Tranzactii Economice Internationale

Tranzactii Economice Internationale

CUPRINS

CAP 1 Caracterizare generala a activitatii firmei

1.1Date Generale

1.2Obiecte de activitate

CAP 2Prezentarea specificului organizarii tranzactiilor economice internationale

2.1Formarea echipei si numirea conducatorului acesteia

2.2 Stabilirea atributiilor si instruirea echipei de negociere

CAP 3Principalele metode utilizate pentru protectia impotriva riscurilor specifice tranzactiilor internationale

3.1Tehnici Contractuale

Cap 4 Eficienta afacerilor economice internationale

CAP 5 Studiu de caz.

CAP 1.Caracterizare generala a activitatii firmei

1.1Date generale

SC.DARKNESS SRL s-a înființat în 1994, cu un capital social integral privat de 1.000 lei, capital majorat pana în prezent la suma de 3.200.000 lei.

Societatea DARKNESS S.R.L are ca obiect de activitate servicii hoteliere, organizarea de evenimente sociale precum nunti, botezuri, petreceri private, aniversari, petreceri cu tematica, cocktail-uri.

Societatea este organizata si condusă de d-na Ciolpan Calina, asociat unic si are un număr de 17 angajați printre care amintim: director hotel, director economic, 3 bucătari, 2 ajutori bucătari, 7 ospătari, 3 recepționeri, 2 cameriste.

SC DARKNESS SRL are un sediu social in orasul Viseu de Sus, pe strada Rândunelelor, nr.1. La sediul social al societății se regăsesc și birourile persoanelor de contact pentru a stabili orice fel de eveniment se dorește a se organiza.

Istoria societății incepe în anul 1994 cu realizarea unei mici construcții, din lemn, un restaurant tradițional cu terasa in Viseu de Sus, str. Rîndunelelor, nr.1 pe DN 18. Avand un vad extraordinar, restaurantul a functionat in regim NON STOP. De alungul timpul, odata cu dezvoltarea afacerii solicitantul a construit în vecinătatea restaurantului și un hotel, Hotel Gabriela, cu un restaurant a cărui capacitate se ridică la 250 persoane.

Situat in Maramuresul Istoric in orasul Viseu de Sus, pe DN 18, departe de vacarmul centrului urban aglomerat, avand confortul si dotarea unui hotel de clasa

dar in acelasi timp intimitatea, caldura si eleganta locuintei proprii, Hotelul Gabriela satisface si cele mai drastice exigente.

Ospitalitatea specifica locului, bucataria bogata si diversificata, amabilitatea, promptitudinea si calitatea serviciilor sunt motivele care ii fac pe clienti sa revina cu placere. Restaurantul cochet si elegant, alaturi de o terasa unica, intregesc peisajul acestui mic complex.

Hotelul Gabriela dispune de:

 6 camere single ( dotate cu pat frantuzesc )

 9 camere duble ( dotate cu pat matrimonial si canapea extensibila )

 9 camere duble (dotate cu 2 paturi )

 5 camere triple

Dotari si servicii hotel:

 telefon, fax

 tv / cablu

 acces internet de mare viteza (wired & wireless)

 mini bar

 desteptarea la ora dorita

 room service

 parcare pazita

 restaurant cu bar si terasa

 bucatarie cu specific traditional romanesc

 bucatarie cu specific international si la cerere

 bar + terasa 100 locuri

Restaurant Gabriela oferă un meniu cu mâncăruri si băuturi deosebite, cu specific national, clientii sai avand de ales dintr-o gama larga de preparate. Societatea este renumita pentru politica stricta de asigurare a calitatii serviciilor sale, făcând din aceasta un avantaj concurențial.

DARKNESS Srl mai deține de asemenea un restaurant cu o capacitate de 600 de locuri, Restaurant Select. Acest restaurant a fost construit de curând, în anul 2010, ca urmare a dezvoltării afacerii si lipsei unui astfel de restaurant de o capacitate mare pe raza localităților Vișeul de Sus, Borsa, Leordina, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte, Bârsana si chiar din Sighetu Marmatiei

Ca o evolutie fireasca in dezvoltarea afacerii, se doreste o diversificare a activitatii, si astfel satisfacerea cresterii cererii înregistrate in cadrul pietei de consum. In spatele tuturor realizarilor sta o echipa de oameni foarte bine pregătita din punct de vedere profesional, care acorda o importanta deosebita atat perfecționării profesionale continue, cat si menținerii unui contact permanent cu clientii pentru a cunoaște cerințele acestora si pentru a veni in întâmpinarea lor cu soluții originale.

Misiunea societății este de a transforma orice eveniment obișnuit intr-unul spectaculos, de buna calitate si bun gust, de a mulțumi clienții prin serviciile oferite.

In acest sens societatea și-a propus un plan de investiții pe termen mediu și lung si în dezvoltarea afacerilor internationale.

1.2Obiecte de activitate

Societatea DARKNESS S.R.L are ca obiect de activitate servicii hoteliere, organizarea de evenimente sociale precum nunti, botezuri, petreceri private, aniversari, petreceri cu tematica, cocktail-uri. Codul CAEN după care iși desfășoara activitatea și în același timp si codul CAEN principal este 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare

CAP 2.Prezentarea specificului organizarii tranzactiilor economice internationale

Deoarece firma S.C. DARKNESS S.R.L nu are un compartiment de sine statator de relatii cu piata internationala, atunci cand este nevoie se stabileste o echipa de negociere, componenta fiind determinata de natura si de complexitatea tranzactiei, de conditiile în care urmeaza sa aiba loc tratativele.

2.1Formarea echipei si numirea conducatorului acesteia

În functie de complexitatea tranzactiei echipa de negociere este alcatuita din doua-trei persoane. Pentru a se obtine rezultate bune, mai important este profilul si pregatirea profesionala a membrilor echipei, flexibilitatea gândirii acestora si, de asemenea, buna organizare si coordonare a activitatii de negociere. Pregatirea echipei de negociere presupune si un studiu al problemelor ce urmeaza a fi rezolvate în conditii optime. În acest studiu trebuie sa se aiba în vedere scopul si obiectivul negocierii, definirea variantelor si a relatiilor pe care conteaza. Toti membrii echipei, potrivit locului pe care îl ocupa în ierarhia organizatiei din care provin, ca si în echipa propriu-zisa, trebuie sa fie preocupati de aceste probleme. Se impune ca echipa de negociere sa aiba continuitate, pentru ca componentii ei sa se cunoasca reciproc, sa existe coeziune, evitându-se astfel tentative ale partenerilor de negociere de a specula divergentele de pareri care pot aparea în echipa.

Echipa de negociere trebuie sa fie elastica, aceasta permitând cresterea sau reducerea numarului de membri si oferind conducatorului posibilitatea de a conduce eficient. La numirea conducatorului echipei de negociere, trebuie sa se tina seama de:

a)      întrunirea calitatilor tuturor membrilor echipei;

b)      capacitatea de a organiza si conduce echipa;

c)      pozitia sa în cadrul organizatiei;

d)      gradul de responsabilitate si de decizie pe care si-l poate asuma în functie de mandatul primit;

e)      sudura psihologica cu membrii echipei.

La numirea conducatorului echipei trebuie sa se aiba în vedere si sarcinile pe care acesta le va avea de îndeplinit , care sunt urmatoarele:

      sa se selectioneze membrii echipei si sa-i pregateasca în mod corespunzator;

      sa pregateasca planul de negociere si proiectul de contract;

      sa se îngrijeasca de primirea mandatului de negociere;

      sa organizeze si sa conduca efectiv negocierile;

      sa finalizeze contractul cu partenerii;

      sa întocmeasca raportul asupra negocierii;

      sa mentina permanent moralul ridicat al membrilor echipei;

      sa caute sa obtina de la fiecare membru al echipei contributia maxima pe care acesta o poate aduce.

În afacerile internationale, varianta optima presupune ca, o data constituita echipa de negociere, acesta trebuie folosita atât pentru tratative în strainatate, cât si acasa.

În functie de obiectul fiecarei tranzactii se pot coopta specialisti pe domenii. Acest principiu se aplica mai ales companiilor mici, care dispun de posibilitati limitate. Utilizarea aceleiasi echipe pentru toate negocierile va consolida capacitatea acesteia de a actiona ca un tot unitar, pe masura ce membrii echipei vor deveni experti în toate aspectele activitatii de negociere. Membrii echipei de negociere trebuie sa poata actiona atât în calitate de oaspeti, cât si de gazde ale unei sesiuni de negociere si sa cunoasca bine responsabilitatile pe care le implica fiecare dintre aceste calitati.

2.2        Stabilirea atributiilor si instruirea echipei de negociere

Atributiile echipei de negociere se stabilesc imediat dupa constituire si acopera toata perioada de timp din momentul constituirii ei si pâna în momentul prezentarii raportului de finalizare a actiunii încredintate.

Principalele asemenea atributii se refera la:

      elaborarea materialului tehnic si comercial;

      fixarea legaturilor de comunicatie;

      elaborarea planului sau modelului de negociere;

      participarea la elaborarea mandatului de negociere;

      elaborarea proiectului de contract;

      elaborarea si lansarea ofertei, atunci când se negociaza un contract de vânzare, respectiv a cererii de oferta, în cazul negocierii unui contract de cumparare;

      participarea la pregatirea psihofiziologica specifica;

      participarea la dezbateri.

Dupa stabilirea atributiilor echipei în general si ale fiecarui membru în particular, urmeaza instruirea acesteia. Aceasta sarcina va fi specifica stilului de lucru al echipei manageriale.

Mandatul de negociere este un document oficial, emis si semnat de conducerea organizatiei, care contine instructiuni pentru negociator. Acesta cuprinde elemente clarificate în etapa de pregatire si oficializate de conducere: definirea obiectului, informatiile esentiale asupra contextului, obiectivele maxime, minime, tinta, componenta echipei si numele conducatorului acesteia, adaugându-se eventual sarcinile membrilor, elemente de organizare (locul, momentul si durata negocierii) etc.

Din acest motiv este util sa fie clarificat de la început care este puterea de decizie a fiecarei parti. În general, la întocmirea si definitivarea mandatului de negociere se va tine seama de urmatoarele aspecte:

1. elementele de strategie, tactica si tehnica pe care le presupun negocierile;

2. informatiile culese în prealabil despre partenerul de negociere, organizatia pe care acesta o reprezinta, performantele acesteia, bonitatea si situatia ei economico-financiara etc. Astfel de informatii nu se obtin pe cale oficiala, ele având un caracter mai degraba informal;

3. tactica ce urmeaza sa fie adoptata, pornind de la elementele de negociat, de la informatiile existente, de la conditiile pietei si concurentei.

De asemenea, prin mandatul de negociere se vor stabili bugetul total al tranzactiei, calendarul negocierii, precum si alte elemente considerate importante pentru atingerea obiectivului dorit.

În final, mandatul de negociere este aprobat de catre managerul companiei. Echipa de negociere este organul cel mai competent si în acelasi timp cel mai documentat asupra problemei ce urmeaza a fi negociata; de aceea, la elaborarea mandatului de negociere, ea poate da sugestii pertinente cu privire la continutul si limitele acestuia.

CAP 3.Principalele metode utilizate pentru protectia impotriva riscurilor specifice tranzactiilor internationale

Cele mai utilizate mijloace si tehnici de plata folosite de firma S.C DARKNESS S.R.L sunt: valutele,monedele internationale,biletul la ordin si cecul.

Un factor decisiv in alegerea valutei platii este cursul de schimb ,respectiv nivelul si variatiile pretului monedei nationale.

Astfel, în funcție de caracterul plății, modalitățile de plată internaționale se pot

clasifica în:

· plăți la termen, prin utilizarea temporară a unui credit comercial sau bancar

(de exemplu: plățile realizate prin intermed.Principalele metode utilizate pentru protectia impotriva riscurilor specifice tranzactiilor internationale

Cele mai utilizate mijloace si tehnici de plata folosite de firma S.C DARKNESS S.R.L sunt: valutele,monedele internationale,biletul la ordin si cecul.

Un factor decisiv in alegerea valutei platii este cursul de schimb ,respectiv nivelul si variatiile pretului monedei nationale.

Astfel, în funcție de caracterul plății, modalitățile de plată internaționale se pot

clasifica în:

· plăți la termen, prin utilizarea temporară a unui credit comercial sau bancar

(de exemplu: plățile realizate prin intermediul acreditivului documentar, incasso-ului

documentar, scrisorii documentare de credit etc.);

· plăți efective, anticipate sau realizate în momentul schimbului internațional de

mărfuri și servicii (de exemplu: plăți realizate prin intermediul ordinului de plată);

· compensații, prin livrări reciproce, echivalente, de mărfuri și servicii.

Utilizarea uneia sau alteia din modalitățile de plată internaționale este determinată, în

principal, de următorii factori:

· natura raporturilor economice care le-au generat (relații comerciale,

necomerciale, financiare etc.);

· statutul partenerilor și gradul de încredere dintre ei;

· clauzele contractuale stabilite între parteneri în legătură cu stingerea datoriilor lor

· gradul de solvabilitate și de lichiditate al firmelor implicate;

· necesitatea recuperării integrale și în cel mai scurt timp a contravalorii

mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor livrate sau prestate;

· cuantumul cheltuielilor ocazionate de folosirea uneia din modalități,

comparativ cu celelalte;

· felul și natura operațiunilor contractate;

· practicile comerciale sau necomerciale uzitate pe piața externă respectivă.

Operatiunile de vanzare-cumparare de valuta se inregistreaza in contabilitate la cursul utilizat de banca comerciala la care se efectueaza licitatia cu valuta,fara ca aceasta sa genereze in contabilitate diferentele de curs valutar.

Având în vedere natura imprevizibila a riscurilor contractuale este necesar sa le cunoastem cât mai bine pentru a putea spune ca exista posibilitatea sa scapam de efectele nedorite. În momentul în care este pusa problema încheierii unei tranzactii economice cu cât constientizam mai deplin caracterul incert al actiunii, cu atât vom fi mai pregatiti sa limitam posibilitatea de întâmplare a evenimentelor care ar putea determina o turnura nefavorabila a acestei tranzactii. si nu în ultimul rând sa fim pregatiti sa facem fata efectelor negative, în cazul petrecerii evenimentelor respective. Ca nu este lucru putin sa stii ca te asteapta un rau pe care nu poti sa-l împiedici, astfel ca sa reusesti sa treci peste acel rau cu daune minime.

