Trasaturile Esentiale ale Comertului International

În prezenta lucrare mi-am propus să prezint trăsăturile esențiale ale comerțului internațional, ale politicii comerciale comune și modul în care toate acestea, sub sfera tendințelor globalizării, ne influențează viața din punct de vedere economic și nu numai. În cuprinsul acestei lucrări sunt menționate atât aspecte economice cât și de natură socială surprinse în etapele desfășurării comerțului internațional cu bunuri și servicii, într-o perioada de continuă globalizare.

Conținutul lucrării- derulat de-a lungul celor patru capitole, prezintă într-o viziune generală evoluția istorică a comerțului internațional, care prin natura sau conținutul ei străbate multiple discipline, precum: comerț internațional, politică comercială, economia comerțului, tehnica operațiunilor de comerț exterior, tehnica plăților și finanțărilor internaționale, dar și altele.

Astfel, în primul capitol sunt abordate elementele principale ale politicii comerciale comune și mecanismul instrumentelor de politică comercială. Tot aici sunt explicate concepte precum tarifului vamal extern comun, după care funcționează principalul organ economic ce ne suscită interesul național, și anume, politica comercială comună în cadrul Uniunii Europene.

În capitolul doi sunt surprinse aspecte teoretice cu referire la variațiunea definiților date comerțului internațional și la debutul și evoluția termenului de comerț internațional cu bunuri și servicii, respectiv evoluția comerțului exterior, evoluție ce a avut loc de-a lungul ultimului secol (1900-1998).

.În următorul capitol, am apelat la sublinierea evidentă, pe bază comparativă, a unor indici ce definesc comerțul țării noastre și cel al Marii Britanii. Tot aici, sunt prezentate principalele domenii ce ajută la fructificarea comerțul celor două țări, mai întâi individual, apoi comparativ. Am ales ca țară de comparație Marea Britanie, întrucât mi-a captat interesul din punct de vedere al gradului de dezvoltare economică, dar și datorită faptului că am o anumită afinitate pentru această țară din punct de vedere turistic; Marea Britanie se regăsește pe lista principalilor parteneri comerciali la import și la export, atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivel internațional,.

Pentru ultimul capitol, capitolul numărul patru, am rezervat prezentarea comerțului bilateral România-Marea Britanie. În cadrul acestui din urmă capitol, se realizează statistica unor date din comerțul ambelor state pentru a facilita comparația între cele, iar spre final, împărtășesc câteva idei proprii cu privire la reorientarea și dezvoltarea relațiilor comerciale ale României în schimburile cu Marea Britanie.

Capitolul 1. Politica comercială comună

1.1. Generalități privind politica comercială

Politica comercială reprezintă totalitatea reglementărilor cu caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., reglementări adoptate de un stat în scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe și a protejării economiei naționale de concurența străină.

Pentru că relațiile economice externe reprezintă unul din factori importanți în procesul creșterii economice, obiectivul principal pe termen lung, pe care statele îl urmăresc cu ajutorul instrumentelor și măsurilor de politică comercială îl reprezintă stimularea dezvoltării economiei naționale și protejarea acesteia față de concurența străină.

Așadar, politica comercială individuală a fiecărui stat trebuie să îndeplinească trei funcții principale:

1.promovarea relațiilor economice externe, adică impulsionarea exporturilor;

2.protejarea economiei naționale de concurența străină, prin reglementări și controlul asupra importurilor;

3.urmărirea scopului de a realiza un echilibru dinamic în balanța comercială și balanța de plăți, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.

În perioada postbelică, în condițiile în care s-au adâncit interdependențele economice internaționale, reglementarea relațiilor economice între state a devenit de natura obiectivă; prin această reglementare s-a urmărit coordonarea modului de acțiune a statelor vis-a-vis de politica comercială.

Ca urmare, dincolo de limitele unor reglementări a relațiilor economice dintre state, în aria cadrului bilateral, regional sau subregional, apare o tendință de multilateralizare a relațiilor economice externe prin medierea unor acorduri ce se doreau a codifica unele reguli și principii, cu privire la folosirea diferitelor instrumente și măsuri de politică comercială în relațiile reciproce.

În cadrul acestui domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifică a dezvoltat Acordului General pentru Tarife si Comerț (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Până la apariția OMC, în practica relațiilor comerciale externe s-a arătat că multe state au elaborat și aplicat diverse instrumente de politică comercială tot mai variate, prin care au încălcat diverse reglementări, urmare a acordurilor privind folosirea acestor instrumente în relațiile economice reciproce, concomitent cu promovarea unor puternice înclinații de regionalizare a schimburilor comerciale,vezi grafic 1.1.

În cadrul domeniului politicii comerciale se exercită acțiuni cu ajutorul a trei mari categorii de instrumente și măsuri:

1) măsuri de natură tarifară (vamală);

2) măsuri de natură netarifară, inclusiv paratarifară;

3) măsuri de natură promoțională (de promovare și stimulare).

Grafic 1.1

Evoluția volumetrică a mediei taxelor vamale la nivel mundial (%)

Sursa: World Trade Organisation Report, 2013

1.2. Elementele principale ale politicii comerciale comune. Tariful vamal

Liniile generale ale tarifului extern comun se stabilesc prin prevederile art. 18 la 29 a Tratatului de la Roma, iar prin art. 110 la 116 se detaliază aceste aspecte.

Prin prevederile lui, art. 110 susține suportul Comunității pentru o ordine comercială liberală la nivel mondial: ”prin înființarea unei uniuni vamale între ele, statele membre își propun să contribuie, pe baza interesului comun, la armonizarea dezvoltării comerțului mondial, abolirea progresivă a restricțiilor din comerțul internațional și descreșterea barierelor vamale. Tariful extern comun va lua în considerare efectele favorabile pe care le are abolirea barierelor vamale dintre statele membre asupra întăririi competitivității în aceste state”.

Inițial, nivelul taxelor vamale stabilite prin tariful vamal extern comun, calculat pe baza mediei aritmetice a celor patru tarife vamale din Franța, Germania, Italia, și țările Benelux a fost mai ridicat decât cel aplicat de Statele Unite sau Japonia.(Beneluxul fiind considerată o singură zona vamală).

Stabilitatea mediului economic global a cunoscut o creștere datorată fondului neoliberalismului economic, începând cu anii ’80, dar și datorită rundelor de negocieri din cadrul GATT care au împins la o scădere drastică, progresivă, a nivelului tarifului extern comun, atingând în prezent nivelul mediu de 3 %.

În ceea ce privește legislația vamală comună, s-au stabilit o serie de prevederi ce au fost puse în practică cu ajutorul directivelor. Acestea conțineau atât instrumente ale integrării negative, cât și reglementări cu privire la armonizarea procedurilor și a metodelor de administrare a tarifelor naționale. Armonizarea s-a executat în conformitate cu art. 27 din Tratat, pe baza căruia înainte de încheierea perioadei de tranziție, statele vor apela la armonizarea reglementărilor administrative și legislative. Pentru piața internă, acest lucru semnifică eliminarea formalităților la frontieră, iar pentru piața externă semnifică stabilirea unor criterii comune de verificare a regulilor de origine, colectare a taxelor vamale sau reexportul mărfurilor.

În evoluția Comunităților, o primă etapă a fost cea a creării Uniunii Vamale, etapă foarte importantă deoarece pentru țările comunitare, bunurile tranzacționate reprezentau surse considerabile de formare a veniturilor în cadrul produsului intern brut. Pentru Germania și Marea Britanie ele reprezentau o pătrime din suma PIB, în timp ce pentru țările mici (Belgia, Olanda sau Luxemburg ) reprezentau 50-60% din acesta.

La sfârșitul perioadei de tranziție s-a înregistrat o evoluție spectaculoasă atât în privința volumului cât și a structurii și dimensionării schimburilor comerciale comunitare.

Prin instrumentele de apărare comercială, se dorește îndreptarea distorsiunilor apărute pe piața Uniunii Europene generate de practicile neloiale practicate de terțe țări, cum sunt dumpingul și subvențiile, iar prin măsurile de salvgardare se dorește remedierea deteriorării situației producătorilor comunitari ca și consecință a creșterii neprevăzute, masive și bruște a importurilor.

Despre utilizarea măsurilor antidumping putem spune că este determinată de faptul că, în accepțiunea GATT, comerțul liber poate fii echivalent cu “comerțul corect”. De regulă însă, în economia reală acest lucru nu este adevărat, iar situațiile prin care participanții la schimburile internaționale apelează la practicarea dumpingul sunt de cele mai multe ori frecvente.

De aceea, cazurile în care se practică această măsură de dumping este sancționată prin art. VI din GATT și prin codul anti-dumping din 1979. Potrivit acestor prevederi, taxele antidumping nu vor depăși sau vor fi cel mult egale cu diferența dintre prețul de vânzare (mai mic) și prețul mediu aplicat pe piața internă a exportatorului (mai mare). Temeiul legal pentru măsurile antidumping îl reprezintă Regulamentul Consiliului nr.384/1996 din 22 noiembrie 1995 cu amendamentele ulterioare.

Un sistem apropiat taxelor antidumping îl reprezintă sistemul taxelor aplícate produselor ale căror prețuri au fost direct sau indirect subvenționate de către guvernele țărilor producătoare. Regulile ce guvernează la nivel internațional, cu referire la subvenții și măsuri compensatorii, au fost consolidate semnificativ odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1995 a Acordului OMC. Pentru protecția împotriva importurilor subvenționate a fost elaborat regulamentul Uniunii Europene cu privire la acest lucru, regulament care a intrat în vigoare la aceeași dată și care face referire doar la importurile provenind din afara Uniunii, oferind posibilitatea impunerii de măsuri compensatorii asupra bunurilor care au fost subvenționate de guvernele țărilor producătoare din afara Uniunii și al căror import cauzează sau amenință să cauzeze prejudicii producătorilor interni ai aceluiași produs. Aplicarea acestor măsuri este condiționată de trei condiții:

– subvenția trebuie să fie specifică, subvenție acordată la export, sau subvenție care este acordată unei singure companii, industrii sau grup de companii

– să se regăsească un prejudiciu material produs industriei din Uniune, precum scăderea cotei de piață a producătorilor interni, reducerea prețurilor, ș.a

– iar producerea pagubelor în privința intereselor comunitare, costurile rezultate în urma aplicării acestor măsuri, nu trebuie să fie disproporționate în raport cu beneficiile.

