Studiu Privind Piata Painii din Romania
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR
SPECIALIZAREA INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR
PROIECT DE DIPLOMĂ
Studiu privind piața pâinii din România
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Concurența – Motor al economiei de piață
Concurența. Abordări conceptuale
Funcțiile concurenței
Tipologia concurenței
Din punct de vedere al dreptului comercial
Din punct de vedere al marketingului
Din punct de vedere microeconomic
Concurența perfectă
Concurența imperfectă
Capitolul 2. Piața concurențială în România
Scurt istoric al legislației referitoare la concurență
Politica Uniunii Europene în domeniul concurenței
Cadrul legislativ
Capitolul 3. Studiu de caz privind piața pâinii în România
3.1 Specificul întreprinderilor economice de producere și comercializare a produselor de panificație
3.2 Piața pâinii din România
Piața locală a pâinii
Competitorii locali de pâine
Profilul consumatorului român de pâine
Comunicarea pe piața pâinii
Analiza percepției consumatorului român cu privire la mărcile de pâine prezente pe piața locală
Metodologia cercetării
Eșantionul
Precizări metodologice și demografice
Capitolul 4. Preferințele consumatorilor relevate de rezultatele chestionarului
Concluzii
Anexe
Bibliografie
Introducere
Lucrarea de față are ca scop prezentarea principalelor aspect teoretice și practice cu privire la modul în care concurența influențează funcționalitatea piețelor, precum și observarea la nivel practic a existenței concurenței.
În economia de piață, concurența este considerată a fi elementul esențial. Cu alte cuvinte, concurența apare atunci când un individ are posibilitatea de a alege dintre mai multe oportunități pe cea care satisfice cel mai bine dorințele și nevoile sale.
Mario Monti, economist respectat și fost comisar european timp de 8 ani de zile pe domeniile competiției și pieței interne UE spunea că “concurența este în primul rând în folosul cetățeanului, asigurând, printre altele, prețuri mai mici. De asemenea, concurența conform unor reguli precise evită formarea oligopolurilor și a altor forme care ar putea ridica costuri mai mari la intrarea pe o anumită piață, deci o scădere a activității economice”.
Lucrarea prezentă este structurată în patru capitole. În primul capitol sunt prezentate aspecte conceptuale ale concurenței și modul în care stimulează jucătorii de pe piață. De asemenea, sunt prezentate atât formele, cât și funcțiile concurenței.
Cel de-al doilea capitol are ca scop arătarea faptului că este eminamente necesară existența unei politici în domeniul concurenței care să asigure buna funcționare a piețelor.
Al treilea capitol intitulat „Studiu de caz privind piața pâinii în România” reprezintă substanța principală a lucrării. Aici sunt prezentate aspecte din practică privind concurența de pe piața pâinii. Originalitatea acestui studiu de caz constă în realizarea unui chestionar în vederea identificării percepției populației din România asupra pâinii comercializate în țara noastră.
Capitolul 1. Concurența – Motor al economiei de piață
Concurența. Abordări conceptuale
Evoluția conceptului de concurență este indisolubil legată de apariția și evoluția pieței. Privită din punct de vedere istoric, piața a precedat cu mult ceea ce numim economie de piață. Odată cu evoluția pieței, concurența a evoluat și ea, în funcție de politicile aplicate, putând să se desfășoare în mod natural pe piață sau fiind îngrădită. Mediul concurențial în care acționează unitățile economice s-a dezvoltat de-a lungul anilor într-un mod dinamic, ajungându-se în prezent la un mediu concurențial caracterizat prin complexitatea relațiilor.
Conform dicționarului explicativ al limbii române, concurența reprezintă “o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari” (Dicționarul explicativ al limbii române, 1975, p.12).
Deoarece concurența se manifestă, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, ea este definită și reglementată de către Organizația de Cooperare Economică și de Dezvoltare (OECD), organism internațional ce militează pentru crearea unui climat economic și de afaceri optim pentru statele membre, astfel: „Concurența exprimă situația de pe o piață în care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câștiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzări și/sau împărțirea pieței. În acest context, concurența este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la prețuri, calitate, servicii sau combinații ale acestor sau altor factori pe care clienții îi prețuiesc” (Khemani, R.S.; Shapiro, D.M., 1995, p. 23).
Conform Dicționarului de Economie, concurența este considerată a fi o denumire specifică dată relațiilor dintre toți cei care acționează pe aceeași piață pentru realizarea propriilor interese, în condiții de libertate economică (Colectivul Catedrei de Economie și Politici Economice, 2002, p. 109 ).
În esență, aceste relații decurg din:
Caracterul limitat al resurselor și folosirea lor alternativă, ceea ce reduce, în cele din urmă realizarea intereselor sau maximizarea satisfacției proprii unităților economice în raport cu problema accesului la resurse;
Caracterul interactiv al deciziilor pe care le iau participanții la aceeași piață în mod autonom, independent, dar care depind concomitent și de cele pe care le iau alții.
Astfel că, printr-o definiție simplă, concurența poate fi descrisă ca un proces foarte important atât pentru viața economică, cât și pentru viața socială, pentru că reprezintă motorul care motivează afacerile, dar si existența oamenilor (Cruceru, A. F., 2006, p. 9).
Concurența este văzută ca un proces dinamic ce are efecte asupra economiei în ansamblul său, de aceea putem spune că există câteva avantaje ale concurenței, și anume (Cruceru, A. F., 2006, p. 9):
folosirea eficientă a resurselor;
oferirea unei game largi de produse și servicii de calitate superioară;
repartizarea echilibrată a veniturilor, ceea ce conduce la maximizarea profiturilor agenților economici competitivi;
promovarea inovației tehnice, ceea ce contribuie la reducerea costurilor pe termen lung.
De asemenea, concurența este o competiție, adică o întrecere între agenții economici, care stimulează inițiativa, creativitatea, riscul și spiritul de competiție prin care fiecare își urmărește interesul personal (Mario Monti, 2012). Adică, se obțin rezultate pozitive, chiar dacă unii reușesc, câștigă, iar alții pierd, pentru că:
este stimulată eficiența economică (prin impulsul pe care concurența îl dă inovației – sub toate formele și la toate nivelurile) și pe această bază economisirea resurselor limitate și progresul economic;
se realizează diferențierea agenților economici în cele două mari categorii: cei care reușesc și cei care înregistrează eșecuri (ca producători, firme, cumpărători, administrații și chiar state).
Concurența poate fi benefică sau nu pentru societate, însă pentru acest lucru este absolut necesar să se stabilească măsura în care la nivelul economiei, deci la nivel macroeconomic, se înregistrează o creștere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unități economice, deci la nivel microeconomic, se obeservă câștigarea unei poziții competitive mai bune față de perioada anterioară.
Există o serie de argumente pro-concurență susținute de către economiști, dar și de oamenii de afaceri care cred în necesitatea concurenței în cadrul economiei de piață, și anume (Cruceru, A. F., 2006, p. 12):
concurența este un factor de progres atât pentru o companie, cât și pentru societate;
concurența îi obligă pe agenții economici să se orienteze spre consumatori;
concurența permite maximizarea profiturilor agenților economici competitivi;
concurența este un factor mobilizator, permițând adaptarea permanentă la mediul de afaceri.
În încheiere, se pot sintetiza urmatoarele două idei:
1. Concurența este o componentă a oricărei piețe și economii de piață contemporană, generată de un comportament al agenților economici, comportament specific, bazat pe interes și concretizat în cooperarea și confruntarea selectivă cu alți agenți economici.
2. Concurența își are rațiunea în tendința naturală a oamenilor de a coopera și a se confrunta într-o lume caracterizată de raritate.
Concurența este foarte răspândită în mediul actual, de asemenea este și foarte necesară deoarece cu ajutorul acesteia, jucătorii au ca scop principal oferirea de produse cât mai bune pentru clienții lor. Concurența a existat dintotdeauna sub diferite forme, de asemenea fiind abordată din diferite perspective.
Funcțiile concurenței
Nu există o definiție unanim acceptată a concurenței, însă aceasta este foarte importantă pentru că motivează întreaga activitate a agenților economici, de asemenea devine o condiție a alocării resurselor atrase în mecanismul pieței.
Funcțiile concurenței derivă din diversele definiții date acesteia de-a lungul timpului în literatura de specialitate economică, în măsura în care este deschisă, loială, reglementată, supravegheată și bazată pe prețuri libere, aceste funcții sunt prezentate în continuare.
O primă funcție este reprezentată de faptul că stimuleză progresul general, adică, incită la inovație și creativitate în acest mod are loc creșterea eficienței, economisirea resurselor și nu în ultimul rând satisfacerea mai bună a nevoilor consumatorilor (Angelescu, C; Ciucur, D.; Marin, D.; Gavrilă, I.; Ghiță, P.T.; Popescu, C.; Târhoacă, C., 2003, p. 108).
A doua funcție este reprezentată de diferențierea agenților economici, adică îi favorizează pe cei creativi, întreprinzători și îi elimină sau îi reorienteză spre alte domenii pe agenții care sunt imobili sau salubrizează viața economică (Angelescu, C; Ciucur, D.; Marin, D.; Gavrilă, I.; Ghiță, P.T.; Popescu, C.; Târhoacă, C., 2003, p. 108).
De asemenea, o altă funcție importantă reiese din ideea conform căreia concurența duce la diversificarea și diferențierea ofertei, la reducerea prețului de vânzare și a costurilor. De obicei, un preț mic atrage o cerere mai mare, ceea ce duce la un volum mai mare al vânzărilor și, în final, la maximizarea profitului (Angelescu, C; Ciucur, D.; Marin, D.; Gavrilă, I.; Ghiță, P.T.; Popescu, C.; Târhoacă, C., 2003, p. 108).
Concurența permite cumpărătorului să gasească furnizorul potrivit cu produsele cele mai bune și mai accesibile, dar în același timp îi stimulează sau constrânge pe producători să găsească soluții pentru a-și mări piața.
Nu în ultimul rând, atunci când este necorespunzător supravegheată și reglementată, concurența poate deveni contrariul său. Acest lucru poate genera risipă de resurse, poate deprecia calitatea bunurilor, îl defavorizează pe consumator și conduce la concentrarea exagerată a forței economice.
