Studiu Privind Piata Interna

Cuprins

PIAȚA INTERNĂ

Capitolul I

Aspecte generale

Delimitări terminologice

I.1. Evoluția conceptului de „ piața internă”

Piața internă se definește ca fiind o zonă de prosperitate și libertate, care conferă aproximativ celor 500 de milioane de cetățeni europeni acesul la diferite servicii, bunuri, locuri de muncă, spații culturale în cele 28 de state membre. Pentru constituirea unei piețe interne este nevoie de eforturi constante, se dorește o continuă consolidare a pieței unice, care ar putea duce la obținerea unor venituri importnte pentru consumatorii și intreprinderile din UE, ducând la majoararea PIB-ului cu aproape 235 de miliarde de euro pe an în cazul în care vor fi eliminate obstacolele existente. Acest spațiu fără frontiere interioare, în interpretarea Comisiei, nu poate să-și găsească traducerea sa concretă și efectivă decât dacă el privește toate mărfurile, serviciile și capitalurile care circulă în cuprinsul lui.

Încă de la începutul anului 2007, Comisia Europeană a prezentat viziunea sa asupra viitorului pieței interne europene. Jose Manuel Barroso a afirmat că piața internă este una dintre valorile de bază ale Europei. Cetățeni obține diverse drepturi, de a munci în orice țară a Uniunii Europene și de accesa o gamă largă de produse și servicii. Conform calculelor Comisiei, din anul 1993 și până în anul 2003 a creat cel puțin 2,5 milioane de locuri de muncă și a generat aproximativ 900 de miliarde de euro.

Potrivit art. 3 alin. ( 3 ) din Tratatul U.E., realizarea pieței interne constituie un obiectiv al Uniunii Europene. Ea este de natură să asigure dezvoltarea durabilă a Europei, precum și promovarea progresului științific și tehnic. Corespunzător art. 26 alin ( 2) din T.F.U.E, piața internă cuprinde un spațiu fără limite interioare, în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor , a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatelor. Realizarea pieței interne a necesitat să fie înfăptuită pană la 31 decembrie 1992. La 1 ianuarie 1993 s-a apreciat că fusese îndeplinit în general, programul prevăzut de Cartea albă a Comisiei din anul 1985, iar activitatea a continuat cu dezvoltarea pieței interne, îndeosebi în domeniile serviciilor și capitalurilor, precum și în cel al reglementărilor tehnice.

În cadrul pieției unice europene sunt, așadar, definitorii următoarele libertăți fundamentale:

– Libera circulație a mărfurilor;

– Libera circulație a persoanelor;

– Libera circulație a serviciilor;

– Libera circulație a capitalurilor;

Scopul principal al Pieței Unice constă în stimularea concurenței la nivelul piețelor interne, accelerând creșterea economică europeană, astfel s-a îmbunătățit gradul de competitivitate și nivelul de viață din spațiul comunitar. În anul 1957 s-au pus bazele unei piețe comune în cadrul căreia urma să fie eliminare barierele comerciale existente între statele membre, în scopul creșterii prosperității economice și al constituirii unei uniuni mai strânse între popoarele Europei. Înlăturarea obstacolelor din calea liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului nu au reprezentat un scop în sine, ci doar o modalitate de realizare a obiectivelor comunitare.

Mijloacele concrete de realizare a obiectivelor comunitare, așa cum rezultă din prevederile Tratatului, sunt :

-instituirea unei piețe comune și a unei uniuni economice și monetare;

-punerea în aplicare a politicilor sau acțiunilor coumne prevăzute în art.3 și art.4 din Tratat.

Realizarea unei piețe comune europene a presupus parcurgerea mai multor etape în cadrul unui proces îndelungat, pornind de la ideea de piață comună și ajungând în prezent la piața internă. Trecerea de la stadiul de piață comună la stadiul de piață internă nu a reprezentat doar o simplă modificare terminologică, ci o abordare superioară a problemelor comunitare ,având la bază noțiunea de integrare.

Deosebit de importante au fost încercările de definire a conceptului de piață internă, în literatura de specialitate au fost propuse criterii statice și dinamice. În sens restrâns, pe baza unor criterii statice, piața comună reprezintă locul de întâlnire a cererii cu oferta, locul schimburilor libere între parteneri egali, pe baza unor principii de concurență reală, presupunând un tratament nediscriminatoriu aplicat părților contractante de către state. În sens larg, având în vedere criteriile dinamice, piața comună ar putea fi definită ca o piață unde fiecare participant este liber să investească, să producă, să lucreze, să cumpere , să vândă, să furnizeze servicii, conform condiițiilor de concurență care nu sunt artificial denaturate, având în vedere condițiile economice cele mai favorabile ( ceea ce ar echivala cu o piață internă unică și unitară dintr-un stat considerat individual.

I.2. Calificarea competențelor comunitare exercitate în domeniul pieței interne

Dacă inițial, piața comună a reprezentat un domeniu de competență comună, partajată între Comunități și statele membre, pe parcurusul evoluției comunitare a fost influențat de transformările ce au avut loc în acest domeniu. Conceptul de ,, integrare economică ”, a presupus o evoluție conceptuală și substanțială și cu privire la ,, piața comună ” și transformarea ei în ,, piața internă ”, „ pața unică ” sau chiar „ piața autohtonă ”. Transformările de fond constatate la nivelul pieței interne comunitare au condus la o nouă viziune de repartizare a competențelelor comunitare, adecvată noilor realități economice.

Astfel , prin textul Constituției s-au delimitat foarte clar domeniile de competență exclusivă ale Uniunii, în raport de domeniile de competență partajată sau de domeniile de coordonare sau de sprijinire a acțiunii statelor membre.

Aspectele relative la Uniunea Vamală fac parte din domeniile de competență exclusivă ale Uniunii, în timp ce , celelalte aspecte relative la piața internă, fac parte din domeniile de competență partajată între Uniune și statele membre.