În procesul de evitare a riscurilor sau de limitare a efectelor nefavorabile determinate de acestea apar mai multe etape. Prima si cea mai esentiala este cea a identificarii surselor de risc. Nu vom reusi niciodata pe de-a-ntregul sa izolam riscurile si sa actionam asupra tuturor, dar trebuie sa încercam acest lucru. La fel cum s-au studiat si alte modele caracterizate drept idealuri, dar se studiau pentru a se încerca apropirea realitatii de aceste deziderate, la fel trebuie actionat si în sfera riscurilor.

Dupa identificare, un pas important este cel al asigurarii împotriva riscurilor. Exista agenti economici al caror obiect de activitate este asumarea riscurilor altora contra unui pret numit prima de asigurare. Dimensiunea acestui pret depinde direct proportional de o serie de factori, dintre care cel mai important este probabilitatea întâmplarii evenimentului ce se doreste a fi asigurat. Cum, de obicei, riscurile în comertul international sunt felurite si relativ probabile, primele de asigurare pot atinge valori însemnate ceea ce determina o crestere a costurilor cu rezultat direct în diminuarea profitului.

Din acest motiv urmatoarea faza a procesului de evitare a riscurilor se axeaza pe tehnicile mai putin costisitoare. În acest context dinstingem doua grupe de operatiuni: unele care pot fi incluse în contract sub forma unor clauze, iar altele care se pot executa în afara contractelor.

Înainte de a trece la enumerarea tehnicilor de evitare a riscurilor voi face o paranteza spunînd ca unul dintre cele mai prezente riscuri pe piata este cel de neplata. Nu voi insista prea mult asupra sa din cauza ca metodele de contracarare specifice au fost tratate la alte discipline. Este vorba despre incasso-ul simplu sau documentar si despre acreditive. Nu am facut decît sa le enumar dat fiind faptul ca împreuna cu garantiile internationale aceste categorii economice fac parte din obiectul de studiu al altor discipline.

În conditiile afacerilor derulate în mediul extern unul dintre cele mai prezente riscuri este cel valutar Din aceasta cauza în cele ce urmeaza ma voi referi mai mult la acesta, iar exemplificarea tehnicilor de evitare o voi efectua pe acesta baza.

3.1Tehnici Contractuale

Riscul valutar determina, în esenta, o pierdere pentru acea parte din contract care a apreciat eronat evolutia cursului monedei de contract. Din perspectiva importatorului riscul valutar se face simtit în momentul în care la scadenta contractului, valuta se situeaza pe un nivel de curs superior celui dim momentul încheierii tranzactiei, adica valuta se apreciaza. Pentru exportator lucrurile stau pe dos, el pierde atunci când moneda aleasa în contract se depreciaza în acel interval de timp.

Odata cu perfectarea afacerii se negociaza toate clauzele care le trec prin cap partilor, unele dintre acestea sunt standardizate, iar altele sunt determinate de conditiile specifice de tranzactionare. Ceea ce trebuie sa avem în vedere este urmatorul fapt, partile sunt de acord a priori cu încheierea tranzactiei, dar aici se termina cu interesul lor comun. Din acest punct încep divergentele, negocierile nu s-ar purta daca toate treburile ar decurge consensual. Contractarea, prin prisma negocierii este o adevarata lupta, în care fiecare arunca în ring sau utilizeaza ceea ce are mai bun la îndemîna pentru a-si atinge scopurile. De aceea în momentul contractarii partile trebuie sa stie foarte bine ce vor, precum si metodele si instrumentele prin care sa ajunga acolo. Concret, fiecare parte îsi va construi clauzele pe care le doreste cuprinse în textul contractului, iar apoi discuta cu cealalta parte oportunitatea acestor clauze. În anumite conditii, cum este si aceasta a riscului valutar, dorinta de protejare este comuna, negociindu-se, doar, marimea marjei care, la depasire, determina recalcularea sumei de plata.

Contractele internationale permit, prin constructia lor, includerea, cu acordul ambelor parti, a mai multe clauze care sa le protejeze pe acestea de riscul valutar. Clauzele valutare sunt cele mai prezente în textele contractelor internationale, si reprezinta operatiunea de raportare a valutei de contract la un etalon ales prin consens contractual. Acest etalon poate lua mai multe forme: o alta valuta, si atunci avem de-a face cu o clauza valutara simpla, un cos de valute, clauza cos valutar simplu, un cos de valute ponderat, clauza cos valutar ponderat sau o moneda internationala,clauza D.S.T. În momentul încheierii tranzactiei trebuie precizate urmatoarele elemente: cursul valutei de contract în raport cu etalonul, scadenta platii si marja maxima în cadrul careia este admisa abaterea de curs. Esentiala pentru alegerea etalonului este stabilitatea acestuia.

a.clauza valutara simpla. Se determina coeficientul de fluctuatie pe baza unei formule, iar apoi cu ajutorul acestui coeficient se afla suma finala de plata la scadenta contractului.

Formula de calcul a sumei finale este simpla:

Sf=Si(1+kf)

În cazul în care coeficientul de fluctuatie kf are o valoare rezultata din calcule negativa atunci suma finala de plata se va diminua corespunzator cu deprecierea monedei de contract, iar în caz contrar suma finala de plata va fi mai mare decât cea stabilita în momentul contractarii.

b.clauza cos valutar simplu. Se situeaza pe o trepta superioara de protectie împotriva riscului valutar din cauza legarii monedei de contract de mai multe valute concomitent, stabilitatea cosului fiind mai mare decât cea pe care o poate asigura o valuta. Valutele din cos au ponderi egale astfel ca valoarea coeficientului de fluctuatie va fi, de data aceasta, o medie aritmetica a tuturor coeficientilor de fluctuatie ai valutei de plata în raport cu cele din cos.

Formula de calcul a acestui coeficient este urmatoarea:

kfm=[1/n (c11/c01+c12/c02+.+c1n/c0n) -1]·100

La fel ca si la precedentul coeficient si acesta poate avea valori negative sau pozitive determinate de evolutiile valutelor din cos. Suma de plata de calculeaza dupa aceeasi formula ca mai sus înlocuindu-se doar kf cu kfm.

c. clauza cos valutar ponderat. Datorita gradului diferit de stabilitate înregistrat de diferitele valute, pentru sporirea eficientei utilizarii acestor clauze (valutare) se introduce o ponderare a participarii fiecarei valute în functie de gradul sau de stabilitate în evolutie. Coeficientul de fluctuatie este, în acest caz, o medie ponderata a tuturor valorilor abaterilor valutei de contract fata de valutele din cos.

Formula devine, astfel:

Kfmp= a · c11 / c01 + b · c12 / c02 + . + m · c1n / c0n – 100

unde apar în plus valorile a, b, . , m, care reprezinta ponderile pe care le au diferite valute în constituirea cosului respectiv.

d. clauza moneda internationala. Nu difera foarte mult de clauza valutara simpla, dar totusi are particularitatea ca valuta de contact este legata de o moneda internationala, de regula D.S.T.

O alta tehnica contractuala folosita pentru evitarea riscurilor este alegerea monedei de contract. Aceasta alegere trebuie facuta astfel încât sa existe o coincidenta între moneda de contract si o moneda dintr-un alt contract cu scadenta apropiata de cea a primului. Aceasta metoda este destul de greu de utilizat deoarece aici intervin cu deosebire interesele divergente ale partilor. Importatorul va dori sa fie mentionata în contract o moneda cu tendinte de depreciere, în timp ce exportatorul va opta pentru contrar. De asemenea trebuie sa se tina cont de durata contractului, de costurile conexe tranzactiei (costurile de conversie a monedei de contract în moneda nationala).

O alta metoda frecvent utilizata este cea a includeri în pret a unui procent asigurator în caz de risc. Exportatorii trebuie sa aiba permanent în atentie pretul pietei astfel ca odata cu includerea cotei de asigurare, pretul practicat de ei sa nu-si piarda din competitivitate.

În cadrul relatiilor economice internationale exista o activitate deosebit de febrila prin prisma contractarii. În acelasi moment se încheie sau se deruleaza o multitudine de contracte, multe dintre ele având comune cel putin o parte. Acest fapt înseamna ca agentii economici cu rol în comertul international nu-si sfârsesc activitatea odata cu terminarea unui contract. Ei se constituie ca parti în mai multe contracte, unele simultane. În acest context bogat acelasi subiect comercial poate avea interese diferite, cumparator sau vânzator, în functie de care parte a fluxului se afla. Monedele de contract sunt si ele diferite, astfel ca agentul poate conduce negocierile în asa fel încât sa evite expunerea la riscul valutar. Ceea ce vreau sa spun aici este legat de faptul ca daca într-un contract una dintre parti este subiect vânzator (deci la final are de primit o suma oarecare de bani, într-o anumita valuta), poate sincroniza scadenta cu a unui contract în care el este cumparator (caz în care are de platit o anumita suma în aceeasi valuta în care asteapta sa fie platit din contractul unde este vânzator). În cazul în care valuta de plata a doua contracte de "sens" contrar, dar cu o parte comuna, este aceeasi subiectul comun nu trebuie sa-si faca griji în raport cu riscul valutar, scadenta la un anumit termen neafectându-i rezultatele financiare.

În practica internationala contractele trebuie respectate în detaliu. Cu toate acestea, însa, exista situatii în care una dintre parti prefera sa recurga la încalcarea unor prevederi contractuale, având ca scop direct protejarea sa din punct de vedere valutar. Devansarea platilor sau (cel mai frecvent) amânarea acestora sunt metode uzuale prin care un subiect de contract evita sa se expuna pierderilor din motive valutare. Un curs favorabil înregistrat cu câteva zile înainte de scadenta poate determina o plata în avans, iar daca acest curs se înregistreaza la o data ulterioara momentului înscris în contract pentru efectuarea platii, faptul conduce la o amânare a platii. Aici trebuie avute în vedere urmatoarele fapte: amânarea platii se poate constitui ca izvor de pierderi din penalitati, iar devansarea momentului platii poate face parte din categoria momentelor în care ti-ai subutilizat resursele. Astflel, decizia de nerespectare a scadentei trebuie luata astfel încât sa se prevada absolut toate efectele acestei masuri pentru ca patrimoniul celui care ia decizia sa nu fie afectat de aceasta.

În esenta trebuie avut în vedere ca orice activitate de natura a subîntelege niste riscuri, trebuie astfel conceputa încît sa se realizeze în conditii de informare cât mai apropiata de perfectiune, negocierea sa se faca de persoane calificate, totul sa fie supus unei analize cost-beneficii care sa ne fereasca de efectele nedorite.

Un alt risc major în contextul pietei mondiale este cel de pret. Miscarile de valori de pe aceasta piata o fac extrem de riscanta pentru actorii sai. Din aceste motive acest risc este necesar sa fie contracarat printr-o serie de masuri. Clauzele de indexare a pretului, hedging-ul cu marfuri, clauzele marfa, toate au fost studiate în cadrul unor discipline anterioare astfel ca nu voi insista asupra lor. Doar operatiunea de hedging, dar cu specificul sau valutar, va face obiectul unui paragraf ulterior.

În continuare ma voi opri asupra a trei clauze des folosite pentru a evita riscul de pret: o clauza de actualizare în raport cu dobînda, clauza CEE-ONU de recalculare a valorii contractelor si clauza de consolidare a valorii ( în contractele de tip buy-back).

Clauza de actualizare a pretului în contractele internationale este o prevedere care trebuie inclusa în textul contractelor stipulând recalcularea sumei de plata în functie de modificarea ratei dobînzii. Acest tip de clauza se utilizeaza cu precadere în cazul contractelor al caror obiect necesita un timp mai îndelungat de realizare sau în cazul carora plata se face esalonat (o speta a creditului comercial). Formula de calcul a sumei actualizate este urmatoarea:

Sf=Si (1+d)n

Unde Sf reprezinta suma recalculata, Si este suma stabilita initial, d este rata dobânzii, iar n este numarul anilor de la contractare pâna la scadenta. Daca în aceasta perioada îsi face simtita prezenta inflatia paranteza va include pe lânga rata dobânzii si pe cea a inflatiei.

Daca în postura de obiect al contractului partile au convenit asupra unei lucrari de amploare, a unei instalatii complexe, caz în care termenul de dare în folosinta poate fi relativ îndelungat, iar în acest timp sa apara modificari de esenta în cadrul pietei mondiale, privita în structura sa, cea mai potrivita clauza pentru a preveni acest risc complex de pret este cea CEE-ONU (Comisia economica pentru Europa a ONU), prin care se realizeaza recalcularea obligatiilor clientilor fata de furnizorii de echipamente, utilaje si instalatii de infrastructura.

Formula utilizata în acest sens este:

Sf=Si (a+b·M1/M0+c·L1/L0)

Unde: a- ponderea cheltuielilor fixe (nu se recalculeaza);

b- ponderea cheltuielilor materiale;

c- ponderea cheltuielilor cu manopera;

M1/M0- indicele preturilor la materiale;

L1/L0- indicele preturilor la manopera.

a+b+c=1.

În cadrul tranzactiilor comerciale internationale exista un tip aparte de contract: contractul de tip buy-back. Acest contract presupune lichidarea obligatiilor clientului fata de furnizor prin livrarea de produse obtinute cu ajutorul unui utilaj livrat de furnizor. Livrarea se executa pe transe, astfel ca avem din nou de-a face cu un tip de credit comercial. Pentru a preveni pierderile de valoare din acest mod de tranzactionare se foloseste o clauza de cosolidare a valorii, specifica acestui tip de contract. Elementele utilizate sunt: pretul initial stabilit prin contract, numarul transelor, cantitatea de livrat aferenta unei transe (pret initial supra cantitatea totala corespunzatoare acestui pret), precum si preturile efective de pe piata reprezentativa aferente transelor. În acest context se procedeaza la calcularea valorii efective a fiecarei transe, cu exceptia ultimei în cazul careia se va face regularizarea.

Tehnici extra-contractuale de prevenire a riscului valutar în tranzactiile comerciale internationale.

Protectia împotriva riscului valutar este necesara si în context extra-contractual. Cu toate prevederile pe care o persoana este capabila sa si le asume, riscurile pot sa determine efecte nefavorabile asupra derularii unui contract sau asupre activitatii firmei în ansamblu. Aceasta protectie se poate realiza prin diferite metode. Dintre acestea: operatiunile pe piata valutara si operatiuni cu alt specific.

Piata valutara este locul unde cei care manifesta interes din punct de vedere valutar îsi pot îndeplini scopurile propuse. Disponibilul, din perspectiva valutara, îsi afla debuseu în cererea de valuta. Valutele pot fi diverse, dar operatiunile care sunt larg utilizate, pentru evitarea riscului valutar, în cadrula acestei piete sunt urmatoarele: tranzactiile la vedere, tranzactiile la termen, hedging-ul valutar, precum si arbitrajul de valute.