Potrivit figurii 1.1, datorită concurenței, mai ales dintre producători, în mod normal, oferta se diversifică, astfel că bunurile marfare se diferențiază în funcție de preferințele consumatorilor, de asemenea se îmbunătățește calitatea și sortimentele se pot reînnoi, ceea ce este în avantajul consumatorilor. Ei pot beneficia de concurență în ceea ce privește volumul, calitatea, cât și structura ofertei.
Figura 1.1: Interdependența concurență-eficiență-progres economic
Tipologia concurenței
Există numeroase criterii de clasificare a concurenței, însă ne vom rezuma la realizarea unei ccalsificări în funcție de aceste trei criterii:
Dreptul comercial;
Marketing;
Microeconomie.
Din punct de vedere al dreptului comercial
Din punct de vedere al dreptului comercial, concurența poate fi ( Leik, A., 2005, p. 96):
loială;
neloială.
Concurența loială este considerată a fi cea licită deoarece se desfășoară în cadrul legal, scopul acesteia fiind îmbunătățirea pentru atingerii perfecțiunii activității agentului economic, obținerea unei poziții avantajoase pe piață și bineînțeles, obținerea de profit.
Concurența este considerată neloială atunci când activitatea comerciantului se realizează prin folosirea de procedee nelegale, contrare uzanțelor comerciale (http://ro.wikipedia.org/wiki/Concurența_neloială, 10.04.2015)
Procedeele care caracterizează concurența neloială sunt numeroase. Acestea, fie acte, fie fapte contrare legii și uzanțelor cinstite, pot fi grupate în infracțiuni, contravenții și/sau delicte civile.
Conform legii nr. 11 din 1991 privind combaterea concurenței neloiale, ART. 5 constituie infracțiune de concurență neloială și se pedepsește cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei:
a) întrebuințarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.
Concurența ilicită se consideră situația în care, din dorința de a pătrunde rapid sau a caștiga o cotă cât mai mare de piață, o firmă prejudiciază direct și, de cele mai multe ori, intenționat activitatea concurenților, apelând la practici ilegale:
denigrare (vehicularea de informații inexacte sau false despre activitatea acestora);
concurență "parazitară" (obținerea de avantaje ca urmare a confuziei create între mărci ș.a.);
frauda fiscală (încălcarea legislației fiscale, ceea ce permite obținerea unor costuri mai mici și posibilitatea practicării unor prețuri scăzute);
dumping,
"furtul" de clientelă, etc.
Potrivit prevederilor Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, "constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială" (Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, Art.10 bis 2.).
Trebuie sa fie interzise mai ales (Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, Art.10 bis 3.):
1) orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
2) afirmațiile false în exercitarea comerțului, care sunt de natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
3) indicațiile sau afirmațiile a căror folosire, în exercitarea comerțului, sunt susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație, caracteristicile, aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor.
Din punct de vedere al marketingului
Din punct de vedere al marketingului, există de asemenea alte două forme importante ale concurenței care la rândul lor sunt clasificate, așa cum reiese din figura 1.2 (Căpățână, O., 1998, p. 32;):
concurența directă;
concurența indirectă.
Figura 1.2 Tipuri de concurență din punct de vedere al marketingului
Concurența directă este cea mai ușor de observat și poate fi (Căpățână, O., 1998, p. 32;): :
concurență de marcă – ce are loc între firme ce oferă aceleași bunuri și servicii destinate satisfacerii acelorași nevoi. Diferențierea între concurenți se realizează în acest caz prin intermediul mărcii. Exemplu: producătorii de bere, benzină, pâine, etc.
concurență la nivel de industrie – ce are loc între firme ce oferă produse similare care satisfac diferit aceeași nevoie. Este vorba, în general, de produse sau servicii substituibile în consum, iar competiția se realizează prin diferențierea calitativă a produselor. Exemplu: industria alimentară, industria confecțiilor.
Concurență indirectă este privită mai ales din punct de vedere al pieței și poate fi:
concurență formală – ce are loc între firme ce oferă produse/ servicii care satisfac aceeași nevoie în moduri diferite. Exemplu: nevoia de a petrece timpul liber se satisface vizionând un film sau participând la o excursie.
concurență generică – ce se întâlnește la nivelul întregii piețe, firmele disputându-si de fapt venituri ale cumpărătorilor, care sunt obligați să își ierarhizeze nevoile.
Din punct de vedere microeconomic
Potrivit literaturii clasice, cea mai importantă clasificare a concurenței constă în:
concurența perfectă;
concurența imperfectă.
Concurența perfectă
Concurența perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieței în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile de pe piață. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ținând cont de definiția standard a economiei (Pareto-eficiența). Analiza piețelor perfect competitive asigură fundamentul teoriei cererii și ofertei (Cabral L., 2000, page 84).
Concurența perfectă trebuie să îndeplinească simultan șase parametri detaliați în tabelul 1.1 (Cabral L., 2000, page 84):
Tabelul 1.1 Parametrii pentru concurența perfectă
Piața cu concurență perfectă, după cum este știut, are o existență doar teoretică, deoarece în practică este aproape imposibil să fie reunite concomitent toate cele șase condiții enumerate mai sus. De aceea, situația reală existentă în cadrul oricărei economii de piață este aceea a unei concurențe imperfecte, cu o varietate de forme.
Concurența imperfectă
Concurența imperfectă reflectă cel mai bine realitatea economică, fiind varianta cel mai des întalnită în practică și care, la rândul ei, prezintă următoarele forme: monopolul, concurența monopolistică, oligopolul, oligopsonul, monopsonul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Concurența_imperfectă, 20.04.2015) .
Conform lui Abraham Frois, pornind de la situația cererii și a ofertei în raport cu numărul agenților economici de pe piață, se diferențiază următoarele forme ale concurenței imperfecte:
Tabelul 1.1 Formele concurenței
Sursa : Abraham-Frois G., 1994, p. 218
Capitolul 2. Piața concurențială în România
Scurt istoric al politicii referitoare la concurență
Istoria politicii în domeniul concurenței implică apariția și consolidarea unui cadru reglementar și instituțional bazat pe raporturi dintre instituții. Se poate spune că actuala formă a politicii concurențiale reprezintă rezultatul sinergic al convergenței dintre dinamica internă a politicii și factorii exogeni diverși, de natură politică, economică sau instituțională.
În momentul în care s-a lansat acest concept de politică în domeniul concurenței, toate țările membre ale Uniunii Europene, cu excepția Germaniei, dețineau reglementări mai puțin riguroase în acest sens. În Belgia și Luxemburg lipseau total în timp ce în Olanda avea implementată o lege începând din 1956, care nu era foarte restictivă.
În Italia, monopolurile și practicile restrictive erau reglementate de Codul Civil, în vreme ce în Franța, legislația specifică era detaliată dar extrem de laxă în ceea ce privește reglementarea practicilor restrictive. Ca atare Germania era singurul stat membru care avea o legislație articulată în domeniul concurenței. Ca urmare a acestei eterogenități, statele membre au trebuit să facă eforturi în direcția adoptării unor reguli procedurale prin care să poată fi puse în aplicare prevederile legii.
În cele din urmă, statele membre au ajuns la un consens privind conținutul acestor reguli procedurale, astfel încât în 1962 acestea au fost adoptate, acordul respectiv fiind cunoscut sub denumirea de Regulamentul 17/62 (textul acestuia a fost în cea mai mare măsură influențat de sistemul german de notificare, evaluare
și exceptare, și presupunea o aplicare centralizată, care reducea rolul autorităților naționale). A devenit atunci foarte clar că redactarea regulilor a fost făcută într-o asemenea manieră încât controlul acestei politici să rămână la nivel supranațional, respectiv la nivelul Comisiei. Astfel, PDC a devenit „prima politică sectorială autentic supranațională”, care reflecta poziția Comisiei și a eforturilor făcute în
direcția realizării unei politici comune, nu doar coordonate în comun.
În primii cincisprezece ani de existență (1958-1972) ai politicii în domeniul concurenței s-au făcut pași importanti în direcția: constituirii rețelei instituționale aferente (desemnarea comisarului responsabil pentru concurență), aplicarea de practici restrictive, creșterea rolului Curții Europene de Justiție etc. Prioritate având practicile restrictive, politica concurențială a neglijat aproape în totalitate ajutoarele de stat și monopolurile. Mai mult, marile companii europene erau încurajate în dezvoltarea lor pentru a promova competitivitatea acestora pe plan internațional. Prin urmare, caracteristice principală a politicii concurențiale a fost atitudinea sa reactivă(defensivă).
Recesiunea economică din anii 1973-1974 a generat nevoia redefinirii politicii concurențiale într-o asemenea manieră încât să favorizeze restructurarea sectoarelor economice în declin. Politica concurențială a comisiei s-a axat pe doua coordinate: controlul ajutoarelor publice acordate de guvernele țărilor membre și folosirea contingentelor de import pentru a apăra industria europeană de concurență străină. Centrul de greutate al activității Comisiei l-a reprezentat monitorizarea fuziunilor și a altor forme de concentrare economică. În consecință,
caracteristica principală a politicii concurențiale intre ani 1973-1981 a fost atitudinea ofensivă (proactivă) pe fondul creșterii rigurozității în aplicarea principiilor politicii concurențiale (coord. Adumitrăcesei, I., Niculescu, N.G., 2003, p.86).
Deceniile 9 și 10 ale secolului XX aduc noi componente politicii concurențiale și îi conferă noi valențe. În situația în care procesul de creare a Pieței Interne Unice s-a încheiat în 1992, a fost necesar să se adopte măsura care să ofere siguranța că practicile anticoncurențiale nu vor lua forme noi care să ducă la o nouă împărțire a piețelor.
În centrul preocupărilor politicii concurențiale s-a aflat în această perioadă problema fuziunilor și a ajutoarelor de stat. Pentru gestionarea fuziunilor de către Comisie a fost adoptat ,,Regulamentul privind controlul fuziunilor’’. În ceea ce privește ajutoarele de stat nu a fost necesară adoptarea de noi reglementări ci punerea în aplicare a prevederilor Tratatului care să conducă la o nouă politică în domeniul ajutoarelor de stat.
Comisia a reușit să facă față presiunilor care susțineau măsurile protecționiste și care plasa competitivitatea deasupra concurenței în ierarhia obiectivelor Comisiei. A fost promovată ideea că o puternică concurență internă este cheia competitivității externe.