Produsele pentru care s-a aplicat măsură de anti-subvenție, respectiv taxe anti-subvenție, au fost produsele de înalta tehnologie cu proveniență din Japonia sau țările nou industrializate sau orice tip de produs ce provine din țări cu costuri scăzute ale forței de muncă.

Introducerea reglementărilor comunitare legate de taxele antidumping și a celor anti-subvenție s-au realizat concomitent cu introducerea, în 1968, a tarifului extern comun, cu mențiunea că primele aplicări ale acestora nu au apărut decât 8 ani mai târziu, în 1976.

În cazul aplicării ambelor tipuri de măsuri, anti-dumping și antisubvenție, Comisia Europeană este organul care conduce investigația și impune măsurile provizorii, Consiliul European fiind cel care ia decizia finală.

În cazul măsurilor de salvgardare, Art. XIX al GATT-ului permite membrilor semnatari ai Acordului aplicarea acestora în situațiile în care importurile unei țări conduc la apariția unor prejudicii importante producătorilor autohtoni. Articolul în cauză permite, cu scopul acoperirii clauzei de salvgardare, utilizarea barierelor netarifare și aplicarea unor măsuri de natură tarifară doar în cazuri excepționale. În principiu, instrumentele utilizate pe plan comunitar sunt restricțiile de natura cantitativă, printre care restricțiile voluntare la export sau licențele de import. Cele mai dese situații în care acest tip de restricții se aplică, sunt cele referitoare la comerțul cu produse sensibile, precum textilele și produsele siderurgice.

Aceste instrumente de apărare comercială sunt folosite constant, în mod activ, de către Uniunea Europeană ca mijloc de protecție împotriva importurilor neloiale provenite din afara Uniunii. Ca o statistică, putem spune că până la fínele anului 2005, Uniunea Europeană aplicase 12 măsuri antisubvenție ,135 de măsuri antidumping, iar alte 91 investigații se aflau în derulare. Totodată pentru 19 produse provenind din 15 state se aplică înțelegeri de preț/undertakings.

1.3. Alte instrumente de politică comercială

Principalele funcții în politica comercială se regăsesc în stabilirea identității unui import și prin aceasta se realizează evitarea defecției de comerț. Identificarea importului se determină cu ajutorul nomenclatorului Uniunii Europene, prin care se stabilește fie regula procesului fie pe aceea a valorii adăugate. Prima regulă menționată este legată de locul în care un produs a fost procesat și transformat, în timp ce a doua se referă la valoarea adăugată prețului de import al unui produs.

Un nou instrument de politică comercială a intrat în vigoare în 1985 ce are drept scop punerea în aplicare a unei proceduri, în situația în care Uniunea Europeană observă că pe piața externă se află parteneri ce aplică politici comerciale ilicite. Noul instrument conferă permisiunea de a retrage concesiilor vamale acordate partenerilor comerciali care pot fi dovediți de practică comercială ilicită.

O serie de acorduri și tratate speciale au fost încheiate pentru schimburile comerciale cu produse de un anumit tip, astfel: sub incidența polticii agricole comune intră schimburile comerciale cu produse agricole, sub incidența codului E.S.C.E intră acele produse siderurgice iar cele cu produse textile intră sub incidența acordului multifibră ai cărei semnatari sunt toate țările UE.

Principalul partener comercial al Uniunii Europene îl reprezintă statele din bătrânul continent Europa, ceea ce înseamnă că aproximativ două treimi din exporturi și importuri au proveniență dinspre statele europene, inclusiv Comunitatea Statelor Inbdependente. În ceea ce privește Statele Unite, acestea acoperă un procent de 10% din totalul tranzacțiilor comerciale ale Uniunii, iar în ceea ce privește Asia prezintă un procentaj de 8%.

Statele Unite reprezintă principalul partener (aproximativ 20%), urmat de Elveția în categoria exporturi și China este principalul partener la categoria importuri. S-a înregistrat o reducere a schimburilor comerciale în țările precum Australia, Noua Zeelandă și Canada, reducere care se explică prin faptul că intrarea în 1973 a Marii Britanii a determinat deturnare de comerț dinspre Canada, Australia și Noua Zeelandă. Cel mai puțin afectată a fost Canada întrucât SUA a rămas principalul partener.

Țările de pe malul mediteranean s-au menținut în același trend al relațiilor comerciale cu cele din UE până în perioada 1990, când datorită semnării Acordului de Asociere cu țările din centrul și estul Europei a apărut deturnare de comerț cu orientare dinspre spațiului mediteranean către cel central și est-european.

Țările membre O.P.E.C.au înregistrat o scădere drastică a schimburilor comerciale începând cu anii 80, ca urmare a distanțării relațiilor politice dintre lumea arabă și Europa Occidentală, dar și ca o consecință a descoperirii noilor resurse de petrol din jurul țărilor riverane UE .

Pentru a distinge o imagine limpede și concretă asupra politicii comerciale comune trebuie luate în considerare și numeroasele măsuri ce aparțin și de sfera altor politici publice gestionate fie la nivel național, fie la nivel comunitar.

1.4. Politica comercială comună în cadrul Uniunii Europene

Unul dintre pilonii relațiilor externe ale Uniunii Europene este reprezentat de politica comercială comună. Aceasta se bazează pe un set de norme uniforme în temeiul Uniunii vamale și al Tarifului vamal comun și conform acestui set de norme are loc reglementarea relațiilor comerciale ale statelor membre cu terțe țări. Ținta din obiectivul instrumentelor de protecție comercială și de acces pe piață este reprezentat, în principal, de protejarea întreprinderilor europene împotriva impedimentelor din calea comerțului. UE s-a dezvoltat în contextul globalizării, cu scopul de a asigura o evoluție armonioasă a comerțului mondial și de a promova caracterul durabil dar echitabil al acestuia. Totodată, Uniunea susține în mod activ deschiderea piețelor și dezvoltarea comerțului în cadrul sistemului multilateral al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

În Tratatului de la Roma, articolul 9 conține această prevedere: „Comunitatea este fondată pe o uniune vamală care acoperă ansamblul schimburilor de mărfuri și care comportă interdicția aplicării, între statele membre, a taxelor vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țările terțe”.

Articolul 110 din același tratat face introducerea legăturii între realizarea uniunii vamale și instituirea unei politici comerciale comune (PCC). Conform acestui articol, prin stabilirea uniunii vamale, ‚‚statele membre înțeleg să contribuie, conform interesului comun, la eliminarea progresivă a restricțiilor din calea schimburilor internaționale și la reducerea barierelor vamale’’. Prin urmare, în acest context, cei considerați a fi autorii Tratatului au luat în considerare faptul că doar uniunea vamală nu își permite să asigure desfășurarea normală a schimburilor comerciale, intra- și extra-comunitare, acestea putând fi influențate de nenumăratele obstacole netarifare nereglementate.

PCC este considerată ca fiindd unul dintre cele mai importante mijloace de asigurare a unei dezvoltări concertate și rapide a procesului de unificare economică și monetară în UE și un reprezintă un scop în sine.

Privind din poziția de principală entitate economică a lumii, Uniunea Europeană are un pregnant interes în asigurarea și menținerea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea comerțului mondial. Pornind de la acestă poziție și totodată responsabilitate față de țările terțe, Uniunea Europeană joacă rolul activ în negocierile privind comerțul mondial, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, acționând în favoarea unui comerț echitabil și corect,precum și pentru valorificarea oportunităților determinate de globalizare.

Primul domeniu în care țările membre Uniunii Europene și-au dat consimtământul de a delega o parte din suveranitate și de a transfera Comisiei Europene responsabilitatea de decizie în branșa relațiilor comerciale, inclusiv în privința negocierii acordurilor internaționale în domeniu. În consecință, zona Uniunii Europene are o politică comercială comună bazată pe uniformitatea regulilor.

În domeniul comerțului internațional, Uniunea Europeană își propune drept obiectiv asigurarea unui comerț liber și echitabil, respectiv a unui sistem comercial în cadrul căruia toate țările să poată face comerț pe baze egale și în absența barierelor protecționiste. Dezideratele acestea includ atât transparență cât și egalitate a șanselor. Pentru atingerea obiectivului, Uniunea Europeană oferă și susține un set de patru măsuri principale ce trebuie respectate: toți membrii partenerii să aibă deschidere a piețelor în mod corespunzător, eliminarea obstacolelor din calea comerțului și eliminarea graduală, într-un ritm potrivit pentru toate părțile implicate, rezolvarea pe cale amiabilă a disputelor comerciale și implicarea unui set de reguli comerciale unanim acceptate de participanți.

Uniunea Europeană deține în continuare un procent substanțial al schimbului de mărfuri pe plan mondial și continuă să păstreze cota de piață mult mai eficient decât unele țări concurente din rândul celor dezvoltate, deși toate se luptă cu o concurență tot mai acerbă din partea Chinei.

Se poate vorbi de cele 3 dimensiuni ale politicii comerciale a Uniunii Europene în următoarele condiții:

a) Dimensiunea multilaterală este realizată în cea mai mare parte în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului și are drept scop promovarea regulilor privind accesul la piețe în contextul asigurării unei guvernanțe globale efective. Un exemplu în acest sens este reprezentat în cazul comerțului cu mărfuri de politicile privind reducerea tarifelor și a barierelor tehnice din calea comerțului.

