Tranzactia de Cοmert Exteriοr

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

COMERTUL EXTERIOR

Tranzacția de comerț exterior: definire, fundamentare

1.2 Particularitățile sistemului de management al firmei de comerț

1.3 Sistemul de obiective și politica comercială a firmei de comerț

1.4 Sfera afacerilor internaționale

1.5 Natura tranzacțiilor de comerț exterior

1.6 Dezvoltarea tranzacțiilor internaționale: motivații, fundamentare

1.7. Modalități de realizare a tranzacțiilor de comerț exterior

CAPITOLUL II

EXPORTUL

2.1. Exportul direct

2.2. Exportul indirect

2.3 Firma de comert exterior

2.3.1 Rolul comerțului exterior

2.3.2 Serviciul de export al firmelor

CAPITOLUL III

INDICI – COMERTUL EXTERN

3.1 Comerțul României

3.2 Studiul de piață

STUDIU DE CAZ

CONCLUZIE

Tranzacțiile de comerț exterior reprezintă o componentă a sferei afacerilor (sau tranzacțiilor) internaționale, în raport cu care se particularizează prin natura obiectului, calitatea participanților și mecanismele de realizare.

Principala formă a tranzacțiilor de comerț exterior o reprezintă exportul-importul de mărfuri, bunuri corporale. Aceste operațiuni se pot realiza sub forma exportului direct făcut de producători sau prin implicarea caselor de comerț și a firmelor de comerț exterior.

Firmele care desfășoară tranzacții de comerț exterior își elaborează strategii și își organizează structuri specifice pentru aceste domenii, urmărind valorificarea resurselor umane și materiale potrivit exigențelor pieței internaționale.

Afacerile internaționale – se precizează într-o lucrare de specialitate franzeză – reprezintă o „carieră tulburătoare” și un fel de „chemare romantică”, ce devine irezistibilă pentru mulți întreprinzători care vor să înceapă o afacere sau să se angajeze într-un domeniu de maturitate profesională.

I.1. Tranzacția de comerț exterior: definire, fundamentare

I.1.1. Sfera afacerilor internaționale

Comerțul exterior “este o ramură distinctă a unei economii nationale care cuprinde

operațiunile comerciale sau de cooperare economica si tehnico-știintifică în raporturile cu strainătatea privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri, lucrări, servicii, licențe, consignația sau depozitul, reprezentarea sau comisiunul, operațiunile financiare, asigurările, turismul și, in general, orice acte sau fapte de comerț”.

Prezența comerțului, în contextul său istoric, s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Comerțul și-a îmbogățit conținutul și formele de exercitare în evoluția sa istorică. ,,Activitatea de comerț, pe măsura dezvoltării societății a suferit profunde modificări, transformându-se dintr-o simplă activitate de intermediere într-o activitate creatoare de utilități”.
Comerțul este o componentă a pieței prin natura relațiilor pe care el le presupune și prin celelalte atribute care definesc piața și se înscrie în distribuția mărfurilor, este asociat acesteia, atât prin aspectele sale de cumpărare și revânzare a mărfurilor efectuate pentru intermedierea schimbului dintre producători și consumatori, cât și prin operațiunile tehnico-economice pe care le efectuează în deplasarea fizică a mărfurilor (Fig. nr.: 1.Structura comerțului).

Sursa: Patriche, D., Ionescu, V., Popescu, M.-,,Economia comerțului, Editura Uranus, București, 2002

I.1.2 Particularitățile sistemului de management al firmei de comerț

De-a lungul întregii sale existențe, comerțul s-a desfășurat în forme aproape neschimbate, tradiționale, deși a cunoscut un progres continuu în privința structurii activității sale, mai ales datorită creșterii volumului producției și a nevoilor oamenilor, Comerțul este într-adevăr “un sector creator, dar nu de bunuri propriu-zise, ci de utilități”

Accelerarea schimbărilor produce pe planul managementului efecte multiple și profunde, a căror expresie rezidă în dificultatea sporită de prevedere a schimbărilor, ceea ce obligă la creșterea vitezei de reacție decizională și de aplicare a deciziilor. Peter Drucker consideră că schimbările profunde la care suntem în prezent martori și care au un impact major asupra lumii afacerilor și managementului firmei se produc în cinci domenii importante ale mediului economic și social:

a) integrarea economică internațională;

b) integrarea firmelor în economia mondială prin alianțe;

c) restructurarea organizatorică a firmelor;

d) noile provocări care vizează managementul (rolul, funcțiile și legimitatea sa, reprezintă schimbarea).

Funcțiile manageriale cunosc, de asemenea, mutații profunde. Astfel:

– funcția de previziune își sporește importanța oferind managementului reperele necesare depășirii de către firmă a obstacolelor unui mediu aflat în turbulență crescândă;

– funcția de organizare se dinamizează pentru a asigura modificările structurale actuale;

– funcția de antrenare se bazează pe noi forme de stimulare a potențialului creativ și productiv al salariaților.

e) proeminența crescândă a vieții politice internaționale și a politicilor internaționale asupra celor economice interne.

Principiile, metodele și tehnicile de conducere a comerțului în ansamblul său și la nivel microeconomic sunt în esență similare cu cele ale conducerii tuturor ramurilor și întreprinderilor, totuși, datorită faptului că activitatea comercială este o etapă intermediară între producție și consum, conținutul managementului întreprinderilor comerciale prezintă anumite particularități. Principalele caracteristici ale managementului în comerțul modern sunt: caracterul sistemic al conducerii; caracterul științific al conducerii; caracterul interdisciplinar al conducerii; utilizarea modelelor de către conducere; utilizarea computerului ðn activitatea de conducere; caracterul profesionist al conducerii.

“Firma, ca de altfel și organizația, trebuie abordată sistemic”

Aceasta se manifestă în cadrul pieței și este alcătuită dintr-o structură tehnico – funcțională și una operativă și antrenează relații cu mediul intern și extern. Firma de comerț, ca sistem, prezintă o serie de caracteristici importante, care o disting. Cele mai importante trăsături sunt:

sistemul este identificabil, sistemul este reglat, sistemul este activ, sistemul urmărește atingerea unui scop, sistemul se coordonează, se autoorganizează și se autofinalizează prin intermediul managementului.

Comerțul este un sector de activitate în continuă evoluție fiind o reflectare a mediului. În evoluția sa comerțul a fost influențat de factori diverși, printre care se pot menționa: producția, consumul, condițiile de transport, tehnologia, serviciile facilitatoare (sectorul bancar, serviciile logistice, etc.).

I.1.3 Sistemul de obiective și politica comercială a firmei de comerț

Obiectivul unei firme de comerț reprezintă un rezultat precis, care trebuie atins într-un termen determinat, ca expresie a unei voințe. Obiectivele au rolul de a duce la îndeplinire finalitățile firmei de comerț. Pentru a-și putea desfășura convenabil activitățile comerciale, responsabilul firmei de comerț sau al magazinului va determina anumite obiective. Considerăm că obiectivele firmei de comerț pot fi ierarhizate în funcție de importanța lor în obiective strategice (sau generale) și obiective operaționale. De asemenea, obiectivele firmei de comerț pot fi obiective generale și de performanță.

În general, o firmă de comerț, odată constituită, are nevoi repetitive și prin urmare, acestea răspund unor obiective cantitative cifră de afaceri, adaos comercial, număr de tranzacții efectuate, rentabilitate, dar și calitative nivelul calitativ al serviciilor prestate, satisfacerea mai bună a consumatorilor etc. Astfel, deciziile operaționale sunt mult mai numeroase și necesită o frecvență mai ridicată de adoptare decât cele strategice. Firmele de comerț au scop lucrativ, iar rațiunea lor de a exista o reprezintă profitul.

Alegerea unei politici comerciale constă, înainte de toate, în definirea variabilelor de acțiune. Clienții percep firma prin ceea ce aceasta oferă: produse și servicii, prețurile la care acestea sunt oferite, promovarea și prezentarea produselor respective, piața pe care clienții vor să primească produsul. Politica de produse și servicii reprezintă unitatea dintre două componente: conduita și atitudinea firmei.

În ceea ce privește politica de preț, manageriatul firmei de comerț trebuie să analizeze o serie de date cu privire la natura produsului, a clienților, a distribuției și a pieței, pentru a determina prețul de vânzare al unui produs. Clientul nu alege un produs numai pe criteriul designului, al calității sau mărcii comerciale, de aceea prețul trebuie să se regăsească într-un interval ideal în care se situează prețul de vânzare.

Distribuția este un proces complex, începe în momentul în care un produs este pregătit pentru a fi lansat pe piață și se finalizează odată cu realizarea actului de vânzare cumpărare către consumatorul final. Aceasta presupune analiza evoluției vânzărilor produsului în diferitele canale de distribuție, numărul distribuitorilor la nivelul fiecărei verigi, repartizarea lor geografică, metodele de vânzare, politicile comerciale.

Sub denumirea politicii de distribuție adunăm toate mijloacele pe care le folosește comerciantul pentru a-și îndrepta mărfurile către consumatori, dintre care menționăm: localizarea magazinului; metode de vänzare; organizarea livrărilor; sistemul de înregistrare a vänzărilor; aranjarea magazinului

Politica promoțională reprezintă interacțiunile dintre firmă cu micromediul său, în mod deosebit cu piața, pentru informarea consumatorilor sau a utilizatorilor potențiali, a intermediarilor în vederea influențării comportamentului de cumpărare și consum, de sprijinire a personalului din vânzare.

Pentru ca dezideratele oamenilor de afaceri să devină realitate, promovarea trebuie să constea în ,,efectuarea de preteste și post teste pentru evaluarea parametrilor esențiali ai comunicației comerciale: atenția, identificarea, înțelegerea, credibilitatea, sugestibilitatea mesajelor ce determină un interes care să conducă la cumpărare”.

M. Charlot a constatat că sunt puțini distribuitori care au o politică de marketing definită explicit. De-a lungul timpului aceștia iau decizii comerciale de pe o zi pe alta, cu ocazia întâlnirii lor cu reprezentanții furnizorilor sau cu agenția de publicitate, dar fără un plan rațional scris. Pentru a remedia acest fapt este necesară o metodă de planificare: analizarea datelor de bază, definirea unor strategii, punerea în aplicare a unor tactici.

În termeni generali, o afacere (business) poate fi definită ca o formă de activitate ce presupune utilizarea unor resurse (umane, materiale, financiare) în scop lucrativ, adică pentru obținerea de câștig (profit). Realizarea unei afaceri implică reunirea mai multor condiții:

– interacțiunea agenților economici și încheierea de înțelegeri/tranzacții (business deals);

– crearea unor structuri care să permită mobilizarea și dirijarea resurselor în scopuri lucrative – firme (business firms);

– asumarea riscului privind rezultatele viitoare ale afacerii, în condițiile caracterului complex al mediului – economic, politic, instituțional – în care se realizează afacerea;

– asigurarea sustenabilității procesului, adică a reluării continue a acestuia și remunerării celor implicați.