2.2 Politica în domeniul concurenței
Politica concurențială reprezintă: „un ansamblu de reglementări, obiective și instituții care acționează pentru asigurarea unui climat concurențial normal în care agenții economici să se manifeste liber, pe baza propriilor lor decizii și comportamente orientate sistematic pentru obținerea avantajelor valorice, ca expresie a eficienței activității lor pe piața considerată” (Moșteanu, T.; Alexandru, F.; Cataramă, D., 2006, p. 351).
Cu privire la evoluția reglementărilor, se poate spune ca aceasta a fost determinată de sensul firesc de a fi al concurenței, în ideea că piața nu poate funcționa normal, în mod natural, fără a fi nevoie de intervenții din exterior, care să-i poată asigura o funcționare optimă.
2.2.1 Politica Uniunii Europene în domeniul concurenței
În prezent, politica în domeniul concurenței este reprezentată ca o condiție necesară realizării pieței interne. Politica de concurență a Uniunii Europene reprezintă una din cele mai importante componente ale acquis-ului comunitar. (Moșteanu, T.; Alexandru, F.; Cataramă, D., 2006, p. 29).
De la sfârșitul secolului al XX-lea, puterile publice au considerat necesară abordarea a numeroase măsuri pentru a lupta împotriva înțelegerilor dintre agenții economici și a asigura o mai mare concurență pe tot ansamblul piețelor. Pe de altă parte, atunci când jocul liber al pieței nu poate oferi rezultate satisfăcătoare, puterile publice au fost determinate să intervină în funcționarea anumitor activități; de aceea a avut loc realizarea unor procese de reglementare a activităților a căror bază a fost repusă în discuție la începutul anilor 60 (Abraham-Frois, G., 1994, p. 300).
Apariția reglementărilor în domeniul concurenței a rezultat din natura economiei de piață liberă, deschisă, care există datorită fair-play-ului prezent între agenții economici, o competiție ce trebuie respectată, păstrată și protejată prin lege, dar având în vedere faptul că nu întodeauna există acest fair-play, în unele situații agenții economici urmăresc în baza unor practici anticoncurențiale, eliminarea concurenților de pe piață și obținerea de profituri cât mai mari. Acest comportament afectează în primul rând, mediul concurențial, dar și economia în ansamblul său, implicațiile fiind deosebit de profunde și asupra vieții cetățenilor. Se subînțelege astfel că, a fost și este necesară o reglementare în acest domeniu, iar acest lucru a condus la apariția politicii în domeniul concurenței sau politica concurențială (Cruceru, A. F., 2006, p. 83).
Politica în domeniul concurenței este un element esențial al integării economice europene, care a apărut încă din primele etape ale acestui proces. Tratatul de la Roma privind constituirea Comunității Economice Europene (1957) menționa între altele „instituirea unui sistem care să asigure nedistorsionarea concurenței în cadrul pieței comune” (art.3, pct.f). Sintetizând ideea, substanța filosofiei economice a Tratatului de la Roma este pe deplin în acord cu semnificația conceptului de supremație și superioritate a comportamentului pe o piață concurențială fără restricții, liberă.
Ca obiective principale, politica concurențială își propune următoarele (Dima, A. M., 2007, p. 53):
Protecția consumatorilor împotriva agenților economici care recurg la un comportament anticoncurențial;
Crearea, menținerea și păstrarea unei economii de piață funcționale;
Creșterea competitivității economice la nivel național și european;
Promovarea și menținerea unui mediu concurențial efectiv pentru a obține o alocare mai eficientă a resurselor;
Creșterea bunăstării consumatorilor prin funcționarea normală a pieței, care să le poată asigura produsele dorite, în cantitățile necesare, la un preț bun și de o calitate mărită.
Protejarea firmelor mici și mijlocii;
Eliminarea intreprinderilor cu discapacități în adaptare la cerințele pieței.
În vederea realizării acesor obiective, instrumentele utilizate de politica Uniunii Europene în domeniul concurenței sunt legislative, administrative, juridice și instituționale.
Instrumentele legislative sunt reprezentate de:
legislația primară, cu caracter obligatoriu – prevederile Tratatului CE
legislația secundară – regulamente, directive – care este inițiată de Comisia Europeană și este adoptată de Consiliul de miniștri și Parlamentul European;
legislația adoptată de Comisie – comunicări, notificări, opinii, decizii, Cărți Albe, Cărți Verzi.
Instrumentele administrative sunt constituite de procedurile sau investigațiile realizate de Comisie, declanșate în urma unor notificări, reclamații sau sesizări ale unor persoane juridice sau fizice, precum și prin autosesizarea Comisiei.
Instrumentele juridice sunt utilizate, de regulă, de Curtea Europeană de Justiție, care ia decizii în privința cazurilor investigate, stabilește principii călauzitoare și creează jurisprudența.
Instrumentele instituționale. În cadrul Comisiei, un rol important are Directoratul General Concurența (DG Competition), care colaborează cu alte directorate generale responsabile cu politicile sectoriale.
Politica concurențială europeană se concentrează pe patru domenii principale de acțiune (Negrescu, D.; Oprescu, Gh., 2004):
Figura 1.3 Domenii de acțiune ale politicii concurențiale
2.2.2 Politica României în domeniul concurenței
Regulile privind concurența reprezintă fundamentul economiei de piață funcționale, deoarece scopul lor este acela de a promova libera circulație a mărfurilor și serviciilor și prevenirea distorsiunilor care pot afecta dezvoltarea economică, mediul de afaceri și comerțul cu statele membre ale Uniunii.
În prezent, mediul de afaceri din România este beneficiarul unui climat concurențial normal. Legislația națională în domeniul concurenței si ajutorului de stat este integral armonizată cu acquis-ul comunitar, iar Consiliul Concurenței, o instituție solidă si independentă, este un arbitru echidistant ce aplică în mod unitar
regulile relevante.
Legea concurenței are drept scop protecția, menținerea si stimularea concurenței si a unui mediu concurențial normal în scopul protejării consumatorilor, sens în care interzice înțelegerile anticoncurențiale dintre agenții economici, abuzul de poziție dominantă și concentrările economice care ar putea conduce la înlăturarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a concurenței.
În România concurența este reglementată prin:
Legea concurenței nr.21/1996, modificată și completată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.184/2004
Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat, modificata si completarea prin Legea nr. 137/2007 și OUG 117/2006.
Consiliul Concurenței dispune de instrumentele legislative care îi permit abordarea de o manieră similară cu cea a autorităților de concurență din Uniunea Europeană:
a cazurilor de practici anticoncurențiale (înțelegeri, practici concertate, abuz de poziție dominantă);
a controlului concentrărilor economice;
pentru autorizarea, monitorizarea și inventarierea ajutoarelor de stat.
Astfel, practicile anticoncurentiale sunt interzise prin lege în România, după cum se specifică și în Legea Concurenței 21/1996 (republicată), art. 5, alin. 1: „ Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:
a)fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale;
b)limitarea sau controlul producției, distribuției, dezvoltării tehnologice ori investițiilor;
c)împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări și achiziții ori pe alte criterii;
d)aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;
e)condiționarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
f)participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte;
g)eliminarea de pe piață a altor concurenți, limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății exercitării concurenței de către alți agenți economici, precum și înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiți agenți economici fără o justificare rezonabilă.”
Destinatarii legii concurenței sunt:
Agenții economici sau asociațiile de agenți economici
Organele administrației publice centrale sau locale
În cazul în care constată săvârșirea unei practici anticoncurențiale Consiliul Concurenței, ordonă măsuri intermediare pentru a preveni/impiedica un prejudiciu grav și cert, solicită incetarea practicii anticoncurențiale,aplică amenzi. Sursa esențiala de informații pentru detectarea încălcării regulilor de concurența sunt plângerile care pentru a fi considerate admisibile, trebuie să conțină anumite informații precise, asa cum sunt descrise în anexa la Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea concurenței nr. 21/1996.
În cazul în care se confirmă obiectul plângerii,15 Consiliul Concurenței acordă amenzi, cea maximă putând ajunge pana la 10% din cifra de afaceri a contravenientului. Articolul 52, individualizează sancțiunile, ținând seama de următoarele elemente: gravitatea faptei, durata faptei și consecintele faptei asupra
concurenței.
Totodată Legea nr.21 prevede situații în care Consiliul Concurenței poate practica și o politică de clemență care are ca obiectiv încurajarea firmelor spre reconsiderarea poziței lor și cooperare cu autoritatea de concurență în vederea întreruperii practicilor anticoncurențiale.
Imunitatea la amendă se acordă atunci când agentul economic este primul care furnizează elemente probatorii care, în opinia Consiliului Concurenței, permit declanșarea procedurii de investigație sau este primul care furnizează elemente probatorii care, în opinia Consiliului Concurenței, permit probarea unei activități ilegale în domeniul concurenței.
Condițiile care trebuie îndeplinite de agentul economic pentru a beneficia de imunitate la amendă, sunt următoarele:
cooperează total, continuu și prompt cu Consiliul Concurenței;
încetează participarea la activitatea presupusă ilegală, cel mai târziu la data furnizării elementelor probatorii;
nu a întreprins măsuri pentru a constrânge alți agenți economici să participe la activitatea presupusă ilegală.
În domeniul ajutorului de stat, legea nr.143/1999, modificată și completată prin Legea nr. 137/2007 și OUG 117/2006 prevede că dacă în urma investigației se constată că ajutorul denaturează semnificativ mediul concurențial normal și afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaționale la care România este parte, ca acest ajutor să fie interzis, sau să fie autorizat prin impunerea unor condiții sau obligații menite să elimine această incompatibilitate. În cazul ajutorului acordat fără autorizare, sau în cazul ajutorului interzis, sumele acordate vor fi recuperate de furnizori sau rambursate de beneficiari.
Referitor la ajutoarele existente, dacă se consideră că un ajutor existent denaturează semnificativ mediul concurențial normal și afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaționale la care România este parte Consiliul Concurenței va solicita furnizorului de ajutor să ia măsurile corespunzătoare.
Legea prevede de asemenea, că acordarea ajutoarelor de stat să fie monitorizată, în sensul respectării modului de acordare a ajutoarelor de stat, a respectării aplicării măsurilor care constituie ajutor de stat; a evaluării dimensiunilor ajutorului; a evaluării sumei totale a ajutorului primit de către agenții economici prin intermediul diferitelor scheme; a evaluării impactului acordării ajutoarelor.Activitatea de monitorizare se finalizează într-un raport cu periodicitate anuală.