În cadrul acestei prime dimensiuni se are în vedere printre altele, și promovarea unor valori ale Uniunii Europene cum sunt cele ce au legătură cu siguranța alimentară, protecția mediului sau diversitate culturală. În contextul globalizării, se întâmpinată o dificultate în promovarea adoptării anumitor standarde în domeniul muncii. Evidența dificultății se observă numai făcând comparație între normele legate de muncă din Uniunea Europeană și China.

b) Exceptând negocierile multilaterale din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, Uniunea Europeană încheie și acorduri bilaterale și adoptă măsuri specifice cu țări terțe sau cu asociații regionale. În prezent, 121 de țări sunt potențial legate de Uniunea Europeană prin intermediul unor acorduri comerciale regionale, acorduri negociate în anii ’90. Uniunea Europeană încheie acorduri bilaterale pentru promovarea obiectivelor sale specifice de politică coemrcială. Aceste acorduri completează participarea Uniunii Europene în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului și nu intră în contradicție cu aceasta. Uniunea Europeană se asigură întotdeauna că acordurile bilaterale sunt compatibile cu angajamentele asumate în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

În cadrul Uniunii Europene, utilizarea acordurilor bilaterale este motivată de:

-dezvoltarea globală a comerțului și necesitatea tot mai evidentă de norme ale jocului acceptate de participanți în cercul Organizației Mondiale a Comerțului;

-nevoia de a oferi un imbold pentru stimularea dezvoltării și de a promova dezvoltarea regională ;

– sprijinirea unor concepte nou apărute în domeniul politicii comerciale al Uniunii Europene precum „Politica de vecinătate” sau „Europa extinsă” care au obținut rezultate în relațiile cu țările mediteraneene.

Au fost încheiate acorduri pentru liberalizarea comerțului cu Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Tunisia de către Uniunea Europeană, iar în prezent, se află în curs de negociere cu Siria.

Uniunea Europeană utilizează două tiputi de instrumente de politică comercială: instrumente defensive și instrumente ofensive.

Instrumentele defensive sunt cele care asigură comerțul echitabil și oferă un grad sporit de apărare al intereselor companiilor europene. Aceste instrumente respectă prevederile Organizației Mondiale a Comerțului care recunosc dreptul membrilor organizației de apărare împotriva practicilor comerciale neloiale. Măsurile anti-dumping reprezintă unele din principalele instrumente defensive și sunt concepute pentru a ține piept practicilor de dumping, care sunt cele mai întâlnite tipuri de practici de distorsionare a comerțului. Producerea dumpingului se produce atunci când producători din țări non-membre ale Uniunii Europene oferă spre vânzare mărfuri în Uniunea Europeană al căror prețul de vânzare sau costul de producție este sub cel de pe piețele din țările de origine.

Pentru a combate subvențiile puse la dispoziția producătorilor de către autoritățile publice există măsurile anti-subvenție care deformează comerțul atunci când oferă ajutor pentru reducerea artificială a costurilor de producție sau a prețurilor de export către Uniunea Europeană. Alt tip de măsuri folosite drept instrumente defensive sunt măsurile de salvgardare; dacă producția internă a unui produs este amenințată de înregistrarea unor prejudicii datorate creșterii bruște a importurilor, prin aceste măsuri se restricționează suplimentarea temporară a importurilor produsului respectiv..

Instrumentele ofensive prezintă scopul deschiderii piețelor și eliminării obstacolelor din calea comerțului printr-o serie de acțiuni (multilaterale, bilaterale și unilaterale). În cazul acestui tip de instrumente, măsurile reprezentative sunt reglementările cu privire la barierele din calea comerțului care îngăduie societăților din Uniunea Europeană să facă o plângere către Comisia Europeană atunci când se lovesc de bariere comerciale restrictive pe piața unor țări terțe. Reglementările sunt folosite atunci când nerespectarea regulilor comerciale internaționale produc efecte comerciale negative.

Capitolul 2. Istoria și evoluția comerțului internațional

Ocupație indispensabilă de-a lungul mai multor veacuri, comerțul a reprezentat întotdeauna o deosebită mlitate de câștig, mai mare și mai avantajos decât cel obținut din activitatea de producție.

Acest fapt,atrage după sine riscul iminent din acest domeniu al comerțului, risc care este mai mare și mai diversificat. În ceea ce privește comerțul la mare distanță, fie că este vorba de comerțul exterior, semnificând comerțul în afara granițelor unei țări, fie că este vorba de comerțul internațional, în unitarietatea statelor lumii, acesta creează posibilități excepționale de profit, profit încifrat uneori, la 300 – 500% sau chiar la 1100%.

Debutul secolului XXI vine cu o evoluție accelerată a comerțului internațional datorată mutațiilor profunde și redefinirii regulilor jocului în schimburile internaționale,precum și liberalizării piețelor,mondializării și regionalizării accentuate. În aceste condiții ale globalizării concurența devine tot mai înverșunată, iar răspândire atât de rapidă, incontestabilă a Internetului pentru informare și e-comerce prefigurează viitorul comerțului internațional.

Cea mai veche și, bineînțeles, cea mai amplă formă de manifestare a conexiunilor economice între state o reprezintă comerțul exterior.

Comerțul exterior, internațional a apărut din necesitatea mai întâi a comercianților, apoi a statelor de a-și acoperi nevoile de mărfuri când nu existau resurse sau când acestea erau limitate. În schimbul acestor bunuri, cumpărătorii plăteau cu mărfuri ce constituiau resurse excedentare pentru ei.

Dintre fenomenele cele mai reprezentative care au marcat ultimii 50 ani se detașează accentuarea revoluției tehnico-științifice și trecerea la era informațională, adâncirea interdependențelor economice, urmare a specializării și cooperării rezultate din diviziunea internațională a muncii, dezvoltarea rapidă a procesului de integrare economică, accentuarea rolului societăților transnaționale în economia mondială, în exportul și importul mondial. A crescut, totodată, importanța organizațiilor internaționale cu profil financiar, bancar și comercial, s-a intensificat procesul de globalizare, dar, în același timp, s-au adâncit discrepanțele în ceea ce privește nivelul de trai al populației, din cele aproape 200 de state și teritorii ale lumii, din care mai mult de jumătate se află sub pragul sărăciei.

Conceptul de comerțul exterior se desprinde din conceptul de comerț internațional. Astfel, analizând acest concept, putem deprinde accepțiunea de bază a acestuia și definim comerțul internațional ca fiind schimburile de bunuri și/sau servicii care presupun trecerea granițelor vamale a cel puțin două state,operațiuni ce stau la baza existenței interdependențelor economice dintre statele lumii. Condiția de bază pentru ca o astfel de operațiune să fie înregistrată ca act de comerț internațional este ca agenții participanți să provină din state diferite,astfel încât operațiunea economică desfășurată să genereze cele două fluxuri ce alcătuiesc comerțul internațional- exportul și importul.

2.1 Comerțul internațional cu bunuri

2.1.1 Comerțul internațional cu bunuri între 1900-1998

Privind retrospectiv cu referire la evoluția valorică a volumului comerțului internațional în prima parte a secolului XX –perioadă ce a înregistrat semnificative fluctuații, de la 33,1 miliarde dolari în anul 1900 la 117,2 miliarde dolari în anul 1920, pentru ca în anul 1940 să fie de numai 41,6 miliarde dolari (graficul 2.1) – putem observa contrastul acestei evoluții cu creșterea constantă a volumului valoric al comerțului internațional în a doua jumătate a acestuiași secol.

Grafic 2.1.

Evoluția valorii comerțului internațional în anii 1900-1940

– miliarde dolari –

Sursa: N. Sută, Sultana Sută-Selejan, Istoria comerțului

Este necesar a fi luate în vedere cele două șocuri petroliere din anii ’70, crizele economice ciclice din primii ani ai deceniilor opt, nouă și zece, dar și reformele ce au avut loc în anii ’90 în țările europene foste socialiste, aflate în proces de tranziție pentru a putea înțelege mult mai bine această evoluție valorică a comerțului internațional, respectiv fenomenele produse în timpul ultimei jumătăți de veac.

Principalele trăsături ce caracterizează comerțul internațional în perioada analizată (1950-1998), pot fi sintetizate astfel:

a) Prima trăsătură caracteristică constă în faptul că în această perioadă s-a înregistrat cel mai înalt ritm de creștere valorică (12%), cu un apogeu de 20,3% pentru anii 1971-1980, astfel că putem spune că din anul 1950 până în 1998 volumul valoric al exporturilor mondiale a sporit de circa 88 ori, adică de la 61 miliarde dolari la 5338 miliarde dolari. Pentru anii ’90, analiza ritmului mediu anual de creștere a comerțului internațional scoate în evidență oscilații atât la export, cât și la import, în contextul diminuării generale a ritmului mediu de creștere a acestuia în ultimele cinci decenii. Putem precisa că, în anul 1998, ritmul mediu a scăzut la export, la numai 3,5%, față de un ritm mediu anual de 6% în anii 1990-1995 și de 10,5% în anul 1997. În ceea ce privește importurile, acestea și-au redus ritmul de creștere de la 6,5% în anii 1990-1995 și 9,5% în anul 1997, la 4% în anul 1998.

b) A doua trăsătură caracteristică este determinată de volumul valoric al comerțului internațional,care în a doua jumătate a secolului XX, a înregistrat o dinamică extrem de rapidă, superioară dinamicii tuturor celorlalți indicatori sintetici ai economiei mondiale (PIB, producție industrială, producție agricolă).