Politica în domeniul concurenței este esențială în cadrul spațiului economic al UE deoarece:

concurența și piețele concurențiale sunt esențiale pentru realizarea obiectivelor economice ale Uniunii;

avatantajele eliminării barierelor publice ca urmare a mecanismelor Uniunii ar fi afectate dacă ele ar fi înlocuite de bariere private.

Necesitatea unei politici comune în domeniul concurenței derivă din faptul că alternativa (politici naționale) ar fi mult mai lentă și nesigură;

Un alt dezavantaj folosirii politicilor naționale ar fi acela că aceste politici ar fi mult mai orientate spre interesul național în defavoarea sau în ignorarea interesului comun;

Datorită acestor dezavantaje, politica în domeniul concurenței este menționată atât în Tratatul de la Roma, cât și, mult întărită, în Tratatul de la Maastricht.

I.3. Metoda realizării celor patru libertății fundamentale

a. Libera circulație a mărfurilor.

Reprezintă una din cele patru libertății funtamentale ale pieței interne, este garantată de eliminarea taxelor vamale și de restricțiie cantitative, precum și de neutilizarea măsurilor care au un efect determinant. Se bazează pe principiul recunoașterii reciproce între statele membre, eliminarea barierelor fizice și cele tehnice și promovarea standardizării au fost adăugate în vederea finalizării pieței interne. În anul 2008 s-a adoptat un nou cadru legislativ, care a consolidat în mod seminificativ normele de comercializare a tuturor produselor, libera circulație a mărfurilor, sistemul de supraveghere al Uniunii Europene și marcajul CE. De asemene, este prezent principul recunoașterii reciproce , care a fost consolidat și se aplică astazi unei game largi de produse care nu fac obiectul armonizării la nivelul Uniunii Europene.

Cadrul juridic pentru libera circulație a mărfurilor îl reprezintă articolele 26 și 28- 37 din Tratatul priviind funcționarea Uniunii Europene ( TFUE ).

Din punct de vedere juridic, libera circulație a mărfurilor a reprezentat un element-cheie al construirii și dezvoltării unei piețe unice iar în prezent, piața internă depășește domeniul de aplicare al acestor trei articole ale tratatului. Legislația armonizată în domenii variate a definit piața internă, consacrând principiul liberei circulații a mărfurilor în termeni concreți, pentru produse specifice. Cu toate acestea, funcția principală de punct sprijin și mecanism de siguranță pentru piața internă, rămâne neschimbată.

Principiul regulii de origine , reprezintă un element esențial pentru fiecare stat în parte, el garantează concordanța cu principiul subvenției, prin creearea unui set de reguli detaliate la nivelul UE cu respectarea normelor interne, regionale, și naționale, care fac posibilă diversitatea produselor in sfera economică.

Comisia este cea care monitorizează modul de respectare a principiilor dintre statele membre și întocmește, pentru fiecare rapoarte de evaluare din doi în doi ani, în vederea rezolvării cu exactitate a problemelor și măsurile care se impun. Există două planuri principale unul la nivelul Comisiei, iar cel de al doilea la nivelul statelor membre.

Este avut în vedere următoarele aspectec:

Elaborarea unui ghid privind principiul recunoașterii reciproce ale produselor industriale și a unei broșurii explicative de aplicare a Deciziei nr. 3052.95 privind măsurile derogatorii de la principiul liberei circulații a bunurilor;

Analize economice privind principiul recunoașterii reciproce în diverse sectoare, având ca scop o mai bună evaluare a beneficiilor și a costurilor de neaplicare;

Organizarea de mese rotunde sectoriale cu reprezentanții autoritățiilor competente din statele membre existente cu organizațiile profesionale.

Elaboararea unor proiecte specifice la nivel național.

Să se pregătească periodic cu rapoarte priviind problematica implementării soluțiilor posibile.

Acordurile cu terțe țări : Canada, Australia, Noua Zeelandă și Sua.

b. Libera circulație a persoanelor

Libera circulație a lucrătorilor salariați și indepenți sunt reglementate de T.F.U.E, distinct de libera criculație a serviciilor. Este stabilit în capitolele I și 2 din titlul IV A a celei de a treia părți din tratat; reprezintă un drept fundamental al cetățenilor Uniunii Europene garantat print Tratate.

Conceptul de libera circulație a persoanelor a fost definit odată cu semnarea în anul 1985, a Acordului Schengen, iar mai apoi a Convenției Schengen, în anul 1990 , care a marcat eliminarea controalelor de frontieră între țările existente. Cooperarea Schengen s-a extins treptat, pentru a include azi majoritatea statelor membre , precum și unele state care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Cetățenii au dobândit astfel: cetățenie europeană , a fost instituită prin dispozițiile Tratatului de la Maastricht, care a introdus în Tratatul Comunității Europene, partea a doua intitulată „ Cetățenia Uniunii ”, cuprinzând art. 8( 17)-8E( 22). Se consideră că orice persoană care are naționalitatea unui stat membru este cetățean european. Aceștia se bucură de drepturi depline și sunt supuși să respecte prevederile obligatorii. Cetățenii au dreptul la acces în ceea ce privește documentele instituțiillor comunitare ( Consiliu, Comisie, Parlamentul European).

