învelișului vegetal, fiind acoperite de stepe ierboase, zăvoaie și păduri, cu dezvoltare luxuriantă, cum sunt cele de pe grindurile Letea și Caraorman.

În aproprierea mării, covorul vegetal este mai sărăcăcios, cu plante adaptate pe solurile nisipoase: pătlagina de nisip, trestia de câmpuri și varza de mare. Pădurea de stejar de pe grindul Letea are în amestec esențe și în special liane, viță sălbatică și plante mediteraneene.

Asemănătoare sunt și pădurile de pe grindurile maritime ale deltei, în acestea cresc plopul alb, plopul negru și plopul tremurător, stejarul, frasinul și vița sălbatică.

Grindul Caraorman – Fig.4

Fauna

Aceasta este alcătuită dintr-o mare varietate de specii. Astfel, întâlnim animale terestre care sunt legate de apă prin modul lor de viață, animale care își caută hrana în apă sau pe uscat, animale care sunt strâns legate de zona inundabilă, animale acvatice și altele. Dintre speciile de mamifere de uscat enumerăm:” cerbul, iepurele, vulpea, dihorul de stepă, dihorul pătat, bursucul, iar lista speciilor de mamifere de apă include printre altele: vidra, nurca, hermina, nevăstuica, mistrețul, pisica sălbatică și câinele enot, multe dintre ele fiind foarte importante din punct de vedere cinegetic”. Există și specii care pot fi considerate rarități pentru Delta Dunării: nutria originară din America de Sud și crescută la noi fie numai în captivitate, fie lansată în libertate în

zona localității Caraorman în anul 1971.

Adevărații stăpâni ai deltei sunt păsările. În stufărișuri, pe grinduri, în zăvoaie trăiește o populație înaripată formată din 327 specii, din care cuibăresc în deltă 218 specii și sunt în trecere spre alte ținuturi 109 specii. Originea diferită a păsărilor: de tip mediteranean, mongol, siberian, european, chinez, arctic, face ca Delta Dunării să fie considerată una dintre cele mai interesante delte ale lumii. Dealtfel, cele 327 de specii de pasari care cuibaresc sau trec in pasaj, reprezinta 80,5% din avifauna României care cuprinde un numar de 401 specii iar cele 141 de specii acvatice reprezintă 82% din avifauna acvatica europeana.

Din punct de vedere fenologic, speciile de păsări de importanță faunistică și cinegetică, se împart în următoarele categorii:

Specii sedentare, care fie că rămân în deltă, fie că părăsesc zona în anumite perioade, dar sunt înlocuite de populațiile aceleiași specii, originare din alte zone geografice. Din această categorie fac parte: rața mare, rața cap brun, gâsca de vară, codalbul, fazanul, guguștiucul, coțofana etc.

Pelicanul – Fig.5 Lebede sălbatice – Fig.6

Specii migratoare care pot fi:

În deltă se întâlnesc două specii, respectiv: lebăda cucuiata (Cygnus olor) care este oaspete de vară, și lebăda cântătoare (Cygnus Cynus) care poposește în deltă pe timpul iernii(Fig.-6). Protejarea acestor teritorii ale deltei, a unor specii de animale și păsări a făcut ca aici să se mențină în mare măsură echilibrul natural. Cu toate acestea, viața în rezervații este influențată de orice modificare importantă survenită în întregul sistem ecologic deltaic.

a) Oaspeți de vară, care se reproduc în zona deltei și migrează mai la sud pentru perioadele reci ale anului. Așa avem: pelicanul comun și creț, egreta mică și mare, stârcul purpuriu, galben și pitic, uliul de trestie, porumbelul de scorbură, prepelița, cucul, pupăza etc.

b) Oaspeți de iarnă, păsări originare din zonele nordice, care iernează în deltă: rața pitică, gâsca gât roșu, șoimulețul de iarnă, uliul de stepă, huhurez coadă lungă, căldărașul, pasărea omătului etc.

Specii de pasaj care iernează mai la nord de teritoriul țării noastre și cuibăresc, de asemenea, mai la nord, trecând prin deltă în timpul primăverii și toamnei. De exemplu: rața fluierătoare, rața sulițar, cocorul, sitarul de pădure, sturzul viilor etc.

Specii accidentale și de invazie. „Din această categorie fac parte păsările provenite din alte regiuni care apar la noi în mod accidental ca exemplare rătăcitoare. De exemplu: corcodelul urecheat, stârcul de cireadă, flamingul, acvila de stepă, rața mandarin, rața neagră, fâsca gulerată, pescărușul răsăritean, fluturașul de stâncă etc. Specii de invazie, apărând în perioade neregulate, nu au o ciclitate bine determinată și în diferite anotimpuri după specie. De exemplu: găinușa de stepă, mătăsarul sau lăcustarul.”

Biotopii atât de diferiți din Delta Dunării permit dezvoltarea unei faune deosebit de bogate. Peștele constituie una din bogățiile deltei, cunoscută și valorificată din timpuri străvechi. În general peștii de aici sunt buni înotători, specii sedentare fiind puține: somnul, țiparul, zvârluga. Cei mai mulți dintre peștii deltei aparțin familiei Cyprinidae, cu foarte multe specii: crapul, roșioara, plătica și cosacul, babușca, cărăul, avatul etc.

O altă grupă cuprinde șalăul, specie foarte valoroasă, bibanul și ghiborțul. De asemenea o largă răspândire o are știuca, răpitor feroce, ea fiind supranumită adesea „rechinul bălților”.

În apele deltei, precum și în cele de litoral, apar specii salmastre. Sturionii constituie resturi din fauna vechiului lac pontic: nisetrul, păstruga, morunul și scrumbia de Dunăre. Altele de origine mediteraneană , sunt adaptate la condițiile din Marea Neagră: chefalii, stavridul ș.a.

Delta Dunării este locul cel mai propice pentru peștii care vin să depună icre, în principiu acei pești sunt sturionii, femelele depun icrele după care mor, lăsând în urma

lor numeroși peștișori. În această perioadă sezonul de pescuit este strict interzis.

Păstruga – Fig.7 Crapul – Fig.8

Șalăul – Fig.9 Știuca – Fig.10

Mâlul de pe fundul apelor, plante submerse, frunzele plantelor natante adăpostesc diverse viețuitoare microscopice, precum și viermi, crustacei și melci.

Fauna cinegetică -mamifere vânate în deltă

Vânatul cu păr ori cu pene reprezintă în deltă un obiectiv de mare interes cinegetic. Se întâlnesc specii de mamifere rare ca vidra, nurca, bizamul. Bizamul este un rozător cu blană cafenie, de mărimea unui șobolan mai dezvoltat.

Mamiferele sunt apreciate de vânători după beneficiile aduse când sunt vânate. Unele sunt calificate ca având o blană prețioasă: vidra, nurca, bizamul. Altele se consideră că au valoare economică medie: iepurele, mistrețul; altele mai redusă: lupul, vulpea, dihorul, pisica sălbatică.

Există și foarte mulți porci domestici, care s-au adaptat perfect la acest mediu, trăind într-o stare de semisălbăticie, corciți cu mistreții.

Păsări de interes cinegetic

Unele din păsările cele mai obișnuite ale deltei sunt rațele sălbatice și lișițele.

Ele își țes sprintene zborul prin urzeala undelor. De asemenea se întâlnesc în multe locuri gâștele sălbatice, stând în apropierea berzelor ce își admiră silueta pe oglinda apelor. Rațele și gâștele sălbatice precum și lișițele sunt păsările cele mai căutate de vânători.

Rațele sălbatice sunt neînchipuit de variate ca înfățișare și uneori ca mod de viață. Iată câteva specii

de rațe: mare, pitică, pestriță, catifelată, neagră, roșie, arămie, fluierătoare, sunătoare, lingurar, cu cap brun, cu ciuf, moțată, cu cap negru, cu cioc îngust, de ghețuri. Călifarii albi și cei roșii sunt tot rațe. Unele specii sunt mai mari, altele mai mici decât rața domestică.

Rațe sălbatice – Fig.11

Anumite soiuri de rațe sălbatice sunt foarte numeroase. La evaluările efectuate din avion se observă, chiar și iarna, stoluri de sute de mii de exemplare din aceeași specie, într-o singură zi. În fața avionului se înalță un nor de rațe care își regăsesc curând liniștea coborând pe apele vreunui lac apropiat.

Gâștele sunt și ele de mai multe specii: de vară, polară, cu gâtul roșu, gulerată precum și altele denumite: gârlița mare, gârlița mică.

Lișițele sunt păsările cele mai numeroase din deltă, ca și din orice alt loc unde băltesc apele. Au mărimea unei găini mici, cu un colorit negru-fumuriu, ceva mai deschis numai pe pântece și cu puțin alb pe aripi. Prelungirea ciocului pe frunte se termină cu o pată albă, caracteristică speciei. Labele au degete lungi, înconjurate fiecare separat de câte o pieliță franjurată.

Este o pasăre relativ sedentară, în deltă sosește devreme, prin februarie și pleacă târziu, prin noiembrie. Iarna se îndepărtează puțin de țara noastră, iar multe se adună pe lagune sau chiar pe țărmul mării, pentru a reveni imediat ce apele se dezgheață și pot găsi cât de puțină hrană.

Vânătoarea păsărilor de baltă

Marea majoritate a păsărilor deltei fac parte din categoria celor migratoare. Drumurile străbătute de acestea sunt într-adevăr impresionante. Din Asia vin în deltă: vulturul pleșuv brun, hoinarul alb, egreta mare, rața roșie, lebăda de vara, cormoranul mare.

Vânatul de baltă constituie o atracție specială în Delta Dunării. Vânătoarea păsărilor din deltă impresionează prin varietatea speciilor ce pot fi întâlnite și prin felul de comportare încă necunoscut al multora din ele. Vânătoarea se face „la sărite” sau „la pază”.

Toamna, mai ales după ploaie, se pot vâna sitarii în pasaj. Ei se adună în ierburile și în tufișurile din raza pădurilor. Letea și Caraorman, preferând pajiștile mai umede de pe văile dintre dune. În pasajul de primăvară, sitarii nu trec prin deltă, ci obișnuiesc să coboare atunci pe câmpiile deschise ori în pădurile din preajma dealurilor.

Este interzisă vânătoarea unor specii rare de păsări, cum sunt vulturii(albi, suri, bruni), acvilele, bufnițele, cucuvelele, ciufii, huhurezii. Alte păsări rare carebeneficiază de același regim sunt: piciorongul, ciocîntorsul. Anumite păsări, ca stârcul cenușiu și corcodelul, pot fi vânate tot anul.

Observatul Păsărilor

Ornitofauna Deltei însumează mai mult de 300 de specii din care 70 extraeuropene. Sunt înregistrate 5 tipuri principale: mediteranean (stârc, țigănuș, cormoran mic, vultur pleșuv, piciorong, ciocîntors, călifar, pelican), european (păsări cântătoare: privighetoarea de stuf, presura, rândunelele de mare, pescărușul, vulturul pescar, vulturul codalb), siberian (lebăda cântătoare, fluierarul, cufundacul popular, cocorul), mongolic(vulturul pleșuv, șoimul dunărean), chinez (egreta, lebăda mută, cormoranul mare, rața mandarin).

Aproximativ întreaga populație mondială 70.000 exemplare a speciei gâsca cu gât roșu iernează pe teritoriul Dobrogei (din zona complexului lagunar Razim-Sinoe până în Bulgaria). Cele mai mari păsări sunt pelicanul creț având lungimea de 160-180 cm și pelicanul comun de 140-175 cm și masa de 13,015 kg.

Câteva dintre speciile care pot fi observate în Delta Dunării sunt:

Cormoranul pitic. Delta Dunării este spațiul ideal pentru această specie. În zonele favorabile hranei, apar în cârduri mari de câteva sute. După un anume declin, acum numărul lor crește – estimându-se 4.000 de perechi.

Pelicanul comun. Cea mai mare populație din Europa, de aproximativ 3.500 perechi se găsește aici, în colonii mari. Pelicanii migrează dintr-o zonă în alta în căutare de hrană, și vara cârduri de sute de păsări pot fi văzute zburând zilnic.

Pelicanul creț. După decenii de declin, această specie a început să-și mărească numărul în Delta Dunării. În prezent sunt mai puțin de 150 de perechi împrăștiate în colonii mici.

Gâsca cu gât roșu. Cu toate că 15.000 – 50.000 de perechi sunt o obișnuință iarna, aceste gâște sunt foarte mobile și migrează, așa încât observarea acestora este îngreunată.
Rața. Delta Dunării și ținuturile umede adiacente sunt locurile din Europa unde se poate observa această specie în curs de dispariție. Între 6.000 și 10.000 de perechi au fost estimate în România și majoritatea în deltă. În august și septembrie, multe exemplare se adună pe lacul Somova, la vest de Tulcea.

Egreta mică. Trăiește în Deltă, în bălți cu vegetație abundentă. Cuibărește în sălcii joase, mai rar în stuf. Se hrănește cu diferite animale acvatice. Este o pasăre migratoare, monument al naturii.

Păsări – monumente ale naturii :

Legea protejează 10 specii – unele fiind declarate monumente ale naturii.

Aceste specii protejate pot fii divizate astfel:

monumente albe – (cu penaj alb) – pelicanii comun și creț, lopătarul, egreta mare și

mica, lebăda mută, lebăda cântătoare

monumente policrome – (cu penaj colorat în negru cu verde, galben, maro, albastru) piciorongul,vulturul codalb, avozeta … sunt doar câteva.