Este de remarcat faptul că această trăsătură, caracteristică unei perioade de aproape 52 de ani, a avut o aceeași tendință și pe etape intermediare, atât în perioadele 1950-1970 și 1971-1980, cât și în anii 1981-1998.2

Una din explicațiile acestei evoluții este dată de revoluția științifico-tehnică care a determinat o nouă ecuație între ritmul exporturilor și cel al producției, dată fiind accelerarea specializării și cooperării internaționale în producție. Rezultatul a fost majorarea sistematică a cotei părți din producție care se valorifică pe calea exportului. Astfel, dacă în anul 1980 circa 20% din producția mondială era destinată exportului, la sfârșitul deceniului al 9-lea, cota respectivă depășise 25%, iar în anii 1997-1998, circa 32%.

În cursul celei de a doua jumătăți de veac a secolului XX, au avut loc numeroase evenimente politice și economice care și-au exercitat importante influență asupra repartizării geografice a comerțului internațional cu bunuri (mărfuri).

Țările capitaliste dezvoltate în comerțul internațional cu bunuri au deținut poziția de líder timp de jumătate de secol, cu ponderi de peste 60 și 70%. Se remarcă, pentru perioada analizată, o creștere constantă a acestei ponderi din 1950 până în 1970, apoi o reducere în anul 1980, urmată de o majorare în anul 1990 și o diminuare în anul 1998, dar mereu ponderea respectivă fiind de peste 2/3 din comerțul mondial cu bunuri.

Pe de altă parte, țările în curs de dezvoltare își reduceau ponderea de la 29,0% la 17,4%; a urmat o creștere semnificativă în anii ’70, datorită șocurilor petroliere,a prețului celorlalte produse de bază, astfel că, în anul 1980, această pondere era de 24,3%. Dacă, în deceniul al 9-lea al secolului XX, am asistat la o ușoară reducere a ponderii acestor țări, ea atingând 22,1% în anul 1990, în următorii ani aceasta a crescut, fiind, în 1998, de 28,0%. De reținut că, în anii 1996-1997, această pondere a fost de 29,0%, respectiv 29,6%.

În ceea ce privește țările socialiste sau foste socialiste (în tranziție la economia de piață), după o creștere promițătoare a ponderii lor în comerțul mondial, ele și-au păstrat nivelul atins, în jur de 10%. Pe fondul unor reforme economice și politice în țările respective din Europa, în anii ’90 a avut loc o scădere drastică a ponderii lor în comerțul mondial, care a ajuns să fie de 4% în anul 1998. La aceasta a contribuit și faptul că, în statisticile internaționale, China, după 1990, a fost inclusă în grupa țărilor în curs de dezvoltare.

Abordând problematica repartizării geografice a comerțului mondial pe principalii exportatori și importatori de bunuri, relevăm faptul că, în anul 1998, primii cinci dintre aceștia au fost: SUA, Germania, Japonia, Franța și Marea Britanie, iar printre primele 5 țări în curs de dezvoltare exportatoare din lume se află China, Coreea de Sud, Singapore.Un alt fapt ce trebuie menționat este acela că țările membre ale Uniunii Europene (15) participă cu circa 40% la comerțul mondial, realizând în 1998 exporturi de 2.180,9 miliarde dolari și importuri de 1.993,8 miliarde dolari, fiind primul partener comercial al lumii.

2.1.2. Comerțul internațional cu bunuri între 1998-prezent

O caracteristică specifică evoluției comerțului internațional de-a lungul deceniilor, sub aspect structural, a fost creșterea dinamică a fluxurilor comerciale de produse prelucrate și a ponderii acestora în totalul comerțului. Ponderea produselor primare în comerțul internațional (ca și în PIB-ul mondial) a scăzut continuu, în termeni de volum și ca valoare, până în anii mai recenți, când prețurile lor au crescut semnificativl, rămânând un semn de întrebare dacă aceste tendințe vor continua și în viitor.

Potrivit datelor OMC, la nivelul anului 2010, din totalul exporturilor mondiale de bunuri (în valoare de 14.851 miliarde de dolari), produsele prelucrate au deținut o pondere de 67,1%, fiind urmate de grupa de combustibili și produse minerale,la o mare distanță, cu o pondere de 20,4%, și de produsele agricole, cu o pondere de 9,2% (WTO, 2011). În prezent, comerțul mondial cu bunuri reprezintă peste un sfert din PIB-ul mondial, iar dacă sunt luate în calcul și fluxurile internaționale de servicii, ponderea respectivă ajunge la aproape o treime.

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), din 1950 și până în prezent, comerțul internațional a crescut de peste 27 de ori în termeni de volum. Expansiunea schimburilor comerciale internaționale a fost de trei ori mai rapidă decât cea a PIB mondial, care a sporit de 8 ori în aceeași perioadă, ceea ce scoate în evidență, în primul rând, accentuarea interdependențelor dintre economiile lumii și subliniază, totodată, rolul comerțului ca motor al creșterii economice. Totodată, țările în dezvoltare/emergente au marcat în 2011 cel de-al doilea deceniu consecutiv în care ritmul de creștere a exporturilor lor a devansat dinamica exporturilor țărilor dezvoltate (Graficul 2.2).

Sub aspectul orientării geografice a comerțului internațional cu bunuri, este de subliniat și faptul că fluxurile comerciale internaționale continuă să fie concentrate în cadrul marilor regiuni geografice, vădind un pronunțat caracter intraregional și mai puțin interregional. Potrivit celor mai recente estimări ale OMC, 71% din exporturile generate de Europa la nivelul anului 2010 au rămas în interiorul regiunii, fiind de altfel regiunea care afișează cel mai ridicat nivel al fluxurilor comerciale intraregionale.

Grafic 2.2

Evoluția volumului exporturilor de bunuri ale țărilor dezvoltate și ale țărilor în dezvoltare/emergente, în perioada 1990-2011 (modificări anuale în %)

Sursă: Grafic elaborat de autor în baza datelor furnizate de FMI (IMF, 2012).

Legat de prevalența fluxurilor comerciale intraregionale în raport cu cele interregionale, se impun două observații importante:

– o parte însemnată a comerțului intraregional constă în schimburi cu bunuri intermediare între partenerii regionali care aparțin rețelelor producției globale și, respectiv, regionale, care s-au extins rapid în deceniile recente și exercită o influență majoră asupra comerțului (exemplul ilustrativ fiind Asia);

– evoluția comerțului intraregional reflectă și o altă realitate importantă a zilelor noastre, și anume, creșterea numărului, importanței și a impactului acordurilor comerciale preferențiale asupra comerțului internațional.

Grafic 2.3

Evoluția structurii exporturilor mondiale (în termeni de volum),

pe principalele categorii de produse, în 1990-2010 (modificări anuale în %)

Sursă: Grafic elaborat de autor în baza statisticilor Secretariatului OMC (WTO, 2011).

Din Graficul 2.3 se poate constata că, în decursul ultimelor două decenii, comerțul internațional a constituit o componentă deosebit de dinamică a activității economice în plan mondial, evoluând în ritmuri susținute și devansând notabil dinamica PIB mondial. Excepția de la această tendință generală sunt anii de recesiune 2001 și 2009, când volumul fluxurilor comerciale internaționale a suferit o contracție mult mai accentuată în raport cu declinul producției, în special în contextul recesiunii din 2009.

Volumul valoric al schimburilor comerciale internaționale cu bunuri s-a ridicat la 17.779 miliarde de dolari în 2011, echivalând cu o creștere de 2,8 ori față de anul 2000 și de 5,2 ori față de 1990 (WTO, 2011a; 2012a). Dacă în perioada 1990-2000 valoarea comerțului internațional a crescut într-un ritm mediu anual de 6,5%, dinamica sa în perioada 2000-2010 a fost superioară, de aproape 9% (excluzând declinul istoric din 2009), datorită în mare parte evoluțiilor în sensul creșterii prețurilor produselor de bază.

2.2. Comerțul internațional cu servicii

În secolul XX, mai exact, în ultimele decenii ale secolului XX, am fost martorii permanentei dezvoltări a comerțului internațional cu servicii. Prezintă o serie de caracteristici care-l deosebesc de comerțul internațional cu bunuri produse într-un stat și exportate în altul. Spre deosebire de comerțul cu bunuri materiale, serviciile nu necesită deplasarea transfrontalieră; tranzacțiile cu servicii sunt într-un număr redus, în special cele pentru serviciile de telecomunicații și unele servicii bancare.

În cazul situațiilor când nu este aplicabil modul de livrare transfrontalier, vorbim despre serviciile în care consumul și producția corespund în timp și spațiu iar gradul lor de realizarea depende de deplasarea consumatorului la locul furnizorului de servicii (de exemplu, în cazul turismului), sau deplasarea factorilor de producție la locul consumului (de exemplu, deplasarea investițiilor străine directe în alte state).

Serviciile pot fi grupate în patru categorii, în funcție de modul de furnizare a serviciilor:

A. Furnizarea serviciilor, pe cale transfrontalieră, prin intermediul serviciile de telecomunicații cu valoare adăugată, serviciile de telefonie sau al unor servicii bancare.

B. Deplasarea consumatorului din țara importatoare în țara furnizorului de serviciu.

C. Deplasarea temporară a furnizorului de servicii (serviciile prestate de profesii ca: avocați, profesori, artiști, consultanți și constructori în străinătate), în țara utilizatorului/ consumatorului.

D. Existența prezenței fizice pe termen lung pe piețele externe, prin efectuarea de investiții străine directe (ISD).

Așadar, comerțul internațional propriu-zis cu servicii este format din totalitatea tranzacțiilor cu servicii desfășurate la nivel mondial.