În funcție de obiectul ei, afacerea este calificată drept:

– afacere industrială, când este vorba de procese de transformare a unor resurse (factori de producție) în produse finite; aici intră activitățile economice din sectoarele primar (agricultură) și secundar (industria propriu-zisă); un domeniu aparte îl reprezintă serviciile materiale, care includ turismul, transporturile ș.a.

– afacere comercială, când este vorba de procese de schimb, respectiv ceea ce se înțelege în general prin comerț;

– afacere financiară, respectiv valorificarea directă a fondurilor bănești pentru obținere de profit (în sectorul bancar și cel al pieței de capittenabilității procesului, adică a reluării continue a acestuia și remunerării celor implicați.

În funcție de obiectul ei, afacerea este calificată drept:

– afacere industrială, când este vorba de procese de transformare a unor resurse (factori de producție) în produse finite; aici intră activitățile economice din sectoarele primar (agricultură) și secundar (industria propriu-zisă); un domeniu aparte îl reprezintă serviciile materiale, care includ turismul, transporturile ș.a.

– afacere comercială, când este vorba de procese de schimb, respectiv ceea ce se înțelege în general prin comerț;

– afacere financiară, respectiv valorificarea directă a fondurilor bănești pentru obținere de profit (în sectorul bancar și cel al pieței de capital).

Clasificarea de mai sus are în vedere natura duală a economiei: pe de o parte, economia reală, în care au loc procese de transformare și de schimb; pe de altă parte, economia simbolică (financiară), în care au loc procese de valorificare a banilor.

Din punctul de vedere al mediului în care se realizează, afacerile pot fi:

– interne, când se derulează în cadrul unui spațiu național determinat;

– internaționale, când implică state diferite, adică se derulează în mediul mondial.

În sfera afacerilor internaționale se delimitează, din punctul de vedere al conținutului lor, două componente: afacerile economice (industriale și comerciale) și afacerile financiare.

I.1.4 Sfera afacerilor internaționale

Afacerile financiare internaționale (tranzacțiile financiar-valutare intenaționale) au drept motivație atragerea și valorificarea fondurilor bănești pe piața internațională a creditului și pe piața internațională de capital. Principalele forme sub care se realizează acestea sunt: acordarea/primirea de credite pe termen scurt, mijlociu și lung; plasamente în valorile mobiliare primare: acțiuni, obligațiuni etc.; plasamente în valori mobiliare derivate: futures, options etc.; operațiuni pe piețele valutare.

Afacerile economice internaționale (tranzacțiile economice internaționale) se derulează în economia reală și au drept motivație valorificarea resurselor (materiale, financiare și umane) în procese de schimb (comerț) și transformare (producție).

În domeniul afacerilor economice internaționale, se disting tranzacțiile comerciale internaționale, respectiv operațiunile internaționale în sfera comerțului și operațiunile internaționale în sfera producției, în principal investițiile străine directe.

Din punctul de vedere al raporturilor de interdependență dintre părți, afacerile economice internaționale cuprind: operațiunile comerciale international (operațiunile de comerț exterior în sens restrâns), alianțele strategice și cooperările internaționale și implantările în străinătate. Aceste forme de tranzacții internaționale corespund diferitelor stadii de internaționalizare a afacerilor firmei.

I.1.5. Natura tranzacțiilor de comerț exterior

Operațiunile de export-import reprezintă principala formă de realizare a comerțului exterior. Baza juridică o reprezintă contractul de vânzare internațională, care creează între părți raporturi de tipul debitor-creditor (importatorul este ținut să plătească prețul, dobândind dreptul de proprietate asupra mărfii; exportatorul este îndreptățit să primească prețul, având obligația de a livra marfa).

Din punct de vedere economic, relațiile dintre părți se bazează pe interdependențe în sfera comercializării (aprovizionare din străinătate, respectiv import, desfacere în străinătate, respectiv export). În cadrul unei operațiuni de export-import sunt implicate: părțile contractante; produsul (obiectul tranzacției); plata (contravaloarea prestației). Totodată, la derularea operațiunii participă o serie de alte firme care asigură transportul (cărăușul), asigurarea mărfii (asigurătorul), plata prețului (banca). Un rol important în derularea tranzacției revine autorităților publice din țările partenere: ministere sau departamente cu atribuții în domeniul activității de comerț exterior, activitate vamală, camere de comerț etc.

Natura specifică a operațiunilor de export-import rezultă din caracteristicile fiecăreia din componentele mecanismului tranzacțional.

Obiectul tranzacției. Marfa care face obiectul unei tranzacții comerciale internaționale poate fi reprezentată de produse (bunuri corporale), servicii și cunoștințe tehnice (bunuri incorporale).

În primul caz, ne situăm în sfera tranzacțiilor comerciale tradiționale (comerțul exterior propriu-zis). Bunurile ce fac obiectul operațiunilor de export-import pot fi clasificate după mai multe criterii. După gradul de prelucrare acestea pot fi: materii prime, produse semifabricate, produse prelucrate (manufacturate). Din prima grupă face parte o categorie de bunuri cu mare importanță în comerțul internațional: fungibilele. Bunurile fungibile sunt omogene din punct de vedere calitativ și se definesc prin caractere generice, putând fi individualizate prin numărare, măsurare, cântărire. Datorită caracteristicilor lor, bunurile fungibile pot face obiectul tranzacțiilor la bursă: produse agroalimentare (grâu, soia), metale neferoase, produse tropicale (cafea, cacao, bumbac, zahăr), produse forestiere (cherestea), petroliere (țiței).

Din punctul de vedere al utilității lor, bunurile se împart în produse industriale și produse (bunuri) de consum. Din prima grupă fac parte mașinile, echipamentele, instalațiile industriale, acestea putând face obiectul tranzacțiilor în cadrul unor licitații internaționale. Din punctul de vedere al modului în care participă la procesul de producție, bunurile industriale sunt clasificate în cinci categorii: materii prime și produse de bază; piese, componente, subansamble (ex. microprocesoare pentru computere); furnituri industriale (produse de întreținere, lubrifianți etc.); bunuri de echipament ușoare (mașini-utilaje, unități de stocare etc.); bunuri de echipament grele independente (ex.: avioane) sau unități complete de producție (uzine “la cheie”, ansambluri industriale etc.). Bunurile de consum pot fi clasificate în raport cu comportamentul consumatorului: produse de consum curent (bunuri nedurabile de valoare mai redusă), produse care fac obiectul unei atitudini active de cumpărare (cumpărare pe baza evaluării caracteristicilor oferite), produse de specialitate, produse speciale (produse noi sau care fac obiectul unor interese particulare, de ex., enciclopedii etc.).

În al doilea caz, ne situăm în sfera comerțului invizibil, în care sunt incluse, în principal, transporturile și asigurările internaționale, serviciile profesionale (consultanța) și turismul internațional. Serviciile de transport și asigurări reprezintă activități legate de derularea operațiunilor de export-import; totodată, o serie de activități de consultanță pot fi legate de derularea operațiunilor comerciale, îndeosebi în cazul exporturilor complexe. În schimb, turismul reprezintă un tip distinct de tranzacție comercială internațională, care are un suport juridic și un cadru instituțional specific.

În al treilea caz, este vorba de comerțul cu inteligență, care se realizează prin vânzarea sau licențierea unor brevete de invenții, contracte de consultanță (consulting) și asistență inginerească (engineering), vânzarea de cunoștințe tehnice nebrevetate (know-how), acordarea de asistență-tehnică, servicii de formare a personalului etc. Comerțul cu inteligență poate fi indus de realizarea unor operațiuni de export-import, în special în cazul exporturilor complexe, sau se poate derula în cadrul unor forme de realizare a alianțelor strategice și cooperărilor industriale.

Plata tranzacției. Tranzacțiile comerciale internaționale se deosebesc în raport cu comerțul interior și sub aspectul plății prețului. Astfel, în primul rând, moneda de plată este, de regulă, o monedă cu largă circulație internațională (dolar SUA, lira sterlină, euro, francul elvețian etc.). Pentru ca moneda de plată să poată fi utilizată în plățile internaționale, aceasta trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

– să fie convertibilă, adică să poată fi schimbată liber contra altor monede;

– cursul valutar al monedei respective să fie relativ stabil, astfel încât să se asigure condiții minime de predictibilitate pentru afacerea respectivă;

– moneda să reprezinte o valută forte, adică o monedă care se bazează pe o economie puternică, având o putere de cumpărare ridicată.

În al doilea rând, în comerțul internațional se folosesc cu precădere modalități de plată în măsură să dea siguranță părților implicate în legătură cu buna executare a obligațiilor contractuale. O astfel de modalitate este acreditivul documentar, în diferitele sale variante.

În al treilea rând, incidența riscului asupra plății este mai ridicată decât în cazul comerțului interior, datorită variabilității mai accentuate a conjuncturii economice internaționale și a elementelor de incertitudine din mediul de afaceri. În acest sens, au o incidență deosebită riscul de preț și riscul valutar, pe de o parte, și riscul de insolvabilitate, pe de altă parte.

Participanții. Actorii principali ai tranzacției comerciale internaționale sunt vânzătorul (exportatorul) și cumpărătorul (importatorul). La rândul său, exportatorul poate fi o firmă producătoare, care desface produsele sale pe piața externă sau o firmă de comerț, care realizează pe lângă operațiuni de comerț interior și operațiuni de export sau care lucrează exclusiv pentru piața externă (firma de comerț exterior).

Pe de altă parte, importatorul poate fi o firmă cu activitate de producție, care se aprovizionează, parțial sau total, de pe piața externă, sau o firmă de comerț (cu ridicata sau cu amănuntul). Totodată, în mecanismul tranzacțional sunt implicate categorii de intermediari: comisionari, agenți reprezentanți etc.

La derularea tranzacției internaționale concură mai multe tipuri de firme prestatoare de servicii: expeditorul, cărăușul, asigurătorul. Expeditorul este o firmă care realizează, pe baza mandatului exportatorului, ansamblul operațiunilor necesare pentru livrarea mărfii și ajungerea acesteia la destinație. Cărăușul (transportatorul) realizează deplasarea efectivă a mărfurilor în spațiu, cel mai frecvent la ordinul expeditorului și pe contul exportatorului sau importatorului.

Asigurătorul este o firmă care preia, pe bază de contract, anumite riscuri legate de livrare, urmând ca în cazul producerii daunelor să-l despăgubească pe asigurat (exportatorul sau importatorul).

Autoritățile. Operațiunea de export-import se realizează în condițiile existenței în fiecare țară a unui anumit cadrul instituțional, precum și a unor instituționalizări în plan regional (ex.: Uniunea Europeană).

