Tendintele Evolutiei Comertului International In Ultimii 10 Ani (export Si Import)

Cuprins

Tendințele evoluției comerțului internațional în ultimii 10 ani

Capitolul 1

Introducere

1.1.Comerțul internațional

Comerțul internațional este un schimb de bunuri și servicii peste granițe sau teritorii internaționale. În majoritatea țărilor, acesta reprezintă o parte semnificativă din produsul intern brut. Deși comerțul internațional a fost prezent peste tot în istorie , importanța sa economică, socială și politică a crescut.

Comerțul internațional și cooperarea economică și tenhico-științifică internațională constituie, fără îndoială, un element deosebit de important pentru dezvoltarea economică, în general, precum și pentru economia națională a țării noastre. Cooperarea este, în același timp, o condiție esențială a noii ordini economice internaționale, exprimată prin comerțul internațional lato sensu care îmbrățișează o înfinita gamă de operații economice, tehnice, flnanciare, bancare și alte asemenea.

Toate aceste operații se realizează prin instrumente juridice – cum sunt contractele – și prin cele mai diferite institutii juridice, menite să asigure certitudinea în privința atingerii efectelor și realizării scopurilor, pe care parțile le urmăresc, precum și justețea soluțiilor, în cazul în care s-ar ivi un contencios între părțile contractante.

Pentru cooperarea economică și tenhico-științifică internațională, dreptul îndeplinește o funcție asemănătoare a aceleia pe care o îndeplinește diplomația pentru relațiile politice internaționale.

Într-adevăr, dreptul are, în primul rând și mai cu seamă, un rol preventiv acela de a evita litigiile și toate neajunsurile ce ar putea decurge de aici; o ignorare a regulilor de drept în acest domeniu al relațiilor economice internaționale sau o greșita aplicare ori interpretare a lor se poate traduce prin pierderi uriașe și ireparabile pentru economia națională a țărilor respective.

Aceasta se invederează cu atat mai mult, cu cât unele activități economice implică investiții uriașe, angjarea unor imense forțe de muncă și alte asemnenea eforturi ce se traduc prin costuri atât de mari încât nici una dintre țările intersate nu ar putea singură să suporte toate cheltuielile implicate.

Așa fiind, cel mai adesea aportul de materii prime este furnizat de o țară, tehnologia de către o altă țară, finanșarea de un stat terț. În asemnea împrejurări un traumatism juridic, precum o desființare a relațiilor contractuale ar putea fi pentru parțile contractante, ca și pentru economiile naționale implicate de-a dreptul dezastruoase.

Pentru aceste considerente studiul dreptului comerțului internațional, în slujba acestor imperioase cerințe s-a impus cu necesitate.Comerțul international a depășit de mult sfera schimburilor de bunuri, adică sfera acelor operații care se reduceau la import și export de mărfuri realizate aproape exclusiv prin contractul de vînzare cumpărare, excecutabil la termen foarte scurt.

În condițiile actuale comerțul internațional,e întreaga gamă a operațiilor economice, bancare, financiare, s.a prin care se realizează cooperarea economică și tenhico-științifică internațională. Comerțul internațional se exprimă prin afaceri uriase si complexe desfasurate pe termen lung si care numai pot fi infaptuite numai cu ajutorul instrumentelor juridice tradiționale (contractul de vanzare- cumparare, locatie, antrepriza,etc.), ci, ele au nevoie pentru acestea de noi forme de contracte și chiar de noi metode de contractare nereglemenate în sistemele de drept naționale.

Practica fiind confruntată cu exigențelor afacerilor comerciale internationale si fiind silita sa gaseasca solutii tuturor problemelor care se ivesc, a imaginat noi forme juridice a căror configurație nu este întotdeauna bine definită ci se află în continuă transformare.

Astfel alături de contractul de vînzare-cumpărare se utilizează tot mai mult contractele de furnizare și montaj de bunuri de echipament industrial, livrarea de instalații imense'la cheie", contractul privind licențele, brevetele, asistența tehnica, transferul de tehnologie sau de know-how, contractul de leasing (tot mai des utilizat de tarile in curs de dezvoltare care nu au mijloace necesare spre a cumpara instalatii de mare complexitate, implicind investitii uriase), contractul de consulting-engeneering, contractele de concesiune și de investiții in domeniul petrolier și minier, contractul de factoring, acorduri complexe de proporții uriașe, proiecte industriale, lucrări de geniu, civile,etc. Cel mai adesea cooperarea economică internatională se realizează prin așa numitele "Joint ventures" care de fapt cuprind o întreaga gamă de operații economice și juridece, de contrapartidă sau de compensare în sensul larg, care ridică probleme cu totul noi."

Practica internațională a trebuit să pună în valoare și noi metode de contractare, deoarece în condițiile unei economii care cunoaște o producție în masă , consumație in masa și schimburi comerciale în serie, mijloacele de comunicație și de transport fără precedent, vechea tehnică de a contracta in urma unor lungi si prealabile negocieri, care reclama timp, si prin urmare intarzieri in circulatia bunurilor (mai cu seama in sfera distributiei) a devenit incompatibila cu exigentele comerțului internațional.

Pentru aceste considerente practica internațională comercială s-a orientat spre noi tehnici de contractare și mai apoi spre o uniformizare a acestor tehnici prin intermediul contractelor tip și al condițiilor generale (exprimate ca forma tot prin contracte-tip). Această tendința a uniformizării formelor de contractare s-a mai exprimat și în alt mod și anume prin clauze standard, formulări exprimate în termeni de cod, modele specifice unui anumit tip de contract, pentru o anumită ramură de activitate economică, sau, în cadrul unui anumit tip de contract, modele specifice obiectului contractului (cereale, bumbac,etc) ori modele de plata a prețului (credit documentar, P/D adica plata contra documente, sau P/A plata contra acceptare) etc.

Comerțul internațional se mai caracterizează prin prezența unor parteneri neobișnuiți în afacerile comerciale interne și a căror pondere în acest domeniu este deosebit de importantă.

Întradevăr statele sunt tot mai mult interesate de dezvoltarea cooperării economice internaționale și iau parte în mod direct la aceasta.

Noua situație nu putea să nu aibă influența asupra instrumentelor juridice prin care se realizează schimburile comerciale internaționale și asupra modurilor de solușionare a litigiilor ce s-ar putea ivi.

Tot astfel cooperarea economică internațională se mai înfăptuiește și prin intermediul marilor și puternicelor societăți multinaționale, a căror forța economică și putere de penetrație peste frontierele economice naționale ridică probleme noi și reclama soluții noi."

Putem afirma că noțiunea de comerț internașional este susceptibilă de două accepțiuni:

-una restrânsă care se referă la totalitatea operațiunilor de import export de mărfuri și servicii pe care le desfășoară persoanele fizice sau juridice cu parteneri externi;

-una largă care include și formele moderne de desfășurare a relațiilor economice internaționale, cum ar fi de exemplu cooperarea economică internațională.

Aceasta se definește ca un ansamblu de relații de conlucrare între două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice apartinand unui stat, care au ca scop realizarea , prin eforturi conjugate, a unor operatiuni complexe și conexe, esalonate de regulă, pe perioade de timp determinate, în producție sau în sfera neproductivă, în scopul obținerii unor avantaje reciproce.

1.2. Definirea dreptului comerțului internațional

În mod sintetic, dreptului comerțului internațional este definit ca ramură a dreptului ce cuprinde ansamblul normelor care reglementează relațiile comerciale internaționale.

O definiție mai cuprinzătoare ar include faptul că dreptului comerțului internațional este constituit din ansamblul normelor care reglementează raporturi patrimoniale, cu caracter de comercialitate și internaționalitate, încheiate între persoane fizice și/sau juridice române și străine (care întrunesc calitatea de subiecte de drept pentru operațiunile de import export), inclusiv între asemnea persoane și stat, raporturi in care partile se afla pe pozitie de egalitate juridica.

1.3. Obiectul dreptului comerțului internațional

Rezultă că obiectul dreptului comerțului internațional îl formează raporturile juridice patrimoniale care, așa după cum se observă din definitie, prezintă caractere de comercialitate și internaționalitate.

Competitivitatea într-o lume globalizată este astăzi în mod necesar rezultanta unor cunoștințe cât mai bogate, variate, dar și având legătură directă cu activitatea de bază a întreprinderilor.

Dacă ne gândim numai la progresul tehnico-științific, la importanța alinierii la tendințele acestuia și la nevoia de a cunoaște cât mai bine piața mondială, putem înțelege că racordarea la cunoaștere este vitală pentru orice întreprindere și, în ultimă instanță, pentru orice țară sau grup de țări.

Din 2000 și până în prezent racordarea întreprinderilor comunitare și a statelor membre la economia bazată pe cunoaștere apare ca un laitmotiv în toate documentele Comisiei Europene dedicate politicii întreprinderii/industriale și comerciale, iar măsurile de aducere la îndeplinire a obiectivelor vizate de această politică sunt din ce în ce mai variate și mai bine puse în practică și monitorizate.

Una dintre căile de acces la cunoaștere și, prin ea la competitivitate pe plan intern (comunitar), dar și pe plan extern, este comerțul internațional cu produse high tech (HT). Poziția Uniunii Europene (UE) și a țărilor componente pe piața internațională HT definește de fapt și competitivitatea acestora în economia globală.

Acesta este motivul pentru care se impune o analiză detaliată a comerțului internațional cu produse HT, a locului pe care diferitele state, dar mai ales cele membre UE și Uniunea în ansamblul ei îl ocupă în acest comerț, precum și aspectele care determină situarea pe o anumită poziție.

Ponderea produselor din categoria HT în totalul comerțului mondial cu bunuri și servicii se ridică la aproximativ 19-20%, aceasta variind în diferitele studii și statistici în funcție de grupele de produse considerate a face parte din această categorie și din includerea sau nu a unor servicii adiacente.

Conform statisiticilor și studiilor UE- Eurostat și UN Comtrade, în perioada 2001 – 2006 creșterea exporturilor HT pe plan mondial a fost în medie de 5,3% pe an, valoarea din 2006 fiind de 1.287 miliarde euro.

Această creștere s-a datorat în cea mai mare parte majorării exporturilor chineze.

În anul 2008, ultimul an pentru care există date statistice, încă neconsolidate, situația s-a menținut în linii mari neschimbată din punct de vedere al principalelor trăsături ale comerțului internațional în domeniul produselor HT. Valoarea exporturilor totale a ajuns la aproximativ 2.300 miliarde dolari (cca. 1.575 mld. euro)36, fiind cu cca. 22,4% mai mare decât in 2006, iar valoarea importurilor totale la aprox. 2.235 miliarde dolari (1.532 mld. euro).

Astfel, după cum rezultă din calculele noastre ritmul de creștere din intervalul 2006-2008 este de peste 10%.

Ritmurile de creștere au fost mai ridicate, pe de o parte, datorită creșterii complexității produselor exportate/importate (și a tehnologiilor avansate care stau la baza acestora), iar pe de altă parte, datorită evoluției cererii și ofertei globale, care influențează prețurile acestor produse.

Grupele de produse cu ponderea cea mai mare în exporturi au fost: grupa 3 electronică și telecomunicații (41,6% din exporturile totale), grupa 2 calculatoare și echipamente de birou (19,4%), grupa 5 instrumente științifice (12,3%) și grupa 1 industria aerospațială (9,7%).

Cumulat, cele patru grupe dețin o pondere de 83% din totalul exporturilor.

Ca și în cazul exporturilor, grupele cele mai importante la importurile mondiale din domeniul tehnologiilor înalte sunt electronică-telecomunicații și calculatoare-birotică, urmate de instrumente științifice și industria aerospațială.

Cele mai mari participații în comerțul mondial cu produse HT, le-au avut în toată perioada analizată, în ordine, grupele: electronică-telecomunicații, calculatoare-birotică, instrumente științifice și industria aerosapațială.

În general, exporturile de produse HT mai puțin sofisticate sunt dominate de țări în dezvoltare și alte teritorii. Participarea activă a unor țări în dezvoltare, în special asiatice, la exporturile de produse HT mai puțin sofisticate se datorează în principal producției internaționale controlate de corporațiile transnaționale, care și-au delocalizat producția din țări dezvoltate, relocalizându-se în țări în dezvoltare având costuri reduse ale forței de muncă.

În schimb, menținerea țărilor dezvoltate în topul principalilor exportatori de produse HT sofisticate evidențiază că nu toate tehnologiile avansate au fost transferate către țările în dezvoltare, ci, în general, acele tehnologii mai puțin complexe, care nu necesită un efort investițional major în cercetare-dezvoltare.

Istoria comerțului începe în antichitate, când oamenii făceau schimburi de produse sau animale.

Acest schimb se numea troc. Mai târziu, pentru a ușura comerțul, oamenii au inventat banii, care aveau rolul unui intermediar.

Atunci bunurile erau comercializate în schimbul unei sume de bani la care bunurile respective erau evaluate. Acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre.

Odată cu trecerea anilor, comerțul se desfășura pe arii tot mai largi. Intâi între locuitorii aceluiaș oraș, apoi între locuitorii a două sau mai multe orașe diferite. Mai târziu a apărut și comerțul internațional care a dus la diversificarea ofertei mărfurilor, dând cumpărătorilor dreptul de a alege dintr-o varietate de produse.

Evoluția economiei mondiale, scoate în evidență că, peste tot în lume, comerțul, în general, și comerțul cu amănuntul, în special, a devenit, în mod progresiv, un sector economic foarte dinamic, aparatul comercial cunoscând profunde schimbări pe toate planurile: metode de vânzare, forme de distribuție, repartiție geografică a managementului întreprinderilor.

De asemenea, se constată că respectiva activitate (comerțul cu amănuntul) ca ultima verigă a lanțului care duce pe producător spre consumatori, este foarte sensibilă și vulnerabilă la evoluția mediului ambiant, dovedind însă o mare capacitate de a se adapta la noile condiții ale pieței.

Economia modernă a generat însă noi exigențe fată de comerțul cu amănuntul, determinându-l ca alături de vânzarea propriu-zisă, să includă în preocupările sale și realizarea unor servicii care să conducă la îmbunătățirea sistemului de satisfacere a nevoilor consumatorilor sau utilizatorilor finali și implicit la creșterea gradului de satisfacție a acestora.

Este vorba atât de servicii pe care le pot realiza insăși comercianții cu amănuntul, cum ar fi cele de consulting, ajustajul unor produse, cât și de o serie de servicii ce sunt asigurate împreună cu alte unități de specialitate cum sunt cele privind asigurarea transportului mărfurilor la domiciliul consumatorului, instalarea și garanție postcumpărare.

Evoluția de ansamblu a activității comerțului cu amănuntul va fi marcată de încercările întreprinderilor de a face față unui mediu înconjurător în continuă transformare. Aceste încercări se vor materializa în dezvoltarea și perfecționarea conceptelor manageriale, precum și în promovarea unor noi

practici și tehnologii comerciale.

Cu privire la gradul de independență și mărimea firmelor comerciale

trebuie subliniat faptul că în majoritatea țărilor cu o economie dezvoltată, modernizarea activității comerciale are loc în cadrul unui proces de concentrare a activității comerciale prin dispariția a numeroase firme comerciale mici, familiale și consolidarea unor firme comerciale care dispun de mari suprafețe de vânzare sau folosesc diverse variante ale comerțului fără magazine.

Concurența în continuă creștere între diferitele tipuri de comerț cu amănuntul, a dus la scurtarea ciclului de viață a diferitelor forme de comerț cu amănuntul. Globalizarea pieței a permis și facilitat apariția detailiștilor gigantici, foarte puternici care, cu ajutorul sistemelor informaționale superioare, sunt capabili să ofere clienților serioase reduceri de prețuri, creând o accentuată concurență pentru furnizorii și detailiștii de talie mică.

Detailiștii trebuie să ia în considerare numeroși factori în tendințele generale de dezvoltare a comerțului cu amănuntul. De exemplu, în distribuția oferită prin magazine, detailiștii apreciază ca succesul activității lor depinde de trei factori: amplasarea, amplasarea și iar amplasarea.

1.4.Tendințe în evoluția comerțului cu amănuntul

Desfășurându-și activitatea în condițiile unui cadru de piață deosebit de complex și în continuă schimbare, comerțul cu amănuntul a fost nevoit să își concentreze, concomitent, căutările și eforturile, pentru a găsi, elabora și adopta noi practici și tehnologii comerciale.

Între practicile și tehnologiile comerciale care specialiștii apreciază că se vor constitui în tendințe ale evoluției comerțului cu amănuntul pot fi consemnate în mod deosebit: îmbunătățirea conceptelor de distribuție existente, crearea de noi concepte de comercializare a mărfurilor, integrarea marketingului în practica comercială cotidiană și

diversificarea continuă a activității comerciale.

Una din cele mai imortante tendințe în evoluția practicilor comerciale cu amănuntul, care se va impune în viitor, ca răspuns al comerțului la modificările mediului economico-social, o va constitui crearea de noi concepte de distribuție. Acestea au apărut și vor apărea, în continuare, fie ca tipuri derivate din formele existente, fie ca noi creații menite să asigure noi modalități de comunicare cu consumatorii potențiali.

. S-a impus și se va impune, în continuare, integrarea funcțională a practicilor de marketing în activitatea comerțului cu amănuntul.

Procesul are în vedere, pe lângă orientarea integratoare de ansamblu a comerțului în evoluția mecanismului de piață și fundamentarea întregii sale dezvoltări pe baze științifice, și o serie de elemente specifice, generate de concurență, care obligă la cunoașterea și satisfacerea diferențiată a fiecărui segment de cumpărători.

Schimbările vor interveni și în tipologia vânzărilor. Pentru a asigura o mai bună urmărire a acestor tendințe, ele vor fi structurate cu ajutorul acelorași grupe pe baza cărora a fost analizată anterior tipologia formelor de vânzare, respectiv: comerțul stabil, comerțul mobil, comerțul fără magazine.