Operatiunile la vedere au, pe lânga rolul de protectie împotriva riscului valutar urmatoarele scopuri: obtinerea de lichiditati valutare pentru efectuarea unor plati scadente, modificarea structurii disponibilitatilor valutare, obtinerea de câstiguri viitoare prin temporizare. În conditiile unei deprecieri a valutelor disponibile în raport cu moneda de contract, cu ajutorul tranzactiilor la vedere subiectul contractului poate schimba în termen scurt valuta cu probleme într-o alta aflata pe un curs ascendent sau macar stabil.

Operatiunile la termen sunt consacrat speculative, dar pe lânga prezumtivele câstiguri se pot obtine efecte deosebite în protejarea fata de riscul valutar. O informare optima asupra tendintelor valutei de contract coroborata cu sincronizarea unei tranzactii valutare la termen în raport cu contractul de baza ofera un plus de siguranta în abordarea contractelor internationale. Având în vedere cele afirmate putem clasifica tranzactiile la termen în doua categorii: simple si complexe. Cele mai simple se refera la initierea unei tranzactii la termen printun ordin dat unui interpus (de regula o banca, dar poate fi si un broker)de a cumpara cantitatea necesara de valuta la un termen determinat, pe baza unui curs convenit, astfel ca la data scadentei contractului de baza, valuta sa existe în cont, fara batai majore de cap si în conditii optime de cantitate si cost. Operatiunile complexe sunt ilustrate în cele ce urmeaza. O firma are de efectuat o plta la vedere, dar într-o valuta pe care n-o are în cont (euro), iar peste un anumit timp are de facut o plata, la termen, de data aceasta, în valuta disponibila (dolari) la momentul platii la vedere, termen sincronizat cu o încasare într-o alta valuta (sa zicem euro). Firma va da ordin interpusului sa vânda dolarii la vedere pe euro, sa achite datoria la vedere, iar apoi sa initieze o operatiune la termen, pentru obtinere de dolari, pe baza cantitatii de euro pe care o avea de încasat la termenul determinat.

Hedging-ul cu valute reprezinta, la fel ca orice tip de hedging un transfer al riscului valutar (în speta) de la hedger la speculator. Speculatorul poate fi orice operator pe piata valutara care este dispus sa-si asume riscul tranzactiei. Speculatorul desfasoara operatiunea în numele clientului (hedgerul), dar pe socoteala sa, angajându-se sa obtina pentru client sumele convenite la datele convenite, acesta din urma fiind linistit ca un specialist lucreaza pentru el în acele momente.

Arbitrajul este în esenta speculativ, dar efectuat în conditii optime poate furniza o protectie valutara. De retinut este faptul ca protectia se bucura de o pondere inferioara în raport cu natura speculativa a operatiunilor de arbitraj.

B.Operatiuni cu alt specific. În aceasta categorie intra toate celelate operatiuni de pe alte piete si care concura la obtinerea unei protectii împotriva riscului valutar.

Forfetarea reprezinta, în esenta, obtinerea de disponibilitati, în cazul nostru valutare, înaite de termen, prin transferul riscului de neplata sau al celui valutar, în schimbul unui comision catre cel care este dispus la asa ceva. Trebuie sa reiteram faptul ca cel care este dispus detine, de obicei, informatii suplimentare fata de cel care nu doreste sa-si asume riscul sau nu are aceeasi apetenta pentru risc. Bineînteles ca poate fi pur si simplu un jucator, dar asta conteaza mai putin în raport cu rezultatul operatiunii.

Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valuta de pe o piata cu alta de pe alta piata, de la un termen la altul. Fiind optim informat cu privire la tendintele diferitelor valute pe diferite piete, la momente diferite, cal care doreste sa transfere de la sine riscul valutar poate alege varianta de schimb care-i convine, cu risc minim si avantaje maxime.

Contractele de optiuni pe valute sunt un alt mijloc eficient de îndepartare a riscului valutar. Prin plata unei sume denumite specific prima (pretul optiunii), cel care doreste protectia valutara, poate obtine dreptul, dar nu si obligatia, de a executa un contract futures pe valute la o scadenta determinata, în cazul în care varianta este optima din punctul sau de vedere. Avînd în vedere specificul tranzactiilor cu optiuni, în conditiile în care cursul valutei-activ de baza în optiune este favorabil se exercita optiunea se realizeaza contractul de baza si se obtin sumele necesare de valuta. Daca nu avem de-a face cu un curs favorabil optiunea nu se exercita urmînd sa se obtina cantitatea de valuta necesara de pe piata la vedere. Astfel, s-a pierdut doar suma avansata drept prima a optiunii, limitîndu-se pierderea.

Cap 4.Eficienta afacerilor economice internationale

Eficienta economica a afacerilor externe pe parteneri a afacerii se evalueaza prin numarul total de turisti cazati la hotel Gabriela, care apartine firmei S.C DARKNESS S.R.L.

In plan valutar, evaluarea eficientei economice a afacerilor externe se face pe baza contractelor internationale. La fiecare contract se alege moneda de contract (in general euro). La schimbarea sumei incasate din moneda de contract in moneda nationala se determina diferente de curs valutar dintre momentul incheierii contractului si momentul incasarii sumei, rezultand astfel ori pierderi din curs valutar ori venituri din curs valutar.

Pe langa toate acestea, eficienta economica a societatii se poate evalua prin profitul acesteia, cifra de afaceri, numarul de produse vandute.

Societatea nu dispune de programe interne de masuri pentru cresterea eficientei afacerilor externe deoarece in prezent este o societate profitabila, dar pentru viitor, s-ar putea ca in conditiile date de schimbarea permanenta a conjuncturii pietei, sa aiba nevoie de un astfel de program.

CAP 5 Studiu de caz.

Derularea procesului de negociere între societatea S.C.DARKNESS S.R.L si societatea Centro Sedia din Italia in vederea incheierii unui contract de import de mobilier pentru restaurant si hotel

Contractarea reprezinta etapa cea mai importanta în afacerile economice în general, si în cele internationale, în mod special, acestea reprezentând în fond luarea deciziei în afaceri.

Negocierea contractului de vânzare – cumparare internationala reprezinta în practica confruntarea ofertelor facute de partenerii negociatori: oferta de vânzare a exportatorului si oferta de cumparare (comanda) a importatorului.

Oferta are doua dimensiuni, pe de o parte, una economica ce contine componentele comerciale si financiare, pe de alta parte una juridica. Oferta comerciala trateaza marfa si conditiile ei de livrare, în timp ce oferta financiara are în vedere pretul si conditiile de plata.

Astfel, în acest capitol voi analiza utilizând un contract de vânzare-cumparare specificul negocierilor acestui tip de contracte externe, cele mai frecvente în cadrul contractelor economice externe. Pentru realizarea obiectivului propus, voi analiza aspectele privind verificarea situatiei patrimoniale, a competentei si reputatiei partenerului cu care se vor începe negocierile, determinarea obiectivului contractului, reflectarea în contract a parametrilor tehnico-calitativi ai marfurilor, convenirea asupra modului de ambalare si marcare a marfurilor, stabilirea termenului de livrare, fixarea pretului contractual si a conditiilor de livrare, determinarea modalitatii de plata, precum si a valutei în care aceasta se va efectua etc.

Pregatirea negocierii presupune câteva componente distincte, respectiv :

      întocmirea unor studii macro si microeconomice, prin culegerea de informatii pentru situarea cât mai corecta a viitoarei afaceri economice în contextul real al pietei;

      delimitarea si definirea cât mai exacta a obiectivelor proprii;

      identificarea cât mai aproape de realitate a obiectivelor partenerului de negociere;

      alegerea tehnicilor manageriale pentu viitoarele afaceri ce urmeaza sa fie negociate;

      întocmirea documentatiei necesare începerii tratativelor.

Înrucât partile semnatare ale acestui contract nu conlucrau pentru prima oara, este evident ca anumite etape ale procesului de pregatire ale negocierii au fost omise. În acest sens, faptic, în momentul în care partea româna, S.C.DARKNESS S.R.L a trimis firmei Centro Sedia din Italia o cerere de oferta,cererea,datorita nevoii urgente de marfa a cumparatorului S.C DARKNESS S.R.L s-a transformat in comanda.

La rândul ei, partea straina, Centro Sedia a trimis prin fax solicitatorului în care a indicat ca se afla în posesia marfii dorite, în speta blaturi de masa si picioare de masa ajustabile precum si pretul ,conform facturii proforme.

Întrucât pretul propus de partea straina a fost considerat de partea româna ca fiind destul de apropiat de posibilitatile sale, partea româna a decis sa trimita o scrisoare de invitatie pentru negociere.

Firma româna a format o echipa de lucru care urma sa se ocupe de negocierea contractului.

Planul negocierii a inclus:

      definirea si sustinerea scopului negocierii;

      obiectivele maxime si minime ale negocierii;

      modul si pozitiile de tratare desfasurate pe momente de interes reciproc si pe cele de divergenta;

      variante de formulari, argumente si contraargumente;

      posibilitati de compromis, responsabilitati si limite ale echipei de negociere, în totalitate si individuale.

Firma româna a cerut mai multe informatii de natura comerciala, tehnica, despre situatia conjuncturala a pietei si, de asemenea, câteva detalii despre concurenta. Informatiile de natura comerciala au cuprins atât elemente economico-sociale ale pietelor de desfacere a produsului exportat, cât si caracteristici generale (pret de cumparare, pret de vânzare, cerere, oferta) ale pietelor internationale. De asemenea, partea straina a pregatit si o fisa comerciala, fisa ce contine cele mai importante clauze contractuale.

Dupa realizarea acestui pas, echipa a trecut la elaborarea agendei de lucru. Aceasta contribuie la realizarea unor obiective importante, la ordonarea activitatilor pentru negocierile propriu-zise, selectarea prioritatilor, cunoasterea succesiunii activitatilor, calendarul negocierii.

Aspectul pe care îl voi trata în continuarea acestui capitol se refera la desfasurarea negocierii. În general, în cazul negocierilor complexe, la prima întâlnire a echipelor de negociere se va elabora planul comun de tratative.

Acest document vizeaza cel putin sase genuri de activitati privind negocierea, aspecte pe care le voi trata, în conformitate cu aplicabilitatea lor practica, în cele ce urmeaza:

      negocierea conditiilor tehnice si de calitate. Problematica complexa pe care o presupun conditiile tehnice si de calitate trebuie sa faca obiectul negocierii purtate între specialistii în domeniu, dar care sa aiba si o buna pregatire în domeniul comertului exterior în general. În cazul de fata, partea straina a prezentat dosarul tehnic pregatit special pentru aceasta situatie.

      negocierea conditiilor comerciale. Un element important al negocierii conditiilor comerciale îl constituie problema ambalajului si al marcajului acestuia.

      negocierea pretului si a conditiilor de plata. Pretul constituie unul dintre cele mai importante elemente ale contractului si, în general, al vânzarii internationale, asupra caruia se concentreaza în principal negocierea, având o mare putere de influenta în determinarea gradului de competitivitate a produselor si serviciilor. Pretul are un rol principal în determinarea eficientei afacerilor economice, reprezentând ,,domeniul principal asupra caruia se concentreaza atentia negociatorilor pentru armonizarea intereselor care adeseori sunt, într-o masura mai mare sau mai mica, contradictorii: exportatorul tinde, de regula, sa obtina preturi cât mai mari iar importatorul sa achizitioneze marfurile la preturi cât mai joase. Întrucât în cazul de fata, vânzatorul îsi propusese pretul unitar de 42 euro/buc pentru blaturile de masa., iar cumparatorul dorea sa achizitioneze marfa la un pret de 40 euro/buc., este evident ca nici contractul în cauza nu a facut exceptie de la regula. Negocierea si fundamentarea pretului a pornit de la metoda pretului specific, pretul pe piata internationala variind între 38 si 41 euro. Astfel, partea straina a început aceasta negociere, aplicând tehnica solicitarii interne a pretului. Teoretic, aceasta tehnica urmareste obtinerea unor informatii referitoare la costurile reale de productie si comercializare. Considerând ca pretul le depaseste capacitatile materiale, echipa româna a încercat sa blocheze oarecum negocierea contractului folosind tehnica falsei comenzi de proba. Aceasta tehnica consta în solicitarea unor preturi ,,speciale" pentru o cantitate mai mica si promisiunea unor comenzi viitoare mai substantiale. Negociatorul sef român nu a fost foarte inspirit în alegerea acestei tehnici, întrucât relatiile dintre cele doua parti aveau ,,în spate" nu una, ci mai multe contracte anterioare, toate încununate cu succes deplin. Dându-si seama ca partea româna vrea sa încheie în realitate contractul pentru cele 50 de blaturi de mese si 50 de pereci de picioare ajustabile, dar din punct de vedere financiar, cât si din puncte de vedere al unor creante de negociere ale negociatorului român, negociatorul sef strain a aplicat tehnica împartirii egale a diferentei. Aceasta tehnica consta în faptul ca unul dintre negociatori vine cu o solutie de compromis prin împartirea diferentei în doua parti egale. Aceasta oferta a fost admisa de catre echipa româna, cu mentiunea ca plata sa se faca în termen de 2-3 saptamani de la data anuntarii de catre partea straina, ca marfa este pregatita de expediere. Neavând nimic de adaugat si fiind de acord cu propunerea românilor, partenerii italieni au propus urmatorii pasi:

      negocierea problemelor juridice;

      negocierea altor aspecte privind contractul extern de vânzare-cumparare. Receptia cantitativa va fi facuta prin numarare si mentionata într-un proces verbal de livrare/receptie, certificându-se eventualele lipsuri. Receptia calitativa va fi facuta printr-un certificat de control emis de catre o organizatie neutra.

      arbitrajul. Aparitia unor eventuale litigii rezultând din contract sau în legatura cu acesta si pe care partile nu le pot solutiona pe cale amiabila vor fi rezolvate în final prin arbitraj, cu excluderea instantelor ordinare.

Stabilind toate aceste aspecte, cele doua parti au reusit, sa finalizeze negocierile prezentului contract, încununând cu succes munca de echipa a celor doua firme, precum si a negociatorilor sefi.

Receptia cantitativa si calitativa a marfurilor trebuie efectuata în maxim 5 zile de la data sosirii marfii la cumparator, conform contractului. Aceasta va fi mentionata într-un proces verbal de livrare/receptie, certificându-se starea marfii si defectele (lipsurile) de catre reprezentantii cumparatorului si cei ai vânzatorului. Receptia calitativa va fi facuta printr-un certificat de control emis de catre o organizatie neutra. Controlul calitatii va fi efectuat în functie de conditiile de calitate stipulate în contract. Marfurile sau partea de marfuri gasita ca necorespuzatoare la receptia calitativa vor fi puse la dispozitia vânzatorului în maxim 7 zile de la data receptiei, pe cheltuiala acestuia, sau marfurile respective vor putea fi folosite dar numai cu acordul expres al vânzatorului.