Temeiul distincției dintre afacerile interne și cele internaționale îl constituie natura mediului în care acestea se realizează. Mediul mondial se caracterizează prin mai multe dimensiuni: politică, economică, juridică, culturală. Din punct de vedere politic, mediul mondial se prezintă ca un spațiu „parcelat” în state-națiune, structurate în raport cu criterii politice, economice și culturale. Ultimele două decenii au stat sub semnul statului-națiune, ca sursă primordială și actor principal al ordinii mondiale.

În primul rând, afacerile internaționale se derulează în condițiile unor raporturi complexe între economic și politic pe plan mondial. Statele intervin direct în domeniul afacerilor internaționale, devenind actori ai vieții economice. Totodată, ele intervin indirect în acest sens, prin: încheierea de tratate internaționale menite să influențeze/ stimuleze dezvoltarea relațiilor bi- și multi-laterale. Statele creează pe plan intern un cadru politico-instituțional menit să reglementeze și să stimuleze dezvoltarea afacerilor internaționale. Este vorba de măsuri de politică comercială, valutară, de atragere a investițiilor străine, pe de o parte, și de instituirea unui cadru legislativ și crearea unor instituții care să asigure o dezvoltare coerentă în plan național a raporturilor economice internaționale, pe de altă parte. Statele uzează de puterea lor politică și de forța strategico-militară pentru a influența derularea afacerilor internaționale în sensul promovării intereselor naționale.

În al doilea rând, mediul de afaceri mondial se caracterizează printr-o accentuată eterogenitate din punct de vedere economic, reflectată prin mai multe aspecte:

– existența unor economii cu potențiale economice diferite (țări mari – teritoriu, populație – alături de țări mici, țări bogate în resurse alături de țări sărace în resurse etc.);

– existența unor decalaje, marcate în ceea ce privește nivelul de dezvoltare economică (țări avansate și țări în curs de dezvoltare);

– existența unor deosebiri importante în ceea ce privește performanța economică (țări cu productivitate ridicată și țări cu productivitate scăzută);

– diferențe majore în structurile economice (țări cu economii funcționale de piață, țări în tranziție, țări cu structuri arhaice, primitive etc.).

În al treilea rând, mediul mondial se caracterizează prin mari diferențe de ordin cultural. Diferențele culturale în plan național sau regional exprimă abordări diferite ale unor comunități umane determinate în legătură cu soluționarea unor probleme de bază ale existenței: concepția despre lume, modul de asigurare a integrării interne a comunității respective, precum și modul de adaptare a acesteia la cerințele mediului. Studiile de specialitate relevă diferențele care există între națiuni în planul dimensiunilor culturale: ierarhie vs. egalitate socială, individualism vs. colectivism, valori conflictuale vs. valori cooperative, asumarea vs. evitarea riscului, orientare introvertită vs. orientare extravertită.

O modalitate „clasică” de abordare a diferențelor culturale este cea a delimitării pe glob a două mari tipuri de culturi („occidentală” și „orientală”, care se deosebesc substanțial în ceea ce privește concepția despre timp, orientarea în raport cu spațiul, modul de comunicare (limbajul), concepția privind locul omului în societate, rolul acțiunii umane etc. Dar diferențele culturale sunt mai fine, ele regăsindu-se în cadrul continentelor, la nivel regional și, de multe ori, în plan intranațional.

O componentă a diferențelor interculturale, dar și o expresie a specificului structurilor politico-instituționale din diferite state o reprezintă deosebirile în ceea ce privește sistemul de drept. Caracterul eterogen al mediului mondial datorită diferențelor de ordin politic, economic și cultural dintre state trebuie să fie raportat la un proces care se manifestă cu putere din anii ’90 ai secolului trecut: globalizarea.

I.1.6. Dezvoltarea tranzacțiilor internaționale: motivații, fundamentare

Dezvoltarea afacerilor pe plan internațional tinde să devină o condiție de existență pentru firme, indiferent de mărimea acestora sau domeniul în care își desfășoară activitatea. În măsura în care se derulează într-un mediu global, tranzacțiile sunt, în zilele noastre, în egală măsură „naționale” și „internaționale”, iar strategia de afaceri a firmei trebuie să răspundă exigențelor globalizării.

În practică, agenții economici se implică în afaceri internaționale mai întâi prin operațiuni de export-import; în cazul firmelor mici și mijlocii, operațiunile comerciale constituie, de cele mai multe ori, forma exclusivă de internaționalizare.

Există trei categorii de motivații care determină decizia de export. În primul rând, cele legate de cerere: firmele pot răspunde la comenzi (ocazionale) venite din străinătate sau pot comercializa pe piața externă, la solicitarea partenerilor străini, produse care au dovedit succes comercial pe plan intern.

În al doilea rând, este vorba de motivații legate de ofertă: exportul este rezultatul unei decizii conștiente a firmei de a se implica pe piața externă în vederea sesizării unor oportunități.

În sfârșit, o a treia categorie de motivații se referă la atitudinea pro internaționalizare a managementului, la spiritul de întreprindere orientat internațional. Dacă, în primul caz, este vorba de motivații reactive, în ultimele două cazuri motivațiile au un caracter proactiv. Totodată, între motivațiile de natură proactivă, trebuie distins între orientările oportune, pe termen scurt, și orientarea strategică, pe termen lung, de internaționalizare a afacerilor

Motivațiile internaționalizării

Pe baza distincțiilor de mai sus, exportatorii pot fi grupați în două categorii: cei pasivi și cei activi.

Exportatorii pasivi sunt cei care răspund solicitărilor pieței externe, fără să aibă o strategie proprie de internaționalizare; de regulă, sunt incluse în această categorie firmele cu o pondere a exportului în cifră de afaceri inferioară cotei de 15 %. Principala rațiune a exportului pentru această categorie este faptul de a fi primit o cerere de ofertă sau o comandă din străinătate.

Exportatorii activi sunt cei care concep o strategie de internaționalizare și urmăresc promovarea exporturilor. Principalele avantaje pe care le urmăresc în acest context sunt următoarele:

– extinderea pieței de desfacere, exportul reprezentând o alternativă în condițiile îngustării debușeelor interne, ca urmare a saturării cererii interne sau a scăderii interesului pentru anumite produse sau servicii;

– sporirea profitului, prin sesizarea oportunităților de piață, respectiv costuri comparative favorabile, economii de serie mare, efectele de multiplicare etc.;

– mai buna utilizare a capacităților proprii de producție prin lărgirea bazei de clienți;

– asigurarea unei rentabilități sporite pe termen lung, prin valorificarea avantajelor durabile pe care le oferă piața externă (avantaje competitive în producție, posibilitatea exploatării unor avansuri tehnologice proprii, ocuparea unor „nișe“ de piață în exterior etc.);

– îmbunătățirea potențialului de marketing prin confruntarea directă cu concurența internațională;

– dorința de consolidare a credibilității; activitatea la scară internațională inspiră încredere, este o garanție de calitate și dinamism și creează o percepție favorabilă asupra firmei, care se răsfrânge și asupra activităților desfășurate de aceasta pe plan intern;

– atenuarea riscurilor comerciale prin diseminarea acestora pe mai multe piețe, precum și prin diversificarea tipurilor de produse și operațiuni.

I.1.7 Modalități de realizare a tranzacțiilor de comerț exterior

Firmele exportatoare și importatoare pot apela la mai multe modalități de realizare a operațiunilor comerciale internaționale. Astfel, după modul de acces pe piețele externe se practică operațiunile efectuate direct de către firma producătoare sau cele în care exportatorul / importatorul apelează la o casă de comerț sau la un intermediar. După gradul de implicare pe piața externă se disting operațiunile clasice de comerț exterior (export-import, contrapartidă, reexport), alianțele strategice și cooperările internaționale (licențiere, francizare, subproducție) și implantările în străinătate (biroul comercial, sucursala, filiala de producție sau comerț).

Combinând cele două criterii și privind din perspectiva exportatorului se pot evidenția trei modalități de realizare a operațiunilor comerciale internaționale: exportul direct, exportul prin intermediari și exportul indirect.

II Exportul

II.2.1. Exportul direct

Exportul direct este acea formă de operațiune de export-import în care producătorul încheie și execută contractul de vânzare internațională prin stabilirea unei relații nemijlocite cu clientul extern. Această modalitate se caracterizează prin faptul că exportatorul (producătorul) dispune de o structură organizatorică prin intermediul căreia realizează operațiunile de prospectare, negociere, contractare și derulare a operațiunii de export. Ca atare, acesta este în măsură să controleze întregul process de contractare și comercializare (în literatura franceză, această modalitate este denumită „export controlat”).

Exportul direct cunoaște mai multe forme de realizare care merg de la derularea tranzacției cu clienții străini de către firmă, prin structurile organizatorice din țara de sediu, până la crearea în străinătate a unor structuri dependente de exportator sau controlate de acesta.

Avantajele organizării unui aparat propriu de comerț exterior constau, în principal, în următoarele:

– oferă producătorilor posibilitatea să participe la însușirea profitului comercial;

– producătorii se mențin în contact direct cu piața, reacționând în mod operativ la schimbările care au loc în domeniul cererii și adaptând producția de export la cerințele mobile ale pieței;

– oferă posibilități de promovare a produselor, a mărcii de fabrică, precum și de consolidare, pe această bază, a poziției întreprinderii pe piața externă. Exportul-importul direct comportă și o serie de inconveniente:

– cheltuielile de comercializare sunt ridicate și, ca urmare, numai de la un anumit volum al vânzărilor exportul direct devine rentabil;

– riscurile specifice activității de comerț exterior se răsfrâng direct asupra firmei;

– este necesară constituirea unor servicii sau compartimente profilate pe activitățile internaționale și încadrate cu personal de specialitate, ceea ce implică noi costuri și riscuri în planul managementului.
Principalele forme de realizare a acestei modalități de export sunt: exportul prin structuri interne, utilizarea unui reprezentant în străinătate, constituirea de birouri comerciale, sucursale și filiale.

Exportul prin structuri interne. În acest caz, firma exportatoare, care dispune de compartimente sau direcții de comerț exterior, încheie direct cu clientul extern contracte de vânzare internațională în nume și pe cont propriu și se ocupă de executarea acestora (Figura 1).

Fig. 1 Exportul direct

contract de vanzare

international in numele si pe contul producatorului

II.2.2. Exportul indirect

Exportul indirect presupune separarea funcțiilor de comercializare de cele de producție în unități autonome care acționează în calitate de comercianți. Producătorul/exportatorul vinde marfa unei firme comerciale, care efectuează exportul în nume și pe cont propriu (Figura 2). În acest caz, producătorul nu își asumă cheltuielile și riscurile legate de comercializarea în străinătate a mărfurilor sale; el nu are o legătură directă cu piața externă, firma comercială reprezentând „interfața” dintre mediul intern și cel extern. Comerciantul urmărește obținerea de profit din diferența între prețul de vânzare în străinătate și prețul de cumpărare din țară, asumându-și atât riscul de preț, cât și riscul valutar.