Pentru menținerea și dezvoltarea succesului în comerțul cu amănuntul, în condițiile globalizării pieței, o constituie adoptarea de tehnologii de comerț prin sistemul IT, pecum și folosirea de mijloace moderne și rapide de obținere a informațiilor de piață. Detailiștii care nu vor ține pasul cu progresul de utilizare a calculatoarelor pentru a realiza prognoze economice cât mai eficiente și pentru a realiza legături prin poșta elctronică între vânzatori și consumatori, precum și transfer electronic de fonduri și de

evidență a stocurilor și nu vor introduce sisteme perfecționate de manipulare a mărfurilor vor avea dificultăți în menținerea pe piață.

Comerțul stabil va înregistra, potrivit unor sociologi francezi, cele mai semnificante transformări, conturând tendințele care întradevăr, vor oglindi necesitățile timpului viitor.

În cadrul comerțului fără magazine, principalele tipuri de comercializare care vor cunoaște mutații esențiale, sunt vânzările prin corespondență și vânzările electronice. Se remarcă astfel tendințele următoare: – o modernizare mai accentuată

– împletirea practicilor comerciale ale formelor de vânzare fără magazine cu metodele de vânzare ale comerțului stabil

– întrepătrunderea metodelor de vânzare caracteristice comerțului fără magazine

Evoluția indicilor valorii unitare de export și import, precum și cea a raportului de schimb este prezentată și în graficul următor:

În primul caz întreprinzătorii încearcă să realizeze acest lucru printr-o extindere a tehnicilor computerizate în procesul de primire al comenzilor, tratarea acestora și pregătirea mărfurilor pentru expediere precum și procesului de decontare și plata de către clienți.

Se încearcă perfecționarea proceselor de vânzare și prin lărgirea posibilităților lingvistice de corespondență sau de dialog între diversele firme de specialitate și clientela acestora.

Prin împletirea practicilor comerciale ale formelor de vânzare fără magazine cu metodele de vânzare ale comerțului stabil a fost introdusă vânzarea pe bază de catalog ca formă activă de comercializare a mărfurilor în majoritatea marilor magazine din Europa și din continentul nord-american.

Un exemplu în acest sensul întrepătrunderii metodelor de vânzare îl poate constitui penetrarea tot mai puternică a telematicii (ca metodă de vânzare electronică) în cadrul vânzărilor prin corespondență, reușindu-se o creștere a operativității acestora din urmă și o valorificare mai eficientă a valențelor moderne oferite de metoda vânzărilor electronice.

În ultimele decenii au intervenit fenomene interesante cu privire la conectarea activității comerțului cu amănuntul din fiecare țară la circuitul comercial internațional, asemenea fenomene definind un pronunțat proces de internaționalizare. Se apreciază astfel, că date fiind condițiile economice și politice ce caracterizează evoluția lumii contemporane, tendința de internaționalizare a comerțului cu amănuntul, în general, și cea a comerțului specializat, în mod deosebit, se va accentua puternic în viitori ani, devenind

o trăsătură de profil a comerțului interstatal.

În cadrul comerțului stabil una din principalele tendințe ce vor apărea în cadrul procesului de vânzare, se referă la asigurarea unor acțiuni comerciale de tipul “cumpărare-spectacol”.

Prin asemenea acțiuni firmele comerciale vor încerca să își transforme magazinele în centre de atracție ale populației, deplasarea la cumpărături fiind determinată de noua imagine a respectivelor unități comerciale.

O asemenea imagine va fi creată, prin procese de climatizare artificială, asigurarea unei ambianțe specifice sortimentelor de mărfuri comercializate, jocuri de ape și lumini etc., ca la un adevărat spectacol astfel încât, cumpărătorul să resimtă atmosfera folosirii reale a unui anumit produs.

Vor fi promovate metodele de vânzare practice și rapide. Preocupările vor consta în folosirea unor metode de vânzare care să transforme magazinele într-un fel de săli de expoziție, unde prezentarea produselor va fi cvasiunitară.

Asemenea practici au în vedere ca solicitorul, va introduce secțiunea de credit într-unul dintre lectorii magnetici instalați în dreptul produsului expus și dorit, iar la ieșirea din fluxul de cumpărare se va face plata prin introducerea aceeași cărți de credit într-un lector optic, bancar.

Vânzarea electronică, ca o componentă a comerțului cu amănuntul, fără magazine se realizează sub forma vânzărilor directe, generate de publicitatea televizată a vânzărilor prin videotext, a vânzărilor prin televiziunea cablată și a vânzărilor pe Internet.

Vânzarea directă, generată de publicitatea televizată are în vedere folosirea spotului publicitar ca suport al tranzacțiilor imediate, realizate cu consumatori. Mesajul publicitar informează asupra caracteristicilor produselor și a avantajelor lor, precum și convingerea telespectatorului de a trece la a achiziționa produsul.

Vânzarea prin videotext este realizată printr-un sistem interactiv de comunicații care permite cumpărătorului și vânzătorului să schimbe informații în timp real sau în linie.

Acest sistem are în vedere o colaborare cu televiziunea în scopul asigurării unui canal disponibil pentru comunicația vânzător-client.

Vânzarea prin televiziunea cablată reprezintă o formă mai recentă de comercializare a produselor, prin intermediul cărora consumatorul telespectator își poate alege dintr-un sortiment foarte larg de mărfuri și cumpăra produsele necesare prin intermediul unui telefon și a cărții de credit.

Această vânzare se caracterizează prin următoarele avantaje:

– nu necesită nici un fel de investiții în echipament;

– consumatorul nu plătește abonament;

– sortimentul propus poate fi foarte larg;

– accesul la serviciile comerciale este permanent;

– sistemul este simplu și prezintă o mare suplețe în procesul de utilizare;

– calitatea imaginii reproduse prin intermediul televiziunii este oferită în mod obișnuit de orice televizor;

– sistemul este interactiv și nu pasiv.

Vânzrea prin Internet (comerț electronic) se realizează cu ajutorul serviciilor computerizate care pun în legătură consumatorii cu vânzătorii, prin mijloace electronice. În acest fel cumpărătorii vin în contact cu numeroase firme care dispun de tehnologia vânzării virtuale și orice punct al lumii va deveni mai apropiat decât oricare magazin tradițional.

Acest avantaj a făcut ca serviciile de vânzare-cumpărare prin internet din ultimii ani să realizeze un salt spectaculos; ca urmare, acest tip de achiziții a început să fie considerată drept o afacere de masă.

Dacă prin comerțul clasic se oferă posibilitatea contactului direct cu vânzătorul, dacă produsele pot fi văzute, atinse, testate, încercate, în comerțul electronic cumpărătorul deține doar informația transmisă, ce e drept, nealterată dar prin intermediul unui computer.

Acesta, putem spune, reprezintă „vitrina magazinului electronic”. În comerțul clasic, produsul este plătit și ridicat pe loc.

Într-un magazin electronic se apelează la un sistem prin care vânzătorul își primește banii on-line și livrează marfa cumpărătorului, conform solicitărilor acestuia.

Comerțul electronic are două componente principale: comerțul de tip Business-to-Business, în cadrul căruia tranzacțiile se desfașoară între firme, și comerțul de tip Business-to-Consumer, care se referă la relațiile dintre comercianți și consumatorul final. Dezvoltarea comerțului electronic impulsionează procesul de globalizare prin depășirea barierelor comerțului tradițional.

Un site de comerț electronic poate fi accesat de către firmele sau consumatorii

finali interesați din orice țară a lumii unde există un calculator conectat la internet.

Cu toate avantajele descrise, totuși, în activitatea magazinelor on-line putem evidenția și unele dezavantaje, precum: – cumpărătorii nu pot atinge, nu pot gusta și testa produsele;

– nu există vânzător care să facă recomandări cumpărătorului și să răspundă la eventualele întrebări privind utilizarea produsului;

-magazinul on-line poate fi promovat numai pentru o anumită categorie de cumpărători, care dispune de calculator și resspectiv posibilitatea efectuării electronice a plății.

Comerțul electronic mondial are o dinamică ascendentă pe măsură ce tot mai mulți consumatori și tot mai multe afaceri se conectează la web.

Principalele bariere în dezvoltarea comerțului electronic rămân problemele legate de securitatea plăților și de încrederea manifestată între partenerii de afaceri și promovarea insuficientă în mass-media a acestui tip de comerț.

Pe măsura creșterii numărului de utilizatori casnici de internet, procedurile legate de autentificare și de criptare a datelor personale capătă o importanță din ce în ce mai mare, de succesul implementării lor depinzând succesul comercianților de pe web. promovare insuficientă în mass-media a acestui tip de comerț.

Capitolul 2

Evoluția comerțului cu amănuntul din România

În comerțul românesc, au avut loc, în ultimii ani, importante modificări structurale privind dezvoltarea activității comerciale. De la evoluția descendentă din anii 1990, situația s-a mai îmbunătățit, dar cu toate acestea, și la ora actuală, valoarea vânzărilor cu amănuntul/locuitor continuă să fie mai mică decât în țările europene dezvoltate.

Cauza este una generală: o cerere de consum mai mică din partea populației, ca urmare a unui nivel scăzut al puterii de cumpărare.

Sistemul de comercializare pe piața românească se diferențiază prin următoarele caracteristici:

– caracterul fragmentat (conferit de numeroase unități de mici dimensiuni, ca de exemplu

chioșcuri, mici magazine) și de gradul de concentrare redus.

După anul 1990, în cadrul comerțului cu amănuntul de pe piața românească a crescut considerabil numărul de unități de vânzare de tip boutique și chioșcurile, acestea reprezentând la acea vreme, majoritatea punctelor de vânzare.

După anul 1993, în activitatea comerțului cu amănuntul românesc au început să își facă apariția marile lanțuri de magazine deținute de investitorii străini și care au influențat reducerea numărului de boutique-uri, chioșcuri și magazine de tip mixt. Exemplificăm în acest sens, supermagazinele și hipermagazinele: Billa, Mega Image, Carrefour, Cora, Kaufland.

Într-o formă sau alta, comerțul electronic este din ce în ce mai prezent și pe piața românească. În ultima vreme se poate vorbi despre o creștere însemnată a numărului site-urilor cu profil comercial.

Negeneralizarea sistemului de informatizare a sistemului bancar și a sistemului național de decontare a plăților, insuficienta utilizare a cardurilor și riscul crescut dat de lipsa de securitate a sistemelor IT, sunt principalele piedici care stau, încă, în calea dezvoltării comerțului electronic din România.

În România, nivelul vânzăriilor și serviciilor on-line crește zilnic, chiar dacă se află sub media celui din U.E. Potențialul de dezvoltare al comerțului electronic românesc este foarte mare, fapt demonstrat de volumul și de dinamica tranzacțiilor.

Evoluția comerțului în ultimii ani este caracterizată prin diminuarea unităților de vânzare mici și apariția comercianților mari, internaționali. Tendința cea mai importantă în comerțul cu amănuntul și formele sale de vânzare este modernizarea.

Comerțul electronic „business-to-consumer‟ este și în România în continuă ascensiune, nivelul vânzărilor și serviciilor on-line crescând zilnic, chiar dacă se află sub media celui din U.E.

Există speranța orientării activității din acest sector într-o direcție bună. Tot mai multe grupuri străine sunt interesate de piața românească și investesc foarte mult în țara noastră.

Acestea sunt premise favorabile pentru transformarea comerțului cu amănuntul într-unul competitiv.

Evoluția raportului de schimb în comerțul exterior al României

Raportul de schimb („terms of trade”) este un indicator al prețurilor relative aferente comerțului exterior și reflectă competitivitatea externă a ofertei naționale, respectiv măsura în care bunurile și serviciile se valorifică sau nu pe piața externă la prețuri superioare celor aferente importurilor de bunuri și servicii.

Un raport supraunitar evidențiază creșteri ale prețurilor la export superioare celor de la import sau reduceri ale prețurilor la export mai mici decât cele la import.

Comisia Europeană acordă o atenție deosebită acestui indicator în analizele și prognozele pe care le realizează privind evoluția comerțului exterior și a prețurilor internaționale, încercând să explice efectele favorabile sau nefavorabile ale tendințelor înregistrate, spre exemplu, de prețurile la nivel mondial ale petrolului, asupra fiecărei economii din Uniunea Europeană sau asupra monedei naționale în raport cu euro sau a

euro în raport cu dolarul.

În România, evoluția din ultimii ani a prețurilor de export pentru bunuri și servicii a fost net superioară celei înregistrate de prețurile de import pentru bunuri și servicii, împiedicând astfel o deteriorare suplimentară a balanței comerciale și o majorare a ieșirilor de venit național în afara granițelor.

Beneficiind de o detaliere pe ramuri și secțiuni a informațiilor statistice publicate de INS, acest articol se concentrează pe analiza raportului de schimb din comerțul exterior de bunuri.

România a realizat în ultimii ani un raport de schimb supraunitar, acesta majorându-se de la 101,6% în anul 2003 la 108% în anul 2007.

Astfel, se poate afirma că țara noastră s-a înscris pe o tendință clară de ameliorare a structurii comerțului exterior, ca efect al creșterii continue a performanțelor economiei, precum și a competitivității externe a produselor românești.

Practic, raportul de schimb a înregistrat două majorări semnificative, respectiv în anul 2004, cu 2,8 puncte procentuale, și în anul 2007, cu 3,6 puncte procentuale.

Astfel, în ciuda unui context internațional mai degrabă nefavorabil, dominat de volatilitatea prețurilor la multe materii prime și energetice, s-a reușit, ca urmare a valorificării superioare a oportunităților de pe piețele externe, obținerea unui indice al valorii unitare (IVU) de 106% la exporturile de bunuri, ceea ce, în condițiile unui indice al valorii unitare de 98,2% la importuri, a condus la realizarea unui raport de schimb de

108%, fiind totodată cel mai mare nivel al acestui indicator înregistrat după anul 2000.

Evoluția favorabilă a raportului de schimb s-a manifestat și în ceea ce privește unele produse ale construcțiilor de mașini, care au o pondere semnificativă în comerțul exterior al României.

Astfel, în ultimii ani s-a constatat faptul că indicii prețurilor la export au fost superiori celor de import:

În cazul exporturilor în anul 2007, un indice al valorii unitare mai mare decât cel pe total cu 6 puncte procentuale, s-a realizat la produsele metalurgice, care dețin o pondere în total exporturi de 16,3%.

În cazul exporturilor de materii textile și articole din acestea care au o pondere de 13,3% în total exporturi, s-a înregistrat un indice al valorii unitare de 106,9% cu 0,9 puncte procentuale peste medie.

În cazul produselor minerale (în această secțiune combustibilii și uleiurile minerale au o pondere de circa 97%) care dețin 7,8% din total exporturi s-a realizat un

indice al valorii unitare de 106,8% cu 0,8 puncte procentuale peste cel total.

Dintre exporturile de bunuri cu un indice al valorii unitare mai mic decât cel pe total se pot menționa grupele de mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat și de reprodus sunetul și imagini TV (99,7%), mijloacelor și materialelor de transport cu (102,6%) și materiale plastice, cauciuc și articole din acestea cu (105,4)%.

În cazul importurilor cu un indice al valorii unitare peste medie se pot menționa produsele minerale (combustibilii au o pondere de 91%) cu 102,4% și care reprezintă 12,1% din total import.

Analiza evoluției raportului de schimb în anul 2007 la nivel de secțiuni de produse pune în evidență următoarele:

• produsele vegetale au înregistrat un raport de schimb de 120,8%, în special pe seama creșterii accentuate (cu peste 30%) a indicelui valorii unitare a exporturilor. Astfel, raportul de schimb aferent produselor vegetale s-a majorat la 159,8% în trimestrul IV. Se remarcă faptul că, în cazul produselor vegetale, indicele favorabil al valorii unitare la export în 2007 s-a datorat, în principal, evoluției prețurilor de export la cereale, care

au înregistrat un indice de 154,9% față de anul anterior;

• produsele alimentare, băuturi și tutun au înregistrat de asemenea un raport de schimb extrem de avantajos, respectiv de 135,4%, ca urmare a unui indice al valorii unitare la export de 131,1% și la import de 96,9%.

Dacă în cazul produselor vegetale, trimestrul IV a înregistrat nivelul maxim al raportului de schimb, în ceea ce privește produsele alimentare, băuturi și tutun, maximul s-a atins în trimestrul III (144,4%) datorită unui IVU de export și de import de 141,0% respectiv 97,6%;

• produsele minerale au realizat un raport de schimb supraunitar (104,3%) ca urmare a unui indice al valorii unitare la export de 106,8%, superior celui de import, respectiv 102,4%.

În contextul majorărilor substanțiale ale cotațiilor internaționale ale țițeiului în 2007 – tendința continuând de altfel și în 2008 -, se constată că România a reușit să

valorifice mai mult la export oportunitățile piețelor externe, decât să sufere la import consecințele exploziei prețurilor petrolului și produselor petroliere;

• în cazul metalelor comune și articole, din acestea deși în ultimii ani piața externă s-a caracterizat printr-o creștere constantă a prețurilor, s-a realizat un raport de schimb favorabil, respectiv de 112,4%, sub influența aproape exclusivă a indicelui valorii unitare la export.

În acest context, se remarcă faptul că la exporturile de fontă, fier și oțel s-a înregistrat un indice al valorii unitare de 116,4%;

• la materii textile și articole, din acestea raportul de schimb a fost de 108,6%, rezultând dintr-un indice al valorii unitare de 106,9% la export și respectiv de 98,4% la import. Pornind de la faptul că, deși în scădere, majoritatea exporturilor produse din această grupă se realizează în regim de perfecționare activă, se constată că prețurile externe obținute au fost superioare, reflectând o ameliorare sensibilă a calității acestor produse;

• mașini și dispozitive mecanice; mașini, aparate și echipamente electrice, raportul de schimb a fost de 102,8%, indicii valorii unitare fiind ușor subunitari, respectiv 99,7% la export și 97,0 % la import;

• mijloace și materiale de transport au înregistrat un raport de schimb de 108,1%, ca urmare a unui indice al valorii unitare la export de 102,6% și respectiv de 94,9% la import.