Protecția cadrului natural și rezervațiile Deltei Dunării

În privința deltei, din cercetările tehnico-științifice s-au pus în evidență două relații fundamentale din punct de vedere ecologic, relații care afectează un areal ce depășește cu mult limitele geografice proprii, și anume:

poziția cheie pentru ecologia faunei piscicole din Lunca Dunării și zona Deltei Dunării;

poziția cheie în viața avifaunei migratoare din Europa, delta aflându-se la încrucișarea principalelor trasee de migrare a păsărilor.

În cadrul continentului european, Delta Dunării își păstrează, în mare măsură, biotopul natural având astfel o însemnătate excepțională sub raport ornitologic și al factorilor morfologici și climatici care au făcut din ea o imensă rezervație, cu multe specii de animale și vegetale rare.

Aceste caracteristici au făcut ca delta să fie considerată absolut originală în comparație cu toate zonele turistice de prim rang ale țării noastre.

Rezervațiile naturale, în suprafață de 41 500 ha, au fost delimitate în cele trei biotopuri diferite ale deltei, și anume: în delta fluvială, în delta maritimă și în complexul lagunar Razim-Sinoe.

Cele mai importante rezervații sunt: rezervația Roșca-Buhaiova-Hrecișca, rezervația Periteașca-Leahova-Portița, rezervația Perișor-Zătoane, pădurea Letea, pădurea Caraorman, punctul fosilier-Agighiol din partea nordică a lacului Razim, pădurea „Valea Fagilor”-Luncavița (în Munții Măcin, lângă Isaccea), o insulă relictară de fagi.

2.3. Agricultura, silvicultura și pescuitul

Cultivarea grindurilor, ostroavelor, luncilor

În deltă, suprafețele care ar putea servi exclusiv ca teren agricol, cum sunt cele ale grindurilor înalte și ale unor ostroave ridicate.

Terenurile care urmează să fie folosite pentru agricultură sunt apărate prin diguri submersibile ori insubmersibile. Aceste terenuri se îndiguiesc de regulă în sectorul din amonte al ostrovului precum și în locurile joase, pe unde s-ar putea ridica nivelul apei. Suprafețele sunt îndiguite sunt golite de apă, fie prin gravitație, când Dunărea are un nivel scăzut, fie prin pompare, când sunt revărsări. Sistemul îndiguirii insubmersibile se aplică numai în ostroavele în care se asigură în permanență o productivitate economică ridicată.

Grindurile se pot ușor amenaja pentru cultura cerealelor. Se cultivă îndeosebi porumb și mai puțin grâu și secară.

Ramurile zootehnice sunt bine reprezentate, în special avicultura, de exemplu creșterea rațelor și gâștelor. De asemenea, este extinsă creșterea oilor. Stuful tânăr este mâncat cu plăcere de către vite care umblă de-a lungul marginii grindurilor.

Piscicultura este și ea o ramură economică specială care, în deltă, se înțelege de la sine, găsește cele mai bune condiții de dezvoltare, prin amenajarea de noi crescatorii piscicole, in principal in regim furajat, dezvoltandu-se totodata pepinierele de puiet pentru popularea cu puiet de crap sau specii de fitofage si planctonofage produse in pepiniere proprii si crescute in regim furajat sau nefurajat.

Terenuri silvice, economia vânatului

Silvicultura se ocupă cu plantațiile de arbori, cum sunt variatele specii de salcie, plop și pin sau alte soiuri cărora le priesc condițiile mediului fizic al deltei și care ar fi rentabile în cazul în care ar fi cultivate. Folosinta silvica are in vedere suprafetele existente, precum si impadurirea unor noi suprafete cu specii repede crescatoare (plop american si salcia selectionata), „impadurirea zonei dig-mal cu perdele forestiere de protectie a digurilor, in special cu salcie, crearea de perdele forestiere de protectie a culturilor in incintele amenajate agricol, precum si gospodarirea si protectia fondului cinegetic”. Silviculturii i se pot atribui 20 000 ha, care se repartizează pe marginile nu prea înalte ale grindurilor fluviatile din lungul brațelor fluviului și pe tot cursul grindurilor maritime.

Pe grindurile Letea și Sărăturile se experimentează înființarea unei plantații de pomi de pădure: coacăz negru, măceș și zmeur sub forma unor culturi forestiere, pentru a se obține de la ele fructele de pădure care ar putea servi ca materie primă în industria conservelor.

Acțiunea de împădurire ar avea drept consecință crearea unui fond de vânătoare care, completând fauna existentă a deltei cu sălbăticiunile caracteristice pădurilor, ar face posibilă industrializarea acestei avuții, deocamdată doar cu importanță turistică.

Pescuitul
Din cele mai vechi timpuri, pescuitul a constituit principala ocupație a locuitorilor din Delta Dunării. Deși astăzi resursa piscicolă a cunoscut un regres, pescuitul este în continuare principala preocupare. Localitățile unde pescuitul reprezintă principala activitate a locuitorilor sunt: Crișan, Mila 23, Gorgova și Sfântu Gheorghe. Cea de-a doua ocupație principală a locuitorilor Deltei o constituie creșterea animalelor, care dintr-o activitate temporară (transhumanța) a devenit o preocupare permanentă la sfârșitul secolului XIX. Localități cu tradiție în creșterea animalelor sunt: Letea, Periprava, C.A.Rosetti, Sfiștofca și Caraorman Agricultura tradițională a fost practicată mai ales în zonele cu suprafețe mari de teren arabil: Chilia, Pardina, Plaur, Sălceni, Ceatalchioi și Pătlăgeanca, formate din soluri aluviale de pe grindurile fluviatile cu risc mic de inundare. Din cauza solurilor sărace (nisipoase), agricultura a cunoscut o mai mică dezvoltare pe grindurile marine Letea și Caraorman. După 1960, pescuitul și agricultura au cunoscut modificări prin intensificarea exploatării stufului (mai târziu abandonate), amenajări piscicole, mari incinte agricole și silvice.

Delta Dunării este un domeniu în care apa își face simțită prezența aproape pretutindeni, încât pescuitul este o activitate principală. În mod obișnuit, în deltă se vânează speciile de pești care

Cu barca la pescuit – Fig.12

se găsesc din abundență în feluritele sale forme de relief negative și sunt apreciate la consum. În locurile de vărsare a fluviului și în apele maritime din fața gurilor Dunării sunt pescuiți sturionii, scrumbiile de Dunăre, unii pești cum sunt gingirica și aterina. Cega, viza și obletele mare, trăiesc permanent numai în apele tulburi ale brațelor fluviale. Morunul, nisetrul, păstruga, scrumbia de Dunăre își petrec viața în mare, dar intră pe brațele Dunării pentru reproducere, ceea ce înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea lor.

Primăvara este perioada de reproducere a peștilor. Peștii plecați din Dunăre unde au iernat, încălziți acum de razele de soare, strălucesc în haina de nuntă, în toate apele deltei.

Știucile preferă lacurile cu mâl întărit, în care cresc ierburi. Somnii se răsucesc printre stufurile și buruienile de care femelele își lipesc icrele ori le depun într-o gropiță pe care o sapă în nămol cu aripioarele, iar masculii îngrijesc icrele și în cazul în care scad apele aceștia le udă cu coada.

Pepinierele piscicole au ca scop să mărească procentul peștilor valoroși.Ca urmare a acestor construcții și lucrări efectuate în acest scop în deltă, producția anuală de pește este în continuă creștere ca volum și calitate.

Peștele servește în prezent, în tot mai mare măsură, în stare proaspătă ori conservată, la consumul intern ca și la sporirea disponibilităților noastre de bunuri exportabile.

2.4.Populația

Vastul spațiu din țara noastră reprezentat de Delta Dunării, a cărei descriere a fost făcută la începutul capitolului, și resursele naturale numeroase ascunse în ea au prilejuit deschiderea unui larg câmp de activități economice. Ramurile de producție specifice apelor și grindurilor din deltă, cu flora și fauna ce le caracterizează, sunt: agricultura, silvicultura, pescuitul și exploatarea stufului.

Locuitorii deltei de-a lungul timpului

Datorită bogățiilor sale, Delta Dunării a fost din cele mai vechi timpuri un loc căutat de oamenii care își găseau aici cu ușurință adăpost și hrană.

Aceasta nu a fost în interiorul ei loc de continue așezări omenești, dar, prin rezervorul ei nesecat de hrană, a determinat fără îndoială persistența pe marginile sale a unor numeroase centre locuite. Crescătorii de vite au circulat în toate timpurile pe grindurile din deltă, unde găseau adăpost. Pe grindurile interioare se refugiau și cei de pe malul sudic al deltei, atunci când erau în pericol de a fi atacați.

Din totdeauna, o bună parte din strămoșii locuitorilor de azi ai deltei au venit din Ardeal, cu turmele la iernat în deltă, unde unii au și rămas.

Alții au venit fugiți de potere pentru nesupunere față de sarcinile feudale.

În deltă se păstrează nenumărate denumiri vechi de locuri și localități cu caracter românesc, lucru care demonstrează că românii au locuit dintotdeauna în regiunea gurilor Dunării și a Mării Negre, unde s-au ocupat cu pescuitul sau cu diferite ramuri ale agriculturii.

Populația deltei în prezent

Delta Dunării are în momentul de față o populație de 20 500 locuitori, având o densitate de 6,47 locuitori/km². Evoluția populației în ultimele decenii a fost în general lentă, numărul locuitorilor rămânând aproape constant.

Evoluția numerică a populației din ultimele decenii nu reflectă natalitatea ridicată din această zonă și scăderea substanțială a mortalității, deoarece dezvoltarea social-economică a municipiului Tulcea, a altor orașe dobrogene și a localităților limitrofe deltei, precum și inundațiile din ultima perioadă au generat migrația populației din deltă.

De aceea s-au stabilit măsuri și au fost întreprinse acțiuni pentru dezvoltarea industriei, transporturilor și comerțului în orașul Sulina, a pisciculturii, agriculturii, stuficulturii, silviculturii, industriei extractive și prelucrătoare, inclusiv a celei turistice în toate celelalte localități ale deltei, ca una din căile principale de înlăturare a migrației, de stabilitate și creștere a populației din această zonă, precum și de ridicare continuă a nivelului ei de viață.

O atracție deosebită prin pitorescul ei o exercită înfățișarea, viața de zi cu zi a majorității locuitorilor deltei.

Aceștia sunt renumiți pentru optimismul și ospitalitatea lor, prin spiritul gospodăresc și practic, precum și prin curățenia și gustul cu care sunt întreținute locuințele, motiv pentru care mulți turiști români, preferă, de cele mai multe ori, să locuiască în timpul șederii lor în deltă la localnici.

Locuințele populației Deltei Dunării

Casele sunt construite în cea mai mare parte din pământ (în paiantă, ciamur sau chirpici) și sunt acoperite cu stuf, cu frontoane laterale, ornamentate, cu figuri zoomorfe din scândură traforată.

Împrejmuirile sunt în marea lor majoritate din stuf, care este împletit la capătul superior, ceea ce creează un aspect ornamental ce reflectă gustul pentru frumos al gospodarilor.

Condițiile naturale și istorice ale deltei ai influențat și structura așezărilor omenești. Așezările rurale s-au dezvoltat, de regulă pe grindurile din lungul brațelor, șesurile aluviale înalte și pe grindurile Letea și Caraorman. Satele sunt mici, rare, au o formă alungită, cu o ușoară tendință de grupare a caselor. Deși în delta fluvială așezările sunt mai numeroase decât în estul deltei, ele sunt în majoritate mici ca număr de locuitori; din cele 14 așezări, numai Chilia Veche are peste 1 000 de locuitori, datorită potențialului de locuit mai ridicat al câmpului de loess Chilia, restul fiind așezări cu mai puțin de 500 locuitori.

„Prin construirea de platforme peste cota de inundații, în localitățile Gorgova, Maliuc, Mila 23, Caraorman, Sfântul Gheorghe s-au creat pentru concentrarea locuințelor, precum și pentru sistematizarea judicioasă a așezărilor omenești.”

Existența unor așezări mai mari în estul deltei se explică prin prezența aici a orașului Sulina, singurul oraș din deltă, și a grindurilor maritime asociate: Letea, Caraorman, Sărăturile, cu potențial de locuit ceva mai ridicat decât al grindurilor fluviale din vest.

Potențialului natural al deltei i se alătură numeroase monumente istorice și culturale, reprezentate, în special, prin obiective legate de trecutul istoric al patriei noastre, ele constituind un important mijloc de educație pentru turiștii români și un minunat prilej de cunoaștere a acestor pământuri, din timpuri imemoriale românești, de către turiștii străini. Majoritatea acestor obiective sunt concentrate în principalele localități limitrofe deltei, pe malurile brațului Sfântul Gheorghe și ale complexului lagunar Razim-Sinoe.

Distribuția populației pe teritoriul Deltei:

La sfârșitul secolului XIX în Delta Dunării locuiau circa 12.000 locuitori, iar în preajma celui de al doilea război mondial (1940) în Delta Dunării erau circa 14.000 de locuitori.
Pe teritoriul rezervației sunt în prezent: 25 așezări umane (un oraș – Sulina) cu o populație de 14 583 locuitori în 2002, din care 68.5% în localitățile rurale și 31.5% în Sulina.Aceste localități sunt concentrate în cea mai mare parte în lungul brațelor Dunării și ocupă suprafețe reduse de teren din cauza suprafețelor mici de terenuri neinundabile existente.Densitatea populației este de circa 3,5 locuitori/km2, raportată la suprafața continentală a rezervației. Populația activă din rezervație este de circa 35,3% având un grad de ocupare de cca 81.4% repartizat diferențiat pe activități:

pescuit și piscicultură (15,3%),

agricultură și silvicultură (29%),

industrie, construcții, comerț, prestări servicii (15,7%),

turism, transporturi, comunicații (15,4%),

sănătate (1,9%),

învățământ, educație, cultură (5,7%),

administrație publică (13,5%)

alte activități (3,6%). Structura etnică a populației Structura etnică a populației, conform datelor recensământului din 2002, era: Români: 12 666 persoane (87%)
Ruși, Lipoveni: 1 438 persoane (10%)
Ucraineni: 299 persoane (2%)
Alte etnii: (1%)

Rromi: 69 persoane

Greci: 63 persoane

Turci: 17 persoane

Unguri: 12 persoane

Bulgari: 3 persoane

Germani: 2 persoane

Armeni: 2 persoane

Alte naționalități: 12 .