De asemenea, se reglementează drepturile ce decurg din calitatea de cetățean european, cum ar fi :

Dreptul de vot și de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European;

Dreptul la vot și de a fi ales la la alegerile Municipale;

Dreptul la o bună administrare;

Dreptul de acces la documene;

Mediatorul European ( Instituit de către Președintele Comisiei Europene având competență să soluționeze cererile adresate de către cetățenii cu privire la drepturile și obligațiile încălcate)

Dreptul de petiție;

Dreptul de circulație și de ședere;

Protecție diplomatică și consulară;

Un element de noutate în reprezintă aquis-ul comunitar privind libera circulație a persoanelor care constă în eliminarea discriminărilor dintre cetățenii statelor membre, pe teritoriul cărora aceștia se află și totodată desfășoară activității. Discriminăriile pot viza condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație. Prin evitarea acestor discriminării se asigură libera circulație a persoanleor în spațiul comunitar. Circulația persoanlor constituie o parte a conceptului mai cuprinzător- Piața internă- care nu poate fi realizată în condițiile existenței unor frontiere interne și a restricționării circulației persoanelor.

c. Libera circulație a serviciilor

După cum bine cunoaștem, serviciile reprezintă mai mult de 70 % din activitatea economică a statelor membre și o proporție similară în cadrul ocupării unui loc de muncă.Sunt prevăzute expres, la fel ca toate celălalte principii în art. 49 și 56 din TFUE , fiind esențiale pentru buna funcționare a pieței interne. Astfel funizorii de servicii pot desfășura activității stabule și continue în mai multe state membre și să ofere servicii temporare întru-un alt stat membru, fără a fi necesar să aibă sediu permanent acolo. Uniunea Europeană a realizat progrese semnificative în domeniul anumitor servicii , a adoptat în anul 2006 , Directiva „Servicii ”, care are ca obiect eliminarea tuturor obstacolelor din calea Comerțului cu servicii și facilitarea operațiuniilor transfrontaliere.

Prin urmare, conceptul de stabilire în înțelesul Tratatului este foarte larg, permițând unui resortisant comunitar să participe, pe bază stabilă și comună, la viața economică dintr-un stat membru, altul decât statul sau de origine, și să profite de acest fapt, contribuind astfel la înterpătrunderea în cadrul Comunității în sfera de activitate care cuprinde persoanele nesalariate.

Cadrul general este reprezentat de către integrarea piețelor financiare care permite o alocare mai eficientă capitalurilor și o îmbunătățirea performanțelor economice pe termen lung. U.E. a hotărât un cadru legislativ menit să contureze sectorul serviciilor financiare și pentru a ameliora performanța operatorilor financiari, pentru a crește lichiditățiile, concurența și stabilitatea financiară. Se acoperă trei mari sectoare : sistemul bancar; asigurările și valorile mobiliare; și se e dorește protecția consumatorilor în cadrul serviciilor cu amănuntul.

d. Libera circulație a capitalurilor

Baza legală este reprezentată de art. 56- 60 ( 73b-73 g) ale T.F.U.E având ca obiective principale:

Eliminarea tuturor restricțiilor asupra circulației capitalului între Statele Membre și apoi asupra circulației capitalului cu celalte state terțe;

Liberalizarea trebuie să ducă la creearea pieței unice prin încurajarea celorlalte libertăți

Încurajarea progresului economic prin facilitarea investițiilor eficiente ale capitalului.

Punctele limite privind circulația capitalurilor între statele membre și între țările terțe ar trebuie eliminate.

Între statele membre și țările terțe, statele membre dispun, de:

– (1) posibilitatea de a impune măsuri de salvgardare în anumite circumstanțe excepționale;

– (2) impuneri care au existat anterior unei anumite date în cazul unor țări terțe și al anumitor categorii de mișcări de capital;

– (3) În cazul introducerii unor astfel de restricții, dar numai și în circumstanțe foarte specifice.

Liberalizarea, într-un context actual, ar trebui să contribuie la realizarea pieței unice prin completarea altor libertăți (în special a celor legate de circulația persoanelor, a mărfurilor și a serviciilor).Ar trebui să încurajeze progresul economic, permițând investirea eficientă a capitalului și promovând utilizarea monedei euro ca monedă internațională. Liberalizarea a fost necesară, de asemenea, pentru evoluția uniunii economice și monetare (UEM) și pentru introducerea monedei euro.

I.4. Evoluția fluxurilor pe cele patru piețe

Deși trăim într-un ritm mai lent, piața bunurilor avansează și după 20 de ani de la lansare, schimbuurile comerciale din interiorul Uniunii Europene determină aproape 17 % din PIB- ul UE . Creșterea a fost una dinamică, mai ales cea a exporturilor în afara UE, piața internă având o importanță semnificativă pentru societățile europene.

Investițiile străine directe reprezintă componenta majoră a fluxurilor financiare derulate pe întreg globul. Evoluția impetuoasa a fluxurilor de investiții străine directe în ultimii 20 de ani ai secolului trecut a determinat internaționalizarea structurilor productive ale diferitelor firme. Creșterea numărului și puterii societăților multinaționale este o consecință acestui proces. Noile motivații aparute au produs schimbari în opțunile societăților multinaționale cu privire la modalitățile strategice de a aborda piețele externe.

Observăm o tendință generală pozitivă în ceea ce privește integrarea economică așa cum o arată și evoluțoa importurilor și exporturilor în interiorul Uniunii Europene , în raport cu PIB-ul în perioada 1999- 2011 , se pot observa și unele tendințe negative sau de stagnare.

Majoritatea țărilor au o integrare crescând în piața unică și au cunoscut o îmbunătățire a competitivității lor în materie de prețuri începând cu sfârșitul anilor 1990. Pentru toate aceste țări, o mai mare integrare în piața internă a condus la o îmbunătățire a poziției balanței comerciale cu partenerii lor din Uniunea Europeană.

Țările a căror integrare este în scădere sau sunt în stagnare, au avut de suferit atât de pe urma unei creșteri relativ scăzute a cererilor din partea partenerilor economici, cât și de pe urma unor pierderi datorate costurilor.

Facând o trecere în revista a principalelor tendințe manifestate pe plan mondial, în domeniul fluxurilor de investiții straine, constatam ca acestea sunt caracterizate de trei trăsaturi: creșterea rapidă a fluxurilor de investiții străine directe și diversificarea surselor acestora; amplificarea eforturilor majorității țărilor de a atrage investiții străine directe; piața internațională a investițiilor străine directe este cu adevarat globală și extrem de concurențială.