Analiza evoluției exporturilor mondiale de servicii în raport cu cea a exporturilor mondiale de bunuri, pentru ultima perioadă a secolului al XX-lea, demonstrează ritmuri de creștere asemănătoare, dar care prezintă o tendință, în deceniul al 10-lea al secolului trecut, în favoarea exporturilor mondiale de servicii. Astfel, în ceea ce privește creșterea exporturilor mondiale de servicii, în anii 1999, 1990 și 1980, față de anul 1970, tabelul 2.3 descrie o accelerare a acestora, în perioada 1990-1999, în comparație cu exporturile mondiale de bunuri.

Tabelul 2.3

Dinamica exporturilor mondiale, în perioada 1970-1999

Sursa: Agnes Ghibuțiu, Serviciile și dezvoltarea, p. 218; statisticile GATT/OMC.

Dinamică de creștere cea mai ridicată se observă la serviciile de turism și, în special, la alte servicii și venituri private, spre deosebire de ritmurile mediei de creștere a exporturilor mondiale de servicii; în schimb, la grupa de alte servicii, adică acolo unde sunt incluse toate tipurile de servicii de producție și unde țările dezvoltate dețin ponderea cea mai mare, ritmul s-a ridicat la 10,4%.

Ritmurile diferite de creștere, în ceea ce privește structura exporturilor mondiale de servicii, au adus schimbări majore în ponderea celor trei mari grupe de servicii într-o perioadă de peste 25 de ani, așa cum rezultă din tabelul 2.4.

Semnificativ este faptul că serviciile de transport au ajuns în anul 1996 pe locul al treilea, cu o pondere de 24,5%, deși în anul 1970, se aflau pe primul loc în structura exporturilor de servicii mondiale, cu o pondere de 40,6%.

Tabelul 2.4

Evoluția ponderii grupelor de servicii în totalul exporturilor mondiale de servicii,

în perioada 1970-1996 (- procente -)

Sursa: Calculat după datele din Agnes Ghibuțiu, Serviciile și dezvoltarea, p. 222.

În schimb, de pe locul 3, grupa alte servicii a trecut pe primul loc în ierarhia serviciilor de export mondiale – sporind de la 31,3%, ca pondere, în anul 1970, la 42,3%, în 1996. În ceea ce privește grupa serviciilor de turism, ea s-a menținut pe locul al doilea cu o pondere în continuă ascensiune, respectiv de la 28,1%, în anul 1970, la 30,1%, în anul 1990, și 33,2% în anul 1996.

Capitolul 3. Prezentarea comparativa a comerțului României și al Marii Britanii

3.1 Comerțul exterior al României

Comertul exterior are un rol însemnat în asigurarea economiei nationale cu materii prime, combustibil si energie , utilizarea eficienta a fortei de munca , utilizarea completa si intensiva a capacitatii de productie si cresterea nivelului tehnic si al calitatii marfurilor românesti ca premisa a sporirii competitivitatii ofertei de marfuri românesti pe pietele externe.

Valoarea totală a comerțului internațional al României, în anul 2014, a fost de 110.968,2 mil. euro, în creștere cu 5,9% față de anul 2013, exportul înregistrând o creștere la 52.459,8 mil. euro (+5,8%), iar importul o creștere la 58.508,4 mil. euro (+5,9%),date prezentate în graficul 3.1.

Grafic 3.1

Comerțul internațional al României în perioada 01.01‐31.12.2014, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2013

Sursa: Departamentul De Comerț Exterior Și Relații Internaționale

În aceste condiții, deficitul balanței comerciale a României a crescut cu 6,0%, de la nivelul de ‐5.707,0 mil. euro (la 31 decembrie 2013), la ‐6.048,6 mil. euro (la 31 decembrie 2014).

Comerțul total intracomunitar al României s‐a majorat cu 6,6%, la 81.413,7 mil. euro, din care exportul a cunoscut o creștere cu 8,1%, fiind de 37.306,6 mil. euro, iar importul o creștere cu 5,3%, cifrându‐se la 44.107,1 mil. euro.Soldul negativ al balanței comerciale România în relația cu partenerii din Uniunea Europeană (UE) a scăzut cu 7,6% în anul 2014 față de anul 2013, de la ‐7.359,9 mil. euro, la –6.800,5 mil. euro.

Pe ansamblul relațiilor comerciale din afara spațiului comunitar a fost înregistrată o evoluție crescătoare. Comerțul total extracomunitar a însumat 29.554,5 mil. euro, cu 3,9% mai mult în anul 2014 față de anul 2013, din care export 15.153,2 mil. euro (+0,7%), iar import 14.401,3 mil. euro (+7,5%). Pentru aceleași două perioade de analiză, excedentul balanței comerciale România- țări non‐UE, a scăzut de la 1.652,9 mil. euro, la 751,9 mil. Euro(-54,5%).

Pe fondul creșterii mai pronunțate a volumului comerțului pe relația intracomunitară comparativ cu cea extracomunitară, ponderea schimburilor comerciale totale cu țările UE în comerțul internațional românesc a crescut de la 72,9% în anul 2013, la 73,4% în anul 2014.

Schimburile comerciale ale României în anul 2013 au atins 104,8 miliarde euro, volum record al comerțului exterior românesc, înregistrand o creștere de 5,1% față de anul 2012 și cu 4,6% peste nivelul cel mai ridicat înregistrat anterior (100,2 miliarde euro în 2011).

Creșterea se datoreaza în special evoluției exportului care a înregistrat un volum de 49,6 miliarde euro, cel mai ridicat flux al livrărilor mărfurilor românești în străinătate din istoria comerțului exterior al României, creșterea, față de anul 2012, fiind cu 10%..

Analiza exporturilor pe grupe de mărfuri pune în evidență faptul că majoritatea principalelor categorii de produse au înregistrat creșteri ale livrărilor pe piața internațională și, în funcție de ponderea deținută în total export, au influențat amplitudinea trendului ascendent al exportului realizat în anul 2014, comparativ cu anul anterior.

În ce privește evoluția structurii exportului românesc în 2013, comparativ cu 2012, :trebuie menționate creșterile înregistrate de grupa mașini, utilaje și mijloace de transport de la 40,4% la 42,0%, precum și de grupa produse alimentare, băuturi și tutun de la 7,5% la 8,5%.

După mărimea creșterii absolute înregistrată de livrările la export în perioadele de timp de comparație, principalele grupe de produse pot fi ierarhizate după cum urmează a fi prezentate în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1

Ierarhizarea grupelor de produse după mărimea creșterii înregistrate de livrările la export în anul 2014 față de anul anterior

Sursa: tabel realizat de autor în baza datelor existente în cadrul Departamentul De Comerț Exterior Și Relații Internaționale

Din punct de vedere al evoluției structurii importurilor în 2013 față de anul anterior, se constată o creștere a ponderii grupei de mașini, utilaje și echipamente de transport de la 33,7% la 35%, precum și o reducere a ponderii grupei combustibili minerali de la 12,2% la 9,9%.

Ritmul diferit de majorare a exportului și importului a determinat o reducere a deficitului comercial cu 40,8% (cu 3,9 miliarde euro) în anul 2013, comparativ cu 2012 (de la 9,6 la 5,7 miliarde euro).

În anul 2014, exporturile României au atins nivelul de 52,5 miliarde euro, iar importurile au înregistrat 58,5 miliarde euro, în creștere cu 5,8%, respectiv 5,9%, față de anul 2013.

Graficul 3.2 pune în evidență valoarea exporturilor FOB și a importurilor CIF ce conduc la valori ale soldului FOB/CIF în perioada 2008-2014. Astfel,conform graficului mai sus menționat, deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost în luna decembrie 2014 de 3322,0 milioane lei (744,9 milioane euro), mai mare cu 1110,9 milioane lei (250,2 milioane euro) decât cel înregistrat în luna decembrie 2013.

Grafic 3.2

EXPORTURILE (FOB), IMPORTURILE (CIF) ȘI SOLDUL FOB/CIF

în perioada ianuarie 2008 – decembrie 2014

Sursa: Institutul Național de Statistică al României

Exporturile FOB realizate în anul 2014 au fost de 233214,3 milioane lei (52458,6 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 260056,4 milioane lei (58504,8 milioane euro). Comparativ cu anul 2013, exporturile au crescut cu 6,4% la valori exprimate în lei (5,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 6,4% la valori exprimate în lei (5,9% la valori exprimate în euro).Exportul și importul României se desfășoară, cu precădere, cu statele europene (85,5% din total export și, respectiv, 90,0% din total import).

Comerțul total intracomunitar al României s‐a majorat cu 6,6%, la 81.413,7 mil. euro, din care exportul a cunoscut o creștere cu 8,1%, fiind de 37.306,6 mil. euro, iar importul o creștere cu 5,3%, cifrându‐se la 44.107,1 mil. euro. Comerțul intracomunitar (cu cele 27 țări membre ale UE) reprezintă o pondere de 71,1% la export și de 75,4% la import.

Deficitul comercial FOB-CIF în anul 2014 a fost de 26842,1 milioane lei (6046,2 milioane euro), mai mare cu 1606,4 milioane lei (339,2 milioane euro) decât cel înregistrat în anul 2013, date ilustrate cu ajutorul graficului 3.3.

Grafic 3.3

PONDEREA EXPORTURILOR (FOB) ȘI IMPORTURILOR (CIF) INTRA-UE28 ȘI EXTRA-UE28 ÎN COMERȚUL INTERNAȚIONAL TOTAL AL ROMÂNIEI,

în perioada ianuarie 2008 – decembrie

Sursa: Institutul Național de Statistică al României

Analiza exporturilor pe grupe de mărfuri pune în evidență faptul că majoritatea principalelor categorii de produse au înregistrat creșteri ale livrărilor pe piața internațională și, în funcție de ponderea deținută în total export, au influențat amplitudinea trendului ascendent al exportului realizat în anul 2014, comparativ cu anul anterior (grafic 3.4).