2.5.Transporturile și comunicațiile

Factor de bază în evoluția rapidă a circulatiei turistice, transporturile asigura deplasarea turiștilor la destinatie și în timpul sejurului. Principalele sarcini ce stau în fața transporturilor turistice sunt: asigurarea deplasării sigure, confortabile și rapide a călătorilor la destinația dorită, o cât mai mare stabilitate a tarifelor pentru transport, diversificarea serviciilor pe durata călătoriei ș.a.

Situarea deltei la extremitatea estică a țării noastre a făcut ca legăturile de circulație cu restul teritoriului să se realizeze prin anumite localități situate periferic acesteia: Tulcea, Jurilovca și Murighiol. Dintre ele, Tulcea, constituie un important punct de pătrundere în deltă, deoarece spre el converg principalele căi de comunicație aeriene, feroviare, rutiere și fluviale, care vin din interiorul țării.

Transportul fluvial este calea cea mai importantă de pătrundere în deltă, specificul acesteia făcând ca circulația în interiorul ei să se facă aproape în exclusivitate pe apă, fapt ce constituie una din atracțiile turistice cele mai importante. În acest scop, se folosește rețeaua hidrografică naturală reprezentată de brațele Dunării, gârle, lacuri, precum și de canalele executate prin dragaj pentru amenajări stufo-piscicole. Condițiile geografice ale deltei și caracteristicile de navigație ale brațelor sale principale și canalele secundare ce se desprind din aceste determina folosirea unor anumite tipuri de nave care să aibă acces în toate zonele.

Canalul Sulina este amenajat pentru circulația vaselor maritime, pe el făcându-se întreaga circulație de mărfuri și de pasageri dintre Marea Neagră(Sulina) și Brăila. Incepand cu anul 1976, prin amenajări corespunzătoare, se asigura desfășurarea navigației și pe timp de noapte. Pe brațele principale este posibilă cu acelaș tip de nave ca și pe restul fluviului.

Circulația în deltă pe canale prezintă o importanta deosebită, prin intermediul lor orice sector al acestei zone devenind accesibil. După dimensiunile lor, canalele se clasifică astfel:

canale cu lățimi de minimum 15 m și cu adâncimi de ape scăzute de cel puțin

2m, accesibile pentru remorchere puternice și hihrobuze;

canale cu lățimi de maximum 15 m și adâncimi de 1,20-1,50 m la ape scăzute, accesibile pentru salupe cu putere medie și remorchere mici până la 75 CP;

canale și gârle înguste, puternic colmatate și invadate de vegetație acvatică, accesibile numai pentru bărci.

Lacurile din deltă, în special cele de importanță turistică, sunt suficient de adânci pentru a permite navigația cu hidrobuzele. Spre sfârșitul verii și începutul toamnei, în lacuri se dezvoltă o puternică vegetație acvatica de plaur, care îngreunează circulația, fapt ce impune patrularea constantă a navelor pe anumite trasee în scopul întreținerii culoarelor libere pentru navigație.

Transportul rutier este relativ dezvoltat; spre Tulcea converg drumurile naționale care o leagă de principalele localități din sud-estul țării: București, Constanța, Brăila și Galați. Din Tulcea pornește o rețea de drumuri județene care se îndreaptă spre celelalte localități ale județului, printre acestea, importante pentru turismul de deltă, fiind drumurile care ușurează accesul la localitățile situate în lungul brațului Sfântul Gheorghe. Pe plan mondial, transportul rutier se situeaza pe primul loc în deplasările în scopuri turistice, mai ales datorită avantajelor pe care le ofera: libertatea de mișcare, independentă în circulație, confort, cost relativ mai redus, comparativ cu avionul de exemplu, posibilitatea de a vedea mult într-un timp scurt;de asemenea în cazul automobilului, acesta poate tracta o rulota, asigurând un circuit facil (domiciliu – loc de sejur –domiciliu) și condiții de cazare și masă pe timpul călătoriei si sejurului etc.

Transportul feroviar se realizează pe calea ferată Medgidia-Tulcea, care se desprinde din magistrala feroviară București-Constanța. Lungimea ei pe teritoriul judetului este de 67 km. Dintre formele de transport,cele feroviare continua sa ocupe un loc de frunte, in special datorita sigurantei, independentei aproape totale în raport cu condițiile atmosferice și capacității ridicate. Din aceste motive, trenul este preferat de numeroși turiști, atât în grupuri organizate cât și individuale.

Obiectul activității de transport presupune deplasarea în spațiu a bunurilor, mărfurilor și persoanelor de către un transportator, activitate care este o madalitate de înfăptuire a intereselor de natură socio-economică, reglementate juridic.Procesul apariției transporturilor ca ramură distinctă a economiei naționale a început la sfârșitul sec XV-lea și sa desfășurat o dată cu revoluția industrială. Până la începutul sec al XIX-lea transportul se făcea numai pe căi de comunicații terestre și pe căi navigabile.

Normele juridice în materia transporturilor de mărfuri și persoane și cele care vizează activitatea cărăușilor în calitate de profesioniști fac parte din ramura dreptului comercial.Pentru ca activitățile de transport să fie considerate fapte de comerț acestea trebuie să se desfășoare în mod repetat, organizat și profesional de către o întreprindere specializată. Dreptul transporturilor este ansamblu normelor juridice care reglementează raporturile ce se stabilesc, se modifică sau se sting în procesul de organizare și executare a transportului de mărfuri sau pasageri.
CLASIFICAREA TRANSPORTURILOR
1. În funcție de obiectul lor, transporturile sunt:
a) transporturi de persoane
b) transportul de lucruri (mărfuri)
2. În funcție de căile de transport pe care se realizează, transporturile sunt:
a) transporturi terestre
– pe cale ferată
– rutiere
b) transporturi pe apă
– navale
c) transporturi aeriene
3. În funcție de ruta parcursă în interiorul țării sau transfrontaliere:
a) trafic intern sau local
b) trafic internațional care la rândul lor pot fi:
– transporturi în trafic internațional de tranzit, adică transportul se efectuează pe teritoriul unui stat numai în trecere
– transportul de peage- locul de expediere și cel de destinatie se află pe teritoriu aceluiaș stat însă parcursul transportului străbate un stat vecin
4. În funcție de utilizarea succesivă a unor mijloace de transport diferite, distingem:
a) transportul combinat care are ca obiect o singură partidă de marfă ce este deplasată la o singură destinație utilizându-se cel puțin două mijloace de transport diferite și la care se va elibera un singur document de transport
b) transportul multimodal care se realizează cu cel puțin două modalități de transport diferite

Vapoare cu motor – Fig.13

5. În funcție de interesul satisfăcut prin executarea transportului, sunt cunoscute:
a) transporturile publice efectuate de persoane juridice specializate și autorizate în acest scop în temeiul unui contract de transport
b) transporturi efectuate de persoane fizice în scopul satisfacerii unui interes personal, propriu, uzând de mijloace proprii de transport

În deltă, circulația între diferitele așezări omenești se face, în mică măsură și pe drumuri de pământ, care sunt amplasate, de obicei, pe grinduri sau pe coronamentul digurilor existente. De cele mai multe ori, aceste drumuri devin impracticabile la ape mari și la ploi. Pentru turism prezintă interes drumurile de pe grindul Letea, care permit accesul la pădurea Letea.

Circulația în interiorul deltei a prezentat în anii din urmă, atât din punct de vedere al activităților economico-sociale, dar în mod deosebit al turismului, mai multe probleme, respectiv:

modificarea permanentă a canalelor și gârlelor pe care se putea circula, deoarece efectuarea dragărilor se făcea numai în funcție de planul de exploatare a stufului și deci nu ținea seama de necesitățile turistice;

numărul mic al vaselor de transport utilizabile în scopuri turistice și insuficienta lor diversitate

gradul redus de utilizare a mijloacelor de transport

În prezent toate acestea nu mai prezintă nici o problemă, turismul este în plină activitate, iar mijloacele de transport sunt un mijloc principal de deplasare a turiștilor și a locuitorilor din zona deltei.

Capitolul III Valorificarea potențialului agroturistic în Delta Dunării

3.1. Formele turismului de Deltă

Resursele pentru turism

Delta Dunării sau „Țara Apelor”, arată că această împărăție a bălților și stufului, a grindurilor și cordoanelor litorale, împrăștiată în 3 brațe: Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe, apare la concurența cu albastrul cerului.

Delta are o geometrie unică: lungi canale cu apă limpede umbrite de vegetație (plaur plutitor, pădure verde-vânată de stuf, zăvoaie de sălcii bătrâne, plopi, anini, pe care se împletesc liane), perpetuată de cârduri de lebede, pelicani, cormorani, stârci, rațe și gâște sălbatice, într-un țipăt amestecat de la răsăritul la apusul soarelui.

Vegetația acvatică este și ea unică aici. Stuful cu o rezervă de neegalat în Europa, stă alături de sălcii, nemaivorbind de alte specii nemaiîntâlnite în alte părți. Viața faunistică n-o poți înțelege decât stând aici o vreme îndelungată, colindând peste tot. Ritmul zilnic alert te derutează și te obligă să mai rămâi pentru a-i percepe sensul.

Imaginea deltei așa cum o știm, cu formă sa asemănătoare literei grecești, Δ, o datorăm cartografiei, care ne-a pus la dispoziție harta. „Grecii au dat numele de „Delta”acelei părți a Egiptului cuprinsă între ramificațiile Nilului în zona de vărsare în Marea Mediterană, pentru ca aceasta avea forme asemănătoare cu cea de a 4-a litera majusculă a alfabetului lor, adică în formă triunghiulară; de aici denumirea a fost generalizată de către oamenii de știință pentru toate unitățile geografice mai mult sau mai puțin asemănătoare ce iau naștere în zonele de vărsare ale fluviilor”.

Și Delta Dunării, asemănătoare celorlalte delte de pe glob își are fluviul ei care la vărsarea în Marea Neagră a dat naștere unei unități geografice de tip „delta”, de formă triunghiulară cu trei brațe: Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe.

Delta Dunării trezește în minte tabloul celui mai nou pământ al țării, al unei naturi primitive, formată din plante și al unei sălbăticii ascunse, alcătuită din animale, toate ocrotite de un întins de ape, acoperit cu masive de stuf și întrerupt de grinduri îndepărtate, pe care cresc păduri de sălcii și de plopi. Este locul preferat al păsărilor de baltă și al celor răpitoare, care își împart cu pescarii mulțimea peștilor cu solzi de aur și argint.

Farmecul turistic îl formează caracteristicile terenului: tărâmurile nou ieșite din apă, canalele șerpuitoare și lacurile sclipitoare populate în adâncul lor cu cele mai diferite soiuri de pești.

De-a lungul unui an înfățișarea deltei se schimbă după anotimp. Primăvara este o explozie de viață, tot ceea ce este viu reclamându-și dreptul de a trăi. După trecerea iernii, deșteptarea naturii răscolește o goană a vietăților, unele după altele, către adăpost și hrană.

Vara o vegetație luxuriantă se avântă din păienjenișul de canale spre lacurile cu apă adâncă și limpede. Oglinda apelor stătătoare se acoperă cu flori de nufăr.

Toamna ia naștere o adevărată simfonie a culorilor: frunzele capătă diferite nuanțe de roșu, portocaliu, galben și verde; lacurile completează paleta cu albastru, indigo și violet. Pe grinduri se coc gutui parfumate și dovleci gigantici.

Iarna e o îngrămădire de zăpadă și gheață de un alburiu cenușiu în care pâlcurile de sălcii desfrunzite se văd împrăștiate la depărtări în aparență mari. Mamiferele se retrag în scorburi și vizuini pentru odihna mai mult sau mai puțin profundă a hibernării, întreruptă numai când se îmblânzește vremea. Canalele și ghiolurile au valurile împietrite de stuful gerului.

Particularitățile cadrului natural al deltei a generat forme de turism specifice numai acestei zone. Astfel, pe măsura dezvoltării bazei materiale a turismului de deltă, motivațiile turistice principale care au determinat deplasarea turiștilor spre această zonă au fost:

• cunoașterea unui cadru natural original cu caracter de unicat în lume;

• petrecerea unor sejururi prelungite în acest mediu de viață aparte;

• petrecerea unor sejururi complexe mare-deltă;

• efectuarea curei balneo-medicale;

• practicarea sporturilor nautice în condițiile deosebite ale deltei;

• practicarea pescuitului și a vânatului sportiv, în limitele prevăzute de lege.