Reclamatiile pot fi adresate de cumparator vânzatorului, dupa cum urmeaza: reclamatiile cantitative pot fi adresate timp de 15 zile de la data la care marfurile au fost primite la destinatia finala, pe baza procesului verbal. Reclamatiile calitative pot fi adresate timp de 30 de zile de la data sosirii marfurilor la destinatia finala pe baza certificatului de control emis de o organizatie neutra. Pentru defectele de calitate datorate unor vicii ascunse, aparute pe durata perioadei de utilizare normala a marfurilor, reclamatiile vor fi prezentate în termen de 15 zile de la data aparitiei lor si vor fi însotite de unul dintre urmatoarele documente, emise de catre o organizatie autorizata: certificatul de inspectie, certificatul de control sau buletinul de analiza, fotografii si mostre dupa caz. Ỉn maximum 15 zile de la data primirii reclamatiei, vânzatorul are obligatia sa-si notifice punctul de vedere facând cunoscuta parerea sa fata de reclamatiile cumparatorului. Ỉn cadrul aceluiasi interval, vânzatorul va comunica daca doreste sa vada marfurile reclamate, iar în acest caz, inspectia va fi facuta în intervalul în care marfurile sunt tinute la dispozitia sa.

Durata stingerii reclamatiei este de 30 de zile de la data la care a fost declansata, iar stingerea reclamatiei va consta fie în acordarea unui rabat a valorii marfurilor reclamate, fie în înlocuirea acestor marfuri, fie în restituirea contravalorii cantitatii livrate în minus, fie prin alte cai de stingere convenite de parti. Daca cumparatorul nu-l avizeaza pe vânzator asupra reclamatiei sale, în perioada stabilita prin contract, acesta va fi îndreptatit la reclamatii ca si în cazul unei încalcari neesentiale a contractului. În afara stingerii reclamatiilor pe caile mentionate, cumparatorul va fi îndreptatit la compensatii pentru daune – interese, si la penalizari. Certificatul de calitate va fi emis în 3 exemplare, dupa cum urmeaza: un exemplar se va anexa la documentele de plata, un exemplar se va anexa la documentele ce însotesc transportul, un exemplar se va trimite cumparatorului prin posta recomandata aeriana în momentul în care marfurile se expediaza sau sunt predate agentului de transport. La solicitarea vânzatorului, controlul marfii se va putea face de catre cumparator sau de catre reprezentantii acestuia în fabrica producatorului, în functie de principalele etape ale procesului de fabricatie a marfii respective. Acest control nu va afecta cu nimic raspunderea vânzatorului pentru calitatea necorespunzatoare a marfii livrate. În privinta ambalajului, vânzatorul trebuie sa ia toate masurile si sa dispuna ca marfa sa fie ambalata corespunzator. Ambalajul trebuie sa asigure integritatea si protectia marfii pe toata durata transportului, pâna la utilizatorul final. Marfurile vor fi transportate pe cale rutiera cu mijloacele de transport care apartin vânzatorului.Pretul unui blat de masa în urma negocierii este de 42 euro, iar a unei pereci de picioare ajustabile este de 50 euro iar valoarea totala este de 4600 euro.

În cadrul negocierii s-au discutat si conditiile si modalitatile de plata, acestea reprezentând un aspect foarte important în derularea tranzactiei. Plata marfurilor se va efectua in doua transe: 50 % (2300euro) prin cont bancar ,iar 50%(2300 euro) cand produsele se livreaza… Asigurarea marfurilor intra în atributia cumparatorului. Acesta îsi va asigura marfa pe tot parcursul transportului. Un alt aspect foarte important în cadrul contractului de import este reprezentat prin clauza fortei majore. Forta majora reprezinta toate evenimentele si/sau situatiile care scapa controlului partii care invoca forta majora si care sunt imprevizibile, de neînlaturat si apar dupa ce contractul a fost încheiat, împiedicând sau întârziind total sau partial îndeplinirea obligatiilor contractuale. În contractul în cauza, clauza fortei majore, având un caracter standardizat, va respecta prevederile conventiilor internationale ce reglementeaza relatiile comerciale internationale. Conventia ONU asupra contractelor de vânzare-cumparare de bunuri ( Viena 1980) si Practicile si uzante pentru creditul documentar (1983). Alte clauze care au fost discutate în cadrul amplului proces de negociere au fost: obtinerea licentei de export de catre vânzator pe spezele sale, licenta care sa-i permita îndeplinirea la timp si în bune conditiuni a obligatiilor sale contractuale pentru a evita plata daunelor. Contractul poate fi modificat în scris înainte sau în timpul derularii sale, cu acordul ambelor parti. Cumparatorul are dreptul sa reexporte marfurile care constituie obiectul prezentului contract. Acest contract intra în vigoare numai dupa confirmarea sa de catre cumparator în decurs de 15 zile de la semnarea sa. Toate negocierile si corespondenta purtata înainte de data semnarii contractului si care sunt contrare prevederilor lui, sunt nule si neavenite. Toata corespondenta dintre parti, ulterioara încheierii contractului va fi purtata în limba contractului sau, în cazuri speciale, într-o limba uzuala comertului international. Complexitatea realitatilor contemporane în care se desfasoara negocierile în afacerile economice internationale are un impact deosebit asupra comportamentului negociatorilor si a performantei în tratative. O asemenea complexitate duce la necesitatea unei pregatiri minutioase a negocierilor, asemenea actiune nefiind deloc simpla. Tratarea cu superficialitate sau eludarea acestei etape nu tine numai de faptul ca preocuparile cotidiene, numeroase îi obliga, de cele mai multe ori, pe cei destinati sa negocieze fara sa dispuna de timpul necesar pentru informarea si documentarea necesara, ci si de reticenta, cel putin rezerva, manifestata fata de însusi oportunitatea pregatirii negocierilor.

Anexez factura emisa de Centro Sedia S.R.L si cele 2 ordine de plata aferenta platilor facute de S.C DARKNESS S.R.L

=== a doua parte ===

2.1. U.E și S.U.A parteneri comerciali dar și competitori în contexul economiei mondiale

Pentru SUA, a cărei putere economică și politică a fost dintotdeauna un exemplu de urmat în formarea Uniunii Europene, Europa este un aliat care are același sistem de valori. Statele Unite ale Americii au susținut întotdeauna transformarea Europei într-o Uniune a statelor europene și a apreciat UE ca fiind un partener democratic stabil. Totuși, din punct de vedere politico-economic, UE este unul dintre cei mai puternici adversari ai Statelor Unite. Probleme au existat și continuă să existe cum ar fi conflicte grave, rezultate în urma politicilor comerciale între SUA și UE, ca de exemplu cele privind importul european de produse agricole sau sprijinirea industriei aeronautice europene prin subvenții publice, sunt consecințe ale acestei situații. Datorită relațiilor politice strânse și intereselor strategice comune aproape  toate țările Uniunii au legături cu SUA în cadrul Alianței Nord-Atlantice aceste conflicte comerciale au putut fi soluționate întotdeauna.

Nu putem vorbi de trasarea unei lini clare de demarcție între  relațiile economice și cele politice. În orice caz, e posibil ca interese politice fundamentale ca, de exemplu, extinderea modelului democrației occidentale în alte regiuni ale lumii să contribuie la o mai rapidă depășire a conflictelor legate de politicile comerciale.

Întâlnirea la nivel înalt UE – SUA a adoptat Noua Agendă Transatlantică în 1995 alături de un Plan de Acțiune comun al UE și SUA. Edificarea pe baza mecanismelor de consultare stabilite prin Declarația Transatlantică din 1990, Agenda și Planul de acțiune, transformă relația dintr-una pur consultativă, în una de acțiune comună în patru planuri de acțiune să promoveze pacea, stabilitatea, democrația și dezvoltarea în întreaga lume, să reacționeze la provocări globale, să contribuie la evoluția comerțului mondial către relații economice mai strânse, să creeze punți de legătură între cele două maluri ale Atlanticului.

Pentru a sprijini și mai mult comerțul între cele două laturi ale Atlanticului, Agenda a creat noua piață transatlantică în cadrul căreia ambele părți se vor strădui să reducă treptat sau să elimine barierele care împiedică  fluxul de bunuri, servicii și capital dintre ele. Procesul a fost puternic susținut de Dialogul de Afaceri Transatlantic, un forum în cadrul căruia conducătorii de companii atât din UE, cât și din Statele Unite, identifică principalele obstacole din calea comerțului transatlantic și trasează planuri recomandate  de acțiune.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial Europa a fost imparțită în zone de influență ale Statelor Unite ale Americii și ale Uniunii Sovietice. Astfel la două decenii de la încetarea războiului rece, relațiile transatlantice sunt complet schimbate, bazate pe mai mult pragmatism.

În timpul războiului rece, care a durat mai bine de 40 de ani, Statele Unite ale Americii s-au transformat în aparătorul Europei rămase în afara sferei de influență a Rusiei. Congresul american fiind convins că o cooperare economică este condiția esențială pentru o pace durabilă, astfel pentru a sprijini reconstrucția economică a Europei și pentru a stopa înaintarea blocului comunist către Vest, SUA au initiat Planul Marshall.

Însă ajutorul financiar oferit țărilor europene de către Statelor Unite ale Americii a venit cu o condiție: inițierea de planuri de reconstrucție transfrontaliere și cooperea economică între țările Europei, ceea ce a dus la crearea în 1948 a Organizației Europene pentru Cooperare Economică. Tot la inițiativa SUA,după un an majoritatea statelor libere vest-europene se alătura Americii și Canadei și formează Organizația Atlanticului de Nord (NATO), alianța militară care să se opună blocului Sovietic din Est.

Tot Planul Marshall a fost unul dintre factorii importanți care au ajutat la punerea bazelor Planului Schuman și a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.

Cu toate acestea, cât mai curând comerțul europenean a început să furnizeze concurență care ameninta interesele economice americane, diferențele au început să apară în sfera economică. Relațiile comerciale dintre Europa și Statele Unite ale Americii, desfășurate în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), au fost uneori tensionate.

În general însă, statele europene au acceptat rolul Statelor Unite ca principala putere vetică, însă în mare parte numai din cauza contextul Razboiului Rece. Totuși, europenii mai tineri au avut o viziune diferită a operațiunii americane în Vietnam.

La puțin timp de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Paris semnat de Franța, Germania, Italia și țările Benelux, au fost stabilite relații diplomatice între entitatea nou înființată și SUA. Pe masură ce anii au trecut, și alte țări au aderat la Comunitatea Europeană transformând-o într-o putere politică și economică cu un rol din ce in ce mai important pe scena internațională.

În momentul în care, la șfârșitul anilor '80, blocul comunist s-a dezintegrat, Comunitatea Europeană avea deja 12 membri, iar apariția noilor democrații din estul Europei și reunificarea Germaniei, au propulsat CE într-o noua era a dezvoltării. Integrarea Germaniei de Est în Comunitatea Europeană precum și dorința de a sprijini statele Est-Europene în efortul lor de a stabiliza democrația și libertatea proaspăt castigate au determinat conducătorii Comunității să ia în calcul extinderea (încorporarea în cadrul Comunității a statelor din Est) și adâncirea Europei (asigurarea unei structuri instituționale capabile să facă față potențialei extinderi).

Relațiile transatlantice  au căpătat și ele o nou dimensiune, cooperarea dintre SUA și CE fiind formalizată la sfârșitul anului 1990 prin adoptarea Declarației Transatlantice. Un pas ulterior a fost adoptarea în decembrie 1995, a Noii Agende Transatlantice,  constituind de atunci baza relației dintre SUA și Uniunea Europeană.

Prin Declarația Transatlantică s-a stabilit cadrul instituțional pentru consultare între cele două puteri, întărind și intensificand cooperarea de ambele părți ale Atlanticului. Astfel, au început să aiba loc întâlniri (în SUA și în UE) la nivel de președinți (Președintele Consiliului European și Președintele Comisiei Europene pe de o parte, și Președintele SUA pe de alta parte), precum și alte consultări anuale sau ad-hoc la diverse niveluri politice și de grupuri de lucru.

Prin Noua Agendă Transatlantică s-a stabilit Cadrul de Acțiune cu patru obiective majore de atins prin cooperarea transatlantică: promovarea păcii și a stabilității, a democrației și dezvoltării la nivel mondial; rezolvarea problemelor globale; expansiunea comerțului mondial și întărirea relațiilor economice la nivel global; construirea de relații transatlantice pentru mediul de afaceri, pentru oamenii de știință și mediul academic.

În prezent, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii formează cel mai mare parteneriat comercial bilateral. Numai comerțul cu bunuri în 2007 s-a ridicat la peste 400 de miliarde de euro, iar cel cu servicii este estimat la 226 miliarde de euro.

Mai mult, SUA și UE reprezintă cei mai mari investitori în spațiul partener: în 2007, 42% din totalul investiiilor făcute de UE au fost direcționate către SUA, iar peste jumătate din investițiile private americane și-au găsit destinația în țările din Uniunea Europeană. Invesțiile străine directe au permis crearea de milioane de locuri de muncă atât în SUA cât și în Uniunea Europenă. În Statele Unite ale Americii, din cei peste 5 milioane de americani angajați de companii străine, 58% dintre ei munceau pentru companii europene. La fel, în Europa, în filialele fimelor americane lucrau aproape 4 milioane de europeni (date la nivelul anului 2005).

Pentru a contribui la întărirea competitivității celor doua economii, zeci de miliarde de euro sunt alocate anual pentru cercetare-dezvoltare de către firmele europene în SUA și de cele americane în UE.

Volumul tranzacțiilor bilaterale precum și găsirea soluțiilor optime pentru întărirea relațiilor dintre cele două puteri diminuează sau chiar șterg neînțelegerile ocazionale între SUA și UE, apărute de-a lungul timpului în domeniul comerțului, cum ar fi problema subvențiilor pentru agricultură sau pentru domeniul aeronautic.

UE este angajată într-un parteneriat eficient și echilibrat cu Statele Unite, cel mai mare partener comercial al său. În 2007, cele două părți au creat Consiliul economic transatlantic, organism politic care supraveghează eforturile de consolidare a relațiilor economice. De curând, UE și SUA au căzut de acord asupra unui plan de consolidare a cooperării în domeniul gestionării crizelor și prevenirii conflictelor. De asemenea, UE dorește să își unească eforturile cu Statele Unite pentru combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea sistemului bancar după criza financiară.