De remarcat că acest raport a fost influențat de evoluția favorabilă a prețurilor externe la automobile și alte vehicule, unde s-a reușit obținerea unui indice al valorii unitare de 103,8% la export, comparativ cu cel de 94,6% realizat la import.

Din punctul de vedere al orientării geografice pe piețele externe, schimburile comerciale se concentrează în proporție de 2/3 cu țările membre ale Uniunii Europene.

În cadrul acestor schimburi s-a realizat un raport de schimb foarte avantajos, respectiv de 109,2%, ceea ce reprezintă o performanță pentru țara noastră dacă avem în vedere exigențele pieței unice europene.

Pe grupe de țări, comparativ cu anul 2004, importurile din țările dezvoltate au crescut cu 14,6%, iar în cadrul acestora importurile din tarile Uniunii Europene au fost cu 16,9% mai mari.

Ponderile celor două grupe de țări în total importuri au fost de 64,9% pentru țările dezvoltate, respectiv de 58,4% pentru Uniunea Europeană.

Importurile din țări în tranziție au crescut cu 16,9% si au avut o pondere de 22,2% în total importuri.

Importurile din țări în curs de dezvoltare au fost cu 30,9% mai mari. Primele zece țări partenere în derularea importurilor din anul 2005, reprezentând 68,1% din total importuri, au fost: Italia (20,7% din total importuri), Germania (14,8%), Federația Rusă (7,2%), Franța (6,4%), Marea Britanie (3,8%), Ungaria (3,6%), Austria (3,3%), Turcia (3,1%), SUA (3,0%) și Olanda (2,2%). Deficitul comercial FOB/CIF în luna decembrie 2005 a fost de 444,3 milioane dolari SUA (590,0 milioane dolari SUA în decembrie 2004), iar în anul 2005, deficitul a fost de 3987,9 milioane dolari SUA(4166,6 milioane dolari SUA în anul 2004).

În prețuri FOB/FOB deficitul a fost de 316,5 milioane dolari SUA în luna decembrie 2005 și de 2613,3 milioane dolari SUA în anul 2005.

Potrivit datelor comunicate de Banca Națională a României, cursul de schimb al monedei naționale la sfârșitul lunii decembrie 2005, a fost de 33500 lei în raport cu dolarul SUA (+6,0% față de sfârșitul lunii decembrie 2004) si de 34919 lei în raport cu EURO (+25,2% față de sfârșitul lunii decembrie 2004).

Sursa datelor: Direcția Generala a Vamilor, care realizează prelucrarea declarațiilor vamale de export și import.

2.1.Comerțul exterior al României 2004

Exporturile FOB realizate în anul 2004 au fost de 15613,7 milioane euro (17618,0 milioane dolari SUA ), valoarea acestora fiind cu 6,4% mai mare față de anul 2005 (din valori exprimate în dolari SUA creșterea este de 27,0%).

În structura pe marfuri a exporturilor, cinci secțiuni de mărfuri dețin 69,5% din totalul exporturilor, după cum urmează:  

Pe grupe de țări, comparativ cu anul 2002, valoarea exporturilor, exprimate în euro, către țările dezvoltate, a crescut cu 5,6%, iar în cadrul acestora cu țările Uniunii Europene creșterea a fost de 7,2%

. Ponderea acestor grupe de țări în total exporturi a fost de 74,0% pentru țările dezvoltate și de 67,7% pentru Uniunea Europeană. 

Valoarea exporturilor în țǎrile în curs de dezvoltare a fost mai mică cu 0,7% și a reprezentat 14,5% în total exporturi.

În țările în tranziție exporturile au crescut cu 24,1%.

În anul 2004, primii zece parteneri comerciali în derularea exporturilor (însumând 75,2% din total exporturi) au fost: Italia (24,2% din total exporturi), Germania (15,7%), Franța (7,3%), Marea Britanie (6,7%), Turcia (5,1%), Olanda (3,6%), SUA (3,5%), Ungaria (3,5%), Austria (3,2%) și Grecia (2,4%). 

Exporturile FOB realizate în luna decembrie 2004 au fost de1239,6 milioane euro, valoare ce este mai mare cu 2,6% față de luna decembrie 2005, cu 1,4% față de media anului 2005 și mai mică cu 9,6% față de luna noiembrie 2004.

Valoarea exporturilor FOB exprimată în dolari SUA a fost de 1501,8 milioane, mai mare cu 23,5% comparativ cu luna decembrie 2003.

 Importurile CIF în anul 2003 au însumat21201,3 milioane euro (24003,1 milioane dolari SUA), iar în prețuri FOB, importurile au însumat 19569,2 milioane euro (22155,3 milioane dolari SUA).

Valoarea exprimată în euro este mai mare cu 12,3% fata de anul 2002 (din valori exprimate în dolari SUA cresterea este de 34,4%). 

2.2.Comerțul exterior al României în anul 2005

Exporturile FOB realizate în anul 2005 au fost de 18934,7 milioane euro, valoarea acestora fiind cu 21,3% mai mare față de anul 2003. 

Comparativ cu anul 2004 valoarea exporturilor către țările Uniunii Europene (UE-25) a crescut cu 20,1%, având o pondere de 72,9% în total exporturi. 

În anul 2005, primii zece parteneri comerciali în derularea exporturilor (însumând 74,1% din total exporturi) au fost: Italia (21,2% din total exporturi), Germania (15,0%), Franța (8,5%), Turcia (7,0%), Marea Britanie (6,7%), Ungaria (3,8%), Olanda (3,2%), Austria (3,1%), SUA (2,9%) si Grecia (2,7%). 

În luna decembrie 2005, exporturile FOB au fost de 1531,2 milioane euro, valoarea acestora fiind cu 23,5% mai mare fata de luna decembrie 2003. 

Importurile CIF în anul 2005 au însumat 26281,0 milioane euro (24257,9 milioane euro în prețuri FOB), valoare ce este mai mare cu 24,0% față de anul 2003.

Comparativ cu anul 2004, valoarea importurilor provenite din tarile Uniunii Europene (UE-25) a crescut cu 19,8%, având o pondere de 64,9% în total importuri. 

Țările partenere în derularea importurilor din anul 2004, situate pe primele zece locuri (reprezentând 66,4% din total importuri) au fost: Italia (17,2% din total importuri), Germania (14,9%), Franța (7,1%), Federația Rusă (6,8%), Turcia (4,2%), Austria (3,5%), Marea Britanie (3,3%), China (3,3%), Ungaria (3,2%) și SUA (2,9%).

 Importurile CIF realizate în luna decembrie 2005 au fost de 2586,1 milioane euro (2387,0 milioane euro importuri FOB), valoare ce este mai mare cu 35,2% față de luna decembrie 2004. 

Deficitul comercial FOB/CIF în anul 2005 a fost de 7346,3 milioane euro, iar în luna decembrie 2005 a fost de 1054,9 milioane euro.

În prețuri FOB/FOB deficitul a fost de 5323,2 milioane euro în anul 2005 și de 855,8 milioane euro în luna decembrie 2005.

Potrivit datelor comunicate de Banca Naționalp a României, cursul de schimb al monedei nationale la sfârșitul lunii decembrie 2005 a fost de 39663 lei în raport cu EURO (-3,5% față de sfârșitul anului 2004) si de 29067 lei în raport cu dolarul SUA (-10,8% față de sfârșitul anului 2004).

Anul 2005 a consemnat, în ansamblu, evolutii pozitive ale principalilor indicatori macroeconomici. Creșterea economică a înregistrat cea mai bună performanță din perioada de tranziție, dinamica PIB (8,3 %) fiind superioară cu 3,1 puncte procentuale rezultatului atins în anul 2004 și cu 2,8 puncte procentuale obiectivului inițial.

Rata inflației a coborât la 9,3 la sută, cu 4,8 puncte procentuale sub nivelul anului anterior, în pofida socurilor interne și externe nefavorabile.

Procesul de ajustare fiscală a continuat, deficitul bugetului general consolidat reducându-se la 1,1 la suta din PIB (2,3 % în 2003).

Rezervele valutare oficiale s-au majorat de la 6,4 miliarde euro la 10,8 miliarde euro, asigurând menținerea acoperirii importurilor viitoare de bunuri și servicii la un nivel confortabil, situat în zonă de optim internațional acceptată (4-6 luni); rezervele internaționale administrate de BNR (inclusiv aur) acopereau la finele anului 5,2 luni de importuri.

Rata somajului a evoluat și ea pozitiv, de la 7,4 la suta în decembrie 2004 la 6,2 % în decembrie 2005. Aceste rezultate au consolidat progresele obținute începând cu anul 2000 pe linia stabilizării macroeconomice și au contribuit la obținerea de către România a statutului de economie de piață funcțională, acordat de Comisia Europeană.

În acest context, luna decembrie 2005 a consemnat un moment de referință în procesul de integrare – finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană -,

ceea ce a creat premisele semnarii, în aprilie 2006, a Tratatului de aderare.

Creșterea economică, în structura, creșterea PIB a continuat să fie influențată de majorarea rapidă a consumului și a investițiilor, în timp ce exportul net a avut o contribuție negativă.

Ritmul înalt de creștere se datorează și unui an agricol excepțional. Există însă unele indicii ca, cel puțin începând cu a doua jumătate a anului 2005, PIB efectiv se situează deasupra nivelului potențial, putând apărea riscuri de supraîncălzire a economiei, cu amplificarea presiunilor inflationiste.

Acest fenomen ar putea să complice conduita politicilor macroeconomice în anul 2006, când România va fi nevoită să facă față unor multiple provocări, printre care liberalizarea unor fluxuri de capital cu impact monetar potențial ridicat și trecerea la țintirea directă a inflației.

2.3.Schimbări structurale ale comerțului exterior în perioada de tranziție

Încă de la începutul perioadei de tranziție politicile comerciale ale României au fost orientate în două direcții opuse: liberalizarea tranzacțiilor internaționale (la începutul anilor 90) prin eliminarea monopolului de stat, respectiv o intensificare a restricțiilor (în principal în perioada 1994 – 1996) pentru a controla deficitul comercial.

Din punct de vedere structural, comertul exterior este caracterizat prin existență atât a activităților intensive în forță de muncă, cât și a celor care prezintă un grad ridicat de prelucrare. Forța de muncă ieftină existentă în economia României a creat un anumit avantaj comparativ pentru produsele interne, în special pentru cele din industria ușoară, prelucrarea lemnului și încălțămintei.

Activitățile intensive în capital sunt rezultatul structurii industriale a economiei socialiste, în care ponderea combinatelor siderurgice și metalurgice era considerabilă. Intensitatea energetică reprezintă o caracteristică generală a tuturor bunurilor produse în economie.

            Exporturile românești prezintă un grad ridicat de concentrare: confecțiile, textilele și produsele industriei siderurgice dețin peste un sfert din totalul exporturilor. Pe de altă parte, mașinile, echipamentele și materiile prime reprezintă principalele articole de import (peste 40% din total). Atât importurile cât și exporturile au fost influențate în mod semnificativ de politică inflexibilă a ratei de schimb, care a determinat un regim al comerțului internațional în care exporturile au fost dezavantajate

Evoluția aproape ciclică a perioadelor de supraapreciere, respectiv subapreciere a monedei naționale a determinat o evoluție corespunzătoare a volumului de importuri și exporturi.

Structura de ansamblu a activităților economice s-a reflectat într-o măsură considerabilă în structura comerțului internațional: rolul foarte important al întreprinderilor de stat, dependente într-o mare măsură de importul de materii prime, s-a  tradus printr-un regim al ratei de schimb orientat către asigurarea de imputuri ieftine acestor întreprinderi, prin menținerea unui curs ridicat al leului.

Capitolul 3

Necesitatea modernizării comerțului internațional

          Evoluția comerțului internațional în perioada 1996-2005 a fost influențată de numeroși factori aflați într-o permanentă schimbare:

3.1.Fenomenele economice complexe din economia mondială

Creșterea prețului petrolului a avut efecte din cele mai diverse pentru economiile sensibile la socurile petroliere. Dacă în 2002 pretul mediu mondial al unui baril de petrol a fost de 24,36 dolari, la sfârșitul lunii februarie 2006 acesta a ajuns la 29,56 dolari pe baril. FMI apreciază ca peste cinci ani titeiul se va tranzacționa cu circa 34 de dolari barilul.

Pentru economia americană amenințată de reducerea rezervelor de benzină, creșterea prețului petrolului are efecte negative: creșterea prețurilor produselor, afectarea industriei constructoare de mașini, a transporturilor aeriene, în general, diminuarea ritmului de creștere economică.

Pericolul apariției unor noi atentate teroriste se menține la cote ridicate (mai ales dupa exploziile de la Madrid). Aceste aspecte reduc încrederea țărilor participante pe piața petrolieră influențată puternic de creșterea cererii de petrol a Chinei și a altor state asiatice cu rate ridicate de dezvoltare.

Între 2002 si 2004 economia chineză aflată în plină expansiune, a devenit principalul pol de crestere a cererii mondiale de energie, influențând incontestabil asupra evoluției pretului petrolului. Se pare ca rezervele de petrol ale lumii sunt concentrate în zone caracterizate de o mare instabilitate politica: Irak, Nigeria,Venezuela.

Apar "noi" țări exportatoare: Rusia (devenită cel mai mare exportator de petrol, depășind Arabia Saudita), Azerbaidjan, Kazakhstan, Angola.

          La 45 de ani după crearea sa, OPEC (Organizația țărilor exportatoare de petrol), se pare că a pierdut întreaga influența asupra prețului acestui produs, ceea ce a determinat ca orice previziune privind evoluția acestuia să fie contrazisă de realitatea economică. 

Toate aceste evoluții au atras atenția asupra caracterului epuizabil al resurselor naturale, asupra dimensiunii ecologice a comerțului internațional.

3.2.Modificarea permanentă a raportului de forțe pe plan comercial 

Comerțul internațional tinde să fie mai important pentru țările mai mici (în privința numărului populației) înconjurate de țări vecine cu regimuri deschise spre comerț, comparativ cu țările izolate si cele dezavantajate de costurile de transpor 23223x238x t ridicate.

Cea mai bună cale de a măsură importantă comerțului internațional pentru economiile țărilor lumii este de a calcula ponderea comertului în Produsul Intern Brut, indicator care reflecta și gradul de deschidere al economiilor naționale către piețele externe.

          Timp de un deceniu ponderea medie a comertului intern în PIB pentru toate țările membre OECD s-a situat în jurul valorii de 40% (tabelul nr.1). Factorii care explică diferențele existente de la o țară la alta țin de cultură, istoria națională, politica în domeniul comerțului, în domeniul protejării proprietății intelectuale, structura economiei, prezența firmelor transnaționale care dirijează prea mult comerțul intră-firme, etc.         

În 2005 media ponderii comerțului cu servicii pentru toate țările membre OECD a fost de 45%, iar pentru țările membre UE de circa 51%. Pentru țările mici ponderile au depășit 50% (Austria, Belgia, Rep. Ceha, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Rep. Slovaca), iar pentru Japonia și SUA aceste ponderi au fost de circa 13%. 

În perioada analizată ponderea comerțului în PIB pentru țările OECD a crescut cu aprox. 2,5% în fiecare an. Creșteri substanțiale s-au înregistrat pentru Luxemburg, Ungaria și Belgia, țări cu mare deschidere spre exterior.         

Perioadă de zece ani s-a păstrat în linii mari aceeași tendință (ponderi peste 50 % pentru ț-ările mici și ponderi sub 50 % pentru țări ca Japonia sau SUA, principali actori pe piețele internaționale).

În anul 2005 România a înregistrat o pondere a comertului în PIB de 76,6%, apropiată de cea a Cehiei, Slovaciei, țări mici aflate în tranziție care au aderat recent la UE și ale căror economii naționale au o mare deschidere spre piețele externe.

Structura PIB pe ramuri a economiei românești s-a modificat semnificativ după 1990, astfel încât s-a trecut de la o economie bazată pe industrie și agricultură spre o economie a serviciilor. Efectul restructurării s-a manifestat prin scăderea contribuției

sectorului industrial la PIB de la 40% în 1990 la circa 27% în anul 2000, după care contribuția industriei la PIB a rămas la un nivel relativ stabil.

În schimb, conform tendințelor manifestate în alte economii moderne, contribuția sectorului serviciilor la PIB a crescut de la 26,5% în 1990 la 46,3% în 2000 și la 48,3% în 2005. 

Se apreciază ca gradul de deschidere al economiei românești spre piețele externe și creșterea economică se vor accentua după recenta aderare a României la UE.

          De la un an la altul, ponderea țărilor în comerțul mondial se modifică, pe scena schimburilor internaționale apărând noi câștigatori și perdanți. De exemplu, SUA trebuie să-și redefinească relațiile comerciale cu Rusia, America Latina, sau China. 

Țările asiatice au de depășit încă efectele crizei valutar-financiare. Rusia, țara mai nou exportatoare de petrol, trebuie să-și reconsidere relațiile comerciale cu fostele țări aflate în zona sa de influența și cu puterile comerciale ale lumii.

3.3.Institutionalizarea comerțului mondial

O.M.C. este organizația care stabileste regulile de desfășurare a comerțului internațional. Realizările acesteia în domeniul eliminării unor obstacole din calea schimburilor comerciale internaționale, în negocierea unor tratate multilaterale sunt notabile.

Funcțiile OMC sunt îndeplinite de organul supreme de decizie reprezentat de Conferința Ministerială care se reunește la nivelul ministrilor comerțului din țările membre o data la 2 ani. Printre acestea se numără: organizarea și desfășurarea unor noi runde de negocieri comerciale multilaterale, soluționarea diferendelor comerciale care apar între membrii săi, examinarea periodică a politicilor comerciale ale țărilor membre, cooperarea cu alte organisme comerciale și financiare internaționale (BIRD, FMI, OECD, UNCTAD, PNUD, OMPI), punerea în aplicare a prevederilor acordurilor comerciale multilaterale, etc.   