În cadrul concepției de organizare a turismului de deltă și ținând seama de motivațiile turistice principale, de necesitatea creșterii eficienței economice a acestei activități și de păstrarea echilibrului ecologic, oferta turistică a acestei zone a fost orientată spre următoarele forme de turism:

Turismul de cunoaștere este forma particulară practicată și care va continua să dețină ponderea principală în fluxul turistic, vizitatorii căutând să cunoască într-un timp scurt frumusețile naturii deltei, locurile și oamenii, din această zonă, istoria și obiceiurile lor. În acest sens, sunt organizate excursii scurte pentru vizitarea deltei cu durata de una, două sau mai multe zile cu turiști români și străini la odihnă în stațiunile de pe litoral sau cu cei ce se deplasează la Tulcea cu diverse mijloace de transport, astfel:

Excursii pentru vizitarea deltei cu durata de o zi cuprind la început vizitarea Muzeului „Delta Dunării” Tulcea și apoi cu vasul, vizitarea unor canale, lacuri și locuri pitorești ale deltei, pentru formarea unei imagini asupra acestui mediu de viață cu totul original. Excursiile cu hidrobuzele sunt foarte interesante pentru că au plecări și din satul Murighiol, întrucât din această localitate se pătrunde pe canalele, gârlele și pe lacurile deltei, pe trasee mult mai scurte, permițând vizitarea unui sector mult mai pitoresc decât cel prezentat în excursiile cu plecarea din Tulcea și fără a parcurge de două ori canalul Sulina.

Excursii pentru vizitarea deltei cu durata de două zile care cuprind întâi vizitarea Muzeului „Delta Dunării” Tulcea și apoi vizitarea unor locuri pitorești din deltă, plimbări cu bărcile pe canalele și gârlele din jurul locurilor de cazare.

Excursii pentru vizitarea deltei cu durata de mai multe zile permit cunoașterea mai intimă a acestei zone.

Turismul de odihnă, promovat în localitățile din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre, este foarte mult preferat de turiști, în special de români, datorită condițiilor naturale pe care le oferă zona. Această formă de turism nu este coordonată de organizațiile de turism, din care cauză nu se poate face nici o înregistrare riguroasă a turiștilor. Cazarea se face în hoteluri, popasuri turistice, pensiuni și la localnici. Pentru accesul turiștilor în localitățile preferate se utilizează în special navele rapide, iar pentru navigația pe canale și lacuri se folosesc bărcile proprii ale localnicilor.

Localitățile de pe litoralul Mării Negre, în delta maritimă, oferă turiștilor atât posibilitatea unei cure heliomarine, cât și vizitarea mai lesnicioasă a deltei.

Turismul balneo-medical se realizează prin valorificarea însușirilor curative ale nămolurilor sapropelice de la Murighiol, indicate în special pentru reumatismele cronice.

Turismul sportiv este cel care conferă specificul activităților turistice în deltă, prin organizarea turismului nautic și a partidelor de vânătoare și pescuit sportiv, astfel:

Turismul nautic este o formă de turism deosebit de interesantă și instructivă, care dă posibilitatea unei mai bune cunoașteri a deltei, dar care cere turiștilor o mai bună pregătire sportivă pentru parcurgerea deltei cu ambarcațiuni mici.

Pescuitul sportiv este o formă de turism interesantă pentru turiștii români și străini, generată de bogăția piscicolă a deltei. În vederea practicării acestei forme de turism s-au folosit mijloacele de transport și bazele de cazare existente în deltă prin măsurile luate de îmbunătățirea condițiilor de confort ale acestora. O atracție deosebită a prezentat-o organizarea unor competiții internaționale, care s-au desfășurat și se desfășoară periodic în extrasezon, îmbunătățind astfel exploatarea bazei materiale a turismului de deltă în sfera sezonului turistic clasic.

Vânătoarea sportivă este o formă de turism care prezintă interes nu numai pentru turiștii români, ci și pentru străini și se organizează în conformitate cu prevederile legii privind economia vânatului pe fondurile de vânătoare Razim, Caraorman, Uzlina, Gorgova, Crișan, Sulina, Mila 23, unde se vânează primăvara, toamna și iarna păsări și animale sălbatice, ceea ce contribuie la folosirea mijloacelor de transport și a bazelor de cazare din deltă și în afara sezonului turistic de vară.

Turismul tehnico-științific de organizare ca urmare a cadrului natural al deltei și îndeosebi a rezervațiilor sale naturale, floristice și a monumentelor naturii.

Bineînțeles că în acest scop s-au dezvoltat și se dezvoltă bazele de cercetare și în același timp condițiile de desfășurare a unor manifestări științifice cu caracter național și internațional. Pentru cunoașterea și formarea unei imagini de ansamblu asupra deltei se pot organiza, pentru toate categoriile de turiști, zboruri de agrement deasupra deltei cu avioane și elicoptere.

3.2. Rezervațiile turistice din Delta Dunării

Rezervația Letea-Matița-Roșca, aflată în zona nordică a deltei maritime, care înglobează, atât o zonă de luciu de apă, cât și grindul Letea cu floră și faună specifică. Scopul acestei rezervații constă în a păstra, atât coloniile de pelicani din zonă(Roșca-Buhaiova), cât și flora și fauna pădurii Letea. In suprafata de 15.400 ha, aflata in nordul lacului Matita. Cuprinde lacurile Rosca-Buhaiova. Este inconjurata de o zona in care se inscrie lacul Babita (pe unele harti trecut Babina).Aici se afla biotopuri diferite (mlastini stuficole, lacuri, plaur plutitor sau fix).

Rezervația Perișor-Zătoane se află în delta maritimă, în partea estică a depresiunii Dranov, în zona Zătoanelor și a grindului Palade. Din rezervație face parte și Insula Sacalin, aflată la sud de localitatea Sfântul Gheorghe. Zona e străbătută de grinduri maritime tinere. Teritoriul rezervatiei este pe alocuri strabatut de dune de nisip, intre care se intalnesc lacuri de diferite, precum si de o retea de garle si canale mlastinoase invadate de vegetatie stuficola.

Avifauna zonei cuprinde colonii de stârci cenușii, cormorani mari și mici, lebăda de vară, pescăruși și sitari de mal. Toamna vin spre această zonă grupuri de cocori. Iarna întâlnim mii de gâște și rațe. Mai rar poate fi vazut piciorongul si ciocantorsul.

Rezervația Periteașca-Leahova-Portița

Specificul acestei rezervații îl constituie zona litoralului marin, cu fauna ei specifică. Ornitofauna care vine să petreacă iarna pe malul mării cuprinde, între altele, și specia gâsca gulerată care clocește în Siberia și Groenlanda. De asemenea, tot aici poate fi văzută gâsca cu pieptul roșu, care vine din tundra siberiană. În deltă au fost delimitate două rezervații forestiere, respectiv pădurile Letea și Caraorman.

Pădurea Letea se învecinează cu rezervația Roșca-Buhaiova-Hrecișca.

Rezervația Periteasca-Leahova-Portița – Fig.14

Ea s-a dezvoltat pe dunele de nisip de pe grindul cu același nume și este alcătuită dintr-o vegetație lemnoasă care amintește de pădurile subtropicale. Acest aspect este datorat atât existenței arborilor falnici, dar mai ales existenței plantelor volubile(hameiul, vița de vie sălbatică).În coroana plopilor cuibărește codalbul, păsările răpitoare (gaia roșie, șerparul, ulii și ereții), iar bursucul și vulpea sunt locuitori frecvenți ai pădurii.

Pădurea Letea, un peisaj de poveste, o pădure ca în legendele cu zâne. Cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, formată pe grindul nisipos Letea din fasii de pădure dezvoltate printre dunele de nisip. Mergând prin pădure treci printr-o uluitoare schimbare de peisaj, de la pădure subtropicala la deșert în numai 2-300 de metri. În Pădurea Letea se găsesc 500 de specii de plante și peste 3000 de specii de animale, dintre care mai mult de 2000 sunt insecte, adică peste 70% din speciile de animale din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), grindul Letea fiind considerat de specialisti drept unul din cele mai interesante medii naturale din România
Vegetația este formată din stejarul de luncă (Quercus robur), stejarul brumariu (Quercus pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), frasinul de lunca (Fraxinus angustifolia), frasinul de baltă (Fraxinus pallisiae), părul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) și foarte rar arinul negru (Alnus glutinosa), completată de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evonymus europaeus, Cornus mas, Cornus sanguinea, Rhamnus frangula, Rhamnus cathartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris, ș.a.). Pe lângă acestea mai sunt și plantele cățărătoare care au dat faima acestor locuri: Periploca greaca, Hedera helix, Vitis silvestris, Humulus lupulus, Clematis vitalba. În covorul vegetal se întâlnesc și alte specii rare: volbura de nisip (Convolvulus persicus), brândușa de nisip (Merendera sobolifera)șicârcel(Ephedradystachia).
Pădurea Caraorman are o suprafață de 3 000 ha și este un loc foarte bun pentru adăpostul avifaunei. Ea cuprinde alături de un variat arboret-șleau de luncă format din plop, frasin și stejar, subarboret de zălog și o vegetație ierbacee de nisipuri.

Avându-se în vedere raritatea unora dintre speciile de animale și păsări care trăiesc în deltă, precum și interesul lor științific, acestea au fost declarate monumente ale naturii sau ocrotite prin lege, printre ele numărându-se: lopătarul, egreta mare, pelicanul, cătăliga, dropia, lebăda etc.

Protejarea acestor teritorii ale deltei a făcut ca aici să se mențină în mare măsură echilibrul natural. Cu toate acestea, viața în rezervații este influențată de orice modificare importantă survenită în întregul sistem ecologic deltaic.

Necesitatea apărării rezervațiilor naturale

Rezervațiile naturale au un rol important în acțiunea de ocrotire a florei și faunei Deltei Dunării, ca și de conservare a peisajului ei. Pregătirea terenurilor din deltă în vederea exploatării unor resurse și a dezvoltării unor bogății cere o muncă susținută a omului în condițiile pe care păsările sperioase nu le suportă.

Numeroase specii de păsări considerate rare, între care și pelicanii, erau odinioară întâlnite în multe locuri din Europa. Acum, singurul loc de pe continent unde se mai găsesc, exceptând părțile sale estice și sud-estice, a rămas Delta Dunării.Factorii responsabili ai turismului din țara noastră trebuie să facă totul ca păsările respective, în speță pelicanii, să nu dispară și din deltă, păstrând cu grijă acest avantaj care-i mărește atractivitatea.

Delta Dunării aflată la mijlocul distanței dintre Ecuator și Polul Nord; reprezintă locul cel mai indicat pentru popasul păsărilor în migrațiile lor dintre regiunile tropicale și cele polare. Păsările călătoare au simțit întotdeauna nevoia de a coborî prin stufurile și pe bălțile deltei, spre a-și reface forțele sau pentru a cuibării.

Este de datoria fiecărui turist să nu uite că natura, tot ce are această zonă de la gurile Dunării, trebuie să încânte nu numai generațiile actuale, ci și pe cele care vor urma.

3.3. Obiectivele turistice din Delta Dunării

Chilia Veche cuprinde o serie de obiective turistice printre care se numără o unitate de exploatare piscicolă intensivă, în condiții de amenajare, grindul Chilia este folosit pentru agricultură și creșterea vitelor. Fauna sălbatică a zonei cuprinde: porcul mistreț, iepurele, vidra ș.a. Un alt obiectiv de vizitat este grindul Stipoc, care împreună cu grindul Chilia formează un unghi drept.

Periprava se află la 23 km depărtare de Chilia Veche și la 103 km de Tulcea, la limita nordică a grindului Letea. Spre deosebire de alte localități, cu excepția Chiliei Vechi, ale căror case și ulițe se aflau pe un singur rând, Periprava se întinde și în adâncime.

Trecutul așezării se leagă de prezența în aceste locuri a unei cetăți genoveze. În apropierea acestui loc se afla pe atunci gura de vărsare în Marea Neagră a brațului Chilia. Un loc de atracție îl constituie lacul Nebunu, care se află în partea de sud a localității, cu ape puțin sălcii. Săpături arheologice efectuate în partea de sud a lacului Nebunu au scos la iveală dovezi materiale ale unei așezări din perioada bizantină(sec.XIII-XIV). Periprava are

Biserica Sf. Nicolae din Periprava – Fig.15

importanță turistică, putând fi folosită ca punct de plecare spre diferite locuri pitorești. De aici se poate vizita pădurea Letea, iar în drum spre aceasta se trece pe lângă Grădina lui Omer, unde apare caracterul luxuriant al vegetației. Farmecul pădurii Letea îl constituie nu numai arborii înalți , dar și a lianelor care caută să urce cât mai mult spre lumină și soare, pe trunchiurile copacilor, împreună cu curpenul de pădure, hameiul, care laolaltă cu trandafirii sălbatici împiedică uneori complet circulația prin pădure, oferind în schimb, prin coloritul florilor lor o imagine de un pitoresc rar întâlnit. Fauna pădurii Letea oferă posibilitatea de a cunoaște la fața locului o serie de specii de mamifere și păsări: șorecarul, fazanul ș.a.

Letea-aflată la circa 4 km de comuna C.A. Rosetti este așezată pe un teren nisipos. Satul apare cu gospodării nu prea mari și este singura localitate care poartă denumirea celui mai mare grind din deltă. De la Letea se poate pleca într-o excursie cu barca cu motor pe lacul Merhei, iar de aici pe canalul Dovnica-Dunărea Veche spre Matița sau înspre sud, la Dunărea Veche. Drumul străbătut până acolo le oferă turiștilor un peisaj mirific, pe marginea stufăriilor se pot admira feriga de apă,vâscul de apă, coada calului, peștișoara ș.a. plante de apă care creează un cadru pitoresc aparte.

Tulcea are un excepțional potențial turistic înscriindu-se în circuitul turistic intern și internațional cu o ofertă remarcabilă care cuprinde atât elemente specifice ale cadrului general(natură, climă, monumente de artă și istorie), cât și o bază turistică capabilă să satisfacă exigențele celor care îl vizează. Acesta se înscrie în categoria celor mai vechi localități de tip urban din țară. Este asezata in forma de amfiteatru , cu deschidere spre Dunare.