Relațiile dintre cele două părți nu se rezumă numai la domeniul comercial, la fel de importante fiind relațiile politice și militare. Fiind două super-puteri care domină scena internațională, ele nu pot rămâne indiferente la problemele care apar în diferite regiuni sau state ale lumii. Cooperarea în domeniul afacerilor internaționale dintre SUA și UE este vitală, întrucât de cele mai multe ori problemele sunt prea complexe pentru a putea fi rezolvate numai de una dintre ele. Nu există disputa internatională, zona sau țară din lume în care Statele Unite și Uniunea Europeană să nu aibă interese și în care fiecare dintre ele să nu fie afectată de modul în care actionează cealaltă.

Este binecunoscut faptul că opiniile celor doua sunt diferite în ceea ce privește o serie de probleme importante cum ar fi Curtea Penală Internatională, tratatul de la Kyoto, producția și stocarea de mine antipersonal, pedeapsa capitală. Cu toate acestea, este de netăgăduit ca ceea ce le desparte este mult mai puțin important decât ceea ce le uneste: valorile și obiectivele pe care le împărtășesc și care se urmărește a fi atinse la nivel global, prin cooperare respectul pentru statul de drept, drepturile omului și ale minorităților, democrația, lupta împotriva criminalității și a terorismului, pentru a numi doar câteva dintre ele.

Summit-urile anuale SUA-UE la nivel de președinți, numeroasele întâlniri la nivel ministerial și la nivel de grupuri tehnice de lucru oferă un cadru pentru ca cele două părți să își coordoneze acțiunile atunci când sunt de acord sau să minimizeze disputele atunci când nu ajung la un acord în privința unei probleme.

Summit-ul G8 2011 sub președinția franceză a avut loc la Deauville, la 26 și 27 mai 2011. Liderii țărilor membre G8 (Franța, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Rusia, Germania, Japonia, Italia și Canada) au fost invitate la acest summit. Uniunea Europeană a fost reprezentată de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și de președintele Comisiei, José Manuel Barroso. Summit-ul a avut loc la Centrul International Deauville. Situația din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, siguranța nucleară și redresarea economică au fost principalele teme incluse pe agenda liderilor G8 care s-au reunit la Deauville, în Franța. Pe agenda discuțiilor s-au mai aflat parteneriatul G8 cu Africa, mediul, pacea și securitatea și, pentru prima dată, impactul socio-economic al internetului. UE a venit la Deauville cu priorități clare. La finalul reuniunii, partenerii G8 au dat asigurări ferme că se vor alătura eforturilor pe care le depune UE.

Relațiile din ultimii ani, deși uneori au fost tensionate ca urmare a neconcordanței de opinii între cele două entități (care au început cu amenințarea Statelor Unite de a se retrage din forțele de pace ale Națiunilor Unite dacă personalul lor nu era scos de sub jurisdicția Curții Penale Internaționale și continuând cu războiul din Irak) au trebuit să se moduleze în funcție de evenimentele care au avut loc la nivel mondial. Astfel, cooperarea între Statele Unite și Uniunea Europeană a cunoscut o intensificare majora în domeniul luptei împotriva criminalității și a terorismului ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie, cele două părți luând o serie de măsuri bilaterale: schimbul de informații privind amenințările teroriste, tiparuri de crime si rute de trafic (2001), schimbul listelor de pasageri ai liniilor aeriene, pentru a depista potențialii teroriști (2004) etc.

Cooperarea între SUA și UE a capătăt o nouă dimensiune și ca urmare a implicării din ce în ce mai mult a Uniunii Europene în securizarea zonelor de conflict din lume. Chiar dacă modalitățile de asigurare a securitații oferite de UE (misiuni de menținere a păcii, ajutor umanitar, măsuri de prevenire sau rezolvare a conflictelor, reconstrucție și securizare post-conflict) sunt oarecum diferite de metodele forțelor armate ale SUA, în ultimul timp Uniunea Europeană se conturează ca o entitate importantă capabilă să ofere securitate în lume, complementând eforturile SUA.

Summit-ul din 2008 puternic mediatizat, ultimul summit UE-SUA din timpul administratiei Bush a avut loc la începutul lunii iunie 2008 la Brdo, ȋn Slovenia, și a inclus pe agenda de discuții o gama largă de subiecte de interes regional sau global, domenii în care SUA și UE au acționat sau urmează să acționeze în parteneriat.

Astfel, principalele probleme discutate s-au referit la asistenta pentru dezvoltarea Kosovo, continuarea inițiativei de pace în Orientul mijlociu, inițiativa lansată anul trecut la Annapolis, realizarea unui acord global în ceea ce privește schimbările climatice, precum și problema eficientizării folosirii energiei.

În domeniul economic au fost aduse în discuție întărirea cooperării economice și progresele înregistrate de Consiliul Economic Transatlantic, organism înființat la summit-ul anterior.

De asemenea, un alt subiect de interes pentru toate statele membre ale UE l-a constituit discuția cu privire la includerea altor state membre UE în programul US Visa Waiver. Daca discuțiile cu privire la securitatea internațională, pacea, drepturile omului, democrația, precum și cele legate de relațiile economice între SUA și UE au dus la concluzii clare legate de acțiunile ce trebuie urmate în cadrul cooperării dintre cele doua părți, câteva probleme s-au remarcat ca fiind mai sensibile și rezolvarea lor cerând mai mult timp.

Prima dintre ele o constituie problema tratatului de la Kyoto, pe care administrația Bush nu l-a ratificat. De asemenea, o altă divergență care nu și-a găsit înca soluția o repezintă problema Curții Penale Internaționale. Având în vedere că Statele Unite ale Americii are un nou președinte, Uniunea Europeană speră ca în viitorul apropiat SUA să își asume responsabilitatea soluționării acestor probleme. Deja, în ceea ce privește schimbările climatice, președinția SUA și-au luat angajamentul  de a aborda problematica emisiilor de gaze cu efect de seră și de a ajunge la un acord internațional până în 2009 pentru perioada post 2012.

Un alt subiect sensibil pentru o parte din statele membre ale Uniunii Europene îl constituie regimul vizelor impus cetățenilor europeni. Având în vedere că numai 15 din statele UE pot intra pe teritoriul Statelor Unite fără viză (în scop turistic sau de afaceri pe o perioadă limitată de timp), Uniunea Europeană dorește ca SUA să ridice regimul în materie de vize și să trateze toți cetățenii europeni în mod egal, incluzând toate statele membre în Programul Visa Waiver (VWP).

Programul a fost înființat în 1986 cu obiectivul de a promova relațiile dintre SUA și aliații săi, să elimine barierele inutile în calea circulației persoanelor.

Pentru a fi acceptat în programul Visa Waiver, un stat trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care:

– reciprocitatea – ridicarea necesității obținerii vizelor se face de ambele părți, de către Guvernul SUA și cel al țării incluse în program.

– alinierea tehnologiei de verificare a pașapoartelor (toate statele din VWP trebuie să utilizeze aceleași scannere folosite pentru citirea pașapoartelor)

– existența de programe biometrice de identificare a persoanelor și de citire a documentelor de călătorie, care să se ridice la standardele Organizației Internaționale a Aviației Civile

– rată scăzută de imigrație clandestine

– indice mic de refuz al aplicațiilor pentru viză (indicele de "violare" a termenilor de acordare a vizelor să fie mai mic de 2% din numărul total al ceățenilor din statul respectiv care au călătorit, în anul fiscal anterior, pe teritoriul SUA).

Mai mult, statele doritoare să adere la VWP trebuie să emită pașapoarte care să respecte standardele de securitate ale statelor membre din program, să aibă prevederi legale și cadru instituțional necesar luptei împotriva amenințărilor unui stat și luptei împotriva imigrației și contrabandei. Mai mult, statul candidat trebuie să aiba stabilitate politică și economică și să fie semnatari ai acordurilor de cooperare cu SUA și alți parteneri internaționali ai acesteia în domeniul luptei împotriva acestor amenințări, inclusiv tratate de extrădare.

Pentru a se asigura accesul liber tuturor cetățenilor europeni pe teritoriul Statelor Unite, în aprilie 2008, statele membre UE au autorizat Comisia Europeană să negocieze în numele lor acele condiții de includere în Programul Visa Waiver care cad sub incidența responsabilității Comunității Europene

Uniunea Europeană este îngrijorată de faptul că Statele Unite par să nu îi mai ofere atâta atenție precum în trecut, reiese dintr-un raport realizat de Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton.

În primul său raport de acest gen, arată că Statele Unite iau mai puțin în considerare Europa, iar Uniunea ar trebui să dea dovadă de o unitate mai mare, dacă vrea să schimbe această atitudine.

De asemenea, Ashton susține că recâștigarea influenței asupra Washington-ului trebuie să fie o prioritate. "Europa nu mai este principala preocupare strategică a politicii externe a SUA", se arată în raport. SUA își caută, din ce în ce mai mult, noi parteneri pentru rezolvarea problemelor vechi și noi, se adaugă în raport.

Deși interesele strategice ale Statelor Unite și ale Europei sunt, în mare parte, similare, Europa s-a simțit lezată în ultimii ani de faptul că SUA s-a concentrat mai mult pe razboaiele din Irak și Afganistan, precum și asupra Chinei. Un exemplu este faptul că președintele american, Barack Obama, negociază direct cu oficialii chinezi, lăsând Europa la o parte.Când U.E. este un partener de încredere și eficient, SUA îi iau în serios. Pe de alta parte, când promite prea mult și nu livrează, când se pune pe primul loc procesele, nu substanța sau când nu știu ce vor, SUA își întoarce atenția în alta parte", se mai arata în raport.

La nivelul lui 2009 liderii Uniunii Europene s-au întalnit cu cei din Statele Unite ale Americii pentru un summit consacrat Afganistanului,Pakistanului, Iranului și situației economice și schimbarea climatică.

Astfel în noiembrie 2009 Obama și vicepreședintele Joe Biden au invitat pe premierul suedez Frederik Reinfeldt, a cărui țară asigură președinția UE, pe președinte CE Jose Manuel Barroso și pe șeful diplomației europene, Javier Solana. Discuțiile s-au concentrat, fără îndoială pe eforturile comunității internaționale pentru a convinge Iranul să renunțe la programul său nuclear și pe summitul de la Copenhaga, pentru clima.

Uniunea Europeană și Statele Unite se bucură de relații puternice și sunt unite în lume pentru a promova pacea, prosperitatea și libertățile democratice, potrivit comunicatului Casei Albe.

În 2010 țări U.E., inclusiv România, au cerut SUA și Rusiei să ratifice noul tratat START semnat la Praga. Este un acord bilateral între Statele Unite și Rusia. Totuși, tratatul va avea un impact dincolo de relația dintre SUA și Rusia.

Noul tratat prevede ca Rusia și SUA, care dețin circa 90% dintre armele nucleare din lume, vor reduce numărul focoaselor nucleare la câte 1.550 și numărul vectorilor purtători desfășurați și nedesfășurați la câte 800. Intrarea în funcțiune a tratatului este văzută mai degraba ca un gest de încredere reciprocă între Washington și Moscova, necesar înainte de a fi făcuți alți pași în vederea detensionări relațiilor. Americanii se tem însă că unele prevederi introduse de Moscova într-o anexă a tratatului ar putea împiedica dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă în Europa.

Șefii diplomațiilor spun că noul tratat START, semnat de președinții Dimitri Medvedev și Barack Obama la 8 aprilie 2010, reprezintă "un semnificativ pas înainte în ceea ce privește angajamentele nucleare ale ambelor țări". Semnarea noului START, reamintesc ei, a fost recunoscută în întreaga lume ca o "realizare majoră ce reactivează dezbaterea privind controlul global al armelor și dezarmarea" și a contribuit la succesul conferinței de anul trecut pentru revizuirea Tratatului de neproliferare.

Cele 27 de membre ale Uniunii Europane includ țări de ambele părți ale fostei Cortine de Fier, dărâmată în urma cu 20 de ani odată cu încheierea Războiului Rece. Țările noastre aparțin aceleiași comunități de valori și împărtășim aceeași viziune a unui mediu sigur. Ratificarea și implementarea noului START ar fi o contribuție majoră pentru consolidarea păcii, securității și dezarmării.

Astfel limitările juridice obligatorii asupra numărului de focoase nucleare și un regim efectiv de verificare ar fi o contribuție pozitivă atât la securitatea europeană, cât și pentru regimul global de neproliferare. SUA și Rusia se află în fața unei oportunități istorice, pentru ca ambele țări își pot transforma angajamentele în realitate, spre beneficiul reciproc. Mai există un alt aspect, care adesea este pierdut din vedere UE are o solida relație strategică cu Statele Unite și priveste în prezent și Rusia ca pe un partener strategic.

Recentul summit NATO de la Lisabona s-a dovedit a fi un eveniment istoric în relațiile euroatlantice. Summitul ar putea fi foarte bine emblema unui început al unei noi relații între Rusia, Statele Unite și Europa, bazată pe încredere reciprocă, transparența și predictibilitate. Cooperarea noastră ar trebui să contribuie la crearea unui spațiu comun al păcii, prosperității, stabilității și securității.

2.2 Evoluția relațiilor comerciale transatlantice

Uniunea nu a încheiat acorduri comerciale specifice cu principalii săi parteneri comerciali din rândul țărilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite ale Americii și Japonia. Relațiile comerciale cu acestea se bazează pe mecanismele OMC, deși, în anumite sectoare, există multe acorduri între UE și cele două țări.

Cadrul OMC se aplică și schimburilor comerciale dintre UE și China, devenită membră a acestei organizații în 2001. În prezent, China este cel de-al doilea partener comercial al Uniunii, după Statele Unite ale Americii.

Nici un alt tip de relații economice din lume nu este la fel de integrat ca economia transatlantică. UE și economiilor de cont al SUA însumează împreună aproximativ jumătate din PIB-ul din întreaga lume. Legăturile cu Statele Unite sunt în centrul relațiilor externe ale UE. În plus față de extraordinarele fluxuri comerciale și de investiții transatlantice, ambele părți împărtășesc aceleași valori și, câteodată, interese comune. SUA au sprijinit integrarea europeană de la începuturile acesteia. Contactele și dialogul sunt caracteristicile permanente ale relațiilor între grupurile de afaceri, sindicate și organizațiile pentru protecția mediului, între membrii Parlamentului European și cei ai Congresului SUA etc. Modalitatea prin care UE și SUA și-au reglementat problemele bilaterale a servit drept model pentru relațiile Uniunii cu alte țări precum Japonia și Canada.