Prevederile Legii privind ajutorul de stat sunt armonizate cu prevederile legislației comunitare și în ceea ce privește asigurarea transparenței fluxurilor
financiare dintre autoritățile publice sau organismele care administrează fonduri în numele statului și agenții economici cărora li s-a încredințat executarea unor servicii publice de interes general.
Adaptarea legislatiei de concurență și de ajutor de stat la prevederile legislației comunitare are și rolul cum reiese și din figura 2.1 de a :
asigura accesul facil al investitorilor străini în economia românească
pregăti accesul firmelor românești pe piața UE
Figura 2.1 Legea concurenței în România
2.3 Cadrul legislativ
Politica în domeniul concurenței permite dezvoltarea unui cadru regulamentar în care guvernele pot menține și stimula concurența mărind performanțele economice.
O politică în domeniul concurenței devine absolut necesară pentru că agenții economici privați și autoritățile publice pot avea comportamente care să deterioreze mediul concurențial din mai multe motive utilizand variate mecanisme și măsuri. Politica de concurență se referă la anumite legi și acțiuni întreprinse și impuse de guverne sau de către comunitate, in ansamblul său, pentru eliminarea sau descurajarea practicilor comerciale restrictive practicate de anumiți participanți pe piață: carteluri, monopoluri, bariere non-tarifare etc., care ar avea ca efect prevenirea, restrangerea sau distorsionarea concurenței.
Mijloacele cu care operează politica in domeniul concurenței pot avea, la prima vedere, un rol negativ deoarece sunt concepute să grădească și să stopeze anumite acțiuni, să limiteze folosirea unor practice care ar avea consecințe negative asupra consumului.
Regulile de concurență sunt aplicate universal in spațiul Uniunii Europene, deopotrivă intreprinderilor publice și private, iar autoritatea de control are capacitatea de a impune penalități constând în amenzi ce descurajează încălcarea legilor privind concurența.
La baza reglementării regimului concurenței din UE au fost prevederile articolelor 85-89 din Tratatul de la Roma, care se referă, in termeni generali, atat la regulile comune aplicabile întreprinderilor, cât și la ajutoarele acordate de stat. Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 cuprinde actualele reguli comune in domeniul concurenței, care sunt stipulate in articolele renumerotate 101-109.
Legislatia UE privind concurența include patru domenii, care constituie și cele patru direcții de acțiune ale politicii concurenței la nivel comunitar (www.europa.eu.com):
1. Reglementările antitrust (articolele 101 și 102 ale Tratatului CE), care interzic acordurile anticoncurențiale, practicile concertate și abuzul de poziție dominantă;
2. Regulamentul fuziunilor 4064/89 modificat prin regulamentul 139/2004, care se referă la controlul operațiunilor de concentrare economică în scopul de a preveni crearea sau întărirea pozițiilor dominante;
3. Reglementările privind liberalizarea unor sectoare economice în care unele întreprinderi beneficiază de drepturi exclusive și speciale acordate de stat, prin care este exclusă sau limitată concurența (articolul 106 al Tratatului CE și legislația secundară);
4. Reglementările referitoare la controlul ajutoarelor de stat (articolele 107- 109 ale Tratatului CE).
În al doilea rand, referiri se găsesc în legislația secundară, adoptată de Consiliul UE și de Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor și Directivelor.
Astfel, în această categorie se includ:
Regulamentul Consiliului 17/1962;
Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, modificat cu regulamentul 139/2004
Regulamente și directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situații precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea și dezvoltarea, distribuția autovehiculelor, etc.
În al treilea rând, un număr în creștere de instrucțiuni, care nu sunt în mod formal obligatorii, oferă informații esențiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau în ce mod va acționa Comisia în acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acțiunilor sale. Acestor surse de drept li se adaugă deciziile Curții Europene de Justiție și ale Tribunalului de Prima Instanța. Nu în ultimul rând, trebuie menționate și acordurile internaționale în care se fac referiri exprese la situații specifice privind concurența.
Contributiile esentiale ale Comisiei la dezvoltarea si aplicarea legislatiei și a politicii concurenței au reflectat experiența dobândită în peste patru decenii de Directoratul General Concurența în abordarea „caz cu caz” a situațiilor de împiedicare, restrângere sau distorsionare a concurenței pe piața internă a UE. Aceasta abordare complexă presupune examinarea riguroasă și analiza economică a fiecărei situații, pe baza caracteristicilor specifice fiecărui caz, ținând cont de faptul că dinamica procesului concurențial generează atât câstigători, cât și perdanți.
Capitolul 3. Studiu de caz privind piața pâinii în România
3.1 Specificul întreprinderilor economice de producere și comercializare a produselor de panificație
În zilele noastre, producția agricolă este în continuă creștere cantitativ, însă produsele agricole, au tendința de a-și reduce calitatea. Astfel că, furnizorii de materii prime pentru producția pâinii și cei care o produc efectiv, sunt actualmente priviți ca o verigă importantă a unui circuit complex (Manole Victor, Boboc Dan, Istudor Nicolae, Ion Raluca Andreea, 2005, p. 29).
3.1.1 Conceptul de filieră
Studierea sistemului agroalimentar reprezintă un interes deosebit în condițiile în care se pune accent tot mai mult pe transparența procesului de obținere a produselor de panificație: cine sunt intermediarii, de unde provin materiile prime, ce transformări suferă produsele până ajung în forma finală.
Conceptul de filieră este un concept destul de utilizat, în toate domeniile economiei, și face referire la activitatea productivă în care intervin, din amonte până în aval mai multe întreprinderi, într-o manieră ce nu este neapărat lineară. În literatura de specialitate există numeroase definiții ale filierei.
Astfel că, după definiția ce aparține francezilor, ,,filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de distribuție și aprovizionare utilizate de toți producătorii ce vând aceeași familie de bunuri concurente pe o piață de consum" (Manole Victor, Boboc Dan, Istudor Nicolae, Ion Raluca Andreea, 2005, p. 29).
Filiera agroalimentară, abordată ca un ,,sistem" introduce retroacțiunea (feed-back-ul) și plasează activitățile specifice într-un cadru determinat. În aceste condiții, ea presupune integrarea drumului fizic al produsului cu serviciile care-1 însoțesc, dar și cunoașterea forțelor interne și externe ce-1 influențează: agenți economici, grupări, organizații, instituții, mediul tehnologic, mediul politic, mediul natural. În literatură se introduce chiar și noțiunea de ecosistem al filierei.
Din analiza filierelor trebuie să rezulte ,,punctele forte" și ,,punctele slabe" ale acestora.
Punctele forte apar la confluența dintre factorii externi ce influențează sistemul.
1. Primul punct forte apare, de regulă, la întâlnirea dintre agricultori și procesatori sau cumpărători, când primii, prin organizarea lor, dispun de o anumită importanță în cadrul filierei, utilizată în scopul negocierii.
2. Un al punct forte al filierei poate fi întâlnit și la confluența dintre procesatori și distribuitori, când cei din urmă sunt puternici și practică un comerț modern, putând impune celor din amonte condiții de calitate, de preț și de prezentare.
Punctele slabe ale filierei, sunt segmente din cadrul filierei care nu-și îndeplinesc rolul sau și-1 îndeplinesc doar parțial, ceea ce afectează comportamentul de ansamblu al sistemului.
1. Acestea pot fi de ordin financiar, apărute datorită comportamentului unuia sau mai multora dintre membrii filierei, care practică o politică de prețuri abuzivă, ce determină creșterea prețurilor și tarifelor și reducerea veniturilor agricultorilor.
2. De asemenea există puncte slabe de ordin informațional. Producătorul oficial este adesea ultimul informat despre modul în care produsele sale sunt primite de piață și de evoluțiile previzibile ale cererii.
3.1.2 Caracteristicile filierelor de panificație
Produsele de panificație reprezintă punctul final al filierei cerealelor panificabile, respectiv produselor obținute din grâu și uneori din grâu în amestec cu secară.
Cele mai importante produse de panificație sunt: pâinea, făina, pastele făinoase, produsele de patiserie și cofetărie, dulciurile (cele care au în compoziție făină sau amidon). Gama sortimentală este extrem de diversă și în continuă schimbare.
Natura materiilor prime utilizate, precum și cea a cerințelor pe care le satisfac produsele în care acestea sunt încorporate dau specificitatea proceselor de producție și de comercializare ce au loc de-a lungul filierelor agroalimentare.
Tabelul 3.1 Caracteristicile întreprinderii
În panificație, unitățile de producție diferă prin mărimea capacităților de fabricație și tehnologia folosită. Sectorul privat se distinge prin deținerea unor utilaje moderne, din import și prin practicarea unor tehnologii avansate. Tehnologiile de producție s-au îmbunătățit în ultimii ani prin folosirea amelioratorilor, stimulenților și a altor ingrediente pentru creșterea calității și îmbunătățirea aspectului produselor de panificație. În această etapă a filierei, organismul de reprezentare a producătorilor pe piața acestor produse este Organizația Patronală ROMPAN, prezentă la luarea celor mai importante decizii care privesc sectorul.
3.1.3 Comercializarea pâinii și a produselor de morărit și panificație
Agenții economici implicați în comercializarea produselor de panificație aparțin comerțului privat și public, comerțului cooperatist, unor societăți producătoare de produse de panificație sau unor unități aparținând societăților comerciale agricole, mori și brutării sătești.
Prețurile la pâine sunt libere, reglarea lor are loc la piața de către concurență. Făina, ca materie primă, este produs purtător de TVA. (Zahiu Letiția, 2005, p. 37)
Adaosul comercial este prețul prestației, adică al desfacerii la consumatorii finali a produselor de morărit și panificație. În structura adaosului comercial se regăsesc cheltuielile cu salariile personalului care asigură atât managementul vânzărilor, cât și vânzarea produselor respective, chiria magazinelor, energia electrică și termică, profitul, cheltuielile promoționale. (Ziarul Financiar, 2011)
Filiera cerealelor panificabile este în curs de așezare pe principiile pieței concurențiale. În vederea armonizării legislative și instituționale cu cerințele Organizării Comune de Piață a cerealelor și a funcționării tuturor componentelor filierei naționale sunt necesare măsuri de creștere a gradului de flexibilitate a pieței acestor produse prin adaptarea la cerințele consumatorilor interni și la exigențele comunitare. În acest mod se poate asigura creșterea competitivității filierei.