Așezarea inițiala a localitatii în această regiune este legată de vecinătatea deltei cu pășunile ei bogate și resursele piscicole, de străvechiul drum al păsărilor,care realizau și pe aici transhumanța între Carpați și litoralul antic.

Comerțul reprezintă o componentă importantă a economiei municipiului, Tulcea fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri ca un principal vad comercial în această parte a țării. O altă importanță deosebită, ca poziție, fiind poarta de acces dintre Delta Dunării a numeroșilor turiști din țară și de peste hotare, dornici să cunoască frumusețile și bogățiile acestui colț al patriei noastre.

Monumentul de la Tulcea, înălțat la partea superioară a stâncii

care se ridică aproape vertical din malul drept al brațului Tulcea – Fig.16

Orașul prezintă el însuși obiective și locuri turistice interesante între care lacul Ciuperca situat în partea de vest a orașului care oferă vizitatorilor numeroase posibilități de agrement, plimbări cu barca, practicarea unor sporturi nautice.

Un interes deosebit îl are Muzeul Delta Dunării organizat pe trei secții: științele naturii, istorie-arheologie, artă plastică și etnografie.În Tulcea se găsesc câteva monumente de artă printre care: Monumentul Independenței de pe Colnicul Hora, ridicat în 1899 prin contribuția cetățenilor orașului, bustul lui Spiru C. Haret (fig.17), statuia ecvestră a domnitorului Mircea cel Bătrân situat în Piața Civică.

Peisajul urbanistic al Tulcei este întregit de numeroase obiective ale arhitecturii vechi și noi: biserica catedrală „Sfântul Nicolae”, biserica Sf. Gheorghe (biserica cu ceas), geamia catedrală „Azzizie”, sediul Institutului de cercetări și proiectări „Delta Dunării”, impunătoarea clădire a liceului „Spiru Haret”,clădirea liceului fiind constituita in stilul arhitecturii romanesti. „Liceul a pus bazele celei dintai biblioteci din oras care incearca sa raspunda setei de cunoastere a elevilor si populatiei”. Poartă a Deltei, orașul Tulcea constituie pentru tot mai mulți turiști din țară și străinătate un ultim punct de escală al itinerarului spre originalele peisaje deltaice.

Bustul lui Spiru C. Haret – Fig.17

Faleza portului Tulcea – Fig.18

Sulina stârnește interesul vizitatorilor datorită plajei sale destul de întinse, cu nisip foarte fin, cât și faptul că este foarte accesibilă în lunile de vară. Totodată orașul oferă turiștilor numeroase obiective: vechiul și noul far, digul ce pătrunde adânc în mare, Palatul Administrației Fluviale a Dunării de Jos, portul de tranzit, frumosul chei încadrat de spații verzi, care constituie un agreabil loc de odihnă, Casa de Cultură etc.

Prin construirea de noi obiective industriale și portuare, Sulina îndeplineste o importanță funcțiune industrială, comercială și portuară. Prin instituirea regimului de port liber, în actuala delimitare teritorială a orașului Sulina se efectueaza activități cum sunt : manipularea, depozitarea, sortarea, condiționarea, ambalarea, fabricarea, prelucrarea, marcarea, expunerea, testarea, vânzarea – cumpărarea expertizarea și repararea de nave, operațiuni financiar-bancare, precum și alte operațiuni specifice porturilor și zonelor libere.

În împrejurimile Sulinei pot fi vizitate pădurea Letea și vecinătățile ei, rezervația naturală „Hașmacul Mare”, lacurile Roșu, Roșuleț, Puiu, Lumina, Puiuleț, iar de aici dunele de nisip, sărăturile și satul pescăresc Caraorman.

Zona Babadagului, cu întinsele sale păduri de stejar și tei, reprezintă o valoroasă regiune turistică, capabilă să ofere turiștilor priveliști încântătoare și să ia contacte cu numeroase monumente și locuri istorice. Situat la 37 km de Tulcea, orașul Babadag este mărginit la nord-est de lacul ce-i poartă numele, la est și sud-vest de colinele împădurite Koium-Baba (Tatăl oilor) și Carada, iar la nord-vest de depresiunea Nalbantului. Orașul oferă câteva interesante obiective turistice între care: muzeul de artă orientală, mausoleul lui Ail-Gaza-Pașa, campingul „Doi iepurași”.

Murighiol aflat la 45 km depărtare de Tulcea, comuna este situată în dreptul marelui cot al brațului Sf. Gheorghe, care începe în fața Mahmudiei. Trecutul localității este atestat de rezultatele cercetărilor mai vechi și mai noi. În partea de nord-vest a lacului Murighiol s-au descoperit urme hallstattiene și elenistice, iar la sud de lac și de localitate se află un cimitir geto-dac (inventarul mormintelor de aici este expus la secția arheologică a muzeului Deltei Dunării din Tulcea). Ceva mai la sud, în partea de stângă a șoselei Murighiol-Dunavăț întâlnim urmele unei cetăți romane.

Fragmente de ceramică prefeudală au fost descoperite în zona nord-vestică a lacului și localității Murighiol. Situat pe terasa Dunării, cuprinzând pe teritoriul său și satele Sarinasuf, Plopul, Dunavățul de Sus, Dunavățul de Jos, Colina și Uzlina, comuna Murighiol se deosebește de celelalte așezări din apropiere, prin așezarea acesteia

într-o zonă bogată în lacuri, fiind înconjurată de acestea aproape din toate părțile.

Lacurile care înconjoară localitatea sunt Murighiol 1, pe al cărui mal se află campingul „Pelican”, cunoscut și frecventat de turiștii din țară și de peste hotare, acesta dispune de căsuțe, bungalouri, restaurant, grup sanitar și de un câmp vast pentru corturi, ca și de loc de parcare, acesta oferă posibilități de plajă, plimbări de agrement cu bărci conduse de localnici pe canalele din apropiere, ieșiri în brațul Sf. Gheorghe etc., Murighiol 2 ambele cu apă dulce, alimentate din brațul Sf. Gheorghe. La sud și la sud-vest de localitate este situat Lacul Sărat ș.a. Sărăturile de la Murighiol au fost declarate în mod special zonă ecologică pentru a cruța piciorongul, specie rară. Un alt lac mai mic din apropierea localității este folosit pentru tratamente, cu apă și nămol, în tratarea unor afecțiuni ginecologice și reumatice.

Complexul lagunar Razim-Sinoe este cel mai întins lac din România. Din acest complex fac parte lacul Razim, lacul Sinoie, lacul Zmeica, lacul Babadag și altele de mai mică întindere.

La aluvionarea și conturarea complexului Razim-Sinoie și-a adus contribuția brațul Sf. Gheorghe. Tot brațul Sf. Gheorghe a furnizat și parte a materialului aluvionar necesar construirii grindului marin Chituc, care a izolat golful de mare și a dat naștere la complex.

Lacul Razim-Sinoe – Fig.19

3.4.Folclorul românesc din Delta Dunării

Folclorul românesc din această zonă (literatura populară, cântecele, dansul, portul, datinile și obiceiurile) se distinge prin multe influențe primite ca urmare a conviețuirii românilor cu alte populații, precum și a mediului geografic unic în felul său. Dacă, odată, Dunărea era considerată a ”cel drum de apă propice poeziei, incitând la lirismul depărtărilor, al visărilor către idealul de înaltă noblețe umană, în folclorul dobrogean ea nu este apa de peste care vin turcii să prade, să ia captivi, căci turcii erau prezenți, ci apa care desparte frați, apa de peste care sunt așteptați frații de la munte sau de la câmpie, cei din mărginimea Sibiului, secelenii, făgărășenii”.Marea constituie și ea unul din motivele majore ale inspirației creatorului popular.

Doinele și baladele populare povestesc despre luptele cu turcii , despre viteji care înfruntă vitregia apelor înspumate sau despre viața grea a pescarilor sau a ciobanilor.

Conviețuirea seculară dintre români și alte populații care au trăit și mai trăiesc în acest teritoriu, populații cu credințe, datini și religii total diferite, a făcut ca în folclorul românesc de aici să fie absente cu desăvârșire motivele de inspirație religioasă. Se cunoaște faptul că zona aceasta folclorică posedă în legătură cu sărbătorile de iarnă numai colinde cu conținut laic, având o destinație precisă, spre exemplu: „Colind de păstor”, „Colind de năvodar”(atunci când destinația este stabilită de profesia celui colindat) „Colind de văduvă”, „Colind de tineri însurăței”- atunci când destinația este dată de starea civilă a celor colindați.

Muzica populară românească de aici, interpretată în acompaniamentul de suflători, fluier, caval, cimpoi, etc., reflectă prin sinuoasa sa linie melodică domolul peisaj dobrogean, dar și unele influențe, e drept destul de vagi, ale melosului oriental.

Folclorul nord-dobrogean, atât cel literar cât și cel muzical, absorb în timp noi realități social-istorice, le îmbracă în haină artistică și le transmite pe diferite căi spre a le face cunoscute.

Aceeași unitate indestructibilă a folclorului românesc în general este atestată și de folclorul coregrafic care, cu toată diversitatea sa, cu toate influențele oltenești, muntenești, ardelenești sau aromâne, demonstrează prin numărul imens al jocurilor, prin extraordinara varietate a figurilor și pașilor, aceleași surse originare cu jocurile din celelalte zone folclorice ale țării. Jocurile populare se împart în două categorii bine distincte: jocurile obiceiurilor și cele legate de momentele de relaxare, de destindere ale colectivității.

Extrem de interesante sunt jocurile obiceiurilor de iarnă care, ca în mai toate zonele folclorice din țară, aduc în fața spectatorilor și motivele atât de cunoscute în întreg folclorul românesc al cerbuțului, căpriței, precum și al altor personaje mascate. Folclorul muzical, atât cel ce însoțește textul unor cântece bătrânești, al doinelor, al jocurilor populare, cât și cel instrumental, deși se deosebește oarecum ca linie melodică de folclorul muzical al altor zone folclorice românești, prin ușoara influență a muzicii populare orientale, rod al atâtor secole de conviețuire a populației românești cu elemente orientale, sau prin preponderența unor instrumente ca fluierul, cimpoiul și cavalul, cu cele două variante proprii zonei tulcene, cea mocănească și cea tracică, este totuși dominat de aceleași Coliba pescareasca – Fig.20

trăsături specifice întregului folclor muzical.

Arhitectura populară, de la colibele pescărești și până la clădirile propriu-zise destinate locuirii, lasă să se descifreze nu numai dragostea pentru frumos și îmbinarea acestuia cu utilul, ci și apartenența arhitecturii populare tulcene la arhitectura românească. Există în această zonă și unele aspecte în arhitectura populară care remarcă o realitate istorică. Desele invazii și războaie pustiitoare au determinat populația să folosească cele mai ieftine materiale de construcții și care se găseau oricând la îndemână.

Aici oamenii au folosit pentru construcții pământul (mai rar piatră), din care au făcut chirpici sau ceamur, stuful, papura, salcia și răchita și mult mai rar lemnul. Adeseori, casele sunt decorate în exterior, cu motivul „cailor afrontați”, de obicei realizați din lemn.

Frecvent în zona lacului Razim, la Visterna, pe malul brațului Sfântul Gheorghe, la Enisala, motivul coexistă alături de altele (imagini de păsări sau animale)” imagini ce sugerează atât ocupația celui ce trăiește în locuința respectivă, cât și permanența acestei ocupații. Casele sunt bine luminate de ferestrele ale căror giurgiuvele sunt de obicei traforate, dar și bine încălzite iarna de sobele oarbe. Întreaga locuință este împrejmuită cu gard de piatră sau de papură împletită”.

În interiorul caselor țărănești se întâlnesc toate elementele specifice tradiționalului românesc: vatra, patul, lavițele, lăzile de zestre, alături de textilele decorative, cearșafurile de perete, fețele de masă, perdelele, pologul și lăicerul, ștergarele, sunt numai câteva dintre elementele de bază. Deși în prezent toate acestea au cedat locul mobilierului modern, șifonierelor, frigiderelor, mașinilor electrice de uz casnic, unele elemente tradiționale sunt totuși păstrate. Dintre ele, cel mai important este ștergarul.

Având totdeauna capetele din borangic, ele sunt decorate fie cu motive geometrice, zoomorfe, antropomorfe sau vegetale. În ornamentul ștergarelor predomină însă motivul vechi al „copacului”, „nucului”, „ghiveciului cu flori” care, încadrate de benzi stilizate reprezentând frunze, fructe, flori, alcătuiesc motivul străvechi al „pomului vieții” sau „pasului vieții”. Adeseori, centrul ornamenticii ștergarelor sau scoarțelor este omul reprezentat prin stilizări de o mare simplitate. De la o vreme pe ștergare de dată mai recentă se observă și preferința pentru femeia îmbrăcată în costum popular. Cele care cu migală și cu iscusință împodobesc vasele sunt creatoarele populare, care alături de desene de geometrie, folosesc motive florale pe care le-au denumit de-a lungul generațiilor, foarte sugestiv, „merișor”, „brebenel”, „brăduț” etc.

Măiestria de necontestat a femeilor în realizarea portului popular românesc este vădită în menținerea aspectului tradițional, cu elementele sale specific nord-dobrogene: arhaismul pieselor principale (cămașa femeiască și bărbătească), echilibrul culorilor tari cu cele mai slabe, ornamentația simplă a unora dintre piese (cămăși, obiele, obelușe) sau complexitatea ornamentală a altora (pestelca). Cămașa femeiască se caracterizează prin ornamente de mici dimensiuni, dar de mare expresivitate, motivele ei purtând denumiri de „pui”, „pisc”, „oglindă” etc., care se realizează prin combinații de elemente geometrice (romburi, dreptunghiuri sau linii frânte). Costumul bărbătesc reține atenția prin croiala simplă, da o rară sobrietate, și prin ornamentația sa redusă.