Relația transatlantică definește, de asemenea forma a economiei globale în ansamblu, fie ca UE sau SUA este, de asemenea, cel mai mare partener comercial și de investiții pentru aproape toate celelalte țări în economia globală.

2.2.1 Ponderea exporturile și importurile pe grupe de mărfurii și servicii

UE și SUA se bucură de relații economice integrate cele mai bune din lume, ilustrate printr-un nivel de neegalat al stocurilor de investiții reciproce, ajungând la peste 2100 miliarde euro. Totalul investițiilor SUA în UE este de trei ori mai mare decât în Asia și investițiile UE în Statele Unite este de aproximativ de opt ori valoarea investiției UE în India și China, împreună. Investițiile sunt astfel conducătorul real a relației transatlantice, contribuind la creșterea economică și crearea de locuri de muncă pe ambele maluri ale Atlanticului. Acest lucru poate fi ilustrat, de asemenea, cu aproximativ 14 milioane legate de economia transatlantică. Se estimează că o treime din comerțul peste Atlantic de fapt constă în transferurilor intra-companie.

Comerțul cu mărfuri este reprezentat de exporturile UE de bunuri în Statele Unite în 2009 care însumează: € 204.4 miliarde iar importurile UE de bunuri din SUA în 2009: € 159.8 miliarde. Comerțul cu servicii reprezintă exporturile de servicii UE către SUA 2009: € 119.4 miliarde și importurile de servicii ale UE din SUA în 2009: 127.0 miliarde de euro. Investiții străine directe sunt reprezentate de fluxurile de investiții din UE în Statele Unite în anul 2008: € 121.4 miliarde și fluxurile de investiții din SUA la UE în 2008: 50,5 miliarde €.

Economiile din cele 50 de state federale din componenta SUA si cele 27 de tari membre UE au facut un pas serios spre integrarea intr-o piata unica transatlantica, in urma unui acord semnat la inceputul lui 2007, la Washington DC (SUA). Cele doua entitati vor sa-si armonizeze reglementarile in aproape 40 de domenii, sa uneasca spatiul aerian transatlantic si sa extinda competitivitatea companiilor lor pe piata globala.

Uniunea Europeana cu 27 de state se caracterizeaza prin urmatoarele date:

– Suprafata este de 4.230.000 kilometrii patrati;

– Populatia este 499,8 milioane locuitori;

– PIB-ul/locuitor este de 23.200 Euro;

– Partea exporturilor UE din totalul exporturilor mondiale este de 18,3%;

– Partea importurilor UE din totalul importrilor mondiale este de 19,1%.

Ponderea importurilor UE din S.U.A. nu a urmat tendința generală a celor totale ci a cunoscut o evoluție descendentă. Aceasta a scăzut de la 1,5% în anul 2000 și 2001, la 0,3% și 0,8% în 2007 și 2008.

Însă conform Comisiei Europene, în prima jumătate a anului  2010, UE și-a dublat exporturile în USA față de aceeași perioadă a anului trecut.  Valoarea exporturilor către SUA a crescut de la 238 de miliarde de euro în 2000 până la 269 miliarde de euro în 2006, iar apoi a scăzut în următorii ani pâna la 206 miliarde în 2009. Valoarea importurilor a scăzut de la 206 miliarde euro în 2000 până la 159 de miliarde euro în 2009.

Cei mai importanți exportatori către SUA sunt Germania (27% din exporturile UE către SUA) , Marea Britanie (16%), Franța (10%), Italia (9%) și  Irlanda și Belgia (8%). Și când vine vorba de importuri, Germania și Marea Britanie sunt țările care au importat cel mai mult din SUA (18% din importurile UE), urmate de Olanda (16%) și Franța (12%).

Comerțul cu servicii a scăzut în 2009. Serviciile sunt în principal, schimburi cu SUA (în comparație cu 2008, exporturile de servicii în Statele Unite a scăzut cu 12%, iar importurile cu 5%), urmate de țările AELS .

În ceea ce privește exportul de servicii de transport pe primul loc în lume se află Uniunea Europeană, cu o pondere de 45,70% din totalul mondial (în 2009), urmată de S.U.A. cu 14,19%.

TABEL 2.1. Valoarea exporturilor Uniunii Europene

Sursa: World Trade Report 2007 și WTO: 2010 Press Releases

În cazul importurilor de astfel de servicii, tot Uniunea Europeană deține prima poziție, cu un procent de 42,66% din total, S.U.A. având o pondere de doar 10,62% din total.

Pe măsură ce economia țărilor membre ale Uniunii Europene s-a dezvoltat și numărul țărilor care fac parte din această organizație a crescut, locul acesteia în economia mondială s-a schimbat, în sensul că, treptat, a devenit principala putere economică a lumii. Putem susține acest aspect prin-o serie de elemente.

În primul rând UE a devenit prima putere economică mondială cu un PIB total ce l-a depășit pe cel al SUA înca din 1992, iar continua extindere a acesteia îi va consolida acest loc. De asemenea, faptul că deține locul 1 la 13 din cele 16 ramuri ale industriei, celelalte trei (echipamente electrice și neelectrice, tipărituri) fiind deținute de SUA, îi întărește poziția de lider mondial.

În al doilea rând Uniunea Europeană este de departe principalul exportator și importator mondial, deținând în jur de 40%, dacă includem și comerțul intracomunitar. Important de subliniat este și faptul că UE rămâne liderul comerțului internațional și în condițiile în care s-ar lua în calcul numai comerțul extracomunitar, care se ridică la circa 60% din exporturile și importurile comunitare.

În al treilea rând UE este lider mondial și la comerțul cu servicii, deținând circa 48% din exporturile și importurile internaționale. Această situație se datorează faptului că în UE se află o piață tradițională, ca cea financiar-bancară și de asigurări londoneză, precum și țări cu un turism foarte dezvoltat (Italia, Franța, Spania).

Și în al patrulea rând la poziția de lider în comerțul internațional conduce faptul că din topul primilor 10 exportatori mondiali fac parte 6 țări membre ale UE (Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, Italia și Belgia), iar din topul celor 10 importatori, aceleași 6 țări. Eliminarea barierelor comerciale au adus o creștere importantă în comerțul mondial în ceea ce privește bunurile, dar și serviciile.

Cea mai importantă destinație a UE a fost, în 2010, SUA (18,0 % din totalul exporturilor). Proporția de exporturi care au fost destinate pentru Statele Unite a scăzut treptat în ultimii ani, în timp ce un model similar a fost observat pentru a doua piață ca mărime pentru exporturile de marfuri industriale ale UE, și anume pentru Elveția, care a reprezentat o cotă de 7,3% din totalul exporturilor în 2010.

La importuri, China a ocupat primul loc, cu o pondere de 18,9 %, SUA importand doar 11,4% din UE.

TABEL 2.2. Valoarea importurilor Uniunii Europene

Sursa: World Trade Report 2007 și WTO: 2010 Press Releases

Structura comerțului UE arată că majoritatea produselor importate și exportate au fost produsele manufacturate. Ponderea în exporturi (70,0%) a produselor manufacturate a fost mai mica decât în importuri (72,8%). Un alt element care merită menționat, atât în structura importurilor, cât și a exporturilor, este reprezentat de produsele agricole, care dețin o pondere de 5,7% în importuri și 4,7% în exporturi. Al doilea element ca pondere în structura importurilor este reprezentat de energie. Acest lucru arată că UE are necesități energetice destul de mari, pe care nu le poate satistface cu sursele energetice interne.

TABEL 2.3. Structura comerțului pe grupe de mărfuri în U.E.

Sursa: http//epp.eurostat.cec.eu.int/

Grafic 2.1. Comerțul U.E. cu S.U.A pe grupe de mărfuri (2010)

Import Export Balanță

Sursa: EUROSTAT (Comext, Statistical regime 4), DG Trade

Graficul de mai sus prezintă comerțul pe grupe de mărfuri reliefând faptul că în privința produselor agricole importurile au fost mult mai scăzute la nivelul de 9703 milioane euro față de exporturi care au ajuns la nivelul lui 2010 la 11.405 milioane euro. În cea ce privește combustibili și produsele primare importurile au însumat 14.547 milioane euro iar exporturile 20.640 milioane euro de asemenea mult mai ridicate. Nivelul cel mai înalt al importurilor a fost la mașinări și echipamente de transport 65.739 milioane euro iar exporturile la 92.480 milioane euro.

În relația Uniunii Europene cu S.U.A. balanța comercială este una excedentară, valoarea exporturilor către acestea fiind mai ridicată decât cea a importurilor, creșterea înregistrată fiind de la 21.14 miliarde € în 1999 la 93,59 în 2006. După 2006 excedentul comercial a cunoscut o tendință de scădere. Astfel în 2007 s-a înregistrat un excedent de doar 79,73 miliarde €, iar în 2008 de doar 63,35 miliarde €. Pentru anul 2009 excedentul a fost de doar 46,36 miliarde € iar pentru 2010 fata de scaderea drastic din 2009 excedentul a fost de 72,86 miliarde .

TABEL 2.4. Balanța comercială a Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii(2006 – 2010)

milioane euro

Sursa: Balanta comerciala a UE cu SUA, EUROSTAT

Comerțul mondial de mărfuri a cunoscut creșteri atât în S.U.A., cât și în U.E. până în anul 2008. În 2009 au scăzut puternic atât comerțul mondial de mărfuri, cât și cel al S.U.A. și al U.E. Cu o singură excepție toate diminuările au fost de peste 20%.

Valoric, importurile totale ale Uniunii Europene, au cunoscut un ritm ascendent, din anul 1999 până în 2008 importurile crescând de la 743.30 miliarde € la 1425.95 miliarde €. Această creștere se explică, în special, prin majorarea numărului de membri ai Uniunii. Exporturile totale ale Uniunii Europene au cunoscut un ritm ascendent în intervalul anilor 1999-2009. Astfel, de la valoarea de 683.08 miliarde Euro înregistrată în anul 1999, s-a ajuns la circa 1348.2 miliarde € în anul 2009. Ponderea exporturilor Uniunii către S.U.A., în totalul exporturilor, din intervalul menționat, au cunoscut o creștere, într-o primă fază, urmată de o scădere pentru restul anilor. Astfel, în anul 1999 rata exporturilor a crescut cu 0.6%. Din anul 2000 exporturile au scăzut an de an de la 0.2% în anul 2001, până la anul 2007, când s-a înregistrat cea mai drastică scădere, 2.1% față de anul anterior. În 2010 scăderea s-a diminuat comparativ cu 2007, dar a fost în continuare semnificativă 2%. Comertul bilateral intre SUA si UE a ajuns la valori-mamut: aproximativ 400 miliarde euro pentru marfuri si 225 miliarde pentru servicii. 42 la suta din investitiile straine ale UE sunt realizate in SUA, iar 50 la suta din investitiile in strainatate ale SUA sunt efectuate in tarile membre UE.

Toate firmele sunt conștiente de faptul că mediul influențează activitatea dar nu toate sunt la fel de eficiente în monitorizarea mediului extern, a tendințelor factorilor de mediu și în adaptarea activităților desfășurate în consecință. Interacțiunea mediu-firmă este amplă și diversă și se poate sintetizasub forma celor trei tipuri de mediu: stabil, schimbător (instabil) și turbulent.

În SUA, din cei cinci milioane de angajați ai companiilor străine, 58 % lucrează pentru companii europene, iar in Europa, patru milioane de angajati lucrează pentru filialele firmelor americane. Dacă privim relația U.E.-S.U.A. prin prisma marilor companii transnaționale observăm că în 2009 în topul veniturilor înregistrate, pe primul loc se află cunoscutul conglomerat american General Electric, din S.U.A. În top 20 companii multinaționale se află 8 firme din industria petrolieră, 2 constructori de autoturisme, 1 retailer, 4 firme din domeniul bancar, 1 de utilități, 2 in telecomunicații și 1 in conglomerate. În primele 20 firme din top, se află 7 companii din S.U.A din care 5 din ele în top 10, Din U.E. 9 din care 4 în top 10. Ținând cont de faptul că S.U.A. are 5 companii în top 10 putem afirma că S.U.A. încă domină lumea din acest punct de vedere, depășind Uniunea Europeană și Japonia. Încă din anii 90, societățile transnaționale în S.U.A., dețineau peste o treime din producția industrială, peste jumătate din comerțul exterior al țării și, pe lângă aceasta, aproximativ 80% din licențele pentru tehnologii noi în lumea capitalistă .

TABEL 2.5. Cele mai mari societăți multinaționale ale lumii în 2009

2.2.2. Investițiile străine bilaterale U.E si S.U.A

După 1990, fluxurile globale de ISD au marcat două cicluri de creștere puternică, anii de vârf – 2000 și 2007 – fiind urmați de o scădere abruptă a acestor fluxuri. Dacă prima perioadă de declin a fost generată de încetinirea ritmului de creștere economică în majoritatea țărilor dezvoltate și criza sectorului tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (așa-numita criză „dot.com”), exacerbate de starea de incertitudine care s-a instalat în urma atacurile teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001, a doua a fost declanșată de criza economică și financiară globală.

După declinul de 16% înregistrat în 2008, fluxurile de ISD receptate au scăzut în 2009 cu 37%, ajungând la 1114 miliarde dolari, în timp ce fluxurile generate s-au diminuat cu 43%, până la nivelul de 1101 miliarde dolari. Totuși, aceste scăderi au fost mai moderate decât cele înregistrate în 2001 (de 51% și, respectiv 55%). În prima jumătate a anului 2010, s-a înregistrat o ușoară redresare a fluxurilor globale de ISD. Pe ansamblul anului 2010, UNCTAD estimează o valoare a fluxurilor de ISD de peste 1200 miliarde dolari, pentru 2011, o valoare de 1300-1500 miliarde dolari, iar pentru 2012 o valoare situată între 1600-2000 miliarde dolari. Totuși, aceste valori prognozate trebuie privite cu prudență, ținând cont de riscurile și incertitudinile din plan global și, în special, de caracterul fragil al redresării economiei globale.

Un indicator important privind relațiile economice dintre S.U.A. și U.E., în contextul globalizării, constă în starea fondurilor de investiții. Nu numai ca SUA nu aplica restrictii generale investitiilor straine, dar chiar le încurajeaza si faciliteaza, pornind de la premiza ca afluxul de capital strain contribuie la sporirea PIB. În acest sens exista acorduri bilaterale cu o serie de state în domeniul imigratiei (derogarile de la viza) si al impozitarii (evitarea dublei impuneri). Precizam ca între România si SUA exista o Conventie bilaterala în scopul evitarii dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale, semnata la 4 decembrie 1973 si intrata în vigoare la 26 februarie 1975.