Fig. 2 Exportul Indirect

Exportul indirect reprezintă transferarea integrală a funcției de comercializare externă de la producător la firma comercială. Întreaga activitate de prospectare a pieței, negociere, contractare și derulare se realizează de către aceasta din urmă. Producătorul este separat de piața externă, nu are decât un acces indirect la informațiile privind caracteristicile cererii; în schimb, el este scutit de costurile și riscurile legate de marketingul internațional.

Firmele specializate în tranzacții de comerț exterior oferă furnizorilor cu care lucrează avantajele specializării în acest domeniu, al unui personal calificat și al vadului comercial; ele se mai numesc comercianți internaționali. În această categorie intră întreprinderile care achiziționează mărfuri de pe piața națională și le vând în străinătate (comercianți exportatori), cumpără produse din alte țări și le desfac în țara proprie (comercianți importatori) sau efectuează activități de reexport (comercianți internaționali), revenindu-le profitul rezultat din diferența dintre prețul de achiziționare și cel de vânzare.
Comerciantul exportator acționează pe cont propriu în tranzacțiile internaționale, cumpărând mărfuri de la producători și comercializându-le pe piața externă. El este astfel un fel de angrosist, cu specificul că el vizează piața internațională. Pe de altă parte, există și comercianți importatori, orientați spre cumpărarea de marfă de pe piața internațională.

Spre deosebire de comisionar, comerciantul nu acționează la ordinul unui terț, ci în contul său, întocmind el însuși documentele de export (factura). În cazul vânzării la export, cumpărătorul străin devine proprietar al mărfii din momentul încheierii contractului cu firma de comerț exterior – comerciant.

Exportul in aceasta formul se practica de catre intreprinderi mici si mijlocii care fie nu pot, fie nu considera eficient sa-si creeze structuri proprii de export-sau in situatia in care exportul nu reprezinta o cota ridicata in cifra de afaceri a firmei producatoare.

In categoria firmeleor ce opereaza independent se includ casele de comert, firmele specializate de comert exterior, firmele de comert en-gros si respeciv firmele de comert en-detail.

Casele de comert sunt mari firme comerciale care pe de o parte cumpara marfuri de la producatorii interni sau de la angrososti si le revind in strainatate, pe de alta parte achizitioneaza produse din strainatate, pe care le revind producatorilor sau comerciantilor locali. Ele sunt implicate deopotriva in operatiuni de comert exterior si interior si realizeaza in principal operatiuni pe cont propriu dar pot opera si pe baza de comision.

Aceste case au de regula o buna situatie financiara si dispun peste granite de retele extinse care includ depozite, facilitati de transport, distribuitori, sucursale, filiale etc. In unele cazuri aceste case domina comertul la nivelul unor localitati , zone geografice sau chiar natiuni. Japonia este tara unde conceptul de casa de comert a fost cel mai eficient aplicat.Primele 10 astfel de case acopera circa ½ din exportul japonez si 2/3 din importuri si lucreaza cu peste 10000 de produse.Exista cel putuin 3 ratiuni care stau la baza succesului acestor case japoneze si anume:

Volumul mare al tranzactiilor pe care le realizeaza permite acestor firme sa obtina un tratament preferential in diferite domenii( ex tarife de transport);

Firmele respective servesc piete interne mari nu numai in Japonia ci si in alte zone geografice;

Ele au acces la un volum mare de capital si pe piata japoneza dar si pe piata internationala de capital si in consecinta pot derula tranzactii de dimensiuni si valorice si in conditii de risc inaccesibile altor firme.

Astfel de case de comert exista si in alte tari cum ar fi: Suedia, Finalanda, Canada, Hong-Kong, Singapore, Elvetia, etc.

Cumpărând marfa din țară și vânzând-o în străinătate (eventual pe credit), comerciantul exportator trebuie să dispună de capitaluri importante pentru derularea tranzacțiilor internaționale, se preocupă de gestiunea stocurilor de produse, în raport cu posibilitățile conjuncturale de export, își asumă toate riscurile legate de comercializare. Mobilul firmei este obținerea profitului comercial, ca diferență între prețul de vânzare pe piața externă (în valută) și prețul de achiziție a bunurilor de export de pe piața internă (în moneda națională).
Prin interpunerea comerciantului, operațiunea devine un export indirect, acesta (comerciantul) reprezentând interfața dintre producător și consumator. Producătorul este astfel separat de piața externă, de cele mai multe ori el ignorând destinația finală a produsului pe care-l vinde comerciantului în vederea exportului. De regulă, comerciantul exportator este angajat de către întreprinderile mici și mijlocii, care nu dispun de mijloacele financiare și umane necesare pentru crearea unui serviciu de export. Acestea subcontractează, de fapt, operațiunea de export unei firme specializate. Firmele de comerț exterior pot însă lucra pentru firme comerciale structurate pentru vânzarea internațională, dar care preferă să apeleze la ele în cazul unor operațiuni limitate în timp sau în plan geografic, deoarece acestea din urmă au un avantaj competitiv în acele operațiuni.

Acesta este îndeosebi cazul comercianților internaționali, care realizează operațiuni de cumpărare pe o anumită piață externă, cu revânzare pe altă piață (reexport), urmărind realizarea de profituri din arbitrajul de preț între piețele respective. În plus, se pot obține beneficii și din diferențele de curs ale valutelor, diferențe ce se produc fie între momentul cumpărării și cel al plății, fie între moneda din țara de import și cea din țara de reexport.

Comercianții internaționali se pot specializa pe tipuri de operațiuni, de exemplu pe operațiuni combinate de comerț exterior (contrapartidă, switch), pe piețele la termen pentru anumite produse de bază – zahăr, cacao, cafea, metale neferoase, țiței etc., adică pe produse care se comercializează la bursele de mărfuri.

II.2.3. Firma de comert exterior

„Firmele de comert exterior sunt societati comerciale specializate care asigura pentru clientii lor (producatorii), o serie de servicii pentru derularea exportului-importului de marfuri”.  Firmele de comert exterior pot actiona pe contul partenerilor (în calitate de comisionar), sau pot actiona pe cont propriu (în calitate de comerciant).

Prin contractele permanente pe care le au cu pietele externe, cu furnizorii sau beneficiarii, ele exercita o influenta însemnata asupra productiei de export prin adaptarea la cerintele pietei mondiale. Serviciile pe care le ofera firma de comert exterior sunt:

–   cercetarea si prospectarea pietelor externe, atunci când conditiile de acces sunt    dificile si costurile mari pentru producatori

–    punerea la dispozitie a unei retele de comercializare deja implantata si functionala pe piata

–    asigurarea distributiei fizice a marfurilor, operatii de asigurare si vamale

–    finantarea operatiunilor si preluarea riscurilor legate de tranzactiile internationale

II.2.3.1 Rolul comerțului exterior

„Comertul exterior are un rol însemnat în asigurarea economiei nationale cu materii prime, combustibil si energie , utilizarea eficienta a fortei de munca , utilizarea completa si intensiva a capacitatii de productie si cresterea nivelului tehnic si al calitatii marfurilor românesti ca premisa a sporirii competitivitatii ofertei de marfuri românesti pe pietele externe”.

            Rolul esential, adeseori revolutionar, al comertului  este ca factor de progres, care-si pune amprenta pe toate laturile existentei sociale, de la economie la politica si cultura. Capacitatea comerciantilor de a se mentine în cadrul filierelor comerciale în rolul lor traditional depinde fundamental si de abilitatea lor de a asigura reducerea costurilor de tranzitie.

            În ultimii ani s-au evidentiat importante modificari în structura activitatii comerciale, ca urmare a conjuncturii macroeconomice, noul context economic a impus, tuturor agentilor  economici care opereaza în sfera comerciala, o reflectie atât asupra rolului lor economic cât si a initierii si implementarii strategilor de adaptare. Structura diferita a exportului fata de import materializeaza functia de transfer a comertului exterior, rezultând modificarea structurii rezultatelor procesului national de productie, o parte din produsul social creat la nivelul întregii economii nationale fiind exportata si înlocuita prin import cu alte valori de întrebuintare, ceea ce duce la diversificarea fondului de marfuri solicitate pe piata interna.

            Firmele ce importa în România cu preturi mici, acordând facilitati de plata, marfuri si preturi mai avantajoase decât firmele autohtone, acesti factori fac necesara orientarea firmelor românesti catre export. La extern, firmele românesti trebuie sa faca fata concurentei, preturi de dumping, standarde impuse privind calitatea, desfacerea si ambalajul. Un export eficient într-un volum mare devine o solutie pentru rezolvarea problemelor de productie si sociale existente în economia româneasca. Participarea unei firme la comertul international presupune urmatoarele avantaje:

–         extinderea pietei

–         sporirea profitului

–         utilizarea mai buna a capacitatii de productie

–         îmbunatatirea potentialului de marketing (concurenta internationala)

–         consolidare a  credibilitatii, activitatea comertului international inspirând încredere.

II.2.3.2 Serviciul de export al firmelor

Firmele cu relații pe piața externă își organizează un serviciu special pentru operațiunile de comerț exterior. Acest serviciu se află în relații directe sau indirecte cu clienții, furnizorii și diferiții intermediari și comercianți ai comețului internațional. Din punc de vedere organizatoric Serviciul de export/import poate fi subordonat departamentului de marketing (este specifică întreprinderilor mici și mijlocii, de piața externă și internă se ocupă serviciul de marketing), sau se poate situa pe același nivel cu alte departamente funcționale.

Subordonat departamentului de marketing:

Activitatea pe piața externă se află în sarcina unui personal specializat. Serviciul de export/import îndeplinește două categorii de atribuții în domeniul comerțului exterior:

de natură comercială

de natură administrativă

Rolul serviciului de export/import este de a contribui la strategia de ansamblu a firmei și de a acționa, opera pe piață, respectiv realizarea activităților de prospectare, contractare, derulare, livrare, plată. Funcțiile firmei în realizarea tranzacției de comerț exterior sunt:

în cadrul funcției de marketing avem următoarele obiective:

– definirea politicii comerciale

– studierea pieței externe

– definirea strategiei și a tehnicilor de comercializare

– conceperea și realizarea politicii promoționale

în cadrul funcției de comercial export avem următoarele obiective:

– prospectarea piețelor externe

– ofertarea

– organizarea servicilor postvânzare

în cadrul funcției administrativ export avem următoarele obiective:

– ambalarea și marcarea mărfii

– realizarea transportului internațional

– reglementarea problemelor vamale și de tranzit

– administrarea vânzărilor la export

Internationalizarea firmei poate fi definita ca un proces de implicare a firmei in operatiuni internationale.