Porturi populare (vechi) – Fig.21 Porturi populare (noi) – Fig.22

Combinațiile de culori, îmbinările de culori, îmbinările tonurilor tari cu cele calde, întrepătrunderea motivelor constituie taina femeilor dobrogene, creatoare de frumos din generație în generație.

Bogăția și varietatea folclorului dobrogean au atras atenția amatorilor și a specialiștilor încă de multă vreme.

3.5. Vestigii istorice si religioase

Fortificația Troesmis-(la 3 km de comuna Turcoaia), cetate traco-getică menționată în secolul III î. Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach și Dromichete. În perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi la rangul de „municipium”. Cunoaște o mare înflorire după cum indică edificiile și monumentele publice.

Fortăreața Noviodunum-Isaccea, cetate romano-bizantină cu nume celtic, construită în 369 d. Hr. A avut un important rol strategic și comercial fiind ridicată la rangul de „municipium”. Cunoaște o mare înflorire după cum indică edificiile și monumentele publice.

Fortăreața Arrubium-Măcin, castru și așezare cu nume celtic, atestată documentar în 100 d. Hr., (în două diplome militare). A fost un important punct la granița imperiului în timpul stăpânirii romano-bizantine.

Cetatea Dinogeția-Garvăn, numele ei a fost menționat pentru prima dată de Ptolemeu în cunoscuta sa lucrare „Geographia”. Inițial așezarea geto-dacică și apoi romană, a fost ridicată în timpul împăratului Dioclețian, (284-305 d. Hr.). Distrusă în 559 d. Hr. de un trib huno-bulgar, a fost reconsolidată și amplificată în secolul X d. Hr.

Alte vestigii istorice: Cetatea antica, Chilia Veche ( a existat din antichitatea greceasca, apoi a fost stapanita de bizantini pana in sec. X); Cetatea bizantina Salsovia, Mahmudia (sec. III d.Hr.)

Edificii religioase

Basilica-Niculițel (la 15 km de Isaccea), cea mai veche construcție de acest gen cunoscută până în prezent în țara noastră. Este un unicat arhitectonic în Europa. Basilica și cripta au fost construite în timpul împăratului Valens (după 370 d. Hr.).

Mănăstirea Cocoș-(la 8 km de Isaccea și la 9 km nord-est de satul Nifon), ridicată în 1835 în stil oriental (turcesc), dar cu puternice influențe din arhitectura românească. Deține un muzeu de artă medievală și modernă ce include și colecții de carte veche și icoane. Monument de arhitectură religioasă. Mânăstirea a fost înființată de călugării Visarion, Gherantie și Isaia. Cuprinde: – un zid de incintă fortificat; – Biserica Pogorârea Sf. Duh construită între 1910 – 1916 în locul bisericilor vechi datând de la 1833, respectiv 1853 demolate din cauza deteriorării avansate. Biserica actuală are plan treflat și este pictată în interior, în ulei, de pictorul italian F. D. Brasse din Milano. Este o pictură în stil realist, influențată de arta renașterii. – corp de chilii – construit în 1853, stil oriental turcesc; – Colecție muzeală – Profil: artă plastică, carte rară românească, artă decorativă, arheologie, numismatică; – Clopotnița construita in 1853.

Mănăstirea Celik Dere-satul Telița, comuna Frecăței, (la 22 km de Isaccea), construită între 1841-1844 de călugării români și ruși. Păstrează o colecție de artă medievală, Lângă mănăstire poate fi văzută o raritate în peisajul românesc: o moară de vânt. Obiectiv de arhitectură religioasă. Așezământ monahal înființat, de către călugării romani și rușii. Biserica Adormirea Maicii Domnului este o construcție nouă, realizată în stil românesc în mai multe etape: 1901-1902, 1910-1916 si 1928-1932, după proiectele arhitecților Toma Dobrescu și Dumitru Berechet. Colecția muzeală: artă plastică, carte românească, artă decorativă. Sunt expuse obiecte de cult, carte veche, covoare, textile, o icoană adusă de la Muntele Athos, considerată cea mai veche din țară. În biserică se află osemintele episcopului Atanasie, într-o raclă care imită mormântul lui Isus Hristos de la Ierusalim și care datează din 1845.

MOSCHEEA LUI ALI-GAZA PASA, BABADAG – (la 35 km sud de Tulcea) – cel mai vechi monument de arhitectură musulmană din România (sec. xVII). Are un minaret de 23 m înălțime.

Muzee Case memoriale Delta Dunării

Muzeul Deltei Dunării, Tulcea – cuprinde urmatoarele secții: Științe naturale (înfățișează flora fauna Deltei; include un acvariu ce prezintă diferite specii de pești din Delta Dunării dar și exemplare exotice);istorie și arheologie (valoroase exponate privind trecutul zonei);etnografie și arta populară, arta plastică (include o colectie grafică modernă și contemporană)
Casa memorială "PANAIT CERNA", Cerna – aici s-a născut, a copilărit Panait Cerna, poet cu o rară sensibilitate, adâncă reflexie (1881-1913).Alte muzee: Muzeul casei Lipovene, Jurilocva.

Monumente Delta Dunării

Monumentul eroilor de pe colnicul Horei , Tulcea-înălțat în semn de omagiu eroilor căzuți în Războiul de Independență din 1877-1878.

Altee monumente: Monumentul de la Smardan (in memoria marinarilor care s-au jertfit pentru independența țării); Statuia lui Mircea cel Bătrân, Tulcea (închinată marelui voivod român, 1386-1418, care a luptat pentru eliberarea Dobrogei de sub dominația otomană; sculptor Ion Jalea).

Cetăți, situri arheologice

Fortăreața medievală de la Enisala

Ruinele fortăreței medievale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea fost construită în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, în a doua jumatate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. La sfârșitul secolului al XIV-lea în cetate exista o garnizoană instalată de domnitorul Țării Românești Mircea cel Mare care organizează apărarea Dobrogei până în anul 1417 când o parte din teritoriul acestei provincii împreună cu cetatea de la Enisala, va fi cucerită de Imperiul Otoman.

Fortăreața medievală de la Enisala – Fig.23

Situl arheologic Orgame – Argamum Cetate situată în apropierea localității Jurilovca, pe Capul Dolosman Situl arheologic

Orgame – Argamum se află pe malul lacului Razim, la 20 de km Sud Vest de brațul Sfântu Gheorghe și la aproximativ 40 km de Histria.Cetatea Orgame este menționată în izvoarele istorice de la începutul sec. al VI-lea și din sec. al V-lea i.e.n. Hecateu din Milet. Săpăturile arheologice începute în 1926-1932 și reluate în 1965 au confirmat existența unei așezări grecești, analoga cronologica cu Histria.

Cetatea Beroe – Ostrov

Cetatea Beroe se află pe malul Dunării, la 3 km sud de comuna Ostrov, pe o stânca înaltă de aproximativ 30 m. Cetatea este menționată în itinerarii antice Tabula Peutingeriana și Itinerarium Antonini. În timpul lui Constantin cel Mare, cetatea a fost reparată, ca apoi în timpul lui Justinus II să fie distrusă parțial de atacurile avaro-slave, totuși fiind locuită până la începutul sec. VII. În sec. XI – XII fortificația s-a suprapus cu o așezare medievală timpurie.

3.6. Protejarea mediului deltei

Realitățile zilelor noastre arată ca secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri și transformări ale civilizatiei omenesti, dar și cele mai complexe și uneori nebănuite efecte asupra vieții. Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pamântului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Problema apropierii de natură se pune acum pretutindeni, rațiunea ei fiind susținută de toți factorii responsabili ai lumii, nu numai de cei care au legătură cu biologia.

Construirea în deltă a unui mediu artificial pentru plante și totodată schimbarea rosturilor viețuitoarelor sălbatice, cum sunt păsările migratoare, care circulă de la un pol la altul al Pământului, implică evidente modificări pe întregul glob.

În deltă, unde natura nu este numai primitivă ci și primordială, este necesar ca omul să se oprească îndelung înainte de a face tot răul pe care îl poate face. Odată cu lucrările de amenajare efectuate pentru valorificarea resurselor, oamenii deltei au devenit conștienți de bogăția faunei pe care au învățat să o păzească și să o ocrotească.

Păstrarea echilibrului biologic al Deltei Dunării

La baza dezvoltării turismului în deltă se află bogățiile create de natură, nu cele produse de mâna omului. În comparație cu alte regiuni ale globului influențate de mâna omenească, modificările aduse stării naturale a deltei conduc la un dezechilibru biologic pronunțat.

Schimbările ies cu putere în evidență în această regiune, unde natura este nouă, născându-se mereu în orice clipă.

Peste tot formele de teren sunt în evoluție, dar în deltă intervenția omului se produce într-un mediu în devenire, care nu a luat încă o formă finită, corespunzând unui anumit stadiu.

Într-o fază destul de lungă a unui ciclu care se repetă anual, o bună parte a suprafeței uscatului din deltă se acoperă cu o pânză de apă înaltă de 1-5 m, există un continuu proces de Bogățiile din Delta Dunării – Fig.24

sedimentare a aluviunilor.

Delta Dunării prezintă importanță ca fenomen geografic natural și de aceea va fi păstrat ca atare. Exploatarea resurselor trebuie făcută cu stricta respectare a mediului ambiant, pentru a nu micșora valoarea monumentului natural.Echilibrul biologic al deltei a fost pierdut o dată cu intensificarea diverselor activități economice productive, care au determinat amenajări stuficole, piscicole, agricole și forestiere, pe lângă cele impuse de navigație. Tendința de a extrage din deltă cât mai multe bogății conduce la ruperea echilibrului biologic. Parcelarea deltei în vederea recoltării planificate și eficiente a stufului înseamnă o modificare a stării ei naturale.

În comparație cu exploatarea stufului, care se extinde pe aproape toată suprafața deltei, celelalte activități ca piscicultura, agricultura, silvicultura și navigația ocupă suprafețe restrânse.

Protecția mediului este o problemă a tuturor; este problema pe de o parte a dezvoltării societății,iar pe de altă parte a redresării, conservării și ocrotirii mediului. Armonizarea necesităților imediate cu strategia pe termen lung în RBDD înseamnă a defini în linii generale principiile, direcțiile , obiectivele și criteriile de identificare a acțiunilor care sa conducă la o dezvoltare durabila, economica si sociala, în condițiile conservării biodiversității. Programul de acțiune trebuie să conțină obiective și sarcini concretizate și cuantificate în timp, spațiu și în costuri.

Principii generale ale strategiei protecției mediului

– conservarea condițiilor de sănătate a oamenilor

-dezvoltarea durabilă

– evitarea poluării prin măsuri preventive

– conservarea biodiversității

-conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice

– aplicarea principiilor de bază ale ecologiei mediului (ex. cine poluează plătește)

– stimularea activității de reabilitare a ecosistemelor alterate.

Conservarea condițiilor de sănătate a oamenilor

-acesta este principiul suprem căruia trebuie sa i se subordoneze întreaga activitate economică și sociala, întreaga strategie de ocrotire a mediului

– condițiile de viata trebuie îmbunătățite prin acțiuni de : corectarea impactului negativ produs de unele activități; adoptarea de măsuri de prevenire a poluării; folosirea unor tehnologii curate în toate activitățile.

Dezvoltarea durabilă

– exploatarea intensivă a resurselor naturale conduce la epuizarea acestora

– degradarea mediului conduce la reducerea potențialului existent de regenerare a naturii, înrăutățește calitatea si diminuează posibilitățile de refacere a factorilor de mediu: aerul, apa, solul,flora, si fauna

– pădurile, care au un rol preponderent in redresarea mediului au devenit victima agresiunii antropice atât direct prin tăieri peste capacitatea de regenerare, cat mai ales, indirect prin poluare

– apele, dar mai ales apele subterane si solul, datorită poluării, devin nefolosibile nu numai pentru generația noastră, ci si pentru generațiile următoare

– dezvoltarea durabila înseamnă menținerea posibilităților si condițiilor de viata pentru generațiile viitoare, a resurselor naturale regenerabile cel puțin la nivelul celor existente pentru generația actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectați de poluare

Evitarea poluării prin masuri preventive

– este mult mai ușor si mai puțin costisitor să previi poluarea, decât să repari, respectiv să redresezi echilibrul ecologic

– aplicarea unor tehnologii nepoluante în toate domeniile de activitate care urmează a fi dezvoltate reprezintă un principiu pe care trebuie să se bazeze strategia de ocrotire a mediului.

Conservarea biodiversității

– poluarea afectează grav ecosistemele, apar rupturi in lanțul trofic, prin dispariția unor specii din regnul vegetal si din regnul animal, se dezechilibrează și sistemele ecologice, prin scăderea productivității unor specii, apar malformații la speciile existente sau apar noi specii dăunătoare cu consecințe asupra vieții

– conservarea biodiversității înseamnă eliminarea poluanților, înseamnă menținerea ecosistemelor, a capacității lor de funcționare, a stabilității și rezistentei lor la dereglări, a productivității și adaptabilităților și nu în ultimul rând utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Capitolul IV Studiu de caz – Delta Dunării

4.1. Prezentarea zonei Caraorman

Numele Caraorman vine din limba turcă și înseamnă Pădurea Neagră. Satul se întinde pe o lungime de 3.5 Km și aproximativ 500 m lățime și este situat pe grindul Caraorman, între brațul Sulina și Sfântul Gheorghe, la 12 Km de comuna Crișan. Grindul Caraorman este un câmp cu un sol nisipos de origine marină, cu o lungime de 18 Km, o lățime maximă de 8 Km (7000 ha) și înălțimi de până la 7 – 9m. Pentru a ajunge în Caraorman pot fi folosite mai multe rute.