Aceste acorduri, precum si Constitutia SUA, în special cel de-al XIV-lea amendament, creeaza un cadru care, în foarte multe cazuri, permite depasirea anumitor restrictii impuse investitiilor straine.

De asemenea, prin intermediul corporatiilor de dezvoltare economica, sunt acordate o serie întreaga de facilitati si stimulente pentru investitiile straine efectuate la nivel regional sau local.

În anumite domenii (industria de aparare, televiziune, companii aviatice) exista restrictii specifice, pe considerente de securitate nationala, interese economice sau reciprocitate. La nivel federal, acestea au fost impuse, în principal, datorita îngrijorarii în ceea ce priveste securitatea si resursele naturale ale SUA. Aceste restrictii îsi au originea în masurile protectioniste din era marii depresiuni economice.

Fondurile de investiții mondiale au cunoscut în ultimii 3 ani și jumătate o evoluție fluctuantă. Până în al 3-lea trimestru al lui 2007 tendința generală a fost una de creștere a valorii. Începând cu trimestrul al 4-lea s-a înregistrat o scădere de la 18,21 trilioane de $ la 13,59 trilioane de $ în trimestrul 4 din 2008. În 2009 s-a înregistrat o creștere temperată, ajungându-se la 15,28 de trilioane $ în trimestrul trei.

Conform Asociației Europene a Administratorilor de Fonduri (EFAMA), la sfârșitul trimestrului 2 din 2009, fondurile de investiții din S.U.A. și Europa totalizau 80.1% din totalul fondurilor mondiale (o scădere de 0,7% comparativ cu 2008).

În timp ce SUA și-au menținut și în 2009 poziția de principal beneficiar de fluxuri de ISD la nivel mondial, mai multe țări europene au fost devansate de economii emergente. Economiile în dezvoltare și în tranziție au atras mai multe investiții „la firul ierbii” decât țările dezvoltate în 2008-2009. În ceea ce privește achizițiile și fuziunile transfrontaliere, deși majoritatea tranzacțiilor se înregistrează încă la nivelul regiunilor dezvoltate, ponderea economiilor în dezvoltare și în tranziție în totalul acestor tranzacții este în creștere. Totodată, sondajele de opinie efectuate de UNCTAD în rândul investitorilor majori indică o creștere a interesului acestora față de regiunile în dezvoltare ca destinație pentru ISD, în defavoarea țărilor dezvoltate. În același timp, remarcă și o scădere a fluxurilor de ISD către „paradisurile fiscale” 56 în 2009, pe fondul implementării unor standarde de transparență mai stricte.

GRAFICUL 2.2. Nivelul ISD-urilor U.E. cu S.U.A

Milioane euro Intrarile Ieșirile Balanța Milioane euro Intrarile Ieșirile Balanța

Sursa : Eurostat, DG Trade

La finalul trimestrului trei, activele totale ale fondurilor de investiții se împărțeau astfel:

– fondurile de acțiuni dețineau o pondere de 38% din total (în scădere cu 1% față de trimestrul doi),

– fondurile de obligațiuni dețineau 19% (creștere cu 1% față de trimestrul doi), iar cele monetare reprezentau 25% (în creștere cu 20% față de finalul lunii iunie), fondurile diversificate aveau 10% din total (în scădere cu 12%). Fondurile care nu se încadrează în niciuna din aceste categorii erau, la finalul lunii iunie, în valoare de 8% (scădere cu 9%).

În ceea ce privește situația principalelor tipuri de fonduri de investiții din punct de vedere valoric observăm că, în al treilea trimestru al anului 2009, s-a înregistrat o ușoară creștere în cadrul a trei din cele patru categorii. Fondurile de acțiuni au crescut cu 0,701 miliarde euro, cele de obligațiuni cu 0,254 miliarde euro, cele monetare au scăzut cu 0,28 miliarde euro, iar cele diversificate au crescut cu 0,147 bilioane euro.

TABEL 2.6. Fluxul de ISD ale U.E. cu S.U.A.

miliarde euro

Sursa: Eurostat, Data 17.03.2011

2009 a fost marcat de o scădere considerabilă a valoarea totală a mărfurilor comercializate: UE-27 exporturile către țări au scăzut cu 16%, iar importurile din aceste țări au scăzut cu 20%. Statele Unite ale Americii (SUA) rămâne pentru UE cel mai important partener comercial. Investițiile directe din SUA au crescut substanțial în 2009, în timp ce investițiile UE în Statele Unite ale Americii a scăzut, în contrast evident cu situația din anul 2008.

2.3. Problema crizei economice și modul în care aceasta a afectat relațiile comerciale UE-SUA

La sfârșitul anului 2007, economia globală făcea primii pași pe calea către cea mai profundă criză din perioada postbelică. Declanșată inițial sub forma unei crize financiare și adâncită ulterior de o recesiune economică generalizată, criza actuală se particularizează prin natura sa globală și sincronizată, toate regiunile lumii fiind marcate de încetinirea creșterii economice, sau chiar de contracții ale producției, și de declinul fără precedent al comerțului internațional. Dimensiunea globală a crizei evidențiază gradul ridicat de interconexiune care există în present între piețele financiare și piețele de mărfuri, ceea ce a contribuit la rândul său la propagarea efectelor negative ale crizei financiare globale asupra economiei reale.

Ultimul deceniu a pus în evidență deosebit de clar ambele fațete ale globalizării. Pentru cea mai mare parte a perioadei, câștigurile în termeni de eficiență, prețurile stabile și creșterea economică susținută s-au datorat cu precădere reducerii distanței economice și interdependenței mai strânse a piețelor. Totuși, aceleași forțe au servit mai recent la extinderea și amplificarea turbulențelor economice și financiare, dovedind că valorificarea beneficiilor economiei globale este asociată deopotrivă cu riscuri și oportunități. În ultimii doi ani, întreaga lume a trebuit să ia la cunoștință și faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este distribuită într-o măsură crescândă între mai multe țări și regiuni, și, totodată, multidirecțională, în care riscul și volatilitatea merg mână în mână cu oportunitățile de creștere și dezvoltare economică. Globalizarea, propulsată de progresele tehnologiei informației și comunicațiilor, de deschiderea economică mai accentuată și de creșterea dimensiunii și a sferei de acoperire geografică a companiilor multinaționale, determină ca piețele să fie extensiv integrate și interdependente. Dar, în același timp, integrarea mai pronunțată a piețelor înseamnă că șocurile economice și financiare sunt transmise peste granițele naționale cu o viteză mult mai mare decât în trecut, nicio țară din lume nefiind imună față de interdependențele globale. Uniunea Europeană (UE) a fost grav afectată de perturbațiile de pe piața financiară internațională și de recesiunea profundă din economia globală asociată cu aceste evoluții, ca de altfel majoritatea celorlalte regiuni dezvoltate. Amploarea incidențelor negative ale crizei asupra fluxurilor comerciale și investiționale ale UE reflectă strânsele legături comerciale și financiare care există între economiile țărilor membre, pe de o parte, și între UE și restul lumii, pe de altă parte. Efectele celei mai lungi, mai profunde și mai cuprinzătoare recesiuni economice din istoria UE – după cum o caracteriza Comisia Europeană în prognoza sa economică din toamna anului 2009

(European Commission, 2009a) – s-au materializat printr-un declin fără precedent al tranzacțiilor transfrontaliere desfășurate deopotrivă la nivel intra-UE și extra-UE, atât în domeniul bunurilor și serviciilor, cât și al fluxurilor investiționale.

Criza economică a afectat volumul mondial al exporturilor de mărfuri; astfel, după cum se poate observa și în graficul de mai sus, scăderea volumului comercial a fost cea mai mare din ultimii 40 de ani.

Grafic 2.3. Volumul mondial al exporturilor de marfă 1965-2009

(schimbările procentuale anuale)

Sursa: WTO: 2010 Press Releases

Tabelul 2.7. PIB și comerțul de bunuri în 2006-2009

(schimbările procentuale anuale la prețuri constante)

Sursa: World Trade Report 2010 și WTO: 2010 Press Releases

Din tabelul de mai sus se poate remarca că, începând cu anul 2008, ca efect al crizei, s-a frânat creșterea economică din cele două mari puteri (P.I.B.- ul din ambele țări a cunoscut o creștere inferioară celei din 2007 și celei din 2006). De asemenea, cele două țări și-au văzut afectate și ratele exportului: pentru S.U.A. valoarea exportului și a încetinit creșterea față de 2007 iar pentru Uniunea Europeană creșterea a fost mult mai redusă decât cea din 2007 sau cea din 2006. Scăderea s-a făcut simțită și în cazul importurilor. Efectele majore ale crizei s-au făcut simțite în anul 2009, când P.I.B. al S.U.A. a scăzut cu 2,4%, iar cel al U.E. cu 4,2%. Efecte au fost și mai accentuate în cazul ratelor exporturilor, înregistrându-se scăderi de 14,8% în U.E. și de 13,9% în S.U.A.. Scăderea importurilor a fost, în 2009,de 14,5% în cazul U.E. și de 16,5% în cazul S.U.A..

În urma crizei, în ambele părți s-a înregistrat o diminuare a deficitului comerțului cu bunuri. Cea mai mare diminuare a deficitului a fost înregistrată Uniunea Europeană.

Criza și-a spus puternic cuvântul și în ceea ce privește comerțul cu servicii. Astfel, în 2009, s-au înregistrat scăderi semnificative comparativ cu 2008: la nivel global (13% pentru exporturi și 12% pentru importuri), la nivelul S.U.A. (9% pentru exporturi și tot atâta pentru importuri) și la nivelul Uniunii Europene (14% pentru exporturi și 13% pentru importuri). De notat că, până la începutul crizei, ritmul de creștere al exporturilor de servicii de transport a fost unul alert, UE înregistrând până în 2008 o creștere de 88% comparativ cu anul 2003.

În contextul crizei mondiale fondurile de investiții din S.U.A. și U.E. au fost cele a căror activitate a fost cel mai grav afectată, iar greii din domeniul investițiilor din S.U.A. (Kohlberg Kravis Roberts, Carlyle Group, Goldman Sachs și Morgan Stanley) au căutat să contracareze efectele crizei prin alocarea a 250 de miliarde de dolari investițiilor în infrastructura din S.U.A. și din afara lor. În urma crizei, în ambele părți s-a înregistrat o diminuare a deficitului comerțului cu bunuri.

Cea mai mare diminuare a deficitului a fost înregistrată Uniunea Europeană. Comerțul mondial de mărfuri a cunoscut creșteri atât în S.U.A., cât și în U.E. până în anul 2008. În 2009 au scăzut puternic atât comerțul mondial de mărfuri, cât și cel al S.U.A. și al U.E.

Valoric, importurile totale ale Uniunii Europene, au cunoscut un ritm ascendent, din anul 1999 până în 2008 importurile crescând de la 743.30 miliarde € la 1425.95 miliarde €. Această creștere se explică, în special, prin majorarea numărului de membri ai Uniunii.

Ponderea importurilor UE din S.U.A. nu a urmat tendința generală a celor totale ci a cunoscut o evoluție descendentă. Aceasta a scăzut de la 1,5% în anul 2000 și 2001, la 0,3% și 0,8% în 2007 și 2008.

După o perioadă consecutivă de 4 ani în care s-au înregistrat creșteri valorice și procentuale ale importurilor, în prima jumătate a lui 2009 acestea au cunoscut o scădere puternică. Comparativ cu prima jumătate a lui 2008, importurile U.E. s-au redus cu 25,3%, iar ale S.U.A. cu 12,1%.

Exporturile totale ale Uniunii Europene au cunoscut un ritm ascendent în intervalul anilor 1999-2008. Astfel, de la valoarea de 683.08 miliarde Euro înregistrată în anul 1999, s-a ajuns la circa 1306.5 miliarde € în anul 2008. Ponderea exporturilor Uniunii către S.U.A., în totalul exporturilor, din intervalul menționat, au cunoscut o creștere, într-o primă fază, urmată de o scădere pentru restul anilor. Astfel, în anul 1999 rata exporturilor a crescut cu 0.6%. Din anul 2000 exporturile au scăzut an de an de la 0.2% în anul 2001, până la anul 2007, când s-a înregistrat cea mai drastică scădere, 2.1% față de anul anterior. În 2008 scăderea s-a diminuat comparativ cu 2007, dar a fost în continuare semnificativă 2%. Ritmul s-a menținut și în 2009.

În ceea ce privește trendurile comerciale se remarcă, faptul că, pentru Uniunea Europeană, după o perioadă consecutivă de 4 ani în care s-au înregistrat creșteri valorice și procentuale ale exporturilor, în prima jumătate a lui 2009 acestea au cunoscut o scădere puternică de 19,4%. În cazul S.U.A., comparativ cu prima jumătate a lui 2008, exporturile U.E. s-au redus cu 19,4%, iar cele ale S.U.A. cu 19,5%.

2.4 Problema cursului de schimb Euro-Dolar

La începutul anului 2010, conform deciziilor luate în luna decembrie 2009, Consiliul guvernatorilor a început să elimine treptat măsurile privind lichiditatea, care nu mai erau la fel de necesare ca în trecut. A fost redus numărul operațiunilor de refinanțare pe termen lung. Aceste decizii au fost luate datorită îmbunătățirii condițiilor pe piețele fi nanciare, inclusiv pe piața monetară în anul 2009. Eurosistemul a continuat însă să furnizeze în mod excepțional lichiditate sistemului bancar din zona euro, facilitând creditarea economiei zonei euro într-un mediu grevat permanent de incertitudine. Prin urmare, ratele dobânzilor overnight au continuat să se situeze aproape de rata facilității de depozit, după cum s-a întâmplat încă de la introducerea procedurii de licitație la rată fixă și alocare integrală în luna octombrie 2008. Anterior acelui moment, ratele dobânzilor overnight pe piața monetară au fost influențate, în principal, de rata dobânzii minimă acceptată la operațiunile principale de refinanțare.

Au fost reactivate liniile de swap cu caracter temporar destinate furnizării de lichiditate, derulate cu Rezervele Federale ale SUA, și a fost inițiat Programul destinat piețelor titlurilor de valoare. Acest program a permis Eurosistemului efectuarea intervențiilor pe piețele de obligațiuni pentru a contribui la reluarea funcționării mai adecvate a mecanismului de transmisie a politicii monetare pe segmentele de piață afectate de disfuncționalități. Efectele asupra lichidității rezultate în urma acestor cumpărări au fost pe deplin anulate prin apelul la operațiuni săptămânale de absorbție a lichidității. Pe ansamblu, PIB real în zona euro s-a majorat cu aproximativ 1,7% în anul 2010, după ce a înregistrat un declin de 4,1% în anul 2009. În privința prețurilor, ratele inflației au cunoscut o accelerare pe parcursul anului 2010, ceea ce reflectă în principal scumpirile de pe piețele internaționale ale materiilor prime. Totodată, presiunile inflaționiste din surse interne s-au menținut la niveluri moderate. În consecință, rata medie anuală a infl ației a urcat la 1,6% în anul 2010 față de 0,3% în anul anterior.