In explicarea acestui proces unii autori considera ca decisiv rolul factorilor obiectivi ,care actioneaza in mediul de afaceri al firmei si obliga firma sa se internationalizeze.

O alta abordare este aceea conform careia internationalizarea este rezultatul deciziilor pe care le adopta managementul firmei in dezvoltarea afacerilor, scopul fiind valorificarea unor oportunitati de piata sau a unor avantaje competitive.

Ambele orientari subliniaza caracterul necesar al internationalizarii.

Procesul internationalizarii este unul evolutiv, in cadrul caruia firma parcurge treptat mai multe stadii carora le corespund strategii si respectiv structuri organizatorice diferite.

Unele firme parcurg aceste stadii mai rapid, altele au nevoie de o perioada mai indelungata, in sfirsit, in unele cazuri, una sau mai multe faze pot fi eliminate , firma angajind-se direct in forme mai avansate de internationalizare.

Abordarea pietei externe de catre intreprinderi se poate face fie pe baza unui comportament pasiv, axat pe vinzari accidentale, fie pe baza unei strategii a internationalizarii.

Deosebirea intre cele 2 abordari poate fi redata sintetic in urmatorul tabel;

( St.Young -International market entry-1990)

Promovarea afacerilor internationale reuneste, într-un mecanism complex,ansamblul conceptelor,mijloacelor si instrumentelor utilizate pentru a face cunoscut potentialul de export si cooperare al unei firme, ramuri sau economii, în scopul cresterii si diversificarii exporturilor.

Activitatea promotionala se înscrie ca o componenta de seama a afacerilor pe piata interna,precum si în relatiile economice internationale.Cu toate ca promovarii i se atribuie acceptiuni deosebite de catre diferiti autori, în general, în aceasta se includ aspectele referitoare la publicitatea sau reclama comerciala, participarea la târguri si expozitii nationale si internationale, activitatea de public-relations, la anumite stimulente economice si financiare acordate de catre state, precum si la cele folosite de întreprinderi pentru aspecte promotionale.

Exigentele fata de problematica promovarii sunt deosebit de ridicate în conditiile economiei de piata, datorita mediului concurential în care actioneaza agentii economici, faptului ca oferta depaseste, de regula, cererea, iar posibilitatile de selectare a produselor si serviciilor sunt numeroase

III.3.1. INDICI – COMERTUL EXTERN

Comerțul României

Valoarea totală a comerțului internațional al României, în luna ianuarie a anului 2014, a fost  de 8.122,6 mil. euro, în creștere cu 5,4% față de luna ianuarie a anului 2013, exportul înregistrând o creștere la 3.935,7 mil. euro (+6,3%), iar importul o creștere la 4,186,9 mil euro (+4,6%). În aceste condiții, deficitul balanței comerciale a României a scăzut cu 15,9%, de la  nivelul de -298,8 mil. euro (la 31 ianuarie 2013), la -251,2 mil. euro (la 31 ianuarie 2014).

Comerțul total intracomunitar al României s-a majorat cu 7,0%, la 6.028,8 mil. euro, din  care exportul a cunoscut o creștere cu 9,5%, fiind de 2.884,8 mil. euro, iar importul o creștere cu   4,9%, cifrându-se la 3.144,0 mil. euro. Soldul  negativ  al  balanței  comerciale România în  relația cu partenerii din Uniunea Europeană (UE) a scăzut cu 28,5% în luna ianuarie a anului  2014 față de luna ianuarie  a  anului  2013, de la -362,7 mil. euro, la -259,2 mil. euro.

Pe  ansamblul  relațiilor  comerciale  din afara spațiului comunitar a fost înregistrată o  evoluție  crescătoare,  datorată  creșterii importului. Comerțul total extracomunitar a însumat  2.093,8 mil. euro, cu 1,1% mai mult în luna ianuarie a anului 2014 față de luna ianuarie a anului 2014 față de luna ianuarie a anului 2013, din care export 1.050,9 mil. euro (-1,6%), iar  import 1.042,9  mil. euro (+3,9%). Pentru aceleași două luni de analiză, deficitul balanței   comerciale România – țări non-UE scăzut de la 63,9 mil. euro, la 8,0 mil. euro (-87,5%). Pe  fondul creșterii mai pronunțate a volumului comerțului pe relația intracomunitară comparativ  cu cea extracomunitară, ponderea schimburilor comerciale totale cu țările UE în comerțul   internațional românesc a crescut de la 73,1% în luna ianuarie a anului 2013, la 74,2% în luna  ianuarie a anului 2014. Analiza exporturilor pe grupe de mărfuri pune în evidență faptul că  majoritatea principalelor categorii de produse au înregistrat creșteri ale livrărilor pe piața internațională și, în funcție de ponderea deținută în total export, au influențat amplitudinea trendului ascendent al exportului realizat în luna ianuarie a anului 2014, comparativ cu luna ianuarie a anului anterior. 

După mărimea creșterii absolute înregistrată de livrările la export în perioadele de timp de  comparație, principalele grupe de produse pot fi ierarhizate după cum urmează :

produse agroalimentare 

+111,3 mil. euro (+41,8%); 

produse ale industriei constructoare de mașini (inclusiv electrotehnică)  

+90,1 mil. euro (+5,7%); 

produse minerale  

+71,6 mil. euro (+30,0%); 

produse ale industriei lemnului, hârtiei (inclusiv mobilă) 

+20,0 mil. euro (+6,2%); 

produse ale industriei textile și pielăriei  

+16,1 mil. euro (+3,7%); 

articole din piatră, ipsos, ciment, sticlă și ceramică  

+0,3 mil. euro (+1,6%). 

Reduceri ale exporturilor s‐au înregistrat la: 

metale comune și articole din acestea  

‐44,7 mil. euro (‐11,2%);  

produse ale industriei chimice și mase plastice  

‐29,7 mil. euro (‐7,4%). 

În structura principalelor grupe de produse, importurile românești au înregistrat, în general, creșteri în luna ianuarie a anului 2014 față de luna ianuarie a anului anterior.  

Astfel, creșteri absolute s‐au înregistrat la: 

produse minerale 

+97,0 mil. euro (+24,3%); 

produse ale industriei textile și pielăriei  

+33,5 mil. euro (+9,0%); 

produse ale industriei constructoare de mașini (inclusiv electrotehnică)  

+32,7 mil. euro (+2,2%); 

metale comune și articole din acestea  

+22,9 mil. euro (+5,6%); 

produse ale industriei lemnului și hârtiei (inclusiv mobilă)  

+7,3 mil. euro (+4,4%); 

produse ale industriei chimice și mase plastice 

+0,9 mil. euro (+0,1%); 

articole din piatră, ipsos, ciment, sticlă și ceramică 

+0,4 mil. euro (+1,1%). 

Tendința de scădere s‐a constatat la: 

produse agroalimentare  

‐7,8 mil. euro (‐2,2%). 

 In luna ianuarie a anului 2014, primele 10 țări de destinație pentru exporturile românești au  fost Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 20,6%), Italia (12,1%), Franța (7,7%),Ungaria (5,0%), Turcia (4,8%), Marea Britanie (4,2%), Bulgaria (3,4%), Olanda  (2,7%), Federația Rusă (2,7%) și Polonia (2,5%), ponderea cumulată a acestor țări fiind de 65,5% în total export.  

Situația exportului si a importului României 2013 versus 2014

Evoluția comerțului românesc între anii 2013 si 2014

Export/Import intra UE Export/Import total

Prospectarea pieței reprezintă ansamblul activităților desfășurate de o firmă – exportator sau importator – pentru identificarea piețelor și a partenerilor potențiali în vederea stabilirii legăturilor de afaceri. Aceste activități pot fi realizate integral de către firma interesată, în speță prin compartimentele de marketing și de contractare, sau pot fi, în parte, subcontractate unor firme specializate în cercetarea pieței, unor agenții de publicitate sau unor firme profilate pe organizarea participării la târguri și expoziții internaționale.

Acțiunile de prospectare sunt, de regulă, pregătite prin cercetări de piață și activități promoționale, pe baza cărora se stabilesc modalitățile de prospectare. În tranzacțiile comerciale internaționale o importanță deosebită o au misiunile comerciale și participarea la manifestări comerciale în străinătate, organizarea riguroasă a acestora fiind o condiție a eficienței prospectării.
Prospectarea la export – activitatea desfășurată de firma exportatoare după ce aceasta și-a format, în baza studiilor de piață, o imagine asupra oportunităților de afaceri din țara vizată – are în vedere două obiective: aprofundarea cunoașterii pieței și găsirea și contactarea clienților potențiali. Pe de altă parte, la import se urmărește găsirea furnizorilor externi capabili să satisfacă nevoile de bunuri de echipament sau de consum ale beneficiarilor din țara importatoare.
Prospectarea pieței este adeseori ultima etapă înainte de efectuarea propriu-zisă a operațiunii de export-import. Ea angajează firma pe termen lung, implicând anumite costuri și impunând, prin urmare, o finanțare adecvată.

III.3.1. Studiul de piață

Firma care dorește să pătrundă pe piețele externe trebuie, înainte de toate, să procedeze la selectarea piețelor pe care urmează să întreprindă acțiuni de prospectare în vederea identificării de parteneri virtuali. În acest sens, managementul firmei va proceda la definirea obiectivelor și a conținutului cercetării pieței externe, proces ce se va materializa într-un studiu de piață.

Studiul de piață este un ansamblu organizat de informații privind piața firmei, informații care servesc la fundamentarea deciziei privind afacerile internaționale. El îndeplinește mai multe funcții: descrierea și explicarea fenomenelor și proceselor specifice fiecărei piețe; evaluarea cantitativă și calitativă a piețelor vizate; previziunea evoluției pieței analizate.
Realizarea studiului de piață se poate face în trei modalități: prin elaborarea studiului de către firma exportatoare; prin subcontractarea cercetării către o firmă specializată din țara exportatoare; prin subcontractarea către o firmă din țara vizată. Fiecare dintre aceste modalități prezintă avantaje și inconveniente, după cum rezultă:

Sursa: Barelier, A., Duboin, J., Duphil, F. (1996), p. 126.

Tabel 2 Situatia exporturilor/ importurilor fata de PIB

A)
B)

C)

D)

E)

F)

G)

Î

Date extrase: OCDE.STAT, u. m.= milioane USD

IV.STUDIUL DE CAZ

DESCRIEREA ACTIVITĂȚII CURENTE A FIRMEI ALFBIT SA

Firma AlfaBit SA este sucursala din România a societatii AlfaBit SA din Belgia si a fost înfiintata în Bucuresti, în ianuarie 1994, prin decizia Consiliului de Administratie din decembrie 1993, de la Bruxelles.