3.2 Piața pâinii din România
Pâinea este un aliment de bază în modelul alimentar al populației din România. Piața produselor de panificație are o tendință statică deoarece consumul de pâine este relativ constant. Trăsături ale pieței pâinii din punct de vedere al mobilității și modificării dimensiunilor sale sunt cele din figura 3.1:
Figura 3.1 Trăsăturile pieței pâinii
Factorii ce influențează evoluția pieței produselor de panificație sunt gradul ridicat de accesibilitate a produselor; categoria de nevoi avute în vedere ( nevoi curente de consum), cărora li se adresează; vârsta produselor ( pâinea intră în categoria produselor „ fără vârstă”); activitatea de marketing a firmelor producătoare; raportul resurse – nevoi, care are impact deosebit în reglarea cererii și a ofertei în cadrul pieței; politica economică a Guvernului ( subvenții, taxe, impozite) (Popescu Dorin Vincențiu, Onete Bogdan Cristian, Nistorean Puiu, 2006, p. 21).
3.2.1 Istoricul și importanța pâinii
Dacă în prezent pâinea este în majoritate făcută din grâu, în trecut secara, orzul, ovăzul, orezul și porumbul erau folosite separate sau amestecate. Pe măsură însă ce standardul de viață a crescut, folosirea altor cereale decât grâul în fabricarea pâinii a scăzut considerabil.
Grâul rămâne însă cel mai larg folosit dintre toate cerealele. Este extrem de hrănitor , având un conținut ridicat de proteine, carbohidrați și multe vitamine necesare pentru o dietă sănătoasă . Aceste avantaje sunt împărtășite și de celelalte cereale, dar grâul primează tuturor datorită simplului motiv că din el se face cea mai bună pâine (Ionescu (Bigioi) Diana Ștefania, 2005, p. 56)
Este interesant de prezentat evoluția pâinii de-a lungul celor patru mari perioade istorice așa cum reies din figura 3.2:
Figura 3.2 Perioadele istorice ale pâinii
Perioada antichității
Cerealele au fost pentru prima dată cultivate în Orientul Mijlociu, cu peste 10000 de ani în urmă. Grâul și orezul erau probabil cele mai răspândite, acestea furnizând aproximativ 40 % din hrana omenirii.
Tabelul 3.2 Perioada antichității pentru pâine
Surse: ( http:// oror.essortment.com/ historybread-rdyd.htm, 12.05.2015)
(www.botham.co.uk/bread/history2.htm, 12.05.2015)
Perioada medievală
Pe fondul dezvoltării orașelor și satelor, comerțul cu pâine s-a intensificat iar brutarii s-au mobilizat în bresle pentru a-și apăra interesele și pentru a controla prețul și greutatea pâinii. În aceeași perioadă, s-a inventat sita din păr de cal pentru separarea făinii de impurități și s-au introdus morile de vânt inventate cu 600 de ani înainte.
Perioada industrială
Caracteristic acestei perioade au fost tăvile pentru coacerea pâinii și modernizarea sitei folosite în perioada anterioară prin folosirea mătășii chinezești ceea ce a dus la diferențierea între pâinea albă și pâinea neagră, 70 % din pâinea consumată fiind albă.
( http:// oror.essortment.com/ historybread-rdyd.htm, 15.05.2015)
Perioada modernă
Treptat, cuptoarele cu gaz au început să înlocuiască cuptoarele tradiționale pe bază de lemn sau cărbune, producând rezultate mult mai competitive, deoarece pâinea era coaptă mult mai uniform. Acest lucru a dus, de asemenea, la sporirea productivității iar datele privind evenimentele importante sunt cele din tabelul 3.2:
Tabelul 3.3 Perioadă modernă în istoria pâinii
Sursa: http:// oror.essortment.com/ historybread-rdyd.htm, 15.05.2015
Sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI sunt marcate de o creștere dramatică a consumului de produse de panificație bazate pe pâine neagră, dar și de diversificare a consumului de pâine: sute de sortimente și varietăți de pâine, baghete, sortimente etnice și alte specialități de pâine.
3.2.2 Evoluția industriei de panificație în România
În țara noastră industria de panificație este semnalată spre sfârșitul secolului al XIX- lea, fiind preponderentă producția industrială a pâinii. Primele brutării de mare capacitate au fost construite în cadrul armatei ( mai precis, în anul 1891, când este menționată prima construcție de acest gen în București ), acestea dispunând de echipamente tehnologice destul de performante pentru acea perioadă (Săseanu S, 200, p.102).
După cel de-al doilea război mondial , industria de panificație capătă noi dimensiuni, majoritatea întreprinderilor urmărind o serie de obiective cum ar fi: retehnologizarea instalațiilor de producere a pâinii, mărirea capacității de producție în vederea satisfacerii întregii cantități solicitate din partea populației, diversificarea sortimentală și o mai bună preocupare pentru condițiile igienico – sanitare de fabricare.
Pe ansamblu, industria de panificație din țara noastră, prin modificările și schimbările intervenite de-a lungul anilor, cunoaște două mari perioade și anume:
– perioada dinainte de anul 1989 cu caracteristicile ce reies din figura 3.3;
– perioadă după anul 1990 așa cum reiese din figura 3.4 (Săseanu S, 200, p.103).
Figura 3.3 Perioada de dinainte de 1989 în evoluția industiei de panificație
Perioada după 1990 este caracterizată printr-un proces amplu de privatizare și restructurare , panificația fiind printre primele în rândul industriilor prelucrătoare în care s-a aplicat reforma economică. Accentul este pus, așa cum reiese din figura 3.4, pe:
Figura 3.4 Perioada de după 1990 în evoluția industiei de panificație
În ultimul timp, și în țara noastră asistăm la un fenomen destul de practicat și întâlnit în mările orașe europene și anume folosirea în incinta marilor magazine și supermarket-uri a unor cuptoare de o capacitate mică, dar care asigură zilnic consumatorilor de pâine și specialități de pâine, produse unice prin frăgezimea și prospețimea pe care o prezintă. Apariția acestor noi tehnologii, pătrunderea pe piață de la an la an a noi și moderne unități de producere a pâinii, au contribuit esențial la intensificarea concurenței, forțând în acest fel marile unități să ia măsuri urgențe de modernizare și aplicare a ultimelor tehnologii în domeniu.
Industria de panificație în România a cunoscut un amplu proces de modernizare în ultimii ani, aceasta înglobând fabrici pentru pâine și alte produse de panificație, biscuiți, fabrici de paște făinoase și produse expandate, produse dietetice, acestea fiind apreciate de un număr tot mai mare de consumatori.
În tabelul 3.4 este ilustrată evoluția cifrei de afaceri a industriei de panificație ca procent din totalul industiilor:
Tabel 3.4 Evoluția cifrei de afaceri a industriei de panificație în România
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică
Din Figura 3.5, se poate observa că industria de panificație a deținut o pondere constantă de 18,5% în cifra de afaceri a industriei alimentare în primii trei ani, ajungând în 2013 la o pondere de 21,5%.
Figura 3.5 Evoluția cifrei de afaceri a industriei de panificație în cifra de afaceri totală
3.2.3 Oferta de produse de panificație
În Tabelul 3.5 este prezentată structura producției de pâine pe procese specifice industriei de panificație.
Tabel 3.5 Evoluția structurii producției de pâine ( tone)
Sursa : Institutul Național de Statistică
Pe baza datelor din tabel s-a realizat Figura 3.6 care prezintă evoluția producției din sectorul de panificație, precum și contribuția fiecărei grupe de produse la producția totală.
Figura 3.6 Evoluția producției de pâine și produse de panificație
În tabelul 3.6 sunt reprezentate datele cu privire la oferta de pâine pe categorii: albă, neagră sau semialbă.
Tabel 3.6 Evoluția structurii producției de pâine pe categorii ( tone )
Sursa: Institutul Național de Statistică
Figura 3.7 prezintă evoluția producției din sectorul de panificație pe categorii de produse:
Figura 3.7 Evoluția structurii producției de pâine pe categorii
După cum se observă din Figura 3.7, deși dețin o pondere mică din producția de pâine albă, producția de pâine neagră și semialbă crește simțitor, ceea ce demonstrează o orientare a consumatorilor către pâinea „ sănătoasă”.
3.2.4 Consumul și cererea de produse de panificație
Consumul de pâine diferă în funcție de mai mulți factori: modelul de consum alimentar, prețul pâinii și al produselor complementare, nivelul de dezvoltare al populației. În țările dezvoltate, unde costul alimentației reprezintă numai 20 – 30 % din cheltuielile totale, consumul de pâine este redus. În locul pâinii, preferințele consumatorilor se îndreaptă spre produsele de panificație mai sofisticate , oferite în combinații și ambalaje mai deosebite. În țările în curs de dezvoltare, pentru majoritatea consumatorilor cu venituri medii și în deosebi pentru categoriile defavorizate ale populației, pâinea continuă să fie alimentul de bază. Cu toate acestea, cantitatea de pâine consumată a scăzut în ultimii ani, tendința generală pe plan internațional a consumului de pâine fiind una de scădere.
Tabel 3.7 Consumul mediu de pâine și produse de franzelărie
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică
În România consumul de pâine a cunoscut o scădere de la 10 kg în anul 2009 la 9 kg lunar în anul 2013, cauzele acestei scăderi fiind scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, substituirea pâinii cu mămăligă și cartof și orientarea din ce în ce mai mult către o alimentație rațională.
În figura 3.8 este ilustrată grafic evoluția consumului de pâine lunar în ultimii 5 ani:
Figura 3.8 Evoluția consumului de pâine lunar
În următorul tabel este analizat consumul de pâine și produse de franzelărie în funcție de mediul de proveniență a consumatorilor.
Tabel 3.7 Evoluția consumului de pâine și produse de franzelărie pe medii
Sursa: Institutul Național de Statistică
Din Figura 3.9 reiese că mediile lunare ale consumului din mediul urban și cel rural au cunoscut și ele o scădere constantă pe parcursul anilor. Se observă că cei din mediul rural consumă mai multă pâine față de cei din mediul urban, media consumului din mediul rural fiind chiar mai mare față de cea pe total gospodării, acest lucru datorându-se nivelului mai scăzut de dezvoltare.