Putem spune despre raportul euro-dolar că aceasta a deveni cel mai important preț din lume. Datorită faptului că economia UE este mai închisă decât componentele sale naționale, am putea gândi că raportul euro-dolar va fluctua mai mult decât cei mai importanți predecesori ai ei.

Cursul de schimb actual euro/dolar nu constituie un dezavantaj pentru economia Uniunii Europene, însă guvernul este foarte atent la volatilitatea care se manifestă pe piețele externe de schimb. Moneda euro s-a apreciat cu 9% in raport cu dolarul american de la inceputul anului s-a tranzactionat la un curs de $1,2903 în mai 2011. România și Serbia au cele mai mari probleme privind stabilitatea cursului de schimb, între țările din regiunea Europei Centrale și de Est, a declarat Markus Schwaiger, șeful Direcției de Monitorizare a Piețelor Financiare din Banca Națională a Austriei ONB, într-un seminar financiar-bancar, la Viena.

Grafic 2.4 Evoluția cursurilor euro-dolar și dolar-euro în ultimii ani

Rata de schimb euro-dolar începand cu Ian1999

Sursa :TitiTudorancea.com/Frankfurt

Tabel 2.8- Rata de schimb EUR/USD

Sursă: Global FX 22 March 2010

În graficul evoluției cursului celor două monede putem observa că, în ciuda fluctuațiilor din ultimii 4 ani (cu tendințe mai puternice de apreciere a euro și depreciere a dolarului), rata de schimb a ajuns la finele lui 2008 la niveluri asemănătoare celor de la începutul anului 2006. Apoi aceasta a urcat în 2009 la un nivel de peste 1,5, pentru ca în 2010 să scadă spre 1,4 cu prognoze relativ stabile pentru 2010.

Tabel 2.9- Prognoză a principalilor indicatori economici

Sursa: Global FX 22 March 2010

În ceea ce privește perspectivele principalilor indicatori economici ai S.U.A. și ai U.E., după scăderile înregistrate în 2009 în dreptul P.I.B., pentru 2010 s-a observat o creștere. De asemenea, se prognozează creșteri ale randamentului obligațiunilor în SUA și zona europeană. Alți indicatori pentru care se prognozează creșteri sunt rata inflației și a șomajului.

Anticipațiile privind EUR/USD sunt împărțite. Pe de o parte, majoritatea băncilor din afara Europei consideră că dolarul se va aprecia din cauza riscului suveran crescut în Europa. Pe de altă parte, majoritatea băncilor europene cred că euro se va întări ca urmare a reformelor fiscale europene și a deficitelor bugetare mari ale SUA (care ar putea depăși 10% din PIB în 2011 și 2012). Mediana răspunsurilor din sondajul realizat de Thomson Reuters printre băncile străine importante în ianuarie 2011 fluctuează foarte puțin în jurul valorii de 1,3 USD/EUR pentru tot anul 2011, semn al incertitudinii. Aceleași bănci interpelate de Thomson Reuters în ianuarie 2011 anticipează deprecierea francului elvețian față de euro, ceea ce înseamnă că CHF/RON s-ar putea reduce cu aproximativ 7% în 2011.

Miniștrii de finanțe din cele 16 țări din zona euro sunt îngrijorati de starea monedei unice europene, a cărei aprecieri în raport cu dolarul american pune în pericol redresarea economică.

Din aceasta cauză, este mai dificil pentru companiile europene să exporte în Statele Unite, cea mai mare piața din lume. În luna august 2010, exporturile din zona euro spre restul lumii au scazut cu 23 de procente, comparativ cu perioada similara din 2009, reprezentand cea mai abrupta scadere din 2010.

De asemenea, un euro puternic scumpește produsele din zona euro pe piețele din Marea Britanie, pe lânga Statele Unite. Jean-Claude Trichet, președintele BCE, a declarat ca volatilitatea cursului de schimb valutar este un lucru rău pentru economie și pentru stabilitatea financiară. Analiza strategiei de exit din programele de stimulare financiară și pentru plata datoriilor publice imense ar putea reptezenta o soluție. Stragiile de exit ar trebui sa înceapă până în 2011, cel mai tarziu. Creștera economică va fi afectată însa de creșterea ratei somajului și efectele crizei financiare în urmatorii ani.

Într-un raport trimestrial privind economia celor 17 state din zona euro, CE a subliniat un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește durata turbulențelor de pe piețele financiare, costurile crizei și care institutii vor fi afectate mai mult. Turbulențele au afectat încrederea investitorilor și costurile creditelor, îngreunând creșterea.

Criza economică globală care a început în anul 2008 a zdruncinat și moneda euro în mod puternic. În plus, a apărut și criza Greciei. Dar și alte state din Zona euro nu-și îndeplinesc obligațiile prescrise de a-și limita datoriile bugetare anuale noi la maximum 3 % din PIB-ul anual și cele totale la 60 % din PIB, așa cum ar fi Spania, Portugalia, Germania. Drept consecință, în perioada martie-iunie 2010 statele din zona euro au hotărât o serie de măsuri financiare cu scopul de a sprijini euro, printre care garanții și credite în valoare totală de 750 miliarde euro. Aceasta este o sumă exorbitantă, iar această hotărâre încalcă grav propriile principii ale Băncii Centrale Europene, care până acum și-a dorit să fie independentă de orice stat și orice politică.

Președintele BCE, Jean-Claude Trichet, a estimat o creștere a produsului intern brut (PIB), însă a observat creșterea riscurilor ce amenință stabilitatea preturilor pe termen mediu.

BCE și-a menținut dobănda de referința la 4% din iunie 2007, în timp ce bancile centrale nationale au efectuat reduceri. Rata record a inflatiei, care a atins pragul de 3,3% in termeni anuali, reprezintă un alt risc pentru creșterea economică din zona euro.

Moneda euro a avut cel mai bun inceput de an 2011 din istoria sa, dupa ce, în urma cu zece luni, multi analiști sustineau ca nu va supraviețui crizei.

Datorită accelerarii creșterii economice a Germaniei euro sa apreciat cu 3,5 la suta, având cel mai bun rezultat din istoria sa pentru primul trimestru dintr-un an.

În plus, moneda și-a revenit de la cel mai scazut nivel din ianuarie 2002, dupa ce Germania, și Franța, au declarat ca vor face orice este necesar pentru a sprijini Uniunea Monetară. În ciuda rezultatelor bune, unii specialisti susțin că unele țări din Uniunea Europeană vor fi în recesiune, până la sfârșitul anului. Ca exemplu unul din aceștia este John Taylor, președintle FX Concepts, din New York, cel mai mare fond de investitii de tip hedge pentru schimburi valutare. În ianuarie, el a estimat ca euro va ajunge la paritate cu dolarul, în cursul acestui an. Astfel, el susține ca aprecierea monedei unice, din prezent, nu va dura. Având în vedere toate masurile de austeritate impuse în aceste țări, Europa va fi în recesiune până la sfârșitul anului. Va exista o restructurare și o intrare în incapacitate de plată din cauza datoriilor europene după estimările lui Taylor.

Astfel previziunile nu sunt optimiste existând posibiliatea ca pâna în septembrie 2011 rata de schimb euro-dolar sa scadă sub valoarea de 1,25 însă acestea sunt doar proiecții viitoare.

CONCLUZII

Principalii actori ai scenei internaționale au fost U.E. și S.U.A., însă dezvoltarea unor state din lumea a treia, precum și deschiderea unor noi piețe de exemplu China, alături de efectele crizei economice, a făcut ca ponderea superputerilor S.U.A. și al U.E., în total, să scadă.

Dezvoltările din sistemul instituțional multilateral din domeniul comețului exterior au fost însoțite de importante schimbării în rata de creștere, structura și orientarea geografică a relațiilor comerciale. Totuși devansarea producției mondiale de către cea a comerțului mondial este unul din semnele cele mai vizibile și în același timp favorizante ale procesului de globalizare.

Însă chiar dacă cele două puteri continuă să fie aibă o importanță majoră în economia mondială, ponderea lor în totalul comerțului este mai mică.

Trebuie totuși remarcat că în ciuda scăderii ponderii deținute, valoric, relațiile dintre U.E. și S.U.A. sunt și vor rămâne și în continuare motorul economiei mondiale. De altfel, pentru 2011, este prognozată o ușoară revenire a economiei în ambele țări.

Faptul că S.U.A. și U.E. sunt cei mai mari jucători din lume face ca relațiile dintre cele două țări să fie esențiale pentru procesul de globalizare. O serie de probleme ca se afla pe agenda transatlantica cum ar fi Iran, Iraq, procesul de pace din Orientul Mijlociu, Rusia, Africa, relatiile economice și schimbările climaterice sunt rezolvate în cadrul cooperarii dintre Statele Unite și Uniunea Europeană fără să implice NATO. Chiar dacă în Afghanistat au primat operațiunile NATO, Uniunea Europeană este implicată în procesul de reconstrucție și dezvoltare. Acest lucru arată cât de importante sunt relațiile dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. În orice caz, în ciuda acestora, aceste relații rămân unele la întâmplare și au foarte puține baze permanente și structuri funcționale. Atât cooperarea cu Statele Unite ale Americii cât și cu toate țările care sprijină democrația și drepturile omului depășește astăzi cadrul alianțelor defensive tradiționale.

Globalizarea și, mai recent, criza financiară și economică globală a influențat în ultimul deceniu, comerțul cu bunuri și servicii al UE cu SUA, lucru care și-au pus amprenta atât asupra economiei mondiale, cât și asupra pieței interne. Prin prisma pieței interne unice, un alt factor relevant este și procesul de integrare economică în contextul lărgirii spre Est a Uniunii.

În anii premergători declanșării crizei economice globale, fluxurile comerciale de bunuri și servicii ale UE au înregistrat ritmuri înalte de creștere, susținute de un complex de factori economici, tehnologici și de natura politicilor comerciale.

Condițiile economice favorabile pe plan extern, coroborate cu liberalizarea regimurilor comerciale și investiționale pe plan internațional, au asigurat companiilor europene un câmp larg de acțiune. Drept consecință, a crescut semnificativ atât comerțul propriu-zis cu servicii al UE, cât și volumul serviciilor tranzacționate prin rețelele internaționale de producție, adică prin intermediul ISD.

Prognoza priviind evoluțiile comerțului mondial până în anul 2012, se bazează pe acțiunea unor factori cum sunt continuarea tendințelor de liberalizare a comețului prin reducerea barierelor comerciale, accentuarea integrării economice regionale, perspectivele fluxului de capital privat către țările în curs de dezvoltare, scăderea prețurilor comunicțiilor alături de o mai bună comunicare informațională.

Anii care vin vor fi marcați, după toate posibilitățile, de acțiunile simultane ale forțelor integraționiste și ale celor dezintegraționiste desfăsurate într-o lume aflată în mersul globalizării cu stucturi pro și contra.

Principalul cadru organizatoric al relațiilor tranatlantice este summit-ul anual, care este o ocazie diplomatica care implică șefi de state și președintele Statelor Unite. Provocările cu care Statele Unite și Uniunea Europeana se confruntă cer actiuni concentrate. Solicită unitate între aliați și în cadrul Uniunii Europene. De asemenea solicită ca UE și SUA să stabilească un dialog strategic adecvat.

Esta așadar clar că relația UE-SUA trebuie să evolueze pentru a putea acomoda discutii adevarate între aceste mari entități. În acest context câteva propuneri au fost inaintate referitoare la reformarea formulei curente. Cea mai interesanta propunere a fost raportul inaintata de Comitetul pentru Relații Externe al Parlamentului European și a fost adoptat de Parlament în forma sa inițială de Parlament. Principalele idei ale acestei propuneri sunt legate de o serie de elemente.

Noua agendă transatlantică datează din 1995 și ar trebui înlocuit de un nou acord transatlantic, care ar trebui să fie bazat pe o noua arhitectura institutionala. Un Consiliu Politic Transatlantic care să se ocupe de relații externe și securitate ar trebui să fie creat. Acest consiliu ar trebui prezidat de Înaltul Reprezentat din partea UE și de Secretarul de Stat din partea SUA. Consiliul ar trebui să se întâlnească cât mai des cel putin o data la trei luni. Consiliul economic Transatlantic ar trebui sa fie folosite să unifice piața transatlantică până în 2015. Un comitete format din Paralamentul european si Parlamentul SUA ar trebui înființat. Un comitete format din cele doua parlamente ar trebui să înlocuiască actualul Dialog al legislatorilor transatlantici. Conducerea împarțită a comitetului ar trebui să facă propuneri atât economice cât și politice.

Desigur Parlamentul European are propria sa agendă, care este promovată în această propunere, dar nu exista nici un motiv ca să nu ia în considerare anumite idei pentru discutii viitoare. Pentru a stabili principiile de baza pentru cooperare si să facă posibilă o instituție care sa faciliteze dialogul transatlantic Uniunea Europena si Statele Unite au nevoie de un nou acord, chiar un tratat.

Un Consiliu Politic Transatlantic ar fi o ideea care cu siguranță merita luată în considerare. Criticii pot argumenta ca actualul aranjament. Summit-ul și consultațiile bilaterale cu statele membre individuale sunt suficiente pentru a rezolva cel mai importanța unui punct al agendei – Afghanistan. Ultimul deceniu a pus în evidență deosebit de clar ambele fațete ale globalizării. Pentru cea mai mare parte a perioadei, câștigurile în termeni de eficiență, prețurile stabile și creșterea economică susținută s-au datorat cu precădere reducerii distanței economice și interdependenței mai strânse a piețelor. Totuși, aceleași forțe au servit mai recent la extinderea și amplificarea turbulențelor economice și financiare, dovedind că valorificarea beneficiilor economiei globale este asociată deopotrivă cu riscuri și oportunități. În ultimii doi ani, întreaga lume a trebuit să ia la cunoștință și faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este distribuită într-o măsură crescândă între mai multe țări și regiuni, și, totodată, multidirecțională, în care riscul și volatilitatea merg mână în mână cu oportunitățile de creștere și dezvoltare economică. Globalizarea, propulsată de progresele tehnologiei informației și comunicațiilor, de deschiderea economică mai accentuată și de creșterea dimensiunii și a sferei de acoperire geografică a companiilor multinaționale, determină ca piețele să fie extensiv integrate și interdependente.