Intrarile Investițiilor străine directe au fost în anul 2000 de 25,6 ori mai mari decât în anul 1980, ceea ce reprezintă o creștere fără precedent. Totodaă acestea au devansat substanțial valorile înregistrate de alți indicatori economici, cum ar fi PIB-ul mondial sau exporturile mondiale, fiecare multiplica în plan global, după 1990, fluxurile de ISD au marcat două cicluri de creștere susținută, punctate de anii de vârf 2000 și 2007, care însă au fost urmate de scăderi pronunțate ale acestor fluxuri. Prima fază de declin a fost determinată de doi factori intercorelați (încetinirea ritmului de creștere economică în majoritatea țărilor dezvoltate și criza „dot.com” a sectorului tehnologiei informațiilor și comunicațiilor), însoțiți de un factor de incertitudine (sau psihologic) care s-a instalat în urma atacurilor teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001.

Faza actuală de regres, declanșată odată cu criza financiară și economică mondială din 2008-2009, poate fi considerată mai imprevizibilă decât prima și este caracterizată prin fluctuații mai ample, determinate de complexitatea crescută a mediului investițional global. Plurivalența acestui mediu s-a consolidat în timp, prin sporirea interdependențelor dintre economiile lumii, transformarea CTN în actori cu forța economică a unei națiuni, exacerbarea rolului paradisurilor fiscale și a acțiunilor speculative pe scară largă, ascunse în spatele unui sistem financiar opac, toate acestea fiind asociate cu factorul psihologic, care prin însăși natura sa este unul imprevizibil.

Valoarea fluxurilor de investiții directe receptate la nivel mondial în 2012 a fost de aproximativ 1350 miliarde dolari, ceea ce reflectă o scădere cu 18% comparativ cu anul precedent, reprezentând un nivel inferior față de fluxurile înregistrate în 2006-2008 și 2010-2011.du-se cu putin peste 3 ori.

Regulamentul Nr. 2679/98 din 7 decembrie 1998 al Consiliului s-au stabilit câteva reguli privind funcționarea pieței interne în relație cu libera circulație a măsurilor între statele membre atunci când sunt în cauză obstacolele la această circulație care pot fi atribuite unui stat membru, dacă ele implică o acțiune sau o inacțiune din partea acestuia, care poate constitui o încălcare a art. 30-36 din Tratat și care duc la o serioasă afectare a liberei circulații a mărfurilor, impedicând, întârziind sau deviind importurilor în, exporturilor din sau transportul printr-un stat membru; cauzează importante pierderi persoanelor afectate ; și necesită acțiunea imediată în scopul împedicării oricărei continuări, creșteri sau intensificări a afectării sau pierderii în cauză.

Dispozițiile Regulamentului nu pot fi interpretate în sensul afectării în vreun fel a exercitării drepturilor fundamentale așa cum sunt recunsocute într-un stat membru, inclusiv dreptul sau libertatea de a face grevă, aceste drepturi putând să includă și dreptul ori libertatea de a întreprinde alte acțiuni afltate sub incidența sistemelor specificede relații industriale din statele membre.

Pe parcursul evoluției comunitare , Curții de Justiție i-a revenit rolul de a stabili compatibilitatea între drepturile fundamentale recunoscute și protejate prin constituțiile statelor membre și o serie de drepturi calificate la nivel comunitar ca fiind fundamentale . Prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale au fost înlăturate aceste neajunsuri.

Carta cuprinde și importante elemente de supra-naționalitate, în special în legătură cu cetățenia europeană și consecințele sale. Astfel, în spiritul prevederilor Tratatului Uniunii Europene , modificat prin Tratatul de la Amsterdam, se recunoaște dreptul de vot oricărui cetățean al Uniunii Europene, în oricare stat membru al Uniunii, în același condiții ca și rezidenții acelui stat.

Capitolul II

II.1. Impactul pieței interne și rolul în procesul de integrare și realizarea obiectivelor de creștere, ocupare, competitivitate

Construcția europeană pe pilonul central al pieței interne își găsește justificarea în avantajele liberei circulației de schimburi pe o piață de mai mari dimensiuni. Libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor și a factorilor de producție determină o mai bună șansă a resurselor productive prin specializare, dinamizarea creșterii prin concurență și economii de scară.

La procesul de integrare participă diferite țări din punct de vedere al eficienței și al capacității de a participa la jocul concurenței, putem vorbi despre teoria convergenței, conform concepței liberale care a staat la baza elaborării Tratatului Pieței Comune și a aplicării metodei neo-funcționaliste de integrare pozitivă.

În esență, impactul pieței interne asupra stagiilor de dezvoltare într-un proces de integrare regională poate fi pus în prim plan, cu ajutorul unui model care presupune două țări cu dotare diferită în factori de producție și, ca urmare, conform analizeo neoclasice, cu remunerări diferite.

Țările participante își propuneau ca , prin stabilirea unei piețe comune prin aproprierea progresivă a politicilor lor economice să promoveze o dezvoltare armonioasă a activitățiolr economice în ansamblul Comunității, o expansiune continuă și echilibrată . Procesul de integrare europeană a revuzat să confirme și teoria convergenței. În contextul introducerii monedei unice și a crizelor integrării ce au caracterizat deceniul nouă, europenii au adoptat strategia de integrare la o nouă concepție- cea a divergenței.