Societatea AlfaBit SA din Belgia este unul din cei mai importanti producatori de aplicatii software în domeniul bancar si al proiectarii în constructii, asigurând în acelasi timp consultanta, întretinere post garantie si management de proiect pentru implementarea produselor pe care le realizeaza, produse destinate cu precadere Uniunii Europene. Societatea a fost constituita în 1981 ca societate pe actiuni, în conformitate cu normele juridice belgiene.

AlfaBit SA – Sucursala Bucuresti se subordoneaza functional societatii mama. Organele de conducere ale sucursalei sunt numite de societatea mama si se subordoneaza societatii mama. Societatea mama numeste directorul pentru coordonarea activitatii sucursalei. Directorul executa hotarârile societatii mama, angajeaza personalul sucursalei si îndeplineste orice fel de activitati delegate lui de societatea mama. AlfaBit SA desfasoara activitatile stabilite de societatea mama, activitati care se circumscriu, desigur, obiectului de activitate al societatii mama. Capitalul social, în conformitate cu actele de înfintare, este detinut în proportie de 100% de catre firma mama.

AlfaBit SA – Sucursala Bucuresti este structurata pe doua divizii distincte: prima divizie are ca obiect de activitate producerea si furnizarea de software în domeniul bancar, iar cea de-a doua de  software în domeniul proiectarii de constructii civile si industriale, oferind servicii atât pietei interne cât si celei externe.

Decizia de înfiintare a sucursalei române a venit în urma analizei pietei românesti de profil, a necesitatii de extindere a activitatii pe plan extern (investitie în cautare de piete de desfacere), pe fondul schimbarilor majore politice, economice si sociale din România anilor 1900-1993.

Au fost utilizate urmatoarele tipuri de analize economice teoretice: analiza componentelor mediului extern, internationalizarea produsului si strategia firmei în procesul de internationalizare.

Internationalizarea produsului

Firma producatoare de bunuri si servicii (în cazul nostru AlfaBit SA) tinde, în mod firesc, sa-si sporeasca rentabilitatea prin cresterea productiei, pe baza cuceririi de piete internationale, în momentul în care s-a ajuns la saturarea pietei nationale (respectiv piata belgiana).

În acest scop, ea a trebuit sa creeze un proces de internationalizare a propriei productii, identificând si utilizând particularitatile de baza ale marketingului international, pornind de la analiza marketingului national. Ea a trebuit sa selectioneze pietele internationale caracteristice si accesibile, sa descopere principiile utile elaborarii propriei strategii si sa realizeze diagnosticul exportului.

1 . Ciclul international de viata al produsului

În strategia elaborata, întreprinderea a luat în calcul, cu precadere, ciclul international de viata al produsului. Acesta cuprinde patru faze :

Ø      Faza întâi. Exportul din tara de origine

Produsul nou, omologat, se livreaza prima data pe piata nationala, din diverse motive: costuri suportabile, necesitatea verificarii comportarii si utilitatii lui pe plan national, necesitatea pregatirii unei perioade de publicitate în strainatate.

În cazul în care se dovedeste un produs reusit, acceptat de clientela autohtona, urmeaza desfacerea la export, adica se trece la etapa lansarii pe piata externa.

Ø      Faza a doua. Începutul productiei straine

În urma amplificarii importului într-o anumita tara, ca urmare a bunei comportari a produsului în cauza, unele firme renunta la import si încep sa-l produca în propria lortara, fie prin imitatie, fie pe calea cumpararii licentei. Un asemenea fenomen este sustinut de guvern, care mareste taxele vamale de import, favorizând dezvoltarea productiei nationale. Este faza maturitatii produsului. (si faza în care firma AlfaBit SA Belgia a decis deschiderea sucursalei românesti).

Ø      Faza a treia. Țara importatorului devine tara exportatoare

·           Succesul importului, urmat de introducerea produsului în fabricatie de catre importator si începerea exportului sensibilizeaza concurenta primilor producatori din tara de origine, care recurg la inovatii spre a exporta.

Noii producatori, fosti importatori, intra si ei in concurenta, pe calea inovatiilor si reducerii costurilor de productie.

Ø      Faza a patra. Producatorii din tara de origine beneficiaza de costurile reduse ale producatorilor din tarile foste importatoare ( mâna de lucru ieftina ) si încep sa importe.

 Implicatii pentru gestiunea întreprinderii

Teoria ciclului de viata internationala a produsului este un model descriptiv si, în acelasi timp, prescriptiv. Ca model prescriptiv, ea ajuta întreprinderea pentru luarea deciziei, asigurându-i un model de dezvoltare articulat pe schema ce urmeaza:

a.       Lansarea produsului pe piata nationala sau pe o piata pilot, îndeplinindu-se trei conditii:

o       piata de origine sa aiba un potential financiar suficient, capabil sa absoarba, în buna masura, amortizarea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare legate de punerea la punct a produsului;

o       piata de origine sa fie o piata de referinta, cu un mare grad de exigenta privind calitatea, normele, tehnologiile încorporate în produs, cu alte cuvinte, sa confere produsului o imagine favorabila, spre a se bucura de succes pe plan international;

o       întreprinderea sa fie lider pe piata de origine, fara a detine neaparat locul întâi.

b.      Selectarea pietelor în functie de similitudinea lor cu piata de origine.

Durata de viata a unui produs este legata de posibilitatea exportarii lui. De aceea, dupa saturarea pietei nationale, piata ajunsa la stadiul de maturitate, se recurge la export în tari cu piete similare.

c.       Modificarea modului de dezvoltare internationala.

Întreprinderea producatoare din tara de origine limiteaza efectele concurentei firmelor din tara producatoare, fosta importatoare, pe calea modificarii modului sau de expansiune internationala.

o       delocalizarea productiei si dirijarea ei catre tarile cu costuri mai reduse;

o       implantarea de filiale în strainatate, spre a limita dezvoltarea necontrolata a productiei din strainatate.

 De la piata nationala la piata internationala

a.       Efectul pietei nationale. Ca regula, a avea o piata nationala importanta este un avantaj, dar si un inconvenient pentru promovarea exportului.

b.      Efectul de similitudine. Se desfasoara procesul de selectare a pietelor, în functie de analogia lor cu piata nationala sub aspect cultural, spre a se putea valorifica usor avantajul concurentei dobândit pe piata nationala.

c.       Efectul experientei. Atitudinea de prudenta a intreprinderii slabeste pe masura ce ea dobândeste experienta internationala.

d.      Modul de internationalizare. Se refera la procesul etapelor si la aspectul geografic.

Se disting 6 etape :

ü      exportul produsului;

ü      implantatii comerciale în strainatate;

ü      cesiunea de licente;

ü      implantarea de filiale de montaj si asamblare;

ü      implantarea completa industriala si comerciala;

ü      dezvoltarea operatiunilor conjugate.

Modul de internationalizare depinde de puterea financiara si de vointa de a controla comercializarea produselor. Firma Alfabit SA a ales modalitatea de implantare completa industriala si comerciala.

Sub aspect geografic se disting trei nivele ale dezvoltarii internationale:

o       Întreprinderea îsi pastreaza sediul în tara de origine si exporta în tarile din apropiere;

o       Întreprinderea îsi înmulteste zonele de penetratie si recurge la implantarea de filiale.

Numarul, talia si eterogenitatea pietelor determina întreprinderea din tara de origine sa descentralizeze centrul de decizie. Întreprinderea mama pastreaza numai obiectivele si orientarile strategice. Se ajunge la întreprinderea multinationala sau policentrica.

o       Întreprinderea devine transnationala. Aceasta este o forma finala de internationalizare. O asemenea  întreprindere dispune de o singura piata – lumea. Întreprinderea transnationala are un sediu central si îsi alege strategia si politicile proprii. Frontierele geopolitice nu mai îndeplinesc un rol principal în organizarea internationala. Statul major central dispune de state majore regionale.

Conditiile expansiunii

o       Adaptarea produsului la natura si caracteristicile pietei vizate. Se cer eforturi financiare.

o       Difuzarea produsului. Se întâmpina greutati din cauza decalajului de dezvoltare dintre economiile diferitelor state.

o       Insuficienta pietei nationale. Existenta unei piete nationale reduse constrânge anumite întreprinderi sa caute debusee în strainatate pentru a putea supravietui.

o       Exportul ca mod de dezvoltare internationala privilegiat. Exportul este un factor privilegiat pâna în momentul când începe declinul. Se înlocuieste în stadiul de declin cu investitiile în strainatate – respectiv mutarea productiei în strainatate.

Strategia firmei în procesul de internationalizare

La baza conceptelor strategice stau modelele selective de analiza strategica. În general, un

asemenea model comporta:

1 . Obiectivele cristalizate în diagnosticul elaborat

Este vorba de un ansamblu de studii care sa permita conturarea recomandarii pentru planul de dezvoltare pe termen mediu. Obiectivele constau în:

·        determinarea calitatilor si slabiciunilor întreprinderii;

·        compartimentarea întreprinderii în activitati omogene;

·        analiza pietelor corespunzatoare fiecarei activitati;

·        însusirea regulilor si jocului concurentei pentru fiecare domeniu de activitate;

·        evaluarea factorilor favorizanti si a celor amenintatori pentru fiecare activitate;

·        caracterizarea situatiei strategice.

2 . Segmentarea strategica

În procesul de segmentare se are în vedere divizarea întreprinderii în domenii de activitate care valorifica cel mai bine resursele materiale si competentele întreprinderii.

Segmentarea se poate face folosind criterii traditionale si criterii complementare.

În cadrul criteriilor traditionale se au în vedere: tipul clientelei (ca de exemplu: piete industriale si piete ale marelui public), necesitatile clientelei.

În cadrul criteriilor complementare se mai tine seama de: spatiul geografic pertinent si fizionomia concurentei .

3 . Definirea lantului valorii

În orice întreprindere regula este ca orice functie trebuie sa contribuie la crearea valorii. Conceptual, lantul valorii este determinat de:

·        functiile de sustinere (infrastructura firmei, gestiunea resurselor umane, cercetare si dezvoltare, aprovizionare, marketing );

·        functiile operationale (logistica interna, productia, comercializarea si vânzarea, logistica externa, serviciile).

Principalele întrebari care se pun referitor la formarea lantului valorii:

·        care sunt elementele esentiale ale lantului valorii si cum functioneaza;

·        cum procedeaza concurenta;

·        ce utilitate si ce valoare se ofera clientelei;

·        cu ce intensitate este perceputa aceasta utilitate;

·        ce competente ar trebui stapânite pentru a fi performant în alcatuirea lantului de valoare.

 Model de analiza concurentiala

La alcatuirea modelului de analiza concurentiala se au în vedere:

·        Filiera dezvoltarii internationale a întreprinderii

·        Amenintarile externe determinate de:

Ø      noua concurenta si noile produse concurentiale;

Ø      barierele de import;

Ø      obstacolele de natura politica;

Ø      normele tehnice si de calitate instituite la import;

Ø      importanta investitiilor de realizat;

Ø      accesul distributiei.