Grafic 3.4

Structura comerțului internațional pe grupe de produse, în anul 2014

Sursa: Institutul Național de Statistică al României

În anul 2014, primele 10 țări de destinație pentru exporturile românești au fost: Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 19,3%), Italia (11,9%), Franța (6,8%), Ungaria (5,1%), Turcia (4,5%), Marea Britanie (4,1%), Bulgaria (3,4%), Federația Rusă (2,8%), Spania (2,7%) și Olanda (2,6%), ponderea cumulată a acestor țări fiind de 63,0% în total export. Clasamentul s-a menținut exact ca până în anul 2010, conform Anexei numărul 1.

La import primele 10 țări partenere ale României (țări de origine pentru importuri extracomunitare și de expediție pentru importuri intracomunitare) dețin o pondere de 67,5% din total import realizat în anul 2014, respectiv: Germania (19,1%), Italia (10,8%), Ungaria (7,9%), Franța (5,7%), Polonia (4,6%), China (4,0%), Kazahstan (3,9%), Federația Rusă (3,9%), Austria (3,8%) și Olanda (3,7%).

Balanța comercială a României a înregistrat la nivelul principalilor 10 parteneri comerciali la export și, respectiv, la import, următoarele tendințe în anul 2014:

-deficit comercial în creștere pe relațiile: Kazahstan (‐2.225,7 mil. Euro, nivelul soldului la 31 decembrie 2014), China (‐1.782,8 mil. Euro), Polonia (‐1.408,7 mil. euro), Germania (‐1.095,5 mil. euro), Olanda (‐826,9 mil. Euro) și Spania (‐137,6 mil. Euro);

-deficit comercial în scădere pe relațiile: Ungaria (‐1.933,7 mil. euro), Austria (‐963,5 mil. Euro), Federația Rusă (‐824,9 mil. euro) și Italia (‐94,0 mil. euro);

-excedent comercial în creștere pe relațiile: Marea Britanie (+819,1 mil. euro) și Franța (+239,1 mil. euro);

-excedent comercial în scădere pe relațiile: Turcia (+407,5 mil. euro) și Bulgaria (+94,2 mil. euro).

40% din totalul exporturilor României de anul trecut au fost realizate de doar 50 de companii, majoritatea din domeniul auto. Grosso modo, în România, 83,25% din exporturile de bunuri sunt realizate de firme cu capital străin majoritar sau minoritar.

O privire rapidă peste în TOP 10 mari exportatori scoate la iveală mici schimbări comparativ cu 2013. În afara primelor trei locuri care au rămas neschimbate (Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare și Ford România), compania Honeywell Technologies a avansat pe locul patru, în timp ce OMV Petrom a pierdut un loc. De asemenea, Arcelor Mittal Galați a părăsit TOP 10, coborând pe poziția a 12-a, iar un mare trader de cereale Alfred C. Toepfer International România, care în 2013 se afla pe locul șase, nu se mai regăsește în topul marilor exportatori,precum se poate observa în anexa numărul 2.

3.2 Comerțul exterior al Marii Britanii

Regatul Unit al Marii Britanii, o mare putere comercială și un puternic centru financiar, este a treia cea mai mare economie din Europa, după Germania și Franța. De-a lungul ultimelor două decenii, guvernul a privatizat o bună parte din proprietățile publice și a stăpânit creșterea programelor de asistență socială. Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și eficientă după standardele europene, producând 60% din necesarul de alimente cu mai puțin de 2% din forța de muncă. Regatul Unit al Marii Britanii dispune de mari resurse de cărbune, gaze naturale și petrol, dar având o scădere în ce privește gazele naturale și petrolul, iar Marea Britanie a devenit un importator net de energie în 2005. Serviciile, cu precădere cele bancare, de asigurări, precum și cele de afaceri – contabilizează de departe cea mai mare parte din încasările în PIB în timp ce industria continuă să scadă din importanță.

Marea Britanie a intrat oficial în recesiune în ultimul trimestru al anului 2008, pentru prima dată după 1991. Înregistrarea abia în trimestrul III 2009 a unei rate pozitive de creștere a PIB (de +0,2%) a determinat ieșirea din recesiune și începerea unei perioade de refacere a economiei. Cum era însă de așteptat, pe fondul turbulențelor financiare ale zonei euro, dar și a altor șocuri de pe piața internațională, refacerea economiei britanice s-a dovedit a fi una extrem de înceată.

Economia Marii Britanii este dependentă de comerțul exterior. Guvernul sprijină comerțul liber fără restricții și a promovat organizațiile comerciale internaționale (Organizația Mondială a Comerțului). Principalul partener comercial al țării este Uniunea Europeană. Aproximativ 58% din exporturi sunt direcționate către Germania, Franța, Olanda, SUA este al doilea cel mai important partener cu o pondere a exporturilor de 13%. Dacă ne referim la importuri, situația este aproximativ asemănătoare: 53% din importurile provin din U.E, iar 14 % din SUA.

Această refacere lentă a fost resimțită abia la finele anului 2013 și începutul anului 2014, când potrivit raportului Fondului Monetar Internațional (IMF), rata de creștere a PIB a Marii Britanii a fost estimată pentru anul 2013 la 1,7% și au fost revizuite ratele pentru anul 2014 (de la 0,6%, cât era prognozat în octombrie 2013, la 2,4%) și respectiv pentru anul 2015 (de la 0,2%, la 2,2%).

Balanța de plăți a Marii Britanii se prezenta astfel în trimestrul IV 2013 și pe întreg anul 2013 (conform datelor publicate de ONS la 28 martie 2014) deficitul contului curent al balanței de plăți în trimestrul IV 2013 a fost de 22,4 miliarde lire sterline, în scădere față de cel din trimestrul III 2013, de 22,8 miliarde lire sterline.

Deficitul contului curent în trimestrul IV 2013 a fost echivalentul a 5,4% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai redus decât echivalentul din trimestrul anterior, de 5,6% din PIB.

Pe întreg anul 2013, deficitul contului curent a fost de 71,1 miliarde lire sterline, echivalentul a 4,4% din PIB, comparativ cu 3,8% din PIB în anul 2012; deficitul balanței comerciale cu bunuri, în trimestrul IV 2013, s-a îmbunătățit la -5,7 miliarde lire sterline, față de deficitul înregistrat în trimestrul III 2013, de -10 miliarde lire terline.

Deficitul balanței comerciale pe întreg anul 2013 s-a redus de la 33,4 miliarde lire sterline, la 26,6 miliarde lire sterline datorită scăderii deficitului balanței comerciale cu bunuri (cu 0,9 miliarde lire sterline, la 107,8 miliarde lire sterline) și respectiv creșterii surplusului balanței serviciilor (cu 5,9 miliarde lire sterline, la 81,2 miliarde lire sterline).

Pe întreg anul 2013, deficitul balanței comerciale a fost echivalentul a 1,6% din PIB, comparativ cu 2,1% din PIB in anul 2012. În 2013, împrumuturile nete ale Marii Britanii s-au cifrat la 65,7 miliarde lire sterline, față de 55,4 miliarde lire sterline în 2012, ca urmare a creșterii deficitelor balanței veniturilor și transferurilor curente, parțial compensate de scăderea deficitului balanței comerciale.

Conform raportului Organizației Mondiale a Comerțului Marea Britanie deținea în anul 2012 următoarele ponderi și poziții în comerțul mondial:

– de 2,6% (în scădere față de ponderea deținută în 2011, de 2,76%) din exporturile mondiale de bunuri (același loc 11 ca și in anul 2011) și respectiv 3,7% (aceeași pondere ca și în 2011) din importurile mondiale de bunuri (locul 5 în anul 2012);

– de 6,4% (în creștere față de ponderea de 6,2% deținută în 2011) din exporturile mondiale de servicii comerciale (locul 2, în creștere față de locul 3 ocupat în 2011) și respectiv 4,3% (în scădere față de ponderea de 4,5% deținută în 2011) din importurile mondiale de servicii comerciale (același loc 4 ca și în anul 2011).

Aceste cifre date publicității de OMC relevă, cu claritate, performanța Marii Britanii de a exporta servicii mai mult decât bunuri, dar și menținerea acestei țări într-o ierarhie mondială a marilor puteri comerciale.

Tabel 3.2

Comerțul exterior al Marii Britanii, în perioada 2011-2013

– miliarde lire sterline –

Sursa: ONS, „UK Trade Bulletin”

Se observă din tabelul 3.2 tendința de adâncire în perioada 2011-2013 a balanței comerciale cu bunuri și sporirea excedentului balanței cu servicii, reflectând starea și structura economiei britanice bazată pe sectorul serviciilor și mai puțin pe cel al comerțului exterior cu bunuri.

Alte cauze care au dus la mărirea deficitului comercial al Marii Britanii sunt diminuarea cererii externe și creșterea importurilor de materii prime și bunuri de consum, inclusiv produse alimentare.

Potrivit datelor preliminare publicate de Institutul britanic de Statistică (ONS), volumul total al schimburilor comerciale externe cu bunuri ale Marii Britanii s-a cifrat, în anul 2013, la 716,9 miliarde lire sterline, în creștere cu +1,02% față de anul 2012, din care exporturile au fost de 304,3 miliarde lire sterline (+1,3% față de anul precedent), iar importurile de 412,6 miliarde lire sterline (+0,84%).

În aceste condiții, soldul balanței comerciale cu bunuri a fost, în anul 2013, negativ (-108,3 miliarde lire sterline), fiind doar cu 0,4 miliarde lire sterline sub nivelul celui din 2012 (-108,7 miliarde lire sterline). În ciuda acestor volume valorice ridicate atât ale exporturilor, cât și ale importurilor, ratele de creștere anuale ale ambelor fluxuri comerciale au încetinit semnificativ față de anii precedenți, Marea Britanie fiind un net importator de bunuri.