Uninea europeană confirmă un proces de convergență reală, dar foarte lent. Ecartul tip de venit pe cap de locuitor între regiuni s-a redus până în 1980 cu 2% anual (pentru diminuarea doar cu 50% a decalajelor ar fi fost nevoie, în acest ritm, de 35 de ani), după care ritmul convergenței a încetinit. Între 1980-88, rata anuală de convergență a fost de 0,5%,încetinirea fiind pusă în principal pe seama creșterii economice reduse și a instabilității macroeconomice. După reforma structurală din 1989, confirmând preocuparea europenilor pentru coeziune economico-socială în spațiul intra-comunitar, s-a înregistrat o ameliorare a convergenței, într-un ritm anual de 0,7% între 1988-94 și de 0,9% între 1994-2001. În cele trei țări membre relativ sărace ale UE (Grecia, Portugalia, Spania), PIB/loc a crescut de la 68% față de media comunitară în 1988 la 79% în 1999, iar între 1994-2001, creșterea anuală PIB/loc a depășit cu 1% media comunitară.

Cazurile de divergență sunt explicate, în general, prin: participarea la procesul de integrare a unor țări cu niveluri diferite de dezvoltare și complementarități inter-ramură, generând costuri ridicate de ajustare structurală pentru regiunile sărace; randamentele crescătoare, prin concentrarea capitalurilor în regiunile competitive, unde costurile de tranzacție sunt relativ reduse, costul accesului la tehnologie scăzut iar nivelul capitalului uman ridicat (externalitățile pozitive ce rezultă în aglomerări); diferențele tehnologice și slaba mobilitate a tehnologiei, menținând diferențe de productivitate; gradul posibil ridicat de substituibilitate între fluxurile comerciale și cele ale factorilor, ca urmare a liberei circulații și a costurilor de tranzacție inter-regionale scăzute; mobilitatea relativ redusă a forței de muncă, în special a celei calificate (chiar între țări apropiate ca nivel de dezvoltare și sisteme socio-culturale).

Jacques Pelkmans afirma două motive sunt esențiale în simultaneitatea fenomenelor de convergență și de divergență: fenomenele aglomerărilor de tip Myrdal (externalitățile pozitive tehnologice, informaționale sau tehnologice de care pot beneficia firmele în aglomerări) și migrația factorilor complementari (care determină extinderea aglomerărilor și declinul periferiilor). După cum acestea sunt mai mult de natură regională, în orice caz, intra-națională, convergența între economiile naționale este posibilă conform teoriilor clasice, dar în interiorul țărilor disparitățile pot crește.

Impactul politicii regionale comunitare asupra convergenței este influențat în mare măsură și de efectele politicilor regionale ale statelor membre. Statele membre pot să susțină prin subvenții activități diverse la nivel regional, cu respectarea art. 92 și 93 ale Tratatului. În jurisprudență , precizările de tratat au dus la dezvoltarea unor ample politici regionale în toate țările. Însă, eficacitatea lor este mai mare în țările bogate, accentuând astfel disparitățile între economiile țărilor membre și diminuând impactul politicii regionale comunitare asupra convergenței. Țările sărace nu dispun de sursele de finanțare necesare aplicării unei politici regionale naționale de anvergură. Gravitatea vine din faptul că slaba competitivitate a economiilor lor generează costuri economice și sociale ridicate prin participarea la piața internă, iar efectele benefice sunt reduse, mai ales în regiunile periferice.Disparitățile se accentuează și antrenează dezechilibre cu impact negativ asupra nivelului de viață și asupra procesului de integrare în ansamblul său.

Politica de Coeziune reprezintă unul dintre instrumentele esențiale pentru atingerea obiectivelor fundamentale ale Uniunii Europene, prezentând atributele unei politici de dezvoltare modernă, flexibilă, anticipativă și rapid adaptabilă la un mediu economic și social în continuă schimbare. Implementarea intervențiilor finanțate prin Politica de Coeziune și-a dovedit pe termen lung efectele benefice în direcția dezvoltării armonioase și echilibrate a Uniunii, a asigurării condițiilor pentru funcționarea Pieței Interne unice, precum și a creșterii competitivității sale de ansamblu (așa cum rezultă inclusiv din cel de-al cincilea Raport al Comisiei Europene privind Coeziunea economică, socială și teritorială), chiar dacă criza economică și financiară a generat o amplificare a provocărilor socio-economice în regiunile UE.

Modificările care apar în fiecare moment în domeniul tehnologiilor electronice și complexitatea noului tip de societate care utilizează dispozitivele electronice de comunicație au determinat creșterea continuă a volumului,diversității activităților și serviciilor desfășurate. Conform Doukidis și alții (2004), societatea actuală este caracterizată de creș-terea explozivă a folosirii mijloacelor electronice pentru comunicații în toate domeniile vieții și de transformări fundamentale în organizații și în întreaga societate.

II.2. Provocări actuale

Integrarea rețelelor și economia digitală

În reglementările inițiale, Tratatul CE nu a conținut dispoziții referitoare la domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice. Tratatele CECO și Euroatom cuprindeau dispoziții izolate referitoare la promovarea și facilitarea cercetării tehnice , statelor membre și Comisiei revenindu-le sarcina colaborării în acest sens. Politica comunitară în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice s-a consolidat prin studii și programe de cercetare ale unor comitete și grupuri de lucru constituite pe lângă instituțiile comunitare.

Mijloacele de comunicare electronică moderne și guvernarea electronică, sunt principalii factorii ai schimbării majore pentru economiile și societățile noastre.Ele contribuie la promovarea creșterii și a ocupării forței de muncă, la creșterea productivității, la scăderea cheltuielilor publice, la bunăstarea consumatorilor, oferind noi oportunități de expresie personală.Totodată, acestea reprezintă sectoare economice importante, de sine stătătoare.Economia digitală poate ajuta industria europeană să crească, poate furniza infrastructura întreprinderilor de mâine și poate stimula creșterea întreprinderilor nou înființate.Până în anul 2020, PIB-ul Europei ar putea înregistra o creștere de 4 % prin stimularea dezvoltării rapide a pieței unice digitale, iar autoritățile publice și-ar putea reduce cu 15-20 % costurile prin trecerea la guvernareaelectronică. Este mult mai simplu să achiziționezi bunuri și servicii on-line și, în același timp, este mult mai ușor să identifici neajunsurile pieței unice și să vezi care sunt costurile fragmentării.