Reprezentanții țărilor în curs de dezvoltare sunt însă nemultumiti de politica promovată de OMC. La fiecare Conferință Ministerială au avut loc ample manifestații de protest ale unor organizații ale consumatorilor sau ale altor organizații nonguvernamentale împotriva politicii comerciale promovate de OMC. 

Unii specialiști consideră că instituțiile comerciale "au acționat mai mult în interesul țărilor avansate și al grupurilor din interiorul acestor țări decât în cel al țărilor în curs de dezvoltare. Așa cum FMI tratează cu superficialitate preocupările celor săraci – se dau miliarde de dolari pentru salvarea băncilor, dar nu și sumele mărunte

necesare pentru acordarea de subvenții la produsele alimentare destinate celor dați afară de la locurile de muncă din cauza programelor FMI – OMC pune comerțul deasupra oricăror interese." Joseph Stiglitz consideră ca instituțiile internaționale publice sunt extrem de utile pentru stabilirea regulilor comerciale, dar ca acestea trebuie să treacă prin "schimbări dureroase care să le permită să joace rolul pe care ar trebui să-l joace pentru ca procesul de globalizare să dea roade nu doar pentru cei bogați și țările industrializate, ci și pentru cei săraci și țările în curs de dezvoltare."

Activitatea grupărilor economice regionale (UE, NAFTA, etc). Negocierea și aplicarea prevederilor aranjamentelor grupărilor economice regionale au avut un impact puternic în ultimele decenii asupra fluxurilor comerciale tradiționale, reorientându-le spre

alte zone.

Uniunea Europeană a devenit un important exportator și importator mondial, modificând dinamica, structura și configurația geografică a schimburilor comerciale internaționale.

          Din tabelul nr. 2 se observa ca în anul 2005 comertul UE cu bunuri și servicii a înregistrat o pondere ridicată în comerțul mondial (77,5% din exporturile mondiale de bunuri, 78,8% din importurile mondiale de bunuri, respectiv, 22,5% din

exporturile mondiale de servicii comerciale și 21,2 % din importurile mondiale de servicii comerciale). Atât exporturile cât și importurile de bunuri ale UE sunt derulate în cea mai mare parte în interiorul grupării.

          NAFTA (Acordul Nord – American de Liber Schimb) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994 și cuprinde două țări dezvoltate (SUA si Canada) și Mexicul, o țară în curs de dezvoltare. Acest acord a pornit de la speranța că va duce la creșterea exporturilor SUA către Mexic, însă la scurt timp de la integrare, Mexicul a trecut printr-o criză economico financiară, iar exporturile SUA către aceasta țară au scăzut.

În ultimii ani, însă, comertul intră-grupare a înregistrat creșteri importante (în 2005 intră-exporturile au deținut 55,8 % din exporturile totale ale grupării, iar intra-importurile au atins 34,5 % din importurile totale ale grupării). De asemenea, fluxurile de investiții directe au crescut, fiind îndreptate prioritar spre economia mexicană.

Noile evoluții tehnologice, aflate în strânsă corelație cu protejarea proprietății intelectuale, contribuie la apariția unor noi produse și servicii, rod al activității de cercetare, inovare, al inteligenței umane. Foarte multe realizări ale industriei farmaceutice, ale tehnologiei informatice contribuie la diversificarea gamei de produse care pătrund în circuitul comercial internațional. 

Din ce în ce mai mult, deținerea unor drepturi de proprietate intelectuală conferă firmelor avantaje competitive pe piața mondială, fiind necesară protejarea acestor drepturi împotriva concurenței.

Factorii analizați sunt extrem de dinamici și au determinat o evoluție a comerțului internațional extrem de diferită pe ani, pe țări, pe regiuni ale lumii și pe categorii principale de bunuri și servicii. 

Influențat puternic de evoluția rapidă a tehnologiilor informatice, de exemplu, comerțul electronic a cunoscut o expansiune spectaculoasă. Internetul dispune de imense oportunități pentru dezvoltarea unor forme noi de tranzacții comerciale prin infrastructura electronică pe care o pune la dispoziția a milioane de utilizatori ce împart costurile aferente acesteia. Însă, derularea comerțului prin Internet nu mai prezintă siguranța, datorită dezvoltării puternice a piraterieisoftware, ceea ce impune modernizarea sistemelor de proprietate intelectuală, singura posibilitate de a asigura protecția afacerilor derulate pe Internet.

Considerăm că se impune cu necesitate modernizarea comertului internațional, cel puțin din următoarele motive:

Existența încă a decalajelor mari între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare în privința participării la schimburile comerciale internaționale. Țările în curs de dezvoltare ar trebui să depună eforturile necesare pentru realizarea unor ajustări macroeconomice deosebit de importante, iar cele dezvoltate ar trebui să intervină pentru diminuarea datoriilor externe ale acestor țări (prin renegociere), să-ți relaxeze politicile fiscale, sau să încurajeze importurile din aceste țări.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informatice, a cunoștințelor din diferite domenii ar trebui să permită accesul țărilor sarace sau aflate în curs de dezvoltare la aceste cunoștințe care presupun, printre altele, construirea unor sisteme adecvate de proprietate intelectuală.

Extinderea Uniunii Europene, un factor deosebit de important pe piață mondială, mai ales ca majoritatea schimburilor comerciale se derulează în interiorul regiunii; Extinderea fără precedent a fenomenelor de contrafacere, falsificare, piraterie,concurența neloială – datorită dorinței de câștig rapid a multor categorii de oameni, a existenței corupției, sau datorită lipsei de informare și educare a unor categorii tot maimari de consumatori.

Funcționarea rigidă și netransparența a instituțiilor care reglementează comerțul internațional, sau a altor organizații mondiale (OMC, FMI, Banca Mondială). FMI, de exemplu, prin programele sale, ar trebui să contribuie la reducerea inflației și la

îmbunătățirea balanței de plăți a unor ț-ări în curs de dezvoltare, la derularea unui comerț

internațional echilibrat, dar tot mai mulți economiști din aceste țări văd în această organizație un "instrument al țărilor bogate pentru perpetuarea actualei structuri a pieței

mondiale care le este favorabilă". OMC ar trebui să vegheze la derularea mai echitabilă a comerțului mondial, astfel încât acesta să devină accesibil țărilor în curs de dezvoltare.

J. Stiglitz susține că în structurile de conducere ale OMC problemele țărilor sarace nici măcar nu sunt auzite. Economiile țărilor sărace și ale celor în curs de dezvoltare sunt caracterizate prin deficite mari ale balanțelor de plăți externe, balanțe comerciale dezechilibrate, prin existența firmelor naționale care nu au nici o șansa în fața marilor companii transnaționale.

Modernizarea comerțului internațional și protejarea proprietății intelectuale presupun, printre altele:

3.4.Modificarea structurii pieței mondiale

În cazul țărilor dezvoltate, ponderea în totalul exporturilor a produselor manufacturate de înalta performanță care înglobează tehnologie de vârf (rezultat al investițiilor puternice în cercetare-dezvoltare) este mare, în timp ce majoritatea țărilor sărace sau în curs de dezvoltare exportă majoritar bunuri primare. Continuarea ignorării acestor decalaje ar putea accentua stările tensionate existente pe plan internațional, sau ar putea provoca blocaje mari în economia mondială.

Țările dezvoltate ar trebui să înlesnească transferul de tehnologie performanța către țările sărace, la adapostul sistemelor de protejare a proprietății intelectuale.

Reformarea organizațiilor internaționale (OMC, FMI, Banca Mondială, etc).

Structura de conducere a acestor instituții ar trebui să asigure o largă reprezentare a țărilor în curs de dezvoltare pentru ca interesele economice ale acestora să fie respectate.

Apariția în permanența a unor produse și servicii noi, diversificate, cu grad ridicat de performanța care satisfac cele mai exigente cerințe ale consumatorilor. Acestea sunt rezultatul investițiilor guvernelor statelor lumii în cercetare-dezvoltare-inovare, educație, dar și al existenței sistemelor de proprietate intelectuală care asigură garantarea calit’ății, a originii, a denumirii produselor și serviciilor.

Reconsiderarea rolului comerțului ca promotor al creșterii economice în economiile naționale; asigurarea unui mediu prielnic de derulare a afacerilor pentru atragerea investițiilor în comerț (capitaluri mici cu o rotație rapidă ce asigură profitabilitate într-un timp scurt).

  Regiunea AMERICII DE NORD a înregistrat o creștere atât a exporturilor cât și a importurilor de servicii comerciale în 2005 comparativ cu 2004, însă, cu ritmuri mai reduse (la exporturi 13% în 2004 și 10% în 2005, iar la importuri 15% în 2004 și 9% în

2005).

În 2005 exporturile de servicii comerciale ale regiunii au atins valoarea de 422 miliarde $ . Pentru prima dată din 2001, creșterea exporturilor regiunii (10%) a fost mai accentuată decât a importurilor (9%) și s-a situat la același nivel cu cel al exporturilor mondiale de servicii comerciale. 

În sectorul serviciilor de călătorie scăderea importurilor a fost mai pronunțată. După o creștere puternică în 2004, călătoriile turiștilor din SUA către străinatate s-au redus considerabil în 2005. 

Aceste evolutii sunt rezultatul unui nivel redus al creșterii economice în regiunea Americii de Nord în 2005.

EUROPA

          În ciuda faptului că Europa deține mai mult de 50% din comerțul mondial cu servicii comerciale, în anul 2005 exporturile și importurile de servicii comerciale ale Europei au crescut într-un ritm redus (8%), comparativ cu anul precedent (17%).

Exporturile de servicii comerciale ale Europei au ajuns în 2005 la 1245 miliarde $.

3.5.Creșterea anuală a volumului exporturilor și productiei mondiale

(2004-2008)

Se poate observa că raportul între creșterea exportului mondial și cea a producției mondiale pentru perioada 2004-2006 este de aproximativ 1,6, iar pentru perioada 2006-2008 de 2,75, fapt care denotă o creștere fără precedent a fluxurilor comerciale internaționale.

Acest nivel de creștere se situează sub nivelul mediu mondial. Din cele trei categorii de servicii, cele de transport (atât în cazul exporturilor cât și în cazul importurilor) au fost cele care au înregistrat în 2005 creșteri mai accentuate, iar serviciile de călătorii sunt cele care au crescut cel mai puțin.

          Aceste evoluții sunt consecința directă a diminuării cresșterii economice în 2005 în Europa, cea mai slabă creștere dintre toate regiunile lumii.

 COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE a înregistrat în 2005 o creștere economică foarte viguroasă, chiar dacă ritmul de creștere a fost ceva mai redus comparativ cu anul precedent. Ca o consecință directă a acestor evoluții ritmurile de

creștere ale exporturilor și importurilor de servicii comerciale au fost mai accelerate comparativ cu ale celorlalte regiuni (20% la exporturi și 19% la importuri), duble față de ritmurile de creștere atinse la nivel mondial (10%).

Aceste ritmuri au fost însa mai mici comparativ cu anul 2004, rezultat al slabei creșteri economice la nivel mondial în 2005.

          Exporturile de servicii comerciale ale regiunii au ajuns în 2005 la 42 mld. $, iar importurile la 62 mld. $. O caracteristică pentru comerțul cu servicii comerciale a CSI este că regiunea a înregistrat un excedent de aproximativ 7000 mil. $ în serviciile de transport și un deficit în serviciile de călătorii și în alte servicii de 12700 mil.$ și, respectiv de 14400 mil.$.

          AFRICA a înregistrat în ultimii 5 ani o creșere economică puternică. Drept urmare și comerțul cu servicii comerciale al regiunii a înregistrat creșteri pentru al treilea an consecutiv.

Exporturile de servicii comerciale au crescut în 2005 cu 12%, ajungând la 57 mld. $, iar importurile au crescut cu 21% (69 mld. $). Mai mult de 50% din exporturile de servicii comerciale ale Africii provin din serviciile de călătorii.

         ASIA, o regiune cu o creștere economică puternică în 2005, diferențiată însă pe țări, a înregistrat o creștere cu 14% a exporturilor de servicii comerciale în 2005 comparativ cu anul precedent și o creștere cu 12% a importurilor și în cazul acestei

regiuni, creșterile au fost mai slabe decât în 2004 .

Exporturile din categoria "alte servicii comerciale" (programe informatice, servicii financiare, servicii de construcții,drepturi de licență, etc.) au înregistrat în 2005 excedentul cel mai mare din ultimii 15 ani.

          Exporturile de servicii de transport și de călătorii ale regiunii au crescut cu 13% și, respectiv cu 9%, depășind media mondială.

 Primul loc pe piața mondială a serviciilor comerciale a fost ocupat în 2005 de SUA, urmate de Marea Britanie, Germania, Franța, Japonia, Italia, Spania. Ca și în cazul comerțului mondial cu mărfuri, actorii principali pe piața serviciilor rămân tot țările

puternic industrializate care dețin ponderi importante în comerțul mondial cu servicii.

          SUA rămâne lider mondial incontestabil și pe piața mondială a serviciilor comerciale, poziție menținută încă din 1997, însă cu ritmuri de creștere mai lente (12% la exporturi și 13% la importuri) în 2005 comparativ cu anul precedent , ca rezultat al slabei activități economice care a caracterizat economia americană în 2005. Categoria "alte servicii comerciale" detine ponderea cea mai mare în exporturile și importurile totale de servicii ale SUA (46,6% la exporturi și 53,3% la importuri).

          În cadrul grupei, serviciile financiare și cele privind drepturile de licență dețin o pondere de 24,5 % în totalul exporturilor, iar serviciile de asigurări dețin 10,1 % în totalul importurilor de servicii comerciale ale SUA, ceea ce demonstrează că economia SUA are o structură modernă, bazată pe tehnologii performante, iar transferul de cunoștințe tehnice, know-how,consultanță, engineering, etc. contribuie în mare măsura la dezvoltarea acesteia.

  MAREA BRITANIE și FRANȚA, țări puternic industrializate, au înregistrat ritmuri de creștere reduse, asemănătoare, atât la exporturile cât și la importurile de servicii comerciale în 2005. Marea Britanie și-a întărit poziția de lider, detinând locul al doilea în ierarhia exporturilor mondiale de servicii comerciale. Ritmul de creștere al exporturilor și importurilor de servicii comerciale ale acestei țări a fost mult mai lent în 2005 comparativ cu anul 2004 (18 % la exporturi și 14% la importuri în 2004, 5% la exporturi și 6% la importuri în 2005).

Marea Britanie, cel mai important exportator de servicii al Europei a înregistrat o creștere moderată a exporturilor sale. Din totalul exporturilor de servicii, ponderea cea mai ridicată o deține categoria "alte servicii comerciale" (67,3%), iar în cazul importurilor, ponderea cea mai ridicată este înregistrata la grupa "servicii de călătorii." (38,6%).

Franța, situată pe locul 5 după Japonia, a cunoscut un ritm lent de creștere al exporturilor și importurilor de servicii comerciale în 2005 comparativ cu 2004, iar din cele trei categorii de servicii, așa cum era de așteptat, ponderea cea mai mare în totalul exporturilor de servicii comerciale ale țării a deținut-o în 2005 categoria "alte servicii comerciale" (39,7%), printre care cele mai importante sunt serviciile de consultanță în diferite domenii prestate întreprinderilor. Aceste evoluții cam lente sunt consecința faptului că întreaga zona a Europei s-a confruntat cu o slabă creștere economicp în 2005.

Franța, cu economia sa dezvoltata, este unul din participantii cei mai activi în comerțul mondial.
Franța este membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen.

Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.
În afară de comerțul , turismul este un mare contribuitor la PIB-ul național,avand peste 74 de milioane de turiști care vizitează țara pentru patrimoniul său bogat și cultura. 
Agricultura este un alt punct forte pentru Franța, aproape 25% din total produse agricole din UE se produc aici.
In anul 2009 ,potrivit WTO, Franta a ocupat locul 6 pentru export si locul 5 pt importul de bunuri manufacturate.
Companii precum IBM, Michelin, Hewlett Packard, și Daimler Benz sunt în Topul 20 al exportatorilor din Franța, primele 3 pozitii find ocupate de PSA (Peugeot Citroën), Renault, și Airbus Industrie. 
Palate și castele de vis, o istorie și o cultură care au influențat soarta intregii lumi sau într-un cuvânt Franța, țara cu cei mai mulți turiști din lume, 74 de milioane de persoane numai în anul 2009.
– Franța este cea mai mare țară din Europa de Vest, avînd o suprafata de 550 000 Km și o populație de 64,3 milioane de locuitori.
– Dintre marile state europene, Franța este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, a cărei capitală este Parisul. Franța este membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.
Franța are o economie industrială avansată și un sector agricol eficient. Principalele activități economice sunt: producția de automobile, industria aeronautică, tehnologia informației, electronica, industria chimică și farmaceutică și nu in ultimul rand industria textila.
În afară de comerțul , turismul este un mare contribuitor la PIB-ul național,avand peste 74 de milioane de turiști care vizitează țara pentru patrimoniul său bogat și cultura.

          GERMANIA, țara situată pe locul 3 în topul principalelor țări exportatoare de servicii în 2005, a înregistrat un ritm relativ lent de creștere comparativ cu 2004 (13% la exporturi si 6% la importuri). Ponderea cea mai mare în comerțul cu servicii comerciale ale Germaniei a detinut-o categoria "alte servicii comerciale" (servicii de consultanță prestate întreprinderilor).