·        Lupta concurentiala interna a sectorului. În interiorul unui sector, firmele concurente adopta tactici si strategii diferite care trebuie sa fie cunoscute si analizate .

5 . Gestiunea activitatii

În gestiunea activitatii întreprinderii se vor selecta indicatorii de pozitionare strategica:

·        pozitia întreprinderii pe piata;

·        folosirea de matrici de analiza strategica.

6 . Orientari strategice

Sunt de mentionat:

a. Strategia costurilor. Prin aceasta se orienteaza toate eforturile întreprinderii în directia minimizarii complete a costurilor, care sa permita expansiunea investitiilor:

·        cu cât volumul de fabricatie este mai mare, cu atât se reduc costurile;

·        cresterea productivitatii muncii prin gradul înalt de tehnologizare si calificare a muncii; utilizarea factorilor de productie cei mai putini costisitori;

·        folosirea efectului experientei duce la diminuarea costurilor;

·        la un volum mare de investitii si productie, cheltuielile de cercetare se micsoreaza prin partajare.

b. Strategia de specializare. Consta în valorificarea la maximum a competentelor. Întreprinderea se specializeaza pe un segment de piata unde se poate impune. Întreprinderea dispune de doi vectori de crestere :

·        dezvoltarea ofertei;

·        dezvoltarea pietelor.

 Produsele si serviciile

Firma este structurata pe doua divizii distincte: producere si distributie software în domeniul bancar, respectiv software în domeniul proiectarii în constructii civile si industriale, serviciile oferite atât pietei interne, cât si celei externe fiind urmatoarele:

·        Servicii de consultanta IT si de portfolio account management

·        Servicii de management în proiecte IT prin personal specializat si certificat în domeniu

·        Servicii comerciale si de asistenta juridica pentru contractele comerciale pe care le încheie

·        Servicii de dezvoltare software de aplicatii pe platformele AS400 si Oracle

·        Servicii de dezvoltare solutii la cheie în functie de cerintele si infrastructura IT a clientilor, inclusiv dezvoltare arhitectura-solutie, design detaliat, specificatii tehnice, manual de utilizare al aplicatiei

·        Servicii de mentenanta si suport 10h/24 si sustinere a aplicatiilor dezvoltate si implementate pe mediul de productie al clientilor

·        Servicii de instruire pentru personalul clientilor în utilizarea si parametrizarea aplicatiilor dezvoltate la cheie sau livrate în pachet standard

·        Servicii de dezvoltare software de aplicatii în domeniul calculului structural de rezistenta pentru cladiri civile si industriale

·        Servicii de consultanta, proiectare si executie în domeniul constructiilor civile si industriale.

 Clientii

Sistemul actual de distributie a serviciilor si produselor firmei AlfaBit SA este în exclusivitate bazata pe contracte de servicii încheiate cu partenerii de afaceri. Acest sistem are la baza activitatea proactiva a grupului specializat, format din cinci Account Manageri care au nu numai rolul de a fi o interfata între firma si client, dar si de a colecta în mod oficial informatii despre strategiile de dezvoltare ale clientilor si a le corela cu potentialul de dezvoltare al pietei de specialitate, astfel încât firma sa le ofere solutii mulate special pe oportunitatile identificate pentru acel client.

Odata identificata oportunitatea, pasul urmator este realizarea – în colaborare directa cu reprezentantii clientului respectiv – arhitecturii solutiei, a specificatiilor functionale si a unui detaliat design. Toate aceste documente se vor constitui în anexe la contractul de dezvoltare deja încheiat cu clientul respectiv si dedicat special proiectului. Contractul va contine de asemenea si o anexa privind serviciile profesionale pe care firma le ofera atât în etapa de analiza, cât si în toate etapele proiectului din perspectiva managementului de proiect.

Din punct de vedere al sistemului de distributie previzionat, principiul explicat mai sus va ramane acelasi, cu mentiunea ca se doreste a fi îmbunatatit, prin introducerea unui sistem regulat de întâlniri între membrii echipei de Account Manageri si fiecare client, pentru a mentine prestigiul si imaginea firmei AlfaBit SA în mediul de afaceri, raportat la fiecare client, furnizor sau partener.

Principalii clienti ai firmei, interni si externi, sunt prezentati în tabelul de mai jos, cu valoarea tranzactiilor desfasurate pâna în prezent:

STRATEGIA DE DEZVOLTARE PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG A FIRMEI ALFABIT SA

Firma AlfaBit SA este sucursala din România a firmei AlfaBit Belgia. Corporatia belgiana  cuprinde în prezent si alte sucursale în Beijing, Dublin, Londra, Dubai, Moscova, Sidney si Varsovia. Strategia internationala este focalizata pe dezvoltarea de noi proiecte si pe extinderea capacitatilor multidisciplinare pe pietele în care este prezenta.

Operatiunile firmei AlfaBit SA vor arata o crestere continua în anii urmatori, în concordanta cu strategia companiei mama. Politica de expansiune internationala a firmei are ca scop principal cresterea numarului de clienti prin desfasurarea de operatiuni în întreaga lume.

Clientii existenti, precum si cei potentiali devin tot mai constienti de proiectele de dezvoltare la care participam si care au standarde ridicate, proiecte pe termen lung ce vizeaza si investitii sustinute de mari institutii internationale; acestea plaseaza operatiunile firmei pe piata mondiala într-o pozitie puternica, ce poate sa-i asigure o crestere sanatoasa si durabila pe termen mediu si lung.

Firma AlfaBit SA deserveste întreaga regiune central si est europeana, piata emergenta care dupa o perioada de instabilitate si transformari structurale (anii 1990-2000 – tranzitia la economia de piata) a început sa devina din ce în ce mai atractiva pentru dezvoltarea afacerilor internationale.

Echipele multidisciplinare ofera servicii de proiectare, implementare, consultanta si întretinere de software în domenii cum ar fi cel financiar bancar si al pietei de capital, al constructiilor la cheie, civile si industriale, servicii de consultanta si proiectare în domeniul infrastructurii, al constructiilor civile si industriale.

Astfel, sucursala din Bucuresti asigura lucrari pentru Polonia, România, Ucraina, Kazahstan, Bulgaria si tarile baltice – Estonia, Letonia si Lituania, în special pentru mari clienti internationali care opereaza în aceste tari. De exemplu, numai pentru Polonia volumul de munca a crescut în ultimul an de la 27% la 53%, în principal prin proiectele dezvoltate în Varsovia, dar si în alte orase importante din Polonia. În aceasta tara sucursala locala lucreaza împreuna cu cea din Bucuresti si Moscova pentru a asigura servicii integrate clientilor din regiune. Astfel, serviciile de consultanta pentru proiectarea structurala a reprezentantei Peugeot din Riga se vor încheia anul viitor în luna martie, urmând ca lucrarile sa se finalizeze la începutul anului 2016.

Portofoliul de proiecte semnate de AlfaBit SA în Dubai si China asigura un flux de lucru semnificativ ca valoare, facând ca firma româneasca sa opereze cu succes la întreaga sa capacitate.

Noile contracte semnate în Dubai si China îi încurajeaza si asigura un bun nivel al afacerilor în viitor. În Sidney se formeaza în acest moment o divizie structurala împreuna cu echipa Centralei de la Bruxelles si cu diverse companii asociate din întreaga lume; de asemenea, se lucreaza în prezent si la proiecte ce se desfasoara în Tokyo, Vietnam, Dubai si Bombay.

Operatiunile din Moscova si Varsovia se extind – se prognozeaza o crestere a profitului de 14% pentru proiectele desfasurate cu fiecare dintre aceste doua sucursale în anul 2014 si de 20% pentru anul 2015.

Datorita cresterii volumului de munca, echipa detasata la Moscova va fi completata în iulie 2014 pentru a facilita o crestere a vitezei de implementare a acestor proiecte, având în vedere termenele de finalizare extrtem de strânse si complexitatea proiectelor respective.

În Rusia, de exemplu, piata de retail este puternica, în special în afara Moscovei, în orase cum ar fi Novosibirsk sau Togliatti, acolo unde firma a castigat recent noi licitatii, acest lucru conferindu-i o vizibilitate recunoscuta pe aceasta piata. Printre aceste proiecte se numara si un proiect de renovare a Tsum Center – un important centru comercial din Novosibirsk. De asemenea, sunt cei care vor proiecta si coordona lucrarile unui Parc de Distractii Marin – Aquapark din Moscova, lucrari ce se vor finaliza în cursul anului viitor. Acest proiect include si un Acvariu, primul de acest gen din Moscova – pentru aceasta etapa au început deja fazele de proiectare. În cartierul Barhiva din Togliatti vor finaliza proiectarea unui nou hotel pentru lantul hotelier Hilton.

Pe aceeasi piata, dar în domeniul IT&C, firma a câstigat câteva proiecte remarcabile, printre care: implementarea unui sistem de Management al Serviciilor gestionat printr-o aplicatie de tip Call Center în a treia banca ca marime din Rusia – Raiffeisen Bank. Pentru aceeasi banca au reusit sa ofere consultanta în vederea realizarii unei arhitecturi integrate din punct de vedere informatic; aceasta arhitectura include un sistem de telecomunicatii bazat pe antene de satelit care vor fi în proprietatea bancii si care vor asigura efectuarea tranzactiilor si serviciilor bancare în timp real, indiferent de locatia sucursalelor din întreaga Rusie ale bancii.

Piata constructiilor din principalele tari europene a ramas în continuare foarte atractiva pentru investitorii din domeniu si astfel biroul din Bruxelles, care si-a asigurat un profit important din proiecte majore pentru clienti cheie din Belgia, Franta si Luxemburg va subcontracta o parte din aceste proiecte firmei AlfaBit România. De asemenea, au demarat deja împreuna lucrarile pentru doua fabrici de uleiuri si solventi în Arabia Saudita, pentru grupul multinational De Smet Belgia.

Lucrarile de proiectare la prestigiosul proiect LEX 2000, cladire de birouri destinate Uniunii Europene sunt aproape de final, iar investitiile în valoare de aproximativ 180 milioane Euro sunt în faza avansata, urmând ca firma sa asigure ulterior si partea de informatizare si control a sistemelor de management ale cladirii. Sunt de asemeni, în faza incipienta, etapele de proiectare pentru proiectul Kirchberg1 din Luxemburg, cu termen de finalizare anul 2014.

Firma AlfaBit a câstigat, de asemenea, o licitatie importanta pentru firma Codic si anume proiectarea si supervizarea lucrarilor de constructie si de asigurare a infrastructurii informatice la Turnul Gaucheret din Bruxelles, proiect ce se va întinde pe circa trei ani de zile.