Spre deosebire de UE, în SUA și China s-au unificat piețele de telecomunicații, care reprezintă 315 și respectiv 1 350 de milioane de clienți, piețe deservite de 3 sau 4 operatori care acționează într-un cadru unic. Întreprinderile europene nu se numără printre actorii importanți din mediul online. Platformele de internet din afara Europei, cum ar fi Google, Apple, Amazon și Baidu sunt lideri ai economiei bazate pe internet și se numără, în același timp, printre cele mai mari companii din lume.

Antreprenoriatul social

Antreprenoriatul social reprezintă în contextul actual o soluție cvasi-unanim acceptată de rezolvare a unor situații grele pe piața muncii, dar și de stimulare a unei cooperări sociale direcționate fundamental spre incluziune. În ceea ce privește, drepturile social-economice, antreprenoriatul social răspunde unor nevoii și deschide accesul la muncă și surse de trai decente în condițiile în care piața forței de munca nereglementată produce lipsă de locuri de munca, șomaj si multiple forme de munca grea, antreprenoriatul social vine să înlocuiască responsabilitățile statului față de cetățenii săi, ci doar capitalizând resursele societății civile, ale sferei economice și ale administrației publice în vederea găsirii unor soluții inovatoare la problemele sociale ale comunității.

Antreprenoriatul social este axat pe identificarea de oportunități pe probleme sociale, în vederea creării de valoare socială. El derivă din beneficiile asociate antreprenoriatului social: creșterea numărului de persoane angajate, prin crearea de locuri de muncă și oportunități de angajare sau training pentru diferite categorii defavorizate; inovare și oferirea de bunuri/servicii pentru satisfacerea unor nevoi sociale care nu sunt satisfăcute de alți actori ai comunității/societății respective; contribuție la dezvoltarea economică și socială durabilă; promovarea echității sociale prin venirea în sprijinul nevoilor diferitelor grupuri dezavantajate.Antreprenoriatul social se caracterizează prin corelarea puternică a oportunităților cu contextul comunitar și social în care se desfășoară activitatea. In sens larg, antreprenoriatul social include activitătile de responsabilitate socială a firmelor, indiferent de mărimea acestora.

Beneficiile asociate antreprenoriatului social vin în sprijinul tinerilor care activează sau vor activa pe piata muncii, precum si al comunitătilor din care acestia fac parte. Este exact linia de forță pe care o propunem în cadrul acestui masterat, întreprindere nouă în mediul academic, după informațiile noastre, deși antreprenoriatul social a mai fost abordat secvențial în România ultimilor ani, în sfera administrației publice, sub impuls european, a societătii civile, precum si a mediului privat.

II. 3. Sisteme de guvernanță (tabloul de bord, Solvit, sistemul de informare al Pieței Interne (IMI), ghișeele unice)

a)Tabloul de bord

Reprezintă un instrument menită să sintetizeze informația necesară conducerii, cu ajutorul acestuia se realizează un instrument o permanentă și intensă informare a decidențiilor asupra modului în care evoluează fenomenele specifice activitățiilor conduse.

Aceasta reprezintă un sistem de indicatori, în marimi absolute și relative și este folosit pentru evaluarea, controlul și reglarea operativă a activității întreprinderii. În cadrul acestuia se organizează, consolidează și dă expresie a principalelor elemente infromaționale necesare unui conducător pentru a asigura, mișcarea obiectului condus în concordanță cu programul de activitate. Se stabilesc obiective imediate, se urmăresc și se realizează previziuni.Tabloul de bord este menit să pună în evidența punctele de alertă ale întreprinderii, sensul evoluției sale în raport cu obiectivele fixate , în consecință , să ajute la îmbunătățirea performanelor acesteia.

Acest tablou constituie un instrument de lucru indispensabil conducerii operative a întreprinderii, este conceput ca un centralizator de informaii prezentate într-o formă sistematică , sinoptică , referitoare la starea și evoluția fenomenelor economice ce caracterizează domeniile de activitate ale acesteia. El este instrumentul care ofer conducerii sinteza absolut necesar pentru a cunoate i efectua, într-un interval minim de timp, o analiz cât mai complet asupra modului de desf urare a activităților conduse, în care evaluarea nivelului atins se face precis, pe bază de date certe, obinute sistematic și oportun.

b) Solvit

Solvit reprezintă un serviciu oferit de către administrația națională a fiecărei țări din Uniunea Europeană, precum și cele din Islanda , Liechtenstein și Norvegia. El operează în mare bază pe internet, existând in fiecare țară câte un centru. Fiecare problemă se poate rezolva în 10 săptămâni de la data la care a fost acceptat. Se verifică cu exactitate datele problemelor, se analizează detaliat , se verifică competența Solvitu-lui și va pregăti dosarul.

Principalele probleme pot fi :

Recunoașterea calificărilor profesionale;

Vize și drepturi de ședere;

Comerț și servicii (întreprinderi);

Autovehicule și permise de conducere;

Prestații familiale;

Drepturi de pensie;

Munca în altă țară;

Prestații de șomaj;

Asigurări de sănătate;

Accesul la educație;

Circulația transfrontalieră a capitalurilor și a plăților;

Rambursările de TVA;

c) Ghișeiele unice

Datorită unor directive obligatorii fiecare stat membru deține câte un ghișeu unic , reprezintă portaluri de e-guvernare pentru societățiile care își desfășoară activitățiile în sectorul serviciilor. Abia din 2009 a fost introdusă această masură obligatorie cu ajutorul cărora se monitorizează datoriile fiscale sau cele care țin de domeniul securității scoiale . Toate ghișeele fac parte din rețeaua EUGO. Aceste ghișe facilitează accesul persoanelor interesate cât și accesarea cu ușurință a serviciilor .

d) Sistemul de informare al Pieței Interne

Acesta reprezintă un instrument electronic menit să îmbunătățească comunicarea și colaborarea administrațiilor statelor membre UE, în cadrul legislației privind piața internă.Este un concept nou, inedit , aplicat de statele membre care vizează înlăturarea obstacolelor, scăderea cheltuielilor și sporirea eficacității cooperării administrative din Europa.