Populația satului este formată din ucraineni (aproximativ 490 de locuitori, comparabil cu Crișanul), oameni gospodari și ospitalieri, care se ocupă în principal cu pescuitul. În Delta Dunării trăiesc aproximativ 15 000 de locuitori de naționalități diferite: 80% români, 10% lipoveni, 10% ucraineni.Între ucraineni și lipoveni există diferențe foarte clare de limbă, obiceiuri, tradiții și chiar de înfățișare fizică. Dialectul folosit de locuitorii din Caraorman este foarte apropiat de limba ucraineană și poate fi întâlnit în localitățile: Sfântul Gheorghe, Crișan, Murighiol, Letea.

Suprafața întinsă a grindului pe care este așezat satul a permis ca pe lângă principala sursă de venit; pescuitul, să mai fie posibilă și creșterea vitelor, care a atins punctul culminat în ani 1987-1989, când populația de bovine depășea 2000 de capete. După Revoluția din 1989, distrugerea intenționată a acestui sector al agriculturii și prețul peștelui care a crescut amețitor în ultimul timp, i-au determinat pe săteni să se orienteze spre pescuit, renunțând la creșterea vitelor, care a devenit o ocupație neprofitabilă. Caraormanul este un sat „aerisit”, cu grădini mari și gospodări înstărite.
Specific satelor din Caraorman sunt casele cu

acoperișul din stuf, care au un farmec rustic aparte. Fiind cea mai întinsă zonă compactă de stufărișuri din lume, în Delta Dunării stuful este foarte utilizat ca material de construcție pentru acoperișuri, Casă țărănească din satul Caraorman – Fig.25

garduri și alte anexe gospodărești.

Punctele de interes turistic din apropierea Caraormanului sunt:

Dunele de nisip

În partea de vest a satului Caraorman, la aproximativ 500 de m de acesta, se află dune de nisip foarte fin, care pot fi întâlnite doar în trei locuri în Europa. Duna de nisip – Fig.26

Herodot și Polybiu amintesc în scrierile lor de mari acumulări de nisip la gurile Dunării („un banc de nisip de aproape 1000 de stadii (167 Km) la o depărtare de uscat cale de o zi.” – Polybiu).

Aceste dune de nisip din Caraorman sunt așezate transvesal pe direcția de curgere a Dunării și împreună cu cele din Letea reprezintă porțiuni din cordonul inițial ce a blocat golful Tulcea,transformându-l într-o lagună, care ulterior s-a colmatat și a dat naștere Deltei Dunării.

Dunele de nisip de origine marină au înălțimi de până la 7-9 m și sunt semimobile, vântul transportând nisipul și grupându-l în jurul plantelor mai puternice.

Vegetația sărăcăcioasă de pe dune contrastează puternic cu vegetația luxuriantă din apropiere. Pentru a exploata aceste dune de nisip, fostul dictator Ceaușescu, în urma unui efort financiar deosebit, a construit șantierul din Caraorman, care în prezent urmează a fi dezafectat.

Dune de nisip – Fig.27

Pădurea Caraorman

Pe un teren nisipos de origine marină s-a dezvoltat o pădure de stejari, al cărei nume Caraorman înseamnă în etimologia turcă Pădurea Neagră. Stejarii vechi, cu ramuri impunătoare și vegetația bogata fac o umbra atât de deasa încât exista locuri foarte întunecoase, și care au dat numele pădurii (Pădurea Neagră).

O mare curiozitate sunt lianele (Periploca greacă de origine mediteraneană cu o lungime de 25 de m – unica în Europa) care atinge aici limita nordică de răspândire. Aceste liane împreună și cu alte plante agățătoare cum ar fi: vița-de-vie sălbatica, iedera, hameiul si curpenul conferă acestei păduri un aspect subtropical. În Delta Dunării au fost observate un număr de peste 1615 specii de plante, reprezentând circa o treime din totalul speciilor cunoscute în flora României.

Dintre arborii din Pădurea Caraorman putem enumera: stejari seculari de peste 25 de m înălțime, ulmi, sălci, plopi albi si negrii, arini, frasini pufoși, aceștia din urma fiind o raritate botanica. Aici cuibărește vulturul codalb. Se fac cu succes plantații de plopi negri, care dau un lemn de calitate superioară, folosit în industrie. Pe grindul Caraorman s-au efectuat variante experimentale de plantații forestiere, cu diverse specii de arbori ca și de arbuști. Cele mai bune rezultate le-au dat plopul alb hibrid, ienupărul de Virginia și cătina albă.

Stejarul Îngenuncheat – Fig.28

Imaginea de mai sus este surprinsă în pădurea Caraorman în punctul cunoscut sub denumirea „Fântâna Vânătorilor”,acolo unde se găsește cel mai mare stejar din Delta Dunării. Datorită crengilor care s-au întins și pe sol acesta se numește „Stejarul Îngenuncheat” și are o vârstă de 400 de ani și o circumferință de 4 m.

Totodata, avandu-se in vedere raritatea unora dintre specii de animale si pasari care traiesc in delta, precum si interesul lor stiintific, acestea au fost declarate monumente ale naturii sau ocrotite prin lege, printre ele numarandu-se: lopatarul(corsarul),egreta alba(Egretta alba) si egreta mica (Egretta garzetta), pelicanii,pasari mari, cataliga (Himantopus himantopus), dropia (Otis tarda).

„Fazenda beach” este un loc preferat de turiștii care vin la Caraorman pentru a face plajă și pentru a înota în siguranță. În capătul canalului Crișan-Caraorman acesta se lărgește și se transformă într-un port, iar lipsa curentului pe ultima porțiune (de 1.5 Km) a acestuia a determinat o limpezire a apei. Pe malul vestic al canalului exista o zonă cu nisip fin, unde se face plajă și se poate înota fără riscuri. Apa este limpede și curată, malul lin, cu pantă domolă și absența curenților permit copiilor și începătorilor să înoate în siguranță. Căldura torida de peste zi nu poate fi răcorită decât de o baie bună în apele limpezi ale canalului. Sezonul de plaja este din luna iunie și până la începutul lui septembrie.

O zi însorită la Caraorman face ca micuța plajă să fie neîncăpătoare pentru turiștii veniți în vacanță. Lângă plajă există un loc unde se poate juca fotbal sau beach-voley. Atmosfera în general este extraordinară: toată lumea se distrează fără rezerve

.

Plaja in Caraorman – Fig.29

Cherhana – Caraorman

Pe teritoriul Deltei Dunării există mai multe centre de colectare a peștelui, numite cherhanale. În general acestea sunt construite din materiale autohtone, acoperișul din stuf asigură o bună izolație termică, mai ales în perioadele de vară când

temperaturile ridicate pot determina alterarea peștelui. În camerele frigorifice de depozitare a peștelui răcirea se realizează cu ajutorul gheții transportate de la Tulcea. Cherhana – Fig.30

La Caraorman cherhanaua este așezată în partea de est a satului, pe malul stâng al canalului Caraorman, loc unde se colectează peștele prins din multe lacurile (Puiuleț, Puiu, Lumina, Rotund, Iacub, etc).

La cherhanua Caraorman pot fi admirate cantități mari de pește și capturi impresionante. Crapii imenși sunt ceva normal și obișnuit, iar somnii de 40-50 kg nu mai miră pe nimeni. Într-o zi se pot aduna câteva tone de pește care este sortat, cântărit și păstrat la rece, pentru a fi mai târziu transportat la Tulcea sau Murighiol. Caraorman este un sat de pescari, care își întind plasele de pescuit în lacurile și canelele din jurul satului. În ultimii ani pescarii din Caraorman preferă să pescuiască în locurile din est, datorită prezenței cherhanalei în această zonă.

Lacurile din partea de vest chiar dacă dispun de bogate resurse piscicole nu sunt atât de căutate, deoarece accesul în aceste zone este mai greu: pentru un traseu direct trebuie străbătute dunele de nisip. În imaginea surprinsă la cherhana este o lotca (barca pescărească) cu peștele prins la năvod. Pescuitul tradițional în Delta Dunării se realizează cu varse, taliane si setci.

Cu aceste scule se poate descurca și un singur pescar, dar din motive de siguranța aceștia pescuiesc în general câte doi.

Toamna când apa este mai scăzută și peștii se grupează pentru iernat se folosește năvodul, la care participă un grup mai mare de pescari (10-15).

4.2. Forme de turism practicate în zona Caraorman

În Caraorman există numeroase forme de turism printre care:

Turismul de cunoaștere- este realizat de turiști pentru a vizita împrejurimile zonei și cu scopul de a acumula cât mai multe informații despre punctele de interes ale Caraormanului.

Turismul de odihnă- este practicat de cei care vin în această zonă doar pentru a se relaxa, putând închiria diferite bărci, cu motor sau cu vâsle, cu scopul de a se destinde și de a respira un aer mai curat decât cel din marile aglomerările urbane.

Turismul sportiv- este practicat de amatorii de vânătoare și pescuit sportiv.

Turismul tehnico-științific- se realizează pentru o cunoaștere cât mai amplă a monumentelor naturale din zonă și se poate face prin zboruri de agrement deasupra Caraormanului cu avionul sau cu elicopterul.

Posibilități de cazare la pensiunea Grindul Verde (de 2 margarete)

de pe grindul Caraorman

Prezentare generală:

Înființată în anul 1999, iar din anul 2000 Pensiunea Grindul Verde este membră a Asociației Naționale de Turism Ecologic și Cultural din România, afiliată la EURO-Gites. Din anul 2002este

consiliată de A.P.A.T.A.R Franța. Grindul Verde – Fig.31

Activitate: desfășoară un ,,turism verde” în concordanță cu principiile europene ale acestui tip de turism.
Localizare: în mijlocul Deltei Dunării între brațele Sulina și Sf. Gheorghe pe grindul Caraorman, în imediata apropiere a pădurii Caraorman (rezervație naturală a biosferei) și a dunelor de nisip. La rândul său, grindul Caraorman e înconjurat de o mulțime de lacuri, canale, mlaștini și ostroave, habitate tradiționale pentru zeci de specii de păsării, animale și pești.

Este un excelent punct de plecare spre diverse destinații din Deltă sau de pe țărmul Mării Negre.

Oferta pensiunii Grindul Verde:

Pensiune completă:

Cazare,3mese- 70 RON/zi/persoană;
Demipensiune:

Cazare, mic dejun, prânz sau cină – 60RON/zi/persoană;
Cazare,micdejun–
50RON/zi/persoană.

Camera a pensiunii Grindul Verde – Fig.32

Facilitati:

-grup sanitar propriu, apă caldă non-stop;
-materia primă este de o calitate deosebita pentru produsele culinare oferite .
 -meniul zilei este hotărât de comun acord cu dvs.
-translator limba engleza;
-grill.

-excursii cu barca cu motor în complexul de lacuri Gorgova – Isacova;
-însotitor cunoscător al Deltei Dunarii, vorbitor de limbaengleză, franceză și limba rusă;
-pescuit sportiv în iazul propriu;

 -foc de tabără;
-croazieră pe brațul Sf. Gheorghe cu vaporul.

Detalii despre serviciile oferite:

Oaspeții acestei pensiuni sunt familia Moga, formată din Moga Adriana, Moga Marin, fiul lor Moga Alin. Cei doi soți se ocupă cu cazarea, asigurarea meselor zilnice a clienților și a curățeniei zilnice. Moga Alin și în vârstă de 25 de ani ocupă postul de ghid local al pensiunii, având pregătire profesională în acest domeniu.

Cazarea se face într-o casă cu etaj, în dormitoare cu două sau trei paturi dotate cu saltele Relaxa.

Pensiunea dispune de băi (cu apă caldă, grup sanitar, etc), câte una la două dormitoare. Bucătăria se bazează, în general, pe rețete specifice zonei, din carne, pește, vânat, moluște, crustacee cât și pe rețete tradiționale românești. Meniurile se stabilesc în funcție de sugestiile turiștilor. Sunt folosite produse de pe piața locală, proaspete, fără tratamente chimice.

Dacă turiștii se cazează mai repede de ora 06:00 vor fi nevoiți să plătească și pentru ziua anterioară. În ultima zi de ședere la pensiune, turiștii beneficiază de gratuitate până la ora 15:00, dar dacă depășesc această oră sunt obligați să plătească și pentru ziua următoare.

Servicii opționale:

Partide de pescuit, fotosafarii, birdwatching, excursii în împrejurimi, cu căruțe trase de cai, șalupe, bărci cu motor sau la rame. De asemenea, se pot organiza, la cererea clienților, microcircuite personalizate pe durata unui week-end, a cinci zile, a unei săptămâni, etc. Aceste circuite vor include cele mai pitorești locuri din Delta Dunării și vor avea ca scop observarea florei și faunei, a culturii și tradițiilor locului, a modului de viață al pescarilor. Prețul tuturor acestor activității este negociabil, în funcție de mărimea grupului, durata deplasării, mijlocul de transport ales. Pentru partidele de pescuit se oferă momeli (gratuit) și se obțin permise de pescuit (la cerere). Pentru toate aceste activități se oferă serviciul specializat de ghid. La cerere se organizează seri festive.