Figura 3.9 Evoluția consumului de pâine și produse de franzelărie pe medii
Piața locală a pâinii
Competitorii locali de pâine
Datorită faptului că panificația face parte din alimentația zilnică a oamenilor, piața acesteia este în continuă creștere. Majoritatea consumatorilor preferă să cumpere pâine de la un anumit nume de marcă impus pe piață, deoarece aceștia asociază în mintea lor produsul cu brand-ul sau cu marca. Există și cumpărători care nu aleg produsul în funcție de marcă sau de brand, însă numărul acestora este mai mic.
Pe lângă rețeaua proprie de vânzare a căror țintă sunt consumatorii în calitatea lor de persoane fizice, brutăria are în vedere și piața clienților persoane juridice, compusă atât din micii comercianți cât și din marii retaileri.
Pe piața din județul Olt, orașul Redea, principalii competitori sunt reprezentați de:
1. S.C. Quatro – Club Select S.R.L
Nume: S.C. Quatro – Club Select S.R.L.
CUI: 25329816
Registrul Comertului: J28/228/2009
Înființată în anul: 2009
Tip societate: Societate comercială cu răspundere limitată
CAEN: 111 și 107
Descriere CAEN: Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase și Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase.
În anul 2009 societatea nu a desfășurat nici o activitate economică
În anul 2010 structura parteneriatului se modifica astfel: Oprică Ionuț-Adrian se retrage iar părțile lui sociale sunt cumpărate de către Cebuc Damian. Nici în acest an nu s-a desfășurat nici o activitate economică.
În anul 2011 asociații societății au luat hotărârea de schimbare a domeniului principal de activitate, acesta fiind Cultivarea cerealelor conform CAEN 0111. Au fost arendate 350 ha teren arabil pe raza comunelor Dobrun și Osica de Sus din județul Olt, care au fost cultivate cu floarea soarelui. Tot în acest an au început investițiile în utilaje agricole, precum și în construirea în regie proprie a unui depozit de cereale. Anul s-a încheiat cu următoarele rezultate :
– cifra de afaceri = 200 950 lei
– achiziții = 181 694 lei
– salariați = 1
– profit = 1 842 lei
Structura partenerilor a fost modificată din nou astfel: Ciucă Nuță iese din asociere cedând părțile sale sociale lui Diconescu Aurel. În același timp, Iliescu Tiberiu și Diconescu Aurel cumpără o parte din părțile sociale ale celorlalți asociați, structura devenind următoarea:
– Iliescu Tiberiu 45%
– Diconescu Aurel 45%
– Cebuc Damian 5%
– Negreanu Ilie Marin 5%
În anul 2012 suprafața arendată de teren s-a majorat la 650 ha, cultivate cu grâu 220 ha și 450 ha cu floarea-soarelui obținându-se următoarele rezultate:
– cifra de afaceri = 1 203 639 lei
– achiziții = 536 495 lei
– salariați = 15
– pierdere = 79 530 lei
În acest an nu a intervenit nici o modificare în structura asociaților.
În anul 2013 suprafața arendată de teren arabil s-a majorat la 819 ha, din care au fost cultivate cu grâu 500 ha și 319 ha cu floarea-soarelui, obținându-se următoarele rezultate:
– cifra de afaceri = 2 166 631 lei
– achiziții = 931 711 lei
– salariați = 15
– profit = 46 093 lei
În 2015, compania se dezvoltă prin inaugurarea unui punct de lucru pentru producerea și comercializarea produselor de panificație în jud. Olt.
2. S.C. Marget Aby&Pau S.R.L
Nume: Marget Aby&Pau Srl
CUI: 26450963
Registrul Comerțului: J28/45/2010
Înființată în anul: 2010
Tip societate : Societate comercială cu răspundere limitată
CAEN: 107
Descriere CAEN: Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase.
3. S.C. Galpan S.R.L
Nume: Galpan Srl
CUI: 15613208
Registrul Comerțului: J16/1074/2003
Înființata în anul: 2003
Tip societate : Societate comercială cu răspundere limitată
CAEN: 1071
Descriere CAEN: Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor;
Din cifra de afaceri a acestora, aproximativ 25 % este datorată vânzărilor de pâine și produse de panificație. Astfel că, indicatorii aferenți acestor companii, extrași din bilanțurile contabile și conturile de profit și pierdere pentru anul 2014 sunt cei tabelul 3.10:
Tabelul 3.10 Indicatori financiari
Sursa: Date prelucrate conform risco.ro
Putem observa din tabelul anterior faptul că deși cifra de afaceri a S.C. Quatro – Club Select S.R.L este mai mare decât a celorlalți 2 competitori, în final profitul net înregistrat are valoare mai mică.
Grafic, diferența dintre acestea este redată în figura 3.11:
Figura 3.11 Indicatorii financiari ai principalilor competitori
Profilul consumatorului român de pâine
Ultimii zece ani au adus o scădere cu zece kilograme a consumului de pâine ca urmare a schimbării preferințelor românilor. An de an, pe aceasta piață extrem de fragmentată apar schimbări, segmentul fiind foarte dinamic. Astfel, pâinea nu mai este cumpărată zilnic ci de două-trei ori pe săptămână, este preferată pâinea ambalată și feliată în detrimentul celei proaspete, iar mai nou, nu mai este cumpărată din magazinele de cartier ci din supermarketuri și hipermarketuri, ponderea vânzărilor din formatele moderne de comerț crescând cu 30% (Popa Claudia, februarie 2008, p. 3).
În același timp, magazinele specializate în comercializarea produselor de panificație dețin o pondere de numai 6% din vânzări. Evoluția este considerată normală, același lucru întâmplându-se în majoritatea țărilor sărace care merg spre dezvoltare.
Consumul de pâine a scăzut din mai multe motive, în primul rând pentru că oamenii au trecut la alte alimente. Dacă se mănâncă mai puțină pâine este clar că a fost înlocuită cu altceva, iar românii au trecut la o alimentație mai rațională (http://www.adevarul.ro/articole/painea-rasfatului-a-confortului-si-a-dietelor.html, 17.01.2009)
Alegerea unei pâini de calitate are beneficii semnificative în alimentația omului. Pâinea neagră și cea cu semințe conțin o cantitate mare de vitamine și fibre, motiv pentru care valoarea lor nutritivă este superioară celei a pâinii albe.
Produsele integrale sunt ideale pentru diabetici, chiar dacă au aproximativ 50% glucide.
Deși pâinea scumpă se vinde din ce în ce mai bine, se pare că românii nu sunt încă informați cu privire la existența pâinii ecologice. Pe lângă faptul că este cea mai sănătoasă de pe piață, aceasta este și mult mai ieftină decât pâinea “de fițe” din magazine. Franzela albă nu va putea fi niciodată un produs sănătos, pentru că fibrele, vitaminele, mineralele și aminoacizii lipsesc aproape cu desăvârșire. Mai grav, descoperirile recente arată că pâinea albă este unul dintre factorii care contribuie la apariția cancerului tubului digestiv.
În anul 2009 fenomenul se va accelera iar în alegerea produselor consumatorii vor deveni mai pretențioși și mai critici. Elementele precum gustul, varietatea, beneficiile din punct de vedere al sănătății, alături de menținerea produsului proaspăt pentru o perioadă mai mare de timp, vor fi importante pentru consumator.
Vânzările la pâine ambalată sunt în creștere de la an la an. În primele nouă luni ale anului 2008, vânzările au fost mai mari cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă a lui 2007.
Numeroși români cu venituri medii și mari preferă să dea bani mai mulți pe pâinea ambalată, care are un termen de valabilitate mai lung, motiv pentru care astăzi eticheta produselor de panificatie conține informații precum denumirea produsului, gramajul, termenul de valabilitate, ingredientele, ora de ambalare și condițiile de păstrare
Totodată, ultimii doi ani au fost marcați de creșterea cu 30% a consumului de produse speciale ambalate și feliate, produse fabricate din faină de secară, făină integrală, făină graham sau cu adaosuri de tărâțe, semințe, germeni de grâu etc. Se pare că pâinea graham, cea cu semințe, pâinea de secară și cea dietetică din devansează în vânzări pâinea feliată clasică. Cei care se orientează către acest produs sunt clienți cu venituri medii înspre mari. Dată fiind ponderea pâinii «speciale» în vânzările de pâine ambalată, putem spune că persoanele care cumpără aceste produse sunt orientate spre o alimentație sănătoasă (http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/lupta-dintre-franzela-traditionala-si-painea-feliata-ii-tine-in-sah-pe-producatori-10673/)
Totodată conceptul de pâine ambalată i-a determinat pe consumatori să treacă de la achiziția zilnică la cea săptămânală. Din alte perspective, ambalajul a fost folosit la început doar ca o necesitate, dar nu era personalizat printr-un brand dedicat. Apoi s-a descoperit potențialul acestei piețe și s-a investit în calitatea și imaginea comunicată prin ambalajul pâinii feliate.
(http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/lupta-dintre-franzela-traditionala-si-painea-feliata-ii-tine-in-sah-pe-producatori-10673/)
Avantajele pâinii ambalate și branduite:
Păstrează proprietatile nutritive ale pâinii mai mult timp
Conservă aroma produsului
Este igienică
Oferă o mare siguranță alimentară, datorită etichetei vizibile
Pâinea – cifre și repere
Pâinea ambalată reprezintă 20% din vânzările de pâine la nivel național
Pâinea bogată în fibre (graham, tărâțe, germeni de grâu) a crescut în vânzări de 2 ori în 6 luni
Piață pâinii s-a ridicat în ultimul an la 3,6 miliarde lei, însemnând 2,4 tone de pâine și produse de panificație
Consumul pe cap de locuitor se ridică la 113 kg pe an
Din totalul consumului de pâine, peste 75% îl reprezintă pâinea albă
25% din consumul de pâine e reprezentat de pâine ambalată și specialități.