Toate aceste lucruri funcționează pe baza a trei principii :

Nu se impune statelor membre obligații suplimentare administrative;

Este flexibil, aplicabil diverselor culturi și structuri administrative din UE;

Reprezintă un sistem unic conceput pentru integrarea pe piața internă ;

Capitolul III

III.1. Intreprinderea pe piața europeană

Unele reglementări sunt menite să garanteze că întreprinderile europene beneficiază de șanse egale pe piețele internaționale, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla, pot depune oferte de participare la majoritatea procedurilor de achiziții publice organizate de autoritățile din statele membre. O companie europeană nu poate participa decât la procedurile care vizează furnizarea de bunuri sau servicii în anumite țări. Este o situație injustă, de aceea Comisia Europeană dorește să intervină și propune o nouă reglementare privind achizițiile publice.

Contractele de achiziții publice (de furnizare de bunuri și servicii pentru o autoritate publică) este de circa 1 000 de miliarde de euro pe an. La nivelul UE, în 2010, suma disponibilă pentru contractanți era de aproximativ 420 de miliarde de euro.

Restricțiile afectează mai multe sectoare în care UE este foarte competitivă, cum ar fi construcțiile, transportul public, aparatura medicală, producția de electricitate și produsele farmaceutice. Este interzis să se aplice măsuri discriminatorii față de furnizorii europeni, Comisia poate încerca negocierea unei soluții. În caz de eșec, poate lua măsuri care să limiteze accesul întreprinderilor din acea țară la piețele din UE: de exemplu, aplicarea de restricțiii pentru un anumit sector sau impunerea de penalități privind prețurile.

Încetinirea creșterii economice a determinat anumite țări să introducă măsuri protecționiste, discriminatorii față de întreprinderile europene. Comisia ar crea un cadru concurențial mai echitabil și ar oferi mai multe oportunități de afaceri întreprinderilor europene în UE și în afara ei. De asemenea, măsurile ar ajuta întreprinderile mici care doresc să obțină contracte în străinătate și ar contribui la creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în UE.

În ceea ce privește întreprinderile publice și firmele cărora statul le acordă drepturi speciale sau exclusive, Articolul 86 paragraful 1 (fostul Articol 90, paragraful 1) al Tratatului interzice statelor membre să stabilească sau mențină măsuri contrare reglementărilor stabilite prin tratat, respectiv cele privind concurența. Paragraful al doilea al acestui articol permite anumite derogări de la regulile prevăzute în tratat. Astfel, se prevede faptul că întreprinderile însărcinate cu gestionarea serviciilor de interes economic general sau care prezintă caracteristicile unui monopol fiscal, se supun regulilor de concurență, în măsura în care aplicarea acestor reguli nu împiedică îndeplinirea în drept și în fapt a misiunii particulare care le-a fost atribuită. Această dispoziție are drept scop asigurarea unui compromis între interesele statelor membre, de a utiliza anumite firme ca instrument de politică economică sau fiscală și interesul Comunității de a fi respectate reglementările din domeniul concurenței și prezervarea pieței interne.

Folosința induce proprietățile reale sau presupuse ale unui bun economic, de a satisface, prin folosire, o nevoie umană oarecare, de a servii la întreținerea vieții sau la sporirea bunăstării oamenilor. Pentru ca un bun material sau un serviciu să aibă utilitate, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să o existe o echivalență între calitățile sale și cel puțin una dintre nevoile materiale și spirituale umane;

– consumatorii să fie conștienți de relația dintre caracteristicile bunului economic și nevoile lor, să fie convinși că prin însușirile lor , bunurile consumate satisfac un serviciu real, personal, sau contribuie la creșterea bogăției sociale;

– acel bun să poată fi folosit efectiv în satisfacerea nevoilor, ceea ce presupune și existența capacității omului, a societății umane în ansamblul ei, de a folosii utilitatea potențială a acestui bun.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiții, utilitatea dobândește sens economic. Utilitatea economică presupune raportarea la o nevoie, la o trebuință a nonposesorului și apare ca o unitate a proprietăților intrinseci ale bunului și a nevoii și prețuirii de care se bucură din partea nonposesorului. În aceast segment , proprietățile intrinseci ale bunului au rol determinant în evaluarea utilității economice (concepția aparține gândirii economice clasice).

Utilitatea are determinări în natura proprie a fiecărui bun economic, dar și o însemnată încărcătură subiectivă, ceea ce înseamnă că utilitatea depinde și de raportul pe care fiecare individ îl stabilește între bunul economic și nevoile sale. Pornindu-se de la această realitate, în gândirea economică contemporană se întâlnesc două curente extreme de abordare a realității.

Unul dintre principale curente consideră că utilitatea este intrinsecă bunurilor economice și ține exclusiv de capacitatea obiectivă a bunurilor de a satisface o nevoie socială de consum personal sau consum productiv. În această idee , toate elementele unei mulțimi omogene de bunuri au aceeași utilitate, în măsura în care acestea (bunurile) se încadrează în dimensiunile nevoii sociale.

Al doilea curent acordă o deosebită importanță componentei subiective a utilității , rolul intensității cererii individuale în determinarea utilității bunurilor marfare.Conform opiniei autorului Alfred Marshall arăta: „Mărimea intensității unei plăceri descrește progresiv până la saturare dacă este satisfăcută în mod continuu (…) aceasta semnifică faptul că utilitatea primei unități (doze) dintr-un bun economic este mai ridicată, apoi se reduce succesiv, treptat, cu fiecare nouă unitate (doză) de bun care se confruntă cu o nevoie în descreștere".