Germania este una dintre cele mai dezvoltate economii, a treia din lume ca mărime, după Statele Unite și Japonia, a cincea din lume în ceea ce privește puterea de cumpărare și prima din Uniunea Europeană.
Economia țării depinde in mare măsură de industrie. Aceasta s-a dezvoltat pe baza unor resurse de subsol foarte importante : cărbuni (lignit-locul I pe glob- și huilă), sare, minereu de fier- și pe baza combustibililor și materiilor prime importate.
Germania este a doua producătoare europeană după Rusia de energie electrică, obținută mai ales în termocentrale și atomocentrale.
Acest sistem prezintă avantaje pentru clienți deoarece firmele se bazează doar pe o singură bancă (Hausbank). Cu toate acestea, acest lucru produce de asemenea probleme din cauza unor concentrări de informații și a unei puteri economice.
In prezent, noi superputeri apar, dar competiția este întotdeauna la înălțime, ca aceea dintre giganții Deutsche Bank si Allianz. Pentru a face față concurenței internaționale, activitatea R & D din sectorul financiar crește și cele mai mari bănci din Germania aspiră să devină “jucători”, participanți globali.
Sistemul bancar din Germania, cu un volum total al afacerilor de aproximativ 3,7 triliarde ECU (suma balanței) constă in 3872 bănci independente cu 48721 oficii diferite (birouri care se ocupă de diferite ramuri de activitate (la sfârșitul anului 1994)).
Germania este cel mai mare producător de turbine de vânt și tehnologia puterii solare din lume. Cele mai mari târguri și congrese internaționale de comerț din fiecare an au loc în orașe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt și Berlin.
În anul 2010, piața a coborât cu 23,4%, la 2,9 milioane de mașini noi înmatriculate. Cele mai mari cote de piață le-au avut mărcile Volkswagen (21%), Mercedes (9,6%), BMW-Mini (9,1%), Opel (8%), Audi (7,8%) și Ford (6,8%).

          JAPONIA a ocupat locul 5 în topul celor mai mari exportatori de servicii comerciale la nivel mondial în 2005, înregistrând un ritm de creștere foarte lent, comparativ cu cel al anului precedent (25% în 2004 si 11% în 2005), urmare a creșterii

economice moderate a economiei japoneze.

Grupa "alte servicii comerciale" deține ponderea cea mai ridicată atât la exporturile cât și la importurile de servicii ale Japoniei (55,3% la exporturi și 41,2% la importuri).

Dintre acestea, ponderea cea mai mare o dețin serviciile de consultanță acordate întreprinderilor și drepturile de licență atât în cazul exporturilor, cât și în cazul importurilor.

          CHINA se pare ca nu a fost afectată de reducerea ritmurilor de expansiune a comerțului manifestată la nivel mondial în 2005. Exporturile de servicii comerciale ale Chinei au crescut în 2005 cu 28%, iar importurile cu 16%, într-un ritm mult mai accelerat

decât al celorlalte țări.

          Serviciile de călătorii și alte servicii comerciale (servicii de consultanță prestate întreprinderilor) au deținut ponderea cea mai ridicată în totalul exporturilor de servicii ale Chinei și în cazul importurilor, grupa "alte servicii comerciale" a deținut ponderea cea mai ridicată (39,6%). 

Această structură a comerțului cu servicii comerciale demonstrează deschiderea economiei chineze spre creșterea ponderii sectorului serviciilor în economia națională, spre utilizarea unor tehnologii performante la nivel mondial.

În anul 2005 evoluția comerțului mondial cu servicii comerciale s-a păstrat în aceleași tendințe cu cele ale expansiunii comerțului cu bunuri: creșterea volumului schimburilor comerciale internaționale cu servicii, însă în ritmuri mult mai reduse comparativ cu 2004, ca urmare a lentei creșteri economice înregistrate la nivel mondial, cu unele excepții. Țările în curs de dezvoltare și-au intensificat eforturile în vederea îmbunătățirii structurii economiilor naționale materializate în accelerarea ritmurilor de creștere a exporturilor și importurilor de servicii comerciale, mai ales din categoria "alte servicii comerciale" (servicii de comunicații, financiare, informatice, servicii

antreprenoriale, profesionale, tehnice, cercetare-dezvoltare, etc.). China, țările member CSI, noile state membre ale UE și câteva țări africane au înregistrat ritmuri accelerate de creștere a schimburilor comerciale internaționale cu servicii comerciale, contrastând cu

ritmurile reduse constatate în țările dezvoltate.

          Cu toate acestea, tot statele dezvoltate continuă să dețină ponderile cele mai ridicate în comerțul mondial cu servicii comerciale intensive în cunoaștere, inteligența, tehnologie performanța.

          Ritmul de expansiune al exporturilor mondiale de servicii comerciale a depășit dinamica PIB mondial și a producției mondiale, ceea ce demonstrează o puternică deschidere a economiilor naționale către piețele externe, accentuarea fenomenului de globalizare, puternic contestat de unii economiști și lăudat de alții.

          Dezvoltarea comerțului mondial cu bunuri și servicii comerciale asigura națiunilor avantaje competitive durabile întrucât, între altele, permite transferal tehnologiilor de vârf aflate în conexiune directă cu sistemele de protejare a proprietății intelectuale.

          Modernizarea comerțului internațional se află în conexiune directă cu protejarea proprietății intelectuale care, dealtfel constituie singura șansă a țărilor în curs de dezvoltare de a se impune pe piețele internaționale cu produse și servicii competitive care ar trebui să încorporeze talent și inteligența autohtonă, dar și tehnologie avansată din țările dezvoltate.

Israel are o economie modernă, diversificată și continuu ascendentă, cu un sector high-tech crescând rapid în pondere și importanță. Guvernul țării deține o parte semnificativă a proprietății din economia țării. Fiind o țară săracă în resurse naturale, Israel depinde aproape total de importurile materiilor prime, așa cum ar fi țiței, cărbune, diamante brute și alimente.

Țara primește, de asemenea, un substanțial ajutor economic direct din partea Statelor Unite ale Americii, incluzând aproximativ 1,2 miliarde dolari americani anual, de la începutul anilor 1970, chiar dacă valoarea efectivă directă a scăzut lent de-a lungul anilor, ajungând să fie circa 240 de milioane în 2006. Produsul intern brut al Israelului în 2006 a atins cifra record de 155 de miliarde de dolari americani, fiind de aproximativ 25.000 de dolari per locuitor, comparabil cu cele ale Spaniei și Greciei. Sectoarele majore ale economiei sunt cele de produse obținute prin prelucrarea metalelor, hrană procesată, chimie și echipament de transport. Serviciile sunt foarte bine reprezentate în ponderea economică totală. Industria de prelucrare a diamantelor este unul din sectoarele cele mai puternice ale economiei, Israelul fiind unul din centrele mondiale de primă importanță în tăierea și șlefuirea acestora, dar și a altor pietre prețioase.

În ultimele două decenii, țara a devenit un lider în producerea de software și al destinațiilor turistice. În 1998, Tel Aviv a fost numit de săptămânalul Newsweek unul dintre cele mai influente orașe tehnologice ale lumii.

Dacă în primele decenii după declararea independenței de stat, în 1948, Israelul era una dintre societățile cele mai egalitare ale Occidentului, la începutul mileniului al III-lea acesta este țara cu polarizarea veniturilor cea mai mare printre țările Vestului, cu excepția Statelor Unite (ale Americi): în ultimii 63 de ani inegalitatea s-a dublat, astfel încât în 2012 mai mult de unul din trei copii israelieni trăia în sărăcie, în timp ce o familie din cinci trăieste în sărăcie.

Economia: deși lipsită, până nu demult, de resurse naturale (în anii 2011-2012 s-au descoperit rezerve de gaze naturale în aria maritimă mediteraneană aparținând Israelului) în 2010 produsul intern brut nominal (PIB) israelian s-a situat pe locul 42 din lume și are un rating foarte mare în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane.

. În 2010, Israelul a aderat laOCDE.

Evreii din Israel cuprind o majoritate de „nativi” — născuți în țară, porecliți în limbajul curent sabra (în românește „sabri”, în ebraică „tzabarim”), restul fiind imigranți născuți în străinătate și stabiliți, la diferite vârste, în Israel.

În luna august a anului 2005, Israelul, împreună cu Ierusalimul de Est, avea o populație de 6.912.700 de locuitori, structurată astfel: 76% evrei, 20% (împreună cu Ierusalimul de Est) arabi și 4% alte minorități (druzi — aici considerați separat de populația arabă —, cerchezi, armeni), precum și un număr remarcabil de evrei având „doar” tatăl evreu; de asemenea, nepoți de evrei, parteneri de viață ai unor evrei — de origine rusă, ucraineană, românăetc. — și care nu sunt recunoscuți ca evrei după legea religioasă, dar care, în marea lor majoritate, sunt laici și se identifică cu evreii israelieni moderni.

ADL precizează că față de anchetele realizate în 2007, actualul sondaj indică faptul că atitudinea antisemită a rămas neschimbată în șase dintre cele șapte state intervievate. Doar în Marea Britanie s-a inregistrat un declin al antisemitismului. 

Ancheta a intervievat 3.500 de persoane în șapte țări europene (câte 500 în Austria, Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Polonia, Spania).

Sondajul de opinie Attitudes Toward Jews in Seven European Countries a indicat faptul că 31% dintre respondenți acuza evreii din industria financiară că au avut "o contribuție majoră", "o contribuție importantă" sau "una scăzută" la actuala criză globală.

Iată alte câteva dintre rezultatele sondajului de opinie, realizat în perioada 1 decembrie 2008 – 13 ianuarie 2009:

aproape jumătate dintre cei chestionați sunt convinși că evreii sunt mult mai loiali Israelului decât țării lor. Majoritatea respondenților din Germania, Polonia și Spania cred c aceast lucru este "probabil adevărat". Numărul spaniolilor care sunt convinși de acest lucru este de 64%

40% dintre intervievați consideră că "evreii au prea multă putere în lumea mondială a afacerilor". Ungurii cred acest lucru în proporție de 67%

41% dintre europenii chestionați sunt de părere că "evreii au prea multă putere pe piețele financiare internaționale". 74% dintre spaniolii cred acest lucru

44% dintre cei intervievați cred că "este probabil adevărat" că evreii discută încă prea mult despre Holocaust

23% dintre cei chestionați continuă să îi acuze pe evrei pentru moartea lui Iisus

tot 23% dintre europenii care au luat parte la ancheta au afirmat că opinia lor față de evrei este influențată de acțiunile luate de Israel. 58% dintre aceștia cred că părerea față de evrei se înrăutațește din cauza acțiunilor intreprinse de Guvernul de la Ierusalim

38% dintre respondenți cred că violența impotriva evreilor este rezultatul unui sentiment anti-evreiesc, în timp ce 24% sunt de părere că este consecința sentimentului anti-Israel

57% dintre cei chestionați afirma că guvernul lor ia suficiente măsuri pentru a asigura securitatea cetățenilor evrei.

3.6.Gradul de deschidere a piețelor

Pe ansamblul economiei mondiale, gradul de deschidere comercială (măsurat ca raport între exporturi plus importuri și PIB cumulat) a crescut de la 22% în 1950, la peste 35% în 2004.

Tabel 8 – Ponderea comerțului internațional în PIB (1928 – 2001)

Sub aspectul dinamicii, deceniile postbelice au demonstrat o amplificare fără precedent a volumului fizic și valoric al comerțului mondial.

După anul 1950, pe parcursul a patru decenii exporturile mondiale au crescut de aproape 50 de ori, depășind cifra de 3000 miliarde dolari.

Cele mai integrate regiuni din punct de vedere comercial sunt Europa de Vest și Asia, cu o pondere a comerțului intra-regional de 67,5% și, respectiv, 49,7%.

Mai mult, comerțul intra-regional al Europei de Vest (în care UE reprezintă peste 95%) reprezintă peste 30% din comerțul mondial cu produse.

Proximitatea geografică și alți factori importanți (apropierea culturală, circumstanțele istorice, complementaritatea economiilor etc.) determină orientarea preponderența a comerțului zonelor limitrofe catre regiunile nucleu: Europa de Est exportă peste 55% din produse în Europa de Vest, America Latina exportă peste 60% din produse în America de Nord etc.

Imaginea creată ar fi falsă, dacă ne-am opri doar asupra acestor date. Comparându-le, însă, cu cele din 1913, se poate constata că nici gradul deschidere sau intensitate comercială și nici ratele de creștere a fluxurilor comerciale nu diferă semnificativ, pe regiuni sau pe intreaga economie mondială.

Este de remarcat faptul că gradul de intensitate comercială al economiei mondiale din 1913 a fost recuperat abia la inceputul anilor ’90.

Tabel 9 – Exportul de produse al țărilor dezvoltate

Prin urmare, globalizarea comercială este mai puțin importantă, iar datele privind creșterea schimburilor comerciale internaționale nu atesta neapărat existența unei ordini economice liberale în perioada postbelică.

Deși sistemul multilateral de comerț internațional creat prin intermediul GATT este considerat o expresie a liberalismului comercial, el nu ilustrează decât parțial acest aspect.

Doar 40% din articolele sale cuprind referiri la tratamentul nediscriminatoriu al partenerilor comerciali, restul fiind stipulări pentru tratamentul diferențiat și special sau aplicarea de exceptări.

Forțând nota, se poate spune că liberul schimb a fost consacrat ca excepție în comerțul internațional postbelic.

3.7.Participarea economiilor naționale la circuitul economic mondial

            Participarea tuturor statelor la circuitul economic mondial este – în condițiile contemporane, o necesitate obiectivă. Complexitatea economiei mondiale, incidența extrem de puternică a progresului tehnic, gradul foarte inalt de diversificare a proceselor economice, accentuarea interdependențelor dintre economiile naționale, avantajele extrem de importante ce se pot obține de pe urma specializării internaționale (sau riscurile la care se expun cei ce preferă autarhia), sunt doar o parte a factorilor care au condus la generalizarea – la scara planetară – a schimburilor economice internaționale. Practic, toate statele lumii, mari sau mici, bogate sau sarace, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, se preocupa intens de participarea cât mai eficientă la economia și circuitul economic mondial.

            Participarea la circuitul economic mondial trebuie să asigure folosirea schimburilor externe ca factor al creșterii economice; acest obiectiv este extrem de important pentru toate statele lumii, deoarece:

–        schimburile economice internaționale trebuie să asigure inzestrarea economiei naționale cu factorii de producție (resurse naturale, mijloace tehnice și tehnologice, resurse de finanțare și resurse de muncă de o calificare corespunzătoare noilor cerințe ale progresului tehnic) în condițiile în care cele interne nu sunt suficiente, nu sunt eficiente (problema avantajului comparativ) sau nu sunt utilizate din considerente strategice (pentru economisirea sau conservarea lor pentru mai târziu);

–        participarea la schimburile economice internaționale trebuie să permită valorificarea eficientă a resurselor interne excedentare sau specializarea pentru export în ramurile în care țara respectivă deține avantajul comparativ;

–        participarea la circuitul economic permite diversificarea ofertei interne de bunuri și servicii, cea ce produce consecinte benefice asupra gradului de satisfacere a nevoilor de consum, cât și asupra nivelului calitativ al producției interne (ca urmare a competiției ce se creează între aceasta și oferta externă);

–        racordarea economiei naționale la fluxurile economice internaționale permite lărgirea seriilor de fabricație ale producției interne peste limitele pe care le impun dimensiunile pieței interne;

–        participarea la circuitul economic mondial creează, de asemenea, un climat favorabil în plan politic, militar, etnic, religios, cultural etc., care poate fi, la rândul său, în mod indirect, un catalizator al creșterii economice.

Se poate afirma, astfel, că schimbul internațional este o cerere de diferență; acolo unde totul este identic, schimbul devine inutil.

            Economia mondială contemporană este caracterizată printr-o foarte ridicată intensitate a specializării internaționale; aceasta face ca, în mod practic, toate statele lumii să fie, mai mult sau mai puțin intens, legate între ele, economiile naționale fiind puternic interdependente, iar schimburile economice externe indispensabile.

În strategia fiecărei economii, folosirea cât mai eficientă a relațiilor economice externe ca factor exogen al creșterii producției, veniturilor și consumului, este expresia sintetică a calității managementului național, în primul rând al celui macroeconomic.

3.8.Alianțe și cooperări internaționale

            În mediul internațional au apărut, începând din anii `60 – `70 și sunt în plină afirmare în prezent, o serie de forme și tehnici de afaceri, care depășesc cadrul strict al schimbului de marfă și durata în timp specifică contractelor de import – export tradiționale.

Aceste noi tipuri de operațiunii sunt incluse în literatura de specialitate fie în categoria largă a cooperării economice internaționale, fie în categoria alianțelor strategice (cu două mari grupări: aliante competitive și cooperare industrială), fie în grupul tehnicilor de transfer internațional de tehnologie.

       3.8.1. Alianțele competitive

Alianțele competitive sunt rețele complexe de comunicații ce se stabilesc intre firme în vederea realizării unor obiective lucrative în domeniile marketingului și comercializării producției, cercetării și dezvoltării etc. prin acțiuni concertate. În mod obișnuit, se includ în această categorie acordurile de marketing, operațiunile de licențiere, franchising, societățile mixte.

            Rațiunile alianțelor competitive constau, în principal, în complementaritatea tehnologică, convergența de interese și sporirea poziției competitive prin acțiune comună. Ele pleacă de la ideea punerii în valoare a capacității specifice fiecărui partener printr-un aranjament de prestații reciproce. Astfel, de exemplu, una din firme, poate să dispună de cunoștințe de marketing, acces pe piață și canale de distribuție, în timp ce partenerul poseda o tehnologie avansată de produs.

            Pot fi, de asemenea, considerate atuuri în realizarea de aliante internaționale, calificarea și costul forței de muncă, accesul la resurse primare, calitatea managementului, capacitatea de fabricare a pieselor și subansamblelor etc.

            Totodată, în timp ce firmele mari, cu dever și canale de distribuție consacrate, pot să utilizeze propria capacitate de marketing pentru a pătrund pe piețe externe, pentru firmele mici și mijlocii, un acord de parteneriat în marketing cu alte firme pe bază de complementaritate, poate reprezenta un mijloc mai eficient de comercializare internațională.