Pentru o ședere de peste trei zile, pentru grupuri mai mari de 6 persoane (inclusiv), se organizează excursii gratuite cu următoarele destinații, opționale:

– pădurea Caraorman, pădure de tip mediteranean

– dunele de nisip;

– cherhanaua Caraorman.

Serviciu rezervări:

Pentru serviciile de cazare și masă, rezervarea se va face cu minimum 15 zile înainte. Solicitările făcute în afara acestui termen se vor rezolva în limita locurilor disponibile.
Rezervările se pot face la numărul de telefon 0740 821422 (Moga Marin).

Modul de organizare a unui sejur în zona Caraorman

Programul de 4 zile presupune vizitarea tuturor obiectivelor,iar ca mijloc de transport vom apela la autocar.

Etapizare:

Sejur de 4 zile pentru familia Avram formată din Avram Nicolae și Avram Maria.

Ziua I

Turiștii se cazează la pensiunea Grindul Verde din Caraorman la ora 11:00, familiarizându-se cu gazdele care le vor prezenta oferta pensiunii.

Turiștii vor alege o cameră cu două paturi și vor solicita serviciul de demipensiune care constă în mic dejun și cină. Aceștia vor beneficia gratuit de serviciile ghidului care le va pregăti un program turistic special.

Până la ora 20:00 când vor servi cina familia Avram va face „cunoștință” cu satul Caraorman într-o căruță trasă de cai, acompaniați de ghidul turistic care le va prezenta un scurt istoric al satului și principalele atracții ale acestuia: casele cu acoperișuri din stuf, biserica și cherhanaua unde se colectează peștele.

Ziua II

La ora 08:00 familia Avram ia micul dejun, iar la ora 10:00 li se prezintă programul întocmit de ghid pentru petrecerea timpului. Programul constă într-o plimbare cu o barcă cu motor pe grindul Caraorman, vizitarea pădurii Caraorman unde se găsește cel mai mare și bătrân stejar din Delta Dunării numit „Stejarul Îngenuncheat”, care reprezintă o mare atracție naturală.

Seara la ora 20:00 aceștia au parte de un meniu special, cu specific pescăresc.

Ziua III

Iau micul dejun la ora 08:00, după care vor merge la pescuit unde își vor închiria undițe, iar la ora 17:00 vor realiza un tur cu canoele în jurul Caraormanului.

Seara la 21:00 vor participa la un foc de tabără realizat de gazde.

Ziua IV

Turiștii servesc micul dejun la ora 08:00. Fiind ultima zi de ședere familia Avram va avea un program liber până la ora 14:00 când vor părăsi pensiunea.

Înainte de a pleca, familia Avram se declară mulțumită de serviciile de care au beneficiat și mulțumesc gazdelor pentru amabilitatea de care au dat dovadă.

Iar gazdele la rândul lor le urează turiștilor rămas bun, sperând ca viitorul concediu să-l petreacă tot la pensiunea lor.

Concluzii și propuneri

În urma realizării acestei lucrări se pot trage următorele concluzii, tendințe cu privire la turismul din Delta Dunarii, se pot pune în evidență punctele slabe și tari ale zonei.

Se disting următoarele tendințe ale turismului în Delta Dunării:

un număr mereu crescând de turiști doresc să-și satisfacă hobby-urile și interesele lor speciale, bazate pe natură, activități economice și interese profesionale;

sporirea numărului de vacanțe de durată mai scurtă, aceasta permițând dezvoltarea mai multor destinații turistice, iar pentru satisfacerea cererii, ocazia de a oferi facilități pentru turiști;

turiștii devin mai experimentați și sofisticați și așteaptă atracții de bună calitate, utilități și servicii pe măsură și tarife /prețuri adecvate calității în călătoriile lor;

călătoriile de afaceri sau pentru congrese, conferințe, reuniuni etc. continuă să se dezvolte, aducând beneficii tot mai mari organizatorilor; multe persoane care participă la astfel de acțiuni sunt în același timp și turiști "de vacanță" care doresc să cunoască zona pe care o vizitează;

sporește numărul turiștilor care sunt preocupați de problemele de mediu natural, prin urmare, cresc căutările unor destinații foarte puțin poluate și fără probleme de mediu; ca urmare a acestor orientări, foarte multe destinații sunt preocupate în adoptarea unor programe de dezvoltare și doresc să încurajeze turismul de bună calitate, care evită problemele de mediu, optimizându-se și beneficiile economice;

turismul utilizează într-o măsură tot mai mare, tehnologia modernă în domenii ca servicii de rezervare sau marketing; în ultima perioadă Internet-ul a devenit un mijloc tot mai important de informare și marketing.

Puncte tari:

potențilaul turistic de care dispune această zonă este foarte variat și bogat, atât cel natural cat și cel antropic. Cel natural este reprezentat prin peisaje mirifice, formațiuni calcaroase, stimulănd astfel imaginația vizitatorilor.Turismul antropic este reprezentat prin prin tradițiile și obiceiurile încă păstrate.

Numeroasele trasee turistice, puse la dipoziția turiștilor, pentru a ajunge cât mai ușor la obiectivele turistice pe care doresc să le viziteze.

Baza de cazare în dezvoltare, serviciile oferite de acestea sunt dintre cele mai diverse, dar încă în dezvoltare;

Posibilitățile de agrement oferite, diferite sporturi, fiind o zona destul de prielnică pentru astfel de sporturi.

Puncte slabe:

dezvoltarea infrastructurii lasă de dorit, drumurile fiind factorul principal al reținerii turiștilor în ceea ce privește vizitarea acestei zonei;

slaba amenajare a obiectivelor turistice, nefiind suficient amenajate;

lipsa unor investitori importanți, care să facă o infuzie de capital. Investițiile în turism, caracterizate de valoarea mare a cheltuielilor și termen de recuperare îndelungat, au avut mai puține șanse să ia amploare în Deltă. Persoanele care au investit au făcut-o îndeosebi în capacități mici, adresate în special unei clientele atent selectate și nu masei mari a turiștilor. Investitorii străini au evitat domeniul turismului, acest lucru fiind determinat de situația economică și politică instabilă a României.

valorifcarea insuficientă a potențialului turistic, slaba promovare a acestuia;

pasivitatea autorităților locale în ceea ce privește dezvoltarea turismului prin obținerea de finanțări;

Propunerii privind Delta Dunării:

Intensificarea acțiunilor de promovare a produsului turistic oferit, optând pentru mijloace moderne de promovare precum internetul, care să poată asigura informații necesare managementului, printr-o continuă monitorizare a activității de marketing și a celei previzionale;

acțiunile actorilor locali responsabili în luarea deciziilor referitoare la politica mediului trebuie să fie direcționate spre dezvoltarea unei conștiințe ecologice, ca răspuns la imperativele ecosistemice: menținerea capacității de autoreglare,la păstrarea potențialităților evolutive;

amenajarea principalelor obiective turistice;

ridicarea nivelului de calitate a serviciilor oferite turiștilor, îndeosebi pentru serviciile de agrement unde se impune și o diversificare a acestora;

refacerea rețelei de drumuri, prioritate având cele care asigură accesul spre punctele de interes turistic, întrucât mijlocul de transport cel mai frecvent utilizat de turiștii români și străini este autoturismul;

redimensionarea raportului dintre calitatea serviciilor și prețul acestora, astfel încât tarifele mari practicate, să fie justificate de o calitate pe măsură;

Invitație la sejur

Gazdele pensiunii Grindul Verde vă invită cu o deosebită plăcere să vă petreceți un sejur de neuitat în această „împărăție” a apelor, unde puteți întâlni cele mai neașteptate locuri și cei mai ospitalieri și amabili oameni.

Ușile pensiunii vă sunt larg deschise, iar domnul Moga Marin și soția sa vă stau oricând la dispoziție.

Nu ezitați să ne contactați si să veniți la minunata noastră pensiune, și vă promitem că nu veți regreta.

Bibliografie:

1. Andrei Ștefan, Ghidul Turistic al României, editura Publirom

2. Bădulescu Alina, Prep. Univ. Dorin Bâc, Economia turismului, Editura Universități din Oradea, Oradea, 2006;

3. Cotet V. Petre, Delta Dunării- geneza și evoluție, “Peuce”, studii și comunmicări de știintele naturii, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 1971 ;

4. Cristureanu, Cristiana, Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992;

5. Giurescu Constantin C., Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri pânâ astăzi, editura Ceres, Bucuresti,1975.

6. Ioan C. Petre, “Exigente actuale ale pregatirii și utilizarii fortei de munca”, Era Socialistă, nr.16/1977.

7. Istrate Ioan, Turismul – un fenomen în mișcare, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1988;

8. Nițu Marin, Turismul în Delta Dunării, editura Sport – Turism, București 1977.

9. Panighiant Eugen, Delta Dunării și Complexul Lagunar Razelm, Editura Sport-Turism, 1982

10. Petrescu Ioan Gheorghe, Delta Dunării, editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1967

11. Tufescu Victor, România- Natura, om, economie, Editura Științifică, București, 1974

12. http://www.caraorman.ro/caraorman/Caraorman.html

13. http://www.caraorman.ro/caraorman/cherhana/cherhana.html

14. http://www.caraorman.ro/caraorman/padure/Padure.html

15. http://www.caraorman.ro/delta/geneza/geneza.html

16. http://www.caraorman.ro/vacanta/Vacanta.htm

17. http://www.ddbra.ro/populatie.php#sus

18. http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm

19. http://www.fotodelta.ro/de-vazut/padurea-letea/

20. .http://www.Delta_Dunarii-_descriere_completa_5269.html

21. http://www.mmediu.ro/master_plan_delta/Cap.4.pdf

22. ***Atlas geografic general, Editura Didactica și Pedagogică, București;

23. *** Decretul Consiliului de Stat al României nr 294/1978 privind portul liber Sulina.

24. ***Dezvoltarea turismului în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I., București,1975.

25. ***Fauna din Delta Dunării, Sinteza cercetatorilor de ecologie și biologice din perioada 1961-1975, I.C.P.D.D., Tulcea, 1976,

26.***Maria Popescu, Delta Dunării – rezervații și monumente ale naturii, Muzeul “Delta Dunării”, Tulcea, 1980; H.C.M. nr. 891/1961 ; H.C.M. nr 528/1970 ;Conservarea naturii în Delta Dunării ;Academia R.S. România, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii, București, 1968;

27.*** Problemele protecției naturii în Delta Dunării, Universitatea București,1974;

28.***Situația păsărilor în Delta Dunării pe teritoriul avifaunistice și număr de specii, I.C.P.D.D., Tulcea,1977

29. ***“Studiu privind necesarul de mijloace de transport turistic în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I.,

București 1976.

30. *** Zona de vărsare a Dunării -Monografie hidrologică, Institutul de studii și cercetări hidrotehnice, București,1963;

Bibliografie:

1. Andrei Ștefan, Ghidul Turistic al României, editura Publirom

2. Bădulescu Alina, Prep. Univ. Dorin Bâc, Economia turismului, Editura Universități din Oradea, Oradea, 2006;

3. Cotet V. Petre, Delta Dunării- geneza și evoluție, “Peuce”, studii și comunmicări de știintele naturii, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 1971 ;

4. Cristureanu, Cristiana, Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 1992;

5. Giurescu Constantin C., Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri pânâ astăzi, editura Ceres, Bucuresti,1975.

6. Ioan C. Petre, “Exigente actuale ale pregatirii și utilizarii fortei de munca”, Era Socialistă, nr.16/1977.

7. Istrate Ioan, Turismul – un fenomen în mișcare, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1988;

8. Nițu Marin, Turismul în Delta Dunării, editura Sport – Turism, București 1977.

9. Panighiant Eugen, Delta Dunării și Complexul Lagunar Razelm, Editura Sport-Turism, 1982

10. Petrescu Ioan Gheorghe, Delta Dunării, editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1967

11. Tufescu Victor, România- Natura, om, economie, Editura Științifică, București, 1974

12. http://www.caraorman.ro/caraorman/Caraorman.html

13. http://www.caraorman.ro/caraorman/cherhana/cherhana.html

14. http://www.caraorman.ro/caraorman/padure/Padure.html

15. http://www.caraorman.ro/delta/geneza/geneza.html

16. http://www.caraorman.ro/vacanta/Vacanta.htm

17. http://www.ddbra.ro/populatie.php#sus

18. http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm

19. http://www.fotodelta.ro/de-vazut/padurea-letea/

20. .http://www.Delta_Dunarii-_descriere_completa_5269.html

21. http://www.mmediu.ro/master_plan_delta/Cap.4.pdf

22. ***Atlas geografic general, Editura Didactica și Pedagogică, București;

23. *** Decretul Consiliului de Stat al României nr 294/1978 privind portul liber Sulina.

24. ***Dezvoltarea turismului în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I., București,1975.

25. ***Fauna din Delta Dunării, Sinteza cercetatorilor de ecologie și biologice din perioada 1961-1975, I.C.P.D.D., Tulcea, 1976,

26.***Maria Popescu, Delta Dunării – rezervații și monumente ale naturii, Muzeul “Delta Dunării”, Tulcea, 1980; H.C.M. nr. 891/1961 ; H.C.M. nr 528/1970 ;Conservarea naturii în Delta Dunării ;Academia R.S. România, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii, București, 1968;

27.*** Problemele protecției naturii în Delta Dunării, Universitatea București,1974;

28.***Situația păsărilor în Delta Dunării pe teritoriul avifaunistice și număr de specii, I.C.P.D.D., Tulcea,1977

29. ***“Studiu privind necesarul de mijloace de transport turistic în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I.,

București 1976.

30. *** Zona de vărsare a Dunării -Monografie hidrologică, Institutul de studii și cercetări hidrotehnice, București,1963;