III. 2.Crizele și serviciile financiare

O perioadă îndelungată, consumatorii din Uniunea Europeană s-au confruntat cu dificultăți atunci când doreau să utilizeze serviciile financiare, dificultăți care s-au majorat odată cu criza financiară. Această perioadă de declin , a arătat că autoritățile de supraveghere financiară nu au fost atât de capabile să identifice în mod corect problemele produselor tot mai complexe și să impună măsurile necesare pentru a evita această criză. Prin urmare, este esențial a restabili încrederea consumatorilor, precum și protejarea tututor consumatorilor europeni la nivel național și transfrontalier. Servicii Financiare (supravegherea financiară și reglementarea serviciilor financiare cu amănuntul, servicii de plată, credit ipotecar, incluziunea financiară, educație financiară).

O altă posibilitate , în acest context este disponibilitatea și accesibilitatea serviciilor financiare și necesitatea de a aborda excluderea financiară. O piață internă a serviciilor financiare nu exista încă: este încă aproape imposibil să se deschidă un cont curent sau un cont de economii simplu într-un alt stat membru, dacă un consumator nu este rezident acolo. Atunci când există diferențe majore între dobânzile din statele membre, de care consumatorii ar putea beneficia, este aproape imposibil să se obțină credite în alt stat membru.

Alegerea consumatorilor în domeniul serviciilor financiare este afectată atât de o lipsă clară de consultanță independentă privind serviciile financiare complexe, cât și de faptul ca nu există informații pre-contractuale comparabile.

În prima etapă , un anumit consumator care dorește să achiziționeze un nou produs financiar poate să facă unele cercetari în legătură cu produsul financiar de interes și a unor furnizori de astfel de produse , cu scopul de a gasi oferta care ofera cea mai buna valoare din punct de vedere financiar.

O altă a doua etapă în care consumatorul se angajează la achiziționarea propriu-zisă a produselor financiare de care sunt interesați .

În a treia etapă, consumatorul deține produsul. În cadrul acestei durate variază în funcție de produsul ales . Unele produse financiare au o durata finită ( de exemplu , un credit de nevoi personale sau un credit ipotecar , sau un card de credit ) în timp ce alte produse financiare au o durata nedeterminată ( de exemplu, un cont bancar sau o investiție în acțiuni ) .

Piața de produse financiare cu amanuntul este caracterizată printr-o serie de caracteristici care implica faptul că piețele financiare cu amanuntul nu funcționeaza întotdeauna în beneficiul consumatorilor .

– Majoritatea consumatorilor cumpara rareori produse și servicii financiare noi. Prin urmare, atunci când cumpară un nou produs sau serviciu financiar, ei dețin cunoștinte din trecut sau experiența pe care sa se bazeze pe pentru luarea deciziilor.

– În al doilea rand, multe produse și servicii financiare pot fi destul de complicate, iar identificarea informațiilor necesare pentru a face o alegere bună este costisitoare din punct de vedere temporal. Consumatorii pot achiziționa noi produse financiare sau servicii bazate pe numai pe informatii puține . Adesea, astfel de informatii sunt date de furnizorul serviciului sau produsului financiar.

O piață internă a serviciilor financiare cu amănuntul echitabilă, în care consumatorii vor avea încredere, va fi posibilă în cazul în care:sunt luate măsuri de reglementare, există autorități de supraveghere independente la nivel național și la nivelul Uniunea Europeană în toate domeniile legate de serviciile financiare, care să ia în considerare interesele consumatorilor există practici responsabile de creditare care să fie integrate în legislație și sunt luate măsuri cu privire la intermediari, pentru a proteja mai bine consumatorii și pentru a elimina diferențele existente între legislația care reglementează această profesie în diferitele state membre;sunt luate măsurile de reglementare, care interzic acte de discriminare pe baza de reședință și practicile comerciale neloiale, în toate domeniile serviciilor financiare (de credit, conturi, plăți etc),consumatorii sunt mai bine protejați atunci când în cazul creditului ipotecar, există norme obligatorii în domenii-cheie, cum ar fi informarea consumatorilor, dreptul de retragere și de rambursare anticipată dreptul consumatorului de a avea acces la servicii bancare de bază, cu un domeniu de aplicare european este asigurat informațiile privind serviciile financiare sunt ușor de înțeles și comparabile și există consultanță privind serviciile financiare, accesibilă și fiabilă o arie europeană unică de plată, care să aducă avantaje concrete și posibile pentru consumatori.

Concluzii

Bibliografie

Tratate, cursuri , monografii:

1. Diaconu Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene, Partea Specială- Politiicile Comunitare-, Editura Lumina Lex, București, 2007.

2. Deleanu Sergiu, Drept european al afacerilor, Piața inernă a Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București, 2013.

3. Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, Ediția a-v-a, Editura C.H. Beck, București, 2006 .

4. Prof. univ. dr. Gabriela Carmen Pascariu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, Centrul de Studii Europene, Suport de curs, Poltici europene.

Surse web:

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_3.1.2.html

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/single-market-goods/files/goods/docs/art34-36/new_guide_ro.pdf

http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Piata_unica_a_UE.html

http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/free_movement_of_persons_asylum_immigration/index_ro.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/internal_market/single_market_services/index_ro.htm

http://www.dreptonline.ro/utile/politici_europene_libera_circulatie_capitaluri.php

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_3.1.6.html#

http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/5cr/pdf/answers/national/romania_2011_01_31.pdf

http://store.ectap.ro/articole/513_ro.pdf

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/20131010_ro.pdf

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/files/ius/ius-2014-summary_ro.pdf

http://ec.europa.eu/news/economy/120402_ro.htm

http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Dreptul_european_concurentei.pdf

.