            O altă rațiune a alianțelor o reprezintă interesele comune ale părților, ce pot constitui temeiul cooperării în marketing și producție sub forme care merg de la simplul acord de distribuție reciproca a mărfurilor, până la ințelegeri privind proiectarea fabricației și dezvoltarea produsului. Specific acestor aranjamente este spiritul de conlucrare care domină relațiile dintre parteneri, amenajarea intereselor particulare în raport cu obiectivele comune.

Ca atare, aliantele sunt, de regulă, asociate cu forme de cooperare economică, tinzând să realizeze pe o perioadă mai îndelungată de timp și să evolueze spre formule instituționale, ca de exemplu, societățile mixte.

            Alianțele competitive urmăresc realizarea unor scopuri strategice (de aici provine denumirea de alianțe strategice), a unor obiective pe termen lung, cum sunt următoarele:

            a) Creșterea competitivității internaționale.

Ridicarea nivelului de competitivitate se bazează pe punerea în valoare a complementarităților tehnologice dintre parteneri, pe reducerea costurilor în urma specializării, economiile din standardizare și serie mare etc. După cum se arată în literatura, restructurarea industriei est – europene și creșterea gradului său de competitivitate în ultimele decenii se datorează alianțelor strategice încheiate între firme din SUA și Japonia, pe de o parte, și firme din Europa Occidentală, pe de altă parte.

3.9.Comerțul internațional – regionalizare sau globalizare?

Analiza repartiției geografice a comerțului mondial pe principalele grupe de țări pentru perioada de după 1950, pe parcursul a patru decenii, evidențiază:

– preponderența țărilor avansate, care, spre sfârșitul perioadei dețineau circa 70% din exporturile și importurile mondiale.

Considerat pe grupe de produse, ele dețineau o pondere mai mare (78,7%) la comerțul cu produse manufacturate, în timp ce ponderea mai mică (49,1%) în comerțul cu produse de bază, le situa pe aceeași poziție fruntașă.

– o pondere mică și în scădere (de la 30,8% în 1950 la 19%) pentru țările în curs de dezvoltare.

Tendințele de redresare inregistrate după 1972 datorate ascensiunii țărilor exportatoare de petrol a fost anihilată de reducerea prețului titeiului.

De asemenea, creșterile spectaculoase ale țărilor cu industrializare rapidă au fost absorbite de deteriorarea poziției țărilor cu nivel scăzut de dezvoltare în schimburile internaționale.

– o pondere redusă de circa 8-10% a țărilor din Centrul și Estul Europei, pe parcursul intregii perioade postbelice, fapt aflat în discordanță cu procentul deținut de 35% din producția industrială mondială.

Din punct de vedere al orientării geografice a principalelor curente de schimb, la nivelul anului 1990 rețeaua comerțului mondial era compusă din următoarele fluxuri:

–         fluxurile schimburilor comerciale reciproce ale țărilor industriale avansate – 55%;

–         fluxul comercial Nord-Sud – 26%;

–         comerțul dintre țările Europei Centrale și de Răsărit și cele dezvoltate – 9,8%;

–         fluxul Sud-Sud – 5%;

–         fluxul schimburilor comerciale reciproce ale țărilor Europei Centrale și de Răsărit – 4,2%.

Orientarea geografică a principalelor curente de schimb și ponderea diferitelor state în comerțul internațional atesta polarizarea acestuia în jurul țărilor industriale avansate.

Acestea constituie principalul client și furnizor, atât pentru ele insele, cât și pentru

țările în curs de dezvoltare și cele ale Europei Centrale și de Răsărit.

Datele statistice prezentate de OECD demonstrează clar că, în ciuda ratelor mari de creștere a volumului, există un nivel redus de deschidere a țărilor către exterior, atât în cazul țărilor dezvoltate, cat si a celor in curs de dezvoltare. In anii ’90, exporturile si importurile tarilor OECD cu UE reprezentau circa 12% din PIB cumulat, cu 1% mai mult decât în 1980, și dublu față de 1960.

Totuși, nivelul este unul scăzut, ceea ce ne poate face să credem că țările dezvoltate au rămas relativ închise, dezvoltând relații cu precadere între ele.

Orientarea fluxurilor comerciale ale acestor țări este predominant regională și către partenerii dezvoltați din zonă.

De menționat că doar 4% din PIB-ul țărilor OECD reprezintă valoarea comerțului cu țări din afara organizației.

Aceeași tendință se manifestă și în cazul celorlalte țări sau zone integrate economice: Uniunea Europeană, SUA și, mai ales, Japonia.

Aceasta din urmă importă mai puțin din țările OECD și din SUA față de perioada anterioară, în timp ce comerțul Uniunii European este orientat cu precadere către țările membre (peste 61%).

Tabel 10 – Structura geografică a comerțului OECD (procent din PIB nominal)

Așa cum relevă datele din tabelul 15, cea mai mare parte a exporturilor se indreaptă către țări care, geografic, se află în apropiere.

Astfel, SUA face comerț în principal cu Canada, Japonia cu Statele Unite, China și Taiwanul cu Hong-Kong-ul etc. Țările membre ale Uniunii Europene exportă în aceeași zonă, comerțul intra-comunitar crescând cu rate de 2-6% în perioada 1985-1997. Faptul este cu atât mai important, cu cât ponderea acestuia în comerțul mondial a crescut de la 13,5% în 1960 la 24,5% în 1994, în timp ce comerțul cu țările extra-comunitare a scăzut de la 20,5% în 1960 la 15% în 1994.

Sursele statistice ale UE confirmă aceste evoluții, așa cum reiese din tabelul următor:

Tabel 11 – Piețe de export

Tabel 12 – Exporturile/Importurile UE ca pondere în total exporturi

            Tendința prezentă în cazul Uniunii Europene de concentrare a importurilor și exporturilor către celelalte țări europene este confirmată și de evoluțiile din cadrul celorlalte blocuri regionale, așa cum reiese din tabelul următor:

Tabel 13 – Ponderea comerțului intra-regional în comerțul total

Importanța relațiilor comerciale intra-comunitare este evidențiată și de datele din tabelul următor:

Tabel 14 – Exporturile/Importurile UE ca procent din PIB

Gradul de deschidere al economiilor din Asia de Sud-Est (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Tailanda, Singapore si Hong-Kong) ajunge la o pondere de 78,4% din PIB.

Tabel 15 – Comerțul țărilor OECD cu principalele regiuni

(pondere în comerțul total cu mărfuri)

Cele mai integrate regiuni din punct de vedere comercial sunt Europa de Vest și Asia, cu o pondere a comerțului intra-regional de 67,5% și, respectiv, 49,7%.

Mai mult, comertul intra-regional al Europei de Vest (în care UE reprezintă peste 95%) reprezintă peste 30% din comerțul mondial cu produse.

Proximitatea geografică și alți factori importanți (apropierea culturală, circumstanțele istorice, complementaritatea economiilor etc.) determină orientarea preponderența a comerțului zonelor limitrofe către regiunile nucleu: Europa de Est exporta peste 55% din produse în Europa de Vest, America Latina exportă peste 60% din produse în America de Nord etc.

Tabel 16 – Nivelul de regionalizare a comerțului mondial

NAFTA desfășoară comerț intra-regional în proporție de aproximativ 40%, exportă 17,2% din total în UE și 21% in Asia.

Importă peste 17% din UE și 22% din Asia (11% din Japonia).

UE – 15 exportă intra-regional 62% din total, exportă în NAFTA 10%, iar în Asia 8%.

Importă 8% din NAFTA și 7% din Asia (4% din Japonia).

Asia exportă intra-regional 48,7%, iar în celelalte regiuni exportă 25% în NAFTA și 16% în UE.

Importurile din NAFTA se ridică la 24%, iar cele din UE la 17% din total.

Figura 9

Mai repede se poate vorbi de o crestere a integrării regionale, decât de globalizare, aceasta din urma vizând mai ales țările dezvoltate (triada – NAFTA; UE; Asia – Japonia, Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Hong-Kong, Singapore, Taiwan).

Astfel, în 2001, ponderea țărilor dezvoltate și a noilor țări industrializate din Asia în exportul mondial era de 76%, iar ponderea UE (15), NAFTA și Japoniei era de 62%.

Comerțul în triada reprezintă 76% din total pentru NAFTA, 80% pentru UE și 90% pentru Asia dezvoltată.

Dacă la centrele triadei adăugăm și sateliții comerciali – țări ale căror fluxuri comerciale se desfășoară în proporție de peste 60% cu triada – ponderea totală a zonelor integrate comercial se ridică la aproximativ 80% din comerțul mondial.

            Regionalizarea reprezintă și o provocare majoră pentru regimul comercial al OMC.

În ultimele decenii aceste acorduri au luat o amploare deosebită, acoperind o parte importanță din comerțul mondial.

Răspândirea rapidă, anvergura tot mai mare și natura schimbătoare a acestor acorduri au pus problema compatibilității cu un regim internațional bazat pe liberalizarea comerțului.

            Principala temere este legată de faptul că blocurile regionale tind să creeze o discriminare impotriva nemembrilor (mai ales în cazul UE și NAFTA).

De asemenea, noile reguli comerciale și vamale (reguli privitoare la origine, de exemplu) au dus la creșterea costurilor și, de aceea, la o ingreunare a comerțului.

Organizația Mondială a Comerțului ar trebui să asigure compatibilitatea dintre acordurile regionale și comerțul multilateral continuu, deși realitatea acestui început de nou secol arată ca principiile și regulile sale nu pot fi eficiente în combaterea tendințelor protectioniste ale acordurilor regionale.

Oricum continuarea negocierilor multilaterale poate să aducă progrese și în acest domeniu, astfel încât regionalizarea să nu reprezinte un pericol în calea liberalizării schimburilor comerciale la nivel global.

Iranul a devenit în câteva luni o țară exportatoare de benzină, odată cu deschiderea unei noi rafinării, în pofida sancțiunilor economice adoptate de SUA și alianții europeni impotriva Teheranului, a declarat ministrul iranian al Petrolului, Rostam Qasemi.
"Progresul realizat în industria petrolieră ne-a permis să lăsăm în urma calea sancțiunilor. Odată cu intrarea în exploatare a acestei unități, Iranul nu mai trebuie să importe benzina și va intra în rândul exportatorilor", a declarat Qasemi, citat de Bloomberg. 
Capacitatea de producție a rafinăriei a crescut cu două milioane de litri pe zi, la șase milioane de litri, potrivit datelor anunțate anterior de televiziunea de stat din Iran.
Iranul, unul dintre cei mai importanți producători de petrol din lume, era nevoit până acum să importe până la 40% din necesarul de benzină, din cauza capacității deficitare de rafinare.
Potrivit agenției de stat Mehr, Iranul a exportat recent benzină către Emiratele Arabe Unite, Afganistan, Irak și Armenia.

Producția de petrol a Irakului se va dubla până la sfârșitul acestui deceniu, iar până în 2030 acest stat va deveni al doilea mare exportator la nivel mondial, după Arabia Saudita, potrivit unui studiu realizat de Agentia Internațională pentru Energie (AIE).

În prezent, Irakul produce circa 3,2 milioane de barili de petrol pe zi.
Economistul șef al AIE, Fatih Birol, consideră că producția de petrol a Irakului va avea un rol esențial pentru "sănătatea economiei mondiale".
El a arătat că Irakul va asigura 45% din creșterea ofertei de petrol, în actualul deceniu.

  Dacă estimările AIE se vor confirma, creșterea ofertei de petrol provenite din Irak ar putea avea consecințe majore pentru geopolitica petrolului și va modifica semnificativ balanța puterii în cadrul OPEC. Irakul ar devansa Iranul și Venezuela, devenind al doilea membru ca influență în cartel, după Arabia Saudita.
Mai multe decenii de conflicte și sancțiuni internaționale și-au pus amprenta asupra industriei petroliere irakiene, care a început însă să își revină în ultimii câțiva ani.
Autoritățile de la Bagdad au semnat în ultimii ani contracte cu mai multe companii petroliere mari precum BP și Royal Dutch Shell, pentru creșterea producției la unele dintre cele mai mari zăcăminte din țară.
Exporturile irakiene de petrol au atins în septembrie 2,6 milioane de barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani.
Relansarea sectorului a fost întârziată de incapacitatea de adoptare a unei legi a hidrocarburilor, din cauza dezacordurilor guvernului cu regiunea autonomă kurda din nordul țării, referitoare la drepturile asupra petrolului.
Autoritățile kurde au nemultumit guvernul federal prin semnarea unor contracte cu companii internaționale precum Exxon Mobil și Chevron, pe care Bagdadul le consideră ilegale.
Potrivit scenariului de bază al AIE, exporturile irakiene de petrol va crește de peste două ori, la 6,1 milioane de barili pe zi până în 2020, în timp ce veniturile anuale aduse de aceste vânzări vor ajunge la o medie de 200 de miliarde de dolari până în 2035.
Irakul ar deveni astfel în 20 de ani un centru energetic major și ar avea un PIB egal cu cel actual al Arabiei Saudite.
Agenția avertizează totuși că estimarea este valabilă numai dacă va fi aprobată legea hidrocarburilor, care să reglementeze industria de profil.

Pe fondul nesiguranței privind capacitatea de producție a Arabiei Saudite și a conflictelor din Orientul Mijlociu, pretul petrolului va rămâne volatil și în perioada următoare.
Arabia Saudita și ceilalți producători mai mici din zona Golfului au fost cei care au susținut nevoile masive ale consumatorilor din vest în ultima perioadă, dar este incert cât de mult timp vor putea continua, comentează analiști citați de The Wall Street Journal. 
"Plasa de siguranță pentru a acoperi scăderea ofertei este deosebit de fragilă, în special în lumina riscurilor geopolitice crescute din Orientul Mijlociu și Africa", precizează un raport Deutche Bank.

  Cea mai bună dovadă în acest sens este creșterea standardului de referință Brent al petrolului din zona atlantică, cel mai utilizat la nivel global. Acesta a crescut din iunie cu 28%, până la 117$/baril. 

3.10.Conflictele din Orientul Mijlociu, cauza nesiguranței de pe piața petrolului

Iranul și-a înjumătățit deja cantitatea de petrol produsă în urma sancțiunilor impuse de statele occidentale, dar o amenințare mult mai mare e dată de riscul ca această țară să închidă strămtoarea Hormuz a Golfului Persic, prin care se derulează 20% din comerțul cu petrol din Orientul Mijlociu.
Uciderea ambasadorului american din Libia, războiul din Siria și atmosfera anti-americană alimentează incertitudinile privind accesul la petrolul din zona. 

Este Arabia Saudita soluția la criză?

Deși piețele au reacționat pozitiv la reasigurările din partea Arabiei Saudite că va crește producția, experții au indoieli privind capacitatea sa reală de a răspunde nevoilor.
Conform Agenției Internaționale pentru Energie, capacitatea de rezerva a Arabiei Saudite – capacitatea de producție pe termen scurt, în caz de nevoie – a fost sub două milioane de barili în August, cu 12% mai puțin decat în August 2011, când producția Libiei nu mai era disponibilă.

Mai mult, consumul domestic de petrol s-a mărit semnificativ în Arabia Saudita. Pe fondul dezvoltării economice din această țară, consumul de petrol din aceasta a atins un nivel record în această vară.
"Poziția saudiților asupra creșterii ofertei de pe piață nu este foarte credibilă când aceasta presupusă creștere urmeaza unei scăderi abrupte a exporturilor", au comentat reprezentanți ai companiei elvețiene de consultanță Petromatrix, după ce au apărut date privind o reducere lunară de 7% în exporturile de petrol ale Arabiei Saudite.

Ministrul kuweitian al petrolului, Hani Hussein, a afirmat că scăderea producției iraniene asociată cu tensiuni regionale generează creșterea prețului petrolului, într-o declarație publicată .
"Producția iraniană a scăzut și acest lucru a dus la creșterea prețurilor", a declarat Hussein pentru cotidianul Al-Watan, adăugând ca un alt factor al acestei majorări ar fi "ingrijorările generate de tensiunile regionale", informează AFP.
Hussein a apreciat că, în pofida tensiunilor regionale, "livrările de petrol se desfășoara bine și producția este suficientă pentru a satisface cererea de pe piață".
De la 1 iulie, a intrat în vigoare un embargo petrolier occidental impotriva Iranului, în cadrul sancțiunilor legate de controversatul sau program nuclear.

  Uniunea Europeană a decretat un embargo total asupra achiziționării dar și a transportului de petrol iranian, care nu mai este asigurat de asiguratorii europeni, care acopera 90% din traficul maritim petrolier mondial.

Aplicarea embargoului în iulie ar afecta puternic economia europeană, prețul barilului de petrol putând să crească până la 400 de dolari, potrivit specialiștilor.

"Ei își dau cu stângul în dreptul. Economia Uniunii Europene, în loc să fie ajutată prin toate măsurile, e blocată de o problemă care nu are treaba cu Uniunea Europeană. Problemele dintre SUA și Iran oricum se vor rezolva în timp, dar să te bagi ca musca în lapte, cum a făcut UE, mi se pare o gafă de proporții," a declarat economistul Ionel Blănculescu pentru Business 24, menționând că această decizie trebuia negată "ieri". 

Programele nucleare, adevărata problemă

În contextul în care programele nucleare pe care le dezvolta ar putea transforma Iranul într-o adevărata putere în acest domeniu, SUA a forțat impunerea unui embargo. Din cauza presiunilor Statelor Unite, Uniunea Europeană a decis să urmeze și ea aceeași rețetă. 
"De aici începe marea problemă și anume că, UE cu toate că beneficiază de importurile de petrol din Iran, în mod semnificativ, 18% din total sau de cele din zona Golfului Persic, țări precum Grecia, Spania sau Italia depinzând capital de petrolul din aceasta zona, și confruntată fiind și cu criza datoriilor suverane, și-a dat acordul de principiu, la sfârșitul anului trecut, pentru instituirea embargoului asupra Iranului", afirmă economistul Ionel Blănculescu. 