Structura exporturilor de bunuri a fost în anul 2013 următoarea: produse finite –48,72%, produse semifabricate – 27,01%, combustibili – 14,00%, produse agroalimentare – 6,23%, materii prime și materiale de bază – 2,52%, mărfuri diverse – 1,52%, conform tabelului următor:

Tabel 3.3

Comertul exterior al Marii Britanii, în perioada 2011-2013, pe grupe de mărfuri

– milioane lire sterline –

Sursa: ONS, „UK Trade Bulletin”, 7 mai, 2014

S-au înregistrat creșteri la export în 2013, față de 2012, la grupa de mărfuri diverse (+9,45%), la grupa de produse agro-alimentare (+6,75%) și respectiv la cea de produse finite (+5,34%), iar scăderi la grupa de materii prime și materiale de baza (-9,70%), combustibili (-3,14%) și produse semi-finite (-3,63%).

Importurile de bunuri s-au concentrat în proporție de 48,85% pe produse finite, urmate de alte categorii de mărfuri precum produse semi-finite (23,10%), combustibili (14,92%), produse agro-alimentare (9,27%) și materii prime – materiale de bază și mărfuri diverse (3,86%). Creșteri la import au avut loc în anul 2013, față de 2012, la grupa de materii prime și materiale de bază (+14,62%), produse finite (+4,94%) și produse agro-alimentare (+4,30%), iar scăderi la articole diverse (-6,90%), combustibili (-6,61%) și produse semi-finite (-4,6%).

Din punct de vedere geografic, exporturile de bunuri ale Marii Britanii s-au orientat, în 2013, în proporție de 50,33% către statele membre UE (în ușoară creștere față de ponderea avută în 2012, de 50,27%), iar importurile au provenit în proporție de 52,95% din UE (în creștere față de 2012, când ponderea a fost de 50,88%). Deci, principalul partener comercial al Marii Britanii, în anul 2013, a fost Uniunea Europeană.

Cele mai importante țări partenere ai Marii Britanii la export au fost, în 2013, SUA (cu o pondere de 13,46%), Germania (9,81%), Olanda (8,38%), Franța (6,97%), Republica Irlanda (6,23%), Belgia-Luxemburg (4,81%), China (4,07%), Spania (2,87%), Italia (2,82%) și Suedia (1,91%).

Principalele state partenere la import ai Marii Britanii au fost în 2013: Germania (cu o pondere de 13,66%), Olanda (8,43%), China (8,08%), SUA (6,70%), Franța (5,88%), Belgia-Luxemburg (4,98%), Italia (3,66%), Republica Irlanda (3,01%), Spania (2,99%) și Elveția (1,90%).

Capitolul 4. Comerțul bilateral România-Marea Britanie

La 31 decembrie 2014 se înregistrează – potrivit datelor statistice de comerț furnizate de Institutul National de Statistica (INS) – valori record în istoria relațiilor comerciale dintre România și Marea Britanie, atât din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale bilaterale, cât și al exporturilor românești și excedentului comercial.

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se situează pe primul loc în ierarhia statelor cu balanță comercială favorabilă Romaniei (+819,13 milioane Euro), cu o creștere de 5,12% față de 2013. Volumul schimburilor comerciale bilaterale a însumat 3487,74 milioane Euro, în creștere cu 6,32% comparativ cu cel înregistrat în anul 2013, având o pondere de 3,14% în comerțul exterior al României.

Schimburile comerciale bilaterale și-au menținut, cu excepția anilor 2006 și 2009, un nivel constant de creștere în ultimii 10 ani, acestea situându-se, în anul 2013, la cel mai înalt nivel din istoria relațiilor bilaterale conform tabelului numărul 4.1.

Tabel 4.1

Volumul total al schimburilor comerciale româno – britanice și volumul exportului românesc în Marea Britanie au atins, în anul 2013, nivele record în istoria relațiilor comercial-economice bilaterale.

Sursa: statistică a Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord

În intervalul ianuarie – mai 2014, soldul balanței comerciale s-a menținut pozitiv în relația cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, comparativ cu aceeași perioadă din 2013, în creștere de la +319 milioane Euro la +337,7 milioane Euro. Tendința crescătoare înregistrată în ultimii ani a continuat și în prima parte a anului 2014, când în 5 luni s-a înregistrat un volum total al schimburilor comerciale între România și Marea Britanie de 1,42 miliarde Euro, față de 1,36 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut (creștere de 3,95%). Exporturile în primele 5 luni ale acestui an au crescut la 878 milioane Euro, o creștere de 4,25%, de la 843 milioane în 2013.

Potrivit statisticii române, volumul total al schimburilor comerciale între România și Marea Britanie a însumat 3.285,58 milioane Euro, în anul 2013, (locul 10 în topul partenerilor comerciali ai României, cu o pondere de 3,13% în comerțul exterior al țării noastre, locul 8 între statele membre UE), fiind cu 12,16% mai mare față de cel înregistrat în anul 2012.

Creșterea schimburilor comerciale bilaterale s-a datorat exclusiv exporturilor românești către piața britanică care au crescut cu 25,37% în anul 2013, față de 2012, ajungând la 2.032,34 milioane Euro (locul 6 în topul statelor de destinație a produselor livrate din țara noastră, cu o pondere de 4,10% în totalul exporturilor României, locul 5 între statele membre UE).

Este cel mai ridicat nivel anual al exporturilor românești, în istoria relațiilor comerciale bilaterale, depășindu-se pragul de 2 miliarde Euro. Ponderea Marii Britanii a crescut în exportul românesc cu 0,5 puncte procentuale (de la 3,6% în 2012, la 4,1% în 2013).

Structura exporturilor românești către piața britanică, în anul 2013, a fost următoarea: mașini și aparate mecanice, echipamente electrice și părți ale acestora: 26,76% în totalul exportului românesc către piața britanică, din care 20,31% aparate și echipamente electrice; vehicule, aeronave, nave și echipamente auxiliare de transport: 21,73%, din care 18,86% vehicule și componente auto; produse și materiale textile: 21,04%, din care confecții textile 16,98%, iar confecții tricotate 2,63%; mărfuri și produse diverse: 6,58% (în principal mobilă: 6,46%); produse ale industriei chimice: 5,31% (în majoritate produse farmaceutice 4,78%); metale comune: 4,93%; materiale plastice, cauciuc și articole din acestea: 4,92%, din care produsele din cauciuc 3,82%; produsele agroalimentare: 2,38%, în creștere de la 2%, cât a fost ponderea acestei grupe în anul 2012.

Importurile României din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-au redus cu 4,20%, comparativ cu anul 2012, atingând 1.253,25 milioane Euro (locul 16 în topul statelor furnizoare de produse în țara noastră, deținând o pondere de 2,27% în totalul importurilor românești și locul 12 între statele membre UE). Acestea s-au axat, în anul 2013, pe următoarele grupe de produse: mașini și aparate mecanice, echipamente electrice și părți ale acestora (cu o pondere de 30,59% în totalul importurilor românești din Marea Britanie), materiale textile și articole de îmbrăcăminte (19,73%), produse ale industriei chimice (13,95%), vehicule, aeronave și echipamente auxiliare de transport (13,81%), metale comune și articole din acestea (5,21%) și materiale plastice, cauciuc și produse din acestea (5,14%).

Majorarea exportului coroborată cu reducerea importului a determinat ca soldul balanței comerciale a României pe relația cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la 31 decembrie 2013, să ajungă la +779,09 milioane euro, cel mai înalt nivel din istoria relațiilor bilaterale (în creștere cu 466,23 milioane euro, comparativ cu 2012), primul loc în topul statelor partenere cu o balanță comercială favorabilă țării noastre.

Conform datelor preliminare ale ONS privind comerțul româno-britanic în 2013, volumul total al acestora a fost de 2,43 miliarde lire sterline, (reprezentând 0,34% din comerțul internațional britanic), din care exportul către România s-a cifrat la 0,94 miliarde lire sterline (0,31% din total livrări în străinătate), iar importul din țara noastră la 1,49 miliarde lire sterline (0,36% din valoarea mărfurilor achiziționate pe plan extern). Soldul balanței comerciale a fost favorabil României cu 0,55 miliarde lire steriline.

Deși România deține o pondere mică în comerțul exterior al Marii Britanii, evoluția schimburilor comerciale dintre cele două țări în 2013, în special a exportului românesc, a fost mai dinamică comparativ cu ritmul mediu de creștere al comerțului exterior britanic.

Astfel, comerțul dintre Marea Britanie și România a înregistrat o creștere în 2013, comparativ cu 2012, cu +9,74% (comparativ cu ritmul de creștere al comerțului total al Marii Britanii, de +1,02%), datorită exclusiv majorării livrărilor din țara noastră pe această piață cu 17,14%, în timp ce livrările britanice către România au înregistrat un ușor regres (-0,21%).

Conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în clasamentul pe țări de rezidență a investitorilor în societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, la 28.02.2014, Marea Britanie ocupa locul 10 cu o valoare a capitalului social subscris de 909,20 milioane euro (2,65% din totalul investițiilor străine), în 4859 societăți comerciale cu participarea a capitalului britanic (2,54% din totalul societăților cu capital străin). În anul 2013, numărul companiilor cu capital britanic, înregistrate în România, a crescut cu 218, iar valoarea capitalului subscris cu 27,6%, respectiv cu 0,43 puncte procentuale în ponderea acestora în totalul investițiilor străine.

La sfârșitul anului 2014, Marea Britanie se situează pe locul 10 în clasamentul pe țări de rezidență a investitorilor în societăți comerciale cu participare străină la capitalul social (în creștere față de anul 2013 când ocupa 12), conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Valoarea capitalului social subscris în 5002 societăți comerciale cu participarea capitalului britanic (2,53% din totalul societăților cu capital străin) este de 986 milioane euro (2,75% din totalul investițiilor străine). În anul 2014, valoarea capitalului subscris a crescut cu 16% în ponderea acestora în totalul investițiilor străine.