Comunicarea pe piața pâinii
De-a lungul timpului, piața pâinii din România s-au bazat pe publicitatea televizată și nu numai în ceea ce privește promovarea cât și vizibilitatea către client cât mai accentuată. Datorită acestui lucru, consumatorii sunt mai informați și au o gama cât mai largă în ceea ce privește alegerea unui anumit tip. Desigur, pentru producători acest lucru reprezintă un mod de a concura și de a lansa o serie de campanii prin care să fie cât mai aproape de clienții săi.
3.4 Analiza percepției consumatorului român cu privire la mărcile de pâine prezente pe piața locală
3.4.1 Metodologia cercetării
Pentru a realiza o imagine de ansamblu cu privire la comportamentul consumatorilor de pâine, s-a realizat un set de întrebări sub forma unui chestionar pentru a afla direct de la aceștia atitudinea cu privire la acest produs.
Cel mai utilizat instrument în culegerea datelor primare este chestionarul. Acest lucru se datorează în principal flexibilității sale și asimplității, deoarece este format dintr-un set de întrebări la care subiecții sunt invitați să răspundă. Un chestionar trebuie construit într-un asemenea mod încât să-l facă pe respondent să coopereze și să dea răspunsuri exacte, pentru acest lucru fiind necesar să se țină cont de formularea și ordinea întrebărilor.
Evident, ca orice metodă de cercetare și chestionarul are o serie de avantaje și dezavantaje, precum (The Economist Network, What is the purpose of questionnaires?, http://www.economicsnetwork.ac.uk/handbook/questionnaires):
Avantaje:
Costul redus. Chestionarul este furnizat simultan unui număr mare de persoane fără costuri suplimentare.
Uniformitatea. Fiecare respondent primește un set de întrebări identice. Datorită formei închise a întrebărilor, răspunsurile sunt standardizate, ajutând astfel la interpretarea unui număr cât cât mai mare de răspunsuri.
Permite anonimatul. Anonimatul crește rata de răspuns și poate crește probabilitatea ca răspunsurile să reflecte cu adevărat opiniile respondenților.
Dintre dezavantaje se evidențiază:
Poate fi dificil în a obține o rată de răspuns mărită. De obicei, nu există nici o motivație puternică pentru respondenți de a participa.
Respondenții pot răspunde superficial, mai ales în cazul în care chestionarul durează mult timp pentru a-l completa. Greșeala comună de a realiza prea multe întrebări ar trebui evitată.
Oamenii pot citi în mod diferit fiecare întrebare și răspunde, prin urmare, bazați pe propria interpretare a problemei.
3.4.2 Eșantionul
Cu privire la stabilirea eșantionului care urmează a fi supus investigației se are în vedere determinarea dimensiunii și structurii eșantionului, astfel încât să fie îndeplinită o condiție de bază: reprezentativitatea eșantionului în raport cu colectivitatea generală studiată.
Dacă se notează cu „n” mărimea unui eșantion, pentru estimarea acesteia, când carcacteristica cercetată este exprimată sub forma unor tipuri de structuri, se va utiliza relația:
n= t² * p * (1-p) / e²
în care:
t = valoarea teoretică a probabilității acceptate ( de regulă t = 1,962 pentru un nivel al încrederii de 95%);
p = procentul în care populația deține carcateristica de eșantionare (de regulă = 0,50);
e = eroarea limită de reprezentativitate admisă (se acceptă valori între 1% și maxim 5%).
Astfel că : n = 1,962 2 * 0,5 * (1 – 0,5) / 0,05 = 384,8
După aplicarea acestei formule, eșantionul obținut va trebui corectat în funcție de mărimea populației totale dupa cum urmează:
n1= n / [1+ (n-1) / N] = 384,8 / [ 1 + ( 384,8 – 1) / 18.000.000] = 385 persoane chestionate
unde:
n1= mărimea eșantionului corectat;
n = mărimea eșantionului obținut;
N = populația totală.
Eșantionul este nereprezentativ (20 persoane chestionate) întrucât cercetarea a fost realizată în scop didactic.
3.4.3 Precizări metodologice și demografice
Prin aplicarea acestui chestionar s-a urmărit identificarea percepției consumatorilor de pâine în județul Olt. Alte obiective ale studiului au fost reprezentate de identificarea tipurilor de pâine consumate, a cantității consumate zilnic, a prețului pe care îl plătesc consumatorii și a principalilor factori care influențează decizia de cumpărare.
Chestionarul s-a aplicat unui număr de 20 de persoane care achiziționat pâine din magazinele competitoare, aleși aleatoriu. Întrebările sunt toate de tip închis, cu număr limitat de opțiuni. Astfel, în urma analizării datelor culese, s-au obținut detalii demografice ale persoanelor chestionate.
În funcție de sexul persoanelor chestionate, conform figurii 3.12 s-a identificat faptul că cei care cumpără pâine sunt într-un procent de 70 % persoane de sex feminin și 30 % persoane de sex masculin. Aceste valori sunt date de concepțiile încă învechite conform cărora bărbatul este cel care muncește și întreține gospodăria iar femeia este cea care se ocupă de treburile casnice, în categoria cărora intră și cumpărăturile:
Figura 3.12 Date demografice – gen Figura 3.13 Date demografice – vârsta
Deoarece încadrarea în funcție de vârstă este diversificată la nivelul orașului în care s-a realizat cercetarea, în figura 3.13 sunt ilustrate procentele pentru fiecare dintre categorii, cu observația că cei mai mulți dintre cumpărători au vârste cuprinse între 40 și 60 de ani:
În ceea ce privește ultima formă de învățământ a respondenților, majoritatea respondenților ce au cumpărat pâine și au făcut parte din eșantion, au cel mult liceu, deoarece în zona în care s-a aplicat, nu există universități. Valorile numerice sunt cele reprezentate în figura 3.14:
Figura 3.14 Date demografice – învățământ Figura 3.15 Date demografice – veniturile
În momentul în care au fost întrebați care este nivelul veniturilor pe care le obțin, respondenții au spus în mare parte că au venituri de peste 2000 lei la nivel de familie, așa cum reiese din figura 3.15 de mai sus.
Capitolul 4. Preferințele consumatorilor relevate de rezultatele chestionarului
Aplicarea chestionarului în județul Olt, a dus la colectarea următoarelor date, pentru fiecare dintre întrebările adresate.
Care sunt consumatorii de pâine în familia dumneavoastră?
La această întrebare respondenți au oferit următoarele informații:
Figura 4.1 Consumatorii de pâine
Astfel că, în urma centralizării datelor, putem afirma că 45 % dintre cei chestionați au recunoscut că pâinea este consumată de întreaga familie, în timp ce 40 % au spus că pâinea este consumată fie de un părinte, fie de ambii în procente egale de câte 20 %.
Ce tip de pâine consumați cel mai adesea?
În ceea ce privește distribuția răspunsurilor colectate pentru această întrebare sunt cele prezentate în tabelul, respectiv figura 4.2. Din analiza acestora putem concluziona faptul că pâinea cea mai consumată de către respondenți este cea albă, probabil, factorul de influență fiind prețul care este mai scăzut decât al celorlalte tipuri de pâine. De asemenea s-a înregistrat și o înclinare destul de ridicată, la 25 % dintre respondenți, față de pâinea dietetică, pe fondul problemelor actuale privind problemele de sănătate.
Figura 4.2 Tipurile de pâine consumate
Câtă pâine consumați zilnic?
În ultimii ani, consumul de pâine a suferit o scădere de la 330 g per persoană în 2008 la 300 g în 2013 și conform studiilor este în continuă scădere, de vreme ce consumatorii devin din ce în ce mai interesați de modul de viață pe care îl duc. Astfel, 45 % dintre respondenți au spus că consumă între 100-300 grame de pâine zilnic în timp ce doar 25 % au spus că nu consumă deloc acest produs.
Figura 4.3 Cantitatea de pâine consumată
Ce preferați în ceea ce privește modul de ambalare?
Igiena este un aspect important atunci când vine vorba de produse pe care le consumăm zilnic deoarece astfel se pot transmite o varietate de bacterii. În acest sens, foarte important este modul în care pâine se prezintă pentru a fi comercializată. Respondenții, aproape în unanimitate au spus că preferă pâinea ambalată pentru că așa este mai sănătos. Rezultatele sunt cele prezentate în tabelul și figura 4.4:
Figura 4.4 Tipul de ambalaj
De unde cumpărați pâine cel mai des?
La această întrebare respondenții au ales ca dominantă varianta conform căreia pâinea este achiyiționată din supermarket. Această alegere este fondată pe baza creșterii numărului de supermarket-uri și a comodității consumatorilor care doresc să achiziționeze toate cumpărăturile dintr-un singur loc, scutind astfel timp. Următoarea variantă aleasă în ordinea mărimii ponderii, se referă la magazinele specializate, în cazul acesta, brutăriile, pe care consumatorii le aleg datorită prospețimii produselor. Rezultatele sunt concretizate în figura 4.5:
Figura 4.5 Locul de cumpărare
Cine se ocupă de obicei de cumpărarea pâinii?
Din analiza datelor obținute se observă faptul că persoana care se ocupă de cele mai multe ori de cumpărarea pâinii în familie este soția care are rolul de a îngriji de gospodărie. Datele sunt cele de mai jos:
Figura 4.6 Cine cumpără
Cât de frecvent cumpărați pâine?
Frecvența de cumpărare depinde foarte mult de cantitatea achiziționată la o cumpărare și de modul în care este cumpărată pâine: ambalată, neambalată, feliată etc. La această întrebare, cei mai mulți au spus că pâinea se află pe lista de cumpărături zilnice, în principiu pentru asigurarea prospețimii, rezultatele sunt cele din figura, respectiv tabelul 4.7:
Figura 4.7 Frecvența de cumpărare
Câte pâini cumpărați?
În urma centralizării datelor, 40 % din respondenți au spus că achiziționează 3-4 bucăți la o singură cumpărare, fiind urmată de 30 % care cumpără 2 bucăți, așa cum reiese din figura 4.8:
Figura 4.8 Cantitatea cumpărată
Ce tip de pâine cumpărați?
Așa cum am punctat preferința românului pentru pâinea albă, rezultatele studiului nu o contestă, în sensul că 40 % dintre respondenți consumă pâine albă. De asemenea, am menționat înclinația sper pâinea sănătoasă, graham și dietetică, pentru cei care sunt mai preocupați de ceea ce includ în alimentația zilnică:
Figura 4.9 Preferința de cumpărare
În ce măsură vă influențează calitatea pâinii în momentul în care o cumpărați?