Barilul de petrol, la 400 de dolari

Problema mai largă este dată de controlul iranian asupra strâmtorii Ormuz, culoar strategic pentru transportul maritim petrolier, pe aici trecând zilnic intre cinci și 15 milioane de barili pe zi.

Dacă Iranul ar decide să blocheze strâmtoarea Ormuz, iar SUA ar decide să atace militar acest stat, pretul petrolului ar exploda. 
Impactul unui asemenea embargo pe piețele globale ar putea fi major, prețul barilului de petrol putând să crească până la 400 de dolari, urmând să se stabilizeze la 200 de dolari, conform estimărilor Forbes. 
"Când a fost criza economică, aceste cotații au scăzut până la 40 de dolari pe baril, când și-a revenit, au crescut, când se pune de un război cresc iar. Ideea e ca Platt's (n.r.: cotația după care este stabilit prețul la petrol în România) este influențat direct de ce se întâmplă.

Prețul o să crească până undeva la 400 de dolari și o să se stabilizeze până la 200 de dolari. Dacă e crescut la 200 de dolari, crește și la noi, indiferent dacă importăm sau nu din Iran. Când cotația a crecut, a crescut pentru toată lumea", declară Blănculescu. 
În ciuda faptului că România nu importă petrol din Iran, mari puteri ale lumii ar fi afectate puternic de o stopare a exporturilor, 22% din petrolul iranian merge în China, 18% în Uniunea Europeană, 14% în India, 13% în Coreea de Sud și 10% în Turcia, alte state primind restul. 
Acest lucru nu înseamnă însă că România nu va fi afectată de explozia prețului la petrol. Prețului carburantului, stabilit după un standard internațional, ar urma să crească în mod considerabil. De aici, și restul prețurilor. 

Figura 10

Ce ar pierde Iranul

Marile puteri ale lumii se arată îngrijorate în privința unei potențiale creșteri substanțiale a prețului petrolului dacă resursele Iranului "ies din joc", iar golul lăsat de absența acestora nu poate fi acoperit de ceilalți mari producători, precum Arabia Saudita, scrie Wall Street Journal. 
Sancțiunile impuse depind de evoluția prețului la petrol, iar occidentalii se bazează pe o scădere considerabilă a încasărilor Iranului. 
Conform estimărilor, sectorul petrolier din Iran ar urma să primească între 1,4 miliarde de dolari și 3,9 miliarde de dolari mai puțin în fiecare lună, în funcție de cât de mari vor fi sancțiunile impuse. 
FMI-ul susține că aceste cifre reprezintă între 1,4 și 3,8% din câștigurile estimate de companiile iraniene pentru exporturile de petrol și gaze. 

Teheranul a redus producția de petrol crude inainte de implementarea sancțiunilor asupra exportului, mai ales în condițiile în care cererea a scăzut în multe națiuni. 
Importurile de petrol crude în China au scăzut în februarie cu 40% față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce în Japonia s-a importat cu 12% mai puțin petrol. Coreea de Sud a inregistrat o scădere de 14% a importurilor, iar Spania de 37% în decembrie față de noiembrie 2011. 

Figura 11

Renunțarea la embargo, din ce în ce mai posibilă

Statele membre UE au fost de acord să ia în considerare revenirea asupra embargoului din cauza îngrijorărilor că acesta va cauza o creștere a prețurilor la petrol la nivel global, iar statele cu probleme financiare, precum Grecia, nu ar reuși să își asigure stocurile necesare. 
"Grecia spune ca, până acum, se descurca în situația dată", au declarat oficiali ai UE. "Au cerut însă să deschidă din nou discuția în mai sau iunie.

Prețul petrolului este monitorizat constant, și, dacă este nevoie, vom reveni asupra deciziei."
Oficialul european nu a specificat dacă schimbarea de atitudine este cauzată și de o potențială evoluție pozitivă a discuțiilor cu Teheranul despre programul nuclear, care ar putea fi utilizat pentru construcția de arme nucleare, după cum cred liderii occidentali. 
Directoarea Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, se arată îngrijorată de creșterea prețurilor la petrol, care ar afecta economia mondială în caz de intrerupere a exporturilor de petrol iranian. 
"Ar fi în mod clar un soc pentru economie dacă s-ar produce o intrerupere majoră a exporturilor de petrol iranian.

Aceasta ar provoca, fără îndoială, o creștere a prețurilor pentru un anumit timp", a declarat Lagarde, îngrijorată ca embargoul impus de Uniunea Europeană ar putea degenera într-o sistare a exporturilor din partea Iranului. 
"O creștere bruscă și brutală a prețului petrolului ar avea consecințe serioase asupra economiei mondiale", continuă Legarde.

Iranul se zbate să găsească un cumpărător pentru aproape un sfert din exporturile sale anuale, în contextul în care sancțiunile occidentale pentru programul nuclear al țării încep să-l afecteze pe cel mai mare producător de petrol din intreaga lume.
Teheranul încearcă să vândă încă 500.000 de baril de petrol, adică aproximativ 23% din cantitatea exportată anul trecut, catre rafinăriile din China și India, au declarat surse oficiale pentru Financial Times. 
Declarațiile vin imediat după anunțul ministerului iranian al Petrolului, conform căruia, livrările de petrol către Franța și Marea Britanie au fost sistate.

  "Iranul are mari probleme în a găsi un nou cumpărător", susține una dintre surse, subliniind ca Teheranul nu oferea nicicum reduceri pentru contractele futures de petrol cu livrare incepând cu luna aprilie.
Dacă nu va găsi clienți până la mijlocul lunii martie pentru aceeași cantitate cumpărată de rafinăriile europene anul trecut, Iranul ar putea fi forțat să stocheze petrolul rămas nevândut direct în petroliere aflate pe mare, sau să oprească producția.

Oricare dintre aceste măsuri ar putea crește prețul petrolului, spun analiștii FT. 
Prețul petrolului a atins un maxim al ultimelor luni de 120,70 dolari pe baril vineri, în contextul îngrijorărilor cu privire la rezervele iraniene și intreruperea producției în Sudanul de Sud și Yemen.

Decizia, o ambiție politică?

Uniunea Europeană a aprobat interzicerea importurilor de petrol din Iran luna trecută, însă a amânat implementarea completa până pe 1 iulie, astfel încât țările precum Grecia, Spania și Italia să aibă suficient timp la dispoziție pentru a găsi surse alternative.
Teheranul a anunțat însă, în weekend, că reduce vânzările de petrol către companiile britanice și franceze, mișcarea punând în aplicare embargo-ul mai repede decât era planificat.
Purtîtorul de cuvânt pentru ministerul Petrolului din Iran a anunțat, duminica, faptul că Teheranul a inlocuit companiile dintre cele două țări cu "noi clienți", dar nu a oferit mai multe detalii despre decizie.

Impactul deciziei de la Teheran

Aceasta este prima măsură reală luată de Teheran după săptămâni de amenințări și ar putea avea un impact psihologic care ar putea duce la creșterea prețului pentru petrol, în condițiile în care deja există teama pe piețe ca Iranul ar putea opri exporturile și către alte țări.
Criza din Iran ar putea fi subiectul de căpătăi la Saptamana Internațională a Petrolului, întâlnirea anuală a reprezentanților industriei petroliere din intreaga lume, care începe luni, la Londra.
Agenția Internațională a Energiei (IEA), instituția care supraveghează activitatea petrolieră a țărilor occidentale, a declarat la începutul aceste luni ca rafinăriile europene "au redus deja importurile de petrol Iranian" și a adăugat ca și alte țări asiatice urmează să facă același lucru.
China, cel mai mare importator de petrol din Iran care a cumpărat aproximativ 550.000 de baril pe zi anul trecut, a cumpărat în 2012 jumătate din aceasta capacitate, potrivit IEA.
Companiile europene, inclusiv Total din Franța, Royal Dutch Shell, Repol YPF din Spania sau Eni din Italia, au renunțat deja la petrolul din Iran, au declarat sursele citte de Financial Times.
Legiuitorii iranieni au cerut oprirea imediată a exporturilor de petrol în toate țările UE pentru a face rău economiei regiunii și a demonstra ambiția țării de a-și dezvolta planurile nucleare, susțin jurnaliștii de la Financial Times.

Prețul petrolului ar putea crește cu 20%-30% dacă Iranul va opri exporturile de petrol ca urmare a sancțiunilor impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană, a estimat miercuri Fondul Monetar Internațional în primele sale comentarii publice pe această temă.
Potrivit FMI, sancțiunile financiare impotriva autorităților de la Teheran "ar putea fi echivalente cu un embargou petrolier" și ar implica un declin al livrărilor cu circa 1,5 milioane de barili de petrol pe zi, din partea celui de-al cincilea mare producător de titei la nivel mondial.
Volumul livrărilor de petrol pierdute ar fi comparabil cu pierderile de producție inregistrate de Libia anul trecut, din cauza războiului civil care a dus la creșterea prețului titeiului la peste 100 de dolari pe baril. 
Iranul a avertizat că ar putea bloca Strâmtoarea Ormuz, care este tranzitată de 20% din petrolul comercializat la nivel mondial, din cauza sancțiunilor occidentale.
Comentariile venite din partea FMI amplifica presiunile asupra administrației Obama, care incearcă să convingă țări din intreaga lume să reducă importurile de petrol iranian fără ca acest fapt să ducă la creșterea prețurilor titeiului, inainte de alegerile prezindențiale din Statele Unite.

Amplul proces de creștere a numărului țărilor care și-au câștigat suveranitatea a detrminat multiplicarea centrelor de decizie autonomă, de asemenea s-a ajuns la un grad mai ridicat de eterogenitate a sistemelor economice reale, a nivelului de dezvoltare economico-socială a țărilor.

În aceste condiții, interdependențele economiilor naționale nu numai că dobândesc noi dimensiuni și caracteristici dar au și o perspectivă nouă.

O serie de țări care au suferit mari pierderi în cursul celui de-al doilea război mondial (Germania, Japonia etc.) și-au refăcut economia pe o bază tehnică modernă. Creșterea lor economică a devenit treptat atât de mare astfel încât intreaga lume a apreciat-o ca pe un adevărat miracol.

Ori acest fapt ca și schimbările profunde ce au avut loc în aparatul de producție al altor țări a dfus la modificări considerabile în raporturile de forță pe plan internațional. Limitele naționale ale dezvoltării social-economiceau început să devină prea inguste; granitele statale, restricțiile comercile la export și import ca și cele referitoare la circulțtia capitalurilor și a forței de muncă au început să franeze dezvoltarea și în felul acesta, anumite grupări de state au resimțit nevoia unei mai strânse interdependente , intr-un cadru mai larg.

La acest proces de constituire a unor noi centre de putere economică un rol determinant l-a avut revoluția tehnico-științifică care s-a declanșat în anii 1950-1955. Ea a jucat un rol hotărâtor în progresul aparatului de producție pe baze tehnice noi, nemaiăntâlnite până acum în istorie.

Tot revoluția tehnico-științifică contemporană a determinat schimbări adânci în repartiția pe ramuri, în diviziunea internațională a muncii și în comerțul exterior.

De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că primele organizații integrationiste au luat ființă după 1950, iar după 1955 sub puternica influență a revoluției tehnico-științifice contemporane, s-a constituit Comunitatea Economică Europeană (Piața comună) precum și alte organizații economice interstatale.

Se conturează apariția celor două blocuri politice, militare și economice: sistemul comunist creat de URSS și țările satelitare și sistemul capitalist susținut de vechile democrații europene și americane.

În urma decolonizării cele mai multe colonii continuau să depindă din punct de vedere economic de vechile metropole (schimburile comerciale, deficitul de plăți, datoria externă etc.).

Capitolul 4

Dezvoltarea economică în sistem centralizat

Dezvoltarea economică în sistem centralizat, inversarea legilor economice, redistribuirea bunurilor și prăbușirea nivelului de trai, aberanta cursă a înarmărilor generează pe termen mediu și lung falimentul sistemului comunist.

La nivel mondial în această perioadă se produc mutații semnificative în economia mondială (globalizarea, economia post-industrială, mutarea centrelor de greutate ale lumii, trecerea de la o lume bipolară la o lume multipolară, unde alături de S.U.A coexistă mai multe puteri regionale (Europa Occidentală, Rusia, China).

Relațiile economice internaționale se adâncesc și se diversifică continuu fiind an strânsă legătură cu schimbările politice de anvergura care au loc pe arena mondială, cu modificarea structurilor lumii contemporane din pundtul de vedere al nivelului de dezvoltare economică, cu adâncirea diviziunii internaționale a muncii ca rezultate a revoluției tehnico-științifice.

De asemenea, o mare influență o are evoluția prețurilor internaționale și a problemelor valutar-financiare sub influența unor facturi contradictorii.

Economia mondială este rezultatul unui proces indelungat având ca rezultat totalitatea economiilor naționale legate între ele printr-un complex de relații internaționale generate de participarea statelor la diviziunea internațională a muncii și la circuitul mondial fiind guvernate de o ordine economică internațională specifică etapei istorice date.

Un aspect esențial al situației specifice în care se află economia mondială contemporană îl constituie asimetria profundă dintre nivelurile de dezvoltare a statelor, fapt ce influențează în mare măsură interdependențele economice internaționale.

Datele statistice arată că jumătate din populația globului (cca 56,1%) se află în țările cu economie subdezvoltată, în care produsul național brut este situat între 90 dolari și 499 dolari/locuitor; aceste țări contribuind la producția mondială cu doar 8,5% în timp ce țările dezvoltate dețin peste 68% din producția mondială deși reprezintă doar 18,7% din populația lumii. Intre productivitatea muncii sociale și PNB per locuitor se mențin decalaje mari.

Creșterea sau scăderea prețurilor la materii prime și combustibili, creșterea sau scăderea dobânzilor la creditele acordate diferitelor țări precum și ponderea datoriilor externe au făcut să crească sensibilitatea economiilor naționale față de evoluția și tendințele vieții economice internaționale, imprimând interdependențelor dintre țări o dinamică pe care n-au avut-o până acum.

Luăm în calcul doar trei centre de putere: Europa Occidentala, America de Nord și Asia de Sud-Est și un singur indicator (PIB) se evidențiază faptul că Asia de Sud-Est și Japonia continuă să avanseze spre primul loc, SUA având tendința să decadă, venind din urmă țările din Europa Occidentală.

Încă din ultimul deceniu al secolului trecut aproape din jumătate din producția mondială, calculată ca pondere în PIB global aparțin Asiei din zona Pacificului. Schimbări ca acestea sunt de natură să exercite o anumită reorientare în ceea ce privește interdependențele internaționale.

În cel de-al treilea raport Clubul de la Roma, intitulat “Restructurarea ordinii internaționale” se subliniază faptul că: “interdependențele sunt de fapt, de asemenea natura încât relațiile internaționale sunt sensibile la trepidații cât de mici sau la acțiuni insuficient ganditeale unei singure națiuni.

Am văzut de exemplu ca stabilitatea sistemului monetar internațional a devenit extrem de sensibilă la acumularea surplusurilor și deficitelor unei singure națiuni și că astăzi economia unei națiuni este mult mai rapid și mai drastic afectată de schimbările petrecute an economia altei națiuni decât cu un deceniu mai inainte”.

Raportul Clubului de la Roma evidențiază interdependențele Nord-Sud dintre țările bogate și sărace iar acestea pot fi interdependente generate de nevoia de alimente (unele țări au surplusuri în timp ce altele au deficite alimentare), interdependente generate de nevoia de energie și minerale în condițiile în care cererea și oferta au traiectorii geografgice diferite, sunt interdependente generate de posibilitatea dereglării sistemelor de susținere a vieții, de aparare a mediului înconjurător și mai sunt în al patrulea rând speranțele de a reduce decalajele izbitoare dintre bogații și săracii lumii.

Fiecare tip de interdependență își are propriile sale posibilități, amenințări și implicații politice și interacționează cu celelalte.

În consecință, interdependențele economice internaționale înseamnă cooperare reciproc avantajoasă între state suverane bazate pe principiile dreptului internațional, pentru progresul fiecărei națiuni.

După al doilea război mondial, în special ca urmare a revoluției tehnico-științifice contemporane, au apărut și au căpătat o largă extindere cooperarea economică și tehnico-științifică.

Toate aceste forme de legături economice între state precum și multe altele poartă denumirea de fluxuri economice internaționale. Acestea constituie o formă concretă de manifestare a interdependențelor dintre unitățile economice din diferite țări, dintre state și organisme internaționale în cadrul circuitului economic mondial.

Fluxurile economice internaționale sunt influențate de o multitudine de factori cum ar fi cei tehnico-economici și extraeconomici, cu acțiune imediată sau de perspectiva.

Tendința generală a fluxurilor internaționale este de diversificare. Totalitatea acestor fluxuri economice internaționale, privite în strânsă lor interdependența formează circuitul economic mondial.

Acesta exprimă impletirea unor forme ale schimbului reciproc de activități dintre diverse economii naționale care cuprind pe lângă sfera circulației și sferele producției și cercetării științifice.

Circuitul economic mondial poate exercita o mare influență atât asupra relațiilor politice internaționale cât și asupra economiei mondiale și implicit asupra economiilor naționale.

Sistemul colonial a determinat o specializare ingustă a numeroase țări care s-au transformat în surse de materii prime determinând astfel starea de subdezvoltare a unei importante părți a globului pământesc.

Coloniile intrau în circuitul economic internațional cu produse primare cu o valoare de schimb scăzută iar metropolele participau la acest schimb economic cu produse materiale industriale cu valoare ridicată.

Acest circuit economic a favorizat astfel apariția unor mari dispropoții în economia mondială.

Inegalitatea de forța economică dintre țări determina inegalități în schimburile internaționale.

Există o strânsă corelație între potențialul economic al unei țări și participarea ei la circuitul economic mondial și intre nivelul dezvoltării economice și intensitatea antrenării economice naționale în schimburile cu străinătatea.

Economia mondială cuprinde o mare varietate de economii nationale, aflate în stadii diferite ale evoluției lor. Unele țări sunt puternic dezvoltate din punct de vedere economic și dețin o pondere importantă în PIB-ul mondial (SUA, Germania, Japonia, Anglia, Italia, Canada etc) altele sunt țări în curs de dezvoltare și foarte multe alte

țări sunt slab dezvoltate.

Din analiza evoluției economiei mondiale se pot desprinde atât aspecte pozitive, de folosire eficientî a ajutorului extern (Planul Marshall care a contribuit la renașterea Germaniei și a altor țări europene după al doilea război mondial) cât și aspecte negative, de irosire a unor astfel de oportunutăți.

Cele mai mari rate de economisire le au unele țări din Asia de Sud-Est (Hong-Kong, Coreea de Sud, Singapore etc) care se situează în topul dezvoltării mondiale.

Sistemul financiar mondial are rolul pe de o parte de a reflecta evoluțiile și schimbările din economia internațională iar pe de altă parte de a influența sub toate aspectele economia mondială.

Acest dublu rol este indeplinit cu precădere de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Banca Centrală Europeană ți prin multiplele legături pe care acestea le au cu sistemele bancare ale tuturor țărilor lumii.

În ultimii ani au avut loc crize financiare în unele țări din Asia, în Mexic, Rusia și Brazilia ceea ce a determinat formularea unui set de propuneri menite să contribuie la accentuarea gradului deschiderii economiilor naționale spre economia mondială.

În ultimii 15 ani fluxurile de capital și ratele schimbului valutar au evoluat în mare măsura interdependent de comerțul internațional și uneori în sens invers.

Foarte importantă este antelegerea noului rol pe care îl au instituțiile și organizațiile economice și financiare mondiale.

Astfel Organizația Comertului Mondial (OCM) este continuatoarea GATT fără să se confunde cu aceasta. La fel Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) a înlocuit vechea Organizație pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE) înființată în 1948, o dată cu Planul Marshall.

Din analiza creșterii economice mondiale în perioada 1980-2007 se constată o evoluție puternică a țărilor cu mare potențial tehnic și tehnologic care realizează o dezvoltare intensiv-inovativă.

În perioada 1960-1980 exporturile mondiale au sporit de peste 15 ori iar între 1950-1985 ponderea țărilor dezvoltate industrializate în exporturile mondiale a crescut de la 60,8% la 65,6%, pe când a țărilor în curs de dezvoltare a scăzut de la 31,1% la 23,9%. Actualmente există tendințe de tripolizare a schimburilor comerciale internaționale. Comunitatea vest europeană impreună cu SUA și Japonia au ajuns să totalizeze trei sferturi din valoarea exporturilor mondiale.

Primele încercări de a crea uniuni vamale au existat între anii 1947-1950: “Francitae” (între Franța și Italia), “Fibernal” (Franța, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) dar cu excepția “Benelux-ului toate au eșuat.

Protocolul încheiat la Haga în 1947 între Belgia, Olanda și Luxemburg prevedea desființarea reciprocă a taxelor vamale și stabilirea unui tarif comun în relațiile cu alte țări.

Importanța acestei integrări constă în aceea ca a contribuit la pregătirea terenului pentru integrarea economică în Europa Occidentală.

Prima etapă a procesului de integrare a avut o triplă evoluție: în Europa apuseană, Europa răsăriteană, în Europa Occidentală și pe continentul americii de Nord.

În Europa Occidentală prima organizație economică internațională cu caracter integrationist a fost Comunitatea Europeană a Carbunelui și Oțelului (C.E.C.O), ea a luat ființă în aprilie 1951 pe baza planului Schumann, prin semnarea tratatului de la Paris de către R.F.G, Franța, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg.

Tratatul a intrat în vigoare în august 1952. Aceste șase țări își propuneau să-și unească eforturile în vederea scoaterii din criza a industriei carbonifere și a celei siderurgice și să creeze o piață comună pentru ramurile respective.

În cadrul C.E.C.O au fost constituite cinci organe de bază cu o ierarhie și funcții determinate: Inalta Autoritate, Consiliul Consultativ, Organ de Arbitraj. Membrii Înaltei Autorități erau numiți pe o perioadă de 6 ani și nu reprezentau guvernele.

Înalta Autoritate avea dreptul să ia decizii obligatorii pentru statele membre, pe aza majorității de voturi.

În europa răsăriteană a luat ființă în 1949 Consiliul de Ajutor Economic reciproc (C.A.E.R.) cu participarea țărilor: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria și Rusia. Ulterior au mai fost primite în C.A.E.R.: Albania, R.D. Germania, Mongolia, Cuba, R.S. Vietnam etc. statutul C.A.E.R. stabilea că aceasta este o organizație economică internațională cu caracter guvernamental având drept scop să contribuie la unirea și coordonarea eforturilor membrilor în vederea accelerării progresului economic și tehnic, ridicării nivelului de industrializare a țărilor cu o industrie mai puâțin dezvoltată și creșterii neîntrerupte a productivității muncii.

Structura organizatorică a C.A.E.R. era formată din: Sesiunile Consiliului; Comitetul Executiv, Comisiile permanente și Secretatriatul.

Organele sale n u aveau caracter supranațional, hotărârile se adoptau numai cu acordul țărilor interesate; s-a stabilit ca în problemele economice C.A.E.R. adopta recomandări.

Pe continentul Americii de Nord s-a realizat o integrare economică între S.U.A și Canada. Dar spre deosebire de cele din Europa nu a avut la baza acorduri între state ci prin intrepătrunderea unor mari intreprinderi din cele două țări și în mod deosebit prin extinderea sferei de acțiune a capitalurilor din S.U.A și Canada.

Acest proces a fost facilitat de alianță celor două țări în timpul celui de-al doilea război mondial, iar în perioada postbelică de legislațiile lor naționale.

A doua etapă a procesului de integrare a început prin semnarea la Roma în 1957 a două tratate cu privire la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) și Comunitatea Economică Europeană, la ele participând aceleași șase țări ca și în cadrul C.E.C.O.

Prin crearea EURATOM se urmarea unirea eforturilor pentru promovarea cercetării științifice comune, indeosebi în ceea ce privește utilizarea pașnică a energiei nucleare precum și constituirea unei “piețe comune” pentru materiale și echipamente nucleare.

În timp ce C.E.C.O. și EURATOM privesc sectoare extrem de importante dar limitate, Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) vizează ansamblul economiei și politicii statelor membre, iar acest fapt este esențial.

Comunitatea Economică Europeană a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 și a devenit cea mai reprezentativă grupare pentru integrare economică.

Au mai aderat la Piața Comună: Marea Britanie, Danemarac și Irlanda.

Ca o reacție față de constituirea C.E.E. la 4 ianuarie 1960 a fost semnată Convenția de la Stockholm, prin care a luat ființă Asociația Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S), între Austria, Danemarca, Elvetia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia și Suedia. La A.E.L.S au mai aderat ulterior: Finlanda (1961), Irlanda (1970), Liechtenstein (1973), ultimele două având statut de asociații.

Tot în 1960, prin tratatul încheiat la Montevideo a luat ființă Asociația Latino-Americană a Comerțului Liber (A.L.A.L.C.) care a grupat inițial: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Peru, Uruguay si Paraguay; ulterior au aderat și Columbia, Ecuador, Venezuala și Bolivia.

Aproape paralel cu constituirea A.L.A.L.C. a luat ființă Piața Comună din America centrală, prin semnarea în decembrie 1960, la Manogma, a Tratatului general de integrare economică de către Guatemale, Salvador, Honduras și Nicaragua, la care a aderat și Costa Rica în 1963.

În Africa creearea organizației Unității africane, în mai 1963, a impulsionat procesul de apropiere dintre țări. În acest context au luat ființă Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (C.E.D.E.A.O.) iar în 1964 Uniunea Vamala ți Economică a Africii Centrale (U.D.E.A.C.) la care au luat parte inițial: Camerun, Republica Africa Centrala, R.p. Congo, Gabon și Ciad.

În Asia, pe baza acordului de la Bangkok, din august 1967, a luat ființă Asociația Națiunilor din Asia de Sud-est (A.S.E.A.N.) la care au luat parte reprezentanții din Filipine, Indonezia, Malaezia, Singapore și Thailanda.

A treia etapa a integrării economice a fost incepută prin semnarea la Paris, în anul 1973 a unui tratat de fuziune a celor trei comunități (C.E.C.O., EURATOM și C.E.E.) avand aceleași organe de conducere și un buget comun.

Noul ansamblu integrationist a luat denumirea oficială de Comunitățile Europene având un sistem instituțional similar.

Caracteristică pentru aceasta etapa a integrării economice vest-europene este creșterea considerabilă a numărului de țări “asociate” la C.E.E., de la 18 țări africane an 1963 la 64 țări africane și în zona Caraibilor și Pacificului. Aceste acorduri au avut în vedere cooperarea comercială, tehnică și financiară.

Tot în acest sens trebuie menționată și încheierea de acorduri comerciale de către C.E.E. cu fiecare țară membră a A.E.L.S. ajungându-se astfel la o zona de comerț liber care cuprinde 17 țări.

Un alt aspect important al integrării economice, în cadrul celui de-a treia etape, a fost trecerea la sistemul de securitate economică colectivă.

Aceasta este semnificația ce s-a atribuit creării în 1975, a unei organizații de cooperare la nivelul intregii regiuni Latino-Americane și anume: Sistemul Economic Latino-American (S.E.L.A). s-a apreciat că prin aceasta s-a introdus un concept nou în practica relațiilor internaționale ale tinerelor state, având ca obiectiv protejarea și apărarea colectivă a prețului materiilor prime, precum și elaborarea unei politici regionale comune în relațiile cu terții.

De asemenea, o trăsătura specifică acestei etape a fost extinderea organizațiilor integrationiste subregionale.

În 1973 a luat ființă Piata Comuna a țărilor din zona Caraibilor, urmărind reducerea și eliminarea treptată a decalajelor dintre țările membre.

Un alt exemplu îl constituie Pactul Andin care a luat naștere prin semnarea Acordului Cartagema și care prevedea liberalizarea comerțului reciproc, introducerea unor reglementări comune în comerțul față de țările terțe, armonizarea politicilor cu privire la capitalul extern.

În sfarsit, trebuie menționată și gruparea economică ce s-a dovedit a fi cea mai viabilă din Asia și anume Asociatia Națiunilor din Asia de Sud-Est.

A patra etapa a integrării economice este marcată de schimbările profunde ce au avut loc în 4 regiuni importante ale lumii: în Europa Occidentală prin aderarea la C.E.E a Greciei, spaniei și Portugaliei.

La 1 ianuarie 1993 prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht s-a conferit acestei mari comunități noi dimensiuni politice și economice, în primul rând prin intenția de a promova o politica externă unica și în al doilea rând prin introducerea unei monede unice inainte de anul 2000.

Ca o reacție la tendințele de extindere și consolidare economică a U.E., pe continentul Americii de Nord a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 1994 acordul Liberului Schimb Nord american.

Acest proces al integrării economice capătă nu numai noi dimensiuni ci și noi caracteristici precum și noi perspective. Este aproape sigur că acest nou centru de putere economică va introduce trăsături necunoscute până acum în relațiile cu celelalte centre de putere economică din lume.

În Asia din regiune pacific se află în curs de formare și definitivare cea mai mare organizație integrationistă mondială intitulată cooperarea Economică a Asiei-Pacific conturat în noiembrie 1994.

În Europa Răsăriteană cea de-a patra etapă a integrării economice s-a caracterizat prin desființarea C.A.E.R.

Integrarea economică interstatală constituie una dintre trăsăturile caracteristice esențiale ale economiei mondiale în perioada postbelică. Ea a determinat formarea unor noi centre de putere care exercită o influență tot mai mare asupra raportului de forte din lumea contemporană.

Ca urmare a integrării economice interstatale, interdependente dintre țări și cooperarea economică internațională au căpătat nu numai dimensiuni și particularități noi dar și o dinamică deosebită.

De asemenea, sub impactul integrării interstatale, relațiile economice din intreaga lume vor cunoaște în perspectiva anilor 2000 schimbări și mai profunde.

Cunoașterea procesului amplu al integrării interstatale are pentru România o importanță deosebită deoarece economia de piață care ia naștere în țara noastră presupune o schimbare totală de optică cu privire la conexiunile internaționale.

Noile structuri economice care apar ca și noile relații de cooperare economică și tehnico-științifică cu alte țări vor funcționa în strânsă legătură cu Uniunea Europeană sau alte comunități economice integrate.

Bibliografie

1.Center for American Progress – Christian E. Weller and Holly Wheeler, March 2008 –

‘Our nations surprising Technology Trade Deficit’ – A Wide Array of High-Tech Imports

Overtake US Exports

2.World Economic Forum – The Global Enabling Trade Report 2008, Committed to

improving the state of the World

3.Costea, C., Comerțul en gros și cu amănuntul: tendințe, mutații, strategii, Ed. București 2001

4. Dinu, V., A vinde cu succes în comerțul cu amănuntu‟, Ed. Alpha, Buzău, 2002

5. Felea, M., Dezvoltarea comerțului electronic în condițiile globalizării, Amfiteatrul Economic, București, 2005

6.C. Florescu și colectivul, “Marketing”, editura Marker, București, 1992

7.Dumitru Patriche, “Marketing în economia de piață”, 1992

8.Dumitru Patriche, “Economia comerciala”, București, 1992

9.Grimwade, Nigel – International Trade, Routledge, London, 2000

10.World Trade Report, 2003;

11.World Development Indicators, 2003

12.Bairoch, P. – Globalisation. Myths and Realities. One century of external trade and foreign investment, in Boyer, Robert and Drache, Daniel (eds.) – States against Markets. The limits of globalisation, Routledge, London, 1997

13.Frankel, J. – Regional Trading Blocks in the World Economic System, Washington, DC, Institute for International Economics, 1997

14.Richardson, P. – Globalization and linkages: macro-structural challenges and opportunities, OECD Economic Studies, no. 28, Paris, OECD

15.Gilpin, Robert – Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global, Ed. Polirom, Iași, 2004

16.Bari I., Probleme globale contemporane, București, Editura Economică, 2003

17.Cozle D., Guvernarea economiei mondiale, Editura Antet, 2001

18.Drăgan C., Zaharia R., Relații economice internaționale, București, Editura ASE, 2000

19.Dumitrescu s., Economie mondială, București, Editura Economică, 2002

20.Miron D., Politici comerciale, București, Editura Luceafărul, 2003

=== Βibliografiе ===

Bibliografie

1.Center for American Progress – Christian E. Weller and Holly Wheeler, March 2008 –

‘Our nations surprising Technology Trade Deficit’ – A Wide Array of High-Tech Imports

Overtake US Exports

2.World Economic Forum – The Global Enabling Trade Report 2008, Committed to

improving the state of the World

3.Costea, C., Comerțul en gros și cu amănuntul: tendințe, mutații, strategii, Ed. București 2001

4. Dinu, V., A vinde cu succes în comerțul cu amănuntu‟, Ed. Alpha, Buzău, 2002

5. Felea, M., Dezvoltarea comerțului electronic în condițiile globalizării, Amfiteatrul Economic, București, 2005
6.C. Florescu și colectivul, “Marketing”, editura Marker, București, 1992

7.Dumitru Patriche, “Marketing în economia de piață”, 1992

8.Dumitru Patriche, “Economia comerciala”, București, 1992

9.Grimwade, Nigel – International Trade, Routledge, , 2000

10.World Trade Report, 2003;

11.World Development Indicators, 2003

12.Bairoch, P. – Globalisation. Myths and Realities. One century of external trade and foreign investment, in Boyer, Robert and Drache, Daniel (eds.) – States against Markets. The limits of globalisation, Routledge, , 1997

13.Frankel, J. – Regional Trading Blocks in the World Economic System, Washington, DC, Institute for International Economics, 1997

14.Richardson, P. – Globalization and linkages: macro-structural challenges and opportunities, OECD Economic Studies, no. 28, Paris, OECD

15.Gilpin, Robert – Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global, Ed. Polirom, Iași, 2004

16.Bari I., Probleme globale contemporane, București, Editura Economică, 2003

17.Cozle D., Guvernarea economiei mondiale, Editura Antet, 2001
18.Drăgan C., Zaharia R., Relații economice internaționale, București, Editura ASE, 2000
19.Dumitrescu s., Economie mondială, București, Editura Economică, 2002
20.Miron D., Politici comerciale, București, Editura Luceafărul, 2003

=== Сuрrinѕ ===

Cuprins

Capitolul 1 3

Introducere 3

1.1.Comerțul internațional 3

1.2. Definirea dreptului comerțului internațional 6

1.3. Obiectul dreptului comerțului internațional 6

1.4.Tendințe în evoluția comerțului cu amănuntul 11

Capitolul 2 17

Evoluția comerțului cu amănuntul din România 17

2.1.Comerțul exterior al României 2004 25

2.2.Comerțul exterior al României în anul 2005 27

2.3.Schimbări structurale ale comerțului exterior în perioada de tranziție 31

Capitolul 3 32

Necesitatea modernizării comerțului internațional 32

3.1.Fenomenele economice complexe din economia mondială 33

3.2.Modificarea permanentă a raportului de forțe pe plan comercial 34

3.3.Institutionalizarea comerțului mondial 35

3.4.Modificarea structurii pieței mondiale 39

3.5.Creșterea anuală a volumului exporturilor și productiei mondiale 41

3.6.Gradul de deschidere a piețelor 46

3.7.Participarea economiilor naționale la circuitul economic mondial 48

3.8.Alianțe și cooperări internaționale 49

3.8.1. Alianțele competitive 50

3.9.Comerțul internațional – regionalizare sau globalizare? 51

Capitolul 4 77

Dezvoltarea economică în sistem centralizat 77

Bibliografie 88