Structura pe domenii de activitate a capitalului social subscris de societățile comerciale cu participare din Marea Britanie este următoarea:

industria extractivă și prelucrătoare: 54,19%,

comerț cu ridicata și cu amănuntul: 16,09%,

activități profesionale, administrative, științifice și tehnice: 12,26%,

intermedieri financiare și asigurări: 7,66%,

tranzacții imobiliare: 3,56%,

agricultură, silvicultură și pescuit: 2,40%;

transport, depozitare și comunicații: 1,51%,

construcții: 1,50%.

Sunt peste 4.400 de companii britanice și companii mixte româno-britanice care operează pe piața românească, precum reiese din anexa numărul 1.

Există un capital direct investit în jur de 750 milioane de euro și, dacă luăm investiția Vodafone, plus alte investiții considerate indirecte, depășim 4 miliarde de euro investiții britanice în România. Anul trecut, relațiile economice au înregistrat o creștere cu 13% în perioada de criză, exporturile noastre au crescut cu 7%, e adevărat că au crescut și importurile din Marea Britanie cu ceva mai mult. Noi exportăm în Marea Britanie produse care înglobează tehnologie de vârf și manoperă de înaltă specialitate: 34% din exporturi sunt aparatură electrică și electronică, 24% mașini utilaje, componente de aeronautică componente de construcții navale, IT și doar 5% produse chimice, 5% mobilier, 5% materiale plastice. De cealaltă parte, britanicii exportă în România cam aceleași lucruri, dar la o pondere ceva mai mică.

4.1 Idei noi în relații vechi: comerțul România-Marea Britanie

Marea Britanie pune destul de mare accent pe cooperarea comercială cu țara noastră, de aceea, ca un prim pas în anul 2013 au conceput ideea de centru de afaceri româno-britanic, finanțat printr-un grant din partea Guvernului Marii Britanii acordat Camerei de Comerț Britanico-Română, pentru facilitarea accesului companiilor britanice care vor să investească sau să aibă relații comerciale în România. Alături de țara noastră, din zona Uniunii Europene a fost cooptată și Polonia, cele două beneficiind de avantajul suprafeței.

Păstrând același culoar, România ar putea prelua inițiativa și ar putea să încorporeze în interiorul statului peninsular, un număr sporit de filiale ori sucursale care să-i dovedească capacitatea de producție. Prezența unor astfel de dovezi a domeniilor în care România deja excelează la capitolul export- Marea Britanie, ar avansa ascensiunea schimbului comercial și ar facilita durata, transportul și modalitatea de achiziționare a bunurilor și serviciile necesare.

Dintr-o altă perspectivă, cea a tânărului expat ce ajunge pe tărâmurile englezești din diverse motive, România ar putea crea o conexiune cu aceștia prin intermediul includerii produselor din ramura alimentară la îndemâna tuturor. Cu o campanie de marketing și alegerea zonei potrivite pentru desfășurarea activității, România și-ar putea câștiga un loc la exportul către Marea Britanie și în cazul anumitor produse de tip alimentar. Deja, britanicii sunt familiarizați cu nume vestite de vinuri tradiționale Românești, precum: Feteasca Neagră, Feteasca Regală, Feteasca Albă, Sarba și Tămâioasa Românească. Occidentalii apreciază și specialitățile din lapte de capră și cărbuni, burduful, cașcavalul și telemeaua de oaie; cele două produse românești se împletesc aproape în aceeași manieră, ca cele franțuzești care sunt exportate peste graniță, vecinilor pe care dorim să-i cucerim cu produse tradiționale românești.

Tentative de evoluție din punctul acesta de vedere ar putea fi mult mai multe, dar până la eliminarea completă a scepticismului economiilor statale din calea îmbrățișării libere a comerțului cu bunuri/servicii de care nu dispun, din alte țări concurente, ne bucurăm de ascensiunea volumetrică a exporturilor cu partenerul notru de nădejde- Marea Britanie.

CONCLUZII

În lucrarea de față am încercat să subliniez importanța relațiilor comerciale internaționale și să identific succint principalele reguli și măsuri din domeniul politicii comerciale ce asigură buna gestionare a acestor relații. Schimburile comerciale ale fiecărei națiuni cu restul lumii au o anumită structură, de care depinde în ultimă instanță, mărimea câștigului ce-i revine din participarea la aceste schimburi.

În cazul de față, relațiile economice, comerciale bilaterale dintre România și Marea Britanie se prezintă favorabil întrucât toate datele statistice ale indicilor comerciali sunt într-o continuă ascensiune. Densitatea fluxului comercial nu sunt explicate de poziționarea geografică sau de existența ori non-existența resurselor naturale, ci pe baza altor criterii cum ar fi: gradul de diversificare a producției materiale, nivelul de exigență și sofisticare a piețelor, existența decalajelor de ordin tehnic sau managerial între regiuni sau țări, apariția unor noi forme de specializare internațională (intra-ramură, pe produse, pe tipuri de activități etc.), existența alianțelor strategice etc.

Astfel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se situează pe primul loc în ierarhia statelor cu balanță comercială favorabilă Romaniei (+819,13 milioane Euro. Tendința crescătoare înregistrată în ultimii ani a continuat și în prima parte a anului 2014, când în primele 5 luni s-a înregistrat un volum total al schimburilor comerciale între România și Marea Britanie de 1,42 miliarde Euro, față de 1,36 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut (creștere de 3,95%).

Ritmul de creștere al schimburilor comerciale bilaterale s-a datorat exclusiv exporturilor românești către piața britanică care au crescut cu 25,37% în anul 2013, față de 2012, ajungând la 2.032,34 milioane Euro (locul 6 în topul statelor de destinație a produselor livrate din țara noastră, cu o pondere de 4,10% în totalul exporturilor României, locul 5 între statele membre UE).

Este cel mai ridicat nivel anual al exporturilor românești, în istoria relațiilor comerciale bilaterale, depășindu-se pragul de 2 miliarde Euro.

BIBLIOGRAFIE

Octavian Gh. Botez, Mădălina Militaru – Comerțul Internațional Și Comerțul Exterior Al României, Ediția a 3-a, Editura Fundației România de Mâine, 2006

Claudia Dobre – Comerț Internațional, Editura Universitaria, Craiova, 2013

Alexandru Jivan, Ioan Fruja – Economia serviciilor, Editura Mirton, Timisoara, 2006

Dr. Cornel Albu (Coordonator), Dr. Agnes Ghibuțiu, Dr. Iulia Monica Oehler-Șincai, Dr. Costin Lianu, Dr. Adriana Giurgiu- Perspective și provocări ale exporturilor românești în perioada 2010-2014, prin prisma relațiilor comerciale bilaterale și regionale ale Uniunii Europene, Institutul European din Romania București, 2013

Institutul Național De Statistică, Comunicat De Presă Nr. 63 Din 12 Martie 2014-Comerțul internațional cu bunuri, 2014

Site-uri web:

www.londra.mae.ro -Ministerul Economiei Biroul De Promovare Comercial Economica Londra

www.onrc.ro – Ministerul Justiției Oficiul Național Al Registrului Comerțului

http://europa.eu.int/comm/trade/issues/respectrules

http://unctadstat.unctad.org/wds/ReportFolders/reportFolders.aspx

http://www.oecd.org/about/

http://www.insse.ro/cms/

http://www.bnr.ro/Statistica-monetara-si-financiara-6380.aspx

http://www.customs.ro/ro/agenti_economici/taxe_vamale_si_masuri_de_politica_comerciala.asp

Relatii Internationale [economice] – Politica comerciala si importanţa politicii comerciale

http://beta.ier.ro/documente/formare/Comert_si_dezvoltare.pdf

ANEXE

Anexa 1

Sursa: Anexă realizată de autor

BIBLIOGRAFIE

Octavian Gh. Botez, Mădălina Militaru – Comerțul Internațional Și Comerțul Exterior Al României, Ediția a 3-a, Editura Fundației România de Mâine, 2006

Claudia Dobre – Comerț Internațional, Editura Universitaria, Craiova, 2013

Alexandru Jivan, Ioan Fruja – Economia serviciilor, Editura Mirton, Timisoara, 2006

Dr. Cornel Albu (Coordonator), Dr. Agnes Ghibuțiu, Dr. Iulia Monica Oehler-Șincai, Dr. Costin Lianu, Dr. Adriana Giurgiu- Perspective și provocări ale exporturilor românești în perioada 2010-2014, prin prisma relațiilor comerciale bilaterale și regionale ale Uniunii Europene, Institutul European din Romania București, 2013

Institutul Național De Statistică, Comunicat De Presă Nr. 63 Din 12 Martie 2014-Comerțul internațional cu bunuri, 2014

Site-uri web:

www.londra.mae.ro -Ministerul Economiei Biroul De Promovare Comercial Economica Londra

www.onrc.ro – Ministerul Justiției Oficiul Național Al Registrului Comerțului

http://europa.eu.int/comm/trade/issues/respectrules

http://unctadstat.unctad.org/wds/ReportFolders/reportFolders.aspx

http://www.oecd.org/about/

http://www.insse.ro/cms/

http://www.bnr.ro/Statistica-monetara-si-financiara-6380.aspx

http://www.customs.ro/ro/agenti_economici/taxe_vamale_si_masuri_de_politica_comerciala.asp

Relatii Internationale [economice] – Politica comerciala si importanţa politicii comerciale

http://beta.ier.ro/documente/formare/Comert_si_dezvoltare.pdf

ANEXE

Anexa 1

Sursa: Anexă realizată de autor