În Orientul Mijlociu, firma a fost desemnata prin reprezentanta din Dubai sa efectueze serviciile de proiectare pentru proiectul Dubai Festival City, ce se compune din doua hoteluri, un centru de conferinte si de retail, împreuna cu un parking, dar si un turn rezidential. Echipa locala urmeaza sa fie marita în vederea finalizarii fazelor de fezabilitate ale acestui mega-proiect, iar o parte din proiectarea cladirilor de birouri si cladirilor rezidentiale va fi asigurata de sucursala româneasca si de cea din Varsovia. Totalul zonei de dezvoltare este de peste 300.000 metri patrati suprafata construita si va asigura o parte importanta din lucrarile firmei pentru urmatorii 5 ani. Firma AlfaBit este foarte implicata si în lucrarile continute în proiectul Dubai City Festival, proiect complex de dezvoltare imobiliara ce au ca termen de finalizare anul 2015.

Sunt eligibili pentru proiecte în regiunea Asiei de Sud Est, finantate de Banca de Dezvoltare a Asiei, începând cu studii de fezabilitate pentru autostrazi din China, pâna la proiecte gigant de reamenajari hidrologice pe care statul chinez doreste sa le puna în practica în anii imediat urmatori. Afacerile în China au început sa se dezvolte foarte mult în ultimii ani, firma având în lucru în acest moment cinci mari proiecte în Tianjin, inclusiv doua planuri master pentru înfiintarea unui port si a unui studiu de transport peste râul Haihe, precum si un plan master pentru un nou spatiu rezidential în Shanghai. Sunt în etapa realizarii unui studiu de fezabilitate pentru o noua investitie a unui lant international de producere a conservelor din carne, ce se va dezvolta în estul Chinei, pâna la sfârsitul anului 2017.

Grupul va participa în urmatorii ani la diverse proiecte pilot în materie de dezvoltare durabila pe teritoriul Marii Britaniei si Republicii Irlandei, cum ar fi cele de amenajari ale portilor si digurilor la gura de varsare a Tamisei, în Nothingam Eastside, pentru The Grange din Dublin, Parcul Napier, Primaria din Luton si Museul Guildhall din Londra. Toate aceste proiecte vor avea o valoare totala de peste 5 miliarde Lire sterline si se vor finaliza în jurul anului 2015.

La nivel international Grupul AlfaBit sustine comunitatile locale prin participarea în Asociatia Better Bankside si prin implicarea activa în Grupul Corporatiilor pentru Responsabilitate Sociala si de Mediu. Rolul acestor grupuri este acela de a proteja mediul înconjurator, în special în domeniul constructiilor si de a armoniza politicile de dezvoltare durabila cu sistemul local de învatamânt si cu programele de educatie, pentru a promova lucrul cu tinerii, cu accent pe prevenirea inactivitatii si pasivitatii economice.

Contextul international în care opereaza grupul si implicit firma AlfaBit România este în continua evolutie, având loc frecvente schimbari legislative pe plan local, care se vor manifesta si în urmatorii ani cu implicatii asupra politicilor de dezvoltare. Acestea sunt menite sa se adapteze acestor imperative de natura legislativa. Activitatile de dezvoltare ale Grupului AlfaBit sunt în continuare ghidate de un Grup al Strategiilor de Dezvoltare format la nivel de directori. Acest grup asista Consiliul de Administratie al firmei în realizarea si revizuirea Politicilor Operationale si Financiare, în conformitate cu Regulamentele de Functionare ale Companiilor din 2007. Grupul de lucru raporteaza activitatile si eforturile, cu efecte asupra mediului financiar, social si înconjurator, progresele realizate pentru îmbunatatirea performantelor, raportate la standardele industriale în aceste domenii. Grupul va continua sa-si îmbunatateasca nivelul de cunoastere în materie de dezvoltare durabila în randul angajatilor sai, în acord cu Directiva Europeana din domeniu,  astfel încât toate operatiunile si consultanta pe care le acorda sa îndeplineasca criteriile de dezvoltare durabila.

La nivel international, Grupul va continua sa fie aliniat dezvoltarilor în concordanta cu Directiva Uniunii Europene privind Performanta Energiei în domeniul Constructiilor. Procesul de etichetare în materie de energie în domeniul constructiilor (oferirea de informatii complete catre proprietari, dar si catre chiriasi, referitoare la energia ce urmeaza a se consuma în constructiile finalizate) este pe cale de a se finaliza în 2014 pentru 14 cladiri publice renovate si reconsolidate din orase ale Uniunii Europene.

V. CONCLUZIE

Creșterea economică a oricărei țări este rezultatul acțiuni conjugate a două categorii de factori: interni și externi. Cei interni, legați de eforturile pe care le face fiecare popor pentru a-și dezvolta economia, au un rol determinant. Cei externi, legați de participarea țărilor la circuitul economic mondial influențează creșterea economică în mod nemijlocit, prin intermediul factorilor interni multiplicându-le sau diminuându-le forța.

Printre factorii externi, un rol deosebit de important și în continuă creștere are comerțul exterior.

Evidențierea rolului comerțului în creșterea economică impune o interpretare a funcțiilor sale în economie, a modului lor de manifestare în complexitatea actelor de schimb.

Efectul comerțului exterior asupra creșterii economice este prezentat cu claritate într-un model al lui Corden (1971). Creșterea economică este ilustrată prin sporirea continuă a stocurilor de capital și de muncă.Pe termen foarte lung și capitalul are aceeași rată de creștere. Pe termen scurt însă, factorii care determină creșterea capitalului sunt economiile și prețurile bunurilor de capital. Creșterea venitului total real este media ponderată a ratelor creșterii muncii și capitalului. în model sunt două bunuri intermediare, comercializabile pe plan internațional. Pentru producerea lor se folosesc muncă și capital, în proporții diferite. Dacă economia trece la un moment dat de la starea de autarhie la cea de liber schimb, nu au loc transformări, în cazul că raportul prețurilor bunurilor intermediare din acea țară coincide cu cel existent pe piața mondială.

În general se recunoaște că exporturile creează locuri de muncă, dar extinderea exporturilor este condiționată de către partenerii comerciali de deschiderea față de importuri. Altă teză, mai puțin recunoscută, este că importurile eliberează resurse de producție din ramuri mai puțin competitive, care, puse la dispoziția ramurilor cu avantaje comparative, pot ridica competitivitatea întregii economii naționale.

Cresterea si mai accentuata a exporturilor in scopul reducerii deficitului balantei comerciale si a contului current reprezinta un opbiectiv principal am politicii comerciale ce se poate realize prin: accelerarea certificarii calitatii dupa normele europene si internationale pentru principalele produse destinate exportului, stimularea cresterii exporturilor cu valoare adaugata ridicata,

În ceea ce priveste activitatea de import, pentru îmbunatatirea ei se are în vedere:eliminarea sau reducerea taxelor vamale în baza acordurilor si angajamentelor negociate

de o tara, pe plan international la importul de materii prime, utilaje, tehnologii moderne pentru retehnologizarea întreprinderilor cu pozitie importanta în productia de export extinderea politicilor bilaterale pentru scutiri si reducere ale nivelului taxelor vamale de import, etc.

BIBLIOGRAFIE

Pasco, C., Prevet, O., Mercatique et negociation internationales, Dunod, Paris, 1994

Vișan, D., ,,Contabilitatea in comerțul exterior”, Ediția a II-a, Editura Economica, București, 1999

Patriche, D., Ionescu, V., Popescu, M.- ,,Economia comerțului, Editura Uranus, București, 2002Patriche, D.-,,Politici, programe, tehnici și operațiuni de comerț, Editura Economică, București, 2003

Drucker, P. Managing for the Future, Buttoworth-Heuiemain, Oxford, 1994, p. 120
Verboncu, I.-,,Știm să conducem?, Editura Economică, București, 2005

Niculescu, M., Lavalette, G. – ,,Strategii de creștere, Editura Economică, București, 1999

Costea, C.-,,Comerțul de gros și cu amănuntul. Tendințe. Mutații.Strategii, Editura Uranus, 2001

Charlot, M. – ,,Politica comercială, Cooperation-Distribution-Consommation, iunie 1981

Costin, M. N., Deleanu, S., Dreptul comerțului internațional, Lumina Lex, 1997

Chevalier, D., La pratique de l’import, Editions Foucher, Paris, 1995

I.Popa, R.Filip- Management international, Editura Economica 2001

Croue, C., Marketing international, De Boeck Universite, 1993

I.Popa –Tranzactii de comert exterior, Editura Economica 2002;

ANGHELACHE, CONSTANTIN Comerțul exterior. Finanțare și analiză financiar-bancară, Editura Economică, București, 1999.

CIOBANU, GHEORGHE (coord.) Tranzacții economice internaționale, UBB, Cluj-Napoca, 2004.

SUTĂ, NICOLAE, SUTĂ-SELEJAN, SULTANA Comerț internațional și politici comerciale contemporane, , Editura Economică, București, 2003.

BIBLIOGRAFIE

Pasco, C., Prevet, O., Mercatique et negociation internationales, Dunod, Paris, 1994

Vișan, D., ,,Contabilitatea in comerțul exterior”, Ediția a II-a, Editura Economica, București, 1999

Patriche, D., Ionescu, V., Popescu, M.- ,,Economia comerțului, Editura Uranus, București, 2002Patriche, D.-,,Politici, programe, tehnici și operațiuni de comerț, Editura Economică, București, 2003

Drucker, P. Managing for the Future, Buttoworth-Heuiemain, Oxford, 1994, p. 120
Verboncu, I.-,,Știm să conducem?, Editura Economică, București, 2005

Niculescu, M., Lavalette, G. – ,,Strategii de creștere, Editura Economică, București, 1999

Costea, C.-,,Comerțul de gros și cu amănuntul. Tendințe. Mutații.Strategii, Editura Uranus, 2001

Charlot, M. – ,,Politica comercială, Cooperation-Distribution-Consommation, iunie 1981

Costin, M. N., Deleanu, S., Dreptul comerțului internațional, Lumina Lex, 1997

Chevalier, D., La pratique de l’import, Editions Foucher, Paris, 1995

I.Popa, R.Filip- Management international, Editura Economica 2001

Croue, C., Marketing international, De Boeck Universite, 1993

I.Popa –Tranzactii de comert exterior, Editura Economica 2002;

ANGHELACHE, CONSTANTIN Comerțul exterior. Finanțare și analiză financiar-bancară, Editura Economică, București, 1999.

CIOBANU, GHEORGHE (coord.) Tranzacții economice internaționale, UBB, Cluj-Napoca, 2004.

SUTĂ, NICOLAE, SUTĂ-SELEJAN, SULTANA Comerț internațional și politici comerciale contemporane, , Editura Economică, București, 2003.