Calitatea produselor influențează foarte mult decizia de cumpărare a consumatorilor, mai ales că pâinea este considerat un aliment de bază.
Figura 4.10 Factori de influență
Se constată că 70 % dintre respondenți sunt foarte mult influențați de calitate în momentul cumpărării iar doar 5 % nu sunt deloc înfluențați de acest criteriu.
În situația în care nu ați cumpăra pâine albă, optând pentru alt tip de pâine, care este principalul criteriu de decizie ?
În cazul în care respondenților le-ar fi imposibilă achiziționarea de pâine albă, sortimentul cel mai consumat, aceștia s-ar decide în proporție de 40 % ținând cont de conținutul caloric redus, produs utilizat în curele de slăbire și în proporție de 30 % de preț, care este foarte important pe fondul situației economice în care ne aflăm actualmente. Datele sunt concretizate în figura, respectiv tabelul 4.11:
Figura 4.11 Factori de influență
Din ce categorie de preț achiziționați pâine?
Pe fondul situației economice la nivelul României, și mai ales la nivelul Jud. Olt, prețul este un element important de care se ține cont în momentul cumpărării. La nivelului jud. Olt, prețurile sunt cuprinse între 0,6 și maxim 2 lei iar rezultatele obținute sunt cele din figura și tabelul 4.12:
Figura 4.12 Prețul pâinii
Cercetarea de piață efectuată a avut ca scop identificarea modelelor de consum existente pe piața din jud. Olt iar principalele constatări sunt legate de faptul că pâinea albă este încă cel mai consumat sortiment, însă pâinea dietetică câștigă teren pe principiul că este mai „sănătoasă” . De asemenea, cantitatea medie de pâine consumată zilnic este cuprinsă între 100-300 g iar foarte important este ca aceasta să fie ambalată din motive de igienă.
70 % din consumatorii intervievați pun calitatea pe primul loc, în timp ce pentru restul, calitatea nu este atât de importantă precum prețul sau alți factori de influență. Pâinea este cumpărată de majoritatea consumatorilor din supermarket-uri în același timp cu celelalte cumpărături pentru economisirea timpului alocat cumpărării pâinii în fiecare zi iar prețul pe care îl alocă majoritatea unei pâini nu depășește 1 leu pentru majoritatea respondenților.
Concluzii
Așa cum s-a menționat în partea de introducere, scopul principal al lucrării este reprezentat de prezentarea, analiza și identificarea potențialului pieței pâinii la nivelul României, și local la nivelul jud. Olt.
În ceea ce privește structura lucrării, am realizat următoarele:
în capitolul unu prezentare teoretică a conceptului de concurență, formele și funcțiile acesteia dar și modul în care stimulează jucătorii de pe piață.
în capitol doi necesitatea existenței unei politici în domeniul concurenței care să asigure buna funcționare a piețelor.
în capitolul trei sunt prezentate aspecte din practică privind concurența de pe piața pâinii. Originalitatea acestui studiu de caz constă în realizarea unui chestionar în vederea identificării percepției populației din România asupra pâinii comercializate în țara noastră.
în capitolul patru se vor centraliza și analiza datele obținute și se vor elabora concluzii pertinente.
Pe parcursul studiului am obținut informații importante cu privire la industria de panificație, care a deținut o pondere constantă de 18,5% în cifra de afaceri a industriei alimentare în primii trei ani, ajungând în 2013 la o pondere de 21,5%. Producția de pâine a crescut simțitor între 2008 si 2013, cu aproape 40 %, cel mai consumat sortiment fiind pâinea albă dar producția de pâine neagră și semialbă crește simțitor, ceea ce demonstrează o orientare a consumatorilor către pâinea „ sănătoasă”.
În România consumul de pâine a cunoscut o scădere de la 10 kg în anul 2009 la 9 kg lunar în anul 2013, cauzele acestei scăderi fiind scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, substituirea pâinii cu mămăligă și cartof și orientarea din ce în ce mai mult către o alimentație rațională iar mediile lunare ale consumului din mediul urban și cel rural au cunoscut și ele o scădere constantă pe parcursul anilor. Se observă că cei din mediul rural consumă mai multă pâine față de cei din mediul urban, media consumului din mediul rural fiind chiar mai mare față de cea pe total gospodării, acest lucru datorându-se nivelului mai scăzut de dezvoltare.
Rezultatele studiului pe baza chestionarului au evidențiat preferințele consumatorilor din jud. Olt cu privire la consumul de pâine și produce de panificație. Concluziile elaborate sunt rezultat al analizei datelor colectate. Astfel, din studiu reiese că pâinea albă este încă preferința consumatorilor cu un procent de 40 %. Consumatorii acordă importanță deosebită modului de ambalare a produselor însă, fără îndoială, accentul este pus pe calitate.
Pe viitor, se recomandă ca principalele orientări strategice ale producătorilor de produse de panificație, local și național, să fie concepute ținându-se cont de nivelul de calitate cerut de către consumatori dar și de normele la nivel de Uniune Europeană, pentru obținerea avantajului competitiv.
Anexe
Chestionar privind consumul de pâine
Bună ziua, numele meu este Iliescu Cătălin și realizez un studiu cu privire la comportamentul consumatorilor de pâine. De asee, vă rog să îmi acordați câteva minute pentru a vă adresa câteva întrebări:
Care sunt consumatorii de pâine în familia dumneavoastră?
Toată familia
Un părinte
Ambii părinți
Doar copii
Ce tip de pâine consumați cel mai adesea?
Albă
Neagră
Dietetică
Graham
Cu adaos de semințe ( floarea soarelui, susan, mac )
Câtă pâine consumați zilnic?
Nu consum pâine
Sub 100 gr
100 – 300 gr
300 – 500 gr
Peste 500 gr
Ce preferați în ceea ce privește modul de ambalare?
Pâine simplă neambalată
Pâine simplă ambalată
Pâine feliată și ambalată
De unde cumpărați pâine cel mai des?
Brutărie
Supermarket
Magazin alimentar
Altă parte
Cine se ocupă de obicei de cumpărarea pâinii?
Soțul
Soția
Copii
Altă persoană
Cât de frecvent cumpărați pâine?
Zilnic
O dată la 2 – 3 zile
O dată pe săptămână
Câte pâini cumpărați?
O bucată
2 bucăți
3 – 4 bucăți
Mai mult
Ce tip de pâine cumpărați?
Albă
Neagră
Graham
Dietetică
Alt tip
În ce măsură vă influențează calitatea pâinii în momentul în care o cumpărați?
Nu mă influențează
Puțin
Mult
Foarte mult
În situația în care nu ați cumpăra pâine albă, optând pentru alt tip de pâine, care este principalul criteriu de decizie ?
Prețul
Calitatea
Sănătatea ( este mai sănătoasă decât pâinea albă)
Conținutul caloric redus ( produsul respectiv e utilizat în curele de slăbire)
Aspectul produsului
Din ce categorie de preț achiziționați pâine?
Între 0,6-1 leu/ buc
Între 1- 1,5 lei / buc
Peste 1,6 lei / buc
Date demografice referitoare la persoanele chestionate
Genul
Masculine
Feminin
Vârsta
Sub 20 ani
20 – 29 ani
30 – 39 ani
40 – 59 ani
Peste 60 ani
Ultima formă de învățământ absolvită
Școala generală
Liceu
Facultate
Care a fost venitul net al familiei d-voastra pe ultima lună?
< 1000 RON
1000 – 2000 RON
2000 – 3000 RON
3000 RON >
Bibliografie
Cărți:
1. Khemani, R.S.; Shapiro, D.M., Glossaire d’economie industrielle et de droit de la concurrence, Paris, 1995
2. Cruceru, A. F., Marketing – Strategii concurențiale, Editura Universitară, București, 2006
3. Angelescu, C; Ciucur, D. et al Economie, Ediția a șasea, Editura Economică, 2003
4. Leik, A., Dreptul afacerilor, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Tehnopress, Iași
5. Căpățână, O., Dreptul concurenței comerciale, Ediția a II- a, Ed. Lumina Lex, București, 1998
6. Kotler, P., Managementul Marketingului, Editura Teora, București, 1997
7. Cabral L., Introduction to Industrial Organisation, Massachusetts Institute of Technology Press, 2000
8. Abraham-Frois, G., Economia Politică, Ediția a II-a, revăzuă și adăugită, Editura Humanitas, București, 1998
9. Niculescu N.G, Teorii și politici economice pentru România, Editura Junimea, vol 1, Iași, 2003
10. Moșteanu, T.; Alexandru, F.; Concurența economică și integrarea europeană, Editura Tribuna Economică, București, 2006,
11. Dima, A. M., Mediul European de afaceri – Politica în domeniul concurenței, Editura ASE, București, 2007
12. Zahiu L., „Politici și piețe agricole”, Editura Ceres, București, 2005
13. Negrescu, D.; Oprescu, Gh., Politica de protecție a concurenței, CEROPE, 2004
14. Ionescu Diana Ștefania, „Piața produselor de panificație din România”, Teză de doctorat, ASE, 2005
15. Manole Victor, Boboc Dan, Filiere agroalimentare, ASE, București, 2005
Documente de specialitate
1. Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, Art.10 bis 2.
2. Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, Art.10 bis 3.
3. Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, București, 1975
Articole
1. “The New York Times”, Mario Monti, 2012
2. Popescu Dorin Vincentiu, Onete Bogdan Cristian, Nistorean Puiu, Revista de comerț , „Pâinea necesitate sau moft ?”, Editura Tribuna, 2006
3. Popa Claudia, Românii taie pâinea din meniu, Revista Piața, nr.40, februarie 2008
Documente descărcate de pe site-uri:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Concuren%C8%9B%C4%83_neloial%C4%83, accesat la 10.04.2015
http://ro.wikipedia.org/wiki/Concurența_imperfectă, accesat la 20.04.2015
http://www.academia.edu/7468664/Marketing_si_Concurenta accesat la 25.04.2015
http://www.academia.edu/7247579/204054801-Practici-Anticoncurentiale-Si-Politica-Privind-Concurenta accesat la 29.04.2015
http://www.adevarul.ro/articole/painea-rasfatului-a-confortului-si-a-dietelor.html, accesat la 17.05.2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Piata Painii din Romania (ID: